Sunteți pe pagina 1din 22

CAPITOLUL XII

NOTARIATUL

§1. Consideraţii generale privind apariţia şi dezvoltarea notariatului

Instituţia notariatului a apărut în orînduirea sclavagistă şi odată cu aceasta şi


noţiunile de “notar” şi “act notarial”1.
În Roma antică, cunoscută pentru formalismul şi complexitatea instituţiilor sale
juridice, patricienii bogaţi se îndeletniceau cu numeroase afaceri şi tranzacţii
comerciale şi foloseau pentru fixarea în scris a celor convenite pe unii dintre sclavii
lor cu ştiinţă de carte, punîndu-i să noteze elementele esenţiale ale discuţiilor ce se
purtau cu ocazia încheierii convenţiilor2.
În limba latină, “Nota” înseamnă o redacţie prescurtată, o notiţă scrisă de sclavi
şi aprobată de părţi, ce constituie baza convenţiei şi totodată un început de dovadă
în cazul unii proces izvorît din neexecutarea convenţiei. Aceşti sclavi s-au
specializat în redactarea notelor şi s-a ajuns la o uniformitate oarecare în
formularea lor, iar sclavii care se îndeletniceau cu această activitate au fost
1
denumiţi “notari”, altfel fiind spus, cei ce iau notiţe .
Odată cu dezvoltarea statului roman şi ca urmare a creşterii volumului
tranzacţiilor au apărut “scriitorii publici”, care stăteau la dispoziţia publicului
pentru întocmirea tuturor înscrisurilor necesare, fie scrisori particulare, fie acte
juridice sau cereri adresate autorităţilor de stat. Astfel s-a născut, spre sfîrşitul
regimului republican din Roma, instituţia tabelionilor, socotită, pe drept cuvînt
“străbuna notariatului”2.

1 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Naţională, Bucureşti, 1997,
p. 631.
2 F. Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. a II-a, Editura BECK, 1999, p.572.
1 V.M. Ciobanu, op. cit., p. 634.
2 F. Măgureanu, op.cit., p. 573.

1
Notariatul s-a dezvoltat apoi în cadrul ierarhiei bisericeşti, după destrămarea
Imperiului Roman şi creşterea puterii bisericeşti. Pentru întocmirea actelor juridice
erau folosiţi clerici şi uneori laici, cărora li se dădea denumirea de “notari”.
Spre sfîrşitul orînduirii feudale, odată cu creşterea puterii monarhice şi trecerea
în mîna ei a tuturor prerogativelor de justiţie, notariatul devine un organ de stat cu
drepturi exclusive de a redacta şi autentifica actele juridice pe teritoriul unde
funcţionează în schimbul unor taxe din care o parte era reţinută de notar şi o alta
era vărsată în vistieria statului5.
Secolul al XVII-lea a pus şi bazele întocmirii procedurii notariale, întrucît
acestea au primit, prin sigiliul şi semnătura notarului, o forţă probantă deosebită,
putînd fi puse în executare fără proces şi numai pe baza unui ordin de plată emis de
instanţă în temeiul actului notarial.
În orînduirea capitalistă, notariatul a cunoscut o dezvoltare substanţială
caracterizată prin amploarea tranzacţiilor asupra mijloacelor de producţie,
imobilelor, mărfurilor şi actelor de garanţie pentru creditele bancare.
Cît priveşte notariatul în Basarabia, el îşi găseşte originea în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, şi anume la 18696, fiind instituit potrivit Legii notariale din
Rusia, adoptată la 1866 în contextul reformei judiciare din 1864.
Pentru organele notariale era caracteristică o structură dublă ce includea primii
notari şi notarii publici7.
Primii notări se instituiau la fiecare Tribunal Regional (Chişinău – Tighina – Bălţi)
ca funcţionari publici, fiind asimilaţi după statut cu membrii Tribunalelor Regionale.
Erau desemnaţi la propunerea preşedintelui tribunalului prin decretul ţarului.
Notarii publici activau în birouri notariale, numărul cărora era determinat de
către Ministerul Justiţiei de comun acord cu cele de interne, comerţ şi industrie.
Notarul avea competenţă funcţională doar în limitele circumscripţiei tribunalului,

5 Idem.
6 E.Constantinescu, Evoluţia notariatului în Moldova (sf. sec. XIX – înc .sec.XX) //Analele ştiinţifice
ale USM, Facultatea de Drept, Chişinău 1999, p.57.
7 Idem.

2
în caz de nerespectare, actul îndeplinit notarial era recunoscut nul, fără a genera
careva efecte juridice.
Notarii erau consideraţi în serviciul statului. Slujba de notar nu era un post de
magistrat, cum este de fapt, cu obligaţii grele impuse de lege şi mare încredere, ci era
un post producător de bune venituri3. Ei nu primeau nici o retribuţie din buget, nu
beneficiau de dreptul la pensie şi nu puteau avansa ca orice alt funcţionar public.
Activitatea de notar putea fi exercitată doar de către supuşii ruşi care întruneau
următoarele condiţii:
- vîrsta majoratului (21 ani);

- să nu ocupe nici o altă funcţie publică;

- să cunoască limba rusă;

- să nu fi fost condamnat de judecată sau printr-o hotărîre a unei


societăţi de clasă;
- susţinerea unui examen de capacitate în faţa preşedintelui
tribunalului, primul notar şi procurorului;
- inadmisibilitatea apartenenţei la partide şi interzicerea de a candida
la funcţia de deputat sau senator;
- să depună o garanţie ce ar asigura pretenţiile în caz de defecţiune în
exerciţiul funcţiei de notar (aceasta varia de la 15000 ruble în capitala
de gubernie pînă la 10000 ruble în judeţe)4.
În activitatea lor notarii erau supravegheaţi de tribunalul întrunit în adunarea
generală. Inspecţia notarilor se făcea de membrii tribunalului sau de judecătorii de
pace numiţi de către preşedintele tribunalului. În cazul constatării ineficienţei
activităţii notarului, acesta era scos din funcţie, concomitent fiind pusă întrebarea
despre atragerea lui la răspundere disciplinară, penală sau civilă.

3 C.Panaitescu. Observaţiuni asupra notariatului din Basarabia. Bucureşti, 1924, p.14. / Apud: E.
Constantinescu, op.cit. p.57.
4 C. Panaitescu, op. cit., p.8.

