Procesul de invatamant

Procesul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de învăţământ,

a cărui definiţie generică poate fi: activitatea instructiv-educativă complexă,
desfăşurată în mod organizat şi sistemic de elevi şi profesori în şcoală, prin care
elevii dobândesc un sistem de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, capacităţi,
competenţe, achiziţii intelectuale şi motrice, prin care îşi formează concepţia despre
lume, convingerile morale, trăsăturile de caracter, precum şi aptitudinile de
cunoaştere, cercetare şi creaţie.

Procesul de invatamant este un ansamblu de actiuni exercitate in mod constient si

sistematic de catre educatori asupra educatilor, intr-un cadru institutionalizat
organizat, in vederea formarii personalitatii acestora in concordanta cu cerintele
idealului educatiei.
Procesul de învatamânt este forma cea mai organizata a educatiei care se desfasoara
în scoala (educatia formala sau oficiala).

Functiile:
 fct instructiva(invatare dirijata)
 fct.informativa(transmiterea de informatii)
 fct.formativa(de dezvoltare a procesului de invatamant)
 fct educativa(tin de formarea,dezvoltarea personalitatii umane)
Procesul de învatamânt provoaca schimbari în comportamentul elevului de natura
cognitiva, afectiva si psihomotrice.
Procesul de învatare are finalitate si de aceea el are caracter modelator. El
transforma fiinta umana din ceea ca este în ceea ce ar trebui sa fie în concordanta
cu cerintele societatii si cu particularitatile psiho - individuale.
finalităţi ale educaţiei timpurii (de la naştere la 6/7 ani):
• Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de
ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a
acestuia.
• Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul
pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi. Încurajarea
explorărilor, exerciţiilor, încercărilor si experimentărilor, ca experienţe autonome
de învăţare;
• Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi
dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
• Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi
atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
. Daca analizam procesul de invatamant ca sistem, tinand seama ca el insusi se incadreaza in
suprasistemul de invatamant constatam ca acesta este alcatuit din mai multe componente printre
care amintim:
- Intentionalitatea. Ca orice sistem, procesul de invatamant are anumite finalitati, care ii dau
sensul si ratiunea de a fi. Fiind o activitate constienta, procesul de invatamant, presupune
intentionalitate, precum si un fond motivational, concretizate in obiectivele pe care le vizeaza. De
aceea, organizarea, conducerea si modelarea procesului de invatamant nu se pot realiza decat in
masura in care sunt elaborate si formulate obiectivele precise si modalitati operative de evaluare
a lor.
- Resursele umane. Activitatea instructiv-educativa se desfasoara cu participarea a doi agenti
principali: profesorul si elevii. Acestea confera procesului de invatamant caracteristica unui
proces bilateral unitar, cei doi agenti umani avand fiecare atributii si roluri specifice.
- Resurse tehnico-materiale. Procesul de invatamant se desfasoara intr-un anumit cadru (sali de
clasa, laboratoare, cabinete etc.) si se utilizeaza un ansamblu de diverse materiale al caror
potential educativ, valorificat optimal, contribuie la realizarea obiectivelor invatamantului.
-Continutul si timpul de invatare
-Metode, tehnici, strategii. Desfasurarea procesului de invatamant se realizeaza prin intermediul
unor "instrumente" de lucru specifice activitatii didactice numite metode de invatamant. Acestea
se aleg si se folosesc in functie de grupa de elevi, de specificul fiecarui obiect de invatamant.
- Formele de organizare
- Relatiile pedagogice care se stabilesc intre: educator-elevi, elevi si colectivul grupei, elevi-elevi
si chiar elevi-educator. Asemenea relatii asigura inchegarea colectivului de elevi, ii stimuleaza in
participarea activa la procesul invatarii.
-Evaluarea rezultatelor, reprezinta o componenta ce incheie ciclul invatarii permitand formularea
unor concluzii, partiale sau finale, cu privire la masura si nivelul la care au fost infaptuite
obiectivele procesului de invatamant.

Procesul de învatamânt are urmatoarele caracteristici:

1. - este act de comunicare
2. - este unitate între predare-învatare-evaluare
3. - este unitate între informativ-formativ-educativ

Potrivit teoriei comunicarii procesul de învatamânt privit ca act de comunicare cuprinde

urmatoarele elemente:
1. - emitator → agent educational (cadru didactic
2. - receptor → elevul
3. - mesaj → continuturile
 PREDAREA este latura procesului de învăţământ intenţionată, programată, organizată de
transmitere de către profesor a cunoştinţelor teoretice şi practice care stau la baza învăţării.
ÎNVĂŢAREA este latura procesului de învăţământ intenţionată, programată şi organizată de
dobândire şi asimilare a cunoştinţelor teoretice şi practice de către elev pe baza predării şi a
studiului individual. EVALUAREA reprezinta o succesiune de operaţii de apreciere, măsurare şi
control a cunoştinţelor teoretice şi practice prin care se raportează obiectivele educaţiei la
rezultatele obţinute.
Eficienţa procesului de învăţământ este dată de interacţiunea dinamică între predare, învăţare şi
evaluare.

