DANSURILE POPULARE

Dansul nostru popular, face parte din grupul aşa-zis “balcanic” având în genere – ca
formă “cercul închis”, jucat de un grup de persoane, sub forma ce o cunoaştem noi sub
denumirea de “horă”.
Toate jocurile “de doi”, pe care noi, românii, le avem, sunt inspirate şi stau sub
influenţa ce s-a produs în viaţa noastră de sat, într-un anumit timp în toate domeniile.
De la orientali şi slavi am suferit influenţe numai în ceea ce priveşte forma şi numai
într-o măsură oarecare, pe când tema, motivul, rămân cu totul aparte, întrucât firea şi
temperamentul nostru ne deosebesc fundamental de ei. Am spus “într-o măsură oarecare”,
deoarece s-a prins doar ceea ce ni s-a potrivit, astfel că, în tot folclorul nostru coregrafic, noi
nu avem nici un joc individual, aşa cum au orientalii şi slavii. În ceea ce priveşte fondul,
tema – în jurul căreia se brodează fie jocul, fie balada, fie cântecul, noi românii, rămânem să
ne cântăm şi să ne jucăm “Floricelele”, “Oiţele”, “Coasa”, “Restelul” şi tot ceea ce fac
pasiunea şi preocuparea de toate zilele a ţăranului nostru îndrăgostit de câmp şi de casă, în
timp ce orientalii şi slavii îşi cântă şi joacă războiul şi lupta sângeroasă, utilizând – în
exprimarea lor – iatagane şi săbii, aşa cum flăcăul nostru imită săpatul la câmp sau cositul.
Cel mai răspândit şi cel mai general joc al poporului nostru este hora. Prin această
denumire, la noi se cunosc un număr nesfârşit de naraţiuni şi se înţelege şi locul unde flăcăii
şi fetele se adună pentru joc. Prin “horă” înţelegem toate jocurile cu “formaţii în cerc”, în
care jucătorii se ţin de mână.
Aşa cum doina este cânt şi poezie specific românească, hora (cu diferitele ei variante)
este muzică şi mişcare ritmică, în care găsim acelaşi specific. “Hora e temelia jocului, a
jocului nostru”, cum spune inspirat Vlahuţă în “România pitorească”.
Cultivarea dansurilor naţionale e un mijloc nu numai de educaţie fizică, ci şi de
educaţie în unul din aspectele cele mai esenţiale ale naţiei însăşi. Educaţia fizică şi sportul nu
sunt străine folclorului, adică poporului, ca preocupare.
Rădăcinile sportului sunt bogate, sănătoase şi frumoase, pentru că ele se hrănesc din
folclor.
Marea majoritate a jocurilor populare din zona Neamţului şi Valea Bistriţei, sunt
colorate într-un mod deosebit de impresionant de strigăturile pe care jucătorii le folosesc în
timpul dansului. Felul în care strigă aici, diferă foarte mult de cel în care strigă munteanul,
olteanul, bănăţeanul sau ardeleanul. Prin aceste locuri, strigăturile sunt spuse în aşa fel încât
ai impresia că ele sunt mai cântate şi aceasta se observă mai ales în jocurile lente, unde
jucătorii execută şi uşoare legănări de corp.
Scopul principal pe care l-am urmărit, a fost acela de-a ajuta educatoarele –
instructoare a echipelor de dansuri populare să-şi îmbogăţească repertoriul cu o mică parte
din cele mai reprezentative jocuri locale.
Voi prezenta acum o serie de dansuri populare pe care le recomand colegilor spre
realizare cu clasele pe care le îndrumă. Ţin să recomand celor care vor monta suitele de
dansuri descrise aici, să respecte toate indicaţiile date la fiecare dans, pentru a se evita o
eventuală denaturare a lor. În legătură cu problema costumaţiei – în cazul în care nu se pot
procura întocmai costumele descrise - se recomandă să se aleagă cu atenţie acele costume
care se potrivesc mai mult dansului, fără să se piardă din vedere respectarea caracterului
regional folcloric.
Foarte important şi de efect la dansurile populare, sunt ţinuta dreaptă, semeaţă,
mişcările şi poziţiile mâinilor, mişcările capului în partea în care se îndreaptă corpul sau
piciorul, în funcţie de dans. De asemenea, importante sunt strigăturile care trebuie spuse clar
şi tare, în ritmul muzicii. După învăţarea corectă a acestor dansuri, se poate forma o suită,
punându-le pe aceste într-o stabilită de fiecare. De obicei se ordinea este dată de iuţeala
dansului. Exemplu: Horă, Ciobănaş, Floricică, Sârbă.

