Sunteți pe pagina 1din 75

1

INGRIJIREA PACIENTILOR CU CANCER COLORECTAL


2

INTRODUCERE

Cancerul colorectal se află pe primele locuri în lista incidenței cancerelor în lume.


Din acest motiv,anual se revizuiesc metodele de screening și recomandările de
diagnostic și tratament.
Proporțional cu incidența cancerului colorectal s-au dezvoltat și studiile
referitoare la
mecanismele celulare și moleculare implicate în patogeneza acestui tip de
cancer.
Se știe că diverși factori pot să influențeze incidența cancerului colorectal.
Printre aceștia cei mai frecvent menționați sunt obezitatea,antecedentele
familiale,vârsta,inactivitatea fizică,consumul de alcool și alimentația.
Studiile efectuate în ultimii ani au pus în evidență diverși factori de risc
moleculari.
Printre cei mai studiați factori de risc implicați la nivel molecular se găsesc cei
implicați în stresul oxidativ.
Având în vedere aceste aspecte,studiul de față și-a propus evaluarea unor
parametrii ai
stresului oxidativ în tratamentul cancerului colorectal,respectiv după tratamentul
chirurgical și înainte și după tratamentul combinat radioterapie și chimioterapie.
Alegerea acestor etape terapeutice ca și momente de studiu s-a făcut pornind de
la
constatarea că stresul oxidativ acționează diferit în diferite etape ale
canncerogenezei,ceea ce obligă la descrierea unor indicatori care să fie adaptați
pentru fiecare stadiu evolutiv al bolii.
În urma studiului se dorește a se evalua posibilitatea ca acești parametri ai
stresului
oxidativ urmăriți să fie în viitor folosiți ca șă parametri de screening în evaluarea
postchirurgicală a pacienților cu cancer colorectal operat.

CAPITOLUL I
3

ANATOMIA SI FIZIOLGIA INTESTINULUI GROS

A. ANATOMIA INTESTINULUI GROS

Intestinul gros reprezintă ultima parte a tubului digestiv fiind format din:
cec, colon si rect. El începe în fosa iliacă dreaptă unde se termină ileonul şi se
întinde până la anus, având în medie o lungime de 1,60-1,70 metri.

În capitolul ce urmează vom insista în special asupra unor aspecte de


anatomie chirurgicală ale cecului, colonului si rectului, a căror patologie tumorală
malignă constituie subiectul acestei lucrări.

GENERALITĂŢI

1) DIVIZIUNILE INTESTINULUI GROS

Anatomo-topografic se deosebesc următoarele porţiuni :

- ceco-apendicele
- colonul ascendent
- unghiul hepatic al colonului
- colonul transvers
- unghiul splenic al colonului
- colonul descendent
- colonul ileo-pelvin sau sigmoidian
- rectul

Anatomo-chirurgical se disting patru segmente:

- colonul drept, format din cec, colon ascendent şi


jumătate din colonul transvers
- colonul stâng, alcătuit din jumătatea stângă a
colonului transvers si colonul descendent
- colonul ileo-pelvin
4

- rectul

Din punctul de vedere al mobilităţii, există două diviziuni :

- intestinul gros fix : colonul ascendent, colonul descendent şi


rectul;
- intestinul gros mobil : cecul, colonul transvers şi colonul
sigmoidian.
În manevrele de decolare ale acestor segmente colonice fixe, în vederea
unor colectomii nu trebuie pierdute din vedere raporturile posterioare cu
ureterele şi vasele iliace precum şi cu duodenul, în cazul segmentului ascendent
al colonului, care în condiţii patologice, pot fi aderente la colon, existând riscul
lezării lor.

2) MORFOLOGIA INTESTINULUI GROS

Intestinul gros are forma literei « U » , cu concavitatea inferioară. Măsoară


1,20-1,80 metri, cu variaţii foarte mari, circumferinţa variind intre 14-28
centimetri.

Conformaţia exterioară :

- bandelete- panglici musculare care pornesc de la nivelul apendicelui


vermiform, fiind in număr de trei la nivelului colonului ascendent,
transvers si descendent, două la nivelul colonului sigmoid şi se
transformă in tunica musculară la nivelul rectului;
- boseluri şi şanţuri care diminuă dinspre cec spre colonul pelvin;
- apendice epiploice, având vase proprii sau mascând uneori vasele
colice, care trebuie evitate.
5

Conforaţia interioară :

- boselurile de la suprafaţa devin „cavităţi ampulare",

- şanţurile devin „plici falciforme”.

3) CONSTITUŢIA INTESTINULUI GROS

Peretele intestinului gros prezintă patru tunici suprapuse de la suprafaţă spre


profunzime : seroasa, musculara, submucoasa şi mucoasa.

Astfel :

- tunica seroasă este formată din peritoneu;


- tunica musculară cuprinde fibre dispuse în două straturi, longitudinal şi
circular. Fibrele longitudinale formează teniile musculare care sunt
destul de groase, pe ele efectuându-se suturile chirurgicale iar fibrele
circulare formează în anumite zone sfinctere vizibile la radioscopia cu
bariu.

- tunica submucoasă conţine o reţea densă de fibre conjunctive, fiind


astfel cel mai rezistent strat la efectuarea suturilor;
- tunica mucoasă este netedă secretând mucus şi având o mare
capacitate de absorbţie

4) VASCULARIZAŢIA INTESTINULUI GROS


6

Irigaţia arterială a intestinului gros este asigurată de două artere :


mezenterica superioară care vascularizează cecul, colonul ascendent si
jumătatea dreaptă a colonului transvers si mezenterica inferioară care
vascularizează jumătatea stângă a colonului transvers, colonul descendent,
colonul sigmoidian si o parte din rect. Porţiunea inferioară a rectului mai primeşte
sânge din artera hemoroidală mijlocie care este ramura a arterei iliace interne şi
din artera hemoroidală inferioară care este ramura a arterei ruşinoase interne ce
provine din artera iliacă internă.

Artera mezenterică superioară trimite spre cec şi colonul drept


următoarele ramuri :

- artera ileo-biceco-colo-apendiculară cu ramurile sale :

- artera colică dreaptă inferioară;

- artera ileală;

- artera cecală anterioară;

- artera cecală posterioara;

- artera apendiculară;

- artera colică dreaptă mijlocie, prezentă in 25% din cazuri;

- artera colica dreapta superioara, sau artera unghiului drept al


colonului, are o ramura descendenta care se anastomozează cu artera colica
stânga superioara sau cu artera colica mediana formând “arcada lui Riolan”.

Artera mezenterică inferioară vascularizează colonul stâng şi o parte a


rectului, având următoarele ramuri:

- artera colică stângă superioară;


7

- artera colică stângă mijlocie care formează adesea un trunchi


comun cu arterele sigmoide;

- trunchiul arterelor sigmoide destinat colonului ileo-pelvin;

- artera sigmoidă superioară (stângă) care încrucişează anterior


ureterul si vasele genitale stângi;

- artera hemoroidală superioară care este arteră terminală a


mezentericei inferioare sau artera principală a ampulei rectale;

Uneori se întâlneşte o a doua arteră colică stângă cu originea în artera


mezenterică superioară, care formează în aceste cazuri o “anastomoză centrală
intermezenterică” (Huard)

Arterele sigmoidiene au originea în mezenterică inferioară, frecvent printr-


un trunchi comun. Sudeck susţine ca singura anastomoză dintre artera
sigmoidiană inferioară şi artera mezenterică inferioară sau ramura ei terminală,
artera rectală superioară, se realizează numai prin artera sigmoidea ima.
Aceasta anastomoză a fost numită şi punctul critic descris de Sudeck deoarece
o ligatură a rectalei superioare sub ea ar produce ischemia şi necroza părţii
superioare a rectului. Ligatura efectuată pe artera mezenterică inferioară, deci
deasupra anastomozei, permite o bună irigaţie pentru rect, cu sursa de sânge
din artera sigmoidiană inferioară, care trece mai departe, prin anastomoza la
rectala superioară. Pentru păstrarea unei bune irigaţii este necesară ligaturarea
arterelor sigmoidiene cât mai aproape de origine şi să evite deperitonizarea
arcadelor paracolonice şi a arterei, care rămâne ca sursa de aport sanguin în
rezecţiile de rect şi coborârea colonului sigmoid. De aceea Gregoire vorbea
despre existenţa, în această regiune, nu a unui punct critic ci a unei zone critice.

Vena mezenterică inferioară adună sângele din jumătatea stânga a


intestinului gros şi din o mare parte a ampulei rectale. Începe prin două ramuri
dispuse anterior si posterior faţă de ampula rectală si devine vena hemoroidală
superioară. Se termină anastomozându-se cu vena splenică pentru a forma
trunchiul spleno-mezenteric ce se varsă in vena portă.
8

Ramurile ce se varsă în vena mezenterică inferioară sunt :

- vena hemoroidală superioară;

- trunchiul venelor sigmoide;

- vena colică stângă inferioară;

- vena colică stângă mijlocie;

- vena colică stângă superioară ce participă la „arcada venoasă a


lui Riolan”.

Limfaticele intestinului gros

Din mucoasa colonului, vasele limfatice se aduna într-o reţea musculară


şi apoi într-o reţea subperitoneală. Din reţeaua paracolică sau marginală pornesc
vase limfatice aferente ce conduc la limfonodulii intermediari, centrali, preaortici,
retropancreatici şi portali.

Ganglionii din lungul arterei şi venei colice drepte sunt mai reduşi la
număr, în timp ce ganglionii de pe traiectul venei colice medii sunt numeroşi şi se
continua aproape direct cu grupul ganglionilor centrali mezenterici superiori.
Acest fapt explică posibilitatea de metastazare mult mai rapidă şi prognosticul
mai rezervat al cancerului flexurii colonice drepte în comparaţie cu cancerul
cecal şi al părţii iniţiale a colonului ascendent, cu metastazare mai lentă.

5) INERVAŢIA INTESTINULUI GROS

Inervaţia simpatică

Cecul, colonul ascendent şi colonul transvers (porţiunea dreaptă) primesc


filete nervoase din plexul mezenteric superior şi din nervul vag.
9

Colonul transvers (porţiunea stângă), unghiul splenic al colonului, colonul


descendent si colonul ileo-pelvin sunt inervate de ramuri din plexul mezenteric
inferior.

Inervaţia parasimpatică

Intestinul subţire si colonul drept sunt inervate de parasimpaticul cranian.

Colonul stâng şi terminal sunt inervate de parasimpaticul sacrat.

6) RECTUL

Rectul este segmentul terminal al tubului digestiv, deschizându-se la


exterior prin orificiul anal. Este prevăzut cu un sistem de suspensie format din
muşchii ridicători anali şi cu un sistem de continenţă alcătuit din sfincterele
anale.

Rectul este divizat prin inserţia muşchilor ridicători anali în două


segmente :

-rectul pelvin, larg ca o ampulă dispus în concavitatea sacrului;

-rectul perineal sau canalul anal scurt si strâmt.

Are o lungime de 12-14 centimetri şi o cavitate virtuală ce poate ajunge


până la 8 centimetri în starea de plenitudine.

Rectul prezintă patru tunici :

- teaca sero-fibroasă;

- tunica musculară formată din fibre longitudinale şi circulare;

- tunica submucoasă ce conţine plexul hemoroidal;

- tunica mucoasă.
10

Vascularizaţia arterială este asigurată de următoarele trei trunchiuri ce


se distribuie segmentar:

- artera hemoroidală superioară provine din artera mezenterică


inferioară;

- artera hemoroidală mijlocie provine direct din artera iliacă internă;

- artera hemoroidală inferioară ia naştere din artera ruşinoasă


internă.

Venele sunt:

- vena hemoroidală superioară care se varsă în venă mezenterică


inferioară şi în vena portă in final;

- venele hemoroidale mijlocii cu vărsare în vena hipogastrică, vena


iliacă comună şi apoi în vena cavă inferioară;

- venele hemoroidale inferioare se adună în vena hipogastrică şi în


final în vena cavă inferioară.

Drenajul limfatic se realizează atât in bazinele pelvine cât şi la nivel


inghino-crural.

Inervaţia este realizată de nervii care au o dublă origine: medulară şi


simpatică. Nervii rahidieni sunt reprezentaţi de ramurile ce alcătuiesc plexul
ruşinos si plexul sacrococcigian. Nervii simpatici sunt reprezentaţi de ramurile ce
pornesc din ganglionul simpatic al lui Latarjet
11

7) RAPORTURILE INTESTINULUI GROS CU ORGANELE INVECINATE

Cecul si apendicele :

- anterior : peretele ventral al abdomenului si marele epiploon;

- posterior : peritoneul, ţesutul celulo-grăsos subperitoneal, fascia iliacă,


muşchiul ilio-psoas si ramuri din plexul lombar (nervul crural si nervul femuro-
cutanat);

- extern : fascia iliacă sub care se observă muşchiul iliac şi nervul femuro-
cutanat, creasta iliacă şi muşchii largi ai abdomenului;

- intern : ansele ileale terminale, marele epiploon (extremitatea inferioară


dreapta), muşchiul psoas si vasele iliace externe;

- inferior : arcada crurală, inelul crural şi orificiul profund al canalului


inghinal.

Colonul ascendent :

- anterior : ansele intestinului subţire şi marginea externă a marelui


epiploon. Când e destins de gaze sau materii solide şi lichide se află în contact
direct cu peretele abdominal anterior;

- posterior : muşchiul iliac, creasta iliacă, marginea externă a muşchiului


pătratul lombelor, jumătatea inferioara a feţei anterioare a rinichiului drept si
muşchiul transvers;

- medial: muşchiul psoas, ureterul drept, vasele genitale şi ansele


intestinului subţire;

- lateral: peretele abdominal şi spaţiul parieto-colic drept.


12

Unghiul hepatic al colonului:

- anterior: faţa inferioară a ficatului, vezicula biliară, extremitatea dreaptă a


marelui epiploon;

- posterior: polul inferior al rinichiului drept si duodenul;

- superior: faţa inferioară a ficatului (lobul drept);

- inferior si intern: ansele intestinului subţire.

Colonul transvers :

Segmentul drept :

- superior : faţa inferioară a ficatului de care e legat adesea prin


ligamentul hepato-colic;

- inferior: anse ale intestinului subţire;

- anterior: peretele abdominal ventral, uneori se interpune marele


epiploon;

- posterior: rinichiul drept, porţiunea a doua a duodenului si capul


pancreasului;

Segmentul stâng:

- superior: răspunde marii curburi a stomacului prin intermediul


epiploonului gastro-colic;

- inferior: ansele intestinului subţire;

- anterior: peretele abdominal ventral;

- posterior: inserţia mezocolonului transvers care-l fixează de pancreas,


a treia şi a patra porţiune a duodenului, faţa anterioară a rinichiului stâng, unghiul
duodeno-jejunal
13

Unghiul splenic al colonului:

- anterior: faţa dorsală a marii curburi a stomacului;

- posterior: sinusul reno-parietal stâng şi faţa ventrală a rinichiului stâng;

- superior şi extern: faţa colică a splinei.

Colonul descendent:

- anterior: ansele intestinului subţire şi marele epiploon;

- posterior: porţiunea externă a muşchiului pătratul lombar, muşchiul


transvers al abdomenului şi digitaţiunile inferioare ale diafragmului;

- intern : rinichiul stâng;

- extern : peretele abdominal şi spaţiul parieto-colic stâng.

Colonul sigmoid ( ileo-pelvin):

Segmentul iliac:

- anterior: peretele antero-lateral al abdomenului, ansele


intestinului subţire, marele epiploon;

- posterior: peretele posterior al abdomenului, fascia lui Toldt,


fascia iliacă, muşchiul iliac, vasele genitale şi circumflexe iliace,
muşchiul psoas, nervul genito-crural, vasele iliace externe.

