CUPRINS

CAPITOLUL I: PARLAMENTUL EUROPEAN

1.1 Evoluţie............................................................................................
1.2 Competenţa Parlamentului European............................................
1.3 Componenţa Parlamentului European............................................

CAPITOLUL II : ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

1.1 Organizarea Parlamentului European...............................................

1.2 Funcţionarea Parlamentului European..............................................

BIBLIOGRAFIE..................................................................................

1
 LISTĂ DE ABREVIERI

1. art.- articol;
2. p.- pagină;
3. pct.- punctul;
4. TFUE-Tratatul de Funcționare al Uniunii Europen;
5. UE-Uniunea Europeană;
6. vol.- volumul.

7. PE- Parlament European

8. CECO-Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului;

9. CEEA-Tratatul de Constituire a Convenției Europene a Energiei Atomice
10 . CEE-Tratatul de Constituire al Comunității Europene Econimice
11. Ed. Editura;
12 . ed.- ediția;
13 . lit.-litera;
14. nr.- numărul;
15. op. cit.- operă citată;

2
 CAPITOLUL I

PARLAMENTUL EUROPEAN

1.1 Evoluție
Parlamentul European reprezintă o instituţie a Uniunii Europene care îşi are
originea în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului ( CECO).1
Prin intermediul Convenției cu privire la unele instituții comune, anexată Tratatului
de la Roma, a luat naștere o singură instituție pentru cele 3 Comunități în domeniul
controlului politic – „Adunarea Parlamentară”.2 În anul 1958 instituţia a luat decizia de
a-şi schimba numele în „Adunarea Parlamentară Europenă”, pentru ca la 30 martie
1962 să ia numele de „Parlament European”.3 Denumirea aceasta a fost contestată de
Consiliu, care îşi vedea ameninţate propriile atribuţii de legislator european. Cu
timpul, a început să fie folosită inclusiv în actele comunitare, fiind consacrată juridic
în actele prin art. 3 al Actului Unic European.
Încă din momentul constituirii, Parlamentul European a dus o luptă continuă
pentru extinderea competenţelor sale. Față de atribuțiile pur consultative pe care le
deținea prin intermediul tratatelor constitutive, rolul său a fost întărit continuu pe calea
revizuirilor succesive ale tratatelor, în momentul de față având un rol important ca
parte a procesului decizional la nivelul Uniunii Europene.
În 1970, prin Tratatul de la Luxemburg, Parlamentul European capătă puteri
bugetare și de control, având drept responsabilitate adoptarea bugetului și controlul
execuției bugetare. Tratatul de la Bruxelles din 1975 îi sporeşte Parlamentului puterile
bugetare, având dreptul de a respinge bugetul.4 Odată cu primele alegeri directe a

1
Vasile Cucerescu, Drept instituțional european, Editura Print- Caro, Chișinău, 2013, p. 106 .
2
Constanţa Mătuşescu, Dreptul instituţional al Uniunii Europene, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2013, p. 179.
3
Idem.
4
Crina Verga, Dreptul Uniunii Europene, Suport de curs, UMK, Iași.
3
membrilor Parlamentului European, desfăşurate în iulie 1979, creşte şi rolul acestei
instituţii.
Tratatul de la Lisabona stabilește că Parlametul European este compus din
reprezentanții cetățenilor Uniunii Europene. Totodată, acest tratat a inclus Parlamentul
European pe primul loc în lista instituțiilor Uniunii Europene.

Prin Tratatul de la Lisabona, Parlamentului European îi este conferită mai multă

putere, responsabilitate pentru a putea face fată provocărilor actuale.

1.2 Competența Parlamentului European

Atribuțiile Parlamentului European au evoluat odată cu dezvoltarea graduală a

instituției. Cu toate acestea, Parlamentul European, dispune de competențe specifice,
aspect ce îl face să fie unic în comparație cu alte instituții deliberative naționale.5

Conform dispozițiilor Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European exercită,

împreună cu Consiliul Uniunii European următoarele funcții:
- legislativă;
- bugetară.

