Sunteți pe pagina 1din 414

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

CUPRINS

ANALIZĂ MATEMATICĂ

I. NUMERE REALE ŞI FUNCŢII

Mulţimea numerelor reale

Funcţii reale

II. ŞIRURI DE NUMERE REALE

Moduri de definire ale unui şir

Recurenţe liniare de ordinul doi

Şiruri mărginite

Şiruri monotone

Şiruri convergente

Proprietăţi ale şirurilor

Operaţii cu şiruri convergente

Şiruri care au limita

Cazuri de nedeterminare

Criterii de comparaţie

Şiruri monotone şi mărginite

Criteriul raportului

Numărul e

Cazul de nedeterminare

Teorema Cezáro-Stolz

Aplicaţii ale şirurilor la rezolvarea unor probleme

¥

1

¥

III. LIMITE DE FUNCŢII

Definiţia limitei unei funcţii într-un punct

Limite laterale

Limita funcţiilor spre

Proprietăţile limitelor

Limite fundamentale

¥

IV. FUNCŢII CONTINUE

Definiţia funcţiilor continue

Operaţii cu funcţii continue

Funcţii continue pe un interval

V. FUNCŢII DERIVABILE

Probleme care conduc la noţiunea de derivată

Definiţia derivatei

Continuitatea funcţiilor derivabile

Derivate laterale

Derivatele funcţiilor elementare

Operaţii cu funcţii derivabile

Derivate de ordin superior

5

5

12

31

31

35

37

39

41

47

50

55

56

59

62

65

67

70

71

73

91

91

95

96

99

102

113

113

118

121

133

133

134

136

137

138

139

150

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

VI. PROPRIETĂŢILE FUNCŢIILOR DERIVABILE

Teoremele fundamentale ale analizei matematice

VII. ELIMINAREA CAZURILOR DE NEDETERMINARE

153

153

161

161

167

172

Studiul monotoniei, inegalităţi 172

178

Funcţii convexe şi funcţii concave 180

Studiul derivabilităţii folosind teorema lui Lagrange

Regula lui l’Hospital

Aplicaţiile regulilor l’Hospital în cazurile de nedeterminare

VIII. STUDIUL FUNCŢIILOR

Reprezentarea grafică a funcţiilor 184

Studiul ecuaţiilor 200

Aplicaţii ale studiului funcţiilor 204

Conice 211

230

IX. PROBLEME RECAPITULATIVE

II ALGEBRĂ

I. PERMUTĂRI

II. MATRICE

Operaţii cu matrice

Calculul puterilor unei matrice

III. REZOLVAREA SISTEMELOR LINIARE

Sisteme cu 2 sau 3 necunoscute

Proprietăţile determinanţilor de ordin

Inversa unei matrice

Rangul unei matrice

Transformări elementare

2 şi 3

Sisteme liniare cu n necunoscute şi determinanţi de ordin n

Inversa unei matrice

Rangul unei matrice de tip

m

´ n

Rezolvabilitatea sistemelor în caz general

IV. APLICAŢII GEOMETRICE

Ecuaţia dreptei. Recapitulare

Intersecţia a două drepte în plan

Concurenţa a trei drepte

Aria unui triunghi

V. EXERCIŢII ŞI PROBLEME RECAPITULATIVE

VI. INDICAŢII ŞI RĂSPUNSURI

243

253

254

267

279

279

289

300

303

310

325

334

338

346

365

365

367

368

371

379

400

Numere reale şi funcţii 5 ANALIZĂ MATEMATICĂ I. NUMERE REALE ŞI FUNCŢII MULŢIMEA NUMERELOR REALE
Numere reale şi funcţii
5
ANALIZĂ MATEMATICĂ
I. NUMERE REALE ŞI FUNCŢII
MULŢIMEA NUMERELOR REALE
AXIOME
Pe parcursul anilor anteriori de studii am folosit proprietăţile numerelor naturale,
întregi, raţionale şi reale. Cele mai multe proprietăţi ale acestor numere se refereau la
operaţiile pe care le putem efectua cu aceste numere. În acest capitol introductiv vom trece
în revistă principalele proprietăţi ale operaţiilor elementare, proprietăţi care se referă la
