Sunteți pe pagina 1din 112

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE ŞI


INGINERIA MEDIULUI

Conf. univ. dr. ing. GABRIEL POPESCU

MONITORIZAREA
DEFORMĂRII CONSTRUCŢIILOR
- NOTE DE CURS -

EDITURA EX TERRA AURUM


Bucureşti, 2017

1
Caseta CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ISBN

2
CUPRINS

Prefață........................................................................................................ 5

Capitolul 1 – Introducere........................................................................ 7
1.1. Definiţii, clasificări şi tipuri de deformaţii.................................. 10
1.2. Precizia necesară de măsurare a deplasărilor şi deformaţiilor
construcţiilor................................................................................ 12
1.3. Metode de măsurare a deformaţiilor şi deplasărilor
construcţiilor................................................................................ 13
1.4. Stadiul actual al problemelor de urmărire a deformaţiilor
construcţiilor prin metode topografice și geodezice.................... 16
1.4.1. Problematica urmăririi deformaţiilor............................... 16
1.4.2. Metode topografice și geodezice folosite la
determinarea deformaţiilor construcţiilor masive............ 22

Capitolul 2 – Monitorizarea stabilităţii suprafeţei............................... 24


2.1. Monitorizarea alunecărilor de teren............................................. 25
2.2. Monitorizarea stabilității pământului prin InSAR....................... 30

Capitolul 3 – Metode actuale de monitorizare a execuţiei şi


urmăririi comportării în timp a structurilor înalte....... 42
3.1. Consecinţele aprecierii incorecte a evoluţiei axului vertical
al construcţiilor foarte înalte sub acţiunea solicitărilor................ 42
3.2. Metode actuale de determinare a înclinării construcţiilor
înalte faţă de verticală.................................................................. 44
3.3. Cercetări actuale la nivel mondial privind monitorizarea
comportării structurilor foarte înalte sub acţiunea însoririi
neuniforme şi a vântului...............................................................52

3
Capitolul 4 – Monitorizarea deformaţiilor tridimensionale a
construcţiilor prin metode de fotogrammetrie
terestră la scurtă distanţă................................................. 55
4.1. Proiectarea configuraţiei reţelei şi stabilirea planului de
urmărire fotogrammetrică............................................................ 61
4.2. Marcarea punctelor de control şi de urmărire a deformaţiilor..... 62
4.3. Preluarea, prelucrarea şi interpretarea măsurătorilor................... 63
4.4. Monitorizarea fotogrammetrică combinată cu măsurători de
scanare cu laser terestru............................................................... 69

Capitolul 5 – Urmărirea în timp real a deformaţiilor structurilor


lucrărilor de artă (poduri, tunele, ziduri de sprijin,
diguri, baraje hidrotehnice)............................................. 73
5.1. Monitorizarea tasărilor................................................................. 73
5.2. Monitorizarea deplasărilor şi deformaţiilor plane (orizontale).... 78
5.3. Monitorizarea deplasărilor şi deformaţiilor 3D........................... 88

Capitolul 6 – Reguli privind urmărirea comportării în exploatare


a construcțiilor și intervențiile în timp............................ 103

Bibliografie................................................................................................ 109

4
PREFAȚĂ

Lucrarea „Monitorizarea deformării construcțiilor – Note de curs”,


prezintă o sinteză a celor mai importante concepte specifice monitorizării
deplasărilor și deformațiilor diferitelor tipuri de construcții, precum și a
monitorizării stabilității suprafeței terenurilor pe care sunt amplasate
construcțiile.
Subiectul cursului este unul actual în întreaga lume și se adresează
studenților, din formațiile de ingineri care vor lucra în domeniul inginerie
geodezică, în vederea respectării normelor tehnice impuse de diverse
organisme naționale și europene de specialitate.
Baza lucrării, pe lângă o bogată documentare (44 repere bibliografice),
o constituie experiența dobândită de autor pe șantierele de construcții civile,
industriale și agricole, în proiectare, în cercetarea științifică și la catedră.
Lucrarea are ca punct de plecare principalele noțiuni generale ale
monitorizării: definiţii, clasificări, tipuri de deformaţii; precizia necesară de
măsurare a deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor; metodele clasice și
moderne de măsurare a deformaţiilor şi deplasărilor construcţiilor și a
alunecărilor de teren.
Alte capitole importante ale lucrării prezintă succesiv: metode
topografice și geodezice folosite la determinarea deformaţiilor construcţiilor
masive; metode actuale de monitorizare a execuţiei şi a urmăririi
comportării în timp a structurilor înalte; monitorizarea deformaţiilor
tridimensionale a construcţiilor prin metode de fotogrammetrie terestră și
topografie inginerească; urmărirea în timp real a deformaţiilor structurilor
lucrărilor de artă (poduri, viaducte, tunele, baraje hidrotehnice, ziduri de
sprijin etc.).
Lucrarea are ca punct final prezentarea regulilor privind urmărirea
comportării în exploatare a construcțiilor și intervențiile în timp, aspecte
foarte importante în procesul decizional. Modalităţile de efectuare a
urmăririi curente sau a urmăririi speciale - perioade, metode, caracteristici şi
parametri urmăriţi - se stabilesc de către proiectant sau de expert, în funcţie

5
de categoria de importanță a construcţiilor şi de alte caracteristici ale
acestora şi se includ în cartea tehnică a construcţiilor, care va cuprinde, de
asemenea, şi rezultatele consemnate ale acestor activităţi.
Obiectivul principal al cursului este de pregătire de specialiști care să
verifice determinarea poziţiei obiectelor în spaţiu, precum și determinarea
poziţiei şi a caracteristicilor fizice şi geometrice ale lucrărilor inginereşti
aflate pe, sub sau deasupra suprafeţei terestre, trasarea, măsurarea și
urmărirea comportării în timp a construcțiilor.
Disciplina Monitorizarea deformării construcțiilor defineşte bazele
teoretice specifice şi metodele practice de monitorizare statică şi cinematică
a deformaţiilor 2D şi 3D a construcţiilor, a tasărilor, a alunecărilor de teren
etc.
Obiectivele specifice ale acestei lucrări, adresate studenților și
inginerilor geodezi, sunt: cunoaşterea sistemelor de monitorizare a
structurilor construcţiilor în regim static şi dinamic în 1D/2D/3D/4D;
cunoaşterea normelor tehnice şi a standardelor din punctul de vedere al
calităţii, preciziei şi urmăririi comportării în timp a construcţiilor.
Publicarea acestei lucrări, care nu are pretenția unei prezentări
exhaustive a domeniului, răspunde necesității de a pune la îndemâna
studenților, precum și a tuturor celor interesați, terminologia, conceptele și
metodele, expuse sintetic, privind monitorizarea în timp a diferitelor tipuri
de construcții întâlnite în activitatea practică a profesiei de inginer geodez.

Autorul

6
Capitolul 1
INTRODUCERE

Urmărirea comportării în timp a construcțiilor este un domeniu


destul de puțin abordat în țara noastră, deși legislația impune un astfel de
serviciu. Astfel, pentru toate construcțiile mai mari sau egale cu P + 2, legea
impune ca pe toată durata desfăşurării lucrărilor de construcții și 5 ani după
finalizarea acestora, să fie executate lucrări de urmărire a tasării acesteia,
precum și a clădirilor cu care aceasta se învecinează.

Monitorizarea fisurilor: se monitorizează periodic evoluția fisurilor


apărute în diferite structuri datorită anumitor eforturi interne sau externe. La
fiecare tranșă de măsurători se măsoară foarte precis lățimea, lungimea și
adâncimea fisurilor. Măsurătorile se efectuează cu șublere digitale
performante ce asigură precizii de 0,02 - 0,03 mm. Documentația textuală,
predată beneficiarului pentru fiecare tranşă de măsurători, este însoțită și de
fotografii digitale ale fisurilor.

Monitorizarea tasărilor: pentru a oferi servicii de calitate cât mai


bune, se folosesc nivele digitale de tip Leica DNA 03 sau Trimble DiNi cu o
precizie de 0,3 mm/kilometru dublu de nivelment sau nivele clasice de tip
Zeiss Ni002 sau Ni007. Reperii de nivelment pe care se fac măsurătorile
sunt confecționați conform standardelor românești în vigoare (STAS 4294-
73, SR 7008:1996), garantând astfel cea mai bună precizie a măsurătorilor.
Softurile de calcul și analiză a deformațiilor sunt dintre cele mai
performante pentru a întregi soluția cea mai bună oferită clienților nostri.

Monitorizarea deplasărilor / deformațiilor plane: determinările


deplasărilor sau deformațiilor se realizează utilizând măsurători clasice
efectuate cu stații totale robotizate performante (Leica, Trimble, Sokkia,
Topcon, Pentax etc.) sau utilizând tehnologia GNSS. Metoda microtrian-

7
gulației și microtrilaterației reprezintă metoda de măsurare cel mai des
utilizată în cazul rețelelor geodezice de urmărire a comportării în timp a
construcțiilor și terenurilor. În rețeaua geodezică de urmărire se efectuează
atât măsurători de distanțe, cât și măsurători de direcții azimutale. Întrucât
se efectuează atât măsurători de distanțe, cât și de direcții azimutale,
numărul ecuațiilor de corecție este mare, matricea proiectată este bine
configurată, și astfel, metoda furnizează rezultatele cele mai precise pentru
coordonatele punctelor rețelei.

Monitorizarea deplasărilor / deformațiilor spațiale - 3D: problema


determinării poziției punctelor într-un sistem unic de referință pentru cele
trei coordonate ale sale a fost și este una din preocupările de bază ale
geodeziei. Geodezia tridimensională elimină această separare, păstrând
unitatea sistemului de referință la rezolvarea problemei de poziționare în
spațiu a punctelor geodezice. Prelucrarea are ca rezultat determinarea, într-un
sistem unitar, a poziției în spațiu cu trei dimensiuni a rețelei geodezice. Un
alt specific al prelucrării constă în faptul că în rețelele geodezice
tridimensionale se are în vedere ansamblul tuturor măsurătorilor geodezice
posibile, raportate la un singur sistem de referință unitar adoptat. În cazul
când se dorește determinarea deplasărilor spațiale, pentru reprezentarea
celor trei coordonate ale fiecărui punct din rețeaua geodezică de urmărire se
utilizează un sistem cartezian geocentric căruia îi este atașat un elipsoid
propriu și alte mărimi caracteristice definitorii ale datumului. Pentru
determinarea poziției punctelor din rețea, se efectuează măsurători de:
direcții azimutale, distanțe înclinate, distanțe și direcții zenitale, și uneori
diferențe de nivel măsurate prin nivelment geometric de precizie. Pentru
rețelele geodezice de urmărire a comportării construcțiilor și terenurilor, în
care se dorește determinarea deplasărilor spațiale ale punctelor într-un
sistem unitar de coordonate, metoda determinărilor de precizie GNSS
reprezintă cea mai potrivită și rapidă metodă geodezică. Tehnicile de
măsurare GNSS s-au impus rapid în domeniul urmăririi comportării în timp
a construcțiilor și terenurilor, oferind avantaje semnificative față de tehnicile
clasice de poziționare.

8
Certitudinea exploatării normale, fără pericole, poate fi obţinută
printr-un control experimental asupra modului de comportare sub încărcări a
construcţiei respective şi printr-o sistematică urmărire în timp a deplasărilor
şi deformaţiilor acesteia, sau ale elementelor componente ale construcţiei.
Modificarea ulterioară a condiţiilor de echilibru poate antrena distrugerea
parţială sau totală a construcţiei, poate provoca pagube materiale foarte mari
şi chiar pierderi de vieţi omeneşti. Certitudinea unei exploatări fără pericole
se obţine prin două procedee care se completează reciproc. Aceste procedee
sunt:
- procedeul cercetării experimentale realizate pe modele în laborator
sau pe tronsoane experimentale ale construcţiei executate pe teren;
- procedeul măsurătorilor şi observaţiilor executate periodic în teren
asupra comportării funcţionale şi a stabilităţii construcţiei în timp.
Pe baza cercetărilor experimentale se poate obţine atât analiza
raportului între solicitările realizate experimental asupra modelului
construcţiei din laborator sau tronsonului de probă din teren şi deformaţiile
rezultate, cât şi obţinerea datelor necesare în vederea calculului de rezistenţă
şi stabilitate a construcţiilor.
Prin măsurătorile şi observaţiile executate periodic pe construcţiile din
natură, atât în faza de execuţie, cât şi în faza de exploatare, se certifică
corectitudinea sistemului constructiv şi a ipotezelor de calcul avute în
vedere la proiectare, se justifică încercările şi studiile de laborator prin care
s-a putut preciza materialul şi forma cea mai economică a construcţiei.
De asemenea, aceste măsurători permit totodată stabilirea coeficientului
real de siguranţă privind rezistenţa şi stabilitatea construcţiei.
Pe baza rezultatelor obţinute de-a lungul vremii în exploatarea
construcţiilor, în cadrul unor studii şi cercetări de laborator şi de teren,
precum şi pe baza unor informaţii obţinute în urma distrugerii unor
construcţii, se pot sintetiza o serie de cauze mai frecvente ale deplasărilor şi
deformaţiilor ce pot fi structurate în cauze generale şi cauze particulare.
Cauzele generale sunt legate de specificul condiţiilor geotehnice şi
hidrogeologice, precum şi de proprietăţile fizico-mecanice ale pământurilor
din care este alcătuit terenul de fundare. Cauzele particulare se pot datora
insuficienţei volumului de date geotehnice şi hidrogeologice, precum şi unor

9
factori perturbatori accidentali (seisme, antrenare hidrodinamică, teren
dificil de fundare etc.).
Cu toate că multe din cauzele particulare au un caracter de
impreviziune şi o probabilitate mai mică de a se manifesta, este necesar să
fie luate în considerare la proiectarea construcţiilor importante, urmărindu-se
un grad maxim de siguranţă în exploatare.
Verificările prin calcul a mărimii eforturilor unitare în secţiunile
caracteristice ale construcţiilor, confruntate cu rezultatele unor încercări pe
modele sau pe tronsoane de probă, vor fi urmate de observaţii la aparatele de
măsură instalate atât în corpul construcţiei, cât şi în exteriorul ei. Prin
compararea rezultatelor acestor măsurători executate pe construcţiile din
natură cu rezultatele obţinute prin încercarea modelelor şi cu datele obţinute
prin calculele privind capacitatea portantă a construcţiilor se va putea obţine
un „diagnostic” asupra stării construcţiei şi eventual o prognoză a
comportării sale în viitor. Aceasta va permite luarea unor eventuale măsuri
de consolidare sau de folosire în continuare a respectivelor construcţii.

1.1. Definiţii, clasificări şi tipuri de deformaţii

Prin deplasare se înţelege schimbarea poziţiei unui punct al


construcţiei supuse solicitărilor, iar prin deformaţie, schimbarea distanţei
relative dintre punctele construcţiei respective (figura 1.1).

a) Deplasare b) Deformație
Figura 1.1 – Deplasare şi deformaţie

Deplasările pe verticală ale fundaţiilor şi implicit ale construcţiilor


datorate deformării terenului de fundare poartă denumirea de tasări.

10
Măsurarea deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor poate avea un
caracter relativ sau un caracter absolut. Caracterul relativ al măsurărilor
corespunde situaţiei când se măsoară apropierea sau depărtarea a două sau
mai multe puncte ale construcţiei supuse observaţiilor.
Caracterul absolut al măsurătorilor corespunde situaţiei când
deplasările punctelor construcţiei se măsoară în raport cu o serie de repere
fixe, amplasate în afara zonei de influenţă a deformaţiilor construcţiei şi
terenului de fundare, alcătuind aşa-numitul sistem general de referinţă.
O construcţie supusă unui regim de solicitare determinat de condiţiile
sale funcţionale poate suferi deplasări şi deformaţii liniare, unghiulare şi
specifice.
Din categoria deplasărilor şi deformaţiilor liniare fac parte:
- tasările, sau deplasările pe verticală în jos ale fundaţiilor
construcţiilor datorate deformării terenului de fundare;
- bombările, sau ridicările care reprezintă deplasări pe verticală în
sus ale fundaţiilor construcţiilor;
- săgeţile unor elemente de construcţii (grinzi, stâlpi, plăci) supuse
unor încărcări verticale sau orizontale care provoacă încovoierea
acestora;
- înclinările, datorate tasărilor inegale fără afectarea integrităţii
construcţiilor şi a elementelor geometrice componente ale acestora,
putându-se exprima prin valoarea liniară sau unghiulară;
- crăpăturile şi fisurile, care reprezintă rupturi în plane sau în părţi
separate ale construcţiei, ca urmare a tasărilor neuniforme şi
apariţiei tensiunilor suplimentare;
- deplasările pe orizontală ale unor elemente ale construcţiei sau ale
construcţiei în ansamblu, datorate cel mai adesea unor forţe
orizontale (împingerea pământului, împingerea apei etc.), sau
modificării echilibrului terenului de fundare a construcţiei.
Deplasările şi deformaţiile unghiulare constau în rotiri ale fundaţiilor
construcţiilor (radiere, blocuri de fundaţie etc.), datorită acţiunii solicitărilor
şi modificării echilibrului terenului de fundare. Aceste rotiri pot avea loc în
plan vertical (înclinări ale construcţiei) sau în plan orizontal (răsuciri ale
construcţiei).

11
Deformaţiile specifice se referă la alungirile sau scurtările unui
element al construcţiei (element din beton armat, armăturile dintr-un
element din beton armat, bare metalice etc.) sub efectul tensionării sau
comprimării elementului respectiv.

1.2. Precizia necesară de măsurare a deplasărilor şi deformaţiilor


construcţiilor

Precizia de măsurare a deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor se


stabileşte în primul rând în funcţie de acele probleme care trebuie rezolvate
pe baza analizei valorilor măsurate ale deplasării sau deformaţiei respective,
avându-se în vedere atât scopurile practice, cât şi cele ştiinţifice ale
cercetării întreprinse. De asemenea, depinde şi de destinaţia şi structura
construcţiei însăşi.
Necesitatea respectării acestor condiţii duce de obicei la cerinţa ca
erorile măsurătorilor să fie de cel puțin zece ori mai mici decât deformaţiile
care pot conduce la distrugerea integrităţii construcţiei.
În practică se obişnuieşte a se determina, de exemplu, poziţia
orizontală a mărcilor de observaţie de pe construcţiile executate pe teren
stâncos, în funcţie de punctele de referinţă cu o eroare medie pătratică care
să nu depăşească  1 … 1,5 mm. Pentru construcţiile executate pe teren
puţin compresibil, determinarea deplasărilor se face cu o eroare medie
pătratică de maximum  2 … 3 mm. La construcţiile executate pe terenuri
cu comprensibilitate mare şi la barajele de pământ, determinarea
deplasărilor se face cu o eroare medie pătratică de maximum 5 … 7 mm.
Precizia prevăzută în documentele normative de măsurare a deplasărilor
orizontale şi verticale ale construcţiilor portuare, maritime şi fluviale nu
trebuie să depăşească  5 mm.
În cazul tasărilor, precizia de măsurare a acestora se stabileşte
independent pentru fiecare caz în parte în funcţie de sensibilitatea
construcţiei, de caracteristicile şi natura pământurilor din care este alcătuit
terenul de fundare, de condiţiile concrete în care se vor efectua măsurătorile
12
şi în funcţie de viteza de evoluţie a deformaţiei. Astfel, în cazul unei evoluţii
rapide a deformaţiei este necesar un grad mai înalt de precizie, pentru a
putea stabili relativ repede şi în mod sigur mărimea procesului de
deformare.
În cazul unor observaţii efectuate la intervale mari, cerinţele faţă de
precizia de măsurare pot fi puţin mai reduse, deoarece mărimea deformaţiei
(deplasării) într-un interval de timp relativ mare este mai ușor sesizabilă.
Atunci când se fac măsurători asupra tasărilor unor construcţii izolate şi
mari, care transmit fundaţiilor presiuni importante, sau atunci când se fac
măsurători pentru stabilirea vitezelor de tasare, este necesar ca aceste
măsurători să se realizeze cu maximum de precizie posibilă. În cazul când
precizia necesară se stabileşte în funcţie de neuniformitatea tasărilor, trebuie
determinate valorile limită ale acestora.

1.3. Metode de măsurare a deformaţiilor şi deplasărilor


construcţiilor

Dezvoltarea tehnicii măsurătorilor a creat posibilitatea de a se observa


şi pune în evidenţă modul de comportare al construcţiilor studiate. Există
multe sisteme de clasificare a metodelor de cercetare şi observaţie. Astfel,
au fost făcute clasificări în funcţie de felul deformaţiilor, felul aparatelor şi
locul unde sunt amplasate aparatele în timpul cercetării.
În funcție de modul de amplasare al instrumentelor în timpul
cercetării, există două categorii de metode pentru determinarea deplasărilor
şi deformaţiilor construcţiilor:
- metode fizice;
- metode geometrice.

În cazul metodelor fizice, aparatele de măsurare sunt instalate în


corpul construcţiei, deplasându-se cu construcţia în ansamblul ei, ca atare
putând fi măsurate eventuale deplasări şi deformaţii relative. Măsurători de
acest gen pot fi făcute utilizând procedee mecanice, fizice, electrice sau

13
electronice. În acest caz se poate spune că este definit un model relativ,
deoarece nu există puncte de sprijin exterioare, având doar determinări de
mişcări relative între punctele deplasate pe acelaşi obiect. În funcţie de
parametri ce urmează a fi determinaţi, în această grupă intră:
 măsurarea deplasărilor liniare şi a deformaţiilor (tasările, săgeţile,
deplasările orizontale) cu ajutorul amplificatorului de săgeți,
comparatorului cu tijă, comparatorului cu fir (de transmitere a
deplasărilor la distanţă);
 măsurarea deplasărilor unghiulare (rotirilor) cu ajutorul clinome-
trului cu pârghie, clinometrului cu nivelă, clinometrului cu pendul;
 măsurarea deplasărilor relative din alunecare folosindu-se şublerul
sau comparatorul cu tijă;
 măsurarea deformaţiilor specifice cu ajutorul tensometrelor şi
traductoarelor tensometrice electrice, mecanice, optico-mecanice,
pneumatice, fotoelastice sau electroacustice (cu coardă vibrantă);
 măsurarea deplasărilor, vitezelor, acceleraţiilor şi deformaţiilor
dinamice cu ajutorul vibrometrului, vibrografului, accelerografului
seismic, accelerometrului electrodinamic, piezoelectric sau rezistiv,
traductorului de tip seismometric, înregistratorului magnetoelectric,
oscilografului catodic;
 măsurarea deformaţiilor rosturilor de dilataţie cu ajutorul
teledilatometrului, micrometrului de rost.
Metodele fizice sunt folosite pe scară largă la studiul construcţiilor în
faza de concepţie şi proiectare, precum şi la urmărirea comportării în timp a
construcţiilor.

