Sunteți pe pagina 1din 40

FACULTATEA DE TEHNOLOGIA PETROLULUI ŞI PETROCHIMIE

SPECIALIZARE: TEHNOLOGII AVANSATE ÎN INGINERIA PROTECŢIEI MEDIULUI

DISCIPLINA: SURSE DE APĂ ŞI TEHNOLOGII DE PURIFICARE

Coordonator, MASTERANZI:
Șef lucr.Dr.Ing. Dănuța Matei DRĂGHICI ANA-MARIA
STANCU ALEXANDRU
VASILE RAFAEL
CUPRINS

1. GENERALITĂȚI ................................................................................................................................ 1
2. CLASIFICAREA LACURILOR ....................................................................................................... 3
2.1. GENEZA LACURILOR .................................................................................................................. 5
2.1.1. LACURI DE ORIGINE GLACIARĂ ȘI PERIGLACIARĂ ................................................................. 6
2.1.2. LACURI DE BARAJ NATURAL PRIN PORNITURI ŞI ALUNECĂRI ............................................ 8
2.1.3. LACURILE SITUATE ÎN REGIUNILE CU RELIEF VULCANIC..................................................... 9
2.1.4. LACURILE DE SUFOZIUNE ŞI TASARE ........................................................................................10
2.1.5. LACURI DE BARAJ EOLIAN ...........................................................................................................11
2.1.6. LACURI DE LUNCĂ ..........................................................................................................................12
2.1.7. LACURI ANTROPICE ........................................................................................................................13
2.1.8. LIMANURI ŞI LAGUNE MARITIME ...............................................................................................14
2.2. GRADUL DE MINERALIZARE ............................................................................................................15
2.3. NIVELUL TROFIC ..................................................................................................................................16
2.4. TIMPUL DE RETENȚIE AL APEI ........................................................................................................18
3. PROPRIETĂȚIILE FIZICE ȘI CHIMICE ALE LACURILOR................................................. 19
3.1. PROPRIETĂȚI GENERALE .................................................................................................................19
3.2. PRICIPALELE PROPRIETĂȚI FIZICE ALE APEI LACURILOR .................................................20
3.3. PRINCIPALELE PROPRIETĂȚI CHIMICE ALE APEI LACURILOR ..........................................22
4. EUTROFIZAREA ............................................................................................................................. 25
4.1. CONSECINTELE APARITIEI EUTROFIZARII ÎN LACURI ..........................................................27
5. CAZURI DE POLUARE .................................................................................................................. 29
5.1 POLUAREA LACULUI TAI ....................................................................................................................30
5.2. POLUARE LACUL CURIACUL ...........................................................................................................33
5.3. POLUARE LACUL KARACHAY .........................................................................................................36
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................... 38
1. GENERALITĂȚI

Când vedem un lac frumos, în orice locație, ni-l amintim pentru totdeauna. Unele locații sunt
populare din cauza existenței unui lac mare. Turistii sunt atrasi datorită lacurilor unde se poate practica
canotaj, înot etc. inconjurați de un peisaj frumos.
Lacul este un corp mare de apă colectată intr-o depresiune. Acesta diferă de un iaz/rezervor
datorită dimensiunii sale mai mari, prezența vieții biotice și mulți alți factori ecologici. Un corp de apă
este considerat lac atunci când este în interiorul uscatului, nu face parte din ocean, este mai mare și
mai adânc decât un iaz. Prezența unui lac, în orice regiune, influențează foarte mult durata de viață a
oamenilor care locuiesc în apropierea acestuia. Lacurile sunt utile în controlul meteorologic și climatic
local. Lacurile sunt utile pentru crearea de facilități de irigații și de recreere. În unele locuri, lacuri sunt
surse bune de alimentare cu apă pentru băut.
Lacurile ocupa aproximativ 1,8 % din suprafața pământului. Aproximativ 280 000 km3 de apă
există pe pământ în formă de lacuri. Acest lucru reprezintă 0,19% din volumul total de apă din
hidrosferă. Există aproximativ 304 milioane de lacuri la nivel mondial, 91% sunt de 1 ha (2,5 acri) sau
mai puțin d.p.d.v al întinderii. În ceea ce privește suprafața, o treime din apa staționară din lume este
reprezentată de lacuri. Există mai mult de 110 000 de lacuri care au o suprafață mai mare de 1 km2 în
lume. Pe lânga acestea mai multe milioane de lacuri din lume au mai puțin de 1 km2. În plus,
aproximativ 800 000 de lacuri artificiale și rezervoare sunt deasemenea prezente în diferite părți ale
lumii.
Există mai multe tipuri și categorii de lacuri din lume. Fiecare lac, este unic în ceea ce privește
dimensiunea sa, morfometrie, disponibilitatea apei, chimia apei, fizica, biologie și hidrologie. Lacurile
sunt bune refugii pentru o varietate enormă de floră și faună. Majoritatea lacurilor de pe pământ sunt
lacuri cu apă dulce și cele mai multe dintre ele se află în emisfera nordică. Mai mult de 60% din lacuri
din lume sunt în Canada, datorită sistemului său de drenaj. Finlanda este cunoscută drept țara cu mii de
lacuri, care cuprinde 187 888 din care 60,000 sunt de mari dimensiuni.
Adâncimea lacurilor poate varia de la câțiva metri la mai mult de 100 de metri. Cel mai adânc
lac este Lacul Baikal din Siberia. Lacul Baikal, care are o vechime de 25-30 de milioane de ani, se
adâncește într-un ritm mai rapid decât este umplut de eroziune (acesta fiind cunoscut și drept cel mai
poluat lac din lume).
Cel mai mare lac din punct de vedere al suprafeței ocupate este Marea Caspică. Marea Roșie,
de exemplu, se crede ca la origine a fost lac.

1
Lacurile sunt formate datorită proceselor geologice endogene precum tectonism și vulcanism și
activități exogene cum ar fi alunecări, glaciațiune, soluție, râu și acțiunea vântului.
Unele lacuri se află la înălțimi mari ale pământului și altele sunt mult sub nivelul mării. Lacul
Titicaca (fig. 1), în America de Sud, este la 3.812 de metri deasupra nivelului mediu al mării. Marea
Moartă (fig. 2), situată între Israel și Iordania, se află la aproximativ 400 de metri sub nivelul mediu al
mării.

Fig. 1. Lacul Titicaca

Fig.2. Marea Moartă


Unele lacuri sunt lacuri artificiale și sunt construite pentru generarea hidro-energiei, în scopuri
estetice, în scopuri de agrement, uz industrial, agricol sau utilizarea de alimentare cu apă menajeră.
Formarea lacurilor, condițiile lor fizico-chimice și viața lor biotică sunt studiate de ramura
științei numită limnologie

2
2. CLASIFICAREA LACURILOR

Fiecare lac este caracterizat prin:


a) Bazinul său hidrografic;
b) Adâncimea sa maximă;
c) Volumul de apă;
d) Suprafața ocupată;
e) Debitul de apă care-l alimenteaza și care se scurge;
f) Calitatea apei;
g ) Totalitatea sedimentelor și nutrienților dizolvați;
h) Specii biotice și densitatea lor.

Tabelul 2.1. Lacurile cu cea mai mare suprafață ocupată.