ordonarea numerelor reale şi vom introduce alte câteva axiome care exprimă anumite
calităţi ale mulţimii numerelor reale (deci nu numai ale numerelor). Vom nota mulţimea
numerelor reale cu
 .
Definiţia riguroasă, axiomatică, a mulţimii numerelor reale este o construcţie
matematică ce s-a cristalizat pe parcursul a mai multor secole, prin efortul celor mai
mari matematicieni. Noi nu vom încerca să parcurgem această construcţie, vom selecta
numai elementele necesare pentru înţelegerea fenomenelor pe care le vom studia.
Reamintim reprezentarea grafică a numerelor reale folosind o axă orientată şi
gradată. Astfel, dacă pe o dreaptă fixăm o direcţie (vezi figura 1), un punct numit
origine şi o unitate de măsură (deci, în fond, dacă fixăm două puncte), atunci am
definit o axă reală.
5
4
2
1
1
2
4
5
3
3
3
3
3
3
3
3
1
2
1
0
1
2
0
Figura 1a
Figura 1b
Pe această axă putem construi (cu rigla şi compasul) imaginea numerelor
naturale, întregi şi raţionale. Numerele pozitive vor fi reprezentate în sensul pozitiv iar
cele negative în sens negativ. De asemenea putem construi şi alte mărimi care nu sunt
raţionale, de exemplu ipotenuza unui triunghi dreptunghic şi isoscel cu cateta 1.
Lungimea acestui segment este
2 şi 2 Ï  . Folosind o procedură similară putem
EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ
construi orice segment de lungime
r , unde r Î  . Dar mulţimea numerelor a căror
imagine se pot construi efectiv (cu rigla negradată şi cu compasul, deci în sens
geometric) nu este întreaga mulţime a numerelor reale.
De exemplu nu putem construi imaginea numărului
y
Figura 2
3
2 . Demonstraţia acestui fapt nu este deloc simplă şi cu
toate că problema este cunoscută încă din antichitate
1
(problema dublării cubului, sau problema din Delos),
demonstraţia imposibilităţii construcţiei a fost dată în
cadrul teoriei lui Galois abia în secolul XIX (între timp
mai mulţi matematicieni au dat soluţii ingenioase folosind
0
1
2
x
însă curbe speciale cum ar fi conchoida, sau cisoida). În
cele ce urmează nu ne vom ocupa de acest aspect al constructibilităţii, ci vom
2

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

6

Numere reale şi funcţii

Ă Ş I PEDAGOGIC Ă 6 Numere reale ş i func ţ ii presupune c ă

presupune că orice număr real poate fi reprezentat în mod unic pe axa reală, deci

există o bijecţie între punctele dreptei şi numerele reale.

Axiomele adunării şi înmulţirii

Reamintim proprietăţile fundamentale ale adunării şi înmulţirii:

A1. Pentru orice

A2. ab+=+ba , " a , b Î (comutativitate);

A3.

A4. Există un număr real notat cu 0 pentru care

A5. Pentru orice număr real a există un număr x Î cu proprietatea a + x = 0

a , b Î există un număr real unic notat cu a + b ;

,

" abc, ,

Î (asociativitate);

a + 0 = a

()ab+ +=+c a ()bc+

, oricare ar fi

a Î

;

( x este opusul numărului a şi se notează cu -a ).

M1. Pentru orice

M2.

M3.

M4. Există un număr în

M5. Pentru orice număr real a diferit de 0 există x Î cu proprietatea a x = 1

a , b Î există un număr real unic notat cu a b ;

Î (asociativitate);

ab⋅=⋅ba , " a , b Î (comutativitate);

()ab

c = a

()bc

,

" abc, ,

*

notat cu 1, pentru care 1 a = a , oricare ar fi a Î ;

(numărul x este inversul numărului a , şi se notează cu

1

a

).