Segmentul pelvin:

- anterior: perete abdominal, domul vezicii urinare şi ansele


intestinului subţire;

- posterior: aripioara sacrată, marea scobitură sciatică, ureterul, vasele


iliace interne şi externe stângi;
14

- inferior: vezica, ureterele, ligamentele largi, trompele, ovarele, ampula


rectală si fundul de sac Douglas.

Rectul :

Porţiunea pelvină:

- anterior: fundul de sac Douglas, fundul vezicii urinare, ampulele


canalelor deferenţiale, veziculele seminale, la femei vaginul;

- posterior: artera sacrată mijlocie, ganglionii limfatici ai lui Gerota, sacrul


şi coccigele;

- lateral : recesurile lui Waldayer şi lamele sacro-recto-genito-pubiene

Porţiunea perineală :

- anterior : bulbul uretrei, muşchiul transvers superficial al perineului,


uretra membranoasă, vârful prostatei (la bărbat), peretele posterior al vaginului
(la femeie);

- posterior : ridicătorii anali, rafeul ano-coccigian, glomusul coccigian;

- lateral: fosa ischio-rectală cu grăsimea abundentă şi cu pachetul


vasculo-nervos ruşinos.

B. FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS

1) SECREŢIA INTESTINALĂ. REGLAREA SECREŢIEI


INTESTINULUI GROS

Produsul de secreţie al colonului este un lichid redus cantitativ, lipsit de


enzime, alcalin (pH=8-8,4) datorită conţinutului crescut de bicarbonat, izotonic şi
conţinând o mare cantitate de mucus. Bicarbonatul este secretat în lumen prin
15

antiporterul Cl -HCO3 şi este folosit pentru neutralizarea componentelor acide


produse de către activitatea bacteriană locală.

Mucoasa intestinului gros nu conţine vilozităţi. Glandele colonului sunt


scurte invaginări ale mucoasei, care secretă mucus. Mucusul este o secreţie
vâscoasă, compusă din apă, electroliţi şi mucopolizaharide.

Rolurile mucusului sunt următoarele :

- favorizează aderarea particulelor din conţinutul intraluminal şi


constituirea bolului fecal;

- protejează mucoasa de traumatismele mecanice si chimice;

- prin proprietăţile lubrifiante permite deplasarea conţinutului colonic, fara


a se produce escoriaţii ale mucoasei;

- protejează celulele mucoasei de acţiunea toxinelor, enzimelor si a


acizilor organici elaboraţi de flora bacteriană.

Secreţia de mucus este stimulată la contactul celulelor glandulare cu


conţinutul colonului. Secreţia bazală nu este influenţata nici din punct de vedere
nervos, nici hormonal. Există însă şi o secreţie adiţională, produsă prin răspuns
reflex local prin intermediul nervilor pelvici si splahnici. Stimularea simpatică
reduce secreţia colonului, în timp ce activarea căilor colinergice măreşte această
secreţie.

În condiţiile unor grave iritaţii ale mucoasei colonice, celulele mucoasei


vor secreta cantităţi crescute de mucus, apa şi electroliţi, care vor dilua factorii
iritanţi şi vor stimula transportul conţinutului intraluminal către anus.

În colon se absoarbe potasiu în mod activ, prin ATP-aza H+/K+


determinând secreţia de H+ în lumen şi transportul de K+ in celulă.

Secreţia potasiului în lumenul intestinal se realizează prin :

- mucus (K+ este o componentă a mucusului);

- difuziune pasivă pe baza gradientului electrochimic;


16

- canale de potasiu de pe membrana luminală si bazolaterala a


enterocitelor, activate de creşterea AMPc si de creşterea calciului citosolic

Aldosteronul activează pompa Na+/K+ de pe membrana bazo-laterala si


indirect determină secreţia de K+ în lumenul intestinal. De asemenea,
aldosteronul acţionează pe celulele colonului stimulând sinteza canalelor de Na+
luminale si a pompei Na+/K+ crescând astfel absorbţia neta a Na+ si a apei.
Acelaşi efect îl au şi glucocorticoizii, adrenalina, somatostatina şi substanţele
opioide. În plus, ultimele două amintite mai au câteva funcţii secundare, cum ar
fi : somatostatina inhibă secreţia intestinală prin scăderea nivelului AMPc celular
şi prin suprimarea acţiunii secretomotorii a neuronilor enterici iar substanţele
opioide prin delta receptorii intestinali stimulează absorbţia NaCl şi a apei,
inhibând motilitatea intestinală printr-un alt subtip de receptori.

Reglarea nervoasă a absorbţiei şi secreţiei se realizează cu ajutorul


sistemului nervos enteric, sistemului nervos parasimpatic şi sistemului nervos
simpatic astfel :

-sistemul nervos enteric : neuronii secretomotori din submucoasă


stimulează net secreţia, prin eliberarea de acetilcolină şi/sau VIP (peptidul
intestinal vasoactiv). Reflexele secretomotorii pot fi amplificate prin distensia
luminală, prin prezenţa în lumen a glucozei, prin pH acid, săruri biliare, etanol,
toxina holerică. Toţi aceşti stimuli induc reflex amplificarea secreţiei asociată cu
creşterea motilităţii intestinale.

-sistemul nervos parasimpatic stimulează secreţia intestinală şi diminuă


fluxurile absorbante;

-sistemul nervos simpatic induce creşterea netă a absorbţiei,


catecolaminele si agenţii alfa-adrenergici inhibă puternic secreţia intestinală
indusă de toxine.

Reglarea absorbţiei si a secreţiei prin sistemul imun gastro-


intestinal : celulele sistemului imun gastro-intestinal (mastocite, fagocite,
limfocite) conţin numeroşi mediatori care influenţează activitatea tractului gastro-
17

intestinal. Astfel, histamina, serotonina, prostaglandinele, tromboxanul,


leucotrienele, speciile reactive ale oxigenului, monoxidul de azot, endotelina sunt
substanţe care cresc net secreţia de apa şi electroliţi

Mediatorii eliberaţi din mastocite sau alte imunocite cresc secreţia prin:

- acţiunea directă asupra epiteliului intestinal de stimulare a


secreţiei si inhibare a absorbţiei;

- acţiunea pe neuronii enterici pentru a creşte activitatea circuitelor


secretomotorii.

2) MOTILITATEA INTESTINULUI GROS

La nivelul colonului, tunica musculară longitudinală este dispusă în benzi


sau tenii musculare – în număr de trei la nivelul colonului ascendent, transvers şi
descendent şi în număr de două la nivelul colonului sigmoid- separate printr-un
strat subţire de fibre longitudinale. În contrast, la nivelul rectului şi canalului anal,
tunica longitudinală este continuă şi bine reprezentată, realizând în timpul
defecaţiei scurtarea rectului şi ridicarea acestuia deasupra bolului fecal.

Tunica musculară circulară determină segmentarea colonului în porţiuni


dilatate-haustre şi porţiuni contractate la nivelul cărora lumenul colonului poate fi
redus sub cel al intestinului subţire. La nivelul segmentului terminal al intestinului
gros, fibrele circulare, situate profund, se întind pe toata suprafaţa rectului si
realizează la nivelul canalului anal sfincterul anal intern, separat prin fibre
musculare netede longitudinale de sfincterul anal extern, striat.

A) ACTIVITATEA ELECTRICĂ MUSCULARĂ A INTESTINULUI GROS

La nivelul fibrelor circulare se descriu două clase de celule generatoare


de ritm care sunt celule interstiţiale aparţinând plexului mienteric. Cele situate la
nivelul marginii interne a tunicii circulare generează « unde lente » ritmice, cu
18

frecvenţa de 6 cicli/minut, cu amplitudine redusă şi un aspect asemănător cu


« undele lente » gastrice. La nivelul marginii externe a tunicii circulare se găsesc
celule interstiţiale care generează potenţiale oscilatorii cu amplitudine mai mare
şi mai frecvente, dar fără descărcări de potenţiale vârf. Agenţii agonişti ca
acetilcolina, eliberată de neuronii motori excitatori ai plexului mienteric, cresc
contractilitatea colonului prin creşterea duratei « undelor lente ».

Musculatura longitudinală prezintă potenţiale oscilatorii, care în contrast


cu cele ale tunicii circulare, pot descărca potenţiale vârf. Agoniştii de tip
acetilcolină cresc contractilitatea colonului prin creşterea frecvenţei de
descărcare a acestor potenţiale.

B) ACTIVITATEA CONTRACTILĂ A INTESTINULUI GROS

Colonul primeşte 500-1500 ml de chim intestinal pe zi din care absoarbe


apa şi mineralele, astfel încât materiile fecale conţin între 50-100 ml de apă.

Contracţiile colonului proximal sunt adaptate funcţiei de absorbţie a apei si


de omogenizare a chimului intestinal semisolid iar contracţiile colonului distal
asigură propulsarea conţinutului intestinal în rect prin mişcări peristaltice si
mişcări de transport „în masă”.

În general activitatea contractilă a colonului este lentă şi se caracterizează


prin patru tipuri de mişcări :

- mişcările de tip I reprezintă o contracţie locală, nepropagată, a fibrelor


circulare, care echivalează cu mişcările pendulare ale intestinului subţire. Sunt
mişcări de amestec şi sunt frecvente la nivelul cecului şi colonului ascendent.

- mişcările de tip II sunt contracţii circulare mai desfaşurăte numite si


haustratii, care se propaga de o parte si de alta a punctului de unde iau naştere,
funcţia lor principală fiind de a favoriza absorbţia apei.

Mişcările de tip I si II sunt mişcări segmentare cu frecvenţa de 2-4/minut,


care asociate cu contracţia teniilor longitudinale pot obstrua complet lumenul
intestinal şi pot deplasa conţinutul pe distante scurte.
19

- mişcările de tip III sunt variaţii lente ale tonusului bazal, pe care se
grefează mişcările de tip I si II, precum şi mişcări peristaltice, asemănătoare
celor din intestinul subţire, dar cu frecvenţa mai redusă, de 3-12 cicli/minut.
Ritmul contractil peristaltic creşte progresiv dinspre cec spre colonul sigmoid şi
asigură progresiunea conţinutului intestinal spre rect.

- mişcările de tip IV sau mişcările de tip transport « în masă » sunt


mişcări cu un puternic efect de evacuare a conţinutului intestinal, caracteristice
intestinului gros. Aceste contracţii apar de trei, patru ori pe zi şi dezvoltă o
presiune de 100 mmHg în zona de producere. Mişcările « în masă » sunt
declanşate prin reflexe lungi vaso-vagale (reflexele gastro-colic şi duodeno-
colic), prin reflexe locale (reflexul colono-colonic) la distensia colonului şi sunt
puternic influenţate de emoţii şi excitanţi conditionaţi.

C) REGLAREA MOTILITĂŢII INTESTINULUI GROS

Activitatea contractilă automată este sub controlul plexului mienteric.


Colonul proximal are o autonomie mai mare, putând să-şi efectueze aproape
normal funcţia motorie în condiţiile vagotomiei bilaterale, în timp ce colonul distal
prezintă în acest sens posibilităţi reduse.

Inervaţia extrinsecă parasimpatică stimulatoare, este reprezentată de


nervul vag pentru colonul proximal şi de nervii pelvici sacraţi (S2-S4) pentru
colonul distal. Inervaţia simpatică, inhibitoare, este reprezentată de fibre din
plexul celiac (T5-T12) şi mezenteric superior (T12-L1) pentru jumătatea dreapta
a colonului şi de fibre din plexul mezenteric inferior (L2-L3) pentru jumătatea
stângă a colonului. Ambele componente actioneaza la nivelul neuronilor
plexurilor intramurale.

Factorii umorali cu rol în stimularea motilităţii intestinului gros sunt


gastrina ( care participă la reflexele gastro-colic şi duodeno-colic ), serotonina si
colecistokinina.
20

D) TRANZITUL DIGESTIV LA NIVELUL INTESTINULUI GROS

Reprezintă timpul de pasaj prin tractul intestinal şi reflectă eficienţa


activităţii enzimo digestive, de absorbţie şi motilitate a tractului digestiv intestinal.

În mod normal, din momentul prehensiunii alimentelor şi a ingestiei lor


până la eliminarea fecală este nevoie de aproximativ 24 de ore.

În cec şi colonul ascendent se face digestia microbiană a celulozei şi a


glucidelor nedigerate. Apare acidul lactic şi alţi acizi organici care vor da
conţinutului cecal o reacţie uşor acidă. Bilirubina este transformată în
stercobilinogen şi apoi în stercobilină. Rezultă o masă păstoasă, grunjoasă, de
culoare galben portocaliu, uşor acidă. Se evidenţiază prezenţa amoniacului şi a
numeroase bacterii iodofile. Din colonul transvers până în sigmoid, conţinutul
începe sa ia caracter fecal, se va transforma într-o masă păstoasa galben-bruna,
conţinând stercobilina. Amidonul este absent, iar reacţia este neutră. În colonul
sigmoid scaunul este format.

Porţiunea terminală a colonului va fi evacuată prin actul defecaţiei, care


se desfăşoară în două faze, colica-de expresie şi rectală-de evacuare. Distensia
colonul sigmoid declanseaza contracţii „ în masă” ce propulsează materiile
fecale în ampula rectală, fiind excitaţi astfel mecanoreceptorii locali care produc „
apelul pentru defecaţie”. Sunt transmise impulsuri aferente la nivelul măduvei
sacrate (S2-S4) de unde pe calea nervilor pelvici se comandă contracţia
peristaltică a rectului şi relaxarea concomitentă a sfincterului anal intern. Centrul
ano-spinal funcţionează sub control cortical, care este complet după a 15-a lună
de viaţă. În mod obişnuit defecaţia are loc numai dacă individul consimte.

CAPITOLUL II

CANCERUL COLORECTAL
21

A) Definitie:

Cancerul este o boala genetică a celulelor somatice care se manifestă


printr-o acumulare de celule ca rezultat a unei expansiuni clonale şi o boală a
diferenţierii celulare, aceste celule rămânând imature funcţional, ieşind de sub
controlul mecanismelor care în mod normal reglează funcţia şi structura
ţesuturilor organismului.Acest tip de cancer afecteaza mucoasa colonului si a
rectului.

1.1 Cancerul colorectal

b) Etiologia si epidemiologie
 Etiologie
Se peresupune ca majoritatea cancerelor colorectale povin din
degenerarea maligna a polipilor adenomatosi de la nivelul colonic.
Factorii de risc in aparitia cancerului colorectal, sunt:
- varsta. Riscul de aparitie a cancerului colorectal creste considerabil
dupa varsta de 50 de ani. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu acest
tip de cancer au peste 50 de ani, odata cu inaintarea in varsta riscul
crescand exponential
- istoricul medical familial (antecedentele heredo-colaterale). Persoanele
care au o ruda de gradul intai (parinti, frati, surori, copii), cu neoplasm
22

colorectal, au un risc crescut de a dezvolta si ei boala. De asemenea


riscul de aparitie a tumorii este corelat cu varsta la care aceasta a fost
diagnosticata la membrii familiei.
In cazul persoanelor care au un istoric familial pozitiv pentru cancerul
colorectal, se pot efectua anumite teste genetice care pot evidentia
modificari specifice neoplaziei colorectale. Mutatiile genetice sunt mai
frecvente in randul unor populatii etnice precum evreii ashkenazi (din
Europa de est). Un istoric familial cu risc extrem de crescutpentru aparitia
cancerului colorectal, este caracterizat prin urmatoarele:
- cel putin 3 cazuri de cancer colorectal in familie, dintre care cel putin un
caz este o ruda de gradul intai (parinte, frate, sora)
- cancer colorectal familial, diagnosticat in doua generatii succesive (tata-
fiu)
- cancer colorectal la o ruda de gradul intai, aparut inaintea varstei de 50
de ani. Exista 2 afectiuni familiale, cu determinare genetica, care cresc
riscul de aparitie a cancerului colorectal, polipoza adenomatoasa familiala
si cancerul ereditar colorectal nonpolopozic. Majoritatea persoanelor
diagnosticate cu aceste 2 afectiuni, dezvolta la un moment dat cancer
colorectal, de aceea este importanta efectuarea controalelor medicale
regulate si tratamentul acestor afectiuni, petru a oferi un prognostic cat
mai favorabil. Testele genetice pot identifica genele cu mutatii
responsabile de aparitia polipozei adenomatoase familiale sau a
cancerului ereditar familial nonpolipozic.
Majoritatea persoanelor care sunt diagnosticate cu neoplasm colorectal,
nu au un istoric de cancer colorectal familial.

