Sunteți pe pagina 1din 126

1

-CLASIFICAREA INTERNATIONALA A BOLILOR SI PROBLEMELOR DE


SANATATE
EDITIA A ZECEA
(ICD - 10)

CLASIFICAREA ICD -10 A TULBURARILOR MENTALE SI DE COMPORTAMENT

ORGANIZATIA MODIALA A SANATATII - GENEVA

LISTA CATEGORIILOR

F00-F09 TULBURARI MINTALE ORGANICE INCLUSIV SIMPTOMATICE

F00 - Dementa în boala Alzheimer


F00.0 - Dementa în boala Alzheimer cu debut timpuriu
F00.1 - Dementa în boala Alzheimer cu debut tardiv
F00.2 - Dementa în boala Alzheimer, tip atipic sau mixt
F00.9 - Dementa în boala Alzheimer, nespecificata

F01 - Dementa vasculara


F01.0 - Dementa vasculara cu debut acut
F01.1 - Dementa multiinfarct
F01.2 - Dementa vasculara subcorticala
F01.3 - Dementa vasculara mixta corticala si subcorticala
F01.8 - Alta dementa vasculara
F01.9 - Dementa vasculara nespecificata

F02 - Dementa în alte boli, clasificate în alta parte


F02.0 - Dementa în boala Pick
F02.1 - Dementa în boala Creutzfeld-Jacob
F02.2 - Dementa în boala Huntington
F02.3 - Dementa în boala Parkinson
F02.4 - Dementa în boala cu virusul imunodeficientei umane HIV-SIDA
F02.8 - Dementa în alte boli, specificate în alta parte

F03 - Dementa nespecificata


.X0 - Fara simptome aditionale
.X1 -Alte simptome predominant delirante
.X2 -Alte simptome predominant halucinatorii
.X3 -Alte simptome predominant depresive
.X4 -Alte simptome mixte

F04 - Sindromul amnestic organic neindus de alcool sau alte substante psihoactive

F05 - Delirium, altul decât cel indus de alcool sau alte substante psihoactive
F05.0 - Delirium, nesuprapus dementei
F05.1 - Delirium, suprapus pe dementa
F05.8 - Alt delirium
F05.9 - Delirium nespecificat

F06 - Alte tulburari mentale datorate leziunii, disfunctiei cerebrale si bolilor somatice
F06.0 - Halucinozele organice
F06.1 - Tulburarea catatonica organica
F06.2 - Tulburarea deliranta organica (sch.-like)
F06.3 - Tulburari ale dispozitiei (afective) cu determinism organic
.30 Tulburarea maniacala organica
.31 Tulburarea bipolara organica
.32 Tulburarea depresiva organica
.33 Tulburarea afectiva mixta organica
F06.4 - Tulburarea anxioasa organica

1
2

F06.5 - Tulburarea disociativa organica


F06.6 - Tulburarea labil-emotionala (astenica) organica
F06.7 - Tulburarea cognitiva forma usoara
F06.8 - Alta tulburare mintala datorata leziunii, disfunctiei cerebrale si bolii somatice, specificata
F06.9 - Tulburare mintala datorata leziunii, disfunctiei cerebrale si bolii somatice, nespecificata

F07 - Tulburari comportamentale si a personalitatii datorate bolii, leziunii si disfunctiei cerebrale


F07.0 - Tulburarea personalitatii de natura organica
F07.1 - Sindromul postencefalitic
F07.2 - Sindromul postcontuzional
F07.8 - Alte tulburari comportamentale si a personalitatii
F07.9 - Tulburarea comportamentala si a personalitatii, nespecificata

F09 - Tulburare mentala organica sau simptomatica nespecificata

F10 - F19 TULBURARI MENTALE SI COMPORTAMENTALE DATORATE UTILIZARII DE SUBSTANTE


PSIHOACTIVE

F10 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii alcoolului


F11 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii opioizilor
F12 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii canabinoizilor
F13 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii sedativelor si hipnoticelor
F14 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii cocainei
F15 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii altor stimulante, inclusiv cafeina
F16 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii halucinogenelor
F17 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii tutunului
F18 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii solvenailor volatili
F19 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii mai multor droguri sau altor substante
psihoactive

Categoriile cu al 4-lea si al 5-lea caracter pot fi folosite pentru specificarea starii clinice, dupa cum
urmeaza:

F IX.0 - Intoxicatia acuta


.00 Necomplicata
.01 Cu traumatism sau alta leziune corporala
.02 Cu alte complicatie medicala
.03 Cu delirium
.04 Cu distorsiuni perceptuale
.05 Cu coma
.06 Cu convulsii
.07 Intoxicatie patologica

FIX.1 - Utilizare nociva

FIX.2 - Sindromul de dependenta


.20 In prezent abstinent
.21 In prezent abstinent dar în ambianta protectiva
.22 In prezent în supraveghere clinica continua sau regim de înlocuire (dependenta controlata)
.23 In prezent abstinent dar în tratament cu droguri aversive sau blocante
.24 In prezent utilizând substanta (dependenta activa)
.25 Utilizare continua
.26 Utilizare episodica (dipsomanie)

FIX.3 - Stare de sevraj


.30 Necomplicata
.31 Cu convulsii

FIX.4 - Starea de sevraj cu delirium


.40 Fara convulsii
.41 Cu convulsii

2
3

FIX.5 - Tulburare psihotica


.50 Sch.-like
.51 Predominant deliranta
.52 Predominant halucinatorie
.53 Predominant polimorf
.54 Predominant cu simptome depresive
.55 Predominant cu simptome maniacale
.56 Cu simptome mixte

FIX.6 - Sindromul amnezic

FIX.7 - Tulburare psihotica reziduala sau cu debut


.70 Flashback-uri (rememorari paroxistice)
.71 Tulburari de personalitate sau comportament
.72 Tulburare afectiva reziduala
.73 Dementa
.74 Alta deteriorare cognitiva persistenta
.75 Tulburare psihotica cu debut tardiv

FIX.8 - Alta tulburare mentala si comportamentala

FIX.9 - Tulburare mentala si comportamentala nespecificata

F20 - F29 SCHIZOFRENIA, TULBURAREA SCHIZOTIPALA SI TULBURARILE


DELIRANTE

F20 - Schizofrenia
F20.0 Schizofrenia paranoida
F20.1 Schizofrenia hebefrenica
F20.2 Schizofrenia catatona
F20.3 Schizofrenia nediferentiata
F20.4 Depresia postschizofrena
F20.5 Schizofrenia reziduala
F20.6 Schizofrenia simpla
F20.8 Alte schizofrenii
F20.9 Schizofrenia nespecificata

Al 5-lea caracter poate fi folosit pentru a clasifica modalitatea evolutiva:

F20.X0 - Continua
F20.X1 - Episodica, cu deficit progresiv
F20.X2 - Episodica, cu deficit stabil
F20.X3 - Episodica, remitenta
F20.X4 - Remisiune incompleta
F20.X5 - Remisiune completa
F20.X8 - Alte
F20.X9 - Perioada de observatie sub 1 an

F21 - Tulburarea schizotipala

F22 - Tulburarea deliranta persistenta


F22.0 - Tulburarea deliranta
F22.8 - Alte tulburari delirante persistente
F22.9 - Tulburare deliranta persistenta nespecificata

F23 - Tulburari psihotice acute si tranzitorii


F23.0 - Tulburarea psihotica acuta polimorfa fara simptome de schizofrenie
F23.1 - Tulburarea psihotica acuta polimorfa cu simptome de schizofrenie
F23.2 - Tulburarea psihotica acuta sch.-like

3
4

F23.3 - Alta tulburare psihotica acuta, predominant deliranta


F23.8 - Alta tulburare psihotica acuta si tranzietorie
F23.9 - Tulburari psihotice acute si tranzitorii nespecificate

Se poate utiliza al 5-lea caracter pentru a identifica prezenta sau absenta stressului acut asociat:

.X0 Cu stress acut asociat


.X1 Fara stress acut asociat

F24 - Tulburarea deliranta indusa

F25 - Tulburari schizoafective


F25.0 Tulburarea schizoafectiva de tip maniacal
F25.1 Tulburarea schizoafectiva de tip depresiv
F25.2 Tulburarea schizoafectiva de tip mixt
F25.8 Alte tulburari schizoafective
F25.9 Tulburarea schizoafectiva nespecificata

F28 - Alte tulburari psihotice non-organice

F29 - Psihoze non-organice nespecificate

F30 - F39 TULBURARI ALE DISPOZITIEI AFECTIVE

F30 - Episod maniacal


F30.0 Hipomanie
F30.1 Manie, fara simptome psihotice
F30.2 Manie, cu simptome psihotice
F30.8 Alte simptome maniacale
F30.9 Episoade maniacale nespecificate

F31 - Tulburare afectiva bipolara


F31.0 Tulburare cu episod actual hipomaniacal
F31.1 Tulburare cu episod actual maniacal fara simptome psihotice
F31.2 Tulburare cu episod actual maniacal cu simptome psihotice
F31.3 Tulburare cu episod actual depresiv usor sau moderat
.30 Fara simptome somatice
.31 Cu simptome somatice
F31.4 Tulburare cu episod actual depresiv sever fara simptome psihotice
F31.5 Tulburare cu episod actual depresiv sever cu simptome psihotice
F31.6 Tulburare afectiva bipolara cu episod actual mixt
F31.7 In prezent în remisiune
F31.8 Alta tulburare afectiva bipolara
F31.9 Tulburare afectiva bipolara nespecificata

F32 - Episod depresiv


F32.0 Episod depresiv usor
.00 Fara simptome somatice
.01 Cu simptome somatice
F32.1 Episod depresiv moderat
.10 Fara simptome somatice
.11 Cu simptome somatice
F32.2 Episod depresiv sever fara simptome psihotice
F32.3 Episod depresiv sever cu simptome psihotice
F32.8 Alte episoade depresive
F32.9 Episod depresiv nespecificat

F33 - Tulburare depresiva recurenta


F33.0 Tulburare cu episod actual usor
.00 Fara simptome somatice
.01 Cu simptome somatice
F33.1 Tulburare cu episod actual moderat

4
5

.10 Fara simptome somatice


.11 Cu simptome somatice
F33.2 Tulburare cu episod actual sever, fara simptome psihotice
F33.3 Tulburare cu episod actual sever, cu simptome psihotice
F33.4 Tulburare în prezent în remisiune
F33.8 Alte tulburari depresive recurente
F33.9 Tulburari depresive nespecificate

F34 - Tulburari persistente ale dispozitiei afective


F34.0 Ciclotimie
F34.1 Distimie
F34.8 alte tulburare persistenta a dispozitiei afective
F34.9 Tulburare persistenta nespecificata a dispozitiei afective

F38 - Alte tulburari ale dispozitiei afective


F38.0 Alte tulburari singulare ale dispozitiei afective
.00 Episod recurent afectiv mixt
F38.1 Alte tulburari ale dispozitiei afective
.10 Tulburarea depresiva recurenta scurta
F38.8 Alte tulburari ale dispozitiei afective, specificata

F39 - Tulburarea dispozitiei afective, nespecificata

F40 - F48 TULBURARI NEVROTICE CORELATE CU STRESSUL SI TULBURARI SOMATOFORME


F40 - Tulburari anxios-fobice
F40.0 Agorafobia
.00 Fara tulburare de panica
.01 Cu tulburare de panica
F40.1 Fobii sociale
F40.2 Fobii specifice (izolate)
F40.8 Alte tulburari anxios-fobice
F40.9 Tulburari anxios-fobice nespecificate
F41 - Alte tulburari anxioase
F41.0 Tulburarea de panica (anxietate paroxistica episodica)
F41.1 Tulburare de tip anxietate generalizata
F41.2 Tulburare mixta, anxioasa si depresiva
F41.3 Alte tulburari anxioase mixte
F41.8 Alte tulburari anxioase specificate
F41.9 Tulburare anxioasa nespecificata

F42 - Tulburare obsesiv-compulsiva


F42.0 Gânduri sau ruminatia obsesionala predominanta
F42.1 Acte compulsive (ritualuri obsesionale) predominante
F42.2 Gânduri si acte obsesionale mixte
F42.8 Alte tulburari obsesiv-compulsive
F42.9 Tulburare obsesiv-compulsiva nespecificata

F43 - Reactia la stress sever si tulburari de adaptare


F43.0 Reactie acuta la stress
F43.1 Tulburare de stress post-traumatica
F43.2 Tulburari de adaptare
.20 reactie depresiva scurta
.21 reactie depresiva prelungita
.22 reactie mixta, anxioasa si depresiva
.23 Cu perturbarea predominanta a altor emotii
.24 Cu predominanta tulburarilor de conduita
.25 Cu perturbare mixta, a emotiilor si conduitei
28 Alte simptome predominante specificate
F43.8 Alte reactii la stress sever
F43.9 Reactie nespecificata la stress sever

F44 - Tulburari disociative (conversive)

5
6

F44.0 Amenzia disociativa


F44.1 Fuga disociativa
F44.2 Stupor disociativ
F44.3 Tulburari de transa si posesiune
F44.4 Tulburari disociative motorii
F44.5 Convulsii disociative
F44.6 Anestezii si pierdere senzoriala disociativa
F44.7 Tulburari disociative (conversive) mixte
F44.8 Alte tulburari disociative (conversive)
.80 Sindromul Ganser
.81 Tulburari de personalitate multipla
.82 Tulburari disociative (conversive) tranzitorii, ce apar în copilarie sau adolescenta
.88 Alte tulburari disociative (conversive) specificate
F44.9 Tulburari disociative (conversive) nespecificate

F45 - Tulburari somatoforme


F45.0 Tulburare de somatizare
F45.1 Tulburare somatoforma nediferentiata
F45.2 Tulburare hipocondriaca
F45.3 Disfunctia vegetativa somatoforma
.30 Cordul si sistemul cardio-vascular
.31 Tractul gastro-intestinal superior
.32 Tractul gastro-intestinal inferior
.33 Sistemul respirator
.34 Sistemul uro-genital
.38 Alte organe sau sisteme
F45.4 Tulburare somatoforma de tipul durerii persistente
F45.8 Alte tulburari somatoforme
F45.9 Tulburare somatoforma nespecificata

F48 - Alte tulburari nevrotice


F48.0 Neurastenia
F48.1 Sindromul de depersonalizare - derealizare
F48.8 Alte tulburari nevrotice specificate
F48.9 Tulburare nevrotica nespecificata

F50 - F59 SINDROAME COMPORTAMENTALE ASOCIATE CU TULBURARI FIZIOLOGICE SI FACTORI


SOMATICI
F50 - Tulburari ale instinctului alimentar
F50.0 Anorexia nervoasa
F50.1 Anorexia nervoasa atipica
F50.2 Bulimie nervoasa
F50.3 Bulimie nervoasa atipica
F50.4 Alimentatie excesiva, asociata cu alte tulburari psihologice
F50.5 Vome, asociate cu alte tulburari psihologice
F50.8 Alte tulburari ale instinctului alimentar
F50.9 Tulburari ale instinctului alimentar nespecificate
F51 - Tulburari non-organice ale somnului
F51.0 Insomnie non-organica
F51.1 Hipersomnie non-organica
F51.2 Tulburare anorganica a ciclului somn-veghe
F51.3 Somnambulism
F51.4 Teroare nocturna (Pavor nocturn)
F51.5 Cosmaruri
F51.8 Alte tulburari non-organice ale somnului
F51.9 Tulburari non-organice nespecificate ale somnului

F52 - Disfunctie sexuala necauzata de o boala sau tulburare organica


F52.0 Lipsa sau pierderea dorintei sexuale
F52.1 Aversiunea sexuala si lipsa placerii sexuale
.10 Aversiune sexuala
.11 Lipsa placerii sexuale

6
7

F52.2 Esec al satisfactiei sexuale


F52.3 Disfunctie orgasmica
F52.4 Ejaculare precoce
F52.5 Vaginismul non-organic
F52.6 Dispareunie non-organica
F52.7 Impuls sexual excesiv
F52.8 Alte disfunctie sexuala non-organica
F52.9 Disfunctie sexuala non-organica nespecificata

F53 - Tulburari mentale si comportamentale asociate cu puerperiul, neclasificate în alte parte


F53.0 Tulburari mentale si comportamentale usoare asociate cu puerperiul si neclasificate în alte parte
F53.1 Tulburari mentale si comportamentale severe asociate cu puerperiul
F53.8 Alte tulburari mentale si comportamentale asociate cu puerperiul
F53.0 Tulburari mentale si comportamentale nespecificate asociate cu puerperiul

F54 - Factori psihologici si comportamentali asociati cu tulburari sau boli clasificate în alte parte

F55 - Abuzul de substante ce nu produc dependenta


F55.0 Antidepresive
F55.1 Laxative
F55.2 Analgezice
F55.3 Antiacide
F55.4 Vitamine
F55.5 Steroizi sau hormoni
F55.6 Remedii specifice botanice sau populare
F55.8 Alte substante ce nu produc dependenta
F55.9 Substante ce nu produc dependenta nespecificate

F59 - Sindroame comportamentale nespecificate asociate cu tulburari fiziologice si factori psihici

F60 - F69 TULBURARI ALE PERSONALITATII SI COMPORTAMENTULUI ADULTULUI


F60 - Tulburari specifice de personalitate
F60.0 Tulburare paranoida de personalitate
F60.1 Tulburare schizoida
F60.2 Tulburare disociala
F60.3 Tulburare emotionala instabila
.30 De tipul impulsiv
.31 De tipul Borderline (de frontiera)
F60.4 Tulburare histrionica
F60.5 Tulburare anankasta
F60.6 Tulburare anxioasa (evitanta)
F60.7 Tulburare dependenta
F60.8 Alte tulburari specifice de personalitate
F60.9 Tulburari specifice de personalitate nespecificate si alte tulburari

F61 - Tulburari mixte si alte tulburari de personalitate


F61.0 Tulburari mixte de personalitate
F61.1 Modificari stânjenitoare ale personalitatii

F62 - Schimbari durabile ale personalitatii, nedatorate unor boli sau leziuni cerebrale
F62.0 Schimbari durabile ale personalitatii dupa o traire catastrofica
F62.1 Schimbari durabile ale personalitatii dupa o afectiune psihiatrica.
F62.8 Alte schimbari durabile ale personalitatii, nedatorate unor boli sau leziuni cerebrale
F62.9 Schimbari durabile nespecificate ale personalitatii, nedatorate unor boli sau leziuni cerebrale

F63 - Tulburari ale habitusului si impulsurilor


F63.0 Jocul de noroc patologic
F63.1 Incendierea patologica (piromania)
F63.2 Furtul patologic (cleptomania)
F63.3 Tricotilomania
F63.8 Alte tulburari ale habitusului si impulsurilor
F63.9 Tulburari ale habitusului si impulsurilor nespecificate

7
8

F64 - Tulburari de identitate cu propriul sex


F64.0 Transsexualitatea
F64.1 Transvertismul cu rol dual
F64.2 Tulburarea de identitate cu propriul sex în copilarie
F64.8 Alte tulburari de identitate cu propriul sex
F64.9 Tulburarea de identitate cu propriul sex nespecificata

F65 - Tulburari ale preferintei sexuale


F65.0 Fetitismul
F65.1 Transvetismul fetitistic
F65.2 Exhibitionismul
F65.3 Voyeurismul
F65.4 Pedofilia
F65.5 Sadomasochismul
F65.6 Tulburari multiple ale preferinaei sexuale
F65.8 Alte tulburari ale preferinaei sexuale
F65.9 Tulburare a preferinaei sexuale nespecificata

F66 - Tulburari psihologice si comportamentale asociate cu dezvoltarea si orientarea sexuala


F66.0 Tulburarea de maturare sexuala
F66.1 Orientarea sexuala egodistonica
F66.2 Tulburarea relatiei sexuale
F66.8 Alte tulburari psiho-sexuale ale dezvoltarii
F66.9 Tulburare psiho-sexuala a dezvoltarii nespecificata
Al 5-lea caracter poate fi utilizat pentru a indica asocierea cu:
.X0 Heterosexualitatea
.X1 Homosexualitatea
.X2 Bisexualitatea
.X8 Altele, inclusiv prepubertala

F68 - Alte tulburari ale personalitatii si comportamentului adultului


F68.0 Elaborarea simptomelor fizice din motive psihologice
F60.1 Producerea intenaionata sau simularea unor simptome sau a incapacitatii fizice sau psihologice
(tulburari factice)
F68.8 Alte tulburari, specificate

F69 - Tulburare nespecificata a personalitatii si comportamentului adultului

F70 - F79 RETARDARE MENTALA

F70 - Retardare mentala usoara


F71 - Retardare mentala moderata
F72 - Retardare mentala severa
F73 - Retardare mentala profunda
F78 - Alte retardare mentala
F79 - Retardare mentala nespecificata

Al 4-lea caracter poate fi utilizat pentru a specifica extensiunea afectarii comportamentale asociate:

F7X.0 - Deteriorarea comportamentului absenta sau minima


F7X.1 - Deteriorarea comportamentului semnificativa, necesitând atentie sau tratament
F7X.8 - Alte deteriorare comportamentala
F7X.9 - Fara mentionarea deteriorarii comportamentale

F80 - F89 TULBURARI ALE DEZVOLTARII PSIHOLOGICE


F80 - Tulburari specifice de dezvoltare ale vorbirii si limbajului
F80.0 Tulburare specifica de articulare a vorbirii
F80.1 Tulburarea limbajului expresiv
F80.2 Tulburarea limbajului receptiv
F80.3 Afazie dobândita, cu epilepsie (sindrom Landau-Klefnner)
F80.8 Alte tulburari specifice de dezvoltare a vorbirii si limbajului

8
9

F80.9 Tulburari de dezvoltare a vorbirii si limbajului nespecificate

F81 - Tulburari specifice de dezvoltare privind abilitatile de învatare (scolare)


F81.0 Tulburare specifica a cititului
F81.1 Tulburare specifica a pronuntiei
F81.2 Tulburare specifica a abilitatilor aritmetice
F81.3 Tulburare mixta a abilitatilor scolare
F81.8 Alte tulburari specifice de dezvoltare privind abilitatile de învatare (scolare)
F81.9 Tulburari nespecificate de dezvoltare privind abilitatile de învatare (scolare)

F82 - Tulburarea specifica de dezvoltare a functiei motorii

F83 - Tulburari specifice de dezvoltare mixte

F84 - Tulburari specifice de dezvoltare pervasive


F84.0 Autismul infantil
F84.1 Autismul atipic
F84.2 Sindromul Rett
F84.3 Alta tulburare dezintegrativa a copilariei
F84.4 Tulburare hiperactiva asociata cu retardarea mentala si miscari stereotipe
F84.5 Sindromul Asperger
F84.8 Alte tulburari specifice de dezvoltare pervasive
F84.9 Tulburari nespecificate de dezvoltare pervasive

F88 - Alte tulburari ale dezvoltarii psihologice


F89 - Tulburarea dezvoltarii psihologice nespecificata

F90 - F99 TULBURARI COMPORTAMENTALE SI EMOTIONALE CU DEBUT IN COPILARIE SI


ADOLESCENTA

F90 - Tulburari hiperkinetice


F90.0 Tulburari ale activitatii si atentiei
F90.1 Tulburare hiperkinetica de conduita
F90.8 Alte tulburari hiperkinetice
F90.9 Tulburare hiperkinetica nespecificata

F91 - Tulburari ale conduitei


F91.0 Tulburare de conduita limitata la contextul familial
F91.1 Tulburare de conduita nesocializata
F91.2 Tulburare de conduita socializata
F91.3 Tulburare devianta, de opozitie
F91.8 Alta tulburare a conduitei
F91.9 Tulburare de conduita nespecificata

F92 - Tulburari mixte, ale conduitei si emotiei


F92.0 Tulburare de conduita depresiva
F92.8 Alte tulburari mixte, ale conduitei si emotiei
F92.9 Tulburari mixte, ale conduitei si emotiei nespecificate

F93 - Tulburari emotionale cu debut specific în copilarie


F93.0 Tulburare anxioasa de separare, în copilarie
F93.1 Tulburare anxios-fobica
F93.2 Tulburarea de tip anxietate sociala
F93.3 Tulburarea de rivalitate fraterna
F93.8 Alte tulburari emotionale cu debut specific în copilarie
F93.9 Tulburari emotionale în copilarie, nespecificate

F94 - Tulburari ale functionarii sociale cu debut specific în copilarie si adolescenta


F94.0 Mutismul electiv
F94.1 Tulburarea reactiva de atasament a copilariei
F94.2 Tulburarea de atasament de tip dezinhibat
F94.8 Alte tulburari ale functionarii sociale cu debut specific în copilarie si adolescenta

9
10

F94.9 Tulburari ale functionarii sociale nespecificate

F95 - Tulburari ale ticului


F95.0 Tulburarea tranzitorie a ticului
F95.1 Tulburarea cronica a ticului motor sau vocal
F95.2 Tulburarea combinata a ticului de tip vocal si multiplu motor (sindrom la Tourette)
F95.8 Alte tulburari ale ticului
F95.9 Tulburari ale ticului nespecificate

F98 - Alte tulburari comportamentale si emotionale cu debut obisnuit în copilarie si adolescenta


F98.0 Enurezisul non-organic
F98.1 Encoprezisul non-organic
F98.2 Tulburarea instinctului alimentar în perioada de sugar si în copilarie
F98.3 Pica în perioada de sugar si în copilarie
F98.4 Tulburarea de tip miscari stereotipe
F98.5 Balbism
F98.6 Bolboroseala
F98.8 Alte tulburari comportamentale si emotionale cu debut obisnuit în copilarie si adolescenta,
specificate
F98.9 Tulburari comportamentale si emotionale cu debut obisnuit în copilarie si adolescenta,
nespecificate

F99 - Tulburare mentala nespecificata

ABREVIERI:
NSA = Nespecificata altundeva (în alte sectine a ICD-10).

DESCRIERI CLINICE

SI

INDREPTARE DIAGNOSTICE

PRIVIRE GENERALA ASUPRA ACESTEI SECTIUNI:

F00 - F09 : TULBURARI MENTALE ORGANICE, INCLUSIV SIMPTOMATICE

INTRODUCERE:
Aceasta Sectiune cuprinde un numar de tulburari mentale grupate împreuna pe baza etiologiei lor
demonstrabile, constând fie în boala sau afectare cerebrala, fie în alte perturbari ce produc disfunctii cerebrale.
Disfunctia poate fi primara, ca în boli, leziuni sau traumatisme ce afecteaza direct si/sau cu predilectie creierul, sau
secundara, ca în bolile sau tulburarile sistemice ce afecteaza creierul numai ca unul din multiplele organe si sisteme
afectate.
Tulburarile cerebrale cauzate de alcool sau drog desi, logic, apartin acestui grup, sunt clasificate la F10 -
F19 datorita avantajului practic de a pastra tulburarile datorate utilizarii substantelor psihoactive într-o singura
sectiune.
Desi spectrul manifestarilor psihopatologice incluse aici este larg, trasaturile esentiale ale acestor tulburari
formeaza doua clustere (masive, grupuri mari) principale. Pe de o parte, exista sindroame în care trasaturile cele
mai proeminente si invariabil prezente sunt: tulburarile functiei cognitive, cum ar fi memoria, intelectul, capacitatea
de învatare, sau tulburarile senzoriale, ale capacitatii de concentrare si atentiei. Pe de alte parte, exista sindroame în
care cele mai pregnante manifestari sunt în sfera perceptiei (halucinatiile), continutului gândirii (delirurile),
dispozitiei si emotiei (depresia, elatia, anxietatea) sau în patternul general al personalitatii si comportamentului, în
timp ce disfunctia cognitiva sau senzoriala este minima sau greu de sustinut. Ultimul grup de tulburari are un loc mai
nesigur în aceasta sectiune comparativ cu primul grup, deoarece multe din tulburarile incluse sunt simptomatologic
similare cu starile clasificate în alte sectiuni (F2-F6), si care sunt cunoscute ca aparând fara ca o patologie sau
disfunctie cerebrala masiva sa fie prezenta. Totusi, dovezi tot mai certe ca o varietate de boli cerebrale sau
sistemice sunt cauzal corelate cu aparitia unor astfel de sindroame, ofera o suficienta justificare pentru includerea
lor aici, într-o clasificare orientata clinic.
Majoritatea tulburarilor din aceasta sectiune, cel putin teoretic, pot debuta la orice vârsta, exceptând poate
mica copilarie. In practica, majoritatea acestor tulburari tind sa apara la vârsta adulta sau înaintata. In vreme ce

10
11

unele din ele sunt, dupa cunostiintele actuale, ireversibile si progresive, alte tulburari din acest grup sunt tranzitorii
sau raspund la terapiile actual disponibile.
Termenul de "organic" utilizat aici nu implica faptul ca starile din alte sectiuni ale acestei clasificari sunt
"non-organice", în sensul de a nu avea un substrat cerebral. In contextul prezent, termenul de "organic" înseamna
doar ca sindromul astfel clasificat poate fi atribuit unei boli sau tulburari cerebrale sau sistemice diagnosticabile în
mod separat. Termenul "simptomatic" este utilizat pentru acele tulburari mentale organice în care afectarea
cerebrala este secundara unei boli sau tulburari sistemice extra-cerebrale. Apare clar, din cele de mai sus, ca, în
majoritatea cazurilor, înregistrarea unui diagnostic al oricarei din tulburarile din aceasta Sectiune, va necesita
utilizarea a doua coduri, unul pentru sindromul psihopatologic si celalalt pentru tulburarea de fond. Codul etiologic
trebuie selectat din capitolul corespunzator din clasificarea globala ICD - 10.

DEMENTA:
O descriere generala a dementei este data aici pentru a indica minimul necesar pentru diagnosticul dementei
de orice tip, fiind urmata de criteriile ce conduc la diagnosticul tipurilor de dementa.
Dementa este un sindrom datorat unei boli a creirului, de obicei de natura cronica sau progresiva, în care
exista o deteriorare a multiplelor functii corticale superioare, incluzând memoria, gândirea, orientarea, întelegerea,
calculul, capacitatea de a învata, limbajul si judecata. Câmpul de constiinta nu este denivelat. Deteriorarile functiei
cognitive sunt în mod obisnuit acompaniate si ocazional precedate, de deteriorarea controlului emotional,
comportamentului social sau a motivatiei. Acest sindrom apare în boala Alzheimer si boala cerebro-vasculara ca si în
alte afectiuni ce afecteaza primar sau secundar creierul.
Trebuie avuta o grija speciala în stabilirea prezenaei sau absentei dementei, pentru evitarea identificarii fals-
pozitive. Factorii motivationali sau emotionali, în special depresia, în plus lentoarea motorie si fragilitatea somatica
generala, pot explica esecul performantelor (activitatii) mai degraba decât pierderea capacitatii intelectuale.
Dementa produce un declin apreciabil în functionarea intelectuala, si, de obicei, unele interferente cu activitatile
cotidiene uzuale, cum ar fi: spalatul, îmbracatul, alimentarea, igiena personala, inclusiv excretia. Modul de
manifestare a acestui declin depinde în mare masura de nivelul social si cultural în care traieste subiectul. Afectari
ale performantei rolurilor sociale, cum ar fi declinul abilitatii de a mentine sau a gasi o slujba, nu vor fi folosite ca
criterii de dementa, datorita marilor diferente transculturale care exista privind ceea ce este adecvat, si datorita
existentei unor schimbari impuse din exterior legate de disponibilitatea muncii chiar în interiorul unei culturi date.
Daca sunt prezente simptome depresive, dar criteriile episodului depresiv (F32.0, F32.3) nu sunt întrunite,
prezenta lor poate fi înregistrata cu ajutorul celei de a 5-a cifre, la fel ca în cazul halucinatiilor si delirurilor.

F03 - Dementa nespecificata


.X0 - fara simptome aditionale
.X1 - alte simptome predominant delirante
.X2 - alte simptome predominant halucinatorii
.X3 - alte simptome predominant depresive
.X4 - alte simptome mixte

INDREPTARI DIAGNOSTICE:
Cerinta de baza pentru dementa este dovada declinului atât a memoriei, cât si a gândirii, cu un grad suficient
pentru a afecta activitatile personale din viata cotidiana, asa cum au fost descrise mai sus. Deteriorarea memoriei
afecteaza caracteristic înregistrarea, stocarea si redarea noii informatii. Activitatile bine cunoscute si învatate
anterior pot de asemenea sa fie pierdute, mai ales în stadiile tardive. Dementa e mai mult decât o dismnezie: exista
deasemenea o deteriorare a gândirii, a capacitatii de rationare si o reducere a fluxului de idei. Procesarea inputului
informational este afectata, individul constatând o dificultate crescânda a capacitatii de a fi atent la mai multi stimuli
concomitent, cum ar fi în cazul participarii la o conversatie cu mai multe persoane, si are dificultati în a schimba
focalizarea atentiei de la o tema la alte. Daca dementa este un diagnostic unic, atunci este necesara dovada
existentei unui câmp clar de constiinta. Totusi, un diagnostic dublu, al delirului suprapus pe dementa, este posibil
(F05.1). Simptomele si deteriorarile de mai sus trebuie sa fie dovedite ca având o durata de cel putin 6 luni pentru a
putea pune un diagnostic clinic cert de dementa.

Diagnosticul diferentiat considera:


- Tulburarea depresiva (F30 - F39), ce poate manifesta multe din trasaturile unei demente incipiente, mai ales
afectarea memoriei, încetinirea gândirii, lipsa spontaneitatii;
- Delirium (F05)
- Retardarea mentala usoara sau moderata (F70 - F71)
- Stari de functionare cognitiva subnormala, atribuibila unei ambiante sociale severe, împovaratoare, cu educatie
limitata;
- Tulburari mentale iatrogene (medicamentoase)

11
12

Dementa poate urma dupa orice alte tulburare mentala organica (clasificata în aceasta Sectiune) sau sa
coexiste cu unele dintre ele, mai ales cu deliriumul (a se vedea F05.1).

F00 - DEMENTA IN BOALA ALZHEIMER:


Boala Alzheimer este o boala cerebrala degenerativa primara, cu etiologie necunoscuta, având trasaturi
caracteristice neuropatologice si neurochimice. Debutul este de obicei insidios si progresiv în decursul mai multor
ani. Aceasta perioada poate fi scurta, de 2-3 ani, dar poate fi uneori considerabil de lunga. Debutul poate avea loc la
mijlocul vietii adulte, sau chiar mai devreme (boala Alzheimer cu debut presenil) dar incidenta este mai crescuta în
ultima parte a vietii (boala Alzheimer cu debut senil). In cazurile cu debut anterior vârstei de 65-70 de ani exista
posibilitatea unei istorii familiale de dementa similara, aceasta cu o evolutie mai rapida, o proeminenta a trasaturilor
care sugereaza o leziune a lobilor temporali si parietali, inclusiv disfazia si dispraxia. In cazurile cu debut mai tardiv,
evolutia tinde sa fie mai lenta, si sa fie caracterizata printr-o deteriorare mai globala a functiilor corticale superioare.
Pacientii cu sindromul Down au un risc crescut de a dezvolta maladia Alzheimer.
Exista modificari caracteristice în creier: o reducere marcata a populatiei neuronale, mai ales în hipocamp,
"substantia inominata", coeruleus, cortexul tempo-parietal si frontal; aparitia de strenuri neurofibrilare formate din
filamente helicoidale perechi; plsci nevritice argentofile, continând în special amiloid si având o certa progresiune, cu
toate ca au fost evidentiate si plsci fara amiloid, si corpusculi granulo-vacuolari în dezvoltare. Modificarile neuro-
chimice constau într-o marcata reducere intracelulara a enzimei acetilcolintransferaza, si a acetil-colinei, precum si a
altor neurotransmitatori si neuromodulatori. Dementa în boala Alzheimer este în prezent ireversibila.
Conform descriptiei clasice, trasaturile clinice sunt acompaniate de modificarile cerebrale de mai sus. Totusi,
se pare ca nu întodeauna progresiunea este paralela. Una poate fi indiscutabil prezenta, în timp ce pentru cealalte
exista dovezi minime de existenta. Cu toate acestea, trasaturile clinice ale bolii Alzheimer sunt de asa natura încât
este adesea posibil sa facem un diagnostic prezumtiv numai pe baze clinice.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar definit, sunt necesare urmatoarele trasaturi:
a). Prezenta dementei conform descrierii de mai sus.
b). Debut insidios cu deteriorare lenta. In vreme ce debutul pare de regula dificil de fixat în timp, constatarea
prezentei defectelor de catre ceilalti poate aparea brusc (un "plateau" - platou poate aparea de-a lungul evolutiei).
c). Lipsa unor dovezi clinice sau a unor rezultate ale unor investigatii speciale, care sa sugereze ca starea mentala
poate fi datorata altei boli cerebrale sau sistemice care pot induce dementa (de ex. hipercalcemie, deficit de
vitamina B, neurosifilis, hidrocefalie cu presiun normala sau hematom subdural, etc.).
d). Absenta unui debut brusc, apoplectic si absenta în fazele insidioase a unor semne neurologice de leziune de
focar (hemipareze, pierderea senzoriumului, defecte ale câmpului vizual si tulburari de coordonare), desi aceste
elemente se pot suprapune ulterior.

Include: dementa primara, degenerativa de tip Alzheimer.

Intr-o anumita proportie a cazurilor, trasaturile bolii Alzheimer si ale dementei vasculare pot coexista. In
aceste cazuri, trebuie stabilit un dublu diagnostic în codificare dubla. Când dementa vasculara precede boala
Alzheimer poate sa nu fie posibila stabilirea diagnosticului celei din urma, pe baze clinice.

Diagnosticul diferentiat ia în considerare:


- Tulburarea depresiva (F30 - F39)
- Delirium (F05)
- Sindromul amnestic organic (F04)
- alte demenae primare: b.Pick, Creutzfeld-Jacob, Huntington (F02)
- Demente secundare asociate cu o varietate de boli somatice, stari toxice, etc. (F02.8)
- Retardarea mentala usoara, moderata sau severa (F70 - F72)

Dementa din boala Alzheimer poate coexista cu dementa vasculara (se modifica F00.2) când episoade cerebro-
vasculare (fenomene de multiinfarct) se suprapun pe un tablou clinic si un istoric ce sugereaza boala Alzheimer. In
conformitate cu constatarile post-mortem, coexistenta celor doua tipuri apare în 10-15% din toate cazurile de
dementa.

F00.0 DEMENTA IN BOALA ALZHEIMER CU DEBUT TIMPURIU:


Dementa din boala Alzheimer debuteaza înainte de 65 de ani. Exista o deteriorare relativ rapida cu afectare
multipla si marcata a functiilor corticale superioare.
Afazia, agrafia, alexia si apraxia apar relativ devreme în evolutia dementei, la majoritatea cazurilor.
INDREPTAR DIAGNOSTIC:

12
13

Este acelati cu cel al dementei cu debut înainte de 65 de ani, si, de obicei, cu rapida progresie a simptomelor.
O istorie familiala de boala Alzheimer e un factor care contribuie, dar nu e necesar pentru diagnostic, la fel ca si o
istorie familiala de sindrom Down sau de limfom.

Include: boala Alzheimer tip II.

F00.1 DEMENTA IN BOALA ALZHEIMER CU DEBUT TARDIV


Dementa din boala Alzheimer în care debutul constatabil clinic apare dupa 65 de ani, de obicei peste 70 de ani
sau si mai târziu, cu progresie lenta si atenuarea memoriei ca trasaturi de baza.

Include: Dementa din boala Alzheimer tip I, dementa senila tip Alzheimer.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Acelasi ca si pentru dementa descrisa mai sus. Se impune atentie privind prezenta sau absenta trasaturilor
distincte fata de subtipul cu debut timpuriu (F00.0). Infractele sunt de obicei de dimensiuni mici, dar efectul lor se
cumuleaza în timp.

F00.2 DEMENTA IN BOALA ALZEHEIMER, ATIPICA SAU DE TIP MIXT


Se clasifica aici dementele care nu se potrivesc descrierilor si îndreptarelor fie pentru F00.0 fie pentru F00.1.
De asemenea, se includ aici dementa mixta Alzheimer si dementa vasculara.

F00.9 DEMENTA IN BOALA ALZHEIMER NESPECIFICATA

F01 DEMENTA VASCULARA


Dementa vasculara (fosta de tip arterosclerotic), ce include si dementa de tip multiinfarct, se deosebeste de
dementa din boala Alzheimer prin istoricul debutului, trasaturile clinice si evolutie. In mod tipic, exista o istorie de
atacuri ischemice tranzitorii, cu afectarea de scurta durata a câmpului de constiinta, pareze temporare sau pierderea
vederii. Dementa poate de asemenea urma unei succesiuni de accidente cerbro-vasculare acute, sau, mai rar, unui
unic atac major. O anumita afectare a memoriei si gândirii devine apoi manifesta. Debutul (de obicei la vârstnici)
poate fi abrupt, urmând unui episod ischemic, clar si unic, sau progresiv. Dementa este de obicei rezultatul unui
infract cerebral cauzat de o boala vasculara, inclusiv boala hipertensiva cerebro-vasculara.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diagnosticul se bazeaza pe prezenta dementei mai sus descrise. alterarea functiilor cognitive este de obicei
inegal prezenta, astfel încât se pot întâlni: pierderea memoriei, deteriorare intelectuala si semne neurologice de
focar. Intelegerea si judecata pot fi relativ bine pastrate. Un debut brusc sau o deteriorare mai lenta, pas cu pas, ca
si prezenta de simptome si semne neurologice focale, cresc probabiltatea diagnosticului; în unele cazuri, confirmarea
se face doar prin tomografie axiala computerizata, sau, in extremis, prin examen anatomo-patologic.

Trasaturile asociate sunt: hipertensiunea, zgomotul catotidian, labilitatea emotionala cu dispozitie depresiva
tranzitorie, plâns sau râs exploziv, episoade tranzitorii de denivelare a câmpului de constiinta sau delirium, adesea
provocate de noi infarctizari. Se crede ca personalitatea este relativ nemodificata, dar, într-un anumit numar de
cazuri, pot fi evidente schimbari ale personalitatii cu apatie sau dezinhibitie, sau accentuarea trasaturilor anterioare,
cum ar fi: excentricitatea, atitudinile paranoide sau iritabilitatea.

Include: dementa arterosclerotica.

Diagnosticul diferentiat considera:


- Delirium (F05)
- alte demente, în special boala Alzheimer (F00)
- Tulburari ale dispozitiei afective (F30 - F39)
- Retardarea mentala usoara sau moderata (F70 - F71)
- Hemoragia subdurala traumatica sau netraumatica (I 62.0)

Dementa vasculara poate coexista cu cea din boala Alzheimer (se codifica la F00.2), când dovada unui episod
vascular este suprapusa pe un tablou clinic si anamnestic ce sugereaza boala Alzheimer.

F01.0 DEMENTA VASCUALRA CU DEBUT ACUT


Evolutia este de obicei rapida, dupa o succesiune de accidente vasculare cerebrale (tromboze, embolii sau
hemoragie). Rareori poate apare dupa o infarctizare masiva unica.

F01.1 DEMENTA MULTIINFARCT

13
14

Debutul este mai gradat în comparatie cu forma precedenta, urmând unui numar de episoade ischemice
minore ce produc o acumulare de infarcte în paronchimul cerebral.

Include: dementa predominant corticala.

FO1.2 DEMENTA VASCULARA SUBCORTICALA


Anamneza poate releva o hipertensiune arteriala si focare de distructie ischemica în substanta alba din
profunzimea emisferelor cerebrale, ce pot fi suspectate pe baze clinice si confirmate la tomograful axial
computerizat. Cortexul cerebral este de obicei neafectat, aceasta contrastând cu tabloul clinic care se poate
asemana cu dementa din boala Alzheimer (când se poate demonstra o demielinizare difuza a substanaei albe se
poate utiliza termenul de "encefalopatie Binswagner").

F01.3 DEMENTA MIXTA CORTICALA SI SUBCORTICALA


Componentele de tip mixt (subcorticale si corticale) ale dementei vasculare pot fi suspectate prin trasaturile
clinice, rezultatele investigatiilor (inclusiv autopsia) sau prin ambele.

F01.8 alte DEMENTA VASCULARA

F01.9 DEMENTA VASCULARA, NESPECIFICATA

F02 DEMENTA IN alte BOLI, CLASIFICATE ALTUNDEVA


Cazuri de dementa datorate, sau care se presupun a se datora, altor cauza decât boala Alzheimer sau bolilor
cardiovasculare. Debutul poate avea loc in orice moment al vietii, cu toate ca apare rareori la vârste înaintate.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Prezenta dementei conform descrierii de mai sus; prezenta trasaturilor caracteristice a unuia din sindroamele
specifice, dupa cum sunt enuntate mai jos pe categorii:

F02.0 DEMENTA IN BOALA PICK


O dementa progresiva, care apare la vârsta mijlocie (de obicei între 50-60 de ani), caracterizata prin schimbari
de caracter cu progresie lenta si deteriorare sociala, urmata de deteriorari ale intelectului, memoriei si functiilor de
vorbire, cu apatie, euforie, si ocazional cu fenomene extrapiramidale. Tabloul neuro-patologic este cel unei atrofii
selective a lobilor frontali si temporali, dar fara aparitia de plsci nevritice si noduri noduri neurofibrilare în exces fata
de îmbatrânirea normala. Cazurile cu debut timpuriu tind sa manifeste o evolutie mai maligna. Manifestarile sociale
si comportamentale preced adesea afectarea manifesta a memoriei.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru stabilirea unui diagnostic clar sunt necesare:

(a). O dementa progresiva

(b). O predominanta a simptomatologiei de lob frontal cu euforie, tocire emotionala si trivializarea comportamentului
social, dezinhibitie si apatie sau instabilitate;

(c). Manifestari comportamentale, care preced de obicei afectarea manifesta a memoriei.


Spre deosebire de boala Alzheimer, simptomele de lob frontal sunt mai marcate decât cele de lob temporal sau
parietal.

Diagnosticul diferentiat considera:


- Dementa în boala Alzheimer (F00).
- Dementa vasculara (F01)
- Dementa asociata altor boli, cum ar fi neurosifilisul (F02.8)
- Hidrocefalie cu presiune normala a sângelui (caracterizata prin lentoare psihomotorie extrema, tulburari de mers si
ale sfincterului) (G91.2)
- alte tulburari neurologice sau metabolice
F02.1 DEMENTA IN BOALA CREUTZFELDT-JAKOB
O dementa progresiva, cu simptome neurologice extinse, datorata unor modificari neuropatologice specifice
(encefalopatice spongiforma subacuta), presupuse a se datora de un agent transmisibil. Debutul are loc de obicei la
vârsta mijlocie sau înaintata, tipic în a 5-a decada, dar poate aparea la orice vârsta a vietii adulte. Evolutia este
subacuta, conducând la deces în 1-2 ani.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:

14
15

Boala Creutzfeldt-Jakob trebuie a fi presupusa (suspectata) în toate cazurile de dementa cu progresie rapida în
timp de câteva luni pâna la 1-2 ani, si care este însotita sau urmata de simptome neurologice multiple. In unele
cazuri, cum sunt de exemplu formele amiotrofice, simptomele neurologice pot precede debutul dementei.

Exista de obicei o paralizie spastica progresiva a membrelor, însotita de simptome extrapiramidale: tremor,
rigiditate si miscari coreoatetozice. alte variante pot include ataxia, pierderea vederii, fibrilatii musculare si atrofia de
tip neuron-motor central. Triada: - dementa cu progresie rapida, devastatoare
- boala piramidala sau extrapiramidala cu mioclinus, ti
- caracteristica EEG de tip trifazic
este considerata sugestiva pentru aceasta boala.

Diagnosticul diferentiat considera:


- Boala Alzheimer (F00)
- Boala Pick (F02.0)
- Boala Parkinson (F02.3)
- Parkinson post-encefalitic (G21.3)

Evolutia rapida si afectarea motorie precoce sugereaza boala Creutzfeldt-Jakob.

F02.2 DEMENTA IN BOALA HUNTINGTON


Este o dementa ce apare ca parte a unui proces sever de degenerare cerebrala. Se transmite printr-o gena
singulara autozomal dominanta. Simptomele apar în cea de-a treia si cea de-a patra decada de viata, iar incidenta
pe sexe este probabil egala. Intr-un numar de cazuri primele simptomele pot fi depresia, anxietatea sau o boala
paranoida clara, însotita de schimbari de personalitate. Boala progreseaza lent, ducând la deces în 10-15 ani.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Asocierea tulburarilor de tipul miscarilor coreiforme, dementa si o istorie familiala de boala Huntington este
sugestiva pentru diagnostic, cu toate ca apar desigur, cazuri sporadice. Miscarile coreiforme involuntare, în mod tipic
cele ale fesei, mâinilor si umerilor, sau ale mersului, sunt manifestarile timpurii ale bolii. Ele preced de obicei
dementa si numai rareori sunt absente pâna în stadiile de dementa avansata. Alte fenomene motorii pot fi
predominante atunci când debutul are loc la vârste neobisnuit de tinere (de ex. rigiditatea striala), sau la vârste
înaintate (de ex. tendinta de tremor).

Dementa este caracterizata de afectarea predominanta a functiilor lobului frontal în faza de început, cu
pastrarea relativa a memoriei pâna mai târziu.

Include: dementa în chorea Huntington.

Diagnosticul diferentiat considera:


- alte cazuri de miscari choreice;
- Boala Alzheimer, Pick sau Creutzfeldt-Jakob (F00.- ,F02.0, F02.1)

F02.3 DEMENTA IN BOALA PARKINSON


O dementa care se dezvolta pe parcursul evolutie bolii Parkinson (în special în formele grave ale bolii). Pâna în
prezent nu au fost demonstrate trasaturi clinice distinctive. Dementa poate fi diferita de cea din boala Alzheimer sau
de dementa vasculara; cu toate acestea, exista deasemenea dovezi ca poate fi vorba de o manifestare a unei co-
aparitii a unei din aceste situatii cu boala Parkinson. Acest lucru justifica identificarea cazurilor de boala Parkinson cu
dementa pentru a fi cercetate pâna la rezolvare.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Dementa dezvoltata de indivizi cu Parkinson avansat, de obicei cu forma grava a bolii.
Include: dementa în paralizia agitata; dementa în Parkinson

Diagnosticul diferentiat considera:


- alte demenae secundare (F02.8)
- dementa multiinfarct (F01.1) asociata cu boala hipertensiva sau diabet;
- tumori pe creier (C70-C72)
- hidrocefalia cu presiune normala (G91.2)

F02.4 DEMENTA IN BOALA CU VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI UMANE DOBINDITE (HIV) - SIDA


O tulburare caracterizata prin deficite cognitive care îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru dementa, în
absenta unei alte boli sau situatii decât infectarea cu HIV pentru a explica simptomele.

15
16

Dementa HIV prezinta în mod tipic plângeri privind uitarea, lentoarea, slaba capacitate de concentrare si
dificultati la rezolvarea problemelor si la citit. Apatie, reducerea spontaneitatii si retragerea sociala sunt comune, si
la un numar semnificativ de indivizi afectati boala poate prezenta atipii, cum ar fi tulburari afective, psihoze sau
crize. Examenul fizic (somatic) releva tremor, miscari rapide si repetitive, lipsa de echilibru, ataxie, hipertonie,
hiperreflexie generalizata, simptome pozitive de distributie frontala, deteriorari ale miscarilor de urmarire ale ochiului
si miscari sacadice ale ochiului.

Copii dezvolta deasemenea o tulburare neuro-developmentala (de dezvoltare) asociata cu HIV, caracterizata
prin întârzieri de dezvoltare, hipertonie, microcefalie si calcifierea ganglionilor bazali. Spre deosebire de adulti,
implicarea neurologica apare mai frecvent în absenta infectiilor intercurente si neoplasmenlor.

Dementa HIV progreseaza în general (dar nu în mod invariabil) rapid (în saptamâni sau luni) spre dementa
globala, mutism si moarte.
Include: dementa complexa - SIDA; Encefalopatia HIV sau encefalita subacuta.

F02.8 DEMENTA IN alte BOLI SPECIFICATE, CLASIFICATE IN alte PARTE


Dementa poate apare ca o manifestare sau ca o consecinta a unei varietati de stari cerebrale si somatice.
Pentru a specifica etiologia trebuie menaionat codul ICD-10 pentru afectiunea de baza.

Complexul Guam Parkinson-demenas trebuie si el codificat aici (si identificat prin al 5-lea caracter daca e
necesar). Se caracterizeaza printr-o dementa rapid-progresiva urmata de disfunctie extrapiramidala si, în unele
cazuri, de scleroza laterala amitrofica. Boala a fost initial descrisa în insula Guam unde apare frecvent la populatia
batinasa, afectând de doua ori mai multi barbati decât femei; se stie în prezent ca apare si în Papua-Noua Guinee si
în Japonia.
Include: dementa în:
- Intoxicatia cu monoxid de carbon (T58)
- Lipodoza cerebrala (E75)
- Epilepsie (G40)
- Paralizia generala a bolnavilor mentali (A52.1)
- Degenerescenta hepato-lenticulara (boala Wilson) (E83.0)
- Hipercalcemie (E83.5)
- Hipotiroidismul dobândit (E00, E02)
- Intoxicatii (T36 - T65)
- Scleroza multipla (G35)
- Neurosifilis (A52.1)
- Deficienta de niacina (pelagra) (E52)
- Poliarterita nodoasa (M30.0)
- Lupus eritematos sistemic (M32)
- Tripanosomiaza (Africana B56, Americana B57)
- Deficienaa de vitamina B12 (E53.8)

F03 DEMENTA NESPECIFICATA


Aceasta categorie trebuie folosita numai când criteriile generale de diagnostic pentru dementa sunt îndeplinite,
dar nu exista posibilitatea identificarii tipurilor specifice (F00.0-F02.9)
Include:
- Dementa senila sau presenila nespecificata
- Psihoza senila sau presenila nespecificata
- Dementa primara degenerativa nespecificata

F04 SINDROMUL AMNEZIC ORGANIC NEINDUS DE ALCOOL SAU alte SUBSTANTE PSIHOACTIVE
Este un sindrom constând dintr-o alterare grava a memoriei recente si de lunga durata. Se pastreaza evocarea
imediata, dar capacitatea de învatare a unor lucruri noi este mult redusa, ceea ce duce la o amnezie anterograda si
dezorientare în timp. Este prezenta deasemenea si amenzia retrograda cu intensitati variate, dar aria acesteia se
poate reduce în timp daca leziunile sau procesul patologic care le-a indus se amelioreaza.Confabularea poate fi o
trasatura importanta, dar ea nu este invariabil prezenta. Perceptia si alte functii congnitive, inclusiv intelectul sunt de
obicei intacte, reprezentând un fundal pe care tulburarea de memorie apare extrem de intensa. Prognosticul depinde
de evolutia leziunii de baza (care afecteaza tipic sistemul diencefalo-hipotalamic sau regiunea hipocampului); în
prinicipiu, este posibila recuperarea aproape completa.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar sunt necesare:

16
17

(a). Prezenta unei deteriorari amnezice manifestata ca un defect al memoriei recente (alterarea capacitatii de
învatare); amnezia anterograda si retrograda si o capacitate redusa de a evoca experientele trecute în ordinea
inversa aparitiei lor.

(b). Un istoric clinic sau o dovada obiectiva a unei afectari sau a unei boli a creierului (în special interesând
structurile diencefalice bilateral sau medial-temporale).

(c). Absenta unui defect testabil în evocarea imediata, a unei tulburari a atentiei si vigilitatii ca si a unei afectari
intelectuale globale.

Confabularea, lipsa constientizarii starii actuale, si modificarile emotionale (apatie, lipsa de initiativa) sunt
aditionale dar nu necesare pentru stabilirea diagnosticului.

Include: Sindromul Korsakov sau psihoza nealcoolica.

Diagnostic diferentiat:
Tulburarea trebuie deosebita de alte sindroame organice în care afectarea memoriei este proeminenta (de ex.
dementa sau delirium), de amenzia disociativa (F44.0), de afectarea memoriei în tulburarile depresive (F30-F39), si
de simularea pierderilor de memorie (Z 76.5).

Sindromul Korsakov indus de consumul de droguri sau de alcool nu trebuie codificat aici, ci la Sectiunea F1x.6.

F05 DELIRIUM, NEINDUS DE ALCOOL SAU alte SUBSTANTE PSIHOACTIVE


Este un sindrom nespecific din punct de vedere etiologic, caracterizat prin tulburari ale vigilitatii, atentiei,
memoriei, perceptiei, gândirii, comportamentului psihomotor, emotiei si a ritmului veghe-somn. Poate apare la orice
vârsta, dar este mai frecvent dupa 60 de ani. Starea deliranta este tranzitorie si de intensitate variabila; majoritatea
cazurilor se remit în 4 saptamâni sau mai putin. Totusi, delirium-urile durabile, cu fluctuatii peste 6 luni nu sunt
neobisnuite, mai ales când apar în cursul evolutiei unei boli hepatice cronice, a unui carcinom sau a unei endocardite
bacteriene subacute. Distinctia dintre delirium-urile acute si subacute este neimportanta din punct de vedere clinic;
starea trebuie considerata ca un sindrom unitar, de durata variabila si de intensitate variind de la slaba pâna la
foarte grava. Starea de delirium poate fi suprapusa peste dementa sau poate progresa spre aceasta.

Aceasta categorie nu va fi utilizata pentru starile de delirium asociate cu consumul de substante psihoactive
specificate la F10-F19. Starile de delirium asociate cu medicatia prescrisa (cum ar fi starile confuzional acute induse
la pacientii vârstnici de antidepresive) trebuie codificate aici. In astfel de cazuri medicatia respectiva trebuie si ea
codificata folosind codul asociat T din Capitolul XIX al ICD-10.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar trebuie sa fie prezente simptome, de intensitate slaba pâna la grava, în fiecare din
urmatoarele domenii:

(a). Afectarea câmpului de constiinta si a atentiei (exista un continuum de la obnubilare la coma), abilitate redusa de
a focaliza, sustine si schimba atentia;

(b). Perturbarea globala a cognitiei (distorsiuni perceptuale, iluzii si halucinatii, cel mai adesea vizuale;afectarea
gândirii abstracte si comprehensiunii, cu sau fara deliruri tranzitorii, dar cu un anumit grad de incoerenta; afectarea
evocarii imediate si a memoriei recente dar cu memorie tardiva relativ intacta; dezorientare temporala iar în cazurile
mai grave, si spatiala si alopsihica.)

(c). Tulburari psihomotorii (hipo- sau hiper-activitate si schimbari imprevizibile de la una la cealalte; cresterea
timpului de reactie ; cresterea sau descresterea fluxului vorbirii; actare întârziata.

(d). Tulburarea ritmului somn-veghe (insomnia sau pierderea totala a somnului în cazuri grave; inversarea ritmului
somn-veghe); somnolenas diurna; agravarea nocturna a simptomelor; vise perturbate sau cosmaruri care pot
continua cu halucinatii dupa trezire.

(e). Tulburari emotionale (de ex. depresie, anxietate, teama, iritabilitate, euforie, apatie sau perplexitate).

Debutul este de obicei rapid, evolutia în timpul zilei fluctuanta, iar durata totala a starii este de sub 6 luni.
Tabloul clinic de mai sus este atât de caracteristic încât un diagnostic sigur de delirium poate fi elaborat chiar daca
cauza nu e clar stabilita. In plus, pe lânga istoricul unei boli, cerebrale sau somatice subacute, dovezi ale unei

17
18

disfunctii cerebrale (de ex. EEG anormala, indicând de obicei - dar nu întodeauna - o activitate de fond lenta) poate
fi solicitata daca diagnosticul este în dubiu.

Include: sindromul cerebral acut, starea confuza (nealcoolica) acuta, psihoza infectioasa acuta, reactia organica
acuta, sindromul psiho-organic acut.

Diagnosticul diferentiat:
Delirium-ul trebuie deosebit de alte sindroame organice, în special de dementa (F00-F03), de tulburarile
psihotice acute sau tranzitorii (F23.-), si de starile acute în schizofrenie (F20.-) sau de tulburarile (afective) ale
dispozitiei (F30-F39) în care pot fi prezente caracteristici confuzionale. Delirium-ul indus de alcool sau alte substante
psihoactive trebuie codificat la Sectiunea F1x.4.

FO5.0 DELIRIUM, CF.DESCRIERII DE MAI SUS, NESUPRAPUS PE DEMENTA


Aceasta codificare trebuie folosita pentru delirium-ul nesuprapus pe dementa pre-existenta.

F05.1 DELIRIUM, SUPRAPUS PE DEMENTA


Aceasta codificare trebuie folosita pentru starile care îndeplinesc conditiile de mai sus, dar care apar în cursul
evolutiei dementei (F00 - F03).

F05.8 ALT DELIRIUM


Include: delirium de cauza mixta, starea subacuta confuzionala sau delirium.

F05.9 DELIRIUM, NESPECIFICAT

F06 alte TULBURARI MENTALE DATORATE LEZIUNII, DISFUNCTIEI CEREBRALE SAU BOLILOR SOMATICE
Aceasta categorie include stari diverse, legate cauzal de o boala cerebrala primara, de o boala generala
sistemica ce afecteaza secundar creierul, de tulburari endocrine ca de exemplu sindromul Cushing, sau alte afectiuni
somatice sau substante toxice exogene sau hormoni (excluzând alcoolul si drogurile clasificate la F10-F19).

Aceste conditii au în comun trasaturi clinice care nu permit prin ele însele stabilirea unui diagnostic prezumtiv de
tulburare mentala organica cum ar fi dementa sau deliriumul. Manifestarile clinice se aseamana mai curând (sau
sunt identice) cu cele ale tulburarilor considerate ca neâncadrându-se în categoria tulburarilor "organice" în sensul
strict al acestui termen. Includerea lor aici se bazeaza pe ipoteza ca ele sunt mai degraba direct cauzate de o boala
sau o disfunctie cerebrala decât sunt un rezultat al unei asociatii întâmplatoare cu o astfel de boala sau disfunctie,
sau o reactie psihologica la simptomele ei, cum ar fi tulburarile schizofreniforme (schizophrenia-like) asociate cu
epilesia cu evolutie îndelungata.

Decizia de a clasifica un sindrom clinic aici este sustinuta de:

(a). Dovada unei boli, leziuni sau disfunctii cerebrale, sau a unei boli somatice sistemice cunoscuta a fi asociata cu
unul din sindroamele listate;

(b). O relatie temporala (saptamâni sau câteva luni) între dezvoltarea bolii de baza si debutul sindromului mental;

(c). Vindecarea tulburarii mentale ca urmare a disparitiei sau ameliorarii cauzei subacute prezumtive;

(d). Absenta unei dovezi care sa sugereze o cauza alternativa pentru sindromul mental (cum ar fi o istorie familiala
relevanta sau un stress precipitant).

Situatiile (a) si (b) justifica un diagnostic provizoriu; daca toate cele 4 conditii sunt prezente, certitudinea
clasificarii diagnostice este considerabil crescuta.

Urmatoarele stari sunt cunoscute ca sporind riscul relativ pentru sindroamele clasificate la acest capitol:
epilepsia; encefalita limbica; boala Huntington; traumatismul cranian; neoplasmele cerebrale; neoplasmele
extracraniene cu efecte SNC la distanta (în special carcinomul pancreatic); boala vasculara cerebrala; leziuni sau
malformatii vasculo-cerebrale; lupus eritematos si alte boli ale tesutului conjunctiv; boli endocrine (în special hipo- si
hipertiroidismul, boala Cushing); boli metabolice (hipoglicemie, porfiria, hipoxia); boli tropicale infectioase si
parazitare (tripasononmiaza); efecte toxice ale drogurilor non-psihotrope (Propanolol, E-Dopa, Metil-Dopa, steroizi,
antihipertensive, antimalarice).

Exclude: tulburari mentale asociate cu delirium (F05.-); tulburari mentale asociate cu dementa clasificate la F00-
F03.

18
19

F06.0 HALUCINOZA ORGANICA


Este o tulburare organica ce consta în prezenta halucinatiilor recurente, de obicei vizuale sau auditive ce apar
pe un fond de câmp de constiinta clar si pot sau nu sa fie recunoscute de subiect ca atare. Poate apare o elaborare
deliranta a halucinatiilor dar deseori S. îti pastreaza comprehensiunea intuitiva.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
La criteriile generale din introducerea la F06 de mai sus trebuie adaugate dovezi privind halucinatiile
persistente sau recurente de orice fel; claritatea câmpului de constiinta; absenta unui declin intelectual semnificativ;
absenta unei tulburari proeminente a dispozitiei si lipsa predominanaei delirurilor.

Include: Dermatozoenwahn (Delirul zoopatic); starea halucinatorie organica (nealcoolica).


Exclude: Halucinoza alcoolica (F10.52); Schizofrenia (F20.-).

F06.1 TULBURAREA CATATONA ORGANICA


Aceasta categorie se refera la o tulburare caracterizata prin diminuarea (stupor) sau cresterea (agitatie)
activitatii psihomotorii asociata cu simptomele catatone. Extremele de tip stupor si agitatie pot alterna. Nu se
cunoaste pâna în prezent daca întreaga gama a tulburarilor catatone descrisa în schizofrenie apare în astfel de stari
organice. Deasemenea nu s-a putut determina în mod clar daca o stare catatona organica poate apare pe un fond
de constiinta clar sau daca apare întodeauna ca o manifestare a deliriumului cu amnezie consecutiva partiala sau
totala. Din aceasta cauza este necesara prudenta în punerea acestui diagnostic si pentru o atenta delimitare a starii
de delirium. Encefalita si intoxicatia cu monoxid de carbon sunt presupuse a fi mai des asociate cu acest sindrom
decât alte cauze organice.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trebuie sa fie îndeplinite criteriile generale pentru afirmarea etiologiei organice expuse în introducere. In plus,
trebuie sa fie prezente una din urmatoarele stari:

(a). Stupor (diminuarea sau absenta miscarii spontane cu mutism partial sau complet, negativism si postura rigida);

(b). Agitatia (hipermobilitatea pronuntata cu sau fara tendinta la agresiune);

(c). Ambele stari (trecere rapida si imprevizibila de la hipo- la hiper-activitate).

alte fenomene catatone care cresc gradul de certitudine diagnostica sunt: stereotipiile, flexibilitatea ceroasa si
actele impulsive.

Exclude: schizofrenia catatona (F20.2), stuporul disociativ (F44.2), stupor nespecificat (R40.1).

F06.2 TULBURAREA DELIRANTA ORGANICA SCHIZOFRENIFORMA (SCH.-LIKE)


Este o tulburare în care delirurile persistente sau recurente domina tabloul clinic. Delirurile pot fi însotite de
halucinatii, dar nu sunt congruente cu continutul acestora. Mai pot fi deasemenea prezente trasaturile sugestive
pentru schizofrenie, ca: deliruri bizare, halucinatiile sau tulburari ale gândirii.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trebuie sa fie îndeplinite criteriile generale expuse în introducere pentru afirmarea unei etiologii organice. In
plus, trebuie sa existe deliruri (de persecutie, de schimbare corporala, de gelozie, boala sau moarte a S. sau a altei
persoane). Pot fi prezente halucinatii, tulburari de gândire, sau fenomene catatone izolate. Câmpul de constiinta si
memoria nu trebuie sa fie afectate. Acest diagnostic nu trebuie pus daca dovada prezumtiva a cauzei organice este
nespecificata sau limitata la constatari, ca: ventricoli cerebrali largiti (vizualizati cu Tomografie axiala
computerizata), sau semne neurologice minore.
Include: stari organice paranoide si paranoid-halucinatorii, psihoza schizofreniforma (sch.-like) din epilepsie.
Exclude: tulburarile psihotice acute si tranzitorii (F23.-), tulburarile psihotice induse de droguri (F1x.5),
tulburarea deliranta persistenta (F22.-), schizofrenia (F20.-).

F06.3 TULBURARI ORGANICE ALE DISPOZITIEI (AFECTIVE)


Tulburari caracterizate prin modificari ale dispozitiei sau afectului, de obicei însotite de o schimbare a nivelului
global de activitate. Singurul criteriu pentru includerea acestor tulburari în aceasta Sectiune îl constituie presupusa
lor cauzare directa de catre o tulburare cerebrala sau somatica a carei prezenta trebuie sa fie demonstrata
independent (de ex. prin investigatii specifice de laborator sau somatice), sau pe baza unei afirmatii anamnezice

19
20

adecvate. Tulburarea afectiva trebuie sa urmeze prezumtivului factor organic si sa fie apreciata ca nereprezentând
un raspuns emotional al S.la constatarea ca are (sau ca prezinta simptomele) unei tulburari cerebrale.