La folosirea metodelor geometrice, aparatele de măsurare sunt


instalate în afara construcţiei, măsurătorile raportându-se la o reţea de
puncte fixe situate în afara zonei de influenţă a factorilor ce acţionează
asupra construcţiei şi a terenului pe care aceasta este amplasată. Prin acest
procedeu se determină valori absolute ale deplasărilor orizontale sau
verticale. Din această categorie de determinări a deplasărilor şi deformaţiilor
fac parte metodele topografice și geodezice.

14
Obiectul în sine este prezentat printr-o serie de puncte-obiect între
care, dacă este posibil, se fac măsurători. În afara domeniului de urmărit,
acolo unde fenomenul de deformare nu este prezent, există un număr de
puncte de sprijin, care din punct de vedere constructiv şi tehnico-geologic
pot fi considerate ca stabile. În acest caz se spune că s-a definit un model
absolut, dacă mişcările construcţiei sunt determinate faţă de puncte de
sprijin exterioare.
Un model absolut se bazează pe o reţea organizată în două nivele, în
timp ce modelul relativ este constituit într-un singur nivel.
În funcţie de caracterul deformaţiilor, metodele topo-geodezice se
clasifică astfel:
A. Metode pentru determinarea deplasărilor şi deformaţiilor orizontale:
 metoda trigonometrică, microtriangulaţia, microtrilaterația;
 metoda aliniamentului;
 metoda drumuirii de precizie.
B. Metode pentru determinarea deplasărilor şi deformaţiilor verticale:
 metoda nivelmentului geometric de înaltă precizie;
 metoda nivelmentului trigonometric de înaltă precizie;
 metoda nivelmentului hidrostatic.
C. Metode pentru determinarea înclinării construcţiilor înalte:
 metoda proiectării verticale;
 metoda măsurării unghiurilor orizontale, din două sau mai
multe puncte de bază;
 metoda coordonatelor;
 metoda măsurării unghiurilor orizontale şi verticale dintr-un
singur punct de bază;
 metoda măsurării distanţelor zenitale mici din două puncte
dispuse la baza construcţiei;
 metoda măsurării tasării fundaţiei.
Folosirea acestor metode se poate face separat sau combinat, în funcţie
de natura parametrilor care se cer a fi puşi în evidenţă pentru construcţia
studiată. Studiul construcţiilor cu ajutorul metodelor topo-geodezice, se
realizează prin efectuarea de măsurători ciclice, unghiulare şi liniare, din
puncte din afara construcţiei asupra punctelor fixate pe construcţie.

15
Metodele topografice și geodezice, prin precizia ridicată a
măsurătorilor efectuate ca şi prin modalităţile de preluare a datelor şi de
estimare a rezultatelor, reprezintă un sistem de bază în amplul proces de
studiere a comportării în timp a construcţiilor.

1.4. Stadiul actual al problemelor de urmărire a deformaţiilor


construcţiilor prin metode topografice și geodezice

1.4.1. Problematica urmăririi deformațiilor

Prin măsurarea deformațiilor se înţelege totalitatea măsurătorilor


efectuate pentru stabilirea unei deformații elastice sau permanente a unor
obiecte sub influența forțelor interne și externe. Deformațiile, precum și
necesitatea sesizării lor, apar în cele mai variate domenii ale ingineriei civile
și militare.
Folosirea metodelor de măsurare topografică și geodezică are
importanță deosebită pentru:
a) determinarea deformaţiilor la clădiri, cum ar fi: tasările; oscilaţiile
turnurilor sub influenţa vânturilor; încovoierea podurilor sub
sarcina mijloacelor de transport; deformarea barajelor sub
presiunea schimbătoare a apei din lacul de acumulare etc.
b) determinarea deplasărilor unor părţi ale suprafeţei pământului,
datorită construcţiilor subterane sau a exploatării subsolului, ca:
alunecări de versanţi; tasări datorită nivelului variabil al pânzei
freatice; scufundări lente în zonele de exploatare minieră; mişcările
scoarţei terestre sub influența forțelor tectonice etc.
Aceste câteva exemple indică importanţa care revine, mai ales în
domeniile tehnicii construcțiilor și a știinţelor geologice, a măsurătorilor de
deformaţii.

16
În viitor se apreciază că importanța lor va creşte și mai mult deoarece:
- construcţiile ce se vor efectua, la un nivel tehnic superior, vor
solicita într-o măsură sporită o supraveghere permanentă;
- volumul exploatărilor forestiere este uneori haotic în ţara noastră şi
defrişarea masivă a versanţilor crează posibilitatea antrenării
rocilor şi a pământurilor din zona exploatată, formându-se din
păcate alunecări de teren;
- schimbările climatice influenţează natura şi nivelul atât al apelor
de suprafaţă, cât şi al celor subterane, acestea având un rol
important în dinamica fenomenelor de instabilitate a pământurilor
din care este alcătuit terenul de fundare.

Determinarea și sesizarea la timp a apariției deformațiilor are


importanţă deosebită în ceea ce priveşte siguranța unei construcții, în timp
ce o interpretare eronată a rezultatelor observaţiilor poate duce la situații
destul de grave.
Există multe metode și aparate care servesc la determinarea
deformațiilor, dintre acestea procedeele topo-geodezice prezentând o
importanță deosebită și caracterizându-se prin:
a) obiectivul de cercetat este reprezentat prin intermediul unui număr
de puncte discrete, a căror deplasări reciproce sau faţă de puncte de
reper, din afara zonei de influenţă a forţelor deformative, se
măsoară şi se interpretează rezultând deformaţiile obiectivului;
b) într-o perioadă Ti se determină poziţia reciprocă a punctelor de
referință și a punctelor de pe obiectul examinat prin intermediul
unei măsurători inițiale, care se repetă la momentul Tk. Diferența
dintre rezultatele ambelor măsurători serveşte la stabilirea
deplasărilor punctelor care au apărut în intervalul Ti – Tk;
c) elementele observate la măsurătoarea primară și la cea repetată
(unghiuri, distanţe, diferenţe de nivel) definesc poziţia tridimen-
sională a tuturor punctelor (de pe obiectul examinat și din reţeaua
de urmărire) și servesc la determinarea modificărilor apărute în
intervalul Ti – Tk. În anumite cazuri, determinările se pot efectua
fie bidimensional (2D), fie unidimensional (1D);

17
d) prin intermediul unor măsurători suplimentare este posibil să se
efectueze verificări a determinărilor, precum și evaluarea preciziei
lor.

Principiul stabilirii unui model al deformațiilor


Înainte de începerea studiului de urmărire a comportării în timp, pentru
o construcţie masivă în mod conştient se formează idei despre mişcările
posibile ale obiectului de cercetat. Este indicat să se folosească, în acest
sens, experienţa dobândită în problematica urmăririi în timp la obiective
similare, respectiv modele împrumutate de la alte discipline.
Pentru dezvoltarea unui model al deformaţiei, trebuie avute în vedere
următoarele aspecte:
- viteza mişcării – intervalul dintre două etape de observaţii va fi
determinat de modul în care se produce mişcarea (rapid sau lent);
de asemenea, se va stabili în ce interval de timp trebuie efectuate
măsurătorile;
- forma mișcării – dacă mișcarea ce va conduce la apariţia
deformaţiilor este uniformă sau periodică; se produc numai la
deplasări sau este posibil să se producă rupturi;
- ordinul de mărime – cunoaşterea valorii la care mişcările trebuie
determinate precis prin intermediul măsurătorilor; cât de mare este
estimată a fi mişcarea maximală;
- parametri de influență – dacă mişcările obiectului sau rezultatele
măsurătorilor sunt influențate de parametri exteriori; cum se obțin
informații suficiente asupra acestor parametri; ce fel de date
negeodezice trebuie determinate concomitent cu măsurătorile;
- măsurători topo-geodezice – au ca rezultat determinarea
coordonatelor punctelor obiect, în funcţie de timp;
- măsurători negeodezice – se referă la temperatură, înălţimea apei,
natura solicitării sau alte elemente de fizică a construcţiilor;
- alte informații – se referă la aspecte de ordin geologic și geotehnic,
la experiența dobândită la studierea unor obiecte similare etc.
Stabilirea sau fixarea etapelor de observații depinde de viteza și de
forma mișcării. Ordinul de mărime presupus a priori determină alegerea

18
instrumentelor ce vor fi utilizate la efectuarea măsurătorilor. Trebuie să se
ştie că pe durata unei măsurători nu apar deformații semnificative.
Nu trebuie neglijate, la formarea modelului, cauzele mișcării,
parametri ce pot influența mișcarea. De exemplu, la un baraj trebuie să se
știe cel puţin prin presupuneri cum influențează temperatura și înălțimea
apei din spatele acestuia apariția deformațiilor, pentru a putea cuprinde
stările extreme ale fenomenului studiat.
În general este valabil că pentru planificarea, prelucrarea și
interpretarea măsurătorilor de deformații se folosesc modele ipotetice despre
comportarea posibilă la care să se fructifice toate informaţiile disponibile
pentru construirea modelului.
La începutul studiului, un asemenea model poate fi destul de simplist
conceput, el putând fi verificat după fiecare măsurătoare și, dacă este cazul,
corectat și dezvoltat. Dacă se notează cu D modelul deformaţiei, M o etapă
de măsurători, atunci o asemenea influențare reciprocă poate fi exprimată
simbolic prin succesiunea:

D --> M --> D --> M --> D --> M -->..... (1.1)

Este evident că numai luarea în considerare a modelelor de deformație


permite o folosire optimă a metodelor de măsurare topografică și geodezică.
Scopul unui model al deformațiilor este de a recunoaşte cauzele ce produc
deformațiile și de a estima efectele corespunzătoare asupra mișcărilor
obiectului aflat sub supraveghere. Această problemă este deosebit de
complexă, pentru a cărei rezolvare inginerul geodez este chemat să
colaboreze strâns cu specialiști din alte domenii. Fiecare obiectiv cercetat
are însă caracteristici proprii, ceea ce îngreunează prezentarea unui procedeu
absolut general.
Cauzele apariției deformațiilor pot fi cuprinse în două grupe:
a) deformații ce pot apărea ca urmare a acțiunii factorilor de natură
permanentă sau temporară: natura terenului, structura statică a
construcţiei, uzura obișnuită sau reacția la schimbarea unor factori
meteorologici;

19
b) deformații ce pot să apară şi datorită unor greşeli în execuţie, a
folosirii unor materiale de construcții necorespunzătoare sau
datorită unor influențe externe, cum ar fi: cutremure, vibrații,
inundaţii, lucrări subterane.
La constituirea unui model pot fi luate în considerare numai cele mai
importante cauze normale. La compararea rezultatelor a două etape de
măsurători, componentele Di ale vectorului diferenţă D, pot fi exprimate
formal ca funcții ale parametrilor de influență și determinate cu relații de
forma (1.2):

Di = f (Xi,Yi,Zi,ti,Ti,pi,...) (1.2)

în care: Xi, Yi, Zi – coordonatele punctului;


ti – timpul;
Ti – temperatura;
pi – presiunea.
Relaţia funcţională de forma (1.2) trebuie să se determine pentru
fiecare obiect aflat sub supraveghere. Modele generale pot fi determinate
numai când se ia în considerare o singură mărime de influenţă. Ca exemplu
este prezentat modelul de deformare al unui baraj când se ia în considerare
numai presiunea apei (prin umplerea lacului) (figura 1.2).
B 1 2 3 4 5 C

Y
0

Figura 1.2 – Modelul deplasării unui baraj de greutate când se ia în considerare


presiunea exercitată de apa din lacul de acumulare

20
Condițiile unei interpretări fizice sunt mai relevante dacă pot fi
măsurate sau înregistrate în mod continuu mişcările unor puncte particulare,
precum şi valori ale mărimilor a căror efect este presupus. La procedeele
dezvoltate în scopul acesta cu modele dinamice de deformare, se încearcă
prin utilizarea procedeului „filtru de regresie”, găsirea cauzelor de
deformare cu efecte determinate asupra mișcării studiate.
Monitorizarea construcţiilor supuse încercărilor statice se face prin
determinarea săgeţii efectuate de elementele structurale ale construcţiei,
precum grinzi, stâlpi, plăci supuse unor solicitări verticale sau orizontale
care provoacă încovoierea acestora.

Metode de interpretare a deformațiilor


Solicitările și influențele repetate la care sunt supuse construcţiile, atât
în timpul execuţiei, cât şi în timpul exploatării au ca efect deplasări şi
deformaţii ale acestora, deplasări care se pot caracteriza sub schema logică
prezentată în figura 1.3.

METODE DE INTERPRETARE

VERIFICATIVE
DESCRIPTIVE EXPLICATIVE
(determinarea
(generalizare) (principiul cauzal) mișcărilor)

Transformarea Descrierea Determinarea


deformațiilor principalelor Determinarea
deformațiilor mișcărilor
prin funcții mărimi fizice Testarea
punctuale de punctelor la o
matematice ce influențează măsurătorilor
pe obiectul stare
adecvate deformațiile la situații date
examinat staționară

Polinoame Suprafete,
Trasare funcții de Regresie Analiza
Predicție Funcții Analiza Testarea
de izolinii suprafață multiplă covariațională
spline etc. deformațiilor unor ipoteze
 
Figura 1.3 – Metode de interpretare a deformațiilor

Determinarea deplasărilor şi deformațiilor poate avea caracter relativ,


când sistemul de referinţă este alcătuit de puncte sau elemente ale
construcţiei, sau poate avea un caracter absolut, când acestea se efectuează
în raport cu o reţea de puncte fixe amplasate în afara zonei de influenţă a

21
contrucţiei şi care formează sistemul general de referinţă. Cele mai frecvent
întâlnite deplasări şi deformaţii întâlnite sunt: liniare, unghiulare şi
specifice.
Pentru determinarea deplasărilor și deformațiilor construcțiilor se
utilizează, în general, metode și aparatură specializată. Metodele topografice
și geodezice folosite pentru urmărirea în timp a comportării construcțiilor au
multe elemente comune cu procedeele cercetărilor experimentale pe modele,
obiectivele fiind aceleași, deosebindu-se prin perioada mai îndelungată de
timp folosită pentru efectuarea observațiilor.

1.4.2. Metode topografice și geodezice folosite la determinarea


deformațiilor construcțiilor masive

Procedeele de măsurare pentru determinarea deformațiilor sunt foarte


variate. Există în acest sens metode topo-geodezice standard de măsurare
pentru distanțe, unghiuri, diferenţe de nivel, acestea fiind de regulă legate de
o reţea topo-geodezică, precum şi metode specifice fotogrammetriei. În
funcţie de gradul de automatizare, aceste metode topografice și geodezice
permit diferite posibilităţi de realizare. Informaţiile devin mai relevante şi
complete dacă sunt folosite instalații fixe cu înregistrare automată, care sunt
utilizate frecvent în țările Europei de Vest pentru urmărirea dinamicii
diferitelor obiective.
 
 

Figura 1.4 – Corelația dintre comportarea obiectivului ce urmează a fi cercetat


și procedeele de măsurare

22
Există o corelație între comportarea obiectivului ce urmează a fi
cercetat și procedeele de măsurare.
Cel mai frecvent, metodele topo-geodezice de urmărire a comportării
în timp a construcţiilor, se utilizează pentru determinarea deplasărilor şi
deformaţiilor provocate de sarcini statice și numai în mod accidental pentru
determinarea deplasărilor și deformaţiilor produse de sarcini dinamice.
Următorii factori principali sunt edificatori pentru stabilirea metodelor
utilizate la determinarea deformațiilor:
- precizia cu care se vor face determinările și valoarea deformațiilor;
- timpul necesar pentru efectuarea măsurătorilor;
- importanța și mărimea construcției supusă observației;
- relieful și structura geologică a terenului.
La urmărirea comportării în timp a construcţiilor prin metode topo-
geodezice trebuie avute în vedere următoarele principii:
- rețelele topo-geodezice de urmărire realizate să asigure
continuitatea observaţiilor pe o perioadă lungă de timp;
- tema elaborată inițial poate să sufere modificări în timp în sensul
scurtării perioadei dintre măsurători sau extinderea ori restrângerea
rețelei în situațiile critice, respectiv când comportarea construcției
este normală;
- sistemul de urmărire să permită adaptarea continuă a aparaturii şi a
metodelor de măsurare noi.

23
Capitolul 2
MONITORIZAREA STABILITĂȚII SUPRAFEȚEI

Obiectivul monitorizării suprafeţei îl constituie prevenirea accidentelor


prin asigurarea stabilităţii fizice a construcţiilor de închidere şi suprafeţelor
situate deasupra lucrărilor miniere subterane.
Digurile care necesită monitorizare includ portaluri de galerie închise
şi plăci de beton armat, amplasate la partea superioară a puţurilor
rambleiate, şi, posibil, împrejmuiri în jurul zonelor cu risc de surpare.
Monitorizarea implică inspecţii vizuale la intervale regulate. În situaţiile în
care lucrările miniere subterane au fost efectuate în apropierea suprafeţei,
terenul poate fi afectat de subsidenţă, cu efecte asupra construcţiilor de
suprafaţă, cum ar fi clădiri şi drumuri. Pentru a îmbunătăţi calitatea
inspecţiilor vizuale, ar putea fi necesare ridicări geodezice. Pe durata
inundării lucrărilor miniere subterane, ar putea interveni necesitatea
efectuării unor monitorizări seismice cu caracter auxiliar. În funcţie de
condiţiile locale ale exploatărilor, se vor aplica măsuri concrete.
Pornind de la condiţiile existente după încheierea activităţii miniere, se
vor efectua măsurători periodice şi actualizări ale situaţiei existente la
suprafaţă.
Datele măsurate trebuie înregistrate, evaluate şi reprezentate pe hărţi la
scara 1:500 sau 1:1000 prin intermediul isohipselor / isoliniilor.
Următoarele aspecte vor fi examinate în mod special, în măsura în care
acest lucru se dovedeşte necesar:
 starea terenurilor din zona de influenţă a lucrărilor miniere
subterane sau la zi;
 gradul de tasare (compactare) a materialului de rambleu din puţuri,
suitori, găuri de sondă, conuri de surpare etc.
Urmărirea periodică a modificării aspectului morfologic al stării
terenului din zona de influenţă a lucrărilor miniere se face prin măsurători
instrumentale topografice.

24
De asemenea, se va efectua verificarea măsurilor de avertizare şi
interdicţie a accesului în zonele periculoase. Tasarea materialului de
rambleu se pune în evidenţă prin observaţii vizuale, măsurători şi evaluare -
după caz - a cantităţii de rambleu necesar completării.
Frecvenţa monitorizării suprafeţei este trimestrială. În zonele pentru
care se prognozează apariţia unor fenomene de subsidenţă se vor instala
reţele de observare cu puncte fixe conectate la reţeaua de monitorizare.
Densitatea punctelor de măsurare şi frecvenţa măsurătorilor trebuie stabilite
în funcţie de riscul pe care îl reprezintă pentru suprafaţa terenului lucrările
subterane. Vor fi evaluate şi volumele conurilor de surpare.

2.1. Monitorizarea alunecărilor de teren

Pentru clasificarea generalizată a alunecărilor de teren, cele mai


folosite sunt cele realizate de J.N. Hutchinson (in 1968 și 1988) şi
D.J. Varnes (in 1958 și 1978). În România, aceste clasificări au fost
preluate în practica curentă înainte de 1989, refuzându-se modelele de
clasificare sovietice. Ambele clasificări stabilesc principalele grupe de
alunecări pe baza tipurilor diferite de mişcări ale maselor de pământ
instabile.
Deosebirea majoră între cele două clasificări o reprezintă statutul
mişcării de curgere, diferenţa provenind din tratarea prioritară a analizei
condiţiilor de cedare (Hutchinson) sau a rezultatului mişcării (Varnes).
Utilizarea celor două clasificări se face în funcţie de outputul urmărit,
clasificarea Varnes fiind mai uşor de folosit şi necesitând o experienţă
redusă, în timp ce clasificarea Hutchinson fiind extrem de utilizată de
ingineri care realizează analize de stabilitate.
Studiul alunecărilor de teren şi al consecinţelor acestora a devenit un
subiect multidisciplinar, în care aspectele geografice, pedologice şi de
planificare urbanistică sunt importante. Aspectele inginereşti ale
problematicii se concentrează pe determinarea declanşării şi propagării
alunecărilor de teren. Studierea declanşării alunecărilor de teren este

25
importantă atât pentru a afla cauzele producerii acestora, dar şi pentru
prevenirea eventualelor alunecări viitoare. În ceea ce priveşte studierea
propagării alunecărilor, o dată declanşate, este important a se cunoaşte
viteza curgerii, la ce distanţă pot ajunge şi care este traseul de propagare
urmat. În acest fel, se pot propune strategii de apărare bazate pe
direcţionarea maselor alunecătoare sau pe structuri de protecţie.
Instrumentele de determinare a comportării alunecărilor sunt bazate pe
modele matematice constitutive pentru care există extrem de puţine soluţii
analitice, fiind astfel necesară folosirea modelelor numerice (cum ar fi
metoda elementului finit) pentru a obţine rezultate coerente.
Problema analizării alunecărilor de teren are o vechime considerabilă,
inclusiv în România. Sunt de notorietate alunecările catastrofale, de diferite
tipuri, produse în ultimele două secole în Europa, America de Nord,
America de Sud şi Asia, care au şocat prin amploarea consecinţelor. Astfel,
legat de aceste fenomene, într-una din primele inventarieri ale alunecărilor
importante, realizată de K. Terzaghi în a doua decadă a secolului trecut, se
semnala moartea a aproximativ 3000 de persoane şi importante pagube
materiale.
Alunecările de teren şi ruperile de pante sunt cauzate de schimbări în
starea de eforturi efective, variaţii ale proprietăţilor materialului sau
schimbarea geometriei. Schimbările în starea de eforturi efective poate fi
indusă fie direct, ca o consecinţă a variaţiei forţelor exterioare (cutremure,
acţiuni antropice) sau indirect prin variaţia presiunii apei din pori (efectul
ploilor). Variaţiile proprietăţilor materialului pot fi provocate de procese de
degradare. Schimbarea geometriei poate fi produsă de cauze naturale
(eroziune) sau acţiuni antropice (excavaţii, construcţii, schimbarea unghiului
pantelor etc.).
Alunecările se pot produce atât în zone cu condiţii naturale de teren,
cât şi în situaţia unor amplasamente ce au suferit intervenţii antropice. Pot fi
afectate pante naturale, inclusiv versanţi ai lacurilor de acumulare, taluzuri
ale unor construcţii hidrotehnice, construcţii ale infrastructurii de transport
(căi ferate, drumuri, autostrăzi), cariere, iazuri de decantare, halde de steril
etc.

