Sunteți pe pagina 1din 4

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Despre “războiul stelelor”

Conferinţa din 03.09.1983

Concentrându-ne asupra spaţiului, a veşniciei, a astrelor, veţi putea regăsi pacea, bucuria,
împlinirea

Lectura meditaţiei zilei

Atunci când Cerul este senin, încercaţi să contemplaţi stelele: închipuiţi-vă că


părăsiţi pământul cu războaiele şi tragediile sale şi că deveniţi cetăţeni ai Cerului.
Meditaţi asupra frumuseţii astrelor, asupra măreţiei fiinţelor care le populează. Pe măsură
ce înaintaţi în spaţiu vă veţi simţi mai uşori, mai liberi, dar şi mai împăcaţi cu voi înşivă:
pacea se va instala încet-încet în toate celulele fiinţei voastre. Meditând asupra
înţelepciunii, ce a zămislit această imensitate şi asupra fiinţelor care o locuiesc, veţi simţi
că sufletul vostru îşi dezvoltă anumite antene, foarte subtile, ce îi vor permite să
comunice cu lumi atât de îndepărtate… Acestea sunt momentele cele mai sensibile pe
care omul le poate trăi şi pe care nu le mai poate uita niciodată.

Dragii mei, vă reamintiţi că, în trecut, v-am vorbit despre această problemă pe care
eu am verificat-o de foarte multe ori… V-am povestit cum, pe când trăiam în Bulgaria,
urcam în munţii Rila, pe un vârf numit Musala, unde obişnuiam să-mi petrec nopţile,
acolo sus, în loc să mă adăpostesc în tabăra de corturi din vale… Alegeam mereu culmea,
vârful !... Priveam stelele, întins pe spate, şi astfel am învăţat, am simţit foarte multe
lucruri…
Eu v-am mai spus că războaiele nu pot fi oprite, nu pot fi suprimate, ele vor exista în
permanenţă atât timp cât va exista şi spiritul lui Marte. Da, războaiele vor exista mereu…
Numai că, va fi posibil să schimbăm destinaţia lor, modul în care ne luptăm; acest lucru l-
am descoperit uitându-mă la stele, observând că ele duc un altfel de război ! În loc să se
bombardeze, stelele îşi trimit raze pline de iubire şi de lumină, luptându-se cu iubire,
fulgerându-se cu lumina iubirii… Astfel, învăţând de la stele, eu am declarat război
întregii omeniri ! Iar, mai devreme sau mai târziu, ea va fi “terminată” !... Va fi
bombardată încât nu va mai rămâne nimic din ea, adică vor exista atâtea schimbări încât
întreaga omenire se va război, dar cu iubire ! Aş mai adăuga că există variaţii şi
îmbunătăţiri ale acestei teorii.
Am asistat, într-o zi, la Nisa, la o petrecere cu un război de confeti (mici bucăţi de
hârtie, de diferite culori, ce se împrăştie la baluri sau petreceri – n.t.). Dar cum putem să
ne batem cu confeti ? Din nefericire, invitaţii au amestecat şi pietricele ce cădeau în capul
unora. Ei au procedat astfel fiindcă este greu să arunci bucăţele de hârtie atât de mici şi

