Sunteți pe pagina 1din 114

Mahmoud Darwish

PRIN IERUSALIM
Coperta: Cristian Ranetta

Coordonator de colecţie: George Grigore


Consiliul ştiinţific:
Ioana Feodorov (Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti)
Rodica Firănescu (Universitatea Dalhousie, Halifax, Canada)
George Grigore (Universitatea din Bucureşti)
Laura Sitaru (Universitatea din Bucureşti)
Irina Vainovski-Mihai (Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”,
Bucureşti)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DARWISH, MAHMOUD
Prin Ierusalim : poeme / Mahmoud Darwish ; trad. din lb. arabă şi cuv.
înainte: George Grigore. - Iaşi : Ars Longa, 2018
ISBN 978-973-148-293-4

I. Grigore, George (trad.) (pref.)

821.411.21

Mahmoud Darwish, Fī l-Quds

© George Grigore
© ARS LONGA, 2018
str. Elena-Doamna 2,
700398 Iasi, Romania
Tel./Fax: +40-232-215078
e-mail: ars.longa@live.com; arslonga@mail.dntis.ro
web: www.arslonga.ro
Toate drepturile rezervate. Orice reproducere totală sau parţială a
acestei ediţii se pedepseşte conform legilor.
Mahmoud Darwish

PRIN IERUSALIM
- poeme -

Traducere din limba arabă și Cuvânt înainte:


George Grigore

Ars Longa
Mahmoud Darwish (1941 - 2008)
Mahmoud Darwish sau poetul Palestinei

Mahmoud Darwish s-a născut pe 13 martie 1941, ca al


doilea copil al lui Salim şi Houreyyah Darwish, în al-Birwa, un
sat palestinian, situat în partea de vest a Galileei, în apropierea
litoralului Acra (ar. : ‘Akā), sat în care familia sa deţinea o
bucată de pământ. În 1947 familia sa a plecat împreună cu alţi
refugiaţi în Liban, însă doi ani mai târziu, în 1949, s-a întors la
puţin timp după semnarea acordului temporar de pace. În acest
răstimp, vechiul sat fusese distrus, iar în locul său fusese ridicat
un sat agricol israelian în care familia Darwish se va instala.
Mahmoud Darwish, după terminarea studiilor secundare în
localitatea Kafr Yasif, intră în Partidul Comunist Israelian,
Rakah, şi lucrează ca redactor în presa acestui partid. A fost
arestat în repetate rânduri de către autorităţile israeliene,
începând cu anul 1961 şi până în anul 1972 când pleacă la
Moscova pentru studii universitare. După un an de studiu la
Universitatea din Moscova, pleacă la Cairo, apoi la Beirut,
unde, în 1973, aderă la Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei
(OEP), ceea ce le determină pe autorităţile israeliene să emită o
hotărâre prin care i se interzice reintrarea în ţara natală. La
Beirut, printre altele, a condus Centrul de Studii Palestiniene şi
a fost redactor-şef al revistei Shu‘un Filastiniyya (Probleme

5
Palestiniene) şi al revistei al-Karmal. În 1993, a demisionat din
Comitetul Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei
(OEP) în semn de protest faţă de Acordul de la Oslo.
În anul 1996, în urma permisiunii acordate de către auto-
rităţile israeliene de a se reîntoarce în ţară, se stabileşte la
Ramallah.
Mahmoud Darwish a încetat din viaţă pe data de 9 august
2008, într-un spital din Huston (SUA) şi a fost înmormântat în
curtea Palatului Culturii din Ramallah, palat ce a primit numele
său.
În 1960, la vârsta de nouăsprezece ani, publică prima
plachetă de versuri intitulată ‘Aşāfīru bilā ’ağniḥa (Păsări fără
aripi). Câţiva ani mai târziu, volumele sale de versuri ’Awrāqu
z-zaytūni (Frunze de măslin), publicat în 1964, şi ‘Āšiqun min
Filasṭīn (Un îndrăgostit de Palestina), publicat în 1966, au
înregistrat un succes uriaş, aducându-i consacrarea ca poet la
douăzeci şi ceva de ani. De-a lungul vieţii a publicat numeroase
volume de poezii, toate dedicate dragostei sale faţă de Palestina:
‘Aşāfīru bilā ’ağniḥa (Păsări fără aripi) – 1960; ’Awrāqu z-
zaytūni (Frunze de măslin) – 1964; ‘Āšiqun min Filasṭīn (Un
îndrăgostit de Palestina) – 1966; ’Āḫiru l-layl (Sfârşitul nopţii)
– 1967; Yawmiyyātu ğurḥin filasṭīniyyin (Jurnalul unei răni
palestiniene) – 1969; Ḥabībatī tanhadu min nawmihā (Iubita
mea se scoală din somn) – 1969; al-Kitābatu ‘alā ḑaw’i l-

6
bunduqiyyati (Scriind la lumina puştii) – 1970; al-‘Aşāfīru
tamūtu fī l-Ğalīl (Păsările mor în Galileea) – 1970; Maṭarun
nā‘imun fī ḫarīfin ba‘īdin (Plouă mărunt într-o toamnă, departe) –
1971; ’Uḥibbuki ’aw lā ’uḥibbuki (Te iubesc sau nu te iubesc) –
1972; Ğundiyyun yaḥlumu bi z-zanābiqi l-bayḍā’ (Un soldat
visează la crini albi) – 1973; Muḥāwala raqm 7 (Încercarea
numărul 7) – 1974; Tilka ṣūratuhā wa-hādā ntiḥāru l-‘āšiq
(Acesta-i chipul ei, iar aceasta-i sinuciderea iubitului ei) –
1975;’A‘rās (Nunţi) – 1977; an-Našīdu l-ğasadī (Imnul
trupului) – 1980; Qaṣīdatu Bayrut (Odă Beirutului) – 1982;
Madīḥu ḍ-ḍilli l-‘ālī (Laudă umbrei înalte) – 1983; Hiya
’uġniyah, hiya ’uġniyah (E un cânt, e un cânt) – 1985; Wardun
aqall (Mai puţini trandafiri) – 1985; Ma’sātu n-narğīs, malhātu
l-fiḍḍa (Tragedia narcisei, comedia argintului) – 1989; ’Arā mā
’urīd (Văd ce vreau) – 1990; ’Aḥada ‘ašara kawkaban (Unspre-
zece planete) – 1992; Limādā tarakta l-ḥiṣān waḥīdan (De ce ai
lăsat calul singur?) – 1995; Sarīru l-ġarība (Patul unei străine)
– 1998; Ğidāriyya (Murală) – 2000; Ḥālatu ḥiṣārin (Stare de
asediu) – 2002; Lā ta‘taḏir ‘ammā fa‘alta (Nu te scuza pentru
ce ai făcut) – 2003; Ka-zahri l-lawz ’aw ’ab‘adu (Precum florile
de migdal sau chiar mai mult) – 2005.
Creaţia sa poetică se încheie pe data de 17 iunie 2008 când
publică un ultim poem inspirat de preluarea controlului asupra
Fâşiei Ghaza de către Mişcarea Hamas, poem intitulat ’Anta

7
mundu l-ān ġayruka (Tu de acum eşti altcineva) în care critică
luptele interne palestiniene.

Prezenta versiune românească a volumului ce cuprinde o


selecție din vasta operă a lui Darwish poartă titlul unuia dintre
poemele sale celebre „Prin Ierusalim” (Fī l-Quds), o imagine a
acestui oraș sfânt pentru cele trei religii abrahamice: iudaism,
creștinism și islam. O primă variantă – cu un număr mai mic de
poeme – a acestui volum a fost publicată în 2009 de către
Editura Kriterion cu titlul „Sunt arab” – un vers-manifest din
poemul Biṭāqatu huwiyya (Carte de identitate).
George Grigore

8
Prin Ierusalim

Prin Ierusalim, adică dincoace de vechiul zid


Merg dintr-un timp în altul fără ca vreo amintire
Să mă călăuzească. Acolo profeţii împart
Istoria celui prea-sfinţit… urcă la cer
Şi se întorc mai puţin descumpăniţi şi mâhniţi, căci
Dragostea şi pacea, prea-sfinţite, vin în oraş.
Mergeam pe o colină cugetând în sinea mea:
Cum
De se gâlcevesc povestitorii pe cuvântul luminii
despre piatră?
Oare din piatra slabei lumini izbucnesc războaiele?
Merg în somn. Mă holbez în vis.
Nu văd pe nimeni în spate. Nu văd pe nimeni în faţă
Toată această lumină este a mea. Merg. Devin mai uşor.
Zbor
Apoi devin altcineva prin schimbarea la faţă. Cresc
Cuvintele precum ierburile din gura profetică a
lui Isaia:

9
„Dacă nu credeţi nu sunteţi în siguranţă!”
Merg de parcă aş fi altcineva. Rana-mi este
Un trandafir alb, evanghelic. Mâinile-mi sunt ca doi porumbei
Ce fâlfâie deasupra crucii cărând cu ei Pământul
Nu merg, zbor, devin altcineva
Prin schimbarea la faţă. Nu există loc. Nu există timp.
Cine sunt eu?
Eu nu sunt eu în prezenţa Înălţării. Mă gândesc însă.
Singur, Profetul Muhammad vorbea araba cea pură.
Şi ce mai urmează?
Ce mai urmează? Brusc o femeie-soldat răcni:
Iarăşi tu? Păi, nu te-am omorât?
I-am răspuns: M-ai omorât… dar am uitat, ca şi tine, să mor.