26
Rata accelerată a dezvoltării urbane a indus o expansiune a ariilor
construite în afara graniţelor tradiţionale ale oraşelor, spre zone afectate de
diferite hazarde, precum alunecările de teren. Prima abordare a
administraţiilor locale şi regionale a fost întocmirea unui set de hărţi
tematice de hazard pentru a estima zonele în care activităţile antropice ar
putea fi afectate. Această acţiune a dus la poziţii divergente ale
proprietarilor de terenuri care au fost cartate fals pozitiv cu potenţial ridicat
de producere a hazardului sau a dus la omisiunea unor serii de evenimente.
Deoarece abordarea inginerească de investigare este punctuală,
concentrată pe foraje şi instrumentare in situ, dezvoltarea unei metode de
cartare a zonelor cu potenţial de instabilitate la scară mare este imperios
necesară. Monitorizarea deplasărilor folosind senzori instalaţi pe sateliţi
poate reprezenta soluţia la aceste probleme, metoda fiind încă în stadiul de
validare şi calibrare a rezultatelor obţinute prin măsurătorile satelitare în
comparaţie cu datele obţinute din măsurătorile in situ.
În imaginile din figura 2.1 sunt prezentate principalele tipuri de
alunecări, prăbușiri sau curgeri de teren sau de versanți.
Alcătuirea hărților de hazard la alunecări de teren o reprezintă o
problemă tratată cu seriozitate la nivel european care, prin prisma aderării
României la U.E., a căpătat un caracter de prioritate și la nivel național. În
ciuda reglementărilor tehnice și a cadrului legislativ corespunzătoare
(GT006-97: Ghid privind identificarea şi monitorizarea alunecărilor de teren
(MLPAT 1997); GT019-98: Ghid de redactare a hărţilor de risc la alunecare
a versanţilor pentru asigurarea stabilităţii construcţiilor (MLPAT 1998);
Hotărârea Guvernului nr. 447/2003, privind modul de elaborare şi conţinutul
hărţilor de risc natural la alunecări de teren;
Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional – Secţiunea a V-a – zone de risc natural); Hotărârea Guvernului nr.
447/2003, privind modul de elaborare şi conţinutul hărţilor de risc natural la
alunecări de teren), lipsa datelor de intrare sau calitatea scăzută a acestora
(material cartografic la scară mult prea mică, neactualizat și depășit
tehnologic), precum și nivelul redus de dotare și cunoștințe a personalului
din teritoriu a făcut ca utilizarea acestui tip de hărți pe o platformă
electronică actualizabilă (GIS) să nu fie implementată la nivel local.

27
   

Figura 2.1 – Principalele tipuri de alunecări de teren sau de versanți

28
Hărțile de hazard alcătuite pentru mediul urban sunt în măsură mult
mai mare influențate de factorul antropic decât în zonele extravilane, unde
procedura descrisă de GT006-97 (MLPAT 1997) și-a dovedit valabilitatea.
Extinderea în mod arbitrar a influenței antropice de-a lungul structurilor
construite (de exemplu fâșii cu factor de influență mai ridicat de-a lungul
amprizei drumurilor sau rețelelor) s-a dovedit mult prea acoperitoare, în
timp ce anumite acțiuni umane (realizarea de umpluturi sau excavații) sunt
impredictibile ca poziționare spațială pe hărți.
Tipul de instabilitate este guvernat de câțiva factori: declivitatea
versantului (morfologie), geologia amplasamentului (litologie, structură,
regim hidrogeologic), condiții meteo-climatice, condiții antropice etc.
Punând la un loc acești factori se pot alcătui hărți tematice calitative, unde,
prin operațiuni matematice (adunare, scădere, calcul diferențial), să rezulte
zone cu diferite probabilități de apariție a unor anumite tipuri de
instabilitate.
Un exemplu de catastrofă indusă în zona de propagare şi nu în cea de
declanşare îl reprezintă alunecarea ce a avut loc în San Salvador, localitatea
Las Colinas, în anul 2001 (figura 2.2).

Figura 2.2 – Alunecarea din Las Colinas (San Salvador), 2001

29
Se propune ca cel puţin zonele concave, care se găsesc întotdeauna la
baza versanţilor să fie luate în considerare ca potenţial periculoase cel puţin
până la curburi de -1/120 m, coeficientul de hazard crescând odată cu
scăderea curburii (valorile negative ale curburii reprezintă suprafeţe
concave).

2.2. Monitorizarea stabilității pământului prin InSAR

Tehnica folosită pentru monitorizarea satelitară a deplasărilor


pământului poartă denumirea de InSAR (Interferometric Synthetic Aperture
Radar – interferometrie cu ajutorul radarului cu apertură sintetică). Un
satelit este echipat cu un radar cu antena îndreptată spre suprafaţa
Pământului, înclinarea antenei numindu-se unghi nadiral. Amprenta antenei
se deplasează cu viteza satelitului pe direcţia orbitei (spre exemplu, satelitul
ERS 2 se deplasa cu viteza de 7340 m/s) (figura 2.3 și figura 2.4).

Figura 2.3 – Satelitul ERS 2 (Ferretti A., 2007)

30
Figura 2.4 – Achiziţia de date SAR (Ferretti A., 2007)

O imagine digitală SAR poate fi privită ca o matrice de puncte, fiecare


având asociat cu o mică suprafaţă din zona monitorizată. Dimensiunea
spaţială a acestor puncte depinde de rezoluţia senzorului folosit pentru
achiziţia de date. Fiecărui punct îi este atribuit un număr complex,
reprezentând amplitudinea şi faza câmpului microundei reflectate de
elementele de pe suprafaţa zonei monitorizate (pietre, vegetaţie, clădiri etc.).
Rândurile matricei sunt asociate cu coordonate ale azimutului diferite, în
timp ce coloanele reprezintă locaţii diferite ale liniei de vizare.
Radiația transmisă de radar trebuie să ajungă la dispersorii de lumină,
pe teren și apoi să revină la radar, în scopul de a forma imaginea SAR (în
ambele sensuri de deplasare). Dispersorii de lumină la distanțe diferite de
Radar (intervale diferite înclinate) introduc diferite întârzieri între transmisia
și recepția radiației.
Datorită naturii aproape pur sinusoidale a semnalului transmis, această
întârziere este echivalentă cu o schimbare de fază φ între semnalele
transmise și recepționate. Schimbarea de fază este astfel proporțională cu
distanța de deplasare a radiației de 2R în cele două sensuri împărțită la
lungime de undă transmisă λ. Acest concept este ilustrat în figura următoare
(figura 2.5).

31
Figura 2.5 – Lungimea de undă λ a semnalului transmis și schimbarea de fază φ
între semnalul transmis și cel recepționat

InSAR (Interferometric Synthetic Aperture Radar) este o tehnică


recentă de prelucrare a imaginilor satelitare obținute cu ajutorul senzorilor
radar SAR aflați, în general, la bordul sateliților (spre exemplu: ERS,
ENVISAT, TerraSAR-X sau ALOS).
Produsele finale obținute prin InSAR sunt: hărți de deformare
(elastică) a terenului și modele digitale de elevație (teren, construcții etc.).
Tehnica InSAR a fost validată în cadrul unor proiecte ale Agenției
Spațiale Europene (Terrafirma, http://www.terrafirma.eu.com/).
Zona terenului, reprezentată în fiecare punct al imaginii SAR, depinde
de topografia locului, în principal de panta terenului în planul perpendicular
pe direcţia orbitei şi panta în planul format de direcţia azimutului. Pe măsură
ce panta terenului creşte în raport cu o suprafaţă orizontală plată,
dimensiunile proiecţiei punctelor măsurate cresc (figura 2.6). Acest efect se
numeşte scurtare. Când panta terenului este apropiată de unghiul nadiral al
radarului, dimensiunea punctelor devine foarte mare şi detaliile sunt
pierdute. Atunci când panta depăşeşte unghiul nadiral, reflexia punctelor
este reprezentată în ordine inversă şi suprapusă pe reprezentarea altor zone.

32
Figura 2.6 – Efectul topografiei terenului asupra imaginii SAR
(Ferretti A., 2007)

Dacă panta terenului scade în raport cu suprafaţa de referinţă


orizontală, dimensiunea punctelor reprezentate scade, minimul fiind atins
când terenul este paralel cu direcţia de vizare, aceasta reprezentând şi limita
ce poate fi reprezentată de un sistem SAR, după care terenul este considerat
în umbră (figura 2.7).

Figura 2.7 – Efectul de suprapunere şi de umbră (Ferretti A., 2007)

33
Amplitudinea radiaţiei reflectate înspre radar de obiectele de pe
suprafaţa pământului este înregistrată în fiecare punct al imaginii SAR.
Aceasta depinde mai mult de rugozitatea obiectelor decât de structura lor
chimică. Depinzând de tipul obiectului care reflectă unda radar, se pot
înregistra amplitudini ridicate (precum în cazul pietrelor sau a structurilor
antropice) sau scăzute (precum în cazul zonelor plate, spre exemplu un luciu
de apă).
Pentru ca imaginea SAR să se formeze, radiaţia transmisă de radar
trebuie să ajungă la obiectele de pe suprafaţa terenului şi să se reflecte
înapoi spre senzor. În funcţie de distanţa dintre obiecte şi radar, există
întârzieri diferite între momentul transmisiei şi momentul recepţiei.
Din cauza faptului că pentru distanţe care diferă printr-un număr întreg
de multiple de lungimi de undă schimbarea de fază este egală, în teorie
măsurarea se poate face doar pentru dimensiuni mai mici decât lungimea de
undă. În practica curentă însă, diferenţa de fază de la un punct la altul pare
să aibă valori aleatoare, din cauza valorii foarte mari a raportului dintre
dimensiunea reprezentării punctului (datorată rezoluţiei) şi lungimea de
undă. Acest fapt face ca o singură imagine SAR să fie practic inutilizabilă,
fiind necesare cel puţin două pentru a corecta aberaţiile datorate schimbării
de fază. Rezultatul obţinut în urma prelucrării a cel puţin două imagini SAR
poartă numele de interferogramă.
Pentru a putea obţine imaginile necesare pentru calcularea unei
interferograme, un satelit SAR poate observa aceeaşi zonă din unghiuri
foarte apropiate. Acest lucru se poate realiza simultan (cu ajutorul a doi
sateliţi montaţi pe aceeaşi platformă) sau prin treceri succesive ale aceluiaşi
satelit pe aceleaşi orbite. Distanţa dintre doi sateliţi în planul perpendicular
pe orbită se numeşte nivel de referinţă interferometric, iar proiecţia sa
perpendiculară pe direcţia de vizare se numeşte nivel de referinţă
perpendicular.
Interferograma SAR este generată înmulţind, pentru fiecare punct în
parte din ambele matrici, valoarea din prima imagine SAR cu conjugata
complexă din cea de-a doua. Astfel, amplitudinea interferogramei este
produsul amplitudinilor celor două imagini, în timp ce faza interferometrică
este diferenţa fazelor imaginilor.

34
Se presupune că există un obiect ce reflectă radiaţia în fiecare punct
măsurat care nu se schimbă cu timpul, acestea fiind măsurate cu doi sateliţi
SAR cu direcţii de vizare foarte apropiate (figura 2.8).

Figura 2.8 – Geometria unui sistem satelitar interferometric SAR


(Ferretti A., 2007)

În acest caz faza interferometrică a fiecărui punct depinde doar de


diferenţa dintre drumul parcurs de undă între senzori şi obiectul reflector.
Dacă se identifică un punct de referinţă, variaţia diferenţei drumului parcurs
de la senzori la punctul de referinţă ∆r ce rezultă din trecerea de la punctul
de referinţă la altul este dat de relaţia:

Δr = -2 (2.1)

în care: Bn – proiecţia perpendiculară a nivelului de referinţă;


R – distanţa între radar şi ţintă;
qs – deplasarea dintre punctul de referinţă şi punctul măsurat
perpendicular pe direcţia de vizare (figura 2.9).

35
Figura 2.9 – Parametri geometrici ai sistemului satelitar interferometric SAR
(Ferretti A., 2007)

Variaţia fazei interferometrice  este proporţională cu raportul dintre


∆r şi lungimea de undă transmisă λ:

φ= = (2.2)

Doi factori îşi aduc contribuţia la variaţia fazei interferometrice: o


variaţie de fază proporţională cu diferenţa de altitudine q dintre puncte,
raportat la planul orizontal de referinţă şi o variaţie de fază proporţională cu
deplasarea s a direcţiei de vizare:

φ=  (2.3)

în care:   unghiul de incidenţă a radiaţiei în raport cu referinţa.

36
Din datele orbitale precise proiecţia perpendiculară a nivelului de
referinţă este considerată cunoscută, iar al doilea termen al relaţiei poate fi
calculat şi scăzut din faza interferometrică. Această operaţiune se numeşte
aplatizarea interferogramei şi generează o hartă a fazelor proporţionale cu
altitudinea relativă a terenului.
Altitudinea dintre două discontinuităţi de fază adiacente se numeşte
altitudinea de ambiguitate (se notează cu ha) şi poate fi calculată din
parametrii interferometrului. Altitudinea de ambiguitate este definită ca
diferenţa de altitudine care generează o schimbare de fază inter-ferometrică
de 2 după aplatizarea interferogramei.

Avantajele sistemelor InSAR sunt următoarele:


- sistemele SAR pentru preluarea imaginilor satelitare operează
independent de condițiile meteorologice, atât ziua, cât și noaptea;
- aplicabile pentru suprafețe întinse – se pot realiza măsurători în
sute și mii de puncte, oferind informații complexe, altfel greu de
obținut pentru suprafețe întinse sau obiective precis determinate
(clădiri, baraje etc.) fără informații de la sol; chiar și în zone greu
accesibile (versanți muntoși, alunecări de teren etc.);
- măsurătorile au o precizie milimetrică;
- monitorizarea poate fi realizată periodic (lunar și chiar
săptămânal), pentru o perioadă îndelungată de timp.
În imaginile următoare (figurile 2.10, 2.11, 2.12, 2.13, 2.14, 2.15) sunt
prezentate câteva zone studiate, prin monitorizare cu ajutorul sistemelor
InSAR în țara noastră, de către firma ASRC (Advanced Studies and
Research Center) din România.

37
Figura 2.10 – Monitorizarea deformării terenului la scară redusă,
Barajul Siriu (Buzău)

38
Figura 2.11 – Imaginea Google Earth (stânga) și harta de deformare a zonei
Ocnele Mari (16.08.2010 – 07.09.2010), obținută din date TerraSAR-X (dreapta)

Figura 2.12 – Hărți de deformare a Deltei Dunării


(Proiect ASRC în colaborare cu GeoEcoMar, București)

Figura 2.13 – Harta de deformare a municipiului București (stânga)


și imaginea Bucureștiului de la satelitul ERS-1 (dreapta)

39
Pe hărțile întocmite se pot identifica zone care suferă un proces de
tasare, iar altele de ridicare.

Figura 2.14 – Corelarea hărții de deformare a municipiului București


cu harta potențialului de lichefacție. Linii de contur ale indexului potențial
de lichefiere pentru București, în cazul unui cutremur de magnitudine 7,2

40
Figura 2.15 – Corelarea hărții de deformare a orașului București
cu harta nivelului apei subterane (exemplu: acviferul Colentina)

41
Capitolul 3
METODE ACTUALE DE MONITORIZARE
A EXECUŢIEI ŞI URMĂRIRII COMPORTĂRII
ÎN TIMP A STRUCTURILOR ÎNALTE

3.1. Consecinţele aprecierii incorecte a evoluţiei axului vertical al


construcţiilor foarte înalte sub acţiunea solicitărilor

Studiile anterioare pun în evidenţă permanenta mişcare elipso-


oscilatorie a construcţiilor tubulare de foarte mare înălţime, conturându-se
afirmaţiile:
 Între subdimensionare şi supradimensionare, varianta de proiectare
oscilează în funcţie de informaţiile avute la dispoziţie şi de gradul
de fundamentare al normativelor utilizate.
 De primă utilitate sunt informaţiile privind comportarea in situ a
unor construcţii similare (comparabile), iar aceste date nu pot fi
furnizate decât prin măsurare directă prin mijloace topo-geodezice.
 Variaţia axului vertical a structurilor analizate, de 100 m, 200 m
sau 350 m înălţime, sub acţiunea însoririi neuniforme şi a vântului,
înregistrate în condiţii atmosferice diferite, poate interesa atât
proiectantul lucrării, cât şi realizatorii unor lucrări din aceeaşi
categorie.
 Metodele clasice de înregistrare prezintă dezavantaje care
limitează fluxul informaţional. Astfel, fiind preluate prin tehnici
diferite, scade compatibilitatea informaţiilor primite de la surse
diferite, îngreunându-se formarea unor bănci de date.
 Lipsa de continuitate conferă datelor un caracter secvenţial. Costul
se menţine ridicat, iar dificultăţile sunt deosebite.
 Metodele moderne, prezentate în cadrul lucrării prin natura
instrumentelor şi a metodelor de măsurare vor elimina aceste
42
neajunsuri deoarece pot face determinări omogene şi continui. Din
păcate, rezultatele măsurătorilor sunt rareori comunicate şi astfel,
deocamdată, este dificil de a costitui o bancă de date în domeniu.
 În sfârşit, condiţiile atmosferice influenţează nu numai structura, ci
şi aparatul utilizat pentru înregistrarea abaterilor - rezultatele
transportându-se din sfera funcţionalului în cea a ilustrativului.
Condiţiile de prezentare a datelor obţinute la înregistrarea evoluţiei
axului vertical sunt enumerate în cele ce urmează:
 Determinarea cu precizie a cauzelor (caracteristicile factorilor
climatici), corelată cu înregistrarea cu precizie a efectelor.
 Continuitatea înregistrărilor - pe toată durata de execuţie şi ulterior
periodic în diferite combinaţii a condiţiilor de solicitare.
 Prezentarea în ansamblu a efectelor cumulate.
 Decelarea influenţelor pentru fiecare factor de solicitare.
 Diminuarea erorilor de măsurare, aducerea măsurătorilor în
condiţii tehnice similare de înregistrare.
 Înlăturarea efectelor mediului asupra metodelor de măsurare.
 Înlăturarea efectelor erorilor de execuţie, stabilind în ce măsură
acestea influenţează rezultatele, distorsionându-le, practic
eliminându-le din seria datelor statistice.
 Lipsa de continuitate conferă datelor un caracter secvenţial. Costul
se menţine ridicat, iar dificultăţile sunt deosebite.
 Înregistrările vor fi efectuate pentru baza şi vârful construcţiilor şi
din 50 m în 50 m, după două direcţii perpendiculare (de preferinţă
NS - VE).
 Cost optimizat; s-a evidenţiat faptul că pentru construcţiile
rezidenţiale de peste 200 m costul investiţiei în dispozitive de
urmărire şi a metodelor utilizate pot atinge milioane de dolari.
 Volum de muncă scăzut; pe cât posibil diminuată eroarea umană,
prin metodă şi instrumente utilizate, fapt pe care instrumentele
actuale îl fac posibil.
 Metoda să fie influenţată de factorii atmosferici, în limite
cunoscute şi controlate.

43
 Rezultatele măsurătorilor trebuie să evidenţieze coerent şi fidel
raportul cauză-factor de solicitare, efect-variaţia poziţiei în spaţiu a
structurii, în general, şi a vârfului, în special.
 Datele furnizate de geodez proiectantului structurii măsurate,
trebuie să permită definirea elementelor comportamentale generale
și particulare (înălţime, volum, mediu, solul, amplasament, relief,
climă, vecinătăţi, incidenţa factorilor de solicitare extraordinari).

3.2. Metode actuale de determinare a înclinării construcţiilor


înalte faţă de verticală

Centralizând metodele clasice şi cele moderne, se prezintă în tabelul


3.1 toate posibilităţile ce pot fi adoptate pentru a asista, dirija şi controla
execuţia şi a urmări evoluţia în regim static şi cinematic a construcţiilor
înalte şi foarte înalte.
În paragrafele precedente s-au prezentat câteva exemple de sisteme
manager de monitorizare a deformaţiilor construcţiilor. Practic, pornind de
la instrumentele prezentate în tabelul 3.1, se pot obţine o infinitate de
combinaţii de sisteme de urmărire, făcând astfel posibilă alegerea celei mai
bune posibilităţi pentru fiecare caz în parte. În tabelul 3.1 se prezintă câteva
din soluţiile de monitorizare a deformaţiilor, oscilaţiilor, vibraţiilor
structurilor înalte sau alte structuri deformabile sub acţiunea vântului şi
însoriri neuniforme, alunecărilor de teren, traficului rutier sau feroviar.

