PROGRAMUL DE STUDII

STRATEGII INOVATIVE ÎN EDUCAȚIE

Etica şi legislaţia presei

Coordonator:

Lect. Univ. dr.:

Studenți:

Bacău

2018
 Cuprins

1. Argument
2. Drepturile agentului media în domeniul comunicării sociale
1.1 Dreptul presei sau libertatea presei.
1.2 Dreptul agentului media de acces la sursele de informare
1.3 Libertatea de opinie a agentului media
3. Libertatea de exprimare a agentului media
4. Dreptul agentului media de acces la orice informaţie de interes public
5. Libertatea de a înfiinţa publicaţii
6. Cenzura
6.1 Cenzura prealabilă
7. Studiu de caz
8. Concluzii
9. Bibliografie
 1.Argument
Am ales această temă deoarece în opinia mea presa este o instituție aparte, care oferă
accesul la informația publică. Mass-media este un mijloc sau o serie de mijloace prin care se
difuzează știri și informații. Termenul de mass-media a fost inventat în anii 1920 de anglofoni,
odată cu apariția radioului, ziarelor și revistelor. De atunci, ea a exercitat un impact puternic în
ceea ce privește percepția realitătii. Presă, radioul, televiziunea și internetul constituie, în
principal, mass-media. Elementul comun al acestor mijloace de informare rezidă în prezența lor
publică și indirectă în viață oamenilor, prin intermediul unor mijloace tehnice de distribuție.

Mass-media trebuie să indeplinească diferite obligații în societate, una dintre ele fiind
cea de informare. Ea trebuie să informeze consumatorii într-o manieră completă, obiectivă și
Inteligibilă, pentru că aceștia să fie în măsură să urmărească și să inteleagă evenimentele politice
și economice, presă fiind și un organism de control. Acesta este motivul pentru care presă este
adesea numită “a patra putere în stat“. Mai mult decât atât în întreagă lume există astăzi mai
mult de 300 000 de ziare și reviste, aprox. 30 000 de posturi de radio, 3000 de canale de
televiziune și 6000 de baze de date.

Mass-media ar trebui să contribuie la formarea opiniilor politice și a percepțiilor. Cu

toate acestea, obiectivitatea și imparțialitatea necondiționate reprezintă un ideal imposibil de
atins. Fluxul de informații din societatea modernă este atât de mare, încât expunerea tuturor
evenimentelor care au loc este imposibil de realizat din punct de vedere jurnalistic. Pornind de la
această, are loc o selecție preliminară a informațiilor, lucru care implică un anumit grad de
manipulare, imposibil de evitat.

Pentru că presă să își indeplinească obligațiile cât mai bine cu putintă, această ar trebui să
se elibereze de influențele politice și economice. Dreptul la libertatea de expresie, parte
componentă a mass-media. reprezintă unul dintre drepturile de bază ale democrației. Cu toate
acestea, există anumite reglementări care limitează libertatea presei. O persoană nu ar trebui să
fie calomniată și defăimată sau să i se strice pe nedrept reputația.

Efectele mediatice acționează și asupra creșterii gradului de cunoaștere a persoanelor.

Aceste aspecte sunt mai puțin cunoscute pentru că efectul expunerii mediatice interesează mai
puțin companiile comerciale. Că efect mediatic, creșterea gradului de cunoaștere reprezintă un
aspect pozitiv. Mass-media contribuie esențial la diseminarea informației. Totuși la nivel general
s-a observat și un efect negativ. Că urmare a consumului mediatic, distanță dintre “cei care stiu”
și “cei care nu stiu” se mărește. Din studiile făcute, s-a constatat că “cei care stiu” sunt oamenii
cu educație superioară. Ei se țin la curent cu fenomenele sociale, mai ales prin lectură presei.
“Cei care nu stiu” se informează mai ales prin intermediul televiziunii. Evident că “cei care stiu”
au mai multe șanse să fie bine informați decât “cei care nu stiu”.

2.Drepturile agentului media în domeniul comunicării sociale

2.1 Dreptul presei sau libertatea presei.

Termenul de "libertate" presupune:

a) - obligaţii din partea celorlalte persoane fizice sau juridice de a nu face ceva ce ar stingheri
subiectul posesor al libertăţii în exercitarea acesteia;

b) - obligaţia autorităţilor publice de a respecta de a nu face ceva care ar stingheri subiectul

posesor al libertăţii;

c) - obligaţia autoritãţilor publice de a face ceea ce prevede legea pentru apărarea libertăţii, atât
preventiv cât şi reparatoriu sau punitiv atunci când a fost încălcată.

