Cucerirea Galliei

Războaiele galice au fost o serie de campanii militare desfășurate de către Republica

Romană prin proconsulul Julius Caesar împotriva mai multor triburi galice, în perioada
58 î.Hr. - 51 î.Hr. Romanii au invadat șiBritannia și Germania, dar niciodată aceste
expediții din timpul acestor războaie nu au transformat zonele acestea în provincii
romane. Războaiele galice au culminat cu o luptă decisivă la Alesia în 52 î.Hr., în care
victoria completă romană a dus la extinderea republicii romane de-a lungul întregii Galii.
Războaiele au netezit calea lui Cezar spre poziția de conducător unic al Republicii
Romane.

Iulius Cezar, ajuns în funcția de pretor în 62 i Hr.. în Hispania, fiind considerat de mulți
senatori că un om ambițios, în 59 i.Hr. a obținut funcția de consul și membru al Primului
Triumvirat, împărțind puterea politică cu Marcus Licinius Crassus și Pompei.
Generalul Pompei se introsese la Roma dintr-o campanie prin care adăugase trei noi
provincii la imperiu. Dublase venitul trezoreriei romane și avea o mare susținere a
populației romane. Mulțumită autoritarismului său, Cezar a obținut comanda în Illyricum.
Când guvernatorul Galliei Cisalpine, Metellus Celer, a murit pe neașteptate, provincia i-a
fost oferită lui Cezar, timp de cinci ani (fiind guvernator pe coasta croată a Adriaticii și
nordul Italiei), primind și sub comanda sa o importantă parte a armatei romane: unități
poziționate la granița sudică a Germaniei.
Cezar avea sub comandă patru legiuni veterane: Legiunea VII, Legiunea VIII, Legiunea
IX Hispana și Legiunea X. Personalitatea lui Cezar era binecunoscută de toate legiunile
datorită campaniei încheiate cu succes împotriva lusitianilor. De asemenea, avea sub
autoritatea sa câteva legiuni adiționale și unități auxiliare.