Principala legătură între cele două operaţii este dată de axioma

D.

(a

+ b )⋅=⋅+⋅c ac bc ,

"abc, , Î

(înmulţirea este distributivă faţă de adunare).

Observaţie. Axiomele A1,

corp şi vor fi studiate pe larg în clasa a XII-a.

Consecinţe

Operaţii cu numere reale

Pentru orice a , b Î ,

,

A5, M1,

,

M5, D se numesc axiomele structurii de

*

c Î , d Î există un singur număr x Î cu proprietatea

axb+ =

(respectiv cx

= d ),

d

1

c

).

şi anume

Numărul precedent

numerelor d şi c ) şi se notează cu b - a (respectiv

xb=

+-a

(

)

x

(respectiv x

=

este diferenţa numerelor b şi a

d

).

c

(în al doilea caz este câtul

Demonstrăm

axb+ = folosind

a şi b sunt numere reale, atunci există xb= +-( a ). Pe baza

existenţa

şi unicitatea soluţiei ecuaţiei

ax+ = a + b +-a = a +

(

)

(

)

ax+ = (a

)

(

(

axiomele. Dacă

axiomelor A1 şi A5 deducem

Deci pe baza axiomei A2 rezultă

Astfel x

=

membri obţinem:

Folosind A1 şi A2 rezultă

Aplicând pe rând axiomele A3, A5 şi A4 rezultă

-a + b ).

)

+-()a + b = 0 + bb= .

, atunci adunând (

este într-adevăr o soluţie a ecuaţiei date.

are loc axb+

Dacă pentru un x Î

-a

)

în ambii

(

ax+ +-a = b +-a .

) ()

()

(

xa+ +-a = b +-a , şi xa+ +-a = b +-a .

) ()

()

(

(

))

(

)

x + 0 = ba+- , xb= +-a .

(

)

(

)

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

Numere reale şi funcţii

7

În consecinţă există o singură soluţie a ecuaţiei axb+ = . În mod similar putem

demonstra existenţa şi unicitatea soluţiei în cazul ecuaţiei

Observaţii. 1. Din axiomele A1,

proprietăţile numerelor reale folosite până acum.

2. Conform A3 are loc

suma a mai multor termeni:

cx⋅ = d .

,

A5, M1,

,

M5, D putem demonstra toate

()a + b +=+c a ()b + c , " abc,, Î , deci putem defini

abc++= ()ab+ +=c a + ()bc+

.

(1)

Din (1) şi din axiomele A2 şi A3 rezultă că rezultatul sumei nu depinde nici de

ordinea termenilor, deoarece

Astfel pentru o sumă cu trei termeni rezultatul nu depinde de ordinea termenilor.

Folosind un raţionament inductiv putem arăta că numărul termenilor poate fi arbitrar.

În mod analog folosind M3 obţinem

depinde de ordinea factorilor.

Axiomele ordonării

, şi rezultatul produsului nu

bca++ = ()bc+ + a = a + ()bc+ = abc++ .

abc = ()ab c = a ()bc

Următoarele patru axiome se referă la ordonarea numerelor reale:

R1. Pentru orice două numere reale

a , b Î are loc exact una din următoarele trei

relaţii a > b , a = b , b > a

(trihotomie);

R2. Dacă

R3. Dacă a > b , c Î , atunci acbc+>+

R4. Dacă a > b

a > b

şi

b > c

, atunci a > c (tranzitivitate);

;

şi c > 0 , atunci ac > bc .

; ş i c > 0 , atunci ac > bc . Defini ţ ii ş

Definiţii şi notaţii. Relaţia a > b se citeşte: a este mai mare decât b (sau b este

a ), notaţiile a > b şi b < a reprezentând acelaşi lucru. Prin simbolul

mai mic decât

a ³ b înţelegem faptul că are loc una din relaţiile a > b sau a = b . Dacă a > 0 ,

atunci

a este un număr pozitiv, iar dacă a < 0 , atunci a este negativ. Inegalitatea

a ³ 0 exprimă faptul că a este un număr nenegativ, iar inegalitatea a £ 0 este

verificată de numerele nepozitive.