De aici observăm că "libertatea" nu presupune obligaţii de a face ceva din partea

celorlalţi, alţii decât autorităţile publice abilitate, în domeniul apărării libertăţii.

Spre exemplu, există o diferenţă între dispoziţiile constituţionale formulate astfel:

"Libertatea de a munci este garantată" şi "Dreptul la muncă este garantat". În prima formulare,
nu există obligaţia de a pune la dispoziţie locuri de muncă, aşa cum o presupune în a doua
formulare. Pe de altă parte, "libertatea de a primi informaţie" nu este tot una cu "dreptul la
informaţie".
 Deci, termenul de "drept" inclusiv al agentului media, presupune toate obligaţiile de la
punctele a-c, din cazul libertăţii şi în plus:

d) - obligaţia din partea celorlalte persoane fizice sau juridice de a face ceva (corelativ), pentru a
se realiza dreptul respectiv. Dreptului la informaţie îi corespunde, spre exemplu, "obligaţia de a
face" adică, de a pune la dispoziţie autorului dreptului, informaţia de interes public sau de interes
personal.

e) - obligaţia autorităţilor publice de "a face ceva corelativ dreptului". Spre exemplu, în cazul
dreptului la informaţie, autorităţii publice îi revine obligaţia constituţională de a furniza în mod
corect informaţii "asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal".

Potrivit Constituţiei României, precum şi a legilor în vigoare drepturile şi libertăţile

agentului media sunt:

a) Dreptul de acces la sursele de informare;

b) Libertatea de opinie;

c) Libertatea de exprimare;

d) Dreptul de acces la orice informaţie de interes public;

e) Libertatea de a înfiinţa publicaţii;

f) Dreptul de a informa;

g) Dreptul de a întreba şi a primi răspuns;

h) Dreptul de a-şi proteja sursele;

i) Dreptul la replică şi dreptul la rectificare;

j)Dreptul şi obligaţia la protecţia sursei.

2.2 Dreptul agentului media de acces la sursele de informare

 Sursele de informare sunt de două feluri: surse oficiale şi surse neoficiale. Sursele oficiale
sunt: autorităţile şi instituţiile publice în general, precum şi cele specializate în materie; dintre
sursele oficiale specializate menţionăm: Arhivele Naţionale; Registrul Comerţului; Serviciile de
Stare Civilã; Serviciile de Evidenţa Populaţiei; Serviciile de Statistică; Inspectoratele preventive
în domeniul medicinei umane, veterinare; Centrala Incidenţelor de Plată; Centrala Riscurilor
Bancare etc.

În afară de sursele oficiale mai sunt şi alte surse autorizate cum sunt agenţiile de presă
sau alte instituţii specializate în vânzarea de informaţii şi materiale de interes jurnalistic
(agenţiile de presă, agenţiile de detectivi, societăţile de consultanţă, instituţiile private de sondare
a opiniei publice etc.)

O altă categorie de surse o constituie sursele ocazionale, faţă de care nu există

reglementări speciale, aplicându-se dispoziţiile generale ale legii. Cu privire la acestea accesul
este neîngrădit, fiind limitat în afara dispoziţiilor legale, numai de voinţa sursei şi calităţile
agentului media, de a o determina pe aceasta să-i comunice.

2.3 Libertatea de opinie a agentului media

În art.29 din Constituţie este consacrată libertatea de opinie sub două aspecte: a)
libertatea individului de a-şi forma propriile opinii şi b) libertatea individului de a adopta o
opinie. Ca urmare libertatea de opinie nu se confundă cu libertatea de exprimare a opiniei, fiind
total diferite cu reglementări şi consecinţe diferite.

Opiniile constituie reflecţii sau comentarii asupra unor idei generale sau observaţii
privind informaţii, având legătură cu evenimente concrete. Opiniile sunt, inevitabil, subiective şi
prin urmare nu pot şi nu trebuie supuse criteriului adevărului. Exprimarea opiniei trebuie însoţită
de precizarea că este opinie, deci nu ştire, şi trebuie să se facă într-o manieră onestă şi etică.
Opiniile exprimate sub formă de comentarii ale unor evenimente sau acţiuni cu referinţă la
persoane sau instituţii nu trebuie să nege sau să ascundă în mod intenţionat fapte sau date reale.

