Sunteți pe pagina 1din 8

SUBIECTE TITULARIZARE

6. Liturgică

I. Sfânta Liturghie: prezentare istorică si rânduială.

Prezentare istorică:

În esenţă Liturghia este instituită de Mântuitorul Însuşi la Cina cea de Taină


(Matei 26 şi Luca 22), însă formele (riturile externe) au fost adăugate succesiv de Sfinții
Apostoli şi de urmașii lor, adică de Biserică; până să ajungă la forma actuală, rânduiala
Liturghiei a suferit destule schimbări sau modificări, adăugiri sau dezvoltări şi suprimări
sau comprimări;
Originea Liturghiei este siriană (antiohiană), derivând din varianta greacă a
Liturghiei Sf. Iacob (alcătuită la Ierusalim). Din Liturghia Sf. Iacob derivă toate
Liturghiile folosite azi în diferitele Biserici răsăritene, calcedoniene şi necalcedoniene.
Liturghia ortodoxa face parte din ritul bizantin sau de Constantinopol, practicat în
Rasarit, alaturi de ritul asiatic din Pont, de cel sirian si de cel egiptean. Ritul bizantin,
care derivă de fapt din ritul de Antiohia și cel de Cezareea, s-a fixat în cele 3 Liturghii
clasice: a Sf. Ioan Hrisostom, a Sf. Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor mai inainte
sfințite.
Liturghia Sf. Vasile cel Mare - varianta capadociană - e cea mai veche dintre
Liturghiile bizantine; urmează întru totul rânduiala Liturghiei Sf. Iacob, având însă unele
rugăciuni mai scurte. În cursul anului bisericesc se face de 10 ori pe an: în primele 5
duminici ale Postului Mare, la 1 ianuarie, în Joia şi Sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în
ajunul Crăciunului şi ajunul Bobotezei. Deşi era menţionată ca Liturghie zilnică, din
pricina lungimii excesive a anaforalei ei, Liturghia Sf. Vasile a fost înlocuită cu cea a Sf.
Ioan Gură de Aur - varianta contantinopolitană - care a devenit din secolul al VIII-lea
Liturghia obișnuită. Așadar, cele două liturghii bizantine sunt prelucrări ale uneia şi
aceleiași liturghii mai vechi, adică acea a Sf. Iacob, au aceeaşi rânduială, deosebindu-se
între ele prin textul deosebit al anaforalei, şi prin alte câteva dintre rugăciunile citite azi
de preot în taină, care au texte deosebite în cele două Liturghii. De la Sf. Vasile cel Mare
şi Sf. Ioan Gură de Aur – sau din vremea lor – nu provine decât partea cuprinsă între
lecturile biblice şi rugăciunea amvonului. Partea de la început şi cea de la sfârşit precum
şi unele piese din restul Liturghiei noastre (ca Heruvicul, Crezul, Axionul) sunt adaose
posterioare ale epocii celor doi Sfinți Părinţi.
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se oficiază numai în cursul Postului Mare,
de luni până vineri. Acestă Liturghie nu comportă prefacerea euharistică, deoarece Sf.
Daruri au fost sfințite într-o Liturghie duminicală precedentă, fiind în realitate o slujbă de
vecernie, urmată de împărtăşire.
Adunarea liturgică retrăieşte toate momentele din viața și lucrarea
răscumpărătoare a lui Iisus. Toate dimensiunile iconomiei mântuirii sunt reactualizate.
Liturghia ortodoxa are un profund caracter mistagogic și eclezial. Liturghia este însăşi
Biserica în actul ei de mulţumire comună.