 Epidemiologie

Incidenţa ( numărul de cazuri noi intr-un interval de timp ) variază in diferite


zone geografice. Astfel, in Nigeria apar 3,4 cazuri la 100 de mii de locuitori iar in
23

statul american Connecticut sunt raportate 35,8 cazuri la 100 de mii de locuitori (
De Vita 1997).

In Noua Zeelandă, Australia si zone din Europa de Nord si de Vest exista


o incidenţa crescuta a acestei afecţiuni.

In Marea Britanie cancerul colorectal reprezintă cea de a doua forma de


cancer ca frecventa ( 33 de cazuri la 100 de mii barbati si 24,9 cazuri la 100 de
mii femei ) după cancerul bronho-pulmonar la barbati si cancerul de sân la femei.

Japonia reprezintă o excepţie interesanta, deşi e o tara puternic


industrializata se citează o incidenţa relativ scăzuta a cancerului colorectal, in
special in mediul rural, 17,9 cazuri la 100 de mii de barbati si 13,8 cazuri la 100
de mii de femei.

Mari variaţii ale incidenţei intre mediul urban si cel rural se citează in
Polonia unde in urban, rata cancerului este de 21 cazuri la 100 de mii de barbati
si 16,1 cazuri la 100 de mii de femei, iar in rural aceste rate coboară la 10,8
cazuri la 100 de mii de barbati si respectiv 7,8 cazuri la 100 de mii de femei.

In tarile mai slab industrializate incidenţa cancerului colorectal este mai


mica. Astfel in Senegal rata este de 2 cazuri la 100 de mii de barbati si 1,7 cazuri
la 100 de mii de femei, in Inia aceste rate ating 8 cazuri la 100 de mii de barbati
si respectiv 6 cazuri la 100 de mii de femei, pe când in Columba, incidenţa
cancerului este aproximativ aceeaşi la barbati si la femei: 7,9 la 100 de mii de
barbati si respectiv 7,7 la 100 de mii de femei.

Ca o tendinţa generala, în Australa intre 1972 si 1993 proporţia cancerelor


localizate la nivelul peretelui colonic sau eventual extinse spre ganglionii limfatici
regionali au fost in creştere, in timp ce cazurile cu metastaze viscerale au fost in
scădere.

Cancerele colorectale reprezintă 13% din toate cancerele din Statele


Unite, ocupând locul II după cancerul pulmonar, si al treilea loc printre
neoplasmele maligne primitive atât la barbati cat si la femei. Incidenţa creste
progresiv de la decada a doua de vârsta spre decada a noua, 90% din cancere
fiind diagnosticate la persoane de 50 de ani si peste. In ce priveşte localizarea
rectala, întrece cele doua sexe o incidenţa mai mare apare la sexul masculin.
24

În România în 1993 incidenţa cancerului rectocolonic a fost de 11,7 la 100


de mii de locuitori situându-se pe primul loc in cadrul patologiei maligne
digestive. Mortalitatea prin cancer rectocolonic depinde de incidenţa si de
eficienta depistării in stadii precoce. La noi in tara mortalitatea este de 13,25 la
100 de mii de locuitori, cu valori peste medie in judeţele Arad, Timis, Bihor sau in
Bucureşti si sub medie in judeţele Gorj, Vaslui, Teleorman si Harghita.

Diferente semnificative intre rase au fost găsite la populaţiile care trăiesc


in Hawaii. Astfel, incidenţa cancerului colonic este mai mica la hawaieni si
filipinezi, in raport cu caucazienii care trăiesc in acelaşi teritoriu. Barbatii japonezi
prezintă o incidenţa apropiata de cea a caucazienilor in timp ce la barbatii
chinezi rata incidenţei este mai mare. In ceea ce priveşte femeile, ratele cele mai
ridicate ale incidenţei se întâlnesc la caucaziene urmate de chinezoaice si de
japoneze.

Diferentele etnice si rasiale constatate in legătura cu incidenţa cancerului de


colon au readus in actualitate conceptul potrivit căruia, unii dintre factorii de
mediu joaca un rol important in etiologia cancerului colonic. Pentru evaluarea
acestor factori studiul populaţiilor care au migrat are o valoare deosebita.
Aceste studii au demonstrat ca incidenţa cancerului colorectal reflecta in mod
curent localizarea geografica si nu tara de origine. Concluzia este ca factorii
de mediu sunt mai importanţi decât orientarea genetica, astfel încât pacienţii
cu risc crescut moştenit pot fi luaţi împreuna cu cei care au risc mai scăzut.

Studii efectuate mai ales in SUA si Canada releva o tendinţa de


modificare a incidenţei topografice a tumorilor maligne colorectale in sensul
scăderii frecventei acestor tumori la nivelul colonului distal si al rectului si
creşterii frecventei localizărilor proximale ale unghiului splenic. Un studiu
efectuat de Obrand si Gordon pe un lot de 2169 pacienţi in Canada intre 1979 –
1994 releva o creştere de la 24% la 35% a cancerelor situate proximal de
unghiul splenic si o scădere de la 70% la 60% a celor situate distal.

Fleshner si colaboratorii au evidenţiat faptul ca vârsta medie a pacienţilor


cu cancer de colon drept este mai mare decar a acelora cu localizare tumorala
pe colonul stâng.
25

După unii autori, una dintre explicaţiile acestor modificări topografice ale
cancerului colonic ar consta intr-o imbunatatire a depistării, cu ajutorul
colonoscopiei a polipilor situaţi la nivelul colonului stâng si a indepartarii in timp
util a acestora.

Pe de alta parte, Offerhaus si colaboratori evidentiaza creşterea incidenţei


adenoamelor la nivelul colonului drept concomitent cu o scădere a incidenţei
acestora la nivel colorectal. Acesta modificare a incidenţei topografice a
cancerului de colon s-ar putea explica prin schimbarea obiceiurilor alimentare in
sensul consumului crescut de grăsimi si ingestiei in cantitati scăzute de fibre
vegetale.

c) ANATOMIE PATOLOGICA

Microscopic:

- 95% adenocarcinoame cu grade de diferenţiere

Variabil: - bine diferenţiate 20%

- puţin diferenţiate 20%

- slab diferenţiate 20%

- anaplazice 30%

- coloide 10 - 15%

- sarcoamele: rare - limfosarcoame

- leiomiosarcoame

- tumori endocrine (carcinoide).

Extensia tumorală:
26

- locală - cu extindere concentrică în peretele colic

- la distanţă - spre ganglionii limfatici: după depăşirea muscularei mucosae.

- metastaze viscerale: hepatice, pulmonare, osoase, cerebrale.

d) Clasificare cancerelor

I. Cancer colo-rectal nonpolipos

A. ereditar

a) Sindromul Lynch I - transmiterea A. D.

- sunt cancere cu localizare proximală

- metastazare rapidă

- localizare multicentrică (sincronă sau metacronă)

- apar în decada a -III-a de vârstă

- dă frecvent carcinoame mucoide.

- apare la 50% din familie

b) Sindromul Lynch II (sindrom familial de cancere) asociază


cancere de colon, cancere de sferă genitală, stomac,
pancreas.

c) Sindromul Turcot tip II: apariţia d’emblee de cancere recto-colice


şi de gliobastoame.

B. non-ereditare non-polipoase - cu apariţie sporadică.

II. Cancer colo-rectal polipos

A. ereditar:

a) Polipoză adenomatoasă familială:

- transmitere A. D. (penetrantă 80%)


27

- prezenţa de polipi foarte numeroşi ce se malignizează după vârsta de 30 de


ani, ceea ce justifică colectomia totală
precoce

b) Sindromul Gardner - polipi gastro-intestinali numeroşi, mari, obstructivi


asociaţi cu osteoame ale mandibulei,
craniului, oaselor lungi şi cu tumori benigne
ale părţilor moi.

- degenerează malign după 35 de ani.

- se manifestă clinic la 18 - 20 ani şi dă metastaze după 40 ani.

c) Polipoza adenomatoasă atenuată:

- polipi gastro-intestinali mai puţini de 100

- simptomatici la 35 ani

- degenerează malign la 55 - 60 ani.

d) Sindromul Turcot tip I - polipoză colică asociată cu tumori cerebrale maligne.

e) Simptomalogie
Cancerul colorectal este de obicei asimptomatic in stadiile incipiente.
Simptomele apar relativ tarziu in evolutia bolii, atunci cand tumora este greu de
tratat si aproape imposibil de vindecat. Simptomele cele mai frecvente, includ:
- durere abdominala (frecvent periombilicala)
- scaun sanghinolent sau scaun inchis la culoare, negricios (melena)
- tulburarea tranzitului intestinal normal (scaune frecvente, constipatie cronica
sau senzatia de defecatie incompleta)
- fatigabilitate marcata (oboseala accentuata)
- scaderea in greutate, apare relativ rar (cateva kilograme in ultimele luni)
In unele cazuri, cancerul colorectal poate fi asimptomatic. De asemenea,
simptomele depind in majoritatea cazurilor de localizarea anatomica a tumorii la
nivelul intestinului gros.
Cecul si colonul ascendent, constituie primul, respectiv al doilea segment al
intestinului gros si sunt situate in partea dreapta a abdomenului. Cancerul cu
28

aceasta localizare poate cauza sangerare, cu aparitia scaunelor sanghinolente


precum si a anemiei secundare pierderii de sange (semnele clinice frecvente ale
anemiei sunt fatigabilitatea si slabiciunea generalizata). In alte cazuri, scaunul
poate parea normal macroscopic si este deseori lipsit de simptomele clinice care
pot semnala boala.
Colonul transvers, al treilea segment al intestinului gros, traverseaza de la
dreapta la stanga abdomenul superior. In acest tip de localizare a cancerului
colorectal, pot aparea crampele si durerea abdominala.
Colonul descendent, segmentul patru al intestinului gros, precum si ultimul
segment al acestuia in forma de "S", denumit si colon sigmoid. Aceste segmente
leaga restul intestinului gros de rect si sunt situate in regiunea abdominala
stanga. Cancerul cu aceasta localizare poate prezenta ca si semne clinice,
scaune inguste, in "creion", precum si scaune cu striuri sanghine (rectoragii).
Rectoragiile secundare cancerului colorectal, trebuie diferentiate de hemoragiile
produse de ruperea hemoroizilor cu aceeasi localizare.
Simptomele descrise mai sus nu sunt specifice cancerului colorectal si pot
aparea si in alte afectiuni, precum:
- sindromul de colon iritabil, o afectiune curenta a tranzitului intestinal,
caracterizat prin epigastralgii recurente (dureri de stomac care reapar la o
anumita perioada de timp), balonare abdominala, crampe sau dureri abdominale
recurente asociate cu perioade de constipatie si diaree. Sindromul de colon
iritabil este un diagnostic de excludere (poate fi formulat odata cu eliminarea
altor afectiuni care pot prezenta simptome asemanatoare)
- diverticulita, este o afectiune in care apare inflamatia si infectia diverticulilor
(polipilor intestinali) cu localizare intestinala, evidentiata clinic prin durere
abdominala
- infectiile cu localizare enterala (la nivelul tractului gastrointestinal) cauzeaza
diaree, precum salmoneloza (toxiinfectie alimentara)
- bolile inflamatorii digestive, precum boala Crohn sau colita ulcerativa
(rectocolita ulcerohemoragica) se caracterizeaza prin inflamatia si edematierea
mucoasei intestinale
- mase tumorale abdominale, tumori benigne sau maligne ale altor organe
abdominale sau alte formatiuni cu aceasta localizare
29

- boala hemoroidala, complicata cu sangerare


- ulcerele cu localizare rectala.

f) Diagnostic si diagnostic diferentiat


Sunt luate în discuţie următoarele afecţiuni:

1. Sigmoidita diverticulară este exclusă prin colonoscopie, eventual


biopsie.

2. Tumorile benigne - prin colonoscopie şi biopsie.

3. Tumori ale organelor din vecinătate - radiografie, colonoscopie,


echografie abdominală.

4. Boli inflamatorii cronice: RCUH, Boala Crohn-colonoscopie cu biopsie.

Tratamentul eficient, curativ al cancerului colorectal poate fi realizat in cazurile


diagnosticate precoce, intr-un stadiu incipient, localizat. Majoritatea persoanelor
cu neoplasm colorectal nu au factori de risc inafara varstei (de obicei peste 50
ani).
Studiile medicale arata ca efectuarea testelor de screenig reduc mortalitatea prin
cancer colorectal, deoarece detecteaza tumora intr-un stadiu care permite un
tratament eficient, in unele cazuri, curativ. Metodele de screening includ:
- testul de sangerare oculta
- examenul baritat
- sigmoidoscopia si colonoscopia
Medicul decide de obicei care este testul cel mai potrivit in screenigul fiecarei
persoane in parte. In cazul persoanelor cu un risc crescut pentru cancerul
colorectal, screenigul se incepe de obicei in jurul varstei de 40 de ani.
Persoanele cu un risc crescut pentru neoplasmul colorectal si care au un istoric
familial pozitiv pentru tumora, pot sa apeleze la sfatul unui medic genetician,
care poate sa efectueze teste sanghine care evidentiaza unele modificari
(mutatii) genetice, specifice cancerului. Anumite modificari a genelor cresc riscul
30

aparitiei cancerului colorectal, cu toate acestea majoritatea cazurilor de


neoplasm colorectal nu sunt datorate de mutatii genetice.
g) Complicatii si sechele

 OCLUZIA

Este o complicaţie frecventa, având o incidenţa mai mare la nivelul


colonului stâng.
Etiopatogenic ocluzia poate fi prin obstrucţie sau prin strangulare
(volvulus sau invaginaţia)

Debutul este insidios, progresiv, pe fondul unor tulburări de tranzit


preexistente. In caz de strangulare este brusc, constituind un episod acut.

Semne funcţionale :

- durerea
- vărsăturile
- oprirea tranzitului intestinal
Semne obiective:

- distensia abdomenului
- miscarile peristaltice sunt rareori percepute
- tumora este palpabila mai frecvent in hemiabdomenul drept
- clapotajul – perceput in forme avansate, cu anse intestinale mult
dilatate
- starea generala depinde de mecanismul ocluziei

 COMPLICATII SEPTICE

Sunt:
- locoregionale (peritonitele, apendicita acuta paraneoplazica si
supuraţiile retroperitoneale)
31

- la distanta (tromboze ale teritoriului portal sau ale axului venos


ileofemural, abcese hepatice, abcese pulmonare, septicemie)

 FISTULELE COLONICE

Sunt un mod de evoluţie a unei supuraţii peritumorale, de obicei consecinţa


unei perforaţii sau consecinţa invadării neoplazice a unui organ adiacent.

Clinica fistulelor este dependenta de tipul extern sau intern a fistulei.

Fistulele externe pot lua naştere prin deschiderea spontana a abcesului


pericolic la tegumente, cu constituirea unei fitule piostercorale.

Fistulele interne apar ca o consecinţa a deschiderii unei colecţii


peritumorale intr-un organ cavitar care adera la focarul inflamator. Exista insa si
posibilitatea ca fistula sa fie rezultatul invadării si perforării organului cavitar
vecin de către procesul neoplazic. Posibilitatile de fistulizare sunt multiple:
intestin subţire, colon, stomac, uter, vagin, vezica urinara, ureter.

