Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A. Calea deschisă
107
- permite căderea sub pod a unor materiale aflate în vagoane (pietriş, minereuri
etc.), motiv pentru care este interzis acest tip de cale în cazul podurilor din oraşe
sau peste râuri navigabile (din motive de securitate şi protecţia mediului).
Calea deschisă pe traverse de lemn, denumită şi soluţia clasică, este cea mai des
întâlnită la podurile de cale ferată din ţara noastră. Traversele având secţiunea 20/20,
20/24, 22/24, 24/24 cm şi lungimea de 2.50 m sunt confecţionate din lemn de esenţă tare
şi se dispun la distanţe interax ≤ 600 mm (lumina să nu depăşească 400 mm).
108
• Sistemul de prindere A (Altona)
109
Observaţii:
• Normele actuale prescriu pentru calea pe traverse, ca şinele să fie sudate continuu pe pod,
primul rost trebuind să fie situat pe terasamente, la cel puţin 4 m în spatele zidului de gardă (fig.
5.6.). În acest caz se recomandă să se asigure deplasarea şinelor în lungul podului independent
de deplasarea structurii. Această prevedere rezultă din considerentul că şina, solicitată la
încovoiere din convoi, să nu acumuleze şi eforturi care ar rezulta din conlucrarea cu deformaţia
structurii provenită din diferenţa de variaţii de temperatură sau din deformaţia generală a
podului.
• Deplasarea longitudinală a traverselor pe structura de rezistenţă poate fi limitată sau liberă;
alegerea tipului de rezemare depinde de factori ca:
- condiţiile de rezemare generală a podului;
- numărul şi mărimea deschiderilor;
- poziţia aparatelor de reazem fixe şi mobile etc.
• La căile ferate electrificate, traversele vor fi izolate electric, astfel încât să nu ducă la contact cu
suprastructura de rezistenţă metalică.
110
cuvă, precum şi a protecţiei anticorozive a cuvei metalice, respectiv a sistemului de
hidroizolaţie în cazul cuvelor din beton.
Pâlniile gurilor de scurgere se vor prevedea cu prelungitoare din ţeavă PVC sau
tablă, care să permită evacuarea apelor meteorice sub intradosul structurii, sau să fie
dirijate prin jgheaburi şi conducte de evacuare în albie (sau dacă este cazul în sistemul de
canalizare).
111
Tablier pe grinzi
cheson cu calea în
cuvă de balast
112
- necesitatea execuţiei cu precizie a tablierului pentru realizarea niveletei corecte;
- necesitatea strictei centrări a pozării şinei pe nervura longitudinală a plăcii
ortotrope (orice abatere conducând la apariţia fenomenului de oboseală în tola
metalică şi la fisurarea ei);
- sistemul este zgomotos la rulajul trenurilor, ceea ce îl face impropriu pentru
zone urbane;
- corectarea ulterioară a niveletei este greoaie.
În figura 5.8 se prezintă două soluţii de prindere directă a şinei de tola metalică.
Fig. 5.8. Detalii de prindere directă a şinei: a) rezemarea şinei pe placă metalică în
soluţie curentă; b) soluţie elastică de prindere a căii pe placă metalică
113
În figura 5.9 se prezintă schema de principiu al unui compensator de cale (utilizat la
noile poduri dunărene), iar în figura 5.10 sunt prezentate detaliile constructive ale
compensatorului.
114
Observaţie: Pentru structurile cu mai multe deschideri, L reprezintă distanţa de la reazemul fix până la
capătul compensatorului.
115
Dispozitivele de ghidare se prelungesc dincolo de capetele podului cu 20m (fig.
5.12), iar extremităţile contraşinelor se îndoaie în plan vertical, se îmbină între ele şi
pătrund în balast sub nivelul de pe terasament.
116
Deraiere pe pod
117
Fig. 5.15. Tipuri de aparate de reazem şi modul de amplasare
La podurile C.F. şi de şosea, care au lungimea mult mai mare în raport cu lăţimea,
deformaţia transversală a tablierului se neglijează şi, în acest caz, se prevăd aparate de
reazem cu deplasare liberă numai după direcţia longitudinală.
Aparatele de reazem din oţel turnat (conform STAS 4031-74) erau fabricate sub
formă de nouă tipuri – I...IX, din care tipurile III şi IV , realizate în două variante, A şi B.
Aparatele de reazem sunt fixe şi mobile, aparatele de acelaşi tip (fixe şi mobile)
având aceeaşi înălţime.
Domeniul de utilizare al aparatelor de rezeme este dat în tabelul 5.1.
Tabelul 5.1
Domeniul de utilizare Tip aparat de reazem
Deschideri până la 10 m I
Grinzi cu un perete II, III A, III B, IV A
Grinzi cu perete dublu IV B, V...IX
Tabelul 5.2
Reacţiunea verticală maximă admisă Rv în gruparea I-a de acţiuni
Tipul
aparatului
I II III A III B IV B IV B V VI VII VIII IX
de
reazem
Rv [kN] 790 1030 1280 1650 1800 1800 2290 2740 3080 3570 4200
În figura 5.16 sunt prezentate aparate de reazem din categoria aparatelor care s-au
folosit la podurile executate înainte cu cca. 50 ani.
118
Fig. 5.16. Aparate de reazem de tip vechi:
a)- aparat de reazem fix din oţel cu balancier şi bulon de articulaţie;
b)- aparat de reazem mobil cu pendul;
c)- aparat de reazem mobil cu cărucior de rulouri
În figura 5.17 sunt prezentate aparate de reazem din oţel turnat, fix şi mobil, la care
deplasarea longitudinală se realizează prin lunecare (aparate tip I).
Fig. 5.17. Aparate de reazem din oţel turnat tangenţiale (tip I): a) aparat fix; b) aparat mobil
În figura 5.18 sunt prezentate aparate de reazem din oţel turnat, cel fix cu balancier,
iar cel mobil cu rulouri, la care deplasarea longitudinală se realizează prin rostogolire (tip
II...IX).
119
Deplasarea tablierului se stabileşte în funcţie de alungirea dată de variaţia de
temperatură Δ t şi de alungirea tălpilor inferioare ale grinzilor principale, sub acţiunea
eforturilor de întindere:
σm ⋅ l
Δ = Δ t + Δ σ = α t ⋅ l ⋅ Δt + (5.1)
E
unde:
αt – coeficientul de dilatare termică a oţelului, α t =1.2٠10 -5;
l – deschiderea tablierului [m];
Δt – ecartul de temperatură [0C];
σm – efectul de întindere mediu în talpa inferioară a grinzii principale [daN/cm2];
E – modulul de elasticitate, E=2.1٠106 daN/cm2.
Pentru poduri cu grinzi simplu rezemate, deplasarea maximă se poate calcula cu
relaţia aproximativă:
a7 − a8
Δ= ⋅ d [mm] (5.3)
2 ⋅ h4
120
Deplasarea sau fugirea aparatelor de reazem mobile este cauzată de obicei de
deplasarea culeelor podurilor sau a cuzineţilor.
În figura 5.20 este prezentată o schemă tehnologică pentru deplasarea tablierului în
vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la aparatele de reazem sau pentru înlocuirea
acestora. Cu ajutorul preselor hidraulice tablierul poate fi ridicat de pe aparatele de
reazem, deplasat transversal sau longitudinal. În mod obişnuit este necesară doar
ridicarea tablierelor de pe aparatele de reazem, iar această situaţie a fost luată în
considerare în faza de proiectare, prin dimensionarea corespunzătoare a antretoazelor de
capăt.
a) b)
121
Aparate de reazem din neopren fretat
Având în vedere avantajele pe care le prezintă aparatele de reazem din neopren, în
comparaţie cu aparatele de reazem metalice (simplitatea montajului, preţ de cost redus,
nu este necesară întreţinerea), aceste aparate au primit o largă utilizare în momentul
actual.
Neoprenul este un cauciuc sintetic, obţinut prin polimerizarea cloroprenului.
Forma aparatelor de reazem este paralelipipedică şi aşezarea lor se face cu latura
scurtă în lungul podului.
Diferenţa dintre aparatele de reazem din neopren fixe şi cele mobile constă în
grosimea mai mare a celor mobile, pentru a se putea deforma la deplasarea
suprastructurii.
Aparatele se realizează din straturi de neopren dispuse între plăci din oţel perforat
şi protejate la exterior tot cu straturi de neopren, figura 5.22.
122
Calculul aparatelor de reazem din neopren
Aparatele de reazem tip oală pot fi fixe sau mobile (pe o direcţie sau pe orice
direcţie), figura 5.23.
123
Neoprenul permite rotirea în aparatul de reazem, iar teflonul permite deplasarea,
printr-o alunecare mai uşoară, iar dacă se urmăreşte împiedicarea deplasării se folosesc
nervuri laterale (tacheţi).
Aparate de reazem M
124
În funcţie de locul unde este efectuată îmbinarea distingem:
• îmbinări de atelier: sunt îmbinările realizate la elementele a căror lungime
depăşeşte pe cele ale produselor laminate din care sunt realizate;
• îmbinări de şantier sau de montaj: sunt îmbinările care se realizează la şantiere
pentru asamblarea unor elemente executate din tronsoane, sau pentru
asamblarea elementelor de construcţie între ele şi în final a construcţiei
metalice. Dimensiunile tronsoanelor rezultă din condiţiile de transport (lungime
sub 18 m şi înălţime sub 3.2 m).
125
Cu toate că este absolut necesar să fie respectate condiţiile enumerate anterior, nu
întotdeauna acestea sunt transpuse integral în practica de proiectare şi execuţie a
construcţiilor şi podurilor metalice.
Având în vedere importanţa deosebită a îmbinărilor în modul de comportare a
elementelor şi asupra siguranţei în exploatare a acestora, precum şi a structurii de
rezistenţă în ansamblul ei, în acest paragraf se prezintă principalele tipuri de îmbinări care
intervin la structurile de poduri metalice. Detaliile de îmbinări prezentate pot ajuta la
proiectarea şi la alcătuirea unor îmbinări corecte, iar în al doilea rând, pot servi la
analizarea unor defecte de îmbinare la podurile aflate în exploatare.
e=
∑ ei (5.7)
n
Barele se prind în noduri cu nituri, şuruburi sau sudat.