1
Rânduială:

A. Proscomidia:
Până în sec.VI, ritualul primirii și pregătirii Darurilor avea loc înaintea Liturghiei
credincioșilor, după retragerea catehumenilor; diaconii strângeau darurile în încăperea din
stânga altarului (proscomidiar sau pastoforion), apoi le duceau la altar, unde episcopul le
consacra sau le afierosea ca daruri de jertfă.
Deplasarea ritualului proscomidiei are loc în sec.VI-VII, din cauza slăbirii și
dispariției disciplinei penitențiale și a instituției catehumenatului, precum și din cauza
dezvoltării ritualului proscomidiei. Treptat, binecuvântarea și afierosirea Darurilor nu se
mai săvârșesc la Sf.Masă, ci pe o masă mai mică în stânga, adică proscomidiarul de
astăzi.
1. Ritualul pregătirii liturghisitorilor (închinarea şi sărutarea icoanelor;
îmbrăcarea veşmintelor; spălarea mâinilor; troparul Răscumpăratu-ne-ai pe noi);
2. Binecuvântarea pentru începutul slujbei şi binecuvântarea prescurilor;
3. Ritualul pregătirii agneţului şi al potirului este atestat prima dată în
comentariul liturgic al patriarhului Gherman al Constantinopolului (sec.VIII), și
definitivat în Rânduiala liturgică a patriarhului Filotei al Constantinopolului (sec.XIV);
4. Ritualul scoaterii miridelor (mirida Sfintei Fecioare, miridele pentru cele nouă
cete îngerești, cele trei miride speciale – a episcopului locului, a conducătorilor statului şi
a ctitorilor, miridele pentru vii şi morţi): miridele (= părticele) derivă din pomenirile
nominale ce se făceau inițial în cursul dipticelor, după sfințirea Darurilor; apoi, prin
sec.IV-V, ele se făceau înainte de Anafora, la începutul Liturghiei credincioșilor, după
care s-au mutat odată cu Proscomidia;
5. Tămâierea şi acoperirea Darurilor (disc, potir, ambele vase);
6. Cădirea Darurilor și rugăciunea proscomidiei;
7. Riturile finale (apolisul, cădirea finală cu rostirea troparului: În mormânt cu
trupul...).

B. Liturghia catehumenilor:
1. Enarxa – (Binecuvântarea, ectenia mare [şi două mici],
Antifoanele şi Intrarea Mică) s-a format din sec.VI, ca un adaos înainte de liturghia
catehumenilor, care începea la venirea episcopului (vohodul mic de azi);
a) Ritualul închinării slujitorilor pentru liturghie
b) Binecuvântarea cea mare;
c) Ectenia mare – este partea cea mai veche din Enarxa Liturghiei; inițial era la începutul
Liturghiei credincioșilor; după sec.VI e transferată la începutul Liturghiei catehumenilor;
d) Antifonul I – până în sec.XIV psalmii antifonici (Ps. 91, 92, 94) se foloseau la toate
Liturghiile, fiind cei mai vechi (înainte de sec.VIII
e) Ectenia mică;
f) Antifonul II – cântarea Unule Născut apare din sec.VI (odată cu apariția enarxei), fiind
compusă de împăratul Justinian pentru combaterea ereziei monofizite; rugăciunea
Antifonului II;
g) Ectenia mică;
h) Antifonul III și rugăciunea Antifonului III.

2
2. Vohodul mic (ieşirea preotului cu Sfânta Evanghelie) – înlocuiește și ne
amintește momentul de odinioară al intrării solemne a arhiereului în biserică și în altar.
a) Deschiderea ușilor împărătești;
b) Ieșirea din altar cu Sf. Evanghelie;
c) Închinăciunile din mijlocul bisericii;
d) Reîntoarcerea preotului în altar (Σοφία, Ορθοί – Înțelepciune, drepți);
e) Veniți să ne închinăm...; f) Tropare și condace;
g) Ecfonisul cântării întreit sfinte (Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm...);

3. Trisaghionul (Sfinte Dumnezeule) şi rugăciunea trisaghionului – trisaghionul a


fost generalizat oficial între 450-453, pe vremea împăraților Teodosie II și Pulheria.

4. Lecturile biblice – până în sec.VII-VIII se făceau citiri și din Vechiul


Testament, din Profeți (cărți istorice) și din Lege (cărți didactice); la necalcedonieni
aceste citiri s-au păstrat; citirea Apostolului și a Evangheliei reprezintă elementul cel mai
vechi și cel mai important al Liturghiei catehumenilor;
a) Apostolul şi cădirea
b) Sfânta Evanghelie;
c) Citirea Cazaniei sau Omilia – Omilia după Evanghelie era destinată în primul rând
catehumenilor, care urmau să iasă din biserică; după sec.IV, când disciplina
catehumenatului dispare, predica se deplasează spre sfârșit;

5. Rugăciunile de după Evanghelie:


a) Ectenia întreită şi rugăciunea cererii stăruitoare, eventual și ectenia pentru morți;
b) Ectenia pentru catehumeni, cu desfacerea Sfântului Antimis şi rugăciunea pentru cei
chemați.

