Identitate

,,Se simțea identificat cu șoarecele acela până în cea mai

măruntă atitudine. Umbla tot atât de îngrozit, tot atât de
zăpăcit…/24

,,El însuși, Emanuel, nu mai era decât o masă de carne

și oase susținute de rigiditatea unui profil/31

,,o stranie combinație de piele și ipsos”/81

,,ca și cum nimic n-ar fi avut loc și n-ar fi existat

niciodată altceva decât învelișul umed și rece al
corsetului”/82

,,Emanuel aluneca zadarnic mâinile pe umerii ei, între

dânșii ghipsul punea o barieră de indiferență și crea o
organicitate nouă, impersonală și teribil de dură…’’/100

,,Cine ar fi bănuit că în ascunzișul acela, pierdut printre

valurile de nisip, se afla el, Emanuel, Emanuel de
totdeauna? Parcă își schimbase identitatea…”/161

Ernest: ,,Se știe că vara orașul aparține celor

vii… ‘’/168

,,Era pt Emanuel ca și cum însăși ființa lui interioară și

secretă își lepăda găoacea ermetică și apăsătoare.’’/189-
cand i se da jos ghipsul.
Identitatea

cand inchide ochii ,,regasesc intotdeauna aceeasi intunecime nesigura, aceeasi caverna intima
si cunoscuta, aceeasi vizuina calduta si iluminata de pete si imagini neclare care este interiorul
trupului meu, continutul ,,persoanei” mele de ,,dincoace” de piele.”/125
Stranietatea existenței

,,Foarte repede, după șocul și umilința începutului,

Emanuel se repliază în fața propriei suferințe,
îmbrăcându-și corpul de ghips ca pe o nouă piele, căci
personajele lui Blecher au această capacitate de a
înfășura lumea în jurul lor în multiple straturi, de a o
subția după voie, de a o absorbi în ,,corpul transparent’’
și a-i da alte contururi pentru a decupa altfel
realitatea/12-13, prefață Marieva Ionescu la Inimi
Cicatrizate, Humanitas, București, 2016

,,Așadar viața continua în depărtare să funcționeze mai

departe… El se simți retrasdintr-însa, la adăpost sub
haină, așa cum era, gol pe masa de radiografie./23

,,Putea așadar corpul lui să se frângă dintr-un moment în

altul, ca un copac rupt, ca o păpușă de cârpă’’/24

,,Așadar mai existau case, astfalt veritabil și un cer

îndepărtat, vaporos și alb. (…) Totul părea însă mult mai
trist și mai indiferent…/30
,,În intervalul cât stătuse închis în cabinetul doctorului,
lumea se subțiase straniu/30
,,conturul acela care închide lucruri și oameni, copaci și
câini, abia de mai ținea în limitele lui materia gata să se
prăbușească’/31

,,Emanuel constată cu amărăciune că într-o lume atât de

vagă și de inconsistentă mai avea de îndeplinit încă
ocupațiuni precise’’/31

,,oameni vii și totuși morți, încrustați în poziții rigide,

întinși și mumificați în timp ce palpitau încă de
viață’’/51

,,Era o idilă plină de realități simple și elementare.”/112

,,Simți brusc perfecta inutilitate a acestei zile

splendide.’’/121 –ziua operatiei lui Quitonce

,,În clipa în care dimineața se ridica imensă în toată

prospețimea ei, undeva un bolnav zăcea pe o masă de
operație și șuvoaie de sânge curgeau dintr-însul.
Absurda și grotesca diversitate a lucrurilor ! Ce cantitate
infinită de inutil calm conținea în dimineața aceea
oceanul, față de neliniștea și de zbuciumul unui singur
om…’’/121
,,Cu stupoare privea sexul acela umil și zgribulit,
masculinitatea aceea înhircită și inutilă, care dădea un
sens de înspăimântătoare deșertăciune vieții… Era un
amănunt mai uman, și mai acut, decât toate
pansamentele și decât însăși operația suferită. Era însuși
semnul indubitabil al valorii meschine pe care în orice
caz o poate avea trupul unui om… ‘’/124
Ernest ,,Exista momente cand esti ,,mai putin decat tine insuti” si mai putin decat orice. Mai
putin decat un obiect pe care il privesti, mai putin decat un scaun, decat o masa si ecat o
bucata de lemn. Esti dedesubtul lucrurilor, in subsolul realitatii, sub viata ta proprie si sub
ceea ce se intampla in jur... Esti o forma mai efemera si mai destramata decat a elementarei
materii imobile. Ti-ar trebui atunci un efort imens ca sa intelegi inertia simpla a pietrelor si
zaci abolit, redus la ,,mai putin decat tine insuti” in imposibilitatea de a face acel efort.”/211

Emanuel doctorului Ceriez: ,,Imi este imposibil sa mai stau la Berck...sunt cu totul
coplesit...distrus de tristetea orasului... s-a acumulat aici toata melancolia lumii...”/214

,,Undeva, in dupa amiaza asta, zacea sub pamant, inmormantata, o fata alba, cu parul in
franjuri, care isi pusese odata o garoafa rosie cu cochetarie dupa ureche. Si un barbat
imbatranit prea devreme, care ii aratase odinioara niste fotografii pornografice. In ce realitate
mai existau dunele si lumina calda a soarelui si el, Emanuel, in trasura?...cu mainile acelea
vii...cu ochii care vad...cu zumzetul clar al dupa-amiezii in cap? Pustietatea lumii devenise
nesfarsita.”/216

Ernest: ,,Când cineva a fost scos o dată din viață și a

avut timpul și calmul necesar ca s-și puie o singură
întrebare esențială cu privire la dânsa – una singură -,
rămâne otrăvit pentru totdeauna… Desigur, lumea
continuă să existe, dar cineva a șters cu un burete de pe
lucruri importanța lor…”/132

,,…ar fi vrut să nu se mai atingă de atâta perfecțiune.

