Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PRIN IERUSALIM
Coperta: Cristian Ranetta
DARWISH, MAHMOUD
Prin Ierusalim : poeme / Mahmoud Darwish ; trad. din lb. arabă şi cuv.
înainte: George Grigore. - Iaşi : Ars Longa, 2018
ISBN 978-973-148-293-4
821.411.21
© George Grigore
© ARS LONGA, 2018
str. Elena-Doamna 2,
700398 Iasi, Romania
Tel./Fax: +40-232-215078
e-mail: ars.longa@live.com; arslonga@mail.dntis.ro
web: www.arslonga.ro
Toate drepturile rezervate. Orice reproducere totală sau parţială a
acestei ediţii se pedepseşte conform legilor.
Mahmoud Darwish
PRIN IERUSALIM
- poeme -
Ars Longa
Mahmoud Darwish (1941 - 2008)
Mahmoud Darwish sau poetul Palestinei
5
Palestiniene) şi al revistei al-Karmal. În 1993, a demisionat din
Comitetul Executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei
(OEP) în semn de protest faţă de Acordul de la Oslo.
În anul 1996, în urma permisiunii acordate de către auto-
rităţile israeliene de a se reîntoarce în ţară, se stabileşte la
Ramallah.
Mahmoud Darwish a încetat din viaţă pe data de 9 august
2008, într-un spital din Huston (SUA) şi a fost înmormântat în
curtea Palatului Culturii din Ramallah, palat ce a primit numele
său.
În 1960, la vârsta de nouăsprezece ani, publică prima
plachetă de versuri intitulată ‘Aşāfīru bilā ’ağniḥa (Păsări fără
aripi). Câţiva ani mai târziu, volumele sale de versuri ’Awrāqu
z-zaytūni (Frunze de măslin), publicat în 1964, şi ‘Āšiqun min
Filasṭīn (Un îndrăgostit de Palestina), publicat în 1966, au
înregistrat un succes uriaş, aducându-i consacrarea ca poet la
douăzeci şi ceva de ani. De-a lungul vieţii a publicat numeroase
volume de poezii, toate dedicate dragostei sale faţă de Palestina:
‘Aşāfīru bilā ’ağniḥa (Păsări fără aripi) – 1960; ’Awrāqu z-
zaytūni (Frunze de măslin) – 1964; ‘Āšiqun min Filasṭīn (Un
îndrăgostit de Palestina) – 1966; ’Āḫiru l-layl (Sfârşitul nopţii)
– 1967; Yawmiyyātu ğurḥin filasṭīniyyin (Jurnalul unei răni
palestiniene) – 1969; Ḥabībatī tanhadu min nawmihā (Iubita
mea se scoală din somn) – 1969; al-Kitābatu ‘alā ḑaw’i l-
6
bunduqiyyati (Scriind la lumina puştii) – 1970; al-‘Aşāfīru
tamūtu fī l-Ğalīl (Păsările mor în Galileea) – 1970; Maṭarun
nā‘imun fī ḫarīfin ba‘īdin (Plouă mărunt într-o toamnă, departe) –
1971; ’Uḥibbuki ’aw lā ’uḥibbuki (Te iubesc sau nu te iubesc) –
1972; Ğundiyyun yaḥlumu bi z-zanābiqi l-bayḍā’ (Un soldat
visează la crini albi) – 1973; Muḥāwala raqm 7 (Încercarea
numărul 7) – 1974; Tilka ṣūratuhā wa-hādā ntiḥāru l-‘āšiq
(Acesta-i chipul ei, iar aceasta-i sinuciderea iubitului ei) –
1975;’A‘rās (Nunţi) – 1977; an-Našīdu l-ğasadī (Imnul
trupului) – 1980; Qaṣīdatu Bayrut (Odă Beirutului) – 1982;
Madīḥu ḍ-ḍilli l-‘ālī (Laudă umbrei înalte) – 1983; Hiya
’uġniyah, hiya ’uġniyah (E un cânt, e un cânt) – 1985; Wardun
aqall (Mai puţini trandafiri) – 1985; Ma’sātu n-narğīs, malhātu
l-fiḍḍa (Tragedia narcisei, comedia argintului) – 1989; ’Arā mā
’urīd (Văd ce vreau) – 1990; ’Aḥada ‘ašara kawkaban (Unspre-
zece planete) – 1992; Limādā tarakta l-ḥiṣān waḥīdan (De ce ai
lăsat calul singur?) – 1995; Sarīru l-ġarība (Patul unei străine)
– 1998; Ğidāriyya (Murală) – 2000; Ḥālatu ḥiṣārin (Stare de
asediu) – 2002; Lā ta‘taḏir ‘ammā fa‘alta (Nu te scuza pentru
ce ai făcut) – 2003; Ka-zahri l-lawz ’aw ’ab‘adu (Precum florile
de migdal sau chiar mai mult) – 2005.
Creaţia sa poetică se încheie pe data de 17 iunie 2008 când
publică un ultim poem inspirat de preluarea controlului asupra
Fâşiei Ghaza de către Mişcarea Hamas, poem intitulat ’Anta
7
mundu l-ān ġayruka (Tu de acum eşti altcineva) în care critică
luptele interne palestiniene.
8
Prin Ierusalim
9
„Dacă nu credeţi nu sunteţi în siguranţă!”