În figura 5.25 se prezintă două detalii de prindere prin suprapunere directă, niturile
lucrând la forfecare simplă şi presiune pe gaură.
Fig. 5.25.
Prinderi prin
suprapunere
directă a barei
126
Fig. 5.26. Prinderea prin
suprapunere şi eclisă
127
Fig. 5.28. Prinderea secţiunii casetate în nod (varianta I)
128
Fig. 5.30. Compensator realizat prin mărirea grosimii platbandelor (varianta I)
Fig. 5.31. Compensator realizat prin mărirea grosimii platbandelor (varianta II)
129
Fig. 5.33. Compensator
cu eclise de adaos
Observaţie: Problema compensării pierderii de secţiune se pune în cazul barelor solicitate la eforturi de
întindere. În cazul barelor comprimate unde dimensionarea s-a făcut îndeosebi din condiţia
de stabilitate, capacitatea portantă a barei nu se reduce prin găurile practicate la capete.
130
În figura 5.35 este prezentată îmbinarea de montaj cu SIRP a unei tălpi inferioare,
secţiunea barei fiind realizată de asemenea ca şi cheson deschis la partea inferioară,
alcătuit sudat.
În figura 5.36 este prezentată înnădirea unei tălpi inferioare. Aceasta se realizează
în apropierea unui guseu de nod, prin întreruperea, în aceeaşi secţiune, a tuturor
elementelor componente ale barei.
131
Fig.5.36. Înnădirea unei secţiuni casetate închise
Aspecte generale
132
În funcţie de soluţia de realizare a îmbinării, acestea pot fi:
- îmbinări nituite;
- îmbinări cu şuruburi:
- şuruburi obişnuite;
- şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate.
- îmbinări cu sudură.
Fig.5.37.Îmbinare directă
a platbandelor
Fig.5.38.Îmbinareindirectă
a platbandelor
În acest caz platbanda “i” din stânga rostului serveşte ca eclisă pentru platbanda “i-
1” din dreapta rostului, cu excepţia platbandei exterioare peste care se aşează o eclisă
suplimentară.
133
Îmbinarea cornierelor tălpilor
Îmbinarea cornierelor tălpilor se poate face cu corniere sau cu eclise, figura 5.39.,
care să îndeplinească condiţia de arie echivalentă.
Îmbinarea inimii
Secţiunile grinzilor cu inimă plină alcătuite sudat fiind mult mai simple în comparaţie
cu a celor asamblate nituit, rezolvarea îmbinărilor se realizează de asemenea mult mai
simplu şi în soluţii variate.
134
Îmbinările cu nituri şi şuruburi sunt
utilizate pentru îmbinările de montaj, unde nu
se poate conta pe o calitate corespunzătoare a
sudurii (în cazul în care ar fi utilizate ca mijloc
de îmbinare), iar îmbinările sudate pentru
îmbinările de atelier (uzină).
În figura 5.41 este prezentată o
îmbinare cu şuruburi a unei grinzi alcătuite
sudat.
Fig. 5.41. Îmbinare cu şuruburi
135
5.4.5. Rosturi de şantier la platelajele ortotrope
Îmbinărilor de şantier ale suprastructurilor cu platelaj ortotrop, trebuie să li se
acorde o analiză detaliată, având în vedere importanţa deosebită a acestora.
Tablierul metalic se execută în uzină sau pe şantier sub formă de subansambluri
complet sudate, de dimensiuni gabaritice (dacă sunt transportate cu mijloace CF sau auto)
şi cu greutăţi care să nu depăşească capacitatea utilajelor de ridicare.
Subansamblurile sunt asamblate la şantier pentru realizarea suprastructurii podului
prin rosturile de montaj.
136
Fig. 5.46. Rost de şantier transversal:
a) înainte de montaj; b)după montaj
137
Fig. 5.48. Rost de şantier transversal sudat prin cupon de înnădire a
lonjeronilor închişi: a)înainte de montaj; b) după montaj
138
6. REPARAŢII - REABILITĂRI - CONSOLIDĂRI
6.1. ASPECTE GENERALE
Odată cu trecerea timpului, uzurile fizice suferite de o structură metalică pot ajunge
la un grad la care întreţinerea este foarte costisitoare, sau, în cazul podurilor, se pune în
pericol siguranţa circulaţiei. De asemenea se manifestă uzura morală prin scăderea
capacităţii portante a structurii, necesitând introducerea unor restricţii de viteză (având în
vedere modificarea condiţiilor de trafic – viteză, sarcini pe osie).
Pentru alegerea soluţiei de consolidare şi întocmirea proiectului de execuţie al
consolidării sunt necesare date cât mai complete referitoare la construcţie, cum ar fi:
- proiectul construcţiei (dacă proiectul de execuţie al construcţiei nu mai există,
trebuie întocmit un releveu cât mai amănunţit al structurii);
- încărcările care trebuie preluate de structura consolidată;
- releveul defectelor constatate şi date asupra acestora;
- date în legătură cu calitatea materialului, obţinute prin controlul distructiv şi
nedistructiv, prin analize metalografice şi chimice;
- starea reală de eforturi în structură etc.
Din punct de vedere al duratei şi al scopului pentru care s-a realizat consolidarea se
poate face următoarea clasificare:
- după durată:
- consolidare provizorie , efectuată pentru o perioadă limitată;
- consolidare definitivă, efectuată pentru o durată mai mare de exploatare
în continuare a construcţiei.
- după scopul consolidării:
- consolidare pentru sporirea capacităţii portante a structurii;
- consolidare pentru înlăturarea unor defecte care periclitează siguranţa
în exploatare a construcţiei;
- consolidări rezultate din modificarea funcţiunii construcţiei
(schimbarea destinaţiei, modificarea gabaritelor etc.).
În acest capitol se urmăreşte prezentarea unor măsuri de remediere a defectelor,
precum şi unele metode de reabilitare şi de consolidare a suprastructurilor de poduri
metalice. Soluţiile ce vor fi prezentate sunt în primul rând de natură orientativă, cunoscut
fiind faptul că lucrările de reabilitare şi consolidare sunt în general complexe şi trebuie
analizate atent, pentru fiecare caz în parte.
Soluţia finală trebuie să fie una cât mai simplă, să fie sigură şi să se realizeze cu un
efort economic redus.
139
• voalarea tablelor din alcătuirea barelor comprimate sau a grinzilor;
• pierderea stabilităţii barelor comprimate.
- deformaţii produse în urma unor evenimente excepţionale (explozii, inundaţii,
cutremure etc.);
- deformaţii produse de supraîncărcarea unor elemente datorită unor suprasarcini
mult mai mari decât cele luate în calcul la proiectare etc.
În unele cazuri, datorită impactului produs la lovire, în elementul afectat pot să
apară fisuri longitudinale sau chiar ruperi în părţile componente ale secţiunii barei. Această
situaţie este favorizată de comportarea fragilă a oţelului sub acţiunea temperaturilor
scăzute sau de fenomenul de îmbătrânire, în cazul construcţiilor vechi.
În cazul unor explozii, datorită impactului deosebit de puternic, se pot produce
spărturi în inima grinzilor sau ale altor table din alcătuirea elementelor.
În figura 6.1 sunt prezentate exemple de deteriorare prin spargere şi soluţii de
remediere prin eclisare a acestora.
Pentru realizarea eclisării în jurul spărturii se decupează un dreptunghi în care
urmează să fie introdusă o furură cu grosimea egală cu cea a tablei deteriorate.
Decuparea se poate realiza cu flacără oxigaz sau cu utilaje mecanice după ce la
colţuri s-au practicat găuri de min. 10 mm diametru. Eclisele de acoperire trebuie să prindă
furura cu cel puţin două nituri (sau şuruburi), iar în jurul decupajului se recomandă
dispunerea a două şiruri de nituri (fig. 6.1.d). Cele două eclise trebuie să aibă o grosime
de minim 8 mm, pentru inimi cu grosime sub 12 mm şi minim 10 mm grosime, pentru
eclisarea tablelor mai groase de 12 mm.
140
Un gen de eclisare mai deosebită se realizează în cazul unei ruperi totale a barei.
În această situaţie, înainte de eclisare trebuie verificat dacă nu s-a modificat lungimea ei
teoretică (ex. distanţa dintre noduri la grinzile cu zăbrele); aceiaşi observaţie este valabilă
şi pentru barele care nu au fost rupte complet dar au suferit deformaţii plastice importante.
Pentru a reface schema geometrică iniţială a structurii deteriorate se pot folosi
dispozitive de strângere de tipul celor arătate, figura 6.2.
141
Cauzele dezvoltării unor deformaţii remanente, care pot afecta intr-o măsură mai
mare sau mai mică funcţionalitatea sau chiar siguranţa capacităţii portante a structurii pot
fi multiple, cum ar fi:
- deformaţii excesiv de mari din sudură;
- deformaţii produse în timpul manipulărilor elementelor, a transportului şi a
depozitărilor necorespunzătoare, sau deformaţii produse în timpul montajului;
- deformaţii produse de accidente;
- cauze accidentale: explozii, loviri de autovehicule, prăbuşirea unor obiecte sau
materiale pe structură etc.
Îndreptarea unui element deformat se poate realiza prin trei metode:
- îndreptarea prin presare;
- îndreptarea prin încălzire;
- îndreptarea prin ciocănire (spănuire).
Oricare din aceste metode aplicate introduc în piese tensiuni interne şi favorizează
fenomenul de îmbătrânire a oţelului, în primul rând datorită ecruisării materialului.
Având în vedere aceste observaţii va trebui ca fiecare situaţie să fie analizată în
parte, pentru a se stabili dacă este neapărat necesară remedierea defectului prin
îndreptare, sau dacă poate rămâne în această stare şi eventual, să se analizeze o altă
soluţie.
