Persoana juridica in dreptul

international privat

Student: Lovin Alin Andrei

Facultatea de Drept, Anul IV ID
Grupa 7

0
 Persoana juridica in dreptul international privat

Persoana juridica reprezinta un subiect colectiv de drept, adica un

colectiv de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege, este titular de
drepturi si obligatii juridice1. In doctrina, dar si in legislatia altor state,
persoana juridica se mai numeste si persoana morala.
Conform art. 40 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept international privat, persoana juridica are
nationalitatea statului pe teritoriul caruia si-a stabilit, prin actul
constitutiv, sediul social (statutar)2.
Daca persoana juridica detine sedii in mai multe state, pentru a
determina nationalitatea persoanei juridice, este necesara identificarea
sediului real. Prin sediu real se intelege locul unde se afla centrul
principal de conducere si de gestiune a activitatii statutare, chiar daca
hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise
de actionari sau asociati din alte state.

Nationalitatea persoanei juridice

Reprezentand factorul ce plaseaza persoana juridica in sfera unui

sistem de drept, nationalitatea este cea care exprima apartenenta acesteia
la un anumit stat. Putem spune ca nationalitatea joaca, pentru persoanele
juridice, acelasi rol pe care il joaca cetatenia in cazul persoanelor fizice.
Stabilirea nationalitatii unei persoane juridice este importanta in
dreptul international privat, deoarece astfel se stabileste daca o persoana
juridica este autohtona (nationala) sau straina. Din caracterul national sau
strain al unei persoane juridice curg o serie de efecte juridice:
 Persoana juridica straina, in ceea ce priveste functionarea sa pe
teritoriul Romaniei, este supusa normelor materiale romane privind
conditia juridica a strainului, persoana juridica;
 In functie de nationalitatea persoanei juridice, se stabileste
aplicarea prevederilor conventiilor internationale la care Romania
este parte. Astfel, daca persoana juridica are nationalitate romana,
face ca aceasta sa beneficieze de prevederile conventiilor
internationale privind aceste persoane, iar nationalitatea straina a
1
Gh. Beleiu, op. cit., p.347
2
Conceptul de “nationalitate a persoanei morale” in dreptul international privat francez este extrem de
discutat (Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p.963)

1
 persoanei juridice ii face aplicabile prevederile dintr-o conventie
internationala privind acordarea regimului national, a clauzei
natiunii celei mai favorizate, a conditiei reciprocitatii etc.
 In functie de nationalitatea persoanei juridice se stabileste ce stat
are calitatea sa-i ocroteasca drepturile pe cale diplomatica si
consulara. De asemenea, nationalitatea determina daca o persoana
juridica va beneficia de masurile de protectie speciala, in anumite
domenii de activitate, pe care un stat le adopta cu privire la
persoanele juridice care ii apartin, sau dimpotriva, sa suporte
consecintele unui regim restrictiv pe care statul il instituie cu
privire la persoanele juridice straine.

Determinarea nationalitatii unei persoane juridice se face in functie de

anumite criterii care difera de la un sistem de drept la altul. Criteriile dupa
care se stabileste nationalitatea unei persoane juridice sunt reglementate
de lex fori1. Astfel, putem face distinctie intre:
1. Criteriul de drept comun- stabilit de Legea 105/1992. Conform
art. 41, alin (1) din Lege, “statutul organic al persoanei juridice este
carmuit de legea sa nationala, determinata in modul prevazut la art.
40.” Potrivit art. 40, alin (1), “persoana juridica are nationalitatea
statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv,
sediul social”.
Sediul social este stabilit, dupa cum arata art. 40, alin (1), “potrivit
actului constitutiv”, ceea ce denota ca in determinarea sediului
primordiala este vointa fondatorilor persoanei juridice. Prin aceasta
solutie, legea romana aplica principiul autonomiei de vointa a
partilor in fixarea sediului persoanei juridice, principiu general
admis in aceasta materie. Vointa fodatorilor, recunoscuta de lege,
are ca obiect determinarea sediului, si nu a unei nationalitati
diferite de cea data de sediul social.
Sediul social trebuie sa fie serios, deoarece, in caz contrar, acesta
devine fraudulos, punandu-se astfel problema fraudei la lege in
dreptul international privat2. De asemenea, sediul trebuie sa fie
real, in caz contrar el avand caracter fictiv, adica exista simulatie
prin fictivitate.
Criteriul sediului social in determinarea nationalitatii unei persoane
juridice este prevazut si in alte acte normative interne, precum si in
conventiile internationale la care Romania este parte.