Merg de parcă aş fi altcineva. Rana-mi este
Un trandafir alb, evanghelic. Mâinile-mi sunt ca doi porumbei
Ce fâlfâie deasupra crucii cărând cu ei Pământul
Nu merg, zbor, devin altcineva
Prin schimbarea la faţă. Nu există loc. Nu există timp.
Cine sunt eu?
Eu nu sunt eu în prezenţa Înălţării. Mă gândesc însă.
Singur, Profetul Muhammad vorbea araba cea pură.
Şi ce mai urmează?
Ce mai urmează? Brusc o femeie-soldat răcni:
Iarăşi tu? Păi, nu te-am omorât?
I-am răspuns: M-ai omorât… dar am uitat, ca şi tine, să mor.
10
Carte de identitate
(Sunt arab)
Notează
Sunt arab
Numărul cărţii mele este cincizeci de mii
Am opt copii,
Iar al nouălea va veni după vară
Te superi
Notează
Sunt arab
Şi lucrez cu tovarăşii de trudă într-o pietrărie
Am opt copii
Cărora le duc o bucată de pâine
Haine şi caiete
Din stâncă
Fără să cer de pomană la poarta ta
Fără să mă umilesc
Dinaintea curţii măreţiei tale
Te superi
11
Notează
Sunt arab
Cu nume mic, fără nume de familie
Răbdător într-o ţară cu toate ale ei
Trăind în vâltoarea furiei
Rădăcini am prins aici
Înainte de naşterea timpului
Înainte de începerea veacurilor
Înainte de chiparos şi de măslin
Înainte de a da colţul ierbii
Tatăl meu era dintr-o familie de plugari
Nu de domni de viţă
Şi bunicul meu a fost ţăran
Ca atâţia alţii
El mă învăţa măreţia soarelui înainte de citirea cărţilor
Casa mea este o colibă de pândar
Din nuiele şi beţe
Îţi place locuinţa mea
Am nume mic, fără nume de familie
Notează
Sunt arab
Cu părul negru ca noaptea
12
Cu ochii de culoarea cafelei
Semnele mele distincte
Pe cap am igal peste kufie
Iar palmele-mi sunt bătucite ca piatra
Zgârie tot ce ating
Adresa mea
Sunt dintr-un sat depărtat, uitat de lume
Cu uliţe fără de nume
Cu bărbaţi ce trudesc pe ogor ori în pietrărie
Te superi
Notează
Sunt arab
13
Şi nu sar la nimeni
Însă când foamea mă va cuprinde
Mănânc şi carnea cotropitorului
Ia aminte, ia aminte la foamea mea
la furia mea…
14
Sub vechile ferestre… rana cea de demult
15
Soarele e de ajuns pentru coacerea somnului
Şi îi dau numele lui tuturor din jur
Atunci când cumpăr o cheie şi o fereastră nouă.
Cu imnurile entuziasmului!
O, inimă ce te aprinzi de la soarele zilei,
De la flori şi de la sărbătoare, ne este de ajuns!
Ne-am învăţat să întreţinem dragostea cu ură!
Să înveşmântăm roua trandafirilor în praf!
O, glas ce pluteşti în carnea mea
Păsări de flacără
Ne-au învăţat să cântăm şi să iubim
Toate ierburile date la iveală de ogor.
Toate furnicile, tot ce lasă vara în urma ei peste ruinele unei case
Ne-au învăţat să nimicim şi să ne dosim
Dragostea sălbatică, ca psalmodierea
Dragostei să nu devină plictisitoare!
...
Atunci când vântul îmi răbufneşte-n piele
Voi da numele lui tuturor lucrurilor
Voi ciocăni la uşa tristeţei şi a nopţii cu cătuşa-mi.
O, voi, ferestrele mele de demult…
16
De mi-ar fi dat s-o iau de la-nceput
17
Mă voi întoarce, de-ar fi să mă întorc,
la aceiaşi trandafiri, la aceiaşi paşi,
dar nu mă voi întoarce niciodată, niciodată,
la Cordoba.
18
Mi-e dor de pâinea mamei
19
Pune-mă, dacă nu mă întorc,
Ca gătej în cuptorul focului tău…
Sau ca frânghie de rufe pe terasa casei tale
Căci eu am pierdut statul în picioare
Fără rugăciunea zilei tale
Am îmbătrânit, dă-mi înapoi stelele copilăriei
Ca să împart cu
Puii păsărilor
Drumul întoarcerii…
La cuibul aşteptării tale
20
Rita şi puşca
21
M-am pierdut cu Rita… doi ani
A dormit pe braţul meu doi ani
Ne-am făcut juruinţe
Deasupra celei mai frumoase cupe
Ne-am mistuit în vinul buzelor noastre
Şi ne-am întors iarăşi la viaţă…
Ah, Rita!
Ce, oare, înainte de această puşcă,
Mi-a abătut ochii de la ochii tăi
Înafara unei aţipeli sau două şi a câtorva nori ca mierea?
A fost odată ca niciodată, o, linişte a înserării
În zori luna mea a plecat pribeagă, departe,
în ochii ca mierea la culoare
Oraşul i-a măturat pe cântăreţii şi pe Rita
Între Rita şi ochii mei… stă o puşcă
22
Unei pierdute
23
Resturile umbrei tale ce se întinde pe trupul meu
Voi crede că o ferestruică
este în patria mea
Ce mă strigă şi mă ştie
Şi mă apără de ploi şi de timp.
24
Păsările mor în Galileea
25
pe primul tău front,
la fereastra casei tale.
- De ce fugi acum de chipul meu? De ce fugi?
De ce fugi acum de genele pe care grâul
le pune pământului?
