Sunteți pe pagina 1din 20

1

Cursul

Circuite dedicate comunicaţiilor


mobile

prof. Andrei Câmpeanu

Cuprins
1 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ ......................................................................... 1
1.1 COMUNICAŢII WIRELESS ŞI MOBILE ........................................................................................... 1
1.2 SISTEME DE COMUNICAŢII DIGITALE .......................................................................................... 2
1.3 METODE DE MODULAŢIE DIGITALĂ ........................................................................................... 5
1.3.1 Modulaţia digitală de amplitudine (ASK)................................................................... 6
1.3.2 Modulaţia de fază PSK ............................................................................................... 9
Modulaţia de fază binară (BPSK) ........................................................................................................ 9
Modulaţia de fază binară diferenţială (DBPSK) ................................................................................ 11
Modulaţia de fază în cuadratură (QPSK) .......................................................................................... 13
Modulaţia QPSK cu offset ................................................................................................................ 16
Modulaţia QPSK diferenţială ............................................................................................................ 17
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 19
1
Cursul

1 Introducere. Modulaţia
digitală
1.1 Comunicaţii wireless şi mobile
omunicaţiile fără fir şi mobile reprezintă unul din domeniile cu cea mai rapidă

C creştere a vieţii moderne. Aceasta are un impact enorm asupra aproape fiecare
aspect al vieţii noastre de zi cu zi. O lume de dispozitive fără fir omniprezente
este în curs de dezvoltare, de la senzori fără fir şi tag-uri până la terminale mobile.
Există o serie de sisteme de reţele fără fir în exploatare, cum ar fi GSM, GPRS, EDGE,
IS-95, UMTS, IMT2000, DECT, IEEE 802.11, Bluetooth etc, şi sunt utilizate mai
multe tehnici de acces multiplu, precum MC-CDMA, W-CDMA, şi OFDM . Sistemele
de comunicaţii fără fir de generaţie viitoare WiMAX şi LTE dincolo de aşa-numitul
sistem 3G, crearea de reţele şi conectivitate wireless au atras deja atenţia
internaţională.
Comunicaţiile mobile celulare, reţele LAN wireless şi reţelele de bandă largă fără
fir sunt cele trei mai populare domenii de aplicare. Comunicaţiile celulare mobile pe
distanţe mari cuprinde evoluţia standardului GSM (2G +: GPRS, EDGE), IS-95 şi a
sistemului 3G (sisteme de IMT2000/UMTS). Ele au drept scop realizarea de mobilitate
deplină şi de roaming la nivel mondial pentru link-uri individuale precum şi
maximizarea capacităţii de sistem. În reţelele wireless cu rază scurtă de acţiune WLAN
sau PAN hotspot-urile acoperă zone de interes locale cu transmisii cu o foarte mare
rată de date prin link-uri individuale asimetrice (de exemplu, IEEE 802.11,
HIPERLAN), şi crează reţele universale de conectivitate wireless şi private prin
Bluetooth şi DECT. Reţelele locale fixe fără fir oferă acces wireless, atât în spaţii
publice cât şi private pentru Internet de bandă largă şi servicii multimedia. Codarea
spaţiu-timp precum şi modulaţia de bandă extralargă au s-au remarcat în ultimul timp
drept tehnologii promiţătoare pentru viitoarele sisteme de comunicaţii fără fir şi
mobile.
Viitoarele sisteme de comunicare fără fir şi mobile vor fi universale, adaptate
diverselor tehnici de comunicare wireless, cum ar fi sistemul de telefonie mobilă
2 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

celulară bazat pe W-CDMA, reţele LAN fără fir bazate pe OFDM şi sistemul
necostisitor Bluetooth. Terminalele mobile sau de emisie-recepţie dintr-un astfel de
sistem universal trebuie să fie reconfigurabile pentru a satisface şi cerinţele de bandă
multiplă şi multimod, trebuie să fie de dimensiuni mici şi de putere redusă pentru a
reduce costurile (Sun 2004). Acest curs se referă la acest subiect important.

1.2 Sisteme de comunicaţii digitale


Un sistem de telecomunicaţii fără fir transmite informaţii, cum ar fi voce, video sau
date de la o locaţie la alta, prin conversia acesteia într-un semnal electric şi în cele din
urmă într-o unda electromagnetică. Figura 1.1 arată schema bloc a unui astfel de
sistem. În partea de transmisie, un traductor de semnal converteşte informaţia (care ar
putea fi o undă sonoră, de exemplu), într-un semnal electric. Semnalul este apoi codat
şi modulat de către emiţător, eventual acesta este transformat într-o undă
electromagnetică, şi apoi transmis pe canalul wireless la receptor.
Pe măsură ce semnalul se propagă prin canal, acesta se degradează prin:
 atenuare,
 propagare pe căi multiple,
 ecranare,
 deplasare Doppler de frecvenţă,
 zgomot,
 interferenţă cu canalul adiacent,
 distorsiune nelineară.
În cele din urmă, unda electromagnetică ajunge la antena receptorului, care o
converteşte înapoi într-un semnal electric. Semnalul electric este demodulat si decodat,
pentru a fi identificat din zgomotul şi interferenţele în care acesta este încorporat. Apoi,
un traductor transformă semnalul electric în forma sa originală (undă sonoră, de
exemplu).
Schema bloc a unui emiţător digital este prezentată în Figura 1.2 (Farag şi Elmasry
2002). Sursa generează un semnal electric care reprezintă informaţiile care urmează să
fie transmise pe canal. O parte din informaţia vehiculată de acest semnal electric este
nerelevantă şi redundantă. Informaţiile nerelevante sunt informaţii inutile aflate dincolo
de limitele percepţiei unei fiinţe umane. Informaţiile redundante sunt informaţii

