Cultivare ridichi

- ridichile vegetează cel mai bine la temperaturi de 15-17 0C cu umiditate ridicată şi constantă, le
cultivăm doar primăvara şi toamna.
- lipsa apei asociată cu temperaturi ridicate, diferenţele mari de temperatură, determină
formarea tulpinei florifere, a ţesuturilor spongioase (îşi pierd frăgezimea) şi acumulează uleiuri
eterice în rădăcină (se iuţesc).
- au nevoi de un sol afânat, uşor, bogat în nutrienţi, cum ar compostul.
- Seminţele germinează la temperaturi scăzute, începând de la 1-2 0C .
- Din luna martie se pot semăna ridichile de lună, acestea se recoltează după 30-45 de zile,
înainte de culturile de vară. Se pot asocia cu salata, ceapa, usturoiul, mazărea, intercalate cu
morcovii. Ridichile de lună se seamănă la o distanță între rânduri de 10-15 cm, 2-3 cm între
plante şi la o adâncimea de 1-1,5 cm. Dacă se seamănă prea adânc ridichile de lună vor dezvolta
rădăcini tuberizate deformate.
- din luna august semănăm ridichi de lună şi iarnă. Ridichile de iarnă au nevoie de 100-120 de zile
până la maturizare. Acestea au un sistem radicular mai bine dezvoltat, ceea ce ajută să suporte
mai bine seceta.
- Ridichile suportă temperaturi scăzute de până la -60C, iar la cele de iarnă unele soiuri rezistă
chiar mai bine la îngheţ.

Soiurile de ridichi de lună pe care le-am cultivat sunt:

- French Breakfast, un soi heirloom ce se cultivă în Franţa încă din 1885,

- Saxa care se remarcă prin timpul scurt de maturizare de până la 20-30 zile, soi foarte vechi şi
popular în Europa.

Dintre soiurile de iarnă:

- China Rose este cel pe care-l cultivăm de 3-4 ani, în fiecare an. Este unul dintre cele mai vechi
soiuri de ridichi care se cultivă în lume, cu dimensiune medie, crocant şi puţin pretenţios.
- Green Luobo se remarcă prin culoarea alb-verzuie, este una dintre cele 3 culturi cele mai
populare folosite în Japonia pentru prepararea de murături specializate.
- Chinese Red Meat este un soi deosebit cu pulpa de culoare roşie bogată în antioxanţi, crocantă,
nu este iute.
- Minowase este soiul japonez cu care am avut rezultate foarte bune, o ridiche de culoare albă,
forma alungită, ajunge până la 2 kg.

Ridichile negre de iarnă pe care le-am cultivat anul acesta sunt Wiener Runder cu formă rotundă şi Long
Black Spanish cu formă alungită, exemplare care au depăşit 1 kg.

Sakurajima Giant este soiul heirloom campion de anul acesta. Cultivat pe insula Sakurajima din Japonia
încă din 1800 este cunoscut pentru aroma sa fină și mărimea uriaşă.
Flori ce atrag polenizatorii în grădină

În natură există o interdependență între polenizatori și plante, polenizatorii (albine, bondari, viespi,
muște, fluturi, furnici, cărăbuși etc) au nevoie de nectarul și polenul oferit de florile plantelor, iar
plantele au nevoie de polenizatori ca să rodească și să-și producă semințele pentru a-și perpetua specia.

Polenul colectat și transportat de polenizatori de la o floare la alta, ajunge pe pistilul florilor (partea
reproductivă) al altor flori din aceeași specie, realizându-se astfel polenizarea încrucișată. S-a constatat
că o polenizare încrucișată ajută foarte mult și la plantele hermafrodite sau bisexuate (au atât partea
femeiască cât și cea bărbătească într-o singură floare) cum ar fi fasolea, mazărea, salata, solanacee –
tomate, ardei, vinete.

Legarea (fecundarea florilor), dezvoltarea fructului, calitățile semințelor, sunt influențate în mare
măsură de polenizare. De exemplu, o familie de albine la un hectar de cultură poate ajuta la realizarea
unei producții de câteva ori mai mari, la trifoi pentru sămânță 300%, lucernă 60%, floarea soarelui 50%,
iar la curcubitacee (pepeni, dovleci, dovlecei, castraveți) poate ajunge la o creștere de 400% ! De
asemenea, prezența polenizatorilor în livezi în timpul înfloririi este deosebit de importantă, contribuind
semnificativ la creșterea producției.

Fructele și legumele care au fost polenizate natural, au o greutate mai mare, cu mai puține defecte, o
culoare mai intensă, sunt mai sănătoase şi ferme, rezistență mai bună la boli, prelungind astfel
prospețimea acestora.

Într-o grădină ecologică, cu o biodiversitate mare, vom regăsi din plin prezența polenizatorilor,
asigurând astfel polenizarea plantelor, dar și echilibrul natural între dăunători și prădători.

Există o gamă foarte mare de plante cu flori ce atrag albine, bondari, muște, viespi etc, dar unele sunt
mult mai atractive decât altele, mirosul, culoarea, nectarul și polenul ce le oferă sunt adevărați magneți
pentru insecte.

Pe lângă florile ce-mi acompaniază legumele din straturi de câțiva ani, cum ar fi lavanda Hidcote,
cârciumăresele (zinnia) , salvia (salvia officinalis), busuiocul, monarda, nasturtium (condurași), limba
mielului, floarea soarelui decorativă, gălbenele, anul acesta am oferit polenizatorilor noi surse de
hrană, de la flori cum ar fi cosmos, echinaceea, rudbeckia, nigella damascena, titonia etc. Aceste flori
atrag o mulțime de polenizatori, albine (Carpatina), albine sălbatice, bondari, syrphide, viespi, gândaci
(Cetonia) dar și insecte benefice cum sunt buburuzele, călugărița, sau chrysopa.

Crearea acestor habitate naturale, pe lângă avantajul că sporesc recoltele din grădină, asigură și
menținerea unei biodiversități în natură.
Facelia – plantă meliferă și îngrășământ verde

De doi ani folosesc muștarul, ca și cultură premergătoare pentru legume. În primăvară, pe lângă muștar
am mai semănat lucernă, trifoi și facelia (varietatea Natra), plante folosite în agricultura ecologică în
primul rând ca îngrășăminte verzi.

Facelia este folosită ca îngrăşământ verde tot mai des în Europa, în culturile ecologice. Provine din
California şi Oregon, SUA, unde creşte spontan. Este un erbicid natural, sufocă buruienile, un excelent
îngrăşământ şi fixator de azot, masa vegetativă provenită de la sistemul radicular şi de la plantă,
înglobată în sol, mai ales toamna, reprezintă echivalentul a 30 t de gunoi. Are un rol deosebit în rotaţia
culturilor, de exemplu cultura faceliei este o metodă ecologică pentru întreruperea ciclului la sfecla de
zahăr (la atacul de Rizoctonia) şi la cultura cartofului (reduce nematozii).

Nu are pretenţii faţă de sol, este rezistentă la boli şi secetă, durata de vegetaţie este de aproximativ 75
zile, din care perioada de înflorire poate ajunge la 40 de zile. Se poate semăna începând cu luna
februarie (rezistă până la – 6 0C ) şi până în august. Eu am semănat în aprilie şi a înflorit în iunie.
Semănată în iulie va înflori în septembrie. O consider ca fiind o plantă meliferă deosebită, producând
mari cantităţi de nectar şi polen. Deoarece se poate cultiva în 2-3 cicluri, cu perioadă scurtă de
vegetaţie, din care jumătate reprezintă perioada de înflorire, se pot obţine rezultatele ca la culesul de
salcâm, însă de două, chiar trei ori pe an. Mierea are culoarea celei de tei, un gust dulce, plăcut,
cristalinizează greu, producţia de miere de pe un hectar de facelia poate ajunge la 600-1000 kg.

Şi nu în ultimul rând, facelia prezintă interes ca plantă furajeră, fiind bogată în proteine. Este folosită
de crescătorii de animale ca furaj, fiind consumată cu plăcere de animale.

De dimineaţă până seara târziu, albine, bondari, fluturi cercetează stratul de culoare mov cu facelia, fiind
o plăcere să priveşti şi să asculţi zumzetul albinelor, o terapie excelentă pentru stresul cotidian.
Flori companion în straturile cu legume

Pentru a vă bucura de o grădină frumoasă, alături de legumele proaspete şi sănătoase din straturile
cultivate, trebuie să se regăsească şi florile companion. Chiar dacă veţi renunţa la o parte din suprafaţa
dedicată legumelor, în favoarea florilor, avantajele sunt mult mai mari. Florile companion din straturile
de legume, pe lângă faptul că au un rol decorativ, vor atrage o serie de insecte benefice pentru
plantele pe care le cultivaţi. Cu cât veţi avea mai multe flori, grădina va fi vizitată de o mulţime de
insecte, fiind atrase de nectarul şi polenul găsit din abundenţă. Astfel, veţi menţine biodiversitatea
zonei, iar cu ajutorul insectelor prădătoare se va asigura un echilibru în controlul dăunătorilor.

Menţionez doar câteva beneficii pe care le aduc florile companion în straturile de legume. Unele legume
nu produc flori foarte atrăgătoare pentru polenizatori, dar florile din grădină cu mai mult nectar şi culori
mai interesante vor fi cercetate intens de albine, bondari, vizitând astfel şi florile de pepeni, fasole, roşii,
ardei, vinete. Lavanda respinge afidele, crăițele secretă substanțe care ucid nematozii, au un efect
insecticid și fungicid, floarea soarelui și gălbenelele atrag insecte prădătoare pentru tripși şi afide, iar
exemplele pot continua.

Alte flori au rol de plante capcană. Conduraşii atrag afidele, tripşii, deturnând atacul insectelor
dăunătoare de la legume. Florile din grădina mea sunt un magnet pentru insecte, cum ar fi albinele,
bondarii, fluturii, buburuzele, crysopa, syrphidele, viespii, călugăriţele etc.

Primăvara devreme, în straturile de legume, pe lângă ceapă, spanac, creson, rucola, apar primele flori,
printre care brânduşe, anemone, lalele, zambile, ceapa decorativă. Peste vară, sunt nelipsite crăiţele,
conduraşii, gălbenelele, cârciumăresele, limba mielului, salvia, lavanda, busuiocul, floarea soarelui
etc. În acest sezon îşi vor face loc în grădină echinaceea, care m-a cucerit anul trecut ( Cantaloupe, Hot
Lava, Sunshine, Gum Drop, Sunbird, Secret Passion, Supreme Elegance, Swan White), rudbeckia
(Indian, Cappuccino), cosmos (Rubin, Sensation), latyrus, agastache etc.
Răsadurile – de la sămânţă la plantarea în grădină

Anul acesta am reuşit să-mi realizez cele două răsadniţe din seră în luna februarie, faţă de anul trecut,
când la mijlocul lunii ianuarie aveam deja prima răsadniţă. În urmă cu un an, din ianuarie am semănat
deodată răsaduri de roşii, ardei şi vinete, dar am învăţat că răsadurile de roşii, care au crescut mult prea
mari, trebuie să le decalez cu cel puţin o lună faţă de cele de ardei şi vinete. Deşi era bine ca vinetele şi
ardeii să le seamăn în ianuarie, iar roşiile după o lună, în acest sezon le-am semănat toate în februarie.
S-au dezvoltat foarte bine, iar acum sunt sănătoase, viguroase şi în curând pot fi plantate în straturile de
afară.

Răsadnițele în pat cald, încălzite cu biocombustibil, se folosesc mai ales pentru a semăna plantele care
germinează la temperaturi mai ridicate, cum sunt ardeii, vinetele, roşiile etc. Avantajul acestor
răsadniţe, pentru care eu folosesc materie primă gunoi de cabaline , resturi vegetale, paie, este că sunt
ieftine şi asigură pe durata compostării căldură, umiditate constantă, azot amoniacal şi CO2 .

În răsadniță se recomandă gunoiul de cabaline (neapărat să fie proaspăt, nefermentat), deoarece acesta
asigură în procesul de compostare o temperatură constantă de 30-350C până la 40-50 zile, față de
gunoiul de bovine care produce o temperatură până la 18-200C timp de 30-40 zile, iar cel de porcine
doar 15-20 0C timp de 25-30 zile. După ce am golit două straturi înălțate (raised bed) din seră, le-am
umplut cu paie, resturi vegetale, gunoi proaspăt de cabaline, iar la sfârşit mraniţă, turbă și perlit.
Gunoiul, paiele şi resturile vegetale (frunze de la varza Savoy şi kale ce mi-au supravieţuit în grădină
peste iarnă) le-am udat bine pentru procesul de compostare (fermentație). La câteva zile temperatura
din răsadniță s-a stabilizat la 20-25 0C la o adâncime de 10 cm, iar la 30 cm adâncime temperatura
ajungea la 25-28 0C. În straturile din sera neîncălzită temperatura solului era doar de 8-100C.

În răsadniță am semănat diferite soiuri de roșii, ardei, vinete, țelină, flori. După 2 săptămâni au ieșit
primele plăntuţe de roșii și țelină, apoi vinetele și ardeii după aproximativ 3 săptămâni. În luna martie
am repicat în pahare de 9x9x9,5 cm roşiile, apoi la început de aprilie vinetele, ardeii, ţelina. În tăvițe
alveolare am semănat praz, sfeclă roșie, varză timpurie, gulii, conopidă, kale, broccoli, salată, oca, alune
de pământ, amarant, quinoa etc. Pentru o biodiversitate mare în grădină, atragerea de insecte,
polenizatori, am răsaduri pentru multe soiuri de flori, cum ar fi cârciumărese, gălbenele, cosmos, lupin,
rudbeckia, echinaceea, nasturtium, limonium, titonia, agastache, latyrus, salvie, plante aromatice etc.
Substratul folosit pentru semănare este turba Bio Gramoflor, Obi, cu pH uşor acid, iar la repicare
folosesc mraniţă, compost şi perlit.

Răsadurile le aerisesc zilnic, la 2 zile sunt udate seara cu apă preîncălzită în bazine, iar pentru
fortificarea plantelor, la 14 zile le stropesc cu îngrăşământ foliar , compus din extract de alge şi macerat
de urzică.

Înainte cu 1-2 săptămâni de a le planta în straturi, le călesc, pentru adaptarea la temperaturi mai scăzute
şi lumină puternică. La începutul perioadei de călire se aerisesc bine, apoi înainte cu 2-3 zile de
plantare le las afară atât ziua cât şi noaptea.
Semințe tradiționale sau hibrid și GMO ?

Primăvara își intră timid în drepturi, iar pentru a ne bucura de recolte bogate, din februarie trebuie să
începem lucrările pentru producerea răsadurilor în spații protejate. Alegerea semințelor este
esențială, pentru a ne asigura că vom consuma legume sănătoase și gustoase.

În urmă cu un secol, înainte de marea industrializare, populația se ocupa în mare parte de agricultură,
țăranii își produceau hrană organică, sănătoasă, din semințele proprii, cultivând soiuri moștenite din
generație în generație. Odată cu migrarea masivă a populației spre industrie, mai ales după cel de-al
Doilea Război Mondial, agricultura a devenit tot mai intensivă, caracterizată prin mecanizare și utilizarea
fertilizatorilor chimici, a erbicidelor, fungicidelor, insecticidelor, regulatorilor de creștere a plantelor etc.
Companiile din industria chimică care produceau arme chimice și biologice în al Doilea Război Mondial,
după terminarea acestuia, s-au reorientat spre produse agrochimice, devenind în același timp și mari
producători de semințe hibrid și GMO (modificate genetic). În prezent, când agricultura în țările
dezvoltate a devenit superintensivă, doar 2 % din populație fiind implicată în acest sector, micii fermieri
și țăranii fac față tot mai greu concurenței. Pentru ca aceștia să supraviețuiască, sunt nevoiți să renunțe
la agricultura tradițională, la semințele tradiționale, consecințele fiind dramatice prin pierderea
ireversibilă a varietățiilor ce alcătuiesc biodiversitatea.

În prezent, câteva corporații dețin o cotă de piață de peste 90% din semințele care ne produc hrana.
Miza este uriașă, deoarece aceste semințe hibrid și GMO patentate și protejate de legi, nu se pot
reproduce de la an la an ca și semințele tradiționale, hibrizii F1 trebuie cumpăraţi în fiecare an,
semințele rezultate de la planta hibrid F1, moștenesc de regulă genele cele mai slabe ale părinților,
acestea sunt fără putere de germinație, astfel colectarea semințelor F2 de la F1 nu are sens. Cifrele de
afaceri ale acestor mega corporații sunt fabuloase.

