Forma procesului civil

se retin trei elemente:

1. Procesul civil incepe prin sesizarea instantei

Spre deosebire de procesul penal, procesul civil nu incepe ex officio, ci este manifestarea unor
interese de principiu private. Este asadar normal ca o regula de baza a procesului civil sa fie ca instanta
sa se pronunte doar daca partea interesata ii solicita acest lucru. Investirile si pronuntarile din oficiu nu
sunt reguli in procedura civila.

Cu toate acestea, exista situatii exceptionale cand instanta se investeste din oficiu:
 art. 165 NCC – cererea de punere sub interdictie a unei persoane a carei stare impune acest
lucru poate fi decisa din oficiu de catre instanta
 art. 918 NCPC – ipoteza procedurii divortului: instanta se va pronunta chiar daca partile nu
au cerut prin cererea de divort, asadar ex officio, asupra exercitarii autoritatii parintesti,
precum si asupra contributiilor parintilor la cheltuileile de crestere si educare ale copiilor
minori si asupra numelui pe care sotii il vor purta dupa divort
 art. 17 CPP – solutionarea din oficiu a laturii civile atunci cand partea vatamata este un
minor care nu are capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa (solutie
identica in NCPP)

2. Procesul civil continua cu dezbaterile

Acestea sunt reprezentate de administrarea de probe, discutarea de exceptii si aspectele de

punere a concluziilor pe fond – este cea mai ampla parte a procesului civil.

3. Procesul civil se finalizeaza printr-o hotarare

Hotararea este actul final care cuprinde doua componente:

 un comandament (o obligatie) pe care instanta il pune in sarcina partilor, caracterizata prin
executio
 rationamentul logic, care explica prima componenta, definit prin notiunea de cognitio
(considerentele hotararii, in limbaj uzual)

*OBS: OG nr. 13/1998 a modificat C.proc.civ., prevazand ca o hotarare nu se mai motiveaza decat daca
impotriva hotararii se formuleaza o cale de atac (pentru degrevarea instantelor); insa, OUG nr. 290/2000
a abrogat aceasta dispozitie.
Actualmente, este obligatorie motivarea hotararilor judecatoresti: art. 425, alin. 1, lit. b NCPC.
Materia procesului civil
Aceasta este compusa din conflictul dintre parti, raportul litigios dedus judecatii. Din punct de
vedere juridic, oamenii se afla intr-un permanent conflict, intr-o stare de contradictorialitate latenta.
Atunci cand aceasta stare devine acuta (atunci cand prin mecanismele cooperarii nu se mai poate
gestiona aceasta stare), intervine procesul civil.

Metoda procesului civil

De regula, persoana care doreste sa deduca judecatii o cauza (intrucat judecata se face la
cerere), angajeaza un avocat, ce face o prima incadrare a cauzei, ce ordoneaza sub aspect juridic
informatiile primite.
Teoretic, judecatorul are doua modele de solutionare a cauzei, unul propus de parat, iar altul de
catre reclamant. Judecatorul poate sa admita unul dintre modele, niciunul, sau sa ia cate ceva din
fiecare (admiterea in parte).

Judecatorul, chiar daca trebuie sa afle adevarul, este supus el insusi legii. Pentru a ajunge la
rezultatul final, judecatorul se supune numai legii, iar nu si propriei constiinte. Art. 7 NCPC – principiul
legalitatii.
Judecatorul nu se poate pronunta pe cale de reglementare. Ca regula, judecatorul aplica legea la
cazuri particulare ce sunt deduse judecatii, neputandu-se substitui legiuitorului pentru a crea drept,
pentru ca atunci ar avea loc un exces de putere (art. 5, alin. 4 NCPC).

Dreptul procesual roman repudiaza sistemul judecatorului-legiuitor (prezent in common law).

Acest text are si neajunsuri, intrucat poate sta la baza practicii neunitare (ce isi are sursa in
independenta judecatorului, garantata de Constitutie). Exista si elemente de corectie ale practicii
neunitare: recursul in interesul legii (solutia ICCJ fiind obligatorie pentru toate instantele). In doctrina
(prof. Deleanu), s-a replicat ca textul ce obliga toti judecatorii sa tina cont de o decizie a ICCJ ar fi
neconstitutional, intrucat judecatorul de la ICCJ ar deveni legiuitor. Opinie contrara (prof. Briciu):
lucrurile nu stau asa, caci nu se creeaza o lege prin recursul in interesul legii, ci se interpreteaza o lege;
oricand o lege poate fi modificata, astfel incat interpretarea data de ICCJ poate deveni caduca.

Un alt mecansim de corectie a practicii neunitare este reprezentat de sesizarea ICCJ in vederea
pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (noi sau dificile). ICCJ
dezleaga chestiunea, iar instanta de fond va rezolva pricina potrivit interpretarii legii (nu a cauzei)
oferite de ICCJ.