Figura 1.1 Un sistem de telecomunicaţii wireless.


1.2 Sisteme de comunicaţii digitale 3

Figura 1.2 Schema bloc generică a unui emiţător digital.

suplimentare, care pot fi îndepărtate fără a afecta conţinutul de informaţii a semnalului


transmis. Codorul de sursă elimină atât informaţiile lipsite de relevanţă cât şi
informaţiile redundante.
Codorul de canal adaugă unele redundanţe la semnal pentru corecţia şi detecţia
erorilor. Exemple de coduri de corectare a erorilor şi de coduri de detecţie a erorilor
folosite de codorul de canal sunt codurile bloc şi codurile convoluţionale. Codorul de
canal realizează, de asemenea, operaţia de întreţesere (interleaving) în scopul
îmbunătăţirii performanţelor sistemului împotriva erorilor de tip impulsiv. În cazul în
care mai mult de o sursă utilizează un singur canal, datele din diferite surse trebuie să
fie multiplexate pe un singur canal. Multiplexare se poate face în domeniul de
frecvenţă sau în domeniul timp.
Semnalul este apoi modulat. Acest lucru implică reprezentarea fiecărui bit sau
simbol printr-o anumită formă de undă. Tehnicile de modulaţie pot fi împărţite în trei
categorii: modulaţie de amplitudine în cazul în care semnalul digital modulează
amplitudinea purtătoarei, modulaţie de frecvenţă în cazul în care semnalul digital
modulează frecvenţa purtătoarei, precum şi modulaţie de fază în cazul în care semnalul
digital modulează faza purtătoarei. Tehnici de modulaţie hibridă există, de asemenea.
O caracteristică distinctivă a modulaţiilor de frecvenţă şi fază, este că în mod ideal
ambele au o anvelopă constantă. Acest lucru are un dublu avantaj. În primul rând,
anvelopa constantă reduce nelinearităţile introduse de amplificatorul de putere. În al
doilea rând, deoarece amplitudinea nu poartă informaţii codate, orice variaţii ale
amplitudinii datorate zgomotului sau interferenţelor au un efect minim asupra
performanţelor raportului semnal/zgomot a sistemului.
Canalul wireless trebuie să fie divizat între mai mulţi utilizatori. Există diverse
tehnici de acces multiplu care permit ca acest proces de partajare să aibe loc. Pentru
canale cu comutare de pachete, sunt utilizate pentru partajarea canalului wireless
tehnici cum ar fi Carrier Sense Multiple Access (CSMA) şi ALOHA. Pentru canale cu
comutare de circuite, în care canalul fizic este stabilit pe toată durata sesiunii de
comunicare, partajarea canalului wireless se face prin tehnici ca Frequency Division
Multiple Access (FDMA), Time Division Multiple Access (TDMA), precum şi Code
Division Multiple Access (CDMA).
În cele din urmă, semnalul transmis este convertit pe frecvenţa purtătoare (up
conversion) de către mixer, amplificat de un amplificator de putere fiind transmis sub
forma unei unde electromagnetice pe canalul wireless.
4 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

Figura 1.3 Schema bloc generică a unui receptor digital

Procesele care se efectuează la recepţie sunt opuse operaţiunilor care se produc la