Regula maximei obiectivităţii ţine de domeniul ştirilor. În cazul opiniilor se fac aprecieri
negative sau pozitive însă nu trebuie să apară insultele şi calomniile387. Libertatea de opinie este
o libertate nelimitată, cu excepţia cazului când se exteriorizează în public, şi apar unele limite
necesare într-un stat civilizat, democratic, dar atunci nu mai vorbim de libertatea de opinie ci de
libertatea de exprimare a opiniei, libertate care este inclusă în libertatea de exprimare.

Pentru a-şi exprima opiniile în public agentul media trebuie să respecte unele reguli astfel:

- să-şi prezinte opinia cu onestitate;

- să nu urmărească scopuri ilegale, nelegitime;

- să nu instige la săvârşirea de infracţiuni;

- să urmărească interese legitime prin mijloace legitime;

- să nu aibă la bază acte de corupţie, "opinii" plãtite, comandate, impuse, obţinute prin şantaj etc.;
- să nu insulte sau calomnieze.

3.Libertatea de exprimare a agentului media

Potrivit art. 30 din Constituţia României "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor

sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin
sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

Libertatea de exprimare indiferent de forma acesteia este mai mult sau mai puţin limitată
în funcţie de mediul privat sau public de exprimare,precum şi de consecinţele acesteia. Ca
urmare, socotim că libertatea cuvântului în mediul intim, este nelimitată, iar în mediul familial,
este limitată de regulile care asigură moralitatea şi buna cuviinţă în familie.

Situându-ne în mediul public este normal ca libertatea de exprimare să fie limitată de

drepturile şi libertăţile celorlalţi, precum şi de necesităţi de protecţie ale interesului public.

Pentru a garanta libertatea presei, pe lângă alte drepturi şi libertăţi constituţionale sunt prevăzute
şi unele reguli, cu putere de norme constituţionale.

• Astfel cenzura de orice fel este interzisă.

• Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Nici o publicaţie nu poate fi

• Potrivit art. 10 pct.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România a
aderat prin Legea nr. 30/1994, exercitarea libertăţii de exprimare inclusiv a presei, comportă
îndatoriri şi responsabilităţi putând fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni
prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică.

Informaţii legate de justiţie:

Se pedepsesc potrivit Codului penal persoanele care încearcă să discrediteze o decizie juridică -
în special prin presă. Se permit doar comentarii tehnice sau acţiuni care pot conduce la revizuirea
sentinţei.

Se interzice:

a) - publicarea de imagini referitoare la delictul de ultraj la bunele moravuri, loviri şi răniri,

ameninţarea cu moartea - dacă judecătorul o cere scris;

b) - publicarea de elemenete care pot permite identificarea victimei unui viol sau atentat la
pudoare, fără ca victima să o ceară;

c) - informaţii prin care s-ar putea exercita presiuni asupra martorilor sau asupra deciziilor
juridice;

d) - publicarea de documente în materie de promovare a propagandei anarhiste;

e) - publicarea, înaintea deciziei judecătoreşti, a oricărei informaţii privind constituirea părţilor

civile;

f) - publicarea oricărui act de procedură criminală sau corecţională înainte de a fi citit în public;

g) - fotografierea, înregistrarea dezbaterilor din tribunal (acest lucru este permis numai după
începerea lucrărilor procesului şi în limitele stabilite de lege sau instanţă);

h) - publicarea de informaţii de la procesele desfăşurate cu uşile închise;

i) - publicarea de informaţii din procese militare.

 Referitor la minori:

Se interzice:

- publicarea oricăror texte sau fotografii permiţând identificarea

minorilor care şi-au părăsit părinţii;

b) - publicarea de texte sau informaţii privind sinuciderea unui minor,

fără autorizaţia scrisă a procurorului Republicii;

c) - publicarea de informaţii, ilustraţii pentru identificarea unui minor prins, cercetat penal pentru
crime sau alte delicte;

d) - publicarea de rezumate ale proceselor minorilor delicvenţi – nici măcar nume sau iniţiale;

e) - publicarea în ziare destinate minorilor de articole sau imagini care să pună în lumină
favorabilă anumite delicte condamnate de lege.