 SANGERARILE
Exista cazuri, in special cancerele cu topografie sigmoidiana sau
rectosigmoidiana in care sângerarea poate avea caracterele unei complicaţii prin
amploare. Sângele este ros, proaspăt cu cheaguri si poate antrena fenomene
hemodinamice generale care impun hemostaza de urgenta.

h) Evolutie si prognostic

Cancerul colorectal este constituit dintr-o aglomerare de celule anormale


(care au suferit transformare maligna), cu localizare la nivelul intestinului gros.
Polipii intestinali (tumori benigne), sunt relativi frecventi in randul populatiei.
Acestia pot suferi in timp diferite modificari, care duc in final la aparitia cancerului
colorectal. Excizarea chirurgicala a polipilor (in cazul in care sunt detectati in
urma unui examen de rutina), poate preveni aparitia cancerului la acest nivel.
Cancerul colorectal are de obicei o evolutie lenta, deseori fiind necesari mai multi
32

ani ca tumora sa fie suficient de mare pentru a produce simptome clinice. In


cazul in care nu este diagnosticat si tratat, cancerul colorectal poate invada
tesuturile si organele invecinate si poate de asemenea determina metastaze.
Dupa ce tumora trece de stratul muscular al intestinului, aceasta invadeaza
ganglionii limfatici adiacenti, ca apoi sa metastazeze in alte organe,
precum ficatul, (ficatul este pricipala localizare a metastazelor secundare
cancerului colorectal). Alte determinari secundare (metastaze), pot aparea la
nivelul plamanilor, ovarelor sau sistemului osos.

Prognosticul (evolutia pe termen lung), al cancerului colorectal depinde de


localizarea si dimensiunea tumorii. Majoritatea expertilor oncologi folosesc
termenul de prognostic la 5 ani (cate procente din persoanele cu cancer
colorectal supravietuiesc peste 5 ani din momentul diagnosticului). Nu trebuie
totusi sa se uite ca aceste cifre pot fi in unele cazuri doar orientative si nu se
poate cunoaste cu exactitate evolutia fiecarui caz in parte.
Rata supravietuirii la 5 ani in cazul persoanelor cu cancer colorectal, este de:
- 90%, sau mai mult daca diagnosticul este precoce si este astfel tratat inaintea
aparitiei determinarilor secundare (tumora localizata strict la nivelul intestinului)
- 67%, daca tumora s-a extins la nivelul ganglionilor limfatici adiacenti sau a
organelor invecinate
- 10%, daca tumora s-a raspandit la nivelul ficatului, plamanilor sau oaselor
(metastaze la distanta).

i) Tratament

Prima etapa in tratamentul cancerului colorectal este excizia chirurgicala a


tumorii. In unele cazuri (diagnosticate precoce) este suficienta efectuarea unei
colonoscopii sau sigmoidoscopii cu indepartarea polipilor suspecti impreuna cu o
parte din tesutul invecinat. In majoritatea cazurilor insa, este necesara
efectuarea unei interventii chirurgicale laborioase, in care este indepartata o
portiune intreaga a colonului sau rectului. Daca tumora are si determinari
secundare (metastaze), sunt necesare anumite interventii chirurgicale
suplimentare (efectuate destul de rar).
Este necesara examinarea la microscop a tesutului anatomopatologic excizat
chirurgical, pentru a stabilii tipul tumorii precum si stadiul acesteia. Stadializarea
33

tumorii este utila, pentru ca poate stabilii extensia tumorii si ajuta medicul sa
decida asupra tratamentului potrivit pentru fiecare caz in parte.

Tratamentul initial
Tratamentul initial este decis impreuna cu medicul oncolog, in functie de stadiul
evolutiv al tumorii.
Tratamentul chirurgical, este folosit in scopul indepartarii tumorii. In cazul in care
pacientul este diagnosticat intr-un stadiu precoce (cand tumora este limitata strict
la nivelul intestinului), poate fi necesara o procedura terapeutica simpla, precum
polipectomia realizata in timpul efectuarii unei colonoscopii sau sigmoidoscopii.
In cazul tumorilor mari, care nu se pot exciza prin metoda amintita mai sus, sunt
necesare interventii chirurgicale laborioase, precum rezectia intestinala cu sau
fara excizia ganglionilor limfatici adiacenti. Cele 2 capete intestinale ramase
libere sunt apoi suturate pentru a restabilii functionalitatea acestuia. In unele
cazuri, cand este excizata o portiune mai mare a intestinului, nu este posibila
restabilirea tranzitului intestinal normal si este necesara realizarea unei
colostomii. Colostomia, este o procedura realizata in scop paliativ, in care se
realizeaza o incizie la nivelul abdomenului la care se sutureaza capatul liber al
intestinului, materiile fecale fiind eliminate la exterior si colectate intr-un recipient
din plastic special. Colostomia poate fi temporara (pana la vindecarea
intestinului), sau permanenta (atunci cand este rezecata o parte mare a
colonului, sau rectul in totalitate). Colostomia permanenta este necesara totusi la
un numar mic de pacienti cu neoplasm colorectal.
Radioterapia, foloseste raze X, in scopul distrugerii celulelor maligne si este
tratamentul standard in unele tipuri de cancer rectal. Radioterapia este deseori
combinata cu chimioterapia si tratamentul chirurgical. Comparativ cu tratamentul
chirurgical singular, radioterapia poate fi folosita inaintea acesteia in cazul
cancerului rectal, pentru reducerea mortalitatii si evitarea aparitiei recidivelor.
Chimioterapia, foloseste diferite medicamente (citostatice), in scopul distrugerii
celulelor canceroase. Aceste medicamente pot fi administrate oral sau parenteral
(intravenos) si este folosita in toate tipurile si stadiile cancerului colorectal.
Tratamentul neoplasmului colorectal (radioterapia si chimioterapia) au efecte
secundare care sunt deseori greu de suportat, de aceea este importanta
34

instruirea pacientului in acest scop (exista diferite metode care ajuta pacientul sa
suporte mai usor terapia si care pot fi efectuate si la domiciliu).

Tratamentul de intretinere
Dupa tratamentul initial, sunt obligatorii controalele medicale regulate (la un
anumit interval de timp recomandat de medicul curant). Reevaluarile sunt
efectuate de medicul de familie, medicul generalist, oncolog, radioterapeut sau
chirurg, in functie de particularitatile fiecarui caz in parte. De asemenea pot fi
necesare unele investigatii, precum:
- examenul clinic general este necesar la fiecare reevaluare (mai multe ori in
primii 5 ani de la diagnostic). Frecventa reevaluarilor este stabilita de medic
pentru fiecare caz in parte, in functie de particularitatile acestuia
- colonoscopia, pentru reevaluarea lumenului intestinal, identifica recidivele
tumorii la acest nivel
- determinarea antigenului carcinoembrionar, precum si alte teste sanghine, pot
evalua eficienta tratamentului si aparitia recidivelor
- CT-ul si RMN-ul identifica cu precizie metastazele tumorale.

Tratamentul in cazul agravarii bolii

Cancerul colorectal poate recidiva, in special daca diagnosticul initial a fost tardiv
(stadiu avansat). Cancerul recidivant nu poate fi vindecat, este mai greu de
tratat, dar poate prelungii viata (tratament paliativ).

Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical este indispensabil in majoritatea cazurilor de neoplasm
colorectal. Tipul interventiei, depinde de localizarea si dimensiunea tumorii.
Tratamentul chirurgical are de asemenea reactii advese relativ serioase, dar
acestea pot fi controlate prin masuri ambulatorii corespunzatoare.

Optiuni terapeutice chirurgicale


35

Excizia locala a tumorii se realizeaza in stadiile precoce de cancer colorectal,


atunci cand tumora poate fi indepartata in timpul unei sigmoidoscopii sau
colonoscopii. Chirurgul extirpa tumora (in acest caz, polipul) si tesutul invecinat
acestuia (limita de siguranta). Aceasta manevra nu necesita incizia chirurgicala a
abdomenului, in unele cazuri fiind suficienta polipectomia (piesa excizata este
intotdeauna examinata din punct de vedere anatomopatologic).
Rezectia intestinala este o procedura mai laborioasa care implica excluderea
segmentului intestinal afectat de tumora. Dupa extirparea tumorii, capetele libere
intestinale se sutureaza la loc pentru a restabilii functionalitatea acestuia. Exista
2 metode de a realiza acest procedeu chirurgical si anume:
- rezectia intestinala simpla, care necesita realizarea unei incizii mari abdominale
in scopul excizarii tumorii, este metoda de electie in tratamentul chirurgical al
neoplasmului rectal.
- chirurgia laparoscopica, necesita un numar de 3-6 incizii mici la nivelul
abdomenului, prin care sunt introduse in cavitatea abdominala o serie de
instrumente necesare excizarii tumorii (camera video cu sursa luminoasa, dioxid
de carbon necesar expansionarii cavitatii abdominale, precum si instrumentarul
chirurgical necesar interventiei). Metoda laparoscopica este recomandata in
cazul pacientilor cu cancer al colonului si necesita o recuperare postoperatorie
relativ scurta.

j)Profilaxia

Efectuarea anumitor teste de screening pot prevenii aparitia cancerului


colorectal. Aceste teste vizeaza diagnosticarea si tratarea anumitor afectiuni
care pot duce la aparitia neoplasmului colorectal si sunt recomandate sa fie
efectuate regulat dupa varsta de 40 de ani in randul persoanelor cu risc crescut
pentru afectiune si dupa varsta de 50 de ani in randul celorlalte persoane.
In acord cu asociatiile internationale de oncologie, screeningul ar putea salva mii
de vietii daca ar fi efectuat la majoritatea persoanelor de peste 50 de ani.
Screeningul persoanelor fara risc crescut pentru aparitia cancerului colorectal, se
realizeaza dupa urmatorul ghid international:
- test de sangerare oculta - anual
36

sau
- sigmoidoscopie - o data la 5 ani
sau
- tranzit baritat - o data la 5 ani
sau
- colonoscopie - o data la 10 ani
Persoanele care au un risc crescut de aparitie a cancerului colorectal, necesita
inceperea screeningului inaintea varstei de 50 de ani.
Colonoscopia virtuala este o alta metoda care poate fi folosita in screeningul
persoanelor fara risc crescut in aparitia cancerului colorectal. Aceasta permite
vizualizarea lumenului intestinal (prin folosisea razelor X). In screeningul
pesoanelor care au insa un risc crescut de aparitie a neoplasmului colorectal
este recomandata mai degraba colonoscopia, pentru ca aceasta permite excizia
polipilor intestinali (frecvent intalniti in randul persoanelor predispuse la aparitia
tumorii). Colonoscopia virtuala este de asemenea o metoda mult mai
costisitoare.

Adoptarea unui anumit stil de viata, cu respectarea urmatoarelor indicatii,


pot preveni aparitia cancerului colorectal:
- pastrarea unei greutati normale, deoarece studiile medicale au dovedit ca
neoplasmul colorectal apare mai frecvent in randul persoanelor supraponderale
(obeze), in special persoanele cu exces de tesut adipos le nivelul abdomenului
(obezitate de tip androgin);
- alimentatia sanatoasa. Consumul unei varietati cat mai mari de alimente, in
special fructe si legume. O alimentatie bogata in legume, fructe, carne de pui,
peste si cereale, poate preveni aparitia cancerului colorectal. Trebuie excluse din
alimentatie grasimile de origine animala. Suplimentele alimentare cu acid
folic si calciu, au o valoare pozitiva in preventia neoplasmului colorectal;
- reducerea cantitatii de alcool consumate, deoarece s-a dovedit ca persoanele
care consuma mai mult de 2 pahare de bautura pe zi au un risc crescut de a
dezvolta cancer colorectal;
- abandonul fumatului, pentru ca fumatorii cronici au un risc crescut
pentru cancerul colorectal;
37

- activitatea fizica. Persoanele care sunt active fizic sunt mai putin predispuse la
aparitia afectiuni decat persoanele sedentare.

Capitolul III

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ŞI TRATAREA


BOLNAVULUI CU CANCER COLO-RECTAL

Spitalul este o institutie sanitara destinata ingrijirii bolnavilor si organizata


pentru servicii permanente. In spital se interneaza bolnavii in stare grava care
necesita o ingrijire si supraveghere permanenta si o atentie deosebita din partea
asistentei medicale.

Spitalul cuprinde urmatoarele parti componente functionale:

- serviciul de primire unde incepe pregatirea psihica a pacientului. Pacientii


vor fi dezbracati si examinati,la nevoie fiind ajutat de asistenta si asezat in pozitia
necesara examinarii

- prelucrari sanitare - aici se face deparazitarea si imbaierea bolnavului,


dupa care acesta va fi imbracat in lenjerie curata si condusa pe sectia cu paturi

- sectia cu paturi este partea componenta a spitalului inzestrata cu paturi


si sala de tratamente, unde se asigura asistenta corespunzatoare a bolnavilor
spitalizati.

Dupa ce medicul hotaraste internarea bolnavului, asistentul completeaza


biletul de internare, foaia de observatie si trece datele pacientului in registrul de
internari.

Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Bolnavul este condus de asistent in salonul prealabil hotarat de catre


medic. Salonul se alege in functie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea si
stadiul bolii) si sex. Asistentul conduce bolnavul in salon, il ajuta sa-si aranjeze
obiectele personale in noptiera si sa se instaleze comod si in pozitia indicata de
38

medic in pat. Acestuia i se aduce la cunostinta regulamentul de ordine interioara


a sectiei precum si indicatiile medicului referitoare la alimentatie si pozitie
indicata, daca este cazul.

Se vor asigura conditiile de mediu necesare ameliorarii si vindecarii bolii.


Pentru a crea un mediu de securitate si confort si pentru a diminua factorii de
stres este indicat ca saloanele sa aiba o capacitate de 4, maxim 6 paturi cu o
temperatura de 18-20°C sa fie curate, linistite si bine aerisite cu aer umidificat.

Asistentul va completa o anexa la foaia de alimentatie pe care o va trimite


la blocul alimentar, astfel noul pacient va primi alimentatia necesara inca in
prima zi de internare. Bolnavilor li se acorda o pregatire preoperatorie si
postoperatorie in vederea asigurarii conditiilor optime necesare interventiei si a
procesului de vindecare precum si pentru evitarea unor complicatii grave si
nedorite.

Asistentul consemneaza aspectul general, inaltimea, greutatea, varsta,


aspectul tegumentelor si mucoaselor, faciesul si starea psihica a bolnavului.
Acesta va urmari necesitatile pacientului, manifestarile de dependenta in
vederea satisfacerii acestora.Se vor nota datele privind antecedentele familiale,
chirurgicale si patologice ale pacientului precum si bolile care au influenta asupra
anesteziei si interventiei (afectiuni pulmonare, cardiace, diabet zaharat, epilepsie
etc.)

Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi

Pregătirea patului şi accesoriilor lui


Patul trebuie sa fie comod, sa prezinte dimensiuni potrivite care sa
satisfaca atat cerintele de confort a pacientului, cat si ale personalului de
ingrijire. Trebuie sa-i permita pacientului sa se poata misca in voie, sa nu-i
limiteze miscarile, sa poata la nevoie sa coboare din pat, sa poate sta in pozitie
sezand, sprijinindu-si picioarele comod de podea. Patul trebuie sa permita ca
asistenta sa poata efectua tehnicile de ingrijire, investigatie si tratament cat mai
comod, sa fie usor de manipulat si curatat, prevazut cu rotite, dispozitiv de
ridicare si la nevoie aparatoare.Patul va fi acoperit cu un cearsaf, musama si
aleza. Pacientului i se ofera doua perne si o patura din lana moale, usor de
39

intretinut. Lenjeria trebuie sa fie din bumbac cu cat mai putine cusaturi. Cearsaful
trebuie sa fie destul de mare pentru a intra sub saltea.