C. Liturghia credincioşilor (euharistică):


1. Pregătirea Sfintei Jertfe:
a) Rugăciunile pentru credincioşi – ectenia mică și ectenia mare le găsim și în Liturghia
din Constituțiile Apostolice;
b) Heruvicul − e consacrat în sec.VI (an 574), printr-un decret al împăratului Justin II,
înlocuind un psalm pe tact papadic ce se cânta cât timp credincioșii aduceau darurile de
pâine și de vin;
c) Vohodul mare (ieşirea cu Cinstitele Daruri) – ieșirea cu Cinstitele Daruri e dezvoltată
din ritualul primitiv al ducerii darurilor de pâine și vin, alese de către diaconi, de la
pastoforiu la altar, spre a fi binecuvântate;
- Ca pe Împăratul tuturor – se continuă cântarea heruvimică, întreruptă de Vohodul mare:
preotul intră în altar, zicând cele 3 tropare de îngropare, așează Cinstitele Daruri pe
Sfânta Masă, ia Sf. Aer de pe spate, îl apropie de fumul cădelniței (ținută de paracliser),
sărută Sf. Aer și acoperă cu el discul și potirul, tămâiază Cinstitele Daruri de 3 ori și zice
Rugăciunea punerii înainte a Darurilor – această rugăciune, numită și a Proscomidiei,
d) Ectenia cererilor;
e) Pace tuturor! (cu dvera deschisă, apoi se închide);

3
- Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim.
- Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită – avea loc
sărutarea sfântă (a păcii) între credincioși;
f) preotul deschide dvera, zicând: Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte! – aceste
cuvinte erau adresate înainte ostiarilor care păzeau ușile de la intrare;
- Crezul (Crezul e introdus în Liturghie în 471 la Antiohia și în 512 la Constantinopol); în
acest timp preotul ridică Sf. Aer clătinându-l deasupra Darurilor până la Și a înviat a treia
zi, când îl sărută și îl pune deoparte;

2. Anaforaua (Rugăciunea Sfintei Jertfe şi Sfințirea Darurilor):


a) Dialogul introductiv dintre preot şi credincioşi (Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm
aminte, Sfânta Jertfă cu pace a o aduce…);
b) Marea rugăciune euharistică (rugăciunea de laudă și de mulțumire): rugăciunea
teologică (către Dumnezeu Tatăl), având ca ecfonis: Cântare de biruință cântând,
strigând..., Trisaghionul biblic (Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot...), rugăciunea
hristologică (despre Dumnezeu Fiul), având ca ecfonis cuvintele Mântuitorului: Luaţi,
mâncaţi… ;
- Cântarea de biruință..., Luați, mâncați... Beți dintru aceștia toți..., Ale Tale, dintru ale
Tale..., Mai ales pentru Preasfânta..., Întâi pomenește, Doamne...; în schimb, ei „întrerup”
anaforaua cu diferite răspunsuri sau imne ale credincioșilor, care deci au apărut după
sec.V-VI: Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina…, Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul
Savaot…, Amin. Amin, Pe Tine Te lăudăm…, Axionul, Pe toți și pe toate);
c) Anamneza (Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare şi de toate
cele ce s-au făcut pentru noi...) cu ecfonisul Ale Tale, dintru ale Tale...; Pe tine te lăudăm;
d) Epicleza (Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge...)
e) Dipticele – rugăciune de mijlocire generală pentru vii și morți (Încă aducem Ţie
această slujbă duhovnicească pentru cei adormiţi întru credinţă...) cu ecfonisul: Mai ales
pentru Preasfânta...; Axionul; se continuă dipticele (Pentru Sf. Ioan Proorocul,
Înaintemergătorul şi Botezătorul...) cu ecfonisul: Întâi pomeneşte, Doamne, pe Prea
Fericitul Părintele nostru...; se continuă dipticele (Adu-Ţi aminte, Doamne, de oraşul
acesta...) cu ecfonisul: Şi ne dă nouă, cu o gură şi cu o inimă, a slăvi şi a cânta
preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău...;

3. Împărtăşirea:
a) Rugăciunile de pregătire pentru împărtăşire: Şi să fie milele marelui Dumnezeu...,
ectenia cererilor şi rugăciunea de dinaintea Rugăciunii Domnești (în taină); rugăciunea
„Tatăl nostru” – Rugăciunea Domnească e menționată în Sf.Liturghie în sec.IV, la Sf.
Chiril al Ierusalimului; Pace tuturor... și rugăciunea plecării capetelor cu ecfonisul Cu
harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni...; Rugăciunea dinaintea împărtăşii;
b) Actele manuale pentru pregătirea Sfintei Împărtăşanii: înălţarea sfântului agneţ,
frângerea sfântului agneţ; amestecarea (plinirea) potirului; căldura;
c) Împărtăşirea: slujitorilor (cu părticica HS) și a credincioşilor: Cu frică de Dumnezeu,
cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi...; rugăciunea de mulţumire după împărtăşanie;
la încheierea împărtăşirii credincioşilor, preotul, ţinând cu amândouă mâinile Sfântul
Potir, îi binecuvântează pe credincioşi cu Sfântul Potir şi zice: Mântuieşte, Dumnezeule,

4
poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, iar strana răspunde: Am văzut lumina cea
adevărată...;
d) Ducerea Sfintelor Daruri la proscomidiar: ...totdeauna, acum şi pururea şi în vecii
vecilor, imnul Să se umple gurile noastre; ectenia de mulțumire pentru împărășanie
(Drepţi, primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă
făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine...);

4. Încheierea:
a) Rugăciunea amvonului – este vechea rugăciune a plecării capetelor, când arhiereul
binecuvânta credincioșii care își plecau capetele și treceau fiecare pe sub mâna lui, ieșind
apoi pe rând din biserică la invitația diaconului.
b) Fie numele Domnului binecuvântat...;
c) Rugăciunea potrivirii sfintelor
d) Psalmul 33 – vechi, menționat în Constituțiile apostolice, păstrat numai în Liturghierul
românesc;
e) Binecuvântarea finală (otpustul, apolisul)
f) Miruitul şi împărţirea anafurei – miruitul este de origine nouă, o imitație a ungerii ce se
făcea încă din vechime la sfâșitul Litiei; anafura se dă începând din sec.VI (celor care nu
se împărtășeau) – după unii e o reminiscență a vechilor agape sau mese frățești;
g) Potrivirea sfintelor;
h) Dezbrăcarea veşmintelor şi citirea Rugăciunilor de mulţumire din Rânduiala
împărtăşirii.

II. Sfintele Taine: instituirea si importanţa lor în viaţa crestină.

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de către Mântuitorul Iisus Hristos,
prin care se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea şi
sfinţirea credincioșilor.
Scopul Tainelor fiind sfinţirea oamenilor, harul ce se împărtăşeşte prin ele se
numeşte har sfinţitor. Fiecare Taină are un săvârşitor şi un primitor.
Validitatea Tainei nu depinde de vrednicia morală a săvârşitorului, deoarece
principalul şi adevăratul săvârşitor este Iisus Hristos.
Necesitatea Tainelor: Sfintele Taine sunt singurele mijloace de împărtăşire a
harului divin în mod real. Tainele sunt absolut necesare pentru mântuirea şi sfinţirea
credincioşilor.
Numărul Tainelor: şapte. Sf.Scriptură nu precizează nicăieri numărul Tainelor,
dar conţine dovezi despre fiecare Taină în parte. Sf.Tradiție nu precizează numărul
Tainelor, la început noţiunea de Taină în sens restrâns nefiind precis delimitată, prin acest
termen înţelegându-se şi alte lucrări sfinte sau ierurgii.

Importanța Sfintelor Taine:


a) prin ele ni se împărtăşeşte harul divin, har ce renaşte şi ridică la viaţa suprafirească în
Hristos; prin ele, Mântuitorul Hristos e prezent activ, prin Sf. Duh, în Biserică; prin ele se
lucrează mântuirea şi sfinţirea credincioşilor.

5
b) Botezul e important deoarece creştinul renaşte la o nouă viaţă în Hristos; Mirungerea e
importantă deoarece întăreşte şi sporeşte în noua viaţă; Euharistia e importantă deoarece
dă creştinului hrana duhovnicească şi arvuna vieţii veşnice prin unirea cu Hristos;
Pocăinţa e importantă deoarece curăţeşte de păcate şi reînnoieşte sufletul creştinului;
Hirotonia, deoarece prin ea creştinul devine preot al lui Hristos; Nunta e importantă
deoarece prin ea creştinul se uneşte pentru convieţuire şi înmulţirea neamului omenesc;
Maslul e important pentru că prin el credinciosul dobândeşte vindecarea de bolile
sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertarea de păcate.
c) În plus, prin harul pe care-l revarsă asupra credincioșilor, Sfintele Taine au o
importanță multiplă în viața acestora:
1. În primul rând, prin faptul că harul divin înnoiește, creează din nou ființa
credinciosului, din rob al păcatului făcându-l o făptură nouă în Hristos, conferindu-i
acestuia forțe morale deosebite, care îl fac capabil de o noua viață morală. Față de omul
aflat în robia păcatului.
2. În al doilea rând, dacă creștinul a devenit prin har o faptură nouă în Hristos, el
dobândește nu numai posibilitatea, ci în același timp și obligația de a duce o viață nouă.
3. În al treilea rând, deoarece, atât înainte, cât și după săvârșirea și primirea Sfintelor
Taine, atât săvârșitorul cât și primitorul trebuie să aibă o pregătire trupească și sufletească
corespunzatoare, prin aceasta stimulându-se efortul de ridicare morală a vieții creștinului.

1. SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI e Taina inițierii creștine, taină fundamentală și


indispensabilă pentru mântuire, prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin
rostirea formulei Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în
starea harică, dobândind harul Duhului Sfânt și curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de
păcatele făcute până atunci și devenind membru al Bisericii.
Instituirea: înainte de Înălţarea Mântuitorului la cer: „Mergând, învăţaţi toate neamurile,
botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…” (Matei 28:19).
Importanța:
- ne-o arată diferitele numiri care i se dau: baia nașterii celei de a doua, ușa de intrare în
creștinism și în Biserică, etc., fiind în același timp și condiție necesară pentru primirea
celorlalte Taine.
- Prin Botez se face începutul mântuirii subiective a creștinului, deoarece prin el, cel
botezat primește și harul celor trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea, prin
care creștinul se ridică la viața suprafirească în Hristos.
- În același timp însă, Botezul ne face și mădulare ale trupului tainic al lui Hristos, care
este Biserica.
- Botezul este Taina răstignirii și îngropării noastre împreună cu Hristos.

2.SFÂNTA TAINĂ A MIRUNGERII este Taina prin care se împărtășesc noilor


botezați puterea și darurile Sfântului Duh necesare pentru creșterea, sporirea și întărirea
credincioșilor în viața cea nouă, dobândită prin Botez.
Instituirea: nu se cunoaşte momentul instituirii, dar Biblia vorbește de importanţa acestei
Taine.
Importanța:
- Raportul între efectele acestei Taine și efectele Botezului e asemănător cu raportul
dintre creșterea trupească și naștere: precum copilul, dupa naștere, are nevoie de o

6
îngrijire deosebită ca să crească, tot astfel noul botezat, are nevoie să fie întărit prin noi
daruri spre a crește în noua viață duhovnicească, al cărei început l-a facut Botezul.
- Harul ce se dă prin Mirungere este al creșterii și dezvoltării spirituale a celui botezat, de
aceea, unii Sf. Părinți spun că noul botezat, abia dupa primirea Mirungerii e vrednic să
poarte numele de creștin.
- Prin Mirungere primim darurile Cincizecimii.

3. SFÂNTA TAINĂ A EUHARISTIEI (euharistie = mulţumire – Mântuitorul


Hristos, înainte de a institui Taina la Cina cea de Taină, a mulţumit lui Dumnezeu prin
rugăciune) este Taina prin care, sub forma pâinii şi a vinului, creştinul se împărtăşeşte cu
însuşi Trupul şi Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea elementelor
(pâinea şi vinul) la jertfa euharistică de la Sfânta Liturghie.
Instituirea: a fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, atunci când luând pâinea
în mâinile Sale, a mulţumit şi a binecuvântat, a frânt şi a dat Sfinţilor Săi Apostoli.
Importanța:
- Este cea mai însemnată dintre toate Tainele, deoarece în timp ce prin celelalte Taine
creştinul primeşte numai harul divin, prin Sfânta Euharistie el se împărtăşeşte cu însuşi
izvorul harului, cu Domnul Iisus Hristos întreg.
- Sfânta Euharistie este prin excelenţă Taina unităţii Bisericii.