Definiţie. a) Dacă mulţimea

toate celelalte elemente ale mulţimii, atunci vom spune că acest element este maximul

mulţimii, sau cel mai mare element al mulţimii A şi îl vom nota cu max A .

b) Dacă mulţimea A conţine un element care este mai mic decât toate celelalte

elemente, atunci vom numi acest element cel mai mic element al mulţimii A , sau

A Ì conţine un element care este mai mare decât

minimul mulţimii A şi îl notăm cu min A .

Astfel avem:

M

m

= max A

= min A

aM£ , aA şi M Î A ;

ma£ , aA şi m Î A .

Menţionăm că nu orice mulţime are maxim sau minim. De exemplu intervalul

nu are nici cel mai mic element şi nici cel mai mare element. Cel mai mic element al

mulţimii

mai mic element şi cel mai mare element al intervalului este

[1,2) este 1 şi nu are cel mai mare element, iar intervalul (1,2] nu are cel

(1,2)

2 .

al intervalului este [1,2) este 1 ş i nu are cel mai mare element, iar intervalul

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

8

Numere reale şi funcţii

Axioma supremumului

Ă 8 Numere reale ş i func ţ ii Axioma supremumului Defini ţ ie. Mul ţ

Definiţie. Mulţimea de numere reale

există numărul real K (respectiv k ) astfel încât pentru orice x Î A să avem inegali-

tatea x £ K ( x ³ k ). Numărul K ( k ) este un majorant (minorant) al mulţimii A .

Printr-o mulţime mărginită înţelegem o mulţime mărginită atât inferior cât şi superior.

A este mărginită superior (inferior), dacă

A este m ă rginit ă superior (inferior) , dac ă Urm ă toarea axiom ă

Următoarea axiomă, deşi pare foarte intuitivă, exprimă o proprietate ce caracterizează

mulţimea numerelor reale (dacă toate axiomele precedente sunt verificate).

F. Dacă

A ¹ Æ este o mulţime mărginită superior, atunci există un număr real H

cu următoarele două proprietăţi:

1.

2.

pentru orice x Î A are loc

dacă K este un majorant al mulţimii A , atunci

x £ H

;

H £ K

.

Intuitiv acest număr H este cel mai mic majorant al mulţimii A , deci axioma în fond

afirmă că mulţimea majoranţilor ale unei mulţimi mărginite superior are un cel mai

mic element.

mul ţ imi m ă rginite superior are un cel mai mic element. S ă observ
mul ţ imi m ă rginite superior are un cel mai mic element. S ă observ

Să observăm că acest număr

H

este unic. Dacă H

şi

H

*

ar avea aceleaşi

proprietăţi, atunci conform proprietăţii 1. atât

ar fi un majorant pentru

ar

.

a cărui existenţă este garantată de axioma F se numeşte cel mai mic

H , cât şi

H

*

mulţimea A , deci aplicând proprietatea 2. odată pentru H

rezulta pe de o parte

Numărul H

H £ H

*

, iar pe de altă parte H

*

şi odată pentru

H

*

= H

H

*

£ H , deci

majorant al mulţimii

Din axioma F rezultă o proprietate analoagă relativ la mulţimile mărginite inferior:

A , sau supremumul mulţimii A şi se notează cu sup A = H .

Proprietate. Dacă

cu proprietăţile

A este o mulţime mărginită inferior, atunci există un număr h

1.

2.

pentru orice x Î A are loc x ³ h ;

dacă k este un minorant al mulţimii A , atunci

k £ h

.

Numărul h este cel mai mare minorant al mulţimii A , sau infimumul mulţimii A şi

se notează cu inf A = h .

