Sunteți pe pagina 1din 9

Cântec: Dac-aş fi…..

Prezentator- Rares
Veveriţa cea sprinţară,
Dă de veste iar în ţară,
Că-n poiana cu izvoare,
Azi e mare sărbătoare!

Flori, gândaci, licurici,


Păsărele şi pitici!
Toţi s-au pregătit de zor
Că-i ziua copiilor!

Dacă-i zi de sărbătoare
Hai să-ntidem hora mare!
Să răsune poieniţa
Şi să joace grădiniţa!

Riţa- Sofia B
Eu sunt Riţa Veveriţa,

Roşcopiţa: Irina
Iar eu, Roşcopiţa,

Amândouă:
Am dori ca împreună,
Gazde să vă fim,
În pădurea cea străbună,
Vrem să vă poftim
Vrem s-aflaţi cum îşi duc viaţa
Toate vietăţile
Şi pe unde-şi plimbă vulpea,
Şireată, mustăţile.

Vulpea: Sofia R
M-aţi strigat? Am apărut!
Căci vreau să vă spun îndat’
Cum subit au dispărut,
Zburătoarele din sat.
Să fi fost vreo boală rară,
Ori vreo gripă aviară?
Eu, mă simt nevinovată...
Nici n-am fost la vreo poiată.
Poate că s-au supărat
Şi-au fugit toate din sat.
Ori poate s-au rătăcit...
Jur, la mine, n-au venit!
Cântec: Judecata vulpii

Bursucul: Iustin
(ironic)Vai, cât eşti de inocentă
Şi se-aude prin poiană,
Că dacă nu eşti atentă,
Devii vegetariană!
V-aş ruga, Cinstimea Vostră,
Nu vă supăraţi
Şi-acum, din pădurea noastră,
Penele le luaţi!

Lupul: Denis
(ironic)Las-o pe cumătra mea,
Frate bursucel,
Că nu vrea, draga de ea,
Carne, nici un fel!
Nu e hoaţă de găini,
Nu fură din sat,
Iar pe puii din vecini,
La prânz...n-a mâncat!
(spre public, vinovat)E drept că sărman de mine
Pe un urechiat,
Chiar de mi-ar fi fost ruşine,
Tot l-aş fi mâncat.

Bufniţa: Daria
Bu-hu-hu, bu-hu-hu!

Riţa: Sofia B
Când ai apărut şi tu?
Doamne, ce m-ai speriat!
Ai bătut când ai intrat?

Bufniţa: Daria
M-aţi trezit din somn cu larma
De-am crezut că e furtună.
Să mă duc să dau alarma?
Sau e vreme bună?
Roşcopiţa: Irina
Mai visezi încă, surată,
Ia şi te trezeşte,
Pe vulpea needucată
Ia şi o şcoleşte.
Că mereu ne păcăleşte
Cum că foarte s-a schimbat
Şi pe gâşte le iubeşte
Şi doarme cu ele-n pat.

Bufniţa: Daria
Te invit dragă roşcată
De mâine la grădiniţă,
Unde vei fi educată
Alături de veveriţă.

Ciocănitoarea: Adriana
Cioc,cioc, cioc şi iară cioc!
Bate-n nuc din loc în loc.
"Nucule cu frunza deasă,
Sigur ştiu că eşti acasă,
Uşa dacă mi-o deschizi,
Eu te curăţ de omizi!"

Pitic 1: Bogdan
Piticii sunt vedete
La grupa de pitici,
Pitici băieţi şi fete,
Vin zi de zi aici.
Vin veveriţe mici,
Fluturi şi iepuraşi,
Lucind vin licurici
Şi ursuleţi poznaşi.

Pitic 2: Vladimir
Arici cu ţepi în spate,
Se-ntrec prin des frunziş,
Vulpiţele roşcate,
Se-arată din tufiş.
Bursuci îngânduraţi
Vin leneşi pe cărare,
Mistreţii cei vărgaţi,
Se-ntrec în fuga mare.
Pitic 3: David
Zumzăind, disciplinate,
Vin la grupa dintre flori,
Albinuţele vărgate
Şi bondarii rotunjori.
(Se prezintă Albinuţa şi Bondărelul)
Ce mai zarvă dimineaţa
Printre micii şcolărei,
Bufniţa şi-arată faţa
Şi le-oferă ceai de tei.

Ciupercuţa 1:Antonia
Ce mai bufniţă deşteaptă,
Vreau să merg şi eu cu voi!
Ştiu că mama mea aşteaptă
Să-i spun zilnic lucruri noi.
Să audă o-ntâmplare,
Sau măcar un cântecel,
Să-i descriu apoi o floare,
Ori colegul gândăcel.

Ciupercuţa 2: Larisa.
Dacă nu vă deranjez,
Aş merge şi eu în grupă,
Pe tata să-l menajez,
De atâta cicăleală.
Că-i pun ziulica toată
Întrebări sute şi mii
Şi-mi răspunde, bietul tată,
Dar îl văd eu, c-ar dori,
Să mai tac măcar un pic
Şi să îl mai las în pace,
Că oi fi eu foarte mic,
Însă... gura nu-mi mai tace!

