Sunteți pe pagina 1din 414

CUPRINS

GI
ANALIZĂ MATEMATICĂ

GO
I. NUMERE REALE ŞI FUNCŢII ...................................................................................5
Mulţimea numerelor reale.......................................................................................5
Funcţii reale ..........................................................................................................12
II. ŞIRURI DE NUMERE REALE.................................................................................31

DA
Moduri de definire ale unui şir .............................................................................31
Recurenţe liniare de ordinul doi............................................................................35
Şiruri mărginite .....................................................................................................37
Şiruri monotone ....................................................................................................39

PE
Şiruri convergente.................................................................................................41
Proprietăţi ale şirurilor ..........................................................................................47
Operaţii cu şiruri convergente...............................................................................50
Şiruri care au limita ¥ .....................................................................................55
ŞI
Cazuri de nedeterminare .......................................................................................56
Criterii de comparaţie ...........................................................................................59
Şiruri monotone şi mărginite ................................................................................62
Ă

Criteriul raportului ................................................................................................65


Numărul e ............................................................................................................67
IC

Cazul de nedeterminare 1¥ ..................................................................................70


Teorema Cezáro-Stolz ..........................................................................................71
Aplicaţii ale şirurilor la rezolvarea unor probleme ...............................................73
CT

III. LIMITE DE FUNCŢII ............................................................................................91


Definiţia limitei unei funcţii într-un punct............................................................91
Limite laterale .......................................................................................................95
DA

Limita funcţiilor spre ¥ ...................................................................................96


Proprietăţile limitelor............................................................................................99
Limite fundamentale ...........................................................................................102
IV. FUNCŢII CONTINUE ...........................................................................................113
DI

Definiţia funcţiilor continue................................................................................113


Operaţii cu funcţii continue ................................................................................118
Funcţii continue pe un interval ...........................................................................121
RA

V. FUNCŢII DERIVABILE .........................................................................................133


Probleme care conduc la noţiunea de derivată....................................................133
Definiţia derivatei ...............................................................................................134
TU

Continuitatea funcţiilor derivabile ......................................................................136


Derivate laterale..................................................................................................137
Derivatele funcţiilor elementare .........................................................................138
Operaţii cu funcţii derivabile ..............................................................................139
I

Derivate de ordin superior ..................................................................................150


ED

VI. PROPRIETĂŢILE FUNCŢIILOR DERIVABILE ...................................................153
Teoremele fundamentale ale analizei matematice ..............................................153

GI
VII. ELIMINAREA CAZURILOR DE NEDETERMINARE .........................................161
Regula lui l’Hospital...........................................................................................161

GO
Aplicaţiile regulilor l’Hospital în cazurile de nedeterminare..............................167
VIII. STUDIUL FUNCŢIILOR....................................................................................172
Studiul monotoniei, inegalităţi............................................................................172
Studiul derivabilităţii folosind teorema lui Lagrange .............................................178

DA
Funcţii convexe şi funcţii concave......................................................................180
Reprezentarea grafică a funcţiilor.......................................................................184
Studiul ecuaţiilor.................................................................................................200
Aplicaţii ale studiului funcţiilor..........................................................................204

PE
Conice .................................................................................................................211
IX. PROBLEME RECAPITULATIVE .........................................................................230

II ALGEBRĂ
ŞI
I. PERMUTĂRI ..........................................................................................................243
II. MATRICE .............................................................................................................253
Ă

Operaţii cu matrice..............................................................................................254
IC

Calculul puterilor unei matrice ...........................................................................267


III. REZOLVAREA SISTEMELOR LINIARE ................................................................... 279
Sisteme cu 2 sau 3 necunoscute .......................................................................279
CT

Proprietăţile determinanţilor de ordin 2 şi 3 .............................................289


Inversa unei matrice ....................................................................................300
Rangul unei matrice ....................................................................................303
DA

Transformări elementare .............................................................................310


Sisteme liniare cu n necunoscute şi determinanţi de ordin n ...........................325
Inversa unei matrice ....................................................................................334
Rangul unei matrice de tip m ´ n ..............................................................338
DI

Rezolvabilitatea sistemelor în caz general ..............................................................346


IV. APLICAŢII GEOMETRICE ...........................................................................................365
Ecuaţia dreptei. Recapitulare ..............................................................................365
RA

Intersecţia a două drepte în plan .........................................................................367


Concurenţa a trei drepte......................................................................................368
Aria unui triunghi ...............................................................................................371
V. EXERCIŢII ŞI PROBLEME RECAPITULATIVE ...................................................379
TU

VI. INDICAŢII ŞI RĂSPUNSURI ...............................................................................400


I
ED

Numere reale şi funcţii 5

ANALIZĂ MATEMATICĂ

GI
I. NUMERE REALE ŞI FUNCŢII

GO
MULŢIMEA NUMERELOR REALE
AXIOME

DA
Pe parcursul anilor anteriori de studii am folosit proprietăţile numerelor naturale,
întregi, raţionale şi reale. Cele mai multe proprietăţi ale acestor numere se refereau la
operaţiile pe care le putem efectua cu aceste numere. În acest capitol introductiv vom trece

PE
în revistă principalele proprietăţi ale operaţiilor elementare, proprietăţi care se referă la
ordonarea numerelor reale şi vom introduce alte câteva axiome care exprimă anumite
calităţi ale mulţimii numerelor reale (deci nu numai ale numerelor). Vom nota mulţimea
numerelor reale cu  .
ŞI
Definiţia riguroasă, axiomatică, a mulţimii numerelor reale este o construcţie
matematică ce s-a cristalizat pe parcursul a mai multor secole, prin efortul celor mai
mari matematicieni. Noi nu vom încerca să parcurgem această construcţie, vom selecta
numai elementele necesare pentru înţelegerea fenomenelor pe care le vom studia.
Ă

Reamintim reprezentarea grafică a numerelor reale folosind o axă orientată şi


gradată. Astfel, dacă pe o dreaptă fixăm o direcţie (vezi figura 1), un punct numit
IC

origine şi o unitate de măsură (deci, în fond, dacă fixăm două puncte), atunci am
definit o axă reală. 5 4 2 1 1 2 4 5
3 3 3 3 3 3 3 3
CT

0 1 2 1 0 1 2
Figura 1a Figura 1b
Pe această axă putem construi (cu rigla şi compasul) imaginea numerelor
naturale, întregi şi raţionale. Numerele pozitive vor fi reprezentate în sensul pozitiv iar
DA

cele negative în sens negativ. De asemenea putem construi şi alte mărimi care nu sunt
raţionale, de exemplu ipotenuza unui triunghi dreptunghic şi isoscel cu cateta 1.
Lungimea acestui segment este 2 şi 2 Ï  . Folosind o procedură similară putem
construi orice segment de lungime r , unde r Î  . Dar mulţimea numerelor a căror
DI

imagine se pot construi efectiv (cu rigla negradată şi cu compasul, deci în sens
geometric) nu este întreaga mulţime a numerelor reale.
De exemplu nu putem construi imaginea numărului
RA

y Figura 2 3
2 . Demonstraţia acestui fapt nu este deloc simplă şi cu
toate că problema este cunoscută încă din antichitate
1
(problema dublării cubului, sau problema din Delos),
2 demonstraţia imposibilităţii construcţiei a fost dată în
TU

cadrul teoriei lui Galois abia în secolul XIX (între timp


0 1 2 x mai mulţi matematicieni au dat soluţii ingenioase folosind
însă curbe speciale cum ar fi conchoida, sau cisoida). În
I

cele ce urmează nu ne vom ocupa de acest aspect al constructibilităţii, ci vom


ED

6 Numere reale şi funcţii
presupune că orice număr real poate fi reprezentat în mod unic pe axa reală, deci
există o bijecţie între punctele dreptei şi numerele reale.

GI
Axiomele adunării şi înmulţirii
Reamintim proprietăţile fundamentale ale adunării şi înmulţirii:

GO
A1. Pentru orice a, b Î  există un număr real unic notat cu a + b ;
A2. a + b = b + a , " a, b Î  (comutativitate);
A3. (a + b ) + c = a + (b + c ) , " a, b, c Î  (asociativitate);
A4. Există un număr real notat cu 0 pentru care a + 0 = a , oricare ar fi a Î  ;

DA
A5. Pentru orice număr real a există un număr x Î  cu proprietatea a + x = 0
( x este opusul numărului a şi se notează cu -a ).
M1. Pentru orice a, b Î  există un număr real unic notat cu a ⋅ b ;

PE
M2. a ⋅ b = b ⋅ a , " a, b Î  (comutativitate);
M3. (ab )c = a (bc ) , " a, b, c Î  (asociativitate);
M4. Există un număr în * notat cu 1, pentru care 1 ⋅ a = a , oricare ar fi a Î  ;
M5. Pentru orice număr real a diferit de 0 există x Î  cu proprietatea a ⋅ x = 1
ŞI
1
(numărul x este inversul numărului a , şi se notează cu ).
a
Principala legătură între cele două operaţii este dată de axioma
Ă

D. (a + b) ⋅ c = a ⋅ c + b ⋅ c , "a, b, c Î  (înmulţirea este distributivă faţă de adunare).


IC

Observaţie. Axiomele A1, ..., A5, M1, ..., M5, D se numesc axiomele structurii de
corp şi vor fi studiate pe larg în clasa a XII-a.
CT

Consecinţe
Operaţii cu numere reale
Pentru orice a, b Î  , c Î * , d Î  există un singur număr x Î  cu proprietatea
DA

a + x = b (respectiv c ⋅ x = d ),
1
şi anume x = b + (-a ) (respectiv x = d ⋅ ).
c
Numărul precedent x este diferenţa numerelor b şi a (în al doilea caz este câtul
DI

d
numerelor d şi c ) şi se notează cu b - a (respectiv ).
c
Demonstrăm existenţa şi unicitatea soluţiei ecuaţiei a + x = b folosind
RA

axiomele. Dacă a şi b sunt numere reale, atunci există x = b + (-a ) . Pe baza


axiomelor A1 şi A5 deducem a + x = a + (b + (-a )) = a + ((-a ) + b ) .
Deci pe baza axiomei A2 rezultă a + x = (a + (-a )) + b = 0 + b = b .
TU

Astfel x este într-adevăr o soluţie a ecuaţiei date.


Dacă pentru un x Î  are loc a + x = b , atunci adunând (-a ) în ambii
membri obţinem: (a + x ) + (-a ) = b + (-a ) .
Folosind A1 şi A2 rezultă (x + a ) + (-a ) = b + (-a ) , şi x + (a + (-a )) = b + (-a ) .
I

Aplicând pe rând axiomele A3, A5 şi A4 rezultă x + 0 = b + (-a ) , x = b + (-a ) .


ED

Numere reale şi funcţii 7
În consecinţă există o singură soluţie a ecuaţiei a + x = b . În mod similar putem
demonstra existenţa şi unicitatea soluţiei în cazul ecuaţiei c ⋅ x = d .

GI
Observaţii. 1. Din axiomele A1, ..., A5, M1, ..., M5, D putem demonstra toate
proprietăţile numerelor reale folosite până acum.
2. Conform A3 are loc (a + b ) + c = a + (b + c ), " a, b, c Î  , deci putem defini

GO
suma a mai multor termeni:
a + b + c = (a + b ) + c = a + (b + c ) . (1)
Din (1) şi din axiomele A2 şi A3 rezultă că rezultatul sumei nu depinde nici de

DA
ordinea termenilor, deoarece b + c + a = (b + c ) + a = a + (b + c ) = a + b + c .
Astfel pentru o sumă cu trei termeni rezultatul nu depinde de ordinea termenilor.
Folosind un raţionament inductiv putem arăta că numărul termenilor poate fi arbitrar.
În mod analog folosind M3 obţinem abc = (ab )c = a (bc ) , şi rezultatul produsului nu

PE
depinde de ordinea factorilor.
Axiomele ordonării
Următoarele patru axiome se referă la ordonarea numerelor reale:
ŞI
R1. Pentru orice două numere reale a, b Î  are loc exact una din următoarele trei
relaţii a > b , a = b , b > a (trihotomie);
R2. Dacă a > b şi b > c , atunci a > c (tranzitivitate);
Ă

R3. Dacă a > b , c Î  , atunci a + c > b + c ;


R4. Dacă a > b şi c > 0 , atunci ac > bc .
IC

Definiţii şi notaţii. Relaţia a > b se citeşte: a este mai mare decât b (sau b este
mai mic decât a ), notaţiile a > b şi b < a reprezentând acelaşi lucru. Prin simbolul
CT

a ³ b înţelegem faptul că are loc una din relaţiile a > b sau a = b . Dacă a > 0 ,
atunci a este un număr pozitiv, iar dacă a < 0 , atunci a este negativ. Inegalitatea
a ³ 0 exprimă faptul că a este un număr nenegativ, iar inegalitatea a £ 0 este
verificată de numerele nepozitive.
DA

Definiţie. a) Dacă mulţimea A Ì  conţine un element care este mai mare decât
toate celelalte elemente ale mulţimii, atunci vom spune că acest element este maximul
mulţimii, sau cel mai mare element al mulţimii A şi îl vom nota cu max A .
DI

b) Dacă mulţimea A conţine un element care este mai mic decât toate celelalte
elemente, atunci vom numi acest element cel mai mic element al mulţimii A , sau
minimul mulţimii A şi îl notăm cu min A .
RA

Astfel avem:
M = max A  a £ M , " a Î A şi M Î A ;
m = min A  m £ a, " a Î A şi m Î A .
TU

Menţionăm că nu orice mulţime are maxim sau minim. De exemplu intervalul (1, 2)
nu are nici cel mai mic element şi nici cel mai mare element. Cel mai mic element al
mulţimii [1, 2) este 1 şi nu are cel mai mare element, iar intervalul (1, 2] nu are cel
mai mic element şi cel mai mare element al intervalului este 2 .
I
ED

8 Numere reale şi funcţii
Axioma supremumului
Definiţie. Mulţimea de numere reale A este mărginită superior (inferior), dacă

GI
există numărul real K (respectiv k ) astfel încât pentru orice x Î A să avem inegali-
tatea x £ K ( x ³ k ). Numărul K ( k ) este un majorant (minorant) al mulţimii A .

GO
Printr-o mulţime mărginită înţelegem o mulţime mărginită atât inferior cât şi superior.
Următoarea axiomă, deşi pare foarte intuitivă, exprimă o proprietate ce caracterizează
mulţimea numerelor reale (dacă toate axiomele precedente sunt verificate).
F. Dacă A ¹ Æ este o mulţime mărginită superior, atunci există un număr real H

DA
cu următoarele două proprietăţi:
1. pentru orice x Î A are loc x £ H ;
2. dacă K este un majorant al mulţimii A , atunci H £ K .
Intuitiv acest număr H este cel mai mic majorant al mulţimii A , deci axioma în fond

PE
afirmă că mulţimea majoranţilor ale unei mulţimi mărginite superior are un cel mai
mic element.
Să observăm că acest număr H este unic. Dacă H şi H * ar avea aceleaşi
proprietăţi, atunci conform proprietăţii 1. atât H , cât şi H * ar fi un majorant pentru
ŞI
mulţimea A , deci aplicând proprietatea 2. odată pentru H şi odată pentru H * ar
rezulta pe de o parte H £ H * , iar pe de altă parte H * £ H , deci H * = H .
Numărul H a cărui existenţă este garantată de axioma F se numeşte cel mai mic
Ă

majorant al mulţimii A , sau supremumul mulţimii A şi se notează cu sup A = H .


Din axioma F rezultă o proprietate analoagă relativ la mulţimile mărginite inferior:
IC

Proprietate. Dacă A este o mulţime mărginită inferior, atunci există un număr h


cu proprietăţile
1. pentru orice x Î A are loc x ³ h ;
CT

2. dacă k este un minorant al mulţimii A , atunci k £ h .


Numărul h este cel mai mare minorant al mulţimii A , sau infimumul mulţimii A şi
se notează cu inf A = h .
DA

Demonstraţie. Considerăm mulţimea B = {x Î  -x Î A} . Dacă k este un


minorant al mulţimii A , atunci K = -k este un majorant al mulţimii B şi invers,
deci B este mărginit superior. Dacă H = sup B , atunci pentru orice y Î B are loc
y £ H , deci numărul h = -H este un minorant al mulţimii A (pentru orice x Î A
DI

are loc h £ x ) (1)


Dacă k este un minorant arbitrar al mulţimii A , atunci K = -k este un majorant al
mulţimii B , deci conform axiomei F are loc inegalitatea H £ K . Astfel -K £ -H ,
RA

deci k £ h . (2)
Din proprietăţile (1) şi (2) rezultă existenţa infimumului.
Astfel dacă A este o mulţime mărginită, atunci admite atât un infimum, cât şi
un supremum. Următoarele două caracterizări sunt importante în aplicaţii:
TU

a) Fie A o mulţime mărginită superior şi H = sup A . Din definiţia numărului H


rezultă că mulţimea A nu conţine nici un element mai mare decât H , dar pentru
orice e > 0 numărul H - e nu este majorant, deci există în A cel puţin un element
I

x Î A pentru care x > H - e .


ED

Numere reale şi funcţii 9
b) Dacă mulţimea B este mărginită inferior şi h = inf B , atunci B nu are nici un
element mai mic decât h , însă pentru orice e > 0 are cel puţin un element mai mic

GI
decât h + e ( " e > 0 există y Î B cu proprietatea y < h + e ).
Exemple. 1. Folosind notaţiile:

GO
 + = {x Î  x ³ 0} , *+ = {x Î  x > 0} ,  - = {x Î  x £ 0} ,
*- = {x Î  x < 0}
putem afirma că mulţimile  - şi *- sunt mărginite superior şi ambele mulţimi au
supremumul 0 : sup  - = sup *- = 0 . Mulţimea  - conţine propriul său

DA
supremum, iar mulţimea *- nu conţine acest supremum.
2. Mulţimea A = (1, ¥) este mărginită inferior dar nu este mărginită superior.
0 £ x , " x Î A , deci 0 este un minorant al mulţimii A . Mulţimea minoranţilor

PE
mulţimii A este intervalul (-¥,1] şi cel mai mare element al acestui interval este 1 ,
deci infimumul mulţimii A este 1 . Se poate observa că mulţimea A nu are nici cel
mai mic şi nici cel mai mare element.
3. Mulţimea B = [5, 2002) este mărginită atât inferior cât şi superior deoarece
ŞI
5 £ x £ 2002 , " x Î B . Mulţimea marginilor inferioare este (-¥, 5] şi mulţimea
marginilor superioare este [2002, ¥) . Astfel supremumul mulţimii B este 2002 şi
infimumul este 5 . În acelaşi timp se poate observa că cel mai mic element al mulţimii
Ă

B este 5 , dar această mulţime nu are cel mai mare element.


4. Mulţimea  nu este mărginită superior, dar 0 fiind cel mai mic element al mulţi-
IC

mii este şi o margine inferioară, mai mult este chiar cea mai mare margine inferioară.
În paragrafele următoare demonstrăm câteva consecinţe foarte importante ale
CT

axiomelor prezentate.
Axioma lui Arhimede
Vom aplica de foarte multe ori următoarea proprietate, numită axioma lui Arhimede:
DA

A. Pentru orice două numere pozitive a şi b există un număr natural n cu


proprietatea n ⋅ a > b .
Consecinţe. 1. Pentru a = 1 rezultă că pentru orice număr real b există un număr
DI

natural mai mare decât b .


2. O consecinţă a axiomelor A şi F este existenţa părţii întregi a unui număr oarecare.
Astfel pentru " x Î  există n Î  cu proprietatea n £ x < n + 1 . Numărul n este
RA

partea întreagă a numărului real x şi se notează cu [x ] :


[x ] £ x < [x ] + 1 , " x Î  .

Cu ajutorul părţii întregi definim şi partea fracţionară a numărului x , notată cu {x } ,


TU

prin egalitatea
{x } = x - [x ] , "x Î  .
Din definiţie rezultă că 0 £ {x } < 1, " x Î  .
I
ED

10 Numere reale şi funcţii

Exemple. 1. Partea întreagă a numărului x = 2, 3 este [2, 3 ] = 2 şi partea


fracţionară este {2, 3} = 0, 3 . În cazul numerelor pozitive cifrele de după virgula

GI
zecimală alcătuiesc partea fracţionară şi cele care sunt înaintea virgulei formează
partea întreagă.

GO
2. Pentru x = -5, 8 avem [-5, 8 ] = -6 , deoarece -6 £ -5, 8 < -5 . Astfel partea
fracţionară este {-5, 8} = -5, 8 + 6 = 0, 2 .
3. Pentru orice două numere reale a, b Î  cu proprietatea a < b , există r Î 
astfel încât a < r < b .

DA
Într-adevăr b - a > 0 şi din axioma lui Arhimede pentru numerele pozitive b - a şi
1 , $n Î * astfel încât n (b - a ) > 1 , deci na + 1 < nb . Pe de altă parte există
[na ] = m Î  , de unde rezultă că m £ na < m + 1 , deci m + 1 £ na + 1 < nb .

PE
m +1 m +1
Astfel na < m + 1 < nb , în consecinţă a < < b şi Î.
n n
4. Din consecinţa 2. rezultă că între două numere reale oarecare a, b Î , a < b
există o infinitate de numere raţionale. Într-adevăr dacă r Î  şi a < r < b , atunci
ŞI
există r1 Î  astfel încât a < r1 < r , etc.
5. Pentru orice două numere reale a, b Î  cu proprietatea a < b , există r Î  \ 
astfel încât a < r < b .
Ă

Dacă a < b , atunci conform R3 are loc a - 2 < b - 2 , deci din consecinţa 2.
IC

$q Î  cu a - 2 < q < b - 2 , de unde a < q + 2 < b , unde evident


q + 2 Î \.
6. Din consecinţa 4. rezultă că între două numere reale oarecare a, b Î , a < b
CT

există o infinitate de numere iraţionale.


Problemă rezolvată. Determinaţi minimul, maximul, infimumul şi supremumul
ìï 1 üï
DA

mulţimii A = ï í n Î * ïý .
ïîïn + 1 ïþï
1 1
Deoarece 0 < £ , " n Î * , mulţimea A este mărginită, deci există atât
n +1 2
DI

infimumul mulţimii cât şi supremumul acesteia. Cel mai mare element al mulţimii este
1
, deci acesta e şi supremumul mulţimii. Demonstrăm că 0 este infimumul mulţimii.
2
RA

Pentru a arăta această proprietate este necesar şi suficient să arătăm:


1
1. 0 < , " n Î * , care este adevărată;
n +1
1
TU

2. " e > 0 $ n Î * cu proprietatea <e.


n +1
1 é1 ù
Ultima inegalitate este echivalentă cu - 1 < n , deci n > ê - 1ú + 1 . Pe de altă
e ëê e ûú
I
ED

Numere reale şi funcţii 11

é1 ù é1 ù æé 1 ù ö
parte ê - 1ú + 1 = ê ú , deci numărul n = max ççç ê ú ,1÷÷÷ verifică inegalitatea cerută.
êë e úû êë e úû è êë e úû ø

GI
Astfel inf A = 0 . Deoarece 0 Ï A , mulţimea A nu poate avea cel mai mic element.
Exerciţii propuse

GO
1. Determinaţi infimumul, supremumul, minimul şi maximul următoarelor mulţimi
(dacă există):
a) A =  ; b) A =  ; c) A = (-¥, 5) ; d) A = (-¥,10] ;
e) A = (7, ¥) ; f) A = [2000, ¥) ; g) A = (-3,100) ; h) A = [-8,13) ;

DA
i) (-3, 5] È {11} ; j) A = (-¥, 2] È (3, ¥) ; k) (-2, 5] È (6,103] ;
ì
ï n ü
ï ì
ï 2n 2 ü
ï
l) A = ï
í n Î ï
ý; m) A = ï
í 2 n Î * ï
ý;
ï
ïn + 2 ï ï n + 1 ï

PE
î ï
þ ï
î ï
þ
{
n) A = x Î  x - 2 £ 1 ; } {
o) A = x Î  2x + 3 £ x ; }
ì
ïx Î  x - 5x + 4 > 0ü
ï ï
{ }
2
p) A = í ï
ý ; q) A = x Î  x - 2 x - 1 > 1 .
ï ï
ŞI
ï
î x + 3 ï
þ
2. Determinaţi partea întreagă şi partea fracţionară a următoarelor numere:
17 135 n 3n 2
a) a = ; b) a = - ; c) a = , n Î * ; d) a = 2 ,n Î  .
Ă

5 3 n+3 n +2
3. Rezolvaţi ecuaţiile:
IC

éx + 1ù é 2x + 1 ù é 4x + 1 ù é 3x - 1 ù
a) ê ú = x -2; b) ê ú = 2; c) ê ú=ê ú;
ëê 3 ûú ëê 3x - 1 ûú ëê 5 ûú ëê 2 ûú

{ } { }
CT

2x + 1 1 x +1
d) = ; e) = [x - 1] .
3 2 2

Probleme propuse
DA

1. Demonstraţi că dacă există expresiile din următoarele egalităţi ( A, B Ì  ), atunci


egalităţile sunt adevărate:
{
a) inf (A + B ) = inf A + inf B , unde A + B = a + b a Î A, b Î B ; }
DI

b) sup (A + B ) = sup A + sup B ;

{ }
c) inf (l ⋅ A) = l ⋅ inf A , unde l ⋅ A = l ⋅ a a Î A şi l Î  + ;
RA

d) sup (l ⋅ A) = l ⋅ sup A , unde l Î  + .


Demonstraţi că obţinem egalităţi dacă înlocuim în relaţiile precedente infimumul cu
supremum şi minimul cu maxim.
TU

2. Arătaţi că dacă f , g : [a, b ]   şi există expresiile din relaţiile de mai jos, atunci
inegalităţile sunt adevărate:
a) max ( f (x ) + g(x )) £ max f (x ) + max g(x ) ;
I

x Î[a ,b ] x Î[a ,b ] x Î[a ,b ]


ED

12 Numere reale şi funcţii

b) min ( f (x ) + g(x )) ³ min f (x ) + min g(x ) ;


x Î[a ,b ] x Î[a ,b ] x Î[a ,b ]

GI
c) max ( f (x ) ⋅ g(x )) £ max f (x ) ⋅ max g(x ) , dacă f , g : [a, b ]   + .
x Î[a ,b ] x Î[a ,b ] x Î[a ,b ]

Inegalităţi similare au loc şi pentru minimul funcţiilor, respectiv infimumul şi

GO
supremumul.
3. Demonstraţi că dacă a £ b , " a Î A şi " b Î B ( A, B Ì  ), atunci
sup A £ inf B .
4. Calculaţi partea întreagă şi partea fracţionară a următoarelor expresii:

DA
n(n + 1)
a) (2 + 3 ) ;
2001
b) n 2 + n - 1 , n Î * ; c) , n Î .
6
5. Calculaţi sumele:

PE
é k (k + 1) ù
{ }
n 2003 n
a) å éê k 2 + k + 1 ùú ; c) å (3 + 2 2 ) .
k
b) å ê ú;
k =1
ë û k =1 êë 6 úû k =1

{ {
6. Calculaţi min max x 2 + y + z , y 2 + z + x , z 2 + x + y
x ,y , z Î 
}} .
ŞI
FUNCŢII REALE
Ă

În clasele anterioare am definit noţiunea de funcţie reală cu variabilă reală.


Am studiat câteva proprietăţi ale funcţiilor (monotonie, paritate, periodicitate,
IC

injectivitate, surjectivitate, bijectivitate, convexitate, concavitate). Am trasat graficele


unor funcţii importante, punând în evidenţă semnificaţia graficului în studiul acestora.
Am studiat şi câteva operaţii cu funcţii, precum şi funcţia inversă.
CT

În acest capitol vom trece în revistă cele mai importante funcţii studiate (funcţiile
putere, exponenţiale, logaritmice, trigonometrice), de asemenea vom defini funcţia
polinomială. Vom reaminti proprietăţile importante ale acestor funcţii, vom trasa
graficele lor, urmând ca în capitolele ulterioare să putem argumenta aceste proprietăţi
DA

cu mijloacele analizei matematice.


Înainte de toate reamintim câteva proprietăţi importante în studiul funcţiilor:
Monotonie
DI

Spunem că funcţia f : D Ì    este crescătoare (strict crescătoare) pe intervalul


I Ì D , dacă pentru orice x 1,2 Î I , x1 < x 2 avem f (x 1 ) £ f (x 2 ) ( f (x 1 ) < f (x 2 ) ).
RA

Spunem că funcţia f : D Ì    este descrescătoare (strict descrescătoare) pe


I Ì D , dacă pentru orice x 1,2 Î I , x1 < x 2 avem f (x 1 ) ³ f (x 2 ) ( f (x 1 ) > f (x 2 ) ).
Spunem că funcţia f : D Ì    este monotonă (strict monotonă) pe I Ì D , dacă
TU

este crescătoare sau descrescătoare pe I (respectiv strict crescătoare sau strict


descrescătoare).
Observaţii. 1. Orice funcţie strict monotonă este în acelaşi timp şi monotonă.
2. Monotonia funcţiei f : D Ì    se poate studia şi cu semnul raportului
I
ED

Numere reale şi funcţii 13

f (x 1 ) - f (x 2 )
, unde x 1,2 Î D şi x 1 ¹ x 2 .
x1 - x 2

GI
Dacă fracţia este pozitivă (strict pozitivă) pentru "x 1,2 Î I Ì D , x 1 ¹ x 2 , atunci
funcţia este crescătoare (strict crescătoare) pe I .

GO
Dacă fracţia este negativă (strict negativă) pentru "x 1,2 Î I Ì D , x 1 ¹ x 2 , atunci
funcţia este descrescătoare (strict descrescătoare) pe I .
Puncte de extrem ale funcţiilor

DA
Definiţie. Spunem că punctul (x 0 , f (x 0 )) este punct de maxim (minim) al funcţiei
f : D Ì    ( x 0 Î D ), dacă f (x 0 ) ³ f (x ) ( f (x 0 ) £ f (x ) ) "x Î D .
Spunem că punctul (x 0 , f (x 0 )) este punct de extrem al funcţiei f : D Ì    , dacă

PE
este punct de minim sau maxim.
Convexitate şi concavitate
Definiţie. 1. Funcţia f : D Ì    este convexă pe intervalul I Ì D , dacă
ŞI
pentru orice x 1, x 2 Î I (x 1 < x 2 ) şi orice l Î [0, 1] avem
f (lx 1 + (1 - l ) x 2 ) £ l f (x 1 ) + (1 - l ) f (x 2 ) .
2. Funcţia f : D Ì    este concavă pe intervalul I Ì D , dacă pentru orice
Ă

x 1, x 2 Î I (x 1 < x 2 ) şi orice l Î [0, 1] avem


IC

f (lx 1 + (1 - l ) x 2 ) ³ l f (x 1 ) + (1 - l ) f (x 2 ) .
Observaţii. 1. Dacă inegalităţile din definiţie sunt stricte, vorbim despre funcţie
CT

strict convexă, respectiv strict concavă.


2. Aceste inegalităţi exprimă faptul că fiecare coardă a graficului funcţiei convexe f
este deasupra arcului de grafic corespunzător (fig. 3) şi fiecare arc al graficului
DA

funcţiei concave f este deasupra coardei respective (fig. 4). Astfel dacă vârfurile unui
poligon cu n laturi se află pe graficul unei funcţii convexe, atunci centrul de masă
asociat acestor puncte şi ponderilor l1, l2 , l3 ,..., ln se va afla deasupra graficului
funcţiei. În cazul graficului unei funcţii concave situaţia este inversă, graficul este
DI

deasupra centrului de masă. Aceste proprietăţi sunt exprimate prin teorema lui Jensen.
y y
y=f(x)
RA

y=f(x)

x x
TU

Figura 3 Figura 4
I
ED

14 Numere reale şi funcţii

Teoremă. (Jensen) Funcţia f : I   este convexă pe I , dacă şi numai dacă


n

GI
pentru orice x 1, x 2 , ... , x n Î I şi orice l1, l2 , ... , ln Î [0, 1] cu ål
k =1
k = 1 avem

æ n ö n
f çç å lk x k ÷÷÷ £ å lk f (x k ) .

GO
çè k =1 ø k =1
1
Observaţii. 1. Dacă l1 = l2 = ... = ln = , atunci inegalitatea precedentă se
n
æ1 n ö÷ 1 n

DA
scrie sub forma f çç å x k ÷÷ £ å f (x k ) .
çè n k =1 ø n k =1
2. Teorema precedentă se poate demonstra prin inducţie după n .
3. În cazul funcţiilor concave are loc inegalitatea inversă.

PE
Injectivitate, surjectivitate, bijectivitate
Definiţii
Funcţia f : A  B este injectivă, dacă " x 1, x 2 Î A , x 1 ¹ x 2  f (x 1 ) ¹ f (x 2 ) .
ŞI
Funcţia f : A  B este surjectivă, dacă " y Î B $x Î A astfel încât f (x ) = y .
Funcţia f : A  B este bijectivă, dacă este injectivă şi surjectivă.
Ă

Interpretare grafică
IC

Dacă A, B Ì  , atunci imaginea în sistemul cartezian a mulţimii


{ }
Gr f = (x , f (x )) x Î A este graficul funcţiei f : A  B .
CT

Dacă o funcţie este injectivă, atunci orice dreaptă paralelă cu axa Ox intersec-
tează graficul funcţiei în cel mult un punct. Funcţia din figura 5 nu este injectivă,
deoarece de exemplu dreapta d2 intersectează graficul în două puncte diferite (adică
DA

pentru x 1 ¹ x 2 , f (x 1 ) = f (x 2 ) ). Funcţiile din figurile 6 şi 7 sunt injective.


Dacă o funcţie este surjectivă, atunci orice dreaptă paralelă cu axa Ox , dusă
într-un punct al codomeniului reprezentat pe axa Oy , intersectează graficul funcţiei în
DI

cel puţin un punct. Funcţia din figura 5 nu este surjectivă, dacă are codomeniul  ,
deoarece de exemplu dreptele d1 şi d 3 nu intersectează graficul, dar este surjectivă
dacă f : [a, b ]  [c, d ] . La fel funcţia cu graficul în figura 6 nu este surjectivă dacă are
RA

codomeniul  , dar se poate restrânge la o funcţie surjectivă. Funcţia din figura 7 este
surjectivă.
În general pentru orice funcţie f : A  B , funcţia f1 : A  Im f este
surjectivă ( Im f este imaginea funcţiei, Im f = f (A) = {f (x ) x Î A} ).
TU

Dacă o funcţie este bijectivă, atunci orice dreaptă paralelă cu axa Ox


intersectează graficul funcţiei într-un punct.
De exemplu funcţia cu graficul în figura 7 este bijectivă.
I

Observaţie. Orice funcţie strict monotonă este injectivă.


ED

Numere reale şi funcţii 15

y y y
d3

GI
d
d1
x1 x2 b
x x

GO
d2 a x
c
d1

Figura 5 Figura 6 Figura 7

DA
Funcţia inversă
Definiţie. O funcţie f : A  B este inversabilă, dacă există funcţia g : B  A

PE
astfel încât f  g = 1B şi g  f = 1A , unde 1A : A  A , 1A (x ) = x "x Î A este
funcţia identică a mulţimii A .
Dacă există funcţia g , atunci ea este unică şi se notează cu g = f -1 .
Am demonstrat în clasa a X-a şi următoarea teoremă:
ŞI
Teoremă. Funcţia f : A  B este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă.
Pe baza cunoştinţelor din clasa a X-a mai putem afirma următoarea teoremă:
Teoremă. Dacă f : A  B , A, B Ì  este bijectivă şi f -1 : B  A este inversa
Ă

sa, atunci sunt adevărate următoarele proprietăţi:


IC

a) Dacă f este monotonă, atunci f -1 este monotonă cu aceeaşi monotonie.


b) Dacă f este crescătoare şi convexă (concavă) atunci f -1 este concavă (convexă)
CT

c) Dacă f este descrescătoare şi convexă (concavă) atunci f -1 este convexă (concavă)


y
Figura 8 Figura 9
y M P
DA

b
T
a N M' f(x )
DI

O x
a b x x f(x ) x
O
x
RA
y=

Interpretare grafică
TU

Dacă punctul M (a, b ) ( a Î A Ì  , b Î B Ì  ) este un punct al graficului


funcţiei inversabile f : A  B , atunci f (a ) = b , deci f -1 (b ) = f -1 ( f (a )) = a ;
rezultă că punctul M ¢ (b, a ) aparţine graficului funcţiei inverse. Punctele M şi M ¢
I
ED

16 Numere reale şi funcţii
sunt simetrice faţă de prima bisectoare ( y = x ) (fig. 8), deci putem afirma următoarea
teoremă:

GI
Teoremă. Dacă funcţia f : A  B ( A, B Ì  ) este bijectivă şi f -1 : B  A este
inversa sa, atunci graficele funcţiilor f şi f -1 sunt simetrice faţă de prima bisectoare.

GO
(fig. 9)
Funcţii cu graficul simetric faţă de o dreaptă,
faţă de un punct, periodicitate

DA
Definiţii
1. Spunem că o mulţime D Ì  este simetrică faţă de a Î  , dacă pentru orice
x Î D avem 2a - x Î D (adică a - a Î D  a + a Î D ).
Pentru a = 0 spunem că mulţimea este simetrică ( x Î D  -x Î D ).

PE
2. Dacă mulţimea D Ì  este simetrică faţă de a Î  şi f (2a - x ) = f (x )
"x Î D , atunci graficul funcţiei este simetric faţă de dreapta x = a (fig. 10).
3. În cazul a = 0 , dacă f (x ) = f (-x ) , pentru orice x Î D , spunem că funcţia este
funcţie pară, şi graficul funcţiei este simetric faţă de axa Oy .
ŞI
4. Dacă mulţimea D Ì  este simetrică faţă de a Î  şi f (2a - x ) = 2b - f (x )
pentru orice x Î D , atunci graficul funcţiei este simetric faţă de punctul (a, b ) . Dacă
Ă

a Î D , atunci f (a ) = b (fig. 11).


5. În cazul a = b = 0 , dacă f (-x ) = -f (x ) "x Î D , spunem că funcţia este
IC

funcţie impară, şi graficul funcţiei este simetric faţă de origine.


y y
CT

x=a
Figura 10
f(2a-x) Figura 11
b
DA

f(x)
x a 2a-x x
x a 2a-x x
6. Funcţia f : D   este periodică, dacă există y
DI

t Î * cu x Î D implică x + t Î D şi
f (x + t ) = f (x ) "x Î D . Deci graficul funcţiei se
poate obţine din graficul restrâns pe mulţimea
RA

[a, b ) Ç D ( b - a = t ) prin translaţii paralele cu axa 0 x


a
{

Ox , de lungime nt , n Î  (fig. 12). Cel mai mic b


T
număr pozitiv T (dacă există) cu proprietatea
TU

f (x + T ) = f (x ) , "x Î D se numeşte perioda Figura 12


principală a funcţiei, toate celelalte numere t cu
această proprietate fiind perioade ale funcţiei.
I
ED

Numere reale şi funcţii 17
Funcţia putere

GI
Definiţie. Numim funcţie putere funcţia fa : *+   , fa (x ) = x a , unde a Î * .

Teoremă

GO
a) Dacă a > 0 , atunci funcţia fa : *+   , fa (x ) = x a este strict crescătoare.
b) Dacă a < 0 , atunci funcţia fa : *+   , fa (x ) = x a este strict descrescătoare.
c) Dacă a = 0 , atunci funcţia f0 : *+   , f0 (x ) = 1 este constantă.

DA
Observaţii
1. Dacă n este număr natural nenul, atunci funcţia putere fn poate fi definită pe 
şi are următorele proprietăţi:

PE
a) Dacă n Î * este număr par, atunci funcţia fn :    , fn (x ) = x n este pară,
strict descrescătoare pe (-¥, 0) şi strict crescătoare pe [ 0, ¥) .
b) Dacă n Î * este număr impar, atunci funcţia fn :    , fn (x ) = x n este
impară şi strict crescătoare pe  .
ŞI
2. Dacă a Î  \ [0,1) , atunci funcţia fa este strict convexă, iar dacă a Î (0,1] ,
atunci funcţia fa este strict concavă.
3. Dacă a Î * atunci fa : *+  *+ , fa (x ) = x a este bijectivă, inversa sa fiind
Ă

1
IC

f 1 : *+  *+ , f 1 (x ) = x a .
a a
1
4. N-am tratat separat funcţia radical deoarece n x = x n , deci funcţia f : *+   ,
CT

f (x ) = n x este tot o funcţie putere şi este inversa funcţiei fn , care în cazul n


impar poate fi definită pe  .
În figura 13 am reprezentat grafic câteva funcţii putere.
DA

x4 y
x2 x 3/2
DI

x 1/2
RA

x
TU

x3
I

Figura 13
ED

18 Numere reale şi funcţii
Funcţia exponenţială şi funcţia logaritmică

GI
Definiţie. Numim funcţie exponenţială de bază a Î (0, ¥) \ {1} funcţia
fa :   *+ , fa (x ) = a x .

GO
Pe baza studiilor din clasa a X-a putem afirma următoarele proprietăţi referitoare la
monotonia, convexitatea, bijectivitatea funcţiei:
Teoremă
a) Dacă a > 1 , atunci funcţia fa este strict crescătoare.

DA
b) Dacă 0 < a < 1 , atunci funcţia fa este strict descrescătoare.
c) Funcţia fa este bijectivă pentru orice a Î (0, ¥) \ {1} .
d) Funcţia fa este convexă pentru orice a Î (0, ¥) \ {1} .

PE
În figurile 14 şi 15 am trasat graficele funcţiilor exponenţiale pentru cazurile
0 < a < 1 şi a > 1 .
y y ax
ax
ŞI
a>1
Ă

0<a<1
O x O x
IC

Figura 14 Figura 15

Definiţie. Funcţia logaritmică de bază a Î (0, ¥) \ {1} este inversa funcţiei


CT

exponenţiale fa :   *+ , fa (x ) = a x , fa-1 : (0, ¥)   fa-1 (x ) = loga x .


Pe baza proprietăţilor funcţiei exponenţiale putem afirma următoarea teoremă:
Teoremă
DA

a) Dacă a > 1 , atunci funcţia loga : *+   este strict crescătoare şi concavă.
b) Dacă 0 < a < 1 , atunci funcţia loga : *+   este strict descrescătoare şi convexă.
c) Funcţia loga : *+   este bijectivă "a Î (0, ¥) \ {1} .
DI

y y a>1 În figurile 16 şi 17 am
0<a<1 trasat graficele funcţiilor
logaritmice pentru
RA

logax cazurile 0 < a < 1 şi


x a >1.
O
O x
TU

logax

Figura 16 Figura 17
I
ED

Numere reale şi funcţii 19
Funcţiile trigonometrice
Din clasele precedente cunoaşteţi cercul trigonometric şi funcţiile trigonometrice.

GI
Vom reaminti doar cele mai importante proprietăţi ale lor, respectiv vom trasa graficul
lor.

GO
Funcţiile sin şi arcsin
Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei sin :    sunt:
a) Este periodică cu perioada principală 2p , astfel sin (x + 2p ) = sin x , "x Î  .
b) Este funcţie impară, sin (-x ) = - sin x , "x Î  .

DA
é (4k - 1) p (4k + 1) p ù
c) Este crescătoare pe intervalele de forma ê , ú
êë 2 2 úû
é (4k + 1) p (4k + 3) p ù
şi descrescătoare pe intervalele ê ú , unde k Î  .

PE
,
êë 2 2 úû
(4k - 1) p
d) Este mărginită, -1 £ sin x £ 1 , "x Î  . În punctele , k Î  are
2
(4k + 1) p
ŞI
puncte de minim, minimul funcţiei fiind -1 , iar în punctele , k Î  are
2
puncte de maxim, maximul funcţiei fiind 1 .
e) În punctele kp se anulează, deci sin kp = 0 , k Î  .
Ă

f) Este convexă pe intervalele [(2k - 1) p, 2k p ] şi concavă pe intervalele


IC

[2k p, (2k + 1) p ] ( k Î  ).
é p pù
g) Restricţia sin : ê- , ú  [-1,1] este bijectivă.
CT

êë 2 2 úû
În figurile 18, 19 şi 20 am trasat graficul funcţiei sin pe [ 0, p ] , [-p, p ] şi  ,
bazându-ne pe proprietăţile menţionate.
DA

y
1
2
3
2
1 y
2
1
2

2
DI

    2 3 5  x
x
6 4 3 2 3 4 6 2
-1
Figura 18 Figura 19
RA

1
5 4 3 2 2 3 4 5
TU

-1

Figura 20
I
ED

20 Numere reale şi funcţii

Definiţie. Inversa funcţiei y


é p pù

GI
sin : ê- , ú  [-1,1] este funcţia arcsinus: 
êë 2 2 úû 2

é p pù 1
arcsin : [-1,1]  ê- , ú , pentru x Î [-1,1] ,

GO
ëê 2 2 ûú 
é p pù O
arcsin x = y  y Î ê- , ú şi sin y = x . 2
-1
ëê 2 2 ûú 1 
x
2
Principalele proprietăţi ale funcţiei

DA
é p pù -1
arcsin : [-1,1]  ê- , ú sunt:
ëê 2 2 ûú 
a) Este crescătoare pe [-1,1] . 2

PE
b) Este funcţie impară. Figura 21
c) Se anulează în punctul 0 .
d) Este concavă pe [-1, 0 ] şi convexă pe [ 0,1] .

é p pù
ŞI
Graficul funcţiei este simetricul graficului funcţiei sin : ê- , ú  [-1,1] faţă de
êë 2 2 úû
prima bisectoare şi este reprezentat în figura 21.
Ă

Funcţiile cos şi arccos


Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei cos :    sunt:
IC

a) Este periodică cu perioada principală 2p , astfel cos (x + 2p ) = cos x "x Î  .


b) Este funcţie pară, cos (-x ) = cos x , "x Î  .
CT

c) Este crescătoare pe intervalele de forma [(2k - 1) p, 2k p ] şi descrescătoare pe


intervalele [2k p, (2k + 1) p ] , unde k Î  .
d) Este mărginită, -1 £ cos x £ 1 , "x Î  . În punctele (2k - 1) p , k Î  are
DA

puncte de minim, minimul funcţiei fiind -1 , iar în punctele 2k p , k Î  are puncte


de maxim, maximul funcţiei fiind 1 .
(2k + 1) p (2k + 1) p
e) În punctele se anulează, deci cos = 0, k Î .
DI

2 2
é (4k + 1) p (4k + 3) p ù
f) Este convexă pe intervalele ê , ú şi concavă pe intervalele
êë 2 2 úû
RA

é (4k - 1) p (4k + 1) p ù
ê , ú ( k Î  ).
êë 2 2 úû
g) Restricţia cos : [ 0, p ]  [-1,1] este bijectivă.
TU

æ pö
h) cos ççx - ÷÷ = sin x , "x Î  .
è 2ø
I
ED

Numere reale şi funcţii 21
Pe baza ultimei relaţii graficul funcţiei cos se poate obţine din graficul funcţiei sin
æ p ö
printr-o translaţie de vector çç- , 0÷÷ , ceea ce este reprezentat în figura 22.

GI
è 2 ø
y
1

GO
5  3
 
2 2 2
3 2 
3 
2 5 3 x
2 2 2
-1

DA
Figura 22

Definiţie. Inversa funcţiei y

PE
cos : [ 0, p ]  [-1,1] este funcţia arccosinus:

arccos : [-1,1]  [ 0, p ] , pentru x Î [-1,1] , arc cos
arccos x = y  y Î [ 0, p ] şi sin y = x .
ŞI
Principalele proprietăţi ale funcţiei
arccos : [-1,1]  [ 0, p ] sunt: 1
a) Este descrescătoare pe [-1,1] . O 
Ă

b) Nu este nici pară, nici impară. -1 1 x


cos
IC

c) Se anulează în punctul 1 . -1
d) Este convexă pe [-1, 0 ] şi concavă pe
[ 0,1] . Figura 23
CT

Graficul funcţiei este simetricul graficului funcţiei cos : [ 0, p ]  [-1,1] faţă de prima
bisectoare şi este reprezentat în figura 23.
DA

Funcţiile tg şi arctg
ì
ï(2k + 1) p ü
ï sin x
Definiţie. Funcţia tg :  \ ï í k Î ïý   , tg x = se numeşte
ï
ï
î 2 ï
ï
þ cos x
DI

funcţia tangentă (s-au scos din domeniul de definiţie valorile, unde cos se anulează).
Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei sunt:
a) Este periodică cu perioada principală p , astfel tg (x + p ) = tg x ,
RA

ì
ï(2k + 1) p üï
"x Î  \ ïí k Î ïý .
ïîï 2 ï
ï
þ
ïì(2k + 1) p ïü
b) Este funcţie impară, tg (-x ) = - tg x , "x Î  \ ï k Î ïý .
TU

í
ïîï 2 ïþï
æ (2k - 1) p (2k + 1) p ÷ö
c) Este crescătoare pe intervalele de forma çç , ÷÷ , k Î  .
çè 2 2 ø
I
ED

22 Numere reale şi funcţii
d) Este surjectivă.
e) În punctele k p se anulează, deci tg k p = 0 , k Î  .

GI
é (2k + 1) p ö÷
f) Este convexă pe intervalele êk p, ÷÷ şi concavă pe intervalele
ëê 2 ø

GO
æ (2k - 1) p ù
çç , k p ú , ( k Î  ).
èç 2 úû
æ p pö
g) Restricţia tg : çç- , ÷÷   este bijectivă.
è 2 2ø

DA
Graficul funcţiei este trasat în figura 24.
y

PE
ŞI
5 2  3   3 2 5
 2 2 2 x
2 2 2
Ă
IC

Figura 24
CT

æ p pö
Definiţie. Inversa funcţiei tg : çç- , ÷÷   este funcţia arctangentă:
è 2 2ø
æ p pö æ p pö
arctg :   çç- , ÷÷ , pentru x Î  , arctg x = y  y Î çç- , ÷÷ , tg y = x .
DA

è 2 2ø è 2 2ø
y Principalele proprietăţi ale funcţiei
tg æ p p ö÷
arctg :   çç- , ÷ sunt:
è 2 2ø
DI

a) Este crescătoare pe  .
arc tg
b) Este impară, arctg (-x ) = - arctg x .
O
c) Se anulează în punctul 0 .
RA

x p p
d) Este mărginită - < arctg x < "x Î  .
2 2
e) Este convexă pe  - şi concavă pe  + .
TU

Graficul funcţiei este simetricul graficului funcţiei


Figura 25 æ p pö
tg : çç- , ÷÷   faţă de prima bisectoare şi
è 2 2ø
I

este reprezentat în figura 25.


ED

Numere reale şi funcţii 23
Funcţiile ctg şi arcctg

GI
cos x 1
Definiţie. Funcţia ctg :  \ {k p k Î }   , ctg x = = se numeşte
sin x tg x
funcţia cotangentă (s-au scos din domeniul de definiţie valorile, unde sin se

GO
anulează).
Cele mai importante proprietăţi ale funcţiei sunt:
a) Este periodică cu perioada principală p , astfel ctg (x + p) = ctg x ,
"x Î  \ {k p k Î } .

DA
b) Este funcţie impară, ctg (-x ) = - ctg x , "x Î  \ {k p k Î } .
c) Este descrescătoare pe intervalele de forma (k p, (k + 1) p ) , k Î  .

PE
d) Este surjectivă.
(2k + 1) p (2k + 1) p
e) În punctele se anulează, deci ctg = 0 , k Î .
2 2
æ (2k + 1) p ù
f) Este convexă pe intervalele ççk p, ú şi concavă pe intervalele
ŞI
èç 2 úû
é (2k - 1) p ö
ê , k p ÷÷÷ ( k Î  ).
êë 2 ø
Ă

g) Restricţia ctg : (0, p )   este bijectivă.


IC

Graficul funcţiei este trasat în figura 26.


y
CT
DA

2 3   3 2
 x
2 2 2 2
DI
RA

Figura 26
TU

Definiţie. Inversa funcţiei ctg : (0, p )   este funcţia arccotangentă:


arcctg :   (0, p ) , pentru x Î  , arcctg x = y  y Î (0, p ) , ctg y = x .
I
ED

24 Numere reale şi funcţii
Principalele proprietăţi ale funcţiei y
arcctg :   (0, p ) sunt:

GI
a) Este descrescătoare pe  .
b) Este mărginită 0 < arcctg x < p

GO
"x Î 
c) Este concavă pe  - şi convexă pe arc ctg
+ . O x
Graficul funcţiei este simetricul

DA
graficului funcţiei ctg : (0, p )   faţă
de prima bisectoare şi este reprezentat în ctg
figura 27.
Figura 27

PE
Funcţii polinomiale

Definiţii. Se numeşte funcţie polinomială funcţia f :    ,


ŞI
f (x ) = an x n + an -1x n -1 + ... + a 2x 2 + a1x + a 0 , ai Î  , an ¹ 0 .
Numărul natural n se numeşte gradul funcţiei polinomiale şi se notează gr f = n .
Ă

Numerele ai se numesc coeficienţii funcţiei, an x n se numeşte termenul dominant, an


coeficientul dominant, iar a 0 termenul liber.
IC

Observaţii. 1. Funcţiile sumă şi produs a două funcţii polinomiale sunt funcţii poli-
nomiale, deoarece se obţin din adunarea şi înmulţirea termenilor de forma ai x i şi bj x j .
CT

2. Dacă f , g :    sunt funcţii polinomiale, atunci gr ( f + g ) £ max (gr f , gr g )


(termenii dominanţi se reduc, dacă coeficienţii dominanţi sunt numere reale opuse) şi
gr ( f ⋅ g ) = gr f + gr g .
DA

În prezentul paragraf vom reaminti mai detaliat funcţiile polinomiale studiate în


clasele anterioare, adică cele de gradul 0 , 1 respectiv 2 , urmând ca în capitolele
ulterioare să le putem studia şi pe cele de grad mai mare cu mijloacele analizei
matematice.
DI

y
Funcţia polinomială de grad 0 este de fapt funcţia
constantă cu graficul o dreaptă paralelă cu axa Ox . f(x )=a a

(Fig.28)
RA

Funcţia polinomială de grad 1 este de forma


x
f :    , f (x ) = ax + b , a, b Î  , a ¹ 0 . Ştim din
clasele anterioare că pentru a < 0 funcţia este strict
æ bö
TU

descrescătoare, este pozitivă pe intervalul çç-¥, - ÷÷÷ şi


è aø Figura 28.
æ b ö÷
negativă pe çç- , +¥÷÷ , iar pentru a > 0 este strict crescătoare, negativă pe intervalul
è a ø
I
ED

Numere reale şi funcţii 25
æ bö æ b ö b
ç-¥, - ÷÷ şi pozitivă pe ç- , +¥÷÷ . x = - este rădăcina funcţiei în ambele
çè ÷
aø ç
è a ÷
ø a

GI
cazuri. Graficul funcţiei este o dreaptă. (Fig. 29 şi 30)
y y
a<0 a>0

GO
+

+
+

+
+

+
+

+
+ b
--

+
+ a

+
b - x -
-- - x

DA
a - -
- -
- -
-
- - f(x )=ax +b
-
f(x )=ax +b

PE
Figura 29 Figura 30

Funcţia polinomială de gradul doi este de forma


f :    , f (x ) = ax 2 + bx + c , a, b, c Î  , a ¹ 0 .
ŞI
Graficul funcţiei este o parabolă concavă pentru a < 0 şi convexă pentru a > 0 .
Dacă discriminantul D = b 2 - 4ac > 0 , atunci parabola intersectează axa Ox în două
æ -b + D ö÷ æ -b - D ö÷
puncte distincte ççç , 0÷÷ şi ççç
Ă

, 0÷÷ . Dacă D = 0 , parabola este


è 2a ø÷ è 2a ø÷
IC

æ b ö
tangentă la axa Ox în punctul çç- , 0÷÷÷ . Dacă D < 0 atunci parabola nu
è 2a ø
intersectează axa Ox .
CT

æ b ö
Pentru a < 0 funcţia este strict crescătoare pe çç-¥, - ÷÷÷ şi strict descrescătoare pe
è 2a ø
æ b ö æ b ö
çç- , +¥÷÷ . Pentru a > 0 este strict descrescătoare pe çç-¥, - ÷÷ şi strict
DA

è 2a ø÷ è 2a ÷ø
æ b ö b
crescătoare pe çç- , +¥÷÷÷ . Dreapta x = - este axă de simetrie a parabolei.
è 2a ø 2a
DI

æ b Dö
Vârful parabolei este punctul V çç- , - ÷÷÷ , care este punct de minim al funcţiei
è 2a 4a ø
pentru a > 0 , respectiv punct de maxim pentru a < 0 .
RA

Semnul funcţiei pentru D < 0 este acelaşi cu semnul lui a pentru orice x Î  .
b
Dacă D = 0 , atunci pentru x 1 = x 2 = - funcţia ia valoarea 0 , iar în celelalte
2a
numere reale are acelaşi semn cu semnul lui a .
TU

-b  D
Dacă D > 0 , atunci în x 1,2 = ia valoarea 0 , între rădăcini are semnul opus
2a
lui a , iar în afara rădăcinilor are acelaşi semn cu semnul lui a .
I
ED

26 Numere reale şi funcţii
Observaţie. Se poate demonstra că punctele graficului funcţiei f :    ,
æ b D + 1 ÷ö

GI
f (x ) = ax 2 + bx + c sunt la aceeaşi distanţă de punctul F çç- , - ÷ şi
è 2a 4a ÷ø
D -1
dreapta y = - . Punctul F se numeşte focarul parabolei, iar dreapta

GO
4a
D -1
y =- se numeşte dreapta directoare a parabolei.
4a
Proprietăţile funcţiei de gradul doi, respectiv graficele, sunt schiţate pentru

DA
fiecare caz în parte în următorul tabel:

D<0 D>0
D = 0 ( x1 = x 2 Î  ) x 1,2 Î , x 1 ¹ x 2
( x1,2 Ï  )

PE
y b

2a y b y
x1= x2=  V
 x 2a 
 4a
4a x
ŞI
V V x1 x2
b x

2a
a<0

Ă
IC

b b b
x - x x 1,2 = -
2a
x x1 - x2
2a 2a
f(x) –––––– f(x) –––0––– f(x) – – 0+ + + 0 – –
CT

  

y
y y
DA

b

2a

 x1 x2 x
4a V
DI

V
a>0

b x 
 x1= x2=
b x 
2a 4a V
2a
RA

b b b
x - x x 1,2 = -
2a
x x1 - x2
2a 2a
+ + 0 – -D – 0 +
++++ ++0++ 4a
f(x) f(x) f(x)
  
TU

În următoarele figuri sunt schiţate graficele unor funcţii polinomiale de grad mai mare.
I
ED

Numere reale şi funcţii 27
y y
f( x)= x 3 -3x
f( x)= x 3

GI
Figura 31 Figura 32

GO
x x

DA
y y
f( x)=2 x 4 -2 x 3-x 2+1
f( x)= x 4
Figura 34
Figura 33

PE
x
x
ŞI
Ştim din clasele anterioare că dacă x 1, x 2 Î  sunt rădăcinile funcţiei de
Ă

gradul doi f :    , f (x ) = ax 2 + bx + c ( a, b, c Î  , a ¹ 0 ), atunci funcţia se


poate scrie în forma f (x ) = a (x - x 1 )(x - x 2 ) , iar dacă în plus x 1 = x 2 , atunci
IC

2
spunem că x1 este rădăcină dublă şi f (x ) = a (x - x 1 ) . De asemenea, pentru funcţia
CT

de gradul întâi g :   , g (x ) = ax + b ( a, b Î  , a ¹ 0 ), avem


æ bö b
g (x ) = a ççx + ÷÷÷ = a (x - x 1 ) , unde x 1 = - este rădăcina funcţiei.
è aø a
DA

Să studiem dacă avem asemenea proprietăţi şi pentru funcţiile polinomiale de


grad mai mare.
Dacă x1 Î  este rădăcina funcţiei, f : ,
f (x ) = an x n + ... + a1x + a 0 , atunci avem f (x 1 ) = 0 , deci
DI

f (x ) = f (x ) - f (x 1 ) = an (x n - x 1n ) + an -1 (x n -1 - x 1n -1 ) + ... + a1 (x - x 1 ) =
an (x - x 1 )(x n -1 + x 1x n -2 + ... + x 1n ) + an -1 (x - x 1 )(x n -2 + x 1x n -3 + ... + x 1n -2 ) + ...
RA

... + a1 (x - x 1 ) = (x - x 1 ) g (x ) , "x Î 
unde g :    este o funcţie polinomială de grad n - 1 . Reciproc, dacă funcţia
TU

polinomială f se poate scrie sub forma f (x ) = (x - x 1 ) g (x ) , "x Î  cu g funcţie


polinomială, atunci x 1 evident este rădăcina lui f . Deci putem afirma următoarea
teoremă:
I
ED

28 Numere reale şi funcţii

Teoremă. x 1 Î  este rădăcina funcţiei polinomiale f de grad n , dacă există


funcţia polinomială g de grad n - 1 astfel încât f (x ) = (x - x 1 ) g (x ) , "x Î  .

GI
Observaţii. 1. Teorema precedentă este de fapt Teorema lui Bézout (care se referă
la polinoame) în formă funcţională.

GO
2. O funcţie polinomială de grad n nu poate avea mai mult de n rădăcini.
3. Dacă funcţia polinomială f :    , f (x ) = an x n + ... + a1x + a 0
are n rădăcini distincte ( x 1 , x 2 ,..., x n ), atunci se poate scrie sub forma:

DA
f (x ) = an (x - x 1 )(x - x 2 ) ...(x - x n ) .
4. Dacă x 1 este rădăcină a funcţiei polinomiale f , f (x ) = (x - x 1 ) g (x ) , "x Î  şi
este şi rădăcină a funcţiei polinomiale g , g (x ) = (x - x 1 ) h (x ) , "x Î  , dar nu este

PE
rădăcină a funcţiei polinomiale h , spunem că x 1 este rădăcină dublă a lui f . În cazul
2
acesta f se scrie: f (x ) = (x - x1 ) h (x ) , "x Î 
5. Analog se poate defini rădăcina multiplă. Spunem că x 1 este rădăcină multiplă de
ŞI
ordin k a funcţiei polinomiale f de grad n , dacă există funcţia polinomială g de
k
grad n - k astfel încât f (x ) = (x - x 1 ) g (x ) şi g (x 1 ) ¹ 0 . k se numeşte ordinul de
Ă

multiplicitate a rădăcinii x 1 .
6. Dacă x 1, x 2 ,..., x k Î  sunt rădăcini multiplu de ordin n1, n2 ,..., nk Î  ,
IC

n1 + n2 + ... + nk = n ale funcţiei f :    , f (x ) = an x n + ... + a1x + a 0 , atunci


n n n
f (x ) = an (x - x 1 ) 1 (x - x 2 ) 2 ...(x - x k ) k .
CT

Problemă rezolvată
Să se determine rădăcinile funcţiei f :    , f (x ) = 5x 4 - 3x 2 - 2 şi apoi să se
DA

studieze monotonia şi semnul funcţiei.


Rezolvare. Fie funcţiile g, h :    , g (x ) = 5x 2 - 3x - 2 şi h (x ) = x 2 ; atunci
2
f = g  h . Rădăcinile funcţiei g sunt y1 = 1 şi y2 = - . Deci pentru calculul
DI

5
2
{ }
rădăcinilor funcţiei f avem h (x ) = x 2 Î 1, - , de unde rădăcinile funcţiei f sunt
5
RA

2
x1,2 = 1 ( h nu poate lua valoarea - ).
5
Tabelele de variaţie ale funcţiilor g şi h sunt:
x 3 3
TU

-¥ -1 - 0 1 +¥
10 10
h (x ) 3 3
+¥  1   0   1  +¥
10 10
I
ED

Numere reale şi funcţii 29
x 2 3
-¥ - 0 1 +¥
5 10

GI
g (x ) 49
+¥  0  -2  -  0  +¥
10

GO
+ + + + + + + + 0 – – – – – – – – – – – – –– – – – – – 0 ++++++
æ 3ù
ú  éê , +¥ö÷÷
3
Considerăm restricţiile funcţiilor h şi g funcţiile h1 : çç-¥, -
èç 10 úû ëê 10 ø
é 3 ù é 3ù é 3ù
ú  éê0, ùú
3

DA
descrescătoare, h2 : ê- , 0ú  ê0, ú descrescătoare, h3 : ê0,
ê 10 ú ê
ë 10 ú
û ê 10 ú ê
ë 10 úû
ë û ë û
é 3 ö é3 ö é 3ù
crescătoare, h4 : ê , +¥÷÷÷  ê , +¥÷÷ crescătoare, g1 : ê0, ú  
ê 10 ÷
ø ê
ë 10 ø êë 10 úû
ë

PE
é3 ö
descrescătoare, g 2 : ê , +¥÷÷   crescătoare. Astfel
êë 10 ø
ì
ï æ 3 úù
ï
ï g 2  h1 pe çç-¥, -
ï ç 10 úû
ŞI
ï è
ï
ï
ï æ 3 úù
ïïg1  h2 pe ççç-
ï ,0
ï è 10 úû
f =í
Ă

ï æ ù
ï
ïg  h pe çç0, 3 ú
ï 1 3
çè 10 úû
IC

ï
ï
ï
ï æ 3 ö
ï
ïg 2  h4 pe çç , +¥÷÷÷
ï
ï çè 10 ÷ø
CT

ï
î
din proprietatea compunerii funcţiilor monotone, avem f descrescătoare pe
æ ù é ù é ù é ö
çç-¥, 3 ú şi ê0, 3 ú , iar crescătoare pe intervalele ê- 3 , 0ú şi ê 3 , +¥÷÷ .
10 úû ê 10 úû ê 10 ú ê 10 ÷÷
èç
DA

ë ë û ë ø
Pentru studiul semnului funcţiei f trebuie să studiem semnul lui g doar pe mulţimea
[ 0, ¥) , deoarece h ia numai valori pozitive. Deci dacă h (x ) Î (0,1) , adică pe (-1,1)
DI

f (x ) < 0 şi pe (-¥, -1) È (1, ¥) f (x ) > 0 .