1
uşoare; au pus pietricele pentru a mări eficienţa loviturii… Ce şmecheri ! Ei bine, încep
cu un război al confetiilor şi sfârşesc, într-o zi, bombardându-se, războindu-se cu
lumină… aşa cum faceţi voi, deja, în fraternitate… pe stânci, fără să fiţi conştienţi că vă
bombardaţi cu lucruri celeste: o privire, un surâs, iar în spatele acestor priviri se află
bombe, dar atât de agreabile încât, atunci când le primim, în loc să fim răniţi, scoatem
chiote de bucurie şi devenim atât de fericiţi încât ne-am dori ca acest lucru să continue.
Da, dragii mei, toate aceste lucruri le-am aflat de la astre !
Uneori, în timpul nopţii, ningea pe Musala şi stăteam acoperit de fulgii de nea, dar
nu conta, fiindcă eram înfofolit şi eram fericit că exista zăpadă. Nu am remarcat, însă,
numai războiul stelelor, a mai fost ceva ce m-a atins drept în plexul solar: pacea. Înainte
de a adormi, suntem obligaţi, totuşi, să ne gândim, să medităm la această imensitate pe
care o trăim, somnul nu se instalează repede şi ce ne-ar mai rămâne de făcut ? Ei bine, ne
gândim puţin la lume, la felul în care oamenii se sfâşie între ei, cum îşi smulg părul, cum
devin nefericiţi din nimic şi cum dispare pacea … De ce ? Pentru că ei sunt atât de
limitaţi, de mărginiţi în gândire, obsedaţi de lucruri materiale, primitive, încât pacea nu
are cum să se instaleze în sufletul lor. Şi atunci, cel mai neînsemnat lucru, îi poate
tulbura, făcându-i nefericiţi.
Există, totuşi, un secret: dacă am şti cum să folosim spaţiul, distanţele, stelele, dacă
am şti cum să ne îndepărtăm, puţin, de pământ, de toate evenimentele, de războaie, de
tulburări şi de revoluţii, atunci am putea uita puţin de lumea obişnuită. Am putea
pătrunde, atunci, în spaţiul infinit şi am simţi cum ceva deosebit se declanşează în noi…
adică am simţi pacea ! Este ciudat, cum am putea, oare, explica aceste lucruri ? Psihologii
contemporani încearcă să studieze toate acestea, să afle ce este spaţiul infinit, ce pot
veşcinia sau stelele să declanşeze în noi, în cei care suntem, deseori, tulburaţi, neliniştiţi,
suspicioşi, aproape bolnavi. Oh, ce bine ar fi dacă am şti să ne îndepărtăm de tot ceea ce
există pe pământ, de lucrurile mărunte, chiar prea mărunte în raport cu universul! Vă
închipuiţi, oare, că întreg cosmosul este la curent cu ceea ce se petrece pe pământ ?
Lucrurile de pe pământ sunt atât de obişnuite, de grosiere, de rele, de crude, de urâte, de
meschine, de murdare chiar, încât nu interesează pe nimeni…
În cosmos există fiinţe atât de evoluate, încât oamenii, nici măcar, nu-şi pot închipui
măreţia, inteligenţa, frumuseţea sau puterea de care acestea sunt capabile. De aceea,
discipolul, care doreşte să se exerseze, să avanseze, să se dezvolte, să se perfecţioneze, nu
are altceva de făcut decât să se concentreze asupra spaţiului infinit, asupra stelelor, a
constelaţiilor atât de îndepărtate, gândindu-se la toate acele fiinţe care trăiesc în
frumuseţe, în armonie, în inteligenţă şi bogăţie, trezind astfel în sufletul său elemente ce
dormiteau pentru moment: pacea, bucuria, dilatarea, împlinirea !
Eu am verificat toate aceste lucruri de mai multe ori până acum. Amintiţi-vă că v-am
spus, mai sus, şi o poveste cu tâlc: “A fost, cândva, un rege foarte trist şi nefericit care îşi
dorea moartea. Un înţelept, aflat la curtea sa, l-a sfătuit că dacă doreşte să se vindece, să
se destindă, să scape de tristeţe, va trebui să iasă din iatac şi să urce în turnul castelului de
unde să admire stelele. Apoi i-a mai spus regelui să vină şi să îi povestească ce
sentimente a trăit. La început, regele, nu a crezut o iotă din cele spuse, dar a simţit, încet-
încet, cum un fel de linişte începe să-l cuprindă… Privind stelele totul începea să se