Lac Suprafață Adâncime Loc geographic Categorie

393.898 Rusia, Kazahstan, Azerbaidjan,


Marea Caspică 995 m apă sărată
km² Iran, Turkmenistan

Lacul Superior (Marile Lacuri) 82.414 km² 405 m SUA, Canada apă dulce

Lacul Victoria 68.870 km² 81 / 85 m Tanzania, Kenia, Uganda apă dulce

Lacul Huron (Marile Lacuri) 59.596 km² 229 m SUA, Canada apă dulce

Lacul Michigan 58.016 km² 281 m SUA apă dulce

Lacul Tanganyika 32.893 km² 1.470 m Zair, Tanzania, Zambia, Burundi apă dulce

Lacul Urșilor 31.792 km² 88 m Canada apă dulce

Lacul Baikal 31.492 km² 1.637 m Rusia apă dulce

Lacul Aral 28.687 km² 32 m Kazahstan, Uzbekistan apă sărată

Lacul Sclavilor (Marile Lacuri) 28.438 km² 614 m Canada apă dulce

3
Tabelul 2.2. Lacurile cu cea mai mare adâncime.

Lac Adâncime Suprafață Amplasare Categorie

Lacul Baikal 1.637 m 31.492 km² Rusia apă dulce


Lacul Tanganyika 1.470 m 32.893 km² Zair , Tanzania , Zambia , Burundi apă dulce
Lacul Wostok 1.000 m 11.500 km² Antarctica apă dulce
Marea Caspică 995 m 393.898 km² Rusia , Kazahstan apă sărată
Azerbaidschan , Iran , Turkmenistan
Lago General Carrera 836 m 2.200 km² Chile , Argentina apă dulce
Lago Argentino 719 m 1.466 km² Argentina apă dulce
Lacul Malawi 706 m 23.310 km² Malawi , Tanzania , Mozambic apă dulcer
Issîk-Kul 668 m 6.236 km² Kirgîstan apă dulce
Lacul Sclavilor 614 m 28.438 km² Canada apă dulce
Lacul Craterului 592 m 53 km² SUA apă dulce

Lacurile sunt clasificate în funcție de:


a) Geneză;
b) Gradul de mineralizare;
b) Nivelul trofic;
c) Retenția apei;

4
2.1. GENEZA LACURILOR

Factorii care au condiţionat geneza lacurilor, sunt la rândul lor, pe cât de numeroşi, pe atât de
variaţi, fiecare dintre ei jucând însă cel mult un rol preponderant, deoarece existenţa lacurilor este
aproape întotdeauna consecinţa acţiunii combinate a acestora.
Configuraţia actuală a reliefului tarii noastre este rezultatul unei evolutii paleografice
indelungate, timp in care intinderile de ape au fost inlocuite treptat cu noi regiuni de uscat.
In geneza lacurilor din Romania un rol important l-au avut: iscarile tectonice, roca, relieful, clima,
reteaua hidrografica etc.
Miscarile tectonice, intelegand prin acestea principalele faze de orogen, prabusirile scoartei
terestre, miscarile epirogenice, au jucat fara indoiala, un rol de seama in geneza unor lacuri intinse, din
trecutul geologic, de mult disparute. In locul acestor lacuri care au functionat, uneori, pana in cuaternar,
astazi se gasesc sesuri netede, intercalate spatiilor montane sau situate la periferia acestora, ca acelea
din depresiunile Petrosani, Brasov, Fagaras, Sibiu etc.
Zacamintele de carbuni, bogatie de seama a tarii noastre, prezente in cele mai multe din
depresiunile amintite, constituie o dovada in plus asupra genezei acestora.
Eruptiile vulcanice, cu deosebire cele recente, dela sfarsitul tertiarului, au prilejuit si ele aparitia
unor asemenea lacuri de mari dimensiuni, fie :
• De baraj vulcanic, lacuri prin a caror colmatare a luat nastere actualul sir de depresiuni din
Carpatii Orientali (Ciuc, Giurgeu, Borsec, Bilbor);
• In vechile cratere ale muntilor (Calimani, Gurghiu, Harghita), drenate ulterior prin intermediul
raurilor:
Constitutia litologica a jucat si joaca un rol de seama in formarea naturala sa in crearea de catre om
a lacurilor.Se remarca, in primul rand, frecvanta mare a rocilor impermeabile sau slab permeabile,
atat in regiuni muntoase (sisturi cristaline, roci eruptive), cat si din cele colinare sau de campie
(argile, marne, etc.)
Clima joaca, fară îndoială, un rol deosebit în genezalacurilor, având o influenţă hotărâtoare în
acumularea şi în special, în menţinerea apei celor mai multe dintre categoriile de lacuri şi mai redusă în
formarea câtorva tipuri de cuvete lacustre.
Un alt factor climatic important este vantul. Atunci cand are caracter dominant si bate
aproximativ din aceiasi directie, contribuie chiar la formarea cuvetelor lacustre, generand mici
depresiuni sculptate in loess sau in alte depozite slab cimentate, dar, mai ales, aliniind dunele de nisip

5
in siruri paralele si lasand astfel loc de acumulare a apelor in spatiile joase, intercalate, cand acestea
devin impermeabile, prin intermediul unor straturi subtiri de argila.
Factorii hidrologici au jucat si ei un rol insemnat, direct sau indirect, in formarea anumitor
categorii de lacuri; dintre acestia mentionam:
• Adevaratul “paienjenis” de apecurgatoare, de la cele mai mici si pana la raurile mari, ca Oltul,
Muresul, Somesul, etc. cu lunci largi, in care orice adancitura de teren devine lac;
• Prezenta pe teritoriul tarii, pe o lungime de 1075 km a unui fluviu de talia Dunarii, in a carei
lunca frecvent inundata sunt numeroase lacuri;
• Bogatia in aluviuni;
• Zona de litoral maritim;
• Variatiile mari de nivel ale tuturor raurilor noastre.
Factorii geomorfologici, si anume, alunecările și prăbușirile de teren, acțiunea lor fiind
influențată de ceilalți factori. Acestea sunt mai frecvente în regiunile coliniare si mult mai rare in cele
muntoase.
Clasificarea lacurilor se poate face pe criterii diferite: raspandirea pe unitatile mari de relief,
repartitia fata de zonele excedentare sau deficitare in umiditate, regimul de alimentare, geneza
cuvetelor lacustre, proprietatile fizico-chimice ale apei, extensiunea in suprafata , utilitatea economica,
etc.
Anumite tipuri genetice de lacuri sunt specific numai muntelui, dealurilor sau campiilor; altele
in schimb, de aceiasi origine, apar deopotriva in unitatile natural invecinate( munte-deal, deal-ses) sau
mai rar in toate cele trei categorii de unitati ( lacurile de sufoziune si tasare, lacurile de baraj
antropogen etc. ).

2.1.1. LACURI DE ORIGINE GLACIARĂ ȘI PERIGLACIARĂ

În ambele cazuri, cuvetele lacustre sunt forme relicte de relief, efecte ale glaciaţiei cuaternare
care a avut o dezvoltare apreciabila in muntii Retezat, Fagaraş, Parang, Rodna, Bucegi etc. si ale
fenomenelor de ingheţ-dezgheţ sau de tasare a zapezilor, cu o raspandire spatiala mult mai larga.
Carpaţii noştrii adăposteau o gama mai variată şi îndeosebi un numar mult mai mare de lacuri.
Evoluţia în timp a reliefului, dupa retragerea completă a gheţarilor, a redus însă această gamă la numai
patru tipuri genetice, iar numarul lor sub 200.

6
a. Lacuri in circuri glaciare. Sunt cele mai caracteristice şi cu cea mai largă răspândire.Izolate,
în majoritatea cazurilor, sau asociate. Zapezile formează, prin topire, principala sursă de alimentare a
acestor lacuri, la care se remarcă urmatoarele caracteristici: suprafaţa restrânsă (Bucura din Retezat cu
8,8 ha este cel mai extins ) şi prin contrast, adancimea foarte mare a unora dintre ele , limpezimea,
transparenţa si temperatura scazută a apelor.

Fig. 2.1. Lacul Bucura.


b.Lacuri in văi glaciare. Apar în lungul căilor glaciare, care prezintă un profil longitudinal cu
contrapante. In unele cazuri, lacurile se inşiră in salbă ( Florica, Viorica, Lia, Ana, din complexul
Bucura-Retezat), alteori le întalnim izolate (Vistisoara, Lacul Doamnei din Făgăraş). Spre deosebire de
lacurile de circ, cu o formă mai mult sau mai puţin rotundă, lacurile de vale prezintă un contur mai
neregulat şi, în general sunt uşor alungite în sensul vaii.

Fig. 2.2. Salba de lacuri (Florica, Viorica, Lia, Ana)

7
c. Lacuri de baraj morenic. In cuaternar acest tip de lacuri a fost mult mai bine reprezentat în
Carpaţi. Ar putea fi considerate si ca un subtip al lacurilor glaciare de vale, de care se deosebesc numai
prin natura pragului de baraj ( in primul caz pragul e alcatuit din rocă dura, în cel de al doilea , de
morenele depuse dupa topirea gheţarilor).
d. Lacuri cantonate in regiuni cu relief nival. Sunt mai rare, deşi regiunile cu relief datorat
nivaţiei depăsesc ca suprafaţă pe cele glaciare. Condiţiile de păstrare au fost însa nefavorabile, cuvetele
lacustre dispărând prin evoluţia ulterioară a reliefului. Cele câteva lacuri existente sunt situate fie în
cuvetele de nivaţie formate prin presiunea zăpezii, netransformată în gheaţă ( Taul Vulturilor din Siriu,
Taul mare din Biharia), formând o subcategorie a lacurilor nivale, fie în nişele rezultate din tasările
unor zone de glacisuri sau în spatele unor conuri de grohotişuri îngemănate.
Instabilitatea volumului de apă este mult mai pronunţată decât la lacurile glaciare, unele dintre ele
ajungând, uneori, până la punctul de a dispărea, transformându-se in turbării.