Aceasta nu este cea mai simplă cale a studiului monotoniei şi semnului funcţiei; mai
târziu le vom putea studia cu mijloacele analizei matematice.
RA

Exerciţii şi probleme

1. Studiaţi care din următoarele funcţii sunt pare sau impare ( D este domeniul
TU

maxim de definiţie):
x2 1 1
a) f1 : D   , f1(x ) = 4 ; b) f2 : D   , f2 (x ) = + ;
x -1 x +2 x -2
c) f3 : D   , f3 (x ) = x 2 + sin x ; d) f4 : [-1, 2]   , f4 (x ) = x 5 + x 3 .
I
ED

30 Numere reale şi funcţii
2. Studiaţi periodicitatea funcţiilor:
a) f :    , f (x ) = {3x } ;

GI
ïì1, x Î 
b) f :    , f (x ) = ï í (funcţia Dirichlet).
ï
ï0, x Î  \ 
î

GO
3. Demonstraţi că dacă funcţia f :    satisface egalitatea
1
f (x + a ) = + f (x ) - f 2 (x ) , "x Î  , atunci f este periodică.
2
4. Demonstraţi că dacă funcţia f :    \ {1} satisface egalitatea

DA
1
f (x + 2) = , "x Î  atunci f este periodică.
1 - f (x )
5. Studiaţi monotonia următoarelor funcţii:

PE
x
( )
a) f : -¥, - 1   , f (x ) =
1 + x2
;

x 2 - 2x + 1
b) g :  \ {-1}   , g(x ) = ;
x +1
ŞI
c) h :    , h(x ) = x 3 - 3x 2 + 4x + 1 .
6. Demonstraţi că dacă a1, a2 ,...., an Î  + ( a 0 ¹ 0 ), atunci funcţia f :  +   ,
f (x ) = a 0x n + a1x n -1 + ... + an -1x + an este crescătoare. Daţi exemplu de funcţie
Ă

f : +   , f (x ) = a0x n + a1x n-1 + ... + an-1x + an , care nu este monotonă.pe  + .


IC

7. Stabiliţi dacă este adevărată afirmaţia:


Rădăcinile ecuaţiei x 2 + bx + c = 0 sunt în intervalul (-1,1) dacă şi numai dacă
CT

1 + b + c > 0 , 1 - b + c > 0 şi | c |< 1 .


8. Trasaţi graficul următoarelor funcţii:
a) f :    , f (x ) = max{x , x 2 } ; b) f :    , f (x ) = min{x , x 2 } .
DA

9. Considerăm graficele familiei de funcţii fm :    , fm (x ) = x 2 + 2mx + m


( m Î  ). Pentru ce valori ale lui m vârful parabolei asociate se regăseşte în
primul cadran? Deduceţi o relaţie independentă de m între coordonatele vârfului.
DI

10. Studiaţi injectivitatea funcţiei f :    ,


ì
ï 0, n=0
ï
f (n ) = í .
ï
ïn ( 2n + 1 - 2n - 1 ), n > 0
ï
î
RA

11. Există funcţii f :    cu proprietatea ( f o f )(x ) = x 2 - 2 , "x Î  ?


12. Determinaţi numerele a, b Î  astfel încât rădăcinile ecuaţiilor x 2 + ax + b = 0
TU

şi x 2 + bx + a = 0 să fie numere raţionale.


1
13. Există funcţii injective f : cu proprietatea f (x 2 ) - f 2 (x ) ³ ,
4
"x Î  ?
I
ED

Şiruri de numere reale 31

II. ŞIRURI DE NUMERE REALE

GI
Definiţii. 1. O funcţie f :    sau f :  \ {0,1, 2,..., k }   se numeşte şir de

GO
numere reale ( k Î * ).
2.Dacă f : *   este un şir de numere reale, atunci numerele f (n ) sunt termenii
şirului, mai precis f (n ) este termenul de rang n (al n -lea termen). De regulă pentru

DA
termenul general vom folosi notaţia an = f (n ) , iar cu simbolul (an )n ³1 sau (an )n Î*
vom nota şirul.
Observaţie. Nu este necesar ca numerele an să fie distincte. Indicele precizează
locul termenului respectiv în şir. De exemplu termenii şirului definit de funcţia

PE
én ù
f : *   , f (n ) = ê ú sunt
ëê 3 ûú
0, 0,1,1,1, 2, 2, 2,...
Am studiat diferitele proprietăţi ale şirurilor şi în clasele anterioare. În paragraful
ŞI
următor vom recapitula câteva proprietăţi fundamentale.
MODURI DE DEFINIRE ALE UNUI ŞIR
Ă

1. Definiţia şirului prin termenul general. Cel mai simplu mod este de a
defini termenul general în funcţie de indicele termenului respectiv. De exemplu pentru
IC

n -1 1 99 2001
şirul an = , " n Î * avem a1 = 0 , a2 = , ..., a100 = , ..., a2002 = ,
n 2 100 2002
1 2 n -1
CT

deci am obţinut următorul şir: 0, , , ..., , ...


2 3 n
æ n - 1 ö÷
Putem folosi şi notaţia çç .
è n ø÷n ³1
DA

2. Definiţia recursivă. Dacă precizăm o metodă de calcul prin care putem


calcula fiecare termen (de la un rang încolo) folosind termenii precedenţi, atunci
spunem că am definit şirul în mod recursiv (sau prin recurenţă).
Exemple
DI

1) a1 = 1 , an +1 = 2an "n ³ 1 .
Această recurenţă determină o progresie geometrică, termenul general este an = 2n -1 .
2) a1 = 1 , a2 = 2 , an +2 = 2an - 1 .
RA

Primii termeni ai şirului sunt: a1 = 1 , a2 = 2 , a 3 = 1 , a 4 = 3 , a5 = 1 , a6 = 5 ,


a7 = 1 , a8 = 9 , a 9 = 1 , a10 = 17 . Se poate observa că termenii de rang impar sunt
egali cu 1 iar cei de rang par a2k = 2k -1 + 1 , ceea ce se demonstrează prin inducţie
TU

matematică.
3) a1 = 1 , a2 = 1 , an = an -1 + an -2 , dacă n ³ 3 .
Primii termeni ai şirului sunt:
I

a1 = 1 , a2 = 1 , a 3 = 2 , a 4 = 3 , a5 = 5 , a6 = 8 , a7 = 13 , ...
ED

32 Şiruri de numere reale
Formula termenului general nu se poate observa, deşi procedeul de calcul este foarte
simplu. Se poate demonstra prin inducţie că

GI
1 æçæç1 + 5 ö÷ æç1 - 5 ö÷ ö÷
n n

an = ççç ÷÷ - ç ÷÷ ÷÷ , " n Î * .
5 çèçè 2 ø÷ èç 2 ø÷ ø÷

GO
Acest şir poartă numele de şirul lui Fibonacci şi apare în mai multe probleme de
numărare. În paragraful următor vom demonstra o teoremă care ne va permite să
calculăm termenul general.
4) Dacă a1 = 1 , a2 = 3 , an = 2an -1 - an -2 , unde n ³ 3 , atunci primii zece

DA
termeni sunt:1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 17, 19.
Astfel putem formula o ipoteză relativ la formula termenului general, şi anume
an = 2n - 1 . Această formulă se poate demonstra foarte uşor folosind metoda
inducţiei matematice.

PE
5) a1 = 1 , an +1 = a1 + a2 + ... + an , astfel a2 = 1 , a 3 = 4 , a 4 = 8 şi se poate
demonstra prin inducţie matematică, că an = 2n -1 . Se poate observa că
an +1 = an + an = 2an , deci recurenţa se poate scrie mult mai simplu.
ŞI
3. Ca şi în cazul funcţiilor putem avea o serie întreagă de alte modalităţi de a defini un
şir. De exemplu dacă considerăm şirul format din cifrele zecimale ale numărului 3 ,
atunci şirul este definit, dar calcularea termenului general nu este o problemă simplă.
Ă

În unele cazuri demonstrarea echivalenţei dintre diversele definiţii ale aceluiaşi şir
impune dificultăţi de ordin tehnic. De exemplu considerăm şirul
IC

an = min (x n + y n ) .
x +y =1

1 x + y n x n + yn
CT

Să demonstrăm că an = n -1
. Folosind inegalitatea £ în care
2 2 2
æ 1ö 1
egalitatea are loc pentru x = y çç= ÷÷ rezultă an = n -1 .
è 2ø 2
DA

Pentru a avea o imagine intuitivă asupra comportării şirului putem reprezenta grafic
termenii şirului. Astfel pentru şirul (an )n ³1 putem reprezenta:
a) punctele (n, an ) în plan;
DI

b) punctele de abscisă an pe axă.


Exemplu. Să reprezentăm grafic şirul
1 2 3 4 n +1 n
, - , , - , ..., (-1) , ...
RA

2 3 4 5 n +1
Reprezentările grafice sunt date în figura35.
an a) b)
3
4
TU

1
2 4 1 5
5 2 6
1 2 3 n 2 3 x
0
2 3 0 4
Figura 35
I

3
ED

Şiruri de numere reale 33
Exerciţii şi probleme rezolvate
an + 1

GI
1. Să se determine termenul general al şirului a1 = 1 , an +1 = .
3
2 5 14
Rezolvare. Primii termeni ai şirului sunt a1 = 1 , a2 = , a 3 = , a 4 = ,
3 9 27

GO
41 3n -1 + 1
a5 = . Se observă că an = , ceea ce se demonstrează prin inducţie.
81 2 ⋅ 3n -1
Nu întotdeauna se observă aşa de uşor termenul general din primii termeni. În cazul
şirului de mai sus se observă că fiecare termen este „aproape” o treime a termenului

DA
precedent, deci seamănă cu o progresie geometrică. În general şirurile date de
recurenţă de forma an +1 = a ⋅ an + b ( a ¹ 1 , b ¹ 0 ) se pot numi şi progresii
aritmetico-geometrice şi au termenul general de forma an = c1 ⋅ a n + c2 .

PE
Dacă nu observăm din primii termeni termenul general al şirului, o putem transforma
în progresie geometrică adunând a la ambele părţi ai relaţiei de recurenţă devenind
a +1 a +1 a +a
an +1 + a = n + a şi exprimăm numărul a astfel ca n +a = n , de
3 3 3
1 1 æ 1ö 1 1 1 3n -1 + 1
ŞI
aici a = - . Deci an - = çça1 - ÷÷ n -1 , de unde an = + = .
2 2 è 2ø 3 2 2 ⋅ 3n -1 2 ⋅ 3n -1
Tot o progresie geometrică obţinem dacă scădem două relaţii de recurenţă consecuti-
a - an 1
ve, adică an +2 - an +1 = n +1 , de unde an +1 - an = (a2 - a1 ) ⋅ n -1 . Adunând
Ă

3 3
aceste relaţii pentru 1 , 2 , ..., n - 1 , obţinem acelaşi rezultat.
IC

O altă modalitate ar fi să înmulţim ambii membri ai relaţiei de recurenţă


a +1 1
ak = k -1 cu 3k -1 (sau cu n -k ) şi să le adunăm pentru k = 2, n membru cu
3 3
CT

n n
3n -1 - 1
membru: å 3 ak = å (3 ak -1 + 3k -2 ) , de unde 3n -1an = a1 +
k -1 k -2

k =2 k =2 2
obţinând rezultatul precedent.
DA

an
2. Să se determine termenul general al şirului a1 = 2 , an +1 = .
3 + 4an
Rezolvare. Se poate proceda şi aici prin calculul primilor termeni, respectiv
demonstrarea formulei termenului general prin inducţie.
DI

Acum să transformăm relaţia prin înlăturarea fracţiei, devenind 3an +1 + 4anan +1 = an .


Din recurenţa iniţială rezultă imediat, că toţi termenii şirului sunt nenuli, deci putem
1 3
împărţi ultima relaţie cu anan +1 , obţinând = + 4 , care se poate transforma în
RA

an +1 an
1 æ1 ö 1 æ1 ö
progresia geometrică + 2 = 3 çç + 2÷÷÷ . De aici + 2 = 3n -1 çç + 2÷÷÷ ,
an +1 ç
è an ø÷ an ç
è a1 ø÷
TU

1 5 ⋅ 3n -1 2
rezultând că = - 2 , deci an = n -1
.
an 2 5⋅3 -4
3. Să se determine termenul general al şirului a1 = 1 , a2 = 2 , an+1 = an (an+2 -an+1 ) .
I
ED

34 Şiruri de numere reale

Rezolvare. Relaţia de recurenţă este echivalentă cu anan +2 = an2+1 + anan +1 , din


această relaţie rezultând că, dacă doi termeni consecutivi sunt strict pozitivi, atunci şi

GI
următorul termen este strict pozitiv; primii doi termeni ai şirului fiind strict pozitivi
rezultă că toţi termenii şirului sunt strict pozitivi. Împărţind ultima relaţie prin anan +1 ,
a a a a

GO
obţinem n +2 = n +1 + 1 , deci n +1 = 2 + n - 1 = n + 1 . Înmulţind relaţiile
an +1 an an a1
ak an
= k pentru k = 2, n , obţinem = n ! , deci an = n ! .
ak -1 a1

DA
Exerciţii propuse
1. Următoarele şiruri sunt date prin termenul general. Calculaţi primii patru termeni şi
reprezentaţi grafic aceşti termeni:

PE
n -5 2n + 1 n2 - n
a) an = ; b) an = ; c) a n = ;
n +2 n2 n +1
n 1 1 1 12 + 22 + ... + n 2
d) an = (-1) ; e) an = 1 + + ... + ; f) an = ;
n 2 n n3
ŞI
1 + 2 + ... + n np np np
g) an = 2
; h) an = 1 + sin ; i) an = sin + cos ;
n (n + 1) 2 4 4
1 1 1 n +1 1 1 1 1
j) an = 1 - + - + ... + (-1) ; k) an = 1 + + 2 + ... + n .
Ă

2 3 4 n 3 3 3
2. Calculaţi următorii şase termeni ai şirurilor:
IC

a
a) a1 = 2 , an = 3an -1 , dacă n ³ 2 ; b) a1 = 1 , an = n -1 , dacă n ³ 2 ;
4
c) a1 = 1 , a2 = 4 , a 3 = 9 , an = 3an -1 - 3an -2 + an -3 , dacă n ³ 4 ;
CT

d) a1 = 1 , a2 = 4 , a 3 = 2 , a 4 = 8 , a5 = 5 , a6 = 7 , an = an -6 , dacă n ³ 7 .
3. Determinaţi termenul general al următoarelor şiruri:
a) a1 = 1 , an +1 = an / 5 ; b) a1 = 2 , an +1 = an - 2 ;
DA

c) a1 = -1 , an +1 = 3an + 4 ; d) a1 = 3 , an +1 = an + n ;
e) a1 = 2, a2 = 1 , an +2 = 2an +1 - an + 1 ; f) a1 = 5 , an +1 = an2 - 4an + 6 ;
g) a1 = 3, a2 = 3 , an +2 ⋅ an = an2+1 - 2an +1 ⋅ an .
DI

4. Determinaţi termenul general al următoarelor şiruri:


1 xn
a) x 0 = , x n +1 = "n ³ 0 ; (admitere, 1991, Timişoara)
3 1 + 2x n
RA

xn
b) x 0 = 1, x n +1 = "n ³ 0 ; (admitere 1993, Timişoara)
3 1 + x3
n
c) x 0 = 3, x 1 = 4 x n +1 = x n2-1 - nx n "n ³ 1 ;
TU

d) x 0 = 1, x 1 = 2 x n +1 = x n + 6 x n -1 "n ³ 1 ;
1
e) x 1 = 3, x 2 = 2 x n +2 + =2 "n ³ 1 .
xn
I
ED

Şiruri de numere reale 35
RECURENŢE LINIARE DE ORDINUL DOI

GI
Definiţie. O relaţie de recurenţă de forma x n +2 = a ⋅ x n +1 + b ⋅ x n , " n Î * este o
relaţie de recurenţă liniară de ordinul doi, dacă a, b Î  (sau a, b Î  ), b ¹ 0 .

GO
Prima dată vom studia câteva cazuri particulare.
Problemă. Determinaţi termenul general al şirului definit prin relaţiile
x n +2 = 3 ⋅ x n +1 - 2 ⋅ x n , x 1 = 3, x 2 = 5 .
Rezolvare. Următorii termeni sunt x 3 = 9, x 4 = 17, x 5 = 33, x 6 = 65 . Se poate

DA
observa că termenii şirului sunt mai mari cu o unitate decât puterile lui 2 . Astfel
putem formula ipoteza x n = 2n + 1 . Această relaţie se poate demonstra folosind
metoda inducţiei matematice. În continuare prezentăm o metodă care se poate

PE
generaliza. Pentru acesta regrupăm termenii recurenţei în modul următor:
x n +2 - x n +1 = 2 (x n +1 - x n ) .
Astfel cu notaţia yn = x n +1 - x n recurenţa se reduce la yn +1 = 2yn , adică şirul
(yn )n ³1 este o progresie geometrică. Din formula termenului general rezultă
ŞI
yn = y1 ⋅ 2n -1 = 2n , deci x n +1 - x n = 2n . De aici putem determina formula
termenului general pentru şirul (x n )n ³1 dacă scriem această relaţie pe rând pentru
Ă

valorile n - 1, n - 2,..., 2,1 şi adunăm relaţiile obţinute. Astfel ajungem la egalitatea


IC

x n - x 1 = 2 + 22 + ... + 2n -1 ,
de unde rezultă că x n = 2n + 1 . Acest raţionament are avantajul că se poate aplica
pentru orice valori iniţiale. Dacă x 1 şi x 2 sunt numere arbitrare, atunci obţinem
CT

yn = (x 2 - x 1 ) 2n -1 şi astfel x n - x 1 = (x 2 - x 1 )(2n -2 + 2n -3 + 2n -4 + ... + 2 + 1) ,


de unde x n = (2x 1 - x 2 ) + (x 2 - x 1 ) 2n -1 , " n Î * .
DA

Să studiem ce relaţie trebuie să existe între r1 , r2 şi a, b pentru ca o relaţie de recurenţă de forma


x n +2 = a ⋅ x n +1 + b ⋅ x n să se transforme prin schimbarea yn = x n +1 - r1 ⋅ x n într-o recurenţă de forma
yn +1 = r2 ⋅ yn . Dacă înlocuim în relaţia yn +1 = r2 ⋅ yn expresia yn = x n +1 - r1 ⋅ x n , obţinem
DI

x n +2 - r1 ⋅ x n +1 = r2 ⋅ (x n +1 - r1 ⋅ x n ) . De aici x n +2 = (r1 + r2 ) x n +1 - r1r2 ⋅ x n , deci r1 şi r2 sunt soluţiile


ïr1 + r2 = a
ì
sistemului algebric ïí . Pe de altă parte soluţiile acestui sistem sunt rădăcinile ecuaţiei de
ïr ⋅ r = -b
RA

ï
î1 2
gradul doi r 2 - a ⋅ r - b = 0 , deci putem obţine numerele r1 , r2 pur şi simplu rezolvând ecuaţia
precedentă. Astfel obţinem x n - r1x n -1 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r2n -2 , şi dacă scriem această relaţie pentru
n, n - 1, n - 2, ..., 2 , le înmulţim pe rând cu numerele 1 , r1 , r12 , ..., r1n -1 şi le adunăm membru cu
TU

æ n -2 ö
membru, atunci obţinem x n - r1n -1x 1 = (x 2 - r1 ⋅ x 1 ) ççå r1k ⋅ r2n -2-k ÷÷÷
èç k =0 ÷ø
după cum se vede din următoarea schemă:
I
ED

36 Şiruri de numere reale

x n - r1x n -1 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r2n -2

GI
x n -1 - r1x n -2 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r2n -3 ⋅ r1
x n -2 - r1x n -3 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r 2
n -4
⋅ r12
..................................

GO
x 2 - r1x 1 = (x 2 - r1x 1 ) ⋅ r20 ⋅ r1n -2
+
æ n -2 ö
x n - r1n -1x 1 = (x 2 - r1 ⋅ x 1 ) çç å r1k ⋅ r2n -2-k ÷÷÷
çè k =0 ÷ø
æ n -2 ö
Dacă r1 ¹ r2 , atunci r1n -1 - r2n -1 = (r1 - r2 ) çç å r1n -2-k r2k ÷÷÷ , deci x n = c1 ⋅ r1n + c2 ⋅ r2n , unde
èç k =0 ÷ø

DA
x - r2x 1 x - r1x 1
c1 = 2 şi c2 = 2 (evident r1,2 ¹ 0 deoarece b ¹ 0 )..
r1 (r1 - r2 ) r2 (r2 - r1 )
n -2
2rx 1 - x 2
Dacă r1 = r2 = r , atunci å r1n -2-k r2k = (n - 1) r n -2 , deci x n = (k1 + k2 ⋅ n ) ⋅ r n , unde k1 =

PE
k =0 r2
x - rx
şi k2 = 2 2 1 (evident r ¹ 0 deoarece b ¹ 0 ).
r
În cazul în care coeficienţii sunt numere reale dar rădăcinile nu sunt reale, atunci cele două rădăcini
complexe sunt conjugate. Folosind forma trigonometrică avem r1, 2 = r (cos j  i ⋅ sin j) , şi astfel
ŞI
2rx 1 cos j - x 2 x cos j - x 1 r 2 cos 2j
rezultă x n = rn (k1 ⋅ cos nj + k2 ⋅ sin nj) , unde k1 = 2
şi k2 = 2 .
r r 2 cos j

Pe baza acestor cazuri putem enunţa următoarea teoremă:


Ă

Teoremă. Fie şirul (x n )n ³1 definit prin recurenţa x n +2 = a ⋅ x n +1 + b ⋅ x n , a, b Î  ,


b ¹ 0 şi ecuaţia caracteristică r 2 - a ⋅ r - b = 0 .
IC

1. Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt r1 ¹ r2 Î  , atunci termenul general al


şirului de forma x n = c1 ⋅ r1n + c2 ⋅ r2n , c1 şi c2 constante.
CT

2. Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt numerele r1 = r2 = r , atunci termenul


general al şirului are forma x n = (k1 + k2 ⋅ n ) ⋅ r n , k1 şi k2 constante.
3. Dacă rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt r1 = r2 Ï  , atunci termenul general al
DA

şirului este de forma x n = rn (k1 ⋅ cos nj + k2 ⋅ sin nj ) , unde j şi r sunt


argumentul respectiv modulul rădăcinilor, k1 şi k2 constante.
Constantele se pot determina în fiecare caz din valorile iniţiale x 1 şi x 2 .
Observaţie. Primele două cazuri sunt valabile şi pentru a, b Î  , b ¹ 0 cu
DI

rădăcinile ecuaţiei caracteristice nu neapărat reale.


Probleme rezolvate
1. În cazul şirului lui Fibonacci ( pag. 32) ecuaţia caracteristică este x 2 - x - 1 = 0 ,
RA

1 5 ìïc1r1 + c2r2 = 1
deci rădăcinile sunt r1, 2 = şi astfel din relaţiile ïíc r 2 + c r 2 = 1 determinăm
2 ïï 1 1
î 2 2
constantele c1 şi c2 . În final obţinem formula de la pagina 32.
TU

2. Să se determine termenul general al şirului, x n +1x n = 5x n x n +2 + 6x n +1x n +2 ,


1
x1 = 1 , x 2 = .
41
I

Rezolvare. Din relaţia de recurenţă reiese că primii termeni fiind strict pozitivi, toţi
ED

Şiruri de numere reale 37
termenii şirului sunt strict pozitivi. Putem împărţi ambii membri ai relaţiei cu
1 5 6

GI
x n x n +1x n +2 , obţinând = + , acesta fiind o recurenţă liniară de ordinul
x n +2 x n +1 x n
1
doi pentru şirul (yn )n ³1 , yn = cu ecuaţia caracteristică x 2 - 5x - 6 = 0 .

GO
xn
Rădăcinile ecuaţiei sunt r1 = -1 şi r2 = 6 , deci şirul are termenul general de forma
n
yn = c1 (-1) + c2 ⋅ 6n .
ïì-c1 + 6c2 = 1

DA
Rezolvând sistemul ï í , obţinem c1 = -5 şi c2 = 1 , deci
ïïc1 + 36c2 = 41
î
n -1 1
yn = 5 ⋅ (-1) + 6n şi x n = n -1 .

PE
5 ⋅ (-1) + 6n

Exerciţii şi probleme
1. Determinaţi termenul general al şirurilor:
13 1 5
ŞI
a) xn +2 = 5xn +1 - 6xn , x1 = 1, x2 = ; b) 6xn +2 = 5xn +1 - xn , x1 = , x 2 = ;
5 6 36
c) x n +2 = 4x n +1 - 4x n , x 1 = 6, x 2 = 20 ; d) x n +2 = x n +1 - x n , x 1 = 2, x 2 = 1 ;
Ă

5 3 2
e) = + , x 1 = 5 , x 2 = 11 ; f) x n +1x n = 3x n x n +2 - 2x n +1x n +2 .
xn x n +1 x n -1
IC

2. Arătaţi că dacă termenii şirului (x n )n ³1 verifică relaţia x n +2 = a ⋅ x n +1 + b ⋅ x n


pentru orice n Î * , atunci xn2+1 - a ⋅ xn +1 ⋅ xn - b ⋅ xn2 = (-1)n +1 bn -1 (x 22 - ax 2x1 - bx12 ) .
CT

3. Demonstraţi că există o infinitate de numere întregi x 1 astfel încât toţi termenii


şirului x n +1 = 2x n  3x n2 + 1 sunt numere întregi, unde semnul se alege arbitrar
DA

pentru fiecare n Î  . (Concursul Radó Ferenc, 2002)

ŞIRURI MĂRGINITE

Definiţie. Şirul (an )n ³1 este mărginit dacă mulţimea T formată din termenii şirului
DI

este mărginită. Dacă T este mărginită superior, atunci şirul este mărginit superior, iar
în cazul în care T este mărginită inferior, atunci spunem că şirul este mărginit inferior.
Folosind definiţia mărginirii obţinem
RA

1. Şirul (an )n ³1 este mărginit dacă există numărul pozitiv M astfel încât pentru orice
n Î * să avem an £ M .
2. Şirul (an )n Î* este mărginit inferior dacă există un număr real M cu proprietatea
TU

an ³ M , oricare ar fi n ³ 1 .
3. Şirul (an )n Î* este mărginit superior dacă există un număr real M cu proprietatea
I

an £ M , oricare ar fi n ³ 1 .
ED

38 Şiruri de numere reale

Din aceste definiţii rezultă că şirul (an )n ³1 este mărginit dacă şi numai dacă este

GI
mărginit superior şi mărginit inferior.
Dacă şirul (an )n ³1 nu este mărginit, atunci pentru orice număr pozitiv M există
cel puţin un termen ak cu proprietatea ak > M .

GO
Exerciţiu. Formulaţi următoarele două proprietăţi folosind inegalităţi:
a) şirul (an )n ³1 nu este mărginit superior; b) şirul (an )n ³1 nu este mărginit inferior.
Exerciţii rezolvate

DA
Să studiem mărginirea următoarelor şiruri:
2n + 3
1. Şirul cu termenul general an = , n Î * este mărginit, deoarece
n +1
2n + 3 2 (n + 1) + 1 1

PE
0 < an = = = 2+ < 2 + 1 = 3 , " n Î * .
n +1 n +1 n +1
1 1 1 *
2. Şirul an = 1 + + 2 + ... + n , n Î  este mărginit deoarece 0 este un
2 2 2
n +1
æ1 ö
ŞI
1 - çç ÷÷ é æ1 ö ù
n +1
è2ø
minorant şi 2 este un majorant: an = = 2 ê1 - çç ÷÷ ú , deci 0 < an < 2 ,
1 ê è 2 ø úû
1- ë
2
Ă

" n Î * .
1 1 1
IC

3. Şirul an = 1 + 2
+ 2 + ... + 2 , n Î * este mărginit, un minorant fiind 1 şi
2 3 n
un majorant fiind 2. Într-adevăr inegalitatea 1 < an este evidentă din definiţia şirului.
CT

Demonstrăm an < 2 .
1 1 1 1 1 1
1 + 2 + 2 + ... + 2 < 1 + + + ... + =
2 3 n 1⋅2 2⋅3 (n - 1) ⋅ n
1 1 1 1 1 1 1 1
DA

= 1 + 1 - + - + - + ... + - = 2- < 2.
2 2 3 3 4 n -1 n n
sin1 sin 2 sin n
4. Şirul an = + + ... + este mărginit deoarece -1 £ an £ 1 , " n Î * .
n n n
DI

2
n n +2
5. Şirul an = (-1) , n Î * nu este mărginit. Într-adevăr pentru n ³ 3 are loc
n+3
n2 + 2 n 1 n
inegalitatea an > = + > , deci oricum am fixa numărul real M există
RA

n +n 2 n 2
numărul natural n > 2M , şi astfel an > M .
6. Să se studieze mărginirea şirului a1 = 2 , an +1 = 2 + an , " n Î * . Termenii
TU

şirului sunt numere pozitive, deci şirul este mărginit inferior. Demonstrăm că 2 este
un majorant. Este clar că a1 < 2 . Pe de altă parte dacă an < 2 , atunci
an +1 = 2 + an < 2 + 2 = 2 , deci pe baza principiului inducţiei matematice rezultă
I
ED

Şiruri de numere reale 39

an < 2 , " n Î  * .

GI
7. Să se studieze mărginirea şirului (n sin n )n ³1 .
Ştim că sin n este între -1 şi 1 ,
dar s-ar putea întâmpla ca pentru n oricât Figura 36

GO
de mare sin n să fie atât de mic încât sinn
produsul n sin n să fie mărginit de un x0
x
număr M . Pe de altă parte dacă reuşim să
2k  a n b (2k+1)
arătăm că există x 0 > 0 astfel încât

DA
oricum am fixa numărul N > 0 găsim un n 0 > N cu proprietatea sin n 0 > x 0 , atunci
rezultă că şirul studiat nu este mărginit deoarece n 0 sin n 0 > n 0x 0 > Nx 0 , şi N poate
fi arbitrar de mare.

PE
Considerăm graficul funcţiei sinus pe intervalul (2k p, (2k + 1) p ) , unde k Î * .
Dacă alegem x 0 Î (0,1) astfel încât lungimea intervalului [a, b ] să fie mai mare decât
1 , atunci în intervalul (a, b ) există cel puţin un număr natural. Valoarea funcţiei în
æ p pö
acest număr natural este mai mare decât x 0 . Intervalul çç2k p + , (2k + 1) p - ÷÷
ŞI
è 6 6ø
2p
satisface această condiţie deoarece lungimea intervalului este > 1 şi x 0 este
3
Ă

æ pö 1
sin çç2k p + ÷÷ = . În consecinţă şirul studiat nu este mărginit.
è 6ø 2
IC

ŞIRURI MONOTONE
CT

Definiţii. Şirul (an )n ³1 este crescător (descrescător) dacă pentru orice n Î * are
loc inegalitatea an £ an +1 (respectiv an ³ an +1 ).
Şirul (an )n Î* este strict crescător (descrescător) dacă pentru orice n Î * are loc
DA

inegalitatea an < an +1 (respectiv an > an +1 ).


Şirul (an )n Î* este monoton, dacă este crescător sau descrescător.
Şirul (an )n Î* este strict monoton, dacă este strict crescător sau strict descrescător.
DI

Observaţie. Dacă şirul (an )n ³1 este strict monoton, atunci este monoton.
5 3 n+2
Exemple. 1. Să se studieze monotonia şirului 3, 2, , , ..., , ...
RA

3 2 n
Examinând primii termeni, rezultă că dacă şirul este monoton, atunci poate fi numai
2 2 2
descrescător. Dacă n Î * , atunci an - an +1 = - = > 0,
n n + 1 n (n + 1)
TU

" n Î * , deci an > an +1 , " n Î * . Astfel şirul este strict descrescător.


n3 + 1
2. Să se studieze monotonia şirului bn = , n Î * .
n +2
I
ED

40 Şiruri de numere reale
2 9 28
b1 = , b2 = , b3 = , deci încercăm să demonstrăm că şirul este crescător.
3 4 5

GI
3
n 3 + 1 (n + 1) + 1
Dacă n Î * , atunci bn = < = bn +1 , deoarece
n +2 (n + 1) + 2

GO
(n 3 + 1)(n + 3) = n 4 + 3n 3 + n + 3 ,
((n + 1)3 + 1)(n + 2) = n 4 + 5n 3 + 9n 2 + 8n + 4 ,
şi n 4 + 5n 3 + 9n 2 + 8n + 4 > n 4 + 3n 3 + n + 3 , pentru orice n Î * .

DA
n
3. Şirul cu termenul general an = (-1) nu este monoton deoarece a1 < a2 > a 3 .
4. Să se studieze monotonia şirului a1 = 2 , an +1 = 2 + an , " n Î * .

Din egalităţile a2 = 2 + 2 > 2 şi a 3 = 2 + 2 + 2 > 2 + 2 = a2 rezultă

PE
că şirul nu poate fi descrescător. Pe de altă parte, dacă primii n termeni sunt în ordine
crescătoare, atunci din relaţia an -1 < an rezultă 2 + an -1 < 2 + an , deci pe baza
relaţiei de recurenţă an < an +1 . Pe baza principiului inducţiei matematice şirul este
ŞI
crescător.
a
Observaţie. În cazul şirurilor cu termeni pozitivi raportul n +1 este subunitar
an
(supraunitar) pentru orice n ³ 1 dacă şi numai dacă şirul este descrescător
Ă

2n a 2n +1 n! 2
(crescător). De exemplu dacă an = , atunci n +1 = ⋅ = <1,
IC

n! an (n + 1) ! 2n n +1
deci şirul este descrescător.
CT

Exerciţii şi probleme
1. Studiaţi monotonia şi mărginirea următoarelor şiruri ( n Î * ):
1 n -3 3n - 1
a) an = ; b) an = 2 ; c) an = ;
DA

n n +1 6n + 5
p p 1
d) an = cos n ; e) an = n 2 sin n ; f) an = np .
4 2 1 + n sin 2
2

2
DI

2. Studiaţi monotonia şi mărginirea următoarelor şiruri recurente:


a +5
a) a1 = 3 , an+1 = 3 + an ;b) a1 = 1 , an+1 = 3 2 + an ;c) a1 = 1 , an +1 = n ;
4
RA

1
an +
an
d) a1 = 3 , an +1 = ; e) a1 = 10 , an +1 = an2 - 10an + 30 .
2
3. Studiaţi mărginirea următoarelor şiruri (an )n ³1 :
TU

1 -7n 2 + 1
a) an = ; b) an = 2n 2 + 3 ; c) an = ;
n +1 n
I
ED

Şiruri de numere reale 41
np np
d) an = n + 3 - n + 1 ; e) an = cos + sin ;
5 5

GI
n
1 1 æ 1 ÷ö
1 + + + ... + ç ÷ ç
2 4 è2ø 12 + 22 + ... + n 2
f) an = ; g) a n =
2 + 22 + ... + 2n 3n 2 + 5n

GO
n n
3 +4 1 1 1
h) an = n
; i) an = + + ... + .
5 n +1 n + 2 2n
4. Stabiliţi monotonia următoarelor şiruri:

DA
n2 n +1 1 1 1
a) an = ; b) an = n ; c) an = 3 n + 1 - 3 n ; d) an = n + n +1 + ... + 2n ;
n +2 3 2 2 2
n

åk(k + 1) 2n ⋅ n ! n
(-1) ⋅ 5n 4 ⋅ 8 ⋅ ... ⋅ 4n

PE
e) an = k =1
n ; f) an = n
; g) an = ; h) an = .
n (n + 1)! 5 ⋅ 9 ⋅ ... ⋅ (4n + 1)
åkk =1
3

5. Fie a1 , a2 , a 3 , a 4 şi a5 cinci numere reale. Demonstraţi că putem şterge două


ŞI
dintre acestea astfel încât cele care rămân să formeze un şir finit monoton.

ŞIRURI CONVERGENTE
Ă

Vecinătăţi ale unui număr real


IC

Definiţie. Mulţimea V se numeşte vecinătate a punctului x , dacă există un interval


(a, b) Í V astfel încât a < x < b . Mulţimea tuturor vecinătăţilor ale punctului x o
notăm cu V (x ) .
CT

Observaţii. 1. Orice număr real x are o infinitate de vecinătăţi.


2. Dacă e > 0 , atunci intervalul (a - e, a + e) se numeşte vecinătatea de rază e a
DA

numărului a . Aceste vecinătăţi se numesc vecinătăţi simetrice ale punctului a .


3. În orice vecinătate a punctului x există o vecinătate simetrică şi orice vecinătate a
punctului x poate fi inclusă într-o vecinătate simetrică.
DI

Exemple. 1) Intervalul (-1, 5) este o vecinătate a punctului 0 .


2) Intervalul (-7,11) este o vecinătate simetrică a numărului 2 (raza fiind 9 ).
Problemă rezolvată
RA

1
a) Să se arate că toţi termenii şirului an = , n ³ 1 sunt în vecinătatea
2n 2
simetrică de lungime 2 a originii.
2
TU

b) Să se arate că termenii şirului an = , n ³ 1 , exceptând doi termeni, sunt


n3
1
în vecinătatea simetrică de lungime a punctului 0 .
3
I

c) Să se determine raza celei mai mici vecinătăţi simetrice a originii care


ED

42 Şiruri de numere reale
1
conţine toţi termenii şirului x n = 2 cu indice mai mare decât 100.
(n + 1)

GI
Rezolvare. a) Vecinătatea simetrică de lungime 2 a originii este intervalul (-1,1) .
1
Cum -1 < < 1, " n Î * , toţi termenii şirului sunt în această vecinătate.

GO
2
2n
1 æ 1 1ö
b) Vecinătatea simetrică de lungime este intervalul çç- , ÷÷ . Inegalităţile
3 è 6 6ø
1 2 1
- < 3 < , " n ³ 3 implică faptul că toţi termenii şirului cu indice mai mare

DA
6 n 6
1 1 1
decât 2 sunt în această vecinătate. În acelaşi timp a1 = 2 > şi a2 = > , deci
6 4 6
aceşti termeni nu sunt în vecinătatea considerată.

PE
c) Vecinătăţile simetrice ale originii sunt intervalele de forma (-e, e) , deci pentru ca
1
termenii şirului să fie în această vecinătate este necesar ca -e < 2 < e pentru
(n + 1)
ŞI
2 1 1
orice n ³ 101 . Astfel (n + 1) > , adică inegalitatea n > - 1 trebuie să fie
e e
1
verificată pentru n ³ 101 . Astfel obţinem - 1 < 101 , deci intervalul căutat este
Ă

e
æ 1 1 ÷ö
IC

çç- , .
è 1012 1012 ÷ø
Folosind un raţionament analog putem demonstra că orice vecinătate a punctului 0
CT

conţine cel puţin un termen al şirului şi că nu există alt punct cu această proprietate. Pe
de altă parte dacă considerăm mulţimea A = [0,1) , atunci fiecare punct x al acestei
mulţimii A are următoarea proprietate: orice vecinătate a punctului x conţine cel
puţin un punct al mulţimii A \ {x } . Pentru a descrie mai uşor asemenea situaţii
DA

introducem următoarele noţiuni:


Definiţii. 1. Punctul a Î  este un punct de acumulare pentru mulţimea A Í  ,
dacă orice vecinătate a punctului a conţine cel puţin un element al mulţimii A , diferit
DI

de a ( " V Î V (a ) : V Ç (A \ {a}) ¹ Æ ).
2. Punctul a Î A este un punct izolat al mulţimii A Í  , dacă există o vecinătate a
punctului a care nu intersectează mulţimea A \ {a } (deci dacă punctul a nu este
RA

punct de acumulare) ( $V Î V (a ) : V Ç (A \ {a }) = Æ ).

Închiderea mulţimii numerelor reale


TU

Pentru o tratare mai unitară introducem mulţimea  =  È {¥} . Vom spune că


punctul ¥ are vecinătăţi de forma (a, ¥) , iar punctul -¥ are vecinătăţi de forma
(-¥, a ) . Mulţimea  se numeşte închiderea mulţimii numerelor reale.
I
ED

Şiruri de numere reale 43
Limita unui şir, şiruri convergente
Definiţie. Numărul a Î  este limita şirului (an )n ³1 , dacă în afara oricărei

GI
vecinătăţi a punctului a şirul are cel mult un număr finit de termeni.
Notaţie. Prin simbolul lim an = a înţelegem că limita şirului (an )n ³1 este a ; mai

GO
n ¥

putem citi şi sub forma: „ an tinde la a ” sau „ an tinde la a când n tinde la infinit”.
Se mai poate folosi şi notaţia an  a .
Deoarece orice vecinătate a punctului a Î  poate fi inclusă într-o vecinătate

DA
simetrică şi în acelaşi timp orice vecinătate conţine o vecinătate simetrică, în definiţia
anterioară este suficient să considerăm vecinătăţi simetrice. Pe de altă parte numărul
an este în vecinătatea de rază e a punctului a dacă şi numai dacă are loc inegalitatea
an - a < e . Dacă în afara acestei vecinătăţi V şirul are numai un număr finit de

PE
termeni, atunci de la un rang încolo toţi termenii şirului sunt în vecinătatea V , deci
notând cu n(e) maximul indicilor termenilor din afara vecinătăţii putem scrie că
an - a < e , " n > n(e) ( n Î * ). Astfel definiţia anterioară este echivalentă cu
ŞI
următoarea caracterizare:
Criteriul de convergenţă cu e . Numărul a Î  este limita şirului (an )n ³1
dacă pentru orice e > 0 există numărul natural n(e) astfel încât:
Ă

an - a < e , " n > n(e) ( n Î * ).


IC

1
Exemple. 1) Pentru şirul an = 2 n ³ 1 şi "e > 0 are loc inegalitatea
(n + 1)
é 1ù
CT

an - 0 < e , dacă n ³ ê ú , deci limita şirului (an )n ³1 este 0 .


ê eú
ë û
n
2n 2 + (-1) ⋅ n 1 3
2) Calculând termenii şirului an = 2
obţinem a1 = , a2 = 2, a 3 = ,
n +1 2 2
DA

40 45 78 4 90 41
a4 = , a5 = , a6 = = 2 , a7 = = 1 . Astfel termenii cu indice par
17 26 37 37 50 50
sunt mai mari decât 2 , şi termenii cu indice impar sunt mai mici decât 2 . Mai mult se
DI

poate observa că distanţa faţă de 2 este din ce în ce mai mică. Din acest motiv
încercăm să arătăm că limita şirului (an )n ³1 este 2 . Avem următoarele echivalenţe:
n
(-1) ⋅ n - 2
( )
an Î 2 - e, 2 + e  an - 2 < e  < e (1)
RA

n2 + 1
n -2
Dacă n este par atunci (1) este echivalentă cu 2 < e , iar dacă n este impar,
n +1
n +2
TU

atunci cu inegalitatea 2 < e . Mulţimea soluţiilor primei inegalităţi este


n +1
ææ 1 - -4e2 - 8e + 1 ÷ö÷ çæ1 + -4e2 - 8e + 1 ö
çççç ÷ö÷
çççç-¥, ÷÷ È çç , ¥÷÷÷÷÷ Ç  ,
2e ÷ø çè 2e ÷÷ø÷
I

èè ø
ED

44 Şiruri de numere reale
iar mulţimea soluţiilor celei de a doua inegalităţi este
ææ 1 - -4e2 + 8e + 1 ÷ö÷ çæ 1 + -4e2 + 8e + 1 ö
÷ö÷

GI
çççç
çççç-¥, ÷÷ È çç , ¥÷÷÷÷÷ Ç  .
2e ÷ø çè 2e ÷÷ø÷
èè ø
Dacă una din expresiile de sub radical este negativă, atunci inegalitatea

GO
corespunzătoare are loc pentru orice număr natural. Astfel pentru numărul (expresiile
inexistente nu se iau în considerare)
ì1 + -4e2 - 8e + 1 1 + -4e2 + 8e + 1 ï
ï ü
n(e) = max ï
í , , 0ï
ý,
ï ï

DA
ï
î 2e 2e ï
þ
are loc inegalitatea an - 2 < e , " n ³ n(e) . În consecinţă limita şirului este 2 .

Definiţie. Şirurile care au limită finită se numesc şiruri convergente, iar şirurile care

PE
nu au limită finită sau nu au limită se numesc şiruri divergente.
Observaţii. 1. Numărul n(e) din definiţie se numeşte număr de prag. Numărul de
prag nu este determinat în mod unic, deoarece dacă n(e) este număr de prag, atunci
ŞI
orice număr mai mare decât n(e) este un număr de prag. În general nu se determină cel mai
mic prag posibil.
2. Conform definiţiei un şir este divergent dacă nu are limită sau are limită şi aceasta
este ¥ .
Ă

æ1ö
Exemple. 1. Şirul çç ÷÷ apare foarte frecvent în exerciţii. Intuiţia ne sugerează
IC

è n øn Î*
că limita acestui şir este 0 . Pentru a demonstra acest fapt considerăm e > 0 .
1 1
CT

- 0 < e , dacă n > şi n Î * .


n e
1 1
Dacă e > 0 , atunci există şi cel mai mic număr natural mai mare decât este
e e
DA

é1 ù 1
n 0 = ê ú + 1 , deci oricare ar fi n > n 0 are loc inegalitatea - 0 < e . Astfel
ëê e ûú n
1
lim = 0 .
DI

n ¥ n

2. Folosind definiţia limitei putem afirma, că orice şir constant este convergent şi
limita şirului este chiar valoarea comună a termenilor.
3. Şirul (n )n Î nu este convergent (este divergent), deoarece oricum am alege
RA

numărul real a există e > 0 şi n Î  cu proprietatea n - a > e (din axioma lui


Arhimede).
4. Şirul ((-1) ) * este divergent, deoarece distanţa a doi termeni consecutivi este 2
k
k Î
TU

1
şi astfel pentru orice a Î  , vecinătatea punctului a de rază e = nu poate conţine
2
doi termeni consecutivi (această vecinătate fiind un interval de lungimea 1 ).
I
ED

Şiruri de numere reale 45
Pentru cazul în care limita şirului este ¥ putem formula caracterizări similare
cu caracterizarea e , folosind vecinătăţile punctelor ¥ . Obţinem următoarea teoremă:

GI
Teoremă. a) lim an = ¥ , dacă pentru " M Î  există n(M ) Î  cu proprietatea
n ¥
an > M , " n ³ n(M ) .

GO
b) lim an = -¥ , dacă pentru " M Î  există n(M ) Î  cu proprietatea
n ¥
an < M , " n ³ n(M ) .

Probleme rezolvate

DA
De foarte multe ori studiul convergenţei unui şir nu este o problemă uşoară, deoa-
rece studiul şirului se poate reduce la studiul altor şiruri, eventual mai simple. Din acest
motiv este foarte util rezolvarea multor probleme şi exerciţii. Pentru a formula ipoteze

PE
corecte relativ la comportarea şi limita unui şir calculatorul poate fi un instrument util.
3n - 1
1. Să se studieze convergenţa şirului an = , n Î * .
5n + 2
1
3n - 1 3-
n , şi pentru n suficient de mare 1 şi 2 sunt
ŞI
Rezolvare. Deoarece =
5n + 2 5 + 2 n n
n
foarte mici în raport cu ceilalţi operanzi, valoarea fracţiei ar trebui să fie foarte
Ă

aproape de 3/5. Demonstrăm că limita şirului este 3/5. Fie e > 0 un număr fixat.
3 3n - 1 3 15n - 5 - 15n - 6 11
IC

Inegalitatea an - = - = = <e
5 5n + 2 5 5 (5n + 2) 5 (5n + 2)
5 (5n + 2) 1 1 æ 11 ö
> , adică, dacă n > çç - 2÷÷ . Astfel luând
CT

are loc dacă


11 e è
5 5e ø
ïïì é 1 æ 11 öù ïü
n(e) = max í1, ê ⋅ çç - 2÷÷ú + 1ýï
ïîï êë 5 è 5e øúû ïþï
DA

3 3
are loc inegalitaea an - < e pentru orice n > n(e) , deci limita şirului este .
5 5
2n 2 - 3n + 1
2. Să se studieze convergenţa şirului an = .
DI

3n 2 - 1
3 1
2n 2 - 3n + 1 2 - n + n 2
Rezolvare. Procedând în mod analog = , deci limita
3n 2 - 1 1
RA

3- 2
n
2
şirului ar trebui să fie . Fie e > 0 un număr fixat.
3
TU

2
2 2n - 3n + 1 2 -9n + 5 9n - 5 9n 3n 3
an - = - = = < < 2 = ,
3 2
3n - 1 3 3 (3n - 1)
2
3 (3n - 1) 3 (3n - 1) 2n
2 2
2n
2 3 3
pentru orice n Î * . Deci an - < < e , dacă n > şi astfel un prag
I

3 2n 2e
ED

46 Şiruri de numere reale

é3ù 2n 2 - 3n + 1 2
corespunzător este n(e) = ê ú + 1 . În consecinţă lim = .
êë 2e úû 3n 2 - 1 3

GI
n ¥

Se poate observa că pentru a obţine numărul de prag am folosit estimări grosiere


dar totuşi eficiente pentru scopul propus. În foarte multe cazuri asemenea majorări sau

GO
minorări sunt esenţiale pentru a reduce volumul de calcul, sau efectiv pentru a nu
ajunge la inegalităţi care nu se pot rezolva.
2n 2 - 3n + 1
3. Să se studieze convergenţa şirului an = .
3n 3 - 1

DA
2 3 1
- +
2n 2 - 3n + 1 n n 2 n 3
Rezolvare. = , deci vom încerca să demonstrăm că
3n 3 - 1 1
3- 3
n

PE
2
2n - 3n + 1 2n 2 - 3n + 1 3n 2 3
limita şirului este 0 . - 0 = < 3 = < e , dacă
3n 3 - 1 3n 3 - 1 2n 2n
3 2n 2 - 3n + 1
n> , deci lim =0.
2e 3n 3 - 1
ŞI
n ¥

12 + 22 + ... + n 2
4. Să se studieze convergenţa şirului an = .
n3
n (n + 1)(2n + 1)
Ă

Rezolvare. Folosind identitatea 12 + 22 + ... + n 2 = obţinem


6
IC

n (n + 1)(2n + 1) (n + 1)(2n + 1) 1 æ 1 öæ 1ö
an = = = çç1 + ÷÷çç2 + ÷÷ ,
6n 3
6n 2
6è n øè nø
2 1
CT

deci limita şirului ar trebui să fie = . Dacă e > 0 este un număr fixat, atunci
6 3
1 3n + 1 4n 2 2
an - = 2
< 2 = < e , pentru n > ,
3 6n 6n 3n 3 e
DA

é2ù 1
deci putem alege n(e) = ê ú + 1 şi astfel rezultă că lim an = .
êë 3e úû n ¥ 3
5. Să se studieze convergenţa şirului an = n 2 + n - n .
DI

n2 + n + n n2 + n - n2 1
Rezolvare. an = ( n2 + n - n ) 2
n +n +n
= 2
n +n +n
=
1
,
1+ +1
n
RA

1
şi astfel încercăm să arătăm că limita este . Fie e > 0 un număr fixat.
2
1
TU

2- 1+ -1
1 1 1 n
an - = - = =
2 1 2 æ 1 ö
÷
1+ +1 2 çç 1 + + 1÷÷
n çè n ÷ø
I
ED

Şiruri de numere reale 47

1 1 1
1+ -1 1 + -1 1 + -1

GI
n n n 1 1
= < = < < e , dacă n > ,
æ 1 ö
÷ 4 æ 1 ö
÷ 8n 8e
2 çç 1 + + 1÷÷ 4 çç 1 + + 1÷÷
çè n ÷ø èç n ø÷

GO
1
( 2
deci lim n + n - n = .
n ¥
) 2
6. Să se arate că şirul x n +1 = 2 + x n , n ³ 1 , x 1 = 1 este convergent şi să se
calculeze limita şirului.

DA
Rezolvare. Şirul este crescător şi are termeni mai mici decât 2 (a se vedea
problemele rezolvate la monotonia şi mărginirea şirurilor). În cele ce urmează
demonstrăm că limita şirului este 2 .
xn - 2 1

PE
x n +1 - 2 = 2 + x n - 2 = , deci x n +1 - 2 < ⋅ x n - 2 şi astfel
2 + xn + 2 2
1 1
x n - 2 < n -1 x 1 - 2 = n -1 . Din această inegalitate rezultă că pentru
2 2
é æ 1 ÷öù
ŞI
n(e) = êlog 2 çç ÷ú + 1 are loc inegalitatea x n - 2 < e , " n ³ n(e) , deci lim x n = 2 .
ëê è e øûú n ¥

Din rezolvarea acestor probleme se vede foarte bine că folosirea definiţiei necesită în
unele cazuri o ingeniozitate şi o perspicacitate destul de mare. Astfel pentru a calcula
Ă

într-un mod eficace limitele şirurilor avem nevoie de proprietăţi cu ajutorul cărora
putem evita folosirea definiţiei ori de câte ori acest lucru este posibil. Din acest motiv
IC

în restul capitolului vom demonstra astfel de proprietăţi.


Exerciţii propuse
CT

Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri, şi calculaţi limitele lor.


2n - 5 3 n2 - 1
a) an = ; b) an = ; c) an = 2 ;
7n + 3 4n - 1 n +1
DA

3n 2 + n - 5 2n - 3 3n 2 - n + 1
d) an = 2 ; e) an = 2 ; f) an = ;
n +n +1 5n + 1 6n + 1
12 + 22 + ... + n 2 12 + 22 + ... + n 2 13 + 23 + ... + n 3
DI

g) an = ; h) a n = ; i) an = ;
n2 n4 n4
3n + 1
j) an = ; k) an = n 2 ; l) an = n + 1 - n - 1 ;
2 ⋅ 3n - 1
RA

m) an = n 3 + n - n ; n) an = n 2 + 1 - n 2 - 1 .

Proprietăţi ale şirurilor


TU

1. În definiţia limitei, se cere numai existenţa numărului a pentru care orice veci-
nătate a acestui punct conţine termenii şirului (an )n ³1 cu excepţia unui număr finit de
termeni. Intuitiv acest număr a trebuie să fie unic (dacă există), deoarece două numere
I

diferite se pot separa cu ajutorul a două vecinătăţi. Demonstrăm unicitatea limitei.


ED

48 Şiruri de numere reale

Să presupunem că şirul (an )n Î* are două limite, şi anume a şi b cu a ¹ b .

GI
a -b
Dacă considerăm vecinătăţile punctelor a şi b de rază e = , atunci aceste
3
vecinătăţi sunt disjuncte. Pe de altă parte există n1(e) şi n2 (e) astfel ca toţi termenii

GO
æ b -a b - a ÷ö
şirului pentru care n ³ n1(e) să fie în vecinătatea çça - ,a + ÷ şi toţi
çè 3 3 ÷ø
termenii pentru care n ³ n2 (e) să fie în

DA
a- a a+ b-  b b+ x æ b -a b - a ö÷
Figura 37 vecinătatea ççb - ,b + ÷ . Cele două
çè 3 3 ø÷
vecinătăţi fiind disjuncte obţinem o contradicţie (ar trebui ca toţi termenii şirului
pentru care n ³ max (n1 (e) , n2 (e)) să fie în ambele intervale.

PE
Folosind un raţionament analog putem arăta că limita este unică şi în cazul în care nu
este finită. Astfel putem enunţa următoarea teoremă:
Teoremă. Dacă există limita unui şir, atunci este unică.
ŞI
2. Să studiem legătura dintre mărginirea unui şir şi convergenţa acestuia. În
exemplele precedente am văzut că există şiruri mărginite care nu sunt convergente (de
n
exemplu an = (-1) , n Î * ). Pe de altă parte toate şirurile convergente din aceste
Ă

exemple erau şi mărginite.


Să presupunem că (an )n ³1 este un şir convergent şi are limita a . În acest caz
IC

pentru " e > 0 există n(e) cu proprietatea an - a < e , dacă n > n(e) . Astfel în
afara vecinătăţii (a - e, a + e) şirul poate avea un număr finit de termeni. Dacă şirul
CT

are termen mai mare decât a + e , atunci fie M cel mai mare termen cu această
proprietate, în caz contrar M să fie a + e . În mod analog fie m cel mai mic termen
mai mic decât a - e , dacă există asemenea termen, şi a - e dacă nu există termen
DA

mai mic decât a - e . În consecinţă toţi termenii şirului sunt în intervalul [m, M ] , deci
şirul este mărginit. Astfel am demonstrat următoarea teoremă:
Teoremă. Orice şir convergent este mărginit.
DI

Această teoremă ne arată că mărginirea şirului este o condiţie necesară pentru


n
convergenţa acestuia. Pe de altă parte exemplul an = (-1) arată că mărginirea nu
este suficientă pentru convergenţă.
RA

3. Folosind şirurile (an )n ³1 şi (bn )n ³1 să construim şirul (cn )n ³1 cu ajutorul


relaţiilor c2n -1 = an , c2n = bn , adică:
a1, b1, a2 , b2 ,..., an , bn ,...
TU

Demonstrăm că dacă lim an = lim bn = a , atunci lim cn = a .


n ¥ n ¥ n ¥

Fie e > 0 un număr fixat. Din condiţiile date rezultă că există N 1(e) şi N 2 (e) cu
proprietatea an - a < e , pentru n > N 1(e) şi bn - a < e , pentru n > N 2 (e) . Astfel
I
ED

Şiruri de numere reale 49

{ }
ck - a < e , dacă k > 2 max N 1(e), N 2 (e) , deci pentru orice e > 0 există

GI
*
n(e) Î  astfel încât pentru orice k > n(e) are loc ck - a < e . În consecinţă
lim cn = a . Raţionamentul este analog şi în cazul în care limita nu este finită.
n ¥

GO
4. Considerăm şirul (an )n ³1 . Şirurile
a2 , a 4 ,..., a2n , ...; a1, a 3 , a5 ,..., a2n -1 , ...; a10 , a100 ,..., a10m , ...
se obţin din (an )n ³1 prin suprimarea unor termeni. Aceste şiruri le vom numi

DA
subşirurile şirului (an )n ³1 .
Definiţie. Şirul (ank ) este un subşir al şirului (an )n ³1 dacă
k ³1
1 £ n1 < n2 < n 3 < ... < nk < ...

PE
Primul termen al subşirului este an1 , al doilea termen este an2 , etc. Din definiţie
rezultă că nk ³ k , " k Î * .
æ1ö æ1ö 1
Considerăm şirul çç ÷÷ şi subşirul çç ÷÷ . După cum am văzut lim = 0 .
è n øn ³1 è 3n øn ³1
ŞI
n ¥ n

Este evident că limita subşirului este aceeaşi ca şi limita şirului. Este deci natural să ne
întrebăm dacă acest fenomen este general. Mai precis dacă lim an = a şi (ank ) este
n ¥ k ³1
Ă

un subşir al şirului (an )n ³1 , atunci lim ank = a .


k ¥
IC

Fie a Î  limita şirului şi să fixăm un e pozitiv. Conform presupunerii există


n(e) Î * astfel încât pentru orice n > n(e) are loc an - a < e . Astfel dacă
CT

k > n(e) , atunci datorită inegalităţii nk ³ k are loc şi inegalitatea ank - a < e . În
consecinţă are loc egalitatea lim ank = a . În cazul în care limita nu este finită,
k ¥
raţionamentul este analog, deci obţinem următoarea teoremă:
DA

Teoremă. Dacă şirul (an )n ³1 are limita a , atunci orice subşir al său are limita a .
Observaţie. Şi un şir divergent poate avea subşiruri convergente după cum se vede
n
din exemplul an = (-1) . Termenii de rang par respectiv cei de rang impar formează
DI

câte un subşir constant, deci şi convergent.


5. Considerăm şirul (an )n ³1 şi construim un alt şir prin adăugarea unor
termeni la începutul şirului. Astfel din şirul a1, a2 , a 3 ,..., an ,... construim şirul
RA

b1, b2 ,..., bk , a1, a2 ,..., an ,... .


Dacă lim an = a , atunci ce putem afirma despre convergenţa şirului construit? Fie V
n ¥

o vecinătate arbitrară a limitei a . Din condiţia an  a rezultă că şirul (an )n ³1 poate


TU

avea numai un număr finit de termeni în afara acestei vecinătăţi, deci şirul nou
construit poate avea cu cel mult k termeni mai mulţi în afara vecinătăţii V . Astfel şi
limita şirului nou construit este a .
I
ED

50 Şiruri de numere reale

Problemă rezolvată. Demonstraţi că dacă subşirurile (a2n )n ³1 şi (a2n -1 )n ³1 ale

GI
şirului (an )n ³1 sunt convergente şi au aceeaşi limită, atunci şirul (an )n ³1 este
convergent.
Demonstraţie. Fie l limita comună a şirurilor (a2n )n ³1 şi (a2n -1 )n ³1 . Pentru orice

GO
" e > 0 există numerele naturale n1 (e) şi n2 (e) astfel încât a2n - l £ e , dacă
n ³ n1(e) şi a2m -1 - l £ e , dacă m ³ n2 (e) . Astfel pentru n ³ max {n1(e), n2 (e)}
are loc an - l £ e , deci şirul (an )n ³1 este convergent şi are limita l .

DA
Probleme propuse
np
1. Demonstraţi că şirul an = sin , " n Î * este divergent.
2

PE
1 n 1
2. Studiaţi convergenţa şirului an = + (-1) , n ³ 1 .
n n
3. Demonstraţi că dacă subşirurile (a2n )n ³1 , (a2n -1 )n ³1 şi (a 3n )n ³1 ale şirului (an )n ³1
sunt convergente, atunci şirul (an )n ³1 este convergent.
ŞI
Operaţii cu şiruri convergente
2n 2 - 3n + 1
Într-unul din exemplele precedente am studiat şirul an = . Am scris
Ă

3n 3 - 1
2 3 1
- 2+ 3
IC

termenul general în forma an = n n n şi am demonstrat că limita şirului este 0 .


1
3- 3
n
CT

Considerând numai numărătorul, acesta se poate scrie ca şi suma şirurilor


æ 2 ÷ö æ3ö æ1ö
çç ÷ , çç 2 ÷÷ , çç 3 ÷÷ . Aceste şiruri au limita 0 , deci, dacă am putea calcula limita
è n øn ³1 è n øn ³1 è n øn ³1
unei sume în funcţie de limitele termenilor, atunci am avea un procedeu de calcul care
DA

æ1ö
să nu apeleze la vecinătăţi. Mai mult, am demonstrat că şirul çç ÷÷ are limita 0 .
è n øn ³1
2 1 1 3 1 1 1
Folosind această egalitate putem arăta că = +  0 ; = + +  0 ;
DI

n n n n n n n
3 3 1 1 1 1 1
= ⋅ 0; 3 = ⋅ ⋅ 0.
n2 n n n n n n
RA

Numărătorul poate fi descompus în mod similar; dacă considerăm numărul 3 ca şi


termenul general al şirului constant 3 , atunci acest şir este convergent şi are limita 3 .
1 1
Dacă 3  0 , atunci rezultă de aici că 3 - 3  3 ? În final dacă numărătorul are
n n
TU

limita 0 , iar numitorul limita 3 , atunci putem afirma că fracţia studiată are limita 0/3?
Aceste întrebări se pot formula în mod general astfel:
I
ED

Şiruri de numere reale 51

Fie (an )n ³1 şi (bn )n ³1 două şiruri convergente pentru care lim an = a şi lim bn = b
n ¥ n ¥

GI
( a, b Î  ). Rezultă de aici că
a) şirul (an + bn )n ³1 este convergent şi lim (an + bn ) = a + b ;
n ¥

GO
b) şirul (an ⋅ bn )n ³1 este convergent şi lim anbn = ab ;
n ¥
æa ö an a
c) pentru b ¹ 0 şirul çç n ÷÷÷ este convergent şi lim = ?
çè b ÷ø n ¥ b b
n n ³1 n

DA
Studiem aceste întrebări pe rând:
a) Pentru ca şirul (an + bn )n ³1 să fie convergent şi să avem
lim (an + bn ) = lim an + lim bn = a + b , considerăm un e > 0 fixat. Din condiţiile
n ¥ n ¥ n ¥

PE
lim an = a şi lim bn = b rezultă existenţa numerelor naturale N 1(e) şi N 2 (e) cu
n ¥ n ¥
e e
proprietăţile: an - a < dacă n > N 1(e) şi bn - b < , dacă n > N 2 (e) .
2 2
e e
Astfel an + bn - (a + b ) = (an - a ) + (bn - b ) £ an - a + bn - b < + = e ,
ŞI
2 2
dacă n > max{N 1(e), N 2(e)} , deci are loc următoarea teoremă:
Dacă lim an = a Î  şi lim bn = b Î  , atunci
Ă

n ¥ n ¥

lim (an + bn ) = lim an + lim bn = a + b .


IC

n ¥ n ¥ n ¥

b) Demonstrăm că dacă lim an = a Î  şi lim b n = b Î  , atunci


n ¥ n ¥

lim (anbn ) = lim an ⋅ lim bn = ab . Prin transformări simple putem scrie:


CT

n ¥ n ¥ n ¥

anbn - ab = anbn - abn + abn - ab = (an - a )bn + a (bn - b ) £


£ an - a ⋅ bn + a ⋅ bn - b .
DA

Pe de altă parte, din convergenţa şirului (bn )n ³1 rezultă mărginirea acestui şir, deci
există un număr real K > 0 cu proprietatea bn £ K pentru n = 1, 2, ... Dacă limita
şirului (an )n ³1 este diferită de 0 , atunci din lim an = a rezultă existenţa numărului
DI

n ¥
e
N 1(e) cu proprietatea că pentru orice n > N 1(e) avem an - a < şi din bn  b
2K
e
rezultă că există numărul natural N 2 (e) pentru care bn - b < , dacă n > N 2 (e) .
RA

2a
e e
Astfel avem anbn - ab £ an - a ⋅ K + a ⋅ bn - b < ⋅K + a ⋅ = e ,pentru
2K 2a
{ }
n > max N 1(e), N 2 (e) = N (e) .
TU

Dacă a = 0 , atunci a ⋅ bn - b = 0 , deci putem neglija acest termen din majorare şi


I
ED

52 Şiruri de numere reale
e e
astfel obţinem acelaşi rezultat: anbn - 0 £ an ⋅ K < ⋅ K = < e , pentru
2K 2

GI
n > N 1(e) . Pe baza acestor consideraţii rezultă că pentru orice e > 0 există N (e) cu
proprietatea anbn - ab < e pentru n > N (e) . Astfel are loc următoarea teoremă:

GO
Dacă lim an = a Î  şi lim bn = b Î  , atunci lim (anbn ) = lim an ⋅ lim bn = ab .
n ¥ n ¥ n ¥ n ¥ n ¥

c) Condiţia b ¹ 0 este esenţială după cum se vede din exemplul următor:


1 1 a æa ö
Dacă an = şi bn = 2 , atunci n = n , deci çç n ÷÷÷ nu este convergent.

