Sunteți pe pagina 1din 55

CAPITOLUL V

Colectivitatile locale si mijloacele de actiune


ale administratiei publice descentralizate

1. Consideratii generale asupra colectivitatii locale

Organizarea populatiei dacice, daco-romane si apoi a românilor a avut ca nucleu satul.


Termenul "sat", a carui etimologie a fost îndelung discutata, are doua acceptiuni: una restrânsa,
indicând asezarea rurala propiu-zisa si alta mai cuprinzatoare, însemnând un complex rural format
din suprafata locuibila, populatie si mosia satului.106
Întreg teritoriul locuit de români a urmat aceeasi evolutie, care a avut ca punct de plecare
satul si de finalizare statul.
Evolutia social politica, transformarile demografice si economico-sociale de la nivelul obstei
satesti, constituirea structurilor teritorial-politice si succesiunea acestora, drumul de la sat la stat, a
fost asemanator în general, identic în anumite regiuni si în anumite perioade pe tot teritoriul locuit
de români. Obstea sateasca este cel mai vechi si neîntrerupt element de continuitate si de unitate în
istoria românilor.
Obstile de pe vaile râurilor ori din depresiuni s-au unit din necesitati economice, sociale,
politice, militare, judecatoresti si spirituale în "uniuni de obsti" sau "romanii populare" cum le-a
numit Nicolae Iorga. Acestea, la rândul lor erau parti componente ale "tarilor" care acopereau întreg
teritoriul românesc.
Dintre toate colectivitatile umane, din punct de vedere al importantei acestora, unitatile
administrativ-teritoriale se situeaza imediat dupa stat107, dominându-le pe toate celelalte aflate în

106
H.H. Stahl – “Contributia la studiul satelor devalmase românesti”, vol. II, Bucuresti, 1958, p. 44.; Ion Donat –
“Caracterele geografice ale stravechiului sat românesc”, în Lucrarile simpozionului de geografia satului, Bucuresti,
1967, p. 17-18.
107
M.T. Oroveanu – “Tratat de drept administrativ”, op. cit., p. 83 si urm.
106
limitele lor teritoriale si a caror activitate de dezvoltare economica si sociala o coordoneaza direct
sau indirect.
Colectivitatea umana care alcatuieste o unitate administrativ-teritoriala realizeaza activitati
politico-administra-tive, economico-sociale, cultural -stiintifice, pe un teritoriu delimitat, cu o
denumire, cu interese comune, specifice, având organe locale ale administratiei, care rezolva
problemele de interes local în concordanta cu interesele generale ale tarii.
Potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (4) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, prin
colectivitate locala se întelege totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritoriala.
De mentionat ca Legea nr. 69/1991 definea colectivitatea locala ca fiind "totalitatea
cetatenilor" din unitatea administrativ-teritoriala, fapt ce dadea nastere la diverse interpretari.
Astfel, pe buna dreptate se punea întrebarea daca sintagma "totalitatea cetatenilor" cuprindea numai
cetatenii români sau si persoanele de alta cetatenie, precum si pe cele apatride într-o unitate
administrativ-teritoriala.
Colectivitatile sociale locale au nevoi specifice care-i solidarizeaza pe cei care fac parte din
respectivele colectivitati108.
Aceste nevoi si interese apar ca locale, fiind legate de specificul colectivitatii sociale
respective si se desting de nevoile generale sau de interesele generale ale întregii colectivitati
nationale. Asa, de exemplu, siguranta si înlesnirea circulatiei pe strazi, piete, oboare, alinierea si
pavarea strazilor, iluminarea lor, aprovizionarea cu apa, canalizarea, crearea de mijloace de
comunicatie, ocrotirea copiilor orfani, înfiintarea de piete s.a., sunt nevoi specifice ale unei
colectivitati comunale, orasenesti sau judetene, care solidarizeaza, într-un anumit fel, locuitorii
acestor unitati admninistrativ - teritoriale.
Nevoile sau interesele sunt ale colectivitatilor locale si sunt considerate ca atare de aceste
colectivitati sau de reprezentantii acestora. Aceste colectivitati locale se integreaza în marea
colectivitate sociala, care este natiunea organizata în stat. Datorita acestui fapt, interesele locale ale
colectivitatilor teritoriale trebuie vazute prin prisma intereselor generale.
Interesele generale sunt acele trebuinte care, ridicându-se mai presus de orice consideratii
locale, sunt absolut comune pentru toti locuitorii unei tari si pentru toata întinderea teritoriului
sau109. Toti locuitorii unei tari au interese pentru apararea nationala, pentru mentinerea prdinii
publice, pentru sanatate publica s.a.
Datorita faptului ca interesele locale ale colectivitatilor sociale trebuie vazute prin prisma
intereselor generale, legea stabileste aria nevoilor locale si competenta organelor care actioneaza

108
Alexandru Negoita, op. cit., 1996, p. 58.
107
pentru realizarea acestor necesitati.

2. Notiunea de mijloace de actiune ale administratiei publice descentralizate

Administratia publica de la nivelul comunei, orasului si judetului, alaturi de stat, în ansamblul


sau, are rolul de a asigura în mod continuu si permanent, conditiile necesare de convietuire,
economice, sociale, culturale, de securitate.
Atunci când statul, judetul, orasul sau comuna îsi propun satisfacerea unei cerinte a societatii
sau a unei colectivitati locale, acestea stabilesc organizarea respectiva care urmeaza sa se ocupe de
aceste cerinte, prin anumite servicii (autoritate, regie, societate comerciala), îi determina
competenta, îi stabilesc functiile si îi pun la dispozitie mijloacele umane, materiale si financiare prin
care sa poata exprima vointa serviciului110.
În acest context, se poate spune ca "administratia reprezinta ea însasi o totalitate de servicii
publice", iar serviciile "mijlocul prin care aceasta îsi exercita activitatea"111.
Rezulta ca, mijloacele de actiune trebuie analizate având în vedere necesitatea îndeplinirii
functiilor administratiei publice locale, rezultate din dreptul recunoscut prin art. 120 alin. (1) si (2)
din Constitutia României colectivitatilor locale de a-si rezolva treburile publice locale prin autoritati
administrative alese, ele actionând fie ca structuri si servicii, precum si personalul, patrimoniul si
finantele administratiei publice locale.
În concluzie, notiunea de mijloace de actiune ale administratiei publice locale reprezinta
"posibilitati de actiune", concretizate prin organizarea si structurarea lor în servicii, directii,
compartimente, precum si personalul, patrimoniul si finantele de care dispune aceasta, în vederea
îndeplinirii functiilor sale.

3. Serviciul public

3.1. Notiunea de serviciu public


Una din notiunile fundamentale din dreptul administrativ este aceea de serviciu public. Însusi
statul a fost definit ca o cooperare a serviciilor publice organizate si controlate de guvernanti.112
Serviciul public ocupa un loc central în doctrinele juridice straine si române. Spre sfârsitul
secolului trecut si prima jumatate a acestui secol se contureaza "teoria serviciului public", potrivit

109
M. Vararu – “Drept administrativ român”, Editura Socec & Co, Societate anonima, 1928, p. 304.
110
Mircea Preda – “Tratat elementar de drept administrativ”, Lumina Lex, 1996, p. 72 si urmatoarele.
111
Paul Negulescu, op. cit., p. 41 si urm.
112
Leon Duguit – “Traité de droit constitutionnel”, ed. a III-a în 5 volume, vol.2, Paris, 1928, p. 59.
108
careia, scopul statului este de a organiza si gira serviciile publice, iar bunurile mobile si imobile
afectate unui serviciu public apartin domeniului public, teorie elaborata de Gaston Jèze pe fondul
ideii generale a colaborarii particularilor la functionarea serviciilor publice113.
La noi, literatura din perioada interbelica fundamenta notiunea de serviciu public plecând de
la nevoile sociale pe care le satisfacea statul, serviciul public fiind mijlocul prin care asdministratia
îsi exercita activitatea.
În acest sens, prin serviciu public Paul Negulescu întelegea "un organism administrativ, creat
de stat, judet, oras sau comuna, cu o competenta determinata, cu mijloace financiare procurate din
patrimoniul general al administratiei publice care l-a creat, pus la dispozitia publicului pentru a
satisface în mod regulat si continuu o nevoie cu caracter general, careia initiativa particulara nu ar
putea sa-i dea decât o satisfactie incompleta si intermitenta."114
În opinia lui Anibal Teodorescu, care merge total pe teoria lui Jèze, statul îsi îndeplineste
functiile sale cu ajutorul unei organizatii întregi din ce în ce mai complexe, alcatuita dintr-o suma
de servicii publice. Astfel, "totalitatea serviciilor publice formeaza administratia."115
În spiritul lui Jèze, M. Vararu sustine ideea ca "statul modern s-ar putea defini foarte bine ca o
vasta cooperativa a tuturor serviciilor publice, create, întretinute si controlate de guvernanti în
interesul statului si indivizilor", motiv pentru care este dator sa faca totul pentru crearea si
organizarea serviciilor publice necesare pentru dezvoltarea fizica, morala si intelectuala a
indivizilor116.
Acest autor defineste serviciul public ca fiind orice activitate creata pentru satisfacerea unor
interese colective care se realizeaza dupa procedura speciala a dreptului public, la nevoie cu
concursul fortei publice.
Au fost si pareri potrivit carora trebuie sa se faca distinctie între serviciile publice obligatorii
(pe care statul este obligat sa le organizeze) si serviciile publice facultative. În cazul celor
facultative, statul putea permite si particularilor sa realizeze astfel de activitati.117
Daca în doctrina occidentala actuala, îndeosebi în Franta, este în curs de dezvoltare un curent
de idei conform caruia "notiunea de serviciu public a devenit desueta"118, vorbindu-se de declinul
acestei notiuni, în tara noastra, doctrina juridica se afla în fata lamuririi importantei serviciului
public, în aceasta perioada de înnoire.

113
Gaston Jèze – “Principiile generale de drept administrativ”, vol. III, Paris, 1926, p. 168 si urm.
114
Paul Negulescu – “Tratat de drept administrativ”, op. cit., p. 123.
115
Anibal Teodorescu – “Tratat de drept administrativ”, vol.I., Editia a IIIa, Institutul de Arte Grafice "Eminescu" S.A.,
Bucuresti, 1929, p. 254-255.
116
M. Vararu, op. cit., p. 92-94.
117
V. Onisor – “Tratat de drept administrativ”, Bucuresti, 1930, p. 447 .
118
Antonie Iorgovan, op. cit., Vol. II, p. 66.
109
Se poate spune ca la noi, nu numai ca nu poate fi vorba de a considera desueta notiunea de
serviciu public, dar se pune cu si mai mare acuitate problema fundamentarii serviciului public în
noile conditii.
Necesitatea organizarii serviciilor publice decurge din însasi ratiunea de a fi a statului, care
este organizat pentru a satisface interesele generale ale societatii.
Pentru satisfacerea cerintelor (hrana, locuinta, transport, cultura, sanatate) membrilor unei
colectivitati umane, sunt înfiintate anumite organisme sociale, care poarta denumirea de servicii
publice.
Termenul de serviciu public este folosit atât în sens organizatoric, de organism social, cât si în
sens functional, de activitate desfasurata de acest organism119.
Datorita complexitatii cerintelor sociale, serviciile publice sunt extrem de variate, fiind
necesara distinctia între serviciu public si serviciu de utilitate publica.
Serviciul public este realizat de o organizatie statala, pe când cel de utilitate publica este
înfaptuit de o organizatie nestatala.
În literatura de specialitate sunt mentionate, ca servicii publice, serviciul de legiferare, la care
participa Parlamentul, serviciul public judiciar, înfaptuit de instantele judecatoresti si serviciile
publice administrative120.
Prin serviciul public de legiferare se urmareste adoptarea de norme juridice obligatorii, care
sa reglementeze, la nivelul întregii tari, în mod uniform, raporturile sociale. Serviciul judiciar are ca
scop solutionarea, cu putere de adevar legal, a conflictelor juridice si pedepsirea celor care încalca
legea. Prin serviciile administrative se asigura executarea legilor si hotarârilor de Guvern, ordinea
publica, siguranta nationala, instructie publica, cultura, transport s.a.
Constitutia noastra face referiri exprese sau implicite la ideea de serviciu public, fie ca
activitate, fie ca organ121 în: art. 1 alin. (3), art.6 (pentru garantarea de catre stat a dreptului la
identitate); art. 7 (pentru sprijinirea de catre stat a întaririi legaturilor românilor din strainatate în
România); art. 21 (pentru asigurarea accesului liber la justitie); art. 22 si 23 (pentru garantarea
vietii, integritatii fizice si psihice, precum si a libertatii individuale); art. 26,27,28 (pentru a se
ocroti viata intima, pentru a se garanta inviolabilitatea domiciliului si a corespondentei); art. 31
(pentru informarea opiniei publice); art. 36 (pentru garantarea libertatii mitingurilor si
demonstratiilor); art. 46 (pentru protectia persoanelor cu handicap), art.48 (pentru exercitarea
contenciosului administrativ); art. 53 (pentru perceptia impozitelor si taxelor); art. 79 (pentru
sistematizarea si coordonarea legislatiei); art. 117 (pentru asigurarea apararii nationale, ordinii

119
Alexandru Negoita, op. cit., p. 48.
120
Ioan Alexandru, op. cit., 1999, p. 290.
110
publice si sigurantei nationale); art. 119 (pentru a realiza autonomia locala); art. 123 (pentru
înfaptuirea justitiei) s.a.
Serviciul public poate fi organizat fie la nivel national, pentru întreaga tara (cum ar fi
serviciul public al transportului aerian, feroviar) fie la nivel local (transportul în comun în cadrul
unei localitati).
Pentru a fi în prezenta unui serviciu public sunt necesare urmatoarele conditii:122
-satisfacerea cerintelor membrilor societatii.
-înfiintarea lor sa se faca prin acte de autoritate. Ministerele se înfiinteaza prin lege, organele
de specialitate din subordinea Guvernului se înfiinteaza prin hotarâre a Guvernului, iar cele din
subordinea ministerelor prin ordin al ministrului. Potrivit art. 104 alin. (1) lit. "h" din Legea nr.
215/2001, consiliul judetean hotaraste înfiintarea de servicii publice de interes judetean;
-activitatea serviciilor publice se desfasoara în realizarea autoritatii de stat, personalul lor
având calitatea de functionari publici;
-serviciile publice sunt persoane juridice, cu toate drepturile si obligatiile specifice acestora;
-mijloacele lor materiale sunt asigurate prin subventii bugetare sau din venituri proprii.
Din cele mentionate, serviciul public se poate defini ca fiind o organizatie de stat sau a
colectivitatii locale, înfiintata de autoritati competente, în scopul asigurarii satisfacerii unor cerinte
ale membrilor societatii, în regim de drept administrativ ori civil, în procesul de executare a legii.123
Serviciul public mai poate fi definit, în sens organic, " ca ansamblul agentilor si mijloacelor
pe care o persoana publica le afecteaza aceleiasi sarcini"; în acest sens se utilizeaza termenii de
"servicii exterioare ale ministerelor" sau, potrivit art. 122 alin. (1) din Constitutia României
"servicii publice descentra-lizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale (în realitate este
vorba de servicii publice deconcentrate ale ministerelor) din unitatile administrativ-teritoriale." În
definitia materiala sau functionala, serviciul public cuprinde o activitate sau misiune de interes
general pe care administratia întelege sa si-o asume124.

