FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DIDACTICE

Perfecţionarea procesului de învăţământ presupune crearea unui cadru organizatoric

propice realizării obiectivelor instructiv-educative stabilite. Această acţiune se realizează prin:
- diversificarea formelor de organizare a activităţii în cadrul lecţiei care continuă să
reprezinte forma organizatorică de bază;
- creşterea ponderii altor forme de organizare a procesului instructiv-educativ cum sunt:
excursiile, vizitele, activităţile de teren, activităţile practice etc.
În organizarea procesului de învăţământ se are în vedere îmbinarea optimă, conform
obiectivelor urmărite, a trei principale forme de activitate:
 Activitatea frontală, cu întreaga clasă;
 Activitatea pe grupe de elevi;
 Activitatea individuală.

ACTIVITATEA FRONTALĂ

Formă predominantă de organizare a activităţii în lecţia tradiţională, ponderea acesteia se

reduce treptat în învăţământul modern. Concomitent se schimbă şi conţinutul ei. Dacă până nu
demult conţinutul activităţii frontale era orientat cu precădere spre transmiterea cunoştinţelor,
profesorul şi materialul demonstrat de acesta constituind principalele surse de informaţie
pentru elevi, acum, în centrul acestei forme de muncă, prinde din ce în ce mai mult contur
funcţia profesorului ca organizator şi îndrumător al activităţii de învăţare pe care o realizează
elevul. Astfel, activitatea cu întreaga clasă are pe de o parte menirea să pregătească activitatea
de grup sau individuală, punându-se şi delimitându-se problemele ce trebuie studiate şi
clarificate, metodele ce trebuie folosite şi etapele ce trebuie parcurse. Pe de altă parte, cu
colectivul întregii clase se dezbat şi rezultatele activităţii de grup şi individuale, se trag
concluzii, se fac generalizări, se apreciază calitatea muncii depuse.
Activitatea frontală presupune relaţia profesorului cu întreg colectivul clasei, se
lucrează în acelaşi timp cu toţi elevii angajaţi în aceeaşi activitate. Această formă de
organizare asigură manifestarea rolului de conducător al profesorului cu toate consecinţele ce
decurg de aici. În esenţă, un asemenea context pedagogic impune raportarea la nivelul mediu
al clasei – nivel la care se află majoritatea elevilor din colectivul respectiv.
Avantajul constă în faptul că, din punct de vedere intelectual, se realizează o
omogenitate a colectivului, cu care se lucrează, deci conţinutul şi metodele vor fi adecvate
particularităţilor tuturor elevilor din clasa respectivă
Dezavantaje majore:
- dificultatea cunoaşterii elevilor
- posibilitatea redusă de dezvoltare a aptitudinilor individuale şi de motivaţie
- dificultăţi de realizare a relaţiilor de colaborare între elevii cu posibilităţi/performanţe
diferite
- apariţia tendinţelor de dezvoltare unilateral intelectuală
ACTIVITATEA PE GRUPE
Superioritatea soluţionării problemelor în condiţii de grup, faţă de rezolvările individuale a
fost demult confirmată de cercetările de psihologie socială.
În studiul biologiei activitatea de grup se foloseşte în vederea realizării unor observaţii,
experienţe, lucrări practice. În funcţie de condiţiile materiale şi de timp grupele pot executa
concomitent aceeaşi lucrare sau lucrări diferite, dar care concură la elucidarea aceleiaşi
probleme, deci ale căror rezultate pot fi corelate şi sintetizate.
De regulă, grupele sunt permanente, ele se consituie cel puţin pe durata unui an şcolar.
În ceea ce priveşte componenţa grupelor se pare că s-a optat în special pt. organizarea unor
grupe eterogene, formate din elevi buni, slabi şi mediocri. Eficienţa grupelor ar creşte dacă
prof., la alcătuirea lor, ar avea în vedere în mai mare măsură, particularităţile individuale ale
copiilor, aptitudinile, înclinaţiile şi interesele acestora.
Activitatea pe grupe presupune operarea subgrupării în cadrul colectivului clasei, în
funcţie de obiectivele didactice.
Avantaje majore:
- activizează în mai mare măsură
- stimulează motivaţia învăţării
- transformă elevul în subiect al educaţiei
- permite valorificarea aptitudinilor şi capacităţilor individuale
- formează şi dezvoltă spiritul de cooperare şi deschidere spre interacţiune.

ACTIVITATEA INDIVIDUALĂ
Presupune că, în funcţie de particularităţile psihoindividuale, elevii să fie angajaţi în
realizarea unor sarcini de învăţare pe măsura acestora, adecvate din acest punct de vedere;
prezintă marele avantaj de a crea posibilitatea ameliorării şi dezvoltării nivelului de învăţare
individual. Aplicată în învăţământul tradiţional, aproape exclusiv în sfera rezolvării temelor
pentru acasă, acest tip de activitate tinde să ocupe locul pe care îl merită în procesul lecţiei, pe
măsură ce îmbogăţirea bazei materiale a studiului biologiei permite acest lucru. De asemenea,
elaborarea unor mijloace ajutătoare (fişe de lucru pt elevi) permite desfăşurarea de activităţi
individuale.
Activitatea individuală a elevului la lecţiile de biologie vizează pe lângă însuşirea
indipendentă a unor cunoştinţe şi acomodarea acestuia cu metode de investigaţie larg utilizate
în acest domeniu: observaţia, experimentul, descrierea, comparaţia, clasificarea etc. Prin
activitatea independentă se verifică şi progresul realizat de elev.