2.1.2. LACURI DE BARAJ NATURAL PRIN PORNITURI ŞI ALUNECĂRI

Procesul mecanic al barării, în asemenea cazuri, se petrece relativ brusc, prin prăbuşiri sau
alunecări de teren, iar lacurile iau naştere în condiţiile în care sunt posibile acumularea şi menţinerea
unor cantităţi apreciabile de apă.
Cel mai caracteristic tip, deşi relativ slab reprezentat pe teritoriul ţării noastre, îl formează
lacurile rezultate din bararea unor cursuri de apă, datorită prăbuşirilor masive de materiale de pantă, de
pe unul sau de pe ambii versanţi ai văii respective. Sunt clasice din acest punct de vedere, Lacul Roşu
de pe valea Bicazului şi Bălătăul din bazinul Trotuşului.
De remarcat că prăbuşirile se declanşează brusc, dar sunt precedate de o îndelungată circulaţie
subterană, în materialele de acumulare ( grohotişuri vechi).
În procesele mai reduse ca amploare, râul principal, intensificându-şi acţiunea de eroyiune,
distruge cu timpul barajul. Numai în cazul unor prăbuşiri masive sau când cursul de apă nu are forţa
necesară pentru aşi restabili vechiul profil longitudinal, barajul natural se poate menţine vreme mai
îndelungată, mai ales dacă se adaugă la aceste condiţii şi lucrările de consolidare executate de om.
Când alimentarea cu apă a lacurilor este asigurată de pânza freatică intersectată de alunecări de
teren, deci prin izvorare, lacurile sunt mai extinse şi se menţin vreme îndelungată, iar când alimentarea
se face din ploi şi din topirea zăpezilor, ochiurile de apă păstreaza un caracter sezonier. Şi intr-un caz şi

8
în celălalt , procesul evolutiv al lacului către faza de mlaştină şi de dispariţie prin colmatare se produce
destul de repede.

Fig. 2.3. Lacul Cujdel

2.1.3. LACURILE SITUATE ÎN REGIUNILE CU RELIEF VULCANIC

Acest tip de lacuri apar, de regulă în craterele vulcanilor stinși și au o largă răspândire în
Europa, Asia, Australia, America Centrala și în Africa. Acestea se împart în mai multe categorii:
a. Lacuri în cratere de explozie cu suprafețe mari, de regulă cu formă rotundă, sunt întâlnite în
Franța (Serviere),SUA (Marele Lac Sărat).
b. Lacuri în cratere de scufundare sau în caldere vulcanice, formate din prăbușirea părții centrale a
craterului,cum este Lacul Crater din America de Nord, cu o suprafață de 65 km2 și o adâncime
de 608,4 m.
c. Lacuri situate în denivelări ale învelișului de lavă,formate în concavitățile curgerilor de lavă pe
suprafețe cu pante mici,întâlnite în parcul Yellowstone din SUA.
d. Maarele sunt depresiuni aproape rotunde,asemănătoare unui crater,rezultate din explozia
gazelor vulcanice,umplute ulterior cu apă,întâlnite frecvent în Germania.
e. Lacuri de baraj vulcanic,rezultate prin bararea cu lavă a unor văi de râuri.Un astfel de lac este
Lacul Sfânta Ana,situat la Băile Tușnad.
Deşi unii geologi contestă poziţia sa într-un caracter tipic, Lacul Sf. Ana din masivul Ciumatu este
considerat de relief vulcanic unicul exemplar de acest gen din ţara noastră. Puternicul lanţ eruptiv de pe
latura internă a Carpaţilor Orientali a adăpostit cu siguranţă, până târziu în cuaternar, asemenea lacuride

9
crater, pe care le-a drenat eroziunea ulterioară a apelor. Turbaria Mohoş din acelaşi masiv reprezintă
resturile unui astfel de lac, drenat de Valea Roşie.

Fig. 2.4. Lacul Sf. Ana

Fig. 2.5. Lacul Kelimutu

2.1.4. LACURILE DE SUFOZIUNE ŞI TASARE

Numeroase regiuni din ţara noastră sunt afectate de fenomene de sufoziune şi tasare, care se
manifestă acolo unde apar roci carstificabile (calcar, gips, sare, loess). Prin acumularea apelor
meteorice sau a celor subterane, aici au luat naştere lacuri cu evoluţie şi cu proprietăţi fizico-chimice
specifie.
În categoria lacurilor de sufoziune şi tasare se disting mai multe tipuri, strâns legate de roca în
care s-a format cuveta lacutră respectivă.

10
Lacuri în carst propriu-zis. Se formează în doline, acele forme negative de relief care apar în
urma fenomenului de dizolvare, specific rocilor carstificabile.
Lacuri formate pe masive de sare. În acest caz, cuvetele naturale lacustre se formează, în mod
obişnuit, prin prăbuşirea locală a învelişului protector de roci sterile ( marne, argile, aluviuni), rămas
fără support în urma spălării parţiale a masivelor de sare subterane, de către apele de infiltraţie sau
freatice.
Lacuri formate în gips. Sunt foarte rare (Lacul Învârtita de la Nucşoara Muscel, Lacul de la
Cheia-Turda), deşi în formaţiunile paleogene şi mai ales în cele miocene, orizonturile de gips sunt
uneori bine dezvoltate. Procesul este asemănător celui de pe calcare, dar de dimensiuni mai
reduse.Arealul restrâns al dolinelor nu permite decât acumularea unor cantităţi neînsemnate de apă,
care se infiltrează sau se evaporă cu uşurinţă. Aparţin aceloraşi unităţi geografice ca şi cele de pe
masivele de sare.
Lacurile de tasare in loess. Răspândirea pe suprafeţe întinse şi uneori pe grosimi apreciabile
(30-40 m) a orizonturilor de loess şi de materiale loessoide, cu deosebire în Câmpia Română, Câmpia
Vestică, oferă, prin procesele chimice şi mecanice proprii acestor formaţiuni, datorită prezenţei în
compoziţia lor a elementelor calcaroase, posibilitatea formării cuvetelor caracteristice, cunoscute sub
denumirea locala de “crovuri” sau “padine”.

Fig. 2.6. Lacurile Telegăi


2.1.5. LACURI DE BARAJ EOLIAN

Acestea sunt formate prin acumularea apelor în depresiunile dintre dunele de nisip. Ca urmare
a faptului că astfel de fenomene au loc cu precădere în zonele deșertice cu umiditate deficitară. Deşi, în
funcţie de frecvenţa vânturilor de vest şi a Crivăţului, relieful de dune ocupă suprafeţe destul de mari în
Câmpia Olteniei, Bărăgan, Câmpia Tisei, lacurile de baraj eolian au un areal mult mai restrâns.

11
Cuvetele lacustre ocupă spaţiile coborâte dintre dune, mal ales acolo unde acestea sunt fixate,
procesul de colatare prin vânt fiind deci atenuat.Alimentarea cu apă este asigurată aproape exclusiv din
topirea zăpezilor şi din ploi.

Fig. 2.7. Lacul Manginita

2.1.6. LACURI DE LUNCĂ

În majoritatea cazurilor, lacurile de luncă sunt alimentate de râul principal, în timpul marilor
viituri. Există însă foarte multe lacuri alimentate şi din apa afluenţilor cursului principal, când capătă
un caracter mixt, de baltă-liman.
După modul de alimentare, se disting două subtipuri de „balţi”, cum sunt numite, în general,
lacurile de luncă: Primul cuprinde lacurile legate permanent de râul principal, deci şi după retragerea
apelor crescute, prin braţe secundare, atât pentru alimentarea cu apă, cât şi pentru evacuarea surplusului
bălţilor. Al doilea subtip, cu lacuri mai mici, menţin legătura cu râul principal numai în timpul marilor
viituri ale acestuia. După retragerea apelor crescute, bălţile respective îşi reduc suprafaţa prin evaporare
şi deseori seacă aproape complet, transformându-se in mlaştini.