3.2. Clasificarea serviciilor publice

Pornind de la forma lor de organizare, serviciile publice se împart în trei categorii si anume:
a) organe ale administratie publice;

121
A se vedea Antonie Iorgovan, op. cit., vol. II, p.69.
122
Ioan Alexandru, op. cit., 1999,p. 291.
123
A se vedea Ioan Alexandru, op. cit., 1999,p. 291.
124
Mihai T. Oroveanu – “Tratat de drept administrativ”, Editura Cerma S.R.L. Bucuresti, 1998, p. 273.
111
b) institutii publice;
c) regii autonome125.
Serviciile publice care functioneaza ca organe ale administratiei publice se caracterizeaza prin
urmatoarele trasaturi:
-înfiintarea, reorganizarea si desfiintarea acestora are loc numai prin lege sau pe baza legii;
-mijloacele financiare sunt asigurate prin bugetul administratiei publice centrale de stat sau
prin bugetele unitatilor administrativ-teritoriale;
-activitatea acestora se desfasoara, de regula, din oficiu si în mod gratuit (unele servicii
percep taxe - cum sunt taxele prevazute de lege pentru eliberarea autorizatiilor de constructie
solicitate de persoanele fizice si juridice). În literatura de specialitate s-a pus problema de a sti daca
exista un drept subiectiv pentru cetateni de a pretinde administratiei publice înfiintarea unor servicii
publice si daca administratia publica este obligata sa realizeze acest lucru126. Potrivit
reglementarilor în vigoare, nu se poate vorbi de un astfel de drept si de o obligatie corelativa a
administratiei cu privire la înfiintarea serviciilor publice. Administratia publica examineaza cererile
cetatenilor si numai în masura în care le va gasi oportune si în raport de mijloacele de care dispune,
va decide înfiintarea serviciilor publice.
- încadrarea cu specialisti, dupa atributiile pe care le au;
- continuitatea activitatii;
- competenta de a emite acte administrative.
Pentru serviciile publice organizate ca institutii publice se disting urmatoarele trasaturi:
- înfiintarea, reorganizarea si desfiintarea prin lege sau potrivit legii de catre Parlament,
Guvern, ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si de
catre consiliile judetene si locale;
- mijloacele financiare necesare sunt asigurate de regula, de la bugetul administratiei publice
centrale de stat sau de la bugetele locale;
- desfasurarea activitatii are loc fie gratuit, fie cu plata;
- emiterea de acte administrative (diplome, certificate etc.) doar de catre unele dintre acestea,
activitatea principala având caracter prestator;
- continuitatea activitatii;
- desfasurarea unei activitati, de regula, la cererea celor interesati.
Parcurgând trasaturile caracteristice ale institutiilor publice organizate ca servicii publice, se
poate constata ca ele se aseamana cu cele ale organelor administratiei publice ca servicii publice.

125
Valentin I. Prisacaru – “Tratat de drept administrativ român”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993, p. 125.
112
Ele s-au tratat separat pentru ca institutiile publice (servicii publice) se deosebesc de organele
administratiei publice (servicii publice) prin urmatoarele trei trasaturi127:
- în timp ce, de regula, organele administratiei publice folosesc pentru exercitarea atributiilor
lor dreptul de comanda, ce le revine din exercitarea suveranitatii statului, institutiile publice nu pot
folosi acest drept decât cu totul exceptional, în conditiile legii;
- de regula, activitatea institutiilor publice se desfasoara la cererea celor interesati, pe când
activitatea organelor administratiei publice se desfasoara atât la cerere, dar mai ales din oficiu;
- organele administratiei publice îsi finalizeaza activitatea, de regula, prin acte administrative,
în timp ce ponderea activitatilor institutiilor publice o reprezinta faptele materiale. Acestea adopta
acte juridice (diplome de absolvire a unei forme de învatamânt, certificate medicale s.a.) numai în
conditiile precizate de lege.
În cazul serviciilor publice organizate ca regii autonome, trasaturile sunt urmatoarele:
- înfiintarea, reorganizarea si desfiintarea pe baza legii, prin acte emise de Guvern, ministere,
consilii judetene si locale;
- primirea în administrare a bunurilor necesare, care reprezinta domeniul public al statului sau
al unitatilor administrativ-teritoriale;
- asigurarea mijloacelor financiare necesare, în principal, din venituri proprii si numai în
subsidiar de la bugetul de stat sau local;
- desfasurarea unei activitati cu caracter preponderent economic;
- emiterea unui numar restrâns de acte administrative.
Reglementarea serviciilor publice organizate ca regii autonome s-a realizat prin Legea nr.
15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice ca regii autonome si societati comerciale,128
care a dat posibilitatea ca un serviciu public sa fie girat fie de regiile autonome, fie de societati
comerciale129.
În cazul asociatiilor si fundatiilor ca forme de organizare a unor servicii de utilitate publica se
disting ca trasaturi:
- se înfiinteaza de particulari;
- desfasoara o activitate de interes public;

126
Alexandru Negoita, op. cit., p. 48.
127
A se vedea mai pe larg Valentin I. Prisacaru, op.cit., p. 128-129.
128
Publicata în Monitorul Oficial nr. 98/1990, modificata prin O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor
autonome, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 125/19.06.1997, aprobata prin Legea nr. 207/1997, publicata
în Monitorul Oficial nr. 366/ 18 XII 1997.
129
A se vedea H.G. nr. 266/1993 privind ramurile si domeniile în care functioneaza regiile autonome de interes
national, publicata în Monitorul Oficial nr. 156/ 9.07.1993.
113
-au un patrimoniu care se constituie prin contributia membrilor fondatori, prin donatii si alte
forme asemanatoare;
- scopul lor este de a satisface interese generale si nu de a realiza beneficii, functionând pe
principiul non profit.
- personalul asociatiilor si fundatiilor nu are calitatea de functionar public;
- asociatiile si fundatiile pot beneficia de unele înlesniri din partea statului (teren, sediu,
scutiri de taxe etc.)130

4. Personalul administratiei publice

4.1. Functia publica. Notiune, principii, clasificare si structura

Ca parte componenta a unui organ al administratiei publice, personalul, ca totalitatea


persoanelor care constituie institutia, este elementul cel mai important, forta vie a sistemului din
care face parte131.
Notiunea de functie publica este întâlnita, mai întâi în art.16 alin. (3) din Constitutie, prin
sintagma "functii si demnitati publice" care "presupun exercitiul autoritatii statale"132 si apoi în art.
68, prin expresia "exercitarea oricarei functii publice".
Conceptul de functie publica este strâns legat de notiunea de activitate, respectiv de autoritate
publica, care este constituita, de regula din trei elemente: competenta, mijloace materiale si
personal, iar acesta din urma este structurat pe compartimente, linii ierarhice si functii.
Dintre acestea, numai unele sunt desemnate ca functii publice, iar titularul acestora,
functionarul public este investit, în cadrul unui serviciu public, cu atributii stabilite prin lege, prin
numire ori alegere, în vederea realizarii, în mod continuu si permanent, a unui interes general, dar si
a unui interes local133.
Functia, în cadrul organelor administratiei publice poate fi definita ca un ansamblu de atributii
stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si în executarea legii, atributii pe care le
îndeplineste o persoana fizica angajata într-un organ al administratiei publice si care are abilitatea
legala de a îndeplini aceste atributii ale administratiei publice134.

130
A se vedea Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, publicata în Monitorul Oficial nr.
39/ 31.01.2000.
131
Alexandru Negoita, op. cit., p. 66.
132
M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vida – “Constitutia României” -
comentata si adnotata, Bucuresti, 1992, p. 40.
133
Jean Vermeulen – “Statutul functionarilor publici”, Bucuresti, 1933, p.15 si urm.
134
Alexandru Negoita, op. cit., p. 95.
114
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor
publici135, functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de
autoritatea sau institutia publica, în temeiul legii, în scopul realizarii competentelor sale.
Statutul functionarilor publici a fost definit în literatura de specialitate ca fiind totalitatea
normelor juridice care reglementeaza situatia legala a functionarilor publici si care stabilesc
drepturile si obligatiile acestora136.
Potrivit art.4 din Statutul functionarilor publici, la baza exercitarii functiei publice stau
urmatoarele principii:
a) Asigurarea prompta si eficienta, libera de prejudecati, coruptie, abuz de putere si
presiuni politice a tuturor activitatilor ocupate de functionarii publici, fapt ce presupune ca
functia publica trebuie exercitata în mod obiectiv, fara discriminari, în scopul realizarii intereselor
generale ale membrilor societatii.
b) Selectarea functionarilor publici exclusiv dupa criteriul competentei, ceea ce înseamna
ca recrutarea functionarilor publici se face pe baza unor elemente care vizeaza competenta.
c) Egalitatea sanselor la intrarea si promovarea în corpul functionarilor publici,
principiu care obliga autoritatile publice sa aplice un tratament nediscriminatoriu fata de toti cei
care participa la concurs pentru ocuparea unei functii publice.
d) Stabilitatea functionarilor publici. Prin acest principiu, functionarilor publici legal
investiti li se garanteaza independenta necesara exercitarii în conditii optime a functiei publice.
Conform acestui principiu, raportul de serviciu al functionarului public nu poate fi modificat decât
în conditiile legii. Totodata, suspendarea si eliberarea din functie a functionarului public vor putea
fi facute doar pentru motive prevazute de lege, iar transferul în interesul serviciului la o alta
autoritate sau institutie publica se va putea realiza doar cu acordul sau.
În literatura de specialitate s-a aratat ca un grad superior al stabilitatii îl constituie
inamovibilitatea137, care se caracterizeaza prin aceea ca functionarii publici care se bucura de acest
statut nu pot fi transferati si nici chiar promovati fara acordul lor138.

135
Publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8.12.1999, modificata si completata prin Ordonanta
de Urgenta a Guvernului nr. 82/2000, publicata în Monitorul Oficial Partea I, nr. 293 din 28.06.2000.
136
Paul Negulescu, op. cit., 1934, p. 592.
137
Conform art. 121 alin. (1) din Constitutie, "judecatorii numiti de presedintele României sunt inamovibili, potrivit
legii. (...). Promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al
Magistraturii, în conditiile legii" iar potrivit prevederilor art.91 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea
judecatoreasca, republicata, "judecatorii numiti de Presedintele României sunt inamovibili. Procurorii si judecatorii
stagiari se bucura stabilitate".
138
Liviu Giurgiu, Aurel Segarceanu, Costin-Horia Rogoveanu – “Drept administrativ”, Editura Sylvi Bucuresti, 2001,
p. 83.
115
Potrivit art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, criteriile de
clasificare a functiilor publice sunt urmatoarele:
a) Natura competentelor, în raport de care functiile publice pot fi:
- de executie, ai caror titulari desfasoara activitati cu caracter prestator, de aplicare si
executare a legilor;
- de conducere, care confera titularilor dreptul de decizie, de conducere, coordonare si
control.
b) Dupa cerintele privind nivelul studiilor absolvite (gradul de pregatire profesionala),
functiile publice pot fi:
- functii publice de categoria A, pentru ocuparea carora sunt necesare studii superioare de
lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta;
- functii publice de categoria B, pentru ocuparea carora sunt necesare studii superioare de
durata scurta, absolvite cu diploma;
- functii publice de categoria C, pentru ocuparea carora sunt necesare studii liceale sau
postliceale, absolvite cu diploma.
Structura carierei functionarilor publici cuprinde: categorii, clase si grade. Astfel, fiecare din
cele trei categorii ale functiei publice se împarte în trei clase: clasa a III-a, clasa a II-a si clasa I ca
nivel maxim. Clasa reprezinta o etapa în evolutia carierei functionarului public, avansarea facându-
se în cadrul aceleiasi categorii, începând cu clasa a III-a si terminând cu clasa I.
La rândul lor, fiecare dintre cele trei clase se împarte în trei grade: gradul 3, gradul 2 si gradul
1, ca nivel maxim.
Gradul reprezinta o treapta calitativa acordata, în functie de nivelul performantelor
profesionale si vechimea în gradul inferior din care sunt avansati, numai functionarilor publici
definitivi139.

4.2. Functionarul public

4.2.1. Notiunea de functionar public


Notiunea de functionar public (ca de altfel si notiunea de functie publica) poate avea o
acceptiune mai larga sau mai restrânsa, dupa natura atributiilor ce formeaza continutul functiei
exercitata de angajatii diferitelor organe ale administratiei publice, dupa cum aceste atributii

139
Functionarilor publici debutanti li se acorda gradul 3 la terminarea perioadei de stagiu, prin actul de numire a lor ca
functionari publici definitivi.
116
presupun sau nu folosirea autoritatii statului140. Persoana care îndeplineste aceste atributii are
calitatea de functionar al administratiei publice141.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor
publici, este functionar public persoana numita într-o functie publica.
În sensul legii, totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice constituie
corpul functionarilor publici.
Nu sunt considerate functionari publici, în acceptiunea Legii nr. 188/1999, persoanele numite
sau alese în functii de demnitate publica, cum ar fi, de exemplu, parlamentarii, ministrii sau
primarii.
De asemenea, nu li se aplica prevederile legii mentionate, ci legislatia muncii persoanelor
angajate cu contract individual de munca, din aparatul de lucru al autoritatilor si institutiilor publice
care efectueaza activitati de secretariat -administrativ, precum si celor angajate cu contract
individual de munca pe perioada determinata, în cadrul cabinetelor demnitarilor.
Mai trebuie mentionat faptul ca magistratii nu fac parte din categoria functionarilor publici, ei
fiind demnitari de stat.

4.2.2. Categorii de functionari publici


Functionarii publici se clasifica dupa urmatoarele criterii:
a) Dupa cum au fost sau nu definitivati în functie, functionarii publici pot fi debutanti sau
definitivi.
Sunt functionari publici debutanti persoanele care ocupa, în urma concursului sau a
examenului, o functie publica pâna la definitivare. Functionarii publici definitivi sunt acei
functionari publici care, la sfârsitul perioadei de stagiu, au fost numiti printr-o decizie a
conducatorului autoritatii sau institutiei publice si au depus juramântul de credinta.
Mentionam ca, în conformitate cu prevederile art.51 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,
persoanele care au ocupat functii de demnitate publica alese sau numite ori functii asimilate
acestora, potrivit legii, precum si cele care au detinut functii de specialitate în afara autoritatilor sau
institutiilor publice, pot fi numite, în urma concursului, în functii publice definitive, fara a mai
parcurge perioada de stagiu.
b) În raport cu nivelul studiilor necesare, functionarii publici se împart în trei categorii, dupa
cum urmeaza:

140
Alexandru Negoita, op. cit., p. 95.
141
Idem.
117
- functionarii publici de categoria A, cu studii superioare de lunga durata, absolvite cu
diploma de licenta sau echivalenta. Functionarii publici din aceasta categorie desfasoara
urmatoarele activitati: aplicarea si executarea legilor, studii, control, consiliere, coordonare,
conducere, elaborarea de reglementari, luarea deciziilor sau alte activitati care necesita cunostinte
superioare de specialitate.
- functionarii publici de categoria B, cu studii superioare de scurta durata, absolvite cu
diploma. Activitatile desfasurate de functionarii publici din aceasta categorie sunt: aplicarea si
executarea legilor, studii, îndrumare, elaborarea unor proiecte de reglementari, lucrari pregatitoare
pentru luarea deciziilor, unele activitati de conducere, precum si alte activitati care necesita
pregatire superioara de scurta durata.
- functionarii publici de categoria C, cu studii medii liceale sau postliceale, absolvite cu
diploma. Functionarii publici din aceasta categorie desfasoara activitati privind aplicarea si
executarea legilor si a altor reglementari, activitati de birou sau de control care necesita o cultura
generala medie si cunostinte tehnice sau profesionale de nivel mediu.

4.2.3. Conditiile de acces la functia publica


Conform prevederilor art.6 din Legea nr. 188/1999, pentru a ocupa o functie publica, orice
persoana trebuie sa îndeplineasca cumulativ mai multe conditii.
O prima conditie este aceea ca persoana care accede la functia publica sa aiba numai cetatenia
româna si domiciliul în România.
Cetatenia româna exprima apartenenta unei persoane la statul român si reprezinta o garantie
de loialitate fata de stat si fata de modul de promovare a intereselor publice nationale.142
Ea este definita ca "legatura politica si juridica dintre o persoana fizica si un anumit stat,
legatura ce se exprima în drepturile si obligatiile care formeaza statutul juridic al cetatenilor statului
respectiv".143
Aceasta conditie este inspirata de prevederile art. 16 alin. 3 din Constitutia din 1991, unde se
arata ca functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au
numai cetatenia româna si domiciliul în tara. În acelasi sens sunt si prevederile Legii nr. 21/1991

142
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida – “Constitutia
României”, comentata si adnotata, R.A. "Monitorul Oficial", Bucuresti, 1992,p. 40.
143
Benone Pusca – “Drept constitutional si institutii politice”, Vol. I, Editura Fundatiei Academice "Danubius" Galati,
2001, p. 236.
118
privind cetatenia româna144, potrivit carora numai cetatenii români vor fi admisi în functiile publice
civile si militare.
Ratiunea impunerii acestei conditii consta în aceea ca puterea publica în România apartine
statului român si ca atare, persoana care contribuie prin atributiile sale specifice la realizarea
acesteia, trebuie sa se identifice prin cetatenie cu acel stat145.
Strâns legata de conditia cetateniei este cea a domiciliului. Aceasta conditie este prezenta
pentru prima data în istoria constitutionala a României.
Prin expresia “domiciliul în România” consideram ca trebuie sa se înteleaga o locuire
efectiva, în sensul unei locuinte statornice sau principale.
O alta conditie se refera la cunoasterea limbii române, scris si vorbit.
Aceasta conditie decurge din prevederile art. 13 din Constitutie, potrivit carora limba oficiala
este limba româna.
Cu privire la aceasta conditie trebuie mentionat faptul ca Legea administratiei publice locale
nr. 215/2001 prevede, în art. 90 alin. (2) ca pentru unitatile administrativ-teritoriale în care
cetatenii apartinând unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor, în
posturile care au atributii privind relatii cu publicul vor fi încadrate si persoane care cunosc limba
materna a cetatenilor apartinând minoritatii respective.
Conditia vârstei de 18 ani împliniti si a capacitatii depline de exercitiu este determinata de
existenta discernamântului si a exercitiului drepturilor civile si politice.
O alta conditie este de ordin medical si se refera la existenta unei stari de sanatate
corespunzatoare functiei pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de
specialitate.
Îndeplinirea conditiilor de studii prevazute de lege pentru functia publica subliniaza, înca o
data, importanta si complexitatea sarcinilor administratiei publice.
O alta conditie este ca persoana care va ocupa functia publica sa nu fi fost condamnata pentru
savârsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice. Legea nu
mentioneaza anumite categorii de infractiuni, însa, având în vedere prestigiul functionarilor publici,
este sigur ca savârsirea oricarei infractiuni prevazute de codul penal este incompatibila cu functia
publica.
Ultima conditie consta în câstigarea concursului sau promovarea examenului organizat pentru
ocuparea functiei publice.