Din acest punct de vedere câteva observaţii pot fi făcute, anume:
- dacă bara deformată este solicitată la întindere situaţia nu este întotdeauna
deosebit de periculoasă;
- dacă bara este comprimată, prin deformare există pericolul ca bara să-şi
piardă stabilitatea şi ca urmare deformaţia nu poate rămâne neremediată;
- dacă deformaţia a afectat inima unei grinzi există pericolul de pierdere a
stabilităţii (voalare), care ar putea afecta capacitatea portantă a întregii grinzi
sau chiar a structurii. În acest caz se impune remedierea defecţiunii (a bombării
plastice), dar există şi alte metode decât aceea a îndreptării locale. În acest caz
ar putea fi adoptată soluţia de îndepărtare a zonei deformate şi eclisare.
În figura 6.3 se prezintă câteva dispozitive mecanice simple, care pot fi utilizate
pentru îndreptarea la rece a unor piese deformate plastic.
Spănuirea (ciocănirea) se poate aplica numai pentru îndreptarea tablelor cu
grosime sub 4 mm şi deci, nu poate fi aplicată pentru elemente obişnuite de construcţii.
142
Îndreptarea prin încălzire se aplică în cazul pieselor puternic deformate.
Pentru deformaţii mici (săgeţi mai mici de 20 mm/m) se utilizează încălzirea cu
flacără oxigaz. La răcire partea încălzită se va contracta mai mult şi ca urmare se vor
produce deformaţii de sens contrar. Un rol important în remedierea deformaţiilor o are în
acest caz experienţa celui care efectuează operaţia.
În figura 6.4 sunt date câteva exemple de moduri de îndreptare a pieselor prin
încălzire cu flacără.
143
Referitor la compoziţia chimică a metalului de bază, carbonul influenţează foarte
mult sudabilitatea. Oţeluri cu un conţinut C<0,25% au o bună sudabilitate dacă restul
elementelor de aliere - Mn, Si, Cr, Ni, nu depăşesc 1%.
144
Fig. 6.4. Ordinea de depunere a cordoanelor
de sudură în cazul sudurii electrice manuale
cu electrozi înveliţi, executată cu un
număr mare de straturi de sudură
Mm
Atunci când este posibil se vor înlocui
cusăturile de colţ cu cordoane de sudură cap la
cap, care au o comportare mult mai bună din
punct de vedere al susceptibilităţii ruperilor
fragile, figura 6.7.
Între deformaţiile permanente şi eforturile
unitare remanente care apar în construcţiile
sudate există o legătură reciprocă: energia
neconsumată prin deformaţiile permanente
(plastice) se transformă în tensiuni remanente. În
consecinţă, dacă se împiedică deformaţiile vor
apare eforturi unitare remanente mari.
Practic, în construcţiile sudate, nu este
posibil să fie înlăturate în întregime tensiunile
remanente, respectiv deformaţiile, însă printr-o
serie de măsuri pot fi menţinute la valori Fig. 6.7. Posibilităţi de înlocuire a
acceptabile, valori care să nu compromită cusăturilor de colţ cu cordoane
siguranţa în exploatare a construcţiei. de sudură cap la cap
Cu cât o cusătură este mai scurtă, cu atât deformaţiile vor fi mai reduse, din care
cauză cusăturile lungi trebuiesc executate pe porţiuni de 100...200 mm (număr întreg de
electrozi).
În cazul sudurilor cap la cap într-un singur strat se utilizează electrozi cu pătrundere
adâncă şi surse de sudare relativ puternice. Cusăturile rezultate sunt sensibile la fisurare
şi se aplică pentru structuri sudate cu solicitări reduse, la temperaturi pozitive.
La sudarea în straturi multiple, straturile de sudură au un efect de finisare a
straturilor depuse anterior, printr-un proces de tratament termic datorat noii cantităţi de
căldură introduse în îmbinare. La sudarea tablelor groase, ordinea de depunere a
straturilor trebuie aleasă astfel încât deformaţiile să fie minime, aşa cum se prezintă în
figura 6.8.
145
În cazul cusăturilor multistrat lungi, sudarea se face "în cascadă", figura 6.9.a, "în
cocoaşă", figura 6.9.b, sau "în blocuri", figura 6.9.c.
Mm
146
Tabelul 6.1
Dimensiunea
Grosimea
Nr. Denumirea Forma Forma rostului
piesei s
crt. cusăturii rostului îmbinării
[mm] α b c
[grd] [mm] [mm]
Sudură în I
1 pe o parte
1-3 - 0-2 -
Sudură în I
2 pe ambele 2-5 - 1-3 -
părţi
α1 =
50-60
5 Sudură în X 12-40 1-3 0-2
α2 =
50-90
Sudură de
colţ cu
6 margini
>2 - 0-2 -
suprapuse
Sudură de
8 colţ
>2 > 50 0-2 -
Rost
Sudură pe
9 muchie
s1 > 2 s2 > s1 e>s1 sub
2 mm
147
6.4.3. Utilizarea sudurii pentru repararea fisurilor
Repararea unei fisuri cu sudură se recomandă să fie făcută printr-o îmbinare de tip
cap la cap, după o prelucrare prealabilă în V a marginilor piesei şi practicarea unei găuri la
capătul fisurii.
Nu se recomandă utilizarea ecliselor deoarece în acest caz traiectoria eforturilor
dintr-o parte în alta a fisurii este deviată de la cea normală şi apare o zonă cu concentrări
de eforturi.
Cordonul de sudură este bine să fie realizat pe placă suport, care ulterior se
îndepărtează. De asemenea este necesară prelucrarea sudurii prin polizare, pentru a
înlătura "bombamentul" cordonului rezultat în urma operaţiei.
În figura 6.12 este prezentat modul de reparare a unei fisuri cu ajutorul unui cordon
de sudură cap la cap.
Scoaterea din lucru a unei bare se poate produce prin alungiri excesive ale
acesteia, pierderea stabilităţii generale (flambaj) şi în cazuri extreme, ruperea efectivă a
148
barei. Este de menţionat faptul că cedarea este precedată de deformaţii (săgeţi)
permanente mari ale grinzii, care nu se stabilizează în timp, iar la barele suprasolicitate se
produce fisurarea vopselei de protecţie sau chiar desprinderea acesteia de pe piesă.
O cauză a scoaterii din lucru a unor bare este lovirea acestora în urma accidentelor
de circulaţie sau lovirea din încărcături negabaritice.
Accidente cu urmări deosebit de grave pot avea drept cauză deplasarea
reazemelor - fundaţii, pile, culei.
În cazul podurilor de şosea deplasările pot fi sesizate datorită crăpăturilor care apar
în cale, dacă aceasta este realizată din beton.
Tasarea unui reazem nu are influenţă gravă asupra grinzilor simplu rezemate, însă
la grinzile continue cu două sau mai multe deschideri, tasarea unui reazem produce
suprasolicitări mari în structură, figura 6.14, motiv pentru care sunt mai puţin răspândite,
cu toată economia de material rezultată.
Pentru o grindă continuă cu două deschideri egale, tasarea reazemului central cu o
valoare δ , conduce la o creştere a efortului unitar în tălpi, Δσ :
Mult mai gravă, în cazul podurilor, este înclinarea laterală a unei pile, când se poate
ajunge la situaţia ca tablierul să se ridice de la un colţ şi să nu reazeme decât în trei
puncte („ciocănire de reazem”). Această deplasare poate conduce la flambajul barelor
contravântuirii superioare, sau chiar la pierderea stabilităţii generale a tablierului.
Atunci când avarierea unei bare este importantă şi nu poate fi remediată prin
eclisare sau prin înlocuirea unei părţi din element, nou executate, se impune înlocuirea
integrală a acesteia.
În figura 6.15 se prezintă
modalităţi de remediere a structurii prin
înlocuirea unor părţi din bare (talpa
inferioară între nodurile 3-4 şi diagonala
III-4), sau prin înlocuirea integrală a
barelor (talpa superioară între nodurile
III-V şi diagonala 4-V).
149
Înlocuirea completă a unei bare este în general, o operaţie dificilă, în special dacă
se realizează când tablierul se află în circulaţie (în cazul podurilor), sau dacă construcţia
nu poate fi descărcată, cel puţin parţial.
Înlocuirea unei bare nu poate fi efectuată decât după ce aceasta a fost descărcată
de efort, deoarece în caz contrar, la tăierea ei, aceste eforturi se vor redistribui brusc (cu
coeficient mare de impact) în alte elemente, cu consecinţe imprevizibile.
În vederea scoaterii de sub efort a unei bare, a grinzii cu zăbrele, ce urmează să fie
înlocuită, sunt necesare, în general, sprijiniri cu eşafodaje. Între talpa grinzii cu zăbrele şi
grinzile metalice aşezate peste palee, se construieşte o platformă de lucru pe care se
aşează şi calajele de susţinere.
Sprijinirea nodurilor se face prin intermediul unor vinciuri cu şurub sau prese
hidraulice.
În figura 6.16 este prezentată o schemă de susţinere provizorie a unui tablier la
care urmează să se înlocuiască una dintre diagonale.
O altă soluţie care poate fi aplicată pentru înlocuirea unei diagonale constă în
montarea unei grinzi rigide aşezată peste talpa superioară, cu o lungime care să acopere
3 panouri de grindă (4 noduri).
150
Grinda rigidă este prinsă de talpa superioară a grinzii cu zăbrele cu ajutorul unor
juguri, iar conlucrarea, respectiv transferul efortului aferent diagonalei la grinda rigidă se
realizează prin intermediul unor prese hidraulice, figura 6.18.
Înlocuirea lonjeronilor
Înlocuirea unui lonjeron de la podurile mai vechi prezintă unele particularităţi care
trebuie avute în vedere, şi anume:
- lonjeronul nou nu poate fi montat decât dacă este realizat din cel puţin două
bucăţi , deoarece distanţa dintre antretoaze coincide cu lungimea lonjeronului;
- datorită conlucrării dintre lonjeroni şi grinzile principale este necesară o
descărcare de efort a lonjeronilor.
