Universitatea Petrol Gaze din Ploieşti

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică

Titlu

Subtitlu

Student:

Prof. coordonator:

Iunie 2018
Cuprins
 Introducere

Un amplificator operațional este un amplificator de tensiune electronică cu amplificare de

înaltă frecvență cuplată la curent continuu, cu o intrare diferențială și , de obicei, o ieșire cu un
singur capăt. În această configurație, un amplificator operațional produce un potențial de ieșire(
relativ la circuitul de masă) care este de obicei, de sute de mii de ori mai mare decât diferența de
potențial dintre bornele sale de intrare. Amplificatoarele operaționale își au originea în
calculatoarele analogice , unde au fost folosite pentru a efectua operații matematice în multe
circuite liniare, neliniare și dependente de frecventă. Popularitatea amplificatoarelor
operationale, ca bloc de construcție în circuitele analogice se datorează versatilitătii lor. Prin
utilizarea feedback-ului negativ , caracteristicile unui amplificator operational sunt: câștigul
acestuia, impedanța de intrare și ieșire , lărgimea de bandă etc. Sunt determinate de
componentele externe și au o mică dependență de coeficienții de temperatură sau de variațiile de
fabricație ale amplificatorului operational.

Amplificatoarele operationale sunt printre cele mai utilizate dispozitive electronice de

astăzi, fiind utilizate într-o gamă largă de dispozitive consumatoare, industriale și științifice.
Multe circuite integrate cu amplificator operațional au costat doar câțiva cenți în volumul de
producție moderat; cu toate acestea, unele amplificatoare operaționale integrate sau hibride, cu
specificații de performantă speciale, pot costa peste 100 de dolari în cantități mici.
Amplificatoarele operaționale pot fi ambalate ca, componente sau utilizate ca elemente ale
circuitelor integrate mai complexe. Amplificatorul operational este un tip de amplificator
diferențial. Alte tipuri de amplificatoare diferențiale sunt amplificatorul complet diferențial
(similar cu amplificatorul operațional, dar cu două ieșiri), amplificatorul de instrumentație (de
obicei construit din trei amplificatoare operaționale),amplificatorul de izolare (similar cu
amplificatorul de instrumentație, dar cu toleranță la tensiuni comune care ar distruge un
amplificator operațional obișnuit) și un amplificator cu feedback negativ (de obicei construit
dintr-unul sau mai multe amplificatoare operaționale și o rețea de feedback rezistiv).
 Operaţii:

Intrările diferențiale ale amplificatorului constau dintr-o

intrare (+) nereversantă cu tensiune V + și o intrare inversoare (-) cu
tensiune V - ;în mod ideal, amplificatorul operațional amplifică doar
diferența de tensiune dintre cele două, care se numește tensiunea de
intrare diferențială. Tensiunea de ieșire a amplificatorului
operațional Vout este dată de ecuația:

𝑉𝑜𝑢𝑡 = 𝐴𝑂𝐿 (𝑉+ − 𝑉− )

Figura 1
Unde AOL este câștigul în buclă deschisă a amplificatorului
(termenul "bucla deschisă" se referă la absența unei bucle de feedback de la ieșire la intrare).

Amplificatorul în buclă deschisă:

Mărimea AOL este de obicei foarte mare (100.000 sau mai mult pentru amplificatoarele
din circuite integrate) și, prin urmare, chiar și o diferență destul de mică între V + și V - conduce
ieșirea amplificatorului aproape de tensiunea de alimentare. Situațiile în care tensiunea de ieșire
este egală sau mai mare decât tensiunea de alimentare este denumită saturație a amplificatorului.
Mărimea A OL nu este bine controlată de procesul de fabricație și, prin urmare, este imposibil să
se folosească un amplificator cu buclă deschisă ca amplificator diferențial autonom.

Amplificatorul cu buclă închisă

Dacă se dorește funcționarea previzibilă, se utilizează feedback negativ, prin aplicarea

unei părți a tensiunii de ieșire la intrarea inversoare. Răspunsul la
buclă închisă reduce foarte mult câștigul circuitului. Atunci când se
utilizează feedback negativ, câștigul și răspunsul global al circuitului
devin determinate în principal de rețeaua de feedback, mai degrabă
decât de caracteristicile amplificatorului operațional . Dacă rețeaua de
feedback este formată din componente cu valori mici față de
impedanța de intrare a amplificatorului operațional, valoarea
răspunsului AOL a amplificatorului în buclă deschisă, nu afectează

Figura 2
grav performanța circuitului. Răspunsul unui circuit cu amplificator operațional care are
circuitele de intrare, ieșire și de reacție la o intrare este caracterizat matematic de o funcție de
transfer. Funcțiile de transfer sunt importante în majoritatea aplicațiilor de amplificatori
operaționali, cum ar fi calculatoarele analogice . Impedanța de intrare ridicată la bornele de
intrare și impedanța de ieșire scăzută la bornele de ieșire sunt caracteristici deosebit de utile ale
unui amplificator operațional.