Depresia post-infectioasa (de ex. post-gripala) este un exemplu comun, si trebuie codificata aici. Euforia usoara
persistenta neatingând nivelul hipomaniei, aparând de ex. în asociatie cu terapia cu steroizi sau antidepresive nu
trebuie codificata aici, ci la F06.8.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
In plus fata de criteriile generale pentru afirmarea etiologiei organice expuse la F06, starea trebuie sa
întruneasca conditiile pentru diagnosticul uneia din tulburarile listate la F30-F33.

Exclude: tulburarile de dispozitie (afective) non-organice sau nespecificate (F30-39), tulburarile afective ale
emisferei drepte (F07.8).

Al 5-lea caracter al codului poate fi utilizat pentru a specifica tulburarea clinica:


F06.30 Tulburarea organica maniacala
F06.31 Tulburarea organica bipolara
F06.32 Tulburarea organica depresiva
F06.33 Tulburarea organica afectiva mixta

F06.4 TULBURAREA ORGANICA ANXIOASA


Este o tulburare caracterizata prin trasaturile esentiale descriptive ale tulburarii de tip anxietate generalizata
(F41.1), tulburari de panica (F41.0) sau a combinarii ambelor, dar care apare ca o consecinta a unei tulburari
organice capabila de a produce disfunctie cerebrala (de ex. epilepsia de lob temporal, tirotoxicoza sau
feacromocitomul).

Exclude: tulburari anxioase non-organice sau nespecificate (F41.-)

F06.5 TULBURAREA DISOCIATIVA ORGANICA


Intruneste conditiile prevazute pentru una din tulburarile de la F44 (tulburarea disociativa conversiva) si pentru
care sunt întrunite în acelati timp criteriile generale pentru etiologia organica asa cum sunt descrise în introducerea
de la aceasta Sectiune.
Exclude: tulburari disociative (conversive) non-organice sau nespecificate (F44.-)

F06.6 TULBURAREA ORGANICA LABIL-EMOTIONALA (ASTENICA)


Se caracterizeaza printr-o labilitate emotionala marcata si persistenta, fatigabilitate, si o varietate de senzatii
somatice neplacute (de ex. ameteala) si acuze algice considerate ca fiind cauzate de o tulburare organica. Se
considera ca aceasta tulburare apare mai frecvent în asociatie cu o boala cerebro-vasculara sau hipertensiune
arteriala.

Exclude: tulbrarile somatoforme non-organice sau nespecificate (F45.-).

F06.7 TULBURAREA COGNITIVA - FORMA USOARA


Aceasta tulburare poate preceda, însoti sau urma o larga varietate de infectii si tulburari somatice, atât
cerebrale cât si sistemice (inclusiv SIDA). Dovezi neurologice directe ale implicarii cerebrale nu sunt în mod necesar
prezente, dar, cu toate acestea poate exista un disconfort si o interferenta cu activitatile de zi cu zi. Limitele acestei
categorii trebuie totusi sa fie clar stabilite. Când este asociata cu o tulburare somatica care se remite, tuluburarea
cognitiva (în forma usoara) nu trebuie sa se prelungeasca peste câteva saptamâni în plus. Acest diagnostic nu
trebuie pus daca starea se datoreaza în mod clar unei tulburari mentale sau comportamentale clasificate în oricare
din urmatoarele Sectiuni ale acestei carti.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Principala caracteristica o constituie declinul performantelor cognitive. Aceasta poate include: afectarea
memoriei, a învatarii, sau dificultati de concentrare. Testele obiective indica de obicei anormalitati. Simptomele sunt
de asa natura încât un diagnostic de dementa (F00-F03), sindrom amnestic organic (F04), sau delirium (F05.-) nu
poate fi pus.

Diagnosticul diferentiat:
Tulburarea poate fi deosebita de sindromul post-encefalitic (F07.1) si sindromul post-contuzional (F07.2) prin
etiologia sa diferita, o gama mai restrânsa de simptome usoare si, de obicei, o durata mai scurta.

20
21

F06.8 alte TULBURARI MENTALE ORGANICE SPECIFICATE, DATORATE LEZIUNII,DISFUNCTIEI CEREBRALE SAU
BOLILOR SOMATICE
Exemple: stari anormale ale dispozitiei în timpul terapiei cu steroizi sau antidepresive.

Include: psihoza epileptica nespecificata

F06.9 TULBURARI MENTALE ORGANICE NESPECIFICATE, DATORATE LEZIUNII,DISFUNCTIEI CEREBRALE SAU


BOLILOR SOMATICE

F07 TULBURARI ALE PERSONALITATII SI COMPORTAMENTULUI DATORATE BOLII,LEZIUNII SAU DISFUNCTIEI


CEREBRALE
Alterarea personalitatii si comportamentului pot fi reziduale sau concomitente cu o boala, leziune sau disfunctie
cerebrala. In unele cazuri, diferentele în manifestarea unor astfel de sindroame comportamentale si ale personalitatii
(reziduale sau concomitente) pot fi sugestive pentru tipul si/sau localizarea intracerebrala, dar fiabilitatea unui astfel
de demers diagnostic nu trebuie sa fie supraestimata. Prin urmare, etiologia trebuie întodeauna gândita dupa
modalitati independente, si daca e cunoscuta, sa fie înregistrata.

F07.0 TULBURAREA ORGANICA A PERSONALITATII


Se caracterizeaza printr-o alterare semnificative a modelelor obisnuite ale comportamentului premorbid. In
mod special sunt afectate expresia emotionala, trebuintele si impulsurile. Functiile cognitive pot defectuoase în
special, sau numai în, sfera planificarii propriilor actiuni si a anticiparii consecintelor lor personale si sociale
probabile, cum se întâmpla în asa-numitul sindrom de lob frontal. Totusi, este acum cunoscut ca acest sindrom
apare nu numai în leziunile de lob frontal ci si în leziunile altor arii cerebrale circumscrise.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
In afara unui istoric stabilit sau a unei alte dovezi de boala, leziune, sau disfunctie cerebrala, un diagnostic cert
necesita prezenta a doua sau mai multe din urmatoarele caracteristici:

(a). Capacitate constant redusa de a persevera în activitati cu scop, mai ales când implica lungi perioade de timp si
satisfactii amânate;
(b). Comportament emotional alterat, caracterizat prin labilitate emotionala, buna dispozitie superficiala si
nejustificata (euforie), veselie neadecvata; schimbare rapida spre iritabilitate sau scurte explozii de mânie si
agresiune; în unele cazuri poate apare apatia poate fi trasatura predominanta;
(c). Exprimarea necesitatilor si impulsurilor fara a lua în considerare consecintele sau conventiile sociale (S. se
poate angaja în acte disociale, ca: furtul, avansuri sociale nepotrivite, bulimie sau manifesta desconsiderare pentru
igiena personala);
(d). Tulburari cognitive sub forma unei suspiciozitati sau ideatie paranoida si/sau excesiva preocupare pentru o
unica tema de obicei abstracta (de ex. religia, "adevarul", "eroarea", etc.).
(e). Marcata alterare a ratei si fluxului ideatiei si limbajului, cu trasaturi ca: circumstanaialitatea, hiperimplicarea,
vâscozitatea si hipergrafia;
(f). Comportament sexual alterat (hiposexualitatea sau schimbarea preferinaei sexuale).

Include: sindromul de lob frontal, sindromul personalitatii din epilepsia limbica, sindromul de lobotomie,
personalitatea organica pseudopsihopatica, personalitatea organica pseudoretardata, sindromul post leucotomic.
Exclude: schimbarea durabila a personalitatii dupa o traire catastrofica (F62.0), schimbarea durabila a
personalitatii dupa o afectiune psihiatrica (F62.1), sindromul post-contuzional (F07.2), sindromul post-encefalitic
(F07.1), tulburare de personalitate specifica (F60.-).

F07.1 SINDROMUL POST-ENCEFALITIC


Sindromul include modificari reziduale comportamentale ce apar dupa vindecarea unei encefalite virale sau
bacteriene. Simptomele sunt nespecifice si variaza de la individ la individ, de la un agent infectios la altul, si special
cu vârsta S. Principala diferenta între aceasta tulburare si tulburarile de personalitate organice este reversibilitatea ei
frecventa.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Manifestarile pot include: maleza generala, apatie sau iritabilitate, unele diminuari ale functionalitatii cognitive
(dificultati de învatare), somn si pattern-uri (modele) alimentare alterate, schimbari în sfera comportamentului
sexual si al aprecierii normale sociale. Pot exista o varietate de disfunctii neurologice reziduale, cum ar fi: paralizie,
surditate, afazie, apraxie constructiva, acalculie.

Exclude: tulburarea organica de personalitate (F07.0).

21
22

F07.2 SINDROMUL POST-CONTUZIONAL (SINDROM ORGANIC CEREBRAL POST-TRAUMATIC)


Sindromul apare dupa un traumatism cranian (de obicei suficient de puternic pentru a produce pierderea
cunostintei) si include un numar de simptome disparate, cum ar fi: cefalee, ameteala (de obicei lipsind elementele
unui vertij real), oboseala, iritabilitate, dificultati de concentrare si de performanae intelectuale reduse, alterari ale
memoriei, insomnie, reducerea tolerantei la stress, emotivitate crescuta, sau consum de alcool.
Aceste simptome pot fi însotite de depresie sau anxietate, rezultând dintr-o anumita pierdere a stimei de sine si
teama de o leziune cerebrala permanenta. Aceste trairi accentueaza simptomele de baza rezultând cercuri vicioase.
Unii S. devin hipocondriaci si se angajeaza într-o cautare a diagnosticului si terapiei, adoptând un permanent rol de
bolnav. Etiologia nu este întodeauna clara, si au fost propusi factori organici si psihologici pentru a o explica. De
aceea statutul nosologic al acestor stari este oarecum incert. Nu este nici o îndoiala însa ca acest sindrom este
comun si suparator pentru pacient.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Cel putin 3 din caracteristicile de mai sus trebuie sa fie prezente pentru a putea stabili cu certitudine un
diagnostic. O evaluare atenta, folosind tehnici de laborator, EEG, potentialele evocate ale influxului cerebral,
explorarea radiologica cerebrala, oculonistagmografia, pot aduce dovezi pentru sustinerea obiectiva a simptomelor,
dar adesea aceste rezultate sunt negative. Nu este necesar ca acuzele sa fie asociate cu motivatia unor compensatii.

Include: sindromul post-contuzional (encefalopatic), sindromul cerebral post traumatic, nonpsihotic.

F07.8 alte TULBURARI ORGANICE DE PERSONALITATE SI COMPORTAMENT DATORATE BOLII, LEZIUNII SAU
DISFUNCTIEI CEREBRALE
Disfunctia, leziunea sau boala cerebrala pot produce o varietate de tulburari cognitive, emotionale si ale
personalitatii si tulburari comportamentale, dar numai o parte din ele sunt clasificate la rubricile precedente. Totusi,
deoarece statutul nosologic al sindroamelor "propuse" (ca tentativa) în aceast grup este nesigur, ele trebuie sa fie
codificate la capitolul "Alte". Un al 5-lea caracter poate fi adaugat, daca e necesar pentru a identifica entitati
individuale prezumtive, cum ar fi:

Tulburari afective organice ale emisferei drepte (schimbari în capacitatea de a exprima sau întelege emotia, la
persoanele cu tulburari ale emisferei drepte). Desi S. poate, în mod superficial, aparea ca fiind depresiv, depresia nu
este de obicei prezenta, fiind vorba de o limitare a expresivitatii emotionale.

Deasemenea, se codifica aici:

(a). Orice alte sindroame specificate, dar prezumtive ale schimbarii personalitatii sau comportamentului datorate
bolii, leziunii sau disfunctiei cerebrale, altele decât cele listate la F07.0 - F07.2;
(b). Starile cu un grad usor de afectare cognitiva care nu au înca intesitatea dementei din bolile mentale progresive
cum ar fi boala Alzheimer, Parkinson, etc. Diagnosticul trebuie sa fie schimbat când criteriile de dementa sunt
îndeplinite.

Exclude: delirium (F05.-).

F07.9 TULBURAREA ORGANICA NESPECIFICATA A PERSONALITATII SI COMPORTAMENTULUI, DATORATA BOLII,


DISFUNCTIEI SAU LEZIUNII CEREBRALE
Include: psihosindromul organic.

F09 TULBURAREA MENTALA ORGANICA SAU SIMPTOMATICA NESPECIFICATA


Include: psihoza organica NSA, psihoza simptomatica NSA.
Exclude: psihoza NSA (F29).

F10 - F19: TULBURARI MENTALE SI COMPORTAMENTALE DATORATE UTILIZARII DE SUBSTANTE


PSIHOACTIVE

PRIVIRE GENERALA ASUPRA SECTIUNII:

F10 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii alcoolului


F11 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii opioizilor
F12 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii canabinoizilor
F13 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii sedativelor si hipnoticelor
F14 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii cocainei

22
23

F15 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii altor stimulante, inclusiv cafeina
F16 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii halucinogenelor
F17 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii tutunului
F18 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii solventilor volatili
F19 - Tulburari mentale si comportamentale datorate utilizarii mai multor droguri sau altor substante psihoactive

Categoriile cu al 4-lea si al 5-lea caracter pot fi folosite pentru specificarea starii clinice, dupa cum urmeaza:

F1x.0 -Intoxicatia acuta


.00 Necomplicata
.01 Cu traumatism sau alte leziune corporala
.02 Cu alte complicatie medicala
.03 Cu delirium
.04 Cu distorsiuni perceptuale
.05 Cu coma
.06 Cu convulsii
.07 Intoxicatie patologica

F1x.1 - Utilizare nociva

F1x.2 - Sindromul de dependenta


.20 In prezent abstinent
.21 In prezent abstinent dar în ambianta protectiva
.22 In prezent în supraveghere clinica continua sau regim de înlocuire (dependenta controlata)
.23 In prezent abstinent dar în tratament cu droguri aversive sau blocante
.24 In prezent utilizând substanta (dependenta activa)
.25 Utilizare continua
.26 Utilizare episodica (dipsomanie)

F1x.3 - Stare de sevraj


.30 Necomplicata
.31 Cu convulsii

F1x.4 - Starea de sevraj cu delirium


.40 fara convulsii
.41 Cu convulsii

F1x.5 - Tulburare psihotica


.50 Sch.-like
.51 Predominant deliranta
.52 Predominant halucinatorie
.53 Predominant polimorfa
.54 Predominant cu simptome depresive
.55 Predominant cu simptome maniacale
.56 Cu simptome mixte

F1x.6 - Sindromul amnezic

F1x.7 - Tulburare psihotica reziduala sau cu debut


.70 Flashback-uri (rememorari paroxistice)
.71 Tulburari de personalitate sau comportament
.72 Tulburare afectiva reziduala
.73 Dementa
.74 Alta deteriorare cognitiva persistenta
.75 Tulburare psihotica cu debut tardiv

F1x.8 - alta tulburare mentala si comportamentala

F1x.9 - Tulburare mentala si comportamentala nespecificata

23
24

INTRODUCERE:
Aceasta Sectiune contine o varietate de tulburari ce difera prin severitate (de la intoxicatia necomplicata si
utilizarea nociva pâna la tulburari psihotice evidente si de dementa), dar care sunt toate susceptibile de a fi atribuite
utilizarii uneia sau mai multor substante psihoactive (cu sau fara prescriptie medicala).

Substanta implicata este indicata de al 2-lea si al 3-lea caracter (adica primele doua cifre dupa litera F), iar al 4-
lea si al 5-lea caracter specifica starile clinice. Pentru a economisi spatiu, substantele psihoactive sunt listate
primele, urmând apoi cel de-al 4-lea caracter al codului; acestea trebuie folosite, dupa caz, pentru fiecare din
substanaele specificate, dar trebuie tinut cont ca nu toate cele 4 caractere ale codului se pot aplica tuturor
substantelor.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Identificarea substantelor psihoactive folosite poate fi facuta pe baza datelor raportate de S., analizelor
obiective de sânge, urina, etc, sau a altor dovezi (prezenta de mostre de drog în posesia pacientului, semne si
simptome clinice, informatii de la apartinatori). Este întodeauna de dorit coroborarea de date de la mai multe surse
privind utilizarea de substante psihoactive.
Analizele obiective reprezinta dovezile cele mai clare asupra utilizarii recente, cu toate ca aceste date sunt
limitate în ceea ce priveste consumul din trecut si aprecierea nivelului actual de consum.

Multi consumatori de drog iau mai multe tipuri de substante, dar diagnosticul ar trebui sa fie clasificat, pe cât
posibil, functie de cea mai importanta substanta (sau clasa) utilizata. Aceasta se poate face în functie de drogul sau
tipul de drog ce cauzeaza tulburarea actuala. In caz de dubiu, se codifica drogul sau tipul de drog cel mai frecvent
utilizat, în special în cazurile cu utilizare continua sau zilnica.

Numai în cazurile în care modelul de consum este mixat sau când ponderea diferitelor droguri este cu neputinta
de a fi stabilita, se poate utiliza codul F19.- (Tulburare rezultata din consum de multiple droguri).

Folosirea necorespunzatoare a altor substante decât cele psihoactive (cum ar fi laxative, aspirina, etc.) trebuie
codificata la F55 "Abuz de substante ce nu produc dependenta", folosind cel de-al 4-lea caracter al codului pentru a
specifica tipul de substanta implicata.

Cazurile la care tulburarile mentale (în special delirium-ul la pacientii vârstnici) se datoreaza folosirii de
substante psihoactive, dar fara a fi prezente una din tulburarile de la aceasta Sectiune (de ex. utilizarea nociva sau
sindromul de dependenta), trebuie codificate la F00-F09. Când o stare de delirium se suprapune pe o astfel de
tulburare din aceasta Sectiune, ar trebui codificata la F1x.3 sau F1x.4.

Nivelul consumului de alcool poate fi indicat prin intermediul unui cod suplimentar de la Capitolul XX al ICD-10:
Y90.- (dovada consumului de alcool data de determinarea alcoolemiei) sau Y91.-(dovada consumului de alcool
determinata de nivelul intoxicatiei).
F1x.0 INTOXICATIA ACUTA
Este o stare tranzitorie ce urmeaza administrarii alcoolului sau altor substante psihoactive, si care are ca
rezultat perturbari în nivelul câmpului de constiinta, ale cognitiei, perceptiei, afectului si comportamentului, precum
si a altor functii si raspunsuri fiziologice. Acest diagnostic trebuie sa figureze ca diagnostic principal doar în cazurile
în care intoxicatia apare fara sa fie concomitent prezente probleme legate de consumul de alcool sau de drog. In
acest caz, prioritatea trebuie data diagnosticului de utilizare nociva (F1x.1), sindromului de dependenta (F1x.2) sau
tulburarii psihotice (F1x.5).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Intoxicatia acuta este de obicei strâns legata de nivelul dozelor (vezi ICD-10, Capitolul XX). Exceptii de la
aceasta regula pot apare la indivizii cu unele afectari organice subacute (de ex. insuficienta renala sau hepatica)
unde doze mici de substanta pot provoca un efect toxic disproportionat de sever. Dezinhibitia datorata contexului
social trebuie de asemenea luata în considerare (de ex. dezinhibitia comportamentala la petreceri, carnavaluri, etc.).
Intoxicatia acuta este un fenomen tranzitor. Intensitatea intoxicatiei scade cu timpul si efectele dispar în timp, în
absenta utilizarii ulterioare a substanaei. Recuperarea este astfel completa, exceptând situatiile în care au aparut
leziuni tisulare sau alte complicatii.

Simptomele intoxicatiei nu reflecta obligatoriu efectele primare ale substanaei utilizate, de ex. drogurile sedative
pot duce la simptome de agitatie sau hiperactivitate, iar stimulantele pot duce la retragere sociala si comportament
introvertit. Efectele substantelor, ca cele ale cannabisului si halucinogenelor pot fi, mod particular, imprevizibile. Mai
mult, unele substante psihoactive sunt capabile sa produca diferite tipuri de efecte la diferite doze. De exemplu,
alcoolul care poate avea efecte aparent stimulante asupra comportamentului la doze reduse, poate duce la agitatie
si agresiune odata cu cresterea dozelor, si sa produca o clara sedare la doze foarte ridicate.

24
25

Include: betia acuta în alcoolism, "bad trips" (cauzate de drogurile halucinogene), betia NSA.

Diagnostic diferentiat:
Luati în considerare traumatismele craniene acute si hipoglicemia. Deasemenea, considerati posibilitatea ca
intoxicatia sa se datoreze folosirii combinate a mai multor substanae.

Al 5-lea caracter al codului poate fi folosit pentru a indica daca intoxicatia acuta a fost asociata cu vreo
complicatie:

F1x.00 fara complicatii:


Simptome de severitate variata, de obicei dependente de doza, mai ales la valori ridicate ale acesteia;

F1x.01 Cu traumatism sau alte leziune corporala

F1x.02 Cu alte complicatii medicale:


Hemateza, complicatii ca aspiratia vomismentului, etc.

F1x.03 Cu delirium

F1x.04 Cu distorsiuni perceptuale

F1x.05 Cu coma

F1x.06 Cu convulsii

F1x.07 Intoxicatia patologica:


Se aplica numai la alcool. Debut brusc cu agresiune si adesea comportament violent care nu e tipic pentru S. în
afara consumului si apare foarte repede dupa consumul unei cantitatii de alcool care nu produce intoxicatie la
majoritatea populatiei.

F1x.1 UTILIZARE NOCIVA


Este un model de consum de substanta psihoactiva ce afecteaza sanatatea, fie la nivel somatic (ca în cazul
hepatitei dupa auto-administrarea injectabila de droguri), fie la nivel mental (de ex. episoade secundare consumului
masiv de alcool).
INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Cerinaa diagnostica este ca actualul consum sa fie cauza potentiala de alterare a sanatatii mentale si somatice
a pacientului.

Modalitatile nocive de utilizare sunt deseori criticate de ceilalati si sunt frecvent asociate cu diferite consecinte
sociale negative. Faptul ca modalitatea de utilizare a unei anumite substante este privit dezaprobator de catre o alte
persoana, sau de catre cadrul cultural al S., sau ca duce la consecinte sociale negative cum ar fi arestul sau conflicte
maritale, nu constituie prin ele însele o dovada a utilizarii nocive.

Intoxicatia (F1x.0) sau "mahmureala" dupa o betie acuta nu sunt în ele însele dovada suficienta a "afectarii"
sanatatii pentru a evalua caracterul de utilizare nociva a substantelor.

Nu trebuie pus diagnosticul de "utilizare nociva" daca sunt prezente sindromul de dependenta (F1x.2), o
tulburare psihotica (F1x.5) sau alte forma specifica de tulburare legata de consumul de alcool sau drog.

F1x.2 SINDROMUL DE DEPENDENTA


Reprezinta un grup de fenomene fiziologice, comportamentale si cognitive în care utilizarea unei substante sau
a unei clase de substante capata o prioritate crescuta pentru un anume individ fata de alte comportamente ce erau
înainte mai mult valorizate de catre respectivul individ. O caracteristica descriptiva centrala a sindomului de
dependenta este dorinta (deseori puternica, câteodata irezistibila) de a consuma un drog (care poate sau nu sa fie
prescris medical), alcool sau tutun. Pot exista dovezi ca revenirea la utilizarea substantei dupa o perioada de
abstinenta duce la o mai rapida reaparitie a altor caracteristici ale sindromului care apar la indivizii non-dependenti.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Un diagnostic clar de dependenta poate sa fie stabilit numai atunci când trei sau mai multe din urmatoarele
caracteristici au fost traite sau observate la S. un anumit timp în cursul anului precedent:

25
26

(a). O dorinta puternica sau un sentiment compulsiv de a folosi substanta;


(b). Dificultati ale capacitatii de a controla comportamentul legat de consumul de substanta în ceea ce priveste:
debut, încetarea consumului si cantitatea consumata;
(c). Starea psihologica de sevraj (vezi F1x.3 si F1x.4), când se reduce sau se înceteaza consumul de substanta, fapt
evidentiat prin: sindromul caracteristic de sevraj pentru substanta, sau utilizarea aceleiati substante (sau a uneia
asemanatoare) pentru înlaturarea sau evitarea simptomelor de sevraj;
(d). Existenta tolerantei, astfel încât doze crescute de substanta sunt necesare pentru a obtine efectele produse
initial de doze mai mici (exemple clare ale acesteia se gasesc la indivizii dependenti de alcool si opioizi care pot lua
doze zilnice de substanta suficiente pentru a incapacita sau duce la decesul consumatorilor non-toleranti);
(e). Neglijarea progresiva a placerilor sau intereselor datorita consumului de substanta psihoactiva, cresterea
timpului necesar pentru obtinerea sau administrarea substantei sau pentru revenirea de pe urma efectelor acesteia;
(f). Persistenta în utilizarea substantei în ciuda evidentei clare a unor consecinae nocive, cum ar fi afectarea ficatului
prin exces de alcool sau stari depresive datorate consumului masiv de substante, sau alterari cognitive legate de
consum; trebuie facute eforturi pentru a determina daca S. este (sau daca ne putem astepta sa fie) constient de
natura si gravitatea nocivitatii consumului.

Deasemenea, restrângerea repertoriului modalitatiilor personale de consum a substantei psihoactive (de ex.
tendinta de a consuma bauturi alcoolice în acelati mod în zilele de lucru ca si în week-end-uri, fara a tine cont de
restrictiile sociale ce determina adecvanta consumului de substanta) a fost descrisa si ea ca o caracteristica a
sindromului de dependenta.
O caracteristica esentiala a sindromului de dependenta o constituie prezenta consumului de substanta
psihoactiva sau a dorintei imperioase de a o consuma; constientizarea subiectiva a compulsiei de a consuma
substanta este cel mai des întâlnita în timpul încercarilor de a înceta sau de a controla consumul de substanta.
Aceasta cerinta diagnostica trebuie sa excluda, de exemplu, pacientii chirurgicali ce primesc opioizi pentru efectul
analgetic si care pot manifesta semnele unei stari de sevraj la încetarea administrarii drogului, dar care nu au
dorinaa de a continua consumul.
Sindromul de dependenta poate fi prezent pentru o substanta specifica (de ex. tutun sau diazepam), pentru o
clasa de substante (de ex. opiacee sau derivati) sau pentru gama mai larga de substante (cazul indivizilor la care
este prezenta compulsia de a consuma regulat orice drog disponibil si care manifesta disconfort, agitatie si/sau
semne somatice ale starii de sevraj în timpul abstinenaei.

Include: alcoolismul cronic, dipsomania, addictia la drog.

Diagnosticul sindromului de dependenta poate fi în continuare detailat prin utilizarea celui de-al 5-lea caracter al
codului:

F1x.20 In prezent abstinent

F1x.21 In prezent abstinet, dar în mediu protejat (de ex. spital, închisoare, comunitate terapeutica).

F1x.22 In prezent în supraveghere clinica continua sau regim de înlocuire (dependenta controlata) (de ex. cu
metadona; guma de nicotina sau plasture de nicotina)

F1x.23 In prezent abstinent dar în tratament cu droguri aversive sau blocante (de ex. naltrexona sau
disulfiram)

F1x.24 In prezent utilizând substanaa (dependenta activa)

F1x.25 Utilizare continua

F1x.26 Utilizare episodica (dipsomanie)


F1.x3 STAREA DE SEVRAJ
Consta într-un grup de simptome de clustere si severitate variabile, ce apar la întreruperea absoluta sau
relativa a consumului unei substante psihoactive, dupa un consum repetat si prelungit, si/sau în doze mari a
substantei. Debutul si evolutia sunt limitate în timp, si sunt legate de tipul de substanta si de dozele consumate în
mod obisnuit imediat înainte de începutul perioadei de abstinenta. Starea de sevraj poate fi complicata cu convulsii.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Starea de sevraj este unul din indicatorii sindromului de dependenta (vezi F1z.2) si acest din urma diagnostic
trebuie de asemenea luat în considerare. Diagnosticul de sevraj ar trebui codificat ca diagnostic principal daca el
constituie motivul internarii si daca este îndeajuns de sever pentru a necesita atentie medicala prin el însusi.
Simptomele somatice variaza în functie de substanta utilizata. Tulburarile psihologice (de ex. anxietate, depresie si

26
27

tulburari de somn) sunt de asemenea trasaturi comune ale sevrajului. In mod tipic, pacientul spune ca simptomele
de sevraj sunt înlaturate de reluarea consumului de substanta.
Ar trebui reamintit faptul ca simptomele de sevraj pot fi induse de stimuli conditionati/învatati, în absenta unui
consum de substanta imediat anterior. In astfel de cazuri, un diagnostic de stare de sevraj trebuie facut numai daca
este justificat în termeni de severitate.

Diagnosticul diferentiat:
Multe simptome prezente în starea de sevraj pot fi cauzate de alte afectiuni psihiatrice, de ex. stari anxioase si
tulburari depresive. Simpla "mahmureala" sau tremor, datorata altor stari nu trebuie confundata cu simptomele starii
de sevraj.

Diagnosticul de stare de sevraj trebuie specificat prin utilizarea celui de-al 5-lea caracter al codului:

F1x.30 Necomplicata

F1x.31 Cu convulsii
F1x.4 STAREA DE SEVRAJ CU DELIRIUM
Este o stare în care starea de sevraj (a se vedea F1x.3) este complicata de delirium (vezi criteriile de la
F.05.-).

Delirium-ul tremens indus de alcool trebuie codificat aici. Este o stare confuzionala toxica de scurta durata, dar
uneori periclitând viata, cu tulburari somatice de acompaniament. Este de obicei o consecinta a unei întreruperi
absolute sau relative a consumului de alcool la consumatorii cu dependenta severa, cu o lunga istorie de consum. In
unele cazuri, tulburarea apare în timpul unui episod de consum masiv, în care caz trebuie deasemenea codificat aici.
Simptomele pronormale tipice includ: insomnia, tremorul si frica. Debutul poate deasemenea sa fie precedat de
convulsii. Triada clasica simptomatologica include denivelarea câmpului de constiinta si confuzia, halucinatii vii si
iluzii ce afecteaza orice modalitate senzoriala, precum si tremor marcat. Delirurile, agitatia, insomnia, sau inversarea
ritmului somnului si hiperactivitatea vegetativa sunt de asemenea de obicei prezente.
Exclude: delirium-ul non-indus de droguri sau alcool (F.05.-).
Diagnosticul starii de sevraj cu delirium poate fi ulterior detailat folosind cel de-al 5-lea caracter al codului:
F1x.40 fara convulsii

F1x.41 Cu convulsii

F1x.5 TULBURAREA PSIHOTICA


Un grup de fenomene psihotice, care de obicei apar în timpul sau imediat dupa consumul unei substante
psihoactive si care se caracterizeaza prin halucinatii vii (în mod tipic auditive, dar deseori în mai multe modalitati
senzoriale), false identificari, deliruri si/sau idei de referinta (deseori de tip paranoid sau de persecutie), tulburari
psihomotorii (excitatie sau stupor), si afect anormal, care poate varia de la frica intensa la extaz. Senzoriul este de
obicei clar, dar un anumit grad de denivelare a câmpului de constiinta (chiar daca severitatea confuziei nu este
mare) poate fi prezenta. Tulburarea se remite cel putin partial într-o luna si total în 6 luni.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
O tulburare psihotica ce apare dupa sau imediat dupa consumul de drog (de obicei în 48 de ore) trebuie
codificata aici daca nu este o manifestare a sindromului de sevraj cu delirium (vezi F1x.4) sau cu debut tardiv.
Tulburarile psihotice cu debut tardiv (cu debutul la 2 saptamâni sau mai mult de la consumul de substanta) pot
apare, dar trebuie codificate la F1x.75.
Tulburarile psihotice induse de substante psihoactive pot prezenta tipuri variate de simptome. Aceste variatii
vor fi influentate de tipul de substanta implicata si de personalitatea consumatorului. Pentru drogurile stimulante
cum ar fi cocaina si amfetaminele, tulburarile psihotice induse de drog sunt în general strâns legate de nivelele
ridicate ale dozelor si/sau consum prelungit de substanta. Diagnosticul de tulburare psihotica nu trebuie pus numai
pe baza prezentei distorsiunilor perceptuale sau trairilor halucinatorii, când s-au consumat substante cu efect primar
halucinogen (de ex. LSD, sau mescalina, cannabis în doze mari). In astfel de cazuri, si deasemenea pentru starile
confuzionale, trebuie luat în considerare un diagnostic posibil de intoxicatie acuta ((F1x.0).
O atentie deosebita trebuie acordata grijii de a evita diagnosticarea unei stari mult mai grave (de ex.
schizofrenia) când este indicat un diagnostic de psihoza indusa de drog. Multe substante psihoactive induc stari
psihotice de scurta durata daca nu sunt consumate alte cantitati de substanta (ca în cazul psihozelor provocate de
amfetamina si cocaina). Falsul diagnostic în aceste cazuri poate avea implicatii disconfortante si costisitoare pentru
pacient si pentru serviciile de sanatate.
Include: halucinoza alcoolica, gelozia alcoolica, paranoia alcoolica, psihoza alcoolica NSA.
Diagnosticul diferentiat:

27
28

Luati în considerare posibilitatea unei alte tulburari mentale agravate sau precipitate de consumul de
substante psihoactive (de ex. schizofrenia, F20.-); tulburarea dispozitiei afective (F30-F39); tulburarea de
personalitate schizoida sau paranoida (F60.0, F60.1). In aceste cazuri diagnosticul de "psihoza organica indusa de
substanas psihoactiva" este incorect.
Diagnosticul de stare psihotica poate fi ulterior specificat prin al 5-lea caracter al codului, prin unul din
urmatoarele:
F1x.5 - Tulburare psihotica
F1x.50 Sch.-like
F1x.51 Predominant deliranta
F1x.52 Predominant halucinatorie (include halucinoza alcoolica)
F1x.53 Predominant polimorfa
F1x.54 Predominant cu simptome depresive
F1x.55 Predominant cu simptome maniacale
F1x.56 Cu simptome mixte

F1x.6 SINDROMUL AMNEZIC


Este un sindrom caracterizat printr-o alterare cronica si severa a memoriei recente; memoria îndepartata este
uneori alterata, în timp ce evocarea (redarea) imediata este intacta. Dezorientarea temporala si cronologiei
evenimentelor este de obicei evidenta, existând dificultati mari de învasare a unui material nou. Confabulatia poate
fi marcata, dar nu este invariabil prezenta. alte functii cognitive sunt relativ bine pastrate iar defectele amenzice sunt
mult mai intense decât alte perturbari.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru a fi codificat aici, sindromul amnezic indus de alcool sau de alte substante psihoactive trebuie sa
îndeplineasca criteriile generale pentru sindromul amnezic organic (vezi F04). Cerintele primare pentru un astfel de
diagnostic sunt:

(a). Afectarea memoriei, manifestata în afectarea memoriei recente (învasarea unui nou material);
(b). Absenta deficitului de evocare imediata, a afectarii câmpului de constiinta si afectarii cognitive generalizate.
(c). Un istoric cuprinzând dovezi obiective ale consumului cronic (în special, în doze mari) de alcool sau substante
psihoactive.

Schimbari ale personalitatii, adesea cu aparenaa unei apatii sau pierderi de initiativa si o tendinta spre
autoneglijare pot fi prezente, dar acestea nu trebuie considerate cerinae necesare pentru diagnostic.
Cu toate ca confabularea poate fi marcata, ea nu trebuie considerata o cerinta necesara pentru diagnostic.
Include: Psihoza Korsakov sau sindromul Korsakov, indus de alcool sau alte substante psihoactive.

Diagnosticul diferentiat:
Luati în considerare: sindromul organic amnezic (non-alcoolic, vezi F04); alte sindroame organice implicând
afectarea marcata a memoriei (de ex. dementa sau delirium, F00-F03, F05.-); o tulburare depresiva (F31-F33).

F1x.7. TULBURAREA PSIHOTICA REZIDUALA SI CU DEBUT TARDIV


Este o tulburare în care schimbarile induse de alcool sau substante psihoactive în sfera cognitiei, afectului,
personalitatii sau comportamentului persista dincolo de perioada de timp în care am putea considera ca actioneaza
un efect direct legat de consumul de substanas psihoactiva.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Debutul tulburarii trebuie sa fie direct legat de consumul de alcool sau substante psihoactive. Cazurile la
care debutul tulburarii apare mai târziu decât episodul de consum de substanta trebuie codificate aici numai daca
exista o dovada clara pentru a atribui starea unui efect rezidual al substanaei psihoactive. Tulburarea trebuie sa
reprezinte o schimbare - sau o exagerare marcata - fata de starea anterioara, normala de functionalitate.
Tulburarea trebuie sa persiste si dupa o perioada de timp în contextul careia efectele directe ale drogului pot
fi considerate ca responsabile (vezi F1x.0, Intoxicatia acuta). Dementa indusa de alcool sau substante psihoactive
nu este întodeauna ireversibila; dupa o perioada îndelungata de abstinenta completa functiile intelectuale si
memoria se pot ameliora.
Tulburarea trebuie diferentiata de starile corelate cu sevrajul (vezi F1x.3 si F1x.4). Trebuie reamintit ca în
unele situatii, si pentru anumite substante, fenomenele starii de sevraj pot fi prezente pe o perioada de mai multe
zile sau saptamâni dupa întreruperea consumului continuu de substanta.
Starile induse de droguri care persista dupa utilizarea drogului si care întrunesc criteriile pentru diagnosticul
tulburarii psihotice nu trebuie codificate aici (a se folosi F1x.5, Tulburari psihotice). Pacientii ce prezinta starea
terminala cronica a sindromului Korsakov trebuie codificati la F1x.6.

28
29

Diagnosticul diferentiat:
Luati în considerare: tulburarea mentala pre-existenta mascata de consumul de substante psihoactive si
reaparuta ca efect corelat cu consumul de substante (de ex. anxietatea fobica, tulburarea depresiva, schizofrenia,
tulburarea schizotipala). In cazul flashback-urilor (rememorari paroxistice), luati în considerare tulburarea psihotica
acuta si tranzienta (F23.-). Luati deasemenea în considerare leziunile organice si retardarea mentala medie sau
slaba (F70-F71), care pot coexista cu utilizarea nociva a substantelor psihoactive.
Aceasta rubrica diagnostica poate fi subdivizata folosind cel de-al 5-lea caracter al codului, dupa cum urmeaza:

F1x.70 Flashback-uri (rememorari paroxistice): Pot fi deosebite de tulburarea psihotica partial datorita naturii
lor episodice, deseori fiind de durata foarte scurta (secunde sau minute) si dupa duplicarea (câteodata chiar
perfecta) a trairilor (experientelor) anterioare legate de consumul de drog.

F1x.71 Tulburari de personalitate sau comportament: care îndeplinesc criteriile pentru tulburarile organice de
personalitate (F07.0).

F1x.72 Tulburare afectiva reziduala: care îndeplinesc criteriile pentru tulburarile organice de dispozitie afectiva
(F06.3).

F1x.73 dementa: care îndeplinesc criteriile pentru dementa descrise în introducerea Sectiunii F00-F09.

F1x.74 alta deteriorare cognitiva persistenta: O categorie reziduala pentru tulburari cu afectari cognitive
persistente, care nu îndeplinesc criteriile pentru sindromul amnezic indus de substanaele psihoactive (F1x.6) sau
dementa (F1x.73).

F1x.75 Tulburare psihotica cu debut tardiv

F1x.8 alte TULBURARI MENTALE SAU COMPORTAMENTALE


Codificati aici orice alte tulburare în care consumul unei substante poate fi identificata ca având o contributie
directa la aceasta stare, dar care nu întruneste criteriile pentru includerea în niciuna din tulburarile de mai sus.

F1x.9 TULBURAREA MENTALA SI COMPORTAMENTALA NESPECIFICATA

F20 - F29 SCHIZOFRENIA, TULBURARILE SCHIZOTIPALE SI TULBURARILE DELIRANTE

PRIVIRE GENERALA ASUPRA SECTIUNII:


F20 - Schizofrenia
F20.0 Schizofrenia paranoida
F20.1 Schizofrenia hebefrenica
F20.2 Schizofrenia catatona
F20.3 Schizofrenia nediferentiata
F20.4 Depresia postschizofrena
F20.5 Schizofrenia reziduala
F20.6 Schizofrenia simpla
F20.8 Alte tipuri de schizofrenie
F20.9 Schizofrenia nespecificata

Al 5-lea caracter poate fi folosit pentru a clasifica modalitatea evolutiva:

F20.x0 - Continua
F20.x1 - Episodica, cu deficit progresiv
F20.x2 - Episodica, cu deficit stabil
F20.x3 - Episodica, remitenta
F20.x4 - Remisiune incompleta
F20.x5 - Remisiune completa
F20.x8 - alte
F20.x9 - Perioada de observatie sub 1 an

F21 - Tulburarea schizotipala

F22 - Tulburarea deliranta persistenta


F22.0 - Tulburarea deliranta
F22.8 - Tulburarea deliranta persistenta

29
30

F22.9 - Tulburare deliranta persistenta nespecificata

F23 - Tulburari psihotice acute si tranzitorii


F23.0 - Tulburarea psihotica acuta polimorfa fara simptome de schizofrenie
F23.1 - Tulburarea psihotica acuta polimorfa cu simptome de schizofrenie
F23.2 - Tulburarea psihotica acuta sch.-like
F23.3 - alte tulburare psihotica acuta, predominant deliranta
F23.8 - alte tulburare psihotica acuta si tranzienta
F23.9 - Tulburari psihotice acute si tranzitorii nespecificate
Se poate utiliza al 5-lea caracter pentru a identifica prezenta sau absenta stressului acut asociat:
F23.x0 Cu stress acut asociat
F23.x1 fara stress acut asociat
F24 - Tulburarea deliranta indusa
F25 - Tulburari schizoafective
F25.0 Tulburarea schizoafectiva de tip maniacal
F25.1 Tulburarea schizoafectiva de tip depresiv
F25.2 Tulburarea schizoafectiva de tip mixt
F25.8 alte tulburari schizoafective
F25.9 Tulburarea schizoafectiva nespecificata
F28 - alte tulburari psihotice non-organice
F29 - Psihoze non-organice nespecificate
INTRODUCERE:
Schizofrenia este cea mai comuna si cea mai importanta tulburare din acest grup. Tulburarile schizotipale
poseda multe din atributele caracteristice ale tulburarile de tip schizofren si este, probabil, genetic corelata cu ele,
dar aceasta tulburare nu prezinta halucinatiile, delirurile si tulburarile comportamentale severe caracteristice
schizofreniei si din acest motiv nu atrag întodeauna atentia medicala.

Cele mai multe din tulburarile delirante sunt, probabil, necorelate cu schizofrenia, desi ele pot fi dificil de
diferentiat clinic, mai ales în stadiile timpurii. Ele reprezinta un grup de tulburari heterogene si incomplet întelese,
care pot divizate convenabil prin durata lor tipica într-un grup de tulburari delirante persistente si un grup mai larg
de tulburari acute si tranzitorii. Ultimele par sa fie comune mai ales în tarile în curs de dezvoltare. Subdiviziunile
listate aici pot fi privite ca provizorii. Tulburarile schizoafective au fost incluse în aceasta Sectiune în pofida naturii
lor controversate.

F20 SCHIZOFRENIA
Tulburarile de tip schizofren sunt caracterizate, în general, prin distorsiuni fundamentale si caracteristice ale
gândirii si perceptiei si ale afectelor care sunt neadecvate sau tocite. Câmpul de constiinta clar si capacitatea
intelectuala sunt deobicei mentinute, desi unele deficite cognitive se pot instala în decursul timpului. Tulburarea
implica functiile cele mai bazale, care dau unei persoane sentimentul unicitatii, individualitatii si autodirectionarii de
sine. Cele mai intime gânduri, sentimente si acte sunt adesea traite ca fiind cunoscute sau împartasite de altii; se
pot dezvolta si deliruri explicative, având ca convingere ca forte naturale sau supranaturale actioneaza pentru a
influenta gândurile si actiunile individului afectat, în modalitati care sunt, adesea, bizare. Ei pot sa se vada pe ei
însasi ca pivotul a tot ceea ce se întâmpla. Halucinatiile, în special auditive, sunt frecvente si pot comenta conduitele
sau gândurile S. Perceptia este frecvent perturbata, astfel ca culorile si sunetele pot fi excesiv de vii sau alterate în
calitate, si pot sa apara trasaturi irelevante ale unor gânduri obisnuite ca fiind mai importante decât întregul obiect
sau situatie. Perplexitatea apare de obicei precoce, si duce frecvent la convingerea ca situatiile de fiecare zi poseda
un înteles, în special de rau augur, care se refera doar la individul respectiv. In tulburarile de gândire tipic
schizofrene, trasaturile periferice si irelevante ale unui concept, care sunt inhibate într-o activitate mentala normal
directionata, sunt aduse în prim plan si utilizate în locul acelora care sunt relevante si adecvate situatiei. Astfel,
gândirea devine vaga, eliptica si obscura, iar expresia ei în vorbire uneori incomprehensibila. Intreruperile si
interpelarile în cursul gândirii sunt frecvente, iar gândurile pot parea a fi "extrase" de unii agenai externi. Dispozitia
afectiva este, în mod caracteristic, superficiala, capricioasa sau nepotrivita. Ambivalenta si tulburarea vointei pot
apare sub forma de inertie, negativism sau stupor. Catatonia poate fi prezenta. Debutul poate fi acut, cu
comportament serios perturbat, sau insidios, cu o dezvoltare gradala a ideilor si conduitei ciudate. Evolutia este
variabila, si nu este inevitabil cronica sau deteriorativa (evolutia este specificata prin al 5-lea caracter). Intr-un
numar de cazuri, care poate varia în dupa tipul de cultura si de populatie poate rezulta o recuperare completa, sau
aproape completa. Distributia pe sexe este aproximativ egala, dar debutul tinde sa fie tardiv la femei.
Cu toate ca nu pot fi idenificate simptome stric patognomice, este util ca, în scopuri practice, sa se divida
simptomele de mai sus în grupuri de importanta speciala pentru diagnostic, care apar adesea împreuna, cum ar fi:

(a). Ecoul gândirii, insertia sau retragerea gândirii si raspândirea gândirii;

30
31

(b). Delirurile de control, influenta sau pasivitate, clar referitoare la miscarile corpului sau a membrelor sau la
gânduri, actiuni sau sentimente specifice perceptia deliranta;

(c). Voci halucinatorii fâcând un comentariu continuu despre comportamentul S., sau discutându-l între ele, sau alte
tipuri de voci halucinatorii, venind dintr-o anumita parte a corpului;

(d). Deliruri persistente, de orice fel, care sunt cultural inadecvate si complet imposibile; de ex.: deliruri de identitate
politica sau religioasa, capacitate si puteri supraumane (de ex.: a fi în stare sa controleze vremea, sau de a fi în
comunicare cu straini din alte lume);

(e). Halucinatii persistente, în orice modalitate, când sunt însotite de deliruri temporare sau semiconstituite, fara un
continut afectiv clar, sau de catre idei de supraevaluare persistente sau când apar zilnic, timp de saptamâni sau luni;

(f). Intreruperi sau interpolari în cursul gândirii, din care rezulta incoerenta, vorbire irelevanta sau neologisme;

(g). Comportament catatonic, cum ar fi: excitatia, flexibilitatea ceroasa sau existenta unei anumite posturi;
negativism, mutism, sau stupor;
(h). Simptome "negative", cum ar fi o marcata apatie, saracie a vorbirii, racirea sau incongruenaa raspunsurilor
emotionale (ele, de obicei, au ca rezultat retragerea sociala si scaderea performanaei sociale). Trebuie sa fie clar ca
acestea nu se datoreaza depresiei sau medicatiei neuroleptice.

(i). O modificare semnificative si intensa în calitatea globala a unor aspecte ale comportamentului, ce se manifesta
prin lipsa de interes, de finalitate, inutilitate, atitudine de tip auto-repliere si retragere sociala.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Cerinta normala pentru un diagnostic de schizofrenie este ca cel putin un simptom foarte clar ( de obicei, doua
sau mai multe daca sunt mai putin bine conturate) apartinând oricaruia dintre grupele listate mai sus de la (a) la (d),
sau cel putin doua simptome din grupele (e) la (h), trebuie sa fie în mod clar prezente în majoritatea timpului pe o
perioada de o luna sau peste. Stari întrunind astfel de exigenae simptomatice, dar de o durata de sub o luna
(indiferent daca sunt tratate sau nu) trebuie sa fie diagnosticate într-o prima instanta ca tulburari psihotice sch.-like.
acute (F23.2) si reclasificate ca schizofrenie daca simptomele persista perioade mai lungi de timp.

Privind retrospectiv, putem constata ca o faza prodromala, cu simptome si comportamente cum ar fi pierderea
interesului pentru munca, activitati sociale, înfatisare si igiena personala, împreuna cu anxietate generalizata si
grade usoare de depresie si preocupare a precedat debutul simptomelor psihotice cu saptamâni sau chiar luni de
zile. Din cauza dificultatilor de a delimita în timp debutul, criteriul duratei de o luna se aplica numai simptomelor
specifice listate mai sus si nu oricarei faze prodromale nonpsihotice.

Diagnosticul de schizofrenie nu trebuie pus în prezenta unor simptome depresive sau maniacale extensive, decât
daca este clar ca simtomele de tip schizofren au antecedatat tulburarea afectiva. daca atât simptomele schizofrenice
cât si cele afective se dezvolta împreuna, si sunt egal echilibrate, atunci trebuie pus diagnosticul de tulburare schizo-
afectiva, chiar daca simptomele de tip schizofren prin ele însele ar justifica diagnosticul de schizofrenie. Schizofrenia
nu trebuie diagnosticata nici în prezenta unei boli cerebrale evidente sau în timpul starilor de intoxicatie, cu sau fara
sevraj. Tulburarile similare ce se dezvolta în prezenta epilepsiei sau a altei boli cerebrale trebuie codificate la F06.2,
iar cele induse de drog la F1x.5.

Modalitatea evolutiva:
Evolutia tulburarilor schizofrenice poate fi clasificata utilizând cel de-al treilea caracter al codului, astfel:
F20.x0 - Continua
F20.x1 - Episodica, cu deficit progresiv
F20.x2 - Episodica, cu deficit stabil
F20.x3 - Episodica, remitenta
F20.x4 - Remisiune incompleta
F20.x5 - Remisiune completa
F20.x8 - alte
F20.x9 - Perioada de observatie sub 1 an

F20.0 SCHIZOFRENIA PARANOIDA


Este tipul cel mai comun de schizofrenie pe plan mondial. Tabloul clinic este dominat de deliruri relativ stabile,
de obicei paranoide, însotite de obicei de halucinatii, în special de tip auditiv, si de tulburari de perceptie. Tulburarile
afectului, vointei si vorbirii, si simptomele catatone nu sunt proeminente.

31
32

Exemple de simptome paranoide din cele mai obisnuite sunt:

(a). Deliruri de persecutie, referinta, nastere ilustra, misiune speciala, schimbare corporala sau gelozie;

(b). Voci haluncinatorii, care ameninta pacientul sau îi dau comenzi, sau sau halucinatii auditive fara forma verbala,
cum ar fi fluieraturi, bâzâit sau râsete.

(c). Halucinatii ale mirosului sau gustului, sau ale senzatiilor sexuale sau alte senzatii corporale. Halucinatiile vizuale
pot apare, dar sunt rareori predominante.

Tulburarea de gândire poate fi evidenta în starile acute, dar în acest caz ea nu împiedica ca delirele si
halucinatiile tipice sa fie descrise clar. Afectul e de obicei mai putin tocit decât în alte varietati de schizofrenie, dar
un grad minor de incongruenta este obisnuit, asa cum sunt tulburarile de dispozitie ca iritabilitatea, furia brusca,
groaza si suspiciunea. Simptomele "negative" cum ar fi tocirea afectului si afectarea vointei sunt adesea prezente
dar nu domina tabloul clinic.

Evolutia schizofreniei paranoide poate fi episodica (cu remisiuni partiale sau complete), sau cronica. In ultima
varianta, simptomele floride persista de-a lungul anilor si e dificil de identificat episoade distincte. Debutul tinde sa
fie mai tardiv decât în formele hebefrenica si catatonica.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Criteriile generale pentru un diagnostic de schizofrenie (vezi F20, mai sus) trebuie sa fie îndeplinite. In plus,
halucinatiile si/sau delirurile trebuie sa fie proeminente; tulburarile afectului, vointei si vorbirii, si simptomele
catatonice trebuie sa fie relativ discrete. De obicei, halucinatiile vor fi de tipul descris la (b) si (c), mai sus. Delirurile
pot fi aproape de orice fel, dar delirele de control, influenta sau pasivitate si convingere de tip persecutoriu de
variate tipuri sunte cele mai caracteristice.

Include: schizofrenia parafernica

Diagnostic diferentiat:
Este important sa se excluda psihozele induse de drog si cele epileptice, si sa se retina ca delirele de
persecutie pot avea o pondere diagnostica redusa la populatia unor tari sau în anumite culturi.

Exclude: starea paranoida de involutie (F22.8), paranoia (F22.0).

F20.1 SCHIZOFRENIA HEBEFRENICA


Este o forma de schizofrenie în care schimbarile afective sunt proeminente, delirurile si halucinatiile efemere si
fragmentare, comportamentul iresponsabil si imprevizibil, iar manierismele sunt obisnuite. Dispozitia este
superficiala si inadecvata, adesea fiind însotita de chicote si zâmbete "auto-satisfacute", "auto-repliate", sau de
maniere "alese", grimase, manierisme, poze (ifose), acuze hipocondriace si fraze repetate. Exista o tendinta de
ramâne solitar si comportamentul pare lipsit de scop si sentiment. Aceasta forma de schizofrenie debuteaza de
obicei între vârstele de 15-25 de ani, si tinde sa aiba un prognostic rezervat datorita dezvoltarii rapide a simptomelor
"negative", mai ales a tocirii afectului si pierderii vointei.

In plus, tulburarile afectului si ale vointei, si tulburarile de gândire trebuie sa fie proeminente. Halucinatiile si
delirurile pot fi prezente dar nu trebuie sa fie proeminente. Impulsurile si motivatiile sunt pierdute si scopurile
abandonate, astfel încât comportamentul pacientului devine fara rost si lipsit de tel. O preocupare, superficiala si
manieristica, pentru religie, filozofie si alte teme abstracte, poate spori dificultatile celui care asculta în a urmari
cursul gândirii individului afectat.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Criteriile generale pentru un diagnostic de schizofrenie (vezi F20, mai sus) trebuie sa fie satisfacute.
Hebefrenia trebuie, în mod normal, sa fie diagnosticata pentru prima data numai la adolescenti si adulti tineri.
Personalitatea premorbida este caracteristica, dar nu neaparat necesara; exista tendinte spre solitudine si timiditate.
Pentru un diagnostic cert de hebefrenie este necesara de obicei o perioada de 2 sau 3 luni de observatie continua,
pentru a fi siguri ca modalitatile comportamentale caracteristice, descrise mai sus, se mentin.

Include: schizofrenia deozorganizata, hebefrenia.

32
33

F20.2 SCHIZOFRENIA CATATONA


Tulburarile psihomotorii proeminente sunt o trasatura esentiala si dominanta, si pot alterna între extreme, cum
ar fi hiperkinezia si stuporul sau supunerea automata si negativismul. Atitudini si posturi impuse pot fi mentinute
pentru lungi perioade. Episoadele de excitatie violenta pot fi o trasatura frapanta a acestei stari.

Din cauze aproape total necunoscute, schizofrenia catatona este acum rar observata în tarile industrializate, desi
ea ramâne comuna în alte parti. Aceste fenomene catatone pot fi combinate cu o stare "asemanatoare visului"
(oneroidia), cu halucinatii scenice vii.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Criteriile generale pentru un diagnostic de schizofrenie (vezi F20, mai sus) trebuie sa fie satisfacute. Simptome
catatone tranzitorii si izolate pot aparea în contextul oricarui sub-tip de schizofrenie, dar pentru un diagnostic de
schizofrenie catatona este necesar ca una sau mai multe din urmatoarele trasaturi comportamentale sa domine
tabloul clinic:

(a). Stupor (marcata descrestere în reactivitatea la ambianta si reducerea miscarilor si a activitatii spontane) si
mutism;

(b). Excitatie (activitate motorie crescuta, aparent fara scop, neinfluenaata de stimul externi);

(c). "Posturing" (adoptarea si mentinerea voluntara a unor pozitii inadecvate si bizare);

(d). Negativism (o anumita rezistenta, nemotivata, la toate instructiunile sau tentativele de a fi mobilizat, sau
miscarea într-o directie opusa);

(e). Rigiditate (mentinerea unei posturi rigide împotriva eforturilor de a fi mobilizat);

(f). Flexibilitatea ceroasa (mentinerea membrelor si a corpului în pozitii impuse din exterior);

(g). alte simptome, cum ar fi: automatismul la comanda (complianaa automata la instructiuni) si perseverarea
cuvintelor si a frazelor.

La S. necomunicativi, cu manifestari comportamentale de tip cataton, diagnosticul de schizofrenie poate fi


provizoriu, pâna când se obtine dovada adecvata a prezentei altor simptome. Este deasemenea important sa se tina
cont ca simptomele catatone nu sunt un diagnostic de schizofrenie. Un simptom sau simptome catatone pot
deasemenea sa fie provocate de boli cerebrale, tulburari metabolice, alcool sau droguri, si pot apare si în tulburarile
afective.

Include: catalepsia schizofrena, stuporul cataton, catatonia schizofrenica, flexibilitatea ceroasa schizofrenica.

F20.3 SCHIZOFRENIA NEDIFERENTIATA


Starile ce întrunesc criteriile diagnosticului general pentru schizofrenie (vezi F20, mai sus), dar nu sunt
conforme cu nici unul din subtipurile de mai sus (F20.0-F20.2), sau manifesta trasaturi comune mai multor tipuri,
fara o clara predominanta a unui set particular de caracteristici diagnostice. Aceasta rubrica diagnostica trebuie sa
fie folosita numai pentru stari psihotice (deci schizofrenia reziduala si depresia post-schizofrenica - F20.4 - sunt
excluse), si numai dupa ce s-a încercat clasificarea starii în una din cele trei categorii precedente.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Acest subtip trebuie rezervat tulburarilor care:

(a). Indeplinesc criteriile diagnostice pentru schizofrenie;

(b). Nu satisfac criteriile pentru subtipurile paranoid, hebefrenic sau catatonic;

(c). Nu satisfac criteriile pentru schizofrenia reziduala si depresia post-schizofrenica.

Include: schizofrenia atipica

F20.4 DEPRESIA POST-SCHIZOFRENICA

33
34

Este un episod depresiv ce poate fi prelungit, ce apare ca o consecinta a bolii schizofrenice. Unele simptome
schizofrenice trebuie înca sa fie prezente, dar ele nu mai domina tabloul clinic. Aceste simptome schizofrenice pot fi
"pozitive" sau "negative", desi ultimele sunt mai obisnuite. Este incert si fara importanta pentru diagnostic în ce
masura simptomele depresive au fost doar "descoperite" prin disparitia simptomele psihotice anterioare (mai
degraba decât sa fie o noua dezvoltare), sau în ce masura ele sunt o parte intrinseca a schizofreniei, mai degraba
decât o reactie psihologica la aceasta. Ele sunt rareori suficient de severe sau de extensive pentru a întruni criteriile
unui episod depresiv sever (F32.2 si F32.3), si este adesea dificil sa se decida care dintre simptomele pacientului
sunt datorate depresiei si care medicatiei neuroleptice sau afectarii voinaei si tocirii afective ale schizofreniei însati.
Tulburarea depresiva este asociata cu un risc suicidal crescut.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diagnosticul trebuie pus numai daca:

(a). Pacientul a avut o afectiune schizofrenica ce întruneste criteriile generale pentru schizofrenie (vezi F20, mai sus)
în timpul ultimelor 12 luni;

(b). Unele simptome schizofrenice sunt înca prezente;

(c). Simptomele depresive sunt proeminente si produc suferinta, îndeplinind cel putin criteriile pentru un episod
depresiv (F32.) si au fost prezente cel putin 2 saptamâni.

Daca pacientul nu are nici unul din simptomele schizofrenice, ar trebuii diagnosticat un episod depresiv (F32).
daca simptomele schizofrenice sunt înca floride si proeminente, diagnosticul trebuie sa ramâna cel al subtipului
schizofrenic adecvat (F20.0, F20.1, F20.2, F20.3).

F20.5 SCHIZOFRENIA REZIDUALA


Este un stadiu cronic în dezvoltarea tulburarii schizofrenice în care a existat o clara progresiune de la un stadiu
initial (incluzând unul sau mai multe episoade cu simptome psihotice, ce întrunesc criteriile generale pentru
schizofrenie descrise mai sus), la o stare tardiva cu simptome "negative" si deteriorari, caracterizate prin
durabilitate, desi nu în mod necesar ireversibile.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert trebuie sa fie îndeplinite urmatoarele cerinte:

(a). Simptomele schizofrenice "negative" proeminente, adica: lentoare psihomotorie; hiperactivitate; tocirea
afectului, pasivitate si slaba comunicare non-verbala prin mimica faciala, privire, modularea vocii si postura;
dificultati în auto-îngrijire, si performanta sociala scazuta;

(b). Dovada existentei în trecut a cel putin un episod psihotic clar ce întruneste criteriile diagnostice pentru
schizofrenie;

(c). O perioada de cel putin 1 an în timpul careia intensitatea si frecvenaa simptomelor floride, cum ar fi delirul si
halucinatiile, au fost minime sau substanaial reduse, iar simptomele schizofrenice "negative" au fost prezente;

(d). Absenta dementei sau a altei patologii organice cerebrale; absenta depresiei cronice sau a hospitalismului,
suficiente pentru a explica afectarile negative;

Daca nu este posibila obtinerea informatiilor adecvate privind istoria anterioara a pacientului, si din acest motiv
nu se poate stabili daca au existat criteriile pentru schizofrenie pe o anumita perioada în trecut, poate fi necesar sa
se puna un diagnostic provizoriu de schizofrenie reziduala.

Include: schizofrenia nediferentiata, cronica; "Restzustand"; stare reziduala schizofrenica.

F20.6 SCHIZOFRENIA SIMPLA


Este o tulburare rara, în care exista o dezvoltare insidioasa si progresiva a unor bizarerii comportamentale,
incapacitatea de a îndeplini cerinaele societatii si declinul în perfomanta totala. Delirurile si halucinatiile nu sunt
evidentiate si tulburarea este mai putin evident psihotica ca subtipurile hebefrenic, paranoid si catatonic de
schizofrenie. Trasaturile caracteristice "negative" ale schizofreniei reziduale (de ex. tocirea afectului, pierderea
voinaei, etc) se dezvolta fara a fi precedate de simptome psihotice evidente, de orice natura. Deteriorarea sociala
devine manifesta, si poate urma apoi vagabondajul si S. devine treptat absorbit în/de sine, inactiv si lipsit de sel.

34
35

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Schizofrenia simpla este un diagnostic dificil de pus cu certitudine, deoarece el depinde de stabilirea dezvoltarii
lent progresive a simptomelor caracteristice "negative" ale schizofreniei reziduale (vezi F20.5, mai sus) fara nici un
istoric de halucinatii, deliruri, sau alte manifestari ale unui episod psihotic anterior , dar cu modificari semnificative
de comportament, cum ar fi o pierdere marcata a interesului, inactivitate, si retragere sociala.

Include: schizofrenia simplex

F20.8 alte SCHIZOFRENII


Include: schizofrenia cenestopata; tulburare schizofreniforma NSA.
Exclude: tulburarea sch.-like acuta (F23.2); schizofrenia ciclica (F25.2); schizofrenia latenta (F23.2).

F20.9 SCHIZOFRENIE, NESPECIFICATA

F21 TULBURAREA SCHIZOTIPALA

Este o tulburare caracterizata printr-un comportament excentric si anomalii ale gândirii si afectului, care se
aseamana cu cele din schizofrenie, desi nu apare nici una din anomaliile certe si caracteristice schizofreniei. Nu
exista nici o tulburare dominanta sau tipica, dar oricare din urmatoarele poate fi prezenta:

(a). Un afect neadecvat si retinut (S. apare ca fiind rece si distant);

(b). Comportament sau aparitie ciudate, excentrice sau particulare;

(c). Raportare deficitara la ceilalti si o tendinas la retragere sociala;

(d). Idei sau credinae bizare, sau gândire magica, care influenteaza comportamentul si sunt neadecvate normelor
subculturale;

(e). Suspiciozitate sau idei paranoide;

(f). Ruminatii obsesive fara o rezistenta interioara, adesea cu continut dismorfofobic, sexual sau agresiv;

(g). Experiente perceptive neobisnuite, incluzând iluzii somato-senzoriale si corporale de alt tip;

(h). Gândire si vorbire vaga, circumstantiala, metaforica, hiperelaborata si adesea stereotipa, manifestata prin
discurs, sau alte modalitati,dar fara o incoerenta serioasa;

(i). Episoade cvasi-psihotice tranzitorii, ocazionale, cu intense iluzii, halucinatii auditive sau de alte natura si idei
delirante, aparând de obicei fara provocare exterioara.

Tulburarea parcurge un curs cronic cu fluctuatii ale intensitatii. Ocazional, evolueaza spre o schizofrenie clara.
Nu exista un debut precis si evolutia si cursul ei sunt de obicei cele ale unei tulburari de personalitate. Este mai
obisnuita la rudele schizofrenilor, si se crede ca este o parte a "spectrumului" genetic al schizofreniei.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Aceasta rubrica diagnostica nu este recomandata pentru uzul general, deoarece ea nu e clar delimitata nici de
schizofrenia simpla, nici de tulburarile de personalitate schizoida sau paranoida. daca termenul e utilizat, trebuie sa
fie prezente 3 sau 4 dintre trasaturile tipice listate mai sus, în mod continuu sau episodic, pentru cel putin 2 ani. S.
nu trebuie sa fi întrunit niciodata criteriile pentru schizofrenie. Un istoric de schizofrenie la rudele de gradul I, da o
greutate în plus diagnosticului, dar nu constituie o conditie preliminara.

Include: schizofrenia de frontiera (borderline); reactia schizofrenica latenta; schizofrenia prepsihotica;


schizofrenia prodromala; schizofrenia pseudonevrotica; schizofrenia pseudopsihopatica; tulburarea de personalitate
schizotipala.
Exclude: tulburarea de personalitate schizoida (F60.1); sindromul Asperger (F84.5).

F22 TULBURARI DELIRANTE PERSISTENTE

35
36

Acest grup include o varietate de tulburari în care delirurile de lunga durata constituie unica, sau cea mai
pregnanta caracteristica clinica, si care nu pot fi clasificate ca fiind organice, schizofrene sau afective. Ele sunt
probabil heterogene, si o legatura nedeterminata cu schizofrenia. importanta relativa a factorilor genetici,
caracteristicilor de personalitate si a circumstantelor existenaiale este nesigura, si, probabil, variabila.

F22.0 TULBURAREA DELIRANTA

Acest grup de tulburari se caracterizeaza prin dezvoltarea fie a unui singur delir, fie a unui set de deliruri
corelate, care sunt, de obicei, persistente, si uneori pe toata durata vietii. Continutul delirului/delirelor este foarte
variabil. Uneori ele sunt persecutorii, hipocondriace sau de grandoare, dar ele pot sa se refere la litigiu sau gelozie,
sau sa exprime convingerea S. ca corpul sau este deformat sau ca altii cred ca el miroase sau ca este homosexual.
Alte tulburari psihopatologice sunt caracteristic absente, dar pot fi prezente în mod intermitent simptome depresive
si, în unele cazuri, se pot dezvolta halucinatii olfactive si tactile. Sunt incompatibile cu acest diagnostic halucinatiile
auditive, clare si persistente, simptomele tipice schizofreniei cum sunt delirurile de control si tocirile marcate ale
afectului, precum si o dovada certa a unei boli cerebrale. Totusi, mai ales la pacientii vârstnici, prezenta unor
halucinatii auditive ocazionale sau tranzitorii nu exclud acest diagnostic, atât timp cât ele nu sunt tipic schizofrene si
formeaza numai o mica parte din tabloul clinic global. Debutul este de obicei la vârsta mijlocie, dar uneori, mai ales
în cazul convingerilor de a avea un corp diform, el apare la vârsta adulta timpurie. Continutul delirului si momentul
emergentei lui poate adesea sa fie corelat cu situatia de viata a S., de ex. delirurile de persecutie la membrii
minoritatilor. Separat de actiunile si atitudinile direct corelate cu delirul sau cu sistemul delirant, afectivitatea,
vorbirea si comportamentul sunt normale.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Delirurile constituie cea mai proeminenta sau chiar singura trasatura clinica. Ele trebuie sa fie prezente cel
putin 3 luni, si sa fie în mod clar personale, mai curând decât sub-culturale. Simptomele depresive sau chiar un
episod depresiv complet (F32.-) pot aparea intermitent, indicând ca delirurile persista chiar si când nu exista o
tulburare a dispozitiei. Trebuie sa nu existe dovezi ale unei boli cerebrale, sa nu existe halucinatiile auditive sau
acestea sa fie doar ocazionale, si sa nu existe un istoric de simptome schizofrene (deliruri de control, transmiterea
gândurilor, etc.).

