Academia de Studii Economice din București

Facultatea de Administrație și Management Public

Model de dezvoltare al spațiului touristic în Grecia și Italia

Studentă: Stoean Elena

Grupa: 227
Seria: A
Anul: III
Prof. coordonator: Prof. Univ. Dr. Florina Bran

București
2018

1
 Grecia

Introducere

Grecia, oficial, Republica Elenă și cunoscută încă din antichitate și sub

denumirea de Elada, este o țară din Europa de Sud. Conform recensământului din 2011,
populația Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș și capitala țării
este Atena.
Grecia se află amplasată strategic la intersecția între Europa, Asia de Vest și
Africa, și se învecinează la nord-vest cu Albania, la nord cu Republica Macedonia și cu
Bulgaria, și la nord-est cu Turcia. Țara este formată din nouă regiuni istorico-geografice:
Macedonia, Grecia Centrală, Pelopones, Tesalia, Epir, Insulele din Marea Egee⁠(inclusiv
Dodecanezele și Cicladele), Tracia de Vest⁠, Creta și Insulele din Marea Ionică⁠. Marea
Egee se află la est de partea continentală, Marea Ionică se află la vest, iar Marea
Mediterană la sud. Grecia are cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei și a 11-a ca
lungime din lume, cu 13.676 km lungime, deținând și un mare număr de insule
(aproximativ 1.400, dintre care 227 sunt locuite). Optzeci la sută din teritoriul grec este
format din munți, dintre care cel mai înalt este Muntele Olimp cu 2.917 m.
Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice, începând cu
civilizațiile egeene⁠ din Epoca Bronzului, și este considerată a fi leagănul culturii
occidentale. Ea este locul de naștere al democrației ca formă de guvernare, al filosofiei
occidentale⁠, al Jocurilor Olimpice, al literaturii occidentale⁠ și al istoriografiei, științelor
politice, al marilor principii științifice și matematice, și al dramaturgiei occidentale,
incluzând genurile tragediei și comediei. Realizările culturale și tehnologice ale Greciei
au influențat mult întreaga lume, multe aspecte ale civilizației grecești pătrunzând în
Orient prin campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin intermediul Imperiului
Roman. Această bogată moștenire este parțial reflectată de cele 18 situri din patrimoniul
mondial UNESCO aflate în Grecia, ceea ce plasează țara pe locul al șaselea în Europa
și al treisprezecelea în lume. Statul grec modern, care cuprinde mare parte din miezul
istoric al civilizației grecești, a fost înființat în 1830 după Războiul Grec de Independență
față de Imperiul Otoman.
Grecia este o țară democratică și dezvoltată, cu o economie de venit mare
avansată, un nivel de trai ridicat și un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat. Grecia
este membru fondator al Organizației Națiunilor Unite, și membru al Uniunii Europene de
la aderarea la o structură precursoare a acesteia în 1981 (precum și mebră a zonei euro
din 2001), și este și membră a mai multor instituții internaționale, inclusiv Consiliul
Europei, NATO, OECD, OSCE și OMC. Economia Greciei este cea mai mare din Balcani,
în care țara este un important investitor regional.