Dacă consultăm baza de date cu denumirile de soiuri înregistrate în CE , care pot fi comercializate,
constatăm că peste 95% (roșii, castraveți etc) din acestea sunt hibrizi protejați de lege, ai acestor mari
corporații.

Dr. Vandana Shiva, o militantă pentru protecția mediului și drepturilor cetățenești, recompensată în
anul 1993 cu Premiul Nobel alternativ ( premiul „Pentru o viață mai bună) este recunoscută pentru lupta
pe care o duce în promovarea semințelor libere și împotriva patentării acestora de către corporații,
pentru dreptul țăranilor de a le schimba liber între ei și împotriva răspândirii semințelor modificate
genetic.

În Romania, asociația Eco Ruralis luptă pentru drepturile ţăranilor de a practica o agricultură la scară
mică, neindustrială. Acestea includ dreptul de a folosi, înmulţi şi distribui seminţe tradiţionale,
reglementarea strictă a biosecurităţii (fără organisme modificate genetic); păstrarea suveranităţii
alimentare în România și respectul pentru sănătatea consumatorului. Una dintre inițiativele lăudabile
ale acestei asociații este de a distribui gratuit semințe tradiționale la început de sezon.

Atunci când vă propuneți să vă faceți o grădină, unde să vă cultivați hrana, aveți posibilitatea să alegeți
între semințele hibrid, ale căror roade sunt frumoase, uniforme, rezistă mai bine în timp (sunt special
adaptate la vânzarea în hipermaketuri) sau semințe tradiționale cu produse sănătoase care vă aduc
aminte de gustul roșiilor din grădina bunicilor.

Seminţe tradiţionale găsiţi aici:

www.svgenebank.ro

www.semintetraditionale.com

www.seminte-romanesti.shopmania.biz

www.seminte-vii.ro

https://markossafta.sunphoto.ro

www.rareseed.com

Și nu în ultimul rând, puteți să va salvaţi semințele tradiționale de la un an la altul, iar articolul ce l-am
scris despre cum îmi produc semințele sper să vă fie de folos.

Cum să atragem fluturii în grădină?

Într-o grădină prezenţa fluturilor dă un plus de culoare, ne bucură cu frumusețea lor şi contribuie la
polenizarea plantelor. Florile şi fluturii sunt o pereche inegalabilă prin frumuseţea lor, prin colorit, iar
împreună oferă un farmec aparte unei grădini.

Folosirea pesticidelor sau erbicidelor în grădină, în cel mai fericit caz va alunga prezenţa insectelor, dar
de multe ori consumând aceste chimicale se vor otrăvi. O grădină ecologică cu o biodiversitate de
plante este habitatul perfect pentru atragerea insectelor, printre care şi fluturii.

Asigurarea surselor de hrană, constituită din nectarul florilor, va atrage fluturii şi ne vom bucura de o
grădină plină de viaţă. În acelaşi timp vom contribui şi la conservarea anumitor specii a căror efective au
scăzut dramatic, iar alte specii sunt pe cale de dispariţie, cum ar fi fluturele de foc al măcrișului sau
albăstrelul argintiu.

Există o mare varietate de plante vizitate de fluturi, dar printre florile cele mai apreciate pentru mult
râvnitul nectar sunt lavanda, liliacul de vară, cârciumăresele, echinaceea, cosmos, salvia, ceapa
decorativă, monarda etc.

În grădinile mele m-am bucurat din primăvară până-n toamnă de fluturi multicolori. Începând din luna
mai la florile de cerastium si-a făcut prezenţa fluturele albăstrelul argintiu, iar odată cu înflorirea
lavandei, varietatea Hidcote, fluturele purpuriu (Lycaena dispar), una din speciile protejate, Maniola
jurtina, cel mai des întâlnit la florile de lavandă, Cynthia cardui, fluturele alb. O floare dragă mie,
cârciumăreasa (zinnia) varietăţile Profusion Deep Apricot şi Fire (medaliată cu aur la All-America
Selection, Fleuroselect), a atras foarte mulţi fluturi din specia Maniola jurtina şi ochi de păun.
În acest sezon colecţia de plante din grădinile mele se va lărgi cu o gamă largă de flori, care să-mi atragă
o diversitate mare de insecte, printre care şi fluturi. Dintre acestea aş enumera varităţi noi de lavandă
Rosea, Ellegance Ice, Ellagance Sky, Edelweiss, Arctic Snow, Blue Scent, echinaceea varietăţile PowWow,
Doubledecker, White Swan, Cheyenne Spirit varietăţi noi de zinnia Profussion White, Apricot, Coral
Pink, Yellow, Deep Salmon, salvie New Dimension Rose, Blue, cosmos Rubin, Versailles Tetra etc.

Aşadar, plantând aceste flori, insectele, mai ales fluturii, îşi vor face apariţia în cel mai scurt timp, iar
grădina va fi un paradis ce va oferi un loc de relaxare, de bucurie pe întreaga durată a sezonului
călduros.

Mangold multicolor

Mangoldul (Beta vulgaris L.) este o plantă originară din zonele Mării Mediterane și nord-estul Indiei, fiind
cultivată în special pentru pețiol și frunze. Mai este cunoscută ca sfeclă elvețiană (Swiss chard), iar
denumirea de mangold provine din limba germană.

În Evul Mediu mangoldul a constituit o legumă esențială în alimentația oamenilor, iar Imperiului Roman
a preluat-o din Babilon în urmă cu 3000 de ani. În prezent este foarte apreciat și folosit în țările
occidentale, cum ar fi Germania, Austria, Franța, Spania, Italia unde se cultivă ca și cultură tradițională.
Deși are un conținut ridicat în minerale și vitamine, la noi în țară este cunoscută mai puțin, se cultivă în
grădinile familiale din zona Transilvaniei.

Mangoldul are aproape același conținut nutritiv ca spanacul, este bogat în vitaminele A, C, E și K,
minerale de potasiu, calciu, fosfor, fier.

Este o plantă bianulă, cu nervurile și pețiolul în mai multe culori, cum ar fi alb, galben, roșu, pe care le-
am cultivat în grădina mea, dar și de roz, portocaliu etc. Din acest motiv mangoldul este o excelentă
sursă de antioxidanți.

Semințele germinează la 5 0C și se pot semăna din aprilie direct în strat, sau din februarie-martie se
fac răsaduri în spații acoperite. În stadiul de plantă tânără, temperaturile sub 10 0C pot determina
procesul de vernalizare, planta dezvoltă tulpină floriferă în primul an. Distanța de plantare este de 30-
40 cm între plante și 60-70 cm între rânduri. Primăvara și toamna preferă zonele cu soare, iar vara
semiumbră. Are nevoie de soluri bogate în humus cu capacitate mare de reținere a apei, pentru
mangold eu folosesc în strat compostul. Recoltarea frunzelor și a pețiolului se face după 70-80 de zile
de la semănare.

Mangoldul este foarte rezistent la temperaturile scăzute, la mine în grădină am putut recolta frunze
până în decembrie. În zonele cu ierni mai blânde dacă se acoperă rădăcina cu paie, se pot recolta frunze
proaspete din primăvară până la dezvoltarea tulpinii florifere.
De ce să iubim albinele?

Înțelepciunea, răbdarea, puterea de muncă, modul de organizare cu precizie matematică, de

comunicare al albinelor au fascinat dintotdeuna omul, au fost surse de inspirație pentru mulți filozofi și
poeți.

Viața într-un stup de albine, organizarea unei familii este un adevărat miracol. Cele aproximativ 60000
de albine care alcătuiesc o familie dau dovadă de o diviziune a muncii atât de riguroasă, a activităților
din interiorul unui stup, încât depășesc cu mult randamentul şi fiabilitatea organizării noastre sociale, în
ciuda inteligenţei pe care ne-o atribuim. Această organizare atât de complexă este greu de explicat, mai
ales dacă avem în vedere că albina are un creier ce cântăreşte doar 2,5 mg.

Fiecare albină are un rol bine definit în cadrul familiei, unde găsim mai multe specializări. Matca are
menirea de a asigura înmulțirea castei, albinele lucrătoare adună nectarul și polenul asigurând hrana
familiei, albinele cercetașe caută sursele de nectar, albinele apărătoare de la urdinișul stupului păzesc cu
strășnicie rezerva de miere, albinele doici sunt cele care hrănesc larvele din stup, trântorii se
împerechează cu matca perpetuând astfel specia.

Polenizarea anemofilă, cu ajutorul vântului, reprezintă 20% din totalul plantelor polenizate, restul de
80% este entomofilă, adică se realizează de insecte, iar albinele au o pondere de 77% , restul sunt
bondari, fluturi, furnici etc. Ținând cont că o albină vizitează în medie, doar într-o singură zi, 4000 de
flori, o familie ajunge la 60-80 milioane de flori pe zi.

Munca și perseverența dezinteresată a acestor insecte merită măcar respect și admirație. Pentru un
gram de nectar, albinele trebuie să facă aprozimativ 60 de umpleri și goliri ale buzunarului colector și să
colinde în jur de 1000 de flori. Ca să producă un borcan cu 1 kg de miere o albină cercetează între 2-5
milioane de flori și parcurge o distanță egală cu ocolul pământului. Deși rezultatul muncii unei albine
pare nesemnificativ la prima vedere, din munca unei familii dintr-o singură zi se poate aduna în stup 7
kg de nectar.

Pe lângă produsele albinei, cum sunt mierea, polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, apilarnilul, veninul,
contribuția acestora la creșterea producțiilor de fructe, legume și semințe este remarcabilă, datorită
polenizării plantelor. Sporurile de producție sunt semnificativ mai mari în urma polenizării, valoarea
obținută depășește de 10-15 ori pe cea a produselor apicole. Fructele și legumele care au fost
polenizate de albine au o greutate mai mare, cu mai puține defecte, o culoare mai intensă, mai
sănătoase, rezistență mai bună la boli, sunt mai ferme, prelungind astfel prospețimea acestora.
Grădină de 100 mp cu legume ecologice, suficiente pentru o familie

Cultivarea legumelor ecologice în grădina proprie, aduce o serie de avantaje. Vă veți bucura de legume
gustoase, sănătoase și proaspete, grădinăritul vă deconectează de la stresul cotidian, mișcarea vă
menține în formă și nu în ultimul rând, obțineți economii importante în bugetul familiei.

Suprafața pe care cultiv nu are mai mult de 100 mp, mai precis 86,4 mp și produc legume suficiente
pentru o familie. În grădină am 24 de straturi înălțate (raised beds), cu dimensiunea H = 0,4 m, L = 3 m
și l = 1,2 m, dintre care 8 sunt în seră, iar 16 afară. Deși sunt mai puțin cunoscute la noi, straturile
înălțate, un concept aplicat în permacultură, au o serie de avantaje față de gradinăritul clasic și se aplică
pe scară largă în alte țări. Raised Vegetable Beds este o comunitate pe facebook care îmbrățișează acest
sistem de cultivare.

Aș enumera câteva avantaje ale straturilor înălțate, de care m-am convins în cei trei ani de când le cultiv
cu legume. Datorită înălțimii lor (0,4 m în grădina mea) nu trebuie sa te apleci prea mult pentru
întreținerea stratului, iar lățimea de 1,2 m îmi oferă un acces ușor pe laturile straturilor. Nu depindem
de solul din grădină, compoziția acestuia o realizăm noi, recomand compostul, pe care îl folosesc și eu.
Drenajul este mai bun, apa nu băltește în straturi.

Laturile înălțate ale straturilor ajută la încălzirea solului, astfel temperatura acestuia va fi mai ridicată,
mai ales primăvara și toamna, perioada de recoltare va fi mai lungă și veți putea obține mai multe
cicluri de culturi. Am observat că plantele cele mai viguroase se dezvoltă în colțurile straturilor, acolo
unde solul beneficiază de căldură de la două laturi.

Straturile sunt fixe, nu schimb configurația lor în fiecare an, le pot numerota, astfel mă ajută la o bună
planficare a rotației culturilor și pot gestiona mai bine eventualele boli ale plantelor. Deși compostul pe
care-l folosesc are capacitate mare de retenție a apei, aceasta se drenează mai ușor în straturile
înălțate. Din acest motiv, recomand udarea prin picurare, inițial este o investiție, dar se amortizează
rapid, prin economia la apă și recolte mai bogate. Asigurarea apei în zilele caniculare va ajuta plantele
să fie viguroase, veți recolta mai multe legume și exemplare cu dimensiuni uneori impresionante.

Toate aceste avantaje enumerate ale straturilor înălțate, conduc în final la producții de 2-3 ori mai mari
decât sistemul clasic, ceea ce mi s-a confirmat și față de grădina de la țară, unde chiar dacă am obținut
recolte frumoase, diferența este încă mare.

O altă recomandare este să mulciți straturile. Mulcirea este un strat de resturi vegetale ce se pune
deasupra solului, cu o serie de beneficii: reduce evaporarea, previne creşterea buruienilor, izolează
plantele şi nu în ultimul rând se obține un sol cu o structură ușoară, bogat în substanțe nutritive.
Practic, prin mulcire se urmează modelul naturii, pădurea fiind cel mai bun exemplu în acest sens. Eu
folosesc pentru mulcire iarbă, frunze, paie și crengi tocate. Straturile le mulcesc și peste iarnă, astfel
sub acest pat cald își vor găsi adăpostul insectele benefice din grădină.

Toate legumele pe care le cultiv sunt ecologice, iar soiurile tradiționale (țărănești, ancestrale,heirloom).
Nu folosesc semințe hibrid F1 sau modificate genetic (GMO).
Iată câteva adrese unde puteți obține semințe tradiționale gratuit: http://www.svgenebank.ro,
http://www.ecoruralis.ro .

Nu folosesc niciodată pesticide, substanțe chimice, doar extracte vegetale pe care le prepar eu.
Extractele vegetale, pe lângă rolul biostimulator, de întărire a sistemului imunitar al plantei,
acționează și ca insecticide și fungicide sau resping dăunătorii care invadeaza plantele, cel mai indicat
este să le folosiți preventiv.

O biodiversitate cât mai mare în grădină, va conduce la un echilibru natural între dăunători și
prădători. În straturile mele se regăsesc mai multe plante companion benefice, cum ar fi limba
mielului, salvia, busuiocul, lavanda, cârciumăresele, gălbenelele, crăițele, condurașii etc. Acestea vor
atrage o serie de insecte utile în grădina ecologică, cum sunt buburuzele, Syrphidele, călugărițele, viespi,
libelule, muște, dar și polenizatori ca albine, bondari, fluturi etc.

Folosiți acolo unde se pretează (pepeni, castraveți, dovleci etc.), cultivarea în sistem supendat. Acesta
asigură expunere mai bună la soare a plantei, fructului, maturare mai rapidă, o mai bună aerisire, se
evită contactul cu solul, reducându-se astfel posibilitatea putrezirii și nu în ultimul rând, cultivarea pe
verticală vă ajută să faceți economie mare de spațiu.

O bună planificare a grădinii și alegerea potrivită a soiurilor vă ajută să culegeți tot timpul anului
legume din grădină. Putem să ne bucurăm astfel de legume proaspete, chiar și în timpul iernii și în plus
avem un plus de culoare în grădină în această perioadă cenușie. Iată câteva plante ce le cultiv până
toamna târziu, chiar și peste iarnă: spanacul (îl seamăn din octombrie și recoltez peste iarnă). Varza
Kale (soiul Red Curled a trecut peste iarnă chiar și la -24 0C ), varza de Bruxelles (se recoltează după
primul îngheț, în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie, lăsată să înghețe aroma verzișoarelor va fi mai
bună), varza chinezească, soiurile Green Rocket, Kaboko, Pak Choi. Salata (este foarte rezistentă la
temperaturi negative, dar soiurile cele mai rezistente ce le cultiv peste iarnă sunt Marvel of Four
Seasons și Winter Crop). Soiurile de ridichi de iarnă pe care le cultiv și se pot recolta chiar și în ianuarie
sunt China Rose, Minowase și Rosa. Fasole Fava o seamăn din toamnă, mangoldul (Beta vulgaris) sau
sfecla elvețiană rezistă la temperaturi scăzute, cultivată în special pentru frunze, claytona sau salata
minerului este mai puțin cunoscută la noi, însă este o plantă bogată în vitamina C și foarte rezistentă la
temperaturi scăzute – se pot tăia frunzele toată iarna iar în locul lor vor crește altele.