Schimbarea lenjeriei de pat


- Pregatirea patului fara pacient: pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie
de cearsaf simplu, cearsaf plic, doua fete de perna, una-doua paturi, doua perne.
Dupa ce se indeparteaza noptiera de pe langa pat se aseaza un scaun cu spatar
la capatul patului. Pe scaun se aseaza, in ordinea intrebuintarii, lenjeria curata,
pernele, patura, impaturite corect. Cearsaful se aseaza la mijlocul saltelei; se
desface si se intinde o parte a cearsafului spre capataiul patului, cealalta spre
capatul opus. Cearsaful se introduce adanc sub saltea la ambele capete. Se
intinde bine cearsaful sa nu prezinte cute.Daca este nevoie se aseaza
musamaua si se acopera cu aleza.Pernele se introduc in fetele de perna curate
si se aseaza pe pat.

- Schimbarea lenjeriei cu pacientul in pat se efectueaza atunci cand starea


pacientului nu permite ridicarea acestuia din pat. In functie de starea pacientului
lenjeria se poate schimba in lungime sau in latimea patului. Atunci cand
schimbarea lenjeriei se face in lungimea patului pacientul va fi intors in decubit
lateral. Doua asistente se aseaza de o parte si de alta a patului. Asistenta din
partea dreapta prinde pacientul cu mana dreapta in axila dreapta, il ridica usor,
iar mana stanga o introduce sub umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebrat. Apoi
cu mana dreapta, retrasa de sub axila, trage usor perna spre marginea patului,
pacientul fiind de asemenea deplasat usor in aceeasi directie.Se aseaza apoi in
dreptul genunchilor pacientului, introduce mana stanga sub genunchii acestuia
flectandu-I putin, iar cu mana dreapta ii flecteaza usor gambele pe coapse. Din
aceasta pozitie se intoarce pacientul in decubit lateral drept, sprijinindu-l in
regiunea omoplatilor si a genunchilor. Pacientul se mentine acoperit. Asistenta
din partea stanga ruleaza cearsaful impreuna cu musamaua si aleza murdara
pana la spatele pacientului, sulul de lenjerie murdara se afla in acel moment
alaturi de sulul lenjeriei curate. Pe jumatatea libera a patului se deruleaza
cearsaful curat, musamaua si aleza pregatita mai inainte. Se intinde bine
cearsaful curat pe jumatatea libera a patului si se aseaza o perna imbracata in
fata de perna curata, apoi se aduce pacientul in decubit dorsal, sprijinindu-l in
40

regiunea omoplatilor si sub genunchi. Pentru a introduce pacientul in decubit


lateral stanga, asistenta din partea stanga procedeaza la fel ca si in cazul
intoarcerii in decubit lateral drept: prinde pacientul de axila stanga, il ridica usor,
introduce mana dreapta sub umerii lui, sprijina capul pe antebrat si dupa aceeasi
procedura intoarce pacientul in decubit lateral stang, aducandu-l dincolo de cele
doua suluri de lenjerie. Asistenta ruleaza mai departe, din partea dreapta,
lenjeria murdara, o indeparteaza, introducand-o in sacul de rufe murdare, apoi
deruleaza lenjeria curata si o intinde bine, iar pacientul este readus in decubit
dorsal, sprijinit de cele doua asistente.

Atunci cand pacientul poate fi asezat in pozitie sezand, schimbarea


lenjeriei se face in latimea patului. Procedura se efectueaza de asemenea, de
catre doua persoane: una sprijina pacientul, cealalta ruleaza lenjeria murdara,
aseaza si deruleaza cearsaful curat. Dupa efectuarea fiecarei proceduri,
asistenta trebuie sa se asigure ca pacientul este asezat cat mai confortabil. In
unele cazuri, aleza trebuie schimbata de mai multe ori pe zi, fara sa fie nevoie de
schimbarea cearsafului.

Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului


Inaintea interventiei chirurgicale, bolnavul este capabil sa isi efectueze
singur igiena corporala. In seara zilei precedente interventiei se face o baie
generala a bolnavului si se va pregati tubul digestiv pentru interventie prin
efectuarea unei clisme evacuatoare urmata de un dus. La pregatirea bolnavului
pentru actul operator se va acorda atentie deosebita cavitatii bucale mai ales la
cei care urmeaza sa fie intubati. Se pregateste tegumentul regiunii pe care se va
opera prin spalare cu apa si sapun, degresare si dezinfectare cu alcool. Daca
regiunea prezinta pilozitati acestea vor fi rase cu aparat de ras
individual.Regiunea astfel pregatita va fi protejata cu un pansament steril. Se
indeparteaza bijuteriile bolnavului, proteza dentara daca exista. Bolnavul va fi
imbracat cu lenjerie curata, se verifica starea de curatenie in regiunile inghinala,
ombilic, axile, spatii interdigitale, unghii.

Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat


Asistenta va colecta date referitoare la starea pacientului, daca se poate
spala singur sau nu. Cu aceasta ocazie se observa si starea tegumentelor si
41

aparitia unor eventuale modificari. Se verifica temperatura ambianta (20-21°C) si


se evita curentii de aer. Bolnavul va fi izolat cu un paravan de anturajul sau. Se
pregatesc in apropiere materialele necesare toaletei, schimbarea lenjeriei
patului, lenjeriei bolnavului si materialele necesare pentru prevenirea
escarelor.Temperatura apei trebuie sa fie le 37-38°C.

Bolnavul va fi dezbracat complet si se va acoperi cu un cearsaf si patura.


Se descopera progresiv numai partea care se va spala. Se stoarce bine buretele
sau manusa de baie pentru a nu se scurge apa in pat sau pe bolnav. Se
sapuneste regiunea dupa care se clateste ferm, dar fara brutalitate. Apa calda
trebuie sa fie din abundenta, sa fie schimbata ori de cate ori este nevoie. Se
insista la pliuri sub sani, la maini, la spatii interdigitale, la coate si axile. Se
mobilizeaza articulatiile in toata amplitudinea lor si se maseaza zonele
predispuse escarelor.

La toaleta pe regiuni la patul bolnavului, patul va fi protejat cu musamaua


si aleza in functie de regiunea pe care o spalam. La toaleta pe regiuni cu
bolnavul in pat se va respecta urmatoarea succesiune: fata, gat, urechi, brate si
maini, parte anterioara torace, abdomen, fata anterioara coapse. Apoi bolnavul
va fi intors in decubit lateral si se vor spala spatele, fesele, fata posterioara a
coapselor. Bolnavul se aduce din nou in decubit dorsal si se spala gambele si
picioarele, organele genitale externe. Apoi se face ingrijirea parului si toaleta
cavitatii bucale.

Toaleta pe regiuni

 Ingrijirea ochilor are ca scop indepartarea secretiilor si prevenirea infectiilor


oculare. Materiale necesare: apa sau ser fiziologic, tampon de tifon, comprese,
manusi de baie, prosop si tavita medicala. Se spala ochii cu ser fiziologic, cu
mana acoperita cu manusa. Secretiile se indeparteaza de la comisura externa
spre cea interna.
 Ingrijirea mucoasei nazale are ca scop mentinerea permeabilitatii cailor
respiratorii superioare, prevenirea infectiilor nazale si a leziunilor mucoasei
nazale in cazul in care pacientul prezinta sonda endo-nazala.Materiale
necesare: tampoane sterile montate pe bastonase, ser fiziologic, apa oxigenata
diluata, tavita medicala si manusi de protectie. Tehnica - se intoarce capul
bolnavului usor intr-o parte,se dezlipeste adezivul cu care este lipita sonda.
42

Sonda se retrage cu 5-6 cm. Fosele nazale se curata fiecare cu cate un tampon
umezit cu ser fiziologic, iar crustele se curata cu apa oxigenata diluata. Se
curata si sonda, apoi se reintroduce si se fixeaza.Se supravegheaza
functionalitatea sondei si pacientul.
 Ingrijirea urechilor are ca scop mentinerea starii de curatenie a pavilionului
urechii si a conductului auditiv extern, precum si indepartarea depozitelor
patologice din conductul auditiv extern si a dopurilor de cerumen. Materiale
necesare: tampoane sterile montate pe betisoare, apa, sapun, manusa de baie,
prosop si tavita medicala. Tehnica - se intoarce capul bolnavului usor intr-o
parte, se introduce tamponul in conductul auditiv extern si se curata cu
tamponul uscat. La introducerea tamponului trebuie avut grija de limita
vizibilitatii. Pavilionul urechii se spala cu mana cu manusa, cu apa si sapun
curatand cu atentie santurile pavilionului si regiunea retroauriculara. Se
limpezeste si se usuca cu prosopul. Fiecare ureche se curata cu un tampon
separat si daca din conductul auditiv extern se scurge lichid cefalorahidian sau
sange se va chema medicul.
 Ingrijirea cavitatii bucale are ca scop obtinerea unei stari de bine a
bolnavului, profilaxia infectiilor cavitatii bucale si profilaxia cariilor dentare.
Materiale necesare la pacienti constienti: periuta, pasta de dinti, prosop, tavita
medicala si pahar cu apa. Materiale necesare la pacienti inconstienti: comprese,
tampoane sterile din tifon, deschizator de gura, spatula linguala, pensa port-
tampon, glicerina boraxata 20%, tavita medicala si manusi sterile. Tehnica:
pozitia pacientului este in decubit dorsal cu capul deoparte, cu prosopul
protejand lenjeria. Se introduce deschizatorul de gura intre arcadele dentare, se
sterge limba, bolta palatina, suprafata interna si externa a arcadei dentare ca
tampoane imbinate in glicerina boraxata cu miscari dinauntru in afara. Cu un alt
tampon se sterg dintii, apoi se ung buzele.
 Ingrijirea unghiilor are ca scop asigurarea igienei pacientului si indepartarea
depozitului subunghial care contine germeni patogeni. Materiale necesare: apa
si sapun, forfecuta, periuta de unghii, pila, prosop. Tehnica: unghiile se spala cu
apa, sapun si periuta. Pentru spalarea piciorului acesta va fi introdus intr-un
lighian. Dupa spalare se face taierea unghiilor cu mare atentie pentru a nu leza
tesuturile din jur. Instrumentele dupa utilizare se dezinfecteaza.
43

 Ingrijirea parului are ca scop pregatirea pentru operatii in zona fetei, pregatirea
pentru EEG, spalare igienica la pacientul cu spitalizare indelungata, precum si
pentru pentru starea de bine a pacientului. Materiale necesare: musama, aleza,
lighian, apa calda, sampon, sapun, prosop, piaptan si uscator de par. Tehnica:
temperatura camerei trebuie sa fie intre 22-24°C. Pozitia bolnavului este in
functie de starea sa: sezand pe un scaun cu capul in fata, sezand in pat si in
decubit dorsal oblic. Se protejeaza patul cu musama si aleza. Se aseaza
lighianul in functie de pozitia bolnavului astfel incat parul sa ajunga in lighian, se
umezeste parul, se samponeaza, se maseaza usor pielea capului, se
limpezeste, se usuca, se piaptana. Se protejeaza pielea capului cu un prosop si
pacientul va sta confortabil in pat.
 Toaleta intima are scop igienic, mentinerea unei stari de confort fizic, in vederea
efectuarii unor tehnici la acest nivel, sondajul vezical la femei si barbati si
recoltarea de urina pentru urocultura. Se face de mai multe ori pe zi la pacientii
inconstienti, la cei cu sonde vezicale, inaintea interventiilor chirurgicale in
regiunea anala sau a organelor genitale, a cailor urinare si in perioadele
menstruale la femei.Materiale necesare: paravan, doua bazinete, tampoane
sterile, pensa port-tampon, cana cu apa calda, sapun lichid, prosop, manusa de
cauciuc, manusa de baie si musama, aleza. Se controleaza temperatura apei,
se pregateste patul cu musama si aleza. Se asigura intimitatea bolnavului cu
paravanul. Bolnavul se aseaza in pozitie ginecologica, se serveste cu un bazinet
pentru a urina. Se pune al doilea bazinet, se imbraca manusa de cauciuc peste
care se ia manusa de baie. Se spala regiunea dinspre simfiza pubiana spre
anus turnand apa si sapun, Se limpezeste abundent, se indeparteaza bazinetul,
apoise usuca prin tamponare cu prosopul. Pliurile se pudreaza cu talc.

Observarea poziţiei pacientului


Adus de la sala de operatie, bolnavul va fi asezat in pat si acoperit cu
paturi, fara perna pana la trezire. El va sta in decubit dorsal, cu capul intors intr-o
parte cu tavita medicala langa cap pentru a capta eventualele vomismente.Dupa
trezirea bolnavului, asistentul ii va pune perna, il va servi cu ceai sau apa daca
nu este contraindicat. In caz de indicatii ii va umezi limba, buzele cu comprese
ude.Dupa interventii intraabdominale, in general, bolnavii tind sa adopte o pozitie
antalgica de decubit dorsal cu genunchii flectati, numita pozitie Fowler, acesta
44

fiind o pozitie care asigura relaxarea musculaturii abdominale si deci


amelioreaza durerea locala.

Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului


Schimbarea pozitiei poate fi activa sau pasiva, cu ajutorul asistentei. La
mobilizarea pacientului trebuie respectate unele principii:sunt necesare doua
asistente; prinderea pacientului se face precis si sigur; exercitiile se fac
intotdeauna inainte de mese; aceste exercitii fizice trebuie intercalate cu exercitii
de respiratie; mobilizarea se incepe incet si se continua in functie de raspunsul
fizic al pacientului. Scopul mobilizarii este miscarea pacientului in vederea
prevenirii escarelor ce pot sa apara din cauza imobilizarii si pentru recastigarea
independentei. Schimbarea pozitiei pacientilor imobilizati se face din 2 in 2 ore,
masandu-se zonele de presiune predispuse escarelor. Mobilizarea precoce a
pacientului favorizeaza mentinerea mobilitatii articulare, normalizarea tonusului
muscular si stimuleaza metabolismul. De asemenea favorizeaza circulatia
sangelui, prevenind tromboflebitele si pneumoniile.Bolnavii operati vor fi
mobilizati precoce si gradat. La inceput se va efectua mobilizarea activa in pat,
inlaturandu-se astfel contractura peretelui abdominal.

Captarea eliminarilor
Captarea eliminarilor are ca scop observarea caracterelor fiziologice si
patologice ale dejectiilor precum si descoperirea modificarilor lor patologice in
vederea stabilirii diagnosticului.

 Captarea materiei fecale - se separa patul de restul salonului cu paravan, se


indeparteaza patura si cearsaful care acopera pacientul, pacientul se dezbraca
si se introduce bazinetul cald sub zona sacrala apoi se acopera cu invelitoarea.
Se efectueaza toaleta regiunii perianale si se indeparteaza bazinetul cu atentie.
Dupa ce se acopera cu capacul se indeparteaza din salon. Se imbraca pacientul,
se reface patul. Salonul se aeriseste si se spala mainile pacientului. Scaunul
acoperit se pastreaza pentru vizita medicala in locuri special amenajate.
 Captarea urinei - servirea urinarelor se face in mod asemanator cu a bazinetelor.
Dupa utilizare se golesc imediat, se spala la jet de apa calda si se
45

dezinfecteaza.Nu trebuie ignorat cantitatea, culoarea, mirosul urinei; poate indica


unele diagnostice.
 Captarea sputei - Se face in recipiente spalate, sterilizate, uscate si in care se
pune solutie lizol 3% sau fenol 2,5%, amestecata cu soda caustica. Atunci cand
se recolteaza in vederea unor analize de laborator nu se foloseste dezinfectant.
 Captarea varsaturilor - pacientul se aseaza in functie de starea generala in
pozitie sezand, decubit dorsal cu capul intors intr-o parte, decubit lateral (pozitie
de siguranta). Lenjeria de pat se protejeaza cu musama si aleza, iar pacientul cu
un prosop in jurul gatului. Proteza dentara mobila se indeparteaza unde este
cazul si se ofera pacientului o tavita medicala.Se incurajeaza pacientul, i se
ofera pahar cu apa sa-si clateasca gura. I se ofera cuburi de gheata, lichide reci
in cantitati mici.Varsatura se pastreaza pentru vizita medicala. Caracterul
varsaturii si frecventa se noteaza in foaia de temperatura.

