Licenta Cuprins Irina

CUPRINS:
CAPITOLUL I ........................................................................................................................................ 3
I.1 ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA KINETOTERAPIEI ÎN RECUPERAREA ȘI
REABILITAREA PREHENSIUNII ................................................................................................... 3
I.2 ELEMENTE DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE ANTEBRAȚULUI ȘI MÂINII .............. 4
ULNA (CUBITUSUL) .................................................................................................................... 4
RADIUS .......................................................................................................................................... 5
OASELE MÂINII ............................................................................................................................... 7
OASELE CARPULUI: ................................................................................................................... 7
METACARPUL:............................................................................................................................. 8
OASELE DEGETELOR: ................................................................................................................ 8
I.3. BIOMECANICA ARTICULAȚIEI MÂINII ............................................................................. 10
BIOMECANICA ARTICULAȚIEI COTULUI: .......................................................................... 10
MUȘCHII FLEXORI AI ARTICUlAȚIEI COTULUI ................................................................. 11
MUȘCHII EXTENSORI AI ARTICULAȚIEI COTULUI .......................................................... 11
MUȘCHII PRONATORI .............................................................................................................. 12
MUȘCHII SUPINATORI ............................................................................................................. 12
MUȘCHII FLEXORI AI INCHEIETURII MÂINII ..................................................................... 13
MUȘCHII EXTENSORI AI ÎNCHEIETURII MÂINII. ............................................................... 13
MUȘCHII FLEXORI EXTRINSECI AI DEGETELOR .............................................................. 13
MUSCHII EXTENSORI EXTRINSECI AI DEGETELOR ......................................................... 14
MUSCHII INTRINSECI AI DEGETELOR ................................................................................. 15
I.4 GENERALITĂȚILE PATOLOGIEI ........................................................................................... 22
PARTICULARITĂȚI ALE AFECȚIUNILOR CE AFECTEAZĂ MÂNA ................................. 22
Poliartrita reumatoidă .................................................................................................................... 22
Boala artrozică a mâinii................................................................................................................. 23
Leziunile traumatice osteoarticulare ale mâinii............................................................................. 25
Fracturile oaselor mâinii................................................................................................................ 26
Traumatismele tendoanelor mâinii ................................................................................................ 27
Leziunile traumatice ale nervilor mâinii şi antebraţului ................................................................ 28
I.5 TIPURI DE PREHENSIUNE ...................................................................................................... 31
CAPITOLUL II ..................................................................................................................................... 34
II.1 MOTIVAȚIA REALIZĂRII TEMEI ......................................................................................... 34
1
II.2 IPOTEZA CERCETĂRII ........................................................................................................... 35
II.3 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI ............................................................................... 35
II.4 METODE DE CERCETARE ..................................................................................................... 35
II.5 TESTE ȘI EVALUĂRI EFECTUATE ...................................................................................... 36
 Evaluarea amplitudinii articulare .......................................................................................... 36
 Bilanțul muscular .................................................................................................................. 36
 Testul extensiei degetelor ...................................................................................................... 37
 Testul clapelor de pian .......................................................................................................... 37
 Chestionarul DASH............................................................................................................... 37
CAPITOLUL III.................................................................................................................................... 38
III.1 SUBIECȚII ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CERCETĂRII ....................................................... 38
III.2 PLAN, PROGRAM ȘI ȘEDINȚĂ DE TRATAMENT ............................................................ 40
SUBIECTUL NR.1 (O.R): ............................................................................................................ 40
SUBIECTUL NR.2 (L.A.) ............................................................................................................ 43
SUBIECTUL NR.3 (V.M) ............................................................................................................ 47
III.3 PREZENTAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN CERCETARE .................................... 50
SUBIECTUL NR.1 (O.R) ............................................................................................................. 50
SUBIECTUL NR.2 (L.A) ............................................................................................................. 52
SUBIECTUL NR.3 (V.M.) ........................................................................................................... 54
III.4 INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA CERCETĂRII ................... 56
CONCLUZII ......................................................................................................................................... 62
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................... 63
ANEXE ................................................................................................................................................. 64
2
CAPITOLUL I
I.1 ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA KINETOTERAPIEI ÎN

RECUPERAREA ȘI REABILITAREA PREHENSIUNII
Datorită faptului ca mâna reprezintă cel mai comlicat segment de membru din
organism atât structura, cât și funcția sa sunt adaptate complexității activității umane
reprezinta o tema de o importanta deosebita pentru recuperarea si reabilitarea mâinii.
Suprafața, proporțional enormă din cortexul cerebral care controlează aceasta activitate, este o
dovadă a complexității acestui adevărat „organ”.
Prehensiunea este un gest precis, adaptat, conștientizat sau reflex, care pe baza
informațiilor instantanee extero- sau proprioceptive se automatizează prin repetare și
determină coordonarea optimă a mâinii pentru prindere și apucare.
Mâna nu este doar organul prehensiunii ( pentru prize globale sau pentru cele de mare
finețe) și al celei mai importante sensibilități discriminative, ci este în același timp, organul
sensibilității umane, a expresivității (ca și mimica feței), a profesionalității umane, a
expresivității ( ca și mimica feței) , a personalității celei mai elaborate. În fond tot restul
membrului superior: umăr, braț, cot, antebraț, pumn nu au decât rolul de a pune mâna în
poziția cea mai favorabilă pentru o acțiune determinantă1
Prehensiunea este un gest precis, adaptat, constientizat sau reflex, care pe baza
informatiilor instantanee extero si proprioceptive se automatizeaza prin repetare si determina
coordonarea optima a mainii pentru prindere sau apucare. Ea pune in valoare abilitati manuale
atunci cand sunt executate actiuni de finețe în care rolul determinant apartine degetelor.
Astfel, mana este esentiala pentru orice individ iar datorita rolului important si al
numeroaselor afectiuni ale membrului superior ce afectează prehensiunea, am considerat ca
trebuie analizat cum diferite tipuri de exerciții ajuta la recuperarea și reabilitarea prehensiuni.
Considerăm ca datorită funcție acestui organ, recuperarea și reabilitarea prehensiunii
prin kinetoterapie este foarte importană.
1
Sbenghe, T. Recuperare medicală a sechelelor posttraumatice, Editura Medicală, pag. 221
3
I.2 ELEMENTE DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE
ANTEBRAȚULUI ȘI MÂINII
Antebraţul are două oase paralele: unul situate în prelungirea degetului mic, numit
ulnă şi altul situat în prelungirea policelui, numit radius. Aceste două oase se articulează prin
epifizele lor, rămânând însă distanţate la nivelul diafizelor printr-un spaţiu eliptic numit
spaţiul interosos. Examinate pe scheletul articulat, se vede că radiusul depăşeşte ulna prin
epifiza lui inferioară şi este depășit de aceasta prin epifiza superioară. Că umare, ulna ajută în
formarea articulaţiei cotului, iar radiusul în formarea articulaţiei radiocarpiene.
Diafizele celor două oase sunt prismatice triunghiulare, astfel că fiecare prezintă trei
fețe şi trei margini. Orientarea acestor elemente descriptive este uşor de reţinut, dacă ţinem
seamă de această formă prismatic-triunghiulară a diafizelor, ce se privesc printr-una din
marginile lor, numite margini interosoase ce delimitează spaţiul interosos.2
ULNA (CUBITUSUL)
Situat în partea medială a antebrațului, în prelungirea degetului mic. Este un os lung și
pereche. Pe scheletul articulat el este puțin oblic de sus în jos și medio-lateral, formând cu
humerusul un unghi, cu deschidere laterală.
Corpul este puțin concav înainte și prezintă trei fețe și trei margini.
Fața anterioară prezintă gaura nutritivă. În partea superioară a feței se inseră

mușchiul flexor profund al degetelor, iar în partea inferioară, mușchiul pătrat pronator.
Faţa posterioară este străbătută în treimea superioară de o linie oblică în jos şi

medial. Deasupra liniei oblice se delimitează o suprafață triunghiulară pentru inserția
mușchiului anconeu. Porţiunea inferioară este împărţită, la rândul ei, printr-o linie verticală,
într-o fâşie medială şi altă laterală. Pe fâşia medială a feţei posterioare se inseră muşchiul
extensor ulnar al carpului, pe cea laterală, se inseră sus muşchiul supinator, iar mai jos
muşchii: lung abductor al policelui, scurt extensor al policelui, lung extensor al policelui şi
extensorul indicelui.3
Faţa medială este largă în porţiunea superioară şi se îngustează în partea inferioară,

unde este de altfel palpabilă sub piele.
Marginea anterioară începe la procesul coronoidian şi se termină la cel stiloidian.

Marginea posterioară proemintă sub piele şi pleacă de pe olecran şi se descinde sub forma
unei creste sinuoase şi dispare apoi în treimea inferioară a diafizei. Marginea laterală sau
interosoasă dă inserţie membranei interosoase ce uneşte corpurile celor două oase ale
2
Papilian, V. Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 62
3
4
antebraţului. Aceasta se bifurcă în sus şi delimitează o suprafaţă triunghiulară în care este
situată incizura radială a epifizei proximale. Ramură de bifurcaţie posterioară poartă numele
de creastă muşchiului supinator pentru inserţia muşchiului supinator.
Epifiza superioară este formată din două preominențe osoase, una verticală numită
olecran şi alta orizontală numită procesul coronoidian. Cele două proeminente formează între
ele un unghi drept şi circumscriu o cavitate articulară ce priveşte anterior, numită scobitura
trohleară ce se articulează cu trohleea humerusului. Pe partea laterală a procesului coronoidian
se găseşte o feţişoară articulară semilunară, numită scobitură sau incizura radială care se
articulează cu capul radiusului. Dedesubtul procesului coronoidian se găseşte tuberozitatea
ulnei pe care se inseră muşchiul brahial. Olecranul se palpează cu uşurinţă pe faţa posterioară
a articulaţiei cotului.Pe olecran se inseră muşchiul triceps brahial.
Epifiza inferioară prezintă două formaţiuni, anume capul şi procesul stiloidian. Aceste
două formaţiuni se palpează uşor sub piele. Capul reprezintă un segment de cilindru.
Suprafaţa laterală a capului este articulară pentru incizura ulnară a radiusului. Procesul
stiloidian, situat pe partea medială a capului, este o prelungire conoidă, cu vârful în jos. Între
cap şi procesul stiloidian se formează pe faţa posterioară a osului un şanţ prin care trece
tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului.4
RADIUS
Este un os lung şi pereche, situat în partea laterală a antebraţului, în dreptul policelui.
Prezintă un corp şi două epifize. Extremitatea distală a radiusului este mai voluminoasă, iar
partea posterioară a acestuia este prevăzută cu șanțuri.
Corpul este prismatic triunghiular şi ca atare are trei feţe şi trei margini. El este
palpabil în jumătatea lui inferioară.5
Faţa anterioară este îngustă în porţiunea superioară şi pe ea se găseşte gaura nutritivă.

În porţiunea superioară a feţei anterioare se inseră muşchiul flexor lung al policelui, iar în cea
inferioară muşchiul pătrat pronator. Faţa posterioară este rotunjită în porţiunea superioară,
unde răspunde muşchiul supinator. În restul întinderii este uşor escavată, unde se inseră
lungul adductor şi scurtul extensor al policelui. Faţa laterală prezintă la partea mijlocie o
rugozitate pentru muşchiul rotund pronator.
Marginea anterioară este pronunţată, dispare însă în treimea inferioară iar marginea
posterioară există numai în porţiunea mijlocie. Marginea medială sau interosoasă este ascuţită
şi se termină în partea inferioară a corpului, bifurcându-se şi delimitând astfel o suprafaţă
triunghiulară. La baza acestui triunghi se găseşte scobitura sau incizura ulnară a radiusului. Pe
marginea medială se prinde membrana interosoasă.
Epifiza superioară este compusă din trei elemente, şi anume capul, colul şi
tuberozitatea radiusului. Capul este un segment de cilindru plin, mai înalt în porţiunea
medială. Faţa lui superioară prezintă o depresiune numită foseta capului radial, care răspunde
4
5
5
capitulului humerusului. Circumferinţa capului răspunde scobiturii radiale de pe ulnă. Când se
execută mişcări de rotaţie ale antebraţului, capul se poate palpa sub epicondilul lateral al
humersului. Colul este porţiunea îngustă care leagă capul de corp, este oblic îndreptat de sus
în jos şi lateromedial, formând cu capul un unghi deschis lateral. Tuberozitatea radiusului este
o proeminenţă ovoidală situată sub col pe care se inseră mușchiul biceps brahial.
Epifiza inferioară se aseamănă cu o piramidă trunchiată ce prezintă patru feţe şi o

