Sunteți pe pagina 1din 1

Maria Montessori: Orice lucru prezentat copiilor noștri trebuie să fie

frumos și clar.

Modul de lucru al Mariei Montessori este reprezentat de adaptarea


procesului educațional la nivelul și specificul fiecărui copil. Astfel, fiecare
copil e încurajat să lucreze în mod independent, în propriul său ritm, pentru
a ajunge, la un moment dat, la o formarea auto-disciplinei.
Sub îndrumarea educatorului copilul acumulează cunoștințe, făcând
propriile sale descoperiri, fiind astfel cultivate concentrarea, motivația,
autodisciplina și dragostea pentru a învăța.
În concepția sa, educatorul are datoria de a expune toate
cunoștințele într-un mod cât mai frmos și mai clar, astfel încât copilul săfie
determinat să își asume acele cunoștințe din propria sa voință de a
dobândi o deprindere, o materie sau o învățătură pe are o consideră el
însuși ca fiind frumoasă.
Practic, metoda montessori are la bază valorificarea potențialului
latent al fiecărui copil prin descoperoirea acestuia și utilizarea din propria
inițiativă. Astfel, copilul este învățat să descopere singur că poate învăța,
poate asimila, iar după o scurtă analiză asupra cunoștințelor respective,
să capete voința de a și le asuma.
Sub îndrumarea educatorului sau părintelui, copilul acumulează
cunoștințe, făcând propriile sale descoperiri, fiind astfel cultivate
concentrarea, motivația, autodisciplina și dragostea pentru a învăța.
Singura recompensă de care are nevoie un copil este cea provenită
din mulțumirea de sine, din faptul că a realizat un lucru bun și corect,
bazându-se pe propriile lui puteri.

S-ar putea să vă placă și