Sunteți pe pagina 1din 379

ASISTENTA MEDICALĂ SI TEHNICI DE NURSING.

Asistenta medicală = registered nurse (literatura anglofonă) = infirmiere diplomee


(literatura francofona).
Concepţia Virginiei Henderson despre rolul asistentei medicale: „rolul esenţial al
asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi menţină sau
recapete sănătatea (sau să-l asiste în ultimele sale clipe).”
Descrierea OMS: „rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi
grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile psihice, mentale şi sociale, afectate
semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.”
Consiliul Internaţional al Nurselor defineşte nursa:
- o persoană care a parcurs un program complet de formare
- a trecut cu succes examenele stabilite de Consiliul asistenţilor medicali
- este autorizată să practice profesia în concordanţă cu pregătirea şi experienţa sa
- este autorizată în îndeplinirea acelor proceduri şi funcţii impuse de îngrijirea
sănătăţii în orice situaţie s-ar afla, dar să nu facă o procedură pentru care nu este
autorizată.
Codul asistentelor medicale descrie 4 responsabilităţi ale nursei:
1. promovarea sănătăţii
2. prevenirea îmbolnăvirilor
3. restabilirea sănătăţii
4. înlăturarea suferinţei – îngrijirea celui bolnav din punct de vedere fizic, mental, a
celor cu deficienţe, etc.
Nursa generalistă presupune:
- o pregătire multidisciplinară - tehnică, practică
- însuşirea competenţelor de bază
- cunoştinţe de psihologie
- să aibă o atitudine potrivită faţă de pacient şi familia sa
- să aibă capacitatea de empatie (preocuparea de a înţelege ceea ce simt ceilalţi)
Fenomenele urmărite de asistenta medicală sunt reacţiile:
- individuale
- familiale
- de grup – la problemele actuale sau potenţiale de sănătate.
FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE
Sarcina de bază a asistenţei medicale este asigurarea condiţiilor optime de îngrijire
multilaterală a bolnavilor. În vederea acestui scop, ea are atât atribuţii medicale şi
igienico-sanitare, cât şi sarcini organizatorice, educative şi gospodăreşti, aceste sarcini
fiind valabile atât în cadrul asistenţei medicale a adultului cât şi a copilului.
Locul de muncă al asistentei medicale este spitalul, policlinica, cabinetele medicale
sau terenul în cadrul dispensarelor medicale urbane sau rurale; de asemenea, ea îşi poate
exercita profesia şi la domiciliul pacienților, asigurând condiţiile optime pentru îngrijirea
şi vindecarea acestora; pentru a putea îndeplini o muncă de calitate în aceste instituţii, ea
trebuie să le cunoască bine, atât ca structură, cât şi ca funcţionalitate.
Asistenta medicală întocmeşte formele legate de internarea şi externarea bolnavilor
din spital, ţine evidenţele administrative şi medicale ale bolnavilor. Ea supraveghează
pacienţii internaţi, notând în foaia de temperatură parametrii funcţiilor vitale, urmărind
toate complicaţiile şi accidentele posibile ale bolii de bază şi ale tratamentului aplicat. Tot
asistenta medicală, pe baza indicaţiilor prescrise de medic, pregăteste condica de
medicamente, administrează medicamentele şi supraveghează efectul lor, semnalând
orice schimbare s-ar ivi în starea bolnavului.
De asemenea, asistenta medicală execută recoltările de produse biologice şi
patologice, sondaje, pregăteşte bolnavii pentru examinările paraclinice: radiologice,
endoscopice, explorări funcționale – sau pentru intervenţiile chirurgicale. Ea poate
interveni pentru resuscitarea pacienţilor găsiţi în stop cardiorespirator până la sosirea
echipei de intervenţie.
În urma activităţii de la locul de muncă sau prin cursuri de perfecţionare, asistenta
medicală poate să se specializeze în ramurile de radiologie, transfuzie, reanimare,
instrumentar (în sălile de operaţie), explorări funcţionale, fizioterapie, pediatrie,
obstetrică-ginecologie, igienă.
Funcţiile asistentei medicale sunt de natură:
- independentă
- dependentă
- interdependentă
A. Funcţiile de natura independentă:
Asistenta asistă pacientul din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv în:
- îngrijiri de confort – când el nu-şi poate îndeplini independent anumite funcţii
- stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită
- transmite informaţii, învăţăminte
- este alături de indivizi şi colectivitate pentru promovarea unor condiţii mai bune
de viaţă şi sănătate
B. Funcţii de natură dependentă
La indicaţia medicului:
- aplică metodele de observaţie, tratament sau readaptare
- observă modificările provocate de boală sau tratament şi le transmite
medicului
C. Funcţia de natură interdependentă
Asistenta:
- colaborează cu alţi profesionişti (educatori, logopezi, psihologi, profesori) din
domeniul sanitar, social, administrativ
- participă la activităţi interdisciplinare
- participă la acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social
- exercită acţiuni de educaţie pentru sănătate, de rezolvare a problemelor
psihosociale, acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
Alte funcţii:
- funcţia profesională: - este vorba de rolul cel mai important al asistentei, acela de
a se ocupa de pacient în scopul menţinerii echilibrului sau de a face pentru el ceea ce el
însuşi nu poate; aici sunt cuprinse funcţiile: tehnică, preventivă, de utilizare a tehnicii, de
psiholog
- funcţia educativă – de educare pentru sănătate; această funcţie presupune, alături
de calităţi psihologice şi aptitudini pedagogice – de comunicare, de convingere.
- funcţia economică – presupune gestionarea serviciului, organizarea timpului,
organizarea aprovizionării.
- funcţia de cercetare – presupune dezvoltarea unor calităţi specifice; prin
activitatea multidisciplinară pe care o desfăşoară, ea are atribuţia de identificare a
domeniilor de cercetare, mai ales cercetare de nursing.
Domeniile de activitate pentru asistenta generalistă pot fi următoarele:
- servicii de sănătate – staţionar, ambulatoriu
- învăţământ, cultură
- cercetare, educaţie
- social-economic
- administrativ, alimentar
- în inspectoratele de poliţie sanitară
Locul de muncă al asistentei medicale poate fi:
- în comunitate şi ambulatoriu – dispensar rural sau urban
- policlinică
- şcoli, grădiniţe, leagăne de copii
- cămine de bătrâni
- în spitale: pe secţiile de interne, chirurgie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie etc.
- în inspectoratele de poliţie sanitară - igiena
Conform legii 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi de
moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor
din Romania,
Art.1: Profesia de asistent medical şi profesia de moaşă se exercită pe teritoriul
Romaniei de către persoane fizice care au titlul oficial de asistent medical respectiv titlul
oficial de moaşă. Aceste persoane pot fi:
- cetăţeni ai statului roman
- cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene
- rude de gr I aflate în întreţinerea unui cetăţean membru al UE, care desfăşoară
legal activităţi pe teritoriul Romaniei, indiferent de cetăţenie
- rezidenţi pe termen lung în statele UE, Spaţiul Economic European sau al
Confederaţiei Elveţiene
Conform Art.2, asistentul medical este asistent medical generalist sau asistent
medical de specialitate într-un anumit domeniu de activitate cu titlu oficial de calificare
certificat prin diplome.
Titlurile profesionale de asistent medical:
-asistent medical generalist
-asistent medical de îngrijiri generale de sănătate
-asistent medical de obstetrică-ginecologie
-asistent medical de pediatrie
-asistent medical de balneofizioterapie
-asistent medical de igienă
-asistent medical de igienă şi sănătate publică
-asistent medical laborator clinic
-asistent medical radiologie şi imagistică
-asistent medical farmacie
-asistent medico-social
-asistent medical de nutriţie şi dietetică
-asistent medical de ocrotire
-asistent de balneofiziokinetoterapie şi recuperare
-asistent medical de urgenţe medico-chirurgicale
-asistent de profilaxie stomatologică
-asistent igienist pentru cabinet stomatologic
-asistent pentru stomatologie/asistentă dentară
Persoanele care au dreptul de a profesa ca asistent medical/moaşă în Romania
(art.1) trebuie să deţină titlul oficial de calificare(art.9 litera a) să fie apte din punct de
vedere medical(certificate de sănătate fizică şi psihică), (litera b) să fie autorizate de
Ministerul Sănătăţii Publice(litera c) şi care nu au fost condamnate definitiv pentru
săvărşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii(cazier judiciar)(litera
d).
Asistentul medical/moaşa exercită profesia pe baza Autorizaţiei de Liberă Practică
(Art 10, aliniatul 2) emisă de MSP - Ministerul Sănătăţii Publice, pe baza următoarelor
acte:
-titlurile oficiale de calificare
-certificatul de sănătate fizică şi psihică
-certificatul de cazier judiciar
-avizul OAMMR
OAMMR (Organizaţia Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din Romania)
Asistentul medical/moaşa îşi desfăşoară activitatea conform pregătirii
profesionale, în sistem public sau privat, în cadrul echipei medicale sau independent în
sistemul îngrijirilor de sănătate (art 11). Asistentul medical/moaşa nu sunt funcţionari
publici (art 12). Întreruperea activităţii profesionale pe o perioadă mai mare de 5 ani
impune reatestarea competenţei profesionale prin OAMMR (art 14).
Pregătirea asistenţilor medicali generalişti, a moaşelor şi a asistenţilor medicali de
alte specialităţi se realizează prin următoarele forme de învăţământ:
- învăţământ superior medical de scurtă şi lungă durată
- învăţământ sanitar postliceal, cu durată de 3 ani
Absolventul şcolii sanitare postliceale este asistent medical cu studii postliceale
sau asistent medical generalist şi deţine certificate de absolvire. Absolventul colegiului
medical este asistent medical cu studii superioare de scurtă durată sau asistent medical
generalist cu studii superioare de scurtă durată şi deţine diplomă de absolvire, eliberată de
Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Educaţiei
Cercetării şi Tineretului, pe când absolventul de învăţământ superior medical de lungă
durată este asistent medical generalist cu studii superioare de lungă durată, respectiv
moaşă şi se certifică cu diplomă de licenţă eliberată de Ministerul Educaţiei şi
Cercetării/Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi poate urma studii
postuniversitare.
Certificatul de asistent medical, respectiv diploma de licenţă menţionează
competenţa profesională dobândită (art 19, aliniat 3). Formarea continuă a asistenţilor
medicali/moaşelor (art 25) se face în instituţii abilitate de Ministerul Sănătăţii Publice.
OAMMR (art 40) se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională a
asistenţilor medicali şi moaşelor, nonguvernamentală, de interes public, apolitică,
nonprofit având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de
asistent medical/moaşă cu drept de liberă practică. OAMMR colaborează cu MSP (art 42)
la elaborarea normelor specifice şi a regulamentelor privind profesiile de asistent
medical/moaşă şi asigură aplicarea lor (punctual 1 litera a) etc.

NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINŢEI UMANE


TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW
Psiholog şi umanist american, Abraham Maslow identifică 5 categorii de necesităţi ale
fiinţei umane, pe care le ierarhizează într-o piramidă.
 treapta inferioară sau primară cuprinde nivelul I şi II; aici sunt incluse
necesităţile fiziologice sau necesităţile fizice, elementare, ele fiind întâlnite şi în regnul
animal.
 nivelul I cuprinde funcţiile: a respira, a avea o bună circulaţie, a mânca, a
bea, a elimina, a menţine temperatura corpului constantă, a dormi, a se odihni, a
comunica, a se recrea; este treapta situată la baza piramidei, fiind astfel primul aspect
vizat de nursă în activitatea de îngrijire.
 abia atunci când un nivel este satisfăcut, se poate trece la nivelul următor.
 nivelul II cuprinde nevoia de siguranţă în condiţiile în care există un
echilibru biologic; instabilitatea acestui nivel apare în prezenţa agresiunilor externe:
pierderea adăpostului, schimbarea mediului.
 Nivelele superioare:
 nivelul III cuprinde nevoia de apartenenţă; omul este o fiinţă socială, el
nu poate trăi singur, simte nevoia de a trăi într-un grup stabilit după criterii geografice,
economice, religioase. Celula organizării societăţii umane este familia; activitatea de
îngrijire-nursing trebuie să ţină cont de acest aspect.
 nivelul IV este cel al recunoaşterii individului; orice om îşi doreşte şi are
nevoie de iubire, stimă, respect. El va avea un rol în societate corespunzător dorinţei,
pregătirii profesionale, capacităţii intelectuale.
 nivelul V reprezintă realizarea personalităţii, dorinţa de autodepăşire.
Aportul pe care fiecare om îl aduce – prin invenţii tehnologice, prin artă, medicină, etc.,
contribuie la evoluţia şi progresul societăţii omeneşti.
NEVOILE FUNDAMENTALE ŞI DIMENSIUNILE BIO-PSIHO-
SOCIALE , CULTURALE ŞI SPIRITUALE
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson porneşte de la existenţa unor necesităţi
fiziologice şi aspiraţii ale fiinţei umane numite - nevoi fundamentale. În elaborarea lor ,
V.H a pornit de la teoria lui Maslow.
Cadrul conceptual al V.H – se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale cu
componente bio – psiho - sociale , culturale şi spirituale.
Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea nevoilor este motto-ul
de bază al AMG (asistentei medicale generaliste).
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;
2. nevoia de a se alimenta şi hidrata;
3. nevoia de a elimina;
4. nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură;
5. nevoia de a dormi şi a se odihni;
6. nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;
7. nevoia de a-și menţine temperatura în limite fiziologice 36-37 ºC;
8. nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele;
9. nevoia de a evita pericolele;
10. nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale (a-şi practica religia);
11. nevoia de a comunica;
12. nevoia de a se realiza;
13. nevoia de a se recrea;
14. nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea.
Fiecare dintre aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale fiinţei umane:
- o dimensiune biologică (biofiziologică)
- o dimensiune psihologică
- o dimensiune sociologică
- o dimensiune culturală
- o dimensiune spirituală.
Cele 14 nevoi fundamentale îmbracă forme variate dupa individ, starea sa de
sănătate, maturitate, obiceiuri personale şi culturale ; ele constituie un tot unitar, nu este
bine să fie separate unele de altele. Asistenta care vrea să personalizeze îngrijirile trebuie
să ţină seama de diversele dimensiuni implicate şi de interacţiunea dintre nevoi.
1. Nevoia de a respira şi de a avea o bună circulaţie
- a respira reprezintă funcţia organismului prin care se primeşte oxigenul astmoferic şi se
elimină bioxidul de carbon din organism (respiraţia pulmonară)/ iar la nivel tisular, se
cedează bioxidul de carbon rezultat în urma arderilor tisulare, acceptându-se oxigenul
indispensabil vieţii (respiraţia celulară).
- a avea o bună circulaţie se referă la asigurarea unei circulaţii sanguine adecvate, prin
contractilitatea inimii; sângele este transportul pentru gazele sanguine (oxigen şi bioxid
de carbon), pentru substanţele nutritive şi alţi produşi biologici necesari organismului.
- sistemul circulator este cel care asigură integrarea funcţiilor organismului; primul
ajutor care se acordă unui pacient va asigura, preferenţial, respiraţia şi circulaţia sângelui.
- dimensiunea psiho-socio-culturală este influenţată de: emoţii, frică, fumat, mediul
poluat, etc.
- nevoia de a respira prezintă anumite particularitaţi la nou-născut, sportivi, vârstnici.
2. Nevoia de a mânca şi a se hidrata
- alimentele constituie sursa de energie şi substratul biologic pentru celulele
organismului.
- apa este mediul în care se produc reacţiile chimice din organism; fără apă, viaţa nu este
posibilă.
- cele două funcţii sunt influenţate de nevoile fiziologice ale individului din momentul
respectiv, de vârstă, talie, starea socială, tradiţie, starea de boală.
- aspectul bio-fiziologic interesează anumite mecanisme, masticaţie, deglutiţie, digestie,
de asemenea necesarul de calorii sau alte substanţe nutritive.
- dimensiunea psiho-socio-culturală se manifestă prin obiceiurile legate de rasă, religie,
naţionalitate
- este legată de alte nevoi (de a comunica, elimina, etc) şi se modifică după stadiul de
maturitate al individului.
3. Nevoia de a elimina
- este o funcţie complexă a organismului prin care sunt îndepărtate substanţele toxice sau
secretate substanţe nenecesare organismului în afara acestuia.
- această nevoie cuprinde eliminarea renală, intestinală, respiratorie şi cutanată
- eliminarea se face în funcţie de aport, vârstă, starea de echilibru a organismului,
prezenţa bolii.
- aspectul bio-fiziologic este în acelaşi timp mecanic, chimic, hormonal
- dimensiunile psiho-socio-culturale sunt numeroase; emoţiile pozitive şi negative
influenţeaza frecvenţa urinară, calitatea şi cantitatea scaunelor. Atitudinea părinţilor faţă
de curăţenie, atitudinea pacientului faţă de curăţenie provin din moştenirea culturală.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
- această funcţie asigură independenţa individului în deplasare, pentru realizarea
necesităţilor; mişcarea şi menţinerea posturii indică starea de echilibru general a
organismului şi asigură integrarea tuturor celorlalte funcţii.
- această funcţie este influenţată de vârstă, tip constituţional, sex, tipul de activitate
fizică, starea de boală.
- bio-fiziologic, independenţa diferă la copilul mic şi la adult, la cei cu hemiplegie sau la
alergători.
- sistemul muscular, osteoarticular, cardiovascular şi nervos influenţează libertatea de
mişcare, de adaptare, de evitare.
- din punct de vedere psiho-socio-cultural, mişcarea şi poziţia corpului reflectă starea de
spirit, vitalitatea, bunele maniere, etc.
- problemele de sănătate fac să se nască nevoi individuale legate de mişcare (mersul cu
ajutorul bastoanelor, cărucioarelor)
5. Nevoia de a dormi şi de a te odihni
- este funcţia care asigură adaptabilitatea biologică a individului prin restabilirea
funcţională şi energetică a ţesuturilor; somnul şi odihna sunt indispensabile pentru
integrarea funcţiilor organismului.
- bio-fiziologic, somnul şi odihna variază cu vârsta şi starea de sănătate: copilul mic are
nevoie de mai mult somn decât adultul, convalescentul are nevoie de mai mult somn
pentru refacere.
- calitatea somnului, a repausului mental şi fizic, este asociată sistemelor cardiovascular,
gastrointestinal, neuromuscular – o persoană privată timp îndelungat de somn prezintă
tulburari fizice şi psihice.
- psiho-socio-cultural, somnul şi repausul sunt afectate de emoţii şi obligaţii sociale
(anumite grupuri utilizează droguri fie pentru a adormi, fie pentru a fi treji).
6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca
- bio-fiziologic, activităţile cotidiene necesare independenţei în acest domeniu variază în
funcţie de vârsta şi de integritatea neuro-musculară; nou-născutul, pacientul paralizat
necesită ajutor, pacientele cu mamectomie sunt preocupate de corectarea aspectului
estetic, etc.
- prin îmbrăcăminte se evită pierderea căldurii şi a umidităţii, contaminarea tegumentelor
cu praf sau substanţe iritante şi expunerea la radiaţiile solare.
- psiho-socio-cultural, există variaţii imense în alegerea vestimentaţiei, exprimarea
personalităţii, sexualităţii, convingerilor religioase; funcţia descrie afirmarea
personalităţii individului, apartenenţa la grupurile socio-culturale şi religioase.
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
- omul este o fiinţă homeotermă, adică îşi asigură o temperatură constantă pentru a
funcţiona optim şi chiar a exista.
- bio-fiziologic, temperatura corpului depinde de exerciţiu, de starea de hidratare,
controlul hipotalamic; vârsta face să varieze temperatura corporală, mediul ambiant
influenţează temperatura.
- componenta psihică – se manifestă în influenţa emoţiilor asupra temperaturii;
anxietatea poate provoca o creştere a temperaturii corporale.
8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele
- funcţia constă în menţinerea igienei tegumentelor, fanerelor (unghii, păr), cavităţilor şi
orificiilor ( nas, urechi, gură, tub digestiv, organe genitale).
- independenţa în materie de igienă personală este în funcţie de capacitatea fizică de a
face gesturile şi mişcările necesare, precum şi de factori biologici – vârsta şi sexul; igiena
se face diferit la nou născut, vârstnic imobilizat la pat, sau la o persoană adultă sănătoasă.
- sănătatea psihică şi emoţională se reflectă în starea tegumentelor, atenţia acordată
îngrijirii părului (coafura), unghiilor, etc. Emoţiile afectează transpiraţia, secreţiile, iar
normele de curăţenie diferă de la un grup socio-cultural la altul, de la o epocă la alta.
9. Nevoia de a evita pericolele
- pericolele pot proveni din mediul intern sau extern
- bio-fiziologic, independenţa constă în a evita anumite alimente sau medicamente şi de a
avea grijă în desfăşurarea anumitor activităţi (în spital- pentru a nu cădea din pat, a nu se
răni la baie, etc.)
- psiho-socio-cultural – este nevoie de asigurarea securităţii psihice, prin prezenţa unor
persoane apropiate, rude la pacientul vârstnic, singur - izolarea culturală se previne prin
integrarea în comunităţi cu preocupări culturale asemănătoare.
10. Nevoia de a comunica cu semenii
- este o nevoie fundamentală comună tuturor fiinţelor umane.
- din punct de vedere fiziologic, comunicarea verbală cuprinde articulaţia, fonaţia, iar cea
non-verbală depinde de capacitatea psihică de a schimba gesturi, atitudini corporale.
- componentele psiho-socio-culturale se manifestă în alegerea conţinutului exprimat:
sentimente, idei, emoţii.
- comunicarea se desfăşoară în familie (între copil-părinte, soţ-soţie), între parteneri şi
între orice fel de indivizi (persoane cunoscute sau necunoscute).
- este o funcţie de integrare psihologică la nivel înalt.
- când un pacient nu-şi poate satisface nevoia de comunicare, asistenta medicală trebuie
să-l ajute pentru a găsi noi moduri de exprimare.
11. Nevoia de a-şi practica religia
- componenta bio-fiziologică a independenţei în acest domeniu se exprimă prin gesturi,
mişcări, atitudini necesare cultului: anumite religii practică circumcizia, altele interzic
anumite alimente(post) sau transfuzia de sânge, etc.
- îngrijirea pacientului trebuie să ţină cont de opţiunea religioasă a pacientului şi să fie
adaptată acesteia.
- componenta psiho-socială se exprimă prin diferite particularităţi ale fiecarei religii în
parte: unele au slujba duminica, altele sâmbăta. Unele convingeri religioase extreme îşi
împing practicanţii spre comiterea unor crime, asasinate în masă, cu un puternic impact
social.
12. Nevoia de a fi ocupat pentru a fi util
- de-a lungul etapelor vieţii, fiinţa umană are nevoie să se realizeze, să studieze, să
muncească.
- aceste activităţi depind de capacitatea fiziologică şi dezvoltarea psiho-socială a
individului.
- o problemă de sănătate poate să diminueze mijloacele de care pac. dispune pentru a se
simţi util.
13. Nevoia de a se recrea
- este o nevoie fundamentală şi comună tuturor fiinţelor umane.
- poate fi înţeleasă ca o odihnă psihologică, ce intervine favorabil în echilibrul biologic.
- pentru satisfacerea acestei nevoi, uzual este aleasă una sau două zile, la sfârşit de
săptămână, pentru relaxare, plimbare, lectură, sport.
- această nevoie se derulează în concordanţă cu gradul de cultură, posibilităţile socio-
economice ale individului.
14. Nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea
- nevoia de descoperire, de adăugare de noi cunostinţe, este comună tuturor, mai ales la
copii şi în timpul anilor de studiu.
- componenta bio-fiziologică este reprezentată de inteligenţă şi integritatea simţurilor.
- componenta psiho-socio-culturală se manifestă prin dorinţa de a afla şi de a cunoaşte
valoarea acordată educaţiei de grupul socio-cultural.
- o problemă de sănătate face să se ivească nevoi particulare de a învăţa: un pacient
trebuie să înveţe să îşi facă insulina, altul să îşi îngrijească punga de colostomă.
NEVOIA ŞI HOMEOSTAZIA
Satisfacerea în ansamblu a unei nevoi a unei persoane permite conservarea sau
echilibrul diverselor nevoi fundamentale prin procese fiziologice şi biologice.
NEVOIA: - este o necesitate care cere un aport, o uşurare, lipsa unui lucru de necesitate,
de dorinţă, de utilitate a unui lucru.
HOMEOSTAZIA: - este o stare de echilibru, de autoreglare care se instalează între
diversele procese fiziologice ale persoanei.
Acest concept de echilibru se extinde şi la procesele psihosociologice şi vom vorbi
despre homeostazie: fiziologică; psihosocială;
Nesatisfacerea uneia dintre cele 14 nevoi poate avea repercursiuni asupra
organismului(asupra mai multor organe sau aparate) apărând aşa numita
MANIFESTARE DE DEPENDENŢĂ sau problemele pacientului; sau simptomatologie
Ex: -Astm bronşic -Dispnee
-Nelinişte
-Agitaţie
-Frica de moarte
-Transpiraţii reci.

INDEPEDENŢA ŞI DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOILOR


FUNDAMENTALE
INDEPENDENTA la adult ═ atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor
fundamentale (echilibrul biopsihosocial) prin acţiuni pe care le îndeplineşte individul
însuşi(singur), fără ajutorul unei alte persoane.
Pentru copii indepedenţa se consideră şi atunci când nevoile sunt îndeplinite cu ajutorul
altei persoane în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare a copilului.
DEPENDENŢA: incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a îndeplini
el însuşi (singur, fără ajutorul unei alte persoane ) acţiuni care să-i permită un nivel
acceptabil în satisfacerea nevoilor fundamentale.
Manifestarea de dependenţă: - atunci când o nevoie fundamentală nu este satisfăcută din
cauza unei surse de dificultate apar una sau mai multe manifestări de dependenţă.
Acestea sunt semne observabile ale unei incapacităţi a persoanei de a-şi satisface
el însuşi nevoile.
Ex : - în cadrul nevoii de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele – apariţia unei escare
(culoare roşiatică de la nivelul pielii); = disconfort la nivelul tegumentului = manifestare
de dependenţă care poate conduce în final la o izolare socială.
- legat de nevoia de a dormi, de a se odihni – insomnia – produce tulburări atenţie –
care pot determina chiar un accident.
TIPURI DE DEPENDENŢĂ
1. Potenţială
2. Actuală
3. Descrescândă
4. Permanentă.
1) POTENŢIALĂ: - acea dependenţă care poate să apară din cauza unei anumite
predispoziţii a persoanei
2) ACTUALĂ: - problema prezentă, iar acţiunile AMG pot fi corective
3) DESCRESCÂNDĂ: - dependenţa pacientului se reduce, este în descreştere iar
rolul AMG este de a susţine acest progres şi de a-l face să-şi regăsească acel nivel
minim, optim, de autonomie.
4) PERMANENTĂ: - în ciuda îngrijirilor din partea AMG, problema pacientului
nu poate fi corectată, dependenţa devenind permanentă sau cronică iar rolul AMG este de
suplinire, de a ajuta.
SURSELE DE DIFICULTATE:
- se definesc ca fiind cauza dependenţei sau orice obstacol major care împiedică
satisfacerea uneia sau a mai multor nevoi fundamentale.
- pot fi cauzate de : 1) factori de ordin fizic
2) factori de ordin psihologic
3) factori de ordin spiritual
4) factori legaţi de insuficiente cunoştinţe.
1. Sursele de ordin fizic: - cuprind toate obstacolele fizice de natură intrinsecă (care
provin de la pacient) sau extrinsecă (adică care cuprind agenţi exteriori care în contact cu
organismul uman împiedică buna funcţionare a organismului);
Ex : - de obstacol intrinsec: - ecluzie intestinală
- de obstacol extrinsec: - sondă vezicală, branulă, pansament dentar.
2. Sursele de ordin psihologic: - cuprind sentimente, emoţii, stări sufleteşti şi
intelectuale care pot influenţa satisfacerea unei nevoi fundamentale;
Ex: - tulburări de gândire, emoţii, anxietate, stres, modificarea imaginii corporale, doliul.
3. Sursele de ordin social: - cuprind problemele generale ale persoanei şi generate de
persoană în raport cu anturajul său, cu partenerul de viaţă, cu familia, cu colegii de
muncă; raportul persoanei cu comunitatea;
Aceste raporturi pot fi de ordin cultural sau economic.
Se pot prezenta sub formă de modificări ale rolului social (şomajul sau un nou loc
de muncă pot determina dificultăţi în comunicare, probleme de adaptare culturală).
4. Sursele de ordin spiritual: - aspiraţii spirituale, revolta persoanei asupra sensului
vieţii, întruniri religioase, filozofice, limite în practicarea religiei cu repercursiuni mai
ales asupra persoanelor în vârstă şi muribunzi.
5. Factori legaţi de insuficiente cunoştinţe: - AMG ajută pacientul în câştigarea unor
cunoştinţe care îi sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor fundamentale.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
Este o metodă organizată şi sistematică care permite acordarea îngrijirilor
individualizate;
- este un mod de a gândi care permite o intervenţie conştientă, planificată a
îngrijirilor în scopul protejării şi promovării sănătăţii.
Procesul de îngrijire are 5 etape:
1) - culegerea de date (interviul)
2) - analiza şi interpretarea datelor (nursing)
3) - planificarea îngrijirilor (obiective)
4) - realizarea intervenţiilor (aplicarea lor)
5) - evaluarea.
1) Culegerea de date – ne permite să adunăm toate datele despre pacient în globalitatea
sa, despre suferinţa sa, obiceiurile sale;
2) Analiza şi interpretarea datelor (diagnosticul de nursing) - ne permite să punem în
evidenţă problemele specifice de dependenţă şi sursele de dificultate care le-au generat
(de elaborare a diagnosticului de nursing);
3) Planificarea îngrijirilor / obiective:
a) – să determinăm scopurile / obiectivele care trebuiesc urmate pentru a ne atinge ţelul
sau rezultatul aşteptat;
b) - stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea obiectivelor.
4) Aplicarea intervenţiilor (executarea lor): - precizarea concretă a intervenţiilor, a ceea
ce trebuie să facem;
5)Evaluarea rezultatelor: - analizele rezultatului obţinut,dacă intervenţiile au fost sau nu
corect aplicate sau dacă nu au apărut date sau probleme noi în evoluţia pacientului (ele
trebuie imediat notate în Foaia de Temperatură şi eventual dacă este nevoie de o
reajustare, readaptare a obiectivelor sau intervenţiilor - proces ciclic).
INTERVIUL :
- discuţie sau întrevedere faţă în faţă cu pacientul;
- anamneza: -(culegerea de date)- dialog ;
- este o formă specială de comunicare verbală sau nonverbală care se desfăşoară între
AMG şi persoana care recurge la îngrijiri de sănătate.
A. CONDITII PENTRU EFECTUAREA UNUI INTERVIU:
Trebuie să se ţină cont de numiţi factori importanţi:
 alegerea momentului oportun pentru pacient;
 respectarea – orei de masă; momentelor de repaus şi oboseală;
 perioadei când pacientul se simte rău sau suferind
AMG trebuie să ia interviul aşa încât să acorde o perioadă suficientă de timp
exprimării pacientului în ritmul său(răbdare);
- crearea unui microclimat care să ţină seama de intimitatea la care are dreptul pacientul
şi confortul la care are dreptul acesta;
- capacitatea AMG de a manifesta un comportament care să reflecte:
- atitudine de acceptare;
- capacitate de ascultare;
- atitudine de respect;
- capacitate de empatie(de a se transpune în situaţia celui cu probleme);
AMG demonstrează acest comportament - prin menţinerea unui contact vizual,
prin mimică, expresie senină a feţei sau surâzătoare după caz.
- printr-o poziţie comodă şi limbaj care dovedesc pacientului dorinţa sa de a-l
asculta şi uşura interviul.
B) ABILITĂŢILE AMG DE A FACILITA INTERVIUL:
a) abilitatea de a pune întrebări adecvate:
Întrebările pot fi de două feluri:
- închise: aduc răspunsul de genul „DA” sau „NU”;
- deschise: permit pacientului să se exprime ;(ex.:”puteţi să îmi descrieţi ce vă supără?”).
Întrebarile deschise pot fi:
- de tip narativ: „povestiţi-mi”
- de tip descriptiv: „descrieţi”
- de tip de clarificare: „de ce nu mâncaţi niciodată carne?”
b) abilitatea de a confirma, valida percepţiile sale cu pacientul în aşa fel încât să elimine
subiectivul observaţiilor sale: (ex: „mi-aţi spus că vomitaţi de două zile”);
c) abilitatea de a readuce pacientul la întrebările necesare când divaghează;
d) abilitatea de a face o sinteză: („dumneavoastră nu puteţi dormi din cauza stresului?”);
e) abilitatea de a aplica o ascultare activă: - prin repetarea ultimei fraze a pacientului,
extragerea şi reformularea conţinutului;
f) informaţiile obţinute de la pacient trebuie notate în Foaia de Observaţie cu exactitate
pentru ca esenţa să nu se piardă;
g) comunicarea non verbală: expresia feţei, gesturi, mimică.
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
Datele odată culese în urma interviului, asistenta urmează să le analizeze şi să le
dirijeze spre interventii individualizate; acestea presupun identificarea nevoilor specifice
ale pacientului.
Ex: nevoia de a fi curat este comună tuturor persoanelor, pe când a face 1 sau 2 duşuri pe
zi este specifică.
Analiza şi interpretarea formată din 2 părţi:
Analiza Interpretarea
- examinarea datelor - explicarea cauzelor de dependenţă
- clasificarea datelor - stabilirea priorităţilor.
- stabilirea problemelor de îngrijiri - acordarea îngrijirilor
DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE – NURSING
Pornind de la informaţiile culese, de la elaborarea manifestărilor de dependenţă şi
problemele pacientului, AMG poate să stabilească un diagnostic de îngrijire sau nursing.
Definirea diagnosticelor de nursing nu este un element nou, bazele acestuia au
fost puse de Florence Nightindale în 1854-1855.
Componentele diagnosticului de nursing: - este format din 2 sau 3 părţi:
1. problema de dependenţă a persoanei;
2. cauza problemei de dependenţă;
3. semne şi simptome.
1. Problema de dependenţă a persoanei:
- constă în enunţul problemei pe care o are pacientul şi care poate fi: - un comportament/o
atitudine (ex: alterarea stării de conştienţă, diminuarea capacităţilor fizice, alterarea
eliminării intestinale, alterarea limitelor fiziologice ale temperaturii, alterarea unei bune
respiraţii)
2. Cauza problemei de dependenţă:
- este alcătuita din enunţul cauzei, respectiv al problemei, a sursei de dificultate.
Cauza poate fi legată de factori de ordin: - psihic;
- social;
- cultural;
- insuficienţa cunoaşterii;
-diagnosticul de îngrijire are 3 părţi dirijate sub formula:
P E S
*problema de dependenţă: *etiologia: *semne/simptome:
= alterarea eliminării-constipaţia; din cauza -scaune rare, dureri
imobilităţii; senzaţie de presiune
la nivelul rectului.
- Ex: S - diaree (scaune apoase, senzaţie de usturime la eliminare, dureri abdominale,
greţuri)
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire:
1) ACTUAL (manifestări prezente/observabile);
2) POTENŢIAL (când problemele pot să survină dacă nu se intervine);
3) POSIBIL – este acel diagnostic care descrie o problemă a cărui prezenţa nu este
sigură (adică nu suntem siguri de diagnostic) - se adresează întregii echipe de îngrijire.
PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR /OBIECTIVELE
- după ce formulează diagnosticul de îngrijire - nursing, AMG elaborează un plan de
acţiune care să influenţeze pozitiv starea fizică şi mentală a pacientului; să-i reducă
problemele de dependenţă.
Planificarea îngrijirilor înseamnă stabilirea unui plan de intervenţie, prevederea
etapelor, a mijloacelor de desfăşurare, de asemenea a precauţiunilor care trebuie luate.
Planificarea îngrijirilor au două componente: - obiectivele de îngrijire;
- obiectivele de intervenţie.
Acest plan se întocmeşte, luând corect informaţiile culese în timpul interviului de
la pacient, de la familie, prieteni, cunoştinţe, de la toată echipa de îngrijire.
Obiectivul de îngrijire poate fi descris astfel:
- descrierea unui comportament pe care îl aşteptăm de la pacient;
- un rezultat pe care dorim să-l obţinem în urma intervenţiilor.
Obiectivele de îngrijire vizează deci:
- atitudinea;
- comportamentul;
- actul pacientului însuşi sau a familiei, a grupului sau a colectivităţii.
Ex: - pacient paralizat; (obiectivul ar fi ca pacientul să se deplaseze fără ajutor în decurs
de……)
- astm bronşic; (obiectivul ar fi ca pacientul să poată respira fără probleme în decurs
de….).
Caracteristicile unui obiectiv de îngrijire: AMG va formula obiectivele pornind de la
sistemul SPIRO.
S ═ Specificitate (cine face acţiunea)
P ═ Perfomanţă (comportamentul), atitudinea; (ce se face de către pacient; ce se face
pentru pacient);
I ═ Implicare (cum, în ce fel face pacientul acţiunea);
R ═ Realism (în ce măsură se poate face acţiunea);
O ═ Observabil.( când, în ce moment se face acţiunea)
Obiectivele pot fi:
- pe termen scurt – zile
- pe termen mediu – 1 săptămână
- pe termen lung – săptămâni, luni
Aplicarea îngrijirilor – intervenţiile constituie momentul realizării conştiente şi
voluntare a intervenţiilor planificate pentru a se obţine rezultatele aşteptate.
Aplicarea în practică a acţiunilor are ca scop ajutarea pacientului pentru a-şi
menţine sau a-şi recăpăta independenţa sau un oarecare nivel de independenţă.
În aplicarea în practică a îngrijirilor sunt implicaţi:
- pacientul
- nursa
- echipa de îngrijire;
- familia.
SITUAŢII SAU REACŢII în timpul îngrijirilor de care trebuie să ţină seama AMG
1) ANXIETATEA
- sentiment de disconfort şi tensiune pe care îl are pacientul;
- se poate manifesta sub formă de:
- nelinişte
- frică
- durere
- uşoare modificări ale pulsului, respiraţiei şi ale TA
- stress care se manifestă psihic sau fizic.
2) STRESSUL PSIHOLOGIC – apare la diferenţele dintre exigenţele la care individul
trebuie să facă faţă şi posibilitatea sau capacitatea de a realiza în practică
- se manifestă prin frică de eşec;
- anxietate;
- depresie.
Stressul fizic - se manifestă prin insatisfacţia unor nevoi fiziologice cum ar fi:
- foamea;
- setea;
- frigul.
Şi, ca rezultat, indiferent de tipul de stress, el poate afecta tubul digestiv:
- diareea de stres;
- frica;
- foamea de stres.
3) FRICA
- aproape întotdeauna se asociază cu anxietatea;
- nu trebuie minimalizat acest sentiment;
- frica poate fi faţă de tratament, faţă de intervenţii chirurgicale, faţă de moarte.
4) DUREREA – este o senzaţie de diferite dimensiuni de la neplăcută până la
exacerbarea durerii, fiind însoţită de reacţii psihologice cum ar fi:
- anxietatea;
- depresia;
- furia.
Durerea poate fi:
- acută;
- cronică.
5) SINGURĂTATEA: - boala şi bătrâneţea, care sunt deobicei foarte neplăcute şi
neatrative, astfel încât persoanele vârstnice, bolnavii cronici şi persoanele din unitaţile
psihiatrice trăiesc frecvent experienţa singurătăţii şi a izolării.
6) IMOBILITATEA: - diminuarea activităţilor normale, care poate afecta perceperea
imaginii şi stimei faţă de sine.
7) SENTIMENTUL DE NEPUTINŢĂ - atunci când pacientul se vede condamnat şi
constată cu amărăciune inutilitatea îngrijirilor.
8) MODIFICAREA SCHEMEI CORPORALE – slăbirea sau îngrăşarea exagerată,
îmbătrânirea, pentru unele persoane determină perturbări serioase în viaţa şi
personalitatea lor.
Amputaţiile ale mâinilor, ale sânului, ale organelor genitale, influenţează de
asemenea negativ schema corporală.
9) PIERDEREA UNEI FIINŢE DRAGI
- a unui rol, a unui anumit statut care pot determina tulburări emoţionale-severe.
DOLIUL - care apare după decesul unei fiinţe dragi care determină modificări
severe, în personalitatea şi viaţa persoanei respective.
!!! EMPATIA este cea mai potrivită calitate a AMG.
EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR - constă în aducerea unei aprecieri, o judecată asupra
progresului făcut de pacient în raport cu intervenţiile asistentei medicale.
Evaluarea este o condiţie absolută a calităţii îngrijirilor.
!!! Când se face evaluarea? - trebuie să se facă cu regularitate la diverse intervale
(în funcţie de natura obiectivului).
!!! Ce se evaluează?
1. rezultatul obţinut – adică reacţia pacientului, la îngrijire;
2. satisfacţia pacientului însuşi.
!!! Evaluarea se face pe tot parcursul îngrijirilor; când se observă că undeva pe
parcursul îngrijirilor s-au produs unele omisiuni, evaluarea trebuie reluată (chiar de la
culegerea de date).
 de la interviu – ceva s-a omis pe parcurs;
!!! Evaluarea este ca un proces de feedback (du-te vino), trimite înapoi la
începutul procesului de îngrijire.
!!! Procesul de îngrijire este un proces ciclic şi permanent reînnoit.
EDUCATIA PENTRU SANATATE
Educaţia pentru sănătate are un rol major în nursing şi constituie principala
responsabilitate a asistentei medicale şi prin acest mod este realizată prevenţia
primordială, primară, secundară şi terţiară.
Pe plan mondial OMS are ca obiectiv “Sănătate pentru toţi în secolul 21”, care
pentru regiunea europeană se concretizează în:
1. Solidaritate pentru sănătate
2. Echitate în sănătate
3. Un start sănătos în viaţă
4. Sănătatea tinerilor
5. Sănătatea vârstnicilor
6. Îmbunătăţirea stării mentale
7. Reducerea bolilor transmisibile
8. Reducerea bolilor netransmisibile
9. Reducerea înjuriilor datorate violenţei şi accidentelor
10. Un mediu sigur şi sănătos
11. Un trai mai bun
12. Reducerea pericolelor datorate alcoolului, tutunului şi drogurilor
13. Facilităţi pentru sănătate
14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate
15. Îngrijirile primare – sector de sănătate integrat
- îngrijiri primare orientate spre familie (nursa să cunoască mediul în care
trăieşte bolnavul acasă, la locul de muncă, mediu social)
- autoîngrijirea
- îngrijirea la domiciliu
- şcoala şi modul de muncă
- circuitul pacientului în sistem
16. Rezultate de calitate în sistem (politici naţionale şi profesionale, îngrijiri
bazate pe dovezi, sistem informaţional, satisfacţia pacienţilor)
17. Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor
18. Dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate
19. Cercetare şi cunoaştere în domeniul sănătăţii
20. Parteneriate pentru sănătate
21. Politici şi strategii –sănătatea pentru toţi până în anul 2010
Definiţie:
A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunostinţe, atitudini şi
deprinderi pentru modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi
comportamente în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii.
I. Independenţa în satisfacerea nevoii
- de-a lungul vieţii, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de mediu,
care modifică măsurile necesare menţinerii sănătăţii.
- cunoaşterea de sine este esenţială pentru a preveni şi analiza unele obişnuinţe
- în urma acestei analize, omul poate simţi nevoia de a învăţa mijloacele cele mai
eficace de menţinere a sănătăţii.
- după ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pt. menţinerea sănătăţii, capătă
un sentiment de siguranţă, devenind capabil să lupte împotriva bolilor, anxietăţii,
stressului vieţii cotidiene.
- finalitatea practică pentru medicină este păstrarea sănătăţii/vindecarea.
Factorii care influentează satisfacerea nevoii:
- factori biologici:
- vârsta:
- copilul – învaţă în timpul creşterii metode şi mijloace de a-şi menţine
sănătatea, dacă e instruit şi supravegheat
- adultul – învaţă şi se perfecţionează
- vârstnicul – acumulează mai greu cunoştinţe noi (amnezia de fixare), dar
aplică ce a învăţat anterior
- capacităţi fizice
- fiinţele umane, potrivit condiţiilor fizice (integritate fizică şi intelectuală), fac
posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini, deprinderi
- factori psihologici:
- motivarea = totalitatea factorilor dinamizatori, care incită la acţiune,
finalitatea practică fiind păstrarea sănătăţii sau vindecarea
- emoţiile – emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesul
de cunoaştere
- factori sociologici:
- mediul ambiant – un mediu adecvat, cu luminozitate, temperatură, linişte,
creează ambianţa pentru învăţare.
Manifestări de independenţă:
- dorinţa şi interesul de independenţă
- învăţarea; produsul final al învăţării poate fi: un concept teoretic, o atitudine, o
deprindere sau poate fi multidimensional
- deprinderea - componenta automatizată a activităţii; pacienţii sunt constienţi de
necesitatea formării de atitudini şi deprinderi corecte, pt. obţinerea unei stări de bine
- acumularea de cunoştinte
- dorinţa, interesul în acumularea cunoştinţelor
- modificarea comportamentului faţă de sănătate – educaţia pentru sănătate are rolul de a
oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de menţinere sau redobândire a sănătăţii.
Intervenţiile nursei pentru menţinerea independenţei:
- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului
- elaboreaza obiective de studiu cu pacientul, susţine motivarea sa
- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri,
cărţi, reviste, etc.
- organizează activităţi de educaţie pt. sănătate: convorbiri, cursuri, demonstraţii
practice
II. Dependenţa în satisfacerea nevoii de a învăţa
Dacă nevoia de a învăţa nu este satisfacută, survin următoarele probleme de dependenţă:
- ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinte, atitudini, deprinderi
- dificultatea de a învăţa
- cunoştințe insuficiente
Surse de dificultate
-dificultăţi de ordin fizic: - lezarea integrităţii fizice: deficite senzoriale, auditive, vizuale
- durerea - determină manifestări fizice şi psihice
-dificultăţi de ordin psihic: cauzele pot fi alterarea stării de conştienţă, tulburările de
gândire şi memorie ale vârstnicilor, anxietatea, situaţiile de criză, modificarea stilului de
viaţă.
-dificultăţi de ordin social: cu cât nivelul de educaţie şi cultură sunt mai scăzute, cu atât
procesul învăţării este mai dificil; insuficienta cunoaştere de sine sau a mediului
înconjurător scad procesul de învăţare; de aici rezultă importanţa orelor de educaţie în
masă şi a celor din şcoli.
Intervenţiile nursei:
- nursa identifică nevoile de cunoaştere ale individului, manifestările de
dependenţă, sursele de dificultate şi îl încadrează în grupa de risc în scopul planificării
metodei şi nivelului optim ce trebuie utilizat pentru ca individul să înveţe cum să-şi
păstreze sănătatea.
- nursa informează pacientul despre mijloacele şi resursele pe care le poate asigura
pentru a favoriza învăţarea: cărţi, pliante, reviste, etc.; ea susţine motivarea pacientului
faţă de cunoştinţele pe care urmează să şi le însuşească, pentru a fi autonom sau
independent în realizarea nevoilor personale.
- învaţă pacientul şi familia acestuia tehnici de îngrijire la domiciliu ce nu implică
riscuri, pentru a putea fi efectuate de către aceştia; oferă sfaturi în domeniul igienei
personale şi publice.
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe,
stimulează dorinţa de cunoaştere a pacientului şi conştientizarea propriei responsabilităţi
pentru păstrarea sănătăţii.
- nursa trebuie să aibă cunoştinţele şi abilitatea de a identifica comportamentul
greşit al bolnavului şi de a corecta deprinderile nesănătoase ale acestuia.
- nursa întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficite
senzoriale şi motorii.
- nursa are puterea de a educa şi prin propriul exemplu: o asistentă bine pregătită
profesional, ordonată, plină de amabilitate, care nu fumează, stimulează dorinţa
pacienţilor de a învăţa cum să îşi păstreze sănătatea.

LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE GENERALIST


Locul de muncă al asistentei este în general în spital, dar în acelaşi timp poate fi
şi în unităţile ambulatorii (policlinicile spitalelor sau policlinici de sine stătătoare).
SPITALUL: reprezintă unitatea sanitară destinată îngrijirilor în mod special având
caracter curativ (de tratament) fiind organizată în servicii permanente:
- 2 tipuri :
a) – pavilionar - cel puţin un etaj
b) - tip bloc
ORGANIZAREA SPITALULUI: - trebuie să răspundă anumitor cerinţe sanitare ,
adică trebuie să îndeplinească anumite condiţii de o anumită calitate şi să aibă anumite
servicii standard. Componentele spitalului sunt:
1. CAMERA DE PRIMIRE
- o sală de aşteptare; ea poate fi boxată (formată din mai multe boxe, camere mai mici),
unde bolnavul cu boli contagioase trebuie să fie izolat.
2. CAMERA DE CONSULTAŢIE
- pacientul trebuie să fie consultat de medicul de gardă care decide internarea şi secţia
unde urmează să fie internat.
3. CAMERA DE BAIE
- bolnavul este dezbrăcat, îmbăiat şi îmbrăcat în haine de spital.
4. GARDEROBA - locul unde sunt păstrate hainele şi obiectele bolnavului.
5. SECŢIILE, SALOANELE ŞI PATURILE
SECŢIILE: unde urmează să se interneze bolnavul; internarea se face în funcţie de
afecţiune.
Specialităţi:
- Interne
- Chirurgie
- Puericultură (pentru copii până la 1 an) şi Pediatrie
- Neuropsihiatrie
- Oftalmologie
- ORL
- Pneumologie (pentru pacienţii cu tuberculoză şi alte afecţiuni respiratorii)
- Obstetrică şi Ginecologie
- Balneofizioterapie
Secţia este compusă din:
- oficiu pentru spălarea vaselor
- sală pentru asistente
- sală de tratament
- toalete - pentru personal şi bolnavi
- camere baie - duşuri
- cameră lenjerie – pentru haine murdare şi curate
Băile pot fi amplasate la capătul coridorului sau în interiorul saloanelor.
Toate spitalele sunt prevăzute cu servicii de investigaţie:
- laboratoare
- radiologie
- explorări funcţionale - EKG (electrocardiograma)
- EEG (electroencefalograma)
- sală de transfuzie
- bloc operator
- serviciu reanimare (ATI – anestezie şi terapie intensivă)
- serviciu sterilizare
La subsol se află de obicei:
– spălătoria
- serviciu anatomo - patologic (morga)
- cantina
- centrala telefonică
La parter se află:
- serviciul administrativ
- farmacia
- serviciul de primire urgente(UPU), unde se prezintă pacientii în urgentă, sunt
consultati si evaluati; se decide internarea lor sau nu.
- contabilitatea
- secretariatul
- direcţiunea
Pe lângă SPITAL există de obicei o POLICLINICĂ care acordă asistenţă
medicală de specialitate populaţiei dintr-o anumită zonă.
POLICLINICA are sau nu aceleaşi specialităţi ca şi spitalul.
Spitalul are un caracter CURATIV (tratament), iar policlinica un caracter curativ
şi profilactic. Pacienţii nu sunt internaţi, ei vin de la domiciliu pentru consultaţii (caracter
ambulatoriu).
DISPENSARUL MEDICAL - este unitatea medicală care acordă asistenţă
medicală ambulatorie atât de prevenire cât şi de tratament pacientului dintr-un anumit
teritoriu, ducând în acelaşi timp şi o muncă susţinută în domeniul păstrării stării de
sănătate şi a condiţiilor igienice a populaţiei respective (de exemplu campanie
antigripală).
Dispensarul are dublu caracter: - profilactic
- curativ.
Alte unităţi sanitare: - cămine de bătrâni
- sanatorii, staţiuni
- leagăne de copii
- creşe
- grădiniţe
- cabinete şcolare.
Circuitele în unităţile sanitare:
- orice unitate sanitară trebuie constituită în aşa fel încât să corespundă unui nivel de
igienă. Sensul de circulaţie al pacienţilor, obiectelor, materialelor sanitare poate fi de
două feluri:
- SEPTIC
- ASEPTIC.
SEPTIC: - sensul de circulaţie în interiorul unui spital care indică introducerea
germenilor patologici generatori de infecţii şi infestaţii (ex. produsele care se trimit la
laboratoare (sânge, urină), radiologia şi explorările funcţionale etc).
ASEPTIC: - sensul de circulaţie în interiorul unui spital care asigură protecţie
împotriva infecţiilor şi infestărilor.
- (blocul operator: - secţia de arşi).
În spital sunt mai multe circuite:
1.) primire - externare;
2.) circuitul vizitatorilor;
3.) circuitul lenjeriei curate;
4.) circuitul lenjeriei murdare;
5.) circuitul alimentelor;
6.) circuitul sterilizării;
7.) circuitul medicamentelor/ al personalului.
Aceste circuite nu trebuie să se intersecteze niciodată.
DEZINFECŢIA:
Reprezintă operaţia de distrugere a agenţilor patogeni pentru a împiedica
răspândirea unei infecţii deja prezente.
Dezinfecţia se poate efectua prin metode fizice şi chimice.
Dezinfecţia prin mijloace fizice:
- dezinfecţia prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în laboratorul
de microbiologie.
- dezinfecţia prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării automatizate a
lenjeriei şi veselei (la 90 grade Celsius).
- dezinfecţia cu raze ultraviolete - se utilizează în dezinfecţia suprafeţelor netede şi
a aerului în laboratoare, săli de operaţii.
Dezinfecţia prin mijloace chimice:
- se realizează prin utilizarea produselor biocide.
- biocidele, care sunt subîmpărţite în tipul 1 şi tipul 2, sunt utilizate pentru
dezinfecţia:
- mâinilor (prin spălare sau frecare)
- pielii intacte
- suprafeţelor
- lenjeriei sau altor materiale moi
- dispozitivelor medicale, prin imersie în băi cu ultrasunete sau la maşini
automate.
Dezinfecţia prin mijloace chimice reprezintă metoda principală de prevenire a
infecţiilor în unităţile sanitare. Dezinfectantul chimic, în funcţie de compoziţie şi de
concentraţie, poate să inhibe creşterea microorganismelor (efect bacteriostatic,
fungistatic, virustatic) sau să aibă o acţiune letală asupra microorganismelor (efect
bactericid, fungicid, virucid, sporicid).
Dezinfectantul: - este o substanţă chimică care are proprietatea de a distruge
microorganismele patogene.
Soluţia dezinfectantă:
- este un amestec de lichid cu efect bactericid constituit din două substanţe, din care:
- prima reprezintă substanţa dizolvantă;
- a doua substanţă sterilă, dezinfectantă (dizolvată).
În funcţie de tipul microorganismelor distruse, de timpul de contact necesar şi de
concentraţia utilizată, nivelurile de dezinfecţie sunt:
- sterilizare chimică
- dezinfecţie de nivel înalt
- dezinfecţie de nivel intermediar
- dezinfecţie de nivel scăzut
Termenul antiseptic se utilizează pentru produsele destinate dezinfecţiei
tegumentelor şi mâinilor.
Etapele dezinfecţiei sunt:
- dezinfecţia de nivel scăzut, urmată de curăţare, sau întâi curăţarea, în funcţie de
suportul ce urmează să fie tratat;
- dezinfecţia la nivelul dorit, în funcţie de suportul ce urmează să fie tratat; (de
exemplu, în secţiile de mare risc, cum ar fi terapia intensivă, blocurile operatorii,
secţiile de oncologie, dezinfecţia trebuie să fie de nivel înalt)
- clătirea.
Dezinfecţia se realizează cu produse şi substanţe chimice autorizate – înregistrate,
conform prevederilor legale în vigoare. În momentul autorizării – înregistrării unui
dezinfectant, se precizează pe ce suprafeţe sau materiale se poate utiliza, concentraţia şi
timpul de contact necesare obţinerii dezinfecţiei, modalităţile de păstrare.
Modalităţile de aplicare a unui dezinfectant sunt:
- prin spălare sau frecare – în cazul mâinilor
- prin pulverizare sau ştergere – în cazul suprafeţelor
- prin imersie în soluţie, în cazul aparatelor.
În fiecare încăpere în care se efectuează operaţiuni de curăţare şi dezinfecţie
trebuie să existe un grafic zilnic orar, în care personalul responsabil va înregistra tipul
operaţiunii, ora de efectuare şi semnătura.
Substanţele dezinfectante folosite la ora actuală sunt:
- VIRKON, este cea mai utilizată substanţă la ora actuală, putând fi folosită atât pentru
dezinfecţia cât şi pentru sterilizarea (în combinaţie cu substanţe sterilizante, cum ar fi
PERASAFE): pardoselilor, meselor şi pereţilor în sălile de operaţie, laboratoarelor,
saloanelor, cabinetelor de consultaţii; instrumentarului metalic, componentelor
stomatologice, a aerului din încăperi.
- SENSIVA – este o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool, pentru dezinfecţia igienică
şi chirurgicală a mâinilor – cu efect bactericid, fungicid, virucid (inclusiv asupra virusului
hepatitic B şi a virusului HIV).
- GIGASEPT - este un dezinfectant fără aldehidă pentru dezinfecţia endoscoapelor,
instrumentelor chirurgicale, dispozitivelor medicale.
- MIKROZID AF Liquid – este un dezinfectant pe bază de alcool, pentru
dezinfecţia rapidă a unităţilor de tratament, meselor de examinare, meselor de operaţie,
dispozitivelor medicale; este eficace împotriva bacteriilor, fungilor, virusurilor(inclusiv
HIV şi VHB).
- JACLOR – este un dezinfectant universal pe bază de clor, pentru dezinfecţia
suprafeţelor, instrumentarului, lenjeriei, tacâmurilor, oficiilor alimentare, vaselor de WC;
este activ împotriva bacteriior, bacilului Koch (care produce tuberculoza), fungilor,
virusurilor hepatitei B şi C, HIV.
Alte substanţe dezinfectante sunt (s-au folosit în trecut, iar acum doar în anumite locuri
din ţară):
- clorură de var;
- cloramină;
- bromocetul sau D – catioulul;
- formolul;
- deroformul;
- hidrodul;
CLORURA DE VAR:
- are acţiune bactericidă, virulicidă, sporicidă – conţine 25 gr/1000 clor activ
- concentraţiile folosite fiind: - 10/1000/10gr la 1l/apă
- 20/1000/20gr la 1l apă
- 40/1000/40gr la 1l apă
- 50/1000/50gr la 1l apă
- 100/1000/100gr la 1l apă.
Mod de preparare: se ia 1 Kg var cloros şi se pune într-o găleată emailată peste
care se toarnă 2/3 apă (2,3 litri se amestecă bine până devine o pastă omogenă compactă
şi se completează 6-7 litri/apă).
- se lasă să se limpezească 1-2 ore şi se foloseşte numai soluţia limpede;
- se foloseşte numai supernatantul, restul se aruncă;
- este foarte iritant pentru mucoase;
- se folosesc mănuşi de cauciuc.
CLORAMINA
- are acţiune bactericidă şi virulicidă, conţine 25/1000 clor activ şi se foloseşte în
următoarele concentraţii
- 5/1000
- 10/1000
- 20/1000
- 40/1000
- se păstreză în camere ferite de lumină, la rece şi se prepară zilnic;
- se găseşte sub formă de tablete;
CLORAMINA ,,B’’
- se utilizează la dezinfectarea termometrelor.
BROMOCETUL
- are acţiune bactericidă, se livrează în flacoane de un litru şi se foloseşte din concentraţia
1,2/1000; este incompatibil cu săpunul şi detergentul
- ingerarea produce arsuri grave pe esofag
FORMOLUL
- acţiune bactericidă, virulicidă, fungicidă
- soluţia se livrează sub forma aldehidă 40 gr şi se utilizează în concentraţie 2,5/1000
- este iritant pentru mucoase
- inhalarea accidentală duce la intoxicaţii
- se păstrează în recipiente bine astupate, eventual parafinate păstrându-se la temperatura
depozitului.
DEROFORMUL
- format din dero + formol + sodă + apă, are acţiune bactericidă şi virulicidă
- foarte iritant pentru tegumente şi mucoase
- inhalarea duce la accidente grave.
HIDRODUL
- acţiune bactericidă şi virulicidă, format din dero + sodă + apă
- este iritant pentru tegumente şi mucoase
- la preparare se utilizează mănuşi care după utilizare se clătesc bine.
DEZINFECŢIA PIELII
Dezinfecţia pielii este o etapă obligatorie înaintea executării unor tehnici precum: injecţii,
puncţii, intervenţii chirurgicale.
Schema în trepte, pentru dezinfecţia pielii:
* TIP I (risc redus de infecţie )
Indicaţii - injecţia i.d., s.c., i.v., recoltări de sânge
Tehnică - se aplică dezinfectantul pe piele cu un tampon îmbibat, durata de acţiune fiind
30",
până când se evaporă dezinfectantul
* TIP II (risc mediu de infecţie )
Indicaţii - cateterizarea venelor în vederea perfuziei continue, injecţia i.m. , recoltarea
sângelui pentru hemocultură
Tehnică - se curăţă pielea cu tamponul îmbibat în dezinfectant, apoi cu un tampon steril
- se aplică încă o dată dezinfectantul şi se şterge pielea cu tamponul steril, durata de
acţiune fiind de cca 30"
* TIP III (risc mare de infecţie )
Indicaţii - operaţii, puncţii arteriale, puncţiile unor cavităţi (pleurală, articulară, osoasă
etc.)
Tehnică - se curăţă pielea cu apă şi săpun, se epilează se degresează
- se aplică de două ori dezinfectantul, la interval de 2'30"; durata totală de acţiune este de
5 minute
Persoana care execută dezinfecţia poartă mănuşi sterile.
EFECTUAREA DEPARAZITĂRII BOLNAVILOR ŞI A OBIECTELOR
ACESTORA
DEPARAZITARE:
Operaţiunea de îndepărtare şi distrugere, a insectelor parazitare (păduchi, pureci) care
sunt pe om, pe obiectele acestuia, pe haine.
Se face prin examinarea bolnavului la serviciul de primire, existând două procedee:
- mecanic
- chimic
1. Procedeul mecanic: constă în curăţirea părului, cu ajutorul pieptenului des îmbibat cu
o soluţie SUBLIMAT ACETIC 10% după care părul se scurtează sau se taie complet.
2. Procedeul chimic:
- se face pe hainele bolnavului, pe care se pulverizează anumite substanţe chimice până la
umezire cu soluţia CIMEXAN
- apoi se usucă hainele, se introduc într-un sac de plastic cu 100gr - 200gr de substanţă
numită PLOTOX şi se păstrează astfel până la externarea pacientului.
În cazul SCABIEI (RÂIE):
- se face baie sau duş bolnavului cu săpunuri insecticide, de exemplu GAMEXAN
HEXACLORCICLOHEXAN, după care pielea va fi unsă cu creme sau uleiuri hidratante.
- operaţiunile se repetă până la dispariţia completă a paraziţilor, ouălor, larvelor.
EFECTUAREA DEZINSECŢIILOR ÎN UNITĂŢILE SANITARE.
DEZINSECTIA:
Operaţia prin care se urmăreşte distrugerea insectelor (gândaci, muşte, tânţari, etc) care
transmit boli infecţioase.
Distrugerea se face prin: - contact direct
- şi prin ingestie.
Insectele reprezintă agenţi vectori, având atât un rol pasiv în transportul mecanic
al germenilor patogeni (musca domestică şi gândacii de bucătărie pentru germenii
dizenteriei bacteriene) cât şi un rol activ, ca şi gazdă intermediară în dezvoltarea
microorganismelor (ţânţarul anofel care transmite malaria).
Mijloace chimice - sălile de aşteptare
- cabinetele medicale
- grupurile sanitare.
Muştele se combat cu soluţia PLOTOX ; după prima administrare, se repetă peste
21 zile, iar pentru gândaci – se repetă peste 14 zile .
În sălile de tratament, de mese - muştele se combat cu LINDATOX , iar gândacii
cu soluţia CIMEXAN la 30 zile.
Mijloace mecanice – astuparea găurilor
- păstrarea alimentelor în locuri special amenajate
- golirea alimentelor din vase
- fierberea şi călcarea rufelor.
 DERATIZAREA:
Totalitatea mijloacelor de distrugere a rozătoarelor (şoareci, şobolani etc.), cu rol în
transmiterea la om a unor boli infecţioase şi infestaţii parazitare.
Raticidele – substanţe chimice folosite pentru deratizare - folosirea acestor
substanţe se face cu multă atenţie deoarece sunt foarte toxice pentru organism.
- mijloace mecanice: - curse de şoareci
- capcane
- astuparea găurilor.
- mijloace chimice: se pot utiliza diferite substanţe: substanţa ANTU, Warfarina, pasta
fosforică – ele se pot aplica în jurul surselor de apă şi de hrană, rozătoarele neputând
rezista fără apă mai mult de 24 de ore şi fără hrană mai mult de 2 zile.
PREGĂTIREA PATULUI ŞI ACCESORIILE LUI
Patul este cel mai important mobilier din salonul bolnavului şi trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
- să fie comod
- de dimensiuni potrivite
- uşor de manevrat
- uşor de curăţat.
- patul este confecţionat din tuburi uşor de curăţat, vopsite cu vopsea albă sau inox având
o axă fixă care este partea principală şi se numeşte SOMIERA METALICĂ - care este
confecţionată din sârmă metalică bine întinsă pe un cadru fix confecţionat din fier şi este
uşor elastică.
Somiera poate fi incorect construită şi să cedeze sub greutatea bolnavului
oferindu-i acestuia o poziţie incomodă.
- dimensiuni : - lungime 2 metri
- lăţime 80-90 cm
- înălţime de la duşumea la saltea 60 cm.
Tipuri de pat : - pat simplu (cu somiera dintr-o singură bucată)
- pat simplu cu rezemătoare mobilă
- pat universal
- pat pentru agitaţi psihic – cu plasă închisă
- paturi pentru sugari (cu apărători mobile)
- paturi pentru terapie intensivă – cu apărători demontabile şi cu
telecomandă.
Accesoriile patului: - salteaua
- perne (2)
- pătură cu aleză şi traversă (patul se poate schimba în lungime şi
în lăţime).
Schimbarea lenjeriei de pat
- se face în lungimea patului şi în lăţime
În lungime se schimbă atunci când bolnavul stă culcat pe spate – Decubit dorsal –
sau într-o altă poziţie – Decubit lateral drept sau stâng.
În lăţime patul se schimbă când bolnavul stă în poziţia şezândă.
ÎMBRĂCAREA BOLNAVULUI IMOBILIZAT:
- îmbrăcarea membrului bolnav se face prima dată!
- dezbrăcarea se începe cu membrul sănătos!
ASIGURAREA IGIENEI PERS. CORPORALE ŞI VESTIMENTARE A BOLN.
IMOBILIZAT:
- baia generală şi duşul
- toaleta zilnică.
EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI A UNUI BOLNAV IMOBILIZAT:
Pentru efectuarea toaletei trebuie respectate următoarele reguli:
- temperatura camerei să fie între 20-22º C;
- se pregătesc toate materialele lângă patul bolnavului;
- se acţionează rapid cu blândeţe şi profesionalism;
- se asigură intimitatea bolnavului – paravan sau rugăm pe ceilalţi pacienţi
să se întoarcă.
Materiale necesare:
- paravan;
- prosoape, cearceafuri de baie;
- săpun;
- 3 perechi de mănuşi; (culori diferite)
- termometru baie;
- periuţă de dinţi;
- pastă de dinţi;
- pahar.
Pregătirea materialelor necesare.
Pregătirea psihică şi fizică.
Pregătirea condiţiilor de mediu.
*Efectuarea toaletei feţei
- se insistă la nivelul ochilor şi anume ochii se spală de la comisura externă spre cea
internă.
*Efectuarea toaletei urechilor
- se insistă în regiunea retroauriculară (se şterge), se clăteşte şi se şterge prin
tamponare.
*Efectuarea toaletei gâtului
*Efectuarea toaletei membrelor superioare
- se insistă în regiunea axilară, se taie unghiile.
*Efectuarea toaletei toracelui
- se insistă la nivelul pliurilor submamare.
*Efectuarea toaletei spatelui
*Efectuarea toaletei abdomenului
- insistându-se la nivelul regiunii ombilicale –aruncând apa şi schimbând apoi mănuşa.
- se insistă în plica inghinală;
- se aruncă apa, se schimbă mănuşa.
*Efectuarea toaletei organelor genitale
- se introduce sub regiunea fesieră bazinetul sau plosca şi întotdeauna spălarea se
face din partea anterioară spre anus cu un săpun cu pH neutru.
*Efectuarea toaletei părului
*Efectuarea toaletei cavităţii bucale la bolnavul inconştient
Materiale necesare:
- tampoane pe port tampon
- apă boricată
- glicerină boraxată 20%
- spatulă linguală
- tăviţă renală
- mănuşi de cauciuc.
Pregătirea materialelor.
Tehnica:
- spălarea mâinilor;
- bolnavul va sta în decubit dorsal cu capul într-o parte; sub bărbie se pune tăviţa
renală, se pune deschizătorul de gură între arcadele dentare; se înmoaie un tampon în
soluţie de glicerină boraxată şi se şterge limba – bolta palatină şi suprafaţa internă şi
externă a arcadelor dentare, cu mişcări dinăuntru înspre afară;
- aruncăm tamponul şi cu un alt tampon curăţăm dantura;
- pe un tampon îmbibat în glicerină boraxată se îndepărtează depozitul gros albicios de
pe limbă, iar buzele uscate şi crăpate se ung cu glicerină boraxată sau cu o cremă
hidratantă.
OBSERVAREA POZIŢIEI BOLNAVULUI
- observarea poziţiei bolnavului în pat ne oferă anumite informaţii despre acesta şi de
asemenea ne ajută să îl aşezăm în anumite poziţii în timpul anumitor îngrijiri sau
tratamente.
Astfel avem: Poziţia - ACTIVĂ
- PASIVĂ
- FORŢATĂ.
1. POZIŢIA ACTIVĂ – bolnavul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor, poziţia
este identică cu a omului sănătos.
2. POZIŢIA PASIVĂ - este a bolnavului în stare gravă, bolnavul este lipsit de
forţă fizică, are nevoie de ajutor.
3. POZIŢIA FORŢATĂ – bolnavul ia o poziţie neobişnuită, impusă de boală (în
paralizii unilaterale, în crizele dureroase abdominale: ulcer duodenal sau crizele biliare)
sau impusă de necesitatea unui tratament (aparatele de extensie în caz de fracturi).
POZIŢIA BOLNAVULUI ÎN PAT
~ DECUBIT DORSAL
- bolnavul stă culcat pe spate cu faţa în sus fără pernă – este o poziţie
indicată în afecţiuni ale coloanei vertebrale sau după puncţia lombară;
- bolnavul stă culcat pe spate cu o pernă subţire sub cap – poziţie indicată
în anemiile post hemoragice, afecţiuni cerebrale;
- bolnavul culcat pe spate, cu faţa în sus cu două perne, este poziţia
obişnuită (în orice afecţiune).
~ DECUBIT LATERAL DREPT SAU STÂNG – bolnavul este culcat pe o parte
cu o pernă subţire sub cap, cu membrul inferior care este în contact cu patul întins, iar cu
celălalt îndoit, iar la spate este sprijinit cu o pernă sau un sul de pătură – este o poziţie
indicată în meningite şi pleurezii.
~ DECUBIT VENTRAL – bolnavul stă culcat pe abdomen fără pernă, cu capul
întors într-o parte, braţele pot să fie de-a lungul corpului sau pot fi îndoite astfel încât
suprafaţa pamară să vină în contact cu patul.
- este indicat la bolnavii inconştienţi, la cei cu escare şi la cei cu paralizii.
~ POZIŢIA ŞEZÂNDĂ: a) în pat
b) în fotoliu
a) IN PAT - Bolnavul este menţinut în poziţie şezândă în pat astfel încât între spate şi
suprafaţa patului să se formeze un unghi de 90º. Acest lucru se poate realiza fie prin
introducerea a 4-5 perne la spatele bolnavului sau prin ridicarea somierei mobile
(rezemătoare). Este indicată la bolnavii dispneici (cu lipsă de aer), în perioada crizelor de
astm bronşic, în insuficienţa cardiacă, favorizând respiraţia.
b) ÎN FOTOLIU – bolnavul este aşezat confortabil bine îmbrăcat şi acoperit cu o pătură.
~ POZIŢIA SEMIŞEZÂNDĂ – se realizează astfel încât între spatele bolnavului
şi suprafaţa patului să se formeze un unghi de 45º.
Aceasta se realizează prin introducerea a două perne sau cu ajutorul rezemătoarei
de spate.
Poziţia este interzisă bolnavilor cu tulburări de deglutiţie, a comatoşilor, în cursul
anesteziei generale. Este indicată în primul ajutor acordat bolnavilor cu tulburări de
respiraţie.
~ POZIŢIA ŞEZÂNDĂ CU GAMBELE ATÂRNATE - se realizează la marginea
patului, din poziţia şezândă sub picioarele bolnavului se pune un mic taburet; bolnavul
este îmbrăcat; poziţia este indicată în insuficienţa cardiacă.
~ POZIŢIA TRENDELENBURG(DECLIVĂ) - poziţia se obţine prin ridicarea
părţii distale (de la picioare) a patului astfel încât între podea şi piciorul patului să fie o
diferenţă între 10 - 60 cm.
Bolnavul va sta culcat în decubit dorsal; la cap se pune o pernă subţire pentru ca
acesta să nu se lovească de marginea patului, iar alunecarea bolnavului se evită prin
fixarea acestuia cu chingi sau o rezemătoare specială – este o poziţie indicată în anemii
acute grave, hemoragii ale membrelor inferioare şi ale organelor genitale, după
rahianestezie şi după intervenţii ginecologice.
~ POZIŢIA PROCLIVĂ – se realizează prin ridicarea părţii proximale a patului de
la cap
~ POZIŢIA GINECOLOGICĂ – bolnava este culcată pe spate cu genunchii bine
îndepărtaţi şi coapsele flectate pe abdomen;
- este indicată în naştere şi examenele ginecologice şi obstetricale.
~ POZIŢIA GENU - PECTORALĂ – bolnavul stă în genunchi, aceştia sunt uşor
îndepărtaţi; pieptul atinge suprafaţa patului, iar capul este într-o parte – indicată în
explorările rectale (RECTOSCOPIE) sau în tuşeul rectal.
SCHIMBAREA POZIŢIEI BOLNAVULUI ÎN PAT
a.) Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral şi invers
b.) Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţia şezândă
c.) Readucerea bolnavilor alunecaţi din poziţie şezândă în semişezândă.
MOBILITATE - IMOBILITATE
1. Mobilitatea
Mobilitatea reprezintă capacitatea individului de a se mişca liber, de a-şi coordona
mişcările.
Mişcarea reprezintă una din funcţiile de bază ale organismului uman, ea fiind aceea care
semnifică interrelaţia cu mediul înconjurător. Această funcţie se realizează prin
intermediul sistemului neuro-muscular.
Diferitele mişcări ale omului au fost clasificate în:
-mişcări reflexe – cele prin care organismul reacţionează la un agent traumatic (evitarea
unui obiect supraîncălzit);
-mişcări automate – reprezintă marea majoritate a activităţii motorii a omului;
-mişcări voluntare – reprezintă mişcări complexe care au fost memorate anterior în
scoarţa cerebrală, având la bază reprezentări vizuale şi kinestezice.
Postura (atitudinea) adecvată
Stabilitatea, echilibrul şi raporturile constante între diferite segmente ale corpului şi
mediu se realizează prin acţiunea coordonată a sistemului nervos, muscular şi osos.
Mişcări adecvate
Tipuri de mişcări:
-abducţie (mişcarea de îndepărtare faţă de axul median al corpului);
-adducţie (mişcarea de apropiere faţă de axul median al corpului);
-flexie (mişcarea de apropiere a două segmente – braţ/antebraţ sau gambă/coapsă);
-extensie (mişcarea de îndepărtare a două segmente – braţ/antebraţ, gambă/coapsă);
-rotaţie (mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul segmentului care se
deplasează);
-pronaţie (la nivelul membrului superior – mişcare de rotaţie a mâinii, prin care palma
priveşte în jos sau la nivelul membrului inferior – planta priveşte lateral, cu marginea
externă ridicată);
-supinaţie ( la nivelul membrului superior – mişcare de rotaţie a mâinii, prin care palma
priveşte în sus sau la nivelul membrului inferior – planta priveşte medial, cu marginea
internă ridicată);
-circumducţie (mişcare complexă care totalizează flexia, extensia, abducţia şi le asociază
cu rotaţia).
Exerciţiile fizice pot fi:
-active - efectuate de individ;
-pasive – mişcări efectuate de altă persoană.
Contracţiile musculare pot fi:
-izometrice – lungimea muşchiului rămâne neschimbată, doar tensiunea creşte (ex.
contracţia muşchilor pentru menţinerea poziţiei capului);
-izotonice – tonusul muscular creşte, lungimea muşchiului se modifică.
Caracteristicile exerciţiilor sunt:
-coordonate;
-armonioase;
-complete.
2. Imobilitatea
Imobilitatea reprezintă incapacitatea individului de a se mişca liber, de a-şi efectua unele
nevoi de ordin fizic, psihic, social.
Din acest punct de vedere poate fi:
socială – o întrerupere sau o retragere din modul obişnuit de interacţiune socială datorat
unor probleme emoţionale sau fizice;
emoţională – poate apărea când factorii de stres depăşesc individul în acţiunea de a le
face faţă;
fizică – cauzată de probleme fizice care necesită măsuri terapeutice:
orice afecţiune a articulaţiilor, oaselor, muşchilor scheletici poate cauza imobilitate
parţială sau totală;
durerea, oboseala, slăbiciunea pot duce la pierderea energiei şi contribuie la imobilitate.
În funcţie de durată imobilitatea poate fi:
temporară – convalescenţa care poate fi şi ea de durată lungă sau scurtă în funcţie de
severitatea problemei;
permanentă – în cazul în care defectul nu poate fi compensat şi în acest caz este nevoie
de mecanisme ajutătoare (cârje, proteze);
progresivă – când diminuarea funcţiei locomotorii se face progresiv, în timp (ex.
distrofiile musculare, scleroze multiple).
În funcţie de cauze distingem imobilitate legată de:
-restricţie terapeutică a mişcărilor (accident al membrelor sau intervenţie chirurgicală);
-restricţie inevitabilă datorită unei incapacităţi primare: scleroze multiple, paralizie după
accident vascular cerebral;
-restricţie voluntară datorită stilului de viaţă.
Gradele imobilizării sunt:
-pacienţii inconştienţi sunt complet imobilizaţi;
-dacă pacientul are fractură de membru inferior imobilitatea este parţială;
-restricţie de la activităţi pentru restabilirea sănătăţii.
Repausul la pat este termenul utilizat pentru pacienţii imobilizaţi care pot să stea nu
numai în pat ci şi pe scaun, fotoliu în funcţie de gradul imobilizării.
Factorii care cresc riscul problemelor legate de imobilizare sunt:
-o parte mai mare a corpului este imobilizată;
-imobilizare pe o perioadă lungă de timp;
-persoane vârstnice imobilizate;
-persoane cu experienţe dureroase sau spasme musculare;
-persoane sensibile la temperatură, scăderea presiunii;
-persoane incapabile să înveţe cum se previn aceste probleme;
-persoane imobilizate timp îndelungat într-o singură poziţie;
-persoane cu nutriţie deficitară.
Efectele imobilizării sunt:
musculo-scheletice:
-demineralizarea oaselor, ceea ce poate duce la deformarea şi fracturarea oaselor;
-durerea şi rigiditatea articulaţiilor;
-atrofie musculară şi contracturi musculare localizate sau generalizate;
-coordonare deficitară a mişcărilor;
-asimetrie toracică.
gastro-intestinale:
-anorexie;
-disconfort abdominal;
-distensie abdominală;
-constipaţie.