Legislatia romana, ce este adesea lacunara sau chiar excesiva, ce prezinta uneori duble
reglementari, poate incurca judecatorul. ICCJ, intr-un recurs in interesul legii, a dispus ca un text (care nu
era in vigoare)este in realitate in vigoare (referitor la sporuri salariale pentru magistrati). Presedintele
Romaniei a sesizat Curtea Constituionala a Romaniei pentru a rezolva un conflict intre puterea
judecatoreasca si cea legiuitoare.
 Judecatorul trebuie asadar sa tina cont de limitele puterii sale !

Totusi, exista situatii in care legea da posibilitatea judecatorului sa aiba o apreciere suverana
asupra unor elemente. De obicei, judecatorul este tinut de o anumita motivare, de un anumit
rationament. Insa, nu este necesara motivarea hotarii in cazul stramutarii.
Alt exemplu: art. 498, alin. 2, teza a II-a NCPC din material recursului (nu este necesar sa se motiveze
decizia de a trimite hotararea la o anumita instanta din aceeasi circumscriptie).

Exista si situatii cand legea da judecatorului puteri extinse, insa fiind obligat sa motiveze (spre
exemplu, la ordonanta presedintiala). Motivarea ordonantei presedintiale nu are autoritate de lucru
judecat.
Definitia procesului civil
Procesul civil este o activitate realizata de catre instanta, impreuna cu procurorul, partile si alti
angajati ai instantei, in vederea infaptuirii justitiei de catre instanta pentru apararea drepturilor si
intereselor legitime ale persoanelor, fie in vederea pronuntarii unor hotarari judecatoresti definitive, fie
pentru executarea unor hotarari sau a altor titluri executorii.

Elementele definitiei:
1. Justitia se infaptuieste doar de catre instanta (celelalte persoane mentionate doar
participa)
2. Justitia presupune si realizarea unor interese legitime (cum ar fi la actiunile posesorii) si nu
numai apararea unor drepturi
3. Procesul are doua parti: judecata (ce se termina prin pronuntarea unei hotarari) si
executarea (ce presupune punerea in executarea a unor hotarari sau altor titluri executorii
– contracte de leasing, contracte de credit bancar, cambiile, cecurile, biletele la ordin etc.)

In ceea ce priveste faza judecatii, aceasta cuprinde mai multe etape:

 etapa scrisa, ce debuteaza cu cererea de chemare in judecata si cu raspunsul dat acesteia
de catre parat (intampinare);
 cercetarea procesului, in cadrul careia judecatorul administreaza probele propuse de catre
parti si rezolva incidentele (exceptii, cereri de suspendare etc.);
 etapa dezbaterilor (partile pun concluzii finale);
 faza deliberarii;
 hotararea (pronuntarea si comunicarea acesteia);
 faza cailor de atac (apel, recurs, revizuire, contestatie in anulare) – aceasta faza poate sa
nu existe

Izvoarele dreptului procesual civil

 Constitutia Romaniei (dreptul la aparare este o norma de natura procesuala, accesul liber
la justitie, independenta instantelor);
  Conventii si tratate internationale la care Romania este parte (Conventia privind procedura
civila de la Haga din 1954, CEDO – art. 6, par. 1);
 Regulamentul nr. 1215/2012privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea
hotararilor in materie civila si comerciala, ce va inlocui Regulamentul nr. 44/2001
(incepand cu 2015);
 Noul Cod de procedura civila (Legea nr. 134/2010). Spre deosebire de vechiul Cod de
procedura civila, acesta este mai amplu, preluand insa foarte mult din doctrina vechiului
Cod. Structura NCPC nu difera mult, nefiind un Cod ce schimba radical fata procedurii
civile. Sursa de inspiratie principal este reprezentata de Regulile procedurale ale
Cantonului Geneva (iar in completare, cu regulile procedurale din Belgia, Germania, Franta,
Quebec).

Domeniul de aplicare al Noului Cod de procedura civila

Este relevant art. 2 NCPC (Aplicabilitatea generala a Codului de procedura civila). In sistemul de
drept roman, nu exista decat doua proceduri: cea civila si cea penala. Asadar, nu exista in mod distinct o
procedura administrativa, contraventionala etc., ci doar reguli derogatorii de la dreptul procesual civil.
NCPC se aplica si in materie penala, atunci cand regulile de procedura penala lasa
nereglementata o situatie. ICCJ a precizat intr-un recurs in interesul legii (Decizia nr. XXXIV/2006) ca
atunci cand procedura penala tace, se poate recurge la principiile procedurii civile. Procedura penala
deroga (reprezinta o dispozitie cu caracter derogatoriu) de la procedura civila, considerata regula
(dreptul comun).

