TRĂSĂTURILE CURENTELOR LITERARE

ROMANTISMUL

Romantismul literar și-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel
cu romantismul din artele plastice și muzică.

Trăsături:
 Romantismul respinge toate normele și dogmele clasicismului, încurajând spontaneitatea,
imaginația și libertatea în creație.
 Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul
 Specii literare inedite: drama romantică, meditația, poemul filozofic și nuvela istorică.
 Izvoarele de inspirație sunt istoria națională, mitologia, folclorul, natura, iubirea.
 Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și luciditatea.
 Se folosesc teme precum fantasticul (motivul visului/reveriei), cosmosul (luna, stelele, zborul ),
natura (codrul, arborele protector), timpul înserarea, iar printre temele preferate se află istoria,
natura, trecerea timpului, soarta schimbătoare, destinul omului de geniu, viața ca teatru.
Acordă o importanță deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile interioare
intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative. Stările dominante sunt:
tristețea, melancolia, nostalgia, contemplația, scepticismul, pesimismul.
Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemărginite, ca proiecție subiectivă a spiritului
uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.
Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura
poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor exprimate: condiția umană efemeră-eter-
nitatea universului, om de geniu-om obișnuit, angelic-demonic.
Personajele sunt excepționale în situații excepîionale, fiind preferați eroi din categorii sociale extre-
me (rege, cerșetor, rob etc.)
Pune în antiteză prezentul decăzut și trecutul glorios, intenția fiind una ironică, satirică uneori.

SIMBOLISMUL

Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului XIX, care se opunea natura-
lismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjură-
toare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu
acestui curent.

Trăsături:

Folosirea simbolurilor pentru a sugera anumite idei poetice şi stări

Valorifică ambiguitatea, sugestia, limbajul subiectiv, textul fiind orientat spre cititor.
Prin teoria corespondențelor se stipulează faptul că oricărui sunet îi corespunde o stare de spirit
(vocalele închise conturează ideea de tristețe, de suferință interioară a poetului, iar cele deschise sunt
asociate cu solemnitatea, sobrietatea, de cele mai multe ori cele două tipuri de sunete fiind alternate în
cadrul discursului poetic).
Muzicalitatea versurilor este un element de bază al simbolismului și se obține prin numeroase căi:
alternarea vocalelor închise cu cele deschise, prin figurile fonetice, de tipul aliterației, asonanței, prin
repetițiile ce devin refren, prin laitmotiv, prin inversiuni, prin rimă și ritm, prin valorificarea resurse-
lor stilistice ale timpurilor și modurilor verbale (gerunziu și imperfect)
Se valorifică sinesteziile.
Se asociază culorilor stări și sentimente: alb și negru - moarte, depresie; roz și verde - nevroză; gal-
ben - isterie; violet - agresiunea mediului asupra individului; gri și cenusiu – stări confuze, nedefinite;
roșu - stingerea vieții.
Sunt preferate instrumentele muzicale ce accentuează stările de tristețe și melancolie: pianul, vioa-
ra, violoncelul, chitara.
1
 Anotimpurilor le sunt asociate stări specifice: primăvara –> nevroza, spleenul, angoasa, sentimentul
constant al inadaptării la mediu; vara –> des compunerea materiei, sentimentul sfârșitului de lume;
toamna –> (anotimpul preferat) asociat cu solitudinea, izolarea; pustietatea parcului dezgolit
corespun-de stărilor poetului; iarna –> depresia, moartea.
Motivul pietrelor prețioase se asociază cu exoticul, nostalgia depărtării, cu dorința nematerializată
de evadare, cu artificialul.
Printre temele preferate se numără: condiția poetului neînțeles, marginalizat de societate, solitudi-
nea, monotonia existenței, moartea, iubirea ca eșec etc.
Atitudinea poetului față de lume este una de inadaptare ce provoacă suferința poetului
Sunt preferate spaţiile închise (odaia, casa), dar şi spaţiile deschise (parcul solitar, pustiu; orașul)
Sentimente specific simboliste: tristețea, depresia, nevroza, solitudinea, pliciseala, frustrarea, dezo-
larea.

MODERNISMUL

Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică care include artele vizuale, arhitectura,
muzica și literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când
artiștii s-au revoltat împotriva tradițiilor academice și istorice impuse și considerate standarde ale
secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea și culminând cu rigiditatea și "osificarea"
academismului secolului al 19-lea.

