GLOBALIZAREA - FACTOR DETERMINANT AL

MIGRAŢIEI INTERNAŢIONALE

Rădulescu Dragoş Lucian, asist. drd.

Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti
Rădulescu Irina Gabriela, lector dr.
Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti

Abstract: Although the globalization process is the new religion of modern society it
was proved that it became a failure situation in equilibrium process of the economy at global
level.

Cu toate că globalizarea a devenit o adevărată religie a societăţilor moderne s-a dovedit

că în general nu a reuşit să echilibreze economiile la nivel mondial. Mai mult, distanţa
economică dintre state sau regiuni s-a amplificat, apărând cazuri frecvente de instabilitate socială,
atât în ţările în curs de dezvoltare cât şi în interiorul celor dezvoltate. În locul interdependenţelor
dintre naţiuni, ce ar duce automat la prosperitate a apărut o prăpastie între statele creditoare şi
cele debitoare, între prosperitatea capitalului american şi într-o anumită măsură a celui european
şi restul lumii. Pe acest fundal se detaşează migraţia internaţională, cauzată fie de motive
politice, religioase, războaie civile sau, în cel mai întâlnit grad, de sarăcie. Acest adevărat flagel
este în principal determinat de faptul că cea mai bogată cincime din statele existente hotărăşte
asupra 84,7% din produsul social brut mondial, cetăţenii acestora deţinând 85,5% din soldul de
economii interne şi desfăşurând 84,2% din comerţul mondial. Sărăcia la nivel mondial, cunoaşte
următoarele coordonate:
• numărul persoanelor ce supravieţuiesc în condiţii de sărăcie extremă a crescut cu 200
de milioane în ultimii cinci ani, în special în Africa Sud-Sahariană, Asia Centrală,
Europa Estică şi Asia de Sud-Est ;
• 850 de milioane de persoane câştigă sub salariul ce asigură pragul minim de
subzistenţă ;
• peste 250 de milioane de copii sunt atraşi pe piaţa muncii ;
• tot mai mulţi copii trăiesc în gospodării cu o singură sursă de venit ;
• ponderea în PIB a fondurilor alocate securităţii sociale a scăzut după 1992 chiar şi în
ţările dezvoltate din America de Nord şi Europa .
Cu toate că producţia pe cap de locuitor a crescut semnificativ distribuţia venitului pe ţări
este inegală, diferenţele în nivelul de trai a ţărilor bogate şi a celor sărace majorându-se
permanent. De aceea, în general migrează cei din ţările în dezvoltare către ţările dezvoltate.
Fluxurile migratoare internaţionale se împart, la rândul lor, în mai multe categorii :

65
 • din ţările în dezvoltare către ţările dezvoltate (de exemplu din Africa şi Asia către
Europa, SUA, Canada) ;
• din Centrul şi Estul Europei către Europa de Vest şi de Nord, SUA, Canada şi
Australia ;
• din Sudul Europei către Vestul şi Nordul Europei ;
• din ţări în dezvoltare în ţări tot în dezvoltare (de exemplu migraţia spre ţările
exportatoare de petrol Arabia Saudită, Kuweit) .
Având în vedere acest fenomen se observă structurarea lui în jurul unor anumite
caracteristici :
• caracterul de flux şi reflux datorită fie expirării contractelor de muncă pe durată
limitată, fie din cauza recesiunii economice când sunt constrânşi să se întoarcă în ţară
;
• deşi iniţial era reprezentat de muncitori necalificaţi, ulterior s-a observat o nouă
prezenţă şi anume emigranţi supercalificaţi ;
• vârsta emigranţilor între 20 şi 40 de ani ;
• ponderea emigranţilor în structura populaţiei active este cuprinsă între 3-10%, iar în
cadrul ţărilor arabe chiar 50% ;
• salariile oferite sunt inferioare faţă de cele ale cetăţenilor ţărilor respective ;
• ostilitate manifestată din partea populaţiei locale împotriva fenomenului .
Categoriile de emigranţi cuprind pe cei oficiali, angajaţi pe bază de contract, definitivi,
sezonieri şi clandestini. Statisticile Organizaţiei Internaţionale a Muncii apreciază că la nivel
mondial cifra migraţiei depăşeşte 2,5% din populaţia mondială, respectiv peste 150 milioane
persoane. În ultimele decenii numărul de imigranţi a cunoscut creşteri importante, astfel încât :
• 175 de milioane de persoane, totalizând 3% din populaţia lumii, îşi au rezidenţa în
afara ţărilor de origine ;
• numărul emigranţilor a crescut cu 130% în ultimele trei decenii ;
• 10% este ponderea medie a imigranţilor în populaţia ţărilor dezvoltate, cu excepţia
Canadei, Australiei, Noii Zeelande şi ţărilor arabe unde cifra este în jur de 20% ;
• 32 de milioane de persoane vor emigra în ţările vest-europene în această jumătate de
secol, fluxul mediu anual fiind de 650.000 imigranţi şi dublu pentru SUA ;
• 1,2 milioane asiatici vor emigra anual în următoarele decenii în ţările dezvoltate,
urmaţi de 500.000 de latino-americani şi 330.000 de africani .
Presiunile migraţioniste continuă să crească şi datorită faptului că din cei 83 de milioane
de oameni ce se adaugă anual populaţiri mondiale, 82 de milioane provin din ţările în dezvoltare.
Migraţia legală fiind permanent limitată va duce la accentuarea fenomenelor migraţiei ilegale. În
anul 2000 majoritatea ţărilor au înregistrat un nivel al migraţiei nete de 2 persoane la 1000
locuitori, iar cele mai mari rate ale populaţiei emigrante sau înregistrat în Liberia şi Albania,
destinaţia cea mai căutată fiind Singapore. La San Francisco, în anul 1995, la o disciţie a mai
marilor planetei s-a stabilit că o cincime din populaţia activă ar fi suficientă pentru evoluţia
economiei mondiale.
Politica Uniunii Europene referitoare la ocuparea forţei de muncă şi politica socială este
oarecum contradictorie, încercând să limiteze constrângerile administrative, financiare sau legale
în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, dar reglementând în acelaş timp o piaţă comunitară
a muncii excesiv fiscalizată şi prea puţin liberalizată, ceea ce duce la creşterea costului marginal
al angajării. Practic, prin măsurile luate, se urmăreşte creşterea competitivităţii firmelor europene
rămase tehnologic în urma celor americane, la începutul mileniului existând o jumătate de locuri
de muncă neacoperite în domeniul informaticii din lipsa de lucrători calificaţi. Carta Socială din
1989 încorporată în Tratatul de la Maastricht din 1992 a stabilit obiectivele introducerii unor
standarde sociale minime pentru piaţa unică, dictând astfel contractul ce se va încheia între