Parlamentul European are şi rolul de a desemna preşedintele Comisiei Europene.

În prevederile tratatului se regăsesc 3 atribuţii specifice:

- atribuţii legislative;
- atribuţii bugetare;
- atribuţii de control democratic.

Atribuţiile legislative. În colaborare cu Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul

European dezbate şi adoptă legislaţia europeană. Procedura obişnuită de adoptarea a
actelor europene este procedura legislativă ordinară. Această procedură acordă putere
egală de decizie ambelor instituţii europene. Tratatul de la Lisabona extinde numărul
domeniilor politice care intră sub incidenţa noii proceduri legislative ordinare.
Parlamentul obţine mai multă putere asupra conţinului actelor legislative care privesc
imigraţia, agricultura, fondurile europene etc.

5
Vasile Cucerescu, Drept instituțional....., p. 108.
4
Parlamentul European este învestit cu puterea de a hotarî aderarea de noi state la
Uniunea Europeană.

Atribuţii bugetare. Parlamentul European adoptă împreună cu Consiliul Uniunii

Europene bugetul anual al UE. În acelaşi timp, Parlamentul European ia o decizie în
fiecare an cu privire la modalitatea de gestionare a finanţelor europene de către
Comisia Europeană pentru exerciţiul bugetar anterior.

Atribuţii de control democratic. Parlamentul European are o mare influenţă asupra

altor instituţii. La învestire, Comisia Europeană are nevoie de votul Parlamentului
European care are dreptul de a respinge sau de a aproba competenţa colegiului
comisarilor. De asemenea, Parlamentul European poate soliticita demisia Comisiei
Europene prin procedura de moţiune de cenzură. Parlamentul European examinează
rapoartele Comisiei Europene şi interpelează comisarii europeni. În acest sens,
comisiile din Parlamentul European joacă un rol esenţial în exercitarea corectă a
atribuţiilor instituţiei.

Alte atribuții. Conform art. 194 din Tratatul CE, cetățenii Uniunii, precum și orice
persoană fizică sau juridică, cu domiciliul sau sediul într-un stat membru, poate adresa
petiții Parlamentului European în legătură cu un subiect care face parte din domeniile
de activitate ale Uniunii Europene și care îl/îi privește în mod direct.6

1.3 Componența Parlamentului European

Parlamentul European este un organ unicameral, dispunând de un număr relativ

proporţional de deputaţi din fiecare stata membru în raport cu populaţia ţării
respective.

Actualul Parlament este alcătuit din 751 de deputaţi, repartizaţi între statele
membre după cum urmează: Germania – 96, Franța – 74, Italia și Regatul Unit – 73,
Spania – 54, Polonia- 51, România – 32, Țările de Jos- 26, Belgia, Grecia, Ungaria,
Portugalia și Republica Cehă – 21, Suedia – 20, Austria- 18, Bulgaria- 17, Finlanda,
Danemarca și Slovacia – 13, Croația, Irlanda și Lituania- 11, Letonia și Slovenia- 8,
Cipru, Estonia, Luxemburg și Malta – 6. 7

Membrii Parlamentului European se constituie în grupuri politice. Deputaţii

europeni nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile politice
cărora le subscriu.8

6
Cristina Ceban, Dreptul comunitar european – note de curs, Chișinău, 2013, p. 147.
7
http://www.europarl.europa.eu
8
Vasile Cucerescu, Dreptul instituţional,.....p. 110.
5
 Parlamentul European îşi alege preşedintele dintre membrii săi pentru un mandat
de doi ani şi jumătate. Acest mandat poate fi reînoit. Preşedintele Parlamentului
reprezintă instituţia în relaţia cu alte instituţii europene, dar şi în relaţiile cu exteriorul.