Referitor la opinii:

Sunt susceptibile de a fi urmărite penal activităţile mijloacelor

de informare în masă prin care se realizează:

- provocarea directă a uneia din infracţiunile următoare: furt, crimă

, incendieri, lovituri, incitarea militarilor la nesupunere, chiar dacă

nu au fost urmate de efect;

b) - provocarea de orice fel de crimă şi delict, dacă au fost urmate de

efect, inclusiv tentativă;

c) - provocarea la dezertare, demoralizarea armatei, a militarilor pentru a trece în serviciul

duşmanului;

d) - propaganda politică din fonduri nedeclarate;

e) - publicarea, difuzarea şi comentarea unor sondaje referitoare la alegeri în timpul săptămânii
premergătoare turului de scrutin etc.

4. Dreptul agentului media de acces la orice informaţie de interes public

Întrucât agentul media acţionează în numele omului – consummator îndreptăţit de

informaţie, acesta are dreptul de acces la orice informaţie de interes public, atât ca orice
persoană, cât şi ca reprezentant al mai multor persoane, cititori,telespectatori, ascultători etc

Informaţiile de interes general sunt informaţii care vizează necesităţile de ordin general la
nivel naţional sau local.

Totodată sunt informaţii de interes general care dacă sunt făcute publice, se lezeazã
interesul general, ele satisfăcând în mod corespunzător necesităţile generale în anumite perioade
sau momente dacă sunt ţinute în regim de secret.

Necesităţile siguranţei naţionale, ale ordinii, sănătăţii şi moralei publice,chiar şi ale

economiei de piaţă presupun că unele informaţii de interes general să fie secrete, pe anumite
perioade de timp.

Demnitarii şi funcţionarii publici au dreptul la protecţia vieţii intime, familiale şi private,

respectiv numai pentru tot ce nu poate afecta modul de exercitare a demnităţii şi funcţiei publice.

Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună,

conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public.

5. Libertatea de a înfiinţa publicaţii

Potrivit art. 30 pct. 3 din Constituţie "Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa
publicaţii".Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică
sursa finanţării.
 Exercitarea libertăţii de exprimare depinde şi de condiţiile şi facilităţile sau greutăţile
economice care se întâmpină atât la înfiinţare, precum şi pe parcursul funcţionării publicaţiilor.
(Exemplu: cuantumul T.V.A. )

În vederea garantării drepturilor şi libertăţilor constituţionale, legat de domeniul

audiovizualului, Consiliul Naţional al Audiovizualului are următoarele atribuţii:

• eliberarea în condiţiile legii a licenţei de emisie;

• asigurarea respectării dispoziţiilor legale în materie; de exemplu: o persoană fizică sau

juridică, publică ori privată, nu poate fi investitor sau acţionar majoritar, direct sau indirect, decât
la o singură societate de comunicaţie audiovizuală, iar la altele nu poate deţine mai mult de 20%
din capitalul social (această restricţie este instituită pentru a evita monopolizarea
audiovizualului);

S-ar părea că dreptul de a informa este inclus în libertatea de exprimare, idee cu care nu
suntem de acord. Aşa cum am arătat, libertatea de exprimare nu presupune neapărat obligaţii
juridice autorului acesteia, de a face publice informaţiile ce le deţine. Spunem că este un drept
special, pentru că în cazul agentului media, acest drept este un drept obiectiv, deci şi o obligaţie
în acelaşi timp. Spre exemplu dreptul agentului statal de a constata şi amenda atunci când
constată încălcarea legii nu este o facultate a sa ci o o-bligaţie de serviciu; neexercitarea acestui
drept constituind abatere disciplinară sancţiona-bilă sau chiar act de corupţie în anumite condiţii
prevăzute de lege.

6.Cenzura

În cadrul comunicării sociale se realizează în mod deosebit dreptul fundamental la

informaţie, (art. 31 din Constituţie), libertatea de conştiinţă şi libertatea de exprimarea, libertăţii
fundamentale ale omului (art. 29 şi art. 30 din Constituţie) precum şi o serie de alte drepturi ale
acestuia. De asemenea este evident că relaţiile om – ştiinţă, om – natură, om – om, nu există şi
nu se poate dezvolta fără două elemente esenţiale, respectiv infor-maţia şi comunicarea.
 Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului „Libertatea constă în a putea face tot
ceea ce nu dăunează altuia. Astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte
limite decât acelea care asigură celorlalţi membrii ai societăţii folosirea de aceleaşi drepturi.
Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege”.