Normele de procedura civila

I. Norme de organizare judecatoreasca

Aceste norme stabilesc organizarea sistemului judiciar in ansamblu, precum si compunerea si

constituirea completelor de judecata. Normele de organizare judecatoreasca se regasesc atat in NCPC,
cat si in legi speciale, cum ar fi Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004.
Acestea sunt in marea lor majoritate norme de ordine publica, intrucat vorbim despre
organizarea statului (instantele sunt autoritati ale statului). In conceptul de norme de organizare intra
incompatibilitatile judecatorului, ca incidente la compunerea corecta a instantei.Exista norme de
incompatibilitate absoluta (spre exemplu: judecatorul care a pronuntat o hotarare nu se poate pronunta
si in apel sau recurs) si norme de incompatibilitate relativa (spre exemplu, judecatorul este sotul uneia
dintre parti; judecatorul s-a antepronuntat).
Insa, indiferent daca vorbim despre incompatibilitate absoluta sau relativa, judecatorul care
cunoaste cauza de incompatibilitate este obligat sa se abtina (art. 43, alin. 2 NCPC).

II. Norme de competenta

 Aceste norme stabilesc atributiile instantelor, fie in raport cu alte organe ale statului, fie intre
ele. Exista mai multe tipuri de competenta, cum ar fi: competenta generala (competenta instantelor fata
de competenta Consiliul Concurentei etc), competenta teritoriala, competenta materiala etc.
Normele de competenta generala si cele de competenta materiala au caracter imperativ in toate
cazurile. In schimb, normele de competenta teritoriala au caracter imperativ doar atunci cand legea
prevede ca au caracter de ordine publica (spre exemplu, in sfera starii si capacitatii persoanei, actiunilor
reale imobiliare, succesiuni, societati, insolventa sau concordat preventiv si cererile impotriva unui
consumator).

III. Norme de procedura propriu-zise

Aceste norme stabilesc regulile de judecata, formele actelor si termenele in care actele pot fi
facute. Acestea sunt cele mai numeroase norme si se regasesc in mare parte in NCPC, dar si in legi
speciale.
Sunt fie de ordine publica, fie de ordine privata, in functie de valoarea protejata. Spre exemplu,
termenul de exercitiu al cailor de atac este de ordine publica (daca ar fi lasat la aprecierea partilor, statul
si-ar putea asuma posiblitatea existentei unui conflict deschis pe termen indefinit).
Ca exemplu de norme de ordine privata: conventiile asupra probelor (art. 256 NCPC) – spre
exemplu, se poate conveni ca paratul sa faca probatiunea; conventiile asupra ascultarii anumitor
persoane ca martori: art. 315, alin. 2 NCPC (ce ofera o consacrare legislativa unei solutii jurisprudentiale
anterioare).
Alta clasificare a normelor de procedura propriu-zisa : norme privind procedura gratioasa,
procedura contencioasa, procedura executarii silite.

Desi procedura civila apartine dreptului privat, dreptul procesual civil este reglementar ca
natura juridica, ceea ce face ca multe dintre normele sale sa fie imperative. Exista si in cadrul procedurii
civile norme dispozitive, insa aceasta sintagma nu le reprezinta cel mai bine.

O mai buna clasificare ar fi impartirea normelor procedurale civile in:

 norme de ordine publica
 norme de ordine privata.

Teoretic, normele dispozitive presupun posibilitatea derogarii de la acestea. Insa, “dispozitivul”

unei norme procesual-civile presupune posibilitatea neinvocarii incalcarii acestei norme. Incalcarea
normelor de ordine privata nu poate fi invocata decat la termenul imediat ulterior incalcarii.

Aplicarea in timp a legii procesual civile

 Regula generala in materie este neretroactivitea legii (tempus regit actum). Procesul civil
presupune o succesiune de acte ce au o legatura unele cu actele si genereaza efecte unele pentru altele.
Uneori se pune problema in procedura ce semnifica neretroactivitatea legii noi.

Sub imperiul Codului de procedura civila de la 1865 se aplica principiul aplicarii imediate a legii
noi, cu urmatoarele precizari : instantele legal investite sub legea veche raman investite; actele de
procedura se fac potrivit legii din momentul actului; caile de atac sunt cele din momentul pronuntarii
hotararii.
Sub imperiul Noului Cod de procedura civila, solutia este diferita. Art. 25, alin. 1 NCPC: Procesele
in curs de judecata, precum si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse acelei legi.

In ceea ce priveste competenta, se pastreaza regula veche – procesele in curs la data schimbarii
competentei printr-o lege noua vor fi judecate in continuare de instantele legal investite sub legea
veche.
In plus fata de vechiul Cod, NCPC prevede ca si in cazul casarii cu trimitere se va aplica legea veche (art.
25, alin. 2 NCPC).
Solutie identica sub imperiul ambelor coduri: in cazul in care se desfiinteaza o instanta legal
investita sub legea veche, instantele se vor trimite instantei competente potrivit legii noi.

In privinta hotararilor:
 sub imperiul VCPC, calea de atac este cea de la momentul pronuntarii
 sub imperiul NCPC, hotararile sunt supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de
legea sub care a inceput procesul (art. 27 NCPC)

In privinta probelor:
Art. 26 Legea aplicabila mijloacelor de proba
(1) Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si
a prezumtiilor legale este cea in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii faptelor juridice care
fac obiectul probatiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor.