emiţător. Figura 1.3 prezintă schema bloc a unui receptor digital (Farag şi Elmasry
2002). În partea de recepţie, antena converteşte undele electromagnetice într-un semnal
electric. Semnalul electric este amplificat de amplificatorul cu zgomot redus (LNA), şi
convertit în banda de bază (down conversion) de către mixer.
La recepţie se extrag frecvenţa purtătoare şi rata de simbol pentru a realiza
sincronizarea între receptor şi transmiţător. Blocul de acces multiplu al receptorului
determină pachetele destinate pentru acest receptor într-un sistem cu comutare de
pachete, sau canalul care urmează să fie recepţionat într-un sistem cu comutare de
circuite. Acest canal poate fi o bandă de frecvenţă într-un sistem FDMA, un slot de
timp într-un cadru într-un sistem TDMA, sau un cod pseudoaleator (PN) într-un sistem
CDMA.
Blocul demodulator demodulează semnalul recepţionat şi detectează simbolurile
recepţionate. Transmisia pe un canal wireless conduce inevitabil la introducerea de
erori. Aceste erori sunt corectate de către decodorul de canal, care, de asemenea,
elimină redundanţele care a fost adăugat de codorul de canal al emiţătorului.
Decodorul de sursă face o operaţie inversă celei efectuate de codorul de sursă de la
transmiţător, adăugând toate informaţiile redundante care au fost înlăturate la emisie de
către codorul de sursă. Informaţiile nerelevante care au fost eliminate de către codorul
de sursă nu pot fi reproduse de către decodorul de sursă. Prin urmare, vor exista unele
distorsiuni (audio sau video), dintre semnalul de informaţii de la emiţător şi cel de la
receptor. După decodorul de sursă, semnalul electric poate fi transformat de către un
traductor în forma sa originală.
Proiectarea unui sistem de comunicaţii digitale wireless implică multe limitări şi
compromisuri. Proiectantul are un set de obiective de realizat dar şi unele limitări. În
general, obiectivele de proiectare includ (Farag şi Elmasry 2002, Rouphael 2009):
1. Maximizarea ratei de transmisie de bit, R, într-o bandă de frecvenţă de lăţime
dată, W. Alternativ, această cerinţă poate fi formulată ca minimizarea lăţimii
benzii de frecvenţă, W, pentru o rată de bit de transmisie dată, R. Raportul
R/W este cunoscut sub numele de eficienţă spectrală. Prin urmare, un obiectiv
1.3 Metode de modulaţie digitală 5

pe care proiectantul urmăreşte să-l atingă este maximizarea eficienţei spectrale


a sistemului. Aceasta, la rândul său, duce la maximizarea utilizării (număr de
utilizatori) a unui sistem de comunicaţii fără fir.
2. Reducerea ratei de eroare de bit, Pe , pentru o anumită valoare a raportului
dintre energia semnalului şi densitatea spectrală de putere a zgomotului
( Eb N0 ). unde Eb este energia pe bit, iar N 0 este densitatea spectrală de
putere a zgomotului, ambele măsurate la receptor. Alternativ, proiectantul
încearcă să reducă la minimum Eb N0 pentru o anumită rată de eroare de bit,
Pe . Aceasta conduce la creşterea eficienţei de putere.
3. Minimizarea complexităţii sistemului şi, prin urmare a costurilor.
Limitările impuse proiectantul unui sistem de comunicaţii fără fir sunt diverse.
Acestea variază de la limitările fizice impuse de natură la limitări impuse de oameni,
cum ar fi reglementările guvernamentale şi specificaţiile standardelor, la limitările
tehnologice, determinate de situaţia actuală a tehnologiei.
Limitările fizice sunt limite absolute determinate de natură. Acestea includ limite,
cum ar fi rata de transmisie Nyquist care determină rata maximă de transmisie fără
interferenţe intersimbol pentru o lăţime de bandă a canalului dată. O altă limitare fizică
este limita Shannon, care determină capacitatea maximă a canalului pentru un raport
dat semnal/zgomot.
Reglementările guvernamentale specifică alocările de frecvenţă pentru fiecare
sistem, nivelurile permise de putere de emisie, cerinţele minime de performanţe ale
receptorului, etc. Scopul reglementărilor guvernamentale, este de a permite diferitelor
sisteme wireless să coexiste, fără o interferenţă excesivă, care ar putea diminua
performanţele oricărui sistem. Reglementările guvernamentale şi specificaţiile
standardelor, de asemenea, permit compatibilitatea echipamentelor realizate de diverşi
producători.
Pentru a atinge limitele fizice impuse de natură, este necesară o prelucrare a
semnalului complicată. Implementarea acestor operaţii complexe în sisteme hardware
fizic realizabile este limitată de nivelul tehnologic şi de proiectare hardware atins. Pe
măsură ce nivelul de integrare şi viteza de funcţionare a sistemelor VLSI creşte,
algoritmi mai complecşi şi operaţii, care au fost odată nerealizabile, devin tot mai mult
posibil de efectuat.

1.3 Metode de modulaţie digitală


Pentru transmiterea unui semnal pe un canal de comunicaţii este necesar ca acesta să
moduleze o frecvenţă purtătoare. Modulaţia este definită drept procesul prin care sursa
de informaţii este transferată pe un semnal trece-bandă acţionând asupra amplitudinii,
frecvenţei şi/sau fazei purtătoarei. Semnalul trece-bandă generat este denumit semnalul
modulat s  t  , iar semnalul sursă în banda de bază este denumit semnalul modulator
m t  .
6 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

Figura 1.4 Formele de undă ale modulaţiei digitale de amplitudine.

În cazul în care semnalul modulator în banda de bază m  t  este un semnal digital,


atunci metoda de modulaţie este o metodă digitală de modulaţie. Metodele de
modulaţie digitale pot fi clasificate în trei categorii, în funcţie de care parametrul al
purtătoarei sinusoidale este modulat de semnalul digital. O purtătoare sinusoidală, ce
are expresia:
Ac cos c t  c  (1.3.1)
este definită prin trei parametri: amplitudinea Ac , frecvenţa fc  c 2 şi faza c .

