2.

5 DIAGNOSTICAREA GONARTROZEI

Pentru a se stabili diagnosticul de gonartroză, medicul va efectua pacientului o serie de investigatii

clinice si paraclinice. Pentru evidentierea simptomelor si factorilor de risc asociati se va incepe prin
efectuarea anamnezei. Intrebarile adresate de catre medic pacientului vor fi axate pe debutul
simptomelor, evolutia lor, dar si pe antecedentele medicale personale De cele mai multe ori anamneza
este efectuata concomitent cu examenul fizic.

Diagnosticul se bazează pe datele etiologice, semnele clinice şi radiologice. Trebuie deosebită gonartroza
de artrita genunchiului (gonartrita), unde este vorba de inflamaţie.
La examinarea fizica medicul constată:

- Limitarea mişcărilor in articulaţie;

- Mobilizare dureroasă;

- Evaluarea edemului, a sensibilitaţii şi a mersului;

- Apariţia de lichid la nivelul articulaţiei;
- Atrofie musculară daca afectiunea este foarte severa si pacientul a evitat efortul fizic sau miscarea
pentru a nu agrava durerea;
- Marirea in dimensiuni a articulatiei;
- Existenta cracmentelor articulare

-Tumefactia părtilor moi

- Radiografiile vor evidenţia “măcinarea cartilajului osos “şi apariţia osteofitelor.

Investigaţiile radioimagistice sunt foarte importante şi concludente în evaluarea articulaţiei şi stabilirea

diagnosticului.

Se recomandă RX, faţă şi profil.Cele mai sugestive imagini sunt cele care evidenţiază osteofitele,
scleroza subcondrală şi îngustarea asimetrică a spaţiului articular.
- In cazul in care informaţiile furnizate in urma efectuării de radiografii nu sunt concludente, se pot
realiza si alte investigatii, mai laborioase, in special Rezonanţa Magnetica Nucleară (RMN) şi
Computer Tomograf.

RMN - in stadii incipiente poate face diagnosticul diferențial intre diferitele tipuri de leziuni
intraarticulare, aduce informații despre starea ligamentelor , meniscurilor, cartilajului articular, părților

moi.

CT este mai puțin utilizat in diagnosticul gonartrozei, fiind folosit mai mult in context traumatic(fracturi)
sau pentru diagnosticul diferențial.
Modificările radiologice tipice in gonartroză sunt:
- îngustarea neuniformă a spațiului articular(îngustarea spațiului dintre tibie si femur),

- apariția osteofitelor marginale(excrescențe osoase) la nivelul platourilor tibiale, condililor femurali ),

- scleroza osoasă subcondrală,

- deformare de tip genu varum(in forma literei O)/valgum(in X),

- corpi liberi intraarticulari(porțiuni de cartilaj desprinse si calcificate),

- alte modificări osoase in cazul unei gonartroze secundare.

Examenul lichidului sinovial arată un lichid clar, neinflamator si ajută de obicei la diagnosticul
diferențial cu alte suferințe articulare:poliartrita reumatoidă, artrite septice, gută

- Termografia este o metodă de diagnostic noninvazivă, nu iradiază comparativ cu CT sau RX.Este un

sistem de scanare în infraroşu şi porneşte de la principiul că „toate bolile modifică temperatura organului
bolnav’’

Imagini termografice cu gonartroza înainte şi după tratament

 Avantajele termografiei:

 Nu iradiaza (cel mai mare avantaj), spre deosebire de celelalte metode, foarte iradiante (Radiografia şi
Tomografia computerizata)
 Se poate aplica la orice varsta si in orice situatie (inclusiv la gravide)
 Se poate repeta ori de cate ori e nevoie (tocmai pentru ca nu iradiaza)
 Ajuta atat in diagnosticul cat si in tratamentul multor boli
 Vede inainte pericolul in care se gaseste o persoana de a face o anumita boala (sesizeaza degradarea
zonei sau a organului respectiv si indica riscul de imbolnavire)
 Cu ajutorul termografiei se poate stabili numarul de sedinte necesare pentru tratament
 Ofera precizie in tratament (care se face sub scanare termografica)
 Cu ajutorul termografiei se poate urmari si aprecia efectul tratamentului aplicat si se poate determina
cand trebuie repetat
 Este mai ieftina si mai usor de efectuat

- Artroscopia la genunchi se utilizeaza pentru diagnostic (exceptie: ruptura de menisc) si tratament,

atat la tineri, cat si la persoanele varstnice. In urma investigatiei se poate decide ca genunchiul sa fie
supus operatiei de artroscopie.