În art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice419 , sunt pre-vederi
fundamentale referitoare la libertatea de exprimare şi limitele acesteia a căror de-păşire poate
angaja responsabilitatea astfel:

“ 1. Nimeni nu trebuie să aibă ceva de suferit din pricina opiniilor sale.

2. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a
cânta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, fără a se ţine seama de frontiere,
sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt

mijloc la alegerea sa.

3. Exercitarea libertăţilor prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol conferă în-datoriri şi

răspunderi speciale. În consecinţă ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite
în mod expres prin lege şi care sunt necesare:

- respectării drepturilor sau reputaţiei altora ;

- apărătorii securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice”.

Noţiunea de cenzură. Transparenţă. Potrivit D.E.X. prin cenzură se înţelege controlul prealabil
exercitat, în unele state, asupra conţinutului publicaţiilor,spectacolelor, emi-siunilor de
radioteleviziune şi, în anumite condiţii, asupra corespondenţei şi convorbirilor telefonice.

Cenzura mai este prezentată ca fiind un dispozitiv de siguranţă necesar, un mijloc de protecţie a
« interesului naţional » sau a bunăstării morale şi sociale a grupurilor definite ca vulnerabile.

Cenzura poate fi instituţională sau neinstituţională.

►Cenzura instituţională este acea cenzură instituită de stat prin lege şi autorităţi speciale, care
vizează apărarea drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime, prin măsuri nece-sareîntr-o
societate democratică
►Cenzura neinstituţională este acea cenzură nereglementată şi care se exercită de grupuri de
interese, de proprietar, patron sau orice altă persoană din cadrul editurii, mijlocului de informare
în masă etc., prin mijloace ilegale sau neinterzise de lege.

Cenzura este un rezultat al raportului dintre transparenţă pe de o parte şi tăcerea ori secre-tul mai
mult sau mai puţin justificate, pe de altă parte.Transparenţa este necesară dar nu totdeauna, cum
de altfel şi secretul.

►Secretul este necesar în elaborarea diverselor soluţii, decizii şi uneori chiar în aplicarea lor o
perioadă de timp. De pildă, dacă cineva ar şti că urmează să apară o lege care amnistiază faptele
infracţionale, graţiază pedepsele, reduce impozitele,dezincriminează (bancruta frauduloasă,
anumite fapte de evaziune, etc.) evident că ar fi tentat să profite şi să săvârşească faptele ilegale
de acest gen.

6.1 Cenzura prealabilă

Cenzura operează, conştient sau inconştient, la diferite niveluri sociale şi psihologice.

Regimul sancţionator excesiv sau teama instituită prin alte mijloace este baza autocen-zurii
excesive.Deşi nu toţi cercetătorii sunt de acord, socotim că cenzura prealabilă

inhibă mai mult libertatea de exprimare decât sancţiunea după publicare.

Cenzura este de două feluri : cenzura prealabilă şi cenzura ulterioară.

☻Cenzura prealabilă este favorizată de următoarele condiţii:

-cunoaşterea a ceea ce se intenţionează a fi publicat, de către cei care au « legal » dreptul

de a interzice sau « puterea » de a interzice

-imposibilitatea publicării în lipsa controlului şi avizului prealabil ;

- aplicarea de sancţiuni disproporţionate cu fapta de a se sustrage controlului şi

avizului prealabil pentru publicare, împrejurare care determină autocenzura excesivă

-autocenzura excesivă este determinată de riscul sancţiunii ulterioare care este mai mare
decât aprecierea socială şi a autorităţilor corecte a serviciului social făcut prin
 încălcarea cenzurii.

☻Cenzura prealabilă poate fi cauzată de:

-autorităţile publice, în interesul public sau al altor interese pe care din

-nefericire uneori le servesc.

- finanţatorul, patronul mijlocului de informare în masă.

- grupurile de interese prin mijloace neinterzise de lege sau chiar interzise de lege.

- de orice persoană care are posibilitatea prin mijloace legale sau ilegale.