12
Fig.2.8. Lacul Ciric

Fig.2.9. Lacul Vida

2.1.7. LACURI ANTROPICE

O clasificare a lacurilor antropice se poate face numai în funcţie de scopul urmărit la crearea lor,
respectiv de utiliatea economică. Cele mai reprezentative tipuri din această categorie sunt următoarele:
Lacuri formate in ocne părăsite. Prezenţa unor bogate zăcăminte se sare pe teritoriul ţării
noastre şi exploatarea milenară a unora dintre masive, îndeosebi prin sistemul minelor „clopot”, au dat
posibilitatea acumulării, în ocnele părăsite a unor însemnate cantităţi de apă, provenind din pânzele
freatice sau din precipitaţii.
Heleşteie şi iazuri. Au cea mai largă răspândire şi sunt proprii regiunilor cu umiditate deficitara
( cantitatea de precipitaţii inferioară evaporării ).

13
Heleşteiele sunt, în mod obişnuit, ochiuri mici de apă ( câteva zeci până la câteva mii de metrii pătraţi ),
de formă pătrată sau dreptunghiulară, puţin adânci (1-1,5 m); apar în jurul unor localităţii şi sunt
amenajate, în special, pentru piscicultură.
Iazurile sunt mult mai numeroas şi ocupă suprafeţe mai mari, de la câteva hectare, până la
câţiva kilometri pătraţi. Sunt ochiuri de apă de formă alungită, care apar în lungul văilor, reyultate prin
bararea (iezirea) acestora, fiind alimentate chiar de văile respective, cu deosebire în timpul topirii
zăpezilor şi al ploilor torenţiale. Surplusul de apă se evacuează prin deversoare speciale, astfel în lungul
aceleiaşi vai se pot amenaja mai multe iazuri.
Lacuri de interes hidrologic. În seria lacurilor artificiale se înscriu şi bazinele de acumulare de
mari proporţii, construite în scopuri hidroenergetice.

Fig. 2.10. Lacul Vidraru

Haiturile. Formează o categorie special de lacuri artificiale cu character sezonier. Înapoia unor
baraje de lemn, pe Bistrţa şi pe afluenţii ei utilizate pentru plutărit sau pentru transportul lemnului de
foc, apa se acumulează timp mai îndelungat şi este eliberată brusc, formând un val puternic care poartă
cu el plutele sau lemnul depozitat ( atunci când debitul normal al râurilor respective este prea mic).

Fig. 2. 11. Barajul Celor Trei Defileuri

14
2.1.8. LIMANURI ŞI LAGUNE MARITIME

Geneza lor este legată direct de evoluţia mărilor, începând de la ultima invazie mai puternică a
apelor Mediteranei, din cuaternar, şi până astăzi, în funcţie de curenţii marini de impulsie şi de
enormele cantităţi de aluviuni transportate de Dunăre, la care se adaugă şi un procentaj mai redus de
nisipuri provenite din măcinarea ţărmului de către valuri.
Complexul Razlem ( Razlem, Goloviţa, Zmeica, Sinoe) şi o serie de alte bazine mai mărunte
(Periteasca, Leahova) formează grupul cel mai tipic de lagune maritime.

Fig.2.12. Laguna Gargano

2.2. GRADUL DE MINERALIZARE

O primă diferenţiere trebuie facută între lacurile dulci, cu apă al cărei conţinut în săruri minerale se
menţine sub 1 g/l şi cele sarate, cu valori care depăşesc această limită:

Tabelul 2.3. Nivelul de mineralizare al lacurilor

Nr.crt Tipuri de lacuri Conţinut de săruri minerale


1 Dulci 1 g/l
2 Cu salinitate redusă 1-25 g/l
3 Cu salinitate mijlocie 25-50 g/l
4 Cu salinitate accentuată peste 50 g/l

15
Numai cunoaşterea gradului de mineralizare nu este suficientă, sunt necesare analize de
detaliu, privitoare la proporţia diverselor săruri, respectiv a anionilor şi cationilor principali care
determină mineralizarea. Sub acest aspect, lacurile şi bazinele sărate din Romania preyintă o mare
variabilitate, uneori chiar în cadrul celoraşi regiuni sau la bayinele lacustre cu origine identică.
Totuşi, după predominanţa anumitor săruri (bicarbonatate, sulfatate şi clorurate ) s-au putut
clasifica trei tipuri principale de lacuri ( Clasificarea lui O.A.Alekin) :
Tipul I (HCO3 > Ca + Mg), caracteristic apelor bicarbonatate, mai rar clorurate, cu mineralizare
redusă ( ex Snagov, Suhaia etc.)
Tipul II (HCO3 < Ca + Mg > HCO3 + SO4), frecvent întâlnit la apele bicarboatate sau clorurate, dar
şi la sulfatate, cu concentraţie până la 20 g/l rar mai mult ( ex Taşaul , Tăbăcarie, etc.).
Tipul III (HCO3 + SO4 < Ca + Mg sau Cl > Na), specific pentru majoritatea lacurilor clorurate din
ţara noastră, cu concentraţie ridicată în săruri.

2.3. NIVELUL TROFIC


Clasificarea bazată pe niveluri trofice: Această clasificare se bazează pe productivitatea
lacurilor sau pe bogăția relativă de nutrienți a lacului. Nivelul trofic afirmă capacitatea unei surse de
apă pentru a sprijini plantele, peștii, și a vieții sălbatice. Bogatia nivelului de nutrienți este numit
productivitate. Aceasta este baza pentru conceptul trofic de clasificare.
Exista patru parametrii în chimia apei pentru determinarea nivelului trofic. Aceștia sunt:
a) Clorofila - este pigmentul verde dominant găsit în cele mai multe alge (microscopice
organismelor care trăiesc într-un vegetal corp de apă). Clorofila permite alge să folosească lumina
solară pentru a face alimente.
b) Fosfor - este un nutrient necesar pentru creșterea algelor și a plantelor acvatice. Se găsește în
multe forme în sedimentele din apă și dizolvat în apă.
c) Azot - este, de asemenea, un nutrient necesar pentru creșterea algelor și a plantelor
acvatice. Atunci când azot total este redus, o productivitate biologică scăzută poate fi de așteptat. Ca și
fosfor, azotul poate fi un nutrient în cantități limitate.
d) Claritatea apei - se referă la limpezimea sau transparența apei.
Lacurile sunt clasificate în 3 categorii:
a) lacuri oligotrofe
b) lacuri mezotrofe
c) lacuri eutrofe

16
Lacuri Oligotrofe sunt caracterizate prin:
a) concentrații foarte scăzute ale acestor nutrienți necesari pentru creșterea plantelor
b) productivitate scăzută
c) populații mici de fitoplancton, zooplancton, algele atașate, macrofitele (buruieni acvatice),
bacteriile și peste.
d) foarte mic consumul de oxigen
e) claritate bună a apei
f) câteva alge în suspensie
g) clorofilă scăzută (în medie, aproximativ 1,7 mg / m3)
h) fund pietros
i) frumoasă apă curată,
Lacurile Eutrofe sunt caracterizate prin:
a) bogăție în substanțe nutritive pentru plante și, prin urmare,
b) productivitatea lor este mare.
c) produc un număr mare de fitoplancton (alge suspendate)
d) un număr ridicat de zooplancton și minnows și alți pești mici, care se hrănesc cu
zooplancton.
e) Conțin cantitate considerabilă de sedimente organice.
f) Epuizarea de oxigen de la adâncimi ale acestor lacuri
g) clorofilă în medie 14 mg / m3 sau mai mare.
h) medii ale concentratiei de fosfor ceva mai mult de 80 mg / m3.
Lacurile eutrofe au de multe ori o adâncime relativ mică și adesea au paturi de buruieni. Paturile
de buruieni sunt comune datorită disponibilității nutrienților și a luminii, dar și pentru că sedimentele
organice acumulate furnizează „sol“ pentru rădăcinile lor. Pescuitul este adesea destul de bun în lacuri
eutrofe.
Caracteristicile lacurilor Mezotrofe se încadrează intre Oligotrofe și Eutrofe
Tabelul 2.4. Tipuri de lacuri în funcție de nivelul trofic

Tipul Fosforul total Clorofila Transparența


(mg/m3) (mg/m3) (m)
Oligotrofic 8 1.7 9.9
Mezotrofic 26.7 4.7 4.2
Eutrofic 84.4 14.3 2.45

17
2.4. TIMPUL DE RETENȚIE AL APEI

Următorul sistem de clasificare se bazează pe măsura în care apa este amestecată și schimbată
în cursul anului. Aceasta se bazează, de asemenea, pe modelul de circulație al apei într-un an. Acest
lucru este numit în mod obișnuit „Turn-Over Lake”
În multe bazine lacustre apa are modele notabile de circulație. Această circulație este în mare
parte o amestecare pe verticală a apei. Acesta a fost numit „supra-turn lake“.
Circulaţia sau amestecarea este de obicei dată de vânt puternic și este facilitată când lacul are o
uniformă (sau aproape uniformă) temperatura de sus în jos.
Pentru că amestecarea este o funcție de temperatură și vânt, avem variații anuale mari care
dicteaza când și dacă apa unui lac amesteca.