Strângeți resturile vegetale, mai ales primăvara și toamna, când vă faceți curățenie în grădină și le
folosiți pentru compost. Compostul este cel mai bun îngrășământ ecologic. Acesta s-a utilizat încă din
antichitate, iar in occident este denumit și gold brown pentru valoarea lui în culturile bio. Eu folosesc
zece lăzi pentru strângerea resturilor vegetale, a ierbii tunse, frunzelor, unde îmi produc compost tot
timpul anului pentru grădină.
Păstăi la metru

Zilele acestea am recoltat şi am fost impresionat de „păstăii la metru” de culoare roşu intens Chinese
Red Noodle. Acest soi heirloom originar din China, pe lângă faptul că este foarte prolific, atinge
dimensiuni de 60 – 80 cm. Chiar dacă ating astfel de lungimi impresionante, sunt foarte gustoşi şi nu
sunt deloc aţoşi. Până acum fasolea preferată pentru păstăi era soiul medaliat RHS Royalty, ce creşte pe
tufă pitică, dar în anii următori Chinese Red Noodle va avea prioritate în grădină, deoarece are un
randament mult mai bun, planta este căţărătoare, atinge 2-3 m înălţime, ocupând astfel şi un spaţiu
redus.

Deşi i-am semănat destul de târziu, cam pe la sfârşitul lunii iulie, şi nu speram că vor ajunge la
maturitate până-n toamnă, aceştia s-au dezvoltat foarte repede, iar de la începutul lunii septembrie m-
am bucurat de primele recolte de „păstăi la metru”.

Există mai multe varietăţi de „păstăi la metru”, majoritatea se cultivă în Asia, dintre acestea aş enumera
Chinese Green Noodle, Chinese Mosaic Long, Taiwan Black Long, Thai Purple Podded Yard Long, Thai
White Long, Thai Soldier Long, Thai Extra Long etc., în anii care vin sper ca aceştia să se regăsească în
experimentele mele din grădină.

Cultivarea legumelor gigant în condiţii ecologice, o recomand în primul rând în grădinile mai mici, pentru
a obţine randamente maxime pe suprafeţe restrânse. În articolul „Cum să obţineţi legume gigant” am
descris câteva reguli prin care puteţi obţine în grădină exemplare care vă vor surprinde prin dimensiunile
lor.

Menta decorativă Monarda citriodora

În urmă cu 2 ani am început să cultiv în ghivece mai multe soiuri de mentă cu diferite arome, cum ar fi
de căpşuni, ananas, mandarină, lime, iar anul acesta am plantat în straturi o specie mai deosebită din
familia Lamiaceae, menta decorativă Monarda citriodora. Genul de plante Monarda au primit această
denumire în onoarea unui medic şi botanist spaniol din secolul al 16-lea, Nicolas Bautista Monardes.
Planta este originară din America de Nord, unde poartă denumirea de Bee Balm Lemon, Purple
Horsemint sau Lemon Mint, dar se poate cultiva uşor şi la noi, nefiind deloc pretenţioasă.

Planta s-a remarcat în grădina mea prin florile de culoare violet, cu înflorire bogată şi continuă, din iunie
până toamna târziu, foarte atractive pentru polenizatori, printre care fluturii, bondarii şi albinele.
Frunzele prin frecare au un miros de lămâie, iar spre toamnă devine asemănător cu oregano, fiind
folosite în salate, ceaiuri, condimente pentru diferite preparate, ingrediente în reţete pentru deserturi
etc.

Este o plantă perenă, atinge 70-80 cm şi dezvoltă mai multe tulpini de la bază, pe care cresc perechi de
frunze în formă de lance. Aşa cum am spus, Monarda citriodora nu este pretenţioasă, tolerează chiar un
sol uscat, necesită puțină apă, preferă lumina directă a soarelui, dar acceptă şi locuri mai umbrite.
Seminţele au germinat în seră după aproximativ două săptămâni, iar de la sfârşitul lunii aprilie plantele
tinere le-am plantat afară în strat.

Beneficiile acestei plante în grădina ecologică sunt multiple. Prin mirosul specific şi nectarul florilor,
Monarda citriodora atrage în grădină pe lângă insectele polenizatoare şi prădătorii naturali, cum sunt
diferite păsări şi insecte (gândaci, centipede, păianjeni) care se vor hrăni cu dăunătorii plantelor. De
asemenea, ca plantă companion alături de roşii, le va ajuta creșterea și va îmbunătăţi aroma de
tomate. Uleiul obţinut din Monarda citriodora conține citronelol, fiind folosit în grădinăritul ecologic
împotriva afidelor, acarienilor şi altor dăunători.

Monarda citriodora este un bun repelent împotriva ţânţarilor, iar triburile native americane au recoltat
planta de mii de ani pentru proprietăţile fungicide, antibacteriene și antiseptice.

Cum se cultivă guliile?

Guliile fac parte din familia cruciferelor, alături de varză, kale, conopidă, broccoli. Un consum regulat de
legume din familia cruciferelor contribuie la prevenirea unor tipuri de cancer. Bogate în vitaminele C, A,
E, B, K și minerale precum fosforul, fierul, zincul, magneziul, calciul, potasiul și cuprul, acestea activează
metabolismul celular, fortifică sistemul imunitar și au un rol important în prevenirea tumorilor.

Gulia este una din legumele preferate din grădinile mele, este o cultură ușoară, puțin pretențioasă, iar
eu o cultiv tot timpul anului, din primăvară până toamna în straturile din grădină, iar peste iarnă în seră.

Tulpina, după 30-40 de zile începe să se îngroașe, iar la de la 60 până la 90 de zile se poate recolta,
aceasta se tuberizează, este fragedă și bună pentru consum. După aproximativ 3-4 luni, în funcție de soi,
țesuturile guliei se lemnifică și devine improprie pentru consum. Lemnificarea se produce și în lipsa apei,
în perioadele de vară cu secetă prelungită. Se recomandă udarea moderată, deoarece excesul de apă
produce crăparea acestora. Preferă soluri fertile, pH 6,5-7,5, eu folosesc compostul în amestec cu
pământ ușor, nisipos. Anul acesta am obținut rezultate foarte bune pe stratul în care cultura
premergătoare din primăvară a fost fasolea fava.

Față de lumină are cerințe mai moderate, am recoltat în seră gulii în februarie, semănate în octombrie.
Iarna perioada de vegetație este mai lungă, iar tuberizarea este mai redusă comparativ cu guliile
cultivate vara, dezvoltându-se mai mult aparatul foliar (frunzele).

Se dezvoltă foarte bine la temperaturi de 18-20 0C , rezistă cu bine chiar la temperaturi mai scăzute, însă
în faza de răsad la temperaturi sub 5 0C poate determina vernalizarea, dezvoltarea forțată a tulpinilor
florifere din primul an.
Este o plantă bianuală, am recoltat semințele de la soiul Noriko în al 2-lea an, după ce a trecut printr-o
perioadă de vernalizare. Pentru obținerea semințelor, în primul an se recoltează, se păstrează peste
iarnă într-un loc răcoros, o pivniță bine aerisită, iar din al 2-lea an se plantează primăvară, primele zile
însorite cu temperaturi mai ridicate determină dezvoltarea tulpinii florifere. În toamnă se recoltează
silicvele cu semințe, când sunt uscate și au o culoare brună.

Toate soiurile de gulii pe care le-am cultivat sunt tradiționale (heirloom), iar cultivarea lor este ecologică
începând de la semințe până la recoltare. Înafară de câțiva dăunători, care nu au produs pagube
însemnate, cum ar fi larvele de gândac Cetonia, furnici și ploșnița verzei nu am avut probleme cu boli sau
dăunători. Consider că în grădinăritul ecologic, astfel de pierderi minore sunt acceptate și normale.

Varietățile de gulii din grădină sunt Noriko, Superschmelz de culoare alb-verzui și Purple Vienna, Red
Azur de culoare roșu-violaceu. Noriko se disting prin frăgezimea lor și perioada scurtă de maturizare, iar
Superschmelz prin dimensiunile impresionante la care pot ajunge.

Soiurile de vinete din acest an

Încă din ianuarie, în seră am semănat în pat cald semințele de vinete, diferite soiuri. Pe lângă cele trei
alese câștigătoare anul trecut, Rosa Bianca, Tres Hative de Barbentane și Violetta di Firenza, care au
întrunit calități deosebite pentru a se regăsi în continuare în grădină, am cultivat și câteva soiuri
heirloom noi de la Baker Creek. Deși gama acestora este extrem de mare (peste 60 de soiuri de vinete
heirloom), iar tentația de a testa cât mai multe din acestea a fost greu de stăvilit, m-am limitat totuși
anul acesta la vreo zece soiuri noi în grădină, urmând ca anul viitor să experimentez din restul soiurilor
de vinete care se află pe lista de așteptări. Iată noutățile de anul acesta: Rotonda Bianca Sfumata,
Melanzane Rosso Di Rotonda, Antigua, Apple Green, Black Steam, Ma-Zu Purple Chinese,
Cambodgian Green Giant, Kamo, Casper și Bangladeshi Long.

Chiar dacă au fost multe soiuri noi de vinete în acest sezon, pot spune că Rosa Bianca rămâne în
continuare „number one”, gustul lor deosebit nu a fost egalat de nicio vânătă până acum, cu excepția
soiului Rotonda Bianca Sfumata, tot un renumit soi italian, foarte asemănător la aspect și la gust cu Rosa
Bianca, cu dimensiuni mai mari, dar cu un randament mai scăzut pe plantă.

Melanzane Rosso Di Rotonda se distinge de restul vinetelor datorită dimensiunilor mai mici și a culorii
roșu-portocaliu la maturizare, asemănându-se mai degrabă cu roșiile, fiind foarte ușor confundate cu
acestea. Acest soi de vinete cu aspect interesant, randament foarte mare (am cules câteva zeci de vinete
de pe fiecare plantă), maturizare târzie (sfârșitul lunii august-septembrie). Datorită gustului ușor picant
și conținutului foarte mare de antioxidanți pe care îi conține (antociani), Melanzane Rosso Di Rotonda
este foarte apreciată în bucătăria italiană, fiind considerată produs tradițional în regiunea Basiilicata.
Apple Green, sunt vinete heirloom cultivate în SUA, de culoare verde-deschis, formă rotundă-ovală,
dimensiuni medii, randament foarte bun, fragede și delicioase. Avantajul acestui soi, este că plantele au
formă compactă și dimensiuni mici, fructele sunt numeroase, ajung la maturitate foarte repede,
varietatea fiind recomandată în zonele mai nordice cu veri scurte. Coținutul ridicat de compuși fenolici
din acest soi, asigură o protecție antioxidantă împotriva bolilor de inimă și cancer.

Antigua, un soi foarte interesant prin fructele pestrițe cu dungi alb-violet, au formă alungită, dimensiuni
medii, pulpa fragedă și gustoasă. Se pot consuma chiar și la o maturizare târzie, față de alte vinete
acestea nu devin amare la gust. Cu acest soi am avut rezultate bune atât în seră, cât și în straturile din
grădină.

Bangladeshi Long, produce vinete cilindrice, foarte atractive ca aspect, dar și gustoase. Deși este o
varietate tradițională din Bangladesh, plantele s-au dezvoltat foarte bine și în grădina mea, am recoltat
de la începutul lunii august, până la sfârșitul lunii septembrie.

Cârciumăresele – companionii preferați în grădina de legume din acest sezon

Dacă anul trecut în grădina de legume s-au numărat printre companioni salvia, crăițele, lavanda,
busuiocul, condurașii, limba mielului, în acest sezon lista am completat-o cu gălbenele, mentă
decorativ[, zorele și cârciumărese. Acestea din urmă pot spune că au fost companionii preferați în
grădina de legume din acest sezon. Cu cât vom avea o diversitatea mai mare de plante companion, aşa
cum mă străduiesc şi eu să fac în grădinile mele de legume, acestea vor atrage insectele benefice (de
exemplu albinele cu rol de polenizare), unele vor atrage dăunătorii (condurașii – plantă capcană ce
deturnează atacurile de la alte plante) sau îi vor respinge (crăițe, lavanda, busuioc, salvie etc.), asigurând
astfel un echilibru între dăunători și prădători.

Cârciumăresele (Zinnia) au fost cultivate înainte de cucerirea spaniolă a Mexicului în grădinile aztecilor
împreună cu dalii, floarea-soarelui și zorele.

Soiurile cultivate de mine anul acesta în grădină sunt Zinnia Profusion Orange și Profusion Cherry, care
datorită calităților sale excepționale, cum ar fi rezistență la făinare, înflorire abundentă de la începutul
verii până la primul îngheț, nuanțe superbe de roșu și portocaliu, au fost medaliate în diferite competiții

Cârciumăresele cresc în tufe compacte, ating înălţimi de 30-80 cm, au creştere rapidă, durată mare a
florilor, înfloresc bogat, suportă perioadele de secetă şi preferă solul bogat în humus. Privarea
îndelungată de apă duce la scăderea numărului şi calităţii florilor, iar pentru o înflorire abundentă au
nevoie de mult soare.

Am semănat răsadurile în martie-aprilie, în 3-4 zile au răsărit la 16-20 0C, le-am plantat în strat la
începutul lunii mai (distanţa dintre plante de 40-50 cm) , iar din iunie m-am bucurat în grădină de aceste
flori minunate. Îmi doresc ca anul viitor să-mi întregesc colecţia din grădină cu soiuri noi, cum ar fi
Profusion White, Apricot, Deep Apricot, Coral Pink, Fire, Yellow, Deep Salmon, Fire.Culorile vii și
strălucitoare, durata lungă de înflorire, un plus de culoare oferit de fluturii atrași de polenul și nectarul
lor, cercetarea intensă a florilor de albinele polenizatoare, sunt câteva din argumentele pentru ca
această plantă să nu lipsească din grădină.
Anghinarea, o plantă minunată din grădina de la țară

Anghinarea (Cynara scolymus) este o plantă minunată, pentru calitățile sale nutritive, fiind considerată
una dintre cele mai gustoase și sănătoase legume. Provine din zona Mării Mediterane și Nordul Africii,
unde crește în flora spontană. Deși s-a cultivat din cele mai vechi timpuri, iar în prezent pe piața externă
cererea este mult mai mare decât oferta, din păcate în țara noastră este prea puțin cultivată și
consumată.

Ca aliment, se consumă bracteele cărnoase de la baza inflorescențelor (receptacolul florii de anghinare),

preparate sub diferite forme sau în salate.

Anghinarea este o plantă perenă, poate produce chiar până la 8-10 ani, dar se recomandă totuși
înlocuirea culturii la 3-4 ani. Peste iarnă trebuie protejată partea vegetativă, deoarece la temperaturi
mai scăzute de -100C…-150C este compromisă. Inflorescențele dacă nu sunt recoltate până la sfârșitul
toamnei, la temperaturi de 0…-4 0C sunt distruse .

Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat în adâncime, de aceea rezistă în condiții mai secetoase.
Tulpina poate ajunge până la 2 m la unele soiuri, cel cultivat de mine, Green Globe, s-a dezvoltat atât pe
verticală, cât și pe orizontală, până la 1 m.

Este o plantă ușor de crescut, se dezvoltă la temperaturi de peste 20 0C, are pretenții moderate la
lumină, necesarul de apă trebuie asigurat la începutul perioadei de vegetație, până la dezvoltarea
sistemului radicular. Sunt recomandate solurile profunde, lutoase sau lutoase-argiloase.

Se poate înmulți prin semințe și pe cale vegetativă, prin despărțirea tufelor mai vechi de 2-3 ani. De la
plantele mamă se iau drajoni cu lăstari viguroși pe care sunt 4-5 frunze.

La începutul lunii martie eu am semănat în ghivece, iar răsadurile le-am plantat în stratul din grădina de
la țară la sfârșitul lunii aprilie. Deoarece planta se dezvoltă viguros, am plantat pe un strat de 6m x 1,2 m
un singur rând de anghinare, la o distanță de 1 m între plante, acompaniate de limba mielului și un rând
de scorțonera. Din luna septembrie am avut primele inflorescențe de anghinare, perioada de recoltare
se poate prelungi până la primele înghețuri.

La capitolul boli și dăunători pot spune că nu am avut probleme deosebite, înafară de un atac al afidelor
prin luna iunie, care au fost devorate odată cu apariția buburuzelor în grădină.
Ardeii Yellow Monster și alte soiuri

Dacă anul trecut, dintre soiurile de ardei cultivate vedeta a fost Jubilanska, în acest sezon soiul de ardei
gras Yellow Monster a fost de departe cel care m-a impresionat. Deși de pe o plantă am recoltat 5-6
ardei, comparativ cu 15-20 la alte soiuri, aceștia sunt uriași, cu dimensiuni ce ating 15-20 cm și o
greutate de 300-400 gr. Din culoarea verde, ardeii capătă la maturitate un galben strălucitor, sunt foarte
gustoși, au o pulpă suculentă și crocantă, cu grosimea de aproximativ 10 milimetri.