Ce-i folosea libertatea și curăția altui trup?””/142
Boala

,,Așadar viața continua în depărtare să funcționeze mai

departe…/23
,,Berck e altceva decât un oraș de bolnavi. E o otravă
foarte subtilă. Intră de-a dreptul în sânge. Cine a trăit
aici nu-și găsește locul nicăieri în lume. Ai să simți și tu
asta înttr-o zi. Toți negustorii, toți doctorii de aici,
farmaciștii, chiar și brancardierii…toți sunt foști
bolnavi, care n-au putut trăi în alte părți”/84

,,În timp de un an de zile un bolnav desfășoară exact

atâta energie și voință câtă trebuie pt a cuceri un
imperiu… (…) A conține toate elementele componente
ale unui Cezar și a fi… un bolnav. E forma suprem
ironică a eroismului”/92

,, ,,dincolo” de eroism… nici cu curaj… nici cu

speranță… cu nimic”/93
Benefic/malefic
Imaginația

,,Era mai ales paralizat de imaginația lui precisă: vedea

în gând idila lor de mult consumată, urmărea atitudini
exacte de dragoste între ei, ce nu existaseră încă
niciodată, avea brusc vechi amintiri de lucruri ce încă
nici nu se întâmplaseră, scene vii ce-i furau pasionant
atenția și înfășurau atmosfera prezentă în calmul unor
evenimente demult petrecute.’’/99
Vise/halucinații
Sentimentul irealității lumii

Era o sala obisnuită de restaurant, vastă, înaltă, albă, cu

perdeluțe la ferești și plante mari exotice în colțuri. Dar
cine imaginase în această încăpere aranjamentul acesta
solemn și spitalicesc? Cine fusese regizorul acestui
spectacol corect și halucinant? (…) Ce sumbră minte
alcătuise cu elemente reale un tablou atât de dureros, de
fatastic și demențial?/50
,,În scenele ce se petrec în vis, ceea ce apare straniu și
halucinant este faptul că întâmplările cele ma bizare au
loc în decoruri cunoscute și banale, în sala de mâncare
elementele de vis și de realitate erau atât de concomitent
prezente, încât timp de câteva secunde Emanuel își simți
conștiința cu totul destrămată. Devenise extraordinar de
transparentă și totuși grozav de efemeră și nesigură.’’/51

,,Ce însemnau toate acestea? Trăia? Visa? In ce anume

lume, în ce anum realitate se petreceau astea?/51

,,Acum, privind șirul de bolnav alungiți, chestia bolii nu

se mai rezuma pt el la o simplă afirmație abstractă, ,,a fi
bolnav’’, în contrast cu ,,a fi sănătos”. Se simțea intrat în
rang, ca într-o aliniere militară. Solidar cu dânșii în
boală, solidar în ghips…”/55

,,Paradoxul consta în a exista și totuși a nu fi ,,cu

desăvârșire viu”…”/56

,,Mă chinuie gândul că încet, încet va trebui să devin un

adevărat bolnav… Că tot ce iau acum drept lenevie și
odihnă va deveni în curând un prizonierat teribil… Mi-e
frică de scoborâș… mi-e frică să nu ajung a umbla cu
două bastoane, sărind ca o broască…’’/58

,,Există momente simple în realitate, clipe banale de

singurătate, oriunde, pe stradă, când deodată aerul lumii
se schimbă și capătă brusc o nouă semnificație, mai grea
și mai obositoare’’/62
,,Emanuel asistase la toată scena cu impresia vie că
nimic nu se petrece în realitate’’/72

,,Erau ăștia oameni cu adevărat? Parcă asista la o

înscenare ridicul de falsă și de inutilă. Vor izbuti oare să
joace oamenii ăștia teatru cu atâta seriozitate până la
capăt ? ‘’/72

,,Emanuel, deposedat de toate mișcările lui normale, avu

o senzație teribilă de abolire pe care n-o mai simțise
decât în vis’’/81

,,Totul se petrecuse miraculos și de dimineață, de cânnd

își făcuse bagajele în camera de hotel, până la această
oră târzie din după-amiază, când se afla în dune,
pensionar al d-nei Tils, ziua își schimbase cu desăvârșire
aspectul, ca și cum ar fi făcut parte din alt an și din alt
sezon, din altă realitate… ‘’/161

,,Se asculta vorbind, aproape cu complezență. Cuvintele

păreau ele însele atrofiate de căldură. Unde se petreceau
toate acestea?”/185

,,Mai încolo, o pânză subțire de cort acoperea în parte

curtea și aerul filtrat în spațiul lui restrâns devenea mai
limpede și mai colorat, ca într-un cub de sticlă,
închizând bolnavii ca într-o fantastică vitrină, cu trupuri
schiloade, expuse într-un muzeu cu figuri de
ceară.’’/191