bază. Ea se poate exploara în întregime. Faţa medială e epifizei prezintă scobitura ulnară
destinată articulării cu capul ulnei. Faţa laterală prezintă un șanț pentru trecerea unor
tendoane. Faţa posterioară prezintă mai multe creste verticale care delimitează şanţurile. Prin
şanţuri alunecă tendoane ale muşchilor extensori ai mâinii şi ai degetelor. Faţa anterioară este
concavă de sus în jos şi dă inserţie muşchiului pătrat pronator. Baza este subdivizată printr-o
creastă anteroposterioară în două feţe secundare şi anume una laterală triunghiulară în raport
cu scafoidul şi alta medială, patrulateră, în contact cu semilunarul.6
Fig. 1 Oasele radius și ulna, vedere anterioară Frank H. Nettler, Atlas de anatomie
umană, 1989
6
6
OASELE MÂINII
Sunt formate din 27 de oase dispuse in trei grupe: carpul, metacarpul si oasele
degetelor.7
OASELE CARPULUI:
Este format din opt oase dispuse pe două rânduri, în primul rând sau proximal,
începând de la police în direcţia degetului mic se găsesc patru oase: scafoidul, semilunarul,
piramidalul, pisiformul. În al doilea rând sau distal, se găsesc în aceeaşi ordine alte patru oase:
trapezul, trapezoidul, capitalul (osul mare) şi osul cu cârlig.
Toate aceste oase au forma aproape cubică; fiecare are o faţă superioară, una
inferioară, o faţă anterioară (palmară) şi una dorsală şi în fine o faţă laterală şi una medială.8
Scafoidul se articulează proximal cu radiusul, distal cu trapezoidul, medial cu
semilunarul și cu osul capitat.
Semilunarul, își datorează numele formei sale. El se articulează proximal cu radiusul,
distal cu osul capitat și osul cu cârlig, lateral cu scafoidul și medial cu piramidalul.
Piramidalul, se articulează proximal cu capul ulnei prin intermediul discului fibro-
cartilaginos al articulației radio-ulnare distale, distal cu osul cu cârlig, lateral cu semilunarul.
Fața anterioară a osului prezintă o fețisoară articulară pentru pisiform. Pisiformul poate fi
palpat pe partea dorsală sub procesul stiloid al ulnei.
Pisiformul este un os lenticular, situat inaintea piramidalului, cu care se articulează.Se
palpează usor, pe fața anterioară a palmei deasupra regiunii hipotenare.
Trapezul, se articulează proximal cu scafoidul. Fața lui distală are formă de șa și se
articulează cu metacarpianul I, forma de șa impimă anumite caracteristici mișcarilor,
metacarpianului I și policelui. Trapezul se articulează medial cu trapezoidul si metacarpianul
II.
Trapezoidul este foarte neregulat. El se articulează proximal cu scafoidul, distal cu
metacarpianul II, lateral cu trapezul și medial cu osul capitat.
Osul capitat sau osul mare. Este cel mai voluminos os al carpului, prezentând un cap,
un col și un corp. El se articulează proximal cu semilunarul, distal cu metacarpienii II, III și
IV, lateral cu scafoidul si trapezoidul, medial cu osul cu cârlig.
Osul cu cârlig are forma unei piramide, de pe a cărei față palmară pleacă un cârlig, el
se articulează proximal cu semilunarul și distal cu metacarpienii IV și V, medial cu
piramidalul, lateral cu osul capitat.Se poate palpa cu oarecare dificultate sub pisiform.
7
Papilian, V Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 65
8
Papilian, V Anatomia omului, Editura Bic All, Iași, 2014, pag. 65
7
Carpul privit în totalitatea lui prezintă două feţe: dorsală, acoperită de muşchii
extensori ai mâinii şi degetelor, anterioară sau palmară, concavă, care formează şanţul
carpului. Prin şanţul carpului trec tendoanele muşchilor flexori ai mâinii şi ai degetelor. Şanţul
carpian este mărginit de două eminenţe formate astfel: cea laterală, de tuberculul scafoidului
şi tuberculul trapezului, iar cea medială, de pisiform şi de cârligul osului cu cârlig. Pe viu
acest șanț este transformat într-un canal de către retinaculul flexorilor. 9
METACARPUL:
Acesta constituie scheletul palmei şi dosului mâinii; este format din cinci oase.
Numerotarea lor se face lateromedial, de la I la V. Metacarpienii se pot explora uşor, mai ales
pe faţa lor dorsală. Aceştia sunt oase lungi şi perechi, prezentând un corp, o bază şi un cap.
Corpul este prismatic triunghiular şi prezintă o faţă dorsală, o faţă laterală şi o faţă medială.
Baza este voluminoasă şi se articulează cu oasele carpului şi cu metacarpienele învecinate.
Capul rotunjit se articulează cu falanga proximală.
Metacarpianul I este cel mai scurt şi cel mai gros. Baza are forma de şa şi se
articulează cu trapezul, dar nu se articulează cu metacarpianul II.
Metacarpianul II este cel mai lung, baza se articulează cu trapezul, trapezoidul şi osul
capitat, respectiv cu metacarpianul III.
Metacarpianul III are la bază un proces stiloidian îndreptat lateral şi se articulează cu
osul capitat, respectiv cu metacarpienele II şi IV.
Metacarpianul IV se articulează la bază cu osul capitat şi cu osul cu cârlig, respectiv
cu metacarpienele III şi V.
Metacarpianul V se articulează la bază cu osul cu cârlig, respectiv cu metacarpianul
IV.10
OASELE DEGETELOR:
Degetele sunt în număr de cinci, numerotate radio-ulnar de la I la V. Fiecare deget are
câte un nume: police, index, medius, inelar şi mic. Oasele care formează degetele se numesc
falange. Se găsesc în total 14 falange, deoarece fiecare deget are trei, afară de police care are
numai două. Falangele se pot explora cu ușurință.11
Falanga proximală are caracterele unui os lung ce prezintă un corp, o bază şi un cap.
Corpul turtit anteroposterior, are o faţă anterioară sau palmară şi una dorsală, convexă. Baza
9
10
11
8
prezintă o cavitate articulară pentru capul metacarpianului, iar capul sau trohleea se
articulează cu baza falangei mijlocii.
Falanga mijlocie are şi ea corp, asemănător cu cel al falangei proximale dar mai scurt,
bază care prezintă o cavitate de recepţie pentru trohleea de pe capul falangei proximale, iar
capul prezintă o trohlee pentru falanga distală.
Falanga distală are un corp foarte redus, o bază ce seamănă cu cea a falangei mijlocii şi
se termină cu o tuberozitate dispusă ca o potcoavă ce răspunde unghiei.12
Fig.2 Oasele carpiene, metacarpiene și falangele. Frank H. Nettler,

Atlas de anatomie umană, 1989
12
9
I.3. BIOMECANICA ARTICULAȚIEI MÂINII
BIOMECANICA ARTICULAȚIEI COTULUI:

Articulaţia cotului este o articulaţie complexă din punct de vedere anatomic existând
practic 3 articulaţii înglobate într-o singură capsulă articulară, humero-cubitală, humero-
radială şi radio-cubitală proximală.13
Fig. 3 Articulatia cotului drept, Frank H. Netter, Atlas de anatomie umană, 1989
13
Drosescu, P., Biomecanica aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași, 2005, pag. 26
10
MUȘCHII FLEXORI AI ARTICUlAȚIEI COTULUI
Mușchiul brahial anterior, acest mușchi se formează pe fața anterioară a humerusului
la nivelul jumatății inferioare si de termină pe fața anterioara a apofizei coronoide a
cubitusului. Este flexorul cel mai direct al cotului, alcătuit in principal de fibre groase având
mari posibilităti de contractare. Contracția sa este vizibilă în partea anterioară a brațului, sub
biceps, în timpul flexiei cotului, cu antebrațul în pronație. Inervația lui este nervul
musculocutanat (C5-C7) și ramuri din nervul radial.
Mușchiul lung supinator (brahioradial), se formează pe marginea laterală a

humerusului (la nivelul treimii inferioare). El merge de-a lungul antebrațului și se termină pe
apofiza stiloidă a radiusului. Realizează flexia cotului, plecând dintr-o poziție de pronație sau
supinație, duce antebrațul într-o poziție intermediară. Contracția lui se observă bine de-a
lungul radiusului, în timpul flexiei cotului, antebrațul fiind in pronosupinație. Inervatia lui
este nervul radial (C5-C6).14
Mușchiul biceps brahial, în partea lui superioară, acest mușchi are două origini.
Capătul lung, se formează deasupra glenei omoplatului, printr-un tendon ce traversează mai
întâi capsula, apoi se pliază, trece printre trohiter și trohin și in culisa bicipitală. Din acest
tendon pornesc fibrele fibroase care se unesc cu cele ale bicepsului scurt. Ansamblul muscular
coboară de-a lungul brațului, formând apoi un tendon unic. Acesta coboară pana la articulația
cotului, dupa care se inserează pe partea superioară a radiusului, pe zona numită tuberozitate
radială. Capătul scurt se formează dintr-un tendon pe apofiza coracoidiană a omoplatului apoi
formează un corp gros care se unește cu cel al bicepsului lung. Acțiunea lui este de flexie a
antebrațului pe braț (care este completă numai daca antebrațul este in supinație), este
supinator al antebratului aflat în pronație. Capul scurt este adductor al bratului pe când cel
scurt este abductor si rotator medial al brațului, de asemenea mușchiul biceps brahial
realizează si flexia brațului față de antebraț- mișcarea de împingere din flotari – atunci când ia
punct fix pe antebraț. Inervatia lui este pe nervul musculo-cutanat (C5-C6).15
MUȘCHII EXTENSORI AI ARTICULAȚIEI COTULUI

Mușchiul triceps brahial, prezintă trei capete. Capul lung, biarticular, se formează
dintr-un tendon in partea inferioară a glenei omoplatului. Capul lateral ( vastul extern) se
formează pe fața posterioară a humerusului, de-a lungul marginii externe, în jumatatea
superioară. Capul medial (vastul intern), se formează pe fața posterioară a humerusului.Cele
14
Blandine, C., Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, 2009, pag. 152
15
11
trei capete se unesc într-un tendon comun, lat si aplatizat, care se termină pe fața superioară a
olecranului. Este extensor al antebrațului față de braț, tensor al capsulei articulației scapulo-
humerale, extensor si adductor al brațului prin intermediul capului lung. Inervația lui este pe
nervul radial (C5-T1).
Mușchiul anconeu, acest mic mușchi se formează pe humerus - fața posterioară a
cubitusului. Este extensor al cotului, parțial abductor și acționează asupra cubitusului în
timpul mișcarilor de pronație. 16
Pronosupinația este o mișcare ce se realizează în același timp în articulația cotului și
între cele doua oase ale antebrațului. Mișcarea de pronație este mișcarea prin care fața
palmară a mâinii este orientată în jos cu degetul mare spre interior. Mișcarea de supinație este
mișcarea prin care fața palmară a mâinii este orientată în sus cu degetul mare îndreptat spre
exterior. Pentru a nu se confunda pronația cu rotația internă a umărului și supinția cu rotația
externă a umărului executam aceste mișcări cu cotul in flexie.17
MUȘCHII PRONATORI
Mușchiul rotund pronator. Acest mușchi se formează prin doua fascicule pe humerus
(pe epitrohlee) și pe cubitus ( fața anterioară a apofizei coronoide). Se termină pe fața externă
a radiusului (portiunea mijlocie). Realizează pronația antebratului și participă la flexia cotului.
Inervează nervul median (C6-C7).
Mușchiul pătrat pronator, situat pe sfertul inferior al antebrațului, are formă pătrată și
se întinde de pe fața anterioară a cubitusului până pe fața anterioară a radiusului. Este un
pronator direct al mâinii și al antebrațului. Inervație nervul interosos anterior (C8-T1).
Mușchiul lung supinator (brahioradial). Este pronator plecând dintr-o pozitie de
supinație și duce antebrațul într-o poziție intermediară între pronație și supinație18.
MUȘCHII SUPINATORI
Mușchiul biceps brahial este cel ai puternic dintre mușchii supinatori .
Mușchiul scurt supinator. Acest mușchi se întinde în doua planuri, profund și
superficial, care se formează, respectiv, din partea superioară si externă a cubitusului și din
epicondil. Din mușchii supinatori mai face parte și Mușchiul lung supinator (brahioradial).19
16
17
18
19
12
MUȘCHII FLEXORI AI INCHEIETURII MÂINII
Mușchiul cubital anterior, acest mușchii se formează pe epitrohlee, pe olecran (fața
internă) și pe marginea posterioară a cubitusului. Apoi tendonul său coboară de-a lungul
cubitusului (partea internă), de-a lungul apofizei stiloide cubitale, terminându-se pe osul
pisiform. Acest mușchi realizează flexia încheieturii mîinii și înclinare cubitală (adducția).
Participă în mică masură la flexia cotului. Inervație - nervul cubital (C7-C8).20
Mușchiul palmar mic( palmar lung). Se formează pe epitrohlee și se continuă cu un
tendon ce se termină, desfașurandu-se, pe ligamentrul inelar anterior al carpului și pe
aponevroza palmară superficială. Flexionează încheietura mîinii participând in mică măsură la
flexia cotului. Nu are nici o acțiune de înclinare laterală a încheieturii mîinii, deoarece trece
prin axul sagital al carpului. Inervație nervul median (C8-T1).
Mușchiul palmar mare (flexor radial al carpului). Acest muschi se formează pe
epitrohlee, se întinde de-a lungul antebrațului, apoi se continuă cu un tendon ce trece prin
tunelul carpian și se termină pe baza metacarpianului II .Realizează flexia încheieturii mîinii,
acționând asupra articulațiilor radiocarpiene și mediocarpiene. Realizează înclinarea radială a
încheieturii mîinii și participă în mică măsură la flexia cotului și la pronație. Inervație -
nervul median (C8-T1).21
MUȘCHII EXTENSORI AI ÎNCHEIETURII MÂINII.