2
Geografie si clima

Grecia este formată dintr-o parte continentală muntoasă și peninsulară,

întinzându-se în mare în capătul sudic al Peninsulei Balcanice, terminându-se cu
peninsula Pelopones (separată de restul continentului printr-un canal⁠ prin Istmul
Corintului⁠). Datorită coastei deosebit de complexe și datorită numeroaselor insule,
Grecia are a unsprezecea cea mai lungă coastă din lume, cu 13.676 km; frontiera sa
terestră este de doar 1.160 km. Țara se află aproximativ între paralelele de 34° și 42°
latitudine nordică, și între meridianele de 19° și 30° longitudine estică.
Grecia are un număr mare de insule, între 1.200 și 6.000, în funcție de definiție,
dintre care 227 sunt locuite. Creta este cea mai mare și mai populată; Euboea, separată
de continent prin Strâmtoarea Euripus⁠lată de 60 m, este a doua ca mărime, urmată de
Rhodos și Lesbos.
Insulele grecești sunt grupate prin tradiție în următoarele arhipelaguri: Insulele
Argo-Saronice⁠din Golful Saronic de lângă Atena, Cicladele, o colecție mare dar densă
ce ocupă partea centrală a Mării Egee, Insulele Egeene de Nord⁠, o grupare aproximativă
aflată în largul coastei vestice a Turciei, Dodecanezele, o altă mulțime vagă de insule din
sud-est, aflate între Creta și Turcia, Sporadele⁠, un grup mic și compact în largul coastei
Euboeei de nord-est, Insulele Ionice, aflate la vest de continent în Marea Ionică.
Optzeci la sută din teritoriul Greciei este format din munți și dealuri, ceea ce face
țara să fie una dintre cele mai muntoase din Europa. Muntele Olimp, sălașul mitic al zeilor
greci⁠, culminează cu vârful Mytikas 2.917 m, cel mai înalt din țară. Grecia vestică are
mai multe lacuri și zone umede și este dominată de Munții Pindului. O continuare a Alpilor
Dinarici, acest lanț atinge o altitudine maximă de 2.637 m în vârful Smolikas⁠(al doilea
din Grecia), și de-a lungul istoriei a constituit o importantă barieră împotriva transportului
dintre est și vest.
Munții Pindului continuă în Peloponesul central, trece insulele Kythera și
Antikythera și ajung până în sud-vestul Egeei, în Insula Creta unde se termină. Insulele
din Egee sunt de fapt culmi ale unor munți submarini ce au constituit odată o prelungire
a continentului. Munții Pindului sunt caracterizați de creste înalte și abrupte, adesea
întretăiate de văi adânci și de alte peisaje carstice. Spectaculoasele chei Vikos⁠, parte
din Parcul Național Vikos-Aoos⁠din Munții Pindului, sunt trecute în Cartea Recordurilor
Guinness ca cele mai adânci chei din lume. O altă formațiune remarcabilă sunt stâlpii de
piatră Meteora, în vârful cărora au fost construite mănăstiri ortodoxe medievale.
Nord-estul Greciei are alți munți de altitudini mari, Rodopii, care se întind în
regiunea Macedoniei de Est și Traciei; zona ese acoperită cu întinse păduri seculare,
inclusiv celebra pădure Dadia din unitatea regională Evros⁠, din nord-estul extrem al țării.
Câmpii întinse sunt amplasate în principal în regiunile Tesalia, Macedonia Centrală
și Tracia. Ele constituie regiuni economice-cheie, fiind printre puținele zone cu terenuri
arabile. Specii marine rare, cum ar fi focile și Broasca țestoasă de mare⁠trăiesc în mările
din jurul Greciei continentale, în timp ce densele sale păduri sunt habitat pentru ursul
brun, râsul, căprioară și capră sălbatică.

3
 Clima Greciei este în principal mediteraneană cu ierni blânde și umede și cu veri
uscate și călduroase. Acest tip de climă este prezent în toate zonele de coastă, inclusiv
în Atena, în Ciclade, Dodocaneze, Creta și Pelopones, în Insulele Ionice și în unele părți
din Grecia continentală centrală. Munții Pindului afectează puternic clima din țară, zonele
de la vest de munți fiind considerabil mai umede în medie (din cauza expunerii mai mari
la vânturile de vest care aduc umezeală) decât cele aflate la est de munți (din cauza unui
efect de umbră pluviometrică⁠).
Zonele montane din Grecia de nord-vest (părți din Epir, Grecia Centrală, Tesalia,
Macedonia de Vest) ca și în zonele centrale muntoase ale Peloponesului – inclusiv părți
din regiunile Aheea, Arcadiași Laconia – prezintă o climă alpină⁠cu zăpezi abundente.
Zonele interioare ale Greciei nordice, din Macedonia centrală și din Macedonia de Est și
Tracia prezintă o temperate climate⁠, cu ierni reci și umede și cu veri calde și uscate
marcate de furtuni frecvente. Zăpada cade anual în munți și în nordul țării, apărând însă
uneori și în zonele mai joase, cum ar fi Atena.
Fitogeografic, Grecia aparține regatului boreal⁠și este împărțită între provincia est-
mediteraneană a regiunii mediteraneene⁠ și provincia ilirică a regiunii circumboreale⁠.
Conform World Wide Fund for Nature și Agenției Europene de Mediu⁠, teritoriul Greciei
poate fi împărțit în șase ecoregiuni: pădurile de foioase ilire⁠, pădurile de amestec ale
Munților Pindului⁠, pădurile de amestec balcanice⁠, pădurile de amestec din
RodopiRhodope montane mixed forests, pădurile de amestec și de sclerofile ale Egeei și
Turciei de Vest, și pădurile mediteraneene din Creta.

Turism

Un procentaj important din venitul național grecesc provine din turism. Turismul
finanțează 16% din produsul intern brut. Conform statisticilor Eurostat, Grecia a primit în
2009 peste 19,5 milioane de turiști, în creștere față de cei 17,7 milioane care au venit în
2007.
Marea majoritate a vizitatorilor Greciei din 2007 provin de pe continentul european,
în număr de 12,7 milioane. Deși majoritatea vizitatorilor de o singură naționalitate sunt
cei din Regatul Unit, (2,6 milioane), urmați îndeaproape de cei din Germania (2,3
milioane). În 2010, cea mai vizitată regiune a Greciei a fost Macedonia Centrală, cu 18%
din fluxul total național de turiști (în total 3,6 milioane de turiști), urmată de Attica cu 2,6
milioane și de Pelopones cu 1,8 milioane. Grecia de Nord este cea mai vizitată regiune
geografică, cu 6,5 milioane de turiști, urmată de Grecia Centrală cu 6,3 milioane.