Hora este cunoscută pretutindeni în ţara noastră, ea fiind jucată deopotrivă de vârstnici
şi de tineri. În satele din zona Neamţului hora este mai sprintenă, mai vioaie decât în alte
părţi. Mişcările acestui joc sunt simple, dar frumoasele strigături „de comandă” sau „de
dragoste” pe care valoroşii creatori le folosesc la nunţi şi la petreceri, le întregesc şi le
îmbogăţesc în mod plăcut.
Hora se joacă în grup mare, nelimitat numeric, în formă de cerc în care se prind bărbaţi
şi femei. Dansatorii au braţele îndoite din coate şi îşi prind mâinile în dreptul umerilor de
cele ale partenerilor din dreapta şi în stânga lor.
Melodia pe care se joacă această horă se bazează pe două idei muzicale, fiecare din ele fiind repetate. Pe prima idee dansatorii fac
trei paşi înainte şi trei paşi înapoi. Pe a doua parte a melodiei ei fac opt paşi la dreapta şi opt paşi la stânga. Hora este un dans uşor,
elegant, fără bătăi din picior. Simultan cu aceste mişcări, pe începuturile celor două idei muzicale se aud strigăturile:
Frunză verde busuioc,
Haideţi cu toţii la joc.
Unde joacă moldovenii
Dedesubt pământul geme.
La comanda strigată o pereche trece şi dansează la mijloc până la sfârşitul dansului. Între această pereche şi restul
dansatorilor se face un schimb de strigături. De la pereche băiatul este cel care strigă.
Toţi dansatorii: - Frunză verde siminoc,
Haideţi cu toţii la joc.
Tot la joc moldovenesc
Pe pământul românesc.
Foaie verde siminoc
O pereche la mijloc.
Băiatul: - Frunză verde busuioc,
Tare-i bine la mijloc !
Toţi dansatorii: - I-auzi una gata,
C-a obosit fata !
Băiatul: - Iaca-ndată, iaca-ndată,
Numai să mai fac o roată !
 Toţi dansatorii: - Iaca roata s-a făcut
Şi la loc n-ai mai trecut !
Băiatul: - Frunză verde iasomie,
Acesta-i joc ce-mi place mie !
Toţi dansatorii: - Că mi-i drag şi-aş tot juca,
Jocul din Moldova mea !

Este un joc vechi moldovenesc întâlnit în toate satele de munte şi mai puţin la şes.
Ciobănaşul este un dans „de doi”. El are mişcări simple, dar se face plăcut prin strigăturile
care-l însoţesc.
Forma de bază a jocului este cercul de perechi care se mişcă în sens invers acelor de
ceasornic. Băiatul prinde cu mâna stângă mâna dreaptă a fetei, întinsă în faţă; braţul drept îl
aşează pe talia fetei, iar aceasta se sprijină pe umărul băiatului cu mâna stângă.
Melodia este alcătuită din două părţi a câte opt măsuri fiecare.
Pe prima parte a melodiei se execută un mers prin paşi adăugaţi, în următoarea ordine: drept,
stâng, drept; stâng, drept, stâng. Acesta este pasul de bază. Pentru a doua parte a melodiei,
mişcările sunt diferite la fiecare repetare a strofei. Deci pasul de bază alternează cu
următoarele mişcări:
- rotirea perechilor pe loc, patru măsuri spre dreapta, patru măsuri spre stânga;
- băiatul se lasă pe un genunchi, iar fata se învârte în jurul lui cu mâinile în şold;
- băieţii dansează pe loc, iar fetele merg în jurul cercului, până ajung iar la perechile lor.

Strigăturile sunt un dialog între băieţi şi fete.

Băieţii: - Ciobănaş la oi am fost,

Oile nu mă cunosc,
Mă cunosc fetiţele,
Când le cresc codiţele.
Ciobănaş la oi m-aş duce,
Dar nu-mi place urda dulce,
Ci-mi place caşul sărat
 Să stau cu fetele-n sat !
Fetele: - Bună-i urda, bun îi caşul,
Frumuşel e ciobănaşul !
Băieţii: - Fa leliţă un` te duci,
Numa`-n fustă şi-n papuci ?
Fetele: - Eu ma duc bădiţă, hăi,
Să dau apă la viţei
Şi guriţă la flăcăi !
Băieţii : - Bună-i brânza şi jintiţa,
Mai frumoasă-i ciobăniţa !
Fetele : - Bună-i brânza, bun îi caşul,
Dar mai dulce-i ciobănaşul !

Dansul poate fi uşor învăţat de copii, deoarece prin alternarea mersului în cerc al
perechilor cu mişcările individuale ale dansatorilor este evitată monotonia, fiind satisfăcută
în acelaşi timp şi nevoia de mişcare a copiilor. Strigăturile îi amuză şi îi îndeamnă,
deasemenea, la joc.

