Mergeam în întuneric şi fără nici o ţintă - Ştefan

Octavian Iosif

Mergeam în întuneric şi fără nici o ţintă,

Cu fruntea încreţită, cu ochii în pământ,

Să plâng de mult uitasem, uitasem chiar să cânt,

Căci fericit e-acela ce plânge -amar sau cântă

Atuncea când se simte mai trist şi mai înfrânt!

Şi ai venit odată cu mândra primăvară,

Tu, primăvară mândră a vieţii mele, Li!

Cum te văzu pribeagul, pe loc se -nveseli.

Şi soare-n cer s-aprinse, şi ciocârlii cântară,

Şi-un rai de viaţă nouă deodată ne -nveli.

Şi s-a pătruns de farmec fiinţa mea întreagă

Când tu mi-ai spus o vorbă şi mi -ai şoptit cu drag...

Eu mă duceam spre moarte, tu m -ai întors din prag...

— Fii binecuvântată pe cât îi eşti de dragă,

Stăpână adorată a fostului pribeag!