Tipuri de turism practicate in Grecia

Sub aspect turistic se pot delimita trei areale:
a) Grecia Continentală cuprinde unitatea montană a Pindului, Rodopilor și
Câmpiilor Thesaliei, Salonicul și Strumei și a litoralului marin cu peisaje variate. Se impun
legendarul Munte Olimp ce domină Campia Thesaliei și Epirului, peisaje montane și

4
de litoral cu stâncarii, cele carstice, cu chei și peșteri (Perena – cea mai importantă) de
pe țărmul ionic sau defilee și canioane adânci, cu pereți verticali, de pe litoralul egeean.
Cuprinde vestitele provincii istorice sau regate: Macedonia, Thesalia, Magnezia, Etolia,
Epir, Acarnania.
b) Grecia Peninsulară se suprapune peninsulelor montane ce închid golfurile
marine. Peninsula Calcidică cu cele trei ramificații: Hagion – Oros, Sithonia și
Cassandra, Peninsula Magnezia și Atica – Beotia, despărțite prin Canalul Korinthos
(6km) de Peninsula Peloponez (care poate fi asimilată cu o insula). Cuprinde provinciile
de mare rezonanță istorică și culturală: Beotia, Attica, Locrida, Focida, Argolida,
Arcadia, Pelopones, Mesenia, Elis, Calcidica.
În Peninula Clacidică se impune Muntele Athos care se ridică în formă de
piramidă la 2033 m, pe un promontoriu de 8-12 km lățime și care pătrunde circa 60 km în
mare. Recunoscut prin bogăția și varietatea operelor de artă, ca fiind cel mai mare centru
artistic al lumii bizantine, mai ales în timpul dinastiei Paleologilor. Athosul, simbol al
creștinismului răsăritean, este renumit prin cele peste 20 de mănăstiri și schituri, aflate
pe stâncile muntelui, asemenea unor orașe medievale datând din sec. IX-X; acestea au
propriul lor port în micile golfuri din peninsulă.
Peninsula Attica – unul dintre cele mai stâncoase și aride pământuri ale Greciei,
deține, alături de aspecte peisagistice de mare atracție, atât calcaroase (chei, defilee,
pereți verticali la Thermopylai – în Muntii Parnas), cât și marine, cu plaje însorite și
pitoresti și un potențial cultural – istoric de o inestimabilă valoare.
Atena (Athinai) (3 mil. locuitori cu aglomeratia urbana) – metropola Greciei si
oras-muzeu, prin monumentele istorice si arhitecturale ca si muzeele sale, constituie unul
dintre cele mai importante orase culturale din lume. In sec. Vi.Hr. era sanctuarul
frumusetii clasice, simbolul civilizatiei, al gandiri politice si filozofice cele mai avansate.
Intre vestigiile culturale, unele de valoarea universala, se remarca: ansamblul de
edificii de pe Akropolis, cel mai splendid complex arhitectural al antichitatii grecesti,
inchinat zeitei Athena, care a dainuit si domina Piata Omnia de 25 de secole, la cei 156m
unde este situat. Este alcatuit din: Parthenonul – mare templu, Erechteionul – templu
religios cu 9 sanctuare, Templul Athenei Nike, Propileele (avanportile) din marmura
alba, Pinacoteca si Marea Scara. In apropierea Acropolisului se afla ruinele Marii
Biblioteci a lui Hadrian, langa o impunatoare moschee – azi muzeu si renumitul Turn al
vanatorilor. La baza stancii Acropolis se afla vestigiile teatrelor lui Herodos, Aticus si
Dionysos, ca si Templul lui Pericle. In centrul orasului se pot admira ruinele templului lui
Zeus Olimpianul (15 coloane din 105), arcul de Triumf al lui Hadrian, Muzeul National de
Arheologie, Stadionul Olimpic din marmura (70.000 de locuri) unde s-au desfasurat
primele Jocuri Olimpice in 1896; Cap Sounion (in extremitatea sudica) – pe Coasta Marii
Egee, unde se poate admira Templul lui Poseidon.
Atena modernă unită cu portul Pireu este o metropolă europeană, important centru
industrial, comercial și naval cu bulevarde largi bordate de palmieri, leandri și chiparoși
înalți.