Mușchiul lung extensor radial al carpului. Acest mușchi pornește de pe marginea
laterală a humerusului și se termină la baza metacarpianului II. El realizează extensia
încheieturii mîinii, abducția sau înclinarea radială. Inervație - nervul radial C6-C7.
Mușchiul scurt extensor radial al carpului. Acest mușchi se întinde de la epicondil și
pe marginea posterioară a cubitusului până la baza metacarpianului V și realizează extensia
încheieturii mîinii și înclinarea cubitală. Inervație- nervul radial (C7-C8).22
MUȘCHII FLEXORI EXTRINSECI AI DEGETELOR

Mușchiul flexor comun profund al degetelor. Acest mușchi se formează pe fața
anterioară a cubitusului și depășește ligamentul interosos. El formează patru tendoane care
trec prin tunelul carpian, după care se îndreaptă spre ultimele patru degete, unde fiecare se
termină pe baza falangei distale . Realizează flexia falangei distale pe cea mijlocie și participă
20
21
22
13
la flexia celorlalte doua falange. Inervație - nervul cubital C7-T1 si nervul median (C7-C8-
T1).23
Mușchiul flexor comun superficial al degetelor. Acest mușchi se formează prin două
capete, primul se formează pe epitrohlee și pe apofiza coronoidă a cubitusului iar al doilea se
formează pe marginea anterioară a radiusului. Mușchiul formează patru tendoane ce trec prin
tunelul carpian după care se îndreaptă spre primele patru degete. Fiecare tendon se dedublează
înspre falanga proximală, lăsând să treacă tendonul mușchiului flexor comun profund, apoi se
termină pe fața anterioară a falangei mijlocii , pe marginile laterale.Realizează flexia falangei
mijlocii pe falanga proximală și prin intermediul unor teci fibroase a acesteia pe metacarpian.
Participă la flexia încheieturii mâinii și intr-o mai mica masură la flexia cotului. Inervație
nervul median C7-T1.24
MUSCHII EXTENSORI EXTRINSECI AI DEGETELOR

Mușchiul extensor comun al degetelor. Se formează pe partea inferioară a
humerusului , pe epicondil, coboară pe fața posterioară a antebrațului, după care formează
patru tendoane terminale. Fiecare tendon se orientează spre un deget pe care se termină prin
trei ramuri. O ramură centrală, care se termină pe baza falangelor proximală și mijlocie, doua
ramuri laterale care se reunesc pe baza falangei distale . Acest mușchi realizează extensia
metacarpofalangienelor și participă la extensia încheieturii mâinii.25
Mușchiul extensor propriu al aratatorului. Se formează pe fața posterioară a
cubitusului tendonul său terminal se unește cu cel al extensorului comun destinat aratătorului.
Întărește acțiunea extensorului comun la nivelul aratătorului și participă la adducția
arătătorului. Inervație - nervul radial C6-C8.
Mușchiul extensor propriu al degetului mic. Acest mușchi se formează pe partea
inferioară a humerusului, pe epicondil. Tendonul său terminal se unește cu cel al extensorului
comun al degetului mic. Întărește acțiunea extensorului comun al degetului mic și participă la
abducția degetului mic. Inervație - nervul radial C6-C826.
23
24
25
26
14
MUSCHII INTRINSECI AI DEGETELOR
Mușchii interososi sunt mușchi ce se inserează pe corpurile metacarpienelor și care
ocupă spațiul cuprins între doua metacarpiene. Realizează mișcarea de îndepărtare și de
apropiere a degetelor. Daca actionează bilateral, de fiecare partea a unui deget, prima parte a
tendonului realizează flexia falangei proximale. Cele doua fascicule care se termină pe
tendonul extensor relizează extensia falangei mijlocii pe cea proximală și extensia falangei
mijlocii pe cea proximală și extensia falangei distale pe cea mijlocie27.
Mușchii lombricali se formează pe tendoanele flexorului comun profund al degetelor
și se termină pe tendoanele extensorului comun al degetelor. Ei realizează flexia articulațiilor
metacarpofalangiene și extensia articulațiilor intrafalangiene28.
Mușchii intrinseci ai degetului mic
Mușchiul opozant al degetului mic se formează pe osul uncinat (pe apofiza unciforă)
pe ligamentul inelar anterior al carpului și se termină pe metacarpianul V. El atrage
metacarpianul V anterior și lateral, imprimându-i o mișcare de rotație externă. Participă la
formarea căusului palmei.
Mușchiul flexor scurt al degetului mic se formează pe osul unicinat, pe ligamentul
anterior al carpului și se termină pe baza falangei proximale a inelarului. Flexează falanga
proximală a degetului mic.
Mușchiul abductor al degetului mic. Acest mușchi se formează pe osul pisiform, pe
ligamentul inelar anterior al carpului și are o terminație comună cu precedentul.El departează
degetul mic si flexează falanga proximală a degetului mic.29
Mușchii extrinseci ai policelui
Mușchiul flexor lung al policelui. Se formează pe radius, coboară anterior de-a lungul
antebrațului, trece pe sub ligamentul inelar anterior al carpului, apoi pe partea anterioară a
oaselor policelui pentru a se termina la baza falangei mijlocii. Acest mușchi flexează falanga
mijlocie a policelui pe falaga proximală, antrenând și flexia falangei proximale. Participă la
flexia și înclinarea radială a încheieturii mâinii.
Mușchiul lung abductor al policelui. Acest mușchi se formează pe fețele posterioare
ale cubitusului și radiusului și se terimină pe baza metacarpianului I. El atrage poicele în
lateral și anterior, participă la flexia încheieturii mâinii și la abducția sau înclinare radială.
27
Blandine, C., Anatomie pentru mișare, Editura Poliform, 2009, pag. 186
28
29
15
Mușchiul scurt extensor al policelui. Se formează pe lungul abductor și se termină pe
fața dorsală a falangei proximale a policelui, realizează extensia falagei proximale pe
metacarpianul policelui si participă la abducția policelui30.
Mușchiul extensor lung al policelui. Acest mușchi se formează pe fața posterioară a
cubitusului sub extensorul scurt, si se termină pe falanga mijlocie a policelui. Realizează
extensia falangei mijlocii a policelui asupra celei proximale și a falangei proximale a policelui
asupra metacarpianelor
Mușchiul adductor al policelui este alcătuit din două fascicule, ele se unesc pentru a se
termina pe sesamoidul intern al articulației metacarpofalangiene a policelui și pe baza falangei
proximalea policelui. El apropie meatacarpianul II de primul și flexează falanga proximală pe
metacarpian.
Mușchiul flexor scurt al policelui. Acest mușchi este dispus pe două planuri, planul
profund vine de la trapezoid si osul capitat si planul superficial vine de la trapez și ligamentul
inelar anterior al carpului. Cele doua fascicule se unesc și formează un tendon care se termină
pe sesamoidul extern și pe tubercului extern de la baza falangei proximale a policelui. El
atrage metacarpianul I spre interior și anterior în rotație internă. Flexează falanga proximală a
policelui.
Mușchiul opozant al policelui se formează pe trapez și pe ligamentul inelar anterior al
carpului și se termină pe fața amterioară a metacarpianului I. Realizează mișcarea care îi
permite sa aducă policele în fața celorlalte degete ale mâinii și să execute diverse prehensiuni.
Mușchiul scurt abductor al policelui se inserează pe scafoid și pe ligamentul inelar
anterior al carpului. Și se termină la baza falangei proximale. Atrage metacarpianul anterior și
flexează falanga proximală a policelui pe metacarpian.31
30
31
16
Fig.4 Reprezentând insertiile mușhilor antebrațului, vedere anterioară și posterioară
Frank H. Netter, Atlas de anatomie umană, 1989
17
Fig. 5 Mușchii antebrațului (stratul superficial) vedere posterioară
18
Fig. 5 Reprezentând mușchii antebrațului, vedere anterioară
19
Fig. 6 Reprezentând mușchii intrinseci ai mâinii
20
Fig. 7 Mușchii lumbricali
21
I.4 GENERALITĂȚILE PATOLOGIEI
Mâna rigidă poate avea la bază o serie de afecţiuni foarte diferite, sechele
posttraumatice (luxaţii, intervenţii operatorii pe tendoane cu imobilizări prelungite, arsuri),
poliartrita reumatoidă, hemiplegie).32
PARTICULARITĂȚI ALE AFECȚIUNILOR CE AFECTEAZĂ MÂNA
Poliartrita reumatoidă
Etiologie:. Poliartrita reumatoidă este o afecţiune inflamatorie sistemică cronică a
cărei caracteristică principală este afectarea articulaţiilor sinoviale. Procesul inflamator poate
afecta ţesuturile moi, tendoane, fascii, ligament, muşchi şi se poate extinde la os, provocând
osteoporoza şi eroziuni. Caracterul generalizat al inflamaţiei face posibilă afectarea sistemică
cu leziuni pleuro-pulmonare, cardiovasculare, renale, ocular, cutanate, neurologice.
Boala apare mai frecvent la persoanele între 20 şi 40 de ani şi afectează de 2-3 ori mai
des femeile decât bărbaţii.
Cauza bolii este necunoscută, dar se pare că există o combinaţie de factori endogeni
(între care colagenul şi imunoglobulinele) şi exogeni (microorganismele), care interacţionează
pe un fond de susceptibilitate genetică, fapt demonstrate de agregarea familială a bolii şi
prezenţa antigenelor de listocompatibilitate.
Fiziopatologie: Ca şi semne diagnostice identificăm redoarea matinală, cu durata de
minim o oră până la obţinerea unei remisii maximale, inflamaţia a minim trei articulaţii,
inflamaţia articulaţiilor mâinii, inflamaţia articulară simetrică şi simultană a aceleaşi
articulaţii, bilateral, prezenţa unor noduli subcutanaţi la nivelul proeminenţei osoase, prezenţa
factorului rheumatoid seric şi modificări radiologice.
Primele patru criterii trebuie să fie prezente minim 6 săptămâni. Diagnosticul este
pozitiv dacă bolnavul prezintă 4 dintre cele 7 criterii enunţate.
Prezenţa factorului reumatoid (găsit la 75-90% din pacienţii cu poliartrită reumatoidă)
determină caracterul aşa-zis “seropozitiv” al poliartritei reumatoide. Prezenţa să se corelează
cu gravitatea simptomelor şi extinderea afectărilor sistemice.
În poliartrita reumatoidă procesul inflamator cuprinde articulaţiile sinoviale,
determinând proliferarea sinovială prin intermediul activării fibroblastilor şi o proliferare
32
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 20
22
anormală a epiteliului vascular. Ca urmare, sinoviala se îngroaşă, iar cavitatea articulară este
invadată de un ţesut pseudotumoral, numit panus. În acelaşi timp, intraarticular, apar enzime
de tipul colagenazelor care distrug ţesuturile, ducand la apariţia eroziunilor osoase şi
cartilaginoase şi lezarea ţesuturilor moi periarticulare şi determinând astfel deformări şi
dezaxări ce au ca rezultat deficitul funcţional.33
Boala artrozică a mâinii

