Sunteți pe pagina 1din 20

42.

PSIHOTERAPIILE
terapii comportamental-cognitive, de inspiraţie psihanalitică, experienţiale (individuale şi de grup)

 Psihoterapia s-a dezvoltat ca ramura aplicativa a psihologiei → initial era o metoda de interventie
terapeutica adresata bolnavilor psihici, ulterior s-a extins in afara sectiilor de psihiatrie.
 Psihoterapia - proces complex centrat pe ↓ unor simptome, reechilibrarea si reconstructia personalitatii.

Psihoterapia - modalitate de interventie stabilita in cadrul unei relatii terapeutice ce utiliz mijloace
psihologice pt tratarea unor tulb psihice sau a unei pr psihologice, folosind tehnici specifice adaptate
clientului / pac
 Aceste tehnici si metode psihologice vizeaza fie vindecarea tulburarii, fie restructurarea anumitor
trasaturi de personalitate, uneori fiind necesara interventia pe ambele directii.
 Psihoterapia necesita cel putin 2 protagonisti : clientul / pacientul si terapeutul. Exista si abateri de la
regula - terapia de grup ( de la 6 la 30 de participanti) sau terapia cu 2 terapeuti ( lider/ co-lider ).

 Interventie trebuie sa indeplineasca niste criterii pentru a putea fi acceptata ca fiind terapeutica :
1. criteriul tehnic – tb sa existe un cadru teoretic si un numar de tehnici, care sa fie concordante cu
teoria;
2. criteriul etic- trebuie sa respecte regulile etice ale profesiei medicale;
3. crt stiinţific – teoria tb sa aiba la baza ipoteze verificabile, iar eficienta trebuie sa se poata testa
practic .

Principii etice:
1.pregatirea si experienta profesionala a psihoterapeutului
2.consimtamantul informat
3.confidentialitatea
4.abstinenta sexual si securitatea fizica
5.respectarea cadrului therapeutic
6.respectul fata de client
Obiective
1.reducerea simptomelor
2.modificarea opiniilor eronate despre lume si propria persoana
3.scoaterea din criza existentiala
4.reducerea conditiilor de mediu ce mentin comportamentul dezadaptativ
5.reducerea sau restructurarea conflictelor intrapsihice
6.identitatea personala
7.modificarea structurii personalitatii- adaptare mai eficienta
8.eu-l si capacitatea adaptativa

Categorii de probleme
1. modificari psihopatologice acute, consecinta unor sit. stresante (rc de stres, tulb de adaptare) → indicată
ter. de suport
2. criza de dezv sau impas existential (adolescent, criza de 30 de ani) → terapia umanist experiential
(adaptarea si utilizarea resurselor proprii).
3. dificultati de integrare si relationare → indicata terapia analitica, comportamentala, experientiala, grup
terapeutic
4. imagine de sine fragila, instabila → indicata t.analitica,cognitiv-
comportamentala,experientiala,individuala +/- grup
5. tulburari nevrotice (recomandarea psihotrapiei prin excelenta) +/- medicatie este indicata terapia
analitica (analizeaza cauzele), comportamentala (reducerea simptomelor deranjante)
6. tulb psihosomatice (simpt. e doar o metafora a unor suferinte psihice) medicatia are un rol scazut →
psihoterapia
7. boli organice cronice → se indica terapia suportiva +/- tehnici de sugestie si relaxare

1
8. tulb. de personalitate (nu se produc schimbari majore) → se indica reuniuni de grup pentru
constientizarea efectelor propriilor actiuni, control si integrare sociala
9. psihotici in remisiune → psihoterapie pt pastrarea/ recuperarea unor fc deteriorate + reinsertie soc. (nu
pt vindecare)
10. dependenta de substante psihoactive → terapie individuala +grupuri terapeutice de suport
11. tulb. sexuale → terapie de cuplu
12. retard mintal → tehnici comportamentale pentru abilitati de deservire, terapie ocupationala
13. tulb.mentale organice → efect redus are terapia de suport pt pacient/apartinatori
14. probleme de cuplu/familie → terapia de familie (desi alti membri ai familiei nu prezinta acuze)
15. Copii cu probleme (comunicare redusa,ticuri,tulb de eliminare)
 copil –simptom → terapie de familie; terapeut specializat in psihoterapia copilului (logoped)
16. Persoane normale, sanatoase psihic → psihoterapia normalilor

Clasificare - Karasu (1980) le-a clasificat dupa criterii referitoare la conceptia asupra naturii omului,
conceptii psihopatologice asupra starii de sanatate / boala, conceptii terapeutice (strategii, demersuri
terapeutice) si conceptualizarea relatiei client/terapeut :
 psihoterapii psihanalitice;
 psihoterapii cognitiv –comportamentale ;
 psihoterapii experienţiale.
Clasificarea Kaplan :
1. psihanaliza si terapiile psihanalitice;
2. psihoterapia comportamentala;
3. psihoterapia cognitiva;
4. psihoterapia de familie;
5. psihoterapia de cuplu si maritală;
6. psihoterapia de grup ;
7. hipnoterapia;
8. interventia in criza ;
9. psihoterapii scurte – interpersonala si dinamica scurta ;
10. psihoterapia nondirectiva a lui Rogers –centrata pe client.
Clasificare
1.Psihoterapii individuale
1.1.Psihoterapii cognitiv-comportamentale
- comportamentale
- cognitive
1.2.Terapii dialectice
- psihanaliza
- psihoterapii orientate psihanalitic
- analiza existentiala
- logoterapia Frankl
- psihoterapia nondirectiva Rogers
- psihoterapii scurte
1.3. Terapii sugestive si hipnotice
- hipnoza
- sugestia armata(protreptica)
- reveria dirijata
- psihoterapii de relaxare
- biofeedback
- subnarcoza barbiturica
1.4.Terapii ale creativitatii
- ergoterapia
- artterapia
- meloterapia
1.5.Terapia experientiala
2
- terapia centrata pe client
- psihodrama clasica
- analiza tranzactionala
2.Psihoterapii colective
2.1. Terapii de grup
2.2. Psihodrama
2.3. Terapia familiei
2.4. Socioterapia
Indicatii :
1. tulburari nevrotice legate de stres si somatoforme : anxioase, fobice, TOC, disociative, somatoforme;
2. tulburari ale dispozitiei: distimia, ep.depresive usoare si medii;
3. adictiile ;
4. tulburari de dinamica sexuala; ale instinctului alimentar; ale somnului;
5. tulburari de personalitate – indicatie limitata.
6. tulburari psihosomatice;
7. tulburari psihotice, compensate si doar TCC.
Contraindicatii sunt relative si absolute :
1) tulburari psihotice acute ;
2) tulburarea afectiva bipolara , episod maniacal mediu/sever +/- simptome psihotice;
3) episodul depresiv sever +/- simptome psihotice.

1.1.PSIHOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALA
 Terapiile cognitiv – comportamentale – numite si terapii comportamentale sau terapii cognitive – sunt
bazate pe psihopatologia experimentală si pe o abordare pragmatică si empirică a psihoterapiei.
 TCC-utile sunt practicate sub forma terapiilor individuale, de cuplu, familiale si chiar a terapiilor de
grup.
 La mijlocul sec.20 figuri importante precum psihiatrul A. Beck si psihologul A. Ellis au contribuit la
dezvoltarea TCC-urilor si aplicarea lor in tratamentul depresiei si a altor tulburari ale comportamentului
in care factorii cognitivi joacă un rol central. Spre sfarsitul anilor ’70 D. Meichenbaum si A. Bandura se
impun ca pionieri ai autoregularizarii cognitive a comportamentelor, primul integrînd autoverbalizarile
in autocontrolul comportamentului , cel de-al doilea insistînd asupra eficientei personale percepute si
asupra așteptărilor de reușită in comportamentul uman.

Principii generale
 Pt terapeutul cognitiv-comportamentalist “problemele psihologice” sunt, in mare parte, comportamente
invatate inadaptate (neadaptate, gresite) care reprezinta surse de suferinta pt pacient/ client si /sau pt
anturajul acestuia. Este vorba despre rci invatate, ce sunt emise si consolidate in anumite contexte de
mediu.
 Comportamentele problematice sunt urmatoarele :
1. actiunile, respectiv comportamente observabile ca necorespunzatoare (inadecvate) – crize de bulimie
sau ritualurile de spălare ;
2. emoţiile, reactii emotionale neg – ca tristetea sau disperarea in depresie sau in anxietatea patologica ;
3. cogniţiile, respectiv moduri de gandire – precum anticiparile anxioase, amintirile recurente cu privire
la un eveniment traumatizant, atentia selectivă asupra simptomelor jenante .

Modele teoretice
 modelul comportamental are la bază teorii ale invatarii (condiţionarea clasică, condiţionarea
instrumentala, teoria invatarii sociale);
 modelul cognitiv – intelegerea comportamentului uman trece prin studierea reprezentarilor cognitive si a
proceselor cognitive. Comportamentul este secundar modului in care persoanele gandesc despre ele si
despre rolul lor in lume. De ex. modelul cognitiv al depresiei include triada cognitiva: o imagine de sine
negativa+ interpretarea negativa a experientelor prezente si trecute + expectatie negativa fata de viitor.