Trăsături:
Poezia modernistă: lirismul subiectiv, limbajul metaforic, ambiguitatea și sugestia, versul liber şi
ingambamentul, cultivarea artei poetice, teme precum trecerea timpului, iubirea ca formă de cunoaște-
re, creația, cunoașterea.
Proza modernă: romanul subiectiv de analiză psihologică, naratorul subiectiv, naratorul-personaj,
confesiunea, jurnalul, autenticitatea, focalizarea internă; accentul cade pe conflictul interior (puternică
dramă, personajul fiind în conflict cu el însuși, cu lumea în care trăiește, cu universal).
Negarea valorilor poetice.
Refuzul capodoperei și al ideii de frumos, de perfecțiune.
Ruptura de trecut.
Revolta și libertatea de exprimare.
Originalitatea și tendința de a șoca.
Starea de conflict între luciditatea conștiinței și spaimele necunoscutului
Luciditatea, efortul prin care gândirea își cucerește adevărurile
Problematica conștiinței nelinistite
Predilecția pentru stări limită:coșmar, halucinație, ridicol, grotesc
Exacerbarea sensibilității, a facultăților perceptive, vederea monstruoasă
Drama tristeții metafizice, a omului înstrăinat de tainele universului
Aspirația spre regăsirea echilibrului originar

TRADIȚIONALISMUL

Tradiționalismul este o mișcare literară, manifestată în perioada interbelică, a cărei ideologie se

cristalizează în jurul revistei „Gândirea”, care a apărut în perioada 1921 – iunie 1944. Apare ca reactie
la modernism, respingand orice inovatie sau deschidere spre lumea occidentala, la nivel cultural.

Trăsături:
Infățișează tradițiile și obiceiurile poporului, insistându-se pe datini, pe mitologie și folclor.
Se prezintă lumea patriarhală asociată cu valori morale, cu simplitatea și frumusetea vieții în cadrul
rural.
Se remarcă nostalgia întoarcerii la origini, cultul strămoșilor, sentimentul dezrădăcinării omului
plecat în lumea orașului, simțind că a abandonat lumea satului.
Amintirea (motiv) este considerată singura modalitate de a recupera timpul pierdut și copilăria.

2
 Evocarea figurilor emblematice pentru lumea satului: precum preotul, invățătorul, lăutarul, părinții,
bunicii.
Elementul religios: valorificarea reperelor și simbolurilor creștine.
Țăranul este asociat cu perfecțiunea, cu frumusețea morală, existența sa este idilică, în armonie cu
natura și conformă cu ritmul obiceiurilor străvechi.
Intervine adeseori meditația pe marginea trecerii timpului, ce provoacă tristețea și melancholia poe-
tului care înțelege că nu mai poate recupera trecutul.
Copilăria devine vârsta perfectă a inocenţei, a frumusții spirituale, în contrast cu maturitatea care
înseamnă dezrădăcinare și pierderea identității.

NEOMODERNISMUL

Neomodernismul este un curent literar apărut în 1947 la inițiativa lui Geo Dumitrescu, dar se inten-
sifică mai mult în perioada anilor ’60, în timp ce România era cuprinsă de comunism.

Trăsături:
Limbajul este puternic subiectivizat, accentuându-se perspectiva eului liric, acesta fiind cel care
ordonează universul conform propriei dorințe.
Se preferă exprimarea metaforică, limbajul abstract este armonizat cu cel familiar, iar în versificație
se preferă versul liber.
Teme preferate: iubirea, trecerea ireversibilă a timpului, moartea, existența, creația, cunoașterea.
O mare parte a poeziilor din această perioadă sunt arte poetice.
Se remarcă prin a crea o lume imaginară ca alternativă la universul cenzurat propus de societatea
comunistă, prezentarea unei percepții subiective asupra lumii fiind definitorie pentru acest curent.
Imaginarul poetic este inedit, ambiguu, ermetic, tonul poate fi ironic.
Nichita Stănescu – poezia poeziei, criza de identitate, un poet al transparenței, limbaj poetic sur-
prinzător
Ion Alexandru – concretizarea simbolurilor, expresionism țărănesc, limbaj solemn, cu tonalități de
imn
Marin Sorescu, M.Ivănescu – ironiști și fanteziști, limbaj simplu, ce implică parodia și umorul
Ana Blandiana – lirica feminină, spiritualizarea emoției, limbajul metaforic.

+ Trăsăturile modernismului.