Include: paranoia, psihoza paranoida, parafrenia (tardiva), sensitiver Beziehungswahn.


Exclude: tulburarea paranoida de personalitate (F60.0), psihoza paranoida psihogena (F23.3), reactia paranoida
(F23.3), schizofrenia paranoida (F20.0).

F22.8 alte TULBURARI DELIRANTE PERSISTENTE


Aceasta este o categorie reziduala pentru tulburarile delirante persistente care nu îndeplinesc criteriile pentru
tulburarile delirante (F22.0). Aici trebuie codificate tulburarile în care delirurile sunt însotite de voci halucinatorii
persistente sau de simptome schizofrene, insuficiente însa pentru a îndeplini criteriile de la schizofrenie (F20.-).
Tulburarile delirante cu durata mai mica de 3 luni trebuie codificate totusi, cel putin temporar, la F23.-.

Include: dismorfofobia deliranta, starea paranoida involutiva, suspiciozitatea paranoida.

F22.9 TULBURAREA DELIRANTA PERSISTENTA NESPECIFICATA

F23. TULBURARI PSIHOTICE ACUTE SI TRANZITORII


La ora actuala nu exista suficiente date clinice sistematice pentru a asigura criteriile definitive necesare
clasificarii tulburarilor acute psihotice. Din aceasta cauza, trebuie folosite datele existente (limitate) si traditia clinica
care însa nu creeaza concepte clar definite si delimitate. In absenta unui sistem multiaxial încercat si testat, metoda
utilizata aici pentru a evita confuzia diagnostica este construirea unei secvenae diagnostice care reflecta ordinea de
prioritate data, pentru a selecta trasaturile-cheie ale tulburarii. Ordinea de prioritate utilizata aici este:

(a). Un debut acut (în 2 saptamâni) ca trasatura definitorie a întregului grup;

(b). Prezenta sindroamelor tipice;

(c). Prezenta unui stres acut asociat.

Clasificarea este, totusi, astfel aranjata încât cei care nu sunt de acord cu aceasta ordine de prioritate sa poata
totusi identifica tulburarile psihotice acute cu fiecare din aceste trasaturi specificate. In plus, se recomanda ca (daca
se poate aplica) sa se faca o subdiviziune ulterioara a debutului pentru toate tulburarile acestui grup.

36
37

Debutul acut este definit ca o schimbare de la o stare fara trasaturi psihotice la o stare psihotica clar anormala,
într-o perioada de 2 saptamâni sau mai putin. Exista unele dovezi ca debutul acut este asociat cu un deznodamânt
(prognostic) bun, cu atât mai bun cu cât este mai abrupt debutul. De aceea este recomandat ca, de câte ori este
posibil, sa se specifice debutul abrupt (în 48 de ore sau mai putin).

Sindroamele tipice care au fost selectionate, sunt, în primul rând, starea variabila si rapid schimbatoare, numita
aici "polimorfa", si care este considerata de autoritatile în materie din multe tari ca proeminenta în starile psihotice
acute, si în al doilea rând, prezenta simptomelor schizofrenice tipice.

Stressul acut asociat a fost deasemenea specificat, folosind al 5-lea caracter, considerând legatura sa
traditionala cu psihozele acute. Dovezile disponibile, limitate, indica totusi ca o proportie substantiala de tulburari
psihotice acute apar fara stress asociat, deci s-a luat precautia de a fi notata prezenta sau absenta stressului.
Stressul acut asociat înseamna ca primele simptome psihotice acute apar în aproximativ 2 saptamâni dupa unul sau
mai multe evenimente care pot fi considerate ca stressante pentru majoritatea persoanelor aflate în circumstante
similare în spatiul cultural în discutie. Evenimente tipice pot fi: graviditatea, pierderea neasteptata a partenerului de
viata, pierderea serviciului, mariajul sau traumele psihologice ale razboiului, terorismului si torturii. Dificultatile sau
problemele de lunga durata nu vor fi incluse ca sursa de stress în acest context.

Vindecarea completa apare de obicei în 2 sau 3 luni, adesea în câteva saptamâni sau chiar zile, si numai o mica
proportie a pacientilor cu aceste tulburari dezvolta stari persisitente si incapacitante. Din nefericire, cunostiintele
noastre actuale nu permit o predictie precoce a acestui mic procent de pacienti care nu vor beneficia de o vindecare
rapida.

Aceste descrieri clinice si îndreptare diagnostice sunt concepute cu convingerea ca ele vor fi utilizate de clinicieni
care pot fi nevoiti sa faca un diagnostic atunci când trebuie sa evalueze si sa trateze pacientii la putine zile sau
saptamâni de la începutul tulburarii, fara a cunoaste cât timp va dura aceasta. Un numar de "memento"-uri privind
limitele de timp si tranzitia de la o tulburare la alte, au fost incluse din acest motiv, pentru a pune în garda pe cei ce
înregistreaza diagnosticul privind necesitatea de a actualiza.
Nomenclatura acestor tulburari acute este tot atât de nesigura ca si statutul lor nosologic, dar a fost facuta
încercarea de utiliza termeni simpli si familiari. Termenul de "tulburare psihotica" este utilizat ca termen de
convenient pentru toti membrii acestui grup ("psihotic" este definit în introducerea generala) cu un termen calificativ
aditional, care indica trasatura definitorie majora a fiecarui tip separat, în ordinea consemnata în secventa mai sus
notata.
INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Nici una din tulburarile acestui grup nu satisface criteriile pentru episoadele maniacale (F30) sau depresive (F
32), desi schimbari emotionale si simptome afective individuale pot fi, din când în când, proeminente.

Deasemenea, aceste tulburari sunt definite prin absenta cauzalitatii organice, cum ar fi starile de contuzie
cerebrala, deliriumul sau dementa. Sunt frecvent prezente perplexitatea, preocuparile si neatentia la conversatie, dar
daca ele sunt atât de marcate sau persistente încât sugereaza deliriumul sau dementa cu cauza organica,
diagnosticul trebuie amânat pâna când investigatia sau observatia îl va clarifica. In mod similar, tulburarile de la F23
nu trebuie diagnosticate în prezenta unor intoxicatii evidente cu droguri sau alcool. Totusi, o recenta aparitie a unei
usoare cresteri în consumul de alcool sau marijuana, fara dovada unei severe intoxicatii sau dezorientari, nu va
elimina diagnosticul unei din aceste tulburari psihotice acute.

Este important de subliniat criteriile de 48 ore si de 2 saptamâni; ele nu sunt privite ca timpul maximei severitati
si perturbari, ci ca timpul în care simptomele psihotice devin evidente si deteriorative pentru cel putin unele aspecte
ale vietii si muncii cotidiene. Punctul culminant al tulburarii poate fi întâlnit mai târziu în ambele situatii; simptomele
si afectarea trebuie sa fie evidente numai în durata stabilita, de regula în sensul ca ele vor duce S. în contact cu o
anumita forma de ajutor, medical sau nemedical. Perioadele prodromale de anxietate, depresie, retragere sociala
sau comportament anormal moderat nu justifica includerea în aceste perioade de timp.

Cel de-al 5-lea caracter poate fi utilizat pentru a indica daca tulburarea acuta psihotica este asociata sau nu cu
stressul acut.

F23.x0 fara asocierea stressului acut

F23.x0 Cu asocierea stressului acut

F23.0 TULBURAREA PSIHOTICA POLIMORFA ACUTA FARA SIMPTOME DE SCHIZOFRENIE

37
38

Este o tulburare psihotica acuta în care halucinatiile, delirurile si tulburarile perceptuale sunt evidente, dar,
sunt în mod marcat variabile si schimbatoare de la o zi la alte, sau chiar de la o ora la alta. Deasemenea, sunt
frecvent prezente bulversari emotionale cu sentimente tranzitorii intense, de fericire si extaz sau anxietate si
iritabilitate. Acest tablou clinic polimorf instabil si schimbotor este caracteristic; chiar daca uneori sunt proeminente
simptomele afective sau psihotice, criteriile pentru episodul maniacal (F30), episodul depresiv (F32) sau schizofrenie
(F20) nu sunt întrunite. Este aproape specific ca aceasta tulburare sa aiba un debut abrupt (48 de ore) si o rapida
rezolutie a simptomelor; în o mare proportie a cazurilor nu exista un stress precipitant evident. daca simptomele
persista mai mult de 3 luni, diagnosticul trebuie schimbat, tulburarea deliranta persistenta (F22) sau alte tulburare
psihotica neorganica (F28) fiind probabil cele mai potrivite.

Pentru un diagnostic cert, se cere ca:

(a). Debutul sa fie acut (de la o stare non-psihotica la o stare clar psihotica, în 2 saptamâni sau mai putin);

(b). sa existe mai multe tipuri de halucinatii sau deliruri, ce îsi schimba tema si intensitatea de la o zi la alte sau în
cursul aceleiati zile;

(c). sa existe o stare emotionala variabila;

(d). In pofida varietatii simptomelor, niciunul nu trebuie sa fie prezent cu suficienta consisteta pentru a întruni
criteriile pentru schizofrenie (F20) sau pentru episodul maniacal (F30) sau depresiv (F32).

Include: bufeuri delirante fara simptome de schizofrenie sau nespecificate; psihoze cicloide fara simptome de
schizofrenie sau nespecificate.

F23.1 TULBURAREA PSIHOTICA POLIMORFA CU SIMPTOME DE SCHIZOFRENIE


Este o tulburare psihotica acuta care întruneste criteriile descriptive pentru tulburarea psihotica polimorfa acuta
(F23.0) si în care simptomele schizofrenice tipice (F20) sunt prezente în mod consistent.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert trebuiesc îndeplinite criteriile (a), (b) si (c) specificate pentru tulburarea psihotica
polimorfa acuta (F23.0) si, în plus, trebuie sa fie prezente simptomele ce întrunesc criteriile pentru schizofrenie
(F20) în majoritatea timpului, din momentul în care un tablou clinic evident a fost stabilit.
Daca simptomele schizofrenice persista mai mult de o luna, diagnosticul trebuie schimbat în cel de schizofrenie
(F20).

Include: bufeuri delirante cu simptome de schizofrenie; psihoze cicloide cu simptome de schizofrenie.

F23.2 TULBURAREA PSIHOTICA ACUTA SCHIZOFRENIA-LIKE.


O tulburare psihotica acuta în care simptomele psihotice sunt oarecum stabile, si întrunesc criteriile pentru
schizofrenie (F20) dar care au durata mai mica de o luna. Un anumit grad de variabilitate sau instabilitate
emotionala poate fi prezent, dar nu de amploarea celui descris în tulburarea psihotica polimorfa acuta (F23.0).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert, se cere ca:

(a). Debutul simptomelor psihotice sa fie acut (de la o stare non-psihotica la o stare clar psihotica, în 2 saptamâni
sau mai putin);

(b). Simptomele ce întrunesc criteriile pentru schizofrenie (F20) sa fie prezente în majoritatea timpului, din
momentul în care un tablou clinic evident a fost stabilit;

(c). Criteriile pentru tulburarea psihotica polimorfa sa nu fie întrunite.


daca simptomele schizofrenice dureaza de peste o luna diagnosticul trebuie schimbat în schizofrenie (F20).

Include: schizofrenie acuta (nediferentiata); tulburare schizofreniforma scurta; psihoza schizofreniforma scurta;
oneirofrenia; reactia schizofrenica.
Exclude: tulburarea deliranta organica (sch.-like, F06.2); tulburarea schizofreniforma NSA (F20.8).

F23.3 alte TULBURARE PSIHOTICA ACUTA, PREDOMINANT DELIRANTA

38
39

Este o tulburare psihotica acuta în care principala caracteristica clinica o constituie delirurile sau halucinatiile
oarecum stabile, dar care nu întrunesc criteriile pentru schizofrenie (F20). Delirurile cele mai des întâlnite sunt cele
de persecutie sau de referinta, iar halucinatiile sunt de obicei auditive (voci care se adreseaza direct pacientului).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert:

(a). Debutul simptomelor psihotice trebuie sa fie acut (de la o stare non-psihotica la o stare clar psihotica, în 2
saptamâni sau mai putin);

(b). Delirurile sau halucinatiile trebuie sa fi fost prezente în majoritatea timpului, din momentul instalarii clare a starii
psihotice;

(c). Criteriile pentru tulburarea psihotica polimorfa (F23.0) sau schizofrenie (F20) sa nu fie întrunite.

daca delirurile persista mai mult de 3 luni, diagnosticul trebuie schimbat în tulburare deliranta persistenta (F22).
daca numai halucinatiile persista mai mult de 3 luni, diagnosticul trebuie schimbat cu alte tulburare psihotica non-
organica (F28).

Include: reactia paranoida; psihoza paranoida psihogena.

F23.8 alte TULBURARI PSIHOTICE ACUTE SI TRANZITORII

Trebuie codificate aici orice alte tulburari acute psihotice care nu sunt clasificabile la orice alte tulburari din F23
(cum ar fi stari psihotice acute în care delirurile sau halucinatiile certe apar, dar persista numai pentru putin timp).
Starile agitatie nediferentiata trebuie deasemena codificate aici, daca nu sunt disponibile mai multe informatii despre
starea mentala a pacientului, si daca exista certitudinea lipsei unei cauze organice.

F23.9 TULBURAREA PSIHOTICA ACUTA SI TRANZITORIE, NESPECIFICATA

Include: psihoza reactiva (scurta) NSA

F24 TULBURAREA DELIRANTA INDUSA


Este o tulburare deliranta rara, traita de doua sau mai multe persoane cu legaturi emotionale strânse. Numai
unul sufera de o tulburare psihotica autentica; delirurile sunt induse în celelalte persoane, si, de obicei, dispar când
persoanele sunt separate. Tulburarea psihotica a persoanei dominante este cel mai adesea schizofrenica, dar acest
fapt nu este necesar sau invariabil. Delirurile originare ale persoanei dominante sunt deobicei cronice, cu tematica
fie persecutorie, fie de grandoare. Convingerile delirante sunt doar transmise în acest mod, în circumstante
neobisnuite. Aproape invariabil, persoanele implicate au o relatie neobisnuit de strânsa si sunt izolate de celelalte
prin limbaj, cultura sau spatiu. Deasemenea, individul la care delirurile sunt induse este de obicei dependent de (sau
subalternul) partenerului cu psihoza autentica.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Un diagnostic de tulburare deliranta indusa trebuie stabilit numai daca:

(a). doua sau mai multe persoane împartasesc acelati delir sau sistem delirant si se sprijina unul pe altul în aceste
convingeri;

(b). Ei au o relatie neobisnuit de strânsa, de tipul descris mai sus;

(c). Exista o dovada temporala sau altele, contextuale, ca delirul a fost indus la persoana pasiva, perechii sau
grupului, prin contactul cu persoana activa.

Halucinatiile induse sunt neobisnuite, dar nu pot nega diagnosticul. Totusi, daca sunt motive sa credem ca doua
persoane care traiesc împreuna prezinta tulburari psihotice independente, ele trebuie codificate ca atare, chiar daca
ele împartasesc anumite teme delirante.

Include: folie a deux; tulburarea paranoida sau psihotica indusa; psihoza simbiotica.

39
40

Exclude: folie simultanee.

F25. TULBURARILE SCHIZO-AFECTIVE


Acestea sunt tulburari episodice în care simptomele afective si schizofrenice sunt proeminente si prezente, în
cadrul aceluiasi episod al bolii, de preferinas simultan, dar cel putin câteva zile fiecare. Legatura lor cu tulburarile de
dispozitie (afective) tipice (F30-F35) si tulburarile schizofrenice (F20-F24) este nesigura. Ele sunt date ca o categorie
separata, deoarece sunt prea frecvente pentru a fi ignorate. alte stari în care simptomele afective sunt suprapuse
sau sunt o parte a unei boli schizofrenice pre-existente, ori în care ele coexista sau alterneaza cu alte tipuri de
tulburari delirante persistente, sunt clasificate la categoriile adecvate în cadrul F20-F29. Delirurile sau halucinatiile
incongruente cu dispozitia (afectiva) în tulburarile afective (F30.2, F31.2, F31.5, F32.3, sau F33.3) nu justifica prin
ele însele un diagnostic de tulburare schizo-afectiva.

Pacientii ce prezinta episoade schizo-afective recurente, mai ales cu simptome de tip maniacal, au de obicei o
vindecare completa, si numai rareori dezvolta o stare defectiva.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Un diagnostic de tulburare schizo-afectiva trebui pus numai atunci când ambele simptome certe, schizofrenice
si afective, sunt predominant simultane, sau fiecare predomina câteva zile, în cadrul aceluiati episod al bolii, si, ca o
consecinta, episodul nu întruneste criteriile nici pentru schizofrenie, nici pentru un episod depresiv sau maniacal.
Termenul nu trebuie aplicat la pacientii ce manifesta simptome schizofrenice si simptome afective în diferite
episoade ale bolii. Este obisnuit0, de ex. la schizofrenici, sa prezinte simptome depresive ca o consecinta a
episodului psihotic (vezi depresia post-schizofrenica, F20.4). Unii pacienti au episoade schizo-afective recurente, ce
pot fi de tip maniacal sau de tip depresiv, sau o combinatie a celor doua. Altii au unul sau doua episoade schizo-
afective raspândite între episoade tipice de manie sau depresie; în primul caz tulburarea schizo-afectiva este
diagnosticata adecvat; în cel de-al doilea, aparitia unui episod ocazional schizo-afectiv nu invalideaza diagnosticul de
tulburare afectiva bipolara sau tulburare depresiva recurenta, daca tabloul clinic este tipic în alte privinae.
F25.0. TULBURAREA SCHIZOAFECTIVA DE TIP MANIACAL

Este o tulburare în care simptomele schizofrenice si maniacale sunt ambele proeminente în acelati episod al
bolii. Anormalitatea dispozitiei ia de obicei forma elatiei, însotita de o stima de sine crescuta, si de idei de
grandoare, dar uneori excitatia sau iritabilitatea sunt mai evidente si însotite de comportament agresiv si idei
persecutorii. In ambele cazuri, exista o energie crescuta, hiperactivitate, concentrare deteriorata si o pierdere a
inhibitiei sociale normale. Pot fi prezente deliruri de referinta, grandoare sau persecutie, dar alte simptome
schizofrenice tipice sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului. S. poate insista, de ex., ca gândurile sale sunt
difuzate sau interferate, sau ca fotse straine încearca sa-l controleze, sau el poate afirma ca aude variate feluri de
voci, sau sa exprime idei delirante bizare, ce nu sunt numai de grandoare sau persecutorii. O chestionare atenta
este adesea necesara pentru a stabili daca S. traieste într-adevar aceste fenomene morbide, si nu glumeste sau
vorbeste metaforic. Tulburarile schizo-afective de tip maniacal sunt de obicei psihoze floride cu debut acut, dar, desi
comportamentul e adesea grosier perturbat, o vindecare completa are loc de regula în câteva saptamâni.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trebuie sa existe o proeminenta crestere a dispozitiei, sau sau o crestere mai putin evidenta a dispozitiei
combinata o o iritabilitate sau excitare crescuta. In cadrul aceluiati episod, cel putin unul, si de preferinta doua
simptome schizofrenice tipice (ca cele specificate la schizofrenie -F20), iar criteriile (a)-(d) de la îndreptarul
diagnostic trebuie sa fie în mod clar prezente.

Aceasta categorie trebuie folosita pentru episoadele singulare schizo-afective de tip maniacal si pentru
tulburarile recurente în care majoritatea episoadelor sunt schizo-afective de tip maniacal.

Include: psihoza schizo-afectiva de tip maniacal; psihoza schizofreniforma de tip maniacal.

F25.1 TULBURAREA SCHIZOAFECTIVA DE TIP DEPRESIV


Este o tulburare în care simptomele schizofrenice si depresive sunt ambele proeminente în acelati episod al
bolii. Deprimarea dispozitiei este de obicei însotita de mai multe simptome caracteristice depresive sau de
anormalitati comportamentale, cum ar fi lentoarea, insomnia, pierderea energiei, apetitului, sau a greutatii,
reducerea intereselor, afectarea concentrarii, culpabilitate, sentimente de disperare si gânduri suicidale. In acelati
timp, sau în cadrul aceluiati episod, sunt prezente alte simptome tipic schizofrenice: S. poate insista, de ex., ca
gândurile sale sunt raspândite sau interferate, sau ca forte straine cauta sa-l controleze. El poate fi convins ca este
spionat sau ca se comploteaza împotriva lui, acest fapt nefiind justificat de propriul sau comportament. Aude voci
care nu sunt numai deftimatoare sau acuzatoare, ci vorbesc despre omorârea lui, sau discuta între ele acest

40
41

comportament. Episoadele schizoafective de tip depresiv sunt de obicei mai putin floride si alarmante decât
episoadele schizoafective de tip maniacal, dar ele tind sa dureze mai mult timp si prognosticul este mai putin
favorabil. Desi majoritatea se vindeca complet, unele, eventual, dezvolta un defect schizofrenic.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trebuie sa existe o depresie proeminenta, însotita de cel putin doua simptome depresive caracteristice, sau
anormalitati comportamentale asociate, asa cum sunt listate la episodul depresiv (F32); în cadrul aceluiati episod,
cel putin unul (de preferinas doua) simptome schizofrenice tipice (asa cum sunt specificate pentru
schizofrenie (F20.-), criteriile diagnostice (a)-(d) trebuie sa fie în mod clar prezente.

Aceasta categorie diagnostica trebuie utilizata pentru un episod singular schizoafectiv de tip depresiv, si pentru
o tulburare recurenta în care majoritatea episoadelor sunt schizoafective de tip depresiv.

Include: psihoza schizoafectiva de tip depresiv, psihoza schizofreniforma de tip depresiv.

F25.2 TULBURAREA SCHIZOAFECTIVA MIXTA


Trebuie codificate aici tulburarile în care simptomele schizofrenice (F20.-) coexista cu cele ale tulburarilor
afective bipolare mixte (F31.6).

Include: schizofrenia ciclica, psihoza mixta, schizofrenica si afectiva.

F25.8 alte TULBURARI SCHIZOAFECTIVE

F25.9 TULBURAREA SCHIZOAFECTIVA NESPECIFICATA


Include: psihoza schizoafectiva nespecificata.

F28 alte TULBURARI PSIHOTICE NON-ORGANICE

Trebuie codificate aici tulburarile psihotice care nu îndeplinesc criteriile pentru schizofrenie (F20.-), sau pentru
tipurile psihotice de tulburari ale dispozitiei (afective) (F30-F39), si tulburarile psihotice care nu întrunesc criteriile
simptomatice pentru tulburarea deliranta persistenta (F22.-).

Include: psihoza halucinatorie cronica NSA

F29 PSIHOZA NON-ORGANICA NESPECIFICATA

Include: psihoza NSA


Exclude: tulburarea mentala NSA (F99), psihoza organica sau simptomatica NSA (F09).

F30 - F39 TULBURARI ALE DISPOZITIEI (AFECTIVE)

PRIVIRE GENERALA ASUPRA SECTIUNII:

F30 - Episod maniacal


F30.0 Hipomanie
F30.1 Manie, fara simptome psihotice
F30.2 Manie, cu simptome psihotice
F30.8 alte simptome maniacale
F30.9 Episoade maniacale nespecificate

F31 - Tulburare afectiva bipolara


F31.0 Tulburare cu episod actual hipomaniacal
F31.1 Tulburare cu episod actual maniacal fara simptome psihotice
F31.2 Tulburare cu episod actual maniacal cu simptome psihotice
F31.3 Tulburare cu episod actual depresiv usor sau moderat
.30 fara simptome somatice
.31 Cu simptome somatice
F31.4 Tulburare cu episod actual depresiv sever fara simptome psihotice

41
42

F31.5 Tulburare cu episod actual depresiv sever cu simptome psihotice


F31.6 Tulburare afectiva bipolara cu episod actual mixt
F31.7 In prezent în remisiune
F31.8 alte tulburare afectiva bipolara
F31.9 Tulburare afectiva bipolara nespecificata

F32 - Episod depresiv


F32.0 Episod depresiv usor
.00 fara simptome somatice
.01 Cu simptome somatice
F32.1 Episod depresiv moderat
.10 fara simptome somatice
.11 Cu simptome somatice
F32.2 Episod depresiv sever fara simptome psihotice
F32.3 Episod depresiv sever cu simptome psihotice
F32.8 alte episoade depresive
F32.9 Episod depresiv nespecificat
F33 - Tulburare depresiva recurenta
F33.0 Tulburare cu episod actual usor
.00 fara simptome somatice
.01 Cu simptome somatice
F33.1 Tulburare cu episod actual moderat
.10 fara simptome somatice
.11 Cu simptome somatice
F33.2 Tulburare cu episod actual sever, fara simptome psihotice
F33.3 Tulburare cu episod actual sever, cu simptome psihotice
F33.4 Tulburare în prezent în remisiune
F33.8 alte tulburari depresive recurente
F33.9 Tulburari depresive nespecificate

F34 - Tulburari persistente ale dispozitiei afective


F34.0 Ciclotimie
F34.1 Distimie
F34.8 alte tulburare persistenta a dispozitiei afective
F34.9 Tulburare persistenta nespecificata a dispozitiei afective

F38 - alte tulburari ale dispozitiei afective


F38.0 alte tulburari singulare ale dispozitiei afective
.00 Episod recurent afectiv mixt
F38.1 alte tulburari ale dispozitiei afective
.10 Tulburarea depresiva recurenta scurta
F38.8 alte tulburari ale dispozitiei afective, specificata

F39 - Tulburarea dispozitiei afective, nespecificata

INTRODUCERE:
Relatia între etiologie, simptome, procesele biochimice bazale, raspunsul la tratament si prognosticul
tulburarilor afective nu este înca suficient înteles pentru a permite clarificarea lor într-un mod care, probabil, sa
întruneasca aprobarea unanima. Cu toate acestea, o clasificare trebuie încercata si cea prezentata aici este facuta în
idea ca ea va fi cel putin acceptabila, fiind rezultatul unor largi consultari.

In aceste tulburari, perturbarea fundamentala este o schimbare în dispozitie sau afect, de obicei spre depresie
(cu sau fara anxietate asociata) sau spre elatie. Aceasta schimbare a dispozitiei este de obicei însotita de o
schimbare a întregului nivel al activitatii, si majoritatea celorlalte simptome sunt deasemenea secundare ei, sau usor
de înaeles în contextul acestor schimbari de dispozitie si activitate. Majoritatea acestor tulburari tind sa fie recurente
si debutul episoadelor anterioare este adesea corelat cu evenimente sau situatii stresante. Aceasta sectiune se
ocupa cu tulburarea dispozitiei la toate grupele de vârsta; acelea ce apar în copilarie si adolescenta trebuie si ele
codificate aici.
Principalele criterii dupa care au fost clasificate tulburarile afective au fost alese din motive practice, ele
permitând identificarea facila a simptomelor clinice comune. Episoadele unice au fost separate de tulburarea
bipolara si alte multiple tulburari episodice, deoarece o proportie substanaiala a pacientilor prezinta numai un episod
de boala; s-a dat întietate severitatii (gravitatii) din cauza implicatiilor sale terapeutice si pentru a permite nivele

42
43

diferite de asistenta medicala. Este recunoscut ca simptomele considerate aici ca "somatice" pot deasemenea sa fie
numite "melancolice", "vitale", "biologice" sau "endogenomorfe", si ca statutul stiintiific al acestui sindrom este, într-
un fel sau altul, problematic. Se spera ca rezultatul includerii sale aici va fi o dezbatere critica larga privind utilitatea
identificarii sale separate. Clasificarea este astfel facuta încât acest sindrom somatic sa poata fi înregistrat de cei
care doresc sa o faca, dar el poate fi deasemenea ignorat daca se doreste aceasta fara a afecta credibilitatea
celorlalte informatii.

Diferentierea între diferitele grade de severitate ramâne o problema; cele 3 grade (usor, moderat, sever) au fost
specificate deoarece multi clinicieni doresc sa le aiba disponibile.

Termenii "manie" si "depresie severa" sunt utilizati în aceasta clasificare pentru a denota polii opusi ai spectrului
afectiv; "hipomanic" este utilizat pentru o stare intermediara, fara deliruri, halucinatii sau completa disruptie a
activitatii normale, ceea ce se poate adesea (dar nu numai) observa când pacientii dezvolta sau se remit din manie.
F30 EPISODUL MANIACAL
Aici sunt specificate trei grade de severitate, toate întrunind caracteristicile comune ale dispozitiei elevate, si o
crestere a volumului si vitezei activitatii fizice si mentale.
Toate subdiviziunile acestei categorii trebuie utilizate numai pentru un singur episod de manie. daca au existat
episoade afective anterioare sau ulterioare, fie depresive, fie maniacale sau hipomaniacale, tulburarea trebuie
codificata la Tulburarea afectiva bipolara (F31.-).

Include: tulburarea bipolara, episod maniacal unic.

F30.0 HIPOMANIA
Hipomania este un grad mai usor de manie (F30.1), în care anormalitatile dispozitiei si comportamentului sunt
prea persistente si marcate pentru a fi incluse la ciclotimie (F34.0), dar nu este însotita de halucinatii sau deliruri.
Exista o elevatie usoara, persistenta a dispozitiei (pentru cel putin câteva zile succesive), energie si volum al
activitatii crescut, si, de obicei, sentimente marcate de "bine" si eficienta mentala si fizica. Creste sociabilitatea,
comunicativitatea verbala, hiperfamiliaritatea, deseori energia sexuala creste iar nevoia de somn se reduce, dar nu
sunt în masura sa interfereze grav cu munca sau sa duca la o rejectie sociala. Iritabilitatea, îngâmfarea si
comportamentul grosolan pot lua locul obisnuitei sociabilitati euforice.

Capacitatea de concentrare si atentia pot fi afectate, diminuând capacitatea de a depune un efort sustinut, sau
de a se relaxa si distra, dar aceasta nu afecteaza interesul pentru actiuni noi sau domenii de activitate noi, sau
pentru unele cheltuieli exagerate.

INDREPTAR DIAGNOSTIC
Mai multe din caracteristicile mentionate anterior, împreuna cu o dispozitie elevata sau cu o schimbare de
dispozitie, trebuie sa fie prezente pentru cel putin câteva zile, cu un grad de severitate si o persistenta mai mare
decât pentru ciclotimie (F34.0). Interferenta considerabila cu munca sau cu activitatile sociale este caracteristica de
obicei pentru un diagnostic de hipomanie, dar daca interferenaa este grava sau completa, trebuie stabilit un
diagnostic de manie (F30.1 sau F30.2).

Diagnostic diferentiat:
Hipomania acopera spectrul tulburarilor de dispozitie si a nivelului de activitate situate între ciclotimie (F34.0)
si manie (F30.1 si F30.2). Cresterea activitatii si agitatia (si deseori pierderi de greutate) trebuie deosebite de
simptomele asemanatoare care apar în hipertiroidism si anorexie nervoasa; fazele de început ale "depresiei agitate",
în mod particular la persoanele de vârsta mijlocie, pot avea o asemanare superficiala cu hipomania de tip iritabil.
Pacientii cu cu simptome obsesive severe pot fi activi o parte din noapte, îndeplinindu-ti ritualurile de curatenie
domestica, dar afectul lor va fi de obicei opus descrierii de mai sus.

Când o scurta perioada de hipomanie apare ca preludiu sau ca însotitor al fazelor finale de manie (F30.1 si
F30.2) nu este necesar de obicei sa de diagnosticheze hipomania separat.

F30.1 MANIE FARA SIMPTOME PSIHOTICE


Dispozitia este elvata fara a tine cont de circumstantele individuale, si poate varia de la o jovialitate
nepasatoare la o excitare aproape incontrolabila. Elevatia este însotita de o crestere a energiei, rezultând în
hiperactivitate, presiune a vorbirii, si o nevoie scazuta de somn. Inhibitiile sociale normale se pierd, atentia nu poate
fi pastrata, si exista deseori o distractibilitate marcata. Autoaprecierea este de obicei exagerata, si sunt exprimate
liber idei grandioase sau supra-optimiste.

Pot apare tulburari perceptuale, cum ar fi aprecierea culorilor ca fiind extrem de vii (si, de obicei, frumoase), o
preocupare fata de detaliile fine ale texturii si suprafeselor materialelor, si o hiperacuzie subiectiva. Individul poate

43
44

îmbratisa idei si scheme extravagante si nepractice, cheltuii bani fara socoteala, sau sa devina agresiv, amoros sau
glumet în circumstante nepotrivite. In unele episoade maniacale dispozitia este mai curând iritabila si suspicioasa
decât elevata. Primul atac apare de obicei între vârsta de 15-30 de ani, dar poate apare la orice vârsta de la ultimele
faze ale copilariei la 70-80 de ani.
INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Episodul trebuie sa dureze cel putin o saptamâna, si sa fie destul de sever pentru a întrerupe munca si
activitatile sociale mai mult sau mai putin complet. Schimbarea dispozitiei trebuie sa fie însotita de o crestere a
energiei, si o serie din simptomele mentionate anterior (în special presiunea vorbirii, nevoia scazuta de somn,
grandoare, si optimism excesiv).

F30.2 MANIA CU SIMPTOME PSIHOTICE


Tabloul clinic este acela al unei forme mai severe decât cea descrisa la F30.1. Ideile de autoapreciere excesive
si grandoare se pot dezvolta în deliruri, iar iritabilitatea si suspciozitatea se pot dezvolta în deliruri de persecutie. In
cazuri severe, delirurile de grandoare sau religioase, de identitate sau de rol, pot fi proeminente, si fuga de idei si
presiunea gândirii pot avea ca rezultat incomprehensibilitatea vorbirii. Activitatea fizica intensa si sustinuta, si
excitarea pot avea ca rezultat fie agresiunea sau violenta sau neglijarea alimentatiei, bauturii, si a igienei personale,
care pot duce la stari periculoase de deshidratare si neglijare de sine. daca este necesar, delirurile sau halucinatiile
pot fi specificate ca fiind congruente sau incongruente cu dispozitia. "Incongruent" se refera la delirurile si
halucinatiile neutre afectiv: de ex. deliruri de referinta fara nici un continut de culpabilitate sau acuzare, sau voci
vorbind pacientului despre evenimente ce nu au semnificatie emotionala speciala.

Diagnosticul diferentiat:
Una din cele mai comune probleme este diferentierea de schizofrenie, mai ales daca stadiile de dezvoltare prin
intermediul hipomaniei au scapat diagnosticului si subiectul este vazut numai în momentul culminant al bolii, când
delirurile multiple, vorbirea incomprehensibila si excitatia violenta mascheaza tulburarea bazala a afectului. Pacientii
cu manie care raspund la neuroleptice pot prezenta o problema diagnostica similara, în stadiul în care activitatea lor
fizica si fluxul ideatic crescut s-au normalizat dar ei înca au deliruri sau halucinatii. Aparitia ocazionala a halucinatiilor
sau delirurilor specifice schizofrenie (F20) pot deasemenea sa fie incluse ca fenomene incongruente cu dispozitia,
dar daca aceste simptome sunt proeminente si persistente, diagnosticul de tulburare schizo-afectiva (F25.-) este
probabil cel adecvat.

Include: stupor maniacal.

F30.8 alte EPISOADE MANIACALE

F30.9 EPISOD MANIACAL NESPECIFICAT


Include: mania NSA

F31 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA


Aceasta tulburare este caracterizata prin repetate (cel putin 2) episoade în care nivelele de dispozitie si
activitate ale subiectului sunt semnificativ perturbate. Aceasta perturbare consta în unele episoade de elevare a
dispozitiei, energie si activitate crescuta (manie sau hipomanie) si în altele de scadere a dispozitiei precum si o
scadere a energiei si activitatii (depresie). Vindecarea este de obicei completa între episoade, si incidenta pe sexe
este aproximativ egala. Deoarece pacientii ce sufera numai de repetate episoade de manie sunt rari, si pentru ca ei
seamana din punct de vedere al istoricului de familie si al personalitatii premorbide, vârsta de debut si prognostic pe
termen lung) cu cei care sufera cel putin ocazional episoade de depresie, acesti pacienti sunt clasificati ca bipolari
(F31.8).

Episoadele maniacale încep de obicei abrupt, si dureaza între 2 saptamâni si 4-5 luni, durata medie a fiind de
aproximativ 4 luni. Depresia tinde sa dureze mai mult (durata medie, aproximativ 6 luni) desi rar peste 1 an, mai
ales la vârstnici. Episoade de ambele feluri urmeaza adeseori evenimentelor stressante de viata, sau altor traume
mentale, dar prezenta unui astfel de stress nu este esentiala pentru diagnostic. Primul episod poate apare la orice
vârsta, de la copilarie la senectute. Frecvenaa episoadelor si patternul remisiunilor si recaderilor sunt foarte variate,
desi remisiunile tind sa devina mai scurte pe masura ce trece timpul si depresiile sa devina mai frecvente si mai
prelungite dupa vârsta mijlocie.

Cu toate ca conceptul de "psihoza maniaco-depresiva" includea deasemena pacienti care sufereau doar de
depresie, termenul de " tulburare sau psihoza maniaco-depresiva" este folosit acum în principal ca sinonim pentru
tulburarea bipolara.

Include: boala, psihoza sau reactia maniaco-depresiva

44
45

Exclude: tulburarea bipolara, episodul maniacal singular (F30.), ciclotimia (F34.0).

F31.0 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA, EPISODUL CURENT HIPOMANIC

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar, sunt necesare îndeplinirea urmatoarelor criterii:

(a). Episodul actual întruneste criteriile pentru hipomanie (F30.0).

(b). A existat cel putin un alt episod afectiv (hipomaniacal, maniacal, sau mixt) în trecut.

F31.1 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA, EPISODUL CURENT MANIACAL FARA SIMPTOME PSIHOTICE

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar, sunt necesare îndeplinirea urmatoarelor criterii:

(a). Episodul actual întruneste criteriile pentru manie fara simptome psihotice (F30.1).

(b). A existat cel putin un alt episod afectiv (hipomaniacal, maniacal, depresiv sau mixt) în trecut.

F31.2 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA, EPISODUL CURENT MANIACAL CU SIMPTOME PSIHOTICE

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar, sunt necesare îndeplinirea urmatoarelor criterii:

(a). Episodul actual întruneste criteriile pentru manie cu simptome psihotice (F30.2).

(b). A existat cel putin un alt episod afectiv (hipomaniacal, maniacal, depresiv sau mixt) în trecut.
daca este necesar, delirurile sau halucinatiile pot fi specificate ca fiind congruente sau incongruente cu dispozitia
(vezi F30.2).
F31.3 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA, EPISODUL CURENT DEPRESIV, USOR SAU MODERAT

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar, sunt necesare îndeplinirea urmatoarelor criterii:

(a). Episodul actual întruneste criteriile pentru un episod depresiv, fie usor (F32.0), fie moderat (F32.1) ca
severitate, si

(b). A existat cel putin un alt episod hipomaniacal, maniacal, sau afectiv mixt în trecut.

Cel de-al 5-lea caracter poate fi utilizat pentru a specifica prezenta sau absenta simptomelor somatice în
episodul actual de depresie:
F31.30 fara simptome somatice

F31.31 Cu simptome somatice

F31.4 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA, EPISODUL ACTUAL DEPRESIV SEVER,FARA SIMPTOME PSIHOTICE

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar, sunt necesare îndeplinirea urmatoarelor criterii:

(a). Episodul actual întruneste criteriile pentru un episod depresiv sever fara simptome psihotice (F32.2) ti

(b). A existat cel putin un alt episod (afectiv) hipomaniacal, maniacal, sau afectiv mixt în trecut.

F31.5 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA, EPISODUL ACTUAL DEPRESIV SEVER,CU SIMPTOME PSIHOTICE

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar, sunt necesare îndeplinirea urmatoarelor criterii:
(a). Episodul actual întruneste criteriile pentru un episod depresiv sever cu simptome psihotice (F32.3) si

45
46

(b). A existat cel putin un alt episod (afectiv) hipomaniacal, maniacal, sau afectiv mixt în trecut.

daca este necesar, delirurile si halucinatiile pot fi specificate ca fiind congruente sau incongruente cu dispozitia
(a se vedea F30.2).

F31.6 TULBURARE AFECTIVA BIPOLARA, EPISODUL ACTUAL MIXT


Pacientul a avut cel putin un episod clar maniacal, hipomaniacal sau mixt (afectiv) în trecut, si în prezent
manifesta fie o combinatie, fie o alternare rapida de simptome maniacale, hipomaniacale si depresive.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Desi cea mai tipica forma de tulburare bipolara consta în episoade alternante maniacale sau depresive,
separate prin perioade de dispozitie normala, nu este neobisnuit pentru dispozitia depresiva sa fie însotita zile si
saptamâni în sir de hiperactivitate si presiunea vorbirii, sau ca o dispozitie maniacala cu grandoare sa fie însotita de
agitatie si pierderea energiei si libidoului. Simptomele depresive si acelea ale hipomaniei si maniei pot deasemenea
alterna rapid, de la o zi la alte, sau chiar de la o ora la alta. Un diagnostic de tulburare afectiva bipolara mixta
trebuie sa fie pus numai când ambele seturi de simptome sunt proeminente în cea mai mare parte a episodului
actual de boala si daca acest episod a durat cel putin 2 saptamâni.

Exclude: episodul afectiv mixt unic (F38.0).

F31.7 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA, IN PRESENT IN REMISIUNE


Pacientul a avut cel putin un episod maniacal, hipomaniacal sau mixt în trecut, si, în plus, cel putin înca un
episod de tip hipomaniacal, maniacal depresiv sau mixt, dar nu sufera în prezent de nici o tulburarea de dispozitie
semnificativa. Subiectul poate, totusi, sa urmeze un tratament pentru a reduce riscul episoadelor viitoare.
F31.8. alte TULBURARI AFECTIVE BIPOLARE
Include: tulburarea bipolara II, episoade maniacale recurente

F31.9 TULBURAREA AFECTIVA BIPOLARA, NESPECIFICATA

F32. EPISODUL DEPRESIV


In episoadele depresive tipice cu cele 3 varietati descrise mai jos (usoara:F32.0, moderata:F32.1,
severa:F32.2 ti.3), Subiectul sufera de obicei de o dispozitie depresiva, pierderea intereselor si bucuriilor si o
reducere a energiei ce duce la o fatigabilitate crescânda si la o activitate diminuata. O oboseala accentuata dupa un
efort mic este obisnuita. alte simptome comune sunt:

(a). reducerea capacitatii de concentrare si a atentiei;

(b). reducerea stimei si încrederii de sine

(c). idei de vinovatie si lipsa de valoare (chiar în episoadele de severitate usoara);

(d). viziune trista si pesimista asupra viitorului;

(e). idei sau acte de auto-vatamare sau suicid;

(f). somn perturbat;

(g). apetit diminuat.

Dispozitia scazuta variaza putin de la o zi la alta, si este adesea non-respondenta la circumstante, dar poate
totusi manifesta o variatie diurna caracteristica. Ca si în cazul episoadelor maniacale, aspectele clinice manifesta
marcate variatii individuale, manifestarile atipice fiind comune în special în adolescenta. In unele cazuri, anxietatea,
suferinta si agitatia motorie pot fi uneori mai proeminente decât depresia, iar schimbarea dispozitiei poate
deasemena fi mascata de trasaturi aditionale cum ar fi iritabilitatea, consumul excesiv de alcool, comportamentul
histrionic, exacerbarea simptomelor fobice sau obsesionale preexistente, sau a preocuparilor hipocondriace. Pentru
episoadele depresive, indiferent de gradul de severitate, este necesara pentru stabilirea diagnosticului de o perioada
de minimum 2 saptamâni, dar pot fi acceptate perioade de timp mai scurte daca debutul este rapid, iar simptomele
neobisnuit de severe.

Unele din simptomele de mai sus pot fi marcate si dezvolta trasaturi caracteristice care sunt larg acceptate ca
având semnificatie clinica speciala. Cel mai tipic exemplu îl reprezinta acele simptome "somatice" ( a se vedea
Introducerea Sectiunii), care sunt pierderea interesului sau a placerii în activitati în mod normal placute; lipsa reactii

46
47

emotionale la circumstante si evenimente externe placute; trezirea matinala cu 2 ore mai devreme decât de obicei;
agravarea matinala; dovezi evidente si obiective de lentoare sau agitatie psihomotorie (remarcate sau afirmate de
altii); scaderea marcata a apetitului, pierderi în greutate (frecvent definite ca 5% din greutatea corporala sau mai
mult, în ultima luna; scaderea marcata a libidoului. De obicei, acest sindrom somatic este luat în considerare numai
daca sunt prezente cel putin 4 simptome de acest tip.

Categoriile de episod depresiv usor (F32.0), moderat (F32.1) si sever (F32.2 si F32.3) descrise detailat în
continuare, ar trebui utilizate numai pentru un episod depresiv unic (primul). Urmatoarele ar trebui clasificate într-o
subdiviziune a tulburarilor depresive recurente (F33.-).

Gradele de severitate sunt specificate pentru a acoperi o paleta larga de stari întâlnite în diferite modalitati de
practica psihiatrica. Subiectii cu episoade depresive usoare apar de obicei la nivelul asistentei primare si a
cabinetelor de medicina generala, în timp ce spitalele de psihiatrie se ocupa de pacientii suferind de episoade
severe.

Actele de auto-vatamare asociate cu tulburarile dispozitiei (afective) (cele mai obisnuite fiind intoxicatiile
voluntare cu medicatia prescrisa) ar trebui sa fie înregistrate prin intermediul unui cod aditional din cap.XX al ICD-10
(X60-X84). Aceste coduri nu fac diferenta între tentativele suicidare si "parasuicid", ambele fiind incluse în categoria
generala de auto-vatamare.
Diferentierea între episoadele depresive usoare, moderate sau severe, se bazeaza pe o judecata clinica
complicata ce implica numarul, tipul si severitatea simptomelor prezente. Gradul activitatilor obisnuite, sociale si de
munca, este adesea un ghid general util pentru gradul probabil de severitate al episodului, dar particularitatile
individuale, sociale si culturale care afecteaza relatia fragila dintre severitatea simptomelor si perfomanta sociala
sunt suficient de comune si de puternice pentru a face ca includerea performanaei sociale printre criteriile esentiale
de severitate sa fie nerecomandabila.

Prezenta dementei (F00-F03) sau a retardarii mentale (F79) nu înlatura diagnosticul unui episod depresiv
tratabil, dar dificultatile de comunicare vor face probabil necesara bazarea, mai mult ca în mod obisnuit, pentru
diagnostic pe simptomele somatice observate obiectiv, cum ar fi lentoarea psihomotorie, pierderea apetitului si cea
ponderala, si tulburarile de somn.

Include: episodul unic de reactie depresiva, depresia majora fara simptome psihotice, depresia psihogena sau
depresia reactiva (F32.0, F32.1 sau F32.2).

F32.0 EPISOD DEPRESIV USOR

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Dispozitia depresiva, pierdera interesului si a bucuriei, fatigabilitatea crescuta sunt de obicei privite ca cele mai
tipice simptome de depresie, si cel putin 2 din acestea 3, plus cel putin 2 din simptomele descrise la F32 sunt de
obicei necesare pentru un diagnostic cert. Niciunul din simptome nu trebuie sa fie prezent într-un grad intens si
durata minima a întregului episod este de aproximativ 2 saptamâni.

Un Subiect cu un episod depresiv usor sufera de obicei din cauza simptomelor, si are unele dificultati în a-si
îndeplini munca si activitatile sociale obisnuite, dar, probabil, nu va înceta complet sa functioneze.

Al 5-lea caracter poate fi utilizat pentru a specifica prezenta sau absenta simptomului somatic:

F32.00 fara simptome somatice. Criteriile pentru episodul depresiv usor sunt întrunite, si nu sunt prezente
niciunul din simptomele somatice sau doar câteva din ele.

F32.01 Cu simptome somatice. Criteriile pentru episodul depresiv usor sunt întrunite, si 4 sau mai multe
simptome somatice sunt deasemenea prezente (daca sunt prezente numai 2 sau 3, dar ele sunt neobisnuit de
severe, poate fi justificata utilizarea acestei categorii).

F32.1 EPISODUL DEPRESIV MODERAT

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Cel putin 2 din cele 3 simptome dintre cele mai tipice notate mai sus pentru severitatea usoara (F32.0) vor fi
prezente, plus cel putin 3 (preferabil 4) din celelalte simptome. Multe simptome pot prezenta un grad mai mare de
severitate, dar acest lucru nu este esential daca în general se manifesta o gama laga de simptome. Durata minima a
întregului episod este de 2 saptamâni.

47
48

Un Subiect cu un episod depresiv moderat va avea de obicei dificultati considerabile în a-ti continua activitatile
sociale, profesionale sau domestice.

Al 5-lea caracter poate fi utilizat pentru a specifica prezenta simptomelor somatice:

F32.10 fara simptome somatice. Criteriile pentru episodul depresiv sunt îndeplinite, iar simptomele somatice
lipsesc sau sunt de mica importanta.

F32.11 Cu simptome somatice. Criteriile pentru episodul depresiv de severitate moderata sunt îndeplinite, si
4 sau mai multe simptome somatice sunt prezente (daca numai 2 sau 3 sunt prezente, dar acestea sunt neobisnuit
de severe, poate fi justificata folosirea acestei categorii).

F32.2 EPISODUL DEPRESIV SEVER, FARA SIMPTOME PSIHOTICE


Intr-un episod depresiv sever Subiectul manifesta de obicei o considerabila suferinta sau agitatie, sau este
prezenta lentoarea ca trasatura marcata. Pierderea stimei de sine sau a sentimentelor de utilitate, sau vinovatia sunt
de regula proeminente, si suicidul este un pericol distinct în cazurile foarte severe. Se presupune ca sindromul
somatic este virtualmente întodeauna prezent în episodul depresiv sever.

INDREPTAR DIAGNOSTIC
Toate cele 3 simptome tipice notate pentru episoadele de intensitate usoara si moderata vor fi prezente si, în
plus, de obicei 4 sau mai multe alte simptome, unele din acestea cu intensitate mare (severe). Totusi, daca
simptome importante cum ar fi agitatia sau lentoarea sunt marcate, pacientul poate fi refractar sau incapabil sa
descrie multe simptome în detaliu. O gradare de ansamblu a episodului sever poate totusi sa fie justificata în astfel
de cazuri. Episodul depresiv dureaza de obicei cel putin 2 saptamâni, dar daca simptomele sunt particular de severe
si cu debut foarte rapid, poate fi justificat sa se faca diagnosticul si la o durata a episodului sub 2 saptamâni.

In timpul episodului depresiv sever este foarte putin probabil ca Subiectul sa fie în stare sa-ti continue
activitatile sociale, profesionale sau domestice.

Aceasta categorie ar trebui utilizata pentru episoadele unice de depresie severa fara simptome psihotice; pentru
urmatoarele episoade utilizati o subcategorie a tulburarii depresive recurente (F33.-).

Include: episodul unic de depresie agitata, melancolia sau depresia vitala fara simptome psihotice.

F32.3.EPISOD DEPRESIV SEVER, CU SIMPTOME PSIHOTICE

INDREPTAR DIAGNOSTIC;
Este un episod depresiv sever care întruneste criteriile date mai sus pentru F32.2, si în care delirurile,
halucinatiile sau stuporul depresiv sunt prezente. Delirurile implica de obicei ideea de pacat, saracie sau dezastre
iminente, a caror responsabilitate poate fi asumata de Subiect. Halucinatiile auditive sau olfactive apar de obicei sub
forma unor voci deftimatoare sau acuzatoare sau mirosuri de murdarii putrede, sau de carne vie în descompunere.
O lentoare psihomotorie severa poate progresa spre stupor. daca e necesar, delirurile sau halucinatiile pot fi
specificate ca fiind congruente sau incongruente cu dispozitia (a se vedea F30.2).

Diagnostic diferentiat:
Stuporul depresiv trebuie sa fie diferentiat de: schizofrenia catatonica (F20.2), stuporul disociativ (F44.2) si de
formele organice ale stuporului. Utilizati aceasta categorie numai pentru episoadele unice de depresie severa cu
simptome psihotice; pentru urmatoarele episoade utilizati o subcategorie a tulburarilor depresive recurente (F33.-).

Include: episodul unic de depresie psihotica, depresie majora cu simptome psihotice, depresie psihotica, psihoza
depresiva psihogena, psihoza depresiva reactiva.

F32.8 alte EPISOADE DEPRESIVE


Sunt incluse aici episoade care nu se potrivesc cu descrierile date pentru episoadele depresive descrise în
F32.0-F32.3, dar pentru care impresia diagnostica de ansamblu este ca sunt depresive în natura lor; de ex.
combinatii fluctuante de simptome depresive (în special varietatea somatica) cu simptome ce nu sunt criterii de
diagnostic, cum ar fi tensiunea, îngrijorarea si suferinta; sau combinatii de simptome depresive somatice cu durere
persistenta sau oboseala persistenta nedatorate unor cauze organice (asa cum uneori sunt vazute în spitalele
generale).

48
49

Include: depresia atipica, episoade unice de "depresie mascata"

F32.9 EPISODUL DEPRESIV NESPECIFICAT

Include: depresie NSA, tulburarea depresiva NSA

F33 TULBURAREA DEPRESIVA RECURENTA


Tulburarea este caracterizata prin episoade repetate de depresie asa cum s-a specificat la episodul depresiv
usor sau moderat (F32.1 si .2) sau la episodul depresiv sever (F32.3), fara nici o istorie de episoade independente
de elevatie a dispozitiei sau hiperactivitate care sa întruneasca criteriile pentru manie (F30.1 si F30.2). Totusi,
categoria trebuie utilizata chiar daca exista dovada unor scurte episoade de elevatie usoara a dispozitiei si
hiperactivitate care sa întruneasca criteriile hipomaniei (F30.0) ce urmeaza unui episod depresiv (uneori, aparent,
precipitate de tratamentul depresiei). Vârsta la debut si severitatea, durata si frecvenaa episoadelor de depresie
sunt foarte variate. In general, primul episod apare mai târziu decât în tulburarea bipolara cu o vârsta medie a
debutului în decada a 5-a. Episoadele circumscrise dureaza deasemenea între 3 si 12 luni (durata medie aproximativ
6 luni, dar recaderea este mai putin frecventa). Desi între episoade vindecarea este deobicei completa, un numar
redus de pacienti pot dezvolta o depresie persistenta, mai ales la vârsta înaintata (pentru care aceasta categorie
trebuie totusi utilizata). Episoadele circumscrise de orice severitate sunt adesea precipitate de evenimente
stressante de viata si în multe culturi atât episoadele unice cât si depresia persistenta sunt de doua ori mai frecvente
la femei decât la barbati.
Riscul ca un pacient cu tulburare depresiva recurenta sa aiba în viitor un episod de manie nu dispare niciodata
complet, oricât de multe episoade depresive au existat. daca ele apar, diagnosticul se va în schimba în cel de
tulburare afectiva bipolara.

Tulburarea depresiva recurenta poate fi subdivizata, asa cum s-a aratat mai jos, prin specificarea mai întâi a
tipului episodului precedent si apoi (daca informatia necesara e disponibila si suficienta) a tipului care predomina în
toate episoadele.

Include: episoade recurente de: reactie depresiva, depresie psihogena, depresie reactiva, tulburarea depresiva
sezoniera; episoade recurente de: depresie endogena, depresie majora, psihoza depresiva manica (de tip depresiv),
psihoza depresica psihogena sau reactiva, depresia psihotica, depresia vitala (F33.2 sau F33.3).
Exclude: episoade depresive recurente scurte (F38.1).
F33.0 TULBURAREA DEPRESIVA RECURENTA, EPISODUL ACTUAL USOR

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic clar definit sunt necesare:

(a). Criteriile pentru tulburarea depresiva recurenta (F33.-) trebuie sa fie întrunite si episodul actual întruneste
criteriile pentru episodul depresiv usor (F32.0); si

(b). Cel putin 2 episoade trebuie sa fi durat minimum 2 saptamâni si trebuie sa fi fost separate între ele de un
interval de mai multe luni fara o tulburare semnificative a dispozitiei;
In caz contrar, diagnosticul corect este cel de alte tulburari recurente ale dispozitiei (afective) (F38.1).

Al 5-lea caracter trebuie utilizat pentru a specifica prezenta simptomelor somatice în episodul actual:

F33.00 fara simptome somatice (vezi F32.00).


F33.01 Cu simptomatologie somatica (vezi F32.01).

daca este necesar, poate fi specificat tipul predominant al episoadelor anterioare (usor, moderat, sever, incert).

F33.1 TULBURARE DEPRESIVA RECURENTA, EPISODUL ACTUAL MODERAT

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert sunt necesare:

(a). Criteriile pentru tulburarea depresiva recurenta (F33.-) trebuie sa fie întrunite si episodul actual întruneste
criteriile pentru episodul depresiv moderat (F32.1); si

(b). Cel putin 2 episoade trebuie sa fi durat minimum 2 saptamâni si trebuie sa fi fost separate între ele de un
interval de mai multe luni fara o tulburare semnificative a dispozitiei;

49
50

In caz contrar, diagnosticul corect este cel de alte tulburari recurente ale dispozitiei (afective) (F38.1).

Al 5-lea caracter trebuie utilizat pentru a specifica prezenta simptomelor somatice în episodul actual:

F33.10 fara simptome somatice (vezi F32.10).


F33.11 Cu simptomatologie somatica (vezi F32.11).

daca este necesar, poate fi specificat tipul predominant al episoadelor anterioare (usor, moderat, sever, incert).

F33.2 TULBURARE DEPRESIVA RECURENTA, EPISODUL ACTUAL SEVER, FARA SIMPTOME PSIHOTICE

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert sunt necesare:

(a). Criteriile pentru tulburarea depresiva recurenta (F33.-) trebuie sa fie întrunite si episodul actual întruneste
criteriile pentru episodul depresiv sever, fara simptome psihotice (F32.2); ti

(b). Cel putin 2 episoade trebuie sa fi durat minimum 2 saptamâni si trebuie sa fi fost separate între ele de un
interval de mai multe luni fara o tulburare semnificative a dispozitiei;
In caz contrar, diagnosticul corect este cel de alte tulburari recurente ale dispozitiei (afective) (F38.1).

daca este necesar, poate fi specificat tipul predominant al episoadelor anterioare (usor, moderat, sever, incert).

F33.3 TULBURARE DEPRESIVA RECURENTA, EPISODUL ACTUAL SEVER, CU SIMPTOME PSIHOTICE

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert sunt necesare:

(a). Criteriile pentru tulburarea depresiva recurenta (F33.-) trebuie sa fie întrunite si episodul actual întruneste
criteriile pentru episodul depresiv sever, cu simptome psihotice (F32.3); si

(b). Cel putin 2 episoade trebuie sa fi durat minimum 2 saptamâni si trebuie sa fi fost separate între ele de un
interval de mai multe luni fara o tulburare semnificative a dispozitiei;
In caz contrar, diagnosticul corect este cel de alte tulburari recurente ale dispozitiei (afective) (F38.1).

daca este necesar, se poate specifica congruenta sau incongruenaa halucinatiilor sau delirurilor cu dispozitia.

daca este necesar, poate fi specificat tipul predominant al episoadelor anterioare (usor, moderat, sever, incert).

F33.4 TULBURAREA DEPRESIVA RECURENTA, IN PREZENT IN REMISIUNE

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert sunt necesare:

(a). Criteriile pentru tulburarea depresiva recurenta (F33.-) trebuie sa fi fost întrunite în trecut, dar starea actuala nu
întruneste criteriile pentru episodul depresiv de orice grad de severitate, sau pentru oricare alte tulburare de la F30.-
F39.;

(b). Cel putin 2 episoade trebuie sa fi durat minimum 2 saptamâni si trebuie sa fi fost separate între ele de un
interval de mai multe luni fara o tulburare semnificative a dispozitiei;

In caz contrar, diagnosticul corect este cel de alte tulburari recurente ale dispozitiei (afective) (F38.1).

Aceasta categorie poate sa fie utilizata daca Subiectul primeste tratament pentru a reduce riscul episoadelor
viitoare.

F33.8 alte TULBURARI DEPRESIVE RECURENTE

F33.9 TULBURAREA DEPRESIVA RECURENTA NESPECIFICATA


Include: depresia monopolara NSA

50
51

F34 TULBURARI PERSISTENTE ALE DISPOZITIEI (AFECTIVE)


Aceste tulburari ale dispozitiei sunt persistente si, de obicei, fluctuante, în care episoadele individuale sunt rar,
sau niciodata, suficient de severe pentru a justifica etichetarea lor ca hipomaniacale sau chiar episoade depresive
usoare. Deoarece ele dureaza ani în sir, si uneori cea mai mare parte a vietii adulte a Subiectului, ele implica o
suferinta subiectiva considerabila, si incapacitarea în unele cazuri. Totusi, episoade recurente sau singulare de
tulburare maniacala sau depresiva moderata sau severa pot deveni suprapuse pe o tulburare afectiva persistenta.
Tulburarile afective persistente sunt clasificate aici mai degraba decât la tulburarile de personalitate datorita
dovezilor obtinute din studiile familiale, care arata ca ele sunt genetic înrudite cu tulburarile dispozitiei si pentru ca
ele raspund uneori la unele tratamente, la fel ca si tulburarile dispozitiei. Au fost descrise varietati cu debut timpuriu
si tardiv ale ciclotimiei si distimiei, si acestea trebuie specificate ca atare daca este necesar.

F34.0 CICLOTIMIA
Este o instabilitate persistenta a dispozitiei, implicând numeroase perioade de depresie si elatie usoara.
Aceasta instabilitate se dezvolta de obicei devreme în viata adulta si urmeaza un curs cronic, desi din când în când
dispozitia poate fi normala sau stabila luni în sir. Oscilatiile dispozitiei sunt percepute de obicei de catre Subiecti ca
fiind necorelate cu evenimentele de viata. Diagnosticul este dificil de stabilit fara o perioada prelungita de observatie
a Subiectului, sau fara o foarte buna cunoastere a comportamentului din trecut al Subiectului. Deoarece oscilatiile
dispozitiei sunt relativ usoare, si perioadele de elatie a dispozitiei pot fi placute, ciclotimia nu ajunge, de regula, în
atentia medicala. In unele cazuri, cauza poate fi faptul ca schimbarea dispozitiei, desi prezenta, e mai putin
proeminenta decât schimbarile ciclice de activitate, încredere în sine, sociabilitate sau comportament alimentar. daca
e necesar, se va specifica daca debutul e timpuriu (în adolescenta sau în decada a 2-a de vârsta) sau tardiv.

INDREPTAR DIANGOSTIC:
Trasatura esentiala este o instabilitate persistenta a dispozitiei, implicând numeroase perioade de depresie si
elatie usoara, nici una din ele nefiind suficient de severa sau de prelungita pentru a întruni criteriile pentru
tulburarea afectiva bipolara (F31.-), sau tulburarea depresiva recurenta (F33.-). Aceasta implica faptul ca episoadele
individuale de oscilatii ale dispozitiei nu întrunesc criteriile pentru nici una din categoriile descrise la episodul
maniacal (F30.-) sau la episodul depresiv (F32.-).

Include: tulburarea de personalitate afectiva, personalitatea cicloida, personalitatea ciclotimica.

Diagnostic diferentiat:
Aceasta tulburare este comuna la rudele pacientilor cu tulburarea afectiva bipolara (F31.-) si unii indivizi cu
ciclotimie dezvolta eventual ei înainte tulburarea afectiva bipolara. Ea poate persista de-a lungul vietii adulte, se
poate remite temporar sau permanent, sau se poate dezvolta într-o oscilatie mai severa a dispzitiei, ce întruneste
criteriile pentru tulburarea afectiva bipolara (F31.-) sau tulburarea depresiva recurenta (F33.-).

F34.1 DISTIMIE
Este o deprimare cronica a dispozitiei care nu întruneste criteriile pentru tulburarile depresive recurente de
severitate usoara sau moderata (F33.1 sau .2), în termenii atât ai severitatii cât si ca durata a episoadelor
circumscrise (desi descrierea si îndreptarele diagnostice pentru episodul depresiv usor pot fi întrunite în trecut, mai
ales la debutul tulburarii). Balanta între fazele individuale de depresie usoara si perioadele de normalitate
comparativa este variabila. Suferinzii au de obicei perioade de zile sau saptamâni în care se descriu ca simtindu-se
bine, dar majoritatea timpului (adesea luni în sir) sunt obositi si deprimati, totul este pentru ei un efort, nimic nu-i
poate bucura. Ei mediteaza si se plâng, dorm rau si nu se simt bine, dar sunt de obicei capabili sa faca fata
cerintelor vietii cotidiene. Din acest motiv, distimia are multe în comun cu conceptele de nevroza depresiva si
depresie nevrotica. daca e necesar, se va specifica daca debutul este timpuriu (în pubertatea tardiva sau în a doua
decada de viata) sau tardiv.
INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasatura esentiala o constituie deprimarea foarte îndelungata a dispozitiei, care, niciodata sau foarte rar, este
suficient de severa pentru a întruni criteriile pentru tulburarea depresiva recurenta usoara sau moderata (F33.1 sau .
2). Incepe de obicei devreme în viata adulta, si dureaza mai multi ani, uneori indefinit. Când debutul are loc tardiv în
viata el este adesea urmarea unui episod depresiv distinct (F32.) si asociat cu doliul sau alte stressuri evidente.

Include: depresie anxioasa (persistenta), nevroza depresiva, tulburarea depresiva de personalitate, depresie
nevrotica (cu durata de peste doi ani).
Exclude: depresie anxioasa usoara (nepersistenta - F41.2), reactie la doliu, ce dureaza sub 2 ani (F43.21,
reactie depresiva prelungita), schizofrenie reziduala (F20.5).

F34.8 alte TULBURARI PERSISTENTE ALE DISPOZITIEI (AFECTIVE)

51
52

Este o categorie reziduala pentru tulburarile afective persistente care nu suficient de severe sau de durabile
pentru a întruni criteriile pentru ciclotimie (F34.0) sau distimie (F34.1), dar care sunt totusi semnificative clinic.
Unele tipuri de depresie înainte numita "nevrotica" se includ aici, daca nu întrunesc criteriile pentru ciclotimie
(F34.0) sau distimie (F34.1) sau pentru un episod depresiv usor (F32.0) sau moderat (F32.1).

F34.9 TULBURAREA PERSISTENTA A DISPOZITIE (AFECTIVE) NESPECIFICATA

F38. alte TULBURARI ALE DISPOZITIEI (AFECTIVE)

F38.0 alte TULBURARI UNICE ALE DISPOZITIE (AFECTIVE)


F38.00 Episodul afectiv mixt: Este un episod afectiv ce dureaza cel putin 2 saptamâni, caracterizat fie prin o
combinatie, fie printr-o rapida alternanta (de obicei în putine ore) de simptome hipomaniacale, maniacale si
depresive.

F38.1 alte TULBURARI RECURENTE ALE DISPOZITIEI (AFECTIVE)


F38.10 Tulburarea depresiva recurenta scurta: Un episod recurent depresiv scurt, care apare cam o data pe
luna, în cursul anului precedent evaluarii. Episoadele depresive circumscrise dureza mai putin de 2 saptamâni (de
obicei, 2-3 zile, cu vindecare completa), dar întrunesc criteriile simptomatologice pentru episodul depresiv usor,
moderat sau sever (F32.0, .1, .2)

Diagnostic diferentiat:
In contrast cu distimia (F34.1), Subiectii nu sunt deprimati în majoritatea timpului. daca episoadele depresive
au loc numai în relatie cu ciclul menstrual, utilizati F38.8, si un al doilea cod pentru cauza bazala (N94.8, alte conditii
specifice asociate cu organele genitale si ciclul menstrual al femeii).

F38.8 alte TULBURARI ALE DISPOZITIEI (AFECTIVE), SPECIFICATE


Este o categorie reziduala pentru tulburari afective ce nu întrunesc criteriile pentru F30-F38.

F39. TULBURAREA DISPOZITIEI (AFECTIVE), NESPECIFICATA


Va fi utilizata numai ca o ultima solutie, când nici un alt termen nu poate fi utilizat.

Include: psihoza afectiva NSA


Exclude: Tulburarea mentala NSA (F99).