Etiologie: Aceasta constituie o entitate patologică în aparenţă bine individualizată, dar
de fapt dificil de aprofundat. Bine cunoscută de clinician, descrisă în urmă cu 200 de ani de
Heberdan, ea este frecventă şi nu pune probleme de diagnostic major (dacă aceasta nu este
etiologică) în practica cotidiană. Nu este acelaşi lucru dacă ne gândim la evaluare în scopul
instituirii unui tratament de recuperare sau al unor studii clinice. Deseori considerată o
afecţiune minoră, ea poate în realitate să altereze în mod serios calitatea vieţii pacienţilor fiind
principal cauză de discomfort, făcând penibile activităţile cotidiene, banale ca de exemplu
îmbrăcatul, toaleta, alimentaţia.
Artroza nu se deosebeşte de bolile reumatice inflamatorii şi de aceea etiologia sa este
cunoscută. Totuşi au fost identificaţi numeroşi factori care determină o predispoziţie generală
pentru boală şi factorii care determină anomalii biomecanice locale.
Dintre factorii care determină o predispoziţie generală pentru boala amintim ereditatea,
există o agregare familială a bolii, dovedită de studii familiale şi pe monozigoţi. Interesarea
este poligenică, probabil la nivelul genelor care asigură eliberarea colagenului şi
proteoglicanilor, iar transmiterea se face autosomal dominant. Incidenţa bolii creşte cu vârsta,
unii consideră acesta un process fiziologic, de îmbătrânire al cartilajului, aşa cum se întâmplă
cu orice parte a Organismului lansând chiar termenul de “insuficienţă cartilaginoasă”. După
menopauză, femeile fac de două ori mai frecvent boala, prevalenţa fiind mai mare la femeile
histerectomizate, în schimb femeile care iau subtitutie hormonală estrogenică au o incidenţă
mai scăzută a artrozei comparative cu cele care nu iau o astfel de terapie. S-a arătat că pe
suprafaţa osteoblastelor există receptori pentru estrogen iar studiile în vitro au evidenţiat că
estrogenii modifică culturile de condrocite. S-a pus problema dacă artroza prin hipomobilitate
sau sedentarism favorizează obezitatea sau obezitatea favorizează apariţia artrozei. Studii
numeroase arată că reducerea greutăţii corporale încetineşte procesul artrozic. Există o
asociere negative între osteoporoză şi artroză. S-a emis ipoteza că densitatea osoasă scăzută la
nivelul osului subcondral suportă mai bine suprasolicitările decât osul normal. De asemenea,
33
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 21, 25, 26,
28
23
boli asociate cu o densitate osoasă crescută, că boala paget sau osteoporoza, sunt asociate cu
frecvenţa sporită a artrozei cu afectare poliarticulară şi precoce. Articulaţiile foarte mobile
sunt afectate de procesul artrozic.34
Artrozele pot fi clasificate din puncte de vedere etiologic în artroze primitive sau
ideopatice şi artroze secundare altor suferinţe.
Artrozele primitive pot fi localizate la nivelul mâinilor (nodulii Heberden şi
Bouchard), rizartroza, la nivelul genunchilor, la nivelul coloanei vertebrale, la nivelul
şoldului, la nivelul piciorului, la nivelul umărului, cotului şi articulaţia temporo-mandibulara.
Acestea mai pot fi generalizate care cuprind mai mult de trei determinări articulare.
Artrozele secundare altor suferinţe nu sunt legate de vârstă, se manifestă clinic rapid,
ele pot fi mono- sau oligoarticulare fiind localizate la nivelul articulaţiei afectate de suferinţă
care o favorizează. Artroza secundară poate fi generată din cauze anatomice, boli congenitale,
articulare, inegalitatea membrelor inferioare, modificări de statică, traumatisme şi anume
contuzii, subluxaţii, luxaţii, fracture, intervenţii chirurgicale, hemartroze, leziuni cornice,
cauze inflamatorii şi anume infecţioase şi neinfecţioase, căuşe metabolice, endocrine,
neorologice şi alte boli articulare.
Fiziopatologie: Procesul patogenic la nivelul cartilajului articular cuprinde în principal

două aspecte şi anume degradarea progresivă a cartilajului articular, precum şi reacţia
reparatorie a osului subcondral. Degradarea cartilajului articular constă în alterarea cantitativă
şi calitativă a metabolismului controcitelor îndeosebi în ceea ce priveşte sinteza
componentelor matricei extracelulare cu alterarea proprietăţii acesteia. Se produce o comutare
a sintezei condrocitelor de la sinteza normal de colagen, tip II spre colagen de tip I, II, IX, X.
Prima consecinţă este lezarea reţelei de collagen, care solidarizează macromoleculele de
proteoglycan. Sinteza de proteoglican este şi ea alterată, acestora scăzându-le dimensiunile şi
capacitatea de agreegare cu acidul hyaluronic şi creşte raportul normal dintre condoitin-sulfat
şi keratin-sulfat. 35
Artroza este o artropatie degenerativă, multifactorială şi heterogenă caracterizată prin

degradarea progresivă a cartilajului articular, însoţită de o reacţie hipertrofică a osului
subcondral ce are drept consecinţă neoformarea de os şi cartilaj, şi variate reacţii ale celorlalte
structuri articulare (sinoviala, capsula, menisc) exprimate prin modificări clinice şi
radiologice caracteristice.
34
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 28, 29, 31
35
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, 2009, Pagina 32, 33
24
Maladia Dupuytren este o afecţiune care se manifestă la nivelul palmelor şi degetelor
şi constă în retracţia aponevrozei palmare, cu apariţia unor “corzi fibroase” în tensiune, ce vor
“trage” degetele spre palmă. Această boală apare mai frecvent la bărbați decât la femei,
afectate fiind de obicei ambele mâini, şi recividiveaza adesea. Primele semne ale bolii sunt
date de apariţia unor noduli în palmă, care evoluează către formarea unor bride retractile.
Articulaţiile mâinilor şi ale degetelor (metacarpofalangiene şi interfalangiene) se vor bloca în
flexie de diverse grade. Cel mai frecvent sunt afectate degetele IV şi V (inelarul şi
auricularul). Mişcările mâinii sunt stânjenite la apucarea obiectelor şi sprijinirea pe palme. 36
Factorii favorizanţi în apariţia şi recidiva acestei maladii sunt alcoolul, fumatul,

diabetul zaharat, tratamentul medicamentos pentru epilepsie, apartenenţele la populaţiile nord-
europene.
În stadiile iniţiale ale bolii, fizioterapie este importantă. Injectarea de preparate

cortizonice poate ameliora simptomatologia, dar nu tratează boala şi nici nu-i încetineşte
evoluţia. Metoda clasică de tratament este reprezentată de chirurgia bridelor contractile. După
intervenţie se fac exerciţii fizice pentru restabilirea funcţionalităţii mâinii. Boala reapare după
tratamentul chirurgical în 50% din cazuri, fiind nevoie de o nouă intervenţie pentru
menţinerea funcţiei mâinii.
Leziunile traumatice osteoarticulare ale mâinii

Entorsele sunt leziuniale aparatului capsule-ligamentar. Anatomo-patologic se pot
întâlni fie întinderi sau rupturi parţiale ale acestora, fie rupture totale, fie smulgeri ale
inserţiilor ligamentare de cele mai multe ori împreună cu fragmentul osos pe care se inseră.
Tumefacţia, durerea şi impotenţa funcţională sunt semnele clinice principale. Durerea
este localizată în punct fix, acelaşi pentru fiecare articulaţie în parte şi corespunde inserţiei sau
traiectului ligamentului lezat. Ea este vie, intolerabilă la început, după care devine surdă,
fiecare mişcare sau examinare a articulaţiei redeşteptând-o.
Tumefacţia apare şi ea după primele ore, întinsă şi difuză, ea maschează reliefurile

pliurilor articulare. Se datorează revărsatului articular.
Acestora, în funcţie de gravitatea entorsei, li se pot adăuga mişcările anormale la

nivelul articulaţiei lezante.
36
Pop S., Îndreptar in recuperarea functională a mâinii, Editura universitații din Oradea, Pagina 33, 35
25
Tratamentul constă în imobilizare în poziţie funcţională a elementelor scheletice
corenspunzatoare articulaţiei lezate. Imobilizarea durează 3 săptămâni, perioada necesară
cicatrizării structurilor conjuctive lezate.
Luxaţiile sunt definite ca pierdere a raporturilor normale ale elementelor scheletice

articulare, luxaţiile la mână , de multe ori deschise, sunt urmarea la degete a unor traumatisme
directe. Izolate sau associate cu alte leziuni în funcţie de poziţia pe care a căpătat-o segmental
distal lezat, luxaţiile se împart în luxaţii dorsale, volare sau laterale. Indiferent de forma
clinică a luxaţiei, simptomatologia este aceeaşi, poziţie anormală a segmentului luxat,
tumefacţie, durere vie şi imposibilitatea mobilizării articulaţiei respective. Examenul
radiologic obligatoriu va arăta deplasarea suprafeţelor articulare, direcţia şi importanţa
deplasării, leziunilor osoase care ar putea întovărăşi leziunea.37
Tratamentul unei luxaţii constă în reducerea ei şi imobilizarea corectă şi suficientă în
timp.
Controlul radiologic atât înainte cât şi după reducere este obligatoriu. Dacaprimul
reprezintă o obligaţie uneori cu repercursiuni medico-legale, al doilea ne permită să evităm cu
grave repercursiuni. Astfel persistenţa unei subluxaţii sau unei fracturi marginale neobservate
din cauza suprapunerii pe radiografia initiala, pot reprezenta cause ale unor grave suferinte
ulterioare pentru bolnvav. Imobilizarea trebuie mentinuta 21 de zile, timp in care aparatul
capsulo-ligamentar fractionat se cicatrizeaza.
Fracturile oaselor mâinii

Fracturile la nivelul mâinii ocupă din punct de vedere statistic al doilea loc ca
frecvenţă după leziunile parţilor moi. Este vorba de fracturi localizate numai la nivelul celor
19 oase ce alcătuiesc scheletaul mâinii, 8 oase ale carpului.38
Etiologic, în marea majoritate sunt fracturi directe, iar anatomopatologic, predomină
net fracturile complete cu traiectele cele mai variate (transversal, oblice, spiroide,
longitudinale) şi cu deplasări în funcţie de contracţia musculară. Caracteristică pentru
fracturile oaselor mâinii este frecvenţa foarte mare a comunicării focarului de fractură cu
mediul exterior. Deci, marea majoritate a fracturilor deschise au un factor prognostic mai
puţin favorabil.
37
38
26
Diagnosticul unei fracture de metacarpian sau falanga este facil. Localizarea
superficială a scheletului permite să se stabilească cu certitudine diagnosticul de fractură,
chiar şi numai prin examinare clinică.
O fractură la nivelul mâinii este de la început prin ea însăşi complicate. Cele mai
frecvente complicaţii adiţionate sunt: deschiderea focarului, leziunile musculare, leziunile
osoase, leziunile ischemice.
Scopul urmărit la tratamentul acestor fracture este recuperarea cât mai rapidă a
prehensiunii. Pentru aceasta sunt imperios necesare o reducere corectă, o contenţie şi o
consolidare bună, restabilirea mobilităţii articulare.
Indiferent de tipul de tratament adoptat pentru fractură, imobilizarea pe atela gipsată

este necesară chiar în cazul de imobilizare transcheletica, până la vindecarea leziunilor
parţilor moi. Imobilizarea la mână este suficientă în medie 3 săptămâni, dar nu se depăşesc 4
atunci când a fost pregătită pentru tratamentul leziunilor asociate.
Traumatismele tendoanelor mâinii

În leziunile tendoanelor flexoare, diagnosticarea secţiunilor tendinoase este facilă,
bolnavul nu poate mobiliza razele digitale ale căror tendoane au fost efectuate. Nu de puţine
ori, leziunile tendinoase sau leziuni ale altor structure asociate leziunii tendinoase sunt
nediagnosticate, dar cel mai des, sunt diagnosticate secţionări care nu există.39
În caz de secţiuni ale tendoanelor flexoare, mâna va fi examinată în poziţie de

supinaţie cu pumnul în dorsiflexie. Din această poziţie de echilibru, fixând segmental
proximal articulaţiei examinate, vom solicita efectuarea mişcării. Dacă flexorul profund este
secţionat, flexia activă în articulaţia interfalangiana distală este imposibilă. Fixarea falangei
medii şi solicitarea efectuării flexiei falangei terminale constituie testul pentru evidenţierea
leziunii izolate a flexorul profund.
Dacă flexorul superficial singur este lezat, degetul respectiv nu va putea efectua flexia
în articulaţia interfalangiana proximală cu articulaţia interfalangiana distală menţinută în
extensie. În rest, poziţia unui deget cu flexorul superficial secţionat este aparent normal.
Dacă ambii flexori ai unui deget sunt secţionaţi, mişcările active în ambele articulaţii
interfalangiene sunt absente.
39
27
Imobilizarea postoperatorie este o condiţie absolut necesară formării cicatricei
tendinoase. După 3 săptămâni de imobilizare se începe tratamentul de reeducare funcţională
unde sunt reluate treptat mişcările. Pacientul este instruit să-şi mobilizeze progresiv şi cu
blândeţe, active asistat, segmentele razei digitale afectate.
Leziunile tendoanelor extensoare sunt mai frecvente decât leziunile flexoare.