Măsurarea încovoierilor (săgeţilor) stâlpilor (procedeul vizării


laterale cu teodolitul). Acest procedeu se foloseşte la determinarea
încovoierii coloanelor, stâlpilor etc., din hala industrială.
Pe sectorul de verificat, la o distanţă oarecare „l” de circa 1 m (figura
3.1) de axa şirului de stâlpi A – A1 se trasează o axă paralelă A1 – A11,
marcându-se capetele ei.
Deasupra acestor semne se instalează şi se centrează cu atenţie
teodolitul şi marca de vizare.

44
Figura 3.1 – Procedeul vizării laterale cu teodolitul

Teodolitul din A1 se orientează după marca de vizare A11 şi ridicând


sau coborând luneta (fiind acelaşi plan de colimaţie) se fac citiri pe mireta
cu diviziuni milimetrice, care este aşezată succesiv la partea inferioară,
medie şi superioară a fiecărui stâlp, perpendicular pe faţa laterală a stâlpului.
Diferenţa citirilor în cele două (trei) poziţii a cercului vertical al teodolitului
la partea inferioară a stâlpului Cj, medie Cm şi la partea superioară Cs,
reprezintă încovoierea transversală a stâlpului.

∆li = Cij – Cmj sau Csj – Cmj (3.1)

Iar diferenţa ∆a: ∆aj = l – Cij arată valoarea săgeţii stâlpului.


La acest procedeu, verificarea încovoierii longitudinale a stâlpilor în
lungul şirului se efectuează prin măsurarea distanţelor între axele semnelor
de la bază, de la mijloc şi de la partea superioară a stâlpilor vecini.

Determinarea înclinării construcţiilor faţă de verticală


Sub influenţa sarcinilor solicitate de vânt, încălzirea neuniformă şi
tasarea fundaţiei, axele construcţiilor se abat de la poziţia verticală. De
regulă, construcţiile în formă de turn au curbură spaţială (figura 3.2 a).
Pentru determinarea abaterii de la verticală, punctul axei Os se proiectează
pe verticală la orizontul iniţial şi se obține punctul Oj. Înclinarea construcţiei
este pusă în evidență prin mărimea liniară e şi prin mărimea unghiulară α.

45
Determinarea înclinării se poate face prin următoarele metode
topografice clasice, prezentate în figura următoare (figura 3.2):

Figura 3.2 – Schema determinării înclinării construcţiilor:


a) cazul general; b) aparatul de proiectare optică, instalat în interiorul construcţiei;
c) aparatul de proiectare optică, instalat în exteriorul construcţiei; d) cu teodolitul;
e) prin metoda intersecţiilor unghiulare [29]

Măsurarea înclinărilor se face în cadrul urmăririi comportamentului


construcţiilor înalte şi a celor care sunt supuse acţiunii unor forţe cu
importante componente orizontale (turnuri, coşuri de fabrică, clădiri înalte,
baraje).
Înclinările unor construcţii înalte se pot determina cu teodolitul (calat
cu mare atenţie) prin vizarea în ambele poziţii ale lunetei a unui reper înalt
(A), care se proiectează şi se înseamnă la baza construcţiei în A1 (figura 3.3
cazul a). Dacă după un anumit interval, prin repetarea operaţiei, se obţine o
altă proiecţie A2, construcţia a suferit o înclinare, a cărei valoare se deduce
prin calcul.

46
Înclinarea unei construcţii se poate stabili şi prin măsurarea
unghiurilor orizontale. Teodolitul se instalează succesiv în staţiile A şi B, ce
formează cu punctul C2 situat pe construcţia înaltă II, direcţii perpendiculare
(figura 3.3 cazurile b şi c). Se măsoară unghiurile orizontale  şi 1 formate
de direcţia spre marca urmărită C2 şi alte puncte fixe, considerate ca direcţii
de referinţă, C1 și C3. Măsurând periodic unghiurile  şi 1 și ţinând cont de
distanţa orizontală dAB se pot determina înclinările unghiulare şi liniare ca în
cazul anterior, folosind marca C’2.

 
Figura 3.3 – Determinarea înclinării prin măsurarea unghiurilor orizontale:
a) cu teodolitul şi viza proiectată la baza construcţiei;
b) prin măsurarea unghiurilor orizontale cu repere fixe;
c) elemente geometrice în plan orizontal [15]

Înclinările se datorează tasărilor inegale fără violarea integrităţii


construcţiilor şi a elementelor geometrice componente ale acestora. În
practică se cunoaşte o înclinare a construcţiei şi o înclinare a fundaţiei.
Înclinarea construcţiei se caracterizează prin deviaţia axului ei de la
linia verticală şi se exprimă prin valoarea liniară, unghiulară sau relativă.
Înclinarea fundaţiei reprezintă deviaţia suprafeţei plane a tălpii acesteia de la
orizont şi se exprimă printr-o mărime liniară sau relativă.

47
Tabelul 3.1
Metode pentru monitorizarea execuţiei şi de urmărire a comportării
în timp a construcţiilor înalte, în regim static şi cinematic
Nr. Metoda Natura Elementele Construcția urmărită Precizia Exemple aparte
crt. lucrării măsurătorii TV estimată
C ER COS H/x
U V CR H=
IN POD înălțimea
BARAJ construcției
1. FIRULUI CU PLUMB C ER TV H/1.000 Adaptare sistem amortizor
IN COS crește precizia de 10 ori
2. TANGENTELOR C ER TV H/50.000 Teodolot de precizie
U IN COS STT
3. PROIECTĂRII OBLICE C ER TV H/25.000 Teodolot de precizie
U IN COS STT
CR
4. PERPENDICULARELOR C ER TV H/100.000 Teodolot de precizie
U IN COS STT
(V)
5. STAȚII FIXE ȘI VIZE LA C ER TV H/50.000 Teodolot de precizie
REPERI FICȘI U IN COS STT
(V) CR
6. STUDIUL VERTICALITĂȚII C - TV H/100.000 Nivel de precizie
PRIN DETERMINAREA U COS

48
TASĂRILOR CR
BARAJ
7. VERTICALEI OPTICE C ER TV H/100.000 PZL NADIR/ZENIT
IN COS
8. INSTALAȚIEI C ER TV H/100.000 Instalație pedunculară
PENDULARE IN COS
9. INTERSECȚIEI ÎNAINTE C ER TV H/50.000 Teodolot de precizie
PE CERC CENTRAL U IN COS STT
10. ELECTROOPTICĂ C ER TV, BARAJ H/100.000/ STT
U IN COS 500.000
(V) CR
POD
11. V.I.RAIKIN C ER TV mx = 8 mm Teodolot de precizie
U IN OSTANKI-NO my = 25 mm STT
H = 520 m
12. FOTOGRAMM. IMAGINI U ER TV  200 m 30 mm/300 m Foto teodolit
PE PLACĂ FOTO IN COS TEHNOCART
13. LASER HE-NE C ER TV 100 m → Sistem aliniere laser
COS ± 10-8
CR
14. PROCEDEU ORIGINAL C ER TV H/150.000 Dosar OSIM 140043/89
CU MIRETA U IN COS
15. PROCEDEU ORIGINAL C ER TV H/100.000 Dosar OSIM 140044/89
PENDULAR U IN COS
(V)
16. SISTEME C ER Orice tip de construcție 1/60.000 V-STARS Leica

49
VIDEOGRAMMETRICE U IN
(V)
17. GPS.RTK C ER Orice tip de construcție 1/500.000 Leica SR 530, 510
U IN Trimble 4800, 4700
(V) Ashtech L1/L2, GG24
18. STAȚII TOPOGRAFICE C ER Orice tip de construcție 1/1.000.000 Leica TC2003, TCA2003,
TOTALE IN TCA1105, TDM5000
RETROINSPECȚIE (V)
19. SCANER LASER C ER Orice tip de construcție 1/120.000 Cyrax 2500
U IN
V
20. SENZORI DE ÎNCLINARE C ER Orice tip de construcție 1/500.000 Leica Nivel 20
U IN
(V)
21. SISTEME DE URMĂRIRE C ER Orice tip de construcție ± 0.05 mm Leica
CU LASER U IN la 1 km LT500/LTD500/LTD800
V distanță
22. SISTEME DE C V Orice tip de construcție ± 0.05 mm Aparatură Gilchrist
MONITORIZARE A U la 1 km Technology INC.
VIBRAȚIILOR distanță
23. ÎNCLINOMETRE ȘI C IN Orice tip de construcție ± 0.05 mm 3DM-G, 3DM, 3DM-DM
SENZORI DE U V la 1 km FAS.A, FAS.G, FAS.E
ORIENTARE distanță
24. TRADUCTORI DE C ER Orice tip de construcție ± 0.05 mm DVRT
DEPLASARE U IN la 1 km
V distanță

50
25. ACCELEROMETRE C V Orice tip de construcție ± 0.05 mm DVRT
TRIAXIALE U la 1 km
26. SISTEME C (ER) Orice tip de construcție ± 0.05 mm TLD, TMD, TLDC
AMORTIZANTE U IN la 1 km
V
27. SISTEME DE SESIZARE C IN Orice tip de construcție ± 0.05 mm MENSI CORPORA-
A ÎNCLINĂRILOR U V la 1 km TION
C = construcție-execuție
U = urmărire a comportării în timp
ER = erori ale procesului de execuție
IN = comportare la însorire neuniformă
V = comportare la acțiunea vântului
TV = turnuri de televiziune
CR = construcții rezidențiale

51
Deplasările şi deformaţiile unghiulare sunt rotirile elementelor de
fundaţie ale construcţiilor (radiere, blocuri de fundaţie etc.), datorită acţiunii
solicitărilor şi modificării echilibrului terenului de fundare. Aceste rotiri pot
avea loc în plan orizontal (răsuciri ale construcţiei) sau în plan vertical
(înclinări ale construcţiei).
În tabelul 1 sunt prezentate principalele metode pentru monitorizarea
execuţiei şi de urmărire a comportării în timp a construcţiilor înalte, în
regim static şi cinematic.

3.3. Cercetări actuale la nivel mondial privind monitorizarea


comportării structurilor foarte înalte sub acţiunea însoririi
neuniforme şi a vântului

Dezvoltarea realizării de construcţii foarte înalte a avut ca rezultat


firesc extinderea cercetărilor privind proiectarea, execuţia şi urmărirea
comportării în timp a acestor structuri.
Dintre numeroasele preocupări în domeniu, se menţionează:
- realizarea şi perfecţionarea unor sisteme de măsurare şi testare a
vibraţiilor, cunoscând caracterele dinamice ale prototipurilor de
structuri;
- controlul vibraţiilor structurilor, implementarea unor sisteme de
disipare a energiei pentru a reduce vibraţiile excesive ale
construcţiilor, sporind confortul şi prevenind catastrofele;
- monitorizarea deformaţiilor lucrărilor inginereşti;
- controlul calităţii geometriei structurilor;
- diferite programe de cercetare privind proiectarea şi urmărirea
construcţiilor foarte înalte, de analiza structurală şi design al
construcţiilor înalte şi analiza dinamicii structurilor;
- crearea unui sistem hibrid de monitorizare care să valideze şi
calibreze modelele analitice ale: teoriilor şi principiilor
(geodeziei satelitare, INS, procesarea semnalelor, tehnologie
integrală, mecanica şi dinamica structurilor, informatică) ce a

52
avut ca rezultat un sistem integrat de monitorizare Leica 10 Mz
format din ORS 1000 GNSS receptor şi trei acceleratoare
triaxiale de precizie;
- preocupări privind utilizarea analizei spectrale în stabilirea
frecvenţei naturale de oscilaţie a structurilor înalte, prin
compararea măsurătorilor GNSS – RTK, cu cele rezultate din
sistemele accelerometre şi stabilind metodele de filtrare a
bruiajelor cu filtre de înaltă frecvenţă. Astfel, sunt monitorizate
deformaţiile şi oscilaţiile construcţiilor înalte şi a podurilor cu
aparatură de tipul Leica TCA 2003, stații topografice totale
automate, scanere laser CYRAX 2500, Leica C10 şi receptoare
GNSS Leica de ultimă generație;
- analiza corelaţiilor în timp a măsurătorilor GNSS, în
monitorizarea structurilor înalte;
- studierea utilizarea senzorilor CDS şi a tehnologiei GNSS la
monitorizarea structurilor înalte;
- Discovery Channel USA, Structure – International Database and
Gallery of Structures, Skyscrapers.com, American Wind Energy
Association, Confederation Bridges sunt alte site-uri în care se
întâlnesc cercetătorii sau cei interesaţi de domeniul structurilor
înalte;
- cercetări în domeniu se fac şi la USACE (Corpul inginerilor
constructori din armata americană) unde, pe lângă îndesirea
reţelelor de control prin metode GPS, rezultatele comparându-se
cu cele obţinute prin metode clasice, se fac şi studii privind
analiza deformaţiilor structurilor;
- sunt în studiu, printr-un program finanţat de Banca Mondială, şi
perfecţionarea instrumentelor de măsurare a factorilor
atmosferici (vânt, temperatură, umiditate şi presiune atmosferică)
unde se caută soluţii digitale, senzoriale cu transmitere la
distanţă a rezultatelor, dar şi de reducere a costurilor având în
vedere că un sistem digital de monitorizare a vântului atinge
circa 2.000 USD;

53
- BMT Fluid Mechanics din Teddington, UK, deţine cel mai
performant tunel de studiere a efectului vântului asupra
construcţiilor (4,8 x 2,4 x 15 m) cu posibilităţi de variere a
vitezei vântului de la 0,2 la 65 m/s;
- Journal of Engineering Mechanics a publicat, începând cu anul
1995, articole privind studierea efectului vântului asupra
construcţiilor înalte şi posibilităţile de măsurare a deformaţiilor
şi oscilaţiilor produse;
- problema realizării de construcţii foarte înalte este extrem de
complexă, de la stabilirea procedurilor de evacuare în caz de
calamitate, sporirea confortului utilizatorilor, îmbunătăţirea
condiţiilor de exploatare (circulaţia pe orizontală şi verticală,
ventilaţie, întreţinere), la stabilirea gradului de încredere ce poate
fi acordat studiilor pe modele-test.
Una dintre instituţiile interesate este Comitetul internaţional de
studiu şi cercetări în domeniul construcţiilor (CIB), care şi-a propus ca prin
conferinţele şi simpozioanele organizate frecvent să coordoneze această
activitate.

54
Capitolul 4
MONITORIZAREA DEFORMAŢIILOR
TRIDIMENSIONALE A CONSTRUCŢIILOR
PRIN METODE DE FOTOGRAMMETRIE TERESTRĂ
LA SCURTĂ DISTANŢĂ

Fotogrammetria poate înregistra diferite obiecte și fenomene într-un


interval de timp determinat și găsește o foarte bună întrebuințare în
soluționarea diferitelor probleme în domeniul cercetărilor științifice
inginerești. Reproducerea exactă a obiectelor fotografiate, noile posibilități
de imprimare automată și folosirea calculatoarelor electronice oferă avantaje
certe ale fotogrammetriei pentru rezolvarea multor cazuri tehnice din toate
sectoarele economiei.
Metodele stereofotogrammetriei analitice și digitale terestre pot fi
folosite cu succes pentru măsurarea deformaţiilor construcţiilor. Avantajul
lor faţă de alte metode constă în aceea că ele fixează cu o precizie ridicată
deformaţiile constatate (în 1D, 2D sau 3D) şi cele temporare care au loc sub
acţiunea solicitărilor statice şi dinamice, şi pot fi aplicate în diferite scopuri
tehnice inginereşti (construcţii de locuinţe, construcţii industriale şi
hidrotehnice, încercări la poduri, şantiere navale, studierea alunecărilor de
teren etc.).
Fotografierea mărcilor folosite la urmărirea deformaţiilor se face cu
ajutorul camerei fotogrammetrice în orice anotimp al anului şi într-un timp
foarte scurt. Prelucrarea ulterioară la birou a fotogramelor se face la stereo-
comparator, în timpul convenit de executant. În afară de aceasta,
fotogramele obţinute ale obiectului fotografiat cu mărcile de deformaţie
constituie un document care fixează în mod obiectiv poziţia construcţiei în
spaţiu la data fotografierii. Cu toate acestea, metodele fotogrammetrice şi
stereo-fotogrammetrice trebuie aplicate numai în acele cazuri când acest
lucru este indicat din punct de vedere economic sau nu există acces în zona
studiată.

55
Metoda fotogrammetrică de determinare a tasărilor şi deformaţiilor
construcţiilor constă în fotografierea succesivă a unor mărci și semne
speciale pe construcţii, înainte şi după deformare (figura 4.6).
Metoda fotogrammetrică de determinare a deformațiilor construcțiilor
cuprinde următoarele etape principale:
- proiectarea configuraţiei reţelei şi stabilirea planului de urmărire
fotogrammetrică;
- marcarea punctelor de control şi de urmărire a deformaţiilor;
- preluarea, prelucrarea şi interpretarea măsurătorilor;
- monitorizarea fotogrammetrică combinată cu măsurători de
scanare cu laser.
În prezent, în lume există o gamă extrem de variată de tehnici și
metode pentru măsurarea tridimensională a deformațiilor, începând cu
fotogrammetria terestră clasică și ajungând la interferometria holografică.
În fotogrammetrie, o imagine tridimensională metrică a unui obiect
poate fi obținută din două fotografii bidimensionale, respectându-se relațiile
matematice de bază ale fotogrammetriei.
Există două metode de principiu referitoare la măsurarea deformațiilor
prin fotogrammetrie, și anume: principiul metodei bazei de timp (prezentat
de Ed. Dauphin și K. Torlegard) și principiul metodei bazei reale de spațiu
(prezentat de Eugen Adler).
În acest capitol voi prezenta principiul metodei fotogrammetrice și
rezultatele obținute la urmărirea statică și sub trafic a deformațiilor
suprastructurii podului peste Dunăre de la Giurgiu - Ruse (prezentat în
figura 4.1), folosind principiul bazei reale de spațiu.
Determinarea comportării podului în exploatare prin primul procedeu
s-a făcut numeric, prin măsurarea la „Stecometrul C” şi afişarea pe
„Coordimetrul H” a coordonatelor – imagine x', p'z, z'', pz, pentru starea de
repaus şi pentru starea de încărcare dinamică şi calculul coordonatelor
spaţiale , , , ale tuturor punctelor caracteristice şi ale reperilor de pe
suprastructura şi infrastructura podului Giurgiu – Ruse.
Prin calculul coordonatelor fotogrammetrice, deoarece s-au preluat
numai imagini cu axul de fotografiere perpendicular pe bază, s-au utilizat
următoarele relaţii:

56


’ ’’
unde

Figura 4.1 – Podul peste Dunăre de la Giurgiu - Ruse, construit în anii 1952 - 1954,
în care se vede traveea mobilă a suprastructurii podului

57
Configurația hardware utilizată este prezentată mai jos, în figura 4.2:

Figura 4.2 – Aparatura de teren și de birou utilizată


(configurația hardware) [32]

Determinarea comportării podului în timpul traficului s-a făcut


numeric, prin măsurarea la Stecometru C a coordonatelor-imagine (X'S, pxS
Z''S, pzS) pentru starea de încărcare statică și (X'D, pxD, Z''D, pzD) pentru
starea de încărcare dinamică a suprastructurii podului.
Trecerea de la sistemul de coordonate-model la sistemul de coordoate
geodezice se face cu ajutorul formulelor de roto-translaţie, aplicând relaţiile:


(4.1)

Obţinerea coordonatelor geodezice, din ecuaţiile de transformare de


mai sus, s-a realizat cu uşurinţă prin programul de transcalcul spaţial,
implementat la „Coordimetrul H” din figura 4.2.
58
Calculele de precizie ale acestei metode nu corespund
cerinţelor lucrării de faţă, coordonatele geodezice fiind afectate de erorile de
determinare pe teren a reperilor care reprezintă baza de obţinere a
coeficienţilor (Ai, Bi, Ci) din transcalculul spaţial.
Variația deformațiilor DXi, DYi, DZi se poate exprima simplu prin
măsurarea paralaxelor orizontale și verticale pe stereomodelul solicitărilor
succesive. Deoarece aceste paralaxe diferă de la un cuplu la altul tocmai
datorită modificării formei tablierului podului supus sarcinilor, se mai
numesc și paralaxele deformării.
Valorile deformațiilor tridimensionale se obțin cu relațiile următoare:

∗ ∗ ∗ ∗

(4.2)
în care: X’D = X”D + pxD; X’S = X”S + pxS;
Z’D = Z”D + pzD; Z’S = Z”S + pzS;

Relațiile 4.2 de mai sus sunt aplicabile numai în cazul normal de


fotografiere, deoarece ele sunt deduse din formulele 4.3 specifice cazului
normal în care direcția de fotografiere este perpendiculară pe baza de
fotografiere.

Xi = b · ;

Yi = b · ; (4.3)

Zi = b ·

Analog, se poate proceda şi pentru cazurile deviate obţinându-se alte


formule pentru DXi, DYi, DZi, dar elipsoizii de eroare în punctele studiate
sunt mai mari decât în cazul normal de fotografiere.
Precizia de determinare a deformațiilor tablierului podului prin această
metodă depinde de erorile de măsurare a coordonatelor-imagine la
Stecometru sau la alt stereocomparator de precizie, de erorile de orientare

59
interioară (poziția punctului principal față de punctul mijlociu al fotogramei
și distanța focală) obținute la calibrarea camerei fotogrammetrice și de
precizia de măsurare a bazei de fotografiere.
În figura 4.3 sunt prezentate sistemele de coordonate și semnificația
grafică a notațiilor utilizate în relațiile 4.2.

