CONCEPTUL DE MANAGEMENT

• Originea cuvantului management

• Parintii managementului stiintific
• Definitia managementului
• Procesele de munca si fazele aferente
• Managementul, sub aspectul elementelor sale de conţinut, a fost
prezent în activitatea oamenilor încă din cele mai vechi timpuri.
Managementul şi-a făcut simţită prezenţa o dată cu debutul
activităţii productive a omului, fără însă ca acesta să fie perceput
ca atare. Orice activitate productivă sau de organizare a fost
supusă legilor managementului. Practic, managementul a fost
prezent în întreaga activitate desfăşurată de om sau de
colectivităţile umane încă din comuna primitivă.
• Ca ştiinţă însă managementul s-a conturat mult mai târziu, o
dată cu apariţia marilor teorii care au guvernat procesul
productiv sau chiar anterior acestei etape. Iniţial, managementul
a trecut prin faza cristalizării sale ca tehnică şi procedeu de
conducere. Ulterior acestei etape, managementul s-a conturat ca
ştiinţă de sine stătătoare.
• Conceptul de management a fost folosit iniţial în ţările anglo-saxone,
acest fapt datorându-se cu precădere nivelului de dezvoltare
industrială şi socială, în general mai avansat, din aceste ţări. Ulterior,
conceptul de management a cunoscut o rapidă răspândire şi
dezvoltare pe toate meridianele globului.

• Promovarea managementului pe plan mondial s-a făcut strict în

ordinea dezvoltării societăţii, în general, şi a industriei, în special.

• Primele aprecieri mai concrete asupra termenului de management,

asupra elementelor sale de conţinut, au fost făcute în secolul al XVIII-
lea.
• Această revoluţie istorică a industriei a determinat necesitatea
apariţiei primelor încercări de conducere ştiinţifică a colectivităţilor
de producători. De altfel, managementul s-a născut şi s-a manifestat
în toate activităţile umane, ca urmare a trecerii de la munca
individuală la cea de grup. În acel moment a apărut necesitatea
armonizării activităţilor individuale desfăşurate de fiecare membru al
grupului sau al colectivităţii şi a transformării acestora într-un tot
organizat şi optimizat, scopul urmărit fiind creşterea productivităţii
muncii.
• Cuvântul management îşi are originea în limba latină şi derivă de la manus
(mână). Termenul de management a fost preluat cu sensul de mânuire,
manevrare, îndrumare etc. De la latinescul manus s-a format în limba
italiană termenul mannegio (prelucrare manuală sau în termeni mai
moderni procesare). Din italiană cuvântul a trecut în franceză sub formă de
manege, de unde a fost importat în limba română, definind locul unde sunt
crescute, hrănite şi mai ales dresate animalele. Limba franceză a constituit şi
puntea de legătură spre limba engleză, unde termenul a pătruns sub forma
to manage (a administra, a organiza, a conduce).
• De la termenul manege, englezii au format termenele manager şi
management, care în limba română se pot traduce funcţional prin
termenii conducător, respectiv, conducere.
• Dacă în Anglia, iniţial, termenele to manage şi management aveau o
arie restrânsă de utilizare, doar la activitatea desfăşurată în manej, cu
timpul însă termenul to manage a trecut din sfera sportivă a dresării
cailor în sfera activităţilor operative şi strategice cu caracter militar,
unde avea semnificaţia de organizare şi coordonare a activităţilor
desfăşurate de unităţile militare în scopul obţinerii victoriei.
• Adevărata vocaţie însă termenul de management şi-o găseşte în do-
meniul economicului, fapt ce se petrece în secolul al XVIII-lea, o dată
cu revoluţia industrială, proces prin care munca manuală
manufacturieră s-a înlocuit radical cu producţia de fabrică, bazată pe
folosirea precumpănitoare a maşinilor.
• În Anglia, primele încercări de definire a termenului management în
accepţiunea sa modernă le-a făcut Adam Smith în lucrarea sa
„Bogăţia naţiunilor", apărută în anul 1776, în care, abordând
teoretic revoluţia industrială, arată că managementul constă în
organizarea raţională şi coordonarea competentă a grupurilor
umane în cadrul activităţii de producere a bunurilor materiale.

• În sfera politicului, termenul şi conceptul de management a pătruns

cu precădere în activitatea partidelor politice. S-a încercat, şi în mare
parte s-a reuşit, ca prin evidenţierea principiilor managementului să
se stabilească compatibilitatea dintre cerinţele pe care le implică un
post politic şi calităţile pe care persoana desemnată a-l ocupa
trebuie să le aibă. Argumente relativ asemănătoare au promovat
managementul şi în domeniul mass-media al acelor timpuri.
• Tot în această perioadă, managementul îşi face apariţia şi în
domeniul administraţiei publice a statului.
Dominatia Imperiului Britanic
• Bazele managementului ca ştiinţă şi concept au fost puse de inginerul
american Frederik Winslow Taylor (1856-1915) şi de inginerul şi geologul
francez Henry Fayol (1841-1925). În accepţiunea lui ştiinţifică, termenul de
management a pătruns mai întâi în SUA şi Franţa
• Cea mai puternică expansiune a termenului, conceptului şi ştiinţei
managementului s-a realizat dupa 1950, ca urmare a puternicului impact
pe care l-a avut cuprinzătoarea carte a lui James Burnham - Revoluţia
managerială, apărută pentru prima dată la New York, în anul 1941.
• Vechea şcoală americană defineşte managementul ca fiind "arta de a-i
face pe alţii să lucreze" pentru crearea de bogăţii necesare satisfacerii mai
perfecţionate a nevoilor omului.
• În Anglia, Peterson defineşte managementul ca o interacţiune a trei funcţii
de bază: exercitarea actului decizional, coordonarea diferitelor sectoare
ale întreprinderii în sensul armonizării activităţii lor de ansamblu şi
asigurarea fluxului informaţional care să ofere totalitatea informaţiilor
necesare realizării obiectivelor pe care întreprinderea şi le-a propus.
• În Canada, David Hamphil dezvoltă conceptul de management,
atribuindu-i două trăsături fundamentale ale noţiunii putere:
autoritatea şi influenţa.
• Contribuţii de certă valoare la ştiinţa managementului le aduce
Peter F. Drucker, care în prima sa carte - The End of Economic Man -
publicată în anul 1939, s-a dovedit a fi "un analist tranşant,
neortodox şi independent al politicii, economiei şi societăţii". în timp
ce cărţile altor autori de management se ocupă de modul de a
conduce oamenii, Drucker se ocupă mai mult de aspectele
autoconducerii. Autorul afirmă că managerul poate şi trebuie ca
întotdeauna să se autoconducă, întrucât, conducătorii care nu se
autoconduc în spiritul eficienţei nu se pot aştepta să-şi conducă
eficient asociaţii sau subalternii. Eficienţa este izvorul performanţei.
La rândul ei, este obiectivul final al activităţii de management. De
aici s-a ajuns la concluzia că în condiţiile societăţii moderne,
conducătorul eficient, performant, devine o resursă cheie pentru
societate, o condiţie sine qua non a restructurării periodice a vieţii
economice. De aceea, Drucker apreciază managementul ca fiind o
vocaţie organică, dinamică şi vitală pentru societate.
• În ţara noastră, termenul de management a pătruns în ştiinţa con-
ducerii abia după anul 1965, o dată cu dezgheţul promovat în
politică.
• Făcând o sinteză a definiţiilor formulate de diverse curente şi şcoli,
Nicolescu (1992) arată că "managementul rezidă în studierea
proceselor şi relaţiilor de management din cadrul întreprinderilor,
în vederea descoperirii legităților şi principiilor care le guvernează,
a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de
conducere, de natură să asigure ridicarea eficienţei".
• Managementul este procesul complex desfăşurat de întregul
compartiment decizional din întreprindere, în scopul utilizări
raţionale a resurselor materiale, umane, financiare şi
informaţionale, în vederea realizării obiectivelor propuse, a
creşterii productivităţii muncii şi, pe această bază, a profitului.
• Ansamblul proceselor de muncă care se desfăşoară într-o
întreprindere pot fi grupate în trei categorii: procese de execuţie,
procese de conducere sau management şi procese informaţionale.
• a) Procesele de execuţie din cadrul unei întreprinderi se concre-
tizează în acţiunile prin care forţa de muncă, prin intermediul
mijloacelor de muncă, acţionează asupra obiectelor muncii,
transformându-le în produse finite. Cum într-o întreprindere gama
produselor finite sau serviciilor este foarte diversificată, procesele de
execuţie sunt complexe şi se diferenţiază între ele în raport de
produsul obţinut sau serviciul prestat. Complexitatea proceselor de
execuţie, care toate la un loc formează procesul de producţie al
întreprinderii, impune prezenţa în mod obligatoriu a celei de a doua
categorii de procese şi anume procesele de management.
• b) Procesul de management. Spre deosebire de procesele de
execuţie, în care, aşa cum s-a văzut, forţa de muncă acţionează
asupra obiectelor materiale ale muncii, în cadrul proceselor de
management o parte din forţa de muncă a unei întreprinderi cu
specific biotehnologic acţionează asupra celeilalte părţi, făcând ca
eficienţa în muncă a acesteia să fie sporită.

• Procesul de management din cadrul unei întreprinderi se

concretizează în stabilirea obiectivelor, atât pe ansamblul
întreprinderii, cât şi la nivelul subsistemelor sale; stabilirea
resurselor de producţie, inclusiv a forţei de muncă necesară
realizării obiectivelor propuse; organizarea proceselor de muncă din
cadrul întreprinderii; evaluarea modului în care se desfăşoară
activitatea personalului salariat în vederea îndeplinirii obiectivelor
stabilite.
• Orice proces de management, funcţional, se poate structura în trei
faze: previzională, de operaţionalizare şi de evaluare şi interpretare a
rezultatelor.
• Faza previzională, în concepţia marii majorităţi a cercetătorilor, im-
plică activităţi care dau conţinut funcţiei de previziune-planificare. În
etapa previzională se prefigurează dezvoltarea viitoare a
întreprinderii, se stabilesc cele mai raţionale mijloace şi metode de
acţiune în vederea realizării obiectivelor propuse. Are loc investigarea
tendinţelor de dezvoltare macroeconomică în viitor, a zonei din care
întreprinderea face parte, a perspectivelor introducerii progresului
tehnico-ştiinţific şi de modernizare a tehnologiilor de producţie.
• În această fază, conducerea se realizează prin decizii strategice şi
tactice şi are loc elaborarea în mod deosebit a prognozelor şi
planurilor dar şi a programelor.
• În această fază se elaborează variantele de decizie, care ulterior
se testează prin prisma unor criterii adecvate şi se alege varianta
optimă care devine decizie.
• În cadrul acestei etape, conducerea se realizează prin decizii
strategice şi tactice şi are loc elaborarea în mod deosebit a
prognozelor şi planurilor, dar şi a programelor.
• Faza de operaţionalizare a proceselor de management cuprinde
activităţile care dau conţinut funcţiilor de organizare şi
coordonare şi care au ca scop antrenarea personalului salariat la
realizarea ritmică a obiectivelor prevăzute în prognozele,
planurile şi programele întreprinderii.
• Dacă fazei previzionale îi corespunde cu precădere
managementul strategic şi tactic, atunci fazei de
operaţionalizare îi corespunde managementul operativ, care
practic se realizează prin decizii curente referitoare atât la
activitatea de producţie cât şi la cea managerială.
• Faza de evaluare şi interpretare a rezultatelor cuprinde activităţi
care dau conţinut funcţiei de analiză şi control. Toate aceste
activităţi au un caracter postoperativ şi au ca scop evidenţierea
modului în care rezultatele obţinute sunt în concordanţă cu
obiectivele propuse iniţial.

• Cele trei faze ale procesului de management se găsesc în strânse

relaţii de interdependenţă reciprocă. Disocierea lor se face doar
cu scop didactic, în vederea unei mai bune înţelegeri.
• c) Procesele informaţionale. Rentabilizarea producţiei, prin
modernizarea bazei materiale şi prin îmbunătăţirea permanentă a
concepţiilor privind organizarea şi valorificarea producţiei, pune în
faţa conducerii întreprinderilor sarcini deosebite, implicând în mod
permanent luarea unor decizii ştiinţific fundamentate. Pentru ca
întreprinderea, ca structură economică, să funcţioneze, trebuie să
îndeplinească condiţia unui schimb permanent de informaţii între
elementele sale, precum şi între ansamblul său şi alte structuri din
mediul economic ambiant. Apare deci ca obligatorie prezenţa celei
de-a treia componente - procesele informaţionale.
• In totalitatea lor, procesele informaţionale formează sistemul
informaţional, care, la rândul lui, este o componentă esenţială a
oricărui proces productiv. Procesele informaţionale sunt reprezentate
de totalitatea datelor, informaţiilor, fluxurilor informaţionale,
procedurilor, metodelor şi tehnicilor de tratare a informaţiilor
necesare în scopul adoptării deciziilor.
• Deciziile în activitatea unei întreprinderi sunt o componentă comună
tuturor celor trei procese. Deciziile vizează diversele procese de
muncă, atât din cadrul proceselor de execuţie, cât şi de management
şi chiar în interiorul proceselor informaţionale.
• Procesele de management şi cele informaţionale au o pondere mai
redusă decât procesele de execuţie însă acestea din urmă sunt
posibile numai dacă procesele de management şi informaţionale se
derulează în condiţii de optimitate. Ponderea proceselor de
management şi informaţionale este însă în continuă creştere pe
măsura complexării, mai ales, a automatizării proceselor de execuţie.
• Cele trei tipuri de procese de execuţie, de management şi informa-
ţionale nu se desfăşoară separat, ci ele se întrepătrund într-un tot
unitar în procesul de producţie al întreprinderii. Disocierea lor se face
doar în scopul unei mai bune înţelegeri şi asimilări.