În amplificatorul cu feedback negativ din figura 2, prezența feedback-ului negativ prin

𝑉𝑂𝑈𝑇
divizorul de tensiune Rf , Rg determină câștigul de buclă închisă 𝐴𝐶𝐿 = . Echilibrul va fi
𝑉𝐼𝑁

stabilit atunci când Vout este doar suficient pentru a "ajunge în jur și a trage" intrarea inversoare
𝑅
la aceeași tensiune ca V in . Câștigul de tensiune al întregului circuit este astfel 1 + 𝑅𝑓 . Ca un
𝑔

exemplu simplu, dacă V in = 1 V și R f = Rg , V out va fi 2 V, exact cantitatea necesară pentru a

păstra V - la 1 V. Din cauza feedbackului furnizat de către rețeaua R f , Rg , acesta este un circuit
cu buclă închisă .

O altă modalitate de a analiza acest circuit este prin realizarea următoarelor ipoteze (de
obicei valabile):

 Atunci când un amplificator operațional funcționează în modul liniar (adică nu

saturat), diferența de tensiune dintre pinul neconversiv (+) și pinul inversor (-) este neglijabilă
mică.
 Impedanța de intrare dintre pini (+) și (-) este mult mai mare decât alte rezistențe
din circuit.

Semnalul de intrare V in apare la ambii pini (+) și (-), rezultând un curent I prin Rg ,
𝑉𝑖𝑛
avand ecuatia: 𝑖 = 𝑅𝑔

Din moment ce legea actuală a lui Kirchhoff, precizează că același curent trebuie să
părăsească un nod, de îndată ce intră în el și deoarece impedanța în pin-ul (-) este aproape de
infinit, putem presupune că practic aceleași fluxuri de curent I prin Rf , creează o tensiune de
ieșire:
 𝑉 𝑉𝑖𝑛 𝑥 𝑅𝑓 𝑅
𝑉𝑜𝑢𝑡 = 𝑉𝑖𝑛 + 𝑖 𝑥 𝑅𝑓 = 𝑉𝑖𝑛 + ( 𝑅𝑖𝑛 𝑥 𝑅𝑓 ) = 𝑉𝑖𝑛 + = 𝑉𝑖𝑛 (1 + 𝑅 𝑓 )
𝑔 𝑅𝑔 𝑔

Prin combinarea termenilor, determinăm câștigul în buclă închisă ACL :

𝑉𝑜𝑢𝑡 𝑅
𝐴𝐶𝐿 = = 1 + 𝑅𝑓
𝑉𝑖𝑛 𝑔

Caracteristicile amplificatorului operațional ideal:

Un amplificator operațional
ideal este de obicei caracterizat
de următoarele caracteristici:

Figura 3

 Impedanţă de intrare infinită: Pe schema echivalentă firele din intrare se termină

în gol,deci nu vor exista curenţi de intrare. Această proprietate este satisfăcută bine de AO real
cu tranzistoare TEC de intrare.
 Impedanţă zero la ieşire: terminalul de ieşire fiind comandat de o sursă de
tensiune cu impedanţă internă nulă va avea în el o impedanţă nulă.

 Amplificare infinită. Prin definiţie, pentru un AO ideal :

𝑉0
+ − = ∞
𝑉𝑖𝑛 − 𝑉𝑖𝑛
 Amplificare zero de mod comun. Amplificarea de mod comun este definită ca
raportul dintre tensiunea de ieşire şi cea de intrare când pe ambele terminale de intrare sunt
aplicate tensiuni identice. Prin definiţie, la AO ideal amplificarea de mod comun este zero;
 Bandă de trecere infinită. În schema echivalentă neexistând element care să
stocheze energia AO va răspunde din curent continuu până la frecvenţe oricât de ridicate;
 Tensiune de offset la intrare nulă. Legând bornele de intrare la masă tensiunea de
ieşire este nulă;
 Curent nul de polarizare la intrare;
  Zgomot echivalent la intrare zero. Nu există zgomot la ieşirea
circuitului când bornele de intrare sunt legate la masă.