Figura 4.3 – Sistemele de coordonate și semnificația grafică a notațiilor utilizate

Prin diferențierea relațiilor (4.3) se obține precizia metodei prezentate:

√2 ∗ ∗
∗ (4.4)

Deoarece exactitatea deplasărilor DXi și DZi este în medie de două ori


mai mare decât DYi (ca urmare a testelor executate), rezultă:
/2 (4.5)
Eroarea medie totală a deformației apărute într-un punct de urmărire
între două faze succesive este:

  (4.6)

60
În continuare, în subcapitolele 4.1, 4.2 și 4.3 sunt prezentate datele de
intrare și rezultatele obținute la urmărirea în regim static și dinamic (sub
trafic feroviar) a tablierului metalic al podului de la Giurgiu - Ruse.

4.1. Proiectarea configuraţiei reţelei şi stabilirea planului de


urmărire fotogrammetrică

Spre exemplu, pentru urmărirea podului peste Dunăre de la Giurgiu -


Russe, microtriangulaţia/trilaterația geodezică de sprijin au constituit-o
pilaştrii cu adâncime de beton situați în afara zonei de influenţă a podului.
S-au realizat zece stații de fotografiere F1, F2, F3, F4, F5 în amonte de pod
şi F6, F7, F8, F9, F10 în aval de pod, cărora li s-au determinat coordonatele
geodezice în sistemul de proiecţie locală a podului, folosindu-se aparatură
de precizie „Wild T3”, tachimetrul electrooptic „EOT 2000” şi nivelul cu
compensator „Ni 007”.
Pe tablierul metalic al podului CF şi rutier, între pilele nr. 15 şi 16, la
intersecţia diagonalelor şi montanţilor cu talpa superioară a grinzii şi cu
talpa inferioară, s-au marcat cu vopsea albă nituri (buloane) care au fost
supuse observaţiilor fotogrammetrice. De asemenea, s-au marcat reperi
fotogrammetrici pe infrastructura podului respectiv la baza şi pe
coronamentul pilelor nr. 15 şi 16.
S-au executat observaţii şi calcule pentru 23 pilaştri şi 38 reperi de
infrastructură şi s-au montat 30 reperi de suprastructură conform proiectului
de echipament geodezic. Observaţiile de fotografiere s-au efectuat simultan
din capetele bazei pentru urmărirea deformării sub sarcină a podului şi
periodic pentru urmărirea fenomenului de tasare (de două ori pe an,
primăvara și toamna).
În cazul în care dorim şi obţinerea releveului suprastructurii podului,
baza şi distanța de fotografiere trebuie alese respectându-se regula lui Otto
von Gruber:
(4.7)

61
în care: – numitorul scării fotogramei;
– numitorul scării la care dorim să obţinem planul;
c – constanta de economicitate, poate avea următoarele valori:
c = 150 pentru 1 : 1: 500
c = 185 pentru 1 : 1: 1000
Din relaţia 1/ = f/Y rezultă distanţa de fotografiere:

Y = f ∙ (4.8)

4.2. Marcarea punctelor de control şi de urmărire a deformaţiilor

Spre exemplu, pentru urmărirea suprastructurii podului peste Dunăre


de la Giurgiu - Ruse, prin metode de fotogrammetrie analitică, s-au marcat
(prin cherneruire) și semnalizat cu vopsea albă reperii de urmărire amplasați
pe niturile tablierului metalic, conform schiței de mai jos (figura 4.4)

Figura 4.4 – Schița de dispunere a reperilor de urmărire amplasați pe


niturile tablierului metalic (codificate și observate la Stecometru) [32]

62
În general, ca bază altimetrică pentru determinarea cotelor servesc
reperele de bază, instalate în afara zonei tasărilor. Pentru construcţiile civile
şi industriale, reperele de bază se instalează la o distanţă mai mare de 100 m
de clădire, iar pentru construcţiile de mari dimensiuni la o distanţă de până
la 1 km. Pentru verificarea stabilităţii, reperele se amplasează în grupuri a
câte trei la o distanță mică unul de altul (după modelul grupei de puncte tari,
din subteran). Măsurând cu nivela diferenţa de nivel dintre ele şi comparând
rezultatele măsurărilor diferitelor cicluri, se determină reperul cel mai stabil.
Acest reper este luat drept reper-fundamental la efectuarea observaţiilor
asupra tasărilor. Mărcile de tasare servesc la redarea cât mai fidelă a
componentei verticale a deplasărilor construcţiei studiate. Se instalează, de
regulă, în construcţiile fundaţiilor portante, care ies la suprafaţa terestră.
Locurile de instalare a semnalelor se determină în dependenţă de cerinţele
faţă de observaţii. Pentru clădirile industriale şi civile tipice, ele se
amplasează pe perimetrul elementelor portante din exteriorul clădirilor şi pe
ambele părţi ale rosturilor de tasare.

4.3. Preluarea, prelucrarea şi interpretarea măsurătorilor

Observațiile fotogrammetrice s-au executat cu o cameră


fotogrammetrică terestră Zeiss Jena UMK 10/1318 pe plăci de sticlă ORWO
WP18 și WP20. Pentru acoperirea stereoscopică a fiecărei deschideri a
podului s-au marcat pe teren 10 stații de fotografiere (5 în amonte și 5 în
aval de pod) și s-au preluat 16 cuple stereoscopice independente (8 pentru
încărcarea statică a tablierului și 8 pentru încărcarea dinamică). În total,
pentru zona studiată s-au efectuat 40 stații normale de fotografiere și au fost
expuse 64 plăci ORWO. Pe tablierul metalic al podului (de cale ferată și
rutier), între pilele 12 și 16, la intersecția diagonalelor și a montanților cu
talpa superioară și inferioară a grinzii s-au marcat codificat nituri, iar la baza
și pe coronamentul pilelor s-au marcat reperi fotogrammetrici. Fotografierea
s-a executat simultan din capetele fiecărei baze pentru urmărirea deformării
podului sub trafic și periodic pentru urmărirea fenomenului de tasare.

63
Fiecare stadiu al deformării tablierului cercetat este înregistrat progresiv pe
fiecare cuplu stereoscopic independent.
Sistemul utilizat permite atât exploatarea on line, cât și off line,
modulele de program (scrise în limbaj Basic și Pascal) lucrând sub sistemul
de operare MS-DOS.

Figura 4.5 – Camera fotogrammetrică terestră Zeiss Jena UMK 10/1318

Figura 4.6 – Fotograme terestre din zona de studiu, preluate cu


camera Zeiss Jena UMK 10/1318, pentru încărcare statică și dinamică [32]

64
Figura 4.7 – Stecometer C Zeiss Jena

În tabelele următoare sunt prezentate câteva coordonate-imagine


măsurate la Stecometru și coordonatele calculate ale punctelor omologe din
modelul fotogrammetric 3D obținut.

Suprastructura podului cu încărcare dinamica in trafic

F = 195.07 mm B = 11.294 m Cuplu B03-B02

Numărul Coordonate-imagine Coordonate-model Observații


punctului x' z'' Px Pz XF YF ZF
100 100.000 200.000 500.000 500.000 2.2588 4.4062 15.8116 Reper la pila
nr. 15
101 103.001 229.610 499.557 500.028 2.3286 4.4101 16.4957 Reper la pila
nr. 15
102 98.728 275.632 499.610 499.981 2.2318 4.4097 17.5332 Reper
103 214.048 275.708 499.705 500.898 4.8378 4.4085 17.5523 Reper
104 212.241 234.957 499.256 500.914 4.8012 4.4128 16.6466 Reper

1 124.368 265.034 498.953 500.210 2.8151 4.4155 17.3216


3 168.808 265.088 498.978 500.549 3.8208 4.4153 17.3296
5 213.343 265.144 499.030 500.904 4.8284 4.4148 17.3371
11 103.249 235.371 499.172 500.045 2.3361 4.4135 16.6391
13 145.558 236.442 499.184 500.375 3.2932 4.4134 16.6704
15 190.032 236.487 499.206 500.724 4.2993 4.4312 16.6786

65
Suprastructura podului cu încarcare dinamica in trafic

F = 195.07 mm B = 11.294 m Cuplu A02-B02

Numărul Coordonate-imagine Coordonate-model Observații


punctului x' z'' Px Pz XF YF ZF
103 199.522 240.170 500.701 500.537 4.5846 4.4823 17.0198
Reper
104 200.000 200.000 500.000 500.000 4.6020 4.4885 16.1070
Reper
105 314.930 196.154 501.098 499.238 7.2306 4.4787 15.9659
Reper
106 319.020 243.211 501.748 498.767 7.3149 4.4729 17.0134
Reper
200 317.034 164.985 501.868 499.505 7.2678 4.4718 15.2330
Reper la pila
nr. 16
1163 311.725 194.805 501.615 499.276 7.1511 4.4741 15.9194 Reper la pila nr. 16

5 201.296 229.771 500.037 500.374 4.6315 4.4882 16.7994


7 246.285 230.294 500.821 499.224 5.6577 4.4812 16.7725
9 291.274 230.496 500.826 499.231 6.6912 4.4812 16.7633
15 177.832 201.358 499.299 500.187 4.0976 4.4948 16.1652
17 222.536 200.869 500.518 499.858 5.1152 4.4939 16.1070
19 267.234 201.980 500.944 499.525 6.1375 4.4801 16.1112
21 309.616 202.551 500.626 499.228 7.1153 4.4829 16.1277

F = 195.07 mm B = 11.294 m

Numărul Coordonate-imagine (sub sarcină) Coordonate-imagine (repaus) Deformații


punctului X's Px s Z''s Pz s X'R Px R Z'' R Pz R ΔX ΔY ΔZ
(mm) (mm) (mm)
200 300.000 500.000 200.000 500.000 300.000 500.000 200.000 500.000 0.0 0.0 0.0
103 182.490 498.936 275.028 501.206 182.427 499.403 276.090 500.014 0.0 -4.2 -19.7
104 182.969 498.172 234.861 500.661 182.929 498.633 235.351 500.014 0.0 -4.2 -19.3
105 297.893 499.279 231.172 499.727 297.845 499.231 230.903 500.000 0.0 -0.4 -1.7
106 301.985 500.00 278.234 499.252 301.918 499.990 277.472 500.014 0.0 -0.1 -0.4
(in repaus) (sub sarcină)
5 184.198 498.658 265.520 500.035 184.259 498.242 265.080 501.047 0.0 -3.7 -27.9
7 229.178 498.663 265.543 500.020 229.260 449.044 266.686 500.395 0.0 -3.4 -21.6
9 274.166 498.666 265.197 500.020 274.239 499.038 265.475 499.765 0.0 -3.3 -12.6
15 160.786 498.654 236.905 500.001 160.796 497.455 233.193 500.882 0.0 -10.8 -24.8
17 205.460 498.654 236.137 500.001 205.484 498.689 234.777 500.468 0.0 -0.3 -21.3
19 250.135 498.643 236.950 500.020 250.206 499.109 236.931 500.098 0.0 -4.2 -14.7
21 292.532 498.682 237.286 500.020 292.573 498.783 237.576 499.737 0.0 -0.9 -3.3

66
Vedere în plan vertical XOZ, Scara 1:500
Scara deformațiilor = 5:1

Figura 4.8 – Săgeata tablierului metalic la scara 5:1 pentru o deschidere


a podului între pila 15 și pila 16 [32]

Precizia de determinare a coordonatelor spaţiale depinde de erorile de


măsurare a coordonatelor ’ , ’’ şi a paralaxelor px, pz, de elementele de
orientare interioară (poziţia punctului principal faţă de punctul mijlociu al
fotogramei şi distanţa focală) obţinute la calibrarea camerei fotogrammetrice
şi de măsurarea bazei de fotografiere.
Pentru ca influenţa erorilor de măsurare a bazei să fie minimă, s-au
măsurat bazele pe teren, cu precizia de 1/100000.
Deoarece măsurătorile la birou s-au făcut cu Stecometrul C cu o eroare
medie pătratică de ± 0,002 mm, precizia de obţinere a coordonatelor spaţiale
fotogrammetrice obţinute prin diferenţierea relaţiilor (4.3) este următoarea:

4,4


0,7

’ (4.9)
1,0


0,002

0,002√2
0,002

67
Eroarea totală obţinută pentru calculul coordonatelor-model
fotogrammetric este:

4,6 (4.10)

În final, coordonatele geodezice vor fi afectate pe lângă această eroare


și de eroarea reperajului, care în cazul lucrării de faţă este ±0,050 m.
Nefiind satisfăcuţi de precizia primei metode, am recurs la cea de-a
doua metodă fotogrammetrică.
Prin diferenţierea relaţiilor (4.3) am obţinut formule de calcul precise
şi pentru cea de a doua metodă:
70.000
∆ √2 √2 0,002 0,13
11294 ∗ 195,07
Deoarece exactitatea deplasărilor pe x şi z este în medie de două ori
mai mare (după Eugen Adler) decât cea pe direcția y rezultă:
∆ ∆ 2 ∆ 0,26  
Eroarea medie totală de determinare a deformaţiilor este:

0,4 (4.11)

Pentru grinda cu zăbrele, între pilele nr. 15 şi 16 s-au efectuat la


Stecometru circa 350 de observaţii stereoscopice pe patru cuple, sistemul de
numerotare al niturilor fiind cel prezentat în figura 4.4.
Doresc să precizez faptul că şi primul procedeu prezentat ar fi dat
rezultate bune dacă punctele 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106 şi 200 ar fi
fost determinate la faza de teren cu aparatură de înaltă precizie inexistentă în
dotarea executantului lucrărilor topografice la acea dată.
Măsurarea distanţelor cu precizia necesară categoriei de lucrări din
care face parte şi lucrarea prezentată nu se poate realiza decât cu două tipuri
de aparate electrooptice existente în ţară, şi anume: „Kern Mecometer ME
3000” (aparatul de serie cu cea mai mare precizie absolută la nivel mondial
în anii 1990 - 2000) şi „Telurometer MA 100” mai puţin precis decât ME
3000, dar satisfăcător.
Aşa cum reiese din cele menționate mai sus, încercarea de a folosi
orice alt tip de aparat ar constitui o cheltuială inutilă, întrucât laturile

68
măsurate cu acesta ar avea o precizie slabă ducând la mărirea erorilor de
determinare a coordonatelor geodezice ale reperilor.
Spre exemplu, astăzi, dacă am utiliza aparatura Leica la monitorizarea
deformaţiilor construcţiilor, am folosi următoarele tipuri de instrumente şi
software performante:
- Stații totale şi nivele: Leica TCA1800/2003, Leica TCA1201M,
Leica TPS1200, Leica Nivel 210/220, Leica GPR112 Monitoring
Prisma;
- GNSS: Leica GMX902 GG, Leica GRX1200 Series, Leica
GPS1200 Series, Leica GMX901;
- Software: Leica GeoMoS, Leica GNSS Spider, Leica GNSS QC,
Leica GeoMoS Web.
Recomandabil este să se utilizeze metoda nivelmentului geometric de
precizie repetat. Instrumentele de măsurare trebuie să fie nivele de înaltă
precizie ( 0,5 mm pe kilometrul dublu de nivelment), cu vizare pe mire de
invar de 1,5 m sau 3 m. Rezultatele cele mai bune, pentru acest gen de
măsurători se obţin prin organizarea lucrărilor sub forma unor poligoane de
nivelment geometric de mijloc.
La executarea observaţiilor de nivelment este recomandabil ca
măsurătorile din toate ciclurile de observaţii să se realizeze în condiţii
atmosferice favorabile, fără miraj (primăvara, toamna; cer înnorat,
temperaturi de circa 20°C), să se lucreze prin metoda drumuirii în sens
direct, la fiecare nivelment observaţiile făcându-se cu cel puţin două planuri
de vizare. Trebuie utilizate, de fiecare dată aceleaşi mire (înainte-înapoi)
pentru toate ciclurile de observaţii, să se facă direct pe teren verificările
specifice privind controlul citirilor şi neînchiderile de poligoane.

4.4. Monitorizarea fotogrammetrică combinată cu măsurători de


scanare cu laser terestru

Scanarea laser permite obținerea rapidă a documentațiilor tridimen-


sionale a interioarelor și a instalațiilor în cazul construcțiilor civile și

69
industriale. Tehnologia scanării laser este metoda cea mai precisă de
măsurare și clasificare a obiectelor de interes arheologic, permițând plani-
ficarea, registrația, analiza și stocarea datelor tridimensionale georeferențiate,
interconectabile cu baze de date pentru generarea GIS. De asemenea,
scanarea laser reprezintă cea mai precisă metodă de măsurare a obiectivelor
arhitecturale, în special în cazul celor deosebit de complexe, datorită vitezei
mari de achiziție a datelor și a cantității impresionante de informații culese.
Un alt exemplu, în geologie și geofizică, scanarea laser permite
generarea modelului digital al terenului (DEM) pentru a determina
stabilitatea versanților și căderea de pietre în situații de urgență, precum și
monitorizarea alunecărilor de teren, identificarea structurilor tectonice,
analiza discontinuității și caracterizării geomecanice a stratului de rocă.
Prin măsurători de scanare cu laser se pot realiza studii și aplicații
privind:
Monitorizarea alunecărilor de teren;
Identificarea structurilor tectonice principale;
Georeferențierea automată a imaginilor metrice peste norul de
puncte pentru identificarea macrofisurilor;
Recunoașterea discontinuităților și caracteristicilor geomecanice
ale maselor de roci;
Modificări volumetrice ale unei peșteri, determinarea grosimii
straturilor pentru reconstruirea unei coloane stratigrafice,
măsurarea distanței aparente dintre discontinuității.

 
Figura 4.9 – Scanări laser la un tunel în execuție
(http://www.microgeo.it/ro/scanere-laser)

70
La executarea tunelelor, scanarea laser permite determinarea într-un
timp foarte scurt a geometriei excavației (figura 4.9). Confruntând
rezultatele cu modelul 3D al proiectului, se poate analiza geometria
excavației și se pot calcula diferențele față de proiect, atât în timpul
lucrărilor, cât și după finalizarea acestora. Se pot identifica zonele de
intervenție, se pot documenta toate fazele construcției și se pot face continuu
extragerea de secțiuni și verificarea conformității lucrării cu proiectul de
execuție.
Tehnologia scanării laser terestre permite măsurarea unui număr mare
de puncte amplasate pe obiectul urmărit, fără a fi nevoie ca acestea să fie
accesibile, ci doar vizibile. Rezultatul măsurătorilor este reprezentat de o
mulţime de puncte, ce definesc obiectul urmărit, numită în general „nor de
puncte”. Pentru determinarea coordonatelor punctelor (X, Y, H) din care a
fost efectuată scanarea, se folosește metoda nivelmentului geometric
(determinări altimetrice – H) şi metoda microtriangulaţiei şi microtrilateraţiei
(determinări planimetrice – X, Y).
Pentru determinarea coordonatelor planimetrice ale punctelor reţelei
din care se va efectua scanarea laser terestră se folosesc staţii totale cu
precizie de 0,5cc - 1cc, iar la determinarea cotelor punctelor se folosesc
nivele clasice (Ni 002, Koni 007) sau electronice de tipul Trimble DiNi 0.3
sau Leica DNA 03, iar scanarea paramentului aval al unui baraj se
efectuează cu un scaner laser terestru ce are o precizie de determinare a
poziţiei spaţiale a punctelor mai mare de ±5 mm la 50 m distanță.
Ceea ce este important de semnalat este faptul că fiecare punct din
norul de puncte obținut în urma scanării are coordonate X, Y, Z, putându-se
obține o modelare 3D pe calculator și o fuziune cu imaginile
fotogrammetrice digitale preluate în aceeași zonă.
În figura 4.10 sunt prezentate câteva imagini sugestive de la
acumularea Pecineagu, situată în zona superioară a râului Dâmboviţa, în
depresiunea dintre masivele Iezer-Păpuşa, Făgăraş şi Piatra Craiului. Barajul
Pecineagu, având înălţimea de 105 m, lungimea de 267 m la coronament şi
lăţimea în secţiunea centrală de 360 m la bază şi 10 m la coronament, este
realizat din anrocamente şi este etanşat cu mască de beton armat.
Tehnologia și metodele moderne utilizate la monitorizarea acestui baraj,

71
precum și rezultatele obținute, se regăsesc în Teza de doctorat a lui Aurel
Negrilă, din 2013 [27].

Figura 4.10 – Imagini de la monitorizarea Barajului Pecineagu [27]


(imagine panoramică, Leica Scan Station 2, nor de puncte şi ţintă de vizare)

72
Capitolul 5
URMĂRIREA ÎN TIMP REAL A DEFORMAŢIILOR
STRUCTURILOR LUCRĂRILOR DE ARTĂ
(PODURI, TUNELE, ZIDURI DE SPRIJIN,
DIGURI, BARAJE HIDROTEHNICE)

5.1. Monitorizarea tasărilor

O importanţă deosebită în analiza comportării construcţiilor, atât în


timpul încercărilor pe modele sau la scară naturală, cât şi după darea lor în
folosinţă şi exploatare o au datele privind deplasările pe verticală ale acestora.
Realizarea unei clădiri determină întotdeauna şi deformaţii ale
terenului în interiorul şi în afara amprizei construcţiei. Deformaţiile
terenului sunt generate de diverse cauze. Acestea sunt înregistrate încă din
timpul excavaţiei, altele pe parcursul execuţiei, precum şi pe perioada
exploatării clădirii noi. Schimbarea stării de tensiuni şi deformaţii în teren se
întâlneşte pe un areal numit zonă de influenţă. În zona de influenţă
deformaţiile terenului pot fi de ordinul centimetrilor, până la submultipli ai
milimetrului. Suprafaţa în plan unde deformaţiile terenului pot afecta
clădirile existente, din vecinătatea construcţiei noi, se regăseşte pe o zonă
mult mai restrânsă pe care o putem numi zona afectată (vezi figura 5.1). [8]
În interiorul zonei afectate sunt stabilite acele valori ale deformaţiilor
terenului prin norme pentru diferite tipuri de construcţii, dar în aceleaşi
norme se face referire doar la construcţiile în stare bună, cu structura
nealterată, fără a se specifica despre clădirile existente care au suferit
degradări din diverse cauze. Este cunoscut faptul că în zonele cu un grad
mare de seismicitate, majoritatea clădirilor existente au suferit degradări.
Din categoria clădirilor existente cu rigiditatea afectată, nu fac parte numai
clădirile care au avut la bază un calcul strict gravitaţional, ci şi acelea la care
au funcţionat în timpul cutremurului mecanismele de plastificare. Acestea

73
din urmă, chiar dacă au beneficiat de un calcul seismic, în urma mişcărilor
tectonice s-au declanşat mecanismele de disipare a energiei, adică s-au
format articulaţii plastice, iar în lipsa unor reparaţii, clădirile sunt expuse în
faţa unui nou seism de intensitate mare. Cele două tipuri de structuri cu
rigiditate degradată, descrise mai sus, prezintă, de obicei, o capacitate redusă
de a prelua eforturile suplimentare generate de o tasare neuniformă.