5
 c) Grecia insulară are o largă desfășurare în marile vecine continentului (3500 de
insule) și se impune prin peisajul stâncos, calcaros sau vulcanic, cât și prin istoria
civilizației și culturii grecești prezentă în fiecare insulă prin vestigii importante.
După legend, Insula Creta (Kriti), „Țara legendarului Minos” (fiul lui Zeus), „Patria
lui Zeus” aflată în sudul Mării Mediterane, reprezintă locul unde ar fi trait Minotaurul (omul
cu cap de taur). Vestigiile civilizației cretane (minoice) se regăsesc în peste 93 de orașe.
În cadrul Insulelor Sporadele Sudice (12 insule) de mare frumusețe peisagistică,
cu plaje însorite, dar și cu valori culturale și istorice inestimabile se individualizează:
Rhodos – o adevarată gradină cu flori și palmieri, cu edificii grandioase, temple,
monumente, biserici, moschei, muzee (din sec. IV i.Hr.). Este recunoscută prin celebrul
monument „Colosul din Rhodos”, 32 m (una din cele 7 minuni ale lumii antice) și marmura
de Rhodos. Patmos – unde a fost exilat evanghelistul Ioan (in anul 95 e.n), cu o mănăstire
ce-i poartă numele. Samos – cu peisaje și plaje pitorești.
Insulele Sporadele de Nord dispun de minunate plaje, peisaje atrăgătoare, cu
păduri de măslin, vestite podgorii, ape minerale. Amintim insulele: Skyros, Skiathos etc.
Insulele Ciclade, încărcate de istorie, civilizație clasico – greacă, cu tradiții,
peisaje pitorești, calcaroase sau vulcanice, constituie atracții turistice recunoscute în
Europa. Paros și Idra sunt insule de mare frumusețe, loc de întâlnire a artiștilor din diferite
țări, cu numeroase legături cu Țările Romane. Thira – insulă vulcanică cu peisaje și plaje
pitorești și vestigii arheologice, vulcanul activ Santorin, Tinos, Miconos, Delos, Maxos,
insule cu peisaje impresionante, obiective istorice, muzee și vestigii ale templelor
Afroditei, Artemisei și lui Apollo.
Insulele Ionice constituie o destinație turistică impresionantă. Corfu – „Insula
Verde” cu plajă, agrement nautic, vestigii istorice, Fortareața Esplanada, loc al paradei și
procesiunilor religioase, unde în 1811 localnicii i-au oferit lui Napoleon Bonaparte un
spectacol de curse de cai, Cefalonia – „Insula Brazilor”, cu 16 morminte postmiceene,
sacrofage, muzeu cu o bogată colecție.

Cultura

Cultura Greciei a evoluat în câteva mii de ani, începând cu Grecia miceniană ⁠și
continuând cel mai notabil cu Grecia Clasică, de-a lungul influenței Imperiului Roman cu
continuarea sa în Răsărit de către Imperiul Bizantin. Alte culturi și popoare, cum ar fi
Imperiul Otoman, Republica Venețiană, Republica Genoveză și chiar Imperiul Britanic și-
au lăsat amprenta asupra culturii grecești moderne, deși istoricii creditează Războiul Grec
de Independență ca principalul moment de revitalizare a Greciei și dată de naștere a unei
entități culturale moderne.
Arta teatrală s-a născut în Grecia. Orașul-stat antic Atena, care a devenit o
importantă putere culturală, politică și militară în această perioadă, a fost centrul principal
unde s-a practicat această artă, unde a fost instituționalizată ca parte a unui festival
denumit Dionysia⁠, în cinstea zeulul grec Dionis. Tragedia (sfârșitul secolului al VI-lea

6
î.e.n.), comedia (486 î.e.n.) și satira au fost cele trei specii ale genului dramatic apărute
aici.
Teatrul grecesc modern a apărut după independență, la începutul secolului al XIX-
lea, și a fost influențat la început de teatrul și melodrama heptaneziene, și de opera
italiană. Nobile Teatro di San Giacomo di Corfù⁠a fost primul teatru din Grecia modernă
și locul unde a fost interpretată prima operă grecească. La sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea, teatrul atenian a fost dominat de teatru de revistă, comedii
muzicale, operete și nocturne.

Filosofia

Tradițiile filosofice occidentale au început în Grecia Antică în secolul al VI-lea î.e.n.

Primii filosofi sunt denumiți „presocratici”, ceea ce arată că au fost înainte de Socrate, ale
cărui contribuții marchează un punct de cotitură în gândirea occidentală. Presocraticii
proveneau din coloniile estice și vestice grecești, și s-au păstrat doar fragmente din
operele lor originale, în unele cazuri doar câte o singură propoziție.
Odată cu Socrate a început o nouă perioadă filosofică. Ca și sofiștii, el respingea
întru totul speculațiile fizice pe care le lansau predecesorii săi, și a pornit de la gândurile
și părerile oamenilor. Aspecte din filosofia lui Socrate au fost unificate de Platon, care le-
a combinat cu numeroase principii stabilite de filosofi mai vechi, dezvoltând acest sistem
complet. În perioada modernă, diafotismos⁠ („iluminarea”) a fost expresia greacă a
iluminismului și a ideilor sale filosofice și politice.

