Sunteți pe pagina 1din 2

SECOLELE DE AUR ALE RENASTERII

(secolele al XV-lea – al XVI-lea)

„O, generozitate suprema a lui Dumnezeu Tatal,


suprema si minunata fericire a omului!
Lui ii e dat sa aiba ceea ce doreste, sa fie ceea ce vrea”.
Pico della Mirandola, De Dignitate Homini

1.SITUATIA ESOTERISMULUI
IN PERIOADA RENASTERII

Umanism si esoterism

Potrivit istoricilor si filosofilor, termenii de „Renastere” si de „umanism” acopera o perioada, fapte


si idei care nu sunt totdeauna identice.
La origine, gandirea umanista inseamna, mai ales redescoperirea Antichitatii romane si a
importantelor consecinte ale acesteia.Intr-adevar, in secolul al XIV-lea, dupa cum sta marturie
Petrarca(1304-1374), sunt redescoperite textele latine si cultura izvorata din civilizatia romana. In
secolul urmator, interesul purtat vechii Rome este completat de o curiozitate crescanda pentru
textele grecesti, filosofia platoniciana si neoplatoniciana. Esoterismul se va concentra mai ales
asupra acestei ultime redescoperiri, structurand si fixand marile curente pe care le-am vazut
aparand si dezvoltandu-se in Evul Mediu.
Daca umanismul „latin” favorizeaza realismul istoric, cautarea izvoarelor, filologia, artele si stiintele
liberale-mai ales retorica-si o etica bazata pe cultura clasica si functia civica, nu la fel stau lucrurile
si cu umanismul „elenic”. Acesta acorda o pozitie privilegiata speculatiei filosofice, teologiei,
diferitelor aspecte stiintifice care se nasc din studiul naturii, si plaseaza in sfarsit demnitatea umana
la punctul de intalnire a fiintei cu dorinta. Virtutile la care omul de „bunavointa” aspira isi trag
radacinile din relatiile pe care acesta le are cu Dumnezeu si cu creatia, ca si din dorinta sa de a
reproduce, la nivelul sau, acest act creator. Giovanni Pico della Mirandola ilustreaza perfect aceasta
idee atunci cand il evoca pe Dumnezeu ca pe un „suprem arhitect”, un „mester perfect” care l-a creat
pe om pentru ca, numai prin forta spiritului sau, sa poata „sa fie regenerat in forme superioare,
divine.”
Raporturile pe care esoterismul le are cu umanismul depind de definitia care i se da acestuia din
urma. In fapt, cea mai mare parte a esoterismului Renasterii poate fi considerata „umanista” daca ne
bazam exclusiv pe interesul acordat redescoperirii textelor antice. In schimb, esoterismul nu este un
umanista, in sensul in care acest termen desemna, in argoul universitar, un profesor de literatura
clasica, asa cum a aratat A. Campana in studiul sau The Origin of the World Humanist(1946).
Ajungem la aceleasi concluzii daca admitem, ca Paul Oskar Kristeller, in ale sale Studii(1956), ca
umanismul, in sens strict, se preocupa de studii de gramatica si retorica, in detrimentul filosofiei.
Totusi, vom putea vorbi in cazul esoterismului despre un scop si convingeri umaniste, cu conditia sa
folosim termenul in sensul larg de „ceea ce se raporteaza la om”, la viata sa, la demnitatea sa-si nu in
acceptia termenului german Humanismus, care ne trimite la atitudinea spirituala evocata mai sus.