Pentru probele ce nu sunt preconstituite si pentru prezumtiile simple, se va aplica regula

generala prevazuta de art. 25, alin. 1 NCPC.
Administrarea probelor nu implica fondul dreptului.
 Accesul liber la justitie

Accesul liber la justitie nu este un drept absolut, intrucat statul poate sa-l limiteze, insa limitarile
trebuie sa aiba un scop legitim si sa fie proportionale cu acest scop urmarit. Astfel, atunci cand se
stabileste ca pentru a se declansa un proces este nevoie sa se plateasca taxe judiciare de timbru, trebuie
sa recunoastem ca este o limitare a accesului liber la justitie. CEDO a statuat in sensul ca existenta unor
taxe judiciare de timbru nu reprezinta o incalcare a accesului liber la justitie, insa statul trebuie sa se
preocupe ca cuantumul acestora si raportarea la natura pricinii sa nu reprezinte o piedica a accesului
liber la justitie. Mecanismul este ajutorul public judiciar.
Cauze relevante CEDO: Brezeanu c. Romaniei (21.07.2009); Weissman c. Romaniei (24.05.2006);
Iorga c. Romaniei (25.01.2007)

Existenta unor proceduri prealabile (spre exemplu, in contenciosul administrativ unde este
necesara o plangere prealabila ce trebuie solutionata in 30 zile) nu reprezinta o ingradire a accesului la
justitie. Totusi, durata acestora nu trebuie sa fie excesiva si nici costisitoare din punct de vedere
financiar.

In concluzie, legislatia romana se incadreaza in limitele acceptabile impuse de principiul

accesului liber la justitie. Totusi, in materia taxelor de timbru, echilibrul prezentat anterior nu este
respectat intotdeauna (opinie Briciu). Spre exemplu, cauzele de partaj judiciar sunt timbrate cu 5% din
masa partajabila, desi aceasta pricina nu prezinta probleme juridice dificile. Scopul finantarii sistemului
judiciar nu trebuie sa ingradeasca accesul liber la justitie prin impunerea unor taxe disproportionate (de
obicei, cuantumul taxei de timbru se calculeaza in raport cu dificultatea pricinii). Exista si posibilitatea
partajului amiabil la notar; taxele prohibitive in instanta sunt favorabile notarilor (in privinta partajului).

Dublul grad de jurisdictie

Acest principiu nu este precizat expres nici in VCPC, nici in NCPC, nici in Constitutie, nici in CEDO.
Totusi, exista inca din perioada interbelica. Cu toate acestea, se poate deduce pe cale de interpretare
din art. 6, par. 1 CEDO, unde este mentionata notiunea de “proces echitabil”. Aceasta notiune este
extrem de elastica. Potrivit unor opinii, aceasta notiune de “proces echitabil” include si posibilitatea
existentei unui dublu grad de jurisdictie. In materie penala, CEDO prevede clar existenta unui dublu grad
de jurisdictie.

Acest dublu grad de jurisdictie presupune gruparea instantelor de rang diferit, doua cate doua,
pentru asigurarea parcurgerii a doua judecati in fond.
 Recursul nu reprezinta o judecata in fond; in recurs se verifica exclusiv aplicarea legii si nu si
faptele la care legea se aplica. Spre exemplu, judecatorul din recurs nu analizeaza buna sau reaua
credinta, ci care sunt efectele bunei credinte (daca aceasta a fost stabilita de instanta de grad inferior).
Judecatorul in recurs este un judecator al modului in care judecatorii ceilalti au analizat faptele. Este un
judecator al dreptului si nu al faptelor.
NCPC recunoaste in mod implicit acest principiu, deoarece in majoritatea cazurilor se prevede
dreptul la apel. In anumite cazuri (spre exemplu, contestatie la executare, contraventie etc.) se suprima
calea de atac a recursului si nu a apelului.
Dreptul la un proces echitabil, in termen optim si previzibil

Sorgintea principiului este data de art. 6, par. 1 CEDO, ce vorbeste de notiunile de proces
echitabil si termen rezonabil. Insa, din jurisprudenta CEDO, s-a desprins ideea ca acest termen rezonabil
ar trebuie sa fie de fapt “optim” si “previzibil”.

In legislatia romana, in art. 21, alin. 3 din Constitutia Romaniei apare termenul ”rezonabil” in
legatura cu procesul echitabil. Art. 6 NCPC: Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod
echitabil, in termen optim si previzibil, de catre o instanta independenta, impartiala si stabilita de lege.
In acest scop, instanta este datoare sa dispuna toate masurile permise de lege si sa asigure desfasurarea
cu celeritate a judecatii.

Procesul echitabil presupune existenta unui proces ce respecta principiile fundamentale, precum
contradictorialitatea, egalitatea si dreptul la aparare. NU este echitabil un proces in care partile nu isi
pot expune punctul de vedere cu privire la afirmatiile facute de partea adversa, sau unde este prezenta
lipsa unui mijloc procesual pentru parti de a-si manifesta nemultumirea fata de incompatibilitatea unui
judecator, lipsa recurgerii la un judecator mai experimentat pentru a rejudeca, lipsa posibilitatii de a se
apara etc.