De cealaltă faţă a iasomiei dată de vulcan?
De ce fugi?
Că frunzele nu mai sunt la locul lor?
Stoluri de păsări s-au prăvălit în puţurile timpului…
Iar eu stau acum şi le jumulesc aripile albastre.
- O, Rita, eu sunt piatra mormântului care tot creşte…
- O, Rita, eu sunt cel căruia cătuşele
îi scrijelesc pe trup
chipul Patriei.
26
Străin într-un oraş departe
27
O altă moarte… te iubesc
-1-
Reînnoiesc o zi ce a trecut, ca să te iubesc o zi… şi să trec
Fără să fie dragoste
Căci braţele mele sunt mai scurte decât un munte pe care nu-l văd
Duc până la capăt această îmbrăţişare primitivă, urc acest mic
zeu…
Nu a fost o zi
Căci fluturele de pe ogoarele îndepărtate este ceas de perete
Duc până la capăt această peregrinare primitivă şi urc acest mic
zeu
N-ai fost nicio zi doamna pământului
Căci războaiele ce-ţi ating verdeaţa sunt stoluri de porumbei
28
Că drumurile către martirii oraşului sunt golul mâinilor tale
Şi atunci urc acest mic zeu…
Nu a fost dragoste
Nu a fost zi
Nu am fost
Nu ai fost
Reînnoiesc o zi ce a trecut
Ca să te iubesc
Şi să trec mai departe…
-2-
29
Ca să-mi pierd memoria în toamnă
Şi să mergem împreună.
În orice am fi
Ne uneşte şi ne desparte
Nu aceasta este dragostea
În orice am fi
Ne mărgineşte şi ne fărâmiţează
Nu aceasta este dragostea –
Acesta sunt eu…
Vin la tine de la tine, aşadar cum să te iubesc?
Cum să fii uimirea vieţii mele?
Ştiu:
Femeile îi înşeală pe toţi iubiţii, însă nu şi oglinzile
Ştiu:
Ţărâna îi înşeală pe toţi iubiţii, însă nu şi rămăşiţele
Vin la tine de la tine în aşteptare
Mă înec în tine în sinucidere
Vin la tine de la tine ca explozie
Mă prăval în tine ca schije…
Cum să spun te iubesc?
Cum să dovedească cinci simţuri o minune,
Iar ochii tăi sunt două minuni?
30
Vei fi dormind când mă va răpi valul
La capătul sânului tău începe marea
Cosmosul se împarte astă seară în două:
Tu şi arca pământului.
De unde să strâng glasul zărilor ca să urlu:
Te iubesc
-3-
31
Pentru o zi fără profeţi
O să fii ostaşă, o să-mi închizi calea şi o să-mi spui: Cum te
cheamă?
Declar că pieptăn valurile mărilor cu cântul şi sângele meu
Ca tu să fii Maria.
- Unde te duci?
Mă duc la început de rând. Nimic nu se desăvârşeşte acum.
- Martirii se joacă cu coastele lor ca să se întoarcă Maria?
Se întoarce, însă ei nu se mai întorc
- Ai fost printre ei?
M-am întors căci sunt juma de martir
Căci am văzut-o pe Maria.
O să-ţi dăruiesc dormitorul meu
O să-ţi dăruiesc celula mea, Maria.
-4-
Doi străini
Triburile se strămută pe sub straiele mele
Copilul îţi umple pliul genunchiului
Acum declar că straiele tale nu sunt giulgiu.
32
Doi străini
Şi munţii munţii munţii
Doi străini
Între două zile ni se naşte o nouă zi
Ce nume să-i punem
Să-i zicem: patrie
Doi străini
Şi nisipuri nisipuri nisipuri…
Doi străini
Şi pământul îşi declară podoaba
- Tu eşti podoaba lui –
Iar cerul se strecoară pe sub mâini
Doi străini
Şi miazănoapte miazănoapte miazănoapte…
Doi străini
Părul tău îmi este boltă, palmele tale, glasuri
Sărut un glas
Aud alt glas
33
Dragostea ta îmi este sabie,
Ochii tăi, două râuri
Acum declar că prezenţa ta este moarte
Iar absenţa, două morţi
Merg acum pe tăişul de hanger şi cânt
Moartea a aflat că
Te iubesc, eu
Reînnoiesc o zi ce a trecut
Ca să te iubesc o zi
Şi să trec mai departe…
-5-
34
Funeraliile le-am uitat în spatele frontierelor mâinilor tale
Mi-am auzit sângele şi am ascultat apoi la tine…
Unde mă duc?
Cheile casei nu sunt la mine,
35
Şi-mi poartă vocea
Ea vine la tine precum poştaşii
Sau precum perceptorii
Deschide o fereastră care nu dă înspre copaci
(Am plecat fără de spovedanie).
Moartea ştie că te iubesc…
Răspunde sărutului pe jumătate…
Îmi vei primi spovedania…
Vei plânge ca un crin uscat în scrisoare
Apoi te vei culca singură singură singură
În vreme ce moartea rage departe
Şi rămâne undeva departe…
Unde să mă duc?
Pâraiele îmi stau în vene
Spicele se coc sub straiele mele
Casele părăsite adastă în zbârciturile palmelor mele
36
Ca şi cum mâinile mele ar fi singurul loc
Ca şi cum mâinile mele ar fi o ţară
Vai de patria din trup!