18
3. PROPRIETĂȚIILE FIZICE ȘI CHIMICE ALE LACURILOR

3.1. PROPRIETĂȚI GENERALE

Lacul este un ecosistem cu un grad mare de autonomie și complexitate, cu organisme din


foarte multe grupe sistematice care se găsesc în asociații caracteristice și dependente unele de
altele.Într-un lac există cele trei mari grupe funcționale de organisme:
-Producătorii de substanță organică,care pe seama sărurilor minerale din apă și a energiei
solare pot sintetiza în corpul lor substanțe proteice,glucidice,lipidice;
-Consumatorii sunt animalele care nu pot realiza sinteza de substanță organică și trebuie să se
hranească cu produse organice sintetizate de producători;
-Reducatorii/bacteriile care descompun materia organică moartă.
Raporturile dintre aceste trei grupe de organisme sunt integrate aparent într-un circuit perfect
închis,care se menține ca atare numai pe seama transformărilor ce au loc în ecosistemul lacustru.
Anual, din lac ies o serie de materii:
- metanul (care conține o parte din carbonul organic);
- se depun calcare pe marne (iese o parte din carbonate și din compușii cu calciu);
- se scoate o anumită cantitate de pește (care poate duce la dezechilibrarea circuitului biologic);
Planctonul lacului (limnoplancton) este sărac ca număr de specii,dar poate prezenta înmulțiri
extraordinare a numărului de indivizi ai unei specii,din această cauză tot bazinul este invadat de o
singură specie.

Fig. 3.1. Reprezentare lanț trofic.

19
3.2. PRICIPALELE PROPRIETĂȚI FIZICE ALE APEI LACURILOR

Indicatori organoleptici
Culoarea reală a apelor se datorează substanţelor dizolvate în apă şi se determină în comparaţie
cu etaloane preparate în laborator. Culoarea apelor naturale şi a celor poluate poate fi o culoare
aparentă care se datorează suspensiilor solide uşor de filtrat prin depunere şi filtrare .
Mirosul apelor este clasificat în şase categorii, după intensitate: fără miros ; cu miros
neperceptibil ; cu miros perceptibil unui specialist ; cu miros perceptibil unui consumator ; cu miros
puternic şi cu miros foarte puternic .
Gustul se clasifică utilizindu-se denumiri convenţionale, cum ar fi : Mb - ape cu gust mineral
bicarbonato-sodic ; Mg - ape cu gust mineral magnezic ; Mm - ape cu gust mineral metalic ; Ms - ape
cu gust mineral sărat ; Oh - ape cu gust organic hidrocarbonat ; Om - ape cu gust organic medical
farmaceutic ; Op - ape cu gust organic pământos ; Ov - ape cu gust organic vazos .
Temperatura apei
Încălzirea apei se datorează razelor solare ce pătrund în apă, deşi transmiterea căldurii,
schimbul de căldură şi încălzirea aerului sunt de asemenea factori importanţi. Prin absorbţia luminii de
către apă, temperatura scade exponenţial cu adâncimea. Încălzirea mai puternică a stratului superior
este încă şi mai fermă în apele tulburi decât în apele mai puţin tulburi datorită substanţelor organice
dizolvate şi particulelor în suspensie. Transmiterea căldurii în straturile mai adânci este rezultatul
circulaţiei verticale a apei şi a efectului de mişcare produs de vânt.
Densitatea apei în funcţie de temperatura apei, care la 4ºC este cea mai mare, mai sus sau mai jos de
această temperatură densitatea scade. Această particularitate a apei face ca iarna, gheaţa la 0ºC să se
afle la suprafaţa apei, în timp ce stratul de apă de deasupra sedimentelor să aibă chiar şi 4ºC.
Straturile termice din vară se formează în lac în acest fel fiindcă stratul superior de apă care se
încălzeşte mai repede este mai puţin dens în timp ce stratul inferior mai rece are densitatea mai mare. În
lacurile adânci se poate observa stratificarea termică din timpul verii în zona temperată, precum şi
circulaţia din timpul primăverii şi a toamnei. În lacurile tropicale, stratificarea estivală este urmată de
circulaţia din iarnă. În funcţie de distanţa faţă de ecuator şi de altitudinea faţă de nivelul mării se găsesc
toate tipurile de lac, de la cele permanent stratificate (amictice) până la cele cu circulaţie frecventă
(polimictice).
La lacurile stratificate adânci, între stratul superficial mai cald (epilimnion) şi stratul inferior
mai rece (hipolimnion) există stratul de tranziţie (metalimnion) (fig.101). În lacurile mai puţin adânci în

20
care stratificarea este ocazională, este mai corect dacă se vorbeşte despre strat superior cald şi strat
inferior rece. Cele două straturi au proprietăţi fundamental diferite, mai ales dacă, din cauza
transparenţei – Secchi redusă, stratul eufotic abia dacă este mai gros decât stratul de apă caldă.
Temperatura apei poate afecta direct si indirect viaţa organismelor acvatice.
Influenţa directă: Procesele fiziologice ca respiratia, hranirea, metabolismul, cresterea,
comportamentul, reproducerea si rata detoxificarii si bioacumularii sunt afectate de temperatura.
Influenţa indirectă: Temperatura poate de asemenea afecta procese importante ca nivelul
dizolvarii oxigenului in apa, solubilitatea oxigenului, viteza oxidarii substantelor organice, solubilitatea
sărurilor, etc. poate fi afectate de asemenea de temperatura.
Iluminarea apei
Lumina ajunsă la suprafaţa pământului constă din radiaţii magnetice cu diferite lungimi de
undă, mai exact din raze ultraviolete (până la 380 nm), din raze vizibile (380 – 750 nm) şi infraroşii
(750 – 3000 nm). Din totalul de energie radiată aproximativ 55% sunt radiaţii vizibile, 40 – 44%
infraroşii, iar 1 – 5% sunt ultraviolete. Plantele verzi sunt capabile să utilizeze radiaţiile vizibile, aşa
numitele radiaţii active fotosintetic (PhAR = photosynthetically active radiation).
Radiaţiile luminoase ajunse la suprafaţa apei pătrund doar în parte în apă. O parte a luminii se
refractă de la suprafaţa apei în funcţie de unghiul de cădere a acesteia pe luciul apei depinzând şi de
starea de repaus a apei. Conţinutul spectral al luminii pătrunse în apă variază, iar intensitatea scade.
Până la distanţa de un metru de la suprafaţa apei jumătate din lumină se transformă în căldură.
Radiaţiile luminoase – roşii şi portocalii – şi mai scurte – ultraviolete şi violete – sunt înghiţite
mai uşor de apă decât undele medii albastre, verzi şi galbene.
Culoarea apei
Culoare apei este stabilită de undele luminoase nepătrunse în apă şi de substanţele aflate în
suspensie în apă care influenţează penetrabilitatea luminii. Turbulenţa apei constituie scăderea
capacităţii de resorbţie a luminii de către apă ceea ce este explicabil prin particulele de diferite
dimensiuni aflate în suspensie. Turbulenţa apei din lacurile piscicole poate fi provocată de particulele
coloidale argiloase, de substanţe coloidale provenite din descompunerile organice, în primul rând din
descompunerea fitoplanctonului.
Turbiditatea apei
Turbiditatea se datorează particulelor solide sub formă de suspensii sau în stare coloidală. Într-o
definiţie generală se consideră că suspensiile totale reprezintă ansamblul componentelor solide
insolubile prezente într-o cantitate determinată de apă şi care se pot separa prin metode de laborator