Demonstraţie. Considerăm mulţimea

şi invers,

deci

B este mărginit superior. Dacă H = sup B , atunci pentru orice y Î B are loc

este un

minorant al mulţimii

B

= Î -Î

x

{

xA

}

. Dacă

k

A , atunci

K = -k

este un majorant al mulţimii B

y £ H , deci numărul h = -H este un minorant al mulţimii A (pentru orice x Î A

are loc h £ x )

Dacă

mulţimii B , deci conform axiomei F are loc inegalitatea H £ K . Astfel -K £-H

(1)

k este un minorant arbitrar al mulţimii A , atunci K = -k este un majorant al

,

deci k £ h .

(2)

Din proprietăţile (1) şi (2) rezultă existenţa infimumului.

Astfel dacă

A este o mulţime mărginită, atunci admite atât un infimum, cât şi

un supremum. Următoarele două caracterizări sunt importante în aplicaţii:

a) Fie

rezultă că mulţimea

A o mulţime mărginită superior şi H = sup A . Din definiţia numărului H

A nu conţine nici un element mai mare decât H , dar pentru

orice

e > 0 numărul H - e nu este majorant, deci există în A cel puţin un element

x Î A pentru care x > H - e .

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

Numere reale şi funcţii

9

b) Dacă mulţimea B este mărginită inferior şi h = inf B , atunci B nu are nici un

element mai mic decât

decât h + e

h , însă pentru orice e > 0 are cel puţin un element mai mic

( " e > 0

există y Î B

cu proprietatea y < h + e ).

Exemple. 1. Folosind notaţiile:

,

x

+

{

x

³

0}

*

+

*

-

{

{

x

x

x

x

>

<

0

0

}

}

,

-

{

x

x

£

0}

,

putem afirma că mulţimile

supremumul

supremum, iar mulţimea

2.

şi

-

=

-

*

-

sup

*

-

sunt mărginite superior şi ambele mulţimi au

conţine propriul său

0 :

sup

*

=

-

0

.

Mulţimea

-

nu conţine acest supremum.

Mulţimea A = (1, ¥)

este mărginită inferior dar nu este mărginită superior.

0 £ x , " x Î A , deci 0 este un minorant al mulţimii A . Mulţimea minoranţilor

mulţimii A este intervalul (,1]

deci infimumul mulţimii

mai

3. Mulţimea

şi cel mai mare element al acestui interval este 1 ,

A este 1 . Se poate observa că mulţimea A nu are nici cel

mic şi nici cel mai mare element.

B = [5,2002) este mărginită atât inferior cât şi superior deoarece

(,5] şi mulţimea

5 £ x £ 2002 , " x Î B . Mulţimea marginilor inferioare este

marginilor superioare este

infimumul este

[2002, ¥) . Astfel supremumul mulţimii B este 2002 şi

5 . În acelaşi timp se poate observa că cel mai mic element al mulţimii

B

este 5 , dar această mulţime nu are cel mai mare element.

4. Mulţimea

mii

nu este mărginită superior, dar 0 fiind cel mai mic element al mulţi-

este şi o margine inferioară, mai mult este chiar cea mai mare margine inferioară.

În paragrafele următoare demonstrăm câteva consecinţe foarte importante ale

axiomelor prezentate.

Axioma lui Arhimede

Vom aplica de foarte multe ori următoarea proprietate, numită axioma lui Arhimede:

A. Pentru orice două numere pozitive

proprietatea na⋅ > b .

a şi b există un număr natural n cu

Consecinţe. 1. Pentru a = 1 rezultă că pentru orice număr real b există un număr

natural mai mare decât

2.

Astfel pentru " x Î există n Î cu proprietatea nxn£<+ 1 . Numărul n este

partea întreagă a numărului real

b .

O consecinţă a axiomelor A şi F este existenţa părţii întregi a unui număr oarecare.

x

şi se notează cu x :

[

]

xxx£< +1, " x Î.

[]

[]

cu x : [ ] xxx £< + 1 , " x Î  . []

Cu ajutorul părţii întregi definim şi partea fracţionară a numărului x , notată cu {x } ,

prin egalitatea

Din definiţie rezultă că 0

{ }

x

= xx- , "x Î.

[

]

£ {x } <"Î1, x .