66
angajator şi angajat. Se urmăreşte în acelaşi timp şi impunerea unor reglementări internaţionale
ale pieţei muncii, acuzându-se salariile mici, munca forţată şi utilizarea copiilor ca forţă de
muncă din statele în curs de dezvoltare ca modalităţi de distorsionare a comerţului internaţional.
Statele Unite ale Americii au încercat să introducă tema eliminării dumpingului social în cadrul
negocierilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Tokio, Uruguay şi Doha, după ce
propunerile privind sancţiuni comerciale în acest scop au fost respinse atât de ţările în curs de
dezvoltare cât şi de Japonia, Australia, Marea Britanie şi Germania. Absenţa consensului dintre
SUA şi Uniunea Europeană, precum şi opoziţia Indoneziei, Malayeziei, Marocului şi
Pakistanului, a dus la respingerea organizării în cadrul OMC a unui comitet răspunzător de
problema socială, cu menţionarea faptului că numai Organizaţia Mondială a Muncii are dreptul
de a se pronunţa în această chestiune. Cu toate acestea Uniunea Europeană şi SUA leagă
acordarea preferinţelor tarifare ţărilor în dezvoltare de respectarea drepturilor internaţionale ale
muncitorilor.
Cu toate că actualmente numărul mare de emigranţi a condus fie la măsuri de limitare a
acestuia prin acceptarea numai pe bază de contract a anumitor persoane în domeniile deficitare,
fie la mărirea investiţiilor în ţările în dezvoltare în scopul creierii de locuri de muncă, oferta pieţei
de muncă vest-europene în anii următori este în permanentă creştere pentru ţările din estul
continentului, în primul rând datorită procesului de îmbătrânire prematură a populaţiei şi de
declin demografic. Declinul demografic este agravat datorită sistemelor publice de pensii şi
asigurări sociale ce necesită contributii ridicate ale contribuabililor dublate de pensii oferite la
vârste premature, urmarea fiind creşterea costului angajări şi anchilozarea pieţei muncii. În plus
Comisia Europeană prezintă faptul că Uniunea Europeană a stabilit un set de condiţii pentru
aderare pentru noile state referitoare la implementarea legislatiei europene în domeniul politicii
sociale, combătându-se astfel posibilitatea apariţiei dumpingului social. Se aplică de fapt o
politică protecţionistă a Europei Occidentale în faţa firmelor ţărilor din est considerate mai
competitive prin costuri şi care anulează ideea libertăţi de circulaţie atât de vehiculată în Uniune.
Se încearcă astfel introducerea pentru noii veniţi a unor standarde ridicate care dau naştere la
costuri majorate pe piaţa muncii care au în realitate drept scop restrângerea posibilităţilor
acestora de a concura ţările mai dezvoltate. Un exemplu concludent este cel al României, care se
va putea confrunta, aşa cum reiese din aranjamentele tranzitorii, cu limitarea accesului
muncitorilor săi pe piaţa muncii din Uniune timp de şapte ani de la momentul aderării. În general
practicile de combatere a muncii la negru sunt reprezentate de schimbarea măsurilor legislative
ale impozitelor indivizilor precum şi a posibilităţilor de deducere, urmate de cele executive şi
controlate de autorităţile de impozitare şi de cele ce urmăresc piaţa muncii. În paralel se
realizează şi micşorarea constrîngerilor administrative la nivelul înfiinţării firmelor,
considerându-se că la nivelul Uniunii Europene combaterea muncii informale reprezinţă un
interes comunitar de prim ordin.
Această situaţie însă nu va putea fi menţinută un timp prea îndelungat. Chiar ţările
europene cu cele mai rigide pieţe ale muncii vor fi obligate în final la adoptarea unor măsuri
permisive, măsuri ce vor avea ca scop final relaxarea politicilor privitoare la imigraţie. În acest
moment pătrund în spaţiul Uniunii Europene o jumătate de milion de imigranţi anual. Conform
unui studiu al Naţiunilor Unite, rata anuală netă a imigraţiei în Europa de Vest va înregistra o
creştere de până la 650.000, iar în cazul SUA şi Canadei influxurile anuale nete vor fi în cuantum
de 1.287.500 de persoane.
Estimările ONU indică un flux anual mediu net de 156.800 imigranţi către Scandinavia
şi 352.000 către Europa de Vest, până în 2050. Europa de Sud-Est va avea un flux mediu net de
145.000 persoane anual şi o balanţă a migraţiei pozitivă, spre deosebire de Europa de Vest care
va avea un minus de 75.000 de persoane anual şi în consecinţă o balanţă a migraţiei negativă.
În plus, se preconizează începutul în viitor a unei adevărate competiţii între ţările puternic
industrializate din Europa de Vest în scopul atragerii de personal cu un înalt grad de calificare din