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

Supravegherea functiilor vitale in hemoragiile masive se face din ora in


ora. Asistenta supravegheaza bolnavul, va inregistra daca respiratia este
modificata, cu salturi sau daca se face cu dificultate. Buna desfasurare a
evolutiei postoperatorii se urmareste dupa graficul temperaturii, al pulsului si prin
inregistrarea tensiunii arteriale.

 Respiratia se masoara in scopul evaluarii functiei respiratorii a pacientului, fiind


indiciu al evolutiei bolii, al aparitiei unor complicatii si al prognosticului. Elemente
de apreciat sunt: tipul respiratiei, amplitudinea miscarilor respiratorii, ritmul si
frecventa. Materiale necesare: ceas secundar, creion de culoare verde, foaie de
temperatura.Asistenta aseaza pacientul in decubit dorsal, fara a explica tehnica
ce urmeaza a fi executat. Plaseaza mana cu fata palmara pe suprafata toracelui
si numara inspiratiile timp de un minut.Respiratia se noteaza cu culoare verde.
Fiecare linie orizontala corespunde la doua respiratii. Valorile normale a
respiratiei sunt: la nou-nascut 30-50 respiratii/ minut, la 2 ani 25-35 respiratii/
minut, la adulti 16-18 respiratii/ minut, la varstnici 15-25 respiratii/ minut.
 Temperaturaeste rezultatul proceselor oxidative din organele generatoare de
caldura prin dezintegrarea alimentelor energetice. Masurarea temperaturii in
axila: se aseaza pacientul in decubit dorsal sau sezand. Se ridica bratul
46

bolnavului, se sterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului,se aseaza


termometrul cu rezervorul de mercur in centrul axilei paralel cu toracele sise
apropie bratul pe trunchi cu bratul flectat pe suprafata anterioara a toracelui.
Termometrul se mentine timp de zece minute. Masurarea temperaturii in
cavitatea bucala: se introduce termometrul in cavitatea bucala sub limba sau pa
latura externa a arcadei dentare. Pacientul este rugat sa inchida gura si sa
respire pe nas. Termometrul se mentine cinci minute. In cazul masurarii
temperaturii pe cale rectala se lubrifiaza termometrul. Se aseaza pacientul in
decubit lateral cu membrele inferioare in semiflexie asigurandu-i intimitatea. Se
introduce bulbul termometrului in rect prin miscari de rotatie si inaintare. Se
mentine trei minute.Dupa terminarea timpului de mentinere a termometrului
acesta se scoate, se sterge cu o compresa si se citeste gradatia la care a ajuns
mercurul. Se spala termometrul, se scutura si se introduce in recipientul cu
solutie dezinfectanta (cloramina 1%).In foaia de temperatura, temperatura se
noteaza cu pix de culoare albastra. Pentru fiecare linie orizontala a foii de
temperatura corespund doua diviziuni de grad. Valorile normale a temperaturii:
copil 36-37,8°C, adult 36-37°C, varstnic 35-36°C.
 Pulsul poate fi luat la orice artera accesibila palpatiei care poate fi comprimat pe
un plan osos: radiala, temporala superficiala, carotida, humerala, brahiala,
femurala. In practica curenta pulsul se ia la nivelul arterei radiale.Materiale
necesare: ceas cu secundar, creion sau pix rosu. La luarea pulsului, bolnavul
trebuie sa fie in repaus fizic si psihic cel putin 5-10 minute inainte de
numaratoare, intrucat un efort sau o emotie oarecare in timpul sau inaintea luarii
pulsului ar putea modifica valorile reale. Bratul bolnavului trebuie sa fie sprijinit,
pentru ca musculatura antebratului sa se relaxeze. Se repereaza santul radial
pe extremitatea distala a antebratului, dam de un sant marginit de tendoanele
muschilor flexor radial al carpului si brahioradial in profunzimea caruia se
gaseste artera radiala. Palparea pulsului se face cu varful degetelor index,
mediu si inelar de la mana dreapta. Dupa ce s-a reperat santul, se va exercita o
usoara presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare, pana la
perceperea zvacuiturilor pline ale pulsului.Notarea pulsului se face cu pix sau
creion rosu, fiecare linie orizontala a foii de temperatura corespunde la patru
pulsatii. Valorile normale a pulsului sunt: la nou-nascut 130-140 pulsatii/ minut,
47

la copil mic 100-120 pulsatii/ minut, la adult 90-100 pulsatii/ minut, la varstnic
80-90 pulsatii / minut
 Tensiunea arteriala trebuie controlata la toti bolnavii postoperator si in special la
cei hipertensivi. Scaderea tensiunii arteriale asociata cu alte semne poate indica
o complicatie hemoragica.Scopul masurarii tensiunii arteriale este evaluarea
functiei cardiovasculare (forta de contractie a inimii, rezistenta determinata de
elasticitatea si calibrul vaselor). Materialele necesare sunt: aparat pentru
masurarea tensiunii arteriale (cu mercur Riva Rocci sau cu manometru),
stetoscop biauricular, tampoane de vata si alcool pentru dezinfectarea olivelor
stetoscopului si creion sau pix rosu pentru insemnarea valorilor in foaia de
temperatura.Exista doua metode de masurare a tensiunii arteriale: auscultatoric
si palpatoric.Metoda auscultatorie: asistenta aplica manseta pneumatica pe
bratul pacientului sprijinit si in extensie. Membrana stetoscopului se fixeaza pe
artera humerala, sub marginea inferioara a mansetei. Se introduc olivele
stetoscopului in urechi. Se pompeaza aer in manseta pneumatica cu ajutorul
perei de cauciuc pana la disparitia zgomotelor pulsatile. Aerul din manseta se
decomprima usor prin deschiderea supapei, pana cand se percepe primul
zgomot arterial, care prezinta valoarea tensiunii arteriale maxime (sistolice). Se
retine valoarea indicata de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi
consemnata. Se continua decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai
puternice. Se retine valoarea indicata de coloana de mercur sau acul
manometrului in momentul in care zgomotele dispar acesta reprezentand
tensiunea arteriala minima (diastolica). Se noteaza pe foaia de temperatura
valorile obtinute.La metoda palpatorie determinarea se face prin palparea
arterei radiale. Nu se foloseste stetoscopul biauricular. Etapele sunt identice
metodei auscultatorii. Are dezavantajul obtinerii unor valori mai mici decat
realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibila numai dupa reducerea
accentuata a compresiunii exterioare.Se noteaza valorile obtinute cu o linie
orizontala de culoare rosie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate de
coloana de mercur. Se unesc liniile orizontale cu liniile verticale si se hasureaza
spatiul rezultat. Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt: la copil intre 1-3
ani 75/90-50/60 mmHg, la copil intre 4-11 ani 90/100-60/65 mmHg, la copil si la
adolescenti 12-15 ani 100/120-60/75 mmHg, la adult 115/140-75/90 mmHg, la
varstnici >150/>90 mmHg.
48

 Diureza este importanta in vederea stabilirii bilantului hidric. Pentru masurarea


diurezei, urina se colecteaza pe 24 de ore in recipiente cilindrice, gradate, cu
gat larg, spalate si clatite cu apa distilata. Colectarea se incepe dimineata la o
anumita ora si se termina a doua zi la aceeasi ora. Pentru prevenirea
fermentatiei se vor adauga la urina cristale de timol. Diureza se noteaza in foaia
de temperatura prin hasurarea patratelelor corespunzatoare cantitatii de urina si
zilei respective. Spatiul dintre doua linii orizontale a foii de temperatura
corespunde la 100 ml de urina. Cantitatea de urina eliminata in 24 de ore in mod
normal este de aproximativ 1500 ml.

2.5. Alimentaţia bolnavului

Alimentatia bolnavului are ca scop asigurarea necesitatilor calorice si calitative in


functie de varsta si starea organismului si favorizarea procesului de vindecare,
consolidarea rezultatelor terapeutice si prevenirea cronicizarii unor imbolnaviri.
Avem nevoie de vesela si tacamuri, cana simpla sau cu cioc, in functie de starea
pacientului, alimente conform regimului recomandat, servetele de masa si o
tava/ carucior pentru alimente. Alimentarea poate fi activa (servirea mesei la pat
in pozitie sezand, semisezand sau in pozitie de decubit lateral, iar pacientul
mananca singur) si pasiva (se aseaza pacientul in pozitie sezand sau
semisezand, se pune tava cu alimente pe noptiera, cu o mana se ridica capul
bolnavului cu perna si se administreaza alimentele cu lingura pe jumatate plina).
Apoi se ajuta pacientul sa-si faca toaleta cavitatii bucale si se indeparteaza
vasele murdare si resturile alimentare.

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

Administrarea medicamentelor pe cale orala are ca scop obtinerea


efectelor locale sau generale ale medicamentelor. Efectele locale: favorizeaza
cicatrizarea ulceratiilor mucoasei digestive, protejeaza mucoasa
gastrointestinala, inlocuieste fermentii digestivi si dezinfecteaza tubul digestiv.
Efectele generale: medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul
mucoasei digestive, patrund in sange si apoi actioneaza asupra unor sisteme si
aparate. Se aseaza pacientul in pozitie sezanda, medicamentele lichide (sirop,
49

uleiuri) se dozeaza cu pipeta sau sticla picuratoare si administreaza ca atare,


apoi pacientul bea apa sau ceai. Medicamentele solide (tablete, drajeuri) se
aseaza pe limba pacientului si sunt inghitite ca atare. Administrarea
medicamentelor prin perfuzie are ca scop hidratarea si mineralizarea
organismului, administrarea medicamentelor la care se urmareste un efect
prelungit, depurativ. Materiale necesare: tava medicala, trusa pentru perfuzat,
solutii ambalate steril, solutii hidratante in pungi sterilizate, garou, tavita renala,
stativ pentru fixarea flacoanelor, 1 – 2 seringi cu ace, o pensa hemostatica,
tampon cu alcool si leucoplast. Tehnica: asistenta imbraca manusi pentru
evitarea contaminarii cu sange, se examineaza calitatea si starea venelor, se
aplica garoul la nivelul bratului, se dezinfecteaza plica cotului cu alcool, se cere
pacientului sa stranga pumnul si se efectueaza punctia venei alese. Apoi se
indeparteaza garoul si se adapteaza amboul aparatului de perfuzie la ac, se
deschide imediat prestubul pentru a permite scurgerea lichidului in vena si se
regleaza viteza de scurgere cu ajutorul prestubului la 60 picaturi/ minut sau in
functie de necesitati. Se fixeaza cu lecoplast amboul acului si portiunea tubului in
vecinatate cu acesta de pielea pacientului. Dupa terminarea perfuziei se exercita
o presiune asupra venei punctionate cu un tampon cu alcool si se extrage acul
din vena.

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

Examinarile de laborator efectuate produselor biologice si patologice


completeaza simptomatologia bolii, reflecta evolutia acesteia si eficacitatea
tratamentului aplicat, semnaleaza aparitia unor complicatii. Recoltarea
produselor este efectuata de asistenta in majoritatea cazurilor. Acesta trebuie sa
respecte orarul recoltarilor, sa cunoasca tehnicile corecte de recoltare a
diferitelor produse, sa completeze buletinul de analize, sa eticheteze produsul
rezultat pentru a evita inlocuirea rezultatelor intre ele, fapt ce poate duce la erori
grave.Se va avea grija la sterilitatea recoltarii pentru a evita suprainfectarea
produsului recoltat. Transportul produselor recoltate se efectueaza astfel incat
acestea sa ajunga la laborator cat mai repede si in starea in care au fost
eliberate din organism. Exista o serie de examene de laborator efectuate
inaintea tuturor interventiilor chirurgicale indiferent de timpul avut la dispozitie
50

pentru pregatirea pacientului si indiferent de starea sa generala cum ar fi: timpul


de sangerare (T.S.), timpul de coagulare (T.C.), determinarea grupului sanguin,
hematocritul (Htc), hemograma, glicemie si uree sanguina. Se recolteaza
scaunul pentru a-l trimite la laborator in vederea punerii in evidenta a sangelui
din materiile fecale (reactia Adler sau Gregersen).In cazurile gravese determina
azotemia, ionograma, rezerva alcalina, testele de coagulare.

2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune

Pregatirea unui bolnav cu cancer de colon este necesara si complexa,


fiind posibila in conditiile unei chirurgii elective, implicand si elementele specifice
pregatirii colonului pentru operatie. Pregatirea preoperatorie este de doua feluri:
locala - presupune pregatirea mecanica si chimica si generala.
Pregatirea generala urmareste corectarea dezechilibrelor
hidroelecfrolitiee, compensarea anemiei, hipoproteinemiei, a tarelor legate de
teren, care se obtin mai greu la varste inaintate si in formele cronice, intalnite
deseori in cancerul de colon.
Pregătirea pentru colonoscopie
Pregătirea pentru colonoscopie este un element esențial pentru reușita
procedurii: vizualizarea bună a lumenului și pereților intestinali depinde foarte
mult de complianța pacientului la pregătire, care trebuie să asigure o curățare a
intestinului gros de resturile de materii fecale. Evacuarea completă a conținutului
intestinal se face cu ajutorul unei soluții polielectrolitice care acționează ca
purgativ – Fortrans. Soluția de Fortrans (pe care o prepară însuși pacientul)
determină o diaree osmotică cu multiple scaune diareice care este necesară
pentru curățarea completă a colonului. Absența unei pregătiri bune este asociată
cu șanse mari ca examenul colonoscopic să nu vizualizeze nimic și să fie
efectuat degeaba.
Cu 2 zile înaintea procedurii pacientul va fi instruit să consume cantități reduse
de alimente și să evite consumul de legume sau fructe cu semințe sau sâmburi.
Totodată, bolnavul nu trebuie să fi folosit în zilele anterioare cărbune medicinal,
sulfat de bariu (tranzit baritat sau clismă baritată), laxative sau suplimente cu fier.
Cu 1 zi înainte de investigație se va institui un regim hidric cu supă strecurată,
zeamă de compot, ceaiuri, cafea slabă, apă minerală (până la prânz se poate
51

consuma o masă de carne, eventual o friptură de pui). Începând cu ora 16 din


ziua care precede investigația, pacientul va bea, în decurs de 4-6 ore, soluția
preparată din 4 plicuri de Fortrans și 4 litri de apă (fiecare plic de Fortrans se
dizolvă într-un litru de apă). Se recomandă ca soluția să fie consumată lent, câte
1 cană la fiecare jumătate de oră, pentru a preveni apariția unor manifestări de
tip dispeptic (greață, vărsături, balonare). Soluția de Fortrans va traversa tubul
digestiv și va curăța lumenul intestinal. Pacientul trebuie informat că va avea în
ziua respectivă mai multe scaune, spre final chiar apoase. Pentru a mai atenua
gustul, soluția poate fi păstrată la frigider sau poate fi combinată cu zeamă de
lămâie sau de grapefruit. În cazul în care pregătirea este insuficientă, medicul
poate recomanda efectuarea unei clisme evacuatorii. Pacienții diabetici trebuie
să efectueze investigația a doua zi cât mai devreme, pentru a minimiza riscul
apariției unor tulburări glicemice (datorită restricției alimentare).
În ziua programată pentru colonoscopie nu se mănâncă nimic pînă la efectuarea
procedurii. Pentru reducerea disconfortului pacientul poate opta pentru sedare.
Premedicație
 antispastice
 analgezice
 sedare ușoară (pacientul va rămâne în cabinet pentru încă 1/4 – 1/2 oră
după efectuarea investigației și nu va conduce sau lua alte decizii în
următoarele 2 ore)