3
După 1 iulie 1928, pentru sistemul notarial basarabean începe o perioadă nouă,
în care notarii publici nu mai aveau un statut al lor şi o lege organică specială ce
le-ar fi reglementat drepturile şi obligaţiile5. Atribuţiile notarilor au fost transmise
autorităţilor judecătoreşti şi grefierilor, iar notariatul lichidat (notarilor
disponibilizaţi li s-au asigurat funcţii în organele judecătoreşti sau în alte domenii).
În Moldova de pe malul stîng al Nistrului organele notariale activau conform
legislaţiei sovietice. Astfel, prin Decretul nr.1 din 24 noiembrie 1917 instituţia
notariatului rus a fost desfiinţată, iar atribuţiile în vederea îndeplinirii actelor
notariale s-au transmis secţiilor notariale pe lîngă sovietele locale conduse de
notarii populari, secţiilor de justiţie, secţiilor de asistenţă socială şi oficiilor stării
civile6.
În 1919 secţiile notariale au fost înlocuite prin serviciul notarial de pe lîngă
secţiile de justiţie. Însă în perioada războiului civil şi în perioada “comunismului de
război”, din motivul absenţei circuitului privat, serviciile notariale au fost lichidate,
iar autentificarea unor acte a fost transmisă judecătoriilor populare (de ex.:
autentificarea copiilor, legalizarea identificării semnăturilor etc.).
Odată cu redresarea economică şi dezvoltarea sectorului privat a sporit şi rolul
notariatului în calitatea sa de organ cu funcţii de control asupra legalităţii
convenţiilor, totodată s-a pus problema reglementării organizării şi activităţii
notariale. Primele încercări în acest sens s-au făcut prin adoptarea Bazelor
organizării judiciare a URSS din 15 iulie 1924, în care era reglementat sistemul
organelor notariale, ordinea de numire şi destituire a notarului ş. a.
La 14 mai 1926 CEC şi SCN din URSS au adoptat hotărîrea “Cu privire la
principiile de bază ale organizării notariatului de stat”. Prin acest act normativ au
fost stipulate principii unice în vederea organizării şi funcţionării birourilor
notariale.

5 E. Constantinescu, op.cit., p. 62.


6 Ibidem, p. 63.

4
Pînă la adoptarea Legii cu privire la notariat nr.1153-XIII la 11.04.1997,
promulgată prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 278-II din
20.08.1997, intrată în vigoare la 16.09.1997, activitatea notarială a fost
reglementată prin Legea RSSM cu privire la notariatul de stat, aprobată prin
Hotărîrea Sovietului Suprem al RSSM nr.1015-VIII din 05.07.1974.
Notariatele de stat au fost organizate ca organe administrative cu atribuţii
specifice procedurii necontencioase. Activitatea notarială era coordonată de
Ministerul Justiţiei, iar notarii de stat – consideraţi ca funcţionari publici.
Decentralizarea economică şi tranziţia spre o economie de piaţă au impus o
nouă organizare notarială.
La 8 noiembrie 2002 a fost adoptată noua lege a Republicii Moldova cu privire
la notariat nr. 1453-XV.
Potrivit prevederilor art. 2 din Legea cu privire la notariat, notariatul reprezintă
o instituţie publică de drept abilitată să asigure, în condiţiile legii, ocrotirea
drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor şi statului prin îndeplinirea de acte
notariale în numele Republicii Moldova.
Activitatea notarială are un caracter complex depăşind constatarea unor
raporturi juridice civile sau comerciale nelitigioase, avînd largi implicaţii şi asupra
certificării unor împrejurări de fapt, precum şi a altor operaţiuni specifice
(efectuarea şi legalizarea traducerilor, primirea documentelor la păstrare, acordarea
consultaţiilor juridice notariale etc.). Sfera largă a competenţei notarilor relevă,
neîndoielnic, şi importanţa activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.
Înlăturarea interdicţiilor sau restrîngerilor de drepturi privitoare la dobîndirea
unor bunuri şi valori a condus la creşterea considerabilă a volumului de operaţiuni
notariale, fapt ce a şi determinat organizarea pe baze noi a activităţii notariale.
Motivele din care cetăţenii recurg la serviciile notariale sunt dintre cele mai diverse:
înstrăinarea de bunuri, redactarea şi autentificarea de testamente, autentificarea
înscrisurilor prezentate, legalizarea de copii ş.a. Adeseori persoanele se adresează la
birourile notariale doar în scopul obţinerii informaţiei cu privire la eventualele

5
operaţiuni juridice pe care intenţionează să le întocmească. La aceasta mai putem
adăuga şi interesul persoanelor juridice de a constata pe cale notarială existenţa unor
raporturi juridice sau de a îndeplini diverse operaţiuni juridice.

§ 2. Principiile activităţii notariale

Din prevederile Legii cu privire la notariat pot fi desprinse principiile de


activitate notarială.
1. Principiul legalităţii
Într-un stat de drept, valoarea legalităţii nu se impune a fi demonstrată. Vom
încerca să amintim anumite manifestări ale legalităţii, în special cerinţa de a
constitui birourile notariale în strictă conformitate cu legea, respectarea normelor
de competenţă la îndeplinirea actelor notariale.
Notarii şi persoanele abilitate prin lege să desfăşoare activitatea notarială au
obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze ce
contravin legislaţiei, ordinii publice şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri
părţilor asupra conţinutul actelor spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au
acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.
În cazul cînd actul solicitat contravine legii, ordinii publice sau bunelor
moravuri, notarul va refuza întocmirea lui.
2. Principiul egalităţii
Potrivit art. 2 alin. 5 al Legii cu privire la notariat, activitatea notarială se
înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, respectîndu-se imparţialitatea.
Această reglementare este o consecinţă firească a dispoziţiilor constituţionale
înscrise în art. 16 din Constituţie.
Putem deduce că activitatea notarială se înfăptuieşte în mod egal pentru toate
persoanele, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de
religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