21
(filtrare, centrifugare, sedimentare). Se exprimă gravimetric în mg/l sau volumetric în ml/l. Valoarea
suspensiilor totale este deosebit de importantă pentru caracterizarea apelor naturale. În funcţie de
dimensiuni şi greutate specifică, particulele se separă sub formă de depuneri(sedimentabile) sau plutesc
pe suprafaţa apei (plutitoare).
Suspensiile gravimetrice reprezintă totalitatea materiilor solide insolubile, care pot sedimenta,
in mod natural într-o anumită perioadă limitată de timp.
Presiunea apei
Creşte cu adâncimea, la fiecare 10,07 m adăugându-se o atmosferă. În practica curentă
presiunea se măsoar şi în decibari, presiunea hidrostatică crescând cu 1 decibar la fiecare 1 m
adâncime.
Tensiunea superficiala
Este o forţă ce se manifestă la suprafaţa de contact între mediul acvatic şi cel aerian, dand
naştere unei membrane pseudo-elastice capabile să susţină pe ea organisme mărunte, grupate în
biocenoza numită neuston.

Tabelul 3.1. Valoriile tensiunii superficiale pentru diferite tipuri de lacuri.

Tipul de lac Tensiunea superficiala in dine / cm²


Ape din lac oligotrof 0- 2
Ape din lac eutrof 0-20
Apa din mlastini 0-20
Apa din lacuri spumoase 2- 9
Ape din lacul Leman 5-20

3.3. PRINCIPALELE PROPRIETĂȚI CHIMICE ALE APEI LACURILOR


.
Substantele dizolvate in apa care caracterizarea chimismului apelor unui lac se împart în 6 grupe:

1. Ionii principali (macrocomponenţii) includ K+, Na+, Mg2+, Ca2+, Cl-, SO4 2-, HCO3- ,
CO32-. Conţinutul macrocomponenţilor în apele dulci de suprafaţă variază în limite mari. Ionii
principali pătrund în apele naturale din rocile muntoase, minerale, sol sau în urma activităţii de
producţie a omului. De obicei tăria ionică a apelor dulci de suprafaţă nu depăşeşte 0,01. Este interesant

22
faptul că în ocean, indiferent de concentraţia absolută, raportul dintre componenţii principali se
păstrează aproape constant.
2. Indicatori ai capacităţii de tamponare ai apei sunt considerate urmatoarele caracteristici ale apei:
aciditatea, alcalinitatea apei, duritatea apei şi pH-ul apei.
3.Gazele dizolvate - O2, N2, H2S, CH4 ş.a. Concentraţia gazelor din apă se apreciază după presiunea
parţială şi constanta lui Henry.
4. Substanţele biogene reprezintă în special compuşii azotului şi fosforului. Concentraţiile lor în apele
dulci de suprafaţă variază în limite foarte mari: de la cantităţi în urme, pînă la 10 mg/l. Cele mai
importante surse de elemente biogene se dovedesc a fi procesele din interiorul bazinului şi pătrunderile
cu apele de şiroire, cu precipitaţiile atmosferice sau cu apele uzate industriale, comunale şi agricole.
Substanţele biogene cuprind de asemenea compuşii siliciului, care se găsesc în apă sub formă coloidală
sau real dizolvată a acizilor silicic sau polisilicic şi compuşii fierului, care se găsesc în apele naturale în
special sub formă de hidroxid microcoloidal sau sub formă de complecşi fulvici.
5. Substanţele organice dizolvate (SOD) reprezintă, în fond, formele organice ale elementelor
biogene. Acest grup include diferiţi compuşi organici: acizi, alcooli, aldehide, cetone, eteri, esteri ai
acizilor alifatici (lipide), fenoli, substanţe humice, compuşi aromatici, hidraţi de carbon, compuşi cu
azot (proteine, acizi aminaţi, amine) ş.a.m.d. Din cauza dificultăţii de apreciere a substanţelor organice
individuale, a diversităţii lor şi concentraţiilor naturale mici, pentru caracterizarea cantitativă a SOD se
folosesc indicatori indirecţi: conţinutul total de C org., N org., P org., oxidarea apei cu permanganat sau
bicromat (CCO), consumul biochimic de oxygen (CBO). Substanţele organice sunt prezente în apele de
suprafaţă în concentraţii relativ mici (de obicei <0,1 mg/l sau <10-5 M). De obicei, cel mai mare aport
de SOD îl aduc fulvoacizii (FA); la concentraţii de 100 mg/l FA apa capătă o nuanţă cafenie.
După provenienţa lor, SOD pot fi împărţite în autohtone - produse ale metabolismului şi descompunerii
biochimice - şi alohtone - care pătrund în mediul acvatic împreună cu apele de şiroire, precipitaţiile
atmosferice sau apele uzate. Pentru rîuri sunt caracteristice substanţele organice care pătrund prin apele
colectoare iar pentru mări, lacuri şi rezervoarele de apă - substanţele care se formează în urma
proceselor din interiorul bazinelor acvatice. Compoziţia elementală medie a SOD din apele naturale
corespunde formulei chimice C13H17O12.
6. Substanţele poluante toxice - metalele grele, produsele petroliere, compuşii clororganici, agenţii
activi de suprafaţă sintetici (AASS), fenolii ş.a.

23
Tabelul 3.1. Limitele optime, maxime şi minime ale parametrilor chimici pentru apele lacurilor

Nr. Parametrul Unităţi de măsură Valoarea parametrului


crt. Limite Valori Limite
minime optime maxime
1 Oxigen (O2) mg/l 4 7-12 14
2 pH u-pH 6,5-6,9 7,0-7,9 8,0-8,2
3 Reziduu fix mg /l 100 200-500 700-1000
4 Suspensii mg/l 15-25 30-60 80
5 CCO-Mn mg KMnO4 / l 5 35-50 55-60
0
6 Duritate G 8 12-18 20
7 Calciu (Ca2+) mg/l 30 90-120 160
8 Magneziu (Mg2+) mg/l 5 10-40 50
9 Alcalinitate totală ml HCl /l 0,2 2-4 6
10 Carbonaţi (CO32- ) mg/l 0 urme 10-20
11 Bicarbonaţi (HCO3- ) mg/l 20-100 200-400 600
12 Azotiţii (NO2- ) mg/l 0 0-0,005 0,2
13 Azotaţii (NO3- ) mg/l 1 2,5-3 4
14 Amoniu (NH4+) mg/l 0,005 0,02 0,2
15 Amoniac (NH3) mg/l 0,005 0,02 0,2
16 Fosfaţii (PO43-) mg/l 0,005 0,05-1,5 3
17 Hidrogen sulfurat (H2S) mg/l - urme 0.1

24
4. EUTROFIZAREA

Eutrofizarea se defineşte ca îmbogăţirea apei cu substanţe nutritive pentru plante, în primul


rând azot si fosfor (ceilalţi zeci de compuşi necesari dezvoltării fiind foarte rar limitaţi) conducând la o
creştere puternică a algelor şi macrofitelor „înflorire” care apoi mor ducând la consecinţe grave:
-scăderea calităţii apei (culoare, gust, miros, tulburare, scăderea oxigenului, creşterea concentraţiei de
fier, mangan, amoniu,metan,hidrogen sulfurat etc.)
- corodarea conductelor;
- afectarea funcţiilor recreative (turbiditate crescută a apei şi miros ce o fac neatractivă, afectarea
înotătorilor prin dermatite şi conjuctivite de contact cu apa alcalină, risc crescut de boli);
-afectarea pisciculturii (mortalitate piscicolă, dezvoltarea speciilor nedorite);
- alte consecinţe diverse: înfundarea filtrelor, ţevelor etc.
Unele boli apar mai des odată cu eutrofizarea deoarece ea determină creşterea macrofitelor
(plante de apă) ce favorizează creşterea unor organisme ce sunt gazde ale paraziţilor.

Fig. 5.1. Caz de eutrofizare

De asemenea înmulţirea algelor albastre duce la producere de toxine ce pot otrăvi animale care se
adapă şi cresc nitraţii ce pot produce methemoglobinemie. Uneori plantele acvatice crescute excesiv
pot bloca navigaţia pe râuri si lacuri.
Eutrofizarea se produce mai rar pe râuri şi e mai puţin gravă decât cea din lacuri.