-6-
37
Păsările umpleau văzduhul
Veneau în urma mea
Şi mă ciuguleau – eram doar un spic –
Purtau o coastă şi întrebam unde e restul
Ultimul martir
Încearcă din nou
Cum să duc un râu în căuşul palmei
Şi să duc şi sabia
Fără ca vreunul să cadă
Eu sunt ultimul martir
Notez că tu eşti sfântă în Timp, pierdută
În Spaţiu
Vreau restul coastei mele
Vreau restul coastei mele
Vreau restul coastei mele.
38
Întoarcerea prinsului de război
Nilul uită
Iar cei ce-au pornit în zori către tine nu au ajuns
Doi porumbei în depărtare
Şi o altă plecare
O moarte ce râvneşte la prinşii de război
Şi memoria mea cea puternică…
Acum, înainte de a-mi da duhul, dau
Toate numerele palmierilor
Toate numele străzilor şi aleilor foste şi viitoare
Şi ale tuturor celor ce-au murit de boala dragostei, a bilharsiei
şi a puştii
39
M-a adus pe lume ca dragoste, patrie chinuită şi identitate
Nu m-a îndrumat nimeni către tine
Am găsit un cimitir şi… am adormit
Am auzit voci… şi m-am trezit
Am văzut un război… şi m-am repezit
Fără să ştiu alfabetul.
40
şi atunci am cunoscut Egiptul
Nu m-a îndrumat nimeni, hangerele lor controlându-mă au dat la
iveală Egiptul
Mi-au zis: recunoaşte
Le-am răspuns: a recunoscut
Şi am continuat, Egiptule, să recunosc
Sângele meu a acoperit feţele cuceritorilor
Însă nu ţi-a acoperit ţie fruntea, am recunoscut
Şi zidul morţii mă poartă către tine către tine…
Tu te apropii acum… tu recunoşti acum
Dă-i drumul sângelui meu!
Nilul uită
Nu-i stă în obicei să întoarne înecaţii
Mii de mirese cine le cere să plătească
Nilul uită
Satele îşi înalţă minaretele şi plângerile
Şi-şi ascund piepturile în noroi…
Oraşele – soldaţi absenţi – Uniunea socialistă – cântăreţ –
Dansatoare din buric – turişti – săraci
Mărire celui care dă şi ia!
Nilului nu-i stă în obicei să asculte pe cineva
41
Ca şi cum Nilul ar fi o statuie de apă ce se odihneşte pe vecie
Ce ar spune Nilul
De-ar fi să grăiască apele sale?
O să tacă iarăşi
Şi o să mă dea uitării…
Să tacă corul de ode de la funeraliile mele!
Ia din leş semnele patriei!
Egiptule! Trăiască Egiptul… trăiască Egiptul… trăiască Egiptul
O mână de nisip acoperă Sinaiul ce se-ndepărtează de ochi
Şi se refugiază în plămâni
Dă drumul sângelui meu
Şi ia din leş semnele patriei
Căci Sinaiul nu are giulgiu!
Nilul uită
Ce ar spune Nilul, de-ar fi să grăiască apele sale?
Ar tăcea din nou
Şi nu i-ar întâmpina pe prinşii de război
Să tacă poeţii şi predicatorii
Poliţistul şi ziaristul
Căci cortegiul meu a sosit
42
Aceasta este ocazia mea, Egiptule… dă-mi siguranţa
Egiptule! Dă-mi siguranţa
Că voi muri a doua oară… ca martir, nu captiv
Stăvilarul este înalt, iar eu, mărunt
Instituţiile, mari, iar eu, mic
Cântecele, slobode, iar eu, întemniţat
Egiptule! Dă-mi siguranţa că te voi păzi.
Cu lucruri poruncitoare şi tihnitoare, cu cântăreţul
Oficial ce-şi face din pieile noastre coardă la vioară
Şi cântă celor ce se uită…
43
Tu eşti oare, Egiptule?
Tu eşti… Egiptul!
44
Chitaristul rătăcitor
Era pictor
Dar imaginile
Uneori
Nu-şi deschid porţile
Şi nici nu le sparg…
Nu întorc leviatanul de pe chipul lunii
(Prietene, Chitară,
ia-mă …
la ferestrele îndepărtate).
***
Era poet
Însă poemul i s-a veştejit în memorie
Când a văzut Jaffa
Pe puntea vaporului
(Prietene, Chitară
ia-mă…
la ochii cei căprui)
45
***
Era soldat,
Însă o schijă
i-a măcinat genunchiul stâng
şi i-au făcut cadou
un nou grad
şi un picior de lemn!
(Prietene, Chitară,
ia-mă…
la ţările adormite)
***
Chitaristul vine
În nopţile următoare
Când oamenii se duc să strângă autografe de la soldaţi
Chitaristul vine dintr-un loc pe care nu-l vedem
Când oamenii sărbătoresc naşterea martorilor
Chitaristul vine
Gol sau în izmene.
Chitaristul vine
Iar eu de-abia îl văd
46
Adulmec sângele în corzile lui
Şi de-abia îl văd
Mergând pe fiece stradă
De-abia îl aud
Cum urlă în plină furtună
Priviţi cu atenţie:
Acela este un picior de lemn
Ascultaţi:
Aceea este melodia cărnii de om.
47
Încă o dată
Încă o dată
Cei ucişi dorm
Sub pielea mea
Iar spânzurătoarea devine
Un semn
Sau
Un spic
Pe cerul ars al pădurii
Umbra i-a îndepărtat mâinile de pe fruntea mea
Şi ne-am ascuns în amiază
Încă o dată
Trece soldatul
Pe sub pielea mea.