Această descărcare se poate realiza prin intermediul unor tiranţi, cu ajutorul cărora
se realizează o pretensionare, fie prin strângerea puternică a piuliţelor de la capătul
acestora, fie cu ajutorul unor prese hidraulice.
- lonjeronul nou se uzinează mai scurt cu cca. 10...15 mm, pentru a se uşura
montajul acestuia în locul celui vechi.
În figura 6.19 se prezintă o soluţie de înlocuire a unui lonjeron, realizat în varianta
de grindă simplu rezemată.
Alte bare care se înlocuiesc de regulă prin descărcarea de efort sunt barele
contravântuirii orizontale între tălpile grinzilor principale, în caz contrar existând pericolul
de pierdere a stabilităţii generale a tablierului.
151
În figura 6.20 sunt prezentate modurile de oscilaţie a unui tablier la trecerea
convoiului. Astfel se observă că oscilaţiile tablierului se compun din următoarele:
- oscilaţiile verticale ale grinzilor principale (a);
- oscilaţiile verticale ale grinzilor principale în antifază (b);
- oscilaţiile laterale ale contravântuirilor orizontale (c);
- oscilaţiile laterale în antifază (d);
- oscilaţiile tălpii superioare în antifază (e);
- oscilaţia de răsucire (f).
152
Pentru grinzi dublu T la care se constată voalări ale inimii, soluţia de remediere
constă în îndesirea rigidizărilor. Astfel dacă grinda are prevăzute numai rigidizări
transversale, fie că se adaugă altele suplimentare, fie se pot adăuga şi rigidizări
longitudinale.
153
Soluţia constând din suprapunerea unui arc peste grinda cu zăbrele, pe care o
suspendă cu tiranţi (sistem Bowstring), este indicată pentru deschideri mari, unde se
urmăreşte şi un aspect estetic. În acest caz grinda veche are rolul de grindă rigidă (sistem
Langer).
O altă soluţie constă în introducerea în structură a unei noi grinzi cu zăbrele,
amplasată între cele două grinzi existente. Această soluţie este posibilă la podurile cale
sus, un exemplu pentru o astfel de soluţie fiind cel prezentat în figura 6.24.
În figura 6.26 sunt prezentate două moduri de consolidare - unul prin montarea unei
rigle şi contravântuiri la talpa superioară şi al doilea mod prin dezvoltarea montantului cu o
grindă cu zăbrele în planul secţiunii transversale.
Pentru a asigura gabaritul de liberă trecere, rigla este legată de talpa superioară a
grinzii cu zăbrele prin intermediul unui "scaun".
154
Fig. 6.26. Consolidare pentru asigurarea
stabilităţii generale:
a) - cu contravântuiri superioare etajate;
b) - consolidarea montanţilor
O altă situaţie care poate să apară este aceea în care se impune demontarea
contravântuirii orizontale superioare pentru a se trece la o linie electrificată.
În acest caz, fie se ridică nivelul contravântuirii, fie se măreşte rigiditatea
transversală a tablierului, figura 6.27.
155
Fig. 6.28. Consolidare prin transformarea structurii metalice în structură mixtă oţel-beton
156
Fig. 6.29.b.Recomandări pentru realizarea întreţinerii corespunzătoare
La podurile vechi diagonalele întinse pot fi realizate din platbande, în acest caz
consolidarea se poate realiza cu corniere, care pe lângă sporul de arie în secţiunea barei,
măresc foarte mult rigiditatea acesteia pe direcţie normală pe planul grinzii.
NEd.g NEd.P
+ <1 (6.2)
Nnt.Rd Nct.Rd
În relaţia de mai sus NEd.g şi NEd.P reprezintă eforturile de întindere din bară produse
de acţiunile permanente, respectiv de acţiunile utile.
157
• secţiune iniţială (neconsolidată):
⎧ A 0 ⋅ fy
⎪Npl.Rd =
⎪ γM0
⎪⎪ 0.9 ⋅ A 0.net ⋅ fu
Nnt.Rd = min ⎨Nu.Rd = (6.3.a)
⎪ γM2
⎪ A ⋅f
⎪Nnet.Rd = 0.net y
⎪⎩ γM0
• secţiunea consolidată:
⎧ ( A 0 + A c ) ⋅ fy
⎪Npl.Rd =
⎪ γ M0
⎪⎪ 0.9 ⋅ ( A 0.net + A c.net ) ⋅ fu
Nct.Rd = min ⎨Nu.Rd = (6.3.b)
⎪ γ M2
Fig. 6.30. Starea de eforturi ⎪ (A + A c.net ) ⋅ fy
⎪Nnet.Rd = 0.net
în bara consolidată ⎪⎩ γ M0
NEd.g
Se poate constata că pentru → 1, Nct.Rd şi A c → ∞ , ceea ce înseamnă că
Nnt.Rd
practic consolidarea nu se poate realiza. Rezultă aşadar că, pentru ca această consolidare
să fie eficientă, nivelul de solicitare al barei, a cărei secţiune urmează să fie sporită prin
consolidare, trebuie să fie cât mai redus. Această observaţie este valabilă pentru toate
consolidările realizate prin sporirea secţiunii iniţiale a elementului, indiferent de tipul de
solicitare (întindere, compresiune, torsiune, încovoiere).
158
În cazul barelor solicitate la eforturi axiale materialul de adaos se amplasează, pe
cât posibil, simetric faţă de axe pentru a nu se modifica axa iniţială a barei prin
introducerea unor excentricităţi în noduri (în cazul grinzilor cu zăbrele) sau modificarea
axei neutre.
Pentru proiectarea consolidării unei bare comprimate prin sporirea secţiunii, se
porneşte de la relaţia de verificare la stabilitate a barei comprimate centric:
NEd
≤ 1 .0 (6.4)
Nb.Rd
⎧ χ min ⋅ A ⋅ f y
⎪ − sec tiuni Clasa 1, 2 sau 3
⎪ γ M1
Nb.Rd =⎨ (6.5)
⎪ χ min ⋅ A eff ⋅ f y − sec tiuni Clasa 4
⎪ γ M1
⎩
⎧ χnmin ⋅ A 0 ⋅ fy
⎪ − sec tiune Clasa 1, 2 sau 3
⎪ γ M1
Nnb.Rd =⎨ (6.7)
n.eff
⎪ χmin ⋅ A 0.eff ⋅ fy
⎪ − sec tiune Clasa 4
⎩ γ M1
159
Bara consolidată cu elementele de adaos de arie A c :
⎧ χmin
c
⋅ ( A 0 + A c ) ⋅ fy
⎪ − sec tiune Clasa 1, 2 sau 3
⎪ γM1
Nbc.Rd =⎨ (6.8)
c.eff
⎪ χmin ⋅ ( A 0. + A c )eff ⋅ fy
⎪ − sec tiune Clasa 4
⎩ γM1
⎛ ⎞
⎜ − λ = A ⋅ fy ⋅ β ⎟
χ = χ⎜ Ncr
A
⎟ (6.9)
⎜⎜ ⎟⎟
⎝ − curba de flambaj ⎠
⎧1 − Clase 1, 2 si 3
unde: βA = ⎨
⎩A eff / A − Clasa 4
Se observă faptul că, în cazul secţiunilor Clasa 4, aria efectivă (eficace) intervine în
valoarea λ (prin β A ) şi implicit influenţează valoarea coeficientului de reducere χ , iar în
al doilea rând în calculul Nb.Rd unde se operează cu A eff . Pentru evaluarea forţei critice de
flambaj Ncr se operează cu caracteristicile secţiunii brute.
160
Fig. 6.31. Consolidarea barelor grinzilor cu zăbrele prin sporirea secţiunilor:
a) talpa superioară;
b) talpa inferioară;
c) zăbrele;
d) contravântuiri
161
Fig. 6.32. Diafragme la bare
alcătuite nituit
162
Fig. 6.34. Distribuţia tensiunilor tangenţiale din răsucire liberă la tubul: a) deschis; b) închis
Se obţine:
⎛ g ⎞
⎜ ⎟
i d ⎜ It ⎟ = E ⋅ Td
TEd = TEd (6.11)
⎜ 1 g⎟ Ed
⎜ + ⎟
⎝ g ⋅ Ω Ir ⎠
g
It
Factorul: E= >> 1
1 g
+
g ⋅ Ω Ir
arată gradul de eficienţă al tubului închis comparativ cu acelaşi tub, de secţiune deschisă.
163
Ω2
Ir = It + - momentul de inerţie convenţional la răsucire
ds liberă a BPS profil închis;
∫g
1 - momentul de inerţie convenţional al BPS,
It = ∫ g3 ⋅ ds
3 contur închis, care se consideră de secţiune
inelară deschisă.
În cazul barelor cu pereţi subţiri (BPS), profil deschis sporirea capacităţii portante la
solicitarea de torsiune se poate realiza cel mai eficient prin transformarea secţiunii
deschise într-o secţiune închisă (cheson).
Din punct de vedere practic soluţia este uşor de realizat în cazul unor elemente
care au secţiunea transversală realizată sub formă de cheson deschis (secţiuni tip π ).
În acest caz peretele liber se poate închide cu o tablă, care să transforme chesonul
deschis într-un cheson închis. Pentru întreţinere la interior (curăţire, vopsire) se
recomandă ca acest perete să fie prevăzut cu găuri ovale care să permită accesul în
interiorul secţiunii, figura 6.35.
O altă soluţie constă în zăbrelirea peretelui liber, această grindă cu zăbrele putând
fi echivalată cu un perete plin, cu o grosime echivalentă, gech, figura 6.36.
În tabelul 6.2. sunt date grosimile peretelui continuu echivalent pentru diferite
moduri de zăbrelire a peretelui liber.