respiratorii:
-scăderea amplitudinii mişcărilor respiratorii;
-acumularea de secreţii în căile respiratorii;
-pneumonii;
-dezechilibru între O2 şi CO2.
urinare:
-distensia vezicii urinare;
-producerea de calculi;
-infecţii de tract urinar.
cardio-vasculare:
-hipotensiune arterială în ortostatism;
-edeme periferice;
-creşterea pulsului la schimbarea poziţiei;
-tromboză venoasă profundă.
metabolice:
-reducerea metabolismului bazal.
tegumentare:
-escare.
psihosociale:
-scăderea motivaţiei de a face ceva;
-scăderea abilităţii de rezolvare a problemelor;
-diminuarea dorinţei de a-şi satisface nevoile fundamentale.
3. Factorii care afectează mobilitatea(o bună postură, mişcare)
Biologici:
vârsta:
* copilul mic îşi dobândeşte controlul mişcărilor pe măsură ce înaintează în vârstă; este
foarte activ, se mobilizează uşor, adoptă diferite poziţii;
* adultul îşi coordonează şi dă supleţe mişcărilor;
* îmbătrânirea fiziologică atrage după sine schimbări fiziologice ale organismului la
nivelul diferitelor aparate şi sisteme(la nivelul aparatul locomotor se produce o
degenerare a cartilajului articular, scăderea tonusului muscular).
constituţia şi capacităţile fizice.
Psihologici:
-emoţiile pot fi exprimate prin mişcări ale corpului;
-personalitatea şi temperamentul determină ca individul să fie mai activ sau calm.
Sociologici:
-cultura – individul practică diferite activităţi în funcţie de societatea în care trăieşte;
-rolul social – individul poate îndeplini activităţi ce impun efort fizic mai mic sau mai
mare pe care să-l compenseze prin rezistenţă fizică şi ore suficiente de repaus;
-organizarea socială – există legi şi regulamente pentru menţinerea sănătăţii, chiar dacă
se depune un efort deosebit;
Tradiţia şi religia.
Procesul de îngrijire
Culegerea de date
se referă la depistarea modificărilor diferitelor aparate şi sisteme legate de imobilitate

Modificări legate de imobilitate


Tehnica evaluării Modificări legate de imobilitate
Sistem osteo-articular Scade circumferinţa
Măsurarea circumferinţei braţului şi Scad proteinele plasmatice
coapsei Creşte calcemia şi fosfatemia
Teste de laborator Scade calciuria şi fosfaturia
Inspecţie, palpare Tumefacţie sau durere articulară
Măsurători goniometrice Inabilitate de extensie, în special la nivelul membrelor
inferioare
Inspecţie Coordonare dificilă a mişcărilor la nivelul membrelor
superioare şi inferioare
Aparat cardiovascular
Auscultaţie Creşte frecvenţa cardiacă în repaus şi la eforturi mici
Scădere bruscă a TA la mobilizarea din clinostatism în
ortostatism
Modificări ale amplitudinii pulsului
Palpare Extremităţi reci
Edeme gambiere, retromaleolare şi sacrate
Inspecţie Distensie venoasă periferică
Măsurarea circumferinţei gambei şi Creşterea circumferinţei gambei şi coapsei
coapsei
Aparat respirator
Auscultaţie Respiraţii superficiale
Scăderea murmurului vezicular
Teste de laborator Creşterea p CO2 cu scăderea p O2
Inspecţie Mişcări asimetrice al toracelui în timpul inspiraţiei şi
expiraţiei
Tuse productivă cu spută mucopurulentă
Durere în timpul respiraţiei
Măsurarea temperaturii Febră
Metabolism şi nutriţie
Măsurarea greutăţii şi înălţimii Scădere în greutate, scăderea aportului alimentar şi atrofie
musculară
Scăderea aportului de proteine şi calorii
Inspecţie Cicatrizare dificilă a leziunilor tegumentare
Palpare Edeme periferice
Teste de laborator Scăderea proteinelor plasmatice
Creşterea azotemiei
Creşterea calcemiei şi fosfatemiei
Sistem endocrin şi aparat urinar
Bilanţ ingestie – excreţie pe 24 ore Deshidratare
Măsurarea greutăţii corporale Scădere în greutate
Teste de laborator Creşterea azotemiei, a hematocritului
Creşterea pH –ului urinar
Creşterea leucocitelor
Creşterea calcemiei şi fosfatemiei cu creşterea semnificativă a
calciuriei şi fosfaturiei
Urocultură pozitivă (de obicei cu E. Coli peste 100 000
germeni/ml)
Inspecţie şi palpare Scăderea debitului urinar, disconfort abdominal, distensia
vezicii urinare cu retenţie de urină
Febră
Polakiurie, disurie
Crampe abdominale sau durere
Hematurie

Aparat digestiv
Bilanţ ingestie – excreţie pe 24 ore Deshidratare
Inspecţie Scăderea aportului caloric şi a fibrelor alimentare
Dureri la defecaţie sau creşterea timpului necesar defecaţiei
Creşterea consistenţei materiilor fecale
Distensie abdominală
Disconfort în etajul abdominal inferior, cefalee
Greţuri, vărsături
Utilizarea frecventă a manevei Valsalva pentru facilitarea
defecaţiei
Palpare Coardă colică
Auscultaţie Scăderea zgomotelor intestinale
Tegumente şi mucoase
Bilanţ ingestie – excreţie Deshidratare
Inspecţie Edeme gambiere, retromaleolare şi sacrate
Hiperemie reactivă
Palpare Scăderea turgorului
Teste de laborator Creşterea hematocritului, a azotemiei
Sistem nervos central
Inspecţie Scăderea activităţii motorii
Iritabilitate
Confuzie
Oboseală
Percepţie deformată a realităţii
Aspecte ale vieţii sociale, emoţionale
şi intelectuale
Inspecţie Modificări de comportament (anxietate, ostilitate, confuzie)
Depresie (lipsa de sentimente faţă de propria persoană,
empatie, apatie, închidere în sine, lipsa de speranţă)
Modificarea conceptului de sine, a rolului familial sau de grup
Scăderea abilităţii de concentrare, de laure a deciziilor
Interes pentru viaţa sexuală
Interes pentru situaţia financiară

Analiza şi interpretarea datelor


Exemple de diagnostice nursing
 Potenţial de apariţie a sindromului de imobilizare legat de:
-paralizie;
-prelungirea repausului la pat;
-alterarea nivelului de conştienţă;
-tracţiune osoasă.
Alte diagnostice nursing rezultate din perturbarea altor nevoi fundamentale sunt:
 Potenţial de leziune legat de:
-limitarea mobilizării asociată cu rezistenţă;
-scăderea forţei musculare asociată cu imobilitate;
-rigiditate articulară asociată cu imobilitate;
-hipotensiune ortostatică asociată cu imobilitate.
 Intoleranţă la activitate legată de:
-prelungirea repausului la pat.
 Alterarea perfuziei tisulare periferice legată de:
-întreruperea fluxului venos secundar trombozei venoase profunde asociată cu
prelungirea imobilizării;
-prezenţa edemelor.
 Respiraţie ineficace legată de:
-scăderea expansiunii pulmonare asociată cu poziţia de clinostatism sau durere
abdominală sau operaţii toracice;
-atrofia musculaturii toracelui asociată cu prelungirea repausului la pat;
-administrarea de agenţi care deprimă respiraţia (analgezice, sedative, anestezice).
 Schimb gazos ineficient legat de:
-staza secreţiilor în căile respiratorii asociate cu imobilizarea;
-scăderea expansiunii pulmonare asociată cu poziţia de clinostatism.
 Clearance aerian ineficient legat de:
-incapacitatea de inspiraţie maximă sau tuse eficientă secundar durerii postoperator sau
scăderii tonicităţii musculaturii toracice;
-medicaţie care deprimă respiraţie;
-staza secreţiilor în căile aeriene.
 Potenţial de aspiraţie legat de:
-deprimarea tusei sau a reflexelor respiratorii asociate cu inconştienţa sau agenţi
anestezici.
 Alterarea nutriţiei (prin deficit) faţă de necesităţile organismului legată de:
-anorexie secundară izolării sociale;
-balanţă negativă de azot asociată cu imobilizare şi catabolismul masei musculare.
 Alterarea nutriţiei (potenţială) prin exces faţă de necesităţile organismului legată
de:
-dezechilibru între ingestie versus activitate.
 Potenţial de infecţie legat de:
-staza urinară;
-obstrucţia fluxului urinar (calcul renal).
 Alterarea eliminării intestinale (constipaţie) legată de:
-reducerea activităţii fizice;
-lipsa de intimitate;
-dietă inadecvată.
 Potenţial de alterare a integrităţii tegumentare (sau actuală) legată de:
-imobilizare fizică;
-modificarea centrului gravitaţional.
 Activitate deficitară legată de:
-spitalizare prelungită;
-monotonia mediului înconjurător.
 Izolare socială legată de:
-alterarea stării de sănătate;
-handicap fizic.
 Lipsa de putere legată de:
-inabilitatea de efectuare a activităţilor zilnice;
-inabilitate de asumare a responsabilităţilor;
-izolare socială;
-alterarea spaţiului personal.
Obiective nursing
Obiectivele nursing sunt:
-să se menţină funcţia musculară în limite normale:
-să efectueze exerciţii la nivelul tuturor articulaţiilor;
-să efectueze exerciţii izotonice şi/sau izometrice la fiecare 4 ore;
-să se restabilească masa musculară şi forţa musculară;
-să participe la activităţile de îngrijire personală fără a apărea oboseala;
-să se mobilizeze în condiţii de securitate din clinostatism sau poziţie şezândă fără efecte
adverse.
-să existe o alterare minimă cardiovasculară:
-să se menţină în limite normale funcţiile vitale;
-să existe semne care indică un flux venos corespunzător (absenţa edemelor, absenţa
durerii -în regiunea posterioară a gambei, fără semne de inflamaţie sau distensie venoasă
sau modificări tegumentare).
-să se menţină funcţia respiratori în limite normale:
-să efectueze 5 respiraţii profunde şi 5 exerciţii de tuse la fiecare oră
-să existe o expansiune toracică normală;
-murmurul vezicular să fie fiziologic;
-să nu prezinte febră, dureri toracice sau alte semne respiratorii care să indice infecţie
pulmonară, embolia sau atelectazie.
-să se menţină o stare de nutriţie adecvată:
-să se menţină o greutate normală;
-proteinele serice să fie în limite normale;
-turgorul să fie normal;
-să existe o balanţă între ingestie şi excreţie.
-să existe o eliminare normală:
-să ingere cel puţin 1500 ml lichide pe zi;
-urina să aibă pH normal;
-să nu existe semne de retenţie urinară, infecţie sau calculi renali;
-materiile fecale să fie de consistenţă semisolidă şi la fiecare 2–3 zile;
-să nu existe semne de ocluzie intestinală.
-să se menţină integritatea tegumentară:
-tegumentele să fie intacte, umede, curate;
-să nu existe semne inflamatorii(paloare, roşeaţă, creşterea temperaturii, tumefacţie) la
nivelul zonelor de presiune.
-să se menţină funcţia psihosocială în limite normale:
-să participe activ la deciziile legate de îngrijire;
-să-şi exprime sentimentele;
-să accepte ajutorul altor persoane.
Intervenţii nursing
Intervenţiile nursing sunt:
-asistenta medicală planifică cu pacientul exerciţii fizice în funcţie de cauza imobilizării
şi de capacitatea pacientului;
-poziţia pacientului va fi schimbată la fiecare 2 ore;
-se efectuează exerciţii pasive;
-se masează regiunile expuse escarelor şi se pudrează cu talc;
-pacientul va fi învăţat care este postura adecvată şi cum se efectuează exerciţiile active;
-pacientul va fi învăţat să efectueze exerciţii de respiraţie profundă;
-pacientul va fi învăţat să tuşească şi să expectoreze secreţiile;
-pacientul va fi pregătit psihic înainte de fiecare tehnică de îngrijire;
-se redă încrederea pacientului că imobilitatea este o stare trecătoare şi că îşi poate relua
mersul;
-se înlătură stimulii exageraţi din mediul înconjurător(zgomote, lumină puternică, număr
mare de vizitatori);
-se supraveghează permanent pacientul;
-imobilizare fizică în caz de agitaţie extremă(chingi, cămaşă de protecţie);
-se asigură un climat de linişte şi calm;
-pacientul este învăţat să utilizeze diferite aparate de susţinere (cadru metalic, bastoane,
cârje);
-se administrează tratamentul prescris de medic;
-pacientul va fi ajutat în satisfacerea celorlalte nevoilor fundamentale.
Evaluare
În cazul în care obiectivele au fost atinse pacientul:
-are tonusul muscular păstrat;
-are tegumentele şi mucoasele integre;
-nu prezintă tulburări de respiraţie, circulaţie sau secreţii bronşice;
-nu prezintă complicaţii(de ex. escare de decubit, anchiloze, contracturi musculare);
-este echilibrat psihic;
-îşi satisface celelalte nevoi fundamentale.
În cazul în care obiectivele nu au fost atinse se reanalizează planul de îngrijire.
MOBILIZAREA BOLNAVULUI
- imobilizat = nu se poate mişca;
- mobilizabil = se poate mişca.
Mobilizarea bolnavului are ca şi scop prevenirea apariţiei unor complicaţii(escare,
tromboze) şi grăbirea procesului de vindecare.
Momentul mobilizării unui bolnav este hotărât de medic în funcţie de boală,
starea generală şi activitatea acestuia.
1. Pregătirea bolnavului
2. Mobilizarea capului şi a membrelor în poziţia de decubit dorsal
- se examinează bolnavul şi pulsul;
- se efectuează mişcări blânde, pasive de gimnastică în pat(se ridică mâna, piciorul,
se masează blând)
- se verifică pulsul bolnavului.
3. Ridicarea bolnavului în poziţia şezândă(se face cu multă blândeţe, la început cu
mişcări pasive asociate cu exerciţii de respiraţie)
Mobilizarea se mai poate face prin agăţare(deasupra patului se găseşte elementul
pentru agăţare).
4. Aşezarea bolnavului în poziţia şezândă
- la marginea patului(bolnavul va fi îmbrăcat) urmărindu-se faciesul , pulsul,
respiraţia; bolnavul rămâne în această poziţie treptat din ce în ce mai mult.
5. Aşezarea în fotoliu
- trebuie supravegheată de asistentă.
6. Ridicarea bolnavului în poziţia ORTOSTATICĂ(în picioare)
- trebuie supravegheată de asistentă
7. Efectuarea primilor paşi.
DEFINIREA ŞI PREVENIREA ESCARELOR
Escarele –reprezintă o leziune profundă care apare la nivelul ţesuturilor care sunt în
timp îndelungat comprimate între o proeminenţă osoasă şi un plan dur (patul). Zonele
organismului unde apar cel mai frecvent escarele depind de poziţia pacientului. Astfel:
- din poziţia de decubit dorsal avem:
- zona occipitală şi a omoplaţilor;
- regiunea: - coatelor
- spatelui
- feselor;
- călcâiele.
- din poziţia decubit lateral avem: - umerii;
- regiunea trohanteniană;
- partea internă şi externă a genunchilor.
- din poziţia şezândă şi semişezândă avem: regiunea ischiatică şi trohanteriană.
PREVENIREA ESCARELOR
1. – prin schimbarea poziţiei bolnavului în pat
2. – toaleta pe regiuni
3. – schimbarea lenjeriei de corp
4. – schimbarea lenjeriei de pat.
Dacă totuşi apar escare, ele trebuie îngrijite şi tratate ca oricare plagă în „condiţii
de curăţenie perfectă”.
EVOLUŢIA UNEI ESCARE –la început apare ca şi o rană albă decolorată -
pielea se subţiază după aceea se transformă într-o zonă de culoare roşie, iar în ultima fază
apare culoarea violacee neagră = Necroză =.
TRATAMENTUL ESCARELOR
Materiale necesare: - săpun acid - pentru schimbarea pH-ului suprafeţei pielii;
- alcool medicinal diluat;
- pudră talc mentolată;
- cremă cu antibiotice;
- soluţii dezinfectante - cloramină
- rivanol
- apă oxigenată
- betadină
- instrumente chirurgicale sterile.
Pregătirea materialelor se face lângă bolnav la pat.
- se pregătesc materialele;
- se pregăteşte bolnavul fizic şi psihic
- spălarea pe mâini şi luarea mănuşilor de unică folosinţă.
Tehnica: - se face toaleta pe regiuni;
- se inspectează zona respectivă cu maximă atenţie;
- se face masajul zonei predispuse (coate, călcâie, fese etc.) cu soluţie de
alcool diluată, iar sub zona respectivă se aşează un colac de cauciuc sau un inel după care
se pudrează cu talc mentolat.
Locul unde a apărut deja escara se tratează ca şi o plagă.
CAPTAREA DEJECŢIILOR(produselor fiziologice şi patologice ale
bolnavului)
SCOP: - este descoperirea modificărilor patologice ale organismului.
A . Captarea materiilor fecale
Materiale necesare : - paravan;
- ploscă (sau bazinet);
- acoperitoare ploscă;
- hârtie igienică;
- săpun;
- prosop;
- muşama şi aleză pentru protejarea patului;
- urinarul;
- reorganizarea locului de muncă.
B . Captarea urinei
- la un bolnav imobilizat la pat se face în:
- urinare (recipiente confecţionate din material emailat
- recipiente din sticlă sau plastic cu deschizătura diferită:
- la bărbaţi sub formă de tub;
- la femei scurtă şi lată.
C. Captarea sputei
Materiale necesare: - pahare conice sau Petri sau în scuipătoare.
Scuipătoarele trebuie să fie speciale, spălate, sterilizate şi uscate.
Soluţii: - LIZOL 3%;
- FENOL 2,5% amestecată cu sodă caustică.
Când sputa trebuie analizată la laborator nu se adaugă acele substanţe
dezinfectante.
Pregătirea materialelor;
Instruirea bolnavului: - acesta se instruieşte să nu scuipe în batistă, şerveţele ci numai în
vasul special primit în acest scop.
Practic la captarea sputei trebuie asigurate unui bolnav cel puţin 2 scuipătoare
pentru rulaj.
- se golesc în fiecare dimineaţă;
- se curăţă;
- se spală;
- se dezinfectează;
- se sterilizează;
D. Captarea vărsăturilor
Materiale necesare: - muşama , aleză;
- tăviţă renală;
- pahar cu soluţie aromatică de clătit gura.
- Pregătirea materialelor;
Pregătirea bolnavului;
- Aşezarea în poziţie decubit lateral sau şezândă.
Tehnica: - spălarea mâinilor, rugăm bolnavul să ţină sub bărbie tăviţa;
- cu mâna dreaptă se ţine fruntea bolnavului ajutându-l să vomite; după ce
acesta s-a liniştit, se îndepărtează tăviţa renală şi se face spălarea pe mâini.
Vărsătura captată în tăviţa renală, dacă este cazul se păstrează până la venirea
medicului; nu se aruncă.
Tăviţa renală se goleşte, se spală, se clăteşte şi pe urmă se dezinfectează şi se
sterilizează prin fierbere sau autoclavare.
EFECTUAREA TRANSPORTULUI BOLNAVULUI ÎN SPITAL
- este o etapă importantă în îngrijirea bolnavului.
Transportul efectuat cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina
agravarea stării bolnavului sau decesul acestuia.
Transportul poate fii de două feluri: 1. – transport primar;
2. – transport secundar.
1. TRANSPORTUL PRIMAR: - de la locul accidentului sau de la domiciliu.
- riscul acestuia este mai mare deoarece bolnavul
transportat este nepregătit din punct de vedere medical şi fără diagnostic cunoscut.
De aceea scurtarea timpului, respectiv a transportului este foarte important; cu cât durata
este mai scurtă în timp, şansele bolnavului sunt mai mari.
2. TRANSPORTUL SECUNDAR: - este un transport de la un spital la altul, la domiciliu,
de la o secţie la alta, de la un serviciu la altul, precum şi mutarea bolnavului de la un
salon la altul.
Pe toată perioada transportului, bolnavul trebuie să fie sub îngrijire. În spital,
bolnavul care nu se poate deplasa sau căruia deplasarea îi este contraindicată –
transportul va face transportul cu:
- cărucior;
- pat mobil;
- ascensor(lift).
Transportul pacienţilor
Printr-un transport efectuat în condiţii bune, cu mult menajament şi atenţie faţă de
pacient, ţinând cont de afecţiunea de care suferă acesta, se evită agravarea durerilor şi
apariţia altor complicaţii, cum ar fi: înrăutăţirea stării, producerea unui şoc traumatic,
transformarea unei fracturi închise într-una deschisă, provocarea de hemoragii etc.
Transportul poate fi necesar în următoarele situaţii:
- evacuarea traumatizaţilor de la locul accidentului
- transportul de la un spital la altul, de la domiciliu la spital sau la domiciliu după
externare etc.
- transportul de la o secţie la alta; la servicii de diagnostic şi tratament; la sala de operaţii
şi de la sala de operaţii; dintr-un salon în altul; dintr-un pat în altul etc.

categorii de pacienţi care trebuie transportaţi


-accidentaţii, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor inferioare
- inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi
- astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru
- febrili, operaţi
- cu insuficienţă cardiopulmonară gravă
- psihici
mijloacele de transport
În funcţie de gravitatea afecţiunii, de scopul transportului, de distanţă, transportul se face
cu:
- brancarda (targa)
- cărucior
- fotoliu şi pat rulant
- cu mijloace improvizate în caz de urgenţă
- cu vehicule speciale: autosalvări, avioane sanitare (aviasan)
Pregătiri
Transportul cu targa
· Pregătirea tărgii
-targa se acoperă cu o pătură şi cu un cearşaf; la nevoie se acoperă cu muşama şi aleză;
pernă subţire
· Pregătirea pacientului
-se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra scopului transportului şi locului
unde va fi transportat
-se explică procedeul aşezării pe targă şi eventual se instruieşte pacientul cum poate
colabora
-în cazul în care pacientul are instalate o perfuzie, sonde, drenuri etc. se vor lua măsuri de
siguranţă: sprijinirea -eventual pe un suport- a aparatului de perfuzie; fixarea sau
pensarea sondelor etc. în funcţie de durata şi condiţiile de transport
! Nu se pensează drenul toracic la pacienţii ventilaţi
- în caz de vărsături – tăviţă renală
- se pregăteşte documentaţia pacientului
aşezarea pacientului pe targă
- pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia mersului(trebuie să vadă unde merge)
- la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la nivelul orizontal; dacă
panta este prea accentuată, se poate duce pacientul, la urcuş, cu capul înainte.
De asemenea, când pacientul trebuie supravegheat tot timpul, este mai bine ca
acesta să fie dus cu capul înainte, pentru ca, stând faţă în faţă cu brancardierul, să poată fi
supravegheat.
- în principiu, pacientul va fi prins de partea sănătoasă
Execuţia:
-targa este ţinută la cele două extremităţi de către doi brancardieri, doar de câte un singur
mâner astfel încât targa să atârne de-a lungul marginii patului
- aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se vor aşeza de-a lungul
patului de partea tărgii atârnate
- îşi introduc mâinile, cu palma şi degetele întinse, sub pacient
- prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ
-a doua: sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut
-a treia: susţine membrele inferioare
Prima persoană comandă mişcările:
1) ridică deodată pacientul
2) după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi
3) brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie orizontală sub
pacient
4) se aşază pacientul pe targă, se acoperă
Descărcarea se face după aceeaşi metodă, dar cu mişcările inverse.
Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune
în decubit dorsal:
- pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchi flectaţi
- accidentaţii constienţi, suspecţi de fractură a coloanei vertebrale sau a bazinului: se
asigură suprafaţa rigidă
- leziuni ale membrelor inferioare: sub membrul lezat, se aşază o pernă
- leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşază peste toracele
pacientului; eventual se fixează cu o eşarfă
- accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare ridicate
în poziţie şezând
- pacienţii cu traumatisme craniene, constienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi cu ajutorul
pernelor
- leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, a.î.regiunea mentoniană să atingă toracele
în poziţie semişezând:
- accidentaţii toraco-pulmonar
- pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie
- accidentaţii cu leziuni abdominale(poziţia Fowler), cu genunchii flectaţi
în decubit lateral
- pacienţii în stare de comă
în decubit ventral:
- pacienţii cu leziuni ale feţei(craniofaciale): sub fruntea lor se aşază un sul improvizat
din cearşafuri, sau antebraţul flectat al traumatizatului
- cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere
în decubit semiventral
- pacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie salivară, în
poziţie Trendelenburg, pentru a preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor
în poziţia Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°:
-accidentaţii în stare de şoc
- în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele vitale
în poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-15º:
- accidentaţii cu fracturi ale bazei craniului
! Bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se transportă imobilizaţi.
De reţinut:
 în leziuni ale coloanei vertebrale, pacienţii vor fi transportaţi pe o suprafaţă dură;
se recomandă
ca pacienţii să fie transportaţi în poziţia în care au fost găsiţi
 în cazuri cu totul excepţionale, când este imposibil să se asigure o targă tare,
chiar improvizată(uşă, scândură lată), transportul este admis pe patură, culcat cu faţa în
jos, cu excepţia celor suspecţi de fractură a coloanei cervicale.
Transportul cu caruciorul
Cărucioarele utilizate pentru transportul pacientului au în general înălţimea meselor de
operaţie, pentru a se putea transporta uşor pacientul de pe cărucior pe masă şi invers.
Aşezarea pe cărucior
- căruciorul se aşază cu partea cefalică perpendicular pe capătul distal al patului(la
picioarele patului)
- roţile căruciorului trebuie blocate
Pentru ridicarea pacientului, este nevoie de trei persoane care execută tehnica în
următorii timpi:
- cele trei persoane se aşază lângă marginea patului; fiecare îşi plasează piciorul dinspre
targă mai în faţă
- toate trei îşi flectează genunchii introducând braţele sub pacient:
- prima, sub ceafă şi umeri
- a doua, sub regiunea lombară şi şezut
- a treia, sub coapse şi gambe
- apoi, cele trei persoane întorc pacientul înspre ele, îl apropie cât mai mult ca să-l poată
strânge
- îşi îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi (cu piciorul aflat în faţă) şi se îndreaptă spre
targă
- lângă cărucior îşi flexează uşor genunchii şi aşază pacientul pe cărucior, întind braţele
ca pacientul să fie aşezat în decubit dorsal
- cele trei persoane îşi retrag braţele
IMPORTANT:
Ridicând pacientul, persoanele trebuie sa-l ţină strâns către ele şi să-şi folosească cât mai
mult forţa membrelor inferioare pentru a-şi proteja propria lor coloană vertebrală.
OBSERVAŢII:
· Transportul cu patul rulant este forma ideală de transport; la cele patru picioare, paturile
sunt prevăzute cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi, oricare pat poate deveni
astfel rulant.
· Prin utilizarea acestui sistem de transport, pacientul nu trebuie transpus mereu din pat în
cărucior, de aici pe masa de operaţie sau la alte examinări, ci va fi transportat direct cu
patul. Patul cu dispozitiv rulant aşteaptă pacientul chiar la serviciul de primire. Această
metodă nu poate fi aplicată la toate spitalele, căci ea necesită o dimensionare
corespunzătoare a coridoarelor, uşilor, să nu existe praguri, iar deplasarea între etaje să se
poată face cu ascensorul.
Transportul in afara spitalului
Pregătirea pacientului
- pacientul va fi pregătit din timp pentru transport
- i se comunică mijlocul de transport
- va fi îmbrăcat în mod corespunzător anotimpului, duratei drumului şi mijloacelor de
transport
- i se oferă bazinetul şi urinarul în vederea evacuării scaunului şi urinei
- i se asigură maximum de confort, poziţia pacientului va fi cât mai comodă
- pacientul transportat la alte servicii sau instituţii sanitare va fi însoţit de asistentă, cu
documentaţia necesară
- asistenta trebuie să fie înzestrată cu tot ceea ce i-ar trebui pe drum în acordarea primului
ajutor.
Ea supraveghează pacientul îndeaproape, pe tot timpul transportului
- predarea pacientului se face de către asistentă la medicul de gardă al instituţiei unde a
fost transportat
- Pentru liniştea pacientului, este bine ca ea să rămână lângă pacient până va fi amplasat
în patul lui.
Important
Mijlocul de transport va fi dezinfectat după transportul pacienţilor infecţioşi.
- TOALETA BOLNAVILOR INCONŞTIENŢI ŞI COMATOŞI
Asigurarea igienei corporale
Bolnavul va fi spălat în fiecare zi complet (pe segmente).
Se va face toaleta parţială ori de câte ori s-a murdărit.
La femei toaleta genitală se va face de mai multe ori pe zi.
După spălare se fricţionează cu spirt mentolat.
Atenţie: Toate materialele folosite trebuie să fie de o curăţenie exemplară şi perfect
sterile.
Igiena cavităţii bucale
· Se îndepărtează proteza, dacă există , se spală şi se păstrează într-un pahar mat cu apă.
materiale
- comprese, tampoane sterile din tifon, instrumentar steril (deschizător de gură, spatulă
linguală, pensă porttampon), glicerină boraxată 20%, tăviţă renală, mănuşi de cauciuc
sterile
pacientul
- în poziţie decubit dorsal, capul într-o parte, cu prosopul sub bărbie
tehnica
- se introduce deschizătorul de gură între arcadele dentare
- se şterg limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare cu
tampoane îmbibate în glicerină boraxată, cu mişcări dinăuntru în afară
- se şterg dinţii cu un alt tampon
- la sfârşit se ung buzele
· toaleta cavităţii bucale la pacientul inconştient se poate face şi cu indexul acoperit cu un
tampon de tifon, mâna fiind îmbrăcată în mănuşă
DE EVITAT:
• contactul mâinilor cu secreţia salivară a pacientului sau cu materialul folosit
Dimineaţa şi seara se face toaleta gurii cu un tampon de vată înmuiat în soluţie de acid
boric 1% sau muşeţel.
Limba, buzele, gingiile se vor şterge cu glicerină boraxată de 2-3 ori pe zi.
Buzele vor fi unse cu vaselină şi se aplică peste gură un tifon îmbibat cu soluţie de ser
fiziologic.
Atenţie: Compresa trebuie să se menţină umedă.
Prevenirea uscării corneei
La pacientul inconştient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a menţine supleţea
corneei, se picură „lacrimi artificiale" în fiecare ochi; iar dacă ochiul rămâne deschis
corneea se usucă:
Se spală ochii cu acid boric 4%, ceai de muşeţel.
Se acoperă ochii cu câte o compresă înmuiată în aceeaşi soluţie sau ser fiziologic.
Se va instila în sacii conjunctivali câte o picătură de vitamina A de 2-3 ori pe zi.
Asigurarea igienei părului
Femeile vor fi pieptănate zilnic.
Se va spăla părul la 1-2 săptămâni.
Escarele de decubit
Def. Escarele sunt leziuni ale tegumentelor interpuse între 2 planuri dure(os şi pat).
Cauzele pot fi:
a) Generale sau determinate, de ex:
- Paralizii ale membrelor
- Stări de subnutriţie
- Obezitate
- Vârstă
- Bolnavi adinamici cu ateroscleroză
b) Locale sau favorizante , în evitarea cărora intervine asistenta medicală:
- Menţinerea îndelungată în aceeaşi poziţie
- Cute ale lenjeriei de pat şi de corp
- Firimituri (biscuiţi, pâine, gips)
- Igienă defectuoasă
Regiuni expuse escarelor
1) Decubit dorsal
- Regiunea occipitală
- Omoplaţi
- Coate
- Regiunea sacrococcigiană
- Călcâie
2) Decubit lateral
- Umăr
- Regiunea trohanteriană
- Feţele laterale ale genunchilor
- Maleole
3) Decubit ventral
- Tâmple
- Umeri
- Creasta iliacă
- Genunchi
- Degetele picioarelor
Riscurile sunt determinate de : starea generală, starea nutriţională, starea psihică,
capacitatea de mobilizare, incontinenţa, starea pielii. Evaluarea riscului la escare se face
la internarea bolnavului în spital şi la fiecare 8-10 zile, în funcţie de evoluţie.
MIJLOACE DE PREVENIRE
Se adresează cauzelor locale sau favorizante şi reprezintă „cartea de vizită" a asistentei
medicale. Escarele por apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor fiind
variabilă, depinzând de factorul de risc şi de toleranţa pielii la presiune îndelungată.

Principiile tratamentului preventiv


Schimbarea de poziţie
- evită imobilizarea
- se face la 2 sau 3 ore; la nevoie, mai des
- este necesară o foaie de supraveghere a escarelor, în care se notează:
- orele de schimbare şi poziţia: 14 – DD; 16– DLS; 18-DD; 20-DLD
- aspectul cutanat
- zonele de masaj
Asigurarea confortului şi menţinerea bolnavului într-o stare de igienă perfectă
Se va avea în vedere:
- evitarea cutelor lenjeriei de pat, renunţarea la lenjeria de corp
- spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii, ştiut fiind faptul
că pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată (în caz de incontinenţă, se
apelează la sonda Foley).
- scuturarea patului zilnic sau ori de câte ori este nevoie
Folosirea materialelor complementare, necesare pentru prevenirea escarelor
Se pot folosi:
- saltele speciale (eventual, blană de oaie)
- perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile)
- colaci de cauciuc
- pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D2
- talc pe pânză
Alimentaţie şi hidratare echilibrată
Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine - pentru a favoriza cicatrizarea - şi în
vitamine, ţinând cont însă de vârsta şi greutatea bolnavului. În ceea ce priveşte hidratarea,
necesarul de lichide se va completa cu 1,5 - 2 l la 24 de ore.
Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate
· prin masaj
Obiective
-favorizează vascularizaţia profundă şi superficială
-îndepărtează celulele descuamate şi destupă glandele sebacee
-rehidratează pielea (masaj cu unguent hidratant sau apă şi săpun)
-favorizează starea de bine şi confort înlătură durerea, anxietatea, ajută la găsirea forţei şi
energiei
Indicaţii:
- pentru toţi bolnavii imobilizaţi care prezintă factori de risc
- în momentul schimbării poziţiei, pe toate regiunile expuse
Principii:
- se face întotdeauna pe pielea curată, după ce bolnavul a fost spălat şi i s-a schimbat
aşternutul
- se face cu un unguent pe mâna goală, în direcţia circulaţiei de întoarcere de jos în sus,
iar la ceafă şi umeri invers-de sus în jos şi circular spre exterior
- se face pe o zonă mai mare decât suprafaţa interesată
- masajul nu trebuie să fie dureros, poziţia bolnavului să fie confortabilă, iar durata sa de
aproximativ 15 minute.

Contraindicaţii:
- nu se face bolnavului cu febră, suferind de cancer, cu infecţii ale pielii sau cu septicemie
Materiale necesare:
- unguentul
Instalarea pacientului:
- se închid ferestrele, se aşază bolnavul într-o poziţie variabilă, în funcţie de zonă şi, în
acelaşi timp confortabilă pentru asistenta medicală.
· Prin utilizarea alternativă de cald şi frig
- se face în loc de masaj
Obiective:
- favorizează revascularizaţia tisulară, provocând, alternativ, o vasodilataţie şi o
vasoconstricţie locală (se face de mai multe ori).
Indicaţii:
- escare stadiul II
Poziţia bolnavului: ca la masaj
Materiale necesare:
- cuburi de gheaţă şi apă caldă
Tehnica:
- se aplică compresa cu gheaţă de mai multe ori pe locul escarei, pentru a obţine o
vasoconstricţie
- apoi, se încălzeşte şi se usucă zona prin tamponare, până se obţine o vasodilataţie
- se face de 3-4 ori
Tratament:
1. local - în funcţie de stadiu
· pt.stadiul I , masaj, unguente, violet de genţiană
· pt.stadiul II , cald şi frig, pansament gras(cu zahăr), bioxiteracor
· pt.stadiul III , pansamente
2. General - Se referă la alimentaţie, tratamentul cu antibiotice şi al stării generale.
Complicaţii:
- infecţii locale ale plăgii
- septicemie
Oxigenoterapie
Scop: asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea
hipoxiei determinată de:
- scăderea oxigenului alveolar
- diminuarea hemoglobinei
- tulburări în sistemul circulator
- probleme care interferează cu difuziunea pulmonară
surse de oxigen
-staţie centrală de oxigen
-microstaţie
-butelie cu oxigen
precauţii în folosirea surselor de oxigen
- deoarece oxigenul favorizează combustia , prezenţa sa trebuie atenţionată
- pacienţii şi vizitatorii vor fi atenţionaţi asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în
preajma sursei de oxigen
- se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale
sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
- transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare , evitându-se lovirea lor în
timpul transportului
- buteliile cu oxigen vor fi aşezate în poziţie verticală, pe un suport şi fixate de perete cu
inele metalice, departe de calorifer sau sobă
- cunoaşterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a
extinctoarelor şi a modului de utilizare a acestora metode de administrare a oxigenului
a. prin sondă nazală
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%
- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale
b. prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%
- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare
- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei
- nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei
c. ochelari pentru oxigen
- sunt prevăzuţi cu două sonde care se introduc în ambele nări
- se utilizează la copii şi pacienţi agitaţi
- sunt mai bine toleraţi de pacienţi
d. cortul de oxigen
- frecvent utilizat la copii
- concentraţia oxigenului nu poate depăşi 50%
- are dezavantajul că atmosfera de sub cort se încălzeşte şi se supraîncarcă cu vapori
datorită faptului că pacientul inspiră şi expiră în acelaşi mediu
- oxigenul introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaţii de răcire
- în cort se pot monta instalaţii de răcire
- copiii vor fi supravegheaţi permanent, pentru a nu disloca cortul
echipament necesar administrării oxigenului
- sursă de oxigen
- umidificator (recipient pt.barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă)
- sondă nazală , cateter, mască de oxigen sau cort, în funcţie de metoda aleasă
- material adeziv (leucoplast), pt.fixarea sondei
intervenţiile asistentei
- pregătirea psihică a pacientului asigurându-l de luarea tuturor măsurilor de precauţie şi
aşezarea pacientului în poziţie corespunzătoare (dacă este posibil poz.semişezând care
favorizează expansiunea pulmonară)
- asamblarea echipamentului
- dezobstruarea căilor respiratorii
- măsurarea lungimii sondei de la nară la tragus
- umectarea sondei cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei
- introducerea sondei în nară şi fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast
- dacă se utilizează masca de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura
pacientului şi se va fixa cu o curea în jurul capului
- fixarea debitului de administrare a oxigenului, în funcţie de prescripţia medicului
- aprecierea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului (observarea culorii
tegumentelor, măsurarea respiraţiei şi pulsului)
- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de apariţie a
unor complicaţii - supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune,
debit, etc.)
-acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrării oxigenului şi
combaterea oricărei cauze de disconfort
- mobilizarea periodică a sondei
- scoaterea sondei o dată pe zi şi introducerea ei în cealaltă nară
- curăţirea echipamentului la terminarea tehnicii
incidente şi accidente
- dacă recipientul pt.barbotarea oxigenului se răstoarnă , lichidul poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
- în cazul utilizării prelungite a oxigenului , în concentraţii mari sau la presiuni ridicate,
pot apărea:
o iritare locală a mucoasei
o congestie şi edem alveolar
o hemoragie intraalveolară
o atelectazie
- pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
de reţinut
- administrarea oxigenului se va face după permeabilizarea căilor respiratorii
- înainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate măsurile de precauţie
- pe timpul administrării se vor supraveghea atent pacientul şi echipamentul de
administrare (manometrul de presiune şi indicatorul de debit)
Alimentarea pacientului:
- alimentarea activă
-alimentarea pasivă
-alimentarea artificială
Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia. Asigurarea
aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea
regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea
alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini elementare ale îngrijirii
oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
- activ – pacienta mănâncă singură în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientei i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
 Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt
aşezate pe mese mici (4 persoane). Se invită pacientele la masă, se invită să se spele pe
mâini. Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se
ating alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau
măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului
(tăviţă,scuipători, ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la
masă; servirea mesei se face ca în sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează
pacientul în poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i
materialele necesare şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială
la pat şi se serveşte masa la fel ca în salon la masă.
Regimuri alimentare
Regimurile dietetice -sunt foarte variate, in functie de calitatea si cantitatea alimentelor ce le
compun. In functie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice -cand scade numărul
de calorii din alimentatie (recomandate in obezitate) si hipercalorice -cand este necesara cresterea
numărului de calorii in alimentatie (la subnutriti). Din punct de vedere calitativ, regimurile sunt
adaptate diverselor categorii de imbolnavirii, fiind prescrise de medic.

Denumirea Valoarea
Alimente componente Indicaţii
regimului calorica
1. Hidric Hipocaloric Ceaiuri neindulcite sau indulcite cu -se aplica in diaree
Hipoglucidic zaharina, zeama de orez, supe limpezi de acuta , gastrita, in
Hipolipidic legume, supe diluate de carne, degresate, primele zile dupa
Hipoprotidic apa fiarta si racita. operatii
2. Hidro- Hipocaloric Ceaiuri indulcite, zeama de compot, -se aplica in hepatita
zaharat Hipoprotidic sucuri de fructe indulcite, zeama de orez acuta, in perioade
Hipolipidic cu zahar. febrile, in infartul de
Normoglucidic miocard, colecistita
( inflamatia vezici
biliare), insufiecienta
renala acuta
3. Hipocaloric Supe−creme de legume, supe−creme de -se aplica in ciroza
Semilichid Normoglucidic fainoase, terciuri si pireuri de legume, hepatica, in perioada
Hipoprotidic fructe coapte, sufleuri de fainoase sau din icterica a hepatitei,
Hiposodat branza de vaci. varice esofagiene
4. Lactat Hipocaloric 1000−2000 ml lapte, eventual imbogatit -se aplica in prima
Hipoglucidic cu frisca sau smantana. faza a ulcerului gastro
Normohipoprotidic duodenal, in primele
Normohipolipidic zile dupa hemoragia
digestiva
5. Normohipercaloric Lapte, branza de vaci, cas, oua moi,
Lactofainos Normoglucidic sufleuri,pireuri de legume cu lapte si unt,
vegetarian smantana, frisca, fainoase cu lapte.
6. Hepatic Normohipocaloric Iaurt, branza de vaca, cas, urda, carne indicat in bolile
Normoprotidic slaba fiarta, albus in preparate, paine alba hepato-biliare
Normoglucidic prajita, fainoase, legume cu celuloza fina,
Hipolipidic piureuri, sufleuri, fructe coapte, gelatina,
compot pasat, bezele, biscuiti de albus,
supe−creme de legume, supe de fainoase,
unt 10 g∕zi, ulei 20g∕zi.
7. Renal Normohipercaloric Branza de vaci, cas, urda, galbenus de ou, indicat in bolile
Hipoprotidic frisca,paine alba fara sare,fainoase cu nuci cardiovasculare si
Hiperglucidic si zahar, salata de cruditati cu ulei, renale
Normohiperlipidic piureuri, soteuri, mancaruri cu sos,
Hiposodat budinci, fructe crude, coapte,
compot,prajituri cu mere, smantana, supe
de legume, supe de fainoase, sosuri
dietetice.
8. Cardio- a)Normocaloric Iaurt, branza de vaci, branza nesarata, indicat in bolile
vascular Normoglucidic supe−crema de legume, terciuri de cardiovasculare si
Hipoprotidic fainoase cu lapte, piureuri de legume, renale
Hiposodat fainoase cu lapte, carne fiarta si tocata,
aluat fiert, papanasi;
b)Normohipocaloric Lapte in preparate, iaurt, branzeturi
Normoprotidic nefermentate, carne slaba fiarta, friptura
Normohipoglucidic la cuptor, paine alba fara sare, legume,
Hipolipidic piureuri, sufleuri, fructe crude sau coapte,
Hiposodat compot, aluat fiert, aluat de tarta, biscuiti,
dulceata, unt 10g∕zi, ulei 30g∕zi.
9. a)zero calorii 1500 ml ∕zi ceai neindulcit.
Hipocaloric b)240 calorii 300 g branza de vaci.
c)400 calorii Lapte, branza de vaci, carne alba, legume,
d)600 calorii mere.

10. Diabetic Normoglucidic Lapte, paine, cartofi, peste, fainoase, - indicat in diabet
Normohiperproteic legume (cantarite in raport cu toleranta la zaharat
Normolipidic glucide);180, 200, 250 g carne, mezeluri, - alimentele permise
branzeturi, peste, oua, supe de carne, supe vor fi cantarite in mod
de legume, sosuri fara faina, unt, frisca, obligatoriu
ulei.

Regimul este făcut pentru fiecare caz în parte, bazat pe datele fiziopatologice şi
componentele individuale ale bolnavului.
Zilnic, asistenta verifică dacă meniul trimis la blocul alimentar corespunde cu
regimul prescris, asigurând astfel fiecărui bolnav alimentaţia corespunzatoare.
Pentru stabilirea unei alimentaţii dietetice cât mai variate, trebuie cunoscute
echivalentele cantitative şi calitative ale diferitelor principii alimentare. Pe acestea se
bazează înlocuirea unora cu altele în anumite situaţii:
−100g glucide pot fi asigurate prin: 100g zahar, 120g orez, 135g tăiţei, 450g
fructe uscate, 200g pâine, 200g legume uscate, 500g cartofi, 650g fructe proaspete.
−100g proteine pot fi asigurate prin: 3000ml lapte, 450g carne alba de viţel sau
pasăre, 650g peşte sau 400g brânză.
−100g lipide se cuprind în aceeasi cantitate de ulei vegetal, unt sau untură de porc.
Foaie de alimentatie
pentru ziua luna anul
Tipul de regim Felul regimului Nr. Observatii referitoare la hrana
portii din ziua precedenta
Total 110
H Hidric 10
HZ Hidrozaharat 20
HZL Hidrozaharat lactat 15
LF Lactofainos 20
LFV Lactofainos 16
Cr. vegetarian 3
M Cruditati 10
SA Mixt 2
Sp Supraalimentatie 4
Cm Special 10
Comun
MEDIC Asistenta sefa

 Alimentarea pasivă
- Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri, trebuie să fie
ajutaţi.
Scop
· vor fi hrăniţi bolnavii
- imobilizaţi
- paralizaţi
- epuizaţi , adinamici
- în stare gravă
- cu uşoare tulburări de deglutiţie
Pregătiri
materiale
- tavă
- farfurii
- pahar cu apă sau cană cu cioc
- şervet de pânză
- cană de supă
- tacâmuri
asistenta
· îmbracă halatul de protecţie
· aşază părul sub bonetă
· se spală pe mâini pacient
- se aşază în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit dorsal cu
capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia
- i se protejează lenjeria cu un prosop curat
- se protejează cu un prosop în jurul gâtului
- se adaptează măsuţa la pat şi i se aşază mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în
gură.
Servirea mesei
- asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna
- verifică temperatura alimentelor(pacienţii în stare gravă nu simt temperatura, nici gustul
alimentelor), gustând cu o altă lingură
- îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
- supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiţie ale
pacientului
- este şters la gură, i se aranjează patul
- se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la
formarea escarelor
- schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
- acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
- strânge vesela şi o transportă la oficiu
De ştiut
· se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia alimentelor
în procesul vindecării
· se stimulează deglutiţia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
· se oferă pacientului cantităţi nu prea mari-deoarece , neputând să le înghită, ar putea să
le aspire
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci
- atingerea alimentelor care au fost în gura pacientului
 Alimentarea artificială înseamnă introducerea alimentelor în organismul
pacientului prin mijloace artificiale.
Se realiz. prin următoarele procedee:
- sondă gastrică sau intestinală
- gastrostomă
- clismă
- parenteral
scop:
- hrănirea pacienţilor inconştienţi
- cu tulburări de deglutiţie
- cu intoleranţă sau hemoragii digestive
- operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
- cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
- în stare gravă; negativism alimentar
 Alimentarea prin sondă gastrică
Materiale
- de protecţie: aleză, prosoape
- sterile: sondă gastrică sau Faucher, seringi de 5-10 cm, pensă hemostatică
- nesterile: pâlnie, tăviţă renală
- bulion alimentar : să nu prezinte grunji, să fie la temperatura corpului, să aibă valoare
calorică
Pacient vezi sondaj gastric
Execuţie
- în caz de stază gastrică , se aspiră conţinutul şi se efectuează spălătură gastrică
- se ataşează pâlnia la capătul sondei şi se toarnă lichidul alimentar 200-400 ml până la
500 ml, încălzit la temperatura corpului
- se introduc apoi 200-300 ml apă şi o cantitate mică de aer pentru a goli sonda
- se închide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor în faringe de unde ar
putea fi aspirate determinând pneumonia de aspiraţie – complicaţie gravă
- se extrage sonda cu atenţie
DE ŞTIUT:
· la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai mult
timp pe această cale , sonda se introduce endonazal
· sondele de polietilen se menţin mai mult de 4-6 zile , cele de cauciuc maximum 2-3 zile
fiind traumatizante (produc escare ale mucoaselor)
· raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul de
perfuzat utilizând vase izoterme
 Alimentarea prin gastrostomă
 deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele în scopul alimentării printr-o
sondă în cazul în care cale esofagiană este întreruptă
- în cazul stricturilor esofagiene , după arsuri sau intoxicaţii cu substanţe caustice , când
alimentaţia artificială ia un caracter de durată şi nu se poate utiliza sonda gastrică ,
alimentele vor fi introduse în organism prin gastrostomă
- în stomă, este fixată o sondă de cauciuc prin intermediul căreia alimentele sunt
introduse cu ajutorul unei seringi sau prin pâlnie
- respectându-se aceleaşi principii se introduc şi aceleaşi amestecuri alimentare ca în
cazul alimentaţiei prin sondă gastrică
- alimentele vor fi introduse în doze fracţionate la intervale obişnuite , după orarul de
alimentaţie al pacienţilor , încălzite la temperatura corpului
- cantitatea introdusă o dată nu va depăşi 500 ml
- după introducerea alimentelor sonda se închide pentru a împiedica refularea acestora
- tegumentele din jurul stomei se pot irita sub acţiunea sucului gastric care se prlinge
adesea pe lângă sondă , provocând uneori leziuni apreciabile
- de aceea , regiunea din jurul fistulei se va păstra uscată, acoperită cu un unguent
protector şi antimicrobian, pansată steril cu pansamentb absorbant
 Alimentarea prin clismă
- se poate asigura hidratarea şi alimentarea pe o perioadă scurtă de timp
- deoarece în rect nu sunt fermenţi pentru digestie, iar mucoasa absoarbe numai soluţii
izotonice, substanţele proteice sunt eliminate sau supuse unui proces de putrefacţie
- alimentarea se face prin clisme picătură cu picătură cu soluţie Ringer, glucoză 47‰ cu
rol hidratant
- vezi pregătirea şi efectuarea clismei
- în locul irigatorului se foloseşte un termos
 alimentarea parenterală
materile necesare
· dezinfectante - alcool iodat
· materiale pentru puncţia venoasă
- de protecţie -pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
- pt. dezinfecţia tegumentului tip I (cu tamponul îmbibat în alcool se badijonează
tegumentul timp de 30 de sec.)
- instrumentar şi materiale sterile - seringi şi ace de unică folosinţă(se verifică integritatea
ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - în funcţie de scop;
pense, mănuşi chirurgicale, tampoane
- alte materiale-garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală
· perfuzor = trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)
· pompă de perfuzie automată-cu reglare programată a volumului şi ratei de flux
· robinete cu două sau mai multe căi
· branulă(cateter i.v.)
· fluturaş
· benzi de leucoplast pentru fixarea acului(canulei) şi a tubului perfuzorului de pielea
bolnavului.
Se face cu substanţe care:
- Au valoare calorică ridicată
- Pot fi utilizate direct de ţesuturi
- Nu au proprietăţi antigenice
- Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
- Pe cale i.v. pot fi introduse soluţii hipo-/izo- sau hipertone: glucoză 10-20-33-40% ,
fructoză 20% , soluţie dextran , hidrolizate proteice(vezi ex. „sol. injectabile si
perfuzabile”)
- Planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii / 24h şi a raţiei de
lichide în care pot fi dizolvate principiile nutritive
- Nevoia de lichide este completatăcu ser fiziologic sau sol. glucozate şi proteice
- Alimentarea parenterală se face ca şi hidratarea
- Ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului, starea
pacientului, de la 50ml/h la 500ml/h
Daca alimentatia i.v. este necesara timp mai indelungat, se descopera vene profunde
(denudare) ca: vena femurala, safena, subclaviculara;
Plaga de venotomie trebuie ingrijita in conditii perfect aseptice si se previn
trombozele venoase prin injectarea de heparina 50mg./24h;
Ritmul de admin. care nu depaseste 30-40 pic./min., variaza cu felul sol. si conc.
acesteia:
- gluc. 10%-500ml/h
- gluc. 20%-250ml./h
- hidrolizate de proteina sau ficat 50ml./h.
Admin. exagerata de apa la pac. comatosi cu oligurie, modifica conc. de electroliti din
sange si lichidele extracelulare(hiponatremie si hipokaliemie);
La admin. sol. glicozate, se adauga cantit. necesara de insulina pt. metabolizarea
glucozei atat la pac. cu val. normale ale glicemiei cat si la pac. diabetic:
-Glucoza 5%:
250ml.+2,5 u.i. -val. norm./6 u.i. -D.Z.;
500ml.+5 u.i. -val. norm./12 u.i. -D.Z.;
-Glucoza 10%:
250ml.+5 u.i. -val. norm./12 u.i. -D.Z.;
500ml.+10 u.i. -val. norm./24 u.i. -D.Z.;

-Glucoza 20%:
250ml.+10 u.i. -val. norm./24 u.i. -D.Z.;
500ml.+20 u.i. -val. norm./48 u.i. -D.Z.
In functie de echilibrul acido-bazic(EAB) si ionograma, se ↓ cantitati variabile de
electroliti;
Concentratia excesiva a sol. perfuzabile, induce deshidratarea iar dilutia prea mare
accentueaza edemul cerebral;
Pt. supravegherea aportului si eliminarilor de alimente sunt notate in F.O.:
- cantitatea de sol. perfuzabile si lichide admin.;
- volumul si densitatea urinii eliminate;
- evolutia curbei ponderale.
Atentie: pe langa hidratii de carbon si lipizi pt. schimbul de materii utile organismului
uman sunt necesari si anumiti aminoacizi cu rol in formarea si prelucrarea albuminelor in
tesuturi si sange ca si pt. sinteza de fermenti si proteohormonil organismul iman nu poate
sintetiza acesti aminoacizi si din aceasta cauza este necesara admin. lor pe cale
parenterala intr-o anumita conc. pt. sinteza albuminelor.
De o deosebita importanta sunt 8 aminoacizi esentiali:
- triptofan, treonina, leucina, insoleucina;
- lizina, fenilalanina, valina, metionina.
In organism aminoacizii admin. parenteral au rol de:
- pregatesc scheletul carbonic,
- livreaza amino-grupe legate organic,
- elementi pt, sinteza albuminelor si fermentilor.
Pt. a ajunge la un bilanţ optim este necesara reglementarea metabolismului total(apa,
minerale, vitamine etc.);
Pe langa aminoacizi pt. alimentaţia parenterala cu sol. perfuzabile este necesara ↓ de
subst. energetice bogate;
Atentie la adaugarea de energetic, deoarece in caz de adaugare nepotrivita in
organism se produce arderea celei mai mari parti a cantitatii de aminoacizi.
 Căile de hidratare a organismului
Căile de hidratare sunt: orală, duodenală, rectală, subcutanată, intravenoasă, intraosoasă,
intramusculară
Orală
- calea fiziologică de administrare a lichidelor
- declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor anexe, funcţie
necesară absorbţiei lichidelor
- se renunţă la această cale în caz de:
· vărsături
· tulburări de deglutiţie
· stenoză pilorică şi esofagiană
· negativism total din partea pacientului
Duodenală
- administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală Einhorn
- lichidele se administrează picătură cu picătură într-un ritm de 60-100/min
- se menţine temperatura lichidului în timpul administrării

Rectală
- se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein: se poate asigura
hidratarea pe o perioadă scurtă de timp
· în rect se resorb numai soluţii izotonice, de aceea hidratarea pe cale rectală se face
numai cu soluţie de clorură de sodiu 9‰ , glucoză 47 ‰
· clisma hidratantă este precedată de o clismă evacuatoare
· în locul irigatorului se foloseşte un termos
· se foloseşte sondă Nélaton care se introduce în rect în profunzime de 10-15cm, după ce
sonda a fost lubrifiată cu vaselină
· poziţia pacientului este în decubit dorsal, cu membrele inferioare în uşoară abducţie sau
în decubit lateral cu mb. inf. în flexie
· temp. lichidului tb. menţinută constantă la ≈ 34-37ºC
· rata de flux este de 60pic./min.
· cantitatea totală adm. o dată nu tb. să depăş. 500ml , iar /24h ≤ 1,5-2l
· administrarea prea rapidă a lichidelor poate să dea senzaţia de colici, tenesme şi senzaţia
de eliminare a lichidelor introduse
Subcutanată
- se face prin perfuzii
- poz. pacientului: decubit dorsal
- loc. de elecţie: faţa externă a coapsei, flancuri, peretele abdominal anterior, regiunea
submamară sau pectorală
- dacă se lucrează cu 2canule, vor fi introduse în locuri simetrice
- tegumentele regiunii alese se dezinfectează ca pentru orice intervenţie şi se izolează cu
câmpuri sterile
- rata de flux: 60-80pic./min. cu 1 ac şi 120-180pic./min cu 2 ace
- resorbţia este lentă, iar cantităţile mai mari se resorb greu
- poate determina accidente:
· necroza ţesuturilor prin compresiune
· coagularea ţesuturilor (când temperatura este prea înaltă)
· flegmoane
· complicaţii septice
- rămâne tumefacţie care se resoarbe în câteva ore
 Perfuzia intravenoasă
- pentru echilibrare hidroionică şi volemică.
- introducerea lichidelor în venă se face direct prin canule metalice fixate în venă, canule
de material plastic introduse transcutanat prin lumenul acelor sau prin denudare de venă.
 Intraosoasă
· Dacă nu se pot aborda venele bolnavului hidratarea se va efectua şi pe cale intraosoasă.
· Canula prin care se va scurge lichidul de perfuzie se va introduce în spongioasa oaselor
superficiale: capul sternului, condrilii femurali, creasta iliacă.
· După îndepărtarea mandrinului se verifică poziţia acului injectând în cavitatea medulară
0,5-1 ml ser fiziologic.
· După efectuarea tehnicii se racordează canula la aparatul de perfuzie pregătit la fel ca şi
pt. perfuzia i.v.
· Viteza de pătrundere a lichidului nu trebuie să depăşească 60 pic./min., iar lichidul de
perfuzie se împrăştie în lacunele sanguine din ţesutul osos de unde pătrunde în circulaţia
generală.
· Înfundarea aparatului cu microorganisme sau substanţe expune bolnavul la urmări
fatale.
 Intramusculară
Se administrează vitamine prin injecţie i.m.

Perfuzia intravenoasă
Perfuzia intravenoasă = introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiei
medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a
organismului.
Scop
· hidratarea şi mineralizarea organismului
· administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit
· depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici
· completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
· alimentarea pe cale parenterală
materiale
· materiale pentru dezinfecţia de tip II : dezinfectante = alcool iodat; tampoane sterile (se
curăţă pielea cu tamponul îmbibat în dezinfectant, apoi cu un tampon steril ; se aplică
încă o dată dezinfectantul şi se şterge pielea cu tamponul steril, durata de acţiune fiind de
30sec.)
· materiale pentru puncţia venoasă
- de protecţie-pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
- instrumentar şi materiale sterile - seringi şi ace de unică folosinţă(se verifică integritatea
ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - în funcţie de scop;
pense, mănuşi chirurgicale, tampoane
- alte materiale -garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală
· perfuzor = trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)
· pompă de perfuzie automată -cu reglare programată a volumului şi ratei de flux
· robinete cu două sau mai multe căi
· branulă(cateter i.v.)
· fluturaş
· benzi de leucoplast pentru fixarea acului(canulei) şi a tubului perfuzorului de pielea
bolnavului
Se calculează rata de flux după formula:
cant. tot. de sol. x fact. picurător ,
nr.ore x 60min.
unde factorul picurător este :
 la copii (micro) - 60 picături/minut
 la adult (macro) - 15 pic./min.
 Sânge – 10pic./ml
Fluxul fluidelor prin perfuziile i.v. cu picurator gravitational:
Atunci cand avem nevoie sa calculam rata unei p.i.v., trebuie sa cunoastem:
1). volumul de fluid recomandat a fi admin. si intervalul de timp in care sa se admin.;
ex.: 1 liru de sol. salina pe durata a 8 ore.
2). Daca utilizati o trusa de perfuzie cu picurator gravitational, trebuie sa cunoasteti nr.
de pic. dintr-un mililitru din trusa respectiva(aceasta informatie este afisata pe
ambalajul sol. perfuzabile -normal 20 macropicaturi cristaloid = 1 ml. si 15 macropicaturi
coloid = 1 ml; 20 pic. H2O = 1 ml.); Dupa care calculati urmatoarele:
1). nr. de ml. de admin./min.;
2). inmultiti aceste cifre cu nr. de pic. dintr-un ml.
Ex. pt. 1 litru de NaCl in 8 h:
1000 ml./8h = 125ml/h;
125ml./60min. = 2,08ml/min.;
2,08ml./min. x 20 pic./ml/ = 41,6 pic./min.
Fiind foarte aproape de valoarea de 42 pic./min., perfuzia va fi setata sa curga cu o
frecventa de 42 pic./min.
Accidente
· hiperhidratarea(la cardiaci poate provoca edem pulmonar acut) - se reduce ritmul sau se
întrerupe perfuzia, se administrează tonicardiace
· embolia gazoasă - prin pătrunderea aerului în curentul circulator (atenţie la utilizarea
perfuziilor sub presiune, când se foloseşte para de cauciuc)
· revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze
· coagularea sângelui pe ac sau canulă - se previne prin perfuzarea lichidului cu soluţie de
heparină
* La administrarea injectiilor intravenoase/sol. perfuzabile vom controla:
-in mod obligatoriu-
- aspectul solutiei = trebuie sa fie limpede si sa nu contina particule solide in suspensie
- etanseitatea sacului = prin comprimarea acestuia.
- incadrarea in termenul de valabilitate.
- sacii PVC sau flacoanele al caror continut nu a fost epuizat la prima administrare sau
cele cu dopul deteriorat nu se refolosesc.
- perfuzia trebuie efectuata cu tubulatura noua, sterila, apirogena, prevazuta cu filtru
si incadrata in termenul de valabilitate.
- tubulatura trebuie schimbata la cel mult 72 de ore.
- locul de perfuzie trebuie schimbat la cel mult 72 de ore, altfel apare riscul infectiilor
sau flebitei locale.
- pt. pastrarea „venei deschise” folosim in cazul cateterelor, fluturaselor, branulelor un
mic capacel de plastic cu conectarea in capul acestora; acest capacel il curatam zilnic,
dupa fiecare utilizare, cu heparina 10 u.i./ml sau cu sol. de clorura de sodiu
normala.
EXEMPLE DE SOLUTII INTRAVENOASE SI SOL. PERFUZABILE:
 rata de flux a peruziei este fixata de medic;
 calculare ratei de flux a perfuziilor:
- picaturi/minut = volumul total x picaturi(ml.)/timpul total de infuzie in minute.
 sol. izotona = aceeasi concentratie cu lichidul organismului(pasma);
 sol. hipotona = conc. mai scazuta decat lichidul organismului;
 sol. hipertonica = conc.mai mare decat lichidul organismului.
Exemple de fiole injectabile:
 clorura de sodiu:
- fiole continand sol. apoasa hipertonica injectabila10% si 20% de clorura de sodiu.
- mod de admin.: 1-2f (fiole), in injectii sau perfuzii i.v., la copii este de preferat conc. de
10%(10-20ml., strict i.v., lent); ex.de sol. 20% = 2g/10ml.
 fructoza:
- fiole continand solutie apoasa injectabila de fructoza 20%.
- mod de admin.: pana la 2000-3000ml./24h, in perfuzie venoasa lenta.
 glucoza:
- fiole continand sol. apoasa injectabila 20%, 33%, 40% de glucoza.
- mod de admin.: 100-300ml./zi, in injectii strict intravenoase(paravenos provoaca
necroza), foarte lenta.
 gluconat de Ca:
- fiole continand sol. apoasa injectabila 10% de gluconat de Ca si levulinat de Ca.
- mod de admin.: adulti 10ml./zi in injectii i.m./i.v. lente; in hemotagii: 10ml., de 2-3
ori/zi; copii 6-30 luni: 2-5ml./zi, dupa varsta; 30 luni-15 ani: 5-10ml., dupa varsta.
 lactat de potasiu:
- sol. 25,63% pentru perfuzii
- fiole de 10ml. continand 20 miliechivalenti(mEq) de K+ si 20mEq de lactat
- mod de admin.: pt. obtinerea unei sol. perfuzabile M/6, care se poate utiliza, continutul
unei fiole se dilueaza(cu apa distilata sau sol. de glucoza 5%) pana la un vol. de 125ml;
compensarea potasiului pierdut se incepe dupa corectarea partiala a acidozei, la un filtrat
renal de peste 20ml./h si la electrocardiograma normala.
- de obicei, injectarea i.v. este necesara in acidoza diabetica si in cazurile cu pierderi
acute gastrointestinale. In aceste cazuri, 100-150 mEq de K(pana la 1 litru de sol. M6/zi)
constituie o cantitate suficienta si care poate fi admin. in conditii de securitate destul de
mare.
 lactat de Na:
- sol. 11,2% pt. perfuzii
- fiole de 20ml continand 20 mEq de Na+ si 20mEq de lactat.
- mod de admin.: sol. dintr-o fiola se dilueaza(cu apa distilata sau cu sol. de glucoza 5%)
pana la un vol. de 125ml. In aceasta dilutie sol. este M6, izotonica cu sangele; in
acidozele moderate, corectarea dezechilibrului acidobazic se poate incepe si cu lactat(in
acidozele mai intense se administreaza mai intai bicarbonat, in cele severe utilizandu-se,
uneori, chiar o sol. hipertonica); cantitatea perfuzata in primele 24h se regleaza astfel
incat HCO3- seric sa ↑ pana la aprox. 18 mEq/l; nu se recomanda o corectare totala prea
timpuriei a acidozei, pt. a nu accepta eventuala alcaloza respiratorie posibila in timpul
revenirii din acidoza cu depletie potasica; deficitul sodic restant se corecteaza prin
injectare de clorura de sodiu.
 multiglutin:
- fiole continand sol. apoasa injectabila de:
glutamat de sodiu 2,120g
glutamat de potasiu 0,040g
glutamat de calciu 0,0365g/10ml
- mod de admin.: 5-10f./zi, admin.in injectie sau perfuzie venoasa, diluat cu sol.
glucozata izotonica.
 aspatofort:
- fiole de 10ml continand 0,250g/dl -aspartat de sodiu si 0,125g vit, B6(clorhidrat de
piridoxina)
- mod admin.: in afectarea parenchimului hepatic, se admin. in perfuzie venoasa lenta(2f.
in decurs de 1 ora), doza zilnica de aspartat de sodiu fiind de 1g(de 2 ori 2f., care se
dilueaza cu 300ml sol. de glucoza 5%); preparatul poate admin. si in injectii lente
intravenoase; doza zilnica de 1g(4f.) se va injecta in 2 reprize; durata medie a
tratamentului este de 21 de zile; acelasi mod de admin. si aceeasi posologie sunt indicate
in hepatoprotectie la neoplazici tratati chimioterapeutic. In hiperamoniemie, perfuziile
sau injectiile i.v. se pot repeta de 2-4 ori pe zi, in functie de nivelul amoniemiei si de
starea clinica a bolnavului; la nevoie, doza zilnica de aspartat de sodiu poate fi marita
pana la 3-4g(12-16f.).
 ser fiziologic:
- fiole continând sol. apoasă injectabila izotonica 9‰ de clorura de sodiu(0,09g/fiola)
- mod de admin.: injectii i.m., s.c., i.v.(100-250ml) sau in perfuzie(500-1000ml).
Exemple de solutii perfuzabile:
 arginina sorbitol:
- compozitie: 1 fl.(flacon) contine 12,5g clorhidrat de arginina, 25g sorbitol si apa
distilata pana la 250ml.
- mod de administrare: preparatul se admin. în p.i.v.(perfuzie intravenoasa) cate 10-
20ml./kg/zi, cu ritm de 40 pic./min., fara a depasii 200ml./h
- doza zilnica este de 500-1000ml.
 dextran 40:
- este un polimer al glucozei, cu greutatea moleculara medie de 40.000(peste 90% din
moleculele sale au greutatea molara cuprinsa intre 10.000 si 80.000), care se obtine prin
hidroliza controlata, din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostos mesenteroides
pe un substrat de zaharoza.
- dextran 40 este prezentat sub forma de sol. 10% in clorura de sodiu 0,9% sau in glucoza
5%. Ambele sol. sunt izotonice cu sangele prin continutul in subst. cristaloide.
- mod de admin.:
1). soc, arsuri, embolie grasoasa, pancreatite, peritonite, ileus paralitic: se perfuzeaza i.v.
initial o cantitate de 500-1000ml in decurs de 30-60 min, urmata de inca 500ml in cursul
aceleiasi zile, continuandu-se cu 500ml/zi timp de 5 zile.
2). tromboze, tromboflebite, gangrena iminenta, ulcus cruris, boala Raynauld: in prima zi
se
perfuzeaza i.v. 1000ml. în decurs de 4-6h, iar in zilele urmatoare cate 500ml in decurs de
4-6 ore; durata totala a tratamentului este de 2 saptamani.
3). chirurgia vasculara si plastica: imediat inainte de interventie se perfuzeaza i.v. 500ml
in decurs de 30-60 min, administrandu-se inca 500ml intraoperator; postoperator se mai
perfuzeaza 500ml in 4-6h, administrandu-se apoi zilnic cate 500ml(in 4-6h) timp de 2
sapt.
4). interventii „pe cord deschis”: se adauga 10-20ml de Dextran 40/kilocorp(1-2g de
dextran) la lichidul de perfuzie; concentratia lui in lichid nu trebuie sa depaseasca 2%; in
perioada postoperatorie, se admin. cate 500ml in 30-60 de min. timp de 5 zile.
 dextran 70:
- este un polimer al glucozei cu greutatea moleculara medie de 70.000(peste 90% din
moleculele sale au greutatea moleculara cuprinsa intre 25.000 si 125.000), care se obtine,
prin hidroliza controlata, din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc
mesenteroides pe un substrat de zaharoza.
- dextran 70 este prezentat in sol.6% in clorura de sodiu 0,9% sau glucoza 5%; ambele
sunt sol. izotonice cu sangele prin continutul in subst. cristaloide.
- mod de administrare:
În socul hipovolemic se perfuzeaza i.v. o doza initiala de 500-1500ml de Dextran 70,
reglandu-se viteza perfuziei in functie de starea bolnavului; in socul grav se poate lasaala
inceput preparatul sa curga liber, iar apoi viteza se stabileste in functie de efectul asupra
tensiunii arteriale, a frecv. pulsului si a hematocritului(acesta nu trebuie sa scada sub
25%).
 glucoza -valoare calorica:
- sol. 5%(izotona) = 200cal/l
- sol. 10%(hipertonica) = 400cal/l
- sol. 20%(hipertonica) = 800cal/l
- sol. 33%(hipertonica) = 1320cal/l
- sol. 40%(hipertonica) = 1600cal/l
- mod de administrare:
-sol. izotona(5%) se poate administra s.c.(subcutanat), i.v.(intravenos) sau intrarectal,
cea mai utilizata fiind calea i.v.;
- sol. de glucoza 5% se administreaza in p.i.v. lenta, in cantitate de aprox. 1 litru in 24
ore, viteza perfuziei variind intre 240-400ml/ora (60-100 pic./min);
- sol. hipertonice10% si 20% se administreaza de asemenea in cantitate de 1litru in 24
ore, viteza perfuziei fiind de 200-300 ml/ora (50-70 pic./min.);
- sol. hipertonice de 33% si 40% se perfuzeaza lent, in cantitate de cel mult de
500ml/24h, cu o viteza de 80-180 ml/h (20-50 pic./min).
 manitol:
- mod de admin.:
intravenos sub forma de perfuzie.
- la adulti: 250 ml./zi manitol 20% cu un ritm de 40 pic./min.;500 ml./zi manitol 10% cu
un ritm de 60-70 pic./min.
- la copii: 10ml.kg/zi manitol 10% cu un ritm de 10-15 pic./min/ pentru 10 kg corp.
Atentie! preparatul se admin. sub controlul diurezei si al electrolitilor serici.
- se impune prudenta la bolnavii cu insuf. cardiaca.
- este obligatorie incalzirea sacului cu manitol 20% cand acesta prezinta cristale -pana la
disp. cristalelor- solutia este suprasaturata.
 metronidazol sol. 0,5%:
- sol. perfuzabila continand:
* tipul A 0,500g metronidazol: 5,47250g glucoza farmaceutica
0,02587g clorura de sodiu
0,2487g acid clorhidric 0,1 N
apa distilata pana la 100 ml.
* tipul B 0,500g metronidazol: 0,780g clorura de sodiu
apa distilata pana la 100 ml.
- mod de admin.:
- adulti si copii peste 12 ani, intravenos prin perfuzie 100 ml sol.(0,500g metronidazol) in
curs de 40-60 min., la un interval de 6-8h. In fcţ. de caz se va utiliza formula A/B a
preparatului.
- produsul poate fi diluat cu S.F.(ser fiziologic) sau dextroza 5%.
- durata unei cure este de 7-10 zile si numai in cazuri deosebite pana la 14 zile; calea
perfuzabila fiind inlocuita imediat ce este posibil cu admin. orala sau rectala a produsului.
 sol. de clorura de sodiu 0,9%:
- sol. perfuzabila
- un sac de PVC atoxic, apirogen, contine 250 ml, respectiv 500 ml si 1000 ml, de sol.
apoasa 0,9% de clorura de sodiu(3,54g de Na/l = 154 mEq si 5,46g Cl- = 154 mEq).
- mod de admin.:
- sol. se perfuzeaza lent i.v.(40-60 de pic./min.), in cantitate de 100-1000ml/24h, in fcţ. de
balanta hidroelectrolitica
Atentie: admin. unei cantitati de solutie de clorura de sodiu care este in exces fata de
nevoile de apa si sare ale organismului, de asemenea perfuzarea cu o viteza care
depaseste capacitatea de acomodare a fct. circulatorii a pacientului poate determina
edeme(in cazuri extreme → edemul pulmonar acut) sau fenomene clinice de tipul insuf.
cardiace congestive.
 sol. Ringer:
- compozitie:
1000ml contine: clorura de sodiu = 8,6g
clorura de calciu x 6 H2O = 0,5g
clorura de potasiu = 0,3g
apa distilata pana la 1000ml
- mod de admin.: in perfuzie intravenoasa lenta(60-70 pic./min.);
* la adulti in doza de 500-1000ml
* la copii in fct. de varsta si greutate corporala.
REECHILIBRAREA HIDROELECTROLITICA
Bolile chirurgicale, traumatismele, interventia chirurgicala in sine provoaca tulburari ale
echilibrului hidroelectrolitic al organismului, punand in pericol viata pacientilor.
Asistenta medicala trebuie sa recunoasca manifestarile acestor dezechilibre pentru a
anunta medical si a se lua masurile de corectare necesare.
Notiunile de fiziologie ale echilibrului hidroelectrolitic
Apa in organism este repartizata intracelular si extracelular,in vasele de sange si vasele
limfatice.
Rolul apei in organism:
- dizolva si transporta substantele nutritive la nivelul celulelor si preia resturile
metabolice transportandu-le spre organul de eliminare;
- mentine temperatura corpului constanta;
- este solventul substantelor minerale si al medicamentelor.
O parte din apa rezulta din procesul de metabolism al proteinelor glucidelor, lipidelor si
se numeste apa metabolica (de combustie).
Intre aportul si eliminarea apei din organism exista un echilibru perfect.
Homeostazia - starea de coordonare si mentinere a functiilor normale ale organismului.
Bilantul hidric este raportul dintre ingestia de lichide si eliminarea lor din organism.
Aportul (ingesta) Eliminarea (excreta)
Bauturi- 1200 ml Urina- 1300 ml
Apa din alimente - 1000 ml Respiratie (plamani) - 750 ml
Apa metabolica - 300 ml Prin transpiratie - 300 ml
Prin fecale - 150 ml
Total = 2500 ml Total = 2500 ml