F40 - F48 TULBURARI NEVROTICE CORELATE CU STRESSUL SI TULBURARI SOMATOFORME

F40 - Tulburari anxios-fobice


F40.0 Agorafobia
.00 fara tulburare de panica
.01 Cu tulburare de panica
F40.1 Fobii sociale
F40.2 Fobii specifice (izolate)
F40.8 alte tulburari anxios-fobice
F40.9 Tulburari anxios-fobice nespecificate
F41 - alte tulburari anxioase
F41.0 Tulburarea de panica (anxietate paroxistica episodica)
F41.1 Tulburare de tip anxietate generalizata
F41.2 Tulburare mixta, anxioasa si depresiva
F41.3 alte tulburari anxioase mixte
F41.8 alte tulburari anxioase specificate
F41.9 Tulburare anxioasa nespecificata

F42 - Tulburare obsesiv-compulsiva


F42.0 Gânduri sau ruminatia obsesionala predominanta
F42.1 Acte compulsive (ritualuri obsesionale) predominante
F42.2 Gânduri si acte obsesionale mixte
F42.8 alte tulburari obsesiv-compulsive
F42.9 Tulburare obsesiv-compulsiva nespecificata

F43 - Reactia la stress sever si tulburari de adaptare


F43.0 reactie acuta la stress

52
53

F43.1 Tulburare de stress post-traumatica


F43.2 Tulburari de adaptare
.20 reactie depresiva scurta
.21 reactie depresiva prelungita
.22 reactie mixta, anxioasa si depresiva
.23 Cu perturbarea predominanta a altor emotii
.24 Cu predominanta tulburarilor de conduita
.25 Cu perturbare mixta, a emotiilor si conduitei
28 alte simptome predominante specificate
F43.8 alte reactii la stress sever
F43.9 reactie nespecificata la stress sever
F44 - Tulburari disociative (conversive)
F44.0 Amenzia disociativa
F44.1 Fuga disociativa
F44.2 Stupor disociativ
F44.3 Tulburari de transa si posesiune
F44.4 Tulburari disociative motorii
F44.5 Convulsii disociative
F44.6 Anestezii si pierdere senzoriala disociativa
F44.7 Tulburari disociative (conversive) mixte
F44.8 alte tulburari disociative (conversive)
.80 Sindromul Ganser
.81 Tulburari de personalitate multipla
.82 Tulburari disociative (conversive) tranzitorii, ce apar în copilarie sau adolescenta
.88 alte tulburari disociative (conversive) specificate
F44.9 Tulburari disociative (conversive) nespecificate

F45 - Tulburari somatoforme


F45.0 Tulburare de somatizare
F45.1 Tulburare somatoforma nediferentiat
F45.2 Tulburare hipocondriaca
F45.3 Disfunctia vegetativa somatoforma
.30 Cordul si sistemul cardio-vascular
.31 Tractul gastro-intestinal superior
.32 Tractul gastro-intestinal inferior
.33 Sistemul respirator
.34 Sistemul uro-genital
.38 alte organe sau sisteme
F45.4 Tulburare somatoforma de tipul durerii persistente
F45.8 alte tulburari somatoforme
F45.9 Tulburare somatoforma nespecificata

F48 - alte tulburari nevrotice


F48.0 Neurastenia
F48.1 Sindromul de depersonalizare - derealizare
F48.8 alte tulburari nevrotice specificate
F48.9 Tulburare nevrotica nespecificata

INTRODUCERE:
Tulburarile nevrotice, cele corelate cu stressul, si tulburarile somatoforme au fost grupate într-o singura mare
categorie, din cauza asocierii lor istorice cu conceptul de nevroza, si din cauza asocierii acestor tulburari, într-o
proportie mare (dar înca incerta), cu cauze de natura psihologice. Dupa cum s-a observat deja în introducerea
generala a acestei clasificari, conceptul de nevroza nu a fost retinut ca principiu major de organizare, dar s-a avut
grija sa se permita o identificare usoara a tulburarilor pe care unii doresc înca sa le priveasca drept nevrotice în
întelesul propriu-zis al termenului (vezi nota despre nevroze în introducerea generala).

Combinatia de simptome este comuna (coexistenta depresiei si a anxietatii fiind cea mai frecventa), mai ales în
variantele mai putin severe a acestor tulburari, întâlnite adesea în asistenta primara. Desi s-au facut eforturi pentru
a decide care este sindromul predominant, s-a oferit o categorie mixta pentru acele cazuri de depresie si anxietate
mixta în care ar fi luarea unei decizii ar fi fortata (F41.2).

53
54

F40. TULBURARI ANXIOS-FOBICE


In acest grup de tulburari, anxietatea este evocata numai (sau predominant) de unele situatii sau obiecte
(externe Subiectului), bine definite, care nu sunt în mod obisnuit periculoase. Ca rezultat, aceste situatii sau obiecte
sunt, în mod caracteristic, evitate sau îndurate cu groaza. Anxietatea fobica este nediferentiabila - subiectiv,
fiziologic si comportamental - de alte tipuri de anxietate, si poate varia în severitate de la usoara stânjeneala la
teroare. Preocuparea Subiectului se poate focaliza pe simptome individuale, ca palpitatii sau senzatia de lesin, si
este asociata adesea cu temeri secundare de moarte, pierderea controlului sau de a înebuni. Anxietatea nu dispare
la cunoasterea faptului ca alti oameni nu privesc situatia în chestiune drept periculoasa sau amenintatoare. Mai
mult, contemplarea perspectivei de a intra într-o situatie fobica genereaza de obicei anxietate anticipatorie.

Adoptarea criteriului ca obiectul sau situatia fobica este externa Subiectului implica faptul ca multe frici legate
de prezenta bolii (nosofobia) sau a desfigurarii (dismorfofobia) sunt acum clasificate la F45.2 (tulburare
hipocondriaca). Totusi, daca teama de boala ia nastere predominant si repetat dupa expunerea la infectie sau
contaminare, sau e doar o simpla teama de procedurile medicale (injectii, operatii, etc) sau institutii medicale
(cabinete dentare, de chirurgie maxilo-faciala, spitale, etc), atunci este recomandabil a se încadra la F40 (de obicei,
F40.2, fobie specifica).

Anxietatea fobica coexista adesea cu depresia. O anxietate fobica preexistenta se înrautateste aproape
invariabil în timpul unui episod depresiv intracurent. Unele episoade depresive sunt însotite de anxietate fobica
temporara si o dispozitie depresiva adesea însoteste unele fobii, în special agorafobia. Faptul daca sunt necesare
doua diagnostice, anxietatea fobica si episodul depresiv, sau numai unul din ele, e determinat de dezvoltarea unei
tulburari înaintea celeilalte si de predominanta uneia din tulburari în timpul stabilirii diagnosticului. Daca criteriile
pentru tulburarea depresiva au fost întâlnite înainte sa apara simptomele fobice, atunci cea dintâi va dobândi
precedenta în diagnostic (vezi nota din Introducerea generala).
Majoritatea tulburarilor fobice, cu exceptia fobiilor sociale, sunt mai comune la femei.

In aceasta clasificare, un atac de panica (F41.0) ce apare într-o situatie fobica stabilita, este privita ca o
expresie a severitatii fobiei, aceasta din urma având precedenta diagnostica. O tulburare de panica ca aceasta va fi
diagnosticata numai în absenta oricarei dintre fobiile listate în F40.

F40.0 AGORAFOBIE
Termenul de "agorafobie" este utilizat aici cu un sens mai larg decât cel originar, si care mai este înca utilizat
în unele tari. Acum se considera ca acest termen include frica nu numai de spatii deschise, dar, deasemenea si de
aspecte corelate, cum ar fi prezenta multimilor si dificultatea unei "evadari" imediate si lesnicioase, într-un loc sigur
(de obicei, în casa). Din acest motiv termenul se refera la un grup de fobii inter-corelate, si adesea suprapuse, ce
cuprind frica de a parasi casa, de a intra în magazine, de multimi si locuri publice, sau de calatori singuri în trenuri,
autobuze sau avioane. Desi severitatea anxietatii si extensiunea comportamentului de evitare este variabil, aceasta
este cea mai incapacitanta dintre tulburarile fobice, unii subiecti fiind obligati sa ramâna în casa. Multi pacienti sunt
îngroziti de gândul ca vor cadea si vor ramâne fara ajutor în public. Absenta unei iesiri imediat accesibile este una
din trasaturile cheie a multor situatii agorafobice de acest gen. Majoritatea Subiectilor sunt femei, si debutul este de
obicei precoce în viata adulta. Simptomele depresive, obsesionale si fobiile sociale pot deasemenea sa fie prezente,
dar nu domina tabloul clinic. In absenta unui tratament eficient, agorafobia devine adesea cronica, desi, de obicei, e
oscilanta.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Toate criteriile de mai jos trebuie întrunite pentru un diagnostic cert.

(a). Simptomele, psihologice sau vegetative, trebuie sa fie manifestari primare ale anxietatii, si nu secundare altor
simptome ca deliruri sau gânduri obsesive;

(b). Anxietatea trebuie sa fie limitata la (sau apare mai ales în) cel putin doua din urmatoarele situatii: multimi,
locuri publice, plimbare în afara casei si calatoria solitara;

(c). Evitarea situatiei fobice trebuie sa fie, sau a fost, o trasatura proeminenta.

Diagnostic diferentiat:
Trebuie reamintit faptul ca unii agorafobici traiesc o anxietate redusa deoarece ei sunt constant capabili sa
evite situatiile lor fobice. Prezenta altor simptome ca: depresia, depersonalizarea, simptome obsesionale si fobiile
sociale nu invalideaza diagnosticul, daca ele nu domina tabloul clinic. Totusi, daca Subiectul, a fost deja în mod
semnificativ depresiv atunci când simptomele fobice au aparut pentru prima data, episodul depresiv poate fi un
diagnostic principal mai adecvat; aceasta situatie este mai des întâlnita la cazurile cu debut tardiv.

54
55

Prezenta sau absenta tulburarii de panica (F41.0) în situatia agorafobica poate fi înregistrata utilizând cel de-al
5-lea caracter:

F40.00 fara tulburare de panica


F40.01 Cu tulburare de panica

Include: Tulburarea de panica cu agorafobie.

F40.1 FOBII SOCIALE

Debuteaza adesea în adolescenta si sunt conturate în jurul teamei de a fi privit (examinat) de alti oameni, în
grupuri, comparativ mici (opuse multimilor), ducând la evitarea situatiilor sociale. Spre deosebire de majoritatea
altor fobii, fobiile sociale sunt în egala masura comune la barbati si la femei. Ele pot fi distincte (de exemplu:
limitate la mâncatul în public sau la vorbitul în public, ori la întâlnirile cu sexul opus) sau difuze, implicând aproape
toate situatiile sociale din afara cercului familial. O teama de voma în public poate fi importanta. Confruntarea
directa, ochi în ochi, poate fi în mod particular stressanta în unele culturi. Fobiile sociale sunt de obicei asociate cu o
scadere a stimei de sine si teama de a fi criticat. Ele pot fi relatate ca acuze de a rosi, tremor al capului, greata sau
nevoia urgenta de a urina, pacientul uneori fiind convins ca una din aceste manifestari secundare a anxietatii sale
este problema primara; simptomele pot progresa spre atacuri de panica. Evitarea este adesea marcata si în cazuri
extreme poate avea ca rezultat o izolare sociala aproape completa.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Toate criteriile de mai jos trebuie întrunite pentru un diagnostic cert.

(a). Simptomele, psihologice, comportamentale sau vegetative, trebuie sa fie manifestari primare ale anxietatii, si
nu secundare altor simptome ca deliruri sau gânduri obsesive;

(b). Anxietatea trebuie sa fie limitata la (sau sa predomine mai ales în) situatii sociale particulare;

(c). Situatiile fobice sunt evitate ori de câte ori este posibil.

Include: antropofobia; nevroza sociala.

Diagnostic diferentiat:
Agorafobia si tulburarile depresive sunt adesea predominante, si pot contribui la "consemnarea în casa" a
Subiectului. daca distinctia între fobia sociala si agorafobie este dificila, trebuie data precedenta agorafobiei; un
diagnostic de tulburare depresiva nu trebuie pus decât daca poate fi identificat clar un sindrom depresiv complet.

F40.2 FOBII SPECIFICE (IZOLATE)


Acestea sunt fobii limitate la situatii cu specificacitate particulara, cum ar fi proximitatea unor animale
obisnuite, înaltimi, furtuna cu traznete, întuneric, zbor, spatii închise, urnarea sau defecarea la toaletele publice,
consumarea anumitor alimente, cabinetul stomatologic, vederea sângelui sau a leziunilor, si teama de a se expune
la anumite boli. Desi situatia declansanta e distincta, contactul cu ea poate provoca panica, ca în agorafobie sau
fobia sociala. Fobiile specifice iau nastere de obicei în copilarie sau viata adulta timpurie, si daca ramân netratate,
pot persista decenii în sir. Seriozitatea handicapului rezultat depinde de cât de usor este pentru Subiect sa evite
situatia fobica. Teama de obiectul fobic tinde sa ramâne fixa, în contrast cu agorafobia. Boala de iradiere si infectiile
veneriene sunt subiecte comune ale bolii fobice, si, mai recent, SIDA.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Toate criteriile de mai jos trebuie întrunite pentru un diagnostic cert.

(a). Simptomele, psihologice sau vegetative, trebuie sa fie manifestari primare ale anxietatii, si nu secundare altor
simptome ca deliruri sau gânduri obsesive;

(b). Anxietatea trebuie sa fie limitata la prezenta situatiilor sau obiectelor particulare;

(c). Situatiile fobice sunt evitate ori de câte ori este posibil.

Include: acrofobia; fobiile animale, claustrofobia, fobia de examene, fobia simpla.

Diagnostic diferentiat:

55
56

In mod obisnuit, alte simptome psihiatrice sunt absente, în contrast cu agorafobia sau fobia sociala. Fobiile de
rani sângerânde difera de celelalte prin faptul ca conduc la bradicardie sau uneori la sincopa mai degraba decât la
tahicardie. Temeri de boli specifice, cum ar fi cancerul, boala cardiaca, sau infectiile venerice trebuie clasificate ca
tulburari hipocondriace (F45.2), daca nu sunt corelate cu situatii specifice unde boala poate fi dobândita. daca
convingerea bolii dobândeste o intensitate deliranta, atunci se utilizeaza: tulburare deliranta (F22.0). Pacientii ce
sunt convinsi ca ei au o anormalitate sau o desfigurare a unei sau mai multor parti corporale specifice (adesea
faciale), si care nu sunt în mod obiectiv observate de ceilalti (uneori numita dismorfofobie) trebuie încadrate la
tulburarea hipocondriaca (F45.2) sau tulburarea deliranta (F22.0), în functie de forta si persistenta convingerilor lor.

F40.8 alte TULBURARI ANXIOS-FOBICE

F40.9 TULBURARE ANXIOS-FOBICA NESPECIFICATA


Include: Fobia NSA; starea fobica NSA.

F41 alte TULBURARI ANXIOASE


Manifestarile anxietatii sunt simptomele majore ale acestor tulburari, si nu sunt limitate la nici o situatie
ambientala particulara. Simptomele depresive si obsesionale, si chiar unele elemente ale anxietatii fobice pot
deasemenea sa fie prezente, dar ele sunt clar secundare, sau mai putin severe.

F41.0 TULBURAREA DE PANICA (ANXIETATEA PAROXISTICA EPISODICA)


Trasatura esentiala consta în atacuri recurente de anxietate severa (panica), care nu sunt limitate la nici o
situatie particulara sau la vreun set de circumstante, si sunt, din acest motiv, imprevizibile. La fel ca în cazul altor
tulburari anxioase, simptomele dominante variaza de la Subiect la Subiect, dar debutul brusc al palpitatiilor, durerii
toracice, senzatia de cadere (lesin), ameteli si sentimentelor de irealitate (depersonalizare si derealizare) sunt
comune. Exista aproape invariabil o teama secundara de a muri, de pierderea controlului, sau de a deveni nebun.
Atacurile individuale dureaza numai câteva minute, desi uneori mai mult; frecventa si cursul lor evolutiv sunt mai
degraba variabile. Pacientii în atacul de panica traiesc adesea un crescendo de frica, si simptome vegetative,
plecând de obicei în graba oriunde s-ar afla. daca aceasta apare într-o situatie specifica, cum ar fi într-un autobuz
sau într-o multime, pacientii pot ulterior evita situatia respectiva. In mod similar, atacuri de panica frecvente si
imprevizibile pot produce teama de a fi singur, sau de a merge în locuri publice. Un atac de panica este adesea
urmat de o teama persistenta de a avea un alt atac.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
In aceasta clasificare, când un atac de panica apare într-o situatie fobica stabilita, el este privit ca o expresie a
severitatii fobiei, astfel încât fobia trebuie sa primeasca precedenta diagnostica. Tulburarea de panica trebuie
înregistrata ca diagnostic principal numai în absenta oricarei fobii de la F40.-.

Pentru un diagnostic cert, trebuie sa aiba loc mai multe atacuri severe într-o perioada de aproximativ o luna:

(a). In circumstante în care nu exista pericol obiectiv;

(b). Atacurile sa nu poata fi datorate unor situatii cunoscute sau previzibile;

(c). Intre atacuri trebuie sa existe intervale libere de simptome anxioase (desi anxietatea anticipatorie este
obisnuita).

Include: atacuri de panica; stari de panica.

Diagnostic diferentiat:
Tulburarile de panica trebuie sa fie diferentiate de atacurile de panica ce apar ca parte a unor tulburari fobice
stabilite, asa cum deja s-a notat. Atacurile de panica pot fi secundare tulburarii depresive, mai ales la barbati; daca,
concomitent, sunt întrunite si criteriile pentru starea depresiva, tulburarea de panica nu constituie diagnosticul
principal.

F41.1 TULBURAREA DE TIP ANXIETATE GENERALIZATA


Trasatura esentiala este anxietatea, generalizata si persistenta, dar nu limitata (sau chiar puternic
predominanta) în nici o circumstanta ambientala particulara (adica este "liber flotanta"). La fel ca pentru alte
tulburari anxioase, simptomele dominante sunt foarte variabile, dar includ acuze comune de nervozitate
permanenta, tremor, tensiune musculara, transpiratii, ameteli, palpitatii si disconfort epigastric. Temeri ca Subiectul
sau o ruda apropiata Subiectului va avea un accident sau se va îmbolnavi sunt exprimate adesea, împreuna cu o

56
57

varietate de alte temeri si presimtiri rele. Aceasta tulburare este comuna la femei si adesea corelata cu un stress
ambiental cronic. Cursul evolutiei este variabil, dar tinde sa fie oscilant si cronic.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Suferindul trebuie sa aiba simptomele primare ale anxietatii mai multe zile, cel putin câteva saptamâni în sir.
Aceste simptome trebuie sa cuprinda de obicei urmatoarele elemente:

(a). Aprehensiune (temeri despre viitoare nenorociri, sentimentul de a fi "pe marginea prapastiei", dificultati de
concentrare, etc.).
(b). Tensiune motorie (framântare permanenta, cefalee tip tensiune, tremuraturi, incapacitate de relaxare), si
(c). Hiperactivitate vegetativa (ameteli, transpiratii, tahicardie sau tahipnee, disconfort epigastric, ameteli, gura
uscata, etc). La copii, nevoia de protectie si acuzele somatice pot fi proeminente.

Aparitia tranzitorie (pentru câteva zile, din când în când) a altor simptome, în special a depresiei, nu exclude
tulburarea de tip anxietate generalizata ca diagnostic principal, dar Subiectul nu trebuie sa întruneasca toate
criteriile pentru episodul depresiv (F32), tulburarea anxietatii fobice (F40), tulburarea de panica (F41.0) sau
tulburarea obsesiv-compulsiva (F42).

Include: starea anxioasa; nevroza anxioasa; reactia anxioasa.


Exclude: neurastenia.

F41.2 TULBURARI MIXTE, ANXIOASE SI DEPRESIVE


Aceasta categorie mixta trebuie utilizata când simptomele anxietatii si depresiei sunt ambele prezente, dar nici
un tip de simptome luate separat nu sunt suficient de severe pentru a justifica un diagnostic separat. Daca este
prezenta anxietatea severa iar depresia este mai putin intensa, atunci utilizati una din celelalte categorii pentru
tulburari anxioase sau fobice. Când ambele sindroame, depresiv si anxios sunt prezente si suficient de severe pentru
a justifica diagnostice individuale, atunci ambele diagnostice trebuie înregistrate, iar aceasta categorie nu va fi
folosita; daca, din motive practice de înregistrare, poate fi pus numai un singur diagnostic, depresia va avea
precedenta. Unele simptome vegetative (cum ar fi tremorul, palpitatiile, gura uscata, agitatia stomacala, etc.)
trebuie sa fie prezente, chiar daca numai intermitent; nu utilizati aceasta categorie daca sunt prezente numai
îngrijorarea sau hiperpreocuparea, iar simptomele vegetative lipsesc. Daca simptomele ce întrunesc criteriile pentru
aceasta tulburare apar în strânsa legatura cu schimbari de viata semnificative, sau evenimente stressante de viata,
atunci trebuie utilizata categoria F43.2, Tulburari de adaptare.

Pacientii cu aceasta combinatie de simptome comparativ usoare, sunt frecvent întâlniti în reteaua de asistenta
primara, dar exista mult mai multi în masa generala a populatiei, pacienti care nu ajung niciodata în atentia
medicala sau psihiatrica.

Include: depresia anxioasa (usoara sau nepersistenta).


Exclude: depresia anxioasa persistenta (Distimia, F34.1).

F41.3 alte TULBURARI ANXIOASE MIXTE


Aceasta categorie trebuie utilizata pentru tulburarile care întrunesc criteriile pentru F41.1, tulburarea de tip
anxietate generalizata, si care au deasemenea trasaturi proeminente (desi adesea de scurta durata) ale altor
tulburari de la F40-F49, cu toate ca nu întrunesc criteriile depline pentru aceste tulburari aditionale.

Cele mai comune exemple sunt: tulburarea obsesiv-compulsiva (F42), tulburarea disociativa (F44), tulburarea
de somatizare (F45.0), tulburarea somatoforma nediferentiata (F45.1) si tulburarea hipocondriaca (F45.2). daca
simptomele ce întrunesc criteriile pentru aceste tulburari apar în strânsa asociatie cu schimbari semnificative de
viata, sau evenimente stressante de viata, atunci trebuie utilizata categoria F43.2 , Tulburari de adaptare.

F41.8 alte TULBURARI ANXIOASE, SPECIFICATE


Include: isteria anxioasa.

F41.9 TULBURAREA ANXIOASA NESPECIFICATA


Include: anxietatea NSA

F42. TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVA


Trasatura esentiala a acestei tulburari este reprezentata de gânduri obsesive sau acte compulsive recurente
(pentru "obsesional" va fi utilizat aici în locul lui "obsesivo-compulsiv", când se refera la simptome). Gândurile
obsesionale sunt idei, imagini, sau impulsuri care intra mereu în mintea Subiectului într-o forma stereotipa. Ele sunt

57
58

aproape invariabil suparatoare (deoarece sunt violente, sau obscente, sau doar pentru ca sunt percepute ca lipsite
de sens), iar Subiectul încearca adesea, fara succes, sa le reziste. Ele sunt totusi recunoscute ca gânduri proprii ale
Subiectului, desi sunt involuntare si frecvent repugnante. Actele compulsive sau ritualurile sunt comportamente
stereotipe care sunt repetate mereu si mereu. Ele nu sunt inerent placute si nici nu au drept rezultat îndeplinirea
unor sarcini utile. Pacientul le vede adesea ca prevenind unele evenimente improbabile obiectiv, adesea implicând
un rau la adresa Subiectului, sau provocat de acesta. De obicei, desi nu invariabil, acest comportament este
recunoscut de Subiect ca fiind fara sens si ineficient, si acesta face repetate încercari de a rezista impulsului; în
cazurile de foarte lunga durata, rezistenta poate fi minima. Simptomele anxietatii somatice sunt adesea prezente,
dar sentimentele suparatoare (ce provoaca suferinta) de tensiune interna sau psihica fara o activare vegetativa
evidenta sunt deasemenea comune. Exista o strânsa legatura între simptomele obsesionale, în special gândurile
obsesionale, si depresie. Pacientii cu tulburari obsesivo-compulsive au adesea simptome depresive, iar pacientii ce
sufera de tulburarea depresiva recurenta (F33) pot dezvolta gânduri obsesionale în timpul episoadelor de depresie.
In ambele situatii, cresterea sau descresterea în severitate a simptomelor depresive este, în general, însotita de
schimbari paralele în severitatea simptomelor obsesionale.

Tulburarea obsesivo-complusiva este, în masura egala, comuna barbatilor si femeilor, si exista adesea trasaturi
anankaste proeminente în personalitatea de fond. Debutul este de obicei în copilarie si în viata adulta precoce.
Mersul evolutiei este variabil si probabil cronic, în absenta simptomelor depresive semnificative.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert, simptomele obsesionale sau actele compulsive (sau ambele) trebuie sa fie prezente
majoritatea zilelor pentru cel putin 2 saptamâni, si sa fie o sursa de suferinta sau sa interfereze cu activitatile
obisnuite. Simptomele obsesionale trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:

(a). Trebuie sa fie recunoscute de pacient ca apartinându-i;

(b). Trebuie sa existe cel putin un gând sau un act la care pacientul înca mai opune (fara succes) rezistenta, desi
pot fi prezente si altele la care pacientul nu mai rezista;

(c). Gândul sau executarea actului nu trebuie sa fie placut în el însusi (simpla ameliorare, potolire a tensiunii sau
anxietatii, nu e privita ca placuta, în acest sens).

(d). Gândurile, imaginile sau impulsurile trebuie sa fie repetitive în mod neplacut.

Include: nevroza obsesiv-compulsiva; nevroza obsesionala; nevroza anankastica.

Diagnosticul diferentiat:
Diferentierea dintre o tulburare obsesiv compulsiva si o tulburare depresiva poate fi dificila, deoarece aceste
doua tipuri de simptome apar destul de frecvent împreuna. Intr-un episod acut trebuie acordata precedenta
simptomelor care se dezvolta primele; când ambele sunt prezente dar niciuna nu predomina, este de obicei mai bine
de a considera depresia ca primara. In tulburarile cronice trebuie sa primeasca prioritate tulburarea a carei
simptome persista cel mai frecvent, în absenta simptomelor celorlalte tulburari.

Atacurile de panica ocazionale sau simptomele fobice usoare nu exclud diagnosticul. Totusi, simptomele
obsesionale ce se dezvolta în prezenta schizofreniei, sindromului Tourette sau tulburarilor mentale organice, trebuie
considerate ca o parte a acestor stari.

Desi gândurile obsesionale si actele compulsive coexista de obicei, este util de a specifica unul din ele ca
predominant la unii pacienti, deoarece ele pot raspunde la tratamente diferite.

F42.0 GANDURI SAU RUMINATII OBSESIONALE PREDOMINANTE


Acestea pot lua forma ideilor, imaginilor mentale sau implusurilor la actiune. Ele sunt foarte variabile în
continut, dar aproape întodeauna provoaca suferinta Subiectului. O femeie poate fi chinuita, de exemplu, de teama
ca ea ar putea fi, eventual, incapabila sa reziste impulsului de a-si ucide copilul pe care îl iubeste, sau de calitatea
obsecena sau blasfemiatorie si straina Eu-lui a unei imagini mentale recurente. Uneori, ideile sunt mai degraba
inutile, implicând consideratii nesfârsite si cvasi-filozofice asupra unor alternative imponderabile. Aceasta
considerare indecisa a alternativelor este un element important în multe ruminatii obsesive si este adesea asociata
cu o incapacitatea de a lua decizii banale, dar necesare în viata de zi cu zi.

Relatia între ruminatiile obsesive si depresie este particular de strânsa; un diagnostic de tulburare obsesivo-
compulsiva trebuie preferat numai atunci când ruminatia ia nastere si persista în absenta tulburarii depresive.

58
59

F42.1. ACTE COMPULSIVE (RITUALURI OBSESIONALE) PREDOMINANTE


Majoritatea actelor compulsive se refera la curatenie (mai ales spalatul mâinilor), verificari repetate pentru a
se asigura daca o situatie potential periculoasa nu are posibilitatea sa se dezvolte, sau privind ordinea si curatenia.
Substratul comportamentului manifest este o frica, de obicei privind un pericol relativ sau cauzat de Subiect, si actul
ritual este o încercare ineficace, dar simbolica, de a îndeparta acest pericol. Actele rituale compulsive pot ocupa
multe ore, în fiecare zi, si sunt uneori asociate cu o marcata indecizie si lentoare. In ansamblu, ele sunt comune în
mod egal ambelor sexe, dar ritualurile de spalare pe mâini sunt mai comune la femei, iar lentoarea fara repetitie, la
barbati.

Actele rituale compulsive sunt mai putin asociate cu depresia decât gândurile obsesionale, si sunt mai accesibile
terapiilor comportamentale.

F42.2 GANDURI SI ACTE OBSESIONALE MIXTE


Majoritatea pacientilor obsesivo-compulsivi au elemente atât ale gândirii obsesionale, cât si ale
comportamentului compulsiv. Aceasta subcategorie va fi utilizata daca cele doua sunt în mod egal proeminente, asa
cum se întâmpla frecvent, dar este util sa se specifice numai unul daca el este clar predominant, deoarece gândurile
si actele pot raspunde la tratamente diferite.

F42.8 alte TULBURARI OBSESIVO-COMPULSIVE

F42.9 TULBURAREA OBSESIVO-COMPULSIVA, NESPECIFICATA

F43. REACTIA LA STRESSUL SEVER SI TULBURARILE DE ADAPTARE

Aceasta categorie este diferita de celelalte prin aceea ca include tulburari identificabile nu numai pe baza
simptomatologiei si a evolutiei, dar si, deasemenea, pe baza uneia dintre cele doua influente cauzale: un eveniment
stressant de viata exceptional, producând o reactie acuta la stress, sau o schimbare semnificative de viata ce
determina circumstante neplacute continue, care au ca rezultat o tulburare de adaptare. Mai putin sever, stressul
psihosocial (la evenimente de viata) poate precipita debutul, sau contribui la prezenta unui spectru larg de tulburari
clasificate în alte parte în acest volum; importanta lor etiologica nu e întodeauna clara, si în fiecare caz se va
constata ca depinde de o vulnerabilitate individuala, uneori absolut personala, adica ele nu sunt nici necesare, nici
suficiente pentru a explica aparitia si forma tulburarii. In contrast, tulburarile reunite împreuna aici, sunt considerate
ca apar întodeauna ca o consecinta directa a unui stress sever acut sau a unei traume persistente. Evenimentul
stressant sau circumstantele neplacute persistente sunt factorul primar cauzal si director, si tulburarea nu ar fi
aparut fara impactul cu el. Reactiile la stressul sever si tulburarile de adaptare, la toate grupele de vârsta, inclusiv
copii si adolescenti, sunt incluse în aceasta categorie.

Desi fiecare simptom individual din care sunt compuse atât reactia acuta la stress cât si tulburarile de adaptare
poate apare si la alte tulburari, exista unele trasaturi specifice în maodul de manifestare a simptomelor, trasaturi
care justifica includerea acestor stari ca o entitate clinica aparte. A treia stare din aceasta Sectiune, tulburarea de
stress, posttraumatica are trasaturi clinice relativ specifice si caracteristice.

Tulburarile din aceasta Sectiune pot fi privite deci, ca raspunsuri maladaptive la un stress sever sau continuu,
prin aceea ca interfereaza cu mecanismele de coping si, din acest motiv, duc la afectarea functionarii sociale.

Actele de auto-vatamare, mai obisnuite fiind intoxicarea voluntara acuta cu medicatia prescrisa, care sunt strâns
asociate în timp cu debutul reactie i la stress sau a tulburarilor de adaptare, trebuie sa fie înregistrate cu ajutorul
unui cod aditional din capitol XX al ICD-10. Aceste coduri nu implica diferentieri între tentativa de suicid si
parasuicid, ambele fiind incluse în categoria generala de autovatamare.

F43.0 REACTIE ACUTA LA STRESS


Este o tulburare tranzitorie de severitate semnificativa, ce se dezvolta la un individ fara nici o alte tulburare
mentala aparenta, ca raspuns la un stress fizic experienta sau mental exceptional, si care de obicei dispare dupa ore
sau zile. Stressorul poate fi o experienta traumatica coplesitoare, implicând o amenintare serioasa la securitatea sau
integritatea fizica a Subiectului sau a unei/unor persoane iubite (de exemplu: catastrofe naturale, accident, lupta,
atac criminal, viol, etc.), sau o schimbare neobisnuit de brusca si de amenintatoare în pozitia sociala experienta sau
reteaua sociala a individului, de exemplu: pierderi multiple a unor persoane apropiate, incendiul locuintei, etc. Riscul
dezvoltarii acestei tulburari este crescut daca mai sunt prezente si epuizarea fizica sau factori organici (de exemplu,
la batrânete). In aparitia si severitatea reactiilor acute la stress un rol important îl joaca vulnerabilitatea individuala
si capacitatea de a face fata evenimentelor, fapt evidentiat de faptul ca nu toate persoanele expuse la un stress

59
60

exceptional dezvolta tulburarea. Simptomele manifesta o mare variabilitate, dar ele includ în mod tipic un stadiu
initial de perplexitate (uluiala) cu unele îngustari a câmpului de constiinta si a atentiei, incapacitatea de a întelege
stimulii externi, si dezorientare. Aceasta stare poate fi urmata fie de o ulterioara retragere din situatia
înconjuratoare (pâna la gradul unui stupor disociativ - vezi F44.2.), fie de agitatie si hiperactivitate (reactie de
retragere sau fuga). Sunt prezente de obicei semne vegetative ale anxietatii de panica (tahicardie, transpiratii,
înrosirea fetii). Simptomele apar de obicei în minutele de impact cu evenimentul sau stimulii stressanti, si dispar în 2
sau 3 zile (adesea în câteva ore). Poate sa fie prezenta amnezia partiala sau completa (vezi F44.0) pentru episodul
respectiv.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trebuie sa existe o legatura temporala, imediata si clara, între impactul cu un stressor emotional si debutul
simptomelor. Acesta apare de obicei în câteva minute, daca nu imediat. In plus, simptomele:

(a). Manifesta un tablou mixt, si de obicei, schimbator; pe lânga starea initiala de perplexitate ("uluiala") mai pot fi
observate si depresia, anxietatea, mânia, disperarea, hiperactivitatea si retragerea, dar nici un tip de simptom nu
predomina timp îndelungat.

(b). Se remit rapid (în câteva ore, în majoritatea cazurilor), în acele cazuri în care e posibila îndepartarea de
ambianta stressanta; în cazurile în care stressul continua, sau nu poate fi înlaturat, simptomele, prin natura lor,
încep sa se diminueze dupa 24-48 de ore, si sunt de obicei minime dupa aproximativ 3 zile.

Acest diagnostic nu va utilizat pentru exacerbarile bruste ale simptomelor la indivizi ce manifesta deja simptome
ce întrunesc criteriile pentru orice alte tulburare psihica, exceptând pe cei de la F60 (tulburari de personalitate).
Totusi, o istorie a unor tulburari psihice anterioare nu invalideaza utilizarea acestui diagnostic.

Include: starea de criza; reactia de criza acuta; oboseala de lupta; socul psihic.

F43.1 TULBURAREA DE STRESS POST-TRAUMATICA


Aceasta apare ca un raspuns întârziat experienta sau prelungit la un eveniment sau o situatie stressanta (fie
scurta, fie de durata) de natura amenintatoare sau catastrofica exceptionala, care e probabil sa cauzeze o suferinta
profunda la aproape oricine (dezastru natural sau cauzat de om, lupta, accident serios, martor la moartea violenta a
altora, victima a torturii, terorismului, violului sau altor acte criminale). daca sunt prezenti factori predispozanti, cum
ar fi trasaturile de personalitate (de ex. compulsiv, astenic) sau istoric anterior de boala nevrotica, pragul de
dezvoltare a simptomului poate fi diminuat, sau poate fi agravat cursul evolutiei, dar ele nu sunt nici necesare, nici
suficiente pentru a explica aparitia simptomului.
Simptomele tipice includ episoade de repetate rememorari a traumei în amintiri tulburatoare (flashback-uri),
vise sau cosmaruri, care apar pe un fundal persistent de sentiment de "amortire" si tocire emotionala, detasare de
alti oameni, nereactivitate la ambianta, anhedonie si evitarea activitatilor si situatiilor care reamintesc trauma. In
mod obisnuit, exista teama si evitarea aspectelor ce amintesc suferindului trauma originara. Rar, poate exista o
explozie de teama dramatica, acuta, panica sau agresiune, declansate de stimuli ce dau nastere unei reamintiri
bruste experienta sau reactualizari a traumei sau reactiei originare la ea. Exista de obicei o stare de "hiper-activare"
vegetativa cu hiper-vigilenta, o reactie de surpriza crescuta si insomnie. Anxietatea si depresia sunt în mod obisnuit
asociate cu simptomele si semnele de mai sus, si ideile suicidare nu sunt rar întâlnite. Un factor ce complica starea
poate fi utilizarea excesiva a drogurilor sau a alcoolului.

Debutul apare dupa trauma cu o perioada de latenta ce poate merge de la câteva saptamâni la luni (dar rar
depaseste 6 luni). Cursul evolutiei este oscilant, dar vindecarea este de asteptat în majoritatea cazurilor. La o mica
proportie a Subiectilor, starea poate manifesta o evolutie cronica de-a lungul mai multor ani, si o tranzitie spre o
schimbare durabila de personalitate (vezi F62.0).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
In general, aceasta tulburare nu va fi diagnosticata decât daca exista dovada ca a luat nastere în mai putin de
6 luni de la un eveniment traumatic de o exceptionala severitate. Un dianogstic de "probabil" poate fi însa pus daca
întârzierea între eveniment si debut a fost mai lunga de 6 luni, în cazul în care manifestarile clinice sunt tipice si nu
poate fi facuta o identificare alternativa a tulburarii (de ex., un episod de anxietate, obsesiv-compulsiv, sau
depresiv). In plus, în afara existentei traumei, trebuie sa fie prezenta o reamintire sau o reactivare repetitiva,
tulburatoare, a evenimentului în evocari, imaginatie diurna, sau vise. Sunt adesea prezente o detasare emotionala
evidenta, "amortirea" sentimentelor si evitarea stimulilor care pot trezi reamintirea traumei, dar acestea nu sunt
esentiale pentru diagnostic. Tulburarile vegetative, tulburarile dispozitiei si anormalitatile comportamentale
contribuie toate la diagnostic, dar nu sunt de prima importanta.
Sechelele cronice, tardive ale stressului devastator, adica cele ce se manifesta timp de decenii dupa trairea
experientei stressante trebuie clasificate la F60.0.

60
61

Include: nevrozele traumatice

F43.2 TULBURARI DE ADAPTARE


Sunt stari de suferinta subiectiva si de afectare emotionala, interferând de obicei cu performantele si
functionarea sociala, si luând nastere în perioada de adaptare la o schimbare semnificative de viata, sau ca o
consecinta a unui eveniment stressant de viata (incluzând prezenta sau posibilitatea uei boli fizice grave). Stressorul
poate sa fi afectat integritatea retelei sociale a persoanei (pierderea unei fiinte dragi, experiente de separare), sau
sistemul mai larg al valorilor sau suporturilor sociale (imigratie, statut de refugiat). Stressorul poate implica numai
individul sau si grupul sau comunitar.

Predispozitia individuala sau vulnerabilitatea joaca un rol mai mare în riscul aparitiei sau în conturarea
manifestarilor tulburarii de adaptare decât în celelalte stari din cadrul acestui grup, dar, cu toate acestea, se
considera ca starea n-ar fi aparut fara stressor. Manifestarile variaza, si includ dispozitia depresiva, anxietatea,
îngrijorarea, sau o combinatie a acestora, un sentiment al incapacitatii de a face fata (coping), de a planifica
(viitorul) sau de a continua situatia prezenta, precum si unele grade de afectare în performanta rutinei cotidiene.
Subiectul poate sa se simta predispus la comportamente dramatice sau explozii de violenta, dar acestea apar rar.
Totusi, tulburarile de conduita (de ex. comportamentul agresiv sau disocial) pot fi o trasatura asociata, mai ales la
adolescenti. Niciunul din simptome nu e însa suficient de sever sau de proeminent pentru a justifica un diagnostic
mai specific prin el însusi. La copii, fenomenele regresive cum sunt revenirea la udarea patului sau la vorbirea
copilareasca, sau sugerea policelui, sunt o parte frecventa a modelului simptomatic. Daca aceste trasaturi
predomina, trebuie utilizat codul F43.23.

Debutul apare de obicei pâna într-o luna de la aparitia evenimentului stressant sau schimbarii de viata, iar
durata simptomelor nu depaseste de obicei 6 luni, cu exceptia reactiei depresive prelungite (F43.21). daca
simptomele persista în timp, diagnosticul trebuie schimbat în functie de tabloul clinic prezent si orice stress continuu
poate fi codat prin intermediul unuia din codurile Z din cap. XXI al ICD-10.

Contactele cu serviciile medicale si psihiatrice din cauza unor reactii normale la pierderea unor fiinte apropiate,
adecvate culturii individului considerat si nedepasind de obicei 6 luni ca durata nu trebuie sa fie înregistrate prin
intermediul cap. V (F), ci printr-un cod din cap. XXI (Z), cum ar fi Z63.4 (moartea sau disparitia unui membru al
familiei), experienta sau de ex. Z71.9 (consiliere) sau Z73.3 (stress neclasificat în alte parte). Reactiile de mâhnire
de orice durata, considerate a fi anormale din cauza formei sau continutului lor trebuie codificate la F43.22, F43.23,
F43.24, sau F43.25., iar cele care sunt destul de intense si dureaza mai mult de 6 luni, prin intermediul lui F43.21
(reactia depresiva prelungita).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diagnosticul depinde de o evaluare amanuntita a relatiei dintre :

(a). Forma, continutul si severitatea simptomelor;

(b). Istoricul anterior si personalitatea; si

(c). Evenimentul, situatia stressanta sau criza existentiala.

Prezenta celui de-al treilea factor trebuie clar stabilita. Trebuie sa existe o dovada clara si convingatoare, chiar
prezumtiva, ca tulburarea nu ar fi aparut fara acesta. daca stressorul este relativ minor sau daca o conexiune
temporala (sub 3 luni) nu poate fi demonstrata, tulburarea trebuie clasificata în alte parte, în functie de trasaturile ei
prezente.

Include: socul cultural; mâhnirea; hospitalismul la copii.


Exclude: tulburarea anxioasa de separare, a copilariei (F93.0).
Daca criteriile pentru tulburarea de adaptare sunt satisfacute, forma clinica sau trasaturile predominante pot fi
specificate prin al 5-lea caracter:

F43.20 reactie depresiva scurta: o stare depresiva usoara, tranzitorie, de o durata ce nu depaseste o luna.

F43.21 reactie depresiva prelungita: o stare depresiva usoara, ce apare ca raspuns la o expunere prelungita la o
situatie stressanta dar de o durata ce nu depaseste 2 ani.

61
62

F43.22 reactie mixta, anxioasa si depresiva: ambele simptome, anxioase si depresive, sunt proeminente, dar la
nivele nu mai mari decât cele specificate la tulburarea mixta, anxioasa si depresiva (F41.2) sau alte tulburari
anxioase mixte (F41.31)

F43.23 Cu perturbarea predominanta a altor emotii: simptomele sunt de obicei a mai multor tipuri de emotii, cum
ar fi anxietatea, depresia, îngrijorarea, tensiunea si mânia. Simptomele anxietatii si depresiei pot întruni criteriile
pentru tulburarea mixta anxioasa si depresiva (F41.2) sau alte tulburare anxioasa mixta (F41.3), dar ele nu sunt
atât de predominante ca sa permita diagnosticarea altor tulburari depresive si anxioase mai specifice. Aceasta
categorie trebuie deasemenea utilizata pentru reactiile din copilarie în care este prezenta conduita regresiva, cum
ar fi udarea patului sau sugerea policelui.

F43.24 Cu predominanta tulburarilor de conduita: principala perturbare este una ce implica conduita; de ex., o
reactie de mâhnire a adolescentului care are ca rezultat un comportament agresiv sau disocial.

F43.25 Cu perturbare mixta, a emotiilor si conduitei: ambele, simptomele emotionale si tulburarea conduitei sunt
trasaturi proeminente.

F43.28 Cu alte simptome predominante specificate.

F44. TULBURARILE DISOCIATIVE


Tema comuna împartasita de tulburarile disociative (sau conversive) este o pierdere partiala sau completa a
unei integrari normale între amintirile trecutului, constientizarea identitatii si a senzatiilor imediate si controlul
miscarilor corporale. Exista, în mod natural, un grad considerabil de control constient asupra amintirilor si senzatiilor
ce pot fi selectate pentru atentia imediata si asupra miscarilor ce vor fi executate. In tulburarile disociative se
presupune ca aceasta capacitate de a exercita un control constient si selectiv este afectata, într-un grad care poate
varia de la o zi la alte, sau chiar de la o ora la alte. De obicei este foarte dificil sa evaluam gradul în care unele
pierderi a functiilor pot sa fie sub control voluntar.

Aceste tulburari au fost clasificate anterior ca variate tipuri de "isterie de conversie", dar se pare ca acum e mai
util sa se evite termenul de "isterie" pe cât posibil, din cauza întelesurilor sale multiple si variate. Tulburarile
disociative, asa cum sunt descrise aici, sunt presupuse a fi "psihogene" ca origine, fiind strâns legate în timp cu
evenimente traumatice, probleme insolubile si intolerabile sau cu relatii perturbate. Din acest motiv este adesea
posibil sa se faca interpretari si prezumitii despre mijloacele pacientului de a opera cu stressul intolerabil, dar
conceptele derivate din oricare teorie particulara, cum ar fi "motivatia inconstienta" sau "beneficiul secundar" nu
sunt incluse printre îndreptarele diagnostice sau criteriile de diagnostic.

Termenul de "conversie" este larg aplicat la unele dintre aceste tulburari si implica faptul ca un afect neplacut,
generat de problemele si conflictele pe care pacientul nu le poate rezolva, este, într-un fel, transformat în simptome.

Debutul si finalul starilor disociative sunt adesea raportate ca fiind bruste, dar ele sunt rareori observate,
exceptând perioada unor proceduri prin interactiuni (psihoterapeutice), cum ar fi hipnoza si abreactia. Modificarea
sau disparitia unei stari disociative poate fi limitata la durata acestor proceduri. Toate tipurile de stari disociative
tind sa se remita dupa câteva saptamâni sau luni, mai ales daca debutul lor a fost asociat cu un eveniment de viata
traumatizant. Stari mai cronice, cum ar fi paraliziile si anesteziile, se pot dezvolta (uneori mai lent) daca debutul
este asociat cu probleme insolubile sau dificultati interpersonale. Starile disociative ce au durat mai mult de 1 pâna
la 2 ani înainte de intra în circuitul medical sunt adesea rezistente la terapie.

Pacientii cu tulburari disociative manifesta adesea o negare izbitoare a problemelor sau dificultatilor care pot fi
evidente altora. Toate problemele pe care ei însisi le recunosc pot fi atribuite de ei simptomele disociative.

Depersonalizarea si derealizarea nu se includ aici, deoare sunt de obicei afectate doar aspecte limitate ale
identitatii personale si ele nu sunt asociate cu pierderea performanaei în termenii sezatiei, memoriei si miscarilor.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert trebuie sa fie prezente urmatoarele:

(a). Trasaturile clinice, asa cum sunt specificate pentru tulburarile individuale din F44;

(b). Nici o dovada a unei tulburari somatice care ar putea explica simptomele;

(c). Dovada cauzalitatii psihologice, în forma unei clare asociatii in timp cu probleme si evenimente stressante sau
relatii perturbate (chiar daca sunt negate de pacient).

62
63

Dovada convingatoare a cauzei psihologice poate fi dificil de gasit, chiar daca e intens suspectata. In prezenta
unor tulburari cunoscute ale sistemului nervos central sau periferic, diagnosticul de tulburare disociativa trebuie pus
cu mare prudenta. In absenta dovezii cauzei psihologice, diagnosticul trebuie sa ramâna provizoriu si investigarea
atât a aspectelor somatice, cât si a celor psihologice, trebuie sa continue.

Include: isteria; isteria de conversie; reactia conversiva; psihozele isterice.


Exclude: simulare constienta (Z76.5).

F44.0 AMNEZIA DISOCIATIVA


Principala trasatura este pierderea memoriei, de obicei pentru evenimente recente importante, care nu se
datoreaza unei tulburari mentale organice si este prea intensa pentru a fi explicata prin uitare sau oboseala
normala. Amnezia este de obicei centrata pe evenimente traumatice, cum ar fi accidente sau pierderea neasteptata
a unor fiinte dragi, si este, de obicei, partiala si selectiva. Amploarea si globalitatea amneziei variaza adesea de la o
zi la altea, si între interogatorii, dar exista un nucleu comun persistent care nu poate fi reamintit în stare de veghe.
Amenzia completa si generalizata este rara si este de obicei o parte a fugii (F44.1) si în acest caz va fi clasificata ca
atare. Starile afective care însotesc amnezia sunt foarte variate, dar depresia severa e rara. Pot fi evidente
perplexitatea, disconfortul si grade variate de comportament captativ de atentie, dar deasemenea este deseori
izbitoare acceptarea calma. Adultii tineri sunt mai des afectati, cazurile extreme aparând la barbati supusi unui
stress de lupta (în razboi). Stari disociative non-organice la batrâni sunt rare. Pot apare vagabondarea locala, fara
scop, dar ea e însotita de obicei de neglijare de sine, si dureaza rar mai mult de o zi sau doua.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Un diagnostic cert necesita:

(a). Amnezia, fie partiala, fie completa, pentru evenimente recente care sunt de natura traumatica sau stressanta
(aceste aspecte pot fi considerate numai daca alti informanti sunt disponibili);

(b). Absenta tulburarilor cerebrale organice, intoxicatiei sau oboselii excesive.

Diagnostic diferentiat:
In tulburarile mentale organice exista de obicei alte semne de afectare a sistemului nervos, mai evidente si
consistente, semne de îngustare a câmpului de constiinta, dezorientare si constientizare oscilanta. Pierderea
memoriei imediate e mai tipica în starile organice, independent de orice probleme sau evenimente traumatice
posibile. "Black-outs"-urile ("ruperea filmului") datorate abuzului de alcool sau drog sunt strâns asociate cu
perioada abuzului si pierderea amintirilor nu poate fi niciodata recuperata. Pierdera memoriei de scurta durata în
starea amnezica (sindromul Korsakov) în care evocarea imediata este normala, dar evocarea dupa numai 2 sau 3
minute e pierduta, nu se întâlneste în amnezia disociativa.

Amenzia în urma contuziei sau lezarii cerebrale serioase este de obicei retrograda, desi în cazuri severe poate fi
si anterograda, amnezia disociativa fiind de obicei predominant retrograda. Numai amnezia disociativa poate fi
modificata prin hipnoza sau abreactie. Amnezia postictala la epileptici si alte stari de stupor sau mutism, ocazional
întâlnite în bolile schizofrenice sau depresive, pot sa fie diferentiate de obicei de alte caracteristici ale bolii de baza.

Cea mai dificila diferentiere este de simularea constienta a amenziei si necesita stabilirea, repetata si detailata a
personalitatii premorbide si a motivatiei. Simularea constienta a amenziei este asociata de obicei cu probleme
evidente privind banii, pericolul de moarte în timp de razboi, sau posibile sentinte judiciare privative de libertate sau
capitala.
Exclude: tulburarea amenzica indus de alcool sau alte substante psihoactive (F10-F19, cu cel de-al 4-lea
caracter .6); amenzia NSA (R41.3); amnezia anterograda (R41.1); sindromul amnezic organic non-alcoolic (F94);
amnezia postictala în epilepsie (G40.-); amenzia retrograda (R41.2).

F44.1 FUGA DISOCIATIVA


Are toate trasaturile amenziei disociative, si în plus, o plecare, aparent fara scop, de acasa sau de la locul de
munca, în timpul careia grija pentru sine este mentinuta. In unele cazuri poate fi asumata o noua identitate, de
obicei pentru câteva zile, dar uneori si pentru perioade mai lungi cu un surprinzator grad de corectitudine. O
calatorie poate fi organizata la locuri anterior cunoscute si cu semnificatie emotionala. Desi exista o amnezie pentru
perioada de fuga, comportamentul Subiectului în timpul ei poate apare ca fiind complet normal unor observatori
independenti.
INDREPTAR DIAGNOSTIC:

Pentru un diagnostic cert, trebuie sa fie prezente:

63
64

(a). Trasaturile amenziei disociative (F44.0);

(b). Calatorie fara scop în afara zonei uzuale cotidiene (diferentierea între calatorie si vagabondaj trebuie facuta de
acei ce cunosc locul);

(c). Mentinerea auto-îngrijirii bazale (ca alimentarea, spalarea, etc) si a interactiunilor sociale simple cu strainii
(cumpararea de bilete, de benzina, întrebari asupra directiei, comanda meniului, etc.).

Diagnostic diferentiat:
Diferentierea de fuga postictala întâlnita mai ales dupa epilepsia de lob temporal este de obicei clara datorita
istoricului de epilepsie, lipsa unor evenimente stressante sau probleme si activitatii si muncii mai putin lipsite de
scop si mai fragmentate la epileptici.

Ca si pentru amnezia disociativa, diferentierea fugii de simularea constienta poate fi foarte dificila.

F44.2 STUPORUL DISOCIATIV


Comportamentul pacientului întruneste criteriile pentru stupor, dar examinarea si investigarea nu releva nici o
dovada pentru o cauza somatica. In plus, ca si pentru alte tulburari disociative, exista o dovada pozitiva a unei
cauze psihogene sub forma fie a unor evenimente stressante recente, fie de probleme proeminente interpersonale
sau sociale.

Stuporul este diagnosticat pe baza diminuarii profunde sau absentei miscarilor voluntare si a raspunsului normal
la stimuli externi, cum ar fi lumina, zgomotul, sau atingerea. Pacientul zace sau sta nemiscat pentru lungi perioade
de timp. Vorbirea si miscarea spontana si cu scop sunt absente sau aproape complet absente. Desi unele grade de
perturbare a nivelului de constiinta poate fi prezent, tonusul muscular, postura, respiratia, uneori deschiderea
ochilor si miscarilor oculare coordonate sunt de o asemenea maniera încât e clar ca pacientul nu este nici adormit,
nici inconstient.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert trebuie sa existe:
(a). Stupor, asa cum a fost descris mai sus;

(b). Absenta unei tulburari somatice sau psihiatrice care pot explica stuporul;

(c). Dovada unor evenimente stressante recente, sau probleme curente.

Diagnostic diferentiat:
Stuporul disociativ trebuie sa fie diferentiat de stuporul catatonic si stuporul depresiv sau maniacal. Stuporul
din schizofrenia catatonica este adesea precedat de simtome sau comportament sugestive pentru schizofrenie.
Stuporul depresiv sau maniacal se dezvolta de obicei mai lent, astfel încât o relatare de la una informant trebuie sa
fie decisiva. Stuporul depresiv si maniacal sunt tot mai rare, în multe tari, pe masura ce tratamentul precoce al bolii
afective devine mai raspândit.

F44.3. TULBURARI DE TRANSA SI POSESIUNE


Sunt tulburari în care exista o pierdere temporara a simtului identitatii personale si a constientizarii depline a
ambiantei înconjuratoare; în unele momente individul actioneaza ca si cum ar fi stapânit de o alte personalitate,
spirit, zeitate sau "forta". Atentia si constientizarea pot fi limitate la (sau concentrate pe) numai unul sau doua
aspecte ale ambiantei imediate si exista adesea un set - limitat, dar repetat - de miscari, posturi si expresivitati
(discursive).

Se includ aici numai tulburarile de transa care sunt involuntare sau nedorite, si care perturba activitatile
obisnuite, si care apar în afara (sau în prelungirea) situatiilor religioase sau a altora cultural acceptabile.

Nu trebuie incluse aici tulburarile de transa care apar în cursul psihozelor schizofrenice sau acute, cu halucinatii
sau deliruri, si nici personalitatea multipla, sau daca tulburarea de transa este considerata a fi strâns corelata cu
orice tulburare somatica (cum ar fi epilepsia de lob temporal sau leziuni cerebrale) sau cu intoxicatia cu substante
psihoactive.

F44.4 - F44.7 TULBURARI DISOCIATIVE ALE MISCARII SI SENZATIEI

64
65

In aceste tulburari exista o pierdere sau o alterare în functionarea miscarilor sau a senzatiilor (de obicei,
cutanate). Ele sunt modificate, astfel ca pacientul apare ca având o tulburare somatica, dar nu poate fi gasita nici
una care sa explice simptomele. Acestea pot fi adesea apreciate ca reprezentând conceptul pacientului despre
tulburarea somatica, care poate fi diferita de principiile fiziologice sau anatomice. In plus, stabilirea starii mentale a
pacientului si situatia sociala sugereaza de obicei ca incapacitatea ce rezulta din piederea functiilor îl ajuta pe
pacient sa scape de un conflict neplacut sau sa exprime indirect o dependenta sau un resentiment. Desi problemele
sau conflictele pot fi evidente altora, pacientul neaga adesea prezenta lor, si atribuie orice suferinta simptomelor
sau incapacitatii rezultante.

Gradul de incapacitatea ce rezulta din toate tipurile de simptome poate varia de la moment la moment,
depinzând de numarul si tipul altor persoane prezente, si de starea emotionala a pacientului. Cu alte cuvinte, poate
fi prezent în plus fata de un nucleu central si invariabil de pierdere a motilitatii sau sensibilitatii care nu e sub control
voluntar si o crestere variabila a comportamentului captativ de atentie.

La unii pacienti simptomele se dezvolta de obicei în strânsa legatura cu stressul psihologic, dar la altii aceasta
legatura nu e observabila. Acceptarea calma ("frumoasa indiferenta") a unei serioase incapacitati poate fi
pregnanta, dar nu e universala; evident, ea este deasemenea întâlnita la indivizii bine adaptati fata de boli somatice
grave.

Sunt gasite de obicei anormalitati premorbide ale relatiilor personale si personalitatii, iar rude apropiate si
prieteni pot sa fi suferit de boli somatice cu simptome asemanatoare cu cele ale pacientului. Adesea sunt vazute la
adolescenti, mai ales la fete, varietati usoare si trecatoare ale acestor tulburari, dar cazuri cu durata mai mare
prezinta de obicei adultii tineri. Putini indivizi stabilesc un pattern repetitiv al reactiei la stress prin producerea
acestor tulburari si pot înca sa-l manifeste la vârsta mijlocie sau adulta.

Tulburarile implicând numai pierderea senzatiilor, sunt incluse aici. Tulburarile implicând senzatiile aditionale,
cum ar fi durerea si alte senzatii medicale complexe mediate de sistemul nervos vegetativ se includ la tulburari
somatoforme (F45.-).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:

In prezenta tulburarilor somatice ale sistemului nervos, sau la un individ anterior bine adaptat si cu familie si
relatii sociale normale, diagnosticul trebuie pus cu mare prudenta.

Pentru un diagnostic cert, sunt necesare:

(a). Absenta unei tulburari somatice; si

(b). Pozitia psihologica si sociala si relatiile personale ale pacientului trebuie sa fie suficient de bine cunoscute
pentru a permite o formulare convingatoare a motivelor aparitiei tulburarii.

Diagnosticul trebuie sa ramâna probabil sau provizoriu daca exista vreo îndoiala privind contributia unei
tulburari somatice existente sau posibile, sau daca este imposibil sa realizam o întelegere deplina a cauzei aparitiei
tulburarii. In cazurile încurcate sau neclare, posibilitatea aparitiei ulterioare a unei tulburari somatice sau psihiatrice
grave trebuie sa fie mereu prezenta în minte.

Pot fi confundate cu tulburarile disociative ale miscarii si senzatiei stadiile timpurii ale tulburarilor neurologice
progresive, mai ales scleroza multipla si lupus eritematos sistemic. Pacientii ce reactioneaza la scleroza incipienta cu
suferinta (psihiatrica) si un comportament captativ de atentie, pun probleme dificile speciale; se cer lungi perioade
de observatie si evaluare înainte ca probabilitatile diagnostice sa devina clare.

Plângeri somatice multiple si rau definite pot fi clasificate în alte parte la tulburari somatoforme (F45.-) sau
neurastenie (F48.0).

Simptome disociative izolate pot apare în timpul tulburarilor mentale majore, cum ar fi schizofrenia sau depresia
severe, dar si aceste tulburari sunt de obicei evidente si vor avea precedenta asupra simptomelor disociative (la
codificare si diagnosticare).

65
66

Simularea constienta a pierderii miscarii si senzatiei este adesea foarte dificil de diferentiat de disociatie; decizia
se va baza pe observatia detailata, si pe evaluarea amanuntita a personalitatii pacientului, a circumstantelor
ambientale ale debutului tulburarii si consecinaele unei vindecari, versus o incapacitate continua.

F44.4 TULBURARI DISOCIATIVE MOTORII


Cele mai comune variante sunt pierderea capacitatii de a misca integral sau partial un membru sau membrele.
Paralizia poate fi completa, sau partiala cu miscari care sunt slabe si lente. Grade variate de necoordonare (ataxia)
pot fi evidente, mai ales în membre, rezultând un mers bizar, sau incapacitatea de a sta nesprijinit (astazie-abazie).
Mai pot exista tremuraturi sau scuturaturi exagerate a unuia sau mai multor extremitati sau a întregului corp. Poate
deci exista o asemanare cu aproape toate varietatile de ataxie, apraxie, akinezie, afonie, disartrie, diskinezie,
atacuri sau paralizii.

Include: afonia psihogena si disfonia psihogena.

F44.5 CONVULSII DISOCIATIVE


Convulsiile disociative (pseudo-convulsiile) pot mima atacurile epileptice, foarte asemanatoare în termeni de
miscari, dar în convulsiile disociative muscarea limbii, echimoze serioase datorate caderii si incontinenaa urinara
sunt rare, iar pierderea cunostiintei este absenta sau înlocuita cu o stare de stupor sau transa.

F44.6 ANESTEZIA SI PIERDEREA SENZORIALA DISOCIATIVA


Sunt zone de anestezie cutanata având adesea margini ce arata clar ca ele sunt asociate cu ideile pacientului
privind functiunile corpului, mai degraba decât cu cunostiinaele medicale. Pot fi deasemenea pierderi discriminatorii
dintre modalitatile senzoriale care nu pot fi datorate unor leziuni neurologice. Pierderea senzoriala poate fi
acompaniata de acuze de parestezii. Pierderea vederii este rareori totala în tulburarile disociative si tulburarile
vizuale sunt mai adesea o pierdere a acuitatii sau o estompare generala a vederii, sau vedere "prin tunel". In pofida
plângerilor de pierdere a vederii, mobilitatea generala a pacientului si perfomanta motorie este adesea surprinzator
de bine pastrata.

Surditatea si anosmia disociativa sunt mult mai rare decât pierderea sensibilitatii sau a vederii.

Include: surditatea psihogena.

F44.7 TULBURARI DISOCIATIVE (CONVERSIVE) MIXTE


Sunt o combinatie a tulburarilor specificate mai sus (F44.0-F44.6) si trebuie codificate aici.

F44.8 alte TULBURARI DISOCIATIVE (CONVERSIVE)

F44.80 Sindromul Ganser


Trebuie codificate aici tulburarea complexa descrisa de Ganser, caracterizata prin "raspunsuri aproximative" ,
de obicei însotite de multe alte simptome disociative si adesea în circumstante ce sugereaza o etiologie psihogena.

F44.81 Tulburarea de personalitate multipla.


Aceasta tulburare este rara si exista controverse privind masura în care ea este iatrogena sau specific-
culturala. Trasatura esentiala este existenta aparenta a doua sau mai multe personalitati distincte într-un individ, cu
numai una din ele evidenta la un moment dat. Fiecare personalitate este completa, cu propriile sale amintiri,
comportament si preferinte. Acestea pot fi într-un contrast marcat cu unica personalitate premorbida.

In forma comuna, cu doua personalitati, o personalitate este de obicei dominanta, dar niciuna nu are acces la
amintirile celeilalte si aproape întodeauna nu realizeaza existenta celeilalte. Schimbarea de la o personalitate la alte
este de obicei brusca în prima instanta si strâns asociata cu evenimente traumatice. Schimbarile ulterioare sunt
adesea limitate la evenimente dramatice sau stressante sau apar în timpul sedintelor cu un terapeut, sedinte ce
implica relaxare, hipnoza sau abreactie.

F44.82 Tulburari disociative (conversive) tranzitorii ce apar în copilarie si adolescenta.

F44.88 alte tulburari disociative (conversive) specificate


Include: confuzia psihogena; starea crepusculara.

F45. TULBURARI SOMATOFORME

66
67

Principala trasatura a acesteia sunt acuzele de simptome somatice, împreuna cu solicitarea permanenta de
investigatii medicale, în ciuda constatarilor negative repetate si asigurarilor medicale ca simptomele nu au nici o
baza somatica. daca este prezenta vreo tulburare somatica, ea nu explica natura si extensiunea simptomelor sau
suferinta si preocuparea pacientului. Pacientul rezista de obicei încercarilor de a discuta posibilitatea unei cauzalitati
psihologice, chiar daca debutul si continuitatea simptomelor arata o strânsa relatie cu evenimente neplacute de
viata sau cu dificultati si conflicte; acest fapt exista în prezenta unor simptome depresive sau anxioase evidente.
Nivelul de întelegere, fie somatic, fie psihologic care poate fi atins de catre pacient referitor la cauza simptomelor
este adesea dezamagitor si frustant, atât pentru acesta cât si pentru medic.

In aceste tulburari exista adesea un comportament de captare a atentiei (histrionic), mai ales la pacientii care
resimt esecul lor de a convinge medicii lor de natura esential somatica a bolii lor si de necesitatea efectuarii unor noi
investigatii sau examinari.

Diagnostic diferentiat:
Diferentierea de delirurile hipocondriace depinde de obicei de o buna cunoastere a pacientului; chiar daca
convingerile sunt de lunga durata si apar ca fiind mentinute împotriva ratiunii, gradul de convingere este influentabil
într-un anume fel pe termen scurt, prin argumente, asigurari si efectuarea de alte noi investigatii si examinari. In
plus, prezenta unor senzatii somatice neplacute si anxiogene poate fi privita ca o explicare cultural acceptabila
pentru dezvoltarea si persistenta unei convingeri în existenta unei boli somatice.

Exclude: tulburarile disociative (F44.-); smulgerea parului (F98.4); laltiala/bâlbâiala (F80.0); sâsâiala (F80.8);
roaderea unghiilor (F98.8); factori psihologici si comportamentari asociati cu tulburari sau boli clasificate în alte
parte (F54.-); disfuncaia sexuala necauzata de o tulburare sau o boala organica (F52.-); sugerea degetului (F98.8);
tulburarea ticului (în copilarie si adolescenta F95.-); sindromul Tourette (F95.2); tricotilomania
F45.0 TULBURAREA DE SOMATIZARE
Trasaturile principale ale acesteia constau în prezenta unor simptome somatice multiple, recurente si frecvent
schimbatoare, care au persistat multi ani înainte ca pacientul sa se prezinte la psihiatru. Multi pacienti au o istorie
de lungi peregrinari prin serviciile medicale primare si de specialitate, în timpul carora au fost efectuate multe
investigatii, cu rezultate negative sau operatii infructuoase. Simptomele se pot referi la orice parte a corpului, dar
senzatiile gastro-intestinale (durere, eructatie, regurgitari, vome, greata, etc.) si senzatii cutanate anormale
(mâncarime, arsuri, furnicaturi, amorseli, dureri, etc.) sunt printre cele mai comune. Acuzele sexuale si menstruale
sunt deasemenea comune.

Depresia marcata si anxietatea sunt frecvent prezente si pot justifica un tratament specific.

Evolutia tulburarii este cronica si oscilanta, fiind adesea asociata cu perturbarea de lunga durata a
comportamentului social, interpersonal si familial. Tulburarea este cu mult mai obisnuita la femei, si începe de obicei
în viata adulta precoce.

Prin frecventele administrari de medicatie, apare deseori dependenta sau abuzul de medicatie (de obicei,
sedative si analgezice).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Un diagnostic cert necesita urmatoarele:

(a). Cel putin 2 ani de simptome somatice variabile si multiple pentru care nu s-au gasit explicatii somatice
adecvate;

(b). Refuz persistent de a accepta sfatul sau asigurarea mai multor medici diferiti ca nu exista o explicatie somatica
pentru simptome;

(c). Un anumit grad de afectare a functionarii sociale si familiale, ce sunt atribuite naturii simptomelor si
comportamentului rezultant.