Reguli de baza la analiza amplificatorului operațional :

RI: În intrările amplificatorului operațional nu circulă curenţi. Aceasta este o
consecinţă a impedanţei de intrare infinită.
+ −
RII: Tensiunile pe terminalele de intrare sunt egale: 𝑉𝑖𝑛 = 𝑉𝑖𝑛 . Aceasta este o
consecinţă a reacţiei negative în circuitele cu amplificator operațional, la care o parte din
tensiunea de ieşire este aplicată direct sau indirect pe intrarea inversoare prin elemente
ajutătoare. Pentru ca ieşirea amplificatorului operațional să fie la o valoare de tensiune finită (să
+ −
nu se ajungă la saturaţie) 𝑉𝑖𝑛 trebuie să fie egală cu 𝑉𝑖𝑛 . Amplificatorul operațional este un
+
circuit activ care îşi ajustează mereu valoarea tensiunii de ieşire până când 𝑉𝑖𝑛 devine egală cu
−
𝑉𝑖𝑛 pentru orice configuraţie de circuit (atâta timp cât funcţionează reacţia negativă şi
amplificatorul operațional nu se saturează).
RIII: Impedanţa de ieşire a amplificatorului operațional este zero. Amplificatorul
operațional poate comanda orice sarcină.

Aplicatiile ampificatorului operațional:

a) Circuitul sumator :
Sumatorul cu amplificator operațional este un amplificator inversor cu mai multe intrări
ca în figura de mai jos :

Figura 4
 Tensiunea la ieşire va fi dată de relaţia:
𝑅 𝑅 𝑅
𝑣0 = −(𝑅𝑓 ∙ 𝑣1 + 𝑅𝑓 ∙ 𝑣2 + ⋯ + 𝑅𝑓 ∙ 𝑣𝑛 )
1 2 𝑛

Dacă se aleg valorile:

𝑅1 = 𝑅2 = 𝑅3 = ⋯ = 𝑅𝑛 = 𝑅 = 𝑅𝑓

Atunci relaţia devine :

𝑣0 = −(𝑣1 + 𝑣2 + 𝑣3 + ⋯ + 𝑣𝑛 )

Pentru a micşora dezechilibrul provocat de curenţii de intrare se introduce rezistorul RC,

între intrarea neinversoare şi masă, care satisface relaţia :
𝑅𝐶 = 𝑅1 ∥ 𝑅2 ∥ 𝑅3 ∥ ⋯ ∥ 𝑅𝑛
Pentru cazul satisfacerii condiţiei rezultă :
𝑅
𝑅𝐶 = 𝑛

b) Circuitul de integrare cu amplificator operațional

În figura 5 se prezintă schema circuitului de integrare cu AO. Intrarea inversoare fiind

masă virtuală, curentul de intrare este:
𝑉𝑖𝑛
𝑖=
𝑅

Deoarece, curentul i circulă şi prin condensator :

𝑑𝑣0
𝑖 = 𝑖𝐶 = −𝐶
𝑑𝑡

Se obține:

1 𝑡
𝑣0 = − 𝑅𝐶 ∫0 𝑣𝑖𝑛 𝑑𝑡 + 𝑣0 (0) , unde v0 este valoarea inițială a tensiunii de ieșire .
 Figura 5

În figura 6 se prezintă acţiunea unui circuit integrator cu amplificator operațional, asupra

unui semnal de tip impuls negativ de tensiune cu condiţia inițială: 𝑣0 = 0

Figura 6

Analizând funcţionarea circuitului de integrare cu AO se înţelege importanţa reglării

offsetului deoarece, existenţa unui dezechilibru între intrări conduce la intrarea amplificatorului
în saturaţie. Se vor lua măsuri de compensare a offsetului în funcţie de amplificatorul operațional
folosit. Se poate, de asemenea, introduce o reacţie negativă prin introducerea rezistorului
suplimentar Rf în paralel cu condensatorul.

c) Circuitul de derivare cu amplificator operațional

Acest circuit este prezentat în figura 7. Dacă se aplică RII, punctul A este masă virtuală,
iar conform RI curentul iC care circulă prin condensator este acelaşi cu cel care străbate
rezistenţa R.
 𝒊𝑪 = 𝒊 (1)

𝒅𝒗𝒊𝒏
𝒊𝑪 = 𝑪 (2)
𝒅𝒕

Figura 7

𝒗𝟎
𝒊=− (3)
𝑹

Se poate scrie:

𝑑𝑣𝑖𝑛
𝑣0 = −𝑅𝐶
𝑑𝑡

Din relaţia (3) se constată că prin acţiunea

circuitului de derivare realizat, tensiunea de ieşire
este proporţională cu viteza de variaţie (derivata)
semnalului aplicat la intrare. În figura 8, se
prezintă efectul aplicării unui circuit de derivare
asupra unui semnal dreptunghiular pozitiv de
perioadă T0.