Ariciul: Ianis
Cine vrea să stea cu mine
Într-o bancă, vreau să ştie,
C-o să-i fie foarte bine
Şi prieten o să-mi fie.
La frizerul de arici,
Mă duc să mă aranjez,
Să-mi tund ţepii pe aici...
Şi în faţă să-i scurtez.
Melcul : Aris
Eu am casa în spinare
Si vin încet pe carare
Printre frunze foşnitoare
Ca o mică arătare.

Ochii-mi sunt nişte antene


Mici, micuţe, subţirele
Eu mă mişc foarte încet
Şi mă cheamă Domnul Melc.

Soarele: Alex Ț
(jucauş)Ploaie, te-aş ruga să treci
Peste crângu-nfierbântat,
Iar atunci când ai să pleci,
Las-un curcubeu vărgat.
Răcoreşte-i pe pitici
Şi stropeşte-i pe părinţi,
Uite-i cât sunt de voinici...
C-o rafală de-i alinţi.

Adriana:
Iar tu, soare, încălzeşte
Vremea, însă nu prea tare,
Fiindcă somnul toropeşte
Şi-ar fugi toţi, la culcare!
Fii atent, alintă-i doar
Şi-i mai gâdilă c-o rază,
Pe bursuc şi pe ţânţar
Şi pe leneşa de barză!

Albinuţa Delia(intră veselă, cu coşuleţele în mână, pregătită să culeagă polenul florilor)


Ce mai flori şi ce mai soare,
Parcă-i zi de sărbătoare,
Ce mă-ndeamnă să alerg
Şi din cupe să culeg,
Aurul călduţ şi moale,
Ici, în coşurile goale.
Iar la urmă-l voi căra,
Până la stupina mea.
Tra, la, la,…..ce frumoasă-i munca mea….tra la, la ….
(După ce trece de prima floare, îl descoperă pe bondărel dormind pe o altă floare.
Se sperie.)
Doamne, ce m-ai speriat,
Ce faci tu aici culcat?

Bondărelul: Catalin
Of, ce vrei măi, surioară,
Cred c-am adormit de-aseară,
Aici în culcuş de floare
Şi-n parfum de lăcrămioare.

Albinuţa: Delia
Nu cumva tu fugi de treabă?
Ia şi scoală-te degrabă!

Bondărelul: Catalin
Aş vrea să mai dorm un pic.
Tu nu vezi cât sunt de mic?
(se întoarce cu spatele. Albinuţa îl trage de aripioară)

Albinuţa:Delia
Scoală-te că râd de tine,
Surioarele albine…

Bondărelul: Catalin (către public)


Ce albină pisăloagă.
(către albinuţă)
Bine, bine, mă scol, dragă.
Mai bine m-ai ajuta
Ca să mă pot ridica.

Albinuţa: Delia
Bondărelule-auriu,
Hai, atunci, că e târziu!
Să ne facem treaba bine,
Pentru vara care vine.

Cântec: Zum, zum zum, albinuţa mea

Greierele: Robert
Hei tuşică mărunţică, nu te obosi prea tare
Poate creşti şi tu mai mare.
Că-ţi spun drept dragă furnică
Prea eşti mică mărunţică.

Furnica: Ines
Ce folos că eşti mai mare
Şi-mi ceri iarna de mâncare.
Dacă nu munceşti un pic
Vei rămâne de nimic.
Nu-i mereu vreme frumoasă
Va veni iarna geroasă.

Greierele: Robert
Cri, cri, cri, ciudat vorbeşti
Fugi de aici, mă plictiseşti.
Să muncesc…vai! nu se poate,
Să muncească cui îi place.
De aceea chiar acum
Îmi strunesc vioara mea
Ca să cânt voios cu ea.
Iar pe tine dragă vară
Te-aş ruga nu mai pleca.
Mărunte gâze vreau s-apară
Să văd zburând fluturii iară!

Cântec: Spune-mi iubite copilaş…

Steluţa 1: Nicolas
Pe a cerului maramă,
Licurici tresar
Şi din noapte se destramă,
Stele de cleştar.
Satinate, lucitoare,
Se leagănă-n vânt,
Luminând vase pe mare
Şi flori pe pământ.

Steluţa 2: Alex F
Şşş...priveşte, este noapte
Şi pătuţu-i pregătit,
Prin pădure se-aud şoapte,
Numai vântu-a amuţit.
C-a zburdat fără odihnă
Furând pufi de păpădie...
Merită un pic de tihnă,
Ştrengărelul. Doarme-n vie.

Luna: Patric
Noapte bună, sufleţele,
Odihniţi-vă în pace,
Buburuze, floricele,
Brotăcei şi voi brotace.
Eu, veghez asupra voastră,
Dormiţi, ocrotiţi de lună,
Dorm şi florile în glastră,
Somn uşor şi noapte bună!

Prezentator 2
In pădurea veseliei
Astazi ne-am distrat
Speram ca pentr-o clipa
De rele ati uitat
Si cu noi v-ai bucurat!
S-a sfarsit serbarea noastra
Suntem tare fericiti
Ca-n aceasta zi frumoasa
Ati venit sa ne priviti
Sanatate va dorim
Ascultatori noi o sa fim !

Cântec: O lume minunată...