Figura 5.1. a) secţiune verticală prin bulbul activ aflat sub clădire;
b) prezentare sintetică a zonei de influenţă şi a zonei afectate

Pentru structuri normale, cu fundații izolate, tasările totale de până la


50 mm sunt, de obicei, acceptabile. Tasări mai mari pot fi acceptate, cu
condiția ca rotirile relative să rămână în limitele acceptabile și cu condiția ca
tasările totale să nu cauzeze probleme cu accesele în clădire sau să crească
eforturile în structură, datorită înclinării generale. În figura 5.2 sunt
prezentate principalele tipuri de tasare a construcțiilor.
74
 
Figura 5.2 – Principalele tipuri de tasare a construcțiilor [8]

Deoarece măsurătorile topo-geodezice permit doar analiza construcţiei


în funcţie de caracterul şi mărimea deplasărilor verticale, ele vor trebui
corelate cu observarea şi studierea regimului apelor subterane, mecanica
pământurilor, în scopul descoperirii originii acestor deplasări şi indicarea
posibilităţilor de eliminare a lor.
Principiul măsurării deplasărilor şi deformaţiilor pe verticală constă în
determinarea repetată a cotelor punctelor de control, numite şi mărci de
tasare, fixate pe construcţia studiată, în raport cu mai mulţi reperi ficşi,
amplasaţi pe terenuri nedeformabile şi în afara zonei de influenţă a
construcţiei. Punctele de control încastrate în construcţie, se deplasează
împreună cu construcţia şi deci prin observaţii efectuate asupra lor, se pot
stabili valorile deplasărilor verticale.
Metodele utilizate la determinarea tasărilor construcţiilor se pot grupa
după cum urmează:
- metoda nivelmentului geometric de înaltă precizie;
- metoda nivelmentului trigonometric de precizie;
- metoda nivelmentului hidrostatic.
Mărimea deplasărilor verticale, fie ele tasări sau ridicări, se poate
determina prin metode numerice semiriguroase, folosind prelucrarea datelor
măsurătorilor din teren prin metoda celor mai mici pătrate. Alegerea se face
în funcție de natura și precizia studiului efectuat.

75
Reperii de control se pot marca pe clădiri, pe stânci stabile sau pe
pilaştri de beton construiţi pe teren. Dacă se doreşte amplasarea acestora pe
clădiri se ţine cont de faptul că acestea trebuie să fie consolidate, să fie
exploatate de cel puţin cinci ani şi să nu fie expuse diferitelor influenţe
interioare sau exterioare (trepidaţii din cauza exploatării, terenuri inundabile
etc.). Din acest punct de vedere cel mai bine corespund clădirile publice
unde reperul de control se încastrează în apropierea colţurilor construcţiei,
având în vedere asigurarea condiţiilor de stabilitate a acestora. În literatura
de specialitate se consideră că dacă asupra unei construcţii nu intervin
sarcini continue şi crescânde, aceasta se poate considera stabilizată după o
perioadă de cinci ani de la darea ei în exploatare.
Materializarea punctelor de nivelment marcate pe obiectivul supus
observaţiilor, se realizează prin intermediul mărcilor de tasare. Mărcile montate
pe construcţiile urmărite pot avea forme diferite, fiind confecţionate din bare
metalice cu cap rotunjit, sau din corniere cu cap semirotund. Astfel de mărci de
nivelment încastrare în construcţie sunt prezentate în schița următoare:

Forma şi materialul mărcilor se alege în funcţie de condiţiile locale, de


forma şi materialul construcţiei urmărite. Montarea mărcilor se face astfel
încât ele să fie fixe şi să permită aşezarea verticală sigură a mirelor de
nivelment sau a prismelor optice.
Spre exemplu, pentru studiul tasărilor și neuniformității acestora la
sala polivalentă din municipiul Craiova sunt prezentate în figurile
următoare: rețeaua de urmărire (figura 5.3) și reprezentarea spațială a
tasărilor medii în fiecare ciclu de măsurare (figura 5.4). [24]
Rețeaua de reperi de nivelment și puncte ale rețelei de urmărire, este
formată din 4 puncte de reper (RN1, RN2, RN3 și RN4), care sunt dispuși,
conform normativelor în vigoare, la o distanță D față de construcție, dată de
relația:
D = (1,8 … 2,2) hmax construcție (m)

76
Figura 5.3 – Rețeaua de urmărire a tasărilor [24]

Figura 5.4 – Reprezentarea spațială a tasărilor medii în fiecare ciclu de măsurare [24]

77
Toți reperii de nivelment se află poziționați în teren stabil care nu
prezintă pericol de surpare sau alunecare, neexistând nici căi de comunicație
cu trafic sporit în zonă.
Programul de urmărire a comportării în timp a sălii polivalente din
municipiul Craiova, s-a desfășurat până în 2004 pe parcursul a cinci cicluri
de măsurători topografice, din care primul l-a constituit ciclul de referință.
[24]

5.2. Monitorizarea deplasărilor şi deformaţiilor plane (orizontale)

Prin prelucrarea măsurătorilor liniare şi unghiulare, se va putea obţine


fie direct mărimea vectorului deplasării orizontale, fie mai întâi mărimea
componentelor pe axele de coordonate, apoi în funcţie de acestea, mărimea
vectorului deplasării. Atât mărimea, cât şi direcţia şi sensul vectorului
deplasării orizontale se poate determina prin metode grafice, metode
numerice (trigonometrice, analitice) şi metode riguroase folosind metoda
celor mai mici pătrate, în funcţie de natura şi precizia cercetării.

Metoda microtriangulaţiei şi utilizarea acesteia la determinări ale


deplasărilor orizontale.
Această metodă se foloseşte la determinarea vectorului deplasării
orizontale ale punctelor de control, fixate pe construcţia studiată, în raport
cu un sistem de referinţă constituit din puncte fixate în terenuri
nedeformabile şi în afara zonei de influenţă a construcţiei, acestea formând
reţeaua punctelor de triangulaţie. Metoda microtriangulaţiei este folosită la
urmărirea comportării în timp a construcţiilor masive (baraje, ecluze,
viaducte, poduri), ca şi a terenurilor din jurul acestora.
Construcţia reţelei de microtriangulaţie se realizează cu precizie foarte
mare. Determinarea vectorului deplasării orizontale a construcţiei necesită
efectuarea măsurătorilor repetate (ciclice) ale reţelei de microtriangulaţie, cu
aceeaşi precizie cu care a fost construită iniţial. Calculele de compensare
trebuie executate riguros, prin metoda pătratelor minime, cu scopul de a se

78
obţine valorile cele mai probabile ale coordonatelor punctelor reţelei,
avându-se posibilitatea aprecierii preciziei rezultatelor compensării şi deci şi
a preciziei de determinare a vectorului deplasării orizontale a punctelor de
control de pe construcţia studiată.
În componenţa reţelei se regăsesc următoarele categorii de puncte:
 Puncte de control, numite şi mărci de tasare ce sunt fixate pe
construcţia ce urmează a fi observată. Aceste puncte au rolul de a
evidenţia cu exactitate mărimea şi direcţia deplasărilor.
Semnalizarea lor se face cu mărci speciale de diferite forme,
confecţionate din bronz cromat, spre a rezista la coroziune.
Cercetările au arătat că cele mai bune sunt semnalele sub formă de
disc, diametrul cercului reprezentând 1:20 din distanţa medie de la
punctul fix până la punctul de determinat.
 Puncte de staţie, din care se fac observaţii repetate spre punctele de
control de pe construcţie. Aceste puncte sunt marcate prin pilaştri
de beton armat, cu fundaţie adâncă, având la partea superioară
piese speciale de centrare şi prindere a teodolitului. Amplasarea lor
se face în apropierea construcţiei, la maximum 300 - 500 m,
numărul lor fiind de cel puţin două. La partea superioară a
pilastrului se fixează o placă de oţel în mijlocul căreia se află
dispus un reper cu filet ce înlocuieşte şurubul pompă, pentru o mai
bună centrare a teodolitului şi a semnalelor de vizare pe punctele
de staţie.
 Punctele de referinţă de la care se determină eventualele schimbări
în poziţia punctelor de staţie sunt amplasate în terenuri stabile şi la
distanţe de 200 - 300 m de construcţia observată, spre a se elimina
orice influenţă a acesteia asupra lor.
 Punctele de orientare sunt amplasate la distanțe mai mari, în
terenuri care prezintă un grad ridicat al stabilității, indicat în
studiile geotehnice.
Proiectarea reţelelor de nivelment geometric pentru cazuri speciale se
face prin luarea în considerare a unui număr minim de reperi de control pe
baza cărora se vor raporta ulterior toate ciclurile de măsurători efectuate.

79
Figura 5.5 – Rețea de urmărire

Numărul minim al reperilor de control într-o reţea de nivelment


geometric pentru urmărirea tasărilor unei construcţii, nu poate fi mai mic de
3, acest lucru rezultând din faptul că un număr mai mic de reperi de control,
de exemplu 2, nu este suficient pentru a putea calcula şi reprezenta care
dintre aceştia şi-a modificat poziţia iniţială (în cazul în care apare o diferenţă
între cotele absolute ale acestora). Reperii de control trebuie să fie situaţi
reciproc în aşa fel încât stabilitatea fiecăruia dintre ei să poată fi apreciată cu
ajutorul cel puţin a unei drumuiri, care duce către un alt reper de control. În
consecinţă, numărul staţiilor din fiecare drumuire trebuie să asigure
posibilitatea de a aprecia stabilitatea fiecărui reper de control în limitele
adoptate ale influenţei erorilor de măsurat, adică trebuie să permită
constatarea deplasărilor care în valoare absolută depăşesc valorile erorilor
de măsurare.
Reţelele de nivelment geometric alungite, drumuirile pe
coronamentele barajelor, drumuirile nivelitice paralele cu axul podurilor
care nu au reperi de control la mijloc, trebuie să fie legate la fiecare capăt,
cel puţin cu 3 repere de control, amplasate în afara zonei de deformabilitate
a terenului. Pentru stabilirea distanţei maxime între reperele de control, cât
şi a lungimii maxime a drumuirii nivelitice, se consideră această lungime
exprimată prin numărul de staţii. Trebuie avut în vedere că eroarea medie
pătratică de deplasare pe verticală, adaptată în prealabil pentru reperul
amplasat cel mai defavorabil să nu fie depăşită.

80
Pentru determinarea deplasărilor reperilor de control se porneşte de la
relaţia privind criteriul de stabilitate al unui reper de nivelment (diferenţele
de nivel să nu depăşească valoarea 2μ√ ):

dmax = ±2μ√ (5.1)


în care: µ = eroarea medie pătratică a unităţii de pondere, specifică
măsurătorilor de precizii diferite;
m = eroarea de măsurare;
n = numărul de stații.
Rezultă următoarea condiție:

n≤ (5.2)

Dacă considerăm eroarea medie pătratică a unităţii de pondere egală


±0,1 mm şi eroarea de măsurare egală cu 0,5 mm, constatăm că depistarea
modificării reciproce a poziţiei a doi reperi de control, de ordinul a 0,5 mm,
va fi posibilă numai când n ≤ 6. [25]

Figura 5.6 – Barajul Gura Râului - Plan de situaţie cu reţeaua geodezică [33]

81
Figura 5.7 – Barajul Gura Râului - Amplasarea aparaturii de măsură [33]

În figurile 5.6 şi 5.7 se ilustrează amplasarea reţelei geodezice de


supraveghere şi a aparaturii principale de măsură amplasate la barajul Gura
Râului.

Figura 5.8 – Barajul Siriu – Amplasarea echipamentului geodezic [33]

82
Figura 5.9 – Barajul Siriu – Profil longitudinal cu distribuţia
forajelor de drenaj în galeriile G11, G3 şi G4:
1 - corp baraj, 2 - limită voal de etanşare, 3 - descărcător de ape mari [33]

În figurile 5.8 şi 5.9 se prezintă amplasarea reperilor de microtriangulaţie


şi nivelment de precizie, precum şi a forajelor de drenaj de la barajul Siriu.
În cei peste 25 de ani care au trecut de la intrarea parţială în exploatare a
acumulării Siriu, sistemul de monitorizare a furnizat informaţii suficiente
pentru evaluarea stării curente de siguranţă a barajului şi prevenirea unor
situaţii atipice.

Metoda aliniamentelor şi utilitatea acesteia în studiul deplasărilor


orizontale.
La determinarea deplasărilor orizontale ale construcţiilor care în plan
au configuraţie liniară dreaptă (baraje de greutate, poduri, viaducte, căi ferate)
se aplică pe scară largă metoda aliniamentelor. Metoda aliniamentelor
presupune determinarea poziţiei planimetrice a unui şir de puncte de control
dispuse pe un aliniament, a căror abateri de la linia ce uneşte punctele de
capăt să nu fie mai mici de 3 - 4 cm.
În acest scop, în afara punctelor materializate pe construcţia ce
urmează a fi observată, se fixează punctele de bază ale aliniamentului în
locuri stabile şi în afara zonei de influenţă a construcţiei. În planul vertical al
aliniamentului, în punctele caracteristice ale construcţiei, se fixează punctele
de control. În aceste puncte se amplasează semnale sau mărci de vizare prin
observarea cărora se determină valorile abaterilor faţă de aliniamente.

83
Metoda aliniamentului este simplă, precisă şi necesită un volum redus
de lucrări de teren şi de birou, aceasta permiţând repetarea ei la intervale
scurte de timp. Deplasarea orizontală a unui punct de control, între două
cicluri de observaţii, va rezulta din diferenţa abaterilor punctului faţă de
aliniament, măsurate în ciclul final şi în ciclul iniţial (deplasări totale) sau
între ciclul actual şi ciclul iniţial (deplasări parţiale).
Metodele optice de observare a aliniamentului sunt cele mai complete
pentru lucrările de cercetare. Ele folosesc teodolite sau aliniametre, la care
partea principală este luneta cu putere de mărire de 40...50 ori şi semnale
sau mărci de vizare, fixe sau mobile. Când condiţiile terenului nu permit
amplasarea punctelor de bază ale aliniamentului în terenuri nedeformabile,
acestea se pot amplasa şi în terenuri deformabile, pe construcţie sau în
interiorul construcţiei. În aceste cazuri, metoda aliniamentului se combină
cu metoda microtriangulaţiei, iar la determinarea abaterilor fiecărui punct de
control faţă de aliniament şi implicit a deplasărilor, se va ţine seama şi de
deplasarea punctelor de bază ale aliniamentului.
Determinarea deplasărilor orizontale ale punctelor de control, de fapt a
abaterilor faţă de aliniament, se face prin observarea unui singur aliniament
pe toată lungimea lui, prin măsurarea unghiurilor paralactice, prin
observarea aliniamentelor paralele suplimentare sau prin observarea
aliniamentelor intersectate.
Indiferent de situaţie, determinarea abaterilor punctelor de control, de
pe construcţia studiată, faţă de aliniament se poate executa prin metoda
mărcii mobile, metoda măsurării unghiurilor paralactice sau prin metoda
măsurării unghiurilor apropiate de 200g.

Metoda observării unui aliniament pe toată lungimea lui se aplică


în cazurile în care distanţa dintre punctele de capăt ale aliniamentului este
relativ mică (300 - 500 m), asigurându-se condiţii bune de vizare atât între
punctele de capăt, cât şi între acestea şi punctele de control materializate pe
construcţie. Determinarea abaterilor punctelor de control se poate face prin
metoda mărcilor mobile, metoda măsurării unghiurilor paralactice, metoda
măsurării unghiurilor apropiate de 200g, metoda măsurării pe rigle gradate.
Punctele de capăt ale aliniamentului, A şi B (figura 5.10), reprezintă şi

84
puncte de staţie din care se execută măsurătorile. Ele sunt materializate prin
pilaştri de beton armat ca şi în cazul metodei microtriangulaţiei.

Figura 5.10 – Principiul metodei aliniamentului

Semnalizarea capetelor aliniamentului se face cu semnale fixe sau cu


semnale cu marcă mobilă, în funcţie de metoda de lucru (fig. 5.11).

Figura 5.11 – Tipuri de ținte de vizare pentru semnalizarea aliniamentelor

În punctele de control se aşează semnale cu marcă mobilă, care sunt


dotate cu şurub micrometric ce permite aducerea mărcii mobile pe direcţia
aliniamentului. La începutul fiecărui ciclu de măsurători, operatorul
îndreaptă axa de vizare a lunetei de-a lungul aliniamentului B-C (figura
5.10). Măsurătorile realizate în cele două poziţii ale lunetei formează o serie
de observaţii. Într-un ciclu de măsurători se efectuează cel puţin trei serii în
care teodolitul a fost plasat atât în staţia B, cât şi în staţia C. La fiecare serie
se calculează media valorilor măsurate în cele două poziţii.
85
La fiecare ciclu de observaţii se verifică poziţia punctelor de sprijin B
şi C faţă de aliniamentul A-D, toate punctele trebuind să fie coliniare. În
acest scop instrumentul se instalează în punctul A, marca cu discul fix în
punctul D, iar marca cu discul mobil, succesiv în punctele B şi C.
Concordanţa între citirile pe scara mărcii mobile (în limitele erorilor de
măsurare) va constitui o dovadă a stabilităţii punctelor B şi C faţă de
aliniamentul A-D.
Precizia rezultatelor măsurătorilor, a deplasărilor orizontale, efectuate
prin metoda aliniamentului, depinde în mod special de eroarea de vizare şi
condiţiile exterioare de genul refracţiei atmosferice.
Precizia rezultatelor măsurătorilor, a deplasărilor orizontale, efectuate
prin acest procedeu, se face cu ajutorul următoarelor relaţii de evaluare:
Eroarea medie pătratică de determinare a abaterii fiecărei mărci
faţă de aliniament într-o serie este dată de relația:

m=± (5.3)

în care: vv = abaterea mediei aritmetice;


r = numărul de citiri într-o serie.
Eroarea medie pătratică a mediei abaterilor din n serii este dată
de relația:

M=± (5.4)

Eroarea medie pătratică a mediei abaterilor obţinute din staţia B


şi staţia C, se calculează cu relația:

Mtot = ± (5.5)

Eroarea medie pătratică de determinare a deplasării δ de la


aliniamentul comun, obţinută ca diferenţă a abaterilor în două
cicluri de măsurători, se calculează cu relația:

μδ = ± (5.6)

86
Metoda observării unghiurilor paralactice constă, ca şi în cazul
vizării aliniamentului pe întreaga sa lungime, în stabilitatea unui aliniament
cât mai apropiat de linia care uneşte punctele construcţiei observate.
Punctele de sprijin ale aliniamentului considerat A şi B servesc ca şi
puncte de staţie pentru stația totală. În punctele observate, coliniare
aliniamentului, se încastrează bucşe metalice în care se vor instala în timpul
măsurătorilor mărci de vizare stabile sau reperi simpli metalici, care
urmează a fi vizaţi pentru măsurarea unghiurilor orizontale.
Măsurarea unghiurilor orizontale corespunzător abaterilor ai ale
punctelor observate (1, 2, ..., n) se execută cu un teodolit de precizie
ridicată, aşezat în staţie în punctul A, cu care se măsoară faţă de
aliniamentul A-B unghiurile φi şi, în mod analog, din staţia B se măsoară
faţă de acelaşi aliniament, unghiurile ψi, măsurătorile de unghiuri
executându-se în ambele poziţii ale lunetei teodolitului sau stației totale
(figura 5.12).

Figura 5.12 – Metoda măsurării unghiurilor paralactice

La fiecare serie se calculează media valorilor măsurate φi, respectiv ψi,


pentru fiecare reper observat.
Acest procedeu are, faţă de cel de vizare în lungul aliniamentului,
următoarele avantaje:
- dispare necesitatea folosirii mărcii mobile şi, ca urmare, nu mai
este necesară utilizarea unui operator;
- apare posibilitatea efectuării observaţiilor asupra unor construcţii
care au contururi diferite de formă rectilinie, cum ar fi barajele
arcuite, viaductele arcuite etc.

87
Aprecierea preciziei măsurătorilor se face corespunzător conceptelor
teoretice prin calculul parametrilor specifici, studiați în cadrul cursului de
topografie.
Astfel, se vor calcula: eroarea medie pătratică de determinare a
abaterilor mărcilor de pe construcţie și eroarea medie pătratică de
determinare a deplasării δ faţă de aliniament, aflată ca diferenţa dintre
abaterile a1 şi a2 din două cicluri de măsurători.