144
Legea nr. 21/1991, republicata în Monitorul Oficial nr. 98/2000.
145
A se vedea Zaharia T. Gheorghe, Budeanu-Zaharia Odette, Chivariu Tudor-Alexandru – “Drept administrativ”,
Editura Junimea, Iasi, 2000, p. 316.
119
Concursul se organizeaza în limita posturilor vacante, respectând conditiile de publicitate
prevazute de lege.

4.2.4. Selectarea functionarilor publici


a) Conditii pentru organizarea concursurilor
Legea nr. 188/1999 prevede ca selectarea functionarilor publici, respectiv intrarea acestora în
corpul functionarilor publici se face prin concurs organizat de autoritatea sau institutia publica
interesata.
Organizarea si desfasurarea concursurilor pentru ocuparea functiilor publice au la baza
urmatoarele principii146:
-competitia deschisa, prin asigurarea accesului liber de participare la concurs a oricarei
persoane care îndeplineste conditiile cerute de lege pentru ocuparea functiei publice;
-selectia dupa merit, prin stabilirea persoanelor admise pentru ocuparea functiei publice,
exclusiv pe baza rezultatelor obtinute;
-asigurarea transparentei, prin punerea la dispozitie tuturor celor interesati a informatiilor
referitoare la modul de desfasurare a consursului pentru ocuparea functiei publice;
-tratamentul egal, prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a unor criterii de selectie obiective
si clar definite, astfel încât orice canditat sa aiba sanse egale la ocuparea functiei publice;
-confidentialitatea, prin garantarea protejarii datelor personale ale candidatilor, în conditiile
legii.
Concursul pentru ocuparea functiilor publice se organizeaza numai în limita posturilor ramase
vacante dupa realizarea operatiunilor de avansare a functionarilor publici în grad, clasa si categorie,
conform legii, dupa asigurarea de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici a încadrarii într-
o functie publica corespunzatoare a functionarului public care nu mai detine functia publica din
motive neimputabile acestuia si dupa efectuarea transferurilor conform prevederilor legale.
Aceste operatiuni se pot realiza cu conditia comunicarii posturilor vacante la Agentia
Nationala a Functionarilor Publici.
Autoritatile si institutiile publice care organizeaza consurs pentru ocuparea functiilor publice
vacante sunt obligate sa înstiinteze în scris Agentia Nationala a Functionarilor Publici cu 60 de zile
înainte de data organizarii concursului. La rândul ei, Agentia Nationala a Functionarilor Publici are
obligatia de a verifica, în termen de 15 zile, în baza de date privind evidenta functiilor publice daca
exista persoane care nu mai detin functia publica din motive neimputabile lor si care îndeplinesc

120
conditiile pentru a fi redistribuite. Daca în baza de date nu exista astfel de persoane, Agentia
Nationala a Functionarilor Publici acorda aviz favorabil organizarii concursului.
b) Conditii de participare la concurs
Pentru a participa la concurs, candidatii trebuie sa îndeplineasca conditiile prevazute la art. 6
lit. a) – g) din Legea nr. 188 / 1999 privind Statutul functionarilor publici.
Intrarea în corpul functionarilor publici de cariera se face pe o functie publica de executie
care poate fi, în conditiile legii, o functie publica de debutant sau o functie publica definitiva ori pe
o functie publica de conducere.
Intrarea în corpul functionarilor publici de cariera direct dupa absolvirea studiilor ori fara
îndeplinirea conditiilor de vechime necesare în vederea numirii într-o functie publica definitiva se
face numai pe o functie publica de debutant.
Pentru ocuparea unei functii publice definitive la intrarea în corpul functionarilor publici
trebuie îndeplinite urmatoarele conditii minime de vechime în functii publice sau în functii de
specialitate:147
- pentru functiile publice de executie din categoria A, clasa a III-a, gradul 3 este necesara o
vechime în functii publice sau în functii de specialitate de cel putin 12 luni; pentru functiile publice
de executie de categoria B, clasa a III-a, gradul 3 este necesara o vechime în functii publice sau în
functii de specialitate de cel putin 8 luni; pentru functiile publice de executie de categoria C, clasa a
III-a, gradul 3 este necesara o vechime în functii publice sau în functii de specialitate de cel putin 6
luni.
- pentru fiecare dintre functiile publice de executie ierarhic superioare celor prevazute
anterior, vechimea în functii publice sau în functii de specialitate necesara se majoreaza cu 2 ani
pentru fiecare grad.
De asemenea, se pot avea în vedere:
- vechimea în specialitate ceruta de specificul functiei publice, cu execeptia functiilor publice
de debutant;
- studiile de specialitate cerute pentru ocuparea functiei publice respective;
- necesitatea si gradul de cunostere a unei limbi de circulatie internationala;
- necesitatea si nivelul cunostintelor de operare / programare pe calculator;

146
Art. 2 din Hotarârea Guvernului nr. 1087 / 25.X.2001 privind organizarea si desfasurarea concursurilor si
examenelor pentru ocuparea functiilor publice, publicata în Monitorul Oficial nr. 710 din 7.X.2001.
147
Constituie vechime în functie de specialitate perioada în care o persoana a desfasurat o activitate într-o functie de
specialitate detinuta în afara autoritatilor sau institutiilor publice, corespunzatoare profesiei sau specializarii sale, în
baza unui contract individual de munca sau ca forma individuala de exercitare a profesiei, în conditiile legii.
121
- necesitatea cunoasterii limbii unei minoritati nationale, în unitatile administrativ-teritoriale
în care persoanele apartinând unei minoritati nationale detin o pondere de peste 20%, pentru unii
functionari publici din serviciile care au contacte directe cu cetatenii.
c) Comisiile de concurs si comisiile de solutionare a contestatiilor
În vederea ocuparii functiilor publice vacante pentru care se organizeaza concurs, în cadrul
autoritatilor si institutiilor publice se constituie comisii de consurs si comisii de solutionare a
contestatiilor.
Numirea acestora se face cu 45 de zile înaintea datei organizarii concursului, prin ordin ori
dispozitie a conducatorului autoritatii sau institutiei publice.
Membrii comisiilor de consurs si ai comisiilor de solutionare a contestatiilor tebuie sa
îndeplineasca urmatoarele conditii:
- sa aiba experienta în administratia publica sau în domeniul specific functiei publice vacante;
- cel putin unul dintre membrii comisiei de consurs si ai comisiei de solutionare a
contestatiilor trebuie sa aiba studiile de specialitate cerute pentru ocuparea functiei publice vacante.
În comisia de consurs nu poate fi membru persoana care are calitatea de sot, sotie, ruda pâna
la gradul al patrulea inclusiv cu oricare dintre candidati.
Calitatea de membru în comisia de consurs este incompatibila cu calitatea de membru în
comisia de solutionare a contestatiilor.
Potrivit prevederilor art. 22 din Hotarârea Guvernului nr. 1087 din 25.X.2001 privind
organizarea si desfasurarea concursurilor si examenelor pentru ocuparea functiilor publice,
comisiile de concurs au urmatoarele atributii:
- stabilesc bibliografia de concurs si subiectele pentru proba scrisa;
- verifica îndeplinirea conditiilor de participare la concurs de catre candidati;
- selecteaza dosarele de înscriere ale candidatilor si stabilesc, în functie de modul de
îndeplinire a conditiilor de participare, candidatii care vor participa la concurs;
- transmit, prin secretarul comisiei, compartimentelor de resurse umane rezultatele selectiei si
ale consursului pentru a fi comunicate candidatilor.
La rândul lor, comisiile de solutionare a contestatiilor au urmatoarele atributii principale:
- solutioneaza contestatiile depuse de candidati cu privire la selectia dosarelor de înscriere si
la rezultatul final al concursului;
- transmit, prin secretarul comisiei, compartimentelor de resurse umane rezultatele
contestatiilor pentru a fi comunicate candidatilor (art. 24).
Comisiile de concurs si comisiile de solutionare a contestatiilor îsi înceteaza activitatea dupa
solutionarea contestatiilor depuse de candidati si dupa comunicarea rezultatelor finale.
122
d) Procedura de organizare si desfasurare a concursurilor
Functiile publice vacante pentru care se organizeaza concurs se dau publicitatii, prin grija
compartimentelor de resurse umane, cu cel putin 30 de zile înainte de data organizarii concursului,
printr-un anunt în presa nationala sau locala, precum si prin afisarea la sediul autoritatii sau
institutiei publice care organizeaza concursul.
Pentru a participa la concurs, candidatii depun dosarul de înscriere care va contine în mod
obligatoriu: copie de pe actul de identitate; formularul de înscriere; copie de pe diplomele de studii
si alte acte care atesta efectuarea unor specializari; copie de pe carnetul de munca, daca este cazul;
adeverinta care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare; cazierul judiciar; copie de pe fisa de
evaluare a performantelor profesionale individuale din anul anterior sau recomandare, dupa caz.
Dosarul de înscriere se depune de catre candidat în termen de 12 zile de la data publicarii
anuntului privind organizarea concursului, la secretarul comisiei de concurs.
Comisia de concurs verifica îndeplinirea conditiilor cerute pentru înscrierea la concurs si
întocmeste lista cuprinzând candidatii care vor participa la concurs, în termen de 5 zile de la data
expirarii termenului de depunere a dosarului de înscriere.
Candidatii nemultumiti de rezultatul selectiei pot face contestatie în termen de 5 zile de la
data afisarii listei cuprinzând candidatii selectati. Contestatiile se solutioneaza de catre comisia
constituita în acest scop în termen de 3 zile de la expirarea termenului mentionat anterior.
Concursul consta în sustinerea unei probe scrise si a unui interviu, iar notarea acestor probe se
face prin note de la 1 la 10.
Nota finala a concursului este reprezentata de media aritmetica a notelor finale acordate la
cele doua probe.
Nota minima de promovare a concursului este 7.
Proba scrisa consta în redactarea, în prezenta comisiei de consurs, a unei lucrari scrise sau în
completarea unor teste grila.
Interviul se sustine, de regula, în aceeasi zi cu proba scrisa, dar nu mai târziu de 3 zile de la
sustinerea probei scrise.
Sunt declarati admisi, în limita functiilor publice scoase la concurs, candidatii care au obtinut
notele finale cele mai mari, care trebuie sa fie cel putin egale cu nota minima de promovare a
concursului.
Candidatii nemultumiti pot contesta rezultatul final al concursului la comisia de solutionare a
contestatiilor, în termen de 5 zile de la afisare.
Comisia de solutionare a contestatiilor are obligatia de a le solutiona în termen de 3 zile de la
expirarea termenului mentionat anterior.
123
În cazul respingerii contestatiei, candidatul se poate adresa instantei de contencios
administrativ, în conditiile legii.

4.2.5. Numirea functionarilor publici


Candidatii declarati admisi vor fi numiti, prin ordin sau dispozitie a conducatorului autoritatii
sau institutiei publice, în functiile publice pentru care s-a organizat concurs, în termen de cel mult
15 zile de la expirarea termenului prevazut pentru solutionarea contestatiilor.
În cadrul acestui termen, candidatii declarati admisi au obligatia de a depune actele necesare
în vederea numirii în functiile publice.
Cu exceptia cazurilor prevazute de lege148, candidatii care au promovat concursul sunt numiti
functionari publici debutanti.
În situatia nedepunerii actelor necesare sau a neprezentarii în vederea numirii, conducatorul
autoritatii sau institutiei publice notifica urmatorul candidat din lista cuprinzând rezultatele finale.
Daca urmatorul candidat din lista cuprinzând rezultatele finale nu a obtinut nota minima de
promovare, postul ramâne vacant, urmând sa se organizeze un nou concurs.

Perioada de stagiu a functionarilor publici


Perioada de stagiu reprezinta etapa carierei functionaului public, cuprinsa între data numirii
ca functionar public debutant, în urma promovarii concursului de intrare în corpul functionarilor
publici de cariera si data numirii ca functionar public definitiv.
În cadrul perioadei de stagiu se urmareste confirmarea aptitudinilor profesionale ale
functionarilor publici debutanti în îndeplinirea atributiilor si responsabilitatilor unei functii publice,
formarea lor practica, cunoasterea de catre acestia a specificului activitatii autoritatii sau institutiei
publice în cadrul careia îsi desfasoara activitatea, precum si a exigentelor administratiei publice.
Cu exceptia situatiilor prevazute de lege, perioada de stagiu este obligatorie si efectiva.
Pentru functionarii publici din categoria A, durata perioadei de stagiu este de 12 luni, pentru
cei din categoria B, 8 luni iar pentru cei din categoria C, perioada de stagiu are o durata de 6 luni.
Perioada de stagiu se desfasoara pe baza unui program prin care se stabilesc urmatoarele:
- alocarea a doua ore zilnic din timpul normal de lucru pentru studiu individual;

148
Este vorba de prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 188 / 1999, potrivit carora, “Persoanele care au ocupat
functii de demnitate publica alese sau numite în functii asimilate acestora, potrivit legii, prcum si cele care au detinut
functii de specialitate în afara autoritatilor sau institutiilor publice pot fi numite, în urma concursului, în functii publice
definitive. Aceste persoane vor fi numite în categoria corespunzatoare studiilor absolvite, în clasa si gradul
corespunzator vechimii în functia de demnitate publica sau de specialitate, la care se adauga, daca este cazul, vechimea
în functii publice detinute anterior”.
124
- planificarea activitatilor ce urmeaza sa fie desfasurate, în functie de nivelul cunostintelor
teoretice si de deprinderile practice dobândite în cadrul perioadei de stagiu;
- cursurile de pregatire la care trebuie sa participe functionarul public debutant.
Activitatea functionarului public debutant se desfasoara, pe parcursul perioadei de stagiu sub
îndrumarea unui functionar public definitiv din cadrul aceluiasi compartiment, denumit îndrumator.
Potrivit articolului 9 din Hotarârea Guvernului nr. 1085 din 25 octombrie 2001 privind
organizarea perioadei de stagiu, conditiile de evaluare si regulile specifice aplicabile functionarilor
publici debutanti, îndrumatorul are urmatoarele atributii principale:
- coordoneaza activitatea functionarului public debutant pe parcursul perioadei de stagiu;
- propune modalitati de rezolvare a lucrarilor repartizate functionarului public debutant;
- supravegheaza modul de îndeplinire a atributiilor de serviciu de catre functionarul public
debutant;
- propune conducatorului compartimentului cursurile de perfectionare profesionala la care
trebuie sa participe functionarul public debutant;
- întocmeste un referat în vederea evaluarii functionarului public debutant.
Referatul se întocmeste cu 5 zile înainte de terminarea perioadei de stagiu si se înainteaza
conducatorului compartimentului în care îsi desfasoara activitatea functionarul public debutant.
La terminarea perioadei de stagiu, functionarul public debutant completeaza raportul de
stagiu care cuprinde descrierea activitatii desfasurate de acesta pe parcursul perioadei de stagiu,
prin prezentarea atributiilor de serviciu, a modalitatilor de îndeplinire a acestora, precum si
eventualele dificultati întâmpinate.
Ca si referatul, raportul de stagiu se înainteaza conducatorului compartimentului în care îsi
desfasoara activitatea functionarul public debutant.
Pe parcursul perioadei de stagiu, functionarul public debutant are, pe lânga drepturile si
îndatoririle prevazute de Statutul functionarului public si unele drepturi si îndatoriri specifice.
Acestea sunt:
- sa fie sprijinit si îndrumat în îndeplinirea atributiilor de serviciu pe parcursul perioadei de
stagiu;
- sa i se stabileasca atributii de serviciu al caror nivel de dificultate si complexitate sa
creasca gradual pe parcursul perioadei de stagiu;
- sa i se asigure timpul necesar pregatirii individuale, în scopul dobândirii cunostintelor
teoretice si a deprinderilor practice necesare exercitarii unei functii publice;
- sa i se asigure, prin grija autoritatii sau institutiei publice, accesul la sursele de informare
utile perfectionarii sale.
125
Îndatoririle specifice functionarului public debutant sunt:
- sa îsi perfectioneze pregatirea profesionala teoretica si sa îsi însuseasca deprinderile practice
necesare exercitarii unei functii publice;
- sa îl consulte, pentru realizarea lucrarilor repartizate de conducatorul compartimentului, pe
functionarul public sub îndrumarea caruia îsi desfasoara activitatea;
- sa participe la manifestari stiintifice si profesionale, în vederea desavârsirii pregatirii
profesionale;
- sa participe la formele de pregatire organizate de autoritatea sau institutia publica si de
Agentia Nationala a Functionarilor Publici ori la alte forme de perfectionare.