6
Valoarea acestui principiu este incontestabilă. Aşa fiind, un notar nu ar putea
refuza întocmirea actului notarial prezentat de părţi pe vreunul din motivele
enunţate mai sus.
3. Principiul păstrării secretului profesional
Activitatea notarului, ca şi a avocatului, implică inevitabil cunoaşterea unor
fapte sau împrejurări pe care părţile nu doresc, din diferite motive, să le facă
publice. De aceea notarul este obligat să respecte confidenţialitatea lucrărilor
întocmite şi să nu divulge datele sau informaţiile ce i-au fost încredinţate (art. 6 al
Legii cu privire la notariat).
Obligaţia notarilor de a păstra secretul profesional rămîne în vigoare şi după
încetarea funcţiei, excepţie făcînd cazurile în care legea sau părţile interesate
eliberează notarul de această îndatorire.
Obligaţia de a păstra secretul profesional le impune notarilor interdicţia de a da
informaţii privitor la actele îndeplinite, cu excepţia cazurilor cînd acestea sunt
cerute de instanţa de judecată, procuror şi organele de urmărire penală în legătură
cu procesele penale, civile sau administrative aflate în curs de urmărire şi
examinare judiciară.
Atît notarii cît şi persoanele care au aflat, în exerciţiul funcţiunii, despre actele
notariale efectuate, vinovate de divulgarea secretului profesional, sunt supuşi
răspunderii conform legislaţiei în vigoare.
4. Principiul desfăşurării activităţii notariale numai la cererea
persoanelor interesate
Potrivit acestei reguli, sesizarea reprezintă o premisă a activităţii notariale, chiar
şi în cazul îndeplinirii altor operaţii decît înscrisurile notariale, inclusiv cu prilejul
acordării de consultaţii juridice. Aceasta este calificată drept situaţie similară cu cea
a disponibilităţii care guvernează activitatea judiciară în materie civilă. Prin
urmare, s-ar putea vorbi de principiul disponibilităţii notariale.
5. Independenţă notarilor

7
Noua reglementare a activităţii notariale diferă de veche structură notarială. În
prezent, actele notariale pe teritoriul Republicii Moldova sunt îndeplinite de către
notari de stat, notari privaţi şi de alte persoane abilitate prin lege cu aceste atribuţii.
Notarii sunt organizaţi în birouri notariale private şi birouri notariale de stat,
notarul exercită atribuţiile unei profesii liberale.
Biroul notarial se înfăţişează ca o instituţie de drept privat şi nu ca un organ al
administraţiei de stat. El are un caracter autonom, independent faţă de toate
celelalte autorităţi publice.
Potrivit art. 2 alin.2 din Legea cu privire la notariat, notarul, în activitatea sa, se
supune în exclusivitate legii. Orice influenţă asupra activităţii notarului este
interzisă.
Este adevărat că activitatea notarială se organizează sub controlul Ministerului
Justiţiei. Avem în vedere, mai întîi de toate, atribuţiile ministerului privitoare la
evidenţa birourilor notariale, stabilirea numărului necesar de birouri notariale,
eliberarea licenţei, suspendarea ori încetarea calităţii de notar.
Organizarea prin lege a controlului menţionat nu implică, cu necesitate,
existenţa unor raporturi de subordonare strict administrativă.

§ 3. Modul de organizare şi sistemul organelor notariatului

Potrivit art. 27 din Legea cu privire la notariat, activitatea notarului se


desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi notari
asociaţi, cu personal auxiliar corespunzător.
Pentru efectuarea lucrărilor din cadrul biroului notarial, notarul poate încheia
contracte de muncă cu notari stagiari, cu unul sau mai mulţi secretari şi, după caz,
cu alt personal auxiliar, administrativ şi de serviciu, necesar activităţii notariale.
Biroul notarial se deschide în limitele unităţii teritorial-administrative de nivelul
al doilea stabilite în ordinul Ministerului Justiţiei în termenul stabilit de 90 de zile

8
după primirea licenţei de activitate notarială. Într-o unitate teritorial-administrativă
pot funcţiona unul sau mai multe birouri notariale. În cazul în care în
circumscripţie funcţionează mai multe birouri notariale, competenţa teritorială se
întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripţii.
Conform art. 12 al Legii cu privire la notariat, înainte de a-şi începe activitatea,
notarul este obligat să-şi înregistreze biroul la Ministerul Justiţiei. Această operaţie
trebuie realizată în termen de 90 de zile de la confirmare.
La înregistrarea biroului notarial, notarul va prezenta amprenta sigiliilor şi
specimenul de semnătură.
Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii din motive neîntemeiate, survine
revocarea confirmării notarului prin retragerea licenţei.
După înregistrarea biroului notarial, notarul va depune jurămîntul în faţa
ministrului Justiţiei.
Jurămîntul are următorul conţinut: “Eu, notarul (numele, prenumele), jur să fiu
devotat Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ei, să fiu onest şi să
îndeplinesc conştiincios obligaţiile de notar.”
Jurămîntul semnat de notar se păstrează în dosarul său personal.
Întreaga activitate desfăşurată de notari este supravegheată de Ministerul
Justiţiei, unde se asigură o practică notarială unică şi se duce analiza statistică a
actelor notariale îndeplinite (art. 28 din lege).
Biroul notarial reprezintă structura organizatorică de bază a activităţii notariale.
Este locul unde se prestează activitatea notarială. De aceea se impun un şir de
obligaţii şi reguli privitoare la organizarea şi funcţionarea biroului notarial.
În situaţia în care, în cadrul biroului, funcţionează mai mulţi notari asociaţi,
fiecare îşi exercită personal profesiunea şi răspunde individual pentru activitatea sa.
Pentru funcţionarea corespunzătoare a biroului notarial este obligatorie şi
organizarea unei evidenţe riguroase. Aceasta este necesar atît pentru conservarea şi
materializarea activităţii notariale, cît şi pentru controlul profesional prevăzut de
lege.

