Sunteți pe pagina 1din 2

Introducere

de don Miguel Ruiz


Cartea Cele Patru Legăminte a fost publicată cu mulţi ani in urmă. Dacă ai citit această
^carte,
inseamnă că ştii deja care sunt aceste legăminte. Ele au capacitatea de a-ţi transforma viaţa
prin
transcenderea miilor de legăminte limitatoare pe care le-ai făcut, cu tine insuţi, cu alţi oameni şi
cu viaţa
insăşi.
Prima dată cand citeşti Cele Patru Legăminte, acestea incep să se activeze in tine. Efectele
lor
magice sunt mult mai profunde decat cuvintele pe care le citeşti. Multor cititori li se pare că
ştiau deja
aceste lucruri, că le intuiau, chiar dacă nu erau capabili să le transpună in cuvinte. Prima
lectură a cărţii iţi
zdruncină din temelii vechile convingeri şi te conduce la limita inţelegerii. Cartea te ajută să
renunţi la
multe din legăminte limitatoare pe care le-ai făcut cu tine insuţi sau cu ceilalţi oameni şi să
depăşeşti
astfel numeroase provocări. Acestea din urmă sunt inlocuite insă cu alte provocări. Atunci cand
citeşti
cartea a doua oară, ţi se pare că citeşti o altă carte, complet diferită de prima, intrucat limitele
capacităţii
tale de inţelegere sunt altele. Orizontul tău s-a extins. Noua lectură te conduce către o
cunoaştere mai
profundă de sine, in funcţie de noile limite atinse. Atunci cand citeşti cartea a treia oară, se
petrece acelaşi
fenomen.
Ca prin magie (intrucat chiar sunt magice), Cele Patru Legăminte te ajută să iţi descoperi
gradat
şinele autentic. Odată cu practica, aceste legăminte simple te conduc către revelarea
adevăratei tale
esenţe, care este diferită de imaginea pe care ţi-ai construit-o, şi exact acesta este scopul: să
devii cel care
eşti cu adevărat.
Principiile descrise de Cele Patru Legăminte se adresează tuturor oamenilor, de la cei mai
tineri
şi pană la cei mai bătrani. Ele nu pot fi inţelese insă decat la nivelul inimii. Aceste principii se
adresează
in egală măsură oamenilor care aparţin celor mai variate culturi ale lumii, care vorbesc limbi
diferite şi
care au convingeri filozofice şi religioase diferite. Ele pot fi predate inclusiv in şcoli, de la
clasele
elementare şi pană la licee şi universităţi. Principiile din Cele Patru Legăminte pot fi
inţelese cu uşurinţă
de orice om, pentru simplul motiv că se adresează inainte de toate bunului simţ.
Considerăm că a sosit timpul să iţi facem un nou cadou: Al Cincilea Legământ. Nu am
inclus
acest al Cincilea Legămant in prima mea carte pentru simplu motiv că primele patru legăminte
erau
suficiente pentru < produce in tine o schimbare. La fel ca primele legăminte al Cincilea
Legămant este
alcătuit din cuvinte, da adevărata lui semnificaţie transcende cu mult acest< cuvinte. In ultimă
instanţă, el
se referă la percepere; realităţii din jur prin ochii adevărului, dincolo de cuvinte Rezultatul
practicării
celui de-al Cincilea Legămant est< deplina acceptare de sine, exact aşa cum eşti, dar şi deplin;
acceptare
a tuturor celorlalţi, exact aşa cum sunt. Răsplata la care conduce această practică este fericirea
eternă.
Cu mulţi ani in urmă, am inceput să le predai ucenicilor mei o parte din conceptele descrise in
această carte. Am fost nevoit insă să renunţ destul de repede intrucat nimeni nu părea să
inţeleagă ce le
spuneam. Deşi le-am impărtăşit adepţilor mei cel de-al Cincilea Legămant am descoperit că
aceştia nu
erau pregătiţi să accepta invăţăturile care stăteau la baza acestuia. Mulţi ani mai tarziu, fiul
meu, don
Jose, le-a impărtăşit aceleaşi invăţătură adepţilor săi, şi a reuşit acolo unde eu am dat greş.
Unul din
motivele succesului său ar putea fi credinţa sa desăvarşită in capacitatea de a transmite acest
mesaj
Simpla sa prezenţă era suficientă pentru a transmite adevărul şi pentru a transforma
convingerile
participanţilor la seminarele sale, şi implicit vieţile lor. Don Jose Ruiz a fost adeptul meu incă
din
copilărie de cand a invăţat să vorbească. De aceea, sunt onorat sa il prezint in această carte pe
fiul meu.
impreună, vom prezenta esenţa invăţăturilor pe care le-am predat in ultimii şapte ani.
Pentru ca mesajul să fie cat mai personalizat şi pentru a păstra folosirea persoanei intai care a
caracterizat primele cărţi din seria inţelepciunii Toltece, am decis impreună să scriem şi
această carte, al
Cincilea Legământ, tot la persoana intai. De fapt, ne adresăm cititorilor noştri pe aceeaşi
voce, izvorată
din aceeaşi inimă.