Lector univ.dr.Negrut Vasilica

4.2.7. Evaluarea activitatii functionarului public debutant


În termen de 5 zile de la terminarea perioadei de stagiu, se realizeaza evaluarea activitatii
functionarului public debutant de catre conducatorul compartimentului în care îsi desfasoara
activitatea.
Prin evaluarea activitatii functionarului public debutant se urmareste aprecierea modului de
dobândire a cunostintelor teoretice si a deprinderilor practice necesare pentru îndeplinirea
atributiilor specifice unei functii publice, a cunoasterii activitatii autoritatii sau institutiei publice
respective, precum si a exigentelor administratiei publice.
În evaluarea activitatii functionarului public debutant se au în vedere urmatoarele criterii149:
- cunoasterea reglementarilor specifice domeniului de activitate;
- cunoasterea principiilor si a raporturilor administrative din cadrul autoritatii sau institutiei
publice;
- capacitatea de îndeplinire a atributiilor de serviciu;
- adaptabilitate si flexibilitate în îndeplinirea atributiilor;
- rationamentul, aptitudinea de a distinge corect între diverse optiuni în îndeplinirea
atributiilor de serviciu;
- usurinta în transmiterea ideilor, în scris si verbal, fluenta în scris;
- capacitatea de a lucra în echipa, respectiv capacitatea de a se integra într-o echipa, de a-si
aduce contributia prin participare efectiva;
- conduita în timpul serviciului.
Criteriile de evaluare se noteaza150 de la 1 la 5, nota 1 fiind cea mai mica, iar nota 5 fiind cea

126
mai mare. Nota finala se obtine facând media aritmetica a notelor acordate pentru fiecare criteriu de
evaluare.
Prin transformarea notei finale se obtine calificativul de evaluare, astfel: între 1,00 - 3,00 –
necorespunzator; între 3,01 - 5,00 – corespunzator.
Calificativele de evaluare au urmatoarea semnificatie:
- necorespunzator – functionarul public debutant nu a facut dovada cunostintelor teoretice si
a deprinderilor practice necesare exercitarii functiei publice;
- corespunzator – functionarul public debutant a facut dovada ca detine cunostintele
teoretice si deprinderile practice necesare exercitarii functiei publice.
La terminarea perioadei de stagiu, în functie de rezultatul evaluarii activitatii functionarului
public debutant se disting urmatoarele situatii:
a) functionarul public debutant este propus pentru numirea într-o functie publica definitiva,
daca a obtinut calificativul “corespunzator”;
b) daca a obtinut calificativul “necorespunzator”, evaluatorul propune repetarea perioadei de
stagiu si poate recomanda schimbarea compartimentului în care urmeaza sa se repete perioada de
stagiu, în functie de aptitudinile functionarului public debutant.
Potrivit legii, stagiul se repeta doar o singura data.
Daca dupa repetarea stagiului, functionarul public nu se dovedeste corespunzator exercitarii
functiei publice, acesta este eliberat din functie pentru incompetenta profesionala, în conditiile legii.
Functionarul public debutant nemultumit de rezultatul evaluarii, poate contesta calificativul
de evaluare, în termen de 3 zile de la data luarii la cunostinta, la functionarul public ierarhic
superior.
Daca functionarul public debutant este nemultumit de rezultatul contestatiei, se poate adresa
instantei de contencios administrativ, în conditiile legii.

4.2.8. Numirea în functii a functionarilor publici


Potrivit legii, numirea ca functionar public definitiv, precum si în functii publice de conducere
se face de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice respective.
Functionarul public definitiv depune juramântul de credinta151 în fata conducatorului
institutiei sau autoritatii publice si în prezenta a doi martori, dintre care unul va fi conducatorul

149
Art. 17 din Hotarârea Guvernului nr. 1085/2001.
150
Nota exprima aprecierea îndeplinirii fiecarui criteriu de evaluare în realizarea atributiilor de serviciu.
151
Juramântul are urmatorul continut: “Jur sa respect Constitutia, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sa
aplic în mod corect si fara partinire legile tarii, sa-mi îndeplinesc constiincios îndatoririle ce-mi revin în functia publica
în care am fost numit si sa pastrez secretul profesional. Asa sa-mi ajute Dumnezeu”.
127
compartimentului în care este numit, iar celalalt, un alt functionar public din cadrul aceleiasi
autoritati sau institutii publice.
Juramântul poate fi depus si fara formula religioasa de încheiere.
Refuzul depunerii juramântului atrage revocarea deciziei de numire.
Rezulta, astfel, ca functionarii publici definitivi îsi pot exercita în mod legal atributiile numai
din momentul depunerii juramântului.

4.2.9. Incompatibilitati
În literatura de specialitate incompatibilitatea a fost definita ca fiind imposibilitatea, stabilita
de Constitutie sau de lege, ca un functionar sa exercite anumite functii, mandate sau profesii si ea
decurge din principiul constitutional al separarii puterilor, dar si din cazurile prevazute de legiuitor,
care au la baza aprecierea ca functionarul public trebuie sa se dedice în întregime functiei pe care o
ocupa.152
Conform articolului 68 din Constitutie, nimeni nu poate fi, în acelasi timp, deputat, senator,
iar calitatea de deputat sau senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de
autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului.
La rândul ei, Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, în art. 56, instituie
pentru functionarii publici urmatoarele interdictii:
- de a detine orice alta functie publica, cu exceptia celei de cadru didactic;
- de a detine functii în regiile autonome, societatile comerciale ori în alte unitati cu scop
lucrativ;
- de a exercita - în cadrul societatilor comerciale cu capital privat - activitati cu scop lucrativ,
care au legatura cu atributiile ce constituie continutul functiilor publice pe care le detin;
- de a fi mandatari ai unor persoane, în ceea ce priveste efectuarea unor acte în legatura cu
functia pe care o îndeplinesc.
Potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, functionarii publici, cu exceptia
functionarilor publici civili din ministerele si institutiile centrale privind apararea nationala,
ordinea publica si siguranta nationala, pot fi alesi sau numiti pentru exercitarea unei functii de
demnitate publica. Pe durata exercitarii functiei de demnitate publica ei sunt suspendati din functia
publica pe care o detin si îsi pastreaza clasa si gradul avute.

4.2.10. Functionarul de fapt

152
Paul Negulescu, op. cit., p. 607 si urm.
128
Una din trasaturile principale ale functionarului public este aceea ca a fost legal investit, prin
numire. Functionarul public astfel investit în functie este un functionar de drept.
Functionarul de fapt este persoana care exercita, pe o anumita perioada de timp, atributiile
unui functionar public, îndeplinind acte producatoare de efecte juridice, desi nu a fost legal investita
într-o functie publica153.
Situatiile care pot duce la aparitia functionarului de fapt se pot grupa în doua categorii:154
a) Situatii normale, când anumite împrejurari împiedica publicul sa realizeze iregularitatea
situatiei, deoarece, persoana care exercita functia publica prezinta toate aparentele unui functionar
public investit legal;
b) Situatii de natura exceptionala, când îndeplinirea unei functii de catre o persoana care nu a
fost investita în acest sens se justifica prin necesitatea functionarii serviciilor publice importante, iar
autoritatile abilitate legal sa efectueze investirea nu mai exista. Este cazul insurectiilor, când
autoritatile publice legale sunt înlaturate, atributiile acestora fiind preluate de organismele
revolutionare.
Problema care se pune este accea a efectelor juridice ale actelor emise de functionarul de fapt.
În doctrina155 s-a aratat ca aceste efecte difera în functie atât de natura împrejurarilor care au dus la
emiterea lor, cât si de buna sau reaua-credinta a beneficiarilor efectelor actelor respective.
Astfel, daca actele au fost emise în împrejurari de natura exceptionala (razboi, revolutie etc.),
ele sunt valide, chiar daca beneficiarii aveau cunostinta de faptul ca persoana care le-a îndeplinit
nu a fost legal investita cu aceasta atributie.
Daca actele s-au emis în împrejurari normale, se disting doua situatii:
- daca beneficiarii, au apelat, cu rea-credinta, la serviciile unei persoane despre care stiau ca
nu este legal investita ca functionar public, actele emise de aceasta vor fi nule;
- daca beneficiarii au apelat la serviciile unei persoane, pe care, cu buna-credinta o considerau
legal investita ca functionar public, actele emise de aceasta sunt considerate valabile. Exemplul
tipic pentru aceasta situatie este oferit de prevederile art.7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la
actele de stare civila (publicata în Monitorul Oficial nr. 282 din 11.XI. 1996, modificata): "Actele
de stare civila întocmite de o persoana care a exercitat în mod public atributiile de ofiter de stare
civila, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea
aceasta calitate".

153
A se vedea Jean Vermeuleun – “Statutul functionarilor publici”, Bucuresti, Institutul de arte grafice "Vremea",
1933, p. 304.
154
Verginia Vedinas – “Statutul functionarului public”, Editura "Nemira", Bucuresti, 1998, p. 50.
155
Idem, p. 51.
129
În ceea ce priveste situatia functionarului de fapt, acesta nefiind investit cu o calitate oficiala,
nu poate fi încadrat în categoria functionarilor publici, iar pentru faptele sale nu poate raspunde
decât potrivit dreptului comun, civil sau penal, în functie de cauza care a determinat o astfel de
situatie.

4.2.11. Drepturile si îndatoririle functionarilor publici


Ca subiect al raportului de functie reglementat de normele dreptului administrativ,
functionarul public este titular al unor drepturi necesare exercitarii atributiilor functiei respective.
În exercitarea acestor drepturi, functionarul public actioneaza în vederea realizarii puterii
publice, iar actele pe care le întocmeste au caracter obligatoriu pentru cei carorra li se adreseaza.
Trasatura comuna a drepturilor de functie sau de serviciu, cum mai sunt denumite în literatura
juridica156 este aceea ca sunt acordate functionarilor publici pentru ca, prin actele pe care le fac în
exercitiul acestor drepturi sa asigure punerea în executare a legilor si a celorlalte acte normative
date pe baza si în executarea legii.
În legatura cu drepturile de functie se impun doua probleme157. Prima problema este legata de
drepturile pe care le au functionarii din administratia publica în legatura cu functia pe care o
exercita, iar cea de a doua problema priveste drepturile acestora în legatura cu profesia pe care o au.
Fiind investit legal, prin numire, cu exercitarea functiei, functionarului public trebuie sa i se
recunoasca dreptul la exercitarea functiei sale. Acest drept trebuie privit atât în legatura cu cei
carora se adreseaza functia publica, cât si în raport cu administratia.
Persoanele care îndeplinesc anumite functii în adminstratia publica, facându-si din realizarea
lor o profesie, au nevoie de consacrarea prin norme juridice a unor drepturi legate de profesia lor.
Având în vedere dispozitiile constitutionale, prevederile Legii nr.188/1999, precum si alte
reglementari existente, pot fi identificate urmatoarele drepturi ale functionarului public:
Dreptul la opinie
Acest drept decurge din libertatea fundamentala a oricarui cetatean la constiinta si exprimare
(art.29 alin. (1) din Constitutie si este primul dintre drepturile garantate functionarilor publici prin
art. 26 din Statut. Potrivit prevederilor articolului mentionat, este interzisa orice discriminare între
functionarii publici pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, de stare materiala,
origine sociala sau de orice alta natura.
Cu privire la acest drept, în doctrina occidentala158 se distinge între caracteristicile
exercitarii dreptului la opinie în timpul serviciului si în afara acestuia. Astfel, în timpul serviciului,

156
M. Anghene – “Elemente de drept administrativ”, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958, p. 134.
130
functionarul public este tinut în exercitarea acestui drept de obligatia de neutralitate, iar în afara
serviciului, dreptul la opinie este circumstantiat de o anumita rezerva si masura în exprimarile sale.
Dreptul la asociere sindicala
Articolul 27 din Statul recunoaste functionarilor publici dreptul de a înfiinta organizatii
sindicale, de a adera la ele sau de a exercita orice mandat în cadrul acestora.
Sindicatele reprezinta organizatii profesionale care se constituie în temeiul art.37 din
Constitutie si care au drept scop apararea drepturilor profesionale, economice, sociale, culturale si
sportive ale membrilor lor, prevazute de legislatia muncii si contractul colectiv de munca.
Conform dreptului de asociere (sindicala), functionarii publici se pot asocia în organizatii
profesionale sau în alte organizatii având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea
pregatirii profesionale si protejarea statutului lor.
Dreptul la greva
Dreptul la greva reprezinta unul din cele mai controversate drepturi ale functionarului
public.
Statutul functionarului public din 1923 interzicea dreptul la greva al functionarului,
considerând atât greva generala, cât si greva partiala o “disertatiune de la datorie”, ducând la
destituire.
In prezent, dreptul la greva este recunoscut salariatilor conform dispozitiilor art.40 din
Constitutie, pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale, legea stabilind limitele
exercitarii acestui drept159.
Dreptul la greva în conditiile legii este garantat functionarilor publice prin art.28 din Legea
nr.188/1999.
Dreptul la salariu
Pentru activitatea depusa, functionarii publici au dreptul la salariu, care se compune din
salariul de baza, sporuri si indemnizatii (art.30 din Statut).
La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere urmatoarele aspecte:
- necesitatea de a restrânge costurile administratiei publice, în conditiile în care functionarii
publici competentei trebuie motivati si recompensati în mod corespunzator;
- crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, clase si grade, bazate pe
evaluarea postului;

157
Alexandru Negoita, op. cit., p. 102 si urm.
158
Jean-Marie Auby, Robert Ducos Ader – “Droit administratif”, Dalloz 1986, p.186.
159
Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor colective de munca, publicata în Monitorul Oficial
nr.582/29.XI.1999.
131
- stabilirea unui raport just între partea fixa si partea variabila a salariului, care sa tina seama
de activitatea depusa si de importanta ei.
Dreptul la concediu de odihna, concedii medicale si alte concedii
Este un drept cu caracter general recunoscut tuturor salariatilor, nu numai functionarului
public.
Potrivit art.33 alin. (2) din Legea nr.188/1999, functionarul public are dreptul, la plecarea în
concediu de odihna, pe lânga indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din
luna anterioara plecarii în concediu, care se impoziteaza separat.
De asemenea, functionarul public are dreptul la concedii medicale si alte concedii cum sunt:
concediul de maternitate, concediul acordat în vederea cresterii copilului, concediu paternal160,
toate platite.
Legea precizeaza ca în perioada concediilor de boala, a concediilor de maternitate si a celor
pentru cresterea si îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta si nu pot fi modificate
decât din initiativa functionarului public în cauza.
Dreptul la conditii normale de munca si igiena
Conform art.35 din Legea nr.188/1999, institutiile publice au obligatia sa asigure
functionarilor publici conditii normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si
integritatea fizica.
In mod exceptional functionarilor publici li se poate aproba pentru motive de sanatate,
schimbarea compartimentului sau a autoritatii ori a institutiei publice în care îsi desfasoara
activitatea cu pastrarea clasei si gradului avute. Aceasta schimbare se poate face numai daca
functionarul public este apt profesional sa îndeplineasca noile atributii ce îi revin.
Dreptul la asistenta medicala si ajutoare materiale în caz de incapacitate temporara de
munca
Acest drept este garabntat functionarilor publici prin art.36 din Statut. Pe lânga asistenta
medicala, functionarii publici beneficiaza, în conditiile legii, de proteze si medicamente.