In timpul artroscopiei pot fi evaluate ligamentele genunchiului si cartilajul ce inveleste suprafata

articulara si poate fi precizata starea meniscurilor, cel medial si lateral.
-Investigarea pacientului trebuie completata cu analize de rutina : hemograma, reactantii de faza acuta
(Proteina C Reactivă – CRP, Fibrinogenul, Alfa 2 Globulinele), glicemie, sumar de urină apentru a se
exclude alte cauze de artrita cu localizarea la genunchi dar si pentru a se realiza o imagine cat mai
completa asupra starii de sanatate a pacientului. Se pot realiza chiar si analize ale lichidului sinovial,
daca diagnosticul de certitudine nu poate fi stabilit altfel.

Gonartroza este o afectiune care poate fi usor confundata cu alte boli reumatologice, cum ar fi poliartrita
reumatoida.

Diagnosticul diferenţial al gonartrozei

Artritele genunchiului
- artrite reactive care apar după 1-4 saptamâni ca raspuns la o infecție cu punct de plecare la nivelul
tubului digestiv sau urogenital, in special la purtătorii de antigen HLA B27. Are caracter acut, migrator,
sunt prezente semne de inflamație(edem, roseața, caldură),

- artrite infecțioase: bacteriene, virale, fungice, parazitare. Modalitatea de transmitere este hematogenă
de la un focar situat la distanță( infecții respiratorii, urinare, infecții ale pielii, abces dentar), pe cale
limfatică din focare periarticulare( piele, țesut subcutanat), iatrogen in timpul procedurilor invazive.

- artrite induse de microcristale (urat, pirofosfat de calciu, oxalat de calciu, etc).Cea mai cunoscută
este artita gutoasă care debutează brusc, in plină stare de sanătate, in câteva ore articulația se inroșește ,
 se incălzește si se tumefiază, se poate insoți de febră, leucocitoză si creșterea VSH.După câteva zile
fenomenele regresează și bolnavul se recuperează integral.Diagnosticul se stabilește prin analiza
lichidului sinovial(sero-citrin uneori albicios, filant, cu numar mare de leucocite, prezența cristalelor
fagocitate de neutrofile, fie libere in cavitate articulară)

Osteocondrita -Leziunea apare mai frecvent in partea medială a articulației care suportă cea mai mare
parte din greutatea corpului. Zona de os de sub cartilajul articular este afectată prin deteriorarea vaselor
de sânge ale osului. Mișcarea genunchiului poate deveni dureroasă, poate fi umflat si inflamat la atingere.

Alte abordări și simptome:

 necroza aseptică de epicondili femurali

 durere care iradiază de la nivelul șoldului către coapsă si marginea medială a genunchiului (șoldul este
dureros, are mobilitate limitată, genunchiul fiind normal)
 suferința vasculară: stenoza arterei poplitee sau unele flebite ale gambei ce se pot insoți de hidartroza
genunchiului
 sciatalgia (nevralgia crurală) insoțită de deficit motor al mușchilor psoas sau cvadriceps, reducerea
sensibilitații cutanate, diminuarea reflexului rotulian.

2.4 PROFILAXIE

Pentru a preveni aparitia gonartrozei se pot lua urmatoarele măsuri:

- Purtarea unor incălţări comode, care sa nu solicite articulaţiile

- Alimentatie sanătoasă, bogata in vitamine si minerale
- Sport (in special mersul pe bicicleta este de ajutor)
- Evitarea ridicării unor greutaţi prea mari, care pot pune presiune pe articulaţiile genunchilor
- Evitarea frigului pe timp de iarna
 Gonartroza nu este o boala care se vindecă, insa poate fi tratată pentru stagnarea bolii, pentru
ameliorarea simptomelor precum si pentru imbunataţirea calitătii vieţii pacientului diagnosticat cu
aceasta afecţiune. Rapiditatea cu care gonartroza evolueaza depinde de stadiul in care este depistată,
precum şi de modul in care pacientul se comportă dupa aflarea diagnosticului. Schimabrea stilului
de viată este extrem de importantă in tratarea gonartrozei.

Evoluția și complicațiile gonartrozei

În fazele avansate, cartilajul articular se uzează și se subțiaza astfel incât nu mai acoperă și nu mai
protejează capetele osoase ale articulației. Aflându-se în contact direct suprafețele osoase încep să se
macine în timpul fiecărei mișcări. În același timp apar procese de remaniere osoasă de tip osteofite
marginale.Toate aceste procese duc în timp la deformari semnificative ale axului biomecanic al
membrului.

La aceste modificari se adaugă deformarea bazinului, scurtarea membrului afectat, suprasolicitarea

celorlalte articulații ducand in final la poziții vicioase genu varum (forma literei O) sau mai rar genu
valgum (forma literei X).

Din acest stadiu se instalează invaliditatea si persoana afectata are nevoie de ajutor permanent
la deplasare si efectuarea activitaților cotidiene.