Încă o dată
Îmi lasă buzele
În pliurile imnului naţional!
Umbra i-a îndepărtat mâinile de pe fruntea mea
Şi ne-am ascuns în amiază
48
Încă o dată
Evadează martirii
Din cântecele poeţilor
Încă o dată
Am coborât de pe cruce
Fără să atingem pământul
Fără să zărim cerul
Umbra i-a îndepărtat mâinile de pe fruntea mea
Şi ne-am ascuns în amiază
Încă o dată
Ne-am unit
Eu, ucigaşul şi moartea promisă
Libertatea îi este inimii mele
Fără rost
Ochii ei sunt surghiunuri şi ţări
Încă o dată
Apa se pierde în nor
Şi suntem chemaţi la luptă!
Umbra i-a îndepărtat mâinile de pe fruntea mea
Şi ne-am ascuns în amiază
Au omorât-o la amiază
În locul meu
49
Şi nu m-au mai arestat
Încă o dată
Căci cei ucişi
Zac sub pielea mea…
50
Cântec pentru vântul de miazănoapte
51
Şi palmierul a fugit.
Fără rost este vorba despre trecut
Prietenii stau la intrarea casei vechi
Şi înregistrează numele morţilor lor
În aşteptarea poliţiei
Şi a unei ghirlande de iasomie…
***
Săruturi uscate pe batistă
Dintr-o casă îndepărtată,
Ferestre în vânt,
Îmi sparg faţa
În preajma serii.
Poşta îmi aduce în minte surghiunul
Iar iarna mă trimite ca ramură
În copacii morţilor noştri…
Prietenii, în închisoare,
Cumpără lumină,
Speranţă fugară
Şi ţigări
De la fiece temnicer şi poet
Şi vând chin oricărei păsări migratoare
52
Atâta vreme cât mai există în spatele zidului
Lanul de porumb
Şi spicele ce cresc…
***
53
Săruturi uscate pe batistă
Dintr-o casă îndepărtată,
Ferestre în vânt, o, vântule de miazănoapte
Înapoiază-le iubiţilor sărutul
Şi nu veni la mine!
Cine cumpără pieptul lui Hristos
Cine cumpără pielea gazelei
Şi taberele de arest
Ca decor al unui cântec despre patria fărâmiţată-n mâini…
Prietenii îşi puneau data naşterii între fibrele copacilor
Ca ele să-i ţină minte…
Căci eu mi-am uitat coasta şi hangerul şi făgăduinţa ploii
Le-am lăsat în jurul trăgacelor cătuşele
54
Paşaport
55
Au fost cu mine, însă
Ei le-au scuturat din paşaportul meu
Golit de nume, de apartenenţă?
Pe pământul îngrijit cu mâinile mele?
Iov strigă cât cerul:
Nu mă puneţi la încercare de două ori!
Domnii mei! Domnii mei profeţi
Nu-i întrebaţi pe copaci cum îi cheamă
Din chipul meu se desprinde sabia luminii
Iar din mâna mea izvorăşte apa râului
Toate inimile oamenilor sunt… cetăţenia mea
Aşadar, n-au decât să-mi ia paşaportul!
56
O singură stare a unor multor mări
57
Nu a spus nimic
Va fi aruncată peştilor şi spinilor,
58
Nunţi
Pe o frânghie de chiote
O întâlneşte pe Fatima
Copacii surghiunului
Şi gingaşele batiste de doliu
Le cântă amândurora
59
Avioane
Îndrăgostitul este răpit din braţele fluturaşului
Şi dintre batistele de doliu,
Iar fetele cântă:
Te-ai însurat
Te-ai însurat cu toate fetele
O, Muhammad!
Ai petrecut întâia noapte
Pe cărămida Haifei
O, Muhammad!
O, tu, prinţ al îndrăgostiţilor
O, Muhammad!
Te-ai însurat cu viţa de vie,
Cu gardul de iasomie
O, Muhammad!
Te-ai însurat cu scările
O, Muhammad
Rezistă,
Muhammad
Te-ai însurat cu ţara
O, Muhammad!
O, Muhammad!
60
Poemul nisipului
Nisip
Întinderi de gânduri şi de femeie
Să mergem în ritm către moarte
La început au fost copacii înalţi femei
Iar apa era urcătoare, a fost limba.
Oare pământul moare precum omul
O să-l care pasărea ca pe o nălucă spre nimic?
Începuturile sunt eu
Sfârşiturile sunt eu
61
Începuturile sunt eu
Sfârşiturile sunt eu
62
Sfârşiturile sunt eu
Începuturile sunt eu
Sfârşiturile sunt eu
63
Psalmul al treilea
64
Eram prietenul celui optimist
65
Întorcându-se la Jaffa
***
Noi suntem departe de el,
Jaffa –
66
valize uitate într-un aeroport
Noi suntem departe de el;
Avem fotografii
În buzunarele femeilor
Şi în paginile ziarelor,
Ne proclamăm povestea în fiece zi
Ca să câştigăm
o şuviţă de vânt
şi
Un sărut de foc.
67
Un trecător
68
Văd fulgerul ce-mi răpeşte vechiul chip
Către un balcon pierdut
Tu mă iubeşti –
Am spus –
Pentru această seară.
Să dansăm, aşadar,
Eu sunt apa şi umbra
Umbra şi apa nu cunosc trădarea
Şi nici dezamăgirea
Nici nu-şi amintesc
Şi nici nu uită
Dar… de ce?
