Imaginea de sine

De faptul cum ne vedem pe noi înșine depinde direct și relaționarea noastră cu ceilalți.
Toate sentimentele noastre și trăirile afective sunt generate de diversele grade prin care
reușim să ne judecăm comportamentul.
Câteodată suntem mulțumiți de ceea ce facem, împăcați cu noi înșine, alteori autocritica
devine un instrument autodistructiv
În formarea respectului de sine sunt implicate direct atât autopercepția asupra
personalității, cât și felul cum ceilalți ne-o percep, după contactul cu noi.
Pentru că imaginea de sine este în directă dependență față de societatea în care trăim,
membrii diverselor grupuri din care facem parte constituie o influență foarte mare asupra
personalității.
Atunci când ne comparăm cu alții, ne observăm propriile trăsături, propriile calități și
defecte prin care ne deosebim de ceilalți, în particularități psihice care țin de morală, valori,
credință, motivație, abilități, talente etc.
Imaginea de sine poate fi judecată din două perspective:
 Ca și conținut (adică atunci când ne îndreptăm atenția înspre propriul eu, axându-ne pe
istoria evenimentelor trăite, când ne vizualizăm autobiografia și tot ce ne-a marcat de-a
lungul vieții)
 Ca și proces (este vorba despre capacitatea imaginii de sine de a fi selectivă- multe
experiențe sunt refulate, altele sunt implicate mai mult sau mai puțin la asimilarea anumitor
însușiri).

Eul | Structură și Formare

Eul fiecărui individ este eminamente implicat în descrierea imaginii de sine, el este cel
responsabil de conștientizare, de atitudinea ce o avem față de propriile acțiuni și față de acțiunile
altora.
Astfel există trei aspecte ale eului:
1. Eul material (constituie propriul corp și atributele materiale pe care le posedăm - haine,
casă, proprietate etc.)
 2. Eul social (constituie impresiile ce le creăm în conștiința altor oameni prin acțiunile
noastre, este modul în care suntem văzuți de ceilalți)
3. Eul spiritual (acest eu este contemplativ, este cel atașat în primul rând nouă înșine, cel care
ne ghidează comportamentul, implicat în autocunoaștere, cel care ne filtrează experiențele,
trăirile cele mai importante și decide ce este demn de a fi păstrat și ce nu)
Structura eului
Structura eului poate fi judecată în primul rând pornind de la cum ne comportăm. Astfel
distingem:
 Componenta cognitivă (sau conceptul de sine, rezultat din modul în care ne percepem, cum
ne analizăm sentimentele și comportările)
 Componenta evaluativ-motivațională (sau stima de sine, este componenta auto-critiсă a
personalității, cea implicată în deciderea a ce este rău și a ce este bun pentru noi)
 Componenta comportamentală (sau auto-prezentarea, reprezintă totalitatea procedeelor
prin care reușim să modelăm impresia altor oameni despre ceea ce suntem)
Formarea eului
Se realizează prin următoarele 3 procese:
1. Socializarea (Acest proces începe la naștere și continuă de-a lungul întregii vieți.
Constituie modul prin care o persoană judecă alte persoane din jurul ei și felul în care
reușește să se adapteze mediului din care face parte. Se remarcă fenomene precum
învățarea abilităților de comunicare, a valorilor fundamentale, credințelor societății,
dezvoltarea propriului eu în funcție de experiențele avute)
2. Compararea socială ( Structurile personalității ce se nasc în urma comparației cu alți
oameni)
3. Percepția de sine (Latura autocritică a personalității, marchează viziunea „din exterior”,
dorită cât mai impersonal și obiectiv, ce o avem asupra propriilor fapte).

Identitatea psihosocială

Identitatea psihosocială reprezintă interacțiunea dintre individual și social.

 Fiecare om are în comun cu ceilalți membri ai aceluiași grup social elementele culturii
native.
  Totodată, el își păstrează trăsături inedite, originale și intransmisibile care îl identifică, îl
personalizează, îl face unic și irepetabil.
Afirmarea identității
Are următoarele caracteristici:
 Continuitatea (E acel atribut care ne determină să concepem planuri de viitor și dă o
stabilitate identității noastre sociale)
 Unitatea (Calitatea de a da sens propriei existențe prin formare de legături între diverse
evenimente sau trăiri pe care le-am avut)
 Diversitatea (Constituie multitudinea de caracterizări sociale - naționale, etnice, juridice,
culturale etc. - dintre care putem selecta ceva anume, ce ne este propriu și ne priește)
 Autonomia și afirmarea (Indică răspusul pe care îl are individul la acțiunile/presiunile
societății din care face parte. Astfel, ne putem conforma normelor din jur, suportând pasiv
efectele sociale, sau putem deține o atitudine nonconformistă, rebelă, de opoziție afectivă
la influențele exterioare, încercând să ne dezvoltăm cât mai mult personalitatea și
individualitatea)
 Originalitatea
 Acțiunea (Reprezintă asumarea responsabilității pentru acțiunile întreprinse)
 Valorizarea (Reprezintă nevoia perpetuă de afirmare. Prin motivație, are loc depășirea
obstacolelor, atingerea unor țeluri, idealuri propuse prin care individul își crește stima de
sine și câștigă admirația altor membri ai grupului social).