Organele politice ale Parlamentului European sunt următoarele:

- conferinta preşedinţilor;
- biroul;
- colegiul chestorilor;
- conferinţa preşedinţilor de comisie;
- conferinţa presenţilor de delegaţie.

Conferinţa preşedinţilor este formată din preşedintele Parlamentului European şi

preşedinţii grupurilor politice din PE.

Biroul este organul de reglementare al Parlamentului European.

Colegiul chestorilor este responsabil de problemele administrative şi financiare

care îi privesc direct pe deputaţii europeni.

Conferinţa preşedinţilor de comisie reprezintă organul politic al Parlamentului

European, responsabil de asigurarea unei colaborări mai bune între diferitele
comisii parlamentare.

Conferinţa preşedinţilor de delegaţie este organul politic al Parlamentului

European, responsabil de examinarea periodică a chestiunilor ce au legătură cu
buna funcţionare a delegaţiilor comisiilor parlamentare mixte.

6
 CAPITOLUL II

ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

2.1 Organizarea Parlamentului European

Organizarea şi funcţionarea Parlamentului sunt reglementate de Tratatul CE, de

Regulamentul interior adoptat de Parlament în temeiul art. 199 TCE şi de alte acte
interne.9
Conform art. 232 TFUE, Parlamentul „îşi adoptă regulamentul de procedură cu
majoritatea voturilor membrilor săi”, ceea ce înseamnă că acesta dispune de autonomie
în ceea ce priveşte organizarea sa internă.
Regulamentul de procedură al Parlamentului cuprinde ansamblul normelor
interne de organizare şi funcţionare, acesta fiind actualizat permanent. Prin intermediul
acestui regulament sunt stabilite următoarele structuri de lucru ale Parlamentului
European: Biroul ( conducerea Parlamentului), comisiile parlamentare şi grupurile
politice
parlamentare.
Conducerea Parlamentului European este asigurată de către un Preşedinte10, 14
vicepreşedinţi şi 5 chestori, împreună formând Biroul Parlamentlui European.

Cele mai importante dintre atribuţiile Preşedintelui Parlamentului sunt următoarele:

- conduce toate activităţile Parlamentului European;

- reprezintă Parlamentul European;
- deschide, suspendă şi închide şedinţele;
- conduce dezbaterile parlamentare etc.

Biroul este organul executiv al Parlamentului European, având rolul de a

organiza desfăşurarea şedinţelor, structurile administrative, de a gestiona
finanţele Parlamentului, dar şi de a pregăti ante-proiectul de cheltuieli.
Există și un Birou lărgit al Parlamentului European din care fac parte
președinții grupurilor parlamentare. Acest birou are rolul de a decide cu privire
la chestiuni care au legătură cu organizarea internă și relațiile cu celelate
instituții comunitare.

9
Daniel Mihail Șandru, Dreptul Uniunii Europene. Jurisprudență și legislație, Editura Universitară,
București, 2012, p. 65.
10
În prezent, funcţia este deţinută de germanul Martin Schulz .
7
 Comisiile parlamentare sunt constituite de către Parlamentul European prin
vot majoritar pe diverse domenii de activitate. Membrii titulari ai acestora sunt
aleși la propunerea Biroului, pe baza unei repartizări prealabile între grupurile
politice, avându-se în vedere realizarea unei repartizări echitabile a statelor
membre.
Există 3 tipuri de comisii în cadrul Parlamentului European:
- comisii permanente. Acest tip de comisii de află în centrul activității
legislative a Parlamentului. Comisiile permanente au rolul de a examina
chestiunile cu privire la care au fost sesizate și care țin de domeniul lor de
competență. În situația în care o chestiune ține de mai multe domenii, pot fi
sesizate maximum 3 comisii pentru examinarea chestiunii respective;
- comisiile speciale. Componența, atribuțiile și mandatul acestora sunt stabilite
în momentul constituirii lor. Mandatul acestor comisii este de cel mult 12 luni;
- comisiile de anchetă. Acestea sunt comisii ad hoc formate la cererea unui sfert
din membri Parlamentului European. Comisiile de anchetă sunt menite să
examineze eventualele încălcări ale dreptului Uniunii ori cazurile de
administrare defectuoasă în aplicarea dreptului Uniunii.