2
armonizeze, să se calmeze, să se acordeze în fiinţa sa, totul tresărea de bucurie şi de
fericire, încât l-a recompensat, din plin, pe înţeleptul nostru care ştia atât de multe
lucruri…”. V-aş mai da, acum, un sfat: dacă nimic nu vă poate aduce pacea, liniştea
interioară, chiar după ce aţi încercat toate metodele şi medicamentele existente şi
recunoscute, încercaţi şi voi experienţa regelui din poveste, fiindcă Inteligenţa Cosmică a
zămislit omul astfel încât acesta poate nădăjdui la spaţiul infinit, la timp, la nemurire…
Eu v-am explicat diferenţele ce există între timpul infinit, veşnicia şi spaţiul infinit,
de nepătruns… Dacă veţi exersa, veţi observa cum alte lucruri se vor declanşa în fiinţa
voastră şi veţi regăsi pacea… dar nu numai pacea, ci şi inteligenţa care stăpâneşte, pentru
întâia oară, totul, înţelegând, acum, cât de mici eraţi, într-o stare de supărare, de nelinişte,
pentru nimicuri trecătoare; în vreme ce, dacă vă veţi gândi la infinit, la veşnicie, veţi pluti
deasupra tuturor lucrurilor şi nimic nu vă va putea atinge, absolut nimic, nici o tristeţe,
nici un necaz, nici o pierdere, deoarece o altă conştiinţă se va trezi în voi, o conştiinţă ce
vă judecă şi simţi, in mod diferit, lucrurile. Iar când veţi pleca în lumea de dincolo, veţi fi
foarte inspiraţi, asemenea multor Înţelepţi, Iniţiaţi, Mari Maeştri, care trăiesc în această
stare, în care nimic, din ceea ce este pământesc, nu îi poate mişca. Orice s-ar întâmpla,
aceştia se găsesc deasupra lucrurilor, deasupra binelui şi răului ! Oamenii obişnuiţi nu pot
înţelege, însă, toate aceste lucruri, ei au coborât mult prea jos, în materie, devenind
sensibili şi vulnerabili, bolnavi şi plăpânzi !
Iată o metodă formidabilă de urmat, aceea de a vă lăsa conduşi, câteva minute, de
imaginaţie, fiindcă, cu ajutorul ei, veţi putea gândi orice veţi dori… Veţi uita puţin de
lume, veţi călători în spaţiul infinit, gândindu-vă la toate fiinţele care vă depăşesc, la
constelaţiile extraordinare despre care nu ştiţi, încă, nimic… Apoi veţi vedea ceea ce
urmează… Credeţi-mă şi exersaţi, fiindcă eu am făcut-o, deja, de multe ori, am încercat
să trăiesc altfel decât alţii… Şi viaţa a fost aceea care m-a învăţat, nu cărţile, fiindcă în
cărţi nu am putut găsi aceste lucruri. Felul în care veţi trăi vă va învăţa multe lucruri sau
vă va face să le uitaţi pe altele ! Da, amândouă sunt posibile, să vă reamintiţi multe
lucruri sau să le uitaţi pe altele din timpul vieţii… Ceea ce eu v-am spus aici are o valoare
extraordinară !…

Un minut de meditaţie.

Dăruiţi zilnic câteva minute liniştii interioare, lăsaţi-i cale liberă în fiinţa voastră.
Închideţi ochii, desprindeţi-vă de grijile cotidiene, dirijându-vă gândul spre înalt, spre
izvoarele vieţii care inspiră întreg universul. Când veţi simţi că aţi putut opri torentul
gândurilor, al sentimentelor şi al imaginilor de tot soiul, ce vă străbat fiinţa, pronunţaţi în
interior cuvântul “mulţumesc”. Iată cuvântul cel mai simplu ce risipeşte toate tensiunile,
fiindcă, mulţumind, intraţi în rezonanţă cu Cerul, ieşiţi din cercul strâmt al eului vostru
inferior, pătrunzând în pacea şi liniştea conştiinţei cosmice.

3
Există o legatură între lumea de jos şi lumea de sus, între lumea fizică şi lumea
spirituală. Omul are puterea de a crea această legatură prin cuvântul său. Acela care ştie
să pronunţe cuvinte ce inspiră, ce însufleţeşte, posedă o baghetă magică în gura sa; el
face legătura între pământ şi Cer.

“Slavă Ţie, Doamne !”


De mai multe ori pe zi, gândiţi-vă să pronunţaţi această formulă. De ce slavă?
Fiindcă ea este manifestarea luminoasă, strălucitoare, a vieţii divine. În realitate,
Dumnezeu, nu are nevoie de noi ca să Îi cântăm meritele; tot ceea ce noi putem spune
despre El nu Îi foloseşte deloc. Noi suntem aceia care avem nevoie să-L slăvim pe
Domnul, astfel ca să putem pătrunde cu întreaga noastră fiinţă în Lumina Sa.

Omraam Mikhael Aivanhov