Include: tulburarea psihosomatica multipla; sindromul acuzelor multiple.

Diagnostic diferentiat:
Este esentiala diferentierea de urmatoarele tulburari:

- Tulburarile somatice: Pacientii cu tulburari de somatizare au aceleati sanse sa dezvolte tulburari somatice
independente ca si oricare alte persoana de vârsta lor, iar investigatiile ulterioare vor fi luate în considerare daca
exista o schimbare în pregnanta sau stabilitatea acuzelor somatice, sugerând o posibila boala somatica.

67
68

- Tulburarile afective (depresive) si anxioase: Grade variate de depresie si anxietate însotesc de obicei tulburarile de
somatizare, dar nu este necesar ca ele sa fie specificate separat decât daca sunt suficient de marcate si persistene
pentru a justifica un diagnostic independent. Debutul simptomelor somatice multiple dupa vârsta de 40 de ani poate
fi o manifestare precoce a unei tulburari depresive primare.

- Tulburarea hipocondriaca: In tulburarea de somatizare accentul este pus pe simptome si efectele lor proprii, în
vreme ce în tulburarea hipocondriaca atentia este directionata mai mult pe prezenta unui proces morbid progresiv si
serios de substrat si consecintele lui incapacitante. In tulburarea hipocondriaca pacientul tinde sa solicite investigatii
pentru a determina sau confirma boala de substrat, în vreme ce pacientii cu tulburari de somatizare cer tratament
pentru înlaturarea simptomelor. In tulburarile de somatizare exista de obicei un consum excesiv de medicamente,
împreuna cu lungi perioade de necomplianas, în vreme ce pacientii cu tulburari hipocondriace se tem de
medicamente si de efectele lor secundare, cerând asigurari prin frecvente vizite la diferiti medici.

- Tulburarile delirante (cum ar fi schizofrenia cu deliruri somatice si tulburari depresive cu deliruri hipocondriace):
Pentru tulburarile delirante sunt mai tipice calitatile bizare ale convingerilor, împreuna cu un numar mai redus si o
natura mai constanta a simptomelor somatice.

Patternuri simptomatice de mai scurta durata (sub 2 ani) si mai putin frapante sunt mai bine asimilate de
tulburarea somatoforma nediferentiata (F45.1).

F45.1 TULBURAREA SOMATOFORMA NEDIFERENTIATA


Când acuzele somatice sunt multiple, variate si persistente, dar nu este întrunit înca un tablou clinic complet si
tipic, aceasta categorie trebuie luata în considerare. De exemplu, poate lipsi maniera intensa si dramatica a
plângerilor, acestea putând fi, comparativ, putine la numar sau pot fi total absente trasaturile asociate pe plan social
si familial. Poate exista sau nu o presupusa baza psihologica pentru simptomele pe care se bazeaza diagnosticul
psihiatric, dar trebuie sa lipseasca orice baza fizica (somatica).

daca exista o posibilitate distincta de a suspecta prezenta unei tulburari somatice de substrat, evaluarea
psihiatrica nu trebuie completata în momentul codarii diagnostice, trebuiind sa fie utilizate alte categorii din
capitolele relevante ale ICD-10.

Include: tulburarea psihosomatica nediferentiata

Diagnostic diferentiat:
Recomandarile sunt indentice cu cele de la tulburarea de somatizare (F45.0).

F45.2 TULBURAREA HIPOCONDRIACA


Trasatura esentiala este o preocupare persistenta privind posibilitatea de a avea una sau mai multe boli
somatice serioase si progresive. Pacientii manifesta acuze somatice persistente sau preocupari persistente privind
fenomenele somatice. Senzatii aparent normale sau banale sunt adesea interpretate de Subiect ca fiind anormale si
suparatoare, iar atentia este de obicei centrata pe unul sau doua organe sau sisteme ale corpului. Pacientul se
poate teme de tulburari somatice sau desfigurari, dar chiar si în acest caz gradul de convingere privind prezenta lor
si accentul pus mai curând pe o tulburare decât pe alte variaza de obicei între consultatii. Pacientul întretine de
obicei posibilitatea ca o alte tulburare somatica sau una aditionala celei considerate proeminente poate sa fie
prezenta. O depresie si anxietate marcata sunt adesea prezente, si pot justifica un diagnostic aditional. Tulburarile
apar rareori pentru prima data dupa vârsta de 50 de ani, si evolutia atât a simptomelor cât si al incapacitatii este de
obicei cronica si oscilanta. Delirurile fixe privind functiile sau forma corporala nu trebuie sa fie prezente. Frica de
prezenta uneia sau a mai multor boli (nosofobia) trebuie clasificata aici.

Aceste sindroame apar atât la barbati cât si la femei, si nu exista caracteristici familiale particulare (în contrast
cu tulburarea de somatizare).

Multi pacienti, în special cei cu forme mai usoare, ramân în cadrul asistentei primare si a altor specialitati
medicale nepsihiatrice. Trimiterea la psihiatru este adesea considerata ca ofensatoare, daca nu este facuta la timp,
în stadiile primare ale tulburarii si daca nu exista o colaborare plina de tact între internist si psihiatru. Gradul
incapacitatilor asociate este foarte variabil; unii pacienti domina sau manipuleaza familia sau reteaua sociala ca
rezultat al simptomelor lor, în contrast cu o minoritate care functioneaza aproape normal.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert, ambele criterii de mai jos trebuie sa fie îndeplinite:

68
69

(a). O persistenta convingere privind prezenta uneia sau a mai multor boli somatice serioase, ca substrat al
simptomelor acuzate, chiar daca investigatii si examinarii repetate nu au identificat o cauza somatica adecvata; sau
o preocupare persistenta privind o presupusa desfigurare, sau deformare; si

(b). Un refuz persistent de a accepta sfatul si asigurarile mai multor medici diferiti ca nu exista nici o boala somatica
sau anormalitate în spatele simptomelor.

Include: tulburarea dismorfica corporala; dismorfofobia (nedilaranta); nevroza hipocondriaca; hipocondriaca;


nosofobia.

Diagnostic diferentiat:
Este esentiala diferentierea de urmatoarele tulburari:

- Tulburarea de somatizare: Accentul este pus pe prezenta tulburarii însati si a viitoarelor ei consecinte, mai degraba
decât pe simptomele individuale. In tulburarea hipocondriaca este deasemenea probabil sa existe preocuparea
pentru numai una sau doua tulburari somatice posibile, care vor menaionate permanent, spre deosebire de
tulburarea de somatizare, în care pacientul pune accentul pe simptome si pe posibilitatea existentei unor tulburari
somatice multiple si adesea schimbatoare. In tulburarea hipocondriaca nu exista o diferenta marcata dupa sex si nu
exista caracteristici familiale speciale.

- Tulburarile depresive: daca simptomele depresive sunt în mod special proeminente si preced dezvoltarea ideilor
hipocondriace, tulburarea depresiva trebuie sa fie considerata primara.

- Tulburarile delirante: Convingerile din tulburarea hipocondriaca nu au aceeasi fixitate ca cele din tulburarea
depresiva si schizofrenica însotite de deliruri somatice. Tulburarile în care pacientii sunt convinsi ca au un aspect
neplacut, sau un fizic dizgratios, trebuie sa fie clasificate la Sectiunea F22 - Tulburari delirante.

- Anxietatea si tulburarile de panica: Simptomele somatice ale anxietatii sunt uneori interpretate ca semne ale unei
boli somatice serioase, dar în aceste tulburari pacientii sunt de obicei încurajati de explicatiile psihologice iar
convingerile despre existenaa unei boli somatice nu persista.

F45.3 DISFUNCTIA VEGETATIVA SOMATOFORMA


Simptomele sunt relatate de pacient ca si cum ele ar fi datorate unei tulburari somatice al unui sistem sau
organ care e în cea mai mare parte sau complet sub control si inervare vegatativa, de ex. sistemul cardiovascular,
gastro-intestinal si respirator (unele aspecte ale sistemului genito-urinar sunt deasemenea incluse aici). Cele mai
comune si frapante cazuri sunt cele care afecteaza sistemul cardio-vascular ("nevroza cardiaca"), sistemul respirator
(hiperventilatia psihogena, sughitul psihogen) si sistemul gastro-intestinal ("nevroza gastrica" si "diareea
nervoasa"). Simptomele sunt de obicei de doua tipuri, nici unul dintre ele neindicând o tulburare somatica a
organului sau sistemului în care se afla. Primul tip de care acest diagnostic depinde mult, este caracterizat prin
acuze bazate pe semne obiective ale activitatii vegetative, cum ar fi palpitatii, transpiratii, roseata si tremor. Al
doilea tip este caracterizat prin simptome extrem de subiective si nespecifice, cum ar fi senzatia de algii si dureri
efemere, arsuri, apasari, distensii si senzatia de a fi balonat sau destins; pacientul le coreleaza cu un organ sau
sistem specific (ca si la simptomele vegetative, dealtfel). Exista o combinatie între o implicare vegetativa clara,
acuze subiective nespecifice aditionale si o referire persistenta la un organ sau un sistem particular, ca cauza a
tulburarii care da tabloul clinic caracteristic.

La multi pacienti cu aceasta tulburare poate fi si o dovada a stressului psihologic sau a unor dificultati sau
probleme curente, care par a fi corelate cu tulburarea; însa, într-o proportie substantiala a cazurilor ce întrunesc
criteriile acestei stari, aceasta dovada poate lipsi.

Unele cazuri cu astfel de tulburari pot prezenta perturbari minore ale unor functii fiziologice, cum ar fi sughitul,
flatulenta si hiperventilatia, dar acestea nu perturba prin ele însele funcaia fiziologica esentiala a organului sau a
sistemului.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert sunt necesare:

(a). Simptomele de activare vegetativa autonoma, cum ar fi palpitatiile, transpiratiile, tremor, roseasa, care sunt
persistente si suparatoare;

69
70

(b). Simptome aditionale subiective, referindu-se la un anumit organ sau sistem;

(c). Preocupare si îngrijorare privind posibilitatea existentei unei tulburari serioase (dar deseori nespecificate) ale
organului sau sistemului respectiv, care nu dispare în ciuda repetatelor explicatii si asigurari medicale;

(d). Lipsa unei dovezi privind existenta unei perturbari semnificative a structurii sau functionarii respectivului organ
sau sistem.

Diagnostic diferentiat:
Diferentierea de tulburarea de anxietate generalizata se face pe baza predominantei componentelor
psihologice ale activarii vegetative autonome, cum ar fi frica si presimtirile anxioase în anxietatea generalizata, si
lipsa unei focalizari somatice consistente pentru celelalte simptome. In tulburarile de somatizare simptomele
autonome pot apare, dar nu sunt nici proeminente nici persistente în comparatie cu celelalte senzatii multiple, si
simptomele nu sunt atât de persistent atribuite unui anumit organ sau sistem.

Exclude: factori psihologici si de comportament asociati cu tulburarile sau bolile clasificate altundeva (F54).

Pentru clasificarea tulburarile individuale din acest grup se poate utiliza cel de-al 5-lea caracter pentru a indica
organul sau sistemul considerat de pacient ca aflându-se la originea simptomelor:

F45.30 Inima si sistemul cardiovascular


Include: nevroza cardiaca; sindromul lui da Costa; astenia neurocirculatorie.

F45.31 Tractul gastro-intestinal superior


Include: nevroza gastrica; aerofagia psihogena; sughitul, dispepsia si pilorospasmul.

F45.32 Tractul gastro-intestinal inferior


Include: flatulenta psihogena; sindromul colonului iritabil si sindromul diareic gazos.

F45.33 Sistemul respirator


Include: forme de tuse psihogena si hiperventilatia.

F45.34 Sistemul urogenital


Include: cresterea psihogena a frecvenaei mictiunii si disuria.

F45.38 alte organe sau sisteme

F45.4 TULBURAREA DE TIP DURERE SOMATOFORMA PERSISTENTA


Acuza predominanta este de o durere somatoforma persistenta, severa si suparatoare, care nu poate fi
explicata pe deplin de un proces fiziologic sau o tulburare somatica si care apare în asociatie cu un conflict
emotional sau probleme psiho-sociale, care sunt suficiente pentru a permite concluzia ca ele sunt influentele cauzale
principale. Rezultatul este de obicei o marcata crestere a nevoii de suport si atentie, fie personala, fie medicala.

Nu trebuie inclusa aici durerea presupusa a fi de origine psihogena ce apare în timpul tulburarilor depresive sau
schizofrenice. Durerea datorata unor mecanisme psiho-fizice cunoscute sau afirmate, cum ar fi durerea prin tensiuni
musculare sau migrenele, dar care este totusi considerata a avea o cauza psihogena va fi codificata prin utilizarea
lui F54 (factori psihologici sau comportamentali asociati cu tulburari sau boli clasificate în alte parte) si, în plus, un
cod aditional din alte parte a ICD-10 (de ex. migrene, G43.-).

Include: psihalgia; algia dorsala psihogena; tulburarea somatoforma tip durere.

Diagnostic diferentiat:
Cea mai des întâlnita problema este de a diferentia aceasta tulburare de elaborarea histrionica a unei dureri de
cauza organica. Pacientii cu durere de tip organic la care un diagnostic somatic clar nu a fost înca gasit, pot usor
deveni speriati si indignati, cu un comportament rezultant de captare a atentiei. Exista o varietate de algii si dureri
comune în tulburarile de somatizare, dar ele nu sunt atât de persistente experientasau dominante în comparatie cu
alte acuze.
Exclude: durerea NSA; cefaleea de tip tensiune (G44.2); durerea dorsala NSA (M54.9).

F45.8 alte TULBURARI SOMATOFORME


In aceste tulburari acuzele prezentate nu sunt mediate prin sistemul nervos vegetativ, si sunt limitate la sisteme
sau parti specifice ale corpului; aceste acuze sunt în contrast cu atribuirea multipla si adesea schimbatoare a originii

70
71

simptomelor si a suferintei din tulburarea de somatizare (F45.0), si din tulburarea somatoforma nediferentiata
(F45.1). Nu exista lezare tisulara.

Deasemenea, aici se clasifica si oricare alte tulburari ale sezatiilor care nu se datoreaza unor tulburari somatice
si care sunt strâns asociate în timp cu evenimente sau probleme stressante sau au ca rezultat o cresterea
semnificative a atentiei, personale sau medicale, fata de pacient. Sunt exemple comune senzatiile de umflatura,
miscari pe piele si parestezii (furnicaturi experientasau amortiri). Includesi aici si tulburarile precum cele ce
urmeaza:

(a). "Globul isteric" (senzatia unui nod în gât, care cauzeaza disfagie si alte forme de disfagie);

(b). Torticolisul psihogen si alte tulburari ale miscarilor spasmodice (excluzând sindromul Tourette).

(c). Pruritul psihogen (dar excluzând leziuni cutanate specifice ca alopecia, dermatitele, eczema sau urticaria de
origine psihogena -F54).

(d). Dismenoreea psihogena (dar excluzând dispareunia - F52.6 si frigiditatea - F52.0).

(e). Bruxismul (scrâsnirea dintilor).

F45.9 TULBURAREA SOMATOFORMA NESPECIFICATA


Include: tulburarea psihofiziologica sau psihosomatica nespecificata.

F48. alte TULBURARI NEVROTICE

F48.0 NEURASTENIA
In prezentarea acestei tulburari apar variatii culturale considerabile, doua tipuri principale aparând cu o
suprapunere importanta:
- Un tip are ca principala trasatura o acuza de fatigabilitate crescuta dupa efort mental, adesea asociata cu o
anumita scadere în perfomanta ocupationala, de a face fata eficient în sarcinile cotidiene. Fatigabilitatea mentala
este descrisa tipic ca o intruziune neplacuta a unor asociatii sau reamintiri care îi distrag atentia, dificultati de
concentrare si, în general, o gândire ineficienta.
- In celalalt tip accentul este pus pe sentimentul unei slabiciuni si epuizari fizice sau corporale dupa un efort minim,
însotita de algii si dureri musculare si incapacitatea de relaxare.
In ambele tipuri sunt comune o varietate de alte trairi somatice neplacute, cum ar fi ameteala, cefaleea de
tensiune si sentimentul unei instabilitati generale. Ingrijorare privind o scadere a stari de bine mentala si corporala,
iritabilitatea, anhedonia si grade minore variabile atât de depresie cât si de anxietate sunt obisnuite. Somnul adesea
perturbat în fazele initiale si mijlocii, dar hipersomnia poate fi deasemenea proeminenta.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert sunt necesare urmatoarele:

(a). Acuze persistente si suparatoare de fatigabilitate crescuta dupa efort mental, sau acuze persistente si
suparatoare privind slabiciune si epuizare corporala dupa efort minim.

(b). Cel putin doua din urmatoarele:


- algii si dureri musculare
- ameteli
- cefalee de tip tensiune
- tulburari de somn
- incapacitate de relaxare
- iritabilitate
- dispepsie (tulburari de digestie)
(c). Nici un simptom vegetativ sau depresiv prezent nu este suficient de persistent si de sever pentru a întruni
criteriile pentru oricare din tulburarile specifice din aceasta clasificare

Include: sindromul de oboseala.

Diagnostic diferentiat:
In multe tari neurastenia nu este o categorie diagnostica utilizata în general. Multe din cazurile diagnosticate
astfel în trecut vor întruni actualele criterii pentru tulburarea depresiva sau anxioasa. Exista, totusi, cazuri la care

71
72

descrierea neurasteniei se potriveste mai bine decât a oricarui alt sindrom nevrotic, si astfel de cazuri par sa fie mai
frecvente în unele culturi decât în altele. daca se foloseste categoria diagnostica de neurastenie, trebuie facuta mai
întâi încercarea de excludere a unei tulburari depresive sau anxioase. Esenta sindromului o constituie insistenta
pacientului asupra fatigabilitatii si slabiciunii, si preocuparea sa privind eficienta sa scazuta mentala si fizica (în
contrast cu tulburarea somatoforma, unde plângerile somatice si preocuparea pentru boala somatica domina
tabloul). daca sindromul neurastenic se dezvolta în continuarea unei boli somatice (mai ales hepatita virala sau
mononucleoza infectioasa), diagnosticul acesteia din urma trebuie deasemenea înregistrat.

Exclude: astenia NSA (R53); "burn-out" (sfârseala) (Z73.0); maleza si oboseala (R53); sindromul de oboseala
post-virala (G93.3); psihastenia (F48.8).

F48.1 SINDROMUL (TULBURAREA) DE DEPERSONALIZARE-DEREALIZARE


Este o tulburare în care Subiectul se plânge ca propria sa activitate mentala, propriul corp, experienta sau
ambianta proprie sunt schimbate în calitatile lor, astfel încât apar ireale, îndepartate sau automatizate. El poate
simti ca nu mai elaboreaza propriile sale gânduri, imagini sau amintiri; ca miscarile si comportamentul sau nu-i mai
apartin, corpul sau îi pare devitalizat, detasat sau anormal, ambianta pare sa-ti fi pierdut culoarea si viata, si sa
apara ca artificiala, sau ca o scena pe care oamenii interpreteaza roluri impuse. In unele cazuri, Subiectul poate sa
se simta ca si cum el s-ar vedea pe sine de la distanta, sau ca si cum ar fi mort. Acuza de pierdere a emotiilor este
cea mai frecventa printre aceste fenomene variate. Numarul pacientilor ce traiesc aceasta tulburare într-o forma
pura si izolata este mic. De obicei fenomenul depresonalizarii si derealizarii apare în contextul bolii depresive,
tulburarii fobice si tulburarii obsesiv-compulsive. Elemente ale sindromului pot deasemenea apare la indivizii
sanatosi mental în stari de oboseala, deprivare senzoriala, intoxicatie cu halucinogene sau ca un fenomen
hipnagogic/hipnopompic. Sindromul de depersonalizare-derealizare este deasemenea similar fenomenologic cu asa-
numitele "amintiri din preajma mortii" asociate cu momente de pericol vital extrem de mare.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert trebuie sa fie întrunite criteriile (a) si (b) fie separat, fie împreuna, si în plus (c) si
(d).

(a). Simptome de depersonalizare, adica Subiectul simte propriile sale sentimente experienta sau trairi ca fiind
detasate, distante, straine lui însasi, pierdute, etc.

(b). Simptome de derealizare, adica Subiectul percepe obiectele, oamenii, ambianta, ca fiind ireale, distante,
artificiale, lipsite de culoare, de viata, etc.

(c). Acceptarea ca aceasta este o schimbare subiectiva si spontana si nu impusa de forte exterioare sau de alte
persoane (comprehensiune intuitiva-"insight").

(d). Un senzoriu clar si absenta starii confuzionale toxice, sau epilepsiei.

Diagnostic diferentiat:
Tulburarea trebuie deosebita de alte tulburari în care "schimbarea personalitatii" este traita sau relatata ca în
schizofrenie (deliruri de transformare sau pasivitate, sau trairi de control), în tulburarile disociative (unde lipseste
constientizarea tulburarii) si în unele momente ale dementei timpurii. Aura preictala a epilepsiei de lob temporal si
unele stari postictale pot include sindroamele de depresonalizare si derealizare ca fenomene secundare.

Daca sindromul de depersonalizare-derealizare apare ca o parte a unei tulburari depresive, fobice, obsesivo-
compulsive sau schizofrenice diagnosticabile, acestea trebuie sa dobândeasca precedenta ca diagnostic principal.

F48.8 alte TULBURARI NEVROTICE SPECIFICATE


Aceasta categorie include tulburari mixte ale comportamentului, convingerilor si emotiilor care au o etiologie si
un statut nosologic nesigur, si care apar cu o frecventa particulara în unele culturi, cum ar fi Sindromul Dhat (grija
excesiva, nepotrivita, privind efectele debilitante ale pasajului spermei), Koro (anxietate si teama privind posibila
micaorare a penisului) si Latah (comportament de raspuns imitativ si automatic). Puternica asociere a acestor
sindroame cu convingeri culturale si patternuri de comportament acceptate local indica ca ele ar trebui probabil sa
fie considerate ca nedelirante.

Include: tulburarea lui Briquet; sindromul Dhat; sindromul Koro, Latah; nevroza ocupationala, inclusiv "crampa
scriitorului"; psihastenia; nevroza psihastenica; sincopa psihogena.

F48.9 TULBURAREA NEVROTICA NESPECIFICATA

72
73

Include: nevroza NSA.

F50 - F59 SINDROAME COMPORTAMENTALE ASOCIATE CU TULBURARI FIZIOLOGICE SI FACTORI SOMATICI

F50 - Tulburari ale instinctului alimentar


F50.0 Anorexia nervoasa
F50.1 Anorexia nervoasa atipica
F50.2 Bulimie nervoasa
F50.3 Bulimie nervoasa atipica
F50.4 Alimentatie excesiva, asociata cu alte tulburari psihologice
F50.5 Vome, asociate cu alte tulburari psihologice
F50.8 alte tulburari ale instinctului alimentar
F50.9 Tulburari ale instinctului alimentar nespecificate

F51 - Tulburari non-organice ale somnului


F51.0 Insomnie non-organica
F51.1 Hipersomnie non-organica
F51.2 Tulburare anorganica a ciclului somn-veghe
F51.3 Somnambulism
F51.4 Teroare nocturna (Pavor nocturn)
F51.5 Cosmaruri
F51.8 alte tulburari non-organice ale somnului
F51.9 Tulburari non-organice nespecificate ale somnului

F52 - Disfunctie sexuala necauzata de o boala sau tulburare organica


F52.0 Lipsa sau pierderea dorinaei sexuale
F52.1 Aversiunea sexuala si lipsa placerii sexuale
.10 Aversiune sexuala
.11 Lipsa placerii sexuale
F52.2 Esec al satisfactiei sexuale
F52.3 Disfunctie orgasmica
F52.4 Ejaculare precoce
F52.5 Vaginismul non-organic
F52.6 Dispareunie non-organica
F52.7 Impuls sexual excesiv
F52.8 alte disfunctie sexuala non-organica
F52.9 Disfunctie sexuala non-organica nespecificata

F53 - Tulburari mentale si comportamentale asociate cu puerperiul neclasificate în alte parte


F53.0 Tulburari mentale si comportamentale usoare asociate cu puerperiul si neclasificate în alte parte
F53.1 Tulburari mentale si comportamentale severe asociate cu puerperiul
F53.8 alte tulburari mentale si comportamentale asociate cu puerperiul
F53.0 Tulburari mentale si comportamentale nespecificate asociate cu puerperiul

F54 - Factori psihologici si comportamentali asociati cu tulburari sau boli clasificate în alte parte

F55 - Abuzul de substante ce nu produc dependenta


F55.0 Antidepresive
F55.1 Laxative
F55.2 Analgezice
F55.3 Antiacide
F55.4 Vitamine
F55.5 Steroizi sau hormoni
F55.6 Remedii specifice botanice sau populare
F55.8 alte substante ce nu produc dependenta
F55.9 substante ce nu produc dependenta nespecificate

F59 - Sindroame comportamentale nespecificate asociate cu tulburari fiziologice si factori psihici

F50. TULBURARI ALE INSTINCTULUI ALIMENTAR

73
74

Sub acest titlu au fost descrise doua sindroame importante si distincte: anorexia nervoasa si bulimia nervoasa.
Tulburarilor bulimice mai putin specifice li s-a acordat desemenea un loc, de exemplu hiperapetitul asociat cu
tulburari psihologice.

Exclude: anorexia sau pierderea de apetit (R63.0), dificultati de hranire si administrare gresita a hranei (R63.3);
tulburari de hranire în mica copilarie sau copilarie (F98.2); pica în copilarie (F98.3).

F50.0 ANOREXIA NERVOASA (SAU MENTALA)


Anorexia nervoasa este o tulburare caracterizata prin pierderea deliberata în greutate, indus experienta sau
sustinuta de pacient. Tulburarea apare de obicei la fetele adolescente si femeile tinere, mai rar fiind afectati
adolescenti baieti si barbati tineri, sau copii ce se apropie de puberatate si femeile mai în vârsta pâna la menopauza.
Anorexia nervoasa constituie un sindrom independent în urmatorul sens:

(a). Trasaturile clinice ale sindromului sunt usor de recunoscut, astfel ca diagnosticul este fiabil, cu un înalt grad de
concordanta între clinicieni;

(b). Studiile evolutive (de tip "follow-up") au aratat ca printre pacientii ce nu se vindeca, un numar considerabil
continua sa manifeste aceleati trasaturi principale ale anorexiei nervoase într-o forma cronica.

Desi cauzele fundamentale ale anorexiei nervoase ramân neelucidate, exista o dovezi din ce în ce mai clare ca
interactiunea dintre factorii socio-culturali si biologici contribuie la generarea sa, ca si mecanismele psihologice mai
putin specifice si o vulnerabilitate a personalitatii. Tulburarea este asociata cu o subnutritie de o severitate variata,
ce are ca rezultat modificari secundare endocrine si metabolice si tulburari ale functiei corporale. ramâne o oarecare
îndoiala privind faptul daca tulburarea endocrina caracteristica este în întregime datorata subnutritiei si efectului
direct al diferitelor comportamente adoptate în legatura cu aceasta (de ex. dieta restrictiva aleasa, exercitii excesive
si alterari în compozitia corpului, voma si purgatie indus, si tulburari electrolitice consecutive) sau daca ea tine de
alti factori, deocamdata necunoscuti.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert, este necesar sa fie întrunite toate criteriile de mai jos:

(a). Greutatea corporala mentinuta la cel putin 15% sub cea care este de asteptat (fie pierduta, fie niciodata atinsa),
sau indexul masei corporale Quatelet de 17,5 sau mai putin (Indexul masei corporale Quatelet = greutatea
[kg]/înaltimea2 [m]);
Pacientii prepubertari nu ajung de regula la greutatea normala pentru perioada de crestere.

(b). Pierderea greutatii este autoindus prin vome autoprovocate, purgatii autoprovocate, exercitii excesive, utilizarea
de anorexigene sau diuretice.

(c). Distorsiunea imaginii corporale, în forma unei psihopatologii specifice prin care teama de îngrasare persista ca o
idee supra-evaluata, pacientul impunându-ti un prag de greutate scazut;

(d). Tulburarea endocrina globala implicând axa hipotalamo-pituitaro-gonadala, manifestata la femei ca amenoree si
la barbati ca pierdere a potentei si a interesului sexual (o exceptie aparenta este persistenta menstrelor vaginale la
femeia anorexica care este sub tratament hormonal substitutiv, de obicei luat sub forma pilulei contraceptive).
Deasemenea, pot exista nivele crescute ale hormonului de crestere, nivele crescute ale cortisolului, schimbari în
metabolismul periferic al hormonului tiroidian si anormalitati ale secretiei insulinei.

(e). daca debutul este prepubertal, secventa evenimentelor pubertale este întârziata sau chiar oprita (înceteaza
cresterea, la fete nu se dezvolta glandele mamare si exista o amenoree primara, iar la baieti organele genitale
ramân nedezvoltate). In cazul vindecarii, pubertatea este deseori complet normala, dar menarha e tardiva.
Diagnostic diferentiat:
Pot exista simptome depresive sau obsesionale asociate, ca si trasaturi ale tulburarilor de personalitate,
ridicând problema diferentierii experienta sau utilizarii mai multor coduri diagnostice. Cauzele somatice de pierdere a
greutatii la tinerii pacienti ce necesita sa fie diferentiate includ bolile debilitante cronice, tumorile cerebrale,
tulburarile intestinale cum ar fi boala Crohn sau sindromul de malabsorbtie.

Exclude: pierderea apetitului (R63.0); pierderea psihogena a apetitului (F50.8).

F50.1 ANOREXIA NERVOASA ATIPICA

74
75

Acest termen trebuie utilizat pentru acei pacienti la care una sau mai multe trasaturi cheie ale anorexiei
nervoase (F50.0), cum ar fi amenoreea sau pierderea semnificative în greutate sunt absente, dar care, pe de alte
parte, prezinta un tablou clinic destul de tipic. Astfel de pacienti sunt deobicei întâlniti în serviciile de legatura
psihiatrice din spitalele generale, sau în asistenaa primara. Pacientii ce au toate simptomele cheie, dar numai într-un
grad usor, pot deasemenea sa fie descriti prin acest termen. Acest termen nu trebuie sa fie utilizat pentru tulburarile
instinctului alimentar ce seamana cu anorexia nervoasa dar care se datoreaza unor boli somatice cunoscute.

F50.2 BULIMIA NERVOASA


Este un sindrom caracterizat prin repetate "crize" (pusee) de supraalimentare si o preocupare excesiva privind
controlul greutatii corporale, conducând pacientul la adoptarea de masuri extreme pentru a diminua efectele de
"îngrasare" datorate alimentelor ingerate. Termenul trebuie restrâns la forma tulburarii care este corelata cu
anorexia nervoasa în virtutea faptului ca împartaseste aceeati psihopatologie. Distributia dupa vârsta si sex este
similara cu cea a anorexiei nervoase, dar vârsta debutului tinde sa fie usor mai tardiva. Tulburarea poate fi privita ca
o sechela a anorexiei nervoase persistente (desi si secvenaa inversa poate deasemenea apare). Un pacient anterior
anorexic poat apare mai întâi ca fiind în curs de ameliorare ca rezultat al unui câstig de greutate si o posibila
revenire a menstruatiei, dar apoi se stabilizeaza un pattern pernicios al supraalimentarii si vomei. Vomele repetate
vor creste probabil tulburarile electrolitice ale corpului, ducând la complicatii somatice (tetanie, atacuri epileptice,
aritmii cardiace, slabiciune musculara) si ulterior pierderi în greutate severe.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert trebuie întrunite toate criterii urmatoare:

(a). Exista o persistenta preocupare privind mâncarea, o foame intensa si irezistibila ("crampa de foame"), pacientul
cedând unor episoade de supraalimentare, în care consuma cantitati mari de mâncare în perioade scurte de timp;

(b). Pacientul încearca sa contracareze efectele de îngrasare date de alimente prin una sau mai multe din
urmatoarele metode: voma autoprovocata, abuz de purgative, perioade alternante de foame, utilizarea de droguri ca
supresoare ale apetitului, preparate de tiroida sau diuretice. Când bulimia apare la pacientii diabetici ei pot sa
neglijeze tratamentul cu insulina;

(c). Psihopatologia consta în teama de îngrasare si pacientul îti fixeaza siesi un prag ponderal net definit, mult sub
greutatea sa premorbida, care constituie optimul sau greutatea "sanatoasa" în opinia medicului.

Exista adesea (dar nu întodeauna) un istoric al unui episod anterior de anorexie nervoasa, intervalul plasându-
se de la câteva luni la mai multi ani. Acest episod poate sa fi fost exprimat plenar sau poate sa fi avut o forma
criptica minora cu o pierdere în greutate moderata experienta sau o faza tranzitorie de amenoree.

Include: bulimia NSA; hiperorexia nervoasa.

Diagnostic diferentiat:
Bulimia nervoasa trebuie diferentiata de:

(a). Tulburarile tractului gastro-intestinal superior, ce conduc la vome repetate (psihopatologia caracteristica este
absenta);
(b). O anormalitate generala a personalitatii: astfel, tulburarea instinctului alimentar poate coexista cu dependenta
alcoolica si delicte minore (furt din magazine);

(c). Tulburarea depresiva (pacientii bulimi traiesc adesea simptome depresive).

F50.3 BULIMIA NERVOASA ATIPICA


Aceasta categorie trebuie utilizata pentru acei pacienti la care una sau mai multe din trasaturile cheie ale
bulimiei nervoase sunt absente, dar care, pe de alte parte, prezinta un tablou clinic destul de tipic. De obicei,
aceasta se aplica pacientilor cu greutate normala sau chiar excesiva, dar cu perioade tipice de supraalimentare
urmate de vome sau purgatie. Destul de des întâlnite sunt si sindroamele partiale, corelate cu simptome depresive,
dar daca simptomele depresive justifica un diagnostic independent, trebuie facute doua codificari diagnostice
separate.
Include: bulimia cu greutate normala.

F50.4 SUPRAAPETITUL ASOCIAT CU alte TULBURARI PSIHOLOGICE


Trebuie codificate aici supraalimentarea (care a dus la obezitate) ca o reactie la evenimente suparatoare.
Pierderea fiintelor dragi, accidente, operatii chirurgicale si evenimente emotional suparatoare pot fi urmate de
"obezitate reactiva" mai ales la pacientii predispusi la câstig în greutate. Obezitatea, ca o cauza de tulburare

75
76

psihologica nu trebuie codificata aici. Obezitatea poate face ca pacientul sa se simta sensibil la aspectul sau si sa
dea nastere la o lipsa de încredere în relatiile personale, iar evaluarea subiectiva a formei corpului poate fi
exagerata. Obezitatea însasi ca o cauza de tulburari psihologice trebuie codificata la F38 (alte tulburari ale dispozitiei
afective) sau F41.2 (tulburari mixte ale anxietatii si depresiei) sau la F48.9 (tulburari nevrotice nespecificate), plus
un cod aditional din E66 pentru a indica tipul obezitatii.

Obezitatea, ca efect nedorit al unui tratament pe termen lung cu neuroleptice, antidepresive, sau alt tip de
medicamente nu trebuie codificata aici, ci la E66.1 (Obezitate indus de drog) plus un cod aditional din Cap XX (cauze
externe) pentru a identifica drogul.
Obezitatea poate fi o motivatie pentru dieta, care, în schimb are ca rezultat simptome afective minore
(anxietate, instabilitate, slabiciune si iritabilitate) sau, mai rar, simptome depresive severe (depresia de dieta).
Pentru a le codifica, utilizati codul adecvat de la F30-F39, sau F40-F49, plus F50.8 (alte tulburari ale instinctului
alimentar) pentru a indica dieta, si un cod din E66.-pentru a indica tipul de obezitate.

Include: supraalimentarea psihogena


Exclude: obezitatea (E66.-); polifagia NSA (R63.2).

F50.5 VOMA ASOCIATA CU alte TULBURARI PSIHOLOGICE


In afara de vomele autoprovocate din bulimia nervoasa, vome repetate pot apare în: tulburari disociative
(F44.-), tulburari hipocondriace (F45.2) unde vomele pot fi unul din multiplele simptome somatice; graviditate unde
factorii emotionali pot contribui la greata si voma recurenta.

Include: vomele psihogene; hipermeza gravidica psihogena.


Exclude: greasa si voma NSA (R11).

F50.8 alte TULBURARI ALE INSTINCTULUI ALIMENTAR


Include: pica de origine non-organica la adulti; pierderea psihogena a apetitului.

F50.9 TULBURARI NESPECIFICATE ALE INSTINCTULUI ALIMENTAR

F51. TULBURARILE NON-ORGANICE ALE SOMNULUI


Acest grup de tulburari include:

(a). Dissomniile: stari primare psihogene, în care tulburarile predominante afecteaza cantitatea, calitatea sau durata
somnului, datorate cauzelor emotionale, de ex.:insomnia, hipersomnia si tulburarea ritmului somn-veghe.

(b). Parasomniile: evenimente episodice anormale ce apar în timpul somnului, care în copilarie sunt în principal
corelate cu dezvoltarea copilului, în vreme ce la adult ele sunt predominant psihogene, de ex.: somnambulismul,
terorile nocturne si cosmarurile.

Aceasta Sectiune include numai acele tulburari care apar în timpul somnului în care cauzele emotionale sunt
considerate a fi un factor primar. Tulburarile somnului de origine organica, cum ar fi sindromul Klein-Levin (G47.8)
sunt codificate în capitolul VI
(G47.-). Tulburarile non-psihogene ale somnului, inclusiv narcolepsia si catalepsia (G47.4) si tulburarile ritmului
somn-veghe (G47.2) sunt deasemenea cuprinse la cap.VI, ca si apneea de somn (G47.3) si tulburarile de miscare
episodice care includ mioclonusul nocturn (G25.3). In final, enuresisul (F98.0) este listat împreuna cu alte tulburari
emotionale si comportamentale cu debut specific în copilarie si adolescenta, în vreme ce enurezisul nocturn primar
(R33.8), ce este considerat a fi datorat unei întârzieri în maturitia controlului vezical în timpul somnului este cuprins
în cap. XVIII la simptomele ce implica sistemul urinar.

In multe cazuri, o tulburare a somnului este unul din simptomele unei alte tulburari, fie mentale, fie somatice.
Chiar când o tulburare specifica a somnului pare sa fie independenta clinic, un numar de factori asociati psihiatrici
experienta sau somatici pot contribui la aparitia sa. daca o tulburare a somnului la un anumit pacient este o stare
independenta sau doar una din trasaturile altei tulburari (clasificata altundeva, în cap.V sau la alte capitole), este un
fapt care trebuie determinat în timpul consultatiei pe baza aspectelor sale clinice si a cursului evolutiei, precum si pe
baza consideratiilor si prioritatilor terapeutice. In orice împrejurare, ori de câte ori tulburarea somnului este una din
acuzele predominante ale pacientului trebuie pus un diagnostic de tulburare de somn. In general, este totusi
preferabil de a lista diagnosticul unei tulburari specifice de somn împreuna cu multe alte diagnostice pertiente pentru
a descrie adecvat psihopatologia experienta sau patofiziologia implicata în cazul dat.

Exclude: tulburarea (organica) de somn (G47.-).

76
77

F51.0 INSOMNIA NON-ORGANICA


Insomnia este o stare caracterizata printr-o cantitate sau calitate nesatisfscatoare a somnului, care persista o
perioada considerabila de timp. Actualul grad de deviatie de la ceea ce în general este considerat ca o cantitate
normala de somn nu trebuie sa fie consideratia primara în diagnosticul insomniei, deoarece unii indivizi (asa numitii
cu "somn scurt") au o durata minimala a somnului, si totusi nu se considera pe sine ca insomnici. Invers, exista
pacienti ce sufera imens din cauza slabei calitati a somnului lor, în vreme ce cantitatea de somn e considerata
subiectiv experienta sau obiectiv ca în limitele normalului.

Printre insomnici acuza cea mai prevalenta este dificultatea de a adormi, urmata de dificultatea de a ramâne
adormit, si o trezire finala precoce. Tipic, insomnia se dezvolta in timpul unor stressuri existentiale crescute si tinde
sa fie mai prevalenta la femei, indivizi de vârsta mai înaintata, persoane perturbate psihologic si dezavantajate
socio-economic. Când insomnia este persistenta, ea poate duce la o teama crescuta de absenta a somnului si o
preocupare privind consecintele sale. Aceasta creaza un cerc vicios care tinde sa perpetueze problemele pacientului.

Pacientii suferinzi de insomnie se descriu ca simtindu-se tesionati, anxiosi, îngrijorati sau depresivi la vremea
culcarii, ca si cum gândurile lor ar lua la goana. Ei rumineaza frecvent privitor la un somn suficient, probleme
personale, starea sanatatii, si chiar moarte. Adesea ei încearca sa faca fata tensiunii luând medicamente sau
consumând alcool. Dimineasa relateaza frecvent ca se simt obositi fizic si mental, iar în timpul zilei se simt
deprimati, îngrijorati, iritabili si preocupati de sine.

Copii spun adesea ca au dificultati în a adormi, când în realitate problema consta în erori ale "ritualurilor" de
culcare, mai degraba decât probleme de somn propriu-zise; dificultatile perioadei de culcare nu vor fi codificate aici,
ci la Cap. XXI (Z62.0, Supraveghere si control parental inadecvat).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru un diagnostic cert este necesara prezenta urmatoarelor trasaturi clinice esentiale:

(a). Acuze constând în dificultatea de a adormi, sau de a ramâne adormit, fie o calitate slaba a somnului;

(b). Perturbarea somnului a aparut de cel putin 3 ori pe saptamâna, timp de cel putin o luna;

(c). Exista o preocupare privind lipsa de somn, si o preocupare excesiva privind consecintele ei, atât noaptea, cât si
în timpul zilei;

(d). O cantitate experienta sau o calitate nesatisfscatoare a somnului, care fie ca cauzeaza Subiectului un mare
disconfort, fie interfereaza cu functionarea sa sociala si ocupationala.

Ori de câte ori cantitatea experienta sau calitatea nesatisfscatoare a somnului este unica acuza a pacientului,
tulburarea trebuie sa fie codificata aici. Prezenta altor simptome psihatrice, cum ar fi depresia, anxietatea, obsesia,
etc., nu invalideaza diagnosticul de insomnie, daca insomnia este acuza primara, sau cronicitatea si severitatea
insomniei face ca pacientul sa o perceapa ca tulburare primara. alte tulburari coexistente trebuie sa fie codificate
daca ele sunt suficient de marcate si persistente pentru a justifica tratamentul doar prin ele însele. Trebuie notat ca
majoritatea insomniacilor cronici sunt de obicei preocupati de tulburarea lor de somn, în vreme ce ei neaga orice
probleme emotionale existente. Deci, stabilirea clinica atenta e necesara înainte de a exclude prezenta unei
psihopatologii considerabile.

Insomnia este un simptom comun si altor tulburari mentale, cum ar fi cele afective, organice, utilizarii de
substante psihoactive, schizofrenia, tulburari ale instinctului alimentar, sau altor tulburari de somn, cum ar fi
cosmarurile. Insomnia mai poate fi asociata cu tulburari somatice în care exista durere si disconfort sau în consumul
unor medicamente. daca insomnia apare doar ca unul din multiplele simptome ale unei tulburari mentale sau a unei
stari somatice, adica nu predomina în tabloul clinic, diagnosticul este cel al tulburarii mentale sau somatice de
substrat. Deasemenea, diagnosticul poate fi doar al unei alte tulburari de somn, cum ar fi cosmarul, tulburarea
ritmului somn-veghe, apneea de somn si mioclonosul nocturn, ori de câte ori aceste tulburari duc la o reducere a
cantitatii sau calitatii somnului. Totusi, în toate cele de mai sus, daca insomnia este una din acuzele majore si este
perceputa ca o conditie prin ea însasi, prezentul cod trebuie adaugat dupa cel al diagnosticului principal.

Prezentul cod nu se aplica asa-numitei "insomnii tranzitorii". Perturbarile tranzitorii ale somnului sunt o parte
normala a vietii cotidiene. Deci, ele nu vor fi clasificate aici, si, daca sunt însotite de alte trasaturi semnificative
clinic, pot fi considerate ca o parte a unei reactii acute la stress (F43.0), sau a unei tulburari de adaptare (F43.2).

77
78

F51.1 HIPERSOMNIA ORGANICA


Hipersomnia organica este definita ca o stare, fie a unui somn diurn excesiv si "atacuri" de somn (nejustificate
de o cantitate inadecvata de somn), fie a unei tranzitii prelungite spre o stare de veghe deplina în timpul trezirii.
Când nu pot fi gasite dovezi certe privind etiologia organica, aceasta stare este asociata de obicei cu tulburarile
mentale. Este gasita adesea reprezentând un simptom al unei tulburari afective bipolare, în prezent în faza
depresiva (F31.3, .4, .5), al unei tulburari depresive recurente (F33) sau a unui episod depresiv (F32). Uneori,
totusi, criteriile pentru diagnosticul unei alte tulburari mentale nu pot fi întrunite, desi este adesea evident un anumit
grad de psihopatologie bazala.

Unii pacienti fac ei însati conexiunea între tendinta lor de a adormi în momente nepotrivite, si unele trairi
diurne neplacute. Altii neaga o astfel de conexiune, chiar daca un clinician experimentat identifica prezenta unor
astfel de trairi. In unele cazuri nu pot fi identificati prea usor factorii emotionali, sau alti factori psihologici, dar
presupusa absenta a factorilor organici sugereaza ca hipersomnia este mai probabil de origine psihogena.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Urmatoarele trasaturi clinice sunt esentiale pentru un diagnostic cert:

(a). Somn diurn excesiv, sau "atacuri" de somn care nu se justifica prin cantitate nejustificata de somn experienta
sau o tranzitie prelungita spre o stare de vigilitate deplina în timpul trezirii ("betia somnului");

(b). Aceasta tulburare a somnului apare zilnic timp de mai mult de o luna de zile, sau în perioade recurente de
durata mai scurta si cauzeaza fie suferinta marcata, fie interferarea functionarii ocupationale sau sociale;

(c). Absenta unor simptome auxiliare de narcolepsie (cataplexie, paralizii ale somnului, halucinatii hipnagogice), sau
a unor dovezi clinice pentru apneea morfeica (oprirea nocturna a respiratiei, sunete de sforait intermitent tipice,
etc).

(d). Absenta oricarei stari neurologice sau medicale, unde somnolenta diurna poate fi simptomatica.

daca hipersomnia apare doar ca unul din simptomele unei tulburari mentale, cum ar fi o tulburare afectiva,
diagnosticul trebuie sa fie cel a bolii de baza. Diagnosticul de hipersomnie psihogena trebuie adaugat totusi, daca
hipersomnia este acuza predominanta a pacientului cu alte tulburari mentale. Când un alt diagnostic nu poate fi pus,
prezentul cod trebuie folosit singur.

Diagnostic diferentiat:
Diferentierea hipersomniei de narcolepsie este esentiala. In narcolepsie (G47.4) unul sau mai multe simptome
auxiliare, cum ar fi cataplexia, paralizia de somn, si halucinatiile hipnagogice sunt de obicei prezente; atacurile de
somn sunt irezistibile, si mai putin reconfortante; somnul nocturn este fragmentat si prescurtat. In contrast, în
hipersomnie numarul atacurilor diurne de somn este mai redus, desi fiecare din ele are o durata mai mare; pacientul
este adesea în stare sa previna aparitia lor; somnul nocturn este de obicei prelungit si exista o dificultate marcata în
atingerea unei stari de veghe completa în timpul perioadei de trezire ("betia somnului").

Este important a diferentia hipersomnia non-organica de hipersomnia corelata cu apnee morfeica si alte
hipersomnii organice. Majoritatea pacientilor cu apnee morfeica au în plus fata de simptomul somnului excesiv diurn
un istoric de oprire nocturna a respiratiei, sforaituri, intermitente tipice, obezitate, hipertensiune, impotenta,
afectare cognitiva, hipermotilitate nocturna, transpiratii profuze, o cefalee matinala si incoordonare. Când exista o
suspiciune puternica pentru apneea de somn, confirmarea diagnosticului si cuantificarea evenimentelor apneice
trebuie sa fie facuta cu ajutorul înregistrarilor în laborator ale somnului.

Hipersomnia datorata unor cauze organice definibile (encefalitate, meningite, contuzii si alte leziuni cerebrale,
tumori cerebrale, leziuni cerebro-vasculare, boli degenerative si alte boli neurologice, tulburari metabolice, stari
toxice, anormalitati endocrine, sindromul post-iradiatie) poate fi diferentiata de hipersomnia non-organica prin
prezenta unui factor organic nociv (agresiv), asa cum rezulta din relatarea clinica a pacientului, si rezultatele unor
teste de laborate adecvate.

F51.2 TULBURAREA RITMULUI SOMN-VEGHE DE TIP NON-ORGANIC


O tulburare a ritmului somn-veghe este definita ca o lipsa a sincroniei între ritmul somn-veghe a individului, si
ritmul somn-veghe dorit de anturaj din care rezulta acuze fie de insomnie, fie de hipersomnie. Aceasta tulburare
poate fi fie psihogena sau de origine organica prezumitiva, fapt care depinde de contributia relativa a factorilor
psihologici sau organici. Indivizii cu perioade de somn si veghe dezorganizate sau variabile pot prezenta mai
frecvent grade considerabile de psihopatologie, de obicei în asociere cu variate stari psihiatrice cum ar fi tulburarile
de personalitate si tulburari afective. La indivizii cu schimbari frecvente si repetate ale unei activitati (cu orare

78
79

schimbate) sau calatorii dincolo de fusurile orare, dereglarea cicardiana este banala, biologica, desi o componenta
emotionala puternica poate deasemenea sa opereze, deoarece în multe cazuri indivizii manifesta un disconfort.
Finalmente, la unii indivizi exista un avans de faza fata de ritmul somn-veghe dorit, care poate fi datorat fie unei
malformatii intrinseci a oscilatorului circadian al individului sau unei procesari anormale a reglatorilor de timp, care
conduc orologiile biologice (ultima alternativa, de fapt, poate fi legata de o tulburare emotionala experienta sau
cognitiva).
Prezentul cod este rezervat pentru acele tulburari ale ritmului somn-veghe în care psihopatologia este
predominant primara, în vreme ce cazurile de origine prezumtiva organica vor fi clasificate la G47.2, adica drept
tulburari non-psihogene ale ritmului somn-veghe. In orice caz individual, judecata clinica este decisiva în a decide
daca psihopatologia este primara sau nu, si a hotarî utilizarea prezentului cod, sau a codului G47.2.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Urmatoarele trasaturi clinice sunt esentiale în stabilirea unui diagnostic cert:

(a). Patternul somn-veghe al individului nu este sincron cu ritmul somn-veghe normal pentru o anumita societate si
împartasit de majoritatea oamenilor din respectivul spatiu cultural;

(b). Ca un rezultat al acestei perturbari, apar trairi individuale de insomnie în timpul perioadei majore de somn si de
hipersomnie în timpul perioadei de veghe, aproape în fiecare zi, pentru cel putin o luna sau în mod recurent pentru
perioade mai scurte de timp;

(c). O cantitate, calitate si distribuire în timp nesatisfscatoare a somnului, care cauzeaza fie o marcata suferinta fie
interfereaza cu functionarea ocupationala sau sociala a Subiectului.
Ori de câte ori nu exista o cauza psihiatrica sau somatica identificabila a tulburarii, trebuie utilizat prezentul cod
singur. Cu toate acestea, prezenta unor simptome psihiatrice cum ar fi anxietatea, depresia, hipomania, etc, nu
invalideaza diagnosticul unei tulburari a ritmului somn-veghe non-organice, daca aceasta tulburare este
predominanta în tabloul clinic al pacientului. Când alte simptome psihiatrice sunt destul de marcate si persistente,
tulburarea mentala specifica trebuie diagnosticata separat.

Include: inversiunea psihogena a ritmului circadian, nictemeral sau al somnului.

F51.3 SOMNAMBULISMUL
Mersul în somn sau somnambulismul este o stare alterata a constiintei, în care fenomenele de somn si veghe
sunt combinate. In timpul episodului de somnambulism individul se ridica din pat, de obicei în timpul primei treimi a
somnului nocturn si merge, manifestând nivele scazute de constienta, reactivitate si abilitati motorii. Somnambulii se
scola din patul lor si uneori, pentru un timp, pot chiar sa iasa din casa. Deci, ei sunt expusi în timpul episoadelor lor
la riscuri considerabile de raniri. Ei se reîntorc totusi, de obicei, în patul lor în linimte, fie singuri, fie condusi cu
blândete de o alte persoana. La trezire, nu exista de obicei nici o amintire a evenimentului, fie ca aceasta are loc din
episodul somnambulic, fie în dimineata urmatoare.

Somnambulismul si terorile nocturne (F51.4) sunt foarte strâns legate. Ambele sunt considerate ca tulburari ale
trezirii, ce apar dupa cele mai profunde stadii ale somnului (stadiile 3 si 4). multi pacienti au antecedente familiale si
personale pentru ambele stari. Apoi, ambele stari sunt mult mai comune în copilarie, ceea ce indica rolul factorilor
de dezvoltare în etiologia lor. In plus, în unele cazuri debutul acestor stari coincide cu o boala febrila. Când ele
continua sa apara sau sunt observate pentru prima data la vârsta adulta, ambele tind sa fie asociate cu nivele înalte
de psihopatologie, si aceste stari pot deasemenea sa apara pentru prima data la o vârsta înaintata, sau în stadiile
initiale ale dementei. Datorita asemanarilor clinice si patogenetice între somnambulism si terorile nocturne si
datorita faptului ca în diagnosticul diferentiat între aceste doua tulburari este de obicei o problema privind întrebarea
care din cele doua stari este predominanta, ele au fost considerate ca fiind parte a aceeluiati continuum nosologic.
Totusi, pentru a fi consecventi cu traditia, si pentru a sublinia diferentele în intensitatea manifestariilor clinice, în
aceasta clasificare s-au folosit coduri separate.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Urmatoarele trasaturi clinice sunt esentiale pentru stabilirea unui diagnostic cert:

(a). Simptomul predominant este unul sau mai multe episoade de ridicare din pat în timpul somnului si hoinareala
nocturna, aparând de obicei în prima treime a somnului;

(b). In timpul unui episod individul are o fata cu privire fixa, inexpresiva, este relativ non-respondent la eforturile
altora de a influenta evenimentul sau de a comunica cu el, si poate fi trezit numai cu mari dificultati;

(c). La trezire (fie dintr-un episod, fie în dimineasa urmatoare) individul are amnezia episodului;

79
80

(d). In timpul imediat urmând trezirii dintr-un episod nu exista vreo afectare a activitatii mentale sau a
comportamentului, desi poate apare pentru scurt timp o anumita confuzie si dezorientare;

(e). Absenta oricarei dovezi a unei tulburari mentale organice, cum ar fi dementa sau a unei tulburari fizice, cum ar
fi epilepsia.

Diagnostic diferentiat:
Somnambulismul trebuie sa fie diferentiat de atacurile epileptice psihomotorii. Epilepsia psihomotorie apare
foarte rar numai noaptea. In timpul atacului epileptic pacientul este complet non-respondent la stimulii ambientali si
sunt comune miscarile preservative, cum ar fi de înghitire si frecare a mâinilor. Prezenta descarcarilor epileptice în
EEG confirma diagnosticul, desi o tulburare convulsivanta (ictala) nu exclude un somnambulism coexistent.
Fuga disociativa (vezi F44.1) este o alte stare ce trebuie diferentiata de somnambulism. In tulburarile disociative
episoadele sunt de o durata mai lunga si indivizii sunt mai alerti si capabili de comportamente complexe si cu scop.
Apoi, aceste tulburari sunt rare la copii si, tipic, apar în timpul starilor de veghe.

F51.4 TERORILE NOCTURNE (PAVORUL NOCTURN).


Terorile nocturne sau terorile somnului sunt expresia extrema a continuumului nosologic ce include
somnambulismul (F51.3), si sunt episoade de teroare extrema si panica, asociate cu vocalizare intensa, motilitate, si
grade înalte de descarcare vegetativa. Individul se ridica, sau se scoala, de obicei în timpul primei treimi a somnului
nocturn, cu un tipat de panica, adesea se repede spre usa, ca si cum ar încerca sa evadeze, desi foarte rar parasesc
camera. Eforturile celorlalti de a influenta evenimentul de teroare nocturna pot de fapt sa duca la o frica si mai
intensa, deoarece individul nu numai ca este relativ non-respondent la astfel de eforturi, dar poate deveni
dezorientat pentru câteva minute; la trezire, de obicei, nu are amintirea episodului. Din cauza acestor caracteristici
clinice indivizii au un risc mare de ranire in timpul episoadelor de teroare nocturna.

Teroarea nocturna si somnambulismul sunt strâns legate între ele; factorii genetici, de dezvoltare, organici si
psihologici joaca un rol în dezvoltarea lor si ambele stari împartasesc aceleati caracteristici clinice si fiziopatologice.
Pe baza multiplelor lor similaritati, aceste doua stari au fost recent considerate a face parte din acealati continuum
nosologic.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Urmatoarele trasaturi clinice sunt esentiale pentru stabilirea unui diagnostic cert:

(a). Simptomul predominant consta în unul sau mai multe episoade de trezire din somn care încep cu tipete de
panica si sunt caracterizate de o anxietate intensa, motilitate corporala si hiperactivitate vegetativa, cum ar fi
tahicardia, respiratia rapida, dilatarea pupilelor si transpiratia;

(b). Aceste episoade repetate de trezire abrupta din somn fara un contact adecvat cu ambianta, dureaza de regula
1-10 minute, si apar de obicei în timpul primei treimi a somnului nocturn;

(c). Exista o relativa non-respondenta la eforturile altora de a influenta evenimentul de teroare nocturna, si, aproape
invariabil, astfel de eforturi sunt urmate de mai multe minute de dezorientare si miscari preservative;

(d). Amintirea evenimentului, daca exista vreuna, este foarte limitata (de obicei, la una sau doua imagini mentale
fragmentate);

(e). Absenta oricaror dovezi de tulburare somatica, cum ar fi tumora cerebrala sau epilepsie.

Diagnostic diferentiat:
Terorile nocturne trebuie diferentiate de cosmaruri. Ultimele sunt "vise rele" banale, cu o limitata (daca exista)
vocalizare si motilitate corporala. In contrast cu terorile nocturne, ele apar în orice timp al noptii, individul e usor de
trezit, si are o amintire detailata si foarte vie a evenimentului. In diferentierea terorilor nocturne de convulsiile
epileptice, medicul trebuie sa retina ca atacurile epileptice apar foarte rar numai noaptea, iar un EEG clinic anormal
favorizeaza un diagnostic de epilepsie.

F51.5 COSMARURILE
Cosmarul este o experienta din vis, încarcata cu anxietate sau teama, si o amintire foarte detailata a
continutului visului. Aceasta traire a visului este foarte vie, si de obicei, include teme privind amenintari,
supravietuirea, siguranta sau stima de sine. Destul de des exista o recurenta a aceluiasi sau a unor asemenea teme
însptimântatoare, de cosmar. In timpul episodului, tipic, exista un grad de descarcare vegetativa, dar nu exista o

80
81

apreciabila vocalizare sau motilitate corporala. La trezire, individul devine rapid alert si orientat. El poate comunica
pe deplin cu ceilalti, dând de obicei o relatarea detailata a trairii visului, atât imediat, cât si în dimineata urmatoare.

La copii, nu exista o psihopatologie conscvent asociata, de aceea cosmarurile din copilarie sunt corelate de
obicei cu o faza specifica a dezvoltarii emotionale. In contrast, la adultii cu cosmaruri se constata adesea ca
manifesta nivele înalte de psihopatolgie, de obicei sub forma unei tulburari de personalitate. In afara
psihopatologiei, ca un factor cauzal, utilizarea unor droguri psihotrope cum ar fi reserpine, tioridazina,
antidepresivele triciclice si benzodiazepinele a dus la constatarea ca ele contribuie la aparitia cosmarurilor. Mai mult,
un sevraj abrupt al drogurilor cum ar fi hipnoticele non-benzodiazepinice, care scad timpul REM al somnului (stadiul
somnului asociat cu visarea) poate duce la o accentuare a visarii si al cosmaruri prin revenirea brusca a REM-ului.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Urmatoarele trasaturi clinice sunt esentiale pentru stabilirea unui diagnostic cert:

(a). Trezirea din somnul nocturn sau din motaila cu amintirea detailata si vie a unor vise intens înfricosatoare, de
obicei implicând un pericol privind supravietuirea, securitatea sau stima de sine. Trezirea poate apare în timpul
oricarui moment al perioadei de somn, desi ea apare tipic în a doua jumatate;

(b). La trezirea din vise înfricosatoare, individul devine rapid orientat si vigil;

(c). Trairea visului în sine si tulburarea somnului rezultând din trezirile asociate cu aceste episoade cauzeaza
individului un distres marcat.
Include: tulburarea de anxietate din vis.

Diagnostic diferentiat:
Este important de a diferentia cosmarurile de terorile nocturne. In ultimele, episoadele apar în prima treime a
perioadei de somn, cu anxietate intensa, tipete de groaza , miscari corporale excesive, si descarcare vegetativa
intensa. Apoi, în terorile nocturne exista o absenta a reamintirii detailate a visului, atât imediat dupa episod, cât si la
trezirea de dimineata.
F51.8. alte TULBURARI NON-ORGANICE ALE SOMNULUI

F51.9 TULBURAREA NON-ORGANICA A SOMNULUI, NESPECIFICATA


Include: tulburarea emotionala a somnului NSA.

F52. DISFUNCTIE SEXUALA NECAUZATA DE O BOALA SAU TULBURARE ORGANICA

Disfunctia sexuala acopera diferitele modalitati în care un individ este incapabil sa participe într-o relatie
sexuala, asa cum el ar fi dorit-o. Aceasta incapacitate poate consta în: lipsa de interes, lipsa de placere (satisfactie)
sau lipsa raspunsurilor fiziologice necesare pentru o interactiune sexuala efectiva (de ex. erectia) sau incapacitatea
de a controla sau trai orgasmul.

Raspunsul sexual este un proces psihosomatic si, de obicei, ambele procese, psihologic si somatic, sunt
implicate în cauzalitatea disfunctiei sexuale. Poate fi posibila o identificare neechivoca a etiologiei psihogene, sau
organice, dar, de obicei, în probleme ca esecul erectiei sau dispareunie, e dificil de stabilit cu certitudine importanta
relativa a factorilor psihologici experienta sau organici. In astfel de cazuri este bine sa categorisim starea ca pe o
disfunctie erectila de etiologie fie nesigura, fie mixta.

Unele tipuri de disfunctie apar atât la barbat, cât si la femeie (de ex. absenta dorinaei sexuale). Femeile, totusi,
tind sa prezinte mai frecvent acuze privind calitatea subiectiva a trairii sexuale (de ex. lipsa plscerii, sau lipsa de
interes), mai degraba decât esecul raspunsului specific. Acuzele privind disfunctia orgasmica nu sunt neobisnuite,
dar atunci când este afectat un aspect al raspunsului sexual al femeii, este posibil sa apara si alte afectari. De
exemplu, daca o femeie e incapabila sa traiasca orgasmul, ea sustine adesea ca nici alte aspecte ale actului sexual
nu-i produc placere, si astfel va pierde mult din apetitul ei pentru sexualitate. Barbatii, pe de alte parte, când se
plâng de esecul raspunsului specific, cum ar fi erectia sau ejacularea relateaza adesea o mentinere a apetitului lor
sexual, în pofida acestor esecuri. De aceea, este necesar a considera si dincolo de acuzele actuale, pentru a decide
asupra celei mai potrivite categorii diagnostice pentru fiecare caz.

Exclude: sindromul Dhat (F48.8); sindromul Koro (F48.8).

F52.0 LIPSA SAU PIERDEREA DORINTEI SEXUALE

81
82

Pierderea dorintei sexuale este problema principala si ea nu este secundara altor dificultati sexuale, cum ar fi
esecul erectiei sau dispareunia. Absenta dorinaei sexuale nu exclude placerea sexuala sau "desteptarea" ei, dar face
mai dificila initierea activitatii sexuale.

Include: frigiditatea; tulburarea dorintei sexuale de tip hipoactivitate.

F52.1 AVERSIUNEA SEXUALA SI LIPSA PLACERII SEXUALE


F52.10 Aversiunea sexuala:
Perspectiva unei interactiuni sexuale cu un partener este asociata cu trairi puternic negative, si apare o teama
sau o anxietate suficient de puternica pentru a evita activitatea sexuala.

F52.11 Absenta placerii sexuale:


Raspunsurile sexuale se desfasoara normal, si orgasmul este tratit, dar exista o absenta a unei placeri
adecvate. Aceasta este o acuza mai frecventa la femei decât la barbati.

F52.2 ESECUL RASPUNSULUI GENITAL


La barbat, disfunctia erectila este problema principala, adica o dificultate în dezvoltarea sau mentinerea unei
erectii potrivite pentru un contact sexual satisfscator. Daca erectia apare normal în unele situatii, de ex. în timpul
masturbatiei sau somnului, sau cu un partener diferit, atunci cauza este mai degraba psihogena. daca nu, atunci
diagnosticul corect al esecului erectil non-organic poate depinde de investigatii speciale (de ex. masurarea
tumescenaei peniene nocturne) sau raspunsul la tratamentul psihologic.

La femei, principala problema este uscaciunea mucoasei vaginale, sau absenta lubrificarii. Aceasta poate fi
psihogena, sau datorata unei patologii locale (de ex. post-menopauza). Este neobisnuit pentru femei sa acuze
primar uscaciunea vaginala, exceptând cazul în care e un simptom al unei deficiente estrogene post-menopauza.
Include: impotenta psihogena; tulburari erectile ale barbatului; tulburarea "trezirii" sexuale ale femeii.
F52.3 DISFUNCTIA ORGASMICA
Orgasmul fie nu apare, fie este foarte tardiv. Acest fapt poate fi situational (de ex. aparând numai în unele
situatii, în care caz etiologia este probabil psihogena), sau invariabil, când factorii somatici sau constitutionali nu pot
fi exclusi, exceptând raspunsul pozitiv la tratamentul psihologic. Disfunctia orgasmica este mai comuna la femei
decât la barbati.
Include: orgasmul inhibat (la barbati si femei); anorgasmia psihogena.

F52.4 EJACULAREA PRECOCE


Este incapacitatea de a controla ejacularea în mod suficient pentru ca ambii parteneri sa se bucure de actul
sexual. In cazuri severe, ejacularea poate apare înaintea penetrarii vaginale sau în absenta unei erectii. Ejacularea
precoce este foarte improbabil sa fie de natura organica, dar poate apare ca o reactie psihologica la o afectare
organica, de ex. absenta erectila sau durerea erectila. Ejacularea precoce poate deasemenea sa apara daca erectia
necesita o stimulare prelungita, pentru ca intervalul de timp între realizarea unei erectii suficiente si ejaculare este
scurtat. Problema primara într-un astfel de caz este erectia întârziata.

F52.5 VAGINISMUL NON-ORGANIC


Este spasmul muschilor ce înconjoara vaginul, cauzând ocluzia deschiderii vaginale. Penetrarea penisului este fie
imposibila, fie dureroasa. Vaginismul poate fi o reactie secundara la unele cauze locale, ce produc durere, în care
caz aceasta categorie nu va fi utilizata.

Include: vaginismul psihogen.

F52.6. DISPAREUNIA NON-ORGANICA


Dispareunia (sau durerea în timpul actului sexual) apare atât la femei cât si la barbati. Poate fi adesea atribuita
unei patologii locale, si atunci trebuie categorisita la starea patologica respectiva. In unele cazuri, nu apare nici o
cauza evidenta, iar factorii emotionali pot fi importanti. Aceasta categorie se utilizeaza numai atunci când nu exista
alte disfunctie sexuala primara (de ex. vaginismul sau uscsciunea vaginului).
F52.7 PULSIUNEA SEXUALA EXCESIVA
Atât barbatul, cât si femeia pot ocazional sa acuze o pulsiune sexuala excesiva, ca o problema separata, de
obicei în timpul ultimei perioade a celei de 2-a decade de viata, sau în faza timpurie a vârstei adulte. Când pulsiunea
sexuala excesiva este secundara unei tulburari afective (F3) sau când ea apare în stadiile timpurii ale dementei (F00-
F03), atunci tulburarea de baza trebuie codificata.

Include: nimfomania; satiriazisul.