Am semănat răsadurile în ianuarie și primii ardei ajunși la maturitate, cu o culoare superbă, i-am recoltat
în august. Pot spune cu certitudine că Yellow Monster și-a câștigat un binemeritat loc în grădina mea
pentru următorii ani și îl voi trece la categoria soiuri de colecție.

Un alt soi interesant din grădină este Quadrato d’Asti Rosso, soi tradițional italian, de culoare roșu
strălucitor, dimensiuni mari, cu un gust delicios și un randament foarte bun.

Celelalte soiuri de ardei cultivate sunt Jimmy Nardello Italian, White Lakes, Marconi Rossa, Sweet
Nardello.

Habanero Orange și De Cayenne au fost ardeii iuți cultivați anul acesta.

Plantele au fost sănătoase, viguroase, iar recolta de ardei din acest an mai mult decât generoasă,
suficientă pentru zacuscă, ardei copți și alte bunătăți pentru pus pe iarnă.

Cum recoltez, curăț și păstrez semințele

De doi ani îmi recoltez și păstrez propriile semințe de legume, astfel că în fiecare an îmi produc
răsadurile din semințele mele ecologice, netratate chimic. Selectez doar soiurile care le consider că au
calități deosebite, mai achiziționez doar semințele de legume pe care doresc să le experimentez în
fiecare sezon nou. Toate legumele pe care le cultiv sunt ecologice, iar soiurile tradiționale (țărănești,
ancestrale, heirloom).

Astfel, pentru a obține semințe de calitate, îm primul rând se aleg exemplarele cele mai sănătoase,
viguroase, cu trăsăturile (culoare, formă, gust, miros etc) cu care doriți să fie înzestrate următoarele
generații. Primele exemplare care apar la roșii, ardei, vinete, castraveți sunt cele mai recomandate
pentru recoltarea semințelor.

Prelucrarea seminţelor o încadrez în două categorii: uscată şi umedă. Cea uscată se aplică la flori,
leguminoase (fasole, mazăre, soia), verdeţuri (salată, spanac, mangold, creson, fenicul etc.), ardei,
rădăcinoase (morcovi, ţelină, sfeclă, ridichi etc.), vărzoase (varză, gulie, kale, broccoli, conopidă) şi
diferite legume perene. Prelucrarea umedă a seminţelor eu o folosesc la roşii, tomatilo, physalis, vinete,
pepeni, dovleci şi castraveţi.

Recoltarea pentru seminţele legumelor din prima categorie se face când silicvele (vărzoase, ridichi,
rucola), păstăile (fasole, mazăre, soia) sau florile cu seminţe sunt coapte şi au culoarea brună.
Întotdeauna recoltez pentru seminţe în zilele însorite şi călduroase, pentru ca umiditatea lor să fie cât
mai scăzută. Viabilitatea (procentul de germinare) creşte cu cât umiditatea în seminţe este mai scăzută.
După recoltare le mai păstrez câteva zile într-o încăpere bine aerisită, apoi silicvele, păstăile le sparg
pentru a scoate seminţele. Curăţarea de resturile vegetale cum ar fi cele de silicve, flori, frunze, tulpini
etc. se poate face în prima etapă alegând manual impurităţile mai mari dintre seminţe, după care
urmează o separare prin vânturare, folosind două vase. Semințele și pleava se pun încet dintr-un vas în
altul, sub un vânt blând (eu folosesc un ventilator sau uscător de păr) , astfel încât semințele cad în al
doilea vas, în timp ce pleava, mai ușoară decât semințele, va zbura înafara vasului. Pentru trierea
seminţelor de pleavă mai folosesc un set de site, cu diferite dimensiuni ale ochiurilor. Anul viitor
intenţionez să-mi confecţionez o instalaţie pentru curăţarea seminţelor. Aici am gasit un proiect
interesant http://www.realseeds.co.uk/seedcleaner.html.

Pentru recoltarea legumelor care se pretează la prelucrarea umedă a seminţelor, se aleg cele care au
ajuns la maturitate, sunt coapte bine, în caz contrar semințele nu vor germina. Roșiile trebuie să fie bine
coapte, unele soiuri de vinete pentru semințe capătă o tentă gălbuie și devin moi la o apăsare,
castraveții se lasă până când ating dimensiuni mari, iar la o batere ușoară sună a gol. Semințele de
pepeni și dovleci se recoltează când se pot consuma.

După ce se despică în două părți, cu o lingură se scoate pulpa cu semințe, care se lasă 3-4 zile într-un
recipient cu apă de ploaie. Prelungirea acestei perioade va favoriza încolțirea semințelor. Nu recomand
apa de la robinet, deoarece clorul distruge bacteriile benefice semințelor. După aproximativ o zi, pulpa
în amestec cu apa începe să fermenteze, degajând un miros urât, proces în urma căruia semințele se vor
desprinde ușor de pulpă și poate cel mai important lucru, în acest amestec se formează bacterii și fungi
ce vor distruge agenții patogeni din pulpa fructului, prin care se pot propaga bolile la plante. Prin
procesul de fermentare descris mai sus se copiază practic modelul din natură, unde fructul se desprinde,
ajunge pe sol, putrezește (proces în urma căruia se distrug agenții patogeni ce favorizează transmiterea
bolilor), iar sămânța va prinde viață dând naștere unei noi plante sănătoase.

După terminarea procesului de fermentare, gelul format din pulpă și semințe se pune într-o sită și sub
un jet de apă pulpa se va desprinde ușor de semințe, trecând prin ochiurile sitei, unde vor ramâne în
final doar semințele curate. Semințele se lasă la uscat, sub un curent de aer, iar după 1-2 săptămâni se
pot pune pentru păstrare.

Semințele obținute le păstrez în recipiente de sticlă cu capac etanș, în frigider, umiditatea și

temperaturile scăzute prelungesc viața semințelor, puterea de germinare.

Insecte benefice în grădina ecologică

Pentru practicarea grădinaritului ecologic este foarte important să menținem biodiversitatea

ecosistemului pe terenul unde dorim să cultivăm, iar cu ajutorul insectelor prădătoare să asigurăm un
echilibru în controlul dăunătorilor. Utilizarea insecticidelor pentru combaterea dăunătorilor, pe lângă
efectele nocive asupra legumelor, fructelor și cerealelor, prin asimilarea de substanțe chimice nocive
organismului, conduce din păcate la distrugerea întregului ecosistem (microorganisme din sol, insecte
etc.). Pentru a recurge la această metodă de combatere naturală a dăunătorilor, trebuie să identificăm
care sunt insectele benefice, să le protejăm, apoi să știm cum să le atragem în grădina noastră. În
general, insectele benefice sunt atrase de florile cu polen şi nectar, în special cele din familia Asteraceae
și Umbelliferae.

Nu vom reuși să scăpăm definitiv de insectele dăunătoare, și ar fi fără sens să ducem o luptă cu natura,
mai ales că unele insecte sunt benefice în faza de adult și dăunătoare în stadiul de larvă (viermele roșiei),
unele nu fac diferențieri în meniul lor, devorează atât dăunători cât și insecte benefice (Călugărița –
Mantis religiosa), iar altele în stadiul de adult ajută la polenizare, larvele ajută la accelerarea procesului
de compostare, dar sunt dăunătoare în straturile de legume (gândacul Cetonia aurata). Este important
să menținem un echilibru între numărul insectelor dăunătoare și al celor benefice.

De asemenea, un rol important pentru a obține recolte bogate și sănătoase, îl reprezintă polenizarea
plantelor entomofile (polenizate cu ajutorul insectelor). Pentru aceasta trebuie să atragem în grădină
insectele care asigură polenizarea, cum sunt albinele, cu o pondere de 75-80%, 8% bondarii, 3,5%
furnicile, iar restul diferite diptere, coleoptere etc.

1. Buburuza (gărgărița)

Ea își face prezenta în grădină acolo unde există o sursă de hrană din abundență, constituită în special
din afide, dar consumă la fel de bine insecte cu dimensiuni mai mici, cum ar fi acarieni, păianjeni,
musculițe de seră, păduchi țestoși (lânoși). Primăvara, imediat după ce zăpada se topește și se
încălzește, buburuza începe să se hrănească cu diferite ouă de insecte.

O buburuză poate să depună până la 700 de ouă, în grupuri de câteva zeci, de obicei acestea le depun pe
partea inferioară a frunzelor, iar după o săptămână apar primele larve ce seamănă cu un mic aligator cu
6 picioare. Larva năpârlește de 4 ori, iar după 3 săptămâni se transformă în pupă. La o săptămână, din
acestea ies buburuzele.

Consumă până la 60-70 de afide într-o zi, iar pe toată durata vieții, de un an (ciclul vieții se termină după
depunerea ouălor), până la 4000 de afide. În stadiul de larvă se hrănește cu 600, până la 900 de afide.

2. Chrysopa

Sunt utile în grădina ecologică deoarece larvele acestora se hrănesc cu afide, ouă de molii, omizi mici,
păianjeni, tripși, musculițe albe etc. Insectele din familia Chrysopa se hrănesc cu nectar și polen de flori,
ajutând astfel la polenizare.

3. Syrphidele
Acestea sunt o familie de insecte, care seamănă cu o albină mică, cu abdomenul negru cu dungi galbene.
În stadiul de larvă este o mare devoratoare de afide. O regăsim deseori în jurul florilor, pe care le caută
pentru nectar şi polen, contribuind astfel și la polenizarea plantelor.

4. Viespile

Deși nu au o reputație prea bună, sunt insecte benefice în grădina ecologică. Pe lângă faptul că ajută la
polenizare, se hrănesc cu afide, viermi, omizi, larve, musculițe albe etc.

De asemenea, unele specii de viespi (paraziți) își depun ouăle în interiorul insectelor dăunătoare, iar
când ies din ouă, puii încep să se hrănească din insectele parazitate, omorându-le.

5. Muștele

Muștele din familia Tachinidae, cu abdomenul în nuanțe verzui, maroniu, galben, ochii mari și mai roșii
decât muștele de casă, sunt benefice în grădină pentru că se hrănesc cu omizi și viermi. Ajută și la
polenizare, fiind atrase de florile cu polen și nectar.

6. Călugărița (Mantis religiosa)

Deși are o înfățișare stranie, este o insectă utilă în grădină. Datorită dimensiunilor sale mari, în
comparație cu alte insecte, atacă orice dăunători. Dezavantajul acesteia este că atacă tot ce îi iese în
cale, fiind un prădător care nu alege, devorează atât insectele dăunătoare, dar și pe cele utile.

7. Gândacul Cetonia aurata

Beneficiul larvelor de Cetonia aurata este echivalent cu cel al râmelor din compost, ele transformă
materia organică, deșeurile vegetale, în compost. Larvele cresc foarte repede, se transformă în pupă în
iunie-iulie, ciclul de viață fiind de 2 ani. Adulții își fac apariția în zilele însorite din primăvară, până în
iunie-iulie. Împerecherea adulților are loc în primăvară, femela gândac depune ouă în materie organică
în descompunere și apoi moare. Ouăle se vor transforma în larve și vor fi de mare ajutor în lăzile de
compost, până la începutul verii următoare, când se vor transforma în pupe. Gândacul Cetonia aurata
are rolul de polenizator al florilor, acesta hrănindu-se cu polen și nectar, putând fi văzut în număr mare
pe florile de liliac, soc, trandafir (se mai numește și gândacul trandafirilor) și alte plante.

Pagubele ce le pot provoca larvele sunt atunci cand le aduceti odata cu compostul în straturile din
gradină. Ele vor devora cu cleștii puternici rădăcinile plantelor din grădină, începând de la salate,
vărzoase, flori, în special rădăcinile de plante tinere, mai ales cele de răsaduri.
Morcovi în diferite culori

Deși în prezent morcovilor li se asociază culoarea portocalie, până în secolul al XVII-lea, aceștia erau
cultivați în multe alte culori, cum ar fi albi, verzi, mov, roșii, galbeni sau chiar negri.

Agricultorii olandezi, la sfârșitul secolului al XVI-lea, au cultivat prima dată morcovul portocaliu, așa cum
este cunoscut și în zilele noastre. Morcovii portocalii sunt rezultatul unor încrucișări între morcovii
sălbatici și cei cultivați, de diferite culori: galben, alb și mov.

Strămoșii sălbatici ai morcovului au origini în zona Iranului și Afganistanului, unde pot fi găsite cele mai
multe soiuri de morcovi sălbatici, în diferite culori.

Pe lângă soiurile clasice de morcovi în culoarea portocaliu, cultivate până acum, printre care Flakke,
Berlicum sau Red Cored Chantenay, anul acesta am experimentat prima dată, în grădina de la țară,
soiuri de morcovi cu alte culori. Pot spune că am obținut rezultate bune la soiurile Cosmic Purple, Lunar
White sau Red Beauty. În mod normal, morcovii sunt plante bianuale, dezvoltă tulpini florifere în al 2-
lea an, după ce trec printr-un ciclu de cald-rece-cald (vară-iarnă-vară).

Deși acest soi a dezvoltat tulpini florifere, am descoperit că florile de morcov sunt un magnet pentru
multe insecte benefice în grădina ecologică, cum ar fi buburuzele, Chrisopa, muștele florilor din familia
Syrphidelor, acestea se hrănesc cu dăunători cum ar fi afide, musculițe albe, acarieni, omizi, păduchi
lânoși, thripși etc. Cea mai bună metodă de a ţine sub control insectele dăunătoare pentru legume este
să atragem inamicii lor naturali.

Cosmic Purple, atât în stare proaspătă cât și după gătire, are un gust dulce, o culoare atractivă violet și
interiorul portocaliu. Sunt un soi timpuriu, au o suprafață netedă și ajung la o lungime de 15 – 20 cm. Se
cultivă în Turcia, Irak, iar datorită culorii violet este bogat în pigmenți antocianici.

Lunar White este un soi foarte vechi, s-au cultivat încă din Evul Mediu, cu rădăcini lungi albe și crocante,
cu o lungime de 20-30 cm, gust dulce, atât în stare proaspătă cât și după gătire. Ajunge la maturitate în
60-75 zile.

Red Beauty este un soi din nordul Indiei, și acesta a dezvoltat tulpini florifere, în proporție de 50-60 %,
dar am reușit să recoltez câțiva morcovi, se pare că este mai rezistent la diferențe de temperaturi decât
Pusa Rudhira Red. Atât exteriorul cât și miezul au culoarea roșu, radăcinile lungi și conice, gustul dulce,
cu perioadă de maturitate mai mare, până la 80 de zile.
Lavanda, plantă ușor de cultivat, o atracție irezistibilă pentru insecte

Lavanda este o plantă perenă, originară din regiunile calcaroase și muntoase mediteraneene, cultivându-
se de mii de ani pentru parfumul său deosebit și proprietăţile sale calmante, antiseptice, în prezent o
regăsim în industria cosmetică precum și în gastronomie.

Deși se cultivă mai mult în Europa de Vest, mai ales în zona Provence a Franței, unde există plantații
vechi de 80-100 de ani, lavanda poate fi cultivată cu succes și în grădinile de la noi. Există peste 20 de
specii de Lavandula, dar cea mai cultivată în grădini este Lavandula angustifolia. Este o plantă care nu
necesită o îngrijire deosebită, este rezistentă la secetă și nu are dăunători.

Lavanda se maturizează în 3-5 ani, când poate atinge până la 60-80 cm înălțime, iubește soarele, preferă
solurile ușoare, nisipoase, cu un pH de 6,5 – 7,5 și nu suportă umezeala în exces. Înflorește vara în
diferite culori, în funcție de soi: flori albe (Lavandula Alba), albastru (Dwarf Blue), roz-lila (Rosea),
albastru (Nana Compacta) etc. În grădina mea am soiul Hidcote, cu flori albastru-violet, iar în compania
trandafirilor roz Leonardo da Vinci, formează un cuplu perfect.

Pentru o bună dezvoltare și o înflorire abundentă în perioada verii, este necesară tunderea tijelor
florale, pentru a preveni lemnificarea arbustului. Din experiență am observat că aplicând o tăiere severă
la două treimi din înălțime, primăvara devreme, tufele au avut o creștere mai sănătoasă, decât atunci
când le-am tăiat în toamnă. Frunzele tufei de culoare verde-argintiu rezistă fără probleme și peste iarnă.

Mirosul puternic alungă dăunătorii, combinația lavandei cu trandafirii, pe lângă un decor reușit în
grădină, va ține la distanță afidele, protejând astfel natural trandafirii de acești dăunători.