Gonartroza se complică cu o colecție lichidiană localizată in zona poplitee-chist Baker. Acesta se

formează ca urmare a modicărilor degenerative la nivelul genunchiului care duc la crearea unui orificiu
prin care lichidul sinovial din interiorul articulației se deplasează în zona din spatele genunchiului
formând o pungă de lichid.

Uneori chistul Baker nu produce durere si poate trece neobservat. Semnele și simptomele care pot apare
sunt: durere la nivelul genunchiului, prezența unei tumefacții la nivelul genunchiului si senzația de
ințepenire a articulației.

Alte complicații posibile:

2.5 TRATAMENT

Tratamentul gonartrozei are câteva obiective precise:

 Reducerea durerii
 Reducerea inflamaţiei
  Ameliorarea mobilităţii / Menţinerea funcţiei
 Prevenirea handicapului
 Evitarea toxicităţii medicamentoase
 Ameliorarea calităţii vieţii

Modul de tratament al gonartrozei este similar celorlalte tipuri de artroză, mijloacele de tratare se împart
în 3 categorii: neinvazive, usor invazive sau extreme (proteze de genunchi)
Se recomanda combinarea tratamentului farmacologic cu fizioterapie si kinetoterapie, si in cazurile
avansate, chiar interventia chirugicala. Daca pacientul este supraponderal si nu face eforturi să
slabească, adesea terapia nu este eficienta, deoarece articulaţia este supusă in continuare unui stres
semnificativ. Scopul terapiei este ameliorarea simptomelor, reducerea durerii si a inflamatiei locale,
ameliorarea mobilitatii in articulatie si pastrarea pentru o perioadă cat mai indelungata a functionalitatii
ei, iar in final, imbunatatirea calitatii vietii acestor pacienti.
1.Tratament conservator (nechirurgical) – În stadiile incipiente, gonartroza este tratată prin metode
nechirurgicale.Acestea pot fi împarţite in patru grupe:
 schimbarea stilului de viaţă
 exerciţiile fizice
 folosirea unor dispozitive ajutătoare la mers (orteze sau folosirea unui baston)
 tratamentul medicamentos(analgezice, antiinflamatoare şi injecţii cu corticosteroizi) şi homeopat
  Terapia nonmedicamentoasa include educarea pacientului cu privire la:
 Schimbarea stilului de viaţă cu accent pe importanta mentinerii unei greutati corporale pe care
membrele sa o poată suporta. In cazul pacientilor obezi, se recomanda instituirea
unei diete care sa ii ajute sa piarda din kilogramele in plus;
 Necesitatea evitarii factorilor care agraveaza simptomele locale si care cresc stressul la care
sunt supuse articulatiile;
 Renunţarea la jogging şi la diverse sporturi ca fotbal şi tenis, în detrimentul înotului şi
mersului pe bicicletă
 Schimbări ocupaţionale, daca este cazul.

 Tratament medicamentos neinvaziv:

 Antiinflamatoarele nesteroidiene si antialgicele
Sunt utilizate pe scara larga pentru tratamentul durerilor artrozice, acestea eliberandu-se si fara
prescriptie medicala. Trebuiesc insa folosite cu prudenta, datorita efectelor adverse la nivelul stomacului
si la bolnavii cu diverse afectiuni cardiace.

I) AINS clasice
 Dintre AINS clasice, cel mai des folosite în tratamentul gonartrozei sunt Indometacinul,
diclofenacul, ibuprofenul, naproxenul, ketoprofenul.
 Efectele adverse ale AINS clasice
Toate aceste AINS clasice au şi efecte adverse datorate în mare parte inhibiţiei neselective a celor două
izoenzime ale ciclooxigenazei urmată de suprimarea sintezei prostaglandinelor cu efecte fiziologice. Cele mai
frecvente efecte secundare sunt digestive, renale, hepatice, hematologice, reacţii alergice.

II) AINS selective şi AINS specifice

Pentru evitarea acestor efecte adverse au fost create medicamente cu toxicitate limitată. În această
categorie se înscriu:

 AINS cu inhibitori neselectivi preferenţiali ai COX-2 (Nimesulid, Meloxicam, Movalis)

 AINS cu inhibitori neselectivi,dar prefereníali ai COX-1( Aspirina,Indometacin,

Ibuprofen,Naproxen)

 AINS cu inhibitori neselectivi,dar echipotenţi COX-1 şi COX-2 (diclofenac)

Noua generatie de AINS selective (inhibitoare de ciclooxigenaza 2) au ca principal avantaj efectul

antiinflamator tintit, cu diminuarea efectelor adverse gastro-intestinale. Din aceasta clasa face parte si
Etoricoxibul (Arcoxia)