Literatura

Literatura greacă poate fi împărțită în trei mari categorii corespunzând a trei mari
perioade: antică, bizantină și modernă. La începutul literaturii grecești stau cele două
opere monumentale ale lui Homer: Iliada și Odiseea. În perioada clasică au apărut multe
dintre speciile literare occidentale: poezia lirică, oda, pastorala, elegia, epigrama; teatrul
de comedie și tragedie; istoriografia, retorica, dialectica filosofică, și tratatul filosofic au
apărut toate în această perioadă.

Muzica

Muzica vocală grecească are origini în vremurile antichității în care coruri mixte
cântau la spectacole, sărbători sau în ceremonii religioase. Instrumentele din acea
perioadă erau aulos⁠și lira cu corzi ciupite, mai ales varianta denumită kithara⁠. Muzica a
jucat un rol important în sistemul de educație în Grecia Antică. Băieții învățau muzica de
la șase ani. Alte influențe ulterioare, din Imperiul Roman, Orientul Mijlociu și Imperiul
Bizantin și-au pus și ele amprenta pe muzica grecească.

7
 Deși noua tehnică polifonică se dezvolta deja în Occident, Biserica Ortodoxă s-a
opus oricărei schimbări. De aceea, muzica bizantină a rămas monofonică și fără vreo
formă de acompaniament instrumental. Ca urmare, și în ciuda anumitor tentative ale unor
cântăreți greci (ca Manouel Gazis, Ioannis Plousiadinos sau cipriotul Ieronimos o
Tragoudistis), muzica bizantină a fost privată de elementele care în Occident încurajaseră
o dezvoltare neîngrădită a artei. Această metodă care a păstrat muzica departe de
polifonie, împreună cu secole de cultură continuă, au permis muzicii monofone să se
dezvolte.

Sport

Grecia este locul de naștere al Jocurilor Olimpice antice, atestate pentru prima
oară în 776 î.e.n. la Olympia, și au găzduit de două ori Jocurile Olimpice moderne, ediția
inaugurală din 1896 și cea din 2004. Delegația greacă deschide fiecare paradă a
națiunilor de la deschiderea Jocurilor Olimpice, întrucât este țara fondatoare a
precursorului antic al competiției. Grecia este una dintre cele doar patru țări care au
participat la toate Jocurile Olimpice de Vară. Câștigând în total 110 medalii (30 de aur,
42 de argint și 38 de bronz), Grecia se află pe locul 32 în clasamentul olimpic istoric pe
medalii. Cea mai bună performanță a fost la prima ediție, când Grecia a terminat pe locul
al doilea cu 10 medalii de aur.

Religie

Numeroșii zei ai religiei Greciei antice, precum și eroii legendari ai epopeelor

antice (Odiseea și Iliada), și evenimentele cărora le sunt protagoniști toți aceștia
constituie ceea ce astăzi este denumit popular „mitologia greacă”. În afara rolului religios,
mitologia vechilor greci juca și un rol cosmologic, încercând să explice formarea și
funcționarea lumii.
Principalii zei ai grecilor antici erau Dodekatheon⁠(en) (cei doisprezece zei), care
trăiau, conform legendei, pe Muntele Olimp. Cel mai important dintre aceștia era Zeus,
regele zeilor, căsătorit cu Hera, care îi era și soră. Ceilalți zei greci erau Demetra, Hades,
Ares, Poseidon, Atena, Dionis, Apollo, Artemis, Afrodita, Hefaistos și Hermes. În afara
acestora, grecii mai aveau și alte credințe mistice, cum ar fi cele în nimfe, și în alte ființe
magice.

