Sunteți pe pagina 1din 6

A existat o lungă neînțelegere despre aceste două lucruri: a

păstra mintea liniștită și starea lipsită de


minte. Au fost mulți oameni care au crezut că ele sunt
sinonime. Ele par a fi sinonime, dar în realitate ele sunt la fel
de îndepărtate pe cât pot fi două lucruri, și nu există nici o
cale de a le uni.

Să încercăm așadar să găsim mai întâi semnificațiile exacte


ale acestor două cuvinte, pentru că întreaga sutră a lui Ta
Hui din această seară are de-a face cu înțelegerea diferenței.

Diferența este foarte delicată. Un om care care își păstrează


mintea liniștită și omul care nu are nici un fel de minte vor
arăta exact la fel din exterior, pentru că omul care-și
păstrează mintea liniștită e și el tăcut. Dedesubtul tăcerii sale
este un mare tumult, dar el nu-i permite să iasă la suprafață.
El controlează foarte mult.

Omul fără nici o minte, sau în starea lipsită de minte, nu are


nimic de controlat. El este doar tăcere pură, fără nimic
reprimat, fără nimic disciplinat – doar un pur cer gol.

Suprafețele pot fi foarte înșelătoare. Cineva trebuie să fie


foarte alert la aparențe, pentru că ei arată amândoi la fel din
exterior – ambii sunt tăcuți. Problema nu ar fi apărut dacă
mintea liniștită nu ar fi fost ușor de obținut. Este ușor de
obținut. Starea lipsită de minte nu este atât de ușor de
obținut; nu este ieftină, este cea mai mare comoară din lume.
Mintea poate juca jocul lui a fi tăcut; poate juca jocul de a fi
fără gânduri, fără emoții, dar ele sunt doar reprimate,
complet vii, gata să sară afară în orice moment. Așa-zisele
religii și sfinții lor au căzut în greșeala de a liniști mintea.
Dacă continui să stai tăcut, încercând să-ți controlezi
gândurile, nepermițând emoțiilor tale să apară, nepermițând
nici un fel de mișcare în interiorul tău, încet, încet, va deveni
obiceiul tău. Aceasta este cea mai mare amăgire din lume pe
care poți să ți-o oferi, pentru că totul este exact la fel, nu s-a
schimbat nimic, dar pare că ai trecut printr-o transformare.
Starea de non-minte sau lipsită de minte este exact opusul
liniștirii minții – înseamnă a trece dincolo de minte.
Înseamnă a creea o asemenea distanță între tine și minte
încât mintea devine cea mai îndepărtată stea, la milioane de
ani lumină depărtare, iar tu ești doar un observator. Când
mintea este liniștită tu ești cel care controlează. Când mintea
nu este, tu ești observatorul. Acestea sunt semnele care fac
diferența.

Când controlezi ceva, ești în tensiune; nu poți să fii lipsit de


tensiune, pentru că ceea ce este controlat încearcă în
permanență să se răzvrătească împotriva ta, ceea ce este
înrobit vrea libertate. Mintea ta, mai devreme sau mai târziu
va exploda cu vârf și îndesat.

O poveste pe care am iubit-o… Într-un sat, era un om cu o


fire foarte furioasă și agresivă, atât de violent încât își ucisese
soția, pentru ceva mărunt. Întregului sat îi era teamă de acel
om pentru că el nu știa alt argument decât violența.

În ziua în care și-a ucis soția, aruncând-o într-o fântână, un


călugăr jainist trecea pe acolo. Se adunase o mulțime, și
călugărul jainist a spus: ”Mintea aceasta plină de furie și
violență te va duce spre iad.”

Situația era de așa natură încât omul a spus: ”Și eu vreau să


fiu tăcut așa cum ești tu, dar ce pot face? Eu nu știu nimic.
Când mă cuprinde furia sunt aproape inconștient, și acum
mi-am ucis chiar iubita mea soție.”

Călugărul jainist a spus: ”Singura cale de a liniști mintea,


care este plină de furie și violență și mânie, este de a renunța
la lume.” Jainismul este o religie a renunțării, și renunțarea
supremă este să renunți chiar și la haine. Călugărul jainist
trăiește gol, pentru că nu i se permite să aibã nici măcar
haine. Omul era genul foarte arogant, și asta a devenit o
provocare pentru el. În fața mulțimii, el și-a aruncat și
hainele în fântână, peste soția sa. Întregului sat nu-i venea să
creadă; chiar și călugărul budist a început să se teamă puțin:
„E nebun, sau ce?” Omul a căzut la picioarele sale și a spus:
”Poate că ție ți-au fost necesari zeci de ani pentru a ajunge la
etapa renunțării… Eu renunț la lume, renunț la tot. Sunt
discipolul tău – inițiază-mă.” Numele său era Shantinath, iar
shanti înseamnă ”pace”. Se întâmplă adesea… dacă vezi o
femeie urâtă, cel mai probabil numele ei va fi Sunderbhai,
care înseamnă ”femeie frumoasă.” În India oamenii au un
mod ciudat… orbului îi dau numele Nayan Sukh. Nayan Sukh
înseamnă ”cel căruia ochii îi oferă o mare plăcere". Călugărul
jainist a spus: ”Ai un nume minunat. Nu îl voi schimba; îl voi
păstra, dar din acest moment trebuie să-ți amintești că pacea
trebuie să devină însăși vibrația ta.”

Omul s-a disciplinat, și-a liniștit mintea, a postit îndelung, s-


a torturat și în curând a devenit mai celebru decât maestrul
său. Oamenii furioși, aroganți, egoiști, pot face lucruri pentru
care oamenii pașnici vor avea nevoie de ceva timp. El a
devenit foarte faimos și mii de oameni veneau doar să-i
atingă picioarele.