Judecarea unui proces echitabil nu are legatura cu judecarea cauzei in echitate. Judecarea in
echitate reprezinta ca judecatorul ar trebui sa se raporteze la principiile generale ale echitatii, pe care le
va aplica constiintei sale. Acest lucru nu este posibil, intrucat art. 5 NCPC prevede ca judecatorul trebuie
sa se bazeze pe dispozitii legale atunci cand adopta masuri. Numai in arbitraj, partile pot conveni ca
arbitrii sa judece pricina conform principiilor echitatii (amiable compositeur).

a)Termenul optim si previzibil este o notiune ce are sursa in sintagma “rezonabil” din Constitutia
Romaniei. Termenul optim reprezinta un termen adecvat pentru cauza care se judeca. Exista cauze
(suspendare de executare) unde un termen optim este de 24 de ore (daca executarea va avea loc in 24
de ore). Cererea nu este necesar sa fie admisa, insa trebuie judecata in acest termen. Insa, la o actiune
in revendicare sau la partaj, un termen optim poate fi reprezentat si de cativa ani (este necesar sa se
faca expertize, sa se asculte martori etc.).

In ceea ce priveste principiul respectarii termenului optim, acesta nu se face in mod abstract, ci
tinandu-se seama de cativa coeficienti:
  complexitatea procesului
 dificultatea dezbaterilor
 atitudinea partilor
 caile de atac

Astfel, partea care a provocat amanari din propria culpa nu va putea sa invoce faptul ca procesul
nu a respectat un termen optim. De multe ori, termenele se depasesc si datorita atitudinii partilor. Spre
exemplu, o parte propune martori din strainatate (spre exemplu, din SUA); solicita efectuarea unor
expertize extrem de costisitoare; suspenda procesul pentru ca nu se prezinta.

Asadar, atitudinea partilor, in opinia CEDO, reprezinta un motiv de neinculpare pentru stat.
Obligatia judecarii intr-un termen optim este o obligatie de rezultat si nu de mijloace. Statul nu se poate
exonera afirmand ca nu exista suficienti judecatori, procesivitatea societatii etc.

Atunci cand vorbim despre un termen optim si previzibil pentru un proces, ne referim la faza de
judecata, faza de executare si, atunci cand exista proceduri prealabile accesului la justitie, si la
procedurile prejudiciare (tot ce inseamna in final rezolvarea problemei dedusa judecatii). Romania a fost
condamnata de CEDO si pentru lentoarea executarii hotararilor (spre exemplu, in materia restituirii
proprietatilor).

b)Legislatia romana vorbeste si despre un termen previzibil. Previzibilitatea este una dintre
regulile care sta la baza NCPC. Spre deosebire de VCPC, NCPC nu instituie aplicarea imediata a legii noi
(vezi Curs 1).

Concretizari ale principiului dreptului la un proces echitabil, in termen optim si previzibil

 estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului (art. 238 NCPC)
 perimarea – sanctiune pentru nelucrarea dosarului (art. 416-422 NCPC)
 termenul in cunostinta – este o fictiune a legii ce spune ca daca o persoana a fost o data in
instanta personal sau prin reprezentant sau daca a primit citatia si a semnat-o personal, se
prezuma ca “va cunoaste” toate termenele ulterioare (art. 229 NCPC)
 contestatia privind tergiversarea procesului (art. 522-526 NCPC). Este o procedura de
noutate absoluta

Oricare dintre parti, precum si procurorul care participa la judecata pot face contestatie prin
care, invocand incalcarea dreptului la solutionarea procesului intr-un termen optim si previzibil, sa
solicite luarea masurilor legale pentru ca aceasta situatie sa fie inlaturata.

Art. 522, alin. 2 NCPC prevede o lista exemplificativa de situatii cand se poate introduce aceasta
contestatie. Cauza Kudla c. Poloniei a generat aceasta jurisprudenta.

Regula CEDO ce impunea epuizarea mai intai a cailor interne inainte de apelul la CEDO avea o
deficienta, in legatura cu acele cauze in care se constata lentoarea unei cauze.
 Astfel, CEDO a impus ca statele sa creeze mecanisme in sensul asigurarii mentinerii unei durate
previzibile. In concluzie, momentan, dupa respingerea unei contestatii privind tergiversarea procesului,
se poate apela la CEDO.

Instanta trebuie sa fie independenta, impartiala si stabilita de lege

Independenta este de doua tipuri:

 independenta functionala: organele care judeca nu trebuie sa apartina executivului sau
legislativului si nici sa se afle sub influenta acestora. Chiar atunci cand executivul are
posibilitatea solutionarii unor contestatii (spre exemplu, in materie fiscala, achizitii publice),
se poate merge si in instantele de contencios administrativ;
 independenta personala: vizeaza statutul judecatorilor (numire, avansare, demitere).
Numirea judecatorilor se face de catre Presedintele Romaniei, dar pe baza propunerii facute
de CSM (prevaleaza CSM); promovarea este exclusiv in mana CSM; demiterea are loc numai
pentru motive expres prevazute de lege si se decide tot de catre CSM, un organism ce nu
apartine nici executivului si nici legislativului; membrii sai sunt alesi de catre judecatori si de
catre procurori.

