Sunteți pe pagina 1din 6

Tema 10

REGIMURILE DE FUNCŢIONARE ALE MOTOARELOR DIESEL NAVALE. DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA CARACTERISTICILOR M.A.I.

Analiza modului de funcţionare a motoarelor navale cuprinde totalitatea indicatorilor tehnici

şi de economicitate, grupaţi în aşa-numitul regim de funcţionare. Reflectarea modului de variaţie

a acestor indicatori se realizeazã cu ajutorul caracteristicilor motoarelor, dintre care cele de

turaţie sunt definitorii pentru stabilirea regimului de funcţionare. Sunt luaţi în consideraţie atât parametrii motorului, cât şi cei ai maşinii antrenate, numai prin corelarea acestora fiind posibilã creşterea performanţelor economice globale. În sfârşit, în ansamblul regimurilor de funcţionare, cele tranzitorii ocupã un loc aparte datoritã variaţiei continue a parametrilor caracteristici, precum şi prin influenţa lor asupra condiţiilor de exploatare.

1. DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA REGIMURILOR DE FUNCŢIONARE

În ansamblul lor, condiţiile de exploatare, reliefate prin indicatori de putere şi de economicitate, prin solicitãri termice, mecanice şi altele, caracterizeazã regimul de funcţionare al unui motor naval. Se considerã cã regimul de funcţionare al unui motor este definit prin trei mãrimi fundamentale:

turaţia arborelui cotit;

sarcina motorului;

regimul termic al motorului.

În sens larg, pentru aprecierea regimului de funcţionare, se folosesc urmãtoarele categorii de indicatori:

parametri energetici;

parametri economici;

indici de exploatare.

Ca indicatori economici şi energetici, se admit: puterea efectivã şi indicatã; momentul motor; presiunile medii indicatã şi efectivã; turaţia; consumurile specifice de combustibil, efectiv şi indicat ş.a. În categoria indicatorilor de exploatare pot fi menţionaţi mãrimile presiunilor şi

temperaturilor stabilite la probele prototipului şi unii parametri suplimentari, care permit estimarea solicitãrilor termice şi mecanice ale motorului naval. Regimurile de funcţionare se grupeazã în mai multe clase. Astfel, în raport cu variaţia în timp a mãrimilor care le definesc, regimurile de funcţionare se împart în:

regimuri permanente;

regimuri nepermanente.

Regimul permanent, denumit şi staţionar sau stabilizat, se caracterizeazã prin sarcinã, turaţie şi solicitãri termice şi mecanice de valori constante, în limite restrânse de variaţie, datorate sistemelor de reglare. Regimul nepermanent, denumit şi tranzitoriu sau nestabilizat, este caracterizat prin variaţia în limite largi a factorilor menţionaţi. El asigurã trecerea de la un regim permanent la altul, precum şi operaţiunile de lansare (pornire), inversare a sensului de marş şi oprire ale motorului. În funcţie de durata de funcţionare a motorului, se disting:

regimuri de funcţionare continuã;

regimuri de funcţionare intermitentã.

1

Regimul de funcţionare continuã este acel regim în care, la orice turaţie, motorul dezvoltã, în mod continuu, cea mai mare putere efectivã, cel mai mare moment motor efectiv, cea mai mare presiune medie efectivã, cu condiţia ca indicatorii tehnico-economici şi de fiabilitate sã rãmânã invariabili. Mãrimile enumerate se numesc mãrimi efective continue şi se noteazã cu P ec , M ec , p ec . În figura 10.1 este prezentat locul geometric al tuturor punctelor P ec şi M ec . Regimul de funcţionare intermitentã este acela în care puterea efectivã, momentul motor efectiv şi presiunea efectivã sunt superioare mãrimilor P ec , M ec şi p ec pentru intervale scurte de timp, fãrã a fi afectate durabilitatea şi ţinuta de serviciu ale motorului. Valorile maxime ale puterii, momentului motor şi presiunii medii pe care motorul le dezvoltã în cadrul regimurilor de funcţionare intermitentã se numesc putere efectivã intermitentã, moment motor intermitent şi presiune medie intermitentã şi se noteazã cu P ei , M ei , p ei . În figura 10.1 este prezentat şi locul geometric al tuturor punctelor P ei şi M ei .