În perioada înfloririi lavandei pot spune ca grădina se transformă într-un paradis. Parfumul și nectarul
florilor de lavandă sunt o atracție irezistibilă pentru insecte, cum ar fi fluturii Maniola jurtina, Lycaena
dispar (fluturele purpuriu, una din speciile protejate, fiind pe cale de dispariție), Cynthia cardui, Argynnis
paphia, albine și bondari, muștele din familia Syrphidae etc.

Albinele și bondarii atrași de florile melifere ale lavandei vor ajuta astfel și la polenizarea grădinii de
legume, obținându-se recolte mai bogate și mai sănătoase. Muștele din familia Syrphidae, prezente în
număr foarte mare pe florile de lavandă, sunt prădători naturali ai păduchilor, larvele lor pot consuma în
1-2 săptămâni până la 700 de păduchi de frunză.

Există două moduri de a înmulţi lavada: prin seminţe sau prin butaşi. Am avut câteva plante de lavandă
de la care, prin semințele căzute în toamnă, primăvara mi-au răsărit plăntuțe noi pe care le-am
transplantat în ghivece mici, apoi după un an, le-am folosit la formarea de borduri în grădină.
Castraveții Telegraph – favoriții din acest sezon

După ce am cultivat mai multe soiuri de castraveți în cei 3 ani de grădinărit, cum ar fi Marketmore,
Sonja, Long Maraicher, Flamingo F1, Melen F1 etc., pot spune că soiul Telegraph, descoperit anul acesta,
este de departe cel mai prolific și deosebit.

Castraveții Telegraph, o varietate heirloom cultivată în Anglia încă din 1897, sunt ușor de cultivat, atât în
seră cât și în grădini. Ajunge rapid la perioada de maturitate, în 60 de zile puteți culege primii castraveți.
Am plantat 3 răsaduri în seră, la o distanță de 50 cm, la începutul lunii martie, iar la sfârșitul lui aprilie
am cules primii castraveți. Cele 3 plante îmi produc castraveți mai mult decât suficienți pentru consum,
dar și pentru a mai împărți la alții. De pe 1 metru de lăstar se pot culege chiar și 8-10 castraveți, datorită
faptului că toate florile sunt feminine și fructifică (se autopolenizează), spre deosebire de alte soiuri de
castraveți, la care florile sunt feminine și masculine, uneori chiar în raport de 20/80.

Lăstarii principali cresc viguros, pot ajunge până la 3 m, dezvoltă și lăstari laterali, mai puțini ca la alte
soiuri, care la rândul lor vor produce mulți castraveți.

Pentru o recoltă bună au nevoie de un sol bogat în nutrienți, cum ar fi compostul, dar și de multă apă.
Deși sunt rezistenți la boli, pentru a preveni mana sau făinarea, recomand să-i cultivați pe verticală, pe
un suport, plasă, asigurându-le astfel o aerisire mai bună, o expunere mai generoasă la soare, dar veți
face și economie de spațiu.

Castraveții Telegraph ating o lungime de 40-50 cm, au semințe foarte mici, sunt gustoși, fragezi, cu o
coajă subțire și fină, nu sunt deloc amari, chiar dacă ating dimensiuni mari și sunt excelenți pentru
salate.

Semințele le găsiți pe organiccatalogue.com, de unde le-am achiziționat și eu, dar anul acesta, primii doi
castraveți i-am lăsat pentru sămânță, pentru sezoanele viitoare. Castraveții se încrucișează ușor între
varietăți, astfel se recomandă păstrarea unei distanțe de izolare de 1 km, între 2 soiuri diferite, pentru a
păstra puritatea genetică a soiului, evitându-se hibridizarea. O altă variantă pe care am aplicat-o și eu
anul acesta, este să cultivați mai devreme soiul de la care doriți să obțineți semințele, un decalaj de 2-3
săptămâni vă asigură o garanție că va înflori și fructifica înaintea celorlalte soiuri pe care le cultivați,
bineînțeles când v-ați propus să aveți mai multe varietăți în grădină, sau vecinii din zonă.

Un alt avantaj al acestui soi este că puteți să vă produceți semințele proprii, față de hibrizii F1.

Telegraph, favoritul meu din acest sezon, și-a câștigat un loc în grădină pentru anii care urmează, și-l
recomand celor pasionați de grădinărit, mai ales pentru începători.
Gălbenelele – companioni perfecți în grădina ecologică

Gălbenelele (Calendula officinalis) sau filimica, cum mai este cunoscută la noi, sunt plante anuale ce își
au originea în Europa de Sud și Africa de Nord. Denumirea ei provine din latină, de la cuvântul calendae,
care înseamnă prima zi a lunii, sugerând faptul că planta înflorește toate lunile anului, mai ales în flora
spontană, cu ierni blânde. O altă semnificație a cuvântului calendae este și „micul ceas”, care se pare că
are legătură cu închiderea florilor înainte de ploaie, fiind un bun ghid pentru prognoza meteo. În Anglia
se mai numește și „pot marigold”, deoarece petalele florilor au fost de-a lungul secolelor un bun
ingredient în supe și tocănițe.

La noi, ele își etalează florile de culoare galben-portocaliu din primăvară până la începutul iernii, suportă
temperaturi scăzute, chiar și până la -4 0C , rezistând astfel la înghețuri ușoare.

Gălbenelele sunt ușor de cultivat, nu au pretenții ridicate față de apă, cerințele față de lumină sunt
moderate și tolerează orice tip de sol, cu un pH de 7-7,5. Se seamănă din luna februarie-martie, după 6-
12 zile germinează, iar la 30-50 zile de la răsărire începe înfloritul. Planta atinge înălțimi de 40–80 cm, cu
ramificații bogate, pubescentă (acoperită cu peri mici, fini) și miros balsamic puternic.

Pe lângă faptul că este o plantă rustică decorativă în grădină, mai este cultivată și în scopuri medicinale
sau în industria cosmetică.

De asemenea, gălbenelele sunt excelenți companioni în grădina ecologică pentru beneficiile aduse la
legumele cultivate. Mirosul lor specific atrage o serie de insecte benefice, cum ar fi buburuzele,
chrysopa, albinele și respinge dăunători, printre care musculița albă, gândacul de sparanghel, nematozii.
Se plantează alături de roșii, ardei, vinete, vărzoase, fasole, cartofi, castraveți, dovleci.

Gălbenelele atrag muștele din familia Syrphidae, prădători naturali ai păduchilor, larvele lor pot
consuma în 1-2 săptămâni până la 700 de păduchi de frunză. Insectele adulte se hrănesc cu nectar,
polen şi cu secreţia zaharoasă a afidelor şi a ciupercilor.

S-au creat mai multe cultivaruri, dintre care mai des întâlnite sunt Fiesta Gitana – culoare portocaliu,
crem, galben, înălțime 30 cm, Geisha Girls – portocaliu, 60 cm, Touch of Red – galben, portocaliu, crem,
40-50 cm etc.

În grădina mea am plantat gălbenele Acker, cu flori mici de culoare galben-orange, înălțime de 30 cm, se
dezvoltă mai mult pe orizontală, Orange, cu flori mari de culoare portocaliu intens, cu dezvoltare
viguroasă, atingănd înălțimea de 80 cm și Neon, cu flori duble, comestibile, de culoare portocaliu
strălucitor, cu o înălțime de până la 70 cm.
Soiuri de căpșuni cultivate în grădină

În urmă cu trei ani, când am început să-mi cultiv în grădină legumele ecologice, am plantat și primii
stoloni de căpșuni în ghivecele din seră. De atunci, în fiecare an i-am înmulțit și plantat prin grădină,
începând cu un strat dedicat pentru căpșuni, apoi prin vie, printre pomii fructiferi, iar anul trecut chiar și
printre bordura de lavandă și trandafiri Leonardo da Vinci.

Înmulțirea căpșunilor se face foarte ușor, se taie de la tufele de căpșuni stolonii cu rădăcini formate și se
plantează în sol, de regulă în toamnă. În perioada fructificării, se elimină lăstarii formați, pentru ca
energia plantei să ajute dezvoltarea căpșunilor. Plantarea în toamnă garantează recoltă anul viitor, față
de plantarea în primăvară, cand se obțin recolte mici de căpșuni.

În afară de stolonii plantați printre pietrișul decorativ, restul au avut mulci din crengi tocate, acesta
constituind un substrat excelent, ușor acid, care le-a menținut umiditatea, iar după 1-2 ani s-a
transformat într-un compost bogat în substanțe nutritive.

Soiurile noi de căpșuni sunt mai productive, dar soiurile vechi prezintă avantajul că sunt mai parfumate,
mai dulci și aromate. Pentru asigurarea unei recolte bogate, plantele se întineresc cu stoloni noi la 2-3
ani, deoarece tufele bătrâne fructifică mai puțin și fac fructe mai mici. Foarte importantă este
polenizarea plantelor în faza de înflorire.

În funcție de perioada de fructificare, soiurile sunt neremontante (fructifică o singură dată pe sezon),
semiremontante (fructifică atât primăvara, cât și toamna, când recolta este mai slabă) și soiuri
remontante (se culeg primăvara și toamna, cu recolte asemănătoare calitativ și cantitativ).

La cultivarea soiurilor neremontante, pentru a vă bucura de o recoltă de căpșuni cât mai lungă,
recomand să cultivați mai multe soiuri cu perioade diferite de maturizare, așa cum fac și eu în grădina
mea. Astfel, soiurile pe care le cultiv îmi asigură recolte de căpșuni în grădină de la începutul lunii mai
până în iulie. Primele soiuri care fructifică sunt cele foarte timpurii Christine, apoi cele timpurii și mijlocii
Alice, Cambridge Favourite, Elegance, Pegasus, Fenella, urmate de soiurile târzii Florence, Symphony,
Cupid și Judibell.

Christine este o varietate de căpșuni foarte timpuriu, asigură recolte încă din luna mai, fructele mari,
aromate, au culoarea roșu-portocaliu. Prezintă rezistență la verticillium (ofilirea frunzelor) și la mucegai.

Alice, soiul preferat din grădină, produce fructe de dimensiuni foarte mari, cu o formă neregulată, dar
foarte aromate și dulci, rezistent la boli și asigură o perioadă de recoltare lungă.

Cambridge Favorit, produce fructe cu formă conic-rotundă și dimensiuni medii, de culoare roșu intens,
rezistent la botrytis, mucegai și verticilium.

Elegance, o varietate ce produce căpșuni foarte mari, gustoase, cu toleranță bună la făinare și ofilire
precum și la condiții de sol și climă.
Pegasus, un soi cu plante puternice care produc fructe mari, aromate si suculente, rezistent la
verticilium, ofilire dar și o rezistență, mai moderată, la botrytis și mucegai.

Fenella, este o căpșună dulce, foarte suculentă, rezistentă la boli, tolerează vremea umedă, ploioasă.
Este soiul cel mai viguros și productiv din grădină, am obținut de la o tufă, la prima recoltare, 1,6 kg de
căpșuni, cu exemplare de 50-60 gr.

Florence este o varietate târzie, excelentă pentru cultivare în grădină dar și în ghivece, cu fructe
gustoase și rezistență la boli.

Symphony, soi scoțian cu un randament mare, produce fructe de culoare roșu strălucitor, cu gust
excelent. Datorită faptului că prezintă o rezistență foarte ridicată la boli și nu necesită aplicarea
tratamentelor, se pretează pentru culturile ecologice.

Cupid produce fructe atractive, de culoare roșu-portocaliu, cu o formă uniform conică. Gustul este
excelent și rezistă la boli multiple, fiind recomandat pentru culturile ecologice.

Și, în sfârșit, Judibell, un soi foarte târziu și obținut pentru prima dată în 1996 printr-o încrucișare dintre
Pandora și Elsanta, are fructe atractive, cu o formă uniformă și culoarea roșu-portocaliu. Sunt suculente,
cu un gust plăcut și cu dimensiuni și randament medii. Prezintă o bună rezistență la ofilire (Verticillium
dahliae), putregai (Phytophthora cactorum), o rezistență parțială la făinare (Sphaerotheca macularis) și
la antracnoză (Colletotrichum acutatum).

Lupinul – o plantă deosebită ce merită un loc special în grădină

Anul trecut am descoperit în grădina mea o plantă nouă, care m-a cucerit – lupinul. Pe lângă faptul că
este o plantă foarte frumoasă, cu o varietate mare de culori, care vă decorează grădina, este și foarte
utilă.

Înflorește abundent din luna mai, timp de 2-3 luni, în diverse culori, greu de egalat de alte specii, cum ar
fi alb, roz, galben, albastru, violet etc. Dacă se elimină la timp florile ofilite, lupinul poate înflori de două
ori pe sezon. Poate fi plantată solitar sau în grup cu alte plante și este potrivită atât în grădinile
moderne cât și în cele rustice, fiind foarte prezentă mai ales în cele englezești.

Genul Lupinus face parte din familia leguminoaselor, alături de fasole, mazăre, soia și datorită acestui
fapt este un excelent îngrășământ verde. Este un bun companion pentru legumele din grădină,
ajutându-le să se dezvolte armonios. Îmbunătățește structura solului prin afânare, iar în sol rămâne o
cantitate apreciabilă de materie organică și de azot. Cu ajutorul bacteriilor Rhizobium, nodozitățile care
se formează pe rădăcină fixează azotul atmosferic în sol, asigurând pe cale naturală un aport de până la
200 kg azot la hectar, echivalent cu cantitatea de azot din 40 tone de gunoi de grajd.

Există peste 100 de specii anuale și perene. Ca plantă decorativă în grădină, cel mai cultivat este soiul
peren Lupinus polyphyllus, care crește spontan în America de Nord. Poate crește până la 1,5 m, iar tufa
este largă de 60-80 cm. Este rezistentă la frig și secetă, nepretențioasă la tipurile de sol, iubește soarele
și nu suportă excesul de umezeală. Se înmulțește din semințe, mai rar prin divizarea tufei. De obicei,
începe să înflorească din al 2-lea an, iar timp de 3-4 ani vă veți bucura de florile multicolore, după
această perioadă se recomandă înlocuirea plantei cu una tânără, deoarece își diminuează înflorirea.

Un al motiv pentru care această minunată plantă trebuie să se regăsească în grădina dvs. este și acela că
este o plantă meliferă, atrăgând o serie de albine domestice și sălbatice, diverse insecte, care vor avea
un rol important în polenizarea plantelor din grădină.

O altă specie, mai puțin cunoscută la noi, este Lupinus mutabilis, care se cultivă în America de Sud, de pe
vremea incașilor. Cercetătorii germani au descoperit această plantă ca fiind un bun înlocuitor pentru
carne și lapte, datorită în special conținutului mare de proteine – 42% și a ponderii mare a acizilor grași
esențiali, 28% acid linoleic (omega-6) și acid linolenic (omega-3) !

Anul acesta, în grădina de la țară am cultivat Lupinus mutabilis – varietatea Imbabura Tarwi, originar din
Ecuador, dar devine tot mai popular și în SUA. Semințele recoltate conțin alcaloizi, ce le conferă un gust
mai amar, care se elimină ușor printr-o clătire în apă timp de câteva zile.

Avantajele mulcirii straturilor din grădină

Mulcirea este un strat ce se pune deasupra solului, cu o serie de beneficii: reduce evaporarea, previne
creşterea buruienilor, izolează plantele şi nu în ultimul rând se obține un sol cu o structură ușoară, bogat
în substanțe nutritive. Practic, prin mulcire se urmează modelul naturii, pădurea fiind cel mai bun
exemplu în acest sens. Frunzele căzute în fiecare toamnă mențin la suprafața solului o pătură vegetală
permanentă, numită litieră, ce formează un mulci natural.

Putem copia cu ușurință modelul naturii în grădina noastră, acoperind straturile din grădină cu diverse
materii organice, cum ar fi paiele, funzele, resturile de diferite plante, scoarță de copac, crengile tocate,
iarba pe care o tundeți. Din considerente ecologice, exclud varianta mulcirii cu folie de plastic, deși mulți
o utilizează și o consideră un mulci excelent.

Eu folosesc pentru mulcire iarbă, frunze, paie și crengi tocate. Cu o mașină de tocat crengi puteți să vă
produceți un mulci excelent, pe care puteți să-l folosiți și pentru decorarea grădinii, în straturile cu flori,
la căpșuni, pe lângă pomii fructiferi, așa cum procedez și eu. În grădina de la țară, pentru a-mi oferi
acces la straturi în orice anotimp și în orice condiții, am lăsat alei de 1 m între straturi, acoperite cu
gazon. Iarba rezultată o folosesc ca mulci pe straturile de legume.