☻Cenzura prealabilă mai poate fi favorizată de:

 -deficienţe în constituirea şi funcţionarea garanţiilor instituite de lege ;

 -deficienţe în organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice nivelul de cultură,
civilizaţie şi informare al publicului ţintă ;
 gradul de manipulare individuală sau colectivă ;

☻ Cenzura poate îmbrăca forme diferite:

●Interdicţii în scopuil protejării valorilor supreme prevăzute de actele fundamentale (constituţii)

şi de legi date în baza acestora;

●Autorizările de orice fel, în comunicare pot constitui acte de cenzură prealabilă sau ul-terioară
sub aspectul cenzurii libertăţii de exprimarede aceea potrivit Constituţiei sunt

introduse autorizările prealabile cum ar fi licenţa audiovizuală.

De precizat faptul că interdicţiile şi autorizările sunt prevăzute prin lege sau pe baza legii în
domeniul comunicării, nu înseamnă că uneori nu contravin dispoziţiilor constituţiona-le.

☻Cenzura ulterioară constituie cea mai cunoscută metodă constituţională de a preveni expresia
păgubitoare” cenzura ulterioară, instituită prin sancţiuni excesive, poate deter-mina apariţia
autocenzurii excesive, care este o formă a cenzurii prealabile.
Expresia simbolică, nonverbală denumită şi comunicarea nonverbală, este legată de aşa-zisul
conţinut neutru al acesteia. Conţinutul neutru vizează exprimarea prin fapte şi nu prin vorbe.

Publicitatea excesivă şi procesul echitabil.

Dreptul de a informa, al agentului media este incompatibil cu influenţele exercitate cu rea

credinţă asupra organelor judiciare, prin atac la persoana magistratului şi încălcarea regu-lilor
eticii ziaristice.

7.Studiu de caz

În anul 1996, Curtea Supremă a Statelor Unite a hotărât că mediatizarea de senzaţie

făcută cazului doctorului Sam Sheppard, osteopat din Cleveland, l-a împie-dicat pe acesta să
beneficieze de un proces cinstit. Calvarul lui Sheppard a început la 4 iulie 1954, când vecinii pe
care el îi chemase audescoperit cadavrul lui Marilyn Sheppard în dormitorul de la etajul casei lor.
Sheppard a spus că s-a trezit în mijlocul nopţii şi a văzut „o siluetă” care stătea lângă soţia sa. El
a pretins că s-a luptat cu intrusul, însă aces-ta l-a lovit până şi-a pierdut cunoştinţa. Imediat,
Sheppard a devenit ţinta unei mediatizări senzaţionale, înainte ca procesul să înceapă. Sheppard a
devenit suspect la scurt timp după moartea soţiei sale. În acest timp, ziarele locale au publicat o
mulţime de informaţii şi opinii.
 Presa a citat un detectiv al poliţiei care afirmase că explicaţia dată de Sheppard asupra
morţii soţiei sale era suspectă. Se spunea că „a scăpat basma curată” iar cineva, într-un editorial
de pe prima pagină, s-a întrebat „de ce nu e Sam în închisoare?”. În 24 de ore de la publicarea
acestui editorial, Sheppard a fost arestat de autorităţi. Fotografii se îngrămădeau pe coridoare,
făcând pozejuraţilor, martorilor, avocaţilor şi acuzatului iar prin publicarea fotografiilor i-au
expus pe aceştia la diferite influenţe Juriul l-a condamnat pe Sheppard pentru crimă. Acesta a
făcut apel la trei Curţi de Apel şi a petrecut 12 ani în închisoare, până când, Curtea Supremă a
revenit asupra verdictului iniţial, pe motiv că acesta nu a avut parte de un proces echitabil ca
urmare a unei publicităţi excesive.

Încă din 1907 judecătorul american Oliver Wendel Holmes referindu-se la sistemul
judiciar american susţine că „teoria pe care se bazează sistemul nostru rezidă în faptul că toate
concluziile la care se ajunge într-un caz, trebuie induse doar de probele şi argumen-tele din
tribunal şi nu de influenţa din exterior, fie ea conversaţie privată sau ştire publică. De aceea,
preşedintele completului trebuie să protejeze completul judecătoresc şi juriul de mediatizarea
dăunătoare a cazului, să controleze atmosfera şi comportamentul celor din sala de tribunal pentru
ca toate părţile din proces să fie la adăpost de influenţele ex-terne, inclusiv magistratul. În ceea
ce priveşte folosirea camerelor video şi aparatelor de fotografiat în sala de şedinţă, atâta timp cât
nu se încalcă dreptul acuzatului la un proces cinstit, totul este în regulă, evident că aceasta se
constată de completul de judecată.