10
Carte de identitate
(Sunt arab)

Notează
Sunt arab
Numărul cărţii mele este cincizeci de mii
Am opt copii,
Iar al nouălea va veni după vară
Te superi
Notează
Sunt arab
Şi lucrez cu tovarăşii de trudă într-o pietrărie
Am opt copii
Cărora le duc o bucată de pâine
Haine şi caiete
Din stâncă
Fără să cer de pomană la poarta ta
Fără să mă umilesc
Dinaintea curţii măreţiei tale
Te superi

11
Notează
Sunt arab
Cu nume mic, fără nume de familie
Răbdător într-o ţară cu toate ale ei
Trăind în vâltoarea furiei
Rădăcini am prins aici
Înainte de naşterea timpului
Înainte de începerea veacurilor
Înainte de chiparos şi de măslin
Înainte de a da colţul ierbii
Tatăl meu era dintr-o familie de plugari
Nu de domni de viţă
Şi bunicul meu a fost ţăran
Ca atâţia alţii
El mă învăţa măreţia soarelui înainte de citirea cărţilor
Casa mea este o colibă de pândar
Din nuiele şi beţe
Îţi place locuinţa mea
Am nume mic, fără nume de familie
Notează
Sunt arab
Cu părul negru ca noaptea

12
Cu ochii de culoarea cafelei
Semnele mele distincte
Pe cap am igal peste kufie
Iar palmele-mi sunt bătucite ca piatra
Zgârie tot ce ating
Adresa mea
Sunt dintr-un sat depărtat, uitat de lume
Cu uliţe fără de nume
Cu bărbaţi ce trudesc pe ogor ori în pietrărie
Te superi
Notează
Sunt arab

Ne-ai furat viile strămoşilor


Şi pământul pe care-l lucram
Eu şi toţi copiii mei
Nu ne-ai lăsat nouă şi nepoţilor noştri
Decât aceste stânci
Le vor lua şi pe acestea
Guvernul vostru aşa cum se zvoneşte
Notează în capul primei pagini
Nu urăsc oamenii

13
Şi nu sar la nimeni
Însă când foamea mă va cuprinde
Mănânc şi carnea cotropitorului
Ia aminte, ia aminte la foamea mea
la furia mea…

14
Sub vechile ferestre… rana cea de demult

Stau sub ferestre,


Pe stradă stau
Treptele scării în paragină nu-mi cunosc paşii
Nu, şi nici fereastra nu-i cunoaşte:
Din mâna palmierului prind un nor
Atunci când o muscă îmi pică în gâtlej
Pe ruinele omeniei mele
Trece soarele şi paşii furtunilor trec
Iar eu stau sub vechile ferestre

Din mână îmi scapă o vrabie Şi florile din grădină


Întreabă-mă: cât s-a scurs din viaţă până s-au întâlnit
culoarea și moartea, într-o întâlnire subită?
Străbat un culoar al uitării,
Al piperului şi al glasului de aramă
Din mână îmi scapă o vrabie…
În ochi mi se topeşte tăcerea ce acoperă roşirea adevărului!
Când vântul îmi răbufneşte-n piele

15
Soarele e de ajuns pentru coacerea somnului
Şi îi dau numele lui tuturor din jur
Atunci când cumpăr o cheie şi o fereastră nouă.
Cu imnurile entuziasmului!
O, inimă ce te aprinzi de la soarele zilei,
De la flori şi de la sărbătoare, ne este de ajuns!
Ne-am învăţat să întreţinem dragostea cu ură!
Să înveşmântăm roua trandafirilor în praf!
O, glas ce pluteşti în carnea mea
Păsări de flacără
Ne-au învăţat să cântăm şi să iubim
Toate ierburile date la iveală de ogor.

Toate furnicile, tot ce lasă vara în urma ei peste ruinele unei case
Ne-au învăţat să nimicim şi să ne dosim
Dragostea sălbatică, ca psalmodierea
Dragostei să nu devină plictisitoare!
...
Atunci când vântul îmi răbufneşte-n piele
Voi da numele lui tuturor lucrurilor
Voi ciocăni la uşa tristeţei şi a nopţii cu cătuşa-mi.
O, voi, ferestrele mele de demult…

16
De mi-ar fi dat s-o iau de la-nceput

De mi-ar fi dat s-o iau de la-nceput,


Aş alege ceea ce am ales:
trandafirii căţărători pe garduri.
Aş porni iarăşi pe drumul care duce,
sau poate nu duce, la Cordoba.
Mi-aş agăţa umbra între două stânci
ca păsările izgonite să-şi facă acolo cuib.
Mi-aş deşira umbra ca să pot urma
mirosul de migdale ce zboară pe norul de praf.
M-aş ostoi apoi la picior de munte: veniţi şi ascultaţi-mă!
Mâncaţi din pâinea mea, beţi din vinul meu!
Nu mă lăsaţi singur pe drumul vieţii
ca pe o salcie obosită…
Iubesc ţara care nu a fost năpădită de imnul plecării
şi nici nu s-a plecat în faţa sângelui şi a femeii.
Iubesc femeile care ascund în dorinţele lor
sinuciderea cailor în prag.

17
Mă voi întoarce, de-ar fi să mă întorc,
la aceiaşi trandafiri, la aceiaşi paşi,
dar nu mă voi întoarce niciodată, niciodată,
la Cordoba.

18
Mi-e dor de pâinea mamei

Mi-e dor de pâinea mamei


De cafeaua mamei
De mângâierea mamei
De copilăria ce creşte în mine
Ca o zi la pieptul altei zile
Mi-e dragă viaţa căci
Dacă aş muri,
mi-ar fi ruşine de lacrima mamei!
Ia-mă, de mă voi întoarce-ntr-o zi,
Ca văl al genelor tale
Şi acoperă-mi oasele cu iarbă
Botezată în neîntinarea călcâiului tău
Prinde-mă strâns
Cu o şuviţă de păr
Sau cu un fir ivit din tivul rochiei tale…
Poate mă fac zeu
Zeu mă fac…
Dacă nu ating adâncul inimii tale!

19
Pune-mă, dacă nu mă întorc,
Ca gătej în cuptorul focului tău…
Sau ca frânghie de rufe pe terasa casei tale
Căci eu am pierdut statul în picioare
Fără rugăciunea zilei tale
Am îmbătrânit, dă-mi înapoi stelele copilăriei
Ca să împart cu
Puii păsărilor
Drumul întoarcerii…
La cuibul aşteptării tale

20
Rita şi puşca

Între Rita şi ochii mei


Stă o puşcă
Oricine o cunoaşte pe Rita
Se înclină şi se roagă
Unui zeu din ochii ca mierea la culoare
Am sărutat-o pe Rita
Pe când era copilă
Mi-aduc aminte cum s-a lipit de mine
Şi mi-a acoperit braţul cu cea mai frumoasă cosiţă
Îmi aduc aminte de Rita
Precum o pasăre îşi aduce aminte de zăvoi
Ah, Rita
Între noi sunt un milion de păsări şi de chipuri
Şi multe făgăduieli de a ne vedea
Retezate de puşcă

Numele Ritei era o sărbătoare în gura mea


Trupul Ritei era o nuntă în sângele meu

21
M-am pierdut cu Rita… doi ani
A dormit pe braţul meu doi ani
Ne-am făcut juruinţe
Deasupra celei mai frumoase cupe
Ne-am mistuit în vinul buzelor noastre
Şi ne-am întors iarăşi la viaţă…

Ah, Rita!
Ce, oare, înainte de această puşcă,
Mi-a abătut ochii de la ochii tăi
Înafara unei aţipeli sau două şi a câtorva nori ca mierea?
A fost odată ca niciodată, o, linişte a înserării
În zori luna mea a plecat pribeagă, departe,
în ochii ca mierea la culoare
Oraşul i-a măturat pe cântăreţii şi pe Rita
Între Rita şi ochii mei… stă o puşcă

22
Unei pierdute

Dacă treci peste chipul meu


Degetele părului tău ud de nisip
O să-mi închei jocul… Îl închei
Şi plec spre casa noastră cea veche
Pe urmele alor mei
Strigând, voi, pietre ale casei, rugaţi-vă
Dacă-mi va pica pe ochi
Norul lacrimii ce împresoară ochii tăi negri
Voi duce toată tristeţea de pe pământ
Ca pe o cruce pe care martirii sunt tot mai mari
Iar lumea din ce în ce mai mică
Lacrimile ochilor tăi vor uda
Nisipurile poemelor copiilor şi ale poeţilor!
Dacă-mi va bate la uşă
Mâna aducerii-aminte
Voi mai visa încă o noapte
La poetul nostru de demult şi la întoarcerea prinşilor
Voi mai bea încă o dată

23
Resturile umbrei tale ce se întinde pe trupul meu
Voi crede că o ferestruică
este în patria mea
Ce mă strigă şi mă ştie
Şi mă apără de ploi şi de timp.

24
Păsările mor în Galileea

- Ne întâlnim peste puţin,


peste un an,
peste doi,
peste un leat…
Şi a aruncat în aparatul de fotografiat
douăzeci de grădini
şi păsările din Galileea.
A plecat apoi să caute, dincolo de mare,
un sens al adevărului.
Patria-mi e o frânghie pe care se-nşiră
eşarfele pline de sângele vărsat
în fiece clipă.
M-am întins pe ţărm:
nisip şi palmieri…
- O, Rita! Ţi-am dăruit, eu şi moartea
taina bucuriei veştejite la poarta vămilor…

Ne-am primenit, eu şi moartea,

25
pe primul tău front,
la fereastra casei tale.
- De ce fugi acum de chipul meu? De ce fugi?
De ce fugi acum de genele pe care grâul
le pune pământului?
De cealaltă faţă a iasomiei dată de vulcan?
De ce fugi?
Că frunzele nu mai sunt la locul lor?
Stoluri de păsări s-au prăvălit în puţurile timpului…
Iar eu stau acum şi le jumulesc aripile albastre.
- O, Rita, eu sunt piatra mormântului care tot creşte…
- O, Rita, eu sunt cel căruia cătuşele
îi scrijelesc pe trup
chipul Patriei.

26
Străin într-un oraş departe

Când eram mic şi frumos,


casa mea era trandafirul,
izvoarele, mările mele.
Acum, trandafiru-i o rană,
izvoarele, sete aprinsă.
- Te-ai schimbat mult?
- Nu, nu sunt schimbat deloc
când ne întoarcem ca vântul
la casa noastră.
Uită-te cu luare aminte!
Trandafirul îl vei afla palmier,
izvoarele, sudoare…
Pe mine, mă vei găsi însă
aşa cum eram: mic şi frumos.