Italia

8
Introducere

Italia, oficial Republica italiană, este un stat unitar, republică parlamentară, aflat
în Europa de sud. Ea acoperă o arie de 301.338 km² și are o climă temperată; datorită
formei părții sale continentale, este denumită pe plan intern lo Stivale („Cizma”). Cu 61
de milioane de locuitori, este a cincea cea mai populată țară a Europei. Italia este o țară
dezvoltată și are a treia cea mai mare economie din zona Euro și a opta din lume după
PIB nominal.
Din vremurile antice, culturile etruscă, Magna Graecia și altele au înflorit pe
teritoriul actual al Italiei, până când au fost în cele din urmă absorbite de Roma, care timp
de secole a rămas centrul politic și religios al civilizației occidentale, capitala Imperiului
Roman și apoi centrul creștinismului. În Evul Mediu Întunecat, Peninsula Italică s-a
confruntat cu dezastruoase invazii ale triburilor barbare, dar începând cu secolul al XI-
lea, numeroase orașe-stat italiene⁠au început să înflorească practicând navigație, comerț
și întreținând instituții bancare (capitalismul modern își are originile în Italia
medievală). Mai ales în timpul Renașterii, cultura italiană a înflorit, producând cărturari,
artiști și polimați ca Leonardo da Vinci, Galileo, Michelangelo și Machiavelli. Exploratorii
italieni ca Marco Polo, Columb și Vespucci au descoperit noi rute către Orientul
Îndepărtatși către Lumea Nouă, contribuind la epoca marilor descoperiri pentru europeni.
Italia joacă un rol de frunte în afacerile militare, culturale și diplomatice mondiale și este
astfel considerată a fi o putere regională majoră.

Geografie și climă

Italia se află în Europa de Sud, între paralelele de 35° și 47° latitudine nordică, și
între meridianele de 6° și 19° longitudine estică. La nord, Italia se învecinează
cu Franța, Elveția, Austria și Slovenia, fiind delimitată în principal de lanțul Munților Alpi,
cuprinzând Valea Padului și Câmpia Venețiană⁠. La sud, ea cuprinde în
întregime Peninsula Italică și două mari insule mediteraneene — Sicilia și Sardinia —
alături de numeroase alte insulițe. Statele suverane San
Marino și Vatican sunt enclave în Italia, în timp ce Campione d'Italia este
o exclavă italiană în Elveția.
Aria totală a țării este de 301.340 km², dintre care 294.140 km² este uscat și
7.200 km² este apă. Incluzând și insulele, Italia are 7.600 km de coastă și frontieră, cu
740 km de coastă la Mările Adriatică, Ionică și Tireniană. Are frontiere terestre cu Franța
(476 km), Austria (404 km), Slovenia (218 km) și Elveția (698 km). San Marino (37 km) și
Vatican (3,4 km), ambele enclave, reprezintă restul de lungime de frontieră. Italia are în
total 1.836,4 km² de graniță terestră.

9
 Munții Apenini formează coloana vertebrală a peninsulei și Alpii formează frontiera
nordică, unde se află și cel mai înalt punct al Italiei, Mont Blanc (4.810 m). Padul, cel mai
lung curs de apă din Italia (652 km), curge din Alpi de la frontiera vestică cu Franța și
traversează Câmpia Padului în drumul său spre Marea Adriatică. Cele mai mari cinci
lacuri sunt: Garda (367,94 km²), Maggiore (212,51 km², pe granița cu
Elveția), Como (145,9 km²), Trasimeno(124,29 km²) și Bolsena (113,55 km²).
Țara se află la punctul de întâlnire între Placa Eurasiatică și Placa Africană, ceea
ce conduce la o activitate seismică și vulcanică susținută. În Italia sunt 14 vulcani, dintre
care patru sunt activi: Etna, Stromboli, Vulcano și Vezuviu. Vezuviul este singurul vulcan
activ din Europa continentală și este celebru pentru erupția sa care a distrus
orașele Pompeii și Herculanum. Activitatea vulcanică a condus la apariția mai multor
insule și dealuri, și există încă o caldeiră vulcanică activă mare, Campi Flegrei⁠, la nord-
vest de Napoli.
Deși țara cuprinde Peninsula Italică și mare parte din bazinul Alpin sudic, o parte
din teritoriul Italiei se extinde dincolo de acest bazin și unele insule sunt aflate în afara
platoului continental eurasiatic. Aceste teritorii sunt comunele: Livigno, Sesto, San
Candido, Dobbiaco (parțial), Chiusaforte, Tarvisio, Curon Venosta (parțial), aflate în
bazinul hidrografic al Dunării, în timp ce Val di Lei constituie parte a bazinului Rinului, iar
insulele Lampedusa și Lampione se află pe platoul continental african.