 Glucozamina si Condroitin Sulfatul

Sunt considerate suplimente alimentare si pot fi utile in fazele incipiente ale bolii. Desi sunt medicamente
naturale, ele pot provoca reactii adverse cum ar fi: dureri de cap, dureri de stomac, greata, varsaturi,
reactii alergice cutanate. De aceea, este preferabil sa nu se abuzeze de consumul lor, iar recomandarea
sa fie data strict de catre medic

Tipuri de infiltraţii intraarticulare

 Plasma imbogăţită cu trombocite
 Infiltraţiile cu corticosteroizi
 Infiltraţii cu acid hialuronic

Plasma îmbogățită cu trombocite (PRP) se obține prin recoltarea de sânge periferic de la pacient și
introducerea lui într-o centrifugă, rezultând o plasmă îmbogățită cu de 9 ori mai multe trombocite decât
se găsesc în mod normal în plasmă.
Infiltrațiile cu corticosteroizi sunt mai puțin utilizate astăzi, doar în cazul în care artroza se află într-
un stadiu avansat. Acest tip de infiltrație nu tratează artroza, ci doar reduce durerea.
 - După injectarea în articulație a soluției, durerile cauzate de inflamație se diminuează și dispar cam
la două zile de la intervenție.

Infiltratii cu substante vasco-elastice (Acid Hialuronic)

Se fac prin injectarea intraarticulara a unui lichid gros pe baza de acid hialuronic. Acidul hialuronic este o
substanta secretata natural, care se regaseste in lichidul sinovial (articular). Acesta actioneaza ca un
lubrifiant pentru a permite oaselor sa alunece lin unul peste altul si ca un amortizor al socurilor transmise
prin articulatie.

Efectele viscosuplimentarii
S-a constatat ca viscosuplimentarea asigura reducerea durerii la multi pacienti ce nu au raspuns la alte metode ne-
chirurgicale. Aceasta tehnica a fost utilizata pentru prima data in Europa si Asia, si a fost aprobata de SUA in 1997.
Pe piata sunt disponibile in prezent mai multe preparate pe baza de acid hialuronic.

Efecte imediate:
 Acidul hialuronic nu are un efect imediat de indepartare a durerii.
 Pentru primele 48 de ore de la administrarea injectiei trebuie evitat efortul fizic sustinut si sprijinul
excesiv pe piciorului afectat, prin statul prea mult in picioare, jogging sau ridicarea unor greutati mari.
 Poate apărea o reactie locala de scurta durata, manifestata prin durere, caldura locala si o usoara
inflamare imediat dupa injectie.Se recomandă aplicarea de comprese cu gheaţă.
 Foarte rar, pacientii dezvolta o reactie de tip alergic la genunchi. In aceste cazuri, la locul injectiei pot
aparea pete rosii, genunchiul se poate inrosi, incalzi sau poate aparea durerea.
 Infectia si sangerarea sunt complicatii ce apar foarte rar in urma acestei proceduri.
Efecte pe termen lung:

 pe masura ce injectiile continua sa fie administrate, durerea resimtita in genunchi scade.

 Acidul hialuronic are proprietati anti-inflamatoare si analgezice (de calmare a durerii). De asemenea,
injectiile pot stimula corpul sa produca mai mult acid hialuronic.

 Efectele pot dura cateva luni

 Viscosuplimentarea poate fi eficienta in ameliorarea simptomelor artrozei dar nu s-a constatat ca poate
conduce la vindecarea bolii cu refacerea cartilajului articular.

Pe parcursul procedurii, daca este prezenta hidartroza (apa la genunchi), chirurgul ortoped va aspira mai
intai lichidul existent in genunchi si apoi va injecta acidul hialuronic. In functie de produsul utilizat, se vor
administra una pana la cinci injectii pe parcursul a cateva saptamani.

Rezultate
Viscosuplimentarea poate fi utila pentru persoanele cu gonartroza la care alte forme de tratament ne-
chirurgical nu au dat nici un rezultat. Ea este mai eficienta daca artroza este in stadii incipiente (mediu
spre moderat). Unii pacienti pot resimti durere la locul injectiei. Primele imbunatatiri in urma
viscosuplimentarii pot aparea dupa cateva saptamani si nu toti pacientii vor simti o ameliorare a durerii.

Daca injectiile sunt eficiente, ele pot fi repetate dupa o anumita perioada, de regula 6 luni/1 an.
Eficacitatea pe termen lung a viscoelasticelor nu este deocamdata cunoscuta, cercetarile in acest domeniu
fiind in curs.

In cazul in care artroza nu raspunde tratamentului ne-chirurgical (conservator), se recomandă interventia

chirurgicala de protezare a genunchiului (artroplastia totala), optiune recomandata de medicul ortoped.