3
Derularea obișnuită a unei terapii
1. Inca de la primele întrevederi doleanţele persoanei consultate sunt concretizate si operaţionalizate, ele
sunt si obiectul unui dg dar si a unei analize functionale (adica o intelegere a factoriilor care declanseaza
si care intretin problema) .
2. Obiectivele terapeutice sunt fixate intre pacient/client si terapeut inainte de angajarea acestora in trat. Are
loc un contrac terapeutic intre cele doua parţi. Este propus un plan de tratament, terapeutul oferă
informatii despre tulburarile pacientului si felul in care pot fi tratate , sunt utilizate instrumente pentru
măsurarea comportamentelor problemă (de ex. chestionare) pt a evalua natura si importanta dificultăţilor
de depășit.
3. Pe parcursul fazei active a tratamentului, terapeutul il invata pe pacient strategiile de automonitorizare si
de autogestionare a comportamentelor problemă. In aceasta perioada pacientul isi observa metodic
comportamentul problematic si dezvolta alte comportamente mai eficiente pentru a-si controla
dificultăţile.
4. La finalul tratamentului este făcută o evaluare – cantitativa si calitativa – a eficientei terapeutice atunci
sunt invatate strategii care vizeaza prevenirea recaderilor. Sunt fixate sedinte posttratament pentru a trage
concluzii asupra evolutiei persoanei dupa incheierea tratamentului.

Tipuri de tehnici comportamentale:


 economia cu jetoane – o formă de reîntărire pozitiva folosita la pacientii spitalizati; pacientul este
rasplatit cu diferite jetoane (care reprezinta hrana, invoiri, etc) atunci cand au comportamentul dorit –
imbracarea in haine de strada, participarea la terapia de grup, etc. S-a folosit in tratamentul schizofreniei.
 terapia aversivă – forma de conditionare in care un stimul aversive (de ex. miros neplacut) este asociat
unui comportament nedorit. S-a folosit in adicţii.
 desensibilizarea sistematica – pentru pacienti cu comportament de evitare legat de un stimul specific (de
ex. frica de inaltimi, de zbor). I se cere pacientului sa-si construiască in imaginatie o ierarhie de imagini
anxiogene, de la cea mai putin intensa la cea mai infricoșătoare, si sa ramana la fiecare nivel al ierarhiei
pana ce anxietatea scade in intensitate. Cand este practicata prin expunerea la stimuli reali si nu
imaginari se numeste expunere gradata . Eficacitatea se bazeaza pe reîntărirea pozitivă, pe stingerea
comportamentului anxios prin intelegerea absentei consecinţelor negative.
 inundarea – pacientul este expus direct stimului cel mai anxiogen (de ex. pt frica de inaltime – cladirea
cea mai inalta) in loc sa fie expus treptat. Eficienta in fobii .

Durata
 TCC-urile sunt terapii scurte, in medie dureaza intre 10 si 20 de sendinte pe parcursul a 12 saptamani –
maxim 6 luni de tratament intensiv.
 ter. ia sfarsit cand obiectivele terapeutice sunt atinse sau cand programul terapeutic standardizat s-a
terminat

Indicatii principale
 tulburarile anxioase;
 depresiile nepsihotice;
 tulburari ale conduitei alimentare, anumite tulburari sexuale, insomniile;
 adictiile;
 tulburarile psihotice- in reabilitarea sociala a persoanele cu psihoze cronice;
 retardul mintal-ameliorarea calitatii vietii, gestionarea comportamentelor problematice;
 in tratamentul afectiunilor care se afla sub impact psihologic ( HTA, astm dureri ) tehnicile
comportamentale se pot folosi pentru diminuarea stresului si inducerea relaxarii.
! Indicatia pentru TCC este făcută in functie de diagnosticul pus, de teoria holistica a
comportamentelor problemă, de tratamentele anterior incercate si de rezultatele acestora, de resursele
clientului, de motivatia lui, de experienta terapeutului in raport cu tratarea acestui tip de
comportament etc.

4
1) PSIHOTERAPIA COMPORTAMENTALA
Presupunerea de baza a acestei terapii este ca un comportament maladaptatic se poate schimba fara
intelegerea cauzelor sale subiacente → simptomele comportamentale sunt luate ca atare, si nu ca simptome
ale unei probleme mai profunde.

Terapia comportamentala se bazeaza pe principiile teoriei invatarii, incluzand:


 conditionarea operanta:
 se bazeaza pe premiza - comportamentul este modelat de consecintele sale
 daca comportamentul este reintarit + frecventa lui creste
 daca comportamentul este pedepsit (intarit -) frecventa lui scade
 daca comportamentul nu va evoca nici un raspuns atunci comportamentul se va stinge (extinctie)
 conditionarea clasica - se bazeaza pe premiza ca comportamentul este modelat de faptul ca este cuplat
sau decuplat cu stimuli provocatori de anxietate.
! Terapia comportamentala are cea mai mare eficienta in comportamentele maladaptative clar conturate,
bine circumscrise (fobii, compulsiuni, bulimie, fumat, balbism, disfunctii sexuale).
 In trat. conditiilor care pot fi afectate intens de factori psihologici (HTA,astm,dureri, insomnie), tehnicile
comportamentale se pot folosi pentru inducerea relaxarii si pentru descresterea stresurilor agravante.
 Realizarea insight-ului are rol important dar nu garanteaza schimbarile de comportament (uneori
intelegem de ce ne comportam asa dar nu putem reactiona altfel).
 Reactiile, emotiile, deprinderile dezadaptative au fost invatate in timpul vietii si s-au fixat deoarece au
permis individului sa faca fata stimulului la un moment dat → ulterior reactiile se generalizeaza si tind
sa se repete si in alte situatii (nu doar in prezenta stimulilor initiali).

Principii
1. Modificarea comportamentelor tinta care sunt comportamente specifice, bine delimitate.
Pasi: definirea problemei in termeni de comportament, descompunerea in scopuri specifice si tratarea
secventiala a problemelor cu fatete multiple.
2. Trat cu mentinerea conditiilor – factorii care cauzeaza/ mentin comportamentul tinta tb pastrati in t.
terapiei.
3. Utilizarea de tehnici centrate pe actiune ( tema pentru acasa).

Tehnici specifice
1. Desensibilizarea sistematica progresiva - pacientului cu comportament de evitare legat de un stimul
specific (inaltime sau calatoria cu avionul) i se cere sa-si construiasca in imaginatie o ierarhie de imagini
provocatoare de anxietate urmata de expunerea graduala la stimuli imaginari ( de la cea mai putin
anxioasa la cea mai anxiogena si sa ramana la fiecare nivel pana cand anxietatea dispare). Atunci cand
procedura este practicata in realitate se numeste expunere gradata. Eficacitatea tehnicii se bazeaza pe
reintarirea pozitiva constituita de confruntarea stimulilor anxiogeni. In plus comport. maladaptativ se
stinge prin intelegerea absentei consecintelor negative. Constructia ierarhica se asociaza adesea cu
tehnici de relaxare, pentru ca se considera ca relaxarea si anxietatea sunt incompatibile, astfel ca
imaginile imaginate se decupleaza de anxietate (inhibitie reciproca).
 Expunerea „in vivo” este mai eficienta decat cea imaginara.
 Expunerea trebuie sa fie repetata in conditii de securitate afectiva, in prezenta terapeutului.
 Indicatii: TOC, agorafobii.
2. Inundarea - tehnica in care pacientul este expus direct stimulului cel mai provacator de anxietate in loc
sa fie expus treptat sau sistematic unei ierarhii de situatii anxiogene. Daca tehnica se practica in
imaginatie se numeste implozie. Este eficienta in tratamentul fobiilor, daca pacientul poate sa tolereze
anxietatea asociata acestei metode.
3. Economia de jetoane - este o forma de reintarire pozitiva folosita cu pacientii spitalizati. Consta in
recompensarea comportamentului dezirabil si ignorarea celui indezirabil. Indicatii: tulb alimentare,
enurezis, adulti cu schizofrenie.
4. Modelarea - se realizeaza prin insusirea unor modele de comportament prin observare si imitare. Este
folosita in fobii si retard mental.

5
5. Terapia aversiva - este o forma de conditionare in care un stimul aversiv (soc, miros neplacut,imaginarea
unui lucru neplacut de catre pacient) se asociaza cu un comportament nedorit. Este utilizata in
tratamentul dependentei de substante.
6. Antrenamentul asertiv - are indicatii in dificultatile interpersonale si incapacitatea de a refuza. Initial se
efectueaza sub forma unui joc de rol apoi in realitate.
7. Autoreglarea - dupa observarea si monitorizarea propriilor componente se invata tehnici de modificare
a comportamentului inadecvat.
8. Inhibitie reciproca - este utilizat in atac de panica, tulb fobice, depresie, bulimie nervoasa, ticuri,
balbism, alcoolism, enurezis.

