Sunteți pe pagina 1din 43

SUBIECTE HISTOLOGIE

1. Tesut epitelial- definitie, clasificare, exemple

Definitie- Tesuturile epiteliale sunt tesuturi puternic specializate avand drept functii:
-realizarea homeostaziei mediului intern
-asigurarea autonomiei organismului fara de mediul extern.
Caractere generale:
-sunt cele mai pure tesuturi, alcatuite in principal din celule.
-celulele lor prezinta un pol apical, uneori specializat si un pol bazal, indreptat spre membrane
bazala
-sunt despartite dar si solidarizate de tesutul conjunctiv subjacent de catre membrane bazala, ce
este dreapta la epiteliile unistratificate si sinuoasa la cele pluristratificate
-reinnoirea de face printr-o activitate mitotica sustinuta
-avasculare dar foarte bine inervate
Functii:
Protectia reprezenta initial functia de baza a epiteliilor, dar evolutia filogenetica sub influenta
factorilor de mediu si ca urmare a proceselor adaptative, a determinat ca unele cellule epiteliale sa se
specializeze pentru alte functii, cum ar fi: secretia (externa in cazul epiteliilor glandulare), absorbtia
(epiteliul intestinal) si functia senzoriala (epiteliul olfactiv, muguri gustativi). Unele epitelii inlesnesc
functia de alunecare (endotelii, mezotelii) sau daca sunt dispuse intre mediul intern si extern (pneumocitele
epiteliului alveolar), intervin in transportul de substante. Celulele mioepiteliale din structura acinilor
glandulari au functie de contractilitate
Raspandirea epiteliilor in organism:
-acopera corpul la exterior
-captusesc diverse formatiuni cavitare
-captusesc parenchimul glandelor
-formeaza suprafete senzoriale
Clasificare
Legat de functia dominanta, epiteliile se clasifica in:
-epitelii de acoperire (unistratificate, pluristratificate)
-epitelii secretorii sau glandulare
-epitelii senzoriale

Sub 2. Epitelii de acoperire stratificate (pluristratificate)-descriere, exemple (Epitelii


pavimentoase stratificate cu keratinizare)
Sunt formate din mai multe straturi de celule, în fiecare strat putând exista mai multe rânduri
celulare. Forma celulelor din acelaşi strat este asemănătoare (izomorfe), dar diferă faţă de stratul următor
(anizomorfe).
Denumirea lor este dată după tipul de celule din stratul superficial.
Epitelii pavimentoase (malpighiene) stratificate se împart în epitelii pavimentoase keratinizate
şi nekeratinizate după cum celulele superficiale se încarcă sau nu cu keratină.
Epitelii pavimentoase stratificate cu keratinizare (ex: epidermul)
Celulele sunt aşezate pe mai multe straturi şi pe măsură ce se superficializează se turtesc.
Aplatizarea celulelor este însoţită de keratinizare. Membrana bazală pe care se sprijină epidermul este
cutată, cute determinate de ridicăturile ţesutului conjunctiv subjacent (dermul), numite papile dermice.
Dinspre membrana bazală spre suprafaţă, epidermul prezintă 6 straturi:

1
SUBIECTE HISTOLOGIE

 stratul bazal, format din celule cilindrice , aşezate pe un singur rând, având nucleul
situat la polul apical,
 stratul spinos, alcătuit din câteva rânduri de celule de formă poliedrică, legate între ele
prin desmozomi (spini intercelulari).
 stratul granulos, numit aşa din cauză că celulele romboidale pe cale de involuţie se
încarcă cu granule intens bazofile de keratohialină, (nucleul lor, poate fi fragmentat)
 stratul lucios, în care celulele şi-au pierdut nucleul şi s-au încărcat cu o substanţă
refringentă, numită eleidină,
 Stratul cornos, celulele sunt turtite, fără nucleu şi încărcate cu keratină,
 Stratul descuamant, celulele de la suprafaţă ce se descuamează (se desprind).

3. Tesut conjunctiv-elemente componente

Aceste ţesuturi sunt alcătuite din celule aşezate de obicei la distanţă unele de altele şi înglobate în
substanţa fundamentală în care se găsesc fibre conjunctive. Un ţesut conjuntiv este constituit din :
1. celule conjunctive
2. fibre
3. substanţă fundamentală
Celulele ţesutului conjunctiv sunt :
-celule autohtone (de origine mezenchimatoasă)
-celule provenite din sânge şi din limfă (celule hematogene alogene)
Celulele autohtone, specifice diferitelor ţesuturi conjunctive sunt : fibrocitul, histiocitul,
mastocitul, plasmocitul, adipocitul, cromatocitul, condrocitul, osteocitul şi osteoclastul.
Fibrocitul –este o celulă cu prelungiri, care poate veni în contact cu prelungirile altor fibrocite.
Citoplasma redusă prezintă bazofilie variabilă, iar nucleul ovalar, voluminos, poate avea 1-2 nucleoli. Starea
activă denumită fibroblast, prezintă bazofilie citoplasmatică constantă şi nucleul cu nucleoli.
Histiocitul - este o celulă cu prelungiri variabile, citoplasmă bogată putând prezenta vacuole de
secreţie, incluziuni,(lipide, pigmenţi), sau corpi fagocitaţi. Nucleul este ovalar sau rotund. Histiocitul poate
fixa în citoplasmă unii coloranţi sub formă de coloizi electronegativi, ca de exemplu : tuş de china , albastru
de tripan. Această proprietate se numeşte coloidopexie.
Histiocitul face parte din sistemul macrofagic.
Mastocitul (heparinocit, labrocit), este o celulă care poate prezintă prelungiri foarte scurte şi
groase iar fără prelungiri are formă rotundă. Are nucleu mic, rotund şi intens cromatic, de obicei acoperit de
granulaţiile din citoplasmă. Aceste granulaţii sunt numeroase, de dimensiuni inegale si bazofile .In coloraţie
albastru de toluidină se identifică mastocitul ca o celulă acoperită complet de granulaţii (citoplasma şi chiar
nucleul).Unele dintre aceste granule sunt colorate în albastru (ortocromazie) şi altele sunt colorate în roşu-
violaceu (metacromazie).In HE, granulele nu se coloreaza.
Plasmocitul, are forma ovalară, (când plasmocitele sunt grupate pot avea formă poliedrică) cu
citoplasmă bazofilă, datorată bogatei ergastoplasme necesare sintezei de anticorpi (în vecinătatea nucleului
această bazofilie practic dispare ). Nucleul este situat excentric, cu cromatina dispusă radiar, (similar spiţelor
de roată), poate avea 1-2 nucleoli. Se poate colora specific cu verde –metil-pironină : nucleul (ADN) se
colorează în verde ,iar citoplasma şi nucleolul (ARN) în roşu
Adipocitul (celula grasă)- este o celulă mare, sferică, care are cea mai mare parte a citoplasmei
ocupată de o bulă de grăsime. Grăsimea împinge citoplasma la periferia celulei, unde găsim şi nucleul turtit.
Adipocitul este fie de origine fibrocitară, fie de origine histiocitară. Dacă este de origine histiocitară,
grăsimea se acumulează sub formă de mici picături dispersate în citoplasmă, iar nucleul este situat central.

2
SUBIECTE HISTOLOGIE

Dupa includera la parafină grăsimea se dizolvă (în solvenţi organici), astfel că adipocitul de origine
histiocitară, apare cu o citoplasmă spongioasă, iar adipocitul de origine fibrocitară ca o vacuolă mare cu
puţină citoplasmă periferică în care nucleul este turtit .(imaginea de inel cu pecete).
Adipocitul poate fi pus în evidenţă (după fixare în formol şi secţiuni la congelare), prin coloraţii
specifice lipidelor :
-Sudan IV – se colorează în negru
-Sudan III- se colorează în roşu- portocaliu
-Scharlach Roth – se colorează în roşu
-sulfat de albastru de nil – se colorează în roz (grăsimile neutre)
-diferite nuante de albastru (acizii graşi)
-acid osmic (fixator şi colorant pentru grăsimi – se colorează în negru-brun.
Adipocitul în ţesut apare acoperit cu o reţea (ca o plasă), de fine fibre de reticulină, de obicei în
apropierea unui capilar sanguin.
Cromatocitul sau celula pigmentară, este o celulă cu multe prelungiri ramificate, cu nucleul
central, iar citoplasma conţine granule de pigment (frecvent pigment tip melanină ), care poate acoperi şi
nucleul. Astfel de celule pot fi observate pe preparatele histologice necolorate, datorită melaninei.

Fibrele conjunctive sunt


-fibre de colagen (sunt conjunctive propriu-zise)
-fibre de reticulina (precolagene, argirofile)
-fibre elastice
Fibrele colagene –sunt lungi, mai grosiere, dispuse în fascicule. Sunt acidofile, colorându-se
nespecific cu eozina, în roz, şi specific cu :
-fuxina acidă (pirofuxina din coloratia tricromică Van Gieson) –în roşu
-albastru de anilină (coloraţie tricromică Masson) –în albastru
-Verde de lumina – în verde
Fibrele de reticulină sunt mai subţiri, ramificate şi anastomozate, se pot pune în evidenţă doar
prin impregnare argentică (sunt argirofile), şi nu apar distincte de fibrele de colagen în coloraţii uzuale.
Fibrele elastice, sunt fibre subţiri, lungi, se pot pune în evidenţă pe preparatele histologice numai
dupa coloraţii specifice cu orceină, când se colorează roşu-brun .
Substanţa fundamentală este amorfă şi nu se colorează decât palid în tehnicile histologice
uzuale.

4. Epitelii simple(pavimentoase, cubice si cilindrice)- structura, localizare

Epitelii simple pavimentoase 1. endotelii


-sunt formate din celule late si foarte 2. mezotelii (pleura, pericard, peritoneu)
reduse ca inaltime, care adera intre ele, 3. fata interna timpan
astfel incat pe preparatele histologice 4. foita externa capsula Bowmann
obisnuite nu se pot observa limitele celulare. 5. alveolei pulmonare
In impregnare argentica, conturul cellular 6. ram descendent ansa henle
apare poligonal, usor ondulat si colorat in
negru.
Functii: de protectie, de alunecare,
transport de substante

3
SUBIECTE HISTOLOGIE

Cubic simplu 1. plexuri coroide


-formate dintr-un rand de cellule 2. fata interna cornee
izodiametrice, cu limite greu de distins in 3. canalicul Boll
microscopia electronica. 4. canalicul biliar spatiul Kiernan
-Functii-de protectie, secretorie (epiteliul 5. tubi Bellini-rinichi (tub contort distal)
plexurilor coroide) 6. epiteliul ovarian
Cilindric simplu 1. tub digestiv subdiafragmatic
-sunt formate dintr-un singur rand de 2. colecist
cellule ce au inaltimea mai mare decat 3. trompa uterine
celelalte dimensiuni 4. uter
Functii : protectie, 5. cai biliare extrahepatice
absorbtie,secretie(celula caliciforma din
epiteliul intestinal, membrana secretanta de
la nivelul epiteliului gastric)

5. Glande exocrine acinoase., structura, localizare

In aceste glande, adenomerii sunt numiţi acini, au formă sferică sau ovalară şi se aranjează sub
forma unui ciorchine de strugure.
Se clasifică în :
 seroase ;acinul are formă sferică, celulele glandulare au formă piramidală sunt aşezate pe
un singur rând, delimitând un lumen îngust şi stelat cu prelungiri intercelulare. Citoplasma apicală conţine
granule de zimogen, precursorul produsului de secreţie.
Nucleul este rotund, aşezat în jumătatea bazală a celulei. Citoplasma celulei are un aspect întunecat
. Intre polul bazal al celulei şi glandilem se găsesc celulele mioepiteliale.
Acinii seroşi se găsesc în glanda parotidă, pancreasul exocrin, glandele linguale von Ebner, în
glandele salivare mixte.
 mucoase ; acinul are formă alungită ovalara şi este mai voluminos decât cel seros. Are
lumenul rotund şi larg, mărginit de celule trapezoidale. Citoplasma celulelor are aspect spongios, din cauza
bulelor care nu se colorează decât cu mucicarmin în roşu-cărămiziu. Citoplasma are un dezvoltat complex
Golgi. Nucleul este turtit aşezat în polul bazal al celulei.
Intre glandilem şi polul bazal al celulelor se găsesc celule mioepiteliale. Se găsesc în glandele
palatine, glandele linguale Weber, în glandele salivare mici intraepiteliale, în glandele salivare mixte mari.
 mixte. acinul este ovalar sau alungit, cel mai voluminos dintre cele trei tipuri de acini.
Este alcătuit dintr-o porţiune mucoasa, aproximativ 4/5 şi o porţiune seroasa mai mică, ce ocupă un pol al
acinului sub forma unei semilune ,( Semiluna lui Gianuzzi).
Se găseşte localizat în glandele salivare mixte mici si mari.

6. Glanda sebacee, structura, localizare

Glanda sebacee este o glanda alveolara cu morfologie particulara. Are un aspect de sac plin cu
celule. Pe glandilem (membrana bazala) se găseşte stratul bazal alcatuit dintr-un rând de celule cubice,
tinere , cu citoplasmă întunecată Nucleul este situat central..Prin diviziune de tip nodal, celula bazala
formeaza doua celule progene diferite :
-una, asemanatoare cu celula parentala, va ramane pe glandilema

4
SUBIECTE HISTOLOGIE

-cealalta, deosebita fata de celula parentala, evolueaza spre keratinizare, contribuind la formarea
scheletului de sustinere glandular, sau se incarca cu sebum, îşi pierd colorabilitatea, apar spongioase şi cresc
în volum. Pe măsură ce citoplasma devine mai spongioasă, nucleul prezintă diferite aspecte involutive :
(picnoză, cariorexis, carioliză). In celulele complet involuate datorită încărcării deosebite cu
sebum(grăsime)nucleul este dispărut.
Glanda nu are canal excretor, sebumul fiind eliminat prin gatul glandei la nivelul firului de par.

6. Epiteliul de tranzitie, paramalpighian, uroteliul- descriere localizare


Localizat în mucoasa căilor urinare extrarenale (calice, bazinet, ureter, vezică urinară, uretră,
regiunea prostatică şi membranoasă la bărbat şi porţiunea iniţială a uretrei feminine).
In acest tip de epiteliu celulele sunt aşezate pe mai multe rânduri, formând trei straturi:
 stratul bazal, alcătuit dintr-un singur rând de celule cubico-cilindrice,
 stratul intermediar, cu mai multe rânduri de celule polimorfe (poliedrice, în rachetă)
 stratul superficial, cu celule turtite, întinse la suprafată, acoperă mai multe celule de
dedesubt. Prezintă unul sau doi nuclei.
Membrana celulelor superficiale prezintă spre lumen, o diferenţiere, cuticula, cu rol de protecţie.
Uroteliul este un epiteliu foarte plastic , astfel el poate deveni mai aplatizat pe seama stratului intermediar
cand in lumenul vezicii se acumuleaza urina si se ingroasa cand vezica s-a aplatizat

7. Tesut conjunctiv gras- descriere, localizare


Un ţesut conjunctiv în care predomină celulele, este ţesutul gras (adipos). Pe langa celule in acest
tesut sunt foarte bine reprezentate si bibrele de reticulina, ce cormeaza o retea densa in jurul adipocitelor,
asemanatoare membranei bazale, dar substanta fundamentala in acest tip de tesut este putin reprezentata.
Celulele adipoase sunt grupate in lobuli adiposi, dispusi in raport cu capilarele sanguine ca frunzele de
salcam fata de axa centrala..
Spatiile interlobulare sunt ocupare de un schelet fibros format din travee de fibre .
Totalitatea tesutului adipos formeaza grasimea organismului care din punct de vedere histo-
fiziologic se imparte in tesut adipos alb si tesut adipos brun.
Tesutul adipos alb are o culoare de la alb la galben in junctie de regimul alimentar. Este bogat
reprezentat la nivel cutanat, constituind paniculi adiposi si o distributie regionala dependenta de varsta si
sex.. Il mai gasim localizat in jurul organelor(rinichi, suprarenala, tiroida, mezenter) si in regiunile axilara si
inghinala.
Adipocitele albe apar pe preparatele histologice de formă sferoidală, alipindu-se una de alta,
dispuse în grupuri sau chiar în lobuli. Intre adipocite rămân spaţii foarte reduse, ocupate de ţesut conjunctiv
lax, care conţine substanţă fundamentală şi din loc în loc câte o celulă conjunctivă (de tip fibrocitar), fibre
conjunctive, (de reticulină şi de colagen) şi capilare sanguine.
Tesutul adipos brun este caracteristic animalelor care hiberneaza, la om intalnindu-se rar. Il gasim
la sugar si fat dispus in zona gatului si a toracelui.
Acest tip de tesut este puternic lobulat si vascularizat, iar fiziologic este mult mai activ.
Celulele sale sunt poliedrice, cu membrana evidenta, citoplasma vacuolara iar nucleul este situat
central. Mitocondriile din celula pot cupla si decupla fosforilarea oxidativa, dirijand astfel producerea de
caldura dupa necesitatea organismului.
Tesutul adipos brun nu se mai formeaza dupa nastere si nici nu se transforma reversibil in tesut
adipos alb.
Functiile tesutului adipos :
-izolator termic