F52.8. alte DISFUNCTII SEXUALE, NECAUZATE DE BOALA SAU TULBURARI ORGANICE

82
83

F53.9 TULBURAREA SEXUALA, NECAUZATA DE BOALA SAU TULBURARI ORGANICE, NESPECIFICATA

F53. TULBURARI MENTALE SI COMPORTAMENTALE ASOCIATE CU PUERPERIUL, NECLASIFICATE IN alte PARTE.


Aceasta categorie trebuie utilizata numai pentru tulburarile mentale asociate cu puerperiul (debutând la nu mai
mult de 6 saptamâni de la nastere), care nu întrunesc criteriile pentru tulburarile din alte sectiuni ale ICD-10 (în cap.
V - F), fie pentru ca nu exista o informare suficienta, fie pentru ca se considera a fi prezente trasaturi clinice
aditionale, speciale, care fac nepotrivita încadrarea lor în alte categorie. De obicei, ar fi posibil sa se clasifice
tulburarile mentale asociate cu puerperiul fara a utiliza acest cod special, prin utilizarea a doua coduri, primul fiind
dintr-o alte parte a capitolului V (F), indicând tipul specific de boala mentala (de obicei afectiva, F3), si cel de-al
doilea fiind O99.3 (Boli mentale si boli ale sistemului nervos asociate ce complica puerperiul) din ICD-10.

F53.0 TULBURARI MENTALE SI COMPORTAMENTALE USOARE, ASOCIATE CU PUERPERIUL, NECLASIFICABILE


ALTUNDEVA.
Include: depresia post-natala NSA, depresia post-partum NSA.

F53.1 TULBURARI MENTALE SI COMPORTAMENTALE SEVERE, ASOCIATE CU PUERPERIUL, NECLASIFICABILE


ALTUNDEVA.
Include: psihozele puerperale NSA.

F53.8 alte TULBURARI MENTALE SI COMPORTAMENTALE SEVERE, ASOCIATE CU PUERPERIUL, NECLASIFICABILE


ALTUNDEVA.
Include: psihozele puerperale NSA.

F53.9 TULBURAREA MENTALA PUERPERALA, NESPECIFICATA.

F54. FACTORI PSIHOLOGICI SI COMPORTAMENTALI ASOCIATI CU TULBURARI SAU BOLI CLASIFICATE IN ALTA
PARTE

Aceasta categorie trebuie folosita pentru a înregistra prezenta unor influente psihologice sau comportamentale
considerate a juca un rol major în etiologia bolilor somatice care pot fi clasificate prin utilizarea altor capitole din
ICD-10. Tulburarile mentale ce rezulta sunt de obicei usoare, si adesea prelungite (cum ar fi îngrijorarea, conflictul
emotional, aprehensiunea, etc.) si nejustificând prin ele însele utilizarea vreunei categorii descrisa în restul acestui
capitol. Trebuie utilizat un cod aditional pentru a identifica tulburarea somatica (în rarele cazuri în care o tulburare
psihiatrica se crede a fi cauzat o tulburare somatica, trebuie utilizat un al doilea cod aditional pentru tulburarea
psihiatrica).

Exemple de utilizare a acestei categorii: astmul (cod F54+J45.9), dermatita (F54+L23-L25), eczema (F54+L23-
L25), ulcerul gastric (F54+K25), colita mucoasa (F54+K58), colita ulcerativa (F54+K51.-), urticaria (F54+L50.-).

Include: factori psihologici ce afecteaza conditia somatica.


Exclude: cefaleea tip tensiune (G44.2).

F55. ABUZ DE SUBSTANTE CE NU PRODUC DEPENDENTA


O larga varietate de plante medicinale, droguri "private", si remedii populare pot fi implicate, dar 3 grupe au
importanta speciala : drogurile psihotrope ce nu produc dependenta, cum sunt antidepresivele; laxativele;
analgezicele care pot fi cumparate fara prescriptie medicala, cum este aspirina si paracetamolul. Desi medicatia
poate fi si prescrisa de medic, sau recomandata într-o prima instanta, apar consumuri nejustificate precum si dozaje
excesive, facilitate de faptul ca substantele sunt usor de procurat.
Consumul persistent si nejustificat al acestor substante este de obicei asociat cu cheltuieli financiare, si implica
contacte inutile cu personalul medical profesionist, sau ajutator, si este uneori asociat cu efecte somatice
daunatoare. Incercarile de a consilia sau de a interzice consumul substantei sunt adesea întâmpinate cu rezistenta;
pentru laxative si analgezice acest consum poate fi facut în ciuda avertismentelor, sau chiar a aparitiei unor vatamari
fizice, cum ar fi: disfunctie renala, sau tulburari electrolitice. Desi este de obicei clar ca pacientul are o puternica
motivatie sa ia substanta, dependenaa (F1X.2) sau simptomele de sevraj (F1X.3) nu se dezvolta, ca în cazul
substantelor psihoactive specificate la F10-F19.

Un al 4-lea caracter poate fi utilizat pentru a identifica tipul de substanta implicata:


F55.0 Antidepresivele (cum ar fi triciclicele, tetraciclicele si inhibitorii monoaninooxidazei)

83
84

F55.1 Laxativele
F55.2 Analgezicele, nespecificate ca psihoactive la F10-F19 (cum ar fi aspirina, paracetamolul, fenacetina).
F55.3 Antiacide
F55.4 Vitamine
F55.5 Steroizi sau hormoni
F55.6 Remedii populare sau botanice specifice
F55.8 alte substante care nu produc dependenta (cum ar fi diureticele)
F55.9 substante care nu produc dependenta nespecificate.

F59. SINDROAME COMPORTAMENTALE NESPECIFICATE ASOCIATE CU TULBURARI FIZOLOGICE SAU FACTORI


SOMATICI
Include: disfunctii fiziologice psihogene NSA

F60 - F69 TULBURARI ALE PERSONALITATII SI COMPORTAMENTULUI ADULTULUI


F60 - Tulburari specifice de personalitate
F60.0 Tulburare paranoida de personalitate
F60.1 Tulburare schizoida
F60.2 Tulburare disociala
F60.3 Tulburare emotionala instabila
.30 De tipul impulsiv
.31 De tipul Borderline (de frontiera)
F60.4 Tulburare histrionica
F60.5 Tulburare arankasta
F60.6 Tulburare anxioasa (evitanta)
F60.7 Tulburare dependenta
F60.8 alte tulburari specifice de personalitate
F60.9 Tulburari specifice de personalitate nespecificate si alte tulburari

F61 - Tulburari mixte si alte tulburari de personalitate


F61.0 Tulburari mixte de personalitate
F61.1 Modificari stânjenitoare ale personalitatii

F62 - Schimbari durabile ale personalitatii, nedatorate unor boli sau leziuni cerebrale
F62.0 Schimbari durabile ale personalitatii dupa o traire catastrofica
F62.1 Schimbari durabile ale personalitatii dupa o afectiune psihiatrica.
F62.8 alte schimbari durabile ale personalitatii, nedatorate unor boli sau leziuni cerebrale
F62.9 Schimbari durabile nespecificate ale personalitatii, nedatorate unor boli sau leziuni cerebrale

F63 - Tulburari ale habitusului si impulsurilor


F63.0 Jocul de noroc patologic
F63.1 Incendierea patologica (piromania)
F63.2 Furtul patologic (cleptomania)
F63.3 Tricotilomania
F63.8 alte tulburari ale habitusului si impulsurilor
F63.9 Tulburari ale habitusului si impulsurilor nespecificate
F64 - Tulburari de identitate cu propriul sex
F64.0 Transsexualitatea
F64.1 Transvetismul cu rol dual
F64.2 Tulburarea de identitate cu propriul sex în copilarie
F64.8 alte tulburari de identitate cu propriul sex
F64.9 Tulburarea de identitate cu propriul sex nespecificata

F65 - Tulburari ale preferintei sexuale


F65.0 Fetitismul
F65.1 Transvetismul fetitistic
F65.2 Exhibitionismul
F65.3 Voyeurismul
F65.4 Pedofilia
F65.5 Sadomasochismul

84
85

F65.6 Tulburari multiple ale preferintei sexuale


F65.8 alte tulburari ale preferintei sexuale
F65.9 Tulburare a preferintei sexuale nespecificata

F66 - Tulburari psihologice si comportamentale asociate cu dezvoltarea si orientarea sexuala


F66.0 Tulburarea de maturare sexuala
F66.1 Orientarea sexuala egodistonica
F66.2 Tulburarea relatiei sexuale
F66.8 alte tulburari psiho-sexuale ale dezvoltarii
F66.9 Tulburare psiho-sexuala a dezvoltarii nespecificata
Al 5-lea caracter poate fi utilizat pentru a indica asocierea cu:
.X0 Heterosexualitatea
.X1 Homosexualitatea
.X2 Bisexualitatea
.X8 altele, inclusiv prepubertala
F68 - alte tulburari ale personalitatii si comportamentului adultului
F68.0 Elaborarea simptomelor fizice din motive psihologice
F60.1 Producerea intentionata sau simularea unor simptome sau a incapacitatii fizice sau psihologice (tulburari
factice)
F68.8 alte tulburari, specificate

F69 - Tulburare nespecificata a personalitatii si comportamentului adultului


F60 - F69 TULBURARI ALE PERSONALITATII SI COMPORTAMENTULUI ADULTULUI

INTRODUCERE:
Aceasta Sectiune include o varietate de stari si pattern-uri comportamentale cu semnificatie clinica, care
tind sa fie persistente si sunt expresia unui stil de viata caracteristic al individului a modului sau de relationare cu
sine si cu altii. Unele din aceste stari si pattern-uri apar de timpuriu în decursul dezvoltarii individului, ca o rezultanta
atât a factorilor constitutionali cât si a experientelor sociale, în vreme ce altele sunt dobândite mai târziu în viata.

F60-F62 TULBURARILE SPECIFICE DE PERSONALITATE, TULBURARILE MIXTE DE PERSONALITATE SI alte


TULBURARI DE PERSONALITATE, SI SCHIMBARILE DURABILE DE PERSONALITATE

Aceste tipuri de stari cuprind pattern-uri (modele) de comportament adânc îndaracinate si durabile, care se
manifesta ca raspunsuri inflexibile la o gama larga de situatii personale si sociale. Ele reprezinta deviatii extreme sau
semnificative de la modul în care gândeste, simte si (în special) relationeaza cu altii un individ mediu dintr-o cultura
data. Astfel de pattern-uri (modele) comportamentale tind sa fie stabile, si sa cuprinda multiple domenii ale
functionarii psihologice si comportamentale. Ele sunt asociate frecvent (dar nu întodeauna) cu grade variate de
suferinta subiectiva si probleme în functionarea si perfomanta sociala.

Tulburarile de personalitate difera de modificarea (schimbarea) personalitatii prin perioada si modul de aparitie:
ele sunt stari ale dezvoltarii care apar în copilarie sau adolescenta si se continua în viata adulta. Ele nu sunt
secundare vreunei tulburari mentale sau a vreunei boli cerebrale, desi pot preceda sau pot coexista cu vreuna din
aceste situatii. In contrast, schimbarea personalitatii este dobândita de obicei în timpul vietii adulte, dupa un stress
prelungit, deprivari extreme, tulburari psihiatrice grave, sau dupa boli si leziuni cerebrale (vezi F07.-).

Fiecare din starile acestui grup pot fi clasificate în functie de forma predominanta a manifestarilor sale
comportamentale. Totusi, clasificarea în aceasta arie nu poate, în prezent, merge dincolo de descrierea a o serie de
tipuri si subtipuri care nu se exclud reciproc si se suprapun partial în unele din caracteristicile lor.
Tulburarile de personalitate sunt, din acest motiv, subdivizate în functie de grupuri mari ("masive" sau clustere)
de trasaturi care corespund celor mai frecvente sau pregnante manifestari comportamentale ale acestor stari.
Subtipurile astfel descrise sunt larg recunoscute ca forme majore de deviatii ale personalitatii. In punerea unui
diagnostic de tulburare de personalitate clinicianul va considera toate aspectele functionarii personale, desi
formularea diagnostica, pentru a fi simpla si eficienta, se va referi numai la acele dimensiuni sau trasaturi la care
pragurile de severitate sugerate au fost atinse.

Evaluarea trebuie sa fie bazata pe cât mai multe surse de informare posibil. Desi uneori este posibil a evalua o
stare a personalitatii într-un singur interviu cu Subiectul, adesea este necesar a avea mai mult de un singur interviu
cu persoana, si de a colecta date anamnestice de la informanti.

85
86

Ciclotimia si tulburarile schizotipale au fost anterior clasificate la tulburarile de personalitate, dar ele sunt acum
clasificate la alte Sectiuni (ciclotimia la F30-F39 si tulburarile schizotipale la F20-F29) deoarece ele par a avea multe
elemente semnificative comune (fenomenologie, istoricul familial) cu alte tulburari din Sectiunile respective.

Subdiviziunea schimbarii personalitatii este bazata pe cauze sau antecedente ale acestor schimbari, de ex.
trairea catastrofica, stress-uri sau tensiuni (suprasolicitari) prelungite si boli psihiatrice (excluzând schizofrenia
reziduala, care este clasificata la F20.5).

Este important a separa starile personalitatii de tulburarile incluse în alte sectiuni ale acestui capitol. daca o
stare a personalitatii precede sau urmeaza o tulburare psihiatrica limitata în timp sau cronica, ambele trebuie
diagnosticate. Utilizarea formatului multiaxial ce însoseste clasificarea bazala a tulburarilor mentale si a factorilor
psihosociali, va facilita înregistrarea acestor tulburari sau stari.

Variatiile culturale sau regionale în manifestarile starilor personalitatii sunt importante, dar cunostiintele
specifice în acest domeniu sunt înca sarace. Starile personalitatii care par a fi frecvent recunoscute într-o parte a
lumii dar nu corespund nici unui subtip din cele specificate mai jos pot fi clasificate ca "alte" stari ale personalitatii si
identificate folosind un al 5-lea caracter al codului, ca o adaptare a acestei clasificari pentru acea tara sau regiune.
Deasemenea, variatii locale în manifestarea unei stari a personalitatii pot fi reflectate în manifestarea (în cuvinte)
setului de îndreptare diagnostice pentru astfel de stari.

F60. TULBURARI SPECIFICE DE PERSONALITATE.


O tulburare specifica de personalitate este o perturbare severa în constitutia caracteriologica si tendintele
comportamentale ale individului, implicând de obicei mai multe arii ale personalitatii, si asociate aproape întodeauna
cu o considerabila disruptie personala si sociala. Tulburarea de personalitate tinde sa apara în copilaria tardiva sau
în adolescenta, si continua sa se manifeste în viata adulta. Din aceasta cauza, este improbabil ca diagnosticul de
tulburare de personalitate sa fie cel corect, pentru un Subiect care nu a împlinit înca 16 sau 17 ani. Criteriile
generale de diagnostic care se aplica tuturor tulburarilor de personalitate sunt date mai jos; pentru fiecare din
subtipuri au fost prevazute descrieri suplimentare.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Situatiile care nu pot fi direct atribuite unor distrugeri cerebrale masive sau unei boli cerebrale, sau unei alte
tulburari psihiatrice, si care îndeplinesc urmatoarele criterii:

(a). Atitudini si comportament marcat dizarmonice, implicând de obicei mai multe arii de functionare, de ex.
afectivitatea, agitatia, controlul impulsurilor, modurile de percepere si gândire, si stilul de relationare cu ceilalti;

(b). Patternul (modelul) de comportament anormal este durabil, constând în episoade prelungite si nelimitate de
boala psihica;

(c). Comportamentul anormal este implicat în mod clar într-o larga gama de situatii personale si sociale;

(d). Manifestarile mai sus menaionate apar în copilarie, sau adolescenta, si continua în viata adulta;

(e). Tulburarea duce la un disconfort subiectiv, dar acest lucru poate deveni evident numai târziu în cursul evolutiei;

(f). Tulburarea este de obicei (dar nu întodeauna) asociata cu probleme semnificative în perfomanta profesionala si
sociala.

Pentru anumite culturi, poate fi necesar sa cream seturi diferite de criterii, tinând cont de normele, regulile si
obligatiile sociale din cultura respectiva. Pentru diagnostic, multe din subtipurile de mai jos necesita prezenta clara si
dovedita a cel putin 3 din caracteristicile (trasaturile) de comportament din descrierea clinica.

F60.0 TULBURAREA PARANOIDA DE PERSONALITATE


Este o tulburare de personalitate caracterizata de:

(a). O sensibilitate excesiva la bruftuluieli si "puneri la punct";

(b). Tendinta de purta ranchiuna permanent, cum ar fi refuzul de a ierta insultele sau loviturile sau neglijarea
(neluarea în seama);

(c). Suspiciunea, si o tendinta larga de a distorsiona trairile, prin considerarea gresita a actiunilor neutre sau
prietenoase ale altora drept acte de ostilitate sau de disperare;

86
87

(d). Un sentiment combativ si tenace de sustinere a drepturilor personale, care nu este adecvat situatiei prezente;

(e). Suspiciune recurenta, fara justificare, privind fidelitatea partenerului sexual sau sotului/sotiei;

(f). Tendinta catre o stima de sine excesiva, manifestata printr-o atitudine persistenta de referire la sine-însusi;

(g). Preocupari privind explicarea prin "conspiratii" lipsite de substants a evenimentelor care implica pacientul sau
lumea în general.

Include: tulburarea de personalitatea paranoida expansiva, certaretsa, fanatica si senzitiva.


Exclude: tulburarea deliranta (F22.-); schizofrenia (F20.-).

F60.1 TULBURAREA SCHIZOIDA DE PERSONALITATE.


Tulburarea de personalitate întruneste urmatoarele conditii:

(a). Putine (daca exista vreuna) activitati care produc placere;

(b). Raceala emotionala, detasare, sau afect tocit;

(c). Capacitate limitata de a exprima caldura, sentimente tandre sau mânie fata de ceilalti;

(d). Indiferenta aparenta fata de lauda sau critici adresate de ceilalti;

(e). Interes scazut fata de stabilirea relatiilor sexuale cu alte persoane (luati în considerare vârsta);

(f). Preferinta aproape invariabila pentru activitati solitare;

(g). Preocupari excesive cu fantazii si introspectie;

(h). Lipsa prietenilor apropiati sau a relatiilor bazate pe încredere (sau având numai una) sau a unei dorinte de a
stabili astfel de legaturi;

(i). Insensibilitate marcata fata de respectarea normelor sociale si convenaiilor.


Exclude: sindromul Asperger (F84.5); tulburarea deliranta (F22.0); tulburarea schizoida a copilariei (F84.5);
schizofrenia (F20.-); tulburarea schizotipala (F21).

F60.2 TULBURAREA DISOCIALA DE PERSONALITATE


O tulburarea de personalitate care ajunge deseori în atentia medicala datorita distonantei dintre
comportamentul Subiectului si normele sociale, si este caracterizata prin:

(a). Nepasare rece fata de sentimentele celorlalti;

(b). Atitudine marcata si persistenta de iresponsabilitate si dispretuire a normelor, regulilor si conventiilor sociale;

(c). Incapacitatea de a mentine relatii durabile, desi nu exista nici o dificultate în stabilirea lor;

(d). O toleranta foarte scazuta la frustare si un prag sazut de control al tendintelor de a manifesta agresivitate,
inclusiv violenta;

(e). Incapacitatea de a trai sentimentul de vina si de a învata din experienta, în special din pedepse;

(f). O înclinatie marcata de a da vina pe altii, sau pentru a oferi explicatii plauzibile pentru comportamentul care l-a
adus pe Subiect în conflict cu societatea.

Deasemenea, ca o trasatura asociata poate fi prezenta si iritabilitatea. Tulburarea de conduita din copilarie sau
adolescenta, cu toate ca nu e prezenta în mod invariabil, poate aduce un suport diagnostic.

Include: tulburarea de personalitate amorala, antisociala, asociala, psihopata si sociopata.

87
88

Exclude: tulburarile de conduita (F91.-); tulburarea de personalitate instabila emotional (F60.3).

F60.3 TULBURAREA DE PERSONALITATE INSTABILA EMOTIONAL


O tulburare de personalitate în care exista o tendinta marcata de a actiona impulsiv, fara a lua în considerare
consecintele, împreuna cu o instabilitate afectiva. Capacitatea de a face planuri "în avans" poate fi minima, si
exploziile de furie intensa pot duce deseori la violenta sau la "explozii comportamentale"; acestea au loc cu usurinta
când actele impulsive sunt criticate sau împiedicate de alte persoane. Sunt specificate doua variante ale acestei
tulburari de personalitate, si amândoua au în comun aceasta tema generala a impulsivitatii si lipsei de autocontrol.

F60.30 Tipul impulsiv


Caracteristica predominanta este instabilitatea emotionala, si lipsa controlului impulsurilor. Explozii de violenta
sau de comportament agresiv sunt obisnuite, în special ca raspuns la criticile altora.

Include: (tulburarea de) personalitate exploziva si agresiva.


Exclude: tulburarea disociala de personalitate.

F60.31 Tipul de frontiera


Sunt prezente o serie de caracteristici ale instabilitatii emotionale; în plus, imaginea despre sine a pacientului,
telurile si preferintele sale interne (inclusiv cele sexuale) sunt deseori neclare sau tulburate. Exista de obicei un
sentiment cronic de gol interior. O tendinta de a se implica în relatii intense si instabile poate cauza crize emotionale
repetate, si poate fi asociata cu eforturi excesive de a preveni abandonarea, si o serie de acte suicidale sau de auto-
vatamare (cu toate ca acestea pot apare fara declansatori evidenti).

Include: (tulburarea de) personalitate de frontiera.

F60.4 TULBURAREA HISTRIONICA DE PERSONALITATE


Este caracterizata de:

(a). Auto-dramatizare, expresia teatrala, exagerata a emotiilor;

(b). Sugestibilitate, Subiectul este usor de influentat de catre altii sau de circumstante;

(c). Afectivitate labila si superficiala;

(d). CAutarea continua a senzatiilor puternice, a admiratiei celorlalti, si a activitatilor în care pacientul este în centrul
atentiei;

(e). Seductie inadecvata în comportament sau înfatisare;

(f). Atentie exagerata acordata atractiei fizice.


Trasaturile asociate pot include egocentrism, auto-indulgenta, dorinta continua de a fi apreciat, sentimente usor
de ranit, si comportament persistent manipulativ pentru satisfacerea nevoilor proprii.

Include: (tulburarea de) personalitate isterica si psihoinfantila.

F60.5 TULBURAREA DE PERSONALITATE ANANKASTA


Este caracterizata prin:

(a). Sentimente de îndoiala si prudenta excesiva;

(b). Preocupare cu detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau programe;

(c). Perfectionism care interfereaza cu îndeplinirea sarcinilor;

(d). Constinciozitate, scrupulozitate excesiva si preocupari nenecesare privind eficienta, pâna la excluderea placerii si
a relatiilor interpersonale;

(e). Pedanterie excesiva si aderenta la convenaiile sociale;

(f). Rigiditate si încapatânare;

88
89

(g). Insistenta ne-rezonabila din partea pacientului ca ceilalti sa respecte exact modul sau de a actiona, sau
rezistenta ne-rezonabila a pacientului de a permite celorlalti sa faca ceva;

(h). Intruziunea unor gânduri sau impulsuri insistente si suparatoare.

Include: (tulburarea de) personalitate compulsiva si obsesionala.


Exclude: tulburarea obsesiv-compulsiva (F42.-).

F60.6 TULBURAREA ANXIOASA (EVITANTA) DE PERSONALITATE


Este caracterizata de:

(a). Sentimente persistente si generale de tensiune si îngrijorare;

(b). Convingerea ca este incapabil social, neatractiv, sau inferior celorlalti;

(c). Preocupare excesiva privind criticile sau respingerea pe plan social;

(d). Dorinta de a evita relatiile cu oamenii, daca nu este sigur ca este agreat;

(e). Existenta unor restrictii în viata, din cauza nevoii de securitate fizica;

(f). Evitarea activitatilor sociale sau profesionale care implica contacte interpersonale semnificative din cauza fricii de
a fi criticat, respins.

Trasaturile asociate pot include hipersensibilitate la rejectie si critica.

F60.7 TULBURAREA DE PERSONALITATE DEPENDENTA


Este caracterizata de:

(a). Incurajarea sau permisivitatea acordata altora de a lua decizii foarte importante pentru viata pacientului;

(b). Subordonarea nevoilor personale fata de nevoile celor de care pacientul este dependent, si supunerea exagerata
la dorintele acestora;

(c). Subiectul nu doreste sa formuleze nici cele mai mici cereri oamenilor de care depinde;

(d). Se simte prost sau neajutorat când este singur, din cauza fricii exagerate de a fi incapabil sa-ti poarte singur de
grija;

(e). Preocuparea cu teama de a fi abandonat de catre persoana cu care are o relatie strânsa, si de a fi lasat sa-ti
poarte singur de grija;

(f). Capacitate limitata de a lua decizii în viata de zi cu zi, fara a primi sfaturi exagerate si asigurari repetate din
partea celorlalti.

Trasaturile asociate pot include auto-perceperea ca neajutorat, incompetent, si lipsit de putere.

Include: (tulburarea de) personalitate astenica, inadecvata, pasiva, si defetista.

F60.8 alte TULBURARI SPECIFICE DE PERSONALITATE


Cuprinde o tulburare de personalitate care nu a putut fi încadrata în nici una din categoriile de mai sus de la
F60.0-F60.7.

Include: excentricitatea, tulburarea de personalitatea tip "Hatlose", imaturitatea, personalitatea narcisistica,


pasiv-agresiva si psihonevrotica.

F60.9 TULBURAREA DE PERSONALITATEA NESPECIFICATA.


Include: nevroza de caracter NSA, personalitatea patologica NSA.

F61 TULBURARILE DE PERSONALITATE MIXTE SI alte TULBURARI DE PERSONALITATE

89
90

Aceasta categorie este prevazuta pentru tulburarile si anormalitatile personalitatii care sunt adesea
suparatoare, dar nu demonstreaza patternul specific al simptomelor ce caracterizeaza tulburarile descrise la F60.
Drept rezultat, ele sunt adesea mai greu de diagnosticat decât tulburarile din aceasta Sectiune. doua tipuri sunt
specificate aici prin al 4-lea caracter; orice alte tipuri diferite trebuie codificate la F60.8.

F61.0 TULBURARILE MIXTE DE PERSONALITATE


Cu trasaturi de la mai multe tulburari de la F60, dar fara un set predominant de simptome care sa permita un
diagnostic mai precis.

F61.1 SCHIMBARI SUPARATOARE DE PERSONALITATE


Neclasificabile în alte parte la F60 sau F62, si considerate ca secundare diagnosticului principal sau unei
tulburari afective sau anxioase coexistente.

Exclude: accentuarea trasaturilor de personalitate (Z73.1).

F62 SCHIMBARI DURABILE DE PERSONALITATE, NEATRIBUIBILE UNEI LEZIUNI SAU BOLI CEREBRALE.
Acest grup include tulburari ale comportamentului si personalitatii adulte care s-au dezvoltat dupa stress-uri
excesiv de prelungite sau catastrofice, sau care urmeaza unei boli psihice grave la persoane fara tulburari de
personalitate în antecedente. Aceste diagnostice vor fi puse numai atunci când exista dovada unei schimbari certe si
durabile a patternului persoanei de a percepe, a relationa sau a gândi despre ambianta si sine însasi. Schimbarea
personalitatii trebuie sa fie semnificative si asociata cu un comportament inflexibil si disadaptabil care nu a fost
prezent înainte de experienta patogenetica. Schimbarea nu trebuie sa fie o manifestare a altei boli mentale, sau un
simptom rezidual al unei boli psihice din antecedente. O astfel de schimbare durabila a personalitatii este cel mai
des vazuta urmând unei experiente traumatice devastatoare, dar poate fi deasemenea sa se dezvolte ca o
consecinta a unei tulburari mentale severe, prelungite sau recurente. Diferentierea dintre o schimbare a
personalitatii dobândita si o "demascare" sau o exacerbare a unei tulburari de personalitate existenta, ca urmare a
stressului sau a suprasolicitarii sau o traire psihotica, poate fi foarte dificila. Schimbarea durabila a personalitatii
poate sa fie diagnosticata doar atunci când schimbarea reprezinta un mod de a fi, permanent si diferit, care din
punct de vedere etiologic poate fi corelata înapoi în timp cu o traire existentiala extrema, profunda.

Diagnosticul nu va fi facut daca tulburarea de personalitate este secundara unei leziuni masive cerebrale sau
unei boli cerebrale (în acest caz se va utiliza categoria F07).

Exclude: tulburarea de personalitate datorata bolii, leziunii si disfunctiei cerebrale.

F62.0 SCHIMBAREA DURABILA A PERSONALITATII DUPA O TRAIRE CATASTROFICA


Schimbarea durabila a personalitatii poate urma trairii unui stress catastrofic. Stress-ul trebuie sa fie atât de
intens, încât sa nu fie necesar sa se ia în considerare vulnerabilitatea personala pentru a explica efectele sale
profunde asupra personalitatii.
Exemplele includ experientele lagarelor de concentrare, tortura, dezastrele, expunerea prelungita la situatii
periclitante pentru viata (de ex. a fi victima terorismului, situatia de ostatic, captivitatea prelungita cu o iminenta
posibilitate de a fi ucis). Tulburarea de stress post-traumatic (F43.1) poate precede acest tip de schimbare a
personalitatii; în astfel de cazuri, ultima poate fi privita ca o sechela cronica, ireversibila, a unei astfel de tulburari.
In alte cazuri, totusi, schimbarea de personalitate durabila ce întruneste descrierea data mai sus poate sa se
dezvolte fara o faza intermediara manifesta de stress post-traumatic. O schimbare de lunga durata în personalitate
ce urmeaza unei expuneri de scurta durata la o traire de amenintare privind viata, cum ar fi un accident de masina,
nu trebuie inclusa în acesta categorie, deoarece cercetari recente indica faptul ca astfel de dezvoltari depind de o
vulnerabilitate psihologica preexistenta.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Schimbarea personalitatii trebuie sa fie durabila si sa se manifeste ca trasaturi inflexibile si disadaptive, ce duc
la o afectare a functionarii interpersonale, sociale si ocupationale. De obicei, modificarea personalitatii trebuie sa fie
confirmata de un informant "cheie". Pentru a elabora diagnosticul trebuie stabilita prezenta trasaturilor ce nu au fost
observate anterior, cum ar fi:

(a). O atitudine ostila sau neâncrezatoare fata de lume;

(b). Retragere sociala;

(c). Sentimente de "gol" sau disperare

90
91

(d). Sentimentul constant de a fi pe marginea prapastiei, ca si cum ar fi constant pericilitat;

(e). Instrainarea.

Aceasta schimbare a personalitatii trebuie sa fie prezenta cel putin doi ani; sa nu fie atribuibila unei tulburari de
personalitate preexistenta sau unei tulburari mentale alte decât cea de tulburarea de stress post-traumatic (F43.1).
Prezenta unei leziuni masive sau boli cerebrale care poate cauza trasaturi similare trebuie eliminata.
Include: schimbare de personalitate dupa experiente concentrationare, dezastre, captivitate prelungita cu
posibilitatea iminenta de a fi ucis, expunere prelungita la situatii ce periciliteaza viata (victima a terorismului sau
tortura).
Exclude: tulburarea de stress post-traumatic (F43.1).

F62.1 SCHIMBAREA DURABILA A PERSONALITATII DUPA O AFECTIUNE PSIHIATRICA


Schimbarea personalitatii atribuibila unei experiente traumatice de a suferi de o afectiune psihiatrica severa.
Schimbarea nu poate fi explicata de o tulburare de personalitate anterioara si trebuie diferentiata de schizofrenia
reziduala si alte stari de remisiune incompleta dupa o tulburare mentala din antecedente.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Schimbarea personalitatii trebuie sa fie durabila si sa se manifeste ca un pattern inflexibil si disadaptiv al
trairilor si functionarii ce duc la o afectare pe termen lung (interpersonala, sociala sau ocupationala) si suferinta
subiectiva. Trebuie sa nu existe nici o dovada a unei tulburari de personalitate preexistente care sa poate explica
schimbarea durabila a personalitatii, iar diagnosticul nu trebuie sa se bazaze pe nici un simptom rezidual al uei boli
mentale din antecedente. Schimbarea personalitatii se dezvolta dupa vindecarea clinica de o boala mentala care
trebuie sa fi fost traita ca extrem de stressanta emotional si distrugând imaginea de sine a individului. Atitudinile sau
reactiile altor persoane fata de Subiect ce urmeaza bolii sunt importante în determinarea si întarirea nivelului de
stress perceput de persoana. Acest tip de schimbare a personalitatii nu poate fi pe deplin înteles fara a lua în
considerare trairea emotionala subiectiva si personalitatea anterioara, adaptarea sa si vulnerabilitatile specifice.

Dovada diagnostica pentru acest tip de schimbare de personalitate trebuie sa includa unele din urmatoarele
trasaturi clinice:

(a) Dependenta excesiva, sau pretentiile excesive fata de ceilalti;

(b). Convingerea ca fost schimbat sau stigmatizat de boala, ducând la o incapacitate de a forma si mentine relatii
personale strânse si bazate pe încredere, precum si la izolare sociala;

(c). Pasivitate, interese reduse si implicare scazuta în activitatile anterioare de divertisment din timpul liber;

(d). Acuze persistente de a fi bolnav, ce pot fi asociate cu revendicari hipocondriace si comportament maladiv;

(e). Dispozitie afectiva disforica sau labila, care nu este datorata prezentei unei boli mentale actuale sau unei
tulburari mentale din antecedente cu simptome afective reziduale;

(f). Afectarea semnificative a functionarii sociale si ocupationale comparativ cu situatia premorbida.

Manifestarile de mai sus trebuie sa fi fost prezente de-a lungul unei perioade de doi sau mai multi ani.
Tulburarea nu e atribuibila unei boli sau leziuni cerebrale masive. Un diagnostic anterior de schizofrenie nu
prevaleaza asupra acestui diagnostic.

F62.8. alte SCHIMBARI DURABILE ALE PERSONALITATII

Include: tulburarea de schimbare durabila a personalitatii dupa trairi ce nu sunt mentionate la F60.0 si F60.1,
cum ar fi sindromul personalitati cu durere cronica, si schimbarea durabila a personalitatii dupa o traire de
privatiune.

F63 TULBURAREA HABITULUI SI IMPULSURILOR


Aceasta categorie include unele tulburari ale comportamentului care nu sunt clasificabile la alte rubrici. Ele sunt
caracterizate prin acte repetate care nu au o motivatie rationala clara, si, în general, dauneaza propriilor interese ale
persoanei precum si altora. Persoana raporteaza ca comportamentul este asociat cu impulsuri spre actiune care nu
pot fi controlate. Cauzele acestor stari nu sunt întelese, si ele sunt grupate împreuna din cauza unor largi similaritati
descriptive, si nu din cauza ca ar fi cunoscute ca împartatind orice alte trasaturi importante. Prin conventie,

91
92

consumul habitual de alcool sau droguri (F10-F19) si tulburarile impulsurilor si obiceiurilor alimentare (F52) sau
sexuale (F65) sunt excluse.

F63.0 JOCUL DE NOROC PATOLOGIC


Aceasta tulburare consta din frecvente si repetate episoade de "jocuri de noroc" ce domina viata Subiectului, în
detrimentul valorilor si obligatiilor sociale, ocupationale, materiale si familiale.

Acesti indivizi îti risca serviciul, fac mari datorii si mint sau încalca legea pentru a obtine bani sau pentru a scapa
de plata datoriilor. Persoana descrie o dorints intensa de a juca jocuri de noroc care e greu de controlat, împreuna
cu preocupari, idei si imagini ale actului de a juca, si circumstantele ce circumscriu actul. Aceste preocupari si
imbolduri cresc adesea în momentele când viata este stressanta.

Aceasta tulburare e numita deasemenea si "joc de noroc compulsiv" dar acest termen este mai putin potrivit
deoarece comportamentul nu e compulsiv într-un sens tehnic si nici tulburarea nu e corelata cu nevroza obsesivo-
compulsiva.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasatura esentiala este participarea ce creste în timp, în ciuda consecintelor sociale adeverse, cum ar fi:
saracirea, afectarea relatiilor familiale, deteriorarea vietii personale.

Include: jocul de noroc compulsiv.


Diagnostic diferentiat:
Jocul de noroc patologic trebuie diferentiat de: (a). jocul de noroc (Z72.6) - indivizii din aceasta categorie
joaca frecvent pentru excitatie sau în încercarea de a obtine bani; ei îti vor diminua probabil frecventa jocului daca
sunt confruntati cu pierderi mari sau alte efecte adverse., (b). jocul de noroc excesiv la pacientii maniacali (F30),
(c). jocul de noroc la personalitatile socio-patice (F60.2) - acesti indivizi manifesta o larga si persistenta tulburare a
comportamentului social, prin acte agresive sau demonstreaza în alte moduri indiferenta lor fata de binele si
sentimentele altora.

F63.1 INCENDIEREA PATOLOGICA (PIROMANIA)


Comportament caracterizat prin multiple acte sau tentative de incendiere a proprietatii sau a altor obiecte, fara
motiv aparent si din o preocupare persistenta privind subiectele corelate cu focul si ardere. Asemenea oameni pot
deasemenea sa fie interesati în mod anormal de pompele de incendiu si alte echipamente de lupta cu focul, cu alte
asociatii ale focului si cu chemarea telefonica a pompierilor.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasaturile esentiale sunt:

(a). Repetate acte de incendiere fara motiv evident, cum ar fi: câstig material, razbunare sau extremism politic;

(b). Un interes intens în a privi incendiile;

(c). Sentimente raportate de o tensiune crescânda înainte de act, si o intensa excitatie imediat dupa ce actul a fost
îndeplinit.

Diagnostic diferentiat:
Incendierea patologica trebuie diferentiata de :

(a). Incendierea deliberata fara o tulburare psihiatrica manifesta (în aceste cazuri, exista un motiv evident - Z03.2-
Observatie pentru suspiciunea de tulburare mentala);

(b). Incendiu provocat de o persoana tânara cu tulburare de conduita (F91.1 - exista dovada altor comportamente
tulburate, cum ar fi furtul, agresiunea sau absenteismul);

(c). Incendiu provocat de un adult cu tulburare sociopatica a personalitatii (F60.2 - exista dovada altor tulburari
persistente a comportamentului social, cum ar fi agresiunea sau alte indicatii a indiferentei fata de interesele si
sentimentele altor oameni);

(d). Incendiul în schizofrenie (F20 - în aceste cazuri exista un debut tipic ca raspuns la ideile delirante sau comenzile
vocilor halucinatorii);

92
93

(e). Incendiul în tulburarile psihiatrice organice (F00-F09 - în aceste cazuri focul este pus accidental ca rezultat al
confuziei memoriei slabe sau lipsa constientizarii consencinaelor actului sau a combinatiei acestor factori). Dementa
sau starile organice acute pot duce la astfel de incendieri accidentale. Betia acuta, alcoolismul cronic sau alte
intoxicatii cu drog sunt alte posibile cauze (F10-19).

F63.2 FURTUL PATOLOGIC (CLEPTOMANIA)


Tulburarea se caracterizeaza prin esuarea repetata a controlului impulsurilor de a fura obiecte, care nu sunt
dobândite pentru uz personal sau câstig bsnesc. Obiectele pot, în schimb, sa fie aruncate, date mai departe sau
stocate.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Exista de obicei un sentiment crescând de tensiune înaintea actului, si un sentiment de satisfactie în timpul si
imediat dupa act. Desi este facut un oarecare efort de a se feri, de obicei nu sunt luate toate masurile pentru acest
lucru. De asemenea, furtul este un act solitar, si nu e dus la îndeplinire cu un complice. Persoana poate exprima
anxietate, mâhnire si culpabilitate între episoadele de furt din magazine (sau din alte parti) dar aceasta nu împiedica
repetarea faptelor. Cazurile ce întrunesc aceasta descriere si care nu sunt secundare vreuneia din tulburarile de mai
jos sunt rar întâlnite.

Diagnostic diferentiat:
Furtul patologic trebuie sa fie diferentiat de:

(a). Furtul repetat din magazine fara o tulburare psihiatrica manifesta (în aceste cazuri sunt planificate cu mai multa
grija si exista un mobil evident al câstigului personal - Z03.2-Observatie pentru suspiciunea de tulburare mentala);

(b). Tulburarea mentala organica (F00-F09), în care exista un esec permanent în platirea bunurilor cumparate, ca
urmare a slabirii memoriei sau a altor tipuri de deteriorare intelectuala;

(c). Tulburarea depresiva cu furt (F30-F33): unii pacienti depresivi fura si pot sa faca acest lucru în mod repetat,
atât timp cât predomina tulburarea depresiva.

F63.3 TRICHOTILIMANIA
Este o tulburare caracterizata printr-o lipsa notabila a parului datorita unor repetate esecuri de a rezista
impulsurilor de a-ti smulge parul. Smulgerea parului este de obicei precedata de o tensiune crescânda, si este
urmata de un sentiment de usurare, sau de satisfactie. Acest diagnostic nu trebuie pus daca exista o inflamatie
preexistenta a pielii, sau daca smulgerea parului este un raspuns la un delir sau la o halucinatie.

Exclude: Tulburarea de tip miscari stereotipe cu smulgerea parului (F98.4) în copilarie.

F63.8. alte TULBURARI ALE HABITULUI SI IMPULSURILOR


Aceasta categorie este utilizata pentru alte modalitati de comportament maladaptiv, repetat si persistent, si
care nu este secundar unui sindrom psihiatric recunoscut si în care apare evident faptul ca persoana nu rezista în
mod repetat impulusurilor de a efectua un anumit comportament, si ca exista o perioada prodormala de tensiune cu
sentiment de descarcare în timpul actului.

Include: tulburarea de tipul comportamentului exploziv intermitent.

F64 TULBURARI DE IDENTITATE CU SEXUL PROPRIU

F64.0 TRANSSEXUALISM
O dorinta de a trai si de a fi acceptat ca membru al sexului opus, însotita de obicei de un sentiment de
discomfort sau inadecvare fata de propriul sex anatomic, si dorinta de a urma un tratament hormonal si chirurgical
pentru a face propriu corp cât mai congruent posibil cu sexul preferat.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Pentru a pune acest diagnostic identitatea transsexuala trebuie sa fi fost prezenta în mod persistent pentru cel
putin 2 ani, si nu trebuie sa fie un simptom al unei alte boli mentale, cum ar fi schizofrenia, si nici asociata cu vreun
tip de anormalitate intersexuala, genetica sau cromozomica .

F64.1 TRANSVESTISMUL CU ROL DUAL


Purtarea îmbracamintii sexului opus pentru o parte a existentei proprii pentru a se bucura de o traire
temporara ca membru al sexului opus, dar fara nici o dorinta permanenta de shimbare a sexului sau fara a fi

93
94

asociata cu reajustarea chirurgicala. Nu exista nici o excitare sexuala care sa însoseasca inversarea îmbracamintii,
fapt care o distinge de transvestismul fetitistic (F65.1).

Include: tulburarea identitatii cu sexul propriu al adolescentei sau a vârstei adulte, de tip nontranssexual.
Exclude: transvestismul fetitistic (F65.1).

F64.2 TULBURAREA IDENTITATII CU SEXUL PROPRIU A COPILARIEI


Tulburari de obicei manifeste pentru prima data în timpul copilariei timpurii (si întodeauna mult înaintea
pubertatii), caracterizata printr-un disconfort persistent si intens în legatura cu sexul propriu, împreuna cu o dorinta
(sau insistenta) de a se identifica cu celalalt sex. Exista o preocupare persistenta privind îmbracamintea si/sau
activitatile sexului opus, si/sau repudierea propriului sex. Aceste tulburari nu sunt considerate a fi relativ
neobisnuite, si nu trebuie confundate cu mult mai frecventul nonconformism de tip comportament stereotip al rolului
sexului.

Diagnosticul de ture a identitatii cu genul în copilarie necesita o perturbare profunda a sensului normal al
masculinitatii sau al feminitatii. Numai comportamentul de "baietoi" la fete sau comportamentul de "fetite" la baieti,
nu este suficient. Diagnosticul nu trebuie pus când individul a atins vârsta pubertatii.

Intrucât tulburarea de identitate cu sexul propriu din copilarie are multe trasaturi comune cu alte tulburari de
identitate din aceasta Sectiune, ea a fost inclusa în F64 si nu în F90-F98.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasatura diagnostica esentiala este o dorinta pervasiva si persistenta de a fi (sau insistenta ca el/ea este) de
sexul opus celui avut, împreuna cu o intensa rejectie a comportamentului si îmbracamintii atribuite sexului stabilit.
In mod tipic aceasta se manifesta pentru prima data în timpul perioadei prescolare, dar pentru a putea pune
diagnosticul trebuie ca acest comportament sa fi fost aparent înainte de intrarea în pubertate. La ambele sexe poate
exista repudierea structurilor anatomice ale sexului propriu; totusi, aceasta este o manifestare neobisnuita si
probabil rara. Caracteristic, copii cu tulburarea identitatii cu sexul propriu neaga faptul de fi deranjati de aceasta,
desi ei pot fi deranjati de conflictul cu asteptarile familiei, sau a celor asemenea lor, si cu cicalirea si/sau rejectia la
care pot fi supusi.

Se cunosc mai multe despre aceste tulburari la baieti decât la fete. In mod tipic, începând din anii prescolari
baietii sunt preocupati cu tipurile de jocuri si alte activitati asociate în mod stereotip cu femeile si poate exista
adesea o preferinta pentru a se îmbrsca în hainele fetitelor sau a femeilor. Aceasta inter-vestimentatie nu produce
excitatie sexuala (spre deosebire de transvestismul fetitistic la adulti, F65.1). Poate exista o dorinta foarte puternica
de a participa la jocurile si modurile de a petrece timpul al fetelor; papusile sunt adesea jucaria favorita, si fetele
sunt în mod regulat partenerii de joaca preferati. Ostracizarea sociala tinde sa apara în timpul primilor ani de
scolarizare si culmineaza frecvent în mijlocul perioadei mijlocii a copilariei cu sicane umilitoare din partea celorlalti
baieti. Un comportament intens feminoid poate sa diminueze în timpul adolescentei timpurii, dar studiile de tip
follow-up indica ca 1/3 pâna la 2/3 din baietii cu tulburare de identitate cu propriul sex în copilarie manifesta o
orientare homosexuala în timpul, si dupa adolescenta. Totusi, foarte putini manifesta transsexualism în viata adulta
(desi majoritatea adultilor cu transsexualism relateaza ca au avut probleme de identitate cu sexul propriu în
copilarie).
In loturile clinice, tulburarea identitatii cu sexul propriu este mai putin frecventa la femei decât la barbati, dar nu
este cunoscut daca aceasta distribuire se aplica si în populatia generala. Ca si la baieti, la fete exista de obicei o
manifestare timpurie a unei preocupari privind comportamente ce sunt stereotip asociate cu sexul opus. Tipic pentru
fetele cu aceste tulburari este ca ele au prieteni baieti, si manifesta un interes avid pentru sport si jocuri dure si
dezordonate. Le lipseste interesul pentru papusi si pentru roluri feminine în jocuri de tipul "de-a casa" sau "de-a
mama si de-a tata". Fetele cu o tulburare de identitate cu genul propriu nu tind sa traiasca acelati grad de
ostracizare sociala ca si baietii, desi ele pot suferi sicane în copilaria târzie si în adolescenta. Majoritatea renunta la o
insistenta exagerata privind activitatile masculine când ajung la adolescenta, dar în cazurile în care persista
identificarea masculina se poate dezvolta o orientare homosexuala.

Rareori o tulburare de identitate cu sexul propriu poate fi asociata cu o repudiere permanenta a structurilor
anatomice a sexului constitutional. La fete, aceasta se poate manifesta prin repetate afirmatii ca ele au, sau le va
creste un penis, prin rejectarea micaiunii în pozitie sezânda, sau prin afirmarea ca ele nu vor sa le creasca pieptul
sau sa aiba menstruatie. La baieti, tulburarea se poate manifesta prin repetate afirmatii ca vor creste fizic, în sensul
ca vor deveni femei; ca penisul si testicolele sunt dezgustatoare sau vor dispare si/sau ca ar fi fost mai bine daca nu
ar fi avut penis sau testicole.

Exclude: orientarea sexuala egodistona (F66.1); tulburarea de maturare sexuala (F66.8).

94
95

F64.8 alte TULBURARI DE IDENTITATE CU SEXUL PROPRIU


F64.9 TULBURAREA DE IDENTITATE CU SEXUL PROPRIU NESPECIFICATA
Include: tulburarea rolului sexului NSA
F65 TULBURARI ALE PREFERINTEI SEXUALE
Include: parafiliile
Exclude: probleme asociate cu orientarea sexuala (F66.-)

F65.0 FETISISMUL
Utilizarea anumitor obiecte nevii cu stimuli pentru stimularea (activarea) sexuala si obtinerea satisfactiei
sexuale. Multe fetitisme sunt extensii ale corpului omenesc, cum sunt obiectele de îmbracaminte si încaltaminte. alte
exemple comune sunt caracterizate printr-o anumita textura particulara, cum ar fi cauciucul, plasticul sau pielea.
Obiectele fetise variaza în importanta pe care o au pentru individ. In unele cazuri ele servesc doar la cresterea
excitatiei sexuale dobândita pe cai obisnuite (de ex. a avea un partener îmbracat cu o îmbracaminte speciala).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Fetitismul trebuie sa fie diagnosticat numai atunci când fetitul e cea mai importanta sursa de stimulare sexuala
sau când este esential pentru un rezultat sexual satisfscator.

Fanteziile fetitiste sunt comune, dar ele nu reprezinta o tulburare, decât daca duc la ritualuri care sunt atât de
constrângatoare si inacceptabile încât perturba actul sexual sau cauzeaza suferinta subiectiva. Fetitismul este limitat
aproape exclusiv la barbati.

F65.1 TRANSVESTISMUL FETISISTIC


Imbracarea hainelor sexului opus, în principal pentru a obtine o excitatie sexuala.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Aceasta tulburare trebuie diferentiata de simplul fetitism prin aceea ca articolele fetitiste sau îmbracamintea
nu sunt doar îmbracate, dar se procedeaza astfel pentru a avea aparenta unei persoane de sex opus. De obicei, este
îmbracat mai mult de un singur articol si adesea un echipament complet, inclusiv peruca si folosirea de produse
cosmetice. Tranvestismul fetitistic se diferentiaza de transvestismul transsexual prin clara sa asociatie cu
"stimularea" sexuala, si prin dorinta puternica de a îndeparta aceasta îmbracaminte îndata ce orgasmul a aparut si
"stimularea" sexuala scade. O istorie de tranvestism fetitistic este de obicei relatata de transsexuali ca o faza
precoce si, probabil, în astfel de cazuri reprezinta un stadiu în dezvoltarea transsexualismului.

F65.2 EXCHIBITIONISMUL
O tendinta recurenta sau persistenta de a-ti expune propriile organe genitale strainilor (de obicei de sex opus)
sau oamenilor în locuri publice, fara invitatia sau intentia unui contact mai strâns. Exista de obicei, dar nu invariabil,
excitatie sexuala în timpul expunerii si actul este de obicei urmat de masturbatie. Aceasta tendinta poate fi
manifestata în timpul stressului sau crizelor emotionale, existând între ele lungi perioade fara un astfel de
comportament.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Exchibitionismul este virtualmente limitat la heterosexualii barbati care expun femeilor adulte sau adolescente,
de obicei confruntându-se cu ele de la o distanta prudenta în unele locuri publice. Pentru unii dintre ei
exchibitionismul este singura lor manifestare sexuala, dar altii continua obiceiul simultan cu o viata sexuala maritala
activa, desi imboldurile lor pot deveni mai presante în perioadele de conflict marital. Majoritatea exchibitionistilor
gasesc tendinta lor dificil de tinut sub control si straine de eul lor. daca martorul apare socat, însptimântat, acest
lucru creste adesea excitarea exchibitionistului.

F65.3 VOYEURISMUL
O tendinta recurenta sau persistenta de a privi persoane angajate într-un comportament sexual sau intim, cum
ar fi dezbracarea. Aceasta tendinta conduce de obicei la excitatie sexuala si masturbare, fara ca persoanele
observate sa-si dea seama.

F65.4 PEDOFILIA
O preferinta sexuala pentru copii de obicei de vârsta prepubertara sau pubertara timpurie. Unii pedofili sunt
atrasi numai de fetite, altii numai de baieti, iar altii de ambele sexe.

Pedofilia este rar identificata la femei. Contacte între adulti si adolescenti sexualmente maturi sunt socialmente
dezaprobate, mai ales daca participanaii sunt de acelati sex, dau nu sunt în mod necesar asociate cu pedofilia. Un
incident izolat, mai ales daca faptasul este el însusi adolescent, nu stabileste prezenta unei tendinte persistente si
predominante cerute de diagnostic. Sunt totusi printre pedofili barbati ce mentin o preferinta pentru partenerii de

95
96

sex adulti, dar, deoarece ei sunt frustati în mod cronic în realizarea unor contacte potrivite, se îndreapta de obicei
spre copii, ca substitut. Barbatii ce-ti agresioneaza sexual proprii lor copii prepubertari se apropie ocazional si de alti
copii, dar în fiecare caz comportamentul lor este un indicator al pedofiliei.

F65.5 SADO-MASOCHISMUL
O preferinta pentru activitatea sexuala care implica utilizarea durerii, umilirii sau constrângerii. daca Subiectul
prefera sa fie cel care primeste o astfel de stimulare, aceasta este numita masochism, daca prefera sa fie care o
produce, sadism. Adesea un individ obtine excitatia sexuala din ambele activitati, atât sadice cât si masochiste.

Grade usoare de stimulare masochista sunt uzual folosite pentru a creste o activitate sexuala altfel normala.
Aceasta categorie trebuie sa fie utilizata doar atunci când activitatea sado-masochista reprezinta cea mai importanta
sursa de stimulare, sau este necesara pentru obtinerea satisfactiei sexuale.

Sadismul sexual este uneori dificil de diferentiat de cruzimea din situatiile sexuale, sau de furia necorelata cu
erotismul. Când violenta este necesara pentru trezirea erotica, diagnosticul poate fi clar stabilit.

Include: sadismul; masochismul.

F65.6 TULBURARI MULTIPLE ALE PREFERINTEI SEXUALE


Uneori apare mai mult decât o singura tulburare a preferintei sexuale la o persoana, si nici una din tulburarile
prezente nu are o clara precedenta. Cea mai comuna combinatie este fetitism, transvestism si sado-masochism.
F65.8 alte TULBURARI ALE PREFERINTEI SEXUALE
Pot apare o serie de pattern-uri ale preferintei si activitatii sexuale, fiecare fiind relativ neobisnuita. Acestea
includ activitati ca: a da telefoane obscene, a se freca de alte persoane pentru stimulare sexuala în locuri publice
aglomerate (de ex. frotteurism), activitate sexuala cu animalele, utilizarea strangularii sau anoxiei pentru a
intensifica activitatea sexuala si o preferinta pentru parteneri cu unele anormalitati anatomice particulare, cum ar fi
un picior amputat.

Practicile erotice sunt prea diverse si multe sunt prea rare sau prea particulare pentru a justifica un termen
separat pentru fiecare. Inghitirea urinei, mâzgalirea cu fecale, înteparea preputului sau mamelonului pot fi parte a
repertoriului comportamental în sado-masochism. Ritualurile masturbatorii de modalitati variate sunt comune, dar
practici mai extreme ca insertia de obiecte în rect, sau uretra peniana sau autostrangulare partiala ajung la nivelul
anormalitatilor în cazul în care iau locul contactelor sexuale obisnuite. Necrofilia trebuie deasemenea codificata aici.

Include: frotteurismul; necrofilia.

F65.9 TULBURAREA PREFERINTEI SEXUALE NESPECIFICATA


Include: deviatia sexuala NSA

F66 TULBURARI PSIHOLOGICE SI COMPORTAMENTALE ASOCIATE CU DEZVOLTAREA SI ORIENTAREA SEXUALA.


Nota: Orientarea sexuala, prin ea însati, nu este considerata o tulburare.

Se poate folosi al 5-lea caracter al codului pentru a indica variatiile dezvoltarii sau orientarii sexuale, care pot
cauza probleme individului:
F66.x.0 Heterosexual
F66.x.1 Homosexual
F66.x.2 Bisexual
Aceasta clasificare trebuie folosita numai când exista o dovada clara ca Subiectul este atras de membrii ambelor
sexe.
F66.x.8 altele, inclusiv prepubertar.

F66.0 TULBURAREA DE MATURARE SEXUALA


Pacientul sufera din cauza incertitudinii privind identitatea cu sexul propriu, sau orientarea sexuala, fapt ce
cauzeaza anxietate, sau depresie. Mai comun, aceasta tulburare apare la adolsecenti, care nu sunt siguri daca ei
sunt homosexuali, heterosexuali sau bisexuali în orientare, sau la indivizii care, dupa o perioada de orientare sexuala
aparent stabila, constata adesea în timpul unor relatii îndelungate ca orientarea lor sexuala s-a schimbat.

F66.1 ORIENTAREA SEXUALA EGODISTONICA


Identitatea cu sexul propriu sau preferinta sexuala nu prezinta dubiu, dar individul doreste sa fie diferit, din
cauza unor tulburari psihologice si comportamentale asociate, si poate solicita tratament pentru a o schimba.

96
97

F66.2 TULBURAREA RELATIEI SEXUALE


Identitatea cu genul sau anormalitatea preferintei sociale este responsabila de dificultatile în formarea sau în
mentinerea unei relatii cu un partener.

F66.8 alte TULBURARI PSIHOSEXUALE ALE DEZVOLTARII

F66.9 TULBURAREA PSIHOSEXUALA A DEZVOLTARII, NESPECIFICATA

F68 alte TULBURARI DE PERSONALITATE SI COMPORTAMENT ALE ADULTULUI.


F68.0 ELABORAREA DE SIMPTOME SOMATICE DIN MOTIVE PSIHOLOGICE
Simptome somatice compatibile cu (si, originar datorate) unei tulburari, boli, sau incapacitati somatice
confirmate, care devin exagerate sau prelungite, datorita starii psihologice a pacientului. Se dezvolta un sindrom
comportamental de captare a atentiei care poate deasemenea sa contina acuze aditionale (si de obicei, nespecifice),
dar nu de origine somatica. Subiectul are, de obicei, un disconfort din cauza durerii sau incapacitatii sale de natura
somatica, si este adesea preocupat de temeri ce pot fi justificate, privind posibilitatea unei incapacitati sau dureri
prelungite, sau progresive. Insatisfactia privind rezultatul tratamentului, sau investigatiilor, sau nemulaumirea fata
de atentia acordata în sectiile spitalului sau clinicii poate deasemenea sa fie un factor motivator. Unele cazuri par a
avea o motivatie clara derivata din posibilitatea unei compensatii financiare ce urmeaza accidentelor sau
vatamarilor, dar sindromul nu se rezolva rapid în mod necesar, chiar daca litigiul a avut câstig de cauza.

Include: nevroza de compensatie.

F68.1 PRODUCEREA INTENTIONATA SAU SIMULAREA DE SIMPTOME SAU INCAPACITATI, SOMATICE SAU
PSIHOLOGICE (TULBURARILE DE SIMULARE)
In absenta unei tulburari, boli sau incapacitati somatice sau mentale confirmate, Subiectul inventeaza
simptome în mod repetat si consecvent. Ca simptome somatice, acestea pot merge chiar pâna la auto-provocarea
de taieturi sau zgârieturi sau auto-administrarea unor injectii cu substante toxice. Imitarea durerii si insistenta
privind prezenta sângerarii poate fi atât de convingatoare si persistenta încât investigatii si operatii repetate sunt
efectuate la mai multe spitale si clinici diferite, în pofida unor constatari negative repetate.
Motivatia pentru acest comportament este aproape întodeauna obscura, si probabil interioara, si aceasta stare
este interpretata cel mai bine ca o tulburare de tip comportament de bolnav si a rolului de suferind. Indivizii cu acest
model comportamental manifesta de obicei semnele altor anormalitati marcate de personalitate si de relationare.
Simularea (malingering) definita ca o productie intenaionala de simptome sau incapacitati somatice sau
psihologice imaginare, motivata de stressuri sau stimulente externe trebuie codificata la Z76.5., si nu prin unul din
codurile acestei Sectiuni. Cele mai comune motive externe includ: scaparea de sub urmarire criminalistica, obtinerea
ilicita de droguri, evitarea recrutarii militare sau a unor misiuni militare primejdioase si încercari de a obtine beneficii
de pe urma bolii, sau conditii de viata mai bune, cum ar fi locuinta. Simularea este comuna în cercurile justitiei si
militare, si relativ neobisnuita în viata civila normala.

Include: sindromul de tip cabotin ("hospital hopper syndrome"); sindromul Munchausen NSA.

Exclude: pacientul ambulant; dermatitele imaginate (L98.1); simularea (Z76.5-persoane ce inventeaza boli);
abuzare de copil ("Munchausen by proxing" - T74.8); copilul batut (sau sindromul copilului NSA - T74.1).

F68.8 alte TULBURARI SPECIFICATE DE PERSONALITATE SI COMPORTAMENT ALE ADULTULUI.


Acesta categorie trebuie sa fie utilizata pentru a codifica orice tulburare specificata a personalitatii si
comportamentului adultului care nu poate fi codificata sub nici una din categoriile precedente.

Include: tulburarea caracterului NSA; tulburarea relationarii NSA.

F69 TULBURAREA DE PERSONALITATE SI COMPORTAMENT A ADULTULUI, NESPECIFICATA.


Acest cod trebuie utilizat ca ultima solutie, daca prezenta unei tulburari a personalitatii si comportamentului
adultului poate fi definita, dar informatia existenta nu permite atribuirea unui diagnostic specific.

F70 - F79 RETARDARE MENTALA

F70 - Retardare mentala usoara

F71 - Retardare mentala moderata

F72 - Retardare mentala severa

97
98

F73 - Retardare mentala profunda

F78 - alte retardare mentala

F79 - Retardare mentala nespecificata

Al 4-lea caracter poate fi utilizat pentru a specifica extensiunea afectarii comportamentale asociate:

F7X.0 - Deteriorarea comportamentului absenta sau minima


F7X.1 - Deteriorarea comportamentului semnificativa, necesitând atentie sau tratament
F7X.8 - alte deteriorare comportamentala
F7X.9 - Fara mentionarea deteriorarii comportamentale

F70 - F79 RETARDARE MENTALA

INTRODUCERE:

Retardarea mentala este o stare de oprire sau de dezvoltare incompleta a mintii care se caracterizeaza în
special prin afectarea abilitatilor, manifestata în special în cursul perioadei de dezvoltare, care contribuie la nivelul
global de inteligenta, adica a capacitatilor cognitive, de vorbire, motorii si sociale. Retardarea poate apare cu sau
fara orice alte tulburare mentala sau somatica. Totusi, indivizii retardati mintal pot trai gama deplina a tulburarilor
mintale si prevalenta celorlalte tulburari mentale este de cel putin de 3-4 ori mai mare în aceasta populatie decât în
populatia generala. In plus, indivizii retardati mental au un risc crescut pentru exploatare si abuz fizic/sexual.
Comportamentul adaptiv este întodeauna afectat, dar in ambiante sociale protejate în care suportul este disponibil,
aceasta afectare poate sa nu fie de loc evidenta la subiectii cu retardare mentala usoara.

Al 4-lea caracter al codului poate fi utilizat pentru a specifica extensiunea afectarii comportamentale, daca
aceasta nu este datorata unei tulburari asociate:
F7x.0.- Nu exista deficite comportamentale, sau ele sunt minime;
F7.x.1.- Afectare comportamentala semnificativa, necesitând atentie sau tratament;
F7.x.8.- alte afectare comportamentala;
F7.x.9.- fara menaionarea afectarii comportamentale.

daca cauza retardarii mentale este cunoscuta, atunci trebuie utilizat un cod aditional din alt capitol al ICD-10 (de
ex. F72-retardare mentala severa + EOO- sindromul deficientei congenitale de iodina).

Prezenta retardarii mentale nu trebuie sa excluda diagnostice aditionale codificate în alte parte a prezentului
volum. Totusi, dificultatile de comunicare fac probabil necesara bazarea diagnosticului, mai mult ca de obicei, pe
simptomele observabile în mod obiectiv, cum ar fi, pentru un episod depresiv, retardarea psihomotorie, pierderea
apetitului si cea ponderala si tulburarea somnului.

INDREPTAR DIANGNOSTIC:
Inteligenta nu este o caracteristica unitara, ci este constituita pe baza unui numar mare de abilitati diferite,
mai mult sau mai putin specifice. Desi tendinta generala pentru aceste abilitati este de a se dezvolta la un nivel
similar în fiecare individ, pot exista mari discrepante, mai ales la persoanele retardate mental. Acesti oameni pot
manifesta afectari severe într-o arie particulara (de ex. limbajul) sau putem avea o arie particulara de înalte abilitati
(de ex. la probele simple audio-spatiale) pe un fundal de retardare mentala severa. Acest lucru ridica probleme în
determinarea categoriei de diagnostic în care trebuie încadrata o persoana retardata. Evaluarea nivelului intelectual
trebuie sa se bazeze pe toate informatiile disponibile, incluzând rezultatele examinarilor clinice, comportamentul
adaptiv (evaluat în contextul substratului cultural al individului) si performantele la testele psihometrice.

Pentru un diagnostic cert trebuie sa existe un nivel redus al functionarii intelectuale, având ca rezultat o
capacitate scazuta de a se adapta la cerintele zilnice ale ambiantei sociale normale. Tulburarile mentale si somatice
asociate au o influenta majora asupra tabloului clinic si a utilizarii fiecarei abilitati. Categoriile diagnostice alese
trebuie sa fie bazate, din acest motiv, pe o evaluare globala a abilitatilor, si nu pe o singura arie (oricare ar fi ea) a
unei afectari specifice sau a unei abilitati specifice. Nivele QI date au doar rol de ghidare, si nu trebuie aplicate în
mod rigid, în perspectiva problema validitatii transculturale. Categoriile date mai jos sunt divizari arbitrare ale unui
continuum complex, si nu pot fi definite cu precizie absoluta. QI-ul trebuie determinat în urma unor teste de
inteligenta, administrate individual, standardizate, pentru care au fost determinate norme culturarle locale, si trebuie
sa fie selectate teste adecvate, bazate pe nivelul individual de functionare, si conditii handicapante specifice
aditionale, de ex.: probleme ale limbajului expresiv, afectarea auzului, implicarea fizica. Deasemenea, daca este
posibil, trebuie completate teste de maturitate sociala si adaptare, standardizate local, interviind pacientul sau

98
99

apartinatorii care cunosc abilitatile pacientului în viata cotidiana. daca nu se folosesc procedurile standardizate
pentru nivelul intelectual si adaptarea sociala, diagnosticul trebuie considerat provizoriu.

F70. RETARDAREA MENTALA USOARA


Persoanele cu retardare usoara dobândesc limbajul cu o anumita întârziere, dar majoritatea dobândesc
capacitatea de a utiliza vorbirea în viata cotidiana si de a întretine conversatiile si de a se angaja în interviul clinic.
Majoritatea dobândesc o deplina independenta în îngrijirea de sine (alimentatie, spalat, îmbracat, controlul
tranzitului si defecatiei) si în abilitatile practice si domestice, chiar daca rata dezvoltarii este considerabil mai lenta
decât normal. Principalele dificultati sunt vazute de obicei în activitatile scolare, si multi au probleme particulare la
citit si scris. Totusi, persoanele usor retardate pot fi ajutate în mare masura prin educatia desemnata sa dezvolte
abilitatile si sa compenseze handicapurile. Majoritatea celor cu nivele superioare ale retardarii mentale usoare sunt
potential capabili de munca ce necesita abilitati practice mai degraba decât intelectuale, incluzând munca manuala
necalificata sau semicalificata. Intr-un context socio-cultural ce necesita doar achizitii scolare reduse, unele grade de
retardare mentala pot sa nu reprezinte o problema. Totusi, daca exista si o imaturitate emotionala si sociala
notabila, consecintele handicapului, de ex.: incapacitatea de a face fata cerintelor mariajului sau a cresterii copiilor,
sau dificultatile de a se adapta traditiilor si asteptarilor culturale, sunt vizibile.