Impartialitatea este la randul sau de doua tipuri:

 impartialitate obiectiva: reprezinta aparenta de impartialitate (presupune inexistenta
elementelor care sa ofere o suspiciune credibila de impartialitate, aspecte precum rudenia
dintre judecator si una dintre parti, faptul ca una dintre parti este sotul sau se afla sub tutela
judecatorului, faptul ca judecatorul a fost avocat al partii, faptul ca judecatorul s-a
antepronuntat). Impartialitatea obiectiva se raporteaza la standardele societatii. Efectul
elasticitatii impartialitatii obiective (elemente exterioare sunt palpabile) este prefigurat
deart. 42, alin. 1, pct. 13 NCPC (atunci cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat
indoieli cu privire la impartialitatea sa) – in Codul de procedura civila de la 1865 numarul de
cazuri de incompatibilitate era strict limitat.
 impartialitate subiectiva: forul interior al judecatorului.

Competenta instantelor se stabileste prin lege (art. 126, alin. 2 Constitutie).

Principiul egalitatii

Este consacrat atat la nivel constitutional, cat si la nivel legal:

 Justitia se infaptuieste in numele legii (art. 124, alin. 1 Constitutie);
 Procesul civil se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legii (art. 7, alin. 1 NCPC);
 Asigurarea suprematiei legii (art. 4 din Legea nr. 303/2004).

Consecinte:
  judecatorul nu poate decide contra legii, chiar daca actioneaza potrivit convingerilor
sale (nu poate judeca contra legem, chiar daca legea este “nedreapta”);
 judecatorul nu judeca in echitate, ci bazandu-se pe lege (exceptie in arbitraj);
 judecatorul poate si trebuie sa interpreteze legea.

Principiul contradictorialitatii

a)Este reglementat in art. 14 NCPC. Contradictorialitatea inseamna posibilitatea partilor de a

dezbate orice problema de drept sau de fapt pusa in discutie in cauza respectiva. Instanta nu poate
hotari decat dupa citarea sau infatisarea partilor. Contradictorialitatea nu reprezinta prezenta neaparata
a partilor la proces. Daca prin citare partile nu se prezinta, nu inseamna ca nu exista
contradictorialitate, ci faptul ca partile au ales sa nu se prevaleze de acest drept.

Exceptii:
 procedura necontencioasa (nu exista parat);
 proceduri urgente (exista parat, dar daca s-ar cita paratul, s-ar putea pierde termenul optim si
previzibil): ordonanta presedintiala, suspendarea executarii, asigurarea unor dovezi ce ar putea
sa dispara);
 proceduri a caror eficienta tine de caracterul secret al acestora (sechestrul asigurator sau
poprirea asiguratorie). Insa, apelul se va face cu citarea partilor.

b)Un alt aspect al contradictorialitatii este acela ca partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc
si in timp util motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile sau apararile, mijloacele de
proba. Instanta nu isi poate baza hotararea pe baza unor concluzii sau inscrisuri depuse dupa inchiderea
dezbaterilor.

Pe langa reciprocitatea cunoasterii motivelor, mai este necesar si un termen util. Pretentiile
partilor se solicita de obicei anterior, prin cererea de chemare in judecata, prin intampinare sau prin
raspunsul la intampinare.
Aplicari: art. 201 NCPC, cererea de chemare in judecata se comunica paratului, care depune o
intampinare in termenul de 25 de zile, aceasta se comunica reclamantului care depune, in 10 zile, un
raspuns la intampinare. Sub vechiul Cod, principiul era desprins din diferite texte: daca se invoca o
exceptie, reclamantul trebuia sa raspunda pe loc (nu exista anterior un text pentru care sa se dea
amanare). Daca partea solicita, potrivit NCPC, instanta este obligata sa acorde timp celeilalte parti sa
pregateasca o aparare.

c)Un alt aspect este obligatia partilor de a expune corect si complet situatia de fapt, obligatia de
a expune un punct de vedere fata de afirmatiile partii adverse, atunci cand acestea sunt relevante.
Astfel, contradictorialitatea impune si obligatii, nu numai drepturi.
 d)Contradictorialitatea implica si dreptul partilor de a discuta si argumenta orice problema de
fapt sau de drept invocata de un participant la proces sau de instanta din oficiu. Corelativ, instanta are
obligatia de a pune in discutia partilor toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept
invocate.
Aplicatii: art. 224 NCPC; art. 254, alin. 5 NCPC; art. 259 NCPC. Instanta pune in discutia partilor si
aspectele invocate din oficiu, nu numai aspectele invocate de catre parti. De asemenea, daca a invocat o
exceptie din oficiu, instanta trebuie sa o expuna, pentru ca partile sa poata combate argumentele sau sa
le imbratiseze.