DA
n n bn çè bn ÷ø
n ³1
b b
Dacă lim bn = b ¹ 0 , atunci pentru există N Î  cu proprietatea bn - b <
n ¥ 2 2
oricare ar fi n > N . Astfel bn ¹ 0 , pentru n > N .

PE
Schimbând un număr finit de termeni convergenţa nu se b
b- b b+ b2 x
2
modifică, deci putem presupune că lim bn ¹ 0 şi bn ¹ 0 , Figura 38
n ¥

* 1 1
" n Î  . Dacă reuşim să arătăm că lim = , atunci
ŞI
bn
n ¥ b
proprietatea c) se reduce la b), deoarece conform proprietăţii b) am avea lim an = a
n ¥
1 1 a 1 1 a
şi lim = , deci şi n = an ⋅  a ⋅ = .
Ă

n ¥ b b bn bn b b
n
æ1ö
IC

1 1
Studiem şirul çç ÷÷÷ . Vrem să arătăm că lim = .
çèbn ø÷ n ¥ b
n b
n ³1
Din condiţiile lim bn = b ¹ 0 şi bn ¹ 0 rezultă că există d > 0 cu proprietatea
CT

n ¥

bn ³ d , n Î * şi b ³ d ( d este minimul modulului termenilor care se află în afara


b
vecinătăţii de rază a numărului b . Pentru e > 0 fixat din condiţia lim bn = b
DA

2 n ¥
2 2 2
există N (ed ) astfel ca bn - b < e ⋅ d pentru orice n > N (ed ) . Astfel
1 1 b -b b -b 1
- = n < n 2 < 2 ⋅ ed 2 ,
DI

bn b bn ⋅ b d d
1 1
deci - < e , "n > N (ed 2 ) . În consecinţă sunt valabile următoarele teoreme:
bn b
RA

1 1 1
Dacă lim bn = b Î * şi bn ¹ 0 , " n Î * , atunci lim = = .
n ¥ n ¥ bn lim bn b
n ¥
*
Dacă lim an = a Î  , lim bn = b Î  şi bn ¹ 0, " n ³ 1 , atunci
TU

n ¥ n ¥

an lim an a
lim = n ¥ = .
n ¥ b lim bn b
n
I

n ¥
ED

Şiruri de numere reale 53
Observaţie. Din cazul b) rezultă că dacă lim an = a Î  şi c Î  , atunci
n ¥

GI
lim (c ⋅ an ) = c ⋅ lim an = ca .
n ¥ n ¥

Astfel dacă lim an = a , atunci lim (-an ) = -a , iar de aici rezultă (folosind a)) că
n ¥ n ¥

GO
dacă lim an = a , lim bn = b , atunci lim (an - bn ) = lim an - lim bn = a - b .
n ¥ n ¥ n ¥ n ¥ n ¥
1 1
Exemple. 1. 2  0 , deoarece  0 .
n n
1 1 1 1 1 1

DA
2. lim 3 = 0 , deoarece 3 = ⋅ 2 şi lim = 0 , lim 2 = 0 .
n ¥ n n n n n ¥ n n ¥ n
5 1
3. lim = 0 , deoarece lim = 0 .
n ¥ n n ¥ n

PE
1
3-
3n - 1 n = 3 , deoarece lim æç3 - 1 ö÷ = 3 şi lim æç5 + 2 ÷ö = 5 .
4. lim = lim ç ÷ ç ÷
n ¥ 5n + 2 n ¥ 2 5 n ¥ è nø n ¥ è nø
5+
n
3 1 1
ŞI
2- + 3 - 4
2n 4 - 3n 3 + n - 1 n n n = 2 , din relaţiile
5. lim 4 = lim
n ¥ 7n + 5n 2 + 2n - 4 n ¥ 5 2 4 7
7+ 2 + 3 - 4
n n n
Ă

æ 3 1 1ö æ 5 2 4ö
lim çç2 - + 3 - 4 ÷÷ = 2 şi lim çç7 + 2 + 3 - 4 ÷÷÷ = 7 .
n ¥ è n n n ø n ¥ è n n n ø
IC

Este evident că dacă lim a n = a , lim bn = b , lim cn = c , atunci folosind


n ¥ n ¥ n ¥

proprietatea a) de două ori obţinem:


CT

lim (an + bn + cn ) = lim (an + bn ) + lim cn = (a + b ) + c = a + b + c .


n ¥ n ¥ n ¥

3n 3 - 2n 2 + n + 1
6. Să se studieze convergenţa şirului an = .
4n 2 + n + 1
DA

1 1
3n - 2 + + 2
Scriem termenul general sub forma an = n n . Numitorul are limita 4 şi
1 1
4+ + 2
DI

n n
numărătorul are limita ¥ . Astfel ar trebui să avem lim an = ¥ , deşi pentru a calcula
n ¥
această limită nu putem aplica proprietăţile precedente. Efectuăm o demonstraţie
directă. Fixăm un număr real K > 0 .
RA

1 1
3n - 2 + + 2
an = n n > 2n = n > K , dacă n > 3K ,
1 1 4+2 3
4+ + 2
n n
TU

deci lim an = ¥ .
n ¥

În cazul general fie (an )n ³1 şi (bn )n ³1 două şiruri cu proprietăţile:


I

lim an = ¥ , lim bn = b , b > 0 , bn ¹ 0 , " n Î * .


ED

n ¥ n ¥

54 Şiruri de numere reale
an
Rezultă de aici că lim = ¥?
bn
n ¥

GI
Fără a restrânge generalitatea putem presupune că an > 0 şi bn > 0 . Din condiţia
lim bn = b > 0 rezultă că şirul (bn )n ³1 este mărginit superior, deci există M > 0 cu

GO
n ¥

proprietatea bn £ M , "n ³ 1 . Dacă K > 0 este un număr fixat, atunci


an a
> n > K , pentru an > MK . Pe de altă parte egalitatea lim an = ¥ implică
bn M n ¥

DA
existenţa unui număr natural N pentru care an > MK , dacă n > N . Astfel pentru
a a
n > N , are loc inegalitatea n > K . Numărul K fiind arbitrar rezultă lim n = ¥ .
bn n ¥ b
n

7. Dacă lim an = a şi an ³ 0 pentru orice număr natural n , atunci lim an = a ³ 0 .

PE
n ¥ n ¥
a
Dacă a < 0 atunci în afara vecinătăţii de rază şirul are numai o infinitate de
2
termeni şi acesta contrazice ipoteza an ³ 0, "n ³ 0 .
ŞI
Problemă. Demonstraţi că dacă lim an = a Î  + , an ³ 0 , atunci lim an = a .
n ¥ n ¥

Soluţie. Dacă a = 0 , atunci pentru orice e > 0 are loc an - 0 = an < e , dacă
Ă

an < e . Pe de altă parte, din relaţia lim an = 0 rezultă pentru e2 > 0 există numărul
2
n ¥
IC

natural N (e ) cu proprietatea an < e2 , oricare ar fi n > N (e2 ) . Astfel lim an = 0 .


2
n ¥

Dacă a > 0 , atunci


CT

an + a an - a a -a
an - a = ( an - a ) ⋅ = £ n .
an + a an + a a
Pentru e > 0 din relaţia an  a rezultă că e ⋅ a > 0 , deci există N (e a ) cu
DA

proprietatea an - a < e a , oricare ar fi n > N (e a ) . Astfel pentru n > N (e a )


an - a e⋅ a
are loc an - a £ < = e . În consecinţă
a a
DI

lim an = lim an = a .
n ¥ n ¥

În mod similar putem demonstra că pentru k Î * , k ³ 2 şi lim an = a , unde pentru


n ¥
RA

k par au loc inegalităţile an ³ 0, "n ³ 1 , este valabilă egalitatea


lim k an = k lim an = k a .
n ¥ n ¥
TU

Exerciţii şi probleme
1. Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri:
1 - 2n n2 - n 5n 3 - 1
a) an = ; b) an = 2 ; c) an = ;
3n + 5 3n + 5 3n 4 - n + 1
I
ED

Şiruri de numere reale 55

2n 2 + 1 æ 1 öæ 2ö 6-n n2 - 2
d) an = ; e) a n = çç3 - 2 ÷÷çç6 + ÷÷ ; f) an = + 2 .
n +2 è n øè nø 3 + n 3n + 1

GI
2. Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri:
n +1 3
2n + 3n + 1
a) an = ; b) an = 3 ;

GO
3 n +2 n + 5n + 1
3 n -1 3
n3 + 2
c) an = 5 ; d) an = .
n +1 n2 + 5
3. Stabiliţi valoarea de adevăr a afirmaţiei:

DA
„Dacă (an + bn )n ³1 este convergent, atunci (an )n ³1 şi (bn )n ³1 sunt convergente”
(dacă afirmaţia este adevărată, atunci demonstraţi afirmaţia, iar în caz contrar daţi un
contraexemplu.)

PE
4. Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor propoziţii:
a) Dacă (an - bn )n ³1 este convergent, atunci (an )n ³1 şi (bn )n ³1 sunt
convergente;
b) Dacă (an ⋅ bn )n ³1 este convergent, atunci (an )n ³1 şi (bn )n ³1 sunt convergente;
ŞI
æa ö
c) Dacă çç n ÷÷÷ este convergent, atunci (an )n ³1 şi (bn )n ³1 sunt convergente;
çè bn ÷ø
n ³1
d) Dacă (an + bn )n ³1 este divergent, atunci (an )n ³1 şi (bn )n ³1 sunt divergente;
Ă

e) Dacă (an + bn )n ³1 este divergent, atunci (an )n ³1 sau (bn )n ³1 este divergent;
IC

f) Dacă (an + bn )n ³1 şi (an )n ³1 sunt divergente, atunci (bn )n ³1 este divergent;


g) Dacă (an ⋅ bn )n ³1 şi (an )n ³1 sunt convergente, atunci (bn )n ³1 este convegent.
CT

5. Demonstraţi că dacă lim an = a , lim bn = b şi an ³ bn pentru orice n Î * ,


n ¥ n ¥
atunci a ³ b . Dacă an > bn , pentru orice n Î * , atunci rezultă că a > b ?
DA

Şiruri care au limita ¥

După cum am văzut limita unui şir divergent fie că nu există, fie este ¥ . Şirurile
pentru care limita există (dar nu este finită) se pot caracteriza cu ajutorul următoarei
DI

teoreme:
Teoremă. a) lim an = +¥ , dacă pentru orice număr real K există n(K ) Î 
n ¥

astfel încât an > K oricare ar fi n > n(K ) .


RA

b) lim an = -¥ , dacă pentru orice număr real K există n(K ) Î  astfel încât
n ¥

an < K oricare ar fi n > n(K ) .


TU

Exemplu. Şirul (n 2 + 1)n ³1 are limita ¥ , şirul (-n 3 )n ³1 are limita -¥ , iar şirul
((-1)n n 4 )n ³1 nu are limită deoarece are două subşiruri cu limite diferite.
În paragraful următor vom studia operaţiile ce se pot efectua cu asemenea şiruri.
I
ED

56 Şiruri de numere reale
Exerciţii şi probleme
1. Pentru ca an  ¥ , nemărginirea şirului (an )n ³1

GI
a) este necesară; b) este suficientă;
c) este necesară şi suficientă; d) nu este nici necesară şi nici suficientă?

GO
2. Care dintre următoarele şiruri au limita ¥ şi care au limita -¥ ?
n2 1 - n3 3n 3 + n 2 + 1
a) an = ; b) an = ; c) an = 2 ;
3n + 1 n +2 n +n +1
æ pö
d) an = n sin ççn ÷÷ ; e) an = n 3 cos2 (np ) .

DA
è 2ø

CAZURI DE NEDETERMINARE

PE
La studiul operaţiilor cu şiruri convergente am văzut că în unele cazuri pentru a
calcula limita unei expresii (de exemplu o sumă) nu este necesar ca toţi termenii să
conveargă. De exemplu pentru a calcula limita lim (n 2 + n ) = ¥ este de ajuns să
n ¥
2
demonstrăm că fiecare termen ( n şi n ) are limita +¥ . Astfel e natural să admitem
ŞI
că ¥ + ¥ = ¥ . Dar ce înţelegem de fapt prin această egalitate (termenii sumei nu
sunt numere reale)? Prin egalitatea ¥ + ¥ = ¥ înţelegem faptul că pentru orice
două şiruri (an )n ³1 şi (bn )n ³1 cu limita +¥ , şirul sumă (an + bn )n ³1 are limita +¥ .
Ă

În mod similar dacă a, b, c Î  , atunci prin egalitatea a + b = c , ( a ⋅ b = c ,


IC

a / b = c , a b = c etc.) înţelegem faptul că pentru orice două şiruri lim an = a şi


n ¥

lim bn = b , are loc lim (an + bn ) = c ( lim an ⋅ bn = c , lim an / bn = c , lim anbn = c ,


n ¥ n ¥ n ¥ n ¥ n ¥
CT

etc.). Următorul exemplu ne arată că nu putem efectua orice operaţie cu elementele


mulţimii  . De exemplu diferenţa dintre două şiruri care au limita +¥ poate avea
orice comportare lim (n 2 - n ) = ¥ , lim (n 2 - 2n 2 ) = lim (-n 2 ) = -¥ ,
n ¥ n ¥ n ¥
DA

ææ 1ö ö
lim ((n + k ) - n ) = k şi lim çççççn + sin ÷÷ - n ÷÷÷ nu există. Astfel cazul ¥ - ¥
2 2
n ¥ n ¥ èè n ø ø
este un caz de nedeterminare. Pentru a clarifica situaţia studiem pe rând cazurile de
DI

nedeterminare pentru fiecare operaţie elementară în parte.


1. Adunarea
Cazurile în care putem efectua adunarea sunt ( a Î  ):
RA

a + ¥ = +¥ ; ¥ + ¥ = ¥ , a + (-¥) = -¥ + a = -¥ , -¥ + (-¥) = -¥ .
Demonstrarea acestor proprietăţi este imediată pe baza definiţiei. Demonstrăm prima
egalitate. Fie a Î  , dacă lim an = a şi lim bn = ¥ , atunci pentru orice K Î  şi
n ¥ n ¥

orice e > 0 există n(K ) Î  şi n(e) astfel încât:


TU

a - e < an < a + e , dacă n ³ n(e) şi K - a + 1 < bn , dacă n ³ n(K ) .


Deci pentru e = 1 există numărul natural N (K ) = max{n(e), n(K )} , cu proprietatea
I

K < an + bn , oricare ar fi n ³ N (K ) .
ED

Şiruri de numere reale 57

Pe baza definiţiei obţinem lim (an + bn ) = ¥ , deci a + ¥ = ¥ .


n ¥

GI
Observaţii.
1. Cazurile ¥ + (-¥) = ¥ - ¥ şi -¥ + ¥ sunt de nedeterminare deoarece
din condiţiile lim an = +¥ şi lim bn = -¥ nu rezultă nici convergenţa, nici

GO
n ¥ n ¥

divergenţa şirului (an + bn )n ³1 .


2. Dacă şirul (an )n ³1 este mărginit inferior şi nlim
¥
bn = +¥ , atunci
lim (an + bn ) = ¥ .

DA
n ¥

3. Dacă şirul (an )n ³1 este mărginit superior şi lim bn = -¥ , atunci


n ¥

lim (an + bn ) = -¥ .

PE
n ¥

4. În general, dacă şirul (an )n ³1 este mărginit şi lim bn = ¥ , atunci


n ¥

lim (an + bn ) = ¥ .
n ¥
ŞI
2. Înmulţirea
Cazurile în care putem efectua înmulţirea sunt:
a ⋅ ¥ = ¥ ⋅ a = ¥ şi a ⋅ (-¥) = (-¥) ⋅ a = -¥ , dacă a > 0 ;
a ⋅ ¥ = ¥ ⋅ a = -¥ şi a ⋅ (-¥) = (-¥) ⋅ a = ¥ , dacă a < 0 ;
Ă

¥ ⋅ ¥ = (-¥)(-¥) = ¥ ;
IC

¥ ⋅ (-¥) = (-¥) ⋅ ¥ = -¥ .
Observaţii
1. Cazurile 0 ⋅ ¥ şi 0 ⋅ (-¥) sunt de nedeterminare, deoarece din relaţiile
CT

lim an = 0 şi lim bn = ¥ (sau lim bn = -¥ ) nu rezultă nici convergenţa şi nici


n ¥ n ¥ n ¥

divergenţa şirului (an ⋅ bn )n ³1 .


DA

2. Dacă şirul (an )n ³1 este mărginit şi lim bn = 0 , atunci lim (an ⋅ bn ) = 0


n ¥ n ¥

3. Împărţirea
Cazurile în care putem efectua împărţirea sunt
DI

a a
= 0 şi = 0 , dacă a este un număr real oarecare.
¥ -¥
Observaţie. Din condiţiile lim an = ¥ şi lim bn = ¥ , sau
n ¥ n ¥
RA

æa ö
lim an = lim bn = 0 , nu rezultă convergenţa sau divergenţa şirului çç n ÷÷÷ , deci
n ¥ n ¥ çè b ø÷
n n ³1

¥ -¥ ¥ -¥ 0
TU

cazurile , , , , sunt cazuri de nedeterminare.


¥ -¥ -¥ ¥ 0
4. Radicali
k ¥ = ¥ şi 2k +1
-¥ = -¥ , pentru orice k Î * .
I
ED

58 Şiruri de numere reale
5. Puteri
( )
lim bn

GI
Dacă lim an = a Î *+ , lim bn = b Î  , atunci lim anbn = lim an n ¥
= ab .
n ¥ n ¥ n ¥ n ¥

Cazurile în care operaţia se poate efectua şi apare simbolul ¥ sunt:


Dacă a > 1 , atunci a ¥ = ¥ şi a -¥ = 0 .

GO
Dacă 0 < a < 1 , atunci a ¥ = 0 şi a -¥ = ¥ .
Dacă a > 0 , atunci ¥a = ¥ , iar dacă a < 0 , atunci ¥a = 0 .
¥¥ = ¥ , ¥-¥ = 0 .
Dacă a = 0 , an > 0 "n ³ 1 şi b Î *+ È {+¥} , atunci lim anbn = 0 .

DA
n ¥

Dacă a = 0 , an > 0 "n ³ 1 şi b Î  È {-¥} , atunci lim anbn = +¥ .


*
-
n ¥

Dacă a = b = 0 , atunci şirul (an bn


) poate avea orice comportare, deci cazul 00 este

PE
de nedeterminare. În mod similar şi cazurile 1¥ , ¥0 , 1-¥ sunt de nedeterminare.

Foarte des forma nedeterminării poate fi transformată într-una mai convenabilă. Pentru
a calcula limitele care conduc la cazuri de nedeterminare vom demonstra criterii şi
ŞI
teoreme speciale. Cele mai utile vor fi acelea care implică transformarea limitelor în
limite de funcţii şi folosirea derivatelor.
A n p + A1n p -1 + ... + Ap
Problemă. Fie an = 0 q , p, q Î * n ³ n 0 , n, n 0 Î * ,
Ă

q -1
B0n + B1n + ... + Bq
IC

A0 , B0 Î * , B0n q + ... + Bq ¹ 0 "n ³ n 0 . Calculaţi limita lim an .


n ¥

Rezolvare. Scriem şirul sub forma:


CT

A1 A
A0 + + ... + pp
an = n p -q ⋅ n n .
Bq
B0 + ... + q
n
DA

A0
Dacă p = q , atunci n p -q = 1 , pentru orice n Î * , deci lim an = (deoarece
n ¥ B0
numărul termenilor este fixat atât în numitor cât şi în numărător, deci putem aplica
DI

proprietăţile şirurilor convergente). Dacă p > q , atunci p - q > 0 , deci


æ A ö
lim n p -q = ¥p -q = ¥ şi astfel lim an = ççsgn 0 ÷÷÷ ⋅ ¥ . Dacă p < q , atunci
n ¥ n ¥ ç
è B0 ÷ø
RA

1
p - q < 0 , deci lim n p -q = lim = 0 şi astfel lim an = 0 . Am demonstrat
n ¥ n ¥ ¥ n ¥

următoarea proprietate:
TU

A0n p + A1n p -1 + ... + Ap


Teoremă. Dacă an = , p, q Î * , n ³ n 0 , n, n 0 Î * ,
B0n q + B1n q -1 + ... + Bq
A0 , B0 Î * , B0n q + ... + Bq ¹ 0 "n ³ n 0 , atunci
I
ED

Şiruri de numere reale 59

ìï A0
ïï , p = q;
ïï B0

GI
ïï
ï æA ö
lim an = íïsgn çç 0 ÷÷÷ ⋅ ¥, p > q ;
ïï çè B0 ÷ø

GO
n ¥
ïï
ïï
ïï0, p <q
ïî
Problemă rezolvată. Să se calculeze limitele:

DA
a) lim
n ¥
( )
n2 + 1 - n ; b) lim n
n ¥
( n2 + 1 - n . )
Rezolvare. a) Limita dată este o nedeterminare de forma ¥ - ¥ , deci
transformăm termenul general pentru a înlătura această nedeterminare:

PE
n2 + 1 - n2 1 1 1
n2 + 1 - n = = = ⋅ .
2
n +1 +n 2
n +1 +n n 1
1+ 2 +1
n
1
ŞI
A doua fracţie are limita , iar prima are limita 0 , deci produsul lor are limita 0 .
2
b) Conform punctului a) avem o nedeterminare de forma ¥ ⋅ 0 . Pe de altă parte
1 1
( )
Ă

n n2 + 1 - n = , deci limita este .


1 2
1+ 2 +1
IC

n
CRITERII DE COMPARAŢIE
CT

Dacă 0 £ an £ bn şi limita şirului (bn )n ³1 este 0 , atunci folosind criteriul cu e


putem determina n(e) relativ la şirul an folosind acelaşi n(e) ca şi în cazul şirului
bn . Acelaşi raţionament se poate aplica şi în cazul în care an £ bn şi limita şirului
DA

(an )n ³1 este ¥ . Aceste observaţii conduc la următoarea teoremă:


Teoremă. a) Dacă 0 £ an £ bn , " n Î * şi lim bn = 0 , atunci lim an = 0
n ¥ n ¥
DI

(criteriul majorării).
b) Dacă an £ bn , " n Î * şi lim an = ¥ , atunci lim bn = ¥ (criteriul minorării).
n ¥ n ¥

Demonstraţie. a) Conform condiţiilor date pentru " e > 0 , $ n(e) Î  cu


RA

proprietatea 0 £ bn £ e , " n ³ n(e) , deci are loc şi inegalitatea 0 £ an £ e pentru


orice n ³ n(e) . Astfel pe baza criteriului cu e , rezultă lim an = 0 .
n ¥
TU

b) Din criteriul cu e rezultă că pentru orice K > 0 , există n(K ) Î  cu proprietatea


K £ an , pentru orice n ³ n(K ) . Astfel are loc şi inegalitatea K £ bn pentru orice
n ³ n(K ) , deci lim bn = ¥ .
n ¥
I
ED

60 Şiruri de numere reale
Proprietăţile anterioare sunt cazuri particulare ale următoarei teoreme (care însă poate
fi demonstrată folosind aceste cazuri speciale):

GI
Teoremă. (criteriul cleştelui) Dacă an £ bn £ cn , " n ³ 1 şi au loc relaţiile
lim an = lim cn = l Î  , atunci lim bn = l .

GO
n ¥ n ¥ n ¥

Demonstraţie. Presupunem l Î  . Din 0 £ bn - an £ cn - an , " n ³ 1 şi


lim (cn - an ) = l - l = 0 , rezultă (criteriul majorării) lim (bn - an ) = 0 . Pe de altă
n ¥ n ¥
parte lim an = l Î  , deci lim bn = l . În cazul l Î {¥} implicaţia rezultă

DA
n ¥ n ¥
aplicând partea a doua din teorema precedentă. De fapt în cazul l = +¥ este
suficientă inegalitatea an £ bn iar în cazul l = -¥ inegalitatea bn £ cn .

PE
Aplicaţii
1. Pentru orice număr real x 0 Î  există un şir de numere raţionale, respectiv un şir
de numere iraţionale, care să tindă la x 0 .
1
Pentru n Î * avem x 0 < x n = x 0 + , deci există an Î  , respectiv bn Î  \ 
ŞI
n
astfel încât x 0 < an < x n şi x 0 < bn < x n , dar lim x 0 = lim x n = x 0 , deci pe baza
n ¥ n ¥
criteriului cleştelui lim an = lim bn = x 0 .
Ă

n ¥ n ¥

n2 n2 n2
2. Considerăm şirul x n = 3 + 3 + ... + 3 .
IC

n +1 n + 2 n +n
Să se studieze convergenţa şirului şi calculaţi limita acestuia în caz de convergenţă.
Fiecare termen al sumei are limita 0 , totuşi nu putem afirma că suma are limita 0 ,
CT

deoarece numărul termenilor nu este fixat (depinde de n ). Pentru a calcula limita


şirului x n construim o aproximare inferioară şi o aproximare superioară.
n2 n2 n2 n2 n3
xn ³ + + ... + = n ⋅ = ,
DA

n3 + n n3 + n n3 + n n3 + n n3 + n
n2 n2 n2 n2 n3
xn £ 3 + 3 + ... + 3 =n⋅ 3 = 3 .
n +1 n +1 n +1 n +1 n +1
n3 n3
DI

Astfel pentru orice n Î * au loc inegalităţile an = 3 £ xn £ 3 = bn . Pe de


n +n n +1
altă parte lim an = 1 = lim bn , deci şirul (x n )n ³1 este convergent şi are limita 1 .
n ¥ n ¥
RA

1 1 1
3. Să se studieze convergenţa şirului bn = 2
+ 2 + ... + 2 şi să se
n +1 n + 2 n +n
calculeze limita şirului.
Construim două aproximări pentru bn folosind cel mai mare şi cel mai mic termen al
TU

1 1
sumei: an = n ⋅ 2 £ bn £ n ⋅ 2 = cn .
n +n n +1
Din relaţiile lim cn = 0 = lim an pe baza criteriului cleştelui rezultă lim bn = 0 .
I

n ¥ n ¥ n ¥
ED

Şiruri de numere reale 61
1 1 1
4. Să se studieze convergenţa şirului bn = 2
+ 2
+ ... + 2
şi
n +1 n +2 n +n

GI
calculaţi limita acestui şir.
1 1
Ca şi în problema precedentă n ⋅ £ bn £ n ⋅ . Pe de altă parte

GO
2 2
n +n n +1
n 1 n 1
lim = lim = 1 şi lim = lim = 1 , deci
n ¥ 2
n +n n ¥ 1 n ¥ 2
n +1 n ¥ 1
1+ 1+
n n2

DA
lim bn = 1 .
n ¥

5. Să se studieze convergenţa şirului ( n n )n ³1 şi să se calculeze limita şirului.


Este evident că pentru n > 1 , avem n n > 1 . Prezenţa radicalului de ordin n

PE
sugerează o aproximare folosind inegalitatea mediilor. Pentru a obţine o estimare
superioară corespunzătoare alegem factorii produsului în modul următor:
n -2+ n + n æ 1 1ö
1 £ n n = n 1
⋅ 1 ⋅ .... ⋅ 1 ⋅ n ⋅ n £ = 1 + 2 ççç - ÷÷÷ .
n -2 n è n nø
ŞI
æ 1 1ö
Dacă an = 1 , cn = 1 + 2 ççç - ÷÷÷ pentru orice n Î * , atunci
è n nø
æ 1 1ö
an = 1 £ n n £ 1 + 2 ççç - ÷÷÷ = cn ;
Ă

è n nø
deoarece lim an = 1 şi lim cn = 1 , deducem din criteriul cleştelui că lim n n = 1 .
IC

n ¥ n ¥ n ¥
n
6. Să se calculeze limita şirului an = n , n ³ 1 .
2
CT

n n n n 1
0< n = n = £ 1 = ,
2 (1 + 1) 0 1 2 n
C n + C n + C n + ... + C n Cn + Cn 2 n -1
1+
2
deci lim an = 0 .
DA

n ¥
1 1 1
7. Să se calculeze limita şirului an = 1 +
+ + ... + , n ³ 1 .
2 3 n
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 m
DI

+ + + + ... + > 1 + + + + + +... + m + ... + m = 1 + , unde


1 2 3 4 5 n 2 4 4 8 2 
 2 2
2m -1 ori

2m +1
£ n < 2 , deci m = [ log 2 n ] - 1 . Dacă n  ¥ , atunci şi m  ¥ , în
m +2
RA

consecinţă lim an = ¥ .
n ¥
1 1 1
8. Să se calculeze limita şirului an = 1 +
+ + ... + , n ³ 1.
3 5 2n - 1
TU

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 m
+ + + + ... + > 1 + + + + + ... + m + ... + m = 1 + ,
1 3 5 7 9 2n - 1 4 8 8 16 2 
 2 4
2m -2 buc.

analog ca în problema precedentă rezultând lim an = ¥ .


I

n ¥
ED

62 Şiruri de numere reale
Exerciţii şi probleme
1. Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri:

GI
n n n 1 1 1
a) an = 2 + + ... + 2 ; b) an = 2 + + ... + 2 ;
n + 1 n2 + 2 n +n n + 1 n2 + 2 (n + 1)

GO
1 1 1 cos1 + cos 2 + ... + cos n
c) an = + + ... + ; d) an = ;
3 3
n +1 3 3
n +2 3 3
n +n n2
5n 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... ⋅ (2n - 1)
e) an = ; f) an = .
n! 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ ... ⋅ (2n )

DA
2. Studiaţi convergenţa şirului
n3 n3 n3 n3
an = 3 + 3 + 3 + ... + 3 .
n +1 n + 2 n + 3 n + n2

PE
n æ ö
k
3. Calculaţi limita lim å çç 1 + 2 - 1÷÷÷ .
n ¥ ç
k =1 è n ÷ø
4. Studiaţi convergenţa şirului
n n n n
ŞI
an = 2 + + + ... + 2 .
n + 1 n 2 + 22 n 2 + 32 n + n2
Observaţie. Dacă în problema 4. folosim estimări bazate pe cel mai mic şi cel mai
n2 n2
Ă

mare termen, atunci obţinem bn = 2 , cn = 2 cu proprietatea bn £ an £ cn .


2n n +1
IC

1
Pe de altă parte lim bn = ¹ 1 = lim cn , deci nu putem aplica criteriul cleştelui
n ¥ 2 n ¥

pentru studiul convergenţei. Dacă însă şirul este convergent, atunci din inegalităţile
CT

1
precedente rezultă că limita şirului este între şi 1 .
2
DA

ŞIRURI MONOTONE ŞI MĂRGINITE

Problemă. Să se studieze legătura între limita unui şir convergent şi punctele de


acumulare ale mulţimii formate din termenii şirului.
DI

Rezolvare. Dacă mulţimea formată din termenii şirului este finită, atunci mulţimea
nu are puncte de acumulare. Dacă însă această mulţime este infinită, atunci limita
şirului ( l ) este un punct de acumulare deoarece orice vecinătate a punctului l conţine
o infinitate de termeni şi astfel conţine şi termeni diferiţi de l . Pe de altă parte dacă
RA

a ¹ l , atunci a are o vecinătate care conţine numai un număr finit de termeni ai


şirului şi astfel există şi o vecinătate V1 pentru care V1 \ {a} este mulţime vidă. În
consecinţă dacă şirul nu este constant de la un rang încolo şi este convergent, atunci
TU

limita şirului este de fapt unicul punct de acumulare al mulţimii formate din termenii
şirului.
Problemă. Fie (an )n ³1 un şir strict crescător şi mărginit superior. Câte puncte de
I

acumulare poate avea mulţimea formată din termenii şirului?


ED

Şiruri de numere reale 63
Rezolvare. Notăm cu H mulţimea formată din termenii şirului. H este mărginită
superior, deci are un supremum. Demonstrăm că numărul s = sup H este singurul

GI
punct de acumulare. Deoarece şirul este strict crescător, s Ï H . Din definiţia
supremumului rezultă că orice vecinătate a punctului s conţine cel puţin un element al

GO
şirului (în caz contrar ar exista o margine superioară mai mică decât s ), deci s este un
punct de acumulare al mulţimii H . Pe de altă parte dacă a > s , atunci există o
vecinătate a punctului a care nu conţine numărul s , deci nu conţine nici un termen al
şirului. Dacă a < s , atunci din definiţia supremumului rezultă existenţa unui număr
n 0 cu proprietatea a < an0 < s . De aici rezultă că vecinătatea punctului a care are ca

DA
şi extremitate superioară numărul an0 conţine un număr finit de termeni ai şirului.
Dacă notăm cu m cea mai mică distanţă nenulă dintre numerele an cu n £ n 0 şi
m

PE
punctul a , atunci vecinătatea punctului a de rază nu conţine nici un termen diferit
2
de a şi astfel punctul a nu este un punct de acumulare. În consecinţă singurul punct
de acumulare este s .
Pe baza criteriului cu e rezultă că acest supremum este chiar limita şirului, deoarece
ŞI
dacă e > 0 , atunci există n(e) Î  astfel încât s - e < an ( e ) < s şi din monotonia
şirului obţinem s - e < an < s ,pentru n ³ n(e) , deci lim an = s . Dacă şirul nu este
n ¥
Ă

strict crescător, dar este crescător, atunci egalitatea lim an = s se păstrează deoarece
n ¥
dacă şirul are o infinitate de termeni diferiţi, atunci raţionamentul precedent este
IC

valabil, iar dacă mulţimea formată din termenii şirului este finită, atunci şirul este
constant de la un rang încolo, adică există k Î  astfel încât an = s , pentru n ³ k .
CT

Folosind un raţionament analog putem demonstra că pentru un şir descrescător şi


mărginit inferior limita şirului este chiar infimumul mulţimii formate din termenii
şirului. Obţinem astfel următoarea teoremă:
Teoremă
DA

1. Dacă şirul (an )n ³1 este crescător şi mărginit superior, atunci este convergent.
2. Dacă şirul (an )n ³1 este descrescător şi mărginit inferior, atunci este convergent.
3. Dacă şirul (an )n ³1 este monoton şi mărginit, atunci este convergent
DI

æ 1ö 2
Exemple. 1) Şirul çç1 - ÷÷ este crescător şi 2 este 3 x
è ø
n n ³1
RA

0 1 3 1 2
un majorant, deci şirul este convergent. 2 4
În figura 39 am reprezentat câţiva termeni ai Figura 39
şirului. Datorită monotoniei şirului punctele corespunzătoare vor avea abscise din ce
în ce mai mari, dar totuşi nu vor depăşi numărul 2 (de fapt nu vor depăşi nici numărul
TU

1 ). Astfel este necesară o condensare a acestor puncte. Este foarte uşor de arătat că
æ 1ö
lim an = lim çç1 - ÷÷ = 1 , deci această condensare a punctelor se realizează în jurul
n ¥ n ¥ è nø
I

punctului 1 .
ED

64 Şiruri de numere reale
1 1
2) Considerăm şirul an = 1 + 2
+ ... + 2 , n Î * .
2 n

GI
1 1 1 1 1
an = 1 + 2 + ... + 2 £ 1 + + + ... + =
2 n 1⋅2 2⋅3 (n - 1) n

GO
æ 1 ö æ1 1 ö æ 1 1ö 1 1
= 1 + çç1 - ÷÷ + çç - ÷÷ + ... + çç - ÷÷ = 1 + 1 - = 2 - < 2 ,
è 2ø è2 3ø èn - 1 n ø n n
deci 2 este un majorant al şirului. Deoarece an > 1 , pentru orice n Î * , şirul este
mărginit.

DA
1
Pe de altă parte an +1 - an = 2 > 0 , " n ³ 1 , deci şirul este crescător, rezultă
(n + 1)
că şirul este convergent.

PE
Limita şirului se poate calcula folosind criteriul cleştelui, dar este necesar construirea
p2
unor şiruri aproximante. L. Euler a demonstrat pentru prima dată că lim an = .
n ¥ 6
3) Să se studieze convergenţa şirului an = a n , dacă a Î  .
ŞI
Cazul 1. Dacă a Î [ 0,1) , atunci 0 < a n +1 < a n , " n Î * , deci şirul este
descrescător şi mărginit inferior. În consecinţă este convergent. Pe de altă parte
an +1 = a ⋅ an , deci lim an +1 = a ⋅ lim an . Dar lim an +1 = lim an , şi astfel cu notaţia
Ă

n ¥ n ¥ n ¥ n ¥

lim an = l Î  , obţinem l = 0 , deoarece a < 1 .


n ¥
IC

Cazul 2. Dacă a > 1 , atunci an +1 > an . Dacă şirul ar fi mărginit superior, atunci
ar fi convergent, deci cu notaţia l = lim an Î  am obţine l = a ⋅ l . Astfel limita ar
n ¥
CT

trebui să fie 0 , ceea ce este absurd deoarece toţi termenii şirului sunt mai mari decât
1 . În consecinţă şirul nu este mărginit, deci pe baza monotoniei rezultă lim an = ¥ .
n ¥

Cazul 3. Dacă a Î (-1, 0) , atunci a n = a n , deci lim an = 0 .


DA

n ¥

Cazul 4. Dacă a £ -1 , atunci şirul nu este convergent deoarece distanţa dintre


doi termeni consecutivi este cel puţin 2 . Subşirul format din termenii cu indice par are
limita +¥ , iar subşirul format din termenii de indice impar au limita -¥ .
DI

Cazul 5. Dacă a = 1 , atunci an = 1, "n ³ 1 , deci lim an = 1 .


n ¥
Obţinem astfel următoarea teoremă:
ìï0, - 1 < a < 1;
RA

ïï
ï 1, a = 1;
Teoremă. lim a n = ï í
n ¥ ïï¥, a > 1;
ïï $, a £ -1.
ïî
TU

4) Să se studieze monotonia şirului an +1 = an - an2 , a1 = a Î [0,1] şi să se calculeze


limita şirului.
I

Din relaţia de recurenţă obţinem an +1 - an = -an2 £ 0 , deci şirul este descrescător.


ED

Şiruri de numere reale 65

Din condiţia a1 Î [0,1] deducem a2 = a1 (1 - a1 ) Î [0,1] şi în general dacă an Î [0,1] ,

GI
atunci an +1 = an (1 - an ) Î [0,1] . Pe baza principiului inducţiei matematice an Î [0,1] ,
" n ³ 1 . Şirul fiind descrescător şi mărginit, este convergent. Dacă l este limita

GO
şirului, atunci trecând la limită în relaţia de recurenţă rezultă că l = l - l 2 , deci l = 0 .
Astfel lim an = 0 .
n ¥

Aplicaţie (lema lui Cesaro)

DA
Orice şir mărginit are un subşir convergent.
Demonstraţie. Notăm cu M şi cu m supremumul respectiv infimumul mulţimii H
formată din termenii şirului. Dacă H este mulţime finită, atunci cel puţin o valoare se

PE
repetă de o infinitate de ori, deci există un subşir constant şi acest subşir este convergent.
Dacă H este mulţime infinită atunci ideea demonstraţiei este următoarea observaţie:
Dacă intervalul [a, b ] conţine o infinitate de elemente dintr-o mulţime H , atunci unul
é a +bù éa + b ù
ŞI
din intervalele êa, ú şi ê , b ú conţine o infinitate de elemente ale mulţimii H .
êë 2 ûú êë 2 úû
Această observaţie este trivială, deoarece în caz contrar reuniunea celor două
subintervale ar conţine un număr finit de elemente ale mulţimii H . Folosind această
Ă

observaţie în mod repetat putem construi şirurile (an )n ³1 şi (bn )n ³1 pentru care
IC

a1 = m , b1 = M şi éëan +1, bn +1 ùû este jumătatea intervalului [an , bn ] care conţine o


M -m
infinitate de elemente ale mulţimii H . Astfel bn - an = , ambele şiruri sunt
CT

2n -1
monotone şi mărginite. În consecinţă şirurile sunt convergente şi pe baza egalităţii
M -m
bn - an = rezultând că şirurile au aceeaşi limită. Dacă l este limita comună a
2n -1
DA

celor două şiruri, atunci orice vecinătate de rază e > 0 conţine o infinitate de termeni
ai şirului, deci putem extrage un subşir care să conveargă către l .
Exerciţiu. Demonstraţi că următoarele şiruri sunt convergente şi calculaţi limita lor:
a) an = n a , unde a Î (0, ¥) este un număr fixat;
DI

b) an = n n , " n ³ 1 .
RA

Criteriul raportului
În paragraful precedent am văzut că progresiile geometrice care au raţia mai mică
decât 1 sunt convergente şi au limita 0 . Un şir poate să aibă aceeaşi comportare chiar
dacă nu este progresie geometrică, dar poate fi majorat de o progresie cu această
TU

proprietate. Următoarea teoremă exprimă de fapt condiţiile cu ajutorul cărora un şir


poate fi comparat cu o progresie geometrică.
I
ED

66 Şiruri de numere reale

Teoremă. (criteriul raportului) Dacă (an )n ³1 este un şir format din termeni pozitivi,
a

GI
şi lim n +1 = l , atunci au loc următoarele implicaţii:
n ¥ a
n

1. Dacă l < 1 , atunci şirul (an )n ³1 este convergent şi are limita 0 .

GO
n
2. Dacă l < 1 , atunci şirul x n = å ak este convergent.
k =1
3. Dacă l > 1 , atunci şirul (an )n ³1 este divergent şi are limita ¥ .

DA
n
4. Dacă l > 1 , atunci şirul x n = å ak este divergent.
k =1
5. Dacă l = 1 , atunci şirul (an )n ³1 poate fi convergent, dar poate fi şi divergent.

PE
Demonstraţie. 1. Datorită condiţiei l < 1 , pentru orice e > 0 cu proprietatea
a
l + e < 1 există numărul natural n(e) cu proprietatea n +1 < l + e < 1 , " n ³ n(e) .
an
k n -n ( e )
Astfel an +k £ an ⋅ (l + e) , k ³ 1 , deci an £ an ( e ) ⋅ (l + e) , dacă n ³ n(e) .
ŞI
e fiind fixat (deci şi n(e) este fixat) pe baza criteriului majorării rezultă lim an = 0 .
n ¥
2. Pe baza inegalităţilor precedente
n ( e )-1 n -n ( e ) n ( e )-1
1
Ă

å å åa
k
xn £ ak + an ( e ) ⋅ (l + e) £ , k + an ( e ) ⋅
k =1 k =0 k =1 1 - l -e
IC

deci şirul (x n )n ³1 este mărginit superior. Pe de altă parte termenii şirului (an )n ³1 fiind
pozitivi (x n )n ³1 este crescător, deci este convergent.
CT

3-4. Din condiţia l > 1 rezultă că pentru orice e > 0 cu proprietatea l - e > 1 există
a
numărul natural n(e) cu proprietatea n +1 > l - e > 1 , " n ³ n(e) . Din această
an
n -n ( e )
DA

k
inegalitate rezultă că an +k > an ⋅ (l - e) , k ³ 1 , deci an > an ( e ) ⋅ (l - e) , dacă
n -n ( e )
n ³ n(e) . e fiind fixat şirul cu termenul general an ( e ) ⋅ (l - e) are limita ¥ , deci
lim an = ¥ . De aici divergenţa şirului x n este evidentă, deoarece x n > an .
n ¥
DI

1 a
5. Pentru an = n 2 respectiv an = 2
limita lim n +1 este 1 , dar în primul caz atât
n n ¥ a
n

şirul (an )n ³1 cât şi (x n )n ³1 este divergent, iar în al doilea caz ambele sunt convergente.
RA

Aplicaţii
1. Să se studieze convergenţa şirului an = P(n )a n , unde P este o funcţie
polinomială de grad m şi a Î (-1,1) .
TU

an +1 P(n + 1) a
Din relaţia = ⋅ a rezultă lim n +1 = a , deci pentru a < 1 limita
an P(n ) n ¥ a
n
I

şirului este 0 .
ED

Şiruri de numere reale 67
2n
2. Să se calculeze limita şirului an = , n ³ 1.
n!

GI
an +1 2n +1 n! 2
lim = ⋅ n = , deci lim an = 0 .
n ¥ a
n (n +1 ! 2
) n +1 n ¥

GO
Exerciţii şi probleme
1. Considerăm următoarele posibile proprietăţi ale şirului (x n )n ³0 :
p1 : (x n )n ³0 este monoton; p2 : (x n )n ³0 este mărginit;

DA
p3 : (x n )n ³0 are limită; p4 : (x n )n ³0 este convergent;
p5 : (x n )n ³0 este periodic; p6 : (x n )n ³0 este constant.
a) Scrieţi (justificând răspunsul) toate implicaţiile pi  p j

PE
b) Scrieţi (justificând răspunsul) toate implicaţiile ( pi  p j )  pk .
2. Studiaţi monotonia următoarelor şiruri:
an an
a) an = , a > 0, n ³ 1 ; b) an = , a > 0, n ³ 1 ;
ŞI
n! (1 + a )(1 + a 2 )...(1 + a n )
a(a + 1)(a + 2)...(a + n )
c) an = , 0 < a < b, n ³ 1 ;
b(b + 1)(b + 2)...(b + n )
Ă

3. Demonstraţi că dacă şirul (an )n ³1 are termeni pozitivi, iar şirul x n = an +1 - a ⋅ an


IC

este convergent pentru un număr 0 < a < 1 , atunci şirul (an )n ³1 este convergent.
4. Demonstraţi că dacă termenii şirului (an )n ³1 sunt numere pozitive şi satisfac
CT

a + an
inegalitatea an +2 £ n +1 pentru orice n ³ 1 , atunci şirul (an )n ³1 este
2
convergent.
DA

Numărul e
æ 1 ön
Să studiem convergenţa şirului an = çç1 + ÷÷ .
è nø
DI

Metoda 1. Aplicăm inegalitatea lui Bernoulli:


æ 1 ön 1
an = çç1 + ÷÷ ³ 1 + n ⋅ = 2 , pentru orice n Î * .
è n ø n
RA

9 64
Demonstrăm că şirul este crescător şi mărginit superior. a1 = 2 , a2 = , a3 = ,
4 27
n +1
æ 1 ö÷ æ 1 ön
deci a1 < a2 < a 3 . Demonstrăm că an +1 = ççç1 + ÷ > çç1 + ÷÷ = an .
TU

è n + 1 ø÷ è nø
Prin transformări echivalente obţinem:
n +1 n n n
æ n + 2 ÷ö æ n + 1 ÷ö æ n + 2 ö÷ n + 2 æ n ö÷
an +1 > an  ççç ÷÷ > çç ÷  ççç ÷÷ ⋅ ⋅ ççç ÷÷ > 1 
I

èn + 1ø è n ø è n + 1 ø n + 1 èn + 1 ø
ED

68 Şiruri de numere reale
n
æ n 2 + 2n ÷ö n + 2
 çç 2 ÷ ⋅ > 1.
çè n + 2n + 1 ÷ø n + 1

GI
n
æ n 2 + 2n ÷ö n + 2 æ 1
n
ö÷ n + 2
çç ÷ ⋅ ç
= 1- 2 ÷ ⋅ >
çè n 2 + 2n + 1 ÷ø n + 1 èçç n + 2n + 1 ø÷ n + 1

GO
æ n ÷÷ö ⋅ n + 2 = n + 3n + 3n + 2 > 1 ,
3 2
> ççç1 - 2
è n + 2n + 1 ÷ø n + 1 n 3 + 3n 2 + 3n + 1
unde am aplicat inegalitatea lui Bernoulli. Astfel an +1 > an , pentru orice n Î * .

DA
Demonstrăm mărginirea şirului folosind dezvoltarea binomului:
æ 1 ön 1 1 1
an = çç1 + ÷÷ = 1 + C n1 ⋅ + C n2 ⋅ 2 + ... + C nn ⋅ n =
è nø n n n
1æ 1ö 1 æ 1 öæ 2ö 1æ 1ö æ n - 1 ö÷

PE
= 1 + 1 + çç1 - ÷÷ + ⋅ çç1 - ÷÷çç1 - ÷÷ + ... + çç1 - ÷÷ ...çç1 - ,
2! è n ø 3! è n øè nø n !è nø è n ø÷
æ 1 ön 1 1 1
deci: an = çç1 + ÷÷ < 1 + 1 + + + ... + £
è nø 2! 3! n!
ŞI
n
æ1 ö
1 - çç ÷÷
1 1 1 è2ø
£ 1 + 1 + + 2 + ... + n -1 = 1 + <1+ 2 = 3.
2 2 2 1
1-
Ă

2
În consecinţă şirul este mărginit ( 2 £ an < 3 , " n Î * ) şi crescător, deci este
IC

convergent şi limita şirului satisface inegalităţile 2 £ lim an £ 3 .


n ¥
n
æ 1ö
Metoda 2. Demonstrăm că şirul en = çç1 + ÷÷ este crescător, şirul
CT

è nø
n +1
æ 1ö
e n = çç1 + ÷÷ este descrescător şi că cele două şiruri au aceeaşi limită. Inegalitatea
è nø
DA

æ 1 ön n +2
en £ en +1 este echivalentă cu inegalitatea n +1 çç1 + ÷÷ ⋅ 1 £ , şi aceasta este
è n ø n +1
1
inegalitatea mediilor pentru numerele x 1 = x 2 = ... = x n = 1 + şi x n +1 = 1 .
DI

n
În mod similar inegalitatea e n +1 £ e n poate fi pusă sub următoarele forme:
n +2 n +1 n +2 n +1
æ ö æ ö
çç1 + 1 ÷÷ < æçç1 + 1 ö÷÷  çç n + 2 ÷÷ < æçç n + 1 ö÷÷ 
çè n + 1 ø÷ èç n + 1 ø÷
RA

è nø è n ø
n +1 n +2 n +1
æ n ö÷ æ n + 1 ö÷ æ n ö÷ n +1
 ççç ÷ < ççç ÷  n +2 ççç ÷ ⋅1 < .
è n + 1 ÷ø è n + 2 ÷ø è n + 1 ø÷ n +2
TU

Ultima inegalitate este inegalitatea mediilor pentru numerele


n
x 1 = x 2 = ... = x n +1 = şi x n +2 = 1 .
n +1
Pe de altă parte en < e n , deci ambele şiruri sunt convergente deoarece termenii şirului
I
ED

Şiruri de numere reale 69

(en )n ³1 sunt majoraţi de termenii şirului (e n )n ³1 şi termenii şirului (e n )n ³1 sunt

GI
minoraţi de termenii şirului (en )n ³1 datorită inegalităţilor de mai jos:
e1 < e2 < e3 < ... < en < e n < ... < e 3 < e 2 < e 1 .
æ 1ö

GO
Astfel dacă lim en = l şi lim e n = l , atunci din relaţia e n = en ⋅ çç1 + ÷÷ rezultă că
n ¥ n ¥ è nø
6
æ 1ö
cele două limite coincid. Pe de altă parte e1 = 2 şi e 5 = çç1 + ÷÷  2, 985984... < 3 ,
è 5ø

DA
deci 2 < en < 3, " n ³ 1 .
Limita şirului (en )n ³1 se notează cu e . Valoarea aproximativă a acestei constante este
e = 2, 718281... . Numărul e este baza logaritmului natural notat cu ln x .

PE
æ 1 ön æ 1 ön +1
Pe baza celor precedente: lim çç1 + ÷÷ = lim çç1 + ÷÷ = e
n ¥ è nø n ¥ è nø
Consecinţă. Din inegalităţile en < en +1 şi e n +1 < e n rezultă că
1 1
< ln(n + 1) - ln n < , n ³ 1 .
ŞI
n +1 n
1 1 1
Aplicaţie. Să studiem convergenţa şirului cn = 1 + + + ... + - ln n , n ³ 1
2 3 n
Ă

1
Inegalitatea cn +1 < cn este echivalentă cu < ln(n + 1) - ln n , deci pe baza
n +1
IC

inegalităţii precedente şirul (cn )n ³1 este descrescător. Pe de altă parte putem scrie:
ln 2 - ln 1 < 1
CT

1
ln3 - ln 2 <
2
......................
1
ln(n + 1) - ln n <
DA

n -1
1 1
ln(n + 1) < 1 + + ... +
2 n -1
1
Deci < ln(n + 1) - ln n < cn . Astfel şirul este mărginit inferior (are termeni
DI

n +1
pozitivi) şi fiind descrescător este convergent. Limita şirului (cn )n ³1 se notează cu c şi
se numeşte constanta lui Euler. Este o problemă încă nerezolvată, dacă această
RA

constantă este un număr raţional sau nu.


Probleme propuse
æ 1 1 1ö
1. Demonstraţi că lim ççç + + ... + ÷÷÷ = ln 2 .
n ¥ è n + 1 n+2 2n ø
TU

2. Arătaţi că dacă pentru şirul cu termeni pozitivi (an )n ³1 are loc egalitatea
æa ö
lim n ççç n - 1÷÷÷ = l > 0 , atunci lim an = 0 .
I

n ¥ ç a
è n +1 ÷ø n ¥
ED

70 Şiruri de numere reale
Cazul de nedeterminare 1
Cazul de nedeterminare de forma 1¥ se poate transforma în alte nedeterminări

GI
folosind următoarea teoremă:
xn
æ 1ö
Teoremă. lim çç1 + ÷÷÷ = e , dacă lim x n = +¥ (sau lim x n = -¥ ) şi (x n )n ³1

GO
n ¥ ç
è x n ø÷ n ¥ n ¥

este un şir de numere reale.


Demonstraţie. Presupunem că x n > 0, " n ³ 1 şi lim x n = +¥ . Dacă
n ¥

DA
[x n ] = mn , atunci din condiţia nlim
¥
x n = +¥ rezultă că lim mn = ¥ . Pe baza
n ¥
1 1 1
proprietăţilor părţii întregi avem: mn £ x n < mn + 1 , deci ³ > , deci
mn xn mn + 1

PE
1 1 1
1+³1+ >1+ .
mn xn mn + 1
Ridicând această inegalitate la puterea x n deducem
x x x
æ ö÷ n æ 1ö
n
æ 1 ö÷
n

çç1 + 1
ŞI
÷÷ ³ çç1 + ÷÷÷ > çç1 + ÷÷ .
çènøm ÷ èç x n ø÷ èç mn + 1 ø÷
xn m xn m +1
æ 1 ö÷ æ 1 ö÷ æ 1 ö÷ æ 1 ÷ö
ç
Pe de altă parte ç1 + ÷ > ç1 +ç ç
÷ şi ç1 + ÷ £ ç1 +ç ÷ , deci
Ă

çè mn + 1 ø÷÷ èç mn + 1 ø÷÷ çè mn ø÷÷ èç mn ÷÷ø


m +1 x m
æ ö÷ n æ 1 ö÷ æ 1 ö÷
IC

n n

çç1 + 1 ÷÷ ç
³ ç1 + ÷÷ > ç1 + ç ÷ .
çè mnø
÷ çè x n ø÷ çè mn + 1 ø÷÷
m
æ 1 ö÷m +1 æ 1 ÷ö
CT

ç
Dar lim ç1 + ÷ ç
= lim çç1 + ÷ = e , deci pe baza criteriului cleştelui
n ¥ è mø n ¥ è m + 1 ø÷
xn
æ 1 ö÷
obţinem: ç
lim ç1 + ÷÷ = e .
n ¥ ç x n ø÷
DA

è
Folosind un raţionament similar putem arăta şi următoarea proprietate:
Consecinţe
1
1. Dacă x n > 0 "n ³ 1 şi lim x n = 0 , atunci lim (1 + x n )xn = e .
DI

n ¥ n ¥
1
2. Dacă -1 < x n < 0 "n ³ 1 şi lim x n = 0 , atunci lim (1 + x n )xn = e .
n ¥ n ¥
RA

1 1
-
1 æ 1 ö÷ xn æ 1 ö1+ x
lim (1 + x n ) = lim çç ÷÷ = lim çç(1 + yn )yn ÷÷÷ =e ,
n
Într-adevăr xn unde
n ¥ ç
è1 + x ÷ n ¥ è ø
n ø
n ¥

-x n
0 < yn =  0.
TU

1 + xn
3. Pe baza consecinţelor anterioare rezultă că dacă -1 < x n "n ³ 1 şi lim x n = 0 ,
n ¥
1
atunci lim (1 + x n )
I

xn =e.
ED

n ¥

Şiruri de numere reale 71
Exemple
n 2 -2
æ n 2 + 3 ÷ö

GI
1. Să se calculeze lim çç ÷ .
è n 2 ø÷
n ¥ ç

1
Avem cazul de nedeterminare 1¥ şi încercăm să aducem şirul la forma (1 + x n )xn cu

GO
3⋅(n 2 -2)
n 3⋅(n -2) æ ö
2 2 2
n -22 n n2
æ n 2 + 3 ÷ö çæ ÷÷÷

æ 3ö n2 ç 3 ö÷ 3
lim x n = 0 . lim çç
3
÷ = lim çç1 + 2 ÷÷ ç
= lim ççç1 + 2 ÷ ÷÷ = e3
è n 2 ÷ø
n ¥ ç n ¥ è n ø n ¥ çè n ø
ø÷÷
n ¥

DA
çè
n
æ n n - n + 1 ö÷
2. Să se calculeze lim ççç ÷ .
n ¥ è n n + n + 1 ÷ø

PE
n n +n +1 -2n n
n - ⋅
æ n n - n + 1 ö÷ æ 2n ö÷ 2n n n +n +1 1
lim çç ÷÷ 1= lim ççç1 - ÷ = e -2 =
n ¥ ç
èn n + n + 1 ø ¥
n ¥ è n n + n + 1 ÷ø e2

Exerciţii şi probleme
ŞI
1. Calculaţi următoarele limite:
3n -2 n na
æ n + 3 ö÷ æ 2n + 2 ö÷
3n -2
æn2 - 3n + 1÷ö
ç æ n + n ö÷
a) lim çç ÷ ç
; b) lim çç ÷÷ ; c) lim ç 2 ç
÷ ; d) limçç ÷ ;
è n + 1 ø÷
n ¥ ç n ¥ è 2n + 1 ø è n + n + 1 ÷ø
n ¥ ç n¥èn +3 n +2÷
ø
Ă

n
æ n
ö
çç åk ÷÷
IC

æ xö n
ç ÷ æ 1 ön
e) lim (2 n ( n + 1 - n )) ; f) lim çç1 + ÷÷ ; g) lim çç1 + k =13 ÷÷÷ ; h) lim çç1 + sin ÷÷ .
n

n ¥ n ¥ è nø n ¥ç n ÷÷ n ¥ è nø
çç ÷÷
çè ø
CT

2. Demonstraţi că dacă lim x n = 0 , atunci


n ¥
xn
e -1 a xn - 1 ln (1 + x n )
a) lim = 1; b) lim = ln a c) lim = 1.
xn xn xn
DA

n ¥ n ¥ n ¥

3. Demonstraţi că dacă lim x n = a , atunci lim e xn = e a şi lim ln x n = ln a .


n ¥ n ¥ n ¥
n
æ p ÷÷ö
n çç å n ak
æ n a + n b ö÷ ç ÷÷
DI

4. Calculaţi limitele a) lim n ( n a - 1) ; b) lim çç ÷÷ ; c) lim çç k =1 ÷÷ .


n ¥ n ¥ ç
è 2 ø÷ n ¥ ç
çç p ÷÷
çè ÷÷
ø
RA

Teorema Cezáro-Stolz
Fie (an )n ³1 un şir oarecare, iar (bn )n ³1 un şir strict monoton şi nemărginit. Dacă
a - an a
există limita lim n +1 = l , atunci există şi limita lim n şi are loc egalitatea
TU

n +1 - bn
n ¥ b n ¥ bn
an an +1 - an
lim = lim =l.
n +1 - bn
n ¥ b n ¥ b
n
I
ED

72 Şiruri de numere reale
Demonstraţie. Fie e > 0 un număr fixat. Conform condiţiilor există N Î * cu proprietatea
an +1 - an e e a - an e

GI
- l < oricare ar fi n > N . Astfel - < n +1 -l < , n > N
bn +1 - bn 2 2 bn +1 - bn 2
e a - an e
deci l - < n +1 <l + , n >N .
2 bn +1 - bn 2

GO
Înmulţind cu bn +1 - bn > 0 rezultă
æ eö æ eö
ççl - ÷÷÷ (bn +1 - bn ) < an +1 - an < ççl + ÷÷÷ (bn +1 - bn ) , dacă n > N .
è 2 ø è 2ø
{ }

DA
Pentru n Î N + 1, N + 2, ..., n, ... obţinem
æ eö æ eö
ççl - ÷÷÷ (bN +k +1 - bN +k ) < aN +k +1 - aN +k < ççl + ÷÷÷ (bN +k +1 - bN +k ) .
è 2ø è 2ø
Însumând aceste inegalităţi obţinem

PE
æ eö n n
æ eö n
ççl - ÷÷÷ å (bN +k +1 - bN +k ) < å (aN +k +1 - aN +k ) < ççl + ÷÷÷ å (bN +k +1 - bN +k ) .
è ø
2 k =1 k =1
è 2 ø k =1
Dar două din cele trei sume se pot calcula, şi astfel obţinem:
æ eö æ eö
ççl - ÷÷÷ (bN +n +1 - bN +1 ) < (aN +n +1 - aN +1 ) < ççl + ÷÷÷ (bN +n +1 - bN +1 ) ,
è 2ø è 2ø
ŞI
æ eö æ eö
adică: ççl - ÷÷÷ (bN +n +1 - bN +1 ) + aN +1 < aN +n +1 < ççl + ÷÷÷ (bN +n +1 - bN +1 ) + aN +1 .
è 2ø è 2ø
Împărţind această inegalitate cu bN +n +1 rezultă că
Ă

æ e ö (b - bN +1 ) a a æ e ö (bN +n +1 - bN +1 ) a
ççl - ÷÷÷ N +n +1 + N +1 < N +n +1 < ççl + ÷÷÷ + N +1 ,
è 2ø bN +n +1 bN +n +1 bN +n +1 è 2ø bN +n +1 bN +n +1
IC

e e b lb a a e ebN +1 lb a
adică - + ⋅ N +1 - N +1 + N +1 < N +n +1 - l < - - N +1 + N +1 .
2 2 bN +n +1 bN +n +1 bN +n +1 bN +n +1 2 2bN +n +1 bN +n +1 bN +n +1
CT

æ b e lb a ö æ e bN +1 lb a ö
Pe de altă parte lim ççç N +1 ⋅ - N +1 + N +1 ÷÷÷ = 0 = lim ççç- - N +1 + N +1 ÷÷÷ ,
n ¥ çb
è N +n +1 2 bN +n +1 bN +n +1 ÷ø n ¥ ç
è 2 bN +n +1 bN +n +1 bN +n +1 ÷ø
1
deoarece  0 (şirul (bn )n ³1 fiind nemărginit). Criteriul cleştelui implică
bN +n +1
DA

æa ö a
lim çç n - l ÷÷÷ = 0  lim n = l .
n ¥ çè bn ø÷ n ¥ b
n

Observaţie. Teorema este valabilă şi în cazul în care (an )n ³1 şi (bn )n ³1 sunt şiruri
DI

cu limita 0 şi (bn )n ³1 este strict descrescător (a se vedea RMT 2/1992, articolul


semnat de Irina Rizzoli)
RA

Consecinţe
n
1
1. Dacă şirul (x n )n ³1 este convergent şi lim x n = l , atunci lim
n ¥ n ¥ n
åx
k =1
n =l.
TU

n
Demonstraţie. Şirurile an = åx
k =1
n şi bn = n satisfac condiţiile teoremei Cesaro-

an +1 - an an +1 1 n
Stolz şi lim = lim = lim an = l , deci lim å x n = l .
I

n +1 - bn
n ¥ b n ¥ (n + 1) - n n ¥ n ¥ n
k =1
ED

Şiruri de numere reale 73

2. Dacă şirul (x n )n ³1 are termeni pozitivi şi lim x n = l , atunci


n ¥

GI
lim n x 1 ⋅ x 2 ⋅ x 3 ⋅ ... ⋅ x n = l .
n ¥

1 n
Demonstraţie. Şirul yn = ln n x 1 ⋅ x 2 ⋅ x 3 ⋅ ... ⋅ x n = å ln xn este convergent şi

GO
n k =1
are limita ln l , pe baza proprietăţii precedente. De aici rezultă că şirul z n = e yn are
limita e ln l = l .
x n +1
3. Dacă pentru şirul cu termeni pozitivi (x n )n ³1 lim = l , atunci lim n x n = l .