67
estul Europei, proces care din păcate va duce la imposibilitatea tărilor donatoare să-şi ocupe
cererea internă şi să se dezvolte. Învăţământul se poate transforma astfel într-o veritabilă resursă
de export de inteligenţă, cu consecinţe profund nefavorabile ţărilor de origine, atât financiar
educaţia implicând costuri, cât şi de proiecţie economică a unei viitoare dezvoltări.
Runda Doha a OMC se evidenţiază datorită cerinţelor de tratare cu prioritate ale
subictelor dezvoltării, guvernele urmând să-şi asume angajamente privind circulaţia persoanelor.
Este în interesul corporaţiilor europene şi americane realizarea unor acorduri care să permită o
mai uşoară acceptare a imigraţiei de către state. Circulaţia forţei de muncă este analizată clar într-
o anexă a GATS numită Anexă privind circulaţia. Se observă existenţa unor avantaje, dar şi
dezavantaje ale normelor GATS. La capitolul avantaje menţionăm :
• regimul nediscriminatoriu reliefat de modalitatea tratamentului naţional aplicat
furnizorilor externi şi autohtoni şi de prezenţa clauzei naţiunii celei mai favorizate ;
• angajamentele asumate trebuiesc aplicate rezonabil, obiectiv şi imparţial ;
• nu se impune recunoaşterea de către state a calificărilor străinilor ;
• măsurile luate de un stat la frontieră nu trebuie să anuleze avantajele oferite prin
ratificarea acordurilor încheiate .
La capitolul dezavantaje avem în vedere :
nu se explică clar aplicarea normelor străinilor care lucrează ca angajaţi ai firmelor locale
;
• regimul de vize ce discriminează circulaţia străinilor datorită birocraţiei şi corupţiei ;
• nu se interzice guvernelor statelor străine să nu ia măsuri severe de control asupra
intrării străinilor pe propriu teritoriu, facilitănd discriminarea în funcţie de
provenienţa emigranţilor .
Ulterior runda Cancun a favorizat bilateralismul şi regionalismul în detrimentul
multilateralismului. GATS permite în articolul V bis (Acorduri de integrare deplină a pieţelor
muncii) încheierea acordurilor bilaterale de integrare a pieţelor muncii cu excepţia dispoziţiilor
privitoare la rezidenţă şi permise de muncă, dar cu impunerea de condiţii privind accesul
temporar al persoanelor înalt calificate, nefiind admişi muncitorii sau cei cu calificare medie.
Se remarcă o slabă implicare a OMC în domeniul circulaţiei forţei de muncă în
comparaţie cu cea a circulaţiei capitalurilor, serviciilor sau tehnologiilor, nereglementând
condiţiile tranzitării frontierelor, cu excepţia prestatorilor de servicii cuprinşi în normele GATS.
În NAFTA pe de altă parte a fost impusă eliminarea certificării drept precondiţie a de
admitere temporară a unor categorii de muncitori, a transferurilor intrafirmă sau călătoriilor de
afaceri, tinzându-se spre o mai mare liberalizare.

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Bari - „Probleme globale contemporane”, Ed.Economică, Bucureşti 2003

2. Radu Şerban – „Migraţia forţei de muncă şi comerţul internaţional”, Revista Tribuna
Economică nr.48/2003
3. Jora Octavian – „Exces de reglementare în UE”, Revista Piaţa Financiară iulie-august 2004
4. Ion Butnaru –„Prevenirea şi combaterea muncii fără forme legale”, Ziarul Economistul
nr.1652/1 iulie 2004
5. Paul Lăcătuş – „650.000 de imigranţi, raţia anuală a UE”, Capital nr.37/11 septembrie 2003
6.S.Dumitrescu, O.Puiu, G.Marin – „Economie mondială”, Ed.Independenţa Economică, Piteşti
2006

68