1
I. P. Filipescu, op. cit., vol. I, p. 232-249; I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op.. cit., p. 255; D. Al. Sitaru,
op. cit., p. 183; O. Capatina, Regimul persoanelor straine in Romania, Ed. Academiei, Bucuresti,
1969, p. 25-30; N. Diaconu, Regimul juridic aplicabil persoanei juridice straine, in R.D.C., nr. 2/2005,
p. 112
2
D. A. Sitaru, op. cit., p. 179

2
 Criteriul de drept comun pentru determinarea nationalitatii unei
persoane juridice este aplicabil ori de cate ori nu exista o
reglementare care sa prevada un criteriu special in materie.

2. Criteriile speciale pentru determinarea nationalitatii persoanei

juridice sunt intalnite foarte rar in dreptul roman. Insa, in legislatia
diferitelor state sunt intalnite urmatoarele criterii:
 Criteriul vointei fondatorilor- acest criteriu da eficienta
maxima principiului autonomiei de vointa in materia constituirii
de subiecte colective de drept;
 Criteriul locului de inregistrare a actului constitutiv al
persoanei juridice- nationalitatea este data de taraunde se
inregistreaza noua persoana juridica, chiar daca sediul acesteia
se va afla in alta tara decat cea de inregistrare;
 Criteriul plasarii centrului activitatii economice a persoanei
juridice- se acorda relevanta maxima locului unde este centrul
activitatii economice a persoanei juridice.

Unul dintre cele mai importante criterii speciale il reprezinta criteriul

controlului. Conform acestui criteriu, o persoana juridica poate fi
socotita ca apartinand unui stat strain datorita controlului care se exercita
asupra ei de catre interese straine. Astfel, controlul se apreciaza dupa
cetatenia asociatilor, dupa provenienta capitalului social si/sau dupa
cetatenia persoanelor care formeaza organele de conducere ale respectivei
persoane juridice.

Situatia speciala cand persoana juridica are sedii in mai multe tari

Atunci cand persoana juridica are un singur sediu social,

nationalitatea acesteia va fi stabilita in functie de teritoriu pe care acest
sediu se afla situat. Insa in cazul in care persoana juridica are sedii in
state diferite, pentru determinarea nationalitatii acesteia, esentiala este
stabilirea sediului real ( art. 40, alin. (2) din Legea 105/1992).
Prin sediu real se intelege locul unde se afla centrul principal de
conducere si de gestiune a activitatilor statutare, chiar daca hotararile
organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de
actionari sau asociati din alte state (art. 40, alin (3) din Legea 105/1992).

3
 Calificarea notiunii de sediu social

Calificarea notiunii de sediu social se face in conformitate cu legea

romana, ca lex fori, conform legii in materie de calificare a institutiilor
juridice (art. 3 din Legea nr. 105/1992). De altfel, art. 40, alin. (3), facand
aplicarea acestei reguli, califica notiunea de “sediu real”.
In functie de calificarea sediului social, care constituie punctul de
legatura al normei conflictuale privind statutul organic al persoanei
juridice, fara a se schimba norma conflictuala aplicabila, se modifica
legea aplicabila (lex societatis), dupa cum sediul este socotit a fi in
Romania sau in strainatate, si deci persoana juridica are nationalitate
romana sau straina.
Calificarea nationalitatii si a sediului dupa legea romana, ca lex
fori, prezinta importanta mai ales in cazul societatilor comerciale cu
participare straina constituite in tara si a celor cu participare romaneasca
constituie in in strainatate, a sucursalelor, filialelor si reprezentantelor
firmelor straine in tara, respectiv romane in strainatate, deoarece acestea
vor fi socotite de legea romana ca avand nationalitate romana sau straina,
in functie de sediul lor social- determinat conform art. 40 din Legea nr.
105/1992, in lipsa unor dispozitii derogatorii in legi speciale- indiferent
daca recunoaste sau nu nationalitatea astfel atribuita respectivei persoane
juridice.