9
În acest sens, sunt organizate un şir de registre, aşa ca registrul general, registrul
de succesiuni, registrul de depozite, registrul de proteste, registrul de traduceri,
registrul de corespondenţă ş.a.
Registrele indicate conţin informaţia privitoare la toate lucrările notariale
îndeplinite şi în ordinea obligatorie a primirii lucrărilor.
În afară de registre, fiecare birou notarial este obligat să organizeze mape cu
actele întocmite.
O mapă specială trebuie să cuprindă certificate de moştenitor. La fiecare
certificat de moştenire se va ataşa şi încheierea finală a procedurii succesorale
(întocmită în două exemplare, unul păstrîndu-se în dosarul succesoral).
Fiecare birou notarial este obligat să organizeze depozitarea şi conservarea
arhivei. Evidenţa şi arhivarea actelor notariale prezintă o importanţă particulară. Ea
face posibilă conservarea actelor notariale, permite controlul şi evidenţa activităţii,
avînd şi valoare pentru realizarea intereselor părţilor (pot solicita duplicate în caz
de pierdere sau dispariţie).
Datorită rolului şi importanţei sale, art. 7 din lege prevede că actele notariale se
păstrează de către persoanele abilitate prin lege să desfăşoare activităţi notariale şi
fac parte din Fondul Arhivistic al Republicii Moldova. Modul de păstrare, de
transmitere şi de folosire a materialelor arhivistice se stabileşte potrivit normelor de
păstrare a documentelor de arhivă.
Refuzul de a efectua acte notariale sau efectuarea lor incorectă se poate contesta
în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află biroul notarial, în ordinea
procedurii judiciare civile.
La nivel local, naţional şi internaţional, notarii se pot constitui în uniuni şi
asociaţii notariale.
Pe lîngă Ministerul Justiţiei funcţionează Comisia de licenţiere a activităţii
notariale, organizarea, componenţa şi activitatea acesteia fiind, prin lege şi
regulamente, aprobate de Ministerul Justiţiei .

10
§ 4. Cerinţele înaintate faţă de candidaţii în notari

Calitatea de notar se poate dobîndi doar de către persoanele care corespund


exigenţelor profesionale şi normelor determinate de lege. În acest sens art. 9 din
Legea cu privire la notariat dispune că poate dobîndi calitatea de notar doar
persoana care întruneşte următoarelor condiţii:
 este cetăţean al Republicii Moldova şi are domiciliul pe
teritoriul ei;
 are capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile;
 licenţiat în drept;
 a îndeplinit, timp de pînă la un an, funcţia de notar stagiar şi a
susţinut examenul de calificare;
 posedă limba de stat;
 nu are antecedente penale nestinse;
 nu a fost condamnat anterior pentru o infracţiune gravă
săvîrşită cu intenţie.
Regulamentul cu privire la modul de susţinere a examenului calificativ pentru
admitere la activitatea notarială aprobat prin Ordinul ministrului Justiţiei nr. 288
din 11.07.2003, prevede condiţii suplimentare pentru candidatul la activitatea de
notar:
 să se bucure de o bună reputaţie;
 să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru
exercitarea funcţiei.
Condiţiile se cer a fi îndeplinite cumulativ.
Admiterea candidaţilor la funcţia de notar se efectuează de către Comisia de
licenţiere a activităţii notariale.
Legislaţia în vigoare reglementează condiţiile exercitării funcţiei de notar
stagiar şi cerinţele înaintate faţă de aceştia.
Astfel, poate fi notar stagiar cel care, îndeplinind condiţiile prevăzute în art.10
al Legii cu privire la notariat:
● îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.9 lit. a), b), c), e), f) şi g);
● are încheiat contractul de efectuare a stagiului într-un birou notarial;
În perioada de stagiu, notarul poate îndeplini următoarele atribuţii, cu delegarea
notarului (art.10 alin. 3 din lege):
a. efectuarea lucrărilor de secretariat;

11
b. redactarea proiectelor de contracte care urmează a fi legalizate
notarial şi de alte acte notariale;
c. totalizarea practicii notariale;

d. îndeplinirea lucrărilor de arhivă.


În perioada de stagiu se urmăreşte ca viitorul notar să însuşească cunoştinţele
speciale pentru a-şi putea exercita în mod corespunzător atribuţiile ca notar.

§ 5. Drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea notarilor

Legea cu privire la notariat consacră un capitol (Capitolul III) drepturilor,


obligaţiilor şi responsabilităţii notarului.
Principalele drepturi ale notarului sunt precizate în art. 17 din lege:
 să solicite de la persoane fizice şi juridice documente şi informaţii
necesare pentru îndeplinirea actelor notariale;
 să aibă acces la informaţiile şi documentele autorităţilor publice,
inclusiv ale organelor cadastrale, necesare pentru îndeplinirea actelor
notariale;
 să ia cuvînt în judecată în nume propriu;
 să incaseze plată pentru îndeplinirea actelor notariale;
 să încheie contracte cu personalul tehnic şi cu alt personal pentru
efectuarea activităţii sale (notarul privat);
 la concediu anual plătit şi la indemnizaţiile pentru incapacitate temporară
de muncă în condiţiile stabilite de lege;
 la asigurare socială de stat şi la pensie pe baza contribuţiilor de asigurări
sociale de stat;
 să aibă concomitent cel mult doi notari stagiari (această prevedere se
extinde numai asupra notarilor a căror vechime în funcţie de notar este de cel
puţin 5 ani);
 să fie membru al asociaţiilor profesionale la nivel local, naţional şi
internaţional şi să ocupe nu mai mult de o funcţie electivă în aceste asociaţii;
 să dispună de venitul obţinut (notarul privat);
 să exercite alte operaţiuni ce nu contravin legislaţiei.
Obligaţiile notarului sunt prezentate în art. 19 din lege. Astfel, notarul este
obligat:
- să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu prezenta lege şi cu
jurămîntul depus;