164
Tabelul 6.2
E λ ⋅h
⋅ 3
G d λ ⎛ 1
3
1⎞
+ ⎜⎜ + ⎟⎟
Ad 3 ⎝ As Ai ⎠
E λ ⋅h
⋅ 3
G 2d h3 λ3 ⎛ 1 1⎞
+ + ⎜⎜ + ⎟⎟
A d 4 A m 12 ⎝ A s A i ⎠
E λ ⋅h
⋅ 3
G d h 3
λ3 ⎛ 1 1⎞
+ + ⎜⎜ + ⎟⎟
A d A m 12 ⎝ A s A i ⎠
E λ ⋅h
⋅ 3
G d λ3 ⎛ 1 1⎞
+ ⎜⎜ + ⎟⎟
2A d 12 ⎝ A s A i ⎠
12
E λ ⋅h
⋅
G h λ ⎛ 1 1⎞
+ ⎜ + ⎟
IP 4 ⎜⎝ Is Ii ⎟⎠
Notaţii:
λ - mărimea panoului grinzii cu zăbrele sau cu plăcuţe;
h - înălţimea peretelui cu zăbrele sau cu plăcuţe;
165
d - lungimea diagonalei grinzii cu zăbrele;
As; Is - aria şi momentul de inerţie al tălpii superioare;
Ai; Ii - aria şi momentul de inerţie al tălpii inferioare;
Ad; Am - aria secţiunii diagonalei şi montantului grinzii cu zăbrele;
IP - momentul de inerţie al secţiunii plăcuţei;
E - modulul de elasticitate;
G - modulul de elasticitate transversal: G = E / [2(1 + μ )]
Fig. 6.37. Consolidarea grinzilor nituite prin adăugarea unor piese sudate
Prin adăugarea unor elemente de consolidare la una sau la ambele tălpi ale grinzii
(grinda aflându-se încărcată numai cu sarcinile permanente), se obţine creşterea
momentului de inerţie fata de axa principala x-x şi implicit vor scădea eforturile unitare şi
deformaţiile sub acţiunea încărcărilor utile.
În figura 6.38 sunt prezentate câteva posibilităţi de sporire a capacităţii portante a
grinzilor prin modificarea secţiunii tălpilor.
166
Fig. 6.38. Sporirea secţiunii grinzilor cu inimă plină
167
• pentru poduri feroviare:
MEP = γ Q ⋅ φ3 ⋅ MP ;
MP = C ⋅ MLM71 , C fiind coeficientul creşterii încărcărilor utile.
• pentru poduri rutiere:
MEP = γ Q ⋅ MP ; MP = C ⋅ MLM1
Starea de eforturi în fibrele extreme ale secţiunii grinzii şi în elementul adăugat la
talpa inferioară (element de consolidare - c) va fi următoarea:
MEg M fy
σs = z s + EP z 's ≤ (compresiune) (6.13.a)
I y,eff I y ',eff ,c γ M0
MEg MEP fy
σi = zi + z i' ≤ (întindere) (6.13.b)
I y,eff I y ',eff ,c γ M0
MEP fy
σc = zc ≤ (întindere) (6.13.c)
I y ',eff ,c γ M0
Observaţie:
Datorită modificării secţiunii tălpilor, se modifică şi poziţia centrului de greutate al grinzii. Spre
exemplu, adăugarea unui element de consolidare la talpa inferioară, face ca centrul de greutate să se
deplaseze în sensul axei z, ceea ce implică o reîncadrare a inimii grinzii în clase de secţiuni şi o reevaluare a
secţiunii efective ( ψ = σ 2 / σ1 ≠ −1 ).
Deformaţia elastică
Prin modificarea rigidităţii grinzii se obţin de asemenea efecte favorabile legate de
săgeata elastică a grinzii.
Pentru o grinda cu secţiune variabilă săgeata se poate calcula suficient de exact cu
relaţia:
5 Mmax L2 5.5 MmaxL2
δ= ≅ (6.14)
48 EIm 48 EIy
unde: Im =
∑ Ii ⋅ A i -
este momentul de inerţie mediu ponderat al grinzii;
L
Iy este momentul de inerţie al grinzii la jumătatea deschiderii acesteia.
Rezultă următoarele valori pentru săgeţi:
- grinda neconsolidată:
(
5.5 Mg + φ 3 ⋅ MP ⋅ L
2
)
δ= (6.15.a)
48 EI y
- grinda consolidată:
5.5 ⎛⎜ Mg φ3 ⋅ MP ⎞⎟ 2
δ= + ⋅L (6.15.b)
48E ⎜⎝ Iy Icy ⎟⎠
unde Icy reprezintă momentul de inerţie maxim al secţiunii consolidate.
168
Deformaţia elastică (săgeata) produsă de încărcarea utilă se determină din acţiunile
normate produse de convoiul LM 71 (afectate de coeficientul dinamic).
Mf = Φ 3 ⋅ MP
Se obţine deformaţia elastică a grinzii δ , care se compară cu săgeata admisibilă:
5.5 ⋅ Mf ⋅ L2 L
δ= c
≤ δa = (6.16)
48 E ⋅ Iy 600
Fig. 6.40
169
7. CONSOLIDĂRI PRIN PRETENSIONARE
SAU CU TIRANŢI EXTERIORI RIGIZI
Prin introducerea în structură a unuia sau mai multor tiranţi se modifică schema
statică a structurii, fiecare tirant reprezentând o legătură în plus în structură şi deci o
creştere a gradului de nedeterminare statică. Creşterea gradului de nedeterminare statică
are ca efect o repartizare mai favorabilă a eforturilor în structură.
Prin legături între tirant şi elementul comprimat prin pretensionare se poate reduce
lungimea de flambaj a barelor comprimate.
Utilizarea pretensionării pentru consolidarea unor structuri metalice presupune însă
efectuarea unor studii tehnico-economice comparative, în vederea obţinerii soluţiilor
optimale şi trebuie avut în vedere faptul că pretensionarea implică o proiectare şi o
execuţie, mult mai pretenţioase, decât în cazurile altor metode.
De asemenea, la executarea consolidărilor prin pretensionare sunt necesare
materiale cu calităţi mecanice superioare, care au un preţ de cost mult mai ridicat decât
cel al mărcilor de oţel folosite în mod curent şi sunt necesare instalaţii speciale pentru
executarea pretensionării.
170
7.2.1. Tiranţi din bare de oţel rotund
Tiranţii sunt realizaţi din oţeluri laminate de calitate sau oţeluri aliate, conform
STAS-urilor române: OLC 35, OLC 45, OLC 55, OLC 60, 33MoC10, 33MoC11, 41 MoC11,
36MoC10 etc., tratate termic (normalizare, îmbunătăţire, călire + revenire), cu rezistenţe
mecanice ridicate - σ r =54...120 daN/mm2.
Tijele (barele) metalice sunt prevăzute la capete cu porţiuni filetate pentru
realizarea ancorajelor. Pentru ca în zona filetată tirantul să aibă aceeaşi arie (aria netă) cu
cea din zona nefiletată se poate adopta una din soluţiile:
- executarea filetului pe o piesă cu diametrul mai mare şi sudarea prin sudură
cap la cap prin rezistenţă de tija tirantului, figura 7.1a;
- îngroşarea prin refulare la cald a capetelor tijei tirantului, fig. 7.1b.
Fig. 7.2. Prinderea tirantului cu piuliţă Fig. 7.3. Clemă de prindere a tirantului
171
7.2.2. Tiranţi din sârme de înaltă rezistenţă
Sârmele de înaltă rezistenţă folosite la executarea tiranţilor sunt obţinute prin
tragerea din bare de oţel rotund laminate la cald (trefilare). Procentul ridicat de carbon,
care intră în compoziţia chimică - 0,6-0,9 %, precum şi tratamentele termice şi prelucrările
mecanice la rece, le asigură acestora caracteristici mecanice foarte ridicate.
Fenomenul de relaxare, respectiv de scădere a efortului în timp sub deformaţie
constantă este luat în considerare prin majorarea efortului de preîntindere.
Tiranţii executaţi din sârme de înaltă rezistenţă sunt folosiţi sub următoarele forme:
- liţe din două sau trei sârme Φ 1,5 - 3,0 mm - SBI, împletite;
- cabluri în construcţie simplă (cablu spiral), alcătuite din sârme Φ 1,0 - 5,0 mm,
înfăşurate în jurul unei sârme centrale în 1 - 3 straturi concentrice, formând un
singur toron;
- tiranţi executaţi din fascicule de sârme paralele.
În cazul cablurilor în construcţie simplă, modulul de elasticitate este redus E = (0,9 -
1,2)٠105 MPa ((0,9 - 1,2)٠106 daN/cm2), motiv pentru care înainte de a fi montat, cablul
este supus la o forţă de întindere care depăşeşte cu 10 -15 % forţa din exploatare, astfel
încât deformaţia remanentă este consumată, iar modulul de elasticitate creşte la valori E =
(1,7-1,9)٠105 MPa.
Efortul de calcul al cablului se consideră 60 - 65 % din forţa de rupere totală,
obţinută înmulţind forţa de rupere calculată cu un coeficient de scădere a rezistenţei.
Fixarea la capete a cablurilor din sârme înfăşurate se realizează cu ancoraje de tip
pahar sau de tip manşon cu pană. Paharele se execută din oţel OL37 (S235) sau din oţel
slab aliat, iar sârmele se desfac în interiorul tronconic al paharului şi au capetele îndoite,
figura 7.6.
172
Fig. 7.7. Manşon cu pană:
a - manşon; b - pană;
c - sistemul de presare în matriţă:
1 - tirant; 2 - cutie superioară;
3 - inel; 4 - piston;
5 - bară de prelungire;
6 - cutie centrală; 7 - manşon;
8 - reazem fix; 9 - matriţă
Fixarea la capete a fasciculului din sârme paralele se poate realiza în una din
următoarele variante constructive:
• inel cu pană conică, figura 7.9.
173
• sistemul cu teacă şi ancoră, figura 7.10.