Mediul

După rapida industrializare, Italiei i-a luat mult timp până a început să abordeze
problematica mediului. După mai multe ameliorări, a ajuns să se claseze în 2010 pe locul
84 în lume la sustenabilitate ecologică. Parcurile naționale acoperă circa 5% din
suprafața țării. În ultimul deceniu, Italia a devenit unul dintre cei mai mari producători
mondiali de energie regenerabilă, clasându-se pe locul al patrulea în lume după
capacitatea instalată de producție de energie solară și pe locul al șaselea la capacitatea
de producție de energie eoliană. Energiile regenerabile reprezintă astăzi 12% din
consumul primar total și final de energie, autoritățile fixându-și un obiectiv de 17% pentru
anul 2020.
Poluarea aerului rămâne însă o problemă gravă, mai ales în nordul industrializat,
țara ajungând în anii 1990 să aibă al zecelea nivel din lume de emisii industriale de dioxid
de carbon. Astăzi, Italia este al doisprezecelea cel mai mare producător de dioxid de
carbon. Traficul rutier și congestia sa în zonele metropolitane continuă să producă grave
probleme de sănătate și de mediu, chiar dacă concentrațiile de smog s-au redus dramatic
din anii 1970 și 1980, iar prezența smogului devine un fenomen din ce în ce mai rar și
nivelele de dioxid de sulfsunt în scădere.
Numeroase cursuri de apă și zone de coastă au fost și ele contaminate de
activitatea industrială și agricolă și, din cauza creșterii nivelului apelor, Veneția a fost
inundată în mod repetat în ultimii ani. Deșeurile provenite din activități industriale nu sunt
evacuate întotdeauna prin mijloace legale și au produs efecte permanente asupra
sănătății locuitorilor zonelor afectate, așa cum este cazul cu dezastrul de la Seveso. Țara

10
a avut și câteva reactoare nucleare între 1963 și 1990 dar, în urma accidentului de la
Cernobîl și a unui referendum pe această temă, programul nuclear a fost oprit, decizie
asupra căreia guvernul a revenit în 2008, cu planuri de a construi până la patru reactoare
nucleare cu tehnologie franceză. Acestea au fost și ele anulate după un referendum
convocat în urma accidentului nuclear de la Fukushima.
Despăduririle, proiectele imobiliare ilegale și politicile de gestiune a resurselor
funciare au condus la o importantă eroziune în zonele montane ale Italiei, care s-a
manifestat prin dezastre ecologice majore, ca scurgerea din Barajul Vajont⁠din
1963,[164] și scurgerile de noroi de la Sarno din 1998 și de la Messina din 2009.

Clima

Datorită întinderii mari pe longitudine și datorită configurației interne predominant

montane, clima Italiei este deosebit de diversă. În mare parte din regiunile nordice și
centrale continentale, clima are caracteristici de la subtropicale umede până
la continentale umede și oceanice. În particular, clima văii Padului este predominant
continentală, cu ierni geroase și veri călduroase.
Zonele de coastă din Liguria, Toscana și mare parte din sud se potrivesc cel mai
bine stereotipului de climă mediteraneană. Condițiile climatice din zonele peninsulare de
coastă pot fi foarte diferite de cele ale zonelor mai înalte și ale văilor din interior, în special
în lunile de iarnă, când la altitudinile mai înalte tinde să fie mai rece, mai umed și adesea
să cadă zăpadă mai abundentă. Regiunile de coastă au ierni blânde și veri în general
uscate, deși în văi și în câmpii, vara tinde să fie călduroasă. Temperaturile medii pe timp
de iarnă variază de la 0 °C în Alpi până la 12 °C în Sicilia, iar mediile pe timp de vară se
încadrează între 20–30 °C.[

Turism

Italia este foarte cunoscută pentru arta și cultura sa, dar și datorită monumentelor
de valoare, printre care se numără Turnul din Pisa, Colosseumul roman, Columna lui
Traian, Fântâna dorințelor, Pantheonul, sute de biserici, precum și impuătorul Vatican.
Roma este capitala Italiei și este situată pe malul râului Tibru, fiind de-a lungul secolelor,
capitala republicii romane. Este un important centru turistic fiind împânzit de monumente
istorice de origine romană, etruscă, renascentistă și barocă.

Colloseumul rămâne cea mai vestită și mai mare arenă construită vreodată de
romani. Inițiativa construirii sale a avut-o împaratul Nero, ca urmare a influenței majore
pe care o aveau în acele timpuri luptele de gladiatori. A necesitat printre nenumarate alte
materiale de construcție, zeci de mii de tone de marmură adusă din apropiere, din Tivoli

11
și aproape 300 tone de fier pentru a lega blocurile unul de celălalt. Aceast edificiu a fost
construit în doar 7 ani datorită ritmului accelerat de construire al acestuia.
Fontana di Trevi a fost construită de arhitectul Salvi în 1735 și terminată în 1762.
Această fântână este un exemplu perfect de stil rococo, cu efecte dramatice, creaturi
acvatice de marmură, dominate de un impresionant Oceanus. Apa vine din izvorul Acqua
Vergine.

Phanteonul a fost construit acum 1900 de ani. Acest templu este o exemplificare
extraordinară a uneia dintre cele mai mari invenții romane: domul. Pantheonul a rămas
până în secolul 15 cea mai mare construcție de acest tip din lume.

Vaticanul este probabil cel mai bogat stat independent din lume, impresionanta
colecție de comori inestimabile de artă compensând lipsa totală de resurse naturale.
Pentru iubitorii de artă, Vaticanul este centrul suprem, adăpostind comori universal
cunoscute, de la Capela Sixtină la celebra piață construită de Bernini.