12
- să acorde persoanelor fizice şi juridice asistenţă în exerciţiul drepturilor si
în ocrotirea intereselor lor legitime, să explice persoanelor menţionate
conţinutul actului notarial, precum şi drepturile şi obligaţiile lor, să-i avertizeze
despre consecinţele actelor notariale ndeplinite;
- să păstreze secretul profesional, obligaţie ce le impune interdicţia de a da
informaţii, precum şi de a nu permite accesul la actele notariale a altor
persoane, în afară de persoanele fizice şi juridice în a căror împuternicire sau
pentru care au fost efectuate. Instanţa de judecată poate să elibereze notarul de
această obligaţie dacă împotriva lui a fost intentat dosar penal în legătură cu
îndeplinirea actului notarial;
- să asigure executarea stagiului de către notarii stagiari;
- să-şi ridice continuu nivelul profesional;
- să-şi onoreze obligaţiile financiare legate de activitatea personală.
Certificatele de moştenitor legal sau testamentar se eliberează numai după ce
notarul verifică faptul decesului celui ce a lăsat moştenirea.
Potrivit art. 21 al Legii cu privire la notariat, activitatea de notar este
incompatibilă cu orice altă activitate, cu excepţia celei didactice, ştiinţifice şi de
creaţie. Notarul nu poate absenta mai mult de 7 zile lucrătoare consecutiv. În cazul
absenţei temporare a notarului de la biroul notarial, dacă pe teritoriul unde îşi
desfăşoară această activitate nu este alt notar, ministrul Justiţiei, prin ordin,
schimbă competenţa teritorială a notarului care-l va înlocui pe notarul absent.
Deşi nu sunt expres prevăzute, notarul mai are obligaţiuni în vederea respectării
întocmai a normelor de drept material şi procedural aplicate în materie notarială.
Legislaţia prevede (art. 41 alin. 1, 2 din lege) obligaţiile notarului de a refuza
îndeplinirea actului notarial în cazul în care acesta contravine normelor de drept ale
Republicii Moldova sau convenţiilor internaţionale. El are de asemenea obligaţia
de a respecta normele de disciplină inerente serviciului pe care îl îndeplineşte, în
special obligaţia de loialitate şi integritate faţă de clienţi, de stat şi de confraţi, de a
examina şi instrumenta cazurile cu care sunt sesizaţi în condiţii de totală
imparţialitate7.
În acest sens, s-ar mai putea adăuga obligaţia de a respecta normele eticii
profesionale.
Există şi alte obligaţii profesionale ale notarului cum sunt cele privitoare la
organizarea unor evidenţe şi registre, organizarea arhivei şi evidenţei financiar-
contabile.
Legislaţia în vigoare conţine prevederi cu privire la răspunderea notarului.
Potrivit principiilor generale, notarul răspunde pentru neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, formele de răspundere
fiind: civilă, disciplinară şi penală, după caz.

7 F. Măgureanu, op. cit., p. 581.

13
Referitor la răspunderea civilă a notarului, aceasta poate fi angajată în condiţiile
reglementărilor ce se conţin în legislaţia civilă, pentru încălcarea obligaţiilor sale
profesionale, atunci cînd aceasta a cauzat un prejudiciu (art. 12 al. 2 din lege).
Asigurarea de răspundere profesională a notarului se realizează prin Casa de
Asigurări, instituită după modelul legislaţiei franceze 8.
În literatura de specialitate răspunderea civilă (delictuală) a notarului este
apreciată ca o modalitate a răspunderii profesionale asemănătoare cu acea a
medicului. Răspunderea notarului intervine indiferent de gradele vinovăţiei 9.
Exercitarea de către notar a unui interes public nu poate să rămînă fără
consecinţe şi pe planul reglementării răspunderii disciplinare. De aceea, Legea cu
privire la notariat dedică norme răspunderii disciplinare.
Condiţiile generale ale răspunderii disciplinare sunt cele din dreptul comun. Ne
vom referi doar la aspectele particulare ale răspunderii disciplinare a notarului.
Astfel, răspunderea disciplinară intervine pentru abaterile prevăzute în art. 23
din lege:
a) absenţă nejustificată de la birou;
b) încălcări la îndeplinirea actelor notariale depistate în urma unor controale;
c) divulgarea secretului profesional;
Enumerarea de la art. 23 din lege are caracter limitativ şi ca urmare,
răspunderea disciplinară a notarilor va fi angajată numai pentru cele trei temeiuri
enumerate.
Remarcăm că legiuitorul consacră două abateri foarte precis determinate:
absenţa nejustficată de la birou şi nerespectarea secretului profesional. O precizare
se impune în privinţa primei abateri. Dispoziţiile art. 23 lit. a) trebuie coroborate cu
cele determinate în art. 22 din lege, unde se prevede că notarul “nu poate fi absent
mai mult de şapte zile lucrătoare fără a informa Ministerul Justiţiei”.
Celelalte două abateri din art. 23 al Legii cu privire la notariat au un caracter
general. Astfel, sintagma “încălcări la îndeplinirea actelor notariale” acoperă o
sferă foarte largă a nerespectării obligaţiilor profesionale ale notarului. Cît priveşte
abaterea prevăzută la lit. c), ea cuprinde faptele de ordin moral privitoare la
demnitatea profesiei.
Sancţiunile disciplinare sunt aplicate în raport cu gravitatea faptelor şi constau în:
a. avertizare;
b. mustrare;
c. retragerea licenţei pentru activitatea notarială.

8 A se vedea art.11 al.1 din Decretul francez din 20 mai 1955 privitor la funcţionarii publici sau
ministeriali şi la auxiliarii justiţiei. Potrivit acestui text, în fiecare circumscripţie teritorială a unei curţi
de apel se organizează, sub controlul Consiliului regional al notarilor, “o casă comună pentru
garantarea responsabilităţii notarilor faţă de clienţii lor”. De asemenea, potrivit art.11 al. 4 din acelaşi
act normativ, există şi o casă centrală care asigură caselor regionale, atunci cînd veniturile acestora
sunt insuficiente, “sursele necesare pentru executarea obligaţiilor lor”.
9 I. Leş, op., cit., p. 258.

14
Capacitatea de a aplica sancţiuni disciplinare aparţine Ministrului Justiţiei din
oficiu sau în urma efectuării controalelor şi depistării încălcărilor legale în
exercitarea activităţii notariale.
Reglementările în vigoare conţin prevederi în privinţa suspendării din funcţie a
notarului.
Cazurile de suspendare din exerciţiul funcţiei de notar sunt prevăzute în art. 15:
a. depunerii de către notar a cererii conţinînd temeiul suspendării – pe un
termen ce nu depăşeşte trei ani ori pe perioada exercitării unei funcţii publice
sau elective,
b. incapacitate temporară de muncă;
c. în caz de incompatibilitate, conform art. 21 alin. 1 al legii;
d. în caz de neachitare a obligaţiunilor financiare aferente activităţii sale
profesionale, stabilită prin hotărîre judecătorească definitivă, după 6 luni de la
scadenţa acestora, pînă la achitarea debitului;
e. comiterea, la efectuarea actelor notariale de încălcări depistate în urma
unor controale.
f. în caz de incapacitate temporară în muncă.
În toate cazurile suspendarea se dispune de ministrul Justiţiei potrivit
competenţei acestuia, fără retragerea licenţei.
Calitatea de notar poate înceta, potrivit prevederilor art. 16 din lege:
a. la cerere;
b. necorespunderii prevederilor art. 9;
c. decesului;
d. condamnării de către instanţa de judecată printr-o hotărîre definitivă;
e. pentru săvîrşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
f. declarării lui dispărut fără veste sau declarării morţii sale;
g. retragerii licenţei.
În literatură juridică de specialitate s-a arătat că prin lipsa capacităţii de muncă
se înţelege atît lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor civile (de exemplu,
limitarea capacităţii de exerciţiu a drepturilor printr-o hotărîre judecătorească), cît
şi faptul că nu mai este apt din punct de vedere medical10. Dacă boala fizică este
temporară, determină suspendarea exerciţiului funcţiei, iar dacă este permanentă,
de natură a împiedica desfăşurarea activităţii notariale, încetează calitatea de notar
sau notar stagiar.
Încetarea calităţii de notar se constată sau se dispune, după caz, de ministrul
Justiţiei cu retragerea ulterioară a licenţei şi radierea acestuia din Registrul de Stat
al notarilor.