DA
n ¥ xn n ¥

Demonstraţie. Şirurile an = ln x n şi bn = n satisfac condiţiile teoremei Cesaro-


Stolz, şi

PE
a - an ln x n +1 - ln x n x
lim n +1 = lim = lim ln n +1 = ln l ,
n +1 - bn (n + 1) - n
n ¥ b n ¥ n ¥ xn
1
deci lim ln x n = ln l , adică lim n x n = l .
n ¥ n n ¥
ŞI
Exerciţii
1. Calculaţi următoarele limite folosind criteriul Cesaro-Stolz :
14 + 24 + 34 + ... + n 4 1p + 2p + 3p + ... + n p
a) lim b) lim , p Î * ;
Ă

5
; p +1
n ¥ n n ¥ n
n
IC

åk k
1 n
1
c) lim
n ¥
k =1
n n
; d) lim
n ¥ ln n
åk ;
k =1
CT

1!+ 2!+ 3!+ ... + n ! æ 1p + 2p + 3p + ... + n p 1 ÷ö


e) lim ; f) lim n çç - ÷.
n ¥ (2n ) ! n ¥ è ç n p +1
p + 1 ÷÷ø
2. Calculaţi următoarele limite folosind consecinţele criteriului Cesaro-Stolz:
DA

2
n n
k2 + k + 1 (n !)
a) lim n
n ¥
å
k =1
3
k; b) lim n
n ¥
å 4
k =1 k + 2k
; c) lim n
n ¥ (2n ) !⋅ 6n
;

3
33n (n !) p p p p
DI

n
n!
d) lim n ; e) lim ; f) lim n sin ⋅ sin ⋅ sin ⋅ ... ⋅ sin .
n ¥ (3n ) ! n ¥ n n ¥ 2 3 4 n
RA

Aplicaţii ale şirurilor la rezolvarea unor probleme

1. Determinaţi numărul real x , dacă éënx 2 ùû = [nx ] + n , pentru orice n ³ 100 , unde
[z ] reprezintă partea întreagă a numărului z .
TU

[ny ]
Soluţie. Prima dată demonstrăm că lim = y , pentru orice y Î  . Din definiţia
n ¥ n

părţii întregi rezultă [ny ] £ ny < [ny ] + 1 ,


I
ED

74 Şiruri de numere reale

1 [ny ]
adică y- < £y .
n n

GI
Trecând la limită în această inegalitate (pe baza criteriului cleştelui) rezultă
[ny ]
lim = y . Astfel dacă împărţim ambii membri ai ecuaţiei date şi trecem la limită

GO
n ¥ n

énx 2 ù
cu n  ¥ , obţinem: lim ë û = lim [nx ] + 1 , adică x 2 = x + 1 .
n ¥ n n ¥ n

1 5

DA
Rezolvând această ecuaţie de gradul 2 obţinem x 1,2 = . Pentru aceste valori
2
3 5 é 3 5ù é 1 5ù
2
obţinem x 1,2 = , deci éënx 1,2
2 ù
û = ên ú = ên + n ú = n + énx 1,2 ù ,
ë û
2 ê
ë 2 ú
û ë ê 2 ûú

PE
ceea ce arată că valorile determinate satisfac într-adevăr egalitatea dată pentru orice
n Î  (deci şi pentru n ³ 100 ).

2. Fie x , y Î * două numere diferite. Demonstraţi că dacă [nx ] [ny ] , pentru orice
ŞI
y
n Î  , atunci x , y şi sunt numere întregi. (András Szilárd)
x
Soluţie. Din axioma lui Arhimede rezultă că există n 0 Î  astfel încât [nx ] ¹ 0 ,
Ă

pentru orice n ³ n 0 . Conform condiţiilor date funcţia f : {x Î  x ³ n 0 }   ,


[ny ]
IC

definită prin f (n ) = ia numai valori întregi. Pe de altă parte


[nx ]
[ny ] [ny ] n y
CT

lim f (n ) = lim = lim ⋅ = Î  , deci există n1 astfel încât funcţia f


n ¥ n ¥ [nx ] n ¥ n [nx ] x
y
este constantă pentru n ³ n1 . Astfel este în imaginea funcţiei f , deci este un
x
DA

număr întreg. Notăm cu k Î  valoarea acestui raport. Din proprietatea dată rezultă că
[nkx ] = k[nx ] , "n ³ n1 şi . Dacă nx = [nx ] + an , atunci nkx = k[nx ] + k an , deci
egalitatea [nkx ] = k[nx ] are loc pentru orice "n ³ n1 , dacă şi numai dacă
1 1
DI

an = {nx } < , "n ³ n1 . nx = n [x ] + n {x } , deci {nx } = {n {x }} < "n ³ n1 .


k k
Dacă {x } > 0 , există datorită axiomei lui Arhimede n > n1 astfel încât
(n - n1 ) ⋅ {x } > 1 , deci şirul ([n {x }])n ³n nu este constant, în consecinţă există doi
RA

termeni consecutivi diferiţi, adică $n ³ 1 cu [(n + 1) ⋅ {x }] - [n ⋅ {x }] = 1 . Mai mare


de 1 nu poate fi, deoarece diferenţa numerelor este {x } < 1 .
TU

1 1
Ştiind că {n {x }} < , rezultă că {x } > 1 - , de unde toţi termenii şirului
k k
( n x )n ³n1 sunt diferiţi, ceea ce conduce la relaţia [(n + 1) {x }] = [n {x }] + 1
[ { }]
I

"n ³ n1 , de unde prin inducţie matematică deducem că [(n + m ) {x }] = [n {x }] + m


ED

Şiruri de numere reale 75

"n ³ n1 şi "m Î  . Având {x } < 1 şi şirul 1 - (1/ n )  1 , rezultă că există


1

GI
m Î  astfel ca {x } < 1 - , de aici obţinem m {x } < m - 1 , deci
m
[n {x }] + m = [n {x } + m {x }] £ [n {x } + m - 1] = [n {x }] + m - 1 contradicţie.

GO
Deci {x } = 0  x Î  .
Folosind un raţionament analog rezultă că şi partea fracţionară a numărului y este 0 ,
y
deci y Î  . Astfel x Î  , Î  , deci şi y Î  .
x

DA
3. Pe o tablă goală scriem perechea de numere (x 0 , y 0 ) şi în fiecare pas ştergem
æ 6x + 3y 3x + 14y ÷ö
perechea de pe tablă şi în locul perechii (x , y ) scriem perechea çç , ÷÷ø .
è 5 5

PE
Care este condiţia necesară şi suficientă pentru ca să apară două numere egale?
(Concursul Radó Ferenc, 2003)
éx n ù
Soluţie. Notăm cu êy ú perechea care se află pe tablă după n paşi. Recurenţa dată
êë n úû
ŞI
éx n +1 ù éx n ù é6 / 5 3 / 5 ù
se scrie sub forma êy ú = A ⋅ êy ú , unde A = êê ú . Astfel obţinem
ú
êë n +1 úû êë n úû êë 3 / 5 14 / 5 úû
Ă

éx n ù éx 0 ù éan bn ù n n +1 n +2
ê ú = An ⋅ ê ú = ê ú , unde a = 9 + 3 , b = 3 - 3 şi c = 3 + 1 , " n ³ 1 .
êëyn úû êëy 0 úû êbn cn ú
IC

n n n
10 10 10
ëê ûú
ïìan x 0 + bny 0 = z
Dacă x n = yn = z , atunci obţinem sistemul liniar ï í . Folosind regula
CT

ïïbn x 0 + cny 0 = z
î
z (cn - bn ) z (an - bn ) x c -b 3n +1 + 2
lui Cramer rezultă x 0 = n
şi y 0 = n
, deci 0 = n n = .
det A det A y0 an - bn 6 - 3n
DA

6x - 2y 0
De aici 3n = 0 , deci condiţia necesară şi suficientă pentru apariţia a două
x 0 + 3y 0
6x - 2y 0
DI

numere egale este log 3 0 Î .


x 0 + 3y 0
4. Considerăm şirul definit prin relaţiile d1 = 2 ,
3 ⋅ (-1)n + 1
RA

dn +1 = dn2 + n + 2 ⋅ (-1)n , " n ³ 1 .


2
a) Să se demonstreze că dacă M şi N sunt două puncte fixate în plan şi
MN = 5 + 2 3 , atunci pentru orice n Î * există un punct Pn în plan pentru care
TU

Pn M = d2n -1 şi Pn N = d2n .
b) Să se demonstreze că dacă toate punctele (Pn )n ³1 se află în acelaşi semiplan faţă de
dreapta MN , atunci punctele (Pn )n ³1 sunt coliniare. (Concursul Radó Ferenc, 2004)
I
ED

76 Şiruri de numere reale
Rezolvare. Din recurenţă d1 = 2 şi d2 = 1 , deci folosind M

teorema cosinusului rezultă m(MP N ) = 150 . Pe de altă

GI
1

parte d 3 = 7 şi d 4 = 2 . Dacă a = m(P 


2P1N ) , atunci d1
aplicând teorema cosinusului în triunghiurile MP1P2 şi

GO
d3 P1
d
x2 -1 x2 - 3 d5 d4 2
NP1P2 rezultă cos a = şi cos(210 - a) = , P2 N
2x 4x
P3 d6
x2 - 3
unde P1P2 = x . De aici sin a = -(1 + 3) , şi pe

DA
2x
P Figura 40
baza relaţiei sin2 a + cos2 a = 1 rezultă:
2
2 (x 2 - 1)(x 2 - 3) 2 (x 2 - 1)
ìïï 29 + 4 3 üïï 2
-(1 + 3) . Astfel x Î =í1, ý . Dacă x = 1 ,

PE
4x 2 4x 2 ïîï 13 ïþï
atunci P1P2 = 1 , m(P  
2P1N ) = 90 şi m(P 2P1M ) = 120 . Deoarece acest caz

29 + 4 3
furnizează o construcţie posibilă putem renunţa la cazul x 2 = > 1 . În
13
ŞI
continuare vom demonstra că toate punctele Pj , j ³ 3 se află pe dreapta P1P2 .
Folosind recurenţa obţinem d22n +2 = d22n + 2n - 1 , deci:
Ă

n
d22n +2 = 1 + å (2k - 1) = 1 + n 2 şi d22n +1 = 3 + (n + 1)2 = n 2 + 4 + 2n , dacă
IC

k =1

n ³ 1 . Dacă considerăm pe dreapta P1P2 punctele (Pn +1 )n ³1 astfel ca P1Pn +1 = n ,


1
CT

" n ³ 1 , atunci MPn2+1 = n 2 + 4 + 2 ⋅ 2 ⋅ n ⋅ = d22n +1 şi NPn2+1 = 1 + n 2 = d22n +2 .


2
Din unicitatea construcţiei rezultă proprietatea cerută.
5. Să se demonstreze că dacă n progresii aritmetice având raţiile r1 , r2 , … , rn
DA

formează o partiţie a mulţimii numerelor naturale (fiecare număr natural aparţine exact
1 1 1
unei progresii), atunci + + ... + = 1 .
r1 r2 rn
DI

Soluţie. Vom prezenta două soluţii:


I. Fie a j j = 1, n primul element din progresia cu raţia rj şi considerăm sumele
n ¥ a
x j
RA

S j = lim å x = åx
a j +krj a j +krj
= r , pentru x Î (-1,1) .
n ¥
k =0 k =0 1-x j
Deoarece (a j + krj ) sunt progresii aritmetice şi formează a partiţie a mulţimii  ,
k ³0
TU

n n ¥
1
avem åS
j =1
j = lim å x k = å x k =
n ¥
k =0 k =0 1-x
.
aj
n
x 1 n
x aj
Astfel å = , deci å = 1 . Dacă x  1 , atunci
I

rj 2 rj -1
j =1 1 - x 1 - x j =1 1 + x + x + ... + x
ED

Şiruri de numere reale 77
n n
1 1
membrul stâng are limita å
j =1 rj
, deci år = 1.

GI
j =1 j

Observaţie. r1 , r2 , … , rn nu pot fi toate diferite.


Numerele S j există şi sunt aceleaşi pentru numere complexe cu x < 1 . Dacă

GO
r = max{rj j = 1, n } , atunci există cel puţin două valori j Î {1, 2,..., n } pentru care
r = rj . În caz contrar dacă x tinde către rădăcina de ordin a unităţii r cu cel mai mic
argument nenul, atunci membrul stâng tinde la ¥ , ceea ce este imposibil. (Dacă

DA
z n = x n + iyn este un şir de numere complexe, atunci lim z n = x + iy dacă şi numai
n ¥

dacă lim x n = x , lim yn = y .)


n ¥ n ¥

II. Fie a1 , a2 , …, an primii termeni ai progresiilor şi N un număr natural nenul.

PE
Există exact N numere naturale mai mici decât N ; anume 0,1, 2,..., N - 1
Să presupunem că ki termeni ai progresiei de ordin i sunt mai mici decât N : aceştia
sunt ai , ai + ri , …, ai + (ki - 1) ri şi atunci avem ai + (ki - 1) ri < N şi
ŞI
ai + kiri ³ N .
N - ai N - ai
Rezultă £ ki < + 1 (1)
ri ri
Ă

Avem, k1 + k2 + ... + kn = N şi însumând relaţiile (1) deducem


IC

N - a1 N - a 2 N - an N - a1 N - a2 N - an
+ + ... + £N < + + ... + + n , de
r1 r2 rn r1 r2 rn
n 1 æa a a ö
CT

1 1 1
unde 1 - < + + ... + - çç 1 + 2 + ... + n ÷÷÷ £ 1
N r1 r2 rn N çè r1 r2 rn ÷ø
Trecând la limită după N ; rezultă egalitatea cerută.
6. O expediţie soseşte la marginea deşertului. Pentru a traversa deşertul au la
DA

dispoziţie un vehicul în care se poate încărca combustibil (cu rezerve cu tot) pentru a
parcurge distanţa de x km. În schimb au la dispoziţie o cantitate nelimitată de
combustibil şi pot crea depozite de combustibil în deşert (tot cu ajutorul vehiculului).
DI

Să se demonstreze că oricât de lat ar fi deşertul, expediţia poate să traverseze.


Soluţie. Pentru a străbate ultima porţiune de x km au nevoie de un depozit în care să
aibă combustibilul necesar pentru aceşti x km. Acest depozit poate fi creat în trei ture
x
dacă cu km înainte pot crea un depozit cu combustibil suficient pentru 2x km (în
RA

3
prima tură pornim cu combustibil pentru x km şi ajungem cu combustibil pentru
2x x x
km , din care depozităm , reţinând pentru întoarcere, a doua tură la fel, astfel
3 3 3
TU

2x
rămâne , din care nu mai trebuie să reţinem pentru întoarcere). Acest depozit poate
3
x
fi creat dacă cu km înainte reuşim să depozităm combustibil pentru 3x km
I

5
ED

78 Şiruri de numere reale
2x x
(deoarece în 3 ture consumăm combustibil pentru 2 ⋅ + = x km, şi astfel
5 5

GI
3x 4x
depozităm combustibil pentru 2 ⋅ + = 2x km). Folosind acest raţionament la
5 5

GO
pasul j avem nevoie de ( j + 1) ture în care putem crea un depozit suficient pentru
x
jx km cu depozitul precedent la km distanţă cu combustibil pentru
2j + 1
2x x
( j + 1) x km (combustibilul consumat fiind j ⋅ + = x şi cel depozitat

DA
2j + 1 2j + 1
(2 j - 1) x 2 jx x x
j⋅ + = jx ) . Distanţele între punctele de depozit sunt x , , , ...,
2j + 1 2j + 1 3 5

PE
x æ 1 1 1 ÷ö
, deci distanţa parcursă este x çç1 + + + ... + ÷ . Pe de altă parte şirul
2j + 1 ç
è 3 5 2 j + 1 ÷÷ø
1 1 1
xn = 1 + + + ... + este divergent şi lim x n = ¥ , deci dacă d este
3 5 2n + 1 n ¥
ŞI
*
lăţimea deşertului, atunci există n Î  pentru care x n > d . Astfel expediţia poate
străbate deşertul folosind algoritmul precedent.
Ă

Probleme rezolvate
IC

1. Considerăm şirul (an )n ³1 definit prin relaţiile a1 = 1 , an +1 = sin an , " n Î * .


Să se demonstreze că şirul (nan2 )n ³1 este mărginit. Ce se poate afirma despre
CT

convergenţa şirului (nan2 )n ³1 ?


1 p
Soluţie. Demonstrăm inegalitatea cos x < , pentru 0 < x < .
DA

1+x 2
2
sin x
D Pe figura 41 aria triunghiului OBC este , aria
Figura 41. 2
C
DI

x
sectorului de cerc OBC este şi aria triunghiului
1 x tgx 2
sinx
tg x
OBD este , deci are loc inegalitatea
2
RA

x
O 1 A B æ pö
sin x < x < tgx , pentru orice x Î çç0, ÷÷ .
è 2ø
sin2 x 1
TU

Deci rezultă 1 + x 2 cos x < 1 + tg2 x cos x = cos x ⋅ 1 + 2


= cos x ⋅ = 1,
cos x cos x
1 æ pö
cos x ⋅ 1 + x 2 < 1  cos x < , dacă x Î çç0, ÷÷ .
1+x 2 è 2ø
I
ED

Şiruri de numere reale 79

1
Folosind metoda inducţiei matematice arătăm că 0 < an < 2 , "n ³1.
n

GI
1
Pentru n = 1 avem 0 < a1 = sin 1 £ 1 < 2 = 2 , deci inegalitatea este adevărată;
1

GO
1
Pentru n = 2 avem 0 < sin(sin 1) < 2 = 2 , adevărat.
2
1
Dacă pentru un k ³ 2 fixat avem ak < 2 , atunci

DA
k
æ 1ö
ak +1 = sin ak < sin çç2 ÷÷÷ ,
çè k ø÷
æ 1ö

PE
1 1 1 1
0 < ak +1 = sin ak < sin çç2 ÷÷÷ = 2 sin cos <2 ⋅ ,
èç k ø÷ k k k 1
1+
k
1 1 1
ak +1 < 2 ⋅ =2 ,
ŞI
k k +1 k +1
k
deci conform principiului inducţiei matematice inegalitatea este adevărată pentru orice
Ă

n Î * . Astfel deducem 0 £ nan2 < 4 , " n Î * , deci şirul (nan2 )n ³1 este mărginit.
IC

Se poate demonstra că şirul este monoton, deci este şi convergent. Vom reveni asupra
acestui şir după introducerea limitelor de funcţii şi a derivatelor.
CT

2. Fie a > 1 , să se studieze convergenţa şirului ( n a )n ³1 .


Rezolvare. n +1
a < n a , " n Î * , deoarece ridicând la puterea n (n + 1)
inegalitatea este echivalentă cu a n < a n +1 . Astfel şirul ( n a )n ³1 este descrescător şi
DA

1
mărginit inferior (deoarece n a > 1 ), deci este convergent. n a = a n şi limita
exponentului este 0 , deci conform operaţiilor cu limite lim n a = 1 .
n ¥
Să demonstrăm această egalitate folosind criteriul cu e . Inegalităţile n a - 1 < e ,
DI

n a - 1 < e şi n a < e + 1 sunt echivalente, iar ultima inegalitate este echivalentă cu

lg a lg a
lg n a < lg (e + 1) , adică < lg (e + 1) , care este verificată pentru n >
n lg (e + 1)
RA

é lg a ù
(deoarece e + 1 > 1 ). Astfel n(e) = ê ú + 1 şi lim n a = 1 .
ê ú
ë lg (e + 1) û
n ¥
TU

1
3. Să se arate că lim = 0.
n ¥ n n!
n
æn ö
Rezolvare. Prima dată demonstrăm că pentru orice n Î * are loc n ! > çç ÷÷ .
è3ø
I
ED

80 Şiruri de numere reale
Demonstrăm această inegalitate folosind metoda inducţiei matematice:
1

GI
Pentru n = 1 , inegalitatea este adevărată deoarece 1 > .
3
Presupunem că inegalitatea are loc pentru n şi arătăm că are loc şi pentru (n + 1) .

GO
n n +1 n +1
æn ö æ n + 1 ÷ö 3 æ n + 1 ÷ö
(n + 1) ! = (n + 1) n ! > (n + 1)çç ÷÷ = çç ⋅ n >ç
ç ,
è3ø è 3 ÷ø æ n + 1 ÷ö è 3 ÷ø
çç ÷
è n ø
æ 1 ön
deoarece çç1 + ÷÷ < 3 . Conform principiului inducţiei matematice inegalitatea are loc

DA
è nø
1 1 3 1
pentru orice n Î * . Astfel 0 < n < n = şi criteriul cleştelui implică lim n = 0 .
n! n n¥ n !
3

PE
Observaţie1. Dacă folosim consecinţa criteriului Cesaro-Stolz, atunci obţinem o
demonstraţie mult mai simplă şi mai schematică.
æ 3n ö
4. Să se studieze convergenţa şirului ççç ÷÷÷ .
è n ! øn ³1
ŞI
Rezolvare. Dacă n > 3 , atunci
3n 3 3 3 3 3 9 æ 3 ÷ön -3 32 æ 3 ÷ön æ 3 ÷ö
n
0< = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ... ⋅ £ ⋅ ç ÷ = ç ç ç
⋅ ÷ . Cum lim ç ÷ = 0, din
3 èç 4 ø
Ă

n! 1 2 3 4 n 2 è4ø n ¥ è 4 ø
n
3
IC

criteriul cleştelui rezultă lim = 0.


n ¥ n !

Observaţie. Dacă folosim criteriul raportului, putem evita majorările concrete.


CT

æn 3 ö
5. Să se studieze convergenţa şirului çç n ÷÷÷ .
çè 5 ø
n ³1
3
n 3 æç n ÷÷ö , deci este suficient să studiem şirul a = n n .
DA

Rezolvare. =ç3 n ÷ø
5n çè 5 n
( 3 5)
Inegalitatea 3 5 > 1 sugerează că numitorul creşte mult mai rapid decât numărătorul,
n
DI

deci lim 3 n = 0 . Fie 3 5 = 1 + a, a > 0 . Astfel avem


n ¥ 5
n n n n
0< 3 n = n < < .
( 5 ) (1 + a) 1 + n a + n (n - 1)
a2 + ...
n (n - 1) 2
a
RA

2 2
n 2
Pe de altă parte =  0 , deci conform criteriului cleştelui şirul
n (n - 1) 2 (n - 1) a
a
2
TU

(an )n ³1 este convergent şi lim an = 0 .


n ¥

1
Soluţiile prezentate aici nu sunt cele mai simple şi nici nu exemplifică eficacitatea criteriilor
I
ED

demonstrate, dar conţin totuşi idei care se pot folosi şi în alte cazuri.

Şiruri de numere reale 81
æn 3 ö
De aici deducem că şirul çç n ÷÷÷ = (an3 )n ³1 este convergent şi are limita 0.
çè 5 ø

GI
n ³1

Observaţie. Folosind criteriul raportului obţinem o rezolvare mai simplă.


æ 1 ön 1 1 1

GO
6. Fie en = çç1 + ÷÷ şi sn = 1 + + + ... + . Să se demonstreze că
è nø 1! 2! n!
lim sn = lim en = e .
n ¥ n ¥
1
Rezolvare. Şirul (sn )n ³1 este crescător, deoarece sn +1 - sn = > 0 şi în

DA
(n + 1) !
1 1 1
plus este mărginit superior pentru că sn < 1 + 1 + + 2 + ... + n -1 < 3 . Astfel
2 2 2

PE
şirul (sn )n ³1 este convergent, şi rămâne de arătat că are limita e.
Folosind binomul lui Newton deducem
æ 1 ön 1 n -1 1 n (n - 1) ...2 ⋅ 1 1
en = çç1 + ÷÷ = 1 + n ⋅ + n ⋅ 2 + ... + ⋅ £
è n ø n 2 n nn n!
ŞI
1 1 1
£ 1 + 1 + + + ... + = sn ,
2! 3! n!
deci en £ sn şi astfel lim en £ lim sn , adică lim sn ³ e . (1)
Ă

n ¥ n ¥ n ¥

Pe de altă parte fixând k Î * , pentru n > k neglijând termenii de rang mai mare
IC

decât (k + 1) din dezvoltarea binomului rezultă că:


n (n - 1) 1 n (n - 1)(n - 2) 1 n (n - 1) ...(n - k + 1) 1
en > 1 + 1 + ⋅ + ⋅ + ... + ⋅ =
CT

n 2
2! n 3
3! nk k!
1æ 1 ö÷ 1 æ 1 öæ 2 ö 1 æ 1 ö æ k - 1 ö
÷÷ .
= 1 + 1 + çç1 - ÷ + çç1 - ÷÷çç1 - ÷÷ + ... + çç1 - ÷÷ ...çç1 -
2! è n ø 3! è n øè nø k !è nø è n ÷ø
Dar limita membrului stâng ( n  ¥ ) este e , iar limita membrului drept este chiar sk :
DA

é 1æ 1ö 1æ 1 öæ 2 ö æ k - 1÷öù 1 1
lim ê1 + 1 + çç1 - ÷÷ + ... + çç1 - ÷÷çç1 - ÷÷...çç1 - ÷
÷ú = 1 + 1 + + ... + .
n ¥ ê
ë 2! è n ø k ! è n øè n ø è n øúû 2! k!
1 1
DI

Astfel e ³ 1 + + ... + = sk , deci e ³ lim sk . (2)


1! k! k ¥

Din relaţiile (1) şi (2) rezultă lim sn = e . Convergenţa şirului (sn )n ³1 fiind mai rapidă
n ¥
RA

este mai uşor de folosit în aproximarea numărului e .


7. Să se demonsteze că numărul e este iraţional!
p
Demonstraţie. Presupunem contrariul, deci e = , unde p, q Î  , q ¹ 0 . Din
q
TU

inegalităţile 2 < e < 3 , rezultă că e nu este număr întreg, deci q ³ 2 . Din problema
1 1
precedentă 2 + + ... + < e "n Î * . Pe de altă parte pentru sn din problema 6 avem:
2! n!
I
ED

82 Şiruri de numere reale

1 æç 1 1 1
s n +k - s n = ⋅ç + + + ...
ç
n ! è n + 1 (n + 1)(n + 2) (n + 1)(n + 2)(n + 3)

GI
1 ö÷
... + ÷ "n Î * , "k Î * .
(n + 1)(n + 2) ...(n + k ) ÷÷ø

GO
1 1
+ ... + <
(n + 1)(n + 2)(n + 3) (n + 1)(n + 2) ...(n + k )
1 æ 1 1 1 1 ÷÷ö
ççç

DA
< + + + ... +
(n + 1)(n + 2) èn + 3 (n + 3)(n + 4) (n + 4) (n + 5) (n + k - 1)(n + k )÷÷ø
1 æ 2 1 ö÷
= çç - ÷
(n + 1)(n + 2) è n + 3 n + k ø÷
ç

PE
Deci
1 1 1æ 1 1 1 æ 2 1 ÷öö÷
sn +k < 2 + + ... + + çç + + çç - ÷÷
2! n ! n ! çèn + 1 (n + 1)(n + 2) (n + 1)(n + 2) èçn + 3 n + k ÷ø÷÷ø
Trecând la limită după k în ultima inegalitate, obţinem:
ŞI
1 1 1æ 1 1 2 ö÷
e £ 2 + + ... + + çç + + ÷ , de unde
2! n ! n ! çèn + 1 (n + 1)(n + 2) (n + 1)(n + 2)(n + 3)ø÷÷
Ă

1 1 1
rezultă că e < 2 + + ... + +
2! n ! n !⋅ n
IC

1 1 q
Deci există qn Î (0,1) astfel încât e = 2 + + ... + + n . De aici rezultă că
2! n ! n ⋅n !
CT

p 1 1 1 q
= 2 + + + ... + + q ,
q 2! 3! q ! q ⋅q !
unde 0 < qq < 1 . Înmulţind atât membrul stâng cât şi membrul drept cu q ! deducem
DA

æ 1 1 1ö q q 1 q
p (q - 1) ! = çç2 + + + ... + ÷÷÷q !+ q , unde 0 < q < < 1 , deci q nu este
èç 2! 3! q ! ø÷ q q q q
æ 1 1ö
număr întreg. Pe de altă parte p (q - 1) ! şi çç2 + + ... + ÷÷÷q ! sunt numere întregi,
DI

çè 2! q ! ø÷
qq
deci şi numărul trebuie să fie întreg. Contradicţia obţinută implică faptul că e este
q
RA

iraţional.
8. Considerăm şirul definit prin a1 = 2 , an +1 = 2 + an , dacă n Î * .
Să se studieze convergenţa şirului.
TU

Rezolvare. Termenii şirului sunt 2, 2+ 2 , 2+ 2+ 2 , ...,

2 + 2 + ... + 2 , ... Folosind principiul inducţiei matematice demonstrăm că şirul


I

este crescător.
ED

Şiruri de numere reale 83

a2 > a1 şi dacă an > an -1 , atunci an2+1 = 2 + an , an2 = 2 + an -1 , deci


an2+1 - an2 = (an -1 - an )(an +1 + an ) > an - an -1 .

GI
Din ipoteza de inducţie deducem an +1 > an şi astfel şirul este crescător. Pe de altă
parte a1 = 2 < 2 şi dacă an < 2 , atunci a = 2 + an < 2 + 2 = 2 , deci tot

GO
n +1

pe baza principiului inducţiei matematice rezultă că an < 2 , pentru orice n Î * .


Şirul fiind crescător şi mărginit superior este convergent. Dacă notăm cu a limita
şirului, atunci trecând la limită în relaţia de recurenţă an +1 = 2 + an , obţinem

DA
13
a = 2 + a (deoarece lim an +1 = lim an = a ), deci a = . Termenii şirului
n ¥ n ¥ 2
sunt numere pozitive, deci a = lim an = 2 .

PE
n ¥
Atragem atenţia că trecerea la limită în recurenţă este posibilă numai după
demonstrarea convergenţei (sau pentru a obţine un raţionament intuitiv, care ulterior
va fi transformat într-un raţionament riguros). Exemplul următor arată că trecerea la
limită în recurenţă, fără demonstrarea convergenţei poate conduce la rezultate greşite.
ŞI
Dacă a1 = 2 şi an +1 = 2an , n Î * , atunci cu notaţia lim an = a rezultă
n ¥

lim an +1 = 0 şi astfel a = 2a . Această egalitate are loc numai pentru a = 0 (dacă


n ¥
Ă

a Î  ). Pe de altă parte termenul general este an = 2n , iar şirul (2n )n³1 nu este
convergent. Raţionamente de acest tip pot fi folosite tocmai pentru a arăta că anumite
IC

şiruri nu sunt convergente.


9. Determinaţi termenul general al şirului definit prin relaţiile
CT

én ù x
x n = x én ù + n + 1 - ê ú , " n ³ 2 şi x 1 = 1 . Demonstraţi că lim n = 1 .
ê ú
ëê 2 ûú
ê 2
ë û ú n ¥ n
(Concursul Radó Ferenc, 2003)
DA

Soluţie. Am întocmit următorul tabel cu primii 16 termeni ai şirului:


n 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

xn
DI

1 3 4 6 7 8 9 11 12 13 14 15 16 17 18 20

xn - n 0 1 1 2 2 2 2 3 3 3 3 3 3 3 3 4
RA

Se poate observa că dacă indicele este între două puteri consecutive ale lui 2 termenii
şirului sunt numere consecutive şi dacă indicele este o putere a lui 2 , atunci diferenţa
între x n şi x n -1 este 2 . Astfel diferenţa x n - n este k , dacă n este între 2k şi
2k +1 - 1 . Dacă 2k £ n £ 2k +1 - 1 , atunci k = [log 2 n ] , deci termenul general ar fi
TU

x n = n + [log 2 n ] . Demonstrăm această egalitate folosind metoda inducţiei


matematice: P(n ) : x k = k + [log 2 k ], " k £ 2n - 1 .
I

Pe baza tabelului de mai sus este adevărată pentru n Î {1, 2, 3, 4} .


ED

84 Şiruri de numere reale

ék ù
Dacă P(n ) este adevărată şi 2n £ k £ 2n +1 - 1 , atunci 2n -1 £ ê ú £ 2n - 1 , deci
êë 2 úû

GI
ék ù ék ù é ék ùù ék ù
x k = x ék ù + k + 1 - ê ú = ê ú + êlog 2 ê ú ú + k + 1 - ê ú =
ê ú
ëê 2 ûú ëê 2 ûú ëê 2 ûú ëê ëê 2 ûú ûú ëê 2 ûú

GO
= n - 1 + k + 1 = k + n = k + [ log 2 k ] ,
adică este adevărată şi P(n + 1) . Pe baza principiului inducţiei matematice
x k = k + [log 2 k ] , " k Î * .

DA
log 2 x ln x l ' H 1
Pe de altă parte lim = lim = lim =0, deci folosind
x ¥ x x ¥ x ⋅ ln 2 x ¥ x ⋅ ln 2
xn
inegalitatea -1 + log 2 n < [log 2 n ] £ log 2 n şi criteriul cleştelui rezultă lim =1.

PE
x ¥ n
éx ù
10. Termenii şirului (x n )n ³1 satisfac relaţia de recurenţă x n +1 = 2x n + ê nn ú , " n ³ 1 .
êë 2 úû
Determinaţi termenul general dacă x 1 = 5 . (Concursul Radó Ferenc, 2004)
ŞI
Soluţie. Pe baza recurenţei avem
x 2 = 10 + 2 = 12 , x 3 = 24 + 3 = 27 , x 4 = 54 + 3 = 57 .
éx ù
Folosind inducţia după n , demonstrăm că ê nn ú = 3 , " n ³ 2 , mai precis demonstrăm
Ă

êë 2 úû
éx ù
IC

afirmaţia: P(n ) : ê kk ú = 3, " 2 £ k £ n .


ëê 2 ûú
x n +1 xn 1 x x 1 x x 1
Însumând egalităţile n +1 = n + 3 ⋅ n +1 , nn = nn --11 + 3 ⋅ n , ..., 33 = 22 + 3 ⋅ 3
CT

2 2 2 2 2 2 2 2 2
x n +1 x 3æ 1 1 ö 3æ 1 ö
rezultă că = 2 + çç1 + + ... + n -2 ÷÷ = 3 + çç1 - n -1 ÷÷ ,
2n +1 4 8è 2 2 ø 4è 2 ø
DA

x éx ù
deci 4 > nn ++11 > 3 şi astfel ê nn ++11 ú = 3 . Pe baza principiului inducţiei matematice
2 êë 2 úû
é xn ù n -1 n -1 n -1
ê n ú = 3 , " n ³ 2 , deci x n +1 = 12 ⋅ 2 + 3 ⋅ 2 - 3 = 15 ⋅ 2 - 3 , " n ³ 2 .
ëê 2 ûú
DI

Exerciţii şi probleme
I.
RA

1. Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri şi calculaţi limita fiecărui şir convergent:


n -2 2n 2 + 1 1 + 4 + 7 + ... + (3n - 2)
a) an = - 2 ; b) an = ;
5n + 1 3n + 2 1 + n - n2
TU

n 1 + 3 + ... + 3n -1
c) an = ; d) an = ;
1 + 3 + 5 + ...(2n - 1) 9n
3 + 6 + 9 + ... + 3n 1 2 n
e) an = ; f) an = 2 + 2 + ... + 2 ;
I

4
n +n +1 2
n +1 n + 2 n +n
ED

Şiruri de numere reale 85
1 1 1
1+
+ 2 + ... + n
3 3 3 ; 3n 2 + 2n + 1

GI
g) an = h) an = ;
1 1 (n + 1) + (n + 2) + ... + (n + n )
1 + + ... + n
2 2

GO
2 2
2n + 1 - n + 1 (3n + 1) + (3n + 2) + ... + 4n
i) an = ; j) an = ;
n+3 n4 + n2 + 2
2 + 5 + 8 + ... + (3n - 1) n3
k) an = ; l) an = .
n +5 n4 + n + 1 + n4 + 1

DA
2. Calculaţi limitele:
20n 5 - 3n 4 + 1
a) lim (3n 2 - 2n + 5) ; b) lim (-7n 3 + 2n 2 + 3) ; c) lim ;
n ¥ n ¥ n ¥ 2n 5 - n 2

PE
5n - 2 -2 2n 4 + 3 3n 2 + n n 3 - 3n 2 + 2n - 3
d) lim ; e) lim ; f) lim ;
n ¥ 3n 2 + 1 n ¥ 5n 3 + 1 n ¥ 2n 3 - 5n 2 + 2
-3n 2 + 2n - 3 n n 3 + 2n - 3 n +1
g) lim ; h) lim ; i) lim ;
n ¥ 2n 3 - 5n 2 + 2 n ¥ -2n 2 n - 5n 2 + 2 n ¥ n - 1
ŞI
n +1 33 n2 + 1 5
-3n 3 + 2
j) lim ; k) lim ; l) lim ;
n ¥ 2 n + 1 2n + 1
n ¥
n2 + n + 1 n ¥
Ă

éæ 1 ön æ 2 ön ù é æ 5 ön æ2ö ù
n
m) lim êçç ÷÷ + çç ÷÷ ú ; n) lim éë5n + (0, 5) ùû ; o) lim ê2 çç ÷÷ - 3 çç ÷÷ ú ;
n
n ¥ êè 2 ø è ø
3 úû n ¥ ê è 2 ø è 5 ø ûú
IC

¥
ë n
ë
é 4 nù 2n + 7n 4n
p) lim ê 2 - (1, 2) ú ; q) lim n ; r) lim 2n .
n ¥ ê n + 1
ë ûú n ¥ 3 + 8n n ¥ 2 -1
CT

3. Calculaţi următoarele limite:


n
n
1 1 n
1
a) lim å
n ¥
k =1 k (k + 1)
; b) lim
n ¥ 2å
k =3 k - 4
; c) lim å
n ¥
k =1 (2k - 1)(2k + 1)
;
DA

2k + 1
n n
1 n
k ⋅ [(k + 1)!]
d) lim å
n ¥ 2
k =1 k (k + 1)
2
; e) lim
n ¥
å
k =1 k (k + 1)(k + 2)
; f); lim
n ¥
å
k =1 (n + 1)!
;
n
k n
k2 + k -1
g) lim å h) lim å
DI

; ;
k =1 (k + 1)! k =1 (k + 2)!
n ¥ n ¥

n n
4k 1
i) lim å 4 . j) lim å
k =1 4k + 1 k =1 (k + 1) k + k k + 1
n ¥ n ¥
RA

4. Calculaţi următoarele limite:


n n n n

å (2k - 1) åk å k(k + 2) å k(2k - 1)


2

a) lim k =1
; b) lim k =1
; c) lim k =1
; d) lim k =1
.
TU

n
3n 2 + 1 100n 3 + 5 C nn+ 3
å (3k - 2)
n ¥ 2 n ¥ n ¥ n ¥

k =1
I
ED

86 Şiruri de numere reale
5. Calculaţi şi discutaţi următoarele limite:
a) lim ( n2 + 2 - n2 - n + 1 ; ) g) lim n 2 + 1 - l n 2 - 1

GI
n ¥ n ¥

b) lim
n ¥
( 2
n +n +1 - n -n +1 ; 2
) h) lim 3 2n 3 + 1 - l 3 n 3 - 1 ;
n ¥

GO
2
(1 - a 2 ) n 2 + 2n
c) lim
n ¥
( n + 2 n +1 - n + 4 n +1 ; ) i) lim
n ¥ n
;

d) lim n ( n2 + 2 - n ; ) j) lim 3 n 3 + 2n 2 + 1 - l 3 n 3 - 1 ;

DA
n ¥ n ¥

n +1 - n
e) lim n + n + n - n + n - n ; k) lim ;
n ¥ n ¥ 3 n +1 - 3 n
( ) l) lim n k ( 4 n + a - 4 n + b ) .

PE
f) lim 3
n3 + n2 + 1 - 3 n3 - n2 + 1 ;
n ¥ n ¥

6. Calculaţi următoarele limite:


n 2 -2 3n +1 n 2 -2
æn 2 - 1 ö æ n - 1 ÷ö æ n 2 + 3 ö÷
a) lim çç 2 ÷÷÷ ; b) lim çç ÷÷ ; c) lim çç ÷ ;
n ¥ ç
è n ø è n + 1 ÷ø
n ¥ ç è 3n 2 ø÷
n ¥ ç
ŞI
n 2 -2 n -n 2
æ 2n 2 + 3 ö÷ æ 2n n + n - 1 ÷ö
d) lim çç ÷ ; e) lim çç ÷÷ ;
è n 2 ø÷
n ¥ ç n ¥ ç
è n 3 - 1 ø÷
Ă

f) lim n ( n 3 + n 4 - 2) ; g) lim n ( n 2006 - n 1989 ) .


n ¥ n ¥
IC

7. Determinaţi numerele a, b Î  astfel încât:


a) lim ( n 2 + 3n + 2 + an + b = 1 ; ) b) lim ( 3
n 3 + an 2 + bn + c - n = a ; )
CT

n ¥ n ¥
(b +1)n +1
æan 3 + bn 2 + cn + 1 ö÷
c) lim çç ÷ = e 2b
ç
n ¥ è -cn 2 + 3 ø÷
DA

8. Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri:


1 1 1 1 1 1
a) an = + 2 + ... + n ; b) an = + 2 + ... + n ;
2+1 2 +1 2 +1 3+1 3 +1 3 +1
1 1 1 1 1 1
DI

c) an = + + ... + ; d) an = 1 + 3 + 3 + ... + 3 ;
2! 3! (n + 1) ! 2 3 n
1 1 1
e) an = 1 + x + x + ... + x , x Î (1, +¥) .
2 3 n
RA

9. Arătaţi că dacă lim an = a , atunci lim an = a .


n ¥ n ¥

10. Dacă (a 2
)
n n Î * este convergent rezultă că şi (an )n ³1 este convergent?
TU

11. Studiaţi convergenţa şirului (n sin n )n ³1 .


12. Pentru q < 1 considerăm şirul an = 1 + 2q + 3q 2 + ... + nq n -1 . Demonstraţi că
acest şir este convergent şi calculaţi limita sa.
I
ED

Şiruri de numere reale 87
n +1
13. Fie an = 1 - 2q + 3q 2 - 4q 3 + ... + (-1) nq n -1 , unde q < 1 . Studiaţi
convergenţa şirului şi calculaţi limita în caz de convergenţă.

GI
14. Considerăm şirul a1 = 1 , an +1 = 1 + an , n Î * . Studiaţi convergenţa şirului
şi calculaţi limita în caz de convergenţă.

GO
15. Calculaţi limita şirului ( n
a n + bn )
n ³1
, dacă a > b > 0 .

16. Calculaţi limita şirului x n = n a n + b n + c n , dacă a > b > c > 0 .


17. Calculaţi limita şirului an = n ⋅ ( n + 1 - n ) .

DA
æ 3 ön
18. Calculaţi limita şirului definit prin an = çç1 + ÷÷ .
è 2n ø
1 + a + a 2 + ... + a n

PE
19. Considerăm şirul an = , unde a < 1 şi b < 1 . Calculaţi
1 + b + b 2 + ... + b n
limita şirului.
20. Calculaţi limita lim ( 2 ⋅ 4 2 ⋅ 8 2 ⋅ ... ⋅ 2 2 ) .
n

n ¥
ŞI
æ1 3 5 2n - 1 ö÷
21. Calculaţi lim çç + 2 + 3 + ... + ÷.
n ¥ è 2 2 2 2n ø
n 2 sin (n !)
n
Ă

22. Calculaţi lim .


n ¥ n +1
IC

æ1 3 2n - 1 ö÷
23. Demonstraţi că lim çç ⋅ ⋅ ... ⋅ ÷= 0.
n ¥ è 2 4 2n ø
æ 1 ön 3
CT

24. Arătaţi că 0 < e - çç1 + ÷÷ < .


è nø n
25. Definim şirul (an )n ³1 prin relaţiile a1 = 1 şi an3+1 = 99an3 , dacă n > 1 .
a
DA

Determinaţi termenul general al şirului şi calculaţi limita lim nn .


n ¥ 4

æ n + 1 ö÷
26. Fie şirul (an )n ³1 definit prin a1 = 1 şi an = çç (a + a2 + ... + an -1 ) , dacă
è n - 1 ÷ø 1
DI

n > 1 . Determinaţi formula termenului general an şi calculaţi limita


an
lim .
n ¥ (n - 1) 2n
RA

27. Termenii şirului (x n )n ³1 verifică relaţia x n +1 - 2x n + x n -1 = 1 . Determinaţi


formula termenului general, dacă x 0 = 1 şi x 1 = 2 .
II.
TU

1. Determinaţi toate şirurile de numere naturale pentru care


n ⋅ xn + 1
x n +2 = "n Î  .
xn + n
I
ED

88 Şiruri de numere reale
2
2. Arătaţi că şirul x n +1 = , n ³ 1 este periodic (dacă este definit).
2 - xn

GI
k 2 ⋅ (x n +1 - x n )
3. Demonstraţi că dacă x 0 , x 1 Î (-k , k ), x n +2 = , "n ³ 0 atunci
k 2 - x n ⋅ x n +1

GO
şirul (x n )n ³1 este periodic.
4. Determinaţi formula termenului general al şirului (x n )n ³1 dacă
2
xn = x - 3x n -1, "n ³ 1, x 0 Î [-2, 2] .

DA
n -1

5. Determinaţi termenul general al şirului definit prin


x 0 = 1, ( )
x n +1 1 + 1 + x n2 = x n , "n ³ 0

PE
(Bencze Mihály)
2x - 3
6. Calculaţi termenul general al şirului x 0 = -1, x n = n -1 , "n ³ 1 .
3x n -1 - 4
7. Termenii şirului (x n )n Î satisfac relaţia x1 = 1, x n +1 = 2x n - 3 (-1) , "n ³ 1 .
n
ŞI
n
Demonstraţi că x n +1 = 2n + (-1) , "n ³ 1 .
(Bacalaureat,1998, Israel)
8. Demonstraţi că termenii şirului definit prin
Ă

x 0 = 1, x 1 = 41, x n +2 = 3x n + 8 (x n2 + x n2 +1 ), "n ³ 0
IC

sunt numere naturale.


9. Un bloc cu n etaje trebuie vopsit cu două culori (roşu şi alb) în aşa fel încât să nu
CT

aibă două etaje consecutive vopsite cu roşu (fiecare etaj este fie roşu, fie alb). Câte
colorări distincte există?
10. Studiaţi convergenţa şirului x n +1 = 2xn - 1, x 0 Î  .
11. Considerăm şirul definit prin x n +1 = a + x n , x 0 Î  . Determinaţi valorile
DA

x 0 pentru care şirul este corect definit şi studiaţi convergenţa şirului.


12. Studiaţi convergenţa următoarelor şiruri recurente:
1 2
DI

a) an +1 = , a1 = 0 ; b) an +1 = 1 + , a1 = 1 .
1 + an -1 an
n
1
13. Demonstraţi că şirul x n = -2 n + 1 + å este convergent şi limita
k
RA

k =1
şirului este în intervalul (–2, 1).
14. Calculaţi următoarele limite:
ææ 1 ön ö æ p2 n

a) lim n çççç1 + ÷÷ - e ÷÷÷ ; b) lim n çç - å 2 ÷÷÷ .
TU

n ¥ ç èè nø ø ç
è6 k =1 k ø
n ¥

n
1
15. Calculaţi suma
k =1
å arctg k
+k +1 2
şi apoi limita sumei când n  ¥ .
I

16. Calculaţi limita următoarelor şiruri:


ED

Şiruri de numere reale 89

æ 1 öæ 1 öæ 1ö æ 1ö
a) an = çç1 - 2 ÷÷çç1 - 2 ÷÷çç1 - 2 ÷÷ ...çç1 - 2 ÷÷ ;
è 2 øè 3 øè 4 ø è n ø

GI
æ 1 öæ÷÷çç1 - 2 öæ ÷÷çç1 - 3 ö÷÷ ...ççæ1 - n ö÷÷ ;
b) bn = ççç1 - ÷ ÷ç
è n + 1 øè ç n + 1 øè n + 1 ø÷ çè n + 1 ø÷

GO
23 - 1 33 - 1 4 3 - 1 n3 - 1
c) cn = ⋅ ⋅ ⋅ ... ⋅ .
23 + 1 33 + 1 4 3 + 1 n3 + 1
17. Calculaţi următoarele limite:
n
1 n
k n
k (k - 1) n
3k 2 + 3k + 1

DA
a) lim å k ; b) lim å k ; c) lim å ; d); lim å 3 3
k =1 k (k + 1)
k
k =1 2 k =1 3 5
n ¥ n ¥ n ¥ n ¥
k =1
n
k4 + k2 + 1 n
k2 n
k +1 n
k3
e) lim å ; f) lim å k
; g) lim å ln ;h) lim å 4 ;
n ¥ k4 + k n ¥
k =1 2
n ¥ k n ¥
k =1 n + n

PE
k =1 k =1
n -1 n p n
1 sin k
i) lim å j) lim å n åk ; l) lim n åk n .
n
k
; 2
; k) lim
k =1 C n k =1 n + k
n ¥ n ¥ n ¥ n ¥
k =1 k =1

18. Calculaţi limitele:


ŞI
æ 1 ö ln(e n + 1)
a) lim n ⋅ ( n a - n +1 a ) ; b) lim n 2 çç n a + n - 2÷÷÷ ; c) lim ;
n ¥ n ¥ çè a ÷ø n ¥ n
p æ
æ n +1 ö k2 ÷ö n
pk
- 1÷÷÷ ; e) lim å ççç 1 + 3 - 1÷÷ ;
Ă

d) lim n çç f) lim å sin 2 ;


n ¥ ç è n +2 ÷
ø n ¥
k =1 èç n ÷
÷ø n ¥
k =1 n
IC

19. Arătaţi că şirul cu termenul general an = sin n nu are limită.


20. Calculaţi limita lim sin éê p n(n + 1) ùú .
ë û
CT

n ¥

{(2 + 3 ) } ,
n
21. Calculaţi limita lim dacă {x } este partea fracţionară a
n ¥

numărului x .
Arătaţi că şirul (x n )n ³0 x 0 > 0, x n = x n -1 (2 - ax n -1 ), "n Î * , unde a > 0
DA

22.
este convergent şi calculaţi limita sa. (Concursul Hegyi Lajos, 2005)
a + bn
23. Fie sirurile (an )n ³1 , (bn )n ³1 definite prin relaţiile de recurenţă an +1 = n
2
DI

şi b n +1 = anbn cu a1 = a , b1 = b , 0 < a £ b . Demonstraţi că şirurile sunt


convergente şi au aceeaşi limită.
24. Arătaţi că dacă şirurile (an )n ³1 şi (bn )n ³1 verifică relaţiile:
RA

n
a) lim an = a ; b) lim å bn +k = b ; c) bk > 0 , dacă k ³ 1 ,
n ¥ n ¥
k =1
n
TU

atunci lim å an +kbn +k = ab . (a, b Î )


n ¥
k =1

25. Pentru şirurile (an )n ³1 şi (bn )n ³1 avem lim an = a şi lim bn = b .


n ¥ n ¥
I
ED

90 Şiruri de numere reale
1 n
Demonstraţi că lim
n ¥ n
å an -kbk = ab .

GI
k =1

26. Termenii şirului (x n )n Î N* verifică recurenţa:


2xn -1 n(n + 1)

GO
= ,
x n +1 - xn (n - 1)2
pentru orice n ³ 2 , iar x1 = 2 şi x 2 = 2 .
a) Determinaţi formula termenului general.

DA
b) Studiaţi mărginirea şirului (x n )n Î * .
n +1
2 2 ⋅n x1x 2...x n
c) Calculaţi limita lim .

PE
n ¥ xn +1
27. Termenii şirului (x n )n Î * verifică relaţia 4x n x n +1 - 2(n - 1)x n -1 = 3n - 2 ,
3
pentru orice n ³ 2 , x1 = 0 şi x 2 = . Determinaţi formula termenului general şi
ŞI
4
n x 2x 3...xn
calculaţi lim .
n ¥ n
Ă

x 12 + x 22 + ... + x n2
28. Arătaţi că dacă şirul (x n )n ³1 are proprietatea lim = 0,
n
IC

n ¥

x 1 + x 2 + ... + x n
atunci lim = 0 . Este adevărată şi reciproca?
n ¥ n
CT

29. Fie (an )n ³1 un şir de numere reale şi dreptele en : an +1x + any = 0 . Fie
(a )
nk k ³1 şi (amk )
k ³1
subşirurile pentru care enk +1 ^ enk respectiv emk +1  emk "k ³ 1 .
Studiaţi convergenţa acestor subşiruri. (Concursul Hegyi Lajos, 2004).
DA

30. Demonstraţi că:


1 1 1
a) Şirul (x n )n ³1 x n = + + ... + , n ³ 1 este monoton;
n +1 n + 2 n +n
DI

b) Există şirul (an )n ³1 , format din numerele 0 şi 1 astfel încât


æ a a a ö 1
lim ççç 1 + 2 + ... + n ÷÷÷ = (OJM, 2001)
n ¥ èn + 1 n + 2 n +nø 2
RA

31. Fie (x n )n ³0 un şir de numere reale care verifică relaţia


(x n +1 - x n )(x n +1 + x n + 1) £ 0 , "n ³ 0 .
a) Demonstraţi că şirul este mărginit.
TU

b) Este posibil ca şirul să fie convergent?


M. Bălună, M. Piticari OJM, 2006
I
ED

Limite de funcţii 91

III. LIMITE DE FUNCŢII

GI
DEFINIŢIA LIMITEI UNEI FUNCŢII ÎNTR-UN PUNCT

GO
Considerăm funcţia f : D   (D Í  ) şi studiem comportarea valorilor
funcţiei în jurul punctului x 0 . Pentru o formulare mai precisă: fie (x n )n ³1 un şir de
puncte în care funcţia este definită ( (x n )n ³1 Ì D ), x n ¹ x 0 , " n Î * cu proprietatea

DA
lim x n = x 0 . Dacă şirul valorilor ( f (x n ))n ³1 este convergent şi are aceeaşi limită l
n ¥

oricum am alege şirul (x n )n ³1 convergent la x 0 , atunci spunem că funcţia f tinde la l

PE
când x tinde la x 0 .
Observaţie. Astfel de şiruri există dacă şi numai dacă x 0 este punct de acumulare al
mulţimii D , deci limita funcţiei se poate defini numai în punctele de acumulare ale
domeniului de definiţie.
ŞI
ïìï x - 1 , x 2 ¹ 1
Exemple. 1. Fie funcţia f :    f (x ) = ï
2
íx - 1 . Pentru x 0 = 1
ïï 2
ïïî1, x = 1
Ă

considerăm un şir (x n )n ³1 cu proprietatea lim x n = 1 şi x n ¹ 1 , " n ³ 1 . În acest


n ¥
IC

xn - 1 1
caz f (x n ) = = şi astfel folosind proprietăţile operaţiilor cu
(x n - 1)(x n + 1) x n + 1
CT

1 1
şiruri convergente deducem lim f (x n ) = = . Dacă luăm x 0 = -1 ,
n ¥ lim x n + 1 2
n ¥
atunci din condiţiile x n ¹ 1 , " n ³ 1 şi lim x n = -1 rezultă
n ¥
DA

xn - 1 1
f (x n ) = = .
(x n - 1)(x n + 1) x n + 1
Astfel şirul ( f (x n ))n ³1 nu este convergent
DI

şi nici nu are limită deoarece pentru şiruri- y

le (x n )n ³1 cu proprietatea x n + 1 < 0 ob-


ţinem lim f (x n ) = -¥ , iar pentru şirurile
n ¥
RA

1
(x n )n ³1 cu proprietatea x n + 1 > 0 obţi- 1
2
1 0 1 x
nem lim f (x n ) = ¥ .
n ¥
Astfel dacă x 0 = 1 , atunci există un
TU

număr l astfel ca pentru orice şir (x n )n ³1 Figura 42.

cu proprietatea lim x n = 1 şi x n ¹ 1
n ¥
I
ED

92 Limite de funcţii

(x n Î D ) rezultă nlim
¥
f (x n ) = l . Pe de altă parte pentru punctul x 0 = -1 nu există un

GI
astfel de număr l. Dacă însă funcţia ar fi definită numai pentru valorile x > -1 sau
numai pentru valorile x < -1 , atunci şirul ( f (x n ))n ³1 ar avea limită şi în cazul
lim x n = -1 . În figura 42 am schiţat graficul funcţiei. Comportarea se poate citi şi de

GO
n ¥

pe acest grafic, însă de regulă graficul funcţiei se poate construi numai studiind
proprietăţile funcţiei.
1
2. Să studiem comportarea funcţiei f :  \ {1}   , f (x ) = în

DA
x -1
vecinătatea punctului x 0 = 1 .
1 Ï D , dar x 0 = 1 este un punct de acumulare al domeniului de definiţie
D =  \ {1} . Astfel dacă x n ¹ 1 şi lim x n = 1 , atunci x n - 1 are limita 0 şi din

PE
n ¥
1
inegalitatea x n - 1 > 0 rezultă lim f (x n ) = lim = +¥ .
n ¥ n ¥ xn - 1
Pentru fixarea noţiunilor dăm următoarea definiţie:
ŞI
Definiţie. Fie funcţia f : D   şi x 0 un punct de acumulare al mulţimii D .
Spunem că limita funcţiei f în punctul x 0 este l , dacă pentru orice şir (x n )n ³1 cu
x n Î D , n Î * , x n ¹ x 0 , " n Î * şi lim x n = x 0 are loc lim f (x n ) = l .
Ă

n ¥ n ¥
IC

Notaţie. Folosim notaţia lim f (x ) = l şi spunem că în punctul x 0 funcţia f are


x x 0

limita l sau f (x ) tinde la l când x tinde la x 0 .


CT

Observaţii. 1. Folosind definiţia limitei cu ajutorul vecinătăţilor putem formula


următoarea definiţie echivalentă:
Definiţia cu vecinătăţi. Egalitatea lim f (x ) = l are loc dacă şi numai dacă
x x 0
DA

pentru orice vecinătate V Î V (l ) a lui l ( l poate să fie un număr real sau ¥ ) există
o vecinătate U Î V (x 0 ) pentru care are loc implicaţia: x Î U \ {x 0 }  f (x ) Î V .
Demonstraţie. Prima dată demonstrăm suficienţa. Fie (x n )n ³1 un şir pentru care
DI

x n Î D \ {x 0 }, " n ³ 1 şi lim x n = x 0 . Pentru orice e > 0 considerăm vecinătatea


n ¥

V = (l - e, l + e) . Dacă are loc proprietatea enunţată, atunci există U Î V (x 0 ) şi deci


RA

există şi o vecinătate simetrică în interiorul acesteia, deci există d(e) > 0 astfel ca
0 < x n - x 0 < d  x n Î U  f (x n ) Î V . Pe de altă parte din egalitatea lim x n = x 0
n ¥
TU

deducem existenţa unui număr n(d ) Î  cu proprietatea x n - x 0 < d , dacă


n ³ n(d(e)) . Astfel pentru orice e > 0 există numărul natural n(e)(= n(d(e))) cu
proprietatea f (x n ) - l < e , pentru orice n ³ n(e) . Astfel lim f (x n ) = l , deci
I

n ¥
ED

Limite de funcţii 93

(x n )n ³1 fiind arbitrar obţinem xlim


x
f (x ) = l .
0

GI
Pentru a demonstra că această proprietate este şi necesară folosim metoda reducerii la
absurd. Presupunem că pentru orice şir (x n )n ³1 cu proprietatea x n Î D , n Î * ,
x n ¹ x 0 , pentru orice n Î * şi lim x n = x 0 avem lim f (x n ) = l şi nu are loc

GO
n ¥ n ¥

proprietatea cu vecinătăţile. Astfel există V Î V (l ) astfel încât în orice vecinătate


U Î V (x 0 ) există x Î U \ {x 0 } pentru care f (x ) Ï V . Considerăm vecinătăţile de
æ 1ö

DA
1
forma U n = ççx 0 - , x 0 + ÷÷ şi notăm un punct x Î U n pentru care f (x ) Ï V cu x n .
è n nø
Am construit astfel un şir (x n )n ³1 cu proprietatea x n Î U n \ {x 0 } şi f (x n ) Ï V . Pe de
altă parte limita şirului (x n )n ³1 este x 0 , deci lim f (x n ) = l . Această egalitate

PE
n ¥

contrazice relaţiile f (x n ) Ï V , " n ³ 1 deci proprietatea enunţată este echivalentă cu


definiţia dată. y
2. Geometric această definiţie înseamnă în f(x0)
ŞI
cazul l Î  , că pentru orice V Î V (l )
există un dreptunghi determinat de această
vecinătate astfel ca în afara punctului V1 { V2 { l
Ă

(x 0 , f (x 0 )) toate punctele graficului


O
IC

corespunzătoare mulţimii U 1 să fie în x0 x


interiorul acestui dreptunghi. În figura 43
vecinătăţii V1 a lui l îi corespunde
{
CT

U2
vecinătatea U 1 a lui x 0 (nu este unică!) şi Figura 43.
{

U1
toate punctele graficului corespunzătoare
mulţimii U 1 mai puţin punctul (x 0 , f (x 0 ))
DA

sunt în interiorul dreptunghiului haşurat cu culoare mai închisă. Pentru vecinătatea mai
mică V2 a lui l analog se poate construi un astfel de dreptunghi (haşurat cu culoare
mai deschisă) şi vecinătatea U 2 a lui x 0 .
DI

Menţionăm, că nu este obligatoriu ca punctul (x 0 , f (x 0 )) să fie în afara acestui


dreptunghi.
3. Folosind numai vecinătăţi simetrice putem formula o altă definiţie echivalentă:
RA

Criteriul e - d . Egalitatea lim f (x ) = l Î  are loc dacă şi numai dacă pentru


x x 0

orice e > 0 există d > 0 astfel încât are loc implicaţia: x - x 0 < d  f (x ) - l < e .
4. În cazul l = ¥ acest criteriu are următoarea formă:
TU

lim f (x ) = ¥ (sau -¥ ), dacă pentru orice K Î  există d > 0 astfel încât


x x 0

inegalitatea 0 < x - x 0 < d să implice f (x ) > K ( f (x ) < K ).


I
ED

94 Limite de funcţii

x- 2
Exemple. 1. f : (0, 3) \ {2}   , f (x ) = . Să studiem existenţa limitei
x -2

GI
în punctul x 0 = 2 .
Punctul x 0 = 2 este un punct de acumulare al domeniului de definiţie (deşi funcţia nu

GO
este definită în x 0 ), deci putem vorbi de limita funcţiei în acest punct.
x- 2 1
f (x ) = = , dacă x ¹ 2 , deci pentru orice şir cu
( x - 2 )( x + 2 ) x+ 2

DA
1 1
proprietatea x n  2 , x n ¹ 2 , " n Î * , f (x n ) = şi lim f (x n ) = .
xn + 2 n ¥ 2 2
x- 2 1
În consecinţă lim = .

PE
x 2 x -2 2 2
1
2. Graficul funcţiei f :  \ {0,1}   , f (x ) = 2
este reprezentat în figura 44.
x (1 - x )
Să studiem existenţa limitelor lim f (x ) şi lim f (x ) .
ŞI
x 0 x 1

y
Conform graficului în vecinătatea punctului
x = 0 funcţia are limita ¥ .
Dacă K > 0 este un număr arbitrar, atunci
Ă

1 2 1
2
> 2 > K , pentru x < şi
x (1 - x ) x 2
IC

6 34 ïì 1 2 ïüï
2
. Astfel dacă d = min ï
x
x < í , ý,
0 2
3
1
K ïîï 2 K ïþï
CT

atunci pentru 0< x <d obţinem


1
> K . De aici rezultă că pentru
Figura 44 x 2 (1 - x )
orice număr pozitiv K există d > 0 astfel
DA

1
încât din inegalitatea 0 < x < d rezultă f (x ) = 2 > K . Conform definiţiei
x (1 - x )
1
acesta înseamnă lim 2 = ¥.
DI

n ¥ x (1 - x )

1
În capitolul precedent am văzut că dacă lim an = ¥ , atunci lim = 0 şi invers
n ¥ n ¥ a
RA

n
1
dacă lim an = 0 şi an > 0 , atunci lim = ¥ . Folosind această proprietate putem
n ¥ n ¥ a
n
demonstra aceeaşi egalitate pe baza definiţiei cu şiruri. Dacă x n  0 ,
TU

x n ¹ 0, " n Î * este un şir arbitrar, atunci pentru n suficient de mare are loc
inegalitatea x n2 ⋅ (1 - x n ) > 0 . Pe de altă parte x n2 ⋅ (1 - x n )  0 , deci
1
lim = ¥.
I

n ¥ x 2 (1 - x )
ED

n n

Limite de funcţii 95
Conform graficului, în punctul x 1 = 1 funcţia nu are limită, deoarece pentru
x < 1 valorile funcţiei tind spre +¥ , iar pentru x > 1 valorile funcţiei tind spre

GI
-¥ . Demonstrăm acest fapt folosind şiruri. Dacă (x n )n ³1 este un şir pentru care
x n > 1 şi lim x n = 1 , atunci x n2 (1 - x n ) < 0 , " n Î * şi astfel

GO
n ¥
1
lim = -¥ .
n ¥ x (1 - x n )
2
n
Dacă însă x n < 1 , atunci x n2 (1 - x n ) > 0 şi x n2 (1 - x n )  0 , deci

DA
1
lim = ¥.
x (1 - x n )
n ¥ 2
n
Din cele două proprietăţi anterioare rezultă că funcţia nu are limită în punctul x 1 = 1 .
x

PE
3. Fie funcţia f :  \ {0}   , f (x ) = . În punctul x 0 = 0 funcţia nu are limită
x
ìï1, x > 0
deoarece f (x ) = ïí şi astfel pentru orice vecinătate U a punctului x 0 avem
ïï-1, x < 0
î
ŞI
f (U ) = {f (x ) x Î U } = {-1,1} şi această mulţime nu poate fi inclusă în vecinătăţi
oricât de mici ale unui punct l .
Din exemplele studiate rezultă că în unele cazuri ar fi mai simplu să calculăm limitele
numai când x n < x 0 , "n ³ 1 sau x n > x 0 , "n ³ 1 . Pentru a clarifica rolul acestor
Ă

limite introducem noţiunea de limite laterale.


IC

Limite laterale
CT

Definiţii
1. Dacă x 0 este punct de acumulare al mulţimii D Ç (-¥, x 0 ) şi pentru orice şir
(x n )n ³1 cu proprietăţile x n < x 0 , x n Î D şi x n  x 0 are loc nlim f (x n ) = ls , atunci ls
DA

¥

este limita la stânga a funcţiei f în punctul x 0 .


Folosim următoarele notaţii: lim f (x ) = ls sau lim f (x ) = ls .
x x 0 x x0
x <x 0
DI

Câteodată pentru simplificarea notaţiilor se foloseşte f (x 0 - 0) în loc de ls .


2. Dacă x 0 este punct de acumulare al mulţimii D Ç (x 0 , ¥) şi pentru orice şir
RA

(x n )n ³1 cu proprietăţile x n > x 0 , x n Î D şi x n  x 0 are loc nlim f (x n ) = ld , atunci ld


¥

este limita la dreapta a funcţiei f în punctul x 0 .


Folosim următoarele notaţii: lim f (x ) = ld sau lim f (x ) = ld .
TU

x x 0 x x 0
x >x 0

Câteodată pentru simplificarea notaţiilor se foloseşte f (x 0 + 0) în loc de ld .