Domeniul haşurat din figura 10.1 reprezintã domeniul de supraputeri al motorului naval. Se observã cã P ec şi P ei trec prin valori maxime

(“vârfurile de putere”

). Turaţia corespunzãtoare vârfului de putere se numeşte

turaţie de putere maximã n P . În mod analog, M ec şi M ei ating valori maxime (“vârful de moment”), iar turaţia corespunzãtoare se numeşte turaţie de moment maxim n M . La motoarele diesel, P e max este situatã în afara domeniului de funcţionare. Firmele constructoare de motoare fixeazã şi garanteazã valoarea cea mai mare a puterii efective continue, care se produce la cea mai ridicatã turaţie; acest parametru se numeşte putere efectivã nominalã P e nom , iar turaţia corespunzãtoare este turaţia nominalã n nom . În domeniul motoarelor navale existã diferenţe esenţiale între regimurile de funcţionare ale motoarelor principale (motoarele care asigurã propulsia navei) şi cele ale motoarelor auxiliare (motoarele care asigurã antrenarea generatoarelor electrice), motiv pentru care ele vor fi ulterior analizate separat. În sfârşit, în funcţie de condiţiile de funcţionare, regimurile motoarelor navale pot fi:

de funcţionare, regimurile motoarelor navale pot fi: Fig. 10.1 P ec max şi P ei max

Fig. 10.1

P ec max

şi

P ei max

regimuri normale de funcţionare;

regimuri de fumcţionare nespecifice.

Regimurile normale de funcţionare sunt garantate de cãtre firmele producãtoare. Acestea stipuleazã condiţiile tehnice de exploatare, avându-se în vedere condiţiile specifice utilizãrii motorului. Regimurile nespecifice de funcţionare caracterizeazã condiţiile speciale de exploatare ale motorului naval: navigaţia în condiţii meteorologice grele (valuri mari şi vânturi puternice), navigaţia în ape cu adâncimi reduse, depuneri masive de scoicã şi vegetaţie pe corpul navei, regimurile de avarii etc.

1.1. Regimurile de funcţionare ale motoarelor principale

Motoarele de propulsie navalã funcţioneazã în diferite condiţii de exploatare, determinate de starea tehnicã a navei şi a instalaţiei de propulsie, dar şi de condiţiile externe de navigaţie. Regimurile de funcţionare ale unui motor de propulsie navalã depind de :

tipul şi încãrcãtura navei;

condiţiile de navigaţie;

construcţia şi starea corpului navei;

tipul propulsorului;

modul de transmitere a energiei de la motor la propulsor.

Pentru motoarele de propulsie navalã se definesc urmãtoarele regimuri de funcţionare:

2

Regimul nominal (Nominal Rating), caracterizat prin puterea nominalã P e nom şi turaţia

nominalã n nom la care motorul poate funcţiona continuu, timp îndelungat. Durata de funcţionare la acest regim este precizatã de cãtre firma constructoare. La motoarele rapide, timpul total de funcţionare la acest regim nu trebuie sã depãşeascã, de regulã, 30% din durata de funcţionare, în timp ce la motoarele lente aceastã duratã este mai mare. Regimul de suprasarcinã este caracterizat prin puterea maximã continuã P e max şi turaţia maximã n max . Motorul poate funcţiona la acest regim pe o duratã de timp limitatã la 1-2 ore.

20% mai mare decât P e nom , în timp ce

Puterea dezvoltatã la acest regim este cu 10

n

max

1 , 1 n

nom

.

Puterea de exploatare este dezvoltatã

de motorul principal la viteza de croazierã a navei. La navele comerciale, acest regim acoperã cea mai mare parte a întregii durate de exploatare. Regimul economic (Economy Rating) este caracterizat prin funcţionarea motorului cu un

Regimul de exploatare (Engine Maxim Continuous Rating) nu are nici o restricţie de duratã. În

mod obişnuit,

P

exp l

=

(

0,8

0,9 P

)

şi

n

exp l

0 95 n

,

e nom

nom

.

consum specific minim de combustibil. De regulã,

Regimul de putere minimã, la care motorul asigurã deplasarea navei cu vitezã minimã, fãrã

şi

restricţii de timp. Regimul este caracterizat de

P

e ec

(0,80

0,85)

P

(

e nom

.

P

exp min

l

= 0,20 0,25 P

)

e nom

n exp l min

=

(0,25

0,35)

n

nom

.

Regimul de turaţie minimã stabilã, cunoscut frecvent sub denumirea de regim de mers în gol, poate fi asigurat la funcţionarea fãrã sarcinã a motorului, fiind caracterizat prin

P

e min

(

= 0 ,05

0 ,15

)

P

e nom

şi

n

min

(

= 0,15

0,20

)

n

nom

.