Reglarea metabolismului apei si electrolitilor din organism


Cei mai importanti centrii reglatori din organism sunt: sistemul nervos si sistemul
endocrin.
Centrul principal al senzatiei de sete se gaseste in creier, la nivelul hipotalamusului. Cand
apare deshidratarea, hipotalamusul inregistreaza scaderea nivelului apei in sange, apoi
stimuleaza activitatea glandei hipofize posterioare care secreta hormonul antidiuretic —
(ADH), scazand astfel pierderile de apa de la nivelul rinichiului.
Glandele suprarenale sunt si ele stimulate pentru a produce mai mult aldosteron,
favorizand astfel retinerea unei mai mari cantitati de sare si concomitent retinerea apei la
nivelul rinichilor.
Ingestia de apa, declanşată de senzatia de sete - manifestata prin gura uscata, reface
rezervele de apa ale organismului.
Gradul de aciditate sau alcalinitate a unei solutii este dat de concentratia de ioni de H+.
Concentratia de H* a fost denumita simbolic pH.
• Solutia cu pH = 7 este neutra fata de apa;
• Solutiile cu pH < 7 sunt acide;
• Solutiile cu pH > 7 sunt alcaline.
Sangele are pH-ul intre 7,35 - 7,40, usor alcalin. In conditii patologice variatiile pH-
ului sanguin sunt intre valorile 6,8 - 7,8. Modificarile mai mari de aceste sunt
incompatibile cu viata.
Echilibrul acido-bazic al organismului este exprimat prin valoarea pH-ului sanguin
care in mod normal este de aproximativ 7, 40( usor alcalin).
Substantele care modifica permanent pH-ul sunt eliminate prin respiratie, urina, digestie.
Prin alimentatie se introduc in organism acizi- prin preparate din carne si substante
alcaline prin vegetale; fiecare dintre aceste substante au tendinta de a deregla echilibrul
acido-bazic.
In sange, atat in plasma cat si in hematii, exista sisteme - tampon care corecteaza
modificarile. Echilibrul acido-bazic al organismului este mentinut de rinichi si
respiratie.
Analizele de laborator pentru determinarea echilibrului acido-bazic sunt:
- din sange: - pH care are VN = 7,34 - 7,44;
- Bicarbonatul standard cu VN= 22 - 26 mM/l;
- Baze exces cu VN (valoare normala) = - 2,5 - + 2,5 mM/l;
- din urina: - pH-ul = 5,5 -6,5
Dezechilibrele acido-bazice sunt:
- alcaloza = cresterea concentratiei de alcali peste limita normala; se corecteaza cu
perfuzii de solutii izotonice de NaCI (ser fiziologie) si clorura de amoniu;
- acidoza = cresterea cantitatii de ioni de H+; se corecteaza prin perfuzie cu solutie de
bicarb. de sodiu.
Necesarul de apa al organismului
Nevoia de apa a adultului este 2500 ml/zi; aproximativ 35 ml/kg corp/zi. La copil
cantitatea de apa in organism este mult mai mare decat a adultului:
- intre 0 - 6 luni, copilul are nevoie de 180 ml/kg corp/zi;
- intre 6 - 9 luni -150 ml/kg corp/zi;
- intre 9-12 luni - 129ml/kg corp/zi;
- intre 1 - 2 ani - 100 ml/kg corp/zi.
Lichidele totale ale organismului reprezinta aproximativ 45 - 70% din greutatea
corporala. Barbatii au in medie 62% din greutatea corpului apa; femeile au 51% apa; nou
- nascutii si copiii au aproximativ 75 - 80% din greutatea corpului apa.
Un aport insuficient de lichide sau o pierdere exagerata de lichide si saruri minerale duce
la stari patologice de deshidratare care in functie de cauza si mecanismul prin care se
instaleaza pot sa intereseze sectorul celular, extracelular sau ambele.
Termeni medicali
Homeostazie = mentinerea constanta a echilibrului mediului intern
Electrolitii = substante chimice capabile sa se disocieze intr-o solutie in ioni
Lichid intracelular = lichid din interiorul celulei
Lichid extracelular= lichid din exteriorul celulei care include si lichidul interstitial si cel
intravascular
Dezechilibru = lipsa echilibrului dintre apa si electroliti; pierderea sau anomalia
fiziologica/ anatomica a unei structurii sau functii
Turgor cutanat = pliu cutanat persistent
Alcaloza = cresterea rezervei de alcali din sange, manifestata prin cresterea bicarbonatului
Acidoza = cresterea aciditatii in sange manifestata prin cresterea concentratiei ionilor
de H+; apare in coma diabetica.
Hiper = prefix pentru mai mult
Hipo = prefix pentru mai putin/deficit
Hipernatriemie = cresterea Na in sange > 150mEq/l
Hiponatriemie = scaderea Na in sange < 130mEq/l
Hiperpotasemie (hiperkaliemie) = cresterea K > 6,7mEq/l Hipopotasemie(hipokaliemie)
= scaderea K < 3,5mEq/l
Hipercalcemie = cresterea Ca in sange > 7 mEq/l - risc de litiaza
Hipocalcemie = scaderea Ca < 4,5mEq/l manifestata prin crize de tetanie sau spasmofilie
Volemie = volum de sange circulant
Hipervolemie = cresterea volumului de sange > normal;
Hipovolemie = scaderea volumului de sange < de normal
Starile de deshidratare
Deshidratarile survin in urma unui aport insuficient de lichide sau secundar unor
pierderi exagerate de lichide in stari patologice.
Clasificarea deshidratarilor
I. In functie de aportul de lichide:
• Deshidratari de origine digestiva:
a) prin lipsa aportului de apa si electroliti apare la copiii mici, sugarii care nu stiu sa
ceara, la bolnavii varstnici neputinciosi, paralizati, neingrijiti, la bolnavii gravi
(neurologici, comatosi) nesupravegheati;
b) prin imposibilitate de ingerare a lichidelor datorita unor afectiuni ale tubului digestiv:
stenoza pilorica, stenoza de esofag, spasm la nivelul cardiei, stenoza la nivelul
duodenului.
c) prin pierderi exagerate in: diaree, varsaturi, peritonite, ascite, aspiratie gastrica
prelungita, intoxicatii.
• Deshidratari de origine extradigestiva survin ca urmare a pierderilor de lichide pe alte
cai:
- cale renala in I.R.C., prin diureza exagerata in diabet, febra prelungita;
- prin transpiratii puternice la cei care lucreaza in atmosfera supraincalzita: mineri,
fochisti, otelari.
II. Dupa modificarile de concentrate aparute in lichidul extracelular:
1. Deshidratarea izotona - se produce atunci cand pierderile de apa si electroliti sunt in
aceeasi proportie.
Apare in: varsaturi, diaree, aspiratie gastrica, paracenteza, hemoragii masive; se pot
pierde pe aceste cai 2 - 3 I sau chiar mai mult.
Se corecteaza prin administrare de solutii izotone.
2. Deshidratarea hipertona apare cand apa este eliminata in proportie mai mare decat
electrolitii.
Apare in: transpiratii exagerate, polipnee, D.Z., insolatie, febra, lipsa de aport de apa.
Aceasta se corecteaza prin administrarea de solutii hipotonice.
3. Deshidratarea hipotona - se produce cand se elimina sarurile minerale in proportie
mai mare decat apa. Poate aparea dupa:
- administrarea de medicamente diuretice;
- poliurii patologice, insuficienta cortico-suprarenala;
- transpiratii abundente.
Se corecteaza prin administrarea solutiilor hipertonice.
III. Dupa cantitatea de lichide pierdute:
1. Deshidratare usoara sau de grad I - pierderile de lichide nu depasesc 5% din
greutatea corporala, pacientul prezinta numai sete exagerata fara modificari clinice.
2. Deshidratare medie sau de gradul II - pierderile de lichide ajung la 8% din greutatea
corporala.
3. Deshidratare grava (severa) sau de gradul III - pierderile de lichide ajung la 10% din
greutatea corporala.
Semnele clinice de deshidratare apar in deshidratarile de gradul II si III; acestea
sunt:
- turgor cutanat prezent;
- hipotensiune arteriala
- pacientul isi pastreaza cunostinta in deshidratarea de gradul II;
- puls accelerat si slab;
- diureza scazuta;
- infundarea globilor oculari;
- uscaciunea limbii si cianoza extremitatilor.
- in deshidratarea de gradul III apare starea de obnubilare, TA foarte scazuta, puls
filiform, oligoanurie, chiar coma.
Semnele deshidratarii la copii mici si sugari:
- pliu cutanat persistent,
- fontanele infundate,
- globi oculari hipotoni.
!!! In tratamentul deshidratarilor se urmareste inlaturarea cauzelor care le-
au generat si inlocuirea stricta a pierderilor de apa si electroliti.
Bilantul hidric
Bilantul hidric al organismului consta in compararea aportului de lichide, cu volumul
lichidelor eliminate care, in mod normal trebuie sa fie egale.
Compararea aportului si eliminarilor poate arata astfel:
• bilant hidric pozitiv daca aportul depaseste eliminarea, in caz de hiperhidratare;
• bilant compensat cand aportul este egal cu pierderile (normal)
• bilantul negativ cand pierderile sunt mai mari decat aportul; indica stare de deshidratare.
Pentru stabilirea si efectuarea unei rehidratari corecte a organismului trebuie sa se
cunoasca tipul de deshidratare, simptomele, investigatjile de laborator, greutatea
corporala a pacientului, bilantul hidric.
Interventiile asistentului/asistentei pentru reechilibrarea hidro-electrolitica a
pacientului:
- cantareste bolnavii pentru aflarea greutatii in fiecare zi;
- masoara cantitatea de lichide ingerate;
- recolteaza sange prin punctie venoasa pentru analize de laborator:
- Ht, Hb, globule rosii,
- Ionograma: Na+ = 137-147 mEq/l sau 135-144 mM/l ;
K+ = 4,5 - 5,5 mEq/l sau 3,2 - 5,0 mM/l;
Cr = 97-107 mEq/l sau 97 -107mM/l;
Ca++ = 5 mEq/l (9-11 mg%) sau 2,25 -2,26 mM/l;
Mg++ = 1,6 - 2,3 mEq/l sau 0,75 -1,05mM/l
- pH sanguin VN = 7,34 - 7,44
- Bicarbonatul standard VN = 22 - 26 mM/l;
- Rezerva Alcalina VN = 27mEq/l
- Proteinemia VN = 65 - 85g/l
- Ureea sanguina VN = 16,7 - 45,8mg/dl sau 18 - 35g/24h U.
- recolteaza urina pentru - examen sumar, pH-ul urinar, ionograma urinara;
- masoara functiile vitale (T°, puls, TA, respiratie, diureza) si noteaza valorile in foaia
de temperatura;
- determina volumetric: cantitatea de lichide eliminate prin diureza, numar de scaune,
cat si prin pierderi patologice (varsaturi, transpirapiratie abundenta), lichide de aspiratie.
- administreaza solutiile electrolitice indicate de medic prin perfuzie IV;
- asigura igiena pielii si a cavitatii bucale;
- administeaza regimul alimentar indicat.
Criteriile clinice pentru stabilirea necesarului de lichide al boln. deshidratat:
- senzatia de sete
- turgor cutanat
- frecventa pulsului
- masurarea TA '
- cianoza extremitatilor ;
- uscaciunea limbii
Ratia de corectare reprezinta cantitatea de lichide pierdute de bolnav pana la inceperea
reechilibrarii hidroelectrolitice.
La sugar pentru orientarea rehidratarii se va cantari zilnic.
Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic este o urgenta medicala!
Electrolitii se inlocuiesc la recomandarea medicului in raport cu valorile ce se obtin in
urma efectuarii ionogramei din sange si in raport cu pierderile existente.
Necesarul de lichide a bolnavului se calculeaza astfel: la nevoile bazale ale organismului
se adauga o cantitate de lichide egala cu pierderile prin varsaturi, transpiratii, diaree,
aspirate gastrica, febra si pansamente;
- pentru fiecare grad de temperatura, depasind 37°C, bolnavul va priml 500 ml lichide.
TULBURARI ELECTROLITICE
1. Sodiul (Natriul) reprezinta 90% din cantitatea de cationi din lichidul extracelular,
valoarea normala fiind de 137-147 mEq/l. Sodiul determina presiunea osmotica, crestera
TA, regleaza echilibrul acido-bazic, prin combinarea cu cloruri si bicarbonat.
Hiponatriemia reprezinta scaderea Na+sub 130 mEq/l.
Cauzele pot fi:
- hiperhidratare cu apa, cu bere;
- pierdere de Na dupa administrare de diuretice (Furosemid);
- transpiratie excesiva;
- dieta hiposodata timp indelungat;
Problemele pacientului se manifesta prin: indispozitie, cefalee, confuzie,
anxietate, piele umeda, hipotensiune arteriala, coma in deshidratarile grave;
Interventiile asistentei:
- recunoaste modificarile si anunta medicul;
- punctioneaza o vena, monteaza o perfuzie IV. cu solutii hipertonice;
- administreaza solutie de ser fiziologic I.V. si medicamentele recomandate;
- inregistreaza in F.O. toate cantitatile de lichide perfuzate;
- Monitorizeaza perfuzia (60 picaturi/min) si funtiile vitale ale pacientului;
- Apreciaza eficienta interventiilor aplicate;
- Educa pacientul sa evite consumul excesiv de apa, sa respecte doza de diuretice
recamandata, sa evite purgativele drastice (sarea amara).
Hipernatriemia reprezinta cresterea Na+peste 150 mEq/l.
Cauze:
- Ingestie de alimente sarate prin obisnuinta;
- Intoxicate cu sare, ingestie de apa de mare;
- Insuficienta cardiaca, insuficienta renala acuta sau cronica.
Problemele bolnavului: agitatie pana la convulsii, sete intensa, hiperemia fetei, HTA,
tahicardie, mucoase uscate, confuzie.
Rolul asistentei este:
- atentioneaza pacientul sa reduca sarea din alimentatie - regim hiposodat;
- monteaza o perfuzie si administreaza la recomandarea medicului solutii fara Na -
Glucoza 5%, medicamentele diuretice;
- monitorizeaza functiile vitale, noteaza valorile in F. O.
- masoara si noteaza toate cantitatile de solutii perfuzate;
- linisteste pacientul si familia daca este cazul;
- educa pacientul sa respecte regimul alimentar si cantitatea de lichide /24h.
2. Potasiul constituie un important ion din lichidul intracelular, regleaza actlvitatea
neuromusculara. Modificari: hipopotasemia si hiperpotasemia.
Cauze: inanitie, anorexie, supradozare de diuretice care elimina K, tratament cu cortizon,
diaree.
Hipopotasemia apare la scaderea K+ sub 3mEq/l in sange.
Simptome :
- stare de oboseala, slabiciune musculara insotita de durere;
- peristaltism intestinal scazut, ajungand pana la ileus;
- scaderea apetitului, greata;
- mancarime de piele;
- crampe - carcei musculari la muschii gambelor;
- aritmii cardiace - extrasistole, unda T aplatizata pe EKG.
Interventiile asistentei:
- monitorizeaza (EKG) functia cordului;
- canuleaza o vena, monteaza o perfuzie si administreaza la recomandarea medicului
medicamentele(solutie KCI combinata cu solutie glucoza 5%)
- administreaza un regim alimentar bogat in K: cartofi, spanac, varza, caise, banane.
- evalueaza starea bolnavului dupa tratament: dispar crampele musculare, greturile,
palpitatiile.
Hiperpotasemia reprezinta cresterea K peste 6-7mEq/l;
este o urgenta medicala, deoarece exista riscul opririi inimii in diastola.
Simptome:
- greata, diaree, iritabilitate, dureri abdominale;
- aritmii cardiace, unda T cu amplitudine mare, risc de stop cardiac (in diastola).
Interventiile asistentei:
- recunoaste modificarile si anunta medicul;
- canuleaza o vena, monteaza o perfuzie cu solutie de glucoza, in care adauga
medicamentele indicate: insulina, bicarbonat de Na+;
- monitorizeaza functiile vitale - monitorizarea cardiaca Holter (EKG);
- pregateste medicamentele si aparatura necesara in caz de urgenta, defibrilator,
aparatura pentru RCP ;
- bolnavul este sfatuit sa nu consume fructe(banane, caise), legume(cartofi) bogate in
K+
3. Hipercalcemia reprezinta cresterea Ca in sange peste valorile normale, ca urmare a
excretiei excesive de parathormon de catre glandele paratiroide.
Manifestari clinice:
- cefalee, varsaturi, tahicardie, HTA;
- rise de nefrocalcinoza, litiaza renala, litiaza biliara.
Rolul delegat al asistentei medicale:
- administreaza medicamente care elimina Ca - Furosemid;
- monitorizeaza functia inimii prin EKG - Holter, TA, T°;
Interventii independente:
- asigura igiena tegumentelor si mucoaselor;
- administreaza regimul alimentar si sfatuieste bolnavul si apartinatorii sa limiteze
consumul de lactate si branzeturi, cat si luarea medicamentelor care coniln calciu fara
recomandare medicala;
- recomanda pacientului sa consume cantitati suficiente de lichide evitand apa minerala
carbogazoasa; poate consuma apa plata, ceai, apa fiarta si racita.
Hipocalcemia reprezinta scaderea Ca in sange sub 4 mEq/L ca urmare a unei tulburari de
secretie a paratiroidelor.
Problemele bolnavului:
- semne de tetanie sau aparitia crizelor de spasmofilie.
Rolul delegat al asistentei:
- administreaza preparate de Ca I.V. lent, in criza de spasmofilie;
- preparate de Ca per os cu vitamina D in afara crizei;
Rolul independent al asistentei:
- administreaza regimul alimentar care trebuie sa fie bogat in lactate, branzeturi, ou,
carne, vitamine;
- sfatuieste pacientul/pacienta sa reduca consumul de cafea;
- evalueaza starea generala a bolnavului; dupa aplicarea tratamentului dispar spasmele
si contractiile musculare.
Evaluarea interventiilor aplicate
Reechilibrarea hidro-electrolitica a bolnavului se efectueaza sub supravegherea si
indrumarea stricta a medicului. Deshidratarile de gradul II si III se trateaza de obicei la
serviciul de terapie intensiva. Asistenta va urmari ameliorarea starii bolnavului dupa
urmatoarele manifestari:
disparitia senzatiei de sete;
normalizarea pulsului bolnavului;
valorile T.A. cresc treptat;
dispar crampele musculare;
se restabileste turgorul cutanat;
dispar infundarile fontanelelor la sugari;
diureza se normalizeaza;
se restabileste starea de constienta la copii.
Evaluarea starii de hiperhidratare
Hiperhidratarea se manifesta prin aparitia urmatoarelor simptome:
- cefalee, greata, varsaturi, crampe musculare, oboseala;
- somnolenta, convulsii;
- coma cu H.T.A. ;
- formare de edeme (revarsate pleurale, pericardice, peritoneale).
Interventiile de urgenta:
- restrictie de lichide pana la cura de sete;
- restrictie de sare in deshidratarea hipertona; pacientul va primi un regim desodat;
- perfuzii cu solutii depletizante (diuretice): Manitol, glucoza 33%, medicatie diuretica
pe cale I.V., punctii evacuatoare, dializa extrarenala;
- controlul presiunii venoase centrale (PVC) pentru a se evita in cursul aportului
hidromineral accidentele de hiperhidratare.
Tehnici de hidratare
1. Hidratare pe cale naturala sau calea orala
2. Hidratare pe cai artificiale:
a. prin sonda nazo - gastrica sau nazo – duodenala
b. parenterala - perfuzia I.V. este calea cea mai folosita.
SOLUTII PERFUZABILE
Rolul asistentei medicale este sa cunoasca solutiile, concentratia, compatibilitatile dintre
ele si medicamente pentru a pregati si a administra o perfuzie la indicatia medicului, in
vederea restabilirii echilibrului initial al organismului.
In functie de concentratie, solutiile perfuzabile se clasifica in:
solutii izotonice, care contin ioni in concentratie egala cu cea a organismului
(fiziologica);
solutii hipertonice care contin ioni in concentratie > decat cea fiziologica;
solutii hipotonice care contin ioni in concentratie < decat cea fiziologica.
In functie de scopul urmarit, solutiile perfuzabile se clasifica in:
1. solutii de baza pentru prepararea unei perfuzii;
2. solutii de corectare a dezechilibrelor electrolitice si metabolice;
3. solutii pentru alimentatia parenterala.
1. Solutii de baza servesc ca mijloc de transport pentru medicamente, solutii corectoare,
lichide.
- Solutii izotonice de electroliti(contin ionii din plasma in concentratii fiziologice).
Solutia de clorura de Na concentratie 0,9% in pungi P.V.C. de 250ml, 500 ml,
1000ml(cunoscuta sub denumirea de ser fiziologic) si solutia de glucoza 5% sunt cele
mai folosite.
2. Solutiile de corectare se folosesc la corectarea perturbarilor metabolice(alcaloza,
acidoza), la completarea unui deficit electrolitic si la reglarea insuficientelor functionale.
Exemple:
Solutii de electroliti concentrate: K, Na, Ca si Mg(hipertonice) se administreaza diluate in
solutii izotonice deoarece introducerea directa I.V. poate produce reactii cu risc vital(de
exemplu, flutter ventricular la administrarea de solutie de K nedizolvat).
Solutii hipertonice:
- solutia de clorura de Na 10%, 20%
- solutia de glucoza 10%, 20%, 33%, 40%
- solutia de lactat de Na 110g%o, lactat de K 50%
Alte solutii de corectare:
- solutie tampon de bicarbonat de Na in concentrate 1,4%, 4%, 8,4% se folosesc
la corectarea acidozei metabolice.
Solutii diuretice osmotice:
- sorbitol 40%, manitol 10% si 20% se folosesc in tulburari de diureza, reducerea
edemelor, fortarea diurezei in intoxicatii.
Solutii hipotone se folosesc la corectarea deshidratarilor hipertonice:
- Solutia clorura de Na 4,5g%o; 2,25g%0;
- Solutia de glucoza 2,5% (25%o).
Solutiile izotonice se folosesc in corectarea deshidratarilor izotonice:
- solutia de ser fiziologic 0,9%, solutia de glucoza 5%.
3. Solutii pentru alimentatie parenterala
• Carbohidratii: solutii de glucoza, diferite concentratii, solutiile de fructoza, dextroza
5%, 10%, 20%;
• Aminoacizii sunt indispensabili sintezei proteinelor, deoarece organismul nu-si poate
sintetiza aminoacizii esentiali, acestia trebuie sa fie administrati in solutii perfuzabile.
Exemple: Arginina, Aminosteril, Aminoplasmal L-10, Plasmasteril solutii in flacoane de
sticla.
Aminoacizii nu se administreaza in combinatie cu alte solutii sau cu medicamente
deoarece au capacitate de interactiune.
Cei 8 aminoacizi esenjiali sunt: izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina,
treonina, triptofan, valina.
De retinut: Solutiile de aminoacizi si de glucide trebuie protejate- in timpul depozitarii
si administrarii- de temperaturi ridicate si de lumina.
Reactiile de incompatibilitate ale solutiilor perfuzabile cu unele medicamente pot
provoca efecte toxice asupra organismului, iritarea tesuturilor, embolii prin amestecarea
unor emulsii, modificari farmacodinamice.
! Exemple de medicamente care nu se amesteca intre ele:
1. Furosemid :
2. Nitroglicerina
3. Algocalmin
4. Metoclopramid
5. Eufilina
6. Insulina . . -
7. Dopamina
8. Ambroxol
9. Cimetidina
10. Diazepam
Medicamentele incompatibile se administreaza in seringi sterile, separat, iar pt. evitarea
reactiilor dupa fiecare administrare se spala calea(cateterul sau canula) cu ser fiziologic
steril inainte de a administra un alt medicament.
ATENTIE! Nu se amesteca:
• sangele si derivatele de sange
• solutiile de aminoacizi (Arginina)
• solutiile uleioase
• Manitolul
DE RETINUT:
Vitamina B2 nu se administreaza impreuna cu Vit. B1 si B6
Acidul folic nu se administreaza impreuna cu acidul ascorbic(vit. C)
Vitamina B «se inactiveaza cu vitamina C in solutie»
Vitamina K nu se amesteca cu alte vitamine
La administrarea vitaminelor se va tine cont ca multe sunt sensibile la lumina si caldura.
De aceea se prefera administrarea in perfuzii de scurta durata sau se vor introduce in
flacon chiar inainte de administrare.
Prepararea solutiei perfuzabile:
• Recipientul de perfuzie — flaconul din sticla (Arginina) sau cel din plastic se aseaza
vertical.
• Dopul recipientului se dezinfecteaza cu un tampon de vata imbibat in alcool medicinal.
• Toate medicamentele si solutiile adaugate se amesteca cu solutia de baza prin
rasturnari succesive ale flaconului inainte de administrare.
• Se alege trusa de perfuzie adecvata; se inchide dispozitivul de reglare si filtrul de
aerisire daca este incorporat in picurator inainte de introducerea in recipient.
• Se introduce trocarul in dopul recipientului prin rasucire o singura data. Rasucirile
succesive pot antrena fragmente mici de cauciuc care ajung in solutie.
• Se da aerul afara din tuburi prin suspendarea flaconului; picuratorul trebuie sa fie
umplut cu solutie 2/3(daca nu este suficient de plin exista pericolul patrunderii bulelor de
aer din tuburi in vena).
• Flaconul se suspenda in stativ la o inaltime de 50- 60cm deasupra nivelului corpului
pacientului.
• Tubul de aer se fixeaza la flacon fara indoituri, daca se foloseste o trusa de perfuzie cu
filtru de aer.
De retinut!
In cazul perfuziilor de scurta durata, cand se administreaza o cantitate mica de solutie, 50
- 100ml, trocarul nu se infinge prea mult pentru ca orificiul de scurgere sa fie deasupra
dopului. Daca se infinge prea mult o mare parte de solutie va ramane in flacon.

A incorect B corect
A.Trocarul patrunde prea mult in flacon
B. Introducerea corecta a trocarului
SOLUTII PERFUZABILE - tabel
Denumirea solutiei Forma de prezentare Indicatii. Mod de administrare

1 . Solutie de clorura de Na Concentratie izotonica 9% sau ser fiziologic - - perfuzie I.V.


pungi PVC sau flacoane PVC capacitate de - solutie de transport cea mai
250, 500, 1000 ml -fiole 10 ml folosita- solvent pentru
Concentrate hipertonica: medicamente(antibiotice, etc)
- solutie de NaCI 10%, 20%, 30% fiole - corectarea dezechilibrului
- hipotonice 4,5g %o, 2,25g%o hiponatriemic
2. Solutie de glucoza Concentratie izotonica 5% - solutie de transport: perfuzie
- pungi, flacoane PVC 250, 500ml - alimentatie parenterala
Concentratii hipertonice: - in hipoglicemie IV
- glucoza fiole 33%, 40% - antiedematos
- pungi, flacoane 10%, 20%
Concentratie hipotonica 2.5g%
3. Solutie Ringer Contine: - reechilibrare hidroelectrolitica
- clorura de Na 8.5g; I.V. perfuzie lenta
- clorura de K 0.3 g;
- clorura de Ca 0.5g;
- apa distilata 1000ml Flacoane, saci PVC
250, 500 ml
4. Solutia de clorura de K-Brauman Flacoane de sticla de 100 ml concentratie - perfuzii I.V. lente se dilueaza 10-
7,4% 20ml cu 500ml cu glucoza 5%, 10%;
5. Solutie de Kalium magneziu- Contine: acid aspargic 1 I solutie hidroxid de in urgente 20 ml solutie K diluat cu
asparaginat K+ oxid de Mg2+ 20 ml solutie glucoza 10 %
6. Solutie de lactat deNa Concentratie 110g% solutie izotonica 50% - solutie de corectare-perfuzie lenta
in acidoza hipotonica
7. Solutia Hartman Solutie salina - solutie de corectare
- perfuzie lenta in acidoza hipotonica
8. Solutia de bicarbonat de Na 14%o solutiie izotonica - solutie tampon in acidoza
9. Solutii pentru diureza osmotica Manitol 5%o pungi PVC 250 ml - activeaza diureza
10. Sorbitol Sorbitol 50g%o pungi PVC 500-2000 ml - alimentatie parenterala
11. Solutie dextroxa fructoza 5%, 10%, 20% 5% pungi saci PVC 500, 1000 - perfuzie lenta - alimentatia
ml parenterala
12. Substituienti de plasma Dextran 40+glucoza in flacon din sticla - perfuzie lenta
Dextran 40 cu NaCI
Dextran 70+NaCI in flacoane de sticla
Gelufuzine solutie perfuzabila Flacoane sticla

INSTRUMENTARUL MEDICAL
ÎNTREŢINEREA ŞI PĂSTRAREA INSTRUMENTELOR MEDICALE;
Instrumentarul medical: = totalitatea ustensilelor ce se folosesc în scopul
examinărilor clinice şi de laborator, precum şi în scopul tratamentelor şi îngrijirii
bolnavilor.
Pentru investigaţii şi tratamente curente există un număr redus de (ustensile)
instrumente a căror cunoaştere este absolut obligatorie.
Pentru a uşura cunoaşterea acestor obiecte au fost împărţite în mai multe grupe:
1. – instrumente pentru precizarea diagnosticului;
2. – instrumente pentru efectuarea injecţiilor;
3. – instrumente pentru mici intervenţii chirurgicale şi tratamente curente.
1. STETOSCOPUL BIAURICULAR
– este utilizat pentru ascultaţia zgomotelor produse în interiorul organismului prin
funcţionarea normală sau patologică a unor organe: inimă, plămâni, vase.
– prezintă două olive din ebonită care se introduc în ureche iar partea terminală este
formată dintr-o porţiune metalică pe care este aşezată o membrană fină pentru perceperea
diferitelor zgomote;
- aceste olive înainte de a se introduce în ureche şi după aceea/ de asemenea şi membrana
se dezinfectează prin ştergere cu alcool medicinal, nu se sterilizează şi se păstrează în
dulapul cu instrumente.
2. STETOSCOPUL MONOAURICULAR
- se foloseşte pentru ascultaţia bătăilor cordului fetal(BCF); poate fi confecţionat din
lemn sau metal.
- se dezinfectează prin ştergere cu un tampon îmbibat cu alcool medicinal; nu se
sterilizează şi se păstrează în dulapul cu instrumente.
3. SPATULA LINGUALĂ
– se foloseşte pentru examinarea cavităţii bucale şi a faringelui + tratarea lor; după
utilizare se spală cu apă, cu detergent cu ajutorul periilor şi se sterilizează prin fierbere,
autoclavare sau la Poupinel.
4. OGLINDA FRONTALĂ
– folosită la ORL pentru examinarea conductului auditiv extern, a foselor nazale, a
faringelui şi laringelui.
- este formată dintr-o bandă metalică sau de cauciuc reglabilă şi oglinda propriu zisă care
trebuie ştearsă pentru a se asigura vizibilitatea şi care trebuie protejată cu ajutorul unui
capac
- se păstrează în dulapul de instrumente medicale.
5. SPECULUL NAZAL
– folosit în ORL pentru lărgirea foselor nazale + examinarea în profunzime a acestora;
- se spală, dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
6. SPECULUL AURICULAR
– serveşte la examinarea conductului auditiv extern, a timpanului;
- se spală, se dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
7. DESCHIZĂTORUL DE GURĂ – DEPĂRTĂTORUL DE MAXILAR
- serveşte la îndepărtarea maxilarelor şi pentru menţinerea deschisă a cavităţii bucale în
timpul unor tratamente, îngrijiri ale cavităţii bucale, faringelui, esofagului şi laringelui;
- se spală, dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
8. PENSA DE PRINS LIMBA
– serveşte pentru prins limba în cazul unor tratamente, îngrijiri ale cavităţii bucale,
faringelui, esofagului şi ale laringelui în timpul anesteziei;
- se spală, se dezinfectează, se sterilizează.
9. VALVA VAGINALĂ
– se foloseşte în obstetrică şi ginecologie, pentru lărgirea vaginului pentru examinare şi
tratamente şi în unele investigaţii de specialitate
- se spală, se sterilizează.
10. SPECULUL VAGINAL BINAL
11. PELVIMETRUL
- serveşte pentru măsurarea diametrului bazinului (între cele două creste iliace);
- se dezinfectează cu alcool medicinal.
12. HISTEROMETRUL
– pentru măsurarea cavităţii uterine;
- se sterilizează.
13. SERINGILE
- servesc în administrarea diferitelor medicamente sub formă de soluţii, cât şi pentru
recoltarea sângelui şi a lichidului cefalorahidian (LCR);
- mici pompe care servesc la injectare pentru spălarea unor conducte: (auditiv)
- sunt utiluzate la administrarea alimentelor, la prematuri şi la măsurarea unei cantităţi
exacte de soluţii;
Seringa are două părţi: - corpul;
- pompa sau pistonul.
Acul are teacă de protecţie.
Corpul seringii poate fi din format din sticlă sau plastic; prezintă două extremităţi
prevăzute cu armătură metalică, una dintre ele terminându-se printr-un tub cilindric, iar
celălalt printr-un inel.
Tubul cilindrului care se termină sub formă de tub şi pe care se fixează acele
poartă denumirea de AMBOU.
(PARTEA DE STICLĂ) – corpul seringii de sticlă sau plastic este gradată.
Etanşeitatea unei seringi se verifică prin apăsarea pe amboul seringii şi trăgând
pistonul în jos = pistonul nu trebuie să cadă.
Se sterilizează prin fierbere sau la autoclav.
TIPURI DE SERINGI – Seringa ANEL - se utilizează la oftalmologie
1. seringa RECORD(sticlă + metal);
2. seringa LUER(se utilizează la recoltări, e formată din sticlă + sticlă);
3. seringă de unică folosinţă de toate dimensiunile;
4. seringă de tuberculină(are 1ml şi este gradată din sută în sută diviziuni);
5. seringa GUYON (pentru spălări ORL, spălături vaginale)
Pe ambou se ataşează acele de diferite mărimi utilizându-se pentru administrarea
injecţiilor :
- IM (intramusculare);
- IV (intravenoase);
- subcutanate (SC);
- intradermice (IDR).
Toate acestea se sterilizează prin fierbere, autoclavare, POUPINEL.
Tăietura sub formă oblică a acelor sub formă de unghi ascuţit – BIZOU.
! Actualmente, în toată lumea, la fel şi în România, se utilizează seringi de unică
folosinţă, sterile, din material plastic, de diferite dimensiuni, gradate, atât pentru
recoltarea de produse biologice, cât şi pentru administrarea diferitelor tratamente.
Seringa Guyon este încă utilizată în secţiile ORL.
14. SONDE
- sunt confecţionate din metal, cauciuc sau sticlă.
- Sonda FAUCHER – pentru evacuarea stomacului, în spălătura gastrică şi alimentaţia
artificială
Partea superioară prezintă două orificii:
- unul central ;
- unul lateral;
- se termină sub forma unei pîlnii
- se sterilizează prin autoclavare
- Sonda EINHORN (duodenală) – are lungime 1,50 m – gradată din 5 în 5 cm; capătul
liber are o olivă din metal cu mai multe orificii care este împregnată cu săruri pt. a putea
fi vizualizată sub ecranul radiologic; La diviziunea 45-50 cm ajunge în stomac, la 74 cm
– la duoden.
- Sondele NELATON – care se folosesc pentru recoltarea urinei la femei + bărbaţi, copii;
vârful este rotunjit, prevăzut cu un orificiu care poate avea diferite dimensiuni;
- Sonda FOLEY – cu balonas - pentru evacuarea urinei la femei si bărbati
- Sonda THIEMAN – pentru recoltarea sau evacuarea urinei la bărbaţi.
- Sonda PETZER – pentru drenarea vezicii urinare la femei.
- unele sonde NELATON se folosesc pentru alimentarea prematurilor (gavaj)
15. INSTRUMENTARUL CHIRURGICAL
A. Bisturiul, cu lame diferite – folosit pentru incizia sau secţionarea ţesuturilor –
vârful se protejează cu tampoane de tifon, lamele având forme diferite.
B. Foarfeca chirurgicală - curbă;
- dreaptă.
Vârful poate fi ascuţit, drept sau bont.
Se foloseşte pentru tăierea ţesuturilor sau a materialelor de sutură chirurgicală.
C. Pensele – pot fi: 1. – anatomice – de apucat- fără dinţi;
2. – chirurgicale (pentru pansat- cu dinţi);
3. – hemostatice, pentru fixare.
1) PENSELE ANATOMICE – sunt folosite pentru prinderea şi manevrarea diferitelor
ţesuturi şi pentru pansarea plăgilor ; de asemenea şi cele chirurgicale.
2) PENSELE HEMOSTATICE - servesc în mod special pentru realizarea hemostazei şi la
efectuarea transfuziilor, perfuziilor. Pensa PEAN este pensă fără dinţi, de diferite mărimi
iar pensa hemostatică cu dinţi se numeşte KOCHER. PENSA MOSOTTO – serveşte la
pensarea vaselor şi ţesuturilor fine cu traumatizare minimă.
PENSA MIKULITZ – se foloseşte pentru hemostaza vaselor mari.
PENSA PENTRU CÂMPURILE STERILE „JONES” şi pensa pentru câmpuri
CARĂBUŞ - pentru fixarea la piele a câmpurilor sterile de operaţie cu scopul de a
delimita câmpul operator.
ACELE REVERDIN ŞI DESCHAMPS – utilizate în chirurgie pentru suturarea
ţesuturilor.
PORTACELE MATHIEU ŞI HEGAR – care se folosesc la manevrarea acelor
chirurgicale pentru muşchi şi piele.
AGRAFELE CHIRURGICALE MICHEL – de asemenea folosite pentru apropierea
marginilor pielii.
TROCARELE –sunt ace folosite pentru puncţii: osoasă, abdominală, etc; sunt compuse
din 2 părţi - mandren;
- mâner.
MĂNUŞILE CHIRURGICALE – de diferite mărimi şi unică folosinţă ambalate; între ele
există straturi de tifon iar în interior pudră de talc.
CUTIILE PENTRU INSTRUMENTE – confecţionate din material inox sub formă
triunghiulară şi cele speciale sunt CASOLETELE care au formă rotundă şi sunt
confecţionate din metal.
! Toate instrumentele chirurgicale se folosesc sterile; se păstrează în
containerele în care au fost sterilizate, în vederea folosirii. Un material steril se
utilizează la o singură persoană, pentru o singură procedură.
În funcţie de riscul de transmitere a infecţiilor pe care-l presupune utilizarea lor sunt
instrumente:
1) critice = penetrează pielea sau mucoasele venind în contact cu sângele(bisturie , ace,
etc.); necesită sterilizare între utilizări
2) semicritice = vin în contact cu mucoasele sau cu soluţii de continuitate a pielii-
plagă(pensele, endoscoapele, termometrele orale sau rectale etc.); necesită sterilizare
chimică sau cel puţin dezinfecţie de nivel înalt
3) non-critice = vin în contact doar cu pielea intactă (stetoscopul, plosca , urinarul);
necesită dezinfecţie de nivel intermediar sau scăzut.
STERILIZAREA INSTRUMENTELOR, MATERIALELOR ŞI
APARATELOR UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA MEDICO-SANITARĂ
STERILIZAREA – este procedeul de distrugere a tuturor formelor de existenţă
a microorganismelor, atât de la suprafaţă cât şi din interior(sau profunzimea unui obiect).
Scopul – sterilizarea realizează procedeul de asepsie prin care se previne
pătrunderea germenilor patogeni în organism prin soluţii de continuitate (de exemplu
plăgile chirurgicale sau traumatice).
Materiale necesare : detergenţi , solvenţi organici(eter, benzină, alcool); sublimat
1/1000; amoniac 1/100, perii pentru curăţirea instrumentarului, ulei de parafină sau de
vaselină, tifon, vată, bromocet, cloramină, alcool 70/100 pudră de talc.
PREGĂTIREA INSTRUMENTELOR DE METAL PENTRU STERILIZARE
ETAPE EXECUŢIE TIMPII
1) Sortare, demontare, - ex. bisturiu, cele de înţepat se protejează cu vârful în tifon; se îndepărtează
introducerea (în chiuveta sub jet de apă, sângele, impurităţile; se demontează foarfecele, pensa
specială de spălat) hemostatică
2) Spălarea - se spală instrumentele cu apă caldă + detergent sau săpun cu ajutorul
unor perii speciale
3) Submerjarea - se introduc instrumentele în soluţie de amoniac 1% timp de 10-15
minute
4) Clătirea - sub jet de apă din abudenţă
5) Ştergerea - se şterg cu ajutorul unor cârpe speciale fiecare instrument în parte; se
verifică funcţionalitatea lor
6) Sortarea şi aşezarea în cutii - instrumentele vor fi aşezate în cutii metalice sau fierbătoare electrice
pentru a fi sterilizate prin fierbere
- în cutii metalice cu capacul închis pentru a fi sterilizate la POUPINEL
împreună cu fiola martor
- în cutii metalice cu capacul deschis pentru a fi sterilizate la autoclav
împreună cu fiola martor.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A OBIECTELOR DE STICLĂ ŞI A


STICLĂRIEI
ETAPE TIMPII
1) Golirea conţinutului - seringile, eprubetele, baloanele cu cutii Petri, pipetele Pasteur
sau pipetele Potain
2) Clătirea - apă din abundenţă
3) Fierberea - se fierbe cu soluţie de detergent 1,2% timp de 30 minute
4) Spălarea - cu apă caldă + detergenţi + perii speciale
5) Clătirea finală - cu apă din abudenţă + apă distilată
6) Uscarea la etuvă - în prealabil se astupă gura eprubetelor şi a baloanelor
cu dopuri de vată
7) Împachetarea în hârtie albă
8) Introducerea sticlăriei în Poupinel - pe rafturi

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A SERINGILOR ŞI A ACELOR PT. INJECŢII


ŞI PUNCŢII
1. – clătire imediată după întrebuinţare
2. – spălarea propriu zisă
3. – clătirea
4. – submerjarea
5. – clătirea finală
6. – uscare
7. – verificarea calităţii seringii
8. – verificarea vârfului acelor
9. – pregătirea cutiilor cu seringi urmată de sterilizare
10. – sterilizarea se poate face prin fierbere, prin autoclavare.
PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A SONDELOR DE CAUCIUC ŞI MATERIAL
PLASTIC
1. – golirea şi clătirea sondelor de conţinut
2. – spălarea cu săpun + apă + detergent
3. – submerjare
4. – clătirea finală
5. – uscarea (cu comprese la exterior )
6. – îndepărtarea de leucoplast (benzină)
7. – introducerea în cutii metalice etajate
8. – introducerea cutiilor cu sonde în autoclavă
9. – pregătirea şi sterilizarea propriu zisă
10. – păstrarea în camere uscate la temperatura de 16º C.
PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A MATERIALELOR DIN BUMBAC
1. – pregătirea materialului pentru pansamente – tampoane şi comprese de tifon,
meşe, tampoane de vată, dreptunghiuri şi pătrate de vată având diferite dimensiuni în
funcţie de serviciul de specialitate (în chirurgie generală, ORL, ortopedie ); acestea se
aşează în casolete cu orificii deschise aşezate într-o anumită ordine fără a fi presate şi
pentru a permite circulaţia vaporilor;
2. – pregătirea materialului moale, de protecţie în intervenţii chirurgicale:
- se pregătesc câmpuri de pânze mari şi mici care asigură suprafaţa sterilă,
acoperind bolnavul;
- se pregătesc câmpuri speciale, tăiate în centru;
- halatele, bonetele, măştile, mănuşile de aţă, ciorapi chirurgicali; acestea toate vor
fi aşezate în casolete în ordinea inversă a utilizării fără a fi presate.
3. – pregătirea materialului moale pentru secţiile cu risc crescut de infecţii: - nou
născuţi, terapie intensivă, secţiile pentru arşi.
4. – pregătirea aparatelor endoscopice – (cistoscop, bronhoscop, gastroscop,
colonoscop) pentru antiseptizor:
- demontarea aparatelor;
- fierberea şi curăţirea aparatelor.
În unităţile de asistenţă medicală, sterilizarea se realizează prin metode fizice,
abur sub presiune sau abur la temperatură şi presiune ridicate/ scăzute, căldură uscată,
precum şi prin metode combinate fizico- chimice.
1. STERILIZAREA PRIN CĂLDURĂ USCATĂ
- se realizează prin mai multe metode: - încălzirea la roşu
- flambarea
- etuve cu aer cald (POUPINELUL).
A. STERILIZAREA PRIN ÎNCĂLZIRE LA ROŞU
- prinderea ansei de mâner, adică se face încălzirea ansei la oarecare distanţă de flacăra
becului Bunsen pentru a usca resturile produselor recoltate sau însămânţate cu ansa
pentru ca aceasta să nu cadă de pe ansă;
- încălzirea la roşu: introducerea şi menţinerea ansei în flăcări până la încălzirea la roşu.
B. STERILIZAREA PRIN FLAMBARE
- pregătirea materialelor;
- instrumentele de metal, se curăţă, se usucă, se aşează într-un capac de cutie metalică sau
tăviţă renală;
- sterilizarea prin flambare constă în: turnarea unei cantităţi suficiente de alcool metilic
(spirt) peste instrumente, se dă foc alcoolului astfel încât flacăra să cuprindă toate
instrumentele timp de 3-4 minute.
Flambarea este o metodă folosită numai în împrejurări deosebite deoarece nu este
o metodă sigură prezentând dezavantajul că deteriorează instrumentele metalice; este o
metodă totuşi utilizată pentru sterilizarea gâtului fiolelor şi a eprubetelor.
C. STERILIZAREA LA ETUVA CU AER CALD (POUPINEL SAU CUPTORUL
PASTEUR)
- este un aparat cu reglaj electric care utilizează aerul cald pentru sterilizare;
- este compus dintr-o cutie metalică de formă dreptunghiulară cu pereţii groşi, dubli
şi cu rafturi în interior;
- aerul încălzit circulă printre pereţi şi pătrunde prin orificiile existente în cutie;
- sursa de căldură – este electrică.
Avantajul acestei sterilizări constă în faptul că obiectele introduse pentru
sterilizare la sfârşit sunt PERFECT USCATE ŞI NU SE DISTRUG.
TEHNICA: - instrumentele metalice se introduc în cutiile cu capacele închise;
- sticlăria curăţată şi uscată; (eprubetele, baloanele se învelesc în hârtie albă
şi se astupă cu dopuri de vată aşezându-le pe rafturi).
OBŢINEREA TEMPERATURII DE 180º
- se introduce aparatul în priză şi se urmăreşte creşterea temperaturii până la 180º cu
ajutorul termometrului (vârful termometrului în interior iar coloana gradată în afară).
Se menţine temperatura de 180º timp 60-90 minute în funcţie de materialul care
este în interior.
Încheierea sterilizării: - se întrerupe sursa de căldură, se scoate din priză iar
materialele se scot din aparat când temperatura din interior coboară la 30-40º C, pe cutiile
metalice se aplică o banderolă cu data, ora, numele celui care a efectuat sterilizarea şi
conţinutul.
Această metodă are avantaje: elementele sunt uscate şi nu se distrug iar
valabilitatea instrumentelor sterilizate prin această metodă este de 24 h dacă cutiile nu au
fost deschise.
2. STERILIZAREA PRIN CĂLDURĂ UMEDĂ
- se face prin fierbere şi autoclavare
A. Sterilizarea prin fierbere
- se poate face în cutii metalice prevăzute cu un grătar pe care se pun obiectele de
sterilizat sau fierbătoare electrice care sunt prevăzute cu o tavă perforată pe care se aşează
instrumentele.
Grătarul sau tava perforată dau posibilitatea scoaterii instrumentelor din fierbător
după sterilizare.
Pregătirea materialelor :
- instrumentele metalice;
- seringile, acele, sondele, tuburile de cauciuc + material plastic;
- toate materialele pot fi introduse, cu excepţia sticlăriei.
Se introduc în cutia metalică şi se toarnă peste ele apă dedurizată astfel încât
nivelul apei să se păstreze până la sfârşitul fierberii.
Se conectează fierbătorul electric sau cutia metalică la priză, se aşteaptă momentul
începerii fierberii şi se menţine aparatul în priză din momentul începerii fierberii încă 30
minute.
Încheierea sterilizării: - se scoate aparatul din priză, se scurge apa, se aplică
banderola pe cutie cu data, cu ora, numele după se scot şi se şterg până devin uscate.
! Sterilizarea prin fierbere se utilizează în lipsa unui mijloc mai bun de sterilizare
Nefiind o metodă sigură din cauza temperaturii apei – nu atinge decât 100º C sau 104 º C
în cazul în care fierberea se face într-o soluţie de bicarbonat de sodiu 1%.
! Prin fierbere instrumentele metalice se degradează.
! Capacele fierbătoarelor sunt considerate nesterile.
! Instrumentele sterilizate prin această metodă sunt considerate sterile sau au valabilitate
8 h dacă cutiile nu au fost deschise.
B. Sterilizarea la autoclavă
Autoclava este un aparat care sterilizează cu ajutorul vaporilor sub presiune,
format dintr-un cazan cu pereţii dubli care include în partea superioară un capac cu
ajutorul unor buloane.
Între pereţi se introduce apa care se transformă în vapori prin fierbere; aceştia
pătrund în cazanul interior prin nişte orificii situate în partea superioară şi de aici în
casoletele care sunt introduse în autoclav cu orificiile deschise.
- sursa de căldură: electrică, gaz, aragaz.
Temperatura aburului din autoclavă se măsoară cu ajutorul unui manometru de
presiune care are echivalenţă în º C.
- la o presiune de 1 Atmosferă = 120º C;
- la o presiune de 1,5 Atm = 128º C;
- la o presiune de 2 Atm = 133º C;
- la o presiune de 2,5 Atm = 139º C.
Pregătirea materialelor
- a. pregătirea instrumentarului metalic, sonde de cauciuc, material plastic,
materialul moale (halate, măşti)
- b. pregătirea autoclavei – se introduce apa şi se pune la sursă.
- c. obţinerea temperaturii necesare sterilizării.
Considerăm sterilizarea începută în momentul în care manometrul indică temperatura
dorită.
- se reglează sursa de căldură pentru ca presiunea să se menţină constant încă 30 minute.
Autoclavul este prevăzut cu o supapă de siguranţă care să nu permită ca presiunea
să depăşească 2,5 ATM.
Încheierea sterilizării – se întrerupe sursa, se lasă să scadă presiunea la 0º C, se
lasă încă 15 minute după care se deschide capacul autoclavei permiţând ca materialele să
se usuce complet; pe cutii, pe casolete se pune banda cu date: ora, numele etc.
Valabilitatea instrumentelor sterilizate la autoclave sunt 48 h dacă cutiile nu au fost
deschise.
3. ALTE METODE DE STERILIZARE:
- sterilizarea la sterilizatoare cu oxid de etilenă – se efectuează numai în staţia
centrală de sterilizare a spitalelor; se utilizează cînd nu există alt mijloc de sterilizare
pentru obiecte şi echipamente termosensibile
- sterilizarea la sterilizatoare cu abur şi formaldehidă la temperaturi joase şi
presiune subatmosferică este utilizată în staţiile centrale de sterilizare a spitalelor pentru
obiectele şi echipamentele sensibile la căldură; agentul de sterilizare este formaldehida.
- Sterilizarea la rece: este o metodă foarte nouă, modernă!
- PERASAFE este un produs comercial sterilizant, conţinând ca substanţă activă
ioni peracetil;
- se poate utiliza pentru sterilizarea instrumentarului termolabil sau termostabil,
cum ar fi: endoscoape, fibroscoape, aparatură de laparoscopie, freze dentare;
- substanţa se dizolvă în apă; instrumentarul, după o prealabilă dezinfecţie
(preferabil cu Virkon), se introduce în soluţia de Perasafe, fiind lăsat să acţioneze 10
minute, după care poate fi considerat sterilizat.
- în sălile de operatie se utilizează o substantă si mai eficientă STERIL C.
Controlul sterilizării
1. metode chimice: în poupinel sau autoclav se introduc fiole care conţin substanţe
chimice
ale căror se modifică la o temperatură de peste 110ºC:
- fluorura de S devine verde la 121ºC
- glucoza de citrat de Na devine galben-brună la 123ºC
2. metode fizice: manometre şi termometre arată presiunea şi temperatura din interiorul
aparatului
3. metode biologice – se introduc eprubete cu germeni rezistenţi la temperaturi înalte :
- bacilul tetanic până la 110ºC
- bacilul subtilis până la 120ºC
- bacilul stearotest până la 120ºC rămâne incolor
4. controlul umidităţii se face cu teste din tifon amplasate în casolete care nu trebuie să
aibă umiditatea peste 5%

SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI
Supravegherea bolnavului este una din sarcinile cele mai importante ale asistentei
medicale. Ea trebuie să raporteze medicului tot ce observa în timpul zilei la un bolnav,
într-un mod sistematic:
- comportamentul bolnavului
- funcţiile vitale şi vegetative ale organismului
- apariţia unor manifestări patologice.
Urmărirea comportamentului bolnavului
Asistenta trebuie să urmăreasca poziţia în pat, expresia feţei, mişcările active,
mersul, apetitul, somnul.
Poziţia bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii de care suferă.
- dacă starea e mai puţin gravă, are o atitudine asemănătoare cu a unei persoane
sănătoase.
- dacă starea e gravă, el devine adinamic; musculatura îşi pierde tonicitatea,
mişcările active nu se mai pot efectua = atitudine pasivă
- în afecţiunile însoţite de dureri, bolnavul caută să menajeze partea dureroasă: în
caz de fractură costală, va sta pe partea sănătoasă; în ulcerul gastric, se aşeaza în decubit
ventral sau lateral stâng (poziţie antalgică).
- poziţia în pat poate fi determinată şi de nevoia de a uşura unele funcţii ale
organismului: în pleureziile cu lichid abundent, bolnavul stă culcat pe partea bolnavă, pt.
ca partea indemnă să facă mişcări respiratorii mai ample
- uneori poziţia pacientului este patogno-monică: în meningita tuberculoasă- pozitia
„în cocos de puşcă”
Expresia feţei bolnavului poate arăta gradul de inteligenţă, dar şi anumite stări
psihice: durere, spaimă, agitaţie, oboseală, bucurie, depresie.
- faţa este anxioasă şi cianotică la pacienţii cu insuficienţă circulatorie gravă
- în peritonită – faţa este acoperită cu sudori reci, ochii sunt înfundaţi, privirea e
anxioasă
- în boala Basedow - hipertiroidism - ochii sunt ieşiti din orbite, faţa trădează
spaima (exoftalmie)
Starea psihică/de conştienţă a bolnavului
- asistenta observă dacă pacientul îşi păstrează cunoştinţa, dacă este obnubilat sau
complet inconştient, dezorientarea în timp şi spaţiu, iluziile şi halucinaţiile.
- apatia se manifestă printr-un dezinteres faţă de mediu şi persoana proprie
- somnolenţa se manifestă prin necesitatea de a dormi îndelungat, dar pacientul
poate fi trezit; dacă el nu poate fi trezit şi nu reacţionează nici la excitaţii puternice, este
vorba de comă.
Pofta de mâncare - apetitul bolnavului
- asistenta va căuta să afle dacă lipsa apetitului este generală, dacă există alimente
preferate sau evitate, dacă inapetenţă este reală sau doar declarată.
- bolnavii cu neoplasm (cancer) gastric au inapetenţa faţă de carne; cei în faza
preicterică a hepatitei virale au un dezgust faţă de alimente grase
- bolnavii în faza de debut a diabetului zaharat au un apetit exagerat, manâncă mult
- polifagie.
Somnul bolnavului
- asistenta va urmări somnul atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ,
precum şi din punct de vedere al orarului.
- somnolenţa de imediat după alimentaţie arată un oarecare grad de insuficienţă
hepatică, iar somnul de dimineaţa se constată la cei cu hepatita acută virală.
- somnul poate fi liniștit sau agitat, cu întreruperi sau nu; unii pacienţi au insomnie
de adormire (nu pot adormi), alţii au insomnie de trezire (se trezesc în toiul noptii şi nu
mai pot adormi).
URMĂRIREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE ALE
ORGANISMULUI
Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie în cursul
oricărei boli, căci modificarea lor reflectă starea generală a pacientului, precum şi
evoluţia şi gravitatea bolii de care suferă. Totalizarea observaţiilor asupra acestor funcţii
se consemnează în foaia de temperatură a bolnavului.
FOAIA DE TEMPERATURĂ
- este un document medical, ştiinţific şi medico-legal.
- se completează de asistenta medicală cu foarte mare seriozitate şi ordonat.
- cuprinde datele personale ale bolnavului şi parametrii legaţi de internarea acestuia
- este formată dintr-un sistem de coordonate în care pe abscisă(orizontala) se
noteaza ziua de boală - împărţită în două: dimineaţa şi seara, respectiv se notează
timpul în care se evoluează boala/iar pe ordonată(verticala) se notează valorile
funcţiilor vitale: temperatura, puls, tensiunea arterială, respiraţia şi diureza
- în partea inferioară există nişte rubrici în care sunt notate şi alte date ale
pacientului:
- greutate
- prezenţa şi nr. scaunelor
- prezenţa vărsăturilor
- dieta
- pe foaia de temperatură se mai pot nota cu săgeţi în diferite culori convenţionale (de
obicei roşu), diferite evenimente ca: intervenţia chirurgicală, transfuzia de sânge sau
plasmă, sedinţa de hemodializă, etc.
- tipuri de foi de temperatură:
- a adultului
- de pediatrie, care cuprinde de exemplu date despre alimentaţia sugarului
(lapte de mamă, de vacă, piure de legume)
- foaia de temperatură din secţiile de Terapie intensivă are particularităţi: ziua de
boală se împarte în ore - 24 h, cuprinzând în plus planul complet de îngrijire şi tratament,
precum şi analizele de laborator.

1. Măsurarea, notarea şi interpretarea temperaturii


Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism generatoare de
caldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglarea –este funcţia organismului care menţine echilibrul dintre
producerea de caldură = termogeneza şi pierderea de caldură = termoliza; astfel se
păstrează valori constante (homeotermie).
Există variaţii fiziologice ale temperaturii între dimineaţă şi seara:
- 36,7 - 37 gr. Celsius dimineaţa
- 37 - 37,3 gr Celsius seara
Scop:
Temperatura se măsoară pentru descoperirea unor valori patologice din organism.
Locuri de măsurare:
- cavităţi semiînchise: axila, cavitatea bucală, plica inghinală
- cavităţi închise: vagin, rect
Materiale necesare:
- tava medicală pe care se pune termometrul
- casoleta cu tampoane şi comprese sterile
- prosop individual
- săpun
- pahar umplut 1/3 cu soluţie de cloramină 5%
- ulei de vaselină
- alcool medicinal
- foaia de temperatură
- pix albastru
Pregătirea materialelor:
- verificarea integrităţii termometrului
- se verifică dacă Mercurul este coborât în rezervor
- se scoate din soluţia dezinfectantă
- se şterge cu un tampon uscat
Pregatirea fizică şi psihică a bolnavului: poziţia sezândă/ decubit dorsal
Tehnica:
- în axilă -se face toaleta cu apă şi săpun a regiunii axilare, se şterge prin tamponare, se
introduce bulbul termometrului în centrul axilei, se îndoaie membrul superior pe torace;
se menţine 10 minute, se scoate, se şterge, se citeşte şi interpretează.
- în cavitatea bucală - termometrul ţinut ca un creion se lubrefiază cu apă, se introduce
în cavitatea bucală sub limbă; bolnavul închide gura aproximativ 5 minute, fără să-l
spargă cu dinţii; apoi se scoate, se citeşte, se interpretează.
- in rect – este indicată la bolnavii gravi, comatoşi, inconştienţi, la sugari şi copii mici;
se lubrefiază vârful termometrului cu ulei de vaselină; poziţia pacientului este decubit
dorsal sau lateral; cu mâna stângă se vizualizează rectul, iar cu dreapta se introduce
bulbul termometrului prin mişcări blânde de rotaţie; se menţine aproximativ 3 minute,
până când coloana de mercur nu mai urcă: se scoate, se şterge şi se dezinfectează cu
alcool medicinal, se citeşte şi se interpretează.
Notarea cifrică
- valorile obţinute se notează într-un carnet al asistentei medicale, iar ulterior în
foaia de temperatură, menţionând numele, prenumele, salonul, nr.patului.
Notarea grafică
- fiecare pătrăţică a foii de temperatură corespunde la două zecimi de grade Celsius
(două subdiviziuni); prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară se obţine curba termică
Interpretarea rezultatelor:
- sub 36 gr.Celsius - hipotermie
- 36 – 37o = afebrilitate
- 37 - 38o = subfebrilitate
- 38 - 39o = febră moderată
- 39 - 40o = febră ridicată
- 40 - 41o = hiperpirexie.
Intervenţiile nursei:
- creează şi menţine o atmosferă adecvată: temperatura mediului ambiant să fie 20 -
22 de grade, umiditate medie, aerisire bună.
- utilizează iniţial metode non-farmacologice de scădere a temperaturii: dezbrăcarea
de haine groase, hidratare, umezirea corpului cu apă călduţă, aplicarea de gheaţă în axilă
şi zona inghinală, aplicarea de comprese cu apă rece pe frunte, membrele superioare şi
inferioare.
- administrează medicaţia antitermică la indicaţia medicului, evită utilizarea
preparatelor interzise(Aspirina trebuie evitată la copiii cu semne de viroză).
- măsoară şi monitorizează valorile temperaturii pacientului, le notează în foaia de
temperatură, precum şi răspunsul la administrarea medicamentelor.
- combate deshidratarea produsă de febră: supraveghează rehidratarea pacientului,
fie pe cale orală, fie prin perfuzii intravenoase indicate de medic.
2. Măsurarea, notarea şi interpretarea respiraţiei
Respiraţia este funcţia importantă a organismului prin care se realizează aportul
de oxigen în organism(inspiraţia) şi eliminarea bioxidului de carbon(expiraţia). Evaluarea
acesteia se face cu scopul de a obţine informaţii despre anumite afecţiuni ale aparatului
respirator. Respiraţia normală(este suplă, amplă, pe nas, lentă, profundă) = eupnee =
16-18 r/min., la adult.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar
- foaia de temperatură
- pix albastru
Tehnica:
- se pregătesc materialele
- pregătirea bolnavului se face în poziţia de decubit dorsal; nu se anunţă bolnavul,
cel mai bine fiind evaluarea în timpul somnului
- se pune podul palmei pe cutia toracică; se numără frecvenţa mişcărilor
respiratorii, mai exact numărul de inspiraţii (mişcări de ridicare a toracelui) pe un minut,
sau pe un sfert pe minut - daca respiraţia e regulată - şi se înmulţeste cu patru.
Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei numele, prenumele, salonul, nr.
patului
Notarea grafică:
- pentru fiecare pătrăţică a foii de observaţie corespund 2 respiraţii pe minut.
Interpretarea rezultatelor
- valori fiziologice: - nou născut – 30 -50 respiraţii/min
- la 2 ani – 25 - 35 resp/min
- la 12 ani – 15 - 25
- la adult – 16 - 18
- la vârstnici – 15 - 25
- valori patologice: - accelerarea ritmului respirator = tahipnee
- reducerea -rărirea ritmului respirator = bradipnee
- perturbarea ritmului respirator, lipsa, setea de aer = dispnee
- oprirea completă a respiraţiei = apneea
Dispneea poate fi de mai multe feluri, de ex.: dispneea Cheyne - Stokes/dispneea
Kussmaul.
- dispneea Cheyne - Stokes – este o respiraţie cu amplitudine crescătoare, până se
atinge amplitudinea maximă; apoi amplitudinea scade până la apnee – care dureaza 10 -
15 sec; apoi tot acest ciclu se reia.
- dispneea Kusssmaul – apare atunci când pH-ul sângelui scade sub 7,2; apare
frecvent în unele come; este o bradipnee accentuată, cu o inspiraţie profundă şi
zgomotoasă, urmată de o pauză lungă şi apoi de o expiraţie tot aşa de lungă ca şi
inspiraţia.
- dispneea de efort – indică saturaţia insuficientă a organismului cu oxigen în
timpul efortului; poate apare în boli ale aparatului cardiovascular sau respirator.
- dispneea de repaus – este o dispnee permanentă; pacientul nu poate sta în decubit
dorsal, el va sta în poziţia sezând (ortopnee).
- în dispnee se notează orarul, intensitatea, evoluţia în timp.
Intervenţiile nursei:
- nursa trebuie să analizeze atent caracteristicile dispneei, precum şi semnele care o
însoţesc: tiraj, wheezing, cianoză, anxietate, intoleranţă la efort, ortopnee.
- trebuie eliberate şi menţinute libere căile aeriene;
- se asigură poziţia care să faciliteze ventilaţia pulmonară, să scadă întoarcerea
venoasă: şezând sau semişezând;
- se administrează oxigen, pe sondă nazală sau pe mască, în concentraţie de 100%,
cu un debit de 6-8 l/min; repausul la pat este o măsură importantă pentru reducerea
necesarului de oxigen al pacientului.
- se masoară TA, pulsul, se monitorizează starea de conştienţă, evoluţia cianozei şi
a celorlalţi parametri.
- administrează medicaţia indicată de medic şi supraveghează evoluţia sub
tratament.
- combate anxietatea şi depresia pacientului cauzate de boală.
3. Măsurarea, notarea şi interpretarea pulsului
Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficiale
incomplet comprimată pe un plan dur.
Formarea pulsului arterial: - este sincronizarea cu sistola ventriculară, pereţii
arteriali fiind destinşi ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul stâng şi aortă;
destinderea pereţilor arteriali se propagă odată cu coloana de sânge sub forma de undă
pulsatilă.
Calitatile pulsului: - frecvenţa(rapiditatea)
- ritmicitatea(regularitatea)
- amplitudinea(intensitatea)
- volumul(tensiunea).
Calităţile depind de frecvenţa şi ritmicitatea inimii, debitul sistolic, elasticitatea
vaselor şi presiunea arterială.
Evaluarea pulsului se face pentru a culege informaţii despre anumite afecţiuni
ale inimii şi vaselor sanguine.
Materiale necesare: ceas cu secundar sau cronometru, creion roşu şi foaia de
temperatură.
Pregătirea bolnavului:
- pregatirea psihică - se explică bolnavului tehnica, pentru a preveni emoţiile.
- pregatirea fizică – bolnavul se menţine în repaus 5-10 min, cu bratul în extensie,
confortabil.
Tehnica:
- spălarea pe mâini; cu cele 3 degete palpatoare(arătător, mijlociu şi inelar) se reperează
şantul radial, iar cu degetul mare se îmbrăţisează încheietura bolnavului; se exercită o
uşoară presiune(apăsare) şi se numară nr. de pulsaţii(zvâcnituri) pe minut, sau pe un sfert
de minut – dacă ritmul e regulat şi se înmulţeste cu patru.
Cele mai importante artere unde se măsoară pulsul:
- a. carotidă
- a. humerală
- a. cubitală
- a. radială
- a. femurală
- a. poplitee
- a. tibială posterioară
Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei medicale nume, prenume, salon,
nr. patului.
Notarea grafică:
- fiecare pătrăţel al foii de temperatură corespunde la 4 pulsaţii pe minut.
- prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară si a zilelor de boală cu creion roşu se
obţine „curba pulsului”
Interpretarea frecvenţei pulsului:
- în mod fiziologic, frecvenţa este în funcţie de vârstă, sex şi starea emotională.
- tot din punct de vedere fiziologic, există tahicardie în ortostatism, efort fizic şi
psihic, emoţii, stress/ şi bradicardie în stare de repaus absolut fizic, psihic.
Valori fiziologice ale pulsului:
- nou-născut: 130-140 b/min
- copil mic: 100-120 b/min
- copil sub 10 ani: 90-100 b/min
- adult: 60-80 b/min
- vârstnic: 80-90 b/min
Tahicardia = accelerarea bătăilor inimii peste 100 b/min
Bradicardia = reducerea numărului de bătăi ale inimii sub 60 b/min.
Modificările patologice ale pulsului:
- modificări ale frecvenţei: - puls tahicardic(mai rapid)
- puls bradicardic(mai rar)
- ritmicitatea: - puls ritmic
- puls aritmic
- amplitudinea: - puls cu amplitudine mică –filiform
- puls cu amplitudine crescută
- volumul – tensiunea pulsului: - puls dur/puls moale
- celeritatea: - puls săltăreţ = creşterea rapidă a tensiunii pulsului, urmată de o cădere
bruscă
- puls tard(tardus) = se caracterizează printr-o undă pulsatilă lentă.
(apare în stenoza aortică).
Intervenţiile nursei:
- obiectivele nursei sunt supravegherea stării de conştienţă, monitorizarea apariţiei
aritmiilor.
- pacientul este aşezat într-o poziţie confortabilă, se recomandă repausul la pat, se
administrează oxigen pentru menţinerea unei oxigenări corespunzătoare a ţesuturilor.
- se măsoară şi se notează în foaia de temperatură TA, frecvenţa şi ritmicitatea
pulsului, prezenţa sau absenţa cianozei, se administrează medicaţia indicată de medic şi
se monitorizează răspunsul la tratament.
- este necesară monitorizarea ECG(electrocardiograma) pentru depistarea
tulburărior de ritm atriale sau ventriculare.
4. Măsurarea, notarea şi interpretarea tensiunii arteriale
Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra
pereţilor arteriali.
Factorii determinanţi ai tensiunii arteriale sunt:
- debitul cardiac
- forţa de contracţie a inimii
- elasticitatea şi calibrul vaselor sanguine
- vâscozitatea sângelui
Valoarea tensiunii arteriale este determinată de forţa de atracţie a inimii şi va fi
mai mare în sistolă – aceasta este tensiunea arterială maximă(sistolică), având valoarea
între 110 - 140 mmHg/, iar în diastolă valoarea este mai scăzută –aceasta este tensiunea
arterială minimă(diastolică), având valoarea între 70-90 mm Hg. Diferenţa dintre
tensiunea arterială maximă şi cea minimă se numeşte tensiune diferenţială, având rol în
diagnosticarea unor boli.
TA este variabilă, în fcţ. de starea de sănătate a glandelor endocrine, de tonusul
neurovegetativ, etc.
Scopul evaluării TA – este pentru a pune în evidenţă starea de sănătate a inimii, vaselor
sanguine şi întregului aparat circulator.
Materiale necesare:
-tava pentru tensiometru cu mercur Riva-Rocci şi sfingomanometru;
-stetoscop biauricular;
-foaia de temperatură
-creion sau pix albastru
Pregătirea materialelor:
- starea de buna funcţionare a tensiometrului
Pregătirea bolnavului:
a) pregătirea psihică: explicarea
b) pregătirea fizică: bolnavul trebuie să fie într-un repaus de cel puţin 15 minute înainte
de măsurare şi 3 ore după masa de prânz.
Tehnica:
- spălarea pe mâini
- se aşează aparatul cu spatele la bolnav pentru ca acesta să nu vadă modificările
- se aplică manşeta pe braţul bolnavului puţin deasupra cotului; cu mâna dreaptă se
palpează artera humerală şi se introduce membrana stetoscopului sub manşeta (marginea
inferioară a manşetei) şi olivele în ureche.
- se închide ventilul de la pară cu mâna dreaptă şi se începe pomparea aerului în manşetă
până la dispariţia zgomotelor pulsatile
- se decomprimă uşor manşeta, se deschide foarte încet ventilul şi se urmăreşte cadranul
manometrului pe de o parte iar prin stetoscop se aude primul zgomot al trecerii undei
pulsatile, memorându-se = T.A. maximă sau sistolică, continuându-se decomprimarea
foarte încet, memorându-se în acelaşi timp atât vizual cât şi auditiv ultima undă pulsatilă
= T.A. minima sau diastolică
Notarea cifrică în caiet: nume, prenume, salon, pat
Notarea grafică: în foaia de temperatură, cu culoare albastră, pentru fiecare pătrăţică
orizontală a foii de temperatură, corespund 10 (o unitate) milimetri coloană Hg. Deasupra
liniei îngroşate a foii de temperatură se notează TA maximă iar dedesubt,TA minimă.
Interpretare din punct de vedere fiziologic:

VÂRSTA TA maximă TA minimă


4 - 11 ani 90 - 110 mm Hg 60 - 65 mm Hg
12 - 15 ani 100 - 120 mm Hg 60 - 75 mm Hg
Adult 115 - 140 mm Hg 75 - 90 mm Hg
Vârstnic > 150 mm Hg > 90 mm Hg

Interpretare din punct de vedere patologic:


* Hipertensiune arterială: creşterea valorilor TA sistolice peste 140mmHg şi a celei
diastolice peste 90mmHg
-HTA uşoară(gradul I): TA sistolică = 140 - 159, TA diastolică = 90 - 99 mmHg
-HTA moderată(gradul II): TA sistolică = 160 - 179, TA diastolică = 100 -109 mmHg
-HTA severă(gradul III): TA sistolică peste 180, TA diastolică peste 110 mmHg
-HTA sistolică izolată = creşterea numai a TA sistolice peste valorile normale
Hipertensiunea arterială poare fi primară(esenţială sau idiopatică), atunci când nu se
cunoaşte cauza creşterii valorilor TA, şi secundară, dacă se găseşte o cauză, principalele
afecţiuni care pot genera HTA fiind boli renale, endocrine, neurologice, cardiovasculare.
Intervenţiile nursei:
-nursa administrează tratamentul medicamentos recomandat de către medic, urmărind
efectul şi reacţiile adverse, monitorizează valorile TA.
-recomandă pacienţilor dietă hiposodată, scădere ponderală în cazul celor obezi,
renunţarea la fumat, la consumul de cafea, alcool.
-recomandă evitarea sedentarismului, efectuarea de exerciţii fizice regulate.
* Hipotensiunea arterială = scăderea valorilor TA sistolice sub 100 - 105 mmHg, cu
caracter cronic.
Hipotensiunea arterială ortostatică apare în cazul scăderii tonusului vascular după
imobilizări prelungite, unele afecţiuni neurologice, sau la pacienţii diabetici cu tulburări
vasculare.
Intervenţiile nursei:
- pacientul trebuie să prezinte stare de conştienţă prezentă, puls periferic palpabil,
bine bătut, TA sistolică peste 90 mmHg, tegumente şi mucoase calde, normal colorate.
- nursa monitorizează continuu respiraţia, pulsul, TA, ECG, trebuie să informeze
medicul de modificările parametrilor urmăriţi, recoltează probe biologice pentru
determinările de laborator.
- administrează, la indicaţia medicului, medicaţia şi soluţiile perfuzabile pentru
restabilirea volemiei(a volumului circulant); la nevoie montează sondă urinară pentru
monitorizarea debitului urinar.
- în cazul hipotensiunii arteriale cronice, se recomandă alimentaţie cu conţinut
crescut de sare şi lichide, hipercalorică la cei subponderali; ridicarea din pat trebuie să se
facă treptat; la pacienţii cu varice hidrostatice se indică purtarea ciorapilor elastici, a
bandajelor elastice.
5. Observarea şi supravegherea durerii precordiale
Zona precordială poate fi sediul unor dureri de origine cardiovasculară sau
extracardiacă (iradiate fie de la distanţă, fie de natură musculo-scheletală). Pentru a
interpreta corect durerea precordială, se iau în considerare mai multe aspecte: sediul,
iradierea, caracterul, durata, intensitatea, condiţiile de apariţie, factorii agravanţi sau care
ameliorează durerea.
Caracteristicile durerii din sindromul coronarian acut (infarctul miocardic):
- sediul durerii: retrosternal sau precordial, pe o arie – zonă indicată de bolnav cu
palma;
- iradierea: tipic, durerea iradiază spre umărul stâng, pe marginea internă a braţului
stâng până la nivelul ultimelor 2 degete; atipic, durerea poate iradia în umărul drept,
ambii umeri, epigastru
- caracterul durerii: constrictiv (pieptul este strâns într-o menghină), apăsare,
presiune retrosternală; durerea are intensitate mare, este atroce.
- durata este variabilă, aproximativ 20 de minute sau mai mult, ore sau zile
- condiţiile de apariţie: durerea apare brusc, în timpul unui efort fizic, expunere la
frig, postalimentar sau chiar spontan.
- simptome asociate: anxietate, senzaţia de moarte iminentă, transpiraţii, dispnee,
vărsături, palpitaţii.
- dispariţia durerii: in infarctul miocardic cedează mai greu(nu cedeaza in repaus-
după încetarea efortului fizic, nici la nitroglicerina), necesitând spitalizarea într-o secţie
de Terapie Intensivă coronariană.
Caracteristicile durerii din angina pectorală:
- sediul durerii, iradierea, caracterul durerii sunt la fel, însă intensitatea nu este atât
de mare.
- durata este mai redusă, de câteva minute; durerea nu e de obicei însoţită de
anxietate şi transpiraţii.
- dispariţia durerii: spontan, după încetarea efortului fizic sau după administrarea de
Nitroglicerină sublingual.
Atât angina pectorală, cât şi infarctul miocardic acut sunt forme de manifestare a
cardiopatiei ischemice cronice, boală a arterelor coronare.
Intervenţiile nursei:
- nursa trebuie să evalueze atent durerea precordială, pentru a diferenţia cazurile în
funcţie de severitate şi pentru a stabili cauza cardiacă sau extracardiacă a durerii.
- pacientului i se recomandă repaus la pat, se administrează oxigen 100%, cu debit
de 6-8 l/min.
- se monitorizează funcţiile vitale: puls, TA, respiraţie; se efectuază ECG pentru
decelarea modificărilor caracteristice cardiopatiei ischemice; este indicat ca
monitorizarea ECG să fie continuă, pentru că aspectul electric al inimii se poate schimba
în dinamică.
- se realizează acces intravenos, se recoltează probele biologice, se administrează
medicaţia prescrisă de medic şi se urmăreşte efectul acesteia; este combătută, de
asemenea, durerea şi anxietatea.
- după remiterea simptomelor acute, se educă pacientul pentru renunţarea la fumat,
exerciţii fizice regulate şi dietă cu conţinut redus de colesterol.
6. Observarea, măsurarea şi notarea diurezei
Diureza reprezintă procesul de formare şi eliminare a urinei din organism pe o
perioadă de 24 de ore.
Urina -este o soluţie apoasă prin care sunt eliminate substantele rezultate din
metabolismul intermediar proteic, inutile şi toxice organismului; ea este formată şi
excretată de aparatul renal.
Micţiunea -este actul fiziologic, conştient, de eliminare a urinei.
Scopul evaluării diurezei este de a obţine diferite informaţii despre starea
morfofuncţională a aparatului urinar şi a întregului organism; se poate urmări evoluţia
bolilor aparatului reno-urinar, se poate stabili bilanţul hidric (ingerare şi eliminare).
Observarea diurezei: valori fiziologice:
- ritmul normal al micţiunilor este: 5-6/24 ore la bărbaţi, 4-5/24 ore la femei, iar
noaptea mai puţin sau deloc
- cantitativ: - nou-născut = 30 - 300 ml/24h
- copii = 500 - 1200 ml/24h
- adult = 1200 – 1400 - până la 2000 ml/24h
- pH-ul urinei este (uşor acid) = 4,5 - 7,5
- densitatea urinei este de 1015 - 1025 la 15 grade, temperaturile mai mici sau mai
mari modificând densitatea urinii.
Patologic:
A. Tulburări de micţiune:
- polakiuria = micţiuni frecvente, în cantităţi mici
- ischiuria = imposibilitatea de a urina
- disuria = micţiunea însoţită de durere
- enurezis nocturn = pierderea involuntară de urină în timpul nopţii (mai frecvent la
copii cu tulburări nevrotice după vârsta de 3 ani)
- nicturia = inversarea sau egalarea raportului dintre numărul micţiunilor şi
cantitatea de urină ziua faţă de noapte (micţiuni nocturne)
B. Tulburările de volum:
- poliuria = eliminarea unei cantităţi de urină de peste 3 litri/ 24h
- oliguria = eliminarea unei cantităţi mai reduse de urină, de 500-700 ml/ 24h
- anuria = absenţa totală a urinii în vezica urinară.
C. Tulburări legate de calitatea urinii:
- albuminuria = prezenţa proteinelor în urină (albumina)
- glicozuria = prezenţa glucozei în urină
- hiperstenuria = urina concentrată
- hipostenuria = urina diluată
- piuria = prezenţa puroiului în urină
Materiale necesare pentru evaluarea diurezei:
- vase cilindrice gradate, cu gâtul larg sau borcane spalate, curate
- foaia de temperatură
- creion sau pix albastru
Se curaţă riguros vasele; ele vor fi etichetate cu nume, prenume, nr. salonului, nr. patului.
Pregătirea bolnavului:
- pacientul să urineze numai în urinar sau în vasele dinainte pregătite
Tehnica:
- spălarea pe mâini
- colectarea începe la 7-8 dimineaţa; recoltarea se face până a doua zi la 7-8
dimineaţa (24h)
- prima urină se aruncă, ultima se adaugă la cantitatea de urină emisă; se totalizează
cantitatea pe 24 de ore, se măsoară, se determină densitatea cu urodensimetrul;
- se face buletinul de analiză cu numele, prenumele, cantitatea de urină şi se va
trimite la laborat.
- spălarea pe mâini
Notarea diurezei:
- se notează cifric în carnetul asistentei
- din punct de vedere grafic, pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se
socotesc 100ml de urină; se notează în grafic cu creion (pix) albastru, sub forma unei
coloane haşurate, care să corespundă în partea superioară cu cantitatea de urină a zilei
respective
Interpretarea rezultatelor:
- din punct de vedere fiziologic: - la femei = 1000-1400 ml/24h
- la barbaţi = 1200-1800 ml/24h
- frecvenţa micţiunilor: - copii = 4-5/zi
- adulţi = 5-6/zi
- vârstnici = 6-8/zi
- ritmul: de 3 ori mai mult ziua decât noaptea
- modificări în funcţie de alimente:
- cu cât urina este mai diluată, ea este mai deschisă la culoare şi invers
- în regimul bogat în carne –culoarea este închisă
- în regimul vegetal –culoarea este deschisă
- modificări în funcţie de medicamente:
- tratamentul cu Aspirină, Chinină – modifică culoarea în cafeniu, roşu, brun
- tratamentul cu Piramidon – modifică culoarea în roz, cărămiziu
- aspectul urinii: - este clar, limpede la început, apoi devine uşor tulbure datorită
coagulării mucinei, prezenţei celulelor epiteliale în căile urinare şi mucusului din
organele genitale
- densitatea urinii: - se determină imediat după emisie(pentru că prin răcire se
modifică densitatea); se face cu urodensimetrul.
Intervenţiile nursei:
- va fi realizat zilnic bilanţul hidric(raportul ingesta/excreta; cântărirea pacientului;
hidratarea corespunzătoare a organismului).
- se măsoară sau se recoltează urina pe 24 de ore pentru monitorizarea volumului şi
pentru probe biologice.
- se asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor după micţiune.
- se administrează tratamentul specific, local sau general.
- în caz de glob vezical: se aplică căldură locală, se stimulează micţiunea cu
ajutorul jetului de apă; dacă manevrele eşuează, se execută sondajul vezical.
- în caz de incontinenţă urinară: se recomandă dispozitive absorbante, igienă
riguroasă a regiunii perineale, aplicarea locală de creme şi uleiuri; pentru reeducarea
controlului sfincterian, pacientul este învăţat să efectueze exerciţii de întărire a
musculaturii perineale şi abdominale.
7. Observarea şi notarea expectoraţiei
Expectoraţia reprezintă eliminarea prin tuse, prin cavitatea bucală, a produselor
formate (provenite) din căile respiratorii. Produsul eliminat se numeşte spută.
Scopul evaluării expectoraţiei este de a obţine informaţii despre afecţiunile căilor
respiratorii superioare, inferioare şi bolile pulmonare.
Materiale necesare:
- scuipătoare, tampon pe port tampon, vase gradate, tăviţa renală
- foaia de temperatură
- creion roşu
Observarea calităţilor sputei:
- culoarea:
- roşie, sanguinolentă, aerată, spumoasă = hemoptizia, apare în tuberculoza şi
cancerul bronho-pulmonar
- ruginie (culoarea sucului de prune) – apare la debutul pneumoniilor
- albă, albă - cenuşie – apare în bronşite, astm bronşic
- roz – apare în edemul pulmonar acut
- neagră – apare în infarctul pulmonar
- mirosul:
- fetid – apare în dilataţii bronşice(bronşiectazii), caverna tuberculoasă
- mirosul pamântului sau al paiului umed – o fetiditate penetrantă – apare în
supuraţiile pulmonare(abcese)
- consistenţa: sputa poate fi spumoasă, aerată, gelatinoasă, vâscoasă, lichidă.
- forma:
- perlată – apare în astmul bronşic
- mumulară, dând aspectul unor mulaje bronşice – apare în caverna pulmonară
- compoziţie:
- mucoasă – apare în astmul bronşic
- purulentă – apare în supuraţiile pulmonare
- seroasă
- pseudomembranoasă – apare în diferite laringite şi difterie
- sanguinolentă
- cantitatea: - 50 - 100 ml/24 h apare în bronşite catarale, faza incipientă a
pneumoniilor
- cantitatea de spută creşte mult în bronsiectazii, abcese pulmonare, caverne
tuberculoase.
- hemoptizia – reprezintă sângerarea la nivelul căilor respiratorii şi eliminarea prin
expectoraţie; sângele este roşu, aerat şi foarte puţin coagulabil; cantitatea de sânge poate
varia, fiind uneori abundentă. Cauzele posibile: tuberculuza pulmonară,
cancerul(neoplasmul) bronhopulmonar, abcesul pulmonar, traumatismele toracice.
Curăţirea se face cu port tamponul, iar apoi tampoanele se aruncă în tăviţa renală.
Notarea grafică se face ca şi la diureză, dar cu creion (pix) rosu.
Intervenţiile nursei:
- educă pacientul despre modul în care trebuie să tuşească: cu gura în batistă, nu
înspre interlocutor, datorită riscului mare de contaminare.
- învaţă pacientul modalitatea de colectare a sputei; scuipătoarele trebuie spălate şi
dezinfectate după fiecare utilizare cu soluţie fenol 3%.
- ajută bolnavul să adopte diferite poziţii în pat, pentru evitarea stazei bronşice;
aplică tehnica tapotajului când este nevoie: tapotamentul constă în lovirea peretelui
toracic, cu mâna, ritmic, pe toată suprafaţa, timp de 1-2 minute, pacientul respirând lent şi
adânc.
- pentru mobilizarea secreţiilor din arborele bronşic: se asigură hidratarea adecvată
a bolnavului (administrarea de 1500-2000ml/ zi); umidificarea aerului cu pulverizatoare
sau recipiente cu apă aşezate pe o sursă de căldură; drenajul postural constă în
schimbarea poziţiei pacientului la fiecare 20-30 de minute, la sfârşitul fiecărei poziţii
pacientul fiind rugat să respire profund.
- hemoptizia reprezintă o urgenţă; nursa trebuie să anunţe imediat medicul. Între
timp, pacientul este aşezat în repaus absolut; nursa realizează un acces intravenos cât mai
rapid, recoltează probe de sânge pentru determinarea grupei de sânge şi a Rh-ului,
administrează, la indicaţia medicului, medicamente hemostatice, soluţii perfuzabile,
transfuzii de sânge, etc.
8. Observarea şi notarea vărsăturilor
Voma este actul reflex prin care se elimina brusc, la exterior, prin gură, conţinutul
gastric sau intestinal. Este precedată în mod normal de senzaţia neplăcută de greaţă.
Scopul evaluării este obţinerea de informaţii despre conţinutul gastrointestinal şi
despre anumite afecţiuni ale stomacului, colecistului, pancreasului, intestinului subţire
sau gros. De asemenea, vărsăturile apar în condiţii fiziologice (sarcină) sau alte afecţiuni
ale organismului, în afara tractului digestiv (diabet zaharat dezechilibrat, insuficienţă
renală severă, tumori cerebrale cu hipertensiune intracraniană, etc).
Materiale necesare evaluării: - tăviţa renală, pahar cu apă
- creion sau pix albastru
- foaia de temperatură
Observarea vărsăturilor:
- din punct de vedere al frecvenţei, există:
- vărsături ocazionale, ce apar în intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute
- vărsături frecvente – în stenoza pilorică, când vărsăturile sunt după mese, la câteva ore
sau chiar a 2-a zi
- vărsături incoercibile(continue, ce par a nu putea fi oprite) – în graviditate, unele
afecţiuni psihice
- din punct de vedere al orarului, există:
- vărsături matinale – dimineaţa pe stomacul gol – la gravide, alcoolici
- vărsături postprandiale – după mâncare sau chiar în timpul alimentaţiei la neuropaţi
- tardive – la 24 de ore după alimentaţie – în ulcer sau cancer gastric
- din punct de vedere al cantităţii: - se face bilanţul pe 24 de ore
- din punct de vedere al conţinutului, există:
- vărsături alimentare
- mucoase – apoase – apar la etilici, gravide
- fecaloide – apar în ocluziile intestinale, mai ales localizate pe intestinul gros
- biliare – în colecistopatii
- purulente – în gastritele flegmonoase
- sanguinolente sau cu sânge pur
- din punct de vedere al culorii, există vărsături:
- vărsătura cu sânge roşu, proaspăt sau parţial digerat, ”in zaţ de cafea” = hematemeza =
hemoragie digestivă superioară, apare în ulcerul gastric /cancerul gastric, gastrite, ulcer
duodenal
- galben- verzui = vărsături biliare
- gălbui – murdar – apar în ocluziile intestinale
- incolore – cu suc gastric – apar în gastrite, ulcere
- din punct de vedere al mirosului, avem vărsături:
- cu miros fad, acru – în hiperclorhidii
- cu miros de unt rânced – în procesele de fermentaţie gastrică
- cu miros de materii fecale - fecaloid – în ocluziile intestinale
- forţa de proiecţie a vărsăturilor:
- există vărsături care se elimină brusc, în jet, fără să fie în legatură cu alimentaţia, fără
greaţă caracteristică vărsăturilor – acestea sunt vărsăturile de tip central, fiind semn de
hipertensiune intracraniană(HIC); apar în meningite, tumori cerebrale
- simptome care însoţesc vărsăturile:
- greaţă, hipersalivaţie, cefalee, tahicardie
- dureri abdominale
- semne de deshidratare şi dezechilibrare hidroelectrolitică şi acidobazică,
prin pierderea din organism a ionilor de Na, K, Cl.
Notarea vărsăturilor – se face cu un cerculeţ însoţit de data şi ora când s-a
produs, în rubrica specială:
-cerc albastru - semnifică vărsătură alimentară
- cerc verde – semnifica vărsătură bilioasă
- cerc roşu – semnifică vărsătură sanguinolentă
Captarea vărsăturilor -se captează şi se păstrează într-un recipient pâna la
venirea medicului; la indicaţia acestuia se trimite la laborator, însoţit de biletul de
trimitere.
Regurgitaţia reprezintă refluarea (întoarcerea) conţinutului alimentar din stomac
în esofag, până în cavitatea bucală, dar fără greaţă şi fără eliminarea în exterior; acest
conţinut este înghiţit, ajungând din nou în stomac.
Eructaţia reprezinta eliminarea aerului din stomac prin cavitatea bucală.
Intervenţiile nursei:
- aşează pacientul într-o poziţie comodă, cu capul situat lateral, pentru a preveni
aspirarea vărsăturilor în arborele bronşic.
- asigură toaleta cavităţii bucale, a tegumentelor; susţine pacientul în momentul
vărsăturii, cu tăviţa renală (sau găleata) lângă el.
- iniţial se suprimă ingestia de alimente şi lichide; se administrează, la indicaţia
medicului, antivomitive, medicamente care combat cauza vărsăturilor (etiologice),
precum şi perfuzii intravenoase cu ser fiziologic, glucoză 10%, vitamine, minerale pentru
refacerea echilibrului hidroelectrolitic.
- rehidratarea orală se face treptat, cu lichide la temperatura camerei, iar alimentaţia
se va relua în funcţie de toleranţa digestivă.
9. Observarea şi notarea scaunului
Scaunul reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate
din organism prin actul defecaţiei. El este alcătuit din: reziduurile rămase în urma
digestiei alimentelor, produsele de excreţie ale tubului digestiv şi glandelor anexe,
precum şi un număr mare de microbi. Defecaţia este actul fiziologic de eliminare a
materiilor fecale prin anus.
Observarea scaunului: elemente fiziologice:
- frecvenţa normala: - la adult 1-2 scaune pe zi, sau unul la 2 zile
- 1-2 scaune pe zi la nou-născut
- orarul: ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire
- cantitatea: zilnic 150-200 grame de materii fecale
- consistenţa: păstoasă, omogenă
- forma: cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă
- culoarea: - brună, la adult, dată de stercobilină
- la nou-născut: - verde brun în primele zile după naştere (meconiu)
- sugarul alimentat la sân: galben-auriu, devine verzui sau verde
- sugarul alimentat artificial: galben-deschis
DIAREEA
Accelerarea tranzitului intestinal, cu emisia unui număr mare de scaune în 24 de
ore, poarta numele de diaree. Când numărul scaunelor este prea mare, au loc pierderi
importante de apă şi electroliţi, producând deshidratare, hipopotasemie, etc.
Elemente de observare:
- frecvenţa: - 3-6 scaune pe zi în enterocolite
- 20-30 scaune pe zi în dizenterie
- 80-100 scaune pe zi în holeră
- consistenţa: - scăzută, scaunele pot fi moi, păstoase, semilichide, apoase
- cantitatea: - crescută – în diareea ce apare în boli ale stomacului
- scăzută – în dizenterie
- culoarea: - galben-aurie, verde
- albicioasă, gri- murdară – în ictere mecanice, pancreatite cronice
- negru lucios, ca păcura = melenă – în hemoragii digestive superioare
- scaun amestecat cu sânge proaspăt – hemoragii în porţiunea inferioară
a tubului digestiv
- mirosul: - acid – semnifică fermentaţie exagerată
- putred – putrefacţie exagerată
- prezenţa de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge – apare în boli inflamatorii intestinale, cancer
colorectal, dizenterie, diverticuli, polipi
- ţesut muscular nedigerat = creatoree, apare în pancreatita cronică
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi(ascarizi, oxiuri, chiste
de Giardia Lamblia)
- simptome însoţitoare: - colici abdominale, febră, greţuri, vărsături
- semne de deshidratare: tegumente şi mucoase uscate,
oboseală, slăbiciune musculară.
Intervenţiile nursei:
- notarea în foaia de temperatură: - se notează cu pixul albastru, fiecare scaun este
notat cu o liniuţă verticală, numărul total de scaune pe 24 h fiind trecut într-o căsuţă de la
baza foii de temperatură.
- nursa măsoară greutatea pacientului, apreciază cantitatea de materii fecale
eliminate, realizează bilanţul hidric (raportul dintre lichidele ingerate şi cele eliminate).
- pacientului i se recomandă repaus la pat; se vor recolta probele biologice: VSH,
hemoleucograma, examen coproparazitologic, coprocultura, proba de digestie în scaun,
alte probe la indicaţia medicului.
- nursa supraveghează alimentaţia bolnavului, aceasta fiind la început hidrică, iar
apoi cu orez, morcovi, banane, carne slabă, cu evitarea alimentelor grase şi
condimentelor, dulciurilor
- administrează, la indicaţia medicului, perfuziile de reechilibrare hidroelectrolitică
şi medicaţia etiologică şi patogenetică.
CONSTIPAŢIA
Constipaţia se caracterizează prin încetinirea tranzitului intestinal, eliminările de
materii fecale fiind o dată la 2-4 zile, sau mai rar, uneori la intervale neregulate.
Constipaţia poate avea cauze functţionale(accidentale sau habituale), mecanice(stenoză
intestinală, cancer - neoplasm de colon) sau alte afecţiuni(ginecologice, endocrinologice).
Factori favorizanţi: - sedentarismul, hidratarea insuficientă
- alimentaţia săracă în fibre alimentare
- emoţii, stres, medicamente, etc.
Absenţa completă a tranzitului pentru gaze şi materii fecale se numeşte ocluzie
intestinală sau ileus.
Există 2 tipuri de ileus:
- ileus dinamic – apare în afecţiuni care produc paralizia pereţilor intestinali(ex.
pancreatita ac).
- ileus mecanic – apare în afecţiuni care produc obstrucţie mecanică a intestinelor:
tumori
Elemente de observare legate de constipaţie:
- frecvenţa: - scaun la 2-4 zile din cauza tranzitului încetinit
- absenţa completă a eliminării de gaze şi materii fecale = ileus
- cantitatea: - redusă, în constipaţie
- mare, în anomalii ale colonului(megadolicocolon = intestin lung şi
larg)
- forma şi consistenţa: - bile uscate, de consistenţă crescută(schibale, coproliţi)
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă
- culoarea: închisă
- simptome de însoţire:
- crampe abdominale, tenesme(senzaţia dureroasă de defecare, fără eliminarea de
materii fecale)
- meteorism(acumulare de gaze în intestin, balonare), flatulenţă(eliminare frecventă a
gazelor din intestin)
- anorexie, cefalee, iritabilitate
- fecalom = acumularea unei cantităţi mari de fecale în rect, indurată, dificil de
eliminat.
Intervenţiile nursei:
- urmăreşte şi notează în foaia de temperatură consistenţa şi frecvenţa scaunelor
- administrează laxative - la indicaţia medicului sau transmite mai departe, la
infirmieră, indicaţia medicului de efectuare a clismei evacuatorii.
- recomandă şi urmăreşte hidratarea pacientului, alimentaţia bogată în fibre
celulozice, efectuarea de exerciţii fizice regulate
- asigură igiena locală şi generală.
10. Observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului
Scopul acestei observări este recunoaşterea şi descoperirea unor manifestări
patologice la nivelul tegumentelor/mucoaselor, care aduse la cunoştinta medicului permit
stabilirea diagnosticului şi prevenirea unor complicaţii.
Elemente de observare:
A. Transpiraţia = un proces fiziologic prin care organismul pierde caldură în cantitate
excesivă; are semnificaţie patologică şi poate conduce la deshidratare; ea poate fi:
- localizată – de exemplu transpiraţia palmelor
- generalizată
- continuă
- periodică – în cazul febrei intermitente sau la sfârşitul unei febre continue, în
criza pneumonică
B. Culoarea tegumentelor:
- paloarea permanentă – apare în anemie
- paloare instalată brusc – apare în hemoragii, colaps, soc
- cianoza sau coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor – apare în
afecţiuni ale aparatului respirator, circulator, boli cardiace congenitale
- coloraţia galbenă a tegumentelor se numeste icter – apare predominant în
boli hepatice, dar poate fi datorată şi unor medicamente(acidul picric); culoarea galben ca
paiul apare în cancere sau anemii pernicioase
- culoarea bronzată – apare în boala Addison
- culoarea brună – apare în ciroza hepatică
- culoarea cenuşiu - murdară – apare în supuraţii bronhopulmonare
C. Edemul = reprezintă acumularea de lichid seros în ţesutul celular subcutanat; semnele
clinice sunt: creşterea în volum, piele palidă, lucioasă, ştergerea pliurilor cutanate
naturale, pierderea elasticităţii ţesuturilor. La nivelul membrelor inferioare, (care sunt
localizarea cea mai frecventă a edemelor), prin comprimarea ţesutului edematiat pe
creasta anterioară a tibiei, rămâne urma degetului în tegumente („semnului godeului”).
Asistenta medicală monitorizează, legat de edeme: diureza / 24h, cantitatea de
lichide ingerate (bilanţul hidric), greutatea bolnavului şi evoluţia acesteia sub tratament,
TA, regimul igieno-dietetic (de obicei trebuie să fie hiposodat sau desodat).
Există mai multe tipuri de edeme:
- edeme generalizate – acumularea de lichid la nivelul membrelor inferioare şi în
cavităţile seroase ale organismului (peritoneu, pleură, pericard) se numeşte anasarcă
- edeme localizate – de exemplu la gambe, la pleoape, la nivelul organelor
genitale, la membrele superioare (mai rar)
- edemul cardiac- pulmonar – este un edem de culoare albastru violaceu, apare
în afecţiuni cardiace, pulmonare, fiind de obicei localizat la membrele inferioare
- edemul caşectic – apare datorită scăderii albuminei din sânge şi creşterii
permeabilităţii pereţilor vasculari – apare la bolnavi subnutriţi (cu hipoproteinemie),
cu tuberculoză sau cancere în fază avansată, cu caşexie
- edemul angioneurotic – de cauză alergică
D. Descuamările = reprezintă desprinderea celulelor superficiale din epidermă - ele pot
fi furfuracee, sau de tip pitiriazic, lamelar sau sub forma de lambouri
E. Erupţiile cutanate – pot fi determinate de boli infecţioase (scarlatina, rujeola) sau pot
reprezenta semne de alergie (urticarie).
Ele pot fi: - maculoase
- papuloase
- veziculoase
- pustuloase
F. Hemoragiile cutanate – pot fi cauzate de tulburări de coagulare, de fragilitatea
vaselor; ele sunt de mai multe tipuri:
- peteşiile – sunt hemoragii punctiforme, ovalare, rotunde
- echimozele – sunt pete hemoragice extinse, pot fi însoţite şi de hemoragii ale
mucoaselor
- epistaxisul - reprezintă sângerarea din cavitatea nazală
- gingivoragia – reprezintă sângerarea de la nivelul gingiilor
- hematemeza – reprezintă vărsatura cu sânge rosu sau în „zaţ de cafea”
- rectoragia – reprezinta eliminarea prin anus a sângelui roşu, singur sau amestecat
cu materiile fecale.
Intervenţiile nursei:
- bolnavul nu trebuie să devină o sursă de infecţie pentru cei din jur; astfel,
leziunile cutanate sunt dezinfectate corespunzător şi pansate steril; zonele indemne vor fi
igienizate.
- bolnavul va fi echilibrat nutriţional (alimentaţie bogată în proteine, fructe)
- produsele pentru laborator trebuie corect recoltate şi prelucrate (crustele, puroiul,
firele de păr).
- fiecare pacient trebuie să beneficieze de articolele şi asistenţa necesară îngrijirii
părului, unghiilor, gurii, dinţilor; dacă pacientul este imobilizat la pat, toaleta sa este
efectuată pe regiuni, la pat, de către nursa.
- administrează, la indicaţia medicului, medicamentele, unguentele, soluţiile,
pudrele şi monitorizează răspunsul la tratament.
11.Eliminarea menstruală şi vaginală neadecvată
Menstruaţia reprezintă activitatea fiziologică, lunară, de eliminare a sângelui de
provenienţă genitală, la femeile aflate în perioada fertilă (de la pubertate la menopauză).
Manifestări fiziologice:
- prima menstruaţie = menarha, apare la 11-12 ani
- ciclurile menstruale sunt regulate, apar în medie la 28 de zile interval, durează în
medie 3-4 zile, sunt moderat dureroase, sângele este roşu-închis, cu miros fad.
Manifestări patologice:
- amenoreea = lipsa menstruaţiei, din cauze fiziologice (sarcina) sau patologice
(tumori)
- dismenoreea – se referă la durerile intense asociate menstruaţiei
- menoragiile = menstruaţiile prelungite
- metroragiile = hemoragiile exteriorizate vaginal, între menstruaţii(fibroame
uterine)
- polimenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mici de 28 de zile
- oligomenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mari de 28 de zile
Secreţiile vaginale sunt produse de către glandele situate la nivelul colului uterin,
cu rol în lubrefiere, umectare, transport(al spermatozoizilor).
- de la pubertate, secreţia este prezentă permanent, fiind mai abundentă la ovulaţie
- aspectul normal este de albuş de ou, transparentă sau alb-lăptoasă (leucoree
fiziologică)
Manifestări patologice:
- hidroree = secreţie vaginală abundentă, 200-400 ml/ 24h
- candidoza vaginală = secreţie vaginală alb-gălbuie, brânzoasă, pruriginoasă
- trichomoniaza vaginală = secreţie alb gălbuie-spumoasă, aerată, pruriginoasă
- neoplasmul (cancerul) genital = secreţie cafenie
Intervenţiile nursei:
- observă şi notează tipul de hemoragie sau alte eliminări vaginale
- aşează pacienta în decubit dorsal, contraindică deplasarea în caz de hemoragie
- asigură condiţii de igienă personală – toaletă locală, pansament absorbant
- recoltează secreţiile vaginale sau efectuează spălăturile vaginale, la solicitarea
medicului
- administrează tratamentul – hemostatic sau antibiotic indicat de medic.
PARTICIPAREA LA EXAMENUL MEDICAL (VIZITA)
Medicul efectuează examinarea clinică a bolnavului în colaborare cu nursa, atât în
policlinică cât şi în spital. Participarea nursei la examenul clinic medical al bolnavului
este o obligaţie profesională, contribuind la crearea unui climat favorabil pentru relaţia
medic-pacient.
Materiale necesare:
stetoscop; tensiometru; ciocan de reflexe; termometru, spatule linguale sterile, mănuşi
sterile, tăviţă renală, alcool medicinal, alte instrumente în funcţie de specificul
secţiei(pense chirurgicale, specul nazal, etc.).
Etapele pregătirii şi realizării vizitei medicale:
-se pregătesc şi se distribuie foile de temperatură, foile de observaţie, adnotările despre
medicaţia şi alimentaţia bolnavului;
-se verifică starea de funcţionare a instrumentelor, acestea fiind aşezate pe o tavă
separată, acoperite cu un câmp steril
-la secţiile chirurgicale se pregăteşte şi o măsuţă rulantă cu materiale pentru pansamente,
întrucât pentru examinarea plăgii unele pansamente vor fi desfăcute la vizită şi înlocuite
cu altele noi, sterile.
-se pregătesc câteva medii de cultură cu tampoane sterile, pentru recoltări bacteriologice,
dacă se impune.
-se aduc rezultatele examenelor de laborator, rezultatele radiografiilor, ecografiilor,
electrocardiografiilor –şi se ataşează la foile de observaţie ale bolnavilor.
-se pregăteşte salonul: imediat după micul dejun se efectuează curăţenia şi dezinfecţia, se
aeriseşte salonul; se verifică dacă urinarele, scuipătoarele, au fost înlocuite cu altele
curate şi sterile.
-se asigură temperatura şi iluminarea optimă a salonului, precum şi liniştea necesară
vizitei medicale.
-se efectuează toaleta pacientului, pe regiuni sau totală, lucru realizat de obicei de
infirmiere.
-nursa ajută bolnavul să se aşeze în poziţiile indicate de medic, dezbracă bolnavul pe
regiuni sau total, indicând bolnavului să îşi ţină capul în poziţia opusă examinatorului.
-nursa serveşte medicul cu instrumentele solicitate.
-notează toate indicaţiile şi prescripţiile medicului(recoltarea de produse biologice,
examene de laborator, alimentaţie, medicaţie, parametri ce trebuie monitorizaţi: puls,
temperatură, tensiune arterială, diureză etc.).
-dacă medicul a solicitat sau dacă asistenta consideră necesar, se păstrează pentru vizită
scaunul sau urina dacă au avut aspecte patologice, vărsăturile captate sau sputa captată în
scuipători sau cutii Petri fie pentru a fi examinate de medic, fie pentru examenul
biochimic şi bacteriologic.
-după vizită ajută pacientul să se îmbrace
-după vizită sau chiar în timpul ei se aplică primele măsuri terapeutice de urgenţă, dacă
starea pacientului o cere.
EFECTUAREA DE SONDAJE, SPĂLĂTURI ŞI CLISME
Sondajul: - reprezintă introducerea unei sonde sau cateter de cauciuc, material
plastic prin căile naturale într-un organ cavitar sau canalicular.
Scop: - explorator, terapeutic;
Spălătura: - este introducerea de lichid în cavitatea sondată în scopul îndepărtării
substanţelor formate sau introduse accidental în acea cavitate.
REGULI GENERALE: în efectuarea, sondajelor şi spălăturilor:
- pregătirea psihică a bolnavului
- pregătirea medicamentoasă, regim dietetic necesar pentru efectuarea sondajelor
- alegerea sondelor, cateterelor necesare pentru efectuarea sondajelor (alegerea acestora
să se faca astfel încât să fie netede şi să fie integre)
- respectarea unei asepsii perfecte, atât prin sterilizarea instrumentelor, a soluţiilor cât şi a
dezinfecţiei perfecte a mâinilor
- efectuarea cu atenţie şi îndemânare, cu sonde lubrefiate sau udate pentru a nu leza
mucoasele (există risc de perforaţie, infecţie)
- spălăturile vor fi efectuate prin introducerea unei cantităţi de lichid mai mică decât
capacitatea cavităţii de spălat
- sondajele şi spălăturile vor fi menţionate în foaia de observație
- eventualele greşeli trebuie anunţate imediat medicului.
1. EFECTUAREA “SPĂLĂTURII AURICULARE”= spălătura conductului auditiv
extern
- se efectuează pentru îndepartarea secreţiilor (puroi, cerumene sau a corpurilor străine)
şi tratamentul otitelor (medii) cronice
Scop: - pur terapeutic
Materiale necesare: - masa de tratament acoperită cu câmp steril, taviţă renală mare, două
şorţuri de cauciuc, muşama, traversă, vată, seringă Guyon 150-200ml sterilizată şi uscată,
prosop curat, lichid de spălătură, (apă sterilă încălzită la 37º C sau soluţie
medicamentoasă prescrisă de medic, soluţie bicarbonat 4/1000).
Pregătirea materialelor:
- se pregătesc, se transportă lângă bolnav.
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
- în cazul dopului epidermic se va instila (se picură) soluţie acid salicilic în suspensie în
ulei de vaselină
- în cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înainte de efectuarea spălăturii auriculare se
va instila în conductul auditiv extern de 3 ori pe zi soluţie de bicarbonat de Na în
glicerină 1/20
- în cazul corpilor străini hidrofili, boabe de legume şi cereale - se va instila alcool
- în cazul corpurilor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică un
tampon cu alcool cu efect narcotizant.
TEHNICA:
- spălare pe mâini, îmbrăcarea şorţului
- se aşează tăviţa renală sub pavilionul urechii, se verifică temperatura lichidului de
spălătură - să fie 37ºC şi se aspiră în seringa Guyon
- se solicită bolnavului să îşi deschidă gura
- cu mâna stângă: se trage pavilionul urechii în sus, iar cu dreapta se injectează lichidul
de spălătură spre peretele posterior şi superior şi se aşteaptă evacuarea.
- se repetă de câteva ori până când lichidul rămâne curat
- se introduce un tampon curat în conductul auditiv
- medicul controlează conţinutul lichidului de spălătură dacă este cazul
- se aşează bolnavul în decubit dorsal
- spălarea pe mâini
- reorganizarea locului de muncă
INCIDENTE: - presiune prea mare a jetului, temperaturii sau a lichidului de spălătură
ACCIDENTE: - ameţeli, dureri, vărsături, lipotimie şi traumatizarea bolnavului
2. SPĂLĂTURA OCULARĂ
MATERIALE NECESARE:
- pipete pentru spălătura oculară numite UNDINE
- substanţe antiseptice izoterme: soluţie acid boric 3%, oxicianat de mercur
- 1500 ml ser fiziologic la 37º C
- apă bicarbonatată 22 /1000
- se pregătesc materialele: pregătirea fizică şi psihică a bolnavului
- poziţia şezândă cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus, tăviţa renală se aşează lipită
sub bărbie
TEHNICA:
- spălarea pe mâini, dezinfectarea cu alcool, verificarea temperaturii lichidului
- cu mâna stângă se îndepărtează fanta palpebrală, evitându-se corneea, bolnavul este
rugat să îşi deschidă larg ochiul, să nu clipească; se introduce lichidul de spălat din
undină în sacul conjuctival, rugăm bolnavul să îşi mişte ochiul în toate direcţiile; se
repetă tehnica de mai multe ori, verificându-se lichidul de spălătură şi eventual prezenţa
corpului străin în lichidul de spălătură.
- spălarea pe mâini
- îngrijirea post-tehnică: se şterge cu un tampon steril ochiul
- reorganizarea locului de muncă
3. EFECTUAREA SONDAJULUI ŞI SPĂLĂTURII GASTRICE
SONDAJUL: sau tubajul gastric
- reprezintă introducerea unui tub de cauciuc(sondă FAUCHER) prin faringe, esofag,
stomac
SCOP: explorator (pentru studierea funcţiei evacuatorii a stomacului si a chimismului
gastric) şi terapeutic (pentru evacuarea conţinutului toxic al stomacului şi pentru
alimentarea bolnavului).
SPĂLĂTURA GASTRICĂ:
- evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei de exsudate şi substanţe străine
depuse prin sondaj gastric
SCOP: - terapeutic
Indicaţii: - în intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice
- stază gastrică însoţită de procese fermentative digestive
- pregătirea preoperatorie
- intervenţiile de urgenţă
- pt. pregătirea de gastroscopie
Contraindicaţii: - în boli cardio respiratorii în stare gravă, decompensate
- în perioada dureroasă a ulcerului gastric
- în cancerul gastric
- intoxicaţii cu substanţe caustice
- hepatitele cronice
MATERIALE NECESARE: Sondaj
- tavă medicală + sonda FAUCHER sau EINHORN sau NELATON, avem nevoie de un
balonaş numit ERLENMAYER, 2 sorţuri de cauciuc, taviţă renală
MATERIALE NECESARE: Spălătura
- sondele
- 2 seringi sterile de plastic, muşama sau aleză, o sticlă în care se adună lichidul, casoletă
cu mănuşi sterile, o cană de sticlă sau metal cu 5 l apă la 25-26º C, o pensă hemostatică,
lichidul de spălătură sau medicamente indicate de medic, cărbunele vegetal, prosoape şi
recipiente pt. captarea lichidului evacuat din stomac
- pregătirea materialelor
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului; el va fi îmbrăcat cu şorţul de cauciuc sau plastic
pentru protecţia hainelor proprii.
EFECTUAREA SONDAJULUI GASTRIC
- asistenta îşi pune mănuşile şi şorţul; se aşază în dreapta pacientului; sonda se ţine cu
mâna dreaptă ca pe un creion
- se invită bolnavul să îşi deschidă gura, să spună “A mare”
- se introduce sonda, umezită, până la rădăcina limbii
- se invită bolnavul să înghită sonda (tubul); când diviziunea 40/50 ajunge la nivelul
arcadelor dentare, sonda este în stomac; solicităm pacientului să respire profund
- se verifică poziţia sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu ajutorul
seringii
- bolnavul este invitat să îşi contracte pereţii abdominali pt. favorizarea golirii
stomacului; se aşează la capătul liber al sondei balonul Erlenmayer pentru captarea
sucului gastric, care va apărea imediat în sondă, datorită presiunii intrastomacale
crescute.
- extragerea: –în prealabil se pensează cu o pensă hemostatică pt. a nu deversa conţinutul
sondei înapoi în faringe (pericol de aspirare), concomitent coborând extremitatea liberă a
sondei cu mişcări blânde se extrage sonda
EFECTUAREA SPĂLĂTURII GASTRICE
- sonda a ajuns în stomac, la capătul liber al sondei se aşează pâlnia de sticlă şi se coboară
la nivelul toracelui bolnavului
- se verifică lichidul de spălare, să fie la 25/26º C
- se umple pâlnia
- se ridică pâlnia deasupra capului bolnavului pentru ca lichidul să ajungă în stomac
- înainte ca pâlnia să se golească complet se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului
în poziţie verticală, pentru ca să se adune în ea lichidul stomacal pe principiul vaselor
comunicante sau sifonajului
- se goleşte conţinutul în lighean, se repetă tehnica 5-6 ori până când lichidul de
spălătură evacuat devine curat şi limpede, fără resturi alimentare şi substanţe străine
- extragerea se face conform sondajului gastric
- îngrijire post - tehnică
- se curăţă pacientul
- pregătirea conţinutului gastric evacuat pentru analize de laborator şi examinări
toxicologice
- se determină cantitatea şi se completează buletinul de analize - apoi se trimite la
laborator
- reorganizarea locului de muncă
- se notează în FO
Accidente:
- senzaţie de greaţă, vărsături (la introducerea sondei bolnavul este invitat să respire
profund pe nas)
- pentru a preveni greaţa sau durerea, se indică anestezia locală a faringelui cu soluţie
xilină 2% înainte de procedură
- pătrunderea accidentală a sondei în faringe (tusea reflexă), bolnavul se înroşeşte, se
cianozează; se extrage imediat sonda
- sonda se poate înfunda cu resturi alimentare, desfundarea se face prin insuflaţie cu aer
- bronhopneumoniile de aspiraţie.
4. EFECTUAREA SONDAJULUI DUODENAL
- sondajul sau tubajul duodenal
= introducerea unei sonde EINHORN dincolo de: CB: - cavitatea bucală
F: - faringe
E: - esofag
S – stomac, dincolo de pilor.
Scop:
*explorator:
- de extragere a conţinutului duodenal format din: conţinut gastric+bila+suc
pancreatic+secreţie proprie
*terapeutic:
- de drenare a căilor biliare şi introducerea unor medicamente care au acţiune directă
asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv
- alimentaţie artificială: de introducere de lichide hidratante şi alimente lichide la bolnavii
inconştienţi, comatoşi, cu tulburări de deglutiţie
- aspiraţie continuă, în cazul ocluziilor şi subocluziilor intestinale, precum şi după
intervenţiile chirurgicale pe tubul digestiv
Materiale necesare:
- muşama, aleză , tăviţă renala, tavă medicală, o pătură rulată sul sau o pernă dură, soluţie
de Mg SO4 33% sterilă, sondă EINHORN sterilă, seringi sterile de 10-20 ml, hârtie de
turnesol + în funcţie de scop (medii de cultură, ulei de măsline, novocaină)
Tehnica:
- primele pregătiri sunt la fel ca la sondajul gastric
- când diviziunea ajunge la 45 cm, sonda a trecut de esofag şi a ajuns în stomac
a) se schimbă poziţia bolnavului din şezândă în decubit lateral drept şi se introduce un
sul de pătură sau o pernă tare în regiunea hepatică(hipocondrul drept)
b) se favorizează progresia sondei spre pilor unde ajunge când la arcada dentară se află
diviziunea 60 cm; se continuă introducerea sondei cu mare atenţie şi răbdare, 1-2 cm la 3-
5 minute.
c) verificarea poziţiei sondei: dacă nu se scurge bila, se verifică dacă sonda a ajuns în
duoden:
- s-a încolăcit în stomac
Verificare: - se insuflă 60ml aer prin sondă cu ajutorul seringii - se aspiră după 1 min şi
dacă sonda a ajuns în duoden se recuperează mai puţin de 20ml de aer
- se introduc 10ml de lapte prin sonda care dacă a ajuns în duoden nu se mai recuperează
(se recuperează numai dacă sonda a ajuns în stomac)
- examenul radiologic, unde observarea sondei poate fi vizualizată datorită faptului că
este impregnată de săruri de Plumb
Captarea bilei:
- când diviziunea 75 cm a ajuns la nivelul arcadelor dentare, după 1 oră și ½ de la
pătrunderea sondei, în stomac la capătul liber al sondei apare bila A sau coledociană de
culoarea galbenă – aurie; se verifică reacţia alcalină a sucului duodenal cu hârtia de
turnesol
- se introduc prin sondă cu seringa 40ml soluţie de sulfat de magneziu Mg 33% la
temperatura camerei pentru determinarea drenării bilei veziculare. Sonda se pensează sau
se leagă; după 15-30 min se deschide sonda şi se colectează 30-40ml de bilă vâscoasă de
culoare castanie închisă – bila B sau bila veziculară.
- după evacuarea bilei B se continuă colectarea unei bile clare, limpede care provine
direct de la ficat şi se numeşte bila C sau hepatică.
Cele trei eprubete cu 3 tipuri de bilă se etichetează şi se trimit la laborator.
- îndepărtarea sondei; înainte de îndepărtare se insuflă câţiva ml de aer, se pensează, şi cu
mişcări blânde se extrage sonda
- reorganizarea locului de muncă.
Incidente şi accidente:
1) - încolăcirea sondei în stomac
2) - imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcţional (spasmul sfincterului
ODDI) sau un obstacol anatomic - coagularea bilei vâscoasse
3) - un spasm piloric: se va încerca deschiderea pilorului prin neutralizarea sucului acid
din stomac cu o cantitate 20-40ml bicarbonat de sodiu 10% sau cu medicamente
antispastice administrate înainte şi în timpul sondajului.
4) - greaţă şi vărsături la introducerea sondei
5) - aspirarea conţinutului sondei la extragerea ei
6) - oboseala bolnavului prin prelungirea duratei sondajului peste trei ore
7) - înnodarea sondei în stomac datorită contracţiilor pereţiilor gastrici în timpul
senzaţiilor de vomă.
5. EFECTUAREA SPĂLĂTURII VAGINALE
= introducerea în vagin a unui curent de lichid, a apei sau a unor soluţii medicamentoase,
care după ce spală pereţii vaginului, se evacuează pe lângă canulă.
Scop: terapeutic
- de îndepărtare a conţinutului vaginal patologic
- se practică dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale ginecologice şi
obstetricale
- calmante pentru dureri
Materiale necesare:
- irigator sterilizat - (din sticlă sau ebonită), continuat cu un tub de cauciuc la capătul
căruia este adaptată o canulă vezicală (din sticlă sau inox) cu o lungime de 15/20cm, uşor
curbată, cu vârful bombat şi cu o serie de orificii atât în vârf cât şi în jos, sub forma unei
rozete de duş
- muşama, aleză
- săpun, stativ, soluţie medicamentoasă aproximativ 2l (apă oxigenată, soluţie de
Cloramină 0,3-1%, solutie slabă permanganat de K (potasiu)), vaselină, prosop, ploscă
- pregătirea materialelor
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
- de obicei se face în sala de tratament (paravan); se poate face şi în pat introducând
plosca sub regiunea dorsală a bolnavei
- se face toaleta organelor genitale externe cu apă şi săpun, iar regiunea vulvei se poate
acoperi cu un strat subţire de vaselină.
Tehnica:
- spălarea pe mâini
- se pregăteşte irigatorul, se adaptează canula la tubul irigatorului, se goleşte aerul şi se
aşează irigatorul pe un stativ la o înălţime 75-100 cm de la nivelul regiunii pubiene
- se verifică temperatura soluţiei de spălături
- cu mâna stângă se îndepărtează labiile mari şi mici, se introduce canula, se vizualizează
vaginul, canula se introduce prin mişcări blânde de rotaţie pănă la o adâncime 10-11cm,
pănă când întâmpină rezistenţa fundului de sac posterior Douglas al vaginului
- se deschide robinetul şi se spală bine fundul de sac posterior al vaginului şi se plimbă
canula pe toată suprafaţa vaginului
- canula se îndepărtează înainte de golirea completă a irigatorului, pt. a se preveni
pătrunderea aerului în vagin, fie prin pensare sau închiderea robinetului.
Ingrijiri post - tehnice
- examinarea lichidului de spălătură, se trimite la laborator, cu buletin de analiză
6. EFECTUAREA SPĂLĂTURII ŞI A SONDAJULUI VEZICAL
Sondajul vezical: este introducerea unei sonde sterile prin uretră în vezica urinară
Scop: - explorator şi terapeutic: de recoltare a unei cantităţi de urină pentru examene de
laborator, depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii urinare; pentru
introducerea unei substanţe medicamentoase.
Spălătura vezicală: este introducerea unor substanţe medicamentoase prin sonda vezicală
cu scopul îndepărtării exsudatelor patologice, a produselor patologice rezultate din
inflamarea pereţilor vezicii urinare.
Materiale necesare: - tavă medicală, stativ cu 1-2 eprubete, eprubete sterilizate cu dop de
vată pentru urocultură, medii de cultură , sonde Nelaton sterile de 15 cm, ser fiziologic
steril, casoletă cu tampoane sau comprese sterile, oxicianură de mercur (Hg), 1-5000,
casoletă cu mănuși sterile, tăviţă renală pentru colectarea urinii, aleză, pense sterile +
materiale necesare pentru toaleta organelor genitale externe, săpun, un lubrifiant, ulei de
vaselină, decubit dorsal
A. Sondajul vezical la femei
- pregătirea materialelor
- pregătirea fizică şi psihică
- aşezarea bolnavei în poziţie ginecologică
- protejarea patului
Se aşează tava între coapsele pacientei, se efectuează toaleta organelor genitale externe
(apă + săpun) de sus – jos
Efectuarea tehnicii:
- se folosesc mănuşi de unică folosinţă
- cu mâna stângă se realizează vizualizarea meatului urinar; cu un tampon îmbibat cu
oxicianură de mercur 1/5000 se şterge orificiul uretral de sus în jos, această dezinfecţie se
repetă de 2-3 ori cu alte tampoane; sonda se prinde ca un creion, se lubrefiază cu ulei
steril şi se introduce cu multă atenţie şi îndemânare aproximativ 4-5 cm până când la
capătul liber al sondei apar primele picături de urină care se scurg în tăviţa renală; dacă
medicul indică, se recoltează urina pentru urocultură; se pensează sonda cu mişcări
blânde, se extrage sonda din vezică, spălarea pe mâini
- îngrijirea post tehnică
- reorganizarea locului de muncă
B. Sondajul vezical la bărbaţi
- materiale necesare: (idem femei) + recipient pt. recoltarea urinei + sonda M
NELLATON sau THIEMANN,
Tehnica: - spălarea pe mâini, îmbrăcarea mănuşilor, toaleta glandului, se decalotează
glandul şi se dezinfectează meatul urinar cu oxicianură de mercur sau ser fiziologic steril
- cu mâna stângă se prinde bine penisul, întroducându-se sonda în meatul urinar
aproximativ 12 cm
- la capătul liber al sondei apar primele picături de urină care se captează în tăviţa renală
sau eprubete
- când vezica s-a golit se pensează capătul liber al sondei cu mişcări blânde se extrage
sonda
- îngrijiri post tehnice
- spălarea pe mâini
- reorganizarea locului de muncă
C. Spălătura vezicală
- toate materialele de la sondaj + seringa GUYON
- sau un irigator ca şi pentru spălături vaginale
- soluţie pentru spălătură aproximativ 1litru la temperatura camerei(ser fiziologic, soluţie
rivanol 1-2%, soluţie nitrat de Ag 1-4%)
Vezi sondajul vezical
1) după efectuarea sondajului vezical evacuator se poate adapta seringa GUYON şi se
introduc lent 80-100ml soluţie pentru spălătură
2) se retrage seringa şi se aşteptă ca lichidul introdus să se scurgă în tăviţa renală.
3) se repetă operaţiunea până când se obţine un lichid clar - limpede
- îngrijiri post tehnice
- reorganizarea locului de muncă
Incidente, accidente:
- astuparea sondei cauzată de cheaguri de sânge
- sonda se desfundă prin introducerea de aer sau câţiva ml soluţie de dezinfectant
7. EFECTUAREA DE CLISME
= introducerea prin anus, în rect şi colon a unor lichide pentru îndepărtarea materialelor
fecale sau pentru efectuarea unor tratamente.
Scop: - evacuator (pregătirea bolnavului pentru anumite examinări: rectoscopie,
colonoscopie, irigoscopie, intervenţii chirurgicale asupra rectului) şi terapeutic:
(introducerea de medicamente)
Materiale necesare: - o masă de tratament pe care punem irigatorul cu un tub de cauciuc
10 mm calibru şi lungime de 1,5 până la 2 mm prevăzut cu robinet sau pensă.
- canulă rectală din ebonită - sterilă
- o acoperitoare pentru protejarea bolnavului
- apă caldă 36-37º C
- soluţie sau substanţă medicamentoasă în cantitate - la indicaţia medicului
- o substanţă lubrifiantă - vaselină boricată
- casoletă cu comprese sterile + materiale pentru toaleta regiunii perineale (apă + săpun)
- stativ pentru irigator
Clisma: - apă caldă 37º C de la 500-1000 ml pentru adulţi
- 250 ml pentru adolescenţi
- 150 ml pentru copil mic
- 50-60 ml pentru sugari,
la care se adaugă sare - 1 linguriţă la 1litru de apă sau se pune ulei - 4 linguri la 1litru apă
sau glicerină 40 gr - la 500 ml apă.
- o altă variantă: săpun, 1 L apă la 36 grade C + sare - o linguriţă
Pregătirea materialelor:
- irigatorul sterilizat, se pune irigatorul pe un stativ la înălţimea de 75 cm, se verifică
temperatura, se adapteză canula rectală, se pensează şi se lubrefiază canula folosind
comprese sterile
- pregătirea psihică şi fizică
- bolnavul aşezat în decubit lateral stâng
- se evacuează aerul
- se izolează pacientul prin paravan
Tehnica
A. CLISMĂ EVACUATOARE SIMPLĂ
spălare pe mâini, se îmbracă mănușile cu mâna stângă se îndepărtează fesele, iar cu mâna
dreaptă se introduce canula lubrefiată prin anus până în rect cu mişcări blânde până se
învinge rezistenţa sfincterului anal
canula se introduce pe o distanţă de 10 – 12 cm, se deschide robinetul şi se reglează
viteza lichidului de spălătură.
Bolnavul trebuie să respire adânc şi i se indică să reţină lichidul 10 - 15 minute înainte de
a-l evacua; apoi se pensează canula şi cu mâna dreaptă se îndepărtează şi se aşează pe
tăviţa renală.
Se pune în decubit lateral drept şi apoi se aşează în poziţie dorsală pacientul - se
facilitează pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare
Dacă bolnavul se poate deplasa este ajutat să meargă la toaletă, dacă nu se captează
scaunul în ploscă la pat
Spălarea pe mâini
B. CLISMA ÎNALTĂ
se introduce o canulă flexibilă la 30–40 cm înălţime în colon
se ridică irigatorul pe un stativ la 1,5 m(pentru a realiza o presiune suficient de mare a
apei) – restul se face ca şi la clisma simplă
C. CLISMA MEDICAMENTOASĂ(TERAPEUTICĂ)
- se pot administra pe această cale medicamente
- clorulă de calciu
- corticosteroizi
- antiinflamatoare(mesalazină =Compozitie Salofalk Enema contine
suspensie de culoare alb-galbuie, 600 ml, pentru administrarea intrarectala. Fiecare suspensie contine 4 g
mesalazine. Actiune terapeutica Mesalazine este un antiinflamator cu rol in reducerea inflamatiei de la
nivelul colonului in colita ulcerativa. Indicatii Managementul colitei ulcerative administrat singur sau in
faza acuta, impreuna cu un corticosteroid.)
- aceste medicamente se resorb prin mucoasa rectală având efect local rapid; acestea sunt
soluţii izotonice sau sau se pot administra sub formă de microclisme, sau clisme picătură
cu picătură(la 1h→ 1h si ½ după clisma evacuatoare cu un ritm de aprox. 60 pic./min.)
I. Microclisme: se introduce 10–15ml de apă, ser fiziologic
Clisme cu o seringă adaptată la canula rectală
Medicamentoase
II. Clisma picătură cu picătură: pentru menţinerea
temperaturii se folosesc rezervoare cu termostat sau se
înveleşte irigatorul într-un strat de vată sau pernă
electrică
D. CLISME ULEIOASE
200ml de ulei vegetal, încălzit la 37 ºC în baie de apă şi apoi se injectează această soluţie
profund;
Este indicat în constipaţiile cronice şi în fecaloame;
Îngrijiri post – tehnice
Reorganizarea locului de muncă.
Incidente:
Canula întâmpină rezistenţă, în acest caz se retrage câţiva cm; și se dă drumul apei;
În faţa canulei avem un obstacol care îngreunează trecerea apei; se va ridica irigatorul
cât mai sus pentru a mări presiunea apei;
Dureri abdominale
Crampe intestinale – se va întrerupe clisma după care se dă din nou drumul în jet

INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE


Tubul de gaze este un tub semirigid de 30 – 35 cm lungime Ø 8 - 12 mm cu extremitatea
rotunjită folosit, în caz de –meteorism abdominal = imposibilitatea de a evacua gazele în
mod spontan; se introduce prin mişcări de răsucire şi înaintare prin anus, rect şi de aici în
colon.
Scop: eliminarea gazelor din colon
Materiale necesare: tub de gaze, tăviţa renală, substanţa lubrifiantă pentru ungerea
tubului de gaze = vaselina boricată
Pregătirea materialelor: pregătirea bolnavului, paravan, mănuşi de unică folosinţă
Tehnica:
Spălare pe mâini, se unge tubul cu cremă lubrifiantă, poziţia de decubit lateral drept sau
stâng, cu mâna stângă se vizualizează rectul, cu mâna dreaptă se introduce tubul cu
mişcări de răsucire şi înaintare până la 15 – 20 cm, se acoperă bolnavul cu un cearşaf şi
se menţine cel mult 2 ore, se îndepărtează tubul şi se pune în tăviţa renală.
la nevoie tehnica se repetă la 1 – 2 ore
Spălare pe mâini;
Îngrijiri post tehnice;
Reorganizarea locului de muncă.
! Tubul de gaze nu va fi menţinut mai mult de 2 ore deoarece produce escare ale
mucoasei rectale.
PARTICIPAREA LA PUNCŢII
PUNCŢIA este operaţiunea prin care se pătrunde într–o cavitate naturală sau patologică
sau într–un organ parenchimatos (ficat, splină, pancreas) cu ajutorul unui ac sau trocar,
traversând ţesuturile în scopul extragerii unui lichid normal sau patologic sau a unui
fragment de ţesut.
Lichidul extras din seroase: pleură (plămâni), pericard (inimă), peritoneu
(cavitatea abdominală) este întotdeauna de origine patologică. Puncţia este efectuată
pentru stabilirea existenţei de lichid şi examinarea lichidului (= PUNCŢIA
EXPLORATORIE) ; atunci când în urma puncţiei nu se obţine nici un fel de lichid, avem
aşa numita PUNCŢIE ALBĂ
Reguli generale:
Pregătirea psihică;
Instrumentele vor fi perfect sterilizate;
Mâinile celui care lucrează – cu mănuşi speciale, sterile;
Dezinfecţia perfectă a regiunii ce urmează a fi punctată;
Cavităţile puncţionate vor fi evacuate întotdeauna lent pentru prevenirea eventualelor
accidente, hemoragii (şoc).
Anestezie locală întotdeauna pentru prevenirea reflexelor neurovegetative
Locul puncţiei se dezinfectează şi se pansează în condiţii de asepsie perfectă
Se notează în Foaia de observaţie efectuarea puncţiei
Există mai multe tipuri de puncţie:
Puncţie venoasă;
Paracenteză abdominală;
Toracocenteză;
Puncţie articulară;
Puncţie rahidiană
Puncţie sternală
Puncţia organelor pentru biopsie;
Puncţia unei colecţii purulente.
1. PARACENTEZA ABDOMINALĂ (Puncţia abdominală)

Este operaţia de traversare a peretelui abdominal şi pătrunderea în cavitatea abdominală


cu ajutorul unui trocar.
Scop explorator, terapeutic:
Pentru precizarea unui diagnostic;
Ca metodă de tratament,
În ascitele masive se practică evacuarea lichidului abdominal care provoacă tulburări de
respiraţie şi circulatorii prin presiunea exercitată asupra diafragmului, a venei cave
inferioare, provocând edeme.
Materiale necesare:
Trusă medicală acoperită cu câmpuri sterile;
Trocare de diferite dimensiuni;
Sol. de novocaină sau xilină pentru anestezie locală
Casoletă cu comprese sterile, muşama/ aleză;
Cearşaf mare împăturit în 3/ ac siguranţă, pentru bandajarea abdomenului;
Tăviţă renală;
Vas gradat cu capacitate de 10 litri pentru colectarea lichidului;
Casoletă cu mănuşi sterile;
Seringi 2 – 5 ml sterile;
Sol. pentru dezinfecţie locală (alcool, tinctură de iod);
Eprubete cu dop;
Bisturiu steril;
Substanţe necesare pentru reacţia RIVALTA;
Catetere speciale;
Sondă sterilă pentru evacuarea urinei la bolnavii care prezintă tulburări de micţiune.
Pregătirea instrumentelor:
Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- i se explică necesitatea tehnicii; adoptă poziţia de decubit dorsal, pe marginea
patului
- este invitat să urineze/ sau i se pune sonda vezicală;
- se pregăteşte patul cu muşama/ aleză/ cearşaf împăturit în trei
Bolnavul este dezbrăcat până la brâu şi aşezat la marginea patului. Medicul alege
locul puncţiei, de obicei FOSA ILIACĂ STÂNGĂ, Linia MONROE RICHTER (linia
care uneste ombilicul cu spina iliaca anterosuperioara se împarte în 3; puncţia se
efectuează la unirea treimii externe cu celelalte două treimi)
Se spală locul puncţiei cu apă şi săpun;
Participarea la puncţie:
Spălarea pe mâini;
Dezinfecţia locului puncţiei cu alcool iodat;
Aplicarea câmpului steril;
Medicul efectuează anestezia locală cu Xilină, precum și restul puncției
Se dezinfectează încă o dată locul;
Medicul introduce acul sau trocarul cu care va efectua puncţia;
Se recoltează probe sterile de lichid pentru laborator, 100/200 ml;
Se determină cantitatea
La capătul trocarului se aplică un tub de cauciuc steril prin care se recoltează lichidul
ascitic în recipientul dinainte pregătit;
Asistenta urmăreşte starea generală a bolnavului: faciesul, pulsul, respiraţia;
Se supraveghează viteza de evacuare a lichidului, aproximativ 1 litru/15 min.
! În general –la prima paracenteză abdom. nu se evacuează mai mult de 4–5 l de lichid în
aprox.1-2h:
Se schimbă poziţia bolnavului uşor lateral stânga pentru favorizarea evacuării;
Se extrage acul sau tocarul, se dezinfectează locul, se aplică pansament steril;
Se înfăşoară cearceaful în jurul abdomenului bolnavului fixându-l cu acul de siguranţă;
Se determină cantitatea, densitatea, lichidului extras;
Se face reacţia RIVALTA;
Spălarea pe mâini;
Notarea în Foaia de observație
EFECTUAREA REACŢIEI RIVALTA
Într-un pahar conic se amestecă 50 ml de apă distilată cu o picătură de acid acetic
– cu o pipetă se adaugă 1 – 2 picături din lichidul extras prin puncţie
Interpretare:
Reacţia pozitivă = dacă picătura se transformă într-un nor, asemănător „fumului de
ţigară”, lichidul este EXSUDAT (patologic) – (apare în pleurezie, ascită)
Reacţia negativă = dacă picătura cade în pahar sau la fundul paharului fără să se modifice
aspectul soluţiei rămânând clară, lichidul este TRANSSUDAT
Îngrijire post – tehnică:
Dacă operaţia s-a efectuat în sala de tratament bolnavul, se transportă cu căruciorul în
salon;
Bandajul se menţine 5 – 6 ore;
Două ore bolnavul va fi supravegheat atent (ploscă, respiraţie, puls, temperatură, TA);
Pansamentul se efectuează în condiţii de asepsie (totală), perfectă;
Pregătirea probelor pentru laborator:
Se etichetează, se completează buletinele;
Se trimit cât mai repede la laborator; acolo se pot efectua investigaţii suplimentare:
examen citologic, bacteriologic, determinări biochimice: albumina, amilazele, glucoza,
din lichidul de ascită, etc.
Reorganizarea locului de muncă.
Accidente:
-Colaps;
-Hematemeză(vărsături cu sânge);
-Melenă(scaun negru, cu sânge digerat).
2. TORACOCENTEZA (PUNCŢIA PLEURALĂ)

Puncţia cavităţii pleurale efectuată cu un ac steril


Scop:
-EXPLORATOR – stabilirea prezentei unei colecţii de lichid pleural şi a naturii acestuia
-TERAPEUTIC – de evacuare a lichidului pleural, spălarea cavităţii pleurale şi
introducerea de anumite medicamente în cavitatea pleurală.
Materiale necesare:
Instrumentar:
seringi de 1-2ml
ace sterile pentru efectuarea anesteziei locale
2-3 eprubete sterile etichetate, închise cu vată sau dop de cauciuc pentru recoltarea
probelor de laborator
Casoletă cu câmpuri sterile
2-3 seringi de 10-20ml sterile
2-3 ace de 1 mm în diametru, 10 cm lungime, aparat de aspiraţie POTAIN SAU
DIEULAFOY
Recipient pentru colectarea lichidului aspirat
Medicamente şi soluţii:
novocaină 1,2 % sau xilină 1-2 fiole
alcool
tinctură de iod
atropină
morfină
medicamente analeptice şi tonicardiace (pentru accidente)
leucoplast
! acid acetic pentru reacţia RIVALTA + apă distilată
Accesorii:
Muşama
Aleză (pentru protejarea patului)
Un cilindru gradat 500 – 1000 ml pentru măsurarea lichidului extras
Densimetru
Cilindru de 100 ml
Pregătirea materialelor:
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
Cu ½ oră înainte de tehnică i se administrează un sedativ la indicaţia medicului şi un
analeptic pentru a-i scădea excitabilitatea generală şi a-i activa circulaţia (atropină)
Patul se protejează cu muşama/aleză
Poziţia este şezândă şi dezbrăcat până la brâu
! Bolnavul este invitat să-şi ridice membrul superior de partea care urmează să fie
puncţionată deasupra capului până la urechea de partea opusă pentru a se îndepărta cât
mai mult spaţiile intercostale.
! Locul puncţiei stabilit de către medic şi anume: spaţiile intercostale VII – VIII, pe linia
axilară posterioară.
Asistenta „A”- supraveghează pacientul.
Asistenta „B”:- serveşte medicul cu instrumentele şi seringile necesare + spălarea pe
mâini.
Participarea la puncţie:
Asistenta „A”: - linişteşte, încurajează bolnavul
îi explică poziţia bolnavului
îi cere să-şi reţină reflexul de tuse eventual
supraveghează faciesul, culoarea feţei, respiraţia, pulsul, orice manifestare neobișnuită
din timpul tehnicii
Medicul efectuează puncţia; locul se dezinfecteză cu tinctură de iod şi se
efectuează anestezie locală.
Nu se scoate lichidul pleural dintr-o dată, ci se aspiră treptat - lent; nu se
evacuează mai mult de 1000-2000 ml lichid pleural.
Asistenta „B” - preia seringa plină cu lichidul pleural extras şi îl introduce în eprubetele
sterile care vor fi trimise la laborator, după care se continuă aspiraţia fie cu aparatul
POTAIN sau cu aparatul DIEULAFOY.
La lichidul pleural extras: se determină densitatea, natura lichidului – exsudat sau
transsudat prin metoda Rivalta, iar la laborator se pot determina: albumina, glucoza (din
punct de vedere biochimic), se pot efectua examenul citologic şi bacteriologic.
După terminarea evacuării şi - sau administrarea de medicamente intrapleural
(antibiotice, hidrocortizon), medicul scoate acul, iar asistenta badijonează locul puncţiei
cu tinctură de iod şi aplică un pansament steril, fixat cu leucoplast.
Îngrijire post-tehnică
- bolnavul trebuie să fie dus cu căruciorul în salon
- este supravegheat (funcţii vitale, prezenţa şi aspectul sputei);
- locul puncţiei se îngrijeşte ca o plagă în condiţii de asepsie perfectă;
- i se administrează lichide stimulatoare (ceai, cafea).
Lichidul extras poate fi:
- seros;
- limpede;
- tulbure: purulent (gălbui sau verde);
- chilos sau chiliform (albicios , lactescent);
- murdar (brun, cenușiu cu miros respingător);
- hemoragic sau serohemoragic (roz sau roşu intens);
Complicaţii:
- hemoragii intrapleurale;
- ruptură pleurală-pulmonară;
Accidente:
- tusea pleurală;
- lipotimie/colaps;
- pneumotorax/rănirea plămânului; dacă acul a fost manevrat brutal
- edem pulmonar acut -EPA(apare în urma decomprimării bruşte);
- şocul pleural;
Apariţia oricărui accident impune întreruperea puncţiei şi administrarea
medicamentelor prescrise de medic.
3. PUNCŢIA RAHIDIANĂ
Reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac special printre vertebre în spațiul
intervertebral, la nivel lombar - puncţie lombară sau suboccipital (puncţie suboccipitală)
Scop:
EXPLORATOR:
- măsurarea tensiunii LCR(lichid cefalorahidian) şi recoltarea sa pentru
investigaţii de laborator
- executarea mielografiei = radiografia de coloană vertebrală efectuata cu
substanţe de contrast sau aer
TERAPEUTIC:
- de decomprimare în urma sindromului de hipertensiune intracraniană
- introducerea diferitelor medicamente
- anestezie locală(rahianestezie)

Materiale necesare:
- masa acoperită cu câmp steril
- 2,3 ace speciale pt puncţie rahidiana cu lungime de 3-10 cm
- 2,3 seringi de 2, 5, 10, 20 ml
- alcool medicinal
- alcool medicinal iodat
- două eprubete sterile sau două medii de cultură
- două eprubete pentru recoltarea LCR aşezate pe stativ
- tăviţă renală
- casoletă cu comprese sterile
- substanţă de contrast - pentru puncţie rahidiană exploratorie
- medicamente antibiotice sau seruri pentru puncţia terapeutică
- anestezice - rahianestezice
Pregătirea materialelor:
Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului, i se explică metoda
- poziţia decubit lateral: dr./stg, la marginea patului sau poziţia şezândă
- bolnavul dezbrăcat până la brâu
- spatele se încovoaie în formă de arc
- se exercită o uşoară presiune asupra regiunii epigastrice dacă este cazul
- ! Mănuşi sterile
LOCURILE PUNCŢIEI RAHIDIENE
Puncţia dorsală se efectuează între vertebrele D6 - D7 sau puncţia lombară, cea mai
frecventă: D12 - L1 sau L4-L5 (preferabil).
- din poziţia decubit lateral la marginea patului, bolnavul stă în poziţia ghemuită
astfel încât vârful nasului să fie cât mai aproape să atingă genunchiul iar spatele să fie
arcuit în „cocoş de puşcă”
- asistenta medicală exercită o uşoară presiune asupra regiunii occipitale şi
epigastrice dacă este cazul:
- locul se dezinfecteză cu alcool iodat sau tinctură de iod
- se izolează cu câmp steril
- medicul alege locul şi efectuează puncţia; el este servit cu seringă pentru a aspira
LCR.
- se pot face însămânţări pe mediile de cultură
- se pot introduce medicamentele sau anestezicele.
După îndepărtarea acului, se badijonează cu tinctură de iod sau cu alcool iodat şi
se pansează în condiţii de asepsie perfectă;
- spălarea pe mâini;
- pacientul este culcat în decubit dorsal 24ore - timp în care va fi alimentat la pat după 6h;
- pregătirea LCR pentru laborator: se efectuează Reacţia Pandy, se dozează
albuminorahia, glicorahia, etc.
Accidente:
- ameţeli;
- tulburări vizuale;
- cefalee;
- greţă, vărsături, tuse;
- hemoragii/dacă persistă, se repetă puncţia mai sus;
- contractarea feţei, gâtului sau a uneia dintre grupele muşchilor intercostali prin
atingerea ramurilor nervilor spinali;
- şocul reflex - duce la moarte

