Sunteți pe pagina 1din 6

In ciuda aparentelor, Hristos Se naste si astazi intr-o lume in mare

parte la fel de indiferenta fata de El ca si cea a Israelului de acum 2000


si ceva de ani. Nasterea Sa lasa inimile celor mai multi oameni de pe fata
pamantului, ba chiar a multora dintre cei botezati si imbisericiti, mai reci decat
pestera care L-a gazduit.
Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi
(si nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si
asteptam “Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia
specifica, voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera
“feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra... Am asteptat Craciunul ca
sa ne bucuram mai curand fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am
rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca sa ne folosim linistit, liberi si
dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de altfel, facem cu lumea
intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile noastre, de El
daruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le traim…
pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu…
Unde e Hristos in toata zarva petrecerilor si a meselor festive de acum?
Unde e Hristos in multimea programelor TV murdare, la care toti privesc
obligatoriu si “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si
dracesti, cu aceleasi discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al
superficialitatii si trivialitatii, cu aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli
grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile
ale anului, dar… acum si mai dihai, ca deh, “e sarbatoare“…
Dar si pentru noi, multi dintre cei credinciosi, sa recunoastem ca este la fel… Nu
stim sa ne bucuram crestineste, nu mai stim sa praznuim duhovniceste,
de aceea si noi, dupa ce ne implinim “randuiala” prezentei la Sfanta
Liturghie si eventual ne cuminecam… adesea petrecem la fel ca si
“lumea”, ne bucuram cu aceeasi bucurie goala, gaunoasa, necurata… ne
bucuram fara Hristos! El ne ramane simpla referinta teoretica, conventie.
“Stim” ca e Nasterea Lui… Dar traim ca si cum asta n-are nicio legatura cu
concretul vietii noastre si nu schimba cu aproape nimic modul in care
traim, gandim, ne bucuram…. Hristos nu e nici pentru noi AICI, prezent,
viu, in inimile noastre si in constiintele noastre; sau daca L-am simtit
cumva, Il facem cat mai repede uitat printre sarmale, cozonaci,
flecareli, bancuri, cantece lumesti, filme si show-uri distractive… “DA
MUZICA MAI TARE!”…
Hristos Se naste tot singur, umil si nebagat in seama. Prea putini magi
si pastori Il mai cauta acum. Si prea multi acoperim, ascundem, facem uitata
Nasterea Sa cu multe zgomote, cu multa vorbarie si multe luminite artificiale, cu
sclipici, cu beculete si cu fast orbitor. Ca nu cumva sa auzim chemarea Lui…
Vrem sa ne bucuram, vrem sa avem neaparat un Craciun fericit, dar…
ca sa ne putem bucura, ca sa putem fi “fericiti”… e neaparat nevoie sa
ne debarasam de Hristos, ca gandul la El sa nu stea cumva in calea
“bucuriei” noastre.
“In lume era si lumea printr-Insul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1:10).

Si astazi Maica Fecioara cu greu gaseste inima in care sa poata salaslui


curatia ei, cum nici atunci nu a aflat unde sa poposeasca spre a naste
pe Iisus. Cine oare o mai urmeaza astazi in smerenie, in curatie feciorelnica, in
ascultare, in dragoste pe Nascatoarea de Dumnezeu? Ce suflet mai este
pregatit si azi sa-L nasca in sine pe Dumnezeu, sa-L primeasca in casa
proprie?
“…Pentru ei nu era loc la han” (Luca 2:7) …

Dumnezeul ce ni S-a nascut astazi a venit in lume nu ca sa avem ce sa


celebram formal si simbolic, nici ca sa ne dea pretext de euforii consumiste,
ci pentru nimic mai putin decat ca sa se faca Fratele nostru! Hristos a venit
in lume nu doar ca sa ne mantuiasca, ci ca sa ne faca fratii Lui, ca sa ne
altoiasca pe trunchiul Sau si sa ne daruiasca Viata din Viata Tatalui. Viata
dumnezeiasca adevarata, nu poezie! Viata dumnezieasca adevarata, nu
teorie! Viata dumnezeiasca adevarata, nu logoree!
Hristos S-a nascut ca noi sa nu mai traim satanei, lumii si noua insine, sa nu
mai slujim Nimicului, ci ca sa ne nastem si noi EFECTIV si SIMTIT, in taina
Duhului, ca fii ai Tatalui. Scopul Intruparii Lui suntem noi, este nasterea
noastra din nou, pentru Imparatia vesnica, prin baia pocaintei! Aceasta este
Taina “cea din veac ascunsa” si aceasta este “vestea minunata” ce ni s-
au impartasit acum direct din Cer, de Insusi Fiul! Dar cine le mai stie si le
mai crede astazi, cine le doreste, cine le primeste?
Cine Ii deschide si lui Hristos poarta inimii de Craciun? El este
Colindatorul Care, precum in cantecul sfasietor al lui Tudor Gheorghe,
inlacrimat, plapand si tremurand de frig “sta la poarta si nu zice nimica“,
asteptand ca cineva sa-I inteleaga Vestea Sa cea ne-lumeasca… si sa-i
deschida spre a cina impreuna cu El, in taina inimii! Vom fi noi aceia?

