Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sări la conţinut
Prima pagină
Despre
7apr.2014
Jean Jacques Rousseau este un reprezentant de primă importanţă al pedagogiei filosofice care
a deschis un traseu deosebit de fecund în istoria pedagogiei. Figură destul de controversată a
epocii luminilor, Jean Jacques Rousseau a lăsat o imensă bogăţie de idei în perimetrul gândirii
pedagogice, devenind unul dintre stâlpii pedagogiei universale. Adept al principiului
„educaţiei negative”, Rousseau consideră că rolul educatorului este de a-l păzi şi apăra pe
copil de influenţele externe venite din partea societăţii. Face o duioasă pledoarie pentru
întoarcerea la natură, la resursele funciare ale existenţei nealterate de intervenţia oamenilor.
Lucrarea fundamentală în care se structurează ideile sale pedagogice este intitulată Emil sau
despre educaţie. Acest adevărat tratat de pedagogie este un fel de roman, scris într-o manieră
literară, eseistică, inconfundabilă, și cuprinde o prefaţă şi cinci “cărţi” sau capitole. În aceste
capitole sunt prefigurate într-o modalitate ascendentă laturile educaţiei dimensionate în
conformitate cu treptele de vârstă ale copilului: până la 2 ani, accentul este pus pe îngrijirea şi
educaţia fizică, între 2 şi 12 ani, are loc educaţia simţurilor prin contactul direct cu natura, de
la 12 la 15 ani, primează educaţia intelectuală, iar de la 15 ani până la vârsta majoră accentul
este pus pe educaţia morală.
Ideile social-politice şi cele pedagogice din opera Emil sau Despre educaţie, considerată de
Goethe drept „Evanghelia educaţiei naturale”, au generat, pe de o parte, entuziasmul
aderenţilor, admiratorilor şi simpatizanţilor, pe de altă parte, injurii ale adversarilor şi
detractorilor. A fost de notorietate scandalul creat de scânteietorul şi talentatul Voltaire care l-a
acuzat în articolul “Sentimentul cetăţeanului” că, fiind un tată denaturat (şi-a trimis copii în
Casa copiilor găsiţi), nu are autoritatea morală de a fi recunoscut drept autorul unui tratat de
educaţie. Rousseau a răspuns şi în presă şi în „Confesiuni”, cu eleganţă, că, simţindu-se
membru al Republicii lui Platon, şi-a încredinţat copiii statului, aceasta a fost şansa lor de a
primi o educaţie cetăţenească.
Rousseau şi-a format o imagine uşor deformată asupra naturii umane şi a virtuţilor educative
ale izolaţionismului şi ale ruperii de social. Metoda sa de formare a lui Emil, dacă ar fi
aplicată astăzi, ar genera mai mult sălbatici, decât oameni. Cum remarcă Paroz, Rousseau “a
crezut că omul posedă toate lucrurile în natura sa şi că această natură este în sine perfectă.
Omul nu avea decât să redevină el însuşi pentru a se întoarce în Eden. Dar această idee despre
om nu are nici o bază nici în istorie, nici în experienţa personală: ea este imaginară” (1883, p.
279).
Educaţia din primii doi ani de viaţă va fi centrată pe îngrijirea corpului copilului printr-o bună
alăptare, băi reci, îmbrăcăminte uşoară, jucării naturale. Alăptarea trebuie făcută nu de doică,
ci de mamă, iar mâinile şi picioarele nu se vor înfăşa, ci vor fi lăsate libere.
În ultimul capitol al monumentalei sale opere, Rousseau se ocupă de educaţia femeii, a Sofiei,
predestinată să devină soţia lui Emil. Aceasta primeşte o educaţie limitată, în vederea
devenirii unei bune soţii, şi are menirea de a se îngriji de gospodărie, de soţ şi de creşterea
copiilor; în acest sens ea, trebuie să devină virtuoasă, blândă şi înţelegătoare. Femeia este
făcută anume ca să placă bărbatului iar violenţa ei constă în farmecul pe care-l poartă, căci
“cel mai puternic e stăpân în aparenţă şi depinde în realitate de cel mai slab” (p. 347).
Câteva achiziţii ale marelui pedagog rămân definitive: necesitatea ca pedagogia să fie
fundamentată pe datele şi observaţiile psihologiei experimentale; existenţa unor etape
distincte ale dezvoltării naturale a copilului; accentuarea importanţei educaţiei prin intuirea
lucrurilor comparativ cu cea bazată pe cuvinte; rolul metodelor intuitive şi active în
accederea la cunoaşterea veritabilă; valoarea ridicată a interesului psihic al copilului în
învăţare; dependenţa reformelor sociale de o prealabilă revoluţie a educaţiei individului.
Ideile
pedagogice ale
lui
J.J.Rousseau
au scandalizat
pe mulţi
contemporani,
dar au
revoluţionat
gândirea
psihologică şi
pedagogică,
influenţând
decisiv
orientările:
filantropinistă,
şcoala activă,
nondirectivistă,
postmodernă.
L-au luat ca
model,
îndeosebi, Lev
N. Tolstoi în
crearea şcolii
de la Iasnaia
Poliana,
Rabindranah
Tagore în
şcoala de la
Santiniketan,
pedagogul
suedez Ellen
Key, medicul
şi pedagogul
italian Maria
Montessori,
dovadă că
ideile
filosofului
iluminist au
răzbătut
veacurile şi îşi
păstrează şi azi
valoarea şi