Grosimea mulciului este de 10-20 cm, la paie și frunze care sunt mai afânate este mai mare, iar la iarbă
sau crengi tocate 10 cm grosime sunt suficienți.

Așa cum am mai spus, mulcirea prezintă o serie de avantaje. Prin reducerea evaporării se menține
umiditatea solului, plantele se udă mai puțin, iar în verile toride plantele sunt protejate de secetă și
arsuri.
Nu mai pierdeți timp cu plivitul buruienilor, acestea sunt foarte puține sau chiar deloc și se scot mult
mai ușor. Cu un strat de mulci suficient de gros, absența luminii soarelui va sufoca buruienile existente
și le va opri să germineze.

Mulciul atenuează temperaturile extreme prin păstrarea solului mai rece atunci când este prea cald și
izolarea acestuia când este prea frig, prevenind astfel și eroziunea. De asemenea, se previne
compactarea solului cauzată de ploile abundente.

În stratul de mulci are loc un proces constant de descompunere, datorită microorganismelor, dar mai
ales râmelor, care transformă mulciul în compost, un îngrăşământ de înaltă calitate, aprovizionând
solul cu substanţe nutritive valoroase.

Așadar, mulcirea este o soluție ieftină pentru a vă bucura de o grădină sănătoasă cu efort mai puțin.

Importanța polenizării plantelor

În cadrul unui studiu de la Universitatea Goettingen din Germania, au fost comparate căpșuni obținute
prin polenizarea de către albine, de către vânt sau prin autopolenizare. În urma rezultatelor s-a constat
că fructele care au fost polenizate de albine aveau o greutate mai mare ( cu 11% mai mult decat cele
polenizate prin vânt și cu 30% mai mult decât cele autopolenizate), mai puține defecte, o culoare mai
intensă și erau mai ferme, prelungind astfel durata de viața a căpșunilor la vânzare cu până la 26 de ore.
Autorii studiului confirmă faptul că aceste rezultate se pot extrapola și la alte culturi de fructe și legume.

Plantele entomofile, adică acelea care sunt polenizate cu ajutorul insectelor, sunt înzestrate de la natură
cu flori colorate, parfum specific, dar mai ales cu prețiosul nectar și polen, sursă importantă de hrană a
insectelor. Polenul reprezintă proteinele, iar nectarul carbohidrații, acestea le asigură energia
consumată în munca lor zilnică.

Cei mai importanți polenizatori ai plantelor sunt albinele, cu o pondere de 75-80%, 8% bondarii, 3,5%
furnicile, iar restul diferite diptere, coleoptere etc. Bondarii, deși au un randament bun la polenizare, au
o perioadă de activitate mult mai scurtă decât albinele. Peste iarnă supraviețuiește numai regina, care
primăvara își reconstruiește cuibul și își culege singură hrana până la formarea următoarei generații,
familia fiind refăcută abia la începutul verii. Familia de albine supraviețuiește peste iarnă, cu un număr
de 20.000-30.000 de indivizi. De asemenea, familia bondarilor este alcătuită dintr-un număr redus de
membri, aproximativ 200, comparativ cu albinele, unde o familie poate să ajungă pe timpul verii până la
50.000 sau chiar 60.000 de indivizi. Albinele sunt cei mai timpurii polenizatori, își încep activitatea
primăvara devreme până spre sfârșitul toamnei.

Albinele la temperaturi de peste 10 0C încep să iasă din stup în căutarea polenului. Albinele mele au ieșit
încă de la începutul lunii martie, primele colectări le-au realizat de pe florile de salix caprea.

Într-o zi, în condiții prielnice (vreme însorită, fără vânt), o albină poate vizita chiar 4000 de flori, înmulțiți
cu 50.000 de indivizi dintr-o familie, iar rezultatul este impresionant.
Din păcate, utilizarea tot mai frecventă a pesticidelor contribuie la o scădere accelerată a populațiilor de
albine, de exemplu în SUA din 1947 până în prezent populația de albine s-a diminuat cu până la 60%.
Acest declin reprezintă o amenințare la adresa siguranței alimentare, având în vedere că 70 din 100 din
cele mai răspândite plante de cultură din alimentație sunt polenizate de albine.

În grădina mea, de anul trecut de când am 3 familii de albine, pe lângă delicioasa miere pe care o
colectez, grădina este polenizată intens obținând astfel recolte mai bogate și mai sănătoase. Am dat în
pozele acestui articol câteva exemple din grădină, de anul trecut, cum ar fi recolta foarte bogată de
căpșuni datorată polenizării de către albine, semințele de ridichi obținute în urma numărului mare de
silicve de la florile polenizate de albine, precum și recoltele bogate de roșii, castraveți, pepeni, vinete
etc.

Exemplul cel mai relevant, care m-a impresionat și pe mine, a fost anul acesta în luna martie. În
decembrie, am pus în seră, într-un strat, 2 rânduri de fasole fava Super Aquadulce. Aceasta a crescut
frumos, iar din luna februarie a început să înflorească abundent. Deși plantele aveau aproape 1,5 m și
erau pline de flori, acestea nu legau, avortau una după alta. Într-o zi, pe la începutul lunii martie, când
temperaturile exterioare au început să crească, ajutate de un soare generos, am deschis sera pentru a
reduce temperatura. După vreo 2 ore în seră erau zeci de albine la florile de fasole, acestea fiind atrase
de parfumul delicat al acestora. De atunci, acestea sunt vizitate zilnic, iar după o săptămână, de la
jumătatea plantelor în sus, toate florile legau, formându-se primii păstăi, datorită polenizării de către
albine.

Regina nopții – parfumul serilor de vară

Regina nopții (Nicotiana alata), floarea mea preferată din grădină în serile de vară, ne încântă prin
gingășia și parfumul său seducător, de la apusul soarelui până dimineața sau în zilele mai întunecate.

Se spune că își deschide florile doar seara, până la răsăritul soarelui, întrucât este polenizată de un
fluture ce zboară numai noaptea, fiind astfel atras de mireasma delicată a acestor flori minunate.

Nicotiana își are originea în America de Sud (Argentina, Chile, Peru) și a fost introdusă prima dată în
Europa în sec. al XVI-lea, ca plantă pentru tutun, de francezul Jean Nicot de Viblemain.

Există peste 60 de specii ce provin din țările de origine, dar s-au realizat în ultima vreme și foarte mulți
hibrizi, cu parfum mai puțin intens, dar cu nuanțe superbe de culori – roșu, roz, mov, verde etc.
Majoritatea dintre ele nu suportă gerul, de aceea se cultivă ca plante anuale.

Un lucru interesant este că Nicotiana este o plantă ce face parte din familia Solanaceae, de care
aparțin și tomatele, vinetele, ardeiul, cartoful etc. Nicotiana tabacum este planta care se cultivă pentru
frunzele de tutun, obținându-se produsele de tutungerie.

În grădină plantez mai multe soiuri, printre care Nicotiana alata – grandiflora sau regina nopții, specie
anuală cu înălțimea 80-150 cm și flori albe foarte parfumate care se deschid pe timpul nopții. Alte soiuri
sunt Domino și Sensation Mixed, hibrizi cu înălțimea de 25-30 cm, ale căror flori au diferite nuanțe de
culori roșu, roz, mov etc. Un soi mai deosebit este și Lime Green, care atinge înălțimea de 80 cm și se
distinge prin culoarea verde-galben.

Toate soiurile înfloresc din vară până toamna târziu, necesită un sol ușor, nisipos, bogat în humus,
iubesc soarele, iar vara au nevoie de apă multă pentru ca frunzele să nu se ardă de la arșița soarelui.
Se înmulțesc ușor prin semințe și mai rar prin tuberculi. Nicotiana se seamănă în răsadnițe din luna
martie și se poate transplanta afară în aprilie, după ce trece riscul de îngheț.

Dacă se cultivă în grădină, se scot tuberculii din pământ pe timpul iernii și se păstrează în ghivece, într-
un loc răcoros și bine aerisit, iar din aprilie se pot planta din nou în grădină.

Soluții ecologice pentru a ține la distanță furnicile din grădină

Furnicile trăiesc în colonii, iar pentru majoritatea dintre noi mușuroaiele de furnici par simple aglomerări
cu o activitate intensă, însă ele au o organizare foarte complexă care fascinează de multe ori prin
asemănarea cu societatea umană.

În ultimii ani oamenii de știință au descoperit lucruri uimitoare despre furnici. Practica sclaviei o regăsim
la unele colonii de furnici, care fac incursiuni la alte colonii pentru a captura ouă și larve, acestea vor
deveni viitori adulți sclavi. Furnicile sclave vor căra în spate învingătorii, căutând locuri noi pentru
colonie. De asemenea, furnicile știu să-și cultive propriile ciuperci în galeriile întunecate, ele consumă
hifele care cresc în compostul obținut din frunzele aduse de la suprafață. Ba mai mult, la formarea de
noi colonii, furnica îngrijitoare își duce spori de ciuperci pentru a cultiva și a se hrăni în continuare cu
aceste hife.

De multe ori în grădină am observat că acolo unde erau colonii de afide, acestea erau protejate de
colonii de furnici. Deoarece furnicile consumă multă energie, ele au nevoie de carbohidrați (zaharuri), pe
care nu-l pot produce dar îl regăsesc la afide, substanță lipicioasă denumită mielat. Furnicile ating
abdomenul de la afide cu piciorușele sau antenele, astfel încât acestea să le ofere mult râvnita dulceață
de mielat foarte bogată în zahăr. În schimbul acesteia, furnicile le transportă în locuri noi pentru
colonizare și le oferă protecție împotriva prădătorilor, cum sunt buburuzele.

La începutul grădinăritului ecologic am crezut că furnicile provoacă doar indirect daune, prin protejarea
afidelor, dar cu timpul am constatat că ele nu refuză din meniul lor fructele, frunzele, legumele, chiar și
rădăcinile acestora. Astfel am căutat soluții ecologice pentru a limita pagubele produse. Nu voi reuși
eliminarea furnicilor din grădină, nici nu mi-am propus acest lucru, acestea au și beneficii în grădina
ecologică, de aceea am încercat doar să deturnez invazia lor spre alte zone unde nu produc pagube sau
acestea sunt minore și să limitez numărul de colonii.

Așa cum am spus, prezența furnicilor în grădină are și avantaje. Galeriile pe care le sapă afânează
solul, ajută apa și aerul să ajungă la rădăcinile plantelor, copacilor. Pe lângă carbohidrați , furnicile au
nevoie în dieta lor și de proteine pentru hrănirea reginei și a larvelor. Acestea le obțin prin
consumarea altor insecte vii sau moarte, cum ar fi omizile sau larvele, care de multe ori sunt dăunători
în grădină. Un alt rol benefic al furnicilor este și de polenizator, prin alipirea de corpul lor a grăunțelor
de polen din anteră și împrăștierea lor pe stigmatele din apropiere.

Prima recomandare pentru a limita numărul furnicilor din grădină este să atrageți buburuze cât mai
multe. Prezența unui număr mare de buburuze va reduce semnificativ coloniile de afide, astfel furnicile
nu vor mai fi ispitite de mielatul acestora.

O altă metodă 100% ecologică pe care o folosesc este aplicarea pe trunchiul pomilor, dar și pe unele
plante cu tulpină mai groasă, a benzilor adezive. Furnicile vor fi oprite din traseul lor spre ramurile cu
frunze invadate de afide, astfel acestea nu vor mai putea fi protejate și ajutate să formeze noi colonii.
Recomand să se aplice aceste bariere adezive încă din luna martie, de când apar primele afide și să le
păstrați până după recoltarea fructelor, conținutul ridicat de zahăr al acestora va fi o ispită prea mare
pentru furnicile înfometate.

De asemenea, am mai folosit, dar mai rar, substanțe ce se bazează pe compusul ecologic spinosad,
produs de fermentație al unei bacterii din sol (Saccharopolispora spinosa), inofensiv față de mediu și om.

Altă soluție ecologică pentru a ține la distanță furnicile din grădină constă în cultivarea în straturi a unor
plante, cum ar fi usturoiul, busuiocul, menta sau pelinul, care prin mirosul lor puternic vor respinge
multe insecte dăunătoare, printre care și furnicile. La baza pomilor fructiferi eu plantez pelin și usturoi,
acesta din urmă are rol și de fungicid. Cultivați în straturi plante aromatice, cu miros puternic, acestea
vor fi buni companioni la multe legume și vor ține la distanță dăunătorii.

Deturnarea atacului de la legume se poate realiza și cu ajutorul plantelor capcană, cum ar fi condurul
doamnei sau bujorul, care vor fi mult mai atrăgătoare pentru furnici, decât legumele din straturi.
Condurul doamnei este planta companion nelipsită din grădina mea, fiind prezentă aproape în fiecare
strat.

Soiurile de varză potrivite pentru a recolta din grădină tot timpul anului

O bună planificare a grădinii și alegerea potrivită a soiurilor vă va ajuta să vă bucurați tot timpul anului
de recoltarea din grădină a acestei legume deosebit de sănătoase. Există sute de soiuri de varză, grupate
pe categorii acestea se pot împărți în: varză pentru căpățână roșie sau albă, varză de Bruxelles, varză
de frunze – kale și varză chinezească. Prima categorie, varza de căpățână, are mai multe soiuri în funcție
de perioada de vegetație: soiuri extratimpurii (90-100 zile), timpurii (100-120 zile), semitimpurii (120-
140 zile) și târzii (160-180 zile). Astfel, alegerea diferitelor soiuri, în funcție de perioada de vegetație, vă
asigură o eșalonare a recoltelor de varză din luna mai până în decembrie.

Am cultivat în grădină soiurile foarte timpurii de varză Red Acre și Golden Acre, pe care le-am semănat
în răsaduri în seră la sfârșitul lunii ianuarie și le-am plantat în straturile din grădină în martie, protejate
cu tunel de folie. Au ajuns la maturitate în aproximativ 60 de zile, s-au putut recolta din mai, cu o
greutate de 1,5-2 kg, foarte gustoase, cu frunze fragede, recomandate pentru salate. Un alt soi de varză
cultivată este Pyramid, cu perioadă de vegetație timpurie, am recoltat în iunie-iulie, ușor de cultivat, se
remarcă prin forma de piramidă.

Savoy, este o varză ce se evidențiază în primul rând prin frunzele crețe, dulci și foarte fragede, fără
miros de sulf la fierbere, putându-se consuma atât crudă cât și preparată în diferite rețete culinare. Am
semănat-o în iulie și am recoltat-o din luna noiembrie până la sfârșitul lunii decembrie. Este un soi foarte
rezistent la temperaturi scăzute, a trecut cu bine peste nopți cu temperaturi de până la -10 0C.
Recomand cultivarea acestui soi de varză pentru calitățile excepționale, foarte apreciată în multe țări.

Pentru recolte în perioada iernii, varza de Bruxelles și varza de frunze sau kale sunt cele mai potrivite.
Varza de Bruxelles, deși are o perioadă de vegetație mai lungă, are avantajul că se poate consuma și este
mai gustoasă după primele brume, când aroma verzișoarelor va fi mai bună. Rezistă la temperaturi de -
150C și se poate recolta până în luna februarie. Din primăvara începe vernalizarea și nu se mai poate
consuma. Soiurile pe care le cultiv sunt Doric, Igor și De Rosny, iar anul acesta voi testa soiul nou
Catskill. La fel ca și varza de Bruxelles, varza kale se recoltează până în februarie, prezentând o
rezistență foarte mare la geruri, în special soiul cu frunze Red Curled, care după ger și-a transformat
culoarea frunzelor într-un roșu-violaceu superb. Am mai avut în grădină soiul Nero di Toscana cu frunze
verde închis, fragede, gustoase și cu o aromă intensă.

De asemenea, un alt soi de varză, mai puțin cultivat la noi, este varza chinezească, un adevărat deliciu și
o bombă de vitamine. Fiind considerat un soi mai exotic, există reținerea că nu se va adapta condițiilor
climatice din Romania, fiind astfel găsit în puține grădini, deși se poate cultiva foarte ușor și la noi. Nu
suportă temperaturile ridicate, de aceea se cultivă doar primăvara și toamna. Vegetează cel mai bine la
temperaturi de 15-160C, iar la temperaturi de peste 20 0C dezvoltă tulpini florifere. Anul trecut deja în
martie a dezvoltat primii lăstari floriferi, iar în aprilie am cules semințe din silicve. Am cultivat soiurile de
varză chinezească Pak Choi și Kaboko, le seamăn în seră toamna si recoltez toată iarna până în luna
februarie. Rezistă la temperaturi scăzute și se cultivă foarte ușor peste iarnă în sere sau solarii reci.