În acest sistem sârmele sunt introduse într-o teacă (executată din oţel normal), în
jurul unei bare cilindrice executată din oţel superior. În exterior teaca este filetată pentru a
permite montarea presei hidraulice de întindere a tirantului. Întregul ansamblu este presat
într-o matriţă, astfel încât peretele manşonului este deformat plastic, iar sârmele sunt
presate puternic pe bara centrală;
• sistemul pahar cu dornuri metalice, figura 7.11.
Între sârmele fasciculului puţin desfăcute în interiorul conic al paharului sunt bătute
puternic dornuri metalice cu diferite lungimi. Exteriorul paharului este filetat încât se poate
monta o piuliţă cu care se fixează capătul fasciculului şi presa de întindere a tirantului.
174
Tiranţii pot fi realizaţi din profile laminate (L, U, otel rotund), figura 7.12, sau pot
avea secţiuni alcătuite sudat.
Tiranţii rigizi pot fi rectilinii orizontali sau pot avea un traseu poligonal, fiind distanţaţi
de talpa grinzii prin montanţi (sistem macaz), figura 7.13.
Tiranţii introduşi în sistemul tablierului pot fi tiranţi simpli, fără un efort iniţial, sau
tiranţi pretensionaţi, având un efort iniţial de întindere.
Pretensionarea tiranţilor, realizată mecanic sau termic, măreşte eficienţa acestora
prin faptul ca se reduc eforturile unitare din încărcările permanente.
Pretensionarea tiranţilor, în cazul în care aceştia au un traseu poligonal (sistem
macaz) se poate realiza relativ simplu prin introducerea unor prese în dreptul montanţilor,
prin care se îndepărtează tirantul de talpă, urmând ca după tensionare acesta să se fixeze
definitiv, iar presa hidraulică se îndepărtează.
O astfel de schemă de tensionare a tiranţilor poligonali (sistem macaz sau cu
montant central) este prezentată în figura 7.14.
175
Consolidarea cu tiranţi rigizi se poate aplica şi pentru grinzile cu zăbrele. În figura
7.15 este prezentată consolidarea cu tirant rigid a unei grinzi principale cu zăbrele, tirantul
realizat din corniere în soluţie de asamblare nituită având un traiect rectiliniu.
176
Starea de eforturi în grindă se poate urmări în schemele din figura 7.17, pe etapele de
realizare a consolidării.
- în talpa superioară:
MEg
σ gs = + zs (7.1.a)
I y,eff
- în talpa inferioară:
MEg
σig = − zi (7.1.b)
Iy,eff
unde: MEg = γ G ⋅ Mg
177
Nt Nt ⋅ e t
σNi t = + + zi (7.2.b)
A br Iy,eff
În această fază grinda, iniţial simplu rezemată, devine static nedeterminată (n=1),
efortul din tirant creşte de la Nt la Nt+X, unde X este efortul de autotensionare.
Starea de eforturi unitare în grindă şi în tirant, ţinând cont de eforturile unitare din
fazele anterioare şi de efectul dinamic al încărcărilor utile va fi:
- în talpa superioară:
N + X MEg + [MEP − (Nt + X )e t ] fy
σs = + t + zs ≤ (7.3.a)
A br Iy,eff γ M0
- în talpa inferioară:
N + X MEg + [MEP − (Nt + X )e t ] fy
σi = + t − zi ≤ (7.3.b)
A br Iy,eff γ M0
- în tirant:
Nt + X fy
σt = ≤ (întindere) (7.3.c)
At γ M0
unde:
- Iy,eff - momentul de inerţie efectiv al secţiunii;
• pentru poduri feroviare:
MEP = γ Q ⋅ φ3 ⋅ MP ;
MP = C ⋅ MLM71 , C fiind coeficientul creşterii încărcărilor utile.
• pentru poduri rutiere:
MEP = γ Q ⋅ MP ;
MP = C ⋅ MLM1
178
At
m2
At
n2 ⎛ e2 1 ⎞⎟
δ11 = ∫ dx + ∫ dx = ⎜ t + ⋅A
EIy,br EA ⎜ EIy,br E t A t ⎟ t
0 0 t t ⎝ ⎠
At
M m et At
Δ1P = ∫ EIPy,br dx = − EIy,br Ω ; ΔX = −
EA br
X
0
179
et
Ω
Iy,br
X= (7.6.b)
⎛ e 2t 1 1 ⎞
⎜ + + ⎟⋅A
⎜ Iy,br A br A t ⎟ t
⎝ ⎠
În cazul grinzilor cu secţiune variabilă, în relaţiile de calcul se pot introduce pentru
momentul de inerţie şi aria grinzii, valorile medii ponderate ale acestora calculate cu
relaţiile:
Im =
∑ Ii ⋅ A i ; A = ∑ A i ⋅ A i (7.7)
m
L L
( )
L
Mt m X total et 2
în care: δt = ∫ EIm dx = t
8EIm
L − 4c 2 ; X total
t = Nt + X
0
Săgeata δ t produsă de
momentul încovoietor negativ
Mt = X t e t se obţine prin metoda
total
180
8. CONSOLIDĂRI PRIN TRANSFORMAREA
STRUCTURII METALICE ÎN STRUCTURĂ
COMPUSĂ OŢEL-BETON
Fig. 8.1. Consolidare prin transformarea structurii metalice în structură mixtă oţel-beton
181
8.2. BAZELE CALCULULUI GRINZILOR
CU SECŢIUNE COMPUSĂ OŢEL-BETON
182
Fig. 8.2
b eff = b 0 + ∑ b ei . (8.1)
Pe reazemele finale:
b eff = b0 + ∑ βi ⋅ b ei , (8.2)
183
unde: b 0 este distanţa între axele conectorilor marginali;
Le
b ei = , dar nu mai mare decât b i , în care b i este distanţa de la conectorul
8
marginal până la un punct situat la jumătatea distanţei dintre două inimi
adiacente, măsurată pe linia mediană a tălpii de beton, cu excepţia că lângă
o latură liberă, distanţa b i este până la latura liberă;
L
β i = (0,55 + 0,025 e ) ≤ 1,0 ;
bi
L e se ia conform figurii 8.4.
Legendă:
Fig. 8.4
184
Încărcări de scurtă durată
Ea
n0 = (8.3)
E cm
unde: E a este modulul de elasticitate al oţelului din grinda metalică;
Ecm - modulul de elasticitate secant al betonului din dală.
Observaţie:
Ea
unde: ni =
E cm
Ea - modulul de elasticitate al oţelului;
Ecm - modulul de elasticitate secant al betonului.
Etapele de construcţie
Analizele globale pe structură vor fi efectuate separat, pentru acţiunile preluate
numai de elementele structurale din oţel şi pentru cele preluate de secţiunea compusă
oţel-beton - în acest caz folosind coeficientul de echivalenţă corespunzător, pentru
încărcări de lungă sau de scurtă durată.
Se prezintă în cele ce urmează câteva procedee de execuţie a grinzilor compuse
oţel-beton pentru poduri.
185
Fig. 8.5
La aceste grinzi, se deosebesc două sau trei faze de lucru, funcţie de modul de
execuţie.
Fig. 8.6
Acest tip de grinzi compuse are eficienţă minimă, deoarece în grinda de oţel apar
eforturi unitare apreciabile, momentul ei de inerţie fiind mult mai mic decât acela al
secţiunii compuse. Soluţia este recomandată doar când nu este posibilă introducerea
reazemelor provizorii (viaducte peste văi adânci, poduri peste râuri navigabile etc.).
186
2. Introducând unul sau două reazeme provizorii pentru grinda de oţel, figura
8.7, se obţine o reducere semnificativă a eforturilor unitare în aceasta din încărcările pe
care le preia singură.
În prima fază, figura 8.7.a, încărcările g1 , provenite din: greutatea grinzii de oţel, a
dalei de beton şi a cofrajelor, sunt preluate de grinda de oţel continuă.
În faza a treia, figura 8.7.c, grinda compusă preia greutatea moartă g 2 şi încărcările
utile u . Reazemele intermediare se pot înlătura atunci când betonul atinge 75% din
rezistenţa cubică.
Soluţia presupune acordarea unei atenţii deosebite pierderii stabilităţii tălpii
comprimate a grinzii metalice pe reazemele intermediare, în faza turnării dalei de beton
armat.
a) b)
Fig. 8.7
c)
187
O talpă comprimată din oţel, care este împiedicată să flambeze printr-o legătură
efectivă cu o talpă din beton, prin intermediul conectorilor, poate fi considerată în clasa 1.
188
Momentul de inerţie al secţiunii echivalente în raport cu axa care trece prin centrul
de greutate este:
2
I b ⋅h ⎛ h ⎞
I1 = Ia + c + A a (z a + h ac + h c − z ) + eff c ⎜ z − c ⎟
2
(8.8)
n n ⎝ 2 ⎠
în care Ia şi Ic sunt momentele de inerţie ale grinzii metalice, respectiv ale plăcii de beton
în raport cu axele proprii de greutate.
Dacă valorile lui y calculate cu relaţia (8.7) rezultă mai mici decât hc, poziţia axei
neutre se determină cu relaţia:
n ⎡ 2 ⋅ b eff ⎤
z = Aa ⎢ 1+ (z a + hac + hc ) − 1⎥ ≤ hc (8.10)
b eff ⎣⎢ A an ⎦⎥
Aria secţiunii transversale echivalentă în oţel este:
A b ⋅z
A 1 = A a + c = A a + eff (8.11)
n n
Momentul de inerţie al secţiunii echivalente va fi:
189
b eff y 3
I1 = Ia + A a (z a + h ac + h c − z ) +
2
(8.12)
3n
190
Tensiunile pe înălţimea grinzii vor fi:
- în oţel:
M
σ ai = (h − z ) ≤ f y / γ a (8.16.a)
I2
M
σ as = [z − (h ac + h c )] ≤ f y / γ a (8.16.b)
I2
- în armătura de la partea superioară:
M
σ ss = (z − ds ) ≤ fsk / γ s (8.16.c)
I2
191
• în armătura flexibilă din dala de beton armat solicitată la întindere, tensiunile
vor fi fsk/γs , armătura flexibilă din dala comprimată se poate neglija.