Caracterul informativ-formativ decurge din faptul ca informarea presupune transmiterea unui

cuantum de cunostinte, in timp ce formarea presupune dezvoltare potentialului bio-psihic al
elevilor pe baza continuturilor transmise.

Proces de învatamânt → unitate între formativ, informativ si educativ

- formativ - se refera la acele structuri aparute la nivel psihic în urma informarii;
- informativ - informatii, cunostinte;
- educativ - se refera la trasaturile de personalitate în ansamblu.

Procesul de învăţământ este un proces de cunoaştere

Procesul de învăţământ trebuie astfel organizat încât să dezvolte permanent

impulsul cognitiv al elevului. Trebuinţa sa de activism, de explorare trebuie continuu
stimulată, orientată şi în acelaşi timp trebuie dezvoltate emoţiile şi sentimentele
cognitive(curiozitatea, bucuria descoperirii adevărurilor, mirarea, întrebarea,
îndoiala). Procesul de învăţământ este un proces de cunoaştere întrucât conduce
la reflectarea în conştiinţa elevilor a fenomenelor din natură, societate şi gândire
Cunoaşterea în procesul de învăţământ are loc pe fondul interacţiunii dintre predare şi
învăţare, dintre activitatea profesorului şi activitatea elevului. Conţinutul cunoaşterii, preexistent
fiind, este prelucrat şi organizat după logica didactică(transinformaţia didactică) şi devenit
conţinutul învăţământului, este transmis elevului prin predare. Prin învăţare, acesta va deveni o
achiziţie personală a elevului.

Aceasta caracteristica este sintetizatoare; ea ne ajuta sa avem o imagine integrala a acestui proces.
In procesul didactic momentele cunoasterii sunt urmatoarele:

 Contactul cu izvoarele cunoasterii.

- contactul nemijlocit cu obiectele si fenomenele realitatii, ca urmare a observarii si explorarii
acestora - condusa, indrumata, dirijata de educator;
- contactul cu imaginile acestor obiecte, procese si fenomene (tablouri, filme, diapozitive);
- folosirea limbajului pentru transmiterea organizata, didactica • experientei social - istorice
acumulate si obiectivate in lucrari stiintifice (carti, opera de arta, tehnica).
 Efectuarea operatiilor de generalizare si prelucrare a cunostintelor
 Formarea priceperi/or, deprinderi/or si obisnuintelor. Cunostintele sunt achizitii valoroase
atunci cand pot fi folosite in depasirea unor dificultati practice si teoretice. Realizarea
deplina a aplicabilitatii cunostintelor e posibila numai prin intermediul priceperilor,
deprinderi lor, obisnuintelor.
 Aplicarea in practica a cunostintelor insusite si a priceperilor si deprinderi/orformate
anterior constituie momentul care exprima in cea mai mare masura eficienta procesului de
invatamant, pentru ca practica are in cadrul acestui proces, atat functie de izvor de
cunostinte, cat si pe cea de criteriu al autenticitatii lor.
 Fixarea si consolidarea sunt menite sa asigure temeinicia cunostintelor si preintampina
fenomenul uitarii. Acest moment se realizeaza prin repetare, memorare, exercitii
aplicative.
 Controlul si evaluarea rezultatelor procesului de invatamant. Prin control si evaluare se
poate cunoaste in ce masura obiectivele pe care ni le-am propus in procesul de invatamant
au fost inrnptuite. Un control care duce la o cunoastere clara a rezultatelor obtinute
constituie un mijloc de mare eficienta pentru imbunatatirea procesului, a modului in care
el a fost proiectat si realizat. Controlul si evaluarea vizeaza direct ambele laturi ale
procesului - atat predarea activitatea Invatatorului, cat si invatarea - activitatea elevului

Procesul de învăţământ ca proces de comunicare

Procesul de învăţământ este, prin excelenţă, un proces de comunicare, între cadrul
didactic şi elevi având loc un permanent schimb de mesaje al căror scop principal este
realizarea (atingerea) unor obiective pedagogice, în condiţii optime (adică la un nivel
de performanţă cât mai înalt, dar cu cheltuieli minime de energie fizică şi nervoasă, de
timp)

Potrivit teoriei comunicarii procesul de învatamânt privit ca act de comunicare cuprinde

urmatoarele elemente:
1. - emitator → agent educational (cadru didactic)
2. - receptor → elevul
3. - mesaj → continuturile
Scopul comunicării didactice este multiplu:
-transmiterea şi asimilarea informaţiei;
-rezolvarea de probleme
-formarea unor capacităţi, convingeri, sentimente şi atitudini ;
-adoptarea unor decizii referitoare la strategiile didactice, tehnici de învăţare,orientare şcolară
şi/sau profesională etc.;
-evaluarea rezultatelor etc.