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

10

Numere reale şi funcţii

Ă Ş I PEDAGOGIC Ă 10 Numere reale ş i func ţ ii Exemple. 1. Partea
Ă Ş I PEDAGOGIC Ă 10 Numere reale ş i func ţ ii Exemple. 1. Partea

Exemple. 1. Partea întreagă a numărului x = 2,3 este

fracţionară este

zecimală alcătuiesc partea fracţionară şi cele care sunt înaintea virgulei formează

partea întreagă.

2.

fracţionară este

3.

astfel încât arb< <

Într-adevăr

$n Î

.

<

Pe de altă parte există

b - a > 0 şi din axioma lui Arhimede pentru numerele pozitive b - a şi

[2,3] = 2 şi partea

{2,3} = 0,3 . În cazul numerelor pozitive cifrele de după virgula

, deoarece -6 £-5,8 <-5 . Astfel partea

Pentru x = -5,8 avem [-5,8] =-6

{-5,8} =-5,8 + 6 = 0,2 .

Pentru orice două numere reale

*

.

astfel încât nb(

a , b Î cu proprietatea a < b , există r Î

1,

- a ) > 1 , deci

na + 1 < nb .

[

na = m Î , de unde rezultă că m £ na <+m 1 , deci

]

nb , în consecinţă

a

m

+

1

n

<

b

şi m

+

n

1

m 1 na +<1 nb

Î

.

Astfel na < m +<1

4. Din consecinţa 2. rezultă că între două numere reale oarecare ab, Î , a < b

există o infinitate de numere raţionale. Într-adevăr dacă

există

5. Pentru orice două numere reale a , b Î cu proprietatea a < b

astfel încât arb< <

Dacă a < b , atunci conform R3

, există r Î \

r Î şi arb< < , atunci

r

1

Î astfel încât

.

ar<

1

< r , etc.

are loc a -

2 ,

2 <-b

. ar < 1 < r , etc. are loc a - 2 , 2 <-

2 , deci din consecinţa 2.

unde

evident

$q Î cu a - 2 <<-qb

de

unde

aq<+ 2 < b ,

a - 2 <<- qb de unde aq <+ 2 < b , q + 2

q + 2 Î\ .

6. Din consecinţa 4. rezultă că între două numere reale oarecare ab, Î , a < b

există o infinitate de numere iraţionale.

Problemă rezolvată. Determinaţi minimul, maximul, infimumul şi supremumul

mulţimii

ì

ï

ï

í

ï

ï

î

1

n + 1

ü

ï

ï

ý

A =

n Î

*

ï

ï þ

.

1

n + 1

1

£ "Î

2

,

n

*

, mulţimea A este mărginită, deci există atât

Deoarece

infimumul mulţimii cât şi supremumul acesteia. Cel mai mare element al mulţimii este

0

<

1

2

, deci acesta e şi supremumul mulţimii. Demonstrăm că 0 este infimumul mulţimii.

Pentru a arăta această proprietate este necesar şi suficient să arătăm:

1

1.

2.

0

<

, care este adevărată;

,

n

*

1

$ n Î cu proprietatea

1

n +

n

1

<e

.

n

1

1

- <

, deci

*

n +

" e > 0

Ultima inegalitate este echivalentă cu

e

é

1

ù

>ê -+ú 1

ë ê e

ú û

1

. Pe de altă

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

Numere reale şi funcţii

11

1

parte

Astfel

Exerciţii propuse

1.

(dacă există):

é
ê

ê ë

1

e

éù

- 1 ú+=êú

êú

e

ëû

ù

ú û

æé 1 ù

ê

ú ú

ë e û

èê

ç ç ç

,1

ö

÷ ÷ ÷

ø

1

, deci numărul

n

=

max

verifică inegalitatea cerută.

inf A = 0 . Deoarece 0 Ï A , mulţimea A nu poate avea cel mai mic element.