. Figura 8

d) Redresorul de precizie

În circuitele de măsurare a tensiunilor alternative mici nu pot fi folosite redresoare simple

cu diode, deoarece tensiunile măsurate sunt comparabile cu tensiunea de deschidere a diodelor
(tipic 0,6V). Redresoarele de precizie cu amplificator operațional se bazează pe obţinerea unei
caracteristici de diodă ideală prin introducerea unei diode în bucla de reacţie a amplificatorului
care reglează automat căderea de tensiune la bornele acesteia ,ca în timpul conducţiei să existe o
dependenţă liniară între tensiunea de intrare care se redresează şi tensiunea redresată, pentru
tensiuni mici de ordinul sutelor de microvolţi. În figura 9 se prezintă un circuit de redresare
monoalternanţă cu amplificator operațional.

Figura 9

În semiperioada pozitivă a tensiunii de intrare aplicate, vin , bucla de reacţie negativă se

închide, amplificatorul funcţionând ca repetor de tensiune, iar tensiunea de ieşire v0 este identică
cu vin . În semiperioada negativă dioda D este polarizată invers, bucla de reacţie se întrerupe, iar
amplificatorul operațional se saturează la -Vcc . Tensiunea de ieşire devine nulă, deoarece dioda
D nu conduce. La acest montaj tensiunea minimă de deschidere a redresorului de precizie, vp ,
este:

𝑉𝐷
𝑣𝑝 = , unde VD este tensiunea de deschidere a diodei D, iar A0 este amplificarea
𝐴0

amplificatorului operațional în buclă deschisă.

Luând ca exemplu un amplificator cu A0=105 şi o diodă cu siliciu cu VD=0,6V rezultă o

tensiune de deschidere de 6V, ceea ce reprezintă o performanţă. Un dezavantaj major al
circuitului prezentat este intrarea în saturaţie a amplificatorului operațional, în semiperioada
negativă a semnalului, fapt care reduce frecvenţa maximă de funcţionare (la cca 103 Hz pentru
amplificatoarele operaționale uzuale).

Dacă se utilizează schema de redresare din figura 10, se înlătură intrarea în saturaţie a
amplifica fapt care creşte frecvenţa de lucru. Este un montaj inversor.
 Figura 10

Semnalul de ieşire în semiperioada negativă este :

𝑅2
𝑣0 = ∙𝑣
𝑅1 𝑖𝑛

În semiperioada pozitivă, amplificatorul operațional are o reacţie negativă care limitează

tensiunea de ieşire la valoarea tensiunii de deschidere a diodei D2 , iar tensiunea de ieşire v 0 este
nulă, deoarece D1 nu conduce. Amplificatorul operațional nu mai intră în saturaţie şi astfel
frecvenţa de lucru a redresorului creşte de cca 10 ori. (la 104 Hz pentru amplificatoarele
operaționale uzuale).

În figura 11 se prezintă schema unui circuit de redresare bialternanţă. AO1 funcţionează

ca circuit de redresare monoalternanţă, iar AO2 este sumator şi inversează tensiunile vin şi 2v1
producând tensiunea 0 v cu valoarea medie pozitivă. Diagramele care descriu funcţionarea sunt
date în figura 12.
 Figura 11

Figura 12

Amplificatorul diferențial

Amplificatorul diferenţial, prin caracteristicile sale, poate măsura precum şi amplifica

semnalele de variaţie redusă peste care sunt suprapuse zgomote.

Figura 13

Circuitul are structura din fig 13 şi poate fi utilizat în două moduri diferite: în mod
diferenţial şi în mod comun.
 În mod diferenţial, pe cele 2 intrări
ale circuitului se aplică tensiunile de intrare vi1 şi vi2
(Figura 14), iar rezultatul prelucrării acestor tensiuni
este furnizat la ieşire sub forma tensiunii de ieşire
vo. Se atrage atenţia că vi1 reprezintă tensiunea care
se aplică pe intrarea inversoare, iar vi2 reprezintă
tensiunea care se aplică pe intrarea neinversoare.
Diferenţa dintre cele 2 tensiuni de intrare vi1-vi2 se
Figura 14
notează cu viD şi se numeşte tensiune de intrare diferenţială,
iar raportul dintre tensiunea de ieşire vo şi tensiunea de intrare diferenţială viD se numeşte factor
de amplificare în tensiune în mod diferenţial şi se notează cu AVD:

𝑣0 𝑣
𝐴𝑉𝐷 = 𝑣 = 𝑣 0 (1)
𝑖1 −𝑣𝑖2 𝑖𝐷

În urma calculelor (ţinând cont de faptul că RX=R şi RY=RF), rezultă că tensiunea de

ieşire vo se poate calcula în funcţie de tensiunile de intrare vi1 şi vi2, cu relaţia de mai jos:

𝑅𝐹
𝑉0 = ∙ (𝑣𝑖2 − 𝑣𝑖1 ) (2)
𝑅

Din relaţia de mai sus, se constată că factorul de amplificare în tensiune diferenţial este:

𝑅𝐹
𝐴𝑉𝐷 = (3)
𝑅

iar circuitul generează la ieşire o tensiune direct proporţională cu tensiunea de intrare

diferenţială.