5.3. Monitorizarea deplasărilor şi deformaţiilor 3D

Pentru monitorizarea deplasărilor şi deformaţiilor 3D trebuie să


utilizăm aparatură de precizie, spre exemplu cu o acuratețe unghiulară de
0,5” sau 1”, cu un software intuitiv de culegere a datelor și o procesare
rapidă a datelor la birou, cu ajutorul unui soft performant.
Spre exemplu, funcțiile suplimentare specific inginerești ale stației
totale Trimble S9, includ tehnologia Trimble FineLock și punctarea cu laser
din clasa 3R. Trimble FineLock detectează prisma fară a interfera cu alte
prisme din jur, pentru a oferi precizii ridicate în perimetre închise.
Dispunând de opțiunea Trimble Long Range FineLock, îi puteți extinde
funcționalitatea pe distanțe mari. Cu punctarea laser din clasa 3R aparținând
stației Trimble S9 HP, puteți marca vizibil puncte la distanțe ridicate în
cazul tunelurilor și al minelor subterane.
Tehnologia de măsurare a distanțelor Trimble DR Plus, oferă
posibilitatea măsurării unor distanțe deosebit de mari în modul de reflexie
directă, în cazul măsurătorilor fără prismă, în timp ce modulul EDM DR
HP, prezent pe S9 HP, oferă o acuratețe ridicată în cazul măsurătorilor cu
prisma. Modulele EDM Trimble DR Plus, combinat cu tehnologia servo de
mișcare a aparatului Trimble MagDrive™, crează un standard de neegalat în
privința rapidității măsurătorilor, fără a compromite acuratețea acestora.
Noile tehnologii de scanare laser, care au revoluţionat tehnica
măsurătorilor şi în domeniul topografiei inginereşti, pot fi folosite cu succes
atât în cazul ridicărilor topografice efectuate la modernizarea tunelelor, cât

88
și la monitorizarea deformațiilor 3D a acestora, utilizarea lor aducând
beneficii importante atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de
vedere economic.
Realizarea măsurătorilor specifice tunelurilor se poate face cu o staţie
totală și cu două sisteme de scanare laser (spre exemplu sistemul Leica
Scanstation2 utilizat în regim static, sistemul L-KOPIA/LKO în regim
dinamic, sau Leica GRP 5000) şi obţinerea unor concluzii clare privind
următorii parametri: posibilităţi şi condiţii de utilizare, timp de execuţie,
număr de puncte colectate, precizii de determinare. În fotografiile următoare
sunt prezentate cadre din timpul măsurătorilor efectuate la un tunel de cale
ferată din România, utilizând un sistem din Italia similar cu Leica GRP
3000.

Ca urmare a efectuării măsurătorilor, trebuie să avem în vedere


următoarele:
- Prelucrarea observaţiilor obţinute cu cele trei sisteme prin mai multe
metode şi compararea lor pentru o analiză pertinentă a următorilor
parametri: impunerea unei metode de prelucrare a datelor pentru
domeniul tunele, necesitatea realizării unei reţele de urmărire
speciale, precizii obţinute la realizarea reţelei de urmărire, precizii
de poziţionare a vectorilor măsuraţi, acurateţea măsurătorilor.
- Obţinerea de produse finale specifice şi necesare la proiectarea
lucrărilor de consolidare sau modernizare a tunelelor, pornind de la
planuri de situaţie şi coordonate 3D ale punctelor caracteristice
tunelului, continuând cu: profile longitudinale, transversale şi
secţiuni, calcul de volume, suprafeţe, volume de umplutură şi

89
volume de săpătură, generarea de modele ale terenului şi modelare,
până la: încadrarea gabaritului de liberă circulaţie, realizarea fişei
tunelului şi cartarea defectelor la intrados.
- Analiza posibilităţilor de obţinere a elementelor geometrice ale căii
de rulare şi ale tunelului (elemente principale curbă, ax cale de
rulare, ax tunel, gabarite) şi compararea acestora cu elementele
proiectate.
- Calculul valorilor de dezaxare specifice elementelor geometrice ale
tunelelor, şi a valorilor de încadrare în gabaritul de liberă
circulaţie, valori pe baza cărora se impun, de către proiectantul de
specialitate, soluţiile de modernizare a tunelului în cea ce priveşte
retrasarea axului căii, retrasarea niveletei, posibilităţi de
electrificare etc.
- Analiza modelelor stochastice de transformare de coordonate
specifice softurilor de prelucrare a măsurătorilor obţinute prin
scanare, utilizate pentru registraţia norilor de puncte multipli.
- Compararea parametrilor de transcalcul obţinuţi prin aplicarea
transformărilor Helmert în spaţiul 2D și 3D cu parametri transcal-
cului rezultaţi în urma registraţiei cu softul Cyclone 8 de la Leica.
- Prezentarea modalităţilor de export al datelor în diferite softuri de
prelucrare, de utilizare combinată a rutinelor din diferite aplicaţii
de gestionare a norilor de puncte şi produse CAD, pentru o cât mai
facilă rezolvare a multitudinii de probleme ce apar la întocmirea
documentaţiilor de modernizare a tunelelor.
Tunelul propriu-zis este alcătuit din elemente constructive numite
inele, a căror lungime depinde de natura rocilor străbătute și de metoda de
execuție utilizată.
Aripa este elementul de legătură al tunelului cu pereții tranșeelor de
acces și se execută din beton sau zidărie.
Axa tunelului este axa de simetrie în plan vertical a secțiunii utile a
tunelului; pentru tunelurile de cale ferată în aliniament coincide cu axa căii
de rulare; pentru tunelurile în curbă axa tunelului diferă de axa căii de rulare
pentru a asigura încadrarea gabaritului.

90
Nișele (refugiile) sunt amenajări speciale, executate în afara
gabaritului și servesc atât la adăpostirea muncitorilor care lucrează la
întreținerea căii de comunicație, cât și pentru depozitarea materialelor
necesare unor reparații locale. Nișele se dispun alternativ, pe de o parte și de
alta a căii de comunicație, la o distanță de cel mult 50 m în lungul tunelului.
Accesul căii de comunicaţie către tunel se face prin intermediul unor
tranșee de acces, care pot fi lungi sau scurte şi mărginite de ziduri de sprijin
şi susţinute de aripi. În figura 5.13 sunt prezentate elementele caracteristice
unui tunel în plan longitudinal. La capetele tunelului se realizează două
elemente constructive, numite portaluri, care au rol de preluare a împingerii
masivului în sens longitudinal, cât şi rol estetic, având o realizare
arhitectonică care se încadrează cu mediul înconjurător; de asemenea,
portalurile fac legătura între tunel şi tranșeele de acces.

 
Figura 5.13 – Elementele caracteristice ale unui tunel [41]:
1 - aripă, 2 - portal, 3 - inel, 4 - nișă, 5 - puț de ventilație, 6 - axa tunelului

Puţul de ventilaţie este o construcţie specială, verticală, în formă de


coş, amplasată în axa tunelului sau lateral, cu scop de aerisire şi ventilaţie
între interiorul tunelului şi exterior.
În figura 5.14 sunt prezentate elementele caracteristice ale unui tunel
în plan transversal.
Intradosul este conturul interior al căptuşelii tunelului sau a secţiunii
libere la tunelurile fără căptuşeală. Secţiunile transversale la tunele pot fi de
diferite tipuri: de tip potcoavă, circulară, dreptunghiulară. În cazul
tunelurilor de cale ferată simplă, cel mai des utilizată este secţiunea de tip
potcoavă.

91
Figura 5.14 – Elementele caracteristice ale unui tunel în plan transversal [41]:
1 - fundație, 2 - canal de evacuare ape, 3 - radier, 4 - barbacană,
5 - banchină, 6 - cale de rulare, 7 - ax tunel, 8 - intrados, 9 - nașterea bolții,
10 - căptușeală, 11 - extrados, 12 - calotă, 13 - saltea de piatră, 14 - boltă,
15 - gabarit de liberă trecere

Secţiunea utilă interioară sau gabaritul de liberă trecere (de


circulaţie) este conturul geometric transversal liber, în plan vertical,
perpendicular pe axa longitudinală a căii de rulare, în interiorul căruia, afară
de mijloacele de transport, pe calea respectivă nu se admite să pătrundă nici
o parte a construcţiei sau a instalaţiilor fixe ale tunelului. Gabaritul de
circulaţie trebuie să respecte prevederile standardelor în vigoare pentru
fiecare cale de circulaţie.
Radierul este elementul construit la baza fundaţiei tunelului pe care se
sprijină calea de rulare. Ele pot fi drepte sau sub formă de boltă, din beton,
beton armat sau mai rar din zidărie de piatră.

92
Barbacana este orificiul transversal realizat prin fundaţii, în scopul
evacuării apelor provenite din infiltraţii din spatele căptuşelii.
Banchina, element din beton, executat deasupra fundaţiilor şi
radierului până la nivelul căi de rulare sau mai sus, amplasat de o parte şi de
alta a căi de rulare, serveşte pentru circulaţia personalului de întreținere şi
pentru amplasarea diferitelor instalații ale tunelului.
Căptușeala este elementul construit care asigură susţinerea conturului
escavat și reprezintă secţiunea liberă de exploatare a tunelului. Căptuşelile
pot fi monolite, prefabricate sau cu două componente, una prefabricată
exterioară şi una monolită interioară sau două monolite.
Extradosul reprezintă suprafaţa exterioară a căptuşelii şi face legătura
tunelului cu mediul înconjurător.
Bolta este partea superioară a căptuşeli la nivelul intradosului, cota
acestui element fiind importantă în cazul modernizării tunelurilor
(electrificarea liniei).
Conturul intradosului tunelelor nu are o geometrie regulată în raport cu
axa proprie, iar axa căii ferate nu este dispusă simetric în raport cu axa
tunelului. Forma intradosului este influenţată de deficiențele execuţiei, de
împingerile terenului şi de degradările căptuşelii în timp.
Secţiunea utilă interioară a unui tunel, delimitată de intradosul
căptuşelii, este obţinută prin măsurători şi apoi verificată. Verificarea se face
după următoarele criterii: gabaritul de referinţă al materialului rulant,
toleranţele materialului rulant, ale căii de rulare şi ale construcţiei, spaţiul
suplimentar pentu cintre, catenară, instalaţii etc.
Înfășurătoarea interioară a tuturor profilelor transversale ale intradosului,
în raport cu axa căii este definită ca debușeul tunelului. Debușeul tunelului
poate fi modificat ca urmare a lucrărilor de întreținere a căii de piatră spartă.
Aceste lucrări de întreţinere a căii de piatră spartă au caracter obligatoriu şi
repetitiv, cea ce duce la acumulări succesive, la deplasări transversale ale
axului căii de rulare în plan şi la ridicări ale niveletei în profil longitudinal,
de la câţiva milimetri până la zeci de centimetri. Aceste deplasări şi ridicări
reduc debuşeul tunelului, chiar dacă structura este stabilă, punând în pericol
încadrarea gabaritului.

93
Pentru verificarea debuşeului tunelelor se parcurg următoarele etape:
- realizarea releveelor transversale ale intradosului la rosturile dintre
inele (figura 5.15);
- realizarea profilului longitudinal cu stabilirea cotelor NST în
dreptul secţiunilor transversale măsurate;
- poziţionarea gabaritului în fiecare secţiune;
- stabilirea unei noi nivelete care să satisfacă mai bine condiţiile de
exploatare (declivităţi mai puține, grosime minimă a prismei de
piatră spartă);
- raportarea noilor cote ale niveletei pe releveele transversale;
- determinarea succesivă a poziţiei gabaritului prin translaţii dreapta-
stânga;
- retrasarea axului căii în interiorul culoarului stabilit;
- raportarea noului ax şi repoziționarea finală a gabaritului.

Figura 5.15 – Releveu transversal intrados la rosturi [41]

94
La realizarea băncii de date pentru tuneluri participă specialiști din
diferite domenii: inginerii de căi de comunicaţii, rezistenţă, hidrotehnică,
geotehnică, geologie, geodezie. Aceștia, pe lângă progamatori, analişti şi
informaticieni, își aduc aportul la realizarea şi actualizarea informaţiilor
despre tuneluri. Intervenţia specialiştilor din domeniul geodeziei este la
datele asupra stării tehnice a tunelului, aceste informaţii putând fi culese
doar prin măsurători. Informaţiile rezultate sunt apoi analizate de specialişti
feroviari, care pot lua o decizie în cunoştinţă de cauză privind necesitatea
intervenţiilor la tunel, amploarea acestor intervenţii, implicaţiile intervenţiei
asupra traficului şi, nu în ultimul rând, asupra costurilor şi posibilităţilor de
finanţare. Aceste informaţii se culeg periodic, calendarul investigaţiilor este
făcut de gestionarul tunelului şi constă în: realizarea profilului longitudinal
al axului căii de rulare, întocmirea releveului desfăşurat al intradosului cu
cartarea defectelor aparente, verificarea gabaritului tunelului prin realizarea
de relevee transversale executate întotdeauna în aceleaşi secţiuni.
Profilul longitudinal se execută în lungul axului căii de rulare, la scări
standard 1:100, 1:200 şi 1:500, pentru lungimi, şi 1:10, 1:20, 1:50, pentru
înălţimi. Pe lângă elementele cunoscute ale profilului longitudinal, plan de
referinţă, distanţe parţiale, cote, există şi elemente specifice, cum ar fi:
kilometrajul căii, tipul inelului, lungimea inelului, cote NST şi NSS,
numărul inelului etc.
Necesitatea verificării gabaritului este justificată de posibilitatea
deformării căptuşelii în timp, sau a deplasării pe orizontală şi verticală a căii
de rulare, care pot conduce la neînscrierea gabaritului de circulaţie şi la
accidente destul de grave.
Releveul desfășurat al intradosului cu cartarea defectelor aparente
reprezintă piesa cea mai importantă în acţiunea de colectare a datelor
privind tunelul. Acesta se execută la scările 1:100, 1:200 şi 1:500 în funcţie
de dimensiunile tunelului şi dă o imagine sugestivă asupra defectelor şi
evoluţiei lor în timp, constituind un element esenţial în stabilirea
diagnosticului tunelului.
Măsurătorile pentru releveele transversale se execută o dată la doi ani,
pentru tunele fără probleme, sau la intervale mai mici, stabilite de
gestionarul tunelului, pentru tunelurile cu evoluţii majore în timp. Ele se

95
execută întotdeauna în aceeaşi secţiune pentru a putea fi comparate între ele,
se pot executa şi în secţiuni noi, care vor fi reluate ulterior, dacă situaţia din
teren cere acest lucru.
Pentru fiecare etapă de măsurători se execută o fișă de măsurători
pentru gabarit, care conţine: numărul inelului, poziţia kilometrică a secţiunii
în care se realizează măsurătorile, anul executării măsurătorilor etc.
Măsurătorile şi tehnicile de măsurare sunt diferite şi au cunoscut o
permanentă îmbunătăţire. S-a pornit de la pantografe şi prăjini palpatoare,
iar în zilele noastre măsurătorile se execută cu staţii totale de precizie şi
tehnologii de scanare laser de precizie.
Realizarea unei baze de date pentru tuneluri, asociată cu un mediu
CAD, aduce avantaje incontestabile şi uşurinţă în manipularea datelor, cât şi
în procesul decizional privind intervenţiile la tunel.
Avantajele cele mai importante sunt: uşurinţa cu care se realizează
planul desfăşurat 3D al tunelului, se poate evidenţia evoluția defectelor,
informațiile sunt stocate pe categorii şi tipuri, există posibilitatea editării
planurilor la scări diferite în funcţie de necesităţi, posibilitatea de
suprapunere facilă a releveelor şi profilelor pentru vizualizarea diferitelor
fenomene şi diferenţe, posibilitatea de analiză automată pe diferite criterii
cum sunt defectele liniare, defecte plane (zone umede, zone cu exfolieri).
Datele obţinute din activitatea de supraveghere a barajelor de beton
(monitorizare + inspecţii vizuale) servesc, în principal, următoarelor
scopuri: verificarea generală a stabilităţii lucrării şi a stării de eforturi,
evaluarea funcţionalităţii sistemului de etanşare şi drenaj, detectarea
fisurilor (crăpăturilor) şi determinarea cauzelor care le-au generat. În cazul
fundaţiei şi versanţilor barajului, datele servesc următoarelor scopuri:
evaluarea stabilităţii fundaţiei şi a versanţilor în zona barajului şi a lacului
de acumulare, identificarea punctelor eventuale de izvorâre din zona
barajului şi acumulării, evaluarea eficienţei sistemelor de etanşare (voaluri
de injecţii, ecrane de etanşare) şi drenaj.
În figura 5.16 sunt prezentate scheme tipice de echipare cu aparatură
de urmărire și control a unui baraj din umpluturi cu nucleu de argilă şi
respectiv a unui baraj de umpluturi cu mască de beton [33].

96
Figura 5.16 – Scheme tipice de echipare cu aparate de măsură
și control a barajelor din umpluturi [33]

Numărul de instrumente de monitorizare montate în corpul, fundaţia şi


versanţii barajelor este foarte diferit de la o lucrare la alta, putând varia de la
câteva sute la 2000 - 2500. El diferă în funcţie de importanţa lucrării,
cantitatea de informaţii apreciată de proiectant ca fiind necesară pentru
asigurarea siguranţei barajului.
Numărul de instrumente de monitorizare montat în sistemul baraj-
fundație la barajele din umpluturi este diferit de la o lucrare la alta, putând
ajunge până la maximum 1500 - 2000. Comparativ cu barajele de beton,
numărul de instrumente de monitorizare montat la barajele de umpluturi este
în general mai redus.
În figura 5.17 sunt prezentate scheme tipice de echipare cu aparatură
de urmărire și control a unui baraj arcuit şi, respectiv, a unui baraj de
greutate.
Cu ajutorul rețelei geodezice de microtriangulație / trilaterație / GNSS
și de nivelment geometric de precizie putem determina deplasările 1D
(tasări), 2D (în plan orizontal) și 3D (vectori spațiali) după caz, pentru toate
mărcile de urmărire încastrate în corpul barajului.
97
Figura 5.17 – Scheme tipice de echipare cu aparatură de urmărire și control
a unui baraj arcuit şi, respectiv, a unui baraj de greutate [33]

Interpretarea datelor colectate prin sistemul de monitorizare şi de


inspecţii directe este necesară pentru evaluarea stării de siguranţă a lucrării
respective. Modelele de bază folosite pentru interpretarea datelor obţinute
din supravegherea barajelor sunt în prezent de mai multe tipuri:
deterministe, statistice, bazate pe reţele neuronale, hibride etc. [33]
Modelele deterministe sunt modele matematice bazate, de obicei, pe
procedee numerice (elemente finite, diferenţe finite, elemente de graniţă)
capabile să simuleze răspunsul sistemului baraj-fundaţie la acţiunile
mediului înconjurător. Aceste modele se elaborează încă din faza de
proiectare a lucrării şi apoi se calibrează cu ocazia punerii sub sarcină a
barajului sau în primii ani de exploatare. Calibrarea modelelor matematice
înseamnă corectarea parametrilor fizici care caracterizează sistemul
(caracteristici mecanice, hidraulice etc.) în aşa fel ca răspunsul calculat să
fie cât mai apropiat de cel rezultat din măsurătorile în teren. Pe durata
exploatării lucrării, în paralel cu progresele ştiinţei, în mod curent sunt

98
elaborate noi modele matematice mai perfecţionate care să simuleze mai
precis răspunsul sistemului. [33]
Modelele statistice sunt modele matematice bazate pe prelucrarea
măsurătorilor anterioare asupra comportării sistemului. În domeniul
barajelor, pentru elaborarea unui model statistic trebuie să fie disponibile
măsurătorile de la aparatura de monitorizare pentru o perioadă suficient de
lungă din exploatarea lucrării. Pe baza acestor date se determină corelaţii
statistice între anumite mărimi măsurate (deplasări, infiltraţii etc.) şi factorii
exteriori care le determină variaţia (nivelul hidrostatic în lacul de acumulare,
temperatura, vârsta barajului etc.). Valorile măsurate ulterior se compară cu
cele rezultate din corelaţia bazată pe măsurătorile anterioare, fiind posibil
astfel să se aprecieze dacă desfăşurarea fenomenului urmărit se produce
după aceeaşi lege sau dacă au intervenit elemente noi sau anomalii de
comportare care necesită analiza lor.
Modelele statistice se pot clasifica în probabilistice şi serii temporale.
Modelele probabilistice consideră că între diversele elemente ale unui
fenomen nu există legături cauză-efect, dar efectul este o variabilă aleatoare
a cărei funcţie de distribuţie a probabilităţilor depinde de cauze. Modelele
serii temporale realizează o corelaţie între efect şi cauză împreună cu
parametrii statistici ai seriilor măsurate. Modelarea seriilor temporale poate
fi efectuată prin echivalarea seriilor de timp ca semnale, care prin
transformata Fourier sunt trecute în domeniul frecvenţelor şi filtrate. [33]
Modelele bazate pe reţele neuronale se bazează pe faptul că
informaţia nu mai este memorată în zone bine precizate, ca în cazul
algoritmilor standard, ci este memorată difuz în toată reţeaua. Memorarea se
face stabilind valori corespunzătoare ale ponderilor conexiunilor sinaptice
dintre neuronii reţelei. În cadrul modelelor cu reţele neuronale nu mai este
necesar să se furnizeze un algoritm determinist de rezolvare a unei
probleme. Instruirea necesită doar o mulţime consistentă de exemple
împreună cu o regulă de modificare a ponderilor interneuronale. Pentru
fiecare exemplu regula de instruire compară ieşirea dorită (dată de exemplu)
cu ieşirea reală a reţelei şi determină o modificare a ponderilor, în
conformitate cu o strategie precizată. De regulă, stabilirea ponderilor este un
proces iterativ. Capacitatea reţelelor neuronale de a rezolva probleme

99
practice complexe utilizând o mulţime (uneori restrânsă) de exemple le
conferă un potenţial de aplicabilitate extrem de larg. Spectrul aplicaţiilor
merge de la sisteme de recunoaştere a caracterelor (utilizate în trierea
corespondenţei), de recunoaştere a semnăturilor (folosite în sistemul bancar)
şi recunoaştere a vorbirii, până la pilot automat şi sisteme în timp real pentru
controlul unor procese complexe. Acest spectru este în continuă extindere şi
se consideră că, cel puţin pentru viitorul apropiat, paradigma conexionistă
va spori tot mai mult interesul cercetătorilor din domeniul inteligenţei
artificiale. [33]
Modelele hibride sunt combinații între cele două tipuri de modele
descrise mai înainte, cele mai frecvent întâlnite între un model determinist și
unul statistic.
Punerea în evidenţă a modificării formei şi poziţiei construcţiilor faţă
de forma proiectată, începând chiar cu etapa de construcţie, are importanţă
deosebită pentru siguranţa celor ce folosesc construcţia sau sunt în zona ei
de influenţă, pentru verificarea corectitudinii execuţiei, verificarea justeţei
ipotezelor de calcul privitoare la comportarea construcţiei şi a terenului de
fundare sub diferite combinaţii de sarcini.
Trebuie subliniat că în realitate, deplasările și/sau deformaţiile
analizate aici separat din motive didactice, sunt rezultate prin compunerea
lor în diferite procente. Deplasarea totală se obţine prin principiul
suprapunerii efectelor, ajungându-se la o poziţie rezultantă reală a
construcţiei.