1.3.1 Modulaţia digitală de amplitudine (ASK)


În modulaţia ASK (Amplitude Shift Keying) care este cunoscută, de asemenea, ca
modulaţia OOK (on-off Keying), semnalul digital modulează amplitudinea purtătoarei
sinusoidale. Purtătoarea este comutată on-off de către un semnal unipolar. Pentru un
semnal unipolar, ca cel prezentat în Figura 1.4.a., nivelul logic "1" este reprezentat de
de o tensiune de valoare mare, în timp ce nivelul logic "0" este reprezentată de o
tensiune mică (zero). Semnalul modulat s  t  este obţinut prin multiplicarea
semnalului modulator în banda de bază m  t  cu o purtătoare sinusoidală c  t  , aşa
cum se arată în Figura 1.4.
Densitatea spectrală de putere a semnalului modulat OOK poate fi dedusă din cea a
semnalului unipolar în banda de bază şi este egală cu (Couch 1997):
1.3 Metode de modulaţie digitală 7

Figura 1.5 Densitatea spectrală de putere a semnalului modulat digital în amplitudine


din Figura 1.4. Ec este energia uni bit atunci când se transmite un nivel
logic „1”, Ec  Tb Pc .

 sin  Tb  f  f c   
2
PT P
GOOK  f   c b    c   f  fc 
8   Tb  f  f c   8
(1.3.2)
PT  sin  Tb  f  f c   
2
P
 c b   c   f  fc 
8   Tb  f  f c   8

unde Tb este durata de bit, f c este frecvenţa purtătoare iar Pc este puterea purtătoarei
care este legată de amplitudinea purtătoarei Ac prin ecuaţia următoare:
Ac2
Pc  (1.3.3)
2
Figura 1.5 prezintă densitatea spectrală de putere a semnalului modulat OOK doar
în domeniul frecvenţelor pozitive. R  1 Tb este rata de bit. Din Figura 1.5 se poate
remarca că banda de trecere dintre trecerile prin zero ale spectrului este 2R.
Demodularea unui semnal modulat ASK se poate face coerent ceea ce presupune
generarea unui semnal sinusoidal care să fie sincronizat în fază şi frecvenţă cu
semnalul recepţionat cât şi necoerent, ceea ce presupune utilizarea unui detector de
anvelopă. Demodularea coerentă este mai complexă decât demodularea necoerentă, dar
are o rată a erorii de bit superioară. Probabilitatea de eroare (rata erorii de bit) în cazul
demodulării necoerente este dată de (Couch 1997):
8 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

Figura 1.6 Dependenţa ratelor erorii de bit de raportul Ebav N0 în cazul detecţiei
coerente şi necoerente a modulaţiei de amplitudine ASK.

1  Ebav 
PE  erfc   (1.3.4)
2  2N
 0 
unde Ebav este energia medie pe bit, N 0 densitatea spectrală de putere a zgomotului şi
erfc  x  este funcţia de eroare complementară. Rata erorii de bit în cazul detecţiei
necoerente este dată de:
1
PE  e Ebav 2 N0 (1.3.5)
2
Ecuaţia (1.3.5) este valabilă în următoarele condiţii:
1. Ebav N0
2. Banda de trecere a filtrului ce precede detectorul de anvelopă utilizat în
detecţia necoerentă este egală cu rata de bit R. Aceasta este banda minimă de
trecere ce corespunde unui filtru de tip cosinus ridicat cu   0 .
Figura 1.6 reprezintă curbele ratelor erorii de bit pentru demodularea coerentă şi
necoerentă a modulaţiei ASK în funcţie de raportul Ebav N0 .
1.3 Metode de modulaţie digitală 9

Figura 1.7 Formele de undă ale modulaţiei digitale de fază BPSK.

1.3.2 Modulaţia de fază PSK


În modulaţia de fază PSK(Phase Shift Keying) semnalul digital modulează faza unei
purtătoare sinusoidale. Există mai multe metode digitale de modulaţie a fazei, în acest
paragraf vom examina câteva dintre acestea.
Modulaţia de fază binară (BPSK)
În modulaţia de fază binară (Binary PSK), semnalul digital binar modulează faza
purtătoarei sinusoidale. Nivelul logic “0” este reprezentat de o purtătoare cu defazarea
de 0°, prin urmare semnalul transmis este Ac cos c t  , în timp ce pentru nivelul logic
“1”, purtătoarea are un defazaj de 180°, semnalul transmis în acest caz fiind
Ac cos c t      Ac cos c t  .
Semnalul modulat s  t  poate fi generat prin multiplicarea semnalului modulator
bipolar m  t  din Figura 1.7.a cu purtătoarea, aşa după cum se remarcă din Figura 1.7.
Astfel, semnalul modulat BPSK s  t  este dat de:
s  t   m  t  cos ct  (1.4.1)
 1 pentru "0" logic
unde m t    (1.4.2)
1 pentru "1" logic
 A cos c t  pentru "0" logic