Dreptul la pensie si alte drepturi de asigurari sociale de stat


Este un drept recunoscut tuturor persoanelor care au desfasurat o activitate utila o anumita
perioada de timp, la împlinirea unei anumite vârste. Acest drept poate aparea sub urmatoarele
forme:

160
Legea nr.210/1999, publicata în Monitorul Oficial nr.654 din 31.XII.1999 si Hotarârea Guvernului nr.244/2000
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii Concediului paternal, publicata în Monitorul Oficial
nr.150 din 11.04.2000.
132
- pensia pentru limita de vârsta de care beneficiaza, în conditiile legii, functionarul public la
împlinirea vârstei de 62 ani barbatii si 60 de ani femeile si au desfasurat o activitate timp de 30 de
ani barbatii si 25 de ani femeile;
- pensia de invaliditate, stabilita în conformitate cu decizia comisiei de expertiza medicala si
recuperarea capacitatii de munca;
- pensia de urmas.
In caz de deces al functionarului public, membrii familiei, (copiii minori si în anumite
conditii sotul supravietuitor si copiii majori) care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmas,
primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a
functionarului public decedat.
In situatia în care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisa din vina autoritatii sau a
institutiei publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare drepturile
mentionate anterior, pâna la emiterea deciziei de urmas.
Dreptul la protectia legii
Acest drept este garantat functionarilor publici prin art.39 din Statut. Astfel, institutia sau
autoritatea publica în care functionarul public îsi desfasoara activitatea este obligata sa îi asigure
protectie împotriva amenintarilor, violentelor, faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima în
exercitarea functiei sau în legatura cu aceasta.
Dreptul la despagubire
Functionarul public este beneficiarul acestui drept în situatia în care acesta a suferit, din
culpa autoritatii sau a institutiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atributiilor de
serviciu sau a fost lezat într-un drept al sau recunoscut de lege printr-un act al conducerii institutiei
sau autoritatii publice. In acest caz functionarul public lezat, se poate adresa instantelor
judecatoresti competente, conform prevederilor Legii nr.29/1990 pentru recunoasterea dreptului si
eventual repararea pagubei.
Dreptul de a primi, în mod gratuit, uniforma
De acest drept beneficiaza functionarii publici carora le revine, potrivit legii, obligatia de a
purta uniforma în timpul serviciului.
Dreptul la stabilitate
Potrivit acestui drept, functionarul public nu poate fi eliberat din functie, suspendat, detasat
sau transferat decât în conditiile legii.
Stabilitatea prezinta interes atât pentru buna functionare a serviciului public, cât si pentru
functionarul care trebuie aparat de eventualele abuzuri ce constau în sanctionarea, transferul ori

133
înlaturarea dupa bunul plac al conducerii serviciului public161.
Stabilitatea în functie exprima imposibilitatea încetarii raportului de functie publica din
motive neimputabile functionarului public.
In literatura de specialitate162 s-a aratat ca stabilitatea nu poate avea un caracter absolut,
întrucât, pe parcursul activitatii functionarilor intervin modificari în functia lor prin promovare,
delegare, detasare, transfer în interesul serviciului sau modificari la cererea functionarilor sau din
necesitatea rotirii cadrelor pentru prevenirea rutinei administrative sau din alte necesitati pe care le
au anumite organe ale administratiei publice.
Se poate concluziona ca stabilitatea în functie este relativa si subliniaza mai mult elementul
de continuitate în administratia publica163.
De stabilitate în functie beneficiaza doar functionarul public definitiv.
In prezent stabilitatea în functie este prevazuta doar pentru anumite categorii de functionari
publici, cum ar fi secretarul comunei, orasului, municipiului, judetului (art.84 alin.(3) si art. 120
alin. (1) din Legea nr.215/201.
Alte drepturi
- Stabilirea duratei normale a timpului de lucru de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe
saptamâna (art.32 alin.(1) din Statut).
Legea precizeaza ca pentru orele lucrate din dispozitia conducatorului autoritatii sau
institutiei publice peste durata normala a timpului de lucru sau în zilele de sarbatori legale ori
declarate zile nelucratoare, functionarii publici de executie au dreptul la recuperare sau la plata
majorata cu un spor de 100 % din salariul de baza, iar numarul orelor platite cu sporul de 100% nu
poate depasi 360 într-un an.
- Dreptul la restituirea cheltuielilor de transport si cazare si la indemnizatia pentru cheltuieli
de întretinere în deplasarile efectuate în interesul serviciului cu respectarea prevederilor legale.
În ceea ce priveste îndatoririle functionarilor publici, acestea se împart în doua categorii:
unele cu caracter general, pe care le au si salariatii angajati cu contract individual de munca, iar
altele cu caracter specific, pentru functionarii publici din institutiile administratiei publice.164
Functionarii publici sunt datori sa îsi îndeplineasca cu profesionalism, loialitate, corectitudine
si în mod constient îndatoririle de serviciu.

161
Paul Negulescu “Tratat de drept administrativ”, Bucuresti, Ed. Mârvan, ed.a IV-a, 1934, p.595.
162
Alexandru Negoita, op.cit, p.103-104
163
Ion Popescu Slaniceanu, Benone Pusca – “Functia publica si functionarul public”, vol.II, Editura “Evrika”, Braila,
1999, p.17.
164
Alexandru Negoita, op. cit., p. 103.
134
În exercitarea atributiilor ce le revin, functionarii publici au obligatia sa se abtina de la
exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice (art. 41 si 42 din Statut).
Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor date de functionarii cu functii
publice de conducere carora le sunt subordonati direct, cu exceptia cazurilor în care apreciaza ca
aceste dispozitii sunt ilegale. În asemenea cazuri, functionarul public are obligatia sa motiveze în
scris refuzul îndeplinirii dispozitiei primite. Daca functionarul public care a dat dispozitia staruie în
executarea acesteia, va trebui sa o formuleze în scris, situatie în care dispozitia va fi executata de
cel care a primit-o (art. 43 alin. (2) din Statut).
O alta obligatie în legatura cu functia este aceea de a pastra secretul de stat si secretul de
serviciu în conditiile legii. Ei trebuie sa pastreze confidentialitatea în legatura cu faptele,
informatiile sau documentele de care iau cunostinta în exercitarea functiei (art. 44 si 45 din Statut).
La o prima vedere s-ar putea considera ca obligatia de discretie profesionala este în
contradictie cu cerinta transparentei administrative, cu publicitatea documentelor. Aceasta
contradictie este doar aparenta, întrucât transparenta administrativa exista pentru majoritatea
informatiilor pentru care functionarul public nu are obligatia de retinere.
Functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei
sau pentru altii, în considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje. La numirea, precum si
la eliberarea din functie, functionarii publici sunt obligati sa prezinte declaratia de avere (art. 46 din
Statut).
Potrivit prevederilor art. 47 din Statut, functionarii publici au îndatorirea de a rezolva lucrarile
repartizate de conducatorul compartimentului în care functioneaza, iar functionarilor publici de
executie le este interzis sa primeasca direct cereri a caror rezolvare intra în competenta lor ori sa
intervina pentru solutionarea acestora.
O alta îndatorire a functionarilor publici priveste perfectionarea pregatirii profesionale a
acestora, fie în cadrul autoritatii sau institutiei publice, fie urmând cursuri de perfectionare
organizate în acest scop (art. 48 din Statut).
Rezultatele obtinute la cursurile de perfectionare de catre functionarii publici vor fi avute în
vedere la evaluarea anuala a activitatii acestora.

4.3. Evaluarea performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici

4.3.1. Procedura de evaluare a performantelor profesionale individuale

135
Evaluarea performantelor profesionale individuale se aplica functionarilor publici definitivi
din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, cu exceptia autoritatilor si institutiilor publice cu
atributii în domeniul sigurantei nationale.
Metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale functionarilor
publici se aproba prin hotarâre a
Guvernului165 si prevede:
a) stabilirea anuala a criteriilor de performanta profesionala pentru functionarii publici;
b) evaluarea performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici în raport cu
obiectivele realizate.
Criteriile de performanta pe baza carora se face evaluarea performantelor profesionale
individuale ale functionarilor publici se stabilesc anual de Agentia Nationala a Functionarilor
Publici, pentru anul urmator si se aproba prin ordin al ministrului administratiei publice.
Pentru evaluarea performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici se
raporteaza criteriile de performanta la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale prevazute
pentru perioada evaluata.
Perioada evaluata este cuprinsa între 1 ianuarie si 31 decembrie din fiecare an.
Evaluarea performantelor profesionale individuale se face de catre conducatorul
compartimentului în care functionarul public îsi desfasoara activitatea, în cazul functionarului
public de executie si de catre functionarul public de conducere ierarhic superior în cazul
functionarului public de conducere.
Procedura de evaluare cuprinde trei etape:
1. completarea raportului de evaluare de catre evaluator;
2. interviul;
3. contrasemnarea raportului de evaluare.
Pentru a completa raportul de evaluare, evaluatorul (conducatorul compartimentului sau
functionarul public de conducere ierarhic superior) desfasoara urmatoarele actiuni:
-analizeaza îndeplinirea obiectivelor individuale166 fixate;

165
Hotarârea Guvernului nr. 1084 din 25 oct.2001 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a performantelor
profesionale individuale ale functionarilor publici, precum si de contestare a calificativelor acordate, publicata în
Monitorul Oficial nr. 707 din 7.11.2001
166
Obiectivele individuale reprezinta scopuri specifice stabilite pentru urmatoarea perioada, pe baza atributiilor prevazute în fisa
postului.
Acestea trebuie sa corespunda cerintelor urmatoare:
- sa fie specifice activitatilor care revin functionarului public în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 188/1999;
- sa fie cuantificabile, adica sa aiba o forma concreta de realizare;
- sa fie prevazute cu termene de realizare;
- sa fie realiste, respectiv sa poata fi aduse la îndeplinire în termenele de realizare prevazute si cu resursele alocate;
136
-noteaza criteriile de performanta plecând de la importanta acestora;
-stabileste calificativul final de evaluare;
-consemneaza rezultatele deosebite ale functionarului public, dificultatile obiective
întâmpinate de acesta în perioada evaluata s.a.;
-stabileste obiectivele individuale, termenele de realizare s.a.
Criteriile de performanta se noteaza de la 1 la 5. Nota167 exprima aprecierea îndeplinirii
criteriului de performanta în realizarea obiectivelor individuale.
Calificativul final al evaluarii se stabileste pe baza notei finale astfel: între 1,00 - 1,50 –
nesatisfacator; între 1,51 - 2,50 – satisfacator; între 2,51 - 3,50 – bun; între 3,51 - 4,50 – foarte bun;
între 4,51 - 5,00 – exceptional.
Cea de a doua etapa a procesului de evaluare, interviul, reprezinta un schimb de informatii,
puncte de vedere între evaluator si functionarul public. În cadrul interviului se aduc la cunostinta
functionarului public evaluat consemnarile din raportul de evaluare, iar în cazul în care între
functionarul public si evaluator exista diferente de opinie asupra consemnarilor facute, se va stabili
un punct de vedere comun, iar evaluatorul poate modifica raportul de evaluare conform celor
stabilite cu functionarul public.
Raportul de evaluare se dateaza si se semneaza de catre evaluator si de functionarul public
evaluat.
Ultima etapa a procedurii de evaluare priveste înaintarea raportului de evaluare
functionarului public ierarhic superior evaluatorului pentru a fi contrasemnat.
Rezultatele slabe obtinute în urma evaluarii performantelor profesionale individuale se
rasfrâng direct asupra carierei functionarului public.
Astfel, daca functionarul public a fost notat în ultimul an cu calificativul “nesatisfacator”
sau “satisfacator” nu va putea fi avansat în anul urmator.

- sa fie flexibile – sa poata fi revizuite în functie de modificarile intervenite în prioritatile autoritatii sau institutii publice (art. 11
alin.(1) si (2) din Metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici, precum si de
contestare a calificativelor acordate).
167
Notarea criteriilor de performanta se face parcurgând urmatoarele etape:
a) pentru fiecare criteriu de performanta din raportul de evaluare se stabileste un grad de importanta. Acesta exprima semnificatia
criteriului de performanta prin prisma atributiilor prevazute de fisa postului si se exprima prin urmatoarele calificative: R – foarte
important, M – important, S – mai putin important. Pentru cel putin un criteriu de performanta se va stabili gradul de importanta
“foarte important”, “important”, “mai putin important”.
b) totalitatea gradelor de importanta exprimate prin acelasi calificativ formeaza o categorie de importanta.
Semnificatia notelor acordate criteriilor de performanta este urmatoarea: 1 – nesatisfacator, 2 – satisfacator, 3 – bun, 4 – foarte bun,
5 – exceptional.
Pentru fiecare categorie de importanta se face media aritmetica a notelor acordate si se obtine o nota partiala.
Astfel, nota partiala pentru categoria de importanta “foarte important” se identifica cu “A” si are o pondere de 70% în nota finala;
nota partiala pentru categoria de importanta “important” se identifica cu litera “B” si are o pondere de 20% în nota finala, iar nota
partiala pentru categoria de importanta “mai putin important” se identifica cu litera “C” si are o pondere de 10% în nota finala.
Nota finala se identifica cu litera “F” si se obtine aplicând urmatoarea formula: F = [(70 x A) + (20 x B) + (10 x C)] / 100
137
În cazul în care functionarul public a fost cotat în ultimii doi ani cu calificativul
“nesatisfacator”, atunci conducatorul institutiei sau autoritatii publice îi va propune acestuia
trecerea într-o functie inferioara.
Daca functionarul public nu accepta propunerea se va proceda la eliberarea din functie.
Conducatorul autoritatii sau institutiei publice va avea în vedere rezultatele obtinute de
functionarii publici la evaluarea anuala a activitatii în situatia în care are loc o restrângere a
numarului de posturi la o autoritate sau la o institutie publica.
Functionarii publici nemultumiti de rezultatul evaluarii îl pot contesta în termen de 5 zile de
la luarea la cunostinta a calificativului acordat, dupa cum urmeaza:
a) în situatia în care contrasemnatarul raportului de evaluare este subordonat ierarhic unei
alte persoane din cadrul autoritatii sau institutiei publice respective, contestatia se adreseaza
acestuia;
b) în cazul în care contrasemnatarul nu este subordonat ierarhic unei alte persoane din
cadrul autoritatii sau institutiei publice respective, contestatia se adreseaza instantei de contencios
administrativ, în conditiile legii.
Persoana cu functie de conducere din cadrul autoritatii sau institutiei publice respective
careia i-a fost înaintata contestatia o va solutiona în termen de 15 zile calendaristice, iar rezultatul
contestatiei se comunica functionarului public în termen de 5 zile de la solutionare.
Functionarul public nemultumit de modul de solutionare a contestatiei formulate se poate
adresa instantei de contencios administrativ în conditiile legii.

4.3.2. Avansarea functionarilor publici


Rezultatele obtinute la evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale confera
functionarilor publici definitivi urmatoarele drepturi:
- sa avanseze în grad si în clasa;
- sa primeasca recompense morale si materiale.
Avansarea în gradul superior se face în cadrul aceleiasi clase. Pot fi avansati în grad numai
functionarii publici care au obtinut în ultimii 2 ani consecutivi la evaluarea anuala a performantelor
profesionale individuale cel putin calificativul “bun” si care au o vechime de minimum 2 ani în
gradul din care sunt avansati.
Vechimea în grad, necesara avansarii, poate fi redusa, în mod exceptional la un an pentru
functionarii publici care au obtinut la evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale
calificativul “exceptional”.