În continuare, se prezintă modul în

care se poate determina relaţia de mai sus.

1. Se determină curenţii prin

rezistoarele circuitului: mai întâi se notează cu Figura 15

i1 curentul prin R şi cu i2 curentul prin RX; apoi, se ţine cont de faptul că i- şi i+ sunt egali cu zero,
fiind curenţi de intrare în amlificatorul operațional; rezultă pe baza TK1 aplicată în nodul la care
este conectată intrarea inversoare, respectiv neinversoare a amplificatorului, rezultă că prin R F
curentul este tot i1, iar prin RY curentul este tot i2.
2. Amplificatorul are reacţie negativă (prin RF), tensiunile de intrare de la cele 2
intrări ale amplificatorului sunt egale: 𝑣𝑖+ = 𝑣𝑖− , unde vi- este tensiunea din nodul la care este
conectată intrarea inversoare a amplificatorului, până la masă, iar vi+ este tensiunea din nodul la
care este conectată intrarea neinversoare a amplificatorului, până la masă.
3. Aplicând legea lui Ohm pe toate rezistoarele rezultă:

vi1  vi  vi   vo vi 2  vi  vi   0
i1  si i1  i2  si i2 
R RF RX RY

Ţînând cont în relaţiile de mai sus de egalitatea 𝑣𝑖+ = 𝑣𝑖− ,rezultă că vo se poate calcula în
funcţie de vi1 şi vi2 cu relaţia:

R  R   RY  
vo    F  vi1  1  F      vi 2 
 R  R   R X  RY  

𝑅𝐹
Dar, deoarece RX=R şi RY=RF, rezultă: 𝑉0 = ∙ (𝑣𝑖2 − 𝑣𝑖1 ). În mod comun, cele 2
𝑅

intrări ale circuitului sunt conectate împreună astfel încât circuitul are o singură intrare, iar la
aceasta se alică tensiunea de intrare, numită în acest caz tensiune de intrare de mod comun,
notată viC (Figura 16).

Figura 16
 Raportul dintre tensiunea de ieşire vo şi tensiunea de intrare de mod comun viC se
𝑣
numeşte factor de amplificare în tensiune în mod comun şi se notează cu AVC: 𝐴𝑉𝐶 = 𝑣 0
𝑖𝐶

Valoarea lui AVC se poate determina pe baza relaţiei de calcul (2), observând că în acest mod de
funcţionare, de fapt, pe cele 2 intrări ale amplificatorului diferenţial se aplică o tensiune comună
viC, deci, tensiunea de ieşire vo se poate calcula din relaţia (2), particularizată pentru condiţia:

𝑣𝑖1 = 𝑣𝑖2 = 𝑣𝑖𝐶

Rezultă că, în cazul în care se aplică pe cele 2 intrări o tensiune comună, valoarea
tensiunii de ieşire este zero, iar 𝐴𝑉𝐶 = 0 . În concluzie, amplificatorul diferenţial amplifică doar
semnalele de mod diferenţial în timp ce pe semnalele de mod comun le rejectează (le elimină =
nu le lasă să ajungă la ieşirea sa). Atenţie, nu oricare amplificator cu 2 intrări este diferenţial.

Rejectarea zgomotelor în amplificatoarele diferenţiale

Pentru a înţelege modul în care sunt rejectate zgomotele într-un amplificator diferenţial se
va face o analiză comparativă între cazul unui amplificator convenţional (care, în discuţia care
urmează se consideră că are o singură intrare) şi cazul amplificatorului diferenţial.

Primul caz este ilustrat în Figura 17A . La alimentarea amplificatorului, acesta devine
conectat, prin priza cu împământare, la pământ. La intrarea sa se conectează un generator de
tensiune, care generează o tensiune electrică vi – acesta este semnalul util, numai acesta ar trebui
amplificat. Ca şi amplificatorul, la alimentarea generatorului de tensiune, acesta devine conectat,
prin priza cu împământare, la pământ. Există diverse surse care generează zgomot, efectul net al
acestor surse fiind modelat în Figura 17A, prin intermediul unei surse de zgomot notate v Z. Deci
sursa vZ generează un semnal parazit, care nu codează nici o informaţie şi în concluzie, acest
semnal nu trebuie amplificat.
 Figura 17. Rejectarea zgomotelor în amplificatoarele convenţionale.