La instalaţiile de propulsie cu elice cu pas fix, la care motorul principal este cuplat direct sau prin intermediul unui reductor de turaţie cu propulsorul, turaţia arborelui cotit, la regimul prevãzut, se stabileşte din condiţiile realizãrii vitezei impuse a navei. În acelaşi timp, în funcţie de condiţiile de navigaţie (starea mãrii şi a atmosferei, starea navei, starea tehnicã a motorului principal ş.a.), viteza navei poate sã varieze în decursul aceleiaşi curse. Prin urmare, la aceeaşi vitezã a navei (totalã sau parţialã), turaţia şi puterea motorului principal pot oscila în jurul unor valorii medii. Din aceastã cauzã, prin puterea de exploatare P expl a unui motor principal se înţelege valoarea medie a puterii pentru care, în decursul unui voiaj al navei, se realizeazã o anumitã vitezã de deplasare (vitezã de croazierã). În cazul instalaţiilor cu elice cu pas reglabil, viteza navei poate fi reglatã atât prin modificarea turaţiei propulsorului, cât şi prin modificarea raportului de pas (p/d) al elicei, ceea ce conferã acestor instalaţii unele calitãţi suplimentare faţã de instalaţiile cu elice cu pas fix. La unele tipuri de nave (remorchere, traulere, spãrgãtoare de gheaţã ş.a.), instalaţia de propulsie trebuie sã îndeplineascã o condiţie suplimentarã vizând realizarea unei tracţiuni (împingeri) maxime, la viteze reduse ale navei. Se defineşte astfel şi regimul de forţaj (remorcare) al motoarelor navale.

1.2. Regimurile de funcţionare ale motoarelor auxiliare

Motoarele auxiliare sunt cuplate cu generatoarele de curent electric de la bord. Spre deosebire de motoarele principale care funcţioneazã la puteri şi turaţii diferite, motoarele auxiliare funcţioneazã la turaţii constante şi la diferite puteri, în corelaţie cu puterile solicitate de cãtre consumatorii de energie electricã. Turaţia se menţine constantã prin acţiunea regulatorului de turaţie al motorului. În aceste condiţii, se înregistreazã diverse aluri ale curbelor de variaţie a puterii în timp, în figura 10.2 fiind prezentat un exemplu de o asemenea variaţie. Tot la turaţie constantã funcţioneazã şi motoarele Fig.10.2 auxiliare cu transmisie electricã.

asemenea variaţie. Tot la turaţie constantã funcţioneazã şi motoarele Fig.10.2 auxiliare cu transmisie electricã. 3

3

1.3. Regimurile tranzitorii

Funcţionarea motoarelor la regimuri tranzitorii este caracterizatã prin reducerea importantã a economicitãţii sale, ca urmare a creşterii pierderilor inerţiale, a înrãutãţirii proceselor de formare

a amestecului şi de ardere, a îmbogãţirii/sãrãcirii amestecului carburant etc. De aceea, este

necesarã cunoaşterea cât mai amãnunţitã a acestora, atât pentru limitarea scãderii economicitãţii, cât şi pentru scãderea duratei acestor regimuri. Conform definiţiei anterioare, regimul de lucru la care cuplul motor şi viteza unghiularã de rotaţie variazã continuu în timp se numeşte nestaţionar sau tranzitoriu. Pentru analiza acestui tip de regim se urmãreşte variaţia în funcţie de timp a unuia dintre parametrii

(

d P d ω M

e

e

)

=

d

t

d

t

= ω

d

M

e

d

t

+ M

e

d

ω

d

t

.

(10.1)

Cele mai rãspândite regimuri tranzitorii de funcţionare le reprezintã trecerile motorului de la

un regim staţionar de funcţionare la altul. De regulã, regimurile tranzitorii ale motoarelor sunt luate

în consideraţie în contextul utilizãrii acestora. Astfel, în cazul motoarelor de propulsie navalã, se

deosebesc regimurile de accelerare a navei, regimurile de trecere de pe o caracteristicã de elice

pe alta ş.a.m.d. Pentru ca sistemul motor-navã-propulsor sã treacã de la un regim staţionar la unul tranzitoriu, este necesarã aplicarea unui impuls momentului forţelor. Mãrimea acestui impuls trebuie sã depãşeascã valoarea componentei periodice a momentului motor corespunzãtor regimului staţionar. Sursa acestui impuls poate sã o reprezinte:

motorul, atunci când se acţioneazã asupra organelor sale de comandã;

propulsorul, prin modificarea pasului elicei;

nava, la modificarea condiţiilor de navigaţie sau a stãrii corpului acesteia.

Dintre multiplele forme ale regimurilor tranzitorii, cea mai mare importanţã o au aşa- numitele regimuri determinante, la care cuplul motor, viteza de rotaţie şi consumurile de

combustibil înregistreazã însemnate variaţii. În aceastã grupã de regimuri intrã:

pornirea şi oprirea motorului;

plecarea navei din locul de staţionare şi mãrirea vitezei;

accelerarea sau decelerarea navei;

giraţia navei;

inversarea sensului de marş;

navigaţia în condiţii meteo grele;

regimurile de remorcaj (împingere);

scoaterea din funcţiune a unuia sau mai multor motoare principale (numai la navele cu mai multe linii axiale);

suspendarea injecţiei la unul sau mai mulţi cilindri ai motorului principal.