Pentru a avea recolte bogate de varză în grădină, trebuie să aveți un sol bogat în nutrienți (eu folosesc
compost) și să le oferiți constant apă, mai ales în perioada de vară. Alternanța umidității solului are ca
rezultat crăparea căpățânilor, de aceea este bine să alegeți soiuri mai rezistente la acest fenomen. Nu
este indicată repicarea răsadurilor deoarece la plantare în strat se rupe vârful rădăcinii principale,
sistemul radicular se ramifică și nu mai pătrunde în adâncime, ajungând doar până la 30-40 cm. În
situația când semănați direct în câmp sau plantați din ghivece, rădăcinile se dezvoltă până la 120-150
cm, crescând astfel capacitatea de absorbție a mineralelor și umidității din sol.

Deși cerințele la lumină sunt mai modeste față de alte plante, cultivarea în locuri umbrite a verzei va
avea ca efect căpățâni mici și îndesate.
Cum să cultivați țelina

Țelina face parte din familia rădăcinoaselor (umbeliferelor) alături de morcovi, pătrunjel, păstârnac,
ridichi, sfeclă roșie, fenicul, mărar și barba caprei (scorțonera). Este o plantă cultivată încă din perioada
antichității, în special în zona Mării Mediterane, de către greci dar și de Imperiul Roman, la început fiind
cultivată ca plantă medicinală, iar din sec. XVIII s-a cultivat și pentru consum. Țelina conține substanţe
proteice 1,5%, hidraţi de carbon, substanţe grase 0,4%, uleiuri eterice, vitaminele B1, B2, C, E, PP,
betacaroten, cantităţi importante de săruri minerale, în special calciu, fier și potasiu.

Se consumă în salate și diferite preparate culinare și se recomandă pentru calitățile medicinale: tonifiant
al sistemului nervos, conţinutul mare de magneziu şi fier combat anemia şi activează sistemul circulator,
mărește potența la bărbați și frigiditatea la femei, puternic vermifug, afecțiuni respiratorii.

Față de pătrunjel și păstârnac, țelina este mai sensibilă la temperaturi scăzute și nu rezistă peste iarnă în
strat. Anul trecut până la mijlocul lunii decembrie am avut parte de o iarnă blândă, astfel am putut
recolta țelină proaspătă din grădină, aceasta a rezistat până la -5 0C. Am cules-o la sfârșitul anului și am
depozitat-o în lădițe cu nisip pentru păstrare peste iarnă, 8 bucăți, cele mai mari, le-am pus deoparte
pentru semințe, fiind o plantă bienală produce tulpină floriferă cu semințe în al 2-lea an. Înflorește din
luna iunie şi durează până în luna august, înălțimea tulpinii florifere ajunge la 80-120 cm.

Având o perioadă lungă de vegetație, de până la 200 de zile, eu seamăn țelina în seră încă din februarie
și o plantez afară în straturi după perioadele de îngheț, în lunile aprilie-mai. Nu se recomandă
semănarea directă în strat, deoarece semințele sunt foarte mici și germinează greu, în 20-25 de zile,
existând și pericolul vernalizării premature. Plantele tinere expuse mai multe zile la temperaturi între 5
0C și 140C încep să vernalizeze și formează lăstari floriferi în primul an. Aplicarea temperaturilor de 30-
35 0C în faza de răsad, înainte de plantare în strat, elimină riscul de formare a tulpinilor florifere, prin
procesul de devernalizare. În seră sau solar, în luna aprilie, în zilele însorite se ating ușor astfel de
temperaturi, care vor ajuta în acesta sens răsadurile de țelină.

Temperatura optimă de vegetație a plantei se situează între 16-20 0C și este foarte sensibilă la arșită și
secetă. Dacă doriți să cultivați țelina trebuie obligatoriu să-i asigurați umiditatea necesară, mai ales vara.
Pe timpul verii eu folosesc sistem de udare prin picurare și mulcesc straturilor, ajutând astfel la
menținerea umidității în sol.

Țelina nu se dezvoltă în soluri nisipoase, acestea nu rețin apa, preferă un sol bogat în humus, compostul.
Pentru a obține o rădăcină îngroșată se recomandă copcirea, îndepărtarea rădăcinilor secundare,
laterale (cu ajutorul unui cuțit se taie pe lângă rădăcina îngroșată, rădăcinile laterale formate în sol). Deși
eu anul trecut nu am aplicat acest tratament, greutatea medie a țelinei din grădină, fără frunze, a fost de
700-800 gr.

Se recoltează în octombrie-noiembrie sau chiar în decembrie dacă temperaturile nu scad sub -5 0C și

dacă cultivați soiuri rezistente la frig.
Bolile care pot apărea la țelină sunt septorioza, putregaiul cenușiu și alb, făinarea. Alegeți soiuri
rezistente la boli și în primul rând semințe de calitate.

Țelina este un bun companion pentru roșii, fasole, praz, varză, conopidă.

Anul trecut am cultivat soiul timpuriu Prinz, cu creștere rapidă, rădăcini mari și uniforme, nu necesită
copcit și are rezistență foarte mare la Septoria. Luna aceasta voi pune răsaduri din semințe ecologice cu
soiuri noi de țelină, Wiener Riesen și Uriașa de Praga.

Limba mielului – un bun companion în grădina ecologică

Primăvara trecută am plantat printre straturile de legume această plantă cu flori stelate minunate, de
culoare albastru strălucitor, nuanţă ce aminteşte de albastru de Voroneţ. Au înflorit toată vara până
toamna târziu și au fost un punct de atracție irezistibil pentru albine, fluturi și alte insecte benefice în
grădina ecologică.

Pe lângă rolul decorativ din grădină, Limba mielului ((Borago officinalis) este și comestibilă, în special
florile acesteia, care se folosesc pentru ornarea salatelor, deserturilor și a băuturilor. Frunzele cu gust de
castravete, conţin vitamina C şi sunt bogate în săruri de calciu, potasiu şi minerale, fiind recomandate
în diferite preparate culinare.

Se cultivă și ca plantă meliferă, florile de limba mielului sunt cercetate intens de către albine (uneori pe
aceeași floare se pot găsi 2-3 albine), chiar și în timpul înfloririi teiului. Din florile de limba mielului
albinele adună polen și nectar, acesta este cules de albine chiar și în zilele mai reci, când temperatura
aerului este de 10-12° C.

Limba mielului este cunoscută pentru proprietățile medicinale, folosindu-se încă din cele mai vechi
timpuri pentru tratarea bolilor de vezică, rinichi, împotriva retenției urinare, a bronșitelor, răceli,
reducerea febrei, boli de piele, etc.

Originară din Siria, în prezent se cultivă în toată lumea ca plantă anuală, fiind puțin pretențioasă, suportă
orice tip de sol cu pH între 4,8-8,3, preferând un sol uscat, o poziție însorită, dar tolerează și zonele
parțial umbrite. Se poate semăna primăvara devreme, germinează foarte repede, în doar 3- 5 zile, iar
pentru a se putea dezvolta optim se răresc la o distanță de 45 cm . Atinge înălțimea de 50-60 cm, iar
primele flori apar de la începutul lunii mai. Aceasta specie de plante este ferită de boli și dăunători.

Limba mielului este un bun companion în grădina ecologică, cu efecte benefice asupra majorităţii
plantelor din grădină, ajutând în special roșiile (vor avea un gust mai bun), ardeiul, spanacul,
vărzoasele, dovlecii, dovleceii și căpşunii, cărora le creşte rezistenţa la boli şi dăunători. Anul trecut
am plantat limba mielului alături de roșii și ardei, iar anul acesta va fi companionul preferat pentru
legumele din grădină. Sistemului radicular bine dezvoltat extrage multe minerale din adâncime,
îmbogățind astfel solul la suprafață. Datorită conținutului bogat de minerale al acestei plante, poate fi
utilizată ca mulci în strat și ca adaos la gramada de compost.
Soiurile de dovleci cultivate în acest an

Anul trecut, când am început să cultiv primele plante în grădină, în straturile înălțate (raised beds) am
plantat și vedetele toamnei – primii dovleci suspendați, soiurile Uchiki Kuri, Green Hokkaido, Blue
Ballet, Spaghetti, Cinderella și Twonga. În acest an am renunțat la soiurile care nu m-au convins, cum ar
fi Cinderella, Twonga și le-am păstrat pe cele care și-au câștigat un loc în grădină datorită calităților pe
care le-au întrunit, cum ar fi gust, aromă, textură, culoare etc. La fel ca anul trecut și în acest sezon au
fost vedete în grădină și în cuptor dovlecii Uchiki Kuri și Blue Ballet, dar pe lângă aceștia am mai testat
soiuri noi.

Soiurile de dovleci cultivate în acest an sunt Small Sugar, Golden Apple, Golden Hubbard și Table
Queen.

Golden Apple este un soi interesant, are dimensiunea doar cât a unui măr și culoarea portocalie, cu
coaja netedă. Se pot recolta chiar când tija este încă verde, la maturitate coaja este foarte tare. Are un
gust plăcut, se taie în două jumătăți și se pune la cuptor, se poate servi și umplându-se jumătățile cu
ciuperci.

Small Sugar un soi heirloom (tradițional) cunoscut încă din 1860. Este un dovleac plăcintar de culoare
portocaliu strălucitor și poate cântări 2-3kg.

Table Queen dovleac cu dimensiune mică, aproximativ 15 cm, culoare verde închis și cu pulpă galbenă
gustoasă. Se taie în două jumătăți și se pune la cuptor.

Hubbard este un dovleac heirloom (tradițional) foarte popular, cunoscut din 1895 și se cultivă mai multe
soiuri, cel din grădina mea este Golden Hubbard. Se cultivă ușor, are culoare galbenă, poate ajunge
până la 3 kg, excelent pentru depozitare peste iarnă. Pulpa este portocaliu-galbenă și foarte gustoasă.
Dintre toate soiurile noi de dovleci cultivate anul acesta, pot spune că Golden Hubbard este vedeta, de
aceea îl recomand să-i găsiți un loc în straturi.

5 plante companion nelipsite din grădina mea

Se cunoaște faptul că plantele se influențează reciproc, unele se ajută între ele, denumite plante
companion, iar altele dimpotrivă, acestea fiind plante non-companion. În grădinăritul ecologic o asociere
potrivită a plantelor este esențială, deoarece ne vom bucura de legume sănătoase fără să folosim soluții
chimice pentru îndepărtarea dăunătorilor și a bolilor.

Mirosurile pe care le emană unele plante sunt foarte eficiente în îndepărtarea dăunătorilor altor plante,
reprezentând adevărate bariere de protecție. În schimb, plantele mai atractive pentru dăunători,
deturnează atacul de la unele pe care dorim să le protejăm, fiind folosite în grădina ecologică ca plante
capcană sau plante de sacrificiu.
Cele 5 plante companion nelipsite din grădina mea.

Salvia (salvia officinalis) sau jaleș în denumirea populară este o plantă medicinală cunoscută si utilizată
încă din antichitate dar și un bun companion în grădina ecologică. Respinge fluturii de varză, gândacii de
fasole, musca morcovului (Chamaepsila rosae) și melcii , iar în perioada de înflorire atrage albinele și
fluturii stimulând astfel polenizarea plantelor.

Se recomandă ca plantă companion pentru crucifere (varza, conopida, broccoli), fasole, morcovi, roșii,
căpșuni.

Busuiocul, plantă medicinală cu multe calități benefice sănătații, îl plantez între roșii, acestea sunt mai
gustoase și mai aromate. Busuiocul respinge țânțarii și muștele, iar în perioada de înflorire atrage fluturi
multicolori în grădină. Este un bun companion pentru roșii, ardei, fasole, varză, sfeclă, pătrunjel,
sparanghel.

Soiurile organice de busuioc pe care le cultiv în grădină sunt Red Ruben și Lemon.

Lavanda este o plantă ce nu trebuie să lipsească din grădina ecologică. Pe lângă numeroasele utilizări din
industria parfumurilor, a produselor cosmetice, în scopuri terapeutice (calmant al sistemului nervos,
antidepresiv, diuretic) este și un excelent companion pentru plantele din gradină. Prin mirosul puternic
alungă dăunătorii, dar atrage o serie de insecte benefice cum sunt albinele, fluturii care ajută la
polenizarea plantelor, obținându-se astfel recolte de legume mai bune și mai sănătoase. Pentru a-mi
proteja trandafirii de afide (păduchii verzi) plantez lavanda împreună cu trandafirii.

Crăița (tagetes) este planta sanitar care nu trebuie să lipsească din grădina ecologică. Eu o plantez
aproape în fiecare strat, atât ca plantă decorativă, dar mai ales ca plantă companion.

Rădăcina tagetelor eliberează o substanță care combate nematodele, mirosul florilor îndepărtează
musculițele albe, ține la distanță paraziții (Circulifer tenellus), purtători de viruși ce atacă roșiile, ardeii
iuți, vinetele, respinge gândacul mexican de fasole (Epilachna varivestis), respinge unele afide, iar pe
altele le atrage, având rol și de plantă capcană.

Din substanțele care se găsesc în rădăcinile și florile crăițelor se produc insecticide ecologice.

Nasturtium (condurași, năsturel) pe lângă faptul că are frunzele și florile comestibile, atrage insectele
dăunătoare cum ar fi afidele și omizile, jucând rolul de plantă capcană. De asemenea, respinge
musculițele albe, fluturii de varză, gândacii de dovleci, castraveți și pepeni (Diabrotica si Acalymma).

Protejează roșiile, vinetele, castraveții, dovlecii, dovleceii, pepenii, fasolea, varza, conopida, broccoli,
gulia, ridichiile și pomii fructiferi.
Cum am scăpat de musculița albă de seră

Dacă în primăvară grădina mi-a fost invadată de afide, acestea până la urmă fiind devorate de buburuze,
oferindu-mi o lecție pe viu despre cum își face natura treaba, la sfârșitul acestei veri musculița albă a
fost dăunătorul care mi-a atacat plantele din seră.

Puțini grădinari sunt printre cei care nu s-au confruntat cu acest inamic al plantelor, și au avut de suferit
de pe urma daunelor provocate de acesta, mai ales că este un dăunător polifag, adică nu iartă aproape
nicio plantă, cum sunt vinetele, ardeii, roșiile, castraveții, dovlecii, pepenii, varza chiar și vița de vie
precum și plantele de apartament.

Musculița albă de seră (Tiraleurodes vaporariorum), o insectă mică, de doar un milimetru și jumătate
lungime, este originară din regiunile tropicale ale Americii, de unde s-a răspândit pe toate continentele,
inclusiv în zonele din nordul Europei și Canadei, la noi în țară s-a semnalat prezența acesteia pentru
prima dată în 1941.

Corpul este de culoare alb-gălbuie și este acoperit cu o secreție albă ceroasă. Aripile albe când sunt
deschise au o anvergură de 5 mm, iar ochii sunt de culoare neagră.

Preferă locurile închise, cum sunt serele, de unde-i provine și numele, deoarece la temperaturi sub zero
grade Celsius nu supraviețuiește, iar la temperaturi sub 100 C și peste 340C nu se mai reproduce. În
condiții de seră se dezvoltă pe parcursul întregului an, iar în câmp deschis doar în perioada de vegetație,
când temperaturile sunt peste 10-150 C, temperaturile optime pentru dezvoltare fiind cuprinse între 20
– 320C.

Adulții și larvele colonizează frunzele, mai ales lăstarii, pe care le înțeapă și le sug seva din țesuturi, în
urma atacului, frunzele se îngălbenesc, se usucă si cad. De asemenea, plantele sunt afectate și indirect,
adulții reprezintă un vector de transmitere pentru viruși, iar excrementele zaharoase eliminate de
musculița albă de seră, favorizează dezvoltarea unor ciuperci din genurile Fusarium, Penicillium,
Alternaria, influențând negativ procesele fiziologice ale plantelor, frunzele uscându-se iar în final planta
este compromisă.

Când condițiile sunt favorabile, în seră pot dezvolta 3-6 generații. După 2-3 zile de la apariție, femela
începe depunerea pontei, ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, grupate în cerc sau izolat,
o pontă are 10-50 ouă, femela poate să depună până la 500 de ouă. La temperatura medie de 20-23º C,
după 10-30 zile apar larvele, care au un ciclu de dezvoltare de 4-6 săptămâni în seră și 7-8 săptămâni în
câmp.

Musculița albă de seră se localizează de obicei în vârful plantei, pe partea inferioară a frunzelor tinere,
unde își depune ouăle din care ies larvele, pupele preferând frunzele bătrâne.

