Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE LIMBI SI LITERATURI STRAINE

SECȚIA LIMBI MODERNE APLICATE ENGLEZA-GERMANA

SERIA II-A,GRUPA 7

SINTAXA LIMBII ROMÂNE

COORDONATOR STUDENT
Lector univ. Dr. Andreea Soare Coca Monica-Georgiana

BUCUREȘTI

2017

1
Fără îndoiala, cam tot ce înseamnă inteligență umană este
sintaxă – fără sintaxă noi am fi cu foarte puțin mai isteți
decât cimpanzeii.”
William H. Calvin, Cum gândeşte creierul

Sintaxa-un fundament al inteligenței, Bucureşti: Humanitas, 2002

 Rezumat storic al gramaticii româneşti

În istoria gramaticii româneşti, preocupările pentru studiul şi întocmirea unei gramatici a


limbii române datează din secolul al XVIII-lea. Dimitrie Eustatievici Braşoveanul realizează în
1757 prima gramatică românească intitulată chiar aşa: Gramatica rumânească, rămasă în
manuscris. Prima gramatică publicată a limbii române este cea a lui Samuel Micu, Elementa
linguae Daco-romanae sive Valachicae, tipărită la Viena în 1780. Ion Eliade Rădulescu
publică în 1828 următoarea gramatică, la Sibiu, intitulată Grammatică românească. Alți
autori de gramatici sunt Timotei Cipariu (Gramatec’a limbei romane, în 2 părți – 1869
Analetica, 1877 Sintetica), Hariton Tiktin (Gramatica română, 1891: Etimologia şi Sintaxa),
Alexandru Philippide (Gramatică elementară a limbii române – 1897). Pâna la apariția unei
lucrări academice, trebuie menționate câteva contribuții importante în domeniul gramatical:
Iorgu Iordan (1937). Gramatica limbii române, Bucureşti, Al. Rosetti, Jacques Byck (1943).
Gramatica limbii române, Bucureşti: Editura Universul.

2
Noțiuni de bază

Evoluția conceptului. Sintaxa ca organizare (gr. syntaxis s.f. „organizare, ordine,


construcție, aşezare împreună”).

Ca în orice disciplină cu rădăcini vechi, termenul se modifică de la Antichitatea greacă până


la abordările actuale. Într-o primă fază, evoluează paralel cu logica, Aristotel îşi întemeiază
teoria structurii frazei pe două noțiuni: subiectul şi predicatul şi pune astfel bazele analizei
sintactice. Termenii vor fi preluați de gramaticile următoare, începând cu gramaticienii
latini, va trece în gramatica medievală şi va ajunge în gramticile moderne, actuale. Sintaxa va
fi abordată în toate aceste lucrări ca parte a gramaticii.

Gramatica este temeiul preocupărilor lingvistice, iar sintaxa este cea care se ocupă cu studiul
principiilor gramaticale, care organizează structura şi funcționarea unei limbi, cu studiul unităților şi
al relațiilor identificate în cadrul unui enunț. Celelalte componente ale gramaticii sunt lexiconul
(setul de cuvinte şi afixe) şi semantica (sensurile asociate cu lexiconul unei limbi, cu unitățile şi
relațiile din structura frazei).

Majoritatea sintacticienilor actuali recunosc rolul important pe care l-a avut în dezvoltarea teoriilor
recente,cu referire specială la HPSH, Bucureşti: Editura Universității din Bucureşti.), consideră că
enunțurile iau naştere asemenea programelor de calculator, fiind generate de un sistem de operare
înnăscut. Această abilitate cognitivă ne este specifică, iar scopul teoriei sintactice ar fi tocmai
conştientizarea şi reprezentarea, modelarea, acestor „diagrame operaționale” ale minții noastre.

Prin finalitatea propusă, sintaxa actuală se alătură altor ştiințe, precum: psihologia, filozofia, ştiința
computerelor, care îşi propun să descrie şi să explice modul în care omul gândeşte, în special modul
în care utilizează noțiuni abstracte. Aceste ştiințe sunt grupate sub denumirea de ştiințe cognitive.

3
Structura sintaxei
Examinând o limbă dată, gramaticienii încearcă să determine modul în care se formează
enunțurile, cum sunt organizate acestea, care sunt unitățile sintactice care le structurează.
Setul unităților inventariate diferă de la cercetător la cercetător, de la un tip de gramatică la
altul.