Localizările secţiunii extensorilor corespund de multe ori articulaţiilor pe care le traversează,
factor care înrăutăţeşte prognosticul.
Tendonul nu se retractă pe dosul mâinii, datorită joncţiunilor intertendinoase. El se

retractă foarte mult şi impune incizii suplimentare de explorare în leziunile din vecinătatea
inelului carpian dorsal.
Leziunile traumatice ale nervilor mâinii şi antebraţului

Toţi cei trei nervi ai mâinii, ulnarul, medianul şi radialul pot fi interesaţi în
traumatismele mâinii şi antebraţului, atât în ce priveşte componenţa lor senzitivă cât şi în
privinţa componenţei lor motorii. Nervii periferici sunt fixate la măduva spinării printr-o
rădăcină posterioară şi una anterioară din unirea cărora ia naştere nervul spinal cu fibre mixte
motorii şi sensitive. Fibrele nervoase sunt unite în benzi sub denumirea de fascicule, legate
între ele printr-un ţesut conjunctiv de susţinere.40
Ţesutul conjunctiv care înveleşte şi structurează nervii este format din epinerv, care
reprezintă învelişul extern al nervului periferic. Este compus din benzi longitudinale de
colagen, pe care se structurează conjunctivul. Se continuă cu nezonervul care aduce vasele şi
care fixează nervul periferic. Perinervul este format din ţesut conjunctiv condensate de-a
lungul fasciculelor individuale, el fiind prelungirea membranelor ce acoperă sistemul nervos
central. Este format dintr-un ţesut conjunctiv şi un strat intern de cellule. Stratul extern este
constituit din ţesut conjunctiv dens cu fibre colagene perpendicular longitudinale care
formează benzi. Stratul intern se caracterizează prin mai multe straturi de celule, aşa-numitul
epiteliu perineural. Endonervul este compartimentul extracelular, teaca de ţesut conjunctiv
constituită din fibre de collagen, fibroblasti şi vase de sânge. Colagenul contribuie la
elasticitatea şi rezistenţa mecanică a nervului care este esenţială în timpul mişcărilor.
Continuitatea longitudinală a celor trei teci ale nervului periferic asigură integritatea
nervului. Întreruperea lor semnifică de obicei şi întreruperea nervului.
40
28
Paralizia de nerv radial se manifestă prin incapacitatea de a exctinde pumnul şi
degetele, când pumnul şi articulaţia metacarpofalangiana sunt stabilizate, pacientul poate
extinde articulaţiile interfalangiene, prin musculature intrinsecă. Absenţa sensibilităţii tactile
dorsale în primul spaţiu intermetacarpian faţa dorsală a policelui, indexului şi a mediusului. În
sindromul Frohse, paralizia de interosos posterior, extensia pumnului este posibilă, apare
evidentă paralizia muşchilor flexor lung al policelui şi a jumătăţii laterale a deficitului de
sensibilitate.41
În paralizia joasă de nerv median, la nivelul pumnului, se asociază paralizia

musculaturii tenare, muşchii scurt abductor, opozant şi jumătate din flexorul scurt al policelui,
cuanestezie pe teritoriul volar al degetelor 1, 2, 3 şi jumătăţii radiale a degetului 4.
În cazul paraliziei înalte, la simptomatologia descrisă anterior se asociază paralizia

musculaturii flexoare superficiale a degetelor ca şi a părţilor din musculature flexoare
superficială a degetelor ca şi a părţii din musculature flexoare profundă inervată de nervul
median, flexor profund pentru index şi medius.
În paralizia de nerv interosos anterior, apare evidentă paralizia muşchilor flexor lung
al policelui şi a jumătăţii laterale a muşchiului flexor profund al degetelor ca şi a muşchiului
pătrat pronator.
La nivelul pumnului, întreruperea continuităţii nervului ulnar determină paralizia

musculaturii intrinseci a mâinii inervată de nervul ulnar şi “grifa ulnară cubitală”
(hiperextensia din articulaţia metacarpofalangiana, pentru degetele IV-V cu flexie din
articulaţia interfalangiana). Imposibilitatea mişcărilor de abductee şi adducţie a degetelor se
datorează acestei leziuni. Absenţa sensibilităţii tactile în teritoriul nervului ulnar a degetului
IV, degetului V se va asocial totdeauna acestui tip de leziune nervoasă. Paralizia înaltă de
nerv ulnar adaugă la simptomatologia anterioară paralizia muşchiului flexor ulnar al carpului
şi a porţiunii din muşchiul flexor profund al degetelor ce deserveşte degetele IV-V.
Paralizia joasă de nerv median şi ulnar determină o grifă specifică a mâinii asociată cu
absenţa sensibilităţii aplmare a mâinii şi a degetelor. În paralizia înaltă de nerv median şi
ulnar, aspectul grifei este mult atenuat, dar se asociază totdeauna paralizia muşchilor flexori
superficial şi profund al degetelor şi muşchiului flexor ulnar al carpului.
Integritatea celor trei nervi importanţi ai mâinii poate fi apreciată prin examinarea
41
29
mişcării se sensibilităţii policelui, nervul radial inervează muşchiul lung abductor al policelui,
opozant al policelui şi lung flexor al policelui, nervul ulnar inervează muşchiul adductor al
policelui şi partea profundă a muşchiului flexor scurt al policelui. Tulburările motorii constau
în paralizia cu suprimarea contractiei musculare, urmata de atrofia masei musculare a
teritoriului nervului interest, atrofie vizibila in primele luni, progresiva si complete la 6-12
luni.
Mâna arsă. Dacă arsură gravă ameninţă la scara organismului, viaţa biologică, arsura
profundă ameninţă la scara de organ al mâinii, viaţa socială.42
În arsură de gradul I, agentul termic lezant este ecranat de stratul keratinic şi eleidinic,
şi singurul care suferă este epidermul şi, desigur, capilarele care-l hrănesc.
Apare eritem, edem dermic, durere, dar nu se formează flictenă. Fenomenele durează
3-4 zile după care retrocedează şi vindecarea se face prin refacerea integrală a ţesuturilor.
În al II-lea grad de arsură, agentul termic “sparge” primul ecran şi-l depăşeşte, trecând
în profunzime, de membrana bazală. El devitalizează epidermal şi lezează direct
microcirculaţia dermică superficială. Edemul grav se acumulează în zona de minimă
rezistenţa şi formează flictena. Aceasta se ridică pe membrane bazale pe care rămân să
supravieţuiască procente variabile de celule din stratul germinativ bazal.
Vindecarea arusrii de gradul II se face secundar prin refacerea integral a ţesuturilor,

această arsură nelăsând sechele cicatriceale dacă este correct îngrijită.
Arsură de gradul II omoară totalitatea straturilor pielii, deci orice resursă epitelială de
vindecare secundară. Apare clinic ca o escară groasă, cu diverse viraje de culoare,
deshidratată, deprimată.
42
30
I.5 TIPURI DE PREHENSIUNE
Mâna are capacitatea de a prinde obiecte ca într-o pensă rigidă. Acest lucru este posibil
datorită unui şir întreg de articulaţii foarte diverse, a unui aparat tenomuscular diferenţiat şi
specializat, precum şi tegumentului mobil şi moale care permite închiderea şi deschiderea
pensei.
Au fost analizate 1300 de profesii şi s-a constatat că 43 de gesture şi de diverse

combinaţii între acestea permit exercitarea tuturor meseriilor. Dintre acestea, 24 de gesture
aparţin funcţiei mâinilor. În raport cu gestul professional dominant, se pot descrie 4 grupe.
Prima grupă, “mâna cu un singur deget”, simbol al civilizaţiei modern. Recuperarea

acestui gest professional nu ridică probleme prea dificile, doar atunci când subiectul este
obligat să se recalifice în altă meserie.
A doua grupă, “mâna cu două degete” corespunde unei pense cu două braţe, policele,
respective degetele II0V. Lezarea unuia dintre cele două braţe ale pensei, mai ales cea a
policelui, scoate din funcţie întreabă ensa, pentru că nu există disociaţii posibile prin care să
se poată face separarea părţii handicapate ale mâinii din partea îndemânatică.
A treia grupă, “ mâna cu trei degete” efectuează prehensiuni fine, discriminative, cum
ar fi apucarea unui stilou; ea necesită intervenţia a trei elemente, policele, indexul şi grupa
degetelor II-V. Compromiterea unei asemenea prize profesionale nu se produce decât la
lezarea a două din cele trei elemente, policele având întotdeauna o valoare funcţională mai
mare.
Programele de reeducare ţin cont de acest fapt, ca şi de necesitatea practică a

ameliorării disocierii indexului.
Grupa a patra, “mâna cu cinci degete”, presupune folosirea automată a fiecărui deget.
În caz de leziuni, posibilitatea de suplinire fiind mare, recuperarea variatlor gesture uzuale
este mai uşoară, dar nu întotdeauna se poate recupera integral agilitatea şi virtuozitatea
profesională.
Exersarea îndelungată a agilităţii poate duce la autonomia fiecărui deget sau chiar a
unor falange prin reglarea precisă a jocului articular şi prin disocierea muşchilor agonişti şi
sinergici.
31
Din punct de vedere a ierarhiei funcţionale, zonele lezate pot fi primare, zone de
contact ale mâinii cu obiectul apucat, responsabile de prehensiunea de finite, zone secundare,
în care contactul se face pe diferite suprafeţe tegumentare în timpul prizei, responsabile de o
prehensiune mai intense şi zone terţiare, zone de contact ale mâinii cu suprafeţe de sprijin care
intervin în prehensiunea de forţă, alături de primele două.
Doar una sau două dintre zonele de mai sus, dacă sunt lezate, vor reduce capacitatea de
prehensiune.
Prehensiunile sunt mişcări ale segmentelor mâinii care se realizează cu participarea

policelui în mod obligatoriu, pentru a mobiliza un obiect ce se poate apuca.43
Celelalte mişcări la care nu participă policele se numesc apăsări.
După segmentele care participă la prehensiune şi după forţa de aplicare a acestora,

avem pensa bidigitală, tridigitală, interdigitală, polidigitală, pensa police digito-palmară şi
prize digito-palmară, fără police.
Prehensiunea poate fi terminală, subterminală, subtermino-laterală, latero-laterală,

digito-palmară şi police-digito-palmară.
43
32
Figură 8 Reprezentând cele 6 tipuri de prehensiuni
http://www.creeaza.com/referate/biologie/Biomecanica-mainii656.php
33
CAPITOLUL II
II.1 MOTIVAȚIA REALIZĂRII TEMEI
Mâna este cel mai complicat segment de membru din organism, având o mare
complexitate anatomo-fiziologică. Atât structura, cât şi funcţia sa sunt adaptate activităţii
umane. Mâna nu este doar “organul” prehensiunii şi al celei mai importante sensibilităţi
discriminative, dar, în acelaşi timp este şi un “organ” al personalităţii umane şi
profesionalităţii. De aceea, componentele sale necesită o integritate completă.
Prin combinarea perfecțiunii mâinii și a creierului, omul a învățat sa manipuleze și să

câștige controlul asupra mediului înconjurator. Mâna nu înseamnă nimic fară gândire, iar
gândirea își pierde mult din expresie fară mână. Activitatea mâinilor materializeaza gândul.
Principala atribuție a mâinii este cea de a apuca și de a susține obiectele, din aceasta
derivând alte roluri datorită gamei mari de mișcări și a înaltei precizii de care este capabilă
mâna. De asemenea are un foarte important rol tactil. Mâinile sunt uneltele primordiale care
ne ajută să ne hrănim și să bem apă, ne ajută să comunicăm prin gesturi, să salutăm, mâna se
poate folosi ca instrument de măsură. Datorită ridicatei sensibilități tactile ne ajută să putem
citi în braille sau să aflăm forma unor obiecte în întuneric, prin mâini împărtășim afecțiune.
Prehensiunea este un gest precis, adaptat, constientizat sau reflex, care pe baza
informatiilor instantanee extero si proprioceptive se automatizeaza prin repetare si determina
coordonarea optimă a mâinii pentru prindere sau apucare. Ea pune în valoare abilitați manuale
atunci când sunt executate acțiuni de finețe în care rolul determinant aparține degetelor.
Motivul alegerii temei a fost în primul rând personal. Datorită unui trumatism al
mâinii, un membru al familei a avut probleme cu prehensiunea și copil fiind am văzut cât de
importantă este mâna. Din pacate, nu a beneficiat de tratamen kinetic iar recuperarea mâinii
nu s-a putut realiza.
Astfel, mâna este esențială pentru orice individ iar datorită rolului important și al
numeroaselor afecțiuni ale membrului superior ce afectează prehensiunea, am considerat că
trebuie analizat cum diferite tipuri de exerciții ajută la recuperarea și reabilitarea prehensiunii.
34
II.2 IPOTEZA CERCETĂRII
Datorită complexității acestui segment atât structura cât și funcția sa sunt adaptate activității
umane. Suprafața de proiecție, proporțional enormă, din cortexul cerebral care controlează această
activitate este o dovadă a coplexității acestui adevarat „organ”. Activitățile complexe desfașurate de un
individ sunt realizate atat de structura cât și de funcțiile mâinii . Presupunem ca printr-un program
kinetic adecvat se va reusi redobândirea autonomiei mâinii în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii
pacientului şi reînserării socioprofesionale.
II.3 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI

Dezvoltarea dexterității si musculaturii mâinii s-a realizat printr-un program de exerciții
menite să îmbunătățească abilitatea, sensibilitatea și tonusul muscular, dar și cu ajutorul materialelor și
aparatelor.
Aceste exerciții se adresează mușchilor intrinseci si extrinseci ai degetelor, dezvoltarea
dexteritații mâinii. Îmbunatațirea abilitații , sensibilității și tonusului muscular prin exerciții dar și cu
ajutorul procedurilor de electroterapie și masaj. Scopul urmărit este de a întări musculatura și de a
facilita mișcările în orice plan.
Scopul urmarit este de a demonstra eficacitatea si rapiditatea exercițiilor de recuperare și a
procedurilor asociate ce duc la recuperarea nivelului funcțional al mâinii pentru a permite pacienților
folosirea maximă a funcționalitații în activitatea cotidiană . În vederea atingerii scopului am urmărit
întarirea musculaturii și obținerea amplitudinii maxime la care s-a putut ajunge.
II.4 METODE DE CERCETARE

În desfăşurarea acestei lucrări au fost folosite o serie de metode ce au dus la obținerea unor
rezultate practice şi grafice cu privire la îmbunătățirea prehensiunii.
Metoda interogatoriului - Această metodă stă la baza procurării de date despre
eșantionul de subiecți folosit în studiul de caz44. Prin această metodă s-a realizat în
permanență un contact cu pacienții, asigurându-ne că totul se desfășoară in condiții normale si
siguranță.
Metoda observației - Sarcina sau scopul observației este culegerea de date concrete a
caror analiză științifică să permită generalizarea. Această metoda permita să se efectueze o
înregistrare fidelă și exigentă a datelor observate45
Metoda studiului de caz - Urmărește evoluţia unei tratament, a unui pacient la care s-
au obţinut rezultate deosebite.Ca si scop avem determinarea unor forme de evaluare,
programe de tratament, strategii de lucru cu pacienții care pot să difere de la un caz la altul.
44
Chirazi, M. Metodologia cercetării știintifice în educație fizică și sport, F.E.F.S, 2007, Iași
45
Chirazi, M. Metodologia cercetării știintifice în educație fizică și sport, F.E.F.S, 2007, Iași
35
Metoda anchetei
Forma anchetei folosite în prezenta lucrare este cea a chestionarul direct care a fost
aplicată fiecărui subiect în parte.
II.5 TESTE ȘI EVALUĂRI EFECTUATE

Evaluarea amplitudinii articulare
Evaluarea amplitudinii articulare sau bilanțul articular constă în aprecierea gradului de
mobilitate Într-o articulație, prin măsurarea analitică a unghiurilor de mișcare, pe direcțiile
anatomice posibile în planurile și axele corespunzătoare.
Posibilitățile de apreciere ale unghiurilor maxime de mișcare sunt numeroase, dar
goniometria rămâne cea mai utilizată.
Valorile obținute, în urma măsurătorilor, se exprimă în grade de la 0 la 180, deoarece
orice mișcare se încadrează între aceste limite. Înregistrările se notează în diverse sisteme de
tabele, grupând valorile mișcărilor opuse pe același ax (flexia și extensia, abducția si adducția,
rotația internă și rotația externă) alaturi de valorile standard.
În cazul articulațiilor membrelor interpretarea se face în comparație cu unghiul
aceleasi mișcări, efectuată cu segmentul opus și/sau cu valorile standard ale aplitudinii
maxime de mișcare 46.
Bilanțul muscular
Bilanțul muscular reprezintă evaluarea forței musculare prin examen manual, este deci o
metodă subiectivă, dependentă de experiența kinetoterapeutului.
Evaluarea este globală, când explorează grupe musculare cu acțiuni principale comune și
analitică, atunci când, prin poziții și manevre specifice este evidențiată acțiunea izolată a unui
mușchi sau cel mult a unui grup limitat, în condițiile in care, din considerente anatomo-
funcționale, individualizarea este imposibilă.
Scala de evaluare are 6 trepte (0-5) și a fost preluată, si ulterior revizuită, de Fundația
Națională de Paralizie Infantilă.
În serviciile noastre de recuperare medicală se folosește aceasta scală, care evaluează
forța musculară astfel:
o F0 (zero) mușchiul nu realizează nici o contracție evidentă;
o F1 (schițată): reprezintă sesizarea contracției mușchiului prin palparea
lui sau a tendonului se poate aprecia numai pentru mușchii superficiali, pentru cei
profunzi nu se observă diferență între f și f0;
46
Cordun, M. Kinetologie medicală, Editura Axa, 1999, pag. 83
36
o F2 (mediocră): permite mușchiului să mobilizeze segmentul în
amplitudine completă numai cu eliminarea gravitației; pentru aceasta se utilizează
planurile de alunecare sau se susține segmentul de către kinetoterapeut;
o F3 (acceptabila): reprezintă forța unui mușchi capabil să mobilizeze
segmentul în amplitudine completă împotriva gravitației, făra alte mijloace rezistive;
o F4 (bună): este forța unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul în
amplitudine complet și împotriva unei rezistențe cu valoare medie;
o F5 (normală): reprezintă forța unui mușchi capabil să mobilizeze
segmentul pe toată amplitundinea de mișcare, împotriva unei rezistente maxime,
aplicate pe segmentul de mobilizat cât mai distal.
Cercetătorii americani Smith, Iddings, Spencer și Harrington adaugă cifrei, care
reprezintă valoarea forței musculare, semnele (+) sau (-).
Astfel, forța 2+ este mai mare decât 2, dar evident mai mică decât 3-.
În mod curent, aprecierea forțelor f0, f1 și f2 se efectuează din poziții de descărcare
(fără gravitație), din care mișcarea se execută într-un plan paralel cu solul.
Pentru forțele f3, f4 și f5 se folosesc poziții în care mișcarile se execută într-un plan
perpendicular pe sol și în sens invers forțelor gravitaționale, care acționează ca factor rezistiv
(poziții antigravitaționale) .47
Teste funcţionale specifice mâinii
Testul extensiei degetelor
Examinatorul ţine mâna subiectului în flexie, şi îl roagă pe acesta să extindă degetele
contra unei rezistenţe.
Testul este pozitiv dacă apare durere la nivelul pumnului indicând instabilitate la
nivelul articulaţiei radiocapriana, a scafoidului, o inflamaţie.
Testul clapelor de pian
Subiectul stă cu antebraţele în pronaţie. Examinatorul stabilizează mâna simptomatică a
subiectului, iar cu indexul celeilalte mâini apasă pe partea distală a ulnei, în acelaşi fel cum se
apasă o clapă la pian. Rezultatul este comparat cu mâna sănătoasă. O mişcare prea mare a
ulnei denotă instabilitatea articulaţiei.
Chestionarul DASH
DASH=Disabilities of the Arm, Shoulder and Hand. Conţine întrebări privind
simptomele şi capacitatea pacientului de a efectua anumite activităţi.48
47
Cordun, M. Kinetologie medicală, Editura Axa, 1999, pag. 110
48
În acest chesionar s-a utilizat culoarea roșie pentru rezultatele inițiale, iar culoarea roz pentru rezultatele finale.
37
CAPITOLUL III
III.1 SUBIECȚII ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CERCETĂRII

Cercetarea cazurilor de recuperare a prehensiunii s-a desfăşurat la Policlinica de
Recuperare - Nicolina din Iaşi pe o perioadă de 2 luni, de la data de 26.06.2017 până la data
de 25.08.2017. Sub îndrumarea kinetoterapeutului Scutaru Izabela.
Pacienţii au luat parte la etapele de testare de la începutul şi sfârşitul tratamentului, iar
în timpul tratamentului au fost aplicate exerciţiile de recuperare .
În aceasta lucrare de licența sunt prezentate 3 cazuri dintr-un esantion de 5 cazuri
participante la desfășurarea cercetării:
Subiectul nr 1 (O.R):
Data naşterii: 20.04. 1971;
Vârsta: 47 ani;
Sex : feminin;
Domiciliul: Jud. Iaşi, oraşul Iaşi;
Diagnostic: deficit funcţional de prehensiune, post-fractură extremitate inferioară radius,
mâna dreaptă;
Subiectul nr.2 (L.A.):

Data naşterii: 02.09. 1991;
Vârsta: 27 ani;
Sex: masculin;
Domiciliul: Jud. Iaşi, oraşul Iași;
Diagnostic: deficit prehensiune mâna dreaptă post plagă tăiată; secţiune tendon flexor şi nerv
median;
Subiectul nr.3 ( V.M.)

Data naşterii: 25.12.1958;
Vârsta: 60 ani;
Sex: masculin;
Domiciliul: Jud. Vaslui , oraşul Iaşi;
Diagnostic: deficit funcțional de prehensiune, post-fractură extremitatea inferioară radius,
mâna dreaptă.
38
39
III.2 PLAN, PROGRAM ȘI ȘEDINȚĂ DE TRATAMENT
SUBIECTUL NR.1 (O.R):

Diagnostic: deficit funcţional de prehensiune, post-fractură extremitate inferioară
radius, mâna dreaptă;
Plan terapeutic
Obiective:
o Atenuarea sindromului algic;
o Menținerea și recuperarea mobilității articulare a pumnului și mâinii;
o Menținerea și creșterea forței musculare a mâinii;
o Refacerea abilităților mișcării;
o Refacerea funcțională a prehensiunii.
Program de etapă:
TENS – 14 ședințe / 15 min. (15mA);
Masaj – 14 ședinte: netezire, fricțiune, frământat;
Bai cu sulf – 14 sedințe;
Exerciții pasive – 8 ședințe (flexie, extensie, abducție, adducție) cu menținera poziției
la final timp de 5 secunde;
Exerciții active – 9 ședințe: exerciții de flexie, extensie, abducție, adducție a gâtului
mâinii, degetelor și policelui, exerciții de opozabilitate, exerciții de prindere (cu bastonul,
mingea de burete).
Program de ședință:
Exerciții ale degetelor:
Exercițiul nr. 1
Poziția inițială: În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în pronaţie;
Acțiune: Cu palma întinsă pe o masă se ridică şi se coboară degetele pe rând;
Dozare: 5 serii a cate 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr.2
Acțiune: Mâna pe masă cu palma în jos, se răsfiră degetele larg şi se apropie apoi; se
relaxează iar apoi se repetă.
40
Exercitiul nr. 3
Acțiune: Mâna se lasă pe masă cu palma în jos și se mişcă fiecare degete către police,
începând cu indexul; apoi se mişcă fiecare degete din spre police, începând cu degetul mic; se
relaxează apoi se repetă;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exerciții pentru police

Exercițiul nr.4
Poziția inițială: În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în
pronosupinație;
Acțiune: Se glisează policele peste palmă către degetul mic, flectând la capătul articulaţiei
degetului său mic; se relaxează şi ridică policele către tavan, întărind extremitatea articulaţiei
policelui.
Exercițiul nr. 5
Poziția inițială: în şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în pronaţie;
Acțiune: Se mişcă policele dinspre palmă la nivelul indexului şi se întoarce către palmă;
se relaxează şi repetă;
Exercițiul nr. 6
Poziția inițială: În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul în
pronosupinație
Acțiune: Se ţine policele afectat cu mâna opusă chiar sub articulaţia cea mai apropiată
gâtului mâinii; se flectează şi extinde a doua articulaţie a policelui; se relaxează şi repetă.
Exercițiul nr. 7
pronosupinație;
Acțiune: Se rulează policele peste palmă şi se aduce vârful policelui către toate cele 5
vârfuri ale degetelor mâinii;
Observații: Nu se flectează articulaţie mijlocie şi cea distală a policelui sau a degetului
mic; unghia policelui ar trebui să fie aproape paralelă cu palma.
41
Exerciții de prindere:
Exercițiul nr. 8
pronosupinatie;
Acțiune: Se strânge pumnul, fiind sigur că fiecare articulaţie se îndoaie la maximum. Se
relaxează şi apoi se strâng degetele cât de tare posibil; Se relaxează şi se repetă;
Exerciții nr. 9
Poziția inițială: în şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în
pronosupinatie;
Acțiune: pacientul execută litera “O” prin atingerea policelui şi degetelor pe rând; Se
deschide mâna larg după atingerea fiecărui deget; Apoi se relaxează şi repeată;
Dozare: 5 serii, a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr. 10
Poziția inițială: În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în supinație;
Acțiune: Cu mâna sănătoasă, pacientul ţine degetul afectat la jumătatea segmentului, sub
marginea articulaţiei; îndoaie şi îndreaptă vârful degetului la capătul articulaţiei; se repetă
pentru fiecare deget;
Dozare: 5 serii, a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exerciții active ale gâtului mâinii:

Exercițiul nr. 11
pronosupinatie;
Acțiune: Se mişcă palma şi flectează cât se poate de mult, dar se menţin degetele drepte;
și se mişcă palma şi se extinde cât de mult, cu degetele flectate natural;
Dozare: Se ține în fiecare poziție timp de 5 secunde și se repetă de 5 ori.
Exercițiul nr. 12
Poziția inițială: În sezând, bratul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul în pronație;
Acțiune: Cu palma pe o suprafaţă; Se mişcă palma cât de mult se poate spre police, apoi
către degetul mic, îndoind doar din articulaţia gâtului mâinii;
Dozare: Se ține în fiecare poziție timp de 5 secunde și se repetă de 5 ori;
42
SUBIECTUL NR.2 (L.A.)
Diagnostic: deficit prehensiune mâna dreaptă post plagă tăiată; secţiune tendon flexor
şi nerv median;
Plan terapeutic
Obiective:

o Menținerea și recuperarea mobilității articulare ale pumnului și mâinii;
o Refacerea funcției senzitive;
o Refacerea abilitătii mișcarilor;
o Reeducarea funcționala a prehensiunii.
Program de etapă:
Curent interferențial: 14 ședințe / 20 min. (20 mA);

Ultra sunet: 14 ședințe/ 4-5 min. (0,4 W);
Laser: 6 ședințe/ 7 min. (program nevralgie);
Masaj: 4 ședințe - netezire, fricțiune, frământat;
Bai cu sulf: 14 ședințe / 15 minute;
Exerciții pasive: 7 ședințe (flexie, extensie, abducție, adducție) cu menținerea poziției
la final timp de 5 secunde;
Exercitii activo-pasive: 7 ședințe-exerciții de flexie , extensie, abducție, adducție a
gâtului mâinii, degetelor și policelui, exerciții de opozabilitate, exerciții de prindere (cu
bastonul, mingea de burete), exerciții de alunecare a tendonului;
Streching: 6 ședințe.
Program de ședință
Exerciții de prindere
Exercițiul nr. 1
Poziția inițială: În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în supinație;
Acțiune: cu mâna sănătoasă, pacientul ţine degetul afectat la jumătatea segmentului, sub
marginea articulaţiei; îndoaie şi îndreaptă vârful degetului la capătul articulaţiei; se repetă
pentru fiecare deget;
43
Exercițiul nr. 2
pronosupinatie;
deschide mâna larg după atingerea fiecărui deget; Apoi se relaxează şi repeată;
Exercițiul nr. 3
pronosupinatie;
Acțiune: cu mâna opusă, pacientul ține degetul afectat la nivelul inelului. Îndoaie și
desface degetul la mijlocul articulației și se repetă pentru fiecare deget individual;
Exerciții ale degetelor:

Exercițiul nr 4
Poziția inițială: În șezând, brațul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul în pronație;
Acțiune: pacientul cu palma întinsă pe o masă ridică și coboară degetele pe rând;
Exercițiul nr.5
Poziția inițială: În șezând, brațul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul în pronație;
Acțiune: mana pe masa cu palma în jos se răsfiră degetele larg și se apropie apoi se
relaxeaza și se repetă;
Exercițiul nr.6
Poziția inițială: În șezând , brațul pe langă trunchi, cotul flectat, antebrațul in pronație;
Acțiune: mâna se lasa pe masă cu palma în jos, se mișca fiecare deget catre police,
începând cu indexul; apoi se mișcă fiecare deget dinspre police , începând cu degetul mic; se
relaxează și se repetă.
44
Exerciții de alunecare a tendonului
Exercițiul nr 7
Poziția inițială: În sezând,brațul pe langă trunchi, cotul flectat;
Acțiune: Se începe cu degetul în poziție dreapta de fiecare dată, se strânge vârful
degetelor, apoi se îndoaie degetele de la prima articulație urmând a doua articulație si
pacientul încearca să atingă cu degetele palma;
Exercițiul nr. 8
Poziția inițială În șezând, brațul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul in
pronosupinație
Acțiune: Se glisează policele peste palmă către degetul mic, flectând la capatul
articulației degetul mic se relaxează și se ridică policele către tavan;
Exercițiul nr 9
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat;
Acțiune: ține policele afectat cu mâna opusă chiar sub articulația cea mai apropiată de
vârful policelui, flectează și extinde vârful degetelor doar la articulatia terminala;
Exercițiul nr. 10
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat, antebrațul în pronație;
Actiune: Se mișcă policele dinspre palmă la nivelul indexului și se întoarce înspre
palmă;
Exercițiul nr. 11
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat, antebrațul în prono-
supinație
Acțiune: se executa flexia degetelor astfel încat policele sa fie în flexie iar degetele
deasup ra policelui. Apoi se execută extensia tuturor degetelor.
Exercițiul nr. 12
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat, antebrațul în prono-
supinație
Acțiune: Se execută flexia degetelor astfel încat policele sa fie în flexie deasupra
degetelor. Apoi se execută extensia tuturor degetelor;
45
Exercițiul nr 13
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat;
Acțiune: Rulează policele peste palma și adu varful policelui catre toate cele 5 varfuri
ale degetelor mainii; nu se flectează articulația mijlocie și cea distala a policelui sau a
degetului mic; unghia policelui ar trebui sa fie aproape paralela cu palma;
Exerciții active ale gâtului mâinii:

Exercițiul nr 14
Poziția inițială: În șezând, brațul pe langă trunchi, cotul flectat antebrațul în
pronosupinație;
Acțiune :Se miscă palma și se flectează cat se poate de mult, dar se mențin degetele
drepte; Se mișcă palma și extinde cat de mult, cu degetele flectate natural;
Exercițiul nr 15
Poziția inițială: În sezând, brațul lipit de trunchi, cotul flectat;
Acțiune: Se întoarce palma în sus cât de mult posibil, mișcând doar antebrațul si mana,
apoi se coboara;
Dozare se ține în fiecare poziție pana la numaratoarea nr.5; se repeta de 5 ori.
Exercițiul nr 16
Poziția inițială: În sezand, bratul lipit de trunchi, cotul flectat;
Acțiune: Se mișcă gâtul mâinii astfel că mâna să descrie un cerc și se evită mișcările
antebrațului;
Dozare: 5 serii a câte 10 repetări.
46
SUBIECTUL NR.3 (V.M)
Diagnostic: deficit funcțional de prehensiune, post fractura extremitatea inferioară
radius, mâna dreaptă.
Plan terapeutic
Obiective:
o Menținerea și recuperarea mobilității articulare a pumnului și mâinii;
o Refacerea abilităților mișcarii;
o Refacerea funcțională a prehensiunii;
Program de etapa:
TENS – 14 ședințe / 20 min (18 mA);
Masaj – 14 ședinte: netezire, fricțiune, frământat;
Băi cu sulf – 14 ședințe;
Exerciții pasive – 9 ședințe (flexie, extensie, abducție, adducție) cu menținera poziției la
final timp de 5 secunde;
Exerciții active – 6 ședințe exerciții de flexie, extensie, abducție, adducție a gâtului mâinii,
degetelor și policelui, exerciții de opozabilitate, exerciții de prindere (cu bastonul, mingea de
burete).
Program de ședință:
Exercițiul nr. 1
Acțiune: Cu palma întinsă pe o masă se ridică şi se coboară degetele pe rând;
Dozare: 5 serii, a cate 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
Exercițiul nr.2
Acțiune: mâna pe masă cu palma în jos; se răsfiră degetele larg şi se apropie apoi și
se relaxează iar apoi se repetă;
Exercitiul nr. 3
Acțiune: mâna se lasă pe masă cu palma în jos și se mişcă fiecare degete către police
47
începând cu indexul; apoi se mişcă fiecare degete dinspre police, începând cu degetul mic;
se relaxează si apoi se repetă;
Exerciții pentru police

Exercițiul nr.4
pronosupinație;
Acțiune: Se glisează policele peste palmă către degetul mic, flectând la capătul
articulaţiei degetului său mic se relaxează şi ridică policele către tavan, întărind extremitatea
articulaţiei policelui;
Exercițiul nr. 5
Acțiune: Se mişcă policele dinspre palmă la nivelul indexului şi se întoarce către
palmă; Se relaxează şi se repetă;
Exercițiul nr. 6
pronosupinație;
Acțiune: se ţine policele afectat cu mâna opusă chiar sub articulaţia cea mai apropiată
gâtului mâinii; se flectează şi se extinde a doua articulaţie a policelui; se relaxează şi se
repetă.
Exercițiul nr. 7
pronosupinație
Acțiune: Se rulează policele peste palmă şi se aaduce vârful policelui către toate cele
5 vârfuri ale degetelor mâinii;
Observații: nu se flectează articulaţie mijlocie şi cea distală a policelui sau a degetului
mic; unghia policelui ar trebui să fie aproape paralelă cu palma;
Dozare:5 serii a câte 10 repetiţii de 3 ori pe zi.
48
Exerciții de prindere:
Exercițiul nr. 8
pronosupinatie;
Acțiune: se strânge pumnul, fiind sigur că fiecare articulaţie și se îndoaie la
maximum. Se relaxează şi apoi strânge degetele cât de tare posibil; Se relaxează şi se repetă
Exerciții nr. 9
pronosupinatie;
deschide mâna larg după atingerea fiecărui deget; Apoi se relaxează şi se repeată;
Exercițiul nr. 10
Poziția inițială: În şezând, braţul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebraţul în supinație
Acțiune: cu mâna sănătoasă, pacientul ţine degetul afectat la jumătatea segmentului,
sub marginea articulaţiei; îndoaie şi îndreaptă vârful degetului la capătul articulaţiei;
se repetă pentru fiecare deget;
Exerciții active ale gâtului mâinii

Exercițiul nr. 11
pronosupinatie.
Acțiune: Se mişcă palma şi flectează cât se poate de mult, dar se menţin degetele
drepte; și se mişcă palma şi extinde cât de mult, cu degetele flectate natural;
Dozare: Se ține în fiecare poziție timp de 5 secunde și se repetă de 5 ori;
Exercițiul nr. 12
Poziția inițială: În sezând, bratul pe lângă trunchi, cotul flectat, antebrațul în pronație
Acțiune: Cu palma pe o suprafaţă, Se mişcă palma cât de mult se poate spre police,
apoi către degetul mic, îndoind doar din articulaţia gâtului mâinii.
49
III.3 PREZENTAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN CERCETARE
TESTELE INIȚIALE ȘI FINALE
SUBIECTUL NR.1 (O.R)

Diagnostic: Deficit funcţional de prehensiune, post-fractură extremitatea inferioară
Tabel nr.1 Bilanțul articular al membrelor superioare

Tipul de mișcare Membrul superior Membrul Valorile normale
drept superior stang
Testare Testare
inițială finală
Flexia Pumnului 64̊ 71̊ 74̊ 80̊ ( Chiriac)

Extensia 53̊ 59̊ 67̊ 70̊ ( Chiriac)
pumnului
Înclinare radială 11̊ 17̊ 17̊ 20̊-30̊ ( Sbenghe)
Înclinare cubitală 13̊ 24̊ 34̊ 40̊-45̊ ( Sbenghe)
Tabel nr.2 Bilanțul muscular al membrelor superioare
Tipul de mișcare Membrul superior drept Membrul superior stâng
Testare Testare finală

inițială
Flexia pumnului 3 4+ 4+
Extensia pumnului 3 4 4+
Adducția pumnului 2+ 3+ 4
Abducția pumnului 2 3 4
Flexia degetelor 2+ 3+ 4+
Extensia degetelor 2+ 3+ 4
Abducția degetelor 2+ 3+ 4
Adducția degetelor 3 3+ 4
50
Tabel nr.3 Chestionarul Dash
Nici o Dificultate Dificultate Dificultate Incapabil
dificultate ușoară moderată foarte mare
Să deschideți un borcan
bine închis sau neînceput
Să scrieți
Să răsuciți o cheie
Să pregatiți de mâncare
Să deschideți o usă grea

care trebuie împinsă
Să puneți un obiect pe un
raft deasupra capului
Să faceți treburi in
gospodărie (spălat pereți,
spălat pe jos)
Să lucrați in grădină sau în

curte
Să faceți patul
Să carați o plasă cu
cumpărăruri sau o servietă
Să cărați un obiect greu
(peste 5 kg )
Să schimbați un bec sau să
vă uscați părul
Să folosiți un cuțit ca să
tăiati mancarea
Activițăti recreative care
necesită un efort mic ( joc de
cărți , tricotat, etc.)
Activități recreative care vă
solicită, prin intensitate sau
impact , brațul, umărul sau
mâna
51
SUBIECTUL NR.2 (L.A)
Diagnostic: deficit prehensiune mâna dreaptă post plagă tăiată; secţiune tendon flexor şi nerv
median;
Tipul de mișcare Membrul superior Membrul superior Valorile normale

drept stâng
Testare Testare
inițială finală
Flexia Pumnului 69̊ 75̊ 80̊ 80̊ ( Chiriac)
Extensia 70̊ ( Chiriac)
63̊ 67̊ 69̊
pumnului
Înclinare cubitală 33̊ 38̊ 40̊ 40̊-45̊ ( Sbenghe)
Testare Testare finală

inițială
Flexia pumnului 3 4+ 5
Extensia pumnului 3 4 4+
Adducția pumnului 2 3 5
Abducția pumnului 3 4 5
Flexia degetelor 3+ 4 4+
Extensia degetelor 2+ 3+ 4
Adducția degetelor 2+ 3+ 4+
52
Tabel nr.6 Chestionarul Dash
Nici o Dificultate Dificultate Dificultate Incapabil
dificultate ușoară moderată foarte
mare
Să deschideți un borcan bine