Determinaţi infimumul, supremumul, minimul şi maximul următoarelor mulţimi

a) A = ;

e) A = (7, ¥) ; f) A = [2000, ¥) ;

i)

b) A = ;

j) A

c) A = (,5) ;

g) A = (-3,100);

d) A = (,10] ;

h) A = [-8,13) ;

(-3,5] È {11}

;

= (,2] È (3, ¥) ;

k) (-2,5] È (6,103] ;

2.

3.

l)

n)

p)

=

n ï ï ì ï ï ü í n Î  ý ; n +
n
ï ï ì
ï ï ü
í
n Î
ý
;
n + 2
î ï ï
þ ï ï
{
Î 
x -£ 1
2
}
;
2
ï ì
x
-
5
x
+
4
ï
í
x
Î 
x + 3
î ï ï

A

=

Ax

A =

> 0

ü

ï

ï

ý

þ ï ï

m)

o)

; q)

A =

ì

ï 2 n

ï

2

í

î ï ï

2

n

+ 1

{

Ax

=

Î

{

Ax

=

Î

2

n Î

*

ï ü

ï

ý

þ ï ï

x

3

;

x

}

;

x

-

2

x

11

->

}

.

Determinaţi partea întreagă şi partea fracţionară a următoarelor numere:

=

Rezolvaţi ecuaţiile:

é 2 x +

a)

a)

17

5

135

3

n

3

2

n

a =

; b)

a = -

; c)

b)

e)

a

,

[

n

;

x

Î ; d)

- 1

]

.

c)

a

*

=

2

n

+ 2

,

ú ú=ê ê é ë

n

Î

.

31 - ù

ú

û ú

x

2

ê

ê

ë

{

n + 3

1 ù 1 ú ú= 2 û

=

3

x

-

x + 1

2

}

é x + 1 ù

ê

ê

3

ë

é 41 x + ù

ê

ê

5

ë

û

ú= ú x - 2 û

=

;

{

x +

21

3

}

1

2

;

d)

;

Probleme propuse

1.

Demonstraţi că dacă există expresiile din următoarele egalităţi (

A, B Ì

), atunci

egalităţile sunt adevărate:

a)

b)

c)

d)

inf (AB+=)

sup(AB+=)

inf

sup(l A

inf A + inf B , unde

sup A + sup B ;

inf A , unde

sup A , unde

A

l

{

Î

A

{

+

+= +

a

.

aa

A

}

B

(l

A =⋅l

)

=⋅l

)

l⋅= l

Î

b a

şi

l

Î

Ab

,

Î

+

Î

;

B

}

;

Demonstraţi că obţinem egalităţi dacă înlocuim în relaţiile precedente infimumul cu

supremum şi minimul cu maxim.

2.

inegalităţile sunt adevărate:

max

+

Arătaţi că dacă

a)

f , g : [ab, ] şi există expresiile din relaţiile de mai jos, atunci

[

x ab

Î

,

]

(

f x

(

)

gx

(

)

)

max

[

x ab

Î

,

]

f x

(

)

max

[

x ab

Î

,

]

gx

(

)

;

rela ţ iile de mai jos, atunci [ x ab Î , ] ( f x
12 Numere reale şi funcţii b) min f x ( ) +³ gx ( )
12
Numere reale şi funcţii
b)
min
f x
(
)
gx
(
)
)
min
f x
(
)
+
min
gx
(
)
;
] (
x ab
Î
[
,
x ab
Î
[
,
]
x ab
Î
[
,
]
c)
max
f x
(
)
⋅£
gx
(
)
)
max
f x
(
)
max
gx
(
)
,
dacă f ,:,g [ab ]