La regimuri tranzitorii, este posibil ca motoarele sã funcţioneze la o poziţie a cremalierei pompei de injecţie şi la o turaţie a arborelui cotit care sã fie specifice unui anumit regim staţionar, dupã caracteristica de turaţie sau dupã cea de elice. Momentul dezvoltat de motor pe timpul regimurilor tranzitorii depinde într-o mãsurã hotãrâtoare de modul de organizare a proceselor de lucru din cilindru în concordanţã cu puterea solicitatã de cãtre consumator. Fiecare sistem motor-propulsor are o dependenţã proprie a momentului în funcţie de viteza

, care poate însã varia în funcţie de condiţiile de funcţionare.

unghiularã de rotaţie

Dependenţa complexã a parametrilor motorului, atât în funcţie de timp, cât şi de condiţiile de exploatare, este ilustratã prin intermediul caracteristicilor dinamice. Prin urmare, caracteristica

poate fi reprezentatã în câmpurile regimurilor staţionare ale motorului. Este posibilã

astfel aplicarea aceloraşi relaţii de dependenţã, precum şi precizarea gradului de utilizare a puterilor statice posibile ale motorului în condiţiile nestaţionare de funcţionare.

M

u

= f(ω)

M

e

= f(ω,τ)

4

Valorile instantanee ale momentului motor la regimuri tranzitorii determinante sunt, de regulã, mai mici decât la regimuri staţionare. În figura 10.3 sunt prezentate, spre exemplificare, caracteristicile staţionare şi dinamice ale unui motor.

caracteristicile staţionare şi dinamice ale unui motor. Fig.10.3 Reprezentarea graficã a fost realizatã utilizând

Fig.10.3

Reprezentarea graficã a fost realizatã utilizând viteza unghiularã relativã

ω ω =
ω
ω =

ω nom

pe axa absciselor şi momentul motor relativ

M

e

=

M

e

M e nom

(10.2)

(10.3)

pe axa ordonatelor. Din totalitatea proceselor de variaţie a parametrilor care caracterizeazã regimul de funcţionare a motorului în condiţiile micşorãrii debitului de combustibil pe ciclu, cea mai micã duratã o are variaţia vitezei unghiulare de rotaţie a arborelui cotit. Inerţia mecanicã şi termicã a proceselor gazodinamice şi inerţia termicã a pieselor motorului condiţioneazã duratele de variaţie ale randamentelor indicat şi mecanic, deci şi pe cea a randamentului efectiv al motorului.

2. DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA CARACTERISTICILOR M.A.I.

Motoarele cu ardere internã funcţioneazã la regimuri variabile de turaţie şi putere, ceea ce atrage dupã sine şi modificarea parametrilor indicaţi şi efectivi care caracterizeazã regimul de funcţionare. Reprezentarea graficã a variaţiei parametrilor care caracterizeazã funcţionarea motorului în funcţie de un anumit factor considerat independent (sarcinã, turaţie, etc.) constituie caracteristica m.a.i. Caracteristicile se determinã experimental, cu motorul instalat pe standul de probe. Aceastã instalaţie asigurã urmãtoarele funcţiuni:

- fixarea motorului pe o fundaţie corespunzãtoare;

- asigurarea unui moment rezistent variabil la flanşa de cuplare a motorului, în vederea determinãrii parametrilor funcţionali şi economici;

- pornirea motorului;

- alimentarea cu combustibil, rãcirea şi ungerea motorului, alimentarea cu aer şi evacuarea gazelor arse;

- comanda şi înregistrarea tuturor parametrilor funcţionali.

Cunoaşterea caracteristicilor unui motor este necesarã pentru aprecierea calitãţilor sale,

pentru stabilirea comportãrii lui în funcţionare şi pentru compararea cu alte motoare cu performanţe asemãnãtoare. În funcţie de parametrul considerat drept variabilã independentã, se disting urmãtoarele tipuri de caracteristici:

5

a) caracteristicile de “vitezã”, în care se considerã ca variabilã independentã turaţia motorului; din aceastã categorie fac parte:

- caracteristicile de turaţie;

- caracteristicile de elice;

- caracteristicile de regulator;

b) caracteristicile de sarcinã, în care se considerã drept variabilã independentã sarcina

motorului;

c) caracteristicile de reglare, care servesc la determinarea parametrilor optimi de reglare ai motoarelor; din aceastã grupã fac parte:

- caracteristica de consum de combustibil;

- caracteristica de avans la injecţie;

- caracteristica de detonaţie (numai la m.a.s-uri);

d) caracteristicile complexe (universale) care asigurã determinarea interdependenţei

dintre trei sau mai mulţi factori funcţionali ai motorului.

6