Sunteți pe pagina 1din 17

Japonia

Japonia
日本国
Nippon-koku
Nihon-koku

Drapelul Japoniei Stema Japoniei

Imn: Kimigayo
君が代

MENIU

0:00

Geografie
Suprafață
- totală 377.944 km² (locul 62)
Apă (%) 0,8%
Cel mai înalt punct Fuji (3.776,24 m)
Cel mai jos punct Hachirōgata[*] (-4 m)
Cel mai mare oraș Tokyo
Vecini Rusia
Coreea de Sud
Taiwan
Republica Populară Chineză
Statele Unite ale Americii
Fus orar UTC+9
Populație
Populație
-
127.110.047
Recensământ 2015
Densitate 337,7 loc/km²
- Estimare 2012 127.799.000[3] (locul 10)
Limbi oficiale Nu este specificată în mod oficial[1]
Limbi recunoscute:
japoneză
Etnonim (masc.) japonez, (fem.)japoneză, (pl.) japonezi1
Guvernare
Sistem politic monarhie constituțională
Împăratul Japoniei Akihito[8]
Prim-ministru al
Shinzō Abe
Japoniei⁠(d)
Legislativ Dieta Japoniei
Capitala Tokyo
Istorie
Fondarea Japoniei 11 februarie 660 î.Hr.[2]
Economie
PIB (PPC) 2010
- Total 4308 miliarde USD[4]
- Pe cap de
33 828 USD[4] (locul 24)
locuitor
PIB (nominal) 2010
- Total 5390 miliarde USD[4] (locul 3)
- Pe cap de
(locul 17)42 325 USD[4]
locuitor
Gini(2002) 38.1[6] (100)
IDU(2010) ▲ 0.956[5] (foarte înalt) (locul 12)
Monedă Yenul japonez (¥) (JPY)
Coduri și identificatori
Cod CIO JPN
Cod mobil 440
441
Prefix telefonic +81
ISO 3166-2 JP
Domeniu Internet .jp
1. Sau nipon (masc.), femeie niponă (fem.), niponi (pl.).

Prezență online
Twitter
Modifică date / text

Japonia (în japoneză 日本, pronunție japoneză: audio, sens literal: „originea soarelui”) este o țară
insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei,
la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual „Țara de la
originea soarelui.” Este cunoscută în românește și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit
legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei
formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici
(peste 5000).
Japonia este un stat membru al ONU, OCDE, G7 și G20, și este considerată o mare
putere.[9][10][11] Japonia este a treia cea mai mare economie a lumii (conform PIB-ului nominal) și al
cincilea cel mai mare exportator[12] și importator.[13] Țara beneficiază de o forță de muncă înalt
calificată și este printre cele mai educate țări din lume, unde marea parte a cetățenilor săi dețin studii
superioare.[14] Deși Japonia a renunțat oficial la dreptul său de a declara război împotriva altor țări,
aceasta menține o forță militară modernă, având al optulea cel mai mare buget militar din lume[15],
ce este folosit pentru auto-apărare și pentru misiuni de menținere a păcii. Japonia este o țară
dezvoltată, ce are un nivel foarte ridicat de dezvoltare umană[16], speranță de viață
ridicată,[17] infrastructură avansată[18] și un nivel scăzut de corupție.[19] Japonia este cunoscută la
nivel mondial pentru contribuțiile sale în știință și tehnologie.[20][21][22][23][24][25]

Cuprins
[ascunde]

 1Istorie
 2Geografie
o 2.1Floră
o 2.2Faună
o 2.3Climă
o 2.4Calamități naturale
 3Demografie
o 3.1Religie
o 3.2Educație
o 3.3Limbă
o 3.4Aglomerări urbane
o 3.5Societate
 4Guvern și politică
o 4.1Parlament
o 4.2Familia Imperială
o 4.3Relațiile externe
o 4.4Organizare administrativ-teritorială
o 4.5Armată
 5Economie
o 5.1Agricultură
o 5.2Industrie
o 5.3Transport și infrastructură
 5.3.1Transportul feroviar
o 5.4Turism
 6Cultură
o 6.1Arhitectură și arte plastice
o 6.2Patrimoniu mondial
o 6.3Gastronomie
o 6.4Muzică
o 6.5Sport
o 6.6Sărbători naționale
 7Vezi și
 8Note
 9Bibliografie
o 9.1Cărți în limba română
 10Lectură suplimentară
 11Legături externe
o 11.1Situri oficiale
o 11.2Media
o 11.3Alte situri
o 11.4Reportaje