Eficienţa comunicării depinde de:

1. calităţile transmisiei (structurarea logică a conţinutului, claritatea, precizia, plasticitatea
exprimării, aspecte ce ţin de personalitatea profesorului, de calitatea relaţiei dintre
educator şi educat, de contextul psihosocial ş.a.);
2. nivelul dezvoltării psihice a receptorului, structurile mentale şi lingvistice ale acestuia,
gradul de implicare în actul comunicării;
3. sistemul de codare – decodare (limbaj accesibil, potrivit capacităţilor elevilor, prezentarea
mesajului în mod inductiv sau deductiv, în funcţie de situaţie);
4. existenţa unei permanente conexiuni inverse (pentru armonizarea repertoriilor şi pentru
continua reglare şi autoreglare a comunicării);
5. o cantitate optimă de informaţie (care să nu depăşească capacitatea de cuprindere a
elevilor în condiţiile unei activităţi normale),

Comunicarea este o componenta vitala a procesului de predare-invatare-evaluare.

 Predarea

Unitate intre predare-invatare-evaluare

Procesul de învatamânt provoaca schimbari în comportamentul elevului de natura cognitiva,
afectiva si psihomotrice. Pentru a realiza schimbarea este nevoie de cele trei actiuni fundamentale
ale procesului de învatamânt: predarea, învatarea, evaluarea. Astfel, prin predare se provoaca
schimbarea, prin invatare se realizeaza, iar prin evaluare se constata în ce masura s-a realizat
schimbarea.

Predarea este activitatea programata si realizata de cadrul didactic a carei functie esentiala este
comunicarea de elemente ale cunoasterii,continute in programa scolara,concomitent cu dirijarea
invatarii in vederea realizarii finalitatilor (adica obiective operationale)

Pedagogul Ioan Cerghit definea predarea ca pe un ansamblu complex de actiuni si

comportamente didactice specifice ,destinate producerii invatarii.

În timpul lectiei predarea îndeplineste diferite functii de transmitere a continuturilor, de stimulare

a elevilor, de evaluare, de corectare. Aceasta poate fi de mai multe tipuri:
a) iconica - ne folosim de planse, scheme, grafice
b) senzorial-intuitiva
c) simbolica - bazata pe cuvinte
d) mixta.

O buna predare duce la învatare eficienta. Simpla predare nu înseamna si învatare. O învatare
buna influenteaza predarea.

In acceptiunea didacticii moderne, procesul de invatamant incorporeaza si o a treia activitate, cea

de evaluare, care completeaza demersul intreprins de cadrul didactic asupra elevilor. Evaluarea
isi propune sa determine valoarea rezoltatelor invatarii, dar si valoarea proceselor de predare si
invatare, avand un rol de supraveghere, de ghidare a activitatii profesorilor si a elevilor.

Definiţie: Învăţarea este, în esenţă, asimilarea activă a informaţiei (prin confruntarea cu situaţii
problematizante şi experienţe de viaţă), dar şi achiziţionarea de operaţii şi deprinderi cu valoare
adaptativă şi de progres.
Definiţie: Evaluarea este un proces complex de comparare a rezultatelor activităţii instructiv-
educative Evaluarea propriu-zisă a rezultatelor procesului de învăţământ poate fi:
- diagnostică sau iniţială, prin care se stabileşte nivelul, starea de fapt la un moment dat, pentru
a se cunoaşte deficienţele, pentru adaptarea conţinutului şi pentru luarea măsurilor specifice în
perspectivă
- formativă: pe parcursul procesului de învăţămând, prevenind insuccesul, ameliorând şi
atenţionând;
- cumulativă sau sumativă: la sfârşitul unei perioade, pentru clasificarea şi selecţia elevilor;
-predictivă sau de orientare: la filalul unui ciclu, pentru consilierea în carieră sau orientare
şcolară şi profesională.

Stiluri de predare
-După caracteristicile metodelor de predare: Expozitiv /Interogativ
-După mobilitatea comportamentului didactic: Adaptabil, flexibil/Rigid, inflexibil
-După modalitatea de conducere: Autoritar /Democratic /Laissez-faire
-După locul ocupat de parteneri în activitatea didactică: Centrat pe profesor /Centrat pe elevi
/Interactiv
-După modalitatea de raportare la nou: Deschis spre inovaţie /Rutinier
-După climatul afectiv care se creează: Apropiat /Distant .

Ca tip de activitate profesională, predarea implică realizarea simultan a trei tipuri de

sarcini majore:
• crearea unui mediu şi a unui climat adecvat activităţii de învăţare
(„managementul colectivului de elevi”);
• conceperea şi repartizarea judicioasă a activităţilor de învăţare,
în funcţie de trebuinţele elevilor („managementul învăţării elevilor”);
• antrenarea elevilor în activităţi la care profesorul ia parte în mod
activ („dirijarea instruirii”).

Principalele acceptiuni ale predarii, prezentate de profesorul Ioan Cerghit, sunt urmatoarele:
predarea ca transmitere, predarea - ca oferta de experiente, predarea ca forma de dirijare a
învatarii, predarea - ca gestiune a învatarii, predarea - ca ansamblu de comportamente didactice
specifice. Într-o prezentare mai detaliata realizata de profesorul Ioan Cerghit, acceptiunile date
predarii se prezinta astfel: