Caracterizare de personaj IONA

Subintitulată „tragedie în patru tablouri”, piesa „Iona” scrisă de Marin

Sorescu este inclusă în trilogia dramatică „Setea muntelui de sare” alături
de „Paradiserul” și „Matca”. „Iona” aparține teatrului modern fiind o
parabolă dramatică, o meditație asupra condiției omului modern. Piesa nu
respectă normele clasice, tragedia ilustrând lupta individului cu destinul,
dorința de regăsire a sinelui, definirea. Aparținând teatrului metaforic,
„Iona” este o reflecție asupra existenței, asupra condiției omului modern
confruntat cu singurătatea un monolog dialogat(solilocviu) care cultivă
alegoria și metafora. Sensul alegoric al parabolei este cuprins în
mărturisirea scriitorului: „Iona sunt eu. Iona este omul în condiția lui umană,
în fața vieții și a morții”. Teatrul modern presupune eliberarea de formele
dramaturgiei tradiționale, preferința pentru teatrul-parabola și teatrul
absurdului, alăturarea comicului și tragicului, inserția liricului, valorificarea
miturilor, personajul idee, lipsa conflictului sau a temporalității.

Tema piesei este singurătatea („…am vrut sa scriu ceva despre un om

singur, nemaipomenit de singur”). Acesteia i se adaugă căutarea sinelui,
revolta în fața destinului, lipsa comunicării sociale („Ca orice om foarte
singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și-și
răspunde…”).

Titlul trimite la mitul biblic valorificat, mitul lui Iona, proroc al Vechiului
Testament trimis să provăduiască Evanghelia în cetatea Nivive. Iona fuge
pe o corabie dar Dumnezeu trimite o furtuna pe mare. Iona este aruncat în
valuri ți înghițit de un chit(balena). După trei zile de pocăință, el este
eliberat din burta peștelui.

Iona parcurge avatarurile devenirii, o experiența complexă spre luciditate în

căutarea libertății și a idealului în provocarea destinului. El este insul captiv
într-un labirint, cercurile concentrice sunt limitele într-o luptă pentru
supraviețuire. Ființa are o dubla identitate, vânător și vânat, victima și
călăul, omul în lupta cu jocul irațional al destinului. Parabola dramatică
prezintă insul ca prizonier al condiției sale pentru care viata este un sir de
capcane, o succesiune de lumi închise, un spațiu sufocant. Personajul este
o metafora, un simbol, o idee. Eroul sonescian se inițiază în moarte nu în
viață.
Toate experiențele sale au o valoare simbolică: este pescar- ocupație
ancestrala, vede existența ca joc, înfruntă fața nevăzută a lumii în burta
peștelui. Drumul printre meandrele existentei este redat prin motivul
labirintului. Asa se nasc meditațiile despre viata, moarte, oameni
prezentate glumeț, aforistic sau dispreț.

Cu fiecare balena spintecata, Iona „se naște” din nou, ascede spre un alt
nivel de cunoaștere. Încercând sa meargă până la capăt, personajul
încheie tragic călătoria în labirint. Tragicul nu este doar de moartea sa ci și
de faptul ca trăiește experiența fără voia sa, singurul gest liber este cel al
sinuciderii. Metafora luminii sfidează destinul fatal. Singurătatea, lupta unor
sensuri, imposibilitatea de comunicare sunt semnele tragicului
contemporan.

Iona reprezinta condiția umana, personaj singular, eponim (da titlu),

simbolic. Personajul este caracterizat direct prin intervențiile autorului și
indirect prin replici, limbaj, gesturi, acțiuni.

Măreția personajului consta în gestul său final: spintecându-și abdomenul,

așa cum făcuse cu burțile peștilor, Iona se contopește cu Universul. Acesta
ar putea fi sensul ultimei replici: „Răzbim noi cumva la lumină”.