Fuziunea persoanelor juridice de nationalitati diferite

si schimbarea nationalitatii

Art. 46 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea

raporturilor de drept international privat reglementeaza aceasta situatie
statuand ca : ‘Fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite
poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de
cele 2 legi nationale aplicabile statutului lor organic’’. Desigur, este vorba
atat de conditiile de fond, cat si cele de forma necesare pentru realizarea
fuziunii.1
In ceea ce priveste schimbarea nationalitatii persoanei juridice,
Legea nr. 105/1992 nu contine o reglementare expresa. Este insa admis in
doctrina ca o astfel de schimbare opereaza prin schimbarea sediului social
si ca dispozitiile incidente fuziunii sunt aplicabile si schimbarii

1
M. N. Costin, S. Deleanu, op. cit.,vol I, p. 81-82

4
nationalitatii2. Prin schimbarea sediului social nu trebuie sa se urmareasca
scopuri ilicite, sediul nou trebuie sa nu fie fraudulos si sa fie real, nu
fictiv.

Domeniul de aplicare a legii statutului organic

al persoanei juridice

Statutul organic al persoanei juridice, care este carmuit de legea

nationala a acesteia, constituie o institutie juridica complexa, care
subsumeaza totalitatea elementelor care configureaza regimul juridic al
persoanei juridice.
Legea nr. 105/1992, in art. 42, stabilind domeniul de aplicare a
legii statutului organic al persoanei juridice, procedeaza implicit si la
calificarea notiunii de statut organic, stabilind elementele principale care
intra in sfera acesteia. Legea statutului organic reglementeaza in special :

a) Capacitatea persoanei juridice – atat capacitatea de

folosinta, cat si cea de exercitiu.
Astfel, in ceea ce priveste capacitatea de folosinta, legea nationala va
determina in special :
- Elementele constitutive ale persoanei juridice ;
- Modalitatile de constituire a acestora ;
- Capacitatea de a incheia acte juridice, precum si limitele acestei
capacitati ;
- Reorganizarea si incetarea persoanei juridice etc.
In privinta capacitatii de exercitiu a persoanei juridice, legea carmuieste
in special :
- Constituirea si atributiile organelor de conducere ale persoanelor
juridice ;
- Relatia dintre organele de conducere si persoana juridica insasi ;
- Relatia dintr organele de conducere ale persoanei juridice si tertii
cu care sunt incheiate acte juridice etc.
b) Modul de dobandire si de pierdere a calitatii de
asociat
c) Drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de
asociat
d) Modul de alegere, competentele si functionarea
organelor de conducere ale persoanei juridice
e) Reprezentarea acesteia prin intermediul organelor
proprii
2
D. Al. Sitaru, op. cit., p. 185

5
 f) Raspunderea persoanei juridice si a organelor ei
de conducere fata de terti
g) Modificarea actelor constitutive
h) Dizolvarea si lichidarea persoanei juridice

In afara acestor elemente, legea nationala a unei persoane juridice mai

reglementeaza si alte aspect ce tin de statutul ei organic, cum ar fi
denumirea si sediul persoanei juridice, ca atribute de identificare a
acesteia.

Speta

Reclamanta D., societate comerciala pe actiunicu sediul in

Romania , in calitate de locator, a solicitat instantei romane de judecata,
in contradictoriu cu parata R.C., societate comerciala cu raspundere
limitata cu sediul in Romania , in calitate de locatar, asociatii acesteia din
urma fiind cetateni straini, constatarea nulitatii absolute a contractului de
locatiune incheiat pe data de 24.11.1992 pentru considerentul lipsei
capacitatii juridice la momentul incheierii respectivului contract. In
motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca inmatricularea societatii parate
in Registrul comertului s-a efectuat ulterior incheierii contractului de
locatiune, respectivul contract avand ca obiect un imobil ce are ca
destinatie sediul social al societatii parate.

Bibliografie

6
1. T. Prescure, C. N. Savu (2005), Drept International Privat,
Editura Lumina Lex, Bucuresti
2. O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa (2008), Manual de
drept international privat, Editura Hamangiu, Bucuresti
3. D. A. Sitaru (2001), Drept international privat –tratat-,
Editura Lumina Lex, Bucuresti