Fig. 8.11
Pentru secţiuni din oţel structural S420 sau S460, atunci când înălţimea zonei
comprimate a plăcii este cuprinsă între 15% şi 40% din înălţimea totală a elementului,
momentul capabil de calcul MRd se consideră β Mpl,Rd , unde coeficientul de reducere β
este indicat în figura 8.12.
Fig. 8.12
192
A a ⋅ fy / γ a
z1 = (8.21)
b eff ⋅ 0.85 fck / γ c
Dacă z1 determinat cu relaţia (8.21) rezultă mai mare decât hc , axa neutră plastică
se află în grindă şi se determină cu relaţia:
z=hic+ts+hac+hc (8.24)
193
Fig. 8.14. Axa neutră în grinda metalică
Înălţimea inimii din zona comprimată, hic se obţine din ecuaţia de proiecţie:
Na,t = A a f y / γ a (8.26.b)
A a f y / γ a − b eff h c 0.85fck / γ a
A 'a = (8.27)
2f y / γ a
fy ⎛ h ⎞ fy ⎛ ' hc ⎞
Mpl+ .Rd = A a ⎜ h s − c ⎟ − 2A 'a ⎜ hs − ⎟ (8.28)
γa ⎝ 2 ⎠ γa ⎝ 2 ⎠
194
Fig. 8.15. Secţiune compusă supusă la moment negativ
Ns = A s fsk / γ s (8.29.a)
Na,c = A a f y / γ a (8.29.b)
Na,t = 2A "a f y / γ a (8.29.c)
A a f y / γ a − A s f sk / γ s
A "a = (8.30)
2f y / γ a
fy ⎛ h ⎞ fy ⎛ ' hc ⎞
Mpl− .Rd = A a ⎜ h s − c ⎟ − 2A "a ⎜ hs − ⎟ (8.31)
γa ⎝ 2 ⎠ γa ⎝ 2 ⎠
195
Fig. 8.16: 1. execuţie cu sprijiniri, 2. execuţie fără sprijiniri
Nc
MRd = Ma,Ed + (Mel,Rd − Ma,Ed ) ⋅ pentru Nc ≤ Nc,el (8.32)
Nc,el
Nc − Nc,el
MRd = Mel,Ed + (Mpl,Rd − Mel,Ed ) ⋅ pentru Nc,el ≤ Nc ≤ Nc,f (8.33)
Nc,f − Nc,el
unde: Mel,Rd = Ma,Ed + k ⋅ Mc,Ed (8.34)
în care:
Ma,Ed - momentul încovoietor de calcul aplicat secţiunii de oţel;
Mc,Ed - momentul încovoietor aplicat secţiunii compuse;
K - factorul pentru atingerea efortului unitar limită, conform SR EN 1994-1;2;
Nc,el - forţa de compresiune în placa de beton, corespunzătoare momentului Mel,Rd .
196
grinzii metalice nu mai are capacitatea de a participa şi la preluarea momentului
încovoietor.
Forţa tăietoare capabilă VRd este indicată de valoarea minimă între Vpl,Rd şi Vb,Rd . În
cazul în care forţa tăietoare verticală VEd depăşeşte 0.5 VRd , se ţine seama de influenţa
forţei tăietoare asupra momentului capabil.
Pentru secţiuni de clasă 1 sau 2, momentul încovoietor rezistent de calcul se va
micşora prin evaluarea acestuia cu un efort unitar de calcul redus pe zona ariei de
forfecare (figura 8.17), la valoarea:
'
f yd = (1 − ρ) f yd (8.35)
2
⎛ 2V ⎞
unde: ρ = ⎜⎜ Ed − 1⎟⎟
⎝ VRd ⎠
Fig. 8.17
197
Pentru prevenirea ridicării dalei de beton, conexiunea va fi dimensionată să reziste
la forţa nominală ultimă de tracţiune, perpendicular pe planul grinzii metalice, sau, cel puţin
0,1 din forţa de calcul la forfecare a conectorilor.
Rezistenţa caracteristică (capacitatea portantă caracteristică) a unui conector este
egală cu forţa maximă aplicată în direcţia considerată (în cele mai multe cazuri paralelă cu
interfaţa oţel-beton) care poate fi suportată de conector până la rupere.
Rezistenţa de calcul (capacitatea portanta de calcul) se obţine din relaţia:
PRd = PRk / γ v (8.36)
unde γ v este coeficientul parţial de siguranţă pentru rezistenţa conectorilor, egal cu 1,25
(sau mai mare, în cazul conectorilor neductili).
La alegerea materialului pentru realizarea conectorilor se va ţine cont de
comportamentul cerut pentru aceştia si de metoda de fixare pe elementul de oţel.
Fig. 8.18
198
alungirea la rupere, măsurată pe o lungime între repere de 5,65 A 0 ,
( A 0 reprezentând aria iniţială a secţiunii transversale) nu trebuie să fie mai
mică de 12%.
Cei mai utilizaţi conectori ductili sunt conectorii gujon (dorn), figura 8.20.
Dornul este unul din cele mai simple elemente de legătură, care permite fixarea prin
sudură automată, figura 8.20.
Datorită bunei comportări în exploatare dar mai ales pentru simplitatea montării lor,
care asigură o mare productivitate, conectorii tip dorn s-au dovedit a fi cele mai preferate
elemente de legătură din ultimele decenii. Dornul constă dintr-o tijă metalică cilindrică,
prevăzută cu un cap care joacă rolul de element de ancorare iar la capătul opus prelucrată
sub formă de con (pentru a asigura o sudură penetrată).
Conectorii dorn tip Nelson sunt cei mai utilizaţi conectori dorn; aceştia au
următoarele caracteristici mecanice şi geometrice (pentru cele mai utilizate tipuri de
conectori dorn), tabelul 8.1:
Tabelul 8.1
Rezistenţa ultimă
Limita de curgere fy Alungirea la
Oţel de rupere fu fu/fy
[N/mm2] rupere [%]
[N/mm2]
S235 J2G3 min 350 min 450 1,28>1,2 min 15
Dimensiuni [mm]
φ l2 d1 d2 d3 k h
16 50, 75, 100, 125 15,87 31,7 21,0 8,0 7,0
19 75, 80, 100, 125, 150 19,05 31,7 24,0 10,0 9,0
22 90, 100, 125,150,175 22,22 34,9 28,0 10,0 10,0
25 100, 125, 150, 175 25,40 40,9 30,5 12,7 10,0
199
Fazele tehnologice pentru sudarea electrică a conectorilor tip gujon sunt prezentate
în figura 8.21.
0,8 ⋅ fu ⋅ π ⋅ d 2 / 4
PRd = (8.37.a)
γv
0,29 ⋅ α ⋅ d2 ⋅ fck E cm
PRd = (8.37.b)
γv
în care:
⎛h ⎞
α = 0,2⎜ sc + 1⎟ pentru 3 ≤ h sc / d ≤ 4 (8.38.a)
⎝ d ⎠
α =1 pentru h sc / d > 4 (8.38.b)
unde:
γv este coeficient parţial de siguranţă. Valoarea indicată în
anexa naţională este 1,25;
d este diametrul tijei dornului, cuprins între 16 şi 25 mm;
fu este rezistenţa la întindere ultimă a dornului (nu mai mare de 500 N/mm2);
fck este rezistenţa caracteristică cilindrică a betonului la vârsta considerată;
hsc =l2 este înălţimea totală a dornului.
200
n=
∑ L i− j
(8.39.a)
PRd
i− j
Vmed ⋅S
L i− j = ⋅ Δ i− j (8.39.b)
Iechiv
unde:
- S – momentul static al dalei echivalate în oţel faţă de centrul de greutate al întregii
secţiunii echivalente;
- Δi− j - lungimea pentru care se calculează numărul de conectori;
i− j
- Vmed - forţa tăietoare medie pe lungimea i-j.
Observaţie:
Oţelul beton
capacitatea de îndoire;
caracteristicile de aderenţă (fR);
dimensiunile secţiunii şi toleranţe;
rezistenţa la oboseală;
sudabilitate;
rezistenţa sudurii pentru plase sudate şi carcase
Tipul de armatură este indicat prin valoarea limitei de elasticitate caracteristică fsk
2
[N/mm ], tabelul 8.2.
Tabelul 8.2
Armătura S 220 S 420 S 500
201
Tabelul 8.3
Caracteristici/produs Bare şi sârme Plase sudate Fractil
Clasa de rezistenţă A B C A B C [%]
Limita de curgere
caracteristică 400 - 600 5
(fyk sau f0,2k), [MPa]
≥1,15 ≥1,15
k=(ft/fy)k ≥1,05 ≥1,08 ≥1,05 ≥1,08 10
<1,35 <1,35
Alungirea la forţă
maximă ε uk [%] ≥2,5 ≥5,0 ≥7,5 ≥2,5 ≥5,0 ≥7,5 10
Rezistenţa la oboseală
pt N=2·106 cicluri de
solicitare, cu o limită 150 100 10
maximă mai mică decât
0,6·fy
Rezistenţa la forfecare - 0,3 A fyk, unde A este aria
minim
sârmei
Factor de Diametru
profil bare, mm
(aderenţă) 5-6 0,035 min. 5
fR 6,5-12 0,04
>12 0,056
Tabelul 8.4
Armătura fyk sau f0,2k [MPa] k=(ft/fy)k ε uk [%]
>1,15
S500C 500 7,5
≤ 1,30
202
Tabelul 8.5
Cazul de
Metoda de sudare Bare întinse1) Bare comprimate1)
încărcare
Sudare cap la cap prin topire Îmbinare cap la cap
intermediară
Sudare cu arc electric cu Îmbinare cap la cap pentru Ø ≥ 20 mm,
electrod învelit şi sudare cu arc prin suprapunere, prin încrucişare3), cu
electric cu sârmă tubulară fără armăturile din alte elemente
gaz protector
Predominant Sudare cu arc electric în mediu Îmbinare cu eclise, prin suprapunere, prin
static de gaz protector cu electrod încrucişare3), cu armăturile din alte
fuzibil elemente
Sudare prin frecare Îmbinare cap la cap
- pentru
Ø ≥ 20 mm
Sudare electrică prin presiune Îmbinare cap la cap cu armăturile din alte
în puncte elemente
Sudare cap la cap prin topire Îmbinare prin suprapunere2),4)
intermediară Îmbinare prin încrucişare2),4)
Sudare cu arc electric cu Îmbinare cap la cap
Nepredominant electrod învelit - pentru
static Ø ≥ 14 mm
Sudare cu arc electric în mediu Îmbinare cap la cap
de gaz protector cu electrod - pentru
fuzibil Ø ≥ 14 mm
1)
bare având acelaşi diametru nominal
2)
raport admis pentru diametre diferite ≥ 0,57
3)
pentru îmbinări de rezistenţă Ø ≤ 16 mm
4)
pentru îmbinări în zona reazemelor Ø ≤ 28 mm
Betonul
Cu toate că betonul este un material puternic eterogen, se acceptă ipoteza privind
comportarea mecanică corespunzătoare unui material omogen.