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN


PREGĂTIREA ŞI ASISTAREA EXPLORĂRILOR PARACLINICE
PREGĂTIREA ŞI ASISTAREA EXAMENLOR RADIOLOGICE
Examinările radiologice au scopul de a contribui cu elemente obiective deosebit de
valoroase la stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluţiei unor boli şi a procesului de
vindecare. Ele se fac cu ajutorul razelor Rontgen.
Metodele radiologice de diagnostic:
Radioscopia - este metoda cea mai expeditivă de examinare radiologică .
Bolnavul este aşezat între sursa de raze Rontgen şi ecran.
- Avantaje: imaginea este citită imediat.
- Dezavantaje: - Imaginea radioscopică este săracă în detalii
- Gradul de iradiere al pacientului şi personalului medical este foarte
mare.
Radiografia – reprezintă fixarea imaginii radiologice pe o placă fotografică.
-Avantaje: - este un document obiectiv care poate fi păstrat pentru comparaţii ulterioare
- este mai bogată în detalii
- timpul de iradiere la o radiografie este mai mic
Seriografia – execută radiografii ţintite şi în serie cu ajutorul seriografelor.
Tomografia - Tomografia computerizată (CT) foloseşte razele X pentru a crea imagini
detaliate ale structurilor din interiorul corpului.
În timpul testului pacientul va sta întins pe o suprafaţă plană (masă) care este legată la
scaner; acesta are formă cilindrică.
Scanerul trimite pulsuri de raze X spre acea parte a corpului ce se doreşte investigată. O
parte a aparatului este mobilă, astfel încât poate efectua imagini din mai multe poziţii.
Imaginile sunt memorate în computer.
Tomografia computerizată este folosită pentru a investiga diferite părţi ale corpului
precum toracele, abdomenul, pelvisul sau craniul. De asemenea, poate realiza imagini ale
organelor, precum ficatul, pancreasul, intestinele, rinichii, glandele suprarenale, plămânii
şi inima. Poate oferi informaţii şi asupra vaselor sanguine, oaselor şi coloanei vertebrale.
În timpul scanării se poate folosi şi fluoroscopia, metodă ce foloseşte un fascicul stabil de
raze X, pentru a vizualiza motilitatea şi aspectul diferitelor părţi ale organismului.
Radiokimografia: înregistrarea radiografică a mişcărilor organelor interne care se văd
radioscopic(inima, vasele mari) sau a celor care se văd cu substanţa de contrast(stomac,
duoden, uter etc.)
Electrokimografia înregistrează mişcările cardiace şi ale densităţii pulmonare.
Tomografia pe bază de emisie pozitronică(PET) este una dintre cele mai moderne metode
de obţinere a imaginii funcţionale în scop medical.
Esenţa metodei PET-CT constă în marcarea unor diferite substanţe biologice(de ex.
glucoză, aminoacizi, ligandoreceptori, etc.) în timpul descompunerii, cu pozitroni ce emit
un anumit tip de izotopi, după care materialul marcat (radiofarmacon) este introdus în
organismul bolnavului, urmând stabilirea imaginii distribuţiei acestuia.
Cel mai des utilizat radiofarmacon, fluoro-dezoxi-glucoza(pe scurt FDG) se adună în
celulele cu glucozo-metabolism ridicat (creier, miocard, tumori maligne, leucocite şi
limfocite activate), nu se metabolizează, după care în forma neschimbată, prin rinichi, se
elimină în urină(în opoziţie cu glucoza).
Distribuţia în ţesuturi a substanţei introduse în organism se poate detecta cu
ajutorul camerei PET prin intermediul observării radierii aferente emisiei pozitronice.
Reconstruirea imaginilor are loc cu ajutorul computerului, pe baza datelor obţinute în
timpul examenului. Examenul alcătuieşte, în primul rând, felii perpendiculare
(asemănător CT-ului) pe axa lungimii întregului corp. Ulterior, pe baza acestor secţiuni se
pot forma imagini, în direcţia dorită, chiar tridimensionale.
Distribuţia în ţesuturi a farmaconilor introduşi diferă în mare măsură în diverse
stări funcţionale (fiziologice, respectiv biologice), făcând astfel posibilă recunoaşterea şi
localizarea proceselor patologice, în special a tumorilor maligne şi a metastazelor.
Regulile generale de pregătire a bolnavilor pentru examinări radiologice:
Examinarea radiologică a bolnavilor prevede pregătirea :
- condiţiilor de mediu
- bolnavilor.
Asistentul medical trebuie să cunoscă principiul investigaţiilor efectuate, pentru a putea
interveni în caz de apariţie a unor complicaţii nedorite sau reacţii adverse apărute în
timpul examinării.
1. Pregătirea bolnavilor pentru examenul radiologic al sistemului osteoarticular:
- traumatismele recente nu necesită preagătire radiologică de specialitate.
- în cazul hemoragiilor se va face hemostaza provizorie sau definitivă, iar segmentul
interesat va fi imobilizat, pentru a putea fi poziţionat în funcţie de cerinţele medicului. În
cazul imobilizării se vor folosi materiale care nu au proprietăţi radioopace.
2. Pregătirea pacienţilor pentru examenul radiologic al organelor toracice:
- Organele toracice (inima, plămânii) pot fi explorate radiologic fără o pregătire
prealabilă. În cazuri excepţionale când pacientul se află imobilizat la pat, examinarea se
va efectua în această poziţie.
- Bronhografia se efectuează pentru diagnosticul tumorilor pulmonare, al
atelectaziilor, al modificărilor topografiei şi al calibrului bronhiilor.
Cu 2-3 zile înaintea examinării pacientul va primi expectorante iar cu ½ oră
înaintea examinării va fi sedat.
Bronhografia se efectuează pe nemâncate. După examinare pacientul nu mănânca şi nu
bea timp de 2 ore până când încetează efectul anestezicului.
3. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea radiologică a tubului digestiv
A . Radiografia simplă pe gol a abdomenului
Această examinare se face fără nici o pregătire prealabilă,
În marea majoritate a cazurilor este vorba de urgenţe care nu permit pregătirea.
Radiografia simplă a abdomenului poate evidenţia corpi străini radioopaci în tubul
digestiv sau în organele extradigestive; de asemenea poate stabili diagnosticul de
abdomen acut chirurgical, prin perforaţia unui organ (ulcer gastric sau duodenal), sau prin
ocluzie intestinală.
B. Examenul radiologic al stomacului şi intestinelor
organele cavitare nu pot fi puse în evidenţă decât cu ajutorul substanţelor de contrast.
este contraindicată la bolnavi caşectici, adinamici, la pacienţi cu insuficienţă circulatorie,
abdomen acut, hemoragii digestive superioare, peritonite, tromboze, precum şi în sarcină.
Pregătirea bolnavului începe cu 2-3 zile înainte când se sistează administrarea
medicamentelor cu conţinut de bismut, fier, iod etc, care au proprietăţi radioopace.
În ziua examinării – a examenului baritat gastroduodenal, pacientul nu mănâncă şi nu
bea, examinarea se execută dimineaţa.
Ca şi substanţă de contrast este folosită sulfatul de bariu în suspensie de ½ bariu /apă sau
3/2 bariu /apă în funcţie de examinare.
Examenul radiologic al colonului (irigografia) presupune evacuarea intestinului
gros pentru a putea fi umplut cu substanţa de contrast.
Ca substanţă de contrast se foloseşte suspensia de bariu în concentraţie obişnuită
utilizând 300-500 g în 1000-1500 ml apă încălzită.
Irigoscopia se execută în decubit dorsal, introducerea substanţei de contrast se face după
tehnica obişnuită a clismelor, sub ecranul radiologic.
C. Pregătirea bolnavilor pentru colangiografie:
Colangiografia reprezintă opacifierea vezicii biliare pe cale intravenoasă prin
administrarea substanţei de contrast (Pobilan)
Administrarea substanţei de contrast se face în preajma examinării fără nici o
pregătire dietetică.
În dimineaţa examinării se va efectua o clismă înaltă, iar înainte de injectarea
substanţei de contrast se va testa toleranţa organismului prin oftalmoreacţie sau
administrarea foarte lentă i.v. a 1 ml de substanţă. Apariţia reacţiilor alergice necesită
intervenţia rapidă a asistentului medical.
4. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea radiologică a rinichilor şi căilor urinare
Examinarea rinichilor şi a căilor urinare se face cu sau fără substanţa de
contrast.
Radiografia renală simplă
- pune în evidenţă umbrele rinichilor,
- evidenţiază calculii renali, ureterali, sau vezicali,
Pielografia
– constă în radiografierea rinichiului după introducerea substanţelor de contrast (Ultravist
sau Odiston) pe cale ascendentă printr-o sondă care înaintează până în ureter sub
controlul cistoscopului.
Urografia
– reprezintă umplerea cavităţilor renale cu substanţa de contrast care se face descendent
pe cale intravenoasă.
Urografia se efectuează la 8 - 10 minute după injectarea substanţei de contrast când
aceasta apare în urină.
Pregătirea bolnavului începe prin evacuarea gazelor din intestine.
Se efectuează testul de toleranţă la iod, şi se pregăteşte trusa de urgenţă în cazul apariţiei
reacţiilor alergice.
Cistografia
- metoda de explorare radiologică a vezicii urinare.
Vezica urinară se opacifiază cu ocazia urografiei intravenoase.
La una sau două ore de la administrarea i.v. a substanţei de contrast, aceasta se adună în
vezica urinară împreună cu urina, oferind posibilitatea de a fi radiografiată.
Important – pacientul va fi urmărit să nu urineze decât după radiografie.
5. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea inimii şi vaselor
Electrocardiografia (ECG sau EKG)
Este o metodă de investigaţie care se ocupă cu studiul fenomenelor bioelectrice pe care le
produce inima în cursul activităţii sale. Curenţii electrici produşi de inimă sunt de o
intensitate foarte slabă şi se transmit la suprafaţa tegumentelor prin ţesuturi, a căror
rezistenţă le reduce şi mai mult voltajul. Pentru a fi înregistrate este necesară amplificarea
lor cu aparate foarte sensibile. Captarea curenţilor se face cu doi electrozi plasaţi în două
puncte diferite ale inimii sau chiar la distanţă de inimă. Se folosesc fie electrocardiografe
cu înscriere indirectă sau fotografică, fie cu înscriere directă sau mecanică.
Pregătirea pacientului pentru efectuarea EKG:
Pentru efectuarea electrocardiogramei, asistenta medicală trebuie să pregăteasca bolnavul
şi aparatul. Bolnavul se află în decubit dorsal, relaxat fizic şi psihic. Temperatura camerei
trebuie să fie de cca 20°. Tegumentele vor fi degresate cu alcool, iar electrozii puşi în
contact cu tegumentele pe regiuni nepăroase.
Aparatul se pune în contact cu sursa de curent, se controlează funcţionarea, se fixează
electrozii şi se trece la efectuarea înregistrării. După examen se retrag electrozii şi se
curăţă tegumentul. Pentru fiecare bolnav se va nota pe traseul EKG: numele, vârsta, data
şi ora efectuării.
Tehnica efectuării EKG:
Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii se aplică electrozii pe suprafaţa
tegumentului. Electrozii sunt piese metalice rotunde, ovale sau dreptunghiulare, care se
fixează pe membre şi torace şi sunt legaţi de aparat prin conductori electrici. După locul
de aplicare a electrozilor faţă de inimă se deosebesc derivaţii directe (endocavitar prin
cateterism), semidirecte (esofagiene) şi indirecte, în care electrozii sunt asezaţi pe
membre sau pe regiunea precordială.
În mod obişnuit se folosesc următoarele derivaţii:
• Derivaţiile standard sau bipolare se obţin conectând cei doi poli ai galvanometrului cu
doi electrozi situaţi pe regiuni echidistante de inimă: antebraţul drept, stâng şi piciorul
stâng. Cele trei derivaţii standard sunt:
- DI - antebraţul drept - antebraţul stâng
- DII - antebraţul drept - gamba stângă
- DIII - antebraţul stâng - gamba stângă.
Obişnuit, aparatele sunt prevazute cu trei fire conducătoare, notate cu semne sau culori
convenţionale (roşu pentru braţul drept, verde pentru piciorul stâng şi galben pentru
braţul stâng).
• Derivatiile unipolare ale membrelor se obţin conectând polul pozitiv al
galvanometrului cu un electrod aşezat pe fiecare din cele trei membre (electrod
explorator), polul negativ fiind conectat cu un electrod aşezat cât mai departe de inimă şi
numit electrod indiferent:
- aVR - derivaţia unipolară a braţului drept
- aVL - derivaţia unipolară a braţului stâng
- aVF - derivaţia unipolară a piciorului stâng.
„a" simbolizeaza conducerea amplificată, V este un simbol care desemnează derivaţiile
unipolare ale membrelor, iar literele R (right = dreapta), L (left = stânga) şi F (foot =
picior) reprezintă prescurtările unor cuvinte care arată locul unde se aplica electrodul
explorator.
• Derivaţiile precordiale sunt derivaţii unipolare care înregistrează diferenţele de potenţial
din regiunile miocardice situate sub electrodul explorator. Amplitudinea deflexiunilor este
mai mare decât în derivaţiile membrelor, deoarece electrodul explorator este aşezat mai
aproape de inimă.
Punctele de explorare sunt în număr de şase, iar derivaţiile primesc ca simbol litera V:

V1 - extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal drept;


V2- extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal stâng;
V3 - la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4;
V4 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia medio-claviculară stânga;
V5 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilară anterioară;
V6 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilară mijlocie.
V1 şi V2 explorează ventriculul drept, V3 şi V4 septul interventricular, iar V5 şi V6
ventriculul stâng.
Interpretarea unei electrocardiograme este efectuată de către medic. Asistenta medicală
trebuie să deţină unele noţiuni elementare în ceea ce priveşte interpretarea EKG.
Electrocardiograma normală prezintă o serie de deflexiuni (unde), segmente şi intervale.
Deflexiunile se numesc P, QRS şi T. Segmentele sunt porţiuni de traseu cuprinse între
unde: PQ şi ST, iar intervalele sunt porţiuni de traseu care cuprind unde şi segmente PQ şi
QT.
Unda P reprezintă procesul de contracţie atrială. Are o forma rotunjită şi obişnuit este
pozitivă. Durează 0,08" - 0,11" (secunde) şi are o amplitudine de 1 - 2,5 mm. Intervalul
PQ sau PR (după cum complexul ventricular începe cu Q sau R) corespunde activării
atriale şi timpului de conducere atrio-ventricular. Durează 0,12" - 0,21". E mai scurt în
tahicardie şi mai lung în bradicardie.
Complexul QRS reprezintă activarea ventriculară. Se mai numeşte şi faza iniţială sau
rapidă. Prima deflexiune pozitivă se desemnează cu R, iar prima deflexiune negativă cu
Q. Durata complexului este de 0,6 - 0,10" în derivaţiile membrelor şi de 0,6 - 0,11" în
precordiale.
Segmentul ST şi unda T reprezintă procesul de repolarizare ventriculară. Segmentul ST
este de obicei izoelectric şi rar denivelat deasupra sau dedesubtul liniei izoelectrice.
Unda T corespunde retragerii undei de excitaţie din ventriculi. Este rotunjită şi de obicei
pozitivă. Segmentul ST şi unda T constituie faza terminală a ventricu-logramei. Sfârşitul
undei T marchează sfârşitul sistolei ventriculare, iar intervalul T-P reprezintă diastola
electrică.
Importanţa investigaţiei: Electrocardiograma este o metoda grafică precisă şi simplă, care
reflectă fidel activitatea miocardului, permitând uneori chiar localizarea leziunii la nivelul
inimii. În practica medicală este foarte utilă pentru diagnosticul tulburărilor de ritm,
tulburărilor de conducere (blocuri de ramură), hipertrofiilor ventriculare, cardiopatiilor
ischemice cronice, intoxicaţiei cu unele droguri (chinidina, digitala).
Angiocardiografia
Este o metodă de diagnosticare a conformaţiei şi defectelor de la nivelul cavităţilor
cardiace, al valvelor şi vaselor cordului.
Prin inserarea de catetere arteriale sau venoase se abordează cavităţile cardiace drepte
sau stângi, se injectează substanţa de contrast care permite definirea structurilor cardiace.
Aprecierea statusului funcţional se realizează prin fluoroscopie sau imagini Rx. Un
osciloscop montat lângă patul bolnavului permite înregistrarea simultană a altor parametri
cardiaci: traseu ECG, frecvenţa cardiacă, ritm, presiune vasculară.
Pregătirea bolnavului presupune în primul rând pregătirea lui psihică.
În preziua examenului se determină grupa sangvină, ureea, creatinina, probele hepatice, şi
se linişteşte pacientul prin administrare de tranchilizante.
Examinarea se face pe nemâncate, iar pacientul va fi conectat la circuitul ECG,
pulsoximetrului şi tensiometrului pentru a fi monitorizat în permanenţă.
Aortografia
Metodă radiologică pentru vizualizarea aortei prin injectarea unei substanţe de contrast,
fie în lumenul aortic cu ajutorul unei sonde, fie într-o venă.
Este un examen radiologic care permite vizualizarea aortei şi a ramurilor sale.
Arteriografia periferică: evidenţiază arterele periferice prin injectarea lor cu substanţe
radioopace. Pregătirea şi asistarea pacienţilor se face după acelaşi principiu.
Flebografia este un examen radiologic al venelor care se realizează după injectarea unui
produs iodat de contrast.
flebografia priveşte de cele mai multe ori membrele inferioare şi vena cavă inferioară,
deoarece acestea sunt localizările cele mai obişnuite ale flebitelor şi trombozelor venoase.
tehnica: un produs iodat de contrast, opac la razele X, este injectat cu scopul de a putea
vizualiza venele profunde ale pulpei, coapsei şi a părţii joase a abdomenului (vena iliacă).
examinarea se efectuează pe nemâncate cu cel puţin 12 ore înaintea examenului.
Pacientului i se vor aplica garouri la nivelul gleznei, a gambei şi a coapsei cu scopul de a
dilata venele profunde. După dezinfectarea părţii de şezut corespunzătoare fiecărui picior,
medicul înţeapă pielea cu ajutorul unui ac şi injectează produsul de contrast. Pe tot acest
parcurs asistentul medical asistă şi serveşte medicul.
Coronarografia se efectuează prin introducerea unui tub foarte subţire numit cateter în
artera femurală. Prin acesta sunt introduse sondele de cateterism şi dirijate până la
nivelul arterelor coronare.
se injectează un produs de contrast radiologic, care permite vizualizarea anatomiei
arterelor coronare prin opacifierea arborelui coronarian.
permite observarea diametrului interior al arterelor şi se pot localiza posibilele obstrucţii
coronariene importante.
Angiografia coronariană permite cuantificarea mărimii şi a gravităţii bolii arterelor
coronare în vederea luării celor mai bune decizii privind tratamentul.
Coronarografia nu necesită anestezie generală, ci doar locală şi cel mai des la nivelul
unuia dintre membrele inferioare, prin folosirea unui abord femural.
Pacientul este conştient şi discută cu medicul pe parcursul procedurii, având posibilitatea
de a viziona procedura pe un ecran.
Înainte de examen, pacientul nu trebuie să mănânce şi trebuie să i se facă o
ionograma urinară, o hemogramă şi o probele de hemostază – ce caută o anomalie în
coagularea sângelui.
Pacientul va fi epilat în partea inghinală şi femurală şi i se va administra o
perfuzie.
Este aşezat pe o masă de examinare fiind conectat la monitoarele de supraveghere
continuă a ECG.
Asistentul medical are un rol important în pregătirea pacientului pentru examinările
radiologice. Acesta trebuie să informeze cu exactitate pacientul despre procedeul care
urmează să îl efectueze, în felul acesta asigurându-se o bună colaborare între pacient şi
medicul examinator.
De asemenea asistentul medical trebuie să stăpânească noţiunile de prim ajutor pentru a
putea interveni în cazul apariţiei unor evenimente neprevăzute (reacţii alergice,
decompensări ale bolilor de bază).
6. Pregătirea şi asistarea examenelor ultrasonografice
Ecografia:
Avantaje:
- este o metodă lipsită de orice efect nedorit asupra organismului,
- înlocuieşte în multe domenii aplicarea metodelor tradiţionale de investigaţii, dintre care
numeroase metode prezintă un oarecare pericol pentru organism şi sunt mai greu
suportate de bolnavi.
Pregătirea bolnavului pentru examinări ecografice este minimală.
În ecografia abdominală imaginea poate fi deranjată prin interpunerea gazelor din tubul
digestiv (pentru a le elimina, în seara precedentă examinării, se administrează Cărbune
medicinal sau alte absorbante ale gazelor: Espumisan, Motilium). Este indicat ca înaintea
examinării cu 8 ore pacientul să rămână nemâncat.

La examinarea organelor micului bazin inclusiv a organelor genitale feminine,


bolnavul trebuie să fie cu vezica urinară umplută, ceea ce asigură examinatorului o
vizibilitate mai bună în spatele vezicii urinare. În acest scop asistentul medical va servi
bolnavul cu 500-700 ml lichid înaintea examinării şi va supraveghea bolnavul să-l
consume în timp util. Va atrage atenţia bolnavului să nu îşi golească vezica până la
examinare.
Examinarea ecografică a celorlalte organe: cord, vasele mari, glanda mamară,
tiroida nu necesită nici o pregătire.
Pregătirea pacienţilor pentru ecografia cu substanţa de contrast.
Această metodă de examinare nu diferă de ecografia clasică.
Pacientul va fi examinat după un post alimentar de cel puţin 12 ore, i se va monta
o linie venoasă pe care se administrează substanţa de contrast (Sono Vue), după care
examinatorul efectuează ecografia.
Acest tip de ecografie este foarte utilă în evaluarea nodulilor hepatici depistaţi
prin ecografia clasică, a nodulilor mamari, a circulaţiei arteriale şi venoase cerebrale,
hepatice sau periferice (membre), a refluxului vezico-ureteral, a traumatismelor
abdominale.
Asistentul medical îi va explica pacientului care este rolul examinării , va pregăti
abordul venos şi la indicaţiile medicului va administra în bolus sau mai lent Sono Vue.
Ecografia transesofagiană:
Ecocardiografia transesofagiană completează ecocardiografia(= ecografia inimii)
transtoracică în cazul căutării unui trombus (cheag) într-un auricul, a unei comunicări
interauriculare, a unei anomalii valvulare mitrale (prolaps, vegetaţii de endocardită) sau a
unei anomalii a aortei toracice (anevrism, trombus, disecţie). Ea furnizează imagini mai
precise ale auriculelor, ale septului interauricular ventriculilor și valvelor.
Asistentul medical îi va explica pacientului principiile explorării ecografice
transesofagiene, îl va linişti (aspect foarte important) pentru a putea colabora cu el pe tot
parcursul examinării. Va efectua un abord venos, prin care se va administra o sedare
uşoară (1,5-2 ml Midazolam), şi va efectua o anestezie locală cu Lidocaină 3%
pulverizată pe mucoasa faringiană sau cu 1 fiolă de xilină pe care bolnavul o înghite.
După anestezie locală, este introdusă o sondă prin cavitatea bucală şi coborată pe esofag,
până la nivelul auriculelor (atriilor).
Acest tip de ecografie se efectuează în maniera bidimensională. Acest examen
necesită existenţa unui set de instrumente de reanimare, deoarece se poate produce o
tulburare de ritm sau alte accidente.
7. Pregătirea pacientului pentru examinari endoscopice:
Endoscopia permite, prin iluminare, examinarea (vizualizarea, combinată even-
tual cu fotografierea, sonograma, biopsia şi radiodiagnosticul) şi iniţierea unor măsuri
terapeutice (electrocoagulare, scleroză, diferite intervenţii chirurgicale la nivelul unor
organe cavitare sau cavităţi ale organismului).
Endoscopia se poate realiza şi cu ajutorul fibroscopului electronic. La capătul
distal al acestuia se montează un microprocesor (o cameră în miniatură), care
furnizează semnalul electronic unui videoprocesor, care îl transpune pe un ecran.
Endoscopia se poate realiza în tractul gastrointestinal, tractul urogenital, sistemul
ventricular cerebral, cavitatea abdominală, arborele bronşic, mediastin, cavitatea pleurală,
fundul de sac Douglas, spaţiul articular şi domeniul ORL.
Endoscopia tractului gastrointestinal presupune o pregătire prealabilă care constă în:
- Pentru gastro şi duodenoscopie examinarea se va face după un post alimentar de cel
puţin 10-12 ore.
- În cazul explorării tubului digestiv inferior (colonoscopie) pacientului i se va efectua
o pregătire specială care constă în administrarea în preziua examinării a unei soluţii de
Polietilen glicol (1 plic la 20 kg corp, de obicei aproximativ 4 litri de soluţie,
denumirea comercială fiind Fortrans). Această soluţie produce o evacuare puternică a
tubului digestiv şi din această cauză este recomandat să se efectueze sub supraveghere
medicală pentru a se putea interveni în cazul apariţiei unor dezechilibre
hidroelectrolitice.
Asistentul medical care participă la examinările endoscopice trebuie să
cunoască principiile de manipulare ale instrumentarului precum şi modul de procesare
al acestuia în vederea sterilizării şi dezinfecţiei în funcţie de calităţile instrumentarului
respectiv.
Curăţarea şi dezinfectarea endoscoapelor şi accesoriilor după fiecare
endoscopie, presupune asigurarea unei dezinfecţii absolut sigure a aparatelor
respective, cu excluderea mai ales a diseminării infecţiilor tuberculoase, hepatita B, C,
HIV.
Sterilizarea
Este necesară în cazul urmatoarelor tipuri de endoscoape:
-pentru laparo-, mediastino-, toracoscoape
-pentru amnioscopie
-pentru artroscopie
-pentru cisto-, ureteroscopie.
Dezinfectare
Pentru intervenţii în regiuni ale organismului cu „floră naturală” instrumentarul trebuie
dezinfectat corespunzător:
-esofago-, gastro-, duodenoscopie
-colo-, ileoscopie
-procto-, recto-, sigmoidoscopie
-histeroscopie
-ERCP şi procedeele asociate, pancreatoscopia
-bronho-, rinoscopie
-laringoscopie cu endoscop rigid şi flexibil.
Metodele chimice de dezinfectare necesită preparate de pe lista în vigoare
elaborată şi acredidată de Ministerul Sănătăţii. Referitor la virusul hepatitei B, C şi HIV
trebuiesc folosite preparate cu acţiune dovedită asupra lor. Trebuie respectate
concentraţiile prevăzute, timpul de acţiune, schimbarea regulată a mijloacelor de
dezinfectare folosite.
Rolul asistentului medical în explorile endoscopice:
Asistentul medical va informa pacientul în legatură cu explorarea care urmează să fie
efectuată.
- În mod obligatoriu pacientul trebuie să îşi dea consimţământul scris şi semnat în
legătură cu explorarea efectuată.
- Pacientul trebuie să fie informat şi despre necesitatea prelevării, probelor bioptice
(dacă este cazul) şi să fie de acord cu acest lucru.
- În cazul endoscopiilor care se efectuează fără anestezie asistenta trebuie să comunice
cu pacientul pe tot timpul investigaţiei, să îi urmarească reacţiile şi semnele vitale
(culorea tegumentelor, respiraţia, pulsul).
- Asistenta efectuează anestezia locală (spray cu Xilină în orafaringe), administrează
antialgice, sedative
- O trusă de prim ajutor trebuie să fie tot timpul la dispoziţie în cazul în care starea
generală a pacientului se deteriorează.
- În cazul prelevărilor pieselor de biopsie asistentul medical va pregăti; pense de
biopsie, anse de polipectomie, recipiente cu formol 4% pentru conservarea
fragmentelor biopsiate pentru a fi trimise la laboratorul de anatomie patologică. -
Materialul biopsiat va fi însoţit de fişa de evidenţă care cuprinde datele de identificare
ale pacientului, nr. F.O, sau numărul de registru din ambulator, date despre fragmentul
biopsiat, semnătura persoanei care a efectuat biopsia şi a medicului.
Particularităţi în explorarea endoscopică:
Ecoendoscopia – implică cunoşterea în detaliu a aparaturii utilizate
Ecoendoscopul prezintă un transductor cu frecvenţă înaltă plasat în vârful unui
endoscop şi reuşeşte obţinerea de imagini transmurale de înaltă rezoluţie a pereţilor
tubului digestiv şi a organelor învecinate.
În acest scop asistentul medical trebuie să informeze pacientul că în dimineaţa
examinării nu trebuie să se alimenteze, va obţine consimţământul informat asupra
investigaţiei care urmează să fie efectuată, va poziţiona pacientul în decubit lateral
stâng, îi va administra sedative, antialgice, antispastice, anestezie locală în orofaringe.
Endoscopia digestivă efectuată cu ajutorul videocapsulei endoscopice:
Endoscopia realizată cu ajutorul capsulei endoscopice este relativ un alt tip de
endoscopie, bazată pe inghiţirea unei pastile de mărimea unui antibiotic, în care este
încorporată o cameră video şi o sursă de lumină. După ce a transmis imaginile din
interiorul sistemului digestiv, capsula endoscopică este eliminată de organism în mod
natural.
Pregătirea pacientului pentru această investigaţie se face ca şi pentru orice altă
endoscopie digestivă.
La nivelul abdomenului pacientului va fi aplicat un receptor care va recepţiona imaginile
transmise de câtre capsula endoscopică pe tot traiectul tubului digestiv.
Ulterior aceste imagini vor fi transferate pe un PC şi interpretate de câtre medicul
gastroenterolog.
Dezavantajele aceste examinări sunt reprezentate de costul crescut al capsulei şi de
imposibilitatea prelevării de probe bioptice.
Rolul asistentului medical în efectuarea sondajelor:
Sondarea şi drenarea sunt intervenţii importante care pot fi efectuate în scop diagnostic şi
terapeutic.
Îngrijirea şi supravegherea corespunzătoare necesită cunoştinte temeinice în vederea
asigurării suportului necesar menţinerii şi satisfacerii cerinţelor primare.
Sondele de compresie esofagiană (Sengstaken – Blakemore) sunt tuburi speciale
folosite la hemostaza sângerărilor varicelor esofagiene, esofundice sau fundice când nu
este posibilă altă cale de oprire a hemoragiei.
Hemostaza se realizează prin umplerea cu aer a balonaşului (parte din lumenul sondei).
Sondele gastroduodenale sunt folosite pentru sondarea stomacului şi duodenului.
Au rol în:
- aspirarea secreţiilor gastrice (pancreatita acută, ileus, atonie gastrointestinală
postchirurgicală)
- aspirarea sângelui din tractul gastrointestinal
- spălătura gastrică evacuatorie în intoxicaţii
- administrarea de medicamente
- alimentarea pacienţilor care nu se pot hrăni oral
Sondele de intestin subţire sunt tuburi de cauciuc sau material plastic folosite pentru
sondarea în scop terapeutic a intestinului subţire.
Utilizarea lor de elecţie se face pentru evacuarea intestinală din ileusul paralitic
sau mecanic.
Sondele de intestin subţire sunt radioopace şi gradaţii de lungime.prezintă

TEHNICI DE NURSING
CAPITOLUL I
Fişa 1. Controlul infecţiilor nosocomiale
1. 1. Spălatul mâinilor
1. 2. Îmbrăcarea şi dezbrăcarea mănuşilor
1. 3. Colectarea şi depozitarea deşeurilor conform PU
1. 1. SPĂLATUL MÂINILOR
1. 1. 1. OBIECTIVE:
Prevenirea şi controlul extinderii infecţiilor:
 De la pacient la personal
 De pe mâinile personalului la pacient în timpul unor acte de îngrijire sau
medicale invazive
 De la un pacient la altul
1. 1. 2. PREGĂTIREA MATERIALELOR
 Apă caldă
 Săpun dezinfectant
 Prosop de unică folosinţă
 Perie pentru unghii
1. 1. 3. EFECTUAREA PROCEDURII:
Spălaţi mâinile în următoarele situaţii :
 Când se începe serviciul
 Când murdăria este vizibilă
 Înainte şi după contactul cu pacientul
 După contactul cu o sursă de microorganisme (sânge, secreţii, excreţii),
membrane mucoase, pielea neintactă sau obiecte care pot fi contaminate (echipamente,
instrumente)
 În timpul îngrijirilor, între proceduri aplicate aceluiaşi client dacă situaţia o cere
 Înainte de executarea procedurilor invazive aşa ca plasarea i.v. a unui cateter
înainte de pregătirea şi după administrarea medicamentelor
 Înainte de prepararea sau servirea alimentelor
 Înainte şi după suflarea nasului şi folosirea toaletei
 Înainte şi după îndepărtarea mănuşilor (îmbrăcarea mănuşilor nu îndepărtează
necesitatea spălării mâinilor)
 După terminarea serviciului
1. 1. 4. EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Nu s-a dezvoltat nici o infecţie
 După efectuarea procedurilor de catre asistentul medical, pacientul este în
siguranţă, la fel ca şi asistentul medical
Bilanţ negativ-intervenţii:
Uscăciunea pielii, crăpături, fisuri şi iritaţii; acestea sunt cele mai comune dupa
utilizarea repetată a antisepticului, în special la persoane cu pielea sensibilă
 Aplicaţi o cremă emolientă pe mâini după fiecare spălare sau contact cu agenţi de
curăţare
 Anunţaţi medicul în caz de dermatită
1. 2. ÎMBRĂCAREA ŞI DEZBRĂCAREA MĂNUŞILOR
1. 2. 1. ÎMBRĂCAREA MĂNUŞILOR
1. 2. 1. a. OBIECTIVE:
Furnizarea unei bariere adiţionale împotriva extinderii unei infecţii
1. 2. 1. b. EFECTUAREA PROCEDURII
 Pregătiţi mănuşile
 Spălaţi şi uscaţi cu grijă mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşile
1. 2. 2. DEZBRĂCAREA MĂNUŞILOR
1. 2. 2. a. OBIECTIVE:
Îndepărtarea mănuşilor folosite pentru executarea procedurilor medicale sau de îngrijire
în vederea prevenirii extinderii infecţiei
1. 2. 2. b. EFECTUAREA PROCEDURII:
 Prindeţi cu mâna dominantă manşeta mănuşii de pe cealaltă mână şi dezbrăcaţi
ţinând zona contaminată spre interior
 Continuaţi să ţineţi mănuşa
 Introduceţi degetele mâinii dezbrăcate (nedominantă) în interiorul mănuşii
rămase
 Prindeţi mănuşa din interior şi înlăturaţi-o întorcând-o peste mână şi peste
cealaltă mănuşă
 Aruncaţi mănuşile în container
1. 2. 2. c. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectaţi mănuşile folosite în containerul special respectând precauţiile
universale
1. 3. COLECTAREA ŞI DEPOZITAREA DEŞEURILOR CONFORM PU
1. 3.1. Deşeuri înţepătoare tăietoare
 sunt reprezentate de ace
 ace cu fir
 catetere
 seringi cu ac
 branule
 lame de bisturiu de unică folosinţă
 pipete
 sticlărie de laborator ori altă sticlărie spartă sau nu, care au venit în contact
cu material infecţios. Aceste deşeuri se consideră infecţioase conform Precauţiunilor
universale;
COLECTAREA SE FACE ÎN CUTIILE GALBENE, DIN PLASTIC DUR.
1. 3. 2. Deşeuri infecţioase
 seringi
 perfuzoare cu tubulatură
 recipiente care au conţinut sânge sau alte lichide biologice
 câmpuri operatori
 mânuşi
 sonde şi alte materiale de unică folosinţă
 comprese
 pansamente şi alte materiale contaminate
 membrane de dializă
 pungi de material plastic pentru colectarea urinei
 materiale de laborator folosite , scutece de unică folosinţă
COLECTAREA SE FACE ÎN CUTIILE GALBENE, DIN CARTON.
1. 3. 3. Deşeuri menajere
Materiale şi deşeuri necontaminate cu lichide biologice sau patologice.
COLECTAREA ÎN SACI MENAJERI, NEGRI.
CAPITOLUL II
Fişa 2. Igiena şi confortul pacientului
2.1. Schimbarea lenjeriei patului neocupat
2.2. Schimbarea lenjeriei patului ocupat de pacientul imobilizat - cu bolnavul în poziţie
şezând şi în decubit
2.2.1. Schimbarea alezei
2.2.2. Schimbarea lenjeriei de corp la pacientul imobilizat
2.3.Toaleta pacientului imobilizat
2.3.1. Baia parţială la pat
2.3.2. Îngrijirea mucoasei nazale
2.3.3. Îngrijirea urechilor
2.3.4. Îngrijirea cavităţii bucale
2.3.5. Îngrijirea protezelor dentare
2 3.6. Îngrijirea unghiilor
2.3.7. Îngrijirea părului
2.4. Schimbarea poziţiei pacientului imobilizat adinamic
2.5. Mobilizarea pacientului
2.6. Captarea eliminărilor fiziologice şi patologice
2.6.1. Captarea urinei
2.6.2. Colectarea materiilor fecale
2.6.3. Captarea sputei
2.6.4. Captarea vărsăturilor
2. 1. SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT NEOCUPAT – FĂRĂ PACIENT
2. 1. 1. OBIECTIVE:
Asigurarea condiţiilor de igienă şi de confort
2. 1. 2. NECESAR MATERIALE:
 Cărucior pentru lenjerie
 Mănuşi de unică folosinţă
 Cearşaf de pat
 Cearşaf de pătură/plic
 Faţa de pernă
 Pătură
 Aleza
2. 1. 3. EFECTUAREA PROCEDURII
 Verificaţi materialele alese
 Îmbracaţi mănuşi
 Transportaţi materialele în salon
 Îndepărtaţi noptiera de lângă pat
 Puneţi sacul pentru lenjeria murdară în partea opusă a patului, la picioare
 Îndepărtaţi lenjeria murdară şi introduceţi-o în sacul special pregătit în acest scop
 Schimbaţi mănuşile
 Puneţi cearşaful de pat peste saltea, la mijloc
 Întindeţi cu o mână o parte a cearşafului spre cap, iar cu cealaltă spre picioare
(partea opusă)
 Introduceţi cearşaful adânc sub saltea la capetele patului şi cu mâna de lângă pat
prindeţi partea liberă a cearşafului la o distanţă de colţ, egală cu lungimea marginilor care
atârnă şi ridicaţi-o în sus lângă (pat)/ saltea
 Introduceţi sub saltea partea din triunghiul format care o depăşeşte, apoi lăsaţi în
jos partea ridicată şi introduceţi sub saltea restul triunghiului împreună cu partea laterală
a cearşafului realizând un plic
 Procedaţi la fel şi pentru celelalte colţuri
 Aşezaţi aleza la mijlocul patului şi derulaţi-o ca pe cearşaful de pat
 Introduceţi aleza adânc sub saltea pe părţile laterale ale patului
 Întindeţi cearşaful plic în lungimea patului şi peste el, pătura
 Introduceţi pătura în cearşaf şi fixaţi colţurile
 Fixaţi cearşaful şi pătura la picioarele patului introducându-le sub saltea
 Efectuaţi pliul de confort (cu o mână deasupra patului iar cu cealaltă dedesubt,
trageţi spre picioare şi formaţi această cută)
 Aranjaţi colţurile de la capătul distal al patului sub formă de plic
 Introduceţi pătura şi cearşaful pe părţile laterale ale patului
 Puneţi la capul patului perna înfăţată
2. 1. 4. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Reaşezaţi noptiera la locul ei de lângă pat
 Scoateţi sacul cu rufe murdare din salon
 Aerisiţi salonul
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi-vă pe mâini
2. 1. 5. NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- data şi ora
2. 2. SCHIMBAREA LENJERIEI PATULUI OCUPAT DE PACIENTUL
IMOBILIZAT
 Pacient in poziţie şezândă şi în decubit
2. 2. a. OBIECTIVE:
 Asigurarea condiţiilor de igienă şi confort
 Evitarea complicaţiilor la pacientul imobilizat
2. 2. b. NECESAR MATERIALE
 Cărucior pentru lenjerie
 Cearşaf plic
 Cearşaf de pat
 Faţă de pernă
 Aleză
 Pilotă
 Mănuşi de unică folosinţă
 Sac pentru rufe murdare
2. 2. c. PREGĂTIRE PSIHICĂ
 Informaţi pacientul şi asiguraţi-l de inofensivitatea procedurii
 Explicaţi pacientului modul de desfăşurare a procedurii şi contribuţia sa la
realizarea acesteia
 Obţineţi consimţământul informat
2. 2. d. PREGĂTIRE FIZICĂ
 Verificaţi dacă s-a măsurat temperatura şi pulsul
 Schimbaţi lenjeria după efectuarea toaletei
 Alegeţi metoda de schimbare în funcţie de poziţia în care poate fi aşezat pacientul
şi de limitele sale de mobilizare
2. 2. e. EFECTUAREA PROCEDURII
A. La pacientul care se poate ridica în poziţie şezândă
(se foloseşte schimbarea în lăţime)
 Aduceţi materialele în salon
 Îmbrăcaţi mănuşile
 Îndepărtaţi noptiera de lângă pat
Pregătiţi materialele astfel:
 Rulaţi cearşaful de pat pe lăţime şi aşezaţi-l pe carucior; dacă pacientul necesită
aleză rulaţi-o împreună cu cearşaful
 Îndepărtaţi pătura şi lăsaţi pacientul acoperit cu cearşaful sau înlocuiţi cu o pilota
 Introduceţi pătura în cearşaful plic şi împachetaţi în armonică, în trei la început
pe lăţime şi apoi încă o dată reducând cele două dimensiuni (lungime, lăţime) la o treime,
aşezaţi pe căruţ
 Faţa de pernă
 Schimbaţi mănuşile
 Degajaţi cearşaful murdar de sub saltea
 Acoperiţi pacientul şi ridicaţi-l în poziţie şezândă
 Îndepărtaţi perna şi rulaţi cearşaful murdar până aproape de pacient
 Poziţionaţi echidistant cearşaful curat la capătul patului şi pe suprafaţa acestuia
pentru a putea fi fixat sub saltea
 Derulaţi cearşaful curat până aproape de cel murdar
 Schimbaţi faţa de pernă şi aşezaţi perna pe pat
 Culcaţi pacientul în decubil dorsal şi rugaţi-l dacă poate să se ridice puţin pentru
a continua schimbarea
 Introduceţi mâna dinspre capul pacientului sub regiunea fesieră şi ridicaţi în
acelaşi timp lenjeria murdară
 Cu cealaltă mână rulaţi spre picioarele pacientului lenjeria murdară şi întindeţi
cearşaful curat
 Ridicaţi în acelaşi mod picioarele şi continuaţi rularea şi respectiv derularea
 Introduceţi cearşaful murdar în sac
 Întindeţi bine cearşaful de pat, eventual aleza şi fixaţi sub saltea
B. La pacientul care nu se poate ridica
(se foloseşte schimbarea în lungime)
 Îmbracaţi mănuşile
 Rulaţi cearşaful de pat într-o singură direcţie, pe dimensiunea mare (lungime)
 Îndepărtaţi cearşaful murdar de sub saltea
 Întoarceţi pacientul în decubit lateral sprijinindu-l sub axilă, sub umeri şi la
nivelul genunchilor
 Trageţi perna spre marginea patului şi aşezaţi-o sub capul acestuia
 Rugaţi persoana care vă ajută să sprijine pacientul susţineţi-l amândouă
 Rulaţi cearşaful murdar până lângă pacient şi derulaţi cearşaful curat având grijă
să fie bine poziţionat pentru a putea fi fixat la capete şi pe laturi
 Aduceţi pacientul în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă
sprijinind capul pe antebraţ
 Trageţi perna sub capul pacientului
 Continuaţi rularea cearşafului murdar şi derularea celui curat
 Introduceţi cearşaful murdar în sac
 Aduceţi pacientul în decubit dorsal
 Întindeţi bine cearşaful curat şi fixaţi la capete şi pe margini executând colţul
 Schimbaţi faţa de pernă
Schimbarea cearşafului plic în ambele situaţii
 Aşezaţi cearşaful cu pătura deasupra pacientului încăt marginea liberă de
dedesubt să fie sub bărbia bolnavului, iar cea de deasupra să fie orientată spre
picioarele pacientului
 Rugaţi pacientul sau o altă persoană să ţină marginea cearşafului sub bărbia
acestuia
 Aşezaţi- vă de o parte a patului, iar ajutorul de cealaltă
 Prindeţi cu mâna dinspre capul pacientului colţul liber al cearşafului curat, iar cu
cealaltă pe cel al cearşafului murdar
 Cu o mişcare rapidă, sincronizată, întindeţi cearşaful curat împreună cu pătura
şi/sau învelitoarea şi îndepărtaţi-l pe cel murdar
 Introduceţi cearşaful murdar în sac
 Verificaţi dacă cearşaful de pat şi lenjeria de corp sunt bine întinse
 Efectuaţi pliul de confort la picioarele pacientului şi eventual fixaţi sub saltea, să
nu alunece.
2. 2. f. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă sau în cea recomandată de afecţiunea şi/sau
starea sa.
 Observaţi confortul şi măsuraţi funcţiile vitale
2. 2. g. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi învelitoarea şi acoperiţi pacientul cu pătura
 Îndepărtaţi sacul cu rufe murdare
 Reaşezaţi noptiera la locul ei
 Îndepărtaţi mănuşile, spălaţi-vă mâinile
2. 2. h. NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi data, ora şi metoda folosită
 Descrieţi reacţia pacientului şi starea sa
 Consemnaţi orice manifestare care ar putea schimba ceva în planul de îngrijire
2. 2. i. EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv: obiective realizate
 Schimbarea s-a făcut în condiţii bune
 Pacientul are o stare de confort
Bilanţ negativ: obiective nerealizate-intervenţii
1. Pacientul acuză oboseală, dureri
 Lucraţi blând, lăsaţi pacientului timp de odihnă
2. Pacientul refuză schimbarea:
 Discutaţi încă o dată cu pacientul
 Apelaţi la aparţinători daca este cazul
2. 2. 1. SCHIMBAREA ALEZEI
a. OBIECTIV
Asigurarea condiţiilor de igienă, de confort şi siguranţă
b. NECESAR MATERIALE
 Aleza curată
 Sac pentru lenjerie murdară
 Alcool
 Talc
 Mănuşi de unică folosinţă
c. ETAPE
- PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Informaţi, încurajaţi şi susţineţi moral pacientul
 Explicaţi scopul procedurii, efectele acesteia
 Obţineţi consimţământul informat
- PREGĂTIREA FIZICĂ
 Asezaţi pacientul în poziţia potrivită în funcţie de starea sa
d. EFECTUAREA PROCEDURII
1) Schimbarea alezei la pacientul care se poate ajuta
 Rulaţi aleza curată în lăţime
 Ridicaţi pătura aşezând-o în triunghi de o parte
 Rulaţi aleza murdară
 Întindeţi cearşaful şi materialul impermeabil
 Derulaţi aleza curată fixând-o sub saltea
 Treceţi de partea opusă a patului
 Cereţi pacientului să-şi ridice trunchiul în arc dacă poate sau susţineţi regiunea
lombară a pacientului cu mâna dinspre cap
 Trageţi aleza murdară introducând-o în sacul de rufe murdare
 Derulaţi rapid restul alezei curate şi fixaţi-o sub saltea de partea cealaltă a patului
 Rearanjaţi patul punând totul în ordine
2) Schimbarea alezei la pacientul care nu se poate ajuta
 Procedaţi ca şi în cazul schimbării cearşafului de pat în lungime Controlaţi starea
regiunii sacrale
 Masaţi cu alcool şi pudraţi cu talc
e. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi faciesul pacientului şi măsuraţi pulsul
 Întrebaţi pacientul dacă este obosit sau dacă are dureri
f. NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri
 Numele şi prenume persoanei care a efectuat procedura
 Data şi ora, eventuale constatări privind starea tegumentelor, controlul
sfincterelor
g. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectaţi lenjeria murdară în coş
 Reaşezaţi noptiera şi scaunele la locul lor
 Scoateţi sacul cu lenjerie murdară din salon
 Aerisiţi salonul
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi-vă pe mâini
h. EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv: obiective realizate
 Procedura şi-a atins scopul
 Pacientului i s-a asigurat confortul necesar
 Pacientul este destins cu facies relaxat, comportament adecvat, simţindu-se în
siguranţă
Bilanţ negativ: obiective nerealizate-intervenţii
1. Pacient nemulţumit, morăcănos, prezintă disconfort din cauza agitaţiei, s-au format
cute care-l deranjează
 Rezervaţi mai mult timp pentru a sta de vorba cu pacientul
 Verificaţi cu grijă lenjeria să fie bine întinsă
2. Pacientul refuză să i se schimbe aleza
 Apelaţi la nevoie la o persoană semnificativă pentru bolnav, care să vă ajute să
stabiliţi relaţii de colaborare
2. 2. 2. SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP ÎN CAZUL PAC. IMOBILIZAT
1. Schimbarea pijamalei
a. OBIECTIVE
 Menţinerea stării de igienă şi confort
 Prevenirea escarelor de decubit
 Creşterea demnitaţii pacientului
 Păstrarea identităţii
b. NECESAR MATERIALE
 Pijama încălzită
 Cuvertură
 Pudră de talc
 Sac pentru lenjeria murdară
 Mănuşi de unică folosinţă
c. ETAPE
PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Informaţi pacientul şi explicaţi-i necesitatea procedurii
 Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ
 Asiguraţi intimitatea şi respectaţi pudoarea
 Întrebaţi pacientul dacă are nevoie de ploscă sau urinar înainte de procedură
d. EFECTUAREA PROCEDURII
 Aşezaţi lenjeria curată pe un căruţ, în apropierea patului
 Obţineţi informaţii despre posibilităţile de mobilizare a pacientului
 Apreciaţi resursele fizice ale pacientului
 Explicaţi-i procedura
 Pliaţi pătura la picioarele pacientului
 Înveliţi pacientul cu un pled încălzit
 Spălaţi-vă mânile, îmbrăcaţi mănuşi
Dezbrăcarea şi îmbracărea bluzei la pacientul care se poate ridica în poziţie şezândă
 Descheiaţi nasturii pijamalei
 Ridicaţi pacientul în poziţie şezândă
 Rulaţi pijamaua de la spate spre ceafă şi treceţi-o peste cap rugând pacientul să
flecteze capul
 Rulaţi fiecare mânecă şi îmbrăcaţi pe rând braţele
 Scoateţi mâinile în afara mânecilor
 Ridicaţi bluza pe spatele bolnavului şi îmbrăcaţi umerii
 Fricţionaţi uşor spatele pacientului încheiaţi nasturii
Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bluzei la pacientul care nu se poate ridica
 Descheiaţi nasturii
 Întoarceţi pacientul în decubit lateral şi dezbrăcaţi braţul eliberat
 Întoarceţi pacientul în decubit lateral invers şi dezbrăcaţi celălalt braţ îndepărtând
bluza
 Menţineţi pacientul în decubit lateral
 Rulaţi mâneca şi îmbrăcaţi braţul liber
 Întoarceţi cu blândeţe pacientul în decubit lateral invers şi îmbrăcaţi celalalt braţ
întinzând bluza pe spate
 Aduceţi pacientul în decubit dorsal
 Încheiaţi nasturii
Îndepărtarea şi îmbrăcarea pantalonilor
 Ridicaţi regiunea lombosacrată a pacientului şi trageţi cu grijă pantalonii spre
picioare
 Aşezaţi pacientul pe pat
 Ridicaţi uşor membrele inferioare şi continuaţi dezbrăcarea
 Puneţi pantalonii murdari în sac
 Observaţi aspectul membrelor inferioare
 Îmbrăcaţi pe rând fiecare membru şi trageţi pantalonii până aproape de şezut
 Coborâţi şi aşezaţi pe pat membrele inferioare
 Ridicaţi regiunea fesieră şi trageţi în sus pantalonii
 Verificaţi dacă cearşaful e bine întins
 Încheiaţi nasturii
e. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi faciesul şi măsuraţi pulsul
 Refaceţi patul şi înveliţi pacientul cu o pătură
 Verificaţi dacă pacientul se simte bine
f. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi sacul cu lenjerie murdară
 Îndepărtaţi învelitoarea
 Îndepărtaţi mănuşile şi spalaţi-vă mâinile
g. NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Procedura, data, ora
 Orice observaţie legată de starea şi reacţia pacientului
h.EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:obiective realizate
 Schimbarea s-a făcut fără incidente
 Pacientul exprimă starea de confort, nu are dureri
 Nu se observă modificări la nivelul tegumentelor
Bilanţ negativ: obiective nerealizate-intervenţii
Pacientul prezintă eritem la nivelul punctelor de sprijin
 Aplicaţi pudra de talc
 Schimbaţi poziţia pacientului
Pacientul reclamă manevre brutale şi oboseală, dureri
 Liniştiţi pacientul, rămâneţi o vreme lăngă el
 Administraţi un calmant dacă medicul recomandă
Lenjeria nu este bine întinsă, pacientul acuză jenă
 Se reaşează patul după schimbarea lenjeriei
 Se întind bine cearşeafurile
2. Schimbarea cămăşii de noapte
a. OBIECTIVE
 Menţinerea stării de igienă şi confort
 Prevenirea escarelor de decubit
 Creşterea demnităţii pacientului
b. NECESAR MATERIALE
 Cămaşă de noapte încălzită
 Pilotă
 Pudră de talc
 Sac pentru lenjeria murdară
 Mănuşi de unică folosinţă
c. ETAPE
PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Informaţi pacientul şi explicaţi-i necesitatea procedurii
 Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ
 Asiguraţi intimitatea şi respectaţi pudoarea
 Întrebaţi pacientul dacă are nevoie de ploscă sau urinar înainte de procedură
EFECTUAREA PROCEDURII
 Aşezaţi lenjeria curată pe un cărut, în apropierea patului
 Obţineţi informaţii despre posibilităţile de mobilizare a pacientului
 Apreciaţi resursele fizice ale pacientului
 Explicaţi pacientului procedura
 Pliaţi pătura la picioarele pacientului
 Înveliţi pacientul cu o cuvertură încălzită
 Spălaţi mâinile
La bolnavul care se poate ridica în poziţie şezândă
Dezbrăcarea cămăşii
 Ridicaţi şezutul pacientului şi trageţi în sus cămaşa
 Ridicaţi apoi pacientul în poziţie şezândă dacă este posibil
 Rulaţi cămaşa până la ceafă şi treceţi cămaşa peste cap
 Scoateţi mânecile prin coborârea braţelor
 Introduceţi cămaşa murdară în sacul de rufe
 Observaţi punctele de sprijin
 Pudraţi cu talc
Îmbrăcarea cămăşii
 Rulaţi cămaşa curată de la poale către guler
 Rulaţi pe rând fiecare mânecă şi îmbrăcaţi braţele
 Treceţi cămaşa curată şi caldă deasupra capului lăsând-o să alunece până lângă
şezut
 Ridicaţi şezutul şi întindeţi bine cămaşa
 Încheiaţi nasturii
 Întindeţi şi fixaţi bine cearşaful de pat
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă (sau recomandată de medic)
 Observaţi faciesul pacientului, măsuraţi pulsul
 Întrebaţi pacientul dacă este obosit sau dacă are dureri
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi învelitoarea şi acoperiţi pacientul cu pătura
 Îndepărtaţi sacul cu lenjerie murdară
 Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi
 Procedura, data, ora
 Orice observaţie legată de starea şi reacţia pacientului
d. EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Schimbarea s-a făcut fără incidente
 Pacientul exprimă starea de confort, nu are dureri
 Nu se observă modificări la nivelul tegumentelor
Bilanţ negativ:
Pacientul prezintă eritem la nivelul punctelor de sprijin
 Aplicaţi pudră de talc
 Schimbaţi poziţia pacientului
Pacientul reclamă manevre brutale şi oboseală, dureri
 Liniştiţi pacientul, rămâneţi o vreme lânga el
 Administraţi un calmant dacă medicul recomandă
Lenjeria nu este bine întinsă, pacientul acuză jenă
 Se reaşează patul după schimbarea lenjeriei, se întind bine cearşafurile
Observaţii:
 Dacă bolnavul este inconştient, folosiţi o bluză de pijama care să nu
ajungă sub regiunea fesieră a acestuia
 După schimbarea lenjeriei de corp aplicaţi pe pat aleză şi muşama
2. 3. TOALETA PACIENTULUI IMOBILIZAT
2. 3. 1. BAIA PARŢIALĂ LA PAT
OBIECTIVE
 Menţinerea pielii în stare de curăţenie
 Prevenirea apariţiei leziunilor cutanate
 Asigurarea stării de igienă şi confort a pacientului prin curăţarea pe regiuni,
descoperind progresiv numai partea care se va spăla.
NECESAR MATERIALE
 Paravan
 Masă mobilă pentru materiale, acoperită cu un câmp
 Mănuşi de unică folosinţă
 Mănuşi preimbibate, pentru toaletă
 Perii de unghii
 Foarfece pentru unghii / pilă de unghii
 Perie de dinţi / pastă de dinţi
 Pahar pentru spălat pe dinţi
 Pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară
 Aleză
 Alcool mentolat
 Pudră de talc
 Pijamale şi lenjerie de pat curate
 Sac pentru lenjeria murdară
ETAPE
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Stabiliţi de comun acord cu pacientul ora efectuării toaletei ţinând seama de
orarul mesei, investigaţiilor, tratamentului
 Obţineţi consimţământul informat şi aflaţi preferinţele sale în legătură cu igiena
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
 Apreciaţi starea pacientului pentru a evita o toaletă prea lungă, obositoare
 Dacă starea pacientului îi permite încurajaţi-l să se spele singur, asigurâdu-i
independenţa şi ajutaţi-l doar la nevoie
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Întrebaţi pacientul dacă doreşte să i se servească urinarul sau plosca
EFECTUAREA PROCEDURII
 Asiguraţi-vă că temperatura din salon este peste 20 C
 Asiguraţi-vă că geamurile şi uşa să fie închise pe tot timpul procedurii
 Aşezaţi paravanul în jurul patului
 Aşezaţi pacientul în poziţie decubit dorsal
 Dezbrăcaţi şi acoperiţi cu cearşaf
 Pliaţi pătura şi aşezaţi-o pe pat la picioarele bolnavului
 Descoperiţi progresiv numai partea care se va curăţa
RESPECTAŢI ORDINEA ÎN CARE SE VA EFECTUA TOALETA:
FEŢEI ŞI GÂTULUI
 Spălaţi-vă mâinile
 Îmbracati mănuşile de consultaţie, apoi mănuşa preîmbibată
 Curăţaţi fruntea de la mijloc spre tâmple
 Curăţaţi cu mişcări circulare regiunea periorală şi perinazală
 Insistaţi la urechi în şanţurile pavilionului şi regiunea retroauriculară
 Curăţaţi gâtul,
 Schimbaţi mănuşa
PARTEA ANTERIOARA A TORACELUI
 Curăţaţi cu mişcări ferme, evitând gâdilarea pacientului; insistaţi la axile
 Folosiţi deodorant, dacă pacientul doreşte
 Insistaţi la femei, la pliurile submamare
 Observaţi respiraţia pacientului şi eventuale iritaţii ale pielii sau alte
modificări
 Acoperiţi toracele şi membrele superioare
MEMBRELE SUPERIOARE
 Întindeţi aleza absorbantă sub membrul superior,
 Curăţaţi prin mişcări lungi şi blânde. Începeţi de la articulaţia pumnului spre
umăr, stimulând astfel circulaţia venoasă
ABDOMENUL
 Dezveliţi abdomenul pacientului
 Insistaţi la nivelul pliurilor inghinale, unde datorită transpiraţiei şi lipsei de igienă
a unor persoane pot apărea foarte uşor iritaţii ale pielii
 Insistaţi la nivelul ombilicului care la unii pacienţi poate fi foarte murdar.
PARTEA POSTERIOARĂ A TORACELUI ŞI REGIUNEA SACRATĂ
 Aşezaţi pacientul în poziţie de decubit lateral, fiind susţinut de o altă asistentă
medicală
 Aşezaţi aleza sub trunchiul pacientului
 Masaţi spatele pacientului cu alcool mentolat; observaţi proeminenţele osoase şi
verificaţi starea pielii în punctele de sprijin
 Aplicaţi pudra de talc într-un strat foarte subţire
 Acoperiţi spatele pacientului
 Curăţaţi regiunea anală dinspre faţă spre spate, astfel încât să evitaţi contaminarea
regiunii perineale;
 Observaţi atent starea pielii în zonele predispuse apariţiei escarelor
MEMBRELE INFERIOARE
 Aşezaţi aleza sub membrele inferioare
 Readuceţi pacientul în decubit dorsal,
 Insistaţi la nivelul genunchiului, plicii poplitee, în regiunea tendonului lui Ahile şi
a calcaneului
 Curăţaţi prin mişcări blânde dinspre gleznă spre şold pentru a stimula circulaţia
venoasă;
 Observaţi atent starea pielii în zonele predispuse apariţiei escarelor
 Pudraţi într-un strat foarte subţire plicile naturale
 Tăiaţi unghiile
 Acoperiţi pacientul cu cearşaful

ORGANELE GENITALE ŞI REGIUNEA PERIANALĂ


 Încheiaţi toaleta la pat a pacientului. Dacă starea generala a pacientului îi permite,
aceasta se poate spăla singur, în timp ce asistenta va controla dacă s-a efectuat corect
 Folositi apa, mănuşa de baia şi prosoop
 Îmbrăcaţi mănuşa de unică folosinţă
 Aşezaţi bolnava în poziţie ginecologică
 Izolaţi patul cu aleza absorbantă pe care o introduceţi sub regiunea sacrată
 Introduceţi bazinetul sub pacient
 Îmbrăcaţi mănuşa de baie peste mănuşa de cauciuc
 Spălaţi regiunea genitală dinspre anterior spre posterior, evitând regiunea anală;
folosiţi săpun neutru (neiritant pentru piele şi mucoase)
 Limpeziţi cu apă curată foarte atent pentru îndepărtarea săpunului;
 Puteţi folosi tampoane şi o pensă porttampon, având grijă să curăţaţi toate pliurile
şi să schimbaţi des tampoanele pentru a nu transporta germeni dinspre regiunea anală
spre cea genitală
 Îndepărtaţi bazinetul de sub pacient şi ştergeţi foarte bine organele genitale şi
regiunea din jur folosind al treilea prosop
ÎN TIMPUL PROCEDURII EXAMINAŢI TEGUMENTELE ŞI OBSERVAŢI EVENTUALE
MODIFICĂRI ! (ROŞEAŢĂ/IRITAŢIE)
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Fricţionaţi cu alcool mentolat, în special regiunile predispuse la escare, pentru
activarea circulaţiei sanguine
 Schimbaţi lenjeria de corp şi pat şi întindeţi bine pătura pentru a nu jena
pacientul
 Acoperiţi pacientul şi asiguraţi-vă că este într-o poziţie de confort fizic şi psihic
 Supravegheaţi funcţiile vitale
 Dacă pacientul este purtător de sonde asiguraţi-vă că sunt permeabile şi bine
poziţionate
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Strângeţi materialele folosite şi lenjeria murdară în recipiente speciale
 Curăţaţi materialele în vederea dezinfecţiei şi depozitării
 Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Data şi ora efectuării, numele persoanei care acordat îngrijirea
 Orice fel de modificări ale aspectului pielii şi informaţi medicul
 Măsurile de prevenire ale escarelor
 Nivelul de participare al pacientului la efectuarea toaletei
 Eventualele modificări ale funcţiilor vitale
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Observaţi reacţia pacientului la efectuarea toaletei
 Starea de mulţumire şi de confort a pacientului răsplăteşte pe deplin munca
dumneavoastră
 Pacientul nu prezintă modificări ale tegumentelor
Bilanţ negativ-intervenţii :
1. Pacientul acuză dureri în timpul manevrelor
 Lucraţi blând, cu mişcări lente şi comunicaţi permanent cu pacientul
 Rezervaţi-vă suficient timp pentru a nu apela la manevre grăbite/brutale
 Consultaţi medicul dacă poate fi administrat un calmant
2. Pacientul prezintă eritem la nivelul punctelor de sprijin fiind predispus la escare
 Stabiliţi măsuri concrete de prevenire şi combatere a escarelor (masaj,
schimbarea poziţiei, pudrarea cu talc, etc.)
 Comunicaţi informaţiile semnificative colegelor care asigură continuitatea
îngrijirilor
3. Pacientul prezintă iritare la nivelul plicilor
 Evitaţi transpiraţia şi umezeala
 Aplicaţi unguente recomandate de medic
2. 3. 2. ÎNGRIJIREA MUCOASEI NAZALE
OBIECTIVE
 Menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare şi prevenirea apariţiei
leziunilor la pacienţii cu sonda nazofaringiană sau nazogastrică
 Îndepărtarea secreţiilor şi crustelor
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Tampoane sterile montate pe beţişoare
 Soluţie sterilă de ser fiziologic
 Soluţie de apă oxigenată diluată
 Tăviţă renală
 Manuşi de unică folosinţă
ETAPE
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Informaţi pacientul şi rugaţi-l să nu se mişte
 Explicaţi-i pacientului colaborant cum poate participa la executarea procedurii
 Obţineţi consimţământul informat
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
 Aşezaţi pacientul în decubit dorsal
 Rugaţi-l să-şi întoarcă uşor capul într-o parte
EFECTUAREA PROCEDURII
 Spălaţi-vă mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile
 Curăţaţi fiecare fosă nazală cu câte un tampon steril îmbibat în ser fiziologic
Dacă pacientul prezintă sonda nazofaringiană sau nazogastrică:
 Dezlipiţi romplastul cu care este fixată sonda
 Retrageţi sonda cca 5-6cm
 Curăţaţi tubul cu un tampon de urmele de romplast
 Îndepărtaţi crustele de pe mucoasa nazală cu un tampon umezit în apă oxigenată;
 Reintroduceţi sonda gastrică; sonda pentru oxigenoterapie se poate Reintroduce în
cealaltă fosă nazală
 Fixaţi sonda

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Controlaţi funcţionalitatea sondelor după curăţarea mucoasei nazale
 Supravegheaţi respiraţia pacientului
 Observaţi aspectul mucoasei
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Strângeţi materialul folosit în recipiente speciale
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Data şi ora, observaţiile făcute
 Ora reintroducerii sondei
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Procedura s-a desfăşurat fără incidente
 Căile respiratorii sunt libere, respiraţia se face normal
 Nu sunt leziuni pe mucoasă
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Mucoasa nazală sângerează
 Informaţi medicul pentru a stabili conduita
 Acţionaţi conform prescripţiei
2. 3. 3. ÎNGRIJIREA URECHILOR
OBIECTIVE
 Menţinerea stării de curăţenie a pavilionului urechii şi a conductului auditiv
extern
 Îndepărtarea depozitelor naturale (cerumen) sau a celor patologice
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Tampoane montate pe beţişoare
 Tăviţă renală
 Apă şi săpun
 Mănuşă preimbibată
 Prosop
ETAPE
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Informaţi pacientul şi explicaţi necesitatea procedurii
 Obţineţi consimţământul informat a pacientului
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
 Aşezaţi pacientul în decubit dorsal şi rugaţi-l să-şi întoarcă capul într-o parte
EFECTUAREA PROCEDURII
 Curăţaţi conductul auditiv extern cu un tampon uscat executând cu blândeţe
mişcări de rotaţie
 Spălaţi pavilionul urechii cu mănuşa preimbibată
 Insistaţi în şanţurile pavilionului şi regiunea retroauriculară
 Curăţaţi fiecare ureche cu un tampon separat
 Spălaţi pavilionul urechii cu mănuşa şi insistaţi în şanţurile pavilionului şi
regiunea retroauriculară
 Observaţi eventuale iritaţii retroauriculare sau leziunile produse prin compresiune
la bolnavii imobilizaţi
 Limpeziţi şi uscaţi bine cu prosopul, conductul şi pavilionul urechii
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Asiguraţi confortul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Strângeţi materialul folosit în recipiente speciale
 Îndepărtaţi-vă mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Data şi ora, observaţiile făcute
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul nu acuză disconfort
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Pacientul acuză dureri
 Pacientul prezintă secreţii otice
 Anunţaţi medicul pentru a solicita un consult de specialitate dacă este cazul
2. 3. 4. ÎNGRIJIREA CAVITĂŢII BUCALE
OBIECTIVE
 Îndepărtarea plăcii bacteriene
 Evaluarea stării de sănătate orală
 Reducerea posibilităţilor de infecţie
 Îndepărtarea gustului şi mirosului neplăcut al cavităţii bucale
 Să promoveze confortul pacientului şi educarea acestuia când este posibil
A. LA BOLNAVUL CONŞTIENT
NECESAR MATERIALE
 Periuţa personală
 Pastă de dinţi cu fluor
 Pahar cu apa
 Tăviţa renală (recipient) pentru apa folosită
 Aţă dentară
 Şervetele de hârtie, prosop, aleză absorbantă
 Apa de gură, dacă e solicitată
 Tavă pentru materiale
ETAPE
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Informaţi pacientul şi explicaţi necesitatea menţinerii igienei cavităţii bucale
 Apreciaţi resursele fizice ale pacientului pentru a stabili modul de participare a
acestuia, capacitatea de autonomie, starea mintală
 Obţineţi consimţământul informat al pacientului
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
 Aşezaţi pacientul în poziţia adecvată:
a) şezând şi puneţi un prosop în jurul gâtului, dacă starea permite
b) decubit lateral cu capul uşor ridicat şi sprijinit pe o pernă protejată cu prosop
EFECTUAREA PROCEDURII
 Aduceţi materialele pregătite lângă bolnav
 Ajutaţi pacientul să se aşeze în poziţie adecvată stării sale
 Serviţi pacientului periuţa cu pasta şi paharul cu apă
 Susţineţi tăviţa renală sub bărbia pacientului sau în aproprierea feţei acestuia
aşezată pe pernă, acoperită cu aleza şi prosop
 Sfătuiţi pacientul să perie dinţii timp de 2-3 minute în sens vertical, pe ambele
feţe pentru îndepărtarea depozitelor sau resturilor de alimente
 Invitaţi pacientul să-şi clătească gura cu multă apă şi la sfârşit cu apă de gură
dacă doreşte
 Oferiţi pacientului aşezat în decubit o cană cu cioc sau cu un tub de sucţiune.
B. LA BOLNAVUL INCONŞTIENT
NECESAR MATERIALE
 Periuţa personală
 Pastă de dinţi cu fluor
 Prosop
 Tampoane pe porttampon
 Deschizător de gură
 Comprese de tifon sterile
 Apa boricată, Glicerină boraxată 2%, Glicerină boraxată cu Stamicin
 Spatulă linguală
 Tăviţă renală
 Mănuşi de unică folosinţă
 Vaselină pentru buze
 Seringă pentru aspirarea lichidului
ETAPE:
PREGĂTIREA PACIENTULUI
 Luaţi în considerare diagnosticul, tratamentul, dieta
 Observaţi starea pacientului şi apreciaţi nevoia de îngrijire, starea de hidratare,
aspectul buzelor
 Pacientul fiind necolaborant, îngrijirea se realizează de către asistenta medicală
FIZICĂ
 Aşezaţi pacientul în decubit lateral, cu toracele uşor ridicat; dacă nu este posibil
întoarceţi-i capul într-o parte
EFECTUAREA PROCEDURII
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi
 Aduceţi materialele lângă pacient
 Protejaţi perna cu un prosop şi aşezaţi alături tăviţa renală şi o seringă pentru
aspiraţie
 Îndepărtaţi maxilarele cu ajutorul unui deschizător de gură şi fixaţi-l între molarii
din spate pentru a menţine gura deschisă
 Periaţi suprafaţa externă a dinţilor folosind o cantitate mică de pastă şi apă
 Aspiraţi cu seringa lichidul pentru a nu ajunge în căile respiratorii
 Renunţaţi la pastă şi periuţă dacă există riscul de aspirare în căile
respiratorii
 Folosiţi o spatulă linguală şi tampoane pentru a îndepărta obrajii şi buzele şi
pentru a curăţi mucoasa bucală
 Curăţiţi suprafaţa internă a dinţilor şi limba, bolta palatină folosind tampoane cu
Glicerină boraxată
 Observaţi mucoasa orală, starea gingiilor şi dinţilor, limba
 Stabiliţi îngrijirile ulterioare în funcţie de constatare
 Ungeţi buzele cu vaselină
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Asiguraţi pacientului o poziţie adecvată în raport cu starea sa generală
 Asiguraţi hidratare corespunzătoare pentru a preveni uscarea buzelor si a
mucoasei bucale
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi materialele folosite colectând în containere speciale pe cele cu
potenţial de infecţie
 Plasaţi obiectele bolnavului pe noptieră
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în fişă/planul de îngrijiri:
 Data, ora, soluţiile folosite
 Aspectul mucoasei, existenţa eventualelor leziuni, sângerarea gingiilor, mirosul,
depozite
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul nu prezintă leziuni la nivelul mucoasei bucale
 Nu sunt semne de apariţia candidozei bucale
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Pacientul aspiră lichid în căile respiratorii
 Anunţaţi medicul.
 Lezarea mucoasei bucale şi dinţilor cu deschizătorul sau porttamponul
 Lucraţi cu atenţie, solicitaţi ajutor la nevoie
2. 3. 5. ÎNGRIJIREA PROTEZELOR DENTARE
OBIECTIVE:
 Menţinerea igienei protezei şi a cavităţii orale
NECESAR MATERIALE:
 Pahar mat
 Periuţă
 Pastă de dinţi
 Mănuşi de unică folosinţă
EFECTUAREA PROCEDURII
În cazul bolnavului conştient:
 Rugaţi pacientul conştient să-şi scoată proteza, să o cureţe şi noaptea să o pună
într-un pahar propriu netransparent
 Asiguraţi intimitatea acestuia dacă se jenează să-şi scoată proteza în prezenţa altor
persoane
În cazul bolnavului inconştient:
 Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Prindeţi proteza cu o bucată de tifon şi îndepărtaţi-o cu blândeţe
 Spălaţi proteza cu pastă şi periuţă
 Păstraţi proteza într-un pahar special, mat
 Redaţi pacientului proteza când îşi recapătă starea de conştienţă
 Clătiţi proteza înainte de a o reda
2. 3. 6. ÎNGRIJIREA UNGHIILOR
OBIECTIVE:
Se face în cadrul băii pe regiuni sau separat, după caz pentru:
 Îndepărtarea depozitului subunghial
 Evitarea leziunilor prin grataj la pacienţi, cu prurit
 Obţinerea unei aparenţe îngrijite a pacientului
NECESAR MATERIALE:
 Apă şi săpun, recipient
 Periuţă de unghii
 Forfecuţă şi pilă de unghii
 Prosop, aleză
 Mănuşi de unică folosinţă
ETAPE:
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Informaţi pacientul asupra necesităţii procedurii
 Obţineţi consimţământul informat
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
Aşezaţi pacientul în poziţie de decubit dorsal cât mai comod posibil
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Spălaţi-vă mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile
 Introduceţi mâna/piciorul pacientului în recipientul cu apă caldă şi săpun pentru
cca 5 minute
 Aşezaţi apoi mâna/ piciorul pe un prosop, timp în care introduceţi în bazin
cealaltă mână , respectiv picior
 Tăiaţi cu mare atenţie unghiile, la nivelul degetului, apoi piliţi-le;
 Fragmentele tăiate strângeţi-le pe o bucată de pânză (aleză) sau un prosop
EVITAŢI LEZAREA ŢESUTURILOR ADIACENTE ! RISC DE INFECŢII -PANARIŢIU LA
DIABETICI !
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Strângeţi apoi materialul folosit
 Îndepărtaţi-vă mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Data, ora, observaţiile făcute
 Observaţii privind culoarea, eventualele striaţiuni, îngroşări, modificări de formă