.
] (
+
x ab
Î
[
,
x ab
Î
[],
x ab
Î
[],
Inegalităţi similare au loc şi pentru minimul funcţiilor, respectiv infimumul şi
supremumul.
3. Demonstraţi că dacă a £ b
, " a Î A şi " b Î B
( A, B Ì  ), atunci
sup A £ inf B .
4.
Calculaţi partea întreagă şi partea fracţionară a următoarelor expresii:
2001
n n +
(
1)
(
)
2
*
a)
2 +
3
;
b)
n
+ n -1 ,
n Î 
;
c)
, n Î .
6
5. Calculaţi sumele:
n
2003
n
é k ( k
+
1) ù
é
2
ù
å
)}
k
a)
k
+
k
+ 1
;
b)
å
ê
ë ê
ú
;
c)
å
{(
3
+
22
.
ê ë
ú û
6
ú û
k
=
1
k = 1
k
=
1
222
6.
Calculaţi
min max
{
{
x
++
y
zy
,
++
z
xz
,
++
x
y
}}
.
xyz , , Î 
FUNCŢII REALE
În clasele anterioare am definit noţiunea de funcţie reală cu variabilă reală.
Am studiat câteva proprietăţi ale funcţiilor (monotonie, paritate, periodicitate,
injectivitate, surjectivitate, bijectivitate, convexitate, concavitate). Am trasat graficele
unor funcţii importante, punând în evidenţă semnificaţia graficului în studiul acestora.
Am studiat şi câteva operaţii cu funcţii, precum şi funcţia inversă.
În acest capitol vom trece în revistă cele mai importante funcţii studiate (funcţiile
putere, exponenţiale, logaritmice, trigonometrice), de asemenea vom defini funcţia
polinomială. Vom reaminti proprietăţile importante ale acestor funcţii, vom trasa
graficele lor, urmând ca în capitolele ulterioare să putem argumenta aceste proprietăţi
cu mijloacele analizei matematice.
Înainte de toate reamintim câteva proprietăţi importante în studiul funcţiilor:
EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ
Monotonie
Spunem că funcţia
f
: D Ì    este crescătoare (strict crescătoare) pe intervalul
I
Ì D , dacă pentru orice x
Î I ,
x
< x
avem
f x £ fx
(
)
(
)
( f x < fx ).
(
)
(
)
1,2
1
2
1
2
1
2
Spunem că funcţia
f
: D Ì   
este descrescătoare (strict descrescătoare) pe
I Ì D , dacă pentru orice
x
Î I ,
x
< x
avem
f
() () () ()
x ³ fx
( f x > fx ).
1,2
1
2
1
2
1
2
Spunem că funcţia
f
: D Ì    este monotonă (strict monotonă) pe I Ì D , dacă
este crescătoare sau descrescătoare pe
I
(respectiv strict crescătoare sau strict
descrescătoare).
Observaţii. 1. Orice funcţie strict monotonă este în acelaşi timp şi monotonă.
2.
Monotonia funcţiei
f : D Ì    se poate studia şi cu semnul raportului

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

Numere reale şi funcţii

13

f

(

x

1

)

-

(

fx

2

)

x

1

-

x

2

, unde

x

1,2

Î D şi

x

1

¹ x .

2

Dacă fracţia este pozitivă (strict pozitivă) pentru

funcţia este crescătoare (strict crescătoare) pe

Dacă fracţia este negativă (strict negativă) pentru

funcţia este descrescătoare (strict descrescătoare) pe

Puncte de extrem ale funcţiilor

"x

1,2

ÎÌID , x

1

x

1

I .

"x ÎÌID ,

1,2

I .

¹ x

2

¹ x

2

, atunci

, atunci

Definiţie. Spunem că punctul ( x , fx este punct de maxim (minim) al funcţiei
Definiţie. Spunem că punctul
(
x , fx este punct de maxim (minim) al funcţiei
(
))
0
0
f : D Ì ( x Î D ), dacă
f
(
x
)
³ fx
(
)
( f
(
x
)
£ fx
(
)
) "x Î D .
0
0
0
Spunem că punctul
(
x , fx
(
))
este punct de extrem al funcţiei f : D Ì    , dacă
0
0
este punct de minim sau maxim.

Convexitate şi concavitate

Definiţie. 1. Funcţia f : D Ì    este convexă pe intervalul I
Definiţie. 1. Funcţia
f : D Ì    este convexă pe intervalul I Ì D , dacă
pentru orice
xx,
Î I
(
x
< x şi orice
)
l Î [0, 1]
avem
1
2
1
2