De ce s-a oprit discul?
Cine a zgâriat discul
De ce se învârte în gol:
Ţara mea-i departe
Ţara mea
Ţara mea
Ţara mea
69
Paşi în noapte
Întotdeauna,
Auzim în noapte paşi apropiaţi
Iar uşa camerei o ia la fugă
Întotdeauna,
Precum norii înstrăinaţi!
70
Ca să-ţi văd umbra
Fii hanger
Ca să-ţi văd umbra în umbra mea
Trandafiri în cenuşă!…
Întotdeauna,
Aud în noapte paşi apropiaţi
Şi atunci devii refugiul meu
Devii închisoarea mea…
Încearcă să mă omori dintr-o dată
Nu mă omorî
Cu paşi ce se apropie!…
71
Acela este chipul ei
şi aceasta este sinuciderea îndrăgostitului
72
Ultima celulă era seară
Iar între ele, zi.
73
Glasul este negru
Ştiam că un fulger va veni
Aşa încât voi vedea un glas
Pe piatra beznei.
Glasul este negru
Eram în toiul petrecerii
Iar avioanele trec prin nunta mea
– am scris –
iubita mea este cărbune
– am scris –
Ştiam că un fulger va veni
Ca să se întoarcă lăutarii
La veşmintele lor
Avioanele trec prin ziua mea
Eu sunt vorbitorul absent
Avioanele trec prin nunta mea
Scurtez spaţiul şi poftesc la fecioară
Avioanele trec prin ziua mea,
Şi prin visul meu trec avioanele
Iar eu poftesc ceea ce se pofteşte.
74
În vremea fumului ce luminează merele oraşului
Vedenia coboară pe pereţi
În vremea fumului al cărui chip
Îl ascunde temnicerul…
Am văzut, am văzut
Două păsări ocupând o pălărie
Am văzut amintirile
Fugind de la fereastra vecinei noastre
Şi cad în buzunarele cuceritorilor.
75
Eu sunt singurul copac
Eu sunt schije şi… daruri
Te îmbrac şi dau jos zilele
Nu este nicio istorie înaintea mâinilor tale
Nu este nicio istorie după mâinile tale
76
Eu sunt împotriva oraşului:
În vreme de război m-a acoperit schija
În vreme de pace m-au acoperit cei goi:
S-au întors la Jaffa. Eu nu m-am dus.
77
Ziua ta este înafara zilelor şi a morţilor
Înafara amintirilor lui Dumnezeu
Şi a bucuriei înlocuitoare.
78
N-am nicio limbă
Însă te numesc înlocuitor.
Împotriva legăturii:
Să vină chipul precum albăstreala verde
Să treacă desenele pe pereţii acestei temniţe
Să-mi invadeze venele şi să-mi iasă din mâini –
Aceasta este dragostea frumoasă.
Aş vrea să vină ca să plece.
Avioane
Avioane
Avioane.
79
Bărbaţii
Rămân precum părerea de rău…
Păcatul… violeta pe trupul femeilor.
Îi dau crezare povestitorului şi explodez:
Femeile
Pleacă precum strugurii… praful… pala de fierbinţeală
De la amintire şi de trupurile bărbaţilor.
80
Acum tu te extinzi
Îmi desenez cadavrul, cu doi trandafiri în mâinile tale
Între mine şi tine este un cort sau un festival
Între mine şi tine sunt două chipuri.
Adaug ca să uiţi şi ca să-ţi aminteşti:
Între mine şi numele meu este o ţară.
81
Portocalul spune: eu sunt neutru cenuşiu
Rana spune: care-i originea dogmei?
Spun: Să rămâi şi să merg prin tine ca să te anihilez…
Ca să te vindec de mine.
Temniţa se lărgeşte… Mările se îngustează…
Mărturisesc că l-am acoperit cu tăcere lângă mare
Mărturisesc că l-am lăsat între rouă şi sinucidere.
82
Oare, umbra trăieşte?
A venit noaptea. A venit noaptea… a venit noaptea
Din mâna ei ţii somnul meu.
83
Am o celulă sexuală precum marea
Spune: iubita mea este valul
Îi iscălesc viaţa pe peretele vălurit…
Acoperişul este apropiat
Iar visul pus pe fugă.
Eu sunt vorbitorul absent
Îmi voi aştepta aşteptarea. Mă cunoşteam
Căci copilăria mea a fost un bărbat ce iubeşte…
Iubesc o femeie ce trece pe dinaintea aducerii mele aminte şi a
incendiilor mele.
Nici nu rămâne şi nici nu pleacă.
Iubesc o porumbiţă pe care am numit-o ţară.
Sunt împotriva legăturii, a începutului, a sfârşitului, împotriva
numelor mele:
Eu sunt vorbitorul absent
Lipseşte – am văzut ochii ei
Mărturisesc căderea ferestrei mele.
84
Azurie este marea care a furat scrisorile
Din mâinile ei, de lângă aducerea mea aminte.
85
Cascada lanţurilor şi a privighetorilor
Se întâlneşte într-un strigăt
Sau sfârşeşte într-un mormânt
Glasul este verde,
Mi-a spus sau mi-am spus:
voi sunteţi manifestarea fulgerelor
ei sunt imnul căii de mijloc
Glasul este moartea măcelului
Împotriva garoafelor… împotriva parfumului de portocal
Însă cu ţărâna… cu cealaltă mână…
Cu palma care frământă lanţurile şi spicele.