5
SUBIECTE HISTOLOGIE

-functie de protectie mecanica si amortizare


-depozitarea substantelor grase de rezerva

8. Tesutul conjunctiv lax- descriere localizare

Dintre ţesuturile conjunctive în care predomină substanţa fundamentală ne vom referi în special la
ţesutul conjunctiv lax. In acest ţesut se disting practic toate celulele conjunctive : (fibrocit, fibroblast,
histiocit, mastocit, adipocit, plasmocit), rare celule alogene, (leucocite) şi toate tipurile de fibre conjunctive:
(colagen, reticulină, elastice) Substanta fundamentala e bine reprezentata, este incolora, usor transparenta,
vascoasa. Tesutul conjunctiv lax constituie locul de electie pentru injectiile subcutanate , si la nivelul sau
formeaza edemul.
Pentru a demonstra mai bine structura ţesutului conjunctiv lax, se practică aşa numita « bula de
edem » . Bula de edem se obţine prin injectarea unei cantităţi mici (12ml) de soluţie de colorant slab, (violet
de Dahlia, eozina), în hipodermul unui animal de experienţă. Se lasă puţin timp pentru colorarea diferitelor
componente, se excizează, se disociază, şi se întinde pe o lamă un fragment din ţesutul injectat, pentru
examinare la microscop.
Ţesutul conjunctiv lax se găseşte în intreg organismul şi este foarte bogat vascularizat (capilare
sanguine şi limfatice).
Functii :
-mecanica, asigurata de textura deosebita a fibrelor si de abundenta substantei fundamentale. –de
reparare, exercitata de fibroblasti prin fibrilogeneza
-rol lubrefiant prin MPZ continute
-de aparare, exercitata prin fagocitoza, coloidopexie si producerea de anticorpi, gratie
macrofagelor autohtone sau a celor venite din sange.
-functie cicatrizanta, prin tesutul de granulatie ce ia nastere tot din tesutul conjunctiv lax
-functie de preluare si depozitare a excedentelor lichidiene datorate unor stari patologice (edeme)

10. Epitelii pavimentoase stratificate fără keratinizare: descriere, localizare


Localizare: epiteliul mucoasei bucale, esofagiene, vaginale, a canalului anal., canal auditiv extern
Dinspre membrana bazală spre suprafaţă prezintă 3 straturi:
 Stratul bazal, alcatuit din celule cilindrice, cu nucleii aşezaţi spre polul bazal,
 Stratul intermediar spinos, alcătuit din mai multe rânduri celulare. Celulele au formă
poliedrică şi sunt unite între ele prin spini sau desmozomi, de unde si denumirea de strat spinos.
 Stratul superficial, cu câteva rânduri de celule din ce în ce mai turtite, cu nuclei picnotici
şi aplatizaţi. In aceste epitelii celulele îşi păstrează nucleii până în stratul superficial

11. Tesuturi conjunctive bogate in fibre de colagen- localizare, descriere


Se impart dupa criteriul orientarii fibrelor in raport cu fortele mecanice exercitate asupra tesutului
astfel
-tesut conjunctiv dens neordonat
-tesut conjunctiv dens semiordonat
-tesut conjunctiv dens ordonat

6
SUBIECTE HISTOLOGIE

Tesutul conjunctiv dens neordonat, se caracterizeaza prin predominenta fibrelor de colagen


organizate in fascicule de grosimi diferite orientate in toate directiile, ce vor forma o impaslire spatiala,
lasand spatii foarte mici pentru celule si substanta fundamentala. Fibrele de elastina si de reticulina sunt
putine, dispuse dezordonat printre fibrele de colagen. Functii principale: functii mecanice de rezistenta la
presiune, impingere, smulgere, frecare.
Il gasim localizat in corionul mucoaselor (tub digestiv, aparat respirator).
Tesutul conjunctiv semiordonat il gasim in derm. Fibrele de colagen sunt dispuse in fascicule.
Orientate dupa actiunea fortelor ce actioneaza asupra tesutului in zona. Fibre de elastina si reticulina putine.
Celule si substanta fundamentala putin reprezentate. Functii principale: functii mecanice de rezistenta la
presiune, impingere, smulgere, frecare.
Tesuturile conjunctive dense ordonate, sunt acele tesuturi in cere fibrele de colagen se orienteaza
intr-o directie sau doua directii, dupa niste planuri determinate de fortele mecanice ce actioneaza in zona
respectiva. Au vascularizatie redusa, se hranesc prin difuziune si sunt situate la locurile de tractiune si
presiune maxima. Exemple: tendonul, aponevroza, tesutul propriu cornean.
Tendonul, este format din fibre colagene groase, dispuse in manunchiuri paralele printre care se
gasesc rare fibre elastice dispuse in retea. Fibrele sunt orientate intr-o singura directie. Tenocitele sunt
singurul tip celular prezent si reprezinta fibrocite modificate. Sunt dispuse in siraguri. Au o citoplasma sub
forma de expansiuni membraniforme(prelungiri alare) iar nucleul este mult alungit. Substanta fundamentala
este redusa. Fibrele tendinoase sunt grupate in fascicule ce alcatuiesc unitati structurale primare sau
secundare care in totalitatea lor vor alcatui tendonul ca organ. Un fascicul primar este imbracat si solidarizat
de un manson de tesut conjunctiv lax numit peritenoniu intern sau endotenoniu. Mai multe fascicule primare
se aduna pentru a forma fasciculul secundar, care si el este delimitat de o teaca conjunctiva proprie,
peritenoniu extern. Mai multe fascicule secundare se unesc si vor forma tendonulca organ, delimitat de o
teaca conjunctiva, epitenoniul. Tendonul nu e vascularizat iar capacitatea sa de regenerare e redusa.

12. Substanta fundamentala, structura, localizare


Substanta fundamentala a tesutului conjunctiv apare la MO ca fiind constituita dintr-o componenta
amorfa, omogene, transparenta, in care starea fizica oscileaza intre gel si sol si prezinta o compozitie
chimica complexa. Ea poate fi mai mult sau mai putin reprezentata, in functie de tipul tesutului conjunctiv.
La microscopul electronic ea prezinta 2 aspecte:
-o structura in retea formata din macromolecule filamentoase si ramificate
-macromolecule globuloase aflate in ochiurile retelei.
Biochimic substanta fundamentala este formata din:
-apa, 70-80%, se gaseste intr-o continua miscare, continand substante solvite sau in suspensie,
realizand mediul biologic necesar metabolismului local.
-proteine, reprezentate de colagenul solubil, proteine plasmatice, aminoacizi si polipeptide
-glicozaminoglicani sau mucopolizaharide 10% (complexe polizaharidice compuse din unitati
repetitive de dizaharide) reprezentati de :, , heparina . Mucopolizaharidele pot fi : acide si neutre
Mucopolizaharidele acide sunt bazofile, metacromatice. PAS negative. Se coloreaza cu albastru
alcian. Se impart in MPZ simple (acidul hialuronic si condroitinic) si MPZ complexe (condroitin-sulfatii A,
B, C, keratan-sulfatii si heparin sulfatii)
Mucopolizaharidele neutre, nu sunt bazofile si metacromatice si sunt structurate sin din proteine
si polizaharide . Sunt PAS pozitive si se evidentiaza cu acid periodic Schiff.
-saruri minerale
-diversi metaboliti-

7
SUBIECTE HISTOLOGIE

Functii:
-mediu biologic unde au loc schimburile dintre mediul intern si lichidul intracelular
-depozit pentru substante minerale si proteine , contribuind la mentinerea homeostaziei mediului
intern
-intervine in apararea organismuluica o bariere in fata proceselor inflamatorii

13. Fibrele tesutului conjunctiv, descriere , localizare

Fibrele tesutului conjunctiv sut reprezentate de fibrele de colagen , elastina si reticulina


Fibrele de colagen sunt prezente in toate tipurile de tesut conjunctiv, dar cu predilectie in acele
structuri conjunctive cu functii mecanice: tendoane, aponevroze, capsule, ligamente. . In MO apar drepte
sau ondulate orientate diferit in functie de directia de actiune a fortelor mecanice.Sunt inextensibile si
rezistente la tractiune. Colagenul e atacat de colagenaza si sucul gastric dar nu e descompus de sucul
pancreatic. Fibrele au diametrul de 10 microni, existand fie izolate fie in fascicule de grosimi si lungimi
variate care se incruciseaza formand o textura neregulata.. O fibra de colagen este alcatuita din fibrile,
solidarizate intre ele prin ciment mucopolizaharidic. Fiecare fibrila este alcatuita din protofibrile, cu aspect
caracteristic datorat unei alternante de benzi clare si intunecate cu o periodicitate de 640 A, ce rezulta din
orientarea diferita a aminoacizilor. Protofibrilele sunt formate din 1-3 lanturi de polipeptide.
Biochimic, fibrele de colagen sunt formate din macromolecule de tropocolagen dispuse ordonat,
paralel in fibra de colagen. O molecula de tropocolagen este formata din 3 lanturi polipeptidice dispuse
helicoidal, unite intre ele prin punti de hidrogen.. Prin fierbere fibrele de colagen dau gelatina. Sunt
cunoscute pana in prezent 5 tipuri diferite de colagen.
Fibrele de elastina sunt mai subtiri decat fibrele de colagen si proaspete au culoare galbena. Sunt
omogene si foarte refringente, se ramifica si se anastomozeaza, formand retele neregulate sau lamele. Sunt
extensibile. Se intalnesc in tesutul conjunctiv lax, peretii vaselor sanguine, plaman, tegumente.
La ME apar alcatuite din protofibrile omogene, fara periodicitate. Prezinta in centru o masa
amorfa, structurata, ce contine elastina, inconjurata de o teaca de microtubuli alcatuiti din glicoproteine.
Biochimic sunt formate din elastina, sintetizata si secretata ca precursor numit tropoelastina. Fibrele elastice
sunt rezistente la fierbere, la acizi si sunt atacate de enzimele sucului pancreatic.
Fibrele de reticulina sunt expresia morfologica a colagenului de tip III. Se mai numesc si fibre
precolagene . Se prezinta ca structuri fibrilare fine ramificate si anastomozate, formand retele cu ochiuri de
diferite dimensiuni. Se gasesc in stroma organelor hemolimfopoietice, in jurul adipocitelor a fibrelor
nervoase, fibrelor musculare, capilarelor. Fibrele de reticulina se deosebesc de fibrele de colagen prin
cantitatea mare de mucopolizaharide pe care o contin si prin faptul ca protofibrilele nu se constituie in
manunchiuri.

14. Tesuturi conjunctive bogate in fibre elastice –descriere, localizare

Tesuturile elastice sunt formate predominant din fibre elastice printre care se pot gasi si fibre
colagene si de reticulina. Celulele si substanta fundamentala sunt slab reprezentate. Pot fi gasite in
organism sub doua aspecte:
a.tesut conjunctiv elastic neordonat, format din fibre elastice slab ramificate si orientate in
diferite directii in functie de actiunea factorilor mecanici. Exista printre acestea si delicate fibre de colagen
si celule conjunctive autohtone. Localizat in peretii alveolelor pulmonare, ligamentele intervertebrale,
corzile vocale inferioare

8
SUBIECTE HISTOLOGIE

b. tesut conjunctiv elastic ordonat, contine fibre elastice, mai grosiere, rare si delicate
fibre de colagen si putine celule. Fibrele de elastina sunt ordonate , orientate in anumite directii, avand o
dispozitie lamelara. Le gasim la nivelul peretelui arterial si venos la nivelul limitantelor elastice si in media
arterelor de tip elastic. (aorta).

15. Tesuturi conjunctive bogate in fibre de reticulina (descriere, localizare)


Sunt tesuturile in care predomina fibrele de reticulina si celulele reticulare. Are doua variante de
prezentare
-a. Tesutul reticular lamelar, format din retele de fibre reticulinice anastomozate intr-un singur
plan, formand lame membraniforme. Il gasim raspandit in tot organismul la nivelul membranelor bazale si
in jurul adipocitelor
b. Tesutul reticular spongios, ce alcatuieste stroma organelor hemolimfopoietice (hemomedula,
splina, ganglioni limfatici). Este format dintr-o retea densa de fibre de reticulina si din celule reticulare.
Fibrele de reticulina se anastomozeaza si realizeaza o retea tridimensionala cu spatii largi care sunt ocupate
de substanta fundamentala si de parenchimul organului respectiv.

16. Tesuturi conjunctive tinere: descriere , localizare

a. Tesutul mezenchimatos, este foarte raspandit la embrion si in primele luni de viata ale
fatului. Celulele au prelungiri (aspect stelat) si realizeaza o retea tridimensionala in ochiurile carora se afla o
bogata substanta fundamentala. Fibrele sunt agsente. Intr-un stadiu mai avansat fibrele isi retrag prelungirile
si incep diferentierea, tot atunci incepand si fibrilogeneza.
b. Tesutul gelatinos-mucos, (gelatina Warton), este foarte raspandit la embrion si fat. In
viata intrauterina se gaseste in cordonul ombilical. Se mai gaseste in ligamentul spiral al urechii si in pulpa
dintelui. Celulele sunt reprezentata de celulele reticulare si mezenchimale si au aspect stelat. Prelungirile lor
delimiteaza ochiuri largi ce contin substanta fundamentala abundenta, gelatinoasa, puternic hidratata, PAS
pozitiva si metacromatica. Fibrele reprezentate de fine fascicule de colagen ce formeaza o fina stroma
fibrilara.
c.Tesutul de granulatie, singurul tip de tesut conjunctiv tanar ce il gasim la adult. Este constituit
din ansamblul mugurilor conjunctivo-vasculari care se formeaza in cursul cicatrizarii plagilor. Foarte bogat
in celule(celule reticulare, fibroblaste, histiocite, limfocite, plasmocite) si substanta fundamentala (putin
hidratata) si sarac in fibre. Caracteristica acestui tip de tesut este existenta unui numar foarte mare de
capilare.

17..Ţesutul muscular neted (origine, structura, localizare)

Ţesutul muscular neted are ca şi unitate morfofuncţională fibra musculară netedă care se mai
numeşte şi miocit.

Fibra musculară netedă(miocitul)


Fibra musculară netedă este o celulă uninucleată, de formă alungită, (fusiformă), cu extremităţile
efilate, (uneori ramificate scurt -ca la unele fibre musculare din vase), iar partea centrală care conţine
nucleul este cea mai îngroşată.
Lungimea miocitelor este cuprinsă între 20 microni (ex: miocitele din peretele arteriolelor) şi 200
microni. Cele mai lungi fibre musculare netede sunt în uterul gravid: 0,5-1mm.
Diametrul porţiunii centrale este de aproximativ 7-10 microni.

9
SUBIECTE HISTOLOGIE

Fibra musculară netedă este alcatuită din:


1. citoplasmă (sarcoplasmă)
2. nucleu
3. membrana fibrei
Sarcoplasma este omogenă (la celulele nefixate) sau fin granulară (dupa fixare) şi mai abundentă
în jurul nucleului. Fiind acidofilă se colorează cu coloranţi de tipul eozinei. In sarcoplasmă se găsesc
organitele celulare, incluziuni, (glicogen, lipide) ,mioglobină, ATP, enzime şi diferenţieri fibrilare numite
miofibrile, care sunt specifice fibrei musculare
Miofibrilele sunt diferenţieri sarcoplasmatice filamentoase, fine, dispuse în jurul fibrei musculare,
paralele între ele. Sunt omogene, birefringente în lumină polarizată, greu vizibile la microscopul optic în
coloraţii obişnuite. Apar însă colorate evident în negru, după colorarea cu hematoxilină-ferică.
Nucleul unic, aşezat central, are formă alungită, ca un bastonaş, cu extremităţile rotunjite. Conţine
cromatină relativ abundentă.
Membrana fibrei, este învelişul foarte subţire al miocitului, formată din plasmalema şi o
sarcoplasmă discontinuă înconjurată de glicocalix.
In ţesutul muscular neted ,fibrele musculare netede se asociază prin intermediul ţesutului
conjunctiv (bogat in fibre de reticulină şi fibre elastice), rezultând:
a) pături (straturi, tunici), în care toate fibrele sunt orientate în aceeaşi direcţie. In asocierea lor
fibrele musculare netede se aşează cu porţiunea centrală a uneia lângă extremitatea subţire a fibrei
vecine.Aceasta organizare o gasim in tunicile musculare din organele cavitare:
-tubul digestiv, începând cu treimea medie a esofagului, până la anus,
-aparatul urogenital (uter, trompă uterină, vagin, vezică urinară, ureter, bazinet, calice renale),
-aparatul respirator (trahee, bronhii, bronsiole),
-în media vaselor sanguine( artere , vene) şi limfatice.
b) fascicule
-în stroma unor organe (prostata).
Ţesutul muscular neted este slab vascularizat iar inervaţia este vegetativă (fibre nervoase simpatice
şi fibre nervoase parasimpatice).

18.Ţesutul muscular striat scheletal (origine, structura, localizare)

Tesutul scheletal formeaza masa muschilor voluntari ce constiuie impreuna 40% din greutatea
corporala. Tot muschi striati gasim si in structura limbii si 1/3 superioara a esofagului.
Ţesutul muscular striat are ca unitate morfofuncţională fibra musculară striată. In ţesutul muscular
striat asocierea fibrelor musculare realizează fascicule de diferite mărimi (fascicule primare, secundare,
terţiare, cuaternare). Asocierea paralelă a fibrelor într-un fascicul se realizează cu ajutorul unui ţesut
conjunctiv lax, numit endomisium, care conţine o bogată reţea de capilare anastomozate şi terminaţiuni
nervoase. Fasciculele musculare primare sunt grupate în fascicule secundare şi aşa mai departe. Aceste
fascicule secundare sunt separate între ele tot prin ţesut conjunctiv lax (perimisium intern), care conţine vase
şi nervi.In totalitate fasciculele musculare formează muşchiul care este învelit de o membrană conjunctivă
(perimisium extern), dublată de aponevroză.
Pe lângă bogata vascularizaţie, muşchiul striat este bogat inervat. Inervaţia senzitivă realizează
fusurile neuromusculare, iar cea motorie realizează placa motorie).
Este o formaţiune citoplasmatică gigantă, (plasmodiu), ce conţine mai multi nuclei. Ea are o formă
alungită, cilindrică, cu aceeaşi grosime pe toata întinderea sa. Lungimea fibrei musculare scheletice ajunge
până la 3-12 cm, iar grosimea ajunge la 100 microni. Fibra musculară striată este alcatuită din:

10
SUBIECTE HISTOLOGIE

-citoplasmă (sarcoplasmă),
-nuclei,
-membrana fibrei.
Sarcoplasma apare fin granulară, dispusă mai abundent în jurul nucleilor şi conţine organite
celulare comune, incluziuni şi diferenţieri specifice, miofibrile striate , (aşa zisa sarcoplasmă functională,
spre deosebire de sarcoplasma trofică).
Miofibrilele au aspect heterogen (dat de alternanţa discurilor clare cu cele întunecate), şi se întind ,
paralele între ele, de la un capăt la celălalt al fibrei musculare striate.
Pe preparatele microscopice colorate cu metodele obişnuite (H. E. , tricromice)-se observă slab
striaţiile fibrelor musculare (se coloreaza de fapt doar discurile întunecate). Prin tehnici speciale, (coloraţia
cu Hematoxilină ferică Heidenhain, ş.a.), se observă net alternanţa discurilor clare cu discurile întunecate la
nivelul miofilamentelor.
Pe preparatele proaspete , la microscopul cu lumină polarizată, se observă că discurile clare sunt
monorefringente, (izotrope, se notează cu I) şi discurile întunecate sunt birefringente , (anizotrope se
noteaza cu A).
Discurile clare sunt străbătute prin mijlocul lor de o bandă întunecată, care se prelungeşte în afara
miofibrilelor, inserându-se pe plasmalemă. Aceasta membrană numită “stria lui Amici, sau stria Z),
solidarizează deci miofibrilele între ele , (solidarizarea fiind necesară mai ales în contracţie), îndeplinind
funcţia de telofragmă. In mijlocul discurilor întunecate se observă o bandă clară (banda Hansen, H).
Prin mijlocul zonei H, trece o membrană întunecată, M.
Segmentul de miofibrilă cuprins între doua membrane Z vecine constituie sarcomerul sau căsuţa
lui Krause, care este considerat o unitate de contractie.
Nucleii sunt foarte numeroşi, au formă ovalară, orientaţi în axul lung al fibrei, dispuşi sub
plasmalemă (la periferia sarcoplasmei).
Nucleul este uneori răsucit, în fibra musculară contractată.
Membrana fibrei este constituită din plasmalemă şi dublată în afară de o structură reticulinică
continuă, numită sarcolemă.