Fiecare parlamentar european este membru într-o comisie parlamentară, fiind ales
pentru o perioadă de 2 ani și jumătate.

Rolul comisiilor parlamentare este de a pregăti lucrările ședințelor plenare ale

Parlamentului, elaborând avize și amendamente.

Grupurile politice parlamentare sunt formațiuni politice ale membrilor

Parlamentului European constituite în funcție de afinitățile politice care îi apropie.
Acestea de constituie în baza unei declarații făcute președintelui Parlamentului, ce
se publică în Jurnalul Oficial al UE.11

Numărul minim de membri necesar pentru a forma un grup parlamentar este de 25

deputați aleși în cel puțin un sfert din statele membre. Trebuie menționat faptul că un
parlamentar nu poate face parte din mai multe grupuri politice.

Deputații care nu aderă la niciun grup sunt încadrați ca „ neînscrişi”, respectiv

independenţi sau apolitici, din cadrul acestora fiind desemnaţi doi participanţi în cadrul
Biroului lărgit.

La reuniunile Parlamentului European mmbrii acestuia sunt aşezaţi în semicerc, pe

grupuri politice, în scopul de a scoate în evidenţă solidaritatea ideologică.

11
Constanța Mătușescu, Dreptul instituțional.....p. 190.

8
 2.2 Funcţionarea Parlamentului European

Parlamentul European se reuneşte în sesiuni plenare ordinare lunare care

durează o săptămână, şi în sesiuni plenare adiţionale (extraordinare). Sesiunile plenare
ale Parlamentului sunt pregătite cu ajutorul comisiilor parlamentare care formulează
avize și propun amendamente la diferite proiecte aflate pe agenda reuniunii.

Ordinea de zi este stabilită de Biroul Parlamentului și de Conferința Președinților.

Parlamentul European nu are un sediu unic. Reuniunile lunare au loc

Strasbourg, comisiile parlamentare și grupurile politice se întâlnesc la Bruxelles, iar
Secretariatul General și serviciile acestuia se află la Luxemburg. Deși tratatele prevăd
obligația statelor membre de a stabili un singur sediu pentru Parlament, iar opinia
predominnată este în favoarea stabilirii sediului la Bruxelles, pentru a putea fi mai
aproape de Comisie și Consiliu, acesta nu a putut fi finalizată, motivul principal fiind
reprezentat de opoziția Franței și a Luxemburgului, în condițiile în care decizia trebuie
luată de Consiliul UE cu unanimitate de voturi.

Lucrările se desfășoară în 23 de limbi oficiale, cu traducere simultană, iar

ședințele sunt publice, la acestea putând participa și membrii Comisiei Europene. 12

Conform ar. 231 TFUE, Parlamentul ia decizii, de regulă, cu majoritatea

voturilor exprimate, dacă tratatele nu dispun altfel.

12
Art. 230 TFUE.
9
 BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrări de specialitate

1. CEBAN Cristina, Dreptul comunitar european – note de curs, Chișinău, 2013.

2. CUCERESCU Vasile, Drept instituțional european, Editura Print- Caro, Chișinău, 2013.
3. MĂTUȘESCU Constanța, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Pro
Universitaria, București, 2013.
4. MIHAIL Daniel Șandru, Dreptul Uniunii Europene. Jurisprudență și
legislație, Editura Universitară, București, 2012.
5. VERGA Crina, Dreptul Uniunii Europene, Suport de curs, UMK, Iași.
II. Documente europene

1. ART. 231 TFUE.

III. Surse Internet

1. http://www.europarl.europa.eu

10