Din punctul de vedere al masei amplificatorului, sursa de zgomot v Z este conectată în

serie cu generatorul de semnal vi, la intrarea amplificatorului, aşa cum este sugerat în Figura
17B. În consecinţă, în acest caz, tensiunea de la ieşirea amplificatorului (care nu este figurată în
Figura 17B) va fi:

𝑣0 = 𝐴𝑉 ∙ (𝑣𝑖 + 𝑣𝑍 )

unde AV este amplificarea în tensiune a amplificatorului. După cum se remarcă din

relaţia de mai sus, în tensiunea de ieşire se regăseşte şi tensiunea de zgomot amplificată, ceea ce
alterează acurateţea cu care la ieşirea amplificatorului se obţine informaţia utilă.

Al doilea caz, cel al utilizării amplificatorului diferenţial, este ilustrat în Figura 18A. La
alimentarea amplificatorului diferenţial, acesta devine conectat prin priza cu împământare, la
pământ. Pentru a putea fi eliminate zgomotele, generatorul de tensiune, care generează tensiunea
electrică vi, trebuie conectat între intrările amplificatorului; astfel, tensiunea de intrare vi devine
tensiune de intrare diferenţială (vezi Figura 14). Ca şi amplificatorul, la alimentarea
generatorului de tensiune, acesta din urmă devine conectat, prin priza cu împământare, la
pământ.
 Figura 18. Rejectarea zgomotelor în amplificatoarele diferenţiale.

Cu generatorul astfel conectat, se constată că, din punctul de vedere al masei

amplificatorului, sursa de zgomot este conectată cu generatorul de semnal vi ca în Figura 18B. În
continuare, se va determina expresia de calcul a tensiunii de ieşire v o a amplificatorului. Pentru
aceasta se va aplica teorema suprapunerii efectelor, deoarece discuţia de faţă are loc,
presupunând că amplificatorul diferenţial lucrează liniar.

Figura 19. Aplicarea teoremei suprapunerii efectelor pentru Figura 18B.

Astfel, prin pasivizarea lui vZ, se poate determina valoarea notată voi a tensiunii de ieşire
vo, în funcţie de vi. Deoarece, în acest caz (Figura 19A), vi=viD, din (1) rezultă că:

voi  AVD  viD  AVD  vi

 Apoi, prin pasivizarea lui vi, se poate determina valoarea notată voZ a tensiunii de ieşire
vo, în funcţie de vZ. În acest caz, se remarcă faptul că tensiunea de zgomot este o tensiune de
v
mod comun pentru amplificatorul diferenţial (Figura 19B), vZ=viC. Din AVC  o rezultă că:
viC

voZ  AVC  viC  AVC  vZ  0

Conform teoremei suprapunerii efectelor,

vo  voi  voZ

Deci, ţinând cont de rezultatele de mai sus,

vo  AVD  vi

de unde se observă că tensiunea de ieşire vo, nu mai conţine tensiunea de zgomot.

Amplificatorul diferenţial are 2 dezavantaje majore:

1) Rezistenţa de intrare a celor 2 intrări este egală cu R, dacă această rezistenţă este
mică, atunci vor exista pierderi de tensiune la intrările amplificatorului.

2) în cazul unor aplicaţii care necesită modificarea factorului de amplificare în

tensiune, realizarea acestei operaţiuni este dificilă, modificarea acestui parametru presupune
modificarea lui RF sau a lui R, dar, deoarece rejectarea semnalelor de mod comun are loc numai
dacă RX=R şi RY=RF, rezultă că rezistenţele RX şi RY ar trebui să “urmărească” simultan valorile
lui R, respectiv RF – lucru dificil de realizat în circuitele practice.
 Amplificatorul de instrumentație

Amplificatorul de instrumentaţie este un circuit liniar de precizie care se poate folosi

pentru amplificarea unor semnale de nivel mic într-un mediu zgomotos (prin mediu
zgomotos înţelegând locul în care există radiaţie electromagnetică puternică ce poate
perturba funcţionarea normală a unor circuite electronice datorită semnalelor parazite induse
în firele de conexiune ale circuitului). Această formă de procesare a semnalelor prin care se
obţine diferenţa a două semnale, amplificată de un număr arbitrar de ori, se poate realiza cu
performanţe mai modeste şi cu ajutorul amplificatorului diferenţial, studiat anterior.