Contradictorialitatea este un principiu care vizeaza nu doar partile, ci si instanta !

e) Hotararea va fi intemeiata numai pe motive, explicatii sau probe supuse in prealabil

dezbaterii partilor. Aplicatii: art. 400 NCPC; art. 425, alin. 1, lit. b NCPC.
Instanta nu isi poate intemeia solutia pe propriile cunoasteri (perceptii personale) asupra cauzei.

In situatia absentei contradictorialitatii (cand partile refuza sa se combata una pe cealalta – nu

se prezinta niciuna la proces, desi au fost legal citate) intervine suspendarea procesului (timp de 6 luni),
dupa care se perima. Este asa numitul non-combat. O alta ipoteza o reprezinta solicitarea de termene
repetate de catre parti (este voie o singura data, fara a se preciza vreun motiv pentru solicitarea
amanarii).
Sanctiunea incalcarii contradictorialitatii este nulitatea hotararii.

Principiul dreptului la aparare

I. Exista un drept la aparare in sens material, care presupune crearea unui complex de drepturi,
care asigura posibilitatea ca partea sa-si sustina interesul in instanta. Astfel, acesta este mai
degraba o sinteza de drepturi pe care legislatia le cunoaste in mod particular (dreptul de a fi
citat, de a face cereri, de a recuza judecatorii, de a participa la dezbateri, de a exprima punctul
de vedere cu privire la afirmatiile partii adverse sau ale instantei). In general, aceste garantii se
regasesc in principiul contradictorialitatii.

II. In sens formal, acest drept la aparare reprezinta posibilitatea persoanei fizice de a avea un
avocat sau a persoanei juridice de a avea un avocat sau un consilier juridic.

a) In civil, in principiu, prezenta avocatului reprezinta o optiune pentru parte (nefiind obligatorie).
Doar in penal, in anumite cazuri, prezenta avocatului este obligatorie.

b) NCPC: in faza recursului, prezenta avocatului este obligatorie, in sensul ca cererea de recurs,
intampinarea, sustinerea, orice cereri facute in recurs, nu pot fi facute decat prin avocat sau, in
cazul persoanelor juridice, prin consilier juridic. Aceasta regula este inclusa in art. 13 NCPC, dar este
reluata in materia reprezentarii la art. 83-84 NCPC. Textul este extrem de contestat, caci se afirma
 ca este o ingradire a accesului la justitie.Totusi, accesul la justitie poate fi ingradit, daca masura este
proportionala cu scopul urmarit prin ingradirea accesului la justitie. Astfel, situatia de fapt a fost
deja prezentata in fond si apel. In recurs se discuta doar doctrina, jurisprudenta si drept pur. O
parte, in principiu profan al dreptului, nu se va putea descurca; recursul ar trebui prezumat a fi
adresat doar specialistilor dreptului.

NCPC a incercat sa stopeze posibilitatea partilor de a discuta chestiuni de fapt la instanta de recurs
(instantele puteau respinge recursul ca nul, intrucat nu se incadra in cele 9 motive de recurs prevazute
de vechiul cod de procedura civila).

Exceptii de la regula:
 partile pot fi reprezentate in recurs, prin exceptie, si daca mandatarul acesteia, sot sau
ruda de pana la gradul II cu partea este licentiat in drept.
 reprezentarea instantelor si a parchetelor: art. XI din Legea nr. 2/2013 (vezi Seminar 1
Briciu).

c) Se pune intrebarea ce se intampla daca, in recurs, partea nu are fonduri necesare pentru a angaja
un avocat. Legislatia ofera varianta ajutorului public judiciar, adica numirea unui avocat din oficiu.
Conditiile de accedere la ajutorul public judiciar sunt stabilite prin OUG nr. 51/2008 ce prevad
anumite plafoane pentru acordarea ajutorului.

d) Cand cel chemat in judecata este citat prin publicitate (domiciliu necunoscut), instanta numeste un
curator judiciar dintre avocatii desemnati de barou, care va reprezenta interesele paratului.

Statul nu-si poate asuma egalitatea de aparari sub aspectul conceptiilor pe care le dezvolta avocatii.
Oamenii nu se afla pe pozitii egale din punct de vedere al fondului, chiar daca sunt egali in mod formal.
Cu toate acestea, statul are obligatia de a asigura un anumit standard.

Principiul rolului activ al judecatorului

Istoric, exista doua tipuri de proceduri:

 procedura acuzatoriala (rol pasiv al judecatorului, acesta nemanifestandu-se in niciun
fel, neintervenind in administrarea probelor, nedezvoltand conceptii juridice noi);
 procedura inchizitoriala (rol activ al judecatorului, ce intervine in dezbaterea partilor,
propune probe noi chiar daca partile nu le-au propus sau daca partile se impotrivesc,
judecatorul poate ajuta apararea unei parti, sugerand argumente).
Actualmente, in Romania este o combinatie intre cele doua tipuri de proceduri. Astfel,
judecatorul are rol activ temperat, pentru a nu fi partinitor. Granita dintre rol activ si partinire este atat
de subtire, incat poate fi usor depasita.
Ipostaze ale rolului activ temperat al judecatorului:

a) Acesta staruie pentru rezolvarea amiabila a cauzei: art. 21 NCPC.