Aproape că am uitat. Aproape că a uitat numirea:
Voi sunteţi trunchiuri de portocal
Iar ei sunt imnul căii de mijloc.
Dumnezeu nu vine decât la cei săraci, atunci când vine,
fără motiv
Alfabetul vine ca hârleţ sau distracţie.
S-au întors la Jaffa, însă eu nu m-am întors
Căci Dumnezeu nu vine fără motiv
Am plecat către Jaffa – speranţa.
O, prieteni ai portocalului-podoabă uniţi-vă!
Noi ieşim în întâmpinarea dorului…
86
În întâmpinarea miresmei
Mergem către ochii noştri…
Mergem împotriva regatului
Împotriva cerului pentru judecarea săracilor
Împotriva tribunalelor celor morţi
Împotriva încătuşării ca popor
Împotriva moştenirii măslinilor şi martirilor
Noi ieşim din pustiu ca să îmbrace copacii straiele cerului
Mergem
Împotriva regatului
Împotriva cântăreţului atunci când este mulţumit
Împotriva arestării luptei!
87
Voi lua un val ce va fi chipul ei şi cântul meu.
Mărturisesc că a străbătut distanţa dintre rana sa şi sinucidere.
Am avut o zi ce va fi
Şi un fluture ce zideşte temniţe
88
În timpul încercărilor de sinucidere.
89
De aici… de la aceste clopote din pereţii temniţei mele
Începe vremea jertfei.
90
Am găsit timpul de explozie.
91
- Din prima zi când guvernanţii se duelează întru lauda regimului
cu plăcerea călătoriei îndepărtate
A venit să le arunce cadavrul lui
Pufnitura lui… profeţi.
O vreau:
De la umbra ochilor ei până la valul ce vine de la picioare,
Este desăvârşită ca rouă şi ca sinucidere.
O vreau:
Palmierul moare sau trăieşte.
Pârăiaşul mi se lărgeşte
Ţărmurile se gâtuie în împrăştierea mea
O vreau:
De la primul ucis şi amintirea celor dintâi
Până la ultimul dintre cei vii
O hartă
92
Pe care o fac fărâme şi le arunc ca păsări şi copaci
Le fac să meargă ca asediu în asediu.
Mă întind din partea zilei de mâine
Care se întinde din partea multelor mele prăbuşiri.
Aceasta este palma mea cea nouă
Acesta este focul meu cel nou.
Metalizez visurile
S-au întors la Jaffa, iar tu nu te-ai dus?
Voi pleca în sângele meu ce se întinde deasupra mării
Deasupra mării, deasupra mării
S-a pornit hemoragia?
O vreau.
Căci ea m-a ars în părţile dinspre mare,
În timp ce paznicii dormeau în colţul toamnei.
Timpul este un burlan de apă, iar ochii ei, ferestre,
atunci când merg spre ea.
Timpul este un burlan de apă, iar ochii ei, beznă,
atunci când merg spre ea.
O vreau
Timpul meu este degetele ei. Mă întorc şi nu mă întorc
Dau drumul trecutului şi îl frământ ca pe ţărână
93
Zilele nu sunt puţuri ca să cobor
Zilele nu sunt bagaje ca să plec
Nu mă întorc…
Căci ea merge înaintea mea în mâna mea.
Merge înaintea mea în ziua mea de mâine.
Merge înaintea mea în prăbuşirile mele.
Merge în exploziile mele.
Mă întorc…
Căci ea este firişoarele trupului meu…
nu orice vânt mă împrăştie pe cărări.
Temniţa m-a strâns laolaltă. M-a aranjat în documente sau fapte.
94
Am spus: Vei fi o punte pe care o voi trece spre ea
Şi şi-a făcut degete din lemnul ascuns în mâinile ei.
95
Visul a venit, visul a venit şi l-a întrebat:
Ce a fost la început? Ochii sau ţara?
Vorbeşti cu marea?
Vii din ceasurile acestor valuri
Sau vii poate din plămânul meu… sau vii?
Mergem pe cuţit ca fulgerul
96
Sau ca sângele mergem?
Te iubesc… sau iubesc ceea ce mă formează în dragostea ta.
Zilele mi-au spus:
Du-te în timp
Şi o să-ţi găseşti locul pregătit în vremea ochilor ei
Am spus: viaţa nu-i de ajuns pentru a o săruta
Viaţa aceasta…
97
O siluetă de iubită ce te aruncă lângă mare.
98
S-ar putea să mă împrăştie vântul ce se sufocă cu glasurile
milioanelor
M-am ridicat deasupra ecoului şi a hangerelor…
Mulţumesc! Dorm pe pietriş, însă zboară
Mulţumesc rouăi.
Trec prin degetele celor săraci ca un spic, ca un afiş,
ca o formă de puşcă.
99
celor mulţi.
Îţi aranjezi părul sau te răspândeşti peste hărţi şi ţară.
Acum cântecul meu trece…
Cântecul meu trece peste piatra din mâinile tale.
Întâlnirea devine una.
Au murit fără ca tu să ştii. Perete spune însă că au murit
la prăbuşirea lui
Tu nu ştii. Au murit…
Acesta este cântecul meu, iar faţa ta, pasăre şi văzduh,
Îmi spune adio
Ceasul sângelui bate morţii
Pentru întâlnirea noastră de aramă, de fum, de mătase
vărgată cu cutremure
Încinsă cu pâraie.
100
Prezentul văzut dispare.
