Religie

Pagina 44:Religiile sunt expresia eforturilor constant ale umanitatii pentru a-si deschide un
drum catre Dumnezeu
Pagina 52: Numarul persoanelor care resping apartenenta la orice fel de religie este estimate
la 1800 de milioane
Pag 69 tabel
Pag 359

Cult:

Până în secolul al XIX-lea, teologii îl foloseau pentru a se referi la practicile

rituale specifice unui centru religios şi la venerarea persoanelor sfinte sau la
totalitatea actelor liturgice şi ritualurilor religioase. La sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XXlea, termenul a ajuns să denumească în
limba engleză o formă de religie „moartă”, „ritualistă”, în contrast cu mişcările
profetice şi credinţa spontană
Cult agrar: practica religioasa primitiva, de origine htonic, legata de agricultura si de
fertilitatea pamanatului
Cult solar: sisteme de credinte, mituri, practici religioase legate de adoratia soarelui
Noul testament vorbeste de doua feluri de cult, deosebit de cel pagan si idolatru, de cultul
iudaic de la templu si din sinagoga, exterior si formal, rugaciune interioara si forme de
exercitare a cultului (locasuri de cult, jertfe)

Sectă

De regulă, sectele sunt grupări religioase de dimensiuni mici, desprinse de biserica oficială a
unui stat, reprezentând un grup închis, alcătuit din adepții unei anumite doctrine. De cele mai
multe ori, sectele sunt expresia unei disidențe sociale. Ele urmăresc să răspundă unor nevoi
fie individuale, fie de grup, care sunt resimțite ca păreri impuse de o societate sau de către
sistemul religios dominant.[3] Există, de asemenea, secte desprinse din alte secte.

O sectă este caracterizată printr-un devotament sau o dedicare exagerată față de o persoană, o
idee sau un obiect, folosind tehnici de manipulare și control care nu sunt etice, în scopul
atingerii scopurilor conducătorilor de grup, în defavoarea membrilor, a familiilor lor sau a
comunității. Aceste tehnici de control includ izolarea de prieteni și membrii de familie,
debilitarea, folosirea unor metode pentru a mări sugestibilitatea și supunerea, controlul
informațiilor, anularea individualității sau a judecății critice, promovarea dependenței față de
grup și teama de a-l abandona, etc.[4]

Teism
conceptie filozofico-religioasă care afirmă existenta lui Dumnezeu ca persoana absolută,
exterioară naturii

se diferentiaza de panteism prin faptul ca il socoteste pe dumnezeu transcentent iar de deism

pentru ca ii atribuie lui Dumnezeu , ca providenta o actiune perpetua

Dualism:
DUALISMUL: un dualistă susține că pentru a explica faptele din lume, sau chiar special
fapte întâlnite în viața de zi cu zi, necesită o CREDINȚĂ în două diferite finală și ireductibilă
PRINCIPII. Există două forme majore de dualism: prima oferă o interpretare a
universul pe care îl vede ca un câmp de luptă cosmică între principiile de bună și
EVIL: zoroastrismul este un exemplu clasic al acestui punct de vedere în cadrul unei mișcări
religioase.
A doua formă pledează pentru diviziunea strictă a naturii umane în spirit și materie.
Acest punct de vedere a apărut pentru prima dată în religiile indiene și au intrat în Occident cu
pitagoreici
și orfism în al șaselea secol î.Hr. Ambele forme de dualism au influențat anumite
evoluția Teologiei creștine, deși mulți filosofi s-au menținut
că ideea de Dumnezeu ca creatorul universului implică o formă de monism
în timp ce la începutul anilor crezuri a subliniat ÎNVIEREA a organismului nu
Imortalitatea sufletului.

Ateism:

* Primii oameni care se identificau ca fiind atei, au trăit în secolul al XVIII-lea.

1800 milioane de atei in toata lumea
Deism:

Deismul susține că numai folosind corect rațiunea, omul poate ajunge la o religie naturală sau
rațională, capabilă să treacă dincolo de mesajele revelațiilor divine. Deismul se bazează pe mai
multe principii, primul dintre ele fiind cel al existenței unei divinități, a cărei existență, susțin
deiștii, poate fi afirmată gândindu-ne la ordinea și perfecțiunea Universului. Este vorba deci de o
divinitate creatoare. Credința în acest Dumnezeu este cea mai importantă pentru deiști și nu
diferitele servicii religioase. Din acest motiv, ei nu cred în preoți, biserici și texte sacre. Deiștii
susțin că omul singur nu poate cunoaște binele și răul. Cunoașterea acestora, care constituie o
adevărată știință teologică, devine posibilă doar dacă se acceptă ideea că divinitatea a elaborat
legi și principii etice, a căror respectare este obligatorie pentru toți indivizii societății. Concepția
deistă, născută într-o epocă de mari bătălii religioase, susține că numai folosind rațiunea se
poate pune capăt diferitelor controverse religioase, și ca atare, se poate ajunge la aceea unitate
religioasă pe care, mai ales iluminiștii, o interpretau ca fiind singura modalitate de a uni toate
ființele umane într-o religie unică.

Panteism
Atât concepția panteistă cât și cea deistă au în comun crezul în existența divinității, respectiv a
lui Dumnezeu, însă concepția panteistă susține că Dumnezeu este prezent în tot, identificându-
se cu materia și universul, cu propriile sale creații, fiind schimbător și imperfect, spre deosebire
de concepția deistă, care consideră că Dumnezeu a creat lumea, ulterior asistând impasibil la
procesul de evoluție al acesteia.

Monism
Filosoful olandez Baruch Spinoza explica monismul prin aceea că există o singură substanță care este
Dumnezeu. Dumnezeu este identic cu natura și dizolvat în natură. El este creator, și atunci dacă
natura este Dumnezeu, înseamnă că ea însăși se creează pe sine. [2] Pornind de la această viziune,
Roger Scruton afirmă că „monismul lui Spinoza generează o idee paradoxală în legătură cu persoana
umană. Se pare că persoana individuală nu este deloc un individ. Și nici altceva. Filozoful pare să
nege identitatea, separabilitatea și suficiența de sine a persoanei, iar omul, ca parte a naturii, nu pare
să fie în schema lucrurilor un aspect mai important decât sunt stâncile, pietrele sau copacii”. [3]

regregregregregregregregregreger