Unul din cele mai cunoscute jocuri din zona folclorică a Moldovei, «Floricica», nu
cucereşte numai prin numele său fermecător şi sugestiv, ci şi prin simplitatea aparentă a
mişcărilor lui. Ca şi «Ciobănaşul», forma în care se joacă acest dans este cercul de perechi,
ce merge invers acelor de ceasornic. Melodia este compusă tot din două părţi.
Poziţia iniţială a dansatorilor este următoarea: băiatul, cu mâna stângă îndoită din cot
în faţa corpului, ţine mâna stângă a fetei, iar cu mâna dreaptă petrecută prin spate, pe umărul
drept al ei, îi prinde mâna dreaptă.
Din această poziţie, pe prima parte a melodiei, se execută paşi repezi. După fiecare al
treilea pas, se face o săritură cu un picior ridicat : drept, stâng, drept, stângul sus (cu o mică
pauză) şi stâng, drept, stâng, dreptul sus (cu apuză). Pe partea a doua a melodiei, perechile se
opresc. Băiatul dansează pe loc şi dirijează fata din dreapta în stânga lui şi invers, nedându-i
drumul de mâini.
Strofa muzicală este cântată de mai multe ori şi de fiecare dată totul se repetă identic.
Ca şi la celelalte dansuri, strigăturile sunt acelea care contribuie la înfrumuseţarea dansului.
 Băieţii : - Frunză verde măr domnesc
Asta-i joc moldovenesc.
Fetele : - M-a făcut mama frumoasă,
Harnică şi-n joc voioasă !
Băieţii : - Unde joacă moldovenii,
Dedesubt pământul geme,
Nu mai cresc nici buruiene,
Numai broaşte cu sprâncene !
Fetele : - Nu te uita la catrinţă,
Ci te uită la guriţă !
Băieţii : - Nu te uita la cojoc,
Ci te uită cum mai joc !
Fetele : - Cine joacă şi nu strigă,
Facă-i-se gura strâmbă !
Toţi dansatorii : - La cântat îţi trebuie strune
Si la joc picioare bune ;
Că mi-i drag şi-aş tot juca,
Jocul din Moldova mea !

Ritmul vioi al jocului şi strigăturile comice, fac posibilă învăţarea uşoară şi plăcută a
acestuia de către micii dansatori.

Acest dans face parte din vechile creaţii coregrafice ale ţăranilor moldoveni. Se joacă
într-un tempo vioi, în formă de horă, băieţii şi fetele având braţele întinse lateral şi aşezate pe
umerii partenerilor din dreapta şi din stânga lor, cu specificarea că fiecare dansator are braţul
drept deasupra braţului stâng al partenerului din dreapta.
Melodia are două părţi. Pe prima parte a ei dansatorii se deplasează spre dreapta, cu
piciorul stâng peste piciorul drept, opt paşi, apoi se deplasează spre stânga opt paşi, cu
dreptul peste stângul. Pe partea a doua a melodiei se execută doi paşi spre dreapta, stângul
peste dreptul, doi paşi dreptul peste stângul, doi paşi stângul peste dreptul şi apoi trei bătăi cu
dreptul. Se repetă începând cu stângul peste dreptul. Deci când vom face paşii, vom spune :
stâng, drept, stâng ; drept, stâng, drept ; stâng, drept, stâng ; poc, poc, poc (cu dreptul).
In comparaţie cu celelalte dansuri, care sunt îmbogăţite cu multe strigături, frumuseţea
«Cârligului» constă în desenul pe care îl realizează dansatorii în timpul jocului. La reluarea
strofei melodice, cercul mare se rupe în două cercuri, în această formaţie repetându-se tot
dansul. La o nouă reluare a melodiei, totul se repetă, dar în patru cercuri mici.
Există, totuşi, o intervenţie strigată, dar mai simplă, care punctează fiecare sfârşit de
linie melodică cu «hei !» şi pe bătăile cu piciorul cu «hop ş-aşa !».

Un vechi dans popular răspândit în toată Moldova şi jucat cu multă plăcere şi

vioiciune, atât de tineri cât şi de bătrâni, «Sârba» este asemănătoare cu «Cârligul». Poziţia
mâinilor este identică, melodia este alcătuită tot din două părţi, dar dansul se desfăşoară cu
viteză mai mare, în formă de semicerc.
Pe prima parte a melodiei paşii sunt identici cu cei de la «Cârlig», adică : dansatorii se
deplasează spre dreapta cu piciorul stâng încrucişat peste dreptul opt paşi, apoi se întoarce
jocul orientându-l spre stânga, cu piciorul drept peste stângul opt paşi. La fiecare al optulea
pas se strigă « hei !«.
Pe partea a doua a melodiei, dansatorii se deplasează spre dreapta cu stângul peste
dreptul patru paşi, apoi spre stânga cu dreptul patru paşi, iar spre dreapta, stângul peste
dreptul patru paşi şi apoi spre stânga cu dreptul peste stângul doi paşi şi trei bătăi cu stângul.
Când se fac cele trei bătăi, se strigă «Hop ş-aşa !»

Dansurile prezentate le-am lucrat de-a lungul anilor, reuşita serbărilor cu diferite
promoţii de copii întărindu-mi convingerea că ele sunt accesibile şi plăcute acestora.
Bineînţeles că educatorul trebuie să opereze o riguroasă selecţie a viitorilor dansatori,
aptitudinile muzicale, în general, şi mai ales simţul ritmic al copiilor fiind hotărâtor în
această activitate. Cu toate acestea, o execuţie corectă a mişcărilor, poate fi pretinsă numai la
vârsta şcolară, dar ceea ce se realizează în anii de grădiniţă este o premisă pentru formarea
viitorilor dansatori.