În gramatica de tip tradițional, partea de propoziție este acea componentă a propoziției / cea mai
mică unitate sintactică purtătoare de funcție sintactică. Aceasta se realizează printr-o parte de
vorbire sau printr-o parte de vorbire însoțită de un instrument gramatical.

Tipologia părților de propoziție:

1. după rolul jucat în interiorul unei propoziții:

a. principale (când au rol de subiect şi predicat, nume predicativ);

b. secundare ( cu funcția de atribut, complement) El parcurge 10 km.

Vin la voi negreşit.

2. după rolul în relația de dependență:

a. regent: Creionul meu

b. subordonat: creionul meu.

3. după structură

a. simple: Adina vine la mine.

b. multiple: Adina şi Alex vin la mine.

c. dezvoltate neanalizabile: Tot Adina vine., Intră cu pălăria pe cap.

d. dezvoltate analizabile: Fiindu-i foame, a venit acasă.

N-are cine mă îngriji când sunt bolnav.

Sintagma este o unitate sintactică relațională (compusă din două părți de propoziție) născută în
relaŃia de dependență. Implică doi termeni purtători de funcție sintactică, un determinat (regent) şi
un determinant (subordonat).

Tipologie:

1. după vecinătatea termenilor:

a. continue: Merg vineri la dentist – merg vineri

b. discontinue: merg ... la dentist.

4
2. în funcție de calitatea de predicat al regentului:

a. primare: Tata vine luni la mine. - tata vine, vine luni, vine la mine

b. derivate: Studenta aceea este din Craiova.- studenta aceea.

3. în funcție de calitatea morfologica a regentului:

a. sintagma nominală: studenta aceea, copacul din fața casei;

b. sintagma verbală: şi-a revenit, a revenit repede;

c. sintagma adjectivală: previzibil pentru toți;

d. sintagmă adverbială: mereu sus, mult prea devreme

e. sintagmă interjecțională: vai de ei, hai azi.

4. în funcție de prezența/absența termenilor:

a. explicite (supra);

b. implicite (în dialog): - Cum vei ajunge acolo?

– Cu trenul.

Relațiile sintactice
În studiul sintactic al limbii se ține seama de ordinea cuvintelor în enunț şi de raportul (relația)
dintre acestea. Mai jos, în primul exemplu, se poate observa importanța ordinii, a locului unui
element în structura unui enunț, a modului în care poziționarea unui element influențează relația
sintactică.

Doar (numai) Maria poate să ne spună ce să facem acum.

Maria doar poate să ne spună ce să facem acum.

Maria poate doar să ne spună ce să facem acum.

Maria poate să ne spună doar ce să facem acum.

Maria poate să ne spună ce să facem doar acum.

5
Exemplul următor arată cum ordinea nu modifică raportul dintre cuvinte:

Eu mă duc la şcoală marți.

Eu marți mă duc la şcoală.

Eu mă duc marți la şcoală.

Marți mă duc eu la şcoală.

La şcoală, eu mă duc marți.

La şcoală, marți mă duc eu.

Cuvintele nu sunt înşirate în enunț aleatoriu, ci între ele există marcate anumite relații din care
transpare structura enunțului. Atunci când nu mai există marcatori (acord, prepoziții, caz, conjunții,
aderență) pentru o relație, ordinea cuvintelor indică relația sintactică. Aşadar, ordinea cuvintelor
poate influența sau nu relația sintactică şi, de aici, semnificația unui enunț. Dar, cu toate că relațiile
dintre cuvinte nu se modifică în, ordinea are rol emfatic, marchează importanța unui cuvânt în
comunicare.

Tipuri de relații sintactice


În gramatica tradițională sunt recunoscute doar două tipuri de relații sintactice: coordonarea şi
subordonarea. Treptat, apoziția iese din sfera relațiilor de subordonare şi, potrivit caracteristicilor
semantice, sintactice şi pragmatice, va fi tratată de gramaticile moderne ca relație sintatică distinctă.
În GALR II, relațiile sintactice sunt de trei tipuri:

1. de dependență;

2. de nondependență sau de coordonare,;

3. de echivalență sau apozitivă.

Relația sintactică impune o poziționare sintactică a termenilor implicați. Orice cuvânt cu


valoare sintactică poate intra în oricare din aceste tipuri de relații.

Ileana, fiica mea, şi Ami sunt prietene.

6
Bibliografie
Gramatica limbii române, vol. II, Bucureşti: Editura Academiei.

Gramamatica de bază a limbii române, Bucureşti: Univers Enciclopedic.

Elemente de gramatică, Bucureşti: Humanitas Educațional