Publicitatea excesivă poate îmbrăca două forme: publicitatea în favoarea unei părţi într-un
proces şi publicitatea în defavoarea unei părţi într-un proces. Din nefericire de multe ori
publicitatea excesivă nu este determinată de aflarea adevărului, funcţionarea corectă a justiţiei
sociale ci de alte interese îndoielnice.

Drepturi incalcate de presă

(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.

(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în
domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor
prevăzute la art. 75. Pentru cei care au dat în bâlbâială, ca și mine de altfel, imixtiuni, mai pe
românește: treburi care nu te privesc.

(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a
altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără
acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

(4) Reamintim aici că potrivit art. 293 din Codul penal Carol al II-lea era incriminată:

- publicarea actului de acuzare înainte de a fi citit în şedinţă publică de judecător;

- publicarea numelui judecătorilor, care urmează să se pronunţe într-o cauză;

- aprecierile tendenţioase asupra soluţiei probabile a unei judecăţi în curs şi altele care ar
putea afecta desfăşurarea normală a unui proces echitabil.
8. Concluzii

In societatea actuala, mass-media joaca un rol crucial in viata sociala, devenind, de-a lungul
timpului, o putere crescanda si indispensabila, cu o influenta puternica asupra segmentelor societatii.
Prezenta lor activa se simte in viata financiar- bancara, in dezvoltarea industriei, in evolutia tehnologiei,
in viata politica, dar si in viata cotidiana, construind la randul lor o industrie proprie.

Intr-un stat democratic, ele au rolul de a informa, comenta si critica, fiind considerate "centrul vital al
vietii publice"

Socializarea genereaza formarea individului si il ajuta sa isi insuseasca aspectele culturii in care
se dezvolta. Din perspectiva psihanalizei, individul trebuie sa-si controleze pornirile interioare astfel incat
comportamentele provocate de ele sa nu fie in contradictie cu normele sociale. Prin socializare, acesta
deprinde definitii si reguli de comportament in conformitate cu acceptiunile societatii. De altfel, prin
socializare, individul invata sa participe la viata de grup si capata cunostinte pentru a lua parte la
activitatile sociale. Tot in contextului social este capatata si conceptia despre sine, prin interactiunea cu
ceilalti.

Ca agenti ai socializarii, mijloacele de comunicare in masa contribuie la furnizarea de informatii

despre modelele sociale de comportament. Insa ceea ce ii preocupa pe cercetatori este daca aceste modele
prezentate de mass-media sunt sau nu in concordanta cu regulile morale ale societatii si daca ele sunt
apropiate de realitatea ca atare. De retinut ca la astfel de imagini sunt supusi zilnic consumatorii de media,
iar repetarea lor continua poate determina efecte puternice asupra comportamentului lor. Intentionat sau
accidental, oamenii invata din continuturile mediatice, iar informatiile deprinse pot dezvolta sau modifica
modalitatile de interactiune sociala.
Bibliografie

• Bihan, Christine, Marile probleme ale eticii, Institutul European Iaşi, 1997.

• Macintyre, Alasdaire, Tratat de morală, Humanitas, 1998.

• Miroiu, Adrian (ed.), Etica aplicată, Editura Alternative, Bucureşti, 1995.

• Miroiu, Mihaela, Blebea Nicolae, Gabriela, Introducere în etica profesională, Editura Trei, 2001.

• Pleşu, Andrei, Minima moralia, Humanitas, Bucureşti, 2005.

• Popa, Dumitru Titus, Deontologia profesiunii de ziarist, Editura Norma, Bucureşti, 2000.

• Sârbu, Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii Academice „Matei Teiu Botez“,
Iaşi, 2005.

• Mărchidan, Alexandru, Note de curs, 2016.

• Dicționar juridic și deontologic pentru jurnaliști, Marin Ion, Popa Ana Cristina, Editura
Dobrogea, București, 2013