Cele două limite (limita la stânga şi limita la dreapta) se numesc limite laterale.
I

Astfel în exemplul 3 din paragraful precedent avem:


ED

96 Limite de funcţii
x x
lim f (x ) = ld = lim f (x ) = lim = 1 ; lim f (x ) = ls = lim f (x ) = lim = -1 .
x 0 x 0 x 0 x x  0 x  0 x  0 x

GI
x >0 x <0

Observaţii. 1. Dacă ls ¹ ld , atunci nu există limita funcţiei în punctul x 0 .


2. Dacă limita funcţiei f : D   în punctul x 0 este l şi x 0 este punct de

GO
acumulare atât pentru D Ç (-¥, x 0 ) cât şi pentru D Ç (x 0 , ¥) , atunci în punctul x 0
există limite laterale şi avem relaţiile: lim f (x ) = l = lim f (x ) = lim f (x ) .
x x0 x x 0 x x 0

3. Astfel dacă x 0 este punct de acumulare atât pentru D Ç (-¥, x 0 ) cât şi

DA
pentru D Ç (x 0 , ¥) , atunci limita funcţiei în punctul x 0 există dacă şi numai dacă
există limitele laterale în acest punct şi acestea sunt egale.
Exemple

PE
1
1. lim (1 + x )x = e . Dacă x n > 0 şi x n  0 , atunci (din proprietăţile
x 0
1 1
demonstrate în capitolul precedent) ld = lim (1 + x n )xn = e = lim (1 + x )x .
n ¥ x 0
1
În mod similar obţinem lim (1 + x ) = e şi din egalitatea celor două limite laterale
ŞI
x
x 0
1
rezultă lim (1 + x ) = e .x
x 0
Ă

1 *
2. lim 2k = ¥ , " k Î  . Dacă x n  x 0 şi x n ¹ x 0 , " n ³ 1 , atunci
x x 0
(x - x 0 )
IC

2k 2k
x n - x 0  0 şi astfel lim (x n - x 0 ) = 0 . Pe de altă parte (x n - x 0 ) > 0 , deci
n ¥
1 1
CT

lim 2k = ¥ , adică lim 2k = ¥ .


n ¥
(x n - x 0 ) x  x 0 (x - x 0 )

Limita funcţiilor spre ¥


DA

În cazurile precedente am studiat limita unei funcţii într-un punct x 0 Î  . În


mod similar putem defini limita funcţiei la +¥ sau la -¥ folosind limita unor şiruri
DI

(x n )n ³1 pentru care x n  ¥ . Dacă funcţia f este definită pe un interval (a, + ¥) ,


atunci prin limita şirului spre +¥ înţelegem limita comună a şirurilor ( f (x n ))n ³1 ,
RA

când x n  ¥ , bineînţeles în cazul în care această limită comună există.


Definiţie. Limita funcţiei f : (a, +¥)   (a Î ) , spre ¥ este l , dacă pentru
orice şir x n Î (a, +¥) cu proprietatea lim x n = ¥ avem lim f (x n ) = l .
n ¥ n ¥
TU

Folosim notaţia lim f (x ) = l .


x ¥

Observaţie. Limita funcţiei f : (a, +¥)   (a Î ) , spre ¥ este l Î  , dacă


pentru orice e > 0 există K Î  astfel încât pentru orice x > K , avem f (x ) - l < e .
I
ED

Limite de funcţii 97

Definiţie. Limita funcţiei f : (-¥, a )   (a Î  ) , spre -¥ este l , dacă pentru

GI
orice şir x n Î (-¥, a ) cu proprietatea lim x n = -¥ avem lim f (x n ) = l .
n ¥ n ¥

Folosim notaţia lim f (x ) = l .


x -¥

GO
Observaţii. 1. Limita funcţiei f : (-¥, a )   (a Î  ) , în -¥ este l Î  , dacă
pentru orice e > 0 există K Î  cu proprietatea:
x < K  f (x ) - l < e .
Dacă limita din definiţiile precedente nu este un număr real (deci este +¥ sau -¥ ),

DA
atunci spunem că f tinde la ¥ când x tinde la ¥ . De exemplu pentru
f :    , f (x ) = x 3 avem lim f (x ) = ¥ şi lim f (x ) = -¥ .
x ¥ x -¥

PE
2. Dacă există limita la +¥ a funcţiei f : (a, +¥)   , atunci există şi limita
şirului ( f (n ))n ³n0 ( n 0 > a ): lim f (n ) = lim f (x ) .
n ¥ x ¥

Probleme rezolvate
ŞI
1. Să se calculeze următoarele limite:
x2 + 1 x2 + 1 x3 - x2 + 1
a) lim 2
x ¥ x - 1 x ¥
(
; b) lim x 2 + 1 - x ; c) lim
x -¥ x
); d) lim
x -¥ x2 + x
.
Ă

Rezolvare. a) Considerăm un şir arbitrar (x n )n ³1 , care tinde la ¥ ; atunci


IC

1
2
1+
x +1 x n2
lim n
= lim = 1 (pe baza operaţiilor cu şiruri).
n ¥ x - 1 2 n ¥ 1
CT

n 1- 2
xn
Altfel trebuie să demonstrăm că "e > 0 , $K Î  astfel încât pentru "x > K
x2 + 1 e+2
- 1 < e . Pentru x > 1 ultima inegalitate este echivalentă cu x 2 > deci
DA

2
x -1 e
e+2 x2 + 1
există K = . Deci lim 2 = 1.
e x ¥ x - 1
DI

b) Pentru şirul (x n )n ³1 , care tinde la ¥ avem


1
lim
n ¥
( )
x n2 + 1 - x n = lim 2
x + 1 + xn
n ¥
= 0  lim
x ¥
( )
x2 + 1 - x = 0
n
RA

c) Fie şirul (x n )n ³1 , care tinde la -¥ ; atunci şirul (yn )n ³1 yn = -x n tinde la ¥ şi


x n2 + 1 y2 + 1 1
putem scrie lim = lim n = - lim 1 + 2 = -1 , deci
n ¥ xn n ¥ -yn n ¥ yn
TU

x2 + 1
lim = -1 .
x -¥ x
d) analog punctului c) considerăm şirul (yn )n ³1 , care tinde la ¥ şi
I
ED

98 Limite de funcţii
æ ö
-y çç1 - 1 + 1 ÷÷
çè yn yn ø÷÷
n 3
-yn3 - yn2 + 1 x3 - x2 + 1

GI
lim = lim = -¥  lim = -¥ .
n ¥ yn2 - yn n ¥ 1 x -¥ x2 + x
1-
yn

GO
2. Să se studieze existenţa limitei la +¥ pentru funcţia f :    , f (x ) = x sin x .
Rezolvare. Demonstrăm că nu există limită spre +¥ .
p
I. Considerăm şirul x n = + 2pn . În mod evident lim x n = ¥ şi
2 n ¥

DA
æp ö÷ æ p ö÷ p
f (x n ) = çç + 2pn ÷ sin çç + 2pn ÷ = + 2pn , deci lim f (x n ) = ¥ .
è2 ø è2 ø 2 n ¥

3p
II. Pentru şirul cu termenul general yn = + 2pn avem yn  ¥ şi

PE
2
æ 3p ö æ 3p ö æ 3p ö
f (yn ) = çç + 2pn ÷÷ sin çç + 2pn ÷÷ = çç + 2pn ÷÷(-1) , deci lim f (yn ) = -¥ .
è2 ø è2 ø è2 ø n ¥

Conform I. şi II. nu există lim (x sin x ) .


ŞI
x ¥

(
3. Să se calculeze: lim sin 2 p n 2 + n .
n ¥
)
Rezolvare. Efectuăm următoarele transformări:
Ă

ïìæ 1ö é æ 1 ö ùïü
lim sin 2 p n 2 + n = lim sin 2 ïíççn + ÷÷ p + êp n 2 + n - ççn + ÷÷ p úïý =
n ¥ n ¥ ïîïè 2ø ëê è 2 ø ûúïþï
IC

æ 1 ÷÷ö
ìï é 2 çç -
2ï æ 1 ö÷ù üïï 2ç 4 ÷÷÷ = cos2 0 = 1 .
lim cos íp ê n + n - ççn + ÷ú ý = lim cos ççp ⋅
CT

ï ê è øú
2 û þï ï 1 ÷
îï ë çç n + n + n + ÷÷÷
n ¥ n ¥ 2
çè 2ø
4. Să se calculeze limita lim x x (limita la stânga nu are sens).
x 0
DA

Rezolvare. Pentru funcţia f (x ) = x x avem ln f (x ) = x ⋅ ln x , deci cu notaţia


ln x = y obţinem y  -¥ când x  0 şi x > 0 . Avem de calculat limita expresiei
e y ⋅ y când y  -¥ . Cu schimbarea de variabilă z = -y este suficient să calculăm
z
æ1 ö
DI

limita funcţiei -z ⋅ çç ÷÷ când z  ¥ . Dacă z n  ¥ , atunci din inegalitatea


èe ø
[z n ] £ z n < [z n ] + 1
[zn ]+1
æ 1 ö[ n ]
z z
æ1 ö æ1 ö n
RA

rezultă < z n çç ÷÷ < ([z n ] + 1)çç ÷÷ .


[zn ]çç ÷÷
èe ø èe ø èe ø
n
Pe de altă parte lim n ⋅ a = 0 , dacă 0 < a < 1 şi astfel din criteriul cleştelui rezultă
n ¥
z
æ 1 ÷ö n æ æ 1 ö÷ n ÷ö
z
TU

ç ç ç
lim zn ç ÷ = 0 . De aici rezultă lim ç-z n ç ÷ ÷÷ = 0 , lim yne yn = 0 , unde yn = -z n
n ¥ èe ø n ¥ ç
è èe ø ø n ¥

şi în final lim x n ln x n = 0 , deci lim x n xn = 1 . Deci lim x x = 1 .


I

n ¥ n ¥ x 0
ED

Limite de funcţii 99
PROPRIETĂŢILE LIMITELOR

GI
Am văzut şi pe parcursul rezolvării exerciţiilor precedente că în anumite cazuri
putem efectua aceleaşi operaţii atât cu limite de funcţii cât şi cu limite de şiruri. Astfel,
dacă lim f (x ) = l1 , lim g (x ) = l2 şi l1, 2 Î  , atunci pentru orice şir (x n )n ³1 cu

GO
x x 0 x x 0

proprietăţile lim x n = x 0 şi (x n )n ³1 Ì (Df Ç Dg ) \ {x 0 } avem lim f (x n ) = l1 şi


n ¥ n ¥

lim g (x n ) = l2 . Pe baza proprietăţilor şirurilor convergente rezultă că şirul


n ¥

h (x n ) = f (x n ) + g (x n ) este convergent şi are limita l1 + l2 . De aici deducem

DA
lim ( f (x ) + g(x )) = l1 + l2 . Acest raţionament este corect şi în cazul l1, 2 Î  cu
x x 0

condiţia ca l1 + l2 să nu fie un caz de nedeterminare.

PE
Teoremă. Dacă există lim f (x ) = l1 şi lim g (x ) = l2 , iar l1 + l2 nu este un caz de
x x 0 x x 0

nedeterminare (¥- ¥ sau -¥ + ¥ ), atunci funcţia h : Df Ç Dg   ,


h(x ) = f (x ) + g(x ) are limită în punctul x 0 şi
ŞI
lim ( f (x ) + g (x )) = lim f (x ) + lim g (x ) = l1 + l2 .
x x 0 x x 0 x x 0

În mod similar toate proprietăţile demonstrate pentru limite de şiruri se transferă în


mod natural la limite de funcţii. În teorema următoare am cuprins aceste proprietăţi:
Ă

1. Dacă f : D   , x 0 este un punct de acumulare a mulţimii D şi există


IC

lim f (x ) = l atunci există lim f (x ) şi are loc relaţia lim f (x ) = l .


x x 0 x x 0 x x 0

2. Dacă f , g : D   , f (x ) - l £ g (x ) " x Î D şi lim g (x ) = 0 , atunci există


x x 0
CT

lim f (x ) şi lim f (x ) = l .
x x 0 x x 0

3. Dacă f , g : D   , f (x ) ³ g (x ) , pentru orice x Î D şi lim g (x ) = ¥ , atunci


x x 0
DA

lim f (x ) = ¥.
x x 0

4. Dacă f , g : D   , f (x ) £ g (x ) , pentru orice x Î D şi lim g (x ) = -¥ , atunci


x x 0

lim f (x ) = -¥ .
DI

x x 0

5. Dacă funcţiile f , g : D   au limită în punctul x 0 şi există V Î V (x 0 ) în care


are loc relaţia f (x ) £ g (x ) , " x Î V Ç D , x ¹ x 0 , atunci lim f (x ) £ lim g (x ) .
RA

x x 0 x x 0

Consecinţe
a) Dacă f (x ) ³ 0 şi există lim f (x ) , atunci lim f (x ) ³ 0 .
x x 0 x x 0

b) Dacă f (x ) £ 0 şi există lim f (x ) , atunci lim f (x ) £ 0 .


TU

x x 0 x x 0

6. Dacă lim f (x ) = l1 , lim g (x ) = l2 şi l1 + l2 nu este un caz de nedeterminare,


x x 0 x x 0

atunci există lim ( f (x ) + g(x )) şi lim ( f (x ) + g (x )) = lim f (x ) + lim g (x ) = l1 + l2 .


I

x x 0 x x 0 x x 0 x x 0
ED

100 Limite de funcţii

7. Dacă lim f (x ) = l1 , lim g (x ) = l2 şi l1 ⋅ l2 nu este un caz de nedeterminare, atunci


x x 0 x x 0

( )( )

GI
există lim ( f (x ) ⋅ g(x )) şi lim ( f (x ) g (x )) = lim f (x ) ⋅ lim g (x ) = l1l2 .
x x 0 x x 0 x x 0 x x 0

Consecinţă. Dacă există lim f (x ) = l , atunci lim cf (x ) = c lim f (x ) = cl , pentru

GO
x x 0 x x 0 x x 0

orice c Î * .
8. Dacă funcţiile f şi g au limita l1 respectiv l2 în x 0 , l2 ¹ 0 şi g (x ) ¹ 0 într-o
f (x ) xlim f (x ) l l
x 0
vecinătate a punctului x 0 , atunci lim = = 1 , dacă 1 nu este un caz

DA
x  x 0 g (x ) lim g (x ) l2 l2
x x 0
¥ 0 a
de nedeterminare. Cazurile exceptate (de nedeterminare) sunt: , , ( a ¹ 0 ).
¥ 0 0

PE
9. Dacă lim f (x ) = l ¹ 0 şi lim g (x ) = 0 cu g (x ) > 0 (sau g (x ) < 0 ) într-o
x x 0 x x 0
f (x ) f (x )
vecinătate a lui g , atunci lim = sgn l ⋅ ¥ (respectiv lim = sgn l ⋅ (-¥) ).
x  x 0 g (x ) x  x 0 g (x )

l l
ŞI
Deci = sgn l ⋅ ¥ şi = sgn l ⋅ (-¥) .
0+ 0-
10. Dacă g : Dg   , x 0 este un punct de acumulare pentru Dg , lim g (x ) = l2 şi
x x 0
Ă

f : Df   , l2 este un punct de acumulare pentru Df , iar lim f (x ) = l1 , atunci


x l2

lim f ( g (x ) ) = l1 .
IC

x x 0

Observaţie. Proprietăţile de mai sus sunt adevărate şi pentru x 0 = ¥ , dacă


domeniile de definiţie sunt de forma (-¥,a ) sau (a, +¥) .
CT

Cazuri particulare. 1. Dacă f : Df   , x 0 este un punct de acumulare pentru


Df şi lim f (x ) = l , atunci lim e f (x )
= el .
x x 0 x x 0
DA

2. Dacă f : Df   , x 0 este un punct de acumulare pentru Df şi lim f (x ) = l > 0 ,


x x 0

atunci lim ln ( f (x )) = ln l .
x x 0

3. Dacă P (x ) = an x n + an -1x n -1 + ... + a1x + a 0 este un polinom, atunci


DI

lim P (x ) = P (x 0 ) , dacă x 0 Î  .
x x 0

4. Dacă P (x ) = an x n + an -1x n -1 + ... + a1x + a 0 , atunci


RA

lim P (x ) = lim (an x n ) = sgn an ⋅ ¥ şi


x +¥ x +¥

lim P (x ) = lim (an x ) = sgn an ⋅ (-1) ⋅ ¥ , dacă an ¹ 0 .


n n
x -¥ x -¥

P (x ) P (x 0 )
TU

5. Dacă P (x ) şi Q (x ) sunt funcţii polinomiale şi Q (x 0 ) ¹ 0 , atunci lim = .


x x 0 Q (x ) Q (x 0 )
6. Dacă P (x ) = an x n + ... + a1x + a 0 , Q (x ) = bm x m + ... + b1x + b0 sunt funcţii
I

polinomiale, cu an ¹ 0 şi bm ¹ 0 , atunci:
ED

Limite de funcţii 101
ìïan , m = n;
ïï
ïïbm

GI
ïï an
P (x ) ïïsgn b ⋅ ¥, n > m, x  ¥;
lim =í m
x ¥ Q (x ) ïï

GO
a
ïïsgn n ⋅ (-1)n -m ⋅ ¥, n > m, x  -¥;
ïï bm
ïï
ïïî0, n < m.

DA
Probleme rezolvate
1. Să se demonstreze că dacă lim x n = x 0 , atunci
n ¥

a) lim ln x n = ln x 0 , unde x 0 > 0 , x n > 0 "n Î  ;

PE
n ¥

b) lim e xn = e x 0 ; c) lim sin x n = sin x 0 .


n ¥ n ¥

Să se formuleze aceste proprietăţi folosind limite de funcţii.


x æ x - x 0 ÷ö
ŞI
Demonstraţie. a) ln x n - ln x 0 = ln n = ln çç1 + n ÷ . Conform condiţiilor
x0 ç
è x 0 ÷÷ø
x0
x - x0 æ x - x 0 ö÷xn -x 0
= 0 , deci lim çç1 + n
Ă

date avem lim n ÷ = e şi astfel pentru " e > 0


n ¥ x0 n ¥ ç
è x 0 ÷÷ø
IC

x0
æ x - x 0 ö÷xn -x 0
există n(e) Î  astfel ca e - e < çç1 + n ÷÷ < e + e , " n ³ n(e) .
çè x ø÷0
CT

Presupunem că exponentul este pozitiv (în caz contrar semnul inegalităţilor se schimbă,
dar raţionamentul rămâne valabil). Astfel avem
x - x0 æ x - x 0 ö÷ x - x0
ln (e - e) n < ln çç1 + n ÷÷ < ln (e + e) n , " n ³ n(e) ,
DA

x0 çè x 0 ø÷ x0
æ x - x 0 ö÷
deci pe baza criteriului cleştelui lim ln çç1 + n ÷ = 0 , adică lim ln x n = ln x 0 .
n ¥ çè x 0 ø÷÷ n ¥
DI

b) Din lim x n = x 0 rezultă că pentru " e > 0 există n(e) Î  astfel ca


n ¥
æ e ö æ e ö
- ln çç x 0 + 1÷÷ < x n - x 0 < ln çç x 0 + 1÷÷ " n ³ n(e) , de unde
èe ø èe ø
RA

x0
e e e e
x0
< e x n -x 0 < x 0 + 1  - x 0 < e x n -x 0 - 1 < x 0 
e +e e e +e e
e xn -x 0 e xn x0
- x0 < e - 1 < x0  -e < e - e < e  lim e = e x 0 . xn

e e
TU

n ¥

xn - x 0 xn + x 0 xn - x 0
c) sin x n - sin x 0 = 2 sin cos £ 2 sin < xn - x 0 ,
2 2 2
p æ pö
dacă x n - x 0 < . Am folosit inegalitatea sin x < x pentru x Î çç0, ÷÷ .
I

2 è 2ø
ED

102 Limite de funcţii
Criteriul majorării implică lim sin x n = sin x 0 .
n ¥
Folosind limite de funcţii putem formula aceste proprietăţi în modul următor:

GI
a) lim ln x = ln x 0 ; b) lim e x = e x 0 ; c) lim sin x = sin x 0 .
x x 0 x x 0 x x 0

2. Să se demonstreze că dacă f : [a, b ]  [c, d ] este o funcţie bijectivă şi

GO
lim f (x ) = f (x 0 ) , " x 0 Î [a, b ] , atunci lim f -1(y ) = f -1 (y 0 ) , " y 0 Î [c, d ] .
x x 0 y y 0

Demonstraţie. Considerăm un şir arbitrar yn  y 0 cu yn ¹ y 0 , n ³ 1 . Din

DA
bijectivitatea funcţiei f rezultă că există un şir (x n )n ³1 astfel ca f (x n ) = yn , n ³ 1 .
Pentru a arăta egalitatea propusă este suficient să demonstrăm că şirul (x n )n ³1 este
convergent şi are limita x 0 = f -1 (y 0 ) . Pe de altă parte şirul (x n )n ³1 este mărginit, deci

PE
are un subşir convergent. Fie l limita acestui subşir. Aplicând condiţia dată acestui
subşir rezultă că f (l ) = y 0 , deci l = f -1 (y 0 ) . Dacă şirul (x n )n ³1 nu ar fi convergent,
atunci ar exista un alt subşir convergent cu limita l ¢ ¹ l . Dar pentru această limită l ¢
am avea f (l ¢) = y 0 şi astfel din bijectivitatea funcţiei f ar rezulta l ¢ = l . În
ŞI
consecinţă şirul (x n )n ³1 este convergent şi are limita x 0 = f -1 (y 0 ) .
Consecinţă. Dacă lim x n = x 0 , atunci lim arcsin xn = arcsin x0 , unde x 0 Î [-1,1] .
Ă

n ¥ n ¥

ïìx 2 + 2x + 3, x <-1
3. Să se calculeze limitele laterale ale funcţiei f :    , f (x) = ï
IC

í x +1
ïïe , x ³-1
î
în punctul x 0 = -1 .
CT

Soluţie. lim f (x ) = lim (x 2 + 2x + 3) = 1 - 2 + 3 = 2 , deoarece pentru un şir


x -1 x -1

arbitrar cu proprietatea x n  -1 avem x n2 + 2x n + 3  1 - 2 + 3 = 2 . În mod


DA

similar avem lim f (x ) = lim e x +1 = e 0 = 1 , deci limita la dreapta este 1 şi limita la


x -1 x -1

stânga este 2 .
DI

LIMITE FUNDAMENTALE
sin x
1. lim = 1 ( x este dat în radiani).
x 0 x
RA

sin (-x ) - sin x sin x sin x


Demonstraţie. f (-x ) = = = = f (x ) , deci f (x ) =
-x -x x x
este o funcţie pară, şi astfel este suficient să calculăm limita în cazul x > 0 .
x 1
TU

Dacă împărţim fiecare membru cu sin x > 0 , obţinem 1 < < , adică
sin x cos x
sin x
1> > cos x . Pe de altă parte lim cos x = 1 şi lim 1 = 1 , deci pe baza criteriului
x x 0 x 0
I

cleştelui rezultă
ED

Limite de funcţii 103
sin x
= 1.
lim
x x 0

GI
arcsin x tg x arctg x
Consecinţe. 1) lim = 1 ; 2) lim =1; 3) lim =1 .
x 0 x x 0 x x 0 x

GO
Demonstraţie. 1) Din relaţia lim sin x = sin 0 = 0 deducem lim arcsin x = 0 şi
x 0 x 0

sin(arcsin x )
astfel din proprietatea 9 rezultă lim = 1 . Dar sin(arcsin x ) = x , deci
x 0 arcsin x
x arcsin x

DA
lim = 1 şi astfel pe baza proprietăţii 8. rezultă lim =1.
x  0 arcsin x x 0 x
tg x sin x 1 sin x
2) lim = lim ⋅ = 1 din proprietatea 7, deoarece lim = 1 şi
x 0 x x 0 x cos x x  0 x

PE
1
lim = 1.
x  0 cos x

sin x
3) Ca şi 1), din lim tg x = lim = 0 rezultă lim arctg x = 0 şi astfel din
x 0 x  0 cos x x 0
ŞI
tg(arctg x )
proprietatea 9 şi punctul 2) obţinem lim = 1 . Dar tg(arctg x ) = x şi
x 0 arctg x
x arctg x
astfel lim = 1 . Pe baza proprietăţii 8. rezultă lim = 1.
Ă

x  0 arctg x x 0 x
IC

1
2. lim (1 + x )x = e
x 0
CT

Demonstraţie. Am demonstrat această egalitate în paragraful Limite laterale.

ln(1 + x )
3. lim =1
DA

x 0 x
Demonstraţie. Din limita precedentă şi proprietatea 9 (cazul particular 2) obţinem:
ln(1 + x ) 1
lim = lim ln (1 + x )x = ln e = 1 .
DI

x 0 x x 0
x
e -1
4. lim =1
x 0 x
RA

Demonstraţie. Dacă x  0 , atunci ln (1 + x )  ln 1 = 0 , deci în limita


considerată efectuând schimbarea de variabilă x = ln (1 + y ) obţinem:
ex - 1 e ln(1+y ) - 1 y
lim = lim = lim = 1.
TU

x 0 x y  0 ln (1 + y ) y  0 ln(1 + y )
ax - 1 e x ⋅ln a - 1 ax - 1
Consecinţă. lim = lim ⋅ ln a = ln a , deci lim = ln a .
x 0 x x  0 x ⋅ ln a x 0 x
I
ED

104 Limite de funcţii
Exerciţii rezolvate
Să se calculeze următoarele limite:

GI
sin 2x cos x cos x - 1
1) lim ; 2) limp p; 3) lim ;
x  0 sin 3x x x -
2
x 0 x2
2

GO
1 + cos x 1 + cos x 1 + x sin x - cos 2x
4) lim ; 5) lim ; 6) lim x ;
x p x -p x p x -p x 0
tg 2
2
arctg (x + a ) - arctg a 1
8) lim (1 + x 2 )x ;

DA
7) lim , unde a Î  ;
x 0 x x 0
sin x
px æ sin x ÷ö
x -sin x 1
; 10) lim çç ; 11) lim (3x + x )tg x ;
tg
9) lim (x + sin px ) 2 ÷
x 1 x 0 è x ø x 0

PE
1 arctg x + arctg 2x + ... + arctg nx
12) lim (ln ex )sin px ; 13) lim , m, n Î  *
x 1 x 0 ln (1 + x ) + ln (1 + 2x ) + ... + ln (1 + mx )

1
3x - x 3 ln (cos 2x ) æa x + b x ö÷x
14) lim ; 15) lim ; 16) lim ççç ÷ , a, b > 0 ;
ŞI
x 3 x - 3 x 0 x2 x 0 è 2 ÷ø
2 2
e sin x - e sin 2x ax - bx
17) lim ; 18) lim , a, b Î *+ \ {1} , a ¹ b ;
x p 3
px 2 - p x 0 ln (cos 2x )
Ă

æ æ 3 öö
19) lim çççln (1 + 2x ) ⋅ ln çç1 + ÷÷÷÷÷ .
IC

x ¥ è è x øø

sin 2x sin 2x 3x 2x 2
CT

Rezolvare. 1) lim = lim ⋅ ⋅ = din proprietatea 7.


x  0 sin 3x x 0 2x sin 3x 3x 3
sin 2x 3x 2x 2
deoarece lim = 1 , lim = 1 şi lim = .
x 0 2x x  0 sin 3x x  0 3x 3
DA

sin ax sin ax bx a a
Observaţie. În general lim = lim ⋅ ⋅ = , unde a, b Î * .
x  0 sin bx x 0 ax sin bx b b
Analog, dacă funcţiile f şi g sunt bine definite, a, b Î  * ,
DI

f (x ) Î {ax , sin ax , tg ax , arcsin ax , arctg ax } şi


f (x ) a
g (x ) Î {bx , sin bx , tg bx , arcsin bx , arctg bx } , atunci lim = .
x  0 g (x ) b
RA

cos x
p
sin - x
2 ( )
2) limp
x x -
p = - xlim p p = -1 din proprietatea 9.
2

2 -x
2 2
TU

2 x æ sin x ö÷
2
- 2 sin ç
cos x - 1 2 = - 1 lim çç 2 ÷÷ 1
3) lim 2
= lim 2 çç x ÷÷÷ = - .
x 0 x x  0 x 2 x  0
ççè ÷ 2
2 ÷ø
I
ED

Limite de funcţii 105
x x p -x
2 cos2 cos sin
1 + cos x 2 = 2 lim 2 = 2 lim 2 =- 2 .

GI
4) lim = lim
x p x -p x p x -p x p x - p x p x -p 2
x x p -x
2 cos2 cos sin
1 + cos x 2 = 2.

GO
5) lim = lim 2 = - 2 lim 2 = - 2 lim
x p x -p x p x -p x p x - p x p x -p 2
1 + x sin x - cos 2x 1 + x sin x - cos 2x
6) lim = lim =
2 x 2 x
x 0
tg x 0
tg ( 1 + x sin x + cos 2x )

DA
2 2
æ æ ö ö÷
2
ç
ç ç ÷ ÷
ç x ⋅ sin x + 2 ⋅ çç sin x ÷÷÷ ÷÷ = 6 .
2
1 x sin x + 2 sin x 1
= lim x = lim ç ç ÷ ÷
2 x 0 tg 2 2 x  0 ççç tg x tg x ç x ÷ ÷÷
çèç tg 2 ø÷÷ ø÷÷

PE
2 èç 2 2
ì(2k + 1) p
ï ü
ï
7) Se ştie că pentru x , y, x - y Î  \ ï
í k Î ï
ý avem
ï
ï
î 2 ï
ï
þ
tg x - tg y
ŞI
tg (x - y ) = , de unde pentru x = arctg a şi y = arctg b ( ab ¹ -1 )
1 + tg x tg y
a -b æ p pö
rezultă că tg (arctg a - arctg b ) = . Dacă arctg a - arctg b Î çç- , ÷÷ , atunci
1 + ab è 2 2ø
Ă

a -b
arctg a - arctg b = arctg . Deoarece lim arctg (x + a ) = arctg a , pentru
IC

1 + ab x 0

p æ p pö
e = > 0 , $d > 0 astfel încât arctg (x + a ) - arctg a Î çç- , ÷÷ , "x Î (-d, d ) .
2 è 2 2ø
CT

x
arctg
1 + (x + a )a 1 1
Deci putem scrie limita cerută: lim x ⋅ = .
x 0 1 + (x + a )a 1 + a2
DA

1 + (x + a )a
x
1 é 1 ù 1
8) lim (1 + x 2 )x = lim ê(1 + x 2 )x 2 ú = e 0 deoarece lim (1 + x 2 )x 2 = e conform
x 0 x 0 ê úû x 0
ë
DI

1
proprietăţii 9. şi egalităţii lim (1 + x )x = e .
x 0
px
sin
px 1 2
⋅(x -1+ sin(p - px ))⋅
= lim (1 + (x - 1 + sin (p - px )))
tg
9) lim (x + sin px ) 2 x -1+ sin(p - px ) cos
px
RA

x 1 1¥ x 1 2
px px
sin sin
lim (x - 1 + sin (p (1 - x ))) ⋅ 2 (x - 1 + sin (p (1 - x ))) ⋅ p2x =
x 1 px = lim
x 1
cos cos
2 2
TU

x - 1 + sin (p (1 - x )) 2 tg
p x 2 -
2
= lim = - + 2 . Deci lim (x + sin px ) 2 = e p .
x 1 p (1 - x ) p x 1
sin
2
I
ED

106 Limite de funcţii
sin x sin x 1
10) lim = 1 , lim = lim x = ¥ . Deci avem cazul de
x 0 x x  0 x - sin x x 0
-1

GI
sin x
sin x x æç sin x ö÷
æ sin x ö÷x -sin x æ sin x - x ÷ösin x -x çè- x ø÷
÷
nedeterminare 1 . lim çç
¥
= lim ç
ç1 + = e -1 .

GO
x 0 è x ø÷ 1¥ x  0 è x ÷ø
1 1 3x +x -1

11) lim (3 + x ) x
tg x = lim (1 + 3 + x - 1)
x
3x +x -1 tg x =
x 0 1¥ x  0
1 æ 3 -1 x
x
x ÷ö
⋅çç ⋅ + ÷÷
= lim (1 + 3x + x - 1)3x +x -1 èç = e ln 3+1 = 3e .

DA
x tg x tg x ø÷
x 0
1 1 ln(1+ x -1) x -1 1
⋅ ⋅ -
12) lim (ln ex )sin px =
¥
lim (1 + ln x )ln x x -1 sin p (1-x ) =e p
.
x 1 1 x 1
arctg x + arctg 2x + ... + arctg nx

PE
13) lim =
x  0 ln (1 + x ) + ln (1 + 2x ) + ... + ln (1 + mx )

arctg x arctg 2x arctg nx


+2⋅ + ... + n ⋅
= lim x 2x nx =
x  0 ln (1 + x ) ln (1 + 2x ) ln (1 + mx )
ŞI
+2⋅ + ... + m ⋅
x 2x mx
1 + 2 + ... + n n (n + 1)
= = .
1 + 2 + ... + m m (m + 1)
Ă

3x - x 3 3x - 33 + 33 - x 3
14) lim
IC

= lim . Pe de altă parte


x 3 x -3 x 3 x -3
3x - 33 3x -3 - 1 3y - 1
lim = 33 lim = 33 lim = 27 ⋅ ln 3 şi
CT

x 3 x - 3 x 3 x - 3 y 0 y
33 - x 3 (3 - x )(9 + 3x + x 2 )
lim = lim = - lim (9 + 3x + x 2 ) = -27 ,
x 3 x - 3 x 3 x -3 x 3
DA

x 3
3 -x
deci lim = 27 (ln 3 - 1) .
x 3 x - 3

ln (cos 2x ) ln (1 + cos 2x - 1) ln (1 - 2 sin 2 x )


15) lim = lim = lim =
DI

x 0 x2 x 0 x2 x 0 x2
ln (1 - 2 sin 2 x ) -2 sin 2 x ln (1 - 2 sin 2 x ) æ sin x ö2
= lim ⋅ = - 2 lim ⋅ çç ÷ = -2 .
x 0 -2 sin 2 x x2 x 0 -2 sin 2 x è x ÷ø
RA

1 1
æa x + b x ö÷x æ x x
öx
16) lim ççç ÷ = lim çç1 + a - 1 + b - 1 ÷÷ =
x 0 è 2 ø ÷ ç
x 0 è 2 ø÷
a x -1+b x -1
TU

é 2 ù 2x a x -1+b x -1 ln a + ln b
êæ a x - 1 + b x - 1 ö÷ a x -1+b x -1 ú lim
lim êççç1 + ÷÷ ú =e x 0 2x
=e 2
= ab .
x  0 êè 2 ø ú
ë û
I
ED

Limite de funcţii 107

e sin x - e sin 2x e sin 2x (e sin x (1-2 cos x ) - 1) sin x (1 - 2 cos x )


17) lim = lim ⋅ =

GI
x p 3
px 2 - p x p sin x (1 - 2 cos x ) 3
px 2 - p
æ sin (p - x ) ö
= 3 ⋅ lim ççç ( ) ÷÷ = 9p lim sin p - x
2 ÷ 9
2 4 2 ( )
⋅ 3
p x + p 3
p x + p =- .
x  p ç p (x - p ) ÷÷ø

GO
2 2 x  p (x - p ) (x + p )
è 2

2
ax - bx
2
æa x 2 - 1 b x 2 - 1 ö÷ -2 sin 2 x x2
18) lim = lim ççç - ÷
÷ ⋅ ⋅ =
x 0 ln (cos 2x ) x  0 çè x 2 x 2 ø÷ ln (1 - 2 sin 2 x ) -2 sin 2 x

DA
æ 1ö b
= (ln a - ln b )çç- ÷÷ = ln .
è 2ø a
æ ö
ç 3 ln æçç2x æç 1 + 1ö÷÷ö÷÷ ln æç1 + 3 ö÷÷÷

PE
ç ç
æ æ 3ö ö ç ç
è 2 è ø ÷
ø ç
è x ø÷÷÷ =
÷
x
19) lim çççln (1 + 2x ) ⋅ ln çç1 + ÷÷÷÷÷ = lim çç ⋅ ÷÷
x ¥ è è x øø x ¥ çç x 3 ÷÷
çç ÷÷ø
è x
ŞI
æ1 ö æ1 ö
3x ln 2 + 3 ln çç x + 1÷÷ ln çç x + 1÷÷
è2 ø è2 ø 1
= lim = 3 ln 2 + 3 lim ⋅ = 3 ln 2 .
x ¥ x x ¥ 1 x ⋅ 2x
2x
Ă
IC

Exerciţii
Calculaţi următoarele limite:
sin 100x sin nx sin 3x 1 - cos x
1) lim ; 2) lim ; 3) lim ; 4) lim ;
CT

x 0 x x  0 x tg 2x
x 0 x 0 x2
1 - cos x 1 - cos x cos 2x cos x
5) lim ; 6) lim ; 7) limp ; 8) limp ;
x 0 x x 0 x3 x
4
tg 4x x  sin 4x
2
DA

2x - sin x sin x - tgx æ 1 1 ö 1 + x -1


9); lim : 10) lim ;11) limçç - ÷÷÷ ; 12) lim ;
x 0 x + sin x x  0 x 3 x 0 ç ÷
èsin x tgx ø x 0 x
3
1 + x -1 æ 1 2 ö÷ æ 1 3 ö÷
14) lim çç ; 15) lim çç
DI

13) lim ; - 2 ÷ - 3 ;
x 0 x x 1 è x - 1 x - 1ø x 1 è x - 1 x - 1 ø÷
1
æ x 2 ÷öx 2 1
16) lim çç1 + 17) lim (1 + sin x 2 )x 2 ;
ctg x
÷ ; 18) lim (1 + sin x ) ;
ç 2x + 1 ÷ø
RA

x 0 è x 0 x 0

1
æ x öx -3 1
19) lim çç2 - ÷÷ ;
tg 2x
20) lim (x + e x )x ; 21) limp (tg x ) ;
x 3 è 3ø x 0 x
4
TU

x -1
22) lim x sin x ; 23) lim sin x x ; 24) lim (1 - x ) ;
x 0 x 0 x 0
sin x x -1
æ1 ö æ 1 ÷ö
25) lim çç ÷÷ ;
cos x
26) lim çç ÷ ; 27) limp (tg x ) ;
x 0 è x ø x 1 è x - 1 ø
I

x
2
ED

108 Limite de funcţii

ln (1 + arcsin x ) 1 - ex a sin x - a sin a


28) lim ; 29) lim ; 30) lim ;
x x  0 sin x x -a

GI
x 0 x 0

æ 1 n ö÷ æ n m ÷ö
31) lim çç - n *
÷ , n ³ 2, n Î  ; 32) lim çç n - m *
÷ø , n, m Î  .
x 1 è x - 1 x -1 ø x  1 è x -1 x -1

GO
Exerciţii şi probleme
1. Formulaţi cu ajutorul inegalităţilor:
a) limita funcţiei f spre ¥ este -¥ ;

DA
b) limita funcţiei f spre -¥ este +¥ ;
c) limita funcţiei f spre -¥ este -¥ .
2. Demonstraţi că dacă f :    este periodică şi nu este constantă, atunci nu are

PE
limită la +¥ şi nici la -¥ .
x3 -1
3. Considerăm funcţiile f :    , f (x ) = 3 . Calculaţi limitele
3x + x + 2
lim f (x ) şi lim f (x ) .
x ¥ x -¥
ŞI
4. Calculaţi următoarele limite:
x 2 - a2 x 3 -a3 sin 3 2x
a) lim ; b) lim ; c) lim ;
x a x - a x a x - a x 0 x3
Ă

x x
cos - sin x n - an x - 3a
3
d) limp 2 2 ; e) lim , n Î * ; f) lim ;
IC

x cos x x a x - a x a x -a
2
sin mx sin x tgx
g) lim , m, n Î * ; h) lim ; i) lim ;
CT

x  p sin nx x p p - x x 0 x

1
sin x -na
tgmx * x
n
j) lim , m, n Î  ; k) lim ; l) lim , n Î * ;
x  0 sin nx x  0 sin x x a x -a
DA

1
x sin
1 + x + x2 -1 1 + x - 1 + x2 x ;
m) lim ; n) lim ; o) lim
x 0 x x 0 1 + x -1 x  0 sin x

cos x - cos 2x cos 2x - cos 3x


DI

p) lim ; q) lim ;
x 0 x2 x 0 x2
cos mx - cos nx
r) lim 2
, m, n Î  * .
x 0 x
RA

5. Arătaţi că lim n ( n e - 1) = 1 .
n ¥

6. Calculaţi limita lim n ( n a - 1) , dacă a > 0 .


n ¥
TU

Calculaţi următoarele limite:


x2 + x + 1 5-x -2 sin 5x
7. lim 2
; 8. lim ; 9. lim ;
x -2 x -4 x 1 10 - x - 3 x 0 1 + 2x - 1
I
ED

Limite de funcţii 109

x +9 -5 x -b - a -b cos 2x - cos 6x
10. lim ; 11. lim , a > b ; 12. lim ;
x -4 x 2 - a2 sin 2 3x

GI
x 16 x a x 0

x +2 -2 1 + cos x tg x - x
13. lim ; 14. lim ; 15. lim ;
x 2 x +7 -3 x p sin x x 0 x2

GO
1
æ tg x ÷öx tg 3x - sin 3x 1
16. lim çç ÷ ; 17. lim ; 18. lim(cos (sin x ))arcsin2 x ;
x 0 è x ø x  0 tg 2x - sin 2x x 0

x ⋅ arcsin x ln (e x + e -x ) 1
19. lim ; 20. lim ; 21. lim , x > 0;

DA
x 0
ln 1 - x 2 x 0 x 1 + xn
n ¥

xm - 1 x + x 2 + ... + x n - n
22. lim n , unde m, n Î * ; 23. lim , n Î * ;
x 1 x - 1 x 1 x -1
(1 - x )(1 - 3 x ) ...(1 - n x )

PE
24. lim n -1 , unde n > 2, n Î  ;
x 1 (1 - x )
3
25. lim éê n (x + a1 )(x + a2 ) ...(x + an ) - x ùú ; 26. lim x 2 ( x + 2 - 2 x + 1 + x ) ;
x +¥ ë û x ¥
ŞI
1- x x2
æ 1 + x ö÷ 1-x æx2 +1ö÷
27. lim (sin x + 1 - sin x ) ; 28. lim ççç ÷ ; 29. lim çç ÷ ;
x ¥ x ¥ è 2 + x ÷ ø x ¥çèx2 -2ø÷
1
Ă

æa x + b x + c x ÷öx
30. lim ççç ÷÷ , unde a > 0 , b > 0 şi c > 0 ;
x 0 è 3 ø
IC

xn
31. Demonstraţi că lim x = 0 , dacă a > 1 , n Î * .
x ¥ a
CT

loga x
32. Demonstraţi că lim = 0 , dacă a > 1 şi e > 0 .
x ¥ xe
n
33. Reprezentaţi punctele M (x , y ) pentru care lim n x n + y = 1 .
n ¥
DA

34. Demonstraţi că dacă lim f (x ) = 0 şi g este o funcţie mărginită, definită într-o


x x 0

sin x - cos x
vecinătate a originii, atunci lim f (x )g(x ) = 0 . Calculaţi lim .
x x 0 x ¥ x
DI

n 2000 1
35. Determinaţi x , dacă lim x = .
n ¥ n x - (n - 1) 2001
sin x
36. Demonstraţi că funcţia f (x ) = nu are limită spre ¥ .
RA

cos x
37. Calculaţi lim n a n + bn + c n , dacă a > b > c > 0 .
n ¥

38. Calculaţi lim n a nb n + a nc n + b nc n , dacă a > b > c > 0 .


TU

n ¥
Calculaţi următoarele limite:
2 2
ax - xa ax - bx
39. lim , a Î *+ \ {1} ; 40. lim , a, b Î *+ \ {1}, a ¹ b ;
x 0 x - a
I

x  0 ln cos 2x
ED

110 Limite de funcţii
n cos ax - m cos bx m x -1
41. lim 2
; 42. lim n ;
arctg x x -1

GI
x 0 x 1

xx -1 ln (1 + e ax )
43. lim ; 44. lim , a, b Î  ;
x 1 x - 1
(
x  0 ln 1 + e bx
)

GO
ln ln (e + ax )
45. lim , a, b Î *+ ;
x  0 ln ln (e + bx )

(1 - cos x )(1 - 3 cos x ) ...(1 - n cos x )


46. lim ;
x 2n -2

DA
x 0

(1 - sin x )(1 - sin 2 x ) ...(1 - sinn x )


47. limp 2n
;
x
2
cos x
1 - cos x ⋅ cos 2x ⋅ cos 3x ⋅ ... ⋅ cos nx

PE
48. lim ;
x 0 x2
ln éë(1 + x )(1 + 4 x ) ...(1 + 2 x )ùû
n

49. lim 1 .
x 0 n
x2
ŞI
f (x )
50. Funcţia f : (-a,a)   satisface condiţia lim = 1 iar pentru şirul (xk,n )n³1,k=1,n
x 0 x
are loc următoarea proprietate:
Ă

" e > 0 , $ n(e) Î  astfel încât x k , n < e , " n ³ n(e), " k = 1, n .


IC

å f (x ) k ,n
Demonstraţi că lim k =1
n = 1.
CT

å xk,n
n ¥

k =1

51. Calculaţi următoarele limite ( p Î  ):


n æ ö
kp n
kp n
æ k ö
DA

a) lim å ççç 1 + p +1 - 1÷÷÷ ; b) lim å sin p +1 ; c) lim  çç1 + sin 2 ÷÷÷ .


n ¥ ç
k =1 è n ø ÷ n ¥
k =1 n n ¥ è n ø k =1

f (x )
52. Arătaţi că dacă f : (-a, a )   şi lim = 1 , atunci şirul
x
DI

x 0
n
æ1 ö
an = å f ççèk ÷÷ø - ln n
k =1
este convergent.

f (x )
RA

53. Demonstraţi că dacă f : (-a, a )   şi lim = 1 , atunci


x 0 x
2n
æ p ö÷
lim å f ççç ÷ = p ln 3 .
n ¥ è n + k ø÷
TU

k =1

ì1, x Î ;
ï
54. Demonstraţi că funcţia f :    , f (x ) = ï í nu are limită în nici
ï
ï 0, x Î  \ .
î
I

un punct x Î  .
ED

Limite de funcţii 111
55. Considerăm funcţia f :    ,
ìï 1 m

GI
ïï , x = , cu m, n Î , (m, n ) = 1, n > 0;
ïn n
f (x ) = ïí0, x Î  \ ; .
ïï

GO
ïï 1, x = 0.
ïî
Arătaţi că funcţia are limita 0 în fiecare punct iraţional.
56. Determinaţi numerele pozitive x pentru care lim x n {x n } = 0 , unde
n ¥

DA
{x n } = x n - [x n ] este partea fracţionară a numărului x n .
(
57. Calculaţi lim sin p n 2 + 1 .
n ¥
)
æ x x xö

PE
58. Calculaţi lim ççcos ⋅ cos 2 ⋅ ... ⋅ cos n ÷÷ .
n ¥ è 2 2 2 ø
1
59. Şirul (x n )n ³1 este definit prin relaţiile x1 = 2 , x2 = 2 + ,
3
1
ŞI
x n +1 = 2 + , n ³ 2 . Calculaţi lim x n .
1 n ¥
3+
x n -1
1 æç aö
Ă

60. Fie şirul (x n )n ³1 definit prin relaţiile x n +1 = ççx n + ÷÷÷ , unde n Î  , x 1 > 0
*

2è x n ÷ø
IC

şi a > 0 . Demonstraţi că şirul este convergent şi calculaţi limita lim x n .


n ¥
1
CT

61. Calculaţi limita şirului definit prin x 1 = 2001 , x n +1 = , unde n Î * .


4 - 3x n
62*. Şirul (x n )n ³1 satisface inegalitatea 0 £ x n +m £ x n + x m , pentru orice n, m Î  .
æx ö æ x n ö÷
DA

Arătaţi că: a) şirul çç n ÷÷ este mărginit; b) şirul çç ÷ este convergent.


è n øn ³1 è n øn ³1
æx ö
Calculaţi limita şirului çç n ÷÷ .
è n øn ³1
DI

Probleme pregătitoare pentru bacalaureat şi admitere


RA

(
1. Calculaţi limita lim x + 1 - ax 2 + x + 3 (discuţie).
x ¥
) (Admitere, 1991.)
æ 1 1 ö

2. Calculaţi limitele laterale ale funcţiei f :  \ {0, - 1}  , f (x ) = x 3 çççe x - e x +1 ÷÷÷


TU

è ÷ø
în punctul x 0 = 0 . (Admitere, 1992, Bucureşti)
n
3. Calculaţi lim x ln x . (Admitere, 1992, Bucureşti)
I

x 0
x >0
ED

112 Limite de funcţii

4. Studiaţi convergenţa şirului x n +1 = x n2 - 2x n + 2, x 1 Î éê1, 2ùú şi în caz de


ë û

GI
convergenţă calculaţi lim x n . (Admitere, 1992, Bucureşti)
n ¥

x 2n - 2x n - a
5. Determinaţi numerele a Î  pentru care limita lim există şi este

GO
2
x 1 (x - 1)
finită. (Admitere, 1997, Bucureşti)
6. Considerăm numerele fixate (x k )k =1, n şi definim şirul (Ln )n ³1 prin relaţia

( )

DA
Ln = lim x - n (x - x 1 )(x - x 2 ) ...(x - x n ) .
x ¥
Ln
Calculaţi Ln în funcţie de (x k )k =1, n , iar apoi calculaţi limita lim .
nn ¥

PE
(Admitere, 1997, Bucureşti)
7. Determinaţi valorile parametrilor a, b astfel încât funcţia f :    ,
ìx 2 + a, dacã x £ 2;
ï
ï
f (x ) = í să satisfacă egalitatea lim f (x ) = f (2) şi să existe
ïax + b, dacã x > 2;
ŞI
x 2
ï
ï
î
f (x ) - f (2)
lim . (Admitere, 1998, Timişoara)
x 2 x -2
Ă

1
8. Calculaţi lim (1 + sin x + sin 2x + ... + sin nx )x , n Î * \ {1} .
x 0
IC

(Admitere, 1999, Baia Mare)


æ1 1 ö÷
9. Calculaţi limita lim çç - x . (Admitere, 1999, Constanţa)
x 0 è x e - 1 ÷ø
CT

1
10. Determinaţi valorile parametrilor a, b dacă lim
x ¥
( 3
)
ax 3 + bx 2 - 2x = - .
3
(Admitere, 1999, Constanţa)
DA

11. Determinaţi valorile parametrilor a, b astfel ca funcţia f :  \ {1}   ,


ax 2 + bx + 2
f (x ) = să verifice relaţiile lim f (x ) = 1 şi lim f (x ) - x = 2 .
x -1 x ¥ x ¥
DI

(Variantă bacalaureat, 1997)


ln (x + 1) - ln (p + 1)
2 2

12. Calculaţi lim . (Variantă bacalaureat, 2001)


x p x -p
RA

( )
1
13. Calculaţi lim lim (cos x ⋅ cos 2x ⋅ ... ⋅ cos nx )x 2n 3 . (Variantă bacalaureat, 2002)
n ¥ x  0

1
14. Arătaţi că funcţia f :  \ {0}   , f (x ) = (cos x - 1) nu are limită în punctul
TU

x
x = 0. (Variantă bacalaureat, 2002)
I
ED

Funcţii continue 113

IV. FUNCŢII CONTINUE

GI
În capitolul precedent am studiat comportarea funcţiilor în vecinătatea unui

GO
punct de acumulare al domeniului de definiţie. Dacă punctul x 0 aparţine mulţimii D
şi f : D   este o funcţie, atunci comportarea în jurul punctului x 0 se poate raporta
la valoarea funcţiei în punctul x 0 . Mai precis studiem următoarea problemă:
Fie f : D   o funcţie şi x 0 Î D un punct. Ce consecinţe şi ce semnificaţii

DA
(geometrice, etc.) are faptul că pentru orice şir (x n )n ³1 cu termenii din mulţimea D ,
pentru care x n  x 0 , şirul ( f (x n ))n ³1 tinde la f (x 0 ) ?

PE
Funcţiile care posedă această proprietate se numesc funcţii continue în punctul
x 0 . În această formulare nu este necesar ca punctul x 0 să fie punct de acumulare al
mulţimii D , deoarece în cazul în care x 0 este un punct izolat al mulţimii D , atunci
din condiţia x n  x 0 rezultă că şirul (x n )n ³1 este constant de la un rang încolo, adică
ŞI
x n = x 0 , pentru n ³ k . Astfel f (x n ) = f (x 0 ) , pentru n ³ k şi lim f (x n ) = f (x 0 ) .
n ¥

DEFINIŢIA FUNCŢIILOR CONTINUE


Ă

Definiţie. Fie f : D   şi x 0 Î D . Funcţia f este continuă în punctul x 0 , dacă


IC

pentru orice şir cu proprietatea x n  x 0 , x n Î D, " n ³ 1 are loc egalitatea


lim f (x n ) = f (x 0 ) .
CT

n ¥

Observaţii. 1. Din această definiţie rezultă automat că funcţia este continuă în toate
punctele izolate ale mulţimii D .
2. Folosind definiţia limitei cu ajutorul vecinătăţilor putem formula următoarea
DA

definiţie echivalentă:
Definiţia cu vecinătăţi. Funcţia y
f este continuă în punctul x 0 , dacă
DI

dacă pentru orice vecinătate


V Î V ( f (x 0 )) a lui f (x 0 ) există o
vecinătate U Î V (x 0 ) pentru care are
V 1
{
f(x ) V2 { 0
RA

loc implicaţia: O
x Î U  f (x ) Î V . x0 x

3. Geometric această definiţie înseamnă


{

U2
TU

că pentru orice V Î V ( f (x 0 )) există un


{

U1
dreptunghi determinat de această
vecinătate astfel ca toate punctele Figura 45.
I

graficului corespunzătoare mulţimii U 1 să


ED

114 Funcţii continue
fie în interiorul acestui dreptunghi. În figura 45, vecinătăţii V1 a lui l îi corespunde
vecinătatea U 1 a lui x 0 (nu este unică!) şi toate punctele graficului corespunzătoare

GI
mulţimii U 1 sunt în interiorul dreptunghiului haşurat cu culoare mai închisă. Pentru
vecinătatea mai mică V2 a lui l , analog, se poate construi un astfel de dreptunghi

GO
(haşurat cu culoare mai deschisă) şi vecinătatea U 2 a lui x 0 .
4. Pe baza criteriului e - d pentru limite de funcţii putem formula următoarea
caracterizare:
Criteriul e - d . Funcţia f : D   este continuă în x 0 Î D dacă şi numai dacă

DA
pentru orice e > 0 există d > 0 astfel încât pentru orice x Î D cu proprietatea
x - x 0 < d , să avem f (x ) - f (x 0 ) < e (dacă x 0 este punct izolat, atunci există d
pentru care în vecinătatea de rază d a punctului x 0 mulţimea D nu mai are alte

PE
puncte în afară de x 0 ).
Exemple
1. Să studiem continuitatea funcţiei f :    , f (x ) = ax + b , a, b Î  într-un
punct x0 Î  . Fie un şir de numere reale xn  x 0 ; atunci
ŞI
lim f (x n ) = lim (ax n + b ) = ax 0 + b = f (x 0 ) . Deci f este continuă în orice punct.
n ¥ n ¥

2. Să studiem continuitatea funcţiei f :    , f (x ) = 2x 3 + 1 în punctul x 0 = 2 .


Ă

Folosim definiţia. Presupunem că lim x n = 2 , x n Î  şi studiem convergenţa şirului


n ¥
IC

f (x n ) = 2x + 1 .
3
n

( )
3
lim f (x n ) = lim (2x n3 + 1) = 2 lim x n3 + 1 = 2 lim x n + 1 = 17 = f (2) ,
CT

n ¥ n ¥ n ¥ n ¥

deci funcţia dată este continuă în punctul x 0 = 2 .


Folosind criteriul e - d avem de stabilit corespondenţa între e şi d . Fie e > 0 un
număr fixat.
DA

f (x ) - f (x 0 ) = 2x 3 + 1 - 2 ⋅ 23 - 1 = 2 x 3 - 23 = 2 x - 2 x 2 + 2x + 22 ;
f (x ) - f (x 0 ) = 2 x - 2 x 2 + 2x + 4 = 2 (x 2 + 2x + 4 ) x - 2 < e ,
e e e e
DI

dacă x - 2 < < = = .


2 (x + 2x + 4) 2 min (x + 2x + 4) 2 f (-1) 6
2 2
x Î
e
Astfel pentru orice e > 0 există d = > 0 cu proprietatea f (x ) - f (2) < e pentru
RA

6
orice x Î  cu proprietatea x - 2 < d . Astfel funcţia este continuă în punctul x0 = 2 .
3. Funcţia f :    , f (x ) = sin x este continuă în fiecare punct x 0 Î  ,
x - x0 x + x0 x - x0
TU

deoarece f (x ) - f (x 0 ) = sin x - sin x 0 = 2 sin cos £2 ⋅1,


2 2 2
şi astfel inegalitatea f (x ) - f (x 0 ) = sin x - sin x 0 £ x - x 0 < e este adevărată
I

dacă x - x 0 < d = e .
ED

Funcţii continue 115

4. Funcţia f nu este continuă în punctul x 0 Î D dacă există un şir (x n )n ³1 Ì D

GI
pentru care lim f (x n ) ¹ f (x 0 ) .
n ¥
Acesta se poate realiza dacă limita nu există, sau dacă limita există dar nu este egală
cu valoarea funcţiei în x 0 . Fie x 0 Î D un punct de acumulare atât pentru D Ç (x 0 , ¥)

GO
cât şi pentru (-¥, x 0 ) . Folosind limite laterale este evident că pentru continuitatea în
x 0 este necesar şi suficient ca limitele laterale să existe şi să fie egale cu f (x 0 ) . Dacă
funcţia f nu este continuă în punctul x 0 Î D , atunci spunem că x 0 este un punct de

DA
discontinuitate al funcţiei f . Având în vedere diferitele comportări în jurul unui punct
de discontinuitate introducem următoarele noţiuni.
Definiţie. Punctul x 0 Î D este un punct de discontinuitate de speţa întâi, dacă în
x 0 există cele două limite laterale şi ambele sunt finite. Toate celelalte puncte de

PE
discontinuitate se numesc puncte de discontinuitate de speţa a doua.
Exemplu. Să se studieze continuitatea următoarelor funcţii şi stabiliţi natura
discontinuităţilor.
ìï1, x > 0;
ŞI
ï ì
ïx , x ¹ 0;
a) f1 :    , f1 (x ) = sgn x = ï í0, x = 0; b) f2 :    , f2 (x ) = í
ï
ïï ï
ï2, x = 0.
ïïî-1, x < 0. î
Ă

ïìïsin 1 , x ¹ 0; ì
ï 1
ï , x > 0;
c) f3 :    , f3 (x ) = ï í x d) f4 :    , f4 (x ) = ï íx
ïï0, ï
IC

x = 0. ï 0, x £ 0.
ïî ï
î
Soluţie. a) Funcţia f1 este constantă în
y
orice vecinătate a punctului x 0 ¹ 0 , care
CT

nu conţine punctul 0 . Astfel funcţia f1


1
 este continuă în orice punct x 0 ¹ 0 . În
  punctul x 1 = 0 avem lim f1(x ) = -1 şi
DA

x 0
( )
0 x lim f1 (x ) = 1 , deci funcţia nu are limită
x 0
 în punctul x 1 = 0 şi astfel nu este
1 continuă. Cum ambele limite laterale sunt
DI

Figura 46
finite, punctul x 1 = 0 este un punct de
discontinuitate de prima speţă (Fig. 46).
b) Funcţia f2 este de gradul întâi în orice vecinătate a punctului x 0 ¹ 0 , care nu
RA

conţine punctul 0 . Astfel f2 este continuă în orice punct x 0 ¹ 0 . În punctul x 0 = 0 ,


avem lim f2 (x ) = lim x = 0 , deci există limita funcţiei în acest punct. Cu toate
x 0 x 0
acestea funcţia nu este continuă deoarece această limită nu este egală cu valoarea
funcţiei în punctul x 0 = 0 .
TU

1 1 1
c) Limita lim sin nu există deoarece pentru şirurile x n = şi yn = p,
x 0 x 2np 2n p +
2
I

n ³ 1 valorile funcţiei au limite diferite, deci funcţia nu este continuă. Pe de altă parte
ED

116 Funcţii continue
din şirurile precedente fiind cu termeni pozitivi, nu există nici limita de la dreapta (şi
nici limita de la stânga deoarece funcţia este impară), deci punctul x 0 = 0 este un

GI
punct de discontinuitate.
1
d) Din lim = +¥ şi lim f4 (x ) = 0 rezultă că funcţia nu este continuă în 0 şi are

GO
x 0 x x 0

un punct de discontinuitate de speţa a doua.


5. Funcţia f (x ) = x 3 , f :    este continuă în punctul x 0 = 1 , deoarece
f (x ) - f (1) = x 3 - 13 = x - 1 x 2 + x + 1 < e , dacă

DA
e e e e 4
x -1 < < = = = e.
x + x + 1 min (x + x + 1) æ 1 ÷ö 3
2 2 2
1 3
çç- ÷ - + 1
è 2ø 2 4

PE
4e 4e
Astfel f (x ) - f (1) < e , dacă x - 1 < , deci d = şi funcţia este continuă în
3 3
x0 = 1 .
Observaţie. În studiul continuităţii funcţiilor care sunt definite prin legi (formule)
ŞI
diferite în mulţimile D Ç (x 0 , ¥) şi D Ç (-¥, x 0 ) folosim de regulă limitele laterale
deoarece funcţia f : [a, b ]   este continuă în x 0 Î (a, b) dacă şi numai dacă
lim f (x ) = lim f (x ) = f (x 0 ) .
Ă

x x 0 x x 0
x <x 0 x >x 0
IC

Exerciţii

Studiaţi continuitatea următoarelor funcţii în punctele precizate:


CT

1 3
1. f : [-1,1]   , f (x ) = x 2 + 1 , x = 0, , - .
2 4
1
2. f : [-3, 4 ]   , f (x ) = 2 , x = 0 , 2 , -1 .
DA

x +1
ïìx 2 - 1, x < 0
3. f :    , f (x ) = ï í3x + 1, x ³ 0 , x = 0 , -1 , 2 .
ïïî
DI

ïìïx - 1, x < -1
ï 2
4. f :    , f (x ) = ï íx - 3, x Î [-1,1] , x = 0 , -1 , 1 .
ïï
ïïî3x + 1, x > 1
RA

1
5. f :    , f (x ) = {x } = x - [x ] , x = 1, 2, , unde [x ] este partea întreagă a
2
numărului x şi {x } este partea fracţionară a numărului x .
TU

6. Determinaţi domeniul de continuitate a funcţiei f (x ) = tg x .


ì1
ï
ï 2, x ¹0
7. f x = ï
( ) íx , x = 0 , 1, -1.
ï
ï0, x = 0
I

ï
î
ED

Funcţii continue 117
ì
ï1, x Î 
8. f (x ) = ï
í0, x Î  \  , x = 0 , 1, - 2 .
ï

GI
ï
î
9. f :    , f (x ) = x 2 + x 3 , x = 1, 3 .
p

GO
10. f :    , f (x ) = sin x + cos x , x = 0, , p.
2
1 3
11. f : [1, 2]   , f (x ) = x + ,x= .
x 2
ïì1, x Î 

DA
12. Considerăm funcţia f :    , f (x ) = ïí . Arătaţi că f nu este
ïïî0, x Î  \ 
continuă în nici un punct x 0 .

PE
æ 1ö
13*. Fie f :    o funcţie continuă cu proprietatea f ççr + ÷÷ = f (r ) pentru
è nø
orice număr raţional r şi n Î * . Demonstraţi că f este o funcţie constantă.
ŞI
Ecuaţia funcţională a lui Cauchy

Problemă. Determinaţi toate funcţiile continue f :    pentru care


Ă

f (x + y ) = f (x ) + f (y ) (1)
oricare ar fi x , y Î  .
IC

Rezolvare. Din relaţia (1) pentru x = y = 0 obţinem:


f (0) = f (0 + 0 ) = f (0 ) + f (0) = 2 f (0 ) ,
CT

deci f (0) = 0 . Pentru x = y rezultă


f (2x ) = f (x + x ) = f (x ) + f (x ) = 2 f (x )
şi astfel prin inducţie matematică putem demonstra că
f (n ⋅ x ) = n ⋅ f (x ) , " x Î  (2)
DA

*
pentru orice n Î  . Într-adevăr dacă această proprietate este valabilă pentru n , atunci
f ((n + 1) x ) = f (nx + x ) = f (nx ) + f (x ) = nf (x ) + f (x ) = (n + 1) f (x ) ,
deci este valabilă şi pentru (n + 1) . Pe baza principiului inducţiei matematice relaţia
DI

(2) este valabilă pentru orice n Î  .


0 = f (0) = f (x + (-x )) = f (x ) + f (-x ) ,
deci f (-x ) = -f (x ) " x Î  . Dacă n Î * , atunci
RA

f ((-n ) x ) = f (-nx ) = -f (nx ) = -nf (x ) ,


deci pentru orice k Î  şi x Î  avem
f (k ⋅ x ) = k ⋅ f (x ) .
TU

m
Dacă Î  , m, n Î  , n > 0 , atunci
n
æ m ö æm ö
m ⋅ f (x ) = f (m ⋅ x ) = f ççn ⋅ x ÷÷ = n ⋅ f çç x ÷÷ , deci
I

è n ø èn ø
ED

118 Funcţii continue
æm ö m
f çç x ÷÷ = f (x ) .
èn ø n

GI
De aici rezultă că pentru orice r Î  şi x Î  avem
f (r ⋅ x ) = r ⋅ f (x ) ,

GO
deci pentru r Î  avem f (r ) = r ⋅ f (1) . În continuare demonstrăm că această
egalitate se poate extinde şi la cazul r Î  . Pentru a Î  considerăm un şir de
numere raţionale (rn )n ³1 pentru care lim rn = a . Folosind continuitatea funcţiei f în
n ¥

punctul a obţinem

DA
n ¥ n ¥
(n ¥
)
f (a) = lim f (rn ) = lim (rn f (1)) = lim rn f (1) = a f (1) .
În consecinţă f (a) = a ⋅ f (1) pentru orice a Î  , deci singurele funcţii continue

PE
care satisfac relaţia (1) pentru orice x , y Î  sunt cele de forma f (x ) = m ⋅ x , unde
m Î .
Observaţii. Ecuaţia funcţională (1) se numeşte ecuaţia lui Cauchy şi are o infinitate
de soluţii care nu sunt continue. Funcţiile elementare (funcţia putere, funcţia
ŞI
exponenţială, funcţia logaritmică, etc.) se pot defini prin ecuaţii funcţionale şi foarte
multe dintre acestea se pot rezolva printr-un procedeu analog celui prezentat mai
înainte.
Ă

OPERAŢII CU FUNCŢII CONTINUE


IC

Pentru a studia într-un mod mai convenabil continuitatea funcţiilor avem nevoie
de proprietăţi care leagă operaţiile algebrice de continuitate. Astfel de exemplu pentru
CT

a studia continuitatea funcţiei f (x ) = sin x + cos x ar fi mai simplu să studiem


separat funcţiile sin x şi cos x dacă continuitatea s-ar transfera de la operanzi la
rezultat.
Problemă. Să studiem dacă continuitatea funcţiilor f şi g în punctul x 0 garantează
DA

continuitatea funcţiei sumă f + g în acelaşi punct x 0 .