Istorie[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Istoria Japoniei.
Articol principal: Cronologia împăraților Japoniei.
Articol principal: Cronologia shogunilor.
Articol principal: Cronologia regenților.
Conform legendelor și documentelor japoneze, Țara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ
două milenii și jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic și neolitic.
Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente
sugerează legături cu populațiile tungusice, altaice și uralice din Siberia[26]), a locuit din cele mai
vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceștia și
diferite populații malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât și a unor rase
mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, Chinasau Mongolia.
În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit[necesită citare] mici unități statale în insula Kyushu și în
regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influența
chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului și a societății, cât și în domeniul artelor și
modului de viață. Specialiștii japonezi[cine?] susțin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început
odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte și motive artistice -,
pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local și dându-le strălucire de-a lungul
secolelor.
Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii
imperiale. Edo primește numele de Tokyo și devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a
economiei, o perioadă de modernizare, depășind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist
dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la
imperialism. Restaurarea Meiji nu a fost o revoluție socială, ci a fost o revoluție de sus[27] Ca urmare,
Japonia nu a devenit o democrație ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un
simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, așa-
numitul Genrōin. În 1902 Japonia semnează un tratat de alianță cu Marea Britanie, fapt care îi va fi
de folos în iminentul Război Ruso-Japonez.

Împăratul Meiji (1868–1912)

Câștigând războaiele cu China (1894-1895, obține insulele Formosa și Penghu) și cu Rusia țaristă
(1904-1905, obține partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine încet cu încet o mare putere
care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului
asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.
În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei, ocupând
împreună cu Regatul Unit și Australia coloniile germane din Asia de Est și Oceanul
Pacific(Qingdao, Nauru, Papua Noua Guinee, etc). Economia continuă să se dezvolte în ritm
accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937
declanșează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit
pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor nucleare la Hiroshimași Nagasaki, a
avut ca deznodământ capitularea necondiționată la 2 septembrie 1945.
Energiile concentrate spre refacerea întregii țări și dezvoltarea susținută a economiei au permis
Japoniei să devină o putere economică de o importanță recunoscută, cu o intensă viață culturală.

Geografie[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Geografia Japoniei.
Pentru alte sensuri, vedeți Japonia (dezambiguizare).
Muntele Fuji și lacul Kawaguchiko

Muntele Fuji

Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule
importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu(227414
km2), Hokkaido(78411 km2), Kyushu(42600 km2) și Shikoku(17800 km2), plus numeroase insule
mici.
Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului și placa Filipinelor se
scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe
placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică
numărul mare de vulcani din Japonia (50 activi și circa 200 inactivi) precum și numărul mare
de cutremure (circa 1500 pe an). Cu toate acestea, se susține că aceste lucruri contribuie la
frumusețea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte,
cât și în apropierea zonelor de țărm. Totuși, lava și cenușa rezultate în urma erupțiilor vulcanilor au
avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populațiilor care trăiesc în zona apropiată
vulcanilor activi.
În cea mai mare parte arhipelagul are un relief muntos și colinar(peste 80%), de vârstă relativ
recentă, în cadrul căruia se deosebesc regiuni formate în urma cutărilor terțiare și terțiar-cuaternare.
25 de vârfuri depășesc 3000 m, altitudinea maximă este Fuji Yama/Fuji-san 3776 m.

Floră[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Flora Japoniei.
Flora din Hokkaido este caracterizată de păduri de conifere specifice zonei montane(brad, molid și
larice), la altitudini mari, și de păduri de arbori nordici cu lemn de esență tare combinați, la altitudini
mai joase. În Honshu, întâlnim o floră de tip temperat formată din: chiparos, pin umbrelâ, brad
hemlock, tisă și pin alb. În zonele depresionare întâlnim stejarul și arborele de camfor și arbori de
bambus. Shikoku și Kyushu sunt vestite pentru vegetația lor perenă. Trestia de zahăr și citricele se
găsesc în zonele depresionare restrânse, arborii cu frunza lată la altitudini mai mari.
Vegetația se încadrează în subregiunea floristică chino-japoneză. Caracteristic pentru aceasta zonă
sunt pădurile temperate umede și cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate prin
păduri de conifere, de foioase etc, iar cele subtropicale prin magnolii, bambuși, liane, etc.
Aproximativ 66% din suprafața Japoniei este acoperită de păduri.

Faună[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Fauna Japoniei.
În Japonia sunt identificate în jur de 140 de specii de animale. Singura specie de primată este
macacul japonez ce poate fi întâlnit și în nord. Există 32 de specii de carnivore, printre care: ursul
brun, hermina, nurca, ratonul, vulpea, lupul, morsa și foca. În ape se găsesc crabi și crevete. Mari
grupuri de pești migratori sunt direcționate spre Japonia de către Curentul Japoniei și Curentul Kuril.
Speciile de insecte sunt variate și în număr mare. Aici trăiesc peste 250 de specii de păsări și 8
specii de reptile.
Fauna aparține subregiunilor euro-siberiană și chino-manciuriană (ursul japonez, maimuța japoneză,
cocoșul japonez). Diversitatea și unicitatea peisajului arhipelagului japonez a determinat
considerarea a numeroase regiuni drept parcuri naționale.