Aplicatii: art. 227 NCPC (prezenta personala a partilor in vederea solutionarii amiabile a litigiului – chiar
daca acestea au avocati); art. 14, alin. 2 NCPC; art. 920 NCPC (divort); art. 982 NCPC (parjat). Atat
divortul, cat si partajul sunt impregnate de rezolvarea unui conflict de familie, sugerand impacarea
partilor.

b) In vederea aflarii adevarului, judecatorul poate pune in discutia partilor aspecte de fapt si
drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere si intampinare.

c) Judecatorul poate administra din oficiu probe, chiar daca partile nu le-au solicitat sau se
impotrivesc. Totusi, trebuie sa le puna in discutia prealabila a partilor. In plus, judecatorul
nu poate administra probe nelegale (spre exemplu, daca legea prevede ca pentru
dovedirea unui act juridic se poate face doar proba cu inscrisuri, judecatorul nu poate
dispune proba cu martori, intrucat ar incalca principiul legalitatii). De asemenea, partile nu
se pot plange in caile de atac de faptul ca instanta nu a administrat probe din oficiu.

d) Judecatorul poate, in anumite conditii, sa introduca in proces parti pe care reclamantul nu

le-a indicat, in conditiile art. 78 NCPC – in materie necontencioasa unde nu exista parat; in
materie contencioasa – cand legea prevede expres: art. 436 NCC. Si in celelalte cazuri in
care nu exista o prevedere expresa a legii potrivit careia o anumita parte trebuie sa fie
prezenta intr-un proces, dar, fata de natura raportului, participarea ar fi necesara,
judecatorul poate pune in discutia partilor introducerea in cauza a partilor (spre exemplu,
la partajul judiciar, unde trebuie sa participe toti coproprietarii). Judecatorul poate sa
respinga o cerere ce nu mentioneaza toti coproprietarii sau poate pune in discutia partilor
introducerea tertului in proces (coproprietarul neindicat in cererea de chemare in
judecata).

e) Judecatorul poate sa dea calificare juridica corecta actelor sau faptelor prezentate de
parti chiar daca acestea poarta o denumire gresita (spre exemplu, cerere intitulata apel in
loc de recurs).

f) Judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic al unei cereri in cazul in care
partile se opun, daca nu se incalca interesele legitime ale altora. Daca judecatorul ar
schimba denumirea sau temeiul juridic, ar incalca principiul disponibilitatii (partea are
dreptul sa dispuna de soarta procesului).

g) Rolul activ al judecatorului nu poate sa depaseasca limitele investirii, in toate cazurile

judecatorul fiind obligat sa se pronunte doar cu privire la ceea ce a fost dedus judecatii.
Obiectul ramane fixat de reclamant (plus petita – mai mult; extra petita – altceva).
 In concluzie, rolul activ al judecatorului trebuie sa tina cont de principiul contradictorialitatii si
este limitat de principiul disponibilitatii.

Principiul disponibilitatii

Acesta are la baza conceptia ca procesul civil este o afacere privata. Astfel, de inceputul, mersul
si sfarsitul sau se ocupa numai partile. Prin urmare, regula este ca instanta nu se poate investi din oficiu,
fiind, de regula, investita de partea interesata.
Sunt situatii cand nu partea investeste instanta, ci alte organe sau organizatii: procurorul,
organizatii de protectie a consumatorilor etc. Astfel, nici in acest caz instanta nu este investita ex officio.
Procurorul poate avea initiativa: art. 92 NCPC.

Cu privirea la punerea sub interdictie (art. 165 NCC coroborat cu art. 111 NCC), numirea
tutorului, instituirea curatelei generale (art. 182 NCC) instanta se poate sesiza din oficiu.

Minus petita nu se confunda cu admiterea in parte. Minus petita inseamna ca instanta nu s-a
pronuntat asupra intregii cereri.

De la aceasta regula exista o derogare: in materia divortului, art. 918 NCPC – sunt capete de
cerere pe care chiar daca partile nu le-au solicitat, instanta trebuie sa se pronunte: exercitarea
autoritatii parintesti atunci cand copiii sunt minori, contributia la cheltuielile de crestere si educare si
numele partilor dupa divort. Aceste trei aspecte revin in obligatia instantei de divort chiar daca nu au
fost solicitate.

Partile pot dispune si de soarta procesului, pot pana la urma sa renunte la proces, sa faca o
tranzactie, sa achieseze (paratul la cererile reclamantului) etc. Partile sunt cele care decid sau nu sa
formuleze calea de atac. Exceptie : art. 92 NCPC.

Partea care a castigat procesul decide sa solicite executarea hotararii. Insa, prin exceptie,
executarea poate fi ceruta si de procuror (art. 92 NCPC).