PROCEDURII
Bilanţ pozitiv :
 Pacientul exprimă stare de confort
2. 3. 7. ÎNGRIJIREA PĂRULUI
A. ÎNGRIJIREA ZILNICĂ A PĂRULUI PRIN PIEPTĂNARE
OBIECTIVELE PROCEDURII
 Menţinerea igienei părului şi a stării de bine a pacientului
 Menţinerea unui aspect fizic plăcut şi păstrarea demnităţii
PREGĂTIREA MATERIALELOR
 Pieptene şi perie personale
 Clame, panglici
 Un prosop
ETAPE
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi pacientului/pacientei necesitatea menţinerii igienei părului
 Evaluaţi resursele pacientului/pacientei pentru a stabili dacă îşi poate pieptăna
singur/singură părul sau are nevoie de ajutor
b) PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Aşezaţi pacientul/pacienta într-o poziţie care-i permite starea generală (şezând
sau decubit lateral)
 Acoperiţi umerii sau perna cu un prosop, o bucată de pânză, în funcţie de poziţia
pacientului/pacientei
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Serviţi pacientul/pacienta cu materialele necesare şi ajutati-i să se pieptene
singuri
 Aşezaţi pacientul/pacienta într-o poziţie confortabilă
 Acoperiţi umerii sau perna pacientului/pacientei cu un prosop sau aleză
 Îmbrăcaţi mănuşi daca pacientul prezintă leziuni la nivelul scalpului
 Pieptănaţi şi periaţi părul scurt, periind pe fiecare parte
 Când părul pacientului este lung, buclat sau are şuviţe, pieptănaţi- l dinspre capăt,
spre rădăcina firului de păr
 Împletiţi părul lung având grijă să nu jeneze pacientul/pacienta când stă în
decubit
 Observaţi eventualele leziuni ale scalpului cât şi aspectul părului
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă (dacă este cazul)
 Reaşezaţi părul
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi materialele folosite şi eventualele fire de păr căzute
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Notaţi în planul de îngrijire eventuale leziuni
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul exprimă stare de confort
 Nu prezintă leziuni sau paraziţi
Bilanţ negativ-intervenţii:
Pacientul prezintă paraziţi
 Efectuaţi deparazitarea
Pacientul are urme de sânge sau alte substanţe
 Nu tăiaţi părul decât dacă este absolut necesar
 Obţineţi consimţământul
B. ÎNGRIJIREA ZILNICA A PĂRULUI PRIN SPĂLARE
OBIECTIVE:
 Menţinerea igienei părului şi a stării de bine a pacientului
 Îndepărtarea excesului de sebum
NECESAR MATERIALE:
 Suport pentru toaleta părului
 Vas pentru colectarea apei folosite
 Vas cu apă caldă, termometru de baie
 Şampon
 Aleză
 Prosoape
 Uscător de păr
 Perie, pieptăne
 Paravan
 Mănuşi de unică folosinţă
ETAPE:
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul/pacienta şi stabiliţi de comun acord ora spălării
 Evaluaţi resursele pacientului/pacientei pentru a putea aprecia contribuţia
acestuia.
 Obţineţi consimţământul.
b) PREGĂTIREA FIZICĂ:
Asiguraţi poziţia în funcţie de starea generală:
1) şezând, pe scaun cu spatele sau cu faţa spre lavoar (sau in picioare aplecat
deasupra lavoarului)
2) şezând pe un scaun cu spătar alături de care se aşează al 2-lea scaun pe care se
pune ligheanul
3) decubit dorsal cu toracele uşor ridicat şi cu suportul pentru toaleta parului sub cap
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Asiguraţi-vă că temperatura din salon este de peste 2 C, geamurile şi uşa sunt
închise
 Asiguraţi intimitatea izolând patul cu un paravan
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile
Procedaţi în continuare în funcţie de poziţia aleasă şi starea pacientului
Cu pacientul în poziţie şezând
 Aşezaţi pacientul pe un scaun sau în faţa lavoarului
Cu pacientul în poziţie de decubit
 Aşezaţi suportul pentru toaleta părului sub cap, în jurul gâtului
 În jurul gâtului puneţi un prosop
 Susţineţi cu o mână (dacă este cazul) capul pacientului, iar cu cealaltă umeziţi şi
şamponaţi părul. Apelaţi la ajutorul altei persoane (dacă este necesar)
 Masaţi uşor pielea capului cu vârful degetelor şi spălaţi de 2-3 ori
 Limpeziţi cu multă apă
 Acoperiţi părul cu un prosop cald şi ştergeţi bine
 Uscaţi părul
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutaţi pacientul/pacienta să se aşeze în pat
 Verificaţi dacă este cazul funcţiile vitale
 Evitaţi curenţii de aer
 Acoperiţi capul pacientului/pacientei dacă este necesar sau solicită
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi apa murdară şi materialele folosite
 Curăţaţi şi dezinfectaţi materialele folosite, aşezaţi-le la locul de păstrare
 Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
Notaţi în planul de îngrijire data, observaţiile făcute
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul exprimă stare de confort
 Nu prezintă leziuni ale scalpului
Bilanţ negativ-intervenţii:
Pacientul prezintă leziuni ale scalpului:
 Informaţi medicul, eventual se va consulta un dermatolog
2. 4. SCHIMBAREA POZIŢIEI PACIENTULUI IMOBILIZAT, ADINAMIC
OBIECTIVE:
 Prevenirea complicaţiilor (escare, tromboze, încetinirea tranzitului)
 Promovarea stării de confort
NECESAR MATERIALE:
 Perne
 Pătura făcută sul, suluri din materiale textile
 Sprijinitor pentru picioare sau sac de nisip
PREGĂTIREA PACIENTULUI
 Informaţi pacientul asupra necesităţii schimbării poziţiei
 Explicaţi pacientului importanţa schimbării poziţiei la anumite intervale de timp
EFECTUAREA PROCEDURII:
Participă 1 sau 2 persoane, una având rol de coordonator
2. 4. 1. Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral
 Identificaţi pacientul şi evaluaţi resursele acestuia
 Aduceţi materialele auxiliare lângă pat
 Ridicaţi pătura şi pliaţi-o spre partea opusă
 Prindeţi cu mâna dinspre cap umărul pacientului, ridicaţi-l cu blândeţe şi
introduceţi pătura sub spate (sau un sul) pentru a-l sprijini
 Susţineţi toracele pacientului pentru a-i asigura stabilitate şi cu mâna dinspre
picioare rotaţi bazinul şi membrele inferioare
 Sprijiniţi spatele pacientului cu un sul de cearşaf
 Flectaţi membrul inferior de deasupra şi introduceţi sub el o pernă
 Acoperiţi pacientul cu pătura şi anunţaţi-l când va fi o nouă schimbare
2. 4. 2. Schimbarea poziţiei din decubit lateral în decubit dorsal
 Aşezaţi-vă de partea patului spre care este orientat spatele pacientului şi rugaţi o
persoană să vă ajute
 Prindeţi pacientul de sub axilă şi sprijiniţi-i capul pe antebraţ
 Rugaţi ajutorul să introducă o mână sub bazinul pacientului
 Sincronizaţi-vă mişcările şi executaţi o mişcare de rotaţie aducând pacientul în
decubit dorsal
 Introduceţi sub regiunea lombară şi sub genunchi pernuţe subţiri sau materiale
textile împăturite pentru a respecta curbura fiziologică a coloanei şi pentru a evita
hiperextensia membrelor
 Întindeţi lenjeria de corp şi de pat
 Acoperiţi pacientul
 Anunţaţi ora următoarei schimbări
2. 4. 3. Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţie şezând
a) De către o singură persoană
 Îndoiţi / pliaţi pătura şi dezveliţi pacientul până la mijloc
 Aşezaţi-vă faţă în faţă cu pacientul, rugându-l să întoarcă puţin capul într-o parte
 Prindeţi cu o mână regiunea axilară
 Îmbrăţişaţi cu cealaltă mână spatele pacientului sprijinându-i capul pe antebraţ
 Rugaţi pacientul care are resurse fizice să vă prindă de umeri, să-şi flecteze
genunchii şi să se sprijine pe tălpi
 Comandaţi mişcarea de ridicare folosind un cuvânt de îndemn ( Ex. “sus”)
 Ajutaţi pacientul să se ridice în timp ce se sprijină şi deplasaţi-l uşor spre capul
patului
 Sprijiniţi spatele cu perna sau cu rezemătorul mobil al patului
 Asiguraţi menţinerea poziţiei introducând un sul sub genunchi şi punând la tălpi
un sprijinitor sau un sac de nisip
b) De către două persoane
 Asezaţi-vă de o parte şi de alta a patului
 Încrucişaţi antebraţele pe spatele pacientului
 Introduceţi cealaltă mână în axilă
 Comandaţi mişcarea de ridicare şi executaţi-o în acelaşi timp
 Fixaţi poziţia cu perne sau cu rezemătorul mobil
Reaşezarea pacientului în decubit dorsal din poziţia şezând
 Îndepărtaţi pernele şi sulurile
 Prindeţi pacientul ca şi în cazul ridicării
 Lăsaţi uşor pe spate
 Reaşezaţi patul, întindeţi lenjeria
 Fixaţi sulurile sub regiunea lombară şi genunchi

2. 4. 4. Readucerea pacienţilor alunecaţi din poziţie semişezândă sau şezândă


 Rugaţi pacientul să întoarcă faţa spre partea opusă
 Rugaţi-l să se sprijine pe tălpi şi să se ridice puţin la comandă
 Introduceţi mâna sub axile şi conduceţi mişcarea de ridicare ajutând pacientul să
se deplaseze uşor spre capătul patului
Dacă aveţi un ajutor
 Aşezaţi-vă de o parte şi de alta a patului
 Prindeţi cu o mână axila sau încrucişaţi antebraţele pe spatele pacientului
 Introduceţi cealaltă mână sub regiunea fesieră a pacientului şi acţionaţi sincron la
comandă ridicând pacientul până la nivelul dorit
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Asiguraţi-vă că pacientul este relaxat, se simte bine
 Verificaţi lenjeria şi materialele auxiliare folosite să nu jeneze pacientul
 Vizitaţi pacientul între două schimbări pentru a vedea dacă acuză durere
 Măsuraţi dacă este cazul: pulsul; TA; respiraţia
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
Îndepărtaţi materialele inutile
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi orarul schimbării poziţiei şi comportamentul pacientului în timpul
procedurii
 Notaţi aspectul tegumentelor la nivelul punctelor de sprijin
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul exprimă stare de bine, nu sunt modificări tegumentare, punctele de
presiune şi al valorilor funcţiilor vitale
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Pacientul acuză manevre brutale care-i provoacă dureri
 Comunicaţi cu pacientul pentru a culege mai multe informaţii despre starea sa şi
acţionaţi cu mai multă blandeţe
 La nivelul punctelor de sprijin apar semne de compresiune
 Aplicaţi şi alte măsuri de prevenire a escarelor
2. 5. MOBILIZAREA PACIENTULUI
OBIECTIVE:
 Prevenirea complicaţiilor
 Stimularea tonusului fizic şi psihic
NECESAR MATERIALE:
 Cadru mobil
 Agăţători
 Baston
 Cârje
ETAPE:
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Anunţaţi pacientul şi descrieţi mişcările care se vor face
 Explicaţi pacientului importanţa mobilizării precoce
 Evaluaţi resursele fizice ale pacientului
b) PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Ajutaţi pacientul să se îmbrace corespunzător
 Măsuraţi pulsul
EFECTUAREA PROCEDURII:
Consultaţi medicul privind tipul de mobilizare şi durata
1. Mobilizarea pasivă
 Faceţi mişcări de flexie şi rotaţie ale capului
 Continuaţi să faceţi exerciţii ale membrelor superioare şi inferioare prin mişcări
de flexie, extensie, abducţic, adducţie, supinaţie şi pronaţie - mobilizaţi toate articulaţiile
cu blândeţe
 Comunicaţi cu pacientul pentru a afla dacă are dureri şi observaţi faciesul
 Masaţi membrele în sensul circulaţiei de întoarcere
 Controlaţi pulsul
2. Ridicarea în poziţie şezând
a) În pat
 Ajutaţi pasiv pacientul să se ridice şi sprijiniţi-l cu perne sau folosiţi
rezemătorul mobil
 Montaţi deasupra patului o agăţătoare mobilă şi stimulaţi pacientul să se ridice,
sprijinindu-l cu perne dacă este necesar
b) La marginea patului
Executarea de către o singură persoană
 Introduceţi o mână sub regiunea omoplaţilor, iar cealaltă sub regiunea poplitee
 Dacă este cazul rugaţi pacientul să se prindă de gâtul dumneavoastră
 Rotiţi picioarele pacientului într-un unghi de 90 grade şi lăsaţi-le să atârne uşor la
marginea patului
 Observaţi faciesului pacientului
Execuţia se va face de către două persoane
 Aşezaţi-vă spre capul pacientului şi introduceţi mâinile sub omoplaţi
 Rugaţi ajutorul să introducă mâinile sub regiunea poplitee
 Sincronizaţi mişcările şi ridicaţi spatele pacientului rotind picioarele cu 90 grade
şi aduceţi-le la marginea patului
 Menţineţi pacientul în această poziţie, la început câteva minute, apoi creşteţi
treptat timpul
 Reaşezaţi pacientul pe pat executând mişcările în sens invers
c) Aşezarea pacientului în fotoliu
 Aşezaţi pacientul la marginea patului
 Oferiţi pacientului papucii
 Aşezaţi fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea patului
 Aşezaţi-vă în faţa pacientului şi introduceţi mâinile sub axile, rugându-l să ţină
capul întors într-o parte
 Dacă aveţi ajutor, aşezaţi-vă de o parte şi de alta a pacientului
 Prindeţi fiecare pacientul pe sub axilă şi ridicaţi-l în picioare
 Rotiţi pacientul cu spatele spre fotoliu şi aşezaţi-l cu grijă în fotoliu
 Acoperiţi pacientul cu un pled dacă situaţia o cere (temperatură mai scăzută în
încăpere)
 Reaşezaţi pacientul în pat executând mişcările în sens invers
d) Ridicarea pacientului în poziţie ortostatică
 Repetaţi mişcările de aducere a pacientului în poziţie şezând, cât mai aproape de
marginea patului
 Aşezaţi-vă de o parte a pacientului şi sprijiniţi-l de sub axile
 Ridicaţi pacientul în picioare
 Observaţi faciesul pacientului şi menţineţi-l în ortostatism câteva minute
 Întrebaţi pacientul dacă se simte bine
 Aşezaţi pacientul pe pat dacă acuză ameţeli
 Reaşezaţi pacientul pe pat executând mişcările în ordine inversă
e) Efectuarea primilor paşi
 Întrebaţi medicul dacă pacientul se poate deplasa
 Ridicaţi pacientul mai înainte în poziţie şezând cât mai aproape de marginea
patului şi apoi în ortostatism
 Sprijiniţi pacientul de braţ şi apoi ajutaţi-l să facă primii paşi prin salon
 Creşteţi distanţa de deplasare în funcţie de recomandarea medicală
 Oferiţi pacientului un cadru mobil dacă starea generală îi permite să se deplaseze
singur
 Supravegheaţi pacientul în timpul deplasării
 Încurajaţi pacientul să se ridice şi să se deplaseze pe măsură ce starea îi generală
permite
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Observaţi starea pacientului şi măsuraţi pulsul, respiraţia, TA dacă este cazul
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Întindeţi lenjeria pentru a preveni apariţia escarelor
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Aşezaţi materialele folosite în locurile de depozitare
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Tipul de mobilizare, durata, numărul mobilizărilor, orarul acestora şi
comportamentul pacientului
 Informaţii utile legate de recomandările medicale.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul se mobilizează conform programului
 Nu prezintă complicaţii favorizate de imobilizare
Bilanţ negativ-intervenţii:
Pacientul refuză mobilizarea
 Cercetaţi cauza
Prezintă dureri
Se teme de durere
Este slăbit
Prezintă ameţeli
 Încurajaţi pacientul
 Acordaţi-i mai mult timp
 Asiguraţi-l că sunteţi acolo pentru a-l ajuta
 Administraţi un calmant înainte de mobilizare (la recomandarea medicului)
 Acţionaţi cu blândeţe
 Reduceţi durata mobilizării (dacă pacientul se simte slăbit sau are ameţeli)
2. 6. CAPTAREA ELIMINĂRILOR FIZIOLOGICE ŞI PATOLOGICE
2. 6. 1. CAPTAREA URINEI
OBIECTIVE:
 Golirea vezicii urinare la pacientul imobilizat
 Măsurarea cantităţii de urină eliminată
 Observarea aspectului urinei
 Obţinerea unei mostre de urină pentru examinare
NECESAR MATERIALE:
 Paravan
 Bazinet sau urinar
 Hârtie igienică
 Materiale pentru toaleta locală (dacă este cazul)
 Aleza absorbanta pentru protecţia patului
 Materiale pentru spălarea mânilor pacientului
 Mănuşi de unică folosinţă
ETAPE:
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Încurajaţi pacientul să-şi învingă jenă şi să solicite plosca sau urinarul când are
nevoie
 Asiguraţi pacientul că-i va fi respectată pudoarea
b) PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Izolaţi pacientul cu un paravan
 Evaluaţi resursele pacientului ca să vedeţi dacă poate participa
 Asezaţi pacientul într-o poziţie adecvată care să-i permită evacuarea
EFECTUAREA PROCEDURII:
1. La pacientul în stare gravă, care necesită ajutor
 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Ridicaţi pătura
 Protejaţi patul cu aleză
 Dezbrăcaţi partea inferioară a corpului (dacă este cazul)
 Încălziţi bazinetul sau urinarul
 Introduceţi bazinetul sub pacient respectând paşii de la captarea materiilor fecale
sau aşezaţi urinarul între coapsele pacientului
2. La pacienţii de sex masculin, penisul se introduce în urinar sau se orientează spre
bazinet
 Lăsaţi pacientul câteva minute singur
 Îndepartaţi plosca sau urinarul
 Ajutaţi pacientul să-şi spele mâinile
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutaţi pacientul sa se îmbrace (dacă este cazul)
 Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată
 Întindeţi lenjeria de corp şi de pat
 Îndepărtaţi aleza sau înlocuiţi-o dacă s-a umezit
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi paravanul
 Îndepărtaţi bazinetul sau urinarul în vederea golirii
 Măsuraţi cantitatea şi observaţi aspectul
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi cantitatea, culoarea şi aspectul, întreruperea jetului, eventualele senzaţii
neplăcute (jenă, usturime)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul îşi goleşte cu uşurinţă vezica, exprimă stare de confort şi nu acuză jenă
 Cantitatea este normală, culoarea gălbuie, aspect clar
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Urinează cu dificultate, în cantitate mică, acuză usturimi
 Urina este tulbure, decolorată, hipercromă, roşie (conţine sânge)
 Se anunţă medicul
 Se culeg informaţii în legătura cu medicamentele administrate care se
elimină prin urină şi produc modificări
2. 6. 2. CAPTAREA MATERIILOR FECALE
OBIECTIVE:
 Asigurarea intimităţii pacientului imobilizat în vederea eliminării asistate a
materiilor fecale
NECESAR MATERIALE:
 Paravan
 Bazinet
 Materiale pentru efectuerea toaletei
 Hârtie igienică
 Materiale pentru spălarea mâinilor pacientului
 Aleză
 Manuşi de unică folosinţă
ETAPE
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Încurajaţi pacientul să-şi învingă jena şi să solicite servirea bazinetului atunci
când are nevoie
 Asiguraţi pacientul că i se va respecta pudoarea şi intimitatea
 Stabiliţi cu pacientul un orar (de ex. dimineaţa şi seara)
b) PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Aşezaţi pacientul într-o poziţie adecvată
 Evaluaţi resursele pacientului pentru a stabili cum poate participa
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Spălaţi-vă mâinile
 Îmbrăcaţi manuşile de unică folosinţă
 Ridicaţi pătura şi protejaţi patul cu aleză
 Dezbrăcaţi pacientul de la braţ în jos
 Asiguraţi confortul psihic prin ridicarea capătului cefalic al patului dacă starea
pacientului o permite
 Aşezaţi aleza sub bazinul pacientului
 Rugaţi pacientul să se ridice sprijinindu-se pe coate şi plante
 Introduceţi o mână pe sub mijlocul pacientului pentru a-l susţine
 Introduceţi bazinetul sub pacient cu cealaltă mână şi asiguraţi-vă că este bine
aşezat
 Solicitaţi ajutorul unei alte persoane pentru ridicarea pacientului dacă starea nu-i
permite să participe
 Asigurati-vă că la pacienţii de sex masculin penisul este orientat in bazinet
 Acoperiţi pacientul pană termină actul defecării
 Lăsaţi pacientul singur, dar nu vă indepărtaţi foarte mult, astfel încât să vă poată
anunţa când termină
 Oferiţi pacientului hârtie igienică după defecare, dacă starea acestuia o permite
 Îndepărtaţi bazinetul, acoperind-o cu un material impermeabil
 Efectuaţi la nevoie toaleta regiunii perianale pe alt bazinet special pregătit
 Oferiţi apă, săpun şi prosop pacientului pentru spălarea mâinilor dacă a folosit
hârtie igienică
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Îndepărtaţi aleza
 Coborâţi capătul cefalic al patului până la o poziţie comodă pentru pacient
 Verificaţi lenjeria de pat şi de corp să nu fie umedă sau cutată
 Ajutaţi pacientul să îmbrace pantalonul de pijama
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi paravanul şi aerisiţi salonul
 Îndepărtaţi materialele utilizate şi asigurati-vă că plosca a fost golită şi
curăţată
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi cantitatea eliminată în foaia de temperatură sau în planul de îngrijiri
 Descrieţi eventuale aspecte patologice ale scaunului (culoare, formă, prezenţa
sângelui, puroiului, mucusului), prezenţa durerii
 Prezentaţi la vizită scaunul cu aspect modificat
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Scaunul eliminat de pacient este de aspect şi consistenţă normale
 Pacientul prezintă stare de confort
Bilanţ negativ-intervenţii :
Pacientul/clientul nu poate elimina
 Verificaţi dacă stă în poziţie comodă
 Verificaţi dacă nu prezintă fecaloame
2. 6. 3. CAPTAREA SPUTEI
OBIECTIVE :
 Prevenirea răspândirii infecţiei
 Observarea aspectului
 Obţinerea unor mostre pentru examene de laborator
NECESAR MATERIALE :
 Pahar conic gradat, scuipătoare sau cutie Petri sterilă
 Soluţie dezinfectantă (pentru inactivarea germenilor)
 Şerveţele de hârtie
ETAPE:
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi pacientului importanţa colectării sputei pentru prevenirea răspândirii
infecţiei şi protecţiei mediului
 Înştiinţaţi pacientul să nu înghită sputa
b) PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Tapotaţi uşor toracele şi rugaţi pacientul sa tuşească pentru a se desprinde mai
uşor secreţiile
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Identificaţi pacientul care tuşeşte şi expectorează
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţa
 Daţi pacientului scuipătoarea sau cutia Petri în care aţi pus soluţie dezinfectantă
cu excepţia situaţiilor în care se urmăreşte recoltarea pentru examene de laborator
 Instruiţi pacientul să elimine sputa numai în colectorul primit şi să nu arunce pe
jos, să nu scuipe în batistă, să acopere vasul de fiecare dată, să nu pună resturi de ţigară
 Schimbaţi scuipătoarea/ cutia Petri de cel puţin 2 ori pe zi sau de câte ori este
nevoie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutaţi pacientul imobilizat să-şi clătească gura cu apă pentru a îndepărta
senzaţia de greaţă şi oferiţi-i şervetele de hârtie pentru a se şterge
 Sfătuiţi pacientul să stea într-o poziţie care să faciliteze o mai bună respiraţie şi
eliberarea căilor respiratorii
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi conţinutul scuipătorii după ce aţi observat aspectul, culoarea,
cantitatea
 Respectaţi cu stricteţe precauţiunile universale pentru prevenirea transmiterii
infecţiilor
 Asiguraţi-vă că după golire, colectoarele au fost spălate cu apă rece apoi cu apă
caldă folosind o perie ţinută în soluţii dezinfectante
 Păstraţi scuipătorile în locuri izolate şi asiguraţi-vă că se sterilizează
corect în vederea folosirii
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Cantitatea (măsurată cu paharul gradat) dacă este necesar
 Culoarea, forma şi compoziţia (roşie, roz, brună, spumoasă, purulentă)

EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
- Pacientul respectă recomandările făcute, nu sunt posibilităţi de răspândire a infecţiei
Bilanţ negativ-intervenţii:
Pacientul nu este colaborant, nu respectă recomandările făcute
 Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a sta de vorbă şi a educa pacientul
 Solicitaţi ajutorul familiei pacientului dacă este necesar
Există risc de infecţii nosocomiale
 Aplicaţi toate precauţiunile universale
 Informaţi medicul
2. 6. 4. CAPTAREA VĂRSĂTURILOR
OBIECTIVE:
 Evitarea murdăririi lenjeriei
 Evitarea aspirării conţinutului gastric în căile respiratorii
PREGĂTIREA MATERIALELOR
 2 tăviţe renale curate, uscate
 Aleză
 Pahar cu apă
 Şerveţele de hârtie, prosop
ETAPE:
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Încurajaţi pacientul să respire adânc pentru a reduce puţin senzaţia de vomă
 Asiguraţi pacientul că sunteţi lângă el
b) PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Ridicaţi pacientul în poziţie şezând dacă starea permite sau aşezaţi-l în decubit cu
capul întors într-o parte cu un prosop sau o aleză sub cap
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Îndepărtaţi proteza dentară dacă există
 Susţineţi cu o mână fruntea pacientului iar cu cealaltă tăviţa renală sub bărbie sau
lângă faţa pacientului în funcţie de poziţie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Oferiţi pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura şi colectaţi într-o taviţă
renală curată
 Ştergeţi gura pacientului cu un şerveţel sau oferiţi-i şerveţelul dacă starea
permite
 Ajutaţi-l să se aşeze într-o poziţie comodă
 Supravegheaţi atent pacientul aşezat în decubit să nu-şi aspire conţinutul
stomacal dacă vărsătura se repetă
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi tăviţa renală din salon
 Goliţi, spălaţi şi dezinfectaţi tăviţa (dacă nu este nevoie să păstraţi conţinutul)
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Data, ora
 Conţinutul(mucos, alimentar, bilios, fecaloid, sânge)
 Cantitatea, mirosul
 Simptome premergătoare
 Alte acuze ale bolnavului
EVALUAREA PROCEDURII:
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul exprimă stare de confort, fără senzaţie de vomă
Bilanţ negativ-intervenţii:
Senzaţia de vomă se menţine, vărsătura se repetă
 Sfătuiţi pacientul să respire adânc
 Nu serviţi aceeaşi tăviţă care conţine voma deoarece simpla vedere declanşează
reflexul de vomă
 Anunţaţi medicul
Vărsătura conţine sânge, resturi de medicamente sau alimente
 Păstraţi vărsătura şi prezentaţi-o medicului
 Recoltaţi o mostră din vărsăturile care conţin resturi de medicamente sau alimente
ingerate (dacă este indicat)
CAPITOLUL III
Fişa 3. Măsurarea şi notarea funcţiilor vitale
3.1. Măsurarea temperaturii
3.2. Măsurarea respiraţiei
3.3. Măsurarea pulsului
3.4. Măsurarea tensiunii arteriale
3.5. Măsurarea înălţimii şi greutăţii
3.6. Masurarea si notarea diurezei
MĂSURAREA ŞI ÎNREGISTRAREA FUNCŢIILOR VITALE
MĂSURAREA TEMPERATURII CORPULUI
OBIECTIVE:
 Determinarea nivelului temperaturii corpului
 Aprecierea evoluţiei unor boli
 Detectarea răspunsului pacientului la măsurile iniţiate de creşterea sau de
scăderea temperaturii corpului
 Evaluarea refacerii pacientului după boală
NECESAR MATERIALE:
În funcţie de calea aleasă pentru măsurare, pregătiţi pe o tavă medicală:
 Termometru din sticlă, oral sau rectal
 Termometru pentru axilă
 Lubrifiant dacă se foloseşte calea rectală
 Mănuşi de unică folosinţă, comprese de tifon
 Ceas de mână
 Culoare albastră (creion, pix, cariocă)
 Foaie de temperatură
 Soluţie dezinfectantă
 Tampon de bbc.

ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi procedura pacientului pentru a obţine colaborarea sa
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Aşezaţi pacientul în poziţia cea mai adecvată căii utilizate pentru măsurarea
temperaturii corporale:
 Decubit dorsal - pentru măsurarea în cavitatea bucală şi axilară;
 Decubit lateral - pentru măsurarea în cavitatea rectală
EFECTUAREA PROCEDURII:
METODA ORALĂ
 Spălaţi-vă mâinile
 Ştergeţi termometrul cu o compresă de tifon cu dezinfectant
 Prindeţi strâns termometrul cu degetul mare şi celelalte degete
 Scuturaţi-l printr-o mişcare puternică din articulaţia mâinii până la coborârea
mercurului sub 36◦ C
 Plasaţi bulbul cu mercur al termometru lui pe dreapta sau stânga a cavităţii
sublinguale
 Instruiţi pacientul să închidă gura, apropiind buzele în jurul termometrului
 Menţineţi termometrul sub limbă timp de 3 min.
 Îndepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu tampon cu dezinfectant
 Citiţi gradaţia de pe scala termometrului
 Înregistraţi temperatura în carnetul personal notând numele, data înregistrării,
valoarea
 Dezinfectati termometrul şi plasaţi-l în ambalajul său din plastic
 Spălaţi-vă mâinile
METODA AXILARĂ
 Spălaţi-vă mâinile
 Asiguraţi intimitatea pacientului şi descoperiţi axila
 Ştergeţi termometrul cu soluţie dezinfectantă
 Scuturaţi termometrul pentru a cobori mercurul în rezervor, dacă este cazul
 Plasaţi bulbul termometrului în centrul axilei, paralel cu toracele
 Apropiaţi braţul pacientului de trunchi şi flectaţi antebraţul pe torace
 Menţineţi termometrul în axilă 10 minute
 Îndepărtaţi termometrul şi citiţi gradaţia
 Înregistraţi valoarea termică în carnetul personal, notând: numele pacientului,
data înregistrării, temperatura
 Ştergeţi termometrul cu dezinfectant după folosire
 Introduceţi termometrul în ambalajul său
 Spălaţi-vă mâinile.
METODA RECTALĂ
 Spălaţi-vă mâinile
 Ştergeţi, scuturaţi şi citiţi gradaţia termometrului
 Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţă
 Lubrifiaţi bulbul termometrului şi zona din apropiere pe o distantă de ~ 2,5 cm.
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Aşezaţi pacientul în decubit lateral şi descoperiţi regiunea fesieră
 Îndepărtaţi fesele pentru vizualizarea orificiului anal
 Introduceţi termometrul prin anus cca. 3,8 cm la adult, 2,5 cm la copil şi 1,25 cm
la sugar
 Menţineţi termometrul pe loc 3 până la 5 minute
 Îndepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu o compresă de tifon
 Ştergeţi orice urmă de lubrifiant sau de materii fecale din jurul anusului
 Citiţi gradaţia termometrului
 Dezinfectati termometrul
 Spălaţi-vă mainile
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TEMPERATURII
 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 2 diviziuni
de grad
 Notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau
seara (s) pentru cifrele cu soţ (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
 Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în
mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ
(impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc.
 Uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din foaia de temperatură
 Obţineţi curba termic prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii
măsurate bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Temperatura înregistrată este congruentă cu starea de sănătate a pacientului
 Tegumentele sunt intacte, fără iritaţii sau transpiraţii

Bilanţ negativ-intervenţii:
 Pacientul prezintă discomfort, frisoane, tegumentul este congestionat, iritat,
transpirat sau palid, rece
 Temperatura înregistrată impune aplicarea unor măsuri adecvate
 Anunţaţi de urgenţă medicul
MĂSURAREA RESPIRAŢIEI
OBIECTIVE:
 Determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu
măsurătorile ulterioare
 Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stressului asupra sistemului
respirator
 Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează
sistemul respirator
NECESAR MATERIALE:
Pregătiţi pe o tavă medicală:
 Ceas cu secundar, de mână sau cronometru
 Culoare albastră (creion, pix sau carioca)
 Foaie de temperatură (F.T.)
ETAPE:
PREGĂTIREA PACIENTULUI
 Evitaţi pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta îşi poate modifica ritmul
obişnuit în momentul în care conştientizează propria respiraţie
 Măsuraţi respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări în
starea pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte
oxigen ori medicamente ce afectează fiziologia respiraţiei.
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Observaţi mişcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare
inspiraţie sau expiraţie
 Menţineţi, în continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului în timp ce
observaţi toracele pacientului
 Număraţi mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de
secunde şi înmulţiţi cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata pe minut
 Număraţi timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
 Înregistraţi rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului, data
înregistrării, rata respiratorie
PARAMETRI URMĂRIŢI:
 amplitudine
 frecvenţă
 ritm
REPREZENTAREA GRAFICĂ A RESPIRAŢIEI
 Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.
 Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau
seară (S)
 Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în partea
dreaptă a sistemului de coordonate din F.T.
 Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale
măsurătorilor efectuate ulterior.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Rata respiraţiei, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei
 Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort
 Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient, orientat
în timp şi spaţiu
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale
caracteristice vârstei
 Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote
respiratorii anormale, efort respirator, utilizarea muşchilor respiratorii
 Accesorii, ortopnee, piele palidă sau cianotică, pierdere de cunoştinţă
 Pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependenţa:
intoleranţă în activitate; anxietate; alterarea confortului;
 Clearance ineficient al căilor respiratorii; posibilă insuficienţă respiratorie;
 Alterarea schimburilor gazoase.
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
 Prevedeţi 5-10 minute de repaus înainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut o
activitate recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului
 Descoperiţi toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a obţine
cea mai corectă rată respiratorie
 Evitaţi măsurarea respiraţiei la sugar sau copil în timpul plânsului
 Aplicaţi podul palmei pe toracele copilului atunci când doarme pentru a număra
exact mişcările respiratorii
EDUCAREA PACIENTULUI
 Învătaţi procedura de măsurare şi înregistrare a ratei respiratorii de către membrii
familiei ca şi acordarea de îngrijiri atunci când este nevoie
 Ajutaţi pacientul să se îngrijească la domiciliu în funcţie de caracteristicile
respiraţiei şi de statusul respirator
 Explicaţi parinţilor/aparţinătorilor că trebuie să se prezinte cu copiii la medic
dacă apar dificultăţi în inspiraţie sau respiraţie superficială
 Sfătuiţi pacienţii să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din spaţiul
ambiental pentru a reduce incidenţa infecţiilor respiratorii
 Sfătuiţi/instruiţi pacienţii să respecte indicaţiile medicului legate de administrarea
medicamentelor; de dietă şi evitarea factorilor de risc în scopul ameliorării sau dispariţiei
problemelor respiratorii
VALORI NORMALE: Vârsta Rata medie/minut
Nou-născut 30-80
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 14-20
-Bărbat 14-18
-Femeie 16-20
MĂSURAREA PULSULUI
OBIECTIVE:
 Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut
 Obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi starea arterelor
 Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stress.
NECESAR MATERIALE:
Pregătiţi pe o tavă medicală:
 Ceas de mână cu secundar sau cronometru
 Culoare roşie ( creion, pix sau cariocă)
 Carnet de adnotări personale
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine
colaborarea
 Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare
 Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
- decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie,
mâna în supinaţie (palma orientată în sus)
- poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept
- sprijinit pe suprafaţa patului, mâna în supinaţie şi extensie
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Spălaţi-vă mâinile
 Reperaţi artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa
anterioară (internă), în şanţul radial aflat în prelungirea policelui
 Plasaţi degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale
reperate
 Exercitaţi o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să percepeţi
sub degete pulsaţiile sângelui
 Fixaţi-vă un punct de reper pe cadranul ceasului de mână
 Număraţi timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degete, sau 30 secunde şi
înmulţiţi cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut
 Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial in timp ce
măsuraţi frecvenţa
 Înregistraţi frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului,
salonul, data înregistrării
 Spălaţi-vă mâinile.
REPREZENT. GRAFICĂ A PULSULUI PE FOAIA DE TEMPERATURA
 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura câte 4 pulsaţii
 Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct
pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara); pentru
valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80)
 Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în
mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2
în 2 (ex.: 62, 66, 70)
 Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în partea
dreapta a sistemului de coordonate din F.T.
 Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace
măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se înscrie în limitele normale
corespunzătoare vârstei
 Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate
 Pacientul este liniştit.
Bilanţ negativ-intervenţii:
Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei
Pulsul radial nu este perceptibil
Pulsul este aritmic
Amplitudinea este mică sau crescută
Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole
Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
 intoleranţă la activitate
 alterarea confortului
 deficit de volum lichidian:
- exces de volum lichidian;
- alterarea perfuziei tisulare
ATENŢIONĂRI:
 Căutaţi alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil şi măsuraţi pulsul
la:
- artera temporală - la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în
dreptul pavilionului auricular
- artera carotidă externă (dreaptă sau stângă): pe faţa anterioară a gatului, în şanţul
delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral)
- artera pedioasă - pe faţa dorsală a piciorului, în dreptul primului şant
intermetatarsian
- artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa
- apex(vârful inimii) -pulsul apical- în spaţiul 5 inlercostal(i.c.) pe linia
medioclaviculară stângă
 Evitaţi măsurarea pulsului radial la copiii sub 2 ani întrucât rata crescută şi aria
mică de palpare pot determina valori eronate/inexacte
 Obţineţi rata pulsului radial la copiii peste 2 ani atunci când sunt liniştiţi sau
dorm, întrucât este dificil să obţii colaborarea copilului de a rămâne cu mâna
nemişcată
 Număraţi rata pulsului timp de 1 minut, la copil, pentru o acurateţe maximă.
VALORI NORMALE:
VARSTĂ VALOARE NORMALĂ
Nou-născut 120-160 b/min
1-2 luni 100-140 b/min
12 luni-1an 80-130 b/min
2-6 ani 75-120 b/min
6-12 ani 75-110 b/min
adolescent 60-100 b/min
adult 60-80 b/min
MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE
OBIECTIVE:
 Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara starea
curentă cu valorile normale
 Evaluarea stării pacientului în ce priveşte volumul de sânge, randamentul inimii şi
sistemul vascular
 Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/şi medicamente
NECESAR MATERIALE:
 Tavă medicală:
 Stetoscop biauricular;
 Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
 Comprese cu alcool medicinal
 Culoare albastră ( pix, cariocă, creion);
 Foaie de temperatură (F.T)
 Carnet de adnotări personale
ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea
 Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât
emoţiile influenţează presiunea sângelui
PREGĂTIREA FIZICĂ:
Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în
ortostatism conform indicaţiei medicale
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Utilizaţi comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale
stetoscopului dacă este necesar
 Selectaţi un tensiometru cu manşeta potrivită stării constituţionale a pacientului
 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a
făcut exerciţii de mişcare, dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o urgenţă
 Alegeţi braţul potrivit pentru aplicarea manşetei(fără perfuzie i.v. intervenţie
chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri, shunt arterio-venos sau răni ale
mâinii)
 Permiteţi pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la
nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
 Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii prin dezbrăcare dacă
aceasta (mâneca) este prea strâmtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de
aplicare a manşetei
 Verificaţi dacă manşeta conţine aer
 Scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi
comprimând manşeta în palme sau pe o suprafaţă dură
 Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta
 Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm
deasupra plicii cotului şi fixaţi-o.
 Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
 Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în
urechii
 Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce
priviţi acul manometrului
 Continuaţi să pompaţi aer până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra
punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în urechi)
 Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă şi restabilind
circulaţia sângelui prin artere; înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în
oscilaţie în momentul în care, în urechi, auziţi prima bătaie clară (lup-dup); această cifră
reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă
 Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi
decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă
 Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului
 Înregistraţi valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele bolnavului,
data înregistrării, valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
REPREZENTAREA GRAFICĂ A T. A.
 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1
cmHg.
 Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră,
aşezat pe verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S.
(tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D.(tensiunea
diastolică).
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 T.A. a pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei
 Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru

Bilanţ negativ-intervenţii:
 Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală
a persoanelor de aceeaşi vârstă;
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
- intoleranţă la activitate
- alterarea randamentului inimii
- exces de volum lichidian
- deficit de cunoştinţe
- alterarea nutriţiei;
- alterarea menţinerii sănătăţii
ATENŢIONĂRI:
 Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de
reverificarea presiunii dacă auziţi cu dificultate sunetele(bătăile cardiace) în urechi
 Măsuraţi T.A. la coapsă dacă accesul la arterele braţului nu este posibil
 Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a
arterei poplitee
 Ajustaţi evaluarea presiunii arteriale inregistrate, dacă folosiţi coapsa, întrucât
există tendinţa ca T.A. să fie mai mare la extremitatea distală faţă de extremitatea
proximală (superioară)
 Măsuraţi presiunea arterială prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului
auricular; întotdeauna veţi obţine exact numai tensiunea sistolică prin această metodă.
EDUCAREA PACIENTULUI:
 Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an
 Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin
echipament digital; deşi costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile
 Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt
oscilante
 Instruiţi pacientul cu hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod
regulat, să reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de
managementul stressului
 Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi,
eventual, un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos.
VIRSTA VAL.NORM. LIMITA SUPERIOARĂ
1an 95/65mm Hg Nedeterminate
6- 9 ani 100/65 mm Hg 120/80 mm Hg
10-13 ani 110/65 mm Hg 125/85 mm Hg
14-17 ani 120/80 mm Hg 135/90 mm Hg
18-adult 120/80 mm Hg 140/90 mm Hg
MĂSURAREA ÎNĂLŢIMII ŞI GREUTĂŢII
OBIECTIVE:
 Stabilirea greutăţii pacientului pentru aprecierea stării de nutriţie şi a
reţinerii apei în organism
 Aprecierea raportului dintre înălţime şi greutate
NECESAR MATERIALE:
 Cântar pentru adulţi
 Antropometru (sau cântar antropometru)
 Carnet pentru notarea valorilor
ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi pacientului necesitatea măsurătorii şi stabiliţi împreună ora
potrivită în cursul dimineţii
 Asiguraţi pacientul, dacă este cazul, că se respectă intimitatea
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Ajutaţi pacientul să se dezbrace de halat
 Explicaţi pacientului să nu mănânce, sau urineze şi să elimine scaunul înainte de
cântărire
Instruiţi pacientul să stea cu călcâiele lipite de tija antropometrului
EFECTUAREA PROCEDURII:
Măsurarea înălţimii
 Aşezaţi pacientul în picioare cu spatele la tija şi sub cursorul taliometrului
 Rugaţi pacientul să stea cu spatele drept şi călciiele lipite de tija
taliometrului
 Coborâţi cursorul până la capul bolnavului şi citiţi pe tijă – gradaţia înălţimii

Măsurarea greutăţii
 Aduceţi balanţa în echilibru şi imobilizaţi acul indicatorului închizând braţul
balanţei
 Verificaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile:
- Bolnav nemâncat
- Vezică urinară golită
- Scaun eliminat
- Asiguraţi-vă că poartă aceleaşi haine la fiecare cântărire
 Folosiţi acelaşi cântar
 Aduceţi cele două cursoare pentru kg şi grame aproape de greutatea estimată a
pacientului
 Rugaţi pacientul să urce pe cântar
 Deschideţi braţul (tija balanţei) şi mişcaţi cele două cursoare (cursorul) până ce
acul se stabileşte din nou la zero
 Fixaţi scara cursorului şi rugaţi pacientul să coboare
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Conduceţi pacientul la pat (dacă este nevoie)
 Ajutaţi-l să se aşeze în pat
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Nu este cazul în general
 Cântarele mobile sunt aduse la locul lor
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi valorile inălţimii şi greutăţii
 Precizaţi dacă din diverse motive nu pot fi indeplinite toate condiţiile
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Cântărirea s-a făcut corect, rezultatul atestă o evoluţie bună
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Valorile obţinute arată scăderea greutăţii la pacienţii slăbiţi, denutriţi, creşterea
greutăţii şi reţinerea apei în organism
 Verificaţi respectarea regimului
MĂSURAREA SI NOTAREA DIUREZEI
OBIECTIVE:
 Obţinerea datelor privind starea morfo-functionala a aparatului renal şi asupra
altor imbolnăviri
 Cunoaşterea volumului diurezei
 Efectuarea unor determinari calitative din cantitatea totală de urină emisă
 Urmărirea bilanţului intrări-ieşiri
NECESAR MATERIALE:
colectarea urinei pe 24 ore:
 Vase cilindrice gradate, cu gât larg, dezinfectate si cu capac
 Culoare albastră ( pix, cariocă, creion);
 Foaie de temperatură (F.T)
 Carnet de adnotări personale

ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi pacientului procedura
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Înmanati recipientul pacientului, asiguraţi spaţiul pentru depozitarea acestuia.
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Colectarea se începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină in ziua următoare,
la aceeaşi oră
 Pacientul urinează dimineaţa şi se aruncă cantitatea de urină emisă
 Se colectează ,apoi, toate urinile emise in 24 ore, pînă a doua zi, la aceeaşi oră,
păstrându-se şi ultima
REPREZENTAREA GRAFICĂ A DIUREZEI
 Se notează prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei
respective
 Spaţiul dintre două linii orizontale al foii de temperatură corespunde la 100ml
urină
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Diureza pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei
 Pacientul nu acuză tulburari la micţiune
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Diureza este sub valoarea normală
 Diureza este peste valoarea normală
 Pacientul acuză dureri si jenă la micţiune
ATENŢIONĂRI:
 Golirea vezicii trebuie să se facă inainte de defecare
 Recipientul cu urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat,
se ţine la răcoare ţi intuneric
VALOAREA NORMALĂ:
-în jur de 1500ml urina/24ore

Capitolul IV
ALIMENTAREA PACIENTULUI
1. Alimentarea activă
2. Alimentarea pasivă
3. Alimentarea artificială
Alimentarea pacientului
OBIECTIVE:
- Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea
organismului
- Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi
prevenirea cronicizării unor îmbolnăviri
PREGĂTIREA MATERIALELOR
 Veselă şi tacâmuri
 Cană simplă
 Cană specială cu cioc sau în funcţie de starea pacientului, tub pentru
administrarea lichidelor
 Tavă, cărucior pentru alimente
 Alimente conform regimului recomandat
 Şervetele de masă
 2 prosoape (şervete) pentru protecţia lenjeriei de corp şi pat
ETAPE:
CULEGEŢI DATE DESPRE:
 Afecţiune, regim, orarul meselor, repartizarea alimentelor pe mese
 Posibilităţile de mobilizare, dacă pacientul este imobilizat, dacă are indicaţie de
repaus
 Posibilitatea de a-şi folosi membrele superioare şi nivelul de autonomie (se poate
alimenta singur-activ, sau este alimentat de altă persoană - pasiv)
 Efectuarea unor examene care impun un anumit regim sau restricţii alimentare
înainte sau după acestea
 Administrarea unor medicamente înainte, în timpul mesei sau după masă
 Preferinţele alimentare ale pacientului
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Stimulaţi autonomia
 Explicaţi pacientului importanţa alimentaţiei şi a respectării regimului pentru
evoluţia favorabilă a bolii
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Respectaţi recomandările cu privire la mobilizarea ei asiguraţi pacientul de
ajutorul dumneavostră
 Ajutaţi pacientul să se spele pe mâini
 Aşezaţi pacientul într-o poziţie confortabilă în raport cu starea sa generală:
- Şezând la masă în salon sau în pat
- Semişezând pentru pacientul care se poate ridica puţin în decubit lateral stâng dacă
pacientul este dreptaci, cu capul uşor ridicat
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru servirea mesei: salonul este
aerisit, au fost îndepărtate bazinetele şi urinarele, nu se fac tratamente, nu se face curat în
salon
 Identificaţi pacientul şi regimul alimentar recomandat
 Ajutaţi pacientul să-şi spele mâinile
 Pregătiţi alimentele pe o tavă acordând atenţie aspectului estetic
 Îmbrăcaţi un halat curat şi mănuşi
ALIMENTAREA ACTIVĂ
Servirea mesei la pat în poziţie şezând sau semişezând
 Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă
 Protejaţi lenjeria pacientului cu ajutorul unui prosop dacă este cazul
 Aşezaţi tava cu alimente în faţa pacientului sau adaptaţi o masuţă specială
 Ajutaţi pacientul să taie alimentele dacă este necesar
 Observaţi dacă pacientul consumă toate alimentele
Alimentarea activă la pat în poziţie de decubit lateral
 Aşezaţi pacientul în decubit lateral lăsând liber braţul dominant (de obicei drept)
 Ridicaţi uşor capul pacientului şi protejaţi patul pacientului cu un prosop curat
 Aşezaţi sub bărbia pacientului un prosop curat
 Puneţi tava cu alimente pe marginea patului, pe un taburet sau pe noptieră aşa
încât pacientul să vadă ce mănâncă
 Tăiaţi alimentele în bucăţi mici
 Ajutaţi pacientul să bea lichide prin sucţiune sau cu ajutorul unei căni
speciale
ALIMENTAŢIA PASIVĂ
 Aşezaţi pacientul în poziţie şezând (dacă are membrele superioare afectate) sau
semişezând (dacă este imobilizat, adinamic, epuizat, în stare gravă)
 Protejaţi lenjeria de pat şi de corp folosind prosoape curate sau aleza absorbantă
 Plasaţi tava cu alimente pe noptieră, pe un taburet sau pe o măsuţă adaptabilă la
pat
 Aşezaţi-vă în partea dreaptă a pacientului (de regulă) pe un scaun, verificaţi
temperatura alimentelor
 Ridicaţi cu o mână (stânga) capul bolnavului cu pernă şi administraţi supa cu
lingura pe jumătate plină
 Asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit înainte de a administra o nouă cantitate
 Rezervaţi-vă suficient timp pentru a putea face mici pauze dacă este nevoie
 Tăiaţi alimentele în bucăţi mici fără să le atingeţi cu mâna
 Încurajaţi pacientul să consume alimentele purtând o discuţie agreabilă
 Folosiţi linguriţa sau o pipetă dacă pacientul este în stare foarte gravă sau are
tulburări de deglutiţie
 Observaţi permanent faciesul pacientului
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă dacă nu poate singur
 Refaceţi patul, îndepărtaţi eventualele firmituri sau schimbaţi lenjeria dacă este
necesar
 Verificaţi dacă prezintă cumva senzaţie de greaţă
 Ajutaţi pacientul să-şi facă toaleta cavităţii bucale
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Îndepărtaţi vasele muradare şi resturile alimentare
 Aerisiţi încăperea
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi :
 Cantitatea de alimente şi lichide ingerate
 Modificările de apetit: dispariţia, diminuarea, exagerarea, refuzul alimentelor, nu-i
place mâncarea, respectă restricţiile religioase, refuză anumite alimente
 Prezintă sete exagerată
 Acuză senzaţie de greaţă, de rău în timpul mesei sau după masă
 Acuză senzaţia de plenitudine
 Refuză regimul recomandat, consumă alimente nepermise
 Recomandări speciale care trebuie comunicate turei următoare: mese mici şi
dese, în timpul nopţii, restricţie alimentare pentru examinările din zilele următoare

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII


Bilanţ pozitiv:
 Pacientul consumă întreaga cantitate de alimente şi se hidratează corespunzător
 Exprimă stare de confort
 Respectă regimul alimentar, o parte din simptome au dispărut
Bilanţ negativ-intervenţii:
Pacientul nu consuma întreaga cantitate de alimente
 Cercetaţi cauzele: apetit diminuat, condiţii necorespunzătoare de servire a mesei,
nu-i plac alimentele, consumă alimente aduse de aparţinători, şi respectă religia
Pacientul refuză anumite alimente, acuză greaţă
 Se consemnează observaţiile şi se anunţă medicul
ALIMENTAREA ARTIFICIALĂ
OBIECTIVE:
- introducerea alimentelor in organism, prin mijloace artificiale (sonda gastrică sau
intestinală, gastrostomă, pe cale parenterală, prin clismă)
ALIMENTAŢIA PRIN SONDĂ GASTRICĂ
NECESAR MATERIALE
- aleză pentru protecţie
- sondă prin care se face alimentaţia (Einhorn sau Faucher)
- seringi
- pense hemostatice
- pâlnie
- tăviţă renală
- alimente
ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICA:
 Oferiţi pacientului informaţii clare, accesibile despre modul de alimentare pentru
a-i reduce teama şi a obţine colaborarea sa
 Încurajaţi pacientul să se alimenteze singur pentru a-şi recăpăta autonomia
PREGĂTIREA FIZICA
 Aşezaţi pacientul în poziţie şezând, pe marginea patului sau pe un scaun cu
spătar, astfel încât sonda să fie menţinută în poziţie verticală, paralelă cu toracele
EFECTUAREA PROCEDURII:
- se introduce sonda gastrică (vezi sondajul gastric)
- în caz de stază gastrică se aspiră conţinutul şi se efectuează spălătură găstrică
- se aşează pâlnia la capatul liber al sondei şi se toarnă lichidul alimentar 200-
400ml, încălzit la temperatura corpului
- se introduc 200-300ml apa şi o mica cantitate de aer pentru a goli sonda
- se penseaza sonda
- se extrage cu atenţie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI:
 Observaţi starea generală a pacientului
 Aşezaţi-l în poziţie comodă
EVALUAREA PROCEDURII:
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul este compliant şi respectă indicaţiile oferite.
 Toleranţa digestivă este bună.
 Cantitatea de alimente este adaptată posibilităţilor de digestie şi de absorbţie ale
stomacului.
Bilanţ negativ-intervenţii:
Pacientul nu este compliant.
Toleranţa digestivă este scăzută.
Capacitatea de digestie şi de absorbţie a stomacului este redusă iar pacientul prezintă
semne de denutriţie.
 Informaţi medicul pentru a stabili conduita terapeutică
ALIMENTAŢIA PRIN GASTROSTOMĂ
NECESAR MATERIALE:
 O pâlnie din plastic
 Recipientul cu lichid alimentar (supă, ceai)
 Bagheta pentru propulsarea alimentelor pe sondă
ETAPE:
PREGATIREA PSIHICA:
 Oferiţi pacientului informaţii clare, accesibile despre modul de alimentare pe
stomă pentru a-i reduce teama şi a obţine colaborarea sa
 Încurajaţi pacientul să se alimenteze singur pentru a-şi recăpăta autonomia
PREGATIREA FIZICA:
 Aşezaţi pacientul în poziţie şezând, pe marginea patului sau pe un scaun cu
spătar, astfel încât sonda să fie menţinută în poziţie verticală, paralelă cu toracele
EFECTUAREA PROCEDURII:
Explicaţi pacientului care se alimentează singur:
 Să-şi spele mâinile
 Să îndepărteze dopul de la sondă
 Să adapteze pâlnia la capătul sondei menţinând-o în poziţie verticală
 Să introducă pe rând felurile de mâncare din regimul de stenoză, astfel:
- lichidul să-l toarne încet pe pâlnie, nu mai mult de 100 ml o dată pentru a nu
destinde brusc stomacul
- alimentul solid pasat să-l verse în pâlnie şi să-l împingă pe sondă cu ajutorul
baghetei de plastic sau lemn
- să adauge din când în când lichid alimentar, pentru a uşura înaintarea alimentului
pasat
- să nu introducă la o "masă" mai mult de 400 g de alimente pasate datorită
tulburărilor de digestie şi de absorbţie existente
 Să termine totdeauna "masa" cu lichid pentru a spăla lumenul sondei
 Să astupe capătul sondei cu dopul de plastic sau cauciuc
 Să fixeze sonda în poziţie verticală, paralelă cu toracele
 Să evite poziţia de decubit dorsal după masă întrucât favorizează "regurgitarea"
conţinutului pe sondă
 Să-şi spele mâinile după masă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Observaţi tegumentul din jurul stomei
 Protejaţi pielea cu un unguent cu zinc şi refaceţi pansamentul din jurul stomei
cazul regurgitării sucului gastric.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul este compliant şi respectă indicaţiile oferite.
 Toleranţa digestivă este bună.
 Cantitatea de alimente este adaptată posibilităţilor de digestie şi de absorbţie ale
stomacului.
Bilanţ negativ-intervenţii:
Pacientul nu este compliant.
Pacientul manifestă atitudini de respingere a imaginii corporale modificate.
 Încurajţi pacientul să-şi accepte imaginea
Toleranţa digestivă este scăzută.
Capacitatea de digestie şi de absorbţie a stomacului este redusă iar pacientul prezintă
semne de denutriţie.
 Informaţi medicul pentru a stabili conduita terapeutică.
CAPITOLUL V
RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI FIZIOLOGICE

Sarcina revine AMG-istei(asistentei medicale generaliste), se face cu mult bun


simţ şi răspundere, trebuie realizata în condiţii optime.
Norme generale:
- orarul recoltărilor(când se recoltează): recoltările se efectuează de obicei dimineaţa,
între orele 7 şi 10; în urgenţe, practic recoltarea se poate face oricând, laboratoarele
funcționând permanent.
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului; bolnavul trebuie să fie nemâncat (a jeun) cu
aproximativ 8 ore înainte.
- pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare recoltării.
Tehnica recoltării propriu-zise:
- completarea corectă a buletinelor de analize (numele şi prenumele bolnavului, secţia,
salonul, patul, numărul foii de observaţie, analiza cerută, data, numele medicului ce a
indicat recoltarea).
- etichetarea produsului recoltat
- păstrarea şi transportarea produsului recoltat
Efectuarea puncţiei venoase
- reprezintă înţeparea unei vene cu ajutorul unui ac ataşat la o seringă.
Scop: - recoltarea de sânge
– explorator: se recoltează sânge pentru cercetarea în laborator a unor constante biologice
ale organismului (glicemia, colesterolul, etc.)
- terapeutic: administrarea medicamentelor intravenoase sau extragerea unei cantități mai
mari de sânge, 150-500 ml în hipertensiunea arterială
Materiale necesare:
- tava medicală acoperită cu câmp steril
- seringi de 5-10 ml sterile
- materiale dezinfectante
- casoleta cu tampoane, comprese sterile
- garou
- muşama/ aleză pentru protejarea patului
- recipienţi pentru recoltarea sângelui: eprubete, sticle curate, spalate, uscate, goale sau cu
substanţă chimică (anticoagulant,etc), mediu de cultură, plăci Petri
- taviţă renală
- pense anatomice
*Pregătirea materialelor: se aleg materialele şi se transportă în apropierea bolnavului.
*Pregătirea fizică şi psihică: se explică necesitatea tehnicii, scopul acesteia, apoi se invită
bolnavul să stea cu brațul în extensie (decubit dorsal sau șezând)
Locuri de elecţie: la plica cotului, unde se anastomozează vena cefalică cu bazilică şi
formează marele M venos.
A. În scop explorator:
- efectuarea puncţiei: se aplică garoul în treimea inferioară a braţului; cu ajutorul
degetelor palpatoare palpăm venele; se pune în evidenţă vena cea mai vizibilă; se
dezinfectează locul ales cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod; se solicită bolnavului
să închidă pumnul şi să rămână cu el închis; seringa se ţine în mâna dreaptă şi puncţia
începe dedesubtul venei care urmează să fie puncţionată, fixând zona cu policele şi
tracţionând uşor tegumentele pentru a fixa mai bine vena; se introduce acul în mijlocul
venei, în direcţia axului longitudinal, cu bizoul orientat în sus; se simte acul trecând prin
stratul de piele, mai rezistent şi peretele venei, mai elastic; se împinge acul de-a lungul
venei, la o adâncime de 1 – 1,5 cm; cu mâna stângă se trage încet pistonul, aspirând –
dacă acul este corect plasat în venă, în seringă apare sânge; se aspiră cantitatea de sânge
necesar pentru analiza dorită; apoi se desface nodul garoului şi bolnavul deschide
pumnul. Se aplică un tampon de vată uscat peste locul unde este acul, se retrage apoi
acul; tamponul se menţine apăsat, pentru efectuarea hemostazei. Cotul nu se îndoaie,
pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor. Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool sau
tinctură de iod.
Incidente:
- sângele poate infiltra ţesutul perivenos (hematom) – se retrage acul şi se comprimă
regiunea cu un tampon steril
- acul poate trece dincolo de venă, perforând şi peretele opus – se retrage uşor acul
- bolnavul poate prezenta ameţeli, paloare, lipotimie – puncţia este oprită imediat şi se
anunţă medicul.
B. În scop terapeutic: paşii de execuţie sunt la fel ca la puncţia venoasă, dar după ce acul
a pătruns în venă, se îndepărtează garoul, iar dacă vena nu a fost afectată (hematom), lent
se efectuează injecţia intravenoasă.
Recipienţii cu sânge recoltat se etichetează şi cu buletinele de analiză se trimit la
laborator.
Îngrijirea post tehnică: acele se aruncă, supravegherea bolnavului; reorganizarea locului
de muncă; spălarea pe mâini.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice, biochimice,
serologice şi parazitologice
- sângele se recoltează pentru examene biochimice, hematologice, serologice,
microbiologice sau parazitologice. Se efectuează de către AMG-istă făcându-se prin:
- înţepare la adult (în pulpa degetului sau lobul urechii);
- înţepare la copii în faţa plantară (degetul mare la picior sau călcâi);
- puncţie venoasă sau arterială.
A. Recoltarea sângelui capilar
- prin înţepare, pentru examene hematologice (hemoleucograma, dozarea hemoglobinei, a
timpului de sângerare, de coagulare, determinarea protrombinei, trombocite)
Materiale necesare: tavă medicală curată, alcool medicinal, ace sterile, tampoane vată,
pipete Potain, (pentru numărarea elementelor figurate ale sângelui), lame degresate.
Efectuarea:
- pregătirea materialelor
- pregătirea psihică şi fizică a pacientului
- efectuarea tehnicii: se aseptizează pulpa degetului inelar sau mijlociu, se evită
congestionarea prin frecare prea puternică; cu acul steril cu o mişcare rapidă se înţeapă
puţin lateral pulpa degetului; cu un tampon uscat, se şterge prima picatură, se lasă să se
formeze a doua picatură fără să se apese, apoi se recoltează sângele, fie cu pipete, fie cu
lama.
Efectuarea unui frotiu de sânge:
- lamele se spală, se degresează, se usucă; pe o lamă se aşează o picatură de sânge în
partea stângă a lamei peste care se aşează o lamelă cu margini şlefuite, într-un unghi de
45 de grade; după ce picătura de sânge s-a întins prin capilaritate, lamela se împinge către
partea liberă a lamei, păstrându-se mereu aceeaşi înclinaţie şi antrenând toată picătura,
fără să o fracţioneze.
- se agită lama pentru uscare
- buletin de analiză
- transport urgent la laborator
Totul se face numai din sânge proaspăt!!
B. Recoltarea sângelui venos:
-pentru examene hematologice(VSH şi hemoleucogramă; VSH se recoltează sange prin
puncţie venoasă + anticoagulant)
Sedimentarea = aşezarea progresivă a elementelor figurate ale sângelui spre fundul unei
eprubete din sângele necoagulabil lăsat în repaus - este un fenomen fizic.
VSH = viteza de sedimentare a hematiilor = rapiditatea(viteza) cu care se produce
aşezarea hematiilor. Poate fi influenţată de procesele inflamatorii (amigdalita,
otita)infecțioase, reumatologice, neoplezice, acestea provoacă accelerarea căderii
hematiilor.
Materiale necesare:
- 1-2 seringi de 2 ml sterile
- soluţie citrat de Na 3,8% (anticoagulant)
- stativ de eprubete cu pipete Westergreen + materiale necesare pentru puncţia venoasă.
- spălarea pe mâini
- pregătirea psihică şi fizică
- pregătirea puncţiei venoase.
Efectuarea:
- se aspiră 0,4 ml citrat de Na 3,8% în seringă de 2 ml + 1,6 ml sânge = 2 ml în total, se
agită eprubeta; se retrage acul, se face hemostaza; apoi eprubeta se trimite la laborator,
etichetată cu datele pacientului (nume, salon, pat).
- reorganizarea locului de muncă
Interpretarea rezultatelor:
VSH: valorile normale sunt de 3-5mm/ la prima oră, 5-10 mm la 2 h -la femei, cu 1-3
mm/h mai mult ca la bărbaţi
Hemoleucograma:
1. HEMATII: valori normale: 4.000.000 - 5.200.000/mm3. Creşterea numărului de
hematii peste valorile normale: poliglobulie. Scăderea numărului de hematii sub valorile
normale: anemie
2. LEUCOCITE: valori normale: 6000 - 7000/mm3. Limite fiziologice: 4000
-10000/mm3. În plus: leucocitoza. În minus: leucopenie
3. TROMBOCITE: valori normale: 250000 - 400000/mm3. În plus: trombocitoza. În
minus: trombocitopenie.
FORMULA LEUCOCITARĂ
POLI MORFONUCLEARE:
- neutrofile: 65%
- eozinofile: 2 - 3%
- bazofile: 0,5 - 1%
LIMFOCITE: 25 - 28%
MONOCITE: 6 - 7%
PLASMOCITELE: nu se găsesc în mod normal; sunt prezente doar în cazuri
patologice(mielomul multiplu).
Hematocritul: - valorile normale sunt 45% la bărbaţi, 40% la femei.
Recoltarea sângelui pentru examinări biochimice:
- se efectuează prin puncţie venoasă, dimineaţa pe nemâncate(à jeun);
- se recolteaza între 2-5ml sânge fără anticoagulant
Se pot determina: ureea, creatinina, acidul uric, colesterolul total şi fracţiunile sale –HDL
colesterol, LDL -colesterol, teste de disproteinemie, fosfatemie, fosfataza alcalină,
transaminaze, amilazemie, electroforeza, calcemie, sideremie, rezerva alcalină.
* Se recoltează 2ml sânge + 4mg florura de Na pentru determinarea fibrinogenului.
Alte substante anticoagulante:
- citrat de Na 3,8%, florura de Na, oxalat de K, EDTA, heparina
Recoltarea sângelui pentru examenele serologice
- examenele cercetează prezenţa sau absenta anticorpilor în serul bolnavului.
- aceste examinări se utilizează pentru depistarea bolilor infectioase (febra tifoidă, sifilis,
holera); de asemenea, sunt utile în diagnosticul şi monitorizarea unor boli reumatologice
(poliartrita reumatoidă) sau autoimune (hepatita autoimună, ciroza biliară primitivă).
- recoltarea se face prin puncţie venoasă direct în eprubetă, fără seringă, în cantitate de 5 -
10 ml.
- după coagulare se desprinde cheagul de peretele eprubetei şi după 30 de minute se
decantează serul într-o eprubetă direct sau cu ajutorul unei pipete Pasteur sterile; serul
nehemolizat are culoare gălbuie, iar cel hemolizat este de culoare roz.

