Sunteți pe pagina 1din 2

Stilurile parentale și influența lor asupra dezvoltării copilului

- Cabinet Individual de Psihologie Cristina Mihaela Răileanu -

Educația indiferent de locul în care se realizează are drept scop evidențierea și direcționarea
personalității indivizilor.

Identitatea de model a părintelui în faţa copilului are un rol fundamental, deoarece este incontestabil
faptul că toţi copiii preiau modele de la părinţi sau de la alţi adulţi cu rol important în viaţa lor sau
chiar de la copii mai mari, modele ce oferă prilejul asimilării unor tehnici de comportament. Seria de
comportamente oferită de modele este, în acest sens, direct proporţională cu dezvoltarea sau
involuţia copilului, după caz.

În interacțiunea parentală copilul primește modele pentru relații sociale, simt prezența sau absența
dragostei și a respectului, precum și cooperarea dintre părinți. Nu numai comportamentul este imitat,
ci și valorile și standardele.

Imitația este inconștientă și chiar și adultul poate să nu recunoască, faptul că purtarea parentală este
imitată de copil.

Stilurile parentale permisive pot degenera în indulgență excesivă, neatenție și neglijarea copilului.

Stilurile parentale autoritare se caracterizează prin neglijență relativă a nevoilor copilului, solicitarea
obedienței din partea copilului și folosirea metodelor coercitive pentru disciplinarea lui.

Stilurile parentale democratice sunt date de atitudini și comportamente parentale care acordă atenție
nevoilor copilului, în funcție de vârstă și etapele de dezvoltare ale acestuia.

Stilurile parentale hiperprotective - pericolul protecției exagerate duce la mutilarea inconștientă a


independenței copilului. Acest fapt duce la o dependenţă totală față de cei din jur. Ajunge să creadă
că ceilalţi sunt perfecţi şi el are nevoie de ei pentru a se putea descurca în sarcinile vieţii.

Când sunt lăsați să se descurce singuri copiii stabilesc relații egale și corecte, învață prin ciocnirea cu
realitatea să-și dezvolte diplomația, egalitatea, respectul și considerația.

Stilurile parentale care răsfață sunt reprezentate de părinții care le dau copiilor prea mult și prea des.
Ei fac în locul copiilor lucruri pe care aceștia ar putea să le facă singuri. De exemplu, copilul se poate
îmbrăca singur, dar părintele nu îl lasă, transmițându-i copilului mesajul nu ești capabil să faci acest
lucru. Răsfățul privează copilul de oportunitatea de a învăța și exersa deprinderile necesare pentru a
supraviețui în lumea aceasta.

Așteptările copiilor răsfățați de la lume sunt foarte mari și ei sunt extrem de dezamăgiți în momentul
în care intră în alte medii, precum grădiniță, școală și în întâmpinarea nevoilor lor nu mai apare mama
care este mereu acolo pentru a face lucruri în locul lui. Aici intervine alegerea copilului care poate
spune mă voi descurca și singur sau se poate întoarce la persoana care îi oferă totul, fără a-i cere nimic
în schimb și poate dezvolta o relație de dependență cu aceasta. Prin răsfăț copilul învață numai ce
trebuie să aștepte el de la ceilalți și nu ce se așteaptă de la el.

Consecinţele unui astfel de comportament sunt:

a. împiedică copilul să aibă încredere în sine;


b. împiedică copilul să înveţe, să ia hotărâri;

c. împiedică copilul să înveţe, cum să-şi rezolve propriile probleme;

d. promovează sentimentul de inferioritate şi dependenţă;

e. împiedică copilul să înveţe, că are resurse pentru a se descurca într-o multitudine de situaţii.

Ca părinți ar trebui să câștigăm cooperarea copilului pentru a dezvolta o relație prietenoasă și


satisfăcătoare. În familiile cu mai mulți copii este bine după cum spune Rudolf Dreikurs «să punem toți
copiii în aceiași barcă».

Ei sunt responsabili pentru fiecare și eforturile lor pot duce fie la bunăstarea familiei, fie la crearea de
tensiuni și conflicte în cadrul acesteia. Dacă tratăm copiii ca pe un grup, îi învățăm, să relaționeze bine
unii cu ceilalți și să aibă grijă unul de celălalt.

În stabilirea stilurilor parentale o influență deosebită o are modelul parental al părintelui și experiența
copilăriei sale, relația cu rolul parental, precum și relația cu copilul.