Sunteți pe pagina 1din 5

Iluminaţii vizau pregătiri bine definite de declanşare a celui de-al Doilea Război Mondial,

conform planurilor lui Mazzini şi Pike. Şi anume, Germania trebuia implicată în el, fie că
vroia, fie că nu vroia. Şi nu vroia! De aceea a trebuit să fie implicată atât de meşteşugit în
război, în aşa fel, încât să pară ulterior că Germania a pornit acest război. Germania
TREBUIA să declanşeze acest război, fiindcă altfel, francezii, englezii, ca şi americanii
nu ar fi avut nici un motiv să intre în războiul plănuit împotriva Germaniei. Să mai
analizăm încă o dată împrejurările de atunci: Germania avea către Polonia următoarele
revendicări revizioniste: Reunificarea oraşului Danzig cu Reich-ul (96% locuitori
germani), un culoar prin coridorul artificial, care despărţea Reich-ul de Prusia de Est,
renunţarea la toate teritoriile cedate Poloniei după Primul Război Mondial. În acord cu
opiniile politice fireşti formulate atunci pe plan mondial, aceste minimale revendicări
către Polonia erau atât de îndreptăţite, încât Hitler considera că acestea puteau fi rezolvate
prin negocieri directe. Este de reţinut că resuscitarea Poloniei n-a fost posibilă decât prin
iniţiativa germană din 1917. Altminteri, Polonia ar fi rămas în continuare provincie rusă.
Doar garanţia engleză asupra Poloniei a determinat refuzul ofertelor germane de către
polonezi, declanşarea unei puternice terori sângeroase împotriva germanilor şi ordonarea
mobilizării generale. Polonia a dus o uriaşă propagandă, sugerându-i poporului agitat să
ajungă în trei zile la Berlin! În urmă cu câţiva ani, a apărut la „Editura pentru cercetare şi
cultură integrală“, uşor prelucrata versiune a cărţii publicate în 1930 de Werner Fuchs:
Confesiuni despre dorinţa cuceririi poloneze. Numeroasele confesiuni de origine
poloneză care sunt expuse în această carte dovedesc că în cercurile decizionale ale
politicii poloneze predominau cu mult înainte de preluarea puterii în Germania de către
naţional-socialişti în 1933, o atitudine ostilă faţă de germani şi tendinţa de a ocupa vaste
teritorii germane, cu predilecţie pentru Prusia de Est, Danzig, Pommern, Silezia şi părţi
din Brandenburg. Cel mai bun prilej pentru o asemenea ocupaţie a fost considerat a fi în
cadrul unui nou război împotriva Germaniei. Astfel se explica şi de ce în anul 1939,
conducerea poloneză era hotărâtă să pornească război împotriva Germaniei şi nu a accep
tat diferitele propuneri germane de mijlocire în chestiunea coridorului. Căci în credinţa că
imediat după începerea războiului, Marea Britanie şi Franţa, ulterior poate şi SUA şi alte
ţări vor trece de partea Poloniei si, în plus, ar apărea şi formaţiuni de rezistenţă germane
care ar încerca să-l doboare pe Hitler după începutul războiului, şansele de realizare a
viselor poloneze de stăpânire erau apreciate a fi extrem de favorabile. Pe de altă parte
însă, acest lucru determină expirarea valabilităţii tezei adeseori reprezentate, conform
căreia teritoriile est-germane s-ar fi pierdut numai din „vina germană“. Autorul prezintă
dovezi din intervalul cuprins între 1918 şi 1930. (Werner Fuchs: Confesiuni ale dorinţei
cuceririi poloneze, ediţia a II-a, 1990. pag. 219 şi David L Hoggan: „Războiul impus“,
Tubingen, 1970). Ambasadorul SUA la Varşovia, Biddle, îl asigura pe ministrul de
Externe polonez Beck, la 19 martie 1939: „el ar conta pe disponibilitatea poloneza de a
crea un motiv de război din chestiunea Danzig.“ (Pe atunci nu era general cunoscut faptul
că SUA nu era decât o colonie a Wallstreet-ului). La 1 septembrie 1939, Germania a
invadat Polonia. Să extragem însă câteva fragmente din mărturisirile martorilor oculari
pentru a afla ce se petrecuse în Polonia ÎNAINTE de această dată. Iată ce spune într-un
raport Heinrich Julius Rotzoll din Goch (altădată Konigsberg): „La mijlocul lunii august,
Regimentul 57 de artilerie din Konigsberg/Prusia a fost plasat la graniţa ameninţată de
polonezi. Noi ne-am instalat la Garnsee, regiunea Neidenburg/Prusia de Est Bateria mea
era poziţionată într-un câmp de porumb. În această zonă, munca pe teren devenise de

1
câteva săptămâni un pericol de moarte. Trupe de cavalerie poloneză, care prădau şi
omorau pătrunseseră la aproape şapte kilometri pe teritoriul Prusiei de Est. Asta se
întâmpla deja în iulie 1939. Cât vedeai cu ochii, seara era numai fum şi foc. Casele şi
satele arzânde erau incendiate provocator de trupele poloneze de cavalerie. Oamenii care
se adăposteau în aer liber sau vroiau să stingă focul erau măcelăriţi. Pentru a împiedica
aceste maşinaţii, bateria mea a primit pe 23 august 1939 ordinul să formeze un comando
de vânătoare. Ca sergentmajor, am subordonat comandoul şi ordinul de intervenţie. În
prima zi de intervenţie, trupa noastră motorizata a ajuns cu jumătate de oră mai târziu un
escadron polonez ucigaş gonind Cine conduce lumea deja în direcţia graniţei protectoare.
Urmele erau îngrozitoare: pe drumurile de câmp şi pe câmpuri găseam numai cadavre de
ţărani germani, care erau sfârtecate de sabie sau împuşcate. Chiar din 26 august 1939,
comandoul nostru a executat o trupă de cavalerie poloneză într-un câmp de sfeclă de
zahăr, nu departe de Gamsee. La grupa noastră, numită MG-Garben, cavaleria poloneză
fusese distrusă, 47 de călăreţi polonezi căzuseră pe pământul german... Când unitatea
noastă a trecut pe 1 septembrie 1939, ora 5 la asalt, am găsit dincolo de graniţa poloneză
morminte proaspete de civili germani. Pe drumuri şi margini de şosele erau împrăştiate
haine de civili ferfeniţite şi pline de sânge. Ne-au confirmat şi prizonierii de război
polonezi că acele atacuri provocatoare de dinainte de 1 septembrie 1939, care vizau
populaţia civilă de pe teritoriul Reich-ului au fost ordonate...“ Dintr-un articol semnat de
doamna L S. din Lübbecke (înainte Bromst) aflăm următoarele: „în vara 1939, din aprilie
până înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, sute, ba nu, mii de familii
germane veneau prin mlaştini sau înotând prin lacul Obra în faţa uşilor noastre, seara
târziu, ca să nu fie văzute, şi cerşeau pâine sau lapte pentru bebeluşi şi lucruri uscate.
Întâi nici nu ştiam ce să spunem, fiindcă nu înţelegeam ce se întâmpla. Spuneau în
continuare acelaşi lucru: Ne ascundem de mai multe săptămâni de polonezi, suntem
împuşcaţi pur şi sim plu pe străzi şi pe câmpuri, nu mai suntem siguri de viaţa noas tră,
polonezii urmăresc toţi germanii. „Dar de ce?“ întrebam noi. „ Preotii polonezi vorbesc şi
instigă de la amvoane: „Snopiti-i în bătaie pe germani, oriunde i-aţi întâlni. Împuşcati-i
grămadă, distrugeţi întreaga pleavă germană...“ Această imigraţie a durat toată vara, iar
către sfârşit nu mai veneau decât foarte puţini, fiindcă graniţa era straşnic păzită.“ Polonia
a efectuat deja din iulie 1939 deci cu două luni înaintea începerii „oficiale“ a războiului
operaţiuni militare împotriva Germaniei. În Bromberg, Pless şi Stopnika s-au înregistrat
încă din august 1939 masacrări de civili germani de către soldaţi polonezi. S-a ajuns la
treceri frecvente ale graniţei de către polo nezi şi la masacre pe teritoriul german, dar
conducerea ger mană nu a reacţionat. Războiul nu era dorit. Numai pe aria acestor
localităţi au fost măcelăriţi bestial 56 000 de germani. Văzând că germanii nu
reacţionează la pro vocarea de război, femei, bărbaţi şi copii din Bromberg au fost
răstigniţi cu capetele în jos pe uşile bisericii şi spintecaţi de către soldaţii polonezi.
Aceştia şi-au fotografiat victimele, trimiţând poze conducerii Reich-ului. De-abia atunci a
intrat Hitler în Polonia !!! (Vaste materiale documentare şi fotografii ale celor ucişi
bestial, precum şi ale gropilor comune descoperite au fost publicate în Cartea Albă
Germană Nr. 3 în anul 1940. Nici un document prezentat acolo nu a fost contestat până
acum. Vezi în acest sens broşurile: Duminica sângeroasă din Bromberg şi Vina Poloniei la
cel de-al doilea război mondial, la adresa: Rudolf Trenkel, Hamburg 73,
Reinickendorferstr. 45 B, Germania). Se pune întrebarea, dacă intrarea nemţilor la 1
septembrie 1939 a fost un „atac asupra Poloniei nevinovate“ sau o „acţiune de salvare“?

2
La intrarea germanilor nu se avea în vedere numai salvarea miilor de germani de la
ucidere, ci şi soluţionarea radicală a drepturilor germane. Cei mai renumiţi istorici,
printre care şi ostilul profesor englez AJ.P. Taylor, de origine evreiască, denunţau dreptul
german în cazul menţionat. Că aşa-numitele tentative englezeşti de mediere nu au fost
decât simulate, o demonstrează tratatul de garanţie din 25.8.1939 (§ 2) în care Anglia
pretinde că „orice propunere de restituire a oraşului Danzig către Reich trebuie respinsă
de Polonia.“ pine conduce lumea Cartea a 2-a 93 Anglia s-a folosit de conflictul
germano-polonez pentru a declara la rându-i război Germaniei, dar n-a întreprins însă
ninic atunci când Rusia a ocupat Polonia de Est, ci s-a aliat cu ea doi ani mai târziu.
Germania trebuia implicată în demult plănuitul război, fie că o vroia sau nu. Polonia nu a
fost decât instrumentul în acest sens. La 2 septembrie 1939, Anglia sabotase acordul deja
existent de încheiere a conflictului polonez, devenind astfel cu bună ştiinţă evident mai
vinovată de extinderea conflictului pe plan mondial. Pe lângă aceasta, Franţa şi Anglia au
refuzat pe neaştepate propunerea germană de încheiere a păcii după campania poloneză.
Tot aşa de brusc a refuzat Anglia şi propunerea de pace după victoria asupra Franţei. La
fel s-a întâmplat şi cu eforurile de stabilire a păcii întreprinse de Vatican şi de alte state
neutre. Chiar şi marioneta Winston Churchill a confirmat că, după campaniile din Polonia
şi Franţa, Germania vroia să termine războiul. A eşuat şi încercarea lui Rudolf Hess de a
preveni un război mondial prin zborul său în Anglia. De aceea Hess a fost ucis de englezi
la Spandau, pentru a nu mai putea relata cele întâmplate atunci. Iată ce avea Iosif Stalin
de spus asupra chestiunii vinei de teboi a germanilor, în „Pravda“ din 29 noiembrie 1939:
„1. Nu Germania a atacat Franţa şi Anglia, ci Franţa şiAngla au atacat Germania,
asumându-şi astfel responsabilitatea pentru acest război. 2. După izbucnirea ostilităţilor,
Germania le-a făcut Franţei Angliei propuneri de pace, iar Uniunea Sovietică a susţinut
public iniţiativele germane, pentru că ea considera, şi mai conderă şi acum, că un sfârşit
rapid ar uşura radical situaţia tuturor ţarilor şi popoarelor. 3. Cercurile dominatoare ale
Franţei şi Angliei au respins caegoric propunerile de pace ale Germaniei şi strădaniile
Uni- Sovietice sosite după imediatul sfârşit al războiului. Acestea sunt faptele.“ Cât de
mare mai este „dragostea" pentru Germania, ne-o vor arate următoarele extrase:
Generalul american Collins afirma încă din 1949 că: „Este de ajuns să furnizăm
armament, nu trebuie să moară şi fiii noştri în Europa. Sunt destui germani care pot muri
pentru intere sele noastre“ Hessisch-Niedersächsische Allgemeine, 24.10. 1981. Într-un
discurs susţinut la 18 noiembrie 1969 în faţa stu denţimii evreieşti din Zürich, Simon
Wiesenthal instiga la următorul masacru al germanilor Aproximativ 7 milioane de
germani din RFG, RDG şi din Austria ar fi criminali şi delincvenţi. „Crmiinalii de mâine
s-au născut deja astăzi Aceşti potenţiali ucigaşi din viitor trebuie stârpiţi de astăzi.“
Wiesenthal proclama la Zurich că: „Trebuie distruşi odată pentru totdeauna virtualii
duşmanidin germeni sau chiar din stadiul embrionar“ („Salzburger Volksblatt“,
23.1.1970, „Neue Züricher Zeitung“, 21.11.1969, precum şi „Tat“, şi ziarul
„Tagesanzeiger“ din Zürich.) Interesant, nu-i aşa? Tocmai am folosit şapte surse evreieşti
diferite, care instigă pe şleau la exterminarea poporului german un holocaust al
germanilor! Şi două dintre ele, în 1919 şi 1922. Deci cu mult înaintea timpurilor lui Adolf
Hitler, a apariţiei cărţii Mein Kampf, a prigonirii evreilor sau întemeierii NSDAP. Asupra
soluţiei finale a chestiunii germane ar trebui ţinut probabil un scurt moment de
reculegere. Dacă doriţi să înţelegeţi cu adevărat ceea ce se întâmplă pe acest pământ, nu
aveţi voie să vă opriţi la nici o „temă tabu“. Realizaţi-vă propriul tablou asupra

3
chestiunilor care se cuvin a fi sau nu abordate. Doar pentru că declară un şef de stat sau
se susţine într-un manual şcolar că naţiunea noastră ar fi responsabilă de cea mai
îngrozitoare crimă împotriva umanităţii, adică Cine poarta vina acestui lucru, nu
înseamnă nici pe departe că dumneavoastră trebuie să şi credeţi. Papa (odinioară vânzător
la I.G. Faben-Zyanid) afirmă susţinut că religia izbăvitoare a acestei lumi este
creştinismul şi că trebuie să-i aducă omenirii iubirea. E drept că biserica a „mântuit“
milioane de femei şi de copii (aşa-numite vrăjitoare şi păgâni) şi anume de viaţa lor. Dacă
cineva caută să identifice crime împotriva umanităţii, ar trebui să-şi îndrepte atenţia nu
asupra Germaniei, ci poate şi asupra Rusiei. Sub conducerea evreului Iosif Visarionovici
Djugaşvili, numit Stalin şi a urmaşului său, evreul Salomon Pearl Muter, alias Nikita
Hruşciov, în Uniunea Sovietică au fost măcelăriţi peste 20 de milioane de oameni în
numai câţiva ani. Şi cine preia aici reparaţiile? Sau ordinul evreului Delano Roosevelt de
lansare a bombei atomice în Japonia (Delano este o familie evreiască sefardică din Italia,
iar Roosevelt este versiunea americanizată a numelui de familie evreiesc Rosenfeld)? Şi
în alte câteva puncte, scrierea istoriei este foarte unilaterală. Nu vrem să uităm că englezii
au masacrat 800 000 de germani în 1918. Il citez aici pe profesorul Harry Elmer Barnes
din ediţia din 29 martie 1940 a ziarului „New York Telegram“: „Nimic nu poate fi mai
absurd decât cunoscuta poveste pentru adormit copii, care spunea că toţi oamenii buni se
află într-o parte şi toţi cei răi, pe cealaltă parte. Unii susţin că un popor ar fi mai brutal
decât altul. Ei se referă la hărţuirea germanilor din primul Război Mondial şi la felul în
care sunt trataţi evreii acum. În acest proces, ei omit însă cea mai mare cruzime, şi anume
blocada britanică împotriva Germaniei, câteva luni după noiembrie 1918. Au fost lăsaţi să
moară de foame 800 000 de germani, femei, copii şi bătrâni. Comparat cu blocada
britanică din 1918- 1919, Hitler ar fi apărut ca un spiriduş rău dacă le-ar fi făcut un
asemenea lucru murdar şi detestabil celor 500 000 de evrei aflaţi pe teritoriul Germaniei
în 1933.“ (Senatorul SUA de Minnesota, Ernest Lundeen, la 11 iulie 1940, la Senatul
SUA, în prezenţa preşedintelui F.D. Roosevelt). Şi mai gravă însă este cifra războiului
înscenat artificial la graniţa de vest a Chinei între 1979 şi 1981. Într-un interval de trei
ani, acolo au fost măcelăriţi 50 de milioane de oameni. Opinia publică mondială nu a
aflat nimic despre acest război. Massmedia lumii occidentale n-a pomenit o vorbă!
Singurul motiv al acestui masacru exterminarea oamenilor. Cifrele ce indică populaţia
mondială sunt mai mult decât trucate. Pământul are deja peste opt miliarde de locuitori.
Numai China are peste 1.5 miliarde. Iar chinezii vroiau pur şi simplu să înlăture aceşti
oameni. Comandoul ucigaş fusese antrenat în colaborare cu KGB şi CIA (de la un anumit
grad de securitate în sus se găsesc mereu aceleaşi nume). Documentele contractului care
au fost semnate de chinezi se află la un avocat dintr-un mic oraş de lângă Bonn. A venit
aşadar timpul să ne formăm propria părere despre ceea ce considerăm că este „bine“ sau
este „rău“. Ce este „adevărat“ şi ce este „neadevărat“, „tabu“, sau „ne-tabu“! Mulţi
întreabă: De ce trebuie o ţară să plătească pentru 6 milioane de morţi (conform
manualelor de istorie) şi alta pentru 50 de milioane, nu? Cine plăteşte pentru cele 85 de
milioane din Rusia sau 1,4 milioane în fosta Iugoslavie sau pentru morţii de la Hiroshima
şi Nagasaki? Cum rămâne cu Vietnam şi El Salvador? De ce nu plătesc spaniolii pentru
masacrul împotriva guanşilor din Insulele Canare La Gomera şi La Palma? Nici locul
desfăşurării celui de-al treilea război mondial nu este un secret. Şi se poate porni sigur de
la premisa ca s-a plănuit deja de-acuma cui îi va fi asumată vina. Ministrul american al
apărării C.Weinbergen „Frontul următorului război convenţional este Europa, şi nu

4
Statele Unite.“ (Frankfurter Rundschau, 29.4.1981). Contraamiralul american Gene R. la
Rocque: „ Americanii mizează pe faptul că, asemeni primelor două, şi cel de-al treilea
război mondial se va desfăşura în Europa.“ (Frankfurter Rundschau, 29.4.1981)