Climă[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Clima Japoniei.
Japonia este situată la limita nord-estică a zonei climatice aflate sub influența musonului asiatic,
care aduce o cantitate mare de precipitații pe teritoriul țării. Vremea are o dublă influență: una a
sistemului climatic siberian și a doua. a tipului climatic din zona sudică a Pacificului. Clima este
influențată de prezența Curentului Japoniei(Kuroshio), un curent cald iar nordul este dominat de
Curentul Kuril(Oyashio), un curent rece, care acționează în estul insulei Hokkaido și la nord de
Honshu. Zona intersecției celor doi curenți este una propice pescuitului. Curentul Tsushima, un braț
al Curentului Japoniei, transportă apă caldă către nord, până în Marea Japoniei. Umiditatea este
destul de ridicată tot timpul anului, cu precipitații ce variază, în medie, de la 1000 la peste 2500 mm.
Temperatura medie variază de la 17°C, în porțiunile sudice, la 9°C, în extremitatea nordică.
Hokkaido se confruntă cu ierni vitrege și îndelungate, în timp ce restul țării se bucură de vreme mai
blândă în regiunile sudice, care au un climat subtropical. Zona Ryukyu este încălzită de prezența
Curentului Japoniei și are un climat tropical. Shikoku și Kyushu au un climat subtropical. Sezonul
taifunurilor începe din mai până în octombrie și de obicei, în fiecare an, câteva taifunuri,
caracterizate de vânturi puternice și ploi abundente lovesc insulele.
Clima variază mult, de la temperată-rece în nord, cu ierni aspre, la subtropicală în sud.[28]

Calamități naturale[modificare | modificare sursă]


(taifunuri, vulcani, tsunami, cutremure)
La 11 martie 2011 în Pacific, nu departe de orașul Sendai de pe coasta de est a Japoniei, a avut loc
un cutremur de magnitudinea 8,9, cel mai mare cutremur măsurat vreodată în Japonia. Seismul a
fost urmat de un tsunami distrugător. V. Cutremurul din Sendai (2011).

Demografie[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Demografia Japoniei.
Japonia are o populație de aproximativ 127 milioane de locuitori. Principalele grupuri etnice sunt:
japonezi 99%, alți(coreeni, chinezi, brazilieni, filipinezi,etc) 1%. Rata fertilității în Japonia este de 1,4
copii născuți/femeie. Rata natalității este de 9,37% iar rata mortalității este 9,17%. Îmbătrânirea
populației este o problemă pe termen lung. În Japonia se află cea mai mare zonă urbană din lume.
Conform statisticilor publicate de ONU, aglomerarea metropolitană din jurul capitalei nipone se află
pe primul loc în lume ca număr de locuitori, începând din anii 1950, și se preconizează că va ocupa
acest loc și în deceniile următoare. În anul 2005 zona metropolitană Tokyo avea aproximativ 35 de
milioane de locuitori, depășind zonele Ciudad de México și New York, amândouă cu aproximativ 19
milioane de locuitori.[29]
În prezent (mai 2010) în Japonia există circa 1,7 milioane de imigranți[30].

Religie[modificare | modificare sursă]


Sala de Aur (sec. VIII) a templului budist Toshodaiji, inclus în patrimoniul cultural mondial UNESCO ca parte a
complexului „Monumente istorice ale Narei antice”

Principalele religii din Japonia sunt budismul și șintoismul. Totuși, majoritatea japonezilor nu sunt
adepții unei singure religii, ci încorporează în viața lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-
un proces numit sincretism. Învățăturile budiste și șintoiste sunt adânc încorporate în viața zilnică din
Japonia, deși japonezii pot să nu își dea seama de acest lucru.[judecată de valoare] În general, este dificil
pentru cei necunoscători să separe religia „adevărată” japoneză de superstițiile și ritualurile de zi cu
zi, iar majoritatea japonezilor nu își pun problema să le separe.
Alte studii au sugerat faptul că doar 30% din populație se identifica ca aparținând unei
religii.[31] Potrivit unui studiu din 2000 condus de ziarul Yomiuri Shimbun, 76,6% din japonezi
chestionați au declarat că nu cred într-o anumită religie.[32] Un studiu de Yomiuri Shimbun, din 2005
a arătat că 72% din japonezi nu au nicio afiliere religioasă, 25% cred în religie și doar 20% au spus
că practică o religie.[33] Potrivit lui Steve Heine (2011), mai puțin de 15% dintre japonezi cred în
Dumnezeu.[34]
Într-un studiu, studenții din Universității Tokio (considerată cea mai bună universitate din Japonia,
clasificată drept cea mai prestigioasă din Asia[35][36]), au fost rugați să-și numească religiile.
Răspunsurile au fost, după cum urmează: budiști, 50; creștini, 60; atei 1500, agnostici, 3000. Cu alte
cuvinte, 4500 tinerii, au renunțat la credințele religioase naționale devenind atei sau agnostici.[37]