Rezolvare. Considerăm un şir (x n )n ³1 cu proprietatea x n  x 0 . Din continuitatea
funcţiilor f şi g în punctul x 0 rezultă lim f (x n ) = f (x 0 ) şi lim g (x n ) = g (x 0 ) .
DI

n ¥ n ¥

Astfel pe baza proprietăţilor şirurilor convergente obţinem


lim éë f (x n ) + g (x n )ùû = lim f (x n ) + lim g (x n ) = f (x 0 ) + g (x 0 ) = ( f + g )(x 0 ) ,
n ¥ x ¥ x ¥
RA

deci
lim ( f + g )(x ) = lim f (x ) + lim g (x ) = f (x 0 ) + g (x 0 ) = ( f + g )(x 0 ) ,
x x 0 x x 0 x x 0

adică f + g este continuă în x 0 .


TU

Din acest raţionament rezultă că toate proprietăţile limitelor de şiruri se pot transfera
automat la studiul funcţiilor continue. Pentru fixarea ideilor şi a noţiunilor enunţăm
I

următorea teoremă:
ED

Funcţii continue 119

Teoremă. Fie f , g : D   două funcţii şi x 0 Î D .

GI
a) Dacă funcţiile f şi g sunt continue în x 0 , atunci şi f + g este continuă în x 0 .
b) Dacă funcţiile f şi g sunt continue în x 0 , atunci şi f ⋅ g este continuă în x 0 .
f

GO
c) Dacă funcţiile f şi g sunt continue în x 0 , şi g (x 0 ) ¹ 0 , atunci este
g
continuă în punctul x 0 .
d) Dacă funcţia f : D  E este continuă în punctul x 0 Î D şi funcţia g : E  
este continuă în punctul y 0 = f (x 0 ) , y 0 Î E ( D Í  şi E Í  ), atunci funcţia

DA
compusă g  f este continuă în x 0 .
e) Dacă funcţiile f : D  *+ şi g : D   sunt continue în punctul x 0 , atunci şi

PE
g (x )
funcţia u : D   + u (x ) = [ f (x )] este continuă în x 0 .
Cazuri particulare. Dacă funcţia f : D  E este continuă în x 0 Î D , atunci
funcţiile de mai jos sunt continue în x 0 Î D :
a) g : D   , g (x ) = a f x , unde a > 0 şi a ¹ 1 .
( )
ŞI
b) h : D   , h (x ) = loga f (x ) , unde f (x ) > 0 , "x > 0 şi a > 0 , a ¹ 1 .
c) k : D   , k (x ) = sin f (x ) .
În loc de funcţia sinus putem considera orice altă funcţie trigonometrică cos, tg ,
Ă

ctg, arcsin, arccos, arctg, arcctg cu condiţia ca f (x 0 ) să fie în domeniul de definiţie


IC

p
al funcţiei respective (de exemplu la tangentă f (x 0 ) să nu fie de forma (2k + 1) ).
2
CT

Observaţie. În capitolul „Limite de funcţii” am văzut că funcţiile polinomiale,


exponenţiale, trigonometrice şi inversele acestora sunt de fapt funcţii continue (vezi
exerciţiile rezolvate). În cele ce urmează vom numi funcţii elementare funcţiile care se
pot obţine din acestea printr-un număr finit de adunări, înmulţiri, împărţiri, ridicări la
DA

putere, compunere. Pe baza proprietăţilor de mai sus funcţiile elementare sunt


continue pe domeniul lor de definiţie.

Exerciţii şi probleme
DI

1. Determinaţi punctele de continuitate ale funcţiei f :    , f (x ) = x n , n Î * .


2. Studiaţi continuitatea funcţiei f :    , f (x ) = sin x ⋅ cos x în punctele x = 0
RA

şi x = p .
3. a) Demonstraţi că dacă funcţia f este continuă în punctul x 0 şi f (x 0 ) ¹ 0 , atunci
1
şi funcţia este continuă în punctul x 0 .
f
TU

b) Demonstraţi că dacă funcţiile f şi g sunt continue în x 0 şi g (x 0 ) ¹ 0 , atunci


f
şi este continuă în x 0 .
g
I
ED

120 Funcţii continue
4. Determinaţi domeniul de continuitate al următoarelor funcţii
1 1

GI
a) f :  \ {0}   , f (x ) = 2 ; b) f :    , f (x ) = ;
x 1 + sin 2 x
x
c) f :  \ {-1,1}   , f (x ) = 2 ;
x -1

GO
d) f :    , f (x ) = max (sin x , cos x ) .
5. Demonstraţi că dacă funcţia f este continuă în punctul x 0 atunci şi f este
continuă în acel punct.

DA
6. Determinaţi valoarea de adevăr a reciprocei propoziţiei precedente.
7. Studiaţi continuitatea următoarelor funcţii:
ìïx 2 + 2, x ³ 0
a) f (x ) = ï
3
í-x , x < 0 ; b) f :    , f (x ) = (2x + 1) ;
ïïî

PE
ìï 1
ïï , x ³1
2
ïï x
c) f (x ) = cos x + 2 cos x + 1 ; d) f (x ) = í0, -1 £ x < 1;
ïï
ŞI
1
ïï- , x < -1
ïïî x 3
ìï 1 ìï 2 2
ïï 2 , x ¹ -1
ïï(x + 1) , x < 0
; f) f (x ) = ï
Ă

e) f (x ) = í(x + 1) í0, x = 0;
ïï ïï
ïïî0, x = - 1 ïïî - (x + 1 )
4
, x >0
IC

ìï x + 1
ìïx 2 , x Î ï , x Î
g) f (x ) = íï ; h) f (x ) = ï íx - 2 .
CT

ïïî 3x - 2, x Î  \  ïï3x - 2, x Î  \ 
ïî
8. Demonstraţi că funcţia f :  +   , f (x ) = x este continuă pe domeniul de
definiţie.
DA

9. Determinaţi domeniul maxim de definiţie a funcţiei f (x ) = x 2 - 1 şi


demonstraţi că funcţia dată este continuă pe acest domeniu.
10. Determinaţi punctele de discontinuitate ale următoarelor funcţii:
DI

1
a) f :    , f (x ) = lim ; b) f :    , f (x ) = lim n 1 + x 2n ;
n ¥ 1 + x 2n n ¥

x + x 2 ⋅ e nx
c) f :    , f (x ) = lim (
; d) f :    , f (x ) = max x 2 , x . )
RA

nx
n ¥ 1+e
11. Studiaţi continuitatea următoarelor funcţii:
a) f :    , f (x ) = [x ] , unde [x ] este partea întreagă a numărului x .
b) f :    , f (x ) = {x } , unde {x } este partea fracţionară a numărului x .
TU

12. Determinaţi funcţiile f :    care sunt continue în punctul x = 0 şi satisfac


ecuaţia funcţională f (x ) + f (2x ) = 0 , pentru orice x Î  .
13. Determinaţi funcţiile f :    , dacă
I
ED

Funcţii continue 121

x ⋅ f (y ) + y ⋅ f (x ) = (x + y ) ⋅ f (x ) ⋅ f (y )
pentru orice x , y Î  . Câte funcţii continue satisfac ecuaţia precedentă?

GI
14*. Funcţiile periodice f , g :    satisfac relaţia
lim [ f (x ) - g (x )] = 0 .

GO
x ¥

Demonstraţi că f = g .
15*. Determinaţi toate funcţiile continue f : (0, ¥)   pentru care f (x ) = f (x 2 ) ,

DA
oricare ar fi x Î *+ = (0, +¥) .
16. Determinaţi toate funcţiile continue f : (-1,1)   care verifică ecuaţia
æ x + y ÷ö
funcţională f (x ) + f (y ) = f çç ÷ , pentru orice x , y Î (-1,1) .
çè1 + xy ÷÷ø

PE
FUNCŢII CONTINUE PE UN INTERVAL

Definiţie. Funcţia f este continuă pe intervalul I , dacă este continuă în fiecare


ŞI
punct al intervalului I . Mai general funcţia f : D   este continuă dacă este
continuă în fiecare punct x 0 Î D .
Ă

Teorema din paragraful precedent implică următoarea teoremă:


Teoremă. a) Dacă funcţiile f : D   şi g : D   sunt continue atunci şi
IC

funcţia f + g : D   , ( f + g )(x ) = f (x ) + g (x ) este continuă.


b) Dacă funcţiile f : D   şi g : D   sunt continue, atunci funcţia
CT

f ⋅ g : D   , ( f ⋅ g )(x ) = f (x ) ⋅ g (x ) pentru orice x Î D , este continuă.


c) Dacă funcţiile f : D   şi g : D   sunt continue, şi g (x ) ¹ 0 pentru
æf ö f (x )
orice x Î D , atunci funcţia çç ÷÷÷(x ) = , x Î D este continuă.
DA

çè g ÷ø g (x )
d) Dacă funcţiile f : D  E şi g : E   sunt continue ( D Í  şi E Í  ),
atunci funcţia compusă g  f : D   este continuă.
DI

e) Dacă funcţia f : D  E este continuă şi bijectivă ( D Í  , E Í  sunt


intervale), atunci funcţia inversă f -1 : E  D este continuă.
f) Dacă funcţiile f : D  *+ şi g : D   sunt continue, atunci funcţia
RA

g (x )
u : D   + u (x ) = ( f (x )) este continuă.
Cazuri particulare. Dacă funcţia f : D  E este continuă, atunci următoarele
funcţii sunt continue:
TU

a) g : D   , g (x ) = a f x , unde a > 0 şi a ¹ 1 .
( )

b) h : D   , h (x ) = loga f (x ) , unde f (x ) > 0 , "x > 0 şi a > 0 , a ¹ 1 .


c) k : D   , k (x ) = sin f (x ) .
I
ED

122 Funcţii continue
Exemple.
1. f : [-1,1]   , f (x ) = x 2 + 2 este continuă pe intervalul I = [-1,1] ;

GI
2. f : [1, 4 ]   , f (x ) = 2x 3 + 1 este continuă pe intervalul I = [1, 4 ] ;
1
3. f : [1, 2 ]   , f (x ) = este continuă pe intervalul I = [1, 2 ] ;

GO
x
1
4. f : (0,1)   , f (x ) = este continuă pe intervalul I = (0,1) .
x
Majoritatea funcţiilor studiate până acum sunt continue pe un interval

DA
corespunzător. Astfel intuiţia ne sugerează că aceste funcţii (definite pe un interval
închis) sunt mărginite şi în plus dacă f (x 1 ) < f (x 2 ) , atunci f ia toate valorile între
f (x 1 ) şi f (x 2 ) pe intervalul determinat de punctele x 1 şi x 2 . Totuşi intuiţia poate fi

PE
greşită, mai ales dacă se bazează pe o reprezentare grafică. Se pot defini curbe
continue care nu se pot reprezenta grafic şi astfel pentru a demonstra validitatea unei
afirmaţii referitoare la funcţii continue este necesar un raţionament care este oarecum
independent de reprezentările intuitive. În paragrafele care urmează vom demonstra
proprietăţi foarte simple din punct de vedere intuitiv, dar care necesită totuşi o
ŞI
demonstraţie riguroasă.
Teorema lui Bolzano1 şi proprietatea lui Darboux
Ă

Să considerăm următoarele trei proprietăţi:


1. O funcţie continuă transformă orice interval în interval.
IC

În termeni mai precişi dacă f : [a, b ]   este o funcţie continuă, x 1, 2 Î [a, b ] ,


x1 < x 2 două puncte arbitrare, f (x 1 ) = y1 , f (x 2 ) = y2 , atunci pentru orice
CT

y 0 Î [y1, y2 ] (sau y 0 Î [y2 , y1 ] ) există x 0 Î [x 1, x 2 ] cu proprietatea f (x 0 ) = y 0 .


2. Dacă funcţia continuă f : [a, b ]   ia o valorare pozitivă în x 1 Î [a, b ] şi o
DA

valoare negativă în x 2 Î [a, b ] , atunci există c Î [x 1, x 2 ] astfel încât f (c ) = 0 .


3. Imaginea unei funcţii continue, definite pe un interval închis este un interval închis.
A doua proprietate este un caz particular al primei proprietăţi; totuşi vom vedea
DI

că prima proprietate poate fi demonstrată cu ajutorul acesteia. Deşi intuitiv prima


proprietate pare a fi echivalentă cu continuitatea funcţiei, vom vedea că există funcţii
care nu sunt continue şi totuşi au această proprietate. Din acest motiv această
proprietate poartă denumirea de „proprietatea valorilor intermediare” sau proprietatea
RA

lui Darboux. Pentru fixarea noţiunilor formulăm următoarea definiţie:


Definiţie. Funcţia f : [a, b ]   are proprietatea lui Darboux, dacă pentru orice
x 1, 2 Î [a, b ] , x 1 < x 2 şi orice y 0 Î ( f (x 1 ), f (x 2 )) (sau y 0 Î ( f (x 2 ), f (x 1 )) ) există
TU

x 0 Î (x 1, x 2 ) cu proprietatea f (x 0 ) = y 0 .

1
Bernard Bolzano (1781-1848) a fost un preot creştin cu preocupări scolastice care a pus un accent foarte
I
ED

mare pe fundamentarea riguroasă a analizei matematice.



Funcţii continue 123
Observaţie. Această definiţie este echivalentă cu faptul că funcţia transformă orice
subinterval al domeniului de definiţie [a, b ] într-un interval.

GI
Exemplu. Să demonstrăm că funcţia f :  +   , f (x ) = x 2 + 1 are proprietatea
lui Darboux.

GO
Dacă x 1, 2 Î  + şi y 0 Î (x 12 + 1, x 22 + 1) , atunci numărul x 0 = y 0 - 1 este în
intervalul (x 1, x 2 ) şi f (x 0 ) = y 0 , deci funcţia f are proprietatea lui Darboux.

DA
Prima dată demonstrăm a doua proprietate. Datorită importanţei acesteia în aplicaţii o
enunţăm ca o teoremă separată.
Teoremă. (Bolzano) Dacă funcţia f : [a, b ]   este continuă (a < b ) şi
f (a ) ⋅ f (b ) < 0 , atunci există c Î (a, b ) cu proprietatea f (c ) = 0 .

PE
Demonstraţie. Fără a restrânge generalitatea, putem presupune că f (a ) < 0 .
{ }
Considerăm mulţimea H = x Î [a, b ] f (x ) < 0 . H este o mulţime nevidă şi
ŞI
mărginită deoarece este o submulţime a intervalului [a, b ] , şi a Î H . Conform
axiomei supremumului există s = sup H . Demonstrăm că f (s ) = 0 şi a < s < b .
Din condiţiile teoremei rezultă că există e > 0 pentru care f (a ) + e < 0 < f (b ) - e .
Ă

Datorită continuităţii funcţiei f , obţinem lim f (x ) = f (a ) şi lim f (x ) = f (b ) , deci


x a x b
IC

există d(e) > 0 cu proprietatea f (x ) < f (a ) + e < 0 < f (b ) - e < f (y ) ,


pentru orice a < x < a + d(e) şi b - d(e) < y < b . De aici rezultă că a < s < b .
Dacă f (s ) < 0 , atunci datorită continuităţii în s a funcţiei f rezultă că există d > 0
CT

astfel încât f (x ) < 0 pentru orice x Î (s - d, s + d ) şi astfel H are şi elemente mai


mari decât s . Din această contradicţie deducem f (s ) ³ 0 . Pe de altă parte dacă
DA

f (s ) > 0 , atunci continuitatea funcţiei f în punctul s implică existenţa unui număr


d > 0 cu proprietatea f (x ) > 0 pentru orice x Î (s - d, s + d ) . Din această
inegalitate rezultă că H admite o margine superioară mai mică decât s , ceea ce
contravine alegerii lui s . În consecinţă f (s ) = 0 .
DI

Din această teoremă rezultă prima proprietate:


Teoremă. Dacă funcţia f : [a, b ]   este continuă, atunci are proprietatea lui
RA

Darboux.
Demonstraţie. Fie x 1,2 Î [a, b ] două numere fixate şi y 0 Î éë f (x 1 ), f (x 2 )ùû un număr
oarecare. Considerăm funcţia continuă g : [a, b ]   , g (x ) = f (x ) - y 0 . Datorită
TU

alegerii acestor valori avem g (x 1 ) = f (x 1 ) - y 0 < 0 şi g (x 2 ) = f (x 2 ) - y 0 > 0 ,


deci există x 0 Î (x 1, x 2 ) pentru care g (x 0 ) = f (x 0 ) - y 0 = 0 . În consecinţă funcţia f
I

are proprietatea lui Darboux.


ED

124 Funcţii continue
ì
ï 1
ï
ïsin , x ¹ 0
Exemplu. Să demonstrăm că funcţia f :   [-1,1] , f (x ) = í x are

GI
ï
ïa, x =0
ï
î
proprietatea lui Darboux pentru orice a Î [-1,1] .

GO
Demonstraţie. Dacă 0 < x 1 < x 2 sau x 1 < x 2 < 0 , atunci funcţia f este continuă
pe intervalul [x 1, x 2 ] , deci are proprietatea lui Darboux pe acest interval. Astfel ia toate
valorile între f (x 1 ) şi f (x 2 ) pe intervalul (x 1, x 2 ) . Dacă x 1 £ 0 < x 2 , sau
1 1

DA
x 1 < 0 £ x 2 , atunci în şirurile z n ,1 =  p , n ³ 1 şi z n , 2 =  p , n ³1
2n p + 2n p -
2 2
putem alege semnele astfel încât termeni acestora să fie în interiorul intervalului
(x 1, x 2 ) de la un rang n (x 1, x 2 ) Î  încolo. Astfel

PE
[-1,1] É f ([x 1, x 2 ]) É f ([zn 1, zn 2 ]) = [-1,1] ,
deci imaginea funcţiei pe intervalul [x 1, x 2 ] este [-1,1] (independent de a ). Din toate
acestea rezultă că funcţia are proprietatea lui Darboux.
ŞI
Observaţii. 1. Interpretarea grafică este următoarea: Dacă graficul unei funcţii
continue trece prin punctele A (a, f (a )) şi B (b, f (b )) , iar A este deasupra axei reale
Ă

şi B este sub axa Ox , atunci graficul se intersectează cu axa Ox în cel puţin un punct
de abscisă c Î (a, b ) (sau cu alte cuvinte ecuaţia f (x ) = 0 are cel puţin o soluţie între
IC

a şi b ). Vezi figura 47.


2. Dacă considerăm funcţia al cărei grafic este reprezentat în figura 48, atunci
CT

proprietăţile anterioare nu mai sunt valabile. Funcţia f : ,


ï1 + x , x > 0
ì
f (x ) = ï
í-1 + x , x £ 0 nu are nici una din cele trei proprietăţi enumerate.
ï
ï
î
DA

y
B(b, f(b)) y
f(b)>0
DI
RA

O x
O x

f(a)<0
A(a, f(a))
TU

Figura 47 Figura 48
I
ED

Funcţii continue 125
Teorema lui Weierstrass

GI
Proprietatea a treia din paragraful precedent poartă numele matematicianului
Karl Weierstrass (1815-1897).
Teoremă. Dacă funcţia f : [a, b ]   este continuă (a < b ) , atunci există

GO
c1, c2 Î [a, b ] astfel încât
f (c1 ) = M = max f (x ) ; f (c2 ) = m = min f (x ) .
x Î[a ,b ] x Î[a ,b ]

Observaţie. Proprietatea poate fi formulată şi în modul următor: orice funcţie

DA
continuă pe un interval închis este mărginită şi îşi atinge marginile pe acest interval.
Demonstraţie. Demonstrăm că imaginea funcţiei este o mulţime mărginită. Dacă
nu ar fi aşa, atunci ar exista un şir (yn )n ³1 Ì Im f cu limita ¥ sau -¥ . Pentru acest

PE
şir există şirul (x n )n ³1 Ì [a, b ] pentru care f (x n ) = yn , n ³ 1 . Dar şirul (x n )n ³1 fiind
mărginit admite un subşir convergent (x nk ) . Dacă l este limita acestui subşir
k ³1

convergent, atunci din faptul că intervalul este închis rezultă că l Î [a, b ] şi astfel
ŞI
funcţia f este continuă în l , deci lim f (x nk ) = f (l ) . Pe de altă parte această egalitate
k ¥

este în contradicţie cu alegerea şirului (yn )n ³1 , deoarece şirul ( f (x ))


nk
k ³1
este un
Ă

subşir al şirului (yn )n ³1 şi astfel nu poate avea limită finită. Dacă imaginea este
IC

mărginită, atunci datorită axiomei supremumului şi a infimumului există


M = sup Im f şi m = inf Im f . Rămâne să arătăm că M , m Î Im f . Din definiţia
supremumului rezultă că există un şir (x n )n ³1 Ì [a, b ] pentru care lim f (x n ) = M .
CT

n ¥

Din (x n )n ³1 Ì [a, b ] deducem că acest şir admite un subşir convergent, deci notând cu
l1 limita subşirului convergent rezultă M = f (l1 ) Î Im f . În mod similar deducem
DA

m Î Im f .

Probleme rezolvate
DI

1. Să se demonstreze că dacă funcţia


y
f : [ 0,1]  [ 0,1] este continuă, atunci
există x 0 Î [ 0,1] cu proprietatea 1
RA

f (x 0 ) = x 0 ( x 0 este un punct fix al M(x0, x0)

funcţiei f ).
Demonstraţie. Considerăm funcţia
TU

continuă j : [ 0,1]   , j (x ) = f (x ) - x . O x0 1 x
Dacă j (0) = 0 , atunci f (0) - 0 = 0 ,
adică f (0) = 0 . Dacă j (1) = 0 , atunci
I

f (1) = 1 , deci putem presupune că Figura 49


ED

126 Funcţii continue

j (0) ¹ 0 şi j (1) ¹ 0 . Din aceste condiţii şi din faptul că valorile funcţiei f sunt în
intervalul [0,1] rezultă că j (0) = f (0) > 0 şi j (1) = f (1) - 1 < 1 - 1 = 0 . Astfel

GI
putem aplica funcţiei j teorema lui Bolzano pe intervalul [0,1] . În consecinţă există
x 0 Î (0,1) astfel încât j (x 0 ) = 0 . Această egalitate implică f (x 0 ) = x 0 , deci funcţia

GO
f are cel puţin un punct fix.
2. Să se demonstreze că fiecare funcţie polinomială de grad impar admite cel puţin o
rădăcină nenulă.
Demonstraţie. Fără a restrânge generalitatea putem presupune că coeficientul

DA
dominant este 1 (în caz contrar împărţim ecuaţia polinomială cu coeficientul
dominant): f (x ) = x 2n +1 + a1x 2n + ... + a2n x + a 2n +1 .
Din relaţiile lim f (x ) = (-¥)2n +1 = -¥ şi lim f (x ) = (+¥)2n +1 = +¥ rezultă

PE
x -¥ x +¥

că funcţia ia atât valori negative cât şi valori pozitive. Pe baza teoremei lui Bolzano
există x 0 Î  cu proprietatea f (x 0 ) = 0 .
3. Funcţia f : [ 0, p ]   , f (x ) = 1 + 2 sin x este continuă pe intervalul [ 0, p ] . Să se
ŞI
determine valorile extreme ale acestei funcţii.
Rezolvare. Din inegalităţile 0 £ sin x £ 1 , pentru orice x Î [ 0, p ] , rezultă
0 £ 2 sin x £ 2 şi deci 1 £ 1 + 2 sin x £ 3 . Astfel 1 £ f (x ) £ 3 , pentru orice
Ă

æpö
x Î [0, p ] . Pe de altă parte max f (x ) = 3 = f çç ÷÷ şi min f (x ) = 1 = f (0) = f (p ) ,
è2ø
IC

x Î[ 0, p ] x Î[ 0, p ]

deci pe baza continuităţii funcţiei f , imaginea intervalului [0, p ] este


Im f = f ([ 0, p ]) = [1, 3 ] .
CT

4. Să se demonstreze că dacă funcţia f : [a, b ]   este continuă, f (a ) = f (b ) şi


pentru orice x Î (a, b ) are loc inegalitatea f (x ) ³ f (a ) , atunci pentru orice
DA

0 < l < b - a există o coardă paralelă cu axa Ox şi de lungime l pe graficul funcţiei f .


Demonstraţie. Fie 0 < l < b - a .
y
Pe intervalul [a, b - l ] definim
funcţia h în modul următor:
DI

l
h (x ) = f (x + l ) - f (x ) .
A(a, f(a)) B(b, f(b)) Datorită condiţiilor avem
h (a ) = f (l + a ) - f (a ) ³ 0 şi
RA

h (b - l ) = f (b ) - f (b - l ) £ 0 .
a x0
O x0 + l b
x Dacă în una din cele două inegalităţi
precedente are loc egalitatea, atunci
TU

nu avem ce demonstra. În caz contrar


putem aplica teorema lui Bolzano
Figura 50
( h (a ) > 0 şi h (b - l ) < 0 ), deci
I
ED

Funcţii continue 127

există x 0 Î (a, b - l ) cu proprietatea h (x 0 ) = 0 . Această egalitate este echivalentă cu


f (x 0 + l ) - f (x 0 ) = 0 , deci graficul admite o coardă de lungime l , paralelă cu Ox .

GI
5. Funcţia f :    satisface următoarele două proprietăţi:
(1) pentru orice x , y Î  are loc f (x ) - f (y ) £ k ⋅ (x - y ) , unde k > 0 ;

GO
(2) funcţia f este continuă pe mulţimea  .
Să se demonstreze că funcţia f este bijectivă.
Demonstraţie. I. Pentru x 1 < x 2 avem f (x 1 ) - f (x 2 ) £ k (x 1 - x 2 ) < 0 , deci

DA
f (x 1 ) < f (x 2 ) . De aici rezultă că funcţia este strict monotonă, deci injectivă.
II. Din condiţia (1) f (x ) £ k ⋅ x - k ⋅ y + f (y ) . Pentru y fixat şi x  -¥
rezultă lim f (x ) = -¥ , deoarece lim (kx - ky + f (y )) = -¥ . În mod analog

PE
x -¥ x -¥

f (y ) ³ ky + f (x ) - kx , deci pentru x Î  fixat şi y  ¥ rezultă lim f (y) = +¥,


y +¥

deoarece lim (ky + f (x ) - kx ) = +¥ .


y +¥
ŞI
Din aceste proprietăţi rezultă că funcţia f ia toate valorile între -¥ şi +¥ , deci
este şi surjectivă. În consecinţă f este bijectivă.
6. Studiul semnului unei funcţii continue.
Ă

Dacă f este o funcţie continuă pe intervalul I şi f (x ) ¹ 0 pentru orice x Î I ,


atunci f nu îşi poate schimba semnul pe I .
IC

Într-adevăr dacă ar exista a, b Î I cu proprietatea f (a ) < 0 şi f (b ) > 0 ,


atunci pe baza teoremei lui Bolzano am avea c Î I cu proprietatea f (c ) = 0 .
CT

Această proprietate se poate folosi pentru studiul semnului unei funcţii


continue. Presupunem că funcţia continuă f : I   are un număr finit de rădăcini în
intervalul I notate cu x 1, x 2 , ..., x k , x k +1, ... , x n (în ordine crescătoare). Cum
DA

funcţia f nu are rădăcină în nici unul din intervalele I k = (x k , x k +1 ) , îşi păstrează


semnul pe aceste intervale. În mod similar dacă ecuaţia f (x ) = 0 nu are rădăcini mai
mici decât x 1 şi nici rădăcini mai mari decât x n , atunci are semn constant şi pe
DI

intervalele (-¥, x 1 ) Ç I respectiv (x n , ¥) Ç I . Calculând valoarea funcţiei într-un


punct arbitrar al intervalului I k putem stabili semnul funcţiei pe întregul interval I k .
Să studiem semnul funcţiei f :    , f (x ) = x 3 - 6x 2 + 11x - 6 .
RA

Rezolvare. f (x ) = (x - 1)(x - 2)(x - 3) pentru orice x Î  , deci rădăcinile


ecuaţiei f (x ) = 0 sunt x 1 = 1 , x 2 = 2 , x 3 = 3 . Astfel funcţia îşi păstrează semnul
pe intervalele I 1 = (-¥,1) ; I 2 = (1, 2) ; I 3 = (2, 3) ; I 4 = (3, +¥) . Calculând
TU

3 5
valorile funcţiei în şi , respectiv limita spre +¥ şi limita spre -¥ putem
2 2
întocmi următorul tabel:
I
ED

128 Funcţii continue
x -¥ 1 2 3 +¥

GI
f (x ) -¥ ––– 0 +++ 0 ––– 0 +++ +¥

GO
æ 3 ö 39 æ5ö 3
lim f (x ) = -¥ , f çç ÷÷ = > 0 , f çç ÷÷ = - < 0 , lim f (x ) = +¥ .
x -¥ è2ø 8 è2ø 8 x +¥
* *
7*. Să se determine funcţiile f :  +   + pentru care
(1) f (x ⋅ f (y )) = y ⋅ f (x ) oricare ar fi x , y Î *+ ;

DA
(2) f (x )  0 , dacă x  +¥ . (A XXIV.-a OIM)
Rezolvare. Din relaţia (1) pentru y = x obţinem
f (x ⋅ f (x )) = x ⋅ f (x ) .

PE
Astfel b = x ⋅ f (x ) este punct fix al funcţie f pentru orice x Î *+ (adică f (b ) = b ).
Fie a Î *+ un punct fix al funcţiei f . Dacă pentru n ³ 2 are loc relaţia:
f (a n -1 ) = a n -1 ,
ŞI
atunci f (a n ) = f (a ⋅ a n -1 ) = f (a ⋅ f (a n -1 )) = a n -1 ⋅ f (a ) = a n -1 ⋅ a = a n , deci toate
numerele a n (n Î * ) sunt puncte fixe ale funcţiei f . Pe de altă parte
Ă

a = f (a ) = f (1 ⋅ a ) = f (1 ⋅ f (a )) = a ⋅ f (1)
IC

deoarece a ¹ 0 şi astfel din relaţia a = a ⋅ f (1) rezultă f (1) = 1 . Dar


æ1 ö æ1 ö æ1 ö
a ⋅ f çç ÷÷ = f çç ⋅ f (a )÷÷ = f çç ⋅ a ÷÷ = f (1) = 1 ,
CT

èa ø èa ø èa ø
æ1 ö 1 æ1ö 1
de unde f çç ÷÷ = şi printr-un raţionament analog f çç n ÷÷ = n pentru orice n Î * .
èa ø a èa ø a
DA

Astfel toate numerele a k (k Î ) sunt puncte fixe. Dacă a ¹ 1 , atunci există un şir
de forma x n = a n ( +n pentru a > 1 şi -n pentru a < 1 ) cu limita +¥ pentru
care limita şirului ( f (x n ))n ³1 este tot +¥ (deoarece termenii şirului sunt puncte fixe).
DI

Această proprietate este în contradicţie cu condiţia a doua, deci a = 1 . În consecinţă


1
pentru orice x Î *+ avem x ⋅ f (x ) = 1 , deci f (x ) = , " x > 0 .
x
RA

8. Să se demonstreze că ecuaţia x n - x n -1 - 1 = 0 , n ³ 2 are o singură rădăcină în


intervalul [1, 2 ] . Notând cu an această rădăcină, să se demonstreze că şirul (an )n Î*
este convergent şi să se calculeze limita şirului.
TU

Demonstraţie. Considerăm funcţia fn : [1, 2 ]   , fn (x ) = x n - x n -1 - 1 . Din


inegalităţile fn (1) = -1 < 0 şi fn (2) = 2n -1 - 1 > 0 "n ³ 2 şi din continuitatea
funcţiei fn rezultă pe baza teoremei lui Bolzano că există cel puţin o rădăcină în
I
ED

Funcţii continue 129

intervalul [1, 2 ] . Pe de altă parte, funcţia este strict crescătoare pe acest interval, deci
nu poate avea mai mult de o rădăcină. Dacă an = 1 + tn , este singura rădăcină a

GI
ecuaţiei, atunci din 1 < an < 2 , rezultă 1 > tn > 0 . Astfel avem
n n -1 n -1 n -1
0 = (1 + tn ) - (1 + tn ) - 1 = (1 + tn ) [1 + tn - 1] - 1 = tn (1 + tn ) -1 .

GO
Aplicând inegalitatea lui Bernoulli deducem
n -1
1 = tn (1 + tn ) ³ tn [1 + (n - 1) tn ] ,
deci

DA
(n - 1) tn2 + tn - 1 £ 0 .
Din tn > 0 rezultă
-1 + 4n - 3 2 n -1 1
0 < tn £ < = .

PE
2 (n - 1) 2 (n - 1) n -1
1
Cum lim = 0 , pe baza criteriului cleştelui rezultă lim tn = 0 . Astfel şirul
n ¥ n - 1 n ¥

(an )n ³1 este convergent şi lim an = 1 .


ŞI
n ¥

9. Să se dea exemplu de o funcţie continuă şi inversabilă a cărei funcţie inversă nu


este continuă.
Rezolvare. În mod evident domeniul de definiţie nu poate fi un interval.
Ă

Considerăm mulţimea E Í  definită prin E = (-¥, -1) È {0} È (1, +¥) şi funcţia
f : E   definită prin:
IC

ì
ï
ïx + 1, x < -1
f (x ) = ï
í0, x =0 .
CT

ï
ï
ïx - 1, x > 1
ï
î
Funcţia este strict crescătoare şi este continuă (punctul x = 0 este punct izolat al
domeniului de definiţie, deci funcţia este continuă în acest punct). Pe de altă parte
DA

ì
ï
ïx - 1, x < 0
f :   E este definită prin f (x ) = ï
-1 -1
í0, x = 0 şi este o funcţie discontinuă
ï
ï
ïx + 1, x >0
ï
î
DI

în x 0 = 0 ( lim f -1 (x ) = -1 , f -1 (0) = 0 şi lim f -1 (x ) = 1 ).


x 0 x 0

10. Se dau în plan sistemele de puncte A1, A2 , , An şi B1, B2 , , Bn având centre de


RA

greutate diferite. Demonstraţi că există un punct P astfel încât


PA1 + PA2 +  PAn = PB1 + PB2 +  + PBn .
(Marius Cavachi, ONM, 2006)
Rezolvare. Considerăm un sistem de coordonate în care cele două centre de
TU

greutate au abscise diferite şi notăm coordonatele punctelor Ai (x i , yi ) , Bi (x i¢, yi¢) ,


1 £ i £ n . Dacă P(x , 0) este un punct variabil, atunci definim funcţia f :    ,
f (x ) = PA1 + PA2 +  + PAn - PB1 - PB2 -  - PBn .
I
ED

130 Funcţii continue
Această funcţie este continuă şi avem următoarele egalităţi:
n
é ù
lim f (x ) = å ê (x - x k )2 + yk2 - (x - x k¢ ) + yk¢2 ú =
2

GI
k =1 ëê ûú
x ¥

n
-2x (x k - x k¢ ) + yk - yk¢
2 2 n n
= å lim = å x k¢ - å x k = l ¹ 0 şi

GO
2
(x - x k )2 + yk2 + (x - x k¢ ) + yk¢2
x ¥
k =1 k =1 k =1

n
é ù
å êêë
2
lim f (x ) =
x -¥
(x - x k )2 + yk2 - (x - xk¢ ) + yk¢2 ú =
úû
k =1

DA
n
-2x (x k - x k¢ ) + yk2 - yk¢ 2 n n
= å lim 2
= å xk - å xk¢ = -l .
k =1
x -¥
(x - x k )2 + yk2 + (x - xk¢ ) + yk¢2 k =1 k =1

Din cele două limite precedente rezultă că funcţia f ia atât valori negative cât şi

PE
valori pozitive, deci fiind continuă există x 0 pentru care f (x 0 ) = 0 . În consecinţă
pentru punctul P (x 0 , 0) avem PA1 + PA2 +  PAn = PB1 + PB2 +  + PBn .

Exerciţii şi probleme
ŞI
1. Studiaţi continuitatea următoarelor funcţii:
ìï 3x 2 + 1 - 1
Ă

ïï , x ¹0
a) f :    , f (x ) = ï í3 x2 ; (Bacalaureat, 1989.)
ïï
IC

ïï 2 , x =0
î
ì
ï
ïe x + ln x , x Î 0,1ùú (
CT

( )
b) f : 0, ¥   , f (x ) = í 1 ï
ï
û;
ï
ïx ,x -1
x >1
î
ìï 3 1
ïï x sin
DA

é pù ï x, x ¹0 ;
c) f : ê0, ú   , f (x ) = í
ëê 2 ûú ïï x 2
ïïî1, x =0

ïìï 2 é 1 ù
DI

x ê ú, x ¹ 0
d) f :    , f (x ) = ï í ëê x 2 ûú ;
ïï1, x =0
ïî
ïìïx 3 + x 2 + x , x Î 
RA

e) f :    , f (x ) = í ;
ïïî4x + 3, x Î\
cos x + x - 1 ⋅ e nx
f) f :    , f (x ) = lim ; (Admitere, 1990, Galaţi)
TU

n ¥ 1 + e nx
2 + x n ⋅ (x 2 + 5)
g) f : (0, +¥)   , f (x ) = lim .
n ¥ x (x n + 5)
I
ED

Funcţii continue 131
2. Determinaţi valoarea parametrului a astfel încât funcţiile următoare să fie
continue:

GI
ìï 1

a) f :    , f (x ) = í ï ( sin x + e x
) x , x ¹ 0;
ïïa, x =0
ïî

GO
ïìx 3 + a 2 , x Î (-¥, a ]
b) f :    , f (x ) = ï í3x - a, ;
ïïî x Î (a, ¥)
x - 1 ⋅ e nx + a(x + 1)2e -nx

DA
c) f :    , f (x ) = lim ; (Admitere, 1977, Galaţi)
n ¥ e nx + e -nx
ìïe 3x , x Î [ 0,1]
ï
d) f : [ 0, 2 ]   , f (x ) = ï í sin ( x - 1) (Admitere, 1996, Bucureşti)
ïïa ⋅ 2 , x Î (1, 2 ]

PE
ïî x - 5x + 4
3. Demonstraţi că următoarele funcţii au proprietatea lui Darboux:
ìï 1 ì
ï 1
ïx sin , x ¹ 0 ïsin , x ¹ 0
a) f (x ) = ï í ; b) f (x ) = ï
í x .
ïï0, x x =0 ï x =0
ŞI
ï0,
ïî ï
î
4. Demonstraţi că următoarele funcţii nu au proprietatea lui Darboux:
ì
ï x >0
ïìïe ,
x
x <0 ï1,
b) f (x ) = ï
Ă

a) f (x ) = íx + 2, x ³ 0 ; í0, x = 0.
ïïî ï
ï
ï-1, x < 0
IC

ï
î
ì
ïx 3, x Î 
5. Demonstraţi că funcţia f :    , f (x ) = í 2 ï nu are proprietatea
ïx , x Î\
CT

ï
î
lui Darboux şi determinaţi toate intervalele a căror imagine este tot un interval.
6. Demonstraţi că ecuaţia x 5 - 6x 4 - 3x 3 + x 2 - x - 1 = 0 are cel puţin o rădăcină
pozitivă.
DA

7. Demonstraţi că ecuaţia x = cos x are cel puţin o rădăcină reală.


8. Demonstraţi că ecuaţia x 4 + x + 2 = 3 x 5 - 8x + 1 are cel puţin o rădăcină
reală.
DI

9. Stabiliţi semnul funcţiilor:


a) f : (1, +¥)   , f (x ) = (x 2 - 5x + 6) ⋅ ln (x - 1) ;
x
b) f :   (-1,1) , f (x ) = ;
RA

1+ x
c) f : [ 0, 2p ]   , f (x ) = sin x + cos x ;
d) f :    , f (x ) = x 3 - 3x + 2 ;
TU

e) f :    , f (x ) = (x 2 - x ) ⋅ e x ;
I
ED

132 Funcţii continue
x
10. Demonstraţi că funcţia f :   (-1,1) , f (x ) = este inversabilă şi
1+ x

GI
f -1 : (-1,1)   este o funcţie continuă.
11. Determinaţi toate funcţiile continue f : [ 0,1]   pentru care

GO
f (x ⋅ f (x )) = f (x ) oricare ar fi x Î [ 0,1] .
12. Demonstraţi că dacă funcţia f : I   are proprietatea lui Darboux, atunci nu
are puncte de discontinuitate de prima speţă
13. Arătaţi că dacă funcţia f : I   este injectivă şi continuă, atunci este strict

DA
monotonă.
14. Demonstraţi că dacă funcţia f : I   este monotonă şi Im f = f (I ) este un
interval, atunci f este continuă.

PE
15. Demonstraţi că dacă funcţia f : [a, b ]  [a, b ] are proprietatea lui Darboux şi
admite un număr finit de discontinuităţi, atunci are cel puţin un punct fix.
16. Determinaţi funcţiile continue f : (0, ¥)   pentru care
f (xy ) = f (x ) + f (y ) , " x , y > 0 .
ŞI
17. Demonstraţi că dacă f : [a, b ]  (a, b ) este o funcţie continuă, atunci pentru orice
n³3 există o progresie aritmetică (ck )k =1, n Ì (a, b ) cu proprietatea
Ă

n n

å f (c ) = å c (OJM, Dan Ştefan Marinescu)


IC

k k
k =1 k =1

18. Funcţia continuă f :    are următoarea proprietate:


şirul (x n )n ³1 este convergent dacă şi numai dacă şirul ( f (x n ))n ³1 este convergent.
CT

Demonstraţi că funcţia f nu este mărginită. (Olimpiada judeţeană)


1 1 1
19. Demonstraţi că ecuaţia + + ... + = ln 2 are o singură
DA

1+x 2+x n +x
rădăcină pozitivă. Dacă notăm cu x n această rădăcină pozitivă, calculaţi limita
x
lim n . (OJM, Cristinel Mortici)
n ¥ n
DI

20. Determinaţi toate funcţiile continue f : [ 0, ¥)  [ 0, ¥) pentru care


f ( f (x )) + f (x ) = 2x , "x Î [ 0, ¥) . (Dorel Miheţ)
RA
TUI
ED

Funcţii derivabile 133

V. FUNCŢII DERIVABILE

GI
PROBLEME CARE CONDUC LA NOŢIUNEA DE DERIVATĂ

GO
1. Definiţia vitezei instantanee
Fie M un punct mobil care efectuează o mişcare uniformă de-a lungul unei
drepte. Astfel traiectoria este o dreaptă şi în intervale de timp egale punctul parcurge
distanţe egale, deci distanţa parcursă este direct proporţională cu timpul. Constanta de

DA
proporţionalitate este chiar viteza punctului şi arată distanţa parcursă într-o unitate de
timp. Dacă notăm viteza cu v , timpul mişcării cu t şi distanţa parcursă cu s , atunci
s
v= .
t

PE
Mişcarea fiind uniformă putem spune că viteza este aceeaşi în fiecare moment.
Dacă mişcarea este rectilinie (deci traiectoria este o dreaptă) dar nu mai este uniformă,
atunci distanţele parcurse într-o unitate de timp nu mai sunt egale. Dacă notăm cu
s (t ) distanţa parcursă până în momentul t , atunci distanţa parcursă între momentele
ŞI
t 0 şi t este Ds = s (t ) - s (t0 ) . Astfel viteza medie pe această perioadă Dt = t - t 0
Ds s (t ) - s (t 0 )
este vk = = .
Dt t - t0
Ă

Dacă această fracţie are limită când t  t 0 , atunci vom spune că limita expresiei este
IC

viteza instantanee în momentul t 0 , sau simplu viteza în momentul t 0 . Vom nota


Ds s (t ) - s (t 0 )
această viteză cu v (t0 ) . Astfel v (t0 ) = lim = lim ,
CT

Dt  0 D t t t0 t - t0
dacă această limită există.
Observaţie. Dacă funcţia f : D   descrie o mărime oarecare M în funcţie de
DA

timp, atunci viteza de schimbare a mărimii M în momentul t 0 se poate defini prin


Df f (t ) - f (t 0 )
vM (t 0 ) = lim = lim , y
Dt  0 D t t t 0 t - t0
M(x , x2)
DI

dacă această limită există.


2. Problema tangentei
Considerăm funcţia f :    , f (x ) = x 2 şi
notăm cu m(x ) panta secantei ce trece prin punctul
RA

fixat M 0 (1,1) şi punctul mobil M (x , x 2 ) . Să studiem M0 x


dacă această funcţie are limită în punctul 1 . O 1 x x
Panta coardei M 0M se poate exprima prin relaţia
TU

x2 -1
m(x ) = , Figura 51
x -1
deci suntem conduşi la calcularea limitei
I
ED

134 Funcţii derivabile

x2 -1
m = lim m(x ) = lim = lim (x + 1) = 2 .
x 1 x - 1

GI
x 1 x 1

Când punctul mobil M se apropie de punctul M 0 (1,1) , atunci coarda


corespunzătoare se apropie de tangenta în acest punct, deci vom spune că dreapta care

GO
trece prin M 0 şi are panta m = 2 este tangenta în acest punct la graficul funcţiei.
Astfel ecuaţia tangentei este
y - 1 = 2 (x - 1) .
În general dacă f : D   este o funcţie, x 0 Î D este un punct de acumulare a

DA
domeniului D , atunci pantele coardelor ce trec prin x 0 sunt de forma
f (x ) - f (x 0 ) f (x ) - f (x 0 )
m(x ) = . Astfel, dacă există limita lim = m , atunci vom
x - x0 x - x0

PE
x x 0

spune că graficul funcţiei admite o tangentă în acest punct şi limita precedentă este
chiar panta tangentei. Dacă m Î  atunci ecuaţia tangentei în punctul x 0 la graficul
funcţiei este
y - f (x 0 ) = m(x - x 0 ) .
ŞI
Dacă m Î {¥} , atunci vom spune că y
tangenta este verticală şi astfel ecuaţia
tangentei este de forma x = x 0 .
Ă

Observaţie. În cazul curbelor studiate în


IC

gimnaziu (de exemplu cercul) am definit


tangenta ca dreapta care intersectează curba
într-un singur punct. Această definiţie nu se O x
CT

poate folosi în general. De exemplu relativ la


graficul funcţiei f :    , f (x ) = x toate
dreptele care trec prin origine au această
DA

proprietate, totuşi nu putem spune că acestea


ar fi tangentele graficului. (vezi figura 52). Figura 52

DEFINIŢIA DERIVATEI
DI

În problemele anterioare am
fost nevoiţi să studiem (calculăm) y

f (x ) - f (x 0 ) Figura 53
RA

limite de forma lim , M(x, f(x))


x x 0 x - x0 M 0

unde f este o funcţie oarecare.


f(x)
f( x )
Datorită frecvenţei cu care această 0
TU

expresie apare în diverse situaţii 


precum şi proprietăţilor importante O x 0 x x
care înlesnesc studiul altor
I

proprietăţi ale funcţiei f introducem această limită ca o noţiune separată.


ED

Funcţii derivabile 135

Definiţii. 1. Fie x 0 Î D un punct de acumulare a mulţimii D . Spunem că funcţia


f (x ) - f (x 0 )

GI
f : D   are derivată în punctul x 0 , dacă există limita lim în cazul
x x 0 x - x0
în care această limită este m spunem că m este derivata funcţiei f în punctul x 0 şi

GO
f (x ) - f (x 0 ) Df
o notăm cu f ¢(x 0 ) . Adică f ¢ (x 0 ) = lim = lim .
x x 0 x - x0 D x  0 Dx
2. Funcţia f : D   se numeşte derivabilă în punctul x 0 , dacă există limita
f (x ) - f (x 0 )

DA
f ¢ (x 0 ) = lim şi această limită este finită.
x x 0 x - x0
Observaţii. 1. Dacă există numărul real f ¢ (x 0 ) , atunci pentru orice e > 0 există

PE
f (x ) - f (x 0 )
d > 0 astfel încât pentru 0 < x - x 0 < d să avem - f ¢ (x 0 ) < e .
x - x0
f (x ) - f (x 0 ) - f ¢ (x 0 )(x - x 0 )
Astfel putem scrie că lim =0.
ŞI
x x 0 x - x0
f (x ) - f (x 0 )
2. Dacă lim = ¥ , atunci funcţia f nu este derivabilă în x 0 , dar are
x x 0 x - x0
Ă

derivată în acest punct, derivata fiind ¥ .


Definiţii. 1. Dacă funcţia f este derivabilă în fiecare punct al mulţimii E Í D ,
IC

atunci spunem că funcţia f este derivabilă pe mulţimea E .


2. Funcţia f ¢ : E  care ataşează fiecărui x Î E valoarea derivatei în punctul x 0 ,
CT

df
adică f ¢(x0) este derivata funcţiei f şi se notează cu f ¢ sau cu (notaţia lui Leibniz)
dx
Interpretarea derivatei. Conform problemelor introductive putem spune că
DA

dacă funcţia f admite derivată în punctul x 0 , atunci graficul funcţiei are tangentă în
punctul M 0 (x 0 , f (x 0 )) iar în cazul în care f ¢ (x 0 ) = m Î  , derivata este chiar panta
tangentei. Dacă derivata este ¥ , atunci tangenta este verticală. În primul caz
DI

ecuaţia tangentei se scrie sub forma y - f (x 0 ) = f ¢ (x 0 ) ⋅ (x - x 0 ) , iar în al doilea caz


ecuaţia tangentei este x = x 0 .
Exemple. 1. Să se studieze derivabilitatea funcţiei f :    , f (x ) = x 2 .
RA

Soluţie. Fixăm punctul arbitrar x 0 Î  şi calculăm limita


f (x ) - f (x 0 ) (x - x 0 )(x + x 0 )
lim = lim = lim (x + x 0 ) = 2x 0 .
x x 0 x - x0 x x 0 x - x0 x x 0
TU

Astfel funcţia f este derivabilă în orice punct x0 Î şi derivata în x 0 este f ¢ (x0 ) = 2x0 .
De aici rezultă că derivata funcţiei f este funcţia f ¢ :    , f ¢ (x ) = 2x .
Geometric această proprietate exprimă faptul că în punctul M 0 (x 0 , x 02 ) există tangentă
I
ED

136 Funcţii derivabile

la parabola y = x 2 şi această tangentă are ecuaţia y - x 02 = 2x 0 (x - x 0 ) , adică


y = 2x 0 ⋅ x - x 02 .

GI
2. Să se studieze derivabilitatea funcţiei f :    , f (x ) = x n , unde n Î  .
Soluţie. Fixăm punctul x 0 Î  .

GO
f (x ) - f (x 0 ) x n - x 0n æ n -1 ö
lim = lim = lim çç å x n -1-k x 0k ÷÷÷ = n ⋅ x 0n -1 ,
x x 0 x - x0 x x 0 x - x x x 0 ç
è k =0 ø
0

deoarece lim x n -1-k x 0k = x 0n -1 , dacă k Î {1, 2, 3,..., n - 1} şi suma din paranteză are
x x 0

DA
n termeni. Astfel funcţia studiată este derivabilă în orice punct x 0 Î  , şi
f ¢ (x 0 ) = n ⋅ x 0n -1 . În consecinţă derivata funcţiei f este:
f ¢ :    , f ¢ (x ) = n ⋅ x n -1 , " x Î  .

PE
Consecinţă. Funcţia f :    , f (x ) = c , unde c Î  este derivabilă şi
derivata este funcţia identic nulă ( f ¢ (x 0 ) = 0 pentru orice x 0 Î  ).
3. Să se studieze derivabilitatea funcţiei f :    , f (x ) = x .
x
ŞI
Rezolvare. Fixăm punctul x 0 > 0 . Dacă x - x 0 < 0 atunci şi x este pozitiv, deci
2
f x - f (x 0 )
( ) x - x0 x - x0
avem lim = lim = lim = 1 . Deci f ¢ (x 0 ) = 1 , pentru
x x 0 x - x0 x  x 0 x -x x  x 0 x -x
Ă

0 0
x 0 > 0 . Dacă x 0 < 0 , atunci în mod analog putem scrie
IC

f (x ) - f (x 0 ) x - x0 x - x0
lim = lim = - lim = -1 ,
x x 0 x - x0 x x 0 x - x
0
x x 0 x - x
0
deci f ¢ (x 0 ) = -1 , pentru x 0 < 0 . În punctul x 0 = 0 avem
CT

f (x ) - f (0) x -x f (x ) - f (0) x
lim = lim = lim = -1 şi lim = lim = 1 ,
x 0 x -0 x  0 x x  0 x x  0 x -0 x  0 x
deci în punctul x 0 = 0 nu există derivata funcţiei f . În consecinţă funcţia f este
DA

derivabilă pe * şi în origine nu admite derivată.

Continuitatea funcţiilor derivabile


DI

Teoremă. Dacă funcţia f : D   este derivabilă în punctul x 0 Î D , atunci este


continuă în acest punct.
Demonstraţie. Pe baza definiţiei x 0 este punct de acumulare al mulţimii D şi
RA

f (x ) - f (x 0 )
f ¢ (x 0 ) = + a (x ) , unde lim a (x ) = 0 , deci
x - x0 x x 0

f (x ) - f (x 0 )
= f ¢ (x 0 ) - a (x ) şi astfel
TU

x - x0
f (x ) = f (x 0 ) + f ¢ (x 0 )(x - x 0 ) - a (x )(x - x 0 ) .
De aici rezultă că lim f (x ) = f (x 0 ) , deci f este continuă în punctul x 0 Î D .
I

x x 0
ED

Funcţii derivabile 137
Derivate laterale

GI
Folosind limite laterale în definiţia derivatei obţinem alte două noţiuni folositoare.
Definiţii. 1. Dacă x 0 Î D este un punct de acumulare al mulţimii (-¥, x 0 ) Ç D şi
f (x ) - f (x 0 )

GO
există limita lim , atunci numim această limită derivata la stânga a
x x0 x - x0
funcţiei f în punctul x 0 şi o notăm cu fs ¢ (x 0 ) sau cu f ¢ (x 0 - 0) . Astfel
f (x ) - f (x 0 )
fs ¢ (x 0 ) = f ¢ (x 0 - 0) = lim

DA
x x0 x - x0
2. Dacă x 0 Î D este un punct de acumulare al mulţimii (x 0 , +¥) Ç D , şi există
f (x ) - f (x 0 )
limita lim , atunci numim această limită derivata la dreapta a funcţiei

PE
x x 0 x - x0
f în punctul x 0 şi o notăm cu fd ¢ (x 0 ) sau cu f ¢ (x 0 + 0) . Astfel avem
f (x ) - f (x 0 )
fd ¢ (x 0 ) = f ¢ (x 0 + 0) = lim .
ŞI
x x0 x - x0
Observaţie. Dacă x 0 este punct de acumulare atât pentru mulţimea (-¥, x 0 ) Ç D ,
cât şi pentru mulţimea (x 0 , +¥) Ç D , atunci funcţia f : D   este derivabilă în
Ă

punctul x 0 dacă şi numai dacă fs ¢ (x 0 ) = fd ¢ (x 0 ) şi ambele limite sunt finite.


IC

Exerciţii.
1. Studiaţi derivabilitatea funcţiilor de mai jos în punctele date.
CT

a) f (x ) = x ⋅ x , în 0 ; b) f (x ) = ln x , în 1 şi -1 ;
2 3 sin 2 x
c) f (x ) = (x - 1) (x + 1) , în 1 şi -1 ; d) f (x ) = în 1 şi -1 ;
ex + x + 1
DA

ì
ï1 - x 2 , x £ 1 1
e) f (x ) = ï í în 1 şi -1 ; f) f (x ) = arccos (4x - 1) în ;
ï
ï1- x , x > 1 4
ï
î
ïìïln (x 2 + 1), x ³ 0 ì
ï 3
x + 1, x ³ -1
DI

ï
ï
g) f (x ) = í 7 în 0 ; h) f (x ) = í x + 1 în -1 ;
ïïx + 5x 4 , x <0 ï
ï , x < -1
î îx - 1
ï
ì3x - 1, x ³ 0
ï
i) f (x ) = ï
RA

ísin x ,
ï x < 0 în x 0 = 0 .
ï
î
2. a) Determinaţi valorile parametrilor a, b astfel ca funcţia f : (0, ¥)   ,
ìln 4 x , x Î (0, e ]
TU

ï
f (x ) = ï
íax 2 + bx + c, x > e să fie derivabilă în e .
ï
ï
î
b) Determinaţi valorile parametrilor a, b astfel ca funcţia f : [-1,1]   ,
I
ED

138 Funcţii derivabile
ì
ï sin x
ï
ï , x Î [-1, 0)
f (x ) = í x să fie derivabilă în punctul 0 , iar pentru valorile

GI
ï
ïx + ax + b, x Î [ 0,1]
3
ï
î
determinate arătaţi că f (x ) £ 1, " x Î [-1,1] .

GO
DERIVATELE FUNCŢIILOR ELEMENTARE
1. Derivata funcţiei radical

DA
Considerăm funcţia f : (0, +¥)   , f (x ) = n x , n Î * şi punctul x 0 > 0 .
n x - n x0 n x - n x
0
lim = lim n =
x x 0 x - x0
n
( 0)
x x 0 ( n x ) - n x

PE
n x - n x
0
lim =
x x 0
( n x - n x 0 )( n x n -1 + n x n -2x 0 + ... + n x 0n -1 )
1 1 1 n1 -1
= = = ⋅ x0 .
x 0n -1 + n x 0n -1 + ... + n x 0n -1 n n x 0n -1 n
ŞI
n

Deci f (x ) = n x este derivabilă în fiecare punct x > 0 şi

æ 1 ö¢ 1 1
1
Ă

( n x )¢ = çççx n ÷÷÷ = ⋅ x n
-1
. =
è ø÷ n
n ⋅ x n -1 n
IC

Exerciţii. Determinaţi domeniul maxim de derivabilitate a următoarelor funcţii şi


calculaţi derivatele:
2
CT

1. f (x ) = 5 x ; 2. f (x ) = x 3 ; 3. f (x ) = x 2 x ; 4. f (x ) = (2x + 1)( 3 x + 3 x + 1)

2. Derivata funcţiei exponenţiale


DA

Considerăm funcţia f :   (0, ¥) , f (x ) = a x , unde a Î (0, ¥) \ {1} .


a x - a x0 a x -x 0 - 1 at - 1
lim = a x 0 ⋅ lim = a x 0 ⋅ lim = a x 0 ⋅ ln a .
x x 0 x - x x x 0 x - x t 0 t
0 0
DI

Deci (a )¢ = a ⋅ ln a . În caz particular avem (e )¢ = e .


x x x x

3. Derivata funcţiei logaritm


RA

Fie funcţia f : (0, +¥)   , f (x ) = ln x şi punctul x 0 > 0 .


æ x - x 0 ÷ö
ln çç1 + ÷
ln x - ln x 0 çè x 0 ÷÷ø 1 1 ln (1 + t ) 1
TU

f (x 0 ) = lim
¢ = lim x - x ⋅ = ⋅ lim = ,
x x 0 x - x0 x  x 0 0 x0 x0 t  0 t x0
x0
1 ln x
deci (ln x )¢ = , "x > 0 . Din acest rezultat şi relaţia loga x = deducem că
I

x ln a
ED

Funcţii derivabile 139

1
(loga x )¢ = .
x ⋅ ln a

GI
4. Derivatele funcţiilor sinus şi cosinus

GO
1. Să calculăm derivata funcţiei f :    , f (x ) = sin x .
Dacă x 0 Î  este fixat, atunci
x - x0 x + x0 æ sin x - x 0
sin x - sin x 0 2 sin cos çç x + x ÷÷ö
lim = lim 2 2 = lim çç x - x 2 ⋅ cos 0 ÷÷
÷÷

DA
x x 0 x - x0 x x 0 x - x0 x x 0 ç 0 2
ççè ÷÷
2 ø
x - x0
sin
x + x0
= lim x - x2 ⋅ lim cos = 1 ⋅ cos x 0 = cos x 0 ,

PE
x x 0 0 x x 0 2
2
deoarece funcţia cosinus este continuă în orice punct x 0 Î  . Astfel funcţia
f (x ) = sin x este derivabilă şi avem
ŞI
(sin x )¢ = cos x .
2. Să calculăm derivata funcţiei f :    , f (x ) = cos x .
Dacă x 0 Î  este un număr arbitrar fixat, atunci
Ă

x + x0 x - x0
-2 sin sin
cos x - cos x 0
IC

lim = lim 2 2 =
x x 0 x - x0 x x 0 x - x0
x - x0
CT

sin
x + x0
= lim sin ⋅ lim x - x2 = - sin x 0 , deci
x x 0 2 x x 0 0
2
DA

(cos x )¢ = - sin x .
OPERAŢII CU FUNCŢII DERIVABILE
Ca şi în cazul funcţiilor continue suntem interesaţi de compatibilitatea dintre
DI

proprietatea de derivabilitate şi operaţiile algebrice. Aceste proprietăţi vizează în


primul rând obţinerea unor proceduri simple de calcul.
1. Derivata sumei
RA

Presupunem că funcţiile f , g : D   sunt derivabile în punctul de acumulare


f (x ) - f (x 0 ) g (x ) - g (x 0 )
x 0 Î D . Astfel există lim = f ¢ (x 0 ) şi lim = g ¢ (x 0 ) . Pe
x - x0 x - x0
TU

x x 0 x  x 0

de altă parte raportul de creştere corespunzător funcţiei sumă ( f + g ) este


( f + g )(x ) - ( f + g )(x 0 ) f (x ) + g (x ) - f (x 0 ) - g (x 0 )
= =
I

x - x0 x - x0
ED

140 Funcţii derivabile

f (x ) - f (x 0 ) g (x ) - g (x 0 )
= + ,
x - x0 x - x0

GI
( f + g )(x ) - ( f + g )(x 0 )
şi astfel lim = f ¢ (x 0 ) + g ¢ (x 0 ) ,
x x 0 x - x0

GO
deci funcţia f + g este derivabilă şi derivata sumei este suma derivatelor:
( f + g )¢ = f ¢ + g ¢ .
Exerciţii

DA
1. Calculaţi derivatele următoarelor funcţii:
2
a) x + x 2 ; b) x + 3 ; c) (x 2 + x - 1) .
2. Calculaţi derivatele următoarelor funcţii şi determinaţi domeniul de derivabilitate

PE
a următoarelor funcţii:
a) f (x ) = sin x + cos x ; b) f (x ) = cos x - tg x ; c) f (x ) = ctg x + 5x ;
x
æ1 ö 1 1
d) f (x ) = log 3 x - çç ÷÷ ; e) f (x ) = 5 x 3 + 4 x 3 ; f) f (x ) = e x + - 3 .
è2ø x x
ŞI
3. Fie f1, f2 , f3 , ... , fn funcţii derivabile în punctul x 0 (n Î * ) . Studiaţi
n
derivabilitatea funcţiei f1 + f2 + f3 + ... + fn = å fk în punctul x 0 şi calculaţi
Ă

k =1
derivata sumei, dacă există.
IC

4. Demonstraţi că dacă f şi g sunt funcţii derivabile în x 0 , atunci f - g este


derivabilă în x 0 şi ( f - g )¢ (x 0 ) = f ¢ (x 0 ) - g ¢ (x 0 ) .
CT

5. Dacă f şi g nu sunt derivabile în punctul x 0 , rezultă că suma f + g nu este


derivabilă în x 0 ?

2. Derivata produsului
DA

Presupunem că funcţiile f , g : D   sunt derivabile în punctul de acumulare


x 0 Î D şi studiem derivabilitatea produsului f ⋅ g în punctul x 0 .
f (x ) - f (x 0 ) g (x ) - g (x 0 )
DI

Dacă există lim = f ¢ (x 0 ) şi lim = g ¢ (x 0 ) , atunci putem


x x 0 x - x0 x x 0 x - x0
scrie
f (x ) g (x ) - f (x 0 ) g (x 0 ) f (x ) g (x ) - f (x 0 ) g (x ) + f (x 0 ) g (x ) - f (x 0 ) g (x 0 )
RA

= =
x - x0 x - x0
f (x ) - f (x 0 ) f (x ) - f (x 0 )
= ⋅ g (x ) + f (x 0 ) ⋅ ,
x - x0 x - x0
TU

( fg )(x ) - ( fg )(x 0 )
deci lim = f ¢ (x 0 ) ⋅ g (x 0 ) + f (x 0 ) ⋅ g ¢ (x 0 ) .
x - x0
x x 0
I

Astfel dacă f şi g sunt derivabile în x 0 , atunci funcţia f ⋅ g este derivabilă în


ED

Funcţii derivabile 141

punctul x 0 şi ( fg )¢ (x 0 ) = f ¢ (x 0 ) g (x 0 ) + f (x 0 ) g ¢ (x 0 ) .

GI
Prescurtat putem scrie: ( f ⋅ g )¢ = f ¢ ⋅ g + f ⋅ g ¢ .
Consecinţă. Dacă funcţia f : D   este derivabilă în punctul de acumulare

GO
x 0 Î D , şi c Î  este o constantă, atunci funcţia (c ⋅ f ) : D   este derivabilă în

x 0 şi (c ⋅ f )¢ (x 0 ) = c ⋅ f ¢ (x 0 ) .