 
Figura 5.18 – Exemplificarea compunerii deformaţiilor şi deplasărilor
în cazul unui baraj de greutate:
a) poziţia în momentul terminării construcţiei (determinat în ciclul iniţial),
b) deformaţia structurii datorită acţiunii apei, c) rotirea structurii faţă de piciorul aval,
d) alunecarea structurii datorită împingerilor din amonte, e) tasarea, f) efectul compus

100
În figura 5.18 se arată un exemplu de compunere a deformaţiilor şi a
deplasărilor pentru cazul unui baraj hidrotehnic de greutate [15].
În cazul urmăririi deformaţiilor, atât a construcţiilor, cât şi a terenului
de fundare, utilizarea modelelor pentru crearea unei reţele de urmărire,
stabilirea domeniului de măsurare respectiv calculul mărimii şi sensului
vectorului deformaţiei este imperios necesară. La stabilirea modelului, care
poate să răspundă la modul cel mai obiectiv şi relevant, atât în cazul
măsurătorilor, cât şi la prelucrearea acestora, cunoştinţele apriorice asupra
obiectului ce trebuie determinat stau la baza creării şi alegerii unui anumit
model de urmărire şi influenţează atât configuraţia reţelei, cât şi programul
de observaţie, ia naştere astfel un efect interactiv între măsurători şi modelul
de deformaţie.
Alegerea la întâmplare a momentelor de măsurare conduce după
câteva etape de măsurători la un model eronat, iar practica a dovedit că
măsurătorile trebuiesc astfel stabilite în teren încât să fie cuprinse stările
maximale şi minimale ale construcţiei.
Utilizarea modelelor dinamice la studiul şi urmărirea deformaţiilor ţine
cont de cauzele generatoare. Modelele dinamice descriu prin relaţii
matematice legătură dintre cauză şi efect. Aceste modele se clasifică în
modele stochastice şi modele deterministe. O exemplificare elocventă a
modelelor dinamice este dată în următoarea diagramă (figura 5.19):

Figura 5.19 – Modelul dinamic de urmărire a deformaţiilor

101
Întrucât factorul timp are o semnificaţie considerabilă în modelarea
cinematică, durata dintre etapele de măsurători trebuie aleasă judicios, astfel
ca pe de o parte să existe limite distincte între ele, iar pe de altă parte să
obţinem o descriere cât mai fidelă a mişcării punctelor. În foarte multe
cazuri nu se poate stabili o legătură funcţională univocă între cauzele fizice
şi efectul geometric al deformaţiei, astfel încât procesul de mişcare este
descris în timp şi prin poziţia punctelor.
Mărimea perioadei unui fenomen de deformaţie poate fi reprezentată
ca o funcţie de timp în tabelul următor:

0,01 s 1s 10 s 24 h 10 ani 100 ani


Tipul OSCILAȚII MIȘCĂRI DE MIȘCĂRI DE
fenome- SCURTĂ DURATĂ LUNGĂ DURATĂ
nului
- oscilaţii - oscilaţii - deformaţiile - deformaţii - mişcări
proprii proprii construcţiilor sub ale condiţionate
Caracteristici

instalaţi- construc- solicitări precum construcţiilor geologic și


ilor şi ţiilor încălzirea precum tectonic,
maşinilor neuniformă a tasările - mişcări ale
soarelui, vântului scoarţei
şi mişcării diurne terestre.
metode de - metode de - metode de - metode geodezice de
Metode de evaluare

măsurare măsurare măsurare determinare a mişcării;


continuă continuă; constante; - metode clasice;
- metode - metode geodezice - metode fotogrammetrice;
geodezice clasice; - metode satelitare.
speciale. - metode
fotogrammetrice;
- metode satelitare.
 

102
Capitolul 6
REGULI PRIVIND URMĂRIREA COMPORTĂRII
ÎN EXPLOATARE A CONSTRUCȚIILOR
ȘI INTERVENȚIILE ÎN TIMP

Urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în timp şi


postutilizarea construcţiilor sunt componente ale sistemului calităţii în
construcţii.
Obiectul urmăririi comportării în exploatare a construcţiilor şi al
investiţiilor în timp este evaluarea stării tehnice a construcţiilor şi
menţinerea aptitudinii la exploatare pe toată durata de existență a acestora.
Prezentele reguli stabilesc cadrul general pentru desfăşurarea
activităţilor privind urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în timp
şi postutilizarea construcţiilor, se aplică tuturor categoriilor de construcţii şi
este obligatoriu pentru toate persoanele juridice şi persoanele fizice
implicate: investitori, proiectanţi, executanți, proprietari, administratori,
utilizatori.
Urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor, intervenţiile în
timp şi postutilizarea construcţiilor reprezintă acţiuni distincte, comple-
mentare, astfel:
a) urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor se face în
vederea depistării din timp a unor degradări care conduc la
diminuarea aptitudinii la exploatare;
b) intervenţiile în timp asupra construcţiilor se fac pentru menţinerea
sau îmbunătăţirea aptitudinii la exploatare;
c) postutilizarea construcţiilor cuprinde activităţile de desfiinţare a
construcţiilor în condiţii de sigurantă şi de recuperare eficientă a
materialelor şi a mediului.
Toate aceste acţiuni se realizează prin grija proprietarului.

103
Urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor se face prin:
- urmărirea curentă;
- urmărirea specială.
Modalităţile de efectuare a urmăririi curente sau a urmăririi speciale -
perioade, metode, caracteristici şi parametri urmăriţi - se stabilesc de către
proiectant sau de expert, în funcţie de categoria de importanță a
construcţiilor şi de alte caracteristici ale acestora şi se includ în cartea
tehnică a construcţiilor, care va cuprinde, de asemenea, şi rezultatele
consemnate ale acestor activităţi.
Urmărirea curentă este o activitate sistematică de observare a stării
tehnice a construcţiilor, care, corelată cu activitatea de întreţinere, are scopul
de a menţine aptitudinea la exploatare a acestora.
Urmărirea curentă se efectuează, pe toată durata de existență, asupra
tuturor construcţiilor, conform legii.
Urmărirea curentă se realizează prin examinare vizuală directă şi cu
mijloace simple de măsurare, în conformitate cu prevederile din cartea
tehnică şi din reglementările tehnice specifice, pe categorii de lucrări şi de
construcţii. Activităţile de urmărire curentă se efectuează de către personal
propriu sau prin contract cu persoane fizice având pregătire tehnică în
construcţii, cel puţin de nivel mediu.
Urmărirea specială cuprinde investigaţii specifice regulate, periodice,
asupra unor parametri ce caracterizează construcţia sau anumite părţi ale ei,
stabiliţi din faza de proiectare sau în urma unei expertizări tehnice.
Urmărirea specială se instituie la cererea proprietarului sau a altor
persoane juridice sau fizice interesate, precum şi pentru construcţii aflate în
exploatare, cu evoluţie periculoasă sau care se află în situaţii deosebite din
punct de vedere al siguranţei.
Urmărirea specială se realizează, pe o perioadă stabilită, pe baza unui
proiect sau a unei proceduri specifice, de către personal tehnic de
specialitate atestat.
Urmărirea specială nu conduce la întreruperea efectuării urmăririi
curente.
La constatarea, în cursul activităţilor de urmărire curentă sau specială,
a unor situaţii care depăşesc limitele stabilite sau se consideră că pot afecta

104
exploatarea în condiţii de siguranță a construcţiei, proprietarul este obligat
să solicite expertizarea tehnică.

Obligaţii şi răspunderi privind urmărirea comportării în


exploatare a construcţiilor
Investitorii au următoarele obligaţii şi răspunderi:
a) stabilesc, împreună cu proiectantul, acele construcţii care se supun
urmăririi speciale, asigură întocmirea proiectului şi predarea lui
proprietarilor, înștiințând despre aceasta şi Inspecţia de stat în
construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului;
b) comunică proprietarilor care preiau construcţiile, obligaţiile care le
revin în cadrul urmăririi speciale.
Proprietarii au următoarele obligaţii şi răspunderi:
a) răspund de activitatea privind urmărirea comportării în exploatare
a construcţiilor, sub toate formele; asigură, după caz, personalul
necesar; comandă expertizarea construcţiilor în cazurile prevăzute,
comandă proiectul de urmărire specială şi comunică instituirea
urmăririi speciale la Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice,
urbanism şi amenajarea teritoriului;
b) stipulează, în contracte, îndatoririle ce decurg cu privire la
urmărirea comportării în exploatare a acestora, la înstrăinarea sau
la închirierea construcţiilor.
Proiectanții au următoarele obligaţii şi răspunderi:
a) stabilesc, împreună cu investitorii şi/sau cu proprietarii, acele
construcţii care sunt supuse urmăririi speciale;
b) elaborează, pe bază de contract cu proprietarul, documentaţiile
tehnice pentru urmărirea curentă şi proiectul de urmărire specială.
Executanții au obligaţia să efectueze urmărirea curentă a
construcţiilor pe care le execută, să monteze conform proiectului şi să
protejeze dispozitivele pentru urmărirea specială, până la recepţia
construcţiilor, după care le vor preda proprietarului.
Administratorii şi utilizatorii răspund de realizarea obligaţiilor
contractuale stabilite cu proprietarul privind activitatea de urmărire a
comportării în exploatare a construcţiilor.

105
Persoanele care efectuează urmărirea curentă şi urmărirea specială,
denumite responsabili cu urmărirea comportării construcţiilor, au
următoarele obligaţii şi răspunderi:
a) să cunoască toate detaliile privind construcţia şi să ţină la zi cartea
tehnică a construcţiei, inclusiv jurnalul evenimentelor;
b) să efectueze urmărirea curentă, iar pentru urmărirea specială să
supravegheze aplicarea programelor şi a proiectelor întocmite în
acest sens;
c) să sesizeze proprietarului sau administratorului situaţiile care pot
determina efectuarea unei expertizări tehnice.
Intervenţiile în timp asupra construcţiilor
Intervenţiile în timp asupra construcţiilor au ca scop:
- menţinerea fondului construit la nivelul necesar al cerinţelor;
- asigurarea funcţiunilor construcţiilor, inclusiv prin extinderea sau
modificarea funcţiunilor iniţiale ca urmare a modernizării.
Lucrările de intervenţie sunt:
a) lucrări de întreţinere, determinate de uzura sau de degradarea
normală şi care au ca scop menţinerea stării tehnice a construcţiilor;
b) lucrări de refacere, determinate de producerea unor degradări
importante şi care au ca scop menţinerea sau îmbunătăţirea stării
tehnice a construcţiilor;
c) lucrări de modernizare, inclusiv extinderi, determinate de
schimbarea cerinţelor față de construcţii sau a funcţiunilor acestora
şi care se pot realiza cu menţinerea sau îmbunătăţirea stării tehnice
a construcţiilor.
Lucrările de întreţinere constau în efectuarea, periodic, a unor
remedieri sau reparări ale părţilor vizibile ale elementelor de construcţie -
finisaje, straturi de uzură, straturi şi învelitori de protecţie - sau ale
instalaţiilor şi echipamentelor, inclusiv înlocuirea unor piese uzate.
Lucrările de refacere şi modernizare au la bază următoarele
principii:
a) soluţiile se stabilesc numai după cunoaşterea stării tehnice a
construcţiilor, inclusiv a cauzelor care au produs degradări, dacă
este cazul, ca rezultat al expertizării tehnice;

106
b) soluţiile vor avea în vedere interdependența dintre construcţie -
partea existentă - şi lucrările noi care se vor executa atât pe
ansamblu, cât şi local;
c) aplicarea soluţiei preconizate impune verificarea permanentă a
stării fizice în detaliu a construcţiei, pentru confirmarea ipotezelor
avute în vedere la proiectarea lucrărilor de intervenţie;
d) condiţiile deosebite de lucru impun o atenție sporită privind
asigurarea calităţii lucrărilor.
Lucrările de refacere se realizează prin remediere, reparare sau
consolidare, pe bază de proiect, întocmit potrivit principiilor de mai sus şi
verificat conform prevederilor legale.
În unele situaţii, în care construcţiile sunt grav afectate, dacă înainte de
lucrările de refacere sunt necesare lucrări de sprijiniri provizorii, acestea vor
fi executate, de asemenea, pe baza unui proiect întocmit de către expert sau
de către proiectant, în urma analizării situaţiei.
Lucrările de modernizare se realizează, de regulă, prin reconstrucţie,
putând interveni şi reparări sau consolidări, pe baza unui proiect întocmit şi
verificat conform prevederilor legale.

Obligaţii şi răspunderi privind intervenţiile în timp asupra


construcţiilor
Proprietarii au următoarele obligaţii şi răspunderi:
a) asigură efectuarea lucrărilor de întreţinere pentru a preveni apariţia
unor deteriorări importante;
b) asigură realizarea proiectelor pentru lucrări de refacere sau de
modernizare şi verificarea tehnică a acestora;
c) asigură realizarea formelor legale pentru executarea lucrărilor şi
verifică, pe parcurs şi la recepţie, calitatea acestora, direct sau prin
diriginți de şantier autorizaţi.
Proiectanții au următoarele obligaţii şi răspunderi:
a) elaborează, pe baza comenzii proprietarului, proiecte pentru lucrări
de intervenţii asupra construcţiilor, în conformitate cu prevederile
legale;

107
b) elaborează caiete de sarcini şi instrucţiuni speciale pentru lucrările
de intervenţii, anexe la proiectele elaborate de ei în acest scop, care
se introduc în cartea tehnică a construcţiei.
Executanții lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor au obligaţia
să respecte prevederile din proiectele elaborate în acest scop, luând toate
măsurile pentru asigurarea calităţii lucrărilor.
Utilizatorii construcţiilor au obligaţia să asigure efectuarea la timp a
sarcinilor ce le revin în cadrul activităţii de intervenţii în timp asupra
construcţiilor, în baza contractelor încheiate cu proprietarii.

   

108
BIBLIOGRAFIE

1. AZIZ W., Monitoring High-Rises Building Deformation using GPS,


Department of Geomatic Faculty, Universiti Technology Malaysia,
2000.
2. BRUNNER F., Zur Kontinuierlichen uberwachnung von Buawerken mit
GPS, TU Graz, vol. 34, 45 - 46, Austria, 2000.
3. BUNJAMIN H.H., "Instrumentation of the C.N. - Tower", M. A. Sc.
Theisis, Department of Civil Engineering, University of Toronto,
Toronto, Ontario, 1981.
4. CELEBI M., GPS monitoring of structures în real-time: Recent
advances, U.S. Geological Survey, Menlo Park, USA, 2000.
5. CHANG H., Structural Control Using Active Tuned Mass Dampers,
International Journal of Engineering Mechanics Division, Vol. 106,
pp. 1091.
6. CROSS P., Prospects for GPS-new system, new applications, new
techniques, Engineering Surveying Showcase, 2000.
7. COLLINS M.P., BIRKEMOE P.C., BUNJAMIN H.H., "Structural
Behaviour of the CN Tower during a Windstorm", Session 61 on full-
Scale Testing, ASCE, October, 1980.
8. COMAN M., Evaluarea tasărilor admisibile ale clădirilor existente în
vecinătatea unor construcţii în curs de execuţie. A XII-a Conferinţă
Naţională de Geotehnică şi Fundaţii - Iaşi, septembrie 2012.
9. DAVENPORT A.G., ISYUMOV N., "The influence of the Boom
Lennghth on Wind SpeedMeasurements for the CN Tower, Toronto",
The University of the Western Ontario, Faculty of Engineering Science
Research Report, BLWT - SS1 - January, 1974.
10. DODSON A., col., Adaptiv Method for Mutipath Mitingation and Its
Apllication for Structural Deflection Monitoring, International
Symposium on Kinematic Systems in Geodesy, 5-8.06.2001, Alberta,
Canada.

109
11. DUMVILLE M., Autonomous Guidance and Control of Construction
Plant by GPS, Institute of Engineering Surveying and Space Geodesy,
Nottingham, 1997.
12. EHLEBRACHT H., Untersuchungen zur optischen Lotung, D 82 (Diss
Th Aachen) 1964.
13. ESDU (Engineering Science Data Unit), "Characteristics of
Atmospheric Turbulence near of the Ground", part. II, Single Point Data
for strong Winds (Neutral Atmosphere), ESDU Item, London, U.K.
14. GASSNER G., GPS Software Development for Monitoring of
Landslides, FIG XXII Congress Washington, 2002.
15. IACOBESCU O., Topografie – Note de curs. Universitatea „Ștefan cel
Mare” Suceava, Facultatea de Silvicultură, 2010.
16. JEFFREY A., Monitoring Structural Deformation at Pacoima Dam,
California, Using Continuous GPS, United States Geological Survey,
1999.
17. JIN G., Frequency Domain Optimal Control of the Benchmark Wind-
Excited Building, University of Notre Dame, Indiana, USA, 2002.
18. KAREEM A., Mitigation of Motions of Tall Buildings with Specific
Examples of Recent Applications, University of Notre Dame, Notre
Dame, USA, 2002.
19. KASHIMA S., Monitoring the Akashi Kaikyo Bridge, Structural
Engineering International, 2/2002.
20. KUANG J., Coupled Vibration Analysis of Asymetric Structure
Buildings, Universitatea Tehnologică din Hong Kong, 2001.
21. LAROCCA A., Degradation în the deflection of millimetric dynamic
movements due to metallic objects close to the GPS antanna, Congresso
Brasileiro de Cadastro Tecnico Multifinalitario, Florianopolis, 2002.
22. MANNERMAA J., Detection of tracking loops performance of GPS
receiver from PPS measurements, University of Oulu, Finlanda, 2003.
23. MENG X., Simulation of the Effects of Introducing Pseudolite Data în
to bridge Deflection Monitoring Data, University of Nottingham, UK,
2002 in Toronto, Canada, Institut Royal Meteorologique de Belgique,
1987.

110
24. MUȘAT C., GRECEA C., Aspecte privind studiul tasărilor și
neuniformității acestora la Sala Polivalentă din Municipiul Craiova.
Revista de Geodezie, Cartografie și Cadastru, 2005.
25. NEAMŢU M., ONOSE D., NEUNER J., Măsurarea topografică a
deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor, Institutul de Construcţii,
Bucureşti, 1988.
26. NEAMŢU M., ULEA E., ATUDOREI M., BOCEAN I., Instrumente
topografice şi geodezice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1982.
27. NEGRILĂ A.F.C., Teză de doctorat: Contribuții la perfecționarea
tehnologiilor geodezice de achiziție, prelucrare şi interpretare a datelor
spațiale în zone de hazard şi risc. Universitatea Tehnică de Construcții,
București, 2013.
28. NICOLAE-POSESCU M., Teză de doctorat: Contribuţii topo-
geodezice la montajul construcţiilor înalte prin procedee industrializate,
Universitatea Tehnică de Construcții, București, 1998.
29. NISTOR G., Geodezie aplicată la studiul construcţiilor, Editura Gh.
Asachi, Iaşi, 1993.
30. POPESCU G., Studiu de determinare a elementelor geometrice a
ogivelor tunelelor și a liniei de cale ferată prin metode fotogrammetrice
la mică distanță. Simpozionul ISPIF București, 1988.
31. POPESCU G., Linie tehnologică automată de relevare a lucrărilor de
artă. Simpozionul ISPCF, București, 1990.
32. POPESCU G., Estimarea deformațiilor suprastructurii podurilor cu
ajutorul fotogrammetriei analitice. Simpozionul ISPCF, București,
1990.
33. POPOVICI A., NEUNER J., STEMATIU D., Ghid privind echiparea
construcţiilor hidrotehnice cu aparatură de măsură şi control,
Universitatea Tehnică de Construcții, București, 2009.
34. RĂDULESCU Gh.M., Teză de doctorat: „Tehnologii topografice
moderne utilizate la execuţia şi exploatarea construcţiilor înalte”,
Universitatea Tehnică de Construcții, București, 2003.
35. REMONDI B., Triple Differencing with KALMAN Filtering: Making it
Work, Iowa State University, 2003.

111
36. ROBERTS G.W., Structural dynamic and deflection monitoring using
integrated GPS and triaxial accelerometers, 13th int. Meeting of the
Satellite Division of the U.S. Inst. of Navigation GPS ION 2000, UTAH.
19 - 22 Sept. 2000.
37. ROBERTS G.W., Twist and deflect: Monitoring motion of the Humber
Bridge, GPS WORD, 10(10), 24 - 34, 2002.
38. ROBERTS G.W., Geodetic Signal Diagnosis and Its Applications to
Structural Deformation, Proceedings of 2nd Symposium on Geodesy for
Structural Monitoring, FIG, Berlin, 21 - 24.05.2002.
39. ROBERTS G.W., Data Processing and Multipath Mitigation for
GPS/Accelerometer Based Hybrid Structural Monitoring, IAG 2001
Scientific Assembly, 2 - 5.09.2001, Budapest, Hungary.
40. SAMALI B., A wind tunnel comparison of active and passive tuned
mass dampers in controlling wind –induced vibrations of tall buildings,
University of Technology, Sydney, 2002.
41. SAVU A., Perfecționări ale lucrărilor topografice şi geodezice în
domeniul căilor de comunicații, Teză de doctorat, UTCB, 2010.
42. URSEA V., Topografie aplicată în construcţii, E.D.P. Bucureşti, 1974.
43. WAHLUND S., Production measurements with Network RTK-GPS,
Test and analyses, Teză de doctorat, Gavle, Suedia, 2002.
44. WIESER A., Analysis of Bridge Deformations using Continuous GPS
Measurements, INGEO 2002, 2nd Conference of Engineering
Surveying, Bratislava, Slovacia, 2002.

112