3.Tratamente complementare:

 Locomotric – produs de Laboratoarele Homeogenezis

- sustine si redreseaza articulatiile;

- redreseaza sinovialele si lichidul articular;

- sustine, hraneste si redreseaza tesutul osos;

- asigura capilarizarea limfatica si sanguină optima pentru oase si muschi;

 - indeparteaza depunerile si reziduurile intraarticulare;

- optimizeaza nivelul ureei, uratilor, oxalatilor si echilibrul fosfocalcic in organism;

- sustine si redreseaza tendoanele si muschii;

- redreseaza tonusul postural atat static cat si cel de miscare;

- asigura protectia antiinflamatorie si antiinfectioasa;

- asigura protectie la reactii de tip autoimun;

- reduce si indeparteaza inflamatiile articulare, osoase si musculare;

- incetineste si stopeaza imbatranirea si deformarea osteoarticulara;

- asigura substratul endocrin si vegetativ pentru echilibrul osteoarticular;

- asigura protectie pentru rezidurile de tip renal rezultate din disfunctii cronice sau ocazionale ale
rinichilor;

- asigura echilibrul hidromineral necesar functionarii optime a aparatului locomotor.

Contribuie la sustinere si redresare pentru: articulatii, oase, cartilaje, lichid sinovial, tendoane si
muschi; indiferent de disfunctie, dereglare sau afectiune. Contine principii active sinergizate si
optimizate din 25 de plante.
Mod de utilizare:
Uz intern: câte 1/5 - 1 lingurita (1 -5 ml) de 3-6 ori/ zi.
Uz extern: aplicaţii locale prin atingere sau badijonare.
Tratamentul adecvat, poate readuce echilibrul articular si imbunataţirea analizelor chiar şi in cazurile
considerate cronice

2.TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Exista mai multe tipuri de interventii chirurgicale care se pot face, in functie de stadiul bolii si leziunile
existente la nivelul cartilajului articular.

 Artroscopia
 Osteotomia – prin taierea osului coapsei (femur) sau a gambei (tibia) in vederea realinierii osoase si a
distribuirii corect a fortelor biomecanice de-a lungul membrului inferior. Aceasta se practica numai daca
afectarea cartilajului articular este unicompartimental (pe o singura latura a genunchiului).

 Artroplastia ( Inlocuirea totala sau partiala a articulatiei) – cartilajul articular defect este indepartat si
inlocuit cu o proteză
Artroscopia genunchiului este o procedura microchirurgicala minim invaziva ce are ca scop
diagnosticarea si tratarea leziunilor articulatiilor de genunchi, respectiv ligamente, tendoane si
cartilaje. Interventia se efectueaza de catre chirurgul ortoped cu ajutorul "artroscopului", tehnica
implica o cicatrice minima si permite o recuperare rapida..
Artroscopul are un diametru de numai cativa milimetri si este prevazut cu o camera video ce reda in
timp real imaginile din interiorul articulatiei genunchiului, fapt ce ajuta medicul sa puna un diagnostic
precis si sa trateze afectiunea
Artroscopia genunchiului se poate efectua in doua moduri:

 pentru identificarea problemei, caz in care se utilizeaza doar camera luminiscenta

 si pentru operatia artroscopica propriu-zisa.

Daca in urma diagnozei medicul stabileste că un alt tratament ortopedic neinvaziv este mai indicat, se
poate renunta la operaţia artroscopică

Progrese tehnice

Tehnica artroscopiei a fost descrisa pentru prima data in Japonia, in anul 1918.In 1957, tehnica a fost
adusa in atentia medicilor chirurgi ortopezi in anul 1957

Avantajele tehnicii

 cel mai important avantaj al chirurgiei artroscopice este ca incizia si cicatrizarea sunt minime
 revenirea post-operatorie este mult redusa ca timp
 pacientii nu trebuie sa ramana internati dupa interventie, aceasta putand fi facuta in regim
ambulator

KINETOTERAPIA - EXERCITII DE RECUPERARE A GENUNCHIULUI

Kinetoterapia sau exercitiile de recuperare a genunchiului dupa artroscopie joaca un rol foarte
important in refacerea articulatiei, respectiv recapatarea mobilitatii si a fortei musculare. Doctorul
ortoped va explica pacientului ce fel de exercitii trebuiesc efectuate, numarul de repetari si intensitatea
la care acestea se vor face
Procedurile de kinetoterapie in recuperarea pacientilor care sufera de gonartroza au ca prim obiectiv
reeducarea muschiului cvadriceps. In cazul gonartrozei se produce o atrofie a cvadricepsului si astfel se
ajunge la scaderea si apoi la limitarea mobilitatii.
Dupa reducerea durerilor si inflamatiei se poate trece la reeducarea muschiului cvadriceps. Se
recomanda o reeducare blanda si progresiva. Prin aceasta prelucrare se poate ajunge la disparitia
durerilor din timpul mersului si de la urcatul scarilor. In functie de situatia data ( genu varum, genu
valgum ) atentia se indreapta si spre alte grupe musculare.
 Obiectivele programului de recuperare sunt:

- Ameliorarea fenomenului dureros şi inflamator

- Obţinerea unei stabilităţi articulare de bună calitate
- Ameliorarea mobilităţii articulare, obţinând unghiurile funcţionale
- Ameliorarea echilibrului muscular agonist-antagonist

Toate aceste obiective se subordonează in principal ortostatismului şi mersului

Mijloacele folosite in programele de recuperare depind de momentul evoluţiei, de asocierea

tratamentului ortopedico-chirurgical şi de fondul patologic al pacientului.

1) În faza iniţială se identifică factorii etiologici, pentru a preveni degradarea progresiva articulară şi
biomecanică
- Se impune respectarea regulilor de igienă ortopedică a genunchiului
- Se impune evitarea poziţiilor de flexie accentuată a genunchiului(poziţia ghemuită sau
mahomedană) sau statul pe scaun prelungit

- Se va institui un program de tonifiere musculară,indicându-se mersul pe jos cu deplasarea

pe bicicletă
2) În faza intermediară apar decompensările dureroase, inflamatorii, de tip static sau dinamic
- Se poate indica tratamentul conservator ca in prima fază
- Se asociază utilizarea sprijinului in baston la mers şi tratament mixt medicamentos şi
fizical-kineto
- În unele situaţii se apelează la tratament ortopedico-chirurgical corectiv (reaxări, toaleta
articulară)
3) În faza a treia apare decompensare globală ireversibilă.
- Tratamentul specific este proteza de genunchi;in lipsa protezei se apelează la alte tehnici
paleative

În stadiul preartrozic( stadiile 1,2 şi 3) pacienţii pot beneficia de cură balneară pe profil reumatismal,
mai ales in staţiunile care posedă bazine pentru hidroterapie, daca pe fundalul patologic nu există
contraindicaţii
OZONOTERAPIA este un tratament natural, alternativ, neinvaziv si nedureros, utilizat si recunoscut
pentru excelentele efecte de vindecare a nenumaratelor si variatelor afectiuni specifice medicinii
ortopedice, generale sau estetice.
Scopul ozonoterapiei in ortopedia aplicata este vindecarea sau ameliorarea unei boli sau a unui
traumatism articular/ muscular prin "hranirea" celulelor cu mai mult oxigen. Metoda privita in
ansamblu consta in infiltrarea unei cantitati calculate si controlate de ozon in sange, fapt ce determina
o crestere cantitativa de oxigen.

Tratamentul cu ozon are ca fundament de baza concluzia la care medicina moderna si studiile recente
au ajuns si anume ca "orice tesut afectat de catre un accident sau o boala prezinta o slaba oxigenare".
Aceasta lipsa de oxigen resimtita de catre celule se traduce prin efectele negative inregistrate la
nivelul zonei afectate, respectiv incetinirea sau stoparea procesului organic de regenerare celulara
(autovindecare), mecanism cu care omul este inzestrat de la nastere, in mod natural.

Ca urmare a acestei concluzii trase pe parcursul a mai bine de 150 de ani de catre inalte personalitati
ale lumii medicale si stiintifice (vezi Christian Friedrich Schonbein, Nikola Tesla, Laquer, Fisch,
Robert Mayer, Hans Wolff, Renate Viebahn, Zigfrid Rilling si alti savanti), cat si a rezultatelor
extraordinare obtinute in ultimii ani, s-a demonstrat ca ozonoterapia este unul dintre cele mai eficiente
tratemente ce pot fi aplicate atat in ortopedie, cat si in celelalte ramuri ale medicinii.
Astfel, in cazul afectiunilor ortopedice s-a coinchis ca ozonul introdus in zona bolnava are proprietati
de recuperare incontestabile, de efect regenerativ al celulei, respectiv de intarire a sistemului imunitar,
 ameliorare si vindecare a traumatismelor si bolilor articulare, prin inmultirea celulelor benefice si
eliminarea celulelor anormale si bolnave, straine organismului

TERAPIA CU OZON ŞI BENEFICIILE SALE

Terapia cu Ozon prezinta nenumarate avantaje in tratarea bolilor, afectiunilor sau traumatismelor
articulare. Regenerarea tesuturilor se produce in urma efectului antibacterian, antifungic si antiviral pe
care ozonul il are asupra celulelor.
Printre cele mai insemnate beneficii ozonoterapeutice putem enumera urmatoarele actiuni:
 Regenereaza tesuturile bolnave in mod natural
 Activeaza procesele metabolice si enzimatice
 Întareste sistemul imunitar si stimuleaza mecanismele organice reparatorii
 Elimina toxinele acumulate la nivel celular
 Reduce durerile si inflamatiile
 Reglează PH-ul
 Imbunătaţeşte circulaţia sangvină
 Optimizează funcţiile organelor şi sistemelor de organe
 Creşte mobilitatea articulară
 Nu produce alergii, intoleranţe sau efecte adverse
 Reduce consumul de medicamente şi implicit efectele secundare, nocive ale acestora
Contraindicaţiile terapiei cu Ozon:
- Hipertiroidia
- Sarcina
- Trombocitopenie
- Deficit de G-6-PD(glucoza-6-fosfat dehidrogenaza)

