Sunteți pe pagina 1din 3

Noțiuni de Antropologie

Termenul antropologie provine din gr.„anthropos”-om și „Logos”-știință, teorie, cunoaștere

Antropologia este o știința holistică datorită faptului că studiază umanitatea în ansamblu (este
interesată de oamenii din toate epocile și teritoriile, punând accent pe evoluția acestora și pe
cultura căreia îi aparțin.

Deși preocupări legate de antropologie au existat întotdeauna, iar evoluția acesteia este înrudită
cu domeniul istoriei și evoluției acestuia (putem afirma că au un „părinte” comun-Herodot), ca
știință de sine stătătoare, antropologia este o știință recentă; are puțin peste 100 de ani.

Primul curs de antropologie s-a tinut la Universitatea din Rochester –în 1879.

Antropologia poate fi delimitată în trei mari ramuri:

-antropologia filosofică-ale cărei origini se află în Grecia Antică, începând cu Socrate și


continuând cu Platon și Aristotel și are la baza ideea lui Protagoras-„omul este măsura tuturor
lucrurilor”

-antropologia fizică- este preocupată în mod deosebit de mecanismele evoluției biologice, de


moștenirea genetică, de adaptarea omului la condițiile de viață...în linii mari este axată pe tot
ceea ce presupune latura biologică a umanității. În cceea ce privește apariția omului, s-au
desprins două mari orientări*cea creaționistă și

*cea evoluționistă

Cea mai importantă lucrare care tratează evoluția biologică a omului este „On the origin of
species” a lui Charles Darwin.

-antropologia culturală/socială care este interesată de om prin prisma culturii din care face parte.
Astfel că, pentru antropologia culturală este important mediul social și cultural și manifestările
aferente și prezintă interes atât locuitorii unui trib african cât și cei aflați în marile metropole.

În România, apariția și dezvoltarea antropologiei este legată de numele lui Iosif Francisc Rainer.
Achim Mihu afirma că antropologia este o știință integratoare a tuturor științelor sociale și
disciplinelor umaniste, fapt ce îi conferă acesteia un statut aparte.

Raportul dintre umanism și antropologie

Termenul „umanism” provine din lat. „humanus” care înseamnă omenesc. Era utilizat înca din
Antichitate și era utilizat pentru a face distincția între omul educat și barbarul.

În sens larg, umanismul se referă la toate orientările și concepțiile ce au în centrul lor valoarea și
demnitatea umană.

În sens restrâns, umanismul este curentul filosofico-literar dezvoltat în a doua jumătate a


secolului al XIV-lea, în Italia și care constituie baza Renașterii.

Conceptul de om apare prin prisma dualității corp-suflet; rațiune-sensibilitate; natura-cultură

Natura umană este considerată a fi la intersecția dintre natural și social. Putem spune că face
referire la om ca entitate biopsihosocială.

Esența umană –este un „construct” ce îmbină ceea ce este înnăscut cu ceea ce este dobândit.

Condiția umană implică și locul omului în univers.

Umanismul are 3 marri etape:

-Umanismul antic reprezentat de filosofii greci, romani, etc..

-Umanismul modern-dezvoltat între secolele XIV-XIX și care constituie baza Umanismului


Renascentist

-Umanismul contemporan
Natura umană din perspectivă religioasă

Din punct de vedere al evoluției vieții pe Terra, avem 3 momente importante

-Apariția vieții-acum aprox. 3,5 miliarde de ani

-apariția primelor organisme multicelulare în urmă cu jumatatede miliard de ani

- Apariția conștiinței acum 2,5 milioane de ani;

Cu privire la apariția omului, exista si au existat dintotdeauna diferite legende și teorii; una dintre
cele mai vechi este Enuma Elish din timpului lui Hammurabi care reflecta concepția babiloniană.

Există ,de asemenea, perioade marcate de credința în existența mai multor zei –politeism, dar și
concepții dominate de credința într-un zeu unic-monoteism. Nu în ultimul rând, trebuie
menționate și legendele/teoriile care au situat la baza apariției vieții și la baza relației cu
supranaturalul ...personaje feminine.

În centrul disciplinelor umaniste se află omul dar și relația pe care acesta o stabilește cu semenii.
Astfel că devin importante și relevante și conceptele de „alteritate” și „aculturație”.

În linii mari, conceptul de „alteritate” implică raportarea la celălat. Si ca bază pentru relațiile
ulterioare se află similitutidinea sau dimpotrivă, diferențierea care duce, de obicei.la excludere,
(știut fiind faptul că la baza unei relații sociale se află și asemănarea.) Alteritatea implică la
rându-i existența stereotipurilor ,fie ele pozitive sau negative.

Aculturația –procesul de interacțiune a două culturi aflate un timp în contact. Aculturația va


conduce,în cele din urmă, la schimbări care vor surveni în ambele „tabere”sau într-una dintre ele.

S-ar putea să vă placă și