27
O altă moarte… te iubesc

-1-
Reînnoiesc o zi ce a trecut, ca să te iubesc o zi… şi să trec
Fără să fie dragoste
Căci braţele mele sunt mai scurte decât un munte pe care nu-l văd
Duc până la capăt această îmbrăţişare primitivă, urc acest mic
zeu…
Nu a fost o zi
Căci fluturele de pe ogoarele îndepărtate este ceas de perete
Duc până la capăt această peregrinare primitivă şi urc acest mic
zeu
N-ai fost nicio zi doamna pământului
Căci războaiele ce-ţi ating verdeaţa sunt stoluri de porumbei

Pe moartea cărora te răspândeşti ca un orizont de pace


Ce-mi blochează drumul către buzele tale, şi atunci urc acest mic
zeu
Nu m-am jucat în nisip de plăcere
Căci ploaia măruntă mă frângea atunci când ochii tăi vesteau

28
Că drumurile către martirii oraşului sunt golul mâinilor tale
Şi atunci urc acest mic zeu…
Nu a fost dragoste
Nu a fost zi
Nu am fost
Nu ai fost
Reînnoiesc o zi ce a trecut
Ca să te iubesc
Şi să trec mai departe…

-2-

Ţi-am cerut să mă iei veşmânt ca pe o toamnă, ca pe un râu


Ţi-am cerut să treci râul ca mine, singur
Să te împrăştii pe ogoare ca fiind laolaltă
Ţi-am cerut să nu fiu şi să nu fii
Ţi-am cerut să mă iei veşmânt
Ca pe o toamnă
Ca să mă veştejesc în tine şi apoi să creştem împreună
Ţi-am cerut să nu fiu şi să nu fii
Ţi-am cerut să mă iei veşmânt
Ca pe un râu

29
Ca să-mi pierd memoria în toamnă
Şi să mergem împreună.
În orice am fi
Ne uneşte şi ne desparte
Nu aceasta este dragostea
În orice am fi
Ne mărgineşte şi ne fărâmiţează
Nu aceasta este dragostea –
Acesta sunt eu…
Vin la tine de la tine, aşadar cum să te iubesc?
Cum să fii uimirea vieţii mele?
Ştiu:
Femeile îi înşeală pe toţi iubiţii, însă nu şi oglinzile
Ştiu:
Ţărâna îi înşeală pe toţi iubiţii, însă nu şi rămăşiţele
Vin la tine de la tine în aşteptare
Mă înec în tine în sinucidere
Vin la tine de la tine ca explozie
Mă prăval în tine ca schije…
Cum să spun te iubesc?
Cum să dovedească cinci simţuri o minune,
Iar ochii tăi sunt două minuni?

30
Vei fi dormind când mă va răpi valul
La capătul sânului tău începe marea
Cosmosul se împarte astă seară în două:
Tu şi arca pământului.
De unde să strâng glasul zărilor ca să urlu:
Te iubesc

-3-

Vei fi libertatea mea după o nouă moarte


Iubesc
Îmi reînnoiesc moartea
Las în urmă acest timp şi urc
Ochii tăi sunt ferestre către un vis ce nu mai vine
În fiece vis cârpesc un vis şi visez
Se face că Maria îmi zice: O să-ţi dăruiesc dormitorul meu
Iar eu îţi zic: O să-ţi dăruiesc celula mea, Maria
- De ce te iubesc?
Pentru un copil ce amână pribegirea noastră, Maria
- O să-ţi dăruiesc inelul meu de nuntă
O să-ţi dăruiesc cătuşele mele
- De ce lupţi?

31
Pentru o zi fără profeţi
O să fii ostaşă, o să-mi închizi calea şi o să-mi spui: Cum te
cheamă?
Declar că pieptăn valurile mărilor cu cântul şi sângele meu
Ca tu să fii Maria.
- Unde te duci?
Mă duc la început de rând. Nimic nu se desăvârşeşte acum.
- Martirii se joacă cu coastele lor ca să se întoarcă Maria?
Se întoarce, însă ei nu se mai întorc
- Ai fost printre ei?
M-am întors căci sunt juma de martir
Căci am văzut-o pe Maria.
O să-ţi dăruiesc dormitorul meu
O să-ţi dăruiesc celula mea, Maria.

-4-

Doi străini
Triburile se strămută pe sub straiele mele
Copilul îţi umple pliul genunchiului
Acum declar că straiele tale nu sunt giulgiu.

32
Doi străini
Şi munţii munţii munţii

Doi străini
Între două zile ni se naşte o nouă zi
Ce nume să-i punem
Să-i zicem: patrie

Doi străini
Şi nisipuri nisipuri nisipuri…
Doi străini
Şi pământul îşi declară podoaba
- Tu eşti podoaba lui –
Iar cerul se strecoară pe sub mâini

Doi străini
Şi miazănoapte miazănoapte miazănoapte…

Doi străini
Părul tău îmi este boltă, palmele tale, glasuri
Sărut un glas
Aud alt glas

33
Dragostea ta îmi este sabie,
Ochii tăi, două râuri
Acum declar că prezenţa ta este moarte
Iar absenţa, două morţi
Merg acum pe tăişul de hanger şi cânt
Moartea a aflat că
Te iubesc, eu
Reînnoiesc o zi ce a trecut
Ca să te iubesc o zi
Şi să trec mai departe…

-5-

Mi-am auzit sângele şi am ascultat apoi la tine


Nu ai sosit încă
O voletă este culoarea plecării
Când mă înclin odată cu soarele –
O, posibil imposibil
Umbra palmierului ne acoperă paşii care se-nfiripă
De dimineaţă, de ieri
Ne înclinăm odată cu soarele,
Iar eu eram ucisul ce nu se mai întoarce

34
Funeraliile le-am uitat în spatele frontierelor mâinilor tale
Mi-am auzit sângele şi am ascultat apoi la tine…
Unde mă duc?
Cheile casei nu sunt la mine,

Nici casa nu-i în dinaintea mea


Şi nici dinapoia nu este dinapoia mea
Şi nici dinaintea nu este dinaintea mea
Unde să mă duc?
Sângele meu mă alungă, războaiele mă încaibără, zările
Mă cotrobăiesc după zările mele
Aşadar, voi pleca spre o zare ce nu este
De parcă mâinile tale pe frontul meu sunt două clipe
Mă învârt şi mă învârt
Însă nu pleacă
Merg şi iar merg
Însă nu vin
De parcă mâinile tale ar fi veşnicia
Vai de timpul din trup!

Moartea ştie că te iubesc


Îmi ştie vremea

35
Şi-mi poartă vocea
Ea vine la tine precum poştaşii
Sau precum perceptorii
Deschide o fereastră care nu dă înspre copaci
(Am plecat fără de spovedanie).
Moartea ştie că te iubesc…
Răspunde sărutului pe jumătate…
Îmi vei primi spovedania…
Vei plânge ca un crin uscat în scrisoare
Apoi te vei culca singură singură singură
În vreme ce moartea rage departe
Şi rămâne undeva departe…

Unde să mă duc?
Pâraiele îmi stau în vene
Spicele se coc sub straiele mele
Casele părăsite adastă în zbârciturile palmelor mele

Lanţurile se încolăcesc în jurul sângelui meu


Înaintea nu este înaintea mea
Înapoia nu este înapoia mea

36
Ca şi cum mâinile mele ar fi singurul loc
Ca şi cum mâinile mele ar fi o ţară
Vai de patria din trup!

-6-

Am ajuns timpul îndepărtându-mă


Nu este ţara mea
Ca să spun am ajuns
Şi nu era – când am ajuns – stăvilarul meu
Ca să spun sunt istovit
Şi nu era nici timp pe care să ajung
Am ajuns timpul îndepărtându-mă
Nu am aflat pe nimeni
Înafara chipului ei înrămat în apă
Precum fruntea-mi ce se pierdu între mine
Şi vederea stăvilarului meu.

Mi-am auzit sângele


Şi te-am ascultat
Am mers
Ca să merg spre tine.

37
Păsările umpleau văzduhul
Veneau în urma mea
Şi mă ciuguleau – eram doar un spic –
Purtau o coastă şi întrebam unde e restul
Ultimul martir
Încearcă din nou
Cum să duc un râu în căuşul palmei
Şi să duc şi sabia
Fără ca vreunul să cadă
Eu sunt ultimul martir
Notez că tu eşti sfântă în Timp, pierdută
În Spaţiu
Vreau restul coastei mele
Vreau restul coastei mele
Vreau restul coastei mele.

38
Întoarcerea prinsului de război

Nilul uită
Iar cei ce-au pornit în zori către tine nu au ajuns
Doi porumbei în depărtare
Şi o altă plecare
O moarte ce râvneşte la prinşii de război
Şi memoria mea cea puternică…
Acum, înainte de a-mi da duhul, dau
Toate numerele palmierilor
Toate numele străzilor şi aleilor foste şi viitoare
Şi ale tuturor celor ce-au murit de boala dragostei, a bilharsiei
şi a puştii

Nu m-a îndrumat nimeni către tine


Căci tu eşti Egiptul
O femeie-palmier m-a strâns la piept
Şi m-a luat de soţ

Mi-a dat un chip

39
M-a adus pe lume ca dragoste, patrie chinuită şi identitate
Nu m-a îndrumat nimeni către tine
Am găsit un cimitir şi… am adormit
Am auzit voci… şi m-am trezit
Am văzut un război… şi m-am repezit
Fără să ştiu alfabetul.

Mi-au zis: recunoaşte


Le-am răspuns: a recunoscut
Egiptule! Nici Chorsoe nu te-a înrobit şi nici faraonii
Ci te-au ales prinţesă sau doamnă!
Mi-ai zis: recunoaşte
Le-am răspuns: a recunoscut
Şi s-au alineat cuvintele şi muşchii în rânduri paralele
Mi-aiusmuls unghiile
Mi-au jupuit buricele degetelor

Mi-au împrăştiat încheieturile


Mi-au cotrobăit în carne după tainele Egiptului…
Egiptul cel depărtat mi-a ţâşnit din răni
s-a apropiat
şi atunci am văzut Egiptul

40
şi atunci am cunoscut Egiptul
Nu m-a îndrumat nimeni, hangerele lor controlându-mă au dat la
iveală Egiptul
Mi-au zis: recunoaşte
Le-am răspuns: a recunoscut
Şi am continuat, Egiptule, să recunosc
Sângele meu a acoperit feţele cuceritorilor
Însă nu ţi-a acoperit ţie fruntea, am recunoscut
Şi zidul morţii mă poartă către tine către tine…
Tu te apropii acum… tu recunoşti acum
Dă-i drumul sângelui meu!