138
Avansarea se face de la gradul 1 al clasei din care sunt avansatti la gradul 3 al clasei imediat
superioare.
Pot beneficia de avansarea în clasa doar functionarii publici înscrisi în tabelul de avansari
care se întocmeste si se completeaza anual în cadrul fiecarei autoritati sau institutii publice.
Pentru a fi înscrisi în tabelul de evansari, functionarii publici trebuie sa fi obtinut la
evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale, în ultimii 2 ani consecutivi
premergatori înscrierii calificativul “exceptional”.
Prin înscrierea în tabelul de avansari, functionarii publici nu obtin, în mod automat, dreptul
de a fi avansati. Pentru a dobândi acest drept, ei trebuie sa îndeplineasca anumite conditii si anume:
sa aiba o vechime de minimum 3 ani în clasa din care sunt avansati si sa fi obtinut la evaluarea
anuala a performantelor profesionale individuale din ultimii 2 ani ulteriori înscrierii în tabelul de
avansati cel putin calificativul “foarte bun” (art. 65 alin. (2) din Legea nr. 188/1999)168.
În mod exceptional, functionarii publici care la promovarea gradelor clasei a III-a si a
primului grad al clasei a II-a au obtinut calificativul “exceptional” pot fi înscrisi în tabelul de
avansari, în vederea avansarii direct în gradul 3 al clasei I.
Avansarile în clasa se fac în ordinea înscrierii în tabelul de avansari, în cadrul numarul de
posturi vacante, fara a se depasi numarul maxim de titulari pentru fiecare clasa, stabilit anual în
conditiile legii.
Numarul maxim de titulari pentru fiecare clasa se stabileste anual prin hotarâre a Guvernului
sau, dupa caz, a consiliului judetean ori local, în raport cu efectivul total al functionarilor publici
din cadrul fiecarei autoritati sau institutii publice.
În termen de 30 de zile, avansarile aprobate de autoritatile sau institutiile publice vor fi
comunicate Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.
Avansarea în categorie a functionarilor publici se face în urma dobândirii de catre acestia a
unei diplome de studii de nivel superior si vor fi numiti în noua functie publica, potrivit pregatirii
profesionale, în clasa si gradul care le asigura cel putin salariul de baza avut în categoria inferioara.

4.4. Raspunderea juridica a functionarilor publici


Unul din principiile care guverneaza activitatea administratiei publice este cel al legalitatii.
Abaterea de la lege de catre cei care realizeaza administratia publica prin savârsirea unor
fapte ilicite atrage raspunderea juridica cu diversele sale forme.

168
Cu privire la vechimea necesara avansarii în clasa, Hotarârea Guvernului nr. 1084 din 25.10.2001, prin art. 17 alin.
(2) precizeaza ca aceasta este de minimum 6 ani în clasa din care sunt avansati functionarii publici.
139
Raspunderea juridica a functionarilor publici poate fi definita ca ansamblul de drepturi si
obligatii care se nasc în temeiul legii, ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite si care se realizeaza de
catre stat prin aplicarea sanctiunilor juridice în vederea asigurarii normalitatii raporturilor de functie
si a îndrumarii acestora în spiritul respectarii ordinii de drept169.
Spre deosebire de alte subiecte de drept, raspunderea juridica a functionarului public poate fi
angajata prin raportare la doua categorii de fapte ilicite170:
- cele savârsite ca simplu cetatean, care, neavând legatura cu serviciul, atrag raspunderea de
drept comun, în diversele sale forme;
- cele savârsite în calitate de functionar public, în exercitarea atributiilor de serviciu si/sau în
legatura cu acesta, fapte care atrag formele de raspundere specifice functionarului public.
În cele ce urmeaza, ne vom referi la aceasta din urma categorie de fapte ilicite.
Statutul functionarilor publici prevede ca încalcarea cu vinovatie, de catre functionarii publici
a îndatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa
caz.
De mentionat ca angajarea uneia din formele de raspundere nu exclude si angajarea celorlalte
forme, daca fapta ilicita comisa de functionarul public întruneste continutul constitutiv al diferitelor
tipuri de ilicit stabilite de lege. De exemplu, o fapta de încalcare a îndatoririlor de serviciu poate
constitui, în acelasi timp, atât abatere disciplinara, cât si o infractiune, situatie în care se va aplica
atât sanctiunea disciplinara, cât si sanctiunea penala prevazute de lege. Însa, în cadrul aceleiasi
forme de raspundere, nu pot fi aplicate doua sanctiuni pentru aceeasi fapta.

4.4.1. Raspunderea diciplinara


A. Abaterea disciplinara
Legea nr. 188/1999 prevede, în art. 70 alin. (1) ca "încalcarea cu vinovatie de catre
functionarii publici a îndatoririlor de serviciu constituie abatere disciplinara si atrage sanctionarea
disciplinara a acestora".
Din cele mentionate reiese ca, pentru a se angaja raspunderea disciplinara a functionarilor
publici trebuie sa fie îndeplinite urmatoarele conditii:
- savârsirea de catre functionarul public a unei fapte ilicite, considerata de lege (Statut) ca
fiind abatere disciplinara;
- existenta vinovatiei functionarului public.

169
A se vedea: Mircea N. Costin – “Raspunderea juridica în dreptul R.S.R.”, Editura Dacia, Cluj, 1974, p. 58; Stelian
Ivan, Adrian Osolinschi, Razvan Corneliu Ivan – “Managementul administratiei publice”, Editura Axa, Botosani,
2001, p.52
170
Verginia Vedinas, op. cit., p. 178.
140
Specific raspunderii disciplinare este faptul ca, dupa dovedirea existentei conditiilor
mentionate, rezultatul daunator (care consta în afectarea bunului mers si a prestigiului autoritatii sau
institutiei publice) si legatura de cauzalitate dintre acest rezultat si fapta ilicita sunt prezumate171.
Abaterea disciplinara reprezinta încalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a
îndatoririlor de serviciu.
Potrivit Statutului, sunt abateri disciplinare urmatoarele fapte:
a) întârzierea sistematica în efectuarea lucrarilor;
b) absente nemotivate de la serviciu;
c) interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri în afara cadrului legal;
d) atitudinile ireverentioase în timpul exercitarii atributiilor de serviciu;
e) nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter;
f) refuzul nejustificat de a îndepli sarcinile si atributiile de serviciu;
g) neglijenta repetata în rezolvarea lucrarilor;
h) manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice din care
functionarul public face parte;
i) exprimarea sau desfasurarea, în calitate de functionar public ori în timpul programului de
lucru, a unor opinii sau activitati publice cu caracter politic;
f) încalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitati si interdictii privind
functionarii publici.
B. Sanctiunile disciplinare sunt mijloace coercitive prevazute de lege, cu un pronuntat
caracter educativ si care au ca finalitate apararea ordinii disciplinare si dezvoltarea spiritului de
responsabilitate al functionarilor publici în îndeplinirea atributiilor si celorlalte îndatoriri de
serviciu172.
Statutul functionarilor publici enumera urmatoarele sanctiuni disciplinare (în ordinea
gravitatii lor):
a) Avertismentul este o sanctiune disciplinara care consta în atentionarea verbala a
functionarului public cu privire la necesitatea respectarii îndatoririlor de serviciu.
b) Mustrarea este o sanctiune disciplinara care reprezinta o notificare scrisa prin care i se
pune în vedere functionarului public ca nu si-a îndeplinit în mod corespunzator îndatoririle de
serviciu. Aceasta sanctiune se aplica pentru abateri de mica importanta, care nu aduc prejudicii
deosebite autoritatii ori institutiei publice în care activeaza functionarul public.

171
Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea – “Dreptul muncii”, Editia a II-a Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L.,
Bucuresti, 1998, p. 398.
172
Liviu Giurgiu, Aurel Segarceanu, Costin-Horia Rogoveanu – “Drept administrativ”, Editura Sylvi, Bucuresti,
2001,p.120
141
c) Diminuarea drepturilor salariale cu 5-10 % pe o perioada de 1-3 luni, este o sanctiune cu un
caracter precumpanitor patrimonial, care se poate aplica fara schimbarea functiei, gradului, clasei
sau categoriei functionarului public.
d) Suspendarea dreptului de avansare pe o perioada de 1-3 ani. Este, de asemenea, o sanctiune
disciplinara cu caracter pecuniar, întrucât, prin aplicarea acesteia, rezultatele evaluarii profesionale
individuale vor fi scazute, fapt ce-l împiedica sa avanseze în grad sau clasa si în mod
corespunzator sa beneficieze de anumite drepturi salariale.
e) Trecerea într-o functie inferioara pe o perioada de 6-12 luni, cu diminuarea
corespunzatoare a salariului. Este o sanctiune care se aplica celor care savârsesc cu intentie fapte
grave, prejudiciind material si moral autoritatea sau institutia publica în care îsi desfasoara
activitatea.
f) Destituirea din functie se dispune în cazul savârsirii repetate a unor abateri disciplinare sau
atunci când functionarul public a savârsit o abatere grava ori a fost condamnat penal printr-o
hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva.
C. Procedura aplicarii sanctiunilor disciplinare reprezinta un grup de norme juridice care se
refera la titularul actiunii disciplinare, conditiile de aplicare a sanctiunilor si individualizarea
acestora. Prin aceasta procedura se urmareste stabilirea exacta a faptelor comise si asigurarea unui
echilibru între gravitatea acestora si sanctiunea aplicata, precum si garantarea dreptului la aparare al
functionarului public care a savârsit abaterea disciplinara.
În functie de gravitatea sanctiunii ce se aplica, titularul actiunii disciplinare este:
- conducatorul compartimentului în care îsi desfasoara activitatea functionarul public, pentru
sanctiunile mentionate la literele a) si b), respectiv mustrarea si avertismentul;
- conducatorul autoritatii sau institutiei publice pentru celelalte sanctiuni disciplinare.
Conducatorul compartimentului poate aplica direct sanctiunea disciplinara functionarului în
cauza, pe când conducatorul autoritatii sau institutiei publice va aplica sanctiunile disciplinare
prevazute de Statut numai la propunerea comisiei de disciplina.
Comisiile de disciplina sunt "instante disciplinare", constituite în cadrul institutiilor sau
autoritatilor publice, care au competenta sa cerceteze si sa propuna sanctiunea aplicabila
functionarilor publici din autoritatile sau institutiile respective.
Modul de constituire a comisiilor de disciplina, competenta, atributiile, modul de sesizare si
procedura de lucru a acestora se stabilesc prin hotarâre a Guvernului.
Actiunea disciplinara parcurge trei faze procedurale:
a) cercetarea prealabila a abaterii disciplinare;
b) aplicarea sanctiunii disciplinare;
142
c) executarea deciziei de sanctionare.
a) Cercetarea prealabila a abaterii disciplinare
Sanctiunea disciplinara nu poate fi aplicata decât dupa cercetarea prealabila a faptei imputate
si dupa audierea functionarului public.
Neefectuarea cercetarii prealabile atrage nulitatea absoluta a actului de sanctionare.
Audierea functionarului public trebuie consemnata în scris, sub sanctiunea nulitatii. Refuzul
functionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaratie privitoare la abaterile
imputate se consemneaza într-un proces-verbal. Sanctiunea se aplica chiar si în astfel de cazuri.

b) Aplicarea sanctiunii disciplinare


La individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de cazurile si gravitatea abaterii
disciplinare, împrejurarile în care aceasta s-a savârsit, gradul de vinovatie si consecintele abaterii,
comportarea generala în serviciu a functionarului public, precum si de existenta în antecedentele
acestuia a altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate în conditiile legii.
Sanctiunile disciplinare se aplica de catre conducatorul compartimentului sau cel al institutiei
sau autoritatii publice pentru abaterile prevazute de lege.
c) Executarea sanctiunilor disciplinare
Executarea sanctiunilor disciplinare se face în functie de natura fiecareia. Astfel, executarea
avertismentului si mustrarii se realizeaza prin însusi actul comunicarii lor catre functionarul public
în cauza si notarii acestor sanctiuni în dosarul personal.
Comunicarea sanctiunilor disciplinare se va face în termen de 30 de zile de la data când cel în
drept sa aplice sanctiunea a luat cunostinta de savârsirea abaterii.
Mentionam ca Statul nu prevede termenul de comunicare, însa, dispozitiile Legii nr. 188/1999
se completeaza cu prevederile legislatiei muncii.
Sanctiunile cu caracter pecuniar se executa atât prin comunicarea actului sanctionator, cât si
prin operarea modificarilor corespunzatoare în statul de functiuni si diminuarea drepturilor
salariale, precum si consemnarea în dosarul personal al functionarului public sanctionat.
Functionarul public nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa cu contestatie la
conducatorul autoritatii sau institutiei publice, în termen de 15 zile de la adata comunicarii actului
de sanctionare, împotriva mustrarii sau avertismentului.
Conducatorul autoritatii sau institutiei publice emite ordinul sau dispozitia definitiva pe baza
propunerii comisiei de disciplina.

143
Împotriva ordinului sau dispozitiei definitive prin care a fost solutionata contestatia, precum
si împotriva celorlalte sanctiuni, functionarul public poate folosi actiunea la instanta de contencios
administrativ în termen de 30 de zile de la comunicarea actului de sanctionare.
D. Radierea sanctiunilor disciplinare
Sanctiunile disciplinare se radiaza, de drept, dupa cum urmeaza:
a) în termen de un an de la aplicare, în cazul mustrarii si avertismentului, daca functionarul
public sanctionat cu una dintre aceste sanctiuni nu a mai savârsit o abatere disciplinara în aceasta
perioada;
b) 2 ani de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, în cazul celorlalte sanctiuni,
daca functionarul public nu a mai savârsit o abatere disciplinara în aceasta perioada.
E. Comisiile de disciplina
Comisiile de disciplina sunt “instante disciplinare”, constituite în cadrul institutiilor sau
autoritatilor publice, care au competenta sa cerceteze si sa propuna sanctiunea aplicabila
functionarilor publici din autoritatile sau institutiile respective.
Activitatea comisiilor de disciplina se desfasoara pe baza urmatoarelor principii173:
a) prezumtia de nevinovatie, potrivit careia se prezuma ca functionarul public este
nevinovat cât timp vinovatia sa nu a fost dovedita;
b) garantarea dreptului la aparare, conform caruia se recunoaste dreptul functionarului
public de a fi audiat, de a se prezenta dovezi în apararea sa si de a fi asistat de un aparator;
c) celeritatea procedurii, care presupune solutionarea fara întârziere a cauzei, cu respectarea
drepturilor persoanelor implicate si a regulilor prevazute de actele normative în vigoare;
d) contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilitatii persoanelor aflate pe pozitii
divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legatura cu abaterea disciplinara
pentru care a fost sesizata comisia de disciplina;
e) proportionalitatea, potrivit caruia trebuie respectat un raport corect între gravitatea
abaterii disciplinare, circumstantele savârsirii acesteia si sanctiunea disciplinara propusa sa fie
aplicata;
f) legalitatea sanctiunii, conform caruia comisia de disciplina nu poate propune decât
sanctiunile disciplinare prevazute de lege;
g) unicitatea sanctiunii, potrivit caruia pentru o abatere disciplinara nu se poate aplica decât
o singura sanctiune disciplinara.