19. Tesutul muscular miocardic(miocardocitele lucratoare)

Tesutul muscular miocardic reprezinta o forma particulara de tesut muscular striat, fiind format din
fibre musculare striate, uninucleate, jonctionate intre ele prin discuri intercalare. El intra in structura
miocardului atrial, ventricular si in structura muschilor papilari si asigura functia de pompa a inimii.
In structura miocardului fibrele miocardice se organizeaza in fascicule sau retele plexiforme a
caror orientare generala este vizibila macroscopic. Ele se jonctioneaza prin intermediul discurilor intercalare
sau striilor scalariforme Eberth. Discul intercalar reprezinta un complex jonctional cu structura si
functionalitate particulara, prezent doar in miocard.
Miocardocitele sunt celule cilindrice, capetele lor adesea ramificate formand adevarate retele
anastomotice. Nucleul este central, ovalar, cu axul lung in axul celulei. Substratul contractile reprezentat de
miofibrile este bine dezvoltat. Miofibrilele sunt asezate ordonat si prezinta striatii transversale caracteristice
fibrelor musculare striate. In jurul nucleului striatiile transversale sunt absente.Desi asemanatoare intre ele
miocardocitele lucratoare nu sunt identice. Ele prezinta aspecte morfologice variabile ca urmara a adaptarii
la lucrul mecanic pe care-l efectueaza. In acest sens exista 2 categorii de celule miocardice :

11
SUBIECTE HISTOLOGIE

-miocardocite ventriculare, voluminoase, cu reticol endoplasmic slab dezvoltat dar cu numeroase


mitocondrii. Miofibrilele sunt numeroase, dense, paralele cu axul mare al celulei iar sistemul T este foarte
dezvoltat. Striile Eberth sunt mai evidente
-miocardocitele atriale sunt mai mici, sarcoplasma are mai multe organite si mai putine
miofibrile.
Miocardocitele sunt celule ce si-au pierdut capacitatea de diviziune , de aceea pentru a putea
dezvolta un lucru mecanic sustinut ele se hipertrofiaza. La om capacitatea de regenerare a fibrelor
miocardice e practic nula, iar repararea leziunilor rezultate din distrugerea miocardocitelor se realizeaza prin
proliferare conjunctiva si aparitia tesutului fibros cicatriceal.

20. Tesut nodal (structura, localizare, functie)


In structura miocardului exista si celule capabile sa se depolarizeze ritmic si sa transmita undele de
depolarizare miocardocitelor lucratoare. Aceste celule sunt denumite celule cardionectoare si formeaza
sistemul excitoconductor al cordului, care cuprinde urmatoarele structuri :
-nodul sinoatrial-situat in peretele lateral al atriului drept, in apropierea orificiului de varsare al
VCS. Celulele sunt dispuse in jurul unei artere proprii.
-nodul atrioventricular, situat in peretele postero-inferior al atriului drept. Este mai voluminous,
cu contur neregulat. El se continua cu fasciculul atrioventricular Hiss
- fasciculul atrioventricular Hiss, singura legatura dintre cele 2 etaje ale cordului, porneste din
nodul atrioventricular sub forma unui fascicul voluminos ,coboara pe partea postero-laterala dreapta a
septului interventricular si dupa 1.5cm se imparte in 2 ramuri :dreapta si stanga.
. Celulele Purkinje care alcătuiesc aceşti noduli sau fascicule prezinta unul sau doi nuclei
centrali, o sarcoplasmă abundentă în jurul lor şi puţine miofibrile striate dispuse la periferie.
Miofibrilele formează reţele sau împâsliri ce trec dintr-o celula în alta.
Această dispoziţie morfologică explică transmiterea în toate direcţiile a excitaţiei contracţiei.
Celulele ţesutului nodal se continuă cu miocardocitele lucrătoare prin forme de tranziţie.
Contracţia cardiacă şi automatismul ritmic sunt sub dependenţa ţesutului nodal.

21. Celule nevroglice (nevroglia)

Nevroglia sistemului nervos central


Aceste celule se găsesc printre neuroni şi fibre nervoase. Prin coloraţii uzuale (hematoxilin-
eozină), se pun în evidenţă numai nucleii celulelor nevroglice ; citoplasma şi prelungirile celulare ale
nevrogliilor apar numai prin tehnici speciale (impregnare argentică sau săruri de aur).
Dupa topografia lor, celulele nevroglice pot fi clasificate astfel :
-nevroglia sistemului nervos central,
-nevroglia sistemului nervos periferic.

a) macroglia :
-nevroglia protoplasmatică, se găseşte în substanţa cenuşie, ca nevroglie satelita a pericarionului,
se caracterizează prin prelungiri scurte şi ramificate.
-nevroglia fibroasă, se găseşte în substanţa albă a sistemului nervos (ca satelit al fibrelor
nervoase). In citoplasmă prezintă diferenţieri fibrilare numite gliofibrile, care se continuă şi în prelungiri.

12
SUBIECTE HISTOLOGIE

Unele prelungiri vin în contact cu capilarele sanguine prin îngroşări ale extremităţilor numite trompe
vasculare (cu rol trofic) sau picioruşe vasculare.
-nevroglia epitelială, (ependimo-ventriculară), tapetează canalul ependimar, ventriculii cerebrali şi
plexurile coroide, au formă prismatică sau piramidală şi prezintă la un pol cili, iar la polul opus au o
prelungire ramificată, care se duce până la substanţa albă.
b)oligodendroglia, se găseşte atât în substanţa cenuşie (satelită neuronilor), dar mai ales în
substanţa albă, dispusă în şiraguri lungi, în monom, de-a lungul fibrelor nervoase. Sunt celule mici cu
nucleu rotund şi cu prelungiri rare şi puţin ramificate.
c)microglia, (celula lui Del Rio- Hortega), se găseşte mai ales în substanţa cenuşie (satelită a
pericarionului) cât şi în substanţa albă (satelita perifibrilară) a sistemului nervos central. Este singura
nevroglie de origine mezenchimatoasă.Sunt celule mobile, cu proprietăţi fagocitare, făcând parte din
sistemul reticulo-histiocitar.Ele secretă un polipeptid , cunoscut sub numele de factor de proliferare glială,
cu rol probabil in glicogeneză.(Diculescu, 1987).
Nevroglia sistemului nervos periferic
a) nevroglia perineuronală (satelită). Sunt aşezate în jurul neuronilor din ganglionii spinali şi
ganglionii simpatici, formând în jurul fiecărui neuron o pătura de celule, care pe secţiune apar cu nucleii
ovoizi, aşezaţi în cerc (corpii neuronali au formă sferică).
b) celulele lui Schwan, constituie un învelis (teaca lui Schwann) peste teaca de mielină , la fibrele
nervoase mielinice periferice. Celula Schwann este mare, cu nucleu turtit. Are rol în formarea mielinei.
c) lemnocitele

22. Epitelii pseudostratificate

Epiteliul pseudostratificat intra in categoria epiteliilor simple, desi nucleii par asezati in straturi diferite.
Prin evidentierea membranelor celulare cu impregnare argentica sau PAS , se observa existenta unui
singur rand de celule care se sprijina toate pe membrana bazala. Celulele au insa inaltimi diferite, asa
incat unele nu ajung la suprafata. Exemple : epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat din caile
respiratorii mari, trahee, bronhii mari, epiteliul pseudostratificat cilindric cu stereocili din epididim.
In epiteliul cailor respiratorii mari, celulele care ajung la suprafata prezinta ca si specializare a
polului apical cilii mobili, ce prezinta o miscare specifica realizata in masa, in 2 timpi: bataie, revenire
(ca unduirea unui lan de grau sub adierea vantului). Bataia se realizeaza cu cilul drept , avand rolul de a
elimina corpii straini din caile respiratorii. Este o miscare rapida. Revenirea, este o miscare lenta ce se
realizeaza prin curbarea cililor. Printre aceste celule ciliate gasim si celule caliciforme, cu polul apical
dilatat, dand aspectul celulei de caliciu de floare sau cupa de sampanie. Celulele caliciforme nu prezinta
membrana apicala, iar mucusul acumulat la polul apical nu se coloreaza in coloratii obisnuite deoarece
se dizolva (polul apical este optic clar). Se evidentiaza mucusul din celulele caliciforme cu albastru de
toluidina in albastru si cu mucicarmin in rosu. Particulele de praf si corpii straini din aerul inspirat adera
la pelicula de mucus de la suprafata cililor si prin miscarea acestora sunt vehiculate spre exterior.

23. Fibrele nervoase-Dendritele si axonul

Prelungirile citoplasmatice :

Axonul

13
SUBIECTE HISTOLOGIE

Prelungire unică mai lungă şi mai groasă, este nelipsita din neuron. Daca neuronul este
unipolar (prezinta o singura prelungire) aceea va fi cu siguranta axon. Axonul porneşte din
citoplasmă dintr-o regiune sub forma de piramida, numita con de emergenţă. Conul de
emergenta se poate deosebi de dendrite prin cateva caractere histologice : nu prezinta corpi
Nissl, microtubulii sunt grupati in manunchiuri sau in fascicule. Axonul emite pe parcurs
colaterale in unghi drept, iar în porţiunea terminală numeroase ramuri scurte ce constituie
telodendrium. Axonul este format din axoplasmă, în care se găsesc neurofibrile si alte organite
celulare, dar nu corpi Nissl. La exterior se gaseşte axolema, continuarea neurolemei. Axonul
conduce influxul nervos spre celulele efectoare în sens centrifug.
Dendritele
Sunt prelungiri citoplasmatice cu rol de a recepţiona influxul nervos şi de a îl conduce
spre corpul celular, centripet. Incep cu o portiune mai groasă şi apoi se divid în ramuri tot mai
subţiri.Pe suprafaţa lor dendritele prezintă un aspect spinos, (spinii dendritici), determinat de
contactele sinaptice pe care acestea le realizează cu axonii. Prezintă la suprafaţă dendrolema,
ce acoperă dendroplasma, ce conţine organite comune şi organite specifice, (neurofibrile şi
corpi Nissl)

Substanta cenusie a maduvei spinarii

Maduva spinarii este formata din substanta cenusie si din substanta alba.
Substanta cenusie este formata din :neuroni,nevroglii, fibre nervoase amielinice reprezentand
prelungirile dendritice sau axonale ale neuronilor, vase sanguine si o cantitate redusa de tesut conjunctiv
perivascular.
In coarnele anterioare se gasesc mai multe tipuri de neuroni :
-cei mai numerosi sunt neuronii alfa. Sunt denumiti neuroni radiculari, deoarece axonii lor trec in
substanta alba, primesc teaca de mielina si intra in structura radacinii anterioara a nervilor spinali. Sunt
neuroni stelati, multipolari, de dimensiuni mari. Dendritele lor sunt ramificate, numerose, si fac sinapsa cu
axonii neuronilor cailor piramidale si extrapiramidale sau cu axonii unor neuroni senzitivi din coarnele
posterioare. Acesti neuroni inerveaza motor fibrele musculare striate scheletice.
-neuronii gama, sunt neuroni multipolari de dimensiuni mai mici, cu forme variate ce inerveaza
fibrele musculare din interiorul fusurilor neuro-musculare.
In coarnele posterioare se gasesc neuroni senzitivi, ovalari, fuziformi, de dimensiuni variabile,
dispusi in mai multe straturi, incomplet delimitate. Dendritele lor realizeaza sinapse in cornul posterior cu
axonii neuronilor pseudounipolari din ganglionii spinali, iar axonul lor trece in substanta alba, intarnd in
constitutia unor tracturi ascendente.
In cornul posterior gasim si neuroni de asociatie.
In coarnele laterale gasim neuroni vegetativi : viscerosenzitivi in jumatatea posterioara si
visceromotori in jumatatea anterioara. Sunt neuroni ovalari sau fusiformi.
Celulele nevroglice din substanta cenusie sunt reprezentate de macroglia fibroasa, macroglia
protoplasmatica, microglie, rare oligodendroglii. La nivelul canalului ependimar gasim nevroglia
ependimara ce realizeaza un epiteliu unistratificat cilindric si separa LCR de tesutul nervos

14
SUBIECTE HISTOLOGIE

Substanta alba se dispune la exteriorul substantei cenusii si e organizata in 3 perechi de


cordoane.Substanta alba este formata din fibre nervoase mielinice grupate in fascicule ce au fie origine
medulara, fie extramedulara.
Fibrele medulare sunt reprezentate de axonii neuronilor din substanta cenusie a maduvei . Aceste
fibre pot fi lungi sau scurte.

Sistem nervos periferic ( ggl. Spinal, ggl. vegetativ)

Ganglionii nervosi sunt formatiuni rotunjite care cuprind corpul celulelor nervoase impreuna cu
celulele lor de sustinere si fibrele nervoase care sosesc sau pleaca de la celulele nervoase respective.
Sunt de 2 tipuri:
-ganglioni senzoriali, senzitivi sau aferenti (Ex : ganglionii cranieni, ganglionii spinali, aflati pe
traiectul radacinilor posterioare ale nervilor spinali))
-ganglioni autonomi, vegetativi sau eferenti
Ganglionii spinali sunt formatiuni nervoase de forma ovalara, asezate pe traiectul radacinii
posterioare a nervilor spinali.
Pe sectiune longitudinala, printr-un ganglion, se evidentiaza
-capsula, la exterior, alcatuita din tesut conjunctiv dens, bogata in fibre de colagen si reticulina
-o zona corticala, alcatuita dintr-o aglomeratie de neuroni, in jurul carora se gasesc nevroglii .
Neuronii prezenti la acest nivel sunt de 3 tipuri :
-pseudounipolari somatozenzitivi
-pseudounipolari viscerosenzitivi
-multipolari visceroefectori
-o zona medulara- axiala, constituita din fibre nervoase aferente, majoritatea mielinice
Ganglionii vegetativi se prezinta ca dilatari fusiforme pe traiectul nervilor autonomi periferici
localizati paravertebral, ori in apropierea viscerelor.
Ganglionii intramurali, din peretele viscerelor sunt lipsiti de capsula conjunctiva. Neuronii sunt
inconjurati de celule nevroglice satelite
Ganglionii paravertebrali sunt ganglioni ce apartin sistemului simpatic. La exterior prezinta
capsula, parenchimul fiind constituit din neuroni impreuna cu fibrele lor si nevroglii. Neuronii sunt
multipolari, apar in forma de stea. Spre deosebire de ganglionii spinali fibrele nu sunt asezate axial, ci
raspandite printre neuroni.

Sinapsa, definitie, structura, tipuri de sinapse

Este o jonctiune intercelulara specifica neuronilor. Prin intermediul sinapsei se faciliteaza eliberarea
neurotransmitatorilor care asigura transferul de informatie de la o celula la alta. Neurotransmitatorul
influenteaza conductanta celulei receptoare actionand asupra canalelor ionice si schimba potentialul
membranar al celulei receptoare.
Structura sinapsei:
 element presinaptic (axon)
 element postsinaptic care poate fi dendrita, soma sau axon

15
SUBIECTE HISTOLOGIE

 spatiu sinaptic
Butonul presinaptic contine: REN, mitocondrii, vezicule sinaptice, microfilamente, microtubuli,
neurofilamente. Spatiul sinaptic are 20-30 nm. Elementul postsinaptic este un spin dendritic care contine
microfilamente, elemente de citoschelet, aparatul spinului (optional).
Membrana postsinaptica are pe versantul intern o depunere de material electronodens ce trimite
prelungiri ininterior. La fel se intampla si la membrana presinaptica. Dupa natura materialului electronodens
s-a facut clasificarea sinapselor de catre Gray:
 sinapse asimetrice (materialul electronodens presinaptic este mai mare decat cel postsinaptic)
 sinapse simetrice (materalele electronodense au dimensiuni aproximativ egale)
Aceasta clasificare este legata de aspecte functionale.

Clasificarea morfofunctionala a sinapselor:


 excitatorii - sunt asimetrice, au vezicule clare, sferice, efectul pe membrana postsinaptica este de
depolarizare (cresterea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic excitator (EPSP)
 inhibitorii - sunt simetrice, au vezicule clare sferice sau turtite, efectul fiind de hiperpolarizare
(scaderea PR) - se declanseaza un potential postsinaptic inhibitor (IPSP).

Clasificara topografica a sinapselor


Tipul de sinapsa depinde de partile neuronului ce participa la sinapsa:
 tipurile clasice de sinapse (cele mai frecvente):
 axospinoase (sinapsa se face cu spinul dendritic) - sunt numai excitatorii
 axodendritice - sunt excitatoare sau inhibitoare
 axosomatice - sunt excitatoare sau inhibitoare
axoaxonale - sunt numai inhibitorii; din axon ca element postsinaptic este exclusa partea mielinizata
(conducatoare) deci participa la formarea sinapsei axoaxonale doar conul cu segmentul initial si butonii
terminali.
 tipurile noi de sinapse (de regula inhibitorii):
 dendrodendritice
 dendrosomatice
 dendroaxonale
 somatodendritice
 somatosomatice
 somatoaxonale
 speciale (la ele participa concomitent mai multe prelungiri):
 reciproce - sunt dendrodendritice; reprezinta un complex de 2 sinapse aflate una langa alta si care
conduc impulsul nervos in sens invers
 panglica (in retina) - este axodendritica; participa 1 axon si 2 dendrite foarte apropiate intre ele;
axonul face sinapsa cu ele (1 sinapsa cu 1 dendrita). Axonul prezinta pe linie mediana o densificare in forma
de panglica
 seriala - este axoaxonica; reprezinta o insiruire de sinapse axoaxonice , axonii facand sinapsa unul
cu altul
Clasificarea sinapselor dupa mecanismul de transmitere
 sinapse chimice (cu neurotransmitatori)
 sinapse electrice (prin jonctiuni gap) - foarte putine in SN

16
SUBIECTE HISTOLOGIE

 sinapse mixte (cuplaj intre sinapsa electrica si cea chimica). Sunt rare. Ex.: nucleii vestibulari
laterali, nucleii tractului mezencefalic al trigemenului.

Clasificarea neuronilor

Clasificarea neuronilor se poate face dupa mai multe criterii:


1. dupa numarul de prelungiri:
 neuroni unipolari: la adult nu exista, acestia existand doar la nevertebrate si in viata intrauterina. In
viata I.U. neuronii migreaza dintr-un loc in altul iar axonul este indreptat spre directia miscarii si e folosit
la deplasare
 neuroni bipolari - foarte rari, de natura senzitiva:
 in retina
 neuronii olfactivi
 neuronii cu sediul in ggl. acusticovestibulari VIII
 neuroni pseudounipolari - au o singura prelungire la adult dar in viata I.U. au fost neuroni bipolari.
Ulterior aceste doua prelungiri se apropie una de alta si se unesc formand un trunchi comun care se
ramifica apoi in “T”. Aceasta prelungire in forma de T este axon dar culege si informatii. Astfel sunt
neuronii din ggl, spinali senzitivi, situati pe radacina posterioara a n. spinal.
 neuroni multipolari - sunt foarte complicati. Exista numeroase forme de neuroni multipolari. Ei
prezinta un corp stelat. De acest tip sunt:
 neuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii
 neuronii din scoarta cerebrala care sunt:
 stelati in scoarta cerebrala
 fusiformi in stratul polimorf
 piramidali in stratul piramidal
 celulele Purkinje in scarta cerebeloasa, cu forma de para, dendritele fiind foarte ramificate, in
forma de “corn de cerb”
 celulele mitrale din bulbul olfactiv
 exista si celule multipolare fara axon. Prelungirile acestor celule sunt dendrite dar care pot
functiona si ca axon. Exemple:
 celulele amacrine din retina (celule de asociatie
 celulele granulare din bulbul olfactiv
2. Dupa forma axonului:
 celule cu cosulet - axonul este scurt si prezinta multe ramificatii ce infasoara corpul celulei ca un
cos. Acestea sunt celulele Purkinje din scoarta cerebeloasa
 celulele in panza de paianjen - in scoarta cerbrala
 celulele in dublu buchet - in scoarta cerebrala
3. Dupa lungimea axonului:
 neuroni de proiectie, cu axonul foarte lung. Pot fi motorii sau senzitivi. Sunt Golgi tip I. Realizeaza
proiectia pe scoarta cerebrala a tuturor regiunilor corpului.
 neuroni de asociatie (Golgi tip II) - neuroni cu axonul scurt, de tip integrator
4. Dupa invelisul axonului:
 neuroni mielinici - au viteza mare de conducere, proportionala cu grosimea tecii si grosimea fibrei

17
SUBIECTE HISTOLOGIE

 neuroni amielinici - au viteza mica de conducere

Limba- este un organ musculo-epitelial, cu roluri deosebite in procesele de masticatie, fonatie,


deglutitie, supt si in sensibilitatea gustativa.
Ea este formata din :
- 17 muschi, ce alcatuiesc o masa centrala
- o mucoasa linguala ce inveleste organul la exterior, alcatuita din epiteliu de acoperire
( epiteliu stratificat fara keratinizare)si corion (tesut conjunctiv, bogat in fibre de colagen)
Muschii limbii (8 perechi si unul nepereche) sunt constituiti din fascicule de fibre musculare
striate , cu dispunere in toate cele 3 planuri ale spatiului, ceea ce asigura o mare varietate de miscari
organului. Printre muschi se gaseste tesut conjunctiv lax, care contine vase de sange, filete nervoase si
numeroase glande salivare de tip acinos, muco-seroase.
Mucoasa linguala, prezinta anumite particularitati. Pe fata ventrala si pe partile laterale ale limbii
este neteda si subtire, permitand vizualizarea vaselor de sange din corion. Pe fata dorsala prezinta
numeroase excrescente, formate din epiteliu si corion (tesut conjunctiv), numite papile linguale.
Exista 3 tipuri de papile :
-papile filiforme, numeroase, raspandite pe toata suprafata dorsala a limbii, fiind mai numeroase
in 2/3 anterioare ale limbii. Au forma conica.In caz de febra sau infectii locale epiteliul acestor papile
prezinta o falsa keratinizare, dand aspect de limba saburala.
-papile fungiforme, mai putin numeroase decat cele filiforme, mai numeroase pe varful si
marginile limbii. Au forma de ciupercuta sau ovoid, cu polul superior turtit. Epiteliul de acoperire poate
contine muguri gustativi.
-papile caliciforme, in numar 9-11, asezate in partea posterioara a limbii alcatuind V lingual.
Spre deosebire de celelalte papile nu proemina la puprafata, ci sunt ingropate in mucoasa linguala.La

18
SUBIECTE HISTOLOGIE

exterior sunt delimitate de un sant larg, In grosimea epiteliului ce tapeteaza santul papilelor caliciforme
se afla numerosi muguri gustativi
-Limba are vascularizatie bogata
-Sensibilitatea generala a limbii e asigurata de nervul trigemen, glosofaringian si vag
-Sensibilitatea gustativa este asigurata de nervul glosofaringian
Inervatia motorie e asigurata de hipoglos

Esofagul
Este un organ tubular ce face legatura intre faringe si stomac. Peretele sau, pornind de la interior
spre exterior prezinta 4 tunici concentrice :
-mucoasa
-submucoasa
-musculara
-adventice

Mucoasa
Este alcatuita dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat care are mai multe
straturi celulare:
 celulele bazale, care se dispun in 1-3 randuri si care au citoplasma bazofila si prezinta
numeroase mitoze.
 celulele poliedrice - unele au un continut bogat in glicogen.
 celulele scuamoase. Unele prezinta putine granule de keratohialina in citoplasma. Ele nu sunt
keratinizate in mod normal, dar in cazul unor traume mecanice provocate de bolul alimentar aceste zone se
keratinizeaza.
Corionul mucoasei formeaza la nivelul epiteliului pluristratificat pavimentos papile
conjunctive inalte. Acest corion este mai sarac celular comparativ cu cel de la nivelul altor organe. La
nivelul corionului pot aprea glandele esofagiene superficiale, care se gasesc doar la nivelul extremitatilor
esofagului (inferioara si superioara). Ele sunt glande simple, tubulare ramificate si secreta un mucus
neutru. Sunt deci glande mucoase.
Musculara mucoasei, in 2/3 superioare ale esofagului contine numai fibre cu orientare
longitudinala, doar in 1/3 inferioara aparand si stratul circular intern.

Submucoasa
In submucoasa creste numarul fibrelor elastice ce asigura distensia elastica a esofagului la
trecerea bolului alimentar. Are un continut ridicat de vase sangvine mari, sistemul venos fiind foarte bine
dezvoltat, acesta fiind sediul uneia din anastomozele portocave.
Glandele de la nivelul submucoasei sunt glandele esofagiene propriu-zise. Morfologic difera de
glandele esofagiene superficiale, fiind simple, tubuloacinoase ramificate. D.p.d.v. functional sunt glande
mucoase si secreta un mucus acid. Canalul lor de excretie se deschide la suprafata epiteliului, la varsare
fiind mai larg (cisterna Schaffer). Ocazional acest orificiu se poate obstrua.
Musculara
Este alcatuita din tesut muscular neted si striat. In treimea superioara a esofagului se gasesc
exclusiv fibre musculare striate, in treimea mijlocie se gasesc si fibre musculare striate si netede iar in
treimea inferioara se gasesc numai fibre musculare netede.
Ca la toate nivelele tubului digestiv, si la nivelul esofagului musculara este impartita in doua
straturi: unul circular intern si unul longitudinal extern.

19
SUBIECTE HISTOLOGIE

Adventicea, alcatuita din tesut conjunctiv lax.


Dupa ce strabate diafragma devine esofag abdominal care are o lungime de 2-4 cm si care este
acoperit de seroasa, fiind fixat la peretele posterior al abdomenului

Stomacul-

Stomacul prezinta mai multe regiuni anatomice:


 regiunea cardiala
 regiunea fundica
 regiunea corpului gastric
 regiunea antrului piloric
 regiunea canalului piloric
Histologic este alcatuit din 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculara si seroasa.
Mucoasa
Mucoasa prezinta numeroase pliuri ce dispar la distensia stomacului.
De asemenea, suprafata este brazdata de numeroase santuri putin adanci ce delimiteaza
ariile gastrice cu dimensiuni de 1-4 mm. La nivelul unei arii se deschid la suprafata epiteliului mai multe
milioane (3,5 mil.) de invaginari ale epiteliului gastric ce se numesc foveole gastrice = cripte gastrice.
Acestea nu sunt glande ci la nivelul fundului lor se deschid canalele de secretie ale glandelor gastrice.
Epiteliul de acoperire este epiteliu simplu cilindric, alcatuit dintr-un singur tip de
celule: celulele mucoase de suprafata care secreta mucus. Aceasta este o celula cillindrica, cu un nucleu
oval, situat spre polul bazal, polul apical al celulei fiind clar care contine granule de secretie (cu mucus).
Acelasi epiteliu exista si in cripte, numai ca exista mai putine granule de secretie si mai mici. La ME,
aceste granule sunt dense la fluxul de electroni. Rolul acestor celule mucoase este de a secreta un mucus
neutru. O parte din acest mucus se varsa in cavitatea gastrica si intra in componenta sucului gastric iar alta
parte are rol de protectie impotriva acidului clorhidric.
Corionul permite diferentierea celor trei regiuni histologice ale stomacului:
 regiunea cardiala - contine cripte putin adanci (1/4 din grosimea corionului) si glande
tubulare ramificate.
 regiunea corpului si fundului stomacului - contine cripte lungi (1/2 din grosimea
corionului) si glande sinuoase .
 regiunea pilorica (antrul si canalul piloric) - contine cripte scurte si glande lungi, drepte,
cu lumen stramt, care se pot bifurca la capete.
 Glandele cardiale si pilorice contin in principal celule mucoase.
Glandele de la nivelul fundului si corpului gastric sunt glandele gastrice propriu-zise.
Ele sintetizeaza HCl si enzimele digestive. Ele contin urmatoarele tipuri celulare:
 celule mucoase ale colului
 celule parietale (oxintice)
 celule principale (pepsinogene)
 celule nediferentiate
 celule ce apartin sistemului neuroendocrin difuz.

20
SUBIECTE HISTOLOGIE

Musculara
La nivelul stomacului se afla cea mai groasa zona a tunicii musculare. Fibrele
musculare netede sunt situate in trei straturi:
 intern - oblic
 mijlociu - circular
 extern - longitudinal
Fibrele musculare oblice se gasesc doar la nivelul cardiei si corpului gastric.
Fibrele circulare sunt dispuse intr-un strat continuu, in toate regiunile stomacului. Ele
formeaza sfincterele.
Fibrele longitudinale sunt intr-un strat discontiinuu si se concentraza de-a lungul celor
doua curburi ale stomacului.

Organizarea lobulara a parenchimului hepatic-plan general de organizare


Cu privire la structura parenchimului hepatic s-au emis mai multe ipoteze:
 lobulul hepatic clasic
 lobulul portal Sabourin
 acinul hepatic Rappaport

Lobulul hepatic clasic


Conform acestei teorii, lobulul hepatic clasic este unitatea morfo-functionala a ficatului.
Lobulul clasic reprezinta aria din parenchim a carui sange este drenat de aceeasi vena centrolobulara (venula
hepatica terminala).
Lobulii sunt in numar de aproximativ 1 mil. Ei au forma poliedrica, fiind frecvent hexagonali.
Lobulul are o inaltime de 2 mm si o latime de 0,7 mm. In alcatuirea lobulului intra placile de hepatocite cu
dispozitie radiara si anastomozate. Intre placi exista capilarele sinusoide care sunt si ele anastomozate.
Pe o sectiune transversala, lobulul are forma de poligon, de regula cu 6 laturi. In colturile sale,
la locul de vecinatate cu ceilalti lobuli exista un spatiu interlobular redus care se numeste spatiu portal
Kiernan. In sectiunea transversala, placilor celulare le corespund cordoane celulare al caror aspect variaza
in functie de varsta individului. La adult grosimea unui cordon este egala cu diametrul unui hepatocit cu
exceptia locurilor de anastomoza.
Pe sectiune longitudinala fiecare cordon este gros de cel putin 2 randuri de celule, intre celule
existand canaliculii biliari.
La periferie exista placa terminala care corespunde hepatocitelor de la periferia lobulului.
Placa are grosimea unui hepatocit. La periferie, lobulul vine in raport direct cu tesutul conjunctiv din spatiile
portale. Hepatocitele din placa terminal vor forma un perete aproape continuu , fiind strabatut doar de vasele
sangvine si de ductele biliare.
Spatiile interlobulare, portale Kiernan contin 3 elemente care alcatuiesc triada portala:
1. o vena interlobulara, ramura terminala a venei porte
2. o artera interlobulara, ramura terminala a a. hepatice
3. un canal biliar interlobular

Lobulul portal Sabourin

21
SUBIECTE HISTOLOGIE

Lobulul portal repreazinta aria din parenchim a carei bila este tributara aceluiasi canalicul biliar
interlobular. El are forma de triunghi, avand in cetru spatiul portal si in varfuri trei vene centrolobulare de la
trei lobuli clasici diferiti.

Acinul hepatic Rappaport


Acinul hepatic este aria de parenchim ce este tributara aceleiasi vascularizatii si aceluiasi
canalicul biliar. El are forma de romb, alcatuit din doua triunghiuri adiacente, unite prin marginile lor. Axul
lung al rombului este dat de doua vene centrolobulare iar axul scurt este dat de 2 spatii portale. In el se
descriu trei zone functionale cu dispozitie concentrica:
1. in apropiera axului scurt
2. spre a. hepatica
3. spre vena centrolobulara
In functie de localizarea in cele trei zone, hepatocitele prezinta gradient metabolic, marime,
activitatea enzimatica si continutul in organite depinzand si ele de localizarea celulei in acini.
In zona 1 se afla hepatocitele care primesc sangele cu cel mai mare procent de oxigen, fiind
aproape de artera perilobulara. Aceste hepatocite au mai multe caracteristici:
 sunt cele mai active metabolic
 sunt primele care vor depune glicogen postprandial
 sunt primele care se vor activa in hipoglicemie si vor produce glicogenoliza si gluconeogeneza
 sunt primele care vor semnala aparitia semnelor de regenerare in caz de leziuni hepatice
 sunt cele mai aproape de vasul sangvin si prin urmare sunt primele supuse actiunii toxinelor
absorbite din tubul digestiv
 in caz de staza biliara sunt primele care sufera modificari.
In zona 3 hepatocitele sunt supuse si ele actiunii toxinelor insa in cantitate mai mica. La fel se
exercita efectul si in caz de staza biliara. Aici ajunge sangele cu continutul cel mai mic de oxigen. De aceea
in ischemie, primele care sufera sunt celulele din zona 3 (celulele din paropierea venei centrolobulare).
In zona 2 celulele au caracteristici intermediare celorlelte doua zone.
De fapt, toate hepatocitele au d.p.d.v. metabolic acelasi potential insa caracteristicile lor difera
doar din cauza alimentarii cu sange cu concentratii diferite de oxigen.
Cele 3 conceptii nu se exclud ci se completeaza reciproc, mai ales in unele stari patologice.

Vezicula biliara, reprezinta o dilatatie sacciforma dispusa la capatul canalului cistic. Anatomic,
veziculei biliare i se descriu 2 zone : corpul si colul. Ea constituie un rezervor temporar, in perioadele
interdigestive pentru bila. La nivelul ei, bila este concentrata (de circa 5 ori) prin absorbtia apei si a unor
saruri minerale.
Obstructia cailor biliare prin calculi sau tumori duce la aparitia icterului, caracterizat prin
cresterea bilirubinei in sange, colorarea sclerelor si a pielii in galben.
Structura peretelui colecistului :
1-mucoasa
-prezinta numeroase pliuri cand organul este gol, stergandu-se progresiv cand vezica se umple
-epiteliul este reprezentat de un epiteliu simplu cilindric (la polul apical celulele prezinta
specializari, microvili, cu rol in absorbtie)
-corionul este alcatuit din tesut conjunctiv lax si este un corion aglandular.
2. tunica musculara, este formata din fibre musculare netede, organizate in fascicule. Sub
influenta colecistokininei, fibrele se contracta si vezicula biliara isi varsa continutul in duoden.