Nilul uită
Nu-i stă în obicei să întoarne înecaţii
Mii de mirese cine le cere să plătească
Nilul uită
Satele îşi înalţă minaretele şi plângerile
Şi-şi ascund piepturile în noroi…
Oraşele – soldaţi absenţi – Uniunea socialistă – cântăreţ –
Dansatoare din buric – turişti – săraci
Mărire celui care dă şi ia!
Nilului nu-i stă în obicei să asculte pe cineva

41
Ca şi cum Nilul ar fi o statuie de apă ce se odihneşte pe vecie

Ce ar spune Nilul
De-ar fi să grăiască apele sale?
O să tacă iarăşi
Şi o să mă dea uitării…
Să tacă corul de ode de la funeraliile mele!
Ia din leş semnele patriei!
Egiptule! Trăiască Egiptul… trăiască Egiptul… trăiască Egiptul
O mână de nisip acoperă Sinaiul ce se-ndepărtează de ochi
Şi se refugiază în plămâni
Dă drumul sângelui meu
Şi ia din leş semnele patriei
Căci Sinaiul nu are giulgiu!

Nilul uită
Ce ar spune Nilul, de-ar fi să grăiască apele sale?
Ar tăcea din nou
Şi nu i-ar întâmpina pe prinşii de război
Să tacă poeţii şi predicatorii
Poliţistul şi ziaristul
Căci cortegiul meu a sosit

42
Aceasta este ocazia mea, Egiptule… dă-mi siguranţa
Egiptule! Dă-mi siguranţa
Că voi muri a doua oară… ca martir, nu captiv
Stăvilarul este înalt, iar eu, mărunt
Instituţiile, mari, iar eu, mic
Cântecele, slobode, iar eu, întemniţat
Egiptule! Dă-mi siguranţa că te voi păzi.
Cu lucruri poruncitoare şi tihnitoare, cu cântăreţul
Oficial ce-şi face din pieile noastre coardă la vioară
Şi cântă celor ce se uită…

Mi-au falsificat gâtlejul, Egiptule,


Şi talia palmierului meu
Nilul uită
Iar cei ce-au pornit în zori către tine nu au ajuns
Nu-ţi spun, Egiptule, rămas-bun
Caii cuceritorilor au întinerit
Au sădit vii pe gura ta, ce sunt deja în pârg
Te-au hăituit – şi tu eşti Egiptul
Te-au chinuit – şi tu eşti Egiptul
Te-au înconjurat – şi tu eşti Egiptul

43
Tu eşti oare, Egiptule?
Tu eşti… Egiptul!

44
Chitaristul rătăcitor

Era pictor
Dar imaginile
Uneori
Nu-şi deschid porţile
Şi nici nu le sparg…
Nu întorc leviatanul de pe chipul lunii
(Prietene, Chitară,
ia-mă …
la ferestrele îndepărtate).

***
Era poet
Însă poemul i s-a veştejit în memorie
Când a văzut Jaffa
Pe puntea vaporului
(Prietene, Chitară
ia-mă…
la ochii cei căprui)

45
***
Era soldat,
Însă o schijă
i-a măcinat genunchiul stâng
şi i-au făcut cadou
un nou grad
şi un picior de lemn!
(Prietene, Chitară,
ia-mă…
la ţările adormite)

***
Chitaristul vine
În nopţile următoare
Când oamenii se duc să strângă autografe de la soldaţi
Chitaristul vine dintr-un loc pe care nu-l vedem
Când oamenii sărbătoresc naşterea martorilor
Chitaristul vine
Gol sau în izmene.

Chitaristul vine
Iar eu de-abia îl văd

46
Adulmec sângele în corzile lui
Şi de-abia îl văd
Mergând pe fiece stradă
De-abia îl aud
Cum urlă în plină furtună
Priviţi cu atenţie:
Acela este un picior de lemn
Ascultaţi:
Aceea este melodia cărnii de om.

47
Încă o dată

Încă o dată
Cei ucişi dorm
Sub pielea mea
Iar spânzurătoarea devine
Un semn
Sau
Un spic
Pe cerul ars al pădurii
Umbra i-a îndepărtat mâinile de pe fruntea mea
Şi ne-am ascuns în amiază
Încă o dată
Trece soldatul
Pe sub pielea mea.
Încă o dată
Îmi lasă buzele
În pliurile imnului naţional!
Umbra i-a îndepărtat mâinile de pe fruntea mea
Şi ne-am ascuns în amiază

48
Încă o dată
Evadează martirii
Din cântecele poeţilor
Încă o dată
Am coborât de pe cruce
Fără să atingem pământul
Fără să zărim cerul
Umbra i-a îndepărtat mâinile de pe fruntea mea
Şi ne-am ascuns în amiază
Încă o dată
Ne-am unit
Eu, ucigaşul şi moartea promisă
Libertatea îi este inimii mele
Fără rost
Ochii ei sunt surghiunuri şi ţări
Încă o dată
Apa se pierde în nor
Şi suntem chemaţi la luptă!
Umbra i-a îndepărtat mâinile de pe fruntea mea
Şi ne-am ascuns în amiază
Au omorât-o la amiază
În locul meu

49
Şi nu m-au mai arestat
Încă o dată
Căci cei ucişi
Zac sub pielea mea…

50
Cântec pentru vântul de miazănoapte

Săruturi uscate pe batistă


Dintr-o casă îndepărtată,
Ferestre în vânt,
Descoperă oraşul într-un poem.
Fără rost este vorba despre trecut
Pribegia m-a frânt
Iar albastrul mării depărtate
Şi verdele ţinutului depărtat
Se împart cu mine.
Mamă! Fără pricină
Păsările din Galileea s-au sinucis.
O, tu, lună apropiată de copilărie şi frontiere
Nu fura visul cel frumos
Din camera unicului copil
Şi nu-mi nota pe bocancii soldaţilor
Numele şi istoria –
Te rog, frumoasă lună.
Ogoarele de grâu au fugit din istoria lor

51
Şi palmierul a fugit.
Fără rost este vorba despre trecut
Prietenii stau la intrarea casei vechi
Şi înregistrează numele morţilor lor
În aşteptarea poliţiei
Şi a unei ghirlande de iasomie…

***
Săruturi uscate pe batistă
Dintr-o casă îndepărtată,
Ferestre în vânt,
Îmi sparg faţa
În preajma serii.
Poşta îmi aduce în minte surghiunul
Iar iarna mă trimite ca ramură
În copacii morţilor noştri…
Prietenii, în închisoare,
Cumpără lumină,
Speranţă fugară
Şi ţigări
De la fiece temnicer şi poet
Şi vând chin oricărei păsări migratoare

52
Atâta vreme cât mai există în spatele zidului
Lanul de porumb
Şi spicele ce cresc…

Ţara mea este dincolo de fereastra trenului


– un măr părăsit,
– două mâini uscate precum leandrul…
precum numele străzilor…
precum embargoul…
În cătuşe visez
Că le voi tălmăci urletul meu trecătorilor,
În cătuşe visez,
Că-mi voi cerceta războiul şi voi pregăti repararea anilor,
În cătuşe visez,
Cum intră chipul Jaffei într-o valiză!
Între mine şi tine e o clipă în strai de spânzurătoare,
Nu am fost spânzurat… ci m-am întors doar fără frunte.
Între mine şi clipă se întind veacuri
În cătuşe visez,
Cum intră chipul Jaffei într-o valiză!

***

53
Săruturi uscate pe batistă
Dintr-o casă îndepărtată,
Ferestre în vânt, o, vântule de miazănoapte
Înapoiază-le iubiţilor sărutul
Şi nu veni la mine!
Cine cumpără pieptul lui Hristos
Cine cumpără pielea gazelei
Şi taberele de arest
Ca decor al unui cântec despre patria fărâmiţată-n mâini…
Prietenii îşi puneau data naşterii între fibrele copacilor
Ca ele să-i ţină minte…
Căci eu mi-am uitat coasta şi hangerul şi făgăduinţa ploii
Le-am lăsat în jurul trăgacelor cătuşele

Fără de trăgaci, m-am certat cu copacii,


Iar prietenii aşteptau acolo poliţia
Şi o ghirlandă de iasomie
Pe când eu încercam să fiu
Să nu fiu…

54
Paşaport

Nu m-au recunoscut printre umbrele


Ce-mi îmbibă culoarea în paşaport
Rana-mi era expusă la ei
Pentru turistul pasionat de fotografii
Nu m-au recunoscut, ah… nu-mi lăsa
Palma fără soare
Căci copacul
Mă recunoaşte…
Mă recunosc toate cântecele ploii
Nu mă lăsa palid ca luna!
Toate păsările care mi-au urmat palma
Până la poarta aeroportului depărtat
Toate ogoarele de grâu,
Toate închisorile,
Toate mormintele albe,
Toate hotarele,
Toate batistele fluturânde,
Toţi ochii

55
Au fost cu mine, însă
Ei le-au scuturat din paşaportul meu
Golit de nume, de apartenenţă?
Pe pământul îngrijit cu mâinile mele?
Iov strigă cât cerul:
Nu mă puneţi la încercare de două ori!
Domnii mei! Domnii mei profeţi
Nu-i întrebaţi pe copaci cum îi cheamă
Din chipul meu se desprinde sabia luminii
Iar din mâna mea izvorăşte apa râului
Toate inimile oamenilor sunt… cetăţenia mea
Aşadar, n-au decât să-mi ia paşaportul!

56
O singură stare a unor multor mări

Ne-am întâlnit înainte de acest timp în acest loc


Am aruncat pietre în apă
A trecut peştele cel albastru
S-au întors două valuri
Şi noi am devenit valuri
Mâna mea mângâie mireasma toamnei
Vei merge puţin
Îmi vei arunca mâna chiparosului
I-am spus: valul nu-ţi este asemenea.
Şi nici viaţa mea…
M-a împrăştiat în zările poeziei, iar moartea m-a chemat
Nu o să mor acum între apă şi foc
Nu mă vedea
Căci ochii ei dormeau dormeau…
O să-mi arunc rădăcina ierbii,
Nu-mi voi uita cămaşa în celulele tale,
Nu-mi voi uita secundele
Însă îţi voi lăsa o impresie sentimentală…

57
Nu a spus nimic
Va fi aruncată peştilor şi spinilor,

Pe când ochii ei dorm dorm


Visul nostru ce va să vină ne-a luat-o înainte
Vom merge în direcţia nisipului ca noi vânători abătuţi
Doamna mea!
Poţi acum să arunci trupurile noastre pisicii
Doamna mea! Suntem prieteni
Peştele albastru doarme în val
Cântecele ne dau nouă taina lor
Noaptea se luminează.
Am mai fost martor al acestei taine
Şi nu doresc să mă mai întorc,
Şi nu doresc să mă mai întorc,
Nu cer de la inima ta decât bătaia.
Cum rămâne visul vis
Cum rămâne visul vis
Demult două priviri m-au surghiunit
Însă ne-am întâlnit înaintea acestei zile în acest loc.

58
Nunţi

Un îndrăgostit vine din război de ziua nunţii


Îmbrăcat cu primul său costum
Intră
Pe ringul de dans ca un cal
De entuziasm şi garoafe

Pe o frânghie de chiote
O întâlneşte pe Fatima
Copacii surghiunului
Şi gingaşele batiste de doliu
Le cântă amândurora

Îndrăgostitul şi-a stins ochii


Şi şi-a lăsat mâna smeadă în voia hennei
Şi a moliciunii neprihănite

Pe acoperişul chiotelor vin avioanele


Avioane

59
Avioane
Îndrăgostitul este răpit din braţele fluturaşului
Şi dintre batistele de doliu,
Iar fetele cântă:
Te-ai însurat
Te-ai însurat cu toate fetele
O, Muhammad!
Ai petrecut întâia noapte
Pe cărămida Haifei
O, Muhammad!
O, tu, prinţ al îndrăgostiţilor
O, Muhammad!
Te-ai însurat cu viţa de vie,
Cu gardul de iasomie
O, Muhammad!
Te-ai însurat cu scările
O, Muhammad
Rezistă,
Muhammad
Te-ai însurat cu ţara
O, Muhammad!
O, Muhammad!

60
Poemul nisipului

Nisip
Întinderi de gânduri şi de femeie
Să mergem în ritm către moarte
La început au fost copacii înalţi femei
Iar apa era urcătoare, a fost limba.
Oare pământul moare precum omul
O să-l care pasărea ca pe o nălucă spre nimic?
Începuturile sunt eu
Sfârşiturile sunt eu

Nisipul este formă şi probabilitate.


Un portocal ce se preface a uita prima mea dorinţă.
Văd în ceea ce văd uitarea cum năpădeşte florile şi uimirea
Nisipul este nisip.
Văd cum o epocă de nisip ne acoperă
Şi ne aruncă din zile.
Gândul mi s-a pierdut, femeia mi s-a pierdut
Nisipul s-a pierdut în nisip…

61
Începuturile sunt eu
Sfârşiturile sunt eu

Nisipul este trupul copacului ce va veni,


Nori aidoma ţărilor.
O singură culoare pentru mare şi somn.
Un singur chip pentru îndrăgostiţi,
… O să ne obişnuim cu explicaţia din Coran pentru ceea ce s-a
întâmplat,
O să aruncăm o mie de râuri în albiile apelor.
Trecutul este trecut,
La alegerea oglinzilor va veni domnul zilelor.

Albina este maica limbii celei clare


Văd în ceea ce văd o împărăţie a nisipului pe nisip
Cei ucişi nu surâd sărbătorilor tobelor
Adio… distanţe
Adio… întinderi
Adio cântăreţilor care au schimbat legea pe lege
Ca să devină totuna cu nisipul…
Ferice de cei loviţi de vedenia mea, ferice de viituri.
Începuturile sunt eu

62
Sfârşiturile sunt eu

Merg către zidul execuţiei mele precum o păsare nătângă,


Îmi închipui că suliţa este coasta mea
Iar sângele mi-e cântec de rodiu… Merg
Până ce dispar în furtuna de nisip
Nisipul va veni nisipos
Tu, tu vei veni noaptea la poet,
Însă nu vei găsi nici uşa, nici albastru.

Rostirea mi s-a pierdut, femeia mi s-a pierdut…

Va veni… vor veni doi îndrăgostiţi


Ce vor lua crinul evadat din zilele noastre
Şi vor spune dinaintea râului:
Ce scurtă a fost vremea nisipului
Şi nu se vor mai despărţi

Începuturile sunt eu
Sfârşiturile sunt eu

63
Psalmul al treilea

În ziua când cuvintele-mi


Erau pământ…
Eram prietenul firelor de grâu

Îm ziua când cuvintele-mi


Erau mânie…
Eram prietenul lanţurilor

În ziua când cuvintele-mi


Erau stâncă…
Eram prietenul pâraielor

În ziua când cuvintele-mi


Erau revoltă…
Eram prietenul cutremurelor

În ziua când cuvintele-mi


Erau mere acre…

64
Eram prietenul celui optimist

În ziua când cuvintele-mi


Au devenit miere…
Buzele mi-au fost acoperite
De muşte!

65
Întorcându-se la Jaffa

Acum pleacă de la noi


Să locuiască la Jaffa
Şi să o cunoască piatră…
cu piatră
Nimeni nu-i seamănă
Cântecele
Îl imită…
Imită întâlnirea verde!
Acum îşi proclamă chipul –
Pinul creşte pe spânzurătoare…
Acum îşi proclamă povestea –
Focurile cresc pe crin.
Acum pleacă de la noi
Să locuiască la Jaffa.

***
Noi suntem departe de el,
Jaffa –

66
valize uitate într-un aeroport
Noi suntem departe de el;
Avem fotografii
În buzunarele femeilor
Şi în paginile ziarelor,
Ne proclamăm povestea în fiece zi
Ca să câştigăm
o şuviţă de vânt
şi
Un sărut de foc.

67
Un trecător

Ţara mea-i departe


Pământul ei afânat s-a evaporat din mine
Către lăuntrul meu…
Nu o văd.
Şi tu eşti departe
Te văd
Ca o scânteiere surprinzătoare de trandafir
În trup am o dorinţă de a cânta
Pentru toate porturile.
… te iubesc
dar
nu iubesc cântecele pripite
şi nici săruturile pe fugă
şi tu o iubeşti
ca pe o corăbieră a disperaţilor…

Văd prin crinul mesei


Prin degetele tale răsfirate

68
Văd fulgerul ce-mi răpeşte vechiul chip
Către un balcon pierdut
Tu mă iubeşti –
Am spus –
Pentru această seară.

Să dansăm, aşadar,
Eu sunt apa şi umbra
Umbra şi apa nu cunosc trădarea
Şi nici dezamăgirea
Nici nu-şi amintesc
Şi nici nu uită
Dar… de ce?
De ce s-a oprit discul?
Cine a zgâriat discul
De ce se învârte în gol:
Ţara mea-i departe
Ţara mea
Ţara mea
Ţara mea

69
Paşi în noapte

Întotdeauna,
Auzim în noapte paşi apropiaţi
Iar uşa camerei o ia la fugă
Întotdeauna,
Precum norii înstrăinaţi!

Cine îţi trage umbra albastră


Din patul meu în fiece noapte?
Paşii vin, ochii îţi sunt ţara
Braţele, împresurarea trupului meu
Paşii vin,
De ce fuge umbra care mă desenează
O, Şeherezada?

Paşii vin, însă nu intră


Fii copac
Ca să-ţi văd umbra
Fii lună

70
Ca să-ţi văd umbra
Fii hanger
Ca să-ţi văd umbra în umbra mea
Trandafiri în cenuşă!…

Întotdeauna,
Aud în noapte paşi apropiaţi
Şi atunci devii refugiul meu
Devii închisoarea mea…
Încearcă să mă omori dintr-o dată
Nu mă omorî
Cu paşi ce se apropie!…

71
Acela este chipul ei
şi aceasta este sinuciderea îndrăgostitului

Aş vrea să-mi iau ca trup copacii:


Seara l-a minţit.
Mărturisesc că eu l-am acoperit cu tăcere
Lângă mare
Mărturisesc că l-am pus între rouă şi sinucidere.

Aş vrea să-mi iau ca trup gardurile:


Palmierul l-a minţit.
Mărturisesc că a găsit glonţul.
Că a ascuns glonţul
Că a străbătut distanţa dintre intrarea rănii lui şi sinucidere.

Aş vrea să-mi iau ca trup paznicii:


Timpul l-a minţit.
Mărturisesc că el este împotriva începutului.
Că este împotriva sfârşitului.
Prima celulă era dimineaţă

72
Ultima celulă era seară
Iar între ele, zi.

Este ca şi cum s-ar fi sinucis


Cerul este apropiat de piciorul său
Albina merge în sângele ce înaintează
Valurile merg în scoică
Este ca şi cum s-ar fi sinucis
Păsările se odihnesc în văzduh
Este ca şi cum s-ar fi sinucis
Din protest
Din rămas-bun
Sau degeaba…

Este ca şi cum s-ar fi sinucis


Amiaza nu trece… nu trece

Este ca şi cum s-ar fi sinucis


Cerul este apropiat de piciorul său
Albina merge în sângele ce înaintează
Vulcanul se naşte între boabele de rouă.

73
Glasul este negru
Ştiam că un fulger va veni
Aşa încât voi vedea un glas
Pe piatra beznei.
Glasul este negru
Eram în toiul petrecerii
Iar avioanele trec prin nunta mea
– am scris –
iubita mea este cărbune
– am scris –
Ştiam că un fulger va veni
Ca să se întoarcă lăutarii
La veşmintele lor
Avioanele trec prin ziua mea
Eu sunt vorbitorul absent
Avioanele trec prin nunta mea
Scurtez spaţiul şi poftesc la fecioară
Avioanele trec prin ziua mea,
Şi prin visul meu trec avioanele
Iar eu poftesc ceea ce se pofteşte.

Iubesc înainte de a fi iubire

74
În vremea fumului ce luminează merele oraşului
Vedenia coboară pe pereţi
În vremea fumului al cărui chip
Îl ascunde temnicerul…
Am văzut, am văzut
Două păsări ocupând o pălărie
Am văzut amintirile
Fugind de la fereastra vecinei noastre
Şi cad în buzunarele cuceritorilor.