2.9. Pregatirea preoperatorie si ingrijiri postoperatorii

Interventia chirurgicala constituie o forma de agresiune, determinand din


partea organismului un raspuns caracterizat fie prin manifestari minore fie printr-
un sindrom reactionai sistemic, denumit sindrom postoperator sau boala
postoperatorie.
Reactia organismului operat si traducerea ei clinica sunt variabile in
intensitate in functie de amploarea si durata interventiei, calitatea anesteziei,
terenul individual, varsta, afectiunea de baza pentru care s-a intervenit, calitatea
ingrijirilor preoperatorii, preoperatorii si postoperatorii.
Ingrijirea bolnavilor inainte de interventiile chirurgicale, in scopul
pregatirii lor, variaza in raport cu motivul pentru care se face interventia, cu
52

starea generala a bolnavului si cu timpul avut la dispozitie pana in momentul


operatiei.
O buna pregatire a bolnavului consta intr-o serie de masuri luate cu
scopul de a intari capacitatea de rezistenta a organismului si a preveni
complicatiile postoperatorii.
Asistenta medicala va discuta foarte incurajator in zilele de dinaintea
operatiei si mai ales in ziua premergatoare operatiei. Ea nu va da insa nici un
detaliu deosebit asupra tipului de operatie, decat daca are o indicatie speciala
din partea medicului. Va asigura bolnavul ca totul se va desfasura in conditii
perfecte, ca echipa operatorie (chirurgi, anestezisti, cadre medii) va face totul
pentru ca operatia sa se desfasoare bine.
I. Pregatirea generala preoperatorie
Pregatirea la care sunt supusi toti bolnavii inainte de operatie consta din:
- menajarea bolnavului de traumatisme psihice si lamurirea lui asupra
felului cum decurge operatia
- explorarea capacitatii de aparare a organismului, a gradului de
reactivitate si de rezistenta fata de socul operator
- intarirea organismului prin reechilibrare hidro - electrolitica,
normalizarea proteinemiei, vitaminizarea si la nevoie alimentarea speciala;
- stabilirea datei interventiei in functie de starea bolnavului;
- golirea si la nevoie spalarea cavitatilor naturale ale organismului,
stomacul, colonul, vezica urinara si toaleta bolnavului.
Inima, plamanii, creierul, ficatul, aparatul urinar sunt cele care sufera cel
mai mult in timpul unei interventii chirurgicale. Pentru a stabili starea lor
functionala si modul cum vor raspunde interventiei operatorii se vor executa
cateva examene obligatorii si anume:
- o radiografie a plamanilor, pentru depistarea unei eventuale boli
pulmonare. Cu aceasta ocazie se va controla si aspectul global al cordului;
- se va executa o electrocardiograma, se va masura TA., se va
numara frecventa pulsului;
- asistenta se va interesa despre scaunele si mictiunile
bolnavului, despre ritmul si - aspectul, acestora;
- se controleaza temperatura bolnavului pe tot timpul internarii;
- se va efectua analiza simpla de urina;
53

- examinarea sangelui da relatii multiple;


- tuturor persoanelor carora li se va face interventie chirurgicala li se
va determina grupul sanguin si factorul Rh
De mare importanta este sa se cunoasca si sa se testeze daca bolnavul
are o alergie la unele medicamente, pentru ca acestea sa nu fie intrebuintate.
A. Examenul clinic
Acesta este efectuat de catre medicul chirurg ajutat de asistenta si pune
in evidenta starea fiziologica a bolnavei, dand posibilitatea depistarii unor
deficiente ale organismului si a unor boli insotitoare.
Examenul va fi completat de examinarile paraclinice.
B. Pregatirea psihica
Medicul va informa bolnava in ceea ce priveste interventia chirurgicala.
Pregatirea psihica a bolnavei se va face cu multa atentie si solicitudine.
Se va suprima tot ceea ce ar putea sa-i produca bolnavei o stare de neliniste.
Starea de anxietate se va reduce prin informatii sumare privind
interventia chirurgicala.
Bolnava se va incuraja punand-o in contact cu convalescente care au
evolutie postoperatorie optima.
I se va crea un cadru de confort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant
placut.
Se va asigura legatura cu apartinatorii care au o mare influenta benefica
asupra sa, incurajand-o si sustinandu-i moralul.,
La indicatia medicului se vor administra calmante.
C. Ingrijiri igienice
Daca va fi cazul, se va efectua dusul sau baia.
Daca starea pacientei permite, va fi indrumata zilnic sa faca baie sau
dus, urinate de: ingrijirea parului, igiena cavitatii bucale, taierea unghiilor.
Se vor asana focarele de infectie, daca va fi cazul. La recomandarea
medicului se va efectua control stomatologic, iar daca va fi cazul se va face
tratament stomatologic.

II. Ingrijirile din preziua operatiei


A. Pregatirea generala
Se va asigura repausul fizic, intelectual si psihic.
54

Pentru asigurarea unui somn bun si inlaturarea starii de anxietate


preoperatorie, bolnavul va primi seara, inainte de culcare cate o tableta de
Romergan si Fenobarbital.
Regimul alimentar: in preziua operatiei bolnavul va lua numai masa de
pranz si nu in cantitate mare, pentru ca tractul digestiv sa fie cat mai liber. Va
avea grija sa bea o cantitate normala de lichide.
In seara de dinaintea interventiei chirurgicale se va efectua clisma
evacuatoare (daca nu sunt contraindicatii); la indicatia medicului se va efectua o
clisma si in dimineata zilei in care va fi operatia.
Se va asigura igiena corporala, efectuandu-se baie, dus sau baie pe
regiuni.
B. Pregatirea locala
Se curata pielea, sapunind regiunea, insistandu-se la pliuri si ombilic, in
cazul in care operatia urmeaza a se efectua in apropierea sau intr-o zona cu par,
acesta va fi ras pe o suprafata mai larga (circa 5-10 cm) fata de limitele inciziei.
Se degreseaza pielea cu comprese sterile imbibate in eter, se dezinfecteaza cu
un antiseptic (alcool), iar campul operator se va acoperi la indicatia medicului.

III. Ingrijirile din ziua operatiei


Este bine ca bolnavul sa nu fie trezit prea devreme, mai ales daca este
sub influenta somniferului administrat cu o seara inainte. Pregatirile preoperatorii
imediate constau in:
- efectuarea unei clisme, care este obligatorie la bolnavii operati pe
tractul digestiv. Purgative se administreaza, la indicatia medicului pentru bolnavii
la care se fac interventii mari pe tractul digestiv, pentru ca purgativele saracesc
organismul de lichide si saruri minerale.
- se vor taia unghiile, proteza dentara se va indeparta ( cand este
cazul)
- bolnavii vor fi invitati sa urineze, inainte de a fi dusi in sala de
operatie
- femeile vor fi imbracate cu camasa de noapte iar barbatii cu
pijama; la femei se va strange parul lung intr-o boneta sau basma.
55

- se va administra, inainte de intrarea in sala de operatie, medicatia


preanestezica indicata de medicul preanestezist. Se administreaza in injectie
intramusculara Mialgin, Romergan si Atropina.

IV. Ingrijiri postoperatorii


A. Ingrijiri acordate pana la instalarea la pat
Prima grija este ca bolnavii sa fie tinuti in blocul operator, in camera de
urmarire postoperatorie, pana cand sunt constienti si au functiile vitale stabilite.
Chirurgul si anestezistul vor vizita apoi frecvent pacientul operat in primele ore
dupa operatie in sectia de terapie intensiva sau in salon.
Dupa plecarea bolnavului la operatie, asistenta medicala de salon va da
dispozitii pentru schimbarea lenjeriei de pat si aleza de cauciuc acoperita cu o
aleza de panza, pentru ca intors de la operatie, bolnavul sa gaseasca patul curat
si pregatit corect. Camera va fi aerisita si se va controla temperatura camerei ce
trebuie sa fie de 18-20° C.
Se vor asigura materialele in vederea reanimarii postoperatorii si pentru
supravegherea bolnavului.
Transportul va fi efectuat silentios, pacientul fiind asezat in decubit
dorsal cu capul intr-o parte, supraveghindu-se pulsul, eventuala varsatura,
aparitia cianozei, perfuzia si drenurile.
B. Supravegherea si ingrijirile imediate
Bolnavul odata ajuns in salon, va fi luat in primire de asistenta medicala,
care va ajuta ca acesta sa fie pus in pat, se va ingriji sa fie bine acoperit, sa stea
comod. Asistenta va controla in mod frecvent starea pansamentelor, atat pe ale
celor care au tuburi de dren, cat si pe cele ale celor care nu au asfel de tuburi.
Dupa sosirea bolnavului in salon, asistenta ii va verifica T.A., pulsul,
respiratia notand valorile acestora. Ca regula generala, pentru toti bolnavii
operati, se va face o urmarire sistematica (monitorizare), in acest scop functiile
vitale vor fi notate in prima ora la fiecare 15 min si apoi la 3 ore, in prima zi
postoperator, dupa care o data pe zi in zilele urmatoare.
Se va controla si nota debitul urinar, eventuala staza gastrica, precum si
cantitatea si calitatea de secretii care se evacueaza din tuburile de dren.
Asistenta nu va parasi nici un moment bolnavul atata vreme cat el este
inca sub influenta substantelor narcotice. Actiunea acestora poate sa revina
56

chiar daca bolnavul a plecat din sala de operatie trezit, cu reflexele revenite,
acesta poate sa recada sub actiunea drogurilor administrate si daca nu este
supravegheat, limba poate sa-i cada astupand glota iar bolnavul sa moara
asfixiat.
Odata ce prima perioada postoperatorie a trecut, asistenta va sfatui
bolnavul sa faca miscari in pat, pentru a preveni o staza venoasa ca si
complicatiile pulmonare sau de decubit. In cazul in care bolnavul a transpirat, i
se va schimba camasa sau pijamaua, daca cearsaful s-a imbibat de transpiratie
sau cu secretie va fi schimbat.
Se va crea bolnavului cea mai buna pozitie in pat, asezandu-i perna,
ridicandu-i spatarul patului, ajutandu-1 sa se miste de pe o parte pe alta.
Cei care nu sunt complet constienti au tendinta sa-si smulga
pansamentele, tuburile de dren, sondele nazale sau uretrale, ei trebuind
imobilizati la pat si supravegheati indeaproape.
Ingrijirea mucoasei bucale se va face cu tampoane imbibate in solutii
diluate de bicarbonat de sodiu, acid boric, o lingurita de glicerina la un pahar cu
apa. Pentru asigurarea unui somn odihnitor se va administra seara un hipnotic
usor.
C. Ingrijiri speciale dupa rahianestezie
1. Transportul se efectueaza in pozitia decubit dorsal.
2. Bolnavul va fi instalat in pat in aceeasi pozitie, fara perna cel
putin 24 de ore.
3. Se vor supraveghea functiile vitale si vegetative, pulsul putand fi
usor bradicardic, T.A. poate fi usor scazuta datorita vasodilatatiei periferice prin
paralizia nervilor moton.
4. Prima mictiune de dupa operatie are o deosebita
insemnatate, ea trebuind sa apara in decurs de cateva ore de la interventie.
5. Revenirea sensibilitatii in membrele inferioare reapare treptat de la
radacina spre extremitati.
6. Depistarea incidentelor: daca apare cefaleea, aceasta se combate
prin aplicarea pungii cu gheata pe cap sau a compreselor reci si prin
administrare de antialgice. Aparitia grețurilor, a redorii cefei trebuie anuntate
medicului.
Calmarea durerii
57

Trebuie sa fie una din preocuparile importante ale asistentei. Durerea


postoperatorie este inerenta si rar sunt pacienti care sa fie atat de bine pregatiti
psihic, incat sa nu reactioneze cu intensitate si care sa nu se manifeste foarte
zgomotos din cauza durerii. Perceperea durerii are roluri importante in luarea de
masuri pentru evitarea cauzelor care o provoaca si in tratamentul multor boli.
Durerile postoperatorii, ofera semnale importante pentru stabilirea unor
eventuale complicatii, dar daca nu este vorba de complicatii, ele sunt o sursa
inutila de suferinta si frica permanenta. Bolnavul evita sa se miste, sa respire
adanc sau sa tuseasca, ceea ce ar putea crea complicatii ulterioare
importante.Inainte de a folosi medicamentele analgezice, asistenta medicala va
trebui sa poarte o discutie blanda si incurajatoare cu bolnavul, asigurandu-1 ca
poate cu vointa sa invinga sau sa-si atenueze durerea si ca aceasta durere nu
se datoreaza unor eventuale complicatii putandu-se evita administrarea
frecventa de droguri.

Educaţie pentru sănătate

Profilaxia bolii - cancerul colorectal poate fi deseori asociat cu anumiti factori de


risc.

Majoritatea factorilor de risc pot fi evitati, insa nu toti pot fi controlati (factori de
risc neinfluentabili precum factorii genetici):

- dieta si stilul de viata: se pare ca dieta necorespunazatoare este asociata cu


aparitia cancerului colorectal. Persoanele care au o dieta bogata in grasimi (in
special de origine animala), proteine, continut caloric mare, alcool si carne (atat
carne rosie cat si alba), precum si o dieta saraca in calciu si folati, sunt
predispuse sa dezvolte neoplasm colorectal. O dieta cu un continut scazut
in vitamina D poate de asemenea sa creasca riscul aparitiei cancerului
colorectal. Un studiu recent a evidentiat faptul ca o dieta saraca in lipide si
bogata in fibre alimentare, fructe si legume nu reduce riscul recurentei cancerului
colorectal pe o perioada de 3-4 ani de la terminarea tratamentului initial. De
asemenea o dieta bogata in grasimi saturate asociata cu un stil de viata
sedentar poate creste riscul aparitiei cancerului colorectal. Exista diferite dovezi
ca fumatul este asociat cu aparitia neoplasmului colorectal.
58

- medicatia antiinflamatorie non-steroidiana (AINS): studiile medicale recente


arata ca utilizarea de lunga durata a acestor medicamente este asociata cu un
risc redus de aparitie a cancerului colorectal
- excizia polipilor intestinali: indepartarea chirurgicala a polipilor intestinali este
de asemenea asociata cu un risc scazut de aparitie al neoplasmului colorectal

- tratamentul hormonal feminin: utilizarea produselor hormonale la femeile aflate


in menopauza este asociata cu reducerea riscului de aparitie a cancerului de
colon dar nu si a cancerului rectal.

Externarea pacientului

Medicul este cel care va hotari momentul externarii bolnavului cand


acesta nu mai necesita o supraveghere permanenta si poate continua
tratamentul prescris la domiciliu. Asistenta va pune la dispozitia medicului
documentele bolnavului necesare formularii epicrizei si completarii biletului de
iesire si va asigura alimentatia bolnavului pana la externare.