In general, dificultatile comportamentale, emotionale si sociale ale persoanelor usor retardate mental, si nevoile
de tratament si suport care apar sunt mai apropiate de cele ale persoanelor cu inteligenta normala decât de
problemele specifice ale retardatilor moderati sau severi. O etiologie organica a fost identificata într-o proportie
crescânda de subiecti, desi deocamdata nu la majoritatea lor.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Daca se folosesc testele QI standardizate, nivelul de la 50-69 este indicativ pentru retardarea usoara.
Intelegerea si utilizarea limbajului tinde sa fie întârziata într-un grad variat, si problemele vorbirii efecte ce
interfereaza cu dezvoltarea independentei pot persista în viata adulta. O etiologie organica este identificabila numai
la o minoritate de subiecti. Conditiile sociale, cum ar fi autismul, alte tulburari ale dezvoltarii, epilepsia, tulburarea
conduitei sau handicapul fizic sunt gasite în proportii variate. daca astfel de tulburari sunt prezente, ele trebuie
codificate independent.

Include: slabul de minte; subnormalitatea mentala usoara; oligofrenia usoara; tâmpitul.

F71. RETARDAREA MENTALA MODERATA


Subiectii din aceasta categorie prezinta o dezvoltare lenta a întelegerii si utilizarii limbajului, si eventualele lor
achizitii în aceasta arie sunt limitate. Dobândirea autoîngrijirii si a capacitatilor motorii sunt deasemenea afectate si
întârziate, si unii necesita supraveghere de-a lungul vietii. Progresul în activitatile scolare este limitat; o parte din ei
sunt capabili sa învete depinderile bazale pentru citit, scris sau socotit (numarat). Programele educationale pot oferi
ocazii pentru a dezvolta potentialul limitat al acestor indivizi, si pentru a dobândi unele deprinderi bazale, fiind
adecvate pentru cei ce învata lent, cu un nivel de achizitii scazut la adulti; persoanele cu retardare mentala
moderata sunt deobicei capabili sa faca munci practice simple, daca sarcinile le sunt structurate cu grija si li se ofera
o supraveghere adecvata. Ca adulti, realizeaza rareori o viata complet independenta. Totusi, în general, acesti
indivizi sunt pe deplin mobili si activi fizic, si majoritatea lor manifesta dovada unei dezvoltari sociale prin
capacitatea lor de a stabili contacte, de a comunica si de a se implica în activitati sociale simple.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
QI-ul este de obicei cuprins între 35 si 49. Profile discrepante ale capacitatilor sunt comune în acest grup, cu
unii indivizi ce dobândesc nivele mai înalte în capacitatile vizual-spatiale decât în probele ce depind de limbaj; în
vreme ce altii sunt marcat stângaci, dar se bucura de interactiunile sociale si de conversatiile simple. Nivelul
dezvoltarii limbajului este variabil; unii din cei afectati pot lua parte la conversatii simple, în vreme ce altii au doar
un limbaj suficient pentru a comunica nevoile lor obisnuite. Unii nu învata niciodata sa utilizeze limbajul, desi pot
întelege instructiuni simple si pot învata sa utilizeze semnalele manuale pentru a compensa într-un anumit grad
incapacitatile lor de vorbire. O etiologie organica poate fi identificata la majoritatea persoanelor cu retardare
mentala moderata. Autismul copilariei sau alte tulburari de dezvoltare pervasive sunt prezente într-o minoritate
substantiala si au un efect major asupra tabloului clinic si a tipului de asistenta necesitat. Epilepsia si handicapurile
neurologice si somatice sunt deasemenea comune, desi majoritatea sunt în stare sa mearga fara ajutor. Este posibil
uneori sa se identifice alte stari psihiatrice, dar nivelul limitat la limbajului face diagnosticul dificil si dependent de
informatii obtinute de la alte persoane familiarizate cu pacientul. Orice astfel de tulburari trebuie codificate
independent.

Include: imbecilitatea; subnormalitatea mentala moderata; oligofrenia moderata.

F72 RETARDAREA MENTALA SEVERA

99
100

Aceasta categorie este în linii mari similara cu aceea a retardarii mentale moderate, în termenii tabloului clinic,
prezenta etiologiei organice, si a starilor asociate; nivelul cel mai scazut de achizitii menatonat în F71 fiind
deasemenea cel mai comun în acest grup. Majoritatea persoanelor din aceasta categorie sufera de un grad marcat
de afectare motorie sau alte deficite asociate, indicând prezenta lezarii sau nedezvoltarii sistemului nervos central
într-un grad clinic semnificativ.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
QI-ul este de obicei cuprins între 20-34.

Include: subnormalitatea mentala severa; oligofrenia severa.

F73 RETARDAREA MENTALA PROFUNDA


QI-ul este estimat a fi sub 20, ceea ce înseamna practic, ca persoanele afectate sunt sever limitate în
capacitatile lor de a întelege sau de a asculta de cereri sau instructiuni. Majoritatea persoanelor din aceasta
categorie sunt imobile sau limitate în mod sever în mobilitate, inconstinente si capabile cel mult de comunicare non-
verbala, în forme foarte rudimentare. Ele poseda o capacitate redusa sau lipsa capacitatii de a se îngrijii de propriile
lor nevoi bazale si necesita constant ajutor si supraveghere.

INDREPTAR DIAGNOSTIC
QI-ul sub 20. Intelegerea si utilizarea limbajului sunt limitate la, în cel mai bun caz, întelegerea ordinelor
bazale, si efectuarea solicitarilor simple. Cea mai bazala si simpla capacitate vizual-spatiala, de a sorta si de a
asorta, poate fi dobândita si persoanele afectate pot fi capabile, cu o supraveghere si îndrumare adecvata sa
participe în mica masura la activitatile domestice si practice. O etiologie organica poate fi identificata în majoritatea
cazurilor. Sunt comune handicapurile neurologice severe si fizice de alte natura, ce afecteaza mobilitatea, cum ar fi
epilepsia si afectarea vazului si auzului. Tulburarile de dezvoltare pervasive, în cea mai severa forma a lor, în special
autismul atipic, este în mod special prezent, în special la cei care sunt mobili.

Include: idiotia; subnormalitatea mentala profunda; oligofrenia profunda.

F78 alte RETARDARE MENTALA


Aceasta categorie trebuie utilizata numai când stabilirea gradului de retardare intelectuala, cu ajutorul
procedurilor uzuale, este dificila sau imposibila, din cauza afectarii senzoriale sau fizice asociate, cum ar fi: persoane
oarbe, surdomute si sever perturbate comportamental sau handicapate fizic.

F79 RETARDAREA MENTALA NESPECIFICATA


Exista dovada retardarii mentale, dar informatia este insuficienta pentru a plasa subiectul la una din categoriile
de mai sus.

Include: deficienaa mentala NSA; subnormalitatea mentala NSA; oligofrenia NSA.

F80 - F89 TULBURARI ALE DEZVOLTARII PSIHOLOGICE


F80 - Tulburari specifice de dezvoltare ale vorbirii si limbajului
F80.0 Tulburare specifica de articulare a vorbirii
F80.1 Tulburarea limbajului expresiv
F80.2 Tulburarea limbajului receptiv
F80.3 Afazie dobândita, cu epilepsie (sindrom Landau-Klefnner)
F80.8 alte tulburari specifice de dezvoltare a vorbirii si limbajului
F80.9 Tulburari de dezvoltare a vorbirii si limbajului nespecificate

F81 - Tulburari specifice de dezvoltare privind abilitatile de învatare (scolare)


F81.0 Tulburare specifica a cititului
F81.1 Tulburare specifica a pronuntiei
F81.2 Tulburare specifica a abilitatilor aritmetice
F81.3 Tulburare mixta a abilitatilor scolare
F81.8 alte tulburari specifice de dezvoltare privind abilitatile de învatare (scolare)
F81.9 Tulburari nespecificate de dezvoltare privind abilitatile de învatare (scolare)

F82 - Tulburarea specifica de dezvoltare a functiei motorii

F83 - Tulburari specifice de dezvoltare mixte

100
101

F84 - Tulburari specifice de dezvoltare pervasive


F84.0 Autismul infantil
F84.1 Autismul atipic
F84.2 Sindromul Rett
F84.3 alte tulburare desintegrativa a copilariei
F84.4 Tulburare hiperactiva asociata cu retardarea mentala si miscari stereotipe
F84.5 Sindromul Asperger
F84.8 alte tulburari specifice de dezvoltare pervasive
F84.9 Tulburari nespecificate de dezvoltare pervasive
F88 - alte tulburari ale dezvoltarii psihologice
F89 - Tulburarea dezvoltarii psihologice nespecificata

Tulburarile incluse în F80-F89 au în comun urmatoarele caracteristici:

(a). Un debut invariabil în perioada de sugar si în copilarie;

(b). O alterare sau întârziere în dezvoltarea unor functii strâns legate de maturarea biologica a sistemului nervos
central si

(c). O evolutie constanta, continua ce ne implica remisiunii si recaderi care tind a fi caracteristice multor tulburari
mentale.

In majoritatea cazurilor, functiile afectate sunt limbajul, abilitatile vizuale si spatiale si/sau coordonarea motorie.
Caracteristicile alterarilor mentionate este diminuarea lor progresiva, pe masura ce copii cresc (cu toate ca defecte
minore pot persista deseori în viata adulta). De obicei, istoricul este o întârziere sau o afectare care a fost prezenta
din momentul cel mai precoce în care a putut fi detectata în mod fiabil, fara o perioada anterioara de dezvoltare
normala. Multe din aceste stari sunt de câteva ori mai frecvente la baieti.

Pentru tulburarile de dezvoltare sunt de obicei caracteristice antecedente familiale de tulburari asemanatoare si
exista prezumptia ca factori genetici joaca un rol important în etiologia multor cazuri (dar nu în toate). Factorii de
mediu influenteaza adesea functiile afectate ale dezvoltarii dar în majoritatea cazurilor ei nu au o influenta
precumpanitoare. Cu toate acestea, desi exista un acord general asupra conceptualizarii globale a tulburarilor din
aceasta Sectiune, etiologia multora nu este cunoscuta, si exista multe neclaritati privind atât limitele cât si
subdivizarea clara a acestora. Mai mult, doua tipuri de tulburari (stari) sunt incluse în aceasta Sectiune, desi nu
întrunesc în întregime larga definitie conceptuala de mai sus. Au fost incluse tulburari în care a existat fara dubiu o
perioada de dezvoltare normala anterioara, ca în cazul tulburarilor dezintegrative ale copilariei, sindromul Landau-
Kleffner si unele cazuri de autism. Aceste stari sunt incluse (în ciuda modalitatilor diferite de debut) pentru ca
evolutia si caracteristicile lor au multe aspecte similare cu grupul tulburarilor de dezvoltare; mai mult, nu se stie
daca ele sunt din distincte din punct de vedere etiologic.

Exista tulburari definite primar în termeni de devianta, mai degraba decât în termeni de întârziere în dezvoltarea
functiilor; aceasta este aplicabila în special autismului. Tulburarile de tipul autismului au fost introduse în aceasta
Sectiune pentru ca, în ciuda definirii lor în termeni de devianta, întârzierea dezvoltarii într-un grad oarecare este
aproape întodeauna prezenta. In plus, exista suprapuneri cu alte tulburari ale dezvoltarii în termeni atât de trasaturi
ale cazurilor individuale, cât si de agregare familiala.

F80 TULBURARI SPECIFICE ALE DEZVOLTARII, DE VORBIRE SI LIMBAJ

Sunt tulburari în care pattern-urile normale ale achizitiei limbajului sunt perturbate înca din stadiile precoce ale
dezvoltarii. Starile nu sunt direct atribuibile unei anormalitati neurologice ale mecanismelor vorbirii, alterarilor
senzoriale, retardarii mentale sau factorilor de mediu. Copilul este capabil sa comunice sau sa înteleaga mai bine în
anumite situatii extrem de familiare, în comparatie cu altele, dar abilitatea limbajului este afectata în orice situatie.

Diagnostic diferentiat
Prima dificultate diagnostica consta în diferentierea de variatiile în dezvoltarea normala a copiilor normali;
exista o larga variatie a vârstei în care copii încep sa achizitioneze limbajul vorbit si ritmul în care se stabilizeaza
abilitatea limbajului. Unele variatii normale sunt fara importanta clinica sau de importanta clinica redusa, ca în
marea majoritate a "vorbitorilor lenti" care se vor dezvolta în întregime normal.

In contrast evident, copii cu tulburari specifice ale dezvoltarii de vorbire si limbaj, cu toate ca într-un (foarte)
târziu ating un nivel normal al abilitatii de limbaj, au probleme asociate multiple. Intârzierea limbajului este deseori
urmata de dificultati la citit si scris, de anormalitatii ale relatiilor interpersonale si de tulburari emotionale si de

101
102

comportament. In consecinta, un diagnostic precoce si corect de tulburare specifica a dezvoltarii de vorbire si limbaj
este important de pus. Nu exista o demarcatie clara cu extremele varietatilor normalitatii, dar sunt utile patru criterii
principale care sugereaza aparitia unei tulburari clinice semnificative: severitatea, evolutia, patternul si problemelor
asociate.

Ca o regula generala o întârziere a limbajului suficient de severa pentru a depasi limitele a 2 deviatii standard
poate fi privita ca anormala. Multe cazuri de aceasta severitate au probleme asociate. Cu toate acestea nivelul de
severitate (în termeni statistici) este de mai mica utilitate diagnostica la copii mai mari, pentru ca exista o tendinta
naturala spre ameliorare progresiva. In aceasta situatie, evolutia este un indicator util. daca nivelul actual este de
afectare usoara, dar exista un istoric de afectare anterioara severa, este probabil ca nivelul de functionare este
sechela unei tulburari semnficative, mai degraba decât o variatie a normalitatii. Trebuie acordata atentie patternului
de vorbire si de functionare a limbajului, daca acest pattern este anormal (adica deviant si nu numai unul adecvat
unei faze mai precoce de dezvoltare), sau daca vorbirea sau limbajul copilului include trasaturi calitativ anormale,
atunci o tulburare clinic semnificative este verosimila. In plus, daca o întârziere în unele specifice ale dezvoltarii
vorbirii si limbajului este însotita de deficiente scolare (ca o întârziere specifica la citit si scris) de anormalitati în
relatiile interpersonale si/sau de perturbari emotionale si comportamentale, este foarte putin probabil ca întârzierea
sa constituie doar o varianta a normalitatii.

A doua dificultate diagnostica se refera la diferentierea de retardarea mentala (întârzierea globala a dezvoltarii).
Intrucât inteligenta include abilitati verbale este verosimil ca copii cu nivelul QI-ului substantial scazut, sub medie,
vor prezenta o dezvoltare a limbajului care va fi oricum sub medie. Diagnosticul de tulburare specifica de dezvoltare
implica faptul ca întârzierea specifica de dezvoltare implica faptul ca întârzierea specifica este semnificativ non-
concordanta cu nivelul general de functionare cognitiva. In consecinta, când întârzierea limbajului este parte a unei
retardari mentale mai pervasive (întârziere globala a dezvoltarii), trebuie utilizat un cod specific retardarii mentale
(F70-F79) si nu un cod de F80.-. Totusi, este obisnuit ca retardarea mentala sa fie asociata cu un pattern constant al
performantelor intelectuale si în special cu un grad de afectare a limbajului, mai sever decât a abilitatilor non-
verbale. Când aceasta afectare este disporportionat de severa în comparatie cu alte abilitati si este evidenta în
functionarea de fiecare zi, trebuie codificata în plus o tulburare specifica a dezvoltarii de vorbire si limbaj (pe lânga
codul F70-F79, retardare mentala).

A treia dificultate consta în diferentierea de o tulburare secundara unei surditati severe sau a unei anormalitati
fie neurologice fie de alt tip structural. Surditatea severa din copilaria precoce va duce aproape întodeauna la
întârziere marcata si la o distorsiune a dezvoltarii limbajului; astfel de stari nu trebuie incluse aici, fiind consecinta
directa a afectarii auzului. Totusi, pentru tulburarile mai severe ale dezvoltarii de limbaj receptiv, sunt însotite
obisnuit de alterari partial selective ale auzului (în special pentru sunetele de înalta frecventa). Indicatia este a
exclude aceste tulburari din F80-F89, daca severitatea pierderii auzului este un factor agravant, si nu o cauza
suficienta si directa. Totusi, este imposibil de facut o distinctie clara si rapida. Un principiu similar se aplica
anormalitatilor neurologice si defectelor structurale. Astfel de anormalitati de articulare a cuvintelor cauzate direct de
un velopalatoschizis sau o disartrie ca rezultat al unei afectari cerbrale, trebuie excluse din aceasta sectiune. Pe de
alte parte, prezenta unor leziuni neurologice discrete care însa nu au afectat direct vorbirea si limbajul nu trebuie sa
constituie motiv de excludere.

F80.0. TULBURARE SPECIFICA DE ARTICULARE A VORBIRII


O tulburare specifica a dezvoltarii în care utilizarea sunetelor vorbirii de catre copil este sub nivelul adecvat
pentru vârsta sa mentala, dar a carui abilitati de limbaj sunt de nivel normal.

INDREPTAR DIAGNOSTIC
Vârsta achizitionarii sunetelor vorbirii si ordinea în care se dezvolta acestea prezinta variatii individuale
considerabile.

In dezvoltarea normala la copilul de 4 ani, sunt obisnuite greselile în producerea sunetelor vorbirii, dar strainii
sunt capabili sa-i înaeleaga. La 6-7 ani, majoritatea sunetelor vorbirii sunt achizitionate. Cu toate ca mai pot persista
dificultati în combinarea anumitelor sunete, acestea nu genereaza probleme de comunicare. La 11-12 ani, stapânirea
a aproape tuturor sunetelor vorbirii trebuie dobândita.

Dezvoltarea anormala apare când achizitia sunetelor vorbirii este întârziata si/sau devianta, ducând la: erori de
articulare în vorbire cu dificultati de întelegere din partea altora, omisiuni, distorsiuni sau substituiri de sunete;
precum si incosistente în exprimarea sunetelor (i.e., copilul poate exprima corect foneme într-o pozitie a cuvântului,
dar nu în altele).

Diagnosticul trebuie pus numai când severitatea tulburarii de articulare este în afara limitelor normalitatii pentru
vârsta mentala a copilului, inteligenta non-verbala sunt în limite normale ca si abilitatile de limbaj expresiv si

102
103

receptiv; anormalitatile articularii nu sunt atribuibile direct unei anormalitati senzoriale, structurale, structurale sau
neurologice; pronuntia defectuoasa este clar anormala în contextul utilizarii vorbirii curente din subcultura
respectiva.

Include: tulburarea de articulare a dezvoltarii; tulburarea fonologica a dezvoltarii; dislalia; tulburarea functionala
de articulare; lalismul.
Exclude: tulburarea de articulare indus de: afazie NSA (R47.0), apraxie (R48.2), alterari ale articularii asociate
cu o tulburare a dezvoltarii limbajului expresiv sau receptiv (F84.1,

F80.2), velopalatoschizis sau alte anormalitati structurale, ale structurii bucale implicata în vorbire (Q35-Q38),
pierderea auzului (H90-H91), retardarea mentala (F70-F79).

F80.1 TULBURAREA LIMBAJULUI EXPRESIV


O tulburare specifica de dezvoltare în care abilitatea copilului de a utiliza limbajul vorbit expresiv este marcat
sub nivelul adecvat vârstei sale mentale, dar în care întelegerea limbajului este în limite normale. Pot exista sau nu
anormalitati în articulare.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Cu toate ca exista variatii considerabile în dezvoltarea normala a limbajului, neutilizarea cuvintelor întregi (sau
aproximarea cuvintelor) în jurul vârstei de 2 ani, si incapacitatea formularii propozitiilor simple, de doua cuvinte, la
vârsta de 3 ani trebuie considerate ca semne semnficative de întârziere a dezvoltarii. Dificultatile ulterioare includ:
dezvoltarea unui vocabular limitat; utilizarea excesiva a unui set redus de cuvinte cu sens general; dificultati în
selectarea cuvintelor potrivite si utilizarea substitutiei pentru cuvintele necunoscute; pronuntie prescurtata; structura
sintactica copilareasca; erori de sintaxa, în special omiterea terminatiei cuvintelor si a prefixelor; folosirea gresita
sau omiterea elementelor gramaticale cum ar fi prepozitiile, pronumelor, articolelor si a conjugarilor verbelor si
substantivelor. Poate aparea deasemenea si o generalizare gretita a regulilor gramaticale, precum si o lipsa a
fluentei frazei si dificultati în secvenaierea evenimentelor trecute.

Se întâmpla frecvent ca alterarile limbajului vorbit sa fie însotite de întârzieri sau anormalitati în producerea
sunetelor.
Diagnosticul trebuie pus numai când severitatea întârzierii dezvoltarii limbajului expresiv este în afara limitelor
variatiilor normale pentru vârsta mentala a copilului, iar abilitatile limbajului receptiv sunt în limite normale (chiar
daca deseori nivelul lor este mai scazut). Utilizarea mijloacelor non-verbale (zîmbete si gesturi) si a limbajului
"intern" reflectat în joc imaginativ trebuie sa fie relativ intacte, iar abilitatea sociala de a comunica fara cuvinte
trebuie sa fie relativ neafectata. Copilul încearca sa comunice în ciuda afectarii limbajului si cauta sa compenseze
lipsa vorbirii prin demonstratii, gesturi, mimica si vocalizare non-verbala. Totusi, la copii de vârsta scolara apar
frecvent dificultati în relatiile cu ceilalti, perturbari emotionale, dezorganizare comportamentala cu sau fara
hiperactivitate si neatentie. Intr-un mic numar de cazuri exista unele pierderi asociate (partiale) de auz (frecvent
selective), dar severitatea lor nu este suficienta pentru a le socoti drept cauza a întârzierii limbajului. Implicarea
neadecvata în conversatii sau o deprivare ambientala mai generala pot juca un rol major sau pot contribui la
afectarea dezvoltarii limbajului expresiv. Când este cazul, factorii cauzali din mediul ambient trebuie notati folosind
codul adecvat Z din Cap. XXI al ICD-10. Afectarea limbajului vorbit trebuie sa fi fost evidenta din mica copilarie si
fara o faza prelungita si clara de utilizare normala a limbajului. Totusi, nu rareori se întâlnesc cazuri cu o istorie
aparent normala de utilizare a limbajului format din doar câteva cuvinte izolate, urmata de o regresie sau de o
oprire a progresului.

Include: disfazia sau afazia de dezvoltare, de tip expresiv


Exclude: afazia dobândita cu epilepsie (sindromul Landau-Kleffner - F80.3); afazia sau disfazia de dezvoltare de
tip receptiv (F80.2); disfazia si afazia NSA (R47.0); mutismul electiv (F49.0); retardarea mentala (F70-F79);
tulburarile pervasive ale dezvoltarii (F84).

F80.2 TULBURAREA LIMBAJULUI RECEPTIV


O tulburare specifica de dezvoltare în care întelegerea limbajului de catre copil este sub nivelul corespunzator
vârstei sale mentale. In aproape totate cazurile limbajul expresiv este serios perturbat, fiind comune anomalii în
producerea sunetelor (ce compun cuvintele).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Incapacitatea de a raspunde la chemarea numelui (în absenta unui non-verbal) la prima aniversare,
incapacitatea de a identifica cel putin câteva obiecte obisnuite pâna la vârsta de 18 luni, sau incapacitatea de a urma
instructiuni simple, de rutina la vârsta de 2 ani trebuie considerate ca semne semnificative de întârziere a dezvoltarii.
Dificultatile ce apar ulterior constau din incapacitatea de a întelege structurile gramaticale (negatii, întrebari,
comparatii, etc.) si lipsa întelegerii aspectelor mai subtile a limbajului (tonul vocii, gestica, etc.).

103
104

Diagnosticul trebuie sa fie pus doar daca severitatea întârzierii dezvoltarii limbajului receptiv nu se încadreaza în
limitele normale pentru vârsta mentala a copilului si numai când criteriile pentru o tulburare pervasiva de dezvoltare
nu sunt întrunite. In aproape toate cazurile dezvoltarea limbajului expresiv este de asemenea semnficativ întârziata,
si sunt obisnuite anomalii în producerea sunetelor cuvintelor. Din toate tulburarile specifice ale dezvoltarii, de vorbire
si limbaj, aceasta are cea mai înAlte rata de perturbari socio-emotionale-comportamentale asociate. Aceste
perturbari nu au o forma specifica dar sunt relativ frecvente hiperactivitatea si neatentia, inadecvarea si izolarea
sociala, anxietatea, senzitivitate, rutine nejustificata. Copii cu forme din cele mai severe pot avea o oarecare
întârziere în dezvoltarea sociala, pot imita limbajul pe care nu-l înaeleg, si pot exprima unele patternuri restrictive de
interes. Totusi, ei difera de copii autisti prin manifestarea unei reciprocitati sociale normale, joc de tip imitativ
normal, relatii normale cu parintii, utilizarea aproape normala a gesticii si doar o afectare minora a comunicarii non-
verbale. Nu sunt rare unele grade de scadere a auzului pentru sunetele de înalta frecventa, dar gradul de surditate
nu e suficient pentru a fi luat în considerare ca cauza de afectare a limbajului.

Include: imperceptia auditiva congenitala; afazia sau disfazia dezvoltarii de tip receptiv; afazia Wernike a
dezvoltarii; surditatea verbala.
Exclude: afazia dobândita cu epilepsie (sindromul Landau-Kleffner - F80.3); autismul (F84.0,F84.1); disfazia si
afazia NSA (R47.0) sau de tip expresiv (F80.1); mutismul electiv (F94.0); întârziere a limbajului datorat surditatii
(H90-H91); retardare mentala (F70-F79).

F80.3 AFAZIA DOBANDITA CU EPILEPSIE (SINDROMUL LANDAU-KLEFFNER)


O tulburare în care copilul care a avut în trecut un progres normal în dezvoltarea limbajului pierde atât
abilitatile receptive cât si cele expresive ale limbajului, dar cu pastrarea inteligentei globale. Debutul tulburarii este
însotit de anomalii paroxistice de EEG (aproape întodeauna de lob temporal, de regula bilateral si deseori cu
perturbari mari complexe), iar în majoritatea cazurilor apar si convulsii epileptice. Debutul tipic se produce între 3 si
7 ani, dar tulburarea poate apare si înainte de aceasta perioada. In 25% din cazuri pierderea achizitiilor de limbaj se
produce progresiv în câteva luni, dar mai frecvent pierderea e abrupta, abilitatile fiind pierdute în câteva zile sau
saptamâni. Asocierea în timp între aparitia convulsiilor si pierderea limbajului este mai degraba variabila, una
precedând-o pe cealalta (ordinea nefiind constanta) într-o perioada de 2 luni pâna la 2 ani. O caracteristica extrem
de tipica este alterarea severa a limbajului receptiv cu dificultati de comprehensibilitate auditiva, care este deseori
prima manifestare. Unii copii devin muti; la altii vorbirea se reduce la sunete de tip jargon, iar unii manifesta deficite
mai usoare ale fluentei cuvintelor însotite de articulari gresite ale cuvintelor. In putine cazuri este afectata si
calitatea vocii cu pierderea inflexiunilor normale. Uneori functiile limbajului apar oscilante în fazele precoce
altulburarii. Perturbarile emotionale si comportamentale sunt aproape comune în lunile de dupa pierderea initiala a
limbajului, dar ele tind sa se amelioreze când copilul (re) achizitioneaza unele mijloace de comunicare.

Etiologia tulburarii este necunoscuta, dar trasaturile clinice sugereaza posibilitatea unui proces inflamator de tip
encefalic. Evolutia este relativ variabila: aproximativ 2/3 din copii ramân cu un deficit de limbaj receptiv mai mult
sau mai putin sever si 1/3 se recupereaza complet.

Exclude: afazia dobândita datorata traumei cerebrale, tumorii sau altor procese morbide cunoscute; autismul;
alte tulburari dezintegrative ale copilariei.

F80.8 alte TULBURARI ALE DEZVOLTARII DE VORBIRE SI LIMBAJ


Include: lispingul (sâsiiala)

F80.9 TULBURAREA DEZVOLTARII DE VORBIRE SI LIMBAJ NESPECIFICATA


Aceasta categorie trebuie evitata pe cât posibil si trebuie utilizata numai pentru tulburari nespecificate în care
exista o alterare semnificative a dezvoltarii vorbirii si limbajului necauzata de retardarea mentala sau de alterari
neurologice, senzoriale sau somatice, ce afecteaza direct vorbirea sau limbajul.

Include: tulburarea de limbaj NSA

F81.TULBURARI SPECIFICE ALE DEZVOLTARII PRIVIND ABILITATILE DE INVATARE


Conceptul de mai sus este direct comparabil cu cel de tulburare specifica a dezvoltarii de vorbire si limbaj
( vezi F80.-) si se aplica aceleati criterii de definire si masurare. Sunt tulburari în care pattern-urile normale de
achizitie a abilitatilor sunt perturbate înca din perioada etapelor precoce de dezvoltare. Ele nu sunt numai o
consecinta a lipsei prilejului de a învata si nici nu sunt cauzate de vreo forma de traumatism sau boala cerebrala
dobândita. Tulburarile sunt privite mai degraba ca un rezultat al anomaliilor proceselor cognitive care deriva în mare
masura din unele tipuri de disfunctii biologice. Ca majoritatea altor tulburari ale dezvoltarii, starile descrise mai sus
sunt mai frecvent întâlnite la baieti.

104
105

In procesul diagnostic apar 5 tipuri de dificultati. Prima consta în nevoia de a diferentia tulburarile de variatiile
normale a procesului de achizitie a abilitatilor de învatare. Consideratiile sunt similare cu cele din tulburarile de
limbaj si sunt propuse aceleati criterii de evaluare a anormalitatii (cu modificarile necesare ce reies din evaluarea
achizitiilor scolare si nu a celor de limbaj). A doua dificultate consta în necesitatea de a lua în considerare evolutia
dezvoltarii, din doua motive:

(a). Severitatea : semnificatia unui an de întârziere în citit la 7 ani este diferita de cea a unui an la 14 ani;

(b). Modificarea în pattern: se întâmpla deseori ca o întârziere a limbajului la vârsta prescolara sa se rezolve în ceea
ce priveste limbajul vorbit, dar sa fie urmata de o retardare specifica în ceea ce priveste cititul, care, în schimb, se
diminueaza în adolescenta; problema principala ramâne în perioada adulta precoce o tulburare severa a scrisului.
Starea este aceeasi, dar patternul se altereaza pe masura înaintarii în vârsta; criteriile de diagnostic trebuie sa ia în
considerare aceste modificari din cursul evolutiei.

A treia dificultate consta în aceea ca abilitatile de învatare trebuie considerate ca "învatate" si nu "retinute"; ele
nu sunt doar o functie de natura biologica. In mod inevitabil nivelul de abilitate a copilului depinde de circumstantele
familiale si scolare, ca dealtfel si de caracteristicile sale individuale proprii. Din pacate, nu exista o modalitate clara si
lipsita de ambiguitati pentru a deosebi dificultatile de învatare datorate lipsei unei educatii adecvate de cele datorate
unei tulburari individuale date. Exista motive de a banui ca distinctia este reala si valida din punct de vedere clinic,
dar diagnosticul cazurilor individuale este dificil. In al patrulea rând, cu toate ca rezultatele cercetarilor sustin
ipoteza anomaliilor din cadrul procesarii cognitive, nu este usor pentru un caz individual de a le diferentia (identifica)
pe cele care genereaza dificultatile de citire de acelea care deriva sau sunt asociate cu abilitati reduse de a citi.
Dificultatea este accentuata de constatarea ca tulburarile de catre pot avea la baza mai mult decât o singura
anomalie cognitiva.

In al cincilea rând exista incertitudini permanente privind cel mai bun mijloc de împartire a tulburarilor specifice
ale achizitiilor de învatare.

Copii învata sa citeasca, sa scrie si ortografia si sa faca operatii aritmetice când sunt antrenati în aceasta
activitate la scoala si acasa. Exista diferente mari între tari în ceea ce priveste vârsta formala la care copii încep
scoala, programele analitice, si, deci, în privinaa abilitatilor care se spera ca vor fi achizitionate de copii la diferite
vârste. Aceste diferente sunt mai mare în timpul studiilor elementare sau primare (adica pâna la vârsta de 11 ani) si
ele complica problema încercarilor de a defini operational tulburarile abilitatilor de învasare dintr-o perspectiva
transnationala.

Fara îndoiala, în cadrul tuturor institutiilor de învatamânt este clar ca fiecare grupa de vârsta cronologica de
copii de scoala are o larga varietate de realizari privind învatarea, unii copii având unele ramâneri în urma în unele
aspecte specifice ale realizarii, în functie de nivelul lor general de functionare intelectuala.

Tulburarile specifice ale dezvoltarii privind abilitatile de învatare (TSDAI) include un grup de tulburari
manifestate printr-o alterare specifica si semnificative a învatarii abilitatilor de acest tip. Aceste alterari în învatare
nu sunt rezultatul direct al altor tulburari (ca de ex. retardarea mentala, deficite neurologice severe, probleme
vizuale si auditive necorectate sau tulburari emotionale), cu toate ca unele pot exista simultan. TSDAI apar deseori
concomitent cu alte sindroame clinice ( de ex. tulburarea de deficit al atentiei, sau tulburarea de conduita) sau alte
tulburari de dezvoltare (de ex. cu tulburare specifica de dezvoltare a functiei motorii sau tulburarii specifice ale
dezvoltarii de vorbire si limbaj). Etiologia TDSAI nu este cunoscuta, dar exista ipoteza primatului unor factori
biologici ce interactioneaza cu factori non-biologici (ca accesul la învatatura si calitatea procesului de învatamânt) în
geneza manifestarilor tulburarii. Cu toate ca acestea sunt legate de maturarea biologica nu este corecta asertiunea
ca copii cu aceste tulburari sunt numai situati la limita inferioara a unui continuum al normalitatii si vor recupera cu
timpul. In multe cazuri urme ale acestei tulburari pot continua în adolescenta si viata adulta. fara îndoiala, este
necesar de a specifica diagnostic faptul ca tulburarile au fost manifeste în unele forme în anii de început ai
scolarizarii. Copii pot evolua în performantele lor scolare si mai târziu în procesul de învatamânt (din cauza lipsei de
interes, slaba învatare, perturbarii emotionale, o crestere sau o schimbare a patternului sarcinilor de îndeplinit, etc.)
dar astfel de probleme nu sunt incluse în conceptul de TDSAI.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Exista câteva cerinte de baza pentru diagnostic pentru orice tulburare specifica a abilitatilor de învatare
(scolare). Intâi, trebuie sa existe un nivel clinic semnificativ de afectare a abilitatilor specifice de învatare (scolare).
Acesta poate fi evaluat pe baza severitatii, asa cum este ea definita în termeni specifici (de ex., un n
punsului (adica dificultatile de învatare nu se remit rapid si eficient cu ajutor crescut acasa si/sau la scoala).

105
106

In al doilea rând, trebuie sa fie specifica, adica sa nu fie aplicata prin retardare mentala sau prin alterari mai
reduse ale inteligentei generale. Intrucât QI-ul si achizitiile scolare nu merg chiar în paralel, aceasta distinctie poate
fi facuta numai pe baza unor teste standardizate de achizitie efectuate individual si a QI-ului adecvat culturii si
sistemului educationale. Astfel de teste trebuie sa fie utilizate concomitent cu tabelele statistice ce dau date privind
media nivelului de achizitie pentru un nivel QI dat la vârsta cronologica respectiva. Ultima cerinta este necesara din
cauza importantei efectelor statistice de regresie: diagnosticele bazate pe compararea achizitiilor pentru o anumita
vârsta cu vârsta mentala risca sa fie eronate. In practica clinica de rutina este totusi putin probabil ca aceste cerinte
sa fie întrunite în cele mai multe cazuri. In consecinta, linia directoare clinica este doar ca nivelul achizitie al copilului
sa fie în mod substantial scazut fata de nivelul asteptat vârstei sale mentale.

In al treilea rând, alterarea trebuie sa apartina dezvoltarii, în sensul ca ea trebuie sa fi fost prezenta în timpul
anilor de început ai scolii si nu dobândita mai târziu în decursul procesului educational. Istoricul progresului scolar al
copilului aduce dovada asupra acestui aspect.

In al patrulea rând, nu trebuie sa existe nici un factor extern care sa justifice suficient dificultatile de învatare
(scolare). asa cum sta indicat mai sus, un diagnostic de TDSAI trebuie în mod general bazat pe dovada clara a unei
tulburari clinic semnificative a achizitiilor de învatare (scolare) asociate cu un factor intrinsec al dezvoltarii copilului.
Totusi, pentru a învata efectiv, copilul are nevoie de facilitati (conditii) pentru a învata. In consecinta, daca apare
clar faptul ca achizitia abilitatiilor de învatare este datorata absentelor prelungite fara învatare la domiciliu sau unei
educatii extrem de neadecvate, tulburarile nu trebuie codificate aici. Absentele frecvente sau discontinuitatile
educationale ce rezulta din schimbarile scolilor nu sunt de regula suficiente pentru a genera retardari scolare
suficiente pentru un diagnostic de TDSAI. Totusi, scolarizarea slaba poate complica problema sau se poate adauga
acesteia, în care caz factorii scolari trebuie codificati prin intermediul codului Z din cap. XXI al ICD-10.

In al 5-lea rând TDSAI nu trebuie sa fie direct datorate unor afecari necorectate a vazului sau auzului.

Diagnostic diferentiat:
Este importanta diferentierea clinica dintre TDSAI care apare în absenta oricarei tulburari neurologice
diagnosticabile si care sunt secundare unor stari neurologice ca de exemplu afectarea cerebrala. In practica, aceste
diferente sunt adesea greu de facut (din cauza semnficatiei incerte a multiplelor sume "neurologice" usoare) iar
rezultatele cercetarilor nu arata o diferentiere clara în modalitatea evolutiva a TDSAI în functie de prezenta sau
absenta unei disfunctii neurologice manifeste. In consecinta, desi aceasta nu face parte din criteriile de diagnostic
este necesar ca prezenta de orice alte tulburare asociata sa fie codificata separat în sectiunea neurologica adecvata
din clasificare.

F81.0 TULBURAREA SPECIFICA DE CITIT (A CITITULUI)


Principala trasatura a acestei tulburari este o alterare specifica si semnificative a dezvoltarii abilitatilor de citire
care nu poate fi atribuita numai vârstei mentale, problemelor de acuitate vizuala sau scolarizare neadecvata.
Abilitatea întelegerii textului citit, recunoasterea cuvintelor citite, abilitatea redarii orale a textului si performantelor
lectiilor ce necesita citirea pot fi toate afectate. Dificultatile de ortografie (scris) sunt frecvent asociate si persista
deseori si în adolescenta chiar daca a aparut un oarecare progres în citire. De regula, copii cu tulburare specifica a
cititului au avut o istorie de tulburari specifice ale dezvoltarii de vorbire si limbaj, iar evaluarea comprehensiva a
actualei functionarii a limbajului releveaza deseori dificultati discrete. In plus, pe lânga esecul scolar frecventa slaba
(la scoala) si probleme de adaptare sociala sunt complicatii frecvente, în special în ultimii
ani de scoala elementara si în gimnaziu. Starea este întâlnita în toate comunitatile de limba, dar nu se cunoaste
daca frecventa sa depinde de natura limbii scrise si vorbite.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Performantele cititului la copil sunt sub nivelul corespondentelor vârstei, inteligentei generale si a nivelului
scolii. Perfomanta este cel bine evaluata cu ajutorul unui test individual efectuat si standardizat de acuratete a citirii
si întelegerii a textului citit. Natura precisa a problemei a problemei cititului depinde de nivelul corespunzator
asteptat al citirii, limbajului si scrierii. Totusi, în stadiile precoce de învatare a unei scrieri fonetice pot exista
dificultati de redare a alfabetului, în denumirea corecta a literelor, în a da rime simple pentru cuvinte si de a analiza
sau categorisii sunetelor (în pofida unei acuitati auditive normale). Mai târziu, pot exista erori în abilitatile de citire
orala ca:

(a). Omisiuni, substituiri, distorsiuni sau adaugarii de cuvinte sau portiuni de cuvinte;

(b). Viteza redusa a cititului;

(c). Starturi false, ezitari lungi sau "pierdere a sirului" si exprimare incorecta;

106
107

(d). Inversarea de cuvinte în propozitii sau de litere si cuvinte.

Pot exista deficite în întelegerea textului citit, de exemplu:

(e). Incapacitatea de a evoca ceea ce a citit;

(f). Incapacitatea de a trage concluzii sau a comenta despre materialul citit;

(g). Utilizarea de cunostinae generale ca informatii de fundal mai degraba decât de informatii dintr-o anumita
poveste, pentru a raspunde la întrebari privind o anumita poveste citita.

In copilarie târzie si în viata adulta, este obisnuit ca tulburarile de scris (ortografie) sa fie mai profunda decât
cele ale cititului. Tulburarile scrisului implica în mod caracteristic erori fonetice, si se pare ca tulburarile scrisului si
cititului pot ambele deriva (în parte) dintr-o alterare în analiza fonologica. Se cunoaste putin atât despre natura sau
frecventa erorilor de scris la copii care au de citit în limbi non-fonetice, si deasemenea despre tipurile de erori din
scrierile non-fonetice.

Tulburarile specifice de dezvoltare privind cititul sunt de obicei precedate de o istorie de tulburari ale dezvoltarii
de vorbire si limbaj. In alte cazuri, copii se pot încadra limitele corespunzatoare vârstei normale, dar au dificultati de
procesare auditiva, cu probleme în categorisirea sunetelor, la rime si posibilitatea unor deficiente în discriminarea
sunetelor vorbirii, în memoria auditiva secventiala si asociatia auditiva. Deasemenea, în unele cazuri pot exista
probleme în procesarea vizuala (ca de ex. în deosebirea literelor); totusi, acestea sunt comune printre copii care
abia au învatat sa citeasca si astfel nu sunt probabil direct legate cauzal de citirea slaba. Dificultati de atentie,
frecvent asociate cu hiperactivitatea si impulsivitatea sunt deasemenea comune. Patternul exact al dificultatilor de
dezvoltare din perioada prescolara variaza considerabil de la copil la copil, ca si severitatea lor; fara îndoiala aceste
dificultati sunt de regula (dar nu invariabil), prezente.

Perturbari emotionale si/sau de comportament sunt deasemenea obisnuite în timpul perioadei de vârsta scolara.
Problemele emotionale sunt mai frecvent în timpul primilor ani de scoala, iar tulburarile de conduita si sindroamele
de hiperactivitate sunt de asteptat sa apara în copilaria târzie si adolescenta. O stima de sine scazuta este obisnuita,
iar probleme de adaptare scolara, iar probleme de adaptare scolara si relationale cu ceilalti copii sunt deasemenea
frecvente.

Include: "întârzierea citirii", dislexia dezvoltarii, întârziere specifica a citirii, dificultati de scriere asociate cu
tulburarii de citire.
Exclude: alexia si dislexia dobândita (R48.0); dificultati de citire dobândite secundar perturbarii emotionale
(F93); tulburare a scrisului neasociata cu dificultati de citire (F81.1).

F81.1 TULBURARE SPECIFICA A SCRISULUI


Principala sa trasatura este o alterare specifica si semnificative în dezvoltarea abilitatilor de scriere, în lipsa
unei istorii de tulburare specifica a cititului, si care nu este datorata de o vârsta mentala mai scazuta, problemelor
de acuitate vizuala si auditiva sau unei scolarizari neadecvate. Abilitatile de silabisire orale si scrierea corecta a
cuvintelor sunt ambele afectate. Copii a caror problema este doar scrisul de mâna nu vor fi inclusi aici, dar în unele
cazuri tulburarile de silabisire pot fi asociate cu cele de scriere. Spre deosebire de patternul obisnuit al tulburarii de
citire, erorile de scriere tind sa fie adecvate din punct de vedere fonetic.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Perfomanta ortografiei copilului este semnificativ sub nivelul asteptat vârstei, inteligentei generale si scolii
respective, putând cel mai bine fi evaluata cu ajutorul testului de ortografie standardizat si aplicat individual.
Abilitatile de citire (atât privind acuratetea cât si întelegerea textului citit) trebuie sa fie în limite normale, neexistând
dificultati anterioare semnificative în acest sens. Dificultatile de ortografie nu trebuie sa fie datorate în principal unui
proces de învatamânt inadecvat sau sa fie consecinta directa ale unui deficit de vedere, auz sau de functie
neurologica, si nu trebuie sa fie dobândita ca rezultat al vreunei tulburari neurologice, psihiatrice sau de alte natura.

Cu toate ca o tulburare "pura" de scriere difera de una de citire asociata cu dificultati de scriere, se cunoaste
putin despre antecedentele, evolutia corelatiile si prognosticul tulburarii specifice de scriere.

Include: retardarea specifica a ortografiei (fara tulburarea cititului).


Exclude: tulburarea dobândita a scrierii (R48.8); dificultati de scriere asociate cu o tulburare a cititului (F81.0);
dificultati de scriere atribuite unui proces de învatamânt neadecvat (Z55.8).

F81.2 TULBURAREA SPECIFICA A ABILITATILOR ARITMETICE

107
108

Include o alterare specifica a abilitatilor aritmetice, neexplicabila pe baza unei retardari mentale generale sau a
unei scolarizari extrem de neadecvate. Deficitul consta în incapacitatea de a stapâni operatiile aritmetice simple de
adunare, scadere, înmultire si împartire (mai degraba decât abilitatile matematice mai abstracte, ca algebra,
trigonometria, geometria sau alte forme de calcul abstract).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Perfomanta aritmetica a copilului trebuie sa fie semnificativ sub nivelul asteptat corespunzator vârstei,
inteligentei generale si tipului de scoala si este cel mai bine evaluata cu ajutorul unui test aritmetic standardizat
adecvat, efectuat individual. Dificultatile aritmetice nu trebuie sa fie în principal datorate unui proces de învatamânt
puternic inadecvat, si nici un efect direct al unui defect al functiei vizuale auditive sau neurologice si nu trebuie sa fi
fost dobândita ca un rezultat al vreunei boli neurologice, psihiatrice sau de alte natura.

Tulburarile aritmetice au fost mai putin studiate ca cele ale cititului, iar cunoasterea antecedentelor, evolutiei,
corelatiilor si al prognosticului este limitata. Totusi, se pare ca cei ce prezinta atari tulburari tind sa aiba abilitati
audio-perceptuale si verbale în limite normale, în contrast cu multi copii cu tulburari de citire. Unii copii au asociate
tulburari socio-emotionale-comportamentale, dar se cunoaste prea putin despre caracteristicile si frecventa lor. S-a
sugerat ca dificultatile de interactiune sociale ar fi mai comune.

Dificultatile aritmetice ce apar sunt variate dar pot include: esecul întelegerii conceptelor ce stau la baza
operatiilor aritmetice particulare; lipsa întelegerii termenilor si sumelor matematice; recunoasterea cu greutate a
simbolurilor numerice; dificultati de efectuare a operatiilor aritmetice standard; în întelegerea numerelor relevante
pentru rezolvarea unei probleme date; dificultati în alinierea corecta a numerelor sau în inserarea virgulei zecimale
sau a simbolurilor în timpul efectuarii calculelor; slaba organizare spatiala a calculelor aritmetice; si, incapacitatea de
a învata în mod satisfscator tabla înmultirii.

Include: acalculia de dezvoltare; tulburarea de dezvoltare aritmetica; sindromul de dezvoltare tip Gertstmann;

Exclude: tulburarea aritmetica dobândita (acalculia -R48.8); dificultati aritmetice asociate cu tulburarea de citit si
scriere (F81.1); dificultati aritmetice atribuite unui proces inadecvat de învatamânt (Z55.8).

F81.3 TULBURAREA MIXTA A ABILITATILOR DE INVATARE (SCOLARE)


Este o categorie maladiva reziduala de tulburari, conceptualizata neadecvat, dar necesara, în care atât
abilitatile aritmetice cât si cele de citit si scriere sunt afectate în mod semnificativ dar în care tulburarea nu poate fi
exclusiv explicata în termeni de retardare mentala sau scolarizare inadecvata. Trebuie utilizata pentru tulburarile
care întrunesc criteriile pentru F81.2 si fie F81.0 sau F81.1.

Exclude: tulburarea specifica a abilitatilor aritmetice (F81.2.); tulburarea specifica a cititului (F81.0); tulburarea
specifica a scrisului (F81.1).

F81.8 alte TULBURARI ALE DEZVOLTARII ABILITATILOR DE INVATARE(SCOLARE)


Include: tulburarea dezvoltarii expresive a scrisului.

F81.9 TULBURAREA DEZVOLTARII ABILITATILOR DE INVATARE (SCOLARE) NESPECIFICATA


Aceasta categorie trebuie evitata ori de câte ori este posibil; ea trebuie utilizata numai pentru tulburari
nespecificate în care exista o disabilitate marcata a învatarii care nu poate fi exclusiv explicata prin retardarea
mentala, probleme auditive si vizuale sau scolarizare neadecvata.

Include: disabilitatea în achizitia cunostiinaelor NSA, disabilitatea învasarii NSA, tulburarea învasarii NSA.

F82 TULBURARI DE DEZVOLTARE SPECIFICE ALE FUNCTIEI MOTORII

Principala trasatura caracteristica a acestei tulburari este o afectare serioasa în dezvoltarea coordonarii motorii,
neexplicabila exclusiv în termeni de retardare generala intelectuala sau de vreo tulburare neurologica specifica
congenitala sau dobândita ( alte decât cea care poate fi implicata în anormalitatea de coordonare). Deseori lipsa de
îndemânare motorie este asociata cu o performanta scazuta în testele cognitive vizuo-spatiale.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Coordonarea motorie a copilului sau miscarile sale motorii fine sau mai grosiere trebuie sa fie semnificativ sub
nivelul asteptat pentru vârsta si inteligenta generala a copilului. Cea mai buna evaluare se poate face pe baza unui
test standardizat de coordonare motorie fina si grosiera si aplicat individual. Dificultatile de coordonare trebuie sa fi
fost prezente foarte devreme în dezvoltare (adica sa nu constituie un deficit dobândit) si trebuie sa nu fie o
consecinta directa a vreunui defect de vedere, auz sau a vreunei tulburari neurologice diagnosticabile.

108
109

Extensia gradului în care tulburarea implica în principal coordonarea fina sau grosiera variaza, iar patternul
particular al disabilitatilor motorii variaza cu vârsta. Etapele dezvoltarii motorii pot fi întârziate si se mai pot asocia
dificultati de vorbire (în special implicând articularea cuvintelor). Copilul mic poate fi stângaci în învatarea mersului,
învata greu si încet sa alerge, sa sara, sa urce si sa coboare scarile. Exista deasemenea dificultati în a-ti lega
sireturile la pantofi, de a încheia si a descheia nasturi, de a arunca si prinde mingi. Copilul poate fi neândemânatic în
miscarile grosiere sau fine, tinde sa scape din mâna lucruri, sa se poticneasca, sa se loveasca de obstacole, iar
scrisul de mâna este afectat. Abilitatea de a desena este slaba, copii cu aceasta tulburare sunt aproape incapabili sa
foloseasca culorile, sa utilizeze jucarii tip constructie, sa construiasca modele, sa joace mingea si sa deseneze harti
inteligibile.

In cele mai multe cazuri, o examinare clinica amanuntita releva imaturitati ale dezvoltarii neuromotorii, ca de
ex. miscari choreiforme ale membrelor nesustinute, miscari tip oglinda si alte trasaturi motorii asociate, ca si semne
de incoordonare motorie ale miscarilor fine si grosiere (descrise în general ca semne neurologice minore din cauza
prezentei lor la vârste foarte mici si lipsei de localizare). Reflexele osteo-tendinoase pot fi crescute sau scazute
bilateral, dar nu asimetric.

La unii copii pot apare dificultati scolare, uneori severe, în unele cazuri exista probleme socio-emotionale-
comportamentale asociate, dar frecventa si caracteristicile lor sunt putin cunoscute.

Nu exista nici o tulburare neurologica diagnosticabila (ca afectarea cerebrala palsy sau distrofia musculara). In
unele cazuri exista totusi un istoric de complicatii perinatale ca de exemplu o greutate foarte scazuta la nastere sau
nastere prematura foarte precoce.

Sindromul de neândemânare a copilului a fost deseori etichetat ca "disfunctie cerebrala minima", dar acest
termen nu este recomandat deoarece are întelesuri diferite si contradictorii.

Include: sindromul de neândemânare a copilului; tulburarea de dezvoltare a coordonarii; dispraxia de dezvoltare.


Exclude: anormalitatea mersului si mobilitatii (R26.-); lipsa coordonarii (R27.-) secundara fie retardarii mentale
(F70-F79) fie unei tulburari specifice neurologice diagnosticabile (G00-G99).

F83 TULBURARI SPECIFICE MIXTE ALE DEZVOLTARII


Este o categorie maladiva reziduala inadecvat conceptualizata, dar necesara, de tulburari
întrunind criteriile a doua sau mai multe stari dle al F80-, F81-, F82-.

F84 TULBURARI EXTENSIVE (PERVASIVE) ALE DEZVOLTARII


Acest grup de tulburari este caracterizat prin anomalii calitative ale interactiunilor sociale reciproce si ale
patternurilor de comunicare si printr-un repertoriu de interese si activitati restrânse, stereotipe si repetitive. Aceste
anomalii calitative sunt trasaturi extensive (pervasive) ale functionalitatii individuale în toate situatiile, desi ele pot fi
de grade variate. In multe cazuri dezvoltarea este anormala din mica copilarie si, cu mici exceptii, starea devine
manifesta în primii 5 ani de viata. De obicei, dar nu în mod obligatoriu, exista un oarecare grad de afectare
cognitiva, dar tulburarile sunt definite în termeni de comportament , care este deviant în relatie cu vârsta mentala
(indiferent daca individul este retardat sau nu). Exista unele deosebiri de vederi privind subdiviziunea acestui grup
de tulburari pervasive ale dezvoltarii.

In unele cazuri tulburarea este asociata, si prezumtiv datorata, unor cauze medicale, cum ar fi: tetania infantila,
rubeola congenitala, scleroza tuberculoasa, lipidoza cerebrala si anomalia cromozomului fragil X. Totusi, tulburarea
trebuie diagnosticata pe baza trasaturilor comportamentale fara a tine cont în elaborarea diagnosticului de
afectiunile asociate; fara îndoiala însa ca astfel de afectiuni trebuie codificate separat. daca e prezenta retardarea
mentala este important ca si aceasta sa fie codificata separat (la F70-F79) pentru ca ea nu este o trasatura unica a
tulburarilor extensive ale dezvoltarii.

F84.0 AUTISMUL INFANTIL


Este o tulburare extensiva a dezvoltarii definita prin prezenta unei dezvoltari anormale si/sau alterate,
manifestata înaintea vârstei de 3 ani, si printr-un tip caracteristic de functionare anormala a interactiunii sociale,
comunicarii si a comportamentului care este restrictiv si repetitiv. Tulburarea este de 4 ori mai frecventa la baieti.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Nu exista de obicei nici o perioada anterioara de dezvoltare normala neechivoca, dar daca exista, diverse
anomalii devin aparente înainte de vârsta de 3 ani. Exista întodeauna alterari calitative ale interactiunii sociale
reciproce. Aceasta ia forma unor aprecieri inadecvate ale dialogurilor socio-emotionale, manifestat prin lipsa de
raspunsuri la emotiile altora si/sau o lipsa de modulare a comportamentului în functie de contextul social; slaba

109
110

utilizare a semnalelor sociale si o slaba integrare a comportamentului social, emotional si comunicativ; si în special
lipsa reciprocitatilor socio-emotionale. In mod similar sunt obligatorii alterari calitative în comunicare: lipsa de
utilizare a oricaror a oricarei abilitati de limbaj; alterarea jocului make-believe si a celui social imitativ; sincronizare
slaba si lipsa de reciprocitate în conversatie; slaba flexibilitate a expresiei de limbaj si o lipsa de creativitate si
imaginatie în procesul de gândire; lipsa raspunsului emotional catre alti oameni, fie verbal sau non-verbal; alterarea
utilizarii variatiilor de cadents si a accentului pentru modularea comunicativa; si o lipsa similara de gesturi
însotitoare ce accenteaza si semnifica comunicarea vorbita.

Starea mai este caracterizata de un pattern de comportament de interese si activitati restrictiv, repetitiv si
stereotip; tendinta de a impune rigiditate si rutina la o larga gama de aspecte ale functionarii zilnice; acestea exista
atât pentru activitatile noi cât si pentru noi obiceiuri familiare si patternuri de joaca. In copilaria timpurie în special,
poate exista un atasament specific de obiecte neobisnuite, tipic solide. Copii pot insista pe efectuarea unor rutini
particulare în ritualuri fara valoare functionala; ei pot fi preocupati în mod stereotip de interese ca date, rute sau ore
de masa; deseori au si stereotipe motorii; este deasemenea obisnuit un interes specific pentru elemente
nefunctionale ale obiectelor (de exemplu mirosul sau senzatia tactila); în plus mai poate exista o rezistenta la
schimbarile rutinei sau a detaliilor din ambianta personala (ca de exemplu, mutarea mobilei sau a decoratiilor
interioare din casa).

In plus, fata de aceste trasaturi diagnostice specifice, apare frecvent la copii autisti, o serie de alte probleme
nespecifice ca: frici/fobii, perturbari ale somnului si ale comportamentului alimentar, izbucniri colerice si agresivitate.
Autovatamarea (de ex. lovirea articulatiei radio-carpiene) este relativ comuna, în special când exista o retardare
mentala asociata. Lipsa de spontaneitate, initiativa si creativitate în organizarea activitatilor distractive si dificultatea
de conceptualizare în luarea deciziilor în timpul lucrului (chiar daca sarcinile sunt duse pâna la capat) apar la multi
copii cu autism. Majoritatea simptomelor specifice deficitului caracteristic autismului se schimba odata cu înaintarea
în vârsta a copilului; dar deficitele persista si în viata adulta cu un pattern foarte asemanator de probleme de
socializare, comunicare si interese. Anormalitatile de dezvoltare trebuie sa fi fost prezente în primii 3 ani de viata
pentru ca diagnosticul sa fie pus, dar sindromul poate fi diagnosticat la toate grupele de vârsta.

Toate nivelele de QI pot exista în asociatie cu autismul, dar o retardare mentala semnificative e prezenta în
aproximativ 3/4 din cazuri.

Include: tulburare autista; autismul infantil; psihoza infantila; sindromul Kanner's.

Diagnostic diferentiat:
In afara de alte variante de tulburari extensive ale dezvoltarii, este important de a lua în considerare:
tulburarea specifica de dezvoltare a limbajului expresiv (F80.2) cu probleme secundare socio-emotionale; tulburarea
reactiva de atasament (F94.1); retardarea mentala (F70-F79) cu unele tulburari asociate
emotionale/comportamentale; schizofrenia (F20-) cu debut foarte precoce; si sindromul Rett (F84.2).

Exclude: psihopatia autista (F81.5).

F84.1 AUTISMUL ATIPIC


O tulburare extensiva a dezvoltarii, diferita de autism în termeni fie de vârsta a debutului, fie de neândeplinire
a tuturor celor 3 seturi de criterii diagnostice. Astfel, dezvoltarea anormala si/sau afectata devine manifesta numai
dupa vârsta de 3 ani, si/sau exista anomalii insuficient demonstrate în una, doua sau trei arii de psiho-patologie,
necesare diagnosticului de autism (interactiuni sociale reciproce, comunicare si comportament restrictiv, stereotip si
repetitiv) în ciuda unor anomalii caracteristice altor sau altei arii. Autismul atipic apare cel mai frecvent la indivizii
profund retardati, a caror nivel de functionare foarte scazut permite o manifestare redusa a comportamentelor
specifice deviante necesare pentru diagnosticul de autism; el apare deasemenea la indivizii cu tulburari specifice ale
limbajului receptiv grave. Autismul atipc constituie deci o stare separata semnificative de autismul tipic.

Include: psihoza infantila atipica; retardarea mentala cu trasaturi autistice.

F84.2 SINDROMUL RETT


Este o stare de cauza necunoscuta, prezenta de regula numai la fetite fiind diferentiata pe baza debutului,
evolutiei si simptomatologiei caracteristice. In mod tipic, o dezvoltare precoce normala sau aparent normala este
urmata de o pierdere partiala sau completa a abilitatilor manuale si vorbirii, concomitent cu încetinirea cresterii
copilului, ce apare de obicei între vârsta de 7 si 24 luni. Miscarile stereotipe de rasucit al mâinilor, hiperventilatia si
pierderea miscarilor cu scop al mâinilor sunt extrem de caracteristice. Dezvoltarea sociala si a capacitatii de a se
juca este întârziata în primii 2-3 ani, dar interesul social se menaine. In timpul perioadei mijlocii a copilariei tind sa
se dezvolte apraxia si ataxia asociate cu scolioza sau cifoscolioza si câteodata apar si miscari coreoatetozice. In mod

110
111

invariabil rezulta un handicap mental sever. In copilaria mica si mijlocie tind sa se dezvolte frecvent si crizele
epileptice.

INDREPTAR DIAGNOSTIC
Debutul apare cel mai frecvent la vârsta de 7-24 de luni. Cea mai caracteristica trasatura clinica este pierderea
miscarilor cu scop a mâinilor si a abilitatilor motorii manipulative fine dobândite. Aceasta se însoseste de pierderea
totala, partiala sau lipsa dezvoltarii limbajului; apar miscari distincte si stereotipe de rasucire, rotatie sau de "spalat"
mâinile cu bratele flectate la nivelul toracelui sau a barbiei; umectari stereotipe a mâinilor cu saliva; frecvente
episoade de hiperventilatie; esec permanent al controlului sfincterului, lipsa masticatiei adecvate, frecventa protuzie
a limbii si pierderea angajarii sociale. In mod tipic, copilul pastreaza un fel de "zâmbet" social, privind la sau "prin"
oameni, dar în mica copilarie interactiunea sociala lipseste, chiar daca ulterior se dezvolta unele interactiuni sociale.
Pozitia în picioare si mersul tind sa aiba o baza de sustinere larga, apare hipotonia musculara, miscarile trunchiului
devin de obicei rau coordonate, cu dezvoltare de obicei a scoliozei sau cifoscoliozei. In aproape 50% din cazuri
apare în adolescenta sau în viata adulta o atrofie finala cu disabilitati motorii severe. Mai târziu devin manifeste
rigiditatea spastica, mai pronuntata la membrele inferioare. Crize epileptice (în special atacuri minore-petit mal) cu
debut de obicei înainte de vârsta de 8 ani apar în majoritatea cazurilor. In contrast cu autismul, atât autovatamarea
deliberata cât si preocuparile si rutinele complexe si stereotipia sunt rare.

Diagnostic diferentiat:
In primele faze, sindromul Rett trebuie diferentiat pe baza lipsei miscarilor cu scop ale mâinilor, încetinirea
dezvoltarii capului, ataxiei, miscarilor stereotipe de "spalare" a mâinilor, si lipsei masticatiei adecvate. Evolutia
tulburarii, cu deteriorare motorie progresiva, confirma diagnosticul.

F84.3 alte TULBURARI DEZINTEGRATIVE ALE COPILARIEI


O tulburare extensiva ( alte decât sindromul Rett) definita printr-o perioada normala de dezvoltare dinaintea
debutului si urmata de o pierdere clara (în decursul a câtorva luni) a abilitatilor dobândite anterior în câteva arii ale
dezvoltarii, concomitent cu debutul unor anormalitati caracteristice ale functionarii sociale, comunicative si
comportamentale. Apare deseori un prodrom vag maladiv: copilul devine îndaratnic, iritabil, anxios si hiperactiv.
Urmeaza sarscirea si apoi pierderea vorbirii si limbajului, însotita de dezintegrare comportamentala. In unele cazuri,
pierderea abilitatilor este persistent progresiva (de obicei când tulburarea este asociata cu o afectare neurologica
progresiva si diagnosticabila), dar frecvent dupa un declin de peste câteva luni urmeaza un platou, apoi o ameliorare
limitata. Prognosticul este de obicei negativ, multi ramânând cu o retardare mentala severa. Nu se stie cât din
aceste stari difera de autism. In unele cazuri, tulburarea pare a fi asociata cu o encefalopatie, dar diagnosticul
trebuie pus pe baza trasaturilor de comportament. Orice asociere neurologica trebuie codificata separat.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diagnosticul se bazeaza pe o dezvoltare normala pâna la vârsta de maximum 2 ani, urmata de o pierdere certa
a abilitatilor dobândite anterior; aceasta este însotita de o functionare sociala calitativ anormala. Este obisnuita o
regresie profunda sau o pierdere a limbajului, o regresie a nivelului de joaca, a abilitatilor sociale si a
comportamentului adaptiv si deseori a controlului sfincterului si, uneori, o deteriorare a comportamentului motor.
Mai apare tipic o lipsa generala de interes pentru mediul înconjurator, manierisme motorii stereotipe si repetitive, si
o alterare cvasi-autistica a comunicarii si interactiunii sociale. Cu unele amendamente, starea se aseamana cu
dementa adultului, dar difera prin trei trasaturi cheie: nu exista nici o dovada a vreunei leziuni sau boli organice
identificabile (desi pot apare frecvent unele disfunctii cerebrale organice); pierderea abilitatilor poate fi urmata de o
recuperare ulterioara partiala; iar alterarea socializarii si comunicarii au caracteristici deviante cvasi-autistice, si nu
de declin intelectual. Din aceste motive sindromul a fost introdus aici si nu la F00-F09.

Include: dementa infantila; psihoza dezintegrativa; sindromul Heller; psihoza simbiotica.


Exclude: afazia dobândita cu epilepsie (F80.3); mutismul electiv (F94.0); sindromul Rett (F84.2); schizofrenie
(F20.-).

F84.4 TULBURAREA HIPERACTIVA ASOCIATA CU RETARDAREA MENTALA SI MISCARI STEREOTIPE


Este o tulburare maladiva cu o validare nosologica incerta. Categoria este inclusa aici deoarece exista dovada
ca copii cu retardare mentala severa (QI sub 50) care au probleme majore de hiperactivitate si neatentie prezinta
frecvent comportamente stereotipe; astfel de copii nu raspund la medicamente stimulante (exceptie fac cei cu QI în
limite normale) si pot avea reactii disforice severe (uneori cu lentoare psihomotorie) la aceste preparate; în
adolescenta hiperactivitatea tinde sa se transforme în hipoactivitate (pattern neobisnuit la copii hiperkinetici dar cu
nivel de inteligenta normal). Este deasemenea obisnuit pentru sindrom sa fie asociat întârzieri variate ale dezvoltarii,
fie specifice, fie globale.

111
112

Nu se cunoaste în prezent cât de mult depinde patternul comportamental de nivelul scazut al QI-ului, sau de o
alterare cerebrala organica, nefiind clar nici daca tulburarile copiilor cu retardare mentala usoara cu sindrom
hiperkinetic nu ar trebui cumva clasificate la F90.-; dealtfel, în prezent, ele sunt incluse si la F90.

Diagnostic diferentiat:
Diagnosticul depinde de combinatia: hiperactivitate severa inadecvata dezvoltarii, stereotipii motorii si o
retardare mentala severa. daca criteriile diagnostice pentru F84.0, F84.1 sau F84.2 sunt întrunite, atunci trebuie
puse diagnosticele respective.

F84.5 SINDROMUL ASPERGER


Este o tulburare cu validare nosologica incerta, caracterizata de acelati tip de anomalii calitative ale
interactiunilor sociale reciproce care fundamenteaza autismul, împreuna cu un repertoriu de interese si activitati
restrânse si stereotipe. Tulburarea este diferita de autism mai ales pentru ca nu exista o întârziere generala în
dezvoltarea limbajului sau cognitiva. multi indivizi au un nivel de inteligenta normal, dar sunt de obicei foarte
neândemânatici; raportul btaesi/fete este de 8/1. Pare clar ca cel putin unele cazuri prezinta forme usoare de
autism, dar nu se cunoaste daca aceasta e valabila pentru toate cazurile. Exista o tendinta puternica ca aceste
tulburari sa persiste si în adolescenta si în viata adulta, si se pare ca ele reprezinta caracteristici individuale
neinfluentate de mediu. Pot apare episoade psihotice ocazionale în viata adulta timpurie.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diagnosticul se bazeaza pe combinatia dintre lipsa oricarei întârzieri semnficative a dezvoltarii cognitive si de
limbaj. Si, în plus, ca pentru autism, prezenta deficientelor calitative în interactiunea sociala reciproca si patternuri
stereotipe de comportament, interese si activitati. Pot exista sau nu probleme de comunicare similare cu cele
întâlnite în autism, dar retaradarea semnificative a limbajului exclude diagnosticul.

Include: psihopatia autista; tulburarea schizoida a copilariei. Exclude: tulburarea anankasta de personalitate
(F60.5); tulburarea de atasament a copilariei (F94.1, F94.2); tulburarea obsesiv-compulsiva (F42.-); tulburarea
schizotipala (F21); schizofrenia simpla (F20.6).