Poftesc la ceea ce se pofteşte


Iar avioanele trec
Timpul calcifiat se termină în prăbuşiri
Degetele sunt umbra unei aduceri-aminte pe pereţi
Sângele este o picătură de spermă
Sau o sămânţă
Nu am culoare
Nu am formă
Nu am ieri
Schijele m-au împresurat
Aşa că m-am extins către înainte
Şi am devenit mai înalt decât oraşul nostru

75
Eu sunt singurul copac
Eu sunt schije şi… daruri
Te îmbrac şi dau jos zilele
Nu este nicio istorie înaintea mâinilor tale
Nu este nicio istorie după mâinile tale

Te-au numit înlocuitor


Căci culoarea revoluţiei a pus stăpânire pe mâhnire
Năvălitorii îţi controlează mâinile de urmele spatelui meu
Te-au numit înlocuitor
Şi te-au înlocuit
Ca şi cum cântecul ar schimba sau
Ar purifica sau ar dărâma sau ar exploda.
Ei caută fecioria ca tranşee
Şi practică năvălirea împotriva năvălirii
în învălmăşeala trupului tău
Te îmbrac şi… dau jos zilele
Te-au numit înlocuitor
Iar ei sunt victimele tale
M-am extins către înainte şi am ţipat la zilele mele
Eu am o zi
Şi pasul ei…

76
Eu sunt împotriva oraşului:
În vreme de război m-a acoperit schija
În vreme de pace m-au acoperit cei goi:
S-au întors la Jaffa. Eu nu m-am dus.

Eu sunt împotriva poemului:


El a schimbat tristeţea profetului
Dar nu a schimbat nevoia mea de profeţi.
Avioanele se întorc de la nunta mea. Mă părăsesc fără motiv,
Aşa că îmi caut tradiţiile… şi morţii care împresoară noaptea,
Se apropie de pieptul meu, se înghesuie în pieptul meu
Şi nu ajung, nu ajung
A ţipat la garduri:
Am o zi
Şi pasul lor
Iar marea plecă dimpreună cu noaptea

M-am înfăţişat în rana mea şi în grâul tău


Nu aducerii-aminte
Nu poemului urmelor
Nu plânsului tău de salcie
Nu prevestirii ghicitorului

77
Ziua ta este înafara zilelor şi a morţilor
Înafara amintirilor lui Dumnezeu
Şi a bucuriei înlocuitoare.

M-am holbat în rana mea şi în grâul tău


De raze în care există o patrie ce apără distanţa,
Şi cade atunci când plecăm
Şi cădem atunci când rămânem hotare ale razelor.
Oraşul este lângă gâtul meu care cântă
Atunci când cade în oglinzile râului
Glasul meu nu este un afiş
Însă eu te numesc înlocuitor.
M-am holbat în rana mea
Voi acuza oraşul de dulceaţă şi frumuseţe moştenită
peste tot răspândită
Dintr-un munte frumos.
Femeile au coborât din cojile de lumină
Marea a venit din somnul meu pe cărări
Vara a venit din lenea palmierului.
Am numărat motivele rămasului-bun
Şi am spus:
Între mine şi numele meu este o ţară

78
N-am nicio limbă
Însă te numesc înlocuitor.

Împotriva legăturii:
Să vină chipul precum albăstreala verde
Să treacă desenele pe pereţii acestei temniţe
Să-mi invadeze venele şi să-mi iasă din mâini –
Aceasta este dragostea frumoasă.
Aş vrea să vină ca să plece.
Avioane
Avioane
Avioane.

Tăcerea mea dialoghează cu temnicerul


Tăcerea mea a spus portocal
Tăcerea mea a spus aceasta este limba mea
Am fixat data întâlnirii.
Stânca strigă numele tău sălbatic ca o pară
Întreb: te-ai măritat cu munţii
Şi m-ai făcut de ruşine…?

Îi dau crezare povestitorului şi mă frâng:

79
Bărbaţii
Rămân precum părerea de rău…
Păcatul… violeta pe trupul femeilor.
Îi dau crezare povestitorului şi explodez:
Femeile
Pleacă precum strugurii… praful… pala de fierbinţeală
De la amintire şi de trupurile bărbaţilor.

Îi dau crezare povestitorului


Însă nu găsesc semnul şi nici călăuza
Îl socot mincinos pe povestitor
Şi nu mai găsesc nici violetele, nici ogoarele.
Drumurile către tine dispar…
Drumurile către tine ard…
Drumurile către tine se bifurcă…
Drumurile către tine sunt un fuior din sângele meu

Noaptea este acoperişul


deopotrivă al tâlharului şi al sfântului
Pălăria profetului şi uniforma poliţiei
Acum tu, femeie, te extinzi
Acum tu te extinzi

80
Acum tu te extinzi
Îmi desenez cadavrul, cu doi trandafiri în mâinile tale
Între mine şi tine este un cort sau un festival
Între mine şi tine sunt două chipuri.
Adaug ca să uiţi şi ca să-ţi aminteşti:
Între mine şi numele meu este o ţară.

Vocea mea dialoghează cu temnicerul


Vocea mea spune:
Avioane
Avioane
Avioane.
Temnicerule! O, temnicerule!
Am un chip care încearcă să mă vadă
Temnicerule! O, temnicerule!
Am un chip pe care încerc să-l văd
Ei s-au întors la Jaffa, însă eu nu m-am dus.

Sunt împotriva poemului


Împotriva acestui ţărm ce se întinde de la rana mea
Până la hârtia ziarului.
Cei neutri s-au înmulţit sau cei cenuşii s-au înmulţit

81
Portocalul spune: eu sunt neutru cenuşiu
Rana spune: care-i originea dogmei?
Spun: Să rămâi şi să merg prin tine ca să te anihilez…
Ca să te vindec de mine.
Temniţa se lărgeşte… Mările se îngustează…
Mărturisesc că l-am acoperit cu tăcere lângă mare
Mărturisesc că l-am lăsat între rouă şi sinucidere.

Avioanele trec prin ziua mea


Ca şi cum războiul ar fi obişnuinţă, iar eu nu merg la ultimul
război.
Temnicerul îmi smulge culoarea
Şi îmi dă timpul ca să mă gândesc la tine…
O întreba o întreba o întreba:
Când vei veni din ceasurile închisorii sau ale plămânului meu
Când vei veni de la Jaffa, când nu voi pleca în ţara mea?
Când vei veni din limba mea?
Când vei veni ca să plecăm împreună către trupul meu!

Sunt împotriva legăturii:


O pasăre a trecut, m-a acoperit şi şi-a văzut de drum
O pasăre a trecut şi m-a îngheţat pe pietre ca pe umbră

82
Oare, umbra trăieşte?
A venit noaptea. A venit noaptea… a venit noaptea
Din mâna ei ţii somnul meu.

Sunt împotriva legăturii:


Copacii îşi beau ucişii şi cresc în jertfele lor
Sunt împotriva legăturii:
Să fie începutul lucrurilor un veşnic început
Aceasta este limba mea.
Sunt împotriva începutului:
Să continuu râul de muzică ce mă datează
Şi mă face să pierd amănuntele identităţii
Aceasta este limba mea.
Sunt împotriva sfârşitului:
Să fie lucrul începutul şi sfârşitul său, iar eu plec –
Aceasta este limba mea.

Mărturisesc că el a murit, fluturele, vânzătorul de sânge,


îndrăgostitul de uşi.
Am o celulă ce se întinde de la un an la… o limbă
De la noapte la… cai
De la rană la… grâu

83
Am o celulă sexuală precum marea
Spune: iubita mea este valul
Îi iscălesc viaţa pe peretele vălurit…
Acoperişul este apropiat
Iar visul pus pe fugă.
Eu sunt vorbitorul absent
Îmi voi aştepta aşteptarea. Mă cunoşteam
Căci copilăria mea a fost un bărbat ce iubeşte…
Iubesc o femeie ce trece pe dinaintea aducerii mele aminte şi a
incendiilor mele.
Nici nu rămâne şi nici nu pleacă.
Iubesc o porumbiţă pe care am numit-o ţară.
Sunt împotriva legăturii, a începutului, a sfârşitului, împotriva
numelor mele:
Eu sunt vorbitorul absent
Lipseşte – am văzut ochii ei
Mărturisesc căderea ferestrei mele.

Azurie este marea care a furat străzile


Din mâinile ei, de lângă aducerea mea aminte.
Lipseşte –
Clopote bat pe distanţa dintre pasul ei şi jertfirea mea.

84
Azurie este marea care a furat scrisorile
Din mâinile ei, de lângă aducerea mea aminte.

Vin – din spatele lucrului prin lucru


Vin cu tot sărutul ei pe priveliştea uitării
Vin din celulele fiinţei ei
Din coloana sa vertebrală vin
Din lovirea ei de către fulgerul mieros al poftei
Vin cu tot fiorul ei
Asupra priveliştii uitării
Am un timp pe care-l datează seminţele sexului şi ale ierbii ce se
întinde
În spatele lucrului şi al uitării
Vin
Am fost martorul lui şi martorul ei
Am devenit martirul lui şi martirul ei
Vin de la martiri
Către martiri
Eu sunt vorbitorul absent
Sunt prezentul
Sunt ceea ce va fi să vină.
Glasul este verde

85
Cascada lanţurilor şi a privighetorilor
Se întâlneşte într-un strigăt
Sau sfârşeşte într-un mormânt
Glasul este verde,
Mi-a spus sau mi-am spus:
voi sunteţi manifestarea fulgerelor
ei sunt imnul căii de mijloc
Glasul este moartea măcelului
Împotriva garoafelor… împotriva parfumului de portocal
Însă cu ţărâna… cu cealaltă mână…
Cu palma care frământă lanţurile şi spicele.
Aproape că am uitat. Aproape că a uitat numirea:
Voi sunteţi trunchiuri de portocal
Iar ei sunt imnul căii de mijloc.
Dumnezeu nu vine decât la cei săraci, atunci când vine,
fără motiv
Alfabetul vine ca hârleţ sau distracţie.
S-au întors la Jaffa, însă eu nu m-am întors
Căci Dumnezeu nu vine fără motiv
Am plecat către Jaffa – speranţa.
O, prieteni ai portocalului-podoabă uniţi-vă!
Noi ieşim în întâmpinarea dorului…

86
În întâmpinarea miresmei
Mergem către ochii noştri…
Mergem împotriva regatului
Împotriva cerului pentru judecarea săracilor
Împotriva tribunalelor celor morţi
Împotriva încătuşării ca popor
Împotriva moştenirii măslinilor şi martirilor
Noi ieşim din pustiu ca să îmbrace copacii straiele cerului
Mergem
Împotriva regatului
Împotriva cântăreţului atunci când este mulţumit
Împotriva arestării luptei!