25
Lacurile naturale şi artificiale se împart în funcţie de gradul de eutrofizare, astfel:
• Lacuri oligotrofe;
• Lacuri mezotrofe;
• Lacuri eutrofe;

În următorul tabel sunt prezentaţi indicatorii procesului de eutrofizare:

Tabel Valori admise pentru lacuri naturale si de acumulare

Indicatorul Oligotrofe Mezotrofe Eutrofe


Grad de saturatie in oxigen % Minim 70 40-70 Maxim 40

Substante nutritive
Azot total (mg/dm3) Maxim 0,3 Maxim 1 Minim 1,5
Fosfor total ( mg/dm3) Maxim 0,03 Maxim 0,01 Minim 0,5
Biomasa fitoplancton Pana la 10 10-20 Minim 20
mg subst. umeda/dm3

Eutrofizarea poate avea loc pe cale naturală sau poate fi provocată de scurgerile de pe terenurile
agricole, din fermele zootehnice sau de către apele care antrenează îngraşăminte chimice depozitate
necorespunzator. Spre deozebire de procesul natural, care este lent, eutrofizarea determinată de om este
un proces rapid, care determină schimbari succesive şi profunde ale stării ecosistemului acvatic, ducând
la degradarea lui şi la afectarea folosinţelor pentru care a fost creat: alimentări cu apă, piscicultură,
agrement, etc
Cauzele apariției eutrofizării
• Aportul de nutrienti în exces intr-un corp de apă;
• Dispersia nutrienţilor;
• Ciclul oxigenului în corpul de apă;
• Hidrodinamica ecosistemelor;
• Energia luminoasă care patrunde în masa de apă;
• Surse difuze care provin din antrenarea unor substanţe minerala de la nivelul bazinului
hidrografic;

26
• Naturale (precipitaţiile sub formă lichidă sau solidă şi procesele de eroziune şi spălarea
solurilor);
• Artificiale ( activităţi umane agricole şi silvice, responsabile de îngrăşămintele organice,
irigaţii si resturi vegetale);
• Surse punctuale naturale sau artificiale sunt reprezentate de afluenţii care ajung în
ecosistemlele lacustre.

Fig. 4.1. Procesul de Eutrofizare

4.1.CONSECINTELE APARITIEI EUTROFIZARII ÎN LACURI

• Apariţia modificărilor organoleptice ( culoare, gust, miros şi turbiditate) ale apei prin
creşterea biomasei de alge planctonice în corpul de apă. Apa poate avea o coloraţie verde
datorită conţinutului mare de alge verzi sau diatomee, culoarea roşie conferită de prezenţa
speciilor de alge albastru-verzi sau chiar maronie;
• Colmatarea prematură a filtrelor şi grătarelor instalaţiilor de captare şi tratare din cadrul
staţiilor de tratare, alimentate direct din lac, datorită creşterii biomasei fitoplanctonice;
• Colmatarea biologică a lacului şi deci o reducere a volumului util datorată creşterii
conţinutului de materie organică respectiv de detritus organic la fundul lacului;
• Incapacitatea de punere în circulaţie şi transformare a materiei organice, datorită cantitaţii
prea mari a acesteia;

27
• Scaderea accentuată a conţinutului de oxigen dizolvat, mai ales în zona de fund a lacului,
datorită intensificării reacţiilor de descompunere a materiei organice;
• Creşterea accentuată a concentraţiei de dioxid de carbon, fier, mangan amoniac si hidrogen
sulfurat datorită apariţiei condiţiilor de descompunere anaerobă, atunci cand oxigenul
dizolvat din masa de apă este epuizat;
• Corodarea instalaţiilor de înmagazinare a apei datorită apariţiei reacţiilor de precipitare a
fierului si manganului. Acelaşi efect apare şi la prezenţa în apă a unora din speciile de
cianoficee ( Oscillatoria), care corodează rezervoarele de oţel în prezenţa luminii;
• Înlocuirea speciilor valoroase de peşti cu specii de calitate inferioară şi chiar mortalitatea
întregii populaţii.

Măsuri de prevenire

Epurarea avansată a apelor uzate menajere şi a celor provenite din zootehnie constituie o primă
soluţie de eliminare a compuşilor cu fosfor şi de prevenire a eutrofizării.
Aplicarea de îngrăşăminte agricole în dozele corespunzătoare, asimilabile de către plante sau
compostarea reziduurilor de la crescătoriile de animale reprezintă alte măsuri de prevenire.

28
5. CAZ DE POLUARE

Studiile hidrochimice pentru sursele de suprafață (lacuri) trebuie sa furnizeze:


• date privind calitatea apei sursei din punct de vedere fizico-chimic, biologic, bacteriologic și
radioactiv; analiza calității sursei trebuie să se realizeze pe o perioada adecvată de timp astfel
încât să se pună în evidență atât valorile medii ale diferiților parametrii cât și valorile extreme
(minime si maxime);
• date privind calitatea apei în diferite puncte pe adâncime în cazul lacurilor;
• date privind natura substanțelor organice;
• date privind micropoluanții organici (pesticide);
• date privind încărcarea cu metale grele;
• date privind încărcarea cu azot și fosfor necesare în vederea evaluării tendinței de eutrofizare;
• date privind corelarea calității apei cu anumite evenimente meteorologice (viituri);
• date privind frecvența de apariție a valorilor extreme pentru anumiți indicatori;
• încadrarea sursei de apă într-o categorie conform legislației în vigoare (NTPA 013/2002);
• prognoză a calității apei pentru 20 - 30 ani pe baza evoluției calității în perioada de monitorizare
și a diferitelor surse de poluare adiacente sursei respective;
Parametrii dominanți în calitatea apei surselor de suprafață și care vor fi monitorizați cu o
frecvență mai ridicată sunt:
• turbiditatea
• încărcarea organică (indicele de permanganat);
• carbon organic total (TOC);
• amoniu;
• azotați;
• fosfor;
• pesticidele;
• metale grele;
• încărcarea biologică;
În funcție de încărcare, lacuri se pot clasifica în trei categorii:
• lacuri slab încărcate;
• lacuri cu încărcare medie;

29
Tabelul 5.1 Variația parametrilor de calitate ai apei din cele trei categorii de lacuri.

Nr. Lac slab Lac cu încărcare Lac cu încărcare


Denumire parametru
Crt. încărcat medie ridicată
1 Turbiditate (NTU) ≤ 50 ≤ 50 ≤ 50
2 CCO-Mn (mg O2/l) 2-5 2-6 2-7
3 TOC (mg/l) 7 - 10 10 - 12 > 12,0
4 Amoniu (mg/l) 0,5 0,5 - 1,0 1,0 - 2,0
5 Pesticide total (μg/l) 0,5 - 0,8 0,8 - 1,0 1,0 - 2,0
6 Cadmiu (mg/l)
cel putin unul cel putin unul
7 Plumb (mg/l)
dintre dintre
8 Mangan (mg/l)
sub CMA metalele grele metalele grele
9 Arsen (mg/l)
depășește depășește
10 Crom (mg/l)
concentrația concentrația
11 Cupru (mg/l)
prevăzută în prevăzută in
12 Nichel (mg/l)
Lege Lege
13 Mercur (mg/l)
14 Încărcare biologică (unit./l) < 100.000 < 1.000.000 > 1.000.000

5.1 Poluarea lacului Tai

Lacul Tai (太湖, "Lacul Mare") este un mare lac de apă dulce din câmpia Yangtze Delta în

Wuxi, China. Lacul face parte din Jiangsu și malul sudic formează granița cu Zhejiang. Cu o suprafață
de 2250 km2 și o adâncime medie de 2 metri. Este al treilea cel mai mare lac cu apă dulce din China,
după Poyang și Dongting. Lacul găzduiește aproximativ 90 de insule, variind în mărime de la câțiva
metri pătrați la mai mulți kilometri pătrați