DA
Exerciţii şi probleme
1. Studiaţi derivabilitatea funcţiilor şi calculaţi derivatele lor:
a) f (x ) = (x + 1)(2x 2 + 1) ; b) f (x ) = x 3 ;

PE
c) f (x ) = (3x 3 + x - 1)(x 2 - 4x + 5) ; d) f (x ) = x 2 - x + 2 .
2. Calculaţi derivatele următoarelor funcţii pe domeniile în care funcţiile sunt
derivabile:
1
a) f (x ) = 3x ⋅ ln x ; b) f (x ) = x 2 ⋅ e x ; c) f (x ) = ⋅ sin x ;
ŞI
x
d) f (x ) = 3 x ⋅ 3x ; e) f (x ) = 5x ⋅ cos x ; f) f (x ) = ln 2 ⋅ (lg x ) ⋅ x ;
1 5
Ă

g) f (x ) = 2
⋅ ln x + 2x 3 ⋅ tg x ; h) f (x ) = 3 x ⋅ ctg x + ln 4 .
x 7
IC

3. Fie f1 , f2 , f3 funcţii derivabile în punctul x 0 . Studiaţi derivabilitatea produsului


f1 f2 f3 şi exprimaţi derivata produsului în funcţie de derivatele celor trei factori.
4. Considerăm funcţiile f1, f2 , ... , fn derivabile în punctul x 0 . Studiaţi
CT

n
derivabilitatea produsului f1 f2 ... fn =  fk şi exprimaţi derivata acestui produs în
k =1
DA

funcţie de derivatele factorilor.


5. Calculaţi derivatele următoarelor funcţii:
a) f (x ) = 10x ⋅ ln x ⋅ e x ; b) f (x ) = 7 x ⋅ sin x ⋅ tg x ;
x
c) f (x ) = 4 x ⋅ log 3 x ⋅ cos x ⋅ 5 .
DI

6. a) Demonstraţi că dacă rădăcinile polinomului P Î  [X ] sunt numerele reale


x 1, x 2 ,..., x n distincte două câte două, atunci
P ¢(x )
RA

1 1 1
+
x - x1 x - x 2
+ ... +
x - xn
=
P(x )
{
, " x Î  \ x 1, x 2 ,..., x n .}
1 1 1
b) Calculaţi suma + + ... + , dacă x 1, x 2 ,..., x n sunt
1 + x1 1 + x 2 1 + xn
TU

rădăcinile polinomului P(X ) = X n - X + 1 .


7. Dacă f şi g nu sunt derivabile în punctul x 0 , rezultă de aici că nici funcţia f ⋅ g
nu este derivabilă în x 0 ?
I
ED

142 Funcţii derivabile
3. Derivata raportului
f

GI
Studiem derivabilitatea fracţiei în punctul x 0 , dacă funcţiile f , g : D  
g
f 1
sunt derivabile în punctul de acumulare x 0 Î D şi f . Pe baza egalităţii =f⋅

GO
g g
1
este suficient să calculăm derivata funcţiei , dacă g este derivabilă în punctul x 0 şi
g
g (x 0 ) ¹ 0 .

DA
1 1
-
g (x ) g (x 0 ) g (x ) - g (x 0 ) æç 1 ö÷ g ¢ (x )
lim = lim ⋅ çç- ÷÷ = - 2 0 ,
x x 0 x - x0 x x 0 x - x0 çè g (x 0 ) g (x ) ø÷ g (x 0 )

PE
æ1 ö¢
çç (x )÷÷ = - g (x 0 ) .
1 ¢
deci este derivabilă şi avem 0 ÷
g çè g ÷ø g (x 0 )
2

æ 1 ö¢
ŞI

Prescurtat putem scrie: ççç ÷÷÷÷ = - 2 .
èg ø g
f 1
Ă

Astfel putem calcula derivata funcţiei = f ⋅ în punctul x 0 :


g g
IC

æ f ÷ö¢ æ ö¢ æ ö¢
çç ÷ (x ) = çç f ⋅ 1 ÷÷ (x ) = f ¢ (x ) ⋅ 1 + f (x ) ⋅ çç 1 ÷÷ (x ) =
çè g ÷÷ø 0 çè g ÷÷ø 0 0
g (x 0 )
0
çè g ÷÷ø 0
CT

1 f (x 0 ) ⋅ g ¢ (x 0 ) f ¢ (x 0 ) ⋅ g (x 0 ) - f (x 0 ) ⋅ g ¢ (x 0 )
= f ¢ (x 0 ) ⋅ - = .
g (x 0 ) g 2 (x 0 ) g 2 (x 0 )

æ f ÷ö¢
DA

f ¢g - fg ¢
În consecinţă avem următoarea regulă de derivare: ççç ÷÷÷ = .
èg ø g2
Exemple. 1. Funcţiile f , g :    , f (x ) = 2x 2 - x şi g (x ) = x 4 + 2 sunt
DI

f
derivabile în orice punct x Î  şi g (x ) > 0 , " x Î  , deci funcţia este derivabilă
g
în orice punct x Î  . Derivata se poate calcula folosind formula precedentă:
RA

æ 2x 3 - x ÷ö¢ (6x 2 - 1)(x 4 + 2) - (2x 3 - x )(4x 3 ) -2x 6 + 3x 4 + 12x 2 - 2


ççç 4 ÷ = = .
è x + 2 ÷ø
2 2
(x 4 + 2) (x 4 + 1)
{ p2 + k p}   , sin x
TU

2. Funcţia f :  \ f (x ) = tgx =este derivabilă în fiecare


cos x
1
punct al domeniului de definiţie şi derivata în x 0 este , deoarece
cos2 x 0
I
ED

Funcţii derivabile 143

æ sin x ö¢
cos x ⋅ cos x - sin x ⋅ (- sin x ) 1 p
(tgx )¢ = çç ÷ = = , x ¹ + k p (k Î ) .
è cos x ÷ø

GI
2 2
cos x cos x 2
În mod analog şi funcţia f (x ) = ctgx este derivabilă ( x ¹ k p (k Î ) ) şi avem
æ cos x ö¢

GO
- sin x ⋅ sin x - cos x .cos x 1
(ctgx )¢ = çç ÷ = =- 2 .
è sin x ÷ø 2
sin x sin x
Exerciţii

DA
Calculaţi derivatele următoarelor funcţii în punctele precizate şi determinaţi domeniul
maxim definiţie şi de derivabilitate
2x - 3 1
a) f (x ) = 2 , x0 = 1 ; b) f (x ) = n , n Î * , x 0 = 2 ;
x -x +1 x

PE
2
x -x +1 x
c) f (x ) = 2 , x 0 = -1 ; d) f (x ) = , x 0 = 1 ;
x +x +1 1+ x
x 4 x +1 x
e) f (x ) = 4
, x0 = 0 ; f) f (x ) = 6 ; g) f (x ) = ;
1+x x +2 1 + x2
ŞI
x2 ln x + x 4 sin x
h) f (x ) = 4
; i) f (x ) = ; j) f (x ) = ;
1+x ln x - x 3 cos x + 1
ex - 1 tg x + sin x log 3 x
Ă

k) f (x ) = x ; l) f (x ) = ; m) f (x ) = .
e +1 cos x + 2 log 3 x - 1
IC

4. Derivata funcţiilor compuse


Funcţiile sin 2x sau sin 3 x sunt funcţii compuse. Funcţiile g, h :    , prin
CT

a căror compunere rezultă funcţia f :    , f (x ) = sin (2x ) ( f = g  h cu


3
g (x ) = sin x şi h (x ) = 2x ) sau f (x ) = (sin x ) = sin 3 x ( g (x ) = x 3 şi
DA

h (x ) = sin x ) sunt derivabile. Este important să putem calcula derivata funcţiei


compuse folosind derivatele celor două funcţii. În general calculăm derivata funcţiei
( f  g )(x ) = f (g (x )) în punctul x 0 cu ajutorul derivatelor funcţiilor f şi g .
f (g (x )) - f (g (x 0 )) é f (g (x )) - f (g (x 0 )) g (x ) - g (x ) ù
DI

lim = lim êê ⋅ 0 ú
ú=
x - x0 ëê g x - g (x 0 ) x - x0
x x 0 x  x ( )
ûú
0

f (u ) - f (u0 ) g (x ) - g (x 0 )
= lim ⋅ lim ,
RA

u u 0 u - u0 x x 0 x - x0
unde u = g (x ) , u 0 = g (x 0 ) . Dacă x  x 0 , atunci u  u 0 = g (x 0 ) , deci
f (g (x )) - f (g (x 0 ))
= f ¢ (g (x 0 )) ⋅ g ¢ (x 0 ) .
TU

lim
x - x0
x x 0

Sub o formă mai compactă putem scrie:


( f  g )¢ = ( f ¢  g ) ⋅ g ¢
I
ED

144 Funcţii derivabile
2 1
Exemple. 1. Funcţia f (x ) = x 3 = 3 x 2 este compunerea funcţiilor x 2 şi x 3 .

GI
æ 1 ö¢ 1 - 2
Pe de altă parte (x 2 )¢ = 2x şi ççx 3 ÷÷÷ = x 3 , deci
çè ø÷ 3

GO
æ 2 ö¢ 1
1 -2 2 -1
f ¢ (x ) = ççx 3 ÷÷÷ = 2 ⋅ x 3 ⋅ ⋅ x 3 = x 3 .
çè ø÷ 3 3
În general dacă m, n Î * , atunci

DA
æ mn ö÷¢ m mn -1
ççèçx ø÷÷ = ⋅ x .
n

PE
2. Dacă f (x ) = x 2 + x + 1 , atunci
1 -
1
2x + 1
f ¢ (x ) = (x 2 + x + 1) 2 ⋅ (2x + 1) = .
2 2 x2 + x + 1
3. Dacă f (x ) = sin 50 x , atunci f ¢ (x ) = 50 sin 49 x ⋅ cos x .
ŞI
¢
4. Dacă f (x ) = cos4 (x 3 + x ) , atunci f ¢ (x ) = 4 cos3 (x 3 + x ) ⋅ (cos (x 3 + x )) =
Ă

= 4 cos3 (x 3 + x )(- sin (x 3 + x ))(x 3 + x )¢ = -4 (3x 2 + 1) cos3 (x 3 + x ) sin (x 3 + x ) .


IC

5. Dacă f (x ) = (sin x ) = sin 3 x , atunci f ¢ (x ) = 3 sin2 x (sin x )¢ = 3 sin 2 x cos x .


3

6. Dacă f (x ) = sin 2x , atunci f ¢ (x ) = cos 2x ⋅ (2x )¢ = 2 cos 2x .


CT

8 7
7. Dacă f (x ) = (2x 4 - 5x 2 + 6) , atunci f ¢ (x ) = 8 (2x 4 - 5x 2 + 6) (8x 3 - 10x ) .
1
8. Dacă f (x ) = a 2 - x 2 = (a 2 - x 2 )2 , atunci
DA

1 2 -
1
-x
(a - x 2 ) 2 (-2x ) = 2 2 , pentru x Î (-a, a ) .
f ¢ (x ) =
2 a -x
9. Dacă f (x ) = sin 5x , atunci f ¢ (x ) = 3 sin 2 5x ⋅ 5 cos 5x = 15 sin 2 5x ⋅ cos 5x .
3
DI

Exerciţii
I. Determinaţi domeniul maxim de derivabilitate şi calculaţi derivatele următoarelor
RA

funcţii:
2 cos 2x
1) f (x ) = (1 - x )(1 + x ) ; 2) g (x ) = x 2 + 8x + 4 ; 3) f (x ) = ;
ex
sin 2 x
TU

4) f (x ) = x 5) f (x ) = x 3 ⋅ ln x ; 6) f (x ) = e x ⋅ ln x ;
e +x +1
x
7) f (x ) = ; 8) f (x ) = x 2 cos x + x 3 sin x ;9) f (x ) = x sin x ;
ln x
I
ED

Funcţii derivabile 145
sin x + cos x tgx
10) f (x ) = sin x cos x ; 11) f (x ) = ; 12) f (x ) = ;
x2 - x + 1 x2 + 1

GI
4 sin 6 x + cos6 x - 1
13) f (x ) = (x 3 + 2) ; 14) f (x ) = ; 15) f (x ) = 1 + 5x 2 ;
sin 4 x + cos4 x - 1

GO
17) f (x ) = ln (2x 3 - 4x 2 ) ;
2
16) f (x ) = e x -3x ; 18) f (x ) = tg x ;
19) f (x ) = 5sin x ; 20) f (x ) = log 0,3 (8x 2 - 2x 3 ) ; 21) f (x ) = cos (2x - 1) ;
22) f (x ) = cos2 3x ; 23) f (x ) = lg (2x 3 - 4x 2 ) ; 24) f (x ) = x ⋅ tg 2 x ;

DA
1
25) f (x ) = sin ax ; 26) f (x ) = 3 cos x - sin x ; 27) f (x ) = 3 x ;
1 100
28) f (x ) = ; 29) f (x ) = (x 2 + 5x - 8) ⋅ x 5 ; 30) f (x ) = x 3 + 1 ;

PE
cos 2x
1
31) f (x ) = ln sin x ; 32) f (x ) = 5 ; 33) f (x ) = tg 2 (x 2 + x 4 ) ;
ln (3x )
x -1
3
34) f (x ) = e x +1 ; 35) f (x ) = .
ŞI
log 2 (x + x 2 + 1)
4

II.
xf (x )
Ă

1. Arătaţi că funcţia f (x ) = c 1 + x 2 , x Î  verifică relaţia f ¢ (x ) =


1 + x2
IC

pentru orice x Î  .
2. Deduceţi o regulă de derivare pentru funcţiile de forma h(x ) = f (x )g (x ) , unde
f : D  *+ şi g : D   sunt funcţii derivabile. Pe baza acestei reguli calculaţi
CT

derivatele următoarelor funcţii:


sin x
b) f (x ) = (x 2 + 1) ;
x
a) f (x ) = x x ; c) f (x ) = x x .
DA

3. Demonstraţi că dacă funcţiile fij : D   sunt derivabile i, j = 1, 3 , atunci


funcţia
f11(x ) f12 (x ) f13 (x )
DI

D(x ) = f21(x ) f22 (x ) f23 (x ) , " x Î D


f31(x ) f32 (x ) f33 (x )
RA

este derivabilă şi
f11¢ (x ) f12¢ (x ) f13¢ (x ) f11(x ) f12 (x ) f13 (x ) f11(x ) f12 (x ) f13 (x )
D¢(x ) = f21(x ) f22 (x ) f23 (x ) + f21¢(x ) f22¢ (x ) f23¢ (x ) + f21(x ) f22 (x ) f23 (x ) .
TU

f31(x ) f32 (x ) f33 (x ) f31(x ) f32 (x ) f33 (x ) f31¢ (x ) f32¢ (x ) f33¢ (x )


I
ED

146 Funcţii derivabile
4. Calculaţi derivatele următoarelor funcţii:
x +1

GI
a) f (x ) = ; b) f (x ) = x 2 + 2 ; c) f (x ) = x 3 ⋅ e 2x +1 ;
x -1
d) f (x ) = ln ln x ; e) f (x ) = (x 2 + 1) sin (2x + 1) ;

GO
2
f) f (x ) = e 2x + 3 ; g) f (x ) = x ⋅ ln x ; h) f (x ) = (x + 1) e 2x ;
12
i) f (x ) = e 2x ln x ; j) f (x ) = 22x sin 2 x ; k) f (x ) = (e x + x ) ;
6
l) f (x ) = e x cos3 x ; m) f (x ) = (sin x + cos x ) ;

DA
2 + ln x x2 - x + 1
n) f (x ) = ; o) f (x ) = ;
1 + ex ln x
7
q) f (x ) = (sin 3 x + 7) ;
2
p) f (x ) = e cos x ;

PE
100
r) f (x ) = sin sin sin x ; s) f (x ) = (x 2 - x + 2) .
5. Calculaţi derivata funcţiei f (x ) = x a , x > 0 dacă a este un număr iraţional.
6. Scrieţi ecuaţia tangentelor la graficele următoarelor funcţii în punctele precizate:
ŞI
a) f (x ) = x 3 + x + 1 , M 0 (1, 3) ; b) f (x ) = cos 2x , M 0 (p, 1) ;
c) f (x ) = ln x , M 0 (3, ln 3) ; d) f (x ) = e x , M 0 (0, 1) ;
Ă

7. Fie funcţia f (x ) = x 2 - 3x - 6 . Scrieţi ecuaţia tangentei la graficul funcţiei în


punctul de abscisă x 0 = -1 1 al acestui grafic.
IC

8. f (x ) = x 2 . Scrieţi ecuaţia tangentei în punctul arbitrar x 0 Î  .


9. f (x ) = x (x - 1)(x + 2)(x + 3) . Scrieţi ecuaţia tangentei în punctul x 0 = 1 .
CT

2
10. f (x ) = (x - 2) (x + 3) . Scrieţi ecuaţia tangentei în punctul x 0 = 2 .
11. f (x ) = (x - 3) 7 - x . Scrieţi ecuaţia tangentei în punctul x 0 = 3 .
DA

12. f (x ) = 5 + x 2 . Scrieţi ecuaţia tangentei în punctul graficului cu ordonata


y0 = 3
13. Determinaţi coordonatele punctului M de pe graficul funcţiei f (x ) = 1 + x 2
DI

x
în care tangenta este paralelă cu dreapta y = + 1 .
2
2
14. Determinaţi punctul M de pe graficul funcţiei f (x ) = (1 - x )(1 + x ) în care
RA

tangenta la grafic trece prin punctul (-1, 0) .


15. Studiaţi existenţa unei tangente comune pentru graficele funcţiilor
f (x ) = x 2 + 4x + 8 şi g (x ) = x 2 + 8x + 4 .
TU

1
În cele ce urmează, dacă nu există pericolul creării unei confuzii, vom spune doar tangenta în
I

punctul x 0 .
ED

Funcţii derivabile 147
16. Determinaţi ecuaţia dreptei care este tangentă la graficul funcţiei
f (x ) = x 4 - 2x 3 + x 2 + x - 2 în două puncte.

GI
17. Considerăm funcţia f :  \
2
3 {}
  , f (x ) =
ax + 2
3x - 2
, unde a Î  este un

GO
parametru real. Determinaţi valoarea parametrului astfel încât tangenta în punctul
de abscisă x 0 să formeze un unghi de măsură 45 cu axa Oy .
18. Determinaţi valorile parametrilor m şi n astfel ca graficele funcţiilor
x
f (x ) = şi g(x ) = mx 2 + nx + 1 să fie tangente în punctul de abscisă 2 .

DA
x +1
5. Derivata funcţiei inverse
Dacă I Í  este un interval şi f : I   o funcţie continuă, atunci mulţimea

PE
f (I ) este tot un interval. Funcţia f : I  f (I ) este surjectivă, deci dacă f este şi
injectivă, atunci inversa acestei funcţii f -1 : J  I (cu J = f (I ) ) este o funcţie
continuă. Următoarea teoremă asigură derivabilitatea funcţiei inverse în condiţii foarte
generale.
ŞI
Teoremă. Dacă I şi J sunt intervale, f : I  J este o funcţie bijectivă şi
derivabilă în x 0 Î I cu f ¢ (x 0 ) ¹ 0 , atunci funcţia f -1 este derivabilă în punctul
Ă

y 0 = f (x 0 ) Î J şi avem egalitatea
1
IC

( f -1 )¢ ( f (x 0 )) = .
f ¢ (x 0 )
f -1(y ) - f -1 (y 0 ) x - x0
CT

1
Demonstraţie. lim = lim = , unde am
y y 0 y - y0 x  x 0 f (x ) - f (x ) f ¢ (x 0 )
0

efectuat schimbarea de variabilă f -1 (y ) = x în limită. De aici rezultă că funcţia f -1


DA

este derivabilă în punctul y 0 = f (x 0 ) şi are loc relaţia din enunţ.


Consecinţă. Dacă f este derivabilă pe I şi f ¢(x ) ¹ 0, " x Î I , atunci f -1 este
1
( f -1 )¢ ( f (x )) =
DI

derivabilă pe J = f (I ) şi are loc relaţia , " x Î I sau


f ¢ (x )
1
( f -1 )¢ (x ) = , " x Î J . Aceste relaţii pot fi obţinute derivând egalităţile
f ¢ (f -1
(x ))
RA

( f -1  f )(x ) = f -1( f (x )) = x , " x Î I , respectiv (f  f -1 )(x ) = f ( f -1 (x )) = x ,


"x ÎJ .
TU

-1 ¢ 1
Prescurtat putem scrie ( f ) = .
¢
f  f -1
I
ED

148 Funcţii derivabile
Exerciţii rezolvate
é p pù
1. Funcţia f : ê- , ú  êé-1, 1ùú , f (x ) = sin x este strict crescătoare pe intervalul

GI
ëê 2 2 ûú ë û
é p pù é p pù
ê- , ú , deci are o inversă f : éêë-1, 1ùúû  ê- , ú , f (x ) = arcsin x . Folosind
-1 -1

GO
êë 2 2 úû êë 2 2 úû
regula de derivare a funcţiei inverse obţinem:
1 1 1
(arcsin x )¢ = = = , dacă x Î (-1, 1) .
cos (arcsin x ) 2
1 - sin (arcsin x ) 1- x2

DA
2. Funcţia f : [0, p ]  [-1, 1] , f (x ) = cos x este strict descrescătoare, deci există
f -1 = arccos : [-1, 1]  [0, p ] , şi
1 1 1
( f -1 (x ))¢ = (arccos x )¢ =

PE
=- =- ,
- sin (arccos x ) 2
1 - cos (arccos x ) 1- x2
pentru x Î (-1, 1) .
æ p pö
3. Funcţia f : çç- , ÷÷   , f (x ) = tg x este strict crescătoare, deci există
è 2 2ø
ŞI
æ p pö
f -1 :   çç- , ÷÷ , f -1 (x ) = arctg x , şi are loc relaţia
è 2 2ø
Ă

1 1 1
(arctg x )¢ = 1
= cos2 (arctg x ) = = .
1 + tg (arctg x ) 1 + x 2
2
IC

cos2 (arctg x )
4. Să se arate că funcţia f :  +  [1, +¥) , f (x ) = x 4 + x 2 + x + 1 este bijectivă,
CT

inversa sa este derivabilă şi să se calculeze ( f -1 )¢ (4) .


Soluţie. f este continuă şi derivabilă, f ¢ (x ) = 4x 3 + 2x + 1 > 0 , "x ³ 0 , deci f
strict crescătoare, în consecinţă este injectivă. f (0) = 1 şi lim f (x ) = +¥ , f fiind
DA

x ¥

continuă şi crescătoare, rezultă că Im f = [1, +¥) , deci este şi surjectivă. f ¢ (x ) ¹ 0 ,


1
"x ³ 0 deci inversa este derivabilă cu ( f -1 )¢ (y ) = . Pentru y = 4 , avem
f ¢ (f -1
(y ))
DI

1 1
y = f (1) , deci ( f -1 )¢ (4) = = .
f ¢ (1) 7
Observaţie. În exemplul precedent am văzut că se poate calcula derivata funcţiei
RA

inverse într-un punct fără a calcula funcţia inversă.

Exerciţii
TU

1. Determinaţi domeniul maxim de derivabilitate a următoarelor funcţii şi calculaţi


derivatele lor:
1 5 x
a) f (x ) = x ⋅ 3 x ⋅ 4 x ; b) f (x ) = x - arctg 2x + arctg ;
I

2 3 3
ED

Funcţii derivabile 149
1 + 3x 2x
c) f (x ) = arcsin ; d) f (x ) = arccos ;
2 1 + x2

GI
1
e) f (x ) = 5x arcsin 3x ; f) arccos (x 2 + 1) ;
3

GO
2 2x + 1
g) f (x ) = arctg ; h) f (x ) = (x 2 + 1) arctg x ;
3 3 3
i) f (x ) = arcsin (cos x ) .
2. Arătaţi că funcţia f :  +  [1, +¥) , f (x ) = x 2 + 1 este inversabilă cu inversa

DA
derivabilă şi calculaţi ( f -1 )¢ ( 10 ) în două moduri (calculând funcţia inversă respectiv
fără a calcula inversa funcţiei).

PE
1
3. Arătaţi că funcţia f : (-¥, -1]  (0,1] , f (x ) = 2
este inversabilă cu
x +x +1
æ 2 7 ö÷
inversa derivabilă şi calculaţi ( f -1 )¢ çç ÷.
çè 7 ø÷÷
ŞI
4. Arătaţi că funcţia f : *+   , f (x ) = x 2 + 2x + ln (x 2 ) este inversabilă cu

inversa derivabilă şi calculaţi ( f -1 )¢ (3) .


Ă

Derivate de ordin superior


IC

Definiţii. 1. Funcţia f : D   este de două ori derivabilă în punctul de


acumulare x 0 Î D dacă f este derivabilă într-o vecinătate V Ç D a punctului x 0 şi
CT

funcţia derivată f ¢ : V Ç D   este derivabilă în punctul x 0 . Derivata funcţiei f ¢ în


punctul x 0 este derivata de ordinul doi a funcţiei f în punctul x 0 şi se notează cu
DA

( f ¢)¢ (x 0 ) = f ¢¢ (x 0 ) .
Dacă f ¢ este derivabilă pe mulţimea D , atunci spunem că funcţia f este de două ori

derivabilă pe D şi notăm derivata a doua cu f ¢¢ = ( f ¢)¢ sau cu f (2) .


DI

2. Funcţia f : D   este derivabilă de n ori ( n ³ 2 ) în punctul x 0 , dacă f este


derivabilă de (n - 1) ori într-o vecinătate V Ç D a punctului x 0 şi derivata de ordin
RA

(n - 1) este derivabilă în punctul x 0 Î D .

Folosim notaţia f (n )
(x 0 ) = ( f (n -1) )¢ (x 0 ) pentru derivata de ordin n în punctul x 0 .
Dacă funcţia f : D   este de n -ori derivabilă pe D , atunci funcţia f (n ) : D   ,
TU

f n (x ) = ( f (n -1) )¢ (x ) este derivata de ordin n a funcţiei f .


( )
I
ED

150 Funcţii derivabile

Dacă pentru orice n ³ 1 , n Î * funcţia f este de n ori derivabilă (într-un


punct sau pe o mulţime), atunci spunem că f este indefinit derivabilă sau că f este

GI
de clasă ¥ (în punctul respectiv sau pe mulţimea respectivă). Pentru a păstra o notaţie
unitară vom admite că derivata de ordin zero este chiar funcţia f .

GO
Exemple
1. Funcţia f :    , f (x ) = x k (k Î ) este indefinit derivabilă şi f (k )(x ) = k ! ,
f n (x ) = 0 , dacă n > k .
( )

DA
1
2. Funcţia f :  \ {0}   , f (x ) = admite derivate de orice ordin şi avem
x
n
(-1) ⋅ n !
f n (x ) = , unde n ³ 1 , x ¹ 0 .
( )

PE
x n +1
3. Pentru funcţia f (x ) = e x avem f n (x ) = e x , n Î  , x Î  .
( )

æ pö
4. sin n x = sin ççx + n ⋅ ÷÷ , n Î  , x Î  .
( )

è 2ø
ŞI
æ pö
5. cos n x = cos ççx + n ⋅ ÷÷ , n Î  , x Î  .
( )

è 2ø
n -1
(n ) (-1) ⋅ (n - 1) !
Ă

6. (ln x ) = , n Î * .
xn
(n )
7. (a x )
IC

= a x ⋅ lnn a , (a > 0) .

Exerciţii
CT

1. Dacă funcţiile u : D   şi v : D   sunt de n ori derivabile, atunci


a) (u + v ) n = u n + v n ;
( ) ( ) ( )

n
b) (u ⋅ v ) n = å C nku (k )v (n -k ) (Formula lui Leibniz)
DA

( )

k =0

2. Calculaţi derivata a doua pentru următoarele funcţii:


2
a) f (x ) = x 1 + x 2 ; b) f (x ) = x ln x ; c) f (x ) = e -x ;
DI

d) f (x ) = (1 + x 2 ) arctg x .
3. Calculaţi f (0) , f ¢ (0) şi f ¢¢ (0) , dacă f (x ) = e sin x ⋅ cos (sin x ) .
RA

4. Demonstraţi că funcţiile date sunt de două ori derivabile în punctele precizate:


ìïarctg x , x ³ 0
a) f :    , f (x ) = ï í 3 , x = 0;
ïïx + x , x < 0 0
ïî
TU

ïìïsin 2 x , x £ 0
b) f :    , f (x ) = í 2 , x0 = 0 ;
ïïx , x > 0
ïî
I

c) f :    , f (x ) = 2x - 6 5 , x 0 = 3 .
ED

Funcţii derivabile 151
5. Determinaţi valorile parametrilor a, b, c Î  astfel ca funcţia f :    ,
ìax 2 + b,

GI
ï
ï x £0
f (x ) = ï
í să fie de două ori derivabilă pe  .
ï
ïcx + 4 + ln (x 2 - x + 1), x < 0
ï
î

GO
6. Determinaţi valoarea parametrului a Î  astfel ca funcţia f :    ,
f (x ) = x ⋅ eax să satisfacă relaţia f ¢¢¢(x ) - f ¢¢(x ) - 8 f ¢(x ) + 12 f (x ) = 0 pentru
orice x Î  .
7. Demonstraţi că derivata de ordin n a funcţiei f :    , f (x ) = (3x 2 - 4)e x

DA
are forma f (n )(x ) = (3x 2 + an x + bn )e x pentru orice n Î * , unde an , bn sunt
numere reale. Exprimaţi numerele an şi bn în funcţie de n .

PE
ln x
8. Calculaţi derivata de ordin n a funcţiei f : (0, ¥)   , f (x ) = .
x
9. Considerăm funcţia f (x ) = c1 cos x + c2 sin x , unde c1, c2 Î  . Demonstraţi că
f ¢¢ (x ) + f ¢ (x ) = 0 .
ŞI
10. Calculaţi derivata de ordin n pentru următoarele funcţii:
a) f :    , f (x ) = x 2 ⋅ e x ; b) f :    , f (x ) = x 2 ⋅ e 2x ;
d) f : (-1, 1)   , f (x ) = x ln (1 - x 2 ) ;
Ă

c) f : (0, ¥)   , f (x ) = x ⋅ ln x ;
1 x3
IC

e) f :  \ {0,1} , f (x ) = ; f) f :  \ {1, 2}   , f (x ) = ;
x (1 - x ) x 2 - 3x + 2
g) f :    , f (x ) = (1 - x 2 ) ⋅ cos x ; h) f :    , f (x ) = e -x .
2
CT

11. Spunem că graficele funcţiilor f : D   şi g : D   sunt tangente de ordin


n în punctul x 0 dacă f (k ) (x 0 ) = g (k ) (x 0 ), k = 0, n şi f (n +1) (x 0 ) ¹ g (n +1) (x 0 ) .
DA

Determinaţi ordinul de tangenţă a următoarelor perechi de funcţii:


1 x2
a) f (x ) = x 2 şi g(x ) = x + 1 - ; b) f (x ) = e x şi g(x ) = + x +1.
x 2
12. Calculaţi unghiul format de graficele funcţiilor f şi g în punctele de intersecţie:
DI

2
a) f (x ) = (x - 2) şi g(x ) = 4x - x 2 - 4 ; b) f (x ) = sin x şi g(x ) = cos x .
ïìï x 21-1
ïe , x Î -1,1 ( )
RA

13. Demonstraţi că funcţia f :    , f (x ) = ï í este


ïï
ïïîP(x ), x Î  \ -1, 1 ( )
indefinit derivabilă dacă şi numai dacă funcţia polinomială P este identic nulă.
TU

(Admitere, Cluj Napoca)


I
ED

152 Funcţii derivabile
Domeniul de
f f¢
derivabilitate

GI
xn , n Î  nx n -1 
x m , n Î *- mx m -1  \ {0}

GO
xa , a Î  \  a ⋅ x a -1 (0, ¥)
ex ex 
x
a , a > 0, a ¹ 1 x
a ⋅ ln a 

DA
1 (0, ¥)
ln x
x
loga x , a > 0, a ¹ 1 1 (0, ¥)
x ln a

PE
sin x cos x 
cos x - sin x 
tg x
1
cos2 x
= 1 + tg 2 x {
 \ (2k + 1)
p
2
kÎ }
ŞI
-1
ctg x 2
sin x
= -1 - ctg 2 x {
 \ kp k Î  }
1
Ă

arcsin x (-1, 1)
1 - x2
IC

-1
arccos x (-1, 1)
1 - x2
CT

1
arctg x 
1 + x2
-1
arcctg x 
1 + x2
DA

( f + g )¢ = f ¢ + g ¢
DI

( f ⋅ g )¢ = f ¢ ⋅ g + f ⋅ g ¢
æ 1 ö÷¢ æ f ÷ö¢
çç ÷ = - g ¢ çç ÷ = f ¢ ⋅ g - f ⋅ g ¢
çè g ÷÷ø çè g ÷÷ø
RA

g2 g2

( f (g(x )))¢ = f ¢ (g(x )) ⋅ g ¢(x )


n
= å C nk ⋅ f (n -k ) ⋅ g (k )
(n )
(f ⋅ g )
TU

k =0

( f (x )g (x ) )¢ = g(x ) ⋅ f (x )g (x )-1 ⋅ f ¢(x ) + f (x )g (x ) ⋅ ln f (x ) ⋅ g ¢(x )


I
ED

Proprietăţile funcţiilor derivabile 153

VI. PROPRIETĂŢILE FUNCŢIILOR DERIVABILE

GI
În acest capitol studiem legătura dintre derivabilitatea unei funcţii şi diferitele

GO
alte proprietăţi, cum ar fi injectivitatea, monotonia, convexitatea, punctele de extrem
etc. Pentru a evidenţia aceste legături avem nevoie de câteva teoreme fundamentale.
TEOREMELE FUNDAMENTALE ALE ANALIZEI MATEMATICE

DA
Prima dată stabilim rolul derivatei în căutarea punctelor de extrem ale unei
funcţii derivabile. Fie D Í  , x 0 Î D şi f : D   o funcţie.
Definiţii. 1. Punctul x 0 este un punct de maxim local al funcţiei f , dacă există o
vecinătate V Î V (x 0 ) (a punctului x 0 ) astfel încât f (x ) £ f (x 0 ) , " x Î D Ç V .

PE
2. Punctul x 0 este un punct de minim local al funcţiei f , dacă există o vecinătate
V Î V (x 0 ) (a punctului x 0 ) astfel încât f (x ) ³ f (x 0 ) , " x Î D Ç V .
3. Dacă inegalitatea f (x ) £ f (x 0 ) este verificată pentru orice x Î D , atunci punctul
ŞI
x 0 este un punct de maxim global.
4. Dacă inegalitatea f (x ) ³ f (x 0 ) are loc pentru orice x Î D , atunci x 0 se numeşte
Ă

punct de minim global al funcţiei f .


5. Punctele de minim şi de maxim local sunt punctele de extrem local, iar punctele de
IC

minim şi de maxim global se numesc puncte de extrem global.


6. Valorile funcţiei în punctele de extrem se numesc extremele funcţiei. Acestea pot fi
locale sau globale după cum punctul de extrem este un punct de extrem local sau unul
CT

global.
Funcţia al cărei grafic este reprezentat în figura 54 are un y
punct de maxim global în b , un punct de minim global x 1
DA

şi în afară de aceste puncte de extrem funcţia mai admite


punctele de maxim local a şi x 2 şi punctul de minim
local x 3 . Conform graficului tangentele în punctele
x1, x 2 , x 3 sunt orizontale, iar în capetele intervalului a O x 1 x 2 x b
3 x
DI

tangenta poate avea orice direcţie. Această comportare Figura 54


indică faptul că depistarea punctelor de extrem local
interioare este o problemă diferită de determinarea punctelor de extrem. Bineînţeles
RA

dacă determinăm punctele de extrem interioare, atunci prin compararea valorilor în


aceste puncte şi capetele intervalului de definiţie vom putea stabili punctele de extrem
global. Pentru a fixa aceste idei vom demonstra câteva teoreme.
1. Teorema lui Fermat
TU

Dacă I este un interval, f : I   o funcţie derivabilă în x 0 , şi x 0 este un punct de


extrem local în interiorul intervalului I , atunci f ¢ (x 0 ) = 0 .
I
ED

154 Proprietăţile funcţiilor derivabile
Demonstraţie. Fără a restrânge generalitatea putem presupune că x 0 este un punct
de maxim local. Astfel există V Î V (x 0 ) pentru care f (x ) £ f (x 0 ) , " x Î I Ç V ,

GI
deci f (x ) - f (x 0 ) £ 0 , " x Î I Ç V . De aici rezultă că
f (x ) - f (x 0 ) f (x ) - f (x 0 )

GO
fs ¢ (x 0 ) = lim ³ 0 şi fd ¢ (x 0 ) = lim £ 0.
x x 0
x <x 0
x - x0 x x 0
x >x
x - x0
0

Dar funcţia este derivabilă, deci cele două derivate laterale coincid, şi astfel egalitatea
fd ¢ (x 0 ) = fs ¢ (x 0 ) implică fd ¢ (x 0 ) = fs ¢ (x 0 ) = f ¢ (x 0 ) = 0 .

DA
Observaţii. 1. În cazul funcţiei f : [-1,1]   , f (x ) = x 3 punctele x = 1 sunt
singurele puncte de extrem şi f ¢ (1) = 3 . Acest contraexemplu arată că teorema se

PE
poate aplica numai punctelor de extrem interioare.
2. Funcţia f :    , f (x ) = x are punctul de minim local (global) x = 0 , dar
f ¢ (0) ¹ 0 , deoarece f ¢ (0) nu există în punctul de extrem
y
( fd ¢ (0) = 1 , fs ¢ (0) = -1 ).
ŞI
3. Din aceste observaţii rezultă că ipotezele sunt necesare.
-1 4. Pentru funcţia din exemplul 1. avem f ¢ (x ) = 3x 2 , deci
Ă

O 1 x
f ¢ (0) = 0 şi punctul x = 0 nu este punct de extrem,
deoarece f (x ) < 0 pentru x < 0 şi f (x ) > 0 pentru
IC

x > 0 . Deci nu toate punctele x 0 pentru care f ¢ (x 0 ) = 0


Figura 55 sunt puncte de extrem. În figura 55 se vede că axa Ox este
CT

tangentă la grafic.
Definiţie. Dacă f : D   este o funcţie derivabilă, atunci elementele mulţimii
S f = {x Î int D | f ¢ (x ) = 0} se numesc punctele staţionare ale funcţiei f .
DA

5. În consecinţă punctele de extrem ale unei funcţii derivabile trebuie căutate printre
rădăcinile derivatei, dar acestea nu sunt neapărat puncte de extrem.
2. Teorema lui Rolle
DI

Dacă funcţia f : [a, b ]   este continuă pe intervalul [a, b ] , este derivabilă pe (a, b )
şi f (a ) = f (b ) , atunci există c Î (a, b ) cu proprietatea f ¢ (c ) = 0 .
RA

Demonstraţie. Dacă f este funcţie constantă, atunci f ¢ (x ) = 0 pentru orice


x Î (a, b ) . Dacă f nu este constantă, atunci există x 0 Î (a, b ) astfel încât
f (x 0 ) > f (a ) sau f (x 0 ) < f (a ) . Intervalul de definiţie este un interval închis, deci
TU

pe baza teoremei lui Weierstrass există M = f (c1 ) = max f (x ) şi


x Î[a ,b ]

m = f (c2 ) = min f (x ) . Numerele c1 şi c2 nu pot fi ambele în capetele intervalului,


I

x Î[a ,b ]
ED

Proprietăţile funcţiilor derivabile 155
deci cel puţin unul dintre ele este un punct de extrem local în interiorul intervalului.
Conform teoremei lui Fermat derivata în acest punct este 0 . Deci există c Î {c1, c2 }

GI
astfel ca f ¢ (c ) = 0 şi c Î (a, b ) .
Interpretarea geometrică y
Din interpretarea geometrică a derivatei rezultă f(a)=f(b) A B

GO
că în cazul funcţiilor care satisfac condiţiile
teoremei, există un punct interior în care
derivata este 0 , deci tangenta la grafic în acest
punct este orizontală. Folosind faptul că în acest

DA
caz şi coarda AB este orizontală putem spune
O a c b x
că tangenta este paralelă cu coarda AB . În
teorema următoare demonstrăm că această Figura 56
proprietate este valabilă şi în cazul în care

PE
coarda nu este orizontală.
Observaţie. Funcţiile f : [a, b ]   continue pe [a, b ] şi derivabile pe (a, b ) se
numesc funcţii cu proprietatea lui Rolle.
Exemple. 1. Funcţia f : [ 0,1]   , f (x ) = x 2 - x are proprietatea Rolle,
ŞI
f (0) = f (1) = 0 , deci se poate aplica teorema lui Rolle, astfel există c Î (1, 2) cu
1
f ¢ (c ) = 0 . f ¢ (x ) = 2x - 1 , deci c = Î (0,1) .
Ă

2
2. Funcţia f : [1, 2 ]   , f x = (x - 1)(2 - x ) este continuă pe [1, 2 ] , derivabilă
( )
IC

-2x + 3
pe (1, 2) cu f ¢ (x ) = "x Î (1, 2) şi f (1) = f (2) , deci se poate
2 (x - 1)(2 - x )
CT

aplica teorema lui Rolle, de unde rezultă că există c Î (1, 2) astfel încât f ¢ (c ) = 0 . În
3
cazul acesta putem determina numărul c = Î (1, 2) .
2
DA

Observaţie. În exemplul precedent se observă că derivabilitatea funcţiei nu este


necesară în capetele intervalului.

3. Teorema lui Lagrange


DI

Dacă funcţia f : [a, b ]   are proprietatea lui Rolle pe intervalul [a, b ] , atunci
există c Î (a, b ) astfel încât
RA

f (b ) - f (a )
f ¢ (c ) = .
b -a
Demonstraţie. Intuitiv această proprietate s-ar putea demonstra prin schimbarea
axelor de coordonate, astfel ca axa Ox să devină paralelă cu coarda AB . În acest caz
TU

am aplica teorema lui Rolle pentru transformata funcţiei. În locul schimbării axelor de
coordonate vom construi o funcţie ajutătoare a cărei derivată se anulează dacă şi
numai dacă este verificată relaţia din enunţ (astfel evităm transformarea efectivă a
intervalului de definiţie). Dacă derivata funcţiei F : [a, b ]   este
I
ED

156 Proprietăţile funcţiilor derivabile

f (b ) - f (a ) f (b ) - f (a )
f ¢(x ) - , atunci funcţia este F (x ) = f (x ) - x ⋅ .
b -a b -a

GI
Această funcţie este continuă pe [a, b ] şi y
derivabilă pe (a, b ) , şi în plus verifică egalităţile B

GO
bf (a ) - af (b ) A
F (a ) = = F (b ) , deci putem aplica
b -a
teorema lui Rolle. Astfel rezultă că există
c Î (a, b ) , pentru care F ¢(c ) = 0 şi deci:
O a c

DA
b x
f (b ) - f (a )
f ¢(c ) = . Figura 57
b -a
f (b ) - f (a )
Interpretarea geometrică. Panta coardei AB este , deci relaţia din
b -a

PE
teoremă exprimă chiar faptul că există un punct interior c în care tangenta la graficul
funcţiei este paralelă cu coarda AB . (vezi figura 57).
x
Exemple. 1. Funcţia f : [ 0,1]   , f (x ) = este continuă şi derivabilă pe
x +1
ŞI
1
intervalul [ 0,1] , f ¢ (x ) = 2 , deci se poate aplica teorema lui Lagrange. Astfel
(x + 1)
f (1) - f (0) 1 1
există c Î (0,1) cu f ¢ (c ) = , deci 2 =  c = -1  2 ; dar
Ă

1-0 (c + 1) 2
c Î (0,1) , deci c = 2 - 1 este singurul punct intermediar cu această proprietate.
IC

2. Funcţia f : [n, n + 1]   , f (x ) = ln x , ( n Î * ) are proprietatea lui Rolle, deci


se poate aplica teorema lui Lagrange, astfel există c Î (n, n + 1) cu
CT

f (n + 1) - f (n ) 1 1
f ¢ (c ) = ; adică = ln (n + 1) - ln n , de unde c = .
n +1-n c æ n + 1 ö÷
ln çç
è n ø÷
DA

1 1 1
Observaţie. Deoarece n < c < n + 1  < < , de unde rezultă
n +1 c n
1 1
inegalitatea demonstrată în capitolul Şiruri: < ln (n + 1) - ln n < .
n +1 n
DI

4. Teorema lui Cauchy


Din punct de vedere tehnic în teorema lui Lagrange structura numărătorului
RA

este identică cu structura numitorului dacă expresia b - a o scriem sub forma


g(b ) - g(a ) , unde g este funcţia identică. În acest paragraf demonstrăm că la numitor
putem avea o altă funcţie derivabilă g .
Teoremă. Dacă funcţiile f , g : [a, b ]   au proprietatea lui Rolle pe intervalul
TU

[a, b ] şi g ¢ (x ) ¹ 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci există c Î (a, b ) astfel încât:


f (b ) - f (a ) f ¢ (c )
= .
I

g(b ) - g(a ) g ¢ (c )
ED

Proprietăţile funcţiilor derivabile 157

Demonstraţie. Din teorema lui Lagrange şi din condiţia g ¢ (x ) ¹ 0 , "x Î (a, b ) ,

GI
rezultă că g(a ) ¹ g(b ) . Ca şi în demonstraţia teoremei lui Lagrange construim o
funcţie ajutătoare a cărei derivată se anulează dacă şi numai dacă are loc relaţia din
teoremă. Considerăm astfel funcţia

GO
h (x ) = ( f (b ) - f (a )) ⋅ g (x ) - (g (b ) - g (a )) ⋅ f (x )
definită pentru orice x Î [a, b ] . Funcţia h este continuă pe [a, b ] şi derivabilă pe
(a, b ) . Pe de altă parte h(a ) = h(b ) , deci putem aplica teorema lui Rolle funcţiei h pe

DA
intervalul [a, b ] . Astfel rezultă existenţa unei valori intermediare c Î (a, b ) cu
proprietatea h ¢ (c ) = 0 . Dar această relaţie se poate scrie sub forma
h ¢ (c ) = ( f (b ) - f (a )) g ¢ (c ) - (g (b ) - g (a )) f ¢ (c ) = 0 ,

PE
şi datorită condiţiei g ¢(c ) ¹ 0 , rezultă
f (b ) - f (a ) f ¢ (c )
= .
g(b ) - g(a ) g ¢ (c )
Exemplu. Funcţiile f , g : [1, 2 ]   , f (x ) = x 2 + 1 , g (x ) = ln x au proprietatea
ŞI
1
lui Rolle pe [1, 2 ] , f ¢ (x ) = 2x , g ¢ (x ) = , deci aplicând teorema lui Cauchy există
x
Ă

f ¢ (c ) f (2) - f (1) 3 3
c Î (1, 2) cu =  2c 2 = , c > 0 , deci c = .
g ¢ (c ) g (2) - g (1) ln 2 ln 4
IC

Observaţie. Teoremele lui Lagrange şi Cauchy se numesc teoreme de medii, sau


teoreme ale creşterilor finite.
CT

5. Teorema lui Darboux


Dacă I este un interval şi f : I   o funcţie derivabilă, atunci funcţia f ¢ are proprietatea lui Darboux.
Demonstraţie. Fie a, b Î I , a < b . Considerăm l Î  un număr între f ¢ (a ) şi f ¢ (b ) şi
DA

demonstrăm că există c Î [a, b ] astfel încât f ¢ (c ) = l . Fără a restrânge generalitatea putem presupune că
f ¢ (a ) < f ¢ (b ) şi f ¢ (a ) < l < f ¢ (b ) . Construim funcţia derivabilă g : I   , g (x ) = f (x ) - lx . Este
suficient să arătăm că această funcţie are un punct de extrem local în interiorul intervalului (a, b ) . Dacă
DI

există c Î (a, b ) astfel ca g ¢ (c ) = 0 , atunci rezultă f ¢ (c ) = l . Pe de altă parte g ¢ (b ) = f ¢(b ) - l > 0 şi


g(x ) - g(a ) g(x ) - g(b )
g ¢ (a ) = f ¢(a ) - l < 0 deci lim < 0 şi lim > 0 . Astfel există e > 0 şi un
x a
x >a
x -a x b
x <b
x -b
RA

d > 0 corespunzător pentru care:


g(x ) - g(a )
< -e , dacă a < x < a + d şi
x -a
g(x ) - g(b )
> e , dacă b - d < x < b .
TU

x -b
De aici rezultă că
g(x ) < -e(x - a ) + g(a ) < g(a ) , dacă a < x < a + d şi
g(x ) < g(b ) + e(x - b ) < g(b ) , dacă b - d < x < b .
I
ED

158 Proprietăţile funcţiilor derivabile
Din aceste inegalităţi rezultă că funcţia g nu îşi poate lua minimul nici în punctul a şi nici în punctul b .
Astfel pe paza continuităţii îşi atinge marginile într-un punct interior deci există un punct c Î (a, b ) cu

GI
proprietatea l = f ¢ (c ) . De aici rezultă că f ¢ are proprietatea lui Darboux.
Consecinţă. Dacă I este un interval şi f : I   este o funcţie derivabilă pentru care f ¢ (x ) ¹ 0 ,

GO
pentru orice x Î I , atunci f ¢ (x ) > 0 pentru orice x Î I sau f ¢ (x ) < 0 , pentru orice x Î I .

Exerciţii
1. Determinaţi punctele staţionare ale următoarelor funcţii. Stabiliţi care dintre ele
sunt punte de extrem, respectiv determinaţi şi puntele de extrem, care nu sunt puncte

DA
staţionare:
a) f : [ 0, 2 ]   , f (x ) = x 3 - 3x ; b) f : [ 0, 2p ]   , f (x ) = sin x ;
c) f :    , f (x ) = x 2 - 1 ; d) f :    , f (x ) = 4x 3 - 6x 2 + 3x .

PE
2. Demonstraţi că dacă x 1, x 2 Î  , atunci cos x 1 - cos x 2 £ x 1 - x 2 .
3. Arătaţi că ecuaţia x 2 = x sin x + cos x are exact două soluţii în intervalul [-2, 2] .
4. Demonstraţi că toate rădăcinile ecuaţiei f ¢ (x ) = 0 sunt reale dacă f :    ,
ŞI
f (x ) = (x - 1)(x + 2)(x - 3)(x + 4) .
5. Demonstraţi că funcţia f :    , f (x ) = x 3 + x 2 + 2x este injectivă.
6. Determinaţi valoarea intermediară c din teorema lui Lagrange pentru următoarele
Ă

funcţii:
IC

é pù
a) f : [ 0, 2 ]  [ 0, 4 ] , f (x ) = x 2 ; b) f : [ 0,1]  ê0, ú , f (x ) = arctg x .
êë 4 úû
5 4 2
7. Demonstraţi că ecuaţia x + x + x + 10x - 5 = 0 are o singură rădăcină
CT

æ 1ö
pozitivă şi această rădăcină se află în intervalul çç0, ÷÷ .
è 2ø
8. Studiaţi aplicabilitatea teoremei lui Rolle în cazul următoarelor funcţii:
DA

a) f (x ) = 3 x 2 , I = [-1, 1] ; b) f (x ) = ln (1 + x ) , I = [-1, 1] ;
ìïcos x , p
ïï 0£x £
4 é pù
c) f (x ) = x 2 + 4 , I = [-5, 5] ; d) f (x ) = ï p , I = êêë0, 2 úûú ;
DI

í p
ïïsin x , <x £
ïïî 4 2
ìx 2 + 3, x Î [-1, 0]
ï
ï
RA

e) f (x ) = í 3 , I = [-1, 1] .
ï
ïx + 3, x Î (0, 1]
ï
î
9. Demonstraţi că dacă a1, a2 , a 3 ,..., an Î *+ şi a1x + a2x + ... + anx ³ n , " x Î 
TU

atunci a1 ⋅ a2 ⋅ ... ⋅ an = 1 .
10. Demonstraţi că dacă funcţiile f1, 2, 3 : [a, b ]   sunt continue pe intervalul [a, b ]
şi derivabile pe (a, b ) atunci există c Î (a, b ) cu proprietatea:
I
ED

Proprietăţile funcţiilor derivabile 159

f1¢ (c ) f2¢ (c ) f3¢ (c )

GI
f1(a ) f2 (a ) f3 (a ) = 0 .
f1(b ) f2 (b ) f3 (b )

GO
11. Se poate aplica teorema lui Lagrange pentru funcţiile de mai jos (pe intervalele
precizate)?
x
a) f (x ) = 1 + 3 x , I = [-1, 1] ; b) f (x ) = , I = éê0, a ùú , a > 0 ;
1-x ë û

DA
é ù
c) f (x ) = x ln x , I = êa, b ú , b > a > 0 ; 3
d) f (x ) = 1 + x - x , I = [-2, 1] ;
ë û
ìï x + 2
ïï , x Î [-4, 0]
e) f (x ) = í 2 , I = [-4, 3] ;

PE
ïï
ïïî x + 1, x Î (0, 3]
1
12. Putem aplica teorema lui Lagrange funcţiei f (x ) = pe intervalul (a, b ) , dacă
x
a ⋅b < 0 ?
ŞI
13. Determinaţi punctele de pe graficul funcţiei f (x ) = x 3 în care tangenta este
paralelă cu dreapta determinată de punctele A(-1, - 1) şi B(2, 8) .
Ă

14. Care dintre perechile de funcţii date mai jos satisfac condiţiile teoremei lui
Cauchy:
IC

e
a) f (x ) = ln x şi g(x ) = , I = [1, e ] ;
x
ì
ï x + 3, - 2 £ x < 1
CT

ï
ï
b) f (x ) = í x + 7 , g(x ) = x , I = éê-2, 5ùú ;
ï , 1 £ x £ 5 ë û
ï
ï 4
ï
î
c) f (x ) = x 3 , g(x ) = x 2 , I = [-1, 1] ;
DA

x
d) f (x ) = ln x şi g(x ) = - 2 , I = [1, e ] .
e
Probleme
DI

1. Considerăm ecuaţia x ⋅ ln n - n ⋅ ln x = 0 , unde n > 1 , n Î  , x > 0 . Stabiliţi


numărul rădăcinilor in intervalul I = (0, + ¥) .
RA

2. Pentru ce valori a ecuaţia 1 + sin 2 ax = cos x are exact o rădăcină?


3. Fie f : [a, b ]   o funcţie derivabilă şi a, b Î  două numere cu proprietatea
a ⋅ b > 0 . Demonstraţi că există c Î [a, b ] astfel încât
TU

1 a b
⋅ = f (c ) - c ⋅ f ¢ (c ) .
a - b f (a ) f (b )
I
ED

160 Proprietăţile funcţiilor derivabile

1 1 1

GI
4. Fie f (x ) = 3 - x 5 - 3x 2 3x 3 - 1 . Demonstraţi că există c Î (0, 1) cu
2x 2 - 1 3x 5 - 1 7x 8 - 1

GO
proprietatea f ¢ (c ) = 0 .
5. Există funcţii neliniare, definite pe  , care admit derivate de orice ordin şi pentru
1
care f (k ) (x ) £ k , oricare ar fi x Î  şi k Î  ?
2

DA
6. Fie f :    o funcţie impară derivabilă. Demonstraţi că f ¢ :    este o
funcţie pară. Este adevărată afirmaţia inversă?
7. Demonstraţi că funcţia f :    , f (x ) = 12x 3 + 12ax 2 - 8ax - 3 are cel puţin

PE
o rădăcină în intervalul (0,1) pentru orice a Î  .
c c c
8. Numerele reale c0 , c1 , … , cn verifică relaţia c0 + 1 + 2 ... + n = 0 . Arătaţi
2 3 n +1
2 n -1 n
că ecuaţia c0 + c1x + c2x + ... + cn -1x + cn x = 0 are cel puţin o soluţie între 0
ŞI
şi 1.
9. Demonstraţi că dacă funcţia f :    satisface inegalitatea
Ă

f (x + h ) - f (x - h ) < h 2
pentru orice x Î  şi orice h > 0 , atunci f este o constantă.
IC

10. a) Exprimaţi derivata funcţiei


f1(x ) f2 (x ) f3 (x ) f4 (x )
CT

a1 b1 c1 d1
U : éêa, b ùú   , U (x ) =
ë û a2 b2 c2 d2
DA

a3 b3 c3 d3
cu ajutorul derivatelor funcţiilor fi : [a, b ]   , dacă ai , bi , ci , di Î  i = 1, 4 .
b) Funcţiile f , g : [a, b ]   sunt de două ori derivabile pe (a, b ) .
DI

Demonstraţi că pentru " x1, x 2 , x 3 Î [a, b ] există c Î (a, b ) cu proprietatea:

1 x1 g (x 1 ) 1 x1 f (x 1 )
RA

f ¢¢(c ) 1 x 2 g (x 2 ) - g ¢¢(c ) 1 x 2 f (x 2 ) = 0 .
1 x 3 g (x 3 ) 1 x3 f (x 3 )
TUI
ED

Eliminarea cazurilor de nedeterminare 161

VII. ELIMINAREA CAZURILOR DE NEDETERMINARE

GI
Regula lui l’Hospital

GO
Folosind teorema lui Lagrange putem estima valoarea funcţiei f în punctul x
cu ajutorul valorii în punctul x 0 şi cu valoarea derivatei într-un punct intermediar. În
anumite cazuri această estimare ne dă posibilitatea de a calcula anumite expresii (de
f (x ) 0
exemplu limite). Dacă limita lim este un caz de nedeterminare de forma , şi

DA
x  x 0 g (x ) 0
funcţiile f respectiv g satisfac condiţiile teoremei lui Lagrange (sau Cauchy) în
vecinătatea V a punctului x 0 , adică sunt continue şi derivabile în vecinătatea V , atunci
aplicând teorema lui Lagrange (sau Cauchy) pe intervalul [x 0 , x ] , când x Î V deducem

PE
f (x ) f (x ) - f (x 0 ) x ⋅ f ¢ (c1 ) f ¢ (c1 )
existenţa valorilor c1, 2 , pentru care: = = = .
g(x ) g(x ) - g(x 0 ) x ⋅ g ¢ (c2 ) g ¢ (c2 )
La prima egalitate am folosit egalităţile f (x 0 ) = g(x 0 ) = 0 care exprimă tocmai faptul
ŞI
0
că avem o nedeterminare de forma (deoarece funcţiile sunt continue). Pentru x  x 0
0
rezultă c1, 2  x 0 , deci dacă există limitele lim f ¢ (x ) = l1 şi lim g ¢ (x ) = l2 cu l2 ¹ 0 ,
x x 0 x x 0
Ă

f (x ) l1
atunci lim = . Dacă aplicăm teorema lui Cauchy, atunci obţinem aceeaşi valoare
x  x 0 g (x ) l2
IC

intermediară atât în numitor cât şi în numărător, deci nu este nevoie de existenţa limitelor
f ¢ (x )
lim f ¢ (x ) = l1 şi lim g ¢ (x ) = l2 , este suficient să existe lim . Astfel am obţinut
CT

x x 0 x x 0 x  x 0 g ¢ (x )

următoarea proprietate importantă:


Teoremă. (regula lui l’Hospital pentru cazul 0/0 )
Fie f , g : [a, b ]   ( a, b Î  , a < b ) funcţii continue în x 0 Î [a, b ] care satisfac
DA

următoarele proprietăţi:
1. funcţiile f şi g sunt derivabile pe V Ç [a, b ] \ {x 0 } (unde V Î V (x 0 ) ),
2. f (x 0 ) = g (x 0 ) = 0 ,
DI

3. g ¢ (x ) ¹ 0 într-o vecinătate a punctului x 0 ,


f ¢ (x )
4. există lim .
x  x 0 g ¢ (x )
RA

f (x ) f (x ) f ¢ (x )
În aceste condiţii există lim şi lim = lim .
x  x 0 g (x ) x  x 0 g (x ) x  x 0 g ¢ (x )

Demonstraţie. Aplicăm teorema lui Cauchy pe intervalul [x 0 - e, x 0 + e] , unde e


TU

este ales astfel ca intervalul să fie în interiorul vecinătăţilor de la punctele 1 şi 3 (funcţia


fiind derivabilă pe acest interval este şi continuă, deci condiţiile teoremei sunt
f (x ) - f (x 0 ) (x - x 0 ) f ¢ (c ) f ¢(c )
verificate). = =
I

g (x ) - g (x 0 ) (x - x 0 ) g ¢ (c ) g ¢(c )
ED

162 Eliminarea cazurilor de nedeterminare
Când x  x 0 obţinem c  x 0 , deci în cazul x  x 0 limita membrului drept este
f ¢ (x )

GI
lim . Astfel şi membrul stâng are aceeaşi limită, deci demonstraţia este completă.
x  x 0 g ¢ (x )

Putem renunţa la condiţia de continuitate în punctul x 0 . În schimb vom avea nevoie

GO
de existenţa limitelor celor două funcţii în acest punct.
Teoremă. (regula lui l’Hospital pentru cazul 0/0 )
Fie f , g : [a, b ]   ( a, b Î  , a < b ) două funcţii şi x 0 Î [a, b ] . Dacă

DA
1. funcţiile f şi g sunt derivabile pe V Ç [a, b ] \ {x 0 } , unde V Î V (x 0 ) ),
2. lim f (x ) = lim g (x ) = 0 ,
x x 0 x x 0

3. g ¢ (x ) nu este 0 dacă x este în vecinătatea punctului x 0 şi este diferit de x 0 ,

PE
f ¢ (x )
4. există lim ,
x  x 0 g ¢ (x )

f (x ) f (x ) f ¢ (x )
atunci există lim şi avem egalitatea lim = lim .
x  x 0 g (x ) x  x 0 g (x ) x  x 0 g ¢ (x )
ŞI
Demonstraţie
ìï0, x = x0 ï0, x = x0
ì
Aplicăm teorema precedentă funcţiilor f1 (x ) = ï íf (x ), x ¹ x şi g1 (x ) = íg (x ), x ¹ x .
ïïî 0 ï
ï
î 0
Ă

Observaţie. În teoremele precedente nu este necesară derivabilitatea în punctul x 0 .


Dacă funcţiile sunt derivabile în acest punct, atunci din relaţiile f (x 0 ) = g (x 0 ) = 0
IC

f (x ) - f (x 0 )
f (x ) x - x0
CT

deducem =
g (x ) g x ) - g (x 0 )
(

x - x0
f ¢ (x 0 )
DA

şi astfel când x  x 0 membrul drept tinde la (cu condiţia g ¢ (x 0 ) ¹ 0 ). În


g ¢ (x 0 )
consecinţă şi membrul stâng are aceeaşi limită. Avem deci următoarea teoremă:
Teoremă (Cauchy)
DI

Dacă I Í  este un interval, x 0 Î I şi f , g : I   sunt două funcţii cu


proprietăţile:
1. f (x 0 ) = g (x 0 ) = 0 ;
RA

2. f şi g derivabile în x 0 şi g ¢ (x 0 ) ¹ 0 ,
atunci există o vecinătate V a punctului x 0 în care g(x ) ¹ 0 , " x Î V \ {x 0 } şi
f (x ) f ¢ (x 0 )
TU

lim = .
x x 0 g(x ) g ¢ (x 0 )
Este evident că în anumite cazuri se pot aplica toate cele trei teoreme de mai înainte,
dar sunt şi cazuri în care putem aplica numai una din acestea.
I
ED

Eliminarea cazurilor de nedeterminare 163

x2 -1
Exemple. 1. Să se calculeze limita lim .
x 1 ln x

GI
æ1 3ö
Rezolvare. Considerăm funcţiile f , g : çç , ÷÷   , f (x ) = x 2 - 1 şi
è2 2ø

GO
g (x ) = ln x . Aceste funcţii sunt continue şi derivabile pe domeniul de definiţie şi
f ¢ (x ) 2x
lim f (x ) = lim g (x ) = 0 , iar lim = lim = lim 2x 2 = 2 . Astfel pe baza
x 1 x 1 x 1 g ¢ (x ) x 1 1 x 1

DA
x2 -1
teoremei lui l’Hospital (sau a teoremei lui Cauchy) avem lim = 2.
x 1 ln x

Observaţie. Folosind transformări elementare putem calcula limita şi fără derivate:


x2 -1 x -1 t 2

PE
lim = lim lim (x + 1) = lim lim (x + 1) = = 2 .
x 1 ln x x 1 ln x x 1 t  0 ln (t + 1) x 1 1
ex - 1
2. Să se calculeze limita lim .
x  0 sin x

æ 1 1ö
ŞI
Rezolvare. Fie f , g : çç- , ÷÷   , f (x ) = e x - 1 şi g (x ) = sin x . Aceste funcţii
è 2 2ø
sunt continue şi derivabile pe domeniul de definiţie, lim f (x ) = lim g (x ) = 0 şi
x 0 x 0
Ă

f ¢ (x ) ex æ f ¢(0) ö÷
lim = lim = 1 çç= ÷.
x  0 g ¢ (x ) x  0 cos x çè g ¢(0) ø÷÷
IC

ex - 1
Din regula lui l’Hospital (sau teorema lui Cauchy) rezultă lim = 1.
x  0 sin x
CT

Observaţie. Ca şi în cazul precedent limita se poate calcula şi fără derivate:


ex - 1 ex - 1 x
lim = lim ⋅ = 1 ⋅1 = 1 .
x  0 sin x x 0 x sin x
e x + e -x - 2
DA

3. Să se calculeze limita lim .


x 0 1 - cos x
Rezolvare. Considerăm funcţiile f , g : (-1,1)   , f (x ) = e x + e -x - 2 şi
g (x ) = 1 - cos x . Funcţiile sunt continue şi derivabile şi avem
DI

f ¢(x ) e x - e -x
lim = lim .
x  0 g ¢(x ) x 0 sin x
0
Această limită este tot de forma , deci pentru a o calcula vom aplica acelaşi
RA

0
procedeu. Funcţiile f ¢ şi g ¢ sunt derivabile şi

( f ¢)¢ (x ) f ¢¢ (x ) e x + e -x
lim = lim = lim = 2,
TU

g ¢¢ (x ) x  0 cos x
(g ¢)¢ (x )
x 0 x 0

-x
x
e -e e x + e -x - 2
deci lim = 2 şi astfel avem lim =2.
x 0 sin x x 0 1 - cos x
I
ED

164 Eliminarea cazurilor de nedeterminare
Observaţie. Folosind numai limite elementare avem:
æ x ÷ö
2

GI
x
e +e -2-x
(e - 1)
x 2 2
1 æe - 1 ö÷
x çç ÷
lim = lim = 2 ⋅ lim x ççç çç 2 ÷÷ = 2
÷
x 0 1 - cos x x 0 x 2 x x 0 e è x ÷ø x ÷
çç sin ÷÷
2e sin
2 çè 2 ÷ø

GO
x - sin x
4. Să se calculeze limita lim .
x 0 x3
Rezolvare. Funcţiile f , g : (-1,1)   , f (x ) = x - sin x şi g (x ) = x 3 sunt
continue şi derivabile şi avem pe rând egalităţile

DA
x æ sin x ÷ö
2

f ¢ (x ) 1 - cos x 2 sin 2 çç ÷
lim = lim = lim 2 = lim ç 2 ÷÷ 1 = 1 .
x  0 g ¢ (x ) 2 2 x 0 ç
ç x ÷÷ 6 6
x 0 3x x 0 3x çèç ÷
2 ÷ø

PE
Pe baza teoremei lui l’Hospital (aici nu putem aplica teorema lui Cauchy)
x - sin x 1
lim 3
= .
x 0 x 6
æ pö
5. Considerăm şirul definit prin relaţiile x n +1 = sin x n , n ³ 1 , x 0 Î çç0, ÷÷ . Să se
è 2ø
ŞI
calculeze limita lim n ⋅ x n .
n ¥

Rezolvare. Şirul (x n )n ³0 este strict descrescător şi cu termeni pozitivi, deci este


Ă

convergent. Dacă trecem la limită în relaţia de recurenţă, deducem l = sin l , unde l


este limita şirului (x n )n ³0 . De aici rezultă că şirul (x n )n ³0 este convergent şi are limita
IC

0 . Vom calcula limita pătratului expresiei n ⋅ x n folosind limita funcţiilor.


n
lim n ⋅ x n2 = lim
CT

n ¥ n ¥ 1

x n2
Folosind criteriul Cesaro-Stolz este suficient să calculăm limita
n +1-n x 2x 2
DA

lim = lim 2 n n +21 .


n ¥ 1 1 n ¥ x - x
- n n +1
x n2 +1 x n2
Pe de altă parte lim x n = 0 , deci este suficient să calculăm limita funcţiei
DI

n ¥
x 2 sin 2 x
f (x ) = 2 în punctul 0 . Dar
x - sin 2 x
x 2 sin2 x sin2 x x4 x3 1 6
RA

lim 2 = lim 2 ⋅ lim 2 = lim ⋅ lim = =3


x 0 x - sin x 2 x 0 x x  0 2
x - sin x x  0 x - sin x x  0 sin x 2
1+
x
Deci lim n ⋅ x n = 3 .
n ¥
TU

f (x ) ïìx , x Î
6. Să se calculeze limita lim dacă f , g :    , f (x ) = ïítg x , x Î  \  şi
x 0 g(x ) ïïî
ìïe x 2 - 1, x Î
g (x ) = ïí .
I

ïï1 - cos x , x Î  \ 
ED

î

Eliminarea cazurilor de nedeterminare 165
Rezolvare. Funcţiile f şi g nu sunt continue şi nici derivabile într-o vecinătate a
punctului x 0 = 0 , deci nu putem aplica regula lui l’Hospital. Pe de altă parte funcţiile

GI
sunt continue şi derivabile în punctul x 0 = 0 , f (0) = g (0) = 0 , f ¢ (0) = 1 şi
f (x ) f ¢ (0) 1
g ¢ (0) = 1 . Astfel pe baza teoremei lui Cauchy obţinem lim

GO
= = = 1.
x 0 g(x ) g ¢ (0) 1
1
x 3 cos
7. Să se calculeze limita lim x .
x  0 1 - cos x

DA
1
Rezolvare. Derivata funcţiei f : *   , f (x ) = x 3 cos este
x
1 1
f ¢(x ) = 3x 2 cos + x sin .