Glasul este verde…


Aştepta surpriza-perete
Spune: o zi va veni din văzduhul mării,
Sau din coapsa ei strânsă între apă şi sare
Iau un val şi orânduiesc din nou elementele:
Coapsa ei
Mâna ei
Aţipeala genelor ei
Fulgerele genunchiului ei

87
Voi lua un val ce va fi chipul ei şi cântul meu.
Mărturisesc că a străbătut distanţa dintre rana sa şi sinucidere.

Pământul începe din mâinile lui


Aruncă în Pământ cu visuri
Bomba-mi este garoafă
Încearcă să moară dar nu a câştigat moartea
Este împresurat de o asemuire ce dă serii adâncime.
Aşteaptă rezultatul:

Am avut o zi ce va fi
Şi un fluture ce zideşte temniţe

Pământul începe din mâinile lui. Este împotriva Pământului…


Împotriva distanţei de scoică ce vine şi pleacă după anotimp.

Imposibilul este identitatea mea


Identitatea mea este hârtia ogoarelor.

Pământul începe din mâinile lui.


Ca şi cum aş fi locuitorul sufletului meu.
Pereţii s-au afundat în muşchii lui

88
În timpul încercărilor de sinucidere.

O, tu cea de care îi este dor pulsului meu


Îţi aminteşti hotarele pământului meu?

Pământul începe din mâinile lui, din chiotele satelor albe


Începe din caietele băieţilor ce învaţă
Abecedarul deasupra minelor de război,
Îndărătul porţilor zilei:

A venit vremea sinuciderii


Pe sabie luna
Patria mea nu este un perete
Iar eu nu sunt piatră

Pământul începe din mâinile lui şi din propriul sfârşit


Întreabă: Unde este timpul meu?
Spune: Timpul este din grâu
Spune: Primul glonţ zgândăreşte pământul şi-l trezeşte
Şi dă la iveală scandalurile, păsările încrâncenate
şi posibilităţile începutului.

89
De aici… de la aceste clopote din pereţii temniţei mele
Începe vremea jertfei.

Scoate din orice coastă


Un hanger sau un crin
Pune în orice coastă
Un hanger sau un crin.

Pământul începe din ţesătura rănii – îi semăn


Merg pe vârful suliţei – îmi seamănă
Merg în vâlvătaia grâului
Mâinile i s-au aprins
Şi-a văzut mâinile cele noi
Mâinile goale
A căzut oare peretele?
Stele au căzut pe ochii lui, cântă sau respiră:
Bomba-mi este garoafă
Vreau sinucidere sinucidere sinucidere.

- De unde începe trupul lui?


- Din orice cătuşă ori frângere
Vulcanul spuse: O, casa mea înlocuitoare

90
Am găsit timpul de explozie.

Iasomia este unul din numele mamei.


Cafeaua de dimineaţă.
Lipia caldă. Râul de la miazăzi. Cântece
Atunci când casele se sprijină pe seară
Numele mamei.

- De unde începe pământul lui?


De la trupul său năpădit de colonii.
Avioane. Răsturnări. Legende. Imnuri
Rele. Întâlniri lente.

Iasomia este unul din numele mamei.


Un buchet de spumă.
Cântece atunci când munţii se pogoară în toamnă.
Bumbac.
Zgomotele vapoarelor mă traversează
Numele prizonierilor şi ale victimelor.
Numele mamei.

- De unde începe glasul lui?

91
- Din prima zi când guvernanţii se duelează întru lauda regimului
cu plăcerea călătoriei îndepărtate
A venit să le arunce cadavrul lui
Pufnitura lui… profeţi.

Voi aveţi victorii, iar eu am un vis


Sângele meu merge şi eu îl urmez – la ele
Voi aveţi victorii, iar eu am o zi
Şi pasul ei…
O, sânge al meu, scurtează-mă cât poţi.

O vreau:
De la umbra ochilor ei până la valul ce vine de la picioare,
Este desăvârşită ca rouă şi ca sinucidere.
O vreau:
Palmierul moare sau trăieşte.
Pârăiaşul mi se lărgeşte
Ţărmurile se gâtuie în împrăştierea mea
O vreau:
De la primul ucis şi amintirea celor dintâi
Până la ultimul dintre cei vii
O hartă

92
Pe care o fac fărâme şi le arunc ca păsări şi copaci
Le fac să meargă ca asediu în asediu.
Mă întind din partea zilei de mâine
Care se întinde din partea multelor mele prăbuşiri.
Aceasta este palma mea cea nouă
Acesta este focul meu cel nou.

Metalizez visurile
S-au întors la Jaffa, iar tu nu te-ai dus?
Voi pleca în sângele meu ce se întinde deasupra mării
Deasupra mării, deasupra mării
S-a pornit hemoragia?
O vreau.
Căci ea m-a ars în părţile dinspre mare,
În timp ce paznicii dormeau în colţul toamnei.
Timpul este un burlan de apă, iar ochii ei, ferestre,
atunci când merg spre ea.
Timpul este un burlan de apă, iar ochii ei, beznă,
atunci când merg spre ea.
O vreau
Timpul meu este degetele ei. Mă întorc şi nu mă întorc
Dau drumul trecutului şi îl frământ ca pe ţărână

93
Zilele nu sunt puţuri ca să cobor
Zilele nu sunt bagaje ca să plec
Nu mă întorc…
Căci ea merge înaintea mea în mâna mea.
Merge înaintea mea în ziua mea de mâine.
Merge înaintea mea în prăbuşirile mele.
Merge în exploziile mele.
Mă întorc…
Căci ea este firişoarele trupului meu…
nu orice vânt mă împrăştie pe cărări.
Temniţa m-a strâns laolaltă. M-a aranjat în documente sau fapte.

Nu orice vânt mă împrăştie


Mă întorc…
Căci ea este palma mea. Mă întorc căci ea este trupul meu
Mă întorc
Deoarece
Ea este
Patria mea
Mă întorc

Atunci când ea s-a arcuit în vânt

94
Am spus: Vei fi o punte pe care o voi trece spre ea
Şi şi-a făcut degete din lemnul ascuns în mâinile ei.

Puşca, văzduhul şi ultimul ucis. O să-mi îngrop cadavrul


în palma ei.
O să aprinzi focul.
Ea a spus atunci: unde ai fost
Atunci el a fugit din mâna ei la ziua stabilită înapoia ţinutei ei
Şi s-a pus pe cântat: O, părere de rău, scurtează-mă ca pe puşcă
Ea a spus atunci: ca să mă ucizi?
I-a spus: ca să-mi recapăt identitatea.

Ea s-a oprit, cum îi sta în obicei, întorcându-se din plecăciune


la picioarele lui
Drumul lui era drumuri, sângerarea lui, orizontul
Se învârtea în trecut şi nu găsea mâinile şi visa la împlinirea
visului.

Între mine şi numele meu este o ţară.


Când am numit-o ţară, mi-a pierdut numele toate,
Iar când am trecut pe lângă numele meu
nu am găsit nicio formă de ţară

95
Visul a venit, visul a venit şi l-a întrebat:
Ce a fost la început? Ochii sau ţara?

Cântăreţul spuse malurilor:


Deosebirea dintre cele două maluri este poemul meu.

Cel plecat în pribegie i-a spus patriei:


Nu uita
Că iasomia este unul din numele mamei. Timpul.
Iarbă pe pereţi
Marea a spus. Nisipul a spus. Casa a spus. Ogorul a spus.
Tăcerea a spus
Însă cântăreţul a spus în apropierea morţii:
Deosebirea dintre cele două maluri este poemul meu.

A vrut să desfiinţeze patria


A vrut să găsească patria.

Vorbeşti cu marea?
Vii din ceasurile acestor valuri
Sau vii poate din plămânul meu… sau vii?
Mergem pe cuţit ca fulgerul

96
Sau ca sângele mergem?
Te iubesc… sau iubesc ceea ce mă formează în dragostea ta.
Zilele mi-au spus:
Du-te în timp
Şi o să-ţi găseşti locul pregătit în vremea ochilor ei
Am spus: viaţa nu-i de ajuns pentru a o săruta
Viaţa aceasta…

Zilele mi-au spus:


Du-te în spaţiu
Şi o să-ţi găseşti timpul întors din valurile ochilor ei
Am spus: trupul nu-i de ajuns pentru a o privi
Marea aceasta.

Care-i numele Pământului?


Mare verde.
Urme de tălpi.
Stătuleţe.
Tâlhari.
Îndrăgostite.
Profeţi.
Ah, care-i numele Pământului?

97
O siluetă de iubită ce te aruncă lângă mare.

Care-i numele mării?


Hotarul pământului. Paznicul lui. Asediul apei. Albastru albastru.
Două mâini s-au întins spre îmbrăţişarea mării, iar piraţii
au chefuit
Primitivi şi civilizaţi cu cadavrul meu.
Atunci am ţipat: tu eşti marea.
Care-i numele mării?
Trupul unei iubite ce te aruncă lângă pământ.

Zilele ne-au spus:


Vă veţi întâlni. Vă veţi contopi. Vă veţi scurge.
Am pus: ea va exploda
Ca şi cum portocalul ar fi vâlvătaia ei veşnică.
Vei exploda. Vei exploda. Vei exploda în pieptul meu şi
în aducerea mea aminte.
Sar din schijele tale slobode precum un trandafir, ca primul
Glonţ, ca o pasăre la orizontul imediat.
Mă prelungesc în schijele tale slobode.
Un râu de cântece de dragoste curge prin fiece schijă.