Iată cum am scăpat de musculița albă de seră. Măsurile ecologice pe care le-am aplicat și au dat
rezultate au fost:
igienizarea serei, plantele compromise le-am îndepărtat și le-am ars, păstrându-le doar pe cele puțin
afectate;

folosirea de capcane cu lipici de culoare galbenă – datorită unor fotoreceptori prezenți în ochi, adulții
sunt atrași de lumina în nuanțe de galben și portocaliu;

am stropit de 3 ori la interval de 5 zile, cu o combinație de 2 soluții ecologice, HUNTER SW (extract

vegetal din alge obținut prin metode fizice) și BOUNDARY SW (extract din plante și alge marine brune,
cu azot organic 1,5% și carbon de origine biologică 10%). Datorită conținutului de alge marine, aceste
soluții sunt și un excelent îngrășământ foliar.

În combaterea pe cale biologică a musculiței albe, se mai utilizează și alte metode, cum ar fi viespea
parazită Encarsia formosa care parazitează larvele musculiței albe, dimineața devreme când
temperaturile sunt mai scăzute și se mișcă mai greu se pot aspira cu un aspirator, de asemenea acarienii
și buburuzele preferă în meniul lor aceste insecte.

Feniculul de Florența – plantare și îngrijire

Feniculul (Foeniculum vulgare), o plantă pe care o găsim deseori pe rafturile magazinelor importată din
diverse țări (Italia, Spania, Olanda, Grecia), se poate cultiva cu succes și în grădinile noastre. Este o
plantă puțin pretențioasă pe care am cultivat-o în grădină cu succes, prima dată anul acesta.

Este o plantă perenă, originară din regiunea Mării Mediterane unde crește spontan și este cunoscută
încă din antichitate, cuvântul foeniculum provine din latină și înseamnă fân mirositor. Este una din cele
trei ierburi aromatizate folosite la prepararea absintului, un elixir medicinal din Elveția. Grecii antici
spuneau despre fenicul că ajută la slăbit, în greaca veche numele fenicului este marathron, care provine
de la verbul a slăbi.

Există trei varietăți importante de fenicul : vulgare, dulce și piperitum. Varietatea vulgare se cultivă în
special pentru semințe și uleiuri (ulei amar de fenicul), feniculul dulce (finochio sau de Florența) cultivat
pentru semințe, frunze (condiment culinar), bulb și ulei (ulei dulce de fenicul). Varietatea piperitum este
folosită ca și condiment în salate.

Eu am cultivat feniculul de Florența și pot spune că este o plantă ușor de cultivat care merită să-i oferiți
un loc în grădină. Bulbul cât și tulpinile se pot consuma în stare proaspătă în salate sau preparate sub
diferite forme – sote, supe etc. Frunzele le folosesc ca arome în diferite mâncăruri, tăiate ca și mărarul.

Feniculul este bogat în vitaminele A,B1,B2,C, mineralele Ca, Mg, K, Na, oligoelemente Mn, Zn precum și
uleiuri eterice.Feniculul de Florența este o plantă anuală cu rădăcină ce ajunge până la 50 cm adâncime.

Temperatura optimă de germinare este 20-22° C, se dezvoltă bine la temperaturi de 15-20 ° C, iar la -3 °
C planta îngheață și este compromisă. Este pretențioasă față de lumină și este recomandat să fie
cultivată primăvara și toamna, când calitatea feniculului este mai bună și nu dezvoltă tulpină floriferă.
Necesită umiditate moderată și un sol cu pH 5,5-6,8 bogat în nutrienți, eu am folosit compostul și s-a
dezvoltat foarte bine. Distanța de plantare este de 30 cm pe rânduri și 25 cm între plante.

După recoltare se poate păstra timp de 2 săptămâni, la o temperatură de 0 ° C și o umiditate ridicată de

90% (este recomandat să fie periodic pulverizat cu apă). Bolile care atacă planta sunt făinarea
umbeliferelor, putregaiul cenuşiu iar dăunători ploșnița vărgată a umbeliferelor și viermele feniculului
(Papilio polyxenes Fabricius).

Trebuie sa fim atenți la plantarea feniculului deoarece acesta inhibă creșterea multor plante vecine, cum
ar fi ardeii, roșiile, vinetele, fasolea, cartofii. Este recomandat în grădina ecologică pentru că respinge
afidele și atrage insecte benefice cum ar fi buburuzele și viespii.

De ce să cultivaţi muştarul în grădina ecologică

In primul rând recomand cultivarea muştarului în grădina pentru că este un excelent îngrăşământ verde
ecologic. Ingrăşămintele verzi sunt o sursă importantă de nutrienţi în agricultura ecologică. Ele constau
în împrăştierea uniformă a resturilor vegetale mărunţite provenite de la plantele verzi, care acţionează
atât ca un strat protector de mulci cât şi ca un fertilizator (mulciul se transformă în compost). Muştarul
se poate semăna până cel târziu la mijlocul lunii octombrie (germinează chiar şi la +1° C), incolteşte in 3-
4 zile şi ajunge la mărimea recomandată pentru folosire ca îngrăşământ verde în 3-4 săptămani,
crescând suficient pentru a fi tăiat şi utilizat ca mulci şi îngrăşământ înainte de venirea iernii. Rădăcinile
se descompun în sol peste iarna ajutând la îmbunătătirea structurii solului.

De asemenea, cultivând această plantă puteţi renunţa la borcanele de muştar din supermaketuri, care
din păcate conţin mai multe adaosuri decat muştarul propiu-zis. Iată de exemplu ce ingrediente am găsit
intr-un borcan de muştar: boabe de muştar 16,2%, oţet de vin, zahăr, glucoză, sare iodată, ulei de
floarea soarelui, amidon, condimente, agent de ingroşare (gumă xantan), maltodextrină, aromă
artificială de muştar, colorant (betacaroten), apă. Vă puteţi produce muştar ecologic după diferite
reţete, găsiţi pe internet o mulţime, cum ar fi cea veche a lui Alexandre Dumas (un mare consumator de
muştar, dedicând condimentului în 1869 un adevărat studiu publicat în „L’Almanach Gourmand”) sau
din boabe măcinate (40 g), o linguriţă de zahăr, bere atât cât să se formeze o pastă şi puţin piper. Reţeta
pentru muştarul de Dijon: zeama unei cepe stoarse, un căţel de usturoi făcut mujdei, 130 g făină de
muştar, 1 linguriţă ulei, 1 linguriţă sare, 400 g vin alb sec, plante aromate stoarse, apoi se mixează şi se
lasă la rece.

O altă intrebuinţare a boabelor de muştar este pentru obţinerea germenilor. Germenii din seminţe de
muştar au gust uşor picant şi se servesc cruzi, în combinaţie cu puţină miere de albine, în amestec cu
alte verdeţuri în salate sau ca ingredient în supe şi preparate culinare din legume. Aceştia au un conţinut
bogat de vitamine (A, B1, B2, B12, C), enzime, proteine, clorofilă şi minerale (calciu, fier, magneziu,
fosfor, potasiu, fier, siliciu). Ca şi la toţi germenii şi vlăstarii, concentraţia acestor elemente active din
seminţele de muştar creşte in urma procesului de incolţire, astfel vitamina B12 este mărită de câteva ori,
iar cea de enzime creşte de aproximativ 20 de ori.
Germenii de muştar ajută la intărirea sistemului imunitar, combaterea asteniei de primăvara şi toamnă,
regenerarea florei intestinale, în cazuri de convalescentă la refacerea organismului, creşterea poftei de
mâncare, stărilor de slăbiciune şi depresie.

Muştarul de cultură se poate semăna primăvara foarte devreme, folosind apa acumulată în sol în
perioada de iarnă, sămânţa germinînd aşa cum am mai spus chiar la +1° C , plăntuţele tinere rezistând la
geruri de pană la -5° C. Unele soiuri de muştar sunt rezistente chiar la temperaturi mai scăzute. Se
seamănă pe rând la 5-10 cm, între rânduri la distanţa de 15-20 cm, la adâncimea de 1,5 cm pe terenurile
umede şi de 2,5 cm pe cele uscate. Muştarul este rezistent la secetă şi ajunge la maturitate în 80-90 de
zile, atingând o înăltime de 1-1,5 m, cand se pot recolta silicvele cu seminţe de culoare galben-brun.
Planta nu este pretenţioasă la lumină, temperatură şi sol. Nu este indicat să se cultive după fasole, soia
şi floarea-soarelui, deoarece au o boală comună, putregaiul alb.

Bolile mai frecvente ale muştarului sunt mozaicul şi mana cruciferelor, arsura rădăci­nilor, hernia
rădăcinilor, putregaiul plantelor, putrezirea albă a tulpinilor şi rugina albă, iar dăunătorii cei mai
periculoşi sunt ploşniţa verzei, afidele, viespea rapiţei. Muştarul înflorit este un punct de atracţie pentru
albine, prezenţa acestora ajută la polenizarea florilor şi la producţii mai mari chiar cu 25-50% .

Am cultivat anul acesta muştarul în grădina de la ţară intr-un strat de 6 m x 1,2 m şi am obţinut 2 kg de
muştar (l-am semănat mai des), din care o parte il voi folosi anul viitor la semănarea a 2 straturi pentru
îngrăşământ verde şi producerea seminţelor pentru sezonul următor, iar o altă parte o voi folosi la iarna
pentru obţinerea germenilor. Păstrate în condiţii optime, durata de viaţă a seminţelor este de 4 ani.

Muştarul l-am semănat în martie şi am recoltat silicvele cu seminţe coapte la inceputul lunii iunie, stratul
fiind astfel pregătit pentru următoarele culturi de toamnă.

Kale – o plantă uşor de cultivat

Kale (Brassica oleracea) sau varza de frunze, face parte din familia Cruciferelor (au flori formate din 4
petale în formă de cruce) ca şi varza, broccoli, conopida, gulia, muştarul, ridichile. Kale este mai puţin
cunoscută la noi, deşi este o plantă care se cultivă uşor şi este considerată un super aliment pentru
conţinutul foarte bogat în vitamine şi minerale, iar datorită frunzelor puternic gofrate şi de culori diferite
are şi un aspect decorativ în grădina de legume.

Are originea din zona Mării Mediterane unde creşte spontan specia de varză sălbatică, în prezent
cultivându-se in ţările din vestul Europei, America de Nord şi Orientul Indepărtat.

Este o plantă bianuală, alogamă, cu un sistem radicular mai puţin dezvoltat faţă de celelalte vărzoase,
din acest motiv, pentru o dezvoltare optimă au nevoie de multă apă, mai ales în perioadele de secetă. In
primul an dezvoltă o tulpină cu frunze ajungând la înălţimi de 1-1,5 m, în funcţie de soi, iar în al 2-lea an
din mugurii prezenţi pe tulpină se formează lăstarii floriferi cu flori galbene în formă de cruce. In funcţie
de soiuri, frunzele pot avea culoarea verde închis, verde-violacee sau verde albăstruie. Soiurile organice
cultivate de mine anul acesta sunt Nero di Toscana cu frunze verde închis, fragede, gustoase cu aromă
intensă (recomand acest soi) şi Red Curled cu frunze verde-violacee.

Comparativ cu celelalte legume vărzoase are pretenţii reduse faţă de temperatură şi chiar faţă de
lumină. Temperatura optimă de vegetaţie este de 15-17° C, dar se dezvoltă chiar şi la 5-10° C. Se
recomandă semănarea directă în strat în lunile iulie, august, putând fi recoltată din toamnă până în
primăvară. Eu le-am semănat în strat la începutul lunii iulie şi din septembrie am cules primele frunze
eşalonat, începând de la baza tulpinii. Kale tolerează temperaturile scăzute, rezistând până la -10° C,
astfel că în zonele cu ierni mai blânde pot rămâne în strat, frunzele având chiar un gust mai bun după
primele îngheţuri. Se recomandă o distanţă de plantare de 45×45 cm (rânduri x plante) şi un sol bogat,
cum ar fi compostul.

Varza Kale prezintă rezistenţă la boli şi este rar atacată, nu acelaşi lucru se poate spune despre
dăunători, care sunt cei obişnuiţi ai verzei: ploşnita verzei, afidele, omizile, larvele, fluturele alb al verzei
etc.

Ca şi plante companion se recomandă: ceapa, arpagicul, usturoiul, prazul, mărarul, fasolea, sfecla, ţelina,
spanacul, tagetele, gălbenelele, conduraşii, limba mielului, rozmarinul, muşeţelul, lavanda, isopul,
menta, thymusul, anasonul, busuiocul, salvia, cânepa, muşcatele. Nu se plantează alături de: muştar,
ridichi, roşii, ardei, cartofi, vinete, viţa de vie.

Kale conţine mai multă vitamina C decât o portocală (67g de varza Kale conţine 134% din doza zilnică
recomandată de vitamina C), 133% din doza zilnică recomandată de vitamina A, iar 100 g de Kale conţine
150 mg de calciu, mai mult decât laptele. De asemenea, mai conţine vitamina K, vitamina B,vitamina E ,
fier (mai mult decât carnea de vită), luteină, mangan, fosfor, betacaroten, antioxidanţi, potasiu,
magneziu, proteine, foarte bogată în fibre, are un conţinut mic de calorii şi inhibă absorbţia de iod în
organism.

Consumul regulat de Kale protejează organismul împotriva cancerului, diminuează nivelul de colesterol
şi de zahăr din sânge, încetineşte procesul de îmbătrânire a creierului şi întăreşte sistemul imunitar.

Pentru a nu se pierde din proprietăţile sale se recomandă sa fie consumată crudă în salate sau smoothie-
uri. Consumată în stare crudă se îndepărtează tulpinile şi nervurile centrale.

Pepenii cultivati anul acesta in gradina

Dupa succesul pe care l-am avut anul trecut cu pepenii, anul acesta am plantat mai multi si am testat
soiuri noi, atat in sera cat si in straturile din gradina.

Preferatul de anul trecut, Honeydew Green Flesh, un soi deosebit prin calitatile sale (pulpa de culoare
alb-verzui, foarte zemoasa, dulce, cu aroma de miere), cultivat anul trecut in sera, anul acesta l-am
plantat si in gradina de afara, in sistem suspendat si in plin soare, ajutand astfel sa ajunga la maturitate
aproape deodata cu cei din sera. S-au copt la inceputul lunii septembrie, cate 2-3 bucati pe fiecare
planta, la maturitate avand o greutate de 2-3 kg.

Ca noutati, anul acesta am avut in gradina soiurile Hearts of Gold, Best Jumbo si Honeydew Orange
Flesh. Soiurile Hearts of Gold si Best Jumbo se coc de la mijlocul lunii august si sunt extrem de prolifice,
am recoltat de pe 12 plante 50-60 de pepeni si desi suntem la sfarsitul lunii septembrie in sera produc
pepeni in continuare. Varful recoltei de pepeni din aceste doua soiuri a fost la sfarsitul lunii august.

Best Jumbo este un soi popular de pepene galben , cu forma ovala, greutate de 1-2 kg, brazdat cu
nervuri, pulpa portocalie, dulce si parfumata. Isi imbunatateste aroma dupa ce este cules.

Hearts of Gold creste aproape rotund si este foarte dulce, aromat si pulpa de culoarea portocalei.

Anul viitor, pentru a prelungi perioada de recoltare voi cultiva si soiul de anul trecut Ambrosia (anul
acesta nu am mai avut loc in gradina pentru acest soi) care s-a copt din luna iulie, pepene cu pulpa
fructului de culoare portocalie si mai consistenta, dulce si aromat, fructul rotund cu diametrul de 14-16
cm si o greutate de 1,5 – 2,5 kg.

Crimson Sweet este pepenele rosu cultivat in sera, foarte rezistent la boli, produce pepeni de marime
medie, ovali, cu dungi de culoare verde inchis. Miezul este dulce, de culoare rosu aprins si are samburi
putini. Se poate culege in 85-90 de zile in conditii de vreme calda.

Anul acesta am facut si la tara o gradina cu 34 de straturi unde voi testa sezonul urmator soiurile noi de
pepeni galbeni, pentru care am achizitionat deja semintele (peste 10 soiuri).

Pentru a va bucura de recolte bogate de pepeni, acestia au nevoie de multa caldura, soare si un sol
foarte fertil, bogat in nutrienti (compost, gunoi de grajd). Cultivarea pepenilor in sistem supendat
prezinta mai multe avantaje: asigura o expunere la soare a fructului, maturare mai rapida, o mai buna
aerisire, se evita contactul cu solul, reducandu-se astfel posibilitatea putrezirii sau infestarii cu diferite
boli.