<img
src="http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads//2008/12/studenica-
141.jpg" alt="studenica-141.jpg" />

Ca repere de baza pentru de-banalizarea sarbatorii Craciunului si pentru


conectarea duhovniceasca la sensul profund si la implicatiile personale
ale acestui urias Praznic, va propunem sa citim mai cu atentie Sfanta
Scriptura… in alte pasaje decat cele care se citesc in aceste zile, dar care se
refera tocmai la Taina negraita care se petrece acum sub ochii nostri:
“Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in
lume.

In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit.
Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa
se faca fii ai lui Dumnezeu,
Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la
Dumnezeu s-au nascut.
Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui,
slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.
Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis:
Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era.

Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har.


Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus
Hristos.
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in
sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut”.

<img src="http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-
content/uploads/2007/12/nastereadomnului.thumbnail.JPG"
alt="nastereadomnului.JPG" />

“Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit


parintilor nostri prin prooroci,

In zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a
pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile …
Pentru aceea se cuvine ca noi sa luam aminte cu atat mai mult la cele
auzite, ca nu cumva sa ne pierdem.
Caci, daca s-a adeverit cuvantul grait prin ingeri si orice calcare de porunca si
orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire,

Cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire…? …


… Deci, de vreme ce pruncii s-au facut partasi sangelui si trupului, in
acelasi fel si El S-a impartasit de acestea, ca sa surpe prin moartea Sa pe
cel ce are stapanirea mortii, adica pe diavolul,
Si sa izbaveasca pe acei pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata.
Caci, intr-adevar, nu a luat firea ingerilor, ci samanta lui Avraam a luat.
Pentru aceea, dator era intru toate sa Se asemene fratilor, ca sa fie
milostiv si credincios arhiereu in cele catre Dumnezeu, pentru curatirea
pacatelor poporului.
Caci prin ceea ce a patimit, fiind El insusi ispitit, poate si celor ce se
ispitesc sa le ajute.
Pentru aceea, frati sfinti, partasi chemarii ceresti, luati aminte la Apostolul si
Arhiereul marturisirii noastre, la Iisus Hristos,
Care credincios a fost Celui ce L-a randuit, precum si Moise in toata casa Lui.

Pentru ca Acesta (Iisus) S-a invrednicit de mai multa slava decat Moise, dupa
cum are mai multa cinste decat casa cel ce a zidit-o.

Caci orice casa e zidita de catre cineva, iar Ziditorul a toate este Dumnezeu.

Moise a fost credincios in toata casa Domnului, ca o sluga, spre marturia celor
ce erau sa fie descoperite in viitor,

Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa.

Si casa Lui suntem noi, numai daca tinem pana la sfarsit cu neclintire,
indrazneala marturisirii si lauda nadejdii noastre.
De aceea, precum zice Duhul Sfant: “Daca veti auzi astazi glasul Lui,
Nu va invartosati inimile voastre, ca la razvratire in ziua ispitirii din pustie,
Unde M-au ispitit parintii vostri, M-au incercat, si au vazut faptele Mele, timp de
patruzeci de ani.

De aceea M-am maniat pe neamul acesta si am zis: Pururea ei ratacesc cu


inima si caile Mele nu le-au cunoscut,

Ca M-am jurat in mania Mea: “Nu vor intra intru odihna Mea!”.

Luati seama, fratilor, sa nu fie cumva, in vreunul din voi, o inima vicleana a
necredintei, ca sa va departeze de la Dumnezeul cel viu.

Ci indemnati-va unii pe altii, in fiecare zi, pana ce putem sa zicem:


astazi! ca nimeni dintre voi sa nu se invartoseze cu inselaciunea
pacatului;
Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, numai daca vom pastra temeinic,
pana la urma, inceputul starii noastre intru El,
De vreme ce se zice: Daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile
voastre, ca la razvratire…

… Sa ne silim, deci, ca sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in


aceeasi pilda a neascultarii,
Caci cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu
doua taisuri, si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre
incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii,

Si nu este nici o faptura ascunsa inaintea Lui, ci toate sunt goale si descoperite,
pentru ochii Celui in fata Caruia noi vom da socoteala.

Drept aceea, avand Arhiereu mare, Care a strabatut cerurile, pe Iisus, Fiul lui
Dumnezeu, sa tinem cu tarie marturisirea.

Ca nu avem Arhiereu care sa nu poata suferi cu noi in slabiciunile


noastre, ci ispitit intru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat.
Sa ne apropiem, deci, cu incredere de tronul harului, ca sa luam mila si
sa aflam har, spre ajutor, la timp potrivit.

(Din Epistola catre Evrei, 1: 1-2; 2: 1-3, 14-18; 3:1-15; 4: 11-16)