98
S-ar putea să mă împrăştie vântul ce se sufocă cu glasurile
milioanelor
M-am ridicat deasupra ecoului şi a hangerelor…
Mulţumesc! Dorm pe pietriş, însă zboară
Mulţumesc rouăi.
Trec prin degetele celor săraci ca un spic, ca un afiş,
ca o formă de puşcă.

Împotriva direcţiei vântului


Explodezi, explodezi în toate direcţiile
Limba cântecelor se sfârşeşte atunci când începi
Sau cântecele îşi află în tine metalul lor, plumbul lor, chipul lor
Spun: Marea nu
Pământul nu
Între mine şi tine: „noi”
Să mergem să ne anulăm şi să ne unească rămasul-bun.

Acum cântecul meu trece…


Cântecul meu trece la orizontul de culoarea vinului
Şi cade în cântecele tale albe.

Acum cântecul meu trece… cântecul meu trece pe la oraşele

99
celor mulţi.
Îţi aranjezi părul sau te răspândeşti peste hărţi şi ţară.
Acum cântecul meu trece…
Cântecul meu trece peste piatra din mâinile tale.
Întâlnirea devine una.
Au murit fără ca tu să ştii. Perete spune însă că au murit
la prăbuşirea lui
Tu nu ştii. Au murit…
Acesta este cântecul meu, iar faţa ta, pasăre şi văzduh,
Îmi spune adio
Ceasul sângelui bate morţii
Pentru întâlnirea noastră de aramă, de fum, de mătase
vărgată cu cutremure
Încinsă cu pâraie.

Acum te sinucizi… învingi… te stingi… te aprinzi


În piaţa publică şi în uitare
Bate ceasul sângelui
Bat morţii
Ca să inaugureze imnul deosebirii dintre dragoste şi limba frumoasă
El este tu
Tu eşti eu

100
Prezentul văzut dispare.
Vine absentul tainic…
Se contopesc…
Se unesc în vorbitorul pierdut între mare,
copaci şi oraşe umile.
Acum mărturisesc că l-am acoperit cu tăcere lângă mare…
Mărturisesc că l-am aşezat între rouă şi sinucidere.

A spus: m-am sinucis. A răspuns scuzându-se: am venit.


Paznicul său de timp a spus: sinuciderea ta este o victorie.
Sinuciderea – victoria întinde un pod
Aşa construiesc un râu
A spus: au murit
A răspuns scuzându-se: au stabilit hotarele sinuciderii.

Acum cântecul meu trece… trece cântecul meu


Iar paşii se contopesc cu sângele meu
Sângele meu ce înaintează
Fetele ies din bâzâitul avioanelor
Marea iese din zgârieturile discurilor,
Iar oraşul tocmai şi-a pregătit nunta
Şi mie, îngropăciunea

101
Trece cântecul meu şi aruncă obiceiul florilor în râuri…
Doamna mea! O să-ţi fac cadou sinuciderea mea strălucitoare
Aşa că scurtează-ţi somnul şi
Explozia străzii… scurtează distanţa
Dintre cuţit şi pieptul meu
Opreşte-te, tu, ţară, între ele.
Râul mă scuteşte de istorie
Aşa cum călăul m-a scutit de amintire
Uit partea mea din celălalt cadavru al meu
Şi-ţi dăruiesc ţie restul şi dialogul.

A spus: m-am sinucis…


Şi a răspuns scuzându-se: am venit.
Paznicul lui a spus:
Am văzut că ai mâinile pline cu grâu.
La sinucidere
Mâinile sale erau ca două hărţi: o hartă a cărnii plouă cu grâu
O hartă a vorbelor aşteptării
Şi avioanele? Am întrebat
A spus: trec prin ziua mea cea veche… pe deasupra copiilor…
Îndreptându-se către anul cel nou.
Fac marea mai mică decât bărcile lor

102
M-am obişnuit cu această moarte.
M-am obişnuit cu pribegia către zi.

Acum mărturisesc că a străbătut distanţa


Dintre intrarea rănii lui şi explozie.

Visul îşi ia forma


Şi se teme
Însă oraşul stă
În culmea încătuşării mele
În explozia furtunii
Plouă peste cai
Ţi-am promis o nouă bucurie de ţărână
Cai asupra nopţii
Ţi-am pregătit Paştele: inele şi imn
Visul îşi ia forma
Chipul tău se-nverşunează
Moartea mea: Sau împuţinează-ţi aici morţi
Fii iasomie sau ghiulea.
Visul îşi ia forma
Şi se teme
Însă oraşul stă

103
În culmea noii răni
În explozia furtunii.
Ce spune vântul?
Noi, vântul, smulgem vasele şi stelele
Şi corturile cu tronuri false
Ce spune vântul
Noi,vântul,
Răspândim ruşinea pulpelor tale cereşti
Răspândim ruşinea noastră
Şi prelungim viaţa furtunii
Noapte peste moarte
Ţi-am pregătit leagănul: creşă şi munte
Visul ne seamănă
Îţi seamănă cântăreţul, chemătorul şi eroul
Visul îşi ia forma
Şi se teme
Însă oraşul stă
În flacăra slobodă a focului
În venele bărbaţilor
Topeşte-te!
Sau împrăştie-te ca cenuşă ori frumuseţe
Ce spune vântul?

104
Noi suntem vântul
Noi suntem vântul
Noi suntem vântul…

105
Cuprins

Mahmoud Darwish sau poetul Palestinei (Cuvânt înainte).........5

Prin Ierusalim...................................................................................9
Carte de identitate (Sunt arab).......................................................11
Sub vechile ferestre… rana cea de demult......................................15
De mi-ar fi dat s-o iau de la-nceput...............................................17
Mi-e dor de pâinea mamei...............................................................19
Rita şi puşca...................................................................................21
Unei pierdute..................................................................................23
Păsările mor în Galileea..................................................................25
Străin într-un oraş departe.............................................................27
O altă moarte… te iubesc...............................................................28
Întoarcerea prinsului de război......................................................39
Chitaristul rătăcitor........................................................................45
Încă o dată......................................................................................48
Cântec pentru vântul de miazănoapte...........................................51
Paşaport..........................................................................................55
O singură stare a unor multor mări................................................57
Nunţi..............................................................................................59

106
Poemul nisipului.............................................................................61
Psalmul al treilea............................................................................64
Întorcându-se la Jaffa....................................................................66
Un trecător.....................................................................................68
Paşi în noapte.................................................................................70
Acela este chipul ei şi aceasta este sinuciderea îndrăgostitului......72

107
Lector: Brândușa Tămaș
Tehnoredactare computerizată: ARS LONGA
Apărut 2018. Format 13x20 cm.
Editura Ars Longa, Str. Elena Doamna nr. 2
Tel./Fax: (0)232 21.50.78 • Iasi - Romania
E-mail: arslonga@mail.dntis.ro
Printed in Romania

108
Colecţia Alif, aşa cum îi arată şi
numele – alif este denumirea primei
litere din alfabetul arab –, a fost fon-
dată pentru a găzdui traducerile în
limba română ale unor opere contem-
porane de prim rang, produse în spa-
ţiul cultural tributar, într-un fel sau
altul, limbii arabe.
În calitatea sa de ambasador al
Alianţei Civilizaţiilor pentru România,
iniţiatorul şi coordonatorul acestei co-
lecţii, universitarul George Grigore, el
însuşi traducător de literatură arabă,
îşi propune promovarea unui dialog
intercultural prin contribuţia acestor
traduceri la bursa valorilor literare
din România.

109
Colecția ALIF

Au apărut:

• CELELALTE CAMERE de Jabra Ibrahim Jabra (traducere din


limba arabă: grupa de la masteratul Traducerea textului literar –
limba arabă, 2008-2010, Universitatea din Bucureşti:
Raluca Al-Haddad, Cătălina Anton, Rebeica Bălan, Delia Budulan,
Andreea Cozma, Ana-Maria Dumitrescu, Georgiana Nicoarea,
Alexandra Stancu, Iulia Tătaru, Dalila Zeriri; coord. George
Grigore)

• TUNETUL de Zakaria Tamer


(traducere din limba arabă: Oana Ghica)

• ÎNTOARCEREA LUI HULAGU


de Sultan Bin Mohammed al-Qasimi
(traducere din limba arabă: George Grigore)

• EUFRATUL, TAINA DESTINULUI MEU


de Sherko Bekas
(traducere: Niculina Oprea)

• BEIRUT ’75 de Ghada Samman


(traducere din limba arabă: Raluca Moanță)

• ȘEICUL ALB
de Sultan Bin Mohammed al-Qasimi
(traducere din limba arabă: Gabriel Bițună)

110
• REÎNTOARCEREA LA ȚĂRMURILE ADEVĂRULUI
de Mazen Rifai

• CAPCANA MIRESMELOR
de Yousef Al-Mohaimeed
(traducere din limba arabă: Oana Ghica)

• TAXI. POVESTIRI DIN TRAFIC


de Khaled al-Khamissi
(traducere din limba arabă: Laura Sitaru)

• MOZAICURI DE IUBIRE
de Mahmoud Shukair
(traducere din limba arabă: Georgiana Nicoarea
prefață: Laura Sitaru)

• POEME
de Samih al-Qasim
(traducere din limba arabă, prefață și note: George Grigore
și Gabriel Bițună)

• OPRIT FIIND DE LA VORBIRE


de Ibrahim al-Mulla
(traducere din limba arabă: George Grigore
cuvânt înainte: Omar Abdulaziz)

• 7 NUVELE ARABE
(antologie, traducere din limba arabă și note: Christian Tămaș
prefață: George Grigore)

111
• URLET ÎN BEZNA PRELUNGĂ
de Jabra Ibrahim Jabra
(traducere din limba arabă: Ana Iulia Alexandru, Laura Georgiana
Coman, Andra Ramona Dodiță, Roxana Ioniță, Monica Lixandru,
Daniela Nedelea – anul III, secția de limba arabă, Facultatea de
Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, promoția
2010
coordonarea traducerii,
prefață și note: Laura Sitaru)

• EPIFANIE UGARITICĂ
de Ghalia Khoja
(traducere din limba arabă și note: George Grigore
prefață: Pușa Roth)

• COPACI CU CHEF
de Hussein Habasch
(traducere din limba arabă: Ștefan Ionete
prefață: Laura Sitaru
grafică: Nicoleta Bida-Șurubaru)

112

S-ar putea să vă placă și