.
Fig.5.1. Locația lacului Tai

30
Lacul Tai este legat de renumitul Grand Canal și este locul de izvorâre a câtorva râuri, inclusiv
Suzhou Creek.
Poluarea lacului este în curs de desfasurare de zeci de ani, în ciuda eforturilor de reducere a
poluării, care nu au fost susținute și, astfel, s-au dovedit ineficiente. În anii 1980 și 1990 numărul de
industrii din regiunea lacului s-a triplat, printre acestea fiind industria chimică, industria metalurgică,
vopsitorii, ș.a. acestea având tehnologii vechi și cu un management defectuos privind evacuarea
deșeurilor și în acest timp și populația a crescut, de asemenea, în mod semnificativ având drept urmare
mari cantități de ape municipale fiind evacuate în lac. Un miliard de tone de apă uzată, 450.000 de tone
de gunoi și 880.000 de tone de deșeuri animale au fost aruncate în lacul de mică adâncime doar în anul
1993. Guvernul central a intervenit și a inițiat o campanie pentru a “curăța” lacul, stabilind un termen
pentru a se conforma cu standardele de poluare.
Cand termenul limita pentru evacuarea apelor uzate si aruncarea deșeurilor a fost depășit, 128
de fabrici au fost închise în ajunul Anului Nou, în 1999. Calitatea apei s-a îmbunătățit oarecum după
aceea, dar problema poluării a rămas gravă. În mai 2007, lacul a fost invadat de alge albastre și de o
poluare majoră cu cianobacterii.
Guvernul chinez a catalogat asta drept catastrofă naturală majoră în ciuda influenței
antropologice și a impus limite pentru evacuarea apelor uzate a următorilor parametrii de calitate:
CCO, amoniu, fosfor total și azot total (tabelul 5.2). Cum prețul mediu de apă îmbuteliată a crescut de
până la șase ori mai mare decât în mod normal, guvernul a interzis tuturor furnizorilor regionali de apă
să mai crească prețul. Lacul asigură furnizarea apei pentru 30 de milioane de locuitori. Până în
octombrie 2007, s-a raportat că guvernul chinez a închis sau amendat peste 1.300 de fabrici din jurul
lacului.
Cu toate acestea, Wu Lihong, unul dintre ecologiștii de la conducere, care au fost de acord cu
facerea publică a poluării lacului, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru presupusa extorcare
a unuia dintre poluatori.

Tabelul 5.2 Variațiile indicatorilor de calitate ai apei lacului Tai

An COD, mg/l NH4-N, mg/l TP, mg/l NT, mg/l


2007 85,03 9,18 1,04 14,16
2012 71 7 0,8 10

31
Clorofila (mg/m3)

Centrul Lacului
50
Locul exploziei algelor

10

3
Martie Aprilie Mai Iunie Iulie

Fig.5.2. Cresterea nivelului de clorofilă.

Fig. 5.3. Vederea din satelit a invaziei algelor de pe lacul Tai.

Fig 5.4. Invazia algelor albastre din anul 2007.

32
Fig.5.5 Gura de deversare in lacul Tai.

5.2. Poluare Lacul Curiacul

Lacul Curiacul este situat în oraşul Câmpina între terenurile de tenis şi fabrica de ciorapi din
oraş. Zona aparţine Subcarpaţilor de Curbură, mai exact Depresiunii Câmpina, depresiune subcarpatică
externă.
Substratul gelogic al acestei zone este alcătuit din roci precum: argile, nisipuri, pietriş, sare şi
gips, de natură sedimentară, care au dus la formarea cuvetelor lacustre.

Fig.5.6. Locaţia Lacului Curiacul

33
O proporţie mare din perimetrul construibil al oraşului Câmpina se află pe un fundament
geologic de vârstă miocenă şi pliocenă alcătuit din depozite sedimentare: argile cu intercalaţii de
straturi cu nisipuri, gresii dar şi sare, alături de gips. Zona depozitelor de sare este marcată de preyenţa
dolinelor, în care se află lacurile: Bisericii, Curiacul dar şi existenţa unor izvoare sărate pe flancurile de
est şi de vest al terasei.
Încă un avantaj al Câmpinei este constituit de prezenţa unor elemente climatice favorabile, ce
valorifică existenţa unui topoclimat de adăpost. Temperatura medie anuală a localităţii este de +9,5
grade Celsius, maxima pozitiva a verii fiind inregistrata in luna Iulie cu o valoare de +31,7 grade
Celsius, iar minima de -25,1 grade Celsius, in luna Ianuarie. Cantitatile de precipitatii din aceasta zona
se inscriu intre 500-780 mm/an.
Reţeaua hidrografică a zonei este formată deopotrivă din râuri (Prahova cu afluenţii Doftana şi
Câmpiniţa ), lacuri naturale ( Bisericii, Peştelui, Curiacul, Vlădoaia), antropice ( batalele din Zona
Bucea şi Turnătorie ) dar şi izvoare.
Lacul Curiacul este de natură clastocarstică, format prin acţiunea de dizolvare a apei.
Dizolvarea, proces activ pe rocile carstice (calcar, sare, gips), prin care se formează astfel mici
excavaţiuni, goluri sau depresiuni, care umplute cu apă dau naştere lacurilor. Prin acţiunea de dizolvare
chimică a apelor, la care se adaugă şi procese de eroziune, se formează cuvete lacustre de dimensiuni
mici şi medii.
Este un lac alungit de adâncime mică cu lungimea perimetrului acumulării de cca. 633 ml, iar
suprafaţa oglinzii de apă este de 10713,20 m2.

Fig.5.7. Înainte de ecologizare.

34
Fig.5.8. Reziduuri petroliere.

Fig.5.9. Lacul după ecologizare.

În anul 2013 lacul a trecut printr-un proces complex de ecologizare ce a costat aproximativ 2
milioane lei. Pe lânga reziduurile petroliere, in forajul de studiu F1- pe primii 1,90 m s-a identificat
umplutură ( resturi de materiale de construcţii ).

35
Moloz provenit în mare parte de la demolarea centrului oraşului după cutremurul din anul 1977.
Pe fundul lacului s-a mai gasit si munitie din al doilea razboi mondial.
Aproximativ toți poluanţii au fost îndepartaţi facând din zona respectivă un mediu propice
pentru petrecerea timpului liber.

5.3. POLUARE LACUL KARACHAY

Situat la granița Rusiei cu Kazakhstan în regiunea Chelyabinsk,acesta a fost folosit ca groapă de


gunoi pentru deşeurile radioactivedin cadrul centralei nucleare Mayak.

Fig. 5.1. Malul lacului Karacy


Apa a devenit astfel un „cocktail” de substanţe radioactive precum stronţiu-90 şi cesiu-137, a
căror durată de înjumătăţire este de aproximativ 30 de ani.
În septembrie 1957 s-a produs o explozie care a avut forța echivalentă cu 85 de tone de TNT,
răspândind în regiune circa 70 de tone de deșeuri radioactive. Norul de izotopi de cesiu și stronțiu s-a
împrăștiat pe o suprafață de peste 23.000 de 𝑘𝑚2 , afectând 270.000 de persoane.

36
Fig. 5.2. Emisar ce se varsa în lacul Karacay

În 1967, apele au secat, iar particulele radioactive au fost din nou împrăștiate pe o arie de 1.450
𝑘𝑚2 .

Fig. 5.3. Evoluția lacului Karacay

Ca măsură de protecție a mediului, lacul a fost acoperit de peste 10.000 de blocuri de beton,
pentru a împiedica împrăştierea sedimentelor periculoase.
Cu toate acestea, prezența radiațiilor este încă destul de mare și în momentul actual, o mare porțiune
din jurul lacului nefiind încă locuită. În regiune rata de cancer la populaţie a crescut cu 21 de procente,
cea a naşterilor cu defecte şi malformaţii, cu 25 la sută, şi cea a prezenţei leucemiei în rândul
locuitorilor din zonă cu 41 la sută.
Din cauza nivelului de toxicitate, în apele lacului Karachay nu mai există nicio formă de viaţă.

37
BIBLIOGRAFIE

1. Front. Environ. Sci. Engin. China 2008, 2 (3): 280–290


2. http://www.epm.ugal.ro/Hidrobiologie-Curs.pdf
3.. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1029/2008EO220001/pdf
4. https://link.springer.com/article/10.1023/B%3AEGAH.0000039582.68882.7f
5.Dr.Tiberiu Moariu, Dr.Eugen Morariu, Dr.Alexandru Savu” Lacurile din România Importanţă
balneară şi turistică” , Editura Ştiinţifică Bucureşti, 1968

38