Asistenta va anunta familia bolnavului cu privire la externarea acesteia, va avea


grija ca bolnavul sa-si primeasca lucrurile personale de la magazia spitalului si
va aprofunda cu bolnavul indicatiile primite de la medic si cuprinse in biletul de
iesire. Asistenta va conduce bolnavul la iesire unde il lasa in grija apartinatorilor.
59

CAPITOLUL IV
Plan de îngrijire a pacientului cu cancer colo-rectal
Cazul 1 - Plan de îngrijire
Culegerea datelor:
Nume: M.P.;
Sex: feminin;
Vârsta: 64 ani
Date fixe:
Stare civilǎ: casatoritaa;
Domiciliu: ALBA IULIA
Ocupaţie: pensionara;
Naţionalitate: românǎ;
Religie: ortodoxǎ;
Condiţii de viaţǎ: locuieşte cu sotul, unul dintre cei doi copii si familia acestuia in 3
camere în condiţii modeste;
Rh: pozitiv;
Grupa sanguină: 0 I;
Greutate: 55 kg;
Inǎlţime: 1.62 m
60

Diagnostic de internare:Suspect neo sigmoid;


Diagnostic la externare: Neoplasm de colon sigmoid stadiul III (T3, NI, Mx);

Tehnica operatorie: Anus iliac pe bagheta;

Istoricul bolii: Pacienta afirma ca de 2-3 luni prezinta dureri in fosa iliaca stanga si
flancul stang, constipatie ce alterneaza cu diaree, balonare, scaune cu mucozitati si
sange, astenie fizica, scadere ponderala.Bolnava se interneaza in sectia de chirurgie a
Spitalului Judetean de Urgenta Alba , pentru examen de specialitate;
Manifestări de dependenţă: dureri in fosa iliaca stanga si flancul stang, constipatie ce
alterneaza cu diaree, balonare, scaune cu mucozitati si sange, astenie fizica, scadere
ponderala.
Data internarii: 15.01.2018

Data externarii: 27.01.2018


61

Nevoia Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţiile asistentei medicale Evaluare


deficitară

Nevoia de a - alimentatie deficitara din - sa nu mai aiba - Am invatat pacienta sa nu mai - Nu a mai consumat
bea si a manca cauza afectiunii organice dureri abdominale consume alimente greu digerabile, alimente greu
intestinale precum si lichide acidulate. I-am spus digerabile si care
- sa nu mai prezinte
pacientei sa faca mici plimbari si produc balonare.
- program de mese modificat diaree si constipatie
exercitii usoare de flexie si extensie a
- Pacienta a marit
- nu are pofta de mancare din - sa revina la mainilor si picioarelor pentru a avea un
cantitatea de lichide
cauza durerii si a anxietatii programul normal al tranzit cat mai bun. I - am dat preventiv
consumate,
meselor, sa-i revina un comprimat de carbune animal, la
- a pierdut 12 kg in greutate. consumand 2000 ml
pofta de mancare indicatia medicului.
de lichide pe zi, si
- nu mai poate consuma
- sa fie echilibrata - Am calculat zilnic ratia alimentarasi la prezinta tegumente
alimente care sunt greu
nutritional si hidro- necesarul de baza de 1300 de cal/zi, umede, elastice.
digerabile si produc balonare
electrolitic pentru a am suplimentat necesarul de calorii cu
- A respectat
- consuma in jur de 1000 ml nu mai scadea in 1000 cal/zi. Mesele au fost repartizate
programul meselor,
de lichide pe zi greutate astfel incat sa acopere deficitul de
consumand alimentele
alimente, care au dus la o scadere
care i-au fost
importanta in greutate, mesele fiind
recomandate.
repartizate in numar de 5 pe zi la
62

interval de trei ore. - Am calculat zilnic - Durerile abdominale


bilantul hidric:intrari -1000 ml /zi, iesiri - s-au diminuat in urma
700 ml / zi.Se suplimenteaza necesarul tratamentului aplicat,
de lichide cu 1000 ml /zi. Am cantarit iar pacienta a avut un
zilnic bolnava.I-am administrat somn linistitor, fara
pacientei o fiola de Algocalmin i.m. intreruperi de 8 ore
seara, la indicatia medicului, pentru
diminuarea durerilor abdominale.

Nevoia de a - tranzit intestinal modificat - sa revina la un - se va oferi alimentele în cantităţi mici - pacientul revine la
elimina din cauza afectiunii organice tranzit intestinal şi la intervale scurte de timp un tranzit intestinal
normal - se ofera, la sfatul medicului, relativ normal
- constipatie alternata cu
medicamente pentru combaterea
scaune diareice multiple
diareei/ constipatiei
cu mucus si sange, dureri in
fosa iliaca stanga si flancul
stang;

- balonare postprandiala din


cauza acumularii de gaze in
intestin si absorbtiei
63

lor insuficiente

Nevoia de a se - dificultate in deplasare din - sa revina la un - Am sfatuit pacienta ca ori de cate ori - Pacienta si-a
misca si a avea cauza durerilor abdominale mers normal are dureri abdominale, sa stea in diminuat durerile
o buna postura manifestata prin mers usor repaus la pat, in pozitie antalgica, de abdominale si a stat in
- sa-si recapete
aplecat; decubit lateral cu picioarele flectate pe pozitiile antalgice pe
interesul pentru
abdomen si mainile incrucisate pe care i le-am
miscare
torace. I-am administrat o fiola de recomandat,
Piafen la indicatia medicului. observand eficacitatea
- Am explicat pacientei ca imobilitatea acestora.
nu face altceva decat sa-i amplifice - Pacienta a cooperat
starea de anxietate si ca poate sa aiba si s-a lasat ajutata de
complicatii pulmonare, cardiovasculare. mine pentru a executa
Am ajutat pacienta sa se deplaseze miscari si plimbari prin
prin salon, am determinat-o sa practice salon de cate ori a
exercitii ale musculaturii, in limita fost nevoie.
tolerantei timp de zece minute de trei-
patru ori pe zi.
64

Nevoia de a - insomnie din cauza durerilor - sa nu mai prezinte Am intocmit cu pacienta un program - Durerile abdominale
dormi si a se abdominale; insomnii si sa nu corespunzator de odihna, doua ore s-au diminuat in urma
odihni mai aiba tulburari de dupa masa de pranz, intre orele 14-16 tratamentului aplicat,
- dificultate de adormire din
gandire si 8 ore pe noapte intre orele 23-7. Am iar pacienta a avut un
cauza anxietatii;
administrat: la indicatia medicului o somn linistitor, fara
- sa poata adormi
- somnul este insuficient fiola de Diazepam i.m. inainte de intreruperi de 8 ore
mai usor si sa aiba
cantitativ si calitativ, culcare cu 2 ore.
un somn odihnitor
- fata palida si ochi
incercanati

Nevoia de a - anxietate; - sa-si diminueze - Am discutat cu pacienta despre - Pacienta si-a


evita pericolele anxietatea semnele bolii sale, despre rolul diminuat anxietatea cu
- comportament agitat din
investigatiilor, despre eficienta echipei privire la investigatii.
cauza incertitudinii
medicale. Pentru ca a aflat de
diagnosticului; - In urma efectuarii
suspiciunea de cancer, am incercat sa-
- fatigabilitate manifestata prin i intaresc convingerea ca aceasta colonoscopiei, s-a pus
slabire fizica, adinamie, lipsa boala nu este sinonima cu moartea sau diagnosticul de
de forta. cu izolarea sociala. neoplasm de colon
sigmoid stadiul III si s-
65

dat recomandarea de
interventie
chirurghicala
66

Investigaţii paraclinice

Data Examene Pregatirea pt examen Ingrijiri dupa examen


curente

15.01.2018 EKG - Ajutor in a se dezbraca si imbraca, a echipamentelor Conducerea pacientului in salon


necesare. Electrocardiograma nu necesita o pregatire speciala.
Pacientul poate manca inainte de test. Imbracamintea trebuie sa
fie aleasa in asa fel incat accesul sa se faca usor la zonele unde
se vor plasa electrozii: piept, incheieturile pumnului si glezne.

16.01.2018 Irigografie - Pregatirea pacientului fizica si psihica, ajutor in a se dezbraca Curatarea pacientului dupa
si imbraca, a echipamentelor necesare. pacientul va fi pregătit efectuarea irigografiei, conducerea
special cu 2-3 zile înainte, se vor administra laxative, se fac sa din nou in salon.
clisme, iar pacientul nu va mânca în ziua examinării, iar în
preziua examinării va consuma doar un mic-dejun şi supă la
orele 13.

17.01.2018 Colonoscopie - Pregatirea pacientului fizica si psihica, ajutor in a se dezbraca Curatarea pacientului dupa
si imbraca, a echipamentelor necesare. pacientul va fi pregătit efectuarea colonoscopiei,
special cu 2-3 zile înainte, se vor administra laxative, se fac conducerea sa din nou in salon
clisme, iar pacientul nu va mânca în ziua examinării, iar în
67

preziua examinării va consuma doar un mic-dejun şi supă la


orele 13.

19.01.2018 Tehnica - Recoltarea sangelui pentru efectuarea analizelor de laborator - I s-au urmarit T.A., pulsul,
operatorie – respiratia, faciesul, paloarea
„anus iliac pe tegumentelor si i s-a administrat
- Administrarea cu 24 ore inaintea interventiei a unei diete
bagheta” medicatia prescrisa, Miostin,
hidrice, alcatuita din solutie hipertona de NaCl 10 %, solutie
Algocalmin.
izotonica de Glucoza 5 %.
- Se instaleaza perfuzii cu solutii
- administrarea de clisme mari evacuatoare, efectuate de doua
macromoleculare si ser glucozat
ori pe zi.
pentru compensarea pierderilor
- Se administreaza solutie de Manitol 10 %, in cantitate de 1500 hidro-electrolitlce, datorate
ml cu 24 de ore inaintea interventiei, pentru pregatirea mecanica aspiratiei, perspiratiei.
a colonului.
- Se asigura drenajul plagii
- Se administreaza antibioterapia parenterala cu Penicilina operatorii, se administreza
(8.000.000 / zi, incepand cu 24 de ore preoperativ), asociata cu antibiotice pentru prevenirea
Kanamicina, tratament ce se aplica si in ziua operatiei si complicatiilor.
postoperator.

- Cu o seara inaintea interventiei se indeparteaza pilozitatea


68

pubiana, se face baie generala, iar regiunea pe care se face


incizia se dezinfecteaza cu alcool 70 % sau alcool iodat, dupa
care se acopera cu o compresa sterila.

- Inainte de intrarea in sala de operatie, pacientei i se va monta


o sonda vezicala permanenta.
69

Examenul de laborator

Data Analiza Valori normale Valori reale

Hemoglobina 12-14 g % 11,62g%

Leucocite 4200-8000 /mm3 7800 /mm3

Neutrofile segmentare 45-70 % 76%

Neutrofile nesegmentare 0-5 % 3%

Eozinofile 1-3 % 3%

15.01.2018 Limfocite 20-40 % 15%

Monocite 4-8 % 6%

Limfoplasmocite absente 1

Creatinina 0,15-1,2 mg / 100 ml 0, 90 mg/100 ml

Fibrinogen 200-400 mg/100 ml 325 mg / 100 ml

Hematocrit 45% 24%

V.S.H – 1 h 2-13 mm 65 mm

V.S.H -2h 12-17 mm 120 mm

T.S 1’ 20”- 3 2' 20”

T.C 1’ -8' 5'


24.01.2018
Fibrinogen 200-400 mg l00 ml 325 mg/ 100 ml

Hemoglobina 12-14 g % 10,62 g %

Grup sanguin OI

Factor Rh Pozitiv pozitiv


70

Alimentaţia bolnavului

Perioada Alimente permise Alimente interzise


15.01.2018- supe de zarzavat cu gris, orez, oua moi, alimente iritante,
29.01.2018 branza de vaci, unt proaspat, carne fiarta lapte, gluten, legume
sau la gratar, peste slab, sucuri de fructe, si fructe bogate in
piureuri de dovlecei celuloza.
71

Tratament medicamentos

Data Tratament

15.01. 2018 Carbune animal;Diazepam 1 f; Algocalmin l f

16.01 2018 Piafen 1 f; Fortrans 4 plicuri (1 cutie)

17.01 2018 Dormicum 1 F; Manitol 10%, 1500 ml

18.01 2018 Manitol 10%, 1500 ml Penicilina 8.000.000 u.i./zi;


Kanamicina; NaCl 10%, 1500 ml; Glucoza 5% 1500 ml

19.01 2018 Atropina 1 f; Diazepam 2 f Preanestezie

Fentanil 1 f; Pavulon l f; Panchetamina l f; Voluven l f; Operatie


Lysthenon 1 f; Dormicum l f

20.01 2018 Ser fiziologic 9 % 1500 ml; Glucoza 5% 1500 ml; A.T.I
Penicilina 8.000.000 u.i./zi; Ampicilina 3 g

21.01 2018 Glucoza 5%, 10%; Ser fiziologic 9 %; Solutie Ringer

22.01 2018 Ampicilina 3 g; Glucoza 5%, 10%; Ser fiziologic 9 %

23.01 2018 Glucoza 10% 1500 ml; Ser fiziologic 1000 ml;
Piafen l f ; Mialgin l f

24.01 2018 Diazepam lcp; Glucoza 1 0 % 1500 ml; Ser


fiziologic 1000 ml; Algocalmin l f

25.01 2018 Glucoza 1 0 % 1500 ml; Ser fiziologic 1000


ml;Penicilina 800.000 u.i;Kanamicina; Piafen l f ;
Algocalmin l f

26.01 2018 Glucoza 10 % 1500 ml; Ser fiziologic 1000 ml;


Penicilina 800.000 u.i; Piafen l f ; Algocalmin l f

27.01 2018 Penicilina 800.000 u.i; Piafen l f ; Algocalmin l f


72
73

Supravegherea funcţiilor vitale

Data T.A Puls Resp T Diureza Scaun


15.01 2018 120/60 mm Hg 76 b/ min 14 r/min 380C 1400/zi constipatie

16.01 2018 122/70 mm Hg 80 b/ min 20 r/min 380C 1400/zi constipaţie

17.01 2018 120/60 mm Hg 70 b/ min 16 r/min 380C 1200/zi normal

18.01 2018 120/60 mm Hg 76 b/ min 14 r/min 380C 1400/zi constipatie

19.01 2018 122/70 mm Hg 80 b/ min 20 r/min 380C 1400/zi constipaţie

20.01 2018 120/60 mm Hg 76 b/ min 14 r/min 380C 1400/zi constipatie

21.01 2018 122/70 mm Hg 80 b/ min 20 r/min 380C 1400/zi constipaţie

22.01 2018 120/60 mm Hg 70 b/ min 16 r/min 380C 1200/zi normal

23.01 2018 120/60 mm Hg 76 b/ min 14 r/min 380C 1400/zi constipatie

24.01 2018 122/70 mm Hg 80 b/ min 20 r/min 380C 1400/zi constipaţie

25.01 2018 120/60 mm Hg 70 b/ min 16 r/min 380C 1200/zi normal

26.01 2018 120/60 mm Hg 76 b/ min 14 r/min 380C 1400/zi constipatie


74

27.01 2018 122/70 mm Hg 80 b/ min 20 r/min 380C 1400/zi constipaţie


75

CONCLUZII

Cancerul colorectal prezinta o situatie paradoxala: pe de o parte este o afectiune


raspandita si totodata letala daca nu e depistata la timp, pe de alta parte este
afectiunea maligna cea mai usor de prevenit.
Daca cancerul colorectal este descoperit devreme (inainte ca pacientul sa
resimta simptome), rata de vindecare este foarte mare, atingand 90% din cazuri.
Daca insa cancerul este diagnosticat la un pacient care deja prezinta simptome,
procentul de vindecare scade dramatic la doar 15% din pacienti.
In toate cazurile de cancer cu localizare interna (plamân, ficat, prostata, sân,
ovar, uter, etc), cancerul este deja prezent in momentul diagnosticarii. Din
fericire, in cazul cancerului de colon sau rect exista o leziune precanceroasa
numita polip care poate fi depistata si indepartata cu usurinta cu mult timp inainte
ca aceasta sa devina maligna. Prin diagnosticarea si rezecarea polipilor colonici
in timpul colonoscopiei, cancerul colorectal este oprit inainte sa apara. Aceasta
este adevarata preventie impotriva cancerului!