Recoltarea produselor biologice şi patologice pentru ex. de laborator:


Recoltarea sângelui
Recoltarea urinei
Recoltarea materiilor fecale pentru examene de laborator
Recoltarea exsudatului faringian
Recoltarea sputei prin expectoraţie
Recoltarea secreţiei uretrale la bărbat
Recoltarea secreţiilor purulente din leziuni
Recoltarea secreţiilor vaginale
RECOLTAREA SÂNGELUI
PUNCŢIA CAPILARĂ
OBIECTIVE :
 Prelevare de sânge capilar pentru analize de laborator (HLG, dozarea
hemoglobinei, glicemie), prin înţepătura în pulpa degetului.
NECESAR MATERIALE :
 Tavă medicală
 Ace seringă sau dispozitiv pentru puncţie capilară
 Tampoane de vată
 Soluţie dezinfectantă
 Hârtie de filtru
 Mănuşi de protecţie
 Lame de sticlă
 Tuburi; pipete
 Seruri
ETAPE :
PREGĂTIRE PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIRE FIZICĂ:
 Poziţionaţi pacientul: şezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie de starea
generală
 Alegeţi locul de elecţie :
- adult: - pulpa degetului inelar sau mijlociu
- lobul urechii
- copil: - faţa plantară a halucelui
- călcâi
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi recomandarea medicală
 Spălaţi-vă pe mâini
 Îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
 Masaţi uşor locul efectuării puncţiei
 Aseptizaţi regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în dezinfectant
 Aşteptaţi evaporarea soluţiei dezinfectante
 Pe locul perfect uscat înfigeţi acul la 2-3 mm profunzime (picătura să apară
spontan), perpendicular pe straturile cutanate
 Ştergeţi prima picătură cu hârtie de filtru
 Prelevaţi sângele în funcţie de scopul urmărit:
- Pe lama perfect uscată şi curată (frotiu- hemoleucograma, timp de
coagulare)
- Se aspiră în tuburi(pentru analiza gazelor sanguine)
- Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie)
- 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picatura groasă- dg. malarie şi
tifos exantematic)
- Ştergeţi cu un tampon steril
- Faceţi o uşoară compresiune
- Observaţi starea pacientului
- Aplicaţi un tampon steril uşor compresiv
 Reorganizarea locului de munca :
- Acele, dispozitivele pentru puncţie capilară folosite se colectează în recipiente
speciale pentru obiecte tăietoare, înţepătoare (cu pereţii duri)
- Tampoanele de vată sau hârtia de filtru, mănuşile se colectează în recipiente speciale
pentru materiale cu potenţial infecţios
- Dezbrăcaţi mănuşile
- Spălaţi-vă pe mâini
NOTAREA PROCEDURII IN DOCUMENTE
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:
- Data, motivul efectuării puncţiei
- Semnătura
EVALUAREA REZULTATELOR :
Bilanţ pozitiv (obiective realizate):
 Pacient colaborant
 Pacientul nu prezintă sângerare
 Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
Bilanţ negativ (obiective nerealizate)
 Sângerare la locul puncţiei
 Comprimaţi locul înţepăturii mai multă vreme
 Nu se obţine suficient sânge
 Strângeţi degetul de la distanţă
 Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele
 La nevoie repetaţi înţepătura
PUNCŢIA VENOASĂ
OBIECTIVE :
 Crearea accesului la o venă pentru:
- recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator
- extragerea unei cantităţi de sânge
- introducerea medicamentelor în circulaţia venoasă
NECESAR MATERIALE :
 Garou
 Mănuşi de unică folosinţă
 Seringi; ace; o branulă; sistem vacutainer (după scop)
 Tampon
 Alcool
 Aleză absorbantă
 Etichetă
 Eprubete
 Bandă adezivă non alergică
 Formulare pentru laborator
 Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit
 Tăviţa renală
 Recipient pentru colectarea materialelor
ETAPE :
PREGĂTIRE PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin
dureroasă
 Explicaţi-i pacientului că îi veţi recolta sânge sau veţi introduce medicamente
 Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
 Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie,
stare de greaţă, vărsătură
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIRE FIZICĂ:
 Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul
şi locul puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezând)
 Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Identificaţi pacientul
 Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
 Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului,
mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii
 Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
 Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind
direcţionate departe de zona de puncţie
 Palpaţi vena
 Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
 Montaţi seringa şi ataşaţi acul
 Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea
tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii
pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni
mai vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15
 Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări circulare
de la centru în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele
în interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se
întinde pielea dreaptă pe venă
 Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 10-
30°, de deasupra venei sau dintr-o parte a venei, în poziţie oblică
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu
acul în venă 1-2 cm

 În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului


 Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor
indicate de medic)
 Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator
 Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage
acul cu seringa cu sânge (dacă tehnica nu impune altfel)
 Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu
seringa
 Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până
se opreşte sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea
hematomului
 După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
 Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă

 Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba


recoltată, secţia care trimite proba de sânge la laborator

 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă


 Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
 Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
 Verificaţi locul puncţiei venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom
 Sfătuiţi pacientul să nu flecteze antebraţul pe braţ
 Rorganizarea locului de munca:
- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mânuşile
- Spălaţi mâinile
Recoltarea sângelui venos cu sistemul vacutainer
este cea mai nouă şi mai modernă metodă de prelevare a sângelui, asigurând confortul
pacientului şi al asistentei medicale.
materiale necesare:
- holder – un tub de material plastic care prezintă, la partea superioară, amboul la care se
ataşează acul de puncţie prin înfiletare, iar la partea inferioară două aripioare
- acul de puncţie protejat de carcasa bicoloră
- tuburi vacuumtainer cu dopuri de diferite culori convenţionale
- materiale necesare efectuării puncţiei venoase.
- execuţie:
- asistenta medicală se spală, îmbracă mănuşi sterile
- verifică banda de siguranţă a acului – integritate, valabilitate
- îndepărtează carcasa de culoare albă a acului prin mişcări de răsucire
- înfiletează capul liber al acului în holder
- alege locul puncţiei şi îl aseptizează
- execută puncţia venoasă: introduce tubul în holder apucând aripioarele cu indexul şi
mediusul, iar cu policele împinge tubul în holder şi astfel va fi străpunsă diafragma
gumată a dopului; după prelevarea sângelui, se scoate tubul din holder prin mişcări de
împingere asupra aripioareler laterale şi i se imprimă mişcări uşoare de înclinare –
răsturnare pentru omogenizare cu aditivul; apoi se introduce tubul următor;
- apoi se retrage acul din venă; eprubetele se etichetează şi se trimit la laborator.
- acul utilizat se aruncă în containerul destinat special pentru acest scop.
Tuburile vacuumtainer se utilizează în funcţie de codul de culoare a dopului de
cauciuc
* roşu şi portocaliu: pentru biochimie clinică: se pot determina glicemia, transaminazele,
amilazemia, ureea, creatinina, acidul uric, bilirubina totală(cu cele două fracţiuni, directă
şi indirectă);
* verde: ionogramă sanguina;
* negru: pentru determinarea VSH-ului(se agită după recoltare printr-o mişcare lentă);
* bleu: pentru determinări de coagulare: fibrinogen, timp de protrombină (se agită după
recoltare printr-o mişcare lentă);
* mov: pentru determinări hematologice: hematocrit, hemoleucogramă cu formulă
leucocitară(se agită după recoltare printr-o mişcare lentă).
I spalare II palpare

III asepsie locala IV punctionare

V recoltare VI compresa locala

NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
 Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la
laborator
 Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
 Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce
probe aţi recoltat, când au fost trimise la laborator
EVALUAREA REZULTATELOR :
Bilanţ pozitiv (obiective realizate):
 Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
 Semnele vitale sunt normale
 Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
 Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţă, vomă, hematom
Bilanţ negativ(obiective nerealizate)
 Leşinul, starea de greaţă sau vomă - anunţaţi medicul
 Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
 Refuzul pacientului privind puncţia venoasă - anunţaţi medicul
 Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur (hematomul)
- comprimaţi locul cu un tampon steril
- nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă
- aplicaţi compresă rece
- aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
 Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
 Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
 Infecţia - evitarea prin efectuarea procedurii în siguranţă
ATENŢIE:
 Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o
venă deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
 Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
 Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
 Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
 Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se
menţine o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din
venă pentru a preveni formarea unui hematom
 Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta
creşte riscul de tromboflebită
 La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant
pentru puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
 La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HLG
OBIECTIVE :
 Efectuarea diagramei sângelui prin care se determină: Hb, Ht, elementele figurate,
formula leucocitară
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
 Vacutainer cu EDTA (cu capac mov )
 Soluţie dezinfectantă (alcool);
 Tampon de vată, sau tampon impregnat cu dezinfectant
 Garou
 Tăviţă renală
 Mănuşi de unică folosinţă
 Aleza pentru protecţie

ETAPE :
PREGĂTIRE PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Obţineţi consimţământul informat
 Încurajaţi şi susţineţi pacientul
PREGĂTIRE FIZICĂ:
 Atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore şi să stea în repaus fizic la
pat
 Verificaţi dacă a respectat recomandările
 Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie
venoasă
 Alegeţi vena cea mai proeminentă
EFECTUAREA PROCEDURII
 Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
 Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
 Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
 Aplicaţi garoul
 Puncţionaţi vena
 Dezlegaţi garoul
 Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG
 Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
 Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
 Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 5'
 Agitaţi lent vacutainerul
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Aplicaţi un plasture locul puncţiei
 Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mâinile cu apă şi săpun
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: - Data şi ora recoltării;
 Notaţi eventualele manifestări ale pacientului
PREGATIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
 Etichetaţi recipientul tubului vacuette
 Completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA REZULTATELOR
Bilanţ pozitiv:
 Puncţia se desfăşoară fără incidente
 Pacientul exprimă stare de confort
 Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
Bilanţ negativ :
 Perforarea venei şi apariţia hematomului
 Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotemie
 Se produce coagularea sângelui
 Se produce hemolizarea sângelui
 Verificaţi dacă s-a respectat raportul dintre sânge şi anticoagulant, dacă s-au
respectat condiţiile de recoltare
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU PROBELE DE COAGULARE
OBIECTIVE :
- Determinarea coagulabilităţii sângelui prin diferite tipuri de investigaţii.
NECESAR MATERIALE ;
 Tavă medicală/cărucior
 Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc la ambele capete
 Tuburi vacuette cu soluţie anticoagulantă
 Soluţie dezinfectantă (alcool)
 Tampoane cu dezinfectant
 Tăviţă renală
 Garou
 Aleză absorbantă
 Mănuşi de unică folosinţă
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Obţineţi consimţământul informat
 Încurajaţi şi susţineţi pacientul
PREGATIREA FIZICĂ:
 Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic
 Aşezaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit de pat ca pentru
puncţia venoasă
 Alegeţi vena
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Recoltarea sângelui pentru determinarea: Timpului Quick, T. Howell,
Fibrinogenului
 Spălaţi mâinile/dezinfectaţi/îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
 Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioară a acului
 Legaţi garoul
 Puncţionaţi vena
 Dezlegaţi garoul
 Fixaţi tubul vacuettei destinate recoltării
 Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
 Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
 Exercitaţi presiune asupra tamponului 2-3'
 Agitaţi lent prin răsturnarea tuburilor vacuette pentru omogenizare
 Aplicaţi un plasture peste tampon
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
 Notaţi reacţia pacientului
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
 Etichetaţi vacutainerul pentru laborator
 Completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul nu a prezentat stare de leşin
 La locul înţepăturii tegumentele au aspect normal
 Sângele este recoltat corespunzător (necoagulat, nehemolizat)
Bilanţ negativ :
 Hematom prin perforarea venei
 Produs coagulat prin nerespectarea cantităţii de sânge/anticoagulant sau prin
neomogenizare
 Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU VSH
OBIECTIVE
 Determinarea rapidităţii cu care se produce sedimentarea (aşezarea progresivă)
hematiilor pe fundul eprubetei din sângele necoagulabil lăsat în repaus
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
 Tub vacuette cu anticoagulant steril (capac negru)
 Tampon cu dezinfectant
 Mănuşi de unică folosinţă
 Garou, tăviţă renală,
 Aleza pentru protectie
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Obţineţi consimţământul informat
 Încurajaţi şi susţineţi pacientul
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic
 Verificaţi dacă a respectat recomandările
 Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit pe pat ca
pentru puncţia venoasă
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/puneţi mănuşi de unică folosinţă
 Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
 Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
 Aplicaţi garoul
 Puncţionaţi vena
 Dezlegaţi garoul
 Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării VSH
 Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
 Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
 Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 3'
 Agitaţi lent tubul vacuettei
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi un plasture
 Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
 Observaţi locul puncţiei
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mânuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
 Notaţi reacţia pacientului în timpul procedurii
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
 Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
 Completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente
 Pacientul exprimă stare de confort
 Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează
 Nu apare hematomul local
Bilanţ negativ :
 Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
 Se produce coagularea sângelui
 Se produce hemoliza sângelui
 Greşeala de colectare (cereţi acordul medicului şi pacientului pentru repetarea
recoltării)
 Perforarea venei şi apariţia hematomului(aplicaţi o compresă rece şi apoi un
unguent care favorizează resorbţia)
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE
OBIECTIVE:
 Determinarea componentelor biochimice ale sângelui
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Holder cu ac dublu (special) acoperit cu cauciuc
 Tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea mai rapidă a serului
 Tampoane cu dezinfectant
 Mănuşi de unică folosinţă
 Garou, aleză
 Tăviţă renală
 Recipiente speciale pentru colectarea deşeurilor
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Obţineţi consimţământul informat
 Încurajaţi şi susţineţi pacientul
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel puţin 12 ore
 Poziţionaţi pacientul în funcţie de starea sa (şezând sau decubit dorsal) cu mâna
sprijinită ca pentru puncţie venoasă
 Alegeţi vena cea mai turgescentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Spălaţi mâinile / dezinfectaţi / îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Montaţi acul special la holder prin înşurubare
 Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioară a acului
 Aplicaţi garoul
 Puncţionaţi vena
 Fixaţi tubul vacuette destinat recoltărilor pentru examene biochimice (glicemie,
creatinină, uree, acid uric, calcemie, etc)
 Umpleţi până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
 Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi presiune asupra
acestuia 2-3'
 Aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR –
 Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
 Completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator în condiţii de siguranţă
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Prelevarea se face fără incidente
 Pacientul prezintă stare de confort
Bilanţ negativ :
 Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos
 Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
 Sânge hemolizat
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE SEROLOGICE
OBIECTIVE:
 Cercetarea prezenţei sau absenţei anticorpilor în serul pacientului
NECESAR MATERIALE:
 Tavă medicală
 Holder cu ac dublu acoperit la ambele capete cu cauciuc
 Tuburi vacuette simple sau cu gel (capac roşu)
 Tampoane cu dezinfectant
 Mănuşi de unică folosinţă
 Garou, aleză
 Tăviţă renală
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Obţineţi consimţământul informat
 Încurajaţi şi susţineţi pacientul
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus la pat
 Poziţionaţi pacientul în funcţie de starea sa (şezând sau decubit dorsal) cu mâna
sprijinită ca pentru puncţie venoasă
 Alegeţi vena
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Spălaţi mâinile / dezinfectaţi / îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
 Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
 Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioara a acului
 Aplicaţi garoul
 Puncţionaţi vena
 Fixaţi tubul vacuette în care se găseşte gel destinat recoltării pentru examene
serologice (VDRL, ASLO, Weill Felix, Waler Rose, Widall, ELISA )
 Umpleţi până la semn recipientul cu sânge cca 10ml
 Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi comprimaţi locul 2-3'
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU –
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
 Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
 Completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Prelevarea se face fără incidente
 Pacientul prezintă stare de confort
Bilanţ negativ :
 Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos
 Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE BACTERIOLOGICE -
HEMOCULTURĂ
OBIECTIVE :
 Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de
cultură - efectuarea antibiogramei
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Soluţie dezinfectantă (betadine, clorhexidine, alcool 70°)
 Tampoane de vată şi comprese sterile
 Câmp steril
 Mănuşi sterile
 Mască
 Garou
 2 flacoane cu medii de cultură (unul pentru germeni aerobi şi altul pentru germeni
anaerobi)
 Holder, ac dublu (special) acoperit la ambele capete cu cauciuc
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate
repeta
 Obţineţi consimţământul informat
 Încurajaţi şi susţineţi pacientul
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece
poate prezenta frisoane
 Alegeţi vena cea mai turgescentă
 Curăţaţi regiunea plicii cotului
 Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

EFECTUAREA PROCEDURII:
 Participă două asistente
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Dezinfectaţi mâinile/îmbrăcaţi mănuşile sterile
 Izolaţi locul cu câmpul steril
 Montaţi acul dublu la holder
 Rugaţi persoana care vă ajută să aplice garoul
 Dezinfectaţi locul de puncţionat cu alcool de 70°
 Puncţionaţi vena
 Adaptaţi la acul holderului flaconul cu mediu de cultură pentru germeni aerobi
 Recoltaţi sânge până la semnul de pe flacon
 Adaptaţi la acul holderului cel de al doilea flacon cu mediu de cultură pentru
germenii anacrobi - Recoltaţi sânge până la semnul de pe flacon
 Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool iodat
 Comprimarea venei 2 - 5' de către ajutor
 Omogenizaţi uşor pe un plan orizontal (sângele cu mediul de cultură din flacon)
 Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă
 Acoperiţi pacientul pentru că frisonează
 Observaţi faciesul, tegumentele (extremitaţilor), comportamentul pacientului
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile şi masca
 Spălaţi mâinile
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
 Scrieţi pe etichetele flacoanelor datele pacientului
 Completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat la laborator flacoanele şi introduceţi-le în termostat la 37°
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire prin lipirea codurilor de bon de pe
flacoanele în care s-a făcut recoltarea
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
Bilanţ negativ
 Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos
 Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
RECOLTAREA URINEI
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR DE URINĂ
OBIECTIVE :
 Determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
 Examinarea sedimentului urinar
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
 Seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
 Pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină (10ml) este recoltată pe
sondă à demeure
 Mănuşi de unică folosinţă pentru manipularea urinei

ETAPE
PREGĂTIRE PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul conştient
 Explicaţi-i procedura în termeni accesibili
 Obţineţi colaborarea
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie
 Fixaţi punga colectoare la nivelul organelor genitale, cu adeziv, în cazul sugarilor
şi copiilor mici
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- Să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de cauciuc
- Să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient:
ortostatism la bărbat şi poziţie şezândă la femeie
- Să colecteze 10 ml urină direct în recipient
- Să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- Să-şi spele mâinile
- Să eticheteze recipientul
 În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- Clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Dezinfectaţi sonda
- Puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- Aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- Transferaţi urina în recipient
- Spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul
cerut, data şi ora recoltării
- Transportaţi urina la laborator imediat
- Colectaţi materialele folosite în containere speciale conform PU
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII :
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
 Data şi ora recoltării
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv :
 Mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual
 Urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
 Sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar
Bilanţ negativ :
 Mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual
(aruncaţi urina - recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie )
 Urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut - Anunţaţi medicul
 Sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau
epitelii - Anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină
 Urina conţine albumină sau glucoza - Anunţaţi medicul
RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI (UROCULTURA)
OBIECTIVE
 Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea
antibiogramei
Pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
NECESAR MATERIALE :
pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
 Apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
 Antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
 Comprese sterile
 Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
 Bazinet dacă este necesar
 Container pentru deşeuri
 Tavă medicală
 Comprese sterile
 Antiseptic; soluţie de clorhexidină
 Seringă şi ace sterile,
 Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
 Container pentru aruncarea materialelor folosite
Pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
 Tavă medicală
 Sondă vezicală pentru bărbat sau femeie
 Comprese sterile
 Recipient steril pentru recoltarea urinei
ETAPE
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi pacientului necesitatea prelevării
 Asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
 Instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Efectuaţi toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil
 Asiguraţi condiţii pentru efectuarea toaletei la pacientul valid
 Asiguraţi intimitatea pacientului.
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi prescripţia medicală
 Identificaţi pacientul
 Prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului
sau recomandarea medicală
Prelevarea fără sondaj:
 Spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
 Recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun
şi clătire abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile
îmbibate în antiseptic
 Colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
 Acoperiţi tubul steril
Prelevarea de către pacientul conştient şi capabil să urineze în mod voluntar
 Explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii.
 Oferiţi-i comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfecţia meatului urinar după
spălare
 Daţi-i pacientului flaconul steril
 Explicaţi-i să urineze la toaletă, lăsând să curgă primul jet şi recoltând urina în
flacon din mijlocul jetului
 Cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei
Prelevarea pe sonda urinară à demeure
 Spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
 Folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 Dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
 Puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi
prelevaţi cantitatea necesară de urină
 Transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator
 Aruncaţi acul şi seringa în containerul special
 Dacă diureza este scăzută:
- Clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi
- Aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen
Prelevarea prin sondaj intermitent:
- Introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau
femeie
- Menţineţi sonda pe durata evacuării urinei
- Lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator
- Evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare
- Îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar
- Aruncaţi materialele folosite în container
- Spălaţi-vă mâinile
- Ajutaţi pacientul să se îmbrace
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform precauţiunilor
universale (P.U.)
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, numele persoanei care a recoltat, aspectul urinei
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
 Respectaţi următoarele reguli generale:
- Transportaţi imediat eşantionul la laborator pentru a evita multiplicarea
germenilor sau
- Păstraţi-l la frigider la +4°C în cazul în care examenul se face mai târziu (nu
mai mult de 12 ore) - Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP,
data şi ora recoltării
- Însoţiţi mostra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a
pacientului, motivul)
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-
urinare şi dezinfecţiei meatului urinar
Bilanţ negativ :
 Contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în
timpul emisiei (bacteriurie slabă < 10000 germeni/ml) (Repetaţi procedura respectând
normele de igiena locală)
 Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
(Păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza
ulterioară a urinei)
 Respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
 Emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic (Oferiţi timp sau recoltaţi prin
sondaj vezical)
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
OBIECTIVE :
 Examinarea macroscopică, biochimică, bacteriologică şi parazitologică
 Stabilirea diagnosticului bolilor infecţioase gastrointestinale
 Depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni
NECESAR MATERIALE :
 Tavă medicală
 Coprocultor steril sau curat şi uscat
 Tampoane sterilizate montate pe porttampoane prevăzute cu dopuri de cauciuc şi
introduse în eprubete sterile
 Sonda Nelaton nr. 16-18 sterilă
 Seringă de unică folosinţă de 10 ml
 Bazinet (ploscă)
 Mănuşi de unică folosinţă
 Prosop de hârtie/hârtie igienică
 Pungă de hârtie, formular de recoltare
ETAPE :
PREGĂTIRE PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul sau / şi familia despre procedura pentru a obţine colaborarea şi
pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIRE FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Administraţi pacientului un purgativ salin (sulfat de magneziu ) dacă nu are scaun
spontan
 Instruiţi pacientul să-şi facă toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
 Recomandaţi o dietă bogată în fibre vegetale sau un regim "alb" în funcţie de
examenul cerut.
EFECTUAREA PROCEDURII:
Recoltarea din scaun eliminat spontan sau provocat pentru examen
coproparazitologic
 Întrucât defecarea nu se poate produce la cerere, instruiţi pacientul:
- Să-şi spele mâinile
- Să folosească mănuşi de unică folosinţă
- Să defece în bazinet sau într-un recipient curat
- Să recolteze, cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente de fecale (cca 50 g)
din diferite zone, mai suspecte, ale scaunului
- Să introducă linguriţa în coprocultor
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor
- Să eticheteze recipientul cu : nume, prenume, data şi ora recoltarii, examenul
cerut
- Să transporte produsul imediat la laborator sau să-l introducă într-o pungă de
hârtie şi să-l păstreze în frigider nu mai mult de 12 ore
Recoltarea directă din rect (pentru examen bacteriologic)
 Descoperiţi regiunea inferioară a corpului
 Spălaţi-vă mâinile şi puneţi-vă mănuşile de unică folosinţă
 Aşezaţi pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra în flexiune
maximă a coapsei pe abdomen
 Îndepărtaţi fesele pacientului
 Introduceţi tamponul steril prin anus în rect şi efectuaţi câteva mişcări de rotaţie -
Îndepărtaţi, apoi, tamponul şi introduceţi-l în eprubeta sterilă fără să atingeţi marginea
acestuia
 Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
 Etichetaţi recipientul
 Trimiteţi-l imediat la laborator pentru însămânţare
Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.
 Aşezaţi copilul, cu blândeţe, în decubit lateral sau dorsal
 Vizualizaţi orificiul anal
 Introduceţi sonda Nelaton pe o distanţa de ≈ 10 cm, respectând regulile de asepsie
 Aspiraţi conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei
 Îndepărtaţi seringa şi sonda din rect
 Transferaţi conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru coprocultură
sau curat şi uscat pentru alte examene
 Efectuaţi toaleta regiunii perianale, la nevoie
 Spălaţi-vă mâinile
 Etichetaţi recipientul
 Trimiteţi imediat produsul la laborator
Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte).
 Instruiţi pacientul:
- Să ţină un regim "alb" timp de 3 zile, fără carne roşie, legume şi fructe verzi,
medicamente şi suplimente nutritive cu conţinut de fier, fără colchicină, salicilaţi, potasiu,
fenilbutazonă, indometacin, steroizi sau compuşi de bismut pentru a evita o posibilă
sângerare cauzată de aceste medicamente
- Să defece într-un bazinet curat
- Să-şi spele mâinile şi să-şi pună mănuşi de unică folosinţă
- Să recolteze cu linguriţa coprocultorului sau cu o baghetă de lemn materii
fecale de la suprafaţa (25-30 g) şi să le introducă în coprocultor sau în alt recipient curat
şi uscat
- Să acopere recipientul cu capacul etanş
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni
croscontaminarea
- Să eticheteze recipientul şi să-l transporte imediat la laborator
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale conform precauţiilor
universale (P.U.)
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi:
- Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri
- Data, felul examenului
- Numele persoanei care a recoltat
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucţiunile oferite
 Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
 Produsul recoltat este adus imediat la laborator evitâdu-se suprainfectarea sau
distrugerea ouălelor de paraziţi prin refrigerare
Bilanţ negativ :
 Materiile fecale sunt amestecate cu urina
 Instruiţi de la început pacientul să defece în ploscă usctă şi curată
 Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obţinerea unor reacţii fals
pozitive(explicaţi-i dinainte consecinţele nerespectării dietei)
 Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o oră) sau
la frigider (peste 12ore) ceea ce modifică acurateţea ţestului
 Pacientul refuză recoltarea
RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN (SNF = secreţia naso-faringiană)

Exudatul faringian = lichid produs printr-un proces inflamator faringian - recoltarea


secreţiilor de la nivel faringian se efectueaza nu numai în angine (inflamaţia faringelui şi
a amigdalelor), ci şi în unele boli care pot fi declanşate de o infecţie faringiană cum ar fi:
glomerulonefritele, reumatismul articular acut.
Scop: explorator (pentru depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui),
depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni.
Recomandări:
- bolnavul trebuie să fie nemâncat, să nu fie sub tratament antibiotic, dezinfectante
faringiene, nu se spală pe dinţi în dimineaţa recoltării.
Materiale necesare:
- tavă cu spatulă linguală sterilizată, eprubete cu tampoane sterile sau cu o ansă sterilă
- medii de cultură: bulion sau geloză
- lame de microscop curate, uscate, degresate
- mască protecţie
- taviţă renală
Pregătirea materialelor
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
- se invită bolnavul să-şi deschidă gura, limba se apasă cu spatula; cu tamponul faringian
steril se şterge depozitul de pe faringe şi amigdale, iar dacă este cazul se dezlipeşte o
porţiune mică din membrana falsă.
- se flambează gura eprubetei, se introduce tamponul faringian şi se închide eprubeta.
- se pot efectua frotiuri sau putem însămânţa pe medii de cultură
- se etichetează eprubetele
- se completează buletinul de analiză
- se transportă imediat la laborator; timpul scurs de la recoltare până la însămânţare nu va
depăşi 5-6 h.
- reorganizarea locului de muncă
OBIECTIVE :
 Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
 Efectuarea antibiogramei
NECESAR MATERIALE :
 Tavă medicală
 Spatulă linguală sterilă;
 Eprubetă cu tampon faringian steril;
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Mască de protecţie;
 1-2 tăviţe renale

ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi procedura pacientului/aparţinătorului (dacă este copil)
 Obţineţi consimţământul informat
 Încurajaţi şi susţineţi pacientul
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Atenţionaţi pacientul sau aparţinătorul să nu înceapă nici un fel de tratament; să
nu mănânce, să nu bea apă, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, să nu-şi instileze
picături în nas în dimineaţa recoltării
 Aşezaţi pacientul pe scaun sau în pat în poziţie şezândă
 Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Folosiţi masca de protecţie
 Invitaţi pacientul să deschidă larg gura
 Deschideţi eprubeta; scoateţi tamponul faringian
 Apăsaţi limba cu spatula linguală sterilă
 Ştergeţi depozitul faringian şi amigdalian (dacă este cazul dezlipiţi şi o porţiune
din falsa membrană)
 Retrageţi tamponul faringian fară a atinge: dinţii, limba, obrajii

 Închideţi repede eprubeta cu dopul


 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
 Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Îndepărtaţi mănuşile/masca
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
 Data şi ora recoltării;
 Notaţi reacţia pacientului, aspectul local
e) PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
 Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea
 Completaţi fişa de laborator
 Transportaţi imediat produsul la laborator
 Comunicaţi laboratorului dacă pacientul a luat medicamente şi care sunt acelea
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Recoltarea s-a făcut fără incidente
 Produsul nu a fost suprainfectat
Bilanţ negativ :
 Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian
se îmbibă cu salivă sau se ating dinţii, limba
 Repetaţi recoltarea folosind alt tampon
 Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei
RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE PT. EX. DE LABORATOR
OBIECTIVE :
 Examinarea macroscopică, citologică şi bacteriologică a sputei
 Diagnosticarea unor boli ale aparatului respirator
NECESAR MATERIALE :
 Tavă medicală
 Recipient steril cu capac potrivit, etanş
 Etichetă / formular cerut de laborator
 Aerosol (clorură de sodiu 10%, acetilcisteină, apă distilată sau sterilă) pentru a
induce tusea, dacă medicul indică
 Batiste de hârtie
 Mănuşi de unică folosinţă dacă este necesar
 Pungi din material plastic
 Recipient special pentru materialele folosite
ETAPE
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce anxietatea şi a obţine colaborarea
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Înstruiţi pacientul să nu mănânce , să nu fumeze, să nu-şi pună picături în nas, să
nu se spele pe dinţi sau să-şi clătească gura cu soluţii dezinfectante înainte de recoltare
pentru a nu influenţa rezultatul
 Apelaţi la drenajul postural şi la tapotări dacă expectoraţia este dificilă
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Instruiţi pacientul să se aşeze pe un scaun, pe marginea patului sau în poziţie
Fowler înaltă dacă starea generală nu este favorabilă
 Cereţi pacientului să-şi clătească gura cu apă simplă pentru a reduce riscul de
contaminare a sputei cu bacteriile din cavitatea bucală sau cu particule de alimente
 Instruiţi pacientul să inspire şi să expire profund de câteva ori provocându-şi tusea
(cel puţin 3 ori); la ultima expiraţie sfătuiţi-l să tuşească
 Sfătuiţi pacientul să tuşească profund şi să expectoreze direct în recipient, cca. 15
ml de spută
 Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţa, opţional
 Acoperiţi recipientul cu capacul
 Ştergeţi exteriorul recipientului cu un şerveţel
 Introduceţi recipientul într-o pungă de material plastic
 Oferiţi pacientului un pahar cu apă curată să-şi clătească gura
 Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie comodă
 Observaţi respiraţia
 Educaţi pacientul să colecteze în continuare sputa pentru a preveni diseminarea
infecţiei
 Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
 Notaţi data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
 Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării,
examenul cerut
 Completaţi formularul cerut de laborator dacă pacientul are febră, dacă a luat
antibiotice sau dacă expectoraţia a fost indusă prin administrare de aerosol (deoarece, în
acest caz, sputa este mai apoasă şi se poate confunda cu saliva)
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul este compliant şi reuşeşte să-şi recolteze sputa şi nu saliva
 Respectarea indicaţiilor de recoltare se reflectă în acurateţea rezultatului testului
Bilanţ negativ :
 Pacientul nu reuşeşte să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi copiii)
 Anunţaţi medicul care vă recomandă altă tehnică de recoltare (prin frotiu,
spălatură gastrică, spălatură bronşică)
 Sputa este amestecată cu saliva şi resturi alimentare din cavitatea bucală
 Sputa este amestecată cu vărsătura declanşată în timpul efortului de tuse.
RECOLTAREA SECREŢIILOR URETRALE LA BĂRBAT
OBIECTIVE:
 Obţinerea informaţiilor referitoare la agenţii patogeni care produc infecţii uretrale.
NECESAR MATERIALE
 Ansă de platină,
 Lampă de spirt
 Lame de sticlă
 Mănuşi sterile
 Etichete sau creion dermatograf
ETAPE
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul cu privire la necesitatea efectuării examenului, momentul
recoltării
 Explicaţi procedura, anunţaţi pacientul să nu urineze înainte de recoltare
 Asiguraţi pacientul că veţi păstra confidenţialitatea
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea
 Obţineţi colaborarea
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Pregătiţi materialele pe o tavă sau măsuţă
 Atenţionaţi pacientul asupra modului de colaborare
 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
 Sterilizaţi ansa de platină prin încălzire la roşu şi aşteptaţi răcirea
 Cu o mână prindeţi glandul şi exercitaţi o uşoară presiune
 Cu cealaltă mână prelevaţi cu ansa flambată prima picătură matinală (dacă
secreţia este insuficientă recoltaţi din uretra anterioară)
 Puneţi picătura pe lamă şi realizaţi frotiul
 Etichetaţi sau scrieţi numele cu creion dermatograf
 Trimiteţi lama la laborator
 Examenul se efectuează ambulator şi bolnavul nu are nevoie de îngrijire specială
 Observaţi aspectul local, sfătuiţi pacientul să respecte tratamentul recomandat
 Flambaţi ansa de platină începând de la tijă către fir
 Puneţi materialele în dulap
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Procedura în palanul de îngrijiri nursing
 Data, ora şi observaţiile privind aspectul local
 Notaţi ce a învăţat pacientul, cum şi-a însuşit informaţiile
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv :
 Recoltarea s-a făcut corect
 Frotiul a permis stabilirea diagnosticului
Bilanţ negativ :
 Frotiul nu este edificator, rezultatul este negativ dar nu exclude prezenţa
gonococilor
 Pacientul nu respectă recomandările şi recoltarea nu se poate face în condiţii
adecvate
RECOLTAREA SECREŢIILOR PURULENTE DIN LEZIUNI DESCHISE
OBIECTIVE :
 Colectarea de secreţii purulente dintr-o leziune deschisa pentru identificarea prin
examene de laborator a microorganismelor ce provoacă infecţia în vederea
precizării diagnosticului
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Pense
 Comprese
 Soluţii dezinfectante
 Mănuşi sterile
 Recipiente sterile pentru colectat produsul (eprubete sterile)
 Tampoane sterile
 Ansa de platină
 Pipeta Pasteur
 Lame de laborator, lampa de spirt
 Leucoplast
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi procedura pacientului
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Poziţionaţi pacientul în funcţie de locul leziunii (plagă chirurgicală cu supuraţie
parietală, plăgi septice, abces, flegmon deschis, vezicule, pustule)
 Asiguraţi intimitatea pacientului
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Identificaţi pacientul
 Verificaţi prescripţia medicală
 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşi sterile
 Curăţaţi suprafaţa leziunii
 Recoltaţi din secreţie:
- prin aspiraţie cu pipeta Pasteur sterilă
- cu ansă de platină sterilizată în prealabil prin încălzire la roşu
- cu tampon steril
 Realizaţi 2-3 frotiuri având grijă să întindeţi uniform secreţia(daca aţi recoltat cu
ansa de platină)
 Introduceţi produsul aspirat sau tamponul cu care aţi recoltat într-o eprubetă
sterilă(daca ati recoltat cu pipeta sau tampon steril)
 Etichetaţi şi trimiteţi la laborator în timp util
 Pansaţi leziunea folosind o tehnică adecvată dacă este nevoie
 Supravegheaţi aspectul pansamentului
 Monitorizaţi funcţiile vitale
 Colectaţi compresele, mănuşile în recipiente speciale pentru materiale cu potenţial
infecţios respectând P.U.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în planul de îngrijire :
 Data, ora recoltării şi numele persoanei care a recoltat
 Aspectul secreţiei
 Aspectul leziunii şi al tegumentelor din jur
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul nu acuză durere
 Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de suprainfectare
Bilanţ negativ :
 Acuză durere şi produce sângerare
 Suprainfectare cu alţi germeni
 Rezultatul nu este corect pentru că produsul nu s-a trimis în timp util la laborator
RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE
OBIECTIVE :
 Analiza citologică sau bacteriologică a secreţiilor vaginale
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Mănuşi de examinare
 Specul vaginal in figura: specul vaginal

 Tampoane porttampon sterile


 Lampa de spirt
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi procedura pacientei
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Prelevarea se face în primele 10 zile de ciclu menstrual
 Cu 2 zile înainte de recoltare se recomandă repaus terapeutic şi sexual
 Se aşează pacienta în poziţie ginecologică, pe masa ginecologică
 Se efectuează toaleta organelor genitale externe cu apă sterilă calduţă, fără
dezinfectanţi
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Identificaţi pacienta
 Verificaţi prescripţia medicală
 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşi sterile
 Îndepărtaţi labiile mari si mici
 Recoltaţi cu porttamponul steril din urmatoarele locuri de lecţie :orificiul
glandelor Bartolini, orificiul colului uterin, meatul urinar
 Evitaţi atingerea vulvei sau a pereţilor vaginului
 Aşezaţi pacienta în poziţie comoda, dupa procedură
 Monitorizaţi funcţiile vitale
 Colectaţi mănuşile în recipiente speciale pentru materiale cu potenţial infecţios
respectând P.U.
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în planul de îngrijire :
- Data, ora recoltării şi numele persoanei care a recoltat
- Aspectul secreţiei
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacienta nu acuză durere
 Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie,
Bilanţ negativ :
 Acuză durere şi produce sângerare
 Rezultatul nu este corect pentru că produsul nu s-a trimis în timp util la laborator
CAPITOLUL VI
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Administrarea pe cale orală
Administrarea pe suprafaţa tegumentelor
Administrarea pe mucoasa conjunctivală
Administrarea pe mucoasa nazală
Administrarea în conductul auditiv extern
Administrarea pe cale vaginală
Administrarea pe cale rectală
Administrarea pe cale respiratorie
Administrarea pe cale parenterală
Administrarea prin abord intraosos
Administrarea pe cateter venos periferic
Analgezia peridurală
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ
 LA ADULT
OBIECTIV:
 administrarea, pe cale orală, a unui tratament medicamentos
NECESAR MATERIALE:
 Pahar
 Medicamente prescrise
 Apa sau ceai
 Lingură, linguriţă
 Spatulă linguală
 Tavă mobilă
 Mănuşi de unică folosinţă
ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informăm pacientul despre necesitatea acestei administrări
 Prezentăm efectele aşteptate, dar şi posibilele efecte adverse
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Se verifica cu atenţie medicaţia prescrisă de medic şi se compară cu cea primită
de la farmacie
 Se spală mâinile
 Se verifică data expirării medicamentelor
 Se confirmă identitatea pacientului
 Se verifică starea pacientului (conştienţa) şi semnele vitale.
 Se administreaza medicaţia împreuna cu apă sau alt lichid adecvat
 Siropul nu se adminstreaza cu apa pentru a nu-i diminua efectul
 Daca este necesar, se vor sfărâma tabletele pentru a facilita înghiţirea lor
 Se va sta lânga pacient până când acesta va înghiţi medicamentul şi daca este
nevoie, se va verifica deschizându-i gura.
 Se va reveni pentru verificarea stării pacientului în maxim 1 ora.
EFECTUAREA PROCEDURII:
CALEA BUCALA
 Verificăm prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de
administrare;
 Identificăm fiecare medicament pe care-l primeşte pacientul: eticheta, ambalajul.
 Punem dozele ce trebuie administrate într-un pahar de plastic
 Explicăm pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust
neplăcut
 Dăm pacientului doza de medicament
 Oferim paharul cu apă şi ne asigurăm că a înghiţit medicaţia
 Dizolvăm pulberile divizate în apă şi servim pacientul cu soluţia rezultată
 Instruim pacientul dacă după administrare trebuie păstreze o anumită poziţie
CALEA SUBLINGUALĂ:
 Pentru administrarea sublinguală, plasăm medicamentul sub limba pacientului
 Instruim pacientul să ţină tableta la locul plasat până când se dizolvă în totalitate
pentru a fi absorbită în întregime
 Sfătuim pacientul să nu atingă tableta cu vârful limbii sau să o mestece pentru a
nu fi înghiţită
 Pacientul nu trebuie să fumeze până când medicamentul nu s-a dizolvat complet
deoarece nicotina are efecte vasoconstrictoare care încetinesc absorbţia
CALEA TRANSLINGUALĂ:
 Învăţam pacientul să ţină pulverizatorul vertical, cu orificiul de ieşire cât mai
aproape de gură
 Instruim pacientul să pulverizeze medicamentul doar pe limbă printr-o apăsare
ferma pe butonul flaconului
 Reamintim pacientului că nu trebuie să inhaleze sprayul ci doar să îl pulverizeze
pe limba şi să aştepte 10 secunde după adminstrare înainte de a înghiţi
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
 Asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Data, ora, medicamentul, doza, şi reacţia pacientului
 Refuzul pacientului
 Numele persoanei care a administrat medicamentul
 Dacă pacientul este capabil să-şi administreze singur medicamentele
 Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv-obiectiv realizat:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente
 Pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături
 Pacientul acceptă medicamentele, este cooperant
 Pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Pacientul/clientul nu cooperează, refuză medicamentele - întrebaţi medicul
 Pacientul/clientul acuză senzaţii de greaţă şi vomă
- asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri neplăcute în încăpere
- aerisiţi
- invitaţi pacientul să inspire profund
- rămâneţi cu pacientul până când se simte bine
- dacă este cazul, anunţaţi medicul
 Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică
- opriţi administrarea
- anunţaţi medicul
- pregătiţi medicamente antihistaminice
 Reacţia este severă
- aşezaţi pacientul în decubil dorsal cu capul puţin ridicat
- evaluaţi semnele vitale la 10- 15'
- urmăriţi dacă prezintă hipotensiune sau are dificultate în respiraţie
- dacă are dificultăţi respiratorii administraţi O2 pe mască, 6l/min.
 Pregătiţi o trusă de urgenţă pe care s-o aveţi la îndemână
- asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea
- notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice
 Unii pacienţi care iau frecvent nitroglicerină sublingual pot simţi furnicături la
locul de adminstrare - alternaţi locul de adminstrare pentru a nu provoca iritaţii.
 LA COPIL
OBIECTIVE:
 Introducerea în organism pe cale orală a unei cantităţi de medicamente care să
acţioneze generic sau local.
NECESAR MATERIALE
 Pahare de unică folosinţă
 Pipetă, sticluţă picurătoare
 Medicamente prescrise
 Apă, ceai, alt lichid recomandat
 Lingură, linguriţă
 Apăsător de limbă
 Tavă sau măsuţă mobilă
 Mănuşi de unică folosinţă
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Folosiţi o metoda de joacă pentru a obţine cooperarea
 Informaţi copilul că va primi un medicament şi nu bomboane
 Informaţi asupra efectului şi reacţiilor adverse
 Explicaţi părinţilor rolul medicamentului, importanţa administrării, acţiunea şi
eventualele reacţii adverse
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi o poziţie corespunzătoare în raport cu starea copilului
 Verificaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru administrare
 Dacă nu există nici o contraindicaţie înlocuiţi apa cu alt lichid, de preferat dulce
(suc, ceai)
 Nu folosiţi alimente sau lichide preferate deoarece copilul le-ar putea refuza mai
târziu!
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Aşezaţi materialele pe o lavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)
 Verificaţi prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de
administrare, calea de administrare
 Identificaţi fiecare medicament pe care-l primeşte pacientul: eticheta, ambalajul.
 Puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
 Verificaţi numărul salonului şi numele pacientului
 Duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon
 Explicaţi pacientului/părinţilor ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă
are gust neplăcut
 Aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie
comodă în care să poată bea lichidul în funcţie de starea acestuia
 Serviţi pacientul cu doză unică
 Zdrobiţi sau fragmentaţi tabletele pentru a fi mai uşor ingerabile
 Folosiţi o cantitate mai mică de lichid pentru a coopera mai uşor
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort, nu varsă
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
 Asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi:
- data, ora, medicamentul, doza şi reacţia pacientului
- refuzul pacientului
- numele persoanei care a administrat medicamentul
- dacă pacientul/familia poate continua administrarea tratamentului fără
supraveghere
 Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente
 Pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături
 Pacientul acceptă medicamentele, este cooperant
 Pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului
Bilanţ negativ-interventii:
 Pacientul nu cooperează, refuză medicamentele -anunţaţi medicul
 Pacientul acuză senzaţie de greaţă şi vomă
- asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri neplăcute în încăpere (aerisiţi)
- invitaţi pacientul să inspire profund
- rămâneţi cu pacientul până când se simte bine
- dacă este cazul, anunţaţi medicul
 Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică
- opriţi administrarea
- anunţaţi medicul
- pregătiţi medicamente antihistaminice
 Dacă reacţia este severă:
- aşezaţi pacientul în decubit cu capul puţin ridicat evaluaţi semnele vitale la 10-
15'
- urmăriţi dacă prezintă hipotensiune sau are dificultate în respiraţie
- dacă are dificultăţi respiratorii administraţi O2 pe mască, 6l/min.
- pregătiţi o trusă de urgenţă pe care s-o aveţi la îndemână - asiguraţi suport
psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea
- notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE TEGUMENTE
OBIECTIVE:
 Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor,
 Stimularea circulaţiei
 Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.
NECESAR MATERIALE
 Medicamentele, prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi)
 Mănuşi de cauciuc
 Comprese, tampoane, spatulă
 Pense porttampon, spatulă
 Material pentru protecţia patului
 Tavă sau carucior pentru medicamente
ETAPE
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul asupra efectului medicamentului
 Explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare,
pudraj, comprese medicamentoase
 Informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate simţi
 Informaţi asupra eventualelor alergii
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi imunitatea
 Asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice
medicamentul
 Sfătuiţi pacientul să stea relaxat
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Pregatiţi materialele pe o tavă sau un cărucior
 Verificaţi recomandarea medicală
 Identificaţi pacientul;
 Identificaţi eventualele leziuni care contraindică administrarea
 Asiguraţi intimitatea
 Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată
 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
APLICAREA UNGUENTELOR ŞI ALIFIILOR
 Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei
 Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă.
 Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât medicamentul să nu
fie îndepărtat
 Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul
recomandă astfel.
APLICAREA LICHIDELOR (BADIJONAREA)
 Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon
 Lăsaţi pielea să se usuce
 Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată
 Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul
recomandă altfel;
APLICAREA PACH-URILOR
 Punenţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamentelor de propriile
tegumente
 Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de
medic
 Explicaţi pacientului că patch-ul are mai multe straturi. Stratul care stă în contact
direct cu pielea conţine o mică cantitate de substanţă medicamentuoasă şi permite intrarea
acesteia în circulaţia sangvină. Urmatorul strat controlează eliberarea treptată a
medicamentului din porţiunea principală a patch-ului. Al treilea strat conţine principala
doză de medicament. Ultimul strat, cel exterior, constă într-o barieră din poliester şi
aluminiu.
 Învăţaţi pacientul să-şi aplice patch-ul în locuri potrivite cum ar fi partea
superioară a braţului sau pieptului, în spatele urechii, evitând să atingă gelul. Zona de
aplicare trebuie să fie uscată şi fără păr
 Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă pentru a evita iritaţiile pielii
 Nu aplicaţi patch-ul pe pielea cu leziuni, nici în spatele genuchiului sau cotului
 Spălati-vă mainile după aplicare pentru a îndeparta eventualele urme de gel
 Înlocuiţi patch-ul cu unul nou dacă se udă accidental suprafaţa cu gel sau scăpaţi
patch-ul pe jos
 Aplicaţi patch-ul la aceeaşi oră pentru a asigura continuitatea tratamentului
 Aplicaţi noul patch cu 30 de minute înainte de al îndeparta pe cel vechi
 Scrieţi data şi ora aplicarii patch-ului pe suprafaţa lui exterioară
COMPRESA MEDICAMENTOASĂ
 Îmbibaţi soluţia medicamentoasă (dezintectantă, antipruriginoasă,
antiinflamatoare) într-un strat textil mai gros si aplicaţi apoi pe tegumentul bolnav
PUDRAJUL
 Presaraţi medicamentele sub formă de pudră pe piele cu ajutorul tampoanelor sau
a cutiilor cu capac perforat
 Informaţi pacientul asupra acţiunii pudrajului: combaterea pruritului, absorbţia
grăsimilor, uscare şi răcorire a pielii
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi eventualele reacţii locale
 Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la
domiciliu
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii
adecvate
 Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite
 Spălaţi măinile
NOTAREA PROCEDURII:
 Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele nursei
 Orice observaţie legală de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor
 Reacţia pacientului la procedură
 Ce a învăţat pacientul din informaţiile furnizate
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente
 Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute
 Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Bilanţ negativ :
 Pacientul acuză efectuarea cu brutalitate a manevrelor - Liniştiţi pacientul (vă
cereţi scuze şi explicaţi, dacă este cazul, că manevra în sine poate fi dureroasă)
 Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături - Explicaţi pacientului,
dacă este cazul, că senzaţiile fac parte din efectul medicamentelor
 Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie - Observaţi starea,
anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA CONJUNCTIVALĂ
(COLIRURI, UNGUENTE)
OBIECTIVE:
 Administrarea medicamentelor în sacul conjunctival atât pentru diagnostic cât şi
terapeutic. Medicaţia oculară poate de asemenea să fie folosită pentru lubrefierea
ochiului, tratament (glaucom, infecţii oculare), protecţia vederii la nou-născut, lubrefierea
orbitelor pentru introducerea protezelor oculare.
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală/cărucior pentru medicamente

 Picături (coliruri ) sau unguente prescrise de medic


 Ser fiziologic steril
 Comprese de tifon sterile
 Şerveţele
 Pipetă
 Mănuşi sterile
 Recipient pentru colectarea materialelor folosite
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul şi explicaţi procedura
 Explicaţi efectul terapeutic şi eventualele reacţii
 Informaţi asupra eventualelor alergii
 Instruiţi pacientul să nu se mişte
 Subliniaţi şi clarificaţi explicaţiile medicului despre boală
 Explicaţi orice altă recomandare terapeutică adiţională
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea
 Asiguraţi poziţia corectă - Decubit dorsal sau şezând cu capul dat pe spate
EFECTUAREA PROCEDURII:
INSTILAŢIA PE MUCOASA OCULARĂ
 Pregătiţi materialele pe o tavă medicală
 Verificaţi recomandarea medicală
 Identificaţi pacientul
 Atenţionaţi pacientul să nu se mişte în timpul procedurii
 Asiguraţi o lumină adecvată
 Poziţionaţi pacientul culcat sau şezând cu capul dat pe spate
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun/ îmbrăcaţi mănuşi sterile
 Deschideţi fanta palpebrală din interior spre exterior folosind comprese sterile
îmbibate în ser fiziologic
 Aspiraţi cu pipeta cantitatea de soluţie necesară (deschideţi tubul cu unguent)
 Protejându-vă degetele cu comprese sterile, trageţi blând pleoapa inferioară pentru
a evidenţia sacul conjunctival
 Instruiţi pacientul să privească în sus şi înapoi pentru a proteja corneea, sub
pleoapa superioară şi pentru a preveni clipitul în momentul când vă apropiaţi cu pipeta
sau tubul
 Sprijiniţi mâna care ţine medicamentul pe fruntea pacientului pentru a evita
rănirea cu pipeta sau vârful tubului dacă pacientul se mişcă plasaţi pipeta sau vârful
tubului cu unguent deasupra sacului conjunctival la l-2 cm
 Instilaţi numărul de picături prescris sau aplicaţi aproximativ 1cm liniar din
unguent, pe suprafaţa pleoapei inferioare;
 Evitaţi să aplicaţi picăturile direct pe globul ocular pentru a nu provoca
disconfort pacientului.
 Dacă adminstraţi mai multe medicamente , aşteptaţi cel putin 5 minute între
instilări
 Număraţi cu atenţie picăturile administrate pentru a nu greşi doza indicată
! NU ATINGEŢI PIPETA, TUBUL, DE OCHIUL PACIENTULUI
 Eliberaţi pleoapa inferioară
 Instruiţi pacientul să închidă ochiul şi să-şi mişte globul ocular pentru a împrăştia
medicamentul
 Îndepărtaţi orice exces de medicament din jurul ochiului cu o compresă sterilă sau
un şerveţel
 Spălaţi-vă pe mâini, schimbaţi mănuşile şi repetaţi intervenţiile pentru celălalt
ochi dacă este necesar
ADMINISTRAREA UNGUENTELOR OFTALMICE
 Dacă adminstraţi un unguent oftalmic aplicaţi un strat subţire de-a lungul sacului
conjunctival dinspre interior spre exterior. Rotiţi tubul cu unguent pentru a finaliza
aplicarea
 Eliberaţi pleoapa inferioară dupa administrare şi cereţi pacientului să închidă ochii
şi să-şi rotească globii oculari pentru o distribuţie uniformă a medicamentului
 Dacă aplicaţi mai multe unguente oftalmice aşteptaţi cel putin 10 minute între
administrări
Adminstrarea medicaţiei prin aplicarea de discuri oculare:
 Spălati-vă mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi sterile
 Trageţi un disc din pachet
 Trageţi cu blândeţe pleoapa inferioară şi plasaţi discul în sacul conjunctival.
Discul trebuie aşezat orizontal , nu vertical
 Reaşezaţi pleoapa peste şi deasupra discului. Dacă discul înca se vede trageţi din
nou pleoapa inferioară şi o reaşezaţi peste disc. Se poate sugera pacientului să-şi ajusteze
poziţia discului presând foarte uşor pe pleapa inferioară închisă.Va fii avertizat să nu se
frece la ochi pentru a nu se răni
 Dacă discul alunecă afară accidental, spălaţi-l în apă rece şi aplicaţi-l din nou
 Dacă pacientul necesită aplicarea discurilor la ambii ochi, acestea se vor
administra şi îndeparta în acelaşi timp pentru a primi medicaţie concomitent la ambii ochi
 Dacă discul alunecă în repetate rânduri aplicaţi-l sub pleoapa superioară Pentru
aceasta, ridicaţi şi îndepartaţi de globul ocular cu blândeţe pleoapa superioară şi
poziţionaţi discul în sacul conjunctival. Reaşezaţi pleoapa la loc şi cereţi pacientului să
clipeasca de câteva ori. De asemenea, pacientul îşi poate poziţiona discul presând cu
blandeţe pleoapa superioară închisă
 Avertizaţi pacientul asupra eventualelor efecte adverse ale folosirii discurilor
medicamentoase oculare (de exemplu la administrarea de pilocarpină): senzaţia de corp
străin intraocular, roşeata ochiului, prurit, edem , înţepături, lăcrimare, dureri de cap.
Multe simptome vor dispărea după aproximativ 6 săptămâni de folosire. Dacă totuşi
acestea persistă şi sunt puternice, trebuie anunţat medicul imediat.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi eventualele reacţii locale: congestii, lăcrimare, prurit
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Puneţi medicamentele la locul de păstrare
 Asiguraţi-vă că sunt condiţii oprime pentru păstrarea medicamentelor deschise
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi:
- Data, ora, medicamentul, calea de administrare
- Numele asistentei care a administrat medicamentul
- Orice observaţie legată de starea pacientului sau aspectul local: secreţii, roşeată,
senzaţie de corp străin
- Reacţia pacientului la procedură .
- Ce a învăţat pacientul legat de continuitatea tratamentului
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente
 Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute: usturime,
lăcrimare, înglodeală
 Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Pacientul nu cooperează şi există risc de lezare a corneei - întrebaţi medicul
 Pacientul acuză senzaţii neplăcute(usturime, lăcrimare, înglodeală, arsură,
hiperemie)
- Explicaţi pacientului că sunt efecte ale medicamentului
- Anunţaţi medicul dacă acestea nu sunt obişnuite în cazul administrării medicamentului
recomandat)
- Semnalaţi medicului orice manifestare ieşită din comun: vedere neclară, diplopie,
cefalee, palpitaţii.
NU FOLOSIŢI ACELEAŞI TAMPOANE SAU COMPRESE LA AMBII OCHI!
Examenul fundului de ochi
Examinarea se face într-o cameră obscură cu ajutorul oftalmoscopului care măreşte
elementele de 15-20 ori. Prin oftalmoscopie directă se examinează: corpul vitros, retina,
papila nervului optic (pata oarbă), macula (pata galbenă), vasele retiniene.
Pregătirea bolnavului: pentru examinarea fundului de ochi (F.O.) este necesar ca pupila să
fie
dilatată. În acest scop asistenta va instila 1-2 picături de homatropină 1% sau mydrium în
sacul conjunctival, cu 30 min. înainte de examinare.
Atenţie! Administrarea de homatropină şi mai ales de atropină este contraindicată în
glaucom.
ADMINISTRAREA MEDlCAMENTELOR PE CALE NAZALĂ
OBIECTIVE:
 Introducerea medicamentelor pe cale nazală pentru tratarea problemelor locale
 Majoritatea medicamentelor administrate în acest fel produc mai degrabă efecte
locale decat sistemice.
 Multe medicamente cu cale de administrare nazală sunt vasoconstrictoare, folosite
pentru ameliorarea congestiei nazale.
 Alte tipuri de medicamente folosite pe aceasta cale sunt antisepticele, anestezicele si
corticosteroizii.

NECESAR MATERIALE
 Medicamentele prescrise
 Tavă sau cărucior pentru medicamente
 Pipetă/sticlă picurător
 Şerveţele
ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi necesitatea procedurii şi a poziţiei pentru instilaţii nazale
 Explicaţi efectul terapeutic şi necesitatea menţinerii poziţiei timp de 5'
 Identificaţi eventualele alergii cunoscute de pacient
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi poziţia adecvata pentru ca medicamentul să nu ajungă în faringe,
deoarece va fi înghiţit iar efectul va fi influenţat;
 Capul pacientului se aşează pe o pernă la marginea patului în funcţie de zona
afectată
EFECTUAREA PROCEDURII:
ADMINISTRAREA DE PICĂTURI NAZALE (INSTILAŢIA)
 Pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior pentru tratamente
 Verificaţi recomandarea medicală
 Identificaţi pacientul
 Rugaţi pacientul să nu se mişte
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Asiguraţi lumina adecvată
 Aşezaţi pacientul într-una din cele trei poziţii pentru a permite medicamentelor să
ajungă în zona afectată:
 În decubit dorsal cu capul uşor înclinat spre zona afectată pentru trompa lui
Eustachio
 În decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe o pernă, cu capul în extensie pentru
sinusurile etmoidal şi sfenoidal
 În decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă, cu capul în hiperextensie întors spre
partea afectată pentru sinusurile frontale şi maxilare
 Daţi pacientului şerveţele
 Aspiraţi în pipetă cantitatea de medicament necesară
 Introduceţi vârful pipetei exact în nară
 Instilaţi cantitatea necesară numărând picăturile
 Instruiţi pacientul să menţină poziţia timp de 5' pentru a preveni scurgerea în afară
sau spre gât a medicamentului
 Absorbiţi excesul de medicamente şi explicaţi pacientului să nu sufle nasul
ADMINISTRAREA DE SPRAY-URI NAZALE:
 Poziţionaţi pacientul fie ridicat cu capul dat pe spate, fie culcat, cu umerii ridicaţi,
capul dincolo de marginea patului, în hiperextensie. Sprijiniţi capul pacientului astfel
poziţionat.
 Înlăturaţi capacul spray-ului
 Astupaţi o nară a pacientului şi introduceţi capatul flaconului în cealaltă nară
 Instruiţi pacientul să inhaleze eliberand concomitent o doza de medicament
repede si ferm, după care pacientul va expira pe gură.
 Repetaţi manevra dacă este necesar în aceeaşi nară sau în cealaltă
 Instruiţi pacientul să îşi menţina poziţia încă câteva minute după administrare, să
inspire bland pe nas şi să expire pe gură, să evite să îşi sufle nasul cateva minute.
ADMINISTRAREA DE MEDICAMENTE SUB FORMA DE AEROSOLI:
 Rugaţi pacientul să-şi sufle nasul
 Agitaţi flaconul înainte de utilizare şi îndepărtaţi capacul
 Ţineţi flaconul între degetul mare şi arătător
 Indicaţi pacientului să îşi dea capul pe spate şi introduceţi capătul flaconului într-
o nară în timp ce o acoperiţi pe cealaltă
 Eliberaţi o doza de medicament printr-o mişcare fermă şi rapidă
 Agitaţi din nou flaconul şi introduceţi şi în cealaltă nară
 Îndepartaţi adaptatorul flaconului, spălaţi cu apă călduţă şi lăsaţi să se usuce fiind
indicat să se foloseasca doar la acelaşi pacient
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Observaţi starea pacientului
 Informaţi pacientul în cât timp se instalează efectul;
 Instruiţi pacientul/familia cum să procedeze dacă va trebui să continue tratamentul
la domiciliu
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Puneţi medicamentele şi pipeta în locul de păstrare
 Asiguraţi-vă că sunt condiţii optime pentru păstrarea medicamentelor (sticluţelor)
deschise
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Data, ora, medicamentul, doza, calea de administrare, numele nursei care a
administrat
 Orice observaţie legată de starea pacientului sau aspectul local
 Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente
 Pacientul respiră pe nas, cu uşurinţă
 Pacientul nu acuză reacţii neplăcute
 Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Bilanţ negativ:
 La atingerea firelor de păr din nas se declanşează strănutul:
- Acţionaţi cu grijă în timpul administrării
- Oferiţi pacientului şervetele şi instruiţi-l să-şi acopere nasul şi gura cu un
şerveţel dacă îi vine să strănute
 Pacientul acuză senzaţie de înţepătură sau uscăciune a mucoasei:
- Explicaţi pacientului că senzaţia este trecătoare
- Dacă manifestările se menţin, anunţaţi medicul
 Pacientul acuză cefalee, palpitaţii, insomnii (mai ales la bătrâni şi copii):
- Anunţaţi medicul
 Aspirarea soluţiei în fosa nazală favorizează scurgerea acesteia în laringe
provocând accese de tuse (spasme)
- Liniştiţi pacientul, anunţaţi medicul
ATENŢIE!
 Folosiţi pipeta pentru un singur pacient!
 Deşi cavitatea nazală este sterilă, respectaţi normele de asepsie şi antisepsie
deoarece există legături cu sinusurile!
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎN CONDUCTUL AUDITIV EXTERN
(INSTILAŢIA)

Adult Copil mic


OBIECTIVE:
 Introducerea medicamentelor în conductul auditiv pentru a obţine un efect
terapeutic- tratamentul infecţiilor şi inflamaţiilor urechilor
 Înmuierea dopului de cerumen
 Anestezie locală,
 Îndepartarea insectelor ajunse accidental în ureche.
NECESAR MATERIALE
 Medicamentele prescrise, soluţii la temperatura corpului
 Pipete
 Tampoane de vată, comprese de tifon
 Ser fiziologic (opţional)
 Tavă medicală/cărucior de materiale
 Mănuşi de consultaţie
 Sursă de lumină
 Aplicator cu capatul de bumbac
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul şi explicaţi procedura
 Explicaţi efectul terapeutic şi eventualele senzaţii neplăcute
 Întrebaţi pacientul dacă este alergic
 Obţineţi consimţământul
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Poziţionaţi corect pacientul în funcţie de partea afectată
 Asiguraţi intimitatea
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior pentru tratamente
 Verificaţi recomandarea medicală
 Pentru a preveni efectele adverse ce pot apare la administrarea de instilaţii
auriculare prea reci (vertij, greaţă , durere) pregătiţi instilaţiile la temperatura camerei fie
ţinandu-le într-un bol cu apă caldă fie încălzind flaconul în mână, şi testaţi pe încheietura
mâinii înainte de aplicare
 Identificaţi pacientul şi asiguraţi-vă că timpanul este întreg
 Explicaţi pacientului procedura în funcţie de nivelul său de înţelegere şi
colaborare
 Instruiţi pacientul să nu se mişte în timpul procedurii
 Asiguraţi lumina adecvată
 Aşezaţi pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă
 Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
 Curăţaţi pavilionul urechii şi partea externă a conductului auditiv cu tampoane de
vată umezite cu ser fiziologic dacă este necesar
 Ştergeţi orice secreţie observată cu aplicatorul cu capăt de bumbac, deoarece orice
colecţie poate reduce efectul medicamentului
 Aspiraţi soluţia în pipetă
 Nu atingeţi cu pipeta exteriorul urechii
 Cu o mână trageţi de pavilion în sus şi spre spate pentru adulţi, şi în jos şi spre
spate pentru copii (ţinând seama de poziţia anatomică a conductului auditiv în funcţie de
vârstă)
 Aşezaţi cealaltă mână pe capul pacientului pentru a evita lezarea în caz de mişcare
 Instilaţi cantitatea de medicament prescrisă direcţionând fluxul spre canalul
auditiv şi nu direct pe timpan pentru a diminua disconfortul pacientului
 Menţineţi urechea în acceaşi poziţie până cand medicamentul dispare cu totul în
interiorul canalului auditiv, apoi eliberaţi-o în poziţia obişnuită.
 Aspiraţi excesul de medicament cu o compresă şi ţineţi capul pacientului în
poziţia în care a fost 10-15' pentru a evita scurgerea soluţiei
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă după scurgerea timpului de 15'
 Introduceţi un tampon uscat în ureche dacă timpanul este integru; dacă timpanul
este perforat utilizaţi un tampon steril
 Întrebaţi pacientul dacă prezintă vreo manifestare neplăcută mai ales după
administrări repetate
 Instruiţi pacientul/familia cum să procedeze dacă este necesară continuarea
administrării la domiciliu
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Puneţi medicamentele şi pipeta în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că sunt
îndeplinite condiţiile optime de depozitare
 Îndepărtaţi materialele folosite respectând precauţiunile universale (PU)
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Data, ora, medicamentul, doza, numele nursei care a administrat
 Orice observaţie legată de starea pacientului şi raportaţi corect la schimbarea turei
 Reacţia pacientului la procedură
 Ce a învăţat pacientul în legătură cu eventuală continuare a tratamentului
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente
 Pacientul exprimă stare de confort şi diminuarea acuzelor
 Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Pacientul nu cooperează- explicaţi încă o dată necesitatea administrării şi
accentuaţi recomandarea medicală
 Pacientul acuză senzaţii neplăcute - soluţia nu are temperatura corespunzătoare
sau nu s-a poziţionat corect pavilionul
 Pacientul prezintă sensibilitate sau iritaţii locale. - anunţaţi medicul
 Pacientul prezintă vertij- ridicaţi barele de protecţie ale patului în timpul
adminstrarii şi evitaţi ridicarea bruscă sau grabită dupa terminarea procedurii, pentru a
nu-i accentua vertijul.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE VAGINALĂ


(GLOBULE, OVULE, COMPRIMATE, UNGUENTE)
OBIECTIVE:
 Aplicarea pe mucoasa vaginală a unor medicamente cu efect local.
NECESAR MATERIALE
 Medicamentele prescrise: globule, ovule, tablete
 Materiale pentru spălătura vaginală (dacă este recomandată)
 Mănuşi de cauciuc
 Paravan
 Comprese de tifon
ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi necesitatea şi eficacitatea procedurii
 Explicaţi efectul terapeutic
 Asiguraţi pacienta de inofensivitatea procedurii şi de respectarea intimităţii
 Obţineţi consimţământul
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi poziţia ginecologică (decubit dorsal cu coapsele flectate sau eventual
decubit lateral)
 Efectuaţi spălătura vaginală dacă aceasta este recomandată de medic înainte de
începerea tratamentului
EFECTUAREA PROCEDURII:
ADMINISTRAREA OVULELOR
 Pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior pentru medicamente
 Verificaţi prescripţia medicală
 Identificaţi pacienta
 Cereţi pacientei să micţioneze înainte de administrare
 Duceţi medicamentele în salon
 Explicaţi manevra
 Asiguraţi intimitatea
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
 Aşezaţi pacienta în poziţie ginecologică
 Scoateţi medicamentul din ambalaj
 Cu o mană îndepărtaţi labiile folosind două comprese şi evidenţiaţi orificiul
vaginal
 Introduceţi medicamentul în canalul vaginal împingându-l uşor cu degetul
îmbrăcat în mănuşă până în fundul de sac
 Mişcările de introducere ale medicamentelor intravaginale trebuie să fie iniţial în
jos, spre coloana vertebrala şi apoi în sus şi în spate, spre cervix)
 Instruiţi pacienta să stea în decubit 15' pentru a favoriza topirea şi absorbţia
ADMINISTRAREA DE CREME, GELURI SAU UNGUENTE
 Acestea sunt insoţite întotdeauna de un aplicator special care se ataşează la tubul
de unguent, crema, gel care se va presa uşor pentru eliberarea cantităţii dorite
 Îmbrăcaţi mănuşile, evidenţiaţi orificiul vaginal şi aplicaţi întocmai ca la ovulele vaginale
ÎNGRIJIREA PACIENTEI
 Este indicată administrarea medicaţiei pe cale vaginală , înainte de culcare, pentru
ca pacienta să rămână astfel cât mai mult timp întinsă
 Reveniţi după 15' pentru a vedea starea pacientei
 Aşezaţi pacienta în poziţie comodă
 Asiguraţi un tampon de vată pentru a preveni disconfortul
 Instruiţi pacienta cum să procedeze dacă se va continua tratamentul la domiciliu
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
 Îndepărtaţi ambalajele
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Data, ora, medicamentul, doza, numele nursei
 Existenţa iritaţiei, a scurgerilor vaginale, leziuni, vegetaţii, eventual ruptură de
perineu
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentul este introdus fără incidente
 Pacienta respectă recomandările
 Pacienta exprimă starea de confort
 Pacienta este cooperantă, înţelege informaţiile primate
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Pacienta acuză durere în timpul introducerii medicamentului - lucraţi cu blândeţe
 Pacienta este incapabilă să reţină medicamentul - se recomandă prelungirea
repausului
 Se anunţă medicul pentru a schimba eventual calea de administrare
 Pacienta acuză senzaţii locale neplăcute - se anunţă medicul

ADMIN. MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ(SUPOZITOARE,


UNGUENTE)

OBIECTIVE:
 Folosirea unei căi alternative de administrare în cazul intoleranţei digestive
(vărsături).
 Medicamentul are gust neplăcut, influenţează activitatea hepatică sau are efect
iritant al mucoasei gastrice.
 Se inactivează sub influenţa sucurilor gastrice
NECESAR MATERIALE
 Supozitoarele prescrise
 Tubul de unguent cu un aplicator special
 Mănuşi sau degete de mănuşă
 Paravan, draperie
 Tavă/cărucior pentru medicamente
 Vaselină
 Materiale pentru clismă dacă este cazul
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Explicaţi necesitatea sau eficacitatea procedurii
 Explicaţi efectul terapeutic şi avantajele
 Identificaţi eventualele alergii
 Asiguraţi pacientul/clientul că se va respecta intimitatea
 Obţineţi consimţământul
 Explicaţi pacientului/clientului că poate apare senzaţia de defecaţie pe care trebuie
să o stăpânească
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi poziţia de decubit lateral stâng
 Efectuaţi clisma evacuatoare la indicaţia medicului
EFECTUAREA PROCEDURII:
ADMINISTRAREA SUPOZITOARELOR
 Pregătiţi materialele pe o tavă /cărucior pentru medicamente
 Verificaţi prescripţia medicală
 Identificaţi pacientul/clientul
 Duceţi medicamentele în salon
 Explicaţi manevra
 Asiguraţi intimitatea cu un paravan
 Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile (sau aplicaţi degetul de mănuşă)
 Aşezaţi pacientul/clientul în decubit lateral stâng cu piciorul de jos întins şi cel de
deasupra flectat (poziţia Sims)
 Îndepărtaţi folia de pe supozitor
 Puneţi vaselină pe capul supozitorului pentru a permite alunecarea acestuia
 Cu o mână îndepărtaţi uşor fesele şi evidenţiaţi orificiul anal
 Cu degetul îmbrăcat în mănuşă introduceţi supozitorul în canalul rectal dincolo de
sfincterul intern
 Instruiţi pacientul/clientul să stea liniştit 15 minute pentru a favoriza absorţia
medicamentului
 Daca este cazul presati pe anus cu comprese pana cand urgenta de defecatie trece
ADMINISTRAREA DE UNGUENTE PERIANAL ŞI INTRARECTAL
 Îmbracaţi mănuşile
 Pentru aplicaţii externe, în zona anală, se folosesc mănuşi şi comprese pentru a
aplica unguentul
 Ataşaţi aplicatorul la tub pentru adminstrare intrarectală şi lubrefiaţi
 Poziţionaţi pacientul în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate şi
dreptul flectat (Poziţia Sims) şi acoperiţi-l expunându-i doar zona fesieră
 Ridicaţi fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
 Indicaţi pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i
reduce anxietatea şi disconfortul în timpul inserţiei
 Introduceţi cu blândeţe aplicatorul lubrefiat direcţionându-l spre ombilic
 Presaţi încet pe tub pentru a elibera unguentul
 Scoateţi aplicatorul şi plasaţi comprese interfesier pentru a absorbi excesul de
unguent
 Detaşaţi aplicatorul şi spălaţi bine cu apă caldă şi săpun (se va folosi doar la acelaşi
pacient)
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă după 15 minute
 Observaţi efectul medicamentului şi informaţi pacientul/clientul când instalează
acesta şi cât durează
 Instruiţi pacientul/clientul cum se procedează dacă trebuie să continue tratamentul
la domiciliu
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Plasaţi supozitoarele rămase într-un loc adecvat pentru păstrare
 Îndepărtaţi ambalajele
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Data, ora, medicamentul, doza, calea de administrare
 Numele asistentei care a administrat medicamentul
 Existenţa iritaţiei sau sângerării, a hemoroizilor
 Continenţa/incontinenţa sfincterului
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Purgaţia, calmarea durerii, atenuarea tranzitului, scăderea febrei exprimate prin
creşterea gradului de confort - supozitorul nu a fost eliminate - pacientul demonstrează că
a înţeles informaţiile
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Rezultatul aşteptat nu apare - liniştiţi pacientul/clientul, anunţaţi medicul
 Supozitorul este eliminat, efectul nu se poate instala - rămâneţi lângă
pacient/client, încurajaţi-l şi menţineţi fesele strânse cel puţin 15min.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE


OBIECTIVE:
 Dezinfectia, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii
 Aprovizionarea ţesuturilor cu oxigen în caz de hipoxie
 Fluidificarea sputei
NECESAR MATERIALE
 Inhalator
 Prosop
 Vaselină
 Apă fierbinte
 Substanţă medicamentoasă
 Sondă de cauciuc sau material plastic, sterilă
 Leucoplast
 Mănuşi de cauciuc
ETAPE:
PREGĂTIREA PSIHICĂ: Dacă este conştient:
 Informaţi pacientul asupra necesităţii administrării oxigenului, medicamentelor
 Explicaţi procedura pentru a obţine colaborarea
 Asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii;
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi pacientului o poziţie comodă (sezând)
 Verificaţi libertatea căilor respiratorii
EFECTUAREA PROCEDURII:
6. 8.1. ADMINISTRAREA OXIGENULUI

 Verificaţi prescripţia medicală şi debitul de O2 recomandat pe minut


 Identificaţi pacientul şi stabiliţi o relaţie de colaborare
 Măsuraţi distanţa de la narină până la lobul urechii (aproximativ 6-8 cm)
 Introduceţi sonda în narină perpendicular pe planul feţei pentru a nu lovi cornetele
nazale (când se înclină în sus) sau planşeul fosei nazale (când se înclină în jos)
 Umeziţi sonda pentru a favoriza înaintarea
 Asiguraţi-vă că sonda a ajuns la profunzimea dorită
 Fixaţi sonda cu leucoplast
 Fixaţi debitul (6 l/min) conform prescripţiei
6. 8. 2. INHALAŢIA
 Spălaţi-vă pe mâini
 Închideţi ferestrele camerei
 Introduceţi în vasul inhalatorului apă fierbinte şi substanţa medicamentoasă
 Aşezaţi pacientul în faţa pâlniei inhalatorului, acoperindu-l cu cortul sau pelerine
 Menţineţi distanţa de 30-80 cm faţă de pâlnie
 Invitaţi pacientul să inspire pe gură şi să expire pe nas
 Supravegheaţi pacientul
 Asiguraţi durata unei şedinţe de 5- 20 minute
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi
faciesul
 Asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
 Schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
 Controlaţi frecvenţa respiraţiei
 Ştergeţi faţa pacientului cu un prosop curat
 Feriţi-l de curenţi reci de aer
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Materialele folosite se strâng
 Inhalatorul de spală şi se dezinfectează
 Îndepărtaţi sondele de unică folosinţă
 Curăţaţi sondele de cauciuc şi pregătiţi pentru sterilizare
 Când indicaţia de administrare a oxigenului încetează, îndepărtaţi cu grijă sursa de
oxigen
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapiei
 Notaţi debitul /min
 Notaţi reacţia pacientului, semnele vitale (în special respiraţia), culoarea
tegumentelor, schimbări ale stării de conştienţă
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Pacientul are respiraţie normală sau prezintă ameliorare a stării iniţiale
 Pacientul exprimă stare de confort, prezintă tegumente normal colorate,
mucoasele sunt intacte.
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Sonda iese în afară deoarece nu a fost introdusă corect - repetaţi cu atenţie
manevra de introducere şi asiguraţi-vă că s-a atins profunzimea necesară
 Pacientul se balonează - sonda a fost introdusă prea profund şi O2 ajunge în
stomac; retrageţi sonda până aproape de vălul palatin
 Mucoasele pacientului sunt uscate, iritate - reduceţi presiunea oxigenului dacă
observaţi deprimarea funcţiei respiratorii şi anunţaţi medicul - verificaţi funcţionarea
umidificatorului - schimbaţi narina la introducerea sondei - mobilizaţi din când în când
sonda
6. 9. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ
6. 9. 1. ASPIRAREA MEDICAMENTULUI DIN FIOLĂ
Dizolvarea pulberii si aspirarea in seringa/Aspirarea direct din fiola.