Vine absentul tainic…
Se contopesc…
Se unesc în vorbitorul pierdut între mare,
copaci şi oraşe umile.
Acum mărturisesc că l-am acoperit cu tăcere lângă mare…
Mărturisesc că l-am aşezat între rouă şi sinucidere.
101
Trece cântecul meu şi aruncă obiceiul florilor în râuri…
Doamna mea! O să-ţi fac cadou sinuciderea mea strălucitoare
Aşa că scurtează-ţi somnul şi
Explozia străzii… scurtează distanţa
Dintre cuţit şi pieptul meu
Opreşte-te, tu, ţară, între ele.
Râul mă scuteşte de istorie
Aşa cum călăul m-a scutit de amintire
Uit partea mea din celălalt cadavru al meu
Şi-ţi dăruiesc ţie restul şi dialogul.
102
M-am obişnuit cu această moarte.
M-am obişnuit cu pribegia către zi.
103
În culmea noii răni
În explozia furtunii.
Ce spune vântul?
Noi, vântul, smulgem vasele şi stelele
Şi corturile cu tronuri false
Ce spune vântul
Noi,vântul,
Răspândim ruşinea pulpelor tale cereşti
Răspândim ruşinea noastră
Şi prelungim viaţa furtunii
Noapte peste moarte
Ţi-am pregătit leagănul: creşă şi munte
Visul ne seamănă
Îţi seamănă cântăreţul, chemătorul şi eroul
Visul îşi ia forma
Şi se teme
Însă oraşul stă
În flacăra slobodă a focului
În venele bărbaţilor
Topeşte-te!
Sau împrăştie-te ca cenuşă ori frumuseţe
Ce spune vântul?
104
Noi suntem vântul
Noi suntem vântul
Noi suntem vântul…
105
Cuprins
Prin Ierusalim...................................................................................9
Carte de identitate (Sunt arab).......................................................11
Sub vechile ferestre… rana cea de demult......................................15
De mi-ar fi dat s-o iau de la-nceput...............................................17
Mi-e dor de pâinea mamei...............................................................19
Rita şi puşca...................................................................................21
Unei pierdute..................................................................................23
Păsările mor în Galileea..................................................................25
Străin într-un oraş departe.............................................................27
O altă moarte… te iubesc...............................................................28
Întoarcerea prinsului de război......................................................39
Chitaristul rătăcitor........................................................................45
Încă o dată......................................................................................48
Cântec pentru vântul de miazănoapte...........................................51
Paşaport..........................................................................................55
O singură stare a unor multor mări................................................57
Nunţi..............................................................................................59
106
Poemul nisipului.............................................................................61
Psalmul al treilea............................................................................64
Întorcându-se la Jaffa....................................................................66
Un trecător.....................................................................................68
Paşi în noapte.................................................................................70
Acela este chipul ei şi aceasta este sinuciderea îndrăgostitului......72
107
Lector: Brândușa Tămaș
Tehnoredactare computerizată: ARS LONGA
Apărut 2018. Format 13x20 cm.
Editura Ars Longa, Str. Elena Doamna nr. 2
Tel./Fax: (0)232 21.50.78 • Iasi - Romania
E-mail: arslonga@mail.dntis.ro
Printed in Romania
108
Colecţia Alif, aşa cum îi arată şi
numele – alif este denumirea primei
litere din alfabetul arab –, a fost fon-
dată pentru a găzdui traducerile în
limba română ale unor opere contem-
porane de prim rang, produse în spa-
ţiul cultural tributar, într-un fel sau
altul, limbii arabe.
În calitatea sa de ambasador al
Alianţei Civilizaţiilor pentru România,
iniţiatorul şi coordonatorul acestei co-
lecţii, universitarul George Grigore, el
însuşi traducător de literatură arabă,
îşi propune promovarea unui dialog
intercultural prin contribuţia acestor
traduceri la bursa valorilor literare
din România.
109
Colecția ALIF
Au apărut:
• ȘEICUL ALB
de Sultan Bin Mohammed al-Qasimi
(traducere din limba arabă: Gabriel Bițună)
110
• REÎNTOARCEREA LA ȚĂRMURILE ADEVĂRULUI
de Mazen Rifai
• CAPCANA MIRESMELOR
de Yousef Al-Mohaimeed
(traducere din limba arabă: Oana Ghica)
• MOZAICURI DE IUBIRE
de Mahmoud Shukair
(traducere din limba arabă: Georgiana Nicoarea
prefață: Laura Sitaru)
• POEME
de Samih al-Qasim
(traducere din limba arabă, prefață și note: George Grigore
și Gabriel Bițună)
• 7 NUVELE ARABE
(antologie, traducere din limba arabă și note: Christian Tămaș
prefață: George Grigore)
111
• URLET ÎN BEZNA PRELUNGĂ
de Jabra Ibrahim Jabra
(traducere din limba arabă: Ana Iulia Alexandru, Laura Georgiana
Coman, Andra Ramona Dodiță, Roxana Ioniță, Monica Lixandru,
Daniela Nedelea – anul III, secția de limba arabă, Facultatea de
Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, promoția
2010
coordonarea traducerii,
prefață și note: Laura Sitaru)
• EPIFANIE UGARITICĂ
de Ghalia Khoja
(traducere din limba arabă și note: George Grigore
prefață: Pușa Roth)
• COPACI CU CHEF
de Hussein Habasch
(traducere din limba arabă: Ștefan Ionete
prefață: Laura Sitaru
grafică: Nicoleta Bida-Șurubaru)
112