22
SUBIECTE HISTOLOGIE

3. adventicea, este formata din tesut conjunctiv ce ancoreaza vezicula biliara la fata inferioara a
ficatului. In adventice gasim fibre de colagen fine, fibre elastice, limfocite, vase sanguine si limfatice,
fibre nervoase senzitive si vegetative(simpatice din plexul celiac si parasimpatice din vag).

Mucoasa cavităţii bucale


Cavitatea bucală este prima porţiune a tubului digestiv, delimitată anterior de buze, posterior de
istmul buco-faringian, lateral de obraji iar superior de palatul dur şî palatul moale, iar inferior de limbă şi
planşeul cavităţii bucale.
Masivul gingival împarte cavitatea bucală în două compar-timente:
- vestibulul bucal, cuprins între buze, obraji şi masivul gingival;
- gura propriu-zisă, situată înapoia masivului gingival.
Cavitatea bucală este tapetată de o mucoasă1 de origine ecto-mezodermică care reprezintă o
vastă suprafaţă de recepţie pentru simţul tactil, termic, gustativ, etc. şi în acelaşi timp o barieră între
mediul extern şi mediul intern al organismului.
Din punct de vedere histogenetic, regiunea vestibulului, glandele salivare din regiunea palatină şi
2/3 anterioare ale limbii derivă din ectoderm, în timp ce 1/3 posterioară a limbii şi restul tractului gastro-
intestinal îşi are originea în endoderm.

Caracterele generale ale mucoasei bucale


Ca orice mucoasă, mucoasa bucală este formată dintr-un epiteliu de acoperire2 şi un corion
(lamina propria), separate printr-o membrană bazală
Epiteliul mucoasei bucale – este un epiteliu pavimentos stratificat de tip malpighian, fără
keratinizare, în structura căruia identificăm trei straturi celulare:
- stratul bazal;
- stratul spinos (sau mucos a lui Malpighi);
- stratul superficial.
Epiteliul mucoasei bucale prezintă adaptări funcţionale şi regionale ca rezultat al acţiunii unor
forţe mecanice care se exercită asupra sa. Astfel, mucoasa bucală este împărţită în două zone:
1. zona vestibulară (care include mucoasa buzelor şi cea jugală)
2. zona masticatorie (care cuprinde mucoasa linguală, gingivală şi palatină).
Indiferent de zonă, epiteliului mucoasei bucale i se descriu cele trei straturi:
Stratul bazal – alcătuit din celule tinere, cubico-cilindrice, aşezate pe un singur rând, situat pe o
membrană bazală. Legăturile între celulele stratului bazal cât şi cu celulele stratului superficial se
realizează prin intermediul desmozomilor3; legătura cu membrana bazală se face atât cu ajutorul
hemidesmozomilor cât şi prin intermediul expansiunilor plasmalemei bazale a celulelor acestui strat, care
se ancorează printre fibrele de reticulină din structura membranei bazale. Printre celulele stratului bazal se
1
Prin mucoasă se înţelege o structură epitelio – conjunctivală membraniformă, ce acoperă (căptuşeşte) la interior pereţii unui organ cavitar
care comunică cu mediul extern; seroasele sunt structuri tot epitelio-conjunctivale membraniforme care însă căptuşesc acele cavităţi ce nu
comunică cu exteriorul (pleură, pericard, peritoneu).
2

3
Desmozomul sau macula adherens face parte din categoria jonctiunilor intercelulare prin care se realizeaza solidarizarea intercelulară.
Acest tip de joncţiune reprezintă o diferenţiere a membranelor celulare învecinate constituind fiecare un hemidesmozom (placă
desmozomală sau placă de ataşament). La nivelul unui hemidesmozom plasmalema este îngroşată iar în citoplasma celulei se găsesc
tonofibrile citoplasmatice orientate spre placă în care se amorsează. Între cei doi hemidesmozomi se găseşte un spaţiu de aprox. 25nm care
conţine un material osmiofil şi PAS pozitiv. În M.O. au fost identificaţi sub forma unor formaţiuni nodulare numite nodulii lui Bizzozero,
evidenţiabili cu colorantul Carmin BEST.

23
SUBIECTE HISTOLOGIE

găsesc melanoblaste inactive care în anumite stări patologice (boala Adisson) pot deveni active (mucoasa
bucală se colorează în albastru-violet).
Aspectul ultrastructural al celulelor epiteliale este cvasiase-mănator. Astfel, citoplasma bazofilă
conţine un nucleu ovoidal şi organite comune care, împreună cu un echipament enzimatic bogat îi conferă
acestui strat o intensă activitate metabolică; RER este redus, aparatul Golgi este slab dezvoltat, prezintă
ribozomi liberi, mitocondrii perinucleare, câteva granule de glicogen, lizozomi şi tonofilamente4.
Stratul intermediar (spinos) – este alcătuit din câteva rânduri de celule poliedrice solidarizate
între ele prin desmozomi. Printre celule se află mici spaţii prin care circulă lichidul intercelular, grosimea
stratului depinzând de stimulii mecanici ce acţionează asupra sa.
Pătura profundă a stratului intermediar conţine un număr ridicat de mitoze şi formează împreună
cu stratul bazal zona germinativă a epiteliului.
În citoplasma celulei se identifică – pe lângă numeroase organite comune şi un bogat echipament
enzimatic oxidativ, aceste straturi constituind zona oxibiotică a epiteliului.
Stratul superficial – conţine câteva rânduri de celule de formă turtită, aplatizată, cu nucleul
lenticular. Celulele acestui strat se turtesc progresiv spre suprafaţa epiteliului dar îşi conservă organitele şi
nucleul, care are dimensiuni mici şi este situat central. Citoplasma este redusă cantitativ iar în unele zone
ale cavitaţii bucale (zona palatului dur, zona gingivală), în citoplasmă se pot identifica granule de
keratohialină (participând astfel la apariţia unei false keratinizări).
Grosimea acestui strat variază în diferite regiuni ale mucoasei bucale. Celulele cele mai
superficiale ale acestui strat se desprind periodic (se descuamează) iar pe frotiurile obţinute de la nivelul
mucoasei bucale se pot pune în evidenţă corpusculii Barr (cromatina sexuală prezentă la femei, în cel
puţin 6% dintre celule).
Epiteliul mucoasei bucale are un indice mitotic foarte ridicat (mai ridicat decât cel al pielii).
Printre celulele epiteliale se pot identifica în epiteliul mucoasei bucale şi celule migrate, precum
melanocitele – celule provenite din crestele neurale şi care au capacitatea de a sintetiza melenina,
conferind pigmentaţia mucoasei, celulele Merkel – celule provenite tot din crestele neurale şi care sunt
implicate în procesele senzoriale (citoplasma acestora conţine granule de tip catecolaminic iar membrana
celulară vine în contact cu terminaţiunile nervoase), sau celulele sangvine – în special limfocite şi
granulocite care traversează epiteliul bucal participând la procesele de apărare a cavităţii bucale.
Corionul mucoasei bucale – este reprezentat printr-o varietate de ţesut conjunctiv semiordonat
pe care este aşezat epiteliul de suprafaţă şi care are rol de susţinere şi hrănire a acestuia (epiteliile fiind
ţesuturi avasculare, nutriţia acestora se realizează prin difuziunea lichidului interstiţial de la nivelul
corionului).
Corionul mucoasei bucale este de origine mezenchimatoasă şi prezintă două componente:
- corionul superficial (sau papilar);
- corionul profund.
Corionul superficial – este alcătuit din ţesut conjunctiv tânăr bogat în celule (unele incomplet
diferenţiate), substanţă fundamentală şi o delicată reţea de fibre conjunctive. Corionul superficial prezintă
înspre epiteliu o serie de ridicături digitiforme numite papile, ceea ce-i conferă mucoasei bucale aspect
corio-papilar (figura 2, 3). La acest nivel, ţesutul conjunctiv este uneori infiltrat cu limfocite, puternic
vascularizat şi conţine terminaţiuni nervoase libere şi încapsulate (corpusculii Meissner). La acest nivel
terminaţiunile nervoase libere pot trece şi în grosimea epiteliului.

4
Tonofilamentele sunt filamente lungi, formate din proteine sintetizate de către ribozomii din celule. Acestea pot fi fie dispersate în
citoplasmă, fie ansamblate în fascicule care converg către placa desmozomală. Datorită prezenţei tonofilamentelor şi al granulelor
specifice, (corpii ODLAND) - keratinozomi cu conţinut lipidic şi structură internă lamelară, celulele epiteliale poartă numele de
keratinocite. Printre aceste celule sunt dispersate celulele nonepiteliale – numite nekeratinocite, reprezentate de :melanocite, celule
Langerhans, celule Merkel.

24
SUBIECTE HISTOLOGIE

Corionul profund – este format dintr-un ţesut conjunctiv dens, neordonat, bogat în fibre de
colagen şi puţine fibre elastice. În unele zone (precum corionul gingival, corionul boltei palatine) fibrele
colagene din straturile cele mai profunde aderă la fibrele conjunctive din periostul osului subjacent iar în
alte zone (buze, limbă, mucoasă jugală, mucoasa obrajilor) fibrele conjunctive se continuă cu ţesutul
conjunctiv inter-fascicular al musculaturii subjacente. Zona profundă a corionului (cu excepţia gingiei)
conţine numeroase glande salivare mucoase, sero-mucoase sau seroase şi numeroase terminaţiuni
nervoase libere şi încapsulate, ceea ce face ca mucoasa bucală să reprezinte şi o vastă suprafaţă de recepţie
pentru stimulii tectili, termici, gustativi. În grosimea corionului se găsesc glande salivare mici, mixte.
În regiunea sublinguală şi a planşeului bucal, precum şi în regiunea posterioară a palatului se
poate schiţa sub corion o submucoasă – ţesut conjunctiv lax care în unele zone conţine acini glandulari iar
în alte zone, ţesut adipos şi elemente limfoide.
Mucoasa bucală este o structură dinamică, atât epiteliul cât şi corionul fiind hormono-dependent.
La femei, celulele epiteliale descuamate pot reflecta modificări în legătură cu evoluţia ciclului ovarian.
Corionul poate prezenta şi el modificări fiziologice, în sensul congestionării lui în timpul sarcinii sau
ciclului menstrual. Mucoasa bucală suferă modificări şi în stări patologice cu caracter general precum:
intoxicaţii, leucemii, boli infecto-contagioase, etc.
Mucoasa cavităţii bucale prezintă unele modificări adaptative cu particularităţi morfologice, care
îi conferă caracter de entitate.
Indiferent de regiunea examinată, mucoasa bucală are acelaşi plan general de organizare dar, în
funcţie de localizare şi de rolul pe care-l îndeplineşte regiunea respectivă, mucoasa bucală prezintă unele
particularităţi care permit delimitarea unei regiuni vestibulare şi a unei regiuni masticatorii.

Mugurii gustativi- corpusculii gustativi


Structural, corpusculul gustativ prezintă:
a) o componentă epitelială;
b) o componentă nervoasă.

a) Componenta epitelială este formată din:


1. celule senzoriale,
2. celule de susţinere,
3. celule bazale.
1. Celulele senzoriale (sau gustative) sunt în număr de 6-20 pentru fiecare mugure gustativ şi
ocupă zona centrală a corpusculului gustativ. Aceste celule au o formă alungită, fusiformă, cu nucleu
ovalar situat central. Polul bazal vine în contact cu membrana bazală a epiteliului, iar polul apical al
celulei prezintă nişte formaţiuni ciliare fixe, ca nişte fire de păr, numite peri gustativi, situate în canalul
gustativ.
La M.E. s-a observat că aceste filamente gustative sunt alcătuite dintr-un mănunchi de prelungiri
filiforme, microvilozitare, incluse într-o substanţă densă la fluxul de electroni, prelungiri care ajung până
la suprafaţa porului gustativ.
După ce au funcţionat o anumită perioadă de timp, aceste celule involuează, fiind înlocuite cu
altele noi, ce provin prin diferenţiere din celulele de susţinere. Celulele gustative sunt reînnoite cam la
fiecare 10 zile pe seama celulelor de susţinere.
2._Celulele de susţinere sunt celule epiteliale cu funcţie de protecţie. Ele înconjoară celulele
senzoriale cu care sunt în contact intim. La periferia mugurelui gustativ ele se înconvoaie, se dispun unele
lângă altele întocmai ca doagele unui butoi. Acestea sunt celule înalte, cu extremitatea bazală mai largă,

25
SUBIECTE HISTOLOGIE

sprijinindu-se pe membrana bazală a epiteliului. Polul apical este prevăzut cu o diferenţiere lăţită,
cuticulară, prin care se articulează cu celulele de susţinere vecine, delimitând porul gustativ. Aceste celule
au nucleul de formă rotundă, globuloasă, aşezat în partea centrală, mai îngroşată, a celulei; cromatina cu
aspect pulverulent face ca acest nucleu să apară hipocrom, în contrast cu nucleul celulelor gustative.
Citoplasma este străbătută de tonofibrile având un aspect clar.
3. Celulele bazale (sau de înlocuire) sunt aşezate la polul bazal al corpusculului gustativ pe
membrana bazală, intercalate printre extremităţile profunde ale celorlalte două tipuri de celule. Celulele
bazale se dezvoltă şi înlocuiesc celulele de susţinere care au suferit diferenţierea senzorială.
Sunt puţine la număr, au talie mică, formă prismatică joasă şi nucleul sferic.
Deşi au un aspect structural deosebit, cele trei tipuri de celule se încadrează într-un ciclu
funcţional al unei singure celule. Acesta îşi modifică aspectul morfologic în raport cu necesităţile impuse
de intensitatea stimulului nervos, putând deveni o celulă senzorială sau de susţinere
b. Componenta nervoasă. Mugurele gustativ este înconjurat de o bogată reţea nervoasă,
reprezentată de terminaţiunile dendritice ale neuronilor senzitivi bipolari din ganglionul geniculat,
ANDERSH şi EHRENRITTER şi plexiform.
La baza mugurelui gustativ, sub membrana bazală, se realizează o ramificaţie cu caracter de plex
nervos numit plexul subgemal; din acest plex pornesc numeroase ramificaţii care străbat membrana bazală
şi pătrund în epiteliul din jurul mugurelui gustativ, unde realizează al doilea plex, numit plexul perigemal.
Din acesta se desprind filete nervoase terminale destinate celulelor gustative din interiorul
mugurelui gustativ, care în totalitate formează plexul intragemal, fibrele nervoase realizând sinapse
speciale neuro-epiteliale. La nivelul sinapselor, membrana presinaptică este reprezentată de membrana
celulei gustative, care conţine vezicule sinaptice, iar membrana postsinaptică aparţine fibrei nervoase.
Integritatea fibrei nervoase este indispensabilă funcţionării celulei receptoare.
În interiorul mugurelui gustativ, odată cu aceste fibre, mai pătrund şi fibre amielinice de origine
simpatică şi care amintesc de aparatul TIMOFEEF- DOGHIEL din corpusculii tactili.
Substanţele sapide solubilizate în cavitatea bucală reprezintă stimuli adecvaţi (excitanţi chimici)
ai celulelor senzoriale. Gustul final este rezultatul combinaţiei a patru gusturi fundamentale: amar, acru,
dulce, sărat. Receptorii gustativi pot fi stimulaţi de mai multe substanţe cu asemenea gusturi, dar ei
răspund preferenţial la un anumit gust. Astfel, receptorii gustativi de la baza limbii sunt sensibili cu
precădere pentru gustul amar, cei de pe marginile limbii, pentru gustul acru, cei din partea anterioară a
marginii limbii pentru gustul sărat, iar cei de pe vârful limbii la gustul dulce.
Moleculele de substanţă sapidă se cuplează specific cu un receptor de pe suprafaţa celulei
gustative. În acest fel, cuplul moleculă - receptor modifică permeabilitatea canalelor ionice
transmembranare, determinând depolarizarea celulelor gustative. Potenţialul de membrană nou creat se
propagă în lungul fibrei din structura căii gustative; acestea conduc potenţialul de membrană, o anumită
formă de gust, dar răspund şi la stimuli care declanşează şi alte gusturi. Gustul final perceput depinde de
setul de neuroni corticali la care sfârşesc informaţiile sapide, acestea decodând diversele modele
informaţionale din lungul căii gustative. Tulburările de gust includ:
- agenezia sau lipsa completă a gustului (boală neurologică genetică), prin absenţa cvasitotală a
mugurilor gustativi;
- hipogenezia sau diminuarea sensibilităţii gustative, ca urmare a utilizării anumitor droguri;
- disgenezia sau alterarea perceperii corecte a gustului.
Axonii neuronilor din ganglionul geniculat, EHRENRITTER, ANDERSH şi plexiform pătrund
în bulb, unde fibrele gustative ale nervilor intermediari, glosofaringian şi vag întâlnesc al doilea neuron la
nivelul extremităţii superioare a nucleului solitar (nucleul gustativ a lui NAGEOTTE). Al treilea neuron

26
SUBIECTE HISTOLOGIE

(talamo-cortical) corespunde nucleului ventral postero-medial al talamusului. Cel de-al patrulea neuron
(cortical) se află localizat în girusul postcentral

Uretra masculina
Este un duct genito-urinar, care prezinta 3 segmente:
-un segment ce traverseaza prostata, uretra prostatica
-un segment pelvin, uretra membranoasa
-un segment penian, uretra spongioasa
In primele 2 portiuni uretra este tapetata cu epiteliu de tranzitie, iar in portiunea spongioasa de un
epiteliu stratificat cilindric, cu unele zone de epiteliu pseudostratificat.
In portiunea terminala epiteliul mucoasei devine stratificat pavimentos, printre celulele epiteliale
facandu-si apatitia si celule cu caracter secretor mucos. La suprafata epiteliului se observa invaginari,
cunoscute sub numele de lacunele lui Morgagni in care se deschid glandele tubulare ale lui Littre. Tunica
musculara contine un strat intern de fibre musculare netede, dispuse longitudinal si un strat extern cu
dispozitie circulara, la care spre orificiul extern se adauga si fibre musculare striate.

Cai spermatice intratesticulare,


Caile spermatice intratesticulare, contin 2 segmente:
-tubii drepti, ce au o lungime de 1mm, sunt rectilinii, situati in apropierea mediastinului
testicular. Peretele tubului drept prezinta un epiteliu simplu polimorf(celule cubice, cilindrice, aplatizate)
-rete testis- sau reteaua lui Haller, reprezinta un ansamblu de cavitati neregulate, anastomozate
intre ele, tapetate de un epiteliu simplu polimorf, (unele dintre celulele cu aspect cilindric prezinta cili la
polul apical), cavitati sapate direct in tesutul conjunctiv, care formeaza corpul Highmore. Se considera ca
acest epiteliu ar interveni in inaintarea spermatozoizilor dar si in resorbtia unei parti a lichidului testicular.

Nefronul.
Nefronul reprezinta unitatea morfo-functionala a rinichiului. Este compus din corpusculul renal ,
ce este implicat in formarea urinii si este situar in zona corticala si dintr-un conduct, tubul urinifer, ce
intervine in concentrarea finala a urinii si serveste drept conduct excretor fiind localizat atat in medulara
cat si in corticala.
Dupa topografia sa , tubul urinifer se imparte in:
-tub contort proximal, cu traiect intortocheat, ce urmeaza corpusculul malpighi, fiind localizat in
corticala
-ansa lui Henle, ce are traiect rectiliniu, cu o portiune descendenta si alta ascendenta , ansa fiind
situata in medulara
-tub contort distal, portiunea terminala a tubului urinifer, cu traiect si localizare similara celui
proximal.
Cei 2 rinichi ai omului cuprind intre 2-4 milioane de nefroni, cea mai mare parte fiind constituiti
la nastere.
Numai in primul an de viata se mai formeaza un numar foarte restrans de nefroni, in rest,
cresterea rinichilor se face prin marirea nefronilor si nu prin multiplicarea lor.

Medulara renala
O sectiune longitudinala prin rinichi, efectuata prin partea concava interesand medulara si hilul,
pune in evidenta 2 zone :
-medulara, interna

27
SUBIECTE HISTOLOGIE

-corticala -externa
Zona medulara este alcatuita din 8-18 formatiuni piramidale, cu baza indreptata spre cortex si
varful spre hil, denumite piramidele lui Malpighi. Varful unei singure piramide sau mai rar a 2-3 unite este
denumit papila si este perforat de 10-25 orificii care se deschid ca niste mici cavitati- calicele mici. Prin
unirea acestora se formeaza 3 cavitati mai mari, denumite calicele majore, ce se continua spre hilul
rinichiului cu bazinetul, dupa care urmeaza ureterul.
Felele laterale ale piramidelor sunt separate prin niste prelungiri ale zonei corticale, denumite
coloanele lui Bertin. Aspectul fiecarei piramide este striat, datorita intercalarii a numeroase vase, ca apar
ca striuri rosietice, si a tubilor uriniferi paraleli, ce apar ca striuri albe.
De la baza fiecarei piramide pormesc spre zona corticala niste prelungiri sub forma de con sau de
piramida, piramidele Farrein. Acestea sunt in numar de 400-500 si au o pozitie inversa fata de piramidele
Malpighi, cu varful indreptat spre capsula , de care sunt separate printr-un mic spatiu, si baza spre
medulara, adica la baza piramidei Malpighi

Corticala renala
O sectiune longitudinala prin rinichi, efectuata prin partea concava interesand medulara si hilul,
pune in evidenta 2 zone :
-medulara, interna
-corticala -externa
Zona corticala sau cortexul renal inconjura la periferie zona medulara si prezinta un aspect
granular , datorita prezentei la acest nivel a glomerulilor renali. Ea este compusa dintr-o zona ingusta,
situata imediat sub capsula , denumita corticala subcapsulara sau cortex corticis si o zona labirintica, ce
patrunde intre piramidele lui Farrein, ca si si din prelungirile (coloanele lui Bertin), care separa piramidele
Malpighi.
Datorita dispozitiei formatiunilor medulare si corticale, se delimiteaza lobii si lobulii renali.
Lobul renal este format dintr-o piramida Malpighi si din corticala care il incadreaza, fiind delimitat de
arterele interlobare ce trec prin axul central al coloanelor Bertin. Lobulul renal este constituit dintr-o
piramida Ferrein, impreuna cu substanta corticala care il inconjoara, delimitarea fiind facuta prin arterele
si venele interlobulare.

Foliculii ovarieni (fara folicul de Graaf)


.
Procesul de crestere foliculara este un proces dinamic, ce poate avea loc pe toata durata vietii. Initierea
acestui proces este independenta de secretia de hormoni gonadotropi hipofizari (FSH si LH). Initierea are
loc si in copilarie, sarcina, ovulatie, anovulatie sau in apropierea menopauzei. Cresterea foliculara insa este
strict dependenta de hormonii gonadotropi hipofizari, mai ales de FSH.
Cresterea foliculara are loc alternativ intr-un ovar si in celalalt. Ovarul care ovuleaza este de 2-3 ori
mai mare decat cel aflat in repaus. Ovarul in activitate este turgescent, hiperemic, primeste un flux sangvin
crescut, putand fi examinat celioscopic pentru a se vedea foliculul matur.

Foliculul primordial
Foliculii primordiali sunt cei mai numerosi. La nastere exista 400.000 foliculi primordiali in
cele doua ovare. In viata intrauterina au loc fenomene de atrezie foliculara prin apoptoza. Aceste fenomene
pot exista si in momentul nasterii, si in timpul sarcinii si la pubertate si la intrarea la menopauza, adica in

28
SUBIECTE HISTOLOGIE

toate cazurile in care se schimba profilul hormonal al organismului. In timpul sarcinii, corpul galben si din
L5 placenta secreta hormoni ovarieni, iar la nastere aceasta secretie dispare.
Foliculii primordiali sunt formati din ovocitul I si un singur rand de celule foliculare.
Ovocitul I are un diametru de 25-30 m, un nucleu excentric, eucromatic, cu nucleol vizibil
(deoarece cromozomii nu sunt spiralizati inca). Citoplasma este usor acidofila si are un aspect fin granular.
La ME se observa mitocondrii mici, RE, cateva zone Golgi, toate organitele fiind dispuse in jurul nucleului.
Membrana prezinta rari microvili.
In jurul ovocitului I sunt dispuse celulele foliculare care sunt celule epiteliale turtite, cu
citoplasma putina si care stabilesc intre ele jonctiuni de tip desmozom. Aceste celule sunt asezate pe MB ce
separa foliculul avascular de stroma conjunctiva.

Foliculul primar unilamelar


Foliculul primar unilamelar este un pic mai mare decat foliculul primordial. Ovocitul are un
diametru de aprox. 50 m. Ovocitul se incarca de citoplasma acidofila si cu granulatii (incluziuni de
glicogen). La ME se observa ca organitele celulare cresc ca numar si se hipertrofiaza. Mitocondriile se
disperseaza in toata citoplasma, aparatul Golgi se dispune in ectoplasma periferica si creste numarul de
microvili de pe membrana.
Celulele foliculare sunt de forma cubica, sunt atasate unele de altele prin desmozomi si sunt
asezate pe MB care separa foliculul de stroma conjunctiva. Foliculul primar unilamelar este si el avascular.

Foliculul primar multilamelar (plin, preantral)


Ovocitul I creste foarte mult in dimensiuni. El ajunge la un diametru de 125-135 m. Prezinta
o citoplasma abundenta, cu multe incluziuni de glicogen. Mitocondriile sunt hipertrofiate si dispuse in toata
citoplasma. REN si RER este si el hipertrofiat. Aparatul Golgi este hipertrofiat si dispus in ectoplasma.
Nucleul creste si el si de acum se va numi vezicula germinativa iar nucleolul se va numi pata germinativa.
Membrana prezinta multi microvili.
In jurul ovocitului I apare o zona foarte acidofila numita zona pellucida. Ea este alcatuita din
glicoproteine secretate de ovocit se de celulele foliculare. La ME, zona pellucida are un aspect striat,
striurile fiind formate de unirea microvililor ovocitului cu prelungirile celulelor foliculare din primul rand.
In afara zonei pellucida, celulele foliculare se inmultesc si se dispun pe mai multe straturi. Se
constituie astfel granuloasa foliculara. Granuloasa foliculara este alcatuita din celule mari, poligonale, cu
caractere morfologice de celule secretoare de hormoni steroizi. Ele contin picaturi lipidice, mitocondrii cu
criste tubuloveziculare si cantitati importante de REN. Intre celulele granuloasei se stabilesc jonctiuni
desmozomale si jonctiuni gap. Granuloasa foliculara nu este niciodata vascularizata.
In membrana unor celule ale granuloasei se exprima receptori pentru FSH. Numarul
receptorilor creste progresiv ajungand la 1.500 receptori / celula. Dar nu toate celulele prezinta receptori
pentru FSH. O data ajuns mesajul la o celula cu receptori, acesta se transmite prin intermediul jonctiunilor
gap la toate celulele din granuloasa. FSH induce procesul de aromatizare a androstendionului la estriol,
proces care are loc numai in celulele granuloasei cu ajutorul unei enzime, aromataza, care este activata de
FSH.
In afara granuloasei foliculare incepe diferentierea tecilor.
Prima teaca, interna, este formata din cateva straturi concentrice de fibroblaste fusiforme cu
caracter de celule secretorii de hormoni steroizi. Ele secreta androstendionul. Ele au receptori pentru LH
care stimuleaza secretia de androstendion.

29
SUBIECTE HISTOLOGIE

A doua teaca, externa, este alcatuita din miofibroblaste. Ea contine numeroase vase de sange,
in special capilare, care penetreaza si teaca interna, fara sa o depaseasca si formeaza plexuri capilare in jurul
folicului.
In aceasta perioada se diferentiza si membrana Slavianski care in acest stadiu este discontinua.
Ea este de fapt MB a epiteliului folicular devenit acum granuloasa foliculara.
La MO, limita dintre teci este greu vizibila, limita intre teaca interna si stroma este de
asemenea dificila dar limita dintre teaca interna si granuloasa este usor vizibila.
Cand granuloasa foliculara ajunge la 6-12 randuri celulare, ea incepe sa secrete estrogeni.
Androstendionul, precursor al hormonilor estrogeni, este sintetizat in celulele tecii interne. El treverseaza
membrana Slavianski si patrunde in celulele granuloasei foliculare. La acest nivel este activata aromataza in
prealabil, de catre FSH. Daca activarea aromatazei de catre FSH nu a avut loc, androstendionul insusi va
activa aromataza, insa doara atunci cand este in cantitati mici. Prin activarea aromatazei, androstendionul
este transformat in estriol.
Daca exista insa cantitati mari de androstendion, acesta va inhiba aromataza, activarea ei
facandu-se doar de catre cantitati mici de androgeni. Prin inhibarea aromatazei se acumuleaza 5’androgeni
care nu mai pot fi transformati in estriol si foliculul devine atretic. Succesul unui folicul de a se matura
depinde de capacitatea lui de a converti mediul androgenic in mediu estrogenic. Din 20 de foliculi care intra
in procesul de maturare la fiecare ciclu ovarian, unul singur ajunge la maturare.
Foliculul primar multilamelar secreta estrogeni si lichid folicular. Ambele sunt secretate de
catre granuloasa foliculara. Lichidul folicular se va acumula intre celulele granuloasei, se disociaza
granuloasa, si se formeaza niste vacuole, cavitati cu lichid folicular, acidofile in jurul carora celulele
foliculare se dispun radiar. Acestea, impreuna cu vacuola de lichid folicular, alcatuiesc corpii Call-Exner.
Pe masura ce lichidul folicular se secreta, cavitatile cresc, unele vor conflua, devin din ce in ce mai mari, iar
prin confluenta tuturor vacuolelor se formeaza o cavitate unica, antrul folicular. In acest stadiu avem de a
face cu in folicul secundar, vezicular, antral.

Foliculul secundar (vezicular, antral)


Granuloasa foliculara prezinta caracteristicile descrise mai inainte.
Ovocitul I are un diametru de 130 m, nucleu este vezicula germinativa iar nucleolul este pata
germinativa. Ovocitul I prezinta toate celelalte caracteristici enumerate mai inainte. In jurul ovocitului I se
afla zona pellucida. Pe masura ce se formeaza antrul folicular se va forma si corona radiata, care va ramane
legata de granuloasa foliculara prin discul proliger. Cumulus oophorus este o formatiune formata din
ovocit, impreuna cu zona pellucida, corona radiata, granuloasa foliculara si discul proliger.
Lichidul folicular contine: estrogeni, androgeni, FSH, LH si putin progesteron (apare inainte de
ovulatie). De asemenea, el mai contine glicozaminoglicani si proteine de reglare a sintezei de hormoni
steroizi.
Granuloasa foliculara este separata de teaca interna prin membrana Slavanski. La exterior se
gasesc teaca externa si teaca interna foliculara.

Foliculul matur de Graaf


Dintre foliculii anteriori, la fiecare ciclu ovarian se selecteaza un singur folicul care se va
matura. Acest folicul este cel mai mare dintre toti foliculii. El are un diametru de 5 mm. El are o structura
polara: la un pol se afla ovocitul iar la celalalt pol se afla antrul folicular.
Ovocitul este cuprins in cumulus oophorus, printre celulele granuloasei foliculare. Ovocitul are
un diametru de 130 m, este inconjurat de zona pellucida si de corona radiata si are toate caracteristicile
morfologice ale ovocitului din stadiul anterior.

30
SUBIECTE HISTOLOGIE

Granuloasa foliculara se subtiaza, ajungand la 5-6 randuri de celule, deoarece inceteaza


diviziunile celulare si, prin cresterea cantitatii de lichid folicular si implicit cresterea antrului folicular, are
loc alunecarea celulelor granuloasei foliculare unele pe langa altele si astfel are loc micsorarea numarului de
straturi.
Este prezenta membrana Slavianski si teaca interna si cea externa.
Intr-o etapa urmatoare, foliculul migreaza aproape de suprafata ovarului, ia contact cu
albugineea si se formeaza stigma, proces care are loc atunci cand ovocitul impreuna cu zona pellucida si
corona radiata se desprind de granuloasa foliculara, cu 2-3 ore inainte de ovulatie.

Ovulatia reprezinta procesul de eliminare a ovocitului II, in fiecare luna, alternanad de la un


ovar la altul, in trompa uterina.
Pot avea loc si ovulatii spontane. Ele pot fi produse de medicamente precum Clomifen, de
stress, poluare, anticonceptionale oprite brusc. In caz ca intr-o zi femeia a uitat sa ia anticonceptionalele, a
doua zi ea trebuie sa ia doza dubla.
Ovulatia are loc in ziua a 14-a a ciclului ovarian. Dupa ovulatie nu mai pot avea loc ovulatii
spontane, deoarece apare corpul galben care secreta progesteron care impiedica maturarea unui alt folicul.
La ovulatie, la nivelul ovarului au loc descarcari de histamina, vasopresina si acumulari de
progesteron in lichidul folicular. Progesteronul va activa plasminogenul care se va transforma in plasmina
care va duce la permeabilizarea membranei lizozmale. Aceasta permeabilizare va permite eliberarea
colagenazei, enzima foarte importanta in slabirea peretelui folicular.
Concomitent, din interiorul foliculului se exercita o presiune datorita contractiei
miofibroblastelor (care are loc sub actiunea histaminei) si care, impreuna cu actiunea colagenazei, va duce
la ruperea foliculului la zona de contact cu albugineea. Ovocitul II va fi captat de trompa uterina.

Structura corpului galben


Structurile epiteliale si conjunctive ramase in corticala ovarului dupa expulzarea ovocitului se
organieaza intr-o formatiune cu rol endocrin numita corp galben (luteinic), denumire ce se datoreaza
pigmentului ce se acumuleaza in celulele sale si care este de culoare galbena.
La ovulatie se expulzeaza ovocitul si lichidul folicular. Prin urmare, peretii colabeaza, se
pliaza, si dau un aspect policiclic, cu multe indentatii.
Evolutia corpului galben cuprinde 3 perioade importante:
1. perioada de luteinizare
2. perioada de vascularizatie
3. perioada de regresie

Perioada de luteinizzare
In momentul in care foliculul matur a expulzat ovocitul, se deschid vasele de sange care fac
sangele sa extravazeze si va patrunde in antrul folicular. Sangele se va coagula si se va forma un cheag.
Cheagul va fi invadat de tesut conjunctiv si se va forma un cheag invadat de tesut conjunctiv.
Granuloasa foliculara si si teaca interna sufera procese de luteinizare. Granuloasa luteinica va
reprezenta 80% din parenchimul corpului galben iar celulele tecale luteinice vor reprezenta 20% din
parenchimul corpului galben. Diferentele intre cele doua tipuri de celule luteinice constau in aceea ca
celulele granuloase sunt de 2,3 ori mai mari decat celelalte, avand un diametru de 50-60 m fata de 15-20
m cat au celulele tecale. De asemenea, citoplasma celulelor granuloase este mai palida, in timp ce
citoplasma celulelor tecale este mai densa, mai intens acidofila.

31
SUBIECTE HISTOLOGIE

Luteinizarea este un proces ce cuprinde mai multe etape. Mai intai are loc hipertrofierea
celulelelor (cresc in dimensiuni), apoi are loc hipertrofierea organitelor, aparand multe mitocondrii cu criste
tubulo-veziculare, REN, RER, aparat Golgi si numeroase picaturi lipidice. Apoi celulele se incarca cu un
pigment de culoare galbena (luteina).

Perioada de vascularizatie
Vasele de sange de la nivelul tecii interne patrund in granuloasa luteinica si vor apare lacuri
sangvine in granuloasa luteinica.