OBIECTIVE:
 Administrarea medicataţiei injectabile în mod steril;
 Administrarea unei singure doze din medicaţia injectabilă.
ATENTIE:
 Revedeţi prescripţia medicală;
 Obţineţi orice informaţie despre medicament pentru a vedea dacă este eligibil,
periculos sau nesigur ;
 Stabiliţi dacă conţinutul fiolei nu este expirat ;
 Observaţi fiola pentru claritatea soluţiei.
 Întrebaţi pacientul despre posibile alergii la medicamente ;
 Determinaţi cunoştinţele pacientului şi experienţa sa în primirea medicaţiei
injectabile.
PREGĂTIREA MATERIALELOR :
 Tavă medicală/cărucior
 Fiolă cu medicamentul prescris
 Prescripţia medicală, prospectul
 Seringa şi acele sterile adecvate medicaţiei şi clientului
 Comprese sau tampoane cu alcool
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
 Mănuşi de examinare
 Garou pentru injecţia intravenoasă.
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Spălaţi-vă mâinile
 Puneţi-vă mănuşile;
 Bateţi uşor gâtul fiolei sau efectuaţi o răsucire rapidă din articulaţia mâinii în timp
ce ţineţi fiola vertical;
 Luaţi o mică compresă de tifon cu alcool pentru ruperea gâtului fiolei de-a lungul
liniei pretăiate ;
 Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune ;
 Introduceţi acul în fiolă, cu atenţie pentru a nu atinge marginea fiolei ;
 Aspiraţi soluţia medicamentoasă în cantitatea prescrisă, înclinând uşor fiola ;
 Eliminaţi bulele de aer care se formează în seringă ;
 Nu recapsulaţi acul ;
 Aruncaţi fiola în containerul special după ce mai citiţi odată inscripţia ;
 Spălaţi-vă mâinile.
EVALUAREA PROCEDURII:
Bilanţ pozitiv:
 Gâtul fiolei se rupe fără să se spargă
 Nu se produc leziuni ale mâinilor la deschiderea fiolei
 Pacientul nu are istoric de alergie medicamentoasă
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Soluţia este precipitată, decolorata sau expirata : folosiţi altă fiolă
 Cioburile de sticlă cad în fiolă când gâtul fiolei se sparge la deschidere :
- aruncati fiola si folosiţi altă fiolă
 Nursa suferă tăieturi ale degetelor când încearcă să rupă gâtul fiolei :
- protejaţi-vă înainte
- pansaţi-vă steril
 Pacientul are istoric de alergie la medicament şi trebuie testat
- Efectuaţi testul la indicaţia şi în prezenţa medicului
- Pacientul dezvoltă reacţii de sensibilizare la testare : interveniţi conform
prescripţiei medicale
6. 9. 2. INJECŢIA INTRADERMICĂ
OBIECTIVE :
 Injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacţiei
la alergeni.
 Testarea la tuberculină sau PPD.
 Testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a
organismului(antibiotice, anestezice)
NECESAR MATERIALE :
 Tavă medicală/cărucior
 Substanţa sau medicamentul prescris
 Seringi sterile de 1 ml cu dozaj corespunzător
 Ace sterile fine, cu bizoul scurt

 Comprese sau tampoane cu alcool


 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
 Mănuşi de examinare
ETAPE :
PREGĂTIRE PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIRE FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a
braţului şi a coapsei
 Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
 Poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal,
poziţie şezândă sau semişezândă
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi prescripţia medicală
 Obţineţi informaţii suplimentare despre medicament, dozare, efectele posibile
 Intervievaţi pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi
experienţa legată de testare
 Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 Efect. diluţia necesară şi stabiliţi doza corectă conform proced. standard, acolo
unde este cazul
 Aspiraţi soluţia în seringă respectând procedura
 Eliminaţi aerul din seringă
 Dezinfectaţi zona aleasă cu alcool şi lăsaţi pielea să se usuce
 Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
 Întindeţi pielea din zona injecţiei folosind policele mâinii nedominante
 Poziţionaţi seringa astfel încât acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea
pacientului şi cu bizoul orientat în sus
 Introduceţi acul în straturile cele mai superficiale ale pielii, aproximativ 4mm,
astfel încât vârful să fie vizibil prin piele
 Injectaţi lent soluţia împingând pistonul, fără să aspiraţi
 Observaţi formarea la locul inoculării, a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm
 Extrageţi rapid acul fără să masaţi locul
 Îndepărtaţi mănuşile de unică folosinţă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie confortabilă şi să rămână în repaus la pat
 Menţineţi zona injecţiei accesibilă observaţiei
 Supravegheaţi atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite medicamente
(antibiotice, anestezice) sau alergeni
 Citiţi reacţia locală după 20 - 30 de minute sau 48 - 72 de ore (în funcţie de
situaţie)
 Anunţaţi medicul şi interveniţi de urgenţă în caz de complicaţii
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Aruncaţi materialele folosite în containere speciale; acul se aruncă necapişonat
 Spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII . Notaţi:
 Procedura în fişa de proceduri sau în planul de îngrijire: nume, prenume,
substanţa administrată, doza, data şi ora inoculării
 Notaţi data şi ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile
EVALUAREA PROCEDURII :
Bilanţ pozitiv :
 Medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli: pacientul identificat,
medicamentul prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit
 Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de
sensibilizare
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară : se pătrunde cu
aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului
 Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltraţie difuză fără să se formeze
papulă albă delimitată : se retrage uşor acul şi se repoziţionenză în grosimea dermului
 La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive: vezicule, ulceraţii,
necroza ţesutului : se anunţă medicul
 Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămâne în repaus la
pat : se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de
minute după injecţie
 Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa :
- se anunţă medicul
- se intervine de urgenţă conform protocolului
6. 9. 3. INJECŢIA SUBCUTANATĂ
Locuri de electie↑
Inj. s.c. cu aspiratie →
OBIECTIVE :
 Introducerea în ţesutul celular subcutanat a unor medicamente în doza prescrisă
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicala/cărucior pentru tratament
 Seringi şi ace sterile adecvate
 Medicamentul de injectat
 Prescripţia sau F.O.
 Tampoane dezinfectante
 Mănuşi de unică folosinţă
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi , încurajaţi şi susţineţi pacientul
 Explicaţi scopul injecţiei, a efectelor dorite şi nedorite, a orarului de admin. dacă
este cazul
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa în poziţie şezândă cu mâna sprijinită pe
şold sau în decubit dorsal
 Stabiliţi locul de elecţie (injecţia se poate efectua pe faţa externă a braţului, faţa
superoexternă a coapsei, regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului, regiunea
deltoidiană, flancurile peretelui abdominal, regiunea subclaviculară)
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi prescripţia medicală
 Spălaţi-vă pe mâini, cu apă şi săpun
 Dezinfectaţi-vă mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
 Încărcaţi seringa cu soluţia medicamentoasă prescrisă
 Eliminaţi bulele de aer din seringă
 Schimbaţi acul cu altul capişonat, adecvat
 Dezinfectaţi locul de elecţie cu alcool
 Pliaţi tegumentul între police şi index fixându-l şi ridicându-l de pe planurile
profunde
 Pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la
45° sau 90°
 Verificaţi poziţia acului prin aspirare
 Injectaţi lent soluţia medicamentoasă
 Retrageţi acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
 Nu recapsulaţi acul
 Masaţi locul injecţiei cu tamponul cu alcool exercitând o uşoară presiune
 Îndepărtaţi-vă mănuşile
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă în repaus
 Observaţi în permanenţă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul
(posibil frison, agitaţie)
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU (precauţiunilor universale);
acul se aruncă necapişonat
 Îndepărtaţi-vă mănuşile
 Spălaţi-vă pe mânii
NOTAREA PROCEDURII . Notaţi:
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire :
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentul este injectat lent în zona selectată când nu se aspiră sânge
 Pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fără efecte adverse
secundare; facies relaxat, comportament adecvat
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesutul subcutanat: acul
şi seringa cu soluţia respectivă se aruncă şi se pregătesc altele pentru injectare în alt loc
 Zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare : se aplică comprese reci
sau gheaţă
 Durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a
ţesutului : se masează locul
 Ruperea acului :se extrage acul
6. 9. 4. INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ
i.m. in vastus lateralis la copil ↑
si la copil mic →
OBIECTIVE:
 Introducerea în ţesutul muscular a unei doze medicamentoase prescrise.
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală/cărucior
 Fiolă sau flaconul cu medicamentul prescris
 Prescripţia medicală sau F.O.
 Seringi şi ace sterile: mărimea depinde de cantitatea de medicament prescris şi de
caracteristicile anatomice ale pacientului
 Tampoane cu dezinfectant
 Mănuşi de examinare
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Intervievaţi pacientul pentru a identifica un potenţial alergic
 Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
 Explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite, orarul de administrare dacă
este cazul.
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Stabiliţi locul de elecţie: cadranul supero-extern fesier, deasupra marelui
trohanter; faţa externă a coapsei, în treimea mijlocie, faţa externă a braţului în muşchiul
deltoid.
 Poziţionaţi pacientul în funcţie de locul ales şi de starea sa: decubit ventral,
decubit lateral cu membrul inferior de deasupra relaxat, poziţie şezândă, ortostatism
 Asiguraţi-vă că zona nu este contractată şi nu prezintă noduli
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi prescripţia medicală
 Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii
 Eliminaţi bulele de aer din seringă
 Schimbaţi acul cu altul capişonat
 Inspectaţi locurile posibile pentru injecţie
 Dezinfectaţi larg zona aleasă
 Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
 Întindeţi pielea, la locul ales, între policele şi indexul mâinii nedominante
 Introduceţi rapid acul în ţesutul muscular, în unghi de 90° ţinând seringa în mâna
dominantă între police şi celelalte degete
 Fixaţi amboul acului cu mâna nedominantă şi prindeţi partea externă a pistonului
cu mâna dominantă
 Aspiraţi lent, trăgând pistonul înapoi pentru a verifica dacă acul este într-un vas
de sânge
 Injectaţi lent soluţia medicamentoasă: 10 secunde pentru fiecare ml de soluţie,
dacă nu s-a aspirat sânge
 Extrageţi rapid acul adaptat la seringă fixând amboul
 Masaţi locul injecţiei cu un tampon cu alcool, exercitând o uşoară presiune
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutaţi pacientul să se îmbrace şi să adopte o poziţie comodă
 Încurajaţi pacientul să facă exerciţii fizice pentru membrul inferior
 Evaluaţi locul injecţiei după 2 - 4 ore de la administrare, dacă este posibil
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Aruncaţi materialele folosite în containere speciale confonn PU
 Acul se aruncă necapişonat
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII . Notaţi:
 Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri :
- Nume, prenume,
- Substanţă administrată, doză,
- Data şi ora administrării
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
- Medicamentul este injectat lent în zona selectată, când nu se aspiră sânge
- Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat; faciesul
este relaxat, comportamentul liniştit
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesut : se schimbă
poziţia acului sau se înţeapă în alt loc
 Acul întâmpină rezistenţă datorită contactului cu osul în cazul pacientului
denutrit, casectic : se recomandă în astfel de situaţii folosirea unor ace mai scurte şi mai
groase pentru a preveni riscul ruperii acestora la contactul cu osul
 Zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare : se aplică comprese reci
sau gheaţă
 Apar ameţeli, furnicături sau alterarea funcţiei musculare în zona injecţiei,
determinate cel mai adesea de iritaţia nervului sciatic sau a unui ram al acestuia :se
respectă locul de elecţie
 Paralizie prin înţeparea nervului sciatic; se recomandă respectarea cadranului
supero-extern fesier pentru injectare
 Embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluţiei uleioase:
- Se anunţă medicul
- Se intervine de urgenţă conform protocolului
6. 9. 5. INJECŢIA INTRAVENOASĂ
OBIECTIVE
 Administrarea unui medicament direct în sistemul vascular în scop explorator;
tratarea rapidă a problemelor medicale ale pacientului; realizarea unei concentraţii înalte
în sânge a medicamentului, într-un timp scurt
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală/cărucior
 Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă
 Ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt
 Seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de
medicament prescris
 Tampoane cu dezinfectant
 Mănuşi de unică folosinţă
 Garou

ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul despre procedură
 Explicaţi-i scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite;
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Verificaţi locurile de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate accentuată
sau cu infecţie
 Stabiliţi locul pentru injecţie: venele de la plică cotului : bazilică sau cefalică;
venele de pe partea dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a gambei,
venele epicraniene (la copii); venele jugulare
 Poziţionaţi pacientul în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa; decubit
dorsal, poziţie semişezândă
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi prescripţia medicală
 Obţineţi informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou
 Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard
 Eliminaţi bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală
 Schimbaţi acul cu altul capişonat
 Legaţi garoul, palpaţi traiectul venei
 Dezinfectaţi larg zona aleasă pentru injecţii
 Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune

 Efectuaţi puncţia venoasă conform procedurii


 Verificaţi poziţia acului prin aspirare
 Desfaceţi garoul dacă acul este în venă
 Injectaţi lent soluţia medicamentoasă, observând locul puncţionat şi reacţiile
pacientului
 Extrageţi rapid acul adaptat la seringă
 Comprimaţi locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3 - 5 minute pentru hemostază
completă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Observaţi locul injecţiei pentru sângerare
 Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
 Explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop
explorator
 Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul
dacă apar
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
 Acul se aruncă necapişonat
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată
 Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
 Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop
explorator
Bilanţ negativ-interventii :
 Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor
substanţe iritante pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone): injectaţi lent
soluţia
 Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură: injectaţi soluţia foarte lent si
comunicaţi cu pacientul
 Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului:
aplicaţi comprese umede reci
 Ameţeli, lipotimie, colaps: anunţă medicul
 Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator: anunţă medicul si se
intervine de urgenţă conform protocolului
6. 10. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN ABORDARE
INTRAOSOASĂ
OBIECTIVE:
 Alternativa la perfuzarea venoasa, când aceasta nu e posibilă
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală/cărucior
 Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă
 Ace sterile speciale pentru puncţie osoasă, la care se poate adapta seringă,
perfuzorul
 Seringi sterile
 Comprese sterile
 Paduri cu betadina sau iod
 Mănuşi de unică folosinţă
 Mănuşi chirurgicale
 Câmp steril
 Soluţie de heparină
 Xilina 1%
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul despre procedură
 Explicaţi-i scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite;
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Verificaţi locurile de elecţie
 Intrebaţi pacientul de o eventuală alergie la xilină sau testaţi-l
 Poziţionaţi pacientul în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi prescripţia medicală
 Obţineţi informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou
 Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 Pregătiţi medicaţia care va fi administrată
 Oferiţi medicului mănuşile sterile şi padurile cu iod. Acesta va dezinfecta locul
punctiei, apoi va acoperi cu un câmp steril cu o deschizătură la locul de
puncţionare
 Oferiţi seringa cu doza indicată de anestezic
 Oferiţi acul de puncţie. Acesta execută puncţia şi, prin aspirare verifică poziţia în
măduva osoasă şi apoi va spăla acul cu heparină
 Ataşaţi perfuzorul
 Cu mănuşi sterile securizaţi şi fixati acul reglaţi ritmul perfuziei conform
indicaţiilor
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Observaţi locul puncţiei pentru eventuale semne de sângerare sau extravazare
 Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
 Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul
dacă apar
 După ce se scoate acul intraosos menţineţi presiune fermă de 5 minute si pansaţi
steril
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
 Acul se aruncă necapişonat
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentul este injectat lent când acul este corect poziţionat
 Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
 Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop
explorator
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Extravazarea lichidelor în tesutul subcutanat sau subperiostal : se scoate acul
 Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură: injectaţi soluţia foarte lent si
comunicaţi cu pacientul
 Ameţeli, lipotimie, colaps: anunţă medicul

Injectia intraarteriala
Scopul:
- injectarea spre periferie a substantei medicamentoase(vasodilatatoare, antibiotice,
substante radioopace)
- transfuzii in socuri grave
• Se executa de catre medic.
Materiale: le pregateste asistenta ca si pentru injectia intravenoasa
• acul lung si subtire, elastic dar lung cu bizoul scurt
• La nevoie se face descoperirea chirurgicala a arterei
Arterele folosite sunt: artera femurala si artera humerala.
• In artera femurala se executa dedesubtul arcadei crurale, la nivelul triunghiului
Scarpa.
• In artera humerala se punctioneaza la nivelul plicii cotului, se punctioneaza mai
greu si in caz de colaps circulator, pentru a putea patrunde in lumenul ei, este
necesara descoperirea.
• Medicul fizeaza artera intre degetele mainii stangi. Cand acul a patruns in artera,
sangele, sub influenta presiunii sanguine, refuleaza in seringa, impingand
pistonul, acul pulseaza sincron cu pulsul. Injectarea substantei medicamentoase se
face foarte incet, altfel poate produce spasm arterial foarte dureros.
• Dupa injectare, acul se retrage brusc, iar locul injectiei se comprima cu un tampon
cateva secunde. Peretii elastici favorizeaza inchiderea rapida a orificiului provocat
de ac.
6. 11. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN CATETER VENOS
PERIFERIC
a. OBIECTIVE:
 Administrarea tratamentului intravenos, cu ajutorul unei branule
 Scutirea pacientului de multiple înţepături
NECESAR MATERIALE:
 Tavă medicală/cărucior
 Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă
 Seringi sterile, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris
 Tampoane cu alcool
 Mănuşi de unică folosinţă
 Garou
 Fixator sau leucoplast
 Soluţie diluată de heparină (10până la 100 unităţi/ml)
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul despre procedură
 Explicaţi-i scopul tehnicii, efectele dorite şi nedorite;
 Obţineţi consimţământul informat
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Poziţionaţi pacientul în siguranţă
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi prescripţia medicală
 Obţineţi informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou
 Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
 Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard
 Eliminaţi bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală
 Dezinfectaţi cu un tampon cu alcool capătul branulei unde se va ataşa seringa
 Aspiraţi pâna apare sângele
 Injectaţi lent soluţia medicamentoasă, observând reacţiile pacientului
 După administarea medicaţiei, cu seringa se va spăla cu soluţie salină şi apoi cu
heparină diluată pentru a nu se forma trombi
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
 Explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop
explorator
 Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul
dacă apar
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
 Acul se aruncă necapişonat
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Medicamentul este injectat lent, branula este permeabilă
 Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
 Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop
explorator
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor
substanţe iritante pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone): injectaţi lent soluţia
 Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură: injectaţi soluţia foarte lent si
comunicaţi cu pacientul
 Nu apare sânge la aspirare: se aplica un garou deasupra locului unde este branula,
se ţine un minut şi se mai aspiră o dată
 Dacă apare durere, semne de rezistenţa la injectare şi infiltrare, se va scoate
branula
 Ameţeli, lipotimie, colaps: anunţă medicul
6. 12. ANALGEZIA PERIDURALĂ
OBIECTIVE:
Administrarea de medicamente în spaţiul epidural, în scop analgezic
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală/cărucior
 Fiolă sau flaconul cu soluţia analgezică
 Seringi sterile, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris
 Tampoane cu alcool
 Mănuşi de unică folosinţă
 Fixator transparent pentru cateter
 Trusa de epidurală
 Tensiometru, pulsoximetru
 Trusa de urgentă
 Mănuşi sterile
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi pacientul despre procedură
 Explicaţi-i scopul tehnicii, efectele dorite şi nedorite;
 Obţineţi consimţământul informat scris
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Poziţionaţi pacientul în siguranţă : decubit lateral, la marginea patului, cu bărbia
în piept si genunchii strânşi pe abdomen
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi medicaţia prescrisă
 Preparaţi soluţia în seringă
 Explicaţi pacientului procedura şi eventualele potenţiale complicaţii
 Aşezaţi pacientul în poziţie
 Dezinfectaţi locul puncţiei cu betadina sau alcool iodat
 Serviţi medicului mănuşile sterile
 După efectuarea tehnicii şi montarea cateterului, acesta se va securiza cu un
fixator transparent
 Etichetaţi capătul anterior, pe unde se va injecta medicaţia
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
 Explicaţi-i modul de folosire al cateterului
 Învaţaţi-l să aprecieze gradul durerii
 Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul
dacă apar
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Cateterul este montat la locul de elecţie
 Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
 Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop
explorator
Bilanţ negativ-intervenţii :
 Sângerari sau extravazări la locul de puncţie : se urmareşte atent zona
 Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură: injectaţi soluţia foarte lent si
comunicaţi cu pacientul
 Pacientul prezinta : greaţă, ameţeli, mâncărime, dificultate de a urina : se anunţa
medicul
 Ameţeli, lipotimie, colaps: anunţă medicul

Capitolul VII
PARTICULARITĂŢI DE ADMINISTRARE A UNOR MEDICAMENTE:
7. 1. Administrarea anticoagulantelor
7. 2. Administrarea antibioticelor
7. 3. Administrarea cortizonului
7. 4. Administrarea insulinei
7. 5. Vaccinarea
ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
DEFINIŢIE - Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare,
fiind administrate pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei
tromboembolice.
FACTORII CARE FAVORIZEAZĂ BOALA TROMBOEMBOLICĂ :
 Alterarea peretelui vascular
 Staza circulatorie din cauza imobilizării
 Hipercoagulabilitatea
INDICAŢII :
 Flebitele membrelor inferioare în:
 Obstetrică - după naştere sau avort
 Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei
cu obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau
genunchi
 Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
 Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în
cardiopatii embolice
 Tromboza coronariană: infarct miocardic
 Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
 Chirurgia cardiacă, a vaselor mari
MEDICAMENTE UTILIZATE. FORME DE PREZENTARE
A. SOLUŢII INJECTABILE CU HEPARINĂ :

 Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de


perfuzie continuă
 Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică
transformarea fibrinogenului în fibrin
 Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte
medicamente.
 Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.
 După dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul
injectării, pentru a evita introducerea soluţiei intramuscular
 După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita
refularea medicamentului prin înţepătură
 Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
 Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
 Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
 Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
B. FORME PENTRU ADMINISTRARE PE CALE ORALĂ
Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K) :
 Împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de vitamina K
 Se recomandă în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor tromboembolice
după intervenţii chirurgicale la pacienţii cu risc crescut, la bolnavii cu proteze valvulare,
grefe vasculare, stenoză mitrală.
 Acenocumarolum
 Sinirom
 Trombostop
- se păstrează la 15-25°, ferit de lumină
- atenţie -vărsături- disfuncţii hepatice
- Reacţii adverse: - Hemoragii gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului
urogenital (hematurie), uter (menoragii sau metroragii), greaţă, vărsături, reacţii alergice,
urticarie, dermatite,febră, alopecie reversibilă
PRECAUŢIUNI SPECIALE PRIVIND ADMINISTRAREA SUBCUTANATĂ
 Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
 Se folosesc ace subţiri, lungi de 12 mm, care garantează injectarea
medicamentului în ţesutul subcutanat
 Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
 Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete nervoase
şi vaselor de sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică şi riscul de hematom scăzut
 Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu
ajunge în grosimea muşchiului.
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI:
A. Înaintea tratamentului :
 Se determină grupul sanguin şi Rh
 Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli
hemoragice, insuficienţa hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială
severă
 Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante
cumarinice (este crescut în ciroză şi hepatită)
B. În timpul tratamentului :
 Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom
 Se supravegheză apariţia hemoragiilor:
- gingivoragii, epistaxis
- hemoragii după ras
- hematuria - se colectează urina într-un borcan şi se examinează
- scaunul cu sânge - În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se
administrează PROTAMINA în tratamentul cu Heparină şi Fitomenadionă în tratamentul
cu trombostop
 Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
 Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell în heparinoterapie şi
timpul de protrombină în tratamentul cu anticoagulante orale
 În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
 În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie - Se
monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră, vomă.
 Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandare medicală
deoarece unele potenţează efectul iar altele îl diminuează
 Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice,
deoarece tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
 Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol,
fenilbutazonă, laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol),
sulfamide, analgetice
 Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice,
antiacide, barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice,
inhibitori tiroidieni.
EDUCAŢIA PACIENTULUI- Se instruieşte pacientul:
 Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales
seara pentru ca medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de
protrombină determinat în timpul zilei
 Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză şi
se ia doza la ora obişnuită în ziua următoare
 Să nu-şi modifice singur dozele
 Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi
tromboembolie
 Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii) - Să
se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare
 Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu
anticoagulante orale (ACO)
 Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau munci intense
 Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului
(2-4 săptămâni) pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării,
în funcţie de anticoagulantul folosit
 Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul
 Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în
vitamina K: brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia,
tomate, urzici, gălbenuş de ou, ficat (porc, vită), salată verde, suc de grape-fruit.
 Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
 Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectul ACO:
- scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng,
coacăze negre
- cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde,
ginko biloba
 Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectul ACO
 Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
 Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să se
prezinte de urgenţă la spital
 Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi
anticoagulantul folosit; data începerii tratamentului şi durata probabilă, doza
administrată, modul de administrare (un comprimat seara, sau două administrări pe zi la
12 ore preferabil la aceeaşi ora )
ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR
DEFINIŢIE - Antibioticele sunt agenţi antimicrobieni care introduse în organism
exercită efecte toxice specifice faţă de anumite microorganisme, paraziţi sau celule
atipice, având efecte toxice mult mai reduse sau absente faţă de celulele organismului
gazdă.
EFECTE ŞI MOD DE ACŢIUNE
ANTIBIOTICE BACTERICIDE
 Produc distrugerea germenilor, sunt indicate în infecţii grave, supraacute, sau
când mecanismele imunitare sunt reduse (nou născuţi, bătrâni, infecţii cronice), în urma
administrării citotoxicelor, corticoterapicelor, după radioterapie.
 Principalele antibiotice bactericide sunt: penicilinele, cefalosporinele,
aminoglicozidele, rifampicina, polimixinele şi bacitracina.
ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE
 Inhibă multiplicarea germenilor şi favorizează acţiunea forţelor de apărare ale
organismului.
 Principalele antibiotice bacteriostatice sunt: tertraciclina, clofamfenicolul,
eritromicina. Sunt recomandate în infecţii uşoare sau medii.
 Antibioticele pot avea:
1. Spectru îngust - asupra cocilor şi bacililor gram-pozitivi şi gramnegativim.
Permit terapia bine ţintită.
2. Spectru larg - tip tetraciclină şi cloramfenicol care acţionează asupra cocilor şi
bacililor gram-pozitivi şi gram-negativi, a rickettsiilor, micoplasmelor, chlamidiilor.
3. Spectru limitat (antituberculoase) - active numai faţă de bacterii.
 Eficacitatea depinde de:
- Rezistenţa germenilor - care reprezintă insensibilitatea la un anumit antibiotic, şi care
poate fi naturală sau dobândită (urmare a unei transformări genetice stabile transmise de
la o generaţie la alta).
- Realizarea concentraţiei active - la locul de acţiune care trebuie să se menţină un timp
suficient pentru a intoxica microorganismele, fiind condiţionată de absorbţia
antibioticului din tubul digestiv sau de la locul injectării.
INDICAŢII:
 Prevenirea şi tratamentul infecţiilor. Tratamentul poate fi - prin terapia directă
(împotriva unui organism specific identificat prin cultură şi antibiogramă), sau empiric
(împotriva agenţilor patogeni cel mai probabil până când organismul specific este
identificat). În general sunt utilizate ca profilactice următoarele:
 Penicilina pentru prevenirea infecţilor streptococice din grupul A, a gonoreei şi
sifilisului imediat după expunere. Antibiotice pentru a preveni endocarditele bacteriene la
pacienţii cu boli cardiace valvulare.
 Antibiotice pentru prevenirea infecţiilor postoperatorii la pacienţii cu rezistenţă
scăzută datorită vârstei, nutriţiei deficitare, înaintea intervenţiilor chirurgicale cu risc
crescut (chirurgia cardiacă, chirurgia gastrointestinală, proceduri chirurgicale în
ortopedie).
PRINCIPIILE TERAPIEI MEDICAMENTOASE ANTIINFECŢIOASE
 Limitele utilizării
- Sunt indicate numai când o infecţie bacteriană semnificativă este diagnosticată sau
suspectată puternic, sau când există o indicaţie stabilită pentru profilaxie.
- Nu trebuie utilizate pentru infecţiile virale şi infecţii neînsemnate. Sunt ineficiente în
infecţiile virale, permit creşterea rezistenţei.
- Colectarea probelor
- Colectarea pentru cultură şi antibiogramă înainte de a se administra prima doză de
antibiotic
- Culturile trebuiesc recoltate corect şi duse la laborator, în timp util. Dacă se întârzie
poate creşte contaminarea - Selectarea medicamentului
- Alegerea antibioticului ar trebui să fie bazată pe rezultatului de la cultura microbiană şi
antibiogramă, pe studii privind sensibilitatea, pentru a putea determina care medicamente
sunt cele mai eficiente. Unele microorganisme sunt în întregime sensibile la anumite
medicamente şi în cazul unor infecţii, nu mai este necesară efectuarea testelor de
sensibilitate.
- Culturile şi studiile de sensibilitate sunt importante pentru suspectarea infecţiilor gram
negative datorită incidenţei mari a rezistenţei la microorganisme
- Deoarece aceste teste cer 48 - 72 de ore, medicul prescrie imediat administrarea unui
medicament care să fie eficient - Calea de administrare
- Depinde mult de severitatea infecţiei
- Calea orală - administrarea orală este preferată pentru iniţierea terapiei nomai în
infecţiile relative uşoare
- Calea injectabilă (I.M., I.V., intrarahidiană) - în infecţiile serioase este preferată ruta i.v.
- Aplicare locală (pe tegumente) - Durata terapiei
- Variază de la o singură doză la ani
- În infecţiile acute durata medie este de 7-10 zile sau până când pacientul este afebril şi
asimptomatic 48-72 h - Utilizarea perioperatorie
- Se administrează preventiv cu o oră înainte de operaţie. Furnizează concentraţia
eficientă a ţesuturilor pe perioada procedurii chirurgicale, când contaminarea este mare.
Alegerea medicamentului depinde de agentul patogen, o singură doză este suficientă,
putând fi repetată dacă intervenţia se amână sau se prelungeşte utilizarea în insuficienţa
renală
- Se cere precauţiune extremă, deoarece multe medicamente sunt excretate primar prin
rinichi, unele fiind nefrotoxice. Totuşi în doze reduse sunt necesare.
- Utilizarea în bolile hepatice
- În bolile severe ale ficatului medicamentele antiinfecţioase care sunt excretate prin ficat
ar trebui să fie reduse ca doză, unele sunt hepatotoxice. Acestea includ eritromicina,
clidamycin şi cloramfenicolul.
 Utilizarea la copii
- Medicamentele antimicrobiene sunt utilizate în spital şi ambulatoriu pentru otite medii
şi infecţii ale tractului respirator. Penicilinele şi cefalosporinele sunt considerate sigure
pentru cele mai multe grupe de vârstă, totuşi ele sunt eliminate mult mai încet la nou
născuţi datorită funcţiei renale imature şi de aceea trebuie administrate cu precauţiune.
Aminoglicozidele (ex. gentamicina) pot cauza nefrotoxicitate şi ototoxicitate. La nou
născuţi riscul este mare datorită funcţiei renale imature. Tetraciclinele sunt contraindicate
la copii sub 8 ani, datorită efectelor asupra dinţilor (îngălbenire) şi oaselor.
 Utilizarea la persoanele în vârstă
- Peniciline sunt sigure, dar pot produce hiperkalemia după administrarea dozelor mari
i.v. de penicilină G potasică şi hipernatremia după administrarea de carbenicilin.
- Cefalosporinele sunt în general considerate sigure, dar pot cauza sau agrava insuficienţa
renală, în special când sunt utilizate şi alte medicamente nefrotoxice.
- Aminoglicozidele sunt contraindicate. Persoanele în vârstă au un risc mare de
nefrotoxicitate şi ototoxicitate.
- Tetraciclinele exceptând doxicilina şi nitrofurantoinul sunt contraindicate.
PRECAUŢII SPECIALE:
 Se face o anamneză amănunţită privind funcţiile renală, hepatică, auditivă şi
eventuale antecedente alergice
 Se respectă medicamentul recomandat având în vedere efectele şi reacţiile
adverse
 Se respectă orarul, doza şi calea de administrare pentru a menţine o concentraţie
activă la locul de acţiune
 Se respectă durata tratamentului pentru prevenirea dezvoltării germenilor
rezistenţi
 Se vor urmări reacţiile adverse:
- Reacţii alergice mai frecvente la penicilină, apar în cadrul aceleiaşi grupe de antibiotice
sau apropiate ca structură. Între 5-10% din pacienţii sensibili la penicilină pot prezenta
alergie la cefalosporine.
- Reacţii toxice - interesează unele organe; aminoglicozidele sunt ototoxice şi
nefrotoxice, iar tetraciclinele, eritromicinele sunt hepatotoxice, cloramfenicolul este toxic
pentru hematopoeza, penicilinele în doze mari şi polimixinele au efect neurotoxic.
- Reacţii idiosincrazice- ca urmare a unor enzimopatii genetice (ex.hemoliza produsă de
sulfamide sau manifestările polinevritice la izoniazidă)
- Reacţii de ordin biologic: o Reacţii de exacerbare (Herxheimer)- rezultatul distrugerii
masive de germeni cu eliberare de endotoxine in tratamentul cu penicilină al luesului sau
cu cloramfenicol în febra tifoidă. Medicul prescrie la început doze mici. o Rezistenţa
microbiană la un anumit antibiotic, favorizată de concentraţia scăzuta la locul acţiunii,
tratament de scurtă durată.
- Fenomene de dismicrobism - distrugerea unor germeni concomitent cu înmulţirea celor
rezistenţi care pot fi sau pot deveni patogeni, pot produce suprainfecţii grave mai frecvent
la copii, bătrâni şi la antibiotice cu spectru larg. Administrarea locală a antibioticelor
trebuie limitată, există risc mare de sensibilitate şi dezvoltare de tulpini rezistente. Se
prescriu cele care nu se administrează pe cale generală datorită toxicităţii mari, cu
capacitate alergizantă redusă, bine tolerată de ţesuturi.
INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE:
 Cloramfenicolul reduce metabolismul anticoagulantelor şi anticonvulsivantelor
 Ototoxicitatea aminoglicozidelor este potenţată de diuretice (ex.furosemid) -
Combinarea substanţelor "in vitro" poate modifica starea fizico-chimică şi activitatea
antimicrobiană (amestecarea soluţiei de meticilină şi gentamicină sau kanamicină).
 Soluţiile cu pH prea alcalin sau prea acid folosite pentru perfuzie inactivează
antibioticul (ex. benzilpenicilina). Heparina şi hidrocortizonul hemisuccinat (HHC) sunt
incompatibile cu: penicilina, meticilina, kanamicina, cloramfenicolul, tetraciclina. Dacă
nu se cunosc date suficiente cu privire la incompatibilitatea antibioticelor cu aceste
substanţe, este preferabil ca acestea să fie administrate pe cale intravenoasă separat sau în
perfuzii scurte, intermitente.
 Sulfamidele potenţează efectul sulfamidelor antidiabetice cu hipoglicemie
consecutivă, potenţează anticoagulantele cumarinice; substanţele acidifiante favorizează
precipitarea în căile urinare.
ACŢIUNILE GENERALE :
Administrarea cu acurateţe
 Stabilirea orarului de administrare la intervale egale - pentru menţinerea nivelului
terapeutic în sânge
 Se administrează pe stomacul gol (cu 1h înainte de masă sau la 2h după masă)
pentru a preveni inactivarea de către secreţia gastrică şi a favoriza absorbţia
 Se citesc recomandările de amestecare şi stocare din prospect.
 Medicamentele antimicrobiene ambalate sub formă de pulbere sunt instabile în
soluţii, se dizolvă înaintea administrării folosind o cantitate adecvată de solvent,
concentraţia fiind exprimată în mg/ml. Cele mai multe soluţii se păstrează la frigider
pentru perioade lungi de stabilitate.
 Nici o soluţie nu trebuie utilizată după termenul de expirare deoarece este posibilă
descompunerea.
 Parenteral soluţii cu antibiotice se administrează singure, nu se amestecă cu nici
un alt medicament în seringă sau soluţii i.v. - pentru a evita incompatibilităţile chimice şi
fizice care pot cauza precipitarea sau inactivarea medicamentelor
 Antibioticele se administrează i.m., profund în masa musculară şi se roteşte locul
de injecţie
 Pentru administrarea i.v. a antibioticelor.
- Se utilizează soluţii pentru diluţie
- Se administrează încet
- După administrare se mai introduc i.v.cel puţin 10 ml de soluţie pentru a nu
rămâne o parte din doza de medicament în tubul perfuzorului (10% din doza amestecată
în 100ml poate rămâne pe tubul perfuzorului).
- Este de preferat administrarea separată şi intermitentă, diluate cu 50-100 ml ser
fiziologic şi introdus în 20-60 min.
- Administrarea lentă şi intermitentă determină mai puţină iritaţie la nivelul venelor, evită
dezactivarea medicamentului şi asigură nivelul terapeutic.
- Observarea efectelor terapeutice
- Se observă reducerea roşelii, edemului, căldurii şi durerii. Semnele şi simptomele
inflamaţiei şi infecţiei uzual se diminuează sau dispar în aproximativ 48 de ore de la
începerea terapiei cu antibiotice.
- În infecţiile sistemice se observă scăderea febrei şi a leucocitelor, creşte apetitul şi
pacientul se simte mai bine.
- În plăgile infectate se observă descreşterea semnelor locale de inflamaţie şi scăderea
drenajului. Lichidul de drenaj se poate schimba de la purulent la seros.
- În infecţiile respiratorii se observă scăderea dispneei, tusei şi secreţiilor. Secreţiile pot să
se schimbe de la gros la subţire şi de la colorate la alb.
- În infecţiile tactului urinar se observă scăderea frecvenţei micţiunilor şi dispariţia
disuriei. Se verifică rezultatul examenului de urină, pentru a observa scăderea bacteriilor
şi leucocitelor.
 Observarea interacţiuni medicamentelor - cele mai semnificative interacţiuni sunt
cele care alterează eficienţa antiinfecţioaselor sau cresc toxicitatea medicamentelor
 Observarea efectelor adverse
- Hipersensibilitatea - se poate produce după administrarea celor mai multe
antiinfecţioase, dar cea mai comună este penicilina.
- Anafilaxia - hipotensiune, distress respirator, urticarie, angioedem, vărsaturi, diaree.
Anafilaxia uzual se produce în primele minute după administrarea medicamente lor.
Hipertensiunea se datorează vasodilataţiei şi colapsului circulator. Distressul respirator se
datorează bronhospasmului şi edemului laringian.
- Boala serului - febră, vasculită, limfadenopatie generalizată, edeme ale articulaţiilor,
bronhospasm, urticarie. Aceasta este o reacţie alergică întârziată, care se produce la o
săptămână sau mai mult după ce a început administrarea medicamentului. Semnele şi
simptomele sunt cauzate de inflamaţie.
- Suprainfecţia este o infecţie nouă sau secundară care se produce pe durata terapiei
infecţiei primare. Suprainfecţiile sunt relativ comune şi potenţial grave deoarece
microorganismele responsabile stafilococii, germenii gram negativ (Proteus sau
Pseudomonas) sau fungi (Candida) sunt adesea rezistente la medicamente. Infecţiile cu
aceste microorganisme sunt greu de tratat.
o Stomatitele - gura inflamată, pete de culoare albă pe mucoasa bucală.
o Diareea
o Vaginita pustuloasă infecţioasă - iritaţie în zona perineală, mâncărime, scurgeri
vaginale
o Semne şi simptome noi localizate - roşeaţă, căldură, edem, durere, drenaj,
expectoraţie.
o Revenirea semnelor şi simptomelor sistemice - febră, indispoziţie.
- Flebită la locul puncţiei venoase, durere la locul injecţiei i.m.. Soluţiile parenterale şi
multe medicamente antiinfecţioase sunt iritante pentru ţesuturi.
 Simptome gastrointestinale - greaţa, vărsătura, diareea Educaţia pacientului - Se
informează pacientul asupra riscurilor şi beneficiilor
 Se monitorizează starea pacientului
 Se instruieşte pacientul privind administrarea orală sau locală:
- respectarea dozei şi orarului (pentru a menţine nivelul eficient in sânge), a căii de
administrare
- evitarea asocierii cu alte medicamente
- respectarea administrării în raport cu mesele, alimentele scad absorbţia mai multor
antinfecţioase orale. Dacă medicamentele cauzează greaţă şi vărsătură intolerabilă, pot fi
luate câteva înghiţituri de alimente.
 Se explică pacientului să ia medicamentele cu un pahar plin cu apă, pentru a
scădea iritaţia gastrică şi a creşte ritmul dizolvării şi absorbţiei (tablete şi capsule).
 Se explică pacientului efectul medicamentului şi faptul că tratamentul nu trebuie
întrerupt chiar dacă manifestările au dispărut şi trebuie continuat pe toată perioada
indicată.
 Să ia toate medicamentele antiinfecţioase prescrise chiar dacă simptomele au
dispărut, pentru a preveni revenirea infecţiei şi apariţia rezistenţei microorganismului la
medicament.
 Se informează pacientul care sunt reacţiile adverse mai frecvente: tulburări
digestive (greţuri, vărsături, uneori sângerări intestinale), manifestări cutanate (erupţii,
urticarie), tulburări urinare (la sulfamide - oligurie, anurie), tulburări nervoase (nevrite
periferice, cefalee, insomnie), tulburări respiratorii (bronhospasm), reacţii anafilactice
 Se instruieşte pacientul să raporteze greaţa, vărsătura, diareea, erupţia cutanată,
revenirea simptomelor pentru care au fost prescrise antiinfecţioasele, sau semnele unei
infecţii noi (ex. febră, tuse, gură inflamată, drenaj). Aceste probleme pot indica efecte
adverse ale medicamentului, lipsa răspunsului terapeutic la medicament, sau
suprainfecţia. Unele din acestea cer evaluare şi pot indica schimbări în terapia
medicamentoasă.
 Se instruieşte pacientul:
- să anunţe medicul dacă este în tratament cu alte medicamente pentru a
evitaincompatibilităţile
- să păstreze medicamentele în condiţii recomandate de producător (în prospect)
- să se adreseze medicului la apariţia primelor semne de intoleranţă cunoscute sau a altor
manifestări ieşite din comun
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A ANTIBIOTICELOR
→ Definiţie:
~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic, care
introduse în organism sau depuse pe suprafaţa lui, distrug microbii sau împiedică
dezvoltarea lor.
~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi sintetizate
chimic.
~ Chimioterapice → sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau bactericidă
asupra germenilor patogeni, fără a fi toxice pentru organism.
→ Efect:
~ Bactericid – distrug agentul patogen.
~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen.
→ Scopul administrării:
~ Distrug microbi.
~ Împiedică dezvoltarea microbilor.
→ Ritmul de administrare:
~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente în sânge pentru acţiune continuă
asupra agenţilor patogeni.
~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a microbilor:
o În infecţii acute → germenii se înmulţesc foarte repede = ritmul de
administrarea trebuie să fie cât mai frecvent.
o În infecţiile subacute şi cronice → germenii se înmulţesc încet = ritmul de
administrare poate fi mai lent.
~ Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este înglobat în anumite
substanţe (ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 zile).
~ Exemple:
o Penicilina cristalină → 3,4, 6 ore.
o Sulfamidele → 4, 6, 12 ore.
o Cloramfenicol, tetracicline → 6,12 ore.
o Streptomicina → 12 ore.
o Gentamicina → 8,12 ore.
o Biseptol → 12,24 ore.
→ Forma de prezentare:
~ Drajeuri.
~ Capsule operculate.
~ Sirop.
~ Soluţii injectabile.
~ Unguente.
→ Căile de administrarea:
~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri.
~ Calea parenterală – intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii
cristaline).
~ Perfuzii.
~ Intrarahidian – se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.
~ Percutanta.
~ Calea mucoaselor – unguente, pudre.
~ Calea respiratorie – instilaţii, aerosoli.
~ Calea rectală – suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.
→ Doza de antibiotic:
~ În administrarea orală → se împarte numărul tabletelor sau capsulelor sau
capsulelor la numărul prizelor.
~ În administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se injectează
imediat, deoarece soluţiile se degradează, iar administrarea lor devine mai dureroasă.
~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore.
Doza va fi împărţită conform orarului de administrarea în doze unice, egale administrate
la 4, 6, 12 ore
~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.
→ Alegerea antibioticului:
~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.
~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după recoltarea
antibiogramei – din urină, sânge, lichid cefalorahidian.
→ Încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.
~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem să-l
scoatem prin aspirare.
~ Se introduce acul în flacon prin dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune în flacon şi se lasă să curgă liber soluţia în
seringă.
~ Se retrage acul şi se schimbă.
~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil – extragerea soluţiei se face după
dizolvare completă.
→ Reguli de administrare a antibioticelor:
~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care
trebuie acţionat, compatibilitatea medicamentoasă cu calea aleasă.
~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic sensibilizant.
~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceiaşi seringă.
~ Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă.
~ Soluţiile uleioase se încălzesc la 370C înaintea administrării.
~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore.
~ Administrarea pe cale orală se face după masă.
~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii dentari.
→ Complicaţii:
~ Stări toxice.
~ Stări anafilactice.
~ Stări nefrotoxice.
~ Anemii.
~ Leucopenii.
~ Agranulocitoză.
~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici.
~ Tendinţă la hemoragie.
~ Dismicrobisme prin administrare necontrolată.
~ Infecţii nosocomiale.
~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.
~ Sensibilizarea personalului medical.
→ Rolul asistentei medicale în administrarea antibioticelor:
~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee, nelinişte, hipoacuzie,
oligoanurie, subicter, tulburări vizuale, micoze, tranzit accelerat.
~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (în cazul penicilinei
foloseşte soluţie 1000 U/ml) şi notează rezultatul testului în foaia de observaţie a
bolnavului.
~ Atenţie! Şocul anafilactic poate apărea şi sub IDR.
→ Observaţii:
~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive.
~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din cauza
resorbţiei neregulate.
~ Antibioticele administrate oral distrug flora microbiană intestinală, motiv pentru
care se asociază cu complex de vitamină B.
~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon în timpul
administrării antibioticelor. Pot apărea dermite profesionale, urticarii, accese
astmatiforme, alergii.
~ Este obligatorie înaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului la antibiotic.
ADMINISTRAREA CORTIZONULUI
DEFINIŢIE :Glucocorticoizii sunt hormoni ai corticosuprarenalei sau analogi de sinteză
cu efect antiinflamator marcat şi acţiuni importante asupra metabolismului glucoproteic.
EFECTE:
 Inhibă procesele inflamatorii, diminuează formarea edemului local şi menţin
răspunsul vaselor la catecolamine
 Au proprietăţi antialergice marcate
 Sunt eficace în toate tipurile de şoc circulator
 Influenţează constantele hemogramei
 Scad apărarea organismului la infecţii întârziind cicatrizarea
 Cresc secreţia gastrică de HCl
 Stimulează sistemul nervos central creând o stare de bine dar pot declanşa reacţii
psihotice
 Favorizează retenţia de sare şi apă
 Favorizează gliconeogeneza pe seama proteinelor
INDICAŢII :
 Boli reumatismale, lupus eritematos sistemic
 Scleroza multiplă
 Stări edematoase (glomerulonefrita sau nefrita lupică)
 Boli neoplazice în stadiul terminal pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi pentru
profilaxia stărilor de greaţă şi vărsături provocate de chimioterapia antineoplazică
 Boli alergice
MEDICAMENTE UTILIZATE. FORME DE PREZENTARE CORTIZON
1. Dexametasonul - soluţie injectabilă, fiole de 2 ml.
2. Hidrocortisonum
3. Methylprednisolon
4. Prednisolon
5. Prednison

PRECAUŢII SPECIALE:
 Doza este strict individualizată de către medic
 Preparatele cortizonice se administrează 2/3 din doza zilniciă dimineaţa şi 1/3
după amiaza pentru a respecta nivelul maximal al secreţiei fiziologice a cortizolului
 Doza de întreţinere se administrează dimineaţa
 În boli reumatismale, lupus eritematos sistemic (LES), scleroza multiplă (SM) se
face puls-terapie 1g/zi timp de 3 zile în perfuzie cu glucoză 5% în cel puţin 30 minute
 Dozele sub 250mg se pot administra i.v. lent în cel puţin 5', iar cele peste 250 mg
în PEV, în cel puţin 30' - Suspensiile apoase nu se administrează i.v. nici IR.
 Doza se scade treptat conform recomandării medicale - Soluţia obţinută prin
dizolvarea liofilizatului se păstrează maximum 48h.
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI :
 Se monitorizează TA, există risc de creştere prin retenţie hidrosalină. Se
recomandă dietă hiposodată.
 Se cântăreşte periodic în timpul tratamentului de lungă durată, există risc de
obezitate
 Apar pirozisul şi epigastralgii, se administrează inhibitori ai secreţiei gastrice şi
regim alimentar de protecţie.
 Se supraveghează scaunul, există risc de acutizare a ulcerului gastro duodenal.
 Se monitorizează glicemia - creşte prin gluconeogeneză. Se recomandă regim
hipoglucidic, se supraveghează atent pacienţii cu diabet. Există risc de diabet cortizonic.
 Pacientul poate acuza slăbiciune musculară, se pierde potasiu în timpul
tratamentului. Se recomandă dieta hiperpotasică şi hiperproteică
 Se supraveghează comportamentul pacientului; pot apare stări de agitaţie,
insomnie, tulburări psihotice
 Se observă aspectul tegumentelor, pot apare edeme.
EDUCAŢIA PACIENTULUI :
Pacientul trebuie instruit:
 Să ia medicamentele după masă sau împreună cu gustarea
 Să respecte orarul de administrare: 2/3 din doză la ora 8 şi 1/3 din doză la ora 16°°
 Să nu omită nici o doză de medicamente
 Să aibă asupra lui şi la îndemână medicamentele pentru a putea fi folosite în caz
de urgenţă
 Să evite situaţiile de stres accentuate (febră, infecţiile, lucrări dentare, accidente,
crize personale sau familiale)
 Să nu modifice dozele fără acordul medicului
 Să-şi monitorizeze semnele şi simptomele care pot apare: anorexie, greaţă,
vărsături, slăbiciune, depresie, ameţeală, poliurie, pierdere în greutate şi să anunţe
medicul
 Să se cântărească periodic, să observe modificarea feţei (faţă în lună plină),
prezenţa edemelor, să-şi măsoare TA. În cazul creşterii ponderale să se adreseze
medicului
 Să consume o dietă hiposodată şi hiperproteică în timpul tratamentului şi să
consume moderat glucide.
 Să echilibreze efortul fizic cu repausul
 Să evite activităţile suprasolicitante
 Să nu facă vaccinări, există risc de complicaţii neurologice
 Să nu întrerupă tratamentul brusc sau fără acordul medicului, scăderea dozelor se
face treptat
 Se atenţionează pacientul să nu ia medicamente fără acordul medicului
ROLUL ASIST. MED. ÎN ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
→ Definiţie:
~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de
coagulare a sângelui.
→ Scop:
~ Profilactic.
o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia trombozelor
venoase, emboliilor postoperatorii, intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.
~ Terapeutic.
o Împiedică coagularea sângelui intravascular.
o Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct de
miocard, şoc endotoxic unde apare coagulopatia de consum.
→ Forma de prezentare:
~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, fl. cu Heparină
calcică sau sodică (absorbţie lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.
~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.
~ Calciparină.
→ Heparina:
~ Se dezinfectează locul injecţiei.
~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă. Efectul dispare în câteva ore.
→ Trombostop:
~ Se administrează pe cale orală.
~ Efect tardiv, după 6-12 ore.
~ Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.
→ Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:
~ Diateze hemoragice. Insuficienţă hepatică.
~ Hipertensiune malignă. Ulcer gastroduodenal florid. Endocardite.
→ Reguli de administrare:
~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.
~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.
~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început zilnic,
timpul Quick (indicele de protrombină).
→ Incidente şi accidente:
~ Hemoragii diverse. Epistaxis.
~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.
~ Reacţii alergice locale. Alergie generală.
→ Observaţii:
~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.
~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.
~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este hotărâtă
de medic.
~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină,
antitermice, antiinflamatoare.
ADMINISTRAREA INSULINEI
DEFINIŢIE : Insulina este medicamentatul care asigură supravieţuirea pacienţilor cu
diabet zaharat tip 1 şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ (în creştere)
dintre pacienţii cu diabet zaharat 2 şi gravide cu diabet gestaţional.
OBIECTIVE :
 Promovarea şi menţinerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienţilor
 Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei.
INDICAŢII :
 Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)
 Diabet zaharat tip 2:
- Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale
combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice
- Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau
severe)
- Pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicaţia orală
- În cazul contraindicaţiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală)
- Reacţii adverse ale unor preparate orale - Diabetul zaharat gestaţional care nu se
rezolvă prin dietă - Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară
TIPURI DE INSULINĂ:
 Insuline rapide: Actrapid, Humalog, cu acţiune scurtă sunt singurele care se
folosesc în situaţii de urgenţă metabolică pentru că se pot administra intravenos acţionând
în mai puţin de 10 min.
 Insuline intermediare (cu acţiune prelungită): Monotard, Insulatard, Humulin
basal, Insuman basal
 Insuline lente: Ultratard, Humulin lente, Huminsulin Long. - Insuline premixate
(cu acţiune rapidă şi intermediară). Mixtard. Humulin. Insuman Comb .
FORME DE PREZENTARE INSULINE UMANE(Producător LILY France SAS)

Humulin M 3
- Suspensie injectabilă 40 u/ml şi 100 u/ml - flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri
preumplute 3 ml - Humulin N
- Suspensie injectabilă 100 u/ml-flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri preumplute 3ml
- Suspensie injectabilă 40u/1 ml - flacon de 10 ml - Humulin R
- Suspensie injectabilă 100 u/ml, flacon 10 ml, cartuşe de 3 ml
- Suspensie injectabilă 40 u/ml - flacon 10 ml
INSULINE UMANE - Producător NOVO NORDISK
 Mixtard 30 Novolet - suspensie injectabilă 100u/ml, cartuşe a 3 ml

INSULINE UMANE -Producător AVENTIS PHARMA;


INSULINUM ASPART - Producător Novo Nordisk;
INSULINUM DETEMIR - Producător Novo Nordisk;
INSULIN LISPRO - Producător Eli Lilly – Nederland
PĂSTRAREA INSULINEI :
 Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de
acesta.
 În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se
încălzeşte înainte de administrare.
 Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30°
la întuneric, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.
STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULINĂ :
 Se face de către medic, individualizat
 Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de
hidrocarbonaţi din dietă
 Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
 Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic
PRECAUŢII GENERALE:
 Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele
rapide au aspect limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent,
turbid, fără flocoane. Prezenţa flocoanelor presupune schimbarea flaconului.
 Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în
poziţie orizontală şi rulare blândă între palme de 30-40 de ori. Agitaţia în poziţie verticală
produce bule şi imperfecţiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează, nu se administrează.
 Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri diferite de insulină.
Dacă este necesar se folosesc seringi separate.
PRECAUŢII SPECIALE :
 Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă
metabolică, în stări febrile, boli infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale.
 Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în
acţiune în mai puţin de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.
 Alegerea locului în funcţie de tipul de insulina:
- Pentru insulinele rapide -abdominal- cu excepţia a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în
care absorbţia e cea mai rapidă
- Insuline intermediare: coapsă, fesă,
- Pentru pacienţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi
coapsă, într-un unghi de 45°
- În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înţepând sub un unghi de 90°
- Exerciţiul fizic creşte rata absorbţiei prin creşterea fluxului sanguin
-Deasemenea expunerea la căldură(baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbţia
mai rapidă şi glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
 Expunerea la frig încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate cu câteva
minute mai târziu.
 Rotaţia locului de injecţie(în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorbţie al
insulinei) este importantă pentru prevenirea complicaţiilor(lipohipertrofia depunere
excesivă de grăsime sau lipoatrofia - topirea ţesutului grăsos subcutanat).
 Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se
maseze pentru a nu grăbi absorbţia insulinei
 Reducerea durerii este posibilă dacă:
- Soluţia se injectează la temperatura camerei
- Aerul se elimină corect
- Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
- Zona trebuie să fie relaxată
- Pătrunderea în piele se face rapid
- Nu se schimă direcţia acului
- Se folosesc ace adecvate(6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI :
 Pot apare complicaţii:
- Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15gr hidrocarbonaţi(3 bucăţi de
zahăr)
- Edemul insulinie -apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la
începutul iniţierii tratamentului cu insulina
- Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce
încetineşte mult absorbţia insulinei
- Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecventă la femeile tinere
- Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
- Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic - Cu excepţia
hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi evaluate de
medicul specialist
ADMINISTRAREA INSULINEI
→ Scopul tratamentului insulinic:
~ Tratarea diabetului zaharat.
~ Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
→ Căile de administrare:
~ Calea subcutanată.
~ Calea intravenoasă.
→ Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea externă a braţului.
~ Regiunea anterioară a coapselor.
~ Regiunea fesieră.
~ Regiunea supra şi subspinoasă.
~ Locul de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceiaşi schemă:
o Dimineaţa → flancurile abdominale.
o Seara → coapsă.
~ Introducerea constantă în acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea
respectivă, tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice modificate
negativ.
→ Preparate de insulină:
~ Humulin R regular insulină umană (ADN recombinat) → 10 forme de
comercializare:
o Regulară (R).
o Regulară tamponată (BR).
o Lentă (L).
o Ultralentă (U).
o Insulină 10% Regulară tamponată + 90% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-10/90).
o Insulină 20% Regulară tamponată + 80% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-20/80).
o Insulină 30% Regulară tamponată + 70% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-30/70).
o Insulină 40% Regulară tamponată + 60% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-40/60).
o Insulină 50% Regulară tamponată + 50% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-50/50).
~ Iletin II Regular (insulină porcină purificată).
~ Actrapid MC (insulină injectabilă neutră), Insulină Novo, Monocomponent (MC).
→ Reguli de administrare:
~ Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
~ Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
~ Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
~ Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
~ Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
o Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
o Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
~ Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv 100
unităţi de insulină pe mililitru.
~ Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
~ Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de preparatul
de insulină folosit).
→ Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.
~ Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
~ Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la
uniformizarea lichidului.
~ Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.
~ Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
~ Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
→ Stabilirea dozei necesare:
~ Se fixează o doză individualizată funcţie de:
o Tipul de insulină folosit.
o Numărul de injecţii pe zi.
o Intervalul dintre doze. Conduită terapeutică postnatală.
o Modificările din alimentaţie.
o Schimbarea programului de activitate.
o Medicaţie complementară. Exerciţii fizice, gimnastică.
→ Pregătirea dozei:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat, cale
de administrare.
~ Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie
administrată.
~ Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă până se
obţine doza necesară.
~ Se scoate aerul şi se schimbă acul.
~ Dacă se folosesc amestecuri de insulină SE RESPECTĂ ORDINEA DE
ÎNCĂRCARE ÎN SERINGĂ RECOMANDATĂ DE MEDIC.
~ Amestecul se face înaintea injectării.
~ Pentru injectare se pot folosi şi pompe de insulină sau minispike.
→ Injectarea insulinei:
~ Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
~ Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
~ Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.
~ Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei
~ Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
→ Reacţii la insulină:
~ Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:
o Doză prea mare de insulină.
o Absenţa sau întârzierea meselor.
o Exerciţii fizice şi activitate în exces.
o Boală infecţioasă. Tulburări de tranzit. Boli endocrine.
o Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
o Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
o Consum de alcool.
~ Semnele hipoglicemiei:
o Apar brusc. Anxietate.
o Transpiraţii, tulburări de somn.
o Ameţeală. Palpitaţii.
o Vedere neclară – în ceaţă.
o Tremurături. Mişcări nesigure. Vorbire neclară.
o Stare depresivă. Agitaţie, iritabilitate. Delir.
o Senzaţie de furnicături în mâini.
o Cefalee. Modificări comportamentale.
o Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau
tablete de glucoză. Foame.
o Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă.

~ Hiperglicemie şi acidoză diabetică:


o Prin doză insuficientă de insulină.
o Nivel crescut de glucoză în sânge.
o Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.
o Febră. Infecţii.
o Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală,
facies roşu, sete, pierderea cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie
Kussmaul, tahicardie, deces.
~ Lipodistrofia:
o Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie
cu depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi îngroşarea
ţesuturilor.
Hiperglicemie Hipoglicemie
~ Piele uscată. ~ Tegumente cu transpiraţii reci.
~ Respiraţie Kussmaul. ~ Piele umedă.
~ Halenă acetonică. ~ Hipertensiune.
~ Pierderea lentă a cunoştinţei spre comă. ~ Respiraţie normală.
~ Somnolenţă. ~ Pierderea stării de cunoştinţă.
~ Inapetenţă. ~ Mişcări nesigure.
~ Greţuri. ~ Ameţeală.
~ Vărsături. ~ Foame.
→ Alergia la insulină:
~ Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
~ Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul,
respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.
VACCINAREA↓(4 paşi)

REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A VACCINURILOR


Definiţie:
~ Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă faţă de unele infecţii.
→ Forma de prezentare:
~ Fiole. Flacoane închise. Lichid liofilizat. Pudră.
→ Scop:
~ Profilactic. Curativ în: Difterie. Tetanos. Febră tifoidă. Bruceloză.
→ Calea de administrare:
~ Subcutanată → v. Antitetanic, v. Antirabic, v. Paratific.
~ Intramuscular → ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită).
~ Intradermic → BCG.
~ Calea orală → v. Antidizenteric, v. Antipoliomielitic.
→ Condiţii de preparare, conservare şi depozitare:
~ Reconstituirea vaccinului se face prin rehidratare cu diluant conform dozajului
înscris pe ambalaj. Prepararea se face în momentul folosirii.
~ Vaccinul rehidratat nu se păstrează la frigider – se aruncă.
~ Vaccinurile liofilizate – diluate şi aspirate în seringi de unic dozaj şi administrare
(pentru vaccinare antirujeolică, antirubeolică etc.) se aplică regulile generale de asepsie şi
administrare a soluţiilor injectabile.
~ Conservarea vaccinului: la -10-150C; diluantul se conservă la +2-80C.
~ Vaccinul trebuie protejat de lumină.
→ Condiţii de administrare:
~ Se pot asocia 2-3 vaccinuri (DTP → antidifteric, antitetanic, antipertusis).
~ Se respectă condiţiile de asepsie şi antisepsie, dozele şi intervalele dintre inoculări
diferă de la vaccin la vaccin, cantitatea de vaccin creşte de la o inoculare la alta. Dozele
trebuie măsurate exact.
~ Intervalul dintre doze va fi strict respectat.
~ Unele vaccinuri necesită rapel pentru întărirea imunităţii.
→ Reacţia locală vaccinală:
~ Roşeaţă. Tumefacţie. Durere.
→ Reacţia generală vaccinală:
~ Febră. Inapetenţă. Stare generală alterată.
→ Complicaţii:
~ Hematologice. Pulmonare. Cardiovasculare. Renale. Erupţii cutanate.
~ Complicaţii nervoase (encefalită postvaccinală, meningită septică, convulsii,
tulburări senzoriale etc.).
~ La gravide → avort, naşteri cu feţi morţi, feţi cu malformaţii congenitale.
→ Prevenirea complicaţiilor postvaccinale.
~ Se respectă contraindicaţiile pentru fiecare vaccin.
~ Se respectă tehnica de administrare. Se evită administrările traumatizante.
~ Se respectă termenul de valabilitate pentru aplicare.
→ Observaţii:
~ Vaccinurile din flacoane cu dop de cauciuc se pot păstra la frigider .
~ Fiola de vaccin deschisă nu se păstrează – se aruncă.
~ Toleranţa organismului este diferită.
Capitolul VIII
TRANSFUZIA
Tehnica transfuziei ; Supravegherea pacientului cu reacţii adverse la transfuzie
TEHNICA TRANSFUZIEI:
OBIECTIVE
 Introducerea în siguranţă de sânge sau derivate de sânge în circulaţia venoasă
NECESAR MEDICAMENTE
 Tavă medicală
 Seringi/ace,
 Mănuşi examinare
 Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh
 Transfuzor
(branula)
(Transfuzor) (Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh)

 Flexulă
 Tampon cu dezinfectant
 Pansament pentru fixarea flexulei
 Garou
 Etichetă
 Aleza
 Recipiente de colectare a deşeurilor
*Verificaţi integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic
al sângelui !
ETAPE:
PREGATIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senzaţiile
care pot să apară, riscurile transfuziei)
 Obţineţi consimţământului informat, folosind o formă scrisă de consimţământ
informat
 Informaţi pacientul privind: senzaţia de frig, mâncărime, iritaţie, sau simptome
anormale
PREGATIREA FIZICĂ:
 Poziţia pacientului - decubit dorsal
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Instruiţi pacientul să nu mănânce cu cel puţin 2ore înainte sau după terminarea
transfuziei
 Alegeţi locul pentru puncţia venoasa.
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi indicaţia medicului privind transfuzia şi cantitatea de sânge sau derivaţii
acestuia
 Verificaţi identitatea pacientului
 Spălaţi mâinile/mănuşi
 În ziua efectuării transfuziei se recoltează 2-4 ml de sânge pentru proba de
compatibilitate JEANBREAU
 Trimiteţi la punctul de transfuzii o cerere de sânge care cuprinde:
 numele spitalului
 numele clinicii unde este internat pacientul
 numele şi prenumele pacientului
 vârsta
 grupa de sânge a pacientului
 cantitatea de sânge cerută
 numele medicului care a indicat transfuzia
 numele asistentei care administrează sângele
 ziua, luna, anul
 Încălziţi sângele la temperatura corpului,
 Aşezaţi punga cu sânge în stativ
 Deschideţi transfuzorul
 Fixaţi prestubul la o distanţă de 2- 5 cm mai jos de camera perfuzorului
 Închideţi prestubul transfuzorului, daţi jos capacul acului şi inseraţi-l la locul de
intrare al pungii sau flaconului
 Apăsaţi, strângeţi camera de scurgere a transfuzorului şi lăsaţi să se umple până la
jumătate cu sânge
 Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului, deschideţi prestubul şi
lăsaţi sângele să curgă pe tub până ce se elimină bulele de aer
 Ţineţi perfuzorul la înălţimea corpului pentru a elimina bulele de aer
 Închideţi prestubul şi puneţi capacul protector
 Selectaţi locul potrivit (de preferinţă venele de la plică cotului)
 Puneţi aleza sub braţul pacientului
 Aplicaţi garoul la 10- 12 cm deasupra locului pentru puncţie;
 Efectuaţi puncţia venoasă şi montaţi flexula
 Montaţi transfuzorul
 Deschideţi prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
 Fixaţi flexula
 Începeţi administrarea sângelui
 Efectuaţi proba biologică Oelecker; lăsaţi să curgă 20 - 30 ml de sânge şi reglaţi
ritmul la 10- 15 picături/minut timp de 5'; supravegheaţi pacientul şi dacă nu apar semne
de incompatibilitate repetaţi operaţia
 Aplicaţi eticheta peste pungă sau flaconul de sânge indicând ora la care a început
transfuzia
 Dacă transfuzia s-a terminat, închideţi prestubul
 Retrageţi flexula şi aplicaţi un tampon cu alcool sau un pansament steril
 Punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se păstrează,
în eventualitatea unor verificări în caz de accidente posttransfuzionale tardive
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
 Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă
 Verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima jumătate de oră după începerea
transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o oră după transfuzie.
 Informaţi pacientul/familia să anunţe asistenta în caz de mâncărime, dispnee,
ameţeli, dureri în spate sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale transfuziei
 Instruiţi pacientul să informeze asistenta dacă durerea sau roşeaţa apar la locul
puncţiei venoase, deoarece acestea sunt indicative ale infiltraţiei
 Temperatura camerei să fie cu 1 -2° mai ridicată
 Oferiţi pacientului lichide calde şi acoperiţi-l cu pledul
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
 Îndepărtaţi mănuşile
 Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
 Administrarea transfuziei
 Numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia, ora
la care s-a terminat şi eventualele reacţii ale pacientului
EVALUAREA PROCEDURII
Bilanţ pozitiv:
 Evaluaţi răspunsul pacientului la administrarea sângelui :
- semnele vitale sunt normale
- absenţa frisonului, mâncărimii, urticariei sau iritaţiei
- analizele de laborator în limite normale
- mucoasele şi tegumentele sunt colorate roz, pacientul a înţeles scopul şi riscurile
transfuziei
Bilanţ negativ-intervenţii:
 Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse
chinuitoare, hemoptizie
 Hemoliza intravasculară cu blocaj renal,
 Şoc posttransfuzional, acidoza metabolică,
 Stop cardiac prin hipotermie - se pot produce datorită sângelui neîncălzit :
 Încălziţi sângele înainte de a-l transfuza
 Supravegheaţi pacientul
 Anunţaţi medicul
 Întrerupeţi perfuzia
 Şocul hemolitic - incompatibilitatea de grup - frison, tahicardie, dispnee, cianoză,
dureri lombare, retrosternale, stare generală alterată :
 Anunţaţi medicul
 Înfundarea perfuzorului şi acului cu cheaguri - se schimbă perfuzorul şi acul
 Hipotermia
 Încălziţi bolnavul prin suplimentarea numărului de pături, aplicarea de pături
cu aer cald
ATENŢIE
 Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi
agitarea pungii/flaconului
 Dacă apar reacţii posttransfuzionale returnaţi punga/flaconul de sânge la
punctul de transfuzii
 Respectaţi asepsia
 Nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de
curgere
 Dacă acul s-a înfundat nu permeabilizaţi acul prin presiune
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI CU REACŢII ADVERSE LA TRANSFUZIE
OBIECTIVE
 Prevenirea reacţiilor adverse pe perioada transfuziei si după transfuzie.
 Instituirea măsurilor pentru a reduce reacţiile la transfuzie.
REACŢIILE ADVERSE
 Reacţiile adverse pot să apară în primele 15 min ale transfuziei şi după transfuzie.
 Sunt reacţii sistemice la administrarea sângelui şi derivatelor de sânge,
incompatibile cu cel al beneficiarului, care conţin alergeni, sau sunt contaminate cu
bacterii
 Reacţiile adverse generale pot avea simptome variind de la: febră, frison,
urticarie, hipotensiune şi stop cardiac.
 Alte posibile reacţii adverse care pot rezulta din terapia transfuziei includ
supraîncărcarea circulatorie şi transmiterea unor boli ca: hepatitele, citomegaloviruşi sau
virusul imunodeficienţei umane (HIV).
 Reacţia hemolitică acută - incompatibilitate ABO, Rh şi se produce în primele
15' de la instituirea transfuziei. Aceasta începe cu creşterea temperaturii, ritmului cardiac,
senzaţie de căldură şi durere de-a lungul venei pe care sângele este transfuzat, frison,
durere de cap, graţă, durere în piept şi spate, dispnee, hipotensiune, hemoglobinemie,
hemoglobinurie. Se opreşte transfuzia.
 Reacţia hemolitică întârziată - răspunsul imun dezvoltat de către primitor
împotriva antigenilor donatorului non ABO. Febra este inexplicabilă, descreşte
inexplicabil Hb, Ht, testul Coombs este pozitiv. Se opreşte transfuzia.
 Reacţia febrilă nonhemolitică - 1 % din transfuzii; o posibilă sensibilitate a
primitorului la leucocitele şi trombocitele din sângele donatorului. Aceasta se produce la
30' după iniţierea transfuziei şi la 6h după terminarea transfuziei. Se manifestă prin febră
mai mare cu 1° , înroşirea feţei, frisoane, durere de cap.
 Reacţia alergică(uşoară sau moderată) cauzată de alergia primitorului la
proteinele din plasma donatorului. Aceasta se produce pe durata transfuziei şi la 1h după
transfuzie. Apar eritem local, erupţie cutanată, urticarie.
 Reacţia alergică severă -cauzată de alergia primitorului la un antigen al
donatorului(uzual IgA). Aglutinarea celulelor roşii obstruează capilarele şi blochează
fluxul sanguin, cauzând simptome majore la toate marile organe de sistem. Aceasta se
produce în primele 5-15' de la iniţierea transfuziei. Apar tusea, greaţa, vărsătura, distresul
respirator, hipotenshinea, pierderea cunoştinţei şi posibil stopul cardiac. Aceasta este o
reacţie care ameninţă viaţa. Se opreşte transfuzia, se menţine linia venoasă, se informează
medicul, se administrează medicamentele prescrise(antihistaminice, corticosteroizi,
epinefrina, antipiretice). Se măsoară semnele vitale la fiecare 5-15' şi se iniţiază
resuscitarea cardiopulmonară dacă este nevoie.
 Supraîncărcarea circulatorie -poate conduce la edemul pulmonar şi se produce
din cauza volumului excesiv sau ritmului rapid al transfuziei. Aceasta poate apare în orice
moment, sau la 1 -2h după terminarea transfuziei. Apar dispneea, tusea, tahipneea,
tahicardia, creşterea presiunii venoase centrale. Se respectă ritmul de administrare de 2-
4ml/kg/h. Se acordă atenţie specială ritmului şi volumului de administrare la pacienţii în
vârstă. Se încetineşte sau se opreşte transfuzia, se administrează la indicaţia medicului
diuretice, oxigen şi morfină.
 Sepsis bacterian -datorită contaminării bacteriene a produsului transfuzat.
Aceasta apare pe durata transfuziei şi la 2h după terminarea transfuziei. Se manifestă prin
febră, frison, crampe abdominale, vărsătură, diaree, hipotensiune. Se aplică îngrijiri
corespunzătoare. Se opreşte transfuzia şi se menţine linia venoasă, se informează
medicul, se monitorizează semnele vitale, se recoltează hemocultura. La indicaţia
medicului se administrează fluide i.v., antibiotice cu spectru larg antimicrobian,
vasopresoare şi steroizi.
EVALUAREA PACIENTULUI
 Observaţi pacientul pentru febră cu sau fără frison.
 Observaţi pacientul pentru tahicardie şi/sau tahipnee şi dispnee.
 Observaţi pacientul pentru urticarie sau erupţie cutanată.
 Observaţi pacientul pentru înroşirea feţei.
 Observaţi pacientul pentru simptomele gastrointestinale.
 Observaţi pacientul pentru scăderea TA. Hipotensiunea poate fi o reacţie acută
hemolitică, anafilactică, sau sepsis.
 Observaţi pacientul pentru wheezing, durere în piept şi stop cardiac. Acestea toate
sunt reacţii anafilactice.
 Fiţi atenţi la plângerile pacientului pentru dureri de cap sau dureri musculare în
prezenţa febrei. Amândouă pot fi indicii ale unei reacţii nonhemolitice febrile.
 Monitorizaţi pacientul pentru diseminarea coagulării intravasculare, insuficienţa
renală, hemoglobinemie/hemoglobinurie. Toate acestea sunt semne târzii ale reacţiei
hemolitice acute.
 Monitorizaţi valorile de laborator pentru anemia refractară la terapia transfuziei.
Aceasta ar putea semnifica o reacţie hemolitică întârziată.
 Observaţi pacienţii care primesc transfuzii masive de sânge pentru hipotermie
uşoară, tulburări de ritm cardiace, hipoteosiune si hipocalcemie, hiperkalemie. Produsele
de sânge reci pot afecta sistemul de conducere cardiac rezultând disaritmii ventriculare.
Alte disaritmii cardiace, hipotensiunea şi furnicăturile pot indica hipocalcemia, care apar
atunci când citratul (utilizat drept conservant pentru produsele de sânge) se combină cu
calciul pacientului. Hiperkalemia duce la colici intestinale, diaree, oligurie, spasme
musculare, modificări pe ECG, bradicardie premergătoare stopului cardiac.
INTERVENŢII ÎN CAZ DE APARIŢIE A INCIDENTELOR:
 Oprirea transfuziei. Severitatea reacţiilor este legată de cantitatea introdusă.
-Schimbaţi perfuzorul care conţine cheaguri de sânge şi înlocuiţi-l cu altul nou, excepţie
cazul în care este numai o reacţie uşor alergică.
-Informaţi medicul. Reacţiile la transfuzie cer imediat intervenţii medicale. În cazul unei
reacţii alergice uşoare, transfuzia ar trebui stopată şi administrate antihistaminice, la
indicaţia medicului. * Transfuzia poate fi reluată.
-Menţineţi linia venoasă pentru administrarea de medicamente şi soluţii la nevoie.
-Notaţi sângele şi produsele de sânge, timpul în care au apărut reacţiile transfuziei, dar şi
intervenţiile nursei.
-Recoltaţi sânge simplu. Se recoltează o probă sânge înainte de transfuzie pentru proba de
compatibilitate. A doua probă(dacă este necesar) se recoltează din braţul opus transfuziei
şi se va verifica hemoglobina liberă în ser, indicând hemoliza şi deasemenea ar trebui
verificat nivelul bilirubinei.
-Returnaţi la punctul de transfuzii punga de sânge, oprind câţiva ml de sânge, pentru o
eventuală verificare în cazul în care se produc reacţii postransfuzionale severe.
-Monitorizaţi semnele vitale la fiecare 15' sau mai frecvent dacă trebuie. Menţineţi
evaluarea continuă a stării cardiopulmonare a pacientului.
-Administraţi medicaţia prescrisă în acord cu tipul şi severitatea reacţiei la
transfuzie:
o antihistaminice -diminuează unele aspecte ale răspunsului alergic prin
blocarea receptorilor histaminici. În unele cazuri pot fi administrate pretransfuzional, la
indicaţia medicului
o antipiretice/analgezice -se administrează pentru a scădea febra şi diconfortul
în: reacţiile hemolitice acute, reacţiile febrile nonhemolitice, sepsisul bacterian
o corticosteroizi -stabilizează membranele celulei, descresc eliberarea
histaminei; se administreză în reacţii alergice severe
o fluidele -administrarea rapidă a fluidelor i.v. poate ajuta la contracararea unor
simptome ale şocului anafilactic
o diuretice/morfină -pot fi administrate în supraîncărcarea circulatorie pentru a
reduce volumul intravascular
o antibiotice -se administrează când este suspectată contaminarea bacteriană
o în cazul unui stop cardiac -se iniţiază resuscitarea cardiopulmonară
o recoltaţi prima probă de urină -se poate produce hemoglobinuria datorită
reacţiilor hemolitice.
Gradul de deteriorare al rinichilor este influenţat de pH-ul urinar şi de rata excreţiei
urinare. Dacă deteriorarea rinichilor este severă, se recomandă dializă.
Bilanţ pozitiv :
 Pacientul va avea mucoase roze. Perfuzia tisulară este îmbunătăţită
 Debitul cardiac va reveni la valorile de bază. Volumul intravascular este restabilit
 TA se va menţine stabilă. Volumul intravascular este restabilit. Absenta reacţiilor
transfuziei.
 Pacientul va fi calm şi exprimă confort.
 Pacientul îşi menţine temperatura corpului în limite normale
 Pacientul va elimina urină 0,5 - 1 ml/kg/h - reflectă starea optimă a fluidelor.
 Pacientul îşi va menţine saturaţia de oxigen mai mare de 95%
Capitolul IX
TERAPIA INTRAVENOASĂ
Montarea perfuziei
Administrarea medicamentelor într-o soluţie perfuzabilă
Administrarea medicamentelor în bolus într-o linie venoasă existentă (perfuzie)
Administrarea medicamentelor într-o linie venoasă existentă
Schimbarea soluţiilor perfuzabile
Schimbarea perfuzorului
Complicaţiile terapiei intravenoase
Nutriţia prin metoda perfuziei I.V.
MONTAREA PERFUZIEI
OBIECTIVE:
 Introducerea i.v. a unei soluţii perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare,
menţinerea legăturii cu circulaţia venoasă.
NECESAR MATERIALE
 Tavă medicală
 Seringi şi ace sterile adecvate
 Mănuşi
 Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect
nemodificat
 Trusa de perfuzat (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate,
integră
 Branulă sau fluturaş
 Soluţie dezinfectantă, comprese sterile
 Garou, plasture pentru fixare
 Etichetă
 Aleză
 Stativ telescopic
 Recipiente de colectare a deşeurilor
ETAPE :
PREGĂTIREA PSIHICĂ:
 Informaţi şi explicaţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senzaţiile
care pot să apară, riscurile perfuziei i.v.)
 Obţineţi consimţământul informat
 Instruiţi pacientul privind:
- semnele şi simptomele infiltraţiei, inflamaţiei şi flebitei
- informarea asistentei dacă se modifică debitul, dacă soluţia nu se mai scurge,
dacă în tubul perfuzorului a aparut sânge, dacă are senzaţie de frig
- posibilitatea de mişcare/deplasare având perfuzie montată
- acordaţi atenţie persoanelor vârstnice şi asiguraţi-vă că au auzit şi înţeles ce li
s-a spus
PREGĂTIREA FIZICĂ:
 Poziţia pacientului - decubit dorsal
 Asiguraţi intimitatea pacientului
 Alegeţi locul pentru puncţia i.v.:
- la adulţi sunt preferate venele de la plică cotului (cefalica, bazilică şi median
cubitală);
- evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
- la bătrâni, dacă este posibil evitaţi: - venele dorsale ale mâinii braţul dominant
pentru puncţie venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa
vârstnicului
- examinaţi calitatea şi starea venelor.
EFECTUAREA PROCEDURII:
 Verificaţi prescripţia medicală privind cantitatea şi tipul soluţiei
 Identificaţi pacientul
 Spălaţi mâinile/îmbrăcaţi mănuşile
 Aduceţi materialele lângă patul pacientului
 Pregătiţi soluţia perfuzabilă şi trusa de perfuzat
 Menţineţi asepsia când se deschide trusa de perfuzat sterilă şi soluţia perfuzabilă
 Suspendaţi punga sau flaconul cu soluţia perfuzabilă în stativ
 Deschideţi trusa de perfuzat
 Fixaţi clema/prestubul la o distanţă de 2- 5 cm mai jos de picurător
 Închideţi clema/prestubul perfuzorului, îndepărtaţi capacul acului şi introduceţi-l
în locul de intrare, în pungi sau flacon
 Presaţi uşor picurătorul(camera de scurgere a perfuzorului) şi lăsaţi să se umple
până la jumătate
 Înlăturaţi capacul protector de la capătul tubului şi deschideţi clema/prestubul
 Lăsaţi lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, ţinând tubul perfuzorului
curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid
 Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector
 Selectaţi locul potrivit(venele distale sau proximale)
 Puneţi aleza sub braţul pacientului
 Aplicaţi garoul la 10-12 cm deasupra locului de punctie; capetele garoului trebuie
direcţionate spre partea proximală
 Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
 Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
 Efectuaţi puncţia venoasă:
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare, încercaţi procedeele:
- rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
- daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii
pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul
- înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
 Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişcări
circulare de la centru în afară cu