Napoli este cel mai mare oraș din Italia de sud. Este bogat în monumente cum
sunt: Castel Nuovo (sec. XII), Arcul de Triumf, Palatul Regal (sec. XVII), Palatul și Galeria
Națională de pe Capodimonte, în apropiere aflându-se orașul roman Pompei acoperit cu
lava în timpul erupției vulcanului Vezuviu din anul 79 d. Hr.
Divizată politic și geografic de secole până la unificarea din 1861, Italia și-a
dezvoltat o cultura unică, modelată de o multitudine de obiceiuri regionale și de centre
locale de putere și patronaj.

Arhitectură

Italia are un stil arhitectonic foarte larg și divers, ce nu poate fi clasificat doar după
perioadă, ci și după regiune, având în vedere divizarea Italiei în mai multe state regionale
până la 1861. Aceasta a creat o diversitate și un eclectism a designului arhitectural.
Italia este cunoscută pentru considerabilele realizări din arhitectură,cum ar fi
construcția de arcuri, domuri și structuri similare în Roma Antică, fondarea mișcării
renascentiste în arhitectură între sfârșitul secolului al XIV-lea și secolul al XVI-lea, a cărei
origini îi este atribuită lui Filippo Brunelleschi. În Italia se găsesc unele dintre cele mai
spectaculoase opere de arhitectură din Occident, cum ar fi Colosseumul, Bazilica Sfântul
Petru din Roma, catedrala din Milano, catedrala din Florența, turnul înclinat din Pisa și
clădirile din Veneția. Arhitectura italiană a influențat în mare măsură arhitectura mondială.

12
Artele vizuale
Istoria artelor vizuale italiene face parte din istoria picturii occidentale. Arta
romană a fost influențată de Grecia și poate fi considerată în parte o succesoare a picturii
antice grecești.
Pictura pe lemn a devenit mai frecventă în perioada romanescă, sub influența
icoanelor bizantine. Către mijlocul secolului al XIII-lea, arta medievală⁠și pictura gotică⁠
au devenit mai realiste, apărând și interesul pentru ilustrarea volumului și perspective în
Italia cu Cimabue și discipolul său Giotto. Ei sunt considerați a fi cei mai mari doi maeștri
ai picturii în cultura occidentală.
Mulți afirmă că Renașterea Italiană a fost epoca de aur a sculpturii, întinsă de-a
lungul perioadei dintre secolul al XIV-lea și jumătatea secolului al XVII-lea, cu o
importantă influență în afara granițelor Italiei moderne.
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Renașterea Înaltă⁠a adus o artă stilizată
denumită manierism. În locul compozițiilor echilibrate și al abordării raționale a
perspectivei, care caracterizau arta de la începutul secolului al XVI-lea, manieriștii căutau
instabilitate, artificiu și îndoială. Chipurile și gestica imperturbabile ale lui Piero della
Francesca și liniștitele Fecioare ale lui Rafael sunt înlocuite cu expresiile tulburi ale
lui Pontormo și cu intensitatea emoțională a lui El Greco.
În secolul al XIX-lea, marii pictori romantici⁠italieni erau Francesco
Hayez, Giuseppe Bezzuoli și Francesco Podesti. Impresionismul a fost adus în Italia din
Franța de către Macchiaioli⁠, în frunte cu Giovanni Fattori, și Giovanni
Boldini; realismul — de Gioacchino Toma și Giuseppe Pellizza da Volpedo.

Literatură și teatru

Baza limbii italiene moderne a fost stabilită de poetul florentin Dante Alighieri, a
cărui operă de căpătâi, Divina Comedie, este considerată a fi între cele mai de seamă
manifeste literare produse în Europa în Evul Mediu. În Italia de astăzi au trăit numeroase
personalități ale literaturii universale: Giovanni Boccaccio, Giacomo
Leopardi, Alessandro Manzoni, Torquato Tasso, Ludovico Ariosto și Francesco
Petrarca, al căror vehicul de exprimare cel mai binecunoscut, sonetul, a fost creat în Italia.
Teatrul italian își trage originile din tradiția romană, la rândul său puternic
influențată de cea grecească; ca și multe alte genuri literare, dramaturgia romană a tins
să adapteze și să traducă din cea grecească. Din secolul al XVI-lea și până în cel al XVIII-
lea, Commedia dell'arte a fost o formă de teatru de improvizație⁠, încă interpretat și
astăzi. Trupele ambulante de actori își amenajau o scenă în aer liber și țineau spectacole
de jonglerie, acrobație și, cel mai adesea, de scenete amuzante pe baza unui repertoriu
de personaje cunoscute, cu o acțiune vag definită, denumit canovaccio.

13