Educație[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Educația în Japonia.
Sistemul educației obligatorii a fost introdus în Japonia în anul 1872, ca rezultat al restaurării Meiji.
Din 1947, educația obligatorie constă în școala primară și gimnaziul, care durează 9 ani, (de la
vârsta de 6 la 15 ani). Aproape toți copiii își continuă educația la un liceu, care durează trei ani, iar
96% din absolvenții de liceu merg mai departe la universitate, post liceale, școli de meserii sau alte
instituții de învățământ superior.

Limbă[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Limba japoneză.
Limba japoneză face parte din familia limbilor aglutinante și reflectă structura ierahică a societății
japoneze, cu forme verbale și cuvinte specializate în vocabule care indică statutul social al
vorbitorului sau ascultătorului. Lingviștii nu au căzut de acord dacă japoneza e o limbă altaică, o
rudă a limbii coreene sau o limbă izolată.
Japoneza încorporează multe elemente străine. Sistemul japonez de scriere folosește caracterele
chinezești kanji și două seturi de silabare, pornind de la forme simplificate ale unor caractere
chinezești. Deși unele cuvinte sunt native, altele au fost împrumutate sau derivate din chineză. În
perioada modernă, limba japoneză a împrumutat masiv cuvinte din mai multe limbi europene, din
limba engleză, în special .

Aglomerări urbane[modificare | modificare sursă]


Keihanshin 18.643.915 loc. 11.169 km² 1.669 loc./km² Japonia

Shutoken 43.470.148 loc. 36.889,28 km² 1.178,4 loc./km² Japonia

Societate[modificare | modificare sursă]


În prezent (2007), în Japonia sunt 75 de închisori .

Guvern și politică[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Politica Japoniei.
În studiile academice, Japonia este, în general, considerată o monarhie constituțională, bazată în
mare parte pe sistemul britanic și având puternice influențe ale unor țări din Europa
continentală legea civilă, cum ar fi Germania și Franța. De exemplu, guvernul japonez a stabilit
Codul Civil, Minpo, făcând referință la Codul Civil francez din 1896. Împreună cu modificările din al
2-lea Razboi Mondial, codul rămâne valabil chiar și în ziua de azi în Japonia. [1]

Parlament[modificare | modificare sursă]

Parlamentul în ședință comună.

Constituția Japoniei specifică faptul că "cel mai înalt organism de putere în stat"
este parlamentul bicameral, Dieta Japoniei. Dieta constă din Camera Reprezentanților (Camera
inferioară sau Shūgi-in) cu 480 de locuri, aleasă prin vot popular, la fiecare patru ani sau la
dizolvare, și o Cameră a Consilierilor (Camera superioară sau Sangi-in) de 242 de locuri, ai cărei
membri aleși popular au mandate de șase ani. Există vot universal pentru adulți (peste 20 de ani),
cu vot secret pentru toate oficiile elective.
Cabinetul este compus dintr-un Prim Ministru și miniștri de stat, și răspunde direct Dietei. Primul
Ministru trebuie să fie membru al Dietei și este desemnat de colegii săi. Primul Ministru are puterea
de a numi sau demite miniștri, majoritatea acestora fiind, obligatoriu, membri ai Dietei, toți membrii
cabinetului trebuind să fie civili. Partidul Liberal Democrat(PLD) a fost la putere între 1955- 2009, cu
excepția unui guvern de coaliție, format de partidele de opoziție în 1993; Din septembrie
2009 Partidul Democrat din Japonia, de orientare liberal-socială este la guvern, în coaliție cu
„Partidul Social-Democrat” și cu „Noul Partid al Poporului”.

Familia Imperială[modificare | modificare sursă]


Palatul Imperial din Tokyo este principala reședință a împăratului

Casa Imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei. Constituția Japoniei definește
împăratul ca "simbol al statului și al unității poporului". El execută datorii ceremoniale și nu are
putere reală, nici măcar în situații de urgență. Suveranitatea este pusă în mâinile poporului
japonez prin constituție. Deși statutul său oficial este disputat, la ocazii diplomatice, împăratul tinde
să se comporte (doar dacă are susținere publică) ca și cum ar fi șef de stat. În 2006, Japonia este
singura țară din lume condusă de un împărat. Floarea familiei imperiale japoneze este crizantema.
Între anii 794-1868, Kyoto a fost capitala imperială a Japoniei. În mod oficial, împăratul Hirohito și-a
renegat genealogia divină în 1946, la sfârșitul războiului dar în multe rituri el, împăratul îndeplinește
încă o funcție sacerdotală. Actualul împărat este Akihito.

Relațiile externe[modificare | modificare sursă]


Japonia este stat membru ONU și un membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU. De
asemenea, și-a câștigat și statutul de membru permanent al grupului G-7(Grupul celor Șapte
Națiuni).

Organizare administrativ-teritorială[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Prefecturile Japoniei.
Japonia este o țară insulară, fiind alcătuită din aproximativ 3000 de insule, dintre care cele mai mari
(de la nord la sud) sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku și Kyushu. Japonia are un relief muntos,
aproximativ 80% din suprafață este ocupată de munți cu vârfuri înalte, uneori depășind 3000 metri,
fiind înconjurați de văi adânci, care formau în trecut bariere împotriva cotropitorilor.
Harta Japoniei, cu prefecturile numerotate conform ISO 3166-2:JP.

Administrativ, Japonia se împarte în următoarele 47 de prefecturi, care împreună formează așa


numitul sistem todofuken (都道府県 todōfuken?):

1. Hokkaido 17. Ishikawa 33. Okayama


2. Aomori 18. Fukui 34. Hiroshima
3. Iwate 19. Yamanashi 35. Yamaguchi
4. Miyagi 20. Nagano 36. Tokushima
5. Akita 21. Gifu 37. Kagawa
6. Yamagata 22. Shizuoka 38. Ehime
7. Fukushima 23. Aichi 39. Kochi
8. Ibaraki 24. Mie 40. Fukuoka
9. Tochigi 25. Shiga 41. Saga
10. Gunma 26. Kyoto 42. Nagasaki
11. Saitama 27. Osaka 43. Kumamoto
12. Chiba 28. Hyogo 44. Oita
13. Tokyo 29. Nara 45. Miyazaki
14. Kanagawa 30. Wakayama 46. Kagoshima
15. Niigata 31. Tottori 47. Okinawa
16. Toyama 32. Shimane

Prefecturile sunt, mai departe, împărțite în municipii (市 shi?), orașe (町 machi?) și sate (村 mura?).
Unele prefecturi, cum ar fi Hokkaido, sunt divizate în subprefecturi (支庁 shichō?). Municipiile mai
mari sunt împărțite în sectoare (区 ku?), și tot în sectoare (23 la număr) este divizată porțiunea de
este a zonei metropolitane Tokyo. În zonele rurale mai există o diviziune
administrativă, gun (郡 gun?).
Armată[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Forțele de auto-apărare ale Japoniei.
Japonia este angajată în câteva dispute teritoriale cu vecinii săi: cu Rusia asupra Insulelor Kurile,
cu Coreea de Sud asupra Stâncii Liancourt, cu China și Taiwan asupra Insulelor Senkaku, și cu
China asupra ZEE din jurul Okinotorishima.[38]
Așa cum Articolul 9 al Constituției Japoniei interzice țării să aibă o armată propriu-zisă și să participe
la războaie internaționale, Japonia are ”doar” o structură numită Forțele de auto-apărare ale
Japoniei. Acestea sunt conduse de Ministerul Apărării și sunt formate din forțele terestre, forțele
maritime și forțele aeriene.
Pentru anul 2013 în Forțele de auto-apărare ale Japoniei slujeau 247.450 de persoane, dintre care
151.350 în forțele terestre, 45.500 în forțele maritime și 47.100 în forțele aeriene.[39]
Forțele de auto-apărare ale Japoniei se suplinesc în mod benevol.
Japonia are unul din cele mai mari bugete alocate pentru segmentul militar dintre toate țările lumii.[40]
Japonia este cea mai bine clasată țară asiatică după Indicele Global al Păcii.[41]

Economie[modificare | modificare sursă]


Această secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la
rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru
ajutor, consultați pagina de îndrumări.

 Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din mai 2015.

Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

Aeroportul Internațional Kansai, construit pe o insulă artificială

Articol principal: Economia Japoniei.


Cooperarea dintre guvern și industrie, o etică profesională solidă, înalta tehnologie și un segment de
apărare redus(1% din PIB) au ajutat Japonia să avanseze cu mare rapiditate la rangul de a doua
țară din lume sub aspect tehnologic(după SUA) și a treia la nivelul parității de cumpărare(după SUA
și China). O caracterisitică notabilă a economiei este modul în care producătorii, furnizorii și
distribuitorii lucrează împreună, în grupuri numite "keiretsu". O a doua caracteristică importantă este
garantarea angajării pe viață pentru o mare parte din populația activă de la orașe. În prezent, aceste
caracterisitici sunt în declin. Japonia este puternic dependentă de importul de materiale de
construcții și carburanți. Micul sector agricol este masiv subvenționat și protejat, cu producții agricole
printre cele mai mari din lume(valoare la hectar). De obicei cu rezerve suficiente de orez. Japonia
trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Japonia menține una dintre cele mai mari
flote de pescuit oceanic, realizând 15% din pescuitul de pe glob. Timp de trei decenii, Japonia a avut
o creștere economică rapidă: 10% în anii 1960, 5% în anii 1970 și 4% în anii 1980. Datoria publică
este de 17% din PIB.
Sectoare economice: -agricultură: 1.6%; -industrie: 25.3%; -servicii: 73.1%.
Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de porc și pasăre,
lactate, ouă, pește.
Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și neferoase, nave.
chimicale, textile, procesare alimentară.
Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale, textile,
procesare alimentară, echipamente electronice.

Agricultură[modificare | modificare sursă]


Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie să-și importe
60% din alimente, sub aspect caloric. Agricultura japoneză dispune de puține terenuri arabile, care
însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala cultură este
orezul, care se cultivă în micile câmpii litorale, irigate, precum și pe pantele munților. Datorită
selecției, chimizării și muncii insistente a țăranului japonez, se obțin recolte bogate de orez la hectar.
Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul,
grâul, cartoful, sfecla de zahăr, soia și diverse legume. Este foarte răspândit dudul, ale cărui frunze
sunt folosite la creșterea viermilor de mătase. Japonia, alături de China, este principalul producător
de mătase naturală.
În ultimii ani se înregistrează o creștere substanțială a suprafețelor plantate cu pomi fructiferi,
caracteristici pentru zona temperată, și citruși.
În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine. O îndeletnicire a japonezilor este
pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr
impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producția mondială de
pește după China și Peru.

 Agricultura: cultura plantelor: orez, trestie, ceai, legume, pomi fructiferi

 Sericicultura: creșterea viermilor de mătase


Industrie[modificare | modificare sursă]

Un automobil Toyota.

 Industria construcții de mașini: autoturisme, nave maritime

 Industria siderurgică
 Industrie chimică: ciment, textilă

 Pescuitul

 Transporturile: foarte dezvoltate, rutiere, legatura dintre cele 4 insule se realizează prin tunele
submarine (cel mai mare tunel are 54 km lungime), cele mai dezvoltate companii aeriene din
Asia.
Japonia are o industrie complexă și cu un înalt nivel tehnologic(deține 60% din roboții industriali din
lume), ce antrenează peste o pătrime din populația activă și contribuie doar cu ceva mai puțin la
PIB. Ocupa locuri fruntașe pe Glob în metalurgia feroasă(fontă, oțel) și neferoasă(mai ales aluminiu
și plumb), electronică, constr. navale(circa o treime din tonajul lăsat la apă), autovehicule(cel mai
mare producător de autoturisme, fiind depășită doar de SUA), prelucrarea lemnului, petrochimie,
celuloză și hârtie, textile, etc. Marile concentrări industriale sunt Keihin, Hanshin, Chukyo,
Kitakyushu, dar ind. este bine reprezentată în mai toate centrele urbane. Cele mai importante
companii sunt: Sony, Toshiba, Fujitsu, Nikon, Panasonic și Canon la producția de
electronice; Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi la producția de automobile; Hitachi în industria IT.

Transport și infrastructură[modificare | modificare sursă]


Transporturile reprezintă un domeniu important al activității economico-sociale pentru că prin
intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în scopul satisfacerii
necesităților materiale și spirituale ale societății omenești. Dezvoltarea, diversificarea și
modernizarea transporturilor au fost determinate de extinderea și intensificarea producției și a
circulației mărfurilor, de adâncirea diviziunii internaționale a muncii. Având în vedere necesitatea
realizarii legăturilor dintre producție și consum, transporturile sunt acelea care deplasează bunurile
obținute în celelalte ramuri ale producției materiale din locul in care au fost produse la cel in care
urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și internaționale.
Activitatea de transport poate fi definită ca acțiunile prin care se organizează și se realizează
deplasarea călătorilor și mărfurilor în spațiu și timp.
Evoluția transporturilor a fost impusă de dezvoltarea mereu ascendentă a factorilor de producție.
Multe din cuceririle științei și tehnicii, mai mult sau mai puțin spectaculoase la vremea respectivă, au
fost puse în slujba dezvoltării și modernizării bazei tehnico-materiale a transporturilor care, la rândul
ei, a fost capabilă să asigure oamenilor o gamă variată de servicii într-un timp din ce în ce mai
redus. Sporirea necontenită a volumului productiei materiale, necesitatea schimbului de marfuri,
nevoia de deplasare la distanțe mari a bunurilor și oamenilor au constituit factori promotori ai
dezvoltării ascendente a transporturilor, ai adâncirii viziunii muncii și în cadrul acestei activități.
Japonia are o rețea eficientă de transport public, mai ales in zonele metropolitane și între marile
orașe. Transportul public din Japonia se caracterizează prin punctualitate, prin servicii de calitate,
precum și prin faptul că este utilizat de un numar foarte mare de oameni.
Transportul feroviar[modificare | modificare sursă]
Cele mai mari patru insule ale Japoniei, Honshu, Hokkaido, Kyushu și Shikoku sunt acoperite de o
vastă rețea căi ferate. Trenurile sunt o modalitate foarte convenabilă pentru vizitatori de a călători în
jurul Japoniei. Circa 70 la suta din rețeaua de căi ferate japoneze este deținută și operată de către
Căile Ferate Japoneze (JR), în timp ce restul de 30 la sută aparține zecilor de companii private de
cale ferată fondate fie de guverne regionale, fie de societați private în colaborare cu guvernele
regionale, în special în jurul zonelor metropolitane. În Japonia, căile ferate reprezintă principalul
mijloc de transport folosit de călatori, în special pentru transportul în masă și pentru transportul de
mare viteză între marile orașe, precum și pentru transportul care face legătura între zonele
metropolitane.
Trenurile japoneze sunt renumite pentru că ajung întotdeauna în timpul prevăzut. Cinci stații
(Shinjuku, Ikebukuro, Shibuya, Umeda și Yokohama) au fiecare în medie 2 milioane de călători pe
zi, Japonia fiind țara cu cel mai mare grad de folosire a căilor ferate pe cap de locuitor din lume.
Lungimea totală a rețelei de căi ferate este de 23.670,7 km din care 2.893,1 km de rețea în totalitate
electrificată cu ecartament normal de 1 435 mm 89,8 km cu ecartament ingust de 1 372 mm. Restul
de of 20.656,8 km cu ecartament de 1 067 mm și 40 km cu ecartament de 762 mm sunt de
asemenea electrificate.
Majoritatea locuitorilor Japoniei călătoreau pe jos până în ultima parte a secolului XIX. Prima cale
ferată a fost construită între Tokyo și Yokohama în 1872. În momentul de față, Japonia are una
dintre cele mai dezvoltate rețele de transport din lume.

Turism[modificare | modificare sursă]


Turismul în Japonia se caracterizează atât printr-un sector vibrant intern, cât și prin vizita a peste 8
milioane de turiști străini anual, ¾ din aceștia veniind din Asia. După raportul dintre numărul de turiști
străini care vizitează Japonia și cel al turiștilor japonezi care vizitează țări străine, Japonia se află pe
ultimul loc[[[Wikipedia:Citarea surselor|necesită citare]]] în cadrul țărilor din grupul G8. Japonia este cea mai
populară destinație pentru călătorii externe pentru coreenii de sud și taiwanezi. În ultimii ani, Japonia
a devenit destinație turistică de iarnă pentru mulți vizitatori din țările învecinate și australieni, care
merg de exemplu la schiat la Niseko în Hokkaidō. Cele mai vizitate orașe sunt Tokyo și Yokohama.

Cultură[modificare | modificare sursă]

O dansatoare tradițională japoneză

Articol principal: Cultura japoneză.


Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originară,
cultura Jomon la un hibrid contemporan, care combină influențe din țări din Asia, Europa și America.
Inițial, China și Coreea au avut o influență puternică asupra dezvoltării culturii Yayoi începând cu
anul 300 Î.H. și culminând cu introducerea culturilor de orez, ceremonialului funerar, a olăritului,
picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii chineze scrise și a budismului Mahayana până
în secolul VII A.D.
În lunga ei eră medievală, Japonia și-a dezvoltat o cultură unică, printr-o diversificare treptată a
tuturor artelor (ikebana, origami, ukiyo-e), meșteșuguri (păpuși, articole lăcuite, oale), dans
tradițional, teatrul (kabuki, Noh, bunraku, rakugo), tradiții diverse (onsen, sentō, ceremonia
ceaiului, arhitectură, grădini, săbii Katana), și bucătărie.
vezi și articolul Festivaluri tradiționale japoneze vezi și articolul Literatura japoneză

Arhitectură și arte plastice[modificare | modificare sursă]


Patrimoniu mondial[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Lista de locuri din Partimoniul Mondial din Japonia.
Între 1993-2013 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 17 obiective culturale sau
naturale din Japonia.

Gastronomie[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Bucătărie japoneză.
Ingredientele principale ale bucătăriei japoneze tradiționale sunt: peștele și alte produse marine,
zarzavaturile și orezul. Peștele este deseori servit crud, ceea ce necesită ca el să fie foarte proaspăt
și să fie tăiat cu un cuțit bine ascuțit. Abundența produselor marine în apele care înconjoară Japonia
și religia budistă (care este împotriva uciderii animalelor) au făcut ca japonezii să folosească carne,
produse lactate, grăsimi animale etc. în mod mai redus.
Condimentele principale sunt produse din soia (sosul soia și miso - pastă de fasole soia - sau orez
(sake, oțet din orez, mirin- un sake dulce). Pentru a menține gustul original al ingredientelor,
bucătăria japoneză nu prea folosește condimente iuți, ci mai mult plante aromatice sau wasabi
(hrean japonez), yuzu, ghimbir, myōga (tot un fel de ghimbir), kinome (lujeri ai plantei sanshō
(Zanthoxylum piperitum) sau semințe uscate și măcinate ale aceleiași plante sanshō.
Există trei feluri de mâncăruri japoneze tradiționale (meniu complet) care se servesc tot anul (deci
nu de sărbători): honzen ryōri (servită la banchete oficiale), chakaiseki ryōri (servite uneori înaintea
ceremoniei ceaiului), și kaiseki ryōri (servite la petreceri sau la restaurantele ryōtei- restaurante care
servesc numai mâncăruri japoneze). Alte tipuri de mâncăruri sunt osechi ryōri (servite de Anul Nou)
sau shōjin ryōri (mâncăruri budiste vegetariene)

Muzică[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Muzică japoneză.
Odată cu mijlocul secolului al XIX-lea au început să prevaleze influențele vestice, cea americană
devenind dominantă după cel de-al Doilea Război Mondial (1945). Aceste influențe sunt vizibile în
cultura populară japoneză contemporană, care combină influențele asiatice, europene și, începând
cu 1950, americane. Deopotrivă, în țară sau în străinătate, japonezii au cucerit recunoașterea
internațională în domeniul modei, cinematografiei, literaturii, al programelor de televiziune, al
jocurilor video sau pe computer, dar și al muzicii. Muzica japoneză este de două feluri: muzica
tradițională și modernă. Muzica japoneză modernă este constituită din două genuri muzicale: J-
pop(engleză : Japanese Pop) și J-rock(engleză : Japanese Rock).
Principalele posturi de televiziune din Japonia sunt NHK, ANN, FNN și TXN, prima dintre ele este
televiziunea națională japoneză. Aceste posturi de televiziune au regizat filme și seriale care se
bucură de succes chiar și pe plan internațional. Postul de televiziune NHK, produce filme și seriale
istorice, care poartă denumirea de "Taiga drama". Postul de televiziune Animax este dedicat copiilor
și tineretului.

Sport[modificare | modificare sursă]


Articol principal: Sportul în Japonia.
Încă din perioada preistorică, la ceremonii șintoiste, au avut loc meciuri de sumo, ca întreceri de
forță, iar începând cu secolul al VIII-lea, erau ținute ca parte a ceremoniilor de la palatul imperial
japonez. De la începutul erei Edo, sumō este un sport profesionist. În perioada Heian (794-1185), pe
lângă sumō, curtenii imperiali se delectau cu vizionatul vânătorii de șoimi și kemari.
Originile artelor marțiale moderne pot fi găsite în tehnici de luptă dezvoltate în
perioada Muromachi (1333-1568),
anume kenjutsu (actualmente, kendō), jūjutsu (actualmente, judō), kyūjutsu (actualmente, kyūdō).
După Revoluția Meiji (1868), sporturi occidentale, precum baseball și atletism, au fost introduse în
Japonia din Europa și din Statele Unite ale Americii. Odată cu creșterea naționalismului de la
începutul secolului al XX-lea, sporturi precum judō-ul și kendō-ul au fost introduse ca parte a
educației militare în programul de studii în școli. După cel de Al Doilea Război Mondial, sporturile
tradiționale au fost interzise pentru o anumită perioadă de timp de către ocupanții americani,
deoarece credeau că încurajează militarismul. După terminarea ocupației americane în 1952, au fost
din nou practicate din ce în ce mai mult.
Listă cu sporturi tradiționale:

 judo
 kendō
 karate
 aikidō
 kemari
 kyūdō
 sumo