I Pregătirea preoperatorie:

1.Pregătirea fizică şi psihică a pacientului

2.Pregătirea generală:bilanţ clinic si paraclinic

3.Pregătirea pentru operaţie

Scopul pregătirii preoperatorii:

- Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un element major de prevenire a infecţiilor post
evoluţia postoperatorie depinde de ea.
- Neutralizarea surselor de suprainfecţie care au originea la nivelul pielii
- Reducerea posibilităţilor de contaminare ale pielii, prin utilizarea de antiseptice
- Depistarea şi semnalarea unor leziuni cutanate, infecţii ORL sau urinare,recente sau vindecate, paraziţi exte
 1.Pregătirea fizică şi psihică a pacientului

Pacienţii internaţi sunt agitaţi,speriaţi, inhibaţi de teama intervenţiei chirurgicale, de diagnosticul imprevizibil, de a
moarte.

Asistenta medicală are următoarele indatoriri înainte de operaţie:

- Să-l ajute pe bolnav să-şi exprime gândurile,grijile, teama,

- Să-i insufle incredere in echipa de ingrijire operatorie
- Să-i explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului in sala de preanestezie şi dupa intervenţia chirurg
- Să-l asigure că va fi însoţit şi ajutat
Asistenta medicală şi întreaga echipă de îngrijire, trebuie să fie pregătită pentru un răspuns sigur şi incurajator dacă
întrebari inoielnice cu privire la recuperarea postoperatorie.Uneori starea lui de linişte ulterioară, depinde de acest ră

Stările de tensiune din cadrul echipei de îngrijire, trebuie sa fie disimulate faţă de pacient, altfel încrederea lui va sc
defavorabilă.

Se vor evita sa se pună doi pacienţi operaţi in aceeaşi zi cu aceeaşi intervenţie.

2.Pregătirea generală a pacientului

A. Bilanţ clinic

 Bilanţ clinic general

Asistenta medicală, printr-o observaţie clinică justă asupra pacientului,are obligaţia:

Să observe şi să consemneze aspectul general al pacientului(înălţimea, greutatea,vârsta aparentă şi reală
mersul psihică
 Să urmarească atent şi sistematic necesităţile pacientului şi manifestările de dependenţă generate de
poată stabili obiective evaluabile pentru o îngrijire de calitate
 Să ia cunoştinţă de situaţia globală în care se află pacientul şi să remarce detaliile importante
 Să culeagă date din diverse surse:foaia de observaţie, foaia de temperatură, familia pacientului
 Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii acestuia se notează in foaia de obse
pentru a obţine un tablou clinic
 Culegerea de date privind antecedentele pacientului:
, starea

 Antecedente familiale (daca în familie au fost bolnavi cu neoplasme, diabet,H.T.A,cardiopatii, tuberculoză

 Antecedente chirurgicale
 Antecedente patologice (se vor nota bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei, afecţiuni card
epilepsie)

 Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative (tensiunea arterială, pulsul, respiraţia, temperatura

 Examenul clinic pe aparate – Este făcut de medic prin:inspecţie, palpare, percuţie, auscultaţie

B.Bilanţ paraclinic - completează examenul clinic

- permite o apreciere exactă a viitorului operat

  Clasificarea examenelor paraclinice:

 Examene paraclinice de rutină (sunt examene de laborator, obligatorii înaintea tuturor intevenţiilor
chirurgicale, indiferent de timpul avut la dispoziţie pentru pregătire şi indiferent de starea generală a
pacientului):
 timp de sângerare şi de coagulare
 determinarea grupei sanguine şi a factorului Rh
 hematocrit
 Glicemie
 uree sanguină

 Examene paraclinice complete:

 Hemoleucogramă completă
 V.S.H
 Ionograma
 E.A.B(echilibrul acido-bazic)
 Coagulograma completă
 Proteinemie
 Transaminaze
 Examen de urină
 Electrocardiogramă
 Radiografie sau radioscopie pulmonară
 Examene paraclinice speciale (sunt in funcţie de aparatul sau organul pe care se intervine)
 În cazul genunchiului se face explorarea funcţională prin investigaţii de imagistică:RX,CT, RMN.
3.Pregătirea pentru operaţie în ziua precedentă :