2)TERAPIA COGNITIVA
Se bazeaza pe teoria potrivit careia comportamentul este secundar modului in care o persoanele gandesc
despre ele si despre rolurile lor in lume → comportamentul maladaptativ este secundar unor ganduri
stereotipe care pot sa duca la distorsiuni cognitive sau erori de gandire .
Premiza terapiei conitive este ca sentimentele, emotiile si comportamentele sunt influentate de modul de a
gandi in momentul prezent (terapia cognitiva nu e interesata de trecutul pacientului).
Terapia cognitiva se centreaza pe ganduri automate care apar imediat ce apare un stimul (ex suna telefonul
si primul gand este ca s-a intamplat ceva rau), sunt specifice persoanei si concrete; si scheme cognitive care
sunt complexe de ganduri pe baza carora o persoana isi planifica si isi conduce viata. Terapia este pe termen
scurt, de 15-20 sedinte pe parcursul a 12 saptamani. Pacientilor li se aduc la cunostinta propriile lor cognitii
distorsionate si premisele pe care se bazeaza acestea. Se folosesc jurnale pentru identificarea gandurilor
automate si a erorilor cognitive.
a) Distorsiunile cognitive sunt:
- abstractizarea selectiva –concentrarea pe detaliu
- diminuarea-nu accepta laudele celorlalti
- interferenta arbitrara – sare direct la concluzii, nu ia in calcul toate datele
- catastrofizarea- se gandeste la ce este mai rau , exagerand impactul negativ
b) Erori cognitive:
- polarizarea –toate lucrurile sunt bune sau rele(gandirea totul sau nimic)
- personalizarea- totul in jur are legatura cu persoana sa
- suprageneralizarea =concluzii exagerate (un eveniment negativ se va repeta)
- descalificarea pozitivului
- judecata afectiva = propriile emotii reflecta realitatea
- cerinte absolutiste de tipul trebuie sa...
- etichetarea
Tehnici specifice (scurte de 15-20 sedinte)
1. identificarea patternurilor de gandire negativa , irationale
2. modificarea
3. rationalizarea = explicarea faptului ca starile afective disfunctionale sunt produse mai mult de
gandurile negative decat de imprejurarile exterioare
4. furnizarea de informatii despre anxietate-aparitie, intretinerea, lipsa de periculozitate a simptomelor
5. verificarea veridicitatii gandurilor negative automate
6. distragerea- concentrarea pe alte activitati si nu pe starea proprie
7. programarea activitatilor- evitarea supraincarcarii(intocmirea de liste de activitati, prioritati)
8. experimentarea in sfera comportamentala
! Modelul cognitiv al depresiei include o triada cognitiva: imagine de sine negativa, interpretare negativa
a experientelor prezente si trecute, si expectatie negativa asupra viitorului.
Exemple de idei disfunctionale:
 in tulb de panica: gandurile care-mi fug prin minte, sentimentele ciudate de detasare, de pierdere a ctr.
sunt o dovada ca innebunesc; simt ca nu am aer, o sa lesin, trebuie sa ies de aici, o sa fac infarct.
 in fobia sociala – nu stiu despre ce sa vorbesc cu oamenii, nu stiu ce sa le spun, vor observa ce stanjenit
sunt, ca m-am inrosit, ca-mi tremura mainile, vor crede ca sunt ciudat si nu vor vrea sa aiba de a face cu
mine si nu voi suporta asta.

6
 in anxietate generalizata – daca i s-a intamplat un accident, daca durerile astea sunt un semn de cancer,
daca o sa fiu concediat
 in TOC – sunt contaminat..iarasi tb sa ma spal pe maini..nu pot risca; daca nu ma intorc sa verific din
vina mea va avea loc un incendiu.
Modelul ABCDE al lui Ellis
A (activation) - declansarea starii emotionale
B (belifs) - sistem de credinte(iBs –irationale, rBs- rationale)
C (consequences) - consecintele starii, credintelor
D (dispute) - contraargumente , inlocuirea iBs cu rBs
E (effects) - efectele restructurarii cognitive
Indicatii generale:
 la adulti: depresii nepsihotice usoare pana la moderate, anxietate, fobii, TOC, tulb alimentare, tulb
sexuale, abuz de subst, schizofrenie, tulb de somn, tulb bipolara;
 la copii:tulb de impuls, furie, agresivitate.

TERAPIILE DE INSPIRAŢIE PSIHANALITICĂ (Kaplan)


 Psihanaliza si terapiile de inspiratie psihanalitica se bazează pe teoriile lui Sigmund Freud asupra
inconstientului dinamic si conflictului psihologic.
! Scopul major al acestor forme de tratament este acela de a ajuta bolnavul sa dezvolte inţelegere (insight)
in legatura cu conflictele inconștiente (care se bazează pe dorinţe din copilărie nerezolvate si care se
manifestă ca simptome) și să dezvolte patternuri adulte de interacţiune si comportament.
 Psihanaliza este cel mai intensiv si mai riguros dintre aceste tipuri de terapie .

Derularea terapiei
 pacientul este vazut de 3-5 ori pe saptamana, durata sesiunii 30-50 de minute, in general pe termen lung,
de obicei 3-5 ani si peste.
 pac. stă culcat pe o canapea, iar terapeutul se pozitioneaza in afara campului lui visual → pac. incearca
sa spuna liber si fara sa se cenzureze tot ceea ce-i trece prin minte, sa asocieze liber, pt a-si urmarii
sirurile gandurilor cat mai in profunzime posibil.
 Modus operandi: analiza sitematica a totalitatii rezistentei si transferului, facilitarea nevrozei de transfer,
incurajarea regresiuni.
 ca tehnica predomină metoda asociatiilor libere, interpretarea dinamica completa (confruntare,
clarificare, travaliu) cu accent pe modul de aparitie (genetica).
! Psihanaliza necesita ca pacientul sa fie stabil, cu o motivatie puternica, inclinat catre psihologic, capabil
sa tolereze stresul generat de analiză.

Indicatii: nevroze, psihopatologie caracteriala usoara.


 Rolul terapeutului - neutralitate absolută, frustrarea pacientului, rol minor de reflector.
Scopul de baza este reorganizarea structurală a personalitaţii, rezolutia conflictelor inconstiente,
constientizarea evenimentelor intrapsihice si disparitia simptomelor ca rezultat direct.

Psihoterapiile psihanalitice
Se bazeaza pe aceleasi principii si tehnici ca si psihanaliza clasica dar sunt mai putin intense.
Sunt de doua tipuri :
 expresiva sau sau orientata spre constientizare
 suportiva sau relaţională
Psihoterapia psihanalitica de tip expresiv - urmareste rezolutia conflictului psihologic intrapsihic, similar
cu al psihanalizei dar cu mai mult accent pe chestiunile realitatii de zi cu zi si mai putin accent asupra
rezolvarii problemelor de transfer.
 Derularea terapiei
 pacientul este vazut de 1-3 ori pe saptamana, durata sesiunii fiind de 30-60 de minute, durata totala a
terapiei putînd varia de la cateva sesiuni la luni sau ani.

7
 pacientul si terapeutul sunt asezati fată în fată, uneori pacientul pe canapea.
 Modus operandi: analiza partiala a dinamicilor si defenselor, focus asupra evenimentelor
intrapersonale curente si asupra transferului fata de altii, incurajarea limitata a regresiei.
 tehnicile folosite includ asociatii libere limitate, predomina confruntarea clarificarea si interpretarea
partiala cu accent pe interpretarea “aici si acum“ si pe interpretarea genetica limitata .
 pacientul trebuie sa fie motivat si cu inclinatie spre psihologic – la un nivel de la mediu la ridicat- cu
capacitatea de a forma alianta terapeutica si cu o anumita toleranta la frustrare .
 Indicatii: nevroze, tulburari de personalitate narcisiste si borderline.
 Rolul terapeutului - neutralitate modificata, gratificare implicita a pacientului .
 Scopul de baza: reorganizarea partiala a personalitatii si a defenselor; constientizarea evenimentelor
interpersonale curente; relatii obiectuale imbunătăţite. In ce priveste disparitia simptomelor, acesta poate
poate fi scopul final sau doar intermediar, terapia putand continua ulterior in scop explorator.

Psihoterapia psihanalitică de tip suportiv - elementul esential aici este sprijinul, suportul si nu dezvoltarea
conștientizării. Suportul poate sa ia forma fixarii de limite, cresterii testarii realitatii, reasigurarii, sfaturilor si
ajutorului pentru dezvoltarea abilitatilor sociale.
 Derularea terapiei
 pacientul este vazut o data pe saptamana sau mai rar, in functie de necesitati, durata sesiunii fiind de
30-60 de minute. Ca durata totala poate fi pe termen scurt sau intemitenta pe termen lung, de la o
singura sesiune la toata viata.
 pacientul si terapeutul stau fata in fata, canapeaua este contraindicata.
 Modus operandi: formarea de alianta terapeutica si relatie obiectuala reala; cu rare exceptii analiza
tranferului este contraindicata, focalizarea se face pe evenimentele externe constiente, regresia nu
este incurajata.
 ca tehnici folosite predomina sugestiile (sfaturile); confruntarea, clarificarea si interpretarea in
contextul “aici si acum “ sunt secundare; metoda asociatiilor libere si interpretarea genetica sunt
contraindicate.
 pacientul trebuie sa fie motivat , chiar daca nu la fel de mult ca in cazurile anterioare, si sa aiba o
anumita capacitate de a forma alianta terapeutica.
 Indicatii: bolnavi cu vulnerabilitati serioase ale ego-ului – in special pacientii psihotici; pacienti aflati
intr-o situatie de criza – doliu de ex.; boli fizice.
 Rolul terapeutului - neutralitate suspendata, gratificare explicita, directivitate si dezvaluire toate in grad
limitat.
 Scopul de baza: reintegrarea self-ului si a capacitatii de a face fata; stabilizarea sau refacerea echilibrului
preexistent; intarirea defenselor; cresterea gradului de acceptare a patologiei; disparitia simptomelor si
restructurarea mediului sunt scopuri primare.

1.2.TERAPII DIALECTICE
 folosite cu succes la pacientii cu tulburare de personalitate borderline si comportament parasuicidar.
 se inspira din metodele terapiilor suportive, cognitive si comportamentale.
 pacientii sunt vazuti saptamanal cu scopul de a imbunatati abilitatile interpersonale si de a descreste
comportamentul auto-distructiv, cu ajutorul unor tehnici care implica sfaturi, utilizarea metaforei,
istorisirea unor intamplari/ situatii si confruntarea.
 pacientii borderline sunt ajutati sa-si resolve simtamintele ambivalente caracteristice.

1.2.1.PSIHANALIZA
 Se poate practica in cazul pacientilor cu inteligenta peste medie. Tratament cu durata mai mare de 1 an.
 Pacientul trebuie sa fie acceptat pentru psihanaliza, e avertizat in legatura cu posibilele modificari
serioase care apar in structura personalitatii, iar pacientul trebuie sa reflecteze 2-3 sapt.
 Se bazeza pe teoriile lui Sigmund Freud asupra inconstientului dinamic si conflictului psihologic.
Conceptul de psihanaliza cuprinde 3 acceptiuni interconectate:
1.teorii ale personalitatii
8
2.modalitati de studiere a personalitatii
3.procedeu terapeutic de schimbare a personalitatii
Accentueaza - rolul proceselor intrapsihice de la nivel mental
-rolul tendintelor inconstiente
- rolul dezvoltarii din copilaria timpurie.
- De la nastere exista 2 forte instinctuale innascute –sexuala si agresiva-care imping individul spre
cautarea si obtinerea placerii.
- Personalitatea are o dezv stadiala -5 stadii : oral, anal, falic, latent si genital - complex Oedip si Electra
! Scop: ajutarea bolnavului sa dezvolte intelegere in legatura cu conflictele inconstiente, care se bazeaza
pe dorinte nerezolvate din copilarie si care se manifesta ca simptome.
 Consta in investigarea istorica a evenimentelor existentiale ale pacientului in scopul constientizarii si
transformarii unor trairi refulate, a redimensionarii unor evenimente traumatogene in perspectiva unei
personalitati maturizate.
 In psihologia psihanalitica se descriu 3 nivele de structurare a psihicului inconstient: Ego, Superego si Id
 Pacientul este vazut de 3-5 ori pe saptamana, pe parcursul mai multor ani. Pacientul sta culcat pe o
canapea, iar terapeutul in afara campului vizual al pacientului. Pacientul incearca sa spuna liber, fara sa
se cenzureze tot ceea ce-I trece prin minte, sa asocieze liber idei, pentru a-si urmari sirurile de ganduri
cat mai in profunzime. Pacientul face asocieri in legatura cu continutul viselor si cu sentimentele de
transfer evocate in cursul procesului. Analistul foloseste interpretarea si clarificarea pentru a ajuta
pacientul sa-si resolve conflictele care ii afectau viata, adesea in mod inconstient.Psihanaliza necesita ca
pacientul sa fie stabil, bine motivat, sa fie capabil sa tolereze stresul generat de analiza fara sa regreseze
sau sa se tulbure prea mult sau sa devina prea impulsiv. Prin psihanaliza se urmareste cresterea
tolerantei la frustrare, indepartarea si renuntareala atitudini autopunitive sau reactii regressive si
integrarea relationala a pacientului .

Tehnici
 Metoda asociatiilor libere pentru descoperirea conflictelor intrapsihice. Pot intervene blocaje, rezistente
(din controlul inconstient al individului asupra zonei sensibile).
 Analiza viselor – visul este “calea regala spre inconstient”, are un continut manifest si unul latent, nu
exista un simbolism general al viselor.
 Analiza actiunilor pac. – comport. verbal si nonverbal, erori de pronuntare, lapsusuri, flirt cu terapeutul
 Analiza rezistentelor care interfera cu desfasurarea fireasca a cursului terapiei. Pot fi: rezistente
constiente (pacientul vrea sa pastreze ceva) si rezistente inconstiente (pause, blocaje in asociatii, asociatii
superficiale). Rezistentele reprezinta o sursa de informatii esentiala pentru analiza.
 Analiza transferului – atitudinea pac este parte importanta a trat. Pacientul dezvolta reactii emotionale
puternice fata de terapeut (dragoste, respect, ura). Transferul =tendinta pacientului de a face din terapeut
obiectul rasunsurilor sale emotionale astfel pacientul are atitudini si sentimente pe care le-a avut fata de
persoane semnificative din viata sa. Contratransferul= raspunsul emotional al terapeutului la povestea
pac.
 Interpretarea cuprinde ipoteze cu privire la motivatia comportamentelor, ajuta la obtinerea naturii
conflictelor, pacientul trebuie sa se simta pregatit
 Prelucrarea =explorarea progresiva, repetitiva a interpretarilor si rezistentelor
Indicatii: nevroza isterica/ obsesiva/ anxioasa, indicatii limitate in toxicomanii, perversiuni sex, tulb de
dinamica sex

1.2.2.PSIHOTERAPIA ORIENTATA PSIHANALITIC


- este mai putin intensa.
! Exista 2 tipuri:
1) psihoterapia orientate spre constientizare sau expresiva
2) psihoterapia suportiva sau relationala.
 In psihoterapia orientate spre constientizare pacientii sunt vazuti de 1-2 ori pe saptamana, sezand pe
scaun cu fata spre terapeut. Scopul –rezolutia conflictului psihlologic inconstient, este similar cu
acela al psihanalizei, dar se pune mai mult accent pe chestiunile realitatii de zi cu zi si mai putin
accent asupra dezvoltarii problemelor de transfer. Indicatii-pacientii cu tulburari de personalitate

9
 In psihoterapia suportiva, elemental esential e sprijinul, suportul, si nu dezv intelegerii
(constientizarii). Indicatii - pacientii cu vulnerabilitati serioase ale egoului, in special al pacientilor
psihotici; bolnavii aflati in situatie de criza cum ar fi doliul acut. Terapia poate fi continuata pe
termen lung, poate sa dureze mai multi ani in cazul bolnavilor cu problem cronice. Suportul poate sa
ia forma fixarii de limite, cresterii testarii realitatii, reasigurarii, sfaturilor si ajutorului pentru
dezvoltarea abilitatilor sociale.
 Psihoterapia dinamica scurta -10-40 sedinte pe parcursul unei perioade mai scurte de 1 an. Scopul este
de a dezvolta intelegerea conflictelor subiacente care duc la modificari psihologice si comportamentale.
 Terapeutul este foarte activ in sensul directionarii repetate a asociatiilor si gandurilor bolnavului catre
ariile conflictuale. Numarul de ore de terapie este stabilit explicit de catre terapeut si pacient la inceputul
terapiei, iar ca focus al terapiei se alege o arie de conflict specifica, circumscrisa.
 Pacientii trebuie sa fie capabili sa defineasca o problema specifica careia sa se adreseze terapia si trebuie
sa fie bine motivati, cu inclinatie psihologica si capabili sa tolereze cresterea temporara a anxietatii sau
tristetii pe care o poate evoca acest tip de terapie.
 Pacientii care nu sunt potriviti îi includ pe cei cu structuri fragile ale egoului (suicidari, psihotici) si pe
cei cu ctr deficitar al impulsurilor (pac borderline, cei care abuzeaza de substante si personalitatile
antisociale).

1)Analiza junjiana
 Exista un inconstient colectiv existent in psihicul uman din care se formeaza inconstientul personal si
constiinta. Omul se naste cu arhetipuri si dispozitii innascute de a experimenta situatii si conduite
secifice umane (arhetip matern, patern, centrului persoanei psihice =sinele).
 Exista un inconstientul personal –apartine individului, este format din impulsuri si dorinte infantile
refulate, perceptii subliminale si numeroase trairi uitate. Imagini mentale ce pot fi constientizate
(formate la intalnirea dintre vise, arhetipuri si experienta concreta a individului) = amintirile.
 Constiinta personala este formata din perceptii, ganduri, sentimente, amintiri.
 Constiinta colectiva = mentalitatea societatii, norme si valori sociale.
 Dupa Freud inconstientul nu e monstuos, nu are functie anticipativa (ex.vise), inconstientul personal are
rol compensator (ex.constient extrovertit + inconstient introvertit)
 “Umbra” –parte respinsa, neacceptata a personalitatii (suma tuturor defectelor, slabiciunilor, tendintelor
nefaste, care sunt response de Ego-ul pacientului)
 Obiectiv –constientizarea modelelor familiale, modalitatile prin care acestea au fost preluate.
 Cadrul terapeutic e destinat declansarii fc simbolice a psihicului (fc religioasa, fc transcedentala).
Analiza simbolurilor –vise, imagini din reverie, simptome.

Tehnici:
1.interpretarea viselor (tehnica esentiala) consta in descifrarea simbolisticii viselor.Visul este agent
de legatura intre constient, este o poarta spre lumea gandurilor ascunse.
2.tehnici de imaginare – extinderea visului prin imaginative (imaginare activa)
3.asociatiile- tip specific de integrare
Indicatii: tulburari de integrare ale adolescentului si adultului, stari depresive psihogene.

2)Psihologia individului a lui Adler


- Cel mai puternic factor ce determina motivatiile, comport, conflictele persoanei este contextual social.
- “Complexul de inferioritate” = ansamblu de sentimente, idei, atitudini ce decurg din impresia penibila de
a fi inferior fata de ceilalti sau fata de un ideal la care poate fiecare sa aspire.
- Inferioritatea fizica sau psihica declanseaza mecanisme supracompensatorii pentru atenuarea
imperfectiunilor.
- Nevoia de putere este principal forta motivationala.
- Visele au rol compensator - satisfacerea fictiva a instinctului de putere.
- Rolul terapiei este ca fiecare sa invete sa-si cunoasca planul de viata si sa-si cultive trasaturile cele mai
utile pentru scopul propus.

10
- Are scopul de a gasi noi posibilitati de adaptare a individului, prin intelegerea de catre terapeut a
dificultatilor psihologice ale acestuia si explicarea mecanismului esecului suferit datorita complexelor de
inferioritate.
- Indicatii: nevroze, tulb de adaptare, tulb de dinamica sexual.

3)Teoria relatiilor obiectuale (Klein)


- A mentinut accentul pe instinctualitate, dar a sustinut ca fiecare tendinta este orientata expres spre un
anumit obiectiv.
- Copilul dezvolta mecanisme de aparare ca raspuns la gratificare si frustrare care determina formarea de
relatii obiectuale.
- Interacţiunile timpurii dintre copilul mic şi parinte (sau persoana care il ingrijeşte în copilarie) sunt
fundamentul atitudinilor sale fata de sine si fata de ceilalti. Copiii isi formeaza tipare de interacţiune
caracteristice şi un repertoriu de defense şi puncte forte.
- Problemele în relatiile obiectuale timpurii produc probleme în relaţiile adultului şi o serie de
caracteristici maladaptive ale personalitatii. Aceste probleme timpurii includ în mod tipic pierderea
timpurie a obiectului şi experienţe cu parintii (ingrijitorii) care sunt neglijenti, intruzivi, lipsiţi de
empatie şi/sau abuzivi.
- Schimbarea terapeutica a clientilor cu tulburare a relatiilor obiectuale rezulta din experientele reparatorii
în cadrul psihoterapiei şi din interpretarile clarificatoare. Emotiile nu sunt considerate manifestari
nevrotice ale impulsurilor (aşa cum sustinea Freud), ci sunt trasaturi inerente ale impulsurilor insele:
libidoul este dragoste, iar agresivitatea este ura.

1.2.3.ANALIZA EXISTENTIALA
 Metoda psihoterapeutica de analiza a trairilor si problematicii existentei prin descifrarea mesajului
simbolic din biografia subiectului.
 Logoterapia Frankl - o forma de analiza existentiala ce se concentreaza asupra vointei de a obţ. un sens
 Principiile de baza ale logoterapiei sunt dupa cum urmeaza:
- vointa are un sens in toate situatiile, chiar si cele mai mizere
- principala noastra motivatie pentru a trai este vointa noastra de a gasi un sens in viata
- avem libertatea de a gasi un sens in ceea ce facem si ceea ce traim, sau cel putin in pozitia pe care o
adoptam cand ne confruntam cu o situatie de suferinta.
 Scop - largirea campului axiologic, cresterea capacitatii optional-decizionale a subiectului.
 Indicatii: tulb nevrotice, obsesii, fobii.

1.2.4.PSIHOTERAPIA NONDIRECTIVE ROGERS


 Metoda prin care psihoterapeutul pune in prim plan atitudinile sale in relatia cu pacientul si nu
considerente teoretice sau tehnice deosebite → relatia interpersonală atinge un profund continut si un
inalt nivel etic, fiind bazata pe increderea reciproca neconditionata.
 Originalitatea metodei consta in increderea apriorica cu care terapeutul isi investeste pac.
→psihoterapeutul accepta boln. numai in virtutea ipotezei ca acesta este o pers. capabila de autodirijare
→ acest “respect total” al pacientului edifica si consolideaza relatia interpersonala.
 Alta sarcina a terapeutului consta in asumarea punctului de vedere si a viziunii subiectului → terapeutul
tb sa faca efortul de a privi bolnavul asa cum se priveste bolnavul insusi.
 In expunerea existentei sale, pac. se concentreaza de la trecutul sau spre prezent, de la considerarea
mediului sau, spre considerarea sa, de la prezentarea simtomelor si problemelor sale la analiza
personalitatii sale → pac. ajunge treptat la idea caracterului relativ si variabil al valorilor, terminand cu
convingerea ca el este acela care confera valoare fenomenelor si ierarhizeaza valorile, sfarsind printr-o
noua si pozitiva evaluare, scop al psihoterapiei nondirective.
 Indicatii: tulb nevrotice, tulb de integrare si adaptare.

11
1.2.5. PSIHOTERPII SCURTE
- reprezentate de un grup de metode de inspiratie psihanalitica avand drept scop tratarea intr-un timp scurt
a subiectului aflat in criza, sustinerea sa la un moment dat si nu reorganizarea personalitatii.
- indicate in stari reactive sau situatii de criza, punand accentual pe vindecarea simptomatica si nu pe cea
etiologica.
1.3.PSIHOTERAPII SUGESTIVE SI HIPNOTICE
1)HIPNOZA
 Sunt la granita dintre terapiile comportamentale si experientiale.
 Hipnoza este o stare mintala complexa in cursul careia constiinta este modificata incat pacientul devine
responsiv la sugestie si receptiv la directionarea de catre terapeut. In starea de transa pacientul evoca
memorii , retraieste evenimente iar terapeutul identifica conformatia personalitatii pacientului.
 Concepte: situatia- sugestiv (situatie provocativa ce solicita realizarea de catre pac a unui comport
sugerat fara a putea apela la instantele critice ale rationamentului), comportament sugerat ( actiunile
pacientului in sensul celor sugerate), sugestibilitatea (capacitatea de a raspunde la sugestii).
 Tehnici: sugestia hipnotica (prin care se sugereaza idei, sentimente si conduit), hipnoze fractionate (in
care pe fundalul unei stari hipnoide realizata prin autohipnoza se folosesc comenzi axate pe acuzele
subiectuluiin scopul detasarii acestuia de symptom), hipnoanaliza (incearca analizarea relatiei hipnotice
si lichidarea transferului prin trecerea la o psihoterapie obisnuita)
! Hipnoza este o stare de constienta modificata, indusa artificial, caracterizata prin relaxare si somnolent.
 Modificari caracteristice: disparitia initiative, cresterea selectivitatii atentiei, scaderea capacitatii de
testare a realitatii si acceptarea ei distorsionata, creste sugestibilitatea, amnezie posthipnotica.
 Hipnoza este centrata pe simptom.
 Hipnoza se poate efectua asociata cu analiza (hipnoanaliza) si cu pihoterapia scurta.
 Indicatii: fumat, tulb sexuale, stari disociative/ de angoasa, abuz de s., tulb functionale de organ,
nevroza isterica, neurastenie, ticuri, balbism, crampe profesionale, dureri cr., insomnia rebele, tulb de
apetit alimentar

2)SUGESTIA ARMATA (PROTREPTICA)


Cuprinde ansamblul mijloacelor, verbale si fizice, care pot exercita o puternica influenta asupra bolnavului
aflat intr-o stare de “aparare” nevrotica. Mijloacele fizice pot fi curentii faradici, injectii subcutanate, iar
medical va folosi sugestia verbal tintita pe simptomatologia pac care este asigurat de eficienta spectaculoasa
a trat in ciuda caracterului dureros sau dezagreabil. Indicatii: tulb de natura isterica (mutism, afonie, orbire,
pareze) si tulb functionale acuzate dupa unele lez org

3) REVERIA DIRIJATA
 Este o metoda psihoterapeutica derivate din hipnoza care, prin antrenament terapeutic de stimulare a
fortei imaginative-mnestice, ofera pacientului o imagine a atitudinilor si sentimentelor sale pana atunci
necunoscute.
 Faza de “vis treaz” - urmata de analiza in care se constientizeaza simbolistica materialului inconstient
prezentat.
 Indicatii: stari nevrotice, stari psihosomatice, tulb de comportament in adolescent.

4)PSIHOTERAPII DE RELAXARE
 Reprezinta tehnici bazate pe efectul produs asupra tonusului muscular, care vizeaza relaxarea acestuia,
provocand reactii la nivelul intregii personalitati prin modificarile la nivel afectiv.
 Metoda Schultze (relaxarea autohipnotica constienta sau training autogen) se bazeaza pe o serie de
exercitii fizice succesive fiziologice si rationale prin care se induce o deconcntrare generala a
organismului, influentand sistemul muscular, vascular, respirator. Indicatii: tulb psihosomatice, tulb
motorii, nevroze, stari anxioase.
 Metoda Jacobson (relaxarea progresiva musc) – exercitii efectuate sub indrumarea medicului, ce
favorizeaz alternarea starilor de tensiune si relaxare. Succesiunea lor porneste de la brate catre respiratie,
apoi relaxarea fruntii si ochilor.

12
5)BIOFEEDBACK
Este o met de autocontrol si/sau relaxare bazata pe inregistrarea unor fenomene fiziologice involuntare si
transformarea lor in semnale perceptibile in scopul de a fi folosite ca indicatori ai starii de relaxare si de
evidentiere a autocontrolului. Se bazeaza pe idea ca SN autonom poate fi adus sub ctr voluntar, prin
conditionare operanta.Astfel se poate realiza controlul unor fc ca vasodilatatia, ritmul cardiac, ritmurile
electrice cerebrale, tensiunea arteriala, contractile stomacului. Scop-perceperea constienta de catre subiect a
activitatii sale fiziologice, trecerea acesteia sub controlul vointei si transferul acestui control asupra unor
simptome. Se foloseste in managementul starilor tensionate care se asociaza cu o boala medicala (pentru
cresterea temperaturii mainilor la pacientii cu sdr Raynaud, pentru a trata cefaleea si HTA)

6)SUBNARCOZA BARBITURICA
Se realizeaza cu ajutorul s. barbiturice cu actiune de scurta durata. Consta in determinarea unui process de
catharsis realizat prin modificarea starii de constiinta. Adm. s. barbiturice aduce subiectul la limita dintre vis
si vigilitate favorabila procesului de abreactie. Starea de ralaxare si euforie faciliteaza sugestia terapeutica si
persuasiunea. Se pot diferentia 2 metode: narcoanaliza (se realizeaza prin injectarea i.v.de amital sodic sau
penthotal obtinandu-se o stare hipnagogica si de permeabilitate afectiva intre medic si pacient) şi subnarcoza
amfetaminica (se realizeaza prin injectarea simultana i.v. a unei s. barbiturice si a unei amfetamine al caror
ef. consta in stimularea psihica, trairea intensa emotionala cu accelerarea ritmului ideativ si ↑ capacitatii de
evocare). Indicaţii: stari anxioase/ reactive, tulb obsesivo-fobice, inhibitii sex

1.4.TERAPII ALE CREATIVITATII


1.4.1.ERGOTERAPIA
- urmareste realizarea de noi relatii umane, readaptarea si reintegrarea sociala.
- potentialul sanogenicin procesul readaptarii, neutralizarea tendintelor morbide si stimularea celor
normale, ritmicizarea activitatii, revalorizarea si recastigarea unor aptitudini, reprezinta fundamental
theoretic si principiile ergoterapiei, care largeste sfera preocuparilor utile, realizand progresul necesar
in procesul reintegrarii sociale.
- activitatile ergoterapice necesita adecvarea si raportarea la afectiunea psihica, potentialul aptitudinal
restant, inclinatiile si pregatirea pacientului.
- activitatea de echipa ofera posibilitatea unor contacte interumanecomplexe care stabilizeaza evolutia
bolii si reorientarea bolavului catre o activitate normal si utila.
- indicatii: boli psihice cu evolutie prelungita care necesita spitalizari indelungate(schizofrenie,
parafrenie, epilepsie cu tulb psihice, oligofrenii, psihoze de involutie, demente)
-
1.4.2.ARTTERAPIA
- reprezinta un grup de metode psihoterapeutice in care rolul central in recuperare este detinut de
creativitatea artistica.
- se bazeaza pe tendinta fireasca de exprimare a individului prin creatie, la care se adauga efectul
revalorizant si dinamica grupului.
- orice mijloc de creatie artistic poate detine un rol psihoterapeutic.
- indicatii: afectiuni psihotice (schizofrenii, tulb delirante), nevroze isterice, tulb obsesivo-fobice, tulb
psihosomatice.
-
1.4.3.MELOTERAPIA
- foloseste actiunea muzicii, prin melodie, ritm, armonie pentru generarea unor stari emotionale
intense, deconectare si reconstructie armonioasa a realitatii.
- se va avea in vedere preferintele subiectului, alegandu-se muzica cea mai indicata, crearea unei
ambiante favorabile, observarea reactiilor si analiza acestora.
- indicatii: afectiuni psihosomatic, nevroze, tul de personalitate, schizofrenii, intarzieri mintale.

1.5.TERAPIA EXPERIENTIALA
Postulate:
1. Omul e mai mult decat suma partilor sale component

13
2. Omul exista in contextual umanitatii si nu poate fi inteles daca se ignora experientele sale
interpersonal.
3. Omul este constient
4. Omul alege , el nu “suporta” existent , ci inoculeaza propria experienta
5. Omul este orientat spre scopuri, viitor, are obiective, valori
 promoveaza comunicarea libera
 experimentarea interactiunii
 acceptarea neconditionata a experientei si valorilor clientului
Rolul terapeutului este de a oferi situatii de experimentat, nu de a-l modifica pe pac → astfel are loc
dezvaluirea disponibilitatilor si utilizarea lor in dezvoltarea personala si obtinerea autonomiei ca finalitate.
Obiective:
 interpersonale – descoperirea propriului Ego.
 transpersonale – descoperirea unitatii omului cu universal.
Abordare:
- clasica cuprinde terapia centrata pe client si psihodrama clasica
- moderna cuprinde logoterapia analiza tranzactionala
- postmoderna- NPL
-
1)TERAPIA CENTRATA PE CLIENT
 Prezumtia majora = tendinta unica catre autoactualizare.
 Incongruentele sunt discrepante intrapsihice intre sine si realitate
 Daca exista incongruente mari, reintegrarea e posibila numai in relatie cu o alta persoana care o accepta
neconditionat pe cea aflata in deficit.
 Terapeutul nu are rol de “vindecator”, ci de calauzitor, ajuta pacientul sa-si descopere si sa-si valorifice
disponibilitatile. Acceptarea pozitiva neconditionata se realizeaza prin observatie si inregistrare.
Focalizarea se face pe cadrul de suferinta intern (probleme, sentimente, perceptii).
 Terapeutul nu se raporteza la un sistem extern de suferinta, nu se fac interpretari, nu se emit raspunsuri,
sfaturi, judecati.
 Terapeutul are 2 categorii de raspunsuri – clarificarea sentimentelor si reformularea continutului.
 Tehnici de sustinere a dialogului:
1. tehnici de reflectare: repetitii-ecou; repetitii pe alt ton; amplificarea –efect paradoxal de readucere a
situatiei la dimensiuni reale.
2. tehnici de reformulare prin care se realizeaza pozitivarea imaginii clientului si evidentierea
esentialului
3. tehnici de deschidere cand apar blocaje (“deci”, “asadar”)
4. tehnici de ascultare active- utilizarea mimicii, posturii, privirii, micromiscarilor pentru sustinere.

2)ANALIZA TRANZACTIONALA
 Se bazeaza pe conceptele comportamentelor observabile si pe cele ale interactiunii dintre oameni.
 Putem analiza natura si semnificatia acestor "tranzactii" impreuna cu ceilati, ori avem chiar "conversatii"
interne cu diverse parti ale propriului eu (şi acestea pot fi analizate).
 Prin AT ajungem la concluzia ca in timpul copilariei concepem un fel de plan de viata (numit script)
care este creat sub influenta parental → ca adulti urmam scriptul fara sa ne dam seama de acest fapt si
fara sa putem lua decizii autonome → în acest context scriptul poate fi imaginat ca un program de
calculator ce ruleaza discret pe fundal, dirijand zilnic procesul de luare a decizilor.
 Sarcina analistului tranzactional este atat de a contribui la constientizarea scriptului si a modului in care
el blocheaza clientul in realizarea obiectivelor sale, cat si de a facilita apoi schimbarea.
 AT este de fapt o terapie psihodinamica, comportamentala, congnitiva si emotionala.

PSIHOTERAPIA EXPERIENŢIALĂ (scribtube.com)


Psihoterapia experientialista considera omul ca pe o entitate activa, auto-afirmativa, cu un potential latent
care trebuie valorificat → se opteaza astfel mai curând pentru autoperfectionare decât pentru vindecarea
unor simptome sau boli.

14
Scopul psihoterapiei îl reprezinta constientizarea maximala a propriului eu sau atingerea unui nivel superior
de constiinta prin care omul sa devina constient de semnificatia lumii sale interne si externe si în acelasi
timp sa fie capabil s-o construiasca.
Experientialistii pun accent pe autodeterminare, creativitate si autenticitatea fiintei umane, pe integrarea
corpului cu mintea si spiritului omului.

Tulburarile psihopatologice sunt privite:


 ca expresii ale scaderii potentialului uman;
 ca un blocaj sau ca o pierdere a legăturii cu propria sa experienta interna.

Personalitatea nevrotica este o personalitate fragmentata si reprimata, reprimarea fiind privita nu ca în


psihoterapia dinamica ca având o natura eminamente instinctuala, ci ca un fenomen ontologic: pierderea
sensului existentei si blocarea posibilitatilor de manifestare ale eului. Astfel, nevroza devine o expresie a
disperarii existentiale rezultate din înstrainarea eului de sine însusi si de lumea sa, iar anxietatea reprezinta
teama omului de a se confrunta cu propriile sale limite si cu consecintele acestora - moartea si sentimentul
nimicniciei. Originile sentimentului de culpabilitate sunt în ignorarea propriilor posibilitati pentru
valorificarea cărora omul este unicul responsabil.
Idealul psihoterapiei este crearea omului spontan, activ, creativ, autentic.
Scoala psihoterapeutica experientiala pune accent pe trairea emotiilor si experientei prezente. Trairea
experientei este mai degraba un proces afectiv decât cognitiv, personal si inobservabil de catre o alta
persoana. Acest proces subiectiv conduce ulterior la conceptualizare el fiind initial implicit si capatând
semnificatii profunde pentru subiect o data cu atingerea obiectivelor psihoterapiei.

Schimbarile terapeutice rezulta în urma procesului trairii experientei prin care semnificatiile implicite ale
evenimentelor ajung în constiinta, sunt puternic si direct simtite si sunt modificate chiar fara a fi în mod
expres verbalizate. La aceste schimbari terapeutice contribuie în mod substantial si relatia dintre pacient si
psiho-terapeut.
Una dintre ideile de bază ale acestei orientari este teza lui Rogers conform careia orice organism are
tendinta înnascuta de a-si dezvolta capacitatile la nivel optim atunci când este plasat în conditii
optime.
Daca întelegem acest adevar, pacientul capata o imagine optimista despre propria sa persoana care este
privita ca fiind valoroasa si cu multe disponibilitati ce trebuie realizate. Terapeutul nu trebuie sa încerce
sa-l modifice pe pacient, ci doar sa-i ofere un mediu plin de caldura si întelegere în care acesta sa-si
poata actualiza posibilitatile. Deci, conform acestei orientari, terapeutul nu este altceva decât un fel de
catalizator care-l ajuta pe pacient sa-si valorifice disponibilitatile latente si sa-i restructureze propria sa per-
sonalitate.
Terapeutii experientialisti nu sunt partizanii unei relatii de tip parinte - copil ca în psihoterapia dinamica, nici
profesor - elev ca în psihoterapia comportamentalista, ei optând pentru o relatie mai echilibrată în cadrul
careia fiecare dintre cei doi parteneri încearca în mod sincer si deschis sa comunice unul cu altul atât prin
mijloace verbale cât si non-verbale
Trebuie subliniat faptul ca în cadrul orientarii experientialiste exista o serie de scoli psihoterapeutice
diferite. Aceste scoli, în marea lor majoritate, de orientare existentialista nu pun accent pe o anumita
tehnica în abordarea si întelegerea fiintei umane, ei considerând chiar că în cultura occidentala s-a facut abuz
de tehnici si metode la care a fost supus omul. Pentru acesti terapeuti conteaza în mai mica masura ceea ce
face terapeutul, ci mai mult contextul psihoterapiei si ceea ce este terapeutul. Acesta din urma nu analizeaza
trecutul pacientului sau mecanismele transferului si contratransferului ca în terapiile dinamice, nu stabileste
pentru pacient scopuri si obiective impunându-si personalitatea asupra acestuia ca în terapiile com-
portamentale, ci ofera pacientului posibilitatea de a-si controla din interior propriul proces de
vindecare.
Daca unele scoli pun accent pe comunicarea verbala dintre terapeut si pacient, altele în schimb subliniaza
mai mult abordarile non-verbale, considerând ca mai importanta este activitatea decât reflectia, a face
decât a spune, scopul final fiind combinarea actiunii cu introspectia.

