***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
1
Johnny Cash - A Boy Named Sue
văzut. Nu-i aşa…? Nu-i aşa?! întrebă el dur, cu chipul livid de
furie. Ai fi putut să-mi spui, căţea crudă şi fără suflet ce eşti!
Zoë se sili să-şi păstreze calmul, deşi tremura de frica
mâniei lui. Justin se ridică în picioare şi se aplecă peste masă,
răsuflând greu, atât de aproape încât i se simţea fierbinţeala
violentă a furiei.
— Mă doare, icni Zoë.
Mâna lui se desprinse şi, în câteva secunde, ocoli masa
spre ea.
— Spune-mi… trebuie să ştiu.
O apucă strâns de umeri, strivindu-i carnea în menghina
mâinilor.
— Ce ţi-am făcut ca să mă urăşti aşa? întrebă el încordat,
regăsindu-şi parţial controlul. De ce? De ce mă urăşti atât de
mult încât mi-ai luat propriul copil?
Zoë era nedumerită – nu atât de furia lui, la care se
aşteptase, cât de ezitarea, de unda de durere din tonul lui de
obicei atât de autoritar.
— Voiam să-ţi spun, dar ai zis că nu voiai să mă mai vezi
niciodată, răspunse ea cu înverşunare. Nu părea să aibă niciun
rost.
O clipă, Justin închise ochii, cutremurându-se din tot
trupul. Mâinile lui îi strângeau umerii; Zoë îi privi faţa, iar ochii
li se întâlniră.
— Să te ierte Dumnezeu, Zoë, pentru că eu nu cred c-am
să te pot ierta vreodată, spuse el în cele din urmă, pe un ton de o
înfiorătoare finalitate. Unde-i acum? Vreau să-l văd. Ştiu că eu
sunt tatăl lui? Slavă Domnului că nu ţi-am acordat divorţul pe
care-l voiai. Legal, e copilul meu, şi mi-ai furat trei ani din viaţa
lui. Ei bine, Zoë, s-a terminat!
Întrebările şi comentariile lui îi făceau capul să se
învârtească, şi nu încetau o clipă.
— Am să te dau în judecată. Te voi târî prin toate
tribunalele de-aici şi din Statele Unite. Îl vreau pe fiul meu, Zoë.
Şi-o să-l obţin.
Buzele i se răsfrânseră într-un rânjet diabolic.
— Voi câştiga, îţi dau cuvântul meu, iar pe urmă am de
gând să-l ţin…
Cuvintele lui îi sfâşiau inima ca un cuţit, iar Zoë nu mai
suporta. Prea mult timp se chinuise să-şi ţină sub control
tumultul emoţiilor.
— Să-l ţii? Să-l ţii?!? strigă ea. Nebunule, n-ai înţeles
nimic! Ţi l-aş da cu bucurie, chiar în clipa asta, dacă asta l-ar
face să se vindece.
Cu ochii înnebuniţi, răcni:
— Val e bolnav – e foarte, foarte grav bolnav! De ce
dracu’ crezi c-am venit acum aici? Crezi că mi-a convenit să-l
las cu Margy, în timp ce eu dat ocol lumii ca să-l caut pe tatăl
lui?
Era orbită de furie şi teamă şi, smulgându-se din mâinile
lui, sări în picioare.
Justin o domina cu statura lui impresionant, dar lui Zoë
nu-i mai păsa.
— Nici într-un milion de ani n-aş fi pus piciorul în casa
ta, dacă nu era vorba de fiul meu. Dar are nevoie de tine; eşti
aproape ultima lui şansă şi aş îngenunchea şi-n faţa diavolului,
la nevoie, numai ca să-l salvez.
Ochii i se umplură de lacrimi, dar şi le şterse cu dosul
mâinii.
— Întâmplător, în cazul ăsta de tine e vorba.
Se răsuci pe călcâie, nesigură încotro se îndrepta, dar fu
smucită brutal înapoi de mâinile lui, care-i înhăţară braţele,
ridicând-o în aer cu totul.
— Ce naiba vrei să spui?
Justin îi sfredeli cu privirea faţa mică şi răvăşită.
— Bolnav…?
Astfel îi găsi Jess.
— Dumnezeule! Justin, doar nu ţi-ai petrecut noaptea cu
ea? Cum ai putut?
Zoë îl simţi pe Justin încordându-se, în timp ce o lăsa la
loc pe podea. Se smulse din mâinile lui, roşie la faţă. Amanta lui
se întorsese… O privi pe femeia înaltă şi elegantă, apoi reveni
spre chipul aspru al lui Justin.
— Nu înţelegi, Jess.
Lucirea tandră din ochii lui, când îi vorbi celeilalte femei,
nu-i scăpă lui Zoë. Trebuia să plece de-acolo, şi cât mai repede.
— Ce să înţeleg? Eşti un prost, Justin, aruncă Jess, cu o
privire dispreţuitoare spre Zoë. Întotdeauna ai fost dominat de
ea. N-ai să te-nveţi niciodată minte?
— Nu acum, Jess, i-o reteză el scurt. Pleacă şi atât. Te
rog.
Zoë îşi luă poşeta de pe masă şi porni spre uşă. Făcuse
lucrul pentru care venise. Acum, totul depindea numai de Justin.
Şi nu suporta să asiste la o ceartă între amanţi; i se întorcea
stomacul pe dos.
— Zoë, unde naiba pleci? întrebă Justin, tocmai când
ieşea în antreu.
Se opri.
— Trebuie să mă întorc la hotel, să fac o baie, să mă
schimb…
O fi fost ea scundă, dar avea o voinţă de oţel, aşa că, fără
să se lase intimidată, îi spuse numărul camerei.
— Sună-mă când ai timp. Voi sta acolo până luni.
Capul brunet al lui Justin se înclină într-o parte, privind-o
implacabil.
— Nu eşti în stare să te duci nicăieri singură, şi n-am
încredere în tine că n-ai să dispari iar.
— Să dispar?
Buzele ei se arcuiră într-un zâmbet trist, răutăcios.
— Îţi promit că n-ai de ce să te temi. Voi sta tot
weekendul, aşteptându-ţi telefonul…
— Ză, aşa, Justin, doar n-ai să te coborî atât de jos? îi
întrerupse Jess. Eşti mult prea inteligent pentru…
— Gura, Jess.
Justin porni spre Zoë şi, înşfăcând-o strâns de braţ, aruncă
o privire spre amanta lui, peste umăr.
— Te sun eu mai încolo.
Apoi o privi e Zoë.
— Mergem la hotel cu maşina mea.
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
Când intrară, Jess aştepta în hol. Aruncă o singură privire
spre feţele lor şi spuse:
— O, nu…! Îmi pare rău…
— Nu e cazul, Jess, răspunse fratele ei, cu un zâmbet
crispat. Sunt compatibil. Val se va face bine – dar acum, dacă
mă scuzaţi, am avut o zi obositoare.
Capitolul 10
***
— Sfârşit