 Repaos
 Regim alimentar uşor digerabil şi consum de lichide pentru menţinerea T.A,dezintoxicarea şi mărirea
diurezei, diminuarea setei postoperatorii, diminuarea acidozei postoperatorie
 Alte pregătiri pentru intervenţii speciale:antibioterapie când se anticipează apariţia unei infecţii
postoperatorii.
În seara zilei precedente se face :

 pregătirea pielii:
 Baia generală,inclusiv spălatul părului (după clisma evacuatoare)
 Se limpezeşte abundent şi se şterge foarte bine
 Se verifică regiunea ombilicală,inghinală, axială,spaţiile interdigitale
 Toaleta bucodentară
 Se rade zona cât mai aproape posibil de momentul intervenţiei, pentru a evita proliferarea germenilor la
nivelul escoriaţiilor cutanate
 Badijonaj cu alcool sau alte soluţii antiseptice

În ziua intervenţiei,pacientul:
 Nu mai bea
 Se rebadijonează cu soluţie antiseptică colorată zona rasă
 Se îmbracă pacientul cu lenjerie curată
 Se pregatesc documentele medicale care vor insoţi pacientul în sală:foaia de observaţie,analize,radiografii
 Transportul pacientului în sala de operaţie se face numai însoţit de asistenta medicală care are obligaţia de
a preda pacientul asistentei de anestezie, împreună cu toată documentaţia
 Pacientul este transportat cu un brancard, pat rulant sau cărucior,in funcţie de boală

În sala de preanestezie:

 Se verifică regiunea rasă şi se notează eventualele escoriaţii

 Se verifică starea de curaţenie a pacientului
 Se pregătesc zonele pentru perfuzie, prin badijonare cu antiseptice colorate
 Instalarea sondei urinare, sau dupa caz, se goleşte vezica
În sala de operatie:

 Se instalează şi fixează pacientul pe masa de operaţie

 Se monitorizează funcţiile vitale
 Obţinerea unui abord venos
 Pregătirea câmpului operator
 Badijonarea cu alcool pentru curaţarea şi degresarea pielii de antisepticul anterior
 Badijonarea cu tinctură de iod,se face începând cu linia de incizie, de la centru către periferie şi
se termină cu zonele septice
 Asistentul medical ajută la instalarea câmpului steril textil( este rolul medicului, dar o poate face şi asisenta
rol delegat)
Rolul pregătirii preoperatorii a pacientului deţine un loc important in prevenirea infecţiilor nosocomiale

II .Supravegherea postoperatorie

Se numeste perioada post-operatorie intervalul dintre sfarsitul operatiei si vindecarea

completa a bolnavului, intervalul ce cuprinde cateva zile sau luni.
1.Reîntoarcerea în cameră
În general, pacientul este adus în cameră însoţit de medicul anestezist şi de asistenta de anestezie care va urmări
aspectul feţei, Respiraţia,Pulsul, perfuzia şi modul în care este aşezat şi transportat pacientul.
a)Pregatirea salonului si a patului
 Salonul trebuie sa fie amplasat intr-o zonă mai izolată a secţiei si să conţina căt mai putine paturi şi
mobilier redus .
 Temperatura din salon va fi cuprinsă intre 18-20 grade
 Se pregăteşte patul cu lenjerie curată, muşama şi aleză bine întinsă, fără pernă, după caz, salteaua va fi anti
escară.Se evită saltelelecare degajă căldură excesivă,deoarece favorizează pierderi electrolitice.

Langa pat se pregateste sursa de oxigen, medicamente calmante, cardiotonice, seringi,

pansamente, garou, vata, alcool, punga cu gheata, tavita renala, urinar, prosoape etc.
b) Transportul bolnavului de la sala de operatie
Transportul se face cu targa sau caruciorul port targa, bolnavul este bine invelit, fata i se
acopera cu un tifon, dar asezarea sa in pat va fi efectuata de mai multe persoane.
c) Ingrijirea in perioada post-operatorie
Bolnavul este atent supravegheat deoarece pot aparea tulburari grave de respiratie, circulatie,
caderea limbii, varsaturi, starid e agitatie sau gesturi necontrolate. Pozitia bolnavului aflat inca sub
anestezie este in DD in special in caz de rahianestezie. Pentru cei anesteziati general, daca tipul
operatiei permite, pot fi asezati in DL stg sau dr fara perna.
Pozitia bolnavului dupa eliminarea anestezicului se poate schimba tredelemburg, DL stg sau
dr, DV, pozitia Fowler (DD cu genunchii flectati pentru relaxarea musculaturii abdominale).
d) Supravegherea bolnavului post-operator in primele zile. Aspectul general se refera la
aspectul si culoarea mucoaselor, a faciesului precum si starea tegumentului.