închis sau neînceput
Să scrieți
Să deschideți o usă grea care

trebuie împinsă
Să puneți un obiect pe un raft

deasupra capului
gospodărie ( spălat pereți,
spălat pe jos)
curte
Să faceți patul
(peste 5 kg )
Să schimbați un bec sau să vă
uscați părul
Să folosiți un cuțit ca să tăiati
mancarea
necesită un efort mic (joc de
impact , brațul, umărul sau
mâna
53
SUBIECTUL NR.3 (V.M.);
Diagnostic: deficit funcțional de prehensiune, post fractura extremitatea inferioară
Tipul de mișcare Membrul superior Membrul

drept superior stang Valorile normale
Testare Testare
inițială finală
Flexia Pumnului 63° 67° 72̊ 80̊ ( Chiriac)
Extensia 50̊ 56̊ 64̊ 70̊ ( Chiriac)
pumnului
14̊ 22̊ 35̊ 40̊-45̊ ( Sbenghe)
Înclinare cubitală
Testare inițială Testare finală

Flexia pumnului 3 3+ 4
Extensia pumnului 3+ 3+ 4
Adducția pumnului 2 3 3+
Abducția pumnului 2 3+ 4
Flexia degetelor 3 3+ 4
Extensia degetelor 2+ 3 4
Adducția degetelor 2+ 3 3+
54
Tabelul nr.9 Chestionarul Dash
Dificultate
Nici o Dificultate Dificultate
foarte Incapabil
dificultate ușoară moderată
mare
Să deschideți un borcan bine

închis sau neînceput
Să scrieți
Să deschideți o usă grea care

trebuie împinsă
Să puneți un obiect pe un raft

deasupra capului
gospodărie ( spălat ereți,
spălat pe jos)

curte
Să faceți patul
(peste 5 kg )
Să schimbați un bec sau să vă
uscați părul
Să folosiți un cuțit ca să tăiati
mancarea
necesită un efort mic (joc de
impact , brațul și mâna
55
III.4 INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA
CERCETĂRII
SUBIECTUL NR.1
90
80
70
60 Testare inițială
M.S. Drept
50
Testare Finală
40 M.S. Drept
M.S. Stâng
30
20 Valorile
normale
10
0
Flexia Extensia Înclinare Înclinare
Pumnului pumnului radială cubitală
Graficul nr.1. Bilanțul articular
5
4.5
4
3.5 Testare inițială M.S.
3 Drept
2.5 Testare finală M.S.
Drept
2
M.S. Stâng
1.5
1
0.5
0
Graficul nr.2 Bilanțul articular

56
Chestionarul Dash
Testarea inițială Testarea finală
4.5
4 4 4 4 4 4 4
4
3.5
3 3 3 3 3 3 3 3 3
3
2.5
2 2 2 2 2 2 2 2 2 2
2
1.5
1 1 1 1
1
0.5
0
Graficul nr.3 Chestionarul Dash
În urma tratamentului kinetic, subiectul numărul 1 (O.R.), a înregistrat o creștere pe

planul amplitudinii articulare. Flexia pumnului a crescut cu 7°, extensia pumnului cu 6°,
inclinarea radială cu 6° iar cea cubitală cu 9°.
În ceea ce priveste bilanțul articular, s-a obținut o îmbunătățire remarcabilă.
În urma chesionarului Dash se poate observa o mai buna coordonare pentru executarea
activităților zilnice.
57
SUBIECTUL NR.2
90
80
70
Testarea inițială M.S.
60
Drept
50 Testarea finală M.S.
Drept
40
Membrul superior
30 stâng
20 Valorile normale
10
0
pumnului pumnului radială cubitală
Graficul nr. 4 Bilantul articular
5
Testarea inițială
M.S. Drept
4
3 Testare finală
M.S. Drept
2
1 Membrul
superior stâng
Graficul nr.5 Bilanțul muscular

58
4.5
4
3.5
3
2.5
2
1.5
Testarea inițială
1
Testarea finală
0.5
0
În urma tratamentului kinetic, subiectul numărul (LA.), a înregistrat o creștere pe

planul amplitudinii articulare. Flexia pumnului a crescut cu 6°, extensia pumnului cu 4°,
înclinarea radială cu 7°, iar cea cubitală cu 5°.
În ceea ce priveste bilanțul articular, s-a obținut o îmbunătățire remarcabilă.
În urma chesionarului Dash se poate observa o mai buna coordonare pentru executarea
activităților zilnice.
59
SUBIECTUL NR.3
90
80 Testare inițială M.S.

Drept
70
60 Testare finală M.S.

50 Drept
40
Membrul superior
30 stâng
20
Valori normale
10
0
pumnului Pumnului radială cubitală
Graficul nr.7 Bilanțul articular
4.5
4
Testare inițială
3.5 M.S. Drept
3
2.5
Testare finală M.S.
Drept
2
1.5 Membrul superior

stâng
1
0.5
Graficul nr.8 Bilanțul muscular
60
4.5
4
3.5
3
2.5
2
1.5
1
0.5
0
Testarea inițială
Testarea finală
61
CONCLUZII
Procedeele și metodele kinetice folosite în acest studiu, precum mobilizările, pasive

sau active, ședințele de masaj, electoterapie, ultrasunet și laser, împreună cu băile cu sulf, si-
au dovedit eficacitatea, pacienții înregistrând rezultate favorabile în ceea ce privește restantul
algic, mobilitatea articulară și forța musculară, fapt care este demonstrat și de graficele
menționate anterior.
Cu toate că articulațiile mâinii sunt fine și în același tip dificile de recuperat, am
obținut un rezultat excelent in urma tratamentului kinetic desfășurat.
Pacienții au confirmat îmbunătățirea calităților mâinii în activitățile cotidiene.
În urma acestor considerente, constatăm că ipoteza ce susține eficacitatea exercițiilor de
recuperare cu privire la reabilitarea prehensiunii a fost confirmată.
62
BIBLIOGRAFIE
1. Ancuța, C. (2009). Clinica și tratamentul complex al principalelor boli reumatismale,

Editura Gr. T. Popa, Iași.
2. Balint, T. (2007). Evaluarea aparatului locomotor, Editura Pim, Iași.
3. Bălteanu, V. (2001). Curs de masaj și technici complementare, Editura universității
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași.
4. Blandine, C. (2009). Anatomie pentru mișcare, Editura Poliform, București.
5. Chirazi, M. (2007). Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport,
F.E.F.S, Iași.
6. Clement, B. (1972). Anatomia funcțională a aparatului locomotor, Editura
universității din Oradea.
7. Drosescu, P. (2005). Biomecanica aparatului locomotor, Editura Technopress, Iași.
8. H. Nettler, Frank. (1989). Atlas de anatomie umană.
9. http://www.creeaza.com/referate/biologie/Biomecanica-mainii656.php
10. Papilian, V. (2014). Anatomia omului, Editura Bic All, Iași.
11. Pop, S. (2009) Îndreptar în recuperarea funcțională a mâinii, Editura universității din
Oradea.
12. Sbenghe, T. (1997). Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura
medicală, București.
13. Sidenco, E. (2012). Metodica recuperării mâinii, Editura Fundației România de
Mâine, București.
14. Sidenco, E. (1999). Studiul clinico-terapeutic privind individualizarea terapiei
ocupaționale în reeducarea mâinii handicapate, Editura Universității de Medicină și
Farnacie Carol Davilă, București.
63
ANEXE
Anexa nr. 1 Reprezentând Ultrasunetul
Anexa nr. 2 Reprezentând Electroterapia
64
Anexa nr 3. Reprezentând Laserul
Anexa nr.4 Reprezentând Abducția si Adducția policelui
65
Anexa nr.5 Reprezentând exerciții de opozabilitate
Aneax nr.6 Reprezentând exerciții cu mingea de burete

66
Anexa nr. 7 Reprezentând exercițiicu bastonul
Anexa nr. 8 Exercișii la placa canadiană
67

Licenta Cuprins Irina

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Cuprins Irina

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS:

I.1 ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA KINETOTERAPIEI ÎN

Fața anterioară prezintă gaura nutritivă. În partea superioară a feței se inseră

Faţa posterioară este străbătută în treimea superioară de o linie oblică în jos şi

Faţa medială este largă în porţiunea superioară şi se îngustează în partea inferioară,

Marginea anterioară începe la procesul coronoidian şi se termină la cel stiloidian.

Faţa anterioară este îngustă în porţiunea superioară şi pe ea se găseşte gaura nutritivă.

Epifiza inferioară se aseamănă cu o piramidă trunchiată ce prezintă patru feţe şi o

Fig.2 Oasele carpiene, metacarpiene și falangele. Frank H. Nettler,

BIOMECANICA ARTICULAȚIEI COTULUI:

Mușchiul lung supinator (brahioradial), se formează pe marginea laterală a

MUȘCHII EXTENSORI AI ARTICULAȚIEI COTULUI

MUȘCHII EXTENSORI AI ÎNCHEIETURII MÂINII.

MUȘCHII FLEXORI EXTRINSECI AI DEGETELOR

MUSCHII EXTENSORI EXTRINSECI AI DEGETELOR

PARTICULARITĂȚI ALE AFECȚIUNILOR CE AFECTEAZĂ MÂNA

Boala artrozică a mâinii

Fiziopatologie: Procesul patogenic la nivelul cartilajului articular cuprinde în principal

Artroza este o artropatie degenerativă, multifactorială şi heterogenă caracterizată prin

Factorii favorizanţi în apariţia şi recidiva acestei maladii sunt alcoolul, fumatul,

În stadiile iniţiale ale bolii, fizioterapie este importantă. Injectarea de preparate

Leziunile traumatice osteoarticulare ale mâinii

Tumefacţia apare şi ea după primele ore, întinsă şi difuză, ea maschează reliefurile

Acestora, în funcţie de gravitatea entorsei, li se pot adăuga mişcările anormale la

Luxaţiile sunt definite ca pierdere a raporturilor normale ale elementelor scheletice

Fracturile oaselor mâinii

Indiferent de tipul de tratament adoptat pentru fractură, imobilizarea pe atela gipsată

Traumatismele tendoanelor mâinii

În caz de secţiuni ale tendoanelor flexoare, mâna va fi examinată în poziţie de

Leziunile tendoanelor extensoare sunt mai frecvente decât leziunile flexoare.

Tendonul nu se retractă pe dosul mâinii, datorită joncţiunilor intertendinoase. El se

Leziunile traumatice ale nervilor mâinii şi antebraţului

În paralizia joasă de nerv median, la nivelul pumnului, se asociază paralizia

În cazul paraliziei înalte, la simptomatologia descrisă anterior se asociază paralizia

La nivelul pumnului, întreruperea continuităţii nervului ulnar determină paralizia

Vindecarea arusrii de gradul II se face secundar prin refacerea integral a ţesuturilor,

Au fost analizate 1300 de profesii şi s-a constatat că 43 de gesture şi de diverse

Prima grupă, “mâna cu un singur deget”, simbol al civilizaţiei modern. Recuperarea

Programele de reeducare ţin cont de acest fapt, ca şi de necesitatea practică a

Prehensiunile sunt mişcări ale segmentelor mâinii care se realizează cu participarea

Celelalte mişcări la care nu participă policele se numesc apăsări.

După segmentele care participă la prehensiune şi după forţa de aplicare a acestora,

Prehensiunea poate fi terminală, subterminală, subtermino-laterală, latero-laterală,

II.1 MOTIVAȚIA REALIZĂRII TEMEI

Prin combinarea perfecțiunii mâinii și a creierului, omul a învățat sa manipuleze și să

II.3 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI

II.4 METODE DE CERCETARE

II.5 TESTE ȘI EVALUĂRI EFECTUATE

III.1 SUBIECȚII ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CERCETĂRII

Subiectul nr.2 (L.A.):

Subiectul nr.3 ( V.M.)

SUBIECTUL NR.1 (O.R):

Exerciții pentru police

Exerciții active ale gâtului mâinii:

o Atenuarea sindromului algic;

Curent interferențial: 14 ședințe / 20 min. (20 mA);

Exerciții ale degetelor:

Exerciții active ale gâtului mâinii:

Exerciții pentru police

Exerciții active ale gâtului mâinii

SUBIECTUL NR.1 (O.R)