Rezistenţele betonului, funcţie de clasa acestuia, sunt date în tabelul 8.6.
203
fctk 0,05 - rezistenţa caracteristică la tracţiune cu risc de 5%;
fctk 0,95 - rezistenţa caracteristică la tracţiune cu risc de 95%.
Tabelul 8.6
Clase de rezistenţă pentru beton
20/25 25/30 30/37 35/45 40/50 45/55 50/60 55/67 60/75
fck
1 20 25 30 35 40 45 50 55 60
(MPa)
fck, cube
2 25 30 37 45 50 55 60 67 75
(MPa)
fcm
3 28 33 38 43 48 53 58 63 68
(MPa)
4 fctm (MPa) 2,2 2,6 2,9 3,2 3,5 3,8 4,1 4,2 4,4
fctk;0,05
5 1,5 1,8 2,0 2,2 2,5 2,7 2,9 3,0 3,1
(MPa)
fctk;0,95
6 2,9 3,3 3,8 4,2 4,6 4,9 5,3 5,5 5,7
(MPa)
Ecm
7 30 31 32 34 35 36 37 38 39
(GPa)
8 ε cl (‰) 2,0 2,1 2,2 2,25 2,3 2,4 2,45 2,5 2,6
9 ε cul (‰) 3,5 3,2 3,0
10 ε c 2 (‰) 2,0 2,2 2,3
11 ε cu2 (‰) 3,5 3,1 2,9
12 n 2,0 1,75 1,6
13 εc 3 (‰) 1,75 1,8 1,9
14 εcu 3 (‰) 3,5 3,1 2,9
204
9. RESTABILIREA CIRCULAŢIEI ÎN
CAZUL PODURILOR AVARIATE
Întreruperea circulaţiei poate avea drept cauze apariţia unor defecte locale care pun
în pericol siguranţa circulaţiei, sau defecţiuni mari (avarii), care, în cazuri extreme pot să
conducă la căderea în albie a tablierului.
Soluţia în problema restabilirii circulaţiei pe un pod avariat depinde de condiţiile
locale în care se află podul avariat şi de urgenţa cu care este necesar să se refacă
structura podului avariat.
În majoritatea cazurilor factorul economic este legat de pagubele pe care le poate
aduce întreruperea circulaţiei asupra traficului de mărfuri şi călători.
În figura 9.2 sunt prezentate soluţii pentru ridicarea tablierului din albie.
205
Fig. 9.2. Ridicarea tablierelor din albie: a) pe palee; b) stive; c) cu eşafodaj; d) cu vase
206
anume dacă repararea se poate face sub circulaţie, pe şantier în afara circulaţiei, sau într-
un atelier.
Se recomandă ca, sub circulaţie, să se repare numai tablierele care au ca lipsă o
singură extremitate (fig. 9.3, deschiderea centrală), deoarece intercalarea unor tronsoane
intermediare sub circulaţie (fig. 9.4, deschiderea a doua) este o operaţie foarte delicată
care cere întreruperi mari ale exploatării podului.
Fig. 9.3. Schema restabilirii unui pod metalic cu trei deschideri, având tablierele
deschiderilor laterale căzute şi tablierul deschiderii centrale deteriorat la un singur capăt
207
a) Restabilirea provizorie în variantă
208
3. Epava se lasă în locul în care a căzut sau se calează pe stive de traverse şi peste ea
se execută un pod provizoriu cu infrastructura rezemată pe epavă, de o parte şi de alta
a epavei sau prin epavă (cu piloţii bătuţi printre barele epavelor de tabliere metalice.
Astfel se procedează când epava nu se mai poate refolosi decât ca fier vechi, sau când
se constată că restabilirea definitivă nu se putea executa decât cu ajutorul unei
variante.
În figurile 9.8, 9.9, 9.10 şi 9.11 sunt prezentate soluţii de restabilire a circulaţiei la
poduri avariate în timpul celui de-al doilea război mondial.
209
Fig. 9.8. Restabilirea circulaţiei: Viaductul Larion
210
Fig.9.9. Restabilirea circulaţiei: Viaductul Tunel
211
Fig. 9.11. Restabilirea circulaţiei: Viaductul Roşia
212
Restaurarea definitivă se poate face în variantă sau pe vechiul traseu (sub circulaţie
sau cu circulaţia abătută pe o variantă). În toate aceste cazuri se va proceda ca şi la
reconstrucţia podurilor. Se recomandă ca tablierele vechi în cale, distruse parţial, să se
repare prin combinare cu părţi rămase bune din alte tabliere identice, care au fost distruse
la acelaşi pod sau eventual chiar la alte poduri. Astfel se evită să se introduce oţel nou
într-un tablier destinat unei apropiate declasări din cauza oboselii materialului vechi.
a) Reconstrucţia în variantă
Reconstrucţia pe traseul vechi se execută, în general, când podul vechi mai are
unele fundaţii sau părţi masive, în stare bună, dar şi când executarea variantei ar fi prea
costisitoare sau ar introduce curbe neadmise de exploatare.
1. Reconstrucţia pe vechiul traseu cu circulaţia abătută pe o variantă se aseamănă
cu construcţia unui pod nou şi nu prezintă nimic specific.
2. Reconstrucţia pe vechiul traseu sub circulaţie este, în general, soluţia cea mai
economică şi cea mai indicată pentru reconstrucţie, insă totodată şi cea mai
delicată din punct de vedere tehnic.
Pilele şi culeele podului nou se pot executa în lumina deschiderilor podului vechi, în
cazul când fundaţiile vechi nu se mai folosesc. În cazul când fundaţiile vechi se mai pot
folosi, se degajă amplasamentul lor prin susţinerea tablierelor pe infrastructuri provizorii
executate în lumina deschiderilor existente. În vederea acestor degajări se pot lansa
213
tabliere vechi, se pot introduce travee provizorii alcătuite din grinzi metalice sau pachete
de şine.
În figura 9.12 este indicat un pod provizoriu de degajare pentru reconstrucţia unui
pod metalic de cale ferată, pe fundaţii existente.
Fig. 9.12. Pod provizoriu de cale ferată executat în vederea reconstrucţiei podului definitiv
214
Podul este prevăzut cu un trotuar de serviciu, realizat sub formă de consolă din
lemn, fixată de grinzile principale şi de traverse, cu ajutorul unor buloane. Parapetul
trotuarului trebuie plasat la o distanţă de 2.50 m de axa căii.
Traversele trebuie fixate astfel încât să fie împiedicată deplasarea laterală sau
ridicarea acestora de pe grinzi, fixare care se realizează prin chertare (1.5 cm) şi prindere
cu ajutorul unor plăcuţe şi buloane, figura 9.14.
Dacă podul provizoriu are o lungime mai mare de 20 m sau dacă se execută într-o
curbă cu raza mai mică de 500 m este necesar sa se prevadă contraşine pentru
împiedicarea deraierii, aceste contraşine se prelungesc de la capetele podului cu 10...15
m.
Podurile provizorii metalice se execută de obicei din grinzi dublu T, alcătuite nituit
sau sudat (grinzi de inventar), sub un fir se pot dispune 1...4 grinzi, aşezate simetric faţă
de şină.
Pentru a asigura conlucrarea între grinzi se prevăd legături transversale între
acestea, obligatoriu pe reazeme şi la distanţa de 2...2,5 m între reazeme.
Dacă numărul grinzilor este mai mare decât 4, sau dacă înălţimea grinzilor este mai
mare de 500 mm se utilizează juguri orizontale şi verticale formate din traverse sau profile
laminate (L, U), prinse cu buloane (tiranţi), figura 9.15 şi figura 9.16.
215
În plan orizontal, rigiditatea podului provizoriu este asigurată prin contravântuiri care
leagă între ele grinzile principale.
Grinzile principale ale podului provizoriu se fixează în dreptul reazemelor cu ajutorul
unor contrafişe, pentru a împiedica tendinţa de răsturnare a acestora, figura 9.17.
În figurile 9.18 şi 9.19 sunt prezentate poduri provizorii realizate din grinzi gemene
din profile laminate, respectiv secţiuni alcătuite sudat, la care şina descarcă pe grinzi prin
intermediul unor chituci de lemn şi diafragme care leagă perechile de grinzi gemene.
Fig. 9.19. Pod provizoriu din grinzi gemene cu secţiune alcătuită nituit
216
Fig. 9.20. Podeţ provizoriu din pachete de şine (varianta I)
217
Un podeţ provizoriu tip U4 (U5) este prezentat în figura 9.23, care poate fi utilizat
pentru înlocuirea provizorie a lonjeronilor deterioraţi.
MONTAJUL PODURILOR
218
M
M
219
M
220
M
Akashi Kaikyo
222