Prin urmare: s t    c (1.4.3)
 Ac cos c t  pentru "1" logic

10 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

Figura 1.8 Densitatea spectrală de putere pentru metodele de modulaţie digitală

Densitatea spectrală de putere a semnalului modulat BPSK poate fi obţinută din


cea a semnalului bipolar în banda de bază, fiind dată de:
 sin  Tb  f  f c    PT  sin  Tb  f  f c   
2 2
PT
GBPSK  f   c b    c b  (1.4.4)
2   Tb  f  f c   2   Tb  f  f c  

unde Tb este durata de bit, f c este frecvenţa purtătoarei iar Pc puterea acesteia legată
de amplitudinea purtătoarei Ac prin relaţia (1.3.3).
În Figura 1.8 este reprezentată densitatea spectrală de putere a semnalului modulat
BPSK (Couch 1997). Se poate observa din Figura 1.8 că banda de frecvenţă dintre
trecerile prin zero ale spectrului este 2R . Densitatea spectrală de putere a BPSK este
similară cu cea a modulaţiei OOK cu excepţia absenţei vreunei componente spectrale
discrete la frecvenţa purtătoarei  f c . Prezenţa unei purtătoare discrete în cazul
semnalului modulat OOK se datorează faptului că semnalul modulator în acest caz este
unipolar, adică că are o componentă de cc. Valoarea medie nenulă a semnalului
modulator din acest caz este explicaţia componentei spectrale discrete pe frecvenţa
purtătoarei. Pe de altă parte, un semnal bipolar fără componentă continuă este folosit la
modulare în cazul BPSK.
Pentru demodularea semnalului modulat BPSK se utilizează detecţia coerentă.
Rata erorii de bit este, în acest caz:
1.3 Metode de modulaţie digitală 11

Figura 1.9 Rata erorii de bit pentru metodele de modulaţie digitală.

1  Ebav 
PE  erfc   (1.4.5)
2  N
 0 
unde Ebav este energia medie pe bit, N 0 densitatea spectrală de putere a zgomotului şi
erfc  x  este funcţia de eroare complementară. De observat că, pentru aceiaşi rată a
erorii de bit BPSK asigură o creştere cu 3 dB în raport cu OOK, adică pentru aceiaşi
rată a erorii de bit, OOK necesită un raport semnal/zgomot mai mare cu 3 dB decât
BPSK. Ecuaţia (1.4.5) este ilustrată în Figura 1.9 (Couch 1997).
Modulaţia de fază binară diferenţială (DBPSK)
Detecţia unui semnal BPSK se face prin demodulare coerentă. Acest fapt necesită
utilizarea unor circuite complexe de refacere a purtătoarei, care furnizează semnalul de
referinţă care este sincronizat în fază şi frecvenţă cu semnalul recepţionat de receptor,
fără ambiguităţi de fază. Într-un demodulator BPSK, purtătoarea refăcută ar putea să nu
fie semnalul necesar cos c t  ci versiunea sa defazată cos c t    . Această eroare
de fază de 180° dacă există, ea provoacă o rată a erorii de bit de 100%.
O modalitate de a evita problema ambiguităţii de fază constă în utilizarea metodei
de modulare diferenţiale a fazei, în care bitul de informaţie este codat prin defazarea
relativă dintre semnalul corespunzător simbolului curent şi cel corespunzător
simbolului precedent şi nu prin valoarea absolută a fazei. Pentru schema de modulaţie
12 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

Figura 1.10 Modulaţia diferenţială binară DBPSK. (a) Modulator. (b) Demodulator.

diferenţială a fazei binare (Differential BPSK) defazarea dintre faza simbolului curent
şi cea a simbolului care îl precede este dată de următoarea ecuaţie
 0 nivel logic 0
   (1.4.6)
 nivel logic 1
unde  este variaţia fazei purtătoarei pe durata bitului curent în raport cu faza
acesteia pe parcursul bitului precedent. Figura 1.10 prezintă schemele bloc ale
modulatorului şi demodulatorului binar diferenţial de fază (Farag şi Elmasry 2002).
Modulatorul codează în fază fluxul binar care trebuie transmis în conformitate cu
următoarele ecuaţii:
d k  ik  d k 1
 A cos c t  , d k  0 (1.4.7)
s t    c
 Ac cos c t  , d k  1
unde ik este sevenţa de biţi la intrare, d k este secvenţa de biţi codată iar  este
operatorul XOR.
Conform ecuaţiilor (1.4.7), dacă ik  0 , atunci dk  dk 1 , şi, în consecinţă, nu
există schimbare în faza purtătoarei. Pe de altă parte, dacă ik  1 atunci dk  dk 1 , şi,
drept urmare, faza purtătoarei se schimbă cu 180°. La recepţie, demodularea se face
prin multiplicarea semnalului recepţionat cu o versiune întârziată cu un bit a acestuia.
Această operaţie poartă numele de demodulare diferenţială. Produsul obţinut trece
printr-un filtru trece-jos şi apoi detectat conform următoarei ecuaţii:

0, dacă FTJ  s  t  s  t  Tb    0



rk   (1.4.8)
1, dacă FTJ  s  t  s  t  Tb    0

1.3 Metode de modulaţie digitală 13

Dacă există un defazaj de 180° între semnalul sinusoidal recepţionat corespunzător


slotuului de timp curent şi cel corespunzător slotului de timp precedent, atunci:
Ac2
FTJ  Ac cos c t  Ac cos c t     
2
Ieşirea filtrului este negativă. Prin urmare, bitul recepţionat rk este demodulat ca fiind
„1”, în conformitate cu ecuaţia (1.4.8). Pe de altă parte, dacă nu există defazaj între
semnal sinusoidal recepţionat în slotul de timp curent şi cel recepţionat în slotul de
timp precedent, atunci:
Ac2
FTJ  Ac cos c t  Ac cos c t  
2
Ieşirea FTJ este pozitivă. Deci, bitul recepţionat rk este demodulat ca fiind „0”, în
conformitate cu ecuaţia (1.4.8).
Densitatea spectrală de putere a semnalului modulat DBPSK este identică cu cea a
modulaţiei BPSK dată prin ecuaţia (1.4.4) şi este prezentată în Figura 1.8.
Rata erorii de bit pentru semnalul modulat DBPSK este dată prin ecuaţia
1
PE  e Ebav N0 (1.4.9)
2
unde Ebav este energia medie pe bit iar N 0 densitatea spectrală de putere a zgomotului.
De remarcat că pentru acelaşi raport Eb N0 , rata erorii de bit este ma mare în cazul
DBPSK decât în cel al modulaţiei BPSK. Relaţia (1.4.9) este ilustrată de Figura 1.9.
Trebuie de asemenea observat că în cazul DBPSK se obişnuieşte să se utilizeze
demodularea coerentă urmată de decodarea diferenţială pentru detecţie. Demodularea
coerentă dă o rată bună BER, în timp ce codarea/decodarea diferenţială rezolvă
ambiguitatea de fază.
Modulaţia de fază în cuadratură (QPSK)
Semnalul modulator a modulaţiei PSK în cuadratură (Quadrature PSK) este un semnal
digital cu 4 nivele logice. Fiecare simbol poate fi reprezentat prin doi biţi (dibit).
Modulaţia DBPSK presupune reprezentarea fiecărui dibit printr-o fază distinctă a

Figura 1.11 Diagrama de semnal a


modulaţiei QPSK.
14 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

Figura 1.12 Modulator QPSK.

purtătoarei. Procesul de reprezentare este făcut în conformitate cu diagrama de stări din


Figura 1.11. Expresia semnalului modulat s  t  pentru fiecare dibit posibil este:
 Ac Ac
 2 cos c t   2 sin c t  , 00

 Ac Ac
 2 cos c t   2 sin c t  , 10
s t    (1.4.10)
 Ac cos  t   Ac sin  t  , 11
 2 c
2
c


 Ac cos  t   Ac sin  t  , 01
 2 c
2
c

În conformitate cu ecuaţia (1.4.10) şi Figura 1.11, cei patru posibili dibiţi sunt
reprezentaţi prin stări ale fazei adiacente, în conformitate cu codul Gray, adică fiecare
două stări de fază adiacente diferă printr-un singur bit. Această proprietate este utilizată
în scopul reducerii ratei erorii de bit. Dacă se produce o eroare într-un simbol, este mai
probabil ca aceasta să aibe loc doar pentru unul din biţii dibitului.
Vom presupune că fiecare dibit este reprezentat de perechea IQ astfel:
 1, pentru 0 logic
I sau Q   (1.4.11)
1, pentru 1 logic
Prin urmare, semnalul modulat s  t  din ecuaţia (1.4.10) poate fi reprezentat prin:
I Q
S IQ  t   cos c t 
sin c t (1.4.12)
2 2
Modulatorul QPSK prezentat în Figura 1.12 constă dintr-un demultiplexor care
separă fluxul binar de intrare într-un flux „în fază” notat prin I şi un flux „în
cuadratură” notat prin Q (Farag şi Elmasry 2002). Secvenţa în fază I este întârziată cu
durata unui bit ( Tb ), ceea ce este echivalent cu jumătate din durata unui simbol ( Ts ),
pentru realiza alinierea în timp cu secvenţa Q. Secvenţele I şi Q multiplică două
semnale sinusoidale defazate cu 90° între ele, aşa cum descrie Figura 1.12. Ieşirile
celor două multiplicatoare sunt apoi însumate pentru a forma semnalul modulat QPSK.
Figura 1.13 prezintă un semnal modulat QPSK pentru o secvenţa de biţi dată.
1.3 Metode de modulaţie digitală 15

Figura 1.13 Formele de undă ale modulaţiei QPSK.

Demodulatorul QPSK este prezentat în Figura 1.14. Semnalul modulat QPSK


recepţionat este multiplicat cu două semnale sinusoidale defazate cu 90°. Ieşirea
primului multiplicator este secvenţa I iar al celui de al doilea secvenţa Q. Secvenţele I
şi Q sunt multiplexate împreună pentru a furniza secvenţa binară de ieşire. Se poate
observa din Figura 1.12 şi Figura 1.14 că sistemul QPSK este alcătuit din două sisteme
BPSK ce operează în cuadratură.
Densitatea spectrală de putere a semnalului modulat QPSK este dată de (Couch
1997):
 sin  2 Tb  f  f c     sin  2 Tb  f  f c   
2 2

GQPSK  f   PT
c b    PT
c b   (1.4.13)
 2 Tb  f  f c    2 Tb  f  f c  
unde Tb este durata de bit, Tb  12 Ts , unde Ts este drata simbolului, f c frecvenţa
purtătoarei iar Pc puterea acesteia dată prin ecuaţia (1.3.3).
Figura 1.8 prezintă densitatea spectrală de putere a unui semnal modulat QPSK. Se
poate observa din figură că banda de de frecvenţă dintre trecerile prin zero ale
spectrului este R  1 Tb , ceea ce este jumătate din cea a semnalului modulat BPSK. O
lăţime de bandă mai mică a spectrului înseamnă eficienţă spectrală mai mare. În fapt,
16 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

Figura 1.14 Demodulator QPSK.

semnalul modulat BPSK necesită o bandă minimă de R, în timp ce semnalul modulat


QPSK are nevoie de o bandă minimă de R 2 . Eficienţa spectrală a unui sistem BPSK
este de 1 bit/sec/Hz, în timp ce sistemul QPSK realizează o valoare de 2 bit/sec/Hz.
Explicaţia este că în BPSK fiecare simbol poartă un bit, în timp ce în QPSK simbolul
este compus din doi biţi, iar limita Niquist spune că semnalul trece-bandă poartă 1
simbol/sec/Hz.
Pentru demodularea unui semnal modulat QPSK se foloseşte detecţia coerentă.
Rata erorii de bit în acest caz este dată de (Couch 1997):
1  Ebav 
PE  erfc   (1.4.14)
2  N
 0 
unde Ebav este energia medie pe bit, N 0 densitatea spectrală de putere a zgomotului şi
erfc  x  este funcţia de eroare complementară. Ecuaţia (1.4.14) este valabilă în cazul
utilizării codului Gray descris în Figura 1.11. În acest caz, rata erorii de bit a
semnalului modulat QPSK este egal cu rata de eroare a modulaţiei BPSK dată de
ecuaţia (1.4.5). Relaţia (1.4.14) este ilustrată în Figura 1.9.
Modulaţia QPSK cu offset
După cum se constată din Figura 1.13.d, mărimea tranziţiei de fază dintre oricare două
simboluri adiacente poate fi [0, ±90°, 180°]. Aceste tranziţii de fază determină
fluctuaţii ale anvelopei semnalului modulat atunci când acesta este filtrat. Un defazaj
de 90° conduce la o fluctuaţie de amplitudine de 70%, în timp ce defazarea de 180°
determină o fluctuaţie a amplitudinii de 100%. Aceste fluctuaţii conduc la creşterea
interferenţelor dintre semnalul modulat cu semnalele din benzile de frecvenţă adiacente
ca urmare a distorsiunilor din amplificatoarele de putere nelineare.
Pentru a limita valoarea tranziţiilor de fază dintre două simboluri adiacente la 90°
(înainte de filtrare), se utilizează modulaţia OQPSK (Offset QPSK). Simbolurile I şi Q
nu mai sunt aliniate în timp ci, sunt în acest caz decalate în timp cu Tb . Drept urmare, o
tranziţie nu poate avea loc niciodată simultan atât pentru secvenţa I cât şi pentru
secvenţa Q. Figura 1.15 reprezintă modulaţia OQPRSK pentru un semnal împreună cu
secvenţele asociate I şi Q.
Densitatea spectrală de putere şi rata erorii de bit pentru un semnal modulat
OQPSK sunt identice cu cele ale unui semnal modulat QPSK, fiind date prin ecuaţiie
(1.4.13) şi (1.4.14), şi prezentate în Figura 1.8 şi Figura 1.9 (Rouphael 2009).
1.3 Metode de modulaţie digitală 17

Figura 1.15 Formele de undă ale modulaţiei OQPSK.