Perioada de regresie
Regresia se face diferentiat, in functie de aparitia sau nu a unei sarcini.
Daca nu apre o sarcina, corpul galben se va numi corp galben menstrual, catamoenial si va
incepe sa involueze in ziua a 10-14-a de la formare.
Daca apare o sarcina, corpul galben va exista in corticala ovarului pana in L6, cand va incepe
sa involueze dar nu va disparea de tot. El are dimensiunile de 2, 3 ori mai mari decat un folicul matur si
secreta estrogeni, progesteron (care este miorelaxant) si relaxina (care se secreta doar in sarcina si are rol de
a facilita imbibitia apoasa a articulatiilor bazinului, in special a simfizei pubiene). Corpul galben de sarcina
involueaza dinspre cheagul din centru catre granuloasa luteinica si teaca, inlocuind celulele granuloasei si
celulele tecale cu bandelete de tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen. Inainte de inlocuire, nucleii
celulelor luteinice devin picnotici si se incarca in exces cu pigment luteinic.
Treptat se va forma in locul corpului galben, corpul albicans (alb de la fibrele de colagen) care
apoi sufera o degenerescenta hialina si in final rezulta o structura amorfa care nu fixeaza nici un coloarant
(nu are tinctorialitate). El formeaza o cicatrice la suprafata ovarului.

Medulara ovariana

Medulara ovariana sau portiunea centrala a ovarului este formata din tesut conjunctiv lax cu
numeroase vase sanguine , vase limfatice si nervi, ce se continua cu corticala fara o delimitare neta. Ea se
continua cu mezoovarul prin intermediul caruia primeste vasele sanguine si limfatice precum si filetele
nervoase. Vasele sanguine sunt reprezentate in special se artere si arteriole cu dispozitie spiralata si perete
gros. Odata cu inaintarea in varsta, peretele arterelor si arteriolelor se hialinizeaza formand corpii albicans
vasculari. Medulara nu contine foliculi ovarieni !!!
La niveluil hilului, locul de patrundere al vaselor si nervilor se gasesc restuiri embrionare sub
forma de celule epiteliale dispuse cordonal, « rete ovari » si insule de celule interstitiale, celulele Berger,
foarte dezvoltate in timpul sarcinii si menopauzei, cu caractere citologice identice cu celulele Leydig de la
testicul. In ligamentul larg si in mezoovar a fost descris si un tesut asemanator cu al glandei
corticosuprarenale, precum si vestigii embrionare cum sunt conductele lui Gartner sau hidatida lui
Morgagni.

Foliculii atrezici

32
SUBIECTE HISTOLOGIE

Cea mai mare parte a foliculilor ovarieni nu ajung la maturitate ci sufera un proces involutiv
denumit atrezie foliculara. Acest proces apare in toate stadiile dezvoltarii foliculare. Atrezia conduce la
eliminarea a mai mult de 90% din foliculii intrati in faza de crestere.
Atrezia foliculara are loc inainte de nastere cand se pierd aproximativ 60% din celulele
germinale, dar si dupa pubertate. Din cei aproximativ 400000-500000 de foliculi primordiali cati contin
ovarele la nastere, numai 400 vor deveni foliculi maturi in perioada activa (de la pubertate pana la
menopauza). Cu fiecare ciclu ovarian un singur folicul (rar 2) ajunge la maturitate si este apt de a fi
fecundat. In acelasi timp sub influenta hormonilor hipotalamo-hipofizari mai multi foliculi ovarieni in
diferite stadii de evolutie vor degenera si vor deveni foliculi atrezici. In final ei dispar din structura
ovarului fara a lasa vreo urma care sa le ateste prezenta, locul lor fiind luat de stroma ovariana. Pe
preparatele histologice pot fi surprinsi foliculi care au ovocitul cu multiple alterari nucleare si
citoplasmatice , cu granuloasa dezorganizata si cu multiple celule in plin proces de involutie. Celulele tecii
interne capata aspect epiteloid, se incarca cu lipide, contribuind la formarea asa numitei glanda interstitiala
a ovarului. Acesti foliculi sunt denumiti foliculi degenerativi..
La menopauza, in jurul varstei de 50 de ani, ovarele inceteaza sa mai produca hormoni si sa
elibereze ovocite, iar menstruatia inceteaza. Semnele instalarii menopauzei includ tulburari vaso-motorii,
micsorarea sanilor, osteoporoza accelerata. Datorita nivelului scazut de hormoni in sange, structurile
estrogeno-dependente ale tractului genital feminine tind sa se atrofieze. Procesele de feed-back negativ ce
opereaza intre FSH si estrogeni determina un nivel crescut de FSH in sange, decelabil in urina.

Ciclul ovarian

Incepand de la pubertate si pana la menopauza in perioada genital activa ovarele elimina


alternativ in cavitatea peritoneala, la circa 28 de zile interval, cate un ovul. Acest ciclu este impartit in 2
perioade :
-perioada preovulatorie, care ocupa primele 14zile , este perioada in care are loc evolutia si
matuirarea foliculului ovarian
-perioada postovulatorie, care cuprinde ultimile 14 zile, caracterizata prin constituirea si intrarea
in functiune a corpului galben, cu secretia unor cantitati sporite de foliculina si progesteron.
Ciclul ovarian se deruleaza sub sub influenta hormonilor hipotalamo-hipofizari. Secretia
discontinua de GnRH( factor de eliberare al gonadotropinelor) de catre neuronii hipotalamici, determina o
secretie de asemenea pulsatila de gonadotropine de catre celulele adenohipofizei. FSH(hormonul foliculo-
stimulant) si LH(hormonul luteinizant). Sub actiunea FSH si LH, ovarul elibereaza 2 hormoni : foliculina
si progesteronul.
Faza preovulatorie se desfasoara sub influenta FSH-ului hipofizar care determina o crestere a
cantitatii de foliculina (estradiol) produsa de corpul galben rezultat din ciclul anterior. FSH induce
multiplicarea celulelor din granuloasa ovariana , cresterea secretiei de foliculina , cresterea foliculului si
dezvoltarea cavitatii antrale. Intr-un stadiu mai avansat al fazei preovulatorii sub influenta FSH-ului
celulele din granuloasa incep sa produca si mici cantitati de progesteron. Cresterea estradiolului plasmatic
si aparitia unor factori inhibitori, conduc prin mecanism de feed-back la scaderea cantitatii de FSH
elaborat de catre adenohipofiza si la cresterea cantitatii de LH. La inceput cantitatea de LH creste in sange
progresiv, iar cu 36 de ore inainte de ovulatie acesta creste foarte mult. Incepand din ziua a 15-a a ciclului
ovarian, cantitatea de LH scade lent.
In desfasurarea ciclului ovarian intervin si o serie de factori locali(citokine, interleukine, factori
de crestere, a caror importanta nu este complet cunoscuta.

33
SUBIECTE HISTOLOGIE

Ciclul endometrial- faza proliferativa

Ciclul endometrial reprezinta ciclul menstrual, are o durata de 28 de zile de obicei si se


suprapune perfect peste ciclul ovarian. El are mai multe faze:
 faza menstruala (2-5 zile)
 faza proliferativa (estrogenica) - corespunde fazei foliculinice din ciclul ovarian (din ziua 5 pana in
ziua 14)
 faza secretorie (progesteronica) - corespunde fazei luteinice din ciclul ovarian (din ziua 14 pana in
ziua 28)
Variabilitatea duratei ciclului este data de variabilitatea duratei fazei proliferative, durata fazei
secretorii fiind constanta.
faza proliferativa:
 endometrul se reface pe baza stratului bazal (de la 2 mm grosime acesta va ajunge la 8-9 mm)
 in epiteliul de acoperire predomina celulele ciliate si celulele proliferative
 glandele uterine au lumen ingust, nu au produs de secretie in lumen, sunt rectilinii, avand o
crestere concomitent cu stroma. Predomina celulele proliferative iar in faza proliferativa tardiva apar si
celulele secretorii. Epiteliul are un aspect de pseudostratificare deoarece in peretii glandelor uterine se
evidentiaza numeroase mitoze.
 stroma este densa, bogat celulara, predominand celulele stromale reticulare de tip fibroblast. Si la
acest nivel sunt prezente mitozele.
 arterele spiralate sunt drepte, au lumenul ingust si peretele subtire. Ele se spiralizeaza in faza
proliferativa tardiva
 se evidentiaza numeroase fibre de reticulina

Ciclul endometrial- Faza secretorie

Ciclul endometrial reprezinta ciclul menstrual, are o durata de 28 de zile de obicei si se suprapune
perfect peste ciclul ovarian. El are mai multe faze:
 faza menstruala (2-5 zile)
 faza proliferativa (estrogenica) - corespunde fazei foliculinice din ciclul ovarian (din ziua 5 pana in
ziua 14)
 faza secretorie (progesteronica) - corespunde fazei luteinice din ciclul ovarian (din ziua 14 pana in
ziua 28)
Variabilitatea duratei ciclului este data de variabilitatea duratei fazei proliferative, durata fazei
secretorii fiind constanta.
Faza secretorie
 glandele, in sectiune transversala au aspect spiralat sau stelat.
 epiteliul de acoperire este format din celule ciliate si celule secretorii
 glandele uterine devanseaza in crestere stroma, asupra lor se exercita o presiune si ele se
spiralizeaza. Glandele vor fi deci spiralate sau stelate. In epiteliul glandular predomina celulele secretorii.
Epiteliul nu mai are aspect de pseudostratificare. Ele au lumen larg in care se evidentiaza produsul de
secretie intens acidofil.

34
SUBIECTE HISTOLOGIE

 in stroma nu mai exista mitoze si se gasesc celule stromale reticulare de tip fibroblast alaturi de
celule xantomatoase, celule granulomatoase, limfocite si rare plasmocite.
 se evidentiaza fibrele de reticulina
 arterele spiralate au peretele gros ce prezinta contractii ritmice cu frecventa de 6-0-70 / min. La
sfarsitul fazei secretorii apar sunturi arteriovenoase, adevarate lacuri de sange dispuse in corionul de sub
epiteliul de acoperire. La sfarsitul fazei secretorii, cand nu se mai secreta estrogeni si progesteron apar
contractii lungi ale aa. spiralate care vor duce la aparitia ischemieie, a necrozei, impastarii tesutului si in
final a descuamarii sale. Descuamarea este parcelara, se face prin eliminarea si a unei cantitati variabile de
sange. Prin urmare apare sange in lumenul glandei uterine.

Ductul deferent

-incepe la coada epididimului si se termina la punctul de unire a veziculelor seminale cu canalul


ejaculator
-are consistenta ferma, aproximativ 45cm lungime si un diametru de 2-3mm.
-este un conduct cilindric, cu exceptia portiunii terminale, unde calibrul i se mareste, suprafata sa
devine neregulata, cu boseluri, carora in interior le corespund diverticulii ce formeaza ampula canalului
deferent (lungimea ampulei 4-7cm). Ampula este locul de acumulare a spermatozoizilor inainte de
ejaculare. Ca si structura ampula canalului deferent se aseamana cu cea a veziculelor seminale.

Structura :
Peretele este gros si prezinta :
-mucoasa
-musculara
-adventice

1. Mucoasa prezinta repliuri longitudinale ce dau pe sectiune lumenului un aspect festonat. Este
alcatuita din epiteliu de acoperire si corion.
Epiteliul de acoperire este de tip pseudostratificat cilindric ciliat, asemanator celui de la
epididim. Este alcatuit din doua tipuri celulare : celule principale si celule bazale
-celulele principale sunt inalte si prezinta in polul apical cili rari si scurti. In citoplasma lor vom
gasi numeroase organite celulare : mitocondrii, RER, REN in polul bazal al celulei, aparat Golgi
supranuclear.Nucleul este asezat bazal si prezinta incluziuni intranucleare si talie variata in functie de
variatiile hormonale.
-celulele bazale sunt de talie mica, intercalate intre polii bazali ai celulelor principale. Au rol in
reinnoirea epiteliului.
Membrana bazala este neteda si subtire . Corionul este redus cantitativ dar este bogat in fibre
elastice.
2. Tunica musculara este dezvoltata , constituita din fibre musculare netede si organizata in
3straturi :
-longitudinal extern
-mediu- circular
-extern –longitudinal

35
SUBIECTE HISTOLOGIE

Intre celulele musculare netede vom gasi si fibre elastice care se dezvolta mai bine la pubertate.
Existenta miscarilor peristaltice permanente este incerta, dar musculara deferentiala se contracta foarte
tare in cursul ejacularii. Inervatia adrenergica este bogata.

3, Adventicea este formata din tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat. Se continua cu tesutul
conjunctiv ce inconjoara celelalte elemente ale cordonului spermatic :
-arterele deferentiale si testiculare care sunt anastomozate
-plexurile venoase pampiniforme
-vasele limfatice bine dezvolatate
-fibrele simpatice amielinice
-elementele musculare striate ce corespund cremasterului, in continuitate cu peretele abdominal

Functiile canalului deferent :


-este androgeno-dependent. Dupa castrare se atrofiaza
Rolul mecanic este preponderent
-asigura transportul spermei
-in cursul ejacularii contractgiile sale sunt puternice si ritmate pentru a propulsa sperma in uretra.
Functie secretorie
-epiteliul produce glicoproteine
-poate avea si functie de reabsorbtie

Vasectomia- o metoda de sterilizare masculina ce se realizeaza prin legarea canalului deferent.

Cavitatea nazala

Mucoasa este formata din epiteliu si corion. Mucoasa este foarte groasa.
Epiteliul este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat). Majoritatea celulelor au cili,
exista si rare celule caliciforme. Caracteristica este prezenta din loc in loc a unor mici glande
endoepiteliale.
Corionul este alcatuit din:
 tesut conjunctiv lax
 o retea vasculara complexa
 glande
Reteaua vasculara pleaca de la ramurile arteriale din vecinatatea peretelui, atasate la periostul
(pericondrul) cavitatii nazale. Ramurile arteriale dau diviziuni ce strabat corionul in intregime pana se
impart in capilare fenestrate care vor asigura nutritia celulelor epiteliale. de aici sangele va fi colectat in
venule postcapilare care se se aduna in lacunele venoase. Lacunele reprezinta vene modificate, cu diametrul
mare si care prezinta din loc in loc ingrosari intimale. Aceste ingrosari contin celule musculare ce
functioneaza ca sfinctere vasculare . Ele vor retine o cantitate mare de sange in mucoasa nazala. Spre
exemplu, gripa sau alergie determina stocarea sangelui in cavitatea nazala. Din aceasta cauza se
administreaza decongestionante care vor face sangele sa treaca mai departe, in ramurile venoase atasate de
perioast (pericondru).

36
SUBIECTE HISTOLOGIE

Printre ochiurile retelei vasculare exista glande compuse, ale caror ducte se deschid la
suprafata epiteliului. Per ansamblu, mucoasa are:
 celule caliciforme
 glande ce apartin corionului
 glande endoteliale
Toate aceste formatiuni isi varsa produsii de secretie in lumenul cavitatii nazale si acesta va
retine particulele din aer.
De asemenea, reteaua vasculara complexa determina incalzirea aerului. Tot aceasta retea
complexa explica de ce in caz de epistaxis sangerarea este mare.
In cavitatea nazala exista o suprafata de aprox. 500 mm 2 acoperita de mucoasa olfactiva, ce are
rol senzorial. Componentele mucoasei senzoriale sunt:
 epiteliu cu celule senzoriale (neuroni bipolari modificati)
 celule de sustinere (cu cili)
 din loc in loc exista celule cu microvili la polul apical
 celule stem
Celulele senzoriale
Au o dendrita ce la suprafata epiteliului este dilatata. Aceasta dilatatie se numeste bulb olfactiv
. De aici pleaca 3-4 cili imobili, modificati. Ultrastructura la ME a cililor este diferita de a unui cil obisnuit:
in partea proximala este la fel ca un cil dar in partea distala prezinta chemoreceptori.
Axonul celulei senzoriale intra in alcatuirea nervuluui olfactiv. Acesti neuroni au o viata
scazuta (aprox. 30 de zile). Ei sunt permanent reinnoiti. Ei reprezinta contactul cel mai direct al SNC cu
mediul extern.

Laringele

Are o structura complexa. D.p.d.v. histologic prezinta:


 tunica mucoasa
 schelet cartilaginos
 adventitie (tesut de invelis
laringele are mai multe roluri:
 mecanismul fonatiei
 impiedica trecerea aerului inspirat spre tubul digestiv
 impiedica trecerea alimentelor ingerate spre caile respiratorii
Mucoasa
Are un contur neregulat si determina doua perechi de pliuri (falduri), numite pliuri ventriculare.
Intre ele determina spatiul numit reces ventricular. Aceste pliuri se mai numesc si corzi vocale false. Exista
insa si corzi vocale adevarate.
In majoritate, mucoasa contine epiteliu de tip respirator. La nivelul corzilor vocale adevarate,
epiteliul trece brusc in epiteliu pluristratificat pavimentos nekeratinizat. Acesta reprezinta o adaptare
impotriva efectului abraziv al coloanei de aer.
In corzile vocale false, corionul este variabil ca grosime si are:
 tesut conjunctiv lax
 glande laringeale

37
SUBIECTE HISTOLOGIE

 foliculi limfoizi
Din loc in loc exista pachete de fibre elastice organizate sub forma “ligamentului ventricular”.
In corzile vocale adevarate, corionul este mai scazut ca grosime, se pastreaza insa asocierea de
fibre elastice ce determina in acest caz ligemantul vocal. Acesta se insera pe cartilajul tiroid, in 1/3 mijlocie,
merge spre cartilajele aritenoide iar spre trahee se prelungeste prin formatiunea numita corn elastic care se
va prinde de cartilajul cricoid. Lateral de acest ligament este un m. striat (m. tireoaritenoidian), portionea
mediala a sa alcatuind m. vocal. Lig. vocal impreuna cu m. vocal participa in mecanismul fonatiei.
Scheletul cartilaginos
Exista doua tipuri de cartilaj:
 hialin (spre exterior):
 cartilajul tiroid
 cartilajul cricoid
 elastic (spre exterior)
 epiglota
 cartilajele aritenoidiene
Adventitia
Se gaseste la periferia laringelui. Ea reprezinta o cale de acces pentru vase si terminatiuni
nervoase. De asemenea, ea este un instrument de legatura cu structurile din jur.