§6. Modalităţile actelor notariale

10 S. Ghimpu, Al. Ţiclea, Dreptul muncii, Ed. Şansa, Bucureşti, 1994, p. 217.

15
Activitatea notarială este organizată în vederea realizării unui serviciu public de
o deosebită valoare cetăţenească. Modul de îndeplinire a activităţii notariale are
semnificaţie socială şi sub aspectul garantării securităţii operaţiilor juridice
încheiate în faţa notarului.
Reglementările în vigoare consacră unele reguli generale privitoare la
îndeplinirea actelor notariale. În acelaşi timp sunt precizate şi reguli aplicabile
anumitor proceduri notariale. Cele mai importante proceduri notariale vizează
autentificarea actelor şi procedura succesorală 11.
Articolul 35 din Legea cu privire la notariat stabileşte competenţa notarului.
În dreptul procesual competenţa este definită drept aptitudine recunoscută de
lege unei instanţe judecătoreşti, unui alt organ de jurisdicţie sau cu activitatea
jurisdicţională de a soluţiona un anumit litigiu12.
Noţiunea se poate aplica şi materiei notariale, cu observaţia că procedura
notarială are un caracter necontencios şi deci nu va judeca un anumit litigiu, şi va
asigura constatarea raporturilor juridice, civile şi comerciale 13.
Potrivit prevederilor art. 35 din Legea cu privire la notariat, notarul îndeplineşte
următoarele acte notariale.
a. redactarea şi îndeplinirea, la solicitarea părţilor, a actelor cu
conţinut juridic.
Această activitate implică o muncă de o calitate deosebită şi are ca obiect
principal apărarea intereselor părţilor în limitele legalităţii. Notarul trebuie să
elimine impreciziile care ar fi de natură să genereze eventuale litigii.
Se înaintează cerinţa ca actul să se îndeplinească strict legal, citeţ şi fără
ştersături, adăugiri sau corecturi.
Actul se redactează în atîtea exemplare originale, cîte au fost cerute de părţi,
plus unul pentru arhiva notarului (despre numărul originalelor se face menţiune pe
fiecare exemplar).
Pentru ca siguranţa în redactarea sa să fie mai mare, notarul va lua măsuri ca
orice act ataşat să fie considerat anexă şi să fie vizat, menţionîndu-se în scris în
cuprinsul actului că acesta face parte integrantă din document.
De obicei, actele notariale se îndeplinesc la sediul biroului notarial în timpul
programului, la necesitate se pot efectua şi în afara biroului notarial.
b. Autentificarea actelor redactate de el, de persoana în cauză, de avocat sau
prin delegarea judecătorului şi autorităţilor publice (tranzacţii de înstrăinare
(vânzare-cumpărare, donaţie, schimb) a bunurilor imobiliare, a pământului, a
mijloacelor de transport, autentificarea testamentelor, procurilor etc.); înscris
autentic este actul ce s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar care
are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut 14.

11 I. Leş, op. cit., P. 264.


12 V. M. Ciobanu op. cit., p.37.
13 F. Măgureanu, op., cit., p.583.
14 F.Măgureanu, Înscrisurile ca mijloace de probă în procesul civil, Bucureşti, 1997, p.51.

16
Deci, atît conţinutul înscrisului, cît şi întocmirea lui materială sunt opera unei
anumite persoane ce îşi exercită atribuţiile de serviciu în cadrul şi în limitele
competenţei sale, iar actul sau faptul pe care-l constată s-a produs aşa cum este
atestat în cuprinsul său.
La autentificarea actelor se impun anumite condiţii specifice:
- stabilirea identităţii părţilor;
- luarea consimţământului părţilor;
- semnarea înscrisului în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să-l
semneze.
Enumerăm dintre actele a căror autentificare se solicită frecvent în practică: acte
de vânzare-cumpărare, schimb, împrumut, testamente, donaţiile, contracte de
depozit, gajul etc.
c. Procedura succesorală notarială.
Litigiile necesare au un caracter complex şi sunt date de lege în competenţa
instanţelor judecătoreşti. Adeseori părţile doresc să evite apariţia unui proces.
Totuşi problemele succesorale nu pot fi soluţionate direct de către moştenitori
datorită dificultăţilor juridice şi practice ce se pot ivi. Înscrierea dreptului de
proprietate asupra imobilelor nu se poate face decît în temeiul unei hotărîri
judecătoreşti sau al unui act autentic, respectiv în materie succesorală în baza
certificatului de moştenitor eliberat succesorilor. De asemenea, sumele de bani
însemnate la instituţiile financiare nu pot fi ridicate de către moştenitori decît după
stabilirea drepturilor succesorale prin hotărâre judecătorească sau pe baza unui
certificat de moştenitor.
Cauzele succesorale intră în competenţa notarului doar în cazul acordului dintre
moştenitori. Orice probleme litigioasă în materie succesorală conduce la
suspendarea procedurii în faţa notarului şi implică competenţa instanţei de
judecată.
Competenţa de soluţionare a cauzelor succesorale necontencioase aparţine
notarului din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul a avut
ultimul domiciliu (art. 35 alin. 3 p a) din Legea cu privire la notariat).
În cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia
dintre birourile notariale din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care a avut
ultimul domiciliu acela dintre moştenitori care a decedat cel din urmă.
Procedura succesorală cuprinde următoarele etape:
- înştiinţarea moştenitorilor despre deschiderea succesiunii şi primirea
declaraţiei de acceptare a moştenirii sau renunţare la ea (art. 55, 56 din lege);
- primirea pretenţiilor de la creditorii defunctului (art. 57 din lege);
- luarea măsurilor de conservare a bunurilor rămase de pe urma defunctului
dacă acest lucru este necesar în interesul moştenitorilor, părţilor interesate sau
statului. Măsurile pot consta în: inventarierea bunurilor succesorale, punerea de
sigiliu, darea bunurilor în custodie, depunerea sumelor de bani, hîrtii de