4. SFÂNTA TAINĂ A MĂRTURISIRII este Taina prin care creştinul, pocăindu-se


de păcatele săvârşite şi mărturisindu-le înaintea preotului duhovnic, primeşte de la
Dumnezeu, prin dezlegarea preotului, iertarea păcatelor, fiind reaşezat în starea harică din
care a căzut prin păcat.
Instituirea: anunțată prin cuvintele: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi
oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18) și instituită în
Duminica Învierii, când, arătându-Se apostolilor, a suflat asupra lor și le-a zis: „Luaţi
Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”
(Ioan 20).
Importanța
- Pentru viața creștină e cu atât mai mare cu cât, Botezul nemaiputându-se repeta, e
necesară o altă Taină prin care să i se ierte creștinului păcatele săvârșite după Botez.
- Prin Taina Botezului i se iartă celui botezat numai vina și pedeapsa păcatului, dar
urmările lui rămân: înclinarea spre păcat.
- Pe de altă parte, din punct de vedere psihologic, orice mărturisire înseamnă o ușurare,
căci o greutate sau suferință pe care o împărtășești altuia, prin însuși acest fapt se
micșorează. Dar oricât de binefăcătoare ar fi efectele psihologice ale mărturisirii asupra
sufletului omenesc, numai dezlegarea preotului dă mărturisirii caracterul de taină.
- Astfel, prin Taina Pocăinței se manifestă pedagogia divină pentru întoarcerea fiului
rătăcit și primirea cu bucurie de către Părintele ceresc (Luca 15).

5. SFÂNTA TAINĂ A PREOŢIEI: e Taina în care, prin punerea mâinilor


episcopului şi prin rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat anume pregătit,
sfinţindu-l şi aşezându-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti, împărtăşindu-i acestuia
puterea de a învăţa cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârşi lucrările sfinte şi de a-i conduce
pe credincioşi pe calea mântuirii.

7
Instituirea: a fost instituită de Mântuitorul Hristos după Învierea Sa din morţi, atunci
când, arătându-Se Apostolilor, le-a zis: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit
pe voi. Acestea zicând, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt...” (Ioan 20).
Importanța:
- Dacă prin celelalte Taine se împărtășește credincioșilor harul divin, prin Taina
Hirotoniei Hristos se leagă ca subiect de o anumită persoană, consacrând-o într-o treaptă
ierarhică, pentru ca prin ea credincioșii să se poată împărtăși cu celelalte Taine.
- Mai mult decât oricare altă Taină, Hirotonia e Taina coeziunii și unității Bisericii.
- Pentru credincioși, importanța stă în faptul că ei văd în cel hirotonit pe unsul Domnului,
pe părintele lor duhovnicesc de care trebuie să asculte și să-l urmeze în calitate de iconom
al tainelor lui Dumnezeu și slujitor al lui Iisus Hristos (1 Cor.4).

6. SFÂNTA TAINĂ A CUNUNIEI e Taina prin care un bărbat şi o femeie, care s-au
hotărât în mod liber să trăiască împreună întreaga lor viaţă, în scopul de a se ajuta
reciproc,(şi duhovniceşte) de a se feri de desfrânare și de a naşte copii, a-i creşte și a-i
educa, primesc, prin rugăciunile preotului, harul divin care sfinţeşte legătura lor şi îi ajută
la împlinirea scopului ei.
Instituită de Dumnezeu în rai, căsătoria a fost ridicată de Mântuitorul la rangul de Taină
(nunta din Cana Galileii), prin ea revărsându-se harul divin asupra celor ce se casatoresc,
această legătură fiind făcută după asemănarea legăturii dintre Hristos și Biserică

7. SFÂNTA TAINĂ A MASLULUI e Taina în care, prin rugăciunile preoţilor şi prin


ungerea cu untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de bolile
sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertare de păcate.
Importanța: Dacă bolnavul nu se însănătoșește totdeauna, Domnul, prin harul Său,
aduce însă totdeauna iertarea păcatelor celui bolnav, mângâiere, ușurare și întărire în
suportarea bolii.
- Astfel, Taina Sfântului Maslu îi dă bolnavului puterea să facă din suferință și răbdare o
adevărată scară ce duce la cer.

III. Ierurgiile în viaţa credinciosilor.

Ierurgiile sunt slujbe, rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea şi sfinţirea


omului în diferite momente şi împrejurări din viaţa lui, ca şi peentru binecuvântarea şi
sfinşirea naturii înconjurătoare şi a diferitelor lucruri sau obiecte folositoare omului.

1. Ierurgii legate de viaţă.


- Rânduiala în ziua întâi
- Rânduiala punerii numelui celui nou-născut
- Rânduiala îmbisericirii pruncului
- Aghiasma mică şi mare
- Tedeumul

2. Ierurgii legate de moarte.


- Slujba la ieşirea cu greu a sufletului
- Panihida, Prohodul, Parastasele.

S-ar putea să vă placă și