Traheea

Este un organ tubular, cu lungime de 16-20 cm, cu 16-20 de inele cartilaginoase incomplete
alcatuite din cartilaj hialin. Prezzenta inelelor determina doua regiuni:
 regiunea anterioara - cartilaginoasa
 regiunea posterioara - membranoasa (contine celule musculare)
Stratigrafie:
 mucoasa (epiteliu si corion)
 strat cartilaginos (anterior)
 strat muscula (posterior)
 tunica externa
Epiteliu este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) cu o Membrana Bazala mai
groasa.
Corionul are grosimea inegala. El este denumit dupa unii tela submucosa. El contine:
 tesut conjunctiv lax
 multe ramuri vasculare
 glande traheale (seromucoase)
Tunica cartilaginoasa este formata din lame de cartilaj hialin asezate orizontal, solidarizate
intre ele prin membrane fibroelastice (spatii prin care trec vase si nervi de la exterior la interior).
In regiunea posterioara, capetele sunt solidarizate prin fascicule musculare netede dispuse
longitudinal spre adventice si circular spre lumen. Printre fasciculele musculare, la acest nivel exista glande
traheale, ale caror ducte excretorii ajung la suprafata epiteliului
Adventitia este alcatuita din tesut conjunctiv.

Alveolele pulmonare

38
SUBIECTE HISTOLOGIE

Sunt spatii de schimb. In organism exista aprox. 150 mil. alveole. Fiecare este ca o sfera cu
diametrul de 300 m. Ele sunt separate unele de altele prin septuri alveolare, capilare si celule. Septurile
prezinta din loc in loc discontinuitati numite perikohn cce au rolu de a egaliz presiunea intre alveolele
invecinate.
Celulele ce alcatuiesc alveolele pulmonare sunt de doua feluri:
 pneumocite de tip I
 pneumocite de tip II
Pneumocitele de tip I
Sunt cele mai multe, asigura 90% din spatiul de schimb. Sunt celule foarte aplatizate (au doar
70 nm grosime) si au foarte putine organite. U o suprafata mare (4.000 m2) si sunt atasate unele de altele
prin jonctiuni stranse. Pe suprafata lor se observa din loc in loc microvezicule. Ele isi au originea din
celulele alveolare de tip II.
Pneumocitele de tip II
Sunt mari, globulare, cu diametrul de 10-15 m. Sunt atasate de pneumocitele de tip I si au
suprafata membranara libera spre alveole. La ME se observa ca au un singur nucleu rotund, central si contin
aproape toate organitele: RER, ribozomi, mitocondrii dar nu contin lizozomi. Spre suprafata libera au doua
caracteristici:
 corpii multilamelari
 corpii multiveziculari
Corpii multiveziculari se transforma in corpi multilamelari. Corpii au doua roluri:
1. elimina produsul de secretie la suprafata epiteliului
2. contin un factor antiatelectatic (atelectaia este procesul de alipire a peretilor alveolari. Acest factor
antiatelectatic este surfactantul care este un amestec de substante PC-like, lecitina etc. Acest amestec de
substante se aseaza intr-o pelicula ca de film compusa din 3 straturi pe suprafata alveolara. Are grosimea de
30 nm. La suprafata totala pulmonara care este de 150 m2 corespund cateva mg de surfactant. Rolul sau este:
 modifica tensiunea superficiala la suprafata
 ataseaza particulele de impuritati
 faciliteaa deplasarea macrofagelor alveolare pe suprafata alveolei
Sub epiteliu exista o retea capilara cu foarte multe anastomoze, formata din capilare
nefenestrate. Printre ele exista fibre elastice ce se intind in inspir si protejeaza structurile alveolare de
modificari bruste. Exista si o retea de fibre de colagen si celule:
 celule conjunctive fixe - fibroblaste si fibrocite care produc fibrele elastice si de colagen
 celule sangvine migrate: neutrofile, limfocite, mastocite.

Testiculul, organizare generala

Se dezvolta in cavitatea abdominala si apoi coboara in bursele scrotale, acest lucru fiind
esential pentru generarea spermatozoizilor (este necesara o temperatura cu 2-3ºC mai mica decat tenperatura
corpului). Cand acestea nu coboara, spermatozoizii nu sunt generati si apare sterilitatea (la om). Spre
exemplu, la om testiculele coboara doar in perioada imperecherii.
Ele ou forma ovoidala, diametrul longitudinal de 5 cm, latimea de 2,5 cm iar lungimea axului
antero-posterior este de 3 cm. Greutatea medie este de 14 g dar exista variatii, in functie de talia individului
etc.
Cei doi poli, fata anterioara si fetele laterale sun acoperite de tunica vaginala (foita viscerala a
peritoneului). Deci tunica vaginala este alcatuita dintr-un mezoteliu si o membrana bazala. Foita viscerala se
muleaza si pe capul epididimului.

39
SUBIECTE HISTOLOGIE

Dupa tunica vaginala urmeaza albugineea care este o capsula fibroasa, inextensibila, formata
din tesut conjunctiv, fibre de colagen si elastina cu dispozitie lamelara si fibre musculare netede rare.
Posterior, tunica albuginee formeaza o ingrosare numita mediastinum testis (corpul Highmore) din care
pornesc septuri conjunctive care devin incomplete in partea opusa mediastinului si care delimiteaza niste
camarute, lobulii testiculari, ca niste trunchiuri de piramida cu baza mare spre tunica albuginee.
Fiecare testicul are aprox. 250 lobuli. In fiecare lobul exista tubii seminiferi (1-4 / lobul). Ei au
traseu foarte sinuos si intre ei exista tesut interstitial care reprezinta prox. 35% din volumul testicular.
Tesutul interstitial este format dintr-o retea de tesut conjunctiv lax cu putine fibre de colagen si reticulina,
fibroblasti si rare macrofage si mastocite. Prin acest tesut patrund vase de sange, capilare fenestrate cu
diafragme. Mai exista vase limfatice, nervi si grupuri de celule endocrine (celulele Leydig) care secreta
testosteron.
Sub albuginee se vede tunica vasculosa care contine vase de sange cu calibru mult mai mare.
Aceste vase trec de la un lobul la altul prin zona unde septurile conjunctive sunt incomplete.

Timusul
Este situat in medistiul anterior. Este organ limfoid primar. Are o structura limfoepiteliala spre
deosebire de celelalte organe limfoide. El are dubla origine embriologica: exista un primordiu de origine
epiteliala care este invadat de celule mezenchimale. Stroma are deci origine epiteliala iar capsula este de
origine conjunctiva. Capsula prezinta septuri care impart organul in lobuli.
Un lobul timic are doua regiuni:
 periferica - corticala
 centrala - medulara
Corticala, in coloratie HE, are aspect intunecat (inchis la culoare) iar medulara are aspect clar.
Corticala are aspect intunecat datorita prezentei unui numar mare de celule tinere, precursoare ale
limfoctelor T numite timocite. Timocitele au nuclei rotunzi, tahicromatici, mici. Ele prolifereaza intens. Din
tote timocitele corticale (5% mor prin apoptoza. Celelalte 5% isi continua maturarea apoi migreaza pana
ajung in regiunea medulara.
Regiunea medulara prezinta o structura caracteristica numita corpusculul Hassal. Acestia sunt alcatuiti
din celule de natura epiteliala deoarece contin in citoplasma filamente de cheratina. Celulele sunt dispuse in
structuri concentrice. Au nuclei picnotici, intens tahicromatici. Corpii Hassal au o functie necunoscuta. Se
presupune ca ar secreta factori umorali timici.
La nivelul lobulului timic exita timocite, precursori ai limfocitelor T insa nu exista precursori ai
limfocitelor B sau ai limfocitelor killer. Timocitele sufera un proces de maturare. Celulele mai tinere se
gasesc in regiunea subcapsulara si de aici, concomitent cu maturarea, ele migreza spre medulara. La nivelul
timusului, procesul de maturare a limfocitelor T are doua etape:
1. selectia pozitiva
2. selectia negativa
Selectia pozitiva are ca rezultat supravietuirea acelor celule ce sunt capabile de recunoasterea prin
intermediul receptorilor pentru antigen propriile antigene HLA (CMH) ale organismului.
Selectia negativa permite supravietuirea acelor timocite ce nu reactioneaza impotriva propriilor
antigene ale organismului.
CMH este de doua feluri CMH I si CMH II.

40
SUBIECTE HISTOLOGIE

Alte celule din corticala lobulului timic:


 reticuloepiteliale - au forma stelata si nuclei ovalari. Ele au prelungiri care se anastomozeaza,
jonctiunile realizandu-se prin desmozomi si formand astfel o retea in ochiurile careia exista timocite. Ele
intervin in selectia pozitiva.
 celula doica - se gasesc in regiunea subcapsulara, au natura epiteliala si rol in maturarea
limfocitelor T. Ele secreta ca si celulel reticuloepiteliale hormoni timici cu rol important in dezvoltarea si
maturarea limfocitelor T:
 timulina
 timozina
 timopoietina
 celulele dendritice interdigitale - se gasesc la limita dintre corticala si medulara. Au origine in
maduva rosie hematogena si rol in selectia negativa.
 macrofage - atat in corticala cat si in medulara. Ele au rol de APC si sunt importante in procesul de
selectie. Ele au si functia de a fagocita timocitele moarte prin apoptoza.
Vascularizatia:
Arterele sunt ramuri pentru septurile conjunctive si dau ramuri pentru parenchim la nivelul jonctiunii
cortico-medulare. Acestea sunt ramuri care vascularizeaza corticala, dupa care se arcuiesc si vascularizeaza
si medulara. In medulara este originea circulatiei venoase a timusului. Nu are circulatie limfatica.
Circulatia timica are si o particularitate: la nivelul corticalei exista bariera sange-timus. Aceasta este
alcatuita din endoteliul nefenestrat al capilarelor care este insotit de o lamina bazala groasa dar si din
prelungiri ale celulelor reticulo epiteliale ce inconjura capilarele. Ea impiedica antigenele nonself sa ia
contact cu timocitele corticale.
Timusul involueaza la varsta adulta, dupa pubertate. cea mai afectata este regiunea corticala unde
timocitele sunt inlocuite cu adipocite albe - are loc degenerescenta grasoasa. Dar timusul pune limfocite T in
circulatie chiar si la varsta adulte, mai putin insa.
Limfocitele care parasesc timusul sau maduva rosie se numesc limfocite naive pentru ca nu au venit in
contact cu antigenul.
La nivelul organelor limfoide secundare are loc initierea raspunsului imun impotriva antigenelor venite
pe cale limfatica sau sangvina de la nivelul tesuturilor. Splina asigura apararea impotriva antigenelor din
sange, ganglionii limfatici asigura apararea imptriva antigenelor din circulatia limfatica iasr MALT asigura
apararea la nivelul mucoaselor.

Ganglionii limfatici
Se gasesc raspanditi in tot organismul. Sunt o statie de filtrare a limfei, aflandu-se pe traseul vaselor
limfatice. Sunt organe incapsulate, avand o capsula conjucntiva care trimite septuri (trabecule) ce nu
compartimenteaza complet organul.
Un ganglion are o fata convexa si un hil. La nivelul fetei convexe intra vasele aferente care ies pe la
nivelul hilului sub forma unui singur vas eferent. La nivelul hilului se afla si arterele si venele ce
vascularizeaza ganglionul.
Ganglionul limfatic are o regiune periferica (corticala) si una centrala (medulara). Intre cele doua
regiuni exista zona paracorticala. Corticala contine tesut limfoid organizat in foliculi limfoizi. Acesti foliculi
limfoizi sunt formatiuni rotund-ovalare cu aspect caracteristic. La nivelul lor exista limfocite T in diferite
stadii de diferentiere.
Foliculii pot fi primari (areactivi) si secundari. Foliculii primari sunt omogeni si mai inchisi la culoare.
Foliculii secundari prezinta doua regiuni: una periferica, mai inchisa la culoare care se numeste manta si una
centrala, mai palida, care se numeste centru germinativ. De asemenea, la nivelul centrului germinativ exista

41
SUBIECTE HISTOLOGIE

doua zone: una intunecata si una clara. Zona intunecata este alcatuita din centroblaste, care au dimensiuni
mai mari, citoplasma bazofila si nuclei palizi, eucromatici. In zona clara se gasesc centrocite, care au un
aspect caracteristic, cu nuclei clivati.
Foliculii limfoizi se gasesc in toate organele limfoide secundare.
Foliculii limfoizi conti in majoritate limfocite B. In zona paracorticala se gasesc predominant lifocite
T. In medulara, celulele se organizeaza in cordoane ce delimiteaza sinusurile medulare.
Circulatia sangelui si limfei din ganglion
Limfa patrunde prin vasele aferente care prezinta valve ce asigura curgerea unidirectionala catre
sinusul subcapsular  sinusurile intermediare (strabat corticala)  sinusurile medulare si iese din ganglion
prin vasul eferent, prin hil.
Circulatia sangelui se face printr-o artera care patrunde prin hil, da ramuri pentru septuri care vor da
ramuri pentru foliculi. Sangele se aduna apoi in venule care conflueaza si formeaza venele de la nivelul
septurilor, ce formeaza prin unire venele ce parasesc ganglionul pe la nivelul hilului.
La nivelul venulelor postcapilare, celulele endoteliale au o particularitate: au forma inalta, sunt cubice
sau chiar cilindrice. Ele se numesc venule cu endoteliu inalt (HEV - high endothelium venules)

Alte tipuri de celule in ganglionul limfatic:


 in foliculi: celule dendritice foliculare - APC
 regiunea paracorticala - celule interdigitate
 in sinusuri, in cordoanelel celulare ale medularei si la nivelul tesutului limfoid propriu-zis din
corticala exista si macrofage.
 in sinusuri sunt mai putine limfocite decat in restul parendchimului si prin urmare aici pot fi
observate mai usor celulele reticulate prin MO.
Rolul ganglionilor limfatici: produc doua tipuri de limfocite B efectorii:
1. plasmocite
2. limfocite B cu memorie

Splina
Splina este cel mai mare organ limfoid secundar din organism. Prezinta o capsula in care exista fibre
musculare netede si din care pornesc septuri ce nu compartimenteaza organul. Parenchimul splinei se
numeste pulpa. Macroscopic, daca sectionam orgaanul fara sa il fixam, el apare rosu cu puncte albe. Acestea
reprezinta pulpa alba iar partea rosie se numeste pulpa rosie.
Circulatia la nivelul splinei
Arterele dau ramuri trabeculare ce dau la randul lor ramuri ce se distribuie parenchimului. Aceste
ramuri se inconjoara de tesut limfoid si formeaza arterele centrale ale pulpei albe. Din acestea se desprind
ramuri - arteriolele foliculilor limfoizi din pulpa alba splenica. Ramurile terminale ale a. centrale sunt
arteriolele penicilate (au forma de pensula - scurte si drepte) care conduc sangele spre sinusurile venoase
ale pulpei rosii.
Exista doua ipoteze privind trecerea sangelui din arteriolele penicilate in sinusurile venoase. Prima
sustine ca exista continuitate intre arteriolele penicilate si sinusurile venoase, circulatia fiind de tip inchis si
sangele neparasind arborele circulator. A doua ipoteza sustine ca arteriolele penicilate se termina printre
cordoanele de celule ale pulpei rosii. Sangele strabate spatiul dintre aceste celule pana la capilarele
sinusoide ale pulpei rosii. Aceaasta circulatie este deschisa deoarece sangele paraseste arborele circulator.
Din sinusoidele pulpei rosii iau nastere venele pulpei rosii care se unesc si formeaza venele trabeculare ce
nu prezinta un perete muscular propriu. Acestea vor forma in final venele splenice ce parasesc splina prin
hil.

42
SUBIECTE HISTOLOGIE

Splina nu are circulatie limfatica.


Pulpa alba a splinei este alcatuita din:
 mansonul de tesut limfoid care inconjoara arteriola si se numeste teaca limfoida periarteriala.
Mansonul contine predominant limfocite T.
 foliculii limfoizi splenici care sunt alcatuiti din manta si centru germinativ, Ei semana cu foliculii
secundari insa se asociaza cu o arteriola pozitionata excentric, acest ansamblu (folicul si arteriola) alcatuind
corpusculul Malpighi. Foliculii contin prediominant limfocite B.
La limita dintre pulpa alba si pulpa rosie exista zona marginala ce contine sinusuri, numite sinusuri
marginale. Aici se deschid ramurile arteriolelor foliculare si ramuri din artera centrala a pulpei albe. Aceasta
zona este importanta d.p.d.v. functional deoarece este locul prin care patrund anumite tipuri de limfocite
circulante iar antigenele vin pe cale sangvina.
Pulpa rosie este alcatuita din cordoane celulare ce delimiteaza sinusurile venoase. Sinusurile pulpei
rosii au in structura lor celulel epiteliale cu propritati contractile. Aceste celule au forma alungita cu axul
lung paralel cu axul sinusului iar in jurul sinusului sunt dispuse circular fobre de reticulina. Apar estfel niste
spatii prin care patrund elementele figurate lae sangelui.
Tipuri de celule:
In foliculii limfoizi se gasesc celulel foliculare dendritice, celule interdigitate, macrofage si limfocite
B. In mansonul de tesut limfoid se gasesc de asemenea celule foliculare dendritice, celule interdigitate si
macrofage dar exista limfocite T in loc de B.
Siusurile marginale contin macrofage distincte: imobile, cu capacitate crescuta de a fagocita antigene
aduse prin sange pana la nivelul sinusurilor marginale. Apoi aceste macrofage prezinta antigenul
limfocitelor B.
Cordoanele celulare al pulpei rosii (cordoanele Billroth) sunt alcatuitte dintr-o stroma, un citoreticul,
in ochiurile caruia exista multe limfocite B, limfocite T, macrofage, plasmocite ca si celelalte elemente
figurate ale angelui. Macrofagele de aici sunt cele ce fagociteaza eritrocitele imbatranite.

43