17
valoare, cecuri sau alte valori la depozitul notarial sau la o altă instituţie
specializată, luarea măsurilor privind administrarea bunurilor succesorale.
Despre măsurile luate se comunică persoanelor interesate. Măsurile indicate pot
fi completate sau modificate pînă la încheierea finală a procedurii succesorale.
Încetează la data finalizării procedurii succesorale.
Împotriva inventarului întocmit şi împotriva măsurilor de conservare se pot
exercita căi de atac în instanţa de judecată potrivit Codului de procedură civilă.
- Citarea moştenitorilor, iar dacă există testament se vor cita şi legatarii (sau
a reprezentanţilor legali şi autorităţii tutelare) şi stabilirea calităţii lor.
- Emiterea unui certificat de moştenitor (art. 64-65 din lege).
d. Certificarea unor fapte prevăzute de lege.
Notarul poate certifica următoarele fapte pe care le constată personal:
- faptul că o persoană se află în viaţă;
- faptul că persoana se află într-un anumit loc;
- certificarea faptului că un minor se află în viaţă, într-un anumit loc se face
la cererea reprezentanţilor lui legali la prezentarea documentului cu fotografia
care certifică identitatea minorului;
- faptul că o persoană din fotografie este aceeaşi cu persoana care cere
certificarea (art.71 din lege)
Faptele pe care notarul le poate certifica trebuie să fie evidente prin ele
însele.
e. Legalizarea semnăturilor pe documente.
În scopul legalizării semnăturilor, partea sau părţile se vor prezenta în faţa
notarului şi vor înfăţişa înscrisul nesemnat. Notarul se va convinge că acestea
cunosc conţinutul documentului, după care le va cere să semneze în faţa sa toate
exemplarele, făcîndu-se menţiune privitor la data întocmirii, numele părţilor şi
faptul prezentării lor în persoană, constatarea subscrierii în prezenţa notarului a
tuturor exemplarelor documentului.
f. Certificarea datei de prezentare a actelor.
Data este un element deosebit de important în actele juridice, întrucît
fixează momentul cînd a fost întocmit actul juridic, dînd posibilitate să verifice
capacitatea părţilor şi să se stabilească legea care reglementează forma şi conţinutul
actului respectiv15.
Pentru certificarea datei de prezentare a actelor notarul, ca la întocmirea
celorlalte acte notariale, trebuie să stabilească identitatea, domiciliul şi capacitatea
părţilor.
Condiţiile esenţiale care trebuie menţionate la certificarea datei sunt: data, iar la
cererea părţii şi ora; starea în care se află actul (adică dacă are ştersături, adăugiri,
corecturi etc.)
15 V.M. Ciobanu, op. cit., p.683-684.

18
g. Primirea documentelor la păstrare.
Prin primirea documentelor la păstrare se urmăreşte conservarea acestora în
condiţii corespunzătoare.
Prin documente subînţelegem: diplome, acte de proprietate, obligaţii, testamente
şi alte valori a căror depunere nu este organizată în alt mod, care prezintă un interes
legitim pentru părţi, cu singura condiţie că nu contravin legii, intereselor statului,
regulilor de convieţuire socială ori bunelor moravuri.
Restituirea documentelor primite la păstrare se face pe baza semnăturii părţilor,
succesorilor sau, după caz, a reprezentanţilor acestora.
h. Actele de protest al cambiilor.
Întocmirea actelor de protest al cambiilor se face în condiţii stabilite prin legile
speciale.
Prin mijloace cambiale se înţeleg procedurile de valorificare a drepturilor
cambiale care decurg din principiile care guvernează cambia 16. Ele constau în
anumite acţiuni care pot fi folosite împotriva celor obligaţi la plata cambiei sau în
punerea în executare a ei.
Acţiunile directe sunt îndreptate împotriva celor direct obligaţi la plată, fiind de
fapt cereri de chemare în judecată.
Acţiunile de regres sunt acţiunile contra oricărui alt obligat cambial.
Protestul, în cadrul acţiunilor de regres, este un înscris întocmit de executorul
judecătoresc ori de notar, prin care se constată refuzul de acceptare a cambiei
(protest de neacceptare) sau de plată a cambiei (protest de neplată) 17.
Notarul autentifică actul de protest al cambiilor, trecînd elementele de
identificare a celui care a făcut protestul şi înregistrînd actul într-un registru
special. Actul se întocmeşte de notarul din circumscripţia teritorială a judecătoriei
în care urmează să fie efectuată plata.
i. Legalizarea copiilor de pe documente.
Prin copie se înţelege transpunerea literală a unui înscris, făcută după originalul
acesteia şi folosită, în general, ca mijloc de probă18.
La legalizarea copiilor se va ţine cont că nu se pot elibera copii după documente
care conţin corecturi, ştersături, adăugiri, cuvinte tăiate sau alte particularităţi, dacă
nu sunt confirmate prin semnătura şi sigiliul autorităţii care le-a întocmit sau, după
caz, prin semnătura părţilor19.
j. Efectuarea şi legalizarea traducerilor.
Traducerile pot fi efectuate prin traducători salariaţi, angajaţi cu contract de
muncă sau colaboratori externi, cu care s-a semnat un contract civil.

16 St. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All, Bucureşti, 1995, p.484.
17 St.Cărpenaru, op.cit. p. 485.
18 V.M.Ciobanu, op. cit., p.685.
19 V.M. Ciobanu, op. cit., p. 685.

19
Pentru ca traducerea unui înscris să aibă valoare de atestare oficială a
cuprinsului sau în limba în care a fost făcută, este necesar să fie îndeplinită în
condiţiile şi cu formele prevăzute de actele normative în vigoare.
Traducerile se efectuează de persoane autorizate în baza unui certificat de
traducător eliberat potrivit dispoziţiilor legale sau a licenţei în filologie, avînd
specialitatea în limba străină respectivă.
Opera traducătorului implică anumite probleme tehnice, adesea legate de dialecte
sau construcţii gramaticale, de diferite denumiri geografice sau de numele persoanelor
fizice ori denumirile persoanelor juridice, datorită sarcinii de a reda sensul cît mai exact
al înscrisului pe care îl traduce, fără să modifice nimic din cuprins.
Participarea notarului la traducere implică, în primul rînd, exercitarea rolului
său activ general prin verificarea cuprinsului înscrisului pentru a nu contraveni
dispoziţiilor legale20.
Constatarea efectuării traducerii se reduce doar la atestarea îndeplinirii ei de
către traducător cu respectarea cerinţelor legale de ordin procedural, traducerea în
sine avînd astfel valoarea unei copii oficiale dintr-o altă limbă.
Astfel, notarul procedează numai la legalizarea semnăturii traducătorului, fără
a-şi asuma vreo răspundere în legătură cu exercitarea traducerii, care îi revine
numai traducătorului.
Eliberarea de copii legalizate de pe înscrierile întocmite în limbi străine
constituie o sarcină a notarului numai de la biroul notarial în cadrul căruia
funcţionează un serviciu de traduceri în şi din limba respectivă.
k. Eliberarea din registrul actelor notariale a extraselor din actele
întocmite sau depuse formal în arhivele sale la păstrare ori anexate la alte
acte.
Părţile pot obţine de la începutul întocmirii actului notarial numărul de
exemplare necesare, fără a fi nevoie să dovedească interesul obţinerii acestora în
raport cu numărul lor şi cu natura actului.

§ 7. Alte instituţii şi organizaţii ce îndeplinesc funcţii notariale

Printre instituţiile şi organizaţiile ce îndeplinesc funcţii notariale, un rol


important prezintă consulii Republicii Moldova.
Activitatea notarială a consulilor se desfăşoară conform legislaţiei Republicii
Moldova şi convenţiilor internaţionale la care ea este parte, precum şi potrivit
uzanţelor internaţionale.
La cererea persoanelor fizice, cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi a
persoanelor ei juridice, consulii Republicii Moldova îndeplinesc următoarele acte
notariale:

20 F. Măgureanu, op. cit., p.607.

20
a) redactarea actelor şi a proceselor verbale în vederea autentificării
sau legalizării semnăturii;
b) autentificarea actelor juridice (testamente, procuri, contracte), cu
excepţia contractului de înstrăinare a bunurilor imobile şi contractului
de gaj;
c) luarea măsurilor de pază a bunurilor succesorale;
d) legalizarea semnăturilor pe documente;
e) legalizarea de copii de pe documente şi a extraselor din ele;
f) efectuarea şi legalizarea traducerilor documentelor şi a extraselor
din ele;
g) certificarea unor fapte în cazurile prevăzute de lege;
h) primirea la păstrare a actelor şi documentelor prezentate de părţi;
i) asigurarea dovezilor;
j) alte acte prevăzute de lege.
Actele notariale menţionate pot fi făcute şi la bordul navelor sub pavilionul
Republicii Moldova, care se află staţionate în raza de activitate a acestor organe,
precum şi la domiciliul cetăţeanului Republicii Moldova ori în alt loc dacă acest
lucru este prevăzut în convenţiile internaţionale la care Republica Moldova şi statul
de reşedinţă sunt părţi sau legea locală nu se opune.
Potrivit art. 37 din Legea cu privire la notariat, persoanele cu funcţii de
răspundere abilitate ale autorităţilor administraţiei publice locale îndeplinesc
următoarele acte notariale:
a) legalizarea semnăturilor de pe documente;
b) legalizarea copiilor de pe documente şi a extraselor din ele;
c) luarea măsurilor de pază a bunurilor succesorale;
d) autentificarea testamentelor;
e) autentificarea procurilor pentru primirea pensiilor şi a
indemnizaţiilor, precum şi pentru primirea sumelor indexate din
depunerile băneşti ale cetăţenilor la Banca de Economii;
f) autentificarea contractelor de înstrăinare (vînzare-cumpărare,
donaţie, schimb) a bunurilor imobile, inclusiv a terenurilor cu
destinaţie agricolă.

§ 8. Controlul activităţii notariale

21
Controlul activităţii notariale este exercitat de Ministerul Justiţiei şi de către
instanţele de judecată.
Ministerul Justiţiei asigură practica notarială unică şi efectuează analiza
statistică a actelor notariale, precum şi elaborează recomandări metodologice
privind aplicarea uniformă a legislaţiei ce reglementează activitatea notarială de
către toate persoanele care desfăşoară activitate notarială. Controlul constă în
efectuarea verificarea activităţii notariale, inclusiv ţinerea registrelor notariale,
păstrarea documentelor, utilizarea legăturii electronice cu registrele prin
intermediul reţelei computerizate, respectarea orelor de program etc. Controlul se
efectuează odată în 2 ani. Activitatea notarului nou numit este supusă primului
control la expirarea primului an de activitate. Controale suplimentare pot fi
efectuate numai în cazul cînd au devenit cunoscute date care trebuie să fie
verificate. Notarul este obligat să prezinte controlorilor registrele notariale şi alte
materiale necesare.
Stabilirea numărului necesar de notari de stat, notari privaţi, notari stagiari,
evidenţa lor, numirea în funcîie, suspendarea şi încetarea activităţii, înregistrarea şi
radierea din Registrul de Stat al Notarilor, se efectuează de Ministerul Justiţiei în
baza hotărîrii Comisiei de licenţiere a activităţii notariale.
Controlul judecătoresc al activităţii persoanelor care desfaşoară activitate
notarială este exercitat de instanţele de judecată.
Refuzul de a îndeplini actul notarial sau actul notarial îndeplinit poate fi atacat
în instanţa de judecată din teritoriul pe care notarul îşi desfăşoară activitatea, în
condiţiile legii. Pînă la anularea de către instanţa de judecată, actul notarial atacat
se prezumă veridic şi legal.

22