15
Scopul trairii experientei personale include constientizarea senzatiilor corporale, a pozitiilor, a tensiunilor
musculare, a miscarilor, a proceselor fiziologice din organism. Constientizarea corporala are un efect
energizant si activator asupra subiectului.
Printre tehnicile care faciliteaza exprimarea eului pacientului sunt incluse :
 tehnicile dramatice, de jucare de rol ;
 imaginatie dirijata;
 fantezia, reveria - considerate preferabile exprimarilor verbale seci, interpretarilor si abordarii strict
cognitive
 pt constientizarea senzatiilor corporale se utilizeasa tehnici de relaxare musculara, tehnici
psihosomatice orientale si chiar manevre executate asupra corpului (masaj, presopunctura).
Pentru atingerea obiectivului celui mai înalt al acestei terapii - unirea trupului cu mintea si cu spiritul - unele
scoli utilizeaza tehnici meditative, inspirate din culturile orientale. Starea de relaxare profunda serveste,
conform acestor orientari, transcenderii ego-ului individual si contopirea cu ceea ce ei numesc constiinta
universala.
Orientarea experientialista cuprinde, dupa cum am mai aratat, mai multe directii, dintre care cele mai
importante sunt (Karasu, 1980):
 Directia filozofica, care pune la baza demersului psihoterapeutic filozofia existentialista, tehnica utilizata
fiind cea a dialogului mutual pe baza de tehnica verbala (cum se întâmpla în terapia centrata asupra
clientului a lui Rogers sau logoterapia lui Frankl ).
 Directia psihosomatica, care pune un accent mai mare pe tehnici non-verbale, considerând ca
autoactualizarea eului se poate realiza mai bine prin concentrarea atentiei asupra corpului propriu, a
senzatiilor acestuia si a raspunsurilor senzoriale (Gestalt - terapia lui Perls) sau printr-o abreactie
puternica a unor stari emotionale - analiza bioenergetica a lui Lowen.
 Abordarea spirituala, asemanatoare cu cea religioasa, care pune accentul pe experienta transcendenta
sau transpersonala, ce implica depasirea nivelului constiintei individuale si ridicarea omului la nivele
superioare de constiinta, urmarind scopul ultim de contopire al acestuia cu constiinta universala sau
cosmica. Acest obiectiv se atinge prin renuntarea la regulile de conduita dictate de ego-ul individual, prin
relaxare, concentrare, autodisciplina, antrenament al vointei si meditatie (Meditatia Transcendentala).

PSIHOTERAPIILE DE GRUP
Psihoterapia de grup nu este o entitate unica ci doar o modalitate de aplicare a diferitelor tehnici
psihoterapeutice la mai multi clienti/pacienti in acelasi timp, dupa un program structurat si elaborat.
Se pot aborda in grup tehnici : psihanalitice , psihodramatice , psihodinamice, experientiale, hipnotice,
cognitiv-comportamentale, gestalt-iste, etc. Toate aceste tipuri se pot realiza si individual .
Grupurile pot fi :
 de suport si de crestere a abilitatilor sociale ;
 pentru ajutor simptomatic specific;
 sau care ajuta la depasirea unor conflicte intrapsihice nerezolvate.
Atentia se poate focaliza asupra unei persoane in contextul grupului , asupra interactiunilor care apar intre
persoanele din grup sau asupra grupului ca intreg. Se poate obtine rezolutia atat a unor chestiuni individuale
cat si a unora interpersonale .

Selectia participantilor este foarte importanta si este de dorit sa se evite situatia singular-minoritară ( un
singur barbat printre femei de ex. cel putin doi membri minoritari ) .
Numarul membrilor grupului este de obicei intre 6 si 10 dar in anumite situatii pot exista si grupuri de 20-
30 de persoane. Repartitia pe sexe ar fi ideal sa fie uniforma .
In functie de diagnostic grupul poate fi :
 omogen : pacienti cu probleme similare – tulburari anxioase de ex.
 intermediar : pacienti cu afectiuni psihiatrice diferite, dar de acelasi sex;
 omogen selectat : special organizat , pentru aceeasi afectiune , de ex. agorafobie cu sau fara atacuri de
panica;
 heterogen : pacienti cu afectiuni diferite, in care se poate urmării de fapt cel mai bine dinamica de grup .
In functie de dinamica participarii pacientilor :

16
o inchis, cu aceiasi membri cu care a inceput , se desfasoara in ambulator;
o deschis , se poate desfasura in spital, functioneaza continuu , pacientii parasind grupul odata cu
externarea si fiind inlocuiti de altii , noi ;
Functionarea eficienta presupune o anumita ritmicitate – de obicei 1-2 ori pe saptamana , dar poate fi si mai
mare ( grupuri de psihanaliza ) , durata sedintelor de obicei este cuprinsa intre 60 si 120 de minute ( de
obicei 90 de minute). Exista un ritual al grupului ce tine de asezarea membrilor - de obicei grupul se aseaza
in cerc, inclusiv liderul si daca exista co-liderul .
De asemenea exista indicatii si contraindicatii ale terapiei de grup care nu sunt absolute ci au o mare
flexibilitate; dar in general pacienti psihotici acuti sau suicidari nu au indicatii pentru terapia de grup.
Unele tipuri de pacienti nu evolueaza bine in anumite tipuri de grupuri . Pacientii psihotici care necesita
structura si directie clara nu merg bine in gruprurile orientate spre constientizare. Bolnavii paranoizi ,
personalitatile antisociale si cei care abuzeaza de substante pot beneficia de terapia de grup , dar nu in
grupuri heterogene.

Factori terapeutici in psihoterapia de grup :


1. abreactie – proces prin care o experienta sau un conflict dureros – reprimat- este adus inapoi in
constienta; persoana retraieste momentul printr-un raspuns emotional corespunzator ceea ce duce la
constientizare;
2. acceptarea – sentimentul de a fi acceptat de alti membri ai grupului, diferentele de opinie fiind tolerate,
cenzura este absenta;
3. altruismul – punerea nevoilor altei persoane inaintea propriilor nevoi – factor major in crearea
coeziunii si a atmosferei de comunitate a grupului ;
4. catarsis- expunerea ideilor, gandurilor reprimate , insotita de un raspuns emotional care ii produce
pacientului o stare de usurare/ eliberare;
5. contagiunea – exprimarea unei emotii de catre un membru al grupului stimuleaza constientizarea unei
emotii asemanatoare de catre un alt membru;
6. empatie – capacitatea unui membru al grupului de a se pune pe sine in cadrul psihologic de referinta al
unui alt membru al grupului ,si prin asta capacitatea de a intelege gandirea , sentimentele sau
comportamentul acestui membru;
7. experienta familială corectivă –grupul recreaza familia de origine pentru anumiti membri care pot sa
depaseasca astfel conflictele originale prin intermediul interactiunii cu gupul;
8. identificare – mecanism de defensa inconstient in care persoana incorporeaza in sistemul propriului ego
caracteristicile , calitatile unei alte persoane;
9. imitatie – modelarea constienta a comportamentului propriu in functie de comportamentul altcuiva , un
pacient invata de la alt pacient;
10. inspiratie – procesul de inspirare a unui sentiment de optimism in randul grupului; abilitatea de a
recunoaste ca omul are abilitatea de a-si depasi problemele;
11. interactiune- sinchibul liber si deschis de idei si sentimene intre de membri grupului;interactiunea
eficienta este incarcata emotional;
12. invatare – pacientii invata informatii noi , abilitati sociale ; primesc sfaturi, incearcă sa influenteze si
sunt influentati de catre alti membri ai grupului;
13. universalizare – acceptarea de catre pacient a faptului ca nu este singurul care are probleme; si altii
sunt in situatii similare , pacientul nu este unic ;
14. validare consensuala – confirmarea realitatii prin compararea conceptualizarilor personale cu acelea
ale membrilor grupului ; astfel se corecteaza distorsiunile interpersonale . Termenul a fost introdus de
H.A.Sullivan , psihiatru american care a aratat ca relatiile interpersonale si asimilarea valorilor sociale
determina in mare masura personalitatea.

Exemple de grupuri terapeutice


 Alcoolicii anonimi (AA) este un grup mare, inalt structurat, organizat in jurul unor persoane cu
probleme similare. AA pune accentul pe comunicarea si trairea impreuna cu ceilalti a experientelor, a
modelelor de rol , pe sentimentul de comunitate si sprijin reciproc. Grupuri asemanatoare sunt –
Narcomanii anonimi , Dependentii de sex anonimi – nu la noi :)

17
 Grupuri de familii multiple ( MFG) sunt formate din familiile unor pacienti cu schizofrenie, care
discuta problemele lor si felul in care le pot face fata. MGF –urile sunt un factor important de
descrestere a ratei recaderilor printre pacientii cu schizofrenie ale caror familii se implica in acest tip
de terapie. Aceste grupuri pot sa puna accentul si pe psihoeducatie si pe reducerea emotiilor
exprimate ale unor membri ai familiilor – “emotii exprimate” reprezinta orice comportament excesiv
de implicat , indiferent daca este ostil si critic sau controlator si infantilizant; ele favorizeaza
recaderile pacientilor.

2.PSIHOTERAPII COLECTIVE
2.1 TERAPII DE GRUP
1) Terapii de sustinere
2)Terapii de orientare analitica
3)Psihanaliza de grup
Terapiile de grup sunt fundamentate pe principiile psihologiei dinamice si ale sociologiei, fiind metode prin
care se stimuleaza si se folosesc interactiunile ce apar la nivelul grupului in scopul depasirii dificultatilor
emotionale si relationale.
Atentia se poate focaliza asupra unei persoane in contextual grupului, asupra interactiunilor care apar intre
persoanele din grup sau asupra grupului ca un tot. Se poate obtine rezolutia atat a unor problem individuale ,
cat si a unora interpersonale.Factorii terapeutici includ identificarea, universalizarea, acceptarea, altruismul,
transferul, testarea realitatii si ventilarea. Grupurile se intalnesc de 1-2 ori pe sapt, timp de o ora si jumatate.
Grupurile sunt formate din 6-8 persoane.
Poate fi omogene (cu problematica asemanatoare) sau heterogene (cu probleme diferite , au rolul de a
compensa excesele comportamentale). Ex de grupuri omogene: grupurile pentru pacientii care incearca sa-si
reduca greutatea, sa se lase de fumat, grupuri ai caror membri au aceeasi problema medicala.
Pacientul nu este inclus in grup daca-se afla in situatie de criza, incalcarea confidentialitatii ar pune clientul
in pericol, exista probleme majore interpersonale, pacientul se apara masiv de trairile si comportamentele
sale (psihotici, suicidari), pacientul e foarte dependent.
Obiective (pentru client):1) atitudine deschisa si onesta; 2) scaderea comportamentului manipulative; 3) sa
invete sa acorde si sa-si acorde atentie; 4) autenticitate; 5) cresterea capacitatii de acceptare; 6) sa se
conduca dupa expectatiile proprii; 7) confruntare directa, onesta, adecvata; 8) intrebari directe; 9)
clarificarea valorilor; 10)sensibilitate crescuta la nevoile si sentimentele altora.
Avantajele grupurilor: 1.eficienta; 2.context social-analiza problemelor interpersonal; 3.impartirea unor
problematici; 4.sustinere interactive; 5.noi comportamente / modalitati de comunicare.
Alcolicii anonimi- grup mare, inalt structurat, intre egali, organizat in jurul unor persoane cu o problema
central similara. Factori terapeutici: impartasirea experientelor, modelele de rol, ventilarea sentimentelor ,
simtamantul intens de comunitate si sprijin reciproc. Grupuri asemanatoare: narcomanii anonimi,
dependentii de sex anonimi.
Terapia prin mediu= abordare terapeutica multidisciplinara, folosita in sectiile psihiatrice spitalicesti. Poate
sa includa artterapia, terapia ocupationala, activitati ale traiului zilnic, adunari comunitare, invoiri in grup si
evenimente sociale.
Grupurile de familii multiple – sunt formate din familii ale unor pacienti , de ex cu schizofrenie. Se discuta
probleme legate de prezenta in familie a unei persoane cu schizofrenie si pun in comun sugestii si mijloace
de a face fata acestei situatii. Aceste grupuri sunt un factor important de descrestere a ratei recaderilor printre
pacientii cu schizofrenie ale caror familii participa la grupuri.

2.2.PSIHODRAMA CLASICA MORENO (TEATRUL TERAPEUTIC)


= este o modalitate de lucru in grup care se bazeaza pe idea importantei centrale a relatiilor interumane in
dezvoltarea si functionarea lumii intrapsihice. Personalitatea, relatiile interpersonale, conflictele si
emotiile sunt investigate indeosebi prin metode special dramatice.
Concepte:
- spontaneitatea –raspunsuri adaptative la situatii inedite, raspunsuri noi la situatii familial
- creativitatea –potentialitate legata de genotip careia spontaneitatea crescuta ii da viata si continut;
creativitatea difera intre indivizi
- intalnirea –situatiile interpersonale sunt considerate agenti primary in dezvoltarea personala
18
Instumente: scena, directorul(terapeutul), protagonistul, eu-rile auxiliare care sunt membri ai grupului alesi
de protagonist pentru a intruchipa personajele din perspective sa.
Tehnici:
a) inversiunea de rol
b) dublul- o alta pers se identifica cu protagonistul si exprima prin cuvinte gandurile si sentimentele
ac.
c) oglinda –in scena=alter ego, protagonistul sta la balcon, ofera alta perspective
d) solilocvare =verbalizarea gandurilor care de obicei nu se exprima prin cuvinte
e) amplificarea =amplificarea unei emotii specific (cand trairile sunt confuse si contextual neclar)
f) concretizarea
g) proiectia in viitor
h) jocul de rol
Utilitatea si scopul psihodramei consta in scaderea tensiunilor conflictuale, depasirea barierelor emotionale
si a problemelor generate de acestea.Este indicate in patologia copilului si adolescentului, stari de anxietate,
tendinta de izolare, permitand exprimarea unor dorinte inconstiente si degajarea de acestea. La adult se
indica in tulb nevrotice si structure labile de personalitate.

2.3. PSIHOTERAPIA FAMILIEI


Se bazeaza pe teoria conform careia familia e un sistem care incearca sa-si mentina homeostazia.
Tehnicile terapiei familiei includ focalizarea asupra familiei, si nu asupra pacientului care a fost identificat
ca bolnav. Unul din rolurile majore ale terapeutului este acela de a determina care este rolul homeostatic pe
care-l indeplineste bolnavul identificat in sistemul familial respectiv. Un exemplu il constituie copilul
triangulat -copilul identificat drept bolnav de catre familie serveste , in realitate la mentinerea sistemului
familial, prin faptul ca va fi implicat in conflictul marital ca tap ispasitor, arbitru sau ca surogat de partener
marital.Sarcina terapeutului va fi de a ajuta familia sa inteleaga procesul de triangulare si de a se adresa
conflictului mai profund care sta in spatele comportamentului disruptiv manifest al copilului.
Tehnici folosite: 1.reincadrarea-reformularea in alt context a problemei; 2.conotarea pozitiva (reetichetarea
drept pozitive a tuturor simtamintelor sau comportamentelor exprimate in mod negative ; ex afirmatia
“copilul acesta este imposibil” devine “copilul acesta incearca cu disperare sa va distraga sis a va protejeze
de ceea ce el percepe drept o casnicie nefericita”) 3. incercarea de modificare a regulilor maladaptative care
guverneaza familia,4.cresterea intelegerii dinmicilor inter-generatii, 5.atingerea unui echilibru intre
individualizare si coezivitate, 6.cresterea comunicarii directe si 7.descresterea blamarii si a gasirii de tapi
ispasitori.
Indicatii: alcoholism, tulb de personalitate, problemele familial ale adolescentilor, familiile cu bolnavi
psihotici.

2.4.TERAPIA CUPLULUI SI TERAPIA MARITALA


Este un instrument care il ajuta pe fiecare membru al cuplului sa realizeze cunoasterea de sine in timp ce
lucreaza asupra problemelor pe care le are.Terapia inglobeaza o gama larga de tehnici terapeutice care
urmaresc cresterea satisfactiei maritale sau se adreseaza deteriorarilor marital. Relatia este aceea care este
privita drept bolnava si nu unul dintre parteneri. Pacientul invata sa comunice adecvat sentimentele, sa
inteleaga nevoile celuilalt, modalitati non-agresive de comunicare, sa-si modeleze reciproc asteptarile de
rol.
2.5.SOCIOTERAPIA
Reprezinta un ansamblu de procedure diferite intra si extraspitalicesti care au ca obiectiv ameliorarea bolii
psihice si reorganizarea vietii bolnavului cu ajutorul mediului firesc sau organizat artificial. Se realizeaza
prin intermediul unei echipe complexe formata din psihiatru, psiholog si asistente sociale, care actioneaza in
scopul readaptarii pacientului la mediul social. Socioterapia se adreseaza in moduri diferite tuturor
categoriilor de boli psihice.

19
ALTE PSIHOTERAPII
1. Imageria ghidata –se foloseste singura sau in asociere cu hipnoza.Pacientul este instruit sa-si imagineze
diferite scene, cu culorile, sunetele, mirosurile si sentimentele associate.Scena poate sa fie placuta(folosita
pentru descresterea anxietatii) sau neplacuta(folosita pentru stapanirea anxietatii). Indicatii: anxietate
generalizata, fobii, stres posttraumatic, ca terapie adjuvanta in boli medicale si chirurgicale.
2. Terapia paradoxala.Terapeutul sugereaza ca pacientul sa se angajeze voluntar intr-un comportament
nedorit sau indezirabil() denumit injunctive paradoxala-indemn paradoxal. Exemplu: evitarea unui obiect
fobic sau executarea unui ritual compulsive. Aceasta abordare poate sa creeze constientizari noi la unii
pacienti.
3. Terapia interpersonala–durata scurta 12-16 sapt, dezvoltata pentru tratamentul depresiei unipolare,
nepsihotice. Medicatia antidepresiva se foloseste adeseori ca adjuvant al terapiei interpersonal.
Scop-ameliorarea abilitatilor interpersonale curente. Terapeutul este foarte activ in ajutarea bolnavului sa
formuleze ariile predominante ale problemelor interpersonale. Tehnici folosite: reasigurarea, clarificarea
sentimentelor, ameliorarea comunicarii interpersonale, testarea perceptiilor, dezvoltarea abilitatilor
interpersonale.
4. Sex-terapia.Terapeutul discuta foarte amanuntit aspectele psihologice si fiziologice ale functionarii
sexual. Terapeutii adopta o atitudine educationala si se pot folosi material auxiliarede tipul benzilor
video.Tratamentul este de tipul celor pe termen scurt si este de orientare comportamentala. Se prescriu
exercitii specific in functie de tulburarea care trebuie tratata. De obicei se trateaza cuplul, dar este eficienta
si sex-terapia individuala.

20