F84.8 alte TULBURARE PERVASIVA A DEZVOLTARII

F84.9 TULBURARE PERVASIVA A DEZVOLTARII, NESPECIFICATA


Este o categorie diagnostica reziduala ce trebuie utilizata pentru tulburari ce întrunesc descrierea generala
pentru tulburarile extensive (pervasive) ale dezvoltarii, dar care, din cauza lipsei informatiilor adecvate sau din cauza
rezultatelor contradictorii ale investigatiei, nu întrunesc criteriile pentru orice alte tulburare din F84.

F88. alte TULBURARI ALE DEZVOLTARII PSIHOLOGICE


Include: agnosia dezvoltarii.

F89. TULBURAREA DEZVOLTARII PSIHOLOGICE, NESPECIFICATA


Include: tulburarea dezvoltarii NSA.
F90 - F99 TULBURARI COMPORTAMENTALE SI EMOTIONALE CU DEBUT IN COPILARIE SI ADOLESCENTA

F90 - Tulburari hiperkinetice


F90.0 Tulburari ale activitatii si atentiei
F90.1 Tulburare hiperkinetica de conduita
F90.8 alte tulburari hiperkinetice
F90.9 Tulburare hiperkinetica nespecificata

F91 - Tulburari ale conduitei


F91.0 Tulburare de conduita limitata la contextul familial
F91.1 Tulburare de conduita nesocializata
F91.2 Tulburare de conduita socializata
F91.3 Tulburare devinta, de opozitie
F91.8 alte tulburare a conduitei
F91.9 Tulburare de conduita nespecificata

F92 - Tulburari mixte, ale conduitei si emotiei


F92.0 Tulburare de conduita depresiva
F92.8 alte tulburari mixte, ale conduitei si emotiei
F92.9 Tulburari mixte, ale conduitei si emotiei nespecificate

112
113

F93 - Tulburari emotionale cu debut specific în copilarie


F93.0 Tulburare anxioasa de separare, în copilarie
F93.1 Tulburare anxios-fobica
F93.2 Tulburarea de tip anxietate sociala
F93.3 Tulburarea de rivalitate fraterna
F93.8 alte tulburari emotionale cu debut specific în copilarie
F93.9 Tulburari emotionale în copilarie, nespecificate

F94 - Tulburari ale functionarii sociale cu debut specific în copilarie si adolescenta


F94.0 Mutismul electiv
F94.1 Tulburarea reactiva de atasament a copilariei
F94.2 Tulburarea de atasament de tip dezinhibat
F94.8 alte tulburari ale functionarii sociale cu debut specific în copilarie si adolescenta
F94.9 Tulburari ale functionarii sociale nespecificate

F95 - Tulburari ale ticului


F95.0 Tulburarea tranzitorie a ticului
F95.1 Tulburarea cronica a ticului motor sau vocal
F95.2 Tulburarea combinata a ticului de tip vocal si multiplu motor(sindrom la Tourette)
F95.8 alte tulburari ale ticului
F95.9 Tulburari ale ticului nespecificate

F98 - alte tulburari comportamentale si emotionale cu debut obisnuit în copilarie si adolescenta


F98.0 Enurezisul non-organic
F98.1 Encoprezisul non-organic
F98.2 Tulburarea instinctului alimentar în perioada de sugar si în copilarie
F98.3 Pica în perioada de sugar si în copilarie
F98.4 Tulburarea de tip miscari stereotipe
F98.5 Balbism
F98.6 Bolboroseala
F98.8 alte tulburari comportamentale si emotionale cu debut obisnuit în copilarie si adolescenta, specificate
F98.9 Tulburari comportamentale si emotionale cu debut obisnuit în copilarie si adolescenta, nespecificate

F99 - Tulburare mentala nespecificata

F90 - F99 TULBURARI COMPORTAMENTALE SI EMOTIONALE CU DEBUT IN COPILARIE SI ADOLESCENTA

F90. TULBURARI HIPERKINETICE

Acest grup de tulburari este caracterizat prin: debut precoce, o combinatie între un comportament hiperactiv
slab modulat, cu neatentie marcata si lipsa implicarii în activitati persistente cu scop si persistenta în timp a acestor
caracteristici comportamentale.

Este larg acceptat faptul ca anomaliile constitutionale joaca un rol crucial în geneza acestor tulburari, dar
evidentierea unei etiologii specifice este ca si absenta. Recent s-a propus utilizarea termenului diagnostic de
"tulburare de tip deficit al atentiei" pentru aceste sindroame. Acest termen nu a fost folosit aici, întrucât el implica
cunoasterea unor procese psihologice, cunostiinte pe care nu le avem în prezent, si sugereaza includerea copiilor
anxiosi, preocupati si "visatori", apatici, a caror probleme par a fi diferite. Totusi, este clar ca din punct de vedere al
comportamentului problema neatentiei constituie trasatura centrala a acestor sindroame hiperkinetice.

Tulburarile hiperkinetice apar precoce în dezvoltare (de obicei în primii 5 ani de viata). Caracteristicile lor
principale sunt lipsa de persistenta în activitati ce cer o implicare cognitiva si tendinta de a se muta de la o activitate
la alte fara sa duca la bun sfârtit nici una din ele, împreuna cu o activitate dezorganizata, morbid de neregulata si
excesiva. Aceste probleme persista de obicei si dar multi indivizi afectati prezinta o ameliorare progresiva. alte
câteva anomalii mai pot fi asociate cu aceste tulburari. Copii hiperkinetici sunt frecvent necugetati si impulsivi,
riscând accidente si având probleme disciplinare din cauza încalcarii unor reguli (din cauza necugetarii lor, mai
degraba decât din sfidare deliberata). In relatiile lor cu adultii sunt deseori social dezinhibati fara o precautie si
rezerva fireasca; ei sunt nepopulari printre alti copii si pot deveni izolati. alterarile cognitive sunt comune iar
întârzierile specifice în dezvoltarea motorie si limbaj sunt disproprtionat de frecvente.

O complicatie secundara o constituie comportamentul disocial si stima de sine scazuta. In consecinta exista o
suprapunere considerabila între hiperkinezie si alte patternuri de comportament dezorganizat, ca de ex.: "tulburarea

113
114

nesocializata de conduita". Totusi, dovezile existente în prezent favorizeaza separarea unui grup în care hiperkinezia
este problema principala.

Tulburarile hiperkinetice sunt de câteva ori mai fecvente la baieti. Dificultatile de citire (si/sau de alte abilitati
scolare) sunt comune.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasaturile cardinale sunt afectarea atentiei si hiperactivitatea ambele sunt necesare pentru diagnostic si trebuie
evidentiate în mai multe situatii si nu doar una singura (de ex. acasa, la scoala, în spital).

Afectarea atentiei se manifesta prin întreruperea prematura a activitatilor cu scop, lasând-o nedeterminata. Copii
trec frecvent de la o activitate la alte parând a-ti pierde interesul pentru una, pârând a fi atrati spre alte (desi
studiile de laborator arata ca nu exista un nivel neobisnuit de distractibilitate perceptuala sau senzoriala). Aceste
deficite de perseverenta si atentie trebuie diagnosticate numai daca sunt excesive pentru vârsta si QI-ul copilului.

Hiperactivitatea implica o agitatie în special în situatiile ce impun un calm relativ. Ea îl determina pe copil
(depinzând de situatie), sa fuga si sa sara, sa se dea jos de pe scaun când trebuie sa stea, sa fie zvapaiat si sa se
fâtie de colo-colo. Standardul de apreciere trebuie sa tina cont de faptul daca activitatea ar fi excesiva în contract
situational dat si prin comparatie cu alti copii de aceati vârsta si QI. Aceasta trasatura comportamentala este cel mai
bine evidentiata în situatii structurale si organizate ce necesita un nivel înalt de auto-control.

Trasaturile asociate nu sunt suficiente, nici necesare, pentru stabilirea diagnosticului, dar ajuta la sustinerea lui.
Dezinhibitie în relatiile sociale, nechibzuinta în situatii de pericol si încalcarea impulsiva a regulilor sociale
(întreruperea sau perturbarea activitatilor altora, raspunsuri premature la întrebari pâna acestea n-au fost terminate,
sau dificultati în asteptarea în grup) sunt caracteristice acestei tulburari.

Tulburarile de învatare si neândemânarea apar cu frecventa exagerata si nu trebuie notate separat (în F80-F89)
daca sunt prezente; ele nu sunt totusi parte a diagnosticului actual de tulburare hiperkinetica.

Simptomele tulburarii de conduita nu sunt criterii inclusive si nici exclusive pentru diagnosticul principal, dar
prezenta lor constituie baza împartirii principale a acestei tulburari.

Problemele comportamentale caracteristice trebuie sa aiba un debut precoce (înainte de vârsta de 6 ani) si o
durata lunga. Totusi, înainte de vârsta intrarii în scoala, hiperactivitatea este greu de recunoscut din cauza limitelor
largi ale normalitatii; numai nivelele extreme trebuie sa fie diagnosticate la copii prescolari.

Diagnosticul de tulburare hiperkinetica poate fi pus si în viata adulta, bazele sunt aceleasi, dar atentia si
activitatea trebuie evaluate în functie de normele adecvate ale dezvoltarii. Daca hiperkinezia a fost prezenta în
copilarie dar a disparut apoi si a fost succedata de alte stare, ca de exemplu o tulburare disociala de personalitate
sau abuz de substante psihoactive, se codifica starea prezenta mai degraba decât cea trecuta.

Diagnostic diferentiat:
Tulburarile mixte sunt comune, iar tulburarile extensive ale dezvoltarii au prioritate, când sunt prezente.
Problema majora în diagnostic este diferentierea de tulburarea de conduita: când criteriile sunt întrunite pentru
amândoua, tulburarea hiperkinetica are prioritata diagnostica. Totusi, grade mai usoare de hiperactivitate si
neatentie sunt comune tulburarii de conduita. Când criteriile sunt întrunite pentru ambele stari, dar hiperkinezia este
extensiva si severa poate fi codificat diagnosticul de tulburare hiperkinetica de conduita (F90.1).

O problema care deriva din faptul ca hiperactivitatea si neatentia de un tip oarecum mai diferit de acela
caracteristic tulburarii hiperkinetice, apar ca simptom în tulburarile depresive si anxioase. Astfel, lipsa de astâmpar,
componenta tipica a depresiei agitate, nu trebuie sa duca la diagnosticul de tulburare hiperkinetica; ca, de altfel, si
lipsa de astâmpar din anxietatea severa. daca sunt întrunite criteriile pentru o tulburare anxioasa (F40.-, F41.-, F43.-
sau F93.-) aceasta trebuie sa aiba prioritate, exceptând cazul în care exista dovada prezenaei, în plus, a tulburarii
hiperkinetice pe lânga neastâmparul din anxietate. Similar, daca criteriile pentru o tulburare afectiva F30-F39 sunt
întrunite, tulburarea hiperkinetica nu trebuie diagnosticata numai din cauza alterarii concentratiei si a agitatiei
psihomotorii. Diagnosticul dublu va fi pus numai daca simptomele (care nu sunt numai parte a alterarii dispozitiei)
indica o prezenta separata a tulburarii hiperkinetice.

Debutul acut al comportamentului hiperactiv la copilul de vârsta scolara este mai probabil de a fi datorat unor
tulburari reactive (psihogene sau organice), unei stari maniacale, schizofreniei sau unor boli neurologice (de ex.
febra reumatismala).

114
115

Exclude: tulburari anxioase (F41- sau F93.0); tulburari ale dispozitiei (afective) (F30-F39); tulburari extensive
(pervasive) ale dezvoltarii (F84.-); schizofrenia (F20.-).

F90.0 TULBURAREA ACTIVITATII SI ATENTIEI


Exista o nesiguranta continua privind cea mai satisfscatoare subdivizare a tulburarii hiperkinetice. Totusi, studii
de tip follow-up au aratat ca evolutia din adolescenta si viata adulta este mult influentata de prezenta
comportamentului agresiv, delicvent sau disocial. In consecinta, principala împartire este în functie de prezenta sau
absenta acestor trasaturi asociate. Codul utilizat trebuie sa fie F90.0 când criteriile generale pentru tulburarea
hiperkinetica au fost întrunite (F90.-), dar cele pentru F91.-(tulburarea de conduita) nu.

Include: tulburarea de tip deficit de atentie sau sindromul cu hiperactivitate; tulburarea hiperactiva cu deficit de
atentie.
Exclude: tulburarea hiperkinetica asociata cu cea de conduita (F90.1).

F90.1 TULBURAREA HIPERKINETICA DE CONDUITA


Aceasta codificare trebuie facuta când ambele criterii globale pentru tulburarea hiperkinetica (F90.-) si pentru
tulburarea de conduita (F91.-) sunt întrunite.

F90.8 alte TULBURARI HIPERKINETICE

F90.9 TULBURARE HIPERKINETICA NESPECIFICATA


Aceasta categorie reziduala nu este recomandata si nu trebuie folosita decât când exista lipsa de diferentiere
între F90.0 si F90.1, dar criteriile globale pentru F90.- au fost întrunite.

Include: reactia hiperkinetica sau sindromul copilariei si adolescentei NSA

F91 TULBURAREA DE CONDUITA


Se caracterizeaza printr-un pattern repetitiv si persistent de conduita disociala, agresiva sau sfidatoare. Astfel
de comportament, când are un caracter extrem pentru individ duce la încalcarile asteptarilor sociale corespunzatoare
vârstei, fiind astfel mai sever decât obraznicia copilului sau "razvratirea" adolescentului. Actele disociale sau
infractiunile nu sunt prin ele însele baza de diagnostic, acesta implicând un pattern persistent (stabil) de
comportament.

Trasaturile tulburarilor de conduita pot fi simptomatice si altor stari psihiatrice, în care caz trebuie codificat
diagnosticul de baza.

Tulburarile de conduita pot duce în unele cazuri la tulburari de personalitate de tip disocial (F60.2). Ele sunt
frecvent asociate cu conditii ambientale adverse, incluzând relatii familiale nesatisfscatoare si esecuri scolare, fiind
mai frecvente la baieti. Deosebirea de tulburarile emotionale este bine validata; departajarea de hiperactivitate este
mai putin clara si frecvent exista suprapuneri între cele doua entitati diagnostice.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Evaluarea prezenaei unei tulburari de conduita trebuie sa ia în considerare nivelul dezvoltarii copilului.
Izbucnirile colerice, de exemplu, sunt normale pentru vârsta de 3 ani, iar prezenta lor mai des (la aceeati vârsta) nu
trebuie sa fie baza de diagnostic. Similar, încalcarea drepturilor civice ale altora (ca prin infractiuni cu violenta) nu
sta de obicei în firea majoritatii copiilor de 7 ani, acest criteriu de diagnostic nefiind în acest caz necesar.

Exemple clare de comportamente pe care se bazeaza acest diagnostic sunt: tendinte excesive de bataie si
atitudine de sfidare; cruzimea fata de animale si alti oameni; distugeri de bunuri; incendieri; furturi; minciuni
repetate; absenteism scolar si fuga de acasa; izbucniri colerice neobisnuit de intense si severe; comportament
provocator si sfidator; si, o nesupunere persistenta si severa. Orice tip de comportament din aceste categorii, daca
este marcat, este suficient pentru diagnostic; actele disociale izolate nu sunt suficiente pentru diagnostic.

Criteriile de excludere includ stari de baza putin obisnuite ca: schizofrenie, manie, tulburari extensive ale
dezvoltarii, tulburarea hiperkinetica si depresia.

Diagnosticul nu se va pune daca durata comportamentului descris mai sus este mai mica de 6 luni.

Diagnostic diferentiat:
Tulburarile de conduita se suprapun cu alte stari.
Coexistenta cu tulburarile emotionale ale copilariei (F93) trebuie sa duca la diagnosticul de tulburare mixta de
conduita si a emotiilor (F92.-). In cazuri care întrunesc si criteriile pentru tulburarea hiperkinetica (F90.-), aceasta

115
116

stare trebuie codificata în locul tulburarii de conduita. Totusi, situatiile de hiperactivitate si neatentie usoara sau alte
situatii mai specifice sunt comune la copii cu tulburare de conduita ca si stima de sine scazuta si perturbari
emotionale minore care nu exclud diagnosticul.

Exclude: tulburarea de conduita asociata cu tulburari emotionale (F92.-) sau hiperkinezie (F90.-); tulburari ale
dispozitiei (afective) (F30-F39); tulburari extensive ale dezvoltarii (F84.-); schizofrenia (F20-).

F91.0 TULBURAREA DE CONDUITA LIMITATA LA CONTEXTUL FAMILIAL


Aceasta categorie include tulburari de conduita ce implica un comportament agresiv si disocial (ti nu numai
opozant, sfidator si dezorganizat), limitat în întregime sau aproape în întregime la domiciliu si/sau la interactiunea cu
membrii familiei de origine (nucleare) sau din cadrul imediat al locuintei. Tulburarea necesita ca toate criteriile
pentru F91 sa fie întrunite; chiar relatiile sever perturbate nu sunt prin ele însele suficiente pentru diagnostic. Pot
exista furturi din casa, frecvent de bani sau bunuri apartinând unuia sau la maximum doi indivizi. Aceasta se poate
însoti de un comportament destructiv deliberat, adeseori centrat pe un anumit membru al familiei, ca, de exemplu,
distrugerea jucariilor si podoabelor, taierea hainelor, distrugerea mobilei sau distrugerea obiectelor pe care persoana
respectiva le pretuieste.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diagnosticul necesita specificarea lipsei unei perturbari semnificative a conduitei în afara spatiului familial si a
faptului ca relatiile sociale ale copilului din afara familiei sunt normale.

In majoritatea cazurilor aceste tulburari de conduita specifice pentru familie apar în contextul unor forme de
perturbare marcata a relatiilor copilului cu unul sau mai multi membri din familia nucleara. In unele cazuri,
tulburarea poate sa apara legata de un conflict cu un parinte vitreg nou aparut. Validarea nosologica a acestei
categorii ramâne incerta, dar este posibil ca aceste situatii foarte specifice de tulburare de conduita sa nu aiba
prognosticul rau obisnuit pentru cazurile de tulburari extensive de conduita.

F91.1 TULBURAREA DE CONDUITA NESOCIALIZATA


Acest tip de tulburare este caracterizat prin combinatia unui comportament disocial sau agresiv persistent
(întrunind criteriile globale pentru F91.- si comportamentul fiind doar negativist, sfidator sau dezorganizat), cu o
anomalie extinsa si semnificative a relatiilor cu alti copii.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Lipsa unei integrari efective într-un grup de copii de aceeati vârsta constituie distincaia cheie de tulburarea de
conduita "socializata", acesta fiind diferentierea predominanta. Relatiile perturbate cu alti indivizi de aceeati vârsta
sunt puse în evidenta prin izolarea fata de alti copii, sau prin rejectarea de catre alti copii (printre care individul
devine nepopular) si prin lipsa de prieteni apropiati sau de relatii empatice durabile si reciproce cu alti copii din
acelati grup de vârsta. Relatiile cu adultii sunt marcate de dezacorduri, ostilitate si resentimente. Pot apare totusi
relatii bune cu adultii (cu toata posibila lor lipsa de încredere si apropiere) si daca sunt prezente, ele nu exclud
diagnosticul. Exista unele perturbari emotionale (frecvente, dar nu în toate cazurile), care, daca sunt suficient de
intense pentru a întruni criteriile unei tulburari mixte, trebuie codificate la F92.-.

Infractiunile sunt comise (caracteristic, dar nu neaparat necesar) de obicei solitar. Comportamentele tipice
includ: tiranizare, batai frecvente si cu copii mai mari, jafuri sau tâlharii; nivele excesive de nesupunere, grosolanie,
lipsa de cooperare, rezistenta la autoritate (externa), izbucniri intense de furie necontrolata, distrugere de bunuri si
cruzime fata de animale si oameni. Unii copii izolati pot fi totusi implicati într-un grup de infractori. Natura
infractiunilor este astfel mai putin importanta pentru diagnostic decât calitatea relatiilor interpersonale.

Tulburarea este de obicei extensiva vis-a-vis de situatii, dar poate fi cel mai evidenta la scoala; specificitatea
situatilor din afara familiei este compatibila cu diagnosticul.

Include: tulburarea de conduita de tip agresiv-solitar; tulburarea agresiva nesocializata.

F91.2 TULBURAREA SOCIALIZATA DE CONDUITA


Aceasta categorie se aplica tulburarilor de conduita care implica un comportament disocial si agresiv
permanent (întrunind criteriile globale de la F91, si nu un simplu comportament negativist, sfidator si dezorganizat).
Ea apare la indivizi de regula bine integrati în grup.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diferenta fasa de tulburarea precedenta este prezenta prieteniilor adecvate si durabile cu alti indivizi de vârsta
apropiata. Frecvent, dar nu întodeauna, grupul din care face parte e alcatuit din tineri implicati în acte de delicventa
sau disociale (în care caz, conduita sociala inaaceptabila a copilului poate fi aprobata de membrii grupului si limitata

116
117

de subcultura de care apartine). Totusi, aceasta nu este o cerinas necesara pentru diagnostic; copilul poate face
parte si dintr-un grup de nedelicvenai, iar comportamentul sau disocial are loc în afara acestui context. daca
comportamentul disocial implica în special tiranizarea altora, pot fi perturbate relatiile cu victimele sale sau si cu alti
copii. Din nou, aceasta nu invalideaza diagnosticul sustinut de faptul ca copilul are un grup de prieteni carora le este
loial si care implica prietenii durabile.

Relatiile cu adultii (privind autoritatea) sunt deficitare, dar pot exista totusi relatii bune cu altii. Perturbarile
emotionale sunt de regula minime. Tulburarile de conduita pot include si aria familiala; dar daca sunt restrânse la
acestea, diagnosticul prezent este exclus. Frecvent, tulburarea este mai evidenta în afara contextului familial, iar
specificitatea cu scoala (sau cu alte locuri din afara familiei) este compatibil cu diagnosticul.

Include: tulburarile de conduita de tip grup; delicvenaa de grup; delicvenaa în contextul apartenenaei la o banda (de
infractori); furturi în compania altora; absenteism scolar nemotivat.
Exclude: activitate infractionala de grup fara manifestarea unei tulburari psihiatrice (Z03.2).

F91.3 TULBURAREA OPOZITIONALA, DE SFIDARE


Acest tip de tulburare de conduita este observabila în mod caracteristic la copii de 9-10 ani. Este definita prin
prezenta unui comportament sfidator, de nesupunere, si provocator, si prin absenta unor acte disociale si agresive
severe care încalca legea sau drepturile celorlalti. Tulburarea necesita întrunirea criteriilor generale pentru F91; chiar
un comportament extrem de obraznic si nesupus nu este suficient pentru diagnostic. multi specialisti autorizati
considera ca patternurile opozant-negativiste de comportament reprezinta tulburari mai putin severe de conduita
mai degraba decât un tip calitativ distinct. Dovezi rezultate din cercetari arata ca este dificil de stabilit daca
deosebirea este cantitativa sau calitativa. Totusi, rezultatele sugereaza ca, daca exista o deosebire, aceasta e
valabila în principal sau numai pentru copii mai mici. Trebuie manifestata precautie în utilizarea acestei categorii în
special la copii mai mari. Tulburarile de conduita clinic semnificative la acestia sunt însotite de obicei de un
comportament disocial si agresiv care par dincolo de sfidare, nesupunere sau dezorganizare, desi nu rareori sunt
precedate de tulburari opozitionale, de sfidare la vârste mai mici. Aceasta categorie este inclusa pentru a reflecta o
practica diagnostica comuna si de a facilita clasificarea tulburarilor aparute la copii mici.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasatura esentiala a acestei tulburari este un pattern de comportament peristent negativist, ostil, sfidator,
provocator si dezorganizat, clar în afara limitelor normale pentru un copil de acceati vârsta în acelati context socio-
cultural si care nu include încalcari grave ale drepturilor altora, reflectate într-un comportament agresiv si disocial
specificat la categoriile F91.0 si

F91.2. Copiii cu aceasta tulburare sfideaza frecvent si activ cererile sau regulile adultilor si sâctie în mod deliberat
pe altii. Ei sunt de obicei furioti, cu resentimente si sunt deseori sâciiti de altii care le reproseaza greselile si
dificultatile. Toleranta la frustare este redusa, iar pierderea cumpatului este rapida. In mod tipic sfidarea este
provocatoare, copii initiind confruntari si manifestând o grosolanie excesiva, lipsa de cooperare si rezistenta la
autoritate.

In mod frecvent acest comportament se manifesta în interactiunile cu adultii sau cu copii pe care Subiectul îi
cunoaste bine, iar semnele tulburarii pot sa nu fie evidente în cursul examinarii clinice. Distinctia cheie de alte
tulburari de conduita este lipsa unui comportament care încalca legea si drepturile fundamentale ale celorlalti, ca de
exemplu hotia, cruzimea, tiranizarea, violenta si distrugerea. Totusi, comportamentul opozant-sfidator, asa cum a
fost deja descris, este deseori observat în alte tipuri de tulburare de conduita. daca este prezent un alt tip (F91.0-
F91.2) el trebuie codificat prioritar.

Exclude: tulburarea de conduita incluzând comportament evident disocial sau agresiv (F91.0-F91.2)

F91.8 alte TULBURARI DE CONDUITA

F91.9 TULBURARE DE CONDUITA NESPECIFICATA


Aceasta categorie reziduala nu este recomandata si trebuie utilizata numai pentru tulburari întrunind criteriile
de la F91 dar care nu sunt specificate ca un subtip sau care nu întrunesc criteriile pentru nici unul din subtipurile
specificate.

Include: tulburarea comportamentala a copilariei NSA; tulburarea de conduita a copilariei NSA.

F92 TULBURARI MIXTE DE CONDUITA SI ALE EMOTIILOR (EMOTIONALE)


Acest grup este caracterizat prin combinatia unui comportament persistent agresiv, disocial sau sfidator cu
simptome certe de depresie, anxietate sau de alte perturbari emotionale.

117
118

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Severitatea trebuie sa fie suficienta pentru ca criteriile pentru ambele tulburari (de conduita si emotionale ale
copilariei -F91 si F93), sau pentru o tulburare nevrotica a adultului (F40-F49) sau tulburare a dispozitiei (F30-F39) sa
fie întrunite.

Cercetarile efectuate pâna în prezent sunt insuficiente pentru a stabili în mod cert daca aceasta categorie trebuie
sa fie considerata separat de tulburarile de conduita ale copilariei. Ea a fost inclusa aici din cauza potentialului sau
etiologic si a posibilei importante terapeutice, si din cauza contributiei sale la credibilitatea (fezabilitatea) clasificarii.

F92.0 TULBURAREA DE CONDUITA DEPRESIVA (CU DEPRESIE)


Aceasta categorie necesita combinarea unei tulburari de conduita a copilariei (F91) cu dispozitia depresiva
marcata si persistenta, evidentiata prin "dispozitie mizerabila" excesiva, pierderea interesului si a placerii în
efectuarea unor activitati uzuale, auto-blamare si lipsa sentimentului de speranta. Pot exista si perturbari ale
somnului.

Include: tulburarea de conduita (F91.-) asociata cu tulburarea depresiva (F30-F30).

F92.8 alte TULBURARI MIXTE DE CONDUITA SI EMOTIONALE


Aceasta tulburare necesita combinarea unei tulburari de conduita din copilarie (F91.-) cu simptome
emotionale persistente si marcate (anxietate, frica, obsesii sau compulsii, derealizare-depersonalizare, fobii sau
hipocondrie). Furia si resentimentele sunt trasaturi ce apartin mai degraba tulburarii de conduita, ele nu confirma,
dar nici nu infirma diagnosticul.

Include: tulburarea de conduita (F91.-) asociata cu tulburarea emotionala (F93.-) sau nevrotica (F40-F48).

F92.9 TULBURAREA DE CONDUITA SI EMOTIONALA, NESPECIFICATA

F93. TULBURARI EMOTIONALE CU DEBUT SPECIFIC IN COPILARIE


In cadrul psihiatriei infantile s-a facut în mod traditional distinctie între tulburarile emotionale specifice
copilariei si tulburarile tipice adolescentei si vietii adulte. Patru mari motive au stat la baza acestei diferentieri.
Primul se bazeaza pe rezultatele unor cercetari care au aratat ca majoritatea copiilor cu tulburari emotionale devin
adulti normali, numai o minoritate prezinta tulburari nevrotice în viata adulta. In schimb, multe tulburari nevrotice cu
debut în viata adulta nu au avut tulburari psihopatologie precursoare în copilarie. Deci, apare o discontinuitate
evidenta între tulburarile emotionale aparute în aceste perioade. A doua justificare consta în aceea ca multe tulburari
din copilarie par a fi exagerari a unor tendinte comportamentale normale mai degraba decât fenomene calitativ
anormale prin ele însele. Al treilea motiv este legat de consideratiile de mai sus, si consta în existenta presupunerilor
teoretice frecvent exprimate, cum ca mecanismele psihologice implicate în tulburarile emotionale ale copilariei nu
par a fi aceleati ca cele din nevroza adultului. A patra justificare consta în mai redusa demarcare a tulburarilor
emotionale ale copilariei în entitati presupus specifice, ca de exemplu tulburari fobice sau obsesive.

Cea de-a treia justificare este lipsita de validare empirica, iar datele epidemiologice sugereaza ca, daca cea de-a
patra justificare este corecta ea este pur si simplu o problema de gradare (cu tulburari emotionale slab diferentiate
atât în copilarie cât si în viata adulta). In consecinta, a doua trasatura (adica adecvanta comportamentala) este
utilizata ca trasatura diagnostica cheie în stabilirea diferentelor dintre tulburarile emotionale specifice copilariei
(F93.-) si cele nevrotice (F40-F49). Validitatea acestei diferentieri este incerta, dar exista unele dovezi empirice care
sugereaza ca tulburarile emotionale ale copilariei cu adecvanta comportamentala au un prognostic mai bun.

F93.0 TULBURAREA TIP ANXIETATEA DE SEPARARE A COPILARIEI


Este normal ca prescolarii si copii mai mici sa exprime un grad de anxietate în cazul separarii sau a amenintarii
cu separarea de persoanele de care sunt atasate. Tulburarea tip anxietate de separare trebuie diagnosticata doar
când frica de separare constituie focalizarea anxietatii, si când o astfel de anxietate apare în primii ani de viata. Se
diferentiaza de anxietatea de separare normala când exista un grad de severitate neobisnuit (statistic) (inclusiv cu
persistenta anormala dupa perioada de vârsta obisnuita, si când este asociata cu probleme semnificative de
functionalitate sociala. In plus, diagnosticul necesita lipsa unei perturbari generalizate a dezvoltarii
comportamentului de functionare; daca exista, trebuie luat în considerare un cod de la F40-F49. Anxietatea de
separare ce apare la o vârsta comportamental neadecvata (de exemplu, în adolescenta) nu trebuie codificata aici
decât daca reprezinta o continuare anormala a anxietatii de separare adecvata comportamental.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:

118
119

Trasatura diagnostica cheie este focalizarea de anxietate excesiva pe separarea de acele persoane de care
copilul este atasat (de regula parinti sau alti membrii de familie) care nu este parte a unei anxietati generalizate în
situatii multiple. Anxietatea poate lua urmatoarele forme:

(a). Preocupare si îngrijorare nerealista ca persoanelor de care este atasat li se poate întâmpla ceva rau, sau ca vor
pleca si nu se vor mai întoarce:

(b). Preocupare si îngrijorare nerealista ca se poate întâmpla ceva neasteptat, de exemplu ca el (copilul) sa fie rapit,
sa se piarda sau sa fie internat în spital, sau omorât, ceea ce îl va desparti de persoanele la care tine;

(c). Opozitie sau refuz permanent de a merge la scoala din cauza fricii de separare (mai curând decât teama de
unele evenimente ce s-ar produce la scoala);

(d). Opozitie permanenta sau refuz de a merge la culcare daca nu este în apropierea persoanei (persoanelor) de
care este atasat;

(e). O teama persistenta si neadecvata de a ramâne singur, sau fara prezenta persoanelor de care este atasat,
acasa si în timpul zilei;

(f). Cosmaruri repetate având ca tema separarea;

(g). Aparitia repetata a simptomelor somatice (greata, dureri de stomac, de cap, vomitismente, etc) cu ocazia
separarii de persoana de care este atasat, cum ar fi, plecatul la scoala;

(h). Disconfort excesiv si recurent (manifestat prin anxietate, plânsete, tipete, lamentari, apatie sau retragere
sociala) la anticiparea sau în timpul (sau imediat dupa) separarii de persoana de care este atasata.

Multe situatii care implica separarea implica deasemenea si alti potentiali stressori ca sursa a anxietatii.
Diagnosticul se bazeaza pe demonstrarea ca elementul comun ce amorseaza anxietatea în situatii variate sunt
circumstantele de separere de persoana de care copilul este atasat în mod special. Aceasta apare probabil de obicei
în relatie cu refuzul de a merge la scoala (sau "fobia") care însa reprezinta adesea, dar nu întodeauna (mai ales în
adolescenta), anxietate de separare. Refuzul de a merge la scoala ce apare în adolescenta nu trebuie codificat aici,
decât daca el este o functie primara a anxietatii de separare, si daca aceasta anxietate a existat in mod anormal în
timpul perioadei prescolare. Numai daca aceste criterii sunt întrunite sindromul poate fi codificat într-una din
categoriile din F93 sau de la F40-F48.

Exclude: tulburari ale dispozitiei (afective) (F30-F39); tulburari nevrotice (F40-F49); tulburarea anxios-fobica din
copilarie (F93.1); tulburarea de tip anxietate sociala a copilariei (F93.2).

F93.1 TULBURAREA ANXIOS-FOBICA A COPILARIEI


Copii, ca si adultii, pot dezvolta frici focalizate pe o larga paleta de directii sau situatii. Unele din aceste temeri
(fobii), de exemplu agorafobia, nu sunt parte a unei dezvoltari psihosociale normale. Când aceste fobii apar în
copilarie ele trebuie sa fie codificate la categoria adecvata în F40-F49. Totusi, unele frici au o marcata specificitate
pentru unele faze ale dezvoltarii si apar (cu unele grade de severitate) la majoritatea copiilor, ca de exemplu, frica
de animale în perioada prescolara.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Aceasta categorie trebuie utilizata numai pentru frici specifice unei faze de dezvoltare, când ele întrunesc
criteriile aditionale aplicate tuturor tulburarilor de la F93, adica:

(a). Debutul apare în timpul vârstei adecvate de dezvoltare;

(b). Gradul de anxietate este clinic anormal; si

(c). Anxietatea nu este parte a unei tulburari mai generalizate.

Exclude: tulburarea de tip anxietate generalizate (F41).

F93.2 TULBURAREA DE (TIP) ANXIETATE SOCIALA A COPILARIEI


Prudenta fata de straini este un fenomen normal în partea a doua a primilor ani de viata si un grad de
aprehensiune sau anxietate sociala este normal pentru mica copilarie când copilul se întâlneste cu situatii noi,
straine sau social-amenintatoare. Aceasta categorie trebuie deci utilizata numai pentru tulburari ce apar sub vârsta

119
120

de 6 ani, care sunt atât de neobisnuite de intense si însotite de probleme în functionarea sociala si care nu sunt
parte a unei perturbari emotionale mai generale.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Copii cu aceasta tulburare manifesta o teama persistenta sau recurenta si/sau o conduita de evitare fata de
straini; astfel de teama poate sa apara fie pentru adulti, fie pentru copii sau pentru ambele categorii. Teama este
asociata cu un nivel normal de atasament selectiv fata de parinti si alte persoane familiare. Evitarea sau teama de
contacte sociale este de un asemenea nivel încât depaseste limitele normale pentru vârsta copilului si este asociata
cu probleme de functionare sociala semnificative clinic.

Include: tulburarea evitanta a copilariei si adolescentei.

F93.3 TULBURAREA DE RIVALITATE FRATERNA


O mare proportie de copii mici (daca nu chiar majoritatea) manifesta unele stari emotionale perturbate dupa
nasterea unui frate (sau surori), de regula cel imediat urmator. In majoritatea cazurilor rivalitatea e usoara, dar
rivalitatea sau gelozia aparute în timpul perioadei de dupa nasterea fratelui pot fi persistente timp îndelungat.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Tulburarea se caracterizeaza prin combinarea urmatoarelor:

(a) Dovada rivalitatii sau geloziei fraterne;


(b). Debutul apare în câteva luni dupa nasterea fratelui/surorii (de regula a celui/celei imediat urmator/(oare);
(c). Perturbarea emotionala anormala ca intensitate si/sau asociata cu probleme psiho-sociale.

Rivalitatea/gelozia fraterna poate fi manifestata printr-o marcata competitie cu fratele/sora pentru atentia si
afectiunea parintilor; pentru ca aceasta sa fie considerata anormala ea trebuie sa fie asociata cu sentimente
negative neobisnuit de intense. In cazuri severe poate apare o ostilitate fatisa, traume fizice si/sau rautate la adresa
si împotriva fratelui. In cazurile mai putin grave poate aparea o puternica împotrivire la a împarti ceva cu fratele, o
lipsa a atitudinii pozitive si slabe interactiuni amicale.

Perturbarea emotionala poate îmbraca oricare din diferitele forme, de multe ori incluzând unele regresii, cu
pierderea unor abilitati deja dobândite (ca de exemplu controlul sfincterian) si tendinta spre un comportament de
sugar. Deasemenea, copilul cauta frecvent sa copieze sugarul în activitati ce capteaza atentia parintilor, ca de
exemplu alimentarea. Exista de obicei o tendinta crescuta spre un comportament negativist si de confruntare fata de
parinti, izbucniri colerice sau disforie manifestata sub forma de anxietate, lamentatii sau retragere sociala. Somnul
poate fi perturbat si exista frecvent o presiune crescuta pentru captarea atentiei parintilor, ca de exemplu în timpul
perioadei de a merge la culcare.

Include: gelozia fraterna.


Exclude: rivalitatea de grup (nefraterna) (F93.8).

F93.8 alte TULBURARI EMOTIONALE ALE COPILARIEI


Include: tulburarea de identitate; tulburarea supraanxioasa; rivalitatea de grup (nefraterna).
Exclude: tulburarea identitatii cu sexul propriu în copilarie (F64.2).

F93.9 TULBURAREA EMOTIONALA A COPILARIEI, NESPECIFICATA


Include: tulburarea emotionala a copilariei nespecificata.

F94. TULBURARI ALE FUNCTIONARII SOCIALE CU DEBUT SPECIFIC IN COPILARIE SI ADOLESCENTA

Este un grup de tulburari oarecum omogen, cu tulburari care au în comun anomalii ale functionarii sociale care
debuteaza în perioada de dezvoltare, dar care, spre deosebire de tulburarile extensive (pervasive) ale dezvoltarii, nu
sunt caracterizate primar de o incapacitate (sau deficit) sociala aparent constitutionala care sa afecteze toate arii de
functionare. Distorsiuni sau privatiuni grave ale mediului sunt de regula asociate, si se considera ca ele joaca un rol
etiologic crucial în multe cazuri. Nu exista o diferenta marcata pe sexe. Existenta acestui grup de tulburari este bine
circumscrisa, dar exista incertitudini privind definirea criteriilor de diagnostic, si, deasemenea, dezacorduri privind
subdivizarea si clasificarea acestor tulburari.

F94.0 MUTISMUL SELECTIV


Starea este caracterizata de o selectivitate marcata în vorbire, si determinata emotional; copilul demonstreaza
competenta sa în vorbire în unele situatii, dar esueaza în altele (identificabile). Tulburarea apare cel mai frecvent în
mica copilarie, cu frecventa egala la ambele sexe si asociata de obicei cu trasaturi de personalitate accentuata

120
121

implicând anxietate sociala, retragere, senzitivitate sau rezistenta. Tipic, copilul vorbeste acasa sau cu prietenii
apropiati si este mut la scoala sau în prezenta strainilor, dar mai pot apare si alte patternuri (inclusiv de
conversatie).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diagnosticul presupune:

(a). Un nivel normal sau aproape normal de întelegere a limbajului;

(b). Un nivel de competenta a expresiei lingvistice suficient pentru comunicarea sociala;

(c). Dovada demonstrabila ca copilul poate vorbi normal sau aproape normal în unele situatii.

Cu toatea acestea, un numar foarte mic de copii cu mutism electiv au un istoric de oarecare întârziere a vorbirii
sau probleme de articulare a cuvintelor. Diagnosticul poate fi pus în prezenta acestor probleme daca exista un limbaj
adecvat pentru comunicare efectiva si o serioasa disparitate în utilizarea limbajului în functie de contextul social,
adica vorbirea copilului este fluenta în unele situatii, iar în altele copilul este mut. Trebuie sa existe dovezi
demonstrabile ca copilul nu vorbeste în unele situatii sociale, dar în altele vorbeste. Diagnosticul necesita ca aceasta
incapacitate de a vorbi sa fie persistenta în timp si sa existe o consecventa, si deci o predictibilitate a situatiilor în
care copilul va vorbi sau nu.

Mai sunt prezente si alte perturbari socio-emotionale în mare majoritate a cazurilor, dar ele nu sunt parte din
trasaturile necesare pentru diagnostic. Ele nu urmeaza un pattern consecvent, dar pot fi obisnuite unele trasaturi
temperamentale anormale, ca: senzitivitate si anxietate sociala, precum si un comportament negativist.

Include: mutismul selectiv.


Exclude: tulburarile extensive (pervasive) ale dezvoltarii (F84.-); schizofrenie (F20.-); tulburari specifice ale
dezvoltarii, de vorbire si limbaj (F80.-); mutism tranzitoriu ca parte a anxietatii de separare la copii mici (F93.0).

F94.1 TULBURAREA DE ATASAMENT REACTIVA A COPILARIEI


Aceasta tulburare ce apare la copii foarte mici si mici se caracterizeaza prin anomalii persistente ale
patternurilor de relationare sociala, asociate cu perturbari emotionale si reactive la schimbarile din ambianta. Teama
excesiva si hipervigilenta care nu raspund la mângiieri sunt caracteristice; interactiunea sociala cu copii de vârsta
similara este slaba, auto si hetero-agresiunile sunt foarte frecvente, lamentarile sunt obisnuite, în unele cazuri
putând apare si oprirea cresterii. Sindromul apare probabil ca o consecinta directa a unei neglijente parentale
severe, abuzuri si a unei foarte proaste educatii. Existenta acestui pattern comportamental este bine cunoscuta si
acceptata, dar exista permanente incertitudini privind aplicarea criteriilor de diagnostic, limitele sindromului si daca
sindromul reprezinta o entitate psihologica valida. Totusi, categoria este inclusa aici din cauza importantei
sindromului pentru sanatatea publica, deoarece nu exista nici un fel de dubii privind existenta sa si din cauza
patternului comportamental care nu se încadreaza în criteriile de diagnostic ale nici unei alte categorii diagnostice.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasatura cheie este un pattern anormal de relationare a copilului cu ce care îl îngrijesc, pattern care apare
înaintea vârstei de cinci ani si care implica trasaturi maladaptive ce nu apar la copilul normal, pattern care este
suficient de persistent (chiar daca este reactiv) pentru a induce modificari marcate în patternurile de crestere.

Copii mici cu acest sindrom manifesta raspunsuri sociale extrem de contradictorii si ambivalente, evidente cel
mai bine la petreceri si reuniuni; copii foarte mici pot aborda o mina abatuta si privesc fix în timp ce sunt tinuti sau
raspund celor care îi îngrijesc cu o combinatie de abordare, evitare si rezistenta la mângiieri. Perturbarea emotionala
se poate manifesta prin lamentari aparente, lipsa raspunsului emotional, reactii de retragere, ca de exemplu de a se
trânti pe covor, si/sau raspunsuri agresive la disconfortul lor sau a altora. Teama excesiva si hipervigilenta (uneori
descrisa ca "atentie înghetata") ce nu raspunde la mângâieri poate apare în unele cazuri. In multe alte cazuri copilul
arata un interes fata de alti copii de vârsta similara, dar jocul social este împiedicat de raspunsuri emotionale
negative. Tulburarea de atasament poate fi însotita si de o afectare a vigorii fizice, precum si de o afectare a
cresterii (care trebuie codificata în functie de categoria somatica adecvata R62.).

Multi copii normali manifesta o lipsa de securitate în patternul atasamentului lor selectiv pentru un parinte, dar
aceasta nu trebuie confundata cu tulburarea de atasament reactiva de care difera prin câteva aspecte cruciale.
Tulburarea se caracterizeaza print-un tip anormal de insecuritate manifestat în raspunsul social marcat contradictoriu
care nu se întâlneste de obicei la copii normali. Raspunsul anormal se extinde pe diferite situatii sociale si nu se
limiteaza la o relatie duala cu persoana anumita care-l îngrijeste; exista o lipsa a raspunsului la mângâieri; si exista
o tulburare emotionala asociata sub forma apatiei, lamentatiei sau fricii.

121
122

Aceasta stare se diferentiaza de tulburarile extensive ale dezvoltarii prin cinci trasaturi principale. In primul rând
copii cu tulburare reactiva de atasament au o capacitate normala de reciprocitate si resposivitate sociala, capacitate
care lipseste la cei cu tulburari extensive ale dezvoltarii. In al doilea rând, desi patternuri anormale de
responisivitate sociala sunt initial o trasatura generala a comportamentului copilului în tulburarea reactiva de
atasament, într-o varietate de situatii, remisiunea este buna când copilul este plasat într-un mediu favorabil cresterii,
care îi ofera continuitatea de îngrijire responsabila. Aceasta nu se întâmpla în cazul copiilor cu tulburari extensive ale
dezvoltarii.
In al treilea rând, desi copii cu tulburare reactiva de atasament manifesta o afectare a dezvoltarii limbajului (de tipul
descris la F80.6); ei nu manifesta anomalii calitative de comunicare caracteristice autismului. In al patrulea rând,
spre deosebire de autism, tulburarea reactiva de atasament nu este însotita de defecte cognitive severe, ce nu
raspund la modificari ambientale adecvate. In al cincilea rând, patternurile de comportament persistente, repetitive
si stereotipe nu sunt trasaturi ale tulburarilor reactive de atasament.

Tulburarile reactive de atasament apar aproape întodeauna în relatie cu o îngrijire total neadecvata. Aceasta
poate consta în abuz sau neglijare psihologica (pedepse aspre, lipsa de raspuns la "deschiderea" copilului, sau
atititudini parentale aiurea), în abuz sau fizica (nepasare permanenta fata de necesitatile bazale fiziologice ale
copilului; batai repetate sau hranire neadecvata). Intrucât nu exista suficiente cunostiinae privind consistenta
asocierii dintre îngrijirea neadecvata a copilului si tulburare, prezenta unor privatiuni sau distorsiuni ambientale nu
este o cerinta diagnostica. Totusi, trebuie sa se procedeze cu precautie în punerea diagnosticului în absenta
dovezilor de abuz sau neglijare. Deci, diagnosticul nu trebuie pus automat pe baza abuzului sau a
neglijentei, dar nu toti copii neglijati sau "abuzati" nu manifesta tulburarea.

Exclude: sindromul Asperger (F84.5); tulburarea de atasament de tip dezinhibat al copilariei (F94.2); sindroame
de maltratare având ca rezultat probleme somatice (T74); variatiile normale în patternul de atasament selectiv; abuz
sexual sau fizic în copilarie rezultând probleme psiho-sociale (Z61.4-Z61.6).

F94.2 TULBURAREA DE ATASAMENT A COPILARIEI DE TIP DEZINHIBAT (TACTI)


Consta într-un pattern particular de functionare sociala anormala care apare în primii ani de viata si care
manifesta tendinta de a persista în ciuda modificarilor notabile ale circumstantelor mediului ambiental. La vârsta de
2 ani se manifesta de obicei prin adezivitate si printr-un comportament de atasare difuz si necentrat selectiv. La 4
ani se mentin atasamentele difuze , dar adezivitatea tinde sa fie înlocuita de un comportament de captare a atentiei
si prietenos nediscriminatoriu. In copilaria mijlocie si tardiva indivizii pot sau nu sa dezvolte atasamente selective,
dar comportamentul de captare a atentiei persista deseori, iar interactiunea slab modulata cu alti copii este
obisnuita, depinzând de circumstante; mai pot fi asociate si perturbari emotionale si comportamentale. Sindromul a
fost cel mai clar identificat la copii crescuti în institutii speciale (oferlinate) înca din mica copilarie, dar poate apare si
în alte situatii; el este considerat ca facând parte dintr-un esec persistent al oportunitatii de a dezvolta atasamente
selective ca o consecinta a unor schimbari extrem de frecvente ale îngrijitorilor. Unitatea conceptuala a sindromului
depinde de debutul precoce al atasamentului difuz, interactiuniile slabe sociale continui si lipsa de specificitate a
situatiilor.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Diagnosticul trebuie bazat pe dovada unui grad neobisnuit de difuziune al atasamentului selectiv în timpul
primilor cinci ani de viata; acesta a fost asociat în mica copilarie cu un comportament general adeziv si sau cu o
atitudine prietenoasa nediscriminatorie, cu un comportament de captare de atentie în copilaria timpurie si mijlocie.
De obicei exista dificultati în stabilirea unor relatii apropiate si de încredere în ceilalti copii. Pot fi, sau nu, asociate
perturbari emotionale sau comportamentale (depinzând de împrejurari). In multe cazuri exista o istorie clara de
marcate discontinuitati în îngrijire sau schimbari multiple ale plasamentelor familiale (ca în plasamentele familiale
multiple de îngrijire).

Include: psihopatia lipsei de afectiune; sindromul institutional.


Exclude: sindromul Asperger (F84.5); hospitalismul la copii (F43.2); tulburarea hiperkinetica sau a deficitului de
atentie
(F90.-); tulburarea reactiva de atasament a copilariei (F94.1).

F94.8 alte TULBURARI ALE FUNCTIONARII SOCIALE A COPILARIEI


Include: tulburari ale functionarii sociale cu retragere si timiditate datorate deficientelor de competenta sociala.

F94.9 TULBURAREA DE FUNCTIONARE SOCIALA A COPILARIEI NESPECIFICATA

F95. TULBURARI ALE TICULUI

122
123

Manifestarea predominanta a acestor sindroame este ticul, cu diverse forme. Ticul este o miscare motorie
rapida, recurenta, neritmica, implicând grupe musculare circumscrise, sau productii vocale, cu debut brusc si fara
scop aparent. Ticurile sunt traite ca fenomene irezistibile dar care pot fi suprimate pentru o perioada de timp. Atât
ticurile vocale cât si cele motorii pot fi clasificate ca simple sau complexe cu toate ca limitele nu sunt bine definite.
Ticurile motorii simple includ clipitul, miscari ale gâtului, ridicarea umerilor si grimase faciale. Ticurile vocale simple
obisnuite sunt tusea de curatire a gâtului, hârâiala, tragerea nasului si sâsâiala. Ticurile complexe vocale includ
repetitia unor cuvinte particulare si uneori utilizarea unor cuvinte socialmente inaceptabile (deseori obscene)
(coprolalia) si repetarea cuvintelor sau sunetelor pronuntate de altii (paralalia).

Severitatea ticurilor este imens de variabila. La o extrema, fenomenul este cvasinormal si probabil 1/5 sau 1/10
din copii manifesta uneori ticuri tranzitorii. La cealalte extrema, sindromul Tourette este o tulburare neobisnuita,
cronica si incapacitanta. Nu se stie daca aceste extreme reprezinta stari diferite sau expresia aceluiati continuum;
aceasta ultima ipoteza are multi sustinatori printre specialisti. Tulburarile ticului sunt mult mai frecvent la baieti, iar
antecedentele familiale sunt obisnuite.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasaturile majore ce diferentiaza ticurile de alte tulburari motorii sunt natura brusca, rapida, tranzitorie si
circumscrisa a miscarilor (împreuna cu lipsa evidentei unei tulburari neurologice bazale); repetitivitatea; disparitia lor
(de obicei) în timpul somnului; usurinta cu care ele pot fi reproduse sau suprimate voluntar. Lipsa ritmicitatii le
deosebeste de miscarile stereotipe si repetitive din autism si retardarea mentala. Activitatile motorii manieristice din
aceleati tulburari includ miscari mai complexe si mai variabile decât cele din ticuri. Activitatile compulsiv-obsesive se
aseamana cu tipurile complexe ale ticurilor dar difera prin scopul lor precis (ca de exemplu atingerea unor obiecte
sau întoarcerea de un numar de ori); cu toate acestea, uneori distincaia este dificil de facut.

Ticurile apar adesea ca fenomene izolate, dar deseori sunt asociate cu o larga paleta de perturbari emotionale în
special fenomene obsesionale sau hipocondriace. Tulburarile de dezvoltare specifice sunt deasemenea asociate cu
ticuri.

Nu exista o linie de demarcatie clara între tulburare ticului cu unele perturbari emotionale asociate si o tulburare
emotionala cu unele ticuri asociate. In orice caz, diagnosticul trebuie sa reprezinte tipul major de anormalitate.

F95.0 TULBURAREA TRANZITORIE A TICULUI.


Intruneste criteriile generele pentru o tulburare a ticului, dar ticurile nu persista mai mult de 12 luni. Este cea
mai comuna forma, si este mai frecventa în jurul vârstei de 5 ani; ticurile sunt cel mai ades sub forma de clipit,
grimase faciale sau clatinare a capului. In unele cazuri ticurile apar ca un episod unic, în altele exista remisiuni si
recaderi pe perioade de luni de zile.

F95.1 TULBURAREA CRONICA A TICULUI MOTOR SAU VOCAL


Intruneste criteriile generale pentru o tulburare a ticului; exista ticuri motorii sau vocale (dar nu ambele);
ticurile pot fi unice sau multiple (de obicei) si dureaza peste 1 an.

F95.2 TULBURAREA COMBINATA A TICULUI DE TIP VOCAL SI MOTOR MULTIPLU (SINDROMUL DE LA TOURETTE)
Este o forma de tulburare a ticului în care exista sau au existat ticuri motorii multiple si unul sau mai multe
ticuri vocale, desi nu e necesar ca ele sa apara simultan. Debutul apare întodeauna în copilarie sau adolescenta.
Este obisnuita precedenaa ticurilor motorii fata de cele vocale; simptomele se agraveaza deseori în adolescenta si
tulburarea persista în mod obisnuit si în viata adulta. Ticurile vocale sunt deseori multiple si constau în vocalizari
explozive si repetitive, tuse si gâjâit, precum si utilizarea unor cuvinte si fraze obscene. Uneori apare si ecopraxia
gesturala care de multe ori poate fi de natura obscena (copropraxia). Ca si ticurile motorii cele vocale pot suprimate
voluntar pentruscurte perioade de timp, si sunt exacerbate de stress si pot dispare în timpul somnului.

F95.8 alte TULBURARE A TICULUI

F95.9 TULBURAREA TICULUI NESPECIFICATA


Este o categorie reziduala nerecomandabila, pentru o tulburare ce întruneste criteriile pentru o tulburare a
ticului, dar în care nu se specifica subcategoria specifica sau trasaturile nu îndeplinesc criteriile pentru F95.0, F95.1,
sau F95.2.

F98. alte TULBURARI COMPORTAMENTALE SI EMOTIONALE CU DEBUT OBISNUIT IN COPILARIE SI ADOLESCENTA

Aceasta rubrica diagnostica include un grup de heterogen de tulburari care au un debut caracteristic în
copilarie, dar difera de altele în multe aspecte. Unele stari reprezinta sindroame bine circumscrise, dar altele sunt

123
124

nimic altceva decât complexe simptomatice fara validare nosologica, dar care sunt incluse aici din cauza frecventei
lor si a asociatiei cu probleme psihosociale, si pentru ca nu pot fi încorporate în alte sindroame.

Exclude: atacurile de apnee (R06.8); tulburarea de identitate cu sexul propriu în copilarie (F64.2); hipersomnia
si megafagia (sindromul Kleine-Levin) (G47.8); tulburarea obsesiv-compulsiva (F42.-); tulburarea de somn (F51.-).

F98.0 ENUREZISUL NON-ORGANIC


Este o tulburarea caracterizata prin emisiuni involuntare de urina ziua si/sau noaptea, anormala raportat la
vârsta mentala si care nu este consecinaa lipsei de control a sfincterului vezical din cauze neurologice, prin atacuri
epileptice sau din cauza vreunei anomalii structurale ale tractului urinar. Enurezisul poate sa fi fost prezent înca de la
nastere (adica o extensie anormala a incontinaei infantile normale), sau poate sa apara dupa o perioada de achizitie
a controlului sfincterian. Variantele de debut mai tardiv (sau secundar) apar de obicei între 5 si 7 ani. Enurezisul
poate fi o stare monosimptomatica sau poate fi asociat cu o paleta mai larga de tulburari emotionale si
comportamentale. In ultimul caz exista incertitudini privind mecanismele implicate în aceasta asociere. Probleme
emotionale pot apare ca o consecinta secundara a disconfortului sau stigamatului cauzat de enurezis, acesta putând
fi si parte a altor tulburari psihiatrice; uneori atât enurezisul cât si tulburarea emotional/comportamentala pot apare
simultan datorita unor factori etiologici corelati. Nu exista nici o modalitate absoluta si neambigua de a decide între
aceste alternative pentru cazurile individuale, iar diagnosticul trebuie pus în functie de tipul de perturbare
(enurezisul sau problema emotionala/comportamentala) care constituie problema principala.

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Nu exista o linie de demarcatie clara între tulburarea de tip enurezis si limitele normale corespunzatoare
vârstei de achizitie a controlului sfincterian vezical. Totusi, enurezisul nu trebuie diagnosticat la copii sub 5 ani, sau
cu vârsta mentala sub 4 ani. daca enurezisul este asociat cu alte tulburare emotionala sau comportamentala aceasta
trebuie sa constituie diagnosticul principal numai daca emisiunea involuntara de urina apare de câteva ori pe
saptamâna si daca alte simptome manifesta o co-variatie temporala cu enurezisul. Enurezisul apare uneori în
asociatie cu encoprezisul; în acest caz ultimul trebuie diagnosticat.

Uneori copii dezvolta un enurezis tranzitoriu ca rezultat al cistitei sau poliuriei diabetice. Totusi, aceasta nu
constituie o explicatie suficienta pentru un enurezis care persista dupa vindecarea infectie sau dupa ce poliuria a fost
adusa sub control. Nu rareori, o cistita poate fi secundara unui enurezis, prin ascensiunea infectiei pe tractul urinar
ca rezultat al faptului ca pacientul este ud (valabil în special la fetise).

Include: enurezisul (primar/secundar) de origine non-organica; enurezisul functional sau psihogen;


incontinenta urinara de origine non-organica.
Exclude: enurezisul NSA (R32).

F98.1 ENCOPREZISUL NON-ORGANIC


Reprezinta emisiuni repetate de scaune normale sau aproape normale în spatii inadecvate pentru aceasta, în
spatiul socio-cultural al Subiectului. Starea poate reprezenta o continuare anormala a incontinentei infantile normale,
sau poate constitui o pierdere a continentei posterioara achizitiei controlului sfincterian, sau chiar o emisiune
deliberata de scaune în locuri inadecvate, în ciuda unui control sfincterian normal. Starea poate apare ca o tulburare
monosimpotmatica, sau poate fi parte a unei tulburari mai cuprinzatoare în special o tulburare emotionala (F93.-)
sau de conduita (F91.-).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Trasatura cruciala a diagnosticului este emisiunea scaunelor cu plasarea lor neadecvata. Starea poate apare în
câteva moduri diferite. Intâi, poate reprezenta lipsa unui antrenament sfincterian sau lipsa de raspuns la acestea, cu
o istorie constând în esec continuu de a achizitiona controlul sfincterian. In al doilea rând, starea poate reflecta o
tulburare determinata psihologic, în care desi exista un control normal al defecatiei, exista unele motive (opozitiei,
rezistenta sau esec) de a nu se conforma normelor sociale de defecare în locuri acceptabile. In al treilea rând,
tulburarea poate pleca de la retentia psihologica cu încastrarea materiilor fecale) a caror volum creste si depozitarea
acestora în locuri nepotrivite. Astfel de retenaii pot apare din "lupta" parinte-copil privind antrenamentul sfincterian,
din retentia fecalelor pe motiv de defecatie dureroasa (de exemplu, ca consecinta a fisurii anale) sau din alte motive.

In unele cazuri encoprezisul poate fi însotit de murdarirea cu fecale a corpului sau a ambiantei, si, mai rar, de
manipulare digitala sau de masturbatie. Exista în mod obisnuit un grad de asociere cu perturbarea
emotional/comportamentala. Nu exista o demarcatie clara între encoprezisul cu tulburari
emotional/comportamentale si alte tulburari psihiatrice ce includ encoprezisul ca simptom subsidiar. Se recomanda
codificarea encoprezisului daca acesta reprezinta fenomenul predominant, si a celeilalte tulburari în caz contrar (sau
daca encoprezisul dureaza de mai putin de o luna). Encoprezisul si enurezisul sun frecvent asociate, si, în acest caz
codul encoprezisului trebuie sa aiba prioritate. Encoprezisul poate urma unei stari organice ca de exemplu fisura

124
125

anala sau o infectie gastro-intestinala; starea organica trebuie sa fie cod unic numai daca ea constituie o explicatie
suficienta pentru encoprezis; dar daca starea organica este doar un precipitant dar nu e o cauza suficienta, trebuie
codificat si encoprezisul ca diagnostic aditional starii somatice.

Diagnostic diferentiat:
Este important sa se ia în considerare urmatoarele:

(a). Encoprezisul datorat unei boli organice, ca de exemplu megacolonul ganglionic (Q43.1) sau spina bifida (Q.05);
a se nota ca encoprezisul mai poate însoti sau urma unele stari ca fisura anala sau infectia gastro-intestinala;

(b). Constipatia, implicând blocaj fecal rezultat în volum ridicat de scaune solide, lichide sau semi-lichide (U59.0);
daca aceasta se petrece în unele cazuri în care coexista encoprezisul si constipatia, trebuie codificat encoprezisul (cu
un cod aditional, daca e necesar, pentru a identifica cauza constipatiei).

F98.2 TULBURARI ALE COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR IN PERIODA DE SUGAR SI IN COPILARIE


Este o tulburare a comportamentului alimentar cu manifestari de regula specifice perioadei de sugar si
copilariei mici. In general se caracterizeaza prin refuz alimentar cu comportament extrem de capricios, în prezenta
unor mâncari adecvate si a unei îngrijiri competente, si în absenta unei boli organice. Pot apare sau nu ruminatii
asociate (regurgitari repetate fara greata sau boli gastro-intestinale).

INDREPTAR DIAGNOSTIC:
Dificultati minore de comportament alimentar sunt comune în copilarie si perioada de sugar (sub forma de
capricii alimentare, apetit scazut sau crescut). Ele nu trebuie diagnosticata numai daca dificultatile sunt clar în afara
limitelor normale, daca natura problemelor alimentare are un caracter calitativ anormal sau daca copilul nu creste
sau scade în greutate în cursul unei periode de 1 luna.

Include: tulburarea de ruminatie în perioada de sugar.

Diagnostic diferentiat:
Este important de a diferentia aceste tulburari de:

(a). Stari în care copilul accepta mâncare de la alti adulti decât de la cei care îl îngrijesc;

(b). Boli organice suficiente pentru a explica refuzul alimentar;

(c). Anorexia nervoasa si alte tulburari de comportament alimentar (F50.-);

(d). Tulburari psihiatrice grave;

(e). Pica (F98.3);

(f). Dificultati alimentare si îngrijire neadecvata (R63.3).

F98.3 PICA DIN PERIOADA DE SUGAR SI DIN COPILARIE


Consta în consumul de substante fara valoare nutritiva (pamânt, bucati de zid, etc). Poate fi unul din
simptomele unei tulburari psihiatrice grave (ca de pilda, autismul) sau un comportament psihopatologic relativ
izolat; numai în acest ultim caz trebuie utilizat acest cod. Fenomenul este comun copiilor cu retardare mentala a
carei prezenta trebuie deasemenea codificata. Totusi, pica poate apare si al copii (de regula foarte mici) cu
inteligenta normala.

F98.4 TULBURAREA DE TIP MISCARE STEREOTIPA


Se caracterizeaza prin miscari voluntare, repetitive, stereotipe, nefunctionale (si deseori ritmice) care nu sunt
parte a unor stari psihiatrice sau neurologice cunoscute. Când astfel de miscari apar ca simptom al altor tulburari,
numai tulburarea globala trebuie codificata (ti nu F98.4). Miscarile care nu sunt lezante includ: rasuciri ale capului si
corpului, smulgerea si rasucirea parului, pocnitura degetelor (manierismul) si batai din palme. Roaderea unghiilor,
suptul degetelor si scobitul în nas nu trebuie incluse deoarece nu sunt indicatori de psihopatologie si nu au suficienta
importanta pentru sanatatea publica pentru justifica clasificarea. Comportamentul de auto-vatamare include lovituri
repetitive ale mâinlor, lovituri peste fata, înteparea ochilor, etc. Toate tulburarile de tip miscari stereotipe apar cel
mai frecvent în asociere cu retardarea mentala; în acest caz, ambele tulburari trebuie codificate.

125
126

Inteparea ochilor este în mod particular proprie copiilor cu alterari vizuale. Totusi, disabilitatea vizuala nu
constituie o explicatie suficienta, si când atât înteparea ochilor cât si cecitatea (totala sau partiala) coexista, ambele
tulburari trebuie codificate la F98.4, iar starea vizuala la codul de tulburare somatica adecvat.

Exclude: miscarile involuntare anormale (R25.-); tulburari ale miscarii de origine organica (G20 - G26); roaderea
unguhiilor, scobitul nasului, sugerea degetelor (F98.8); tulburarea obsesiv-compulsiva (F42.-); stereotipii, ca parte a
unei stari psihiatrice mai grave (ca de exemplu tulburarea extensiva a dezvoltarii); tulburarea ticului (F95.-);
tricotilomania (F63.3).

F98.5 BALBAIALA (BALBISMUL)


Vorbirea se caracterizeaza prin repetitia sau prelungirea frecventa a suntelor silabelor sau cuvintelor sau prin
pauze si ezitari frecvente care îi dezorganizeaza fluenta. Disritmii minore de acest tip sunt comne ca faze tranzitorii
în mica copilarie sau ca trasatura minora clar persistenta pâna la vârsta adulta. Ele trebuie codificate ca tulburare
numai daca severitatea lor este atât de marcata încât perturba fluenta vorbirii. Pot fi asociate si miscari ale fesei
si/sau ale altor segmente ale corpului care coincid cu repetitiile, prelungirile si pauzele din cursul vorbirii. Bâlbâiala
trebuie diferentiata de bolboroseala (vezi mai jos) si de ticuri. In unele cazuri mai poate fi asociata si o tulburare
extensiva a dezvoltarii, de vorbire si limbaj, în care caz trebuie codificata (separat) la F80.-.

Exclude: bolboroseala (F98.6); tulburarea neurologica ce cauzeaza o disritmie a vorbirii (Cap. VI al ICD-10).;
tulburarea obsesiv-compulsiva (F42.-); tulburarea ticului (95.-).

F98.6 BOLBOROSEALA
Consta într-o rata mai rapida a vorbirii cu întreruperi în fluenta, dar nu apar repetitii sau ezitari de o severitate
care sa conduca la scaderea inteligibilitatii discursului. Vorbirea este neregulata, cu cuvinte ce tâsnesc brusc, de
obicei implicând patternuri propozitionale defectuoase (de exemplu pauze alternante si izbucniri ale vorbirii,
exprimare de grupuri de cuvinte în afara structurii gramaticale a propozitiei).

Exclude: tulburarea neurologica ce genereaza disritmie a vorbirii (Cap. VI al ICD-10); tulburarea obsesiv-
compulsiva (F42.-); bâlbâiala (F98.5); tulburarea ticului (F95.-).

F98.8 alte TULBURARI EMOTIONALE SI COMPORTAMENTALE CU DEBUT SPECIFIC IN COPILARIE SI


ADOLESCENTA
Include: tulburarea de tip deficit de atentie fara hiperactivitate; masturbatia (excesiva); roaderea unghiilor;
scobitul în nas; suptul degetului.

F98.9 TULBURAREA EMOTIONALA SI COMPORTAMENTALA CU DEBUT SPECIFIC IN COPILARIE SI ADOLESCENTA


NESPECIFICATA

F99. TULBURAREA MENTALA NESPECIFICATA ALTFEL

Este o categorie reziduala nerecomandata, care trebuie utilizata numai când nu se poate folosi un alt cod din
F00-F98.9.

126

S-ar putea să vă placă și