Acest circuit se mai numeşte şi amplificator de diferenţă de tensiuni şi prezintă

următoarele limitări:

a. impedanţele de intrare pentru cele două semnale au valori finite. Acest fapt
obligă culegerea semnalelor de la surse ideale, cu rezistenţă internă nulă;
b. rejecţia modului comun este o funcţie critică de rezistenţele conectate în
circuit. Variaţia valorilor celor patru rezistenţe degradează mult rejecţia
modului comun;
c. pentru a regla amplificarea trebuie modificată simultan valoarea a două
rezistenţe, ceea ce complică mult posibilităţile de echilibrare.

Circuitul care elimină aceste neajunsuri este amplificatorul de instrumentaţie, cu schema din
figura 20.

Figura 20

De obicei acest circuit este disponibil într-o unică prezentare (un singur circuit
integrat). Rezistenţele fixe sunt realizate cu mare grad de precizie iar amplificările celor două
căi de semnal sunt bine împerecheate. Buna echilibrare şi utilizarea unor amplificatoare
operaţionale de calitate, asigură valori ridicate ale rejecţiei modului comun (CMRR tipic este
de 120dB). Cele două semnale care trebuie prelucrate se aplică la intrările neinversoare ale
amplificatorului operațional de intrare (AO1 şi AO2), ceea ce asigură impedanţe de intrare de
valori foarte mari. Etajul de ieşire este un amplificator diferenţial echilibrat. Cu ajutorul unei
singure rezistenţe, notată Rx, se ajustează amplificarea pentru ambele căi de semnal.

Pentru a determina expresia tensiunii de ieşire, pe figura 20, s-au trecut sensurile
tensiunilor şi curenţilor din circuit, considerându-se, arbitrar, că tensiunea cea mai pozitivă
este u1. Această particularizare nu afectează deloc rezultatul analizei. Se presupune că
amplificatoarele operaționale sunt ideale. Pentru condiţii stabile în buclă închisă, tensiunea
de la borna inversoare a fiecărui amplificator operațional de la intrare este egală cu tensiunea
de pe intrarea neinversoare. Deoarece rezistenţa Rx se conectează între cele două intrări
inversoare ale AO1 şi AO2, rezultă că tensiunile de la capetele acestei rezistenţe sunt egale
cu cele de intrare, căderea de tensiune pe Rx exprimându-se:

𝑢𝑥 = 𝑢1 − 𝑢2 (1)

Această cădere de tensiune determină prin Rx un curent, care are expresia:

𝑢𝑥 𝑢1 −𝑢2
𝑖𝑥 = = (2)
𝑅𝑥 𝑅𝑥

Deoarece prin intrările amplificatorului operațional ideal nu curge curent, ix va circula de la

ieşirea AO1 spre ieşirea AO2, trecând prin R1, Rx şi R2. Dacă se presupune R1=R2=R,
căderile de tensiune datorate lui ix sunt egale şi au valoarea:
𝑅(𝑢1 −𝑢2 )
𝑢𝑟 = 𝑅𝑖𝑥 = (3)
𝑅𝑥

Tensiunile ua şi ub de la ieşirile AO1, respectiv AO2, se scriu:

𝑢𝑎 = 𝑢1 + 𝑢𝑟 (4)

𝑢𝑏 = 𝑢2 − 𝑢𝑟 (5)

şi reprezintă tensiunile de intrare ale amplificatorului diferenţial echilibrat realizat cu AO3.

Folosind rezultatele obţinute la amplificatorul diferenţial echilibrat, tensiunea de ieşire se
poate scrie sub forma:

𝑢𝑜 = 𝑢𝑎 − 𝑢𝑏 = 𝑢1 − 𝑢2 + 2𝑢𝑟 (6)
Inlocuind ur din relaţia (3) în (6), rezultă:
2𝑅
𝑢𝑜 = (1 + ) (𝑢1 − 𝑢2 ) (7)
𝑅𝑥

Relaţia (7) pune în evidenţă modul în care se poate modifica amplificarea circuitului şi
anume prin varierea valorii unei singure rezistenţe (Rx).

Funcționarea liniară a amplificatorului de instrumentație.

Funcţionarea liniară a circuitului este posibilă numai dacă toate cele trei
amplificatoare operaţionale lucrează liniar. Funcţionarea lui AO3 este liniară numai dacă
tensiunea sa de ieşire este mai mică decât tensiunea de saturaţie, adică dacă se îndeplineşte
condiţia:
2𝑅
(1 + )|𝑢1 − 𝑢2 | < 𝑈𝑠𝑎𝑡 (8)
𝑅𝑥

Tot funcţionarea liniară a circuitului impune ca şi cele două amplificatoare operaționale de la

intrare să lucreze liniar. Prin înlocuirea pe rând a relaţiei (3) în (4) şi (5) rezultă:
𝑅 𝑅
|(1 + ) 𝑢1 − 𝑢2 | < 𝑈𝑠𝑎𝑡 (9)
𝑅𝑥 𝑅𝑥

𝑅 𝑅
|(1 + ) 𝑢2 − 𝑢1 | < 𝑈𝑠𝑎𝑡 (10)
𝑅𝑥 𝑅𝑥

Influența zgomotului

Amplificatorul de instrumentaţie se dovedeşte deosebit de util atunci când se cere

amplificarea unor semnale de amplitudine mică iar în firele prin care se aduce semnalul la
amplificator se induc semnale parazite (tensiuni de zgomot). Să presupunem că trebuie
amplificat semnalul de la o sursă ui, care are un capăt conectat la masă şi că dispunem de un
amplificator cu intrare simplă (intrarea între borna “caldă” şi masă a amplificatorului) aşa
cum se arată în figura 20.

Semnalul se transmite la amplificator printr-un cablu bifilar, neecranat, de o lungime

suficient de mare ca semnalele induse să fie supărătoare (comparabile ca amplitudine cu
mărimea semnalului util). In fiecare din firele cablului se induce o tensiune de zgomot
nedorită, un. Dacă cele două fire sunt suficient de apropiate atunci cele două tensiuni induse
au valori egale. Cu RF s-au notat rezistenţele firelor din cablu.
 Dacă traseul de masă este perfect, atunci nu apare buclă de masă şi analiza se face
pentru circuitul din figura 20, unde traseul desenat cu linie întreruptă nu există. În aceste
condiţii tensiunea de zgomot de pe firul superior se adună direct la tensiunea utilă iar
amplificatorul va amplifica această sumă de tensiuni.

Figura 20.

Ilustrarea modului de acţiune a zgomotului de mod comun şi a buclei de masă.

Cazul cel mai general este cel ilustrat în figura 20, când există traseul desenat cu linie
punctată. Situaţia prezentată corespunde unei legături de masă imperfecte, când între cele
două puncte de masă există o mică diferenţă de potenţial. Când un astfel de circuit se leagă în
două puncte la masă, rezultă un circuit închis, numit buclă de masă, cu rezistenţa RG, prin
care circulă curentul buclei de masă. Datorită lui, în circuit apare o tensiune parazită
suplimentară care se adaugă la semnalul de intrare util, ui.

Figura 21

Ilustrarea modului de aplicare a unui semnal afectat de zgomot la intrarea unui amplificator de instrumentaţie.

Neajunsul creat de bucla de masă se elimină prin utilizarea unui amplificator de

instrumentaţie ca cel din figura 21, deoarece acest amplficator nu are nici o intrare conectată
la masă, ci are intrare diferenţială.

In acest fel tensiune de intrare utilă apare ca o tensiune diferenţială:

𝑢𝑑 = 𝑢1 − 𝑢2 = 𝑢𝑖 (11)
 Dacă se notează amplificarea diferenţială în buclă închisă a circuitului cu A, atunci
semnalul diferenţial de la ieşire este:

𝑢𝑜𝑑 = 𝐴(𝑢1 − 𝑢2 ) = 𝐴𝑢𝑖 (12)

Tensiunile de zgomot apar ca semnale de intrare de mod comun, adică uic=un. Fie Ac
amplificarea de mod comun a circuitului. Tensiunea de ieşire de mod comun se scrie:

𝑢𝑜𝑐 = 𝐴𝑐 𝑢𝑛 (13)

Se evaluează raportul dintre tensiunea de ieşire diferenţială şi cea de ieşire de mod

comun:
𝑢𝑜𝑑 𝐴𝑢𝑖
= (14)
𝑢𝑜𝑐 𝐴𝑐 𝑢𝑛

𝐴
Unde raportul reprezintă factorul de rejecţie a modului comun, CMRR. Cu această
𝐴𝐶
observaţie relaţia (14) devine:
𝑢𝑜𝑑 𝑢𝑖
= 𝐶𝑀𝑅𝑅 × (15)
𝑢𝑜𝑐 𝑢𝑛

𝑢𝑖
In relaţia (15), reprezintă raportul dintre semnalul util şi tensiunea de zgomot. Din
𝑢𝑛
𝑢𝑖
acest motiv, se numeşte raport semnal-zgomot. Se observă că raportul semnal-zgomot de
𝑢𝑛
la ieşirea amplificatorului de instrumentaţie este de CMRR ori mai mare decât raportul
semnal-zgomot de la intrare. Conform acestei observaţii, cu cât factorul de rejecție a modului
comun al unui amplificator de instrumentaţie este mai mare cu atât se atenuează mai mult
influenţa zgomotelor asupra semnalului de ieşire.