173
Art.2 din Hotarârea Guvernului nr.1083 din 25 octombrie 201 privind organizarea si functionarea comisiilor de
disciplina din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, publicata în Monitorul Oficial nr.707 din 7 noiembrie 201.
144
Comisia de disciplina se constituie prin actul conducatorului autoritatii sau institutiei publice,
fiind compusa dintr-un presedinte si doi membri titulari.
Odata cu desemnarea membrilor titulari sunt desemnati si doi membri supleanti.
Mandatul presedintelui si al membrilor comisiei de disciplina este de 3 ani si poate fi
reînnoit de doua ori.
Comisia de disciplina are un secretar, care nu este membru al comisiei de disciplina. El este
numit prin actul de constituire a comisiei si are, de regula, studii superioare juridice sau
administrative.
Potrivit art.10 din Hotarârea Guvernului nr. 1083/25.X.2001, Comisia de disciplina are
urmatoarele atributii:
- cerceteaza abaterile disciplinare pentru care a fost sesizata;
- stabileste persoanele care urmeaza sa fie audiate;
- audiaza functionarul public a carui fapta face obiectul sesizarii, persoana care a formulat
sesizarea, precum si orice alte persoane ale caror declaratii pot înlesni solutionarea cazului;
- poate solicita declaratii scrise persoanelor prevazute de lege;
- poate cere orice documente care sunt de natura sa înlesneasca solutionarea cazului;
- propune aplicarea sanctiunilor disciplinare prevazute de lege (art.70 alin (3) lit.c - f) din
Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare;
- propune mentinerea, modificarea sau anularea sanctiunii disciplinare aplicate, în situatia
introducerii contestatiei în conditiile prevazute la art.71 alin. (2) din Legea nr.188/1999.
- întocmeste rapoarte cu privire la cauzele pentru care a fost sesizata, pe care le înainteaza
conducatorului autoritatii sau institutiei publice.
Comisia de disciplina poate fi sesizata de catre:
a) conducatorul autoritatii sau institutiei publice;
b) conducatorul compartimentului în care îsi desfasoara activitatea functionarul public a
carui fapta este sesizata;
c) orice persoana care se considera vatamata prin fapta unui functionar public.
Sesizarea se formuleaza în scris, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data luarii
la cunostinta de catre persoanele mentionare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei
care constituie abatere disciplinara si se depune la secretarul comisiei de disciplina, care are
obligatia sa o înregistreze.
Presedintele comisiei de disciplina va fixa de îndata termenul de prezentare si va dispune
citarea functionarului public a carui fapta a fost sesizata, precum si a persoanelor indicate în

145
sesizare si a celui care a formulat sesizarea. Citarea se face cu cel putin 3 zile calendaristice înainte
de termenul de prezentare.
Functionarul public a carui fapta se cerceteaza se înfatiseaza personal în fata comisiei de
disciplina. El poate fi asistat de un avocat.
Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune audierea persoanei care a formulat
sesizarea, audierea functionarului public a carui fapta constituie obiectul sesizarii precum si a
oricaror alte persoane ale caror declaratii pot înlesni solutionarea cazului, culegerea informatiilor
necesare, administrarea probelor, verificare documentelor si a declaratiilor prezentate.
Audierea persoanelor mentionate se consemneaza în scris într-un proces-verbal, sub
sanctiunea nulitatii. Procesul verbal se semneaza de presedinte, de membrii comisiei de disciplina,
de secretar, precum si de functionar.
Refuzul functionarului public de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaratie
referitoare la abaterea disciplinara imputata se consemneaza într-un proces-verbal.
Dupa administrarea probelor, membrii comisiei de disciplina vor întocmi un referat în care se
consemneaza rezultatele activitatii de cercetare desfasurate de comisia de disciplina, referat ce va fi
adus la cunostinta functionarului public în vederea formularii unor eventuale obiectii.
Pe baza concluziilor majoritatii membrilor, comisia de disciplina întocmeste un raport care
este înaintat conducatorului autoritatii sau institutiei publice, în termen de 3 zile de la data ultimei
sedinte. Raportul, pe lânga alte elemente pe care trebuie sa le contina174, cuprinde propunerea cu
privire la sanctiunea aplicabila. Astfel, comisia de disciplina poate sa propuna:
- sanctiunea disciplinara aplicabila, în cazul în care s-a dovedit savârsirea abaterii
disciplinare de catre functionarul public;
- clasarea cauzei, daca nu se confirma savârsirea unei abateri disciplinare.
In situatia în care comisia de disciplina constata ca fapta savârsita de functionarul public
întruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, propune conducatorului autoritatii sau
institutiei publice sesizarea organelor de cercetare penala. Acesta va sesiza organele de cercetare
penala în termen de 5 zile de la primirea propunerii comisiei de disciplina.
Ordinul sau dispozitia de sanctionare a functionarului public se emite de conducatorul
autoritatii sau institutiei publice, pe baza propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplina, în

174
Raportul comisiei de disciplina trebuie sa contina urmatoarele elemente: numarul si data de înregistrare a sesizarii, numele,
precum si functia detinuta de functionarul public a carui fapta a fost cercetata ; numele, prenumele, functia si domiciliul persoanei
care a sesizat fapta, precum si ale persoanelor audiate; prezentarea pe scurt a faptei sesizate si a circumstantelor în care a fost
savârsita; probele administrate; propunerea privind sanctiunea disciplinara aplicabila sau, dupa caz, de clasare a cauzei; motivarea
propunerii, numele, prenumele si semnatura presedintelui, ale membrilor comisiei de disciplina, precum si ale secretarului acesteia;
data întocmirii raportului (art.29 alin (2) din Hotarârea Guvernului nr.1083 din 25 oct. 2001).
146
termen de cel mult 5 zile si se comunica functionarului public sanctionat, în termen de 15 zile de la
emitere.
Conducatorul autoritatii sau institutiei publice nu poate aplica o sanctiune disciplinara mai
grava decât cea propusa de comisia de disciplina, însa poate aplica o sanctiune mai mica decât cea
propusa de comisia de disciplina.
In situatia în care pe parcursul activitatii de cercetare desfasurate de comisia de disciplina
raporturile de serviciu ale functionarului public a carui fapta a fost sesizata înceteaza prin transfer în
conditiile legii, comisia de disciplina va transmite raportul ce cuprinde propunerea referitoare la
sanctiunea disciplinara aplicabila conducatorului autoritatii sau institutiei publice în care îsi
desfasoara activitatea functionarului public transferat.
Documentele rezultate din activitatea de cercetare desfasurata de comisia de disciplina au
caracter confidential si se pastreaza de secretarul acesteia.
Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice, precum si cei ai compartimentelor în care îsi
desfasoara activitatea functionarul public a carui fapta a fost sesizata au obligatia de a sprijini
activitatea comisiei de disciplina pentru solutionarea cazului.

4.4.2. Raspunderea contraventionala


Potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, raspunderea contraventionala a functionarilor
publici se angajeaza în cazul în care acestia au savârsit o contraventie în timpul si în legatura cu
sarcinile de serviciu.
Contraventia este fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare prin lege, prin
hotarârea Guvernului ori prin hotarârea consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al
sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului
Bucuresti (art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor).
Întrucât raspunderea contraventionala face obiectul analizei într-un capitol distinct al cursului,
retinem doar ca, împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a
sanctiunii, functionarul public se poate adresa cu plângere la judecatoria în a carei circumscriptie îsi
are sediul autoritatea sau institutia publica în care este numit functionarul public sanctionat.

4.4.3. Raspunderea civila


Raspunderea civila a functionarilor publici constituie o aplicatiune a principiilor prevazute de
Codul civil, conform carora "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe
acela din a carei greseala s-a ocazionat, a-l repara" (art. 998) si "cel ce, din eroare sau cu stiinta,

147
primeste aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit "(art. 992 si
1092).
Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:
- pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice în care
functioneaza;
- pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
- pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, în calitate de comitent, unor
persoane, în temeiul unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
Repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice în primele doua cazuri se dispune
prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei
dispozitii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau, dupa caz, prin
asumarea unui angajament de plata. În cel de al treilea caz, repararea pagubei se dispune pe baza
hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispozitiei de imputare, functionarul public sanctionat se poate adresa
instantei de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Mentionam ca daunele platite de autoritatea sau institutia publica, în calitate de comitent,
unor terte persoane, în temeiul unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, reprezinta o
aplicare, în materia dreptului administrativ, a dreptului de regres pe care îl are autoritatea sau
institutia publica, în calitate de comitent, împotriva prepusilor sai, pentru recuperarea sumelor
platite tertilor cu titlu de daune, în temeiul obligatiei de garantie, în conformitate cu prevederile art.
1000 alin. (3) din Codul civil.
Temeiul raspunderii autoritatii sau institutiei publice pentru pagubele cauzate de functionari,
consta în culpa acestor autoritati sau institutii de a nu fi supravegheat suficient activitatea acestora,
astfel încât realizarea functiei publice sa se fi desfasurat normal, fara a se produce pagube tertilor.
Prejudiciile pot fi provocate tertilor prin:
- emiterea unui act administrativ ilegal sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri
referitoare la un drept recunoscut de lege (art. 48 din Constitutie, art. 1 alin. (1) si art. 13 alin. (1)
din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ);
- savârsirea unei fapte ilicite, în timpul serviciului si în legatura cu serviciul (art. 1000 alin.
(3) din Codul civil).

4.4.4. Raspunderea penala


Raspunderea penala este cea mai grava forma a raspunderii juridice si intervine atunci când s-
au savârsit fapte ce prezinta un pericol social deosebit. Temeiul raspunderii penale este infractiunea,
148
care este definita în Codul penal ca fiind fapta care prezinta pericol social, savârsita cu vinovatie si
prevazuta de legea penala (art. 17).
Functionarul public raspunde penal pentru infractiunile savârsite în timpul serviciului sau în
legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa.
În cazul în care împotriva functionarului public s-a dispus începerea urmaririi penale,
conducatorul autoritatii sau institutiei publice va lua masura de suspendare a functionarului public
din functia publica pe care o detine. Masura suspendarii se va lua si în cazul în care s-a dispus
începerea urmarii penale împotriva functionarului public care a savârsit o infractiune de natura sa îl
faca incompatibil cu functia publica pe care o ocupa.
Potrivit prevederilor art. 79 alin. (4) din Statut, suspendarea din functie înceteaza în
urmatoarele cazuri:
- daca parchetul dispune scoaterea de sub urmarire penala sau încetarea urmaririi penale;
- daca instanta judecatoreasca dispune achitarea sau încetarea procesului penal.
În aceste cazuri, autoritatea sau institutia publica datoreaza drepturile salariale cuvenite pe
perioada suspendarii.

4.5. Modificarea si încetarea raporturilor de serviciu ale functionarilor publici

Raportul de serviciu al functionarilor publici nu poate fi modificat si nu poate înceta decât în


conditiile prevazute de lege.
Având în vedere importanta principiului stabilitatii functionarilor publici, Legea nr. 188/1999
prevede, într-un capitol distinct conditiile, formele de modificare si încetare a raporturilor de
serviciu ale functionarilor publici.
A. Modificarea raporturilor de seviciu
Plecând de la legislatia muncii, prin modificarea raportului de serviciu al functionarului
public se întelege schimbarea temporara a unui element esential al acestuia, respectiv locul de
exercitare a functiei si uneori, o data cu locul, chiar schimbarea atributiilor ce constituie continutul
functiei publice. De asemenea, constituie modificare a raportului de serviciu a functionarului public
si întreruperea activitatii acestuia, pe o perioada determinata.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 81 din Statut, functionarii publici pot fi delegati sau detasati
de conducatorul autoritatii sau institutiei publice în care functioneaza sa îndeplineasca anumite
activitati în afara autoritatii sau institutiei publice, în aceeasi localitate sau în alta localitate, iar
conform prevederilor art. 85, la cererea functionarului public, conducatorul autoritatii sau institutiei
publice poate dispune întreruperea activitatii acestuia, pe o perioada de timp determinata.
149
a) Delegarea
Delegarea este o forma de modificare a raportului de serviciu al functionarului public prin
care acesta urmeaza sa îndeplineasca temporar anumite activitati în afara autoritatii sau institutiei
publice în care functioneaza, însa în interesul autoritatii sau institutiei publice în care este încadrat.
Delegarea se dispune prin decizie a conducatorului autoritatii sau instutiei publice în care îsi
desfasoara activitatea functionarul public, pe o perioada de cel mult 30 de zile consecutive, dar nu
mai mult de 60 de zile într-un an.
Delegarea are caracter obligatoriu neputând fi refuzata si se justifica numai prin interesul
institutiei sau autoritatii publice în care este investit functionarul public.
În cazul delegarii, modificarea raportului de functie publica are loc în mod unilateral, însa,
presupune, totusi, o acceptare din partea functionarului public. Decizia conducatorului autoritatii
sau institutiei publice nu este o manifestare unilaterala de vointa juridica, ca în cazul actului
administrativ, cum s-a sustinut adeseori, ci un act de drept al muncii175.
Pe perioada delegarii, functionarul public îsi pastreaza functia si salariul, iar autoritatea sau
institutia publica ce îl deleaga este obligata sa suporte costul transportului, al cazarii si al
indeminizatiei de delegare, care este egala cu salariul cuvenit pentru 8 ore de munca.

b) Detasarea
Ca si în cazul delegarii, detasarea presupune o schimbare a locului de munca, functionarul
public urmând sa-si desfasoare activitatea într-o alta autoritate sau institutie publica.
Spre deosebire de delegare, detasarea se face în interesul autoritatii sau institutiei publice în
care functionarul public urmeaza sa îsi desfasoare activitatea, pentru o perioada de cel mult trei
luni. În cursul unui an calendaristic un functionar public poate fi detasat mai mult de 6 luni numai
cu acordul scris al acestuia. Pe perioada detasarii functionarul public îsi pastreaza functia si
drepturile salariale. Însa, daca salariul corespunzator functiei publice pe care este detasat este mai
mare, el are dreptul la acest salariu, situatie în care detasarea presupune, odata cu schimbarea
locului de exercitare a functiei si o schimbare a atributiilor si responsabilitatilor.
Când detasarea se face în alta localitate, autoritatea sau institutia publica beneficiara este
obligata sa îi suporte costul legal al transportului, dus si întors, cel putin o data pe luna, al cazarii si
al indemnizatiei de detasare.
Daca delegarea este obligatorie, neputând fi refuzata, detasarea poate fi refuzata de
functionarul public în urmatoarele cazuri:

150
- daca detasarea ar urma sa aiba loc într-o localitate în care nu i se asigura conditii
corespunzatoare de cazare;
- în situatia în care starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, face contraindicata
detasarea;
- ori de câte ori motive familiale temeinice justifica refuzul de a da curs detasarii.

c) Întreruperea activitatii la cerere


Potrivit prevederilor art. 85 din Statutul functionarilor publici, întreruperea activitatii
reprezinta "suspendarea temporara a functionarului public din functie pentru un interes personal
legitim".
Am redat textual aceasta definitie, întrucât consideram ca modul de formulare (“suspendare
temporara”) este pleonastic, deoarece notiunea de suspendare evoca prin ea însasi, caracterul
vremelnic, temporar al masurii.
Întreruperea activitatii functionarului public se acorda la cererea acestuia, de catre
conducatorul autoritatii sau institutiei publice si se comunica Agentiei Nationale a Functionarilor
Publici.
Durata întreruperii activitatii la cerere trebuie sa se încadreze între 6 luni si 4 ani, cu drept de
prelungire pentru o perioada de cel mult 4 ani.
Pentru anumite categorii de functionari publici pot fi prevazute, prin legi speciale si alte
perioade de întrerupere a activitatii.
Un caz special de întrerupere a activitatii la cerere este acela în care functionarul public a fost
numit sau ales într-o functie de demnitate publica.
La expirarea perioadei de întrerupere a activitatii la cerere, functionarul trebuie sa solicite
reintegrarea la autoritatea sau institutia publica la care a fost încadrat. Reintegrarea se acorda de
drept.
La cerere, functionarul public îsi poate relua activitatea înainte de expirarea termenului pentru
care a fost aprobata întreruperea activitatii.
B. Încetarea raporturilor de serviciu
Statutul functionarilor publici reglementeaza urmatoarele modalitati de încetare a raporturilor
de serviciu ale acestora:
a) demisie;
b) transfer;
c) eliberarea din functie;

175
Sanda Ghimpu – “Dreptul muncii”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1985, p. 78.
151
d) destituirea din functie;
e) pensionarea pentru munca depusa si limita de vârsta ori pentru invaliditate de gradul I sau II;
f) deces.
a) Demisia este o modalitate de încetare a raporturilor de serviciu care intervine la initiativa
functionarului public, fiind din acest punct de vedere un act unilateral.
Demisia produce efecte dupa 15 zile de la înregistrare. Solicitantul si conducatorul autoritatii
sau institutiei publice pot conveni ca aceasta sa se produca mai repede.
Pentru functiile de conducere termenul este de 30 de zile.

b) Transferul cunoaste doua forme:


- transferul în interesul serviciului;
- transferul la cererea functionarului public, la o alta autoritate sau institutie publica, cerere
care se aproba de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice.
Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al functionarului public
transferat, acesta pastrându-si clasa si gradul dobândite anterior176.
Daca functionarul public este transferat în interesul serviciului într-o alta localitate,
functionarul public are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza net din ultima luna la
acoperirea cheltuielilor de transport si la un concediu platit de 5 zile. Plata acestor drepturi se
suporta de autoritatea sau institutia publica la care se transfera.
c) Eliberarea din functie a functionarului public se dispune de catre conducatorul autoritatii
sau institutiei publice în urmatoarele cazuri:
- s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate;
- autoritatea sau institutia publica si-a încetat activitatea ori a fost mutata într-o alta localitate,
iar functionarul public nu vrea sa o urmeze;
- în situatia în care în ultimii doi ani functionarul public a fost notat cu calificativul
"nesatisfacator" si refuza propunerea conducatorului institutiei publice de a trece într-o functie
inferioara;
- pentru incompetenta profesionala în cazul functionarului public debutant, care, dupa
repetarea perioadei de stagiu se dovedeste a fi necorespunzator exercitarii functiei publice;
- autoritatea sau institutia publica îsi reduce personalul ca urmare a reorganizarii, prin

176
În literatura de specialitate sunt opinii diferite cu privire la natura juridica a transferului, respectiv modalitate de
modificare a raporturilor de serviciu si nu de încetare a acestora, cum prevede statutul. Astfel, se mentioneaza ca
stabilitatea în functie se pastreaza în cazul transferului, ca efect al modificarii raportului de serviciu.
A se vedea, în acest sens Verginia Vedinas, op. cit., p. 213, Ion Popescu - Slaniceanu, Benone Pusca – “Functia
publica si functionarul public”, vol.II, Editura Evrika, Braila, 1999, p. 269.
152
reducerea unor posturi de natura celui ocupat de functionarul public si acesta refuza oferta Agentiei
Nationale a Functionarilor Publici.
Conform art. 93 din Legea nr. 188/1999, în situatia eliberarii din functie pentru unul din
cazurile mentionate, autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde functionarului public
un preaviz de 15 zile calendaristice. În aceasta perioada, conducatorul autoritatii sau institutiei
publice poate aproba reducerea programului de lucru, pâna la 4 ore zilnic, fara afectarea drepturilor
salariale cuvenite. Atunci când, din diferite motive nu este posibila acordarea preavizului,
functionarul public are dreptul ca, la eliberarea din functie sa primeasca o despagubire egala cu
salariul de baza cuvenit pentru aceasta perioada.

d) Destituirea din functie intervine în doua cazuri:


- ca sanctiune disciplinara, în cazul savârsirii repetate a unor abateri disciplinare;
- când functionarul public a fost condamnat penal printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.
Statutul prevede, în art. 95 ca, în cazul eliberarii sau al destituirii din functie, functionarul
public poate cere instantei de contencios administrativ anularea ordinului sau dispozitiei de
eliberare ori de destituire din functie, în termen de 30 de zile de la comunicare.

e) Încetarea raporturilor de serviciu prin pensionarea functionarului public se dispune în


conditiile legii177, la împlinirea vârstei de pensionare.

f) Decesul este o cauza obiectiva de încetare a raportului de serviciu, prin încetarea existentei
subiectului activ al acestui raport.

4.6. Managementul functiilor publice si al functionarilor publici

4.6.1. Agentia Nationala a Functionarilor Publici


Legat de acest aspect, capitolul IV din Statut cuprinde dispozitii referitoare la Agentia
Nationala a Functionarilor Publici si dosarul profesional al functionarului public.
Agentia Nationala a Functionarilor Publici a fost înfiintata în scopul crearii si dezvoltarii
unui corp profesional de functionari publici si asigura aplicarea strategiei si a Programului de
guvernare în domeniul managementului functiei publice si a functionarilor publici. Aceasta
institutie este condusa de un presedinte cu rang de secretar, numit de catre primul-ministru la

177
A se vedea prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,
publicata în Monitorul Oficial al României nr. 140 din 1.04.2000, modifacata si completata.
153
propunerea ministerului administratiei publice si este finantata de la bugetul de stat.
Presedintele reprezinta Agentia Nationala a Functionarilor Publici în raporturile cu
ministerele, cu celelalte autoritati ale administratiei publice centrale, cu autoritatile administratiei
publice locale, cu alte autoritati si institutii publice centrale si locale, cu persoane juridice si
persoane fizice române sau straine, precum si în justitie.
In exercitarea atributiilor sale presedintele emite ordine cu caracter individual.
Presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici este ajutat de un vicepresedinte, cu
rang de subsecretar de stat, numit de primul-ministru prin decizie, la propunerea ministerului
administratiei publice.
Agentia Nationala a Functionarilor Publici are un secretar general, functionar public de
cariera, numit în conditiile legii, exclusiv pe criterii profesionale.
Pe lânga presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici se organizeaza si
functioneaza, ca organ consultativ Colegiul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.
Ca organ de specialitate al administratiei publice centrale Agentia Nationala a
Functionarilor Publici îndeplineste urmatoarele atributii principale178:

a) In domeniul strategiei si a managementului functiei publice si a functionarilor publici:


- elaboreaza strategia si principiile managementului functiei publice si al functionarilor
publici;
- elaboreaza strategia si principiile managementului functiei publice si al functionarilor
publici si le prezinta ministerului administratiei publice pentru a fi însusite si pentru a fi supuse spre
aprobare Guvernului;
- fundamenteaza, elaboreaza si supune spre aprobare ministrului administratiei publice
programe concrete privind managementul functiei publice si al functionarilor publici;
- elaboreaza studii, analize si prognoze privind dinamica si structura corpului functionarilor
publici;
- elaboreaza strategii si programe concrete privind recrutarea, formarea si perfectionarea
profesionala a functionarilor publici, pe care le supune spre aprobare ministrului administratiei
publice si ministrului educatiei si cercetarii;
- stabileste, cu acordul Ministerului Administratiei Publice, criteriile pentru definirea
categoriilor functiilor publice, a clasei si a gradului acestora, precum si criteriile de performanta

178
Anexa 1 la Hotarârea Guvernului nr.299/8-03.2001 pentru aprobarea Regulamentului de reorganizare si functionare
a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, publicata în Monitorul Oficial nr.141 din 21.03.2001.
154
profesionala, pe baza carora se va face evaluarea performantelor profesionale individuale ale
functionarilor publici.

b) In domeniul reglementarii functiei publice si functionarilor publici:


- elaboreaza proiecte de acte normative privind functia publica si functionarii publici, pe
care le înainteaza ministrului administratiei publice pentru a fi însusite si supuse aprobarii
Guvernului;
- analizeaza si avizeaza proiectele de acte normative care contin proceduri referitoare la
functia publica si la functionarii publici, elaborate de alte ministere si de celelalte autoritati ale
administratiei publice centrale;
- elaboreaza si prezinta spre aprobare ministrului administratiei publice reglementari
comune autoritatilor si institutiilor publice privind functiile publice, gradarea si clasificarea
posturilor, cu consultarea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale;
- elaboreaza, cu avizul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, proiectele de acte
normative pentru crearea unui sistem unitar de salarizare a functionarilor publici;
- elaboreaza sau, dupa caz, avizeaza proiectele de hotarâri ale Guvernului prin care se fac
propuneri privind completarea listei functiilor publice;
- elaboreaza norme de organizare si desfasurare a concursurilor pentru intrarea în corpul
functionarilor publici, precum si de validare a rezultatului acestora;
- elaboreaza proiecte de acte normative privind organizarea perioadei de stagiu, conditiile
de evaluare, precum si alte reguli specifice, aplicabile functionarilor publici debutanti;
- elaboreaza metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale
functionarilor publici, precum si de contestare a calificativelor acordate;
- elaboreaza proiecte de acte normative privind organizarea, componenta s functionarea
comisiilor paritare;
- elaboreaza propuneri de acte normative privind modul de constituire, componenta,
organizarea si functionarea comisiilor de disciplina, precum si procedura de sesizare a acestora.

c) In domeniul gestiunii de programe:


- gestioneaza programele privind functia publica si functionarii publici, urmareste
îndeplinirea acestora si prezinta periodic ministrului administratiei publice rapoarte privind modul
de derulare a acestora;

155
- elaboreaza si administreaza sistemul informational si baza de date cuprinzând evidenta
functiilor publice si a functionarilor publici, precum si a posturilor vacante;
- ia masuri pentru plasarea functionarilor publici disponibilizati potrivit legii în alte functii
publice similare cu cele detinute de acestia anterior disponibilizarii;
- urmareste modul de derulare a programelor de formare si perfectionare a pregatirii
profesionale a functionarilor publici;

d) In domeniul reprezentarii:
- reprezinta autoritatile administratiei publice centrale si locale, la solicitarea ministrului
administratiei publice sau a consiliilor locale si judetene, în raporturile cu persoanele juridice si
fizice române si straine, în domeniul managementului functiei publice si al functionarilor publici;
- colaboreaza cu ministerele si cu alte autoritati publice în îndeplinirea atributiilor ce îi
revin;
- colaboreaza cu institutii si cu organisme similare internationale sau din alte state în
domeniul sau de activitate;
- negociaza, cu acordul sau la solicitarea ministrului administratiei publice, încheierea unor
acorduri si proiecte de colaborare internationala în domeniul functiei publice, al functionarilor
publici si al managementului resurselor umane; prezinta acordurile convenite ministrului
administratiei publice pentru a fi aprobate de acesta sau, dupa caz, însusite si supuse aprobarii
Guvernului:

e) In domeniul monitorizarii activitatii referitoare la functia publica si functionarii publici:


- urmareste si verifica aplicarea legislatiei privind functia publica si functionarii publici,
precum si respectarea principiilor legale care stau la baza functiei publice;
- monitorizeaza aplicarea Legii nr.188/1999, a hotarârilor Guvernului aprobate în baza
acestei legi, precum si a normelor aprobate de ministrul administratiei publice; sprijina autoritatile
administratiei publice centrale si locale si le acorda asistenta tehnica de specialitate pentru
elaborarea si aprobarea unor norme proprii în acest domeniu;
- urmareste situatia functiilor publice vacante si acorda sprijin pentru ocuparea acestora,
potrivit prevederilor legale;
- întocmeste rapoarte anuale cu privire la managementul functiilor publice si al
functionarilor publici, la gradul de ocupare a posturilor, precum si cu privire la respectarea
legislatiei specifice, pe care le prezinta Guvernului, prin ministrul administratiei publice, pentru a fi
înaintate pentru dezbatere si aprobare Parlamentului.
156
f) In domeniul protectiei sociale a functionarilor publici:
- monitorizeaza modul în care sunt asigurate, în cadrul autoritatilor si institutiilor publice,
conditiile normale de munca pentru functionarii publici; în acest scop conlucreaza cu organizatiile
sindicale ale acestora;
- controleaza modul de respectare de catre conducatorii autoritatilor si institutiilor publice a
drepturilor legale cuvenite functionarilor publici.

g) In domeniul armonizarii legislatiei cu normele Comunitatii Europene


- elaboreaza propunerile de acte normative pentru armonizarea legislatiei din domeniul
functiei publice cu reglementarile Comunitatii Europene;
- urmareste ca proiectele de acte normative elaborate de ministere si de alte autoritati
publice centrale si locale, care contin prevederi referitoare la functiile publice si la functionarii
publici, sa fie în Concordanta cu reglementarile existente în acest domeniu în Comunitatea
Europeana.
Potrivit legii, Agentia Nationala a Functionarilor Publici tine evidenta functiilor publice si a
tuturor functionarilor publici.
Fiecare autoritate sau institutie publica are în structura sa organizatorica un compartiment
specializat în gestiunea resurselor umane si a functiilor publice, care colaboreaza cu Agentia
Nationala a Functionarilor Publici.
In cazul consiliilor locale care nu au în structura organizatorica a aparatului propriu
compartimente specializate în gestiunea resurselor umane, precum si în cazul institutiilor
subordonate consiliilor locale sau judetene, colaborarea se face prin intermediul compartimentelor
organizate în structura aparatului propriu a consiliului judetean.

4.6.2. Dosarul profesional al functionarului public


Conform prevederilor art.25 din Statut, dosarul profesional al functionarului public
cuprinde:
a) documentul de numire în functie, documentul de atestare a studiilor si cel privind
depunerea juramântului;
b) documentele privind evaluarea anuala a activitatii acestuia, avansarile în functii, grade,
clase sau categorii, precum si sanctiunile disciplinare ce i s-au aplicat, ordonate cronologic si fara
discontinuitati.
Nu vor fi introduse în dosarul profesional al functionarului public documente care fac
referire la activitatile sau opiniile sale politice, sindicale, religioase sau de orice alta natura.
157
Autoritatea sau institutia publica este obligata sa elibereze functionarului public, la cerere,
copii de pe actele existente în dosarul sau profesional.

4.6.3. Comisiile paritare


Comisiile paritare sunt organisme constituite în cadrul autoritatilor si institutiilor publice, cu
exceptia celor în domeniul sigurantei nationale, în scopul participarii la stabilirea masurilor privind
conditiile de munca, sanatatea si securitatea muncii functionarilor publici în timpul exercitarii
atributiilor lor si buna desfasurare a activitatii autoritatilor sau institutiilor publice.
Comisiile paritare sunt compuse din 4-8 membri titulari, numarul acestora variind în functie
de numarul functionarilor publici ai autoritatii publice179.
In alcatuirea comisiilor paritare intra un numar egal de reprezentanti, desemnati astfel:
- jumatate de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice;
- jumatate de catre sindicatul reprezentativ, în conditiile legii, al functionarilor publici din
cadrul autoritatii sau institutiei publice sau prin votul majoritatii functionarilor publici daca acestia
nu s-au constituit în sindicat.
Membrii comisiei paritare sunt numiti pe o perioada de 3 ani, iar mandatul acestora poate fi
reînnoit de doua ori.
Comisia paritara este condusa de un presedinte, care este acel membru al comisiei care are
categoria, clasa si gradul cele mai mari.
Fiecare comisie paritara are un secretar, functionar public din cadrul autoritatii sau institutiei
publice, care nu este membru al acesteia, numit de conducatorul autoritatii sau institutiei publice
prin ordin sau dispozitie de constituire a comisiei.
Comisia paritara se întruneste la cererea conducatorului autoritatii sau institutiei publice ori
a presedintelui acesteia si este valabil întrunita în prezenta tuturor membrilor.
Având în vedere rolul comisiei paritare, aceasta face propuneri cu privire la:
- organizarea eficienta a timpului de munca al functionarilor publici;
- formarea profesionala a functionarilor publici;
- masuri de protectie a muncii;
- eficientizarea activitatii autoritatii sau institutiei publice.
Comisia paritara îsi da avizul cu privire la aceste aspecte, precum si în orice alte situatii, la
solicitarea conducatorului autoritatii sau institutiei publice.

179
Comisiile paritare sunt compuse din 4-8 membri titulari, astfel:
- 4 membri, în cazul în care autoritatea sau institutia publica are pâna la 20 de functionari publici;
- 6 membri, în cazul în care autoritatea sa institutia publica are pâna la 75 de functionari publici;
- 8 membri, în cazul în care autoritatea sau institutia publica are peste 75 de functionari publici (art.2 alin (1) din Hotarârea
Guvernului nr.1086 din 25 octombrie 2001, publicata în Monitorul Oficial nr.710 din 7 noiembrie 2001).
158
Avizul comisiei paritare are caracter consultativ si este dat în scris si motivat. Avizul poate
fi favorabil, favorabil cu obiectiuni sau nefavorabil. Acesta se înainteaza conducatorului autoritatii
sau institutiei publice în termen de 5 zile lucratoare de la data ultimei sedinte în care s-a votat.

5. Domeniul public si privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale

5.1. Consideratii generale

Pentru asigurarea functionarii continue si regulate a serviciilor publice, administratia publica


are nevoie de o serie de bunuri mobile si imobile, care fac parte din patrimoniul statului sau
colectivitatilor locale.
În general, patrimoniul este definit ca totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale
apartinând unei persoane fizice sau juridice.
În ceea ce priveste conceptul de proprietate, acesta da expresie accesului suprem al omului, luat
individual sau în colectivitate, la însusirile bunurilor naturale sau create prin activitatea umana180 .
Regimul proprietatii este diversificat nu numai în functie de natura bunurilor ca obiect al
apropierii, ci si de scopul si modul utilizarii bunurilor, precum si de calitatea titularilor lor.
Regimul juridic al proprietatii este conceput în conformitate cu realitatea social-economica si
juridica noua. Astfel, institutia proprietatii este întâlnita uneori în sfera dreptului civil, alteori în cea
a dreptului administrativ ori la granita dintre ele. Însa, ea este în esenta, o institutie constitutionala.
Regimul juridic al proprietatii este dat de Constitutia României care consacra proprietatea
publica si privata181. Din punctul de vedere al tehnicii juridice, legiuitorul constituant determina
titularul proprietatii publice - statul sau unitatile administrativ teritoriale - stabilind bunurile care
fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.182
Proprietatea privata este mentionata, mai întâi, în art.41 din Constitutie, ca un drept
fundamenal al omului, garantat si ocrotit de lege.
Proprietatea publica este o proprietate administrativa, cu un regim de drept public, pe când
proprietatea privata este o proprietate cu un regim de drept civil.

180
Corneliu Manda, op. cit., p. 203.
181
Art. 135 alin. (2) din Constitutie.
182
Art. 135 alin. (4) din Constitutie.
159
Constitutia nu defineste proprietatea privata, dar aceasta reiese pe cale de consecinta; ceea ce
nu este proprietate publica, înseamna ca este proprietate privata183, în afara acelor "alte bunuri
stabilite de lege", cum se încheie alin. 4 al art. 135 din Constitutie, care sunt tot proprietate publica.

183
I. Filipescu – “Domeniul public si privat al statului si unitatilor administrativ teritoriale”, revista "Dreptul", nr. 5-6,
1994, p. 75-82.
160