După douăzeci de ani era în capitală. Un om din satul său


venise cu o anumită treabă și s-a gândit: ”Ar fi bine să merg
să văd ce transformare s-a petrecut cu Shantinath. Circulă
atâtea povești – că a devenit un cu totul alt om, că vechiul
său sine s-a dus și o ființă nouă, proaspătă a răsărit în el, că a
devenit cu adevărat pace, liniște, calm.”

Așa că omul s-a dus cu un mare respect. Dar când l-a văzut
pe Muni Shantinath, văzându-i fața, ochii, nu a crezut că a
fost vreo schimbare. Nu era acolo nici o grație care radiază
inevitabil dintr-o minte care a devenit tăcută. Acei ochi încă
erau egoiști – de fapt, deveniseră și mai centrați pe egoism.
Prezența omului era chiar și mai urâtă decât era înainte.

Totuși, omul s-a apropiat. Shantinath l-a recunoscut pe cel


care fusese vecinul său – dar acum era sub demnitatea sa să-l
recunoască. Omul a văzut deasemenea că Shantinath îl
recunoscuse, dar se prefăcea că nu l-a recunoscut. S-a gândit:
”Asta arată multe.” S-a dus aproape de Shantinath și a
întrebat: ”Pot să-ți pun o întrebare? Care este numele tău?”

Natural, o mare furie a apărut în Shantinath pentru că el știa


că acest om știa foarte bine care era numele lui. Dar totuși s-
a controlat și a spus: ”Numele meu este Muni Shantinath.”

Omul a spus: ”Este un nume frumos – dar memoria mea e


foarte scurtă, poți să-l mai repeți odată? Am uitat…ce nume
ai spus?”…

Asta era prea mult. Muni Shantinath obișnuia să poarte cu el


un baston. Și-a luat bastonul în mână, uitând totul –
douăzeci de ani de control al minții – și a spus: ”Mai întreabă
odată și am să-ți arăt eu cine sunt. Ai uitat? – Mi-am ucis
soția, sunt același om.”

Numai atunci a recunoscut el ce se întâmplase…într-un


singur moment de inconștiență a realizat că douăzeci de ani
s-au dus pe apa sâmbetei; el nu se schimbase absolut deloc.
Dar milioane de oameni simt o mare tăcere în el…Da, el a
devenit foarte controlat, el se reprimă, și a fost răsplătit.
Atâta respect și el nu are nici o îndreptățire pentru acel
respect – atâtea onoruri, chiar și regii vin să-i atingă
picioarele.
Așa-zișii voștri sfinți nu sunt altceva decât animale
controlate. Mintea nu este altceva decât o lungă moștenire a
trecutului tău animalic. Îl poți controla, dar mintea
controlată nu este mintea trezită.

Procesul controlului și al reprimării și al disciplinării este


învățat de toate religiile, și din cauza învățăturii lor greșite,
umanitatea nu s-a mișcat nici măcar cu un centimetru –
rămâne barbară. În orice moment, oamenii încep să se ucidă
între ei. Nu e nevoie de mai mult de un moment pentru a se
pierde pe ei; ei uită complet că sunt ființe umane, și că ceva
mai mult, ceva mai bun se așteată de la ei. Au fost foarte
puțini oameni care au fost capabili să evite această amăgire
de a controla mintea și a crede că au atins starea lipsită de
minte.

Pentru a atinge starea lipsită de minte, un proces cu totul


diferit este implicat: eu îl numesc alchimia supremă. Constă
dintr-un singur element – acela al observării.

Gautama Buddha trece printr-un oraș, când o muscă vine și


se așează pe fruntea sa. El vorbește cu partenerul său de
drum, Ananda, și continuă pur și simplu să vorbească și își
mișcă mâna ca să îndepărteze musca. Apoi, brusc,
recunoaște că mișcarea mâinii sale a fost inconștientă,
mecanică. Pentru că vorbea în mod conștient cu Ananda,
mâna a îndepărtat musca în mod mecanic. El se oprește și
deși acum nu mai este nici o muscă, își mișcă din nou mâna
conștient.

Ananda spune: ”Ce faci? Musca a fugit…”

Gautama Buddha spune: ”Musca a fugit…dar eu am comis un


păcat, pentru că am făcut-o inconștient.”
Cuvântul englezesc ”păcat” este folosit numai de Gautama
Buddha în înțelesul său corect. Cuvântul ”păcat” își are
originea în rădăcinile care înseamnă stare de uitare, de
inconștiență, de neatenție, a face lucrurile într-un mod
mecanic – și întreaga noastră viață este aproape mecanică.
Continuăm să facem lucruri de dimineața până seara, de
seara până dimineața, ca niște roboți.

Un om care vrea să intre în lumea stării lipsite de minte


trebuie să învețe un singur lucru – un singur pas și călătoria
este încheiată. Acel singur pas este să faci totul cu atenție; îți
deschizi ochii cu atenție; mergi, faci pașii având o stare de
alertă interioară, de conștiență; mănânci, bei, dar nu permite
niciodată mecanicității să pună stăpânire pe tine. Acesta este
singurul secret alchimic al transformării.

Un om care poate face totul complet conștient devine un


fenomen luminos. El este o lumină în totalitate, și toată viața
sa este plină de parfum și de flori. Omul mecanic trăiește în
găuri negre, în găuri murdare. El nu cunoaște lumea luminii;
el este ca un om orb. Omul lucidității este cu adevărat omul
care are ochi.

Osho