Modulaţia QPSK diferenţială


Circuitul de refacere a purtătoarei utilizat în modulaţia QPSK se sincronizează pe
armonica a patra a purtătoarei. Aceasta conduce la o ambiguitate a purtătoarei refăcute
de un sfert de perioadă. Pentru a elimina această ambiguitate de fază, dibiţii transmişi
sunt codaţi diferenţial prin tranziţii de fază între două stări de fază adiacente şi nu prin
valori absolute ale fazei. Această metodă de modulaţie poartă numele de modulaţie de
fază în cuadratură diferenţială DQPS (Differential PSK). Tranziţiile de fază depind de
valoarea dibitului, fiind definite astfel:
0, pentru dibitul 00
90,
 pentru dibitul 10
   (1.4.15)
180, pentru dibitul 11
90, pentru dibitul 01
Secvenţele binare în fază I n şi în cuadratură Qn sunt codate diferenţial în
secvenţele binare Dn şi En conform următoarelor ecuaţii (Farag şi Elmasry 2002):


Dn  I n  Qn  I n  Dn 1    I n  Qn  Qn  En 1 
(1.4.16)
En  I n  Q  I
n n  En 1    I n  Qn  I n  Dn 1 
18 INTRODUCERE. MODULAŢIA DIGITALĂ - 1

Tabelul 1.1 Codarea diferenţială pentru QPSK.

In Qn Dn En
0 0 Dn 1 En 1
0 1 Dn 1
E n 1
1 0 En 1 D n 1
1 1
D n 1 E n 1

Notaţia + din ecuaţiile (1.4.16) reprezintă operatorul logic OR, iar  reprezintă
operatorul logic XOR. Tabelul 1.1 descrie relaţia dintre dibitul codat diferenţial de la
momentul de timp n,  Dn En  şi dibitul de la momentul n – 1,  Dn 1 En 1  în funcţie de
de dibitul de intrare  I nQn  .
Pe parcursul slotului de timp n, semnalul transmis poate fi reprezentat prin:
Dn cos ct  En sin ct  2 cos ct  n  (1.4.17)
unde Dn şi En au valorile +1 şi -1 corespunzător stărilor logice „0” respectiv „1”. În
plus, n este dat de:
2e jn  Dn  jEn (1.4.18)
Tranziţia diferenţială de fază între două simboluri consecutive este dată de:
n  n1  n (1.4.19)
La recepţie, demodularea semnalului DQPSK se face cu schema din Figura 1.16,
care este echivalentă cu două demodulatoare DBPSK ce funcţionează în paralel (vezi
Figura 1.10.b) (Farag şi Elmasry 2002). Unul dintre demodulatoare defazează
semnalul întârziat cu un simbol cu 135º iar celălalt defazează semnalul întârziat cu -
135º. Ieşirea multiplicatorului de pe ramura superioară a circuitului din Figura 1.16
este dată de:
2cos c t  n  cos c t  n 1  135 
(1.4.20)
 cos  2c t  n  n 1   135   cos  n  135 
Prin urmare, ieşirea filtrului FTJ de pe ramura superioară a circuitului din Figura 1.16
este:
cos  n  135
Dacă I n are valoarea logică 1, această mărime este pozitivă, pe de altă parte dacă I n
Similar, ieşirea FTJ de pe ramura inferioară din Figura 1.16 este:
cos  n  135
Dacă Qn are valoarea logică 1, această mărime este pozitivă, pe de altă parte dacă Qn
este 0 logic, atunci mărimea este negativă.
1.3 Metode de modulaţie digitală 19

Figura 1.16 Demodulatorul modulaţiei de fază în cuadratură diferenţială (DQPSK).

Densitatea spectrală de putere a semnalului modulat DQPSK este identică cu cea a


unui semnal modulat QPSK dat prin ecuaţia (1.4.13) şi ilustrat în Figura 1.8.
Rata de eroare de bit a unui semnal DQPSK este dată aproximativ de relaţia
(Couch 1997)
 E N  2  2 
PE  e bav 0 (1.4.21)
unde Ebav este energia medie pe bit iar N 0 densitatea spectrală de putere a zgomotului.
Ecuaţia (1.4.21) presupune că banda de frecvenţă a filtrelor trece-bandă utilizate de
către sistemul DQPSK reprezintă jumătate din rata de bit R a modulaţiei. În acest caz,
Ebav N0 poate fi înlocuită de raportul purtătoare/zgomot ( C N ) astfel:
1
Ebav N0  C N (1.4.22)
2
Relaţia (1.4.21) este reprezentă în Figura 1.9. De remarcat că rata de eroare de bit a
modulaţiei DQPSK are o valoare mai mare decât pentru modulaţiile QPSK şi DBPS.

Bibliografie
L. W. Couch, Digital and Analog Modulation Systems. Upper Saddle River, NJ: Prentice Hall,,
1997.
E. N. Farag şi M. I. Elmasry, Mixed Signal VLSI Wireless Design. Circuits and Systems. New
York: Kluwer Academic Publishers, 2002.
T. J. Rouphael, RF and Digital Signal Processing for Software-Defined Radio. Burlington, MA:
Newnes, 2009.
Y. Sun, "Wireless Communication Circuits and Systems," London: Institution of Electrical
Engineers, 2004.