PE
x x
2 1 1
f ¢ (x ) 3x cos x + x sin x
Astfel = , unde g (x ) = 1 - cos x . De aici rezultă că limita
g ¢ (x ) sin x
ŞI
f ¢ (x ) 0 f ¢¢ (x )
raportului este o nedeterminare de forma . Pe de altă parte limita lim
g ¢ (x ) 0 x  0 g ¢¢ (x )

nu există, deci nu putem aplica regula lui l’Hospital şi nici teorema lui Cauchy.
Folosind calcule elementare obţinem:
Ă

f (x ) x2 æ 1ö
lim = lim ⋅ lim ççx cos ÷÷ = 2 ⋅ 0 = 0 .
IC

x  0 g (x ) x  0 1 - cos x x 0 è xø
Observaţii. 1. Din exemplele precedente rezultă că pentru corectitudinea raţionamen-
tului este absolut necesar verificarea tuturor condiţiilor, altfel putem ajunge la rezultat
CT

corect printr-un raţionament absurd, sau putem ajunge la concluzii complet greşite.
2. În multe cazuri (vezi exemplul 5) este avantajoasă combinarea metodelor
elementare cu regula lui l’Hospital în vederea simplificării calculelor.
DA

¥
Nedeterminările de forma se pot reduce la cazul studiat, totuşi enunţăm teoremele
¥
precedente şi pentru acest caz.
Teoremă. (l’Hospital) Dacă a, b Î  , a < b , x 0 Î (a, b ) şi funcţiile
DI

f , g : (a, b)   satisfac condiţiile:


1. f şi g sunt derivabile,
RA

2. g ¢ (x ) ¹ 0 , x Î (a, b) ,
3. lim g (x ) = ¥ ,
x x 0

f ¢ (x )
TU

4. există lim ,
x x 0 g ¢ (x )
f (x ) f (x ) f ¢ (x )
atunci există lim şi avem lim = lim .
0 g ¢ (x )
I

x x 0 g (x ) x  x 0 g (x ) x  x
ED

166 Eliminarea cazurilor de nedeterminare

f ¢ (x )
Demonstraţie. Fie lim = l . Din condiţia lim g (x ) = ¥ şi g ¢(x ) ¹ 0 ,
x a g ¢ (x )

GI
x a

deducem g (x ) ¹ 0 şi g este strict monotonă pe un interval (a - e, a ) . Dacă (x n )n Î ,


x n Î (a, b ) este un şir cu proprietatea lim x n = a , atunci pe baza teoremei lui Cauchy

GO
n ¥

f (x n ) - f (x n +1 ) f ¢ (cn )
există cn Î (x n +1, x n ) astfel încât = .
g (x n ) - g (x n +1 ) g ¢ (cn )
f ¢ (cn )

DA
Din condiţia lim x n = a rezultă lim cn = a şi astfel lim = l . De aici
n ¥ n ¥ n ¥ g ¢ (cn )
f (x n ) - f (x n +1 )
deducem lim = l şi pe baza teoremei lui Cézaro-Stolz rezultă
g (x n ) - g (x n )

PE
n ¥

f (x n )
lim = l . Şirul (x n )n Î este arbitrar, deci avem egalitatea
n ¥ g (x n )
f (x ) f ¢ (x )
lim = lim .
ŞI
x  x 0 g (x ) x  x 0 g ¢ (x )

Observaţie. Regula lui l’Hospital se poate aplica şi în cazul în care x 0 este ¥ .


În continuare ne vom referi la toate aceste teoreme sub numele de regula (regulile) lui
Ă

l’Hospital.
ln x
IC

Exemple. 1. Să se calculeze limita lim .


x ¥ x

Rezolvare. Pentru funcţiile f : (0, ¥)   , f (x ) = ln x şi g : (0, ¥)   ,


CT

g (x ) = x avem lim f (x ) = lim g (x ) = ¥ şi aceste funcţii sunt derivabile pe


x ¥ x ¥
domeniul de definiţie, deci sunt verificate condiţiile teoremei lui l’Hospital.
f ¢ (x ) 1 ln x ln x
Pe de altă parte lim = lim = 0 , deci lim există şi lim = 0.
DA

x ¥ g ¢ (x ) x ¥ x x ¥ x x ¥ x

ln x ln x
Observaţie. În mod analog lim a = 0 , dacă a > 0 şi lim = 0 , dacă P
x ¥ x x ¥ P (x )

este o funcţie polinomială.


DI

x
2. Să se calculeze lim x .
x ¥ e

Rezolvare. Funcţiile f (x ) = x şi g (x ) = e x sunt continue şi derivabile pe  , şi


RA

f ¢ (x ) 1 1 x
lim = lim x = = 0 , deci pe baza regulii lui l’Hospital avem lim x = 0 .
x ¥ g ¢ (x ) x ¥ e ¥ x ¥ e

x2
3. Să se calculeze lim .
TU

x ¥ e x

Rezolvare. Funcţiile f (x ) = x 2 şi g (x ) = e x sunt continue şi derivabile pe  , şi


f ¢ (x ) 2x
lim = lim x = 0 (folosind exemplul precedent sau aplicând regula lui
I

x ¥ g ¢ (x ) x ¥ e
ED

Eliminarea cazurilor de nedeterminare 167

x2
l’Hospital), deci lim =0.
x ¥ e x

GI
P(x )
Observaţie. În mod similar putem arăta că lim = 0 , dacă P este funcţie
x ¥ ex

GO
polinomială.

APLICAŢIILE REGULILOR L’HOSPITAL ÎN CAZURILE DE NEDETERMINARE


1. Cazul 0 ⋅ ¥

DA
Dacă a, b Î  , a < b , x 0 Î (a, b ) şi funcţiile f , g : (a, b )   sunt derivabile,
lim f (x ) = 0 şi lim g (x ) = ¥ atunci limita lim f (x ) ⋅ g (x ) (care este de forma
x x 0 x x 0 x x 0

PE
0 ¥
0 ⋅ ¥ ) se poate reduce la o nedeterminare de forma sau , deoarece g (x ) ¹ 0 :
0 ¥
f (x ) 1
f (x ) ⋅ g (x ) = , unde lim f (x ) = lim = 0 sau
1 x a x a g (x )
ŞI
g (x )
g (x ) 1
f (x ) ⋅ g (x ) = , unde lim g (x ) = lim =¥.
1 x a x a f (x )
Ă

f (x )
A doua transformare este posibilă numai în cazul în care f îşi păstrează semnul într-o
IC

vecinătate a originii.
Exemple
CT

æ pö
1. Să se calculeze limp ççx - ÷÷ ⋅ tg x .
x è 2ø
2

Rezolvare. Limita este un caz de nedeterminare de forma 0 ⋅ ¥ , deci efectuăm


DA

următoarele transformări:
p ¢
x-
p
2 = lim
(
x- )
2 = lim - sin 2 x = -1 ,
p( )
limp
DI

p
x
2
ctg x x
2 (ctg x )
¢ x
2

æ pö
şi astfel limp ççx - ÷÷ ⋅ tg x = -1 .
x è 2ø
2
RA

2. Să se calculeze lim (tg 2 x ⋅ ln sin x ) .


x 0
x >0

Rezolvare. Şi în acest caz avem o nedeterminare de forma 0 ⋅ ¥ , deci putem scrie


TU

pe rând:
cos x
ln sin x (ln sin x )¢ sin x
lim (tg x ⋅ ln sin x ) = lim
2
şi lim = lim = 0,
x 0 x  0 ctg 2 x x 0 ¢ x  0 æ 1 ö÷
x >0 (ctg x ) x > 0 2 ctg x ⋅ ç-
2
I

èç sin 2 x ÷ø
x >0 x >0
ED

168 Eliminarea cazurilor de nedeterminare

deci lim (tg 2 x ⋅ ln sin x ) = 0 .


x 0

GI
x >0

2. Cazul ¥ - ¥
Dacă limita de calculat are forma lim [ f (x ) - g (x )] , unde lim f (x ) = ¥ şi

GO
x a x a
lim g (x ) = ¥ , atunci f (x ) ¹ 0 şi g (x ) ¹ 0 , deci putem efectua următoarele
x a
transformări:
æ 1 1 ö÷

DA
f (x ) - g (x ) = çç - ÷ ⋅ f (x ) ⋅ g (x ) sau
çè g (x ) f (x ) ÷÷ø
æ f (x ) ö÷
f (x ) - g (x ) = f (x ) ⋅ çç1 - ÷.
çè g (x ) ø÷÷

PE
æ 1 1 ÷ö
În acest mod lim ( f (x ) - g (x )) = lim f (x ) g (x ) çç - ÷ , deci reducem
x a x a çè f (x ) g (x ) ÷÷ø
problema la un caz de forma ¥ ⋅ 0 . În al doilea caz limita lim ( f (x ) - g (x )) se
x a
ŞI
¥
reduce la calculul unei limite de forma .
¥
Exemple
Ă

æ 1 x ö÷
1. Să se calculeze lim çç - ÷.
x 1 è ln x x - 1ø
IC

Rezolvare. Avem o nedeterminare de forma ¥ - ¥ , deci o transformăm într-o


1 x x - 1 - x ln x
formă pentru care se poate aplica regula lui l’Hospital. - = ,
CT

ln x x - 1 (x - 1) ln x
0
şi pentru această expresie obţinem o nedeterminare de forma , adică se poate aplica
0
regula lui l’Hospital:
DA

1 - ln x - 1 -x ln x - ln x - 1 1
lim = lim = lim =- ,
x 1 x -1 x 1 x ln x + x - 1 x 1 ln x + 2 2
ln x +
x
æ 1 x ÷ö 1
DI

deci lim çç - ÷ø = - .
x 1 è ln x x -1 2
æ1 2 ö÷
2. Să se calculeze lim çç - x ÷.
x 0 è x e - 1ø
RA

x >0

Rezolvare. Nedeterminarea este de forma ¥ - ¥ . Scriind expresia sub forma


1 2 1æ 2x ÷ö
- x = çç1 - x ÷,
x e -1 x è e - 1ø
TU

æ 2x ÷ö æ1 2 ö÷
avem lim çç1 - x ÷ = -1 , deci lim çç - x = -¥ .
x 0 è
x >0
e - 1ø x 0 è x e - 1 ø÷
x >0
I
ED

Eliminarea cazurilor de nedeterminare 169

3. Cazurile 00 , ¥0 , 1¥

GI
Dacă a, b Î  , a < b şi f , g : (a, b )   , unde f (x ) > 0 pentru orice
x Î (a, b ) , lim f (x ) = lim g (x ) = 0 sau lim f (x ) = ¥ şi lim g (x ) = 0 sau
x x 0 x x 0 x x 0 x x 0

GO
g (x )
lim f (x ) = 1 şi lim g (x ) = ¥ , atunci la calculul limitei lim [ f (x )] pot apărea
x x 0 x x 0 x x 0
¥
cazurile 00 , ¥ , 1 . În toate cele trei cazuri putem reduce calculul limitei la o
0
g x
nedeterminare de forma 0 ⋅ ¥ cu ajutorul egalităţii [ f (x )] = e g x ⋅ln f x . Mai precis
( ) ( ) ( )

g (x )
dacă există lim g (x ) ⋅ ln f (x ) , atunci există şi limita lim [ f (x )]

DA
şi avem egalitatea
x a x x 0
g (x ) lim g (x )⋅ln f (x )
lim [ f (x )] = e x x 0 .
x x 0

PE
Exemple

1. Să se calculeze limita lim x tg x .


x 0
x >0
ŞI
ln x
Rezolvare. Nedeterminarea este de forma 00 . Însă lim (tg x ⋅ ln x ) = lim şi
x 0
x >0
x 0
x >0
ctg x
¥
Ă

această limită este de forma , deci aplicând regula lui l’Hospital obţinem
¥
1
IC

lim tg x ⋅ln x
x æ sin 2 x ö÷ x 0

lim ç
= lim ç- tg x
÷÷ = 0 , şi astfel lim x = e
x >0
= e0 = 1 .
x 0 1 x 0 ç
è x ø x 0
x >0 -
CT

x >0 x >0
sin 2 x
x
æ 1ö
2. Să se calculeze limita lim ççln ÷÷ .
x 0 è xø
x >0
DA

Rezolvare. Este o nedeterminare de forma ¥0 . Pe de altă parte


æ 1ö ln (- ln x ) x
lim x ln ççln ÷÷÷ = lim = lim- = 0,
x 0 è x ø x 0 1 x 0 ln x
x >0 x >0 x >0
x
DI

1
lim x ln ln
x
æ 1ö x 0 x
deci lim ççln ÷÷ = e = e0 = 1 .
x >0

x 0 è xø
x >0
RA

2
3. Să se calculeze limita limp (sin x )tg x .
x
2
Rezolvare. Este o nedeterminare de forma 1¥ .
TU

ln sin x æ sin2 x ö÷ 1 -
1
2
limp tg x ⋅ ln sin x = limp ç
= limp ç- ÷÷ = - , deci limp (sin x )
tg2 x
=e 2.
x ç
2
x
2
x
2
ctg x 2
è 2 ø 2 x
2
I
ED

170 Eliminarea cazurilor de nedeterminare
Exerciţii
1. Calculaţi următoarele limite:

GI
tg x - x tg 3x a x - a sin x
a) lim ; b) limp ; c) lim a >0;
x  0 x - sin x x tg x x 0 x3

GO
2
xx -1 cos (sin x ) - cos x ln x
d) lim ; e) lim 4
; f) lim e (e > 0) ;
x 1 ln x - x + 1 x 0 x x +¥ x
xn x ctg x - 1 1 - cos x
g) lim ax ( a > 0 , n > 0 ); h) lim ; i) lim 2 ;
x +¥ e x 0 x2 x  0 x ⋅ sin 2 x

DA
x (e x + 1) - 2 (e x - 1) xx - x
j) lim ; k) lim ;
x 0 x3 x 1 ln x - x + 1

ln (sin ax ) x - x cos x
l) lim , a, b > 0 ; m) lim 2 ;

PE
x  0 ln (sin bx ) x  0 x sin x + sin 3 x
x >0

2 1
e x - x sin x - cos x (1 + x )x - e
n) lim ; o) lim , a >0;
x 0 1 - cos x x 0 xa
ŞI
x >0

cos x - 3 cos x 3
1+x + 3 1-x -2
p) lim ; q) lim ;
x 0 sin2 x x 0 sin 2 x
2. Studiaţi aplicabilitatea regulii lui l’Hospital în următoarele cazuri:
Ă

1
x 2 sin 2
e -2x ⋅ (cos x + 2 sin x ) + e -x ⋅ sin2 x
IC

a) lim x ; b) lim ;
x 0 sin x x +¥ e -x ⋅ (cos x + sin x )
x - sin x 1 + x + sin x cos x
c) lim d) lim
CT

; .
x  0 x + sin x x ¥ (x + sin x cos x )e sin x

3. Calculaţi limitele:
1
a) lim [ ln x ⋅ ln (1 - x )] ; b) lim x e ⋅ ln x (e > 0) ; c) lim x x ; d) lim x 1-x ;
DA

x 1 x 0 x 0 x 1
x
æ 1ö æ 1ö
f) lim ççln ÷÷ ; g) lim ççctg x - ÷÷ ; h) lim sin x tg x ;
tg 2x
e) limp (tg x ) ;
x x 0 è xø x 0 è xø x 0
4 x >0
DI

1
æ x 2 + a ÷ö e x +e- x -2 æ 2x + 1 1 ÷ö
i) lim çç 2 ÷ ; j) lim x ne -x , n Î  ; k) lim ççç 2 - ÷;
è x - a ÷ø
x ¥ ç x ¥ x 1 è x + x - 2 x ln x ø÷
æ 1 1 ö
2ç x x +1 ÷
RA

x
l) lim x çe - e ÷÷ ; m) lim (a x - 1) .
x ¥ çè ø÷ x 0

4. Demonstraţi că dacă funcţia f :    admite derivate de orice ordin, atunci


pentru funcţia polinomială
TU

f ¢ (x 0 ) f ¢¢ (x 0 ) f n (x 0 )
( )
2 n
Pn (x ) = f (x 0 ) + (x - x 0 ) + (x - x 0 ) + ... + (x - x 0 )
1! 2! n!
f (x ) - Pn (x )
are loc egalitatea lim = 0 (Polinomul Pn se numeşte polinomul de
I

n
x x 0 (x - x 0 )
ED

Eliminarea cazurilor de nedeterminare 171
grad n al lui Taylor, ataşat funcţiei f în punctul x 0 ).
5. Demonstraţi că dacă funcţia f :    admite derivate de orice ordin iar şirul

GI
(Pn (x ))n ³1 este convergent, atunci limita este f (x ) (notaţiile sunt cele din problema
precedentă). Scrieţi polinoamele Taylor de grad n pentru următoarele funcţii:

GO
a) f (x ) = e x ; b) f (x ) = sin x ; c) f (x ) = cos x ;
a
d) f (x ) = (1 + x ) , a Î  ; e) f (x ) = ln (1 + x ) .

Probleme pregătitoare pentru examene

DA
1
1. Arătaţi că funcţia f : (0, ¥)   , f (x ) = (1 + x )x este strict descrescătoare.
(Admitere, 1976.)

PE
nx
1 + xe
2. Fie funcţiile f , g :    , f (x ) = lim , g(x ) = e x +1 . Se poate aplica
1 + e nx
n ¥

teorema lui Lagrange funcţiei h : [-1,1]   , h(x ) = (g  f )(x ) ? Determinaţi


ŞI
h(1) - h(-1)
valoarea constantei c Î (-1,1) (dacă există) pentru care = h ¢(c ) .
2
(Admitere, 1992)
ìïx 2 + mx + n, x Î [-1, 0 ]
Ă

3. Pentru funcţia f : [-1,1]   , f (x ) = ïí 2 notăm cu S


ïïpx + 4x + 4, x Î (0,1]
IC

î
suma valorilor parametrilor m, n, p pentru care funcţia f satisface condiţiile
teoremei lui Rolle şi cu C suma valorilor intermediare obţinute prin aplicarea
CT

teoremei lui Rolle. Calculaţi S şi A . (Admitere, 1992)


x
4. Calculaţi derivata funcţiei f :  \ {-1,1}   , f (x ) = x ⋅ e x
2
-1
şi limitele
lim f ¢(x ) şi lim f ¢(x ) . Demonstraţi că ecuaţia f ¢(x ) = 0 admite o rădăcină mai
DA

x -1 x -1

mare decât 2 . (Variantă bacalaureat)


p
5. Demonstraţi că funcţia f : (0, ¥)   , f (x ) = x ⋅ cos verifică inegalitatea
x
DI

f (x + 1) - f (x ) > 1 , dacă x > 2 . (Variantă bacalaureat 2001.)


6. Demonstraţi că dacă x 1, x 2 ,..., x n sunt numere reale distincte două câte două,
RA

atunci pentru funcţia polinomială P(x ) = (x - x 1 )(x - x 2 ) ...(x - x n ) avem


1 1 1
+ + ... + =0.
P (x 1 ) P (x 2 )
¢ ¢ P (x n )
¢
TUI
ED

172 Studiul funcţiilor

VIII. STUDIUL FUNCŢIILOR

GI
STUDIUL MONOTONIEI, INEGALITĂŢI

GO
Considerăm funcţia continuă f : [a, b ]   şi derivabilă pe (a, b ) . În clasa a
f (x ) - f (y )
IX-a am studiat monotonia funcţiei f folosind semnul expresiei . Dacă
x -y

DA
această fracţie este pozitivă pentru orice x , y Î [a, b ] , atunci f este crescătoare pe
[a, b ] , iar dacă fracţia este negativă pentru orice x , y Î [a, b ] , atunci f este
descrescătoare pe [a, b ] . Pe de altă parte, pe baza teoremei lui Lagrange valoarea

PE
fracţiei este egală cu valoarea derivatei într-un punct intermediar, deci în cazul în care
f ¢(c ) ³ 0 pentru orice c Î (a, b ) , atunci f este crescătoare pe [a, b ] , iar în cazul în
care f ¢ (c ) £ 0 , "c Î (a, b ) , atunci f este descrescătoare pe intervalul [a, b ] .
Întrebarea este dacă aceste condiţii sunt şi necesare pentru monotonia funcţiei f .
ŞI
Dacă demonstrăm că aceste condiţii sunt necesare şi suficiente pentru monotonia
funcţiei f , atunci obţinem o caracterizare a monotoniei (pentru funcţii derivabile) cu
ajutorul căreia monotonia se poate studia prin semnul unor expresii de o singură
Ă

variabilă (pe când semnul fracţiei


f (x ) - f (y )
se poate studia mult mai greoi
IC

f(x)-f(y)
tg( )=
x-y
=f(c) x -y
din cauza celor două variabile independente.
Intuitiv dacă f este o funcţie continuă cu
CT

 derivata continuă (deci care admite o


 reprezentare grafică ca în figura alăturată)
pentru orice c Î (a, b ) există x , y apropiate de
DA

x c y f (x ) - f (y )
c astfel încât = f ¢(c ) . Pentru a
x -y
Figura 58 clarifica aceste proprietăţi demonstrăm
DI

următoarea teoremă.
Teoremă. Fie f : [a, b ]   o funcţie continuă pe [a, b ] şi derivabilă pe (a, b ) .
a) Dacă f ¢ (x ) > 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f este strict crescătoare pe (a, b ) .
RA

b) Dacă f ¢ (x ) ³ 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f este crescătoare pe (a, b ) .


c) Dacă f ¢ (x ) < 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f este strict descrescătoare pe
(a, b ) .
TU

d) Dacă f ¢ (x ) £ 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f este descrescătoare pe (a, b ) .


Reciprocele proprietăţilor b) şi d) sunt de asemenea adevărate, pe când reciprocele
afirmaţiilor a) şi c) nu sunt adevărate.
I
ED

Studiul funcţiilor 173
Demonstraţie. Demonstrăm numai afirmaţia a), celelalte se pot demonstra în mod
similar. Dacă x1 < x 2 sunt două puncte arbitrare din intervalul (a, b ) , atunci conform

GI
teoremei lui Lagrange există x 1 < c < x 2 astfel încât
f (x 2 ) - f (x 1 ) = f ¢ (c ) ⋅ (x 1 - x 2 )

GO
Dacă f ¢ (x ) > 0 pentru orice x Î (a, b ) , atunci f ¢ (c ) > 0 şi din condiţia x 2 - x 1 > 0
rezultă f (x 1 ) < f (x 2 ) . Punctele x1 < x 2 au fost alese arbitrar în intervalul (a, b ) ,
deci f este strict crescătoare pe intervalul (a, b ) .

DA
Consecinţă. Fie f : [a, b ]   o funcţie continuă pe [a, b ] şi derivabilă pe (a, b ) .
Dacă derivata lui f este identic nulă pe (a, b ) , atunci f este o funcţie constantă.
Demonstraţie. Pe baza teoremei precedente f este crescătoare şi descrescătoare

PE
în acelaşi timp, deci pentru x1 < x 2 avem f (x 1 ) £ f (x 2 ) şi f (x 1 ) ³ f (x 2 ) . Din
aceste două inegalităţi rezultă f (x 1 ) = f (x 2 ) , deci f este o funcţie constantă.
Observaţie. Faptul că f este definit pe un interval, este crucial atât în teorema
ŞI
precedentă, cât şi în consecinţele ei. Ilustrăm acesta prin două exemple. Dacă
ì1, x Î (0, 1)
ï
f : (0,1) È (2, 3)   este definită prin f (x ) = ïí ,
ï 2, x Î (2, 3)
ï
î
Ă

atunci f este derivabilă pe domeniul de definiţie şi f ¢ (x ) = 0 , " x Î (0, 1) È (2, 3) ,


IC

dar f nu este constantă pe domeniul de definiţie. În mod similar funcţia


ì
ï4x , x Î [ 0,1]
f : [0,1] È [2, 3]   , f (x ) = ïí
CT

ïx , x Î [2, 3 ]
ï
î
este derivabilă pe domeniul de definiţie şi derivata este strict pozitivă. Cu toate acestea
f nu este crescătoare, deoarece f (1) = 4 > 2 = f (2) .
DA

Determinarea punctelor de extrem. Conform y


teoremei lui Fermat dacă o funcţie derivabilă pe un interval
are un punct de extrem în interiorul acestui interval, atunci
derivata în punctul de extrem este 0 . Astfel punctele de
DI

extrem sunt zerourile derivatei sau nu sunt puncte interioare O x


ale domeniului de definiţie. În general punctele de extrem
care nu sunt puncte interioare domeniului de definiţie se pot
RA

depista foarte uşor (în cazul funcţiilor de o variabilă reală),


deci rămâne să stabilim criterii pentru ca un punct în care Figura 59
derivata funcţiei este 0 să fie punct de extrem.
Pe baza teoremei lui Fermat, dacă D este un interval, atunci toate punctele de extrem
TU

din interiorul intervalului sunt puncte staţionare. Am văzut în capitolul VI că nu toate


punctele staţionare sunt puncte de extrem. (De exemplu pentru funcţia f :    ,
f (x ) = x 3 avem f ¢ (0) = 0 şi punctul x = 0 nu este punct de extrem (funcţia f este
I

crescătoare pe  , se vede şi în figura 59 , că axa Ox este tangentă la grafic).


ED

174 Studiul funcţiilor

Teoremă. Dacă f : (a, b)   este o funcţie derivabilă şi f ¢ : (a, b)   este

GI
continuă în punctul staţionar x 0 şi funcţia f ¢ îşi schimbă semnul în x 0 ( f ¢ (x ) < 0 ,
dacă x Î (x 0 - d, x 0 ) şi f ¢ (x ) > 0 , dacă x Î (x 0 , x 0 + d ) , unde d Î *+ sau invers),
atunci funcţia f are punct de extrem în x 0 Î (a, b) .

GO
Demonstraţie. Dacă f ¢ (x ) < 0 , x Î (x 0 - d, x 0 ) , atunci f este descrescătoare pe
acest interval. Din f ¢ (x ) > 0 , x Î (x 0 , x 0 + d ) deducem că f este crescătoare pe
intervalul (x 0 , x 0 + d ) . Astfel din continuitatea funcţiei f rezultă f (x ) ³ f (x 0 ) pentru

DA
orice x Î (x 0 - d, x 0 + d ) , deci x 0 este un punct de minim local. Dacă pentru
x Î (x 0 - d, x 0 ) avem f ¢ (x ) > 0 iar pentru x Î (x 0 , x 0 + d ) , f ¢ (x ) < 0 , atunci f este
crescătoare pe intervalul (x 0 - d, x 0 ) şi este descrescătoare pe intervalul (x 0 , x 0 + d ) .

PE
Astfel x 0 este punct de maxim local. Pentru o vizualizare mai bună am inclus aceste
cazuri în următoarele tabele:
Punct de maxim
x x0 - d x0 x0 + d
ŞI
f ¢ (x ) ++++++ 0 ------
f (x )  f (x 0 ) 
Ă

Punct de minim
x x0 - d x0 x0 + d
IC

f ¢ (x ) ------ 0 ++++++
f (x )  f (x 0 ) 
CT

Aplicaţii
1
1. Pentru funcţia f : (0, + ¥)   , f (x ) = ln x avem f ¢ (x ) = > 0 pe intervalul
DA

x
I = (0, +¥) , deci f este strict crescătoare pe I .
1 1 x2 -1
2. Dacă f :  \ {0}   , f (x ) = x + , atunci f ¢ (x ) = 1 - 2 = . Astfel
DI

x x x2
punctele staţionare sunt x = -1 şi x = 1 . Pentru a identifica punctele de extrem
stabilim intervalele de monotonie studiind semnul derivatei. Pe baza rezultatelor
obţinute putem întocmi următorul tabel, numit şi tabelul de variaţie al funcţiei f .
RA

x -¥ -1 -1 + d 0 1-d 1 +¥
f ¢ (x ) ++++ 0 ---- | ---- 0 ++++
TU

f x
( )  -2  |  2 
Funcţia f este crescătoare pe intervalul I 1 = (-¥, -1] şi descrescătoare pe
intervalul I 2 = [-1, 0) (deoarece derivata este pozitivă pe I 1 şi negativă pe I 2 ).
I

Astfel punctul x = -1 este un punct de maxim local.


ED

Studiul funcţiilor 175

Funcţia f este descrescătoare pe intervalul I 3 = (0,1] şi este crescătoare pe


intervalul I 4 = [1, +¥) , deci punctul x = 1 este un punct de minim local.

GI
Pe baza acestor rezultate putem afirma că f (x ) ³ 2 , dacă x > 0 , şi
f (x ) £ -2 , dacă x < 0 .

GO
Observaţie. Aceste inegalităţi au fost demonstrate încă în clasa a VII-a, deci ele nu
reprezintă nici o noutate. Noutatea constă în faptul că avem un instrument extrem de
puternic pentru a stabili astfel de inegalităţi.
x3
3. Să se demonstreze că x - < sin x < x , dacă x > 0 .

DA
6
Soluţie. Fie f1 : [0, ¥)   , f1 (x ) = x - sin x . Avem f1¢ (x ) = 1 - cos x ³ 0 ,
dacă x ³ 0 , ( f1¢ (x ) = 0  x = 0 ), deci f este strict crescătoare pe [0, ¥) . De aici

PE
rezultă f1(0) < f1 (x ) , adică 0 < x - sin x , pentru orice x > 0 . Pentru a stabili prima
inegalitate considerăm o altă funcţie ajutătoare. Fie funcţia f2 : [0, ¥)   ,
x3 x2
f2 (x ) = x - - sin x . Calculând derivata obţinem f2¢ (x ) = 1 - - cos x . Pentru a
ŞI
6 2
stabili semnul acestei funcţii studiem derivata acesteia, deci calculăm funcţia f ¢¢ . 2

f2¢¢ (x ) = sin x - x £ 0 , dacă x ³ 0 ( f2¢¢ (x ) = 0  x = 0 ) şi astfel pe baza


Ă

inegalităţii precedente deducem că f2¢ este descrescătoare. Astfel f2¢ (0) > f2¢ (x ) ,
IC

pentru x > 0 . Dar f2¢ (0) = 0 , deci f2¢ (x ) < 0 , pentru x > 0 , ceea ce înseamnă că f2
este strict descrescătoare pe intervalul [0, ¥) . În final obţinem f2 (x ) < f2 (0) = 0 ,
CT

deci inegalitatea cerută.


n
1 1 ln k 1 2 1 ln 3
4. Să se arate că ln 2 (n + 1) - ln 2 3 < å < ln n - ln 2 3 + .
2 2 k =3 k 2 2 3
DA

ln x 1
Demonstraţie. Funcţia f (x ) = , x > 0 este derivata funcţiei F (x ) = ln2 x ,
x 2
x > 0 şi această funcţie satisface condiţiile teoremei lui Lagrange. Dacă aplicăm
teorema lui Lagrange pentru funcţia F pe intervalul [k , k + 1] , unde 3 £ k £ n ,
DI

atunci pentru fiecare k Î {3, 4, 5, 6,..., n } există ck Î (k , k + 1) astfel încât


1 2 1 ln ck
ln (k + 1) - ln 2 k = .
2 2 ck
RA

1 - ln x
Pe de altă parte f ¢(x ) = , deci f ¢(x ) < 0 pentru x ³ e şi astfel din condiţia
x2
ln (k + 1) ln ck ln k
k ³ 3 > e rezultă < < . Din consideraţiile precedente rezultă:
TU

k +1 ck k
ln (k + 1) 1 2 1 ln k
< ln (k + 1) - ln 2 k < , dacă k ³ 3 .
k +1 2 2 k
I

Însumând membrii corespunzători, obţinem pe de o parte:


ED

176 Studiul funcţiilor
n n
ln k ln 3 ln k ln 3 1 n é 2
å
k =3 k
=
3
+ å
k =4 k
<
3
+ å ëln k - ln2 (k - 1)ùû
2 k =4

GI
1 n é 2 n
ln k
iar pe de altă parte å
2 k =3 ë ln (k + 1) - ln 2 ù
k û < å
k =3 k
.

GO
Prima inegalitate este chiar a doua inegalitatea propusă, iar din egalitatea
1 n é 2 1
å
2 k =3 ë ln (k + 1) - ln 2 k ùû = éëln 2 (n + 1) - ln 2 3ùû
2
deducem şi prima inegalitate propusă.

DA
1 - x2
5. Să se demonstreze că funcţia f : [0, ¥)   , f (x ) = arccos - 2 arctg x
1 + x2
este constantă.
Demonstraţie. Calculăm derivata funcţiei f :

PE
-1 -2x (1 + x 2 ) - (1 - x 2 ) 2x 2
f ¢ (x ) = ⋅ 2 2
- =
2 2
æ 1 - x ÷ö (1 + x ) 1 + x2
1 - çç ÷÷
çè1 + x ø2
ŞI
1 4x 2
= ⋅ 2
- = 0.
2x 1 + x 1 + x2
Din f ¢ (x ) = 0 , pentru x > 0 rezultă că f este constantă pe (0, +¥) . Pe de altă parte
Ă

f (0) = 0 şi funcţia f este continuă pe [0, ¥) , deci f (x ) = 0 , pentru orice x > 0 .


IC

Practic am demonstrat următoarea formulă trigonometrică:


1- x2
arccos = 2 arctg x , dacă x ³ 0 .
CT

1 + x2
6. Să se determine toate funcţiile derivabile f :    pentru care
f ¢ (x ) = a ⋅ f (x ) , "x Î  .
Rezolvare. Reducem la 0 membrul drept şi înmulţim egalitatea obţinută prin e -ax .
DA

Obţinem astfel f ¢ (x ) ⋅ e -ax + f (x ) ⋅ (-a )e -ax = 0


deci derivata funcţiei g :    , g (x ) = e -ax f (x ) este identic 0 pe  . Datorită
consecinţelor teoremei lui Lagrange funcţia g este constantă pe  , deci există c Î 
DI

astfel încât e -ax f (x ) = c , "x Î  . De aici obţinem f (x ) = c ⋅ eax , "x Î  .


7. Să se construiască o piramidă regulată de volum minim, circumscrisă unui cub de
latură a (baza piramidei este în planul determinat de o faţă a cubului, iar vârfurile
RA

cubului care nu sunt în acest plan sunt situate pe muchiile piramidei, vezi figura 60).
Soluţie. Notăm AC = h şi exprimăm volumul piramidei în funcţie de această
a OM h +a
mărime. Conform notaţiilor din figură rezultă AB = , AO = a şi a = ,
2 h
TU

2
a (a + h )
deci OM = . Baza piramidei este 2OM , deci volumul piramidei se poate
2h
calcula prin formula
I
ED

Studiul funcţiilor 177
2 3
Figura 60!C
(2OM ) (a + h ) a 2 (a + h )
V (h ) = = .
3h 2

GI
3
Pentru a obţine volumul minim determinăm punctele de extrem
ale funcţiei . Din ecuaţia V ¢ (h ) = 0 obţinem

GO
a 2 æ 3 (a + h ) h 2 - 2h (a + h ) ÷ö
2 3 A B
V ¢ (h ) = ççç ÷÷ = 0 ,
3è h4 ø÷
3h 2 - 2h (a + h ) = 0 , h 2 - 2ah = 0 , O
M

DA
şi din condiţia h > 0 rezultă h = 2a . Se poate verifica foarte
uşor că acest punct este într-adevăr un punct de minim pentru V .
Exerciţii şi probleme

PE
1. Studiaţi monotonia următoarelor funcţii:
1
a) f :  \ {0}   , f (x ) = x - ; b) f : *+   , f (x ) = x ⋅ ln x ;
x
1
c) f : [0, 2p ]   , f (x ) = sin x + cos x ; d) f :    , f (x ) = 2
.
ŞI
x +x +1
æ p pö
2. Are funcţia f :   çç- , ÷÷ , f (x ) = arctg x puncte de extrem?
è 2 2ø
3. Determinaţi punctele de extrem ale funcţiei f :    , f (x ) = 2x 2 - 6x .
Ă

2
4. Determinaţi intervalele de monotonie ale funcţiei f :    , f (x ) = e -x .
IC

5. Arătaţi că dacă funcţiile F şi G sunt derivabile pe [a, b ] , pentru orice x Î [a, b ]


avem F ¢ (x ) £ G ¢ (x ) , şi F (a ) = G(a ) , atunci F (x ) £ G(x ) , pentru orice x Î [a, b ] .
CT

1
6. Fie funcţiile f , g : *   , f (x ) = arctg x şi g (x ) = - arctg .
x
Calculaţi f ¢ (x ) şi g ¢ (x ) . Studiaţi monotonia acestor funcţii pe intervalele
I 1 = (-¥, 0) şi I 2 = (0, +¥) , iar după aceea pe  .
DA

7. Demonstraţi că dacă funcţia f :    verifică inegalitatea


2
f (x ) - f (x ) £ (x - y ) pentru orice x şi y , atunci f este o funcţie constantă.
8. Considerăm funcţia g :    cu derivata mărginită ( g ¢ (x ) £ M " x Î  ).
DI

Pentru e > 0 fixat construim funcţia fe (x ) = x + e ⋅ g (x ) , " x Î  . Demonstraţi


că pentru e suficient de mic funcţia f este injectivă.
RA

9. Arătaţi că dacă funcţia f :  +   este derivabilă şi lim f ¢ (x ) = 0 , atunci


x +¥

pentru funcţia g : *+   , g (x ) = f (x + 1) - f (x ) , avem lim g (x ) = 0 .


x +¥
10. Funcţia f :  +   satisface următoarele condiţii:
TU

a) f este continuă pentru x ³ 0 , b) există f ¢ (x ) dacă x > 0 , c) f ¢ este crescătoare.


f (x )
Arătaţi că funcţia g : *+   , g (x ) = (x > 0) este crescătoare.
x
I

11. Demonstraţi următoarele inegalităţi:


ED

178 Studiul funcţiilor

x2
a) e x > 1 + x , dacă x ¹ 0 ; b) x -
< ln (1 + x ) < x , dacă x > 0 ;
2

GI
2 p
12. Arătaţi că ⋅ x < sin x < x , pentru 0 < x < .
p 2

GO
13. O statuie de înălţime l a fost aşezată pe un piedestal de înălţime h . La ce distanţă
de statuie trebuie să se oprească un om cu înălţimea h0 , pentru a vedea statuia sub
un unghi maxim.
14. În interiorul unui acoperiş de forma unui con, vrem să punem un butoi cilindric.
Determinaţi volumul maxim al butoiului dacă generatoarele conului formează un

DA
unghi de 45 cu planul bazei şi raza bazei este R .
15. Notăm cu f (x ) raportul dintre volumul conului având raza bazei R şi
generatoarea x şi volumul sferei înscrise în acest con. Determinaţi minimul
funcţiei f (x ) .

PE
16. Dintr-un carton de dimensiunile a ´ b decupăm de la colţuri patru pătrate de
latură x şi îndoim cele patru dreptunghiuri ca să obţinem o cutie de forma unui
paralelipiped dreptunghic. Determinaţi valoarea lui x pentru care volumul cutiei
este maxim.
ŞI
17. Dintr-un carton de forma unui disc de rază R decupăm un sector circular având
unghiul la centru egal cu a . Din partea rămasă formăm o pâlnie. Determinaţi
valoarea unghiului a pentru care volumul pâlniei este maxim.
18. Ţintim cu arcul un punct aflat la distanţa d şi înălţimea n ⋅ d faţă de noi.
Ă

Determinaţi valoarea minimă a vitezei iniţiale, pentru ca săgeata să atingă ţinta


(neglijăm rezistenţa aerului).
IC

19. Prin ansamblul a două rezistoare R1 şi R2 legate în paralel trece un curent de


intensitatea I . Determinaţi relaţia dintre rezistenţe şi intensitatea curentului ce
trece prin ele dacă pierderea de căldură datorată efectului Joule-Lenz este minimă.
CT

(dacă prin rezistenţa R trece curentul I , atunci pierderea de căldură este R ⋅ I 2 )

STUDIUL DERIVABILITĂŢII FOLOSIND TEOREMA LUI LAGRANGE


DA

Din teorema lui Lagrange deducem următoarea teoremă:


Teoremă. Dacă funcţia continuă f : (x 0 - e, x 0 + e)   are derivată pe
(x 0 - e, x 0 + e) \ {x 0 } şi există lim f ¢ (x ) , atunci f are derivată şi în x 0 şi
DI

x x 0

f ¢(x 0 ) = lim f ¢(x ) .


x x 0

Demonstraţie. Fie x Î (x 0 - e, x 0 + e) \ {x 0 } un punct arbitrar. Pe intervalul


RA

[x , x 0 ] sau [x , x 0 ] putem aplica teorema lui Lagrange (deoarece în capătul intervalului


nu se cere derivabilitatea funcţiei), deci există cx Î (x , x 0 ) astfel ca
f (x ) - f (x 0 )
TU

f ¢(cx ) = . Dacă x  x 0 , din cx Î (x , x 0 ) rezultă că şi cx  x 0 , deci


x - x0
limita membrului drept este lim f ¢ (x ) . Astfel funcţia f este derivabilă în punctul x 0
x x 0
I

şi derivata este egală cu această limită.


ED

Studiul funcţiilor 179
Aplicaţii. 1. Să se studieze derivabilitatea funcţiei
ìïx 2 + x + 1, x £ 0
f :    , f (x ) = ïí x

GI
.
ïïîe , x >0
Rezolvare. Funcţia este continuă şi derivabilă pe  \ {0} deoarece în fiecare punct

GO
al acestei mulţimi este funcţie elementară (fie polinom, fie exponenţială). Pentru a
stabili continuitatea în punctul x 0 = 0 calculăm limitele laterale în acest punct
lim f (x ) = e 0 = 1 şi lim f (x ) = 1 = f (0) , deci f este continuă în 0 . Pe de altă
x 0 x 0

DA
ìï2x + 1, x < 0
parte f ¢(x ) = ïíe x , x > 0 , deci lim f ¢ (x ) = e 0 = 1 şi lim f ¢ (x ) = 1 . Din aceste
ïïî x 0 x 0

relaţii deducem existenţa limitei lim f ¢(x ) . Conform teoremei precedente f este

PE
x x 0

derivabilă în origine şi avem f ¢(0) = lim f ¢(x ) = 1 .


x x 0

Observaţie. Dacă f este derivabilă, atunci derivata are proprietatea lui Darboux.
Pe de altă parte o funcţie cu proprietatea lui Darboux nu poate avea punct de
ŞI
discontinuitate de prima speţă. Astfel dacă funcţia continuă f : (x 0 - e, x 0 + e)  
este derivabilă pe (x 0 - e, x 0 + e) \ {x 0 } şi în punctul x 0 limitele laterale ale derivatei
există, dar nu sunt egale, atunci funcţia f nu este derivabilă în punctul x 0 .
Ă

2. Să se determine parametrii a, b astfel ca funcţia


IC

ìïx 4 + ax + 2, x < 0
f :    , f (x ) = ï í să fie derivabilă.
ïïb + ln (1 + x 4 ), x ³ 0
î
CT

Rezolvare. Orice funcţie derivabilă pe un interval este continuă pe acel interval,


deci prima dată trebuie studiată continuitatea acestei funcţii. Condiţia continuităţii este
lim f (x ) = lim f (x ) = f (0) . De aici rezultă b = 2 . Conform observaţiei de la exer-
DA

x 0 x 0

ciţiul precedent este necesar şi suficient să avem lim f ¢(x ) = lim f ¢(x ) , adică a = 0 .
x 0 x 0

Exerciţii
DI

Studiaţi derivabilitatea următoarelor funcţii:


ìï sin x
ì
ï ln (x + 1) - x, x > 0 ï , x >0
ï ; 2. f :    , f x = ïí x
RA

1. f :    , f =í 4
(x ) ( ) ;
ï x , x £ 0 ïïx + 1, x £ 0
2
ï
î
îï
ì
ïe x
, x < 0 ïarctg x, x < 0
ì
3. f :    , f (x ) = ïí 2 ; 4. f :    , f (x ) = ïísin x, x ³ 0 ;
+ + ³
TU

ïx ax b, x 0 ï
ï
î
ï
î
ìïmax {x , x 2 , x 3 } , x £0
ï
5. f :    , f (x ) = ïí
{ 1 x
}
ïïmin 1 + x , , e , x > 0
;
I

ïî x
ED

180 Studiul funcţiilor
ì
ï x
ïa ⋅ arctg + b, x £ 3
6. f :    , f (x ) = í 3 ;

GI
ï
ï bx + 1, x >3
ï
î
ìx 2 , x Î  \ 
ï
ï
7. f :    , f (x ) = í 3 .

GO
ï
ïx , x Î
ï
î

FUNCŢII CONVEXE ŞI FUNCŢII CONCAVE

DA
În acest paragraf cu I notăm un interval.
În capitolul I am reamintit definiţiile funcţiilor convexe şi concave şi faptul că
fiecare coardă a graficului funcţiei convexe este deasupra arcului de grafic
corespunzător şi fiecare arc a graficului funcţiei concave este deasupra coardei

PE
respective. Astfel, dacă f este o funcţie convexă şi este derivabilă pe [a, b ] , atunci
pentru fiecare punct x 0 Î [a, b ] graficul funcţiei este deasupra tangentei duse în
punctul de abscisă x 0 al acestui grafic. Pentru funcţii concave tangenta este deasupra
ŞI
graficului pentru fiecare punct x 0 Î [a, b ] . Acest aspect intuitiv sugerează a
caracterizare a convexităţii şi a concavităţii cu ajutorul derivatelor. În acest paragraf
vom clarifica legătura dintre convexitate şi continuitate şi vom deduce criterii simple
Ă

de convexitate folosind derivata a doua.


Definiţie. Dacă f : I   este o funcţie şi x 0 Î I este un punct arbitrar, atunci
IC

f (x ) - f (x 0 )
introducem funcţia K x 0 : I \ {x 0 }   , K x 0 (x ) = pe care o vom numi
x - x0
CT

funcţia pantă în punctul x 0 (această funcţie ne dă panta coardei care trece prin
punctele de abscisă x 0 şi x ale graficului funcţiei f )
Teoremă. O funcţie definită pe D este convexă pe intervalul I Ì D , dacă şi numai
DA

dacă fiecare funcţie pantă K x 0 : I \ {x 0 }   (asociată punctelor x 0 Î I ) este


crescătoare.
Demonstraţie. Fie I Ì D un interval şi a Î I un punct arbitrar. Arătăm că dacă
DI

f este convexă atunci pentru fiecare a Î I funcţia Ka este crescătoare. Considerăm


x 1, x 2 Î I \ {a } , x 1 < x 2 şi demonstrăm
(1) Ka (x 1 ) £ Ka (x 2 )
RA

În funcţie de poziţia relativă a punctelor a , x 1 , x 2 distingem următoarele trei cazuri:


a) a < x 1 < x 2 ; b) x 1 < x 2 < a ; c) x 1 < a < x 2 .
Dacă x 1 Î (a, x 2 ) , atunci există l Î (0,1) astfel ca x 1 = l ⋅ a + (1 - l) ⋅ x 2 . Din
TU

definiţia convexităţii obţinem:


f (x 1 ) - f (a ) l f (a ) + (1 - l ) f (x 2 ) - f (a )
Ka (x 1 ) = £ =
x1 - a x1 - a
I
ED

Studiul funcţiilor 181

f (x 2 ) - f (a ) a - x 1 f (x 2 ) - f (a ) f (x 2 ) - f (a )
= (1 - l ) = ⋅ = = Ka (x 2 ) .
x1 - a a - x2 x1 - a x2 - a

GI
În mod analog deducem inegalitatea Ka (x 1 ) £ Ka (x 2 ) şi în cazul b). În cazul c)
folosim cele două proprietăţi deja demonstrate şi egalitatea evidentă

GO
(2) K x (y ) = K y (x ) ( x , y Î I , x ¹ y ).
Putem scrie Ka (x 1 ) = K x1 (a ) £ K x1 (x 2 ) = K x 2 (x 1 ) £ K x 2 (a ) = Ka (x 2 )
deci inegalitatea este adevărată şi în acest caz.

DA
Pentru a demonstra implicaţia inversă presupunem că fiecare funcţie pantă
K x 0 : I \ {x 0 }   este crescătoare şi demonstrăm că funcţia f este convexă. Fixăm
elementele x 1, x 2 Î I , x 1 < x 2 în mod arbitrar şi considerăm punctul x Î (x 1, x 2 ) .

PE
x - x2
Pentru l = avem relaţiile
x1 - x 2
x -x
l Î (0,1) , x = lx 1 + (1 - l ) x 2 şi 1 - l = 1 .
x1 - x 2
ŞI
Folosind aceste relaţii şi proprietatea (2) avem următoarele egalităţi:
f (x 1 ) - f (x ) f (x 1 ) - f (x )
K x (x 1 ) = K x1 (x ) = =
x1 - x (1 - l )(x 1 - x 2 )
Ă

f (x 2 ) - f (x ) f (x 2 ) - f (x )
şi K x (x 2 ) = K x 2 (x ) = = .
IC

x2 - x l (x 2 - x 1 )
f (x 1 ) - f (x ) f (x 2 ) - f (x )
K x este crescătoare, deci £
CT

(1 - l )(x 1 - x 2 ) l (x 2 - x 1 )
de unde obţinem f (lx 1 + (1 - l ) x 2 ) = f (x ) £ l f (x 1 ) + (1 - l ) f (x 2 )
adică f este o funcţie convexă.
DA

Teoremă. Dacă f : I   este o funcţie convexă pe I = (a, b ) , atunci în fiecare


punct x0 Î I există derivata la dreapta şi la stânga a lui f şi f este continuă pe (a, b ) .
Demonstraţie. Funcţia K x 0 este crescătoare, deci există limitele lim K x 0 (x ) şi
DI

x x 0
x <x 0

lim K x 0 (x ) . Dacă a < x 1 < x 2 < b , atunci pe baza teoremei precedente obţinem
x x 0
x >x 0
RA

K x1 (x ) = K x (x 1 ) < K x (x 2 ) = K x 2 (x ) , pentru orice x 1 < x < x 2 . Astfel deducem

inegalităţile fs ¢ (x 1 ) £ fd ¢ (x 1 ) £ fs ¢ (x 2 ) £ fd ¢(x 2 ) .
TU

Din aceste relaţii rezultă că în punctele interioare ale intervalului derivatele laterale
sunt finite, deci funcţia este continuă în aceste puncte.
Observaţie. Din demonstraţia precedentă rezultă că în cazul unei funcţii convexe
derivabile derivata este o funcţie crescătoare. De aici rezultă teorema de caracterizare
I

a funcţiilor convexe pentru care derivata a doua există.


ED

182 Studiul funcţiilor

Teoremă. Considerăm funcţia de două ori derivabilă f : I   .


1. Funcţia f este convexă dacă şi numai dacă f ¢¢(x ) ³ 0 pentru orice x Î I .

GI
2. Funcţia f este concavă dacă şi numai dacă f ¢¢(x ) £ 0 pentru orice x Î I .
Demonstraţie. Dacă f ¢¢(x ) ³ 0 pentru x Î I , atunci funcţia f ¢ este crescătoare.

GO
Dacă x 1 < x < x 2 , atunci aplicăm teorema lui Lagrange pe intervalele [x 1, x ] şi
[x , x 2 ] . Astfel obţinem c1 < x < c2 cu proprietatea
f (x ) - f (x 1 ) f (x 2 ) - f (x )

DA
= f ¢(c1 ) < f ¢(c2 ) = ,
x - x1 x2 - x
adică (x 2 - x 1 )f (x ) £ (x 2 - x ) f (x 1 ) + (x - x 1 ) f (x 2 ) .
Cu notaţia x = (1 - l ) x 1 + lx 2 obţinem chiar inegalitatea din definiţia convexităţii.

PE
Pe de altă parte dacă f este derivabilă de două ori şi este convexă atunci din
demonstraţia teoremei precedente rezultă că f ¢ este crescătoare şi astfel derivata a
doua este nenegativă.
ŞI
Folosind această teoremă putem studia convexitatea unor funcţii într-o manieră foarte
simplă.
Definiţie. Dacă funcţia continuă y
Ă

f : (x 0 - e, x 0 + e)   admite derivată în punctul f >0 f <0 f >0


IC

x 0 , este convexă pe intervalul (x 0 - e, x 0 ) şi concavă


pe (x 0 , x 0 + e) , sau invers, atunci spunem că punctul
CT

x 0 este un punct de inflexiune al funcţiei f .


x1 O x2 x
În figura 61 funcţia reprezentată este convexă pe
f (x 1)=0
intervalele (-¥, x 1 ) şi (x 2 , +¥) şi concavă pe
DA

f (x 2)=0
intervalul (x 1, x 2 ) , deci punctele (x1, f (x1 )) şi Figura 61
(x 2, f (x 2 )) sunt puncte de inflexiune ale funcţiei.
DI

Dacă f este de două ori derivabilă, atunci f ¢¢ are proprietatea lui Darboux, deci îşi
poate schimba semnul numai dacă ia valoarea 0 . Astfel obţinem următoarea teoremă.
Teoremă. Dacă funcţia f : (a, b )   este de două ori derivabilă şi x 0 Î (a, b ) este
RA

un punct de inflexiune, atunci f ¢¢ (x 0 ) = 0 .

Observaţie. Dacă funcţia nu este de două ori derivabilă pe intervalul (a, b ) , atunci
TU

pot exista puncte de inflexiune în care f ¢¢(x ) nu este 0 .


I
ED

Studiul funcţiilor 183
Legătura între punctele de extrem şi derivata a doua

GI
La studiul punctelor de extrem am văzut că pot exista puncte staţionare care să
nu fie puncte de extrem. Dacă însă în vecinătatea unui punct staţionar funcţia este
convexă sau concavă, atunci intuiţia ar cere ca punctul staţionar să fie punct de extrem.

GO
Teorema următoare precizează condiţiile necesare.
Teoremă. 1. Dacă funcţia f : (a, b )   este de două ori derivabilă, a Î (a, b )
este un punct staţionar şi f ¢¢ (a) > 0 , atunci x 0 = a este un punct de minim local.
2. Dacă funcţia f : (a, b )   este de două ori derivabilă a Î (a, b ) este un punct

DA
staţionar şi f ¢¢ (a) < 0 , atunci x 0 = a este un punct de maxim local.
În figura 62 în vecinătatea punctelor staţionare x 1 şi y

PE
x 3 funcţia este convexă, deci sunt puncte de minim
local, iar în vecinătatea punctului staţionar x 2 f (x 2)<0

funcţia este concavă, deci este punct de maxim local.


Exemple x1
f (x 3)>0
ŞI
1. (sin x )¢¢ = - sin x £ 0 , pentru orice x Î [0, p ] , O x2 x3 x
f (x 1)=f (x2)=f (x3)=0
f (x 1)>0
deci funcţia f (x ) = sin x este concavă pe acest
interval. Figura 62
Ă

2. Pentru funcţia f : [-1,1]   , f (x ) = x 4 , avem


IC

(x 4 )¢¢ = 12x 2 ³ 0 , deci f este convexă pe intervalul [-1,1] .


3. În cazul funcţiei f :    , f (x ) = 2x 3 - 6x avem f ¢ (x ) = 6x 2 - 6 ,
CT

f " (x ) = 12x . Punctele staţionare se obţin rezolvând ecuaţia


y
f ¢ (x ) = 0 , adică 6x 2 - 6 = 0 , de unde x = 1 sau x = -1 .
Funcţia f este crescătoare pe intervalul I 1 = (-¥, -1) ,
DA

deoarece f ¢ (x ) > 0 pe I 1 , şi este descrescătoare pe


1
intervalul I 2 = (-1,1) deoarece pe acest interval f ¢ (x ) < 0 . -1 x
¢
Pe intervalul I 3 = (1, +¥) avem f x > 0 , deci f este
( )
DI

crescătoare. În mod similar din semnul derivatei a doua


deducem intervalele de convexitate. f ¢¢ (x ) < 0 , dacă x < 0
şi f ¢¢ (x ) > 0 , dacă x > 0 . Pe baza acestor consideraţii Figura 63
RA

putem întocmi tabelul de variaţie:


x -¥ -1 0 1 +¥
f ¢ (x ) ++++ 0 ---- -6 ---- 0 ++++
TU

f ¢¢ (x ) ---- - 12 ---- 0 ++++ 12 ++++


f (x ) concav 4 concav 0 convex -4 convex
 Max  Infl .  Min 
I

În figura 63 am schiţat graficul acestei funcţii.


ED

184 Studiul funcţiilor
Exerciţii şi probleme
1. Studiaţi convexitatea şi concavitatea următoarelor funcţii:

GI
æ p pö
a) f :    , f (x ) = cos x ; b) f : çç- , ÷÷   , f (x ) = tg x ;
è 2 2ø

GO
-x 2
c) f :    , f (x ) = e ; d) f :    , f (x ) = arctg x ;
e) f :    , f (x ) = x - x ; f) f :    , f (x ) = x 6 - 3x 4 + 4x 2 - 32 .
5

2. Stabiliţi intervalele de convexitate şi de concavitate ale următoarelor funcţii,


precizând la fiecare şi punctele de inflexiune (funcţiile sunt definite pe domeniul

DA
maxim de definiţie):
5
a3
a) f (x ) = 3x 2 - x 3 ; b) f (x ) = 2 (a > 0 ) ; c) f (x ) = x + x 3 ;
a + x2

PE
2
d) f (x ) = 1 + x ; e) f (x ) = x + sin x ; f) f (x ) = ln (1 + x 2 ) ;
g) f (x ) = 1 + 3 x ; h) f (x ) = x + sin x ; i) f (x ) = x n (n > 1) ;
ln x
j) f (x ) = e x ; k) f (x ) = x ln x ; l) f (x ) = .
x
ŞI
3. Arătaţi că dacă funcţia continuă f : (a, b )   verifică inegalitatea
æ x + y ö÷ f (x ) + f (y )
f çç £ , " x , y Î (a, b )
è 2 ø÷ 2
Ă

atunci f este convexă şi daţi exemplu de o funcţie care nu este convexă şi verifică
IC

relaţia de mai înainte.


4. Arătaţi că dacă f este convexă pe (a, b ) şi a < x 1 < x 2 < x 3 < b , atunci
f (x 2 ) - f (x 1 ) f (x 3 ) - f (x 1 ) f (x 3 ) - f (x 2 )
CT

£ £ .
x 2 - x1 x 3 - x1 x3 - x2

REPREZENTAREA GRAFICĂ A FUNCŢIILOR


DA

ASIMPTOTE
În cazul curbelor ale căror grafic nu este mărginit (nu se poate încadra într-un
dreptunghi) se pune problema de a descrie comportarea spre infinit a acestora. Mai
DI

precis căutăm identificarea unor curbe simple (drepte, parabole, etc.) astfel încât
graficul funcţiei f să se apropie oricât de mult de aceste curbe.
1. Asimptote verticale
RA

Definiţie. Dacă într-un punct a (a Î  ) cel puţin una din limitele laterale ale
funcţiei f : D   este egală cu ¥ sau -¥ , atunci dreapta de ecuaţie x = a (care
este paralelă cu axa Oy ) se numeşte asimptotă verticală a funcţiei f .
TU

Observaţie. Dacă f este definită în punctul a şi este continuă în acest punct,


atunci lim f (x ) = lim f (x ) = f (a ) ,
x a x a
I

deci funcţia nu poate avea asimptotă verticală în acest punct.


ED

Studiul funcţiilor 185
Exemple
æ p pö
1. În cazul funcţiei f : çç- , ÷÷   , f (x ) = tg x avem limp tg x = +¥ şi

GI
è 2 2ø x
2
p p
limp = -¥ , deci dreptele x = şi x = - sunt asimptote verticale ale acestei

GO
x -
2
2 2
funcţii. Dacă studiem funcţia tg : D   , unde D este domeniul maxim de definiţie,
atunci funcţia are o infinitate de asimptote verticale şi aceste asimptote sunt dreptele
p
x = (2k + 1) .

DA
2
2. Axa Oy este asimptota verticală a funcţiei f : (0, ¥)   , f (x ) = ln x deoarece
lim ln x = -¥ .

PE
x 0

y y
logax
ŞI
 tgx 
2 O 2
x
x
Ă

O 1
IC
CT

Figura 64. Figura 65.

1
3. Axa Oy este asimptota verticală a funcţiei f (x ) = , x ¹ 0 , deoarece
x
DA

1 1
lim = -¥ şi lim = +¥ .
x 0 x x 0 x
y
DI

1
RA

x
O
x
TU

Figura 66.
I
ED

186 Studiul funcţiilor
2. Asimptote orizontale

GI
Pe figura precedentă graficul se apropie de dreapta y = 0 când x  ¥ .
Dacă graficul unei funcţii se apropie oricât de mult de o dreaptă orizontală, atunci vom
numi această dreaptă o asimptotă orizontală a funcţiei respective.

GO
Definiţie. Dreapta y = a este asimptotă orizontală a funcţiei f : (a, ¥)   spre
+¥ , dacă lim f (x ) = a . În mod similar, dreapta y = a este asimptotă orizontală
x ¥
spre -¥ a funcţiei f : (-¥, a )   , dacă lim f (x ) = a .
x -¥

DA
3. Asimptote oblice
Distanţa dintre punctul de abscisă x 0 aparţinând dreptei y = mx + n şi

PE
punctul cu aceeaşi abscisă de pe graficul funcţiei f este f (x 0 ) - mx 0 - n , deci
graficul funcţiei se apropie oricât de mult de această dreaptă dacă şi numai dacă limita
acestei expresii este 0 . Astfel obţinem următoarea definiţie:
Definiţie. Dreapta y = mx + n este asimptotă oblică a funcţiei f : (a, ¥)  
ŞI
spre ¥ dacă şi numai dacă
(1) lim [ f (x ) - (mx + n )] = 0 .
x +¥
Ă

În mod similar dacă domeniul de definiţie conţine un interval de forma (-¥, a ) ,


atunci dreapta y = mx + n este asimptotă oblică spre -¥ , dacă
IC

(2) lim [ f (x ) - (mx + n )] = 0 .


x -¥
é f (x ) ù
CT

Pentru a obţine o regulă de calcul scriem (1) sub forma lim x ê - m ú = 0 , de


x +¥ êë x úû
f (x )
unde rezultă că m = lim şi n = lim [ f (x ) - mx ] .
x +¥ x x +¥
DA